Sunteți pe pagina 1din 2

Numele şi prenumele………………………… Clasa a VIII-a C Data: 08.04.

2016

TEST LA LIMBA ROMÂNĂ – NR.1


Timp de lucru 50 de minute. Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii.
Citeşte cu atenţie textul următor şi apoi rezolvă cerinţele:
Cometele nu se pot vedea, fiind mai întunecate decât cărbunele, iar lumina firavă a Soarelui nu este reflectată
de aceste misterioase obiecte. Nimeni nu ştie câte comete sălăşluiesc aici, dar se estimează că ar fi o mie de miliarde
de corpuri mai mari de un kilometru şi un miliard de corpuri mai mari de 20 de km în diametru. Numărul de obiecte
sfidează orice numărătoare pământeană, toate fiind rămăşiţe de la formarea Sistemului Solar. Cometele conţin
material primordial, mai preţios decât diamantul. Studierea lor ne-ar arăta din ce era compus Sistemul Solar acum
4,6 miliarde de ani, când planetele nu existau.
Ştim că o cometă este un ,,bulgăre de zăpadă murdară”, un amestec de apă îngheţată, gaze îngheţate şi
praf.[…] Drumul spre Soare este lung, fiind nevoie de milioane de ani ca o cometă să ajungă cam pe unde se află
acum Neptun.[…]
Totul se schimbă atunci când depărtarea dintre cometă şi Soare ajunge de câteva sute de milioane de
kilometri, pentru că temperatura la suprafaţa cometei creşte, gazul sublimează (trece din stare solidă în stare
gazoasă), iar apa se topeşte.
(Adrian Şonka, Bulgării de zăpadă prăfuită, în Terra Magazin)
SUBIECTUL I (56 puncte)
1. Valorificând textul dat, precizează: 6p
 din ce este alcătuită o cometă;
 numărul total estimat al corpurilor mai mari de un kilometru şi al celor mai mari de 20 de km;
 definiţia unui fenomen fizic menţionat în text.
2. Transcrie, din text, un cuvânt derivat cu sufix, unul format prin compunere şi unul prin conversiune. 6p
2. Realizează câte două enunţuri prin care să ilustrezi omonimia cuvintelor ar şi dar. 6p
3. Precizează sinonimele contextuale pentru cuvintele: misterioase, sfidează, rămăşiţe. 6p
4. Alcătuieste enunţuri în care să foloseşti antonimele cuvintelor: firavă, preţios, lung. 6p
5. Alcătuieşte un enunţ în care verbul a fi (o cometă este un ,,bulgăre de zăpadă murdară”) să aibă altă valoare decât
cea din textul citat. Precizează cele două valori morfologice. 6p
6. Desparte în propoziţii textul aflat în chenar şi precizează valoarea morfologică a elementelor introductive, precum şi
ce fel de relaţii sintactice realizate între propoziţii. 11 p
7. Alcătuiţi câte o frază în care să existe o propoziţie subiectivă, una predicativă şi o completivă directă, introduse
printr-un pronume relativ. 9p
8. Realizează o frază care să respecte următoarea structură sintactică, precizând fiecare propoziţie: 6p
PP + SB + CZ
SUBIECTUL II (12 puncte)
Realizează o compunere descriptivă, de 100 – 150 de cuvinte, cu titlul De-aş fi o cometă…, în care să-ţi imaginezi şi
să descrii lumea din perspectiva unei comete, pornind de la informaţiile din textul dat.
Ȋn compunerea ta, trebuie:
- să-ţi exprimi un punct de vedere despre tema propusă, valorificând şi informaţiile din textul dat; (4 p)
- să descrii două aspecte ale lumii văzute în călătoria ta, utilizând imagini artistice; (4 p)
- să ai un conţinut adecvat cerinţei; (2 p)
- să respecţi limitele de spaţiu indicate. (2 p)
Notă! Pentru redactarea întregii lucrări vei primi 10 puncte (unitatea compoziţiei – 1p; coerenţa textului – 2p;
registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului – 2p; ortografia – 2 p; punctuaţia – 2 p; aşezarea în
pagină, lizibilitatea – 1 p.)

S-ar putea să vă placă și