Sf.

Vasile cel Mare, Regulile mari, în PBS 18

Regula 55
Dacă folosirea artei medicale corespunde scopului pietăţii
Răspuns
I
Fiecare artă ne-a fost dată de Dumnezeu ca ajutor pentru natura
noastră slabă. Spre exemplu: agricultura ne-a fost dată întrucît cele ce
cresc de la sine din pămînt nu sînt îndeajuns pentru satisfacerea nevoilor
noastre ; apoi, arta ţesutului, fiindcă purtarea îmbrăcămintei este necesară
şi pentru bună-cuviinţă şi pentru apărarea de influenţa dăunătoare a
aerului; şi arhitectura (zidăria) la fel, şi tot astfel şi arta medicală 308
Deoarece corpul nostru, din cauza slăbiciunii lui, este supus la diferite
influenţe păgubitoare, parte venind din afară, parte născute dinlăuntru,
prin mîncăruri, şi suferă, cînd din cauza abundenţei, cînd din lipsă, de
aceea ni s-a dat de către Dumnezeu, conducătorul vieţii noastre întregi,
arta medicală, ca un model pentru vindecarea sufletului, pentru ca prin ea
să se taie ceea ce este de prisos şi să se adauge ceea ce este de nevoie.
Căci, precum n-am fi avut nevoie de inventarea şi munca agriculturii,
dacă am fi rămas în paradisul desfătării, la fel n-am avea nevoie de nici
un ajutor medical pentru înlăturarea durerilor, dacă am fi rămas liberi de
orice durere, aşa cum ne era dat după creare, înainte- de cădere. Dar, aşa
cum, după ce am fost izgoniţi în acest loc, şi am auzit cuvintele : «în
sudoarea feţei tale îţi vei mînca plinea ta» 339, după lungă experienţă şi
osteneală în lucrarea pămîntului, am deprins arta- agriculturii spre
micşorarea suferinţelor (rezultate) din acest blestem, fiindcă Dumnezeu
ne-a dat cunoaşterea şi priceperea acestei arte, la fel,, fiindcă am primit
porunca întoarcerii iarăşi în pămînt, din care am fost luaţi, şi fiindcă am
fost uniţi cu carnea cea pătimitoare, care din cauza păcatului a fost
condamnată la pieire şi pentru aceasta este supusă acestor boli, (de
aceea) ni s-a dat şi ajutorul artei medicale, care ajută, atît cît se poate, pe
bolnavi.
II
Căci ierburile care sînt potrivite pentru fiecare boală n-au răsărit din
pămînt aşa la întîmplare, ci s-au produs în mod cert prin voinţa
Creatorului, ca să ne fie nouă de folos. De aceea puterile naturale ce se
află în rădăcini şi flori, sau în frunze sau în fructe sau în sucuri,, şi toate
cîte din metale şi din mare s-au găsit priincioase pentru folosul corpului,
toate sînt asemenea acelora pe care le-am descoperit ca să mîncăm şi să
bem. însă ceea ce s-a inventat pe deasupra, fără. să fie nevoie şi este rod
al curiozităţii şi pretinde multă ocupaţie şi ne ţine îndreptată spre grija
cărnii aproape toată viaţa, (de aşa ceva) creştinii trebuie să se ferească ;
iar de arta medicală, dacă ar fi cîndva necesară, trebuie să se îngrijească
s-o folosească în aşa fel încît să nu-i atribuie ei atît cauza sănătăţii cît şi a
bolii, ci să primească folosirea binefacerilor ei ca rînduită spre mărirea
lui Dumnezeu şi ca un model al îngrijirii sufletelor. în ce priveşte
ajutoarele artei medicale, să nu ne punem toată nădejdea pentru uşurarea
durerilor numai în această artă, ci să ştim că Domnul sau nu va lăsa să
fim încercaţi mai mult decît putem suporta, sau, ca atunci cînd cîteodată
pregătea tină şi ungea pe bolnavi şi le poruncea să se spele în Siloam, sau
ca altădată cînd se mărginea la simplă voinţa Lui, spunînd : «Voiesc, fii
curăţit», iar pe unii îi lăsa să lupte cu suferinţele, spre a-i face mai
probaţi prin ispitire ; la fel se întîmplă şi cu noi : cîteodată ne ajută în
mod nevăzut şi în ascuns, cînd socoteşte că aceasta este în folosul
sufletelor noastre, iar altădată socoteşte de cuviinţă să întrebuinţeze şi
mijloace materiale pentru bolile noastre, (astfel) ca prin amînarea
vindecării să ne facă mai puternică şi mai constantă amintirea binefacerii
sau, încă, precum am spus, să ne dea un model de imitat pentru îngrijirea
sufletului. Căci precum în privinţa corpului este necesară fie îndepărtarea
a ceea ce este străin, fie adăugarea a ceea ce este nevoie, la fel şi în pri-
vinţa sufletului nostru, este necesar să îndepărtăm ceea ce este străin şi să
primim ceea ce este potrivit cu natura noastră. Pentru că Dumnezeu l-a
făcut pe om drept şi pe noi ne-a creat spre fapte bune, ca întru ele să
umblăm.
III
Şi, desigur, aşa cum în cazul artei medicale, pentru vindecarea trupului,
suportăm operaţii, cauterizări şi bem medicamente amare, la fel şi pentru
vindecarea sufletului trebuie să suportăm tăietura cuvintelor de mustrare
şi medicamentele cele amare ale epitimiilor. Aceasta o spune şi cuvîntul
profetic celor care nu s-au îndreptat, mustrîndu-i : «Oare nu mai există
balsam în Galaad ? Ori nu mai este nici un medic acolo? De ce nu se
ridică vindecare pentru fiica poporului Meu»?. Şi faptul că vindecarea
bolilor învechite se obţine prin tratamente diferite şi dureroase aplicate
timp îndelungat, aceasta constituie un indiciu că şi păcatele sufletului
trebuie să le îndreptăm prin rugăciune stăruitoare, prin căinţă îndelungată
şi printr-o disciplină aspră, pe care şi Scriptura ne-o arată ca suficientă
pentru însănătoşire. Aşadar, pentru faptul că unii nu întrebuinţează în
mod cinstit arta medicală, nu se cade să fugim de orice folos pe care ea
ni-1 poate aduce. Căci dacă cîţiva neînfrînaţi în plăceri se folosesc de
arta fiertului, a coptului sau a ţesutului pentru iscodirea deliciilor, trecînd
peste limitele necesităţii, nu înseamnă că trebuie să condamnăm toate
artele la un loc, ci, dimpotrivă, prin întrebuinţarea dreaptă a lor, să
mustrăm ceea ce s-a corupt de către aceia. Tot aşa şi în privinţa artei
medicale, nu este drept ca din cauza unei rele întrebuinţări, să denigrăm
darul lui Dumnezeu. Căci (dacă) pe de o parte este lucru nesocotit să-şi
pună cineva toată nădejdea de însănătoşire a lui (numai) în mîinile
doctorilor, cum vedem (că fac) unii dintre nefericiţii suferinzi, care nu se
dau în lături să-i numească pe doctori chiar mîntuitori, pe de altă parte
este încăpăţî- nare să fugi complet de orice folos din cele pe care le poate
aduce medicina. Dar precum Iezechia n-a socotit şirul de smochine (pus
pe rănile lui) drept cauza principală a însănătoşirii lui şi nici n-a atribuit
acestuia vindecarea corpului său, ci spre preamărirea lui Dumnezeu a
adăugat şi mulţumire pentru crearea smochinilor, la fel şi noi, cînd pri-
mim plăgi de la Dumnezeu, Cel care conduce cu dreptate şi înţelepciune
viaţa noastră, îl rugăm întîi să (ne facă să) cunoaştem cauza pentru care
ne loveşte cu încercări, şi apoi să ne scape de suferinţe şi să ne dea
răbdare, în aşa fel încît odată cu încercarea (la care sîntem supuşi) să ne
dea şi puterea ca s-o putem suporta.
IV
Darul vindecării care ni se dă fie prin vin şi untdelemn, ca în cazul celui
căzut între tîlhari, fie prin smochine, ca în cazul lui Iezechia, îl primim
cu recunoştinţă. Şi nu vom face nici o deosebire, fie că purtarea de grijă a
lui Dumnezeu se face în mod nevăzut, fie că se face pflntr-unul din
mijloacele materiale, care adesea ne conduc mai eficace la cunoaşterea
harului (ce vine) de la Domnul. Dar fiindcă adesea ne îmbolnăvim pentru
pedepsirea noastră, sîntem condamnaţi să suportăm o vindecare
dureroasă şi grea ca parte a pedepsei. Aşadar, raţiunea sănătoasă ne
învaţă să nu fugim nici de operaţii, nici de caute- rizări, nici de
suferinţele pe care le provoacă medicamentele tari şi dureroase, nici de
postiri, nici de regim aspru, nici de abţineri de la lucruri vătămătoare ; şi
toate acestea, o repet, ca să se salveze scopul folosului sufletesc, aşa
încît, avîndu-1 pe acesta ca model să se înveţe grija de sine însuşi. Există
însă pericolul de a cădea în concepţia rătăcită că pentru orice boală este
nevoie de ajutoarele medicinii. Căci nu toate bolile ne vin de la natură
sau de la o dietă greşită sau din alte cauze corporale, pentru care vedem
că medicina este cîteodată de folos, fiindcă adesea bolile sînt pedepse
pentru păcatele noastre, venite (asupra noastră) pentru întoarcere. Căci
Scriptura spune : «Pe cine iubeşte Domnul, pe acela îl ceartă»; şi :
«Pentru aceasta mulţi sînt slabi şi bolnavi între voi şi mulţi mor, căci
dacă ne-am judeca pe noi înşine, (atunci) n-am mai fi judecaţi. Fiind
însă judecaţi de Domnul, sîntem pedepsiţi, ca să nu fim osîndiţi
împreună cu lumea». Aşadar, cei de felul acesta, cînd vor cunoaşte
greşelile lor, fiind liniştiţi şi uitînd de; ajutoarele medicale, trebuie să
îndure cele trimise asupra lor, dupăi exemplul celui care a zis : «îndura-
voi mînia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui», şi să dea dovadă
de îndreptare, prin aceea că fac roade vrednice de căinţă şi să-şi aducă
aminte de Domnul, Care spune : «lată că te-ai făcut sănătos, de acum să
nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău». Dar bolile mai provin
cîteodată şi la cererea celui rău, cînd Stăpînul cel iubitor de oameni pune
la luptă ea un împotrivitor al acestuia pe un mare luptător şi dărîmă trufia
lui prin răbdarea la cea mai înaltă treaptă a servilor Săi, ceea ce ştim că s-
a întîmplat în cazul lui Iov. Sau ca exemplu pentru cei nerăbdători se
aduc, de către Dumnezeu, (unii) care pot să suporte pînă la moarte, ca în
cazul lui Lazăr care, acoperit de astfel de bube, aşa cum se arată în
Scriptură, niciodată n-a cerut ceva de la cel bogat şi nici nu s-a arătat
nemulţumit din cauza stării lui ; de aceea a şi obţinut odihna în sînurile
lui Avraam, ca unul ce primise cele rele în viaţa lui. Dar mai aflăm şi altă
cauză pentru care se întîmplă bolile la sfinţi, ca în cazul Apostolului.
Căci, ca să nu se pară că trece peste limitele naturii omeneşti şi ca să nu
creadă cineva că el ar fi înzestrat de la natură cu ceva în plus (lucru pe
care l-au făcut unii licaonieni, care i-au adus cununi şi lauri), era bolnav
necontenit, ca să arate că natura lui era cu adevărat omenească.
V
Aşadar, ce cîştig pot să aibă de la medicină oamenii de acest fel ? Nu
este mai degrabă un pericol (pentru ei), ca unii care s-au abătut de la
învăţătura cea dreaptă ca să se îngrijească de corp ? însă aceia care s-au
îmbolnăvit dintr-o dietă rea, trebuie să se folosească de vindecarea
corpului ca de un model şi exemplu pentru îngrijirea sufletului, precum
s-a spus mai înainte. Căci abţinerea de la cele păgubitoare, (cerută) de
raţiunea medicală, ne este şi nouă folositoare, (ca şi) alegerea celor
folositoare şi păzirea poruncilor (ei). Chiar şi trecerea corpului de la
boală la sănătate să ne fie o mîngîiere (încurajare), ca să nu ne
decepţionăm în privinţa sufletului, ca şi cum nu s-ar mai putea întoarce
prin căinţă de la păcate la integritatea sa proprie. Aşadar, nici nu trebuie
să fugim cu total de această artă, nici nu trebuie să ne punem toată
nădejdea în ea. Ci precum folosim agricultura, dar roadele le cerem de la
Dumnezeu, şi precum cîrma o încredinţăm conducătorului, dar pentru
salvarea din mare ne rugăm lui Dumnezeu, la fel şi cînd chemăm pe
medic, dacă ar fi nevoie, să nu părăsim nădejdea în Dumnezeu. Dar mie
mi se pare că această artă contribuie mult şi la înfrînare. Căci eu văd că
ea suprimă desfătările, dispreţuieşte săturarea (peste măsură) şi înlătură
ca nepriitoare varietatea bucatelor dietei şi abundenţa netrebuitoare a
condimentelor şi în general ea numeşte sobrietatea ca maică a sănătăţii,
încît şi în această privinţă îndrumările ei ne sînt folositoare.
Aşadar, fie că ne-am folosi cîndva de recomandările medicinei, fie
că le-am respinge pentru vreunul din motivele arătate mai înainte, să se
păstreze totdeauna scopul de a plăcea lui Dumnezeu, să se poarte grijă de
folosul sufletului şi să se împlinească porunca Apostolului, care spune :
«Deci, ori de mîncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre
mărirea lui Dumnezeu sa le faceţi».