Tema şi viziunea despre lume/ Particularităţi de structură, compoziţie şi limbaj...

în "Iona” de Marin
Sorescu

În literatura postbelică, speciile dramatice tradiţionale nu se mai disting şi, în general, se

estompează limitele dintre epic, liric şi dramatic. Secolul al XX-lea reprezintă pentru dramaturgie o
dezvoltare şi diversificare fără precedent prin înnoiri structurale şi de conţinut. Literatura postbelică, pe
fundalul unor experienţe istorice dramatice, abordează teme ce pun în valoare marile întrebări
existenţiale. Tematica teatrului modern aduce în prim plan probleme noi precum pierderea identităţii,
lipsa de comunicare, înstrăinarea de lume sau singurătatea universală.

Marin Sorescu a fost un scriitor complex, abordând poezia, romanul, dramaturgia şi eseistica,
încadrându-se în curentul literar neomodernist, prin ermetismul expresiei, ambiguizarea accentuată a
limbajului, reinterpretarea miturilor. Scrisă în 1965 şi publicată în 1968 în revista "Luceafărul", opera
"Iona" este inclusă ulterior, alături de "Paracliserul" şi "Matca", în trilogia dramatică "Setea muntelui de
sare". Titlul trilogiei este o metaforă care sugerează setea de absolut de care omul are nevoie pentru a
ieşi din absurdul vieţii. Ca specie literară, "Iona" este o parabolă dramatică, o meditaţie despre condiţia
omului modern, dar şi un monolog, un solilocviu, care cultivă alegoria şi metafora. Teatrul modern se
evidenţiază prin eliberarea de formele tradiţionale, acest fapt manifestându-se prin anularea distincţiilor
dintre speciile dramatice, asocierea categoriilor estetice, preferinţa pentru parabolă şi teatrul absurdului,
inserţia liricului în text, reinterpretarea unor mituri, timpul şi spaţiul cu valoare simbolică.

Ca sursă de inspiraţie, Marin Sorescu se foloseşte de legenda personajului biblic cu acelaşi

nume, un pescar care a nesocotit porunca divină. Iona este trimis de Dumnezeu în cetatea Ninive să
propovăduiască Cuvântul Sfânt, dar pescarul fuge pe o corabie. Dumnezeu stârneşte o furtună puternică,
dar Iona ştie că aceasta este provocata din cauza lui, motiv pentru care îi roagă pe ceilalţi marinari să îl
arunce în apă. Este înghiţit de un peşte uriaş, în pântecele căruia se va ruga timp de trei zile şi trei nopţi.
Dumnezeu se îndură de el şi porunceşte peştelui să îl arunce pe Iona pe uscat. Ca urmare a propovăduirii
sale, localnicii se pocăiesc şi Dumnezeu îi iartă. Subiectul acestei fabule biblice se întâlneşte în piesa lui
Marin Sorescu numai ca pretext, personajul deosebindu-se de biblicul Iona prin faptul că nu săvârşise nici
un păcat, dar se afla încă de la început „în gura peştelui”, neavând posibilitatea eliberării.

Tema este ilustrată prin condiţia omului într-un univers configurat ca spaţiu închis, dezvoltându-
se ca o dezbatere despre libertate şi necesitate, despre raportul dintre individ şi colectivitate, despre
sens şi nonsens existenţial, despre singurătate şi moarte. Viziunea lui Marin Sorescu asupra lumii aduce
în prim plan un exponent al omului modern, înstrăinat de sacru, de ceilalţi şi chiar de sine, destinul lui
amintind de metafora lui Nietzsche "Solitudinea m-a înghiţit ca o balenă".

La nivel morfologic, titlul este consituit dintr-un substantiv propriu ce desemnează personajul
eponim, figura centrală a operei. La o analiză amănunţită, se poate observa legătura cu sinele "Io în vreo
limbă veche înseamnă eu", iar particula "na" poate fi echivalentă cu "ia", sugerând luarea cu el, în final, a
sinelui sau cu particula de negaţie, familiară, sugerând negarea eului.

1
 Indicaţiile scenice sau didascaliile, singurele intervenţii în text ale autorului, elemente de
metatext, sunt o modalitate de explicare suplimentară din partea acestuia, care ajută la interpretarea
scenică şi la regia spectacolului teatral. În opera de faţă, acestea punctează gesturile, atitudinea şi trăirile
personajului"Strigă" ,"înţelept", "Curios.", "Îngrozit", reprezentând de asemenea o metodă de
caracterizare directă a acestuia, realizată de către autor.

În ceea ce priveşte contextul spaţio-temporal, acesta are valoare simbolică în teatrul modern.
Precizat în indicaţiile scenice de la începutul fiecărui tablou, spaţiul cu valoare metaforică aparţine
aproape exclusiv imaginarului: acvariul, plaja, burţile peştilor, moara de vânt. Se remarcă totodată spaţiul
închis, psihologic al protagonistului. Absenţa timpului istoric şi situarea în atemporal accentuează
perspectiva discontinuă a timpului psihologic.

Conflictul specific teatrului clasic, ce pune în opoziţie personaje, lipseşte din tragedia lui Sorescu.
Acesta este reliefat de drama existenţială a protagonistului Iona, imagine a omului modern, măcinat de
un conflict interior persistent dintre ideal şi realitatea nesatisfăcătoare.

Ca structură, piesa este împărţită în 4 tablouri, ce reprezintă etape ale căutării în care se află
personajul şi ce au o desfăşurare simetrică, în primul şi ultimul tablou Iona fiind afară, iar în cele
mediane în interiorul balenei.

Acţiunea operei dramatice este structurată pe momentele subiectului. Astfel, expoziţiunea îl

prezintă pe Iona, un pescar ghinionist, reprezentând tipul omului obişnuit, conformist, care se lasă
manipulat de viaţă, ce visează la "peştele cel mare", dar stă nepăsător în gura deschisă a unui monstru
marin. Intriga este indicată la sfârşitul tabloului I, când balena îl înghite pe Iona.

Desfăşurarea acţiunii relevă încercările de salvare ale personajului captiv în burţile unor peşti
care se înghit unul pe altul, simbolizând constrângerile existenţei. Personajul reprezintă ipostaza omului
raţional în luptă cu jocul iraţional,absurd ,al existenţei. Cadrul tabloului II este interiorul Peştelui I, un
spaţiu-capcană, în care eroul meditează asupra morţii şi asupra timpului. Încearcă să se adapteze la noua
situaţie şi aruncă năvodul, dar găseşte cuţitul şi, după ce ia în considerare suicidul, descoperă calea de
salvare, şi anume de a tăia burta balenei.

În tabloul III, moara de vânt din Peştele II îl atrage pe Iona şi constituie la rându-i un avertisment
simbolic. Întâlnirea cu cei doi pescari cu câte o bârnă în spate, care rămân muţi la întrebările lui Iona
simbolizează absenţa comunicării. Iona taie, cu ajutorul unghiilor, o fereastră , însă constată că peştele e
înghiţit de altul şi mai mare, Peştele III. Se gândeşte să-i scrie mamei sale un bilet prin care să o roage să-l
mai nască o dată, făcând acest lucru în podul palmei stângi şi evidenţiind încă o încercare eşuată de a
comunica cu lumea.

Tabloul IV îl surprinde pe Iona într-o grotă. Acţiunea atinge punctul culminant atunci când eroul îşi
asumă condiţia tragică, cauzată de oriznturile concentrice în care este blocat. Iona îşi aminteşste
trecutul, îşi redescoperă identitatea, care anulează sentimentul tragic al înstrăinării.

2
 Deznodământul, gestul sinuciderii ca modalitate de a evada din limitele existenţei, subliniază
faptul ca personajul găseşte calea mântuirii, a iluminării, în sine.

Iona este un personaj-idee, care întruchipează, alegoric, singurătatea şi căutările omului

modern. Statutul social de pescar are în piesă rol sugestiv întrucât denotă speranţa şi nevoia de
cunoaştere şi autocunoaştere. Acesta este caracterizat în mod direct de către autor în prefaţă ca fiind
"Un om nemaipomenit de singur", prizonier al propriei mentalităţi, al societăţii şi al existenţei sale
efemere.

Ca stil şi limbaj, se remarcă termeni comuni, piesa fiind o parabolă sub forma unui monolog
dramatic. Deşi este subintitulată tragedie, autorul organizează momente de comedie sarcastică, cadrul în
care relaţiile dintre Iona şi monstrul marin apar ca un duel amical şi dezinvolt. Se remarcă abundenţa
simbolurilor: labirintul-cunoaşterea de sine, apa- existenţa într-un şir neîntrerupt de capcane-
vicisitudinile vieţii, peştele- spaţiul singurătăţii absolute, marea- libertate, iluzie.

Viziunea lui Marin Sorescu este specific neomodernistă, acesta dorind să redea cu acurateţe
detalii referitoare la drama existenţială a omului societăţii moderne, accentuând condiţia acestuia
guvernată de singurătate,prin numeroasele aluzii la încercări nereuşite de a comunica. Individul este
totodată nevoit să vieţuiască într-un univers absurd şi lipsit de însemnătate.

În concluzie, opera “Iona" este o parabolă dramatică, o meditaţie despre condiţia omului
postbelic, un monolog care cultivă alegoria şi metafora, prin abolirea cutumelor referitoare la structura
textului dramatic, fiind vizibilă o fuziune între speciile dramatice; asocierea categoriilor estetice,
preferinţa pentru parabolă şi teatrul absurdului, inserţia liricului în text, reinterpretarea unor mituri,
timpul şi spaţiul având valoare simbolică.