Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
-Păi da, păi da, că se miră scriitorul român, este foarte indignat
intelectualul la români, cum se poate ca minerul, în iunie anul acesta,
să vină cu ciomagul şi cu securea şi să crape capul intelectualului.
Întrebarea mea răutăcioasă este următoarea : dar ce-a făcut scriitorul
în 1977, în august, cînd minerii din Valea Jiului, 35 000 de nefericiţi,
mineri, s-au răsculat, l-au înfruntat pe Ceauşescu, au înfruntat hoarda
asta a Securităţii ? Şi după aceea au suferit. Ce-a făcut scriitorul la
români ? Păi, îţi spun eu ce-a făcut scriitorul la români. Păunescu la
‘omâni a fost singurul care s-a manifestat în presă, scriind în Flacăra
că elicopterele care – în decembrie, mult timp după represiune –
bîzîiau pe deasupra Văii Jiului nu erau ale armatei, Doamne fereşte,
că nu era declarată zonă interzisă, cum pretindeau în mod duşmănos
nişte reporteri străini, nu, nu, nu, ele erau ale Aviasanului, că
tovarăşul Ceauşescu, în mare mila lui, a acordat Văii Jiului trei
elicoptere pentru intervenţii sanitare. După obicei singurul Păunescu
a scris aşa ceva. Ceilalţi măcar au tăcut. După aceea în 1979, 2 000
de români şi-au riscat viaţa şi sănătatea…
-Cu S.L.O.M.R. ?
-Da cu S.L.O.M.R.-ul. Unde erau scriitorii români, unde
intelectualii, unde era arhitectul la români? Arhitectul care pretinde că
este intelectual. Este cel mai odios dintre... Nu este nici măcar ca un
inginer. Un arhitect este ceva... După aceea a urmat Comitetul creştin
ş.a.m.d. Astăzi sîntem în 14, mîine-i 15 noiembrie…
-Deci aniversarea Braşovului…
-Aniversarea Braşovului. Care au fost scriitorii care s-au
solidarizat cu Braşovul ?
-Unul singur, Brucan, dacă-l considerăm, cît de cît, scriitor.
-Nu. Eu nu. Eu nu-l consider.
-Domnule Goma, sînt nevoit să fiu de acord cu Dumneavoastră.
Scriitorul nu prea şi-a făcut datoria.
-Nu că nu prea. Nu şi-a făcut-o!
-Bine, nu şi-a făcut datoria. Am şi scris asta de cîteva ori,
susţinînd că şi cei care-au luat atitudine, pînă în momentul în care au
luat atitudine, tot vinovaţi sînt...
-Tot vinovaţi sîntem!
-Sîntem!O.K.! Adică atitudinea nu spală şi vina trecută. De
acord cu asta, problema este că în decembrie, a apărut ceva în
România, s-a petrecut ceva. Că numim asta revoluţie, că spunem
revoltă populară, că a fost complot, lovitură de stat, dintr-un anume
punct de vedere e mai puţin important. Esenţialul este că, în
decembrie, lucrurile au început să mişte în România. Problema este
– în faţa acestei situaţii de mişcare, ce face scriitorul? Ce-aţi observat
Dumneavoastră? Şi ce-ar trebui să facă?
-În ce priveşte evenimentele din decembrie, nici noi cei de aici,
din exil, n-am căzut în extremă, n-am îmbrăţişat, de pildă, teza lui
Castex că totul a fost complot. Spuneam aşa: s-a început cum încep
toate pe lumea asta, în mod pur şi tragic. Inocenţii. Masacrul
inocenţilor, la Timişoara. A continuat la Cluj, la Bucureşti…
-Şi Sibiu, Braşov…
-Cum a reacţionat?
-Păi, a zis el, domnule, dar eu sînt prieten cu cutare şi cu
cutare. Şi mi-a dat numele a cel puţin zece arhitecţi români. Că el pe-
acolo se fîţîia, în sfîrşit, o să vorbim noi odată de mediul boieresc –
arhitecto – securist din România. Bun. Şi el nici acum nu pricepe de
ce nu pot să dau eu mâna cu el. Zice: dar nu te-am omorît. Dar nu
pentru ochii mei frumoşi nu m-a omorît el, ci pentru că era interesul
lui.
-Să se predea fără o crimă la activ?
-Sigur că da. Încă o dată – cu securiştii, eu unul nu port dialog.
Nu le vreau moartea, dar nu discut. Ce să discut? Cînd eu n-aş putea
nici măcar să călătoresc în acelaşi vagon cu un securist!
-Pentru că veni vorba despre asta, la o întîlnire care a avut loc
acum vreo două luni la Grupul pentru Dialog Social, cu dl. Virgil
Măgureanu, şeful S.R.I.-ului, acesta a spus că în acest serviciu nu au
intrat securişti pătaţi şi a promis că va da afară orice securist dubios
ce-i va fi semnalat. Credeţi că se poate face acestă distincţie între
securiştii de treabă şi ...
-Nu, nu, nu! Şi nu exagerez cînd spun asta. Domnule, din
moment ce tu, x să zicem, te-ai angajat la Securitate, ai acceptat
regulamentul Securităţii, care era, în primul rînd, cel al secretului.
După aceea, tu x, ai acceptat avantajele materiale obraznice,
insolente faţă de restul populaţiei, care crăpa de foame, de frig etc. Şi
cine crezi că intra în generaţia mea la Securitate? Proştii clasei,
leneşii, cei care erau prinşi cu cîte ceva şi şantajaţi. Mă, intri la noi
sau te bag la drept comun! Şi-atunci băiatul intra, în plus, primea şi
nişte stele şi, dintr-o dată, avea putere. Şi, din moment ce a intrat
acolo, el a intrat deja cu vinovăţie. Nu se poate spune – sînt securist,
dar pe mîinile mele nu e sînge. Ba da. Dacă tu, securistul x, n-ai
torturat, n-ai bătut, n-ai fost gardian, torţionar, dar în schimb, ai făcut
vizite la scriitorul cutare sau inginerul cutare, iar acolo, după ce ai
sărutat mîna doamnei, te-ai şters pe picioare şi i-ai spus zîmbind
inginerului: “Domnule inginer, dacă dumneata nu dai o informaţie
despre colegul dumitale, o să ai plictiseli”. Dar zîmbind. Asta, şi asta
face să curgă sînge. Că l-ai determinat pe nenorocitul ăla să facă. Şi
chiar dacă n-ai reuşit, l-ai şantajat. Ceea ce ai făcut este o murdărie,
iar din murdărie curge şi sînge, nu numai căcat.
-Domnule Goma, însă pe de altă parte, orice stat, chiar
democraţiile cu vechime, au un serviciu secret. În mod normal, şi
România trebuie să aibă aşa ceva. Oare acest S.R.I. ar fi trebuit făcut
de tout neuf?
-Eu nu mă pricep la chestia asta. Pentru că eu depindeam de
secţia lor interioară, al cărei şef era Pleşiţă. Pleşiţă, cu colonelul
Gheorghe Vasile, devenit general pe spinarea noastră, a celor din
1977, cu maiorul Goran, atunci încă maior, anchetatorul, nu? Cu
Bistran ş.a. Ăştia erau securiştii “noştri”. Bineînţeles că erau nu ştiu
cîte secţii. Sigur că fiecare stat este obligat să se protejeze împotriva
exteriorului, dar Măgureanu nu are dreptul, n-are dreptul ca om ca
român, ca orice, ca, în numele necesităţii unui serviciu de protecţie
împotriva exteriorului, el să păstreze vechea structură a Securităţii, cu
toţi securiştii...
-Vă referiţi la aparatul de supraveghere a populaţiei?
-Da bineînţeles! Că eu, acum, dacă dau un telefon în România,
nu pot să ajung. Mi se răspunde că-i “ocupat”. De ce-i mereu ocupat?
România asta se află în Australia? Păi, în Australia în doua secunde
îmi vine legătura. Nu e vorba de aparatură, ci de intenţia Securităţii
de a filtra, de a nu permite anumite convorbiri. Corespondenţa este şi
ea în continuare împiedicată, citită. Apoi, este inadmisibilă terorizarea
oamenilor care s-au manifestat ca opozanţi. Este intolerabilă
terorizarea lor prin telefoane – prin scrisori “anonime”, prin urmărire
pe stradă, chiar prin agresiuni.
-Din păcate, vă pot confirma cam toate aceste fapte. Să iau
numai exemplul a două scrisori din Germania care mi-au venit
dezlipite!