LECŢIA 1

ROLUL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE MILITARE

ÎN FIZIONOMIA CONFRUNTĂRII ARMATE MODERNE

Cercetarea ştiinţifică reprezintă un factor de forţă pentru un stat

modern, fapt ce o determină să fie situată printre interesele fundamentale
ale acestuia şi, în mod corespunzător, să se regăsească în politica sa
militară. În acest context, se impune să se acorde o atenţie sporită
cercetării ştiinţifice în Armata României, atât în ansamblul ei, cât şi în
toate domeniile specifice de manifestare.
Reforma Armatei României, parte integrantă a procesului amplu de
schimbări pe care-l parcurge societatea românească, trebuie să
circumscrie, în mod obligatoriu, revitalizarea şi reorganizarea cercetării
ştiinţifice militare, atât în ansamblul ei, cât şi a domeniilor componente:
al teoriei şi artei militare, al politicii de apărare şi securităţii naţionale,
tehnicii şi tehnologiilor militare, geografiei şi istoriei militare, al
învăţământului, precum şi cel socio-uman.

1.1. Procesul cunoaşterii ştiinţifice şi cercetarea în domeniul

militar

Ştiinţa militară, ca orice altă ştiinţă, se referă la:

 experimentul, căutarea unei informaţii rapid disponibile,

versus teorie, dezvoltare de modele care explică ceea ce se observă;
 investigarea sau studiul acţiunii militare prin observaţie şi
raţionament;
 metode matematice pentru studiul cantităţilor de forţe,
mijloace şi altor tipuri de resurse.
 Rezultatele obţinute în urma cercetării au o utilitate fundamentală
în elaborarea de ipoteze şi teorii, menite să promoveze experienţa
pozitivă şi să contribuie la îmbogăţirea teoriei ştiinţei militare.
Majoritatea experţilor şi cecetătorilor militari consideră că investigaţia
războiului, a luptei armate şi a factorilor care le determină fizionomia,
este cea care corespunde metodei ştiinţifice. În sens mai larg, ştiinţa
militară deseori descrie orice domeniu de studiu sistematic, corelându-se
cu alte ştiinţe sociale, tehnice sau cele de studiul comportamentului
uman. Din această perspectivă domeniile ştiinţifice specifice ştiinţei
militare, se clasifică de-a lungul a două mari dimensiuni:

 suma tuturor cunoştinţelor acumulate în urma acestei

cercetări;
 corelaţia cu ştiinţele naturale, studiul naturii, ştiinţele sociale.

Ştiinţa militară are rolul de a-i ajuta pe comandanţii de la toate

eşaloanele să afle mai mult despre fenomenul război şi lupta armată şi
contribuie la dezvoltarea teoriei şi practici sistemului militar.
Termenii de model, ipoteză, teorie şi lege au în ştiinţa militară alte
înţelesuri decât în limbajul uzual. Teoreticienii care studiază acţiunea
militară folosesc termenul de model pentru a exprima descrierea a ceva,
în mod specific ceva care poate fi folosit pentru a face predicţii care pot
fi testate prin experiment sau observaţie (model decizional, model de
acţiune etc.). Totuşi, unele modele cu care operează teoria militară pot fi
la un moment dat infirmate de rezultatele obţinute în urma desfăşurării
acţiunilor militare. Un obiectiv curent al modelării şi simulării militare
este acela al reprezentării, printr-o simulare virtuală, a operaţiilor
militare tot mai diversificate şi mai numeroase, prin extinderea
conceptului de simulare interactivă distribuită, DIS (Distributed
Interactive Simulation), astfel încât să fie înglobate un număr tot mai
mare de entităţi active şi să fie reprezentate o gamă mai largă de efecte
de mediu şi de luptă.
O ipoteză este o afirmaţie care ori (încă) nu a fost nici confirmată
nici infirmată prin experiment. O lege a războiului sau o lege luptei
armate este o generalizare ştiinţifică bazată pe observaţii empirice.
 Teoria înseamnă idei care fac prognoze specifice şi care are o
cantitate copleşitoare de dovezi pe care se sprijină fiind considerată a fi
dovedită în sens ştiinţific. Gânditorii militari niciodată nu pretind a fi în
posesia adevărului absolut. Spre deosebire de o dovadă matematică, o
teorie a ştiinţei militare dovedită este întotdeauna susceptibilă de a fi
modificată dacă apar schimbării.
Cercetare ştiinţifică militară este utilă şi folosită cu scopul de a
acumula cunoştinţe. Obiectivul metodei ştiinţifice este de a porni de la
una sau mai multe ipoteze şi a dezvolta o teorie validă.
Procesul cunoaşterii ştiinţifice militare este un model ideal care
presupune parcurgerea unor paşi, dar nu este exclusă dobândirea
cunoştinţelor şi în alte moduri, inclusiv prin hazard:

1. observarea şi măsurarea fenomenului război prin prisma luptei

armate;
2. acumularea şi ordonarea materialului;
3. creearea de ipoteze şi modele, prognoze, stabilirea nivelului de
importanţă;
4. testarea ipotezelor modelului prin jocul de război, teste,
încercări;
5. confirmarea sau infirmarea ipotezelor;
6. prezentarea rezultatelor, pentru ca acestea să poată fi validate
de alţii;
7. modificarea, dezvoltarea sau invalidarea modelului, în funcţie
de rezultatul luptei armate, dezvoltarea tehnologiilor, apariţiei unor noi
tipuri de ameninţări, testelor şi opiniile criticilor;
8. în cazul confirmării, dezvoltarea unei teorii, care trebuie însă să
îndeplinească anumite criterii (consistenţă internă/externă - lipsă de
contradicţii în cadrul teoriei şi cu alte teorii recunoscute, explicarea unor
noi probleme care până acum nu au putut fi explicate, testabilitate
empirică, explicaţie eficientă ).
 Scopul ştiinţei militare pentru instituţia militară este de a produce
modele utile ale realităţii spaţiului de luptă. Pe de altă parte, ştiinţa
militară poate face previziuni bazate pe observaţii. Aceste prognoze sunt
foarte utile sistemului militar şi forţelor armate care le folosesc întrucât
conferă posibilitatea de a descifra situaţiile complexe, a le pătrunde
sensul, a realiza înţelegerea lor superioară.
Progresele incontestabile obţinute în ultimul deceniu în sfera
teoriei şi practicii militare datorează totul inteligenţei umane. Cercetarea
ştiinţifică în ştiinţa militară este implicată activ în analiza fenomenului
politico-militar, a mediului de securitate regional şi global, a tendinţelor
geopolitice şi geostrategice, optimizarea corelaţiei politică - strategie
militară, descifrarea evoluţiei războiului şi confruntării armate moderne,
a mutaţiilor lor viitoare, a problematicii păcii, în managementul strategic
al războiului şi elaborările prospective ale domeniului, în fundamentarea
unor opţiuni viabile privind pacea, situaţiile de criză politico-militară şi
război sau proiectarea sistemului militar. Soluţionarea problemelor de
ansamblu ale războiului, dar şi ale celor de ordin operaţional, ale
organizării, planificării şi pregătirii acţiunilor militare strategice, şi nu
numai, ţine nemijlocit de cecetarea în domeniul militar. Apelul la
inteligenţă este o condiţie sine qua non a aproprierii victoriei, a
optimizării raportului consum - rezultate, a economisirii forţelor şi
mijloacelor, câştigării sau impunerii păcii, conexiunii strânse a strategiei
militare cu strategiile celorlalte domenii de activitate ale societăţii.
Perspectiva integrării în structurile de securitate euro-atlantice implică
amplu inteligenţa în însuşirea procedurilor şi tehnologiilor moderne de
conducere, în realizarea interoperabilităţii şi viabilităţii acesteia, pentru
eficientizarea acţiunilor militare.[1].1- Prof. univ. dr. Emil MIHULEAC,
dr. Stan STÂNGACIU, Managerul profesionist, Editura Maiko,
Bucureşti, 1996, p. 69.
Pe scurt, ştiinţa militară produce modele utile care ne permit să
facem deseori prognoze utile. Ştiinţa militară încearcă să descrie ceea ce
este în domeniul militar, dar evită să determine ceea ce este (care de fapt
nici nu este posibil). Ca rezultat al acestei activităţi a fost elaborarea
multor concepţii de perspectivă, în rândul cărora Joint Vision – 2020,
Războiul informaţional, Operaţia aeroterestră a viitorului, Operaţii
cosmice, Noua strategie navală – acţiuni dinspre mare. Zeci de
programe analoage se elaborează în alte ţări ale NATO, precum şi în
China, India, Israel şi România – proiectul Viziunea Strategică 2010 se
încadrează în încercarea de previzionare pe termen lung. Previziunea
ştiinţifică foloseşte metode perfecţionate de studiu între care statistica,
cercetările operaţionale, probabilităţile şi analizele economice,
modelarea matematică.

2.1. Mutaţii în fizionomia confruntării armate moderne

Lupta armată modernă a cunoscut în ultimii ani mutaţii de

anvergură care i-au imprimat o evoluţie ascendentă. În sprijinul acestei
afirmaţii argumentele sunt oferite de ultimile conflicte militare:
confruntările din Golf, războiul din fosta Iugoslavie şi cel din
Afghanistan. Fizionomia conflictelor s-a schimbat extrem de mult,
complexul factorilor care o individualizează incluzând:
 situaţii politico-economice şi strategice de insecuritate noi;
 scopuri politice şi strategice şi obiective urmărite;
 forţe şi mijloace de acţiune specific, o altă concepţie şi
intensitate;
 o altă atitudine faţă de adversar;
 spaţii diferite de desfăşurare;
 o paletă foarte vastă de tipuri dominante de acţiune şi moduri tot
mai sofisticate şi neaşteptate de manifestare a violenţei.
Lumea acestor conflicte este una a confruntărilor asimetrice.
Scopul lor politic a vizat şi vizează gestionarea crizelor, lichidarea
conflictelor deschise şi prevenirea apariţiei unor noi conflicte.
Obiectivele conflictelor invocate aici au fost: “…eliberarea de sub
dominaţia străină, schimbarea regimului politic, înlăturarea de la
putere a unor conduceri fundamentaliste islamice, a unor dictatori”. [2]
Vasile Popa, Tehnologie şi inteligenţă în conflictele militare, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare - Centrul de Studii Strategice de
Apărare şi Securitate, Bucureşti,2007, p.89. Forţele militare, îndeosebi
speciale, s-au confruntat cu diferite organizării de forţe ( forţe militare,
luptători de gherilă, terorişti, elemente etnice, religioase ş.a.) Analiştii
militari au inventariat, în războaiele de la graniţa mileniilor II şi III, şi
previzionează că va fi folosită şi în conflictele armate viitoare o
multitudine de mijloace de acţiune specifice conflictelor asimetrice,
sistemele strategice ale confruntării relevând o asimetrie majoră,
permiţând realizarea supremaţiei aeriene, dar şi elemente de echivalenţă,
mai ales în plan informaţional, mediatic şi în spectrul electromagnetic,
ceea ce a compensat şi va compensa superioritatea obţinută în alte
domenii ale luptei[3]. General de brigadă dr. Constantin ONIŞOR,
Explorări strategice, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 89.
Spaţiul de desfăşurare al intervenţiilor militare este mult mai
mare, ceea ce le conferă acestora caracteristica de conflicte regionale.
Fiind un spaţiu de luptă fluid, luptătorii aflaţi în dispozitive de luptă
asimetrice, neliniare, desfăşoară acţiuni de luptă asimetrice, pe
principiile descentralizării, manevrabilităţii, flexibilităţii, mobilităţii,
dispersării şi al folosirii unei game extrem de largi de acţiuni, în toate
mediile. Dinamica luptei, gradul sporit de incertitudine şi efectul armelor
modern sunt de natură să creeze o mare presiune psihologică asupra
combatanţilor.
Replica la metodologiile neconvenţionale sau netradiţionale
impuse de disproporţionalitatea forţelor şi mijloacelor adversarilor are la
bază efortul de gândire al cercetătorilor conflictelor, care surclasează
prin inteligenţă. Războiul non-contact, ca tip de confruntare practicat în
1991 în Golf, reuşeşte, prin combinarea inteligenţelor strategilor
americani, să descurajeze adversarul, realizând o puternică presiune
psihologică şi militară, o angajare limitată, prin lovirea punctelor
vulnerabile şi a centrelor de greutate, iar în scurt timp, să-l facă pe acesta
să capituleze. Disproporţionalitatea unor războaie ce au inclus operaţii
ca Furtună în Deşert (Golf, 1991) sau Forţa Aliată (Iugoslavia, 1999) s-a
exteriorizat prin manevre subtile, rod al inteligenţei în concepţie şi
execuţie, cu scopul de a genera superioritate de forţe şi mijloace, pe
anumite direcţii, astfel ca, la momentul oportun, adversarul să fie lovit
necruţător, iar iniţiativa strategică să fie cucerită şi menţinută. Un
exemplu este şi războiul psihologic care practică manipularea
informaţiei, dezinformarea, intoxicarea informaţională, ducând la
destabilizarea psihică, influenţarea şi descurajarea adversarului.
 Imprevizibilele provocări ale actualului secol conferă
fenomenului război o nouă fizionomie şi un nou conţinut. Din această
perspectivă, teoria şi arta militară au obligaţia să adopte o viziune inedită
în proiecţia structurilor şi misiunilor, în organizarea, planificarea şi
desfăşurarea operaţiilor. Ea va fi racordată la coordonatele teoretice ale
preconizatei revoluţii în problemele militare (RMA), provocată, în
opinia celor mai mulţi specialişti ai războiului, de aplicarea tehnologiilor
high tech şi ale unei noi doctrine în organizarea şi executarea operaţiilor
militare.
Nu este lipsită de însemnătate nici opinia că războiul se va plasa
la graniţa inferioară a confruntării armate, duse de dictatori şi forţe
paramilitare, brutal şi limitat, cel mai adesea în spaţiul urban. În rândul
teoreticienilor războiului domneşte convingerea că o nouă cultură
tehnică militară va opera schimbări radicale în dialectica spaţiului,
timpului, distanţei, vitezei şi altor parametri ai luptei. Mare parte din
practicile militare tradiţionale vor fi abandonate, păstrându-se ceea ce
este viabil şi se conexează perfect la strategia noilor confruntări. Forma
cea mai uzitată de conflict armat va fi, estimăm, cea a războiului
informaţional, tot mai multe state creându-şi sau dezvoltându-şi
capacităţile necesare ducerii unui astfel de război [4]. Centrul de Studii
Strategice de Securitate, Studiul: „Conflicte asimetrice. Cerinţe
operaţionale privind structura Armatei României”, p. 38, în HOMINIS
2001 (CD), Bucureşti, 2002.
Fizionomia conflictelor armate viitoare - mai degrabă limitate sau
regionale - va fi, credem, influenţată, pe de o parte, de implementarea de
către SUA şi aliaţii săi cei mai apropiaţi a unor noi capacităţi militare, tot
mai sofisticate, ale erei tehnologiei şi informaţiei, iar pe de altă parte, de
sporirea, la nivelul altor state mari, a dotărilor erei industriale, într-o
realizare hibridă. Grupările teroriste şi statele care le susţin se vor
sprijini cel mai probabil pe strategii compensatorii, proprii conflictelor
asimetrice, uzând de surpriză, pe plan tehnologic, şi avantaje situaţionale
temporare. Operaţional, conflictele militare viitoare vor conserva
tendinţa actuală de a-l obliga pe inamic să cedeze cât mai repede,
folosind o forţă uşor desfăşurabilă, mobilă, puţin vulnerabilă şi având o
mare autonomie, capabilă să dea lovituri de precizie în adâncime,
împotriva centrelor de greutate operative şi strategice ale adversarului.
Constanta acestor operaţii o reprezintă pierderile umane şi materiale
colaterale minime.
Câmpul cibernetizat al viitorului va include, ca o cucerire de mare
flexibilitate, robusteţe şi viabilitate operaţională, elementele conceptului
strategic de Război bazat pe reţea (RBR), unde forţa se va structura pe
principiul joint, inclus în documentele de orizont mediu şi îndepărtat,
Joint Vision 2020 sau Army After Next, americane. RBR va transforma
informaţia în factor de putere, va mări capacitatea de răspuns şi precizia
de angajare a forţei. Pe de altă parte, va asimila în viteză toate inovaţiile
conceptuale şi tehnologice din domeniul militar.
Încheierea atât de rapidă a operaţiilor din războaiele din Irak sau
Afghanistan reprezintă o probă certă că, aşa cum apreciază Alex
Salkever, “NCW este calea viitorului”. Aici, însă, apare un obstacol ce
trebuie depăşit: integrarea sistemelor de armament şi personalului în
acest “întreg numit război bazat pe reţea, care este mai mare decât suma
părţilor sale” [5]. Alex SALKEVER, “The Network is the Battlefield”,
în Business Week, din 7 ianuarie 2003, va fi foarte costisitoare, şi cum
conflictele noului mileniu vor fi purtate preponderent într-un mediu de
coaliţie, lucrul cel mai dificil îl va reprezenta înlăturarea decalajului IT
între SUA şi statele aliate. Este clar că această schimbare va aduce
modificări formidabile în spaţiul războiului, iar adaptarea la ele nu va fi
deloc uşoară. Aceasta pentru că, până la urmă, RBR nu este o problemă
de tehnologie, cum s-ar crede, ci una organizaţională, de a asigura o
integrare totală în reţea a tehnologiei, o interoperabilitate deplină.

2.3. Cercetarea ştiinţifică militară în contextul politic actual

Strategiile cercetării ştiinţifice şi tehnologice în domeniul militar

vizează, în general, două direcţii:
 orientarea fondurilor bugetare destinate cercetării pentru
crearea şi menţinerea capabilităţilor militare naţionale prioritare;
  stimularea realizării unui mediu tehnologic cât mai divers al
furnizorilor de servicii şi de produse pentru cercetare, în sectorul
industrial şi universităţile civile.
Recenta extindere a NATO şi perspectiva aderării unor noi naţiuni
deschid calea spre descoperirea de noi resurse şi abilităţi suplimentare în
abordarea problemelor din domeniul cercetării şi tehnologiei. În acelaşi
timp, această extindere declanşează noi provocări la adresa NATO,
determinate de diferenţele de capabilităţi militare dintre naţiunile
membre. În ultimii ani, tehnologia a contribuit în mod spectaculos la
creşterea eficacităţii în domeniul militar prin dezvoltarea de capabilităţi,
precum muniţiile cu dirijare precisă şi războiul în reţea. După toate
probabilităţile, această tendinţă de dezvoltare rapidă a tehnologiilor va
continua. Din punct de vedere instituţional, la nivelul alianţei,
funcţionează Agenţia de Cercetare şi Tehnologii (RTA), al cărei organism
specific pentru cercetare este Organizaţia de Cercetare şi Tehnologii
(RTO). Aceasta conduce şi promovează cercetarea prin cooperare şi
schimbul de informaţii, dezvoltă şi actualizează strategia NATO privind
ştiinţa şi tehnologia, furnizând date tuturor factorilor din organizaţie,
precum şi naţiunilor membre, vizând problemele specifice R&T.
La nivelul Uniunii Europene, de curând, funcţionează Agenţia
Europeană pentru Apărare (EDA), subordonată Consiliului Uniunii
Europene, care are misiunea de a sprijini ţările membre în eforturile lor
vizând îmbunătăţirea capabilităţilor europene de apărare în domeniul
managementului crizelor şi de a susţine Politica europeană de securitate
şi Apărare (ESDP) în stadiul actual şi în evoluţia sa viitoare. Domeniile
prioritare gestionate la nivelul EDA vizează, în domeniul capabilităţilor
de apărare, sisteme C3, comunicaţii prin satelit, avioane fără pilot,
sateliţi, sisteme noi de elicoptere grele, nave rapide, dezvoltarea
proiectelor de realimentare în aer etc. În domeniul cercetare/tehnologie,
activitatea Agenţiei este focalizată asupra formulelor de cooperare ad-
hoc, stabilirea unei strategii şi a unor priorităţi europene, aspecte
financiare, elaborarea de modele de finanţare a apărării.
În acelaşi timp, prioritar pentru Agenţie este elaborarea Viziunii pe
Termen Lung în domeniul capabilităţilor de apărare. Viziunea pe Termen
Lung (LTV) defineşte direcţiile de acţiune în funcţie de context, în
vederea susţinerii unor decizii privind perspectiva investiţiilor în
domeniul apărării. Agenţia coordonează trei secţiuni de analiză vizând
studii de context global (în sarcina Institutului pentru Studii de
Securitate de la Paris), viitorul mediului militar pentru următorii 10-20
de ani, precum şi tendinţele în domeniul ştiinţei şi tehnologiei.
Rezultatele acestui proces vor ajuta la identificarea tehnologiilor de
viitor pe care apărarea europeană le va promova şi la orientarea
priorităţilor în cercetare /tehnologie.
În Europa, transformarea înseamnă de fapt două lucruri. Primul
este renunţarea la serviciul militar obligatoriu şi cultura strategică a
apărării teritoriale. După eşecul de a acţiona decisiv în Bosnia-
Herţegovina, nevoia de forţe expediţionare a fost recunoscută, dar
structurile militare din Europa nu au făcut destule schimbări. Serviciul
militar obligatoriu continuă să existe în multe ţări, marile unităţi de
infanterie sunt încă prea numeroase, echipamentul demodat abundă iar
transportul strategic lipseşte. Rezolvarea tuturor acestor probleme
solicită voinţă politică şi claritate strategică. Totuşi, în prezent, ambele
lipsesc în majoritatea ţărilor europene.

Cel de al doilea aspect al transformării este actualul proces prin care

tehnicile moderne de ducere a războiului sunt introduse la nivelul
forţelor europene. În prezent, în orice mediu ostil, riscul apariţiei
pierderilor şi scara distrugerilor colaterale acceptabile sunt în continuare
prea mari. Ţările UE trebuie să sporească viteza modernizării
capabilităţilor lor pentru a putea să desfăşoare misiuni combatante
conform criteriilor impuse de democraţiile moderne. Chiar dacă acţiunile
militare posibile ale UE se axează în prezent pe faza post-conflict sau
dislocarea preventivă în statele problemă, lipsa capabilităţilor adecvate
limitează sever libertatea de manevră în cazul oricărei situaţii care se
degradează. Existenţa capabilităţilor reale C4ISR, cum ar fi comanda,
controlul, comunicaţiile, computerele, informaţiile, supravegherea şi
recunoaşterea reprezintă o cerinţă absolută într-o astfel de situaţie. În
mod curent, în Europa, doar câteva ţări, printre care, demn de remarcat,
se numără Franţa şi Marea Britanie, au început introducerea
capabilităţilor bazate pe reţea în arsenalul lor. Obstacolul principal în
cadrul acestui efort nu este reprezentat de disponibilitatea tehnologiilor
europene, ci de nivelul bugetelor pentru apărare. Transformarea
înseamnă să se cheltuiască mai bine şi eficient, dar solicită cheltuieli mai
mari pe termen scurt. Transformarea este însă, fără nici o îndoială, în
interesul pe termen lung al structurilor europene de forţe, deoarece în
prezent acestea suferă din cauza unui surplus de capabilităţi inutile.
Totuşi, în cele mai multe ţări, dificultatea creşterii bugetelor apărării este
o piedică politică în calea iniţierii acestui proces.
În domeniul planificării apărării a apărut dificultatea de a trece de
la apărarea teritorială la operaţiile din afara teritoriului propriu şi de a
încerca să ia în calcul implicaţiile revoluţiei tehnologice, care obligă la
renunţarea la acţiunile de luptă din era industrială, în favoarea celor din
era informaţională. În acelaşi timp, lipsesc acele calităţi care să asigure
posibilitatea de dislocare, mobilitate şi interoperabilitate. Multe dintre
acestea sunt asociate noilor sisteme de observare şi comunicaţii, unde
tehnologia militară se întrepătrunde cu tehnologia din domeniul civil.
Cercetarea ştiinţifică pentru tehnică şi tehnologii militare
presupune dezvoltarea de noi tehnologii, aplicabile direct sistemelor
militare şi este orientată în direcţia creării de mijloace tehnice care să
ridice capacitatea de luptă a armatei. Este deasemenea important de a se
concepe armament şi tehnică de luptă necesare apărării în condiţiile unui
război convenţional, avându-se în vedere utilizarea celor mai noi
tehnologii, stimularea cooperării internaţionale în scopul accederii la
tehnologii de vârf pentru realizarea de tehnică compatibilă cu cea a
ţărilor NATO [6]. http://www.academiaromana.ro/pro_pri/doc/st_f06.doc.
Forţele armate moderne trebuie să fie flexibile, pregătite, rapid
deplasabile şi capabile să-şi aplice forţa în mod controlat şi cu precizie,
pentru a realiza efectele scontate. Este un lucru vital să se realizeze un
avans informaţional asupra adversarului şi să se utilizeze acesta pentru
creşterea efectelor factorului militar. Constituirea capabilităţilor
distribuite în reţea este fundamentală pentru desfăşurarea cu succes a
operaţiilor, inclusiv pentru combaterea terorismului. Acest lucru se
realizează prin colectarea, fuzionarea şi analiza informaţiilor relevante,
în timp real sau în timp cât mai scurt. Culegerea şi asimilarea
informaţiilor este vitală pentru a fi aplicate măsurile necesare în timp
util, la nivelurile corespunzătoare de pe întreg lanţul de comandă.
Aceeaşi importanţă trebuie acordată abilităţii de a utiliza arme cu efecte
cât mai precise.

Cercetarea-dezvoltarea în domeniul tehnicii militare urmăreşte

orientarea cercetării spre direcţii de perspectivă pentru armată, prin
participarea la realizarea programelor majore de înzestrare, în cooperare
cu perteneri strategici interni sau externi, prin aport de transfer de
tehnologii de vârf care să asigure ridicarea nivelului general al
performanţelor activităţii de cercetare-dezvoltare şi industriei naţionale
de apărare, în scopul recuperării decalajului tehnologic.

2.4. Impactul tehnologiilor moderne asupra teoriei şi artei militare

Tehnologiile avansate au determinat mutaţii calitative şi cantitative
în dotarea, structura şi principiile de întrebuinţare în luptă a forţelor şi
mijloacelor, în pregătirea şi ducerea acţiunilor militare, în creşterea
puterii şi capacităţii de acţiune a trupelor. Toate acestea conferă
câmpului de luptă modern noi dimensiuni şi trăsături ce se regăsesc în
fronturi discontinue, focare de intervenţii, extinderea acţiunilor militare
(inclusiv pe verticală), în 2 – 3 medii, prin operaţii integrate.
Spaţiul extins înseamnă posibilităţi de luptă oriunde, caracterizat
prin: mobilitate, acţiuni asimetrice, manevrabilitate, flexibilitate,
descentralizare, folosirea unei largi game de acţiuni terestre, aeriene,
navale, spaţiale, informaţionale, psihologice şi speciale duse simultan la
toate cele trei nivele (strategic, operativ şi tactic), urmărindu-se lovirea
decisivă a centrelor de greutate ale inamicului. Progresele tehnologice au
permis experimentarea şi chiar introducerea în înzestrarea armatelor
moderne a unor tipuri de arme convenţionale de mare precizie, a unor
categorii de tehnică militară cu performanţe superioare, destinate
descoperirii, localizării şi lovirii obiectivelor, trupelor şi teritoriului, la
distanţe mari. Existenţa şi acţiunea lor au adus noi elemente de
complexitate în fizionomia pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă, fapt
ce a provocat o nouă viziune şi asupra spaţiului de luptă. “.....câmp de
luptă extins; câmp de luptă integrat; câmp de luptă fluid etc.” [7]
Avem de-a face cu o cibernetizare fizică a câmpului de luptă, cu o
digitalizare a acestuia care, în următorii câţiva ani, va deveni o realitate.
Operaţiile informaţionale vor furniza comandanţilor date şi informaţii
specifice pentru îndeplinirea misiunii precum şi o vizualizare rapidă şi
precisă asupra câmpului de luptă, pentru a asigura dominarea spaţiului
de luptă în orice situaţie şi a controla viitoarele operaţii. Sistemele ultra–
performante de cercetare în spaţiu tactic, cât şi în cel operativ, strategic
şi cosmic, dau o nouă dimensiune câmpului de luptă modern câmp de
luptă lărgit şi ca urmare aduc elemente noi în planificarea, pregătirea şi
ducerea acţiunilor militare. Concepţiei tradiţionale, care presupune
existenţa unui front şi a unei adâncimi, îi va urma cea a câmpului tactic
lărgit, în care “nici o zonă nu va fi ferită de atacuri precise şi
nimicitoare, astfel că bătălia se va desfăşura la 3600, similar cu cea
navală” [8]
Noile sisteme moderne de cercetare – lovire sunt adecvate atât pe
timpul luptei apropiate, cât şi pentru lovirea obiectivelor din adâncimea
dispozitivului adversarului, până la distanţe de 500–750 km, inclusiv
pentru neutralizarea acelor obiective care, până în prezent, erau
repartizate mijloacelor nucleare. Astfel, aceste sisteme devin
componente de bază ale centrului de greutate al forţei şi în acelaşi timp
sunt vitale pentru protejarea acestuia.
Conflictele militare desfăşurate în ultimele decenii pun în evidenţă rolul
tehnologiilor moderne în acţiunile militare. Totuşi intervalul de timp între
apariţia noilor tehnologii şi accesul la ele, devine din ce în ce mai mic.
Acţiunile militare se desfăşoară într-un spaţiu multidimensional, sunt
dominate de o diversitate de procedee, devenind tot mai rare acţiunile
dominate de o singură formă de luptă. Câmpul de luptă al viitorului va
deveni teatrul de acţiune al unor actori care vor urmării demonstraţii de
forţe şi mijloace, pentru intimidarea şi demoralizarea adversarului. Lupta
propriu – zisă se va desfăşura în secvenţe tot mai rare, îndeosebi cu
structuri specializate, în focare de intervenţii diferite, cu rapiditate,
lovindu-se concomitent trupele şi obiectivele pe mari adâncimi, astfel
încât loviturile executate asupra inamicului să fi şocante şi decisive. În
câmpul de luptă modern schimbările neaşteptate şi rapide ale situaţiilor vor
fi frecvente, momentele decisive ale luptei pot apare mai devreme datorită
surprinderii dar şi al întrebuinţării unor mijloace moderne şi eficace.
Acţiunile militare se desfăşoară în condiţiile întrebuinţării unor mijloace
tehnice perfecţionate de cercetare, transmisiuni, bruiaj, conducere.
Structurile acţionale beneficiază de o mare capacitate de susţinere logistică,
informaţională, de război electronic şi operaţii psihologice.
Tehnologiile moderne în domeniile software, comunicaţii sunt sursele
cheie ale puterii. Aspectul vederii şi cercetării în profunzime constituie o
opţiune asupra căreia se insistă foarte mult, fiind considerat unul din cele
mai importante domenii ce impun a se realiza sisteme sofisticate, care să
permită punerea la îndemâna comandanţilor şi planificatorilor a volumului
de informaţii necesare pregătirii şi desfăşurării, în deplină cunoştinţă de
cauză, a acţiunilor în câmpul de luptă.
O opţiune importantă în realizarea noilor concepte operaţionale
este şi integrarea în câmpul de luptă a sistemelor de cercetare aeropurtată
şi prin sateliţi pentru a se dispune în timp scurt de informaţii precise
despre inamic, teren, condiţii meteo din zonele (fâşiile, raioanele) de
acţiuni militare. Această opţiune a primit denumirea de Pregătirea
câmpului de luptă pe baza informaţiilor secrete (I.P.B.) şi se realizează
pe baza unui program pentru perfecţionarea sistemelor de cercetare
strategică, operativă şi tactică, alarmare, comandă şi control, cu o înaltă
protecţie la contramăsurile adversarului.
Extinderea spaţială a câmpului de luptă, modernizarea continuă a
armamentului şi a tehnicii de luptă, angajarea unor resurse uriaşe, vor
permite diversificarea variantelor de întrebuinţare a forţelor terestre,
aeriene, maritime şi cosmice, precum şi cele specifice mediului
electromagnetic, ale căror acţiuni vor putea fi planificate, simultan sau
succesiv, în spaţii situate la distanţe foarte mari faţă de raioanele de
dislocare. Pentru S.U.A. şi C.S.I., care deţin structuri specializate de
supraveghere şi de luptă în cosmos [9], câmpul de luptă se extinde în afara
atmosferei terestre, atribuindu-i-se o dimensiune în care nici un alt stat de
pe glob nu este în măsură să proiecteze şi, eventual, să desfăşoare acţiuni
militare.
Privită prin prisma tehnologiilor moderne, performante fizionomia
acţiunilor militare, în cadrul războiului convenţional modern, se bazează
pe aplicarea unor noi concepte operaţionale: manevra decisivă,
angajamentul selectiv de precizie, protecţia multidimensională a
trupelor proprii, concentrarea logistică.

TEHNOLOGIILE
MODERNE

MANEVRA ANGAJAMENTUL PROTECŢIA

CONCENTRAREA
DECISIVĂ SELECTIV MULTIDIMENSIONALĂ
LOGISTICĂ
A TRUPELOR

REDUCEREA
CONTROLUL
FORŢE INSTRUITE PUNCTE DURATEI
SPAŢIULUI
DOTARE DECISIVE ACŢIUNII
DE LUPTĂ

PROTEJAREA CENTRULUI DE GREUTATE

AL FORŢEI PROPRII
EVITAREA MOMENTELOR CRITICE

Manevra decisivă va permitea realizarea unor rezultate majore asupra

centrului de greutate al forţei inamicului, fiind condiţionată de existenţa
forţelor instruite şi a dotării acestora cu mijloace moderne, pregătite să
acţioneze în diferite locuri de dislocare. Totodată prin menţinerea şi
protejarea centrului de greutate al forţei proprii se menţine capacitatea de a
acţiona pentru exploatarea avantajelor. Viteza de reacţie, flexibilitatea şi
adaptabilitatea se datorează creşterii continue a gradului de informatizare a
câmpului de luptă şi cibernetizării tehnicii militare, întrucât acestea induc o
sporire substanţială a inteligenţei organizatorice şi artificiale şi creează
posibilitatea conducerii ferme şi sigure a forţelor luptătoare.
Angajamentul selectiv de precizie se referă la acţiunile de
identificare şi localizare a punctelor decisive, care devin obiective ce
urmează a fi lovite sau cucerite. Pentru desfăşurarea acţiunilor forţele
trebuie să fie bine echipate, înzestrate şi instruite, în măsură să
exploateze platforme şi sisteme de armament flexibile şi muniţie cu efect
letal ridicat. Concentrarea eforturilor în acţiunea militară va fi conturată
nu de masivitatea loviturilor asupra unui obiectiv sau unei suprafeţe pe
care sunt dispuse grupări de forţe, ci va consta în concentrarea selectivă
a loviturilor şi atacurilor trupelor asupra unor obiective relativ punctuale
sau de suprafaţă restrânsă, dar de o importanţă capitală în funcţionarea
sistemului militar al adversarului.
Angajamentul selectiv de precizie este caracterizat de abilitatea de
a identifica obiective la distanţe mari în timp scurt şi cu mare precizie,
capacitatea de angajare a inamicului, capacitatea de a evalua precis şi
oportun situaţia, precum şi de capacitatea de a minimiza efectele
distructive colateral. Corespunzător tehnicizării, fiecare eşalon a devenit
un complex de elemente şi relaţii a căror punere în mişcare şi permanent
control presupun un vast sistem de circuite informaţionale şi de comandă
integrate. Tehnologiile moderne “vor determina cu siguranţă noi opţiuni
privind întrebuinţarea forţelor şi mijloacelor în luptă, angajarea şi
ducerea luptei propriu – zise; formele de luptă clasice vor fi mai puţin
folosite datorită angajării în luptă a structurilor specializate care vor
acţiona predominant manevrier, dinamic, decisiv, având ca element de
succes surprinderea”. [10] Acţiunile militare vor avea o arhitectură
specifică cu particularităţi specifice, cu caracteristici greu de prevăzut.
Îndeplinirea misiunilor va avea la bază acţiunile indirecte îndreptate
asupra centrului de greutate al forţei inamicului, pentru a-i slăbi puterea
de luptă, voinţa de a lupta şi a-l aduce în momente critice.
 Protecţia multidimensională a trupelor proprii are drept obiectiv
controlul spaţiului acţiunilor militare, fiind în măsură să asigure
protecţia forţelor proprii faţă de întreaga gamă de ameninţări astfel încât
să se menţină libertatea de acţiune pe timpul deplasării, manevrelor şi
angajării. “Asigurarea acţiunilor şi protecţia trupelor este tot mai
accentuat integrată în acţiunile de luptă propriu –zisă”. [11] Luarea
tuturor măsurilor de protecţie şi de asigurare a acţiunilor şi a forţelor,
este o condiţie esenţială pentru protejarea centrului de greutate al forţei
proprii. Ele trebuiesc realizate în cele mai mici detalii, ocupând un loc
important în planificarea şi desfăşurarea acţiunilor militare. Totodată,
acţiunile militare se vor desfăşura în condiţiile întrebuinţării unor
mijloace tehnice perfecţionate care vor conferi luptei o evoluţie
neaşteptată, ce poate aduce forţele în momente (puncte) critice, în care
nu-şi mai pot menţine puterea de luptă pentru îndeplinirea misiunii.
Pentru evitarea acestora un rol însemnat îl are prevederea în procesul
pentru proiectarea unei acţiunii militare.

Concentrarea logistică constă în susţinerea logistică a

forţelor, livrarea tehnicii, echipamentelor şi materialelor în funcţie de
situaţia creată. “Modernizarea sistemelor informatice şi logistice
presupune concepte noi privind modularitatea, gradualitatea şi
managementul acestora”.[12] Forţele şi tendinţele din câmpul de luptă
vor influenţa în mod direct durata acţiunilor ceea ce impune amplificarea
dimensiunii activităţii subunităţilor de logistică.

În conflictele militare viitoare se va înlocui masivitatea/cantitatea prin

calitatea mijloacelor de luptă întrebuinţate. Nu mai este nevoie, ca înainte, de
superioritate cantitativă pronunţată şi de un raport de forţe net superior.
Cunoaşterea inamicului, a intenţiilor şi posibilităţilor sale reale, existenţa unor
forţe şi mijloace de lovire net superioare (rachete, aviaţie, elicoptere, sisteme
de arme inteligente de înaltă precizie), protecţia multidimensională a forţelor,
realizarea angajamentului de precizie, simultaneitatea şi continuitatea
acţiunilor, amplifică/maximalizează forţa de lovire, fragmentarea, distrugerea
şi înfrângerea inamicului.
 Impactul trupelor cu informatica urmează a da naştere multor alte
schimbări radicale. Se întrevede un viitor câmp de luptă mai puţin
aglomerat decât în trecut, cu actori mult mai calificaţi, dotaţi cu
armament şi tehnică ultrasofisticată, inteligentă. Va creşte rolul
structurilor tactice (a unităţilor de luptă mai mici) care sunt mai rapide,
mai uşor de condus, cu posibilităţi de acţiune în condiţii grele de teren şi
stare a vremii şi care necesită o logistică redusă. Acţiunea trupelor,
coroborată cu forţa de lovire a armamentelor perfecţionate, va fi
direcţionată pe dezorganizarea conducerii şi paralizarea dispozitivelor,
prin lovirea centrelor vitale ale adversarului şi cucerirea punctelor
decisive pentru a favoriza acţiunea către centru de greutate al forţei
inamicului. Având în vedere perspectivele evoluţiei tehnico – militare în
ceea ce priveşte perfecţionarea armamentelor şi echipamentelor militare
individuale, rezultă o tendinţă logică de restructurare a forţelor şi deci
implicit o nouă dimensiune a acţiunilor militare. Acţiunea cu structuri
reduse, cu o dezvoltată capacitate manevrieră, bine dotate şi instruite, ce
vor acţiona punctual, întrunit sau modulat, vor pune în evidenţă un tip de
acţiune rapid, surprinzător, într-un spaţiu redus. Momentele critice vor fi
mai reduse pentru cel ce deţine iniţiativa şi este mai bine dotat tehnic.
Frecvenţa foarte înaltă a modificărilor esenţiale survenite în cadrul
factorilor caracteristici ai situaţiilor operative sau strategice vor
determina o dinamică aparte a acţiunilor, în sensul că acestea vor fi
generate într-o succesiune foarte rapidă, care va conduce la realizarea
obiectivelor războiului într-un timp foarte scurt. “Sensul larg al
fluidităţii este acela de mobilitate deosebită, viteză, eficienţă, manevră,
anticipare, dominare a câmpului de luptă şi a inamicului. Fluiditatea
înseamnă şi acţiune simultană în 2 – 3 medii (prin operaţii integrate şi
combinate), ritm înalt al ducerii acţiunilor de luptă, informaţii reale
obţinute în timp real, decizii transmise foarte rapid, mijloace de lovire
rapide şi eficienţă maximă”.[13] Superioritatea în tehnologie militară,
calitatea noilor structuri militare, reprezintă salturi calitative care vor
conduce la o mai mare eficienţă a luptei.
Reducerea forţelor armate şi a armamentelor, interzicerea unor
categorii de armament, introducerea tehnologiilor avansate, modularea
structurilor, profesionalizarea personalului militar, cerinţa de a vedea şi
lovi adânc punctele decisive şi centrele de greutate inamice, creşterea
importanţei manevrei (pe verticală şi aerospaţială) şi a mobilităţii,
folosirea integrată şi sinergetică a tuturor categoriilor de forţe ale
armatei, posibilitatea ducerii acţiunilor de luptă în orice condiţii de timp
şi anotimp, dau câmpului de luptă o fizionomie diferită de cea
considerată, până nu demult, consacrată. Aviaţia, elicopterele,
armamentul de cercetare – lovire de înaltă precizie, războiul electronic şi
cel informaţional (considerat a cincea dimensiune a câmpului de luptă,
după cele terestră, aeriană, navală şi cosmică), folosirea operaţiilor
speciale şi psihologice dau o adâncime aproape nelimitată acţiunilor de
luptă moderne.

Războiul informaţional este esenţial, el permiţând atacarea punctelor

decisive şi a centrelor de greutate, simultan şi eficient, la toate cele trei
niveluri ale artei militare – tactic, operativ şi strategic – şi aducerea forţelor
inamice în momente critice. În sens larg, războiul informaţional presupune
integrarea a şapte forme diferite de domenii şi discipline:

 războiul de comandă şi control (forma exclusiv militară a

războiului informaţional) – are menirea să anihileze comanda şi
sistemele de comandă şi control ale unui adversar prin integrarea
operaţiilor psihologice, a securităţii operaţiilor, a inducerii în eroare, a
războiului electronic şi a distrugerii fizice;
 războiul bazat pe informaţii (intelligence) – constă în
proiectarea, protecţia şi anihilarea sistemelor care conţin suficiente
cunoştinţe pentru a domina un spaţiu de conflict;
 războiul electronic – utilizează tehnologie electronică şi
tehnici criptografice pentru dominaţia spaţiului electromagnetic;
 războiul psihologic – utilizează informaţia pentru a modifica
atitudinile şi opţiunile amicilor, neutrilor şi adversarilor;
 războiul hacker-ilor – constă în atacuri pasive şi active, cu
software „malign”, asupra sistemelor informatice;
  războiul în sfera informaţiilor economice – urmăreşte
blocarea sau canalizarea informaţiilor, în scopul obţinerii supremaţiei
economice;
 războiul în spaţiul realităţii virtuale – creează, în prezent,
imagini ale „realităţilor”potrivit intereselor actorilor implicaţi.

În contextul războiului informaţional, securitatea informaţională

(INFOSEC- Information Security) reprezintă protecţia şi apărarea
informaţiilor şi sistemelor informaţionale împotriva accesului
neautorizat, a modificării conţinutului informaţiilor aflate în faza de
stocare, prelucrare sau transport şi pentru asigurarea accesului
utilizatorilor autorizaţi către aceste informaţii. INFOSEC cuprinde acele
măsuri destinate pentru descoperirea, informarea şi contracararea acestor
tipuri de acţiuni.

Evoluţia conceptelor în domeniul militar la nivel naţional şi

internaţional impun cercetării ştiinţifice militare să dezvolte noi
tehnologii pentru apărare, care să asigure interoperabilitatea şi
compatibilitatea tehnicii cu cea NATO. Impactul tehnologiei informaţiei
asupra domeniului militar este reprezentat de sistemele de comandă,
control, comunicaţii, calculatoare şi informaţii (C4I), sisteme care
asigură suportul tehnic al conducerii operaţiilor militare. Cercetarea
ştiinţifică are un rol primordial în dezvoltarea acestor sisteme, prin
aplicarea unor concepte moderne, precum şi prin introducerea unor
tehnologii de vârf atât în proiectarea, cât şi în realizarea fiecăreia din
componentele unui astfel de sistem.

Conflictele militare viitoare vor fi marcate de lupte de

interpoziţionare eficiente şi selective, distrugându-se la inamic exact cât
trebuie pentru a-i anihila centru de greutate al forţei şi a-l obliga să se
declare învins. Aplicarea unor lovituri surprinzătoare, cu mijloace net
superioare şi prin procedee neaşteptate, evitarea contactului direct,
reducerea pierderilor în personal şi materiale, obţinerea unei victorii
decisive printr-o conducere inteligentă şi eficientă, sunt câteva
caracteristici ale viitoarelor conflicte militare.
 În ceea ce priveşte formele acţiunilor de luptă, considerăm că
ofensiva va fi, în continuare, forma decisivă a acţiunilor. Apărarea va fi
adoptată doar temporar, înfrângerea inamicului la orice nivel necesită
trecerea la ofensivă indiferent cum vrem s-o numim – contralovitură,
contraofensivă, operaţie ofensivă strategică. Chiar şi în cadrul apărării,
reducerea şi în final anihilarea iniţiativei adversarului, necesită acţiuni
de luptă ofensive.
Campaniile şi operaţiile militare ale viitorului vor avea drept scop
realizarea rapidă şi decisivă a scopurilor operative şi strategice, cu preţul
unor pierderi minime. Acţiunile trebuie dirijate de la început şi cu toată
vigoarea spre centru de greutate al forţei inamicului, pentru a-l lovi
decisiv, dezorganiza şi paraliza. Sporirea efectului distructiv, a preciziei
şi a vitezei de reacţie în acţiunile militare au produs şi produc schimbări
la fel de profunde în creşterea potenţialelor de luptă şi reconsiderarea
normelor tactice, precum şi a misiunilor şi, mai ales, în reproiectarea
structurilor, care primesc valenţe sporite precum modularitatea,
flexibilitatea, eficienţa.
În acelaşi timp spectaculoasa dezvoltare a comunicaţiilor şi îndeosebi
combinarea acestora cu sistemele informatice avansate, au determinat
scurtarea timpului de culegere, identificare, transmitere, prelucrare şi
diseminare a informaţiilor. Identificarea rapidă a punctelor decisive pe baza
informaţiilor obţinute, va eficientiza acţiunea militară către centru de
greutate a forţelor inamicului şi va oferi căi şi modalităţi de evitare a
momentelor critice. În acest mod, prin procesul de coroborare a datelor şi
de luare a deciziilor, se vor putea prezenta comandantului schimbările care
survin pe parcursul desfăşurării acţiunilor.
Capacitatea constantă de a lovi în adâncime inamicul, cu sisteme de
arme şi muniţii inteligente, combinată cu prelucrarea şi distribuirea
rapidă a informaţiei, vor accelera procesul de realizare a câmpului de
luptă aerisit. Lupta în adâncime pentru lovirea unor puncte decisive de
la inamic, care contribuie la menţinerea centrului de greutate al forţei
acestuia, va contribui la învingerea cu rapiditate a inamicului.
 În secolul XXI, gradul de urbanizare va creşte simţitor ceea ce ne
determină să reconsiderăm viitorul luptei în localităţi. Acţiunile de luptă
atipice, asimetrice, de scurtă durată nu se vor duce pentru cucerirea
spaţiilor, ci a centrelor de greutate care includ obiectivele politico-
militare de importanţă strategică. De exemplu, în ultimul război din Irak,
forţele americane au încercuit Bagdadul şi au iniţiat incursiuni spre
centrul oraşului, în scopul ocupării clădirilor administrative. Totodată s-
au lansat atacuri pentru cucerirea sau obţinerea controlului asupra unor
puncte decisive: aeroportul Saddam, aeroportul militar Al-Rashid,
autostrăzile importante care permit ieşirea din Bagdad etc., puncte din
care ulterior au fost lansate acţiuni decisive asupra centrului de greutate
al forţei (Gărzile Republicane) retrase în capitală. Acţiunile terestre au
fost sprijinite de aviaţie prin misiuni de patrulare şi elicoptere de atac.
De asemenea operaţiunile militare din Bagdad s-au bazat foarte mult pe
informaţiile furnizate de serviciile secrete. C.I.A. monitoriza permanent
situaţia cu ajutorul sateliţilor şi al avioanelor Spion Predator. Pe baza
acestor intelligence estimations (estimări informative), comandanţii
stabileau ţintele care trebuiau supravegheate şi apoi atacate prin ofensive
terestre, lovituri aeriene sau o combinaţie a acestora. [14] Destabilizarea
centrului de greutate a forţei irakiene precum şi crearea de momente
critice s-a realizat şi prin operaţiuni psihologice. Populaţia din Bagdad
era sfătuită prin emisiuni radio şi fluturaşi să nu se opună forţelor
americane, altfel va face obiectul intervenţiei militare. Acest lucru şi
rezistenţa anemică a Gărzii Republicane i-au determinat pe locuitorii
capitalei irakiene să nu se revolte şi să înţeleagă că orice opoziţie la
adresa americanilor este sortită eşecului. Aşa se explică faptul că
tancurile şi blindatele americane au putut face incursiuni în Bagdad fără
să fie împiedicate de eventualele revolte populare spontane.
Dezvoltarea tehnologiilor de vârf a determinat importante
schimbări în domeniul militar, mai ales, în ceea ce priveşte fizionomia
luptei şi conducerea acesteia. Succesele în luptă la nivel tactic pot
provoca schimbări spectaculoase, de importanţă majoră pentru domeniul
operativ. În câmpul de luptă al viitorului întrebuinţarea unor mijloace
tehnice perfecţionate va conferi luptei noi caracteristici privind viteza de
reacţie, mobilitatea, capacitatea de rezistenţă şi protecţie. Acestea vor
determina la rândul lor noi orientări pentru stabilirea centrului de greutate al
forţei şi a modului de acţiune pentru a stăpânii punctele decisive şi a crea
condiţiile necesare creării momentelor critice în acţiune. Noile tehnologii, în
perspectiva mileniului trei, vor determina cu siguranţă noi opţiuni privind
întrebuinţarea forţelor şi mijloacelor în luptă, angajarea şi ducerea luptei
propriu-zise. Dimensiunea tehnologică aplicată la fenomenul militar este
esenţa cercetării ştiinţifice asupra mijloacelor materiale şi resurselor
informaţionale ale ducerii acţiunilor de luptă, dar şi a unor reflecţii privind
pregătirea şi conducerea acestora, având la rândul său o structură complexă,
aflată încă într-un proces continuu de structurare şi restructurare.
Obiectivul principal al acţiunilor militare va fi dezintegrarea
sistemelor militare inamice. Evaluarea corectă a rezultatelor, în cele trei
planuri (informaţional, structural şi acţional), va contribui la evitarea
momentelor critice după obţinerea unor succese parţiale şi înşelătoare.
Riscul asumat va deveni un risc operaţional, cu evoluţie dinamică în timp şi,
totdeauna, dependent de resursele la dispoziţie. Este un nou spirit care se va
reflecta în noile strategii şi doctrine militare şi care va radia schimbări
radicale în omogenizarea, înzestrarea, pregătirea şi întrebuinţarea forţelor.
Tehnologiile de vârf şi informaţiile vor da noi dimensiuni centrului de
greutate al forţei şi momentului critic în acţiunea militară. Cuceririle
ştiinţifico-tehnice induc modificări structurale pe planul capacităţii de
apărare, al conceperii şi construcţiei de tehnică militară şi, în general, în
asigurarea tehnico-materială şi pregătirea forţelor armate, încorporând
realizările cele mai noi, moderne şi eficiente.

NOTE BIBLIOGRAFICE

7. Gheorghe Toma, Tactica blindatelor, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti,
2002, p. 11.
8. Roman Lopez, Controverse asupra doctrinei “Bătălia Aeroterestră”, în Revue Internationale
de Defense, nr. 11/1983.
9. Cf. Buletinului de informare şi documentare nr. 3, Editura Secţiei de Asigurare Tehnico-
Economică a Presei şi Publicaţiilor M.Ap.N:, Bucureşti, 1993, p. 19 – 22.
10. Gh. Toma, L. Stăncilă, C. Ţenu, Arta operativă între contrarii – actualitate şi perspectivă,
Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2001, p. 89.
11. Ibidem, p. 87.
12. Cf. Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major General, Viziunea Strategică 2010 – Armata
României, Editura Militară, Bucureşti, 2001, p.20
13. Vasile Paul, Spaţiul de luptă fluid, în Revista Gândirea Militară Românească, 1/1996, p.89.
14. Cf. Căderea Bagdadului. Irak: Jurnal de război, Editura Ziua, Bucureşti, 2003, p. 260

Referinţe bibliografice

1. Florin Gh. Filip (coordonator) Societatea informaţională, societatea cunoaşterii.

Concepte, soluţii şi strategii pentru România, 2001, Bucureşti, Editura Expert.

2. Mihai Drăgănescu, Societatea informaţională şi a cunoaşterii. Vectorii societăţii

cunoaşterii, în Florin Gh. Filip (coordonator) Societatea informaţională, societatea
cunoaşterii. Concepte, soluţii şi strategii pentru România, 2001, Bucureşti, Editura
Expert.

3. Ştefan Cantaragiu, Zenovic Gherasim, Dan Tuţă, Managementul iniţiativelor destinate e-

Defence, în „Revista ACTTM”, anul III, nr.4/2000.

4. Ştefan Cantaragiu, Zenovic Gherasim, Dan Tuţă, Organizaţia militară şi e-Defence, în

„Revista ACTTM”, anul III, nr.2-3/2000.

5. Zenovic Gherasim, Some pecularities of synthetic environments for military simulation,

Al XXXIII-lea Simpozion Ştiinţific Internaţional al Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică
şi Tehnologii Militare, mai 2002, Bucureşti.

6. Ioan Andone, Tehnologii de integrare media. Integrarea sistemelor expert cu sistemele

multimedia, hipermedia şi intelimedia, în NETREPORT, nr. 103, anul 10.

7. Sabin Corneliu Buraga, Medii virtuale distribuite. Caracterizare, structură, origini,

evoluţie şi instrumente de dezvoltare, în NETREPORT, nr.103, anul 10.

8. Ionel Marin, Cuvânt de deschidere - workshop Războiul informaţional – riscuri şi

ameninţări la adresa apărării naţionale, aprilie 2000, Bucureşti.

9. *** - Viziunea strategică – 2010 Armata României, Editura Militară, Bucureşti, 2001.
10. *** - DoD Information Management (IM) Strategic Plan. Information Superiority.
Version 2.0, DoD Chief Information Officer, octombrie 1999.

11. *** - DoD Electronic Commerce/Electronic Business Strategic Plan, mai 1999,
http://www.c3i.osd.mil/doc/index.html.

12. E. Schonfeld, The Cosmic Struggle Over Your Digital Identity in Business 2.0 , Aug.
2001.

13. *** - Cartea albă a guvernului. Armata României 2010: Reformă şi integrare euro-
atlantică, Bucureşti, 1999.

14. *** - Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2001.

15. *** - Cartea albă a Departamentului pentru Armamente, Bucureşti, 2002.

16. Vasile Paul, Noul terorism-ameninţare asimetrică, în „Gândirea militară românească”,

anul XIII, nr.1/2002.