Sunteți pe pagina 1din 101

MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

UNIVERSITATEA „ VALAHIA „ , DIN TÂRGOVIŞTE ,


FACULTATEA DE ŞTIINTE JURIDICE , SOCIALE ŞI POLITICE
SPECIALIZAREA : ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC :

CONF. DR LAURENŢIA ION

ABSOLVENT :

- TÂRGOVIŞTE 2011 -

1
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Poetul Mircea Florian Sandru a publicat un poem dedicat lui


Marin Preda în revista “ Luceafărul ”, din 15 mai 2002. Poemul este o mică
bijuterie şi se adresează sufletul poeţilor tineri care au avut în Marin Preda un
idol sentimental şi moral.

“Leul marin a fost prins şi devorat în câteva clipe


De uzinele plutitoare, de maşinile de tocat
De agregate gigantice, de însăşi liniştea mării.
Aripile lui transparente au fost mâncate de peşti
De moluşte, de fauna obscură, flămândă.
În urma lui a rămas doar o pată de sânge,
O imensă pata de sânge
Şi vocea lui în aerul îngheţat a mileniului.
< Luaţi şi mâncaţi, veseliţi-vă aceste este trupul meu,
Acesta este trupul meu, hrana muritorilor lumii. >”1

1
1. Preda , Marin, Întâlnirea dintre pământuri – Desfăşurarea , Editura pentru Literatură , Bucureşti ,
1996 , p. VII ;

2
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

INTRODUCERE - ARGUMENTARE

Marin Preda se numără printre cei mai importanţi prozatori


contemporani ai zilelor noastre , deoarece surprinde vieţile ţăranilor din satele
româneşti ce se desfăşoară după legile nescrise ale naturii.
Acesta , prin toata opera sa , a cultivat o literatură inspirată din
realităţile contemporane , abordând teme morale sau existenţiale intr-un stil epic
de mare densitate , care a aşezat proza românească pe terenul solid al observaţiei
psihologice.
Opera sa nu este doar o suită de texte , scrise de-a lungul
existenţei sale , ci domină în ea un stil esenţial , ce-l caracterizează intr-u totul .
Acest stil de care a fost legată toată cariera artistică a lui Preda , este numit
“ moromeţianism “ , un termen pe cât de reuşit , pe atât de confuz .
Am ales să abordez această temă – Marin Preda – Romanul
“Moromeţii “ , deoarece aici este prezentată viaţa liniştită a ţăranilor , cât şi cea
a satul arhaic care este predispus destrămării. Practic pentru noi cititorii operei
este o lume cunoscută din exterior şi acest lucru ne face să fim mult mai curioşi
să aflăm ce se află dincolo de aceste pagini formidabile .Câtă muncă şi câtă
trudă a îndurat Preda până să ajungă să aşeze pe hârtie ceea ce va însemna
pentru poporul roman , cea mai mare capodoperă a tuturor timpurilor.
Am surprins în paginile acestei lucrări cele mai importante fapte
şi întâmplări ce se petrec în satul liniştit din Câmpia Dunării , cât şi
evenimentele hotărâtoare ce au loc în familia lui Ilie Moromete .
Astfel în primul capitol am abordat surprinderea vieţii şi a
operei lui Marin Preda , care arată tot parcursul pe care acesta l-a facut până a
ajunge să dea literaturii şi implicit nouă cele mai veritabile opere.

3
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Cel de-al doile capitol cuprinde geneza romanului Moromeţii ,


compoziţia şi problematica atât a primului volum cât şi a celui de-al doilea , în
care practic am evidenţiat toate aspectele importante ce se petreceau în familia
Moromete ( conflictele dintre ei , cina , secerişul , tăierea salcâmului , fuga
băieţilor la Bucureşti , deruralizarea satului şi distrugerea gospodăriei rurale , cât
şi moartea eroului ) .
În ultimul capitol a simţit nevoia de a pune în antiteză operele a
doi mari scriitori , Marin Preda şi implicit Liviu Rebreau , axându-mă mai mult
pe complexitatea personajelor , Ilie Moromete şi Ion al Glanetaşului , două
destine tragice , care deşi la prima vedere se aseamănă foarte mult după un
studiu mai amănunţit al acestora descoperim deosebirile ce-i caracteizează .
Am ales spre dezbatere acest roman , deoarece este vizibilă
importanţa pe care acesta a avut-o în epocă , dar mai ales pentru ca odată
parcurse paginile acestei minunate opere am dorit să am şansa să pot sugera şi
celorlalţi ceea ce a doritMarin Preda să scoată în evidenţă , ideea că orice om
trebuie să înveţe să-şi depăşească condiţia pentru a nu avea acelaşi destin ca cel
al lui Ilie Moromete .

4
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

EVOLUŢIA ROMANULUI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ

În România literară (1885) apar trei romane care îşi vor


pune amprenta ameţitor de repede asupra literaturii române ulterioare şi practic
acestea vor simboliza puntea de plecare într-o nouă epocă în care scriitorii nu
vor mai fi siliţi să se axeze doar pe anumite teme :

 Serile de toamna la ţară de Alexandru (Alecu) Cantacuzino, în care se


descrie viaţa patriarhală a boierilor moldoveni de altădată ;

 Baptiste Veleli de V.Alexandrescu-Urechia, încercare de roman istoric ;

 Manoil , „ roman national ” de Dimitrie Bolintineanu, redactat sub


formă de scrisori. Romanul ne zugrăveşte cu realism brutal moravurile
corupte ale societăţii bucureştene din acea vreme.
În anul 1862, apare romanul lui Nicolae Filimon
„ Ciocoii vechi si noi „ care înseamnă adevăratul început al acestui gen literar ,
fiind „ cel dintâi roman românesc realizat după toate cerintele genului ”
(Vârgolici Teodor , Retrospective literare). El a creat - excelând printr-o tehnică
de tip balzacian -atmosfera perioadei istorice de la începutul secolului al XIX-
lea şi , prin aceasta , a fixat în literatura română , după opinia unui critic
„ punctul de plecare al romanului” (Eugen Lovinescu).
Adevăratul creator al romanului românesc modern este
Duiliu Zamfirescu. Primul său roman , „ Viaţa la ţară „ , operă din viaţa
boierimii mici de la sfârşitul veacului trecut , ai cărei reprezentanţi, zugrăviţi de
scriitor cu o simpatie vădită , se înteleg bine cu ţăranii , păstrază obiceiurile
naţionale , manifestă sentimente curate şi exprimă gânduri înţelepte ,
materializate în gesturi şi acţiuni nobile şi memorabile.

5
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Dintre numeroasele romane ale lui Ioan Slavici , cel mai


impresionant prin faptele narate este „ Mara „ (1903) , în care autorul reuşeşte
să redea obiectiv şi impresionant un capitol de conveţuire romano-saşă din
Ardeal. Mai mult , Mara s-a impus la nivel de capodoperă în istoria literaturii
noastre .
Evoluţia romanului continuă cu Liviu Rebreanu în romanele
„ Ion” şi „ Răscoala „ . Aici autorul a scos în evidenţă , în mod original şi
captivant , un subiect care fusese deseori explorat , a dat frâu liber unor tendinţe
reale şi puternice ale oamenilor şi vieţii supuse investigaţiei artistice , a coborât
în inima personajelor .
Romanul românesc interbelic a fost unul revoluţionar , în
sensul deschiderii sale către forme artistice inedite , corespunzătoare
sensibilităţii noii perioade istorice. Aceiaşi scriitori care dăduseră opere de un
epic pur şi dens , ca Liviu Rebreanu încearcă formula romanului de profundă
analiză psihologică „ Pădurea spânzuraţilor „ , „ Ciuleandra „ .
Totodată , se afirmau prin opere propriu-zise şi prin studii cu
funcţie de manifest scriitori de tipul lui Camil Petrescu ,în acest context
„ lirismul pur ” al romanelor lui Hortensia Papadat-Bengescu se bazează pe
inconştientul ca imbold primar şi tăinuit al reacţiilor , gesturilor , atitudinilor şi
al acţiunilor noastre.
Mateiu I. Caragiale prin romanul său „ Craii de Curtea-
Veche „ şi a personajelor acestuia constituie , laolaltă , o imagine enigmatică şi
fascinantă a unei epoci trecute şi a unei lumi în putrefacţie .
Alt romancier , ridicat după război , este Cezar Petrescu.
Primul său roman este „ Întunecare „. Este romanul generaţiei care a făcut
războiul pentru întregirea neamului , care şi-a dat generos contribuţia de sânge,
dar care nu şi-a primit răsplata cuvenită. În acest roman , Cezar Petrescu a
pătruns cu mult spirit de intuiţie toate aspectele vieţii româneşti din timpul şi
după războiul mondial , creând astfel o grandioasă frescă a societăţii din acel
timp.

6
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

George Călinescu este autorul primelor romane citadine de


tip clasic. Prin „ Enigma Otiliei „ el aduce o viziune originală , modernă , situat
între tradiţie si inovaţie. Îmbină cu o supleţe foarte deosebită tehnicile
balzaciene cu viziunile realiste , elemente ale romanului modern: introspecţia ,
fineţea , luciditatea şi precizia analizei psihologice ; interesul pentru elemente
contradictorii , tulburatoare şi derutante , pentru involuţii , degradari psihice
pentru studiul consecinţelor eredităţii , toate intră în sfera modernului.
Întreaga epocă a anilor 1936-1948 învie sub pana maiastră a
lui Mircea Eliade. În romanul sau „ Maitreyi „ autorul insistă asupra proceselor
obscure , dedublarii personajului , modalitate indispensabilă prozei moderne .
Romanul reprezintă una din reuşitele prozei artistice a lui Mircea Eliade , în
primul rând datorită multidudinii de semnificaţii pe care le cuprinde, lăsând
liberă calea spre diverse interpretari.
Continuând tradiţia romanului românesc de inspiraţie rurală ,
Marin Preda a creat un roman original , cu o viziune modernă asupra lumii
rurale. Scriitorul îşi fundamentează romanul din perspectiva relaţiei omului cu
timpul , a umanităţii cu istoria , la răscruce de epoci , sub presiunea unor
evenimente necrutatoare.
Astfel , în „ Moromeţii „ , Marin Preda excelează în
oralitate , încărcată cu ironie subtilă , alternând şi topind laolaltă stilul direct cu
stilul indirect , dând profunzime gândului omenesc. Se remarcă o rară dexteritate
a folosirii simultane a timpurilor verbale care amplifică perspectiva narativă ;
viziunea scenică , folosirea dialogului , a simţului comic şi tragic , adânca
observaţie psihologică conturează un mare prozator , realist-psihologic şi social ,
cu totul original. Un scriitor şi un roman modern.

7
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

8
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

9
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

CAPITOLUL I.
VIAŢA ŞI OPERA

“ Singurul lucru de care-mi amintesc


foarte bine este că la vârsta de 13 ani
am devenit conştient de mine . Mi-am
dat seama că era în mine o anumită
fiinţă de care eram conştient … “
( Marin Preda )

Prozator, eseist, dramaturg, publicist, editor, traducător,


scriitorul rămas, prin opera sa , nemuritor , a văzut lumina zilei la 5 august 1922
în satul Siliştea-Gumeşti , judeţul Teleorman , în familia numeroasă a lui Tudor
Calaraşu şi a Joiţei Preda.
“ Amintirea copilăriei “ 2 prezentată de scriitor însuşi ca o
sursă inepuizabilă a literaturii sale , scoate în evidenţă multitudinea de impresii ,
de tablouri şi depozite sufleteşti de bucurie , suferinţe şi întrebări - pe care după
cum ni le mărturiseşte în romane – i-au luminat rar , cel mai adesea tulburându-i
primii cinsprezece ani ai vieţii sale . Biografia “ vârstei de aur “ 3 a scriitorului ,

22
. Preda , Marin, Întâlnirea dintre pământuri – Desfăşurarea , Editura pentru Literatură , Bucureşti ,
1996 , p. VII;
3
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj - Napoca ,
1995 , p. III ;

10
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

judecată după aceea a viitorului erou Niculae din “ Moromeţii ” a fost populată
de viziuni tragice , chinuită adesea de lipsuri şi spaime , rar mânghiată de
căldura dragostei părinteşti .
La 15 ani Marin Preda a luat drumul şcolii normale din Abrud:
anul şcolar 1937-1938 îl consumă aici , apoi întregul lot de elevi ai şcolii este
plasat unei instituţii similare din fostul judeţ Odorhei, şi alţi doi ani, până în
iunie 1940 , îi va petrece aici. Dictatul de la Viena întrerupe încă o dată
experienţa şcolară şi clatină încrederea adolescentului în stadiile ce vor urma ,
încete , dar sigure ale dobândirii condiţiei de intelectual. Anul 1940-1941, urmat
la Bucureşti , şi o dată cu încheierea lui , izbucnirea războiului , vor spulbera
definitiv planurile proprii şi pe cele părinteşti relative la profesia didactică –
pentru care nu avea , de altfel , nicio înclinare – şi-l aruncă pe tânărul de 19 ani
în vârtejul vieţii capitalei , cu obligaţia de a se întreţine singur şi de a-şi găsi un
rost în viaţă. Părăsirea satului natal în 1937 şi apoi anul de şcoală bucureşteană
sunt evenimente hotărâtoare pentru carieră literară a scriitorului – prima
eliberându-l din perimetrul rustic închis , al doilea familiarizându-l forţat cu
mediul agitat , creator de întrebări şi responsabilităţi noi , al marilor aglomerări
umane. Însă literatura care va rezulta la început va avea ca punct de plecare nu
acea lumea a oraşului agitată , ci lumea satului din necesitatea scriitorului a unui
refugiu sufletesc , nu numai ca sursă continuă de inspiraţie.
Cu diploma de absolvire a cursului inferior în mână , lăsând
incertă continuarea studiilor, scriitorul îşi începe ucenicia de la alfabetul devenit
fatal literaturii şi experimentat de atâţea glorioşi înaintaşi – de la corectura în
tipografie. În aprilie 1942 intră cu această funcţie la ziarul “ Timpul ”, cotidian
de informaţie care a adăpostit în anii războiului un grup inimos de gazetari şi
scriitori democraţi . Câteva săptămâni mai târziu are loc aici debutul viitorului
autor al Moromeţilor, cu schiţa “ Pârlitu”, apărută în două numere succesive ale
ziarului, la 15-16 aprilie 1942.

11
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

După acest debut care a avut loc cu câteva luni înainte de


împlinirea vârstei de 20 de ani , semnătura lui Marin Preda mai apare de cinci
ori în ziarul “Timpul” , apărându-i totodată şi următoarele schiţe :
” Strigoaica“,” Calul “, “Salcâmul”, “Noaptea “şi “La Câmp “ şi o dată în
săptămânalul cultural-artistic unde i se publică schiţa “Colina”.
În iarna anilor 1942-1943 , proaspătul debutant frecventează
cenaclul lui E. Lovinescu şi citeşte acolo din schiţele sale , fapt ce atestă
dobândirea unei anumite notoirietaţi în mediul literar. La recomandarea lui
E.Lovinescu , după câteva luni de veritabil şomaj , afla de un post de secretar de
redacţie la “Evenimentul zilei” , ziar de informaţie , cu două ediţii cotidiene şi
cu o altă orientare decât cea a “ Timpului ” – dar în afara unei singure schiţe
publicate aici , “ Rotila “, cele două luni ale acestei noi funcţii trec fără istorie ,
iar serviciul militar îl scoate cu totul pe Marin Preda , pentru mai bine de doi
ani , din sfera scrisului şi din lumea literară.
Sursele autobiografice ale acestei perioade relativ scurte , se
vor valorifica în proza scriitorului într-un chip cu totul diferit de acela al
copilăriei şi al primelor sale opere , luând forma unei experienţe temeinice , pe
care Marin Preda , de data aceasta matur , deşi cu puţin bagaj literar propriu-zis ,
o realizează în două direcţii principale : al contactului direct cu realităţile
cotidiene şi al continuării pregătirii culturale , întrupte de război şi de serviciul
militar.
În septembrie 1945 scriitorul reia ucenicia vieţii literare din
exact acelaşi loc de unde o întrerupsese în 1941 – intră corector la “ România
Liberă “ şi , timp de aproape un an , până în iunie următor , are loc o regrupare
a vechilor impresii , un fel de structurare interioară nouă de data aceasta
definitivă. Noile sale schiţe sugerează că acum se cristalizează clar în conştiinţa
scriitorului necesitatea prezentării evidente şi cât mai complexe a
“ scenelor “ din viaţa satului , concepute până atunci în viziuni şi tablouri
izolate. Primele două lucrări care-i apar acum, nuvelele “ Iubire “ (reluare în

12
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

forma nouă a schiţei anterioare ” Noaptea ” ) şi “ Ceata “ sunt expresive pentru


orientarea nouă , care se va dezvolta şi concretiza o dată cu apariţia volumului
de debut , “Întâlnirea dintre Pământuri “.
Volumul său de debut anunţa o personalitate singulară în acel
moment – cel dintâi prozator cu o perspectivă diferită asupra lumii satului , mai
ales faţă de cea a lui L. Rebreanu , cu care a fost de atâtea ori comparat , dar şi
de cea a lui M.Sadoveanu
Aceast lucru va reliefa un viguros profil de prozator cel mai
promiţător din tânăra generaţie. Este momentul de la care biografia lui Marin
Preda , în coordonatele ei esenţiale va ajunge , practic , biografia literaturii lui.
Între ianuarie 1946 şi iulie 1947 a lucrat în aparatul “ Societăţii Scriitorilor”,
deci mult mai aproape de activităţile propriu-zise literare decât îi putuseră oferi
corectura sau întâmplătoarea slujbă administrativă ; mai înregistrează o trecere
scurtă ca secretar de presă în Ministerul Informaţiilor (octombrie – decembrie
1948) , apoi de două ori prezenţa în redacţia “ Vieţii Româneşti ”, prima oară ca
redactor la secţia de proză ( ianuarie – octombrie 1952) , a doua oară că redactor
– şef adjunct al revistei , în intervalul 1956-1958 , când însă este ocupat mai
mult cu scrisul. Timpul şi-l petrece aproape în totalitate pregătirii cărţilor sale ,
care se încheagă acum laborios , unele dintre ele în câte două sau trei versiuni
intermediare , înaintea publicării , deoarece acum deţine mai multă experienţă
scriitoricească , dorind din ce în ce mai mult . După conferinţa Uniunii
Scriitorilor din 1969 , devine Vicepreşedinte al acesteia şi din 1970 director la
Cartea Românească , editură în care , în “ perioada Preda “, publică unele
dintre cele mai importante nume ale literaturii române postbelice.
I s-a decernat Premiul de Stat pentru nuvela “ Desfăşurare ”
şi Premiul Uniunii Scriitorilor pentru “ Viaţa ca o pradă ”.
Scriitorul s-a stins din viaţă la 16 mai 1980 în camera sa de la
Mogoşoaia. În 1981 , editura Cartea Românească , la care Marin Preda a fost

13
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

director de la înfiinţare , iniţiază şi tipăreşte o antologie de confesiuni şi amintiri


ale celor care l-au cunoscut , scrisori , extrase din presă , fotografii - sub titlul
“ Timpul n-a mai avut răbdare: Marin Preda ”. În 1984 , datorită marelui
succes al romanului ” Cel mai iubit dintre pământeni ”, se impune retipărirea
unei noi ediţii , iar în 1987 la Editura Cartea Românească , apare “ Delirul ”,
ediţia a II-a. Acest lucru demonstrează cât de iubit şi popular a fost Marin Preda
pentru toţi cei care l-au cunoscut , dar nu numai , ci şi pentru noi tot poporul
românesc care a rămas cu adevarate tezaure ale literaturii române . Noi suntem
moştenitorii acestor veritabile opere şi avem datoria să le ducem mai departe ,
pentru că în ele se află existenţa poporului şi prin ele Marin Preda trăieşte în
continuare .

A) Nuvela

Primul volum ” Întâlnirea dintre pământuri “ ( nuvele) îi


apare în 1948 , volum care nu l-a impus ca prozator şi abia apariţia romanului
“ Moromeţii ” ( primul volum 1955 ; cel de-al doilea 1967 ) a atras atenţia
asupra dimensiunilor talentului său şi a noutăţii pe care o reprezintă formula sa
epică.
S-a pronunţat destul de repede cuvântul capodoperă şi de aici
înainte scrierile prozatorului au avut de înfruntat comparaţia cu acest model.
În general , în nuvele , totul se petrece într-un sat de câmpie ,
care ar putea fi satul natal al scriitorului. În epica lui Marin Preda , câmpia nu
este doar o formă de relief , ci este spaţiul natal ideal. Aceasta este un spaţiu
“sacru” ( 3 ) ce , eternizează acte umane fundamentale – actul muncii , în
primul rând. Ilimitarea câmpiei se arată în viziunea scriitorului drept

14
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

corespondentul spaţial al eternităţii ca temporalitate ce se află sub privirea stictă


a lui Marin Preda . În orice caz , spaţiul acţiunii , fară să fie nominalizat , este
premoromeţian. Stilul este mai direct decât în roman , atmosfera la fel de
fabuloasă , plină de întamplari şi momente de tensiune .
Câteva nuvele de atmosferă reţin fantasticul lumii rurale , dar
totodată şi pe acela al câmpiei : “ Colina “ (un vis ce dă alte contururi peisajului
real ) , “Amiază de vară ” ( straniul creat în cadre reale). Câmpia este în
viziunea scriitorului spaţiul ideal unde suportă disoluţii , dar totodată este şi
atras de această întindere fără sfârşit unde se poate regăsi pe sine.
Pe acest parcurs de aproape două decenii , din 1948 până astăzi
, se plasează în diferite momente cinci nuvele noi care lărgesc în direcţii inedite
problematica sa de bază , situată cu rădăcinile în primul rând în viaţa satului.
Acestea sunt , în ordinea apariţiei lor : “ Ana Roşculeţ ” ( 1949 ) ,
“Desfăşurarea ” ( 1952 ) , “ Ferestre Întunecate ”( 1956 ) , ” Îndrăzneala “
( 1959 ) ,” Friguri ” ( 1963 ) - toate veritabile romane concentrate , apărute
oarecum pe neaşteptate între proiectele scriitorului şi duse la capăt în intervale
scurte de timp , surprinzător în comparaţie cu munca laborioasă , extrem de
minuţioasă a lui Marin Preda asupra compoziţiei generale a romanelor şi asupra
textului literar.
„ Îndrăzneala “ , “ Ferestre întunecate ” şi „ Desfăşurarea ”
fixează momentele apropiate ale desprinderii de trecut a unor personaje
secundare într-o umanitate în fruntea căreia stă Moromete, Anton Modan , Ilie
Barbu , Vasile Bodescu , eroii celor trei nuvele , cunosc diferite trepte ale
emancipării – primul de conştiinţa puţinei lui eficenţe în viaţa socială , următorii
doi de subordonare economică fata de cei avuţi. Confruntările alese de scriitor
sunt pe măsură : în „ Îndrăzneala „ personajul principal capătă siguranţa
însemnătăţii lui în împrejurările războiului antihitlerist , unde el se comportă
eroic şi deduce exact , din episoadele la care participă , forţa individului şi a
masei , urmând să valorifice la întoarcerea acasă aceste câştiguri morale.

15
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

“ Desfăşurarea ” ( 1952 ) are ca subiect procesul de


cooperativizare a agriculturii ; conflictul ca tipologie se înscrie în singura
schemă posibilă : pozitiv- negativă . Ilie Barbu din “ Desfăşurarea ” îşi ia
revanşa asupra foştilor săi persecutori şi stăpâni , în domeniul cel mai greu
resimţit de ei , anume conlucrând în sfărâmarea principiului economic şi social
care-i promovase şi-i susţinuse până atunci.
În “ Ferestre Întunecate ” ( 1956 ) este reliefat un alt
moment , de data aceasta raportat mai puţin la un ansamblu de relaţii intre
individ şi mediu , şi mai ales privind implicaţiile încrengăturilor de familie.
Iar în “ Friguri ” ( 1963 ) , acţiunea se petrece în Vietnam ,
în timpul războiului. Eroul , Nang , este urmărit în îndeplinirea unei sarcini
politice ; este un personaj de acţiune ( fară să fie un meditativ ) şi în acelaşi timp
un personaj experimental în proza lui Marin Preda. Autorul urmăreşte toate
fazele prin care acest erou ( ofiţer în armata de eliberare ) pregăteşte o bază
pentru atacarea aeroportului inamic , implicând în relatarea evenimentelor
elemente de biografie , observaţii psihologice , date obiective legate de oamenii
locurilor. În această nuvelă autorul evadează cu luciditate din lumea rurală
românească.
Ceea ce însemnau “ Desfăşurarea “ ,” Ferestre Întunecate ”
şi “ Îndrăzneală “ în compunerea universului rustic , semnificase nuvela “
Ana Rosculeţ “ ( 1949 ) pentru ceea ce avea să fie mai târziu , o dată cu
romanul
” Risipitorii ”, universul citadin al lui Marin Preda.
Critici literari ca Dumitru Micu şi Eugen Simion apreciază
nuvelistica lui Marin Preda. ” Nuvelele lui Marin Preda conţin , incontestabil ,
cea mai aprofundată , mai emoţionantă analiză artistică a transformării
psihologiei omului simplu , în condiţiile eliberării lui sociale , întreprinsă
până acum în proza românească “ .4
4
. Micu , Dumitru , Prefaţă la Desfăşurarea , Editura Tineretului , Bucureşti , 1964 , p. 23 ;

16
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Unele nuvele din “ Întâlnirea din pământuri “ vor fi


absorvite în totalitate de romanul “ Moromeţii “. Personaje ca Paţanghel din “ O
adunare liniştită ” (un Moromete mai glumeţ şi mai expansiv ; de altfel , Ilie
Moromete este poreclit Paţanghel ) , Ganea lui Teican din “ Întâlnirea din
Pământuri “ şi Ilie Barbu din “ Desfăşurarea “ sunt ipostaze anticipative ale lui
Moromete. Alte proze mai ample anticipă şi ele romanul (“ Salcâmul ”,
“ Dimineaţa de iarnă ”) naratorul ieşind din zonele obscure ale subconştientului
şi intrând în albia prozei realiste.
Aceste nuvele apărute înaintea marilor capodopere ale
literaturii române , romanele lui Marin Preda au conturat personalitatea
scriitoricească a acestuia şi au reliefat o lume dominată de diverse probleme
existenţiale ale indivizilor . Însă şi ele sunt valoroase tocmai datorită acestei
reliefări a unei lumi bolnave şi plină de incertitudine.

B) Romanul

De la volumul de debut până la romanul „ Moromeţii ”,


Marin Preda a traversat o etapă de transformare , care l-a ajutat foarte mult ,
imbogăţindu-şi totodată bagajul cultural datorită publicării numeroaselor schiţe
şi nuvele , ajungând să dea literaturii ceea ce aceasta şi-a dorit de la el ,
adevărate valori . Mai precis , Marin Preda , dar şi alţi scriitori înzestraţi , au
crescut şi au progresat .
Astfel , prin capacitatea de adaptare la noile condiţii , Marin
Preda reuşeşte să publice în anul 1955 primul volum al romanului “ Moromeţi”,
roman ce va sfida tiparele vremii atât prin pasul său îndrăzneţ de a nu adopta
modelul proletculturist cât şi prin o nouă viziune a vieţii ţărăneşti.

17
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Eroul principal al romanului , Ilie Moromete este un ţăran


intelectual , care de fapt întruchipează întregul suflu ţărănesc incapabil să se
adapteze la noile schimbări socio-politice.
“ Moromeţii I ” urmăreşte disoluţia familiei ţărăneşti
interbelice sub influenţa pătrunderii relaţiilor sociale şi de producţie capitaliste
de la sat. “Moromeţii II ” ( 1967 ) continuă radiografia ruralităţii româneşti în
condiţiile evenimentelor de după 23 august 1944 , colectivizarea .
Prin acest roman Marin Preda a dat literaturii române
capodopera sa inspirată din lumea satului , cu un personaj care domină universul
psihologic al creaţiei sale , ca şi Rebreanu prin „ Ion „ (1920 ) , o altă , operă
reprezentativă în literatura română. El este un punct de reper în proza
postbelică , dar şi cea mai reprezentativă conturare a , universului “ moromeţian
” pe care l-a proiectat scriitorul.
În „ Moromeţii ”, arta ţărănească a disimulării este dezvăluită
cu o putere excepţională , aceasta fiind regăsită în mare partea a scenelor .
Romanul îşi impune în acelaşi timp originalitatea printr-o adâncă dimensiune
psihologică , dar şi prin diversitatea şi compexitatea prin care sunt prezentate
scenele romanului.
Materia epică a primului volum constă în prezentarea familiei
Moromete , a neînţelegerilor din interiorul acesteia şi a evoluţiei membrilor săi.
În subtext , se constituie însă un alt conflict , mai important , dar şi mai insidios ,
între modelele tradiţionale ale satului românesc şi modelul economic capitalist.
Al doilea volum al ” Moromeţilor ” ( 1967 ) , deşi apărut la o distanţă
considerabilă de primul ( 12 ani ) , se pliază perfect cu acesta , neexistand
schimbari radicale în esenţa firului epic . Prozatorul pune în dezbatere procesul
nefast al colectivizării care a condus la , cumplita realitate a dispariţiei clasei
ţărăneşti .
Odată cu apariţia în anul 1962 a romanului “ Risipitorii ” se
va observa predilecţia lui Marin Preda de a scrie şi o literatură a lumii oraşului.

18
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Dacă prin “ Moromeţii ” el încercă o polemică cu Liviu Rebreanu printr-o altfel


de viziune a vieţii ţărăneşti , prin “ Risipitorii ” încearcă o luptă cu sine însuşi ,
în dorinţa de a-şi găsi un stil propriu care să-l reprezinte. Şi-l va găsi , întrucât va
mai publica încă patru romane cu acţiunea petrecută tot în mediul urban:
“ Intrusul “ ( 1968 ) , “ Marele singuratic “( 1975 ) ,” Delirul ” ( 1975 ) şi
“ Cel mai iubit dintre pământeni “( 1980 ).
Cu „ Intrusul „ ( 1968 ) , Marin Preda continuă preocuparea
pentru epica citadină , universul tematic fiind însă acela al lumii industriale
privită printr-o optică aparte. Romanul este confesiunea electricianului Călin
Surupceanu , care-şi evocă într-o manieră discontinuă principalele momente ale
vieţii , până la un punct care marchează închiderea unui ciclu existenţial.
Romanul este una dintre cele mai profunde meditaţii asupra raportului dintre
individ şi societatea socialistă şi o polemică directă cu falsa literatură consacrată
constructorilor de pe şantierele industriale , fiecare eveniment din viaţa eroului
fiind privită printr-o perspectivă exact contrară viziunii tradiţionale
convenţionale. Romanul emană dorinţa de supravieţuire prin tristeţe şi inerţie ,
specifică tuturor personajelor recente ale prozatorului. Tot în 1968 îi apare în
volum piesa de teatru „ Martin Bormann ” în care evocă un odios colaborator
al lui Hitler. O a doua piesă de teatru este “ Tinereţea lui Moromete ”, în care
reia situaţii esenţiale din “ Moromeţii I ” în varianta scenică..
“ Marele singuratic ” ( 1975 ) este romanul singurătăţii lui
Nicolae Moromete , care după ce a eşuat în politică , se retrage la o fermă de
lângă Bucureşti şi devine horticultor. Tema romanului este raportul dintre
personalitatea individului şi istorie , care , în toate romanele lui Marin Preda este
nemiloasă şi îi determină individului o soartă , de cele mai multe ori , de
neinvidiat. Din această perspectivă , romanul aduce o temă modernă - raportul
dintre personalitatea individului şi determinismul istoriei.
Ideea pe care scriitorul nu are curajul să o ducă până la capăt
– este că fostul activist de partid nu mai crede în “ religia “ pe care a îmbrăţişat-

19
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

o cu atâta ardoare şi acum înţelege ce greşeală iremediabilă a făcut , participând


la distrugerea modelului de viaţă reprezentat de tatal lui . Romanul are un happy
– hand politic . După o lungă perioadă în care nu face altceva decât să – şi
analizeze viaţa interioară sau să contemple lumea , Niculae cere să fie
“ reintegrat în activul de partid “. 5
Până la a ajunge aici el traieşte însă o frumoasă poveste de
dragoste – cu o pictoriţă , Simina Golea . Dar aceste lucruri nu sunt atât de
importante , ceea ce prezintă interes este călătoria pe care Niculae o face în satul
natal , împreună cu Simina , pentru a–i arăta locurile în care a copilărit .
Surpriza constă în faptul ca Ilie Moromete “ murise “ la
sfârşitul volumului II al romanului “ Moromeţii “ . Vizita facută de Niculae în
sat împreună cu Simina datează însă dintr-o perioadă în care acesta se afla încă
în viaţă , astfel cititorii au ocazia nesperată sa-l “ vadă “ din nou . În plus ,
printr-un artificiu narativ , este adus în prim plan un Ilie Moromete tânăr ,
îndrăgostit , de pe vremea când Niculae nu exista încă.
Pentru caracterul confesiv neascuns, „ Marele singuratic “
rămâne după „ Moromeţii ” una dintre cărţile cele mai dragi romancierului.
Până la apariţia “ Delirului ” nici un istoric nu a scris atât de
mult despre generalul Ion Antonescu. De fapt romanul are o deschidere largă ,
descriind principalele evenimente din Europa în momente de grea cumpănă
pentru bătrânul continent şi anume Cel de-al II-lea Război Mondial. Cartea nu se
doreşte a fi un document istoric , ci este o excepţională realizare artistică bazată
pe creativitatea şi intuiţia scriitorului şi , desigur , pe dovezile istorice
incontestabile.
Când cititorii aşteptau cu nerăbdare volumul II al

5
. Ştefănescu , Alex , Istoria Literaturii Române Contemporane , 1941 – 2000 , Editura Maşina de
Scris , Bucureşti , 2005 , pag 423 ;

20
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

“ Delirului”, Marin Preda publică în 1977 romanul autobiografic “ Viaţa ca o


pradă ”. „ Chiar dacă are caracter autobiografic , Viaţa ca o pradă poate fi
considerat un roman indirect. Este de fapt romanul scrierii unui roman , căci
ampla confesiune este determinată de căutarea dramatică a unui subiect
pentru o viitoare carte”. 6
“ Cel mai iubit dintre pământeni ” este ultimul roman scris de
Marin Preda şi reprezintă , fără îndoială , apogeul forţei sale creatoare. Eugen
Simion numeşte romanul „ total ”: „ Nu roman – fluviu (... ), nici roman –
ciclic (...) , ci roman total : romanul unui destin care asumă o istorie ,
romanul unei istorii care trăieşte printr-un destin.” 7
Naratorul ( eroul ) îşi scrie , în închisoare , tot itinerarul vieţii
sale de până la arestarea şi închiderea sa ( pentru a doua oară ) , urmând ca în
final să aflăm motivul arestării şi verdictul judecătoresc. Victor Petrini ( acesta
este numele protagonistului ) nu este altceva decât o „ jucărie a sorţii ”, dar care
nu se resemnează în faţa loviturilor vieţii , fiind ghidat în permanenţă de
luciditate în gândire şi credinţa izbăvirii sale prin iubire. „ Marin Preda scrie ,
în esenţă , istoria unui sentiment ( iubirea ) şi-i analizează degradarea
progresivă până ce iubirea coboară aproape de abjecţie. Destinele eroilor sunt
luate de valul unei pasiuni obscure , demenţiale şi duse spre limita de jos a
existenţei lor ( limita insuportabilului ) luciditatea lor măreşte forţa pasiunii ,
dar n-o apără de suferinţe şi cădere ”. 8
“ Cel mai iubit dintre pământeni ” are o amplă construcţie
epică. Romanul poate fi considerat ca fiind unul de dragoste , dar în acelaşi timp
6
. Grigor , Andrei , Marin Preda –Incomodul , Editura Porto- Franco , Galaţi , 1996 , p. 53;
7
. Simion , Eugen , În Prefaţă la Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni , Editura Literatura
Artistică , Chişinău , 1990 , p.43 ;
7
8 . Simion , Eugen , În Prefaţă la Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni , Editura Literatura
Artistică ,
Chişinău , 1990 , p. 19 ;
8

21
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

şi un roman politic , roman intelectual , roman de senzaţii şi un roman de


moravuri. Complexitatea problemelor dezbătute dar şi maniera specifică de a le
trata , au făcut ca ultima carte a lui Marin Preda să înregistreze un succes
apreciabil.
Roman al „ unei conştiinţe “ , al „ unui erou care crede în
puterea spiritului şi în mitul fericirii prin dragoste ” , “ Cel mai iubit dintre
pământeni ” rămâne a fi în continuare pe lângă “ Moromeţii “ una dintre cele
mai reuşite realizări scriitoriceşti ale literaturii române.
Proza lui Marin Preda a intrat de cel puţin un deceniu în
clasificările fundamentale ale literaturii române , ca unul dintre fenomenele cele
mai reprezentative “ Lumea lui Ilie Moromete ”, “ personajul Moromete “ 9
sunt formule care concretizează în chip clar un univers specific , o tipologie
unică ; ele au devenit categorii teoretice ale istoriei noastre literare , veritabile
valori de referinţă dintre acelea care folosesc să definească şi să aprecieze
profilurile scriitoriceşti noi , sau pe cele existente dinainte. Seriile
caracterologice de bază din literature noastră , de la fiziologiile de tip clasic ale
lui Negruzzi şi Filimon , până la tipologia realistă a contemporanilor
Sadoveanu , Rebreanu , Zaharia Stancu – toate atât de deosebite între ele –
dobândesc prin proza lui Marin Preda valori noi , stabile , permanente ; un
anumit teritoriu al literaturii aparţine de acum înainte scriitorului , este denumit
prin personalitatea sa. Departe de a fi un mit – nici Păturică sau Tănase Scatiu ,
nici Caţavencu sau Ionică din Amintirile lui Creangă şi , desigur , nici Vitoria
Lipan , Ion al Glanetaşului , sau Darie nu sunt mituri , ci realităţi sociale şi
umane datorate literaturii – Moromete exprimă una dintre ipostazele umanităţii
noastre într-o epocă istorică precisă , dominată de schimbări majore ce au loc în
viaţa satului şi implicit a sa . Cu atât mai mult cu cât proza lui Marin Preda nu
se reduce la existenţa tipului moromeţian , cum s-a tot vorbit , nici la o suită de
9
9 . Preda , Marin , Întâlnirea dintre pământuri – Desfăşurarea , Editura pentru Literatură , Bucureşti ,
1986 , p. V

22
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

înfăţişări , etape ale acestui tip , ci este ea însăşi mult mai complexă , deşi
dominată în chip explicabil de figura ei cea mai proeminentă şi cu mai mare
forţă de iradiere , care este Ilie Moromete.
Creaţia lui Marin Preda acoperă epic istoria românească de la
Cel de-al doilea Război Mondial până spre sfârşitul anilor ‘ 70. Prin opera lui
Marin Preda viaţa “ adevărată “ 10 contemporană , sfâşierile interioarea ale
omului modern- ţăran , muncitor , intelectual – îşi fac o intrare triumfală în
literatura actuală , atât prin noutatea perspectivei din care tratează vechi teme
general-umane , cât şi prin gravitatea sa , prin capacitatea de a lăsa să vorbească
documentul. Fiindcă opera sa izvorăşte dintr-o experienţă directă , cum ne-o vor
dovedi romanele propuse spre un comentariu ce nu urmăreşte epuizarea
problemelor , ci doar trecerea lor în revistă.

2 .1 - Imaginea satului în nuvelele şi romanele lui Marin Preda

Proza lui Marin Preda este o replică adresată semănătoriştilor.


Marin Preda trebuie comparat în primul rând cu sine însuşi : caracteristicile
literaturii sale devin impunătoare numai prin comparaţia dintre diferitele faze ale
evoluţiei scriitorului , începând cu primele sale opere unde experienţa sa nu era
mare şi sfârşind prin a da poporului cele mai semnificative opere.
În culegerea de interviuri “ Convorbiri cu Marin Preda “,
alcătuită de Florin Mugur în 1973 , scriitorul mărturiseşte că , încă de copil , a
dorit să se desprindă de lumea satului , dorind să aibă un alt destin decât cel
ţărănesc , în care oamenii nu faceau altceva decât să-şi muncească pământul .

10
. Preda , Marin , Revista Luceafărul , 2 mai , 1970 ;

23
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Dar din acest spaţiu cu tradiţii vechi , cu obiceiuri conservate de la începuturile


lumii şi, mai ales , cu legi morale şi reguli precise de comportament , se trage
întreaga forţă etică a scriitorului , precum şi originalitatea operei sale. Romanul
lui Marin Preda marchează o dată cu el în creaţia literară românească că ţăranul
trebuie să înceteaze să mai fie o fiinţă fără evenimente sufleteşti , o materie ,
care doar munceşte pământul , ci să înveţe să devină un intelectual şi astfel să-şi
poată schimba destinul care-i este pus încă de la naştere. Satul lui Moromete nu
mai are multe în comun cu satul lui Rebreanu , cu acea lume rurală şi
impulsurile obscure din viziunea celui din urmă. Satul lui Marin Preda este mai
liniştit , singurele conflicte aici sunt cele din concentrul familiei , relaţiile între
oameni sunt mai civilizate ajungând chiar la prietenii.
Lumea lui Marin Preda începe să se organizeze încă de la
povestirea de debut , replicile memorabile şi mai ales “ Moromeţii ” de planul
doi , Ilie Ţugurlan, Boţoghină , Dumitru lui Nae sunt personaje care alcătuiesc
universul citadin al scriitorului.
Scenele din viaţa satului care au făcut parte din prima etapă de
scriere a lui Marin Preda , au mărturisit sursa lor autobiografică , copilăria care a
marcat întreaga existenţă a scriitorului.
Universul iniţial , alcătuit din eroi şi viziuni aparţinând lumii
satului , din unghiuri care puteau fi confruntate cu cele ale universului ţărănesc ,
interioare lumii ţăranului, chiar atunci când dezbaterea se poartă asupra
existenţei în general , asupra marilor probleme umane şi sociale . El s-a compus
din fluviile bogate provenite din viaţa citadină, devenită familiară scriitorului
într-o perioadă de sedimentări şi experienţe , mai temeinică şi mai îndelungată
de cât acea a impregnărilor copilăriei. Marin Preda spunea vorbind despre
cadrele săteşti ale romanului “ Moromeţii “ : „... sunt , ca să zic aşa , antirural
, adică sunt văzute prin prisma unui citadin. N-a rămas nimic din viziunea

24
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

ţărănească asupra lumii , deci din trăsăturile specifice ţărăneşti , din


explicarea fenomenelor , din punctul de vedere al unui ţăran.” 11
Unul din cele două universuri esenţiale ale prozei lui Marin
Preda este cel rustic , căruia îi aparţin volumul “ Întâlnirea dintre pământuri ”
şi restul prozei de debut , “ Desfăşurarea “, “ Îndrăzneala ” şi un număr de
schiţe culminând cu ampla lucrare romanul “ Moromeţii ”, întins pe două epoci
istorice , investigând două etape distincte ale destinului unei întregi clase
sociale. Satul s-a construit astfel în conştiinţa scriitorului ca un univers distinct ,
generator de mari lucrări epice , toate proiectate pe o geografie concretă proprie
lui Marin Preda , populată de o grupă de eroi care circulă în mai toate schiţele şi
nuvelele mediului ţărănesc şi apoi în ciclul Moromeţii.
Întâmplările se plasează , de obicei , în acelaşi perimetru satul
Siliştea-Gumeşti , cu învecinatele Udupu unde au loc faptele din
“ Desfăşurarea”. Umanitatea pe care o arată aici are în centru familia lui Ilie
Moromete , cel numit Paţanghel în ” Salcâmul ” şi “ O adunare liniştită ”;
Ţugurlan este şi el eroul mai multor lucrări : “ Moromeţii ” şi “ O adunare
liniştită ”; Modan din “ Îndrăzneala ” este probabil fiul celui din “ O adunare
liniştită ”. Petrecerile ţăranilor ( horele ) din Siliştea-Gumeşti sunt nişte
spectacole pline de voie bună , dar unde se văd şi principalele conflicte şi
nemulţumiri ale ţăranilor. Memorabilă în acest sens este adunarea de duminică
din poiana lui Iocan ( ea este narată pe treizeci de pagini ) , aşezată la o
răspântie de uliţi , locul de adunare al celor mai “ deştepţi “ oameni din sat ,
unde Moromete , Cocoşilă şi Dumitru lui Nae citesc ziarul şi comentează
politica ironic şi cu umor , cu scânteia inteligenţei , dându-le iluzia libertăţii şi a
demnităţii lor . Aceasta este locul unde au loc dezbateri ideatice , scenă fară
precedent în universul romanului românesc de inspiraţie rurală ( Ion Bălu ) 12 .

11
. Preda , Marin , Revista Luceafărul , 2 mai 1970 ;
12
. Simion , Eugen , În Prefaţă la Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni , Editura Literatura
Artistică , Chişinău , 1990 , p.81;

25
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Momentul lecturii ziarului relevă semnificaţia întâlnirilor din poiană : interesul


şi plăcerea oamenilor de a intra în altă lume , a politicii , ca o formă de evadare ,
o joacă de oameni mari – poiana fiind “ unicul lor parlament “, chiar dacă
uneori intrau în polemică ( Valeriu Cristea )13.
Prozatorul sugereză că acestă spiritualitate ţărănescă ocupă
un loc important în existenţa satului , deoarece la această adunare participă toată
suflarea satului îmbrăcaţi în hainele lor de sărbătoare, dar cel mai sigur semn că
erau “ gătiţi “ în mod special erau feţele lor rase proaspăt. Există multe adunări
în romanul “ Moromeţii “ ( cina , întoarcerea de la câmp , discuţiile din curtea
lui Ilie Moromete , tăierea salcâmului ) care sunt totodată la fel de importante şi
memorabile prin detaliile prin care sunt descrise. Ţăranii din Siliştea-Gumeşti
vin la aceste adunări cu solemnitatea cu care spiritele credincioase merg la
biserică. Ei îmbracă întâi haine curate , ies la podişcă , stau de vorbă cu cei care
trec pe drum , apoi trec la frizerul satului şi după se duc la locul adunării unde
discută în principal despre politică.
În “ Moromeţii “ descoperim un sat deosebit şi de acela din
“ Ion “ . Relaţiile capitaliste le-au înlocuit aproape cu totul pe acelea
tradiţionale ( încă preponderente în romanul lui Rebreanu ) , dacă este să ne
referim la primul volum , şi vor fi înlocuite la rândul lor de acelea socialiste, în
cel de- al doilea volum. Ceea ce atrage un interes special este ceea ce se află în
centrul Moromeţilor şi care provoacă destrămarea valorilor stabilite şi o anumită
neîncredere firească în valorile noi.
De altfel , primul volum vorbeşte despre lumea tatălui (aceea
pe care el şi-o imaginează ) , cu aparenţele ei de stabilitate şi ordine , cu
seninătatea ei ce se apară de lovituri , iar cel de-al doilea , despre lumea fiilor ,
neaşezată şi tulbure , în care ies la suprafaţă forţe istorice obscure ,

13
. Simion , Eugen , În Prefaţă la Marin Preda – Cel mai iubit dintre pământeni , Editura Literatura
Artistică , Chişinău , 1990 , p. 17;

26
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

primejdioase. Cel de-al doilea volum este aşezat deasupra satului de altădată , cu
ierarhii sigure , satul adunărilor liniştite şi al dialogurilor pline de spirit , unde se
abat acum evenimente pline de viclenie. Satul arhaic este sortit să piară. Un om
porneşte de acasă şi , după mers , ceilalţi intuiesc unde se duce. Dacă merge rar ,
aşternut , aceasta înseamnă că el se duce undeva , mai departe , la o rudă din
celălalt capăt al satului , dacă se duce într-un loc mai apropiat , mersul este
liber , gata oricând de a fi întrerupt pentru a sta de vorbă cu cineva.
În romanul lui Marin Preda lumea satului încetează să mai fie
rurală. Satul fusese , din punct de vedere literar , un element al existenţei
elementare sau idilice , pitoreşti sau poetice , al unei naturi umane primitive ,
neevoluate. În proza lui Preda satul este , în primul rând un spaţiu unde se simte
şi se gândeşte într-un mod specific , ţăranii au o viaţă morală adâncă şi existenţa
lor se desfăşoară în cadrul unei spiritualităţi constituite. Prototipul noii înfăţişări
a satului este Ilie Moromete , un ţăran care trăieşte cu convingerea că există , că
este lucrul cel mai însemnat din tot universul , dispreţuind tot ceea ce venea de
dincolo de marginile satului , aparând valorile tradiţionale şi neîncrezător în
posibilitatea unei schimbări în mai bine.
Tradiţia romanului nostru ţărănesc stabilişte o atmosferă
sumbră , de luptă fără victorie a acestei lumi , o tonalitate tragică generală , aşa
cum se constituise în perioada 1948 şi se impusese în literatură prin Slavici ,
Sadoveanu , Rebreanu sau Zaharia Stancu.
Dar , lumea satului din nuvelele şi romanele lui Marin Preda
rămâne prima realitate scriitoricească cu care acesta a luat contact şi care o avut
un impact foarte important în viaţa sa , inspirându-l şi conducându-l să realizeze
cele mai reprezentative capodopere din literatură noastră. Aceasta rămâne un
izvor continuu de inspiraţie pentru toţi scriitorii , deoarece este o sursă
inepuizabilă care poate fi folosită fără ca cei care citesc operele să se plictisească
vreodată de ea , practic oamenii se regăsesc în aceste pagini , ceea ce-i face mult
mai interesaţi să parcurgă tot conţinutul cărţii.

27
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

28
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

29
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

CAPITOLUL II
ROMANUL “ MOROMEŢII “ – VOL I
STRUCTURA COMPOZIŢIONALĂ .
PROBLEMTICA

“ Eu nu mă gândesc decât
la ceea ce am cunoscut, ci şi
la ceea ce am trăit direct . “ 14

Romanul este o specie a genului epic în proză , având o


acţiune complexă şi de mare întindere , desfăşurată pe mai multe planuri , cu
personaje numeroase şi o intrigă complicată.
Caracteristicile romanului sunt : acesta are structură narativă
complexă amplă , subiectul acţiunii se desfăşoară în planuri paralele , se
combină nuclee narative distincte , prezintă destinul unor personaje bine
individualizate sau a unor grupuri de intrese şi cunoaşte o mare varietate de
forme .
El poate fi clasificat dupa o serie de criterii bine organizate :
 După conţinut : roman istoric , roman de acţiune , roman psihologic , de
aventuri , poliţist , de ficţiune , de dragoste , etc ;
 După curentul literar din care face parte : roman clasic , romantic , realist
, naturalist , modern , avangardist ;
. Rachieru Dinu , Adrian , Marin Preda - omul utopic , Editura Eminescu , Bucureşti , 1996 , p. 60 ;
14

30
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

 După cronologia evenimentelor narate : roman tradiţional , roman


modern ;
 După tehnica narativă utilizată : roman de tip balzacian , modelul
flaubertian , roman proustian , roman avangardist şi postmodernist ;
 După procedeul narativ dominant : roman de analiză psihologică ,
fantastic, exotic , şi de formare .

Romanul “ Moromeţii “ este , aparent , cronica unei familii


de ţărani . Titlul însuşi , constituit din pluralul unui nume de familii , orientează
în aceste direcţii aşteptările scriitorului , dar şi atenţia cititorului .
Faptele pe care autorul le relatează atent şi serios ca pe nişte
evenimente , ţin în realitate de tot ceea ce se petrece în viaţa ţăranilor în fiecare
zi . Însă frumuseţea legendară a romanului îşi are altă direcţie , aceea a atitudinii
naratorului faţă de lumea evocată . Este vorba de un amestec de admiraţie şi
nostalgie a copilăriei lui Marin Preda , care şi –a pus amprenta asupra creaţiei
sale ulterioare , de un “ coctail Molotov al vieţii sentimentale , care nu
explodează în mâna scriitorului ci în sufletul cititorului “ 15.
Ştim , din biografia scriitorului , că familia sa avea
apoximativ aceeaşi componenţă cu aceea a familiei lui Niculae , astfel ne putem
gândi ca aceasta poate fi o proiecţie a copilului Marin Preda .Ceea ce este
interesant este faptul ca această reconstituire a vieţii ţărăneşti nu se face din
perspectiva copilului de atunci care a trăit aceste evenimente . Acum rolul de
narator este jucat de maturul Marin Preda , care vine ca o fantomă , nevăzut de
nimeni şi se uită cu nostalgie la fiecare membru al familiei Moromeţilor , cu
precădere la Niculae .

15
. Ştefănescu , Alex , Istoria Literaturii Române Contemporane 1941-2000 , Editura Maşina de scris ,
Bucureşti , 2005 , pag 541;

31
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

În felul acesta , în curtea Moromeţilor apare un personaj în


plus , care nu ia niciodată loc la masă , alături de ceilalţi , dar pe care noi îl
vedem uitându-se cu ardoare la tot ceea ce fac ei .
Acţiunea romanului “ Moromeţii “- vol I este plasată “ În
Câmpia Dunării , cu câţiva ani înaintea Celui de-al doilea Război Mondial ,
se pare că timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare ; viaţa se scurgea aici
fără conflicte mari “ 16 , în satul Silistea- Gumeşti aproape de Bucureşti.
Acesta este structurat în trei părţi , având o acţiune concentrată , care se
desfăşoară de la începutul verii până spre sfârşitul ei. În acest interval de timp se
derulează trei mari episoade epice:

 O bună parte din acest volum cuprinde fapte de viaţă care se petrec de
sâmbătă seara până duminică noaptea , adică de la întoarcerea
Moromeţilor de la câmp până la fugă Polinei cu Birică ;

 Al doilea mare episod epic înfăţişează satul la seceriş ;

 Ultimul episod narează conflictul dintre Ilie Moromete şi fii săi din prima
căsătorie.

Axa fundamentală a volumului I , pe care este aşezată


acţiunea , firul desfăşurării epice este ” timpul îngăduitor , care avea nesfârşită
răbdare” , idee formulată, în primele rânduri , introducând astfel un nou
ceremonial epic ( Valeriu Cristea ). Ideea revine simetric în finalul romanului ,
răsturnând imaginea vieţii tihnite de la început ” trei ani mai târziu izbucnea
Cel de-al II lea Război Mondial , timpul nu mai avea răbdare “ 17.
16
. Manolescu , Nicolae , Arca lui Noe , Editura Gramar , Bucureşti , 1999, p. 262 ;

17
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj - Napoca , 1995
, p. 70 ;

32
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Este o epică progresivă , în spirală , bine motivată , deoarece


romanul începe si se termină cu aceeaşi ipostază , doar că timpul nu mai avea
răbdare la finalul acestuia ( este concentric ).
Scriitorul îşi fundamentează romanul din perspectiva
raporturilor omului cu timpul , cu istoria , sub presiunea unor evenimente
necruţătoare care îi vor schimba complet modul de a vedea tot ceea ce-l
înconjoară.
Acţiunea este organizată pe trei axe temporale : a eului , a
timpului folcloric ( tradiţia ) şi a timpului istoric , accentul punându-se în toate
capitolele. În primele două părţi ale romanului , timpul se dilată ca moment al
eului contemplativ şi al tradiţiei. În partea a doua , marcat de seceriş , timpul
aparţine comicului.
Materialul epic este structurat în jurul a două personaje – tatăl
şi fiul– romanul având o compoziţie închisă. Perspectiva narativă fiind cea
auctorială.
În primul volum perspectiva naratorului se apropie de a lui Ilie
Moromete , care este şi reflectorul principal , în cel de-al doilea volum locul lui
este reluat treptat de Niculae. Planurile narative sunt paralele sau se întretaie ;
Ilie Moromete ocupă însă cel mai mare spaţiu al cărţii. Sunt prezentate şi alte
destine care suferă schimbări majore în viaţa lor : familia Balosu ; idila Polina –
Birică , conflictele Polina – parinţi ; răzbunarea lui Tugurlan ; boala lui
Botoghină şi înstrăinarea pământului pentru îngrijirea sănătăţii.
Romanul conturează dramaticul destin al satului românesc
surprins cu duritate de evenimentele ce vor sparge tiparele tradiţionale ale
rezistenţei sale. Marin Preda abordează o temă fundamentală a gândirii sale
scriitoriceşti : dispariţia ţărănimii tradiţionale , schimbarea din temelii a satului
bulversat de adâncile zguduriri ale istoriei.

33
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Văzut ca roman al unei familii ( relief simbolic al familiei ,


element esenţial al toposului lumii ţărăneşti ) , sesizăm în prim - planul
naraţiunii familia ţăranului Ilie Moromete , numeroasă , alcătuită din copiii
proveniţi şi din alte căsătorii. Este o familie „ hibridă „ generatoare de
conflicte în sânul ei , „ prin ignorarea realităţilor sufleteşti individuale “
(Mihai Ungheanu )18.
Familia Moromeţilor se compunea din Ilie Moromete – tatăl ,
cu zece ani mai mare decât nevasta , venit din căsătoria dintâi cu trei băieţi
( Paraschiv , Nilă şi Achim ) , iar Catrina , cu fata ei , din prima căsătorie
( Maria ) , la care s-au adăugat Tita , Ilinca şi Niculae , rod al căsătoriei cu
Moromete ( Maria , se căsătorise între timp şi oricum fusese crescută de bunicii
din partea tatălui mort în război).
La începutul cărţii, prozatorul evocă viaţa Moromeţilor într-o
după amiaza obişnuită de vară , după întoarcerea de la câmp. Totul sugerază
înfăţişarea calmă a existenţei aflată sub semnul unei scurgeri indiferente a
timpului .
Scriitorul narează lent , punând accent pe amănunt , pe gest ,
pe mimică. Spaţiul în care se derulează sfârşitul zilei este bătătura , curtea. Se
remarcă graba , aproape “ hilară ” cu care se împrăştie în toate părţile cei şase
ce s-au dat jos din căruţă , prilej cu care sunt prezentaţi membrii familiei
Moromete: Paraschiv , cel mai mare dintre copii , se întinsese pe prispă
gemând , fără să deshame caii ; Nilă intrase în casă şi se aruncase într-un pat,
gemând şi el; Achim ” se furişase “ în grajdul cailor şi se trântise în iesle , iar
cele două fete Tita şi Ilinca , plecaseră repede la gârlă să se scalde. Moromete -
rămâne singur în mijlocul bătăturii , dar se retrage şi el repede: ” ieşise la drum
cu ţigarea în gură pe stanuaga podiştei şi se uita peste drum “, dornic de a

18
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj - Napoca , 1995
, p. 70 ;

34
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

vorbi cu cineva ( ipostază ce se va dovedi caracteristică pentru personaj). Doar


Catrina rămâne să se descurce singură cu pregătirea cinei.
Comportamentul membrilor familiei din această primă scenă
sugerează de la început drama viitoare a familiei. Cititorul se familiarizează cu
elementele de peisaj , cum sunt , obiectele ( drumul , gardul , bătătura ,
stanuaga , cei doi salcâmi , poarta grădinii , cerul ş.a.) care sunt pentru eroii lui
Marin Preda o realitate afectiv – apropiată , cu funcţie revelatoare în roman.
Satul trăieşte în plin cotidian : un cal scapă din grajd , rămase ” cu botul pe
ulucă şi suflă puternic pe nări , apoi se freacă de ulucă ; se îndreaptă spre
prispă şi întinse gâtul lângă parmalâc , rupând cu dinţii dintr-un drob de sare
“ ; femeia face toate treburile singură , “ cu faţa roşie şi obosită , cu
năduşeala ce îi curgea şiroaie înnegrite peste obraji şi gât “ în tindă , la
vatră , ea “ se chinuia cu o mână se amestece mămăliga , iar cu alta să
prăjească ceapa în tigaie “ ; mulsul oilor , plânsul mezinului Niculae lovit la
picior , şi alte amănunte conturează un mod de viaţă , caracteristic unui univers
stravechi,
Scena capitolului IV evocă aşezarea la masa care este
simbolică, reprezentând în mare parte intriga întregului roman , destrămarea
familiei destrămarea satului.
Cina Moromeţilor, la masă joasă , “ plină de arsurile de la
tigaie ” 19 , descrisă prin acumularea de amănunte obişnuite , capăt un relief
straniu prin insistenţa cu care sunt privite , într-o viziune scenică , constituind
prima schiţă a psihologiei Moromeţilor (Ov.S.Crohmălniceanu). Copiii se aşează
lângă ea după “ fire şi neam ”, “ unul lângă altul ” , spre a fii gata de o
eventuală plecare ; Catrina sta întotdeauna lângă vatră ; “ jumătate întoarsă

19
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj-Napoca , 1995 ,
p. 72 ;

35
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

spre cratiţele de pe foc “; lângă ea ” îi avea pe Niculae , pe Ilinca şi pe Tita ,


copiii făcuţi cu Moromete”.

Scena dezvăluie vizibil ierarhia familială , gruparea copiilor


după relaţiile dintre fraţi ( buni şi vitregi ) , semnalând , de la început ,
animozităţile existente.
Moromete capăta de acum deja proporţii monumentale ;
” stătea deasupra tuturor (...) pe pragul celei de a doua odăi (...) , stăpânea cu
privirea pe fiecare ” . El este autoritatea supremă , stăpânul familiei .
Prozatorul foloseşte tehnica detaliului şi a acumulării
progresive, conturând atmosfera familială ( globală ) dar şi notaţii
individualizatoare : băieţii, Paraschiv , Nilă şi Achim , deşi nu erau ” din firea
lor nişte copii tăcuţi , moi ori lipsiţi de veselie ”, se aşează la masă “ absenţi ”,
uitându-se “ în gol” , ” oftând ” , ” parcă ar fi trebuit nu să mănânce , ci să
ridice pietre de moară ; tăcuţi şi plictisiţi ”. Cina devine un loc al frustrării şi al
comediei , cum observa Cornel Ungureanu , prefigurând atât conflictul din sânul
familiei dintre cei trei fii ai lui Ilie Moromete , din prima căsătorie , cu mama lor
vitregă , precum şi autoritatea lui Moromete , care în curând va scădea simţitor.

36
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Masa Moromeţilor se desfăşoară după un adevărat ritual :


Moromete – tatăl , aşezat pe prag “ făcu repede câteva cruci , închizând o clipă
, evlavios , ochii “ ; mămăliga se taie cu o aţă subţire de bumbac în felii groase ;
Ilinca aşează în mijlocul mesei o straichină largă şi adancă cu o ciorbă verde şi
groasă de ierburi “ fiecare mânca repede , însufleţit pe neaşteptate , tacut şi
parcă nemaiauzind pe cel de alături . Catrina turnă al doilea fel de mâncare ,
laptele fiert . Moromete luă doua felii de mămăligă şi le puse în straichina
plină . În aceeaşi clipă , vreo şase linguri se îndreptară spre mijlocul mesei şi
începură să dumice mămăliga în straichină “ . Mâncatul este aproape o
competiţie : “ Niculae abia izbutea să apuce ceva şi să ducă la gură .
Straichina se goli numaidecât . Femeia o umplu iarăşi “. Năzbâtile copiilor ,
grijile familiei , fumatul ţigării , după cină , de către Moromete , atenţia
concentrată , în liniştea serii , către cântecul flăcăului ce mergea pe drum ,
momente comice – toate capătă relevanţă , alcătuind un univers de viaţă
ţărănească autentică.
Dar aceste elemente nu sunt singurele care alcătuiesc acest
univers citadin al ţăranilor din Câmpia Dunării, ci li se adaugă şi inima
adevărată a satului , care este poiana fierăriei lui Iocan , unde Moromete se
ducea cu drag , aşezată la o răspântie de uliţi , locul de adunare al celor din sat
pentru a comenta pe baza diferitelor teme din ziare.
Adunările cele mai zgomotoase aveau loc mai ales duminică
dimineaţa , dar dacă de la ele lipseau Moromete şi Cocoşilă nu aveau farmec.
Oamenii veneau aici să afle veşti , să schimbe păreri , pentru plăcerea sufletului
colocviile duminicale constituind un eveniment aproape mitic.

37
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Secvenţă din filmul Moromeţii ( 1988 ),


în regia lui Stere Gulea

Aici totul se desfăşoară după un ceremonial , începând cu


drumul lui Moromete , descris cu amănunte revelatoare : era prea dimineaţă , nu
se auzea “ piuitul cunoscut al nicovalelor ; Moromete , mergea încet pe lângă
garduri , cu secerile pe umăr şi se oprea de la o podişcă la alta ”. Se întâlneşte
în drumul său cu Dumitru lui Nae , “ unul dintre care Moromete sta de vorbă
ceasuri întregi , un prieten mai tânăr. Acesta mergea înainte legănându-se ,
iar Moromete în urma lui cu secerile pe umăr şi cu mâinile în buzunare “.
Apropiindu-se de fierărie , Moromete este întâmpinat de departe cu exclamaţii ,
semn că era aşteptat cu nerăbdare şi plăcere. El este protagonistul adunării.
Simultaneitatea dintre timpurile verbale este realizată acum prin predominarea
stilului direct. Privirea scriitorului se mută apoi spre locul poianei , înregistrând
imaginea globală : ” Iocan abia deschisese şi poiana era plină unii stăteau în
picioare , alţii pe nişte butuci vechi , aduşi acolo de cine ştie când şi tociţi de
şedere , toţi gălăgioşi şi parcă nerăbdători ” - conturand astfel atmosfera.

38
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Ceremonialul duminical din poiana lui Iocan este ilustrat şi


prin îmbrăcămintea celor prezenţi , care arată a sărbătoare , dar cel mai sigur
semn că erau „ gătiţi” în mod special erau feţele lor rase proaspăt. Oamenii
sosesc pe rând , Moromete , conştient de autoritatea sa morală , „ nu-i luă în
seamă , nu se grăbi să se ducă la ei. Se opri din nou pe podişcă , îl părăsi pe
Dumitru lui Nae şi intră în curtea cuiva. Abia peste o jumătate de ora ieşi de
acolo. Era proaspăt ras”.
Felul în care oamenii se grupează ori stau sugerează o
anumită ierarhie ştiută şi recunoscută în mod tacit , putând indica firea omului .
De pildă prozatorul observă relaţia dintre personaje. Astfel
Cocoşilă cum sosi îl „ caută cu privirea pe Moromete şi zise : < Unde eşti ,
mă ? >!”.
Scriitorul introduce „ în scenă ” personaje ale cărţii ( în
număr de paisprezece , dintre care , unele cu rol activ în dezbateri ): Moromete ,
Cineva , Iordan , Maramoşblanc , Iocan , Boţoghină , Cimpoacă , Dumitru lui
Nae, Cocoşilă , Din Vasilescu , Ion al lui Miai , Ţugurlan , Victor Bălosu şi
Ilinca. Marin Preda realizează o viziune panoramică asupra personajelor ,
privindu-le când „ dinăuntru ”, când „ dinafară ”, ( Ion Bălu ) succint
caracterizate prin elemente exterioare ( aspect fizic , mers , îmbrăcăminte ,
gesturi) , prin scurte aprecieri ale autorului sau pătrunderi în gândirea acestora ,
respective la ceea ce este expresiv în individ , surprinzând esenţa (cel mai adesea
defectele) : Iocan avea un „ piept de bou şi nişte muşchi la braţe
înfricoşători” ; „ era un bărbat urât , avea o buză peste măsură de groasă şi
lăsată în jos , n-avea deloc glas ”. Era harnic , ” se scula cu noaptea în cap şi
se apuca să lucreze cu sete ”: ceea ce nu ştiau însă oamenii era că „ rareori
lipsea de la masa lui Iocan puiul fript cu usturoi şi pâinea albă şi proaspătă
ca untul ”. Începuse să facă politică , cumpăra „ fel de fel de cărţi ” de la Piteşti
sau Roşiori pe care „ le citea din scoarţă în scoarţă , cărţi cu titluri ciudate ”,
care

39
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

„ zăpăceau oamenii ”: Progres ?. Există Dumnezeu sau Niţă Pitpalac la


Karlsband.
Dumitru lui Nae vorbea tare fără niciun efort , avea un glas
care se auzea de la un kilometru chiar şi când şoptea. Atât treburile cât şi glasul
lui erau , nu se ştie de ce „ foarte odihnitoare ”: cu statura ca un plop , cu glasul
acela al lui mare şi fiind cumsecade tocmai pentru că era aşa de puternic – avea
şi el ură pe cineva , pe Bălosu şi pe Victor , fiul acestuia. Nu se ştie de ce nu voia
să spună – „ Tudor Bălosu pusese mâna pe jumătate dintr-un lot de vie de la el
”.
Boţoghină apare cu însemnul particular, aşa cum rezultă din
comentariile oamenilor...” E bolnav, săracu (...) , e atacat , cică o să dea din
lot... să se caute ”; nevoind să fie compătimit , „ trase de cai şi porni alături de
ei , fără să se uite la cineva şi fără să dea bună ziua ”.
Ţugurlan avea „ glas neprietenos şi străin”, cu o ciudată
„ pornire duşmănoasă , de neînţeles aici în poiana lui Iocan şi mai ales că toţi
erau atât de bucuroşi de ploaia căzută peste noapte ; un om cu o înfăţişare
întunecată , un om rău şi neprietenos ; el ura tot satul , pe toţi oamenii : pe cei
care aveau loturi pentru că aveau , iar pentru cei care n-aveau pentru că nu
făceau nimic să aibă ”.
Discuţiile au loc pe marginea ziarului Dimineaţa despre
dezbateriile parlamentare , despre luptele din Spania , ori referitor la probleme
cotidiene ale unor consăteni. Dialogul se desfăşoară după un cod intern de
distribuire a rolurilor , în care Moromete este purtătorul de dialog , mai ales cu
Cocoşilă sau Iocan , iar Dumitru lui Nae este actorul care angajează discuţia
( provocatorul ).
Marin Preda are o viziune scenică asupra celor înfăţişate ,
urmăreşte atent şi înregistrează totul : mişcarea , intonaţia (dă adâncime
cuvintelor , răstoarnă sensuri ), pauzele , efectele rostirii (comic – ironic ,
batjocoritor ) , pronunţarea specială a unor cuvinte ( neologismele ) , Moromete

40
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

dovedindu-se un actor care trăieşte voluptatea cuvântului. El stăpâneşte o


adevărată strategie a lecturii , urmărind efectele : citea întâi în gând , apoi
deodată cu un „ glas schimbat şi necunoscut , parcă ar fi ţinut el însuşi un
discurs celorlalţi ”, având în glas „ nişte grosimi şi subţirimi ciudate , cu opriri
care scormoneau înţelesuri nemărturisite sau încheieri definitive care
trebuiau să zdrobească de convingere pe cei care ascultau ”.
Moromete mimează dezbaterile din parlament ( umorul
parodic) , citind , cu tăceri şi pauze semnificative ; încearcă întâi să înţeleagă el
conţinutul , pentru ca mai apoi să-i dea o semnificaţie proprie. Totul se
raportează şi se interpretează prin universul cunoscut , acela al satului - de aici
rezultă , pe de o parte , grotescul şi absurdul în interpretarea dată celor citite ,
dar şi un anumit echilibru şi o seninătate a eroului care adaptează totul la
realitatea cotidiană , concretă a satului. Citind discursul domnului V.Madgearu ,
sau discursul regelui , comentariul făcut de Moromete aminteşte de cele din
comediile lui Caragiale , dar , nu numai , este şi un mod de receptare poetic ,
bazat pe jocul cu multiple sensuri ale cuvântului , Moromete vrăjindu-i pe toţi
prin jocul nuanţărilor falsificate.
El interpretează şi explică realitatea , dar şi construieşte o
nouă realitate , senină , echilibrată , liniştitoare şi savuroasă (Andreea Vlădescu).
Lectrura ziarului, discuţiile , totul înseamnă pentru el un
spectacol superior , o competiţie superioară (de aici afinitatea cu Cocoşilă ,
Ţugurlan , Iocan şi Dumitru lui Nae) , în care sunt nelipsite umorul şi ironia,
vorbele cu miez , poanta anecdotică.
Cuvinte şi expresii pretenţioase ( neologismele ) sunt
ironizate de Moromete : Bălosu „ cică asta devine după facultăţi ”, sintagmă
preluată imediat de Dumitru lui Nae şi rostită ca să audă Victor Bălosu care
trecea pe drum ceea ce a stârnit mânia acestuia. Vocile şi opiniile se întretaie pe
un fond de veselie generală , ilustrând vitalitatea ţărănească.

41
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Secvenţă din filmul Moromeţii ( 1988 ),


în regia lui Stere Gulea

Poate că nicio altă împrejurare nu defineşte mai bine spiritul


lui Ilie Moromete , ca întâlnirea lui cu Ţugurlan la fierăria lui Iocan , una din
scenele - cheie ale cărţii , în care Moromete îşi dezvăluie structura intelectuală
( seninătatea şi stăpânirea de sine în momente tensionate , limpezimea gândirii ).
Ilie dă un sens vorbelor mânioase ale lui Ţugurlan. Şi în discuţiile politice , el
aşează pe primul plan raţionamentul. Viziunea lui asupra desfăşurării lucrurilor ,
modul participării sale la discuţie sunt ale unui gânditor , apropiindu-se astfel ,
din această perspectivă , de eroii lui Camil Petrescu. În poiana fiereriei lui Iocan
răsuna singular şi pătrunzător vocea intelectualuilui şi a raţiunii , aceea a lui Ilie
Moromete.
Strigătul Ilincăi care-l cheamă imperativ îl readuce pe
Moromete la realitatea cotidiană , bănuind că acasă îl aştepta agentul fiscal. Se
destramă astfel vraja din poiană şi totul revine le realitate.
În urma rămâne statuieta de lut a lui Moromete , veghind
acest topos , semnificativ pentru iluzia de libertate pe care o dă unor oameni

42
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

mândrii că pot să-şi exprime opiniile şi că pot participa la spectacolul lumii ,


descoperind adevărul .
„ Dacă pentru Moromete viaţa în spirit este dimensiunea
firească a structurii sale contemplative , iar Ţugurlan şi Cocoşilă apelează la
ea din revoltă faţă de o realitate ostilă şi din neputinţa acţiunii singulare , Din
Vasilescu cunoaşte realitatea într-un mod specific. La el < bucuria ciudată >
este cea a observaţiei , nu a contemplaţiei ”. Imaginea capului de humă a lui
Moromete rămâne „ principala metaforă a romanului, simbol pentru drumul
lui Moromete de la simbol la realitate ” remarcă Andreea Vlădescu.

2.1 - Semne ale viitoarelor conflicte

Acestea vor zguduii puternic familia lui Moromete , adunâdu-


se mocnind , ascunse în sufletul membrilor săi. Catrina îi crescuse de mici , cu
greu, pe cei trei băieţii ai lui Moromete , care încep s-o urască. Paraschiv are o
ură “ cuibărită ” în el de pe vremea de pe când mama lui bună murise.
Nemulţumirile sunt alimentate permanent , de când copiii erau mici , de către
sora cea mare a lui Moromete , Maria , zisă Guica, nemulţumită de căsătoria lui
Moromete cu Catrina , “ una din ipostazele fascinante ale feminităţii malefice
prediene ” (Andreea Vlădescu). Maria Moromete , care ar fi vrut să îngrijească
ea de gospodăria şi de copiii fratelui său , începe să ridice pretenţii asupra
locuinţei părinteşti , şi a locului din spatele casei , pe care l-ar fi dăruit unuia
dintre nepoţi, dacă ar fi stat cu ea. La duşmănia băieţilor împotriva Catrinei se
mai adaugă aceea a lui Tudor Balosu şi a fiului său , Victor, vecinii lui

43
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Moromete , cât şi cea a vărul său , Parizianul. Băieţii sunt din ce în ce mai
îndârjiţi împotriva Catrinei şi a fetelor ei care-şi făceau “ ţoale ”, erau “ vesele
şi vioaie”, spre deosebire de Paraschiv şi Achim care “ parcă erau bolnavi “.
Conflictele intime din sânul familiei continuă şi iau amploare,
apărând şi unul între părinţi ( între Moromete şi Catrina). Date fiind ura ce
mocnea în sufletele băieţilor şi vorbele rele răspândite în sat despre ea de Guica ,
Catrina îşi revendică acum , tot mai insistent , un pogon de pământ vândut din
lotul ei în timpul foametei după război , pentru salvarea copiilor , Moromete
promiţându-i atunci că-i va trece casa pe numele ei. Dar Ilie nu s-a ţinut de
cuvânt , ba dimpotrivă începuse să glumească pe seama ei. Ca văduvă de război,
Catrina primise un lot de opt pogoane de pământ , din care mai avea acum doar
şapte. Cu un total de paisprezece pogoane , familia era destul , de înstărită ,
preţul era ridicat , recolta era bună şi oamenii făceau comerţ cu cereale la munte.
Băieţii din ce în ce mai nemulţumiţi , că “ tatăl lor nu face nimic, că stă toată
ziua ”, că îi badjocoreşte , pe când pe cele două fete “ le lăsa să se
pricopsească”, că alţii , ca “ alde ” Bălosu câştigau bani frumoşi , presându-l pe
Moromete să plece şi el la munte cu ceralele , drum care pentru Moromete –
tatăl înseamnă doar o aventură , un alt prilej de contemplare şi de reflecţie
asupra lumii ca spectacol : “ Descoperau toţi Cocoşilă , mama , fetele – până şi
cei trei – ca tatăl lor avea ciudatul dar de a vedea lucrurile care lor le scăpau ,
pe care ei nu le vedeau ”.
Îndemnat de Guica , Achim pleacă cu oile la Bucureşti. Ideea
este acceptată şi de Ilie Moromete , iar din acest motiv datoriile la bancă , plata
foncierei îl sufocă din ce în ce mai mult pe ţăran.
Primul semn al unor vremuri grele pentru viitorul familiei lui
Moromete , a fost după plecarea băieţilor la Bucureşti cu oile , familia rămânând
practic fără principalul mijloc de trai ,toatea acestea ducând la luarea deciziei de
către Moromete de a tăia salcâmul cu coroana lui stufoasă , ce străjuia măreţ ,

44
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

din înălţimea lui satul , pentru a scăpa de datoriile care se strangeau zi de zi tot
mai mult , fapt căruia scriitorul îi acordă semnificaţii simbolice deosebite.
“ Acest salcâm doborât era singura întâmplare din ceea ce
scrisesem la douăzeci de ani care avea legătură adâncă , neştearsă cu famiia
mea. (...) Salcâmul era însă un cod care nu trebuia divulgat ”, va sublinia mai
târziu autorul , relevând importanţa scenei trăite , căreia îi vă atribuii , în roman ,
rol esenţial pe plan simbolic.

Vinderea salcâmului este primul semn al declinului familiei


lui Moromete , al zdruncinării din temelii al pilonilor pe care stătea siguranţa
celor două existenţe ale sale : familia şi pământul.
Destrămarea armoniei interioare a personajului este
indisolubil legată de imaginea dezechilibrului cosmic prin tăierea salcâmului. De
acum înainte începe declinul.
Scena este dramatică , plină de grandoare , pregătită atent şi
motivată prin monologul interior al lui Moromete.

45
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Doborârea salcâmului se desfăşoară pe fondul grav al


bocetului ce venea dinspre cimitir şi “ răzbătea acum prin salcâmi atât de
aproape încât se părea că bocetele ies din pământ ”, sugerând parcă o durere
universală în care se cuprinde omul şi natura , amintind de corul antic ( Ion
Bulău).
Asemeni unei fiinţe care vrea să trăiască , salcâmul se
împotriveşte. Scena este privită de sus , detaliile se adună cu grijă , gradual,
motivând împotrivirea. “ Trântirea ” salcâmului , cum zice Moromete , se
împlineşte ca un ritual , toate mişcările eroului sunt urmărite cu atenţie : “
Începu să dea ocol salcâmului căutând un anumit loc să înceapă a-l lovi. O
clipă el mai rămase gânditor , apoi dintr-o dată ridică securea şi-o înfipse cu
putere în coaja copacului. Din gât îi ieşi un icnet adânc şi lovitura ţâşni de la
tulpina copacului , se lovi de uluci şi se întoarse îndărăt , făcând să răsune
viroaga. (...). Amândoi începură apoi să lovească tăcut şi nu se opriră decât
după un timp îndelungat. În amândouă părţile făcuseră în salcâm câte o
tăietură adâncă şi albă. Începură să izbească din nou şi aşchiile săreau
acum , mai mărunte , uneori zbârnaind în aer. În curând ele înconjoară locul
într-o roată înălbită ” .
Cuvintele expresive , dau profunzime măreţiei simbolice a
salcâmului , şi apoi efectele tăierii , cu grijă dozate , subliniază tăcerea de sfârşit
de lună : din înălţimea lui , salcâmul , “ se clătină , se împotrivi , bălăbănindu-
se câteva clipe ca şi când n-ar fi vrut să părăsească cerul , apoi deodată porni
spre pământ , strivind liniştea dimineţii ca o vijelie se prăbuşii şi îmbrăţişă
grădina , câinii de prin împrejurimi începură să latre după aceea se făcu
tăcere”.
Este clipa redeşteptării naturii , într-o dimineaţă de primăvară.
Fapta împlinită se dovedeşte dramatică : ” Câtva timp cei doi rămăseseră
încremeniţi uitându-se la salcâmul doborât , neştiind parcă ce mai aveau de
făcut” .

46
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Tăierea salcâmului sugerează caracterul iluzoriu al stabilităţii


modului de viaţa în mediul rural , tulbură viaţa familiei , căci loviturile de topor
pot reprezenta loviturile destinului.
Scriitorul subliniază importanţa deosebită a salcâmului frânt :
acesta făcea parte din viaţa familei Moromete , a naturii , a satului : ” Toată
lumea cunoştea acest salcâm. Copiii se urcau în el în fiece primăvară şi îi
mâncau florile , iar în timpul iernii jucau mija , alegându-l ca loc de întâlnire.
În timpul iernii , dându-se cu săniuţa , copiii alergau şi îmbrăţişau tulpina
salcâmului , lipindu-şi obrajii înfierbântaţi de scoarţa lui neagră şi
zgrunţuroasă”.
Salcâmul , semn al stabilităţii şi al trăiniciei , martor şi
păstrător al atâtor tainice manifestări ale vieţii ţărăneşti nescrise , prin moartea
lui devine un simbol. El anunţă începutul sfârşitului – prăbuşirea satului şi al
familiei lui Moromete , moartea lui devenind o adevărată dramă care marchează
începutul eşecurilor şi risipirea iluziilor lui Moromete : ” grădina , caii ,
Moromete - însuşi arătau bicisnici ”.
Astfel , lumea Moromeţior se desacralizează. Arborele – sacru
– pare a fi acel axis mundi care veghează la organizarea lumii , a
microcosmosului rural şi familial , făcând legătura între sacru şi profan. Odată
distrus , haosul se instalează treptat , fiindcă mânat de necesităţi , Moromete a
renunţat ( nu de bună voie , totuşi ! ) la libertatea lui. Şi o va pierde în curând
definitiv.
În ciuda drumurilor făcute la munte , a doborârii salcâmului ,
Moromete este tot mai îngrijorat : “ Ce facem cu fonciire , că vine ăla
( Jupuitu) peste o săptămână şi nu ne mai iartă ”. Achim şi Nilă sunt din ce în
ce mai înverşunaţi împotriva tatălui şi a Catrinei , a fetelor , o împotrivire surdă
se strânge în sufletul lor până la duşmănie. Dacă în primele pagini ale cărţii ,
întorşi de la câmp , se strâng toţi în jurul mesei , fără semne adânci ale
neînţelegerii mocnite şi ale risipirii familiei (doar sugerate prin atitudinea ostilă

47
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

a lui Paraschiv ) , în finalul romanului asistam la fugă băieţilor ( Paraschiv şi


Nilă ) cu caii la Bucureşti (semn nu numai al disoluţiei familiei , ci şi al
începutului deruralizării satului prin atragerea în viaţa oraşului a tineretului , în
special).
Înţelegând că Achim nu va trimite niciun ban (din oile vândute
la Bucureşti) , Moromete ia hotărâri rapide şi decisive (deci este în stare de
acţiune): bate la poarta lui Bălosu şi-i vinde o parte din pământ , precum şi locul
din spatele casei , locuri dorite de acesta cu ardoare. Cu banii obţinuţi cumpără
doi cai , plăteşte “ fonciirea ” şi datoriile la bancă şi lui Aristide , taxele de
internat pentru Niculae. Şi scriitorul precizează : ” rămânând ca necunoscută
soluţia acestor probleme pe viitor: din nou rată la bancă , din nou fonciirea ,
din nou Niculae ”. Eforturile şi iluziile lui Moromete de a păstra intacte loturile
de pământ , liniştea sa netulburată , independenţa proprie sunt profund
periclitate. Supravieţuirea se dovedeşte o iluzie , satul este silit să intre în
tumultul unei istorii străine şi absurde : ” Moromete era unul dintre aceea care
mai credea că lumea era aşa cum şi-o închipuise el”, fiindcă acum istoria “ le
intră în ogradă “.
Alte destine , conturate prin câteva episoade epice
semnificative vorbesc de viaţa satului , curgând paralel , fără să se întrepătrundă
cu destinul lui Moromete. Astfel , fuga Polinei cu Birică , cearta cu tatăl ei
căpătă proporţii epice şi devine dramatică : Polina îl obligă pe Birică să secere
grâul de pe pământul ce trebuia să fie partea ei de zestre , ceea ce dezlănţuie
bătaia , pe câmp , a lui Birică cu tatăl ei şi cu Victor , fratele acesteia. Focul pus
de Polina casei părinteşti , înverşunarea acesteia împotriva tatălui care n-a
primit-o acasă cu băiatul sărac pe care-l iubea , tăcerea mamei , supusă
bărbatului , neavând niciun cuvânt în casă constituie elemente de viaţa autentică
ţărănească .
Cearta Anghelinei cu Vasile Boţoghină din cauza hotărârii
acestuia de a vinde o bucată de pământ pentru a se duce la sanatoriu este

48
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

prezentată obiectiv , într-o scenă devenită obiectivă prin savoarea limbajului şi


prin mişcarea scenică.
Ţugurlan , cel care făcuse şapte copii în treisprezece ani şi
care în fiecare an punea la stâlpul porţii câte o cruce “ nouă , proaspătă “, îl va
bate pe fiul primarului , apoi pe şeful de post şi va ajunge la închisoare. Achim
va duce caii în ovăzul moşiei , un ovăz “ înalt , bogat în spice şi des ca o perie”,
ca să mănânce pe săturate , şi va fi prins de pândar pe care-l va bate crunt şi-l va
lăsa jos ( pentru a se învăţa minte să nu se mai atingă de el ) ş.a.Toate acestea
sunt scene memorabile ale ţăranilor care se confruntă zi de zi cu aceste probleme
, care încet , încet vor duc la disoluţia satului.
Prin opoziţiile Moromete – Guica , Bălosu - Boţoghină , Polina
- Birică – Bălosu se relevă contradicţia fundamentală dintre satul real , al epocii
respective , cu schimbările lui şi universul interior al lui Moromete , apărătorul
tradiţiilor stravechi.

2.2 - Monografia satului

Prin reconstituirea codului vieţii ţărăneşti , Marin Preda se


apropie de Liviu Rebreanu. Scriitorul descrie centrul satului său Devale , cum i
se spunea , deoarece comuna semăna cu o albie şi orice uliţă pornea la vale
„ spre fundul aceste albii ” 20 . Centrul satului aduna notabilităţile : casa lui
Aristide , primarul , care avea cârciumă , moară cu valţuri şi presă de ulei ;
clădirea cea mai impunătoare a comunei era banca populară , clădită în 1931 ,
20
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj-Napoca ,
1995 , p. 84 ;

49
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

dar care dăduse faliment imediat ce apăruse legea conversiunii ; casa parohială ,
conacul fostei moşii cu numeroase dependinţe , de care Aristide avea grijă ,
biserica , şcoala primară , casa notarului , a învăţătorului Todorici , primăria ,
magazinul comercial , fierăria lui Iocan aşezată la o răspântie de uliţi. Satul este
înfăţişat , după cum observăm cu toate categorii sale sociale ,împărţiţi în două
pături sociale , cea a ţăranilor şi cea a notabilităţilor , precum şi relaţiile care se
stabilesc între aceştia.
Autorul istoriseşte lucrurile calm , în ritmul indiferent al
scurgerii timpului , „ foarte răbdător ” atunci cu oamenii , urmărind aspecte
stereotipe ale vieţii tradiţionale. Capitolele cărţii urmăresc „ şirul muncilor
agricole de la începutul verii , când familia Moromete termina sapa , până
noaptea târziu , după seceriş , după treieriş , după măcinatul grânelor de
moară şi încheierea socotelilor anuale ”. (Ov.S.Crohmălniceanu).
Aspecte din viaţa colectivităţii satului tradiţional se constituie
într-o adevărată monografie a satului românesc, tradiţiile şi obiceiurile satului
tradiţional ţărănesc sunt prezentate atât în primul volum cât şi în cel de-al
doilea: căluşarii care joacă în bătătura casei lui Bălosu ; căluşul ţinea trei zile de
Rusalii , toţi „ aveau clopoţei la picioare , la ciumege şi la fes , betelii şi
caftane roşii ”; aldămaşul pe care-l bea Moromete cu vecinul său , Bălosu,
după vânzarea salcâmului , parastasul , spălatul picioarelor de Rusalii ;
secerişul cu regulile lui ; cina tradiţională , la masă joasă , rotundă , cu scaunele
cât palma ; întâlnirile din poiana lui Iocan ; corvoada premilităriei; episodul
sosirii lui Vasile Boţoghină la spitalul din Ulupu – o zi de consultaţie la medicul
de plasă , scene din cancelaria şcolii , intelectualitatea rurală , ceremonia
sfârşitului de an şcolar , cum trebuie să se poarte o nevastă ; paginile care
vorbesc despre moartea lui Moromete – „ tot ce sa scris mai mişcător pe
această temă gravă în literatura română ” (Eugen Simion) ; izlazul , cu viaţa
lui , unde se întâlnesc copiii şi flăcăii cu caii şi cu turmele de oi aduse la păscut ,
loc al înfruntărilor violente , unde se joacă bobicul şi se mănâncă porumb copt ,

50
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

„ un domeniu al adolescenţei , un spaţiu de expansiune al acesteia ” . (Valeriu


Cristea). Toate aceste pagini memorabile , reliefează o societate tradiţională ,
care nu a fost influienţată de ceea ce vine din afara acestei colectivităţi rurale ,
oamenii trăind încă după legile nescrise .
O mare sensibilitate , un ochi atent şi pătrunzător
înregistrează notaţiile legate de vietăţiile satului , de peisaj: păpădii care
” dormeau cu măciuliile închise ” sau „ înfloriseră şi străluceau galben în
iarba înaltă ” ; despre cârâitul „ ciudat ” al găinilor urcate pe crăcile pomilor ,
despre bâzâitul ţânţarilor prin vârfurile salcâmilor , despre sforăitul cailor ,
despre câinele” supărat şi fleşcăit de ploaie care se piti sub straşina mică a
grajdului ”, câmpia în zori de zi , trezirea satului , ş.a. Toate se înscriu în
câmpul de interes al unei vieţi spirituale adânci , milenare , cuprinse într-o
existenţă cotidiană , alcătuind un cod al vieţii ţărăneşti. Naratorul omniscient
este în centrul acestei lumi , pe care nu doreşte deloc să o înfluienţeze.
Unul dintre cele mai ilustrative episoade care asigură o
compoziţie solidă , o simetrie arhitectonică ( pe lângă cele menţionate : cina ,
prispa , stănoaga , poiana lui Iocan ) este şi secerişul , unul din momentele cele
mai înalte ale operei lui Marin Preda , „ spaţiul simbolic în care se afirmă
cotidianul rural al anului 1937, cântul final al epocii rurale ”. (Cornel
Ungureanu).
Capitolul I din Partea a treia ( vol I) începe cu o observaţie
sensibilă : tocmai când se revarsa „ dogoarea necontenită şi grea a zilei de
vară ”, tocmai în acestă vreme , când „ dobitoacele scurmă ţărâna căutând
răcoare , ori aleargă bezmetice după umbră , viaţa oamenilor iese afară din
sat şi se mută cu totul sub soarele năprasnic al câmpiei ”.21

21
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj-Napoca , 1995,
p . 86 ;

51
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Scriitorul înfăţişează obiectiv o realitate arhetipală ( mişcările


, gesturile şi plecarea la câmp se integrează unui ritual ) şi simbolizează întreaga
existenţă ţărănească.
Trezirea aşezării dimineaţa , când satul răsuna încă de cântecul
cocoşilor ; înregistrarea şi acumularea de detalii ale existenţei familiei ţărăneşti :
ritualul plecării , în care bărbatul are rolul principal , el este atent la toate şi
controlează totul , în timp ce femeia nu mai termină cu treburile , până la
notaţiile despre animale ce aşteaptă liniştite momentul plecării , caii „ cu buzele
în jos ”, „ chiar se întâmplă ca unul dintre ei să ofteze adânc ”.
Viaţa la sat este dură şi pentru copii – cel de 5-6 ani , dormind
în aşternutul de pe prispă , este luat de tată , neînduplecat la rugăminţile mamei:
are nevoie de el la câmp , „ să pună poloage pe legături ”, să aibă grijă de cai şi
să înveţe să secere , acesta intrând în tumultul acestor munci agricole încă de
mic .
Secerişul este trăit de întregul sat la fel , ceremonial mitic ,
specific colectivităţii arhaice , deci aparţine tradiţiei. Gesturile ce-l prezintă sunt
tipice : căruţa se unge cu prescură , lucru cel mai important : se scot caii din
grajd şi se înhamă : se pune mâncarea pentru câmp , apoi se urcă în căruţa , care
aştepta „ cu oiştea spre drum ”; tatăl , ca şef al familiei , care anunţat : „ gata
tată! Hai , toată lumea la căruţă ”; deschderea porţii se face cu repeziciune ,
bătătura „ curge ” spre şosea , căruţa porneşte „ zdroncănind rău ” peste
podişca din lemn , şoseaua rămânând în urma acesteia.
Ca într-o procesiune , căruţele ies din sat „ prin toate părţie
lui”, cu mult înainte de răsăritul soarelui , iar casele „ rămân goale de viaţă şi
drumul e pustiu şi tăcerea şi căldura domnesc...”22
Oamenii trăiesc bucuria vieţii câmpeneşti cu tot ce-i aparţine :
cu animale , păsări , flori , soare, etc.; se aude , în tăcerea imensei câmpii , cum

22
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj-Napoca , 1995,
, p. 87 ;

52
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

„ un mânz nechează pe undeva departe şi i se răspunde numaidecât cu


îngrijorare : mânzul rămas în urmă aleargă voiniceşte cu coama lui mică
înfoiată ”; nimic nu-i scapă scriitorului , niciun detaliu : mânzul ” bate pe loc şi
zvârle din copitele lui mici cât pumnul de copil ”, tocmai că aceste detalii care
nu-i scapă lui Marin Preda fac ca opera să fie mai complexă şi plină de
atractivitate.

Secerişul îşi are regulile lui , ca şi plecarea de acasă ;


momentul începerii seceratului întârzie : stau în faţa locului şi se uită peste
întinderea lui, se întorc spre soare , învârtesc seceriile în mâini , copiii se ceartă
pe seceri, ş.a. În acest moment de aşteptare , cel mai harnic dintre copii va
măsura cu pasul „ stanţiile ”, părţile de loc pe care va trebui să le ducă fiecare la
capăt ; tatăl leagă snopii şi-i aşează în clăi : „ cel mai vrednic dintre copii
începe să taie spicele şi să arunce mănunchiurile în urmă. - E semnul că
secerişul a început ”.
Întinderile mari , nesfârşite ale câmpiei sunt spaţiul propice
firii lui Moromete , de aceea el „ n-avea de ce să nu fie totdeauna el însuşi ,

53
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

adică nepăsător faţă de ceea ce se aduna în urma lui , uitând de toate şi


pierzându-se pe mirişte în contemplări nesfârşite ” 23.Cu paşi rari , calca
chibzuit , să nu se înţepe în mirişte , se uita în sus cu mâna la frunte , vorbea
singur, se oprea, se apleca– toate traduc dinamica interioară a personajului , ca
plăcere a plăcerii de a se cufunda în sine , pierzându-se în spaţiul cosmic
( observa Andreea Vlădescu).
Fascinaţia pe care o exercită câmpul asupra omului , senzaţia
de bine , de tihnă , bucuria liniştitoare ce pătrunde în toată fiinţa lui , în timpul
secerişului , „ tine parcă de o altă ordine a lucrurilor , mai fericită. Deliciile
odihnei la câmp se pot rafina la Marin Preda până la beatitudine. Câmpul
oferă în mai multe dăţi imagini ce se pot subsuma unei teme a paradisului ”
( remarca Valeriu Cristea ) .
Economia verbală supravegheată , simplitatea şi claritatea
expresiei , lipsa detaliilor de prisos şi a podoabelor stilistice : utilizarea
prezentului indicativ şi a reflexivului dinamic prin care se actualizează acţiunea
şi se precizează în timp , devenind vie , subliniază participarea intensă a
autorului , prezenţa verbelor impersonale – în prima parte – susţine caracterul de
ritual străvechi al secerişului , în care câmpia devine un arhetip , iar omul
trăieşte clipe înălţătoare de purificare şi inocenţă prin pătrunderea în însuşi
intimitatea naturii. Sunt pagini unice , memorabile în proza românească
modernă.
O pagină splendidă de descriere a naturii în prefacerea ei
continuă găsim şi în volumul al doilea , tot la seceriş , când se apropia de ziuă.
Soarele ieşea „ implacabil şi triumfător ”, cu „ ţâşnirea de foc a razelor lui ”,
găsindu-i pe oameni „ gata aplecaţi la rădăcina spicelor...”
Evenimentele se precipită , timpul se grăbeşte : Birică este dat
în judecată de socrul sau , Aristide cere sprijinul legionarilor , Ţugurlan este

23
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj-Napoca , 1995 ,
p. 92 ;

54
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

arestat pentru că sărise la bătaie , Moromete este asaltat de perceptori. Toate se


vor repercuta asupra fiinţei sale : „ nu mai este văzut stând ceasuri întregi pe
prispă sau la drum pe stănoagă. Nu mai răspunde cu chef de vorbă la salut.
Nu mai fu auzit povestind ”24. Deci nu mai este el , fiind într-o criză în plan
moral. El rămâne neîmpăcat cu gândul că rosturile ţărăneşti trebuiesc schimbate.
Trei ani mai târziu izbucnea cel de-al doiea război mondial.
Romanul se încheie rotund , infirmând cele spuse la începutul
său : „Timpul nu mai avea răbdare ”. Normele de viaţă la care ţinea Moromete
cel mai mult - autoritatea familială şi integritatea ei , pământul şi codul
tradiţional al satului sunt zdruncinate din temelii : familia sa se destramă, o parte
din pământ şi locul din spatele casei îi sunt vându-te lui Bălosu ; el însuşi se
înstrăinează din ce în ce de ai săi , războiul bate la uşă , aducând cu sine
schimbări de structură , fundamentale , în viaţa satului românesc tradiţional.
Asistam la procesul de demitizare a eroului. Din Moromete de altă dată ,
cunoscut de ceilalţi , a rămas „ doar capul lui de humă arsă , făcut odată de
Din Vasilescu şi care acum privea însingurat de pe poliţa fierăriei lui Iocan la
adunările care mai aveau loc în poiană...”. Personajul central al romanului
traversează drama ţăranului legat de rânduielile vechi ale satului, înfrânt de o
istorie ostilă , el „ simbolizează lumea ţărănească în valorile ei durabile”
( Eugen Simion ) .

2.3 - Compoziţia şi problematica „ Moromeţii - vol II ”

Volumul al doilea al romanului „ Moromeţii ” apare în 1967


24
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj-Napoca , 1995,
p. 91 ;

55
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

( mai întâi în „ Viaţa Românească ”) , după mai bine de zece ani de la primul.
Revizuit de câteva ori , acesta constituie un tot unitar cu
primul volum , cartea continuând istoria familiei Moromete şi a satului după
război. În centrul romanului nu se mai află de această dată satul tradiţional şi
nici Ilie Moromete , care rămâne neclintit în lumea lui. Scriitorul se desprinde cu
greu de eroul său din primul volum , semnificativă fiind în acest sens întrebarea
cu care începe romanul : „ Cei care-l duşmăneau sau stăteau cu ochii pe el se
potoliră sau î-l uitară ca şi când l-ar fi iertat sau l-ar fi dispreţuit. Ce putea să
însemne asta? ”25 .
Capitolele de început , apăsat estetice , explicative , cu topică
voit obstrucţionată (Eugen Simion) , pregătesc intrarea în problematica nouă a
satului , profund implicat în prefaceri tragice. Văzut însă ca romanul eşecului
unei familii (Cornel Ungureanu) , el continuă să aibă în centrul său pe Ilie
Moromete , ca exponent al vechiului sat. El nu mai domină aşezarea , ca altădată
, ci numai un grup restrâns „ de foşti liberali (Costache a Joachii , Nae
Cismaru , Matei Dimir şi Giugudel) ”, privind schimbările satului cu ironie , cu
superioritatea celui care reprezenta tradiţia , dar şi cu dureroasă neputinţă.
Alături de bătrânul Moromete se conturează tot mai mult Niculae , fiul său , dar
fără strălucirea şi complexitatea tatălui. Prin Niculae , romancierul semnalează
schimbările ce se produseseră cu Ilie Moromete , intrat într-o zonă de umbră ,
copleşit de evenimente : ” Cu tatăl său se întâmpla ceva. Nu se mai putea
vorbi cu el , spuneai una şi el asculta şi ai fi zis că înţelegea , dar răspunsul
lui venea din altă parte ”26 .
Timpul istoric se pare că se repercutează asupra tuturor.
Aflăm , din primele pagini , că până şi Guica suferise schimbări : „ arăta tăcută

25
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj-Napoca , 1995,
p. 92 ;
26
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj-Napoca , 1995,
p. 92 ;

56
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

, nu i se mai auzea deloc gura prin faţa casei ”, murind părăsită în bordeiul ei
şi fiind dusă la cimitir de Parizianu.
Niculae nu se mai ducea nici el la şcoală , deşi Catrina
vânduse şi ea un pogon din pământul ei , totul se opri când trebuia să treacă pe al
patrule an. Moromete îi spuse că s-a terminat cu „ studiile ”, să stea acasă şi „
să pună mâna pe sapă, că n-avea niciun beneficiu ” de pe urma învăţăturii
fiului.
Ilie Moromete devine dintr-o dată întreprinzător (de când îl
oprise pe Niculae de la şcoală , an în care începuse şi războiul ), tot timpul
umbla cu căruţa şi cu caii de la munte la baltă , cu alţii mai tineri , cu săniile
încărcate de porumb , gata să plece să le vândă „ în creierul Carpaţilor ”, la
mocani. Se întorcea „ cu purcei mici pe care îi vindea în sat , cu sită de învelit
acoperişurie şi cu butoaie cu ţuica. Cuvântul folosit de el acum era beneficiu,
în loc de câştig”27 .
Băieţii de la Bucureşti trimit acasă scrisori (cu fotografii) cu
amănunte despre viaţa lor. Paraschiv nu mai lucra la ucebe, trecuse la setebe (se
simte ironia scriitorului faţă de noul limbaj) şi era sudor autogen. Nilă era portar
la un bloc , în plin centrul Bucureştiului. Achim era totuşi singurul care reuşise
în comerţ , ţinea pe Calea Colentina un „ Consum alimentar ”.
În ultimul an Moromete cumpărase un pogon de pământ şi se
spunea că mai avea bani de încă unul , deci se refăcuse economic. După primirea
scrisorii cu fotografia , el pleacă cu băiatul lui Parizianu , la Bucureşti şi-şi căută
feciorii. Moromete le propune să se întoarcă acasă pentru că „ nu face să
trăieşti printre oameni străini care nu te cunosc de când erai mic , cum te
cunosc cei din satul tău şi te jucai prin ţărână cu ei...”28

27
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj-Napoca , 1995,
p. 93 ;
28
. Idem 14 ;

57
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Este ultima încercare , disperată şi nereuşită , a lui Moromete


de a-şi aduce băieţii acasă , izvorâtă din dragostea lui dureroasă pentru copii ,
din amărăciunea provocată de casa lui risipită , familia , unitatea ei fiind sensul
vieţii sale. Dar la auzul refuzului lor , cuvintele lui sunt scurte şi hotărâte : ” mi-
am luat mâna de pe voi. Mâna mea asupra voastră nu mai există”.
Inima lui frântă de amărăciune rămasă însă învăluită de o
dragoste profundă pentru băieţi şi de o impresionantă speranţă căci , spune
prozatorul , „ se dovedi apoi în anii care urmară , că el păstra mereu acea uşă
deschisă în urma lui , doar - doar se vor întoarce băieţii lui acasă ”. Cei trei
însă erau duşi pentru totdeauna.
Dizolvarea familiei continuă prin moartea lui Nilă în lupta de
la Cotul Donului , anunţată de „ scrisoarea neagră ”. Lovitura primită de către
tată este semnalată simplu şi grav : ” Moromete rămase nemişcat în pridvor ,
cu hârtia în mână , paralizat parcă de mişcarea nevăzută a aripilor morţii
care se opriseră şi deasupra casei lui ”.
Paraschiv va pieri lent de o boală de piept , muncind să-şi
ridice o casă , numai Achim se va descurca.
Moromete se simţea acum încolţit de ceva nemilos. Aflând de
planurile soţului ei şi de discuţia acestuia cu fiii săi , Catrina , este cuprinsă de o
ură oarbă importriva bărbatului. Ea îl părăseşte , la bătrâneţe , acuzându-l pe
Moromete că nu l-a lăsat pe Niculae mai departe la şcoală şi că n-are grijă de
cele două fete , Tita şi Ilinca (să le înzestreze).
Pentru a scăpa de agresivitatea verbală a Catrinei , Moromete
se preface bolnav „ cade la pat ”, nu vrea să mai mănânce, hotărând să moară.
Dar redevine el însuşi , punând mâna pe par , gonind-o pe Catrina , pentru a
pune capăt anarhiei familiale.
Moromete rămâne doar cu fata cea mică, Ilinca, şi cu noii săi
prieteni. Pentru o vreme îi revine plăcerea de a medita , chiar de a discuta
politică , de a ironiza , întâlnindu-se cu foştii liberali în pridvorul casei ,

58
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

momente nelipsite totuşi de cele din poiana lui Iocan , cu toate că , încet „ca
dintr-o boală ”, Moromete îşi revenise. Arăta iarăşi senin şi se uita ceasuri
întregi pe drum , exact „ ca pe vremuri ”. Ironia lui se îndrepta acum către Bilă ,
Mantăroşie , Oăbei , Adam Fântâna , deveniţi acum figuri centrale ale satului ,
comunişti.
În comparaţie cu volumul I , apare în prim-plan „ o lume
rurală a straturilor de fund ”. Ţărani autentici nu sunt nici Bilă , nici Plotoagă,
veniţi cine ştie de pe unde şi pripăşiţi în Siliştea Gumeşti. Ei sunt falşi ţărani ,
fără codul spiritual al plugarului adevărat, însuşit prin tradiţie.
De aceea Moromete nu este parcă afectat de scoaterea lui
Niculae din funcţia de activist , pentru că : ” n-avea el ce să caute cot la cot cu
toţi neisprăviţii ”.
Tehnica epică a celui de-al doilea volum se modifică :
evenimentele sunt selecţionate , naraţiunea cunoaşte retrospective şi omisiuni de
fapte ( reluate apoi în „ Marele Singuratic ” ). Unele episoade narează
întâmplări erotice ale lui Niculae ( întâlnirile cu Ileana a lui Costică Roşu , cu
Mărioara a lui Adam Fântână ) , vizitele pe care i le face Ilie Moromete
cumnatei sale , Fiica , sora nevestei lui dintâi ( Rădiţa ) , accidentul lui Sandu ,
cumnatul lui Niculae , proaspăt căsătorit cu Tita , ş.a
Conflictul lui Moromete şi fiii săi trece în planul al doilea ,
problemele colectivităţii rurale trec în primul plan.. Două evenimente importante
asaltează viaţa satului : reforma agrara din 1945 şi începutul colectivizării
agriculturii în 1949. Problema strângerii cotelor şi predarea lor către stat , a
înfiinţării formelor colective de muncă sunt noi realităţi precare pe care le
trăieşte satul. Niculae , devenit activist de partid , vine în sat şi ţine un discurs
despre reforma agrară , despre vânzarea cerealelor la preţ oficial şi este pe cale
să fie bătut. Este trimis de la raion să supravegheze secerişul şi predarea cotelor
către stat.

59
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Acesta este provocat mereu de Ilie Moromete la discuţii ,


privind înnoirile satului , dimineaţa aşezându-se lângă patul fiului , ca un copil
cuminte, aştepta să se trezească , să vorbească şi să mai afle... Dar Niculae
vorbeşte o limbă „ nouă ”, pe care Moromete o ascultă , o înţelege sau nu
despre satul vechi în perspectiva creării unuia nou. Logica impermeabilă a lui
Moromete şi scepticismul său se confruntă cu perspectiva deformată , dogmatică
a lui Niculae. Dialogul tată - fiu nu este posibil în realitate ci are loc în
monologurile interioare ( pentru bătrânul Moromete ) şi în vis ( pentru Niculae ).
Una din paginile cele mai relevante pentru gândirea lui Ilie
Moromete , dar şi capacitatea de adâncire psihologică , este scena ploii
( devenită antologică ) când Moromete iese în ploaie să contemple aspra tuturor
lucrurilor întâmplate
La cei şaizeci de ani ai săi , Ilie Moromete, se află încă sub
şocul răzvrătirii celor trei fugari la Bucureşti ( Paraschiv , Nilă şi Achim ) şi a
certei dintre cele două fiice -Tita şi Ilinca – pentru pământul pe care-l doreau ca
zestre ; Niculae intrase în munca de partid , iar Catrina plecase de acasă. Toate
acestea îi reveneau acum în minte sub potopul ce se declanşase. Sub ploaia
torenţială , drama lui Moromete capată dimensiuni cosmice. Ploaia îi dă
vigoarea de altădată , putere de a-şi analiza în linişte gândurile , rostul vieţii lui
de până atunci , legaturile lui cu oamenii , dar mai ales cu ai săi (cu copiii , în
special cu Paraschiv , Nilă şi Achim , rană rămasă navindecată – dintr-un simţ al
paternităţii rănite). Copiii înseamnă , în scrisul lui Marin Preda , principalul
element care asigură unitatea şi stabilitatea familiei.
Analiza interioară dă forţă şi măreţie personajului – asistam de
fapt la un dialog interior care devine ulterior monolog interior. Jocul gândurilor
lui Moromete , logica strânsă indică o personalitate puternică , distinctă , pentru
care libertatea individuală , dreptul său la liniştea interioară şi simţul proprietăţii
trebuie să existe mai presus de orice , pentru că „ dacă o să ajungi să nu mai ai
nici casa ta , o să fie vai de capul tău (...) fiindcă tu aici mai bine ca nimeni

60
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

altul poţi să te arănesti şi să ai grijă de vite şi de casă , în timp ce pe mâinile


altuia o să alergi ca un nenorocit cu căciula în mână pentru orice fleac (...).
Şi o să ţi se pară că ţi se face o mare cinste dacă o să primeşti cu chiu, cu vai,
ceea ce ţi se cuvine de drept, adică rodul muncii tale...”29
Monologul său interior arată efortul permanent al lui
Moromete de a înţelege lumea , schimbările atât de violente în viaţa satului.
Vorbind nu se ştie cu cine , el întreabă , analizează , răspunde. Îşi întoarce pe
toate părţile frământările proprii legate de soarta lor , a ţăranilor , concluzionând
cu amărăciune amestecată cu milă : „ ce-o să mănânci, mă tâmpitule”.
Apărându-şi libertatea interioară , principiile modului său de viaţa tradiţională ,
Moromete polemizează cu „ noua religie ” a lui Niculae , nezdruncinat în
convingerile sale :” Că vii tu şi-mi spui că noi suntem ultimii ţărani de pe
lume şi că trebuie să dispărem... Şi de ce crezi că n-ai fi tu ultimul prost de pe
lume şi că mai degrabă tu ar trebui să dispari, nu eu?...”30
Prozatorul multiplică unghiurile narative : autorul , monologul
personajului , stilul indirect liber. Hotărârea îndârjită cu care sapă , grija de a
salva de către ploaie nişte biete paie , ascund de fapt zdruncinarea întregii sale
fiinţe cu tot lăuntrul ei. Este singur şi sfâşiat , cu sufletul pustiit , copleşit de o
realitate vicleană şi nemiloasă , care îi este străină şi pe care o respinge.
Dar ploaia îi regeneraza forţele interioare. Privind la şanţul
făcut în ploaie , Moromete rămâne în contemplare : „ Apa se scurgea la vale
cântând şi de sus continua să toarne fără oprire. Moromete ridică fruntea şi
se uită şi ceea ce văzu îl făcu să-şi dea pălăria pe cefa de admiraţie...”

29
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj-Napoca , 1995 ,
p. 97 ;

30
. Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura Recif , Cluj-Napoca ,
1995 , p. 98 ;

61
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Nimic nu-l clinteşte pe Ilie Moromete din lume lui , a satului


arhaic. Dar el nu mai este implicat , ci priveşte indiferent la ceea ce se întâmplă
în jur. Autoritatea lui scade , oamenii nu-l mai ascultă că altădată : ” îl vezi cum
îi ia altul vorba din gură , fără niciun respect şi el lasă frunte în jos , şi nu
zice nimic ” (observă Niculae). Nici Niculae nu-l înţelege , condamnându-i fără
milă , trufia superbă , ruptura dintre tată şi fiu se produce acum.
Volumul al doilea este „ cartea însingurării bătrânului şef al
clanului şi cartea morţii sale ”. ( Cornel Ungureanu ). Marea înfrângerea a lui
Ilie Moromete este însingurarea, dar mai ales înstrăinarea de sine însuşi. Criza
lui Moromete atinge dimensiunile tragicului.
Niculae îşi va continua studiile , sfătuit de prietenul său ,
notarul , ajuns într-o mare funcţie de partid la Bucureşti , şi va ajunge inginer
horticultor. În sat s-a făcut gospodărie colectivă , iar Moromete , pentru a nu-i
face rău lui Niculae , se înscrie şi el , mai ales când se va discuta şi despre
originea lui Niculae , că „ tac-sau face agitaţie în sat împotriva regimului ”.
Ultimele capitole ale cărţii narează moartea lui Ilie Moromete
ajuns la aproape 80 de ani. Chipul bătrânului , aureolat de lumină , este conturat
prin relatarea Ilincăi. Împuţinat la trup , avea slăbiciunea de a rătăci în neştire cu
ciomagul în mână , pe lângă garduri , pe câmp. Căzut la pat , prin vorbele
adresate doctorului , el exprimă crezul vieţii sale , în care a rămas neclintit :
” Domnule... eu totdeauna am dus o viaţă independentă ” . Prin această
valoare morală supremă , Moromete este un învingător , lucru de care este
conştient. De fapt , după cum spune însuşi Marin Preda , tragedia lui Moromete
nu provine din inadaptare , inadaptarea a declanşat însă criza unei conştiinţe care
nu se mai regăseşte , pentru că întrebarea fundamentală pe care şi-o pune la
bătrâneţe , când trăieşte toate aceste schimbări , este de ce se întâmplă ceea ce se
întâmplă , orice ai face. Moartea lui Moromete are în ea ceva de epopee , a unei
civilizaţii ţărăneşti , care-şi pierdea echilibrul în istorie. Acesta se stinge
masacrat de istorie , dar aureolat , ca un erou de tragedie antică , de luminile

62
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

unei civilizaţii a cărei dramă epopeică a simbolizat-o cu consecvenţa unui destin


implacabil .
Drama lui Moromete se adânceşte şi ia proporţii de nelinişte
existenţială , înscriindu-se astfel prozei moderne. Moartea eroului semnifică
dispariţia unei civilizaţii străvechi. Ţăranul autentic , tradiţional , moare prin Ilie
Moromete , el este „ cel din urmă ţăran ” ( Nicolae Manolescu ).
Ca personaj literar , Ilie Moromete este o apariţie inedită , cu o
personalitate distinctă , cel mai complex tip de ţăran din literatură română , un
arhetip.
Niculae , cel de-al doilea personaj reflector al romanului ( în
primul volum , reflector fusese Ilie Moromete) , erou „ a cărui copilărie era a
mea ”, după cum mărturiseşte autorul.
Dorinţa cea mai fierbinte a copilului este de a merge la
învăţătură mai departe , renunţând la pământ în favoarea surorilor lui. Suferinţa
lui , la moartea neaşteptată a cumnatului său , Sandu , este zguduitoare ,
părându-i-se că ceva din lume nu mai era la fel. Revolta lui este semnul unei
crize adolescentine , a întrebărilor fundamentale :” De ce ne mai naştem,
părinte, dacă trebuie să mori?”.
Observând că Niculae se înstrăinează de el , şi cu un sentiment
de culpabilitate mai vechi faţă de copil ( încă de la serbarea şcolară , când
băiatul fusese premiat) , Moromete încearcă să-şi recâştige fiul , ocrotindu-l cu
muncile , ştiind că Nicolae n-a avut niciodată calităţile unui ţăran.
Dacă Ilie Moromete este un personaj exponenţial , prin
filozofia sa de viaţă , simbol al satului românesc tradiţional cu etica lui străveche
, Nicolae este în formare. El trăieşte vremuri necristalizate , tulburi , fiind
implicat într-o lume ce abia se naşte. Monologurile lui exprimă , de aceea ,
incetitudini , sunt rezultatul unor lungi insomnii , el este un suflet „ nesigur şi
nesedimentat ” ( Nicolae Manolescu ). Undeva tatăl îi apare în vis , ca un reproş
, iar Niculae este cuprins de remuşcări , simţindu-i lipsa , prea târziu .

63
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Celelalte personaje se individualizează şi ele , fie prin


propriile atitudini , fie în raport cu celelalte. Astfel , Catrina apare la început , în
scena sosirii de la câmp şi a cinei , copleşită de treburile gospodăreşti , slujindu-
şi bărbatul şi îngrijind copiii. Ea reprezintă forţa activă , concretă , iar Moromete
, pe cea pasivă a contemplaţiei ( Andreea Vlădescu ). Ura ei împotriva bărbatului
incapabil de a se adapta noilor realităţi devine devastatoare şi degradantă
anulându-i în întregime feminitatea.
Tita şi Ilinca , fete la vârsta înfloririi , în prag de măritiş , se
dovedesc rebele când luptă pentru obţinerea zestrei.
Cei trei fraţi , Paraschiv , Achim şi Nilă sunt răzvrătiţi , cei
care tulbură viaţa de familiei , frustraţi şi înstrăinaţi de sat şi de valorile sale
tradiţionale. În învălmăşeala şi siguranţa vremurilor în schimbare , ei doresc să
trăiască independenţi să scape cât mai repede de autoritatea tatălui , lăsându-se
atraşi de mirajul oraşului , unde doi dintre ei vor avea un sfârşit tragic.
Cuplul Birică- Polina reeditează , în parte, destinul cuplului
Ion- Ana , Polina fiind construită polemic faţă de Ana ( din romanul lui
Rebreanu ).
Ţugurlan , spirit rebel , un Moromete nemulţumit de toată
lumea , se apropie de structura moromeţiană prin trăirea interioară , prin
întrebările pe care şi le pune privind sensul existenţei sale: „Dar la urma urmei
cine sunt eu?”.
Marin Preda dovedeşte o artă literară complexă , în care fluxul
epic dă o senzaţie copleşitoare de viaţă , în care detaliul semnificativ să fie
prezent în scene cu valoare simbolică , relevând vocaţia narativă a autorului.
Tehnica naraţiunii se apropie de cea a prozatorilor moderni. Romancierul
descoperă complicaţii necunoscute ale sufletului rural , un univers luminat de
raţiune.
Romanul “ Moromeţii” se remarcă prin realismul viziunii ,
prin observaţia rece , într-un stil analitic dar şi epic , într-o sinteză originală.

64
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Scriitorul excelează în oralitate , încărcată de subtilă ironie , împletind stilul


direct cu stilul indirect ; specifică măiestriei lui Marin Preda este prezenţa
stilului indirect liber , asigurând profunzimea trăirilor omeneşti. Se remarcă o
reală abilitate în folosirea timpurilor verbale , care amplifică perspectiva
narativă. Viziunea scenică , folosirea monologului şi a dialogului ( structura
predominant dramatică ) , simţul comic şi tragic , adânca observaţie psihologică
conturează un mare prozator , original şi modern. Ca şi Rebreanu , Marin Preda
respinge scrisul „ frumos ”, preferând expresia exactă , limpezimea stilului şi
concizia , aşezând pe primul plan conţinutul, exprimat într-un limbaj „ care fără
să renunţe la geniul naţional al expresiei , să rămână totuşi comunicabil şi
după traducere , în drumul spre universalitate “ 31 .
„ Prin Moromeţii , Marin Preda dovedeşte că ţărănimea nu
e stăpânită cum se credea , doar de instinct , că, dimpotrivă , e capabilă de
reacţii sufleteşti nebănuite „ . (Al. Piru).
Definit ca un roman al unei civilizaţii ( Eugen Simion ) ,
Moromeţii mai poate fi şi definit ca un roman categorial al familiei ţărăneşti
tradiţionale. Aparent , marele şi chiar singurul erou al cărţii este Ilie Moromete ;
el domină ca personalitate etică şi ca personalitate artistică unică. Dar,
Moromeţii este şi romanul celorlalţi , al unei familii pe care Moromete o
gândeşte mereu întreagă.
Destrămarea familiei lui Ilie Moromete este o dramă , un eşec.
Volumul al doilea al Moromeţilor exprimă în mod explicit acest lucru.
Moromete nu se poate împăca deloc cu gândul eşecului. El sacrificând în mod
deliberat cariera fiului său Nicolae , retrăgându-l de la şcoală.
Familia , în forma în care o visa el , aproape patriarhală , nu
mai poate fi refăcută. El se duce la Bucureşti să-şi convingă cei trei fii , plecaţi
31
. Marin Preda , Imposibila întoarecere , p.190 ;

65
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

de acasă şi stabiliţi acolo , crezând că traiul este mai bun , să se întoarcă acasă.
Întorcându-se dă peste o tragedie la fel de mare : soţia îl părăseşte şi ea.
Pierzându-şi copiii stabiliţi la Bucureşti , sacrificandu – l pe
Niculae , rămânând şi fără femeia cu care trăise până la 60 de ani , Ilie
Moromete se simte singur ; nu mai poate suporta drama famiiei , care capătă
proporţii de tragedie antică.
Moromeţii , roman al ţăranului român , exprimă , ca viziune
superioară , universul lumii noastre rurale , un univers tradiţional , o lume a
liniştii , fără convulsii , a disperării în faţa dramelor din existenţă. Ilie Moromete
, ca tip al ţăranului român , este un receptiv , un contemplativ care înţelege
aproape în mod armonic , cu o lentoare tradiţională , natura şi istoria. Pentru
ţăranul nostru , natura constituie un cadru istoric , ca în balade ; Ilie Moromete
îşi caută liniştea în câmp , îşi mânghie cu privirea pământurile ; el gândeşte
numai în acest cadru natural , se retrage în câmp ca-n în faţa unei năvăliri a unor
forţe pe care nu le înţelege. Retragerea în natură , deci într-o civilizaţie depăşită,
este , pe plan sentimental şi chiar fiozofic , o consolare , dar şi izvorul unei
tragedii a neadecvarii , a nepregătirii pentru o nouă civilizaţie.
Moromeţii este , deci , romanul dramatic al unei civilizaţii , nu
numai prin cadrul general , ideatic , al expunerii faptelor de viaţă ; fiecare
articulaţie a cărţii conţine câte un fragment din această dramă.
Ilie Moromete este un mic propietar rural , descris ca
reprezentant a unei lumi crepusculare , o victimă a istoriei în mers. Dacă autorul
l-ar fi convertit , romanul Moromeţii n-ar fi fost o mare epope .
Romanul “ Moromeţii “ este , deci , o epopee în care eroul ei
duce o luptă eroică pentru a-şi apăra integritatea (Cornel Ungureanu). Vechile
valori morale şi spirituale ţărăneşti sunt ameninţate , destinul lui Ilie Moromete
este modificat esenţial şi tragic , devenind destinul civilizaţiei ţărăneşti aflate în
cumpăna vremurilor. Văzut că un roman polemic ( replică a lui “ Ion “ al lui
Liviu Rebreanu ), scriitorul descoperă complicaţiile necunoscute ale sufletului

66
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

rural , un fel de particular de a gândi al ţăranului , fără dorinţa de îmbogăţire.


Criticul Mihai Ungheanu apreciază la literatură lui Marin Preda , unitatea ei
artistică ce se defineşte mult mai bine prin contrastul cu proza lui Liviu
Rebeanu. Spre deosebire de Ion , care este lacom de pământ , instinctual , Ilie
Moromete , raţional , vrea să-şi păstreze ce are , lotul de care se leagă liniştea şi
echilibrul său interior , libertatea de a gândi , plăcerea vorbei şi a contemplaţiei.

67
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

CAPITOLUL III : PARALELĂ L . REBREANU „ ION ”


ŞI
M . PREDA „ MOROMEŢII ”

“ Sunt lucruri care nu se spun


şi , dacă am formula totul numai
prin cuvinte , valoarea cuvintelor
ar scădea . ( Marin Preda )

3. 1 - Realismul obiectiv şi cel psihologic

Literatura cu tematică ţărănească era dominată până la apariţia


lui Liviu Rebreanu de semănătorism. Aceasta avea accente de evocare istorică şi
de virtualism naţional, însă de limitele povestirii nu trecea .
Deceniile 1900-1920 aparţin genului scurt, scriitorii de marcă
fiind nuvelişti, povestitori sau memorialişti. Genul cel mai modern al prozei
obţine acum un reprezentant de talie europeană. Creator prin excelenţă epic, în

68
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

parte dramatic, Liviu Rebreanu este un prozator obiectiv, cu rare efecte


antilirice. Această particularitate a sa, caracteristică şi altor mari romancieri
(Balzac sau Tolstoi), a fost, nu întâmplător, de la început observată, socotită o
vină şi incriminată ca atare. Pentru Tudor Arghezi, Rebreanu era un simplu
înregistrator de fapte văzute cu „ochiul mort şi mintea somnolentă”, adică fără
vreun adaos personal care să le transforme. Conform concepţiei sale realiste,
Rebreanu nu este interesat sub raport stilistic decât de exactitatea exprimării, de
corespondenţa dintre idei şi expresie, de adecvarea stilului şi de vorbirea
obişnuită a personajelor.
Din punct de vedere teoretic, Rebreanu s-a situat aproape
statornic pe poziţiile realismului critic, încă de la început. Analiza internă a
operelor dezvăluite alături de reflectarea realistă şi realist-critică predominantă
din scrierile fundamentale, aspecte secundare de viziune naturalistă, care sunt
mai accentuate în scrierile de mai mică valoare. Scriitorul a parcurs trei etape,
având în total aproape trei decenii şi jumătate. În prima etapă (1907-1917) a
scris nuvele realiste, realist-critice şi naturaliste; în a doua etapă (1917-1932)-
principalele romane realiste, iar în ultima etapă (1933-1943)- romane naturaliste.
Vechile observaţii critice acelea că Rebreanu nu percepe aproape deloc
orăşenescul, că nu este în stare să analizeze cunoştinţa, nu trebuie luate în serios
dacă se admite că în unele nuvele, în “ Ion ”, în “ Ciuleandra ” şi în
” Răscoala” există tablouri de viaţă citadină, că în “ Pădurea Spânzuraţilor ”
analiza cunoştinţei este magistrală. Toate acestea se adaugă la capacitatea
extraordinară a lui Rebreanu de a surprinde existenţa unei societăţi întregi, de a
face să trăiască într-o imagine grandioasă, sufletul colectiv, uriaşele conflicte din
clocotul vieţii sociale. 32
Omul elementar nu mai era prezentat în caracterul lui mitic şi
eroic, aşa cum a fost făcut de Gârleanu, Sadoveanu, ci în urma şi precara lui
32
. Bălu , Ion , Marin Preda , Editura Albatros, Bucureşti , 1976, p.17 ;

69
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

realitate socială, fără sentimentalitate, în scene crude , izolate din cadrul de


farmec al naturii, având o iubire nemărginită pentru glia ce –l înconjura , dar cu
o putere de observaţie incisivă. În locul cuvintelor frumoase foloseşte cuvintele
alese dintr-un fond de provincialisme, cu un oarecare răsunet onomatopeic . În
locul metaforei poetice, forma cea mai simplă a mijloacelor stilistice care
construiesc o imagine, este folosită comparaţia, aleasă de obicei din domenii
menite să arunce asupra lucrurilor reflexe de urâţenie: geamurile unei locuinţe
sunt comparate cu, nişte lespezi muruite cu leşie (Frământări); cuptorul pare,
culcat în colţ ca un bivol ; biserica cu turnul ei era, ca un om mic la cap şi gros
la trup ; preoteasa , era o femeie mică şi grasă ca un butoi de bere. Unui
personaj, vinele de pe tâmplă i se îngroşară ca nişte lipitori hrănite cu sânge.
Scena bătăii la care este supusă Ana este descrisă fără cruţare pentru nervii
cititorului. Senzaţia organică ocupă un loc imens în toate romanele lui Rebreanu,
în care viziunea naturalistă a omului reţine în primul rând aspectul lui animalic.
Sudoarea, setea, frigul, fiorii trupului uman, toate acestea apar în nenumărate
descrieri pe care scriitorul le doreşte puternice, directe, zguduitoare. 33
Cultivând un realism obiectiv, a cărui modernitate i-o asigură
şi unda naturalistă, purtătoare de noi curente şi psihologismul dostoievskian,
proiectând asupra marilor drame ale românului, o viziune grandioasă şi unitară
ce se dorea scrisă, Rebreanu a creat efectiv romanul românesc de observaţie
socială şi de analiză, dovedindu-şi iscusinţa şi priceperea de a scoate în evidenţă
dramele personajelor sale . Rebreanu stăpâneşte mişcarea vastă a mulţimilor,
împinse de impulsuri şi de instincte. El a realizat o tipologie variată, ireductibilă.
Eroii săi nu sunt numai fiinţe simple, fără complicaţii sufleteşti , ci acestea dau
dovadă de o inteligenţă rară care-i ajută să ia deciziile importante din viaţa lor.

33
. Preda , Marin , Intâlnirea din pământuri , ed. a II-a, Editura Tineretului , Bucureşti 1961, p.21 ;
34. Preda , Marin , Întâlnirea din pământuri , ed. a II-a , Editura Tineretului , Bucureşti , 1961, p.23 ;

70
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

De fapt este o lume care speră mereu la fericire, dar este


născută sub zodia tragicului, răvăşită de instincte şi pasiuni, de probleme de
conştiinţă morală. Dramele fundamentale, a pământului, a dragostei şi a datoriei,
ni-l relevă înainte de toate pe creator unul dintre cei mai mari, nu numai de la
noi.34
După o experienţa literară complexă a lui Liviu Rebreanu nu
i-a fost uşor lui Marin Preda să-şi constitue o metodă proprie, diferenţiată.
Obiectul operei lui, ţăranul care posedă pământ, dar se luptă să-l păstreze în
condiţii umane - este altul decât obiectul operei lui Rebreanu. Existenţa ţăranului
lui Preda implică o psihologie a destinului tragic, care-l obsedează pe scriitor şi
îi determină tematica şi metoda.
Nici un scriitor român nu are, aşa ca Marin Preda, sentimentul
realului. Eroii săi încep să existe abia atunci. Când simţurile lor pot lua
cunoştinţă de prezenţele înconjurătoare, faptul diurn îi înviorează, nocturnul şi
oniricul îi moleşesc. Realul este cucerit sau începe să fie cucerit în momentul
trezirii. Doar după trezire lumea începe să devină frumoasă. Această lume este,
nespus de frumoasă tocmai fiindcă ea capătă o măsură umană; tocmai fiindcă nu
se mai poate sustrage verificărilor experienţei. Abstracţia nu apare în romanele
lui Marin Preda decât însoţită grav de exemplificări. Dacă un şir de istorii,
întâmplate, unele, în Siliştea-Gumeşti, altele, în raza atenţiei marelui scriitor, nu
pot ilustra ideea, ea rămâne suspectă.
La Marin Preda nota terifiantă derivă din sugestia unei
realităţi morale ascunse “ Calul “ sau din observarea minuţioasă a formelor pe
care le ia presimţirea morţii “ Înainte de moarte “. Latura psihologică este
vizibilă în ” Colina ”. Psihologiile rurale pe care le examinează nu aparţin atât
unor complicaţii, cât unor indivizi tipici surprinşi în gesturile lor banale, însă
dintr-o perspectivă analitică inedită. De la Rebreanu, psihologia ţăranului a
început să fie privită ca o alcătuire de forţe divergente. Intuiţia sigură a lui Preda
34

71
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

este de a se fi orientat spre zonele neguroase ale psihologiei, unde sublimul se


uneşte cu trivialul, afecţiunea cu duritatea, spiritualul cu patologicul. Viziunea
esenţială a acestei realităţi morale este valorificată estetic, în toată întinderea ei,
în Moromeţii. Plăcerea analizei este de multe ori dublată de plăcerea de a
povesti.
Nuvelisticii lui Preda i se asociază o rară putere de observaţie
este ceea ce duce la fixarea unei structuri morale, detaşată prin elementele ei de
micul romantism semănătorist. Modelul acestei proze obiective, analitice este
Liviu Rebreanu, primul din literatură română care pune capăt exceselor
semănătoriste. Disocierile pe planul analizei şi intenţia de a descoperi psihologia
rurală, în alternarea de forţe divergente, în filosofia sufletului simplu, ironic,
neliniştit, energic până la izbucniri violente, conferă naraţiunilor sale o
originalitate de necontestat în cadrele mai largi ale prozei de analiză. 35
Cu primul său roman, Preda a realizat în literatura cu tematică
ţărănească o altfel de proză. El invalidează viziunea idilică a satului, infirmând
totodată conceperea ţăranului ca brută, el a construit un personaj cu sufletul
complex şi a cărui perspectivă exprimă activitatea inteligenţei sale la nivel
filozofic. Marin Preda introduce într-un roman ţărănesc psihologia, demonstrând
posibilitatea explicit negată în perioada interbelică, a unei proze analitice şi
problematizante cu material din universul rural. Asprul realism, dus până la
naturalism, nu exclude rafinamentul intelectual.
Panoramă a lumii rurale din cumplita perioadă a cotelor
obligatorii, “ Moromeţii II “ se întocmeşte printr-o incizie pe viu în cele mai
sensibile ţesuturi ale existenţei sociale, transmiţând zvârcolirea unui organism în
convulsii. Cu o tehnică naturalistă, analoagă celei din “ Răscoala ”, nu fără
absorbţie şi de procedee mai moderne, se creează o viziune epopeică, de un
35
. Preda , Marin , Întâlnirea din pământuri , ed. a II-a , Editura Tineretului , Bucureşti 1961, p. 20 ;
36 . Bălu , Ion , Marin Preda , Editura Albatros , Bucureşti 1976 , p. 20 .

72
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

realism aspru, zguduitor. Realităţile social-politice tabu pentru literatură şi presă


în anii 1950 nu numai că sunt ocolite, dar romanul proiectează asupra lor cea
mai necruţătoare lumină, nu de pe poziţii anticomuniste dar dintr-o perspectivă
opusă stalinismului. 36
Vorbind despre ţărani, Rebreanu se simţea îndatorat să reţină
din psihologia acestuia trăsătura care-l lega de mica lui proprietate şi de dorinţa
de a o face să crească prin stăpânirea de cât mai mult pământ. Rebreanu se
obişnuise să interpreteze nevoia reală de pământ a ţăranului, rezultată dintr-o
necesitate economică, pe care i-o creează statutul social bazat pe proprietatea
privată ca o pornire ancestrală. Gestul eroului de a săruta pământul sugerează un
fel de religiozitate, o mistică a ataşamentului faţă de pământ, ca de altfel şi titlul
primului volum.
Problema pământului apare în “ Ion ” dar şi în “ Răscoala ”.
Dar de această dată el abordează direct tema luptei înverşunate de clasă între cei
care nu au pământ şi-l doresc cu orice preţ şi cei care-l deţin.
Patima pentru pământ capătă, în cazul lui Ion, forţa instinctului
vital în stare să concureze cu dragostea. Devine astfel mai mult decât raţiune
socială, economică, determinând condiţia individului în grup, raţiunea de a fi.
Legătura între ţăran şi pământ este una organică. Dorind pământ ca să trăiască
omeneşte, acesta îl împiedică pe ţăran să-şi manifeste sentimentele. Ion îşi
doreşte pământul cu o patimă care-l dezumanizează. În competiţia individuală
pentru pământ, calităţile omeneşti se pierd treptat, se degradează. După ce
ajunge în posesia pământului, el are o atitudine ostentativă faţă de săteni. Dar nu
are parte de el, rămânând în posesia bisericii.
Toţi ţăranii lui Rebreanu aspiră să aibă pământ şi sunt dispuşi
să facă tot ce este posibil pentru a intra în posesia lui. Dacă are pământ ţăranul
lui Rebreanu poate fi considerat om. Alternativa ţăranului este cea de a slugări.
Tatăl lui Ion, Pop Glanetaşu nu mai poate fi considerat om deoarece şi-a vândut
36

73
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

pământul, s-a rupt de pământ. Ion nu este bolnav după pământ, este doar
conştient că trebuie să facă o excepţie renunţând la sine pentru a se lega de
stăpânul pământurilor.
Trăind toată viaţa fără pământ, în sărăcie şi umilinţă, renunţând
la singura credinţă de a răscumpăra ceea ce a pierdut tatăl său, el ajunge să-l
obţină fără scrupule. Parvenirea socială a personajului este reprezentativă doar
pentru o mică parte a ţărănimii, prin ambiţia care defineşte sufletul ţăranului,
asemănându-se cu majoritatea ţărănimii acelor vremuri. Teama şi nesiguranţa lui
Vasile Baciu provin tocmai din teamă de a pierde pământul.
Personajul lui Marin Preda deţine pământ. Pentru el pământul
este făcut să-i ofere mâncare familiei sale. Pe Moromete nu-l preocupă
dobândirea pământului, ci păstrarea lui şi atunci când este cazul, el este în stare
să renunţe la el pentru a-şi vedea de sănătate , sau pentru a-şi face un alt rost,
cum gândesc şi acţionează Achim şi Nilă şi chiar Niculae. În centrul romanului
Moromeţii se află destructurarea structurilor rurale tradiţionale. Oamenii nu se
mai ocupă de altceva, este etapa cotelor obligatorii şi a încercărilor de
colectivizare. Gospodăria Moromeţiilor este pândită de primejdii, cum ar fi,
fonciirea. Modalitatea prin care Ilie Moromete crede că va putea să salveze
integritatea loturilor de pământ este tergiversarea. Cu convingerea neclintită că
lucrurile se vor rezolva de la sine, el trece prin momente dificile. Niciuna din
ameninţările care plutesc asupra familiei nu capătă o rezolvare definitivă ci doar
o amânare.

74
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

3.2 - De la Ion la Ilie Moromete

Protagoniştii ţărani din roman, departe de a oferi o psihologie


rudimentar – liniară , au aparenţe de vechi picturi murale , ale căror măşti nu
sunt transparente şi , de sub a căror vopsea afumată , respiră misterul.
Problema vechiului roman ţărănesc este în mare parte
problema pământului. Ethosul , psihologia , erosul , întreaga existenţă se
exprimă în felul cum gândesc oamenii , în condiţii date , despre pământ.
Pământul pentru ţăranul nostru , nu este doar un obiect de explorare , ci este o
fiinţă vie , în faţa căruia nutresc sentimente de adoraţie şi teamă.
Ion al Glanetaşului şi Ilie Moromete sunt două personaje
complexe, eroi reprezentativi din lumea satului , raţionali , superiori şi lucizi ,
dar pe care însă , îi diferenţiază spaţiul : satul transilvănean Prislop şi satul
românesc din Câmpia Dunării.
Deşi impresionează prin originalitate , ambii sunt eroi
complicaţi , având o psihologie labirintică. Ion este o figură simbolică mai mare
decât natura impresionantă prin iubirea pământului şi prin drama pe care o
trăieşte , reţinând atenţia , ieşind din mulţime , prinzând relief şi ocupând pe o

75
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

mare întindere prim-planul , este alcătuită din puţine lumini (ambiţios , atrăgător
, harnic) şi multe umbre (crunt , nemilos , viclean , orgolios , impulsiv , lipsit de
scrupule). Iar Ilie Moromete , spiritul creator , histrion „ care avea ciudatul dar
de a vedea lucrurile care altora le scăpau, pe care nu le vedeau ”, este înzestrat
cu o magie a cuvântului cu ajutorul căreia transformă lumea , într-una
inteligibilă , pe care o poate supune inteligenţei lui. El este o sursă inepuizabilă
de reflecţii , ţăranul „ filozof ” care meditează pe tema existenţei , realizând
momente unice de trăire interioră.
Pe când Ion doreşte pământ pentru a intra în rândul lumii , pe
care îl deţine şi care îi asigură existenţa , acest pământ care reprezintă pentru
familia sa o sursă permanentă de conflict .
Instinctul pământului devine trăsătura definitorie a sufletului
lui Ion , aproape posedat de această dragoste pentru pământul dorit. Personajul
Ion este , unul puternic , individualizator prin atracţia spre îmbogăţire , legătura
ţăran- pământ devenind una organică. Dragostea pentru pământ este principala
motivaţie a eroului , element ce este prezentat ca o ispită , ca un prim personaj
feminin care stârneşte patima lui Ion , fiind vital , victorios. Pentru Ion ,
pământul devine o a doua natură interioară , îl iubeşte ca pe o fiinţă , uneori
aflându-se în pericol de a se dezumaniza pentru a intra în posesia lui. În schimb ,
pentru Moromete , pământul reprezintă o modalitate pentru a-şi păstra familia
unită. Nu faptul că ar putea să-şi piardă o parte din lot îl înspăimântă , ci ideea
de a-şi pierde fiii , căci prima formă de răzvrătire faţă de autoritatea tatălui este
nemulţumirea faţă de imobilitatea lui socială.
Spectacolul oferit de Moromete pe câmp reprezintă o pagină
magistrala. Mişcările lui sunt de o prudenţă şi lentoare scandaloasă , faţă de
iureşul muncii pe care se proiectează. Personalitatea lui este dominată de
contemplare , aceasta fiind voluptatea supremă şi raţiunea de a exista a eroului.
Acesta are o privire calmă asupra lumii înconjurătoare , netulburată de nici un

76
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

obstacol , de nici o cutremurare interioară. Moromete trăieşte într-un spaţiu al


contemplării şi liniştii , din care orice agitaţie este eliminată.
Spre deosebire de Moromete , Ion, devorat de ideea posesiunii ,
nu ajunge la o eliberare interioară , ci numai la una de suprafaţă , iluzorie.
Elementaritatea lui Ion nu se confundă cu simplitatea , sufletul
lui având destule cute ascunse , greu de explorat , reprezentând un exemplar cu
tendinţe posesive generate de „ instinctul ” gliei. Nevoia de independenţă îl
determină pe Ion să persiste în decizia absolută de a dobândi pământ , care ,
stând mereu în prim-plan , pare a-l acapara complet pe acesta .„ Transformând”
pământul într-un Uriaş mitologic , reprezentativă este scena apariţiei lui Ion pe
câmp şi momentul sărutării pământului , într-o adoraţie aproape sacră: „ Glasul
pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului , ca o chemare ,
copleşindu-l se simte mic şi slab , cât un vierme pe care-l calci în picioare ,
sau ca pe o frunză pe care vântul o vâltoreşte cum îi place , suspină prelung ,
umilit şi înfricoşat în faţa uriaşului. Cât pământ, Doamne! ”. Satisfacţia lui
Ion de a avea pământ este foarte mare , deoarece acesta a luptat din greu să-l
obţină şi totodată a renunţat în favoarea lui la marea sa dragoste .
„ Nepăsător fata de ceea ce se aduna în urma lui , uitând de
toate şi pierzându-se pe mirişte în contemplări nesfârşite „ , Moromete nu este
un personaj activ , ci un contemplativ. Ideea de solemnitate , relaţia ţăran-
pământ capătă valenţe simbolice şi nuanţa de ancestral îşi sporeşte intensitatea
intre momentele de contopire dintre sudoarea muncii şi pământul străvechi.
Destinele personajelor sunt dramatice , ambii trăind conflicte
interioare puternice , care-i duc la decizii din ce în ce mai surprinzătoare şi chiar
la un sfârşit tragic.
Ion trăieşte o dramă socială, pentru ca nu are pământul mult
dorit , în timp ce pe Ilie Moromete îl afectează drama de ordin moral, pentru că
familia şi satul sunt pe cale să dispară.

77
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Apriga dorinţa a lui Ion de a-şi depăşi condiţia socială se


loveşte de două obstacole : vocea pământului şi vocea iubirii , fiind în ambele
cazuri tentaţii dilematice. Protagonistul romanului îşi exprimă dragostea pentru
frumoasa Florica , lipsită de avere , apropiindu-se din calcul , de Ana „ urâţică”,
dar unica moştenitoare a lui Vasile Baciu. Ion devine reprezentativ prin condiţia
umană tragică , fiind surprins în situaţia limită a opţiunii imposibile între două
dimensiuni la fel de importante pentru împlinirea existenţială. El are nevoie de
pământ ca să trăiască omeneşte , dar simte în acelaşi timp lipsa dragostei , viaţa
lui fiind fără aceasta întunecată , rece , neomenească. Personajul trăieşte ambii
termeni ai situaţiei cu o intensitate care-l introduce în alt regim de existenţă ,
decât acela comun al lucidităţii . Moromete trăieşte stabil , liniştit , cu o
independenţă naturală , deoarece pământul este doar un mijloc de a trai bine şi
de a-şi ţine familia unită .
Pe când drama lui Ilie Moromete este o dramă a
contemplativităţii , personajul apărându-se ca pe un bun de mare preţ , echilibrul
interior acolo în adâncul lui unde totdeauna se luptase să fie linişte , drama
iluziilor înşelate , reuşind prin încăpăţânarea cu care-şi susţine punctul de vedere
şi prin capacitatea de a crede în iluzii să devină măreţ şi deopotrivă tragic.
Durerea lui Moromete vine întâi dintr-un simţ înalt al paternităţii rănite.
Marin Preda îşi pune eroul în condiţiile în care personajul lui
Rebreanu săvârşeşte un gest mistic sărutând bulgării de pământ. Moromete nu
face nicun gest simbolic , însă închis în lumea gândurilor , el supune unei
judecăţi aspre lumea nevăzută care i-a sălbăticit copiii şi l-a silit pe el însuşi să
iasă din cercul bucuriilor în care trăise.
Gândul prăbuşirii unei ordini durabile este primit cu o tristeţe
rece. Înstrăinarea de starea de inocenţă în care trăise i se pare mai rea decât
moartea. Fantezia lui se închide şi omul creator este învins de omul social.
Atât scena morţii lui Moromete cât şi cea a lui Ion , sunt
impresionante prin dramatismul lor. Protagonistul este proiectat sub semnul

78
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

unui destin necruţător , iar vocea narativă capăta expresivitatea maximă.


Sfârşitul lui Ion este tragic , eroul moare tânăr , neîmplinit , fiind ucis de George
cu sapa , unealtă atât de familiară cu lumea satului.
Pământul devine indiferent , ermetic , pe când erosul se
încheie în sânge şi păcat , iar Ion dispare năprasnic.
Moartea lui Moromete devine tragedia familiei şi poate a
întregului sat. Preda realizează o naraţiune în ramă prin care evocă realitatea lui
Moromete din ultimii ani ai bătrâneţii nerenunţând însă la umorul sau , care ,
deşi amuză , adânceşte şi mai mult durerea pierderii celui mai drag dintre
personaje. Dezechilibrul fizic îl afectează şi pe el , însă parcă niciodată nu a
pătat liniştea sa interioară.
Resemnat în faţa morţii , dar încă revoltat de faptul că nu a
putut să-şi împlinească rostul pe care îl dorea , de a avea alături întreaga familie
deasupra căruia ridicat pe un piedestal din fildeş , el, Ilie Moromete să stea de
veghe şi să ocrotească asemenea unui zeu. Atitudinea sa în faţa morţii se
schimbă radical „ înainte când bătea clopotul în sat , intram pe poartă şi
spuneam : tata a murit cutare – pe masa a murit fiindcă nu a mai avut zile ”,
apoi ca să spună uitând „ nu-i pare la nimeni bine că a murit cineva ”. În faţa
celorlalţi pare să nu-şi piardă dorinţa de viaţă ; el vrea să-şi păstreze autoritatea
demonstrând că este în putere , întinzându-şi hotărârile până la ridicol: „ Ion al
lui Iacov are 86 de ani şi merge călare pe cal , eu am numai 78 ”. Prin
nenumărate eforturi de a se clinti , de a merge , de a arăta lumii ca pe el nimic
nu-l poate doborî , îşi amplifica , îşi sporeşte cutia cu comori pe care a purtat-o
în timpul vieţii. Primul nepot îl înveseleşte: îl luă pe băiat pe genunche , îi cântă
un cântec , ca şi cum noul lăstar ar fi înverzit crengile lui uscate , ca şi cum seva
proaspătă a copilăriei ar fi îndulcit amărăciunea sângelui sau. Mai târziu
Moromete trece pe planul secund , pe acel prag ce se afla la graniţa dintre viaţă
şi moarte , în acea stare de apatie a unei legume ce vrea să vegeteze, dar nu mai
poate devine ceva inofensiv a cărui importanţă s-a diminuat şi nimic nu mai

79
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

poate fi făcut. Acest lucru îl răneşte în orgoliul sau de om invincibil , labilitatea


intervenind în cazul său , căci are momente de melancolie , dar şi de îndârjeală,
de tristeţe , dar şi de veselie , are momente când râde , dar şi când plânge.
Doua existenţe tragice care nu se pot integra în spaţiul şi
timpul în care trăiesc sunt conduse la pieire prin însăşi voinţa lor copleşitoare:
sfârşitul lui Ion este veridic , personajul care şi-a pierdut treptat omenescul ,
degradându-se moral , în timp ce , pentru Moromete independenţa spiritului
reprezintă cheia libertăţii umane.

80
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

CONCLUZII :

Prin vasta activitate pe care a întreprins-o pe tot parcursul


vieţii şi pe care ne-a lăsat-o moştenire , Marin Preda a rămas până astăzi , unul
din cei mai însemnaţi scriitori ai literaturii române postbelice.
Scriitorii precum Marin Preda nu-şi pierd niciodată
însemnătatea , deoarece el nu a fost doar un simplu scriitor pentru noi toţi
cititorii operelor sale , ci a fost mult mai mult decât atât , a fost vocea prin care
s-au auzit toate trăirile sufleteşti ale ţăranilor din spaţiul românesc .
El este creator al unei tradiţii şi al unor iniţiative literare
decisive pentru evoluţia literaturii noastre. Pentru mulţi , el este Scriitorul ,
autorul în jurul căruia se aşează purtătorii de flacără. A început prin a fi spectator
al cercurilor literare rebele şi a sfârşit prin a deveni o mare conştiinţă a literaturii
române.
Pentru însuşi Marin Preda apariţia unui scriitor într-o cultură
ţinea de şansa acelei culturi. Scriitorul este zeitatea care coboară , Dumnezeul
care pune bazele unui adevăr. Nimic nu este mai presus de scriitor : şi tocmai
această încredere în scriitor şi implicit în literatură, 1-au făcut să-şi păstreze ,
de-a lungul transformărilor petrecute în acei ani , autonomia.
De aici şi sintagma ,, Eu, domnule, întotdeauna am fost un
om liber ’’ exclamată de Ilie Moromete în finalul romanului “Moromeţii” .
Întotdeauna Marin Preda a fost un om liber , cultivându-şi dreptul de a fi liber cu
orgoliul şi cu încăpăţânarea, cu bucuria ostentativă şi cu disimulata ironie.
Prozator de factură realistă , Preda lasă faptele să vorbească de la sine , el doar

81
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

extrăgând semnificaţii morale cu nebănuite implicaţii , fãcând mult mai


accesibile paginile operelor sale.
Acesta se impune mai ales prin viziunea sa absolut autentică
asupra satului românesc , datoritã nevoii de a mai retrãii clipele petrecute în
copilãrie , care îi vor marca întreaga existenţã . Până la el tematica rurală s-a
aflat sub autoritatea literară a lui Liviu Rebreanu. Acum Marin Preda crede că a
venit timpul să încerce o polemică cu autorul romanului “ Ion “ , care vorbea de
ţăranul care îşi dorea pământ cu orice preţ , creând un ţăran – filozof caruia
pământul îi era util pentru a-şi păstra familia unită.
Prin intermediul acestei lucrări am adus în discuţie , dragostea
pentru sat a doi dintre cei mai mari scriitori ai literaturii române , cât şi
complexitatea personajelor sale care sunt puse în antiteză , pentru a scoate mai
mult în evidenţă asemănările cât şi deosebirile dintre ele .
Satul lui Liviu Rebreanu este satul în care ţăranii aspiră a avea
pământ şi nu doresc să mai muncească pe un pământ care nu este al lor. Prin
intermediul operelor sale, Liviu Rebreanu face auzit ,, glasul pământului ” într-
o combinaţie perfectă cu ,, glasul iubirii”. În ceea ce priveşte satul lui Marin
Preda , acesta este unul arhaic în care oamenii muncesc nu din nevoia accerbă de
a avea cât mai mult pământ ci din nevoia de a-şi păstra familia unită , de a nu
distruge legile nescrise după care se ghidează permanent .
Pentru autorul Moromeţilor satul nu este o realitate exterioară
, ale cărei particularităţi izbitoare trebuie să le dea cititorului după un anumit
criteriu , ci realitatea însăşi, fiind prima lume cu care acesta a luat contact ,
ajutându-l să realizeze cele mai reprezentative capodopere din literatură noastră.
Rămânând practic un izvor continuu de inspiraţie pentru toţi scriitorii , deoarece
este o sursă inepuizabilă care poate fi folosită fără ca cei care citesc operele să se
plictisească vreodată de ea . Practic oamenii se regăsesc în aceste pagini , ceea
ce-i face mult mai interesaţi să parcurgă tot conţinutul cărţii.

82
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Putem constata, deci , că niciodată viziunea despre sat a lui


Marin Preda nu a fost mai puţin idilică : că universul rural nu este un loc al
reveriilor , ci dimpotrivă. Această despărţire de lumea satului nu este lipsită de
brutalitate . De-a lungul timpului , noi am fost o ,, ţară de sate " şi acest fapt
poate reprezenta primul argument în analiza problemelor ,,majore" ale culturii
noastre. Scris-cititul îl smulge pe fiul de ţăran dintr-o lume organică, aşezată în
legea ei .
O altă latură destul de importantă a prozei prediste este cea
psihologică , deoarece cu ajutorul acesteia sunt scoase în evidenţă destinele
dramatice ale personajelor . Interesul pentru ea este clar fiind prezent atât în
romanele cât şi în nuvelele şi schiţele din timpul tinereţii scriitorului. Practic
orice scriitor nu ignoră , indiferent de modalitatea inovatoare pe care o foloseşte
, analiza psihologică , utilitatea fundamentării ei pe fapte interpretate în aşa fel ,
încât cauzalitatea psihologică să nu lipsească .
Personajul lui Preda , cât şi cel al lui Rebreanu , implicit Ion
al Glanetaşului şi Ilie Moromete sunt două personaje complexe, eroi
reprezentativi din lumea satului , raţionali , superiori şi lucizi , dar pe care însă ,
îi diferenţiază spaţiul : satul transilvănean Prislop şi satul românesc din Câmpia
Dunării.
Două existenţe tragice care nu se pot integra în spaţiul şi
timpul în care trăiesc sunt conduse la pieire prin însăşi voinţa lor copleşitoare:
sfârşitul lui Ion este veridic , personajul care şi-a pierdut treptat omenescul ,
degradându-se moral , în timp ce , pentru Moromete independenţa spiritului
reprezintă cheia libertăţii umane
Apariţia romanului “ Moromeţii “ din 1955 a fost ca o ţâşnire
din pământ a unei flăcări. Ea a ars doar buruienile unei proze false şi s-a oferit
pe sine ca model de literatură adevărată. Urmările sale în timp au fost
spectaculoase. A apărut o nouă proză. Puţine opere literare au pătruns atât de
adânc şi s-au statornicit atât de temeinic în conştiinţa postbelică românească.

83
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Autorul romanului Moromeţii , Marin Preda a introdus într-un roman ţărănesc


psihologia , demonstrând posibilitatea ( explicit negată în perioada interbelică ) a
unei proze analitice şi problematizante cu material din universul rural .
Acesta este , aparent , cronica unei familii de ţărani . Titlul
însuşi , constituit din pluralul unui nume de familii , orientează în aceste direcţii
aşteptările scriitorului , dar şi atenţia cititorului .
Faptele pe care autorul le relatează atent şi serios ca pe nişte
evenimente , ţin în realitate de tot ceea ce se petrece în viaţa ţăranilor în fiecare
zi . Însă frumuseţea legendară a romanului îşi are altă direcţie , aceea a atitudinii
naratorului faţă de lumea evocată .
Romanul lui Marin Preda este axat pe criza morală a eroului
principal , pe prăbuşirea nădejdiilor sale . Ceea ce a vrut Moromete nu se poate ,
în această lume care stă sub semnul banului , ţăranul , fie el şi propietarul unui
lot individual integral , nu poate face faţă schimbărilor care au loc în viaţa sa pe
neaşteptate .
O dată cu apariţia Moromeţilor se conturează şi mai clar
profilul scriitoricesc al lui Marin Preda , chiar dincolo de o anumită arie a vieţii
ţărăneşti , pe care romanul o acoperă. Literatura lui cercetează cu predilecţie
naturile chinuite de îndelungi umilinţe , întoarse înăuntru printr-un efort dureros
de stăpânire , suflete muncite de duşmănii ascunse , nemărturisite .
Marin Preda este un bun cunoscător al oamenilor, al naturii lor
sufleteşti – indiferent de mediul din care aceştea provin: rural sau urban – ceea
ce-l ajută la construirea unor personaje unicat în literatura românească. Ilie
Moromete este cel mai reuşit exemplu. Structura intelectuală a acestui personaj
trădează în spatele lui o mare capacitate creativă şi de intuiţie a
comportamentului uman în situaţii limită.
Autor al unor romane de mare succes şi creator al unor
personaje celebre, Marin Preda este fără îndoială unul din cei mai însemnaţi
scriitori ai literaturii române.

84
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Stins din viaţă la numai 58 de ani , în deplină forţă creatoare ,


părintele moromeţianismului rămâne în memoria noastră prin opera sa , o operă
plină de viaţă , în care dăinuie forţa spiritului şi încrederea în valorile
fundamentale ale umanităţii.

85
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

86
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

1 . INTRODUCERE – ARGUMENTARE ..................................pag 3 – 4 ;

EVOLUŢIA ROMANULUI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ...pag 5 – 8 ;

2 . CAPITOLUL I – VIAŢA ŞI OPERA ..........................................pag 10 - 14;

NUVELA...................................................................................pag 14 – 17 ;

ROMANUL...............................................................................pag 17 – 23 ;

IMAGINEA SATULUI ÎN NUVELELE .................................pag 23 – 28 ;


ŞI ROMANELE LUI MARIN PREDA

3 . CAPITOLUL II - ROMANUL “ MOROMEŢII “ – VOL 1 ....pag 30 – 43 ;


STRUCTURA COMPOZIŢIONALĂ . PROBLEMATICA

SEMNE ALE VIITOARELOR CONFLICTE .......................pag 43 - 49 ;

MONOGRAFIA SATULUI ...................................................pag 49 – 55 ;

COMPOZIŢIA ŞI PROBLEMATICA ..................................pag 55 - 67 ;


“ MOROMEŢII “ – VOL II

87
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

4 . CAPITOLUL III – PARALELĂ L. REBREANU ” ION “


ŞI M. PREDA “ MOROMEŢII “

REALISMUL OBIECTIV ŞI CEL PSIHOLOGIC .................pag 68 – 74;

DE LA ION LA ILIE MOROMETE ....................................... pag 75 – 80 ;

CONCLUZII ................................................................................pag 81 – 85 ;

CUPRINS …………………………………………………......... pag 87 – 88 ;

ANEXE ……………………………………………………........pag 89 – 96 ;

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………….. pag 97 – 99 ;

88
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

PROIECT DIDACTIC

Data: 18.06.2011
Unitatea de învăţământ : Colegiul Naţional C-tin Cantacuzino
Propunător : Delcă Nicoleta
Clasa: a XII-a
Disciplina: Limba şi literatura română
Unitatea: Perioada postbelică. Romanul
Subiectul: Romanul „ Moromeţii „ de Marin Preda
Tipul lecţiei: Lecţie mixtă

OBIECTIVE CADRU :

- Dezvoltarea competenţelor de argumentare şi de gândire critică;

89
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

 O1 .să stabilească relaţii între primul şi cel de-al doilea volum al


romanului “ Moromeţii”, marcând modificarea pe care o suferă;

 O2.să evidenţieze asemănările şi deosebirile dintre modalităţile de


realizare a aceleiaşi secvenţe în literatură şi cinematografie;

 O3 să precizeze modalitaţile de caracterizare a personajului.

 O4 . să-l caracterizeze pe Ilie Moromete raportându-l la celelalte


personaje şi la celelalte straturi ale operei;

STRATEGII DIDACTICE :

Forme de organizare: frontală , individuală ;

Metode didactice: conversaţia , exerciţiul, explicaţia ,lectura ;

Mijloace de învăţământ: volume de proză, laptop, videoproiector, DVD;

Evaluare : orală , scrisă;

BIBLIOGRAFIE:

 Preda, Marin , Moromeţii, Editura Albatros, Bucureşti, 1987;


 Simion Eugen , Scriitori români de azi, I, Editura Cartea Românească,
Bucureşti, 1978;

90
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

 Manolescu Nicolae , Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc,


Editura Gramar, Bucureşti, 2001;

DEMERS DIDACTIC

1 . Moment organizatoric :
 Se stabilesc condiţiile optime pentru o bună desfăşurare a activităţii
propriu – zise ;
 Se notează absenţii în catalog , după care se întreabă despre tema
pentru acasă ( dacă a fost solicitată spre efectuare de către elevi ) ;

Metode : Conversaţia ;
Forme de organizare: Frontală ;

2 . Reactualizarea cunoştinţelor :
Le voi pune elevilor întrebări scurte referitoare la romanul“ Moromeţii“
pe care le-am învăţat în ora precedentă şi pe care ei le cunosc :
Care este perioada apariţiei romanului ?
Care este tema romanului ?

91
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Evidenţiaţi scenele importante din acest roman , şi argumentaţi răspunsul


vostru.
Precizaţi tipul de personaje care apar atât în primul volum cât şi în cel
de-al doilea .
Care credeţi că este locul personajului Ilie Moromete în cele două
volume?
Care credeţi că este problematica romanului , dar elementele de structură
şi compoziţie ?

Metode : Conversaţia , Explicaţia ;


Forme de organizare: Frontală ;
Evaluare : Orală ;

3 . Anunţarea temei şi a obiectivelor :


 Se vor anunţa obiectivele stabilite în cadrul orei de Limba şi Literatura
Română.
 Se scrie pe tablă titlul lecţiei pe care o vom parcurge astăzi , acesta

fiind Romanul „ Moromeţii „ de Marin Preda ;


 Elevii vizionează o secvenţă reprezentativă din Romanul

“Moromeţii“(7’-8’) în regia lui Stere Gulea.Se citeşte din text aceeaşi


secvenţă(cap. XXV - XXVI) şi se stabilesc asemănările şi deosebirile
dintre cele două tipuri de limbaje: literar şi cinematografic. Secvenţa
selectată surprinde un episod elocvent pentru destrămarea familiei
Moromete.Se discută aspectele esenţiale ale romanului privitoare la
tema familiei.

Metode : Conversaţia, Lectura , Exerciţiul ;


Forme de organizare : Frontală ;
Mijloace de învăţământ : Laptop, Videoproiector, DVD ;

92
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Evaluare : Orală ;
4 . Dirijarea învăţării :
Prin metoda conversaţiei elevii sunt solicitaţi de către cadrul didactic:

 Să prezinte informaţii despre coordonatele construcţiei personajului


din primul volum: autoritatea acestuia în familie numeroasă pe
care o deţine, autoritatea din cadrul comunităţii rurale în cadrul
căreia aparţine şi îşi desfăşoară activitatea zilnică , ironia de care dă
dovadă Ilie Moromete pe tot parcursul romanului , inteligenţa sa
ascuţită .

 Să identifice trăsaturile personajului, aşa cum apar în vol. I,


prezentând modalitaţile de caracterizare :

 Directă (atitudinea de simpatie a naratorului faţă de Ilie Moromete),


realizată de către narator şi alte personaje;

Exemplu :

 “ Era cu zece ani mai mare decât Catrina (contingent’911, făcuse


războiul) şi acum avea acea vârstă între tinereţe şi bătrâneţe când
numai nenorociri sau bucurii mari pot schimba firea cuiva.”
(caracterizare directă făcută de narator).

 Indirectă prin comportament, limbaj, monolog interior, raportarea la


alte personaje.

 Să interpreteze finalul vol. I (modificarea) care are loc în sufletul


lui Ilie Moromete , faptul că el rămâne doar cu fata cea mare
Ilinca , părăsit de Catrina , de fii cei mari plecaţi la Bucureşti în
căutarea unui trai mai bun , de Niculae care îşi urmează visul de a
se duce la şcoală;

 Să stabilească locul pe care-l ocupă personajul în vol. al II-lea,


identificând trăsaturile şi modificările pe care acesta le suferă şi
cine trece pe primul plan în locul lui Ilie Moromete ;

Metode : Conversaţia

93
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

Forme de organizare : Frontală ;


Evaluare : Orală ;
5 . Fixarea cunoştinţelor :
Le cer elevilor să rezolve fişa de lucru pentru a vedea dacă sau atins
obiectivele lecţiei .Aceasta cuprinde următoarele exerciţii :

Test la limba şi literatura


română

Răspunde la fiecare dintre următoarele cerinţe:

2p. 1. Romanul Moromeţii de Marin Preda a fost scris în :


a. perioada interbelică
b. perioada postbelică
c. perioada antebelică

2p. 2. Acţiunea romanului Moromeţii vizează:


a. perioada interbelică
b. perioada postbelică
c. perioada antebelică

6p.3.Precizează coordonatele
spaţiale………………………………………………………..şi temporale
……………………………………………………………………… ale
romanului.

4p. 4. Romanul Moromeţii este un roman social, de aventură şi familial. A/F.

5p. 5. Stabileşte patru aspecte prin care în roman se realizează o monografie a


satului românesc dintr-un sat din Câmpia Dunării:

4p. 6. Paraschiv, Nilă şi Achim sunt copiii lui Moromete şi ai Catrinei. A/F

10p. 7. Prezintă, în 5-7 rânduri, imaginea familiei Moromete la cina prezentată


în incipitul romanului şi punctează relaţiile existente în această familie.

94
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

10p. 8. Ilustrează, în 5-6 rânduri, ideea de timp , aşa cum apare în incipitul şi
finalul romanului.

4p. 9. Precizează două evenimente petrecute în interiorul familiei Moromete,


care îl fac pe Ilie să-şi piardă liniştea sufletească şi seninătatea.

6p. 10. Comentează întrebarea fundamentală pe care şi-o pune personajul:


Cum să trăieşti dacă nu eşti liniştit?

10p. 11. Exprimă-ţi opinia cu privire la relaţia părinte-copii în cazul lui Ilie
Moromete. Consideri că a procedat corect?

10p. 12. Precizează la ce capcană se referă naratorul în următorul fragment:


Timpul pe care îl crezuse răbdător şi lumea pe care o crezuse prietenă şi
plină de daruri ascunseseră de fapt o capcană.

7p. 13. Evidenţiază patru trăsături de caracter ale lui Ilie Moromete desprinse
din relaţia cu familia.

5p. 14. Sintetizează, în cinci rânduri, concepţia de viaţă a protagonistului


romanului Moromeţii.

4p. 15. Comentează rolul femeii în familie, prin referire la Catrina. (vei avea
în vedere relaţia cu soţul, cu copiii, viaţa religioasă etc.)

Metode : Conversaţia, Explicaţia ;


Forme de organizare : Individuală ;
Mijloace de învăţământ : Fişă de lucru ;

Evaluare : Scrisă ;

6 . Încheierea activităţii :
Prezint tema pentru acasă : Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre
particularităţile de construcţie a unui personaj din romanul “ Moromeţiii “,

95
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

aparţinând lui Marin Preda. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele
repere:
 prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru
realizarea personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii
temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă,
modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
 prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales,
prin raportare la conflictul/ conflictele textului narativ studiat;
 relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două
episoade/ secvenţe narative/ situaţii semnificative sau prin citate
comentate;
 exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se
reflectă o idee sau tema textului narativ în construcţia personajului pentru
care ai optat.

Metode : Conversaţia , Explicaţia ;


Forme de organizare : Frontală;

7 . Aprecieri şi recomandări :
Se fac aprecieri verbale asupra modului de lucru al elevilor şi în ceea ce
priveşte activitatea desfăşurată astăzi .

Metode : Conversaţia ;
Forme de organizare :Frontală;

96
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

BIBLIOGRAFIE :

1 . Academia Română , Dicţionar Explicativ al Limbii Române , Editura


Univers Enciclopedic , Ediţia a II-a , Bucureşti , 1998 ;

2 . Bălu , Ion , Marin Preda , Editura Albatros , Bucureşti , 1976 ;

3 . Cristea , Valeriu , Analize literare , Editura Cartea Românească ,


Bucureşti , 1977 ;

4 . Crohmălniceanu , Ovidiu . S , Cronici literare , Editura E.L.A , Bucureşti


, 1957 ;

5 . Grigor , Andrei , Romanele lui Marin Preda , Editura Aula , Braşov ,


2003;

6 . Manolescu , Nicolae , în colecţia Scriitori români , comentaţi , volumul


Marin Preda – comentat de Marieta Popescu , Editura Recif , Bucureşti ,
1995 ;

97
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

7 . Manolescu , Nicolae , Arca lui Noe , Editura Gramar , Bucureşti , 1999 ;

8 . Manu , Emil , Viaţa lui Marin Preda , Editura Vestala , Bucureşti ,


2003 ;

9 . Mugur , Florian , Convorbiri cu Marin Preda , Editura Cartea


Românească , Bucureşti , 1990 ;

10 . Piru, Alexandru , în colecţia Scriitori români comentaţi¸ volumul Marin


Preda comentat de Marieta Popescu , Editura Recif , Bucureşti , 1995;

11 . Piru, Alexandru , Istoria Literaturii Române de la început până astăzi


, Editura Univers , Bucureşti , 1981 ;

12 .Popescu , Marieta , Scriitori români comentaţi – Marin Preda , Editura


Recif , Cluj- Napoca , 1995 ;

13 . Preda , Marin , Timpul n-a mai avut răbdare , Editura Cartea


Românească , Bucureşti , 1981 ;

14 . Rachieru , Dinu , Adrian , Marin Preda – omul utopic , Editura


Eminescu , Bucureşti , 1996 ;

15 . Săndulescu , Alexandru , Duţă , Marcel , Miţescu , Adriana , Conceptul de


realism în literatura română – idei şi atitudini literare . Antologie şi studii ,
Editura , Eminescu , Bucureşti , 1974 ;

16 . Simion , Eugen , Scriitorii români de azi , Editura Cartea Românească ,


Bucureşti , 1974 ;

98
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

17 . Smeu , Grigore , Marin Preda – o filozofie a naturii , Editura Garamond ,


Bucureşti ;

18 . Ştefănescu , Alexandru , Marin Preda şi independenţa personajului ,


Editura Preludiu , Bucureşti , 1977 ;

19 . Ştefănescu , Alexandru , Istoria Literaturii Române contemporane 1941-


2000 , Editura , Maşina de scris , Bucureşti , 2005 ;

20 . Ungheanu , Mihai , Marin Preda – vocaţie şi aspiraţie , Editura


Eminescu , Bucureşti , 1973 ;

21 . Vlădescu , Andreea , Marin Preda sau triumful conştiinţei . Eseuri ,


Editura Cartea Românească , Bucureşti , 1991 .

99
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

100
MARIN PREDA - MOROMEŢŢ II

101