Sunteți pe pagina 1din 2

Sirop, ulei, apa, esență, sare de mare cu lavandă

Ciocolată cu lavandă, biscuiți, ceaiuri aromatice si la prepararea de tincturi. în ghivece

Distilerie

ulei esențial, diverse ornamente, săpunuri, produse de baie efervescente, mărturii pentru nunți,
botezuri și ca noutate pernuțe cu flori de lavandă pentru bebeluși

În terapie se foloseşte tinctura, uleiul, infuzia, esenţa de lavandă

Săculeţele cu flori de lavandă ajută efectiv gospodinelor să scape de mirosuri neplăcute, molii, furnici,
purici şi alţi diverşi gândaci.

După ce este tăiată cu secera, lavanda este lăsată o zi pe câmp, apoi ajunge într-un distilator. Aici, florile
se trec prin aburi și, datorită temperaturii înalte, se eliberează picături de ulei esențial care sunt purtate
printr-un tub. Apoi, compoziția trece prin condensator, unde se lichefiază. Lichidul rezultat conține ulei
și apă, iar prin separare se obține miraculosul ulei esențial de levănțică – un compus complex care
însumează 150 de constituenți activi cu rol antiinflamator, antiviral și antibacterian – și apa de parfum
de lavandă. Dintr-o tonă de plantă verde antreprenorul Gheorghe Jereghi obține, în medie, 9-10 litri de
ulei esențial. În anul curent, plantația de aur violet a generat trei tone de ulei de lavandă, ce vor fi
vândute în septembrie. „În fiecare an prețurile sunt negociate la începutul toamnei, fiind stabilite în
funcție de cantitatea producției obținute și de calitatea uleiului”, ne spune Gheorghe Jereghi.

buchete de lavandă, săculețe aromate sau ulei esențial de levănțică

Uleiul esențial de lavandă este produs la o săptămână după ce înflorește planta, adică o dată pe an:
„După ce tai și strâng levănțica, o las o zi la uscat pe câmp și apoi produc ulei, pe care îl mai păstrez vreo
două săptămâni pentru a se limpezi. Un litru de ulei îl obțin din 150 de kg de lavandă verde, iar floarea
prelucrată o aruncăm”

Uleiul produs de „Lavanda de Moldova” se vinde în sticluțe de 10 și 30 mililitri, cu un preț de 35,


respectiv, 80 lei. Tot el vinde și apă de lavandă, despre care Nicu spune că este un produs minunat
pentru piele:

Potrivit Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor și Promovarea Exportului din Moldova (MIEPO), un litru
de ulei de levănţică produs în Moldova este vândut, în Germania, la un preţ de 100-120 de euro.

Potrivit Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor și Promovarea Exportului din Moldova (MIEPO), un litru
de ulei de levănţică produs în Moldova este vândut, în Germania, la un preţ de 100-120 de euro.

Potrivit Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor și Promovarea Exportului din Moldova (MIEPO), un litru
de ulei de levănţică produs în Moldova este vândut, în Germania, la un preţ de 100-120 de euro.

Potrivit Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor și Promovarea Exportului din Moldova (MIEPO), un litru
de ulei de levănţică produs în Moldova este vândut, în Germania, la un preţ de 100-120 de euro.

Pentru înfiinţarea unui hectar de lavandă sunt necesari circa 18.000 de butaşi.
Recoltatul lavandei se face în general în perioada 15 iunie- 20 iulie, important este că să nu vină ploile.
Producţia la hectar poate ajunge şi la 5-6 tone, mai ales că plantele dau şi a doua floare toamna (în
funcţie de cum sunt tăiate), ceea ce reprezintă uneori chiar jumătate din prima producţie.

https://agrointel.ro/19994/vrei-sa-cultivi-lavanda-uite-care-sunt-cele-mai-profitabile-soiuri/

Pentru a face ulei de lavandă ai nevoie de echipamente speciale, fiind un proces destul de dificil.
“Utilajul pe care l-am achiziționat pentru a face ulei a fost importat din Italia și a costat 6.000 euro.
Extragerea uleiului din plantă se face prin distilare, utilizând aburul. Practic aburul trece prin plantă după
care ajunge într-o serpentină unde uleiul rămâne la suprafață.La sfârșitul procesului separăm uleiul
esențial de apa de lavandă. Toate produsele noastre sunt 100% naturale, nu adăugăm nimic artificial”,
ne-a povestit Loredana Duma despre modalitatea în care familia ei produce uleiul de lavandă.

Dacă doreşti o plantaţie de lavandă pentru producţia de ulei esențial cel mai indicat e să alegi varietatea
Grosso, o varietate din soiul lavandin (Lavendula x intermedia), care este o încrucișare între Lavandula
Angustifolia, cunoscută şi ca Lavanda Eglezească, și Lavandula Latifolia. Grosso produce plante mari, cu
multe flori și un conţinut ridicat de ulei – de cinci ori mai mult decât Angustifolia. Grosso poate fi
considerat calul de povară din familia lavandei, formând cele mai mari plantaţii pentru producția de ulei
esenţial din întreaga lume. Grosso poate fi cultivat şi în ţara noastră deoarece rezistă foarte bine iernilor
de pe la noi.

Un soi care este deosebit de popular pentru amenajarea grădinilor este o specie de Angustifolia (miros
puternic) Soiul Munstead este, de asemenea utilizat pe scară largă pentru confecţionarea săculeţilor de
lavandă din cauza parfumului puternic. Acest soi este perfect pentru garduri vii, dar se descurcă de
minune şi în ghivece.

Lavanda uscată se cumpără de producătorii de ceaiuri la preţul de 8-15 lei/kg.

S-ar putea să vă placă și

  • Lista
    Lista
    Document3 pagini
    Lista
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Lista Interier
    Lista Interier
    Document2 pagini
    Lista Interier
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Rezumat Geografie
    Rezumat Geografie
    Document18 pagini
    Rezumat Geografie
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Lista
    Lista
    Document3 pagini
    Lista
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Ancheta Pe Baza de Chestionar
    Ancheta Pe Baza de Chestionar
    Document4 pagini
    Ancheta Pe Baza de Chestionar
    Valentin Balan
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Plantatia de Lavanda Proiect FS
    Plantatia de Lavanda Proiect FS
    Document28 pagini
    Plantatia de Lavanda Proiect FS
    savovici
    75% (12)
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Adevăratul Cititor
    Adevăratul Cititor
    Document4 pagini
    Adevăratul Cititor
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Didactic Istoria
    Proiect Didactic Istoria
    Document3 pagini
    Proiect Didactic Istoria
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Ed. Muzicală
    Proiect Ed. Muzicală
    Document5 pagini
    Proiect Ed. Muzicală
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Sinzienele
    Sinzienele
    Document1 pagină
    Sinzienele
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Poezii
    Poezii
    Document2 pagini
    Poezii
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Levănțică
    Levănțică
    Document2 pagini
    Levănțică
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • FOLCLOR
    FOLCLOR
    Document3 pagini
    FOLCLOR
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Bulgaria
    Bulgaria
    Document1 pagină
    Bulgaria
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Credit
    Credit
    Document4 pagini
    Credit
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Didactic Istoria
    Proiect Didactic Istoria
    Document6 pagini
    Proiect Didactic Istoria
    Anonymous 4pB0ssGj
    Încă nu există evaluări
  • Chestionar 1
    Chestionar 1
    Document2 pagini
    Chestionar 1
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Suplimentar Soljenițîn
    Suplimentar Soljenițîn
    Document2 pagini
    Suplimentar Soljenițîn
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Conceptul de Risc in Afaceri Original
    Conceptul de Risc in Afaceri Original
    Document29 pagini
    Conceptul de Risc in Afaceri Original
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Informatie Structurata
    Informatie Structurata
    Document19 pagini
    Informatie Structurata
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • 1
    1
    Document1 pagină
    1
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări
  • Managementul Riscului in Afacer - Proiect Ion Bogdan
    Managementul Riscului in Afacer - Proiect Ion Bogdan
    Document13 pagini
    Managementul Riscului in Afacer - Proiect Ion Bogdan
    Famousbr
    100% (2)
  • Tema 2 Tipuri de Evaluare
    Tema 2 Tipuri de Evaluare
    Document16 pagini
    Tema 2 Tipuri de Evaluare
    Cristina Melenciuc
    Încă nu există evaluări