ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE „NICOLAE BĂLCESCU” SIBIU

GEOPOLITICĂ ȘI GEOSTRATEGIE
Modalități de proiectare a puterii pe plan internațional

Dima Mihaela-Alexandra (IO, I)

MAI 2019
 CUPRINS

1 INTRODUCERE ................................................................................................. 3
2 FACTORII CARE DETERMINĂ PUTEREA UNUI STAT .............................. 4
3 PUTEREA PE PLAN INTERNAȚIONAL ......................................................... 6
3.1 Caracterul dual al puterii .................................................................................. 7
3.2 Caracterul altruist al puterii în relatiile internationale ..................................... 7
3.3 Caracterul relațional al puterii .......................................................................... 8
3.4 Caracterul contextual........................................................................................ 8
4 Statele Unite ale Americii- singura superputere a lumii ...................................... 9
CONCLUZII ............................................................................................................ 10
BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................... 11

2
 1 INTRODUCERE

Sistemul internaţional modern este adesea datat începând cu Tratatul de la

Westphalia din 1648, care a stabilit principiile statelor suverane, ce continuă să
influenţeze sistemul internaţional și astăzi. Cheia acestui sistem o reprezintă
abilitatea unui stat sau a unor coaliţii să contrabalanseze puterea unui stat în aşa fel
încât acesta să nu poată alipi entităţi statale sau nestatale mai mici şi să creeze un
imperiu universal.
Acest sistem al contrabalasării puterii a conferit un rol important marilor
puteri cu capacităţi militare puternice, perspective şi interese globale şi
interancţionând intens unele cu altele. Structura reprezintă o balanţă de putere între
câteva dintre cele mai importante state care formau şi rupeau alianţe, purtau
războaie şi făceau pace, nepermiţând ca vreun stat să le cucerească pe celelalte.
Astfel, puterea, cu toate elementele sale, este atitudinea pe care o manifestă
statele în activităţile lor în lupta lor pentru hegemonie. În societatea modernă se
vorbește în general despre puterea unui stat, făcând referire atât la puterea
economică, cât și la puterea militară. Acele state care dețin cantități semnificative
de putere în sistemul internațional se clasifică în puteri mici, puteri medii, puteri
regionale, mari puteri sau superputeri, deși nu există un standard general acceptat
pentru ceea ce definește un stat puternic.
Alături de state, pe plan internațional regăsim și alți actori ce pot fi considerați
a fi puteri la nivel regional sau global. Astfel de entități pot include organizații
internaționale multilaterale, organizații de alianțe militare precum NATO,
corporații multinaționale precum Wal-Mart, organizații neguvernamentale precum
Biserica Romano-Catolică sau companii de tehnologie precum Facebook și Google.
Mulţi analişti care au avut teorii sau idei asupra acţiunilor de pe plan global şi
care au definit mediul internațional prin prisma puterii au enunţat acest concept
prin diferite elemente definitorii.
Puterea este adesea definită ca abilitatea de a determina un alt actor să facă
ceea ce altfel nu ar fi făcut, transpusă prin relaţia "Puterea lui A asupra lui B este
capacitatea lui A de a obţine ca B să facă ceva ce n-ar fi făcut fără intervenţia lui
A" 1, această definiţie aparținându-i lui Robert Dahl.
" Puterea – apreciază brazilianul José Nivaldo Junior-este unica modalitate
eficace cunoscută de societatea omenească aptă să-i asigure perpetuarea şi
supravieţuirea. În societatea concurenţială din ultimele şase milenii, puterea
reprezintă încununarea altor două mari aspiraţii ale fiinţei umane: bogăţia şi

1
Mica enciclopedie de politologie, Editura Ştiinţifică şi Encicopedică, Bucureşti, 1997, p.373
3
prestigiul. Bogăţia, prestigiul şi puterea străbat timpurile împreună. Unde se află
una dintre ele, vor apărea inevitabil şi celelalte două" 2.
Pentru domeniul nostru de studiu nu trebuie avut în vedere conceptul de putere
în vasta sa dimensiune, ci definiţia paradigmei puterii internaţionale. Astfel, puterea
internaţională este ideea conform căreia "exercitarea puterii de către unul sau mai
multe state (mari puteri, imperii) tinde în esenţă să îndeplinească în viaţa
internaţională un rol analog celui al statului în viaţa internă a societăţii" 3
Indiferent de modul în care este definit, factorul de putere este inseparabil de
noțiunea „mediul international” deoarece evolutiile care se înregistrează astăzi la
nivel global trebuie analizate în termeni de "putere": puternicii lumii ocupă pozițiile
permanente în Consiliul de Securitate, reușesc să coaguleze alte state în jurul lor,
promoveaza atitudini devenite reguli nescrise sau conduc (într-un domeniu sau
altul) procesul de globalizare.4

2 FACTORII CARE DETERMINĂ PUTEREA UNUI STAT

Puterea, concept esenţial şi omniprezent în analiza relaţiilor internaţionale,

este dificil de definit sau de măsurat, întrucât prezintă atât componente calitative,
cât şi cantitative.
Pentru a determina și compara puterea statelor, analiștii utilizează ierarhizarea
acestora după capacitatea ori resursele considerate necesare pentru a exercita
influenta asupra altora. Pentru un asemenea scop, potențialul de putere al statelor se
măsoară în factori multipli.
Potențialul de putere derivă din mai multe surse. Astfel, analizăm geografia și
populația unui stat, capacitățile industriale și resursele naturale care le susțin,
capacitățile militare și diplomația, voința populară și calitatea leadershipului,
organizarea internă a statului și strategiile create pentru atingerea obiectivelor
naționale.
-Geografia contribuie la determinarea puterii unui stat, dar există o dezbatere
permanentă asupra măsurii/ proporției contribuției acesteia. Totuși, geografia a fost,
este și va ramâne un element permanent prezent în luarea deciziilor politice,
militare, culturale si de altă natură.
-Populatia constituie o variabilă esențială în ecuația puterii. Aceasta constituie
o componentă semnificativă a puterii atât din punct de vedere cantitativ, cât mai
ales sub aspect calitativ. Astfel, o populaţie numeroasă nu presupune automat o
creştere a puterii statului respectiv în relaţiile sale cu celelalte state. Pe de altă
2
Nivaldo Junior J. ,Puterea.Istorie şi Marketing, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 24
3
Mica Enciclipedie de politologie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 375
4
Online: http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/PUTEREA-STATULUI-PE-PLAN-INTER2024519.php,
accesat la 02.05.2019
4
parte, o populaţie redusă numeric, dar pregătită şi cu un grad ridicat de educaţie,
poate conferi statului său o poziţie politcă avantajoasă în relaţiile de putere de la
nivel global. Mai mult, o populaţie instruită presupune şi o societate civilă ce poate
avea un cuvânt greu de spus în problemele de drept internaţional.
-Resursele naturale devin în anumite momente ale istoriei o miză pentru
declanșarea concurenței, conflictelor sau aranjamentelor de cooperare. Esențialul în
materie de resurse este competiția pentru resurse rare, de mare valoare pentru
funcționarea economiei de piață. Acestea sunt importante din patru puncte de
vedere.
- posesia: în mod evident, un actor care deține extinse cantități de resurse este
într-o poziție potențial avantajoasă în comparație cu un actor care deține puține
resurse sau chiar deloc; în ecuația puterii unui stat, resursele deținute sau obținute
prin import capătă o anumită valoare în funcție de structurile tehnico-economice și
de nivelul de management practicat;
- exploatarea: în ceea ce priveste exploatarea resurselor, există situații în care
statele nu pot acționa în consecință datorită zonelor în care sunt localizate -
neospitaliere din punct de vedere climateric sau al terenului (Siberia);
- controlul: controlul resurselor contribuie la constituirea puterii actorului doar
atunci când acestea nu sunt exploatate de alții;
- utilizarea: utilizarea resurselor este și ea importantă pentru că dacă un actor
nu-și poate folosi resursele în scopuri proprii, atunci acestea contribuie într-o mai
mică măsură la constituirea și exercitarea puterii unui anumit stat; utilizarea
constituie o funcție a dezvoltării nivelului economic și industrial al actorului.
-Capacitățile militare reprezintă un element important pentru potențialul de
putere al unei națiuni. De fapt, unii analiști ai rolului puterii în afacerile
internaționale sunt de părere că aceste capacități militare constituie, de fapt,
singurul și adevaratul determinant al puterii unui stat. Aceasta perspectivă asupra
lucrurilor este una extrem de îngustă si poate fi legitimă în perioada de război, dar
este foarte restrictivă în perioada de pace.
-Voința/voința politică. Indiferent de cantitatea și de calitatea elementelor
tangibile ale puterii, absența voinței de a utiliza aceste elemente le reduce la o
existență fără scop. Este dificil, daca nu chiar imposibil de măsurat voința. Ea nu
poate fi apreciată cantitativ, poate fi doar estimată. Voința se poate referi ori la
intenția decidenților politici de a atinge un anumit obiectiv, ori la disponibilitatea
populației de a susține o anumită decizie politică.
-Conducerea/leadershipul este cheia utilizării eficiente a celorlalte determinări
ale puterii. În vreme de pace și prosperitate, decidenții preferă adesea să împartă
conducerea cu alte segmente sau măcar să lase această impresie - mentinând
ficțiunea "participării populare" la actul decizional. Pe de altă parte, în timpul
perioadelor de criză militară și economică, administratorii puterii/actorii interni
5
optează pentru o formă mai centralizată a conducerii. Acest fenomen apare atât în
societățile democratice, cât și în cele cu un regim autoritar.
-Diplomaia. Prabușirea Zidului Berlinului și colapsul Uniunii Sovietice au fost
doar doi dintre factorii care au determinat schimbările profunde petrecute nu numai
la nivel continental, dar și mondial. A trebuit ca statele să-și remodeleze din mers
politicile și, în primul rând, politicile externe, pentru a face față realității mobile,
caracterizate prin expansiunea transfrontalieră a bunurilor, serviciilor, lichidităților,
tehnologiei, ideilor, informațiilor, culturii și, nu în ultimul rând, a oamenilor. Acest
fapt constituie un semnal că, pentru a fi prinse în circuitul global, statele, în
promovarea politicii lor externe, trebuie să acorde atenție deosebită și altor
probleme în afara celor analizate la nivel macro. Politica externa trebuie să aibă în
vedere Individul, nu doar Națiunea.
- Organizarea interă este și ea un factor constituent al puterii. Un actor a cărui
organizare internă este rigidă sau care face o discriminare fățisă între membrii
societății permitând doar unora, puțini, obținerea de recompense, determină o
atitudine ostilă din partea populației, ceea ce face ca leadershipul să se concentreze
asupra problemelor interne mai mult decât este necesar în condiții normale.
Fragmentarea politică internă reduce stabilitatea politică a statului și nimeni nu este
interesat să conlucreze sau să se alieze cu un stat care nu-și poate limpezi, într-un
fel sau altul, dar în limite democratice, tulburările domestice.5

3 PUTEREA PE PLAN INTERNAȚIONAL

Analiza evoluției situațiilor internaționale și a relațiilor dintre state de-a lungul

istoriei a constituit la un moment dat un nou teren de studiu al științelor sociale,
care a fost materializat în teoriei relațiilor internaționale. Relațiile de putere dintre
state au constituit obiectul de studiu al acestei noi teorii. Indiferent de orientare,
teoria relațiilor internațio- nale pleacă de la următoarele teze:
- statele reprezintă actorii politicii mondiale;
- comportamentul marilor puteri este influențat în principal de mediul extern și
mai puțin de cel in- tern;
- statele se află într-o competiție continuă pentru putere.6
Puterea este unul dintre conceptele cheie ale relaţiilor internaţionale, în jurul
căruia s-au conturat numeroase definiţii şi accepţiuni, lupta pentru obținerea
acesteia este unul din mecanismele care au dus la evoluția civilizației umane.

5
Ibidem.
6
Filip A., Teoria relațiilor internaționale. Puterea maritimă la început de secol XXI, Editura Sitch, Craiova, 2014,
p. 19
6
 Aceasta are anumite caracteristici care o diferentiaza de alte forme de putere
care se manifesta în domeniul politic si social. Între acestea se afla caracterul dual,
caracterul altruist, cel relational si cel contextual.

Figura 1. Componentele puterii

3.1 Caracterul dual al puterii

În relațiile internaționale, puterea are un caracter dual: reprezintă un mijloc
prin care se dorește atingerea unui scop și, totodată, reprezintă un scop în sine.
Puterea ca scop înseamnă deținerea cât mai multor resurse militare, economice,
tehnologice, diplomatice etc., adică un potențial de putere cât mai mare. Puterea ca
mijloc de atingere a unui scop, reprezintă utilizarea efectivă a acestor resurse pentru
obtinerea rezultatului dorit.
3.2 Caracterul altruist al puterii în relatiile internationale
Sistemul internațional de state este anarhic, dar nu haotic, irațional, iar
structura mondială de putere nu este amorfă și neutră. Dimpotrivă, este o structură
ierarhizată, hegemonică, cu un centru dezvoltat la nivelul căruia se concentrează
decizia și care are relatii asimetrice cu restul sistemului. Istoria confirmă faptul că
7
sistemul relațiilor internaționale a funcționat întotdeauna ca o structură hegemonică
de putere, sau a tins către una de acest gen. Cele mai stabile perioade din istoria
modernă a relațiilor internaționale au fost acelea în care hegemonia nu era pusă în
discuție. A fost cazul Războiului Rece, cu structura sa hegemonică bipolară sau
începutul secolului curent cu hiperputerea americană. Dimpotrivă, cele mai
instabile si sângeroase perioade au fost cele în care hegemonia a putut fi pusă în
discuție, spre exemplu, de Franța Napoleoniană, de Germania Wilhelmiană,
Japonia Imperială sau de Germania nazistă.7
3.3 Caracterul relațional al puterii
Precum în orice comunitate și în sistemul internațional de state, puterea este
un ingredient al relațiilor dintre părțile componente ale sistemului, adică dintre
state. Puterea unui stat este relevanta numai daca ea îsi găsește utilitatea în relațiile
cu celelalte state. Apelând la același exemplu, puterea SUA nu a produs nici un
efect înainte ca americanii să se fi implicat în conflict, adică să stabilească un
anumit gen de relații cu părțile beligerante, de alianță cu unii sau conflictuale cu
alții.
În general, manifestările de putere nu sunt bidirecționale, ci produc efecte dinspre
cel puternic spre cel slab. Un actor puternic poate forța sau influența un actor mai
puțin puternic să-și schimbe politica, iar acest actor mai puțin puternic poate, la
rândul său, să forțeze un actor slab să-și schimbe obiectivele.
3.4 Caracterul contextual
Pe lânga caracterul relațional, puterea are și un puternic caracter contextual,
întrucât se manifestă diferit în situații diferite. Aspectul relațional simplu al puterii
este complicat la infinit de caracterul contextual al manifestării puterii. Deținerea
unei puteri militare sau economice superioare este adeseori insuficientă. Spre
exemplu, tehnologia militară ultramodernă pe care o stapânește SUA nu i-a
împiedicat pe teroriștii lui Ossama bin Laden să execute atentatele din 11
septembrie 2001. Pentru a gestioa pericolul terorist, Washington-ul a trebuit să
implice alianțele și să folosească capacitatea diplomatică pentru a constitui o
coaliție internațională de luptă împotriva terorismului.
Același aspect contextual face să nu existe o relație de proporționalitate între
puterea potențială și puterea manifestată ca efecte. Puterea potențială a unui stat,
oricât de mare ar fi ea, se poate dovedi incapabilă să obtină rezultatul dorit. De
exemplu, America nu a putut îndeparta regimul lui Fidel Castro din Cuba aflata la
100 de mile de țărmul său, dar a câstigat Razboiul Rece într-o competiție cu
Uniunea Sovietică, incomparabil mai puternică decât Cuba, în termeni de putere
potențială.

7
Online: http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/Puterea-in-Relatiile-Internati43173.php
8
4 Statele Unite ale Americii- singura superputere a lumii

Evenimentele din ultimul deceniu al secolului XX au propulsat SUA într-o

poziție singulară pe glob, cea de unică superputere a lumii. Un stat care ocupă, prin
suprafață locul 4 și prin populație locul 3 pe glo, deține cel mai mare PIB din lume
(în jur de 11000 mld. dolari), adică este prima putere economică mondiala(circa o
treime din PIB-ul planetei). Deși reprezintă mai puțin de 5% din populația
mondială, americanii de astăzi consumă ¼ din resursele planetei, alcătuind cea mai
importanta piață de desfacere a globului. Moneda natională, dolarul, rămâne în
ciuda concurenței euro-ului,yen-ului și yuan-ului principala valută de schimb în
lume. În decursul unui singur secol, America s-a transformat și a fost transformată
de către dinamica internațională ,dintr-o țară relativ izolată în emisfera vestică într-
o putere de o bogăție și forță de dominație fără precedent în istoria omenirii.8
În SUA, relația dintre liderii politici, structurile militare, corporațiilor și
marilor instituții financiare a fost mult mai strânsă decât în majoritatea țărilor
democratice cu economii capitaliste.9 Astfel, SUA este prima putere industrială și,
totodată, principala putere militara a lumii. Nu numai în termeni cantitativi și
calitativi aplicați forțelor armate, ci, mai ales, prin capacitatea de intervenție în
orice punct al globului sau de a controla, grație rețelei de baze militare externe,
principalele rute intercontinentale. Din punct de vedere informațional și tehnologic,
SUA dispune de cea mai sofisticată rețea de sateliți de observații și comunicații.
SUA este și singura țar capabilă să folosească cel mai subtil instrument de putere,
influențarea comportamentului socio-politic și cultural prin exportul propriului mod
de viață și al propriilor valori morale.Difuzarea acestor valori universale a devenit
baza ideologică a naționalismului American și condiționarea morală a tuturor
intervențiilor extreme ale statului.
În urma celor prezentate, putem afirma că Statele Unite ale Americii se
poziționează în vârful aisbergului pe scena internațională.
În secolul XXI, fără îndoială se vor observa unele schimbări în echilibrul
global al puterii. Unele națiuni (China, India, Brazilia) pot deveni semnificativ mai
puternice, iar altele (Rusia, Japonia, Europa de Vest și poate chiar SUA) ar putea
pierde o parte din puterea lor.

8
Online:https://www.academia.edu/4865123/STATELE_UNITE_ALE_AMERICII_-
singura_superputere_a_lumii?auto=download
9
Online: http://www.historydiscussion.net/world-history/how-usa-became-the-only-super-power-of-the-world/850
9
 CONCLUZII

În secolul XXI, societatea trece printr-o transformare critică, cu națiuni ce se

confruntă cu probleme politice și socio-economice serioase. Provocările sunt prin
natura lor globale și afectează politicile multor țări. O tendință predominantă în
contextul global de astăzi este preocuparea statelor individuale asupra puterii și
influenței lor. Acest lucru se observă în mod semnificativ în cadrul tensiunilor
geopolitice în creștere, precum și a difuzării puterii printre actorii globali.
Lupta pentru putere rămâne esenţa politicii internaţionale, iar statele îşi
urmăresc atingerea propriilor interese prin utilizarea oricăror mijloace, inclusiv
militare. De asemenea, este tot mai evident faptul că economia devine una dintre
sursele esenţiale ale puterii, deoarece produce mijloacele necesare materializării
acesteia. Puterea tehnologico-informaţională va predomina în contextul unui
conflict armat al viitorului şi va deveni un real multiplicator al puterii unui stat sau
al unei organizații internaționale. Deși la nivel global sunt multe state care își
anunță treptat hegemonia la nivel regional, SUA vor continua să fie puterea
politico-economico-militară predominantă a acestui început de secol, mizând pe
permanenta dezvoltare a industriei sale de armament şi pe o sporire tot mai
accelerată a bugetului său militar, pentru a descuraja potenţialii rivali. Dominanţa
SUA rămâne, încă, o condiţie a stabilităţii şi securităţii în lumea de azi.

10
 BIBLIOGRAFIE

1. Filip A.,”Teoria relațiilor internaționale. Puterea maritimă la început de

secol XXI” , Editura Sitch, Craiova, 2014.
2. ***, Mica “Enciclipedie de politologie” , Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1977.
3. Nivaldo Junior J.,”Puterea.Istorie şi Marketing” , Editura Economică,
Bucureşti, 2001.
4.https://www.academia.edu/4865123/STATELE_UNITE_ALE_AMERICII
_-singura_superputere_a_lumii?auto=download, accesat la 02.05.2019.
5. http://www.historydiscussion.net/world-history/how-usa-became-the-only-
super-power-of-the-world/850, accesat la 02.05.2019
6.http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/Puterea-in-Relatiile-
Internati43173.php, accesat la 02.05.2019
7.http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/PUTEREA-STATULUI-PE-
PLAN-INTER2024519.php, accesat la 02.05.2019

11