Sunteți pe pagina 1din 10

Designul și estetica produselor

Student: Minel UDROIU


Profesor: Ș.l.dr.ing. Radu Ştefan
Specializare: I.E.I
Cuprins:

1. Definirea esteticii şi a design-ului 3


2. Limitele dintre design, arte decorative si artizanat 4
3. Cuvântul design în limba română 6
4. Designul de produs, ramura fundamentală a afirmării designului 6
5. Locul si rolul designului in crearea produsului in cadrul politicii de produs 7
6. Elemente ale esteticii și design–ului produselor 7
7. Elemente ale esteticii si design-ului produselor alimentare 8
8. Bibliografie

2
1. Definirea esteticii şi a design-ului

Estetica este un domeniu al filosofiei care are ca obiectiv principal analizarea frumosului în
sens larg. Demersul esteticii are în vedere conceptualizarea frumosului artificial - creaţia umană,
dar şi conceptualizarea frumosului natural ca de exemplu – un peisaj, un apus de soare. Din
această descriere observăm că estetica are un domeniu de interes mult mai larg decât filosofia
artei, aceasta din urmă rezumându-se la analiza artei – deci a obiectelor create de om.
Termenul de estetică îşi are originea în termenul grecesc aistheton însemnând ceva capabil de
a fi perceput prin intermediul simţurilor.
În filozofie termenul a fost introdus de A.G. Baumgarten în 1750 în lucrarea Aesthetica.
Conform acestuia estetica este ştiinţa cunoaşterii senzoriale.
În ceea ce priveşte design-ul Thomas Munro, critic (1949) spunea: „ Design-ul este arta de a
produce sau planifica producţia de obiecte, în majoritate tridimensionale, astfel încât să le facă
potrivite pentru scopuri practice, utilitare şi, de asemenea, satisfăcătoare din punct de vedere
estetic sub aspect vizual şi sub alte aspecte.”
Ionel Achim, critic de artă şi design (1972) definea design-ul astfel: „ o teorie practică a
intervenţiei metodice asupra obiectului, menită să realizeze o unitate armonioasă între realizarea
superioară a funcţiei utile ( eficienţă şi economicitate) şi forma vizuală a obiectului tehnic (produs
industrial seriat), în urma căreia se realizează acea producţie după legile frumosului, când
frumosul şi utilul fac corp comun indivizibil.”
O altă definiţie a design-ului este aceea dată de Virgil Salvanu, profesor de design: „Design-ul
este o activitate de creaţie artistică şi tehnică adaptată producţiei industriale contemporane”, iar
David Pye, critic de design spune următorul lucru: „Scopul design-ului e promovarea fericirii
umane”.
Pentru a putea da o definiţie a design-ului trebuie subliniat faptul că design-ul este un
domeniu al esteticii, ştiinţa frumosului, după cum reiese şi din definiţiile date de Thomas Munro
şi Ionel Achim.
Ceea ce este ignorat de obicei este că design-ul se adresează tuturor simţurilor şi nu doar
văzului. Astfel intr-o definiţie completă a design-ului trebuie să se menţioneze următoarele:
design-ul este un domeniu al esteticii;
design-ul este o sinteză completă a ştiinţelor asociate produsului;
scopul design-ului este îmbunătăţirea calităţii vieţii prin satisfacerea tuturor necesităţilor şi
dorinţelor utilizatorului;
design-ul se referă la obiecte realizate industrial prin producţie de serie;

3
design-ul este rezultatul unei proiectări creative si metodice;
design-ul se referă la produse utilizabile efectiv;
design-ul cuprinde o semnificaţie proiectată în acord cu conţinutul produsului;
design-ul se adresează tuturor simţurilor.

Design-ul este acel domeniu al esteticii – dezvoltata sinteză completă cu celelalte ştiinţe
asociate produsului cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii prin satisfacerea tuturor necesităţilor şi
dorinţelor utilizatorului – al cărui obiect este produsul de utilitate efectivă, proiectat printr-un
proces creativ şi metodic şi realizat industrial prin producţie, ce posedă o semnificaţie proiectată
în acord cu conţinutul său şi se adresează tuturor simţurilor.

2. Limitele dintre design, arte decorative si artizanat

Zona esteticii aferentă produselor conţine numeroşi termeni: arte decorative sau aplicate,
artizanat, design, antichitate, styling, estetica produsului şi aspectul produsului.
Artele decorative sunt „oricare dintre acele arte ce se raportează îndeosebi la structura la
structura şi decoraţia obiectelor care sunt apreciate în primul rând pentru utilitatea lor şi apoi
pentru calităţile lor estetice”. Obiectul de artă decorativă prezintă o expresivitate remarcabila fata
de obiectele similare, el poate fi utilizat sau nu, acest lucru ţinând de intenţia cumpărătorului, care
poate sa-l contemple, fără a-l folosi efectiv, obiectul de arta decorativa este un unicat.
Arta e o categorie ale cărei limite sunt in continua schimbare, nu doar la nivelul definiţiei
generale, ci si la cel al subdiviziunilor. In ultima instanţă publicul este cel care hotăraşte ce
producţii sunt artistice si care dintre ele vor rezista ca etaloane si nu ca simple curiozităţi.
Artizanatul se referă la „obiectele utilitare realizate manual”. În România, artizanat înseamnă,
în principal, produse realizate de ţărani prin tehnici tradiţionale. Erorile de execuţie vizibile pe
obiectul de artizanat măresc valoarea produsului.
Antichitatea este „ o relicvă sau un obiect vechi ce poseda valoare estetică, istorică şi
financiară”
Definiţia mai trebuie completata cu „făurit de om”. Mai trebuie menţionat ca raritatea si
vechimea obiectului măreşte valoarea obiectului.
Styling reprezintă tratarea aspectului suprafeţei – calitatea expresiva a unui produs. Styling-
ului care începe unde constrângerile funcţionale, tehnologice si economice încetează.
Kitsch-ul este un termen des utilizat. Referitor la produse, un produs kitsch este un obiect
lipsit de originalitate, profunzime şi semnificaţie, un obiect în care sunt copiate arbitrar

4
caracteristici ale capodoperelor din domeniu şi/sau alte motive populare. De fapt semnificaţia nu
este absenta, ci corupta sau lasată la bunul plac al comparatorului.
"Înlocuitorul ieftin al operei de arta, un substitut de prost gust; orice este fals e kitsch".
"Pentru mine, kitsch înseamnă reproducerile ieftine ale unor tablouri celebre, pielea sintetica
vopsita in culori stridente, candelabrele de sticla înzorzonate cu bucăţi colorate din plastic,
căţeluşii de porţelan si carpetele cu Răpirea din serai, veiozele care se aprind când le atingi cu
mana, pestele de sticla pe milieul de pe televizor şi obiectele acelea de decor din porţelan care au
incorporata o mica fântâna...".
În cartea "Psihologia kitschului" (Editura Meridiane,1980), Abraham Moles detaliază:
"Cuvântul 'kitsch' a apărut la Munchen, in 1860; 'kitschen' înseamnă a face ceva de mântuiala, iar
'verkitschen' înseamnă a degrada, a poci, a măslui, aşadar, a vinde cuiva altceva în locul lucrului
cerut de el".
Din Dicţionarul de estetica generala aflam si definiţia corecta a kitschului: "Kitsch, cuvânt
german intraductibil, utilizat pentru a desemna arta de prost gust. Kitschul semnifica arta-surogat
si se refera la un univers uman lipsit de profunzime".
Pe înţelesul tuturor, kitschul este o imitaţie de proasta calitate, iar in Germania el a fost ridicat
la rang de arta. Cel care a dat tonul a fost regele Ludovic al II-lea al Bavariei. În dorinţa sa de
măreţie (la care n-a ajuns niciodată), el s-a fixat asupra imaginii Regelui Soare, Ludovic al XIV-
lea, si a încercat toata viata sa o copieze. In urma unei vizite incognito făcute in Franţa, la castelul
de la Versailles, el a dispus ridicarea unei construcţii similare la Herrenchiemsee. Rezultatul a fost
o copie nereuşită, care a stârnit insa admiraţia supuşilor săi, consacrând kitschul si ridicându-l la
rang de arta.
Estetica produselor este parte a esteticii şi se refera la forma, culoare, textura, temperatura
perceputa, sunetul, mirosul şi semnificaţie produsului, proiectate unitar. Deoarece produsului –
kitsch îi lipseşte o semnificaţie proiectată corespunzător, kitsch-ul este în afara esteticii
produsului.
Aspectul produsului se referă doar la modul cum produsul este perceput de simţuri, într-o
manieră dirijată sau liberă. Aceasta înseamnă că aspectul produsului include estetica produsului si
kitsch-ul. Aspectul produsului nu este o parte a esteticii.
Estetica produsului include design-ul, artele decorative şi artizanatul ca domenii separate.
Styling-ul este o parte4 a design-ului.

5
3. Cuvântul design în limba română

În literatura de specialitate de limbă română publicată în anii `60 şi `70, sintagma industrial
design a fost prelucrată integral din limba engleză, fără nici o grijă pentru etimologia sa.
În limba engleză design înseamnă plan, proiect sau model. A fost necesar să fie adăugat un
nou cuvânt pentru a desemna noul domeniu estetic. În limba română, cuvântul design este un
neologism şi, evident, nu avea nici un înţeles înainte. Astfel, cuvântul design este suficient pentru
a indica domeniul estetic considerat.
În 1978, academicianul Alexandru Graur a propus, ca atâţia mulţi alţii înaintea sa, schimbarea
cuvântului din design în dizain. Argumentul său a fost că un neologism trebuie să-şi menţină
ortografierea doar atunci când este necesar să se sublinieze originea străină.

4. Designul de produs, ramura fundamentală a afirmării designului

Este evident ca, printer schimbarile importante ce au loc in prezent, se remanca marele interes
pentru formele chemate sa asigure existentei noastre cotidiene un plus de frumusete. Obiectele
utilitare produse industrial care se impugn si ca “lucruri frumoase”, pot fi invocate drept
argumente in sprijinul acestei afirmatii. Majoritatea oamenilor considera ca, in conditiile de
confort, posibile astazi, au dreptul la mai mult frumos. “Suntem convinsi ca lumea trebuie sa
devina nu doar mai buna si mai dreapta, ci si mai frumoasa.”
Estetica industriala sau industrial design sau, mai simplu, design, este un domeniu al creatiei care
imbina din ce in ce mai mult perceptele teoriei estetice, cu exigentele practice, realizand in acest
fel o generalizare a frumosului in viata cotidiana, in mediul ambient.
Industrial, design-ul oglindeste natura specifica actului de creatie in industria moderna,
constituindu-se ca o disciplina de sinteza, la confluenta unor domenii precum: stiintele tehnice,
matematica, psihologia economica si industriala, stiintele social – economice, teoria si practica
artistica.
Denumirea de design acopera o gama larga de activitati, care implica vizualizarea creative a
conceptelor, planurilor, ideilor si producerea schitelor, modelelor sau altor reprezentari ale acestor
idei, avand ca scop furnizarea de instructiuni pentru a face ceva (un lucru) care nu a mai existat
niciodata sau care nu a mai existat in forma respective. Recunoasterea esteticului industrial a
deschis un nou capitol in stiinta esteticii generale, cu legi si categorii precise, a consacrat o noua
preocupare si o noua profesiune.
6
5. Locul si rolul designului in crearea produsului in cadrul politicii de
produs

Categorie de cea mai larga generalitate, esteticul se afirma in structura armonioasa, expresiva
si reprezentativa a lumii, in forta de sugestie si perfectiunea fenomenelor sale, in capacitatea de a
place, de a incanta. In afara operei de arta, a carei finalitate este predominant estetica, sfera
esteticului cuprinde natura, produsele si mediul muncii omenesti, urbanistica si relatiile
interumane.
Mărturii materiale ale civilizatiei, produsele muncii alcatuiesc o realitate autonoma, reflectata
si la nivelul estetice. Obiectul uzual creat in conformitate cu legile frumosului ds etransforma in
obiect estetic, capabil de a declansa emotia estetica, datorita unei inalte perfectiuni tehnice si a
utilitații clare. Unitatea dintre funtie, structura si forma, la care se adauga calitatii materialelor
intrebuintate, culorile, conditioneaza asigurarea acestui tip de produse ca obiecte frumoase.
Este cunoscut faptul ca valorile isi au originea in procesul muncii, in actiunea social – istorica
de procurare a celor necesare traiului, de umanizare a mediului inconjurator. Adaugand
proprietatilor primare (fizice, chimice, biologice, mecanice) ale bunurilor existente obiectiv, o
parte tot mai insemnata de creativitate, omul a reusit sa-si faureasca un cadru rexistential nou, cu
bunuri innobilate cu insusiri suplimentare, de larga semnificatie, purtatoare de valori capabile sa
satisfaca cerntele comunitatii umane, sa asigure mersul ascendant al societatii. Existenta utilizarii
este, estfel, conditionata de prezenta concomitenta a obiectului, cu suma insusirilor care ii apartin
intrinsic, si a subiectului in stare sa le pretuiasca, folosindu-le potrivit multiplelor sale nevoi.
Designul este , in prezent, un instrument care conferă distincţie produselor, dar si un mijloc
deosebit de eficace in condiţiile concurentei tot mai accentuate, manifestata pe plan atât naţional,
cat mai ales pe plan internaţional.

6. Elemente ale esteticii și design–ului produselor

Anii 1980 au marcat o veritabile schimbare de conceptie in strategia firmelor producatoare pe


plan international. Micile si marile firme au intrat intr-o era noua: “era noua a marketingului” si
in aceasta noua conjuncture, design-ul de produs a devenit punctual forte in fata concurentei. S-a
recunoscut ca dimensiunea design este pe cale de a deveni un factor ofensiv de importanta
majora; design-ul este instrumental prin care se poate oferi specificitate unui produs, in conditiile
in care piata este plina de produse similaere care greu se pot diferentia. Aceasta forma de
diferenţiere s-a transformat, in ultimii ani, in universal de marketing al produselor fabricate in
7
serie mare. Kotler arata ca “unul din mijloacele care stau la dispozitia intreprinderii pentru a de
“distinge de piata” este sa-si propuna pentru pietele lor tinta realizarea de produse cu un design
superior. Designul nu mai este un lux, este o necessitate.”
Design – ul de produs este un element important al competitivitatii, atat pe piata interna, dar
mai ales pe piata externa.

7. Elemente ale esteticii si design-ului produselor alimentare

Principiile design-ului sunt tot mai mult aplicate de specialistii din industriile alimentare, in
conceperea si realizarea produselor. La acest nivel obiectivul urmarit este corelarea posibilitatilor
tehnologice cu ele mentele de arta, asa incat sa se obtina produse cu utilitate crescuta, care se
disting prin originalitate si eleganta, care prin valoarea lor artistica reusesc sa impresioneze, sa
emotioneze consumatorul.
Realizarea estetica a produselor alimentare se impune in conditiiile productiei de serie, deci
preocuparea design-erilor se ca indrepta spre acele variante de producere care asigura produse
frumoase si attractive chiar in conditiile de repetabilitate a consumului. Produsul alimentar
trebuie sa satisfaca concomitant atat necesitatile fiziologice cat si cele psihice ale consumatorului.
Aceasta particularitate creeaza unele restrictii activitatii design-erului care, se vede obligat sa se
limiteze la o gama determinate de materii prime si de procese tehnologice.
Produsul alimentar, pentru a fi considerat estetic, trebuie sa “posede alte insusiri calitative
care sa il situeze in primul rand pe un plan superior in privinta utilitatii lui, deci sa raspunda unei
nevoi fiziologice bine determinate, sa fie comod in pregatire si consum, sa asigure o eficienta
care sa satisfaca, sa furnizeze consumatorului si senzatii de placere, sa-i determine reactii
favorabile pe planul sensibilitatii subiective.”
Design-erul de produse alimentare trebuie sa gaseasca cea mai potrivita imbinare dintre
functional si estetic. La majoritatea sortimentelor de de produse predomina functionalismul (deci
componenta nutritive, reprezentata de valoarea energetice, biologica si igienica), dar, exista si
sortimente la care, pe primul plan, sta esteticul (cazul produselor alimentare de lux)
Realizarile obtinute pana in prezent sunt foarte diferite pe grupe de produse alimentare.
Astfel, pentru unele grupe (produse zaharoase, produse de cofetarie-patiserie, produse de
panificatie, preparate din carne) s-au obtinut multiple variante estetice, in timp ce pentru alte
grupe de produse preocuparile sunt in faza experimentarilor si sistematizarilor.

8
Pentru realizarea produselor alimentare estetice este necesar sa se coreleze posibilitatile
tehnologice cu elemente de arta, asa incat produsele rezultate sa corespunda dorintelor
consumatorilor sis a creeze o ambianta placuta, emotie artistica, sentimente de bucurie, placere si
satisfactie in timpul cumpararii si consumarii lor.
Produsul alimentar trebuie sa fie estetic tocmai pentru a fi util, respectic pentru a contribui in
mai bune conditii la satisfacerea necesitatilor fiziologice si psihice de hrana ale omului, in
onditiile stimularii apetitului, realizandu-de o legatura cat mai directa intre om si aliment.
In activitatea de concepere si realizare de produse alimentare, specialistii din tehnologie,
estetica, nutritie si marketing ar trebui sa fie preocupati de perfectionarea tehnologiilor de
fabricatie, de reutilare a intreprinderilor cu masini si instalatii noi, la nivelul celor existente pe
plan European, capabile sa asigure valorificarea superioara si cresterea gradului de prelucrare a
resurselor de materii prime, folosirea de materii auxiliare care imbunatatesc culoarea, aroma,
prospetimea precum si conceperea si realizarea de ambalaje corespunzatoare.
Elementele care trebuiesc avute in vedere de design-eri sunt: forma si culoarea produselor
alimentare, corelarea acestora cu gustul, mirosul, aroma si, in unele cazuri, adaptarea tuturor
acestor elemente la specificul consumatorilor (varsta, obiciuri de consum, nivel al veniturilor,
traditii culturale si religioase)
Forma produselor alimentare este determinate de materiile prime, tehnologia de fabricatie si
tehnicile de decorare folosite. Dar, forma trebuie corelata cu natura si destinatia produselor, si nu
in ultimul rand, cu forma a ambalajului. Forma si aspectul produselor alimentare au o importanta
deosebita. In unele cazuri este sufficient sa serealizeze o schimbare a formei de prezentare pentru
a se obtine un produs nou, care sa fie mai bine apreciat de consumatori. De asemenea, acestea se
pot constitui in criteriu pentru incadrarea produselor pe clase de calitate; alteori, prin
diversificarea lor, se urmareste obtinerea de noi produse, cresterea gradului de satisfactie oferit
consumatorului. Forma placuta a produselor alimentare este un element psihosenorial deosebit,
utilizat frecvent pentru imbunatatirea design-ului de produs.
Forma estetica a alimentelor se poate realize prin mai multe metode. Astfel, o prime metoda
este modelarea semifabricarului (aluat, pasta), care in ultimele faze tehnologice se fixeaza si
ramane drept o caracteristica a produsului finit. Aceasta metoda isi gaseste aplicabilitate in cadrul
produselor zaharoase, biscuiti, paste fainoase, produse de panificatie si de patisserie.
O alta metoda este modelarea produsului ca atare, cum se procedeaza la inghetata, grasimi
solide, la unele preparate culinare, la preparatele din carne si la branzeturi solide.
Decorarea suprafetei exterioare, este o alta metoda prin care se influienteaza forma produselor
zaharoase, de cofetarie, a biscuitilor, napolitanelor, branzeturilor, a preparatelor din carne.
Culoarea produselor alimentare implica o mare atentie din partea design-erilor, cunoscuta
fiind importanta efectului acestui element asupra consumatorilor. De multe ori, ciloarea este

9
asociatacu anumite componente ale produselor alimentare (de ex: culoarea verde cu clorofila), cu
unele arome (de
ex: culoarea verde cu menta), sau chiar cu anumite grupe de produise alimentare (culoara alba cu
laptele, culoarea maro cu ciocolata)
Culoarea produsului alimentar, influientand atentia, conditioneaza modul cum va fi primit
respectivul produs de catre consumatori si este folosita de producatori in activitatea de
diversificare sortimentala, de adaptare cat mai perfecta la cerintele consumatorilor.
Culoarea produselor alimentare are o importanta deosebita in ceea ce priveste sugestia pe care
o transmite. Multe produse sunt appreciate calitativ dupa culoarea pe care o au. De asemenea, o
serie de defecte de fabricatie sau de pastrare sunt evudentiete prin modificari de culoare ale
produselor alimentare. Alegerea unei culori necorespunzatoare pentru un produs allimentar face
ca acesta sa fie lipsit de atracticitate, respins de consummator.
In cazul produselor alimentare, tratarea estetica trebuie sa aiba in vedere si espectul interior al
acestora, mai ales in ceea ce priveste culoarea si consistenta.
Mirosul este important pentru ca poate sa atraga sau sa respinga consumatorul si sa
declanseze secretia glandelor digestive.
Gustul are un rol esenţial în recunoaşterea alimentelor, în selecţia şi acceptarea lor. Cele patru
gusturi de baza (dulce, sărat, acru, amar) dau senzaţii de plăcut sau neplăcut în funcţie de
concentraţie.
În perioada ultimilor ani se constată, la producatorii renumiţi în domeniul mărfurilor
alimentare, preocuparea de a renuţta la un anumit tradiţionalism în ceea ce priveşte aroma
produselor alimentare (manifestată atât la consumatori, dar si de producatori), şi orientarea spre
căutareea unor noi asociaţii între aromă şi celelalte caracteristici, ceea ce implică şi o interventţe
mai substanţială din partea specialiştilor (în special tehnologici şi design-eri).

Bibliografie:
Dictionar de estetică generala, Editura Politica Bucuresti, 1972;
Dumitrescu A.- Design, Editura Printech, Bucuresti, 2000.

10