Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mădălina Stoicescu
-
14 AUGUST 2015
Productivitate
Cei care ascultă muzică în timp ce prestează activităţi repetitive
sau plictisitoare au de câștigat, au observat experţii de la
Universitatea din Birmingham. „Studiile arată că muzica este de
folos în creșterea eficienţei în acest tip de muncă, chiar și atunci
când intră în competiţie cu condiţiile nefavorabile produse de
zgomotul mașinăriilor”, notează autorii în jurnalul Applied
Ergonomics.
Motivare
Aleasă cu grijă, muzica îi poate da ascultătorului un plus de putere
și încredere, potrivit unui studiu coordonat de experţii de la Școala
de Management Kellog. Într-unul dintre experimentele lor, o parte
dintre voluntari au ascultat melodii motivante, iar ceilalţi unele
mai liniștitoare. Apoi fiecare participant a fost întrebat dacă, în
cadrul unei dezbateri, ar alege să fie primul sau ultimul care își
prezintă punctul de vedere. „Un lucru pe care îl știm din
cercetările anterioare este că oamenii care se simt puternici au
tendinţa de a face prima ofertă într-o negociere. În esenţă,
puterea înseamnă înclinaţie spre a reacţiona, a prelua conducerea
într-o anumită situaţie”, a explicat unul dintre autorii studiului,
Derek Rucker, profesor de marketing.
Alinare
Muzica, în special cea tristă, melancolică, este un bun tratament
în momentele de nefericire, potrivit unui studiu publicat de
experţii de la Universitatea Freie, din Berlin, în jurnalul PLOS One.
Autorii au observat că, cel mai adesea, ascultarea unor astfel de
piese a declanșat o stare de nostalgie „care este o emoţie dulce-
amăruie, este foarte complexă și parţial pozitivă. Acest lucru ajută
la explicarea motivului pentru care muzica tristă este atât de
interesantă și plăcută pentru oameni”, a declarat coautoarea
studiului, Lilla Taruffi pentru Huffington Post.
Antrenare
Muzica este un aliat de nădejde în timpul activităţii fizice, în special în
cadrul unor antrenamente ce presupun un ritm (de exemplu
alergat sau canotaj), pentru că poate prelua o parte a sarcinii de
mișcare. Asta pentru că sunetul ajunge, de la ureche, în „zona
motrică suplimentară” și se combină cu activitatea desfășurată de
creier, care îţi indică momentul când trebuie să te miști, a explicat
psihologul Tom Stafford, pentru BBC. Astfel, muzica ne ajută să
ţinem ritmul prin semnalul extern de sincronizare transmis. De
asemenea, ascultarea muzicii în timpul antrenamentului distrage
atenţia de la durere și oboseală și ajută la creșterea rezistenţei și
a stării de spirit.
ETICHETE:
emotii
incredere in sine
melodie
motivational
muzica
nostalgie
productivitate
putere
serviciu
sport
MĂDĂLINA STOICESCU