Sunteți pe pagina 1din 5

2.

AGREGATE DE ELABORARE A OŢELULUI

La elaborarea oţelului, indiferent de materia primă utilizată, pentru


formarea băii metalice este necesară o sursă de căldură, care să asigure
agregatului de elaborare o temperatură mai mare de 1873 K (1600 0 C).
Din acest punct de vedere procedeele de elaborare se împart în:
a) Procedee la care căldura este adusă din exterior unde căldura
necesară este obţinută prin transformarea energiei electrice – cuptoare
electrice cu arc sau cuptoare electrice cu inducţie. La aceste cuptoare
încărcătura este de regulă solidă, formată in principal din fier vechi, dar se
poate folosi şi fontă care poate fi şi lichidă. Procesele de afinare au loc cu
ajutorul minereului de fier şi/sau oxigen tehnic.
b) Procedee la care căldura este dată de procesele de afinare. Oxidarea
elementelor însoţitoare (siliciu, mangan, fosfor) ca şi oxidarea fierului şi a
carbonului, este un proces exoterm. Pentru ca această căldură să poată asigura
o temperatură de peste 1873 K, este necesar ca încărcătura să fie preponderent
lichidă şi să conţină elementele însoţitoare în cantitate mare. Aceste condiţii
se realizează când se lucrează cu fontă lichidă (sau cu proporţie mare de fontă
lichidă) iar afinarea se face cu oxigen gazos. Procesul se numeşte afinare prin
convertizare.

2.1.CUPTORUL CU ARC ELECTRIC

Utilizarea arcului electric pentru elaborarea oţelului a fost posibilă numai


atunci când s-a putut produce energie electrică multă şi la un preţ convenabil.
Capacitatea cuptoarelor cu arc electric a ajuns până la circa 340 t, cu
transformatoare care dezvoltă aproape 1 MVA/t, consumul de energie
electrică variind în limitele 358 ... 500 kWh/t, cu o valoare totală a energiei
consumate de 460 ... 735 kWh/t. De asemenea, consumul de electrozi a scăzut
la valori de 1,5 ... 4,5 kg/ t, cu o medie de 2,95 kg/ t oţel lichid. În plus, din
punct de vedere mecanic, s-a dovedit necesară creşterea vitezei de deplasare
(în diverse variante) a elementelor constructive ale CAE pentru minimizarea
staţionărilor operaţionale.
Cuptorul cu arc electric, cuprinde trăsături comune, atât în varianta
CAE clasic cât şi în varianta EBT, fiind compus din mai multe componente
plasate în grupuri funcţionale: corpul cuptorului cu cuva căptuşită cu
materiale refractare, în care se desfăşoară procesul de elaborare, mecanismele
de basculare - rabatere - deplasare ale cuptorului, bolţii şi electrozilor,
instalaţia electrică şi echipamentele auxiliare plasate fie pe corpul cuptorului,
fie în apropierea sa. Componentele principale ale unui cuptor cu arc electric
clasic şi EBT sunt prezentate în fig. 1 şi 2.

Fig. 1. Schema constructivă a cuptorului


cu arc electric clasic
1-cuvă; 2-boltă; 3-baie metalică; 4-jgheab de evacuare; 5- uşă de lucru; 6-
electrozi; 7-inele de prindere; 8-sistem de basculare.

Fig. 2. Vedere din plan şi secţiune printr-un cuptor modern EBT.


Cuptorul cu arc electric funcţionează cu curent trifazat având pentru
fiecare fază câte un electrod. Cuptorul propriu zis este format din: 1-cuvă, din
tablă de oţel căptuşită cu material refractar; 2- boltă detaşabilă prevăzută cu
trei orificii prin care trec cei trei elctrozi -6, susţinuţi de capetele de prindere
-7, care au rolul şi de contact electric. Cuva are o deschidere pentru uşa de
lucru - 5 şi una pentru orificiu şi jgheabul de evacuare a oţelului şi zgurii -4.
Arcul electric se formează între electrozi şi baia metalică - 3. Cuptorul
poate fi basculat în timpul elaborării cu ajutorul unei instalaţii
electrohidraulice - 8, spre uşa de lucru cu 150 pentru evacuarea zgurii si cu 45-
500 spre jgheabul de evacuare.
Puterea transformatorului se alege funcţie de capacitatea cuptorului şi de
energia electrică necesară pentru topirea încărcăturii metalice.
Pt ⋅ cos ϕ ⋅ t t q '
Wu = + (1)
P P
în care: Pt este puterea transformatorului, în kVA; cosφ este factorul de
putere; tt timpul de topire, în ore; P este capacitatea cuptorului, în tone; q, este
căldura consumată de reacţiile endoterme, în kWh.
Transformatorul este folosit la puterea maximă numai în perioada de
topire. De aceea se alege puterea astfel încât sa se poată lucra cu un factor de
putere de 0,8 (130-200 kWh/t capacitate).
In cursul funcţionării, arcurile se întrerup des, mai ales în timpul topirii,
datorită fie scurtcircuitării electrozilor prin bucăţile de fier vechi , fie creşterii
rezistenţei între electrozi prin pătrunderea unor materiale neconductoare (var,
minereu etc.). aceste întreruperi duc la mari şocuri de curent care fac ca
electrozii să fie săltaţi din încărcătură. De aceea, cuptorul este prevăzut cu
instalaţie de reglare automată a poziţiei electrozilor.
Cuva cuptorului se căptuşeşte cu magnezită (cuptor bazic) sau cu silica
(cuptor acid).
Electrozii sunt din grafit sau cărbune grafitizat.

2.2. CONVERTIZORUL CU SUFLARE DE OXIGEN

Convertizorul cu suflare de oxigen este agregatul de elaborare a oţelului


fără sursă exterioară de căldură. Căldura necesară desfăşurării proceselor este
dată numai de reacţiile exoterme acre au loc la afinare.
Elaborarea în convertizorul LD (Linz-Donawitz a fost pus la punct în
Austria în anul 1952) se caracterizează prin folosirea fontei lichide ca materie
primă de bază (70-80%, restul fier vechi) şi afinarea acesteia cu oxigen tehnic
de mare puritate (99,5-99,8%) insuflat în baia metalică pe partea superioară
cu o presiune de 8-18 atm cu ajutorul unei lănci răcită cu apă.
Schema de principiu a convertizorului LD este prezentată în fig. 2.

Fig. 2. Schema convertizorului LD


1- convertizor, 2- lance; 3- hotă;
4- orificiu de evacuare; 5- baie
metalică.

Convertizorul cu oxigen LD este un recipient din tablă de oţel căptuşit cu


materiale refractare bazice (cărămizi de magnezită sau dolomito-magnezitice,
blocuri de dolomită bătută).
La început se încarcă fierul vechi în două reprize în convertizorul înclinat
apoi se introduce fonta lichidă produsă in furnal după care convertizorul se
aduce în poziţia verticală de lucru şi se începe suflarea oxigenului.
Oxigenul se suflă în convertizor printr-o ţeavă de oţel cu pereţi dubli prin
care circulă apa de răcire, numită lance. Pentru protecţie, lancea este căptuşită
la exterior cu materiale refractare tubulare. Are o lungime de 7-14 m. La
partea superioară este susţinută de un cărucior care permite coborârea ei până
la 150-200 mm de suprafaţa băii metalice.
Capătul lăncii construit din cupru este prevăzut cu 3-9 duze (orificii) prin
care se suflă oxigenul tehnic cu viteza dorită.
Gazele rezultate din procesele de afinare sunt captate de hotă şi
transportate la sistemul de epurare.
Datorită presiunii mari cu care jetul loveşte baia , se creează în baie o
adâncitură, fonta în zona respectivă fiind împinsă în jos şi înspre pereţi. Se
creează astfel o mişcare descendentă în mijlocul băii şi una ascendentă pe
pereţi, deci se produce o amestecare puternică a băii care conduce la creşterea
vitezei de reacţie şi la omogenizarea băii din punct de vedere al temperaturii
şi al compoziţiei chimice.
2.3. CUPTORUL ELECTRIC CU INDUCŢIE

Cuptoarele electrice cu inducţie, utilizate preponderent în turnătoriile


de oţel şi fontă şi limitat, în siderurgie, având căptuşeală acidă sau bazică, cu
creuzet sau cu canal, se bazează pe transmiterea energiei electromagnetice la
încărcătura metalică supusă topirii (conductor masiv, baie metalică) situată în
câmpul magnetic variabil în timp al unei bobine inductoare, încălzirea
efectuîndu-se prin efectul Joule-Lenz al curenţilor turbionari induşi. În cazul
în care materialul este feromagnetic se adaugă de asemenea, încălzirea prin
efectul de histerezis până la punctul Curie.
În siderurgie, utilizarea
cuptoarelor cu inducţie este
limitată, datorită particularităţilor
procesului metalurgic, diferit de
cel desfăşurat în agregatele
clasice de elaborare a oţelului
(convertizor cu suflare de oxigen,
cuptor cu arc electric).
Aceste particularităţi sunt datorate
faptului energia preluată prin
intermediul transformatorului de
la reţeaua electrică este transmisă
sub formă de căldură, întâi băii
metalice şi apoi zgurii, care este
„rece” şi deci, inactivă. În
consecinţă, procese metalurgice
ca defosforarea şi desulfurarea,
care se desfăşoară la interfaţa baie
metalică – zgură activă sunt Fig. 3. Cuptor electric cu inducţie cu creuzet de 12 t
capacitate:
dificil, dacă nu, imposibil de 1 - inductor; 2 - ecran feromagnetic; 3 - creuzet;
realizat. 4 - zidărie; 5 - carcasa; 6 - capac; 7 - jgheab de evacuare.
Chiar şi cu aceste
inconveniente, pentru elaborarea (mai corect, topirea şi corectarea compoziţiei
chimice) unor anumite mărci de oţel din încărcătură curată se folosesc mai
ales, cuptoare cu inducţie cu creuzet alimentate cu curent electric la frecvenţa
industrială, care lucrează în atmosferă obişnuită sau în vid.
Cuptoarele electrice cu inducţie cu creuzet sunt constituite dintr-o
carcasă în care se găseşte creuzetul bazic sau acid (realizat prin ştampare) şi
inductorul - o spiră de cupru răcită cu apă. Schema de principiu a unui cuptor
electric cu inducţie cu creuzet având capacitatea de 12 tone este prezentată în
fig.3.