BANCHERUL CALUGARIT: Parintele Ilarion Dan (Man.

Crucea): “Traim niste vremuri in care apele se cam aleg, iar

cernerea se va amplifica si accelera”
2-10-2012Sublinieri
Print

“Vom vedea in anii care vin ca situatia va fi din ce in ce mai

dificila, va fi din ce in ce mai greu de suportat… si atunci, oa-
menii se vor reorienta.Oamenii, pusi sub presiune, vor cauta
iesire, scapare, unii intr-o parte, altii intr-o alta parte. Unii se
vor agata cu mai mare disperare de aceasta lume, altii se vor
indrepta catre Dumnezeu cu toata nadejdea si cu toata
credinta. Asta se va intampla”.
*

“In momentul in care noi ne lepadam de Hristos in interiorul

nostru, in inima noastra, atunci iesim si din biserica, nu mai
suntem nici credinciosi, nu mai suntem nici cu Hristos. Un om
care il uraste pe cel de langa el, acela nu mai e crestin, nici
ortodox, de niciun fel. Ala e ucigas de suflet”.
 ***

TRAIM CA SA MURIM?
CUM LUCREAZA DUMNEZEU CU NOI?
CUM SA INVATAM SA IUBIM?
CUM (NU) NE LEPADAM DE HRISTOS?
CARDURILE, SISTEMUL FINANCIAR, LIBERTATEA SI MANTUIREA
————————————————————————————————————————
—————————–

Un bancher calugarit
Interviu cu parintele Ilarion de la Manastirea Crucea (I)
de Isabela Aivancesei

Ion Dan a fost bancher. Si inca unul de top. Ani de zile a gospodarit
averea altora conducand filialele unor banci importante. Pana cand a
inceput sa isi puna intrebari. Despre sine. Despre lume. Despre Dumnezeu. Asa
a ajuns sa faca saltul suprem, imbracand haina monahala la manastirea Crucea
din Constanta. Atunci Ion Dan a murit in fata sfantului altar si, in locul
lui, s-a nascut parintele Ilarion, cu care am realizat interviul de mai jos.
– Vine un moment in care omul incepe sa-si puna intrebari. Si asa, la acest
moment am ajuns si eu. Acum vreo treizeci si ceva de ani am inceput sa-mi pun
si eu intrebari cu adevarat, pentru ca la varsta adolescentei eram un pic cam
necopt ca sa inteleg ce e cu viata: Cine sunt eu? Ce se intampla cu mine?
Ce-i cu lumea asta?
Cum spunea parintele Arsenie: omul trebuie sa-si puna constient sau inconsti-
ent, trei intrebari: Cine sunt? De unde vin? Si unde ma duc? Nu stiu cum sa
nu-ti pui intrebarile astea! Este firesc. Doar sa fii amputat cumva
intelectual sau, stiu eu, afectiv, ca sa nu-ti pui intrebarile astea. Pentru
ca altfel ti le pui! Si in momentul in care iti pui intrebari, cauti niste
raspunsuri. Si am cautat si eu raspunsuri, ca tot omul.
– Unde?
– Stiu eu? In filosofii, in curente ideologice s.a.m.d. Citeam, citeam, citeam si
tot nu eram multumit, nu gaseam ceva care sa-mi dea o certitudine. Si tot ci-
tind, am dat de o carte la vremea aceea care se numea Spirit si materie. Un
curs tinut de un mare fizician — Erwin Schrodinger — tinut la Oxford, dupa
razboi.

Eu primisem, normal, o educatie ateista; asta era in perioada aceea.

Sunt nascut in 1956 si am fost educat in anii ’60-’70. Desi mi-aduc
aminte ca mergeam cu parintii in concedii, in vacante, pe la manastiri,
la biserica nu mergeam si nici ai mei nu mergeau. Nu eram niste crestini
practicanti, desi si tata si mama proveneau din familii ortodoxe, erau nascuti la
tara, ar fi trebuit sa fie mai apropiati, dar asa era perioada… A fost o perioada
in care indepartarea de Dumnezeu si de biserica s-a manifestat cu toata
puterea.
Revenind la cartea lui Schrodinger. In ea era un capitol care chiar se
chema Spirit si materie, in care el spunea, pur si simplu, intr-un mod inteligibil
pentru mine, care aveam acea educatie materialista, ca exista o diferenta neta,
clara, intre ceea ce inseamna materie si ceea ce inseamna spirit. Citeam pentru
prima data asa ceva. Si a fost un lucru la care eu am rezonat imediat, adica mi-
a trezit imediat interesul. Si de acolo, incet-incet, am inceput sa citesc mai
mult in domeniul asta si la un moment dat am devenit asa, sa zic, nu
crestin, dar macar teist, adica m-am gandit ca intr-adevar exista
Dumnezeu.
Trezirea
Si dupa aceea, incet-incet, ma

i ales inainte de ’89, am

inceput sa frecventez biserica, imediat dupa ce m-am casatorit. M-am
apropiat destul de mult de biserica, dar tot asa, fara sa am niste convingeri
foarte profunde. Nu se intampla brusc lucrurile astea. E o trecere treptata, o
descoperire treptata. Si incet-incet, incet-incet, am inceput sa
aprofundez, sa citesc mai mult. Mai ales dupa revolutie au inceput sa apara
atatea carti din domeniul teologiei.
Atunci am inceput sa merg la Parintele Arsenie Papacioc, din ’91. A fost
un moment de cotitura in viata mea. Din momentul ala, lucrurile au
mers din aproape in aproape, pana cand viata m-a pus in niste situatii
dramatice. Sotia mi s-a imbolnavit si in ’99 a plecat la Domnul. Eu am
ramas cu copiii. Si atunci m-am gandit: probabil, daca nu as fi avut copiii, m-
as fi lasat de toate, as fi abandonat totul si as fi plecat la manastire. Dar era un
gand, imi dau seama ca nu eram pregatit. Acuma, cand imi privesc viata
retrospectiv, imi dau seama ca Dumnezeu a randuit lucrurile asa cum
este bine.
Indiferent ce ti se intampla si oricat de dureros este, toate ne sunt date
spre mantuire, pentru a ne intoarce spre El cu toata fiinta noastra.
Dumnezeu te pregateste. Dar nu te ia si te inchide intr-o camera si te tine
acolo ca sa nu se intample ceva cu tine. Nu! Te lasa sa te misti, ai libertatea
ta de fiecare clipa, dar, in acelasi timp, se intampla cu tine niste lucruri.
Dumnezeu lucreaza foarte… n-as putea sa gasesc un cuvant pentru felul in
care lucreaza cu noi: cu foarte multa rabdare si ne pune in fata diverse
evenimente, intamplari, lucruri, oameni — caci nimic nu e intamplator,
totusi. Cum spunea Parintele Arsenie, ca nimeni nu e niciodata degeaba
langa tine. Adica intotdeauna cand e un om langa tine, e acolo cu un
scop… Dumnezeu foloseste prezenta acelui om in beneficiul tau. Si tu te
poti folosi de el indiferent de cum este el. Noi asteptam numai sa ne
apropiem de oameni extraordinari… Nu! Chiar si de un om care este
banal la prima vedere te poti folosi. Pentru ca fiecare om are bogatia lui si
ori te folosesti tu de el, ori se foloseste el de tine. Intotdeauna exista castig
din apropierea a doi oameni. Intotdeauna, orice contact interuman
aduce un beneficiu. Noi nu-l vedem de cele mai multe ori. Suntem orbi,
pentru ca suntem prea inchisi in noi, prea egoisti. Dar lucrurile astea
exista cu adevarat, sunt o realitate.
Si, asa cum v-am spus, m-a pus viata in astfel de imprejurari si a trebuit sa am
grija de copii. La inceput nu prea mai aveam eu satisfactii, nici nu mai imi
gaseam locul. Simteam ca se intampla ceva cu mine. Frecventam foarte
mult manastirile. La un moment dat, cand au inceput sa se infiinteze aici
manastiri, m-am apropiat de niste parinti pe care i-a chemat inaltul Teodosie sa
mai ridice manastiri in Dobrogea. Zona era foarte saraca in manastiri acum 12-
13 ani. Si m-am apropiat foarte mult de ei si la un moment dat abia
asteptam sa vina week-endul sa plec la o manastire, sa stau acolo, sa
particip la slujbe. Era singura mea satisfactie si multumire.
Manastirea si orasul
– Acuma nu va este dor de oras?
– Nu! Nu mai suport orasul. Imi pare rau, asa, nu am nimic cu oamenii,
Doamne fereste! Dar, uite, am mai fost intrebat daca nu regret nimic. Nu, nu
regret absolut nimic. Si nu numai ca nu regret nimic, dar nici n-as mai putea sa
ma mai intorc in oras. Adica mi-ar fi imposibil sa mai traiesc in oras.
– V-ati adaptat vietii acesteia campenesti?

– Da, foarte usor si imi place. Am avut intotdeauna o sensibilitate pentru viata
in natura, la tara. Si cand eram mic, mergeam la bunici in vacante si imi placea
enorm. Si aveam un regret permanent ca se termina vacanta si trebuie sa ma
intorc acasa. Deci, probabil ca am fost taran si am ramas, in adancul sufletului,
taran. Desi aici, in manastire, nu ma ocup cu munca campului si nici macar cu
animalele, maicile se ocupa, dar sunt aproape, sunt aici si nu regret absolut
nimic.

Noi mai iesim in oras, pentru ca suntem obligati, in folosul manastirii;

ne mai cheama oamenii, mai avem cunoscuti la care trebuie sa mai mergem din
cand in cand, care ne ajuta… oameni care ne ajuta foarte mult… si mergem in
oras! Dar va spun ca e o oboseala atata de mare si atat de greu imi revin
dupa ce merg in oras… n-as putea sa spun ca zac, dar aproape. Foarte
greu imi revin. Nu mai pot! De exemplu eu am condus in viata mea, am
condus enorm! Am facut o data socoteala si n-am facut un milion de kilometri la
volan, dar ma apropii. Ei, va rog sa ma credeti ca nici traficul nu-l mai suport
acum. Mi se pare cu totul haotic. Si imi dau seama ca acum judec toate
lucrurile altfel. Nu intru nici in magazine, ca nu le suport. Si stau in
masina. Si stau asa si privesc la spectacolul strazii. Si imi dau seama cat de
departe sunt de acest spectacol. Ma uit cu atata detasare si cu o cu totul
alta perspectiva — si la oameni si la felul in care se misca si la felul in
care sunt imbracati; si le vad si preocuparile, si toate lucrurile astea imi
dau un sentiment de derizoriu al vietii. N-as putea sa mai traiesc asa.
N-as putea sa mai fac altceva decat fac acuma. N-as putea sa mai fac.
Pur si simplu!
(in: “Lumea monahilor”, nr. 62 /august 2012)

Bancherul care l-a castigat pe Hristos (II)

Ii multumesc lui Dumnezeu permanent, in fiecare clipa, ca sunt aici, ca
am ajuns la manastire. Imi dau seama ca El a facut astfel incat eu sa
ajung monah.Dumnezeu ne poarta, dar noi, daca ne zbatem si scapam
din mainile Lui, putem fugi. Dar daca ne lasam in mainile lui, El ne duce
asa, usor, usor, usor acolo unde trebuie sa ajungem. Eu Ii multumesc
foarte mult. Pentru ca nu poti sa ajungi la manastire, daca nu e voia lui
Dumnezeu. Asta este clar! A fost voia Lui, dar asta a fost si voia mea, la un
moment dat.
Imi dau seama ca El m-a pregatit pentru lucrul asta, fara sa-mi dau eu
seama. M-a trecut prin viata si am acum o experienta care-mi este
foarte utila. Daca nu m-as fi casatorit si as fi intrat in manastire acum 30 de
ani, nu mi-as fi asumat aceasta stare, asa cum mi-o asum acum. Deci a fost
nevoie si trec prin viata, sa trec prin niste incercari dramatice, pentru
ca sa ma modelez intr-un anumit fel. Altfel n-as fi putut rezista.In
manastire nu poti sa stai daca nu esti trup si suflet dedicat acestui mod
de a vietui. Te scoate vrajmasul. Pentru ca lucreaza patimile in tine si
nu rezisti. Ceva explodeaza in tine si te scoate afara.
„Ajungi la un moment dat sa te saturi de toate”
– Inteleg ca aveati o familie, copii, erati chiar director al unei banci…
– Da, da, am fost la mai multe banci…
– Si cu toate acestea simteati ca va lipseste ceva, cautati ceva.

– Eu cred ca fiecare dintre noi simte acest lucru, nu numai eu. Nu sunt o
exceptie. Cred ca noi toti simtim ca ne lipseste ceva. Orice am avea si
oricat de impliniti suntem in lume. Poti sa ai o cariera extraordinara,
poti sa ai o familie extraordinara, material poti sa fii oricat de implinit,
sa dispui de nu stiu ce patrimoniu, sa ai la dispozitia ta resurse
materiale, banesti…, dar intotdeauna va fi ceva nemultumit in tine, vei
simti ca ceva lipseste. Este partea sufleteasca din om care nu se poate
hrani cu lucrurile din lume — ea are nevoie de Dumnezeu! Nu stiu daca
exista om care sa nu simta asta. Chiar si cei care sunt, stiu eu, foarte impatimiti
pentru ceva anume.
Sunt tot felul de exemple, chiar si in jurul nostru. Vedete, oameni de stiinta,
oameni care au facut ceva in viata asta, au avut un talent pe care l-au
inmultit se simt multumiti, dar nu e o multumire deplina. Intotdeauna
lipseste ceva… Pentru ca sufleteste nu poti sa ai satisfactie deplina in
lucrurile astea materiale. Nu poti! Eu, cel putin, la un moment dat, am
simtit ca nu mai pot avea nicio satisfactie materiala si ca, asa cum v-am spus,
tot ce putea fi consumat in lume consumasem, nu mai aveam ce sa mai gust.
Ca se terminase. Ajungi, la un moment dat, ca te saturi de toate. Si
atunci vrei altceva. Si cauti altceva. De fapt, de abia atunci te intorci si
cauti ceea ce-ti trebuie.
Stiti ca este un cuvant: sa te vezi pe tine atat de pacatos, mai rau decat un
vierme. Si nu prea intelegeam cuvantul asta: adica, totusi, sunt om. Cum sa
ma vad eu mai rau decat un vierme sau mai jos decat un vierme? Si l-
am intrebat pe Parintele Arsenie. Parintele Arsenie mi-a explicat ce
inseamna acest cuvant. A zis asa: orice viermisor ce face? Misca
permanent. De ce? Cauta hrana. Misca permanent si cauta hrana, sa
manance, adica sa traiasca, i
 si cauta viata. La nivelul
lui de vierme asta face: cauta viata. Omul ar trebui sa faca acelasi lucru. Dar
unde este viata pentru om? La Dumnezeu. Ca Dumnezeu iti da viata. Ei,
in masura in care noi nu cautam viata, nu facem nici cat face viermele.
Pai, daca nu cautam viata, ce cautam?
– Hrana.

– Pai, care hrana? Hrana asta ne-o da Dumnezeu oricum, ce sa cauti? Asta vine
oricum, o paine… Dar unde e viata ta? Pentru ca asta e hrana care iti
hraneste trupul. Dar unde e hrana care iti hraneste sufletul?
Noi nu implinim legea firii. Firea noastra cere sa ne cautam viata la Dumnezeu,
sa-L cautam pe Dumnezeu, Care este sursa vietii. Si noi nu-L cautam. Si
atunci, traim ca sa murim. Si la un moment dat iti dai seama de lucrul
asta, ca traiesti doar la nivel biologic.
„Omul autonom nu e nimic”
– Ati spus ca v-a fost de folos experienta acumulata.

– Da, de mare folos.

– Ce anume v-a fost de folos?

– M-am maturizat. Mi-a luat cam mult timp… De foarte multe ori credem
ca tot ce zboara se mananca. Si pana nu-ti dai seama ca nu-i asa, ca nu
tot ce zboara se mananca, trebuie sa dai cu capul de niste greutati, sa
vezi intr-adevar cum se misca lucrurile. Si, mai ales, sa te vezi pe tine la
masura ta, sa nu crezi ca esti mai mult decat esti cu adevarat. Ei,
lucrurile astea se invata greu. Ca avem mandria asta in noi si credem ca
noi suntem cineva sau suntem ceva. Si nu suntem nimic. Daca suntem
ceva, doar intru Hristos putem fi ceva. Omul autonom nu e nimic. E o
creatie, e ca un aparat care, daca nu-l bagi in priza, nu functioneaza. Daca ne
decuplam de la Dumnezeu si nu mai avem sursa vietii, suntem un bot
de materie care se stinge imediat, se preface in nimic, in cenusa. Asta
suntem noi. Ei, lucrul asta se invata greu. Si Dumnezeu a ingaduit atatia
ani sa ma perind prin viata ca sa inteleg lucrul asta. Pentru ca eu am fost un tip
foarte voluntar, imi placea sa cred ca pot sa mut muntii din loc.
In 1994, am fost cu o bursa in America, tot in sistemul bancar. Si acolo mi s-a
oferit ocazia sa raman. Mi s-a spus: „Daca vrei, poti sa ramai la noi. Ne place de
tine”. Nu stiu cati ar fi refuzat. Eu nici nu m-am gandit sa profit de ocazie,
pentru ca am zis: „Dom’le, nu se poate! Ma intorc in Romania sa facem ceva cu
tara noastra”. Ei bine, Romania n-a devenit o tara infloritoare, de 18 ani de
cand s-a intamplat acest lucru, insa eu nu regret. Daca as fi ramas in
America, probabil ca as fi avut o situatie materiala buna sau foarte buna
si atat. Este o societate care este foarte departe de Dumnezeu —
societatea asta de tip american, de tip occidental.

Din pacate, si la noi se intampla

acest lucru. La noi, din cauza saraciei, o buna parte se apropie de
biserica, alta parte se indeparteaza de biserica. Ce sa zic? Traim
niste vremuri in care apele se cam aleg. Si probabil ca in
vremurile urmatoare viata nu va fi mai usoara pentru om. Si
atunci, acest proces de alegere a apelor se va amplifica, se
va accelera. Pentru ca asa e si firesc, pana la urma. Traim
amestecat? Dar pe masura ce criza aceasta, care nu e numai
o criza economica, e o criza totala: e o criza sociala, o criza
culturala, o criza a omului. E criza omului care traieste fara
Dumnezeu si care a incercat sa aduca paradisul aici, pe
pamant; sa-si faca raiul aici, prin mijloace materiale, si care
esueaza. Si lucrurile astea se vad.
Vom vedea in anii care vin ca situatia va fi din ce in ce mai
dificila, va fi din ce in ce mai greu de suportat… si atunci, oa-
menii se vor reorienta. Oamenii, pusi sub presiune, vor cauta
iesire, scapare, unii intr-o parte, altii intr-o alta parte. Unii se
vor agata cu mai mare disperare de aceasta lume, altii se vor
indrepta catre Dumnezeu cu toata nadejdea si cu toata
credinta. Asta se va intampla.
– Gresim daca folosim cardul pe care ni-l dau la serviciu si ne pun salariile pe
el?

– Stiti ce se intampla? Deocamdata este o tinta falsa, dupa parerea mea,

aceasta cu cardul. Si sa va explic de ce. Deocamdata cardul, asa cum se
foloseste, este un mijloc de plata, folosind tehnologia asta ultramoderna, care
nu presupune o indepartare de Dumnezeu. Adica, poti sa fii credincios, poti sa
fii marturisitor al lui Hristos, chiar daca folosesti cardul. Deocamdata, cel
putin. In momentul in care aceasta utilizare ar fi posibila numai in
masura in care utilizatorul se leapada de credinta lui, atunci, da! Adica,
sa ni se spuna: „Dom’le, uite, daca vrei sa ai card, trebuie sa semnezi
aici ca tu nu mai esti crestin”. Dar deocamdata nu, nu se pune inca
problema.
Problema este alta. Problema lepadarii de Hristos nu se pune corect. Noi
nu traim nici in trecut, nici in viitor. Noi traim in prezent. Viata noastra
reala este clipa, momentul. Acum traiesc. Trecutul este timp mort, s-a
dus, nu mai e. Iar viitorul este la Dumnezeu, eu nu stiu daca maine voi
mai trai pe pamantul asta, daca voi mai fi in viata. E o presupunere. Sigur
ca, daca ma gandesc asa, statistic, omul traieste in medie 70 de ani, eu
am 56, deci mai am de trait 14 ani, deci mai am pana mor. Dar asta e
statistica pura, pentru ca omul moare si la 1 an, si la 20, si la 30, si la
50 si la 60 si eu nu ma pot baza pe statistica asta. Asa ca, asa cum spu-
neau Sfintii Parinti: gandeste-te in fiecare zi la moarte si nu mai
pacatui. Deci, eu traiesc clipa. Or, cum traiesc clipa asta: o traiesc cu
Hristos sau fara Hristos? Imi pun intrebarea, pe care trebuie sa si-o
puna fiecare. Eu, acum, Il port in suflet pe Hristos sau nu? Implinesc eu
cuvantul Evangheliei in clipa asta sau nu-l implinesc?
„Noi nu-i iubim nici macar pe aia care ne fac bine,
daramite pe cei care ne fac rau”
– Si cum ajungi sa fii cu Hristos in toate clipele prezentului?

– Pai, ce sa zic? Nu-i nici foarte greu, dar nici foarte usor. Cum spune
Mantuitorul in Evanghelie: „Cel ce vrea sa-Mi urmeze Mie, sa se
lepede de sine, sa-si ia crucea sa si
sa-Mi urmeze Mie”. Ce inseamna „a se lepada de sine”? a ne lepada de tot
ce credem noi ca este al nostru: de cugetari, de ganduri, de sinele
nostru pacatos, de toate mandriile noastre, de toate orgoliile noastre.
Or, lucrul asta nu este simplu. Pentru ca noi tot timpul purtam eul asta, ne
agatam de eulasta al nostru, care de fapt nu este decat un eu al
pacatului. Deci in masura in care reusim sa ne lepadam de sine, atunci
Ii facem loc lui Hristos in inima noastra.
Nu este un lucru posibil pe de-a-ntregul, dar macar incerci, esti pe un
drum. Esti intr-o incercare de fiecare clipa sa te lepezi de sine. Adica sa
fii ingaduitor, sa fii bun, sa fii smerit, sa iubesti pe cel de langa tine. Nu
vedeti? Noi traim unii langa altii si traim cu oameni care, de cele mai multe ori,
nu ne fac rau – ca nu toti cei de langa noi ne fac rau. Sunt si oameni care,
poate, ne fac rau, dar noi nu-i iubim nici macar pe aia care ne fac bine,
daramite pe cei care ne fac rau? Si Dumnezeu a spus: sa-l iubesti pe
aproapele tau ca pe tine insuti, sa-ti iubesti vrajmasii.
Deci implinim ceva din legea asta? Adica suntem capabili sa facem? Cautam
lucrul asta? Pentru ca poate ca nu suntem capabili, dar macar cautam.
Pentru ca lucrul asta nu poti sa-l faci singur, il faci tot cu Dumnezeu. Tot
Hristos il face in tine. Tot binele e de la Dumnezeu. Noi nu putem sa
fim buni. Putem sa ne dorim sa fim buni. Si daca ne dorim sa fim buni,
atunci, cerand acest lucru, Hristos implineste in noi aceasta dorinta a
noastra.
Daca eu n-as sti… eu stiu, de exemplu, ce inseamna sa ai un card. Pentru ca eu
stiu cum e in interior, stiu cum functioneaza sistemul. Nimic
dracesc neaparat. Totusi,sistemul asta financiar este dracesc. De ce?
Pentru ca tinde sa manipuleze oamenii si tinde sa le limiteze libertatea,
sa-i faca dependenti de un sistem. Dar nu-i dracesc in sine, e
dracesc prin consecinte. Si lucrurile vin tot de la oameni, pentru ca in rest
sunt niste operatiuni banale, este un sistem de a tine o evidenta care
functioneaza pe baza de tehnologie ultramoderna. La fel cum se tineau
socotelile acum o mie de ani, cand te duceai la un negustor si ala te trecea intr-
un catastif, numai ca acum exista o tehnologie ultraperformanta.
– Este un sistem de gestiune.

– Exact! Atata tot!

– Dar acest sistem de gestiune pacatuieste prin faptul ca te obisnuieste

cu el, te face dependent de el.
– Exact! Dar eu nu mai am discernamant? Eu nu stiu ca in momentul
ala, cand va fi o chestie clara de credinta si de marturisire, nu o sa pot
sa spun nu?
„Singurul proiect din lume care ma intereseaza este propriul meu
proiect: mantuirea sufletului meu”
– Mi se va oferi ocazia sa spun da sau nu?
– Permanent! Sigur ca da! Deocamdata, de ce sa anticipez? Este o mare
greseala sa anticipezi. Este cea mai mare greseala. Sigur ca sunt tot felul
de planuri, putem sa ne gandim, ca vor sa faca nu stiu ce din omenirea asta.
Poate ca sunt – dar nici nu ma intereseaza. Pentru ca singurul proiect din
lume care ma intereseaza este propriul meu proiect: mantuirea
sufletului meu. Restul sunt lucruri de care, oricat ai fi de constrans, tu
ramai liber.
Ati vazut ca au fost oameni care s-au mantuit in inchisorile comuniste. Oriunde
ai fi te poti mantui. Dumnezeu va oferi fiecarui om posibilitatea sa se
mantuiasca, indiferent unde va fi, pana la sfarsit. Oricat ar fi de rau, oricat
ar fi de bun, pe orice treapta, in orice situatie, in orice pozitie, va avea aceasta
oportunitate, va avea aceasta deschidere.

Dumnezeu nu va impinge nimanui

usa mantuirii, sa i-o tranteasca in fata. Nu exista asa ceva! Astazi sa
anticipez: „Vai de mine!”Ce, „vai de mine?” De ce ne este frica? Ca s-ar
putea sa fim pusi in pozitia de a spune nu? Pai, atunci inseamna ca nu
suntem crestini, inseamna ca nu esti gata sa-L urmezi pe Hristos
indiferent de situatie. Adica noi ce vrem? Sa ne fie bine si aici, sa nu ne
asumam nimic, sa nu ne luam crucea noastra, sa ne fie bine, sa ne
tinem tot confortul si sa ne mantuim?! N-o sa fie asa, pentru ca chiar
Mantuitorul ne spune: „In lume necazuri veti avea si veti fi urati de toti
din pricina numelui Meu”. Asta ne spune Mantuitorul, deci astea le stim, sunt
cuvinte din Evanghelie. Ne facem ca nu le stim? Dar inca n-am
ajuns acolo. Nu stiu daca vom ajunge noi, sau cei de dupa noi – nu stiu,
dar nici nu anticipez. Eu ma pregatesc acum, pentru ca, asa cum v-am
spus, eu ma lepad de Hristos acum, nu maine. Nu trebuie sa-mi puna
pistolul in tampla, sa-mi spuna: „Mai, te lepezi de Hristos!” – ca eu ma
lepad singur!
Si eu va spun clar: vrajmasul nici nu vrea sa ne oblige sa ne lepadam,
vrea sa ne oblige sa ne lepadam singuri. Pentru ca in momentul in care
te obliga sa te lepezi, iar tu rezisti, devii un mucenic, ca asa s-a umplut
cerul de sfinti in primele trei secole ale bisericii crestine. Asta a facut
diavolul: a umplut cerul de sfinti. Ei, acuma el nu mai vrea lucrul asta.
El vrea sa ne lepadam singuri. Si asistam in jurul nostru la o apostazie
de buna voie: „Eu m-am saturat de Hristos! Nu ma intereseaza…” Daca
cititi, daca intrati pe internet, mai citesc comentarii… ma inspaimant! Acuma nu
stiu ce proportii are aceasta apostazie, pentru ca eu traiesc intr-o lume in care
ma intalnesc cu oameni care sunt credinciosi, nu pot sa-mi dau seama care e
proportia de credinciosi si necredinciosi in societate. Pot s-o banuiesc, pot s-o
estimez, dar poate sa fie un diagnostic de moment, pentru ca in fiecare clipa
sunt oameni care intra in biserica. In momentul in care noi ne lepadam de
Hristos in interiorul nostru, in inima noastra, atunci iesim si din
biserica, nu mai suntem nici credinciosi, nu mai suntem nici cu
Hristos. Un om care il uraste pe cel de langa el, acela nu mai e crestin,
nici ortodox, de niciun fel. Ala e ucigas de suflet.
– Si el este vinovat?

– Suntem vinovati intotdeauna!

– Chiar daca in familie n-a primit o educatie.

– Sa va spun un lucru. Spunea tot Parintele Arsenie: in momentul in care

vom fi in fata Mantuitorului, la judecata, fiecare dintre noi va avea un
regret enorm cand isi va da seama ce putin trebuia sa faca ca sa se
mantuiasca. Pentru ca Dumnezeu nu ne cere lucruri imposibile. Nu
exista om pe acest pamant caruia Dumnezeu sa nu-i deschida o usa sau
o fereastra.
Acuma, depinde de noi daca intram sau nu prin usa aia. Eu va spun: nu
exista! Nu ma pot indoi de dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare om de
pe pamant. Dumnezeu ne iubeste pe toti. Nu pot sa pun la indoiala
dragostea lui Dumnezeu si sa zic: „Doamne, dar asta, saracul, n-a avut nicio
 sansa!” Asa cred eu. Dar eu, daca ma gandesc la viata mea, la viata celor din
jurul meu, eu imi dau seama ca tuturor Dumnezeu ne da o sansa. Ca au sa
spuna: „N-am stiut! Doamne, eu m-as fi mantuit, sau m-as fi apucat de… dar n-
am stiut!” Si se pune intrebarea: Ce n-ai stiut? N-ai stiut de ce bat
clopotele? N-ai auzit niciodata batand clopotele la biserica, sa te in-
trebi:„Ma, acolo sunt niste oameni. Aia sunt nebuni, sunt sanatosi? De
ce bat aia clopotele? De ce fac aia zgomotul asta?” Du-te si vezi!
Intreaba! Nu poti sa fii asa, mort, inert; pentru ca nici inertia asta nu
vine asa, pur si simplu, nu-ti este data.
Ganditi-va ca mai ales noi, cei botezati, care am trecut prin taina botezului, am
fost curatiti de pacate, dupa care am devenit curati ca paharul asta. Dupa care,
in paharul asta incep sa se stranga iar tot felul de lucruri, incepe sa se um-
ple. Dar cu ce se umple paharul ala nu este independent de vointa noas-
tra. Pentru ca trebuie sa ne cercetam tot timpul. Nu pot sa ma gandesc
ca asa sunt eu. Cum adica asa sunt eu? Mai auzi: „Asa sunt eu, nu-i suport
pe astia!” Nu exista sa nu aiba cineva o tresarire de constiinta, o bataie
de inima, sa simta ceva. Nu exista! Din miscarea vietii dumneavoastra,
ganditi-va, sa vedeti cate astfel de momente veti gasi. Enorm de multe.
(Va urma)

(in: “Lumea monahilor”, nr. 63, septembrie 2012)

Cititi si:
 DANIEL TURCEA – istoria convertirii minunate a unui poet al
Luminii.Ultimul sau cuvant: “RUGATI-VA!”
 Parintele Calciu DESPRE SOCIETATEA AMERICANA,
ORTODOXIA DIN AMERICA SI CONVERTIRI: “Dumnezeu
lucreaza. Si iubirea lucreaza”
 Sfantul Serafim Rose (2 sept.) – Cautatorul Adevarului pana
la capat si cu orice pret
 Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: ADEVARUL CA

PERSOANA (cap. 13)

 Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: Influente
timpurii(cap. 16)
 Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: LUMEA ACEASTA

TREBUIE SA SE SFARSEASCA (cap. 17)

 Cuv. Seraphim Rose: DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU IN INIMA

OMULUI
 MINUNATA FRATIE A PARINTILOR SERAFIM ROSE SI
GHERMAN. Ce putere are ravna sincera si curata pentru
Ortodoxie si ce inseamna fratietatea adevarata in Duh…
 “Durerea surda a desertaciunii” – povestea convertirii unui
tanar monah de la Platina
 MAICA NINA de la Schitul Sf. Nil Sorski din Alaska (SUA), o monahie
care crede in CONVERTIREA CONTINUA – interviu in “Familia

ortodoxa”
 Libertatea de a intinde mana lui Dumnezeu. MARTURISIRILE
SI SFATURILE VII PENTRU TINERI ALE UNEI ARTISTE
ORTODOXE: sculptorul Silvia Radu
 INTERVIU DE REFERINTA CU PARINTELE EFREM, STARETUL
MANASTIRII VATOPED: “Nu e lucru usor sa fii ortodox in
vremea de azi!”
 Alte legaturi:
 Parintele Ioan Buliga si Parintele Arsenie Muscalu despre INSELARE,
CIPURI, ALARMISME, RAZBOIUL INFORMATIILOR. “Astazi

curatenia si smerenia sunt foarte rare, insa invatatori sunt

tot mai multi si atunci ratacirea creste…”
 CUM NE PREGATIM PENTRU CE VA URMA? POCAINTA, ASTAZI –
INTRE“MUCENICIA VIRTUALA” SI INVATATURILE SFINTILOR

 Merita macar putina atentie si opinia unui MUCENIC real al zilelor

noastre? PARINTELE DANIIL SASOEV despre actele
biometrice, pecetluire si Antihrist. SE POATE REEDITA IN
ROMANIA FENOMENUL SECTAR DE LA PENZA, LA O SCARA MULT

MAI MARE?

 Parintele Metodie de la Optina despre actele cu cip si lucrarea

“tainei faradelegii”: “ORICINE TRAIESTE IN PACAT ARE DEJA

SEMNUL LUI ANTIHRIST PE FRUNTE SI PE MANA DREAPTA,

CHIAR DACA REFUZA DOCUMENTELE DE IDENTITATE”
 Parintele Mihail Stanciu – CUVANT DE LAMURIRE IN
CHESTIUNEA ACTELOR BIOMETRICE SI DE AVERTIZARE CU
PRIVIRE LA BRAVADA “LUPTATORILOR ANTI-SISTEM”
 CUVANTUL PARINTELUI PUSTNIC PROCLU (2010) despre ispitele

grele ale lumii si ale Bisericii de astazi… CUM VA FI SFARSITUL

LUMII SI CE AVEM NOI DE FACUT? “Fara sfatul duhovnicului sa

nu faca niciun pas, ca ne putem duce in prapastie!”

 UN PUNCT DE VEDERE LA CARE SUBSCRIEM: Ierom. Teofan Popescu

(Man. Putna) despre problema cipurilor, intre pericolul controlului

total si cel al atitudinilor dezechilibrate si agresive (AUDIO + TEXT)

 PARINTELE EFREM FILOTHEITUL (Arizona): “Pecetea va fi impusa

dupa cel de-al treilea razboi mondial!”

 Cuviosul Dionisie de la Colciu risipeste tulburarea cu privire la actele
electronice, pecetluire si vinovatie: “TOTUL ESTE VOINTA
OMULUI… NUMAI CAND TI SE CERE O LEPADARE DE
HRISTOS, ATUNCEA E PRIMEJDIE!“
 ATITUDINE PE TEMA ACTELOR CU CIP IN BISERICA
GRECIEI:RESPINGEREA NOILOR ACTE, FARA EXTREMISME SI
ZELOTISME, PE MOTIVUL PRIMEJDIILOR INDOSARIERII

ELECTRONICE
 PARINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE PROBLEMA
ACTELOR CU CIP (31 august 2010): “Se face zgomot prea
devreme si asta este in favoarea dusmanului”
 AU CUVANTUL CITITORII (2) – ALEXEI: Antrenamentul harului
 AU CUVANTUL CITITORII (1): ALIN-7: Un pelerinaj virtual prin

blogosfera ortodoxă, în 10 paşi

 Au cuvantul cititorii (3): CARE ESTE SCOPUL ACESTUI JOC DE-A

LEPADAREA? CE TREBUIE SA FACA CEL CARE VREA SA REZISTE IN

FATA PRIGOANEI ANTIHRISTICE?

 DEMONTAREA MANIPULARILOR GROSOLANE ALE BLOGGERULUI

SACCSIV. Si o invitatie la reflectie pe marginea lucrarii “sistemului”

antihristic. Sine ira et studio, daca e posibil…

 SA NE REAMINTIM DUHUL ADEVARATEI MARTURISIRI, CA

SA NU CADEM IN INSELARE
 Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE
VREMURILOR
 HARUL DUHULUI SFANT – SINGURA ARMA A CREDINCIOSILOR in
fata lui Antihrist si a inaintemergatorilor lui