Tema : Probleme bioetice privind

transplantul de organe , tesuturi si cellule

umane . (tema pe acasa)
Seminar1 : Conceptul si tipurile de transplant de tesuturi
si organe .
Organe prelevate de la indivizi in viata

Prelevarea de la donatorii vii se face de la persoane majore, cu capacitate de discernământ,

după obtinerea prealabilă a consimtământului in format scris, liber si expres al acestora, după
informarea lor de către medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de specialitate,
asupra eventualelor riscuri si
consecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional, rezultate din actul prelevării, donatorul
putând reveni asupra consimtământului dat până în momentul prelevării.

Donarea se face in scop umanitar, are caracter altruist si nu constituie obiectul unor acte si
fapte juridice sau urmarea unei constrângeri de natură fizică sau morală.

Este interzisă prelevarea de organe, tesuturi si celule de la minori, cu exceptia prelevării de

celule stem hematopoietice, cu consimtământul minorului si cu acordul scris al ocrotitorului
legal. Refuzul scris sau verbal al minorului împiedică orice prelevare.

Din punct de vedere deontologic este absolut obligator ca indicatia de transplant sa fie
stabilita cu precizie stiintifica, adica sa reprezinte ultima sansa de supravietuire a primitorului,
dupa epuizarea tuturor celorlalte mijloace terapeutice. Simplul interes stiintific nu va putea in
niciun caz sa justifice o astfel de interventie. Medicul este obligat sa cantareasca, sa compare
riscurile pentru donator cu sansele de success ale viitoarei grefe, astfel ca sacrificial sa nu
ramana fara rezultat.

Organe prelevate de la cadavru

Prelevarea de la donatorii decedati se face numai cu consimtământul scris a cel putin unuia
dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: sot, părinte, copil, frate,
soră sau persoana autorizată în mod legal.

Prelevarea se poate face fără consimtământul membrilor familiei, dacă, în timpul vietii,
persoana decedată si-a exprimat optiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de
consimtământ pentru prelevare. Prelevarea nu se poate face sub nicio formă, dacă, în timpul
vietii, persoana decedată si-a exprimat deja optiunea împotriva donării, printr-un act de refuz al
donării, avizat de medicul de familie.

Sondajele recente de opinii efectuate in unele tari au aratat ca imensa majoritate a

oamenilor nu se opun prelevarilor de organe de la un cadavru. Totusi aceasta prelevare este
interzisa cand se poate compromite o autopsie medico-legala, cand defunctul a decedat in urma
unui accident de munca, sau cand se stie in mod percis ca decedatul si familia s-ar fi opus
prelevarii daca ar fi fost consultati.

Transplantul de organe pare a fi o tehnica tot mai accesibila si utila in rezolvarea unor
maladii aparent incurabile sau in remedierea unor maladii genetice. Lipsa donatorilor insa
ramane una dintre cele mai importante probleme. Compatibilitatea si necesitatea unei trieri
riguroase a pacientilor dupa criterii etice si sociale impuse de conditiile socio-economice dar si
de datoria morala fata de pacient si fata de societate sunt alte norme care se autoimpun.

Tehnica transplantului de organe se bucura de o buna reglementare in tara noastra.

Anonimatul, compatibilitatea si fazele terminale ale bolilor par a guverna cerintele efectuarii
transplantului de organe.

Numarul mic al organelor disponibile pentru acest tip de interventii face imposibila
satisfacerea tuturor cererilor. De aceea, se impune o triere riguroasa si prioritara a beneficiarilor
dupa criterii socio-economice si etice. Criteriile stabilite de comisiile de bioetica nu tin cont de
obiceiurile habituale ale pacientului (consum de droguri sau alcool) sau de transplantul de
organe de la populatii vulnerabile, de genul detinutilor ce au comis crime impotriva umanitatii.

Se observa diferente legislative importante in ceea ce priveste acordul prezumat. In Austria,

orice persoana ajunsa in moarte cerebrala devine donator de organe indiferent de acceptul
familiei sau de nationalitate. In aceasta tara se pune un foarte mare accent pe acordul prezumat.
Spre deosebire de Austria, in Romania legea transplantului de organe prevede ca necesar
acordul informat pentru prelevarea de organe de la rude in cazul pacientului aflat in moarte
cerebrala.

Poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de transpantul de organe este pozitivă în cazul în care se
respectă toate normele morale şi drepturile celui ce donează organe. În primul rând este vorba
de acordul benevol al celui ce donează organul, care trebuie să fie o expresie a iubirii jertfelnice
faţă de cel suferind.

În urma şedinţelor Sinodului episcopal jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse de la Moscova din
13-16 august 2002 s-a conchis că într-adevăr: „Transplantologia contemporană face posibilă
ajutorarea efectivă a multor bolnavi care odinioară erau sortiţi morţii timpurii sau unor grave
invalidităţi. (Dar) în acelaşi timp, o dată cu creşterea nevoii de organe, dezvoltarea acestui
domeniu al medicinii dă naştere unor probleme de natură etică şi poate constitui o ameninţare
pentru societate. Astfel, propaganda fără scrupule a donării şi comercializarea transplanturilor
creează toate condiţiile unui comerţ cu părţi ale trupului omenesc, ameninţând viaţa şi
sănătatea oamenilor.

Biserica socoteşte că organele omului nu pot fi privite drept obiecte de vânzare – cumpărare.
Transplanturile de organe de la donatorii vii se poate întemeia numai pe sacrificiul de bunăvoie
al cuiva de dragul salvării vieţii altuia. În acest caz, acordul la explant (prelevarea unui organ)
este o manifestare a iubirii şi compasiunii. Potenţialul donator trebuie să fie însă pe deplin
informat despre consecinţele posibile ale explantului organelor sale pentru propria lui sănătate.

Explantul care constitue o ameninţare directă a vieţii donatorului este inadmisibil moral.
Practica cea mai comună este cea a prelevării de organe de la oameni imediat după moartea
acestora. În aceste cazuri, trebuie exclusă orice incertitudine cu privire la determinarea
momentului morţii. Este inacceptabilă scurtarea vieţii unui om prin refuzul procedurii de
resuscitare (reînviere, reanimare) în scopul prelungirii vieţii altcuiva.

În slujba înmormântării creştine, Biserica îşi exprimă cinstirea cuvenită trupului omului
decedat. Donarea postumă de organe şi ţesuturi poate fi însă o manifestare a unei iubiri care se
întinde şi dincolo de moarte. O astfel de donare sau dorinţă nu poate fi considerată o obligaţie a
omului.

De aceea, condiţia legalităţii şi admisibilităţii etice a explantului este acordul de bunăvoie al

donatorului încă din timpul vieţii sale. În cazul în care medicii nu cunosc manifestarea dorinţei
unui potenţial donator, ei trebuie să afle voinţa unui om muribund sau mort adresându-se
neapărat rudelor lui. Aşa-zisul acord prezumtiv (închipuit sau probabil) al unui donator potenţial
la prelevarea organelor şi a ţesuturilor trupului său, în vigoare în legislaţia unor ţări este
considerat de către Biserică drept o încălcare inadmisibilă a libertăţii omului.

Organele şi ţesuturile donatorului sunt asimilate de omul (receptorul) care le primeşte şi

intră în sfera unităţii sale sufletesc-trupeşti personale. De aceea, transplantul care ameninţă
identitatea primitorului, afectându-i unicitatea ca persoană şi reprezetant al speciei, nu poate fi
justificat moral în nici o împrejurare. Este deosebit de important ca, în rezolvarea problemelor
pe care le implică transplantul de ţesuturi şi organe vii, să nu fie uitată această condiţie.

Biserica consideră absolut inadmisibilă folosirea aşa-numitelor metode de terapie la baza

căreia stă prelevarea şi valorificarea de ţesuturi şi organe ale unor oameni sănătoşi avortaţi în
diferite faze ale dezvoltării lor ca fetuşi pentru încercări de a trata diverse maladii şi a „întineri
organismul”. Condamnând avortul ca păcat de moarte, Biserica nu-i poate găsi o justificare nici
măcar în cazul în care de pe urma suprimării unei vieţi umane concepute cineva ar avea un folos
pentru sănătate.

Biserica condamnă transplantul pentru că acesta poate încuraja avorturile prin care sunt
prelevate şi valorificate ţesuturi şi organe ale unor oameni sănătoşi avortaţi în diferite faze ale
dezvoltării lor ca fetuşi pentru încercări de a trata diverse maladii şi a „întineri organismul”.

Contribuind în mod inevitabil la o mai largă răspândire şi comercializare a avortului, această

practică (chiar dacă eficienţa sa încă ipotetică ar putea fi demonstrată ştiinţific) oferă un
exemplu de imoralitate revoltătoare şi poartă un caracter criminal.
 Practica prelevării de organe omeneşti necesare pentru transplant şi dezvoltarea reanimării
şi terapiei intensive ridică problema constatării exacte a momentului morţii. Odinioară, criteriul
era încetarea ireversibilă a respiraţiei şi a circulaţiei sanguine. Datorită perfecţionării
tehnologiilor de reanimare, aceste funcţii vitale por fi însă întreţinute artificial multă vreme.
Actul morţii se trasformă astfel într-un proces terminal dependent de decizia medicului, fapt
care impune o responsabilitate calitativ nouă medicinii contemporane.

Controverse etice in transplantul de organe si tesuturi umane

Numarul persoanelor aflate pe listele de asteptare este cu mult mai mare decat numarul
posibililor donatori. De exemplu, conform United Network for Organ Sharing (UNOS), la sfarsitul
lunii octombrie 2004, peste 87.000 de persoane erau pe listele de asteptare pentru un
transplant, in timp ce sub 16.000 de operatii de transplant fusesera efectuate incepand cu luna
ianuarie a aceluiasi an.

Numarul redus al organelor disponibile pentru transplant ridica numeroase probleme de

natura morala si etica cu privire la procurarea si distribuirea acestora:

- Ar trebui cei care au o sansa de supravietuire mai buna sa aiba prioritate fata de ceilalti
pacienti care asteapta un transplant?
- Ar trebui parintii care au copii mici sa aiba prioritate?
- Ar trebui cei al caror mod de viata (fumat, alcool, droguri, obezitate) dauneaza sanatatii
organelor sa aiba sansa la un nou organ?
- Ar trebui sa fie oferite stimulente materiale sau nemateriale pentru a incuraja donatia de
organe? Ar trebui cei care accepta donarea organelor persoanelor apropiate lor sa primeasca
compensare financiara?
- Ar trebui ca orice persoana care accepta sau nu donarea de organe sa afiseze acest mesaj pe
carnetul de conducere auto sau in documentele pentru impozitul pe venit?
- Ar trebui sa fie folosita tehnica de creare a organelor pornind de la celulele stem?
- Ar trebui considerat ca orice persoana isi da acordul pentru donarea de organe, cu exceptia
cazului in care specifica strict ca nu este de acord cu aceasta tehnica?
- Este acceptabil ca cineva care a primit deja un transplant de organe sa mai primeasca unul?
- Merita dezvoltarea tehnicilor de transplant costuri atat de ridicate?
- Este normal ca doar persoanele cu bani sa primeasca transplanturi, tinand cont de faptul ca
sunt extrem de scumpe?
- Ar trebui ca politicile spitalelor sa permită recoltarea organelor de la pacientii ale caror inimi
inceteaza sa bata (non-heart-beating donors ? NHBD)?
- Familia este stapana in deplinul sens al cuvantului asupra organelor persoanelor apropiate?
- Ar trebui ca persoanele care au avut in trecut tentative de sinucidere sa primeasca organe
pentru transplant?
- Ar trebui ca prizonierii condamnati sa primeasca organe pentru transplant?
BIOETICA TRANSPLANTULUI DE ORGANE: ATITUDINI EUROPENE
Cuvinte cheie
: consimtamant, transplant, etica, comunicare. Transplantul reprezintaextrager
ea unui organ, in totalitate sau in parte,din corpul unui donator si
implantareaa c e s t u i a i n c o r p u l p a c i e n t u l u i p r i m i t o r , i n s c o p t e r a p e u t i c
. O r g a n e l e c a r e s e p o t transplanta sunt: cordul, rinichii, ficatul, plamanii,
pancreasul si intestin. Tesuturile care sepot transplanta sunt: oase, tendoane, corneea,
valvele cardiace, venele, pielea.
Clasificarea transplantului
in functie de donor si primitor cuprinde:
• Autotransplantul:la aceeasi persoana.
• Allotransplantul:de la un alt membru (diferit genetic) al aceleiasi specii.
• Izotransplantul:de la un alt membru identic genetic al speciei(gemeni).
• Xenotransplantul:de la alta specie. De exemplu, transplantul
de valve cardiace de laporci la oameni.

Forme speciale de transplant

: – Transplant splitat: un donator
–doi primitori de exemplu ficatul poate fi impartit intre doipacienti, de regula un adult si
un copil);
–
Transplant in domino:in cazul fibrozei chistice pulmonare cu transplant de complexcardi
opulmonar–cordul functional al primitorului se transplanteaza la un alt primitor

Bibliografie:

Raluca-Mihaela Asandei * * Masterand "Etica biomedicala si accesul la ingrijirile de sanatate",

U.M.F. "Gr.T. Popa"

Medicii si Biserica. Vol. VII * * “Perspectiva crestin-ortodoxa asupra prelevarii si transplantului

de organ”

Beatrice Ioan,Cristina Gavrilovici,Vasile Astarastoae * * “Bioetica” editura Junimea 2005