Sunteți pe pagina 1din 1

Analiza eficienţei unui sistem de învăţământ

Educația este unul din ingredientele care pune societatea în mișcare, care îi oferă
strălucire, frumusețe, moralitate, armonie, care o îmbogățește. Poate de aceea mulți filosofi au
meditat asupra educației și au încercat să o descrie; în acest sens, Platon spunea că ”educația are
drept scop să dea sufletului și corpului întreaga frumusețe și perfecțiune de care sunt
susceptibile”. La J.Simion ”educația este o operațiune prin care un spirit formează alt spirit și o
inimă formează o altă inimă”. I.Kant consideră că ”educația urmărește realizarea întregii
perfecțiuni de care natura omului este capabilă”.

Scopurile educației sunt necesare în măsura în care se dorește atingerea unui punct
anume. În general, absența unui scop poate să însemne neputința de a ajunge la o țintă propusă.
L
a fel și în educație, trebuie să știm ce dorim, ca să știm încotro trebuie să ne îndreptăm.
Educația reprezintă principala resursă a dezvoltării individului, dar și o premisă majoră în
păstrarea identității naționale. Are menirea de a ajuta copiii să crească spre a deveni adulți de
succes. Prin prisma acestui scop, educația trebuie să ofere fiecărui copil cunoștințele și
abilitățile necesare pentru o bună funcționare în cadrul societății moderne. Copiii sunt avizi
după oportunități de explorare a mediului și după noi experiențe, care să le contureze o plăcere
continuă și o curiozitate de
-
a învăță de
-
a lungul întregii vieți. Copiilor le place, și chiar au
nevoie să realizeze cât de multe au ei de învățat și de descoperit, fără însă să
-i sperie ideea de a
acum
ula noi cunoștințe.
Denumirea de sistem provine din limba greacă – systema, care înseamnă ansamblul unor părți
corelate între ele. Dezvoltarea educației, în general, și cea a învățământului, îndeosebi, au
determinat apariția treptată, în fiecare țară, a unui ansamblu de instituții școlare de diferite grade,
profile și forme, care au alcătuit sistemul de învățământ al acelei țări.
Sistemul de învățământ reprezintă ansamblul coerent al instituțiilor școlare de toate gradele,
profilele și formele, dintr-o anumită țară, care este conceput, organizat și funcționează în baza
unor principii educaționale generale cu caracter organizatoric, iar unele și cu caracter juridic,
precum și a unor standarde educaționale.
Sistemul de învățământ asigură rezolvarea uneia dintre cele mai dificile și mai importante
probleme socio-umane - educația și pregatirea tinerei generații, a forței de muncă, a
specialiștilor.

S-ar putea să vă placă și