MODUL V – ACT.

Există o dificultate în definirea unui set de valori care să fundamenteze un concept comun
al calității educației, dificultate dată de cel puțin două motive: profunda încărcătură culturală,
dependența sa de valorile promovate într-o anumită societate, la un moment dat și caracterul
umanist al tuturor acțiunilor și influențelor subordonate educației și instrucției. În ciuda acestei
dificultăți există valori, principii, concepte și indicatori care converg spre o cultură comună a
calității educației: valoarea adăugată și valoarea creată ca măsură a calității educației, satisfacția
grupurilor de interes față de proces și față de produse, importanța motivației în învățare,
autonomia și libertatea individuală, dezvoltarea permanentă, creșterea și progresul,
multiculturalismul, accentul strategic pe anticipare în educație.
Așa cum reiese din lucrarea domnului Iosifescu, Ş. (coord.), Managementul şi cultura
calităţii la nivelul unităţii şcolare, p.2 ,,nu există, încă, un concept unitar al calităţii, acesta fiind
judecat în funcţie de valorile promovate în societate``.
Din perspectiva mea, în cea mai succintă încercare de definire, calitatea reprezintă
totalitatea însușirilor care fac ca un anumit produs să fie util omului. Cu alte cuvinte, omul
este măsura calității în educație.
• Cele 2 dimensiuni ale calității:
- obiectivă - urmează modelul procedural de asigurare a calităţii vizând exclusiv realizarea
de către produsul / serviciul respectiv a ceea ce se aşteaptă de la el deci conformitate cu scopul și
nevoile exprimate ale clientului: proceduri, protocoale, regulamente, care permit analiza
comparativă a datelor, inspecția școlară;
- subiectivă – modelul transformațional – asigurarea calității este înțeleasă ca proces
continuu și evolutiv, incluzând responsabilitatea socială a furnizorului de educație; satisfacerea
nevoilor individuale, ceea ce sporește nivelul motivației. Mai mult decât atât: procedurile de
asigurare a calităţii se extind de la produsul sau serviciul respectiv către furnizor şi către client,
creând o relaţie evolutivă, de îmbogăţire continuă şi reciprocă între cei trei poli - client, produs,
ofertant. Educaţia contemporană nu poate decât să susţină acest concept: creşterea calităţii
educaţiei îl determină pe beneficiar să fie mai exigent, să ceară un nivel şi mai înalt al calităţii
serviciilor educaţionale. Evaluarea şi asigurarea calităţii nu se mai pot realiza exclusiv prin
evaluare externă (inspecţie), care rareori poate preveni efectiv apariţia disfuncţiilor majore şi
care, la fel de evident, nu poate ţine pasul cu schimbările sociale rapide. Ca urmare, în cadrul
sistemelor de asigurare a calităţii, se insistă în ultimul timp tot mai mult pe inter-evaluare şi, mai
ales, pe autoevaluare.