Perspectivele integrării şi unificării europene. Euroextinderea. Vecinătatea.

Europenizarea şi globalizarea. Problema viitorului UE.

Extinderea zonei euro
Uniunea Europeană crește pe măsură ce țările candidate ajung să îndeplinească criteriile de
aderare și intră în Uniune – proces cunoscut ca extinderea UE. În mod similar, zona euro se
extinde pe măsură ce țările UE din afara zonei euro îndeplinesc condițiile și adoptă moneda euro.

Prin intermediul Politicii europene de vecinătate (PEV), UE oferă vecinilor săi o relație privilegiată,
care se bazează pe un angajament reciproc în favoarea valorilor comune (democrație și drepturile
omului, statul de drept, buna guvernare, principiile economiei de piață și dezvoltarea sustenabilă).
PEV sprijină coordonarea politică și aprofundarea integrării economice, îmbunătățirea mobilității și
contactele interpersonale. Nivelul de ambiție al acestei relații depinde de măsura în care aceste
valori sunt împărtășite. PEV rămâne distinctă de procesul de extindere, deși aceasta nu afectează
modul în care relațiile dintre țările vecine și UE pot evolua în viitor.

Europenizarea, ceea ce însemna respectarea cerinţelor de aderare şi adaptarea

normelor, politicilor şi modelelor instituţionale ale UE a fost strâns legat de procesul
mai amplu de modernizare şi tranziţie postcomunistă. Europenizarea un proces care presupune
a) construcție, b) difuzia și c) instituționalizarea regulilor, procedurilor, paradigmelor politice, stilurilor
formale și informale, a căilor de acțiune și a credințelor și normelor comune care sunt primele definite și
consolidate în politica UE și sunt mai apoi incorporate în logica discursului domestic (național și
subnațional), în structurile politice și alegerile publice.

Procesul de europenizare a spaţiului est-european conţine cinci mecanisme majore

folosite de UE ca instrumente de realizare a unor schimbări prin intermediul condiţiilor
impuse şi al procesului de aderare:
1. Modele: oferirea unor modele legislative şi instituţionale
2. Bani: ajutor şi asistenţă tehnică
3. Monitorizare şi evaluarea comparativă
4. Consiliere şi înfrăţire instituţională
5. Controlul accesului: accesul la negocieri şi la etapele avansate ale procesului de
aderare
Conceptul de globalizare implică în primul rând o întindere a activităților sociale, politice și economice
peste granițe, astfel încât evenimentele, deciziile și activitățile dintr-o regiune a lumii să aibă semnificație
pentru indivizi și comunități din regiuni îndepărtate ale globului. În acest sens, ea întruchipează
interconectarea transregională, extinderea rețelelor de activitate și putere socială și posibilitatea acțiunii la
distanță. Globalizarea implică faptul că, în plus, conexiunile peste granițe nu sunt întâmplătoare sau
ocazionale, ci sunt regularizate astfel încât să existe o intensificare detectabilă sau o magnitudine crescătoare
a interconectării, a patternurilor de acțiune și a fluxurilor care transced societățile și statele care constituie
ordinea globală. Mai mult decât atât, extensiunea și intensitatea tot mai ridicate ale interconectării globale
pot implica și o grăbire a interacțiunilor și proceselor globale, pe măsură ce dezvoltarea sistemelor mondiale
de transporturi și comunicații intensifică velocitatea potențială a răspândirii globale a ideilor, bunurilor,
informațiilor, capitalului și a oamenilor.