Cui folosesc testele iniţiale?

Voi încerca să dezvolt, în acest articol, cîteva puncte de reflecţie asupra eficienţei şi a relevanţei pe
care le-a avut testarea iniţială, cerută de minister, în acest an şcolar. Punctul de plecare, pe care se va
întemeia toată această analiză, este următorul: testele iniţiale, în forma cerută de minister, sînt
totalirelevante. Mult zgomot pentru nimic; multă cheltuială şi risipă de resurse materiale şi umane în
obţinerea unor rezultate irelevante, ce nu pot constitui o bază ştiinţifică pentru măsurile ce vor urma; şi
atunci cînd baza de date de la care porneşti e neconcludentă, irelevantă, e clar că va urma, inevitabil, şi
o eroare de decizie pentru viitor; ceea ce se clădeşte pe un neadevăr va genera o nouă eroare, cu
consecinţe mai grave decît prima.

De ce nu sînt relevante rezultatele obţinute la testarea naţională? Pentru că ea încalcă o serie de

principii esenţiale, ca, de pildă:
– nu a existat un subiect unic la scară naţională pentru fiecare nivel de clase (fiecare şcoală a elaborat
alte subiecte, cu grade de dificultate adaptate elevilor);
– nu a existat un barem unic de corectare la fiecare nivel de clase (fiecare şcoală a avut un alt barem).
Nu a existat o corectură omogenă a testelor (fiecare profesor a corectat la clasa lui, chiar dacă după un
barem comun la nivelul catedrei);
– nu a existat o supraveghere omogenă (condiţii identice în fiecare şcoală, clasă);
– nu a existat o organizare identică a acestei testări nici la nivelul judeţului, nici la cel al şcolilor
(fiecare IŞJ şi fiecare şcoală au organizat altfel, în funcţie de posibilităţi);
– elevii au fost suprasolicitaţi, fiind nevoiţi să dea şi 4-5 teste într-o singură zi (în funcţie de
organizarea din şcoală); în aceste condiţii, rezultatele nu validează achiziţiile reale ale elevului.

Luînd în considerare cele scrise mai sus, cum poţi pretinde că rezultatele statistice obţinute sînt
concludente? Că, apoi, pe baza acestor rezultate poţi lua măsurile adecvate? Că aceste măsuri sînt cele
eficiente? Cînd deciziile pe care urmează să le iei afectează o întreagă ţară, cum îţi poţi permite să nu
procedezi ştiinţific corect? Să acţionezi ca un diletant în meserie? Pentru orice persoană de bună-
credinţă, care ştie cît de cît despre învăţămînt şi despre educaţie, acest lucru e evident.

Şi atunci, rămîne întrebarea din titlu: de fapt, cui şi în ce scop folosesc aceste teste iniţiale?

Voi încerca să schiţez cîteva posibile răspunsuri.

Folosesc profesorului? Nu.

Nu era nevoie de organizarea la scară naţională a acestei testări iniţiale, pentru că ea se făcea oricum
de către fiecare profesor la clasele de început de ciclu de învăţămînt. Nici un profesor onest în meseria
lui nu porneşte la drum pînă ce nu are o imagine clară a nivelului de cunoştinţe şi competenţe al
elevilor pe care tocmai i-a preluat în grija lui; e un lucru elementar, care se învaţă din facultate şi la
care obligă practica şcolară.

Cît priveşte celelalte niveluri de clase, intermediare, este clar faptul că profesorul cunoaşte deja nivelul
şi potenţialul fiecărui elev; ştie „cît poate fiecare“, pentru că i-a testat în anii anteriori; îl poate oricînd
situa pe elev într-o ierarhie de note, spunînd cu responsabilitate maximă şi fără greşeală: „Elevul X se
situează între media 7 şi 8“.
Recapitulările la începutul anului şcolar se făceau şi ele şi pînă acum; nu ai cum să legi ceea ce
urmează să faci pînă nu recapitulezi ce s-a făcut înainte! Eu fac de 30 de ani, de cînd sînt în
învăţămînt, aceste recapitulări, care se soldează cu un „test recapitulativ“, cu notă în catalog – fără să
fi fost cerute de minister. Nu ştiu de ce acest lucru apare acum ca o inovaţie revoluţionară în sistem,
căreia i se acordă o importanţă naţională!

Prin urmare, ce poate afla nou profesorul de la clasă despre elevii săi din aceste testări iniţiale,
comandate de minister? Nimic esenţial.

Folosesc elevului? Nu.

Pentru elevi, această testare naţională iniţială nu are nici o consecinţă practică, imediată. Fiecare îşi
cunoaşte nivelul popriu de competenţe: dacă e la începutul unui ciclu şcolar, prin rezultatele obţinute
la final de ciclu şcolar absolvit (cei din clasa a-IV-a) sau prin rezultatele obţinute la testarea naţională
(cei din clasa a-IX-a). Ceilalţi, prin mediile obţinute la fiecare materie. Aşadar, testul iniţial nu le
spune nimic nou despre sine.

Apoi, nu există nici o consecinţă practică pentru elevi, pentru că notele nu se trec în catalog, deci nu le
afectează media (importantă pentru clasa a-VIII-a şi, respectiv, a-XII-a). Există mulţi elevi care au
refuzat să participe la aceste testări sau care au fost prezenţi, dar au refuzat să scrie ceva. E cea mai
bună dovadă a atitudinii de frondă a elevilor faţă de aceste testări. Ideea că o notă mai mică, obţinută la
aceste testări, i-ar face pe unii să înveţe mai mult e o simplă iluzie.

Folosesc părinţilor? Nu.

Ce află nou părinţii din aceste testări? Avînd în vedere că rezultatele sînt irelevante în sine, iar pe de
altă parte, sînt confidenţiale, părinţii nu pot nici măcar să îşi dea seama unde se situează copilul lor
într-o oarecare ierarhie valorică – în clasă, în şcoală, într-o ierarhie locală sau naţională. Atunci, la ce
le folosesc lor aceste teste?

Un singur aspect este pozitiv în această desfăşurare uriaşă de forţe angajate în testările iniţiale: dacă
părinţii nu au avut cunoştinţă, pînă în acel moment, de performanţele copilului lor, acum au fost
obligaţi să treacă pe la şcoală, să ia fişa cu aceste rezultate. Dar acest lucru nu aduce nici o certitudine
că unii părinţi vor deveni mai responsabili sau mai angajaţi în formarea copilului lor. Cei care îşi
asumă aceste responsabilităţi o făceau şi pînă acum, fără rezultatele de la testele iniţiale; ceilalţi nu o
vor face nici după acestea.

Folosesc ministerului? Da. În ce scop?

Atunci cînd vorbim despre foloasele pe care le va avea ministerul în urma rezultatelor de la testările
iniţiale, lucrurile se schimbă! Într-adevăr, ministerului îi folosesc aceste rezultate de la testele iniţiale,
chiar dacă sînt irelevante, aşa cum am arătat deja. Problema care se pune este, însă, în ce scop?

În primul rînd, rezultatele de la aceste teste pot fi o justificare pentru rezultatele slabe obţinute la
bacalaureatul din acest an şi, în acelaşi timp, o pregătire psihologică a părinţilor pentru cele la fel de
catastrofale din anul care va urma. E un mesaj transmis părinţilor despre faptul că bacalaureatul
reflectă pregătirea reală a elevilor, nu constituie un eşec conjunctural, datorat camerelor de luat vederi
instalate în sala de examen. Ceea ce e pe deplin adevărat! E o mărturisire indirectă a eşecului
sistemului de învăţămînt românesc actual.

În al doilea rînd, cred că ministerul caută şi un ţap ispăşitor; mi-e teamă că vinovaţi pentru tot acest
eşec lamentabil vor fi scoşi numai dascălii – şi atunci, acesta ar putea servi ca argumentul cel mai la
îndemînă în favoarea salariilor diminuate din învăţămînt sau a refuzului oricărei cereri de mărire.
Privind obiectiv lucrurile, desigur că şi dascălii îşi au vina lor, dar cauzele reale ale eşecului
educaţional românesc sînt multiple şi complexe. Mi-ar plăcea să sper că, odată şi odată, cineva
responsabil va face o analiză temeinică şi ştiinţifică a acestor cauze şi că această analiză nu va fi
manipulată politic, ci utilizată doar în interesul educaţiei publice.

Pe de altă parte, interpretarea rezultatelor de la testele iniţiale poate deveni un argument pentru
desfiinţarea unor şcoli neperformante, falimentare educaţional, deci se va putea face o serioasă
economie la bugetul de stat, atît de cerută pe fundalul crizei economice.

În al treilea rînd, ar fi de luat în considerare şi argumentul „oficial“ al ministerului: sincronizarea cu

formele de evaluare europeană, nevoia de a avea o evaluare de proces a achiziţiilor de cunoaştere ale
elevului, nevoia de predicţie a dezvoltării ulterioare a acestuia, de măsurare a potenţialului său de
creştere, de intrare pe piaţa muncii etc. Astea toate sună frumos şi sînt absolut necesare! Cu o singură
condiţie – să se facă de către nişte profesionişti în domeniu, după un proiect bine articulat, cu paşi şi
metode corect aplicate. Or, felul în care s-a procedat la noi nu este decît expresia unui diletantism
jalnic. Ar fi păcat ca o idee bună, validată de practica europeană în domeniu, să se compromită la noi,
prin proasta ei aplicare şi, apoi, prin lipsa de onestitate în utilizarea rezultatelor ei.

Scopul scuză mijloacele?

Oricare ar fi scopurile urmărite de minister prin iniţierea acestor testări iniţiale, la scară naţională, nu
cred că ele scuză mijloacele, oricît de oneste sau justificate ar fi. Trăim într-o perioadă de severă
austeritate economică. Acesta e un adevăr de necontestat, pe care îl simţim fiecare. Mă întreb retoric: a
făcut cineva de la minister un elementar calcul pentru a afla care sînt costurile acestor testări? Vă
propun un exerciţiu de imaginaţie şi calcul aritmetic: înmulţiţi numărul de elevi din învăţămîntul
preuniversitar cu numărul de materii la care s-a dat testul iniţial, cu numărul de foi de hîrtie folosite
pentru elaborarea subiectelor şi a baremelor, cu numărul de foi de hîrtie folosite pentru răspunsurile
date de elevi, cu numărul de foi de hîrtie folosite pentru elaborarea statisticilor şi a rapoartelor şi cu
numărul de tonere utilizate pentru multiplicarea acestor subiecte! (Şi mai vorbim şi de educaţie
ecologică!) Aveţi idee cam cît a costat această evaluare iniţială? 10 la puterea cît? Cine a suportat
aceste costuri? Ce fonduri a alocat ministerul pentru acest „moft“? Spun „moft“, pentru că aceste
cheltuieli enorme s-au făcut pentru un demers incorect din punct de vedere ştiinţific, care a dus
inevitabil la rezultate neconcludente, aşa cum am demonstrat. Această risipă de resursă materială şi
umană ar fi fost demnă de o cauză mai înaltă; şi unde mai pui că aceste testări se vor repeta şi la
sfîrşitul anului şcolar. Din ce bani? Mă întreb maliţios ce s-ar fi făcut ministerul dacă ar fi trebuit să-i
plătească şi pe dascăli pentru asta.
 Soluţii pentru eficientizarea testării iniţiale
Evident că, după această privire critică asupra testării iniţiale naţionale din acest an, se cuvine să fac şi
cîteva sugestii pentru eficientizarea acestui demers, pe viitor. Chiar dacă am convingerea – izvorîtă din
experienţele anterioare – că nu voi fi luată în seamă. Aşadar, ce-i de făcut? Ce trebuie păstrat din
această iniţiativă şi ce nu? Ce se poate îmbunătăţi?
 E nevoie de o proiectare coerentă a evaluărilor naţionale de parcurs, elaborată de specialişti în
educaţie, nu de amatori.
 Trebuie să se asigure un sistem de evaluare coerent, unitar, la nivel naţional, prin elaborarea
unor subiecte şi bareme unice.
 Se pot face şi testări periodice, care să măsoare achiziţiile învăţării pe parcurs, pe eşantioane
mai mici de elevi, dar reprezentative.
 Eşantioanele de elevi pot fi formate avînd în vedere criterii diferite: nivelul de clase, filiera
educaţională, profilul sau disciplinele care interesează.
 Notele obţinute la aceste evaluări să fie trecute în catalog, deci recunoscute oficial ca un indice
de măsurare a progresului şcolar al elevului.
 Interpretarea rezultatelor statistice să fie făcută de către specialişti în domeniu şi nu exploatată
în beneficiul politic de conjunctură, ci doar în beneficul educaţiei publice.

Toate consideraţiile făcute în acest articol au fost de ordin general şi au vizat testarea iniţială în sine, la
toate disciplinele de învăţămînt. Desigur că s-ar cuveni şi o analiză a testării iniţiale la fiecare
disciplină, care să cuprindă observaţii asupra modelelor de teste primite de la minister, relaţia lor cu
competenţele prevăzute de programă şi comentarii asupra rezultatelor statistice naţionale, pe care,
pînă atunci, poate, le vom avea.