VITAMINELE

Vitaminele sunt substanțe chimice organice necesare în cantități mici pentru ca

organismul să fie sănătos. Majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de către organism, deci
ele trebuie obținute din alimentație.
Termenul de vitamine nu cuprinde alți nutrienți esențiali cum ar fi mineralele, acizii
grași esențiali sau aminoacizii esențiali.
Suplimentarea cu vitamine este larg răspândită în ziua de azi. Multor alimente li se
adaugă vitamine în plus față de ce conțin inițial în timpul procesului de fabricație. Una din
problemele suplimentării cu vitamine este faptul că multe dintre ele cresc în mod semnificativ
apetitul. În ziua de astăzi, obezitatea este o problemă serioasă, iar suplimentarea cu vitamine o
poate crea sau accentua. Există oameni care au devenit obezi din cauza suplimentării cu
vitamine în copilărie sau adolescență.
Termenul de vitamină a fost folosit pentru prima dată
de biochimistul polonez Casimir Funk în 1912. Vita, în limba latină, înseamnă viață, iar
sufixul -amină este pentru amine; la momentul respectiv se credea că toate vitaminele sunt
amine. Acum însă se știe că nu este așa.
Istorie
Importanța mâncării anumitor alimente pentru păstrarea sănătății a fost recunoscută
cu mult înainte să se fi identificat vitaminele. Egiptenii antici știau că dacă hrăneau un pacient
cu ficat, acesta se va vindeca de orbire de noapte, acum știindu-se că este cauzată de o deficiență
de vitamina A. În 1747, chirurgul scoțian James Lind a descoperit că citricele și preparatele din
ele previn scorbutul, o boală letală, în care colagenul nu se formează corect și caracterizată prin
vindecări lente, sângerări ale gingiilor și dureri acute. În 1753, Lind a publicat Tratat asupra
Scorbutlui. Totuși, descoperirea sa nu era unanim acceptată. În expedițiile Marinei Regale
din secolul XIX, de exemplu, se credea că scorbutul era prevenit de o igienă bună la bordul
navei, exerciții fizice regulate și menținerea moralului ridicat al echipajului, în locul unei diete
bazată pe mâncare proaspătă, așa că aceste expediții au continuat să fie compromise de scorbut.
În acea perioadă, când Robert Falcon Scott a făcut cele două expediții în Antarctica la
începutul secolului XX, teoria medicală general acceptată era că scorbutul era cauzat de
mâncarea la conservă contaminată.
În 1881, chirurgul rus Nikolai Lunin a hrănit șoareci cu un amestec artificial de toți
constituenții laptelui cunoscuți la momentul respectiv,
adică proteine, grăsimi, carbohidrați și săruri. Aceștia au murit, în timp ce șoarecii hrăniți cu
lapte natural s-au dezvoltat normal. A formulat o concluzie precum că "un aliment natural ca
laptele trebuie deci să conțină, pe lângă ingredientele principale cunoscute, mici cantități de
substanțe necunoscute esențiale vieții" [1]. Concluzia trasă de el a fost respinsă de ceilalți
cercetători, care nu au putut să reproducă rezultatele experimentelor sale. O diferență a fost
faptul că el a folosit zahăr normal (zaharoză), pe când ceilalți cercetători au folosit zahăr din
lapte (lactoză), care încă mai conținea cantități mici de vitamina B.
În 1905, William Fletcher a descoperit că prin mâncarea orezului nedecorticat în
locul celui decorticat se prevenea boala beriberi. În anul următor, Frederick Hopkins a afirmat
că alimentele conțin "factori accesori"—pe lângă proteine, carbohidrați, grăsimi etc.—care sunt
necesari corpului uman. Când Casimir Funk a izolat complexul hidrosolubil de micronutrienți
a cărui bioactivitate fusese identificată de Fletcher, a propus ca acesta să fie numit "Vitamină".
Numele a devenit repede sinonim cu "factorii accesori" ai lui Hopkins, iar până când s-a
demonstrat că nu toate vitaminele sunt amine, cuvântul era deja popular. În 1920, Jack Cecil
Drummond a propus ca "e"-ul final să cadă, pentru a se dezaccentua legătura cu "aminele",
după descoperirea faptului că vitamina C nu avea componentă aminică. În limba română, forma
a rămas neschimbată, spre deosebire de limba engleză.
 La începutul anilor 1900, oamenii de știință au fost capabili să izoleze și să
identifice un număr de vitamine. Inițial, lipide din ulei de pește au fost folosite pentru
vindecarea rahitismului la șobolani, iar nutrientul liposolubil a fost numit "antirahitic A". Între
timp, numele a fost schimbat, el devenind vitamina D, care este subiectul dezbaterilor pe tema
faptului că aceasta nu este într-adevăr o vitamină, fiind un derivat steroid.
Vitaminele umane
Pentru oameni există 13 vitamine, împărțite în două grupe, cele patru solubile
în grăsimi (A, D, E și K) și cele nouă solubile în apă (opt vitamine B și vitamina C).
= Deficiența de acid folic (Vitamin B9) în timpul sarcinii este asociată cu boli
congenitale ale bebelușilor și este legată de apariția cancerului.
Unele dintre vitamine sunt cunoscute după numele din literatura de specialitate mai
veche. Vitamina B2 este numită și vitamina G. Vitamina B7, sau biotină este știută și ca
"vitamina H". Vitamina B9, sau acid folic și alți folați precum "vitamina M (acid pteril-tri-
glutamic)" sunt cunoscute drept folicină. Vitamina B3 apare și ca "vitamina PP", un nume
derivat de la termenul învechit "factor prevenitor de pelagra". Multe alte substanțe esențiale ale
dietei care erau numite la început vitamine sunt acum clasificate ca făcând parte din alte grupuri.
Alte vitamine posibile sunt DMAE (pește, ouă, soia, creier), acidul lipoic (ficat),
acidul folinic (ficat), bioptrină (pește, ficat), PPQ (mai jos) și coenzima Q (carne, iaurt, soia).
Deficiențe și excese de vitamine
Un organism poate supraviețui pentru un timp fără vitamine, deși deficitul prelungit
de vitamine poate duce la boli, de obicei dureroase și potențial fatale. Rezervele organismului
de vitamine pot varia foarte mult; un adult poate avea un deficit de vitamina A sau B12 de un an
sau mai mult înainte să apară vreo boală, în timp ce vitamina B1 din rezerve nu rezistă mai mult
de două săptămâni.
Vitaminele solubile în grăsimi pot fi păstrate ca rezervă în organism și sunt toxice
când sunt luate în exces. Vitaminele solubile în apă nu sunt păstrate în organism, cu excepția
vitaminei B12, rezerva ei aflându-se în ficat.
Pseudo-vitamine
Vitamina F este termenul care desemna la început acizii grași esențiali pe care
corpul nu îi poate sintetiza. Au fost excluși din categoria vitaminelor pentru că sunt acizi grași.
Acizii grași sunt o componentă majoră a grăsimilor care, ca și apa, sunt necesare organismului
în cantități mari și deci nu sunt sub incidența definiției vitaminelor, care sunt necesare în
cantități mici.
Herbalistii si naturopatii au numit diferite substanțe chimice terapeutice "vitamine",
deși nu sunt, printre care vitamina T, vitamina U și vitamina X.
Unele autorități în domeniu spun că ubiquinona, numită și coenzima Q10, este o
vitamină. Ubiquinona este produsă în cantități mici de organism, ca și vitamina D.
Vitamina B15 (Acid pangamic); substanța înrudită dimetilglicina este numită
greșit vitamina B15, dar numită și B16.
Toxinele Laetrile și amigdalina sunt numite uneori vitamina B17. Și acidul
pangamic, și laetrile au fost propuse ca fiind vitamine de Ernst T. Krebs; nici una nu a fost
recunoscută drept vitamină de comunitatea medicală. Capacitățile vitaminei B17 de a combate
cancerul au fost negate de multe experimente. Ele produc drept metabolit acid cianhidric și pot
provoca moartea.
Flavonoizii sunt numiți uneori și vitamina P.
Factorii de creștere a animalelor au fost desemnați vitamine, precum acidul para-
aminobenzoic (PABA), care este factorul datorită căruia cresc penele păsărilor (vitamina B10),
folacina (vezi acid folic) acid pteril-heptaglutamic este factorul de creștere a păsărilor (vitamina
B11 sau vitamina Bc-conjugată) și acidul orotic ca vitamina B13 pentru șobolani.
 Câteva substanțe erau crezute a fi vitamine complexe B și sunt numite vitamine B
în literatura veche, incluzând B4 (adenină) și B8 (acid adenilic), dar nu mai sunt recunoscute ca
vitamine.
Doctorii mici au etichetat și unele analgezice și antibiotice ca vitamine.
Nomenclatură
Vitaminele pot prezenta mai multe denumiri:
DENUMIREA ALFABETICĂ:
se folosesc literele mari ale alfabetului A,B, C,D,E K și diferiți indici în cadrul unui
tip de vitamină D2-D3, B1, B2 ,B6 etc.
DENUMIREA CHIMICĂ: are la bază structura chimică a vitaminei
 A1 RETINOL
 B1 TIAMINĂ
 B2 RIBOFLAVINĂ
 B6 PIRIDOXINA
 C ACID ASCORBIC
 E TOCOFEROL
 H1 ACID PARAAMINOBENZOIC
 K FITOMENADIONĂ
 DENUMIREA TERAPEUTICĂ după efectul terapeutic
 A ANTIXEROFTALMICA
 C ANTISCORBUTICĂ
 D ANTIRAHITICĂ
 E ANTISTERILITĂȚII
 PP ANTIPELAGRĂ
 K ANTIHEMORAGICA
Clasificare
S-a încercat o clasificare în funcție de mecanismul de acțiune, deși nu este pe deplin
cunoscut pentru toate vitaminele. Multe vitamine funcționează ca atare sau după o prealabilă
biotransformare, formând coenzime ale unor enzime specifice (toate vitaminele B, biotina,
vitaminele A și K). Altele acționează pe căi asemănătoare hormonilor (D și A). Unele
(vitaminele C și E) funcționează ca sisteme antioxidante față de peroxizii nocivi. Vitaminele A
(retinalul, acidul retinoic) au modalități particulare de acțiune. O clasificare mai veche împărțea
vitaminele în 2 mari clase, în funcție de solubilitatea lor:
- vitamine hidrosolubile (solubile în apă),din care fac parte toate vitaminele B,
biotina, acidul ascorbic;
- vitamine liposolubile, (insolubile în apă), solubile în lipide (grăsimi), din care fac
parte vitaminele A,D, E și K. Există o serie de substanțe, numite antivitaminecare prezintă o
acțiune antagonistă vitaminelor și care produc efectele avitaminozelor respective. În principiu
fiecare vitamină poate avea una sau mai multe antivitamine.
SOLUBILITATE:
LIPOSOLUBILE : A, D, E. K (solubile în grăsimi).
HIDROSOLUBILE: COMPLEXUL B , VITAMINA C (solubile în apă).
MECANISM DE ACȚIUNE
EFECT NUCLEAR – acționează influențând transcripția ADN : vitamina A și
vitamina D. EFECT MEMBRANAR- împiedică acțiunea unor radicali liberi în organism
vitamina E, vitamina C. TRANSFERAREA UNOR GRUPĂRI FUNCȚIONALE (CO2, CH3,
NH2) vitaminele B1, B6, B12, BIOTINA, ACID FOLIC. TRANSFER DE ELECTRONI :
Vitamina PP, vitamina B2, vitamina K.
VITAMINELE HIDROSOLUBILE
 Din această clasă fac parte compuși polari, solubili în apă, dar cu structuri și funcții
biochimice foarte diferite.Un număr dintre ele alcătuiesc grupul vitaminelor B, prezente în
drojdie, în semințe de cereale, în ficat. Lipsa de aport prin alimentație, provoacă stări de
policarență și nu de hipovitaminoză anume. Sunt absorbite la nivelul intestinului subțire,
trecând în circulația portală. Se stochează în cantități foarte mici și sunt eliminate urinar.De
aceea trebuie continuu furnizate prin alimentație . Excesul este, în general bine tolerat, surplusul
eliminându-se urinar, fără afectarea organismului. Excepție face supradozarea unora cum sunt
acidul nicotinic și vitamina B6
Utilizări colocviale ale termenilor
Vitamina A și vitamina C sunt folosite în argou ca reprezentând băuturi alcoolice și,
respectiv, cafeină.
Sedativul ketamină este numit deseori vitamina K când este folosit ca drog.
Vitamina Dragoste este menționată în cântecul lui Patti Page, I Don't Care if the
Sun Don't Shine, referindu-se la dragostea însăși.
Vitamina V este un colocvialism pentru Viagra, vitamina
Z pentru Zoloft și vitamina R pentru ritalină (în special când se sugerează că acestea sunt
recomandate când nu este nevoie (sau hiperbolic: luate la fel de comun ca și vitaminele)).
Colocvial, cuvântul vitamină se referă în general la suplimentele de vitamine,
produse, de obicei, sub formă de pilulă, care conțin una sau mai multe vitamine pure, folosite
pentru a suplimenta conținutul în vitamine al unei diete.

Colocvialisme mai puțin cunoscute:

Vitamina G este argou pentru berea Guinness.

Vitamina J este folosit pentru a se referi la Jägermeister, care este o băutură
alcoolică din plante exportată din Germania.
Biotina mai este găsită ca vitamina H.
Vitamina I este utilizată pentru ibuprofen.
Vitamina S este argou pentru steroizi.
Vitamina W este folosit pentru apă.
Vitamine non-umane
Organisme diferite au nevoie de substanțe organice diferite.
Majoritatea mamiferelor au nevoie, cu unele excepții, de aceleași vitamine ca și oamenii. O
excepție importantă este vitamina D; majoritatea mamiferelor o poate sintetiza. Cu cât o specie
este mai puțin înrudită cu mamiferele, cu atât cerințele organismului devin mai diferite. De
exemplu, unele bacterii au nevoie de adenină. Quinona pirroloquinolina (PQQ), care se găsește
în iaurt, a fost descoperită ca vitamină pentru șoareci în 2003. Pisicile de casă au nevoie de
nutrientul taurină; aceasta este o vitamină pentru ele, dar nu și pentru oameni, pentru că ei și-o
pot sintetiza.