Propun aici un încălzitor care, are la aceiași temperatură a suprafeței radiante ca

și panourile radiante, adica o suprafață totală radiantă de 2 metri pătrați și un

consum de doar 400 W ce poate fi construit la un cost de producție de circa opt
ori mai mic respectiv cam 500 – 600 ron.
Materiale necesare : două plăci de tablă de aluminiu de 50 cm x 100 cm cu
grosimea de 4 mm, două transformatoare de rețea toroidale, de 160 – 180 W,
având două înfășurări de câte 120 V, doi cilindri masivi din aluminiu, tăiați pe
strung, având diametrul cu 5 mm mai mic decât gaura interioară a
transformatoarelor, patru șuruburi M10 x 20 mm, patru șaibe de 10, șase
șuruburi M8, 18 piulițe M8, doi metri de cablu electric cu două fire și un ștecher
mic. Pot fi folosite și transformatoare de rețea coborâtoare de orice valoare ( 12 –
50 V ) cărora și se elimină înfășurarea secundară, dar randamentul radiatorului
va fi un pic mai scăzut.Dacă dorim ca panoul nostru să fie fixat pe perete atunci
va trebui să îi montăm pe spate un dispozitiv de agățare, care să-l țină la circa 3-
4 cm distanță față de perete.

Înălțimea celor doi cilindri din aluminiu trebuiesă fie cu maximum 5 mm mai mare
decât înălțimea transformatoarelor. În fiecare din acești doi cilindri se va da o
gaură străpunsă axial care va fi filetată cu un filet M10. Se obține astfel un
ansamblu din cele două foi și cei doi cilindri, care va constitui un secundar
scurtcircuitat, comun celor două transformatoare. Tensiunea care va fi debitată în
acest secundar va fi de circa 0,2 V la o intensitate de peste 1500 A.

În imagine se observă unul din transformatoare montat pe cilindrul de aluminiu,

care leagă prin intermediul celor două șuruburi M10 cele două plăci. Se observă
că cele două șuruburi nu trebuie să se atingă-ntre ele pentru ca conducția să fie
asigurată exclusiv între piesele de aluminiu.
Principiul de funcționare este asemănător pistolului de lipit folosit în electronică,
adică secundarul comun al celor două transformatoare fiind pus în scurt circuit se
va încalzi puternic și va ceda căldura aerului din cameră pe întreaga suprafață
de doi metri pătrați, a plăcilor. Deci plăcile sunt în același timp, atât conductorul
electric care formează secundarul cât și suprafața radiantă care disipă căldura.
Temperatura la care se încing plăcile de aluminiu este de peste 65 – 70 O C.
Consumul mediu este cel al celor două transformatoare, adică 320 – 400 W.
La
conectarea-n priză atunci când plăcile sunt încă reci consumul va fi cu
aproximativ100 de wați mai mare, iar după încălzirea lor se va stabiliza în jurul
valorii puterii celor două transformatoare. Caloriferul, sau panoul radiant astfel
construit este perfect pentru o cameră cu
volum de circa 25-30 de metri cubi (9-15m patrati) și e indicat a fi folosit
împreună cu un termostat de ambient sau cu o priză programabilă.
Eu însumi am un asemenea calorifer care face foarte bine față iernii dacă
camera în care funcționează este izolată corespunzător.
În imaginea de mai jos vedeți caloriferul meu în timpul montării și la primele
probe după ce l-am construit.

Caloriferul cu apă încălzită prin inducție și scurt circuit

Regimul de scurt circuit al transformatoarelor este o sursă importantă de putere

reactivă care poate fi folosită pentru generarea căldurii, și am văzut deja cum pe
acest principiu se poate construi un panou radiant. Acum vom vedea cum
se poate adăuga unui calorifer normal cu apă, o centrală proprie, adică un
încălzitor cu inducție propriu.

Când printr-un transformator trece o singură spiră ,intensitatea debitată-n spira

respectivă este dată de raportul dintre putere și tensiunea ei. Spre exemplu
pentru un transformator de 500 W intensitatea obținută-ntr-o asemenea situație
va fi de 500 / 0,5 = 1000 A.
Dacă spira este scurtcircuitată prin ea însăși atunci se va-ncălzi uniform
pe toată lungimea conductorului ei indiferent cât e acesta de gros. Dacă-i
scurtcircuitată printr-un conductor mai subțire atunci datorită faptului că în acesta
rezistivitatea e mai mare, întreaga căldura debitată de regimul de scurt circuit se
va manifesta pe porțiunea mai subțire a scurtcircuitului.
Acesta-i principiul pistolului de lipit, a aparatului de pirogravat, etc...
Ca urmare dacă vom folosi un transformator de 500 W toroidal prin care vom
trece o țeavă de aluminiu cu pereții groși având grosimea exterioară egală cu
diametrul găurii transformatorului nostru vom obține un secundar foarte gros
format dintr-o singură spiră... Mai rămâne ca pentru a scoate căldură din această
spiră să o punem în scurt circuit. Dacă o vom pune în scurt circuit unindu-i
capetele printr-o țeavă de cupru de instalație sanitară, să spunem din cea cu
diametrul de 16 ( o juma de țol ) atunci această țeavă se va-nroși în cel mult
jumătate de minut...
Ei bine pe acest principiu se bazează caloriferul pe care vi-l propun.
Ar fi preferabil ca transformatorul nostru să fie unul de circa 500 – 600 W căruia-i
vom elimina secundarul original și îl vom reizola...

Centrala termică cu inducție și scurt circuit

Această centrală destinată funcționării pe rețeaua monofazată de 220 V, pe care

v-o prezint în continuare este în curs de brevetare fiind, ca încălzitor de apă
menajeră, de circa trei patru ori mai eficient decât cele cu rezistență electrică
care se găsesc pe piață. Din constatările noastre de-a lungul cercetărilor
efectuate cu privire la funcționarea transformatoarelor, a rezultat faptul că mai
multe transformatoare legate cu primarele în paralel dar având un secundar de
joasă tensiune comun, aflat în regim de scurt circuit, vor produce o cantitate
sporită de putere reactivă fapt ce va duce la funcționarea lor sub parametri puterii
lor totale. Pe acest principiu se bazează dispozitivul de încălzire a apei prin
inducție și scurt circuit propus spre brevetare.
Specific de asemenea că eficiența sa crește odată cu creșterea numărului de
transformatoare / inductoare folosite. Centrala de care vom vorbi aici este
compusă ca orice centrală termică dintr-un
dispozitiv de încălzire a apei, dispozitivul de care tocmai am spus, un bazin de
acumulare de mare capacitate, precum și pompe de circuit și termostatele de
control aferente.
Dispozitivul de încălzire a apei prin inducție și scurt circuit, a cărui schiță o
vedeți mai jos, încălzește cu o eficiență de circa trei ori mai mare decât
încălzitoarele cu rezistor de aceiași putere existente pe piață.
Concret el e realizat după cum se vede din trei sau mai multe transformatoare
toroidale sau inductoare toroidale de putere, care se conectează la rețea în
paralel și care sunt montate unul deasupra celuilalt pe un tub din aluminiu sau
din cupru cu pereții foarte groși care se constituie într-un secundar comun, care
secundar urmează să fie pus în scurt circuit printr-o țeavă din cupru moale prin
care circulă apa destinată a fi încălzită.
Pentru puteri ale transformatoarelor folosite de peste un kilowatt apa va intra în
coloana de scurt circuit rece la temperatura de 5 – 7 O C și va ieși cu
temperatura de peste 90 O C. Practic dispozitivul descris încălzește apa
instantaneu.
Simplitatea constructivă și faptul că lucrează la joasă tensiune îl face extrem de
sigur în exploatare și totodată foarte fiabil. Multiplele avantaje ale folosirii acestui
tip de încălzitor ar putea fi enumerate pe scurt printr-un extras din textul ciornei
pe caream întocmit-o pentru cererea de brevet astfel :
1. circuitul de încălzire al apei funcționează la tensiune foarte scăzută;..............

Deși testele s-au efectuat folosindu-se diferite grosimi de țeavă s-a ajuns
destul de rapid la concluzia că pentru această putere țeava cu diametru de 22
mm e cea mai bună soluție.
Țeava nu a fost niciodată izolată, deci a avut pierderi în mediul înconjurător care
era un atelier a cărui temperatură era destul de scăzută ( cam 15 – 17 O C ). La
fel nici butoiul de 200 de litri pe care s-au făcut probele nu a fost izolat.
Temperatura apei din butoi la pornirea testelor a fost de 5 – 10 O C. În aceste
condiții, cu toate pierderile s-au încălzit cei 200 litri de apă în jurul temperaturii de
95 O C într-o oră și jumătate.
Prin rezistență electrică de aceiași putere ( 5 KW ) timpul necesar încălzirii la
aceiași temperatură a aceleiași cantități de apă în același mediu neizolat termic,
ar fi trebuit să fie de circa 5 ore. Să nu uităm că o rezistență de 1 KW aduce la
puntul de fierbere 10 litru de apă într-o oră în cazul unui vas bine izolat.

În partea dreaptă a primei imagini se vede cel de-al doilea prototip realizat care
este aproape identic cu deosebirea că a avut secundarul realizat dintr-o țeavă de
aluminiu de fabrică a cărui perete a avut grosimea de 8 mm și a faptului că
inductoarele au fost de fapt trei transformatoare coborâtoare 220 V – 12 V de 3
KW bucata având secundarele originale pe ele. Rezultatele au fost identice.
Specific că butoiul care se vede în fundalul imaginii între cele două prototipuri nu
este butoiul de 200 de litri folosit ci bazinul metalic cu volumul de o mie de litri
care urma să fie folosit la construcția finală a centralei.
În imaginile următoare se vede centrala realizată cu un alt prototip.....

Centrala prezentată aici, poate încălzi în bune condițiuni un spațiu de circa 2500
metri cubi de aer( cca 900 m patrati la o inaltime a camerei de 2,85m) în orice
clădire locuibilă cu condiția să fie montată în interiorul clădirii pe care o
încălzește

Alimentarea consumatorilor rezistivi la frecvență ridicată

Un lucru nu-l prea știe nimeni pentru că nimeni nu se gândește serios la asta, e
că de vreme ce aparatul funcționează cu diferență de potențial de fapt el trebuie
să aibă la bornele sale puterea necesară și va funcționa corect indiferent dacă
raportul curent-tensiune este în favoare curentului sau tensiunii...
Ca să exemplificăm, o rezistență electrică de 1000 W va funcționa la fel de bine
la curentul alternativ al rețelei absorbind o tensiune de 220 V și un curent de 4,5
A; cumva funcționa și conectată la o baterie de curent continuu de 12 V unde va
absorbi un curent de circa 80 A... Aici apare un lucru foarte interesant... dacă
cineva ar face acest experiment ar constata că randamentul rezistenței va fi mai
bun la curent alternativ decât la cel continuu.. adică aceasta se va înroși într-un
timp mai scurt la curent alternativ decât la curent continuu...
Curentul alternativ fiind mai stresant. De fapt ce-nseamnă asta; Orice curent
electric induce într-un conductor un câmp magnetic. Rezistorii
se încing pentru că se opun apariției acestui câmp... în momentul în care
alimentăm rezistența la curent alternativ,
schimbarea periodică de sens a curentului indice în aceasta un câmp magnetic
schimbător care are nevoie de o anumită perioadă de timp atât pentru a apărea
cât și pentru a se stinge astfel că la fiecare schimbare de fază a curentului
electric de la capetele conductorului rezistiv, câmpul magnetic indus de
polaritatea pozitivă se va însuma pentru scurt timp celui indus de polaritatea
negativă care încă nu a apucat să se stingă crescând stresul magnetic în
materialul rezistiv... de aceea rezistorul se va înroși mai rapid alimentat fiind la
curent alternativ.
De aici vine firesc și logic concluzia că dacă timpul schimbării polarității ar fi
foarte scurt, dictat de o frecvență atât de ridicată încât întreaga polaritate a unei
schimbări de sens să se suprapună complet pe timpul de stingere sau de apariție
a câmpului magnetic indus de polaritatea precedentă, atunci stresul în conductor
ar fi foarte mare dar consumul de electricitate ar scădea deoarece nu ar mai fi
nevoie neapărat de curenți sau tensiuni atât de mari ca să declanșeze stresul
magneto-rezistiv al conductorului ci acest stres ar putea apărea la tensiuni sau
curenți mult mai mici... Există și situația mult mai eficientă unde alimentarea unei
rezistențe se face în curent continuu pulsatoriu de înaltă frecvență, când datorită
stingerii și aprinderii bruște a câmpului magnetic generat de pulsațiile electrice
stresul magneto-rezistiv este chiar mult mai intens decât la curentul alternativ.
Astfel e logic că rezistența noastră de 1 KW ar funcționa mult mai bine sau
măcar la fel de bine cu o tensiune de 50 V în loc de 220 V și cu o frecvență a
curentului mult mai mare dar cu intensități mult mai mici ale impulsurilor de
curent pe schimbarea de polaritate... Ia să vedem : la 220 V și 50 Hz rezistorul
nostru am spus că absoarbe un curent de 4,5 A...adică rezistorul nostru ar fi
atacat de 50 de ori pe secundă cu impulsuri de 4,5 A ș tensiunea de 220 V... Dar
dacă i-am scădea tensiunea la 50 V ar însemna că pentru a funcționa normal ar
avea nevoie de un curent de patru ori mai mare..
Dacă am crește frecvența astfel ca să se acopere atât scădere de tensiune cât și
necesarul de curent atunci consumul ar scădea și el... Astfel la frecvența de 1000
Hz ar însemna o scădere de 20 de ori ( 1000/50 ) a puterii necesare adică în loc
de 50 de impulsuri a câte 220 V cu 4, 5 A ar fi nevoie de 1000 de impulsuri cu
tensiunea de 50V și intensitatea de 1 A.
Astfel începem să înțelegem cum a fost posibil ca Tesla alimentând becurile sale
prin circuitul hairpin să le facă să funcționeze cu curenți de ordinul
microamperilor la tensiuni de câțiva KV... El a urmat cale creșterii tensiunii
și frecvenței odată cu scăderii intensității... De fapt nu contează ce cale urmezi
dacă odată cu creșterea frecvenței vei asigura puterea de atâtea ori mai mică de
câte ori e frecvența mai mare față de cea a rețelei și vei ajunge la același
rezultat... totul e ca produsul valorilor tensiunii și intensității să ajungă la acea
valoare...
Astfel dacă am crește frecvența la 10 KHz atunci puterea necesară ar trebui să
fie de... 10 000/50=200 de ori mai mică adică în loc de 1 KW acea rezistență va
funcționa la o putere de 5W... Deci ar funcționa cu 10 000 de impulsuri pe
secundă având fiecare din ele 10 V și 0,5 A... Firește că în realitate nu se-
ntămplă chiar așa, scăderea nefiind atât de spectaculoasă datorită pierderilor
suferite în procesul de conversie care cresc și ele odată cu creșterea frecvenței...
Ca urmare curentul absorbit
va fi undeva în jurul valorii de 10 – 15 A funcție de frecvență ceea ce ar face ca
consumul real al rezistenței noastre de 1 KW să fie de circa 100 – 150 W, lucru
oricum remarcabil.
Calea prin care se poate obține practic acest rezultat este la îndemna și
priceperea oricărui electronist care știe să realizeze oscilatoare ( de fapt mai
corect spus generatoare de impulsuri ) de frecvență ridicată care să poată să
furnizeze curenți de câțiva amperi. Fie că se apelează la realizarea unor
oscilatoare auto-blocate de putere fie la oscilatoare astabile sau bistabile simple
e tot una căci frecvențele necesare nu sunt critice, important fiind doar
capacitatea acestora de a furniza impulsuri cât mai ascuțite cu intensitatea de
câțiva amperi. Pentru asta se pot reliza schemele respective atât cu tranzistoare
de putere bipolare fie cu tranzistoare cu efect de câmp de putere ( IRF SERIA
200 – 400 ) care dau impulsuri ascuțite de intensitate mare.
Pe calea aceasta se poate ajunge în funcție de frecvența generatorului de
impulsuri respectiv ca o rezistență de 1,5 – 2 KW să poată să fie alimentată
direct la o baterie auto și să funcționeze cu aceasta chiar timp foarte îndelungat...
Imaginați-vă că dacă mie mi-a iești din calculul meu de matematician nu foarte
priceput că o rezistență de 1 KW la frecvența de 10 KHz ar funcționa cu 5 W...
cât timp ar putea ea funcționa la o baterie auto de 12 V cu 50 A ( 600 W ) ?!...
Calea prin care se poate obține practic acest rezultat este la îndemna și
priceperea oricărui electronist care știe să realizeze oscilatoare ( de fapt mai
corect spus generatoare de impulsuri ) de frecvență ridicată care să poată să
furnizeze curenți de câțiva amperi. Pe această cale a creșterii frecvenței
curentului de alimentare concomitent cu scăderea potențialului său ( crescând
însă ori tensiunea ori intensitatea impulsurilor ) se pot alimenta toate
„consumatoarele” rezistive dintr-o casă, spre exemplu aragazul, plita, cuptorul,
electric, reșourile, radiatoarele, fiarele de călcat, boilerele și instanturile, etc.
Tot ce are rezistență electrică se pretează la a fi alimentat în acest fel.