1.2. Noţiuni principale a termodinamicii.

Termodinamica studiază legile transformării energiei în diferite procese fizico –

chimice, care se efectuează în sistemele macroscopice şi sunt alăturate de efecte
calorifice. Termotehnică mai poate fi definită drept ramură de ştiinţă care se ocupă cu
studiul teoriei şi mijloacelor de transfer a energiei termice, obţinerea ei precum şi
transformarea acestei energii în alte forme de energie (de exemplu mecanică). În 1894
Carnot defineşte termodinamica drept forţa motoare a căldurii.
Termodinamica – baza teoretică a energetici fără care nu se poate rezolva nici o
problema cum în industrie aşa şi în agricultură. De la început conţinutul principal
termodinamicii au fost procesele transformării reciproce a căldurii şi lucrului mecanic, cu
doua forme de schimb a energiei.
Termodinamica este o ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor în
care variaţia temperaturii joacă un rol primordial. Aceste fenomene implică mişcarea
termică a materiei – mişcarea browniană intensificată de creşterea temperaturii – şi
transformarea energiei dintr-o formă în alta. Termotehnica – constituie o ştiinţă despre
energetică.
Termodinamica tehnică studiază legile transformării reciproce a energiei calorice
şi mecanice cu teoria schimbului de căldură formează fundamentul teoretic a
termotehnicii.
Termodinamica tehnică – a început dezvoltarea sa din anii 20 ai secolului trecut,
dar necăutând la tinereţea sa ea ocupă un loc central între disciplinele fizice şi tehnice,
din necesitatea practică de a optimiza randamentul motoarelor cu abur, termodinamica a
devenit una din disciplinele clasice ale fizicii teoretice. Baza teoretică a termodinamicii o
constituie un număr restrâns de principii, care sunt generalizări și abstractizări ale unor
fapte experimentale. Caracterul general al acestor principii, care nu conțin ipoteze
referitor la natura forțelor implicate sau la structura microscopică a sistemelor studiate,
face ca metodele termodinamicii să fie aplicabile unei clase largi de fenomene. Operele
lui Josiah Willard Gibbs au extins domeniul de preocupare al termodinamicii de la
orientarea spre randamentul mașinilor termice către studiul caracteristicilor substanțelor
și sistemelor. Câteva exemple, alese oarecum la întâmplare: proprietățile fluidelor și ale
soluțiilor, echilibrul stărilor de agregare, polarizarea dielectrică și magnetizarea, radiația
termică. Aplicațiile practice sunt și ele numeroase și variate, de la frigider și încălzire
centrală la energie regenerabilă și prognoză meteorologică.
O abordare alternativă a fenomenelor termodinamice o reprezintă mecanica
statistică. Pornind de la structura microscopică (molecule și atomi), luând în considerare
interacțiunile (forțele) dintre aceste componente și folosind metode statistice (aplicabile
sistemelor alcătuite dintr-un număr foarte mare de componente), mecanica statistică
poate, prin intermediul unor calcule laborioase, să deducă (și prin aceasta să confirme)
rezultatele obținute de termodinamică pe cale fenomenologică.
Relaţiile analitice dintre căldură, lucru mecanic şi proprietăţile termodinamice se
stabilesc referitor la un sistem termodinamic.