Regula 55 Dacă folosirea artei medicale corespunde scopului pietăţii Răspuns I Fiecare artă ne-a fost dată de Dumnezeu ca ajutor pentru natura noastră slabă. Spre exemplu: agricultura ne-a fost dată întrucît cele ce cresc de la sine din pămînt nu sînt îndeajuns pentru satisfacerea nevoilor noastre ; apoi, arta ţesutului, fiindcă purtarea îmbrăcămintei este necesară şi pentru bună-cuviinţă şi pentru apărarea de influenţa dăunătoare a aerului; şi arhitectura (zidăria) la fel, şi tot astfel şi arta medicală 308 Deoarece corpul nostru, din cauza slăbiciunii lui, este supus la diferite influenţe păgubitoare, parte venind din afară, parte născute dinlăuntru, prin mîncăruri, şi suferă, cînd din cauza abundenţei, cînd din lipsă, de aceea ni s-a dat de către Dumnezeu, conducătorul vieţii noastre întregi, arta medicală, ca un model pentru vindecarea sufletului, pentru ca prin ea să se taie ceea ce este de prisos şi să se adauge ceea ce este de nevoie. Căci, precum n-am fi avut nevoie de inventarea şi munca agriculturii, dacă am fi rămas în paradisul desfătării, la fel n-am avea nevoie de nici un ajutor medical pentru înlăturarea durerilor, dacă am fi rămas liberi de orice durere, aşa cum ne era dat după creare, înainte- de cădere. Dar, aşa cum, după ce am fost izgoniţi în acest loc, şi am auzit cuvintele : «în sudoarea feţei tale îţi vei mînca plinea ta» 339, după lungă experienţă şi osteneală în lucrarea pămîntului, am deprins arta- agriculturii spre micşorarea suferinţelor (rezultate) din acest blestem, fiindcă Dumnezeu ne-a dat cunoaşterea şi priceperea acestei arte, la fel,, fiindcă am primit porunca întoarcerii iarăşi în pămînt, din care am fost luaţi, şi fiindcă am fost uniţi cu carnea cea pătimitoare, care din cauza păcatului a fost condamnată la pieire şi pentru aceasta este supusă acestor boli, (de aceea) ni s-a dat şi ajutorul artei medicale, care ajută, atît cît se poate, pe bolnavi. II Căci ierburile care sînt potrivite pentru fiecare boală n-au răsărit din pămînt aşa la întîmplare, ci s-au produs în mod cert prin voinţa Creatorului, ca să ne fie nouă de folos. De aceea puterile naturale ce se află în rădăcini şi flori, sau în frunze sau în fructe sau în sucuri,, şi toate cîte din metale şi din mare s-au găsit priincioase pentru folosul corpului, toate sînt asemenea acelora pe care le-am descoperit ca să mîncăm şi să bem. însă ceea ce s-a inventat pe deasupra, fără. să fie nevoie şi este rod al curiozităţii şi pretinde multă ocupaţie şi ne ţine îndreptată spre grija cărnii aproape toată viaţa, (de aşa ceva) creştinii trebuie să se ferească ; iar de arta medicală, dacă ar fi cîndva necesară, trebuie să se îngrijească s-o folosească în aşa fel încît să nu-i atribuie ei atît cauza sănătăţii cît şi a bolii, ci să primească folosirea binefacerilor ei ca rînduită spre mărirea lui Dumnezeu şi ca un model al îngrijirii sufletelor. în ce priveşte ajutoarele artei medicale, să nu ne punem toată nădejdea pentru uşurarea durerilor numai în această artă, ci să ştim că Domnul sau nu va lăsa să fim încercaţi mai mult decît putem suporta, sau, ca atunci cînd cîteodată pregătea tină şi ungea pe bolnavi şi le poruncea să se spele în Siloam, sau ca altădată cînd se mărginea la simplă voinţa Lui, spunînd : «Voiesc, fii curăţit», iar pe unii îi lăsa să lupte cu suferinţele, spre a-i face mai probaţi prin ispitire ; la fel se întîmplă şi cu noi : cîteodată ne ajută în mod nevăzut şi în ascuns, cînd socoteşte că aceasta este în folosul sufletelor noastre, iar altădată socoteşte de cuviinţă să întrebuinţeze şi mijloace materiale pentru bolile noastre, (astfel) ca prin amînarea vindecării să ne facă mai puternică şi mai constantă amintirea binefacerii sau, încă, precum am spus, să ne dea un model de imitat pentru îngrijirea sufletului. Căci precum în privinţa corpului este necesară fie îndepărtarea a ceea ce este străin, fie adăugarea a ceea ce este nevoie, la fel şi în pri- vinţa sufletului nostru, este necesar să îndepărtăm ceea ce este străin şi să primim ceea ce este potrivit cu natura noastră. Pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om drept şi pe noi ne-a creat spre fapte bune, ca întru ele să umblăm. III Şi, desigur, aşa cum în cazul artei medicale, pentru vindecarea trupului, suportăm operaţii, cauterizări şi bem medicamente amare, la fel şi pentru vindecarea sufletului trebuie să suportăm tăietura cuvintelor de mustrare şi medicamentele cele amare ale epitimiilor. Aceasta o spune şi cuvîntul profetic celor care nu s-au îndreptat, mustrîndu-i : «Oare nu mai există balsam în Galaad ? Ori nu mai este nici un medic acolo? De ce nu se ridică vindecare pentru fiica poporului Meu»?. Şi faptul că vindecarea bolilor învechite se obţine prin tratamente diferite şi dureroase aplicate timp îndelungat, aceasta constituie un indiciu că şi păcatele sufletului trebuie să le îndreptăm prin rugăciune stăruitoare, prin căinţă îndelungată şi printr-o disciplină aspră, pe care şi Scriptura ne-o arată ca suficientă pentru însănătoşire. Aşadar, pentru faptul că unii nu întrebuinţează în mod cinstit arta medicală, nu se cade să fugim de orice folos pe care ea ni-1 poate aduce. Căci dacă cîţiva neînfrînaţi în plăceri se folosesc de arta fiertului, a coptului sau a ţesutului pentru iscodirea deliciilor, trecînd peste limitele necesităţii, nu înseamnă că trebuie să condamnăm toate artele la un loc, ci, dimpotrivă, prin întrebuinţarea dreaptă a lor, să mustrăm ceea ce s-a corupt de către aceia. Tot aşa şi în privinţa artei medicale, nu este drept ca din cauza unei rele întrebuinţări, să denigrăm darul lui Dumnezeu. Căci (dacă) pe de o parte este lucru nesocotit să-şi pună cineva toată nădejdea de însănătoşire a lui (numai) în mîinile doctorilor, cum vedem (că fac) unii dintre nefericiţii suferinzi, care nu se dau în lături să-i numească pe doctori chiar mîntuitori, pe de altă parte este încăpăţî- nare să fugi complet de orice folos din cele pe care le poate aduce medicina. Dar precum Iezechia n-a socotit şirul de smochine (pus pe rănile lui) drept cauza principală a însănătoşirii lui şi nici n-a atribuit acestuia vindecarea corpului său, ci spre preamărirea lui Dumnezeu a adăugat şi mulţumire pentru crearea smochinilor, la fel şi noi, cînd pri- mim plăgi de la Dumnezeu, Cel care conduce cu dreptate şi înţelepciune viaţa noastră, îl rugăm întîi să (ne facă să) cunoaştem cauza pentru care ne loveşte cu încercări, şi apoi să ne scape de suferinţe şi să ne dea răbdare, în aşa fel încît odată cu încercarea (la care sîntem supuşi) să ne dea şi puterea ca s-o putem suporta. IV Darul vindecării care ni se dă fie prin vin şi untdelemn, ca în cazul celui căzut între tîlhari, fie prin smochine, ca în cazul lui Iezechia, îl primim cu recunoştinţă. Şi nu vom face nici o deosebire, fie că purtarea de grijă a lui Dumnezeu se face în mod nevăzut, fie că se face pflntr-unul din mijloacele materiale, care adesea ne conduc mai eficace la cunoaşterea harului (ce vine) de la Domnul. Dar fiindcă adesea ne îmbolnăvim pentru pedepsirea noastră, sîntem condamnaţi să suportăm o vindecare dureroasă şi grea ca parte a pedepsei. Aşadar, raţiunea sănătoasă ne învaţă să nu fugim nici de operaţii, nici de caute- rizări, nici de suferinţele pe care le provoacă medicamentele tari şi dureroase, nici de postiri, nici de regim aspru, nici de abţineri de la lucruri vătămătoare ; şi toate acestea, o repet, ca să se salveze scopul folosului sufletesc, aşa încît, avîndu-1 pe acesta ca model să se înveţe grija de sine însuşi. Există însă pericolul de a cădea în concepţia rătăcită că pentru orice boală este nevoie de ajutoarele medicinii. Căci nu toate bolile ne vin de la natură sau de la o dietă greşită sau din alte cauze corporale, pentru care vedem că medicina este cîteodată de folos, fiindcă adesea bolile sînt pedepse pentru păcatele noastre, venite (asupra noastră) pentru întoarcere. Căci Scriptura spune : «Pe cine iubeşte Domnul, pe acela îl ceartă»; şi : «Pentru aceasta mulţi sînt slabi şi bolnavi între voi şi mulţi mor, căci dacă ne-am judeca pe noi înşine, (atunci) n-am mai fi judecaţi. Fiind însă judecaţi de Domnul, sîntem pedepsiţi, ca să nu fim osîndiţi împreună cu lumea». Aşadar, cei de felul acesta, cînd vor cunoaşte greşelile lor, fiind liniştiţi şi uitînd de; ajutoarele medicale, trebuie să îndure cele trimise asupra lor, dupăi exemplul celui care a zis : «îndura- voi mînia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui», şi să dea dovadă de îndreptare, prin aceea că fac roade vrednice de căinţă şi să-şi aducă aminte de Domnul, Care spune : «lată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău». Dar bolile mai provin cîteodată şi la cererea celui rău, cînd Stăpînul cel iubitor de oameni pune la luptă ea un împotrivitor al acestuia pe un mare luptător şi dărîmă trufia lui prin răbdarea la cea mai înaltă treaptă a servilor Săi, ceea ce ştim că s- a întîmplat în cazul lui Iov. Sau ca exemplu pentru cei nerăbdători se aduc, de către Dumnezeu, (unii) care pot să suporte pînă la moarte, ca în cazul lui Lazăr care, acoperit de astfel de bube, aşa cum se arată în Scriptură, niciodată n-a cerut ceva de la cel bogat şi nici nu s-a arătat nemulţumit din cauza stării lui ; de aceea a şi obţinut odihna în sînurile lui Avraam, ca unul ce primise cele rele în viaţa lui. Dar mai aflăm şi altă cauză pentru care se întîmplă bolile la sfinţi, ca în cazul Apostolului. Căci, ca să nu se pară că trece peste limitele naturii omeneşti şi ca să nu creadă cineva că el ar fi înzestrat de la natură cu ceva în plus (lucru pe care l-au făcut unii licaonieni, care i-au adus cununi şi lauri), era bolnav necontenit, ca să arate că natura lui era cu adevărat omenească. V Aşadar, ce cîştig pot să aibă de la medicină oamenii de acest fel ? Nu este mai degrabă un pericol (pentru ei), ca unii care s-au abătut de la învăţătura cea dreaptă ca să se îngrijească de corp ? însă aceia care s-au îmbolnăvit dintr-o dietă rea, trebuie să se folosească de vindecarea corpului ca de un model şi exemplu pentru îngrijirea sufletului, precum s-a spus mai înainte. Căci abţinerea de la cele păgubitoare, (cerută) de raţiunea medicală, ne este şi nouă folositoare, (ca şi) alegerea celor folositoare şi păzirea poruncilor (ei). Chiar şi trecerea corpului de la boală la sănătate să ne fie o mîngîiere (încurajare), ca să nu ne decepţionăm în privinţa sufletului, ca şi cum nu s-ar mai putea întoarce prin căinţă de la păcate la integritatea sa proprie. Aşadar, nici nu trebuie să fugim cu total de această artă, nici nu trebuie să ne punem toată nădejdea în ea. Ci precum folosim agricultura, dar roadele le cerem de la Dumnezeu, şi precum cîrma o încredinţăm conducătorului, dar pentru salvarea din mare ne rugăm lui Dumnezeu, la fel şi cînd chemăm pe medic, dacă ar fi nevoie, să nu părăsim nădejdea în Dumnezeu. Dar mie mi se pare că această artă contribuie mult şi la înfrînare. Căci eu văd că ea suprimă desfătările, dispreţuieşte săturarea (peste măsură) şi înlătură ca nepriitoare varietatea bucatelor dietei şi abundenţa netrebuitoare a condimentelor şi în general ea numeşte sobrietatea ca maică a sănătăţii, încît şi în această privinţă îndrumările ei ne sînt folositoare. Aşadar, fie că ne-am folosi cîndva de recomandările medicinei, fie că le-am respinge pentru vreunul din motivele arătate mai înainte, să se păstreze totdeauna scopul de a plăcea lui Dumnezeu, să se poarte grijă de folosul sufletului şi să se împlinească porunca Apostolului, care spune : «Deci, ori de mîncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre mărirea lui Dumnezeu sa le faceţi».