CAPITOLUL 1.

ȘTIINȚE MILITARE

1.1. Știința militară: componente, corelație

⁃ este o știință socială particulara;
⁃ cuprinde un sistem de cunoștințe referitoare la legile și principiile
luptei armate, la normele și formele de organizare, pregătire și întrebuințare a
forțelor armate, la metodele și procedeele acțiunilor militare.
Obiectul de studiu:
⁃ legile și principiile luptei armate;
⁃ fenomenul militar;
⁃ acțiunea militară;
⁃ soluții pentru rezolvarea problemelor practice;
Acțiunea militară:
⁃ se constituie în câmpul de luptă;
⁃ prin esență, reprezintă lupta armată;
⁃ prin destinație, se referă la asigurarea acțiunii și protecția trupelor,
manevra logistică;
⁃ la nivel intermediar, are in vedere pregătirea structurilor pentru a
desfășura acțiuni militare.
Componente ale științei militare:
a) Teoria generală a științei militare
b) Arta militară
c) Istoria artei militare
d) Geografia militara
e) Teoria organizării militare
f) Teoria instruirii și a educării trupelor

a) Teoria generală a științei militare

⁃ reprezintă un ansamblu de propoziții logic formulate și organizate
care sintetizează informații despre totalitatea elementelor componente ale acțiunii
militare, precum și despre raporturile și relațiile ce se stabilesc între acestea, între
acestea și întreg, între acțiunea militară și celelalte tipuri de acțiuni umane și, nu în
ultimul rând, între acțiunea militară și acțiunea umană în general.
Cuprinde:
⁃ SISTEMUL CATEGORIAL: noțiunile se bază utilizate in cercetarea
fenomenului „luptă armată” și în soluționarea problemelor legate de acțiunea
practică (ex. actiune militară, misiune, norme militare, putere de luptă, mijloace de
Copyright © 2018 by Răzvan MARCU
luptă, luptă armată, operații militare), între care pot apărea relații de: opoziție
(apărare-ofensivă), covarianță (evoluția corelată a termenilor), asimetrice,
inversiune.
⁃ SISTEMUL DE PROPOZIȚII: descrie domeniul militar prin enunțuri
cu statut de premise, ipoteze, axiome, definiții.
⁃ METODOLOGIA: - sistem de metode și tehnici de investigare ce
poate fi aplicat în cunoașterea acțiunii militare; Studiază lupta armată ca proces
real și gândit, ca schimbare și dezvoltare a componentelor și situațiilor, prin serii
conceptuale de contrarii; Metode empirice (observația), analitice
(inducția/deducția), structurală, modelare-simulare și specifice (jocurile de război).

b) Arta militară
⁃ sistem de cunoștințe referitoare la principiile, metodele, procedeele și
regulile ce guvernează pregătirea și ducerea acțiunilor militare ce au ca element
fundamental lupta armată (mijloc direct și violent prin care se realizează scopurile
luptei, operației și războiului).
⁃ are drept conținut principal procedeele și formele se îmbunătățire a
maselor de oameni și a tehnicii militare în război, la diferite niveluri: strategic,
operativ, tactic.
Cuprinde:
⁃ Teoria artei militare (strategia militară, arta operativă, tactica);
⁃ Lupta armată.

STRATEGIA MILITARĂ
⁃ studiază problemele conducerii, războiul în ansamblul său și acțiunile
militare de mare amploare, modalitatea folosirii forțelor și mijloacelor destinate
realizării scopurilor politice ale războiului, elaborează planurile pregătirii pentru
război și fundamentează logica desfășurării acțiunilor strategice, regulile,
procedeele și normele lor;
⁃ determinarea caracterului viitorului război;
⁃ fundamentarea planului de operații;
⁃ determină rolul categoriilor de forțe și genurilor de arme, relațiile
dintre ele.
ARTA OPERATIVĂ
⁃ studiază pregătirea și ducerea operațiilor forțelor terestre, de apărare
antiaeriană, forțelor aeriene și navale, pe direcții (în zone de operații) care conduc
la îndeplinirea unor scopuri de mare importanță;

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

 ⁃ liantul dintre strategie și tactică;
Este necesară deoarece: - au apărut eșaloane operative (Corp de Armată, Armată de
arme întrunite) care necesitau fundamentarea teoretică a proncipiilor întrebuințării
lor; - apar conflicte unde este nevoie de forțe mai mari decât nivel tactic, iar dacă
nu ar fi nivelul operativ, ar trebui angajată direct rezerva strategică.

TACTICA
⁃ studiază acțiunile de luptă desfășurate de subunități, unități și mari
unități tactice, elaborarea principiilor, a formelor și procedeelor de organizare și
ducere a acestor acțiuni;
⁃ studiază caracterul și fizionomia acțiunilor din spațiul terestru, aerian
și maritim de către marile unități, unitățile și subunitățile de toate armele, pe baza
cărora se stabilesc principiile, formele, procedeele de acțiune, metodele de
organizare și ducere a luptei.
Elementele de bază cu care operează sunt: forțele și mijloacele proprii, inamicul și
terenul.
Cuprinde: - tactica generală: principii, procedee pentru arme; - tactica armelor:
artileriei, aviației, etc.

c) Istoria militară
⁃ ramură a istoriei și, în același timp, a științei militare, care studiază
războaiele și armatele din diferite perioade istorice, privite ca fenomene militare
(războaie, campanii, bătălii);
⁃ studiază și analizează evenimentele militare ținând seama de cerințele,
regulile și metodele de investigare ale istoriei, dar și de principiile, normele si
legile luptei armate;
⁃ evoluția structurilor militare, a tehnicii de luptă, arta conducerii
comandanților de oști la diferite eșaloane;

d) Geografia militară
⁃ studiază fenomenele geografice prin prisma cerințelor și a scopurilor
acțiunilor militare;
⁃ studiază teatre de acțiuni probabile pentru a stabili influența acestora
asupra acțiunilor militare;
⁃ studiază țări, coaliții din punct de vedere al potențialului economic,
politic, tehnico-științific și militar;
⁃ determinarea caracteristicilor teatrelor de acțiuni militare;

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

Are două direcții de studiu și analiză: spațiul geografic și potențialul de război.
Geopolitica: - studiază politica și actiunea unui stat, relația și jocul politic dintre
state, spațiul geografic din perspectiva influenței asupra politicii și politicii
militare.
Geostrategia: - analizează influența spațiului geografic asupra acțiunilor
strategice, asupra pregătirii și ducerii războiului.

e) Teoria instruirii și educării trupelor

⁃ elaborează principiile formale și metodele de instruire și educare a
subunităților și unităților de toate armele, în corelație cu legile și principiile
războiului;
⁃ fundamentează și orientează instruirea personalului;
⁃ pune la dispoziție o bază de date care duce la optimizarea pregătirii
luptătorilor;
⁃ domeniu de referință pentru realizarea obiectivelor de modernizare a
armatei unei țări.

f) Teoria organizării militare

⁃ elaborarea principiilor științifice ale organizării forțelor armate, ale
dezvoltării proporționale a diferitelor categorii de forțe și arme, stabilirea
elementelor componente.
⁃ elaborarea principiilor sistemului de mobilizare și completare cu
personal.

Funcțiile științei militare:

• funcție sintetizatoare: sinteză de cunoștințe de-a lungul istoriei;

• funcție de comunicare: necesitatea transmiterii cunoștințelor;
• funcție de sistematizare: ierarhizarea afirmațiilor, principiilor;
• funcție explicativă: legături dintre fenomene și evenimente actuale și
anterioare; îmbogățirea cunoașterii;
• funcție predictivă: prognoze asupra evoluției fenomenului militar;
• funcție aplicativă: activitatea militară e predominant practică;
• funcția educativă: dezvoltarea capacităților psihice și
comportamentelor mentale.

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

1.2. Fenomenul militar contemporan, forme de manifestare și
tendințe în evoluția acțiunilor militare

Fenomenul militar:
⁃ modalitate de manifestare a dimensiunii militare în diferite domenii
ale vieții sociale, având ca esență acțiunea militară în diferite forme de manifestare
a acesteia, aflat într-o permanentă transformare, în funcție de evoluțiile din
societate și din natură.
⁃ ansamblu de fapte și evenimente sociale, instituțiile și organizațiile
corespunzătoare acestora, militare prin esența și destinația lor, aflate intr-o
continuă procesualitate.
⁃ după Războiul Rece apar actori nonstatali, organizații teroriste, crimă
organizată transfrontalieră, organizații nonguvernamentale și interguvernamentale;
⁃ amploare spațio-temporală diferită; violența manifestată prin lupta
armată, dar și prin alte mijloace politice, economice, mediatice, psihologice și
Informaționale;
⁃ conflictele se adaptează la potențialul economico-militar al statului;
⁃ înlocuirea armatelor de masă cu formațiuni mici;
⁃ învingerea inamicului prin control și supraveghere;
⁃ decizii politico-militare;
⁃ confruntarea informațională va domina războiul viitorului și va viza
gestionarea materiilor prime strategice, a căilor de acces și piețelor de desfacere cât
și controlul politico-militar asupra unor „zone fierbinți”.

Tipuri de conflicte:
 Acțiuni militare - disproporționate din punct de vedere al potențialului
tehnologic caracterizate de acțiuni clasice.
Ex.
a) Războiul noncontact: asimetric, dezvoltarea armamentului, descurajare, presiune
psihologică, lovirea punctelor vulnerabile, a putea lovi de la distanță fără a fi lovit,
victorie fără pierderi prin supunerea voinței.
b) Războiul disproporționat: produs al strategiilor asimetrice; impunerea păcii intr-
o anumită zonă (Irak).
c) Războiul popular: reacție la războiul disproporționat; mobilizare totală a
resurselor, războaiele de eliberare națională.

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

d) Gherila: răspuns neconvențional prin aplicarea unor lovituri sistematice cu
caracter limitat, cu forțe mici, și în locuri neașteptate; hărțuire permanentă a
inamicului; lovește in punctele slabe și se pot folosi mijloace teroriste.
e) Revoluția armată: preluarea controlului puterii prin metode violente atunci când
puterea politică își pierde suportul popular; declanșare rapidă; schimbări radicale.
f) Războiul civil: declanșat de divergență între grupări din același stat; revoluții,
revolte, lovituri de stat; doar în interiorul unui stat.
g) Terorismul: utilizarea nediscriminatorie a violenței extreme pentru realizarea
unor scopuri politice, culturale, religioase, financiare.

 Acțiuni violente și non-violente - exclud utilizarea de către forțele aflate în

opoziție a confruntărilor militare de anvergură sau a amenințării cu acestea.
Ex.
a) Conflictul de mică și medie intensitate: angajare limitată a forțelor și
mijloacelor; nu necesită instituirea stării de război; rapid și asimetric; socio-politic,
ex. Combaterea insurgenților sau a guvernelor care acționează împotriva noii
ordini mondiale (NATO în Iugoslavia);
b) Războiul psihologic: manipularea informației; dezinformarea; intoxicarea
informațională care duc la destabilizarea psihică, influențarea și descurajarea
adversarului; manipularea conducătorilor politici și militari, a liderilor de opinie;
ex. PSYOPS
c) Războiul informațional și mediatic: Mass-media, dependența de informație,
acțiuni împotriva informațiilor sau sistemelor Informaționale ale adversarului
pentru obținerea și menținerea superiorității Informaționale, concomitent cu
apărarea propriilor informații.
ex. Cyberconflictul

 Acțiuni non-militare
Ex.
a) îndiguirea: limitarea influenței URSS în lumea a Treia; SUA urmărea îndiguirea
comunismului.
b) embargoul și blocada economică: reținerea unor bunuri ale unui stat de către alt
stat; blocarea relațiilor extrerne.
c) separatismul etnic: alături de terorism, una din cele mai importante amenințări la
adresa păcii și a securității; separarea de state sk constituirea unor enclave
autonome sau state noi;

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

d) boicotarea: acțiuni prin care statul care nu se conformează unor norme și
principii este supus de către alt stat la interdicții și restricții în domeniul economic,
al comunicațiilor, etc.

Tendințe și perspective în evoluția fenomenului militar contemporan

> operații cu caracter întrunit, integrator;

> PSYOPS, formațiuni de valoare redusă mobile și flexibile;
> strategii și tactici neconvenționale de influențare a moralului;
> amenințări geofizice;
> spațiul cibernetic, virtual (FCS - Future Combat System);
> ne referim la forțele care vor pune în scenă conceptul de război;
> noi tipuri de războaie.

Strategia forțelor: măsuri și acțiuni care țin de punerea în aplicare, pe termen

lung, a unor decizii politice cu privire la constituirea, structurarea, pregătirea și
operaționalizarea forțelor.
Strategia mijloacelor: condiționează, permite și admite sau impune un anumit tip
de acțiune.
Strategia operațională: angajarea în noul spațiu de luptă.

1.3. Războiul/conflictul miliar

 reprezintă a continuare a relațiilor politice cu alte mijloace;

 este o confruntare violentă în care sunt angajate toate componentele
activității sociale: politică, economică, diplomatică, ideologică, psiho-
morală, informațională, elementul definitoriu principal fiind „LUPTA
ARMATĂ” privit ca instrument al promovării intereselor statului;
 apariția armelor nucleare a revoluționat conceptul de război (SUA, China,
Marea Britanie și Franța);
 Războaiele din prima generație: bazate pe mase umane (1914-1916);
 Războaie din generația a doua: în epoca industrială, putere de foc, blindate și
avioane;
 Războaie din generația a treia: Blitzkrieg – principiul manevrei dat de
puterea tehnologică și viteza cu care se defăsoară;
 Războaie din generația a patra: în epica informațională;

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

 Câmpul de luptă tridimensional presupune ducerea luptelor la nivel aerian,
aeroterestru, aerocosmic.
Caracteristicile războiului viitor:
 Înlocuirea armatelor de masă cu formațiuni mici, profesioniste;
 nimicirea adversarului prin acțiuni indirecte;
 decizie politico-militară;
 logistică informatică consistentă;
 PSYOPS.

Conflictul:
 reprezintă un proces în care idividul sau grupul social urmăresc să-și atingă
propriile țeluri prin eliminarea, subordonarea sau distrugerea individului sau
grupului care urmăresc scopuri asemănătoare sau identice;
 este generator de violență și poate fi de diferite grade de intensitate,
organizat sau neorganizat, durabil sau temporar.

Tipologia războaielor:

Războiul:
 reprezintă forma cea mai violentă de manifestare a conflictului social între
grupări mari de oameni, organizate din punct de vedere militar, care folosesc
lupta armată pentru atingerea scopurilor, imprimându-i acestui fenomen un
puternic caracter distructiv.
Cauzele războiului:
- indirecte (provocate de sistem – creșterea populației);
- directe (provocate de evenimentele în curs – reforme economice);
- interne și externe;
- imediate (prăbușirea unui guvern).

După amploare și intensitate, războaiele pot fi:

 Războaie mondiale/totale: - presupun mobilizarea totală, întrebuințarea și
exploatarea tuturor surselor de putere pentru obținerea unei victorii totale
prin nimicirea inamicului. Presupun: militarizarea industriei, raționalizarea
alimentelor, munca obligatorie;
- apare între grupări mari de state, în care sunt
angajate principalele puteri militare (implicarea directă a marilor puteri),
cuprinzând întregul glob.
Copyright © 2018 by Răzvan MARCU
  Războaie regionale: - apar în zone cheie ale globului fiind importante din
punct de vedere strategic, atractive pentru resursele și bogățiile naturale
existente. Pot izbucni și din cauze religioase.
 Războaiele locale sau de joasă intensitate: - apar în lumea a treia (țări slab
dezvoltate) cu scopul experimentării armamentului. Sunt mai mult politice
decât militare.
După natura lor (mijloacele utilizate), războaiele pot fi:
 Clasice/convenționale (limitate): se folosesc metode și mijloace
convenționale, fără caracter nuclear, armamentul folosind energia pulberilor.
Limitat = nicio parte nu urmărește nimicirea totală a adversarului;
 Neconvenționale/asimetrice: acestea pot fi războaiele de gherilă sau cele
nucleare.
După scopurile politico-militare, războaiele pot fi:
 Cu obiectiv limitat;
 Totale.
După actorii participanți:
 Internaționale (între state sau între grupări de state) și pot fi:
- de alianță – întelegere încheiată pe baza unor tratate internaționale, cu
obiective militare pe termen mediu și lung. Ex. NATO (apărare colectivă).
- de coaliție – angajament temporar, ad-hoc, ce se formează pentru a implica
mai multe state (cât mai mult potențial militar).
- se folosesc pentru creșterea unei forțe militare multinaționale.
 Noninternaționale/intrastatale – loviturile de stat, războaie civile, conflicte
etnico-religioase, împotriva regimurilor politice, războaie de succesiune și
fragmentare teritorială.
 Civile – între fracțini indigene din aceeași țară pentru a câștiga sau menține
puterea statală.
După mediul în care se desfășoară:
 Terestre;
 Maritime;
 Aeriene;
 Cosmice;
 Informaționale.
După durată:
 De scurtă durată;
 De lungă durată.

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

După caracterul acțiunilor militare:
 Manevrier: predomină acțiunile manevriere, operațiile au un caracter mobil.
 Pozițional: caracter static, acțiuni poziționale. Caută să provoace uzura
materială și morală a adversarului.

Intervenția militară: este un tip distinct de conflic armat (răzvoi limitat, conflict de
mică intensitate, insurgență, luptă antigherilă) și sunt utilizate forțe de intervenție
rapidă.

Multidimensionalitatea

1. COSMIC
 Exploatarea mediului cosmic pentru a conduce operații militare complexe în
timp real;
 Extindere nelimitată, verticală în plan informațional, mediatic, economic și
miliatar;
a) Operații spațiale strategice independente (protejarea sistemului propriu amplasat
în spațiul cosmic și distrugerea celor ce aparțin inamicului).
b) Sprijinul operațiilor întrunite (obținerea unui avantaj major prin comunicații,
informații și date, planificare, colectare de imagini, informații meteorologice).

2. ACȚIUNEA INFORMAȚIONALĂ
 Obținerea și menținerea superiorității informaționale prin afectarea
informației adversarului, concomitent cu apărarea celor proprii; manipularea
informațională.

3. CIBERNETIC
 Presupune perturbarea rețelelor informaționale adverse;
 Dezinformarea adversarului;
 Atacuri asupra rețelelor de internet.

4. ACȚIUNEA ECONOMICĂ
 Presupune folosirea agresivă și prioritară a mijloacelor economice în vederea
atingerii obiectivelor propuse.
 Sancțiunea, boicotul, bariere vamale, blocadă maritimă, politici de monopol;
 Se urmărește slăbirea economică a adversarului.

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

5. ACȚIUNEA PSIHOLOGICĂ
⁃ presupune influențarea, anihilarea, descurajarea, dezinformarea
informației și a realității prin media, canale TV și NET;
6. ACȚIUNEA MEDIATICĂ
⁃ reprezintă confruntarea dintre mass-media fiecărui stat aflat în
conflict, pentru a impune propria variantă în fața opiniei publice;
⁃ urmărește consolidarea moralului forțelor proprii concomitent cu
descurajarea inamicului;
⁃ mijloace: relații publice, grupuri de lobby, cenzura, dezinformarea,
intoxicarea cu informații, propaganda.
7. CONFLICTUL CULTURAL
⁃ o ciocnire de interese legate de valori materiale și spirituale create de
o comunitate și de comunicarea acestor valori. (ex. conflictul etnic sau religios)
8. CONFLICTUL GEOFIZIC
⁃ se bazează pe tehnicile de modificare a mediului înconjurător
(calamități, catastrofe) în scopuri militare;
⁃ acest concept a apărut în timpul Războiului Rece;
⁃ presupune provocarea de fenomene (ploi torențiale, uragane) care să
afecteze teritoriul și industria de război;
⁃ modificarea compoziției aerului, apei, stratului de ozon, atmosferei;
⁃ producerea inundațiilor, cutremurelor.
9. CONFLICTUL GENETIC
⁃ arma genetică;
⁃ creșterea capacităților luptătorilor, influențarea genetică a
comportamentului.

1.4. Lupta armată: legi, principii și corelațiile între acestea

Lupta armată:
⁃ reprezintă ansamblul acțiunilor violente desfășurate în mod organizat
între 2 grupări de forțe care urmăresc scopuri opuse, conținutul, amploarea și
intensitatea acțiunilor fiind determinate de scopurile războiului, de esența sa social-
politică, de caracterul și trăsăturile sale, precum și de cantitatea, dar mai ales
calitatea luptătorilor, a armamentului și tehnicii militare.
Legile luptei armate:
⁃ reprezintă o expresie a realității câmpului de luptă, a cerințelor majore
ale organizării și ducerii acțiunilor militare, având caracter social, luându-se în

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

calcul cantitatea forțelor, mijloacelor și rezervelor, psihicul luptătorilor, condițiile
de teren și vreme.

I. Legea dependenței luptei armate de condițiile economico-sociale:

⁃ exprimă diferențele de potențial militar existente între forțele
beligerante date de capacitatea economiei de a susține un efort de dotare și
pregătire de un anumit nivel;
⁃ posibilitățile economice de susținere a acțiunilor militare;
⁃ nivelul și posibilitățile tehnico-științifice;
⁃ atitudinea națiunii și moralul acesteia.

II. Legea rolului determinant al maselor în război:

⁃ comunitatea umană acceptă și participă la realizarea obiectivelor
stabilite;
⁃ moralul luptătorilor;
⁃ rolul mass-media.

III. Legea corelației dintre formele și procedeele de ducere a acțiunilor

militare și nivelul de performanță al armamentului și tehnicii de luptă:
⁃ exprimă dependența reciprocă dintre conținutul acțiunii militare și
baza tehnico-materială;
⁃ protecția propriului centru de greutate;
⁃ evoluție calitativ superioară.

IV. Legea unității acțiunilor:

⁃ acțiunile trebuie să fie corelate în mod logic, circumscrise unui plan
unitar și executate astfel încât cooperarea și sprijinul reciproc să se manifeste
promt;
⁃ determină conexiunea acțiunilor pentru evitarea momentelor critice;
⁃ presupune eforturi întrunite.

V. Legea concordanței dintre scopuri, forțe și mijloace:

⁃ solicită o analiză riguroasă și multilaterală a situației, a cantității,
calității forțelor și mijloacelor precum și a evoluției probabile;
⁃ corelația este determinată de raționamente și judecăți;
⁃ uneori pot apărea deosebiri între posibil și disponibil;

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

 ⁃ „forța in punctul hotărâtor depinde de forța absolută a armatei și de
abilitatea folosirii ei”;
⁃ condiție esențială pentru prevenirea apariției unor momente critice și
pentru menținerea potențialului combativ.

VI. Legea raportului de forțe:

⁃ expresia relației cantitative și calitative dintre două forțe ce se
confruntă în cadrul luptei armate, condiționând obținerea succesului în luptă, prin
realizarea unei superiorități (numerică sau calitativă).

PRINCIPIILE LUPTEI ARMATE

⁃ derivă din legile generale și particulare;
⁃ au caracter normativ și imperativ, axiomatic, funcțional și continuu.

1. Precizarea scopurilor / Definirea clară a obiectivelor

⁃ orientarea fiecărei operații spre un final bine definit, decisiv și realist;
⁃ fiecare acțiune contribuie la îndeplinirea obiectivelor;
⁃ stabilirea obiectivelor - baza tuturor planurilor de operație.

2. Principiul unității și al continuității operațiilor

⁃ presupune plasarea tuturor forțelor și mijloacelor sub o comandă
unică;
⁃ facilitează masarea efectelor puterii de luptă pentru atingerea
obiectivului comun;
⁃ în război nimic nu este mai important decât unitatea de comandă.
Cerințe de realizare:
⁃ cunoașterea concepției și intenției eșalonului superior;
⁃ continuitatea conducerii și concentrarea puterii de luptă;
⁃ caracter centralizat al conducerii;
⁃ coordonare și cooperare continuă între forțe;
⁃ folosirea de forțe ușor dislocabile și a unor dispozitive mobile.

3. Principiul libertății de acțiune

⁃ asigurarea condițiilor de autonomie în decizie, planificare și
desfășurare a operațiilor, până la anihilarea posibilităților de acțiune ale inamicului;
⁃ se realizează prin cucerirea, menținerea și exploatarea inițiativei;
⁃ se realizează având având la bază informația.

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

4. Principiul inițiativei
⁃ câștigă, păstrează și exploatează inițiativa;
⁃ importantă pentru menținerea libertății de acțiune;
⁃ ajută la realizarea/evitarea surprinderii;
⁃ deținerea inițiativei de forțele proprii limitează libertatea de acțiune a
inamicului;
⁃ influentează moralul trupelor, factor de succes în ducerea operațiilor.

5. Principiul flexibilității
⁃ adaptarea permanentă a planurilor și acțiunilor la modificările de
situație neprevăzute ce apar pe timpul luptei;
⁃ capacitatea de răspuns rapid, de reorientare a efortului,
redimensionare a forțelor, de a schimba rapid misiunea și rolul.

6. Principiul concentrării efortului

⁃ în locul și la momentul potrivit;
⁃ concentrarea mijloacelor;
⁃ realizarea superiorității calitativ-funcționale;
⁃ realizarea superiorității pe direcția hotărâtoare în momentul cel mai
favorabil;
⁃ actiunea masată a forțelor;
⁃ utilizarea judicioasă a focului, manevrei, în scopul producerii unor
pierderi mari adversarului.

7. Principiul întrebuințării economice a forțelor și mijloacelor

⁃ angajarea selectivă a forțelor pentru dirijarea acțiunilor principale și
repartizarea unor cantități strict necesare pe direcțiile secundare;
⁃ folosirea eficientă a puterii de luptă disponibilă;
⁃ rezultate maxime cu minim de forțe și mijloace;
⁃ dimensionarea optimă a grupărilor de forțe;
⁃ manevră rapidă, autonomie.

8. Principiul realizării surprinderii

⁃ lovirea la locul potrivit într-un moment neașteptat;

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

 ⁃ momente critice pentru inamic care să îi diminueze capacitatea de
reacție;
⁃ crearea sentimentului de inferioritate;
⁃ factori pentru realizare: viteza, informațiile oportune și exacte,
inducerea în eroare, schimbarea bruscă a tacticii;
⁃ este legat de principiul inițiativei;

9. Principiul evitării surprinderii

⁃ totalitatea măsurilor și acțiunilor întreprinse atât pe timpul pregătirii,
cât și pe timpul desfășurării și încheierii operațiilor, ce au ca scop punerea trupelor
proprii în poziții avantajoase față de inamic;
⁃ se realizează prin: informații, mascare, organizarea acțiunilor
psihologice, Informaționale, de luptă radioelectronică; folosirea întunericului.

10. Principiul organizării și executării oportune a manevrei

⁃ manevra reprezintă principalul mod de îndeplinire a misiunii;
⁃ presupune rapiditate de gândire, planificare, organizare și acțiune;
stabilirea principalei direcții de efort;
⁃ determină creșterea puterii de luptă;
⁃ are ca scop exploatarea succesului și menținerea libertății de acțiune.
După mediul în care se execută, manevra poate fi:
• terestră;
• aeriană;
• navală;
• combinată.
După amploare, manevra se clasifică în:
• manevră de nivel strategic;
• manevră de nivel operativ;
• manevră de nivel tactic.

11. Principiul realizării și menținerii rezervei de forțe și mijloace

⁃ stabilirea și menținerea în permanență a unor forțe și mijloace la
dispoziția comandantului pentru întărirea efortului pe unele direcții sau creșterea
puterii în momente hotărâtoare;
⁃ atunci când o rezervă este constituită alta;
⁃ destinată rezolvării unor situații critice neprevăzute;

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

 ⁃ se realizează prin: reducerea la minim a pierderilor, asigurarea
sprijinului logistic și aprovizionarea și completarea pierderilor.

12. Principiul cooperării

⁃ presupune integrarea acțiunilor, unităților, genurilor de armă și a
categoriilor de forțe;
⁃ prin spirit de echipă, instruire, planificare și acțiuni comune;
⁃ executarea operațiilor concomitent pentru rezolvarea scopului comun;
⁃ caracterul comun sau complementar al acțiunilor.

13. Principiul siguranței și protecției forțelor

⁃ protejarea obiectivelor importante și a centrului de greutate pentru
evitarea momentelor critice;
⁃ siguranță informațională, acțională și morală;
⁃ protecție multidimensională - controlul spațiului de luptă față de toată
gama de amenințări exercitate din orice dimensiune spațială;
⁃ reduce riscul și limitează pierderile.

14. Principiul simplității planurilor și a ordinelor

⁃ ordine cât mai simple, clare și precise;
⁃ planificarea și comanda exercitate corect;
⁃ reducerea confuziilor și a neînțelegerilor;
⁃ asigurarea unei înțelegeri complete a misiunii.

15. Principiul menținerii unui moral ridicat

⁃ voința de a lupta și de a obține victoria;
⁃ se realizează prin instruire realistă, solicitantă și creativă și se menține
prin exemplul personal al comandantului;
⁃ realizarea coeziunii;
⁃ motivare în momente grele.

16. Principiul sprijinului logistic

⁃ asigurarea resurselor necesare îndeplinirii misiunilor;
⁃ este vital;
⁃ este urmat fluxul: resurse de aprovizionare > militari;
⁃ multe activități funcționale pentru susținerea logistică.

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

 1.5. Operații militare specifice luptei armate, operații de stabilitate și sprijin,
operații intermediare.

1.5.1. Operații militare specifice luptei armate

a) Ofensiva
⁃ este forma principală și decisivă de acțiune prin care se realizează
capturarea, izgonirea și nimicirea inamicului pentru îndeplinirea scopului final al
războiului, crearea condițiilor pentru succesul operațiilor viitoare prin aplicarea
puterii de luptă pr toată adâncimea dispozitivului inamic.
Scop: nimicirea forței vii, capturare de armament, obținere de informații,
dezorganizarea inamicului, lovire pentru obținerea inamicului și ocuparea
terenului.
Procedee:
⁃ surprindere prin ofensiva din contact nemijlocit, din mișcare sau
combinat;
⁃ lovitura asupra grupării principale;
⁃ fracționare, încercuire, urmărire;
⁃ atac pe flancuri.
Factorii determinanți sunt:
• surprinderea;
• concentrarea efortului;
• ritmul rapid;
• îndrăzneala;
• ocolirea apărătorului;
• exploatarea succesului;
• cercetarea;
• controlul;
• adâncimea;
• siguranța;
• manevra (coordonată și integrată).
Tipuri de operații ofensive:
1. Ofensiva din contact nemijlocit

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

 ⁃ planificare și coordonare a focului și manevrei pentru ruperea apărării
pregătite de inamic;
⁃ se declanșează dintr-o postură defensivă;
⁃ inamicul are un dispozitiv adânc eșalonat;
⁃ superioritate, cunoașterea situației inamicului.
2. Ofensiva din mișcare
⁃ pregătire de scurtă durată;
⁃ se adoptă pentru exploatarea unei situații și preluarea inițiativei;
⁃ presupune aducerea forțelor din spate.
3. Ofensiva combinată
⁃ 2 grupări, una pentru ofensiva din contact nemijlocit și una pentru
ofensiva din mișcare.

Operații cu caracter ofensiv:

• cercetarea prin luptă: procurarea de date;
• raidul: de scurtă durată (capturare, distrugere sisteme);
• atacul fals: distragerea atenției;
• atacul demonstrativ: pe o direcție secundară, fără efect decisiv;
etalarea forțelor;
• contraatacul: recucerirea terenului;
• lovirea inamicului pe linia dinaintea apărării (LDA): dezorganizarea
atacului inamicului.

Forme se manevră în ofensivă:

• atacul frontal: crează breșe; pierderi mari;
• pătrunderea: continuare a atacului frontal, ruperea apărării inamicului;
• învăluirea: depășirea inamicului și atacarea flancului/spatelui; necesită
2-3 grupări (1 pentru fixare și 1-2 pentru flanc/spate);
• întoarcerea: cucerirea de obiective din adâncimea dispozitivului
inamic obligându-l să disloce forțe;
• infiltrarea: pătrunderea unei forțe mici fără a fi descoperite;
• manevra pe direcții interioare: la nivel strategic, pentru a împiedica
manevra pe direcții exterioare a inamicului;
• manevra pe direcții exterioare: lovituri succesive din mai multe
direcții a inamicului poziționat central; fracționarea dispozitivului inamicului;
• lovitura în adâncime: angajarea întregii adâncimi, ruperea apărării,
angajarea rezervelor, sprijin aerian;

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

 • manevra pe verticală: plasarea pe cale aeriană a unei grupări in
flancul/spatele inamicului pentru o viitoare joncțiune.

b) Apărarea
⁃ impusă sau adoptată temporar pentru respingerea, oprirea sau
întârzierea acțiunilor inamice cu scopul menținerii obiectivului.
Scop: crearea unor condiții de trecere la ofensivă prin: slăbirea capacității ofensive
a inamicului, respingerea atacului, producerea de pierderi, menținerea terenului și
preluarea inițiativei.
Factorii determinanți sunt:
• informațiile;
• folosirea terenului;
• eșalonarea în adâncime;
• cooperare și sprijin reciproc;
• concentrarea puterii de luptă;
• manevra;
• sistemul de lovire;
• unitatea de acțiune;
• reacții ofensive;
• rezerva;
• inducerea în eroare.
Tipuri de operații de apărare:
1. Apărarea mobilă: trecerea la ofensivă folosind rezerva, contraatacul;
2. Apărarea în zonă (pe poziții): menținerea terenului;
3. Apărarea pe aliniamente intermediare: cedarea progresivă a terenului în cazul
unui inamic superior.

Operatii cu caracter defensiv:

• trecerea temporară la apărare pentru respingerea contraatacului;
• trecerea temporară la apărare pentru consolidarea aliniamentului final
al misiunii, asigurarea flancurilor și respingerea contraatacului;
• trecerea temporară la apărare în cadrul luptei de întâlnire: inamic
superior, câștigare de timp, menținere teren.
Forme de manevră în apărare:
• lovirea inamicului în fața LDA;

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

 • mutarea efortului de pe o direcție pe alta;
• mutarea eforturilor din spate spre front: forțe de angajare ulterioară
(FAU) și rezerva;
• mutarea efortului dinspre front spre spate: scoaterea forțelor de sub
loviturile puternice ale inamicului;
• ripostele ofensive: pentru a surprinde;
• manevra pe verticală;
• manevra pe direcții interioare;
• lovitura în adâncime: contra Rezervei, surselor de aprovizionare.

1.5.2. Operații intermediare

a) Deplasarea
⁃ actiunea prin care marile unități, unități și subunități sunt dislocate
dintr-un loc în altul pentru intrarea în luptă, pentru executarea unor manevre, cu
păstrarea completă a capacității de luptă;
⁃ pentru dislocarea forțelor dintr-un raion în altul, realizarea de manevre
rapide, schimbarea raioanelor, constituirea rezervei, refacerea trupelor;
⁃ Marș/transport/combinat;
⁃ distanță: TAB 250km, șes, deal, 150km munte; 30km pe jos;
⁃ halte mici: - auto: 20-30 minute; prima după 1-2 ore apoi la 2-3 ore;
- pe jos: 10 minute, după 20 de minute prima, apoi din 50
în 50 de minute;
⁃ halta mare: la sfârșitul primei jumătăți din distanță, 2-4 ore; iarna nu;
masă, verificări;
⁃ odihna de zi/noapte: după terminarea etapei de marș;
⁃ dispozitivul se marș asigură conducerea neîntreruptă, conform
timpului, viteze pentru fiecare porțiune de itinerar.
Dispozitiv:
⁃ element de cercetare: patrule independente (15km), patrule de
cercetare (5km), detașament de cercetare (25km);
⁃ element de siguranță: față/spate/flancuri, pichete mobile de cap la 5-
10km în față și trimit patrulă la 1,5km în fața lor; pichete mobile de flanc la 5km,
pichete mobile de spate la 5km; patrule de elicoptere; detașament înaintat pentru
MU - un batalion înaintat la 30-50 km;
⁃ element de asigurare: geniu, grupe de evacuare, recuperare;
⁃ forțe principale: coloane.

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

b) Staționarea
⁃ situația în care se găsesc trupele înainte sau după o acțiune de luptă;
pe timpul marșurilor lungi, pentru odihnă;
⁃ trupele sunt dispuse în raioane de concentrare, de dispunere, de
plecare, de regrupare, de așteptare, de adunare, de îmbarcare-debarcare, de odihnă;
⁃ pentru refacerea puterii de luptă;
⁃ asigură: posibilitatea ieșirii rapide, dispunere în ascuns, protecție și
mascare, căi de acces, condiții de odihnă, condiții sanitare, aprovizionare,
posibilități de mentenanță;
⁃ siguranță nemijlocită: posturi de pază la 1,5 km;
⁃ siguranța staționării: în caz de atac (detașament de pază, pichete,
posturi, patrule, posturi de observare).
Dispozitiv:
⁃ element de cercetare;
⁃ element de siguranță;
⁃ forțe principale;
⁃ sistem de conducere: în centrul raionului, mascat;
⁃ sistem logistic.
Activități in staționare:
⁃ aprovizionări;
⁃ mentenanță;
⁃ hrană;
⁃ odihnă;
⁃ îngrijiri medicale, MEDEVAC.

c) Regruparea
⁃ manevra forțelor și mijloacelor pentru punerea în avantaj pozițional
sau pentru crearea unui nou dispozitiv;
Scop: restructurarea dispozitivului, crearea unei grupări pe altă direcție,
schimbarea raionului, scoaterea de sub focul inamicului.
Cerințe: simplitate, pregătită, rapidă, în secret.
Procedee:

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

 ⁃ din spate spre contact;
⁃ de-a lungul zonei de contact: mutarea efortului de pe o direcție pe alta;
⁃ dinspre contact spre spate: scoaterea trupelor de sub focul inamicului;
⁃ combinat.

d) Înlocuirea
⁃ scoaterea din linia frontului a unor forțe pentru a le deplasa înapoi în
ascuns concomitent cu ocuparea pozițiilor de alte forțe;
⁃ în raionul de plecare se găsesc forțele care înlocuiesc;
⁃ în raionul de adunare se găsesc forțele care sunt înlocuite.
Cerințe: timp scurt de înlocuire, surprindere, mascare, continuitate.
Scop: creșterea eficienței, aducerea de întăriri, transfer de responsabilitate.
Procedee:
⁃ înlocuirea dintr-un raion cu alte forțe;
⁃ trecerea către înainte prin forțele aflate la contact;
⁃ trecerea către înapoi printr-o fâșie de apărare.

e) Înaintarea spre contact

⁃ pentru stabilirea legăturii cu inamicul;
⁃ mobilitate;
⁃ localizarea eficientă a inamicului;
⁃ tehnica marșului premergător;
⁃ tehnica de căutare atac.
Dispozitiv:
⁃ forțe de acoperire;
⁃ avangardă;
⁃ siguranța de flanc și ariengarda;
⁃ forțe principale.

f) Lupta de întâlnire
⁃ când o forță în mișcare, incomplet desfășurată pentru luptă, angajează
o forță inamică într-un moment și la loc neașteptat, ambele urmărind acțiuni
ofensive;
⁃ lipsa informațiilor despre inamic și timp scurt de analiză; succesul se
bazează pe decizia comandantului;
⁃ poate apărea la începutul războiului, pe timpul ofensivei în adâncime,
pe timpul urmăririi/contraatacului.

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

g) Joncțiune
⁃ contact între subunitățile separate;
⁃ are ca scop definitivarea încercuirii/învăluirii, sprijinirea ieșirii din
încercuire;
⁃ la întâlnirea dintre 2 grupări de manevră.
Procedee:
⁃ între 2 forțe - una staționează, a doua înaintează;
⁃ între 2 forțe care înaintează.

h) Retragerea
⁃ în scopul regrupări trupelor, scoaterii de sub lovituri;
⁃ se face doar la ordin, rapid și pe ascuns;
⁃ presupune ruperea contactului;
⁃ se poate realiza cu sprijin sau fără.

1.5.3. Operații de stabilitate și sprijin

⁃ aceste acțiuni se duc pe timp de pace, criză, război sau post-conflict;
⁃ nu vizează folosirea forței decât în legitimă apărare dau dacă forța nu
își poate îndeplini misiunea;
⁃ sunt cuprinse în planurile de operații strategice.
Principiile generale ale operațiilor de stabilitate și sprijin:
• sprijinul activ și continuu acordat de consiliul de Securitate;
• angajarea deplină a țărilor furnizoare de contingente militare;
• elaborarea unui mandat clar și tangibil;
• imparțialitatea și obiectivitatea;
• neutralizarea forței.
Principii operaționale:
• definirea clară a obiectivului;
• legitimitatea (ONU responsabil);
• unitatea de efort;
• perseverența;
• utilizarea forței în mod selectiv și discriminant (ROE);

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

 • siguranța;
• restricționarea;
• acțiunea decisivă pentru prevenirea escaladării;
• înțelegerea potențialului pentru consecințe nedorite ale acțiunilor
individuale și unităților mici;
• etalarea capacității de a folosi forța, intr-o manieră neamenințătoare;
• sprijin de la cât mai mulți oameni;
• transferul de putere către instituțiile civile;
Principii de cooperare:
• respectul;
• încredere reciprocă;
• cunoașterea partenerilor politici;
• promovarea consensului și cooperării;
• credibilitatea;
• transparența operațiilor.
Scop:
 îndeplinirea obiectivelor naționale;
 descurajarea și prevenirea războiului;
 reinstaurarea păcii;
 reducerea tensiunilor și rezolvarea crizelor;
 capturarea criminalilor de război;
 sprijinirea autorităților civile.
Tipologia operațiilor:
1. După cadrul participării pot fi:
⁃ în cadrul NATO;
⁃ în cadrul unor coaliții.
2. După organizația care acordă mandatul:
⁃ sub mandat ONU;
⁃ OSCE;
⁃ UE.
3. După natura acțiunii:
⁃ în sprijinul păcii;
⁃ în sprijinul operațiilor umanitare;
⁃ intervenție la dezastru;
⁃ căutare-salvare;
⁃ evacuarea combatanților;
⁃ sancțiuni și embargou.

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

Operatii de stabilitate:
⁃ acțiuni, activități și măsuri pregătite și desfășurate de Forțele Terestre
în afara granițelor naționale, acoperind toate operațiile externe altele decât războiul
unde scopul este realizarea unui mediu operațional stabil pentru pace, colaborare și
înțelegere.
Tipologie:
 Controlul armamentelor (tratate, convenții, acorduri);
 Combaterea terorismului;
 Operații antidrog;
 Asistență umanitară și civică;
 Evacuarea necombatanților;
 Asistență acordată unei națiuni;
 Impunerea de sancțiuni (ONU/OSCE);
 Demonstrația de forțe;
 Operații de pace: de menținere, impunere, prevenire a conflictului,
construcție și realizare a păcii.
Procedee:
⁃ la nivel tactic: observarea, patrularea, escorta, paza;
⁃ la nivel operativ și strategic: demonstrația de forțe, negociere
diplomatică, dezarmare.
Acțiuni in teatrele de operații:
⁃ patrularea, scotocirea unui raion;
⁃ cercetarea și organizarea posturilor de observare;
⁃ organizarea punctelor de control trafic;
⁃ misiuni umanitare;
⁃ escortare și protecție EOD, CIMIC;
⁃ antrenarea armatei locale.
Echipele de Instrucție Mobile: - pregătirea militarilor locali în arme și
specializări; cursuri mecanici conducători, reparare și reglare armament.
Echipele de Instrucție și Însoțire: - observarea acțiunilor locatarilor și
companiilor, a ofițerilor de stat major, instruirea lanțului de comandă,
monitorizarea securității.
Operații de sprijin:
⁃ ajutorul autorităților civile externe sau interne, când răspund la crize
sau există situații care le depășesc posibilitățile.
Operații de sprijin intern (OSI):
⁃ suplimentează eforturile organizațiilor locale;

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU

 ⁃ operații de salvare în caz de calamități, impunerea legii civile.
Asistență umanitară externă (AUE):
⁃ pentru îndepărtarea consecințelor dezastrelor naturale (durere, boală,
foame);
⁃ suplimentarea autorităților civile;
⁃ sunt pe termen scurt.

Copyright © 2018 by Răzvan MARCU