Eminescu, student la Berlin (1872-1874)

În anul 1872, societatea "Junimea" din Iaşi îi acordă tânărului Eminescu un "stipendiu"
(ajutor în bani, acordat unui student sărac; o bursă) pentru continuarea studiilor la
Universitatea din Berlin. Eminescu având asupra sa certificatul de absolvire a gimnaziului
din Botoşani, reuşeşte, pe data de 12 decembrie 1872, să se înscrie la Universitatea din
Berlin (Humboldt - având statutul din 1810) ca student ordinar.
Devenind student, Eminescu frecventează cursurile celor mai reputaţi profesori
universitari berlinezi: E. Dühring (Logică şi Fundamentul filozofiei); Du Bois Reymond
(Ştiinţele naturii); Eduard Zeller (Istoria generală a filozofiei); Richard Lepsius
(Egiptologie); Herman Bouitz (Principii de filozofie; Istoria filozofiei greceşti); Althaus
(Dezvoltarea şi critica filozofiei hegeliene); Dernbuch (Istoria instituţiilor şi a culturii
Romei); K.W. Nitzsch (Istoria Romei); I.C. Roggendorf (Geografia fizică); H. Munk
(Fiziologia nervilor); Herman von Helmholtz (Fizica); Karl Werder (Istoria artelor
frumoase) şi alţii.
Dacă comparăm viaţa tânărului student Eminescu petrecută la Viena cu viaţa tânărului
student petrecută la Berlin, se constată următoarele: la Viena, tânărul Eminescu îşi
îmbogăţeşte cunoştinţele despre lume şi viaţă, pe când la Berlin aceste cunoştinţe se
aprofundează, se adâncesc. În timp ce la Viena avea mult mai multe minute disponibile
ca student (timp liber să spunem aşa), la Berlin viaţa este mai grea, devine mai
obositoare, întrucât pentru a putea trăi a fost nevoit să lucreze ca angajat (secretar
particular) la Ambasada României din Berlin - la agentul diplomatic Th. Rossetti.
Locuinţa şi-a ales-o cât mai aproape de Universitate, pe Albrecht-Strasse nr. 6. Studiile şi
agenţia de care era legat (ca funcţionar) îi răpeau tot timpul studentului Eminescu;
uneori duminica împreună cu mica, blânda, burgheza prietenă Milly făceau câte o
escapadă-plimbare cu trenul la Potsdam.
La Berlin, studentul Eminescu citeşte şi lecturează din filozofii moderni - şi aprofundează
din cunoştinţele filozofilor Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, Georg Wilhelm
Friederich Hegel, Iohann Friederich Herbart, Karl Marx, Baruch Spinoza şi alţii. La Berlin
se afla şi fratele cel mare al lui Eminescu, Şerban, care studia medicina, Eminescu
reuşind rar să-l viziteze pe acesta din cauza aglomerării activităţilor sale. La Berlin,
Eminescu a fost mai statornic, reuşind să promoveze anul 1872-1873 - cele două
semestre, după cum reiese dintr-un grăitor certificat al Universităţii regale "Friederich
Wilhelm": "Noi, rectorul şi senatul Universităţii regale Friederich Wilhelm din Berlin,
atestăm prin acest certificat de absolvire că domnul Mihai Eminescu, născut în Botoşani,
în România, fiul proprietarului Eminescu, a fost pregătit pentru studiile academice la
gimnaziul din Botoşani şi a fost înmatriculat la noi la 18 decembrie 1872 pe baza unui
certificat de absolvire de la acest gimnaziu; a stat aici ca student de atunci şi până la
sfârşitul semestrului de vară 1873 şi a studiat filozofia. În scopul şederii sale a studiat
următoarele prelegeri, semnate mai jos, conform actelor prezentate... Referitor la
purtarea avută la această universitate nu este nimic de remarcat în defavoarea lui,
referitor la partea morală sau materială".
La Universitatea din Berlin, tânărul student Eminescu studiază şi audiază în anul 1873
cursuri profunde în domeniile Istorie, Drept, Filozofie şi Politică. Citeşte şi studiază
operele lui Shakespeare, Schiller, Hugo, Byron, Goethe şi alţii. La Berlin scrie: "Împărat şi
proletar" (versiunea a III-a), "Miron şi frumoasa fără corp", "Fata din grădina de aur",
"Panorama deşertăciunilor", "Memento mori", "Cezara". În "Convorbiri literare" îi apar
poeziile "Floare albastră" şi "Înger şi demon", precum şi nuvela "Sărmanul Dionis". Tot în
perioada berlineză concepe lucrarea-dramă "Decebal", "Glossa" etc. Relaţia cu familia sa
era bună. Bătrânul căminar Eminovici reuşea cu greu să-i trimită bani. În toamna anului
1873, ofiţerul Iorgu, fratele lui Eminescu, moare, Gheorghe Eminovici, tatăl, îl somează
pe tânărul student Eminescu să revină acasă. Eminescu este pe punctul de a executa
ordinul tatălui său, dar este oprit de Th. Rossetti să rămână mai departe la Berlin,
mărindu-i salariul cu 10 napoleoni. Poetul ascultă de agentul diplomatic Th. Rosetti şi
rămâne la Berlin. În data de 6 decembrie 1873, Eminescu s-a înscris mai departe la
Universitatea din Berlin pe care o termină în data de 30 iulie 1874. Spre sfârşitul anului
1873, Th. Rosetti a fost înlocuit cu N. Kreţulescu, poreclit de Eminescu "Pergament",
care i-a scăzut salariul la 30 taleri, fiind nevoit a-şi schimba locuinţa în Charlottenburg pe
Orangenstrasse, mult mai departe de universitate. Venit în fruntea Ministerului
Educaţiei Naţionale, Titu Maiorescu îi pretinde tânărului student Eminescu să-şi dea
doctoratul în filozofie la Iena, pentru a putea fi apoi numit ca profesor la Catedra de
Filozofie a Universităţii din Iaşi. Eminescu în corespondenţa pe care o are cu Titu
Maiorescu nu-l contrazice, primeşte suma de 300 taleri pentru doctorat, dar consideră
că nu este pregătit în ceea ce priveşte antropologia şi ştiinţele naturii şi este prea tânăr
pentru a susţine doctoratul în filozofie la Iena. Eminescu consideră că dă dovadă de un
act de înaltă demnitate profesională, atunci când ia o asemenea hotărâre de a nu-şi
susţine doctoratul, fiind insuficient pregătit. Atitudinea lui Eminescu pare ciudată, ia o
hotărâre proprie lui de a călători şi studia documente vechi; mai întâi se deplasează la
Königsberg, unde încearcă să găsească documente despre Ţările Române, continuă
călătoria la Cracovia, cercetează arhive, vizitează Universitatea Iagelloniană, continuă
deplasarea la Lemberg, unde încearcă să scoată fotografia unui armaş român, care a
ajuns mare cancelar al Poloniei (dar nu are destui bani), studiază amănunţit biserica
construită de familia Movileştilor. În luna august 1874, Eminescu pleacă
cu trenul din Lemberg pe ruta Cernăuţi-Suceava-Paşcani, oprindu-se în Iaşiul pe care-l
îndrăgea atât de mult.
La Iaşi, cei doi reprezentanţi ai Societăţii "Junimea", C. Negruzzi şi Vasile Pogor îl ajută şi
cu recomandarea şi propunerea lui T. Maiorescu, aprobat şi de guvern; i se atribuie
postul provizoriu de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi. În data de 30 august 1874, în
faţa rectorului Universităţii din Iaşi, profesorul Ştefan Micle (soţul poetei Veronica
Micle), Eminescu depune jurământul. Într-o scrisoare către Veronica Micle, tânărul poet
Eminescu susţine că este pasionat de munca pe care o va susţine: "Sînt fericit că mi-am
ales un loc potrivit cu firea mea singuratică şi dornică de cercetare. Ferit de ziua de
mâine, mă voi cufunda ca un budist în trecut, mai ales în trecutul nostru atât de măreţ în
fapte şi oameni". În acest post, Eminescu dă dovadă de multă seriozitate, aducându-şi
contribuţia în a întări şi consolida rolul Bibliotecii Centrale prin noi volume de cărţi, chiar
el din banii lui cumpărând spre exemplu lucrarea: "Vedenie ce au văzut un schimnic
Varlaam de la mănăstirea Secului din Moldova la anii de la zidirea lumei 7329, iar de la
întruparea Mântuitorului nostru Isus Christos 1821". Tot în acelaşi an 1874, Eminescu
este instalat ca profesor suplinitor la cursul de logică al Institutului academic din Iaşi.
Eminescu este schimbat din postul de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi tot de
acelaşi Titu Maiorescu (ministru al Culturii şi Instrucţiunii Publice) la insistenţele lui
Andrei Vizanti (profesor suplinitor de istorie şi literatură română la Universitatea din
Iaşi) şi ale lui D. Petrino (poet obscur), un dezechilibrat, un alcoolic, un desfrânat care a
risipit o avere întreagă; acesta va ocupa postul de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi.
Titu Maiorescu acceptă această "machinaţiune" ce trebuia să izbească în "Societatea
Junimea" şi neavând ce face în faţa învingătorilor, acelaşi Titu Maiorescu îl numeşte pe
Eminescu în data de 1 iulie 1875 - ca revizor şcolar pe două judeţe: Iaşi şi Vaslui. Ar mai
fi multe de spus, dar mă opresc aici pentru a nu trece de graniţele articolului mai sus
menţionat. (Eminescu, student
la Berlin 1872-1874).
Eminescu nu poate rămâne străin altor popoare. Citind şi studiind opera lui Eminescu,
iată ce spun străinii, spre exemplu Amita Bhose: "Prima mea întâlnire cu poezia
eminesciană mi-a produs o mare uimire. Descopeream o întreagă lume, în care Orientul
se întâlneşte cu Occidentul, Europa se uneşte cu Asia, finitul se «desmărgineşte» şi
graniţele se şterg. Poezia lui Eminescu în totalitatea ei - de la oda funebră «La
mormântul lui Aron Pumnul» până la epitaful purificat al poetului «Mai am un singur
gând» - mi s-a dezvăluit astfel ca o melodie neîntreruptă, îngemănând toate hotarele
timpului şi ale spaţiului (...) Dar Eminescu e poetul României. Momentul Eminescu
simbolizează întreaga spiritualitate românească. Creaţia eminesciană oglindeşte pe
deplin cultura românească...".
Aşadar, Eminescu este cel mai mare poet român, este unul din cei mai mari poeţi lirici
universali, este omul total care nu a scăpat în creaţia sa niciun domeniu al cunoaşterii
umane. Eminescu şi-a iubit poporul şi ţara. A fost un mare patriot. Eminescu ne-a apărat
şi ne apără şi astăzi. Cum? În nordul ţării, în anul 1939 - comandantul Diviziei 20 de
Infanterie, generalul Georgescu Pavel Ioan a plantat cca 10.000 puieţi de brad cu
numele "Manuscrisul Eminescu" pe o suprafaţă de 4000 mp (o literă are lungimea de 24
ml, lăţimea de 8 ml). Pădurea "EMINESCU" o adevărată şi puternică fortificaţie, una a
spiritului românesc - un monument al naturii - o rezervaţie naturală - un monument al
neamului, intră sub jurisdicţia Legii nr. 5 din 6 martie 2000. Monumentul a fost construit
cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea poetului. Acest monument al neamului se
găseşte pe Dealul Comja, aflat pe terenul extravilan
al oraşului Seini. În decursul anilor, vrăşmaşii au încercat să-l
distrugă, dar n-au reuşit.