Simptomele hiperactivităţii cu deficit de atenţie (ADHD) sunt impulsivitatea,
neatenţia, hiperactivitatea. Hiperactivitatea cu deficit de atenţie debuteazăîn copilărie, dar poate persista la un număr important de persoane şi la vârsta adultă. Are efecte negative asupra învăţării şcolare şi deterioreazărelaţiile sociale ale copilului (Cucu-Ciuhan, 2001). Diagnosticul de tulburare de hiperactivitate impune prezenţa simultanăa mai multor caracteristici – neatenţia, hiperactivitatea, impulsivitatea, manifestare mai accentuată faţă de copiii de aceeaşi vârstă şi cu acelaşi nivel de dezvoltare, în mai multe arii de activitate. În ce priveşte neatenţia, copilul hiperactiv nu observădetaliile, face greşeli în realizarea temelor de casăsau al altor activităţi, întâmpinădificultăţi când trebuie săse concentreze pentru un timp mai îndelungat. El dăimpresia cănu ascultăinterlocutorul, nu urmeazăîntru totul cerinţele celorlalţi, are greutăţi în organizarea temelor şi nu le poate finaliza, evităsau respinge activităţile care îi solicităefort mintal. Copilul hiperactiv deseori îşi mişcămâinile şi picioarele sau nu-şi găseşte locul pe scaun, se ridicăcând ar trebui săstea pe scaun, aleargăsau se caţărăîn situaţii în care acest comportament este inadecvat. Are dificultăţi când trebuie săse joace sau sălucreze în linişte, este agitat, are o activitate motorie exageratăce nu poate fi inhibatăprin reguli sociale sau prin pedepse. Impulsivitatea se manifestăprin răspunsuri grăbite: nu aşteaptăca întrebarea săfie complet formulată, nu îşi aşteptărândul la joc sau la alte activităţi de grup, îi întrerupe pe colegi, se amestecăînd discuţiile sau în jocul altora. Aceşti copii vorbesc foarte mult, fărăsăle pese de încălcarea normelor sociale de comportament. În ceea ce priveşte etiologia manifestărilor de tip hiperactiv nu există, încă, o explicaţie clară: se considerăcăprincipala cauzăa acestor probleme ar trebui căutatăîn tulburările funcţiilor cerebrale şi în condiţiile în care trăiesc copii: familii, grădiniţe sau şcoli al căror climat poate influenţa manifestarea şi evoluţia tulburării. Din cauza neliniştii şi impulsivităţii copilul hiperactiv atinge frecvent şi chiar depăşeşte limitele impuse de reguli. Avertismentele şi restricţiile impuse de părinţi şi de cadrele didactice sunt respectate pentru scurt timp sau deloc. În acest mod, experienţele pozitive din familie şi şcoalătrec treptat în planul secund, iar manifestările hiperactive devin tot mai intense apărând un cerc vicios greu de întrerupt. Remedierea tulburărilor presupune restabilirea încrederii în sine, restructurarea relaţiei cu părinţii şi profesorii, realizate cel mai adesea sub coordonarea unui specialist. În activitatea la clasăse vor propune iniţial obiective limitate care săasigure cu uşurinţăsuccesul. Elevii cu anxietate sau cu hiperactivitate vor fi încurajaţi şi ajutaţi pentru a recâştiga încrederea în ei înşişi. În cazurile grave, ajutorul psihoterapetului este esenţial.