ADHD si efectele negative asupra invatarii

Simptomele hiperactivităţii cu deficit de atenţie (ADHD) sunt impulsivitatea,

neatenţia, hiperactivitatea. Hiperactivitatea cu deficit de atenţie debuteazăîn
copilărie, dar poate persista la un număr important de persoane şi la vârsta adultă.
Are efecte negative asupra învăţării şcolare şi deterioreazărelaţiile sociale ale
copilului (Cucu-Ciuhan, 2001). Diagnosticul de tulburare de hiperactivitate impune
prezenţa simultanăa mai multor caracteristici – neatenţia, hiperactivitatea,
impulsivitatea, manifestare mai accentuată faţă de copiii de aceeaşi vârstă şi cu
acelaşi nivel de dezvoltare, în mai multe arii de activitate.
În ce priveşte neatenţia, copilul hiperactiv nu observădetaliile, face greşeli în
realizarea temelor de casăsau al altor activităţi, întâmpinădificultăţi când trebuie săse
concentreze pentru un timp mai îndelungat. El dăimpresia cănu ascultăinterlocutorul,
nu urmeazăîntru totul cerinţele celorlalţi, are greutăţi în organizarea temelor şi nu le
poate finaliza, evităsau respinge activităţile care îi solicităefort mintal.
Copilul hiperactiv deseori îşi mişcămâinile şi picioarele sau nu-şi găseşte locul
pe scaun, se ridicăcând ar trebui săstea pe scaun, aleargăsau se caţărăîn situaţii în
care acest comportament este inadecvat. Are dificultăţi când trebuie săse joace sau
sălucreze în linişte, este agitat, are o activitate motorie exageratăce nu poate fi
inhibatăprin reguli sociale sau prin pedepse. Impulsivitatea se manifestăprin
răspunsuri grăbite: nu aşteaptăca întrebarea săfie complet formulată, nu îşi
aşteptărândul la joc sau la alte activităţi de grup, îi întrerupe pe colegi, se
amestecăînd discuţiile sau în jocul altora. Aceşti copii vorbesc foarte mult, fărăsăle
pese de încălcarea normelor sociale de comportament.
În ceea ce priveşte etiologia manifestărilor de tip hiperactiv nu există, încă, o
explicaţie clară: se considerăcăprincipala cauzăa acestor probleme ar trebui
căutatăîn tulburările funcţiilor cerebrale şi în condiţiile în care trăiesc copii: familii,
grădiniţe sau şcoli al căror climat poate influenţa manifestarea şi evoluţia tulburării.
Din cauza neliniştii şi impulsivităţii copilul hiperactiv atinge frecvent şi chiar depăşeşte
limitele impuse de reguli. Avertismentele şi restricţiile impuse de părinţi şi de cadrele
didactice sunt respectate pentru scurt timp sau deloc. În acest mod, experienţele
pozitive din familie şi şcoalătrec treptat în planul secund, iar manifestările hiperactive
devin tot mai intense apărând un cerc vicios greu de întrerupt.
Remedierea tulburărilor presupune restabilirea încrederii în sine,
restructurarea relaţiei cu părinţii şi profesorii, realizate cel mai adesea sub
coordonarea unui specialist. În activitatea la clasăse vor propune iniţial obiective
limitate care săasigure cu uşurinţăsuccesul. Elevii cu
anxietate sau cu hiperactivitate vor fi încurajaţi şi ajutaţi pentru a recâştiga
încrederea în ei înşişi. În cazurile grave, ajutorul psihoterapetului este esenţial.