Constantin Felicia

Nutriţionist Dietetician

Biochimie C12

Recapitulare vitaminele (C9-C10) și enzimele (C11):

Vitaminele sunt biocatalizatori de natură exogenă, indispensabili pentru creştere, dezvoltare şi

reproducere la om şi animalele superioare. Funcţionează împreună cu enzimele, numindu-se şi cofactori
enzimatici sau coenzime.

Clasificarea vitaminelor:

a. Hidrosolubile: vitaminele B, vitamina C

b. Liposolubile: vitaminele A, D, E, K

Enzimele sunt biocatalizatori cu structură proteică şi au următoarele caracteristici:

 sunt active în concentraţii mici

 au rol catalitic: nu se consumă şi nu se transformă în timpul reacţiei catalizate
 influenţează numai reacţiile termodinamic posibile
 nu modifică echilibrul reacţiei, ci numai viteza cu care se atinge acest echilibru
 măresc viteza de reacţie prin scăderea energiei de activare a substratului
 Sunt influenţate de pH şi temperatură, fiind proteine
 Au specificitate de substrat

Substratul este compusul chimic asupra căruia acţionează enzima.

Hormonii: definiţie, clasificare, rolul lor în organism. Mecanismul de acţiune

1. Sistemul endocrin
La organismele animale, reglarea proceselor metabolice se realizează cu ajtorul sistemului nervos (SN)
şi a celui endocrin (SE), 2 căi majore de comunicare între celulele diferitelor regiuni ale organismului. Ele
interacţionează permanent, adaptând şi integrând organismul în mediul de viaţă.
Atât sistemul endocrin cât şi cel nervos funcţionează prin mesaje emise de celule specializate: celulele
secretoare respectiv celulele nervoase. Deosebirea dintre cele două sisteme constă în rapiditatea cu care
inhibă sau stimulează funcţiile organismului. SN acţionează rapid iar SE mai lent.
Sistemul endocrin este format din glandele endocrine (cu secreţie internă) cât şi din celule secretoare
care nu au structură glandulară tipică. Glandele endocrine sunt: epifiza, hipofiza, timusul (organ limfoid cu
rol endocrin, la adult regresează) glanda tiroidă şi glandele paratiroide, glandele suprarenale şi gonadele
(testiculul şi ovarul).
În figura 1 sunt prezentate atât glandele endocrine cât şi hormonii secretaţi de acestea.
Celulele sistemului endocrin:
1. celulă secretoare – produce hormonii respectivi
2. celulă ţintă – are receptori specifici, care captează informaţia transmisă de hormon şi răspunde
printr-un anumit efect.

1
Constantin Felicia
Nutriţionist Dietetician

Fig. 1. Sistemul endocrin

2. Definiţia hormonilor
Ca şi vitaminele şi mineralele, hormonii fac parte din categoria compuşilor cu rol de reglare. Acţionează
ca şi acestea în cantităţi foarte mici dar se deosebesc de vitamine prin structurile chimice diferite și prin
faptul că pot fi sintetizaţi de organism.
Am văzut că activitatea enzimelor poate fi reglată prin modificarea concentraţiei lor, prin sinteză sau
degradare sau prin modificarea activităţii lor, prin reglare covalentă (fosforilare-defosforilare) sau alosterică
(prin efectori alosterici pozitivi sau negativi). Hormonii reglează căile metabolice prin reglarea activităţii
enzimelor, prin metodele amintite.
Astfel, putem defini hormonii ca fiind substanţe organice endogene care acţionează asupra celulelor
ţintă, în scopul reglării proceselor metabolice. Hormonii se mai numesc mesageri chimici, deoarece în
general îşi exercită acţiunea la distanţă de locul unde au fost produşi.
Hormonii coordonează şi reglează metabolismul glucidelor, lipidelor şi proteinelor precum şi
metabolismul hidroelectrolitic. Intervin în funcţia de reproducerre, dezvoltarea şi menţinerea caracterelor
sexuale secundare, intervin în procesele de adaptare la mediu şi multe altele.
Durata de viaţă a hormonilor este foarte mică. Sunt sintetizaţi şi secretaţi iar după ce acţionează sunt
rapid inactivaţi. Hipersecreţia sau hiposecreţia hormonală duce la apariţia unor tulburări funcţionale grave.

2
Constantin Felicia
Nutriţionist Dietetician

Deficitul hormonal se corectează prin administrarea hormonului respectiv (substituţie hormonală) iar în
cazul excesului se administrează hormoni antagonişti (cu acţiunea opusă celui în exces).
Un aspect extrem de important este acela că hormonii nu sunt caracteristici speciei care îi produce
astfel că hormonii extraşi din glandele animalelor pot fi utilizaţi cu succes la om.

3. Clasificarea hormonilor
a. După distanţa la care acţionează:
 endocrini – acţionează la distanţă mare de celulele care i-au produs
 autocrini – acţionează asupra celulei care i-au produs
 paracrini – acţionează asupra celulelor din vecinătate, dar nu acţionează asupra celulei
care i-a produs
b. După glanda endocrină:
 Hipofizari:
o hormoni sintetizaţi şi secretaţi de adenohipofiză:glandulotropi (care stimulează
sinteza hormonală a altor glande), prolactina
o hormonii secretaţi de neurohipofiză: hormonul antidiuretic (ADH)/vasopresina
(AVP) şi ocitocina
 Tiroidieni
 Suprarenalieni
 Ovarieni etc
c. După structura chimică:
 derivaţi din aminoacizi:
o hormonii medulosuprarenali sau catecolaminele: dopamina, noradrenalina,
adrenalina
Tirozină → DOPA (dihidroxifenilalanină) → dopamină → noradrenalină →
adrenalină
o hormonii tiroidieni: triiodotironina (T3) şi tiroxina (T4) – sintetizaţi din tirozină şi
iod
 de natură polipeptidică:
o ADH/vasopresina, ocitocina, insulina, glucagonul, calcitonina
 de natură proteică:
o parathormonul (PTH)
o hormonii glandulotropi:
 tireotropina (TSH)
 adrenocorticotropina (ACTH)
 gonadotropi : foliculostimulant (FSH) şi luteinizant (LH)
o prolactina
o hormonul de creştere sau somatotropina (STH)
 cu structură steroidică:
o hormonii sexuali masculini (androgeni): testosteronul, inhibina
o hormonii sexuali feminini (estrogeni sau foliculari): estrogenii, progesteronul,
inhibina
o hormonii corticosuprarenalieni

3
Constantin Felicia
Nutriţionist Dietetician

În organism, hormonii sunt transportaţi în funcţie de natura lor chimică. Astfel, hormonii peptidici şi
catecolaminele fiind hidrosolubili sunt transportaţi în stare liberă în plasmă pe când hormonii steroizi şi cei
tiroidieni sunt transportaţi cu ajutorul unor proteine specifice.
4. Modul de acţiune al hormonilor
Caracterul hidrofil sau hidrofob al unui hormon determină modul de acţiune al acestuia. Celula asupra
căruia acţionează hormonul (celula ţintă) îl recunoaşte cu ajutorul unor receptori specifici de natură
proteică. Locaţia receptorului este membrana celulară sau citosolul.
A. Mecanismul de acţiune al hormonilor hidrosolubili
Datorită caracterului hidrofil, hormonii peptidici şi catecolaminele nu pot străbate membrana
celulară care este hidrofobă. Ca urmare, aceşti hormoni acţionează asupra unor receptori aflaţi tocmai pe
membrana celulară.
Prin fixarea hormonului (H) de receptor (R) se formează complexul H-R care activează adenilat
ciclaza (enzimă de pe suprafaţa internă a membranei celulare). Adenilat ciclaza catalizează
descompunerea ATP în AMP ciclic care la rândul lui acţionează asupra altor sisteme enzimatice. Este
reglată astfel sinteza de proteine, inclusiv de enzime. (fig.2)
Hormonul este mesager prim care comandă mesagerului secund (AMP ciclic).

Fig. 2. Mecanismul de acţiune al hormonilor hidrofili

B. Mecanismul de acţiune al hormonilor lipofili

Hormonii lipofili (hidrofobi) sunt trasportaţi în plasmă cu ajutorul unor proteine de transport. La
nivelul membranei celulei ţintă are loc desprinderea hormonului de proteina transportoare şi pătrunderea
acestuia în celulă. Fiind lipofili, aceşti hormoni străbat cu uşurinţă membrana celulară. Intracelular,
reacţionează cu receptori specifici din citosol sau nucleu.
Hormonii tiroidieni şi cei steroidici se leagă de receptori specifici din nucleu. Complexul H-R se
combină apoi cu o proteină asociată ADN-ului. Proteina activează anumite gene şi are loc transcripţia ADN
în ARN mesager după care urmează sinteza de proteine la nivelul ribozomilor (deci răspunsul la acţiunea
hormonilor).

4
Constantin Felicia
Nutriţionist Dietetician

Fig. 3. Mecanismul de acţiune al hormonilor lipofili

5. Glandele endocrine şi hormonii secretaţi de acestea

a. Adenohipofiza: hormonul de creştere (STH), hormonii tropi (tireotropina TSH,
adrenocorticotropina ACTH, hormonul foliculostimulant FSH şi luteinizant LH), prolactina
b. Neurohipofiza: hormonul antidiuretic ADH sau vasopresina AVP şi ocitocina (secretaţi de
hipotalamus prin tractul hipotalamo-hipofizar)
c. Lobul intermediar hipofizar: hormonul melanocitostimulator (MSH)
d. Glanda tiroidă: hormonii tiroidieni (T3, T4, calcitonina)
e. Glandele paratiroide: parathormonul PTH
f. Glandele suprarenale: hormonii corticosteroizi (derivaţi ai colesterolului):
 mineralocortcoizii: aldosteron, corticosteron
 glucocorticoizii: cortizol, corticosteron, cortizon, prednison
 hormonii sexuali: androgeni, estrogeni, progesteron
g. Pancresul endocrin: insulina (celulele beta) , glucagonul (celulele alfa), somatostatina (celulele
delta)
h. Ovarul: estrogeni (estradiolul), progesteron, inhibina
i. Testiculul: androgeni (testosteronul), inhibina

5
Constantin Felicia
Nutriţionist Dietetician

6. Efectele hormonilor
a. Hormonul de creştere (STH):
 Creşterea ţesuturilor moi şi a oaselor (în lungime şi grosime)
 Rol în metabolismul intermediar
Mod de acţiune:
- stimulează sinteza proteinelor şi cetogeneza
- mobilizează AG din depozite
- scade eliminările de Na, K, Ca, P, N
b. Hormonii tropi:
 TSH (tireotropina) – stimulează secreţia tiroidei
 ACTH (adrenocorticotropina) – stimulează secreţia CSR
 FSH şi LH – stimulează secreţia gonadelor

c. Prolactina – la femeie stimulează dezvoltarea glandelor mamare şi menţine secreţia lactată

d. Hormonul melanocitostimulator (MSH) – stimulează secreţia de melanină
e. Hormonul antidiuretic (ADH) are rol de a conserva apa în organism
Mod de acţiune: creşte permeabilitatea pentru apă la nivelul tubilor renali
f. Ocitocina – stimulează eliminarea laptelui din glandele mamare şi contracţia uterină în travaliu
g. Hormonii tiroidieni (T3, T4)
 Intensifică procesele metabolice – influenţează metabolismul energetic, glucidic, lipidic,
protidic
 Rol în creşterea şi dezvoltarea organismului, a creierului la copil
Mod de acţiune:
 Diferenţierea neuronilor, formarea tecii de mielină şi a sinapselor neuronale
 Formarea gonadelor în viaţa intrauterină
 intensifică absorbţia glucozei, glicoliza şi glicogenoliza hepatică
 stimulează catabolismul proteinelor plasmatice şi musculare – creşterea excreţiei de N
 stimulează lipoliza
Glandele tiroide mai secretă şi calcitonina, cu rol în menţinerea echilibrului fosfocalcic.
Mod de acţiune: stimulează osteogeneza, inhibă reabsorbţia fosfaţilor şi creşte eliminarea calciului la
nivel renal. Creşte absorbţia calciului la nivel intestinal.
h. Parathormonul (PTH)
 rol esenţial în menţinerea echilibrului fosfocalcic
 asigură dezvoltarea normală a oaselor, cu fixarea adecvată a calciului în oase
Mod de acţiune:
- stimulează reabsorbţia intestinală de Ca, acţionând în strânsă corelaţie cu vit D
- scade eliminările urinare de Ca şi Na
- stimulează eliminările urinare de fosfaţi şi de K prin scăderea reabsorbţiei lor tubulare
- mobilizează sărurile fosfocalcice la nivelul oaselor prin creşterea nr şi stimularea activit
osteoclastelor
- efect final: creşterea calcemiei şi natremiei, scăderea fosfatemiei

6
Constantin Felicia
Nutriţionist Dietetician

i. Mineralocorticoizii (aldosteronul):
 măreşte reabsorbţia de Na+ la nivelul tubilor renali, prin schimburi ionice cu K+ şi H+, având
ca rezultat creşterea eliminărilor de K+ şi a acidităţii urinare.
Mod de acţiune: aldosteronul intervine în metabolismul apei şi electroliţilor, menţinând echil Na+-K+.
j. Glucocorticoizii (cortizol):
Mod de acţiune:
 efecte metabolice: cresc eliminările de azot, produc hiperglicemie, cresc lipemia, stimulează
catabolismul proteic
 efecte sangvine: cresc numărul de leucocite, eritrocite şi plachete sangvine
 efecte digestive: scad absorbţia lipidelor, cresc secreţia de HCl şi de pepsinogen
 efecte renale: scad permeabilitatea tubilor distali pentru apă, stimulând eliminarea excesului
de apă, cresc filtrarea glomerulară
 efecte nervoase: cresc sensibilitatea la stimulii olfactivi şi gustativi, induc modificări ale EEG
(electroencefalogramei) şi iritabilitate, scad puterea de concentrare

Tabel 1. Efectele metabolice ale unor hormoni

Hormon Secreţia Stimulii Efecte MB Efecte Efect ML Efect MP
glicemie
Insulina Celulele beta ↑glicemiei ↑preluarea ↓glicemia ↑lipogeneza ↑preluarea
pancreatice ↑aminoacizilor glucozei în celule (depozitele aminoacizilor
plasmatici ↑glicogenogeneza de TG) ↑sinteza P
Glucagonul Celulele alfa ↓glicemiei ↑glicogenoliza ↑glicemia ↑lipoliza ↑Catabolismul
pancreatice ↑aminoacizilor ↑gluconeogeneza proteinelor
plasmatici
Adrenalina MSR Direct: SN ↑glicogenoliza ↑glicemia ↑lipoliza -
simpatic
Indirect: stres,
efort fizic
STH Adenohipofiză Direct: GHRH ↓ preluarea ↑glicemia ↑lipoliza ↑preluarea
hipotalamus glucozei în celule aminoacizilor
Indirect: ↑sinteza P
↓glicemiei
↑aminoacizilor
plasmatici
↓acizilor graşi
Somnul,
stresul, efortul
fizic
T3, T4 Glanda tiroidă Direct: TSH ↑glicoliza - ↑lipoliza ↑sinteza P
adenohipofiză
Indirect: TRH
hipotalamus,
temperaturi
scăzute la
sugari
Cortizolul CSR Direct:ACTH ↓preluarea ↑glicemia ↑lipoliza ↓preluarea
din glucozei în celule aminoacizilor
adenohipofiză ↑gluconeogeneza ↑catabolismul
Indirect: CRH proteinelor
hipotalamus,
stres

7
Constantin Felicia
Nutriţionist Dietetician

Patologia succesivă datorată hiposecreţiei sau hipersecreţiei de hormoni

în organism

1. Hormonul de creştere (STH)

a. Hipersecreţia:
 În copilărie duce la gigantism adică creşterea în înălţime peste 2 m. Deoarece STH-ul
este hiperglicemiant, apare riscul instalării în timp a diabetului zaharat.

 La adulţi produce acromegalie – creşterea în grosime a oaselor lungi şi a ţesuturilor moi

→dezvoltarea exagerată a extremităţilor (degete, nas, buze, urechi) precum şi a unor
organe (cardiomegalie, hepatomegalie etc)

8
Constantin Felicia
Nutriţionist Dietetician

b. Hiposecreţia:
 În copilărie duce la apariţia nanismului hipofizar (piticism) – dimensiuni reduse ale
corpului dar fără afectarea funcţiilor psihic

 La adulţi duce la caşexia hipofizară – atrofii ale organelor, pierderea dinţilor, căderea
părului, regresia organelor genitale, sterilitate, deces
2. Hormonul antidiuretic (ADH)
a. Hipersecreţia:
 Scade diureza şi creşte concentraţia urinei
 Hipertensiune arterială (HTA)
 Stimulează peristaltismul intestinal
b. Hiposecreţia:
 Duce la apariţia diabetului insipid – poliurie (10-30 l/24 h), polidipsie, dezechilibru
mineral. Se tratează prin administrare de ADH
3. Hormonii tiroidieni (T3, T4)
a. Hipersecreţia:
 Apariţia bolii Basedow-Graves - apare guşa exoftalmică (creşterea volumului glandei
tiroide), exoftalmie (globi oculari proeminenţi) la 50% din pacienţi, nervozitate, tremur
al mâinilor,piele caldă şi umedă, scăderea în greutate (datorită metabolismului
accentuat)

9
Constantin Felicia
Nutriţionist Dietetician

b. Hiposecreţia:
 La copii apare nanismul tiroidian (forma infantilă a hipotiroidismului sau cretinism) –
creştere întârziată, dezvoltare osoasă anormală, retard psihic, temperatură scăzută,
letargie. Diagnosticat precoce, poate fi tratat cu succes cu tiroxină.
 La adulţi apare mixedemul adică infiltrarea ţesuturilor cu o substanţă muco-proteică,
apă şi electroliţi. Mixedemul este însoţit de creştere în greutate, căderea părului, piele
uscată şi groasă, metabolism bazal scăzut, letargie. Se administrează tiroxină.
 Guşa endemică – creşterea volumului glandei tiroide datorită aportului insuficient de
iod. Dezvoltarea anormală a tiroidei se datorează excesului de TSH, stimulat de nivelele
plasmatice de tiroxină (mecanism de reglare prin feed-back negativ)
4. Parathormonul
a. Hipersecreţia:
 Produce boala Recklinghausen – tulburări ale metabolismului calciului şi fosforului ce
duc la demineralizări osoase, hipercalcemie, hipercalciurie. Se manifestă prin dureri
osoase, fracturi patologice, cifoscolioză, depuneri de calciu în ţesuturile moi,
osteoporoză.
b. Hiposecreţia:
 Duce la tetanie adică creşterea excitabilităţii neuromusculare şi apariţia spasmelor
musculaturii striate sau netede. Principala cauză este extirparea accidentală a
paratiroidelor, cu ocazia unei intervenţii chirurgicale pe tiroidă. Ca urmare scade
marcat calcemia, ceea ce duce la afectarea activităţii musculare.
5. Hormonii corticosteroizi
a. Hipersecreţia:
 Boala Conn – tulburări ale metabolismului electrolitic, datorită hipersecreţie de
aldosteron. Se caracterizează prin creşterea volumului de sânge circulant, HTA, retenţie
de sodiu, edeme
 Sindromul Cushing – se datorează secreţiei de glucocorticoizi (cortizol mai ales) ca
urmare a unei tumori la nivelul suprarenalelor sau a hipofizei (ACTH în exces) sau
iatrogen (terapie cu corticosteroizi). Se caracterizează prin afectarea metabolismului
glucidic, protidic, lipidic, HTA, hiperglicemie (diabet cortizonic), astenie musculară,
obezitate în partea superioară a corpului, cu faţa „în lună plină” şi cefă „de bizon”.

10
Constantin Felicia
Nutriţionist Dietetician

 Sindromul androgenital – se asociază de regulă cu sindromul Cushing şi se datorează

hipersecreţiei de hormoni androgeni.
o La copii – apariţia pubertăţii precoce cu hipertrofia organelor genitale externe
o Îngroşarea vocii, masculinizare la femei (pilozitate excesivă)
b. Hiposecreţia:
 Boala Addison – datorită deficitului de cortocosteroizi (atât mineralocortcoizi cât şi
glucocorticoizi). Apare melanodermia (colorarea pielii în brun), hipoglicemie,
dezechilibru a sodiului şi potasiului, deshidratare, hipotensiune, scădere rapidă în
greutate, astenie marcată, diminuarea funcţiei imune, tulburări gastrointestinale,
cardiovasculare.

6. Insulina
a. Hipersecreţia:
 se caract prin hipoglicemie care afectează în special SNC (mare consumator de
glucoză), mergând până la instalarea comei (pierderea stării de conştienţă).
Hipoglicemia poate apărea ca urmare a unor activităţi ce măresc consumul de glucoză
Hiposecreţia:
 produce diabetul zaharat, o boală metabolică datorată disfuncţiei pancreasului
endocrin. DZ se caracterizează prin: hiperglicemie, glicozurie (eliminarea glucozei prin
urină), poliurie (eliminarea unor cantităţi crescute de urină), polifagie (ingerarea unor
cantităţi mari de alimente), polidipsie (ingestia de cantităţi mari de lichide), scădere în
greutate, acumulare de corpi cetonici la nivelul SN urmată de instalarea comei
diabetice (stadii mai grave în care se sintetizează şi se acumulează în organism o
cantitate mare de corpi cetonici care, prin acţiunea lor nocivă asupra centrilor nervoşi
superiori, pot provoca coma diabetică şi chiar moartea.

11