Sunteți pe pagina 1din 4

„Manierele sunt o oglindă în care fiecare îşi arată faţa”

J. Goethe

PREŞCOLARUL
ŞI
BUNELE MANIERE
„Manierele sunt o oglindă în care fiecare îşi arată faţa”
J. Goethe

Începând cu vârsta de 2 ani copilul devine sociabil şi mai atent cu


tot ce se intâmplă în jurul său. Este momentul să începem să îi învăţăm câte ceva
din bunele maniere şi anume , reguli de conduită şi politeţe. Copilul învaţă cel mai
bine urmărindu-ne pe noi:părinţi, bunici, educatori.

Iată câteva “reguli de aur”, ce trebuie să devină baza elementară a


preşcolarului, a viitorului om educat.

 Învaţă copilul să vorbească frumos şi să spună “Bună ziua”, “ Bună seara”,


“Sărut mâna” ;
 Să-i salute pe cei mai în vârstă ,ca băiat – să salute primul fetele;
 Când cere ceva , să adauge:” te rog” sau “vă rog” , când primeşte ceva – să
spună “mulţumesc”;
 Dacă a făcut o greşeală, să spună “pardon” sau “scuzaţi-mă”;
 Dacă are în vizită alţi copii, să se comporte ca o gazdă şi să le propună jocuri ,
ca să nu se plictisească;
 Când primeşte un cadou ,să-l desfacă în prezenţa celui care i l-a dăruit şi să se
bucure de el;
 Să fie cuviincios pe stradă , să păstreze curăţenia , să nu scuipe sau să se
scobească în nas;
 Să fie atent când traversează strada ,neînsoţit;
 Să nu urce niciodată în maşina unui necunoscut;
 Să ştie că trebuie să felicite rudele şi prietenii de ziua lor de naştere,
onomastică sau alte aniversări;
 Dragostea pentru rude se manifestă prin respect;
 Nu trebuie să facă zgomote la spectacole;
 Când este singur acasă, să nu deschidă uşa necunoscuţilor, să nu se joace cu
focul sau cu cioburi de sticlă;
 ORDINEA ŞI CURĂŢENIA
 Să se spele pe mâini şi pe faţă de 2-3 ori pe zi şi ori de câte ori mănâncă;
 Să-şi aranjeze jucăriile în ordine;
 LA MASĂ
„Manierele sunt o oglindă în care fiecare îşi arată faţa”
J. Goethe

 Să nu întârzie la masă, să ureze celorlalţi “Poftă bună”


 Să mestece încet , cu gura închisă ; nu se vorbeşte cu gura plină;
 După ce manâncă ,să-şi şteargă gura şi mâinile cu şerveţelul şi să mulţumească
pentru masă;
 PRIETENII
 Să se poarte frumos cu ei, aşa cum ar dori să se poarte şi ei;
 Ca să aibe mulţi prieteni – trebuie să fie bun, să împartă cu ei bunătăţile,
jucăriile;
 Să nu mintă sau să înşele , să nu fie invidios.

** Să nu uităm că faptele vorbesc mai tare decât cuvintele . Trebuie să fim


exemple de urmat pentru copiii noştri , să încercăm să avem o conduită corectă în
societate, în familie,iar copiii noştri ne vor copia.

**Să-i lăudăm tot timpul pe copii , să le spunem acest lucru mereu , că suntem
mândri de ei şi bucuroşi că sunt copiii noştri.

Bibliografie:
„Manierele sunt o oglindă în care fiecare îşi arată faţa”
J. Goethe

Ciobanu, M.-Copilul nostru - Editura Medicalală, Bucureşti,2010 ;


www. Copiii şi bunele maniere.

S-ar putea să vă placă și