1
A venit şi aici Crăciunul vin în orice casă.
Şi în orice gând
A venit şi-aici Crăciunul arde tremurând
Să ne mângâie surghiunul; câte o stea sfioasă.
cade albă nea
peste viaţa mea, Numai temniţa posacă
peste suflet ninge. a-mpietrit sub promoroacă.
Cade albă nea Stăm în bezna grea
peste viaţa mea pentru noi nu-i stea
care-aici se stinge. cerul nu s-aprinde.
Pentru osândiţi
Tremură albastre stele îngerii grăbiţi
peste dorurile mele; nu aduc colinde.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus Peste fericiri apuse
pâlpâiri de stele. tinde-Ți mila Ta Iisuse.
Dumnezeu de sus Cei din închisori
în inimi ne-a pus te-aşteaptă în zori
numai lacrimi grele. pieptul lor suspină.
Cei din închisori
Maica Domnului Curată te-aşteaptă în zori
Adă veste minunată! să le-aduci lumina.
Zâmbetul tău drag
înfloreste-n prag O, Iisuse Împărate
ca o zi cu soare! iartă lacrimi şi păcate!
Zâmbetul tău drag Vin’ să-nchizi uşor
îl aşteaptă-n prag rănile ce dor,
cei din închisoare. visul ni-l descuie.
Noi te-om aştepta,
Steaua prinde să lucească căci pe Crucea Ta
peste ieslea-mpărătească. stăm bătuţi în cuie.
Şi din nou trei magi
varsă din desagi Afară ninge liniștit
aur şi tămâie. Afară ninge liniștit,
Îngerii de sus Și-n casă arde focul;
magilor le-au pus Iar noi pe lângă mama stând,
cerul sub călcâie. Demult uitarăm jocul.
Lumea-n cântec se deşteaptă E noapte, patul e făcut,
pe Mesia îl aşteaptă Dar cine să se culce?
Zâmbete cereşti Când mama spune de Iisus
intră pe fereşti, Cu glasu ei cel dulce.
2
Cum s-a născut Iisus în frig, Atunci Sfânta Fecioară
În ieslea cea săracă, Din Viflaim ieșea,
Iar boii peste el suflau Și-n câmp într-o poiată,
Căldură ca să-i facă. Acolo s-așeza.
3
La ferești cu flori domnești Vântul bate, nu-l răzbate,
Florile Dalbe Neaua ninge, nu-l atinge,
Pe la uși cu flori de ruj Lăudați și cântați,
Florile Dalbe. Și vă bucurați!
4
Noul an să vi-l vestim
Azi când cel vechi îl sfârşim. Ci păstrăm deprindri bune
De la vremile străbune.
Zile bune să vă dea Mulţi ani să trăiţi,
Dumnezeu cu mila sa! Mulţi ani fericiţi!
Multi ani să trăiti,
Multi ani fericiţi! De urat am mai ura,
Dar ne e c-om însera
Noul an care-a venit Pe la casa dumneavoastră,
Nu ştim dacă-i fericit, Departe de casa noastră.
Dar prin anii ce-am trecut
Tot mai bătrâni ne-am făcut. Căci suntem înfriguraţi
Şi cu daruri încărcaţi.
Mâine poate cine ştie Mulţi ani să trăiţi,
Vom fi toţi în veşnicie. Mulţi ani fericiţi!
Mulţi ani să trăiţi,
Mulţi ani fericiţi! Busuioc verde pe jos,
Rămâneţi dar sănătoşi.
Cât de grele suferinţi Casa să vă fie plină
Aţi îndurat voi părinţi! De a Cerului lumină!
Dar pe toate le-ati răbdat, Ziua Sfântului Vasile
Domnul sfânt v-a ajutat. Să vă fie tot spre bine!
Mulţi ani să trăiţi,
Ne-aţi crescut plugari de neam Mulţi ani fericiţi!
Ca să vă urăm la geam: Mulţi ani să trăiţi
Muti ani să trăiţi, Mulţi ani fericiţi!
Mulţi ani fericiţi!
Ce-aţi văzut păstori
Voi vă duceţi dragi părinţi
Cu anii de suferinţi, Ce-aţi văzut păstori
Noi rămânem după voi Sculaţi până-n zori?
Lângă plug şi lângă boi. Am văzut pe Prunc Iisusu,
Prunc Isus din cer venitu
Să vă pomenim oricând, Fiu Dumnezeiesc, Fiu Dumnezeiesc .
Cât vom trăi pe pământ.
Mulţi ani să trăiţi, Ce palat avea
Mulţi ani fericiţi! Unde Domnul sta?
Peştera străina rece
Nu mai este înc-o dată Peştera de dobitoace
Noapte sfântă ca aceasta, Palatul era, Palatul era.
Nu urăm pentru colaci Ce-avea de-aşternut
Nu-ngheţăm pentru pitaci. Micul nou născut?
5
Peştera era culcuşul Noaptea din lume X2
Fân şi paie aşternutul Zi se face îndată
Micului Isus, Micului Isus . Refren
7
Colindăm colindători - Lerui, Doamne, Ler -
N-au venit cu grâu la poartă,
Colindăm colindători ci au rupt din ger,
Noaptea pe la cântători. Stele mari ca să le'mpartă,
- Lerui, Doamne, Ler -
Prin troiene greu răzbim Și-n Gustar de roade grele,
La colindă noi pornim. - Lerui, Doamne, Ler -
Va fi câmpul cer de stele
Colinda Crăciunului tolănit sub cer.
Pe ulița satului.
Numai tu aștepți în tindă,
Când în ceruri se cânta - Lerui, Doamne, Ler -
Pruncul cel Sfânt se năștea. Suflete ce n'ai colindă
și nu știi Prier.
Îngerii Îl preamăreau Nici un cântec alb nu vine
Păstorii se închinau. fâlfâind mister,
C u o stea și pentru tine,
Mărire lui Dumnezeu, - Lerui, Doamne, Ler –
Mărire Fiului Său.
Colindița
Pe pământ pace să fie
De acum până-n vecie. Colindița nu-i mai multă
Să trăiască cine-ascultă
Colind ceresc Sus la cer o înălțăm
Și la gazde o-nchinăm
Cerul și-a deschis soborul O-nchinăm cu veselie
- Lerui, Doamne, Ler - Și cu mare bucurie
Au pornit cu plugușorul C-am ajuns seara de Ajun
îngerii prin cer. A bătrânului Crăciun!
Merg cu pluguri de oglindă
și de giuvaier, Sus mai sus v-am înalțat
Toți luceferii colindă Ce'am știut noi v-am cântat
- Lerui, Doamne, Ler - Să rămâneți sănătoși
Vântul suflă cu lumină Sănătoși și bucuroși
- Lerui, Doamne, Ler - C-am ajuns ziua cea sfântă
În buhai de lună plină Când colindele se cântă
legănat în ger. Sărbătoarea lui Hristos
Să vă fie de folos!
Patru heruvimi cu glugă
albă de oier
- Lerui, Doamne, Ler -
Sub ferești colinde'ndrugă,
8
Colo sus și mai în sus Îngerul Gavril intrase
La Sfânta Fecioară-n casă,
Colo sus și mai în sus Si din zboru-i se opri
Colindăm, Doamne, colind. "Bucură-te" îi grăi.
Este-o dalbă mănăstire
Colindăm, Doamne, colind. Nu te-nspăimânta Maria
Dar într-ânsa cine sta? Că vei naște pe Mesia
Colindăm, Doamne, colind. Fiul al Domnului va fi
În ea Maica Precista Și Iisus se va numi.
Colindăm, Doamne, colind.
C-un copil ce tot plângea Care cu puterea sa
Colindăm, Doamne, colind. Va împărăți lumea
Care cu puterea Sa
Taci Fiule nu mai plânge Va împărăți lumea.
Colindăm, Doamne, colind.
Că Maica Ție Ți-a da Creștinilor noi astăzi
Colindăm, Doamne, colind.
Și cheile Raiului Creștinilor noi astăzi
Colindăm, Doamne, colind. Un praznic mare-avem,
Raiul sfânt să-l stăpânești Ca să-L putem cunoaște,
Colindăm, Doamne, colind. Veniți la Viflaem!
Și cerul să-l moștenești
Colindăm, Doamne, colind. Că a născut în lume
Pe-Acel ce-L așteptam,
Colo-n sus pe vremea ceea Maria, Maica Sfântă,
Veniți ca să-L vedem!
Colo-n sus pe vremea ceea,
În frumoasa Galileia, | Pe paie, între vite,
O Fecioară vieţuia Iisus este străin,
Ce Maria se numea. Să-i ducem și noi daruri
Veniți la Viflaem!
Nazaret era oraşul
Unde ea-şi avea lăcaşul; Să mergem cu păstorii
Într-o zi Maria sta Și să Îl preamărim,
Singură şi se ruga. Că pentru noi
El s-a născut,
Când de-odată ce văzuse? Veniți la Viflaem!
Casa toată se umpluse,
De-o lumină lucitoare Creștinilor, noi astăzi
Ca lumina cea de soare. Degrabă s-alergăm,
Spre-a noastră mântuire
Veniți la Viflaem!
9
Deschide ușa creștine De trei zile tot venimu’
10
Din cer senin E ajun de Crăciun
15
Aceste zile senine Coborât în pieptul meu.
Hoi lerui, lerui Doamne Maica Sfântă-n brașe-L șine,
Să le petreceți cu bine Duhul Sfânt cu drag L-alină,
Hoi lerui Domn Îngeri cu raze se-nchină.
Nu dorm, trupul meu îmi spune
La mulți ani s-aveți folos, Ci-ncleștat de grea minune
Hoi lerui, lerui Doamne Stau în mută rugăciune
De nașterea lui Hristos Să mai mișc nu se cuvine,
Hoi lerui Domn. Căci cu harul care vine,
Raiul tot se află-n mine
În coliba-ntunecată
Închinarea păstorilor
În coliba-ntunecată
Din carne și os lucrată, Noi umblăm și colindăm
A intrat Hristos deodată. Florile dalbe
Nu făclie ce se stinge, Pe Dumnezeu căutăm
Nu icoana ce se frânge. Florile dalbe
Ci, El Însuși Trup și Sânge, Alergarăm și-L aflarăm
Preschimbat pentru făptură Florile dalbe
Într-o scumpă picătură, În iesle la boi, născut
Dulcea Cuminecătură. Florile dalbe.
Coliba cum L-a primit
S-a făcut cer strălucit Vântul dulce tragănă
Pe bolta de mărgărit Florile dalbe
Iar în ea soare și stele Pruncul de mi-L leagănă
Cu Arhangheli printre ele. Florile dalbe
În mijloc, Tron luminos Ploaia caldă, Fiul scaldă
Și, pe el, Domnul Hristos, Florile dalbe
Care mult se bucura Neaua ninge, nu-L atinge
Duhul Sfânt s-alătura Florile dalbe.
Și acolo rămânea
Și acum și pururea". Pruncul mâinile-Și Întinde
"Și noi, Doamne, ne-am sculat Florile dalbe
Colibele-am curățat Maica Sfântă le sărută
Uși, ferestre, toate-s noi, Florile dalbe
Doamne, intră și la noi. La pământ plecându-le
Trup tu dormi, Domnul te paște! Florile dalbe
Suflete, scoli și cunoaște Și noi sărutându-Le
Luminos Prunc că Se naște Florile dalbe.
În peștera inimii, în palatul Treimii.
Dară Pruncul cine mi-I? Bucuroși să-L prăznuim
Mi-e Hristosul Dumnezeu Florile dalbe
16
Cu daruri, să-I dăruim
Florile dalbe Şi la vârf într-auritu'
Cu steble albe de flori Da şi la vârf într-auritu'
Florile dalbe Da' mândră-i sara de Crăciun.
Și-o oaie cu miel prior
Florile dalbe. Da` acolo cine şede?
Da' acolo cine şede?
În seara de Moș Ajun Da' mândră-i sara de Crăciun.
Dincolo de munţii
Vieţii şi-a himerii
Le-am cules as-noapte Leru-i ler
Florile de măr.
Le-a cules din munţii Lerui, lerui,lerui, ler
Unde veşnic merii Sus pe cerul înstelat
Roditori de aur Mândra stea s-a arătat
Cresc într-adevăr. Și cu flori de măr în mână
Refren: Se coboară peste stână
Îngeri cântând în cer lerui ler.
Florile pe care le-am cules azi
noapte Într-un grajd sărac de lemn
Vor rodi în brazda sufletelor voastre Din cetatea Betleem
Merele de aur, merele visate Într-o iesle-n rece scut
De colindătorii veacurilor toate. Domnul lumii S-a născut
Refren: Iar afară-i frig și ger lerui ler.
21
Colindăm colind duios Dragu-ni-i unde-am intrat
Domnului Iisus Hristos. Și cu cine-am adunat
Bun ești, Doamne, bun. Hai flori dalbe flori de măr
22
Că la Betleem Maria
Săvârşind călătoria, Magii de Prunc cum aflară
Într-un mic sălaş, Din Ierusalim plecară
Lângă-acel oraş, Steaua iar li s-arătară
A născut pe Mesia. Sara-i mare de Crăciun
25
Stă pe fân uscat.
Sculați, gazde nu dormiți! Tânăra Măicuță,
Dă-I haină călduță,
Sculați, gazde nu dormiți! Alb firuț de crin,
Sculați, gazde nu dormiți! Drag Fiuț divin.
Ci voi afară ieșiți, Refren:
Ci voi afară iesiti. Osana, Osana, Osana
Vă uitați la răsărit Vine Domnul copilaș,
Vă uitați la răsărit Înfășat în scutecaș.
Steaua mândră ce-o ieșit, În grajduț cu miei și oi
Steaua mândră ce-o ieșit! Să ne mântuie pre noi.
Lângă stea lumină mare,
Lângă stea lumină mare, Îngerași de sus,
C-amândouă țin o cale, Ce-I dați lui Iisus?
C-amândouă țin o cale. Cerul cel senin,
Amândouă se-ntrebară, Și cununi de crini.
Amândouă se-ntrebară, Păstorași de jos
Oare ce veste-i în țară Ce-I dați lui Hristos?
Oare ce veste-i în țară? Raza soarelui,
Veste bună, este iară, Floarea câmpului.
Veste bună, este iară Refren:
C-a născut Sfânta Fecioară
C-a născut Sfânta Fecioară. Copilaș sărac-
Și-a născut pe fân uscat, Dau un fir de mac.
Și-a născut pe fân uscat Copilaș cioban-
Pe Iisus adevărat, Dau un miel de-un an.
Pe Iisus adevărat. Copilaș pescar-
Care ne-a răscumpărat, Dau un mic dinar.
Care ne-a răscumpărat Copilaș bogat-
Și ne este Împărat N-am nimic de dat.
Și ne este Împărat. Refren:
28
Steaua de la răsărit În cetatea Betleem,
Se duce spre asfinţit Fiul Domnului,
Să le-arate la magi locul Veniți frați să Îl vedem,
Unde s-a născut Hristosul Fiul Domnului.
29
Dar la turma cine stă, oare cine stă
Stă chiar Maica Precistă, Maica Tuturor ce sunt în casă
Precistă. Hai lerui Doamne.
Refren: Și se veselesc la masă,
Hai lerui Doamne.
Lângă ea un legănel, da un legănel, Să le dea Hristos de toate,
Cu un copilaș în el, copilaș în el. Hai lerui Doamne.
Refren: Bucurie, sănătate.
Strălucește cu tărie
Sus, boieri, nu mai dormiți Lerului Doamne, Lerului Doamne
Veste mare bucurie
Sus, boieri, nu mai dormiți Lerului Doamne, Lerului Doamne.
Hai lerui Doamne.
Vremea e să vă gătiți Hai Crăciune, hai stăpâne
Hai lerui Doamne. Lerului Doamne, Lerului Doamne
Casa să v’o măturați S-a-duci bucurie-n lume
Hai lerui Doamne. Lerului Doamne, Lerului Doamne.
Masa să v’o încărcați
Hai lerui Doamne. Că veșnicul Dumnezeu
Lerului Doamne, Lerului Doamne
Nu dormiti în astă seară, A trimis pe Fiul Său
Hai lerui Doamne. Lerului Doamne, Lerului Doamne.
Ci sedeți la privegheală;
Hai lerui Doamne. Să se născă-n Betleem
S'așteptăm pre Domnul Sfânt, Lerului Doamne, Lerului Doamne
Hai lerui Doamne. Precum prorocit avem
Ca să vie pe pământ. Lerului Doamne, Lerului Doamne.
Hai lerui Doamne.
30
Și s-o născut pe pământ Zicând: "Mergeți de aflați
Lerului Doamne, Lerului Doamne Și venind mă înștiințați
Astăzi Mesia Cel Sfânt Să merg să mă-nchin și eu
Lerului Doamne, Lerului Doamne. Ca unuia Dumnezeu"
32
Pat moale și scutece ţară, leru-i ler,
l-au dăruit vitele, Tot în frig şi-n foame, tot cu mâini
Lumină i-a dăruit întinse, leru-i ler,
Steua de la răsărit. Pe la porţi străine ce ne stau închise,
leru-i ler.
Peștera întunecoasă
A fost a Domnului casă Vin colindătorii cum veneau odată,
La venirea Sa în lume, leru-i ler,
Din vina ta Viflaime. Să colinde în seara asta minunată,
leru-i ler,
Vin colindătorii Dar li-i gura arsă şi li-s ochii-n
lacrimi, leru-i ler,
Vin colindătorii, cum veneau odată, Prea degeaba sânge, prea degeaba
leru-i ler, patimi, leru-i ler.
Să colinde-n seara asta minunată,
leru-i ler, Zoriori de zâuă
Dar li-i gura-i arsă şi li-s ochii-n
lacrimi, leru-i ler Sculați, sculați, boieri mari
Prea degeaba sânge, prea degeaba Zoriori de zâuă
patimi, leru-i ler. Sculați voi, români plugari
Zoriori de zâuă.
Gazdelor creştine să-i primiţi în
casă, leru-i ler, Că vă vin colindători
Şi cum se cuvine să-i poftiţi la masă, Zoriori de zâuă
leru-i ler Noaptea pe la cântători
Ni-i trimite Sfântul să ne-ncerce Zoriori de zâuă.
mila, leru-i ler,
Domnii mari de astăzi să-şi deschidă Și v-aduc pe Dumnezau
vila, leru-i ler. Zoriori de zâuă
Să vă mântuia' de rău
Şovăielnic pasul, mâinile plăpânde, Zoriori de zâuă.
leru-i ler,
Tremurat li-i glasul, nu ştiu să Dumnezeu adevărat
colinde, leru-i ler, Zoriori de zâuă
Dacă stau la poartă şi nu zic nimica, Soare, Raze, Luminat,
leru-i ler, Zoriori de zâuă.
Domnilor de astăzi să v-apuce frica,
leru-i ler. Și vă spun să ne trăiți
Zoriori de zâuă
Mută-i întrebarea ce răsună afară, Întru mulți ani fericiți
leru-i ler, Zoriori de zâuă.
Am murit degeaba, ce-aţi făcut din
33
CUPRINS La Vitleem colo-n jos ....................................... 18
A venit şi aici Crăciunul .................................... 2 La poartă la Ștefan Vodă................................ 18
Afară ninge liniștit ............................................. 2 La poartă la Țarigrad ..................................... 18
Anul nou cu bucurie ........................................... 3 Larg deschideţi poarta .................................... 18
Aseară pe-nserate .............................................. 3 Legănelul lui Iisus ............................................ 19
Asta-i casa cea frumoasă .................................. 3 Leru-i ler ............................................................ 19
Astăzi s-a născut Hristos .................................. 4 Mare minune s-arată ...................................... 19
Bună dimineața la Moș Ajun ............................ 4 Mărire-ntru cele-nalte .................................... 20
Bună seara c-a-nserat!...................................... 4 Măru' lu' Dalion ............................................... 20
Ce-aţi văzut păstori ........................................... 5 Moş Crăciun ...................................................... 21
Cerul și pământul ............................................... 6 Nașterea Domnului Nostru ............................ 21
Cetinița ................................................................. 6 Noapte de vis .................................................... 21
Colind Bizantin ................................................... 7 Noi în seara de Crăciun ................................. 21
Colindăm, colindăm iarna ................................ 7 Noi umblăm a colinda ..................................... 22
Colindăm colindători ........................................ 8 Nouă azi ne-a răsărit ...................................... 22
Colind ceresc ....................................................... 8 O, ce veste minunată! ...................................... 22
Colindița .............................................................. 8 Oarecând la răsărit ......................................... 23
Colo sus și mai în sus ......................................... 9 Oaspeți cu azur în gene ................................... 23
Colo-n sus pe vremea ceea ................................ 9 Oila, oila ............................................................ 24
Creștinilor noi astăzi ......................................... 9 Pe podele de nuiele ........................................... 24
Deschide ușa creștine....................................... 10 Plecarea magilor .............................................. 24
De trei zile tot venimu’ ..................................... 10 Praznic luminos................................................ 25
Din cer senin ..................................................... 11 Primenește-ți gazdă casa................................ 25
Dumnezeu Preasfântul .................................... 11 Răsună blând spre seară ................................ 25
E ajun de Crăciun ............................................. 11 Sculați, gazde nu dormiți! .............................. 26
Floricica ............................................................. 11 Sfântul copilaș .................................................. 26
Gazde mari ........................................................ 12 Scoală gazdă bună ........................................... 26
Hoila ................................................................... 12 Scoală gazdă din pătuţ ................................... 27
Hristos de nu se năștea ................................... 12 Sculați, sculați boieri mari ............................. 27
Ia'n iesi gazdă până-n prag ........................... 13 Steaua sus răsare ............................................. 27
Iarăși flori dalbe de măr ................................. 14 Somnul lui Iisus ................................................ 28
Iată vin colinători ............................................ 15 Sosit-a praznicul iară...................................... 28
Îmbucură-te om bun ........................................ 15 Steaua care străluce ........................................ 29
În coliba-ntunecată .......................................... 16 Sus la poarta Raiului....................................... 29
Închinarea păstorilor ...................................... 16 Sus, boieri, nu mai dormiți ............................. 30
În seara de Moș Ajun ....................................... 17 Toată obștea creștinească .............................. 30
La mijlocu' cerului' ........................................... 17 Trei crai de la răsărit ...................................... 31
34
Trei păstori se întâlniră .................................. 31
Veniți cu toții ..................................................... 32
Velerim și veler Doamne ................................. 32
Viflaime, Viflaime............................................. 32
Vin colindătorii ................................................. 33
Zoriori de zâuă ................................................. 33
35