Mira aflã

miroase bucuria!
de Cristina-Elena Guraliuc
Mira, la mulţi ani!

19 septembrie 2019
Mira se ascunde în spatele grămăjoarei de cărți. Chicotește
și încearcă să își stăpânească râsul colorat care stă să izbuc-
nească. Tata o caută deja de câteva minute și, cu mâinile
proptite în șolduri, se tot întreabă „oare unde s-a pitit
Mira?”.
Cu nasul printre cărți, fetiței cu zulufi îi miroase dintr-odată
a vată pe băț. Curioasă, scoate capul afară și adulmecă
aerul. Dar nu, mirosul pare să vină dinspre cărți, nu din
casă. Mai aruncă o privire, o vede pe mama cum își mângâie
burtica unde Iana se odihnește cuminte.
Îl vede pe tati aplecându-se sub canapea, fără să-i treacă
prin cap că este chiar acolo, așa aproape de ea. Gândul
acesta o face din nou să râdă, dar apoi îi miroase iar a vată
pe băț și curiozitatea deja clocotește în ea, ca ibricul de ceai
pe foc. Mira se apucă să răsfoiască printre cărți. O copertă
cu rățuște vesele, alta cu un motan mare si gri – hei, ce bine
seamănă cu Zinc, se gândește fata – și, aha! Una cu steluțe!
Fetița duce cartea mai aproape de nas, ca un șoricel care
adulmecă o bucată de brânză înfășurată în ziar. Da, de acolo
vine mirosul de vată pe băț!
Mânuțele ei ca niște covrigei pufoși răsfoiesc cu nesaț cartea
și, ca într-o poveste, Mira se află acum în altă lume. Plutește
printre stele și observă că pe unele le poate atinge. Altele
lasă în urmă un praf strălucitor și hapciu! Fata strănută cu
poftă, apoi râde cât o țin obrăjorii. Calea Lactee arată ca o
dâră de lapte pe măsuță, presărată cu zahăr cristalin, luna
ca o bucată de covrig ronțăită de șoareci flămânzi. Ce fasci-
nant este cerul! Apoi, mai tare ca niciodată, miroase din nou
a vată pe băț.

De unde?

Cum?

Stelele par să nu aibă miros, nici Calea Laptelui, luna cu atât

mai puțin.
Cu cât Mira plutește mai mult, cu atât mirosul devine tot
mai puternic, apoi, din senin, o luminiță se zărește la
capătul cerului de un albastru închis. Diferită de lumina
stelelor, făclia pare să se miște parcă în bătaia vântului.
- Oh, fetiță buclată, bun venit în lumea viselor frumoase, se
aude o voce, care pare să vină de nicăieri. Mira tresare și
privește după umăr. O stea lucioasă se învârte în jurul ei.
- Tu cine ești? întreabă fata nedumerită.
- Eu sunt Mira, una dintre cele mai strălucitoare stele,
răspunde diamantul ceresc.
- Și pe mine mă cheamă Mira, se miră fetița.
- Ah, știu, este o bucurie să avem aceleași nume. În sufletul
tău arde aceeași lumină ca a mea, șoptește steluța. Vrei să
știi de unde vine mirosul acesta? Haide să urmăm făclia din
depărtare. Vino cu mine!
Mira se ține strâns de steluță și zboară în viteză spre lumina
aceea curioasă, unde aproape simte că poate atinge mirosul
minunat care i se strecoară printre bucle.
Ajunsă acolo, fetița se miră că luminița este de fapt o
lumânare care arde liniștit în camera ei. Hop-țop! Face un
pas și Mira este acum în dormitor, unde mama și tata o
așteaptă ghemuiți pe covor, lângă micuța Iana, așa fru-
moasă și îmbujorată! Mirei i se pare că este o păpușică, cum
sunt acelea pe care le îmbracă
ea cu grijă și le pune la
somn cu pătura
până la bărbie.
Doar că Iana nu este o păpușă, este un bebeluș, este chiar
surioara ei! Și ce frumos miroase, a vată pe băț, a mere
coapte și a zmeuri aruncate în aer, a iarbă picurată de ploaie
și a vânticel de toamnă răscolind printre frunze. Toate aces-
tea la un loc!
Mira se apropie cu grijă și îi numără degețelele micuței su-
rioare. Sunt așa mici! Mai mici decât conurile de înghețată
sau spaghetele ei preferate. Mira o cuprinde pe Iana și se
cocoloșește lângă ea. „Voi avea grijă de tine”, îi șoptește și
mica fetiță cască luuung. Mira aproape că vede o sută de
Moși Ene cum presară praf de somn la genele Ianei și râde.
Râde, râde și când deschide ochii, se trezește că este în brațe
la tati, pe hol, în drum spre camera ei.
- Ia te uită cine s-a trezit, râde el. Ai adormit ca un șoricel
printre cărți, în timp ce eu te căutam prin toată casa.
Mira râde și ea și face dintr-odată ochii mari, de parcă
somnul plecase de mult. Ah, totul fusese doar un vis, căci o
vede pe mami cu burtica la fel de mare. Sare din brațele lui
tati și fuge spre ea, să pună căpșorul pe pântece. Ce cald se
simte și parcă o aude pe Iana gângurind. „Când vei fi mare,
ne vom juca împreună! Vom construi castele în nisip și îți voi
prinde floricele în păr, cum îmi place și mie”, șopti ea. Mami
o sărută pe creștet și atunci, Mira putu să jure că simți miros
de vată pe băț. Dar poate doar i se păruse.
 www.casutapovestilor.ro

©Toate drepturile rezervate

Aceasta este o carte 100% unică pe lume, realizată de o mamă antreprenor. Îți mulțumim pentru sprijin!