Sunteți pe pagina 1din 7

Generator cu accelerare reactivă

În introducere aș spune că cei mai mulți dintre noi trăim cu impresia că


progresul tehnico-științific al omenirii este asigurat de oamenii de știință, înțelegând
prin termenul „oameni de știință” profesorii din liceele și facultățile lumii. Nimic mai
fals ! Aceștia constituie o castă extrem de tradiționalistă care au stabilit reguli și
principii teoretice stricte peste care nu se poate trece și
peste care ei nu trec niciodată și în general nu permit
nici altora să treacă. Fac asta mai mult sau mai puțin
conștienți, datorită carierelor pe care și le-au construit
prin poziții sociale în cadrul comunității și prin
prestigiul câștigat ca urmare a publicațiilor și
comitetelor tehnico-științifice răspândite pe întreaga
planetă, pe care le controlează și din care fac parte. Ca
urmare prin aceste reguli și principii ei fac ca
progresul omenirii să meargă cu „frâna pusă”.
Cei care au asigurat și continuă să asigure
progresul spre înainte al omenirii, au fost întotdeauna
aceia care au trecut de barierele acestor reguli impuse
de comunitatea tehnico-științifică mondială. Un
asemenea om este prietenul meu, Iosif Albert Suciu al
cărui generator electric îl voi prezenta în continuare.
Iosif este un electronist autodidact care a învățat electronică de la practică spre
teorie lucrând de mic cu pistolul de lipit. A reparat tot ce se poate numi aparatură
electrocasnică și electronică de uz curent. Viziunea sa unică asupra electricității vine
deci din practică nu din manuale școlare sau cursuri universitare...
Electricitatea este domeniul care a adus cele mai mari beneficii dezvoltării
tehnologice a umanității. De când Nikola Tesla și colegii lui de generație au oferit
omenirii curentul alternativ, electricitatea este implicată în orice se poate numi azi
progres... Dar în acest secol care a trecut de atunci, dezvoltarea științei electricității a
mers și ea cu frâna pusă... Sunt două mari domenii ale științei electricității :
electrotehnica și electronica... Electrotehnica fiind cea care se ocupă cu „producerea”
și utilizarea electricității de către mașini electrice de putere și electronica care se
ocupă doar cu utilizarea electricității de către mașini și dispozitive electrice de mică și
foarte mică putere. Știu că definiția dată de mine aici nu e conformă cu manualele și
dicționarele dar e mai apropiată de adevărul realității care ne înconjoară..
Ramura electrotehnicii care se ocupă exclusiv cu producerea electricității,
energetica, uzează în prezent aproape exclusiv de mașini electrice rotative de mare și
foarte mare putere, numite alternatoare sau generatoare electrice... și după ele pe
lanțul de distribuție către consumatori, folosește mașini electrice staționare numite
transformatoare... Electricitatea mai poate fi produsă și cu ajutorul mașinilor electrice
Generator cu accelerare reactivă Cătălin Dan Cârnaru

staționare ca și prin mijloace electronice... Dar știința electricității predată-n școli și


facultăți nu ne spune asta, pentru că sectorul energetic este cel mai mare aducător de
bani în buzunarele multinaționalelor, dintre toate sectoarele industriei mondiale, iar
producerea electricității este cel mai mare monopol de pe planetă, monopol controlat
de sistemul bancar internațional.
Generatorul lui Iosif este o mașină electrică rotativă care lucrează altfel decât
spun manualele că trebuie să lucreze un generator electric... Nu mă refer la faptul că
ar produce curent altfel decât orice alt generator electric rotativ, adică prin oscilația
unor câmpuri magnetice create de un rotor care interferează cu niște bobine statorice
ci la comportarea acestui generator în comparație cu generatoarele de curent
alternativ cunoscute de știința electrotehnicii și predate elevilor și studenților în școli
și facultăți.
Pentru a înțelege diferența dintre generatorul lui Iosif și celelalte generatoare de
curent alternativ trebuie să ne amintim de poezioara învățată în școală de toți elevii
lumii : „eu curentul cel indus, totdeauna m-am opus, cauzei ce m-a produs”...
poezioară care ne ilustrează o lege a fizicii electricității numită după cel care a
descoperit-o și enunțat-o : Emilian Hristianovici Lenz...
Ei bine, greșita înțelegere a legii lui Lenz a dus, după părerea mea, la blocarea
electrotehnicii în actuala tehnologie în care orice motor electric, luptă efectiv cu
propriile lui frânări, produse de autoinducția sa... și în orice transformator o mare
parte din energia consumată este datorată efectului de opoziție al autoinducției. De ce
spun greșita înțelegere ? Pentru că această lege a fost și continuă să fie considerată ca
fiind imposibil de încălcat. Și într-adevăr așa e. E imposibil de încălcat. Curentul auto
indus există în orice conductor electric alimentat... Neînțelegerea este că mașina
electrică respectivă poate fi construită astfel încât la apariția autoinducției opoziția de
câmp creat de curentul auto indus să contribuie la cuplul electromotor direct al
mașinii respective... Ca să înțelegeți ce vreau să spun hai să facem două mici
experimente...
Dacă vom lua un magnet cilindric foarte puternic și îi vom da drumul să cadă
liber în interiorul unei țevi dintr-un metal diamagnetic, să spunem cupru sau
aluminiu, căderea magnetului va fi cu atât mai puternic frânată cu cât pereții acelei
țevi vor fi mai groși. Acest experiment demonstrează practic legea lui Lenz... Toate
mașinile electrice actuale, indiferent că vorbim de cele statice sau rotative, formate
din electromagneți, sunt tributare acestui efect de frânare prin autoinducție...
Indiferent că vorbim de putere reactivă, de cuplu electromotor invers sau de
frânări inductive, vorbim de fapt de lega lui Lenz : efectul de frânare prin opoziție, al
autoinducției.
Bun. Dacă însă luăm același magnet și îi dăm drumul să cadă printr-un tub făcut
din grafit ( un electrod siderurgic strunjit și găurit în lung ) vom vedea că de astă dată
magnetul va cădea puternic accelerat...

2
Generator cu accelerare reactivă Cătălin Dan Cârnaru

Ce nu știu cei mai mulți este că atât cuprul cât și grafitul


sunt materiale diamagnetice, caracterul diamagnetic al
grafitului fiind mult mai puternic decât al cuprului. În
imaginea alăturată vedem un mic table cu cele mai
importante materiale diamagnetice și valoarea
diamagnetismului lor. Sursa este enciclopedia Wikipedia...
Acest al doilea experiment ne arată deci că printr-un
material mai puternic diamagnetic decât cuprul, efectul de
opoziție al legii lui Lenz este cumva răsucit astfel că în loc să
frâneze magnetul, îl accelerează...
Experimentul cu țeava de cupru este clasic și este făcut probabil de orice
profesor care predă electrotehnică, ca să demonstreze studenților săi, efectul legii lui
Lenz. Dar încă nu am întâlnit și nici nu am auzit ca vreun profesor să facă același
experiment folosind un tub de grafit ! Întrebarea poate retorică poate nu, este : de ce
nu se arată studenților și acest experiment ?
Imaginația, după vederea acestui experiment, ne poate duce imediat la ideea că
am putea construi motoare și generatoare electrice care să nu mai fie frânate de
efectul Lenz...
Bine... Înțelegem toți că nu putem construi bobinele transformatoarelor,
motoarelor și alternatoarelor cu fir din grafit... Dar oare nu există o altă modalitate de
realizare a bobinelor sau miezurilor, care să ducă la același efect ?... Și chiar există !...
Un asemenea generator electric este cel care funcționează pe principiul
accelerației regenerative inventat de canadianul Thane C. Heins : brevetul
WO2008067649A2. Asemenea generatoare electrice mai construiește și spaniolul
Antonio Romero. Și am dat aceste exemple nu că aș avea vreun scop anume legat de
ele ci pur și simplu pentru a dovedi unor „Gică Contra” și unor „Toma
Necredinciosul” că așa ceva chiar există și ceea ce am spus mai sus, chiar se poate
face.
Prezentarea generatorului Ei bine aflați că un generator asemănător este și
generatorul lui Iosif care, deși nu are aceiași structură constructivă ca al canadianului,
sau ale spaniolului, are o comportare similară.... Ca să înțelegem cum stă treaba cu
acest generator hai mai întâi să vedem cum funcționează o mașină electrică obișnuită.
Voi explica pornind de la descrierea succintă a funcționării unui transformator
electric, căci la fel cum funcționează un transformator electric funcționează și
mașinile electrice rotative...
Pentru asta trebuie mai întâi să spunem ceva despre relația dintre intensitatea
câmpului magnetic din miez și impedanța unei bobine. Impedanța unei bobine este
suma dintre rezistența ei în curent continuu și cea în curent alternativ și cu cât aceasta
e mai mare cu atât curentul absorbit de bobină este mai mic, adică bobina consumă
mai puțin. Deci consumul unei bobine va fi invers proporțional cu valoarea câmpului

3
Generator cu accelerare reactivă Cătălin Dan Cârnaru

magnetic din miezul ei. Un câmp foarte puternic al miezului poate duce chiar la
blocarea totală a conducției într-o bobină.
La alimentarea unui transformator, primarul acestuia creează în miezul
transformatorului un câmp magnetic, pe care-l numim electromagnetic pentru că-i
produs cu ajutorul curentului electric, care va urma un drum închis uni-sens în
întregul miez al transformatorului respectiv. Acest câmp magnetic va induce în
bobina secundară un curent electric. Dar atât timp cât circuitul secundarului nu e
închis printr-un consumator sau prin scurt circuit, curentul indus în el va crea la
rândul lui un câmp magnetic de același sens cu cel creat de primar, astfel că ambele
câmpuri se însumează și duc la creșterea foarte puternică a impedanței bobinei
primare care va absorbi din sursă ( rețea ) un curent foarte mic.
În momentul în care secundarul este conectat la un consumator sau pus în scurt
circuit, câmpul magnetic generat de acesta se va inversa datorită curentului auto indus
de bobina secundară și va fi cu atât mai puternic cu cât consumatorul e mai puternic.
Acest câmp fiind opus celui din primar, va duce la anularea parțială în funcție de
puterea consumatorului a câmpului magnetic din miez ceea ce va conduce la o
scădere proporțională a impedanței bobinei primare care va absorbi curent mai
mare... Dacă secundarul este în scurt circuit, atunci câmpul din miez se poate anual
total, moment în care impedanța ambelor bobine va tinde spre zero și vor absorbi atât
de mult curent din sursă încât se vor supraîncălzi și se vor arde.
Situație este similară și în cazul mașinilor electrice rotative, fie că ele lucrează
ca motoare fie ca generatoare. În cazul motorului, fie el asincron sau sincron, avem
primar statorul și secundar rotorul iar în cazul mașinilor sincrone pe post de
generator, avem primar rotorul și secundar statorul... Și pentru că aici vorbim de un
generator, în momentul în care unui generator i se conectează la borne un consumator
sau este pus în scurt circuit, câmpurile magnetice create de autoinducția care se
produce în statorul său, vor duce la crearea unui cuplu electromotor invers care va
frâna puternic mișcarea rotorului.
Deci ca o concluzie trebui reținut că în cazul unui generator clasic cu cât
consumatorii săi sunt mai puternici apropiindu-se de regimul de scurt circuit cu atât
tendința de frânare a rotorului său va fi mai mare... Asta se întâmplă fără excepție cu
toate mașinile electrice actuale iar evitarea acestui fenomen este destul de grea, deși
nu imposibilă, pentru că la aceste mașini atât primarul cât și secundarul sunt
constituite fiecare din câte un electromagnet...
Ei bine generatorul lui Iosif, funcționează taman invers... În regim de mers în
gol, rotorul mașinii sale este supus frânărilor, astfel că pentru el regimul de mers în
gol e periculos putând duce la arderea bobinelor statorului iar în sarcină are tendința
de a accelera până la situația în care fiind pus în scurt circuit poate funcționa cu
sarcină de scurt circuit timp nedeterminat fără a fi afectat cu nimic, timp în care
furnizează întreaga putere pentru care a fost conceput, rotorul fiind eliberat de orice
frânare... singurele frânări rămase sunt cele mecanice din lagărele sale și ale

4
Generator cu accelerare reactivă Cătălin Dan Cârnaru

motorului sau turbinei care-l antrenează... Dar se poate face asta pentru că rotorul
acestor mașini electrice, în toate cazurile, este constituit din magneți permanenți... caz
în care momentul apariției autoinducției din bobinele statorice aflate în sarcină,
corespunde cu apariția în fața bobinei statorice a magnetului rotoric următor de
polaritate opusă față de precedentul, ceea ce duce la respingerea rotorului și ca
urmare la accelerația sa. În plus generatorul lui Iosif are bobinele statorice
dimensionate și așezate într-o configurație specifică astfel ca efectul accelerării în
sarcină să fie mai puternic.
Constructiv, e vorba de un generator cu rotor având magneți permanenți cu flux
axial, asemeni celor pentru instalațiile eoliene. Diferența este că acesta are rotorul
format dintr-un număr mare de magneți cilindrici, așezați foarte aproape unul de altul,
iar statorul este format din bobine cu miez de ferosiliciu, dimensionate astfel încât să
acopere în întregime fluxul de câmp al magneților rotorici și care sunt legate serie în
perechi, fiecare bobină debitând o putere maximă de 340 W (40 V – 8,5 A )
Și pentru că o imagine se spune că face cât o mie de cuvinte iată un grupaj de
imagini reprezentând ceea ce tocmai am spus:

Testarea generatorului s-a făcut cu ajutorul unui motor de 4 KW având o


turație nominală de 2900 rpm. S-au făcut teste privind viteza de rotație a ansamblului
motor-generator cu generatorul în regim de mers în gol și în regim de sarcină
maximă, adică de scurt circuit. Astfel în regim de mers în gol, viteza de rotație a
ansamblului a fost de 2300 rpm pentru ca la punerea în scurt circuit a generatorului
viteza de rotație să crească până la viteza nominală a motorului adică la 2900 rpm.
Asta a însemnat clar că la regimul de mers în gol generatorul era afectat de
frânări inductive mari care forțau motorul să lucreze la rândul lui puternic frânat și
după cum vom vedea în continuare și cu un consum pe măsură în vreme ce la punerea
generatorului în scurt circuit motorul eliberat de orice sarcină mecanică a intrat în
viteza de rotație caracteristică regimului de mers în gol.

5
Generator cu accelerare reactivă Cătălin Dan Cârnaru

La testele legate de consumuri și coeficient de performanță al generatorului s-a


procedat la măsurarea puterii consumate de motor la mersul în gol a motorului
precum și la măsurarea puterii consumate de motor conectat mecanic cu generatorul,
în cele trei regimuri de lucru ale generatorului.
Ca sarcină electrică a generatorului s-a folosit un consumator rezistiv de 1400 W
reprezentat de o salbă de becuri incandescente precum și agrafe de scurtcircuitare a
prizelor de ieșire ale generatorului, făcute din conductor de cupru gros, pentru
regimul de scurt circuit.
S-au obținut următoarele rezultate :
Consumul de mers în gol al motorului a fost de 1700 W.
Consumul motorului la mersul în gol al generatorului a fost de 2200 W în vreme
ce s-a constatat o puternică încălzire a generatorului.
Consumul motorului la regimul de sarcină al generatorului a fost de 2800 W cu
o încălzire ușoară a bobinelor generatorului care au rămas la o temperatură de lucru
constantă cu vreo câteva grade peste temperatura mediului ambiant.
Consumul motorului la regimul de scurt circuit al generatorului a fost de 900 W
moment în care generatorul a funcționat în acest regim foarte multe ore cu bobinele
reci.
S-a verificat și funcționarea acestui generator cu consumatori care-i depășesc
puterea nominală, caz în care s-a constatat că indiferent cât ar fi de mare
consumatorul de la bornele sale el lucrează în continuare accelerat în regim de
temperatură rece, debitând atât cât a fost proiectat să debiteze...
Analiza rezultatelor din perspectiva relației dintre viteza de rotație și
consumuri ne arată că la mersul în gol al ansamblului acesta s-a rotit cu 2300 rotații
pe minut în condițiile unui consum al motorului reprezentând consumul de mers în
gol al ansamblului de 500 W peste cel de mers în gol al motorului independent, în
vreme ce în momentul în care generatorul a fost pus în regim de scurt circuit,
consumul motorului a scăzut sub regimul de mers în gol al său cu 800 W odată cu
accelerarea sa la turația nominală... Avem adică un câștig efectiv de putere electrică
de 800 W concomitent cu scăderea sarcinii mecanice de la axul rotoarelor.
Asta ne arată că în acel moment generatorul, accelerând, lucrează simultan și ca
motor, eliberând cea mai mare parte din sarcina mecanică de la axul motorului care-l
antrenează, respectiv al turbinei de antrenare.
Din perspectiva faptului că în regimul de mers în gol al ansamblului s-a
constatat o încălzire puternică a generatorului, asta ne arată faptul că în acest regim,
funcționează sub presiunea frânărilor autoinductive foarte puternice.
Motorul de antrenare a funcționat permanent rece deoarece în nici unul din
regimurile de lucru ale ansamblului, consumul nu a ajuns să egaleze puterea sa
nominală.
Recomandări de utilizare – Avantajele regimului specific de funcționare al
generatorului cu accelerare reactivă, îl recomandă în primul rând oriunde există

6
Generator cu accelerare reactivă Cătălin Dan Cârnaru

sarcină electrică maximă permanentă. Aș mai opina că acest generator este ideal
oriunde, înlocuind cu succes orice generator electric actual. În cazul unor decuplări
care l-ar duce la regim de mers în gol, există posibilitatea conectării la bornele sale, a
unei rezistențe de sarcină permanente care nu-i afectează cu nimic performanțele... .
În plus datorită faptului că poate lucra timp nedefinit în sarcină maximă ( scurt
circuit ) fără a fi afectat absolut de loc de acest regim, ba din contră ușurând sarcina
motorului primar sau al turbinei care-l antrenează, e ideal a fi folosit atât în domeniul
hidro cât și eolian. De asemenea e ideal pentru a fi folosit în cazul grupurilor
energetice cu motor cu ardere internă deoarece prin scăderea sarcinii de la ax,
respectiv pe arborele motorului de antrenare, duce la economii de carburant.
De când am scris și publicat cărțile despre energie liberă, am fost și continui să
fiu vizitat, de cei care citindu-mi una sau mai multe cărți, sunt dornici să mă cunoască
personal. Cei mai mulți dintre ei rămân niște amintiri vagi, anonimi care au venit și
au dispărut fără să mai dea vreun semn de viață. Au fost însă câțiva care au revenit și
cu care am păstrat legătura... În cazul lui Iosif, pentru că atunci când m-a vizitat și-a
exprimat disponibilitatea de a colabora cu mine, atunci când s-a ivit ocazia, i-am
cerut ajutorul și astfel ne-am împrietenit și am devenit colaboratori de ocazie...
Această realizare a lui Iosif Albert Suciu, este una din cele câteva realizări care-
mi aduc bucuria de a constata, că munca mea din ultimii cincisprezece ani, dă roade
concrete. Asta am dorit când am început să public cărțile despre energie liberă : ca cei
care le citesc să afle că există o alternativă la paradigma energetică actuală și ca unii
dintre ei chiar, să meșterească cu mâna lor, dispozitive energetice proprii sau nu, dar
să meșterească... Bucuria și satisfacția e cu atât mai mare atunci când am de-a face cu
o realizare reprezentând un concept propriu de la idee până la produs final...
Felicitări Iosif și ține-o tot așa !
Cu stimă ! Cătălin Dan Cârnaru 24 octombrie 2020

P. S. Cei care vor să-l contacteze pe Iosif îl găsesc pe Faceboook.

S-ar putea să vă placă și