Elemente de noutate ale Codului de procedură penală

Exigenţele crescute ale societăţii moderne faţă de sistemul judiciar român coroborate cu
neîncrederea justiţiabililor faţă de actul de justiţie, dar şi cu durata excesivă a procedurilor şi costurile
ridicate ale înfăptuirii justiţiei sunt doar câteva dintre argumentele care au stat la baza elaborării unui
nou Cod de procedură penală care să răspundă aşteptărilor sociale şi să reprezinte un cadru legislativ
modern în materie.

Principalele obiective urmărite de noul Cod de procedură penală sunt următoarele:

- crearea unui cadru legislativ care să permită desfăşurarea unui proces penal rapid, eficient şi
mai puţin costisitor;

- protecţia unitară a drepturilor şi libertăţilor fundamentale;

- armonizarea cu prevederile noului Cod penal;

- consacrarea legislativă a obligaţiilor internaţionale asumate de România în domeniul dreptului

procesual penal;

- realizarea unui just echilibru între necesitatea unor proceduri eficiente, protecţia drepturilor
fundamentale ale omului şi a celor procedurale pentru participanţii la procesul penal şi respectarea
principiilor care privesc desfăşurarea echitabilă a procesului penal.

Elemente de noutate consacrate de noul Cod de procedură penală

1. Reglementarea expresă a principiilor fundamentale ale procesului penal corespunde

exigenţelor societăţii moderne şi este în acord cu legislaţiile ţărilor Uniunii Europene.

În acord cu această viziune, a fost consacrat expres principiul separaţiei funcţiilor judiciare,
urmărind astfel desfăşurarea cu celeritate a procedurilor, dar şi imparţialitatea şi credibilitatea fiecărui
organ judiciar.

Alături de principiile clasice, consacrate în Codul de procedură penală în vigoare, au fost

reglementate expres principii ca dreptul la un proces echitabil desfăşurat într-un termen rezonabil, al

1
separării funcţiilor judiciare în procesul penal, al obligativităţii, al dreptului la libertate şi siguranţă, ne bis
in idem, al loialităţii în obţinerea probelor.

Principiul separaţiei funcţiilor judiciare în procesul penal va conclude la realizarea unui act de
justiţie de calitate. Astfel, în procesul penal se vor exercita patru funcţii judiciare:

- de urmărire penală (prin intermediul organelor de cercetare penală şi procuror);

- de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale în actul urmăririi penale (prin
judecătorul de drepturi şi libertăţi);
- de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată (prin judecătorul de cameră
preliminară);
- de judecată (prin intermediul instanţelor de judecată).

Totodată, pentru a evita antrenarea de resurse umane şi materiale în cauze minore în care nu
există un interes public, a fost atenuat principiul obligativităţii exercitării acţiunii penale prin
reglementarea principiului oportunităţii, conform căruia, în cerinţele prevăzute de lege, procurorul va
putea renunţa la exercitarea acţiunii penale (în mod similar, acest principiu este consacrat în Italia,
Franţa, Germania, Spania, Serbia, Slovenia şi Bulgaria, având ca şi consecinţă reducerea numărului de
cauze penale).

Pe de altă parte, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se

reglementează expres principiul loialităţii în obţinerea probelor cu sancţiunea corelării a excluderii
probelor obţinute nelegal sau neloial; acest principiu va conduce, în mod firesc la creşterea
profesionalismului organelor judiciare în administrarea probelor şi la respectarea dreptului părţilor la un
proces echitabil.

2. Acţiunea penală şi acţiunea civilă

Cât priveşte acţiunea penală, au fost reglementate condiţiile de punere în mişcare şi de

exercitare a acesteia (existenţa probelor din care să rezulte motive întemeiate de a crede că o persoană
a săvârşit o infracţiune) şi a fost reformulată sfera cazurilor care împiedică punerea în mişcare şi
exercitarea acţiunii penale – respectiv cazurile prev. de art. 10 alin. 1 lit. b), a), d), e) şi f) din actuala
reglementare au fost cuprinse într-o prevedere unică: „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu
există probe că o persoană a săvârşit o infracţiune”.

2
 Consecinţă a reglementării principiului oportunităţii exercitării acţiunii penale a fost înlăturat şi
cazul prev. de art. 10 alin. 1 lit. b1 din actuala reglementare.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă, a fost limitată obligativitatea exercitării ei din oficiu şi a fost
regândită procedura de exercitare şi soluţionare a acesteia pentru a evita întârzierea în realizarea
justiţiei penale. În acelaşi sens, se prevede expres că acţiunea civilă nu va putea fi exercitată în procesul
penal dacă dreptul la despăgubire a fost transmis pe cale convenţională altei persoane, precum s-a
reglementat şi renunţarea la pretenţiile civile, recunoaşterea de către inculpat a pretenţiilor civile,
posibilitatea încheierii unei tranzacţii sau unui acord de mediere.

3. Participanţii în procesul penal

Sfera participanţilor în procesul penal a fost lărgită în cadrul organelor judiciare au fost incluşi
judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară.

Totodată, au fost precizaţi expres, ca şi participanţi în procesul penal, subiecţii procesuali

principali (suspectul şi partea vătămată) şi alţi subiecţi procesuali (martorul, expertul, interpretul, agentul
procedural, organele speciale de constatare) cu drepturi şi obligaţii specifice.

Părţile sunt definite în noua reglementare ca fiind inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă
civilmente, consecinţă a modalităţii în care a fost conceput noul model de proces penal care trebuie să
respecte cerinţele de eficienţă, celeritate şi predictibilitate.

Noutatea reglementării o constituie consacrarea expresiei a categoriei subiecţilor procesuali

principali care se bucură de drepturi şi garanţii procesuale adecvate, în acord cu jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului, dar care nu sunt identice cu cele ale părţilor.

4. Competenţa materială a organelor judiciare a fost regândită pentru eficientizarea justiţiei, în

paralel cu reaşezarea căilor de atac; astfel a fost împărţită competenţa de primă instanţă între tribunale
şi judecători (competenţa tribunalelor fiind generată, iar cea a judecătoriilor limitată), curţile de apel vor
judeca toate apelurile, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca recursul în casaţie ca şi cale
extraordinară de atac.

În mod excepţional, curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor soluţiona cauze şi
primă instanţă din considerente ca ţin de competenţa personală, în conformitate cu prevederile
constituţionale.

3
 Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi consta în soluţionarea cererilor, propunerilor,
plângerilor, contestaţiilor sau oricăror altor sesizări referitoare la măsurile de siguranţă cu caracter
provizoriu, la actele procurorului, la autorizarea percheziţiilor, a tehnicilor speciale de supraveghere sau
de cercetare, la administrarea anticipată a probelor, etc.

Judecătorul de cameră preliminară va verifica legalitatea administrării probelor în faza de

urmărire penală şi a trimiterii în judecată, va soluţiona plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în
judecată, etc.

În mod similar a fost regândită şi competenţa instanţelor militare.

De asemenea, este modificată şi poziţia procurorului în cadrul organelor de urmărire penală şi

competenţa acestuia. Astfel, procurorul va conduce şi supraveghea activitatea organelor de cercetare
penală ale poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, având posibilitatea efectuării
oricărui act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce şi le supraveghează.

Urmărirea penală va cade efectiv în sarcina procurorului în cauzele în care competenţa de

soluţionare în primă instanţă aparţine curţii de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

5. Incompatibilitatea şi strămutarea

Noul cod de procedură penală reglementează noi cazuri de incompatibilitate justificate de

normele constituţionale, dar mai ales de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de noile
principii ce vor guverna procesul penal; separarea funcţiilor judiciare, ne bis in idem, termenul rezonabil
al procesului penal şi dreptul la libertate şi siguranţă.

Totodată, s-a simplificat procedura de soluţionare a cererilor de abţinere şi de recuzare, cu

scopul de a se evita posibilitatea formulării de cereri repetate cu acelaşi obiect, mai ales atunci când
recuzarea priveşte toţi judecătorii unei instanţe/toţi procurorii unui parchet; în această manieră este
asigurată operativitatea soluţionării cauzei.

Astfel, în noua concepţie, este inadmisibilă recuzarea judecătorului/procurorului învestit cu

soluţionarea cererii de recuzare în încheierea prin care se soluţionează cererea de abţinere/ prin care se
admite cererea de recuzare nu este supusă niciunei căi de atac.

A fost de asemenea, simplificată şi procedura de soluţionare a cererii de strămutare prin

înlăturarea reglementării referitoare la solicitarea de informaţii de la preşedintele instanţei ierarhic

4
superioare şi de la ministrul Justiţiei; introducerea unei cereri de strămutare nu suspendă judecarea
cauzei, însă, odată respinsă, o nouă cerere de strămutare pentru aceleaşi motive este inadmisibilă.

6. Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii

Codul de procedură penală nu mai enumeră limitativ mijloacele de probă, ci prevede că pot fi
folosite în procesul penal orice mijloace de probă care nu sunt interzise de lege (menţionând expres doar
o parte dintre acestea, consacrate şi în reglementarea în vigoare).

Obiectul probaţiunii este determinat explicit în art. 98 şi vizează:

- existenţa infracţiunii şi săvârşirea ei de către inculpat;

- faptele privitoare la răspunderea civilă când există parte civilă.

- faptele şi împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii,

- orice împrejurare necesară pentru justa soluţionare a cauzei.

Ca garanţie a caracterului echitabil al procedurilor, se reglementează expres cazurile când o

cerere de probe poate fi respinsă (art. 100 alin. 4):

- când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii în cauză;

- când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au
fost administrate suficiente mijloace de probă;

- când proba nu este necesară întrucât faptul este notoriu;

- când proba este imposibil de obţinut;

- când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită;

- când administrarea probelor este contrară legii.

Caracter de noutate are şi reglementarea principiului loialităţii administrării probelor (art. 101),
în scopul evitării utilizării oricăror mijloace care ar putea avea ca scop administrarea cu rea-credinţă a
unui mijloc de probă sau care ar putea avea ca efect provocarea comiterii unei infracţiuni, în scopul
protejării demnităţii persoanei, precum şi a dreptului acesteia la un proces echitabil şi la viaţă privată.

5
 Totodată, este detaliat reglementată instituţia excluderii probelor nelegal sau neloial
administrate, preluată din tradiţia common low; în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului, mijloacele de probă administrate nelegal pot fi, în mod excepţional, folosite, numai dacă prin
aceasta nu se aduce atingere caracterului echitabil al procedurii în ansamblu. Probele obţinute prin
tortură, tratamente inumane sau degradante nu pot fi folosite în procesul penal.

O altă instituţie preluată din sistemul de common low este excluderea probei derivate (doctrina
„efectului la distanţă” sau „fructele pomului otrăvit”) care are ca efect înlăturarea mijloacelor de probă
administrate cu respectarea legii dar care sunt derivate din probe abţinute ilegal.

Referitor la ascultarea persoanelor, noul cod introduce o serie de elemente de noutate:

- garantarea demnităţii persoanei şi protecţia sănătăţii ei în cursul audierilor;

- comunicarea în scris, înainte de prima ascultare a suspectului/inculpatului a drepturilor

acestuia, în vederea asigurării echitabilităţii procedurilor;

- înregistrarea, în cursul urmăririi penale, cu mijloace tehnice audio sau audio-video, a ascultării
suspectului/inculpatului ;

- aducerea la cunoştinţa persoanei vătămate, cu ocazia audierii, a drepturilor şi obligaţiilor prev.

de art. 111 alin. 2;

- reglementarea expresă a privilegiului contra auto-incriminării şi legat de audierea martorului;

- reglementarea unor măsuri speciale de protecţie pentru martori, cu distincţie între martorii
ameninţaţi şi martorii vulnerabili.

Noul cod de procedură penală reglementează detaliat şi procedeul probatoriu al identificării

persoanelor sau obiectelor, cu posibilitatea audierii persoanei care face identificarea, anterior acestui
moment şi a înregistrării audio-video, atât a activităţii de identificare cât şi a declaraţiei persoanei care
face identificarea.

În scopul garantării dreptului la viaţă privată şi la corespondenţă, noul cod instituie reguli
procedurale în materia tehnicilor speciale de supraveghere şi cercetare care să satisfacă cerinţele de
accesibilitate, previzibilitate şi proporţionalitate.

6
 Art. 139 reglementează condiţiile în care se poate dispune supravegherea tehnică, subliniindu-se
caracterul excepţional al acestei măsuri, ca ingerinţă în dreptul la viaţă privată, precum şi principiul
proporţionalităţii măsurii, raportat la particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor care
urmează a fi obţinute, gravitatea infracţiunii (alin. 1 lit. b)).

Noul cod reglementează detaliat şi procedeul probatoriu al percheziţiei, în funcţie de natura

acestuia – domiciliară, corporală, informativă sau a unui vehicul – precum şi expertiza (art. 172 - 191).

7. Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale

Pornind de la principiile consacrate prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, se

reglementează expres principiul proporţionalităţii măsurilor preventive cu gravitatea acuzaţiei şi
principiul necesităţii unei astfel de măsuri pentru realizarea scopului legislativ urmărit prin dispunerea sa.

Cât priveşte măsura arestării preventive, este prevăzut expres caracterul său excepţional şi, în
acelaşi timp, subsidiar, în raport cu celelalte măsuri preventive neprivative de libertate.

O noutate în materie o constituie reglementarea controlului judiciar şi a controlului judiciar pe

cauţiune ca măsuri preventive distincte (după modelul francez), cu precizarea că instituţia cauţiunii nu
garantează numai participarea inculpatului la procesul penal, ci şi acoperirea prejudiciului cauzat şi plata
amenzii.

Totodată, sunt regândite cazurile în acre se poate dispune arestarea preventivă a unei persoane
sub forma unor cazuri generale (art. 202) – pericolul de sustragere, de influenţare a anchetei penale şi
de comitere de noi infracţiuni – şi a unui caz special (art. 223 alin. 2), al existenţei unui pericol concret
pentru ordinea publică, în cazul infracţiunilor grave, pericol care va fi apreciat pe baza unor criterii legale
şi care, potrivit modelului german, trebuie să aibă caracter actual, aspect care semnifică dovedirea
acestui aspect la momentul când se dispune asupra privării de libertate.

O altă măsură preventivă nouă, de inspiraţie italiană, o reprezintă arestul la domiciliu (ca
posibilitate concretă şi efectivă de individualizare a măsurii preventive, art. 218 - 222)

Tot după modelul italian şi în scopul respectării caracterului preventiv al măsurii arestării, se
reglementează şi termenele maxime pentru care se poate dispune această măsură în faza de judecată.

7
 În ceea ce priveşte minorii, există posibilitatea privării lor de libertate numai dacă se respectă
principiul proporţionalităţii între scopul legitim urmărit prin luarea măsurii şi impactul pe care l-ar avea o
atare măsură asupra personalităţii şi dezvoltării lor.

8. Acte procesuale şi procedurale comune

Capitolul nu a suferit modificări semnificative ci doar pe cele dictate de nevoia asigurării unei
proceduri atât eficiente cât şi echitabile, sub aspectul citării şi comunicării actelor procedurale,
reducerea cazurilor de nelegală citare (prin lărgirea sferei persoanelor care pot fi însărcinate cu
citarea/comunicarea unui act procedural, prevederea de noi modalităţi de citare – prin poşta
electronică/alt sistem de mesagerie electronică/la sediul avocatului ales) în scopul reducerii duratei
procedurilor şi a costurilor actului de justiţie.

Mandatul de aducere este reglementat detalia, atât sub aspectul emiterii cât şi al executării sale;
caracter de noutate are prevederea expresă a procedurii de aducere la îndeplinire a acestuia prin
pătrunderea forţată în locul în care se află persoana căutată şi prin constrângerea acesteia de a se
prezenta în faţa organelor judiciare.

Consecinţă a acestei modalităţi de reglementare care semnifică, în fapt, o ingerinţă în dreptul la

inviolabilitatea domiciliului, au fost prevăzute garanţii specifice – formularea unei cereri în acest sens de
către procurori, cerere care trebuie motivată şi care va fi soluţionată de judecătorul de drepturi şi
libertăţi prin încheiere pronunţată în camera de consiliu (art. 265 alin. 5-7), pe baza căreia se emite
mandatul de aducere.

Reglementarea amenzii judiciare are ca scop suplimentar sancţionarea abuzului de drept în

materie procesual penală şi implicit, asigurarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzelor.

9. Urmărirea penală este concepută de o manieră simplificată prin introducerea unor elemente
cu caracter de noutate:

- reaşezarea rolului procurorului în sensul conducerii şi supravegherii activităţii de urmărire

penală;

- introducerea principiului oportunităţii;

- prevederea expresă a caracterului nepublic şi necontradictoriu al urmăririi penale;

8
 - eliminarea etapei actelor premergătoare care, în actuala reglementare presupune activităţi
similare administrării probelor în procesul penal, până la stabilirea identităţii făptuitorului, dar în absenţa
garanţiilor specifice etapei de administrare a probatoriului; în concret, s-a reglementat o procedură
rapidă de verificare a sesizării adresate organelor de urmărire penală care, în absenţa unui caz care
împiedică exercitarea acţiunii penale, să conducă la declanşarea fazei de investigare a faptei, fiind astfel
conturat cadrul procesului penal;

- simplificarea actelor procedurale întocmite de procuror care dispune asupra actelor/măsurilor

procesuale şi soluţionează cauza prin ordonanţă dacă legea nu prevede astfel; confirmarea unui act/unei
măsuri procesuale se face prin înscrierea menţiunii şi a temeiului de drept pe actul în cauză;

- conceperea urmăririi penale sub forma a două faze distincte – faza de investigare a faptei şi
faza de investigare a persoanei;

- prevederea de garanţii procesuale şi asigurarea respectării dreptului la apărare; reglementarea

expresă a interdicţiei de a audia ca martor o persoană faţă de care există bănuiala rezonabilă că a
săvârşit o infracţiune;

- punerea în mişcare a acţiunii pe penale are loc când din probele administrate rezultă motive
rezonabile de a crede că suspectul a săvârşit fapta prevăzută de legea penală; în acest moment suspectul
dobândeşte calitatea de inculpat care îi conferă drepturi specifice, fiind astfel exclusă posibilitatea
inculpării unei persoane prin rechizitoriu (se asigură respectarea dreptului la apărare).

- reglementarea procedurii administrative anticipate a probelor pentru situaţiile în care există

riscul ca unele probe să nu mai poată fi administrate în faţa instanţei;

- diversificarea soluţiilor de neurmărire – reglementarea renunţării la urmărirea penală ca şi

consecinţă a principiului oportunităţii;

- eliminarea procedurii prezentării materialului de urmărire penală pentru considerentul că se

asigură, în noua reglementare, respectarea dreptului la apărare efectivă a inculpatului în faza de
urmărire penală, prin dreptul avocatului inculpatului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală
şi dreptul acestuia de a consulta dosarul în tot cursul procesului penal.

10. Procedura camerei preliminare este o situaţie nouă, având scopul reducerii duratei
procedurilor şi constă în verificarea legalităţii trimiterii în judecată şi a legalităţii administrării probelor;

9
hotărârea judecătorului de cameră preliminară leagă instanţe, astfel că este eliminată posibilitatea
restituirii ulterioare, în faza de judecată, a dosarului la parchet.

În fapt, în cursul acestei proceduri, se stabileşte dacă procedura în cursul urmăririi penale a avut
un caracter echitabil.

11. Judecata îşi păstrează caracteristicile de fază procesuală care are ca scop pronunţarea unei
soluţii legale şi temeinice, însă rolul procurorului este accentuat, ca titular al acţiunii penale care va
trebui să dovedească acuzarea iar rolul judecătorului este redefinit, fiind oarecum apropiat de cel
consacrat în sistemul de common low, având ca principală trăsătură obligaţia de a veghea cu
preponderenţă ca procedurile care se desfăşoară în faţa sa să aibă caracter echitabil; principiul rolului
activ nu mai este consacrat în noua reglementare însă, dacă apreciază că este necesar, judecătorul va
putea dispune administrarea şi a altor probe decât cele propuse de acuzare / apărare.

Dacă judecata a avut loc în lipsa inculpatului şi nu rezultă fără echivoc că acesta a renunţat
expres la dreptul de a fi ascultat de instanţă şi de a se apăra în proces, se reglementează o procedură
ulterioară care se va desfăşura în prezenţa şi cu ascultarea inculpatului, cu respectarea tuturor
garanţiilor care caracterizează un proces echitabil, la finele căreia se va statua asupra temeiniciei
acuzaţiei.

Publicitatea acestei faze procesuale este reglementată amănunţit, cu indicarea expresă a

cazurilor de excepţie de la acest principiu iar pronunţarea hotărârii judecătoreşti se face totdeauna în
şedinţă publică.

În scopul asigurării celerităţii procedurilor, s-a prevăzut şi posibilitatea părţilor de a solicita

judecata în lipsă, caz în care nu vor mai fi citate pentru termenele ulterioare, s-a reglementat instituţia
judecăţii pe baza probelor administrate la urmărirea penală, s-a eliminat posibilitatea extinderii acţiunii
penale/a procesului penal, precum şi instituţia restituirii dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi
penale.

12. Apelul este conceput ca singura cale ordinară de atac integral devolutivă, în acord cu
prevederile art.2 par.1 din Protocolul 7 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale care consacră principiul dublului grad de jurisdicţie.

10
 Având în vedere că se reglementează posibilitatea redeschiderii procesului penal în cazul
judecării în lipsă a persoanei condamnate, în noua reglementare este eliminată instituţia apelului peste
termen.

13. Căile extraordinare de atac sunt reformate integral prin introducerea recursului în casaţie,
regândirea căii de atac a revizuirii şi reglementarea redeschiderii procesului penal în cazul judecării în
lipsă a persoanei condamnate.

În proiectul iniţial se renunţase la contestaţia în anulare, însă ea a fost reintrodusă în noul cod
de procedură penală.

Recursul în casaţie, ca şi cale extraordinară de atac, are ca scop unificarea practicii judiciare
întrucât:

- competenţa de soluţionare aparţine exclusiv Înaltei Curţi e Casaţie şi Justiţie;

- se reglementează posibilitatea analizării hotărârilor judecătoreşti atacate numai cu privire la
chestiuni de drept, în cazuri strict şi limitativ prevăzute de lege;
- se instituie reguli stricte, care conturează o disciplină procesuală, referitor la cuprinsul cererii
de recurs în casaţie.
Revizuirea este reglementată pe baza soluţiilor oferite de jurisprudenţa anterioară şi se prevede
un nou caz de revizuire când hotărârea s-a întemeiat pe o dispoziţie legală declarată neconstituţională
după ce hotărârea a rămas definitivă.

Cererea de revizuire va fi depusă la prima instanţă şi va trebui să cuprindă, sub sancţiunea

respingerii ca inadmisibilă, indicarea cazului de revizuire, motivarea în fapt şi în drept şi indicarea
mijloacelor de probă, accentuându-se, în acest fel, caracterul de cale extraordinară de arac.

În cazul respingerii definitive a unei cereri de revizuire, nu va mai putea fi formulată o nouă
cerere pentru aceleaşi motive.

Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate este

reglementată ca o nouă cale extraordinară de atac de retractare, în acord cu standardele impuse de
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, vizând exclusiv situaţiile în care judecata în lipsă nu a
fost consecinţa renunţării voluntare a acuzatului la dreptul de a fi prezent în instanţă pentru a se putea
apăra ( respectiv inculpatul care nu a avut cunoştinţă de proces / a avut cunoştinţă dar a lipsit justificat
de la judecarea cauzei).

11
 14. În scopul asigurării unei practici judiciare unitare, noul Cod de procedură penală
reglementează două instituţii – cea a recursului în interesul legii, substanţial modificată, şi cea a sesizării
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în scopul pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor
probleme de drept.

Recursul în interesul legii prezintă elemente de noutate prin:

- lărgirea sferei categoriilor de persoane care pot sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- introducerea unei condiţii de admisibilitate care presupune dovedirea practicii judiciare
neunitare prin anexarea de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive;
- reglementarea unei proceduri de soluţionare a recursului în interesul legii; desemnarea
judecătorilor raportori, instruirea obligativităţii consultării jurisprudenţei şi doctrinei
relevante în cauză, posibilitatea solicitării opiniei scrise a unor specialişti recunoscuţi,
întocmirea raportului şi a proiectului soluţiei ce se propune a fi dată şi comunicarea în timp
util a acestora către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligativitatea motivării
deciziei în termen de 30 de zile de la data pronunţării.
Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unor probleme de drept este concepută ca nou mecanism pentru unificarea practicii
judiciare şi presupune solicitarea rezolvării de principiu a unei probleme de drept de care depinde
soluţionarea unei cauze, problemă de drept care nu a fost dezlegată unitar în practica instanţelor.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie publicată în Monitorul Oficial va avea caracter
obligatoriu pentru toate instanţele.

15. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are caracter de absolută noutate în procesul penal
român iar noua reglementare adaptează elemente din sistemul francez şi cel german şi le adaptează
specificului dreptului procesual român.

Argumentele acestei noi instituţii sunt guvernate de cele economice care favorizează toate
părţile unui proces dar mai ales statul care poate economisi astfel resurse băneşti şi umane importante;
în această manieră cauzele vor putea fi soluţionate într-un termen optim şi previzibil.

Ca şi judecata efectuată pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, judecate pe

baza acordului de recunoaştere a vinovăţiei este o formă abreviată a judecăţii pentru infracţiunile pentru

12
care legea prevede pedeapsa amenzii/ închisoarea de cel mult 5 / 7 ani şi va avea ca urmare degrevarea
instanţelor de judecată.

Se impune precizarea că prin această reglementare nu se încalcă drepturile părţii vătămate (

art.486/ şi nici cele ale inculpatului care va fi obligatoriu asistat de apărător iar, ca garanţie, se prevede
controlul instanţei asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei ( art.483 – 484).

16. Procedura privind tragerea la răspundere a persoanei juridice prevede distinct obiectul şi
exercitarea acţiunii penale faţă de reprezentantul persoanei juridice, cu desemnarea unui mandatar
pentru persoana juridică, la propunerea acesteia din urmă/ numit de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

În mod firesc, potrivit concepţiei noului cod, măsurile preventive ce pot fi luate faţă de persoana
juridică au trecut în competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a fost introdusă contestaţia ca şi
cale de atac împotriva încheierii prin care se pronunţă asupra luării uneia/ mai multor măsuri preventive.

17. Procedura în cauzele cu infractori minori a fost pusă în acord cu prevederile noului cod
penal referitoare la tratamentul sancţionator al minorilor; ca măsură de protecţie suplimentară, se
reglementează regula unei singure ascultări a minorului, cu posibilitatea reascultării în cazuri temeinic
justificate şi competenţa instanţei specializate pentru minori şi familie şi pentru cauzele în care sunt
judecaţi inculpaţii minori împreună cu inculpaţii majori.

18. Procedura reabilitării are ca elemente de noutate soluţionarea cererii în şedinţă nepublică şi
obligaţia autorităţii care ţine evidenţa cazierului judiciar de a şterge din oficiu, la împlinirea termenului
prevăzut de lege, menţiunile privind pedeapsa aplicată în cazul reabilitării de drept.

Judecător Ana Cristina Lăbuş

13