IV.2.3.

Colindul: Particularităţi structural-stilistice

În acest ultim subcapitol dedicat colindului din Ţara Loviştei vom

schiţa câteva caracteristici ce ţin de latura structural-stilistică a acestui gen al
folclorului muzical românesc.
Mai întâi ne îndreptăm atenţia spre caracteristicile ce ţin de
versificaţia colindelor din Loviştea. Acestea utilizează, în mare parte tiparul
metric octosilabic (tetrapodia) şi hexasilabic (tripodia), dominant fiind
primul tip notat, cu cele două forme: acatalectică şi catalectică.
Ex: forma acatalectică:
„Colea-n vale-n cea livadă
Face Floarea de-o cetate...”.
(D’albule – Malaia)
forma catalectică:
„Pe podmalul Dunării
Este-un tânăr vidiviu...”
(Pe podmalul Dunării – Câineni)
Precizând că de foarte multe ori cele două variante ale
octosilabicului coexistă în acelaşi colind, remarcăm faptul că, la fel de
răspândit este şi tiparul hexasilabic acatalectic şi catalectic, în acest putând fi
amintite colinde precum Vânătorii, Ziorile, Cine să d-aflare etc.
Ex: forma acatalectică:
„Roagă-mi-se roagă,
Jupâne Ioane!
Dalbii vânători...”
(Vânătorii – Malaia)
 forma catalectică:
„Căci am tot umblat
Căci am tot umblatî
Voi ziori de zi...”.
(Voi ziori de zi – Malaia)
Adăugând că în cadrul colindelor loviştene putem întâlni destul de
des fenomenul izometriei – păstrarea tiparului grupării silabice pe toată
durata melodiei – şi doar foarte rar o schimbare a tiprului silabic în cadrul
aceluiaşi text, ne îndreptăm atenţia spre elementele de versificaţie.
Acestea sunt variate şi complexe, cele mai frecvente fiind:
● apocopele: „n-am venit”; „ Jude-s”; „şi-mi pleca”; „D’astă seară”;
„doamna-i”; „mulţumescu-ţi” etc.
● silabele de completare:
▪ „î” – atunci când cuvântul din finalul versului catalectic se
încheie cu o consoană: „ajunî”; „lunî”; „umblatî” ş.a.
▪ „i” – atunci când este necesar (mai puţin utilizat decât
precedentul): „ Judele la oile lu-i”; „Colea-n plai cam peste pla-i”.
● fracţionările versurilor produse prin rimă interioară: „Micu grămăticu”;
„ Luară-apăşoară-n gurişoară”.
Un statut aparte în cadrul colindului îl are refrenul. Acesta este, de
cele mai multe ori, stabil, regulat, având frecvent o structură octosilabică,
Ex: „Oi lerui d-ai lerui Doamne”
„Mărul cu florile dalbe”
„Domnului, Domnului, Doamne”
„June-ş bun, junel Ioane”
„Domnului domn, domn din cer”
„Viţa-i verde de iederă”
 „Cetină, cetioarele”
„Jude-ş’ dumnului bun”
„Cununa-i de vineţele”
însă în mod excepţional aceasta poate fi tetrasilabică,
Ex: „Lerui Doamne”
„Ler, Doamne, ler”
„Flor’le-n dalbe”
„Drag, Doamne, Ler”
decasilabică,
Ex: „Dalbule, dalbule d-ochii-ş negri”.
sau chiar hexasilabică,
Ex: „ Jude Doamnului bun”
Uneori refrenul colindelor poate fi şi neregulat, cuprinzând destul de
rar trei silabe şi mai des cinci
Ex: „Florile dalbe”
„Flori dalbe de măr”
„Domnului bun”
„Voi, ziori de zi”
„Lerui Doamne”
„Oi lerui Doamne”
sau şase silabe.
Ex: „Lerului, Doamnele”
„Jupâne Ioane”
„Măru’ cu flori dalbe”
„Oi da lerui Doamne”.
În afara acestei clasificări în funcţie de regularitatea sau
neregularitatea lor, refrenele colindelor loviştene mai pot fi catalogate şi
după alte criterii. De pildă, dacă avem în vedere dimensiunea refrenelor
colindelor, putem remarca faptul că acestea pot fi:
● egale cu rândul melodic.
Ex: „Calea-n jos pe mare-n josu
Oi lerui da lerui doamne
Pare-un soare că-m răsar’...”
(Calea-n jos pe mare în jos)
● mai mici decât versul:
Ex: „De-astă seară nu ştii ce seară
Ler, Doamne, Ler...”
(De-astă seară nu ştii ce seară)
● mai mari decât rândul melodic:
Ex: „Colo-n vale cea livadă
Dalbule, dalbule d-o-chii-ş negri...”
(Dalbule)
Tot trei este şi numărul tipurilor de refren identificate după locul plasării în
cadrul colindului, refrenul putând fi:
● iniţial
Ex: „Doamenele Domnului Doamne
Când vru miaca fiu să nască...”
(Colindeţu naşterii)
●median (întâlnit în cele mai multe colinde)
Ex: „Ochii-n tărlă că-şi venea
Jude-s Domnului Bunî
Şi-ncepea de-mi alegea...”.
● final
Precizând că refrenul poate fi, în majoritatea cazurilor, tematic
(„Jude Doamnului Bun”; „Voi, ziori de zi” ş.a.) sau de tip invocatoriu
(„Doamna-i Dumnezeul nostru”; „ Ler, Doamne, Ler” etc.) în funcţie de
categoria colindului (laic sau cu conţinut religios), mai amintim că există
unele colinde precum Cine-mi vine, cine-mi vine, De-adurmit-a mari boieri
sau Subt d-umbriţă care nu prezintă refren.
Un penultim aspect legat de versificaţia colindelor priveşte rima
versurilor acestora, ce poate fi suficientă,
Ex: „ De la cer lăsănsă
Din aripi bătânsă...”
neonorimă,
Ex: „ Jude-atunci când auzea
Grajd de piatră-mi descuia
Şi pe murgu mi-l scotea...”
Insuficientă cu asonanţe
Ex: „Două trei scăriţe
Până-n vârf de munte...”
sau chiar rimă albă (mai rar întâlnită).
Ex: „Calu-i sare şi răsare,
Şi nu-ş calcă-n piatra seacă...”
Amintind că în cadrul colindelor se pot întâlni şi repetări de versuri
(pentru întărirea unei ideii), mai adăugăm în ceea ce priveşte versificaţia, o
menţiune legată de prezenţa unei formule finale fixe, cele mai răspândite
fiind: „ Rămâi gazdă sănătoasă”, „D-unde sunt ei Feţi Frumoşi? / Ei să-mi
fie sănătoşi!” sau „D-unde-i Gheorghe, Făt-Frumos?/ El să-m’ fie sănătos!”
(aceasta este specifică colindului de băiat).
Următorul element fundamental al colindelor loviştene la care ne
vom referi este melodica. În cadrul acesteia, remarcăm, în special, melodia
predominant silabică – unele colinde au o melodie silabică şi melismatică –
şi foarte concisă, cu un ambitus cuprins între limitele unui interval de sextă
mare
Ex:

şi cele ale unui interval de octava perfectă.

Ex:

De asemenea, reţinem varietatea profilului melodic al colindelor, ce

poate fi de tip ascendent-descendent cu preponderenţă descendent
(caracteristic genului şi locului), chiar dacă debutează cu element ascendent
(salt de cvartă sau cvintă) sau cu sunete repetate; profilul melodic mai poate
fi şi boltit – melodia începe cu un sunet din registrul mediu sau grav, după
care urmează traseul ascendent-descendent.
Legate de conturul melodic sunt şi intervalele utilizate ce reliefează
o anumită preferinţă pentru mersul treptat – 2m, 2M – pigmentat cu salturi
care pornesc de la terţa mică şi ajung chiar până la septima mică; acestea
sunt situate, de cele mai multe ori, fie la începutul colindului, fie în interiorul
său.
Tot în domeniul melodicii identificăm şi cadenţele melodice, destul
de variate ale colindelor loviştene, unde remarcăm formule cadenţiale
precum:
● cadenţe interioare pe treptele I şi a II-a sau a II-a şi finală pe treapta a II-
a prin subton;
● cadenţă interioară pe treapta I şi finală pe treapta I, prin subton.
Acestea propun, cu precădere, structuri în care finala se află pe
treapta I sau treapta a II-a a modului în care este scris colindul, aceleaşi
prime două trepte fiind şi cele pe care se realizează, în majoritatea cazurilor,
cadenţele interioare.
În rândurile următoare vom încerca să reliefăm unele aspecte legate
de ritmul colindelor din zona Ţării Loviştei. Încadrabile în sfera stilului
vechi, acestea au un ritm expresiv construit, în special, în sistemul giusto-
silabic ce determină un tempo giusto atunci când melodia este cântată în
grup. Precizând că destul de rar putem întâlni în ţinutul loviştean colinde
bazate pe alte sisteme ritmice precum parlando-rubato sau chiar aksak, vom
aminti acum câteva dintre cele mai răspândite formule ritmice (unele sunt
înrudite cu formulele specifice melodiilor de joc), precum:
●de tip tribrah:

●spondeul:

●iambul:

În afara acestora mai sunt utilizate, cu o frecvenţă mai mică, troheul,

dipiricul,de tip troheu, care completează un posibil tabel cu formulele
ritmice prezente în structura colindelor loviştene, destul de particularizată în
raport cu alte zone.
 Tot în privinţa ritmului colindelor mai trebuie să precizăm Ţara
Loviştei confirmă aici o trăsătură generală a genului întâlnită în majoritatea
ţinuturilor ţării: preponderenţa sistemului giusto-silabic specific tocmai
colindelor, în special, aceastea fiind „mediul” propice în care el se manifestă.
Un element fundamental în care se remarcă o stratificare istorică a
colindelor loviştene este sistemul sonor. În cadrul acestuia, ceea ce am
menţionat mai sus se manifestă prin varietatea scărilor muzicale care stau la
baza melodiilor, aici putându-se întâlni o paletă destul de largă de modalităţi
de organizare a materialului sonor.
Astfel, cele mai răspândite scări sunt cele pentatonice – specifică
pentru zona Loviştei – ce atestă marea vechime a colindului din acest ţinut,
şi pentacordiile.
Ex: pentacordie

În multe alte colinde întâlnim scări muzicale mai evoluate de tipul

hexacordiei,cu terţă mare sau mică,
Ex:

care ulterior tinde spre o variantă intermediară cu utilizarea pienilor cu un

rol mai pronunţat.
Unele colinde merg chiar mai departe fiind construite pe scări
muzicale de tip heptacordic, unul dintre cele mai utilizate moduri de acest fel
fiind modul mixolidian.
Ex:
 Precizând că pot exista cazuri de colinde construite pe un mod
diatonic cu substrat pentatonic, evidenţiem, în continuare, alte aspecte ce pot
fi incluse în sfera sistemului sonor.
Unul dintre acestea este legat de alcătuirea strofei melodice, ce
alternează, de cele mai multe ori, între o structură de trei rânduri melodice –
ex: La umbră de gutuiţă sau Voi ziori de ziuă – şi una de cinci rânduri
precum în colindele Sculaţi jude, nu-ţi dormire sau D-astă seară-i seară
mare.
Alt aspect pe care îl reliefăm are în prim-plan structura formală a
colindelor destul de variată ce poate fi concepută pe diferite tipuri de
scheme, cele mai des întâlnite fiind:
● ||: A refr.:||(primar)
● A refr. B refr.(binar)
● refr. A refr.(primar)
● A refr. B(binar)
Ultimile referiri legate de structura muzicală a colindelor au în
vedere procedeele de creaţie utilizate în cadrul acestora. Având un rol
important în realizarea muzicală a colindelor, procedeele sunt variate şi
complexe, cele mai întâlnite fiind repetarea de motiv (frază),
Ex:

anacruza interioară în cadrul refrenului,

 Ex:

inversarea de celulă, recurenţa (oarecum liberă) de celulă

Ex:

sau elemente de tehnică muzicală precum ornamentaţiile (melismele) – ex.:

apogiaturi posterioare – modificările de formule ritmice, formulele metro-
ritmice etc.
În finalul subcapitolului dedicat colindului loviştean mai amintim că
în ţinutul menţionat, genul se cântă în registrul grav şi mediu – preferinţa se
datorează faptului că interpreţii sunt cu precădere flăcăii satelor – şi, din
punct de vedere al interpretării, antifonic, după cum am amintit în paginile
anterioare.
Precizând că pot exista şi excepţii de la interpretarea antifonică,
încercăm să formulăm o concluzie în care să includem cele mai interesante
aspecte izvorâte din analiza efectuată.
Astfel, din toate trăsăturile evidenţiate în aceste pagini, se poate afirma că
prin amploarea ceremonialului, prin varietatea repertoriului şi prin
elementele de originalitatea poetico-muzicală – ex: aici se regăsesc
majoritatea temelor de colind – colindul se numără printre acele genuri ce
confirmă vechimea folclorului din Ţara Loviştei.