SUDAREA ŞI PROCEDEE DE SUDARE

Sudarea este operaţia de execuţie a îmbinărilor nedemontabile la piese metalice

prin folosirea încălzirii locale, a presiunii sau a ambelor procedee, cu sau fără metale de
adaos, similar cu metalul de bază.
Metalul de bază sub formă de sârmă sau granule, după topire prin procesul de
sudare, în amestec cu metalul de bază topit, formează sudura.
Sudarea pieselor sau asamblurilor se execută prin diferite procedee. Ţinând seama
de dezvoltarea luată în ultimul timp de tehnica sudării, numărul procedeelor de sudare a
devenit foarte mare, deoarece numeroase tipuri de energie capabile de a topi sau de a deforma
materialele de sudat, în vedere îmbinării, pot fi folosite la sudare.
Prin procedeele de sudare se înţelege totalitatea operaţiilor tehnologice şi a
metodelor folosite în vederea obţinerii de îmbinări sudate. În cadrul unui procedeu de sudare
cu acelaşi operaţii tehnologice, în multe cazuri este necesară folosirea diferitelor metode de
sudare, în special la schimbarea grosimii pieselor de sudat.
Aplicarea celei mai corecte metode la sudarea unei piese are o influenţă hotâritoare
nu numai asupra calităţii sudurii, cât şi asupra productivităţii şi preţului de cost, aşa cum se va
arăta la tratarea diferitelor procedee.
Procedeele de sudare pot fi clasificate după mai multe criterii:
a) după starea în care este adus materialul în timpul sudării,
b) după felul încălzirii,
c) după sursa de încălzire.

a) După starea în care este adus materialul în timpul sudării

1. Sudarea cu arc electric, la care marginile pieselor de îmbinat sânt aduse în
stare de topire;
2. Sudarea prin presiune, la care marginile de îmbinat, cu sau fără încălzire, sunt
presate una contra celeilalte, până la obţinerea îmbinării.
b) După felul încălzirii, se deosebesc mai multe procedee:
1) sudarea chimică este sudarea, care se execută fără exercitarea vreunei
solicitări din exterior, metalul fiind încălzit şi topit local prin căldura dezvoltată
de o reacţie chimică exotermă, sau cu un metal turnat. În această grupă intră
procedeele de topire cu gaze sau aluminotermice.

1
 2) sudarea electrică este sudarea, la care îmbinarea se realizează prin efectul
caloric al arcului electric, fără exercitarea vreunei solicitări mecanice din
exterior. În această grupă intră toate procedeele de sudare cu arc electric vizibil
şi cu arc acoperit.
3) sudarea electrochimică este sudarea, la care topirea metalului se realizează cu
arc electric într-un mediu gazoş cu acţiunea chimică de păstrare a calităţilor
iniţiale ale materialelor, sau având la sudare un efect reducător.
4) sudarea chemomecanică este sudarea, la care metalul de sudat încălzit printr-
o reacţie chimică se îmbină în urma unei solicitări mecanice din exterior
(lovire, presare, laminare). Din acestă grupă fac parte procedeele cu gaz şi
luminotermice, realizate prin presiune, precum şi sudarea prin forjare.
5) Sudarea electromecanică cuprinde grupele de procedee, la care încălzirea
metalului se realizează electric, iar înbinarea se obţine ca urmare a unei
solicitări mecanice din exterior.
6) Sudarea mecanică prin presiune la rece sau prin frecare este sudarea, la
care îmbinarea se obţine numai în urma acţiunii unei forţe exterioare de
presare, frecare, sau şoc.
c) După sursa de energie folosită la sudare, cele mai folosite procedee industriale
de sudare sunt:
1) cu gaz, la care procedeul de sudare respectiv primeşte denumirea după felul
gazului folosit: oxiacetilenic, oxihidric. de procedee
2) cu arc electric, care formează grupa cea mai extinsă de procedee, cu electrod
vergea, cu sârmă electrod, cu electrod nefuzibil, sub flux, în mediu de gaz
protector.
3) prin rezistenţă electrică, care cuprinde procedeele: sudare cap la cap prin
refulare sau prin topire intermediară, prin puncte în linie.

Sudabilitatea materialelor: Proprietatea materialelor de a putea fi sudate se

numeşte sudabilitate şi depinde de compoziţia chimică, de structură şi de calitatea
materialelor.
Din punctul de vedere al sudabilităţii, oţelurile se împart în: oţeluri sudabile, oţeluri
cu sudabilitate medie şi oţeluri greu sudabile.
- oţelurile sudabile sînt oţeluri cu un conţinut de C sau 0,25%, aceste
oţeluri se sudează după o tehnologia obişnuită fără alte măsuri speciale.

2
 - oţelurile cu sudabilitate medie conţin pînă la 0,6% C şi se sudează cu
respectarea tehnologiei specifice fiecărui tip de oţel.
- oţelurile greu sudabile conţin pe lângă carbon pînâ la 0,6% şi o seamă
de elemente de aliere care micşorează sudabiliteatea, cum sînt: siliciul,
nichelul, wolframul.
Aceste oţeluri pot fi sudate atent numai cu preîncălzire la 873...923 K. Pisele din
fontă se sudează, de asemenea, numai cu peîncălzire la 873... 923 K, altfel există posibilitatea
obţinerii structurilor albe, care sînt fragile.
Pisele de cupru, aluminiu şi aliajele lor, datorite faptului că sînt foarte bune
conducătoare de căldură, se sudează cu respectarea tehnologiei specifice fiecărei.

Materialul şi utilaje folosite. Pentru executarea înbinărilor prin sudare cu arc

electric sînt necesare urmmătoarele:
- utilaj pentru alimemtarea cu curent electric de sudare.
- Accesori, dispozitive şi scule.
- Material de adaos (electrozi)

Ca sursă de curent pentru alimentarea arcului de sudură se poate folosi general de

curent continuu sau transformator de sudură. Generatoalele poate fi antrenat de un motor
electric alimentat de la reţea în care caz acest agregat poartă denumirea de convertizor de
sudare, sau poate fie antrenat de un motor cu ardere internă şi atunci se numeşte grup
electrogen de sudare.
Transformator de sudare se utilizează la alimentarea arcului electric cu curent
alternativ. El serveşte la micşorarea tensiunii curentului de la reţeaua de 220- 350 V la o
tensiune de 50-80 V cît este necesar pentru sudarea şi la mărirea intensităţii curentului.
Acesoriile principale pentru sudare cu arc electric sînt:port electrodul, cablurile de
conducere a curentului de la sursă la port electrod şi piesă, mengină, echipamentul de
protecţie al sudorului, cleşte, ciocan şi dălţi pentru curăţirea cusăturilor de zgură.

3
 SUDAREA CU ARC ELECTRIC
Arcul electric de sudare este una din sursele termice cele mai folosite pentru
îmbinarea metalelor cu care se realizează topirea piesei de sudat.
Arcul se menţine între un electrod de metal sau de cărbune şi piesa de sudat, legate
la o sursă de curent de sudare.
După amorsare, arcul formează o descărcare electrică puternică de durată şi se
menţine numai dacă intervalul dintre electrod şi piesă format din gaze şi vapori devine
conductor cu sarcini electrice libere. Pentru aceasta este necesar ca între electrod şi piesa de
sudat, să există o cădere de tensiune U (măsurată în V) şi să circule un curent electric I
(măsurată în A), adică să fie dezvoltată o putere de ionizare U*I (măsurate în Waţi, W)
suficientă ca atomii să se disocieze în ioni şi în electroni, astfel încât aceştia să curgă continuu
în intervalul dintre electrod şi piesă.
Dacă electrodul este legat la polul negativ, adică este catod, electronii formaţi sânt
resprinşi spre anod (piesă) şi acesta se produce cu atât mai întens cu cât temperatura catodului
este mai mare, legătura se numeşte directă. Se formează pe electrod o pată catodică care emite
electroni şi pe piesă o pată anodică bombardată continuu de electroni, cu temperatura mai
înaltă decât a petei catodului.
Pentru unele tipuri de electrozi însă această legătură inversă este favorabilă, în
special atunci când topirea acestora este mai greoaie.
Temperatura anodului este însă intodeauna mai mare decât a catodului, cu câteva
sute de grade din cauza bombardomentului electronilor care întodeauna trec de la catod la
anod.
În cazul sudării cu curent alternativ, din cauza scimbării polarităţii, menţinerea
arcului nu este posibilă decât dacă se iau măsuri speciale de ionizare a intervalului deoarece
schimbarea polarităţii (de 100 de ori pe secundă, la frecvenţa de 50 Hz) îngreunează formarea
continuă a petei catodice care emite electroni.
Dacă electrodul, sau învelişul acestuia conţine elemente uşor ionizate, cum sânt K,
Na, Ca, Mg, Al, atunci arcul se menţine uşor. Pentru menţinere este însă necesar ca mai întâi
să se face amorsarea, care se realizează printr-un contact uşor al electrodului de piesă, urmat
de îndepărtarea lui scurtă. Imediat ce sânt create condiţiile de ionizare, iar tensiunea şi
curentul sunt corespunzătoare, arcul se menţine uşor, dacă este creat un interval de câţeva
milimetri (2-5mm), necesar operaţiei de sudare.
La producerea contactului se crează un scurtcircuit, iar intensitatea mare de curent
dezvoltă o mare cantitate de căldură, care produce topirea superficială a asperiţăţilor de pe

4
suprafeţele anodului şi catodului în contact, astfel că poate începe emisia de electroni. După
ce electrodul este îndepărtat de piesă, dacă emisia este pernamentă, stabileşte curgerea
continuă a curentului. În coloana centrală a acului, temperatura este mai mare decât în cele
două pete din cauza ciocnirilor ce se produc. Pata catodică are un rol foarte inportant şi dacă
se menţine continuu în acelaşi loc, astfel încât să fie în pernamenţă la o temperatură înaltă,
electronii sunt emişi în cantităţi mari şi de aceea este preferabil ca ea să fie formată pe
electrod. La sudarea cu polaritate inversă, această condiţie nu este satisfăcută, deoarece
electrodul înaintând pe linia de suduare, pata catodică nu are permament o temperatură înaltă,
astfel arcul electric se menţine dificil. La sudarea cu curent alternativ, pata catodică se
menţine dificil de asemenea, deoarece ea trece succesiv de la un pol la altul încât în acest caz
sânt absolut necesare substanţe cu elemente uşor ionizante, ca: K; Na; Ca.
Vârful electrodului fiind adus la incandescenţă, respectiv la topire, metalul trece în
picături prin intervalul arcului spre piesă, în sensul electrod-piesă, indiferent de polaritate,
producându-se astfel transferul metalului prin arc.
Pentru menţinerea arcului sunt necesare trei mişcări ale electrodului faţă de piesă:
a) prima, de apropiere a electrodului pe măsura topirii acestuia astfel încât arcul să
fie menţinut la lugimea necesară;
b) a doua, de mişcare transversală, pendulară, pentru topirea marginilor de sudare,
pentru obţinerea lăţimii necesare a sudurii;
c) a treia, de înaintare a electrodului pe linia de sudare.
Metalul este transferat din electrod în baia de sudură în picături. În cazul
electrozilor fără înveliş sau cu înveliş subţire, picăturile sunt mari, ajungând în unele cazuri să
treacă de 1 g masă, numărul picăturilor variază între 20 şi 40 pe secundă. În cazul electrozilor
inveliţi, picăturile sunt mici sau foarte mici de 5-10 mg masă, numărul acestora fiind de 50-
100 pe secundă, în funcţie de tipul şi grosimea învelişului. Polaritatea inversă este folosită la
electrozi cu înveliş gros, în funcţie de natura învelişului. În prezent, fabricile livrează electrozi
cu inveliş subţire, mediu şi gros şi pentru sudarea cu curent alternativ, deoarece învelişurile
conţin materiale uşor ionizate. Temperatura petei catodice variază în funcţie de compoziţia
metalului, fiind pentru cărbune de circa 3150 grade C, iar pentru fier de 2200 grade C.
După amorsare, când curenţii sînt încă reduşi, tensiunea este mare, apoi scade şi ca
începând de la curenţi de 80 A tensiunea să rămână practic constantă cu creşterea curentului.
La sudarea cu electrozi inveliţi, densitatea de curent raporat la secţiunea metalică a
electrodului se ia de 10- 15 A/mm şi numai uneori ajunge la 20 A/mm.

5
 Arcul electric, format între electrod şi piesa de sudat, fiind un conductor foarte
sensibil, face ca el să fie uşor deviat de forţele electromagnetice create la trecerea curentului
prin el. Acest suflu al arcului există tot timpul cât arcul este menţinut şi are un efect negativ
asupra transferului de metal la trecerea acestuia prin intervalul arcului, în multe cazuri,
picăturile de metal sânt proiectate în afara coloanei arcului şi arcul este întrerupt.
Fenomenul de suflu al arcului este extrem de puternic la sudarea cu curent
continuu şi mult mai redus în cazul curentului alternativ datorită schimbării pernamente a
polarităţii care schimbă sensul câmpului magnetic, acestea influenţează favorabil menţinerea
arcului din punctul de vedere al sulfului.
Efectul de suflu poate fi combătut prin multiple mijloace, ca:
- locul de legătură al clemei de contact la piesă pentru aducerea curentului să fie
cât mai apropiat de arc, ceea ce se obţine fie prin folosirea contactelor mobile
care urmăresc pe partea opusă deplasarea arcului, fie prin aducerea curentului
electric la piesă din două părţi opuse,
- se înclină electrodul la începutul şi la sfârşitul cusăturii în sens invers suflului
arcului,
- folosindu-se surse de curent alternativ şi electrozi cu înveliş gros,
- se execută în prealabil suduri discontinue sau se utilizează sudarea în trepte
inverse.
În prezent, lucrările importante se execută cu electrozi cu inveliş gros care
antenuează mult suflul arcului. În anexa se arată modurile de combatere a suflului, arcului şi
anume prin înclinarea electrodului sau sudarea în trepte inverse, în cazul sudării în unghi drept
a două corniere prin înclinarea şi schimbarea rapidă a poziţiilor de menţinere a electrodului în
colţuri, precum şi printr-o alegere corectă a locului de început de sudare
În cazul sudării cu electrozi neînveliţi sau la sudarea cu electrozi de cărbune,
combaterea suflului este foarte dificilă. În cazul electrozilor de cărbune se folosesc bobine
magnetice suflătoare, cu ajutorul cărora se obţine stabilitatea necesară a arcului.

RECONDIŢIONAREA PIESELOR FOLOSIND ÎNCĂRCAREA PRIN

SUDARE CU ARC ELECTRIC, CU ELECTROZI ÎNVELIŢI
Încărcarea prin sudare se foloseşte fie la recondiţionarea părţilor uzate ale
diferitelor piese, care se încarcă cu un material de adaos de aceeaşi calitate cu a materialului
de bază, fie la fabricarea de produse noi, la care suprafeţele părţilor active ale pieselor
solicitate sânt incărcate cu materiale speciale destinate unor condiţii grele de exploatoare ca:

6
uzură, eroziune, cavitaţie, coroziune, temperaturi înalte, etc. La aceste piese sudura de
încărcare diferă din punctul de vedere al compoziţiei chimice de materialul piesei, piesele
astfel obţinute se numesc piese bimetalice. Pentru încărcări la care materialul depus diferă de
materialul de bază, este folosit şi termenul de consolidare. Procedeul prezintă dezavantajul că,
la încărcare trebuie folosiţi curenţi mai reduşi, deoarece în caz contrar se obţin procente mari
de amestec cu materialul de bază, care depăşesc 20 %, astfel încât sunt întotdeauna necesare
la încărcare minimum două – trei staturi, iar productivitatea nu trebuie să depăşească 2 kg/h,
din care cauză la încărcarea suprafeţelor mari se folosesc procedee mecanizate.
La sudarea cu arc electric cu electric cu electrozi înveliţi, suprafeţele active se
încarcă în mai multe straturi de sudură, deoarece primul strat depus aşa cum s-a arătat, este
foarte diluat de materialul de bază. Materialul depus are în general proprietăţi bune de
tenacitate, rezistând la eforturilor mecanice. Prin acest procedeu se execută de exemplu
matriţele, pansoanele, ştanţele, care mai înainte se executau integral din oţeluri aliate.
Încărcarea permite ca întregul corp să fie executat din oţel carbon şi numai
suprafeţele active de lucru să fie armate prin sudură cu caracteristici corespunzătoare, adică cu
o duritate suficient de mare, pentru a rezista solicitărilor la care sânt supuse părţile active în
timpul exploatării: de tăiere, de aşchiere, de presare şi uneori la şocuri. În acest scop grosimea
stratului încărcat trebuie să fie de cel puţin 4-6mm, în alte cazuri când presiunile cu şocuri
exercitate de către piesele bimetalice sânt mari, pentru ca piesa să reziste, grosimea de
încărcare trebuie să fie chiar mai mare de 10 -15 mm.
Pentru încărcarea diferitelor piese, cum sânt: sculele de prelucrare, armăturile
pieselor de utilaje solicitate la uzură abrazivă, în ţara noastră în conformitate cu STAS 7241-
69, se fabrică mumeroase mărci de electrozi pentru încărcare, cu proprietăţi speciale.
Pentru încărcare se mai foloseşte şi electrozi inveliţi cu vergea turnată din aliaje
dure, cum sunt sormaitul, ledurite şi stelitul, de aceeaşi compoziţie şi cu aceeaşi destinaţie ca
şi materialele pentru sudarea oxiacetilinică. După sudare se folosesc tratamentele termice
descrise. La încărcarea cu aliaje dure turnate, este necesar ca piesele să fie puternic încălzite
pânâ la 600-650 grade C.
Pentru sudarea cu electrozi de încărcare, se recomandă ca piesele de încărcat să fie
preîncălzite la 300-450 grade C, în funcţie de grosimea şi de calitatea metalului de bază.
Oţelurile austenitice manganoase se încarcă după o preîncălzire la 1000 grade C, după sudare
întreagă piesă, se încălzeşte la 1150 grade C, apoi se căleşte în apă.
Sudarea electrică de încărcare cu electrozi înveliţi se foloseşte şi la fabricarea
sculelor aşchietoare în construcţii bimetalice, corpul sculei din oţel carbon se încarcă cu

7
electrozi a căror depunere formează un oţel rapid de diferite compoziţii: wolfram-crom-
vanadiu, wolfram-crom-vanadiu-molibdem. etc, şi care după încărcare şi tratamentul termic
capătă o duritate de peste 60-65 HRC. Pentru încărcare, de asemenea, este necesar să fie
folosită preîncălzirea, iar după executarea lucrării de încărcare, tratamentele termice, de
recoacere, călire, conform indicaţiilor uzinelor producătoare de electrozi.

ÎNCĂRCAREA PRIN SUDAREA SUB FLUX

Cele mai mari productivităţi la sudarea de încărcare a suprafeţelor se obţin prin
procedeul de sudare sub un strat de flux. Se folosesc fluxuri topite, sau fluxuri aglomerate. În
ultimul caz introducându-se şi elementele de aliere. În general durităţile ce pot fi obţinute nu
trec de 60 HRC.
Procedeul de încărcare sub flux se foloseşte la blindarea suprafeţelor mari, cum
sunt cele ale recipientelor de presiune cu pereţi groşi, la care suprafeţele interioare trebuie să
aibă proprietăţi anticorosive şi de refractare, depunerile se execută pe virole şi pe fundurile
recipientelor, înainte de asamblare.
De asemenea procedeul este folosit pe scara largă la încărcarea cilindrilor de
laminare. Deşi pentru încărcare poate fi folosită sârmă-electrod obişnuit acestui procedeu, în
tehnică se recurge la diferite variante pentru ca pătrunderea să fie cât mai redusă, iar
productivitatea cât mai mare.
Variantele procedeelor automate de încărcare prin sudare sub flux cu cele mai
mari productivităţi sunt:
1) cu arc serie, la care două sârme-electrod formează între ele un unghi, curentul
de sudare netrecând însă, prin pisă. Se folosesc sârme cu diametru de 5 mm, cu curenţi de
300-500 A şi tensiuni de 20-25 V. Prin folosirea curenţilor reduşi şi a tensiunilor joase,
pătrunderea nu trece de 1,5mm, astfel încât diluarea metalului încărcării nu este mare.
Se obţin straturi cu lăţimea chiar peste 30 mm.
2) cu două arcuri în paralel, , într-un plan perpendicular pe direcţia de sudare, cu
sârme–electrod cu diametrul de max 3,2 mm şi curenţi de sudare pânâ la 550 A (pentru
ambele sârme). Se foloseşte curent continuu şi polaritatea directă. Capului de sudare i se pot
imprima şi mişcări de oscilaţii transversale, în care caz se obţin straturi pânâ la 40 mm lăţime.
3) cu bandă-electrod, , de lăţime până la 60 mm, grosime până la 0,5 mm,
folosindu-se curentul continuu, polaritate inversă. Intensitatea curentului de sudare nu trece de
750 A. Se obţin straturi late până la 60 mm, şi pătrunderi până la 1mm, grosimea depusă nu
depăşeşte 4 mm.

8
 Sudarea de încărcare sub flux poate fi folosită şi în alte variante:
- cu sârmă-electrod cu flux magnetic,
- cu adaos de pulbere metalică în flux,
- cu depunere prealabilă de pulbere metalică pe metal de bază.
În ultimul timp, în construcţia de aparate, maşini şi instalaţii, pentru obţinerea
suprafeţelor rezistente la uzură, la temperaturi înalte, la coroziune, o dezvoltare largă a luat-o
sudarea mecanizată sub flux cu pulbere de metal, depusă în prealabil pe piesa de încărcat.
Metoda se remarcă prin obţinerea unui mari cantităţi de metal încărcat cu curenţi
de sudare relativ reduşi, realizându –se totodată o pătrundere redusă şi o diluare neînsemnată a
încărcăturii cu metalul de bază, precum şi o zonă influenţată termic foarte îngustă.
Se poate folosi drept sârma-electrod ţeavă sau bandă aliată sau nealiată,
obţinându-se, după topirea pulberii oţeluri aliate datorită elementelor de aliere introduse în
pulberi. Metoda poate fie aplicată şi la sudarea de încărcare a rosturilor în I, Y sau X, precum
şi la sudarea de colţ interior.

ÎNCĂRCAREA PRIN SUDARE ÎN MEDIU DE GAZ PROTECTOR

Procedeul de sudare WIG este folosit pentru încărcari cu metale neferoase sau
aliaje neferoase speciale, cu oţeluri înalt aliate, sau cu aliaje cu caraacteristici speciale. La
sudare se foloseşte curent alternativ, iar peste curentul de sudare se suprapune un curent de
înaltă frecvenţă, cea ce asigură stabilitatea menţinerii arcului electric. Gazul folosit este
argonul.
Procedeul poate fi folosit manual sau automat, materialul de adaos poate fi sub
formă de sârmă, sau carburi sub formă de pulbere, introduse într-o ţeavă cu pereţi foarte
subţiri. Materialul de adaos este avansat manual sau automat în arc.
Procedeul MIG cu sârmă eletrod fuzibilă, faţă de procedeul WIG are o
productivitate cu mult mai mare. La încărcare însă prezintă dezavantajul că primul strat se
amestecă în mare proporţie cu metalul de bază, ceea ce diluază metalul de încărcare. Se
foloseşte curent continuu, polaritate inversă.
Gazele de protecţie pot fi:
- argon cu adaos redus de oxigen pentru oţeluri,
- amestec de azot cu hidrogen pentru oţeluri înalţ aliate,
- argon cu heliu pentru cupru.

9
 Sârma –electrod folosită este în general plină. Se obţin durităţi în general până la
60 HRC. Pentru obţinerea de productivităţi mărite, se foloseşte şi o sârmă suplimentară, care
însă nu este sub curent, ci este antrenată în baia de sudură sub arcul electric.
Sârma introdusă suplimentar poate fi de diametru mai mare faţă de sârma-electrod,
de exemplu cu diametrul de 2,4 mm sau 1,6 mm în care caz productivitate poate fi mult
mărită. Se obţin pătrunderi până la 0,5 mm şi grosimi de încărcare până la 4 mm.
Prin imprimarea de oscilaţii transversale se pot obţine şi straturi late până la 35
mm. Jetul de plasmă este de asemenea folosit la lucrări de încărcare cu metale dure, metale
greu fuzibile. Procedeul se remarcă prin aceea că pot fi încărcate straturi foarte subţiri cu
grosimea de 0,2 mm, ceea ce este foarte important când se lucrează cu materiale deficitare sau
când este necesar ca primul strat subţire depus, să conţină în amestec un procent foarte redus
din materialul de bază.
La fel ca şi pentru sudare şi la încărcare se folosesc două surse de curent:
 prima, care împreună cu un generator de înaltă frecvenţă serveşte la
amorsarea şi menţinerea arcului de plasmă-pilot,
 a doua, legată la electrodul de wolfram şi piesa de încărcat, care
transferă jetul de plasmă produs de prima sursă şi reglează încălzirea
piesei, adică pătrunderea în materialul de încărcat.
Gazul plasmagen argon, necesar protecţiei electrodului de wolfram şi formării
arcului-pilot este debitat cu circa 2 l/min. Gazul purtător al pulberii, format din argon, heliu
sau amestec de argon cu 5-10 % hidrogen, este debitat cu 5-10 l/min, iar gazul protector
exterior, de acceaşi natură cu gazul purtător de pulbere este debitat cu 10-15 l/min.
Unele arzătoare sânt prevăzute cu dispozitive de pendulare, ceea ce permite
obţinerea de straturi cu lăţimi până la 25 mm. Se pot depune pulberi din metale dure din
oţeluri austenitice crom-nichel. Curenţii de sudare pentru arcul-pilot sânt cuprinşi între 60 - 80
A, iar pentru arcul transferat între 80 - 120 A. Vitezele de încărcare sânt de 3m/h.

10
 NORME DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII LA LUCRĂRILE DE
ÎNCĂRCARE PRIN SUDARE CU ARC ELECTRIC

Măsuri de tehnica securităţii munci în scopul protecţiei împortanţa accidentelor:

- temperatura în înteriorul atelierului trebuie să fie optimă pentru desfăşurarea
activităţii
- curăţarea aerului de gaze, praf, aburi prin ventilaţie
- ateriele de reparaţii şi întreţinere trebuie să fie bine iluminate, atât ziua cât şi
noaptea,
- protejarea instalaţilor electrice impotriva electrocutării şi legarea aparatelor ţi
instalaţilor la pământ,
- verificarea inainte de utilizare a aparatelor de sudat,
- respectarea regulilor prescrise pentru personalul de lucru, mască de protecţie,
mănuşi, şorţ, jambier,
- verificarea stării aparatelor şi dispozitivelor folosite.
Pentru îmbunătăţirea condiţilor de muncă şi înlăturarea cauzelor care pot provoca
accidente de muncă şi trebuie o serie de măsuri, sarcini ce revin atăt conducătorului locului de
muncă dar şi lucrărilor:
- asigurarea iluminatului, încălzirii şi ventilaţiei în atelier
- să fie asigurată la pământ şi la nul a tuturor maşinilor acţionate electric
- maşinile să fie echipate cu ecran de protecţie comform normelor de protecţie a
muncii
- atelierele să fie echipate în locuri vizibile cu mijloace de combatere a incendiilor
- muncitori sa poarte echipament bine ajustat pe corp cu mânecile incheiate
- se va verifica inaintea lucrului daca atmosfera nu este incărcată cu vapori de
benzină sau alte gaze inflamabile sau toxice
- la terminarea lucrului se deconectează legăturile electrice de la prize, maşinile
vor fi oprite,sculele se vor aşeza la locul lor iar materialele şi piesele vor fi
aşezate în locurile indicate.
- ciocanele trebuie să aide cozi din lemn de exenţă tere, fără noduri sau crăpături,
este interzis lucru cu ciocane, nicovale care au fisuri, ştirburi, spărturi sau
deformări în formă de floare.

11
Schema sudurii arcului electric

Sudarea spre stânga

12
 Sudarea spre dreapta

Sudarea electrică de încărcare

13
 Sudarea automată sub strat de flux
1. Sârma electrod; 2. capul automat; 3. tamburul
4. rolele; 5. contact de ghidare; 6. rezervorul de flux
7. piesă de îmbinat; 8. fluxul

Procedeul de sudare WIG

14
 Procedeul MIG
1. Derulator; 2. Role de împingere; 3. Sârma electrod;
4. Arzător; 5. Gaz de protecţie; 6. Metal de bază;
7,8. Conductoare

15
 BIBLIOGRAFIE
1. Aurel Ciocîrlia-Vasilescu, Mariana Constantin: Asamblări mecanice,
Manual pentru clasa a XII-a, ruta progresivă. Filieră tehnologică, profil Tehnic, Bucureşti
2007.
2. Ing.I. Vasile. Utilajul şi Tehnologia sudării, editura didactică şi pedagogică ,
1177, Bucureşti.
*** www. sudarea electrică cu gaz protector. ro
*** www.sudarea manuală cu arc electric .ro

16