Iubire imposibilă

autor Constantin Sandic

Eu te priveam cum tu mergeai desculță pe asfalt,

Mi se părea că e un vis, că nu-i adevarat,
Iar sufletul îmi tremura de jale și tristețe...
Nici nu știam că poate fi, atâta frumusețe !

Atât de veselă erai, sclipeai de fericire,

În jurul tău se revărsa speranță și iubire,
Iar eu mergeam încetișor alături, lângă tine .
Nici nu-mi venea să cred că simt,că simt din nou iubire.

Desigur, eu înțelegeam, nimic că n-o să fie,

În suflet îmi ardea un foc, când mă uitam la tine .
Eu mă făceam că totu-i bun: vorbeam, râdeam cu tine,
Iar sufletul, ca un nebun plângea, plângea în mine !

Iar într-o seară când vorbeam și lacrimi mi-au ieșit,

Nici nu știam ce să îți zic și-am început să mint, -
Am zis că marea e aproape și aeru-i sărat
Și de aceea lacrimi curg, așa, pe-neașteptat .

Eu încercam să mă prefac că n-are importanță,

Căci foarte bine-nțelegeam că nu am nici o șansă.
Tu ai un suflet mare, bun, o inimă curată,
Însă eu știu că nu vei fi cu mine niciodată