CONCEPȚIA CREȘTINĂ DESPRE TRANSPLANT

Revoluția materialist-transumanistă (cu toate dilemele bioetice

generate de ea) nu reprezintă doar ultima mare provocare a lumii
postmoderne, tehnologizată până a devenit chiar împotriva firii și vieții,
ci și cea mai vicleană uneltire diavolească de proporții globale care
tinde să infecteze (și să „reseteze”) aproape toate valorile și domeniile
vieții noastre personale și sociale omenești: credința, familia, națiunea,
educația, alimentația, medicina, economia și politica.
Biserica lui Hristos, Biserica Ortodoxă, având și vocația/datoria
profetică a îndrumării și păstoririi credincioșilor ei 1, trebuie să ofere
din timp răspunsuri clare la întrebările reale și corecte ale omului
sufocat de agresiva propagandă anticreștină și antiumană susținută
intens de cercuri de putere globalistă și să nu se lase intimidată de ele
în mărturisirea Adevărului 2. De dragul unui rai pământesc iluzoriu și

1
Biserica, prin păstorii și slujitorii ei, trebuie să arate mereu lumii busola morală și
spirituală, mustrând la nevoie, cu curaj, demnitate și fermitate, pe dregătorii vremelnici care
direcționează greșit poporul spre moarte (trupească și sufletească) și demascându-le viclenia
și rătăcirea de la adevăr.
2
Duhul Sfânt a grăit mereu prin Proorocii Vechiului și Noului Testament când ei aveau să
comunice înștiințări dumnezeiești mai sigure și mai binefăcătoare oamenilor decât toate
prognozele și studiile științifice. Glasul Proorocilor și al Sfinților Părinți are și astăzi
autoritate divină, nu doar prin chemarea oamenilor la pocăință, ci și prin demascarea
preventivă a planurilor diavolești și omenești generatoare de mult rău în lume. De aceea
trebuie cercetate și urmate cu multă grijă profețiile și sfaturile Sfinților referitoare la

1
trecător, chiar dacă se vrea a fi prelungit prin tehnologie cât mai mult,
creștinul nu trebuie să se lase vrăjit de lozincile amăgitoare cu care
vrăjmașii (văzuți și nevăzuți ai) Adevărului vor să-i fure și viața
veșnică în Dumnezeu, nu doar pe cea vremelnică în natură...
Evident, nici problema transplantului de organe la oameni nu
poate fi abordată superficial, sub presiunea propagandei mediatice
agresiv-hipnotice a ideologiei materialist-transumaniste sau a unor
urgențe medicale punctuale care necesită o rezolvare grabnică. Chiar
dacă tehnologia poate permite o anume intruziune în natura și
biologia omului, totuși nu ne putem permite să facem orice,
deoarece există limitări biologice, bioetice, juridice și teologice de
care trebuie să ținem seama, dacă vrem să ne împlinim în credința
creștină și să ne mântuim prin unirea iubitor-sacramentală cu
Creatorul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Expun în
continuare câteva considerații teologice și medicale referitoare la acest
subiect.

1. Viața umană este sacră și este rodul lucrării creatoare a

Dumnezeului celui Viu, Sfânt și Iubitor care a imprimat chipul Său
nemuritor în fiecare om. Viața nu este doar o mișcare a electronilor,
atomilor și ionilor organizați în molecule, celule și țesuturi într-o formă

„vremurile din urmă” pe care le traversăm noi acum, manifestând trezvie, cumpătare și
realism, înțelepciune și curaj, nu disperare sau delăsare fatalistă.

2
uluitor de complexă și de specific diferențiată 3, ci este dată de
prezența 4 Duhul Sfânt Dătător de viață, de înțelepciune și de iubire
care le ține pe toate într-o simfonie inefabilă, la toate nivelurile
(biochimic, celular, tisular, neuro-endocrin, psihologic și duhovnicesc).
Este adevărat că viața trupului trebuie prețuită și respectată în mod
deosebit, dar ea nu este ultima realitate 5, ci ea trebuie
integrată/armonizată în viața sufletului unit cu Dumnezeu spre
dobândirea vieții veșnice și fericite întru El. În corpul uman există cea
mai mare concentrare de rațiune/inteligență plasticizată în minunatele
structuri și relații, a căror diversitate, complexitate, stabilitate,
conectivitate și sincronicitate depășesc înțelegerea omenească 6. De
aceea, trupul nu poate fi văzut și tratat în mod mecanicist-
reducționist doar ca un automat biologic format din piese
interconectate și reparabile în mod izolat una de cealaltă; el este un

3
Sub pretenția științei „atotputernice” reducționiste, propaganda ideologică ateist-
materialistă injectează minciuni care hulesc nu doar pe Dumnezeu, Biserica și concepția
creștin-ortodoxă despre Dumnezeu, ci și omul (ca ființă transcendentă), viața și natura
înconjurătoare, care nu ar avea transparență spirituală, sacralitate internă (fiind creația lui
Dumnezeu ținută în existență de energiile divine necreate) și un sens euharistic și eshatologic
în Logosul divin.
4
„Luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de
viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” – Facere 2, 7.
5
Promisiunile utopice ale transumanismului privind o viitoare epocă perfectă, lipsită de orice
limitare și suferinţă provocate de imperfecțiunile noastre corporale și mentale ar trebui
privite nu doar cu o pronunţată notă de scepticism, ci și cu teamă, deoarece nu putem uita
faptul că în secolul XX omenirea a întâlnit și alte proiecte politice cu același caracter
mesianic, universalist-utopic (fascism, comunism) ce şi-au dovedit în timp caracterul nihilist
și criminal.
6
Există apofatism nu doar în cunoașterea lui Dumnezeu, ci și în cunoașterea creației Lui,

3
întreg bine coordonat de sufletul care-l ține în viață și-n armonie 7.
Pentru că datorită sufletului nemuritor (creat de Dumnezeu odată cu
trupul și orientat în mod natural cu fața spre El) și negrăitei
legături/potriviri dintre suflet și trup, pe care Duhul Sfânt o
coordonează în mod natural de la cel mai intim început și până la cel
mai înalt grad de desăvârșire în Dumnezeu, ființa umană are o
demnitate infinit superioară/transcendentă lumii materiale, iar
sănătatea reprezintă starea ei naturală/firească de viață, armonie și
bunăstare sufletească și trupească în Dumnezeu (potrivit legilor Lui).
2. Noi, creștinii, nu trebuie să uităm că o faptă (inclusiv
medicală, terapeutică) este bună atunci când toate componentele ei
sunt bune și, deci, sunt potrivite firii 8, restaurând în omul bolnav
armonia sufletului și a trupului (ca făptură creată de Dumnezeu după
chipul Său ca să trăiască veșnic în comuniune cu El, cu semenii și cu
îngerii), fără să se profite de neștiința altora și fără să se provoace
efecte secundare 9 (daune colaterale) mai grave decât boala în sine care

mai ales a omului.

7
Numai antropologia creștin-ortodoxă pune în lumină această minunată și simfonică
alcătuire a omului, descriptibilă științific într-o oarecare măsură, dar și inefabilă în originea,
dezvoltarea și finalitatea ei.
8
Uneori, investigațiile medicale sau intervențiile chirurgicale modifică pentru scurtă vreme
comportamentul natural al organismului, dar ținta și calea procesului terapeutic sunt tocmai
revenirea la ritmul/metabolismul biologic natural care este potrivit la modul optim stării de
sănătate și frumusețe a firii umane.
9
Nu este adevărat că „scopul scuză mijloacele” și nici că viața trupească trebuie prelungită
cu orice chip (dar nici neglijată în mod fatalist), ci trebuie respectată voia, pronia părintească
și lucrarea dătătoare de viață a lui Dumnezeu, care are ascunsă și în încercarea bolii omului
pedagogia Sa adesea nepătrunsă de mintea noastră.

4
trebuia tratată. Știința medicală nu trebuie să prelungească viața
trupească a omului cu orice preț (călcând pe cadavre, la propriu chiar,
disprețuind lucrarea creatoare a lui Dumnezeu și încălcând dreptul la
viață și demnitatea, eterne, ale altor semeni), ci trebuie să urmărească
întâi de toate prevenirea bolilor (sufletești și trupești), eliminarea
cauzelor bolilor și apoi ameliorarea suferințelor și vindecarea bolilor,
respectând legile naturii „bune foarte” (care sunt poruncile lui
Dumnezeu imprimate în creație) și normele creștine 10 de bioetică.
Transplantul are mai toate componentele forțate, imorale și chiar
antinaturale, cea mai fioroasă fiind „vânătoarea” și rezervarea urgentă a
„donatorului” cu maximă compatibilitate (aici se învârt banii cei mai
negri care schimbă prioritățile „clienților”/primitorilor în listele de
așteptare). Iar fără o tehnologie medicală avansată (imense baze de date
medicale și sisteme expert cu inteligență artificială conectate prin
internetul lucrurilor), căutarea în timp util a „donatorului” și
transplantul sunt imposibil de realizat.
3. Dumnezeu, ca un Atotînțelept Creator dătător de viață,
Mântuitor și Părinte iubitor al tuturor, îngăduie fiecărui om boala
(mai gravă sau mai ușoară) în mod pedagogic: a) ca urmare și
mustrare pentru păcatele personale sau ale părinților; b) ca încercare a
credinței omului (inclusiv a ierarhiei valorilor lui); c) ca încercare a

10
Creștinismul pune în valoare la modul deplin demnitatea umană și sacralitatea vieții ca
fiind expresii ale prezenței și lucrării Duhului Sfânt în oameni, lucrare ce-i modelează tot
mai mult, pe măsură ce și ei doresc, „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.

5
credinței și solidarității celor din jur; și d) ca să se arate slava, puterea
și iubirea lui Dumnezeu față de noi. Testul bolii/suferinței/crucii are,
așadar, rolul de a ne trezi din părutul nostru confort trupesc și sufletesc
și din visarea că Dumnezeu ne ocrotește doar când „ne merge bine”
(avem sănătate, pace și spor în casă) și de a ne chema prin pocăință
trează spre Dumnezeu cel Viu și a cărui purtare de grijă este
atotînțeleaptă.
4. Dumnezeu - Doctorul suprem (Care nu trece cu vederea
nici o fărâmă din viața noastră, nici o suferință a trupului și nici o
vibrație a sufletului) folosește totdeauna boala grea sau chiar
incurabilă a trupului ca terapie intensivă a sufletului, căci, de cele
mai multe ori, atunci când își simte moartea la ușă, omul
problematizează, se cercetează mai intens pe sine, se interiorizează
precum fiul risipitor, și se pocăiește spre împăcarea cu Dumnezeu,
reordonându-și viața în conformitate cu rânduielile Lui prezente în
natură, în Scriptură și în cerul inimii lui (oricât ar încerca unii prin
propagandă materialistă să astupe acest glas al conștiinței). Astfel, în
atotștiința divină, boala este uneori ocazia cea mai potrivită pentru
pocăința omului, este o nevoință necesară pentru purificarea noastră
sufletească și pentru transfigurarea blestemului suferinței trupului în
binecuvântarea mântuirii sufletului (de moartea veșnică prin
îndepărtarea de Dumnezeu).
5. Chiar dacă uneori trupul omului nu poate fi salvat din
boală și moarte, sufletul poate fi salvat prin pocăință din moartea

6
veșnică și din cel mai întunecos iad al patimilor, necredinței și
mândriei, acceptând că Dumnezeu știe mai bine ca noi ce ne este de
folos pentru mântuire. Deci, cu smerenie și respect trebuie să ne
tăiem voia proprie (legată de conservarea și prelungirea cu orice chip a
vieții trupești, mai ales când pentru aceasta sunt afectate viața
vremelnică și cea veșnică ale altui om) ca să împlinim voia lui
Dumnezeu care vizează mântuirea noastră a tuturor.
6. Dumnezeu ne-a dat cele 10 porunci cu titlu obligatoriu, nu
facultativ, ele fiind potrivite și benefice firii noastre, și în ele găsim,
pe lângă celelalte: să nu ucizi, să nu furi și să nu poftești nimic din
ce este al aproapelui tău (și nu doar soțul, soția sau obiectele
exterioare, ci nici organele interne!). Așadar, lăcomia și obrăznicia
unora de a atenta la jefuirea unui semen de organe (fie așa zisul
primitor „salvat”, fie medicii și asistenții complici la disecție, furt și
crimă, fie aparținătorii „donatorului” care consimt la transplant fără să
știe miza lui reală) sunt cauza primordială a acestui lanț de păcate care
formează „mafia transplanturilor de organe”. Un creștin adevărat nu
ar trebui să apeleze niciodată la transplant (mai ales de organe
nepereche) și nu trebuie să fie părtaș niciodată la păcatele aferente
acestuia, mai ales când știe că „trupul este templu al Duhului
Sfânt” (și va învia cândva unit cu sufletul care l-a locuit, mișcat și
modelat) și nu are dreptul de a abuza de vreo bucată nici din
trupul lui, nici din al altui om, aflat și el în pronia lui Dumnezeu

7
îndemnătoare la pocăință și mântuire 11. Și pentru acesta (pentru
„donatorul” posibil de organe) a murit Mântuitorul Iisus Hristos pe
Cruce, ca el să se pocăiască și să creadă în El, chemat fiind de
Dumnezeu inclusiv prin suferința accidentului și a comei trupești (prea
adesea confundată cu „moartea cerebrală”).
7. Trupul omului are valoare eternă pentru toți (fiind
destinat sfințirii și îndumnezeirii), inclusiv după moartea biologică,
de aceea se cuvinte a fi respectat ca „templu al lui Dumnezeu” și al
sufletului uman nemuritor; trupul este o taină ce poartă în veșnicie
pecetea, voința și lucrarea sufletului și nu poate fi considerat o
simplă marfă de larg consum 12 accesibilă „clienților” bogați sau
disperați după viața pământească. Din punct de vedere teologic,
așadar, și „primitorul” și medicii implicați, dar și „donatorul”
(dezinformat, păcălit sau neîntrebat deloc mai înainte, în caz că era
conștient) și aparținătorii lui fac păcate mari acceptând, dorind și
implementând transplantul, reprezentând un abuz de putere înaintea
Creatorului trupului și sufletului uman. Nu poți pretinde că iubești pe
un om (copil, prieten, soț, etc.) încălcând iubirea de Dumnezeu și

11
„Intervenția omului, din varii motive, în lucrarea tainică a lui Dumnezeu aduce după sine
consecințe tragice.” (https://www.crestinortodox.ro/sanatate-stiinta/moartea-cerebrala-
72679.html)
12
Înțelegerea strict mecanică și folosirea organelor trupului ca niște consumabile biologice
interschimbabile reflectă nu doar un dispreț la adresa sufletului nemuritor al „donatorilor”
suferinzi (și a apropiaților acestora), ci și o blasfemie profanatoare la adresa lui Dumnezeu
care-și revarsă harul Duhului Său Sfânt asupra fiecărui om și are relația/pronia Sa unică
mântuitoare cu fiecare om în parte.

8
nerespectând nici poruncile și pronia Lui, nici viața și taina altui om
suferind (a „donatorului”) de care vrei să profiți.
8. Conceptul de „moarte cerebrală” 13 (care, de fapt, este o comă
profundă, considerată ireversibilă, uneori indusă deliberat) a fost
inventat și promovat după anii 1970 în special pentru a da acoperire
medicală intervenției de jaf asupra „donatorului” 14 care, oricum, după
cum zic medicii „interesați”, nu s-ar mai putea recupera din starea de
m.c.. Pentru acești măcelari, m.c. este egală cu moartea biologică,
ireversibilă, dar acest lucru este o minciună 15. Conectați la aparate,
pacienții considerați „donatori” în m.c. sunt vii, unii chiar aud, înțeleg,
dar nu se pot mișca uneori și din cauza analgezicelor și anestezicelor
administrate (ca nu cumva „donatorul” să-și revină din m.c.). Din
punct de vedere teologic, moartea înseamnă despărțirea sufletului
de trup și încetarea oricărei funcționări a organelor constatată
clinic, fiind un proces mai complex decât încetarea oricărei
activități cerebrale (și cardio-respiratorii).
9. Noi știm că de la început diavolul a fost mincinos, urâtor și

13
Vezi detalii în articolul https://www.culturavietii.ro/2014/04/09/scoala-provita-probleme-
fundamentale-de-bioetica-vii-moartea-cerebrala/.
14
„După cum s-a spus de multe ori, „mortul cerebral” este suficient de mort ca să fie
îngropat și suficient de viu ca să fie donator de organe.” (Mihai Parfeni, Există sau nu
moarte cerebrală? - https://jurnalspiritual.eu/moartea-cerebrala/).
15
Vezi și articolul prof. Emanuil Panagópoulos (Director al Clinicii de Chirurgie a Spitalului
Sfântul Sava din Atena), „Mai este valabil astăzi conceptul de moarte cerebrală?” (prezentat
în cadrul conferinței cu tema Transplanturile: donație sau crimă? – Pireu, Grecia, 20 aprilie
2013) - https://ro.scribd.com/document/615490851/Mai-este-valabil-ast%C4%83zi-
conceptul-de-moarte-cerebral%C4%83.

9
ucigaș de oameni și a căutat mereu să-i atragă pe oameni în
răzvrătirea lui (sin)ucigașă față de Creatorul și Binefăcătorul lor,
evident nu numai prin instigări pline de violență, ci mai ales prin
viclenii mieroase, prin pretexte „retorice” 16, uneori cu argumente
părut științifice și chiar fantastice, care oferă, chipurile, justificări
convingătoare sub masca binelui. Așa face și în cazul transplantului:
aduce ca argument „salvarea” uneia sau mai multor vieți trupești
trecătoare prin jefuirea și omorârea „donatorilor” care, din purtarea de
grijă pedagogică a lui Dumnezeu cu ei, au suferit diverse accidente
grave (și au ajuns pe mâna medicilor, dintre care unii, lipsiți de orice
perspectivă creștină a gândirii și de orice moralitate, se și grăbesc să
profite... și încă bine de tot). Oricum, „primitorul” unui organ
transplantat nu are garantată prelungirea vieții trupești nici măcar cu 3-
7 ani (cât ar fi estimativ, chipurile, „termenul mediu de garanție” al
noului organ), de multe ori moartea lui intervenind destul de repede fie
datorită complicațiilor legate de (ne)adaptarea organului nou la trupul
vechi, fie scăderii imunității generale 17 (necesare adaptării cu noul
organ în vederea micșorării riscului apariției fenomenului de
respingere), fie repetării transplantului în cazul îmbolnăvirii noului

16
Alterarea consimțământului „donatorului” sau a aparținătorilor lui prin mijloace dolosive
este un păcat extrem de grav, toți cei implicați fiind complici la minciună, jaf și crimă.
17
Este absolut necesară scăderea imunității primitorului ca să se poată integra noul organ (în
metabolismul întregului corp) și să nu fie atacat de sistemul imunitar, dar aceasta expune
primitorul la zeci de alte infecții, boli și complicații posibile ulterioare.

10
organ (adesea tot de boala veche 18 existentă în întregul corp, în sânge și
în limfă), ș.a....
10. Din perspectivă creștină, singurele acceptate ar putea fi
transfuzia de sânge și transplantul de măduvă (care nu
vatămă/afectează viața „donatorului”), când acestea sunt efectuate cu
consimțământul real 19 al donatorului și în condiții de maximă igienă,
responsabilitate și siguranță (de exemplu: nu se acceptă recoltări de la
oameni afectați de boli genetice sau contagioase, etc.). Oricum,
prelevarea organelor de la „donatori” reprezintă un „ritual” sinistru,
despre care mulți habar nu au. Astfel, prelevarea unui organ
vital/nepereche (inimă, ficat, etc.) înseamnă în mod limpede crimă
(suprimarea vieții „donatorului”), oricât de mult încearcă
propagandiștii să camufleze această realitate prin argumente
log(ore)ice. De asemenea, prelevarea unui organ pereche (rinichi,
plămâni, etc) conduce de multe ori la îmbolnăvirea și, în timp, chiar la
moartea accelerată a donatorului. Există statisticile unui ziarist
american care a constatat că, la trei ani după prelevarea unui organ
pereche (da!), donatorii muriseră în proporție de peste 70% (dr. Pavel
Chirilă are aceste date). Deci donatorii care-și vând organe pe bani sunt

18
Orice boală instalează în corpul uman și un anume metabolism neuro-endocrin (oglindit
într-un stil de viață dereglat de la cel natural, curat) și, datorită lui, boala poate reveni în
ciuda înlocuirii doar a „organului” bolnav. Vindecarea deplină presupune un proces
terapeutic al întregii ființe umane, începând cu sufletul pătimaș, apoi cu trupul care doar
„poartă scorul” abuzurilor și al dereglărilor, în mare parte inițiate și perpetuate voit...
19
În multe țări „civilizate”, jaful de organe este chiar legiferat prin acel „consimțământ
prezumat”, implicit, despre care oamenii nu au fost niciodată informați corect și obiectiv.

11
considerați nu doar lacomi și vicleni, ci și sinucigași, contribuind la
automutilarea și la autodistrugerea trupului propriu în care ar trebui să
lucreze faptele sfințeniei și ale mântuirii proprii.
În concluzie, transplantul se înscrie în panoplia mai nouă de
viclenii postmoderniste, „progresiste” și materialist-transumaniste 20 cu
care diavolul (începătorul răutății și al hulei) caută să întortocheze
mintea omului pe căile minciunii, pervertirii și ale răzvrătirii față de
Dumnezeu-Creatorul Atotînțelept și față de legile Lui „bune foarte”
(întemeiate în Logosul divin - prin Care toate s-au făcut) prezente în
natură, în Scriptură și în Biserică. Prin cele mai sofisticate meșteșugiri
contemporane, diavolul încearcă să-l ispitească pe om cu aceeași ofertă
a fericirii și „nemuririi” orizontale, a „autodivinizării” prin tehnologia
folosită nu spre înmulțirea iubirii de Dumnezeu și de semeni, ci spre
edificarea unui „paradis” pământesc ateu și a unei vieți terestre cât mai
lungi, indiferent de câte victime sunt lăsate în urmă…

Câteva repere bibliografice:

• https://marturieathonita.ro/ce-au-spus-parintii-paisie-
aghioritulporfirie-sofronie-saharov-si-mitropolitul-
hierotheos-vlachosdespre-transplantul-de-organe/

20
Între care mai pot fi amintite și celelalte forme de abuz asupra vieții și ființei umane: avort,
eugenie, eutanasie, clonare, criogenie, fertilizare in vitro, vaccinuri, manipulări și
modificări/editări genetice, homosexualitate, gender-ism, etc..

12
• http://www.culturavietii.ro/2014/07/16/transplant-organe-
moartecerebrala-crestinism-ortodox/
• http://stiripentruviata.ro/category/bioetica/moarte-cerebrala/
• https://www.activenews.ro/prima-
pagina/ProblemaARZATOARE-a-transplantului-de-
organe.-Stiinta-confirma-DONATORII-aflati-in-
MOARTE-CEREBRALA-sunt-VII-35360
• Prof. Vasile Astărăstoae - Misterele din spatele transplantului de
organe -
https://www.youtube.com/watch?v=BIwQERpV54s
• http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/moartea-cerebrala-
de-ce-nu-este-valid-conceptul-si-cum-este-folosit-pentru-
transplantul-de-organe/
• https://ortodox.md/arhimandrit-ioannis-kokakis-transplanturile-
un-pas-inainte-in-stiinta-sau-un-kaiadas-stiitific/
• https://acvila30.ro/graiul-ortodox-transplanturile-donatie-sau-
crima-prezentarea-conferintei/
• https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/provocarile-
contemporane-ale-bioeticii-51046.html
• https://feli-popescu.blogspot.com/2014/01/minciunile-
profitabile-ale-stiintei.html

13
 Alte lămuriri teologice

Să nu uităm! Biserica Dreptslăvitoare a lui Hristos a căutat

dintotdeauna să elimine necredința, neștiința și suferința din oameni
prin activitățile ei evanghelic-misionare și cultural-filantropice. Ea a
propovăduit mereu viața veșnică și vindecarea sufletească și trupească
a oamenilor prin credința vie în Hristos – Domnul Vieții și printr-o
comportare conformă cu legile vieții întemeiate de Creatorul cel
Atotputernic. Biserica Creștină a prețuit totdeauna viața, gândirea și
sănătatea omului ca daruri ale lui Dumnezeu și de aceea a purtat grijă
de cei orfani/părăsiți, bolnavi și bătrâni, creând primele școli, orfelinate
și spitale accesibile tuturor oamenilor. Dar în primul rând, Biserica a
prețuit sufletele nemuritoare ale oamenilor, pe care s-a străduit să le
educe/îndrume spre Dumnezeu și spre viața veșnică întru El. Ea a
promovat și promovează între oameni credința în Dumnezeu cel Viu,
Sfânt și Iubitor, cunoașterea și iubirea creatoare în toate dimensiunile
vieții, culturii și societății omenești, știința și conștiința nedespărțite.
Biserica a susținut, a folosit și folosește cuceririle științifice câtă
vreme acestea conduc la propășirea spirituală, medicală și materială (în
această ordine) a oamenilor. A tuturor oamenilor. Nici unul nu trebuie
considerat vreodată „daună colaterală” pentru reușita statistică a unui
experiment științific, mai ales când în spatele executanților lui sunt
sponsori politici și ideologici care, dincolo de orice justificare medicală

14
și socială (retorica lor pare că depășește toate acrobațiile retorico-
sofistice ale anticilor), urmăresc alte scopuri decât binele real al
oamenilor, spiritual și material. Biserica lui Dumnezeu nu încurajează
sub nici un motiv crima justificată „științific” sau ideologic și nu poate
deveni remorca unor persoane corupte, firme private interesate și
organizații oculte (chiar globaliste), nici cutia de rezonanță
(generatoare de ecou propagandistic) a unor lozinci mincinoase,
viclene/dolosive și manipulatoare, și nici brațul coercitiv al cezarului
totalitarist.
Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem acum toți, în mod
îndreptățit, este: care e granița pe care tehnologia n-ar trebui s-o
depășească în aplicațiile medicale la nivel micro- și macro- ce
afectează viața și demnitatea omului? Iar răspunsul nu este deloc
ușor. Nu trebuie să uităm că Dumnezeu a creat lumea materială și pe
cea vie ca pe un templu cu proporții perfect armonizate (în care El este
prezent și lucrător neîncetat prin energiile Sale necreate), ca pe o
minunată operă de artă, fin și continuu reglată în mod simfonic la
maximul de raționalitate și optimizare, de armonie și frumusețe. Iar
această frumusețe sacră a naturii (mai ales umane) nu trebuie
alterată/profanată, zic eu, prin intruziunea abuzivă în viața biologică ce
poate strica și mai mult rânduiala firii, la nivel genetic și intracelular,
chiar sub pretextul medical al terapiei bolilor trupești, mai ales că nu se
cunosc și nici nu se vor cunoaște real vreodată mecanismele
fundamentale ale vieții și consecințele (pe termen lung ale) intervenției

15
umane asupra lor. Ba mie-mi pare și o mândrie luciferică să te crezi, ca
om de știință, mai inteligent decât Dumnezeu Creatorul cel
Atotînțelept, încât să crezi că poți inventa tu un mecanism de corecție și
apărare în fața bolilor mai bun decât cel natural rânduit de Dumnezeu
din veci și stabilizat în veacurile creației și proniei Lui. Noi ar trebui
să intervenim biologic, ideologic/psihologic și tehnologic (fără
nocivitate colaterală) doar atât cât să facem posibilă racordarea
traiectoriei vieții noastre îmbolnăvite (trupești și sufletești) la voia
și rânduiala divină (naturală) dătătoare de viață („Doamne,
povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta din pricina duşmanilor mei!
Îndreptează înaintea Ta calea mea.” – Psalmul 5, 8).

Învierea și vindecarea fiicei lui Iair

16
 De aceea, viziunea teologică și acțiunea practică a Bisericii în
privința bolii, suferinței și vindecării umane sunt bazate pe precauție și
înțelepciune, cumpătare și realism, pe respectul și prețuirea tainei
omului bolnav (care, dincolo de boala lui, rămâne un purtător veșnic al
chipului lui Dumnezeu) care nu poate fi sil(u)it/constrâns/condiționat
să fie vindecat cu forța (și printr-un tratament nesigur!). Nici
Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Dumnezeu Întrupat nu a
vindecat/mântuit pe nimeni cu forța fizică, cu amenințări și pedepse
abuzive, ci doar a împlinit dorința, credința și rugăciunile celor
suferinzi și ale apropiaților lor, iertându-le păcatele, alungându-le
fricile trupești și deschizându-le inimile și mințile spre înțelegerea
tainelor Împărăției Cerurilor. Iar Biserica a continuat, de aproape două
milenii, lucrarea Mântuitorului de luminare și vindecare sufletească și
trupească a oamenilor și o va continua până la sfârșitul veacurilor.
Trebuie, de asemenea, să menționăm faptul că remediile
duhovnicești și bisericești reprezintă căi de sporire/intensificare a
comuniunii directe dintre Dumnezeu (Doctorul și Tămăduitorul
suprem) și credinciosul bolnav prin harul Duhului Sfânt, preoții de azi,
ca și Apostolii Domnului (care au fost oameni simpli majoritatea),
nefiind experți medicali (deși unii au și o pregătire medicală de
specialitate), ci mijlocitori și administratori/iconomi ai Tainelor lui
Dumnezeu prin care El lucrează în Biserică și prin minuni mai presus
de fire la mântuirea și vindecarea oamenilor. Și prin aceste tămăduiri
minunate grabnice mijlocite de Sfinții Lui și de oameni rugători și

17
jertfitori (unii fiind clerici, dar fără să fie medici, repet), Dumnezeu Își
arată mila și puterea Lui nemărginite care copleșesc marginile și
explicațiile cauzalist-materialiste ale medicinii/științei autonome
antropocentrice. Câți oameni nu s-au vindecat așa în Biserică, după ce
și-au îngropat speranțele și finanțele în vorbele doctorilor?!
Învățătura antropologică a Bisericii ne lămurește, conform
mărturiilor biblice și experienței filocalice, că, precum omul este suflet
și trup, tot așa boala trupească are și cauze spirituale, uneori mai
importante decât cele materiale, deși sunt și mai ascunse. Din acest
motiv și procesul vindecării depline a trupului are și o componentă
spirituală obligatorie, o angajare duhovnicească pe care mai toți
medicii o apreciază, o susțin și o recomandă. Credința celor bolnavi în
Dumnezeu, pocăința, disciplina, postul și rugăciunea lor,
dragostea/solidaritatea și rugăciunea celor apropiați, slujbele Bisericii
și materia sfințită, chiar și reintegrarea în natură (plimbare, exerciții,
băi), toate acestea îmbogățesc sufletul celor bolnavi cu harul Duhului
Sfânt și puterea lui Dumnezeu dătătoare de viață care restaurează
metabolismul sufletesc și trupesc. Harul divin și puterea încrederii și
iubirii primite de la cei din jur (inclusiv de la personalul medical)
constituie suportul psihologic esențial în procesul terapeutic, un
puternic stimulent imunitar, energetic și emoțional nebănuit, care-i
mobilizează mult mai bine pe cei bolnavi de-a lungul
„canonului”/tratamentului și al recuperării medicale. De aceea,
niciodată nu trebuie izolați cei bolnavi și aruncați departe de cei dragi,

18
nesocotindu-le nevoile spirituale și de comunicare cu Dumnezeu și cu
semenii, desconsiderându-le demnitatea și valoarea veșnică a sufletului
lor nemuritor. Totodată, și trupul omului, ca templu viu al Duhului
Sfânt, are o valoare veșnică întrucât omul se mântuiește făcând fapte
bune cu el, și chiar în timpul bolii trebuie tratat cu respect, nu cu
indiferență sau dispreț, ca o materie inertă doar într-un mod super-
complex organizată, care se supune unui mecanicism/metabolism
electrochimic ce trebuie reglat prin tratament. Ba chiar și după moarte,
trupul omului trebuie prețuit în continuare, căci raționalitatea lui nu se
dizolvă în neant/neființă, ci rămâne într-o așteptare până la porunca lui
Dumnezeu din ziua Învierii și a Judecății de obște.
Recapitulăm, așadar: 1. Biserica se străduiește să-i învețe pe
credincioși toate câte a poruncit Domnul Hristos (vezi Matei 28, 20) și
să aibă o atitudine vigilentă și profilactică/preventivă neîncetată, moral
și medical, printr-o gândire trează și conduită armonioasă în viața
personală (inclusiv biologică, purtând grijă de igiena, sănătatea și
imunitatea proprie în primul rând) și socială. 2. Dacă se îmbolnăvește,
creștinul are datoria (în virtutea prețuirii chipului dumnezeiesc din sine)
să nu piardă nici un moment în așteptări fără scop, ci să împlinească
grabnic tratamentul spiritual și medical adecvat (remediile duhovnicești
și bisericești, precum și cele medicale prescrise de doctorii lui sufletesc
și trupesc), eventual (în caz că boala este contagioasă) avertizându-i pe
cei apropiați de aceasta și asumându-și o perioadă de carantină/izolare
fizică parțială sau totală. 3. Dacă cineva dintre apropiații lui este

19
bolnav, atunci credinciosul se poate ruga lui Dumnezeu pentru el sau
uneori îl poate și îngriji cu dăruire și respect, fără să-L ispitească pe
Dumnezeu printr-o angajare sfidătoare și arogantă (ca și cum
Dumnezeu e obligat să-i acopere neglijența și mândria), ci cu curaj și
precauție respectând normele de igienă și protecție (potrivite cu
contagiozitatea bolii), eventual ajutând prin eforturile sale pe medicii
implicați deja în actul terapeutic.
Oricum, nici o boală, oricât de gravă, nu trebuie abordată cu
frică, grabă și isterie/disperare, ci cu credință în Dumnezeu (care știe
mai bine ca noi încercarea prin care trecem și starea noastră), cu
răbdare și cu încredere în medicii devotați Lui și semenilor, care doresc
vindecarea reală a pacienților lor suferinzi pentru care se jertfesc
adesea cu timp și fără timp. Dar nu trebuie să uităm niciodată că
Dumnezeu ne arată întotdeauna pronia și pedagogia Lui iubitoare,
mustrătoare și vindecătoare, folosind și boala trupului (fie ea și de
dimensiuni epidemice, cu sau fără propaganda unor cercuri interesate
de stăpânire și câștig pământesc) ca terapie intensivă a sufletului; de
aceea se cuvine să ne asumăm perioada de refacere a sănătății fizice și
ca pe un exercițiu terapeutic de pocăință și răbdare, cu smerită
rugăciune și cu înțelegerea acestei necuprinse purtări de grijă
dumnezeiești care ne dorește mai mult decât noi mântuirea și
vindecarea deplină.

20