Sunteți pe pagina 1din 12

Cuprins

1. Noţiuni introductive privind calificarea infracţiunilor în cazul concursului de infracţiuni şi calificarea


infracţiunilor în cazul concurenţei normelor juridico-penale. Problematica temei delimitării acestor două
instituţii ......................................................................................................................................................... 2

2. Calificarea concursului de infracţiuni ................................................................................................... 3

2.1. Varietăţi ale concursului de infracţiuni .............................................................................................. 4


2.2. Formele concursului de infracţiuni..................................................................................................... 4
3. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei normelor juridico-penale. Tipurile componenţei
normelor. ....................................................................................................................................................... 5

3.1. Concurenţa dintre norma generală şi specială .................................................................................... 6


3.2. Concurenţa dintre două norme speciale ............................................................................................. 8
3.3. Concurenţa între parte şi întreg .......................................................................................................... 9
4. Concluzii privind delimitarea calificarii infracţiunilor în cazul concursului de infracţiuni şi calificarii
infracţiunilor în cazul concurenţei normelor juridico-penale .....................................................................10

Bibliografie .................................................................................................................................................12
1. Noţiuni introductive privind calificarea infracţiunilor în cazul concursului de infracţiuni şi
calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei normelor juridico-penale. Problematica
temei delimitării acestor două instituţii
Fiecare jurist zilnic întâlneşte necesitatea aplicării legilor şi a altor acte normative. Pentru
rezolvarea cu succes a acestei probleme se cere o pregătire deosebită în special cunoaşterea
instituţiei calificării infracţiunii. Această noţiune este pe larg utilizată în activitatea organelor de
drept, dar puţin studiată şi comentată de literatura de specialitate. Calificarea infracţiunii ne
răspunde la întrebarea sa săvârşit sau nu infracţiunea.
Reieşind din aceasta, devine evidentă importanţa pe care o are această noţiune în ştiinţa
dreptului penal. Pentru că cât de corect va fi calificată fapta prejudiciabilă săvârşită depinde şi
viitorul curs al cauzei penale şi echitatea pedepsei. În cazul unei calificări incorecte se încalcă
principiul legalităţii, echităţii şi vinovăţiei de aceea e foarte important de a înţelege esenţa
calificării infracţiunii pentru a nu face erori în aplicarea normelor juridice .

Prin urmare, prin noţiunea de calificare a infracţiunii se înţelege determinarea şi constatarea


juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrşite şi semnele
componenţei infracţiunii, prevăzute de norma penală. 1
Cu alte cuvinte aceasta reprezintă
stabilirea şi fixarea juridică a portivirii între semnele infracţiuniii concrete săvîrşite în realitatea
obiectivă şi semnele componenţei de infracţiune desprinse din analiza normei de incriminare.
Studiind faptele infracţionale, de fiecare dată organele de drept trebuie să hotărască dacă ele
constituie o infracţiune unică sau o pluralitate de infracţiuni. În funcţie de aceasta faptele
infracţionale trebuie calificate în conformitate cu un singur sau cu mai multe articole ale legii
penale. După ce este stabilit cărei norme penale îi corespund trăsăturile faptei prejudiciabile
comise, urmează să determinăm dacă va fi aplicată o normă juridico penală generală sau una
specială. Necesitatea cercetării problematicii privind concursul de infracţiuni dar şi a
concurenţei normelor juridico-penale, la etapa actuală este determinată de utilitatea aceasteia
pentru organele de drept şi instanţele de judecată, de pe urma creşterii numărului
infracţionalităţii, numărului de cauze penale. Problematica temei decurge în special din
necesitatea delimitării concursului de infracţiuni de unele modalităţi ale infracţiunii unice legale.
În conformitate cu prevederile art.33 CP al RM, se consideră concurs de infracţiuni
săvîrşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni dacă persoana nu a fost
condamnată definitiv pentru una dintre ele şi dacă nu a expirat termenul de prescriptie de
atragere la răspundere panală, cu excepţia cazurilor cînd săvîrşirea a două sau mai multor

1
Art.113 alin.(1) CP al RM Nr. 985 din 18.04.2002 Publicat : 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 art Nr : 195
2
infracţiuni este prevăzută în articolele Părţii Speciale a Codului Penal în calitate de circumstanţă
care agravează situaţia.
Deci, concursul de infracţiuni presupune faptul că toate faptele comise constituie infracţiuni
de sine stătătoare care trebuie calificate în întregime în conformitate cu mai multe norme de
incriminare.
Esenţa concurenţei normelor juridico-penale constă în faptul că cele comise sunt cuprinse de
mai multe norme, dar aplicabilă este doar una dintre ele, cu alte cuvinte două norme juridico-
penale pretind concomitent la regelmentarea uneia şi aceleiaşi relaţii sociale, iar sarcina
organelor abilitate este de a alege doar una din respectivele norme.

2. Calificarea concursului de infracţiuni


Studiind faptele infracţionale, de fiecare dată organele de drept trebuie să hotărască dacă ele
constituie o infracţiune unică sau o pluralitate de infracţiuni. În funcţie de aceasta faptele
infracţionale trebuie calificate în conformitate cu un singur sau cu mai multe articole ale legii
penale.

Conform art.33 CP al RM, se consideră concurs de infracţiuni săvîrşirea de către o


persoană a două sau mai multor infracţiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru
una dintre ele şi dacă nu a expirat termenul de prescriptie de atragere la răspundere panală, cu
excepţia cazurilor cînd săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni este prevăzută în articolele
Părţii Speciale a Codului Penal în calitate de circumstanţă care agravează situaţia.
De aici putem desprinde următoarele condiţii pentru existenţa concursului de infracţiuni:
a) Comiterea de către o anumită entitate sau de către un grup de persoane a două sau mai multor
infracţiuni eterogene, omogene sau chiar identice;
b) Persoana nu a fost condamnată definitive pentru una dintre ele;
c) Să nu fi expriat termenul de prescriptive de tragere la răspundere penală pentru infracţiunile
comise sau cel puţin pentru două dintre ele.
O regulă de bază a calificării concursului de infracţiuni este că orgnaul abilitat cu aplicarea
legii penale, cu calificarea infracţiunilor, va indica în actul procesual-juridic , toate articolele,
alineatele, literele din Partea Specială a Codului Penal care incriminează faptele penale concrete
comise ce intră în concurs, iar în cazul infracţinilor neconsumate sau a celor săvârşite prin
participaţie –şi a normelor din Partea Specială a Codului Penal.

3
2.1. Varietăţi ale concursului de infracţiuni
Din prevederile art.33 alin(1) CP, putem desprinde următoarele varietăţi ale concursului de
infracţiuni, la calificarea cărora urmează a se tine cont de prevederile regulii de la art 114 CP al
RM:2
1) Concurs între infracţiuni eterogene- se atentează la un obiect diferit al protecţiei penale acestea
fiind prevăzute în distincte capitole din Partea Specială a CP. Ex: trădarea de patrie şi omorul
intenţionat; furul şi violul;
2) Concurs între infracţiuni omogene- au obiecte de atentare similar sau identice:
a) Infracţiunile sunt prevăzute la alienate diferite ale aceluiaşi articol, ambele fiind variante –tip.
Ex: art 217alin (1) şi art 217 alin(2).
b) Infracţiunile sunt prevăzute la ailneate diferite ale aceluiaşi articol, una dintre infracţiuni fiind o
variantă tip, iar alta agravantă sau ambele infracţiuni fiind variante agravante
c) Infracţiunile sunt prevăzute în cadrul aceluiaşi articol.

2.2. Formele concursului de infracţiuni


În conformitate cu art. 33 alin (2) CP, putem identifica următoarele forme ale concursului de
infracţiuni:
1) Concursul real de infracţiuni;
2) Concursul ideal de infracţiuni.
Concursul real de infracţiuni presupune faptul că prin două sau mai multe acţiuni(
inacţiuni) are loc comiterea a două sau mai multe infracţiuni
Acesta se caracterizează prin faptul că gradul de prejudiciabilitate este mai mare, deoarece
făptuitorul comite consecutiv două sau mai multe infracţiuni. (ex. Tâlhîria şi vătămarea
intenţionată medie a integrităţii corporale sau sănătăţii).
Concursul real poate fi concomitent sau succesiv.
Concursul ideal de infracţiuni apare atunci când persoana săvârşeşte o acţiune( inacţiune)
care întruneşte elementele mai multor infracţiuni.
Cracteristic concursului ideal, este faptul că deşi făptuitorul comite o singură acţiune sau
inacţiune , comportamentul său este de o aşa manieră de a crea împrejurări propice realizării
cumulativ a elementelor constitutive ale două sau mai multor infracţiuni. (ex: făptuitorul având
drept scop lipsirea intenţionată de viaţă a unei persoane, prin incendierea casei în care aceasta se
afla , până a trece la acţiunea de lipsire de viaţă, pe lângă rezultatul final urmărit, a acceptat

2
Calificarea concursului de infracţiuni. Partea I , Daniel Martin, Stanislav Copeţchi. Revista Naţională de Drept nr.1
din 2015
4
faptul lezării relaţiilor sociale cu privire la integritatea şi substanţa utilizării bunurilor străine prin
incendierea acestora.
Concursul real de infracţiuni există în întrunirea umătoarelor condiţii:3
a) Infracţiunile sunt comise de una şi aceeaşi persoană sau grup de persoane;
b) Infracţiunile sunt comise prin aceeaşi acţiune sau inacţiune;
c) Se atentează saupra mai multor obiecte ocortite de legea penală;
d) Acţiunea săvîrşită intruneşte semnele constitutive ale componenţelor a două sau mai multor
infracţiuni;
e) Faptele comise să nu constituie infracţiuni identice;
f) La calificarea faptei prejudiciabile să fie aplicate două sau mai multe norme din Parte Specială a
CP.
În cazul concursului de infracţiuni , faptele prejudiciabile sunt cuprinse de cel puţin două
norme din Partea Specială a Codului Penal. În cazul concurenţei normelor, la fel sunt prezente
mai multe articole din Partea Specială a Codului Penal, care conţin semnele faptei prejudiciabile,
dar şi în aceste condiţii cele comise sunt cuprinse în întregime de una din normele respective.
Pentru concursul de infracţiuni este characteristic faptul că nici una din norme nu prevede
integral cele comise, calificarea fiind corectă când vor fi aplicate două sau mai multe norme din
Partea Specială a CP. Anume prin această caracteristică, are loc delimitarea concursului de
infracţiuni de concurenţa normelor.
Putem observa o legătură mai strânsă în cazul infracţiunilor care se află în concurs ideal,
astfel două sau mai multe infracţiuni sunt săvîrşite printr-o singură acţiune sau inacţiune.
Asemănarea concursului ideal şi a concurenţei normelor reiese din faptul că ambele categorii
juridice presupun săvârşirea unei singure acţiuni sau inacţiuni.

3. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei normelor juridico-penale. Tipurile


componenţei normelor.
În dreptul penal, dese ori se întîlneşte situaţia în care una şi aceeaşi întrebare se soluţionează
la prima vedere de două sau mai multe norme juridico-penale, însă în realitate, doar una dintre
acestea poate solution problema. Prin urmare, suntem în situaţia concurenţei dintre normele
juridico-penale.
Esenţa concurenţei normelor juridico-penale, constă în faptul că două sau mai multe
norme de drept penal pretind concomitent la reglementarea uneia şi aceleiaşi relaţii sociale,
iar sarcina este de a alege una din respectivele norme.

3
Calificarea infracţiunilor: Note de curs, Stanislav Copeţchi, Igor Hadîrcă .Chişinău 2015 Tipografia Centrală
5
Sub aspect terminologic, în doctrina română este preferată noţiunea de „concurs de norme",
„concurs de texte" sau „concurs de legi". Doctrina franceză, foloseşte termenul de „concurs de
calificări" Este însă vorba de o simplă diferenţă terminologică, fără implicaţii asupra soluţiei
fondului problemei.
Conform art 115 alin(1) CP, concurenţa noremelor penale presupune săvârşirea de către o
persoană sau de către un grup de persoane a unei fapte prejudiciabile, cuprinse în intregime de
dispoziţiile a două sau mai multor norme penale şi constituind o singură infracţiune.
Din această definiţie putem desprinde următoarele trăsături ale concurenţei normelor juridico-
penale:
a) Săvîrşirea unei singure fapte prejudiciabile (infracţiuni), indiferent dacă printr-o singură acţiune
sau inacţiune sau mai multe;
b) Săvârşirea infracţiunii de către o persoană sau de către un grup de persoane;
c) Fapta prejudiciabilă comisă trebuie să cuprindă în întregime dispoziţiile a cel puţin două norme
penale din Partea Specială a CP, iar în cazul infracţiunilor comise prin participaţie sau a celor
neconsumate şi de normele din Partea Generală;
d) La calificare poate fi aplicată doar una din normele penale ce cuprind fapta prejudiciabilă
comisă.

Normele juridico-penale aflate în concurenţă se caracterizeză prin faptul că acestea având un


grad diferit de generalizare şi cu diferită deplinătate prevăd semnele uneia şi aceleiaşi
infracţiuni. Aceste norme coincid partial prin volum şi conţinut. Diferenţa între acestea constă în
faptul că una atenuiază iar alta agravează răspunderea penală.
În cazul în care apare concurenţa dintre norme, aplicabilă va fi doar cea care reflectă mai
bine cele comise.
În teoria dreptului penal sunt prevăzute trei modalităţi de concurenţă a normelor penale:
1) concurenţa dintre norma generală şi norma specială;
2) concurenţa dintre două norme speciale;
3) concurenţa dintre o parte şi un întreg.

3.1. Concurenţa dintre norma generală şi specială


La art.116 C.P. al R.M. e stabilită ordinea de calificare a infracţiunilor în cazul concurenţei
dintre normele generale şi cele speciale.
Conform legii, normă generală se consideră norma penală care prevede două sau mai
multe fapte prejudiciabile, iar normă specială - norma penală care prevede numai cazuri

6
particulare din acest număr de fapte, în cazul unei concurenţe dintre norma generală şi norma
specială se aplică numai norma specială.
Norma generală reprezintă un concept generic, reflectînd mai multe cazuri de acelaşi fel, în
timp ce norma specială reprezintă un caz specific din totalitatea cazurilor cuprinse în norma
generală.
Această idee va fi explicată în baza unui exemplu. Astfel, contabilul A., dorind să ascundă
deficitul de bani ce s-a creat nu din vina sa şi folosindu-se de atribuţiile sale de serviciu, a
introdus în documentele financiare (oficiale) unele date vădit false. Prin aceasta întreprinderii i-a
fost cauzată o daună enormă. Acţiunile lui A. sînt prevăzute la art.332 C.P. al R.M. "Falsul în
actele publice", însă acţiunile contabilului A. sînt prevăzute şi la art.329 C.P. al R.M., care
stabileşte răspunderea penală pentru neglijenţa în serviciu, în acest caz are loc concurenţa dintre
două articole (norme) din Partea Specială a Codului penal, însă fiecare din ele prevăd în
principiu semnele uneia şi aceleiaşi infracţiuni. Şi atunci apare întrebarea: care normă trebuie să
fie aplicată în cazul de faţă? La această întrebare găsim răspuns la alin.(2) art.116 C.P. al R.M.,
unde se stabileşte că în acest caz se aplică numai norma specială. Ca urmare, acţiunea lui A.
trebuie calificată conform art.332 C.P. al R.M. (falsul în acte publice).
În exemplul nostru, falsul în acte publice este caz particular din cel general - folosirea
ilegală a funcţiilor de serviciu.
Tot astfel multe articole din Capitolul XIV al Părţii Speciale a Codului penal "Infracţiuni contra
justiţiei" sînt norme speciale:
- tragerea cu bună ştiinţă la răspunderea penală a unei persoane nevinovate (art.306 C.P. al R.M.),
- pronunţarea unei sentinţe, hotărîri, încheieri sau decizii contrare legii (art.307 C.P. al R.M.),
- reţinerea sau arestarea ilegală (art.308 C.P. al R.M.) etc.,
însă pot fi considerate şi ca infracţiuni contra puterii de stat, contra intereselor serviciului de stat
şi ale organelor administraţiei publice, prevăzute la articolele care alcătuiesc Capitolul al XVII-
lea şi care la fel sînt norme speciale, în aceste cazuri se aplică normele Capitolului al XIV-lea
"Infracţiuni contra justiţiei", nu însă normele prevăzute la Capitolul al XVII-lea "Infracţiuni
contra autorităţilor publice şi a securităţii de stat".
Ca norme speciale se consideră şi alineatele articolului în care sînt prevăzute circumstanţele
agravante (semnele calificative) ale infracţiunii în comparaţie cu componenţa de bază. Aşa, de
exemplu, dacă a fost săvîrşit un furt prin pătrundere în locuinţă, fapta va fi calificată nu conform
alin.(1) art.186 C.P. al R.M. (componenţa de bază a furtului) care prevede răspunderea penală
pentru furt, ci potrivit lit.e) alin.(2) art.186 C.P. al R.M.- ca furt săvîrşit prin pătrundere în
locuinţă, în cazul de faţă al in.(2) al art.186 C.P. al R.M. este o normă penală specială. Aşa
norme în literatura de specialitate se mai numesc şi norme "prioritare" faţă de normele generale.
7
Cea mai răspândită varietate a concurenţei normelor generale şi speciale este concurenţa
dintre componenţa de bază (normă generală, constitutivă) şi modalităţile calificative (normă
specială, cu circumstanţe agravante) ale acesteia, prevăzute, de obicei, în diferite alineate.

3.2. Concurenţa dintre două norme speciale


Concurenţa dintre două norme special, are loc atunci cînd o singură infracţiune este cuprinsă
de două sau mai multe norme juridico-penale din Partea Specială a Codului Penal, însă aplicabilă
este doar una dintre ele şi anume cea care cuprinde cele mai multe trăsături special. Cu alte
cuvinte, concurenţa dintre mai multe norme trebuie soluţionată în favoarea normei cu caracter
mai special.
Potrivit art. 117 CP, „concurenţa dintre două norme speciale are următoarele varietăţi:
a) dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante -
infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanţe atenuante;
b) dintre două componenţe cu circumstanţe atenuante - infracţiunea se califică în baza normei
penale care prevede pedeapsa mai blândă;
c) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante -infracţiunea se califică în
baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră".
1. Prima varietate a concurenţei dintre două norme speciale se caracterizează prin prezenţa
în fapta prejudiciabilă a unei componenţe de infracţiune cu circumstanţe agravante şi una cu
circumstanţe atenuante. De exemplu, o soţie şi-a omorât soţul cu o deosebită cruzime în stare de
afect survenit subit ca reacţie la actele de violenţă ale soţului. Acţiunile ei sunt prevăzute de lit. b)
alin. (3) art. 145 CP (omorul săvârşit asupra soţului), de lit. h) alin. (3) art. 145 CP (Omorul
săvârşit cu deosebită cruzime) şi de art. 146 CP (Omorul săvârşit în stare de afect).
Potrivit indicaţiei lit. a) art. 117 CP, în cazul concurenţei dintre componenţa de infracţiune cu
circumstanţe agravante şi a unei componenţe de infracţiune cu circumstanţe atenuante, cele săvârşite
se califică numai în baza celei cu circumstanţe atenuante. Deci, în cazul menţionat, acţiunile soţiei
trebuie calificate numai în baza art. 146 CP (Omor săvârşit în stare de afect), deşi acţiunile ei sunt
cuprinse în întregime şi de lit. b) şi h) alin. (3) art. 145 CP.
2. A doua varietate a concurenţei dintre două norme speciale concurenţa dintre două
componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante .
3. A treia varietate a concurenţei dintre două norme speciale o constituie concurenţa
dintre două componenţe cu circumstanţe agravante. Să admitem că a fost săvârşit un furt de
către două sau mai multe persoane (lit. b) alin. (2) art. 186 CP) şi simultan în timpul unei
calamităţi (lit. a) alin. (3) art. 186 CP).

8
Conform indicaţiilor lit. c) art. 117 CP, în cazul concurenţei dintre două
componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante, cele săvârşite se califică în baza normei
penale care prevede o pedeapsă mai aspră.
3.3. Concurenţa între parte şi întreg
A treia modalitate de concurenţă este concurenţa dintre o parte şi un întreg. Ea are loc atunci,
cînd o normă din Partea Specială cuprinde în întregime fapta săvîrşită, însă altă normă numai o
parte din ea.
De exemplu, A., cu scopul de a sustrage din bunurile proprietarului, l-a atacat pe B. cu un
cuţit de buzunar, lovindu-l de trei ori în piept, cauzîndu-i vătămare intenţionată gravă a sănătăţii.
La prima vedere, acţiunea lui A. trebuie calificată conform alin.(1) art.151 C.P. al R.M.- ca
vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, însă dacă vom lua în
consideraţie intenţia infractorului, atunci trebuie să ne referim la art.188 C.P. al R.M. (tîlhărie),
care prevede "atacul săvîrşit în scopul sustragerii bunurilor altei persoane, însoţit de violenţă
periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei care a fost supusă atacului, ori de ameninţarea
cu aplicarea unei asemenea violenţe", în cazul de faţă caracteristica infracţiunii săvîrşite este cu
mult mai amplă, de aceea acţiunea lui A. trebuie calificată conform lit.(c) alin.(3) art.188 C.P. al
R.M..
În context, art.118 CP "Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un
întreg" stabileşte, în primul rînd, că concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a
două sau a mai multor norme penale: una din ele cuprinde fapta prejudiciabilă în întregime, iar
celelalte numai unele părţi ale ei, prevăzute şi de alte norme penale.
Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se face în baza
normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvîrşite. Concurenţa dintre
o parte şi un întreg este legată în genere cu corelaţia dintre obiectele nemijlocite ale infracţiunii,
precum şi dintre semnele laturii obiective a acesteia. Uneori, obiectul unei infracţiuni este numai
o parte a altui obiect, iar latura obiectivă alcătuieşte, de asemenea, numai un fragment al laturii
obiective a altei infracţiuni.

9
4. Concluzii privind delimitarea calificarii infracţiunilor în cazul concursului de infracţiuni şi
calificarii infracţiunilor în cazul concurenţei normelor juridico-penale

În urma analizei subiectelor date, am reuşit să disting calificarea infracţiunilor în cazul concursului de
infracţiuni de calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei normelor juridico-penale.

Prin urmare, concursul de infracţiuni presupune faptul că toate faptele comise constituie
infracţiuni de sine stătătoare care trebuie calificate în întregime în conformitate cu mai multe
norme de incriminare.
Esenţa concurenţei normelor juridico-penale constă în faptul că cele comise sunt cuprinse de
mai multe norme, dar aplicabilă este doar una dintre ele, cu alte cuvinte două norme juridico-
penale pretind concomitent la regelmentarea uneia şi aceleiaşi relaţii sociale, iar sarcina
organelor abilitate este de a alege doar una din respectivele norme.
Specific pentru concursul de infracţiuni este faptul că acţiunile sau inacţiunile infracţionale
comise, sunt cuprinse în cel puţin două norme din Partea Specială a Codului Penal, toate fiind
aplicate la calificare. Prin acest specific şi apare necesitatea delimitării concursului de infracţiuni
de concurenţa normelor juridico-penale. În cazul concurenţei normelor la calificare de asemenea
apare necesitatea aplicării a două norme din Partea Specială, care conţin semnele prejudiciabile
ale acţiunilor sau inacţiunilor prejudiciabile comise, însă toate acestea trebuie calificate doar
conform unei norme , şi anume conform normei care cuprinde integral semenle şi elementele
faptei săvîrşite.
De asemenea, pentru concursul de infracţiuni este specific faptul că nici una din normele
penale nu cuprinde toate semnele şi elementele faptei săvîrşite, calificarea fiind corectă doar
atunci cînd vor fi aplicate două norme ale Codului Penal.
După cum am mai menţionat în lucrare, depistăm o legătură mai strânsă intre concurenţa de
normele juridico-penale şi concursul de infracţiuni în ceea ce tine de concursul ideal de
infracţiuni. Cracteristic concursului ideal, este faptul că deşi făptuitorul comite o singură acţiune
sau inacţiune , comportamentul său este de o aşa manieră de a crea împrejurări propice realizării
cumulativ a elementelor constitutive ale două sau mai multor infracţiuni prevăzute de două sau
mai multe norme penale. De aici apare şi asemănare între concursul ideal de infracţiuni şi
concurenţa normelor penale şi anume prin faptul că are loc comiterea unei infracţiuni prin două
sau mai multe acţiuni sau inacţiuni prejudiciabile.
Este posibil ca comportamnetul infractorului să se regăsească în semnele constitutive ale mai
multor infracţiuni de unde şi apare concursul de infracţiuni şi unde apare posibilitatea ca una
dintre normele aplicabile pentru o infracţiune să se afle în concurenţă cu alte norme. Aici apare

10
cazul prezenţei concomitente a concursului de infracţiuni cât şi a concurenţei normelor, la
calificare ţinîndu-se conte de ambele reguli.
Consider că o tangenţă între aceste două instituţii ar putea fi la aplicarea pedepsei penale şi
anume la apariţia concurenţei dintre o normele penale, va fi aplicabilă acea normă care cuprinde
toate caracteristicile faptelor comise şi anume cea specială, deoarece dacă vor fi aplicate două
norme generale sau una generală şi una specială, aceasta ar agrava pedeapsa penală încălcându-
se principiul non bis inidem, iar în cazul concursului de infracţiuni, acţiunile sau inacţiunile
comise pot fi calificate doar conform a două norme juridico-penale, acestea incluzînd toate
caracteristicile şi semnele infracţiunilor săvârşite, ţinînd cont de aplicarea pedepsei penale mai
blînde, echitabile care nu ar fi in detrimentul persoanei.

11
Bibliografie

1. Calificarea infracţiunilor.Note de Curs.Alexandru Mariț, Eugen Florea, Lichii Boris.


Chişinău 2013.
2. Codul Penal al RM Nr. 985 din 18.04.2002 Publicat : 14.04.2009 în Monitorul Oficial
Nr. 72-74 art Nr : 195.
3. Calificarea concursului de infracţiuni. Partea I , Daniel Martin, Stanislav Copeţchi.
Revista Naţională de Drept nr.1 din 2015
4. Borodac A., Gherman M. Calificarea infracţiunilor. Chișinău 2006.
5. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o normă generală si una specială
Igor Hadîrcă, Stanislav Copeţchi, Revista Naţională de Drept Nr. 11 din 2015.

12