Violența în contextul educațional actual.

Violenta umana este o tema a prezentului in multe tari, violenta sociala, ca si cea
interpersonala reprezinta argumente solide pentru dezvoltarea unor programe educationale
pentru a promova constientizarea acestui fenomen si a pleda pentru mijloace nonviolente de
interactiune si de reglare a vietii sociale. Istoric si cultural, violenta este o notiune relativa,
dependenta de codurile sociale, juridice si politice ale societatii in care se manifesta. In
absenta unei definitii precise a violentei, unii autori cred ca este mai potrivit un inventar al
faptelor violente. Numai ca faptele brute, private de semnificatia lor sociala, nu spun nimic.
Clarificarea unui fapt ca fiind violent depinde de conventiile sociale in vigoare. Multa vreme,
de pilda, corectia fizica pe care parintii o aplicau copiilor era considerata un lucru firesc, ce
face parte din actul educational. De asemenea, sunt populatii, comunitati care aproape ca nu
cunosc agresivitatea, in timp ce altele se manifesta destul de agresiv. In mod traditional,
scoala este locul de producere si transmitere a cunoasterii, de formare a competentelor
cognitive, de intelegere a sensului vietii si a lumii care ne inconjoara, de intelegere a
raporturilor cu ceilalti si cu noi insine. Misiunea scolii nu este doar de a pregati forta de
muncă

Școala trebuie sa profileze caractere, sa-I educe tanarului placerea de a invata, dorinta
de a reusi si de a face fata schimbarilor de pe piata muncii. In acest context, a vorbi despre
violenta acolo unde ne asteptam sa gasim cele mai bune conditii pentru formarea si
dezvoltarea armonioasa a personalitatii poateViolenţa şcolară nu este un fenomen nou, dar, în
trecut, ea s-a manifestat mai degrabă în spaţiul relativ autonom al şcolii; actualmente, lumea
şcolii a căpătat permeabilitate crescută, ca şi transparenţă instituţională, asimilând tensiunile şi
dificultăţile cu care se confruntă societăţile contemporane. În contextul cultural şi politic
european se acceptă şi se promovează ideea că şcoala trebuie să fie un spaţiu privilegiat, al
securităţii, liber de conflicte şi de manifestări ale violenţei societale. parea un fapt cel putin
neverosimil1. Este recunoscut faptul că în vechea Europă, în şcoli domnea brutalitatea, o
brutalitate tolerată, considerată necesară pentru disciplinarea elevilor, din antichitate şi până în
perioadele relativ recente.2

1
Mihaela Jigău, Aurora Liiceanu, Liliana Preoteasa, Violența în școală, Editura Alpha MDN, București, 2006, p.13
2
Ibidem, p.16
 În România, încă de la regulamentul şcolar din 1758 (dar şi anterior), apar
reglementări pentru elevi care stipulau, printre altele, obligaţiile acestora de a asculta de
director şi de profesori şi observaţia că lor nu le este permis să se considere absolviţi de nici o
pedeapsă la care profesorul este îndreptăţit să recurgă, nici chiar de cea corporală. În acelaşi
timp, nici un elev nu avea voie să „dăuneze” colegilor săi prin aplicarea violenţei sau prin
„răspândirea prin cuvinte a sămânţei discordiei”. În mare, „elevii trebuie să ducă o viaţă
smerită şi decentă, să nu ofenseze pe nimeni, să dea fiecăruia ce-i aparţine”. Aceste reguli s-
au păstrat timp îndelungat, fiind preluate în esenţă şi după reglementările din 1850, când apar
tot mai multe amendamente propuse de elevi3.

În conformitate cu diferite studii, violenţa în şcoli este un tip particular de violenţă în

instituţii, care poate lua următoarele forme:

- pedeapsă fizică;

- restricţie fizică;

- constrângere solitară şi orice formă de izolare;

- obligaţia de a purta vestimentaţie distinctivă;

- restricţii alimentare;

- restricţii sau refuzul de a avea contacte cu membrii familiei sau cu prieteni;

- abuzul verbal şi sarcasmul;4

Comportamentele violente ale elevului isi pot avea originea si intr-un management defectuos
al clasei școlare, mai exact într-o lipsă de adaptare a practicilor educaționale la o populație
școlară considerabil schimbată. Se afirmă că prima dorință a formatorului este aceea de a
exercita o putere. Dand curs acestei dorinte inconstiente, profesorul poate influenta negativ
relatia cu elevul, deoarece va căuta să-l mențină într-o situație de dependență, de subordonare
necondiționată, descurajând astfel formarea unor personalități autonome, independente, ca
urmare, în grupurile conduse autoritar, se acumulează tensiuni, frustrări, ce determină
comportamentul agresim între membri grupului, în timp ce față de lider se manifesță o
atitudine de supunere. Si alte componente ale atitudinii profesorului fata de elevi pot genera
situatii conflictuale ori comportamente violente ale elevilor. Unii profesori adopta o atitudine

3
Ibidem, p.17
4
Ibidem, p.21
de ignorare dispretuitoare a elevilor, corelata cu tendinta de evaluare a lor in termeni constant
negativi si depreciativi. Indiferenta profesorilor este cea mai importanta manifestare a
dispretului fata de elevi. Sunt numerosi elevii care sufera ca urmare a acestor judecati
negative ale profesorului, pentru ca ele vin sa intareasca propriul lor 12 sentiment de indoiala,
de descurajare, de lipsa de incredere in fortele proprii. Acest dispret, o data interiorizat, poate
antrena un ansamblu de consecinte in plan comportamental: lipsa de comunicare, pasivitatea
la lectie, indiferenta sau, dimpotriva, perturbarea lectiilor, dezvoltarea unor atitudini ostile,
provocatoare5.

5
Casa corpului didactic Argeș, Simpozion Iinterjudețean, Combaterea violenței în mediul școlar, Bacanu Florina,
Violența în școală, Pitești, 2009, p.12-13