MODELE DE EDUCAŢIE ÎN EUROPA

Fiecare ţară are o etichetă legată inclusiv de educaţie. Germania este faimoasă pentru
şcolile profesionale, grecii au materia stufoasă, spaniolii au o rată înaltă de promovare la
bacalaureat, iar bulgarii au manuale alese de profesori.

EDUCAŢIA ÎN GERMANIA
Învăţământul vocaţional din Germania este considerat cel mai bine dezvoltat din lume,
dar, în acelaşi timp, face diferenţe foarte mari între copiii cu o pregătire slabă, cei de nivel mediu
şi elitele. Diferenţierea aceasta a dus la un sistem educaţional segregat în funcţie de abilităţile
copiilor: o şcoală pentru cei mai slabi (Hauptschule), o şcoală pentru elevii de nivel mediu
(Realschule) şi una pentru elite (Gymnasium), special creată pentru a facilita accesul la o
facultate. Desigur, există o îngrijorare în societatea germană legat de această segregare a copiilor
în funcţie de nivelul de inteligenţă şi de pregătire, în principal fiindcă nu este o educaţie
egalitară, elevii fiind practic etichetaţi.
„În Germania, la profesională merg elevi de la toate cele trei şcoli (Real­schule,
Hauptschule şi Gymnasium), spre exemplu, 25% din aportul de elevi vine de la Gymnasium şi i
se spune învăţământ dual tocmai fiindcă pot alege să termine cu o diplomă obţinută la examenul
Abitur, echivalentul Bacalaureatului, sau doar cu diplomă de meseriaş. Sunt mulţi tineri care aleg
să meargă întâi la profesională şi apoi dau la facultate, după ce au învăţat o meserie. În Germania
este un motiv de laudă să ştii o meserie, nu e o ruşine să mergi la profesională“.
În primul rând, trebuie afirmat că participarea la şcoală publică din Germania este
gratuită. Părinţii trebuie să plătească doar pentru manuale, materiale didactice suplimentare şi
excursii. În şcolile germane, cursurile sunt aproape exclusiv dimineaţa, de obicei între 7 şi 13.
Educaţia obligatorie începe la şase ani si are urmatoarele trepte de scolarizare:
 Grundschule-şcoala primară (clasele 1 – 4); Dupa absolvirea acestei trepte de
învăţământ , un elev poate candida la una din următoarele şcoli secundare:
 Hauptschule – colegii (până la clasa a 9 a sau a 10-a), –Această treaptă de şcolarizare
poate fi urmatî de orice elev care a absolvit Grundschule. Si este recomandată pentru
elevii care vor fi orientaţi spre meserii practice. De altfel la terminare, absolvenţii
primesc un certificat de studii secundare (Hauptschulabschluss).
  Realschule – şcoală reală are o programă de învăţământ mai complexă decât la
Hauptschule. De altfel şi cerinţele impuse elevilor sunt mai ridicate. ). Durează până
în clasa a X a şi se încheie cu un certificat de absolvire după clasa 10-a
(Realschulabschluss).
 Gymnasium – este echivalentul liceului românesc. Durează 5-6 ani dintre care ultimii
2 sau 3 ani sunt ani pregătitori în vederea examenului de absolvire (Abitur) şi
admiterii în învăţământul superior.
 Gesamtschule- Centrul şcolar colectiv este similară şcolilor de formare profesională
pornind de la clasa a 5-a.
Formarea iniţială poate începe la sfârşitul şcolarizării obligatorii, adică de la 15 ani şi
constă într-un timp de predare integral sau parţial în şcolile profesionale şi întreprinderile care
oferă formare profesională în sistemul dual. Formarea durează între doi şi trei ani şi jumătate.
Tinerii pot alege din aproximativ 350 de sisteme de formare profesională recunoscute.
În ceea ce priveste învăţământul superior, Germania are aproximativ 350 instituţii
academice subvenţionate de către sectorul public sau recunoscute de către stat. Până la vârsta de
27 de ani, un copil poate încasa alocaţia de stat- 184 de euro. Dacă întrerupe educaţia la 18 ani,
pierde alocaţia, iar dacă urmează o şcoală de meserii poate să o păstreze până la 21 de ani.

EDUCAŢIA ÎN FRANŢA
Sistemul de educaţie din Franţa a fost printre primele sisteme obligatorii organizate la
nivel naţional din lumea modernă. Astăzi, în Franţa sunt peste 2,3 milioane de studenţi, iar
bugetul pe care sistemul îl primeşte anual se ridică la 6,9 la sută din PIB.
Baza sistemului de educaţie din Franţa a fost realizată în timpul domniei lui Napoleon
Bonaparte, însă adevărata reformă a fost făcută în urmă cu 130 de ani, în anii 1880, sub
îndrumarea lui Jules Ferry, un avocat care a fost ministrul Educaţiei la vremea aceea. Ferry a
inventat şcoala modernă (l'école républicaine) obligându-i pe toţi copiii cu vârste cuprinse între
6-12 ani, atât băieţi cât şi fete, să meargă la şcoală. El a înfiinţat sistemul public de educaţie în
Franţa, fără taxe, pentru toţi copiii cu o programă de studiu laică, adică fără ore de religie la
şcoală. Înainte, o mare parte din educaţie se făcea în şcolile care aparţineu bisericii catolice, de
către membrii ai clericului. În 1959, sistemul de educaţie din Franţa a fost reformat din nou, de
către ministrul Jean Berthoin, învăţământul devenind obligatoriu pentru minorii cu vârste
cuprinse între 6 şi 16 ani. Astăzi, toată programa educaţională franceză este reglementată de
Ministerul Educaţiei (Ministère de l'Éducation nationale, de la Jeunesse et de la Vie associative).
Sistemul de educaţie din Franţa se împarte în trei etape:
 Învăţământul primar (enseignement primaire);
 Învăţământul secundar (enseignement secondaire);
 Învăţământul superior (enseignement supérieur).
Următoarele grade sunt recunoscute de Procesul Bologna (recunoaştere europeană, deci
identice cu cele din România):
 Licenţă (Licence şi Licence Professionnelle)
 Master (Master recherche şi Master professionnel)
 Doctorat.
Organizarea şi numerotarea claselor în Franţa este diferită faţă de România.
Învăţământul primar include doi ani facultativi de grădiniţă (école maternelle) şi cinci ani
de şcoală generală. Dacă ar fi să comparăm cu şcoala românească, ar arăta astfel: clasa I: CP,
cours préparatoire clasa a II-a: CE1, cours élémentaire 1 clasa a III-a: CE2, cours élémentaire 2
clasa a IV-a: CM1, cours moyen 1 clasa a V-a: CM2, cours moyen 2.
Învăţământul secundar include patru ani de gimnaziu (collège) şi trei ani de liceu (lycée).
Dacă ar fi să facem o comparaţie cu sistemul educaţional românesc, ar arăta astfel: Collège clasa
a VI-a: sixième, 6e clasa a VII-a: cinquième, 5e clasa a VIII-a: quatrième, 4e clasa a IX-a:
troisième, 3e Lycée clasa a X-a: seconde, 2nde clasa a XI-a: première, 1ère clasa a XII-a:
terminale.
La francezi, Bacalaureatul are loc în două etape : întâi proba de limba franceză, la
sfârşitul clasei a X- a (première), şi apoi celelalte materii, la sfârşitul clasei a XII-a (terminale).
Sistemul de notare în Franţa
Notele în Franţa se acordă de la 0 la 20, nota 20 fiind cea mai bună notă, însă profesorii
nu obişnuiesc să o acorde. Începând cu nota 16 elevul are menţiunea maximă très bien, adică
foarte bine. Nota minimă de trecere este nota 10. Numărul total de elevi ajunge la 12 milioane,
adică o cincime din populaţie, iar numărul de studenţi în Franţa se ridică la peste 2,3 milioane. În
ceea ce priveşte ierarhia sistemelor de educaţie din Franţa conform testelor PISA, rezultatele
sistemului de învăţământ francez sunt în scădere faţă de cele altor state membre ale OCDE.