EXPERIMENTUL SECOLULUI

(CERN-Geneva)
Experimentul secolului
CERN – Centrul European pentru Cercetare Nucleară – speră să dea câteva
răspunsuri la nenumăratele întrebări despre existenţa noastră fizică, cu ajutorul celui
mai mare experiment din istorie.
Cercetătorii CERN sunt cei care au realizat în trecut HTML (Hyper Text Markup
Language) şi HTTP (Hyper Text Transfer Protocol), adică două fapte esenţiale pentru
transformarea internetului în „www”.
Pe 10 septembrie 2008, ora locală 9:32 (în România ora 10:32), ei au lansat LHC –
Large Hadron Collider, iar opinia publică mondială a luat foc. Ne îndreptăm cu paşi
repezi către o mare aventură

DESCRIERE LABORATOR

În 1952, 11 guverne europene au convenit să facă demersuri pentru înființarea unui consiliu
provizoriu pentru construirea unui laborator de cercetare nucleară. Convenția internațională
privind fondarea CERN a fost ratificată la 29 septembrie 1952 de un număr de 12 state
fondatoare.[1]Acronimul CERN însemna inițial, în limba franceză: Conseil européen pour la
recherche nucléaire („Consiliul European pentru Cercetare Nucleară”).
Acronimul a fost păstrat pentru noul laborator și după dizolvarea consiliului, chiar dacă
numele institutului s-a schimbat în Organisation européenne pour la recherche
nucléaire[5] „Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară”. Conform spuselor unui fost
director CERN, atunci când s-a schimbat numele, se putea schimba și acronimul în afonul
OERN, dar Werner Heisenberg a zis: "But the acronym can still be CERN even if the name is
[not]" ("Dar acronimul poate rămâne CERN chiar dacă numele nu mai este
acela.").[necesită citare]
La scurt timp după înființare, activitățiile laboratorului au depășit studiul nucleului atomic și
au intrat în domeniul fizicii energiilor înalte, domeniu care se ocupă în principal cu
interacțiunile particulelor subatomice. Prin urmare, laboratorul CERN a primit o nouă
denumire: Laboratorul European pentru Fizica Particulelor (Laboratoire européen pour la
physique des particules), nume care descrie mai bine activitățile curente de la CERN.
Acronimul CERN a fost însă păstrat.
După înființare, la CERN au aderat și alte state, astfel încât numărul țărilor membre a ajuns în
prezent la 20. CERN-ul a devenit astfel un exemplu de colaborare internațională. În
momentul de față, CERN are aproximativ 2600 de angajați cu normă întreagă și, pe lângă
aceștia, alți 7931 de cercetători și ingineri (care reprezintă 500 de universități și 80 de
naționalități diferite). Aproximativ jumătate din comunitatea mondială a fizicii particulelor
lucrează la experimente ce au loc la CERN.
Pentru că este un centru de cercetare internațional, cercetările CERN nu se află în mod oficial
nici sub jurisdicția Franței, nici sub jurisdicția Elveției, iar unele vehicule ale companiei au

1
numere diplomatice de înmatriculare. Printre aceste vehicule se află și mașinile de pompieri.

România a devenit membru cu drepturi depline al Organizației Europene pentru Cercetări

Nucleare la 18 iunie 2015, prin votul unanim al Consiliului CERN. [6]

Complexul de acceleratoare
CERN are în dotare o rețea formată din șase acceleratoare de particule și un singur
decelerator de particule. Fiecare accelerator din complex accelerează particulele până la o
anumită energie, după care le trimite următorului accelerator, care urmează să accelereze
particulele către energii mai mari. Dispozitivele folosite în prezent sunt următoarele:

 Două acceleratoare lineare, care creează particule de energii joase pentru a fi introduse în
Sincrotronul de Protoni. Linac2, de o putere de 50 MeV, este folosit pentru protoni, și
Linac3 ( 4,2 MeV/u ) este folosit la accelerarea ionilor grei.[8].
 Boosterul Sincrotronic de Protoni accelerează energia particulelor generate de către
Linac2 înainte de a fi transferate către alte dispozitive.

2
 Acceleratorul Circular de Ioni de Energii joase (în engleză "Low Energy Ion Ring"având
acronimul LEIR) accelerează ionii proveniți din Linac3 înainte de a-i transfera în
Sincrotronul de Protoni. Acceleratorul acesta a fost pus în funcțiune în anul 2005, fiind de
fapt fostul Accelerator Circular de Anti-protoni de Energii Joase (LEAR) reconfigurat.
 Sincrotronul de Protoni de 28 GeV (în engleză "Proton Synchrotron" având
acronimul PS), construit în 1959, este încă în funcțiune ca un accelerator ce precede
acceleratorul SPS și aduce particulele la energii destul de înalte pentru a fi introduse
în acesta.
 Super Sincrotronul de Protoni (SPS) este un accelerator circular de particule, cu un
diametru de 2km, construit într-un tunel, pus în funcțiune din anul 1976. A fost
proiectat pentru a genera energii de maxim 300 GeV, dar a fost adus la zi treptat până
când a ajuns la puterea maximă de 450 GeV. El a fost folosit pentru ciocnirile
perechilor de particule/antiparticule proton - antiproton și pentru a accelera perechile
de particule/antiparticule electron - pozitron de energii înalte și a le introduce apoi
în "Large Electron-Positron Colider" (LEP). O dată cu terminarea
acceleratorului "Large Hadron Collider" (LHC), SPS va fi folosit ca un accelerator ce
precede LHC și accelerează protoni și ioni grei pentru a-i putea introduce în acesta.
 Separatorul de Masă Izotopică On-line (ISOLDE) este folosit la studierea nucleelor
instabile. Particulele sunt accelerate prima dată în PS Booster, înainte de a intra în
ISOLDE. El a fost pus în funcțiune pentru prima dată în anul 1967 și a fost reconstruit
cu îmbunătățiri importante în anul 1974 și a doua oară în anul 1992.
 Deceleratorul de Antiprotoni (AD) reduce impulsul antiprotonilor până la aproximativ
10% din viteza luminii, pentru a putea fi efectuate cercetări despre antimaterie.

DESCRIERE FENOMEN

In acceleratorul LHC (Large Hadron Collider) s-a reusit formarea unui "mini Big Bang" prin
ciocnirea unor ioni de plumb, mult mai grei decat protonii folositi pana in prezent, pe data de 7
noiembrie, au anuntat cercetatorii, citati de BBC News.

Prin ciocnirea ionilor, oamenii de stiinta spera sa descopere particula Higgs (cunoscuta si sub
numele Particula lui Dumnezeu), care ar rezolva unele inconsistente existe in fizica teoretica.

In urmatoarele patru saptamani, cercetatorii se vor concentra pe analizarea datelor obtinute din
coliziunea ionilor. Astfel, ei spera sa afle informatii despre plasma din care s-a format Universul,
intr-o milionime de secunda de la Big Bang, in urma cu 13,7 miliarde de ani.

3
Potrivit cercetatorului David Evans, de la Universitatea din Birmigham, in timpul ciocnirii s-a
obtinut cea mai mare temperatura produsa vreodata intr-un experiment.

"Acest proces s-a derulat intr-un mediu sigur si controlat, generand mingii de foc sub-
atomice incredibil de fierbinti si dense, cu temperaturi de peste 10 trilioane de grade, de un
milion de ori mai fierbinte decat centrul Soarelui. La aceste temperaturi, chiar si protonii si
neutronii, care alcatuiesc nucleul atomilor, s-au topit, rezultand o supa densa de quarci si gluoni,
cunoscuta sub numele de plasma quarc-gluonica", a declarat David Evans.

Quarcii si gluonii sunt particule sub-atomice, iar sub forma plasmei quarc-gluonica, acestea sunt
eliberate de atractia pe care o au in mod natural una fata de alta. Aceasta plasma se presupune
ca ar fi existat inainte de Big Bang.

Prin studierea acestei plasme, cercetatorii vor afla detalii despre forta care mentine nucelii
atomilor si care este responsabila pentru 98 la suta din masa lor.

Dupa ce vor finaliza coliziunile de ioni de plumb, cercetatorii de la LHC se vor reintoarce la
ciocnirea protonilor.

Pornirea acceleratorului de particule s-a facut abia de la a doua incercare. Sistemul de protectie
al acceleratorului a facut ca acesta sa se opreasca automat, dupa ce s-a constatat ca exista un
semnal electric anormal. Cercetatorii au reusit, intr-un final, sa rezolve problema si au pornit din
nou acceleratorul.

Cercetatorii de la CERN au transmis marti, live, pe Twitter, mesaje despre stadiul activitatilor din
camera de control a acceleratorului de particule.

In jurul orei 13:20 (ora Romaniei), fizicienii isi tineau respiratia la centrul CERN, dar si in toata
lumea, pe masura ce acceleratorul ajungea la o energie de aproape 3 trilioane de eletronvolti,
apropiindu-se de capacitatea maxima.

Acceleratorul are o capacitate de 7 trilioane de electronvolti, urmand ca de la 3,5 trilioane de

electrovolti sa inceapa ciocnirea particulelor.

4
La ora 14.00, cercetatorii au transmis ca au fost observate primele coliziuni ale particulelor.
"Natura face acest lucru cu razele cosmice tot timpul, insa este pentru prima oara cand se
realizeaza in laborator", scriu cei la CERN.

Construit intr-un tunel lung de 27 de kilometri care se intinde sub granita franco-elvetiana, accele
ratorul de particule ar urma sa dezvaluie noi particularitati ale universului prin recrearea unor
conditii similare cu cele care au dus la crearea Big-Bang-ului. Cercetatorii sunt in mod special
interesati de bosonii Higgs, particule ale caror existenta nu a fost pana acum demonstrata.

Acceleratorul a fost oprit in 2008, la putin timp dupa ce a inceput sa functioneze, din cauza unei
defectiuni. Particulele protonice au circulat in tunelul acceleratorului, in directii opuse, inca de pe
19 martie, urmand ca dupa ce au devenit stabile, sa se permita ciocnirea lor la viteze apropiate
de viteza luminii.

Acceleratorul de particule a starnit un imens interes in media si a dat nastere numeroaselor

speculatii cu privire la rezultatul experimentelor, in unele viziuni apocaliptice acesta urmand sa
creeze o gaura neagra care va inghiti Pamantul.

Specialistii au asigurat insa in repetate randuri ca acest lucru nu se va intampla. In cel mai
nefericit caz, experimentele pot sa esueze, iar cercetatorii sa nu descopere nimic deosebit, in
conditiile in care nu se stie daca vor mai primi fonduri pentru a realiza un alt accelerator de
asemenea dimensiuni.

STOP

ARGUMENTE PRO SI CONTRA

Această întreagă aventură plină de adrenalină intelectuală este datorată căutării

înverşunate a oamenilor de ştiinţă a particulei de bază a universului. Conştient sau
nu, ei o denumesc sugestiv „particula lui Dumnezeu”.

Cercetătorul britanic Peter Higgs (foto), care a dat numele particulei devenită ulterior
un adevărat Graal al fizicii, a prezis că acceleratorul de hadroni LHC de la CERN va
permite detectarea „bosonului Higgs” (particula sau particulele care oferă masă
celorlalte particule). Profesorul Higgs de la Universitatea din Edinburgh unde, în
urmă cu 44 de ani, a postulat „mecanismul Higgs” revoluţionând astfel fizica
modernă, crede că totul este posibil şi este convins că experimentul va avea reuşită.
El mai consideră că evenimentele care vor urma acestei cercetări vor schimba
radical cunoaşterea umană în ce priveşte universul şi natura sa intimă.

5
Bosonul Higgs ar fi răspunsul dat de fizică pentru a explica existenţa gravitaţiei, a
masei şi a materiei în general. Această legătură dintre energie şi materie ar putea să
existe datorită unui câmp energetic ca un fel de plasă de păianjen, ale cărui valuri ar
reprezenta materia.LHC este un proiect finanţat de 20 de ţări care se desfăşoară
într-o zonă amplasată la graniţa dintre Franţa şi Elveţia. Proiectul încearcă să facă
lumină în ceea ce priveşte formarea universului printr-o gigantică explozie primară.
În cadrul acestui experiment, particule subatomice se vor ciocni la viteze
comparabile cu viteza luminii, pentru a crea condiţii similare cu fracţiunea de
secundă imediat următoare exploziei Big Bang.

Printr-un tunel circular lung de aproximativ 28 de kilometri, vor fi propulsaţi protoni şi

apoi acceleraţi până la o viteză apropiată de viteza luminii. Experimentul este astfel
conceput încât vor exista două şiruri de particule, mergând în direcţii opuse, fiecare
efectuând o rotaţie completă în a 11.000-a parte dintr-o secundă. Când protonii vor
atinge o viteză apropiată de viteza luminii, se vor ciocni unii de alţii, fiind divizaţi în
particulele care îi constituie, inclusiv, speră specialiştii, în particula care stă la baza
universului.

Aproape trecut neobservat, proiectul grandios al CERN a stârnit primele opinii numai
în momentul în care un savant, pe numele său Otto Rossler, a chemat în instanţă
instituţia pentru a opri experimentul. Potrivit lui Rossler, găurile negre rezultate în
urma exploziei ar putea creşte în aproximativ patru ani şi ar putea atrage Terra în
ele. Chimistul german afirmă că CERN a admis posibilitatea ca proiectul să conducă
la apariţia unor găuri negre, însă nu le consideră periculoase. Curtea Internaţională a
Drepturilor Omului a tratat cu seriozitatea
cuvenită solicitarea savantului german, refuzând
însă amânarea experimentului.… şi totuşi

Calculele savantului Otto Rossler, bazate pe

datele furnizate de CERN, îl conduc pe acesta
la ideea că în următorii patru ani efectele
experimentului ar putea să destabilizeze serios

6
planeta. Acest răstimp de patru ani ne trimite cu gândul la deja faimoasele profeţii
vehiculate pentru anul 2012.

Nu putem spune cât de fondată sau nu este această interpretare, cât de periculos
sau nu poate să fie acest experiment pentru destabilizarea mersului normal al
timpului, gravitaţiei şi structurii interne a planetei până ce nu analizăm mai
îndeaproape anumite sincronicităţi legate de începutul acestui experiment, întrucât,
chiar şi fără să privim situaţia actuală în termeni apocaliptici, experimentul de la
CERN ridică totuşi unele semne de întrebare.

Gigantul IT, Google, a instalat in imensul laborator camere web, cu ajutorul carora fiecare
utilizator poate vizita locul unde s-a desfasurat celebrul experiment al "Particulei lui Dumnezeu",
noteaza Tech News.

Nostradamus versus CERN ?

Aşa cum arătam la începutul acestui articol, opinia publică a avut o reacţie
vehementă vizavi de iniţierea acestui experiment. Pe site-urile care se pronunţă
contra experimentului se fac referiri la un catren al lui Nostradamus care, se pare,
atrage atenţia la un grav fenomen care ar putea apărea în zona oraşului Geneva:

Fugiţi, fugiţi din Geneva cu toţii,

Saturn din aur în fier se va transforma,
Raza contra-pozitivă va extermina totul,
Vor fi semne în cer înainte de aceasta.

Sau:
Toţi trebuie să părăsească Geneva.
Saturn se transformă din aur în fier,
Raza contrar pozitivă va extermina totul,
vor fi semne în cer înainte de aceasta.

Semnele de pe cer ar putea fi interpretate ca fiind „semnele astrologice” de pe cerul Genevei

la ora la care a fost început experimentul. Studiind harta astrologică a acestui moment
(coordonatele oraşului Geneva sunt 44:24N, 6:09E, iar ora de început a experimentului
oficial este 08.32 GMT, 10.32 a.m. ora României) se pot face o serie de corelaţii extrem de

7
interesante. Momentul este caracterizat în primul rând de o serie de aglomerări planetare, şi
anume conjuncţiile Saturn-Soare, Mercur-Marte-Venus (aflate chiar pe ascendent) şi Jupiter-
Lună.

Aşa cum se ştie, în tradiţia alchimică, Soarele este asimilat cu aurul iar Martele cu
fierul. Pe de altă parte, în ştiinţa numerologiei, Soarele are ca şi corespondenţă cifra
1, Saturn cifra 8, iar Marte cifra 9. Aşadar, conjuncţia Saturn-Soare ar însemna, din
punct de vedere numerologic, 8+1=9, adică energia lui Marte (fier). Aceasta ar putea
fi explicaţia versetelor „Saturn din aur în fier se va transforma” şi „vor fi semne în cer
înainte de aceasta”, ca fiind transformarea energiei lui Saturn prin conjuncţia dată cu
Soarele, de la „aur” la „fierul” indicat în plan subtil de interpretarea numerologică.În
concluzie, acest verset atrage atenţia asupra faptului că în conjuncţia Soare-Saturn
energia care se degajă este în rezonanţă cu planeta Marte (fierul alchimic).

Să mergem însă mai departe şi să vedem ce ar putea să însemne versetul „…Raza

contra-pozitivă …”.

O caracterizare simplă şi directă a ce se petrece în LHC ar fi următoarea: o sferă

minusculă încărcată electric pozitiv se mişcă în cerc, efectuând o rotaţie completă în
a 11.000-a parte dintr-o secundă, până când atinge o viteză incredibilă. Modul în
care se produce acest proces este astfel conceput încât să existe două astfel de
sferuţe care se rotesc în sens contrar una faţă de cealaltă. Când ajung la o viteză
dată (calculată în prealabil) ele sunt astfel orientate încât se ciocnesc vertiginos.

8
Se ştie din fizică faptul că protonul, la ciocnirea cu un alt proton, se dezintegrează în
materie şi antimaterie. Cele două forme rezultate sunt baza ultimă a întregului
Univers.

Putem să considerăm „raza pozitivă” ca fiind materia şi „raza contra-pozitivă” ca fiind

antimateria. Energiile care se dezvoltă în LHC pot să creeze radiaţii ale antimateriei
care sunt deosebit de distructive când ating materia, altfel spus, la ciocnirea dintre
materie şi antimaterie, acestea se anihilează reciproc. Această anihilare poate crea
aşa zisele mici “găuri negre” (vehicule ale energiei vidului, tranzitate de tahioni) care
sunt aşteptate să apară în acest experiment, însă sunt cotate ca fiind nepericuloase
de către cei care realizează experimentul.

Revenind la conjunctura astrologică a momentului de iniţiere a experimentului LHC,

să ne oprim un pic atenţia, de această dată, asupra conjuncţiei dintre Venus, Marte
şi Mercur. Aşa cum se ştie, Marte reprezintă energia masculină-YANG iar Venus
este energia feminină-YIN. Pe de altă parte, protonul este YANG, masculin, iar
antiprotonul este YIN-feminin. Conjuncţia dintre cele două planete Venus-Marte
(antimaterie-materie/YIN-YANG) poate conduce la o stare de vid, care la rândul ei
poate fi orientată în sus sau în jos. Altfel spus, energia urcă sau coboară, producând
fenomene de materializare sau de dematerializare.

După cum se postulează în fizica cuantică, o singularitate a vidului poate oricând să

devină o dublă particulă fizică (tandemul materie şi antimaterie) şi invers.

Ce se ascunde în spatele„cortinei”?

Cele două planete Venus şi Marte se află la rândul lor în conjuncţie cu planeta Mercur. În
panteonul grec, planeta Mercur este asimilată lui Hermes, cel care face legătura între lumea
zeilor şi oameni, zeii fiind desigur într-un plan astral. Conjuncţia a două energii contrare care
devin un „vid”, pot să „ajute” planeta Mercur care face transferul de informaţii între lumea
noastră şi o altă lume, fizică sau de altă natură.

Conform unor specialişti în fizică teoretică, o lume paralelă se poate deschide dacă
există o breşă în continuumul spaţio-temporal a cărei dimensiune să fie mai mică de

9
1 mm. Cel mai mare accelerator de până acum, Fermilab din SUA, ajungea să
creeze o breşă de minim 1 mm. În cadrul experimentului LHC se va putea sonda
continuumul spaţio-temporal până la 1/1000 mm, deci suficient să se acceseze alte
dimensiuni paralele fizice, astrale, alte frecvenţe temporale etc. Ca urmare, energia
care se acumulează în LHC poate să deschidă un vortex care să fie susţinut
energetic din alte dimensiuni.

Aceste teorii sunt susţinute în principal de continuatorii ideilor lui Einstein. Oamenii
de ştiinţă au construit o ipotetică structură a universului, un fel de matrice formată din
aşa zise coarde energetice în vibraţie (string – coardă). Reţeaua energetică este cea
care susţine undele şi valurile gravitaţionale, electro-magnetice etc. Tot aceste
coarde sunt cele care permit apariţia şi dispariţia particulelor materiale. Se consideră
că string-urile pot să fie deschise sau închise dacă participă la formarea întregului
univers, sau pot să fie ele însele universuri separate, un fel de insule energetice de
formă sferică. Chiar dacă ele sunt, teoretic, extrem de mici, sunt de fapt porţi de
deschidere către alte universuri care se pot naşte pe baza aceloraşi string-uri care
au construit universul nostru.

Ipoteza unui savant de origine italiană, Bedri C. Cetin, vine în susţinerea acestor idei
şi, mai mult decât atât, el consideră că însăşi natura conştiinţei este vehiculată de
aceste mici coarde care pot sa construiască şi să modeleze energia şi implicit
materia. Conform teoriei string-urilor, lungimea de undă cea mai mică posibilă în
acest univers este egală cu lungimea Plank. Aceste mici cărămizi energetice sunt
baza tuturor energiilor care se pot propaga în toată masa universului material.

Bedri Cetin formulează ipoteza conform căreia există o multitudine de universuri

paralele care coexistă în simultaneitate şi care se află în legătură unul cu celălalt prin
intermediul unor porţi, un fel de rupturi în structura universului care pot să ajungă la
dimensiunea de până la 1 mm.

Ideea lui se apropie de cele ale cercetătorilor care adoptă viziunea cuantică asupra
lumii. Prin intermediul noilor descoperiri în domeniul fizicii cuantice se consideră că
însăşi particulele materiale pot fi de fapt mici sfere energetice provenite din
concentrări ale acestor coarde energetice închise. Ele plutesc de-a lungul string-
urilor deschise ale universului şi se manifestă precum corpuri materiale, cu toate că
de fapt sunt tot unde de energie, însă concentrate, dând senzaţia de duritate.

Pătrunderea în aceste mici coarde închise este deosebit de dificilă deoarece este
nevoie de un aport de energie considerabil de mare pentru a se putea trece de
bariera de potenţial imensă specifică tranziţiei masă-energie. Ori aceste cantităţi
foarte mari de energie se degajă în cadrul ciocnirilor dintre două particule
subatomice grele, protoni, neutroni etc. Până acum cercetările s-au realizat pe
ciocniri ale electronilor sau ale protonilor relativ lenţi. Dar cu punerea în funcţiune a
LHC există speranţa că fluxul de protoni va putea fi accelerat până la viteze
considerabile, de aproape 99% din viteza luminii.

Odată cu acest avans tehnologic putem spune că există măcar premiza că se

va putea pătrunde în intimitatea universului. Însă problema majoră a fizicienilor

10
este că încă nu se ştie dacă în interiorul acestor mici sfere energetice se
păstrează dimensiunile de bază ale universului cunoscut de noi. Unii
consideră că ar putea fi alte reguli de manifestare, alte dimensiuni şi poate mai
multe variabile. Cert este că cercetătorii consideră unanim că se pot aştepta la
mari surprize ştiinţifice.

Deschiderea în acest mod a unor porţi către o altă lume ar putea fi totuşi destul de
riscantă, pentru că este posibil, chiar prin regulile noi ale lumii în care intrăm cumva
“cu forţa”, să existe rezonatori energetici care să amplifice undele de energie emise
de către poartă, sau de către tunelul de trecere dintre universuri. Un asemenea fapt nu
este totuşi de dorit, deoarece se poate pierde controlul experimentului de către echipa
de cercetare de la LHC al CERN. Într-un asemenea caz, închiderea tunelului de
legătură este un demers pe cât de dificil, pe atât de periculos.

Un surplus de energie în inima LHC ar putea să destabilizeze suficient de mult experimentul astfel încât
să conducă la apariţia unor mini-găuri negre nedorite, puţin controlabile, care să se dezvolte ulterior într-
un mediu propice. Nu este vorba aici despre existenţa pericolului ca întreaga planetă să fie absorbită în
ele, aşa cum se discută neacademic în ziare sau la televiziuni. Este totuşi suficient ca apariţia mini-
găurilor negre să perturbe bilanţul energetic al ciocnirilor din LHC, existând astfel riscul de a modifica
stabilitatea structurală a spaţiului şi timpului.

Un precedent în acest sens ar putea fi cunoscutul experiment (neoficial) „Philadelphia” care a avut un rezultat
asemănător. Este vorba de experimentul în care o navă a marinei S.U.A., distrugătorul USS-Eldrige, a dispărut
pur şi simplu din faţa şefilor armatei, pentru ca să reapară după o perioadă de timp. Acest experiment desfăşurat
în portul din Philadelphia, în 1943, a fost ţinut secret aproape 40 de ani, în unele cercuri negându-se vehement
existenţa proiectului. Marinarii care au supravieţuit experimentului relatau faptul că ei au fost anunţaţi doar că se
făceau teste pentru „invizibilitate”, pentru ca radarele germane să nu poată depista navele aliate.

La începerea experimentului nava a fost cuprinsă de o ceaţă densă, alb-verzuie, care a devenit rapid lăptoasă,
chiar materială. În scurt timp, atât pe ecranele radar, cât şi în port, nava a dispărut din câmpul vizual; în apă se

11
vedea doar forma de contur a navei. Nava a fost văzută pentru o perioadă în portul din New York, la 500 km
depărtare, după care a dispărut în timp…

Tot mai multe semne ne indică faptul că există o strânsă legătură cu contextul spaţio-temporal deosebit al
momentului din jurul datei de 10 septembrie, Geneva, Elveţia, ora 8.32 GMT. Chiar dacă nu ştim prea multă
fizică putem să observăm că sincronicităţile abundă cu o anumită frecvenţă de apariţie care nu poate fi neglijată.

Adevărat sau nu, vom vedea în timpul ce va urma. Ne punem totuşi întrebarea dacă în urma
experimentului vom fi capabili să descifrăm datele culese.
La prima vedere există o adevărată armată de oameni de
ştiinţă care ştiu exact ce au de făcut şi putem să respirăm
uşuraţi că nu ar fi ei atât de dezorientaţi încât să admită un
experiment fatal pentru omenire. Chiar şi în cazul în care ar
exista apariţii ale unor mini-găuri negre, din calculele
matematice reiese că se vor închide în câteva fracţiuni de
secundă. Puterea unei asemenea găuri negre nu poate să
creeze mari pericole.
Dacă ar fi aşa atunci de ce s-au străduit atât de mult să
pornească experimentul pe data de 10 septembrie când data
oficială a pornirii LHC este abia pe data de 21 octombrie
2008?
După cum ştim, momentul de început al unei acţiuni este
important pentru derularea întregii acţiuni în sine. Este oare
atât de important acest experiment încât să necesite
„ajutorul” astrelor, al câmpului mental planetar, al unor energii imense derulate într-un aparat uriaş, de
aproape 10 miliarde de dolari, al mass-media şi al unui număr impresionant de oameni de ştiinţă?

12