Sunteți pe pagina 1din 560

Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta

Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate


National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA MINIMASS 409/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CLUJ-NAPOCA str.Napoca SISAK TAMAS,SISAK CAMELIA ISABELA MARIA,MOGA MARIUS CATALIN modificarea scopului asociaţiei, astfel: “Asociaţia urmăreşte dezvoltarea şi implementarea unor proiecte care lărgesc hotarele convenţionale ale practicii de proiectare de arhitectură. O privire PREŞEDINTE – SISAK CAMELIA ISABELA MARIA VICEPREŞEDINTE – MOGA MARIUS
nr.2-4 jud.Cluj
superficială asupra mediului urban din România arată o criză a identităţii şi posibilităţii de convieţuire în condiţii civilizate, în timp ce o cercetare specializată şi dedicată poate chiar găsi soluţii de CĂTĂLIN, MEMBRU – SISAK TAMAS
îmbunătăţire, la scară redusă sau scară mare, cu efect imediat sau pe termen lung. Acest demers se înscrie într-o tendinţă, încă în fază incipientă, de activism civic urban şi promovarea acestui
spirit. Astfel, asociaţia urmăreşte colaborări cu alte instituţii (asociaţii şi birouri de proiectare) cu afinităţi comune, din ţară şi din străinătate pe de-o parte, şi implicarea locuitorilor, utilizatorilor şi
a tinerilor (elevi, studenţi) în procesele iniţiate pe de altă parte”, modificându-se corespunzător actul constitutiv şi statutul asociaţiei
ASOCIAŢIA MINOKIDS 10104/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R. LAPUŞULUI, NR. 20 s-a hotărât: revocarea din calitatea de membru al asociaţiei şi din funcţiile de secretar şi vicepreşedinte a domnului Marghitas SPRIJINIREA ACTIVITĂŢII EDUCATIVE ŞI TEHNICO-ADMINISTRATIVĂ DESFĂŞURATĂ ÎN CADRUL GRĂDINIŢEI CU ORAR PRELUNGIT DAISY FĂRĂ DISCRIMINĂRI SAU modificarea componenţei nominale a Consiliului Director, astfel: preşedinte – MARGHITAS
Septimiu Liviu, cooptarea în calitate de membru a doamnei Faur Adriana-Mariana DIFERENŢIERI RELIGIOASE, SEXUALE, ETNICE, RASIALE SAU POLITICE. MONICA-MARIA şi vicepreşedinte şi secretar – FAUR ADRIANA-MARIANA
ASOCIAŢIA MINOKIDS 10146/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.LĂPUŞULUI NR.20 MĂRGHITAŞ MONICA MARIA,MĂRGHITAŞ SEPTIMIU LIVIU,MUREŞAN ELISABETA de a sprijini activitatea educativă şi tehnico-administrativă desfăşurată în cadrul Grădiniţei cu orar prelungit DAISY fără discriminări sau diferenţieri religioase, sexuale, etnice, rasiale sau politice PREŞEDINTE – MĂRGHITAŞ MONICA MARIA, VICEPREŞEDINTE/SECRETAR –
MĂRGHITAŞ SEPTIMIU LIVIU
ASOCIAŢIA MINORITY RIGHTS 18801/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R. CONST ANT IN SZOCS IZABELLA,SZOCS SANDOR ATTILA,AMBRUS ISTVAN realizarea, respectarea şi apararea faţă de autoritatile de stat competente a drepturilor minoritatilor nationale, socio-profesionale sau orice alte categorii sociale care se afla într-o situaţie PREŞEDINTE – SZOCS SANDOR ATTILA VICEPREŞEDINTE – SZOCS IZABELLA
BRANCUSI, NR. 188, SC. 8, AP. 119
defavorizata, datorita numarului sau situatiei inferioare a acestor cetateni, precum şi organizarea altor activitati culturale, artistice sau stiintifice în scopul de a atrage atentia societăţii civice SECRETAR – AMBRUS ISTVAN
asupra respectarii drepturilor omului, în special a minoritatilor de orice categorie
ASOCIAŢIA MINTE ŞI SUFLET 14454/A/2011 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. ENERGIEI NR. 5,BL.10A, DEACONESCU MIHAELA MARIA,DEACONESCU ANIŞOARA,DEACONESCU SORIN. de a promova, sprijini, realiza şi coordona activităţi care să contribuie la apărarea drepturilor omului din punct de vedere economic, social, educaţional, cultural, ecologic, turistic. preşed.-DEACONESCU MIHAELA MARIA, vicepreş.-DEACONESCU SORIN şi
AP.14
secretar-DEACONESCU ANIŞOARA.
ASOCIAŢIA MINŢI CREATIVE 21387/A/2015 COM. CHIAJNA, SAT COM. CHIAJNA, SAT DUDU, ST R. REZERVELOR, NR. 62,MARINESCU SORIN,- MARINESCU MIHNEA,- NEDELCU ALEXANDRU Scopul ASOCIAŢIEI MINTI CREATIVE constă în promovarea, consolidarea, apărarea şi realizarea drepturilor membrilor săi, în vederea desfăşurării calitative a activităţilor de suport pentru MARINESCU SORIN, - MARINESCU MIHNEA, - NEDELCU ALEXANDRU
DUDU, ST R. BL. 1, ET . 5, AP. 62, COD POST AL 077040, JUDEŢ
REZERVELOR, NR. ILFOV persoanele cu nevoi speciale, consiliere, informare si educare a publicului larg pentru integrarea acestor persoane in societate, evitarea si eliminarea discriminarii, consilierea si sustinearea
62, BL. 1, ET . 5, AP. pacestor persoane pentru a duce o viata cat mai normala.
62, COD POST AL
077040, JUDEŢ ILFOV
ASOCIAŢIA MINUTE DE MIŞCARE 15236/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.DÂMBOVIŢ EI NR.28 MUNTEAN ADRIAN,MUNTEAN ANAMARIA,MUNTEAN GEORGETA asigurarea creşterii, selecţiei şi pregătirii specifice a sportivilor pentru participarea la competiţiile de atletism, baschet, taekwondo w.t.f., taekwondo i.t.f., gimnastică, tenis de masă şi sportul PREŞEDINTE – MUNTEAN ADRIAN, VICEPREŞEDINTE – MUNTEAN ANAMARIA,
AP.50
pentru toţi, precum şi dezvoltarea bazei materiale de patrimoniu, prin a cărei utilizare să se susţină economico-financiar toate posibilităţile reclamate de activitatea sportivă din domeniu SECRETAR – MUNTEAN GEORGETA
ASOCIAŢIA MINZAR 19596/A/2015 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I ST R.LT . AUREL BOT EA RADUCA MIRUNA ANA MARIA,RADUCA BOGDAN VICTOR,STOIAN GABRIEL AJUTORAREA PERSOANELOR CU HANDICAP FIZIC IN VEDEREA RECUPERARII SI INTEGRARII IN SOCIETATE PRESEDINTE-RADUCA MIRUNA ANA MARIA, VICEPRESEDINTE-RADUCA BOGDAN
NR.4, BL.B8, SC.2, ET .5, AP.81
VICTOR, SECRETAR-STOIAN GABRIEL
ASOCIAŢIA MIORIŢA BILED 18663/A/2014 TIMIS COMUNA BILED SAT COMUNA BILED SAT BILED jud. T IMIS BILED, NR.812 LEBU NICOLAE,IANCU SEBASTIAN GEORGE RAUL,BORZA MARIAN FLORIAN iniţierea, deşfăşurarea şi sprijinirea de activităţi privind creşterea animalelor domestice prin fonduri proprii, înţelegerea şi colaborarea cu alte asociaţii, creşterea şi protecţia animalelor. preşedinte - LEBU NICOLAE, vicepreşedinte - IANCU SEBASTIAN GEORGE RAUL, membru
BILED
- BORZA MARIAN FLORIAN.
ASOCIAŢIA MIORIŢA BUCĂLATĂ DE SĂCELE 19532/A/2015 BRASOV SĂCELE SĂCELE jud. BRASOV CART IER ŞT EFAN CEL MARE, Giro-Szasz Ştefan,Burtea Ioan,Biriş Dan Liviu şi Tolnay Zsolt iniţierea, desfăşurarea şi sprijinirea de activităţi privind creşterea animalelor domestice prin fonduri proprii, precum şi în înţelegerea şi colaborarea cu alte asociaţii, societăţi, fundaţii cu acelaşi Preşedinte – Giro-Szasz Ştefan, Vicepreşedinte – Burtea Ioan, Trezorier – Tolnay Zsolt
BL.8, SC.B, AP.1
profil sau care au menirea să asigure îngrijirea, creşterea şi protecţia animalelor; promovarea solidarităţii producătorilor – crescătorilor de ovine şi caprine cu respectarea principiului
fundamental al autonomiei fiecărui producător cu sau fără personalitate juridică; sprijinirea şi susţinerea membrilor asociaţiei în relaţiile de parteneriat cu agenţii economici care preiau,
prelucrează şi valorifică laptele, carnea, lâna şi alte produse derivate, precum şi cu agenţii economici care produc şi comercializează maşini, instalaţi, utilaje şi alte produse folosite în procesul
creşterii ovinelor şi caprinelor; facilitarea accesului membrilor, prin resurse private sau publice, din ţară şi străinătate la programe şi informaţii de ultimă oră şi realizarea parteneriatului dintre
autorităţile publice şi persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial pentru accesul la programe de finanţare guvernamentale şi neguvernamentale; sprijinirea asociaţilor la obţinerea
factorilor de producţie, biologici, termici, materiali şi financiari, asigurarea consultanţei tehnice şi protecţia economică a membrilor săi, în limitele legislaţiei în vigoare
ASOCIAŢIA MIORIŢA TRANSILVANA 2015 19216/A/2015 CLUJ MANAST IRENI MANAST IRENI jud. CLUJ ROMÂNIA, LOCALIT AT EA GÂNSCA ANISOARA-AURORA,GÎNSCA IOAN,GÂNSCA IOAN-DANUT,LUPŞĂ GHEORGHE,GÂNSCA Scopul principal: este unul neguvernamental, democratic, independent şi apolitic, urmărind să promoveze şi să dezvolte activitatea de interes general de cultură vegetală combinată cu creşterea PREŞEDINTE - Gânsca Anisoara-Aurora; VICEPREŞEDINTE - Gînsca Ioan; SECRETAR -
MANAST IRENI, NR. 338, COM. MANAST IRENI, JUDEŢ UL
CLUJ CORINA-DELIA,TOSA GHEORGHE de animale de mare productivitate în concordanţă cu ultimele noutăţi în domeniu, ajutând la creşterea potenţialului productiv al animalelor proprii, prin reproducţie şi ameliorarea, îmbunătăţirea Tosa Gheorghe; MEMBRU - Gânsca Corina-Delia; MEMBRU - Lupşa Gheorghe.
condiţiilor de valorificare a animatelor şi a produselor obţinute de la acestea, precum şi de apărare a intereselor crescătorilor de animale de pe raza comunei Manastireni. Un alt scop al
Asociaţiei este organizarea de activităţi de voluntariat, sprijin prin munca reciproca in interesul colectivităţii şi în interesul nepatrimonial al asociaţiei şi/sau al altor persoane care desfăşoară
activităţii de acelaşi gen cu asociaţia, dar numai cu aprobarea prealabila a Consiliului Director.
ASOCIAŢIA MIRA ART 10250/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.T ABEREI NR.4C AP.52 NICOARĂ LIGIA,MUREŞAN LAURA ELENA,GEANTĂ ANCA DANIELA,PRECUP DORA CAMELIA ajutorarea şi promovarea copiilor şi tinerilor fără posibilităţi materiale, astfel încât să beneficieze de şanse reale de integrare în societate şi de perspective mai bune în formarea acestora pe linie PREŞEDINTE – NICOARĂ LIGIA, VICEPREŞEDINTE – MUREŞAN LAURA ELENA,
profesională, precum şi în scopul identificării şi ajutorării persoanelor nevoiaşe, aflate în dificultate, sub limita sărăciei sau lipsite de sprijin, pentru a le oferi şansa unei vieţi decente SECRETAR GENERAL – GEANTĂ ANCA DANIELA
ASOCIAŢIA MIRA SPORT FITNESS - 18192/A/2014 COM. SNAGOV, SAT COM. SNAGOV, SAT T ÂNCĂBEŞT I, ST R. PROFESOR DUMITRU ELENA - ALINA,DUMITRU VICTOR,MEDELEANU MARIA - MAGDALENA scopul îndeplinirii unui interes personal nepatrimonial constând în promovarea "Activităţii sportive pentru fiecare in scop recreational", activitate sociala de interes naţional,;• Bazata pe libera preşedinte - DUMITRU ELENA ALINA, VICEPREŞEDINTE - MEDELEANU
T ÂNCĂBEŞT I, ST R. POPA ANGELA, NR. 33, COD POST AL 077165, JUDEŢ
AEROBIC PROFESOR POPA ILFOV alegere de practicare a activităţilor fizice sportive specifice de fitness -aerobic, de către orice persoana;;• In funcţie de nevoile, capacităţile si preferinţele fiecăruia;;• In cadru organizat sau in mod MARIA-MAGDALENA, SECRETAR- DUMITRU VICTOR
ANGELA, NR. 33, COD independent;;• Intr-un mediu curat si sigur.;copul asociaţiei îl constituie practicarea sportului printr-o participare organizată care să exprime au să amelioreze condiţia fizică şi confortul spiritual,
POST AL 077165,
JUDEŢ ILFOV să stabilească relaţii sociale civilizate intre lembri acesteia, rt. 1.Denumirea asociaţiei.
ASOCIAŢIA MIRACOL 11361/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.GRIGORE s-a hotărât cooptarea în calitate de membru asociat a d-nei MONCEA NARCISA CORINA s-a hotarat completarea scopului si obiectului asociatiei, inscrise la art.6 din statut, cu urmatoarele: “organizarea si derularea de activitati de promovare a drepturilor femeilor;organizarea si modificarea componenţei Consiliului Director al asociaţiei, astfel: preşedinte – POP
ALEXANDRESCU NR.13 BL.D9 SC.3 AP.34
derularea de activitati ecologice si de mediu;organizarea, acreditarea si derularea de cursuri de formare pentru tineri si adulti;organizarea de forme alternative de educatie si invatamant pentru MIHAELA-MARGARETA, vicepreşedinte – MONCEA NARCISA CORINA, secretar – POP
diferite cvategorii socio-etnice;consultanta, inscriere si derulare de proiecte educative si informatice.” MARGARETA
ASOCIAŢIA MIRACOL 7782/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.GRIGORE POP MIHAELA-MARGARETA,POP MARGARETA,BOB DELIA-GEORGETA completarea scopului si obiectului asociatiei, inscrise la art.6 din statut, cu urmatoarele: “organizarea si derularea de activitati de promovare a drepturilor femeilor;organizarea si derularea de PRESEDINTE – POP MIHAELA-MARGARETA, VICEPRESEDINTE – BOB
ALEXANDRESCU NR.13 BL.D9 SC.3 AP.34
activitati ecologice si de mediu;organizarea, acreditarea si derularea de cursuri de formare pentru tineri si adulti;organizarea de forme alternative de educatie si invatamant pentru diferite DELIA-GEORGETA, SECRETAR – POP MARGARETA
categorii socio-etnice;consultanta, inscriere si derulare de proiecte educative si informatice.”
ASOCIAŢIA MIRACOL 2006 12892/A/2010 ARGES MĂLURENI SAT MĂLURENI SAT PĂULEASCA jud. ARGES 2. Tamaş Adrian,Tamaş Gheorghe,Tamaş Silvia,Tamaş Gheorghe-Elvis,Tamaş Ancuţa promovarea întrajutorării între oameni, indiferent de categoria socială, fără discriminare, dezvoltarea relaţiilor interumane Tamaş Adrian, Tamaş Gheorghe Elvis şi Tamaş Ancuţa
PĂULEASCA
ASOCIAŢIA MIRAD 3962/A/2012 GORJ COMUNA BAIA DE COMUNA BAIA DE FIER, SAT .BAIA DE FIER, NR.405 jud. Rădescu Maria,Rădescu Radu şi Şarpe Amalia-Elena Este nelucrativ şi constă în susţinerea , modernizarea , creşterea eficacităţii, calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului , în concordanţă cu standardele Uniunii Europene
FIER, SAT .BAIA DE GORJ
FIER, NR.405
ASOCIAŢIA MIRCEA ELIADE GALAŢI 1123/A/2013 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.MILCOV NR.13, INCNT A Crăciun Emilia,Pîrţac Marinela,Ambrinoc Stănică,Patriche Mircea,Tănase Anica-Maria sprijinirii obiectivelor educaţionale, de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor şcolii, susţinerea şi modernizarea efienticizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii, precum preşedinte – AMBRINOC STĂNICĂ, vicepreşedinte –PATRICHE MIRCEA, secretar-PÎRŢAC
LICEULUI T EORET IC MIRCEA ELIADE
şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii româneşti, în interesul copiilor din şcoală şi din învăţământul preuniversitar MARINELA, casier-CRĂCIUN EMILIA
etc
ASOCIAŢIA MIRCEA VOINEA 15840/A/2002 BUZAU BUZĂU BUZĂU jud. BUZAU ST R. UNIRII, BL. 8G, ET .1, AP.4

ASOCIAŢIA MIRCO HOUSE RESIDENCE 486/A/2013 ŞOS. OLT ENIŢ EI, NR. 32, BL. 5B, SC. 1, ET . 2, AP. 9, Agiu Adriana,Agiu Mircea Petre,Agiu Dumitru Dan asigurarea de servicii de ingrijire individuala si a asistentei medicale minime în centre şi pentru persoane in varsta sau cu dizabilitati, aflate in incapacitate de a se ingriji singure şi care nu
SECT OR 4
doresc sa duca o viata independentă, ingrijirea poate include de obicei pensiune, supraveghere şi asistenta in existenta zilnica
ASOCIAŢIA MIRELA KINDERGARTEN 16829/A/2011 radiata BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. HERMANN OBERT H NR.37 Râşnovean Mirela-Maria,Sîrbu Nicoleta şi Râşnovean Ritta susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii învăţământului preşcolar, precum şi organizarea de evenimente educaţionale, organizarea de activităţi recreative, excursii preşedinte – Râşnovean Mirela-Maria, vicepreşedinte – Sîrbu Nicoleta, secretar – Râşnovean
tematice în ţară şi în străinătate, în colaborare cu alte asociaţii şi fundaţii, instituţii publice sau persoane juridice şi fizice Ritta.
ASOCIAŢIA MISCAREA PENTRU 20581/A/2015 ILFOV COMUNA JILAVA COMUNA JILAVA jud. ILFOV ST R. ANA IPAT ESCU, NR. MIHAI ALINA-ELENA,MIHAI DOINA,COMSA MIHAI identificarea, mobilizarea si valorificarea resurselor necesare sustinerii sistemului si activitatilor educaţionale prin diminuarea diferentelor de abordare dintre zona educationala si zona 1. MIHAI ALINA-ELENA, presedinte 2. COMSA MIHAI, vicepresedinte 3. MIHAI DOINA,
39, CLADIREA C1
SCHIMBARE IN EDUCATIE profesionala secretar executiv
ASOCIAŢIA MISCHA BABIES 18450/A/2015 BOTOSANI BOT OŞANI BOT OŞANI jud. BOT OSANI BDUL GEORGE ENESCU, STOICIUC GHEORGHIŢĂ,MIC ANCA,DRĂGUŢU ANDREEA. Asociaţia se înfiinţează în scopul de a promova creşterea incluziunii sociale şi promovarea economiei sociale ca alternativă pentru ocuparea de durată în muncă a persoanelor din grupuri PREŞEDINTE MIC ANCA, gheorghiţă stoiciuc, drăguţu andreea.
NR.14, SC.A, ET .1, AP.4, JUD.BOT OŞANI
vulnerabile.
ASOCIAŢIA MISCHA KIDS 18451/A/2015 BOTOSANI BOT OŞANI BOT OŞANI jud. BOT OSANI BDUL GEORGE ENESCU, STOICIUC GHEORGHIŢĂ,MIC ANCA,DRĂGUŢU ANDREEA. Asociaţia se înfiinţează în scopul de a promova creşterea incluziunii sociale şi promovarea economiei sociale ca alternativă pentru ocuparea de durată în muncă a persoanelor din grupuri Admite cererea formulată de Asociaţia „MISCHA KIDS” Botoşani prin reprezentant Stoiciuc
NR.14, SC.A, ET .1, AP.4, JUD.BOT OŞANI
vulnerabile. Gheorghiţă În temeiul art. 33 din O.G. nr. 26/2000, dispune înscrierea în Registrul special al
asociaţiilor şi fundaţiilor al Judecătoriei Botoşani a modificărilor aduse actului constitutiv al
Asociaţiei „MISCHA KIDS” Botoşani prin hotărârea Adunării Generale din data de 25.06.2015
atestată sub nr. 6/23.09.2015 de Avocat Brânză Vasile, şi decizia nr. 1/25.06.2015 a Consiliului
Director atestată sub nr. 10/23.09.2015 de Avocat Brânză Vasile, hotărâri care fac parte
integrantă din prezenta hotărâre. În baza art.8 alin.3 din O.G. nr.26/2000 dispune comunicarea
unui exemplar de pe prezenta hotărâre Administraţiei Finanţelor Publice Botoşani pentru
evidenţă fiscală, precum şi Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la
ASOCIAŢIA MISIONARĂ ADVENTIŞTILOR DE 431/A/1992 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. MV. FRUNZE , NR. 79 VOINEA ANGHEL,VOINEA GABRIELA,VOINEA DANIELA,CACALICEANU ILIE,CACALICEANU ILINCA,CACALICEANU DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII SALE RELIGIOASE, TOLERANŢA FAŢĂ DE CELELALTE CULTE ŞI FAŢĂ DE CREDINŢA LOR, PRECUM ŞI NEAMESTECUL ÎN TREBURILE POLITICE VOINEA ANGHEL
ZIUA A ŞAPTEA " MIŞCAREA DE VIORICA,ROŞU CONSTANŢA,FULGA IOANA,PĂTROI MARIAN,PĂTROI CRISTINA,DINUŢ MARIN,DINUŢ
REFORMAŢIUNE DIN ROMANIA " FILIALA CONSTANŢA,DINUŢ EUGENIA,DINUŢ ADRIAN,MELCEA LUCIA,MELCEA PAULINA,TOMA RODICA,ILIE
CRAIOVA IULIUS,PANDURU MARIA,MĂRCIUCĂ AURICA
ASOCIAŢIA MISIONARĂ ADVENTIŞTILOR DE 606/A/1992 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. MV. FRUNZE , NR. 79 VOINEA ANGHEL,VOINEA GABRIELA,VOINEA DANIELA,CACALICEANU ILIE,CACALICEANU ILINCA,CACALICEANU DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII SALE RELIGIOASE, TOLERANŢA FAŢĂ DE CELELALTE CULTE ŞI FAŢĂ DE CREDINŢA LOR, PRECUM ŞI NEAMESTECUL ÎN TREBURILE POLITICE VOINEA ANGHEL
ZIUA A ŞAPTEA " MIŞCAREA DE VIORICA,ROŞU CONSTANŢA,FULGA IOANA,PĂTROI MARIAN,PĂTROI CRISTINA,DINUŢ MARIN,DINUŢ
REFORMAŢIUNE DIN ROMANIA " FILIALA CONSTANŢA,DINUŢ EUGENIA,DINUŢ ADRIAN,MELCEA LUCIA,MELCEA PAULINA,TOMA RODICA,ILIE
CRAIOVA IULIUS,PANDURU MARIA,MĂRCIUCĂ AURICA
ASOCIAŢIA MISIONARĂ BAPTISTĂ 1846/A/1995 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV Braşov, str. Aurel Vlaicu, nr.33, Bojor Petrică Ioan,Bojor Ligia Maria,Sanders John William încurajarea activităţii de colaborare între bisericile creştine, indiferent de cultul religios, promovarea interesului pentru activitatea creştină, încurajarea misiunilor creştine bazate pe Noul Consiliul Director: -Preşedinte: Chandler Jerry Lee; -Vicepreşedinte: Barbu Lăcrămioara;
jud. Braşov
"LANDMARK" Testament, desfăşurarea de activităţi de caritate şi de binefacere -Secretar: Frusina Raluca Vasilica. Cenzor: - Marton Felicia
Asociaţia Misionară Crestina Speranța 742/A/1992 SIBIU com. Şelimbăr jud com. Şelimbăr jud Sibiu jud. SIBIU Selimbăr strada membrii care înfiinţează asociaţia sunt : ;BÂRLEA CORNEL, 2. WEIDER EHRHART HELMUT ARMIN, 3. BÂRLEA Scopul propus al Asociaţiei il constituie :;- evanghelizări;- pregătirea şi educarea copiilor şi tinerilor după principiul Bibliei, pentru ajutor social şi umanitar în biserici, orfelinate, azile de bătrâni, Bârlea Cornel – preşedinte 2. WEIDER EHRHART HELMUT ARMIN - vicepreşedinte 3.
Sibiu T rifoiului nr,. 32 judeţul Sibiu
ȘSelimbăr CLAUDIU-DUMITRU 4. BÂRLEA MARIA spitale;- asigurarea cazării copiilor orfani, copiilor străzii, întreținerea şi funcționarea căminului care adăposteşte persoanele mai sus menționate;- crearea de fonduri materiale Și băneşti, prin Bârlea Claudiu Dumitru – vicepreşedinte H) Cenzorul asociaţiei este doamna Rus
donații de la persoane;fizice şi juridice din țară şi străinatate;- executarea de ajutor social şi de binefacere, la locuința celor în nevoi,;la biserici, orfelinate, azile de bătrâni, spitale;- construirea de Petronela, expert contabil autorizat.
orfelinate, case pentru copii orfani şi azile.;- îngrijirea bătrânilor şi bolnavilor în instituții specializate Și la domiciliu.
ASOCIAŢIA MISIONARĂ CREŞTINĂ "ALL 4 16758/A/2016 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.DECEBAL NR.112 AP.1 PĂCURAR ELENA,PĂCURAR RĂZVAN IOAN,FARCAŞ RAMONA ALEXANDRA,BRÎNZAŞ LAVINIA,LENART RAUL propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu prin intermediul unor activităţi cu caracter creştin, social şi umanitar, desfăşurate atât pe plan local, cât şi pe plan naţional şi internaţional PREŞEDINTE - PĂCURAR ELENA, VICEPREŞEDINŢI - PĂCURAR RĂZVAN IOAN,
JESUS" DAVID,DANCIU ADRIANA FARCAŞ RAMONA ALEXANDRA, BRÎNZAŞ LAVINIA, LENART RAUL DAVID,
SECRETAR - DANCIU ADRIANA
ASOCIAŢIA MISIONARĂ EUTIH 18865/A/2014 MURES IERNUT IERNUT jud. MURES ST R.AVRAM IANCU, NR.36 GÂRBU PETRU,CHICIUDEAN ELIAN LEONO,CHICIUDEAN TITUS IOAN TOBIAS,CHICIUDEAN SEBASTIAN VINICIUS Scopul ASOCIAŢIEI MISIONARĂ EUTIH consta in dentificarea şi ajutorarea copiilor cu probleme de sănătate şi a celor cu malformaţii, copiilor străzii, a celor din centrele de plasament, Preşedinte - CHICIUDEAN ELIAN LEONO, Vicepreşedinte - GÂRBU PETRU, Secretar -
ELDAD identificarea şi sprijinirea copiilor maltrataţi de părinţi sau a celor abuzaţi fizic şi / şau psihic, recuperarea copiilor neadaptaţi şi a celor cu dizabilităţi, a bătrânilor neajutoraţi, integrarea acestora CHICIUDEAN TITUS IOAN TOBIAS
în standardele unei societăţi civilizate, precum şi ajutorarea familiilor a bătrânilor şi a altor persoane care necesită ajutor, promovarea, sprijinirea, realizarea si coordonarea de activităţi care sa
contribuie la dezvoltarea calităţilor si r individului din societate din punct de vedere economic, social, spiritual, cultural si ecologic
ASOCIAŢIA MISIONARĂ ŞI DE CARITATE 575/A/1997 HUNEDOARA HUNEDOARA HUNEDOARA jud. HUNEDOARA ST R. T RANDAFIRILOR. Promovarea credinţei creştine şi ce revervă în exclusivitate vestirii Evangheliei în toată lumea.
BL.12. AP. 24
"EVANGHELIA FĂRĂ FRONTIERE"
ASOCIAŢIA MISIONARELE CARITĂŢII - 7101/A/1998 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MIRCEŞT I NR. 5-7, SECT OR 1 LOWER CIRCULAR ROAD - acordarea de ajutor gratuit celor mai săraci dintre săraci, indiferent de credinţă, rasă, naţionalitate şi cultură. Consiliul de conducere: director - administrator: Sora MARIE MADELEINE M.C. (MARTA
FILIALA ROMÂNIA RENATA KURCZ), membri: Sora STANZEL M.C. (STANZEL KOLENCHERY), Sora
VERONICA MARIA M.C. (KATARINA HOVANCOVA).
ASOCIAŢIA MISIONARII CARITĂŢII (FRAŢII) 4009/A/2005 pozitie inchisa Bucureşti Bucureşti Aleea Sargetia nr.42-44, sector 2 -se retrag Matthew Patrick Dwyer, Denis Robert Eugene Pohu, Sajah Joseph; -dobândesc statut de membru activ: FAVA Gennaro, desfasurarea de actiuni cu caracter cariabil, de acte de binefacerfe in favoarea saracilor se înlocuieşte secretarul asociaţiei CHAMAKALAYIL ANDREWUS JIMMY cu LAKRA
KERKETA Francis, CHAMAKALAYIL andrews jimmy ANASTACIUS
ASOCIAŢIA MISIONARII LUI PADRE PIO 20437/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CALEA T URZII NR. 70, AP. 4 PÎRVU FLORIN-LUCIAN,OLARU CRISTIAN-FLORIAN,COSTE ALINA-NICOLETA,TRIF OANA-NICOLETA,LATA realizarea de acţiuni caritabile, de binefacere şi întrajutorare a săracilor, copiilor, bătrânilor şi a familiilor cu probleme sociale dorind să poată vedea Chipul Domnului în cei marginalizaţi şi preşedinte – PÎRVU FLORIN-LUCIAN, vicepreşedinte – COSTE ALINA-NICOLETA şi
CRISTINA,GORDAN MIHAELA suferinţi, promovând, totodată, o viaţă creştină autentică secretar/trezorier – OLARU CRISTIAN-FLORIAN
ASOCIAŢIA MISIUNE PENTRU COPII 17424/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.JOHANN SEBAST IAN BACH,PETRARU EUGEN NICOLAE,GILCA ANA MARIA,BUZGAU RAZVAN LAURENTIU. identificării şi ajutorării copiilor străzii a celor din centrele de plasament, a copiilor maltrataţi de părinţi sau a celor abuzaţi fizic şi psihic, iintegrarea acestora ăn standardele unei societati preşedinte - PETRARU EUGEN NICOLAE, vicepreşedinte - GILCA ANA MARIA, secretar -
NR.28
civilizate. BUZGAU RAZVAN LAURENTIU.
ASOCIAŢIA MISIUNEA CREŞTINĂ "CRISTOS 3621/A/1992
PENTRU ROMÂNIA"
ASOCIAŢIA MISIUNEA CREŞTINĂ SFÂNTUL 16667/A/2014 TIMIS SAT GIARMAT A-VII SAT GIARMAT A-VII jud. T IMIS ST R.CERNA, NR.15 Cristoi Ciprian,Cristoi Avia Marilena,Cristoi Ovidiu Promovarea credinţei creştine şi a spiritualităţii ortodoxe, în duhul filocalic al Sfântului Mucenic Ciprian, cu prioritate persoanelor ce caută un echilibru între viaţa spirituală şi cea socială. Preşedinte-Cristoi Ciprian, Vicepreşedinte- Cristoi Avia Marilena, Secretar Trezorier-Cristoi
CIPRIAN Avia Marilena şi Cenzor-Cristoi Ovidiu
ASOCIAŢIA MISIUNEA CREŞTINĂ 2660/A/2005 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. NICOPOLE, NR.32, HUSAR DANUŢ NICOLAE,HUSAR EMILIA,CARNU ELISABETA acordarea unui sprijin material, spiritual, confesional şi în orice alt domeniu pentru deţinuţii din închisori şi a celor puşi în libertate precum şi altor categorii în vederea recuperării şi reintegrării Se aprobă retragerea din asociaţie a numitei Carnu Elisabeta concomitent cu intrarea în
TRIUMFUL SPERANŢEI PENTRU lor în societate în conformitate cu legile în vigoare. asociaţie şi dobândirea calităţii de membru a numitului Fodoreanu Ioan Florin. Numita Carnu
INTEGRARE ÎN SOCIETATE A DEŢINUŢILOR Elisabeta se revocă din funcţia de membru al Consiliului Director, funcţie ce va fi deţinută în
continuare de către Fodoreanu Ioan Florin. Mandatul membrilor Consiliului Director se
prelungeşte pentru o perioadă nedeterminată de timp, putând fi revocat doar de către Adunarea
Generală a Asociaţilor, singura în măsură să cenzureze activitatea desfăşurată de aceştia.
Consiliul Director al Asociaţiei va fi alcătuit din următorii membri, aleşi pentru o perioadă
nedeterminată de timp, respectiv: Husar Dănuţ Nicolae – preşedinte, Husar Emilia –
vicepreşedinte, Fodoreanu Ioan Florin – membru.
ASOCIAŢIA MISIUNEA NIHIL SINE DEO TM 19892/A/2015 TIMIS BECICHERECU MIC BECICHERECU MIC jud. T IMIS ST R. IASOMIEI, NR. 3 CIURCANU VIOREL,CRISTE ADRIAN,CRISTE DANIEL Sprijinirea persoanelor aflate în nevoi (femei, bătrâni, copii, familii cu mai mulţi copii, tineri căsătoriţi) şi contribuirea la împlinirea nevoilor spirituale şi cultural-educative ale unor persoane, etc. preşedinte – CIURCANU VIOREL, vicepreşedinte – CRISTE ADRIAN, secretar – CRISTE
DANIEL
ASOCIAŢIA MISIUNEA PULS 15833/A/2015 CLUJ FLOREŞT I FLOREŞT I jud. CLUJ ST R.VALEA GÎRBOULUI NR.3 SC.2 PETRICĂ AGHIORGHIESEI,DAVID VEZA,CODRUŢA AGHIORGHIESEI susţinerea şi promovarea evangheliei şi a valorilor creştine PREŞEDINTE – PETRICĂ AGHIORGHIESEI, SECRETAR – DAVID VEZA, CASIER –
AP.18
CODRUŢA AGHIORGHIESEI
ASOCIAŢIA MISIUNEA VESTEA BUNĂ 8040/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. COLENT INA, NR. 40, BL. 71, SC. 2,
ET . 2, AP. 49, SECT OR 2
ASOCIAŢIA MISSIO DEI 17258/A/2014 CONSTANTA MURFAT LAR MURFAT LAR jud. CONST ANT A ST R. LALELELOR NR.6 FRATUŢESCU MIRCEA-IONEL,FRATUŢESCU MIHAELA,IORDACHI MARICEL PROMOVĂRII PRINCIPIILOR, ÎNVĂŢĂTURILOR ŞI VALORILOR CREŞTINE FRATUŢESCU MIRCEA-IONEL, FRATUŢESCU MIHAELA, IORDACHI MARICEL
ASOCIAŢIA MIŞCARE DE INTEGRARE 2663/A/2006 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, Şoseaua Sălaj, nr.2, bloc 126 A, Ambaruş Gabriela,Ambaruş Mihaela,Balaşa Gabriela,Bivolaru Gregorian,Bozaru Dan,Bozaru Florica,Braescu Diana,Catrina ridicarea niveluilui spiritual al oamenilor printr-o instrucţie adecvată, popularizarea cunoştinţelor de acest tip. MISA încurajează experimentele, cercetările şi demonstraţiile din domeniile preşedinte- Ambăruş Ana Gabriela, vicepreşedinţi Bozaru Dan, Catrina Nicoale, Trandafir
scara B, sector 5
SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT Nicoale,Costache Cristina,Dimian Dan,Dobrescu Florin,Dumitru Cristian,Cîrlea Călin,groza Petre,Hrabagiu Rodica,Ilie parapsihologiei, psihotronivcii şi ştiinţelor de frontieră, prin modul de abordare şi experimentele de tip ştiinţific pe care le desfăşoară demonstrând existenţa misteriosului, invizibilului, Claudiu Petre, secretar Costache Cristina, membrii- Avădanii Mirela, Penescu Bogdan,
Gaby,Iliescu Valeria,Koszti Iolanda,Mihai Marcela,Mirtz Eugen,Mureşan Mihaela,Palda Brînduşa,Pzsar Veronica,Roşu subtilului, creînd astfel primii germeni ai aspiraţiei de spiritualizare. MISA este deschisă cătretoate formele de spiritualitate autentică şi către colaborarea cu toate organismele similare din Bzavan Ileana Ruxandra , Ionescu Elisabeta, Loghin Raluca Dana, Dumitru Liliana, Albu
Camelia,Trcau Narcis,Trandafir Claudiu,Trandafir Simona ţară şi de peste hotare. Nicoale
ASOCIAŢIA MIŞCAREA "UNDERGROUND" 622/A/1991 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. NICOLAE T IT ULESCU, NR. 2 ANGHEL ROCCA,PĂLĂRIE SILVIU,CĂLDĂRARU GEORGE,POPA ROBERT,PREOTEASA ADRIAN,CIMPOIERU O MAI BUNĂ CUNOAŞTERE A GENURILOR MUZICALE ŞI ARTISTICE DE AVANGARDĂ APĂRUTE ÎN ULTIMELE DECENII AVÎND CA SCOP PRINCIPAL ÎNCURAJAREA PĂLĂRIE SILVIU, ANGHEL ROCCA, DINU MIHAI
GABRIEL,LIXANDRU ADRIAN,MITROI OCTAVIAN,GIURCĂ COSTEL,FENERECE ADRIAN,PALICI NICUŞOR,ANGHEL FORMAŢIILOR MUZICALE, A ARTIŞTILOR PLASTICI ŞI A IUBITORILOR DE LITERATURĂ ŞI ARTĂ DRAMATICĂ, ÎN DIRECŢIA MATURIZĂRII ŞI EXPRIMĂRII LOR ARTISTICE
MARCEL
ASOCIAŢIA MIŞCAREA ANGAJAMENT CIVIC 5434/A/2007 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES T G.MUREŞ, ST RADA PET RU CSISZER ANNAMARIA,HORVATH KOVACS ADAM,KACSO ERIKA,KORTESI SANDOR,SZIGETI ATTILA,ZOLYOMI ILDIKO Promovarea angajamentului civic şi contribuţia la dezvoltarea unor cetăţeni informaţi, activi şi nu în ultimul rând de a promova solidaritatea, toleranţa, diversitatea şi participarea în procesul CONSILIUL DIRECTOR: - SZIGETI ATTILA - preşedinte - KORTESI SANDOR GABOR -
DOBRA, NR. 29, AP. 19
ZITA. democratic din societate prin proiecte de conştientizare publică, de advocasy, de educaţie civică, precum şi proiecte de dezvoltare comunitară, proiecte de monitorizare, studii, discuţii şi dezbateri. vicepreşedinte - KACSO ERIKA - secretar DIRECTOR EXECUTIV: SZIGETI ENIKO
Mişcarea Angajament civic încurajează participarea sporită în procesul democratic a tuturor membrilor comunităţii, cu o concentrare accentuată asupra generaţiei tinere. CENZOR: -
ASOCIAŢIA MIŞCAREA ANTI - MOBBING 21791/A/2015 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. SOVEJA NR.100, ANTON ADRIANA,FETICU RALUCA,CORCODEL DRAGOŞ DE A CONCEPE, ORGANIZA, PROMOVA ŞI DESFĂŞURA ACŢIUNI, ACTIVITĂŢI ŞI PROIECTE PRIVIND REPREZENTAREA, RECUNOAŞTEREA, RESPECTAREA ŞI CREŞTEREA ANTON ADRIANA, FETICU RALUCA, CORCODEL DRAGOŞ
BL.54, SC.C, AP.32
GRADULUI DE CONŞTIENTIZARE A EGALITĂŢII DE ŞANSE ŞI A NEDISCRIMINĂRII, ÎN PRINCIPAL PRIN LUPTA ÎMPOTRIVA FENOMENULUI DE MOBBING ŞI A ORICĂREI
FORME DE HĂRŢUIRE MORALĂ CARE AFECTEAZĂ SAU POT AFECTA OAMENII LA LOCUL DE MUNCĂ.
ASOCIAŢIA MIŞCAREA ARTIŞTILOR URBANI 17402/A/2014 CONSTANTA EFORIE NORD EFORIE NORD jud. CONST ANT A ST R. RAICU ANDRA,EREMIA MIHAI,BOSNA ROMEO DEZVOLTAREA DE PROGRAME ŞI PROIECTE DE ANTEPRENORIAT SOCIAL ŞI PROMOVAREA TINERILOR ARTIŞTI SPRE O CARIERĂ DE SUCCES PRIN IMPRESARIAT BOSNA ROMEO, EREMIA MIHAI,RAICU ANDRA
MEST EACĂNULUI NR.19
ARTISTIC, PENTRU A CONTRIBUI LA ÎMBUNĂTĂŢIREA VIEŢII COMUNITĂŢII ŞI PROMOVAREA ACTIVITĂŢILOR ARTISTICE MODERNE SAU TRADIŢIONALE.
ASOCIAŢIA MIŞCAREA DACIA 16990/A/2014 BACAU LOCALIT AT EA LOCALIT AT EA BACĂU, BD.UNIRII, NR.32, SC.B, AP.18, BÎLIŞ ION-IUSTIN,BAMBOI MARIAN-CLAUDIU ŞI BÎLIŞ ELENA au hotărât organizarea asociaţiei în scopul proiectării unei noi paradigme socio-economice. Acest scop urmează a se realiza prin studii şi cercetări în domeniul social, strategic, politic şi PRESEDINTE - BÂLIS ION IUSTIN - VICEPRESEDINTE - BAMBOI MARIAN CLAUDIU -
BACĂU, BD.UNIRII, JUD. BACĂU jud. BACAU
NR.32, SC.B, AP.18, economic ce se vor concretiza într-un material scris, final, numit Proiectul unei noi paradigme socio-economice. Proiectul noii paradigme socio-economice nu va aduce atingere pluralismului SECRETAR GENERAL - B ÂLIS ELENA
JUD. BACĂU politic, principiilor statului de drept, suveranităţii, integrităţii şi independenţei României.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA MIŞCAREA DE INTEGRARE 4810/A/2006 Bucureşti, sector 5 Bucureşti, sector 5 Bucureşti, Şos. Sălaj nr.2, bl.126A,
Ambaruş Ana-Gabriela, Ambaruş Maria-Mihaela, Balaşa Gabriela, Bozaru Dan, Bivolaru Gregorian, Braescu Diana, Catrina scopul asociaţiei este: ;- ridicarea nivelului cultural şi spiritual al oamenilor printr-o pregătire profund benefică adecvată;- popularizarea cunoştinţelor din domeniile yoga, parapsihologic, Consiliul Director: Ambăruş Ana-Gabriela - preşedinte, Bozaru Dan - vicepreşedinte, Catrina
sc.B, parter, sector 5
SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT (MISA) Nicolae, Costache Cristiana, Dimian Dan, Dumitru Dumitriu-Cristian, Gîrlea Călin, Groza Petre, Koszti Iolanda, Mihai Marcelo, psihotronică, astrologie, ayurveda, filozofie şi cultură orientală, shivaism, eneagramă, alchimie, ştiinţe de frontieră, religie şi spiritualitate;- încurajarea experimentelor, cercetărilor şi Nicolae - vicepreşedinte, Trandafir Caludiu Petre - vicepreşedinte, Costache Cristiana -
Popa Florica, Mureşanu Michaela Ioana, Roşu Camelia, Trandafir Claudiu-Petre, Trandafir Simona, harabagiu Rodica, Ilie Gaby demonstraţiilor din domeniile disciplinei yoga, parapsihologici, psihotronicii şi al ştiinţelor de frontieră, prin modul de abordare şi prin experimentele de tip ştiinţific pe care le desfăşoară secretar, Avădanii Mirela - membru, Penescu Bogdan - membru, Bazavan Ileana Ruxandra -
Rodica, Bazavan Ileana-Ruxandra, Penescu Bogdan, Avădanii Mirela, Ionescu Elisabeta, Loghin Raluca-Dana, Dumitru Liliana, Albudemonstrând existenţa misteriosului, invizibilului, subtilului, creând astfel primi germeni ai aspiraţiei de spiritualizare benefică;- ajutorarea morală şi materială a celor care se confruntă cu membru, Ionescu Elisabeta - membru, Loghin Raluca Dana - membru, Dumitru Liliana -
Nicolae probleme sociale, indiferent de naţionalitate sau religie;- promovarea principiilor sănătoase de viaţă, etice, morale şi culturale şi protecţia mediului înconjurător şi a vieţii în toate formele ei membru, Albu Nicolae - membru, Cenzor: Bălaşa Gabriela
benefice de manifestare;- susţinerea prin mijloace proprii a societăţii civile, în vederea protecţiei şi apărării drepturilor omului, precum şi a valorilor culturale şi spirituale româneşti.
ASOCIAŢIA MIŞCAREA EUROPEANĂ - 4722/A/2002 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.CHIT AREI, NR.19, PART ER, SECT OR ZEANA CORNELIU,IONITA ALINA CRISTINA,SANDA ANGHELESCU,LUDU MARILIA MARIA LILIANA,LUDU MATEI,IONITĂ Să realizeze în România un curent de opinie în favoarea ideilor de pace şi întelegere între popoarele Europei prin cercetarea şi descoperirea căilor de apropiere, cunoastere , respectare, CONSILIUL DIRECTOR: PRESEDINTE - CONSTANTINESCU MIRCEA
3
SECŢIUNEA ROMÂNA FLORIN,IONITA LACRĂMIOARA,BADEA ALEXANDRU,POPESCU CORINA,GRECEANU RADU MIHAIL,ILIESIU DANA întrajutorare şi colaborare multiplă între toate popoarele, neamurile şi cetăţenii acestora VICEPRESEDINŢI - DINU VALERIU, GALES OVIDIU SECRETAR GENERAL - VATAU
MIHAELA,ILIESIU SORIN,BRAILEANU LUMINITA,VASILIU EUGEN,IJDELEA ROXANA,PLESU CATRINEL,VASILESCU GELU TREZORIER -PARVAN IOAN CONSILIERI - NOURESCU FLORIN, PROICEA
RUXANDRA,DRĂGAN VIVI VASILE,TĂNĂSESCU ANDREI,ULARU NICOLAE,MURGU HORIA,NET MARIANA,TOSCA VENORIA, ROMANOSCHI CONSTANTIN, VASILE DANUT CENZOR - STEFAN UZUNOV
MARIO ALEXANDRU,POPESCU POGRION NICOLETA,COBANU FLORENTINA,CUCU SILVIA,POPESCU POGRION
MARIANA,ALEXANDRU HURSAR,DRAGOMIR ALIA,MIHAILESCU TRAIAN,MATEESCU IRINA,DUMITREASA
ION,GHITULESCU NICOLAE,CATONE MIRCEA,MARTIN MIRCEA,VOLCINSCHI RAUL,MOGOSANU CONSTANTIN
ASOCIAŢIA MIŞCAREA FOCUL DACIC 15868/A/2015 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.ST EJARUL, NR.4 TOROICAN IOAN,TANASĂ MARIA-LĂCRĂMIOARA,IOANA DUMITRU,CORBEANU VASILE-VALI. Renaşterea naţiunii. preşedinte - TOROICAN IOAN, vicepreşedinţi - IOANA DUMITRU, CORBEANU VASILE -
VALI
ASOCIAŢIA MIŞCAREA GOSPODARILOR 3293/A/2002 MURES T G:MUREŞ T G:MUREŞ jud. MURES P-Ţ A T RANDAFIRILOR NR.5 oferirea de asistenţă tehnică agrară, socială, materială şi politică Szasz Gheorghe, Vizi Janos, Albert Zoltan, Andras Arpad, Gal Eva, Agoston Carol, Szasz
MAGHIARI DIN ROMÂNIA Ludovic
ASOCIAŢIA MIŞCAREA MISIONARĂ 16201/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS T imişoara, Calea Martirilor, nr. 87, NEGRU IOAN-OVIDIU,JOZSA ISTVÁN,BELU TIMOTEI-DANIEL,VEIZAGA ANTEZANA SERGIO. De a răspândi Evanghelia lui Hristos şi Sfânta Scriptură, de a organiza adunări pentru studierea şi citirea Bibliei, de a acorda ajutor familiilor nevoiaşe, de a gestiona, organiza şi promova oua componenţă a consiliului director este: preşedinte – JOZSA ISTVÁN, vicepreşedinte –
jud. T imiş, România
MONDIALĂ centrele de ajutorare şi asistenţă a minorilor, bătrânilor şi familiilor nevoiaşe, etc. NEGRU IOAN-OVIDIU, secretar, trezorier – VEIZAGA ANTEZANA SERGIO.
ASOCIAŢIA MIŞCAREA OAMENILOR 1991/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ŞOS. ŞT EFAN CEL MARE NR.17, · Se ia act de renuntarea la calitatea de membru fondator si presedinte a d-nului RONCEA FELIX - VICTOR; · Se ia act de Se modifica scopul, obiectivele si mijloacele de actiune ale asociatiei, iar Cap. 2, Art.6 se modifică şi va avea următorul cuprins:;„ Recuperarea persoanelor cu dizabilitati, combaterea Consiliul Director este organul executiv al Asociaţiei şi este condus de un Preşedinte, care este
BL.17, SC.D, ET .4, AP.102 SECT OR 2
VISĂTORI renuntarea la calitatea de membru fondator a d-nei GEORGESCU MARIANA; · Se ia act de renuntarea la calitatea de membru discriminarii economico- sociale si alte activitati conexe pentru persoane vulnerabile.;Prevenirea si combaterea violentei domestice.;Promovarea si sustinerea egalitatii sanselor pentru femei si Asociat. Primul Consiliu Director se compune din: a) Preşedinte: Roncea Victor Felix, b)
fondator a d-nului RAPCEA MIHAI; · Se ia act de cooptarea in calitatea de membru asociat a d-nului STOICA MIHAI – ROBERT; · barbati.;Imbunatatirea calitatii vietii persoanei asistate, recastigarea capacitatii de reintegrare sociala prin educatie si formare profesionala, recastigarea capacitatii de munca, prevenirea Membru: Rapcea Mihai, c) Membru: · Georgescu Mariana,
Se ia act de cooptarea in calitatea de membru asociat a d-nului NOVEANU DAN; · Se ia act de cooptarea in calitatea de membru singuritatii, izolarii, depresiei, suicidului si promovarea valorilor de asistenta sociala completa adresata persoanelor de orice varsta.;Organizarea de programe culturale si educationale pentru
asociat si presedinte a d-nei STOICA ANCA – MARIA ; persoanele de orice varsta, organizarea de tabere si excursii pentru membrii asociatiei, promovarea turismului si activitatilor de turism, protectia mediului si activitati sportive recreative.;Membrii
Asociatiei Miscarea Oamenilor Visatori doresc sa se asocieze in scopul de a intari democratia in Romania, prin stimularea participarii civice si cultural- artistice. ”
ASOCIAŢIA MIŞCAREA PENTRU ACŢIUNE 885/A/2012 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I Sector 2, Str. Popa Lazar, 1.A validat dobândirea calităţii de membru în cadrul Asociaţiei pentru următoarele persoane: Stanciu Nicolae şi Vlăşceanu a. Scopul Asociaţiei „Mişcarea pentru Acţiune şi Iniţiativă Europeană” este de a acționa ca un catalizator pentru integrarea economicÒ și culturalÒ a RomÔniei ¯ n Europa, prin dezvoltarea Presedinte Safta Andreea ------------------------------------------------ 1. A hotărât numirea
nr.10, ap. M17;
ŞI INIŢIATIVĂ EUROPEANĂ Andrada-Bianca; 2. A luat act de retragerea din cadrul Asociaţiei a următorilor membri: Grigoroiu Grigore, Căprarescu Vasile-SorinarmonioasÒ a gÔndirii europene ¯ n societatea romÔneascÒ, crearea contextului de manifestare a principiilor și valorilor europene și promovarea participÒrii active ¯ n construirea societÒții unui nou Consiliu Director după cum urmează: Consiliul Director al Asociaţiei Mişcarea pentru
şi Safta Andreea, pe baza cererilor de demisie înregistrate în data de 01.04.2014. ------------------------------------------- 1. A validat civice. Acţiune şi Iniţiativă Europeană este compus din: - Dna. VLĂŞCEANU Andrada-Bianca,
cooptarea în asociaţie pentru următorii membrii: Bianca-Maria Bălşan, Mihaela Manoliu, Daniela Valentina Constantin, Matei Preşedintele Asociaţiei şi Preşedintele Consiliului Director - Dl. STANCIU Nicolae,
Alexandra, 2. A luat act de retragerea din cadrul Asociaţiei a următorilor membri: Vlăşceanu Andrada-Bianca, Stanciu Nicolae şi Vice-preşedintele Consiliului Director - Dl. GROPOŞILA Florin, Secretar-General al
Gropoşila Florin-Cristian, pe baza cererilor de demisie înregistrate în data de 10.10.2014. Consiliului Director ----------------------------------------------------------- 1. A hotărât numirea
unui nou Consiliu Director după cum urmează: Consiliul Director al Asociaţiei Mişcarea pentru
Acţiune şi Iniţiativă Europeană este compus din: - Dna. Bianca-Maria Bălşan,
PreşedinteleAsociaţiei şi Preşedintele Consiliului Director - Dna. Mihaela Manoliu,
ASOCIAŢIA MIŞCAREA PENTRU APĂRAREA 88/A/2015 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.ULPIA T RAIANA, NR.116 CIONOIU GHEORGHE,VĂDUVA GABRIEL COSMIN,TEODORESCU NICULAE,VINTILESCU MIRCEA,COJOCAR MARINEL.promovarea valorilor familiei, promovarea unor acţiuni noi bazate pe un parteneriat durabil între om şi mediul înconjurator, promovarea respectului faţă de patrie şi a unor noi concepte care să PREŞEDINTE - CIONOIU GHEORGHE, vicepreşedinte - TEODORESCU NICULAE,
FAMILIEI ŞI MEDIULUI dezvolte respectul faţă de proprietate. secretar - COJOCAR MARINEL.
ASOCIAŢIA MIŞCAREA PENTRU 21469/A/2016 ILFOV PANT ELIMON PANT ELIMON jud. ILFOV ST R.OLT ULUI, NR.1, CAM.1 FULGER CONSTANTIN,IORGOVEANU DIMCIU DAMIAN,PIHA ELENI,FULGER CONSTANTIN ROBERT acordarea de asistenta socio-medicala si suport psiho- emotional presedinte-FULGER CONSTANTIN, vicepresedinte- IORGOVEANU DIMCIU
PANTELIMON DAMIAN,membrii-FULGER CONSTANTIN ROBERT
ASOCIAŢIA MIŞCAREA PENTRU 3684/A/2012 ILFOV JILAVA JILAVA jud. ILFOV COMUNA JILAVA, ST R, CENT URII PETEOACĂ AUREL,PETEOACĂ ELENA ALEXANDRA,LUPESCI IOANA,MARIN ŞTEFANIA,STOICA MARIA,BRICEAG Înfiinţarea unor centre de plasament pentru animale defavorizate Preşedinte: Peteoacă Aurel, Vicepreşedinte: Coteanu Carmen, Lupescu Ioana, Secretar:
16A
PATRUPEDE ASKLEPIOS GEORGIANA CLARA,OPREANU RUXANDRA,ANGHELESCU DIANA,COTEANU CARMEN,BENEA CHRISTINE,BUSE Briceag Clara,
EPURE GEORGIANA,TILMACIU ANDREI,PETRESCU VASILICĂ,MAYÎLU LEOPOLDINA,NEGOESCU PAULA
ASOCIAŢIA MIŞCAREA POPULARĂ 1655/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.GEORGE CLEMENCEAN, NR.9A, BADEA MIHAIL DRAGOŞ,COMENIŢĂ PETRE,MARINESCU ANDREI,PASCU BOGDAN,PĂDURARU SANDA,PETRESCU Promovarea şi protejarea valorilor popular-europene PRESEDINTE - PIŢIGOI BOGDAN, VICEPRESEDINTE - MARINESCU ANDREI,
SECT OR 1
FLORIN,PIŢIGOI BOGDAN,POPESCU IONICA,SERES IOAN,TARAPOANCĂ ALEXANDRA,UZUNĂ CRISTINA
ASOCIAŢIA MIŞCAREA RAŢIUNII 21391/A/2015 OT OPENI, ST R. OT OPENI, ST R. GRIVIŢ A, NR. 12, COD POST AL 075100, 1. MIHAI EUGEN-DRAGOŞ,2. MIHAI ANDREEA,3. MIHAI CRISTIAN-DAN,4. DOBRE PETRIŞOR-VALENTIN,POPESCU ASOCIAŢIA are ca scop propus:;a) promovarea conştientizării importanţei învăţăturii utile în societate;;b) promovarea conştientizării importantei educaţiei primare;;c) promovarea necesităţii MIHAI EUGEN-DRAGOŞ, 2. MIHAI ANDREEA, 3. MIHAI CRISTIAN-DAN, 4. DOBRE
GRIVIŢ A, NR. 12, COD JUDEŢ ILFOV
POST AL 075100, PAUL-MARIUS abordării ştiinţifice a mediului şi activităţilor;;d) promovarea muncii competente ca singurul mijloc de împlinire a necesităţilor individuale şi prin consecinţă a necesităţilor sociale;;e) promovarea PETRIŞOR-VALENTIN, POPESCU PAUL-MARIUS
JUDEŢ ILFOV unui set de reguli deontologice care să servească conceptelor anterioare;;f) promovarea unor norme de comportament favorabile societăţii;;g) combaterea activismului individual sau colectiv
nefundamentat ştiinţific;denunţarea abaterilor de la acest principiu;
ASOCIAŢIA MIŞCAREA ROMÂNĂ PENTRU 1197/A/1999 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CALEA BUCUREŞT I, BL.B3, IACOBESCU FĂNEL,MANGRA MIHAIL,PĂTĂŞANU VALENTIN,OVIDU DUMITRU CANTEMIR,MITRANA IULIAN PROMOVAREA CULTURII CALITĂŢII ÎN RAPORT CU AGENŢII ECONOMICI, CONSUMATORII ŞI AUTORITĂŢILE PUBLICE DIN ROMÂNIA DUMITRU OVIDIU CANTEMIR
SC.3, AP.9
CALITATE VIOREL,CERNĂIANU EMIL,CRIŞU TRAIAN,IONŢĂ LIVIU,CLONDA TRAIAN,STĂNOIFLORIN,NICOARĂ
VICTOR,ŞTEFĂNESCU GHEORGHE,MOŢĂŢEANU MIRCEA,BURCHEŞIN MONA DANIELA,COMAN MIHAI,BIRTU
NICOLAE,DURLĂ ALINA,POENARU MARIA,ŢECU DUMITRU,MUSTAFA VICTOR,ALEXANDRU ION,ALBU ION
ASOCIAŢIA MIŞCAREA ROMÂNĂ PENTRU 1228/A/1999 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. MIHAIL SĂLĂJAN NR.14 EXCLUŞI:PĂTRAŞCU VALENTIN,DUMITRU OVIDIU CANTEMIR,CERNĂIANU EMIL,CRIŞU TRAIAN,IONIŢĂ LIVIU PROMOVAREA CULTURII CALITĂŢII ÎN RAPORT CU AGENŢII ECONOMICI, CONSUMATORII ŞI AUTORITĂŢILE PUBLICE DIN ROMÂNIA DUMITRU OVIDIU CANTEMIR
CALITATE MIHAI,CLONA TRAIAN PETRU,STĂNOI FLORINAN,MOŢĂŢĂIANU MIRCEA CRISTIAN,TECU DUMITRU,ALEXANDRU
ION,ALBU ION,POPA DANIELA,ŞTEFANESCU GHEORGHE, PRIMIŢI:RAMBOIU DUMITRU,POENARU
LILIANA,IANCULESCU DELIA CORINA,MITRANA GABRIELA,IANCULESCU DANIELA ,IACOBESCU ALINA
GEORGIANA,MANTA LIVIU ASOCIATIA LABORATOARELORDIN ROMÂNIA ROLAB,SC AS INTERNAŢIONAL,SC ELECSIS
SRL SC ECTRA ELECTRONICS SRL
ASOCIAŢIA MIŞCAREA SPORTIVĂ A 10149/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PANDURILOR NR.7, ŞERBAN RADU-TIBERIU,ZADIC ALEXANDRU,BADACHE ANDREEA-CORINA reprezentarea intereselor studenţilor Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” şi a tinerilor sportivi din Transilvania în vederea stimulării şi dezvoltării educaţiei PREŞEDINTE – ŞERBAN RADU-TIBERIU, VICEPREŞEDINTE – ZADIC ALEXANDRU,
FACULT AT EA DE EDUCAŢ IE FIZICĂ ŞI SPORT , SALA
STUDENŢILOR TRANSILVĂNENI DE SPORT GHEORGHE ROMAN, SALA 14 şi performanţei sportive SECRETAR – BADACHE ANDREEA-CORINA
ASOCIAŢIA MIŞCAREA TINERILOR DE ELITĂ 875/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.ALVERNA NR.77 AP.34 MOLDOVANU ADRIAN,CRIZBOI IOANA CODRUŢA,CARDOŞ BOGDAN MIRCEA implicarea tinerilor de elită în proiecte sociale şi economice în sensul îmbunătăţirii aparatului administrativ şi economic din România PREŞEDINTE – MOLDOVANU ADRIAN, VICEPREŞEDINŢI – CRIZBOI IOANA
CODRUŢA, CARDOŞ BOGDAN MIRCEA
ASOCIAŢIA MIŞETA 10552/A/2013 DOLJ COM. CÂRCEA COM. CÂRCEA jud. DOLJ ST R. LUCEAFĂRULUI, ÎMPUŞCATU NARCISA MIHAELA,ÎMPUŞCATU ADRIAN,TOBESCU CONSTANTIN PROMOVEAZĂ VALORILE DISCUŢIEI LIBERE CONFORM STANDARDELOR ACADEMICE, RESPECTÂND ETICA PROFESIONALĂ ÎMPUŞCATU NARCISA MIHAELA-PREŞEDINTE, ÎMPUŞCATU ADRIAN-
NR.18(FOST T 33 P27) JUD. DOLJ
VICEPREŞEDINTE, TOBESCU CONSTANTIN-SECRETAR
ASOCIAŢIA MITROPOLIA AUTONOMĂ DUPĂ 477/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I SECT OR 2, ST R. AGRICULT ORI, NR. 1. BRATU GHEORGHE, 2. DAN GEORGE-ALIN, 3. COLIBĂȘEANU MIHAIL ,,Asociaţia Mitropolia Autonoma dupa vechiul calendar Episcop Gherasim” a fost înfiinţată în scopuri educaţionale, de dezvoltare , filantropice, sociale, ecologice, apolitice, după cum urmează :;a) Consiliul Director este format din : 1. Preşedinte – BRATU GHEORGHE, membru fondator cu
44, AP. 1, CAMERA 1.
VECHIUL CALENDAR EPISCOP GHERASIM sprijinirea persoanelor bolnave sau cu handicap, a familiilor sărmane aflate în situaţii limită, defavorizate sau în dificultate, a copiilor, a vârstnicilor şi a altor segmente de populaţie care necesită datele de identificare menţionate mai sus; 2. Vicepreşedinte – DAN GEORGE-ALIN, membru
ajutor constând în alimente, îmbrăcăminte şi sprijin financiar; ;b) colaborarea, dacă este cazul, cu organele şi organismele statului, cu administraţiile publice locale şi judeţene, în vederea fondator cu datele de identificare menţionate mai sus ; 3. Secretar – COLIBĂȘSEANU
identificării persoanelor aflate în dificultate, pentru stabilirea de parteneriate în vederea obţinerii soluţiilor optime de stagnare, atenuare şi depăşire a problemelor acestora ;;c) promovarea păcii şi MIHAIL, membru fondator cu datele de identificare menţionate mai sus. 4. Alţi 1- 3 membri,
a unui climat de respect reciproc şi toleranţă între cetăţenii României, cât şi a acestora în raport cu persoane având cetăţenie străină, fără deosebire de identitate rasială, naţională sau religioasă, dintre asociaţi sau dintre persoane din afara Asociaţiei, numai dacă situaţia o impune (creşterea
etc;d) înfiinţarea şi susţinerea unei corale mixte care să interpreteze prelucrări din folclorul muzical românesc, piese muzicale de factură traditionalista bizantină ;;e) alcătuirea unor referate, considerabilă a numărului asociaţilor peste 100) ;
cercuri literare, cercuri de pictura etc. ;f) iniţierea şi educarea continuă a membrilor Asociaţiei, cât şi a altor persoane, având cetăţenie română sau străină, în cunoaşterea, aprecierea şi
practicarea invataturilor traditionaliste, în deplin acord cu virtuţile, valorile şi preceptele acesteia ;;g) înfiinţarea şi/sau construirea unui centru/centre socio-cultural, traditionalist, independent
administrativ. În acest centru se vor organiza atât activităţi cu caracter permanent (centru de studiu, de formare, promovare şi dezvoltare culturala, de intensificare a dialogului, expoziţii cu diverse
ASOCIAŢIA MITSUBISHI CLUB ROMÂNIA 10613/A/2013 ILFOV COMUNA DOMNEŞT I COMUNA DOMNEŞT I jud. ILFOV SAT DOMNEŞT I, ST R. VOICESCU RADU-LUCIAN,GADEA ALINA-VASILICA,VOICESCU DOINITA. Art.5. Scopul principal al Asociatiei il reprezinta promovarea si dezvoltarea cunostintelor in domeniul automobilistic, cu predilectie in cunoasterea performantelor tehnice ale autoturismelor marca PREŞEDINTE: VOICESCU RADU - LUCIAN;
INT RAREA GLORIEI, NR. 3
Mitsubishi, cunoasterea modului de exploatare si intretinere a acestor autoturisme, a istoricului marcii. VICEPREŞEDINŢI: GADEA ALINA VASILICA, VOICESCU DOINITA
ASOCIAŢIA MIXTĂ A MESERIAŞILOR ŞI 1337/A/1990 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. LUNGĂ NR. 95 Ivanof Vasile,Tantor Nicolae,Chirai Victor,Eghet Teodor,Dezsi Ianoş,Chirai Ion,Enescu Alexandru,Milea Gheorghe,Crişan Zaharia de a apăra drepturile tuturor meseriaşilor de diferite categorii Ivanof Vasile, Tantor Nicolae
NEGUSTORILOR PARTICULARI DIN
JUDEŢUL BRAŞOV
ASOCIAŢIA MIZA E MIZZA 21717/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CALEA GRIVIŢ EI NR. 13 (FOST 15), STOIAN ALINA MIHAELA,STOIAN GEORGETA,MIHAI FRANCESCA - organizarea si desfasurarea de activitati ce urmaresc promovarea culturala si artele spectacolului, precum si prin acordarea de consultanta si suport cu privire la elaborarea si implementarea depreşedinte - STOIAN ALINA MIHAELA, vicepreşedinte - STOIAN GEORGETA, secretar
SECT OR 1
proiecte ce urmaresc promovarea culturala si artele spectacolului. general - MIHAI FRANCESCA
ASOCIAŢIA MLĂDIŢELE SUDULUI 1157/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART . VL. ROŞIE, ST R. AUREL COMAN ION ,STOENESCU IULIA ,COMAN ELENA DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI UMANITARE VIZÎND SPRIJINIREA MATERIALĂ A FAMILII CU COPII , PROTEJAREA COPIILOR ŞI DREPTURILOR LOR , ÎN CORCONDANŢĂ CU COMAN ION , STOENESCU IULIA , COMAN ELENA
VLAICU , BL. U 16 , SC. 1, AP. 9
LEGISLAŢIA ROMANIEI , CONVENŢIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI
ASOCIAŢIA MLĂDIŢELE SUDULUI 2086/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART . VL. ROŞIE, ST R. AUREL COMAN ION ,STOENESCU IULIA ,COMAN ELENA DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI UMANITARE VIZÎND SPRIJINIREA MATERIALĂ A FAMILII CU COPII , PROTEJAREA COPIILOR ŞI DREPTURILOR LOR , ÎN CORCONDANŢĂ CU COMAN ION , STOENESCU IULIA , COMAN ELENA
VLAICU , BL. U 16 , SC. 1, AP. 9
LEGISLAŢIA ROMANIEI , CONVENŢIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI
ASOCIAŢIA MMEDEX 2571/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GRINŢ IEŞULUI NR.5, BL.P38/A, AP.9, CIRJA MANUEL CONSTANTIN,CIRJA LAURA,PAVEL IOANA NINA ALEXANDRA creşterea nivelului informaţional şi a calităţii vieţii tuturor studenţilor şi tinerilor preş-Cirja Manuel Constantin,
SECT OR 6
ASOCIAŢIA MOANT 18414/A/2015 BUCURESTI BUCUREST I BUCUREST I jud. BUCUREST I ST R. GEORGE BACOVIA ANTOHI MONICA,DRAGOMIR BOGDAN ALEXANDRU,BADIU STEFANA PROMOVAREA SI DEZVOLTAREA EDUCATIEI, A VALORILOR SOCIALE, PRECUM SI STIMULAREA PARTICIPARII CIVICE A TINERILOR DIN ROMANIA PRESEDINTE - ANTOHI MONICA, PRIMVICEPRESEDINTE - DRAGOMIR BOGDAN
NR. 18, SECT OR 4
ALEXANDRU, DIRECTOR EXECUTIV - BADIU STEFANA
ASOCIAŢIA MOARA DE HÂRTIE 659/A/2012 GIURGIU COMUNA COMANA COMUNA COMANA SAT COMANA jud. GIURGIU ST R. ANDREI IULIANA - renunta la calitatea de membru, in locul acesteia fiind numita MARIA MAGDALENA RUSEN, noul asociat va fi Reînvierea, păstrarea, promovarea şi susţinerea tradiţiilor, meşteşugurilor şi îndeletnicirilor ce pun în valoare creativitatea , ş.a. Preşedinte- GEORGESCU MARINELA DANIELA, Vicepreşedinte- ANDREI IULIANA,
SAT COMANA FUNIERU , NR. 278-279
numit membru in Consiliul Sirector si in functia de vice-presedinte al Asociatiei Secretar- GEORGESCU ION ŞTEFAN
ASOCIAŢIA MOBILITY PLUS 18738/A/2015 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST RADA PODENI, NR. 44A BOGA FERENC VILMOS,MIKLOSI CSABA,FODOR SANDOR VENCZEL Scopul asociaţiei constă în promovarea sportului în formele sale cela mai variate, accesibil maselor, pentru îmbunătăţirea şi menţinerea unei stări de sănătate cât mai bună, precum şi petrecerea BOGA FERENC VILMOS - PREŞEDINTE, MIKLOSI CSABA - SECRETAR, FODOR
în mod plăcut a timpului liber. SANDOR VENCZEL - TREZORIER
ASOCIAŢIA MOBIMAR PAS MARGHITA 2026/A/1994
ASOCIAŢIA MODELIERILOR IN LEMN, 15535/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SOS. BERCENI, NR.104, SECT OR 4 MAGREA AUREL,CONSTANTIN ILIE,CALIMACEANU CONSTANTIN,BOLD NICU,COSTEA CONSTANTIN,DINU promovarea şi apărarea intereselor profesionale ale tuturor modelorilor in lemn metal şi alte materiale de apărare a pozitiei meseriei de modelor in nomenclatorul naţional de meserii. PRESEDINTE - NEGOIŢĂ NICUŞOR MEMBRII - DOBRIN MARIAN, GURAU COSTACHE,
METAL ŞI ALTE MATERIALE ALEXANDRU,VOICU ILIE,TANASE TEODOR,PARVULESCU CONSTANTIN,DASCALU CONSTANTIN,NAE PAUL,NICA GRECEANU GRIGORE, SOCOL DUMITRU
PETRE,STERE NICOLAE,SERBAN ION,DRAGOMIR LAZAR,DUMITRU GHEORGHE,ILINA DOREL,NEAGU
PETRICA,MARIN ION,NECULA DOREL,PIGULOIU NICOLAE,LEONTE CONSTANTIN,GINDA NICOLAE,ZGRIPCEA
ION,MEDITU STELIAN,CIPCIGAN VASILE,PAVEN LOAN,SCUTRU GHEORGHE,POPESCU EMILIAN,DUMITRACHE
IONEL,MITU VALERICA,RINCIOG DORU,BERINDE ION,VELTENESCU ION,BOONAR FEREC,STANESCU
GHEORGHE,ARDETI CONSTANTIN,NEAGU GHEORGHE,SURU MARIN,SISCA NICOLAE,VODA DUMITRU,BLENDEA
NICOLAE,DUMITRU EMILIAN,DANOI EUGEN,SAROIU ALEXANDRU,GROPSAN ION,ZEGHERU ION,BOGATU
CONSTANTIN,RAPAN GHEORGHE,BUCURICA MIHAI,CALINESCU ION,STANCESCU TUDOR,FOTACHE
ASOCIAŢIA MODERNĂ PENTRU 21708/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MIHAI VIT EAZUL NR. 64 BIS, MIREA CRISTINA,MIREA NICUSOR,IANCU IONEL. - organizarea, promovarea si desfăsurarea activitătilor si proiectelor psiho- educationale, in vederea indrumarii, consilierii, formării si pregatirii copiilor, tinerilor si adultilor. Asociatia identifica, preşedinte - MIREA CRISTINA, vicepreşedinţi - MIREA NICUSOR, IANCU IONEL.
SECT OR 1
ACCEPTAREA INIŢIATIVELOR AUTENTICE mobilizeaza si valorifica resursele necesare sustinerii sistemului si activitatilor psiho-educaţionale.;- ASOCIATIA concepe, organizează, promovează si desfasoara activitati si proiecte de
educatie non-formala, ce urmaresc indrumarea, consilierea, pregătirea, formarea si dezvoltarea continua a copiilor, tinerilor si adultilor la nivel personal si profesional, in vederea participarii lor
active la viata sociala, o viata sanatoasa intr-un mediu sanatos atat extern cat si familial, la o piata a muncii aflata in continua schimbare dar si pentru atingerea obiectivelor lor personale si
profesionale.;- ASOCIATIA promovează valori ce tin de egalitatea de sansa a membrilor comunitatii precum si activitati de combatere a excluziunii sociale.;- Scopul Asociatiei are un caracter
educativ-informativ, cultural si filantropic.
ASOCIAŢIA MODERNIZAREA ŞCOLII " 10578/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CAST ANILOR , NR. 4 NICOLI CARMEN EMILIA,ENACHE CARMEN -LOREDANA,oOPRESCU CONSTANŢA MINODORA,SDREALA MIRELA SPRIJINIRII UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN VEDEREA REALIZĂRII OBIECTIVELOR SALE EDUCAŢIONALE, A DEZVOLTĂRII, MODERNIZĂRII ŞI ÎNTREŢINERII BAZEI LOGISTICE ŞI NICOLI CARMEN EMILIA-PREŞEDINTE, VICEPREŞEDINTE-ENACHE CARMEN
ALEXANDRU MACEDONSKI "- CRAIOVA A INFRASTRUCTURII ACESTEI UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT, A REALIZĂRII ŞI ÎMBUNĂTĂŢIRII CONTINUE A PROCESULUI DE INSTRUIRE ŞI EDUCARE A ELEVILOR, A REALIZĂRIILOREDANA, SDREALĂ MIRELA-SECRETAR GENERAL
ŞI ÎNBUNĂTĂŢIRII CONTINUE A PROCESULUI DE INSTRUIRE ŞI EDUCARE A ELEVILOR, DE RESPONSABILIZARE A ELEVILOR ŞI DE SUSŢINERE A ELEVILOR CU REZULTATE
DEOSEBITE, A REALIZĂRII PROCESULUI DE PERFECŢIONARE CONTINUĂ A CADRELOR DIDACTICE, PROMOVĂRII INSTITUŢIEI ŞCOLARE MASS-MEDIA
ASOCIAŢIA MODULULUI FRANCOFON AL 1680/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I , ST R.T EMIŞANA, NR.48, AP.3, SECT OR 1. FRANCOIS Edmond Marie Joseph Cetatenia: franceza Locul de nasterii: Lyon (Franta) Data nasterii: 27/07/1952 Resedinta: Strada Principalul scop al ASOCIATIEI MODULULUI FRANCOFON AL UNIVERSITATII CARAGIALE –“ THEATRE DU COQUELICOT ” A.M.F.U.C.-TDC este :;- sa sustina si sa dezvolte - Consiliul Director: - FRANCOIS Edmond Marie Joseph - SITARU Valeria -
UNIVERSITĂŢII CARAGIALE „THEATRE DU Paris Nr.14 B,Sector 1,Bucuresti,Romania Pasaport: Nr. 04 AE 46035 Eliberat de: Ambasada franceza din Bucuresti SITARU schimburile de studenti si profesori in domeniul artei si tehnicii teatrale si cinematografice intre Romania si tarile francofone.;- sa sustina si sa promoveze munca studentilor si a profesorilor din BEDE Oana Georgeta B - Presedinte FRANCOIS Edmond Marie Joseph C -
COQUELICOT” „A.M.F.U.C. –TDC”, Valeria Cetatenia: romana Locul nasterii : Municipiul Dobreta -Turnu Severin,jud. Mehedinti Data nasterii: 08/10/1957 Domiciliu : modulul francofon al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si cinematografica “I.L. Caragiale” din Bucuresti, in Romania si in strainatate;- sa elaboreze si sa dezvolte programe de pregatire Vicepresedinte SITARU Valeria D - Secretar BEDE Oana Georgeta
Str. Costache Negri,Nr. 6-8,Ap. 4,Et. 1,Sector 5,Bucuresti Carte de Identitate: seria DP nr. 099057 Emisa de: D.G.E.I.P.-D.E.P. multiculturale in domeniul artei si tehnicii teatrale si cinematografice;- editarea de studii si publicatii in domenii teatrale si cinematografice
BEDE Oana Georgeta Cetatenia: romana Locul nasterii : Municipiul Timisoara,jud. Timis Data nasterii: 10/07/1969 Domiciliu : Str.
Temisana,Nr. 48,Ap.3,Sector 1,Bucuresti Carte de Identitate : seria RR nr. 222316 Emisa de: Sectia 3 Politie,Bucuresti
ASOCIAŢIA MOGOŞOAIA NOUĂ 9782/A/2013 ST R. VÂNĂT ORILOR ST R. VÂNĂT ORILOR NR. 46A5, COMUNA MOGOŞOAIA, 1. Octavian-Puiu Apostolescu, 2. Emilian Bazac, 3. Gabriel-lonuţ Bălăşoiu, 4. Liviu-Florin Bitirez, 5. Radu-Răzvan Bratu-lorga, 6. Scopul Asociaţiei este reprezentarea intereselor locuitorilor şi proprietarilor din comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov, din zona cuprinsă între iacul Mogoşoaia şi oraşul Chitila, în vederea dezvoltării - Preşedinte: Andrei Mitran - membru fondator; - Membri: Octavian-Puiu Apostolescu,
NR. 46A5, COMUNA JUDEŢ UL ILFOV;
MOGOŞOAIA, Adriana Călvărăşanu, 7. Elena Damanakis, 8. Petru Eugen Dînşorean, 9. Dan Filip, 10. Mihaela-Liliana Gherghiceanu, 11. acesteia. Gabriel-lonuţ Bălăşoiu, Petru Eugen Dînşorean, Mihaela-Liliana Gherghiceanu, Adrian
JUDEŢ UL ILFOV; Andrei-Alexandru Hudea, 12. Adrian lonescu-Turda, 13. Andrei Mitran,14. Claudiu Petrescu, 15. Laurian-Gabriel Tănăsescu,c 16. lonescu-Turda, Despina Vestea -membri fondatori; c) Directorul executiv: Laurian-Gabriel
Despina Vestea Tănăsescu - membru fondator;
ASOCIAŢIA MOINEŞTI „SALVÂND O VIAŢĂ 4121/A/2007 BACAU MOINEŞT I MOINEŞT I jud. BACAU ST R. ION CREANGA, BL.D2/13 ANDREI ECATERINA,ANTOCHI ADRIANA,TURCU GHEORGHE,UNGUREANU ANA-MARIA,MATEI MARIA Scopul asociaţiei este umanitar, privind buna informare şi cunoaştere în ceea ce priveşte sănătatea publică, sporirea capacităţii de a răspunde rapid şi într-un mod coordonat la prevenirea bolilor - Ungureanu Ana-Maria - preşedinte - Antochi Adriana - vicepreşedinte - Andrei Ecaterina -
SALVEZI O LUME” – „A.M.S.V.L.” prin abordarea în cadrul tuturor politicilor şi activităţilor, a factorilor cu influenţă asupra sănătăţii, precum şi protecţia socială şi morală a persoanelor defavorizate, cu diferite afecţiuni medicale casier
sau care prezintă condiţii materiale/financiare nesatisfăcătoare.
ASOCIAŢIA MOKUS OVODA EGYESULET 7813/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MUNCIT ORILOR NR.22 MUSZKA-PAL ANNA-EVA,HORVATH LEVENTE-ISTVAN,JUHASZ PETER sprijinirea activitatii educationale a copiilor prescolari s-a hotărât componenţa Consiliului Director al asociaţiei, astfel: preşedinte – MUSZKA-PAL
AP.20
ANNA-EVA, vicepreşedinte – JUHASZ PETER, secretar – VIGH FERENCZ
ASOCIAŢIA MOLDOVA NOASTRĂ 3053/A/2012 BOTOSANI BOT OSANI BOT OSANI jud. BOT OSANI ST R.BUCOVINA, NR.75, MAXIM GHEORGHE,OPRIŞANU DRAGOŞ DANIEL,ŞFICHI FLORIN CATALIN MAXIM GHEORGHE, OPRIŞANU DRAGOŞ DANIEL, ŞFICHI FLORIN CATALIN
JUD.BOT OŞANI
ASOCIAŢIA MOLDOVAN VALER 1283/A/2013 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST RADA ÎNFRĂŢ IRII, NR. 28, MOLDOVAN VALER,MOLDOVAN DOINIŢA FLOAREA,MOLDOVAN DELIA VOICHIŢA,MOLDOVAN VALERIU STELIAN Educativ, cultural şi social. MOLDOVAN VALER, MOLDOVAN DOINIŢA FLOAREA, MOLDOVAN DELIA VOICHIŢA
AP. 10
ASOCIAŢIA MOLDOVENILOR DIN 15910/A/2014 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL 1DECEMBRIE ALEXIU LAURA,BAZ RADU OCTAVIAN,BREABAN VIRGIL,BUCSU VASILE,GURZU IOAN,HÂ NCU ANCA,MANEA PROMOVAREA VALORILOR ŞITRADIŢIILOR MOLDOVENEŞTI ÎN DOBROGEA, PRECUM ŞI EVIDENŢIEREAROLULUI COMUNITĂŢILOR DE MOLDOVENI ÎN DEZVOLTAREA ONCIU MIHAI, GURZU IOAN, BREABAN VIRGIL, MARIS MARIA, MANEA CAMIL,
1918 NR.31, BL.L28, SC. B, AP.32
DOBROGEA CAMIL,MAREŞ MARIA,MARTA TUDOR OVIDIU,ONCIU MIHAI,PRICOP MIRCEA CRISTIAN,PRICOP PETRU MULTILATERALE A REGIUNII DE ADOPŢIE. UNGUREANU GHEORGHE
CIPRIAN,PLEŞU TIBERIU,UNGUREANU GEHORGHE,ZOTIC LEON
ASOCIAŢIA MOMENTS OF DANCE 16533/A/2011 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. PRECUPEŢ II VECHI NR.30 1. BARI MOTI,cetatean israelian,domiciliat in Romania,Bucuresti,Sos.Mihai Bravu nr.286,bl.2,sc.B,et.1,ap.43,sector 3, 2. BARI Art.4. Scopul Asociatiei MOMENTS OF DANCE este promovarea si reprezentarea cu cinste a dansului la nivel local, national si international, stimularea interesului si curiozitatea tinerilor ART.15. Organul de conducere al Asociaţiei MOMENTS OF DANCE este Consiliul Director
SECT OR 2
LORELEI,cetatean roman,domiciliata in Bucuresti,Sos.Mihai Bravu nr.286,bl.2,sc.B,et.1,ap.43,sector 3, 3.SAVCIC pentru practicarea dansului, atragerea de practicanti in desfasurarea unor activitati cultural-artistice specifice dansului si asigurarea unui climat optim, organizatoric pentru desfasurarea format din: 1. Presedinte este d-na BARI LORELEI 2. Vicepresedinte este dl BARI MOTI 3.
ANDREJ,cetatean roman,domiciliat in Sos.Mihai Bravu nr.286,bl.2,sc.B,et.1,ap.43,sector 3 activitatilor cultural-artistice care sprijina copiii si tinerii in adoptarea unui stil de viata echilibrat si armonios, constituirea unui mijloc de referinta si un model demn de urmat pentru scolile si Secretar este dl SAVCIC ANDREJ
organizatiile similare din tara si strainatate.
ASOCIAŢIA MONARCHY INTERNATIONAL 810/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CALEA PLEVNEI, NR. 145 B, BL. 3, -nu mai sunt membri ai asociaţiei: Dinu Oana Georgiana (demisie), Ştefan Radu Cornel (deces); -devin membri ai asociaţiei: Ignat Promovarea muzicii rock româneşti pe plan local, naţional şi internaţional, astfel încât aceasta să câştige din ce în ce mai multă popularitate în rândul maselor, în special în rândul tinerilor, dar nu CONSILIUL DIRECTOR: Rob Iulian- preşedinte, Leuşteanu Marian- vicepreşedinte, Ignat
ET . 11, AP. 3116, SECT OR 6.
Constantin Marian, Burcea Emanuel Antoniu. numai. Constantin Marian- secretar.
ASOCIAŢIA MONDO FANTASTICO 2007 5886/A/2007 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I ST R. ANGHEL SALIGNY NR. 114, Balica Cloepatra,Antoneta Balica Veronica,Claudio Martelli de a contribui în mod activ şi eficient la dezvoltarea activităţii în parcuri de distracţii pentru copii, sală jocuri, petreceri organizate, mesde festive, bar-restaurant, dans sportiv, cursuri de Balica Cleopatra Antoneta, Claudio Martelli, Balica Veronica
BL. 13, AP. 92
specialitate în limba engleză, spaniolă, italiană, franceză, pregătirea şi perfecţionarea nivelului tehnic şi practic la participanţilor, copiilor, elevilor instructorilor
ASOCIAŢIA MONDOCONF PAS 1926/A/1994 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. IULIU MANIU NR.7, SECT OR 6 Berar Ileana,Chiriac Gheorghe,Dumitrache Adriana,Dumitrescu Luminiţa,Fufa Virginica,Florescu Niculina,Graur Maria,Ioniţă protejarea salariaţilor şi a membrilor conducerii, în procesul privatizării prin cumpărarea acţiunilor S.C. Mondonconf S.A. si realizarea programului de alocare a acestora preşedinte - Popescu Gheorghe; vicepreşedinte - Popescu N. Gheorghe; secretar - Meluşescu
Dumitru,Maftei Aurica,Melusescu Lucia,Mocanu Georgeta,Musta MArieta,Niculescu Ligia,Patraşcu Carolina,Petre Vasilica,Serban Lucia
Maria,Stan Elenita,Vasile Elena,Popescu Gheorghe,Persinaru Doina,Visan Elena
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA MONEY FOR HELP 15595/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. IULIU MANIU, NR. 154-156, BL. 36, SC. Achiriloaei Nicolae,Ghinea Georgeta,Antonescu Rodica. ASOCIATIA MONEY FOR HELP este persoana juridica de drept privat fara scop patrimonial infiintata pentru a ajuta la inlaturarea macro focarelor de boala si saracie, depistate si facute deja Achiriloaei Nicolae- preşedinte, Ghinea Georgeta- vicepreşedinte, Antonescu Rodica- membru.
A, ET . 6, AP. 26, SECT OR 6.
publice de catre mass media, ONG –uri sau societatea civila.
ASOCIAŢIA MONITORILOR DE SCHI 857/A/1993 BUCUREST I BUCUREST I B-DUL ION GH. DUCA NR. 10-22, AP. 152, SAMUR ROMEO,SAVA STEFAN,BIRA MIHAI,CIRSTOCEA VASILE,POPESCU CODRU,COSMA ION,VUIA Este de a:;- grupa monitorii de schi care exercita aceasta activitate;;- asigura o metodica unica de predare a schiului in concordanta cu cea predata pe plan mondial;;- crea o legatura de preşedinte - SAMUR ROMEO, vicepreşedinti - NAREA DOINA, VIVARELI ROMEO,
SECT OR 1
PROFESIONISTI DIN ROMANIA CONSTANTIN,PADUREANU ANTONIU,ROTAREANU MIHAI,BECEA LILIANA,ION BOGDAN,NAREA DOINA,BORDON colegialitate intre toti membri;;- usura schimbul de informatii;;- contribui la formarea monitorilor de schi;;- asigura functionalitatea relatiilor cu toate autoritatile si organele publice de stat sau secretar/trezorier - POPESCU CODRU, membri - AVRAM GEORGE, MUNTEANU
GEORGE,STAICU DAN,PALL ATILA,VIVARELLI ROMEO,IONITA SORINEL,MILITARU VALERIU,AVRAM private, administrative, turistice, sportive, etc.;;- usura si incuraja schimburile de relatii intre monitori de schi din diverse tari;;- de a tine legatura in permanenta cu Federatia Romana de Schi si DORINA, NEGOITA ALEXANDRU, ROTAREANU MIHAI.
GEORGE,MUNTEANU DORINA,ROSCULET MIHAI,CISMASU CONST.,BORBATH ARON,DAN SELEUSAN,PREDELEANU Asociatia Romana a Antrenorilor de Schi;;- dea reprezenta monitorii de schi fata de toate organele de stat sau private pana la crearea sindicatului monitorilor de schi.
LIVIU
ASOCIAŢIA MONITORING MEDIA 4716/A/2002 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.MAGHERU, NR.28-30, ET .3, CAM.7,8,9, ALEXANDRESCU ANCA NICOLETA,BLEBEA CATALIN,TUDOR ION CRISTINEL,PREOTESCU VIRGIL,GHIUNEA Promovarea valorilor democratice ale statului de drept care funcţionează în stricta conformitate cu prevederilor ordonanţei Guvernului nr.26/31.01.2000, ale legislaţiei române in vigoare şi ale Suspendarea D-nei Alexandrescu Anca Nicoleta din funcţia de presedinte al asociaţiei, pe o
SECT OR 1
CORNELIU CONSTANTIN prezentului statut. perioadă nedeterminată Imputernicirea D-lui Blebea catalin, în vederea preluării atribuţiilor
statutare ale presedintelui asociaţiei pe perioada suspendării din funcţie a D-nei Alexandrescu
Anca Nicoleta
ASOCIAŢIA MONOMYTHS 17767/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, str. Cheia nr.10, camera 8, sector Radu Emilia-Alexandra,Iliescu Ilie-Veniamin,Videanu Andreea-Lavinia descoperirea, îndrumarea, formarea, susţinerea şi promovarea copiilor şi tinerilor cu talent şi aptitudini precum şi a celor fără posibilităţi materiale, în domeniile comunicării, domeniul artistic, Radu Emilia-Alexandra - preşedinte, Iliescu Ilie-Veniamin - vicepreşedinte, Munteanu
5
educaţional, antreprenorial, prin organizarea de acţiuni şi manifestaţii culturale, artistice şi antreprenoriale, iniţierea de programe educaţionale, precum şi acţiuni umanitare şi de sprijin cu Doris-Alis - membru
caracter social pentru persoanele defavorizate
ASOCIAŢIA MONS IOAN DAN 10445/A/2010 BIHOR VADU CRIŞULUI VADU CRIŞULUI jud. BIHOR ST R. GĂRII, NR. 779, TANTAS VASILE,BURLOIU BICA CLAUDIU LUCIAN,POP ŞTEFAN DAN PROMOVAREA ACTIVITĂŢILOR CULTURAL EDUCATIVE , EXTRA SCOLARE, PENTRU TINERI, BURLOIU BICA CLAUDIU LUCIAN, POP ŞTEFAN LUCIAN
ASOCIAŢIA MONSAN 20453/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R WIT ING,NR.30,SECT OR 1 ANGHELESCU ILEANA,SANDU ION,SIMA PETRUŢA realizarea de activităţi de îngrijire a batrânilor şi a persoanelor în incapacitate de a se îngriji singure ANGHELESCU ILEANA,SANDU ION,SIMA PETRUŢA.
ASOCIAŢIA MONTANĂ "SPEOZARAND" 1839/A/2008 HUNEDOARA BRAD BRAD jud. HUNEDOARA ST R.ARDEALULUI, NR.11 Kenesz Marius-Iosif,Ancheş Florin-Gabriel,Bosdoc Ioan Traian este de a uni toate persoanele care practică şi studiază speologia şi disciplinele conexe, în activităţi de cercetare,dezvoltare în ştiinţe fizice şi naturale Giurgiu Andrei Ştefan - reprezentant; CONSILIU director : BOZDOC traian, GUGUŢ traian,
GIURGIU andrei, LUPEA alexandru, MIHAI vlad; ORGAN DE CONTROL; GIURGIU ileana
ASOCIAŢIA MONTANĂ ALPS 15915/A/2011 SIBIU MEDIAŞ MEDIAŞ jud. SIBIU ST R.AUREL VLAICU, NR.82 BLAGA IOAN BOGDAN,BLAGA DORINA DUMITRA,DRAGOMIR CRISTINA,BLAGA NICOLAE RAREŞ Promovarea activităţii turistice montane în toate formele sale. BLAGA NICOLAE RAREŞ - preşedinte; BLAGA IOAN BOGDAN - vicepreşedinte; art.1,4,5,7,8-1
DRAGOMIR CRISTINA - secretar general 2 din OG
26/2000
ASOCIAŢIA MONTANĂ CARPAŢI 16786/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. CET AT EA DE BALT Ă, Cosma Teodor Grigore,Varveri Ovidiu Florin,Varveri Gabriela. Promovarea activităţilor cu caracter montan în rândul întregii populaţii, dar în special în rândul tineretului, educarea şi informarea populaţiei cu privire la importanţa respectării patrimoniului Cosma Teodor Grigore, Varveri Ovidiu Florin, Varveri Gabriela.
NR. 139-143, BL. 6, SC. 9, AP. 125, SECT OR 6.
montan şi a mediului înconjurător, precum şi dezvoltarea şi reabilitarea infrastructurii montane din România.
ASOCIAŢIA MONTANĂ CARPAŢI 16786/A/2014 pozitie inchisa Bucureşti, sector 6 Bucureşti, sector 6 Bucureşti, Str. Cetatea de Baltă Cosma Teodor Grigore,Cosma Ovidiu Florin,Varveri Gabriela promovarea activităţilor cu caracter montan în rândul întregii populaţii, dar în special în rândul tineretului, al educării şi informării populaţiei cu privire la importanţa respectării patrimoniului montanCosma Teodor Grigore - preşedinte, Cosma Ovidiu Florin - vicepreşedinte, Varveri Gabriela -
nr.139-143, bl.6, sc.9, ap.125, sector 6
şi a mediului înconjurător, precum şi al dezvoltării şi reabilitării infrastructurii monatane din România vicepreşedinte şi secretar general
ASOCIAŢIA MONTANĂ DAOS 2649/A/2006 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I BD. ALEXANDRU ·REFCA STEFAN TRAIAN,cetăţean roman,domiciliat în Bucuresti,bld. Alexandru Obregia nr.31,bl.i5,sc.3,ap.77,sector 4,născut la : Asociatia ASOCIATIA MONTANA DAOS are drept scop cercetarea si educatia ecologica, evaluarea si pastrarea patrimoniului natural, pregatirea fizica si intelectuala a membrilor in vederea La momentul constituirii asociatiei, Consiliul Director este compus din doi dintre cei trei
OBREGIA NR. 31, BL. I 5, SC. 3, AP. 77, SECT OR 4
data de 11 septembrie 1983,în Bucureşti,fiul lui Dorin-Stefan şi Mihaela,posesor a CI seria RX nr 069291 eliberată de Sectia 15 realizarii scopurilor propuse membrii fondatori si anume Refca Stefan Traian si Ciotarnel Daniel. Presedintele Consiliului
Politie,la data de 03.09.1998,CNP 1830911420052, · REFCA-TUDOR ADRIAN MIHAI,cetăţean roman,domiciliat în Bucuresti,str. Director este desemnat in persoana membrului fondator dl. REFCA STEFAN TRAIAN.
Piscului nr.16,bl.42,sc.C,et.8,ap.92,sector 4,născut la data de 01 noiembrie 1978,în Bucureşti,fiul lui Dorin-Stefan şi Mihaela,posesor
al CI seria RD nr.403478 eliberat de Secţia 14 Poliţie,la data de 16.08.2004 ,CNP 1781101441543, · CIOTARNEL DANIEL,cetăţean
roman,domiciliat în Bucureşti,bld. Alexandru Obregia nr.31,bl.i5,sc.3,ap.89,sector 4,născut la data de O4 august 1983,în
Bucureşti,fiul lui Gheorghe şi Greta,posesor al BI seria GX nr.522055 eliberat de Secţia 15 Poliţie,la data de 18.08.1997,CNP
1830804440031
ASOCIAŢIA MONTANĂ PHOENIX 332/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. POPA T AT U NR. 80, ET . 2, AP. 7, Se retrage ANDREI IONUT V. GABRIEL. - dezvoltarea şi practicarea ecologiei, turismului şi a activităţilor montane în rândul tinerilor;;- promovarea activităţilor în aer liber pentru combaterea sedentarismului social. Se retrage din funcţia de vicepreşedinte ANDREI IONUT V. GABRIEL.
SECT OR 1
ASOCIAŢIA MONTANIARZII AVENTURIERI 17648/A/2014 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. LÂNII, NR.46, BL.46, AP.29 Răduţoiu Ramona,Perju Mihai şi Kocsis Zsolt-Barna inocularea dragostei şi respectului faţă de natură în rândul copiilor şi a adulţilor de toate vârstele, susţinerea, promovarea şi dezvoltarea activităţilor montane, creşterea potenţialului turistic al președinte – RÒduțoiu Ramona, vicepre║edinte –Perju Mihai, secretar general – Kocsis
zonelor montane din România Zsolt-Barna
ASOCIAŢIA MONTATORILOR DE 8969/A/2008 pozitie inchisa CLUJ BUCUREST I BUCUREST I jud. CLUJ BUCUREST I str.T udor Arghezi s-a hotarat cooptarea in calitate de membri titulari a: SC CARPATHIA SRL, SC ALMANY THE SRL, SC DAX SRL, SC MAXIMUS sustinerea si promovarea, prin actiuni specifice, a intereselor generale si/sau specifice ale montatorilor de pardoseli din România numirea unei comisii de cenzori formata din: TEGZES TUDOR-CRISTIAN, NEMESU
nr.17 et.1 ap.5 sector 2
PARDOSELI DIN ROMÂNIA CONSTRUCT SRL, SC PREMIUM FLOORS SRL, SC DECO ATMOSPHERE SRL, SC DECO SERV SRL, SC EXPERT CONSTANTIN, OLTEANU CONSTANTINA
PARCHET SRL, SC GLAMOUR PURITY SRL, SC EVESICRAN COM SRL, SC MEGALIT SRL, SC LEMNA TERR SRL, SC
ITALTECH SRL, SC MERIT GRUP SRL, SC MOLIN INVESTMENT SRL, SC PRIMONTI SERV SRL, SC PRINCEPS
PARCHET SRL, SC TERO TIM SRL, in calitate de membri sustinatori a: SC MAPEI ROMÂNIA SRL, SC GRISCOCONSTRUCT
SRL, SC THE NATURAL WOOD FLOOR SRL, SC ARTIMEX SPORT SRL, SC MENATWORK EST PREFABRICATE SRL, SC
QUATTRO PAVIMENTE TEHNICE SRL, TARKETT TRADE- Sucursala ROMÂNIA, SC TEO COSTEX PROD SRL, SC
ROVERO MANUFACTS SRL, SC HUSER SRL, SC AVALON TRADING SRL, EUGEN LAGLER GmbH, BOEN Parkett
GmbH&Co, SC EPA-FLOOR SRL, DOLLKEN-WEIMAR GmbH, KUBERIT PROFILE SYSTEMS GmbH, UZIN UTZ AG,
ASOCIAŢIA MONTESSANO 20808/A/2015 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. IPOT EST I NR. 23, RACOVITA JLOVA VOINEA MARIA - MAGDALENA,TURCU ERIKA,STANCIU LAURA - ANTONIA -asigurarea unei educatii de calitate copiilor ante-prescolari, pre-scolari si elevi, inclusiv celor din grupuri vulnerabile si comunitati dezavantajate, vizand dezvoltarea sanatoasa, naturala, ERIKA TURCU - PRESEDINTE, LAURA-ANTONIA STANCIU - VICEPRESEDINTE,
SECT OR 4
echilibrata si armonioasa, metode alternative, integrate si interdisciplinare MARIA MAGDALENA RACOVITA JALOVA VOINEA - MEMBRU
ASOCIAŢIA MONTESSORI DIN ROMÂNIA 12870/A/2011 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I -s-a admis recursul declarat împotriva Alexandrescu George,Lykiardopol Olimpia- Elena,Zugravu Gabriela- Elisabeta,Gridan Marian- Luminiţa,Mihaela Bereşoaie. Susţinerea, răspândirea şi promovarea ideilor şi principiilor Pedagogiei Montessori. Pedagogia Montessori propune o educaţie de tip individualizat care respectă ritmul şi nevoile personale ale Zugravu Gabriela Elisabeta- preşedinte, Tudorache Adina- secretar, membri- Lykiardopol
încheierii nr. 45/04.03.2011, pron. de JS3 în dos. nr.
46413/301/2010, prin care s-a dispus modificarea sediului fiecărui copil/adolescent. Principiul de bază al educaţiei Montessori aste alegerea liberă a activităţii de către copil într-un mediu de învăţare structurat şi organizat. Pedagogia Montessori Olimpia Elena, Bereşoaie Mihaela, Ulita Mariana, Brezniceanu Ana Maria.
în circumscripţia Judecătoriei Sector 6. S-a modificat cuprinde o ofertă diferenţiată pentru copii/adolescenţi (între 0 şi 18 ani), de ambele sexe, cu diferite abilităţi, cu capacităţi de dezvoltare diferite (incluzând copii cu deficienţe şi supradotaţi), cât şi
încheierea recurată şi s-a respins cererea de modificare a
actelor constitutive ca neîntemeiată. Sediul a rămas în pentru cei dezavantajaţi din punct de vedere social. Ea încurajază şi contribuie la dezvoltarea fiinţei umane ca persoană unică, liberă, creativă, automotivată şi responsabilă.
Bucureşti, str. Agatha Barsescu, nr. 14, bl. V29, sc. 1, ap.
15, sector 3.
ASOCIAŢIA MONTESSORI TRANSILVANIA 1231/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.EUGEN LOVINESCU VIŞA ADRIANA-DANIELA,COMŞULEA VALERIA-MIHAELA,ZETEA RAMONA-ADELA susţinerea sistemului educaţional Montessori ca o alternativă la învăţământul tradiţional din România prin promovarea principiilor Dr.Maria Montessori care abordează un model de educaţie într-o PREŞEDINTE – VIŞA ADRIANA-DANIELA, VICEPREŞEDINTE – COMŞULEA
NR.11
manieră specifică fiecărui copil încă de la naştere, dar care să fie corelat şi cu standardele cerute de Ministerul educaţiei Naţionale VALERIA-MIHAELA, SECRETAR – ZETEA RAMONA-ADELA
ASOCIAŢIA MONUMENTE OLTENIA 19141/A/2014 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. VASILE ALECSANDRI, NR.17 ILIE ALEXANDRA DANIELA,DINU CĂTPLIN MARIUS,ILIE OANA ANDREEA CREŞTEREA INTELIGENTĂ ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI COEZIVĂ DIN PUNCT DE VEDERE TURISTIC, CULTURAL, SOCIAL ŞI EDUCATIV A REGIUNII OLTENIA ILIE ALEXANDRA DANIELA-PREŞEDINTE, VICEPREŞEDINTE VÂNZĂRI-DINU CĂTĂLIN
MARIUS, VICEPREŞEDINTE RESURSE UMANE-ILIE OANA ANDREEA
ASOCIAŢIA MONUMENTELOR ISTORICE 14966/A/2011 BIHOR BIHARIA BIHARIA jud. BIHOR SEDIUL PRIMĂRIEI ST R CET ĂŢ II FUNDAŢIA DE PROTEJRE A MONUMENTELOR ISTORICE DIN JUDEŢUL BIHOR ,PRIMĂRIA BIHARIA ,PRIMĂRIA SĂ ACORDE PRIORITATE VALORILOR PATRIMONIAL CULTURALE NEGREAN DANIEL -PRŞEDINTE , NAGY GIZELA -VICEPREŞEDINTE , POP IOAN ,
NR 12
DIN JUDEŢUL BIHOR OŞORHEI,ASOC NAŢ DE TURISM RURAL ŞI ECOLOGIC VICEPREŞEDINTE , TĂTAR MARIA -MEMBRU , LIPOVEAN ADRIANA -MEMBRU
ASOCIAŢIA MONUMENTUL ION C. 279/A/2014 SAT CHIAJNA, SOS SAT CHIAJNA, SOS DE CENT URA, NR.1 BIS, JUD.ILFOV - Videanu Adriean, - Cioroianu Adrian-Mihai, - Stoica Valeriu Asociaţia are scop nepatrimonial de interes public si consta in restaura dupa caz reconstituirea unor monumente din patrimoniul cultural al muně Bucureşti, distruse sau pe cale de a fi distruse.;2) • Videanu Adriean, având funcţia de Preşedinte ; • Cioroianu Adrian-Mihai, având funcţia de
DE CENT URA, NR.1
BRĂTIANU – PIAŢA UNIVERSITĂŢII” BIS, JUD.ILFOV Iniţial, Asociaţia " Monumentul Ion C. Bratianu - Piata Universitŕ propune refacerea si reamplasarea monumentului Ion C. Bratianu din actual Universităţii fosta Piata Bratianu din Bucureşti, membru ; Stoica Valeriu, având funcţia de membru
ulterior Asociaţia continuandu-s: pentru care a fost infiintata, respectiv restaurarea sau reconstruirea altor monumente
ASOCIAŢIA MONY ART’ 56 2687/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.CONST ANT IN KIS MARIA,VARGA CRISTINA ANDREA,VARGA VIOREL promovarea culturii, artei şi istoriei naţionale şi internaţionale; sprijinirea persoanelor talentate în artă; promovarea bunelor practici în educaţie; modernizarea atitudinilor şi mentalităţilor în raport PRESEDINTE – KIS MARIA, VICEPREŞEDINTE – VARGA CRISTINA ANDREA,
BRÂNCOVEANU NR.52 ET .1 AP.27
cu educaţia şi cultura; îmbunătăţirea tehnicilor educaţionale RESPONSABIL PROGRAME – VARGA VIOREL
ASOCIAŢIA MORE THANE HOPE 19210/A/2014 GALATI COMUNA CUDALBI COMUNA CUDALBI jud. GALAT I COMUNA CUDALBI ISTRATE GEORGE,ISTRATE FROSA,NISTOR COSTEL şcolarizarea copiilor cu potenţial ai căror părinţi nu o pot face din motive financiare preşedinte- NISTOR COSTEL, vicepreşedinte- ISTRATE GEORGE, secretar general-
NR.2045
ISTRATE FROSA
ASOCIAŢIA MORGAN CLUB ROMÂNIA - 4029/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.CONST ANT IN SANDU ALDEA, NR.21, 1. POSTOLACHE EUGEN,cetatean roman,domiciliat in Bucuresti,str. Tudor Arghezi nr.11,et.3,ap.12,sector2,posesor al C.I. seria Scopul Asociatiei este de a promova utilizarea si conservarea tuturor modelelor de autovehicule marca MORGAN si de a favoriza cunoasterea reciproca a proprietarilor si pasionatilor precum si Preşedinte : POSTOLACHE EUGEN; b) Vicepreşedinte : SFORZA ALDO; c) Consilieri:
AP.1, SECT OR 1
DRACULA MOG RX nr. 138124/14.09.1999,emisa de SEP,casatorit,nascut la data de 03.01.1963 la Moscova,URSS,CNP 1630103400267, 2. MOTIU intalnirea acestor persoane. DEANE HAYDN JOHN HARWOOD si DEANE ALINA – ADELA; d) Membru secretar:
MIRUNA – CORINA,cetatean roman,domiciliata in Bucuresti,str. N. Constantinescu nr.13,bl.,13,sc.1,ap.5,sector 1,posesoare a C.I. DOMINTEANU IRINA - MARIA
seria RT nr. 203374/27.11.2001,emisa de Sectia 1 Politie,casatorita,nascuta la data de 21.08.1972,in Bucuresti,sector 8,CNP
2720821410021, 3. SFORZA ALDO,cetatean italian,domiciliat in Italia,Foppolo (BG) posesor al pasaportului nr.
Y269884/16.03.2004,emis de autoritatile italiene,casatorit,nascut la data de 24.11.1942,in Milano,Italia, 4. DOMINTEANU IRINA –
MARIA,cetatean roman,domiciliata in Bucuresti,Bd. Gheorghe Sincai nr.9,bl.3,sc.C,et.4,ap.17,sector 4,posesoare a C.I. seria RR nr.
407199/23.08.2006,emisa de SPCEP S4 biroul nr.1,necasatorita,nascuta la 25.09.1972,in Bucuresti,sector 5,CNP 2720925440026, 5.
DEANE HAYDN JOHN HARWOOD,cetatean irlandez,domiciliat in Irlanda,Down,posesor al pasaportului nr.
ASOCIAŢIA MOŞNENILOR BUZOIENI CU 15819/A/2006 BUZAU SIRIU SIRIU jud. BUZAU SAT COLÞUL PIET RII -LA MART AC V MARTAC VASILE-PREªEDINTE,POSEA C GHEORGHE,POSEA DUMITRU TEODOR
VASILE
DREPTURI NEÎNSCRISE
ASOCIAŢIA MOŞTENITORILOR 15620/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. FELEACU NR. 5, BL. 11F, SC. 1, AP. MINCU ION,WEINSTEIN OANA,GEORGESCU CONSTANTIN ADRIAN - sprijinirea persoanelor prejudiciate ca urmare a aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi a persoanelor ale căror bunuri au fost preşedinte: MINCU ION, vicepreşedinte: WEINSTEIN OANA, secretar: GEORGESCU
2, SECT OR 1
ÎNDREPTĂŢIŢI LA DESPĂGUBIRI ANRP reţinute, sechestrate, ramase în Basarabia, Bucovina de Nord şi în ţinutul Hertei, ca urmare a aplicării Tratatului de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 CONSTANTIN ADRIAN
LEGEA 290/2003 ŞI LEGEA 9/1998 februarie 1947, precum şi a moştenitorilor acestora.
ASOCIAŢIA MOT4MOT 7030/A/2008 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. EPISCOP SULYOC IST AVAN, LOVAS FERENC ,BOD ISTVAN,ORBAN CSABA,ZEFFER LASZLO,KOZMA DAVIDF GYULA PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA ACTIVITĂŢIOI SPORTIVE AVIATICE ORBAN CSABA -PREŞEDINTE , BOD STEFAN -MEMBRU,NAGY SANDOR -MEMBRU
NR.17, AP.5
ASOCIAŢIA MOTION ART STUDIO 16411/A/2014 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU ST R. RAHOVA, NR.43, SC. B, APT .32 Cornacel Denisa-Maria,Cornacel Catalin Ioan,Cornacel Rodica promovarea dansului latino la nivel local, national si international; Cornacel Catalin Ioan – vicepreşedinte
ASOCIAŢIA MOTO TGM 1285/A/2013 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA MART ON ARON, NR. RADU MIHAI,SZEDERJESI JANOS,MAIER IOAN AUREL Promovarea, afirmarea şi dezvoltarea interesului cetăţenilor, în general şi a membrilor asociaţiei în special, pentru practicarea motociclismului, organizarea de campanii de conştientizare şi MAIER IOAN AUREL, RADU MIHAI, SZEDERJESI JANOS
33, AP. 3
educaţie rutieră şi acordarea de asistenţă tehnică, turistică şi juridică, asigurarea contitnuităţii activităţilor cu caracter umanitar, socio-cultural şi turistic.
ASOCIAŢIA MOTOCICLIŞTILOR AMATORI 15331/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. ALEXANDRIA NR.173, SECT OR 5 Tane Daniel,Tane Viorel,Tane Pompilia -promovarea şi dezvoltarea reală a drepturilor şi intereselor motocicliştilor de pretutindeni şi a pasionaţilor activităţilor şi sporturilor cu motor în vederea îmbunătăţirii situaţiei, imaginii, Tane Daniel, Tane Viorel, Tane Pompilia
DIN ROMÂNIA reprezentativităţii şi interacţiunii acestora cu instituţiile statului, cu organisme asemănătoare, cu ceilalţi participanţi la trafic şi cu plicul general, prin activităţi specifice
ASOCIAŢIA MOTOCICLIŞTILOR DIN 4971/A/2007 BUCUREST I, ST R. DR. CONST ANT IN IST RAT I, NR.36, 1. Presedinte - Pitaru Filip-Matei,cetatean roman,nascut la data de 22.06.1979,CNP 1790622410012,domiciliat in Bucuresti,bld. Scopul AMR este dezvoltarea interesului cetatenilor, in general, si a membrilor asociatiei, in special, pentru practicarea motociclismului ca varianta de deplasare in traficul urban si nu numai,
SECT OR 4
ROMÂNIA Lascar Catargiu nr. 24-26,sc. A,et. 3,ap. 15,sector 1,identificat prin CI seria RX,nr. 345215,eliberata de SPCEP S1 la data de organizarea de campanii de constientizare si educatie rutiera si acordarea de asistenta tehnica, turistica si juridica.
04.08.2005, 2. Vicepresedinte - Tane Daniel,cetatean roman,nascut la data de 28.01.1970,CNP 17000128340022,domiciliat in
Bucuresti,str. Radu Boiangiu,nr8,.bl.38,sc.B,et.1,ap.53,sector 1,identificat prin C.I. seria RT nr.412740,eliberata de SPCEP S1,la
data de 31.05.2006, 3. Secretar general - Dociu Bogdan,cetatean roman,nascut la data de 26.12.1972,CNP
1721226411516,domiciliat in Bucuresti,str.Calea 13 Septembrie,nr.231,bl.V1,sc.1,et.8,ap.34,sector 5,identificat prin C.I. seria DP
nr.103482,eliberata de DGEIP-DEP la data de 11.02.2004, 4. Membru - Achimoiu Ioan Valentin,cetatean roman,nascut la data de
08.01.1983,CNP 1830108035274,domiciliat in Pitesti,str.Dacia,nr.23,bl.A4a,sc.A,et.4,ap.16,judetul Arges,identificat prin C.I. seria
AS,nr.415274,eliberata de Politia Municipiului Pitesti,la data de 09.06.2005, 5. Membru - Purgaru Daniela,cetatean roman,nascuta la
ASOCIAŢIA MOTOCICLIŞTILOR DIN 9506/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SOVEJA NR. 107B, SECT OR 1 Se retrag din asociaţie: Purgaru Daniela, Boncalo Mihai, Filip Matei Pitaru, Caragancev Eugenia, Frasineanu Cosmin Aurel, - dezvoltarea interesului cetăţenilor, în general, şi a membrilor asociaţiei, în special, pentru practicarea motociclismului ca variantă de deplasare în traficul urban şi nu numai, organizarea de Se aprobă demisiile lui: Purgaru Daniela, Caragancev Eugenia, Frasineanu Cosmin Aurel.
ROMÂNIA Caragancev Toma, Dumbrava Serban Mihai. campanii de conştientizare şi educaţie rutieră şi acordarea de asistenţă tehnică, turistică şi juridică.
ASOCIAŢIA MOTOCICLIŞTILOR ON THE 217/A/2014 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. LOZOVENI, NR.181, CAMERA Cîtea Marian,Neagu Adrian-Viorel,Nicolae Valentin,Sighinaş Florin,Talpeş Florin,Tarău Romeo,Tănase Marian,Telegraf Angel. de a promova şi încuraja utilizarea autovehiculelor pe două roţi în condiţii tehnice şi legislative corecte şi de a sprijini atât membrii asociaţiei cât şi motocicliştii din România în probleme legate de - preşedinte – Talpeş Florin, vicepreşedinte – Telegraf Angel, vicepreşedinte – Sighinaş Florin,
5
ROAD TO HEAVEN respectarea drepturilor legale în raport cu autorităţile statului vicepreşedinte – Cîtea Marian, primvicepreşedinte – Tănase Marian
ASOCIAŢIA MOTOR GROUP DOROHOI 16422/A/2014 BOTOSANI DOROHOI DOROHOI jud. BOT OSANI ST R. MIHAIL SADOVEANU NR.Hăidăuţu Nicolai Adrian,Vamvu Andrei,Predeanu Adrian Iulian,Şfabu Ştefan Iulian,Axinte Alexandru organizarea şi sprijinirea motociclismului ca sport în România, al promovării motociclismului în rândul tuturor categoriilor de cetăţeni şi participării membrilor la activităţile de motociclism Hăidăuţu Nicolai Adrian – preşedinte de onoare, Vamvu Andrei - preşedinte, Predeanu Adrian
3
organizate de Motor Group Dorohoi şi la orice altă activitate care contribuie la realizarea scopului propus. Iulian - vicepreşedinte, Şfabu Ştefan Iulia – secretar, Axinte Alexandru – trezorier.
ASOCIAŢIA MOTORAVENTURA 2996/A/2001 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PISCULUI, NR. 20, BL. 40, AP. 77, se retrage Solojan Dinu, intră ca asociat Buruiană Ionel,
SECT OR 4
ASOCIAŢIA MOVE ON 18674/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ŞT EFAN CEL MARE NR. 1-3, BL. BĂG VASILE,BUDA VIORICA - prin mandatar Băg Vasile,TANO DAN-ALEXANDRU. - identificarea, sustinerea si promovarea drepturilor copiilor, tinerilor si a batranilor, precum si sprijinirea categoriilor de persoane vulnerabile social, economic, etnic, cultural, religios si politic preşedinte - BĂG VASILE, vicepreşedinte - TANO DAN-ALEXANDRU, secretar general -
PERLA, ET . 4, AP. 240, SECT OR 1
sau pe criterii de orientare sexuala si identitate de gen, care necesita sprijin, suport si indrumare, in baza principiului demnitatii umane, a tolerantei si a compasiunii. BUDA VIORICA
ASOCIAŢIA MOZAIC 15507/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CALEA MĂNĂŞT UR NR.85 NEGOITA ROXANA,BARBOS MARIUS-IOAN,STOIANOV EMILIA ADRIANA activarea în domeniul conservării naturii şi sprjinirea dezvoltării rurale durabile prin implicarea comunităţilor locale PREŞEDINTE – NEGOIŢĂ ROXANA, VICEPREŞEDINTE – BĂRBOS MARIUS-IOAN,
AP.99
SECRETAR – STOIANOV EMILIA ADRIANA
ASOCIAŢIA MOZAIC INSTRUMENTS ART 13924/A/2011 GIURGIU GIURGIU GIURGIU jud. GIURGIU ST R.DUNĂRII NR. 103 LUPU MIHAI,HRINOADE DRAGOŞ CIPRIAN,MIHALCEA MARIAN,LĂCEANU CORNEL MARIAN,GOGĂU Descoperirea, sprijinirea şi promovarea tinerelor talente în domeniile artistice, ştiinţifice, sportive, ş.a. PREŞEDINTE-LUPU MIHAI, VICEPREŞEDINTE- MIHALCEA MARIAN, LĂCEANU
NICOLETA,PĂNOIU TRAIAN. CORNEL MARIAN, DIRECTOR GENERAL- GOGĂU ELENA NICOLETA, MEMBRI-
HRONIADE DRAGOŞ, PĂNOIU TRAIAN.
ASOCIAŢIA MPI GEACA 20519/A/2015 CLUJ GEACA GEACA jud. CLUJ NR.242, AP.7 ÎMBUNĂTĂŢIREA, PROMOVAREA ACTIVITĂŢILOR SPORTIVE, CULTURALE ŞI AJUTORAREA PERSOANELOR NEVOIAŞE DIN COMUNA GEACA. MOLDOVAN SOFRONIE-PREŞEDINTE, MIRON IOAN-VICEPREŞEDINTE, BĂRBOS
PAUL-SECRETAR
ASOCIAŢIA MTD AFTER SCHOOL 17626/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MĂRĂŞEŞT I NR.71 AP.3 MĂNĂŞTUREAN TEODOR,MĂNĂŞTUREAN TEODORA,MĂNĂŞTUREAN MARIANA s-a hotărât: completarea punctului C - III din actul constitutiv şi a art. 7 din statut privind scopul asociaţiei. PREŞEDINTE – MĂNĂŞTUREAN TEODOR, VICEPREŞEDINTE MĂNĂŞTUREAN
JUD.CLUJ, SEDIU SECUNDAR ÎN LOC.VALEA
DRĂGANULUI NR.180 COM.POIENI JUD.CLUJ TEODORA, SECRETAR – MĂNĂŞTUREAN MARIANA
ASOCIAŢIA MTP RACING 7928/A/2008 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES P-Ţ A REPUBLICII, NR. 20/19 SC MOTOPLUS PANEURO SRL,SC SADALBARI SRL,CRACIUN CLAUDIU IONEL Promovarea activităţilor sportive. POP FLORIAN, CRACIUN CLAUDIU, GURGHEAN ADRIANA, DAN CHIRU, DALI
LAURENTIU
ASOCIAŢIA MUCENICUL MINA SIBIU 8713/A/2009 SIBIU COMUNA LOAMNEŞ COMUNA LOAMNEŞ SAT HAŞAG jud. SIBIU Roşu Livia,Roşu Ana Cristina,Roşu Viorel,Drăghiciu Aron Mihai,Ştirbeţ Maria,Streza Gheorghe,Trifan Ioan,Deac Roxana,Neagu desfăşoară activităţi sociaşe şi administrarea aşezământului de oameni vârsnici aparţinând membrilor asociaţi Roşu Livia - preşedinte, Stirbeţ Maria vicepreşedinte,
SAT HAŞAG
Ana,Bota Traudi,Martin Simona,Dănescu daniela
ASOCIAŢIA MUGUREL 8380/A/2009 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. CAZABAN, NR.42, BL. AN 155,OLENIUC GABRIELA,SZABO ALEXI MARIANA,SOMOGYI ANDREA,BENYI CARMEN LOREDANA,POP GABRIELA,BIRLEA susţinerea , modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului în corcondanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului OLENIUC GABRIELA-preşedinte, SZABO ALEXI MARIANA -vicepreşedinte , SOMOGYI
AP.16
VASILE RADU,STERIU VIOREL,TOROS-VIG EMESE,FULOP ADELINA MARIA,DEM IRINA,ARKASI IULIANA,GRĂDINIŢA CUromânesc, etc. ANDREA, BENYI CARMEN LOREDANA, POP GABRIELA, BIRLEA VASILE RADU, STERIU
PROGRAM PRELUNGIT NR.30 VIOREL, TOROS-VIG EMESE, FULOP ADELINA MARIA, DEM IRINA, ARKASI
IULIANA-membri
ASOCIAŢIA MUGURELUL BIHORULUI 2486/A/2012 BIHOR ORADEA ST R D ORADEA ST R D CANT EMIR NR N32 jud. BIHOR LUNG DOINA MARIA ,ŞERBAN ANGELA ,BRONŢ DANIELA CARMEN ,SISCA SILVIA RODICA ,COSMA VASILE COSMIN STABILIREA ŞI REALIZAREA DE SUSŢINERE A INTERESULUI GENERAL ZONAL ŞI LOCAL A MEMBRILOR SĂI LUNG DOINA MARIA -PREŞEDINTE , MOŞUŢ CĂLIN ADRIAN -VICEPREŞEDINTE
CANT EMIR NR N32
,DOROBANŢU ADRIAN ,MOŞUŢ CĂLIN ADRIAN ,ŞERBAN ANGELA -SECRETAR
ASOCIAŢIA MUGURELUL SÂNCRAIUL DE 1809/A/2008 MURES SÂNCRAIU DE SÂNCRAIU DE MUREŞ jud. MURES ST RADA ST RÂMBĂ, BOLOG NICOLAE,BOLOG VALENTINA,STOICA SORINEL Protejarea, punerea în valoare, revitalizarea şi valorificarea vieţii culturale şi artistice la nivel local şi nu numai, prin organizarea de cursuri de dansuri popuilare, dans de societate, balet, BOLOG NICOLAIE, BOLOG VALENTINA, STOICA SORINEL
MUREŞ NR. 9
MUREŞ organizarea de spectacole de teatru, creaţie şi interpretare literară şi artistică, fără a urmării obţinerea unui profit în sens comercial.
ASOCIAŢIA MUGURI PENTRU VIITOR 10663/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. BARBOŞI NR. 51, BL.B3, ZEGREA LUMINIŢA GABRIELA,ZEGREA MARICICA,CIREAŞA ADRIAN ASIGURAREA DE SERVICII PENTRU COMUNITATE, ÎN DOMENIUL SOCIEL, CULTURAL, EDUCAŢIE, PROTECŢIE A MEDIULUI ŞI TURISM, PENTRU RESPONSABILIZAREA ŞI ZEGREA LUMINIŢA GABRIELA-PREŞEDINTE; VICEPREŞEDINTE-ZEGREA MARICICA
AP.17
GALAŢI IMPLICAREA COMUNITĂŢII ŞI A PRINCIIPALILOR FACTORI LOCALI LA DEZVOLTRE4A COMUNIRARĂ, LA PREVENIREA DIMINUAREA SAU ÎNLĂTURAREA CONSECINŢELOR şi CIREASĂ ADRIAN.
UNOR EVENIMENTE CARE PREZINTĂ RISCURI SOCIALE ASUPRA CONDIŢIILOR DE VIAŢĂ ALE POPULAŢIEI VULNERABILE, ETC.
ASOCIAŢIA MUHAMMAD ALI BOX CLUB 15840/A/2015 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I B.DUL 1 DECEMBRIE 1918, OZTURKMEN HALIT,TOSUN SIH MEHMET,MIHAI TEOFIL DESCOPERIREA, SELECTIONAREA, INIŢIEREA, ÎNDRUMAREA ŞI PREGĂTIREA DE SPORTIVI ÎN DOMENIUL BOXULUI CA DISCIPLINĂ SPORTIVĂ, AVÎND ÎN VEDERE ATÂT PREŞEDINTE-OZTURKMEN HALIT, VICEPREŞEDINTE-TOSUN SIH MEHMET,
NR.1G, ET .3, CAM.1-15
CARACTERUL DE PREGĂTIRE FIZICĂ ŞI FORMARE DE SPORTIVI ÎN DISIPLINA BOXULUI, CÂT ŞI ROLUL MORAL AL ACESTEI DISCIPLINE MEMBRU-MIHAI TEOFIL
ASOCIAŢIA MULTI INSTRUIT 3939/A/2006 radiata BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR FĂCLIEI NR 58 C TENT ALEXANDRU IOAN ,TENT FELICIA DEZVOLTAREA ŞI SPECIALIZAREA RESURSELOR UMANE ÎN DOMENIUL TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI ŞI A CALCULATOARELOR. TENŢ ALEXANDRU IOAN ---PREŞEDINTE ,TENŢ FELICIA CORNELIA -
VICEPRŞEDINTE
ASOCIAŢIA MULTICULTURAL BUSINESS 16866/A/2016 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PARÂNG NR.8 BL.H4 COTAE ALEXANDRA,COTAE GEORGIANA,FERENŢ-PIPAŞ MARINA facilitarea, intermedierea şi gestionarea legăturilor şi schimburilor culturale dintre mediul românesc, pe de o parte, şi reprezentanţii altor culturi, pe de altă parte, în domeniul economic şi PREŞEDINTE - COTAE ALEXANDRA, MEMBRI - COTAE GEORGIANA, FERENŢ-PIPAŞ
AP.54
INSTITUTE antreprenorial în materie de valori şi practici în vederea progresului socio-economic, inter şi multicultural al societăţii; descoperă, evidenţiază, transmite, împărtăşeşte şi implementează modelele MARINA
de gândire, trăire, spiritualitate, acţiune şi reuşită durabilă preluate de la fiecare cultură şi civilizaţie majoră a umanităţii în domeniile de interes pentru progresul economic, spiritual-moral,
personal, familial, social şi material al fiinţei şi comunităţii umane
ASOCIAŢIA MULTICULTURALA DANS ART 19701/A/2015 BUZAU BUZĂU BUZĂU jud. BUZAU ST R. FILANT ROPIEI NR. 59 recunoaşterea caracterului universal a artei dansului prin realizarea unor activităţi de inters general specifice promovării dansului
OPEN
ASOCIAŢIA MULTIFUNCŢIONALĂ 15951/A/2014 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.SF.SPIRIDON NR.13, Mogoş Vasile,Davideanu Constantin,Tiber Robert,Afanase Constantin,Boulescu Mihai,Caşcaval Gheorghe,Ciotor Octavian,Crintea are ca scop sprijinirea, ocrotirea şi educarea copiilor, părinţilor aflaţi în situaţii defavorizate, de risc, în spiritul creştin promovat de Biserica Ortodoxă Română şi a operei sale filantropice prin preşedinte – Tiber Robert, vicepreşedinte – Cristea Victor, membru – Afanase Constantin,
JUDEŢ UL GALAŢ I.
FILANTROPICĂ SFÂNTUL SPIRIDON Aurel,Cristea Victor,Culcea Dumitru,Dumitrescu Sergiu – Marin,Monu Aurelian,Onica Costică,Stan Emanoil,Udrescu Doina. valorificarea şi promovarea potenţialului individual, îmbunătăţirea calităţii vieţii prin servicii sociale, educaţionale, psihologice, medicale, culturale, economice, de mediu şi juridice. membru – Ciotor Octavian, membru – Onica Costică, membru – Mogoş Vasile, membru
GALAŢI. –Udrescu Doina, membru – Culcea Dumitru.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA MULTIMEX PAS ŞTEI 2028/A/1994


ASOCIAŢIA MUNCĂ TEMPORARĂ ŞI 19046/A/2015 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. MIHAIL KOGĂLNICEANU, SC POWER INTERIM SRL prin reprezentant legal Tison Stephane Franck Pierre,TISON STEPHANE FRANCK PIERRE,SC reprezentarea şi apărarea intereselor agentilor de muncă temporară, înfiinţaţi şi autorizaţi conform HG 938/2004, al altor societăţi care detaşează personal şi al salariaţilor temporari şi/sau Preşedinte – Tison Stephane Franck Pierre, Vicepreşedinte – Coban Mehmet Ali, Trezorier –
NR.15, ET AJ 2, BIROUL 3
DETAŞARE CONCEPT TEMPORAR SRL prin reprezentant legal Coban Mehmet Ali,COBAN MEHMET ALI,SC AREIM INTERIM SRL prin detaşaţi la nivel european şi naţional, contribuind astfel la dezvoltarea şi implementarea unui cadru legislativ comunitar şi naţional conform cerinţelor pieţei muncii Ihnatiuc Ileana, Secretar general – Colţescu Florentina
împuternicit Ihnatiuc Ileana,IHNATIUC ILEANA şi COLŢESCU FLORENTINA
ASOCIAŢIA MUNICIPALA DE KARATE 2109/A/2004 BUCURESTI jud. BUCUREST I B-DUL BASARABIA NR.37-39, 1. Asociatia Clubul Sportiv Roxy Dojo Bucuresti reprezentat de presedinte - ROXANA CRUHER – 2. Asociatia Clubul Sportiv
Art. 3 Scopul si obiectivele Asociatiei de karate traditional: ; Organizarea si dezvoltarea karateului traditional in sfera sa de competenta si in toate formele sale de practicare de catre sportivi a) Administrarea asociatiei este asigurata de Biroul executiv format din urmatorii : - Presedinte
SECT OR 2, BUCUREST I.
TRADIŢIONAL BUCUREŞTI CON –DO karate Bucuresti reprezentat de presedinte CONSTANTIN NICULINA – 3. Clubul Sportiv Sakura reprezentat de
indiferent de statutul lor. Dezvoltarea fizica si morala armonioasa a tinerilor, sporirea capacitatilor fizice , morale, intelectuale, raspandirea practicarii karateului , obtinerea de performante CONSTANTIN NICULINA - Vicepresedinte ROXANA CRUHER - Secretar coordonator
presedinte DRAGOS COZMACIUC – sportive , educarea copiilor prin sport.;(1) Scopul “Asociaţia Municipală de Karate Tradiţional Bucureşti“ este urmatorul:;a) organizarea şi dezvoltarea practicării karateului tradiţional în toate NEDELOIU ADRIAN - Contabil BUTUNOIU DANIELA - Membrii COZMACIUC
formele sale de către practicanţi , pe plan municipal conform competentelor delegate de FRKT;;b) stabilirea, menţinerea şi dezvoltarea legăturilor dintre oficiali, sportivi, cluburi, secţii de karate DRAGOS CONSTANTIN DUMITRU PAUL DANIEL ROTARU MIHAI MIHNEA
tradiţional afiliate, încurajarea şi facilitatea disputării competiţiilor de karate tradiţional la nivelul Municipiului Bucureşti;;c) coordonarea , îndrumarea şi controlul activităţii karateului tradiţional NICOLAESCU
luând toate măsurile necesare de prevenire a încălcărilor statutului, regulamentelor , hotărârilor sau deciziilor sale ori a Regulamentului de funcţionare emis de către F.R.K.T.( Federatia
Romana de Karate Traditional);;d) neadmiterea nici unei discriminări naţionale , rasiale, religioase sau politice;;e) apărarea intereselor morale şi materiale ale karateului tradiţional
bucureştean;;f) dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu toate organizaţiile naţionale, regionale sau judeţene afiliate la F.R.K.T., precum şi cu cele corespondente din alte ţări;;g) organizarea şi
controlul practicării karateului tradiţional pe teritoriul Municipiului Bucuresti precum şi aplicarea unui sistem organizat de selectie, pregătire şi participare în competiţii, în vederea dezvoltării
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ A PROPIETARILOR 4015/A/2002 HUNEDOARA PET ROSANI PET ROSANI jud. HUNEDOARA PET ROSANI ST R.ALEEA Marc Gabriela,matrică Mihaela,Damian Dana,Sereş Felicia,Gaiducov Cristina,Liciu Ioana,Kraus Iuliu,Vlăduţiu Carmen,Prisecaru să promoveze in beneficiul animalelor şi propietarilor tipuri de actvităţi prin cooperare cu membrii asociaţiei şi alte organizaţii.;-să promoveze drepturile animalelor şi a posesorilor de animale Damian Dana, Sereş Felicia, Matrica Mihaela, Gaiducov Cristina
POPORULUI BL.5 SC.2 AP,LL
DE ANIMALE DE COMPANIE DIN Carmen,Prisecariu Carmen,Bogdan Amalia,Kappl Karol,Bicskei Iuliu,Staionev Doina,Comănescu Cristina,Chirilă Constanţa,Sărbu in simţul protecţiei animalelor in baza legilor adoptate pănă in prezent.;-să asigure reprezentarea posesorilor de animale de companie pe lămgă toate instituţiile naţionale şi internaţionale şi să
MUNICIPIUL PETROSANI Maria,Buzarin Mirela,Urmărea Dan ,Peşcan Lidia,Cinca Horea. stabişlească legături cu alte organizaţii neguvernamentale care au scopuri similare,;-să promoveze iniţierea de imbunătăţiri a legilor de protecţie;-să exercite protecţia şi creearea unui adăpost
pentru animalele fără stăpăn;-să promoveze şi să confrunte experienţe de ingrijire şi educare a animalelor de companie;-să incerce să construiacsă un adăpost animalelor de companie a căror
stăpini pleacă in concediu;-să stringă fondurinecesare pentru susţinerea activităţii asociaţiei.
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ CULTUL EROILOR 16034/A/2010 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R. NICOLAE BĂLCESCU, NR. 4 identificarea, restaurarea, îngrijirea şi ocrotirea monumentelor cimitirelor, edificiilor sau a altor construcţii şi lucrări pentru comemorarea eroilor căzuţi la datorie, fără nici o deosebire de religie Mândru Ovidiu Mircea - preşedinte, Feraru Gheorghe – prim - vicepreşedinte, Cristescu
LUGOJ sau origine etnică; participarea la constituirea de noi monumente, troiţe, plăci comemorative, etc., menite să eternizeze memoria eroilor căzuţi, pentru întregirea şi apărarea neamului; Gheorghe – vicepreşedinte şi Busuioc Gheorghe – secretar
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE AIKIDO 7850/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BERZEI NR. 14, AP. 2, SECT OR 1 ASOCIAŢIA "CLUBUL SPORTIV AKTV",ASOCIAŢIA "CLUBUL SPORTIV KINETIK",ASOCIAŢIA "CLUBUL SPORTIV DAN - organizării, administrării şi desfăşurării de activităţi sportive în ramura aikido şi are drept obiectiv dezvoltarea aikido prin selecţionarea, iniţierea şi pregătirea sportivilor în municipiul Bucuresti, Preşedinte - BOGDAN PAUL FRAŢILĂ, Vicepreşedinţi - DAN CORNELIU IONESCU,
BUCUREŞTI AIKIDO" sprijinind cluburile in organizarea de competiţii sportive interne sau internaţionale, o promovare mai bună a sportului la nivelul municipiului precum şi alte activităţi conexe acestora. DORINEL-NECULAI DANILEŢ, Trezorier - CODRUŢA- ADRIANA ANGELESCU, Secretar
general - GABRIELA VIORICA BUZEA.
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE ARTE 292/A/2013 BUCUREŞT I, BUCUREŞT I, ST R. VICINA NR.1, BL.32, SC.2, ET .1, CLUBUL DE ARTE MARTIALE IMPRESSION,CLUBUL SPORTIV BUDO GYM,CLUBUL SPORTIV GOLDEN TEAM asigurarea cadrului legal, regulamentar, tehnic, material, organizatoric, precum si a condiţiilor de protecţie a celor care practica arte marţiale popularizarea, organizarea, administrarea si Bulmaga Petrica, Dima Victor, Mitu Nicolae Emanoil, Floricica Constantin Aurel, Docan Gruia
AP.62, SECT OR 5
MARŢIALE BUCUREŞTI BUCURESTI,ASOCIATIA CLUBUL SPOTIV AIKIBUDO coordonarea activităţii de arte marţiale pe raza Municipiului Bucureşti, cu respectarea statutului si regulamentelor Federaţiei Romane de Arte Marţiale, conlucrând in acest sens cu structurile
sportive afiliate la "A.M.A.M.B", si cu autorităţile administraţiei publice locale
Asociaţia Municipală de Box Bucureşti 15763/A/2010 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti ----------------------- Bucureşti jud. BUCUREST I 1. Incetarea calitatii de membri ai Asociatiei a tuturor persoanelor fizice care figureaza ca fondatori, prin efectul Legii educatiei fizicestatut autentificat sub nr.3962/02.11.2001;Scopul Asociatiei Municipale de Box Bucuresti, il constituie organizarea activitatii de box la nivelul municipiului; IN PRIMA SEDINTA A COMITETULUI DE CONDUCERE ALES S-AU STABILIT
----------------------- Piata Amzei nr.13 sector 1
Bucureşti --------------------------------------------------- str. Radu Captariu nr.6 si sportului nr.69/2000, art.34. Adunarea Generala Extraordinara cu unanimitate de voturi a hotarat incetarea calitatii de membrii ai URMATOARELE PERSOANE: LAZAR MARIUS SI DANCIU GABRIEL –
sector 2 Asociatiei a tuturor persoanelor fizice si inlocuirea lor cu persoane juridice. 2. Se trece la punctual 2(doi) al ordinei de zi Adunarea VICEPRESEDINTII. PLOIESTEANU MIHAI – SECRETAR NAPOLEON GHEORGHE –
Generala Extraordinara a aprobat cu unanimitate de voturi introducerea ca membrii a urmatoarelor structure sportive: CS PRESEDINTELE COMISIEI DE ANTRENORI ENE MILICA – PRESEDINTE COMISIA
DINAMO BUCURESTI B/A1/00043/2001 CS LAZAR B/A2/00044/2008 CS TOTAL BOX B/A2/00005/2007 CS RAPID ARBITRII LACATUS ADRIAN – PRESEDINTE COMISIA FEMININE SERBAN C-TN –
BUCURESTI B/A1/00048/2001 ai caror reprezentanti au semnat Tabelul de prezenta care face parte integranta din prezentul PRESEDINTE COMISIE ORGANIZARE TOACA ALEXANDRU – PRESEDINTE COMISIE
process-verbal. -------------------------------------------------------- Hotărârea Adunării generale extraordinare din 15.03.2012 MEDICALA BESA NICOLAI – PRESEDINTE COMISIE DISCIPLINA SE STABILESTE
ULTERIOR PRESEDINTELE COMISIEI DE PRESA. -------------------------------------------
proces verbal din 08.08.2008 Pentru functia de presedinte dl. Gheorghe Napoleon il propune
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE BOX 1802/A/2001 pozitie inchisa BUCUREST I BUCUREST I ST R. RADU CAPT ARIU NR. 6, SECT OR 2 Se exclud din asociaţie persoanele fizice şi se cooptează ca membrii: CS DINAMO BUCUREŞTI B/A2/00043/2001, CS LAZAR - asigurarea cadrului legal, regulamentar, tehnic, material, organizatoric, precum şi condiţii de protecţie a celor care practică boxul, popularizarea, organizarea, administrarea şi coordonarea preşedinte - IANCU NICULAE, vicepreşedinte - LAZAR VASILE, membru - BESA NICOLAI,
BUCUREŞTI (dovada disponibilităţii denumirii B/A2/00044/2008, CS TOTAL BOX B/A2/00005/2007, CS RAPID BUCUREŞTI B/A1/00048/2001 activităţii pugilistice pe raza Municipiului Bucureşti, conlucrând în acest sens cu structurile sportive afiliate la A.M.Box şi cu autorităţile administraţiei publice locae. secretar - STOIAN CAMELIA
nr. 80930/08.02.2010)
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE DANS SPORTIV 7862/A/2009 ST R. MACESULUI, NR. 82, SECT OR 4 ASOCIAŢIA CLUBUL DE DANS SPORTIV IMPETUS,ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV PAS IN DOI,ASOCIAŢIA CLUB SPORTIVcoordonarea şi organizarea activitatii de dans sportiv în Municipiul Bucureşti -
BUCUREŞTI GENERATIA 9 ,ASOCIAŢIA CLUBUL DE DANS DANCE VISION,CLUBUL DE DANS SPORTIV HOBBY DANCE,CLUBUL DE
DANS PHOENIX
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE FOTBAL 2101/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. SPLAIUL Novac Paul,Manuşaride Chiriac,Lăzărescu Nicolae,Vâlceanu Mihai,Ioniţă Anton,Oană Ilie,Popescu Maximilian,Enache Ion,Grosu Dezvoltarea constantă a practicării jocului de fotbal şi promovarea, coordonarea şi controlul acestuia pe teritoriul municipiului Bucureşti, până la nivelul Ligii a-IV-a inclusiv, în conformitate cu Vasile Avram- preşedinte, Mihaela Bratu- secretar general, Marian Rusu- vicepreşedinte, Ioan
INDEPENDENŢ EI, NR. 315-317, SECT OR 6.
BUCUREŞTI Vladimir,Cîţu Mircea,Stebleanu Eugen,Hrisiu Foti,Lăzărescu Constantin,Rădulescu Ioan,Timar Gheorghe,Bindea Mohai,Ţapu spiritul de fair-play, precum şi cu valorile educaţionale, culturale şi umanitare ale acestuia, în special prin intermediul programelor pentru juniori şi de dezvoltare, în conformitate cu atribuţiile Bega- director economic, Florescu Mihai- membru, Alexandru Crişan- membru, Toma Ion-
Octavian,Liţă Dumitru,Codreanu Victor,Floruţ Emil,Gheorghiu Traian,Barbacioru Ion. acordate de către FRF . membru.
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE GIMNASTICĂ 4626/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I P-Ţ A AMZEI, NR.10-22, SC.B, ET .1, AP.6, ELENA CEAMPELEA,DOINA FORICO,MARCELA FUMEA,VICTOR VELEA,IONUŢ CARLOCI,ELIZA STOICA,CARMENCITA Organizarea de activităţi de gimnastică la nivelul municipiului în limita drepturilor, obligaţiilor şi puterii delegate stabilite prin statutul FRG PRESEDINTE - IOAN SABĂU, SECRETAR EVIDENŢĂ - LUCIA MARCU ŞI STEFAN
SECT OR 1
BUCUREŞTI CONSTANTIN CONSTANTIN H.,
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE JUDO - 11027/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CAL. PLEVNEI, NR. 124, SECT OR 6. Mureşan Ghe.,Purnichi Ştefan,Traşcă Nicolae,Abalaru Radu Ion,Năstăilă Ioa,Ciolan C-tin,Brăileanu Ghe. Mihai,Dulgheru Organizarea şi dezvoltarea judo-ului în toate formele sale în Bucureşti. Abălaru Radu Ion- preşedinte, Stoicuţ Ionel- vicepreşedinte, Coman Doina Ionela- secretar,
BUCUREŞTI Mihai,Cojocaru Ovidiu,Câmpeanu Emanoil,Ion Mona-Lisa,Stoicuţ Ionel,Coman Doina Ionela. Năstăilă Ion, Ciolan C-tin, Cojocaru Ovidiu- membri.
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE MAJORETE 2209/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DOBRENI, NR. 3, BL. P22, SC. 4, ET . Clubul Sportiv Olimpic Triumf,Iavin Natalia Florentina,Iavin Constanţa,Badilita Rodica,Iavin Constantin. Organizarea si dezvoltarea practicării ramurii de sport majorete prin promovarea, coordonarea şi controlul acestui sport pe teritoriul municipiului Bucuresti, folosindu-se strategii concrete si Iavin Natalia Florentina- preşedinte, Badilita Rodica- vicepreşedinte, Iavin Constantin-
3, AP. 57, SECT OR 6.
BUCUREŞTI usor de pus in practica în conformitate cu regulamentele proprii, legislatia in vigoare si reglementarile ANST sau MECTS. vicepreşedinte, Iavin Constanţa- secretar general, Clubul Sportiv Olimpic Triumf (prin
reprezentant Stoican Marian Alexandru)- membru.
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE MINIFOTBAL 220/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA GRIVIŢ EI NR. 230, BL. B, SC. B, - organizarea, administrarea, coordonarea şi controlul activităţii de minifotbal, minifotbal feminin, fotbal-tenis, total soccer, grassroots, sportul scolar şi universitar pe ramura sportivă minifotbal,
RADULESCU IONUT-ROBERT,ANGHEL ANA-MARIA,MUSAT ANGELA-ANDRA,KRAUS VIOREL,POPESCU GABRIELA preşedinte: RADULESCU IONUT-ROBERT, vicepreşedinţi: ANGHEL ANA MARIA,
PART ER, AP. 4, SECT OR 1
BUCUREŞTI blind football (fotbal pentru nevăzători), goalball, de către jucători, indiferent de statutul lor (amator sau profesionist) pe teritoriul regiunii Metropolitane Bucureşti la toate nivelurile în vederea MUSATANGELA ANDRA, KRAUS VIOREL, secretar general: POPESCU GABRIELA,
participării la competiţii organizate de persoane fizice şi/sau juridice.
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE NATAŢIE 4633/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.MAHAT MA GHANDI, NR.8, ET .1, AP.2, Se coopteaza: CLUB SPORTIV AQUA TEARN, ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV TENIS CLUB 2000, ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV Să organizeze şi să controleze activitatea de înot sărituri în apă şi pentatlon, din Mun.Bucureşti;- Organizează sau tutelează competiţiile oficiale de înot sărituri în apă şi pentatlon CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - MARIUS-MIHAI GRIGORE, vicepreşedinte - CATALIN
SECT OR 1
BUCUREŞTI BUCHAREST SPORT CLUB, ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV ATACK TEAM, ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV FREE STYLE, BECHERU, membri - DRAGOS-SERBAN STAN, AUREL VASILE, DAN DRAGULET.
ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV PERFORMER, ASOCIAŢIA RENOVATIO SPORT CLUB, ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV
DINAMIC SPORT, ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV YST, ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV AQUA SPORT CITIUS BUCUREŞTI,
ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV MEDIAN BUCUREŞTI, ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV I.B.M.
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE ORIENTARE 1006/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA GRIVIŢ EI NR. 242, SC. A, APT . 14,
SECT OR 1
BUCUREŞTI
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE POKER 15734/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. FREDERIC CHOPIN NR. 9, ET AJ ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV “DAMA DE CUPĂ”,cu sediul în Municipiul Bucureşti,Sector 1,Str. Bucegi,nr. 70,Registrul Național Art. 19. Scopul ASOCIAŢIEI MUNICIPALE DE POKER BUCUREŞTI este organizarea, coordonarea şi controlul activităţii de poker sportiv sub orice formă fără caracter economic, material sau Primul Comitet Executiv al ASOCIAŢIEI MUNICIPALE DE POKER BUCUREŞTI este format
1, AP. 43, SECT OR 2
BUCUREŞTI al ONG nr. 502/A/2013,reprezentată legal prin domnul IOSEF Constantin,cetăţean român,domiciliat în Municipiul Bucureşti,Str. desfășurată ca activitate regăsită în registrul jocurilor de noroc, la nivelul municipiului Bucureşti, pe baza normelor emise de Ministerul de Resort, cu respectarea statutelor, regulamentelor, din: - IOSEF Constantin – Preşedinte; - DINU Gheorghe – Vicepreşedinte; - TEODORESCU
Maşina de Pâine,nr. 69,bl. OD 23,sc. B,et. 6,ap. 62,sector 2, ASOCIAŢIA SPORTUL ROMÂNESC ONLINE cu sediul în reglementărilor şi strategiilor elaborate de Federaţia Internaţională de Poker recunoscută în condiţiile legii. Ana – Secretar general.
Bucureşti,Bulevardul Carol I,Numărul 60,Etaj 5,Apartament 10,sector 2,Registrul Național al ONG nr. 474/A/2013,reprezentată legal
prin doamna TEODORESCU Ana,cetăţean român,domiciliată în Municipiul Bucureşti,Bulevardul Carol I,Numărul 60,Etaj
5,Apartament 10,sector 2, ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV ONLINE,cu sediul în Bucureşti,Bulevardul Carol I,Numărul 60,Etaj
5,Apartament 10,sector 2,Registrul Național al ONG nr. 1988/A/2013,reprezentată legal prin domnul DINU Gheorghe,cetăţean
român,născut la data de 13.03.1950,în prezent domiciliat în Municipiul Bucureşti,Bulevardul Carol I,Numărul 57,Scara A,Etaj
2,Apartament 20,sector 2
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE POLO 1699/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.PET RE MARIN, NR.2, SECT OR 1 ILIE GHEORGHE,GEORGESCU EUGEN,GEORGESCU CORNELIUS,ENE LUCIAN AUREL,IONESCU AUREL,SPANU Organizarea şi dezvoltarea poloului în sfera sa de competenţă în toate formele de practicare de către jucători indiferent de statutul lor;- Apărarea intereselor morale şi materiale ale poloului PRESEDINTE - DUMITRACHE FLORIAN, VICEPRESEDINŢI - IONESCU AUREL, ŞI
BUCUREŞTI DORU,PETREANU CORNELIA,THEODOR FLORIN bucureştean GEORGESCU EUGEN, SECRETAR - NISTOR GHEORGHE, MEMBRII - THEODOR
FLORIN, PEREANU CORNELIA
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE RUGBY BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL MĂRĂŞT I NR. 18-20, SECT OR 1 CLUBUL SPORTIV ŞCOLARUL TRIUMF BUCUREŞTI - COLIMITRA PERICLE,CLUBUL SPORTIV OLIMPIA BUCUREŞTI - presedinte: GEORGE BIDIREL, vicepreşedinţi - ADRIAN DUMITRESCU, EMANOIL SANDU,
BUCUREŞTI PERPELEA ALEXANDRU,RUGBY CLUB FLAMINGO CLINCENI - CALAFETEANU CONSTANTIN,RUGBY CLUB JUVENTUS ADRIAN GABRIEL STROE, secretar coordonator - CONSTANTIN ZAMFIR preşedinte de
BUCUREŞTI - POPOVICI CONSTANTIN,GRUPUL SCOLAR MATERIAL RULANT - METROREX - DĂNĂLACHE onoare - MITREA CRISTACHE
COSTEL,CLUBUL C.S. LOCOMOTIVA AUREL VLAICU BUCUREŞTI - BADEA DAN,C.S. DINAMO BUCUREŞTI - NEAGA
DANIEL,CS NR. 6 SPORTUL STUDENŢESC BUCUREŞTI - RADU MARIAN,C.S.S. NR. 3 STEAUA BUCUREŞTI - STOICA
MIHAI,R.C. ZIMBII BUCUREŞTI - BĂLAŞA VIRGIL,R.C. GRIVITA BUCUREŞTI - CÂRCEI OVIDIU,ŞCOALA GENERALA NR.
93 BUCUREŞTI - POPESCU CONSTANTIN,LOCOMOTIVA GRUP ŞCOLAR PAMFIL ŞEICARU CIOROGÂRLA - POPESCU
ŞTEFAN.
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE ŞAH 2069/A/2001 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. T INT EA NR. 10, SECT OR 1 - organizarea, dezvoltarea şi promovarea sahului, pe raza municipiului Bucureşti, precum şi desfăşurarea, conducerea şi controlul activităţii sahiste colaborand direct cu Direcţia Municipală de CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - TRACHE GRIGORE, vicepreşedinţi - GEORGESCU
BUCUREŞTI Tineret şi Sport Bucureşti, Federaţia Română de Sah, precum şi alte organisme similare din ţară şi străinătate, sub toate formele sale de manisfestare la cele trei ramuri sportive: sah practic, sah GABRIEL, STAN NICU, secretar - NUTA DAN, membri - BALUTA CONSTANTIN,
prin corespondenţă şi compoziţie sahistă, ca membru afiliat la Federaţia Română de Sah. POPESCU-RUSAVAT IOAN, SURDU VICTOR, TEACA AURELIAN, URZICA AUREL.
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE VOLEI 1593/A/2003 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DR. ZAHARIA PET RESCU NR. 11, CLUBUL SPORTIV DIMANO BUCUREŞTI,CLUBUL SPORTIV SCOLAR NR. 5 BUCURESTI,GRUPUL SCOLAR INDUSTRIAL Dezvoltarea, promovarea practicării jocului de volei în municipiul Bucureşti sub toate formele sale şi fără nici un fel de discriminare pe motive politice, religioase, rasiale, de naţionalitate,sex sau CONSILIU DIRECTOR: preşedinte - MACAVEI SORIN, vicepreşedinţi - POPESCU
PART ER, AP. 1, SECT OR 5
BUCUREŞTI MIRCEA ELIADE vârstă GHEORGHE, MARINESCU TRAIAN, membri - IUHAZ ALEXANDRU, STOICA MARIAN,
LUNGU SILVIAN, NICHITA VLAD, IFRIM RAZVAN, FORTU OANA. cenzor - MOISE
COSTEL
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE VOLEI 288/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, str. Dr. Zaharia Petrescu nr.11, CLIBUL SPORTIV DINAMO BUCUREŞTI,CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR NR.5,GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL MIRCEA a) dezvoltarea şi promovarea practicării jocului de volei în municipiul Bucureşti sub toate formele sale şi fără nici un fel de discriminare pe motive politice, religioase, rasiale, de naţionalitate, sex Consiliu Director: Macavei Sorin, Popescu Gheorghe, Marinescu Traian, Iuhaz Alexandru,
parter, ap.1, sector 5
BUCUREŞTI ELIADE sau vârstă;;b) formarea, perfecţionarea continuă şi ridicarea nivelului de calificare şi / sau clasificare a sportivilor şi specialiştilor din domeniu (antrenori, preparatori, instructori, manageri, Stoica Marian, Lungu Silvian, Nichita Vlad, Ifrim Răzvan, Fortu Oana. Cenzor: Moise Costel
personal medical, metodologic, arbitri, observatori, alţi tehnicieni);;c) atragerea şi implicarea cercetării ştiinţifice şi a medicinii sportive în procesul de selecţie şi pregătire a jucătorilor şi
echipelor de volei;;d) susţinerea intereselor voleiului din municipiul Bucureşti în faţa autorităţilor naţionale şi internaţionale, în raporturile juridice cu alte persoane fizice sau juridice implicate în
activitatea voleibalistică.
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ DE YACHTING 2652/A/2006 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I BD. DIMIT RIE CANT EMIR se primesc în asociaţie în calitate de membrii fondatori următoarele cluburi sportive: Star Yachting Club, Club Sportiv Electrica Art.10. Asociaţia MUNICIPALĂ DE YACHTING BUCUREŞTI are ca scop organizarea, dezvoltarea şi promovarea yachtingului în toate variantele sale cât şi a sporturilor conexe, pe plan local, Consiliul Director iniţial are următoarea componenţă: PREŞEDINTE - DOINEA
NR. 17, BL. 10, SC. B, ET . 7, AP. 65, SECT OR 4
BUCUREŞTI Bucureşti, Yacht Club Bucureşti . membrii mai sus mentionaţi persoane fizice se retrag din asociaţie aceasta urmând continua naţional şi afirmarea în plan internaţional.; ;Art.11. Asociaţia MUNICIPALĂ DE YACHTING BUCUREŞTI îşi propune totodată să popularizeze, să răspândească şi să dezvolte în special FLORIN VICEPREŞEDINTE - TIVIG CRISTIAN SECRETAR - ION ION
activitatea cu structura formată din cele 3 cluburi sportive primite în asociaţie. practicarea yachtingului pe întreg cuprinsul ţării ca element sportiv, tehnic şi educaţional, promovând totodată spiritul civic şi de fair-play. ;De asemenea, asociaţia va putea promova şi alte
discipline sportive conexe.
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ PENTRU 754/A/1993 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ BD, GH. CHIŢ U , NR. 46 PREDESCU NICOLAE,BORA DUMITRU APĂRAREA DREPTURILOR ŞI INTERESELOR LEGITIME ALE MEMBRILOR SĂI SAU ALE CONSUMATORILOR ÎN GENERAL PREDESCU NICOLAE, BORA DUMITRU
PROTECŢIA CONSUMATORILOR DOLJ
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ PENTRU 755/A/1993 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ BD, GH. CHIŢ U , NR. 46 PREDESCU NICOLAE,BORA DUMITRU APĂRAREA DREPTURILOR ŞI INTERESELOR LEGITIME ALE MEMBRILOR SĂI SAU ALE CONSUMATORILOR ÎN GENERAL PREDESCU NICOLAE, BORA DUMITRU
PROTECŢIA CONSUMATORILOR DOLJ
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ PENTRU 890/A/1993 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ BD, GH. CHIŢ U , NR. 46 PREDESCU NICOLAE,BORA DUMITRU APĂRAREA DREPTURILOR ŞI INTERESELOR LEGITIME ALE MEMBRILOR SĂI SAU ALE CONSUMATORILOR ÎN GENERAL PREDESCU NICOLAE, BORA DUMITRU
PROTECŢIA CONSUMATORILOR DOLJ
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ SPORTUL 1201/A/2005 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. AV. M. ZORILEANU, NR. Fannouch Elena Anda,Friedmann Bleier Desideriu Francisc,Sereny Oana organizarea şi dezvoltarea sportului pentru toţi în Municipiul Bucureşti. Mirela Pelin- preşedinte Ganciu Mihaela- vicepreşedinte.
47, SECT OR 1.
PENTRU TOŢI BUCUREŞTI
ASOCIAŢIA MUNICIPALĂ SPORTUL 9171/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. AV. M. ZORILEANU NR. 47, SECT OR 1FANNOUCH ELENA-ANDA,FRIEDMANN-BLEIER DESIDERIU FRANCISC,SERENY OANA - organizarea şi dezvoltarea sportului pentru toţi în municipiul Bucureşti. preşedinte - MIRELA PELIN, vicepreşedinte - MIHAELA GANCIU
PENTRU TOŢI BUCUREŞTI
ASOCIAŢIA MUNOB PENTRU STUDENŢI 11470/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ENE MODORAN NR.9, BL.M88, SC.1, Guja Cristina,Frunză George-Robert,Cîrstoveanu Daniel,Văcăreanu Cristina-Florentina derularea şi susţinerea proiectelor care vizează promovarea dialogului intercultural şi a colaborării la nivel internaţional. Activităţile ei presupun mobilizarea şi informarea studenţilor cu privire !a Guja Cristina - preşedinte, Frunză George-Robert - vicepreşedinte, Cîrstoveanu Daniel -
AP.26, SECT OR 5
dezvoltarea abilităţilor de diplomaţie şi de negociere, organizând astfel, conferinţe şi traininguri educaţionale. secretar
ASOCIAŢIA MUNTELE VERDE 1521/A/2012 BIHOR ORADEA ST R AL ORADEA ST R AL ANDRIŢ OIU NR 25, BL PB 19, AP 19 MIHEŞ PANTELIMON ,POP CRISTIAN GHEORGHE ,PORUMB ALEXANDRA ,VAIDA FLORINA PROMOVAREA POTENŢIALULUI TURISTIC AL ZONEI MONTANE , RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ PORUMB ALEXANDRA -PREŞEDINTE ,MIHAŞ PANTELIMON.-VICEPREŞEDINTE
ANDRIŢ OIU NR 25, BL jud. BIHOR
PB 19, AP 19 ,VAIDA FLORINA -VICEPREŞEDINT E
ASOCIAŢIA MUNTENIA PRUNDU 11882/A/2010 GIURGIU PRUNDU PRUNDU jud. GIURGIU SURUGIU OANA-GEORGIANA,BOŞNIGEANU MĂDĂLINA,ŞCHIOPU LINA,BURGUI DUMITRA Sprijinirea mebrilor comunităţii şi dezvoltarea locală a comunei Prundu. PREŞEDINTE- SURUGIU OANA -GEORGIANA, VICEPREŞEDINTE- BOŞNIGEANU
MĂDĂLINA, SECRETAR BURGUI DUMITRA.
ASOCIAŢIA MUNŢARILOR "ŞPRIŢUL" 11021/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. ALEXANDRU CEL BUN NR.16,
BL.T 21A, AP.49 SECT OR 2
(A.M.S.)
ASOCIAŢIA MUNŢII CIUCAŞULUI 9880/A/2010 BRASOV COM.VAMA BUZĂULUI COM.VAMA BUZĂULUI jud. BRASOV ST R.PRINCIPALĂ Primăria Vama Buzăului reprezentată prin primar Chirilas Tiberiu-Nicolae,Primăria Budila reprezentată prin primar Galborcea gestionarea fondurilor de vânătoare şi pescuit pentru care membrii asociaţiei deţin în comun, în proprietate, o suprafaţă de teren mai mare de 51% din suprafaţa fiecărui fond de vânătoare şi preşedinte – Chirilas Tiberiu Nicolae, vicepreşedinte – Serban Vasile, secretar general – Disor
NR.425
Constantin,Primăria Hărman reprezentată prin primar Disor Mihai,Primăria Prejmer reprezentată prin primar Serban pescuit în vederea conservării şi dezvoltării biodiversităţii faunei sălbatice şi menţinerii echilibrului ecologic al habitatelor forestiere şi agricole. Mihai, membru – Galborcea Constantin, membru – Serban Todorica-Constantin
Todorica-Constantin,Primăria Teliu reprezentată prin primar Serban Vasile
ASOCIAŢIA MUREŞ CHALLENGE 16798/A/2016 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES B-DUL 1 DECEMBRIE 1918, NR. CRASMARELU SORIN ADRAN,ALEXANDRU IOAN VLAD,FARKAS ZOLTAN Scopul asociaţiei constă în colectarea de fonduri şi bunuri materiale din sponsorizări, închirieri, cotizaţii, donaţii sau din alte surse, în vederea îmbunătăţirii şi promovării activităţii de zbor, CRASMARELU SORIN ADRAN-preşedinte, ALEXANDRU IOAN VLAD-vicepreşedinte,
227, AP. 25
promovarea aviaţiei precum şi desfăşurarea acestora în siguranţă. FARKAS ZOLTAN-secretar
ASOCIAŢIA MUREŞANĂ - DEDA 361/A/2013 MURES SÂNGEORGIU DE SÂNGEORGIU DE MUREŞ jud. MURES ST RADA MORII, PAŞCAN EMIL,MOLDOVAN SILVIU ADRIAN,STRAT ALEXANDRA Identificarea, ajutorarea şi acordarea unui sprijin eficient copiilor, tinerilor neadaptaţi şi persoanelor în vârstă provenind din categorii sociale defavorizate, aflaţi în dificultate, victime ale excluderii PAŞCAN EMIL, MOLDOVAN SILVIU ADRIAN, STRAT ALEXANDRA
MUREŞ NR. 728B
sociale, cu probleme de integrare în societate, cu dizabilităţi de ordin fizic şi psihic, educarea lor în spiritul valorilor şi principiilor moral creştine acceptate unanim în societate; formarea unei
atitudini pozitive faţă de viaţă, însuşirea unui stil de viată sănătos şi echilibrat, etc.
ASOCIAŢIA MUREŞEANĂ A CHIRURGILOR 2657/A/2004 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES T G.MURES, ST RADA LIVEZENI, MEMBRII RETRAŞI: POPOVICIU CORINA DELIA, NICOLAESCU COSMIN LUCIAN MEMBRII COOPTAŢI: NEGOVAN EMIL colectare de fonduri pentru îmbunătăţirea activităţii medicale în domeniul chirurgiei plastice CONSILIUL DIRECTOR: DOROBANŢU DORIN CONSTANTIN - PREŞEDINTE; CIF
NR. 12a, AP. 43
PLASTICIENI TÂRGU-MUREŞ SENIN, BUMBU ANAMARIA VICTORIA, , MACEC ADELINA MARIA, SZILVESTER MONIKA GEORGETA LILIANA - VICEPREŞEDINTE; BUMBU ANAMARIA VICTORIA - SECRETAR
CENZOR: -
ASOCIAŢIA MUREŞUL 2005 15800/A/2006 MURES T ĂURENI T ĂURENI jud. MURES NR.256 Noul Membru Varo Levente Noul consiliu de administraţie: Oltean Ovidiu-Petru- preşedinte, Vancea Dorel
Grigore-vicepreşedinte, Pavin Raluca Maria-secretar; Consiliul director completat cu 5
membrii : reprezentanţii com.Sânger- prin Primar Măgheran Alexandru, Comuna Zau de
Câmpie- Primar Iurian Alexandru, Comuna Valea Largă- primar Pădurar Beniamin, Comuna
Miheşul de Câmpie- primar Fărăgău Petru, Comuna Grebenişu de Câmpie- primar Mătea Emil.
ASOCIAŢIA MUREŞUL CUCI 10196/A/2009 MURES COMUNA CUCI, NR. 99COMUNA CUCI, NR. 99 A jud. MURES ŞUTA ILIE,MOLDOVAN ROBERT ALEXANDRU,ONIŢ LUCIAN,ŞUTA PANFILIE,LASZLO ZOLTAN,PRECUP AUGUSTIN Asociaţia Mureşul Cuci este o asociaţie non profit, prin care mai multe persoane pun în comun contribuţia lor materială, cunoştinţele şi activitatea lor pentru realizarea unui scop carenu I. Acceptarea ca membrii asociaţi cu drepturi depline în asociaţie a domnilor: l.BOAR
A
POMPEI,OANEŞ STELIAN IOAN urmăreşte foloase pecuniare sau materiale. PAVEL,2.JELER NICOLAE, 3. SABĂU IOAN-DANIEL. III.Desemnarea ca preşedinte al
Consiliului Director : BOAR PAVEL; vicepreşedinte al Consiliului Director : JELER NICOLAE;
IV. administrator al asociaţiei : SABĂU IOAN-DANIEL;
ASOCIAŢIA MUSASHINO, JAPONIA 1325/A/2003 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV mun.Braşov, str.Olteţ nr.11, OKUBO AKIO,BARABOI MIHAELA GEORGIANA consolidarea relaţiilor de prietenie dintre cetăţenii oraşelor Braşov şi Musashino şi promovareea schimburilor interculturale. preşedintele asociaţiei OSAMU IGARASHI îşi încetează activitatea din data de 01.11.2012; se
jud.Braşov
numeşte preşedinte al asociaţiei KOJI AIDA, cetăţean japonez, născut la data de 30.04.1949,
domiciliat în Japonia, Musashino, Tokyo, identificat cu Paşaport nr.TH0463903 – Aut. din
Japonia, care îşi va prelua mandatul şi va exercita/executa toate atribuţiunile şi obligaţiile
statutare începând cu 01.11.2012.
ASOCIAŢIA MUSEART 3390/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ZAMFIR OLARU NR.4, BLOC 78, SC.B, Mircea Sevastel,Mircea Sinziana Denise,Mircea Adriana Mirela organizarea de activităţi culturale (concerte, seminarii, concursuri, festivaluri, cursuri de instruire şi de maiestrie, impresariat artistic, editari şi publicari de materiale culturale - broşuri, pliante, Mircea Sevastel, Mircea Sinziana Denise, Mircea Adriana Mirela
PART ER, AP.47(RESPECT IV SUFRAGERIA - CAMERA
NR.1 DIN SCHIŢ A IMOBIL), SECT OR 5 afişe, CD/DVD-uri);-promovarea tinerelor talente în vederea obţinerii performanţei şi afirmării acestora în muzică, la nivel naţional şi internaţional, integrarea culturală naţională la nivel european
şi internaţional, afirmarea unei entităţi spirituale naţionale în contextul universal
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA MUSETTE 13074/A/2010 CERNICA, JUD. ILFOV CERNICA, JUD. ILFOV ST R. PESCARILOR, NR.13, SAT Curculescu Marius Răzvan,Curculescu Vasile,Chiriţă Cosmin Membrii se asociază cu scopul de a se implica şi contribui la dezvoltarea, îmbunătăţirea şi promovarea de activităţi şi de proiecte în domenii precum: turism, mediu, cultură, religie, valori Curculescu Marius Răzvan, Curculescu Vasile, Chiriţă Cosmin
CĂLDĂRARU
europene, educaţie, ştiinţă şi cercetare, sport, viaţă socială, forţă de muncă, dezvoltare rurală şi urbană, agricultură, sănătate.
ASOCIAŢIA MUSICA HUMANA 1849/A/2004 MURES T G MUREŞ T G MUREŞ jud. MURES ST R.BERNADY NR.3 constituirea unui cor pentru propagarea artei interpretative corale MENYHART KATALIN, CSIKI CSABA
ASOCIAŢIA MUSICA MAGNA 11754/A/2010 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. T ALAZULUI NR.14 TOROPOC CĂTĂLIN,ROTARI MARIA,ROTARI ELENA,GRIBINIC NATALIA,IFTIME RODICA,RUGINĂ URIOC CRISTIAN ÎMBUNĂTĂŢIREA VIEŢII SOCIALE ŞI CULTURALE ŞI A CONDIŢIILOR DE PROMOVARE A ARTEI DIN ORAŞUL ŞI JUDEŢUL CONSTANŢA. TOROPOC CĂTĂ, ROTARI ELENA, IFTIME RODICA
CONSTANTIN,SUDITU FLORIAN.
ASOCIAŢIA MUSICA OMNIA 10873/A/2010 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS BD. EROILOR DE LA T ISA NR. 7B,DAN MARIA - CRISTINA,NISTOR IOANA - ELENA,MICLEA RODICA - ORTENSIA,MICLEA CRISTIAN susţinerea învăţământului muzical românesc şi promovarea tinerilor muzicieni. MICLEA RODICA - ORTENSIA – preşedinte, DAN MARIA - CRISTINA – vicepreşedinte,
ET . 3, AP. 13
MICLEA CRISTIAN – vicepreşedinte, cenzor: NISTOR IOANA - ELENA
ASOCIAŢIA MUSICARTE FĂRĂ FRONTIERE 17144/A/2014 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I ST R. GĂRII NR.48 JUD. GALAŢ I Micu Elena,Tăbăcaru Adriana Laura,Tăbăcaru Marius facilitarea accesului la artă a populaţiei din zonele rurale şi promovarea tuturor formelor de artă atât în ţară cât şi în afara ei preşedinte– Tăbăcaru Adriana Laura, vicepreşedinte - Micu Elena, secretar-trezorier -
Tăbăcaru Marius
ASOCIAŢIA MUSICWORLD CENTER 2979/A/2012 MURES SÂNT ANA DE MUREŞ SÂNT ANA DE MUREŞ jud. MURES SAT CURT ENI, NR. FEKETICS SANDOR,SIPOS IMRE LASZLO,KOVARI ATTILA Organizarea de evenimente culturale, artistice, profesionale şi de divertisment pentru publicul larg, inclusiv concerte, festivaluri, expoziţii de artă, reuniuni culturale, tabere, emisiuni şi alte FEKETICS SANDOR, SIPOS IMRE LASZLO, KOVARI ATTILA
210
asemenea activităţi.
ASOCIAŢIA MUSTARD SEED JERSY 3344/A/2004 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. O. GHIBU, NR. 26, BL. QB. 4, HELIE ROSEMARY WALKER,STROIE VASILE ALEXANDRU,TUDUC MIRCEA SĂ OFERE ASISTENŢĂ SOCIALĂ, EDUCAŢIE ŞI INFORMARE, CONSILIERE SPIRITUALĂ ŞI RELIGIOASĂ, SUPORT MATERIAL ŞI FINANCIAR, ASIGURÂND ASTFEL CONDIŢII DE HELIE ROSEMARY WALKER, STROIE VASILE ALEXANDRU, TUDUC MIRCEA
AP. 32
ROMÂNIA TRAI DECENTE PERSOANELOR ÎN NEVOIE.
ASOCIAŢIA MUSTARMAG - KAIROS 2537/A/2004 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA CĂLĂRAŞILOR, NR. 1 26 MEMBRI EXCLUSI îngrijirea şi educarea în spirit creştin, înfiinţarea, administrarea de grădiniţe, şcoli, internate, burse COMISIA DE CENZORI REVOCATA ELIMINAREA FUNCTIEI DE CASIER - REVOCAREA
DIN C.D. D-NEI BITAI MAGDA
ASOCIAŢIA MUSULMANILOR DIN ROMÂNIA 3632/A/2006 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R.MAIOR GHEORGHE OSMAN DILAVER CONSERVAREA, DEZVOLTAREA ŞI PROMOVAREA IDENTITĂŢII DIN PUNCT DE VEDERE LIGVISTIC, AL TRADIŢIEI, AL OBICEIURILOR ŞI AL RELIGIEI COMUNITĂŢII CHERIM ENGHIN, GEMALEDIN DEMIREL, BARI NERDIN
ŞOFRAN NR.11, CORP C2, ET .1, CAM.1.
TURCO-TĂTARE MUSULMANE DIN ROMÂNIA PRECUM ŞI INTEGRAREA ACESTORA ÎN VIAŢA SOCIAL ECONOMIC-CULTURALĂ ROMÂNĂ.
ASOCIAŢIA MUSULMANILOR HUNEDOARA 10480/A/2013 HUNEDOARA COMUNA ILIA, SAT COMUNA ILIA, SAT ILIA jud. HUNEDOARA ST R. T UDOR TANI EMIN,COZAC IULIAN - GHEORGHE,BEDEA ELENA ASOCIAŢIA MUSULMANILOR HUNEDOARA este o asociatie apolitica si cu caracter umanitar – caritabil, constituita în scopul promovarii imaginii Islamului si a comunitatii musulmane in PREŞEDINTE ○ TANI EMIN, VICEPREŞEDINTE○ COZAC IULIAN GHEORGHE
ILIA VLADIMIRESCU NR. 58
Romania . Pentru realizarea scopului declarat, Membrii ASOCIAŢIEI MUSULMANILOR HUNEDOARA se asocieaza în vederea promovarii unei imagini a Islamului si a comunitatii musulmane
in Romania si militarea pentru integrarea musulmanilor din judetul Hunedoara in societatea romaneasca si europeana ca cetateni cu drepturi egale precum si acordari unui sprijin eficient sprijin
moral, medical, material si financiar pentru membri comunitatii musulmane cu situatii deosebite ori persoanelor aflate in nevoie datorita unor calamitati, dezastre sau stari conflictuale, fara
deosebire de nationalitate, sex, religie, rasa sau convingeri politice.
ASOCIAŢIA MUTUALĂ ROMANIA-FRANŢA 1241/A/2000 in lichidare BISTRITA NASAUDBIST RIŢ A BIST RIŢ A jud. BIST RIT A NASAUD ST R. CERBULUI, NR. dezvoltare relaţii interumane româno-franceze, schimburi informaţii prin vizite reciproce
10 A, AP.7
LUIS PASTEUR - DEJ - FILIALA BISTRIŢA
ASOCIAŢIA MUZEALĂ ŞI ETNOGRAFICĂ 11378/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.SOPORULUI F.N. (NR.20) CĂPUŞAN-MONCE-CHIOREAN GHEORGHE,CĂPUŞAN-MONCE-CHIOREAN RODICA,CĂPUŞAN-MONCE-CHIOREAN promovarea şi contribuirea la păstrarea şi perpetuarea valorilor tradiţionale româneşti, din gospodăria ţăranului român PREŞEDINTE – CĂPUŞAN-MONCE-CHIOREAN GHEORGHE,
POARTA DE SUB FELEAC GHEORGHE(jr) MEMBRI - CĂPUŞAN-MONCE-CHIOREAN RODICA,
CĂPUŞAN-MONCE-CHIOREAN GHEORGHE(jr)
ASOCIAŢIA MUZEELOR ÎN AER LIBER DIN 6946/A/2008 SIBIU BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. SIBIU ŞOS. KISELEFF NR. 28, SECT ORMUZEUL SATULUI BUCUREŞTI,MUZEUL CIVILIZAŢIEI POPULARE DIN ROMÂNIA,MUZEUL ETNOGRAFIC AL - să dezbată periodic (bienal) problematica specifică a acestui gen de muzee pentru a găsi, prin consens, cele mai bune soluţii fiecărei probleme cu care se confruntă reţeaua muzeistică preşedinte - PAULINA POPOIU, vicepreşedinţi - LUMINIŢA PALLY, VALERIU OLARU,
1
ROMÂNIA TRANSILVANIEI,MUZEUL POMICULTURII ŞI VITICULTURII - GOLEŞTI,MUZEUL ARHITECTURII VÎLCENE BUJORENI - naţională;;- să analizeze după caz stadiul de organizare şi perspectivele de dezvoltare (pe baza unor proiecte ştiinţifice elaborate şi supuse discuţilor în plan ale asociaţiei naţionale) a fiecărui secretar - IULIANA GRUMĂZESCU, trezorieri - VIRGINIA GOEAN, ALA MOVILEANU.
RM. VÎLCEA,MUZEUL MARAMUREŞULUI - SIGHETUL MARMAŢIEI,MUZEUL JUDEŢEAN - BAIA MARE,MUZEUL membru instituţional din ţară;;- să analizeze proectele deînfiinţare a noilor muzee - membre instituţionale ale asociaţiei, sau la cerere, şi ale altor instituţii membre, în judeţele (sau zonele) al căror
BRAN,MUZEUL REGHIN,MUZEUL TULCEA,MUZEUL JUDEŢEAN - SATU MARE,MUZEUL ARHITECTURII GORJENE - patrimoniu potenţial ştiinţific şi financiar permit materialiizarea unor asemena intenţii şi să sprijine nemijlocit efortul respectivelor colective, îndrumându-le metodologic şi acordându-le asistenţa
CURTIŞOARA TG. JIU,MUZEUL ARHITECTURII VRÎNCENE,MUZEUL FOCŞANI,MUZEUL OAŞULUI-NEGREŞTI,MUZEUL ştiinţifică şi tehnică necesară;;- să elaboreze raportul anual de activitate al asociaţiei(pe baza rapoartelor tuturor instituţiilor muzeelor din sistem membre ale asociaţiei pe care să-l înainteze
JUDEŢEAN SUCEAVA,MUZEUL LEMNULUI - CÎMPULUNG MOLDOVENESC,MUZEUL JUDEŢEAN SF. organismelor internaţionale şi conducerii Ministerului Culturii;;- să promoveze pe toate planurile dialogul profesional şi schimbul de experienţă ştiinţifică şi metodologică, atât la nivel naţional căt
GHEORGHE,MUZEUL JUDEŢEAN MIERCUREA CIUC,MUZEUL BANATULUI,MUZEUL NAŢIONAL COTROCENI,MUZEUL şi la nivel internaţional;;- să medieze schimbul de vizite între specialiştii muzeelor din ţară şi de peste hotare, participarea la manifestări ştiinţifice internaţionale;;- să valorifice cea mai înaltă
TENIC LEONIDA ,MUZEUL NAŢIONAL MOLDOVA - IAŞI. experienţă naţională în publicistica de specialiutate internaţională;;- să popularizeze rezultatele obţinute în activitatea de creştere a patrimoniului, de organizare expoziţională, conservare, evidenţă
popularizare, instructiv educaţională şi turistică-recreativă, contribuind la realizarea unui sistem informaţional unitar pe plan naţional;;- să sprijine în mod permanent efortul de calificare
ASOCIAŢIA MUZEELOR ŞI COLECŢIILOR 15665/A/2008 GIURGIU GIURGIU GIURGIU jud. GIURGIU ST R. GENERAL BERT HELOT , BL.DUMITRESCU GHEORGHE,BURLACU UMITRU,COCA OVIDIU,IDRICEANU VERONICASTAN OCTAVIAN,MARIN INFORMAREA, PREGĂTIREA ŞI FORMAREA PROFESIONALĂ A ELEVILOR ŞI ADULŢILOR PRIN CURSURI, SEMNARII, SESIUNI ŞTIINŢIFICE NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE, PREŞEDINTE - DUMITRU GHEORGHE, VICEPREŞEDINTE - COCA OVIDIU,
79, SC.D, ET .4, AP.77
ŞCOLARE DIN ROMÂNIA ROMICA,ALEXA MIRCEA,IONESCU AURELIA,DUMITRESCU DANA GABRIELA PROGRAME TRANSFRONTALIERE ŞI DE INTEGRARE EUROPEANĂ, EFECTUAREA UNEI STATISTICI A PRINCIPALELOR COLECŢII ŞI MUZEELOR ŞCOLARE EXISTENTE LA SECRETAR - IDRICEANU VERONICA
NIVEL NAŢIONAL, EFECTUAREA UNUI INVENTAR DETALIAT A BUNURILOR MATERIALE ŞI SPIRITUALE EXISTENTE LA NIVEL NAŢIONAL, DEMARAREA DEMERSURILOR ÎN
VEDERE ACREDITĂRII JURIDICE A COLECŢIILOR ŞI MUZEELOR ŞCOLARE ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE LEGISLAŢIEI ÎN VIGOARE, ETC.
ASOCIAŢIA MUZEUL COMUNISMULUI 18879/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I SECT OR 3, ST R. LIVIU REBREANU IVANUS TIBERIU-COSMIN,MIREANU ANCA-IULIA,MIREANU BOGDAN FLORIN DE A PRPOMOVA ÎN MOD AMPLU ŞI CORECT ISTORIA PERIOADEI COMUNISTE, PRIN ARTEFACTE, MARTURII SI DOCUMENTE SPECIFICE ACELEI PERIOADE, PRECUM ŞI PRESEDINTE- MIREANU BOGDAN FLORIN, VICEPREŞEDINTE- IVANUS
NR.10, BL.A2, SC.4, ET .3, AP.47
SĂ CONSERVE IN BUNA STARE TOATE EXPONATELE CE VOR FACE PARTE DIN MUZEUL COMUNISMULUI. ASOCIAŢIA ÎŞI PROPUNE SĂ CONTRIBUIE LA O CORECTĂ TIBERIU-COSMIN,SECRETAR-MIREANU ANCA-IULIA
PROMOVARE A IMAGINII ŞI ISTORIEI ROMÂNIEI CĂTRE TURIŞTII ROMÂNI ŞI STRĂINI, ÎŞI PROPUNE CA, ÎN CEA MAI SCURTĂ PERIOADĂ DE TIMP SĂ DESCHIDĂ UN
MUZEU/COLECTIE PRIVATĂ, SUB PATRONAJ ŞI ADMINISTRARE PROPRIE, CARE SĂ DEVINĂ UN LOC DE REFERINTĂ PENTRU BUCUREŞTIŞI ROMÂNIA. EXPONATELE ŞI
ACTIVITĂŢILE CE VOR FI PREZENTATE VOR AVEA UN CARACTER DE INFORMARE ŞI PREZENTARE, DEDICAT ATÂT TURIŞTILOR DIN ROMÂNIA, CÂT ŞI TURIŞTILOR
STRĂINI CE VIZITEAZĂ BUCUREŞTIUL
ASOCIAŢIA MUZEUL JUCĂRIILOR 7134/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ARBANAŞI NR.11, SECT OR 5 Dumitru Cristian,Dumitru Mihail,Mureşan Ştefan,Lungu Eugen Mugurel promovarea, în sensul cel mai larg, a intereselor membrilor săi cu privire la colecţionarea, studiul şi restaurarea jucăriilor, precum şi schimbul de experienţa între colecţionari Dumitru Cristian, Dumitru Mihail, Mureşan Ştefan, Lungu Eugen Mugurel
ASOCIAŢIA MUZEUL MORII 1810/A/2008 MURES SÎNGEORGIU DE SÎNGEORGIU DE MURES jud. MURES ST RADA MORII, BARTHA EUGEN,CSIKI IREN ZSUZSANNA,INCZE SANDOR,BARTHA ZSUZSANNA,KONRAD IUDIT,BARTHA JENO Conservarea construcţieri originale a morii şi a maşinilor şi instalaţiilor specifice aferente, păstrarea şi promovarea valorilor şi tehnicilor de morărit ţărănesc ca mărturie materială şi spirituală a BARTHA EUGEN, BARTHA ZSUZSANNA, SZABO PAL
MURES NR. 737
ROBERT,SZABO PAL existenţei şi evoluţiei habitatutului comunei, în cadru legal şi condiţiile materiale şi financiare asigurate prin înfiiinţarea muzeului, colectarea unor obiecte de manufactură şi de artizanat specifice
zonei geografice, realizarea şi oferirea vizitatorilor a unor produse tradiţionale prin organizarea activităţii muzeului, deschiderea acestuia publicului din ţară şi străinătate, asigurarea condiţiilor
tehnice şi materiale pentru a putea prezenta moara inclusiv în timp ce se află în funcţiune, ca mijloc de cunoaştere,educare şi recreere a vizitatorilor.
ASOCIAŢIA MUZEULUI "CONSTANTIN 3899/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. GEN. PRAPORGESCU NR.31, NASTA RALUCA,cetatean roman,domiciliata in Bucuresti,sector 1,str. Av. Popisteanu nr. 32, NASTA VERONICA,cetatean 7.1. – Membrii Asociaţiei MUZEULUI” CONSTANTIN BRANCUSI”doresc să se asocieze în scopul: ; - Cunoasterea, cercetarea si promovarea informatiilor despre operele lui Constantin CONSILIUL DIRECTOR este alcătuit din: - preşedinte: CISMARESCU SERBAN-GABRIEL -
PART ER, SECT OR 2
BRÂNCUŞI" roman,domiciliata in Bucuresti,sector 1,str. Av. Popisteanu nr. 32, CISMARESCU SERBAN-GABRIEL,cetatean roman,domiciliat in Brancusi prin mass-media si diverse evenimente culturale conform activitătii asociatiei, atat in tara cat si in strainatate ;- Cercetarea cu predilectie a operelor si a vietii lui Constantin Brancusi; vicepresedinte: NASTA RALUCA - secretar: NASTA VERONICA
Bucuresti,str. Popisteanu nr. 32 grija continuă a informării proprii si a publicului larg. ;- Infiintarea Muzeului Constantin Brancusi. ;- Mentinerea vie a memoriei artistului
ASOCIAŢIA MUZICA MĂRII 21974/A/2015 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. DR. VICT OR IACOB MIHAELA,MILOSTA VITALIE,POSTOLACHE INGA PROMOVĂRII CULTURII ÎN RÂNDUL COPIILOR ŞI TINERETULUI DIN ROMÂNIA IACOB MIHAELA, MILOSTA VITALIE, POSTOLACHE INGA
CLIMESCU NR.9B
ASOCIAŢIA MUZICA PENTRU FIECARE 21416/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CALEA APEDUCT ULUI, NR. 15, BL. Popescu Alexandru Daniel,Duta Ileana Monica,Gheorghe Florena Claudia. Stimularea interesului pentru artă şi educaţie în domeniile artei- muzica, pictura, teatru etc- şi de a crea un cadru propice schimbului de cunoştinţe, informaţii cultural- educative, de a organiza Popescu Alexandru Daniel- preşedinte, Duta Ileana Monica- vicepreşedinte, Gheorghe Florena
A3, SC. 2, PART ER, AP. 22, SECT OR 6.
activitîăţi cultural- educative diverse, de a sprijini atât mambrii asociaţiei, cât şi persoanele care nu fac parte din asociaţie, în vedereea participării la activităţi cultural- educative, diverse şi/sau a Claudia- membru.
organizării unor astfel de activităţi, inclusiv acordarea de burse, protejarea moştenirii culturale, dezvoltarea regiunii, sprijinirea şi dezvoltarea de programe de protecţie a mediului înconjurător,
dezvoltarea societăţii civile, sprijinirea, dezvlotării umane şi sociale, reducerea inegalităţilor şi promovarea incluziunii sociale, sprijinirea persoanelor (adulţi şi copii) din categorii sociale
defavorizate şi a egalităţii de gen.
ASOCIAŢIA MUZICAL CULTURALĂ SOTTO 10479/A/2010 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R SOVAT A NR 40 , BL Q6, AP 17 jud. BIHOR BENCZEDI HUNOR LEHEL.BEJAN NICOLAE MARIUS,ILOC OVIDIU VASILE,kISS HUBA ERNO ,TOTH EVA BARBARA PROMOVAREA MUZICII CORALE BENCZEDI HUNOR LEHEL-PREŞEDINTE ,BEJAN NICOLAE MARIUS-VICEPREŞ,kISS
SOVAT A NR 40 , BL
VOCE Q6, AP 17 ,BEJAN OLGA,ARKOSI IULIANA ,BULZAN ANAMARIA hUBA eRNO-VICEPREŞ,tOTH EVA -VICEPREŞ,aRKOSI IULIANA -VICEPREŞ
ASOCIAŢIA MUZICALĂ "FORTE 1951/A/2002 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R.HOREA,NR.151 Pop Ioan,Frunzău Petru,Pop Gheorghe. Revigorarea şi protejarea tradiţiilor muzicii de fanfară, orchestră, cor şi a muzicii clasice KIS IUHASZ ZSOLT, CIUPULIGĂ SEVER DORIN, POPA EMANUEL FLORIN, ILONCA
FORTISSIMO" CIPRIAN - membri
ASOCIAŢIA MUZICALĂ DALIA 9117/A/2008 OLT SLAT INA SLAT INA jud. OLT ST R. EC. T EODOROIU NR.4 BL.V21 Obretin Sorinel,Obretin Olga Ancuţa,Obretin Dalia Andreea,Ştefănescu Paul Promovarea muzicii clasice şi a tinerilor muzicieni din România. Obretin Olga Ancuţa - preşedinte, Ştefănescu Paul - vicepreşedinte, Obretin Sorinel - secretar
SC.C AP.1
şi Director executiv,
ASOCIAŢIA MY FIRST ENGLISH 16476/A/2011 OT OPENI, JUDEŢ UL OT OPENI, JUDEŢ UL ILFOV ST RADA OIT UZ, NR. 53F. PÎRVU MONICA-PAULA,PÎRVU IONUŢ-CEZAR,MATEI VIORICA-MEMBRII FONDATORI. Scopul Asociaţiei îl constitue promovarea educaţiei libere,non-formale, în direcţia pregătirii pentru viată, prin educarea atitudinilor şi mentalitatilor, a conduitei in mediul social, academic, cât şi în PÎRVU IONUŢ-CEZAR-VICEPREŞEDINTE, MATEI VIORICA-SECRETAR.
ILFOV
ADVENTURE cadrul familiei.
ASOCIAŢIA MY FLOWER 10366/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.VIT EJESCU, NR.23, SECT OR 4 1) ENE MARIANA,cetatean roman,domiciliata in Bucuresti,Str. Vitejescu nr. 23,Sector 4,identificata prin CI seria RD nr. ce isi propune desfasurarea activitati culturale, artistice, educationale, sociale, umanitare, ecologice si sportive pentru copii si adulti CALIN DANUT - MIRCEA; 2) BORDEIANU ELENA.
264035,eliberata de Sectia 14 la data de 29.08.2002,Cod Numeric Personal 2701222431541, 2) CALIN DANUT - MIRCEA,cetatean
roman,domiciliat in Bucuresti,Str. Raul Doamnei nr. 5,Bl. C4,Et.3,Ap. 129,Sector 6,identificat prin CI seria DP nr. 040213,eliberata
de I.G.P. – D.E.P la data de 08.05.2000,Cod Numeric Personal 1700813463015 si 3) BORDEIANU ELENA,cetatean
roman,domiciliata in Bucuresti,Str. Poet Panait Cerna nr. 9,Bl. M8,Et. 4,Ap.12,Sector 3,identificata prin CI seria RT nr.
618749,seliberata de SPCEP S3 biroul nr. 2,Cod Numeric Personal 2740427431518.
ASOCIAŢIA MY TEAM 15529/A/2011 ST R. V.V. ST ANCIU, NR. 9, BL. 69A, SC. A, ET . 8, AP. 1. Marian DRĂGUŞIN,cetăţean român,născut la data de 30.07.1961 în Mun. Bucureşti,sector 5,cu domiciliul în Mun. Bucureşti,str. - construcţia unui model educaţional armonios, orientat pe încurajarea exprimării personalităţii şi a interacţiunii personale la un nivel de comunicare îmbunătăţit;;- potenţarea aptitudinilor native ale Consiliul Director al ASOCIAŢIEI este alcătuit din următoarele persoane: 1. Marian
29, SECT OR 4.
V.V. Stanciu,nr. 9,bl. 69A,sc. A,et. 8,ap. 29,sector 4,identificat prin C.I. seria RR nr. 624774,eliberată de SPCEP S4 biroul nr. 1 la elevilor, stimularea creativităţii şi a expresivităţii acestora, precum şi facilitarea acumulării de cunoştinţe şi deprinderi. DRĂGUŞIN, cetăţean român, născut la data de 30.07.1961 în Mun. Bucureşti, sector 5, cu
data de 30.07.2009,CNP 1610730400527, 2. Laura ŢUGULEA,cetăţean român,născută la data de 04.01.1948 în Mun. Bucureşti,cu domiciliul în Mun. Bucureşti, str. V.V. Stanciu, nr. 9, bl. 69A, sc. A, et. 8, ap. 29, sector 4,
domiciliul în Mun. Bucureşti,str. Cozla,nr. 3,bl. B1b,sc. 3,et. 9,ap. 127,sector 3,identificată prin C.I. seria RD nr. 573450,eliberată de identificat prin C.I. seria RR nr. 624774, eliberată de SPCEP S4 biroul nr 1 la data de
SPCEP S3 biroul nr. 4 la data de 27.05.2008,CNP 2480104400569, 3. Manuela-Marcela CERNAT-ISACHI,cetăţean român,născută 30.07.2009, CNP 1610730400527; 2. Laura ŢUGULEA, cetăţean român, născută la data de
la data de 03.10.1981 în Mun. Piatra Neamţ,jud. Neamţ,cu domiciliul în Mun. Bucureşti,bld. Theodor Pallady,nr. 5,bl. X4,sc. 1,ap. 04.01.1948 în mun. Bucureşti, cu domiciliul în Mun. Bucureşti, str. Cozla, nr. 3, bl. B1b, sc. 3, et.
22,sector 3,identificată prin C.I. seria RR nr. 427874,eliberată de SPCEP S3 biroul nr. 4 la data de 19.01.2007,CNP 2811003270061, 9, ap. 127, sector 3, identificată prin C.I. seria RD nr. 573450, eliberată de SPCEP S3 biroul nr.
4. Cristina NEDELCU,cetăţean român,născută la data de 18.05.1981 în Mun. Bucureşti,sector 1,cu domiciliul în Mun. Bucureşti,str. 4 la data de 27.05.2008, CNP 2480104400569; 3. Cristina NEDELCU, cetăţean român, născută
Cărămidarii de Jos,nr. 3,bl. 75,sc. B,ap. 60,sector 4,identificată prin C.I. seria RX nr. 300626,eliberată de Secţia 14 la data de la data de 18.05.1981 în Mun. Bucureşti, sector 1, cu domiciliul în Mun. Bucureşti, str.
ASOCIAŢIA MYRTIDIOTISSA 18128/A/2014 TULCEA ORAŞ SULINA ORAŞ SULINA jud. T ULCEA ORAŞ SULINA, ST R. A 3-A OLARU VASILE,OLARU ECATERINA,DIMITRIU ELENA,MIHAILA ILINCA. Membrii Asociaţiei MYRTIDIOTISSA doresc sa se asocieze pentru realizarea următoarelor scopuri:;a) Sprijinirea categoriilor de persoane marginalizate, a celor defavorizate din punct de OLARU VASILE - PREŞEDINTE, OLARU ECATERINA - VICEPREŞEDINTE, MIHAILA
NR.242, SC.A, AP.5, JUD. T ULCEA
vedere social si aflate in dificultate.;b) Promovarea valorilor culturale romaneşti in contextul diversităţii etnice existenta in rândul populaţiei locale.;c) Educarea populaţiei locale in spiritul unei ILINCA - SECRETAR.
atitudini responsabile fata de mediul înconjurător, in spiritul conservării si protejării Deltei Dunării.
ASOCIAŢIA MYTHOS LEARNING 21728/A/2015 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I ST R. LABORAT OR, NR. PENESCU IULIAN,PENESCU DANIELA,STANCIU VERONICA-MELANIA organizatie care concepe, organizeaza, promoveaza si desfasoara activitati si proiecte de educatie nonformala in Romania ce urmaresc pregatirea, formarea si dezvoltarea continua a tinerilor si presedinte-PENESCU IULIAN, membri-PENESCU DANIELA şi STANCIU
125-127, BL. S1, SC. 2, ET . 6, AP. 84
a adultilor la nivel personal si profesional, in vederea atingerii obiectivelor personale si profesionale propuse de catre acestia; promoveaza valorile care tin de egalitatea de sansa a membrilor VERONICA-MELANIA
comunitatii si, in acelasi timp, promoveaza activitati de combatere a excluziunii sociale; are caracter educativ-informativ, cultural si filantropic.
ASOCIAŢIA N. SILADE 19465/A/2014 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R. BUZIAŞULUI, NR. 36, BL.4, SC.A, EDITAREA, TIPĂRIREA ŞI DIFUZAREA UNUI ZIAR DE INFORMAŢIE ŞI A ALTOR PUBLICAŢII ETC. SILADE NICOLAE - PREŞEDINTE, DRAGOTĂ MIRELA MONICA - VICEPREŞEDINTE,
ET .3, AP.10
SILADE LIDIA- SECRETAR GENERAL.
ASOCIAŢIA NADIA CHIRICĂ 20860/A/2015 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. LT . SACHELARIE VISARION, BOUREANU TUDORA,CHIRICĂ ANDREI - PETRU,Si DRAGOMIR LICSANDRU ASOCIAŢIA NADIA CHIRICĂ are ca scop principal sprijinirea persoanelor (copii, tineri, adulti si batrani) bolnave de cancer sau alte boli incurabile, ca de exemplu leucemie si anemii grave si Consiliul director este format din următorii: 1. BOUREANU TUDORA - Presedinte 2.
NR.14, BL. 117C, SC.B, ET .2, AP.54, SECT OR 2
imbunatătirea vietii acestora prin acordarea de sprijin moral, informational, psihologic si material.;Totodata, asociatia isi mai propune drept scop sprijinirea oamenilor nevoiasi de pe raza CHIRICĂ ANDREI - PETRU - Vicepresedinte 3. DRAGOMIR LICSANDRU – Membru
sectorului 2 (pensionari, someri, persoane fara venit, persoane cu handicap, etc), prin acordarea de ajutoare atat materiale cat si morale.; Art.7. Asociatia va adopta şi alte activităţi non-profit,
conforme cu scopul propus şi legislaţia română în materie, activităţi de natură să-i asigure extinderea, progresul şi perfecţionarea mijloacelor de realizare a obiectivelor propuse.;Pentru
realizarea obiectivelor, asociaţia poate angaja personal de specialitate şi auxiliar. ; Asociaţia se bazează în organizarea şi funcţionarea sa pe principiile: iniţiativei, implicării şi cooperării,
voluntariatului, prieteniei, respectului şi sprijinului reciproc, transparenţei, echităţii, competenţei, responsabilităţii, principialităţii, legalităţii, durabilităţii, multilateralităţii.
ASOCIAŢIA NADY IREN 1275/A/2012 MURES SIGHIŞOARA SIGHIŞOARA jud. MURES ST R.1 DECEMBRIE 1918, NADY IRINA,BORBELY POPOVICI RODICA,BORBELY POPOVICI JACINT apărarea drepturilor, intereselor şi a demnităţii membrilor, promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, promovarea şi valorizarea unor persoane, obiecte, obiective şi activităţi NADY IRINA,BORBELY POPOVICI RODICA, BORBELY POPOVICI JACINT
NR.32
desfăşurate de membrii asociaţiei, promovarea reformei actuale a sistemului românesc de pensii ce trebuie să ia în considerare opţiunile, tendinţele şi legislaţia U.E. la care România a aderat,
organizarea de activităţi recreative, culturale, sportive, pentru membrii asociaţiei şi pentru familiila, prietenii acestora, asigurarea accesului la informaţie, resursele culturale, spirituale şi
recreative ale societăţii, organizarea unor activităţi de ajutorare şi asistenţă socială şi medicală pentru pensionari, în colaborare cu instituţiile specializate ale administraţiei publice, demersuri
pentru ca membrii asociaţiei să rămână integrate în societate şi activi, asigurarea cadrului ca membrii să-şi dezvolte experienţa şi cunoştinţele generaţiilor de tineri, promovarea, apărarea şi
garantarea intereselor şi drepturilor legitime ale pensionarilor pentru creşterea calităţii vieţii şi demnităţii, cât şi a libertăţii de opinie a acestora.
ASOCIAŢIA NAIL ART BY LORE 15663/A/2010 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA CALARASILOR, NR. 77,MEMBRU RETRAS:ZAGON VIOREL LUCIAN MEMBRU COOPTAT: TAMAS RAMONA CRISTINA Promovarea, afirmarea şi dezvoltarea interesului cetăţenilor, în general şi a membrilor asociaţiei în special, pentru practicarea motociclismului, kartingului şi alte tipuri de sporturi cu motor, CONSILIUL DIRECTOR: ZAGON LOREDANA BEATRICE, TAMAS RAMONA CRISTINA,
AP. 5
organizarea de campanii de conştientizare şi educaţie rutieră şi acordarea de asistenţă tehnică, turistică şi juridică, asigurarea continuităţii activităţilor cu caracter umanitar, socio-cultural şi GROSU CARMEN
turistic, fără a urmării obţinerea unui profit în sens comercial.
ASOCIAŢIA NAMACO ANIMAL AND 17315/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DR. MIHAIL MIRINESCU NR.3, Boicescu Marie-Jeane,Nalbant Ofelia,Pratz Rucsandra-Irina-Elena,Pratz Philippe Rene Lucien,Ristici Anca protecţia şi ajutorarea anumalelor şi persoanelor, salvarea celor în dificultate şi educarea persoanelor interesate de toate aspectele legate de deţinerea, înregistrarea, îngrijirea şi asigurarea Pratz Rucsandra-Irina-Elena, Pratz Philippe Rene Lucien, Boicescu Marie-Jeane, Nalbant
CAMERA NR.2, SECT OR 5
HUMANE HELP RESCUE bunăstării animalelor Ofelia, Ristici Anca
ASOCIAŢIA NANE 15673/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. T ÂRGU NEAMŢ , NR. 19B, BL. T S31, Negoescu Izabela Margareta,Selamet Ghiuner,Tanasă Andreea. Este unul cultural, umanitar, interetnic, social, de promovare şi popularizare a tradiţiilor si cultura populaţiei turco- tatare din România şi din stăinătate, de sprijinire a altor minorităţi din Negoescu Izabela Margareta- preşedinte, Selamet Ghiuner- vicepreşedinte, Tanasă Andreea-
SC. 1, PART ER, AP. 5, SECT OR 6.
România şi străinătate, de sprijinire a copiilor abandonaţi, a bătrânilor si familiilor indiferent de naţionalitate, cetăţenie, sau confesiune religioasă şi care se afla în dificultate si care sunt lipsiti de vicepreşedinte.
suport financiar.
ASOCIAŢIA NANSENHJELPEN 3555/A/2012 BIHOR SAT HAIEU BĂILE SAT HAIEU BĂILE 1MAI NR 37 jud. BIHOR ORADEA, se cooptează ca membi în asocaiţie: ELEK KAROLY , ELEK MARIA ACORDAREA DE SPRIJIN UMANITAR COPIILOR SĂRACI se alege noul consiliu director: ENGEBRETSEN HANS ANTON-preşedinte, ELEK
1MAI NR 37 ST R. BRANULUI, NR.2.Z.1
KAROLY-vicepreşedinte, ELEK MARIA-secretar
ASOCIAŢIA NAPOCA A CRESCĂTORILOR 19348/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R. SIBIULUI, NR. 10/A CORNEA MIHAI MARCEL,VILT-PÂGLEŞAN ALEXANDRU-DAN şi CORNEA VASILE promovarea intereselor crescătorilor de păsări şi animale (porumbei, găini, iepuri, prepeliţe, curci, suine, capre, oi, vaci, cai şi alte animale), dezvoltarea gustului pentru frumos, a dragostei şi PREŞEDINTE – CORNEA MIHAI MARCEL VICEPREŞEDINŢI – VILT-PÂGLEŞAN
DE PĂSĂRI ŞI ANIMALE respectului faţă de animale, precum şi ameliorarea calităţii raselor, păstrarea fondului genetic, în mod special a raselor româneşti sau a raselor rare ALEXANDRU-DAN şi CORNEA VASILE
ASOCIAŢIA NAPOCA FILM 2185/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CLUJ-NAPOCA Calea Floreşti s-a luat act de retragerea din asociaţie şi din calitatea de membru al Consiliului Director a d-lui IMRE EMERICH, s-a hotărât modificarea scopului asociaţiei modificarea componenţei nominale a Consiliului de conducere al asociaţiei, astfel: preşedinte -
nr.6 ap.27 jud.Cluj
acordarea calităţii de membru asociat d-nei FLORESCU MARIA şi de membru al Consiliului Director, MUNTEANU ION-ADRIAN, membri - OPRIŞ FLORIN MIHAI, FLORESCU MARIA,
reînnoirea mandatului de director executiv a d-lui OPRIŞ FLORIN MIHAI, modificarea scopului
asociaţiei, respectiv modificarea art.5 act constitutive, art.6.1, 7 din statut
ASOCIAŢIA NARCISA VAD 3808/A/1996 BRASOV VAD VAD jud. BRASOV NR.44 DE A DETERMINA, ELABORA ŞI A DUCE LA INDEPLINIRE PROGRAME PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITĂŢII LOCALE ÎN TOATE SECTOARELE VIEŢII ECONOMICE, ADMINISTRATOR GENERAL- HAMAGIU EMIL, MEMBRII LUPU IUSTIN, BĂCILĂ SILVIU
SOLCIALE ŞI CULTURALE
ASOCIAŢIA NARCISELOR 9308/A/2008 BALOT EŞT I, SAT BALOT EŞT I, SAT BALOT EŞT I, ST RADSA NARCISELORZAPCA OANA,DOSAN NICOLAE IOAN,SUMA CRISTIAN ADRIAN,BOSNIAK MIHAI,BRATIANU TRAIAN,DEAC TEODOR Efectuarea tuturor demersurilor necesare în scopul racordării proprietăţior de terenuri din baloteşti, strada narciselor la toate unităţile ; apă, energie electrică, gaz, telefonie, canalizare. presedinte - DEAC TEODOR, CORNELIU, vicepreşedinte - OANA ZAPCA
BALOT EŞT I, NMR.5, JUDET ILFOV
ST RADSA
NARCISELOR NMR.5,
JUDET ILFOV
ASOCIAŢIA NATALIA ANDREEA 984/A/2013 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R PARCULUI NR 3 jud. BIHOR GLIGOR RODICA,GLIGOR LUCIAN NICOLAE,GLIGOR DOINA ORGANIZAREA DE ACTIVITĂŢI ÎN BENEFICIUL COPIILOR CU SINDROM RETT ŞI AUTISM GLIGOR RODICA LAVINIA -PREŞEDINTE ,GLIGOR LUCIAN
PARCULUI NR 3
NICOLAE-VICEPREŞEDINTE , GLIGOR DOINA-VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA NATHALIE. VIAŢĂ PERFECTĂ, 18799/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. T IMIŞOARA, NR. 103 E, BL. CORP A, Grigore Marius Dan,Toderaşcu Grigore Alexandra Violeta,Toderaşcu Mariana. Dezvoltarea calităţilor şi aptitudinilor oamenilor pentru a fi capabili să îşi aleagş viitorul cel mai potrivit şi susţinerea acestora pentru o viaţă perfecă, viaţă divină. Grigore Marius Dan- preşedinte, Toderaşcu Grigore Alexandra Violeta- vicepreşedinte,
SC. 2, ET . 13, AP. 200, SECT OR 6.
VIAŢĂ DIVINĂ Toderaşcu Mariana- membru.
ASOCIAŢIA NATIONALA A OPERATORILOR 1655/A/2005 IASI IASI IASI jud. IASI ST R.CUCU NR.11,BL.D10,T R.1,ET .1,AP.3 Orzescu Scarlat,SC Mior SRL,SC Memphis SRL,SC Agroexpert SRL,Boaje Sorin,SC Mior Plus SRL,SC Coral Impex SRL,CMM - cresterea eficientei si calitatii activitatilor de dezinsectie, deratizare si dezinfectie,;- sprijinirea implementarii masurilor de protectia mediului in concordanta cu normele europene in vigoare,;- Orzescu Scarlat,Boaje Sorin,Varga Ecaterina,Badea Alexandru,Nuica Raducu Cezar,Muresan
PENTRU DEZINSECŢIE Deratizarea,SC Nuica & Co SNC,SC Diugu Prest SRL,DGV Comany SRL,SC DSH Serv Deratizare & Dezinsectie SRL,SC HV promovarea si sprijinirea intereselor memebrilor sai in raport cu alte asociatii profesionale, organizatii si autoritati romane sau straine,;- asociatia se va implica prin toate mijloacele specifice Vasile,Roiban Nicoleta.
,DEZINFECTIE,DERATIZARE, TRATAMENTE Bitum SRL,SC Decis LVK SRL,SC Luc Guard SRL,SC Service Industrial Cleaning SRL,SC Livius SRL,SC Amia Smart 2001 pentru promovarea pozitiei Asociatiei "Anod" ca partener calificat in organizarea si desfasurarea operatiunilor de dezinsectie, deratizare, dezinfectie si recunoasterea rolului sau de purtator de
FITOSANITARE ŞI A DISTRIBUITORILOR DE SRL,Dumitriu Ermil,Hanganu Valentin,SC Paflora Impex SRL,Diugu Robert. cuvint in acest domeniu.
UTILAJE ,ECHIPAMENTE ŞI SUBSTANŢE
SPECIFICE DIN ROMANIA
ASOCIAŢIA NATIONALA A INTERPRETILOR 4706/A/2000 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. ALEXANDRU PHILIPPIDE NR.4, se ia act de renunţarea la calitatea de membru : - Enachescu Voicu - Juverdeanu Turcu Elisabeta - Modan Ionela procesului verbal al Adunării Generale a Asociaţiei din 21.03.2012, în sensul completării art. 5 şi modificării art. 14 din Statut procesului verbal al Adunării Generale a Asociaţiei din 21.03.2012, în sensul completării art. 5 şi
AP.2, SECT OR 2
ŞI ANSAMBLURILOR FOLCLORICE DIN modificării art. 14 din Statut şi cu privire la componenţa Consiliului de Administraţie.
ROMÂNIA ------------------------------------------------------------ se ia act de renunţarea doamnei Ionela
Tanase la functia de presedinte se numeşte în functia de presedinte Viorel Cioaca se numeste în
functia de presedinte onorific pe viată doamna Ionela Tanase (Prodan)
ASOCIAŢIA NATIONALA PENTRU 18734/A/2014 ST R. REGINA MARIA, NR. 35, SECT OR 4 Seuleanu Ion Marin,Abraham Mare Gheorghe,Dobre Laurentiu Vinicius promovarea activitatii asociatiei respectiv preventia şi interventia in toxicomanii şi ca obiect de activitate, activitatri de prevenire primara, secundara şi tertiara a toxicomanilor presedinte - Seuleanu Ion Marin, membru .- Abraham Mare Gheorghe, membru - Dobre
INTERVENTII ÎN TOXICOMANII A.N.I.T Laurentiu Vicicius
ROMANIA- FILIALA BUCURESTI
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA NATIONALĂ A PSIHOLOGILOR 3957/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R R. WAGNER NR 2 BL PB 24 BONCHIŞ ELENA ,TRIP SIMONA HĂLMĂJEAN ANGELICA,MARIAN MIHAI CIOARĂ MARIUS----- ETC PROMOVAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE FUNDAMENTALE ÎN DOMENIUL PSIHOLOGIEI BONCHIŞ ELENA --PREŞEDINTE ,CREŢU TINCA ŞI JURCĂU NICOLAE
AP 5
ŞCOLARI --VICEPREŞEDINŢI
ASOCIAŢIA NATIONALĂ A TEHNICIENILOR 3958/A/2006 dizolvata BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R GH LAZĂR NR 4 AP 2 LĂZURAN PETRICĂ ROMICĂ ,MOISA DECEBALHOREA CONSTANTIN ,STOBORAN FLORIN MIHAI ,DĂRĂBAN MARCELAREPREZENTAREA PE PLAN NAŢIONAL INTERESELE PROFESIEI DE TEHNICIAN DENTAR. MOISA DECEBAL HOREA CONSTANTIN ,STOBORAN FLORIN MIHAI,--PREŞEDINŢI
DENTARI -FILIALA ORADEA DIZOLVATĂ ,COCOŞ ADRIANA POPA LIVIA LILE OVISIU COPIL DANIEL MATEI FILIALĂ -LĂZURAN PETRICĂ ROMICĂ --VICEPREŞEDINTE FILIALĂ
ASOCIAŢIA NATIONALĂ ROMANA DE 9340/A/1997 BUCURESTI jud. BUCUREST I ŞOS. BERCENI, NR. 10, SECT OR 4 Iordache Sanda,Ileana Geana,Elena Dancescu Elaborarea unu iprogram de studii fundamentale în domeniul bolilor vasculare si studii clinice asupra accidentelor vasculare cerebrale acute ( stroke) şi cronice. Facilitarea schimbului de idei şi Vicepresedinte - Nistorescu Andrei
STROKE -ANRS informaţii între specialiştii în domeniul în colaborare cu institutiile de învatamane specializate. Realizeaza în colaborare cu institutii publice, agenti economici sau organizatii neguvernamentale din
ţară şi strainatate, programe de popularizare a cunoştinţelor necesare publicului larg pentru diminuarea factorilor de risc, imbunatatirea tratamentului si calitatii vietii bolnavilor cu accidente
vasculare cerebrale precum şi profilaxia imbolnavirilor.
ASOCIAŢIA NATURA - MOŞTENIRE 10324/A/2013 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I Bucureşti, str. Pieptănari CONDRUT RAZVAN,MACOVICIUC CARMEN,MILOBENDZCHI CARMEN,SIMIONESCU OANA-MELANIA LEOPOLDINA Protejarea şi conservarea patrimoniului natural, respectarea drepturilor animalelor, protecţia animalelor şi lupta împotriva cruzimii oamenilor faţă de animale MACOVICIUC ROXANA, CODRUŢ RĂZVAN, MILOBENDZCHI CARMEN
nr.12, sc. A, et.2, ap.5, sector 5
PENTRU VIITOR - THE NATURE A
HERITAGE FOR THE FUTURE
ASOCIAŢIA NATURA 2012 3401/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ VALEA GÂRBĂULUI F.N. BADIU IOAN-RADU,SINTAMARIAN LORIN-LUCIAN,COLDEA GABRIELA-MIHAIELA,CEBUC LIANA-CARMEN crearea, prin contribuţia asociaţilor, a suportului juridic, logistic, tehnic, material şi de know-how necesar dezvoltării şi sistematizării zonei Valea Gârbăului, precum şi facilitarea optimei utilizări PREŞEDINTE – BADIU IOAN-RADU, VICEPREŞEDINTE – COLDEA
şi dezvoltări a parcelelor şi construcţiilor în cvadrul cartierului, cu menţinerea frumuseţii naturale a zonei GABRIELA-MIHAIELA, SECRETAR – CEBUC LIANA-CARMEN
ASOCIAŢIA NATURA DIN ROMÂNIA 18067/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS Dispune îndreptarea erorii DUCULESCU MARIAN VIOREL,LULCIUC ADRIAN,BÎRTE VASILE COSMIN Sprijinirea şi formarea tinerilor şi studenţilor în spiritul dezvoltării durabile a comunităţii din care fac parte. Preşedinte – DUCULESCU MARIAN VIOREL, Vicepreşedinte – LULCIUC ADRIAN, secretar
materiale strecurate în cuprinsul încheierii civile nr.
10564/21.07.2014 pronunţată în dosarul nr. general – BÎRTE VASILE COSMIN,
19794/325/2014 al Judecătoriei T imişoara, în sensul că
se va trece în dispozitivul încheierii sediul asociaţiei:
T imişoara, Str. Arieş, Nr. 19, Sala 004b-006/3, jud.T imiş,
aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, în loc de
T imişoara, Str. Arieş, Nr. 9, Sala 004b-006/3, jud.T imiş,
cum din eroare s-a menţionat.
ASOCIAŢIA NATURA PENTRU TOŢI 15333/A/2013 GIURGIU COM. CĂLUGĂRENI COM. CĂLUGĂRENI jud. GIURGIU SAT . BRĂNIŞT ARI, TOT MARIUS,TOT ION ,GANDABESCU ION PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN DIFERITE FORME, PROMOVAREA ECOTURISMULUI, AGROTURISMULUI, A ALTOR FORME DE TURISM, SPORT ŞI PETRECERE A TOT MARIUS - PREŞEDINTE, TOT ION - VICEPREŞEDINTE,
ŞOS. CĂLUGĂRENI - COMANA
TIMPULUI LIBER ÎN MIJLOCUL NATURII, PROMOVAREA TURISMULUI ÎN RÂNDUL TINERETULUI, PROMOVAREA TURISMULUI ÎN MEDIUL RURAL, SUSŢINEREA
ACTIVITĂŢILOR RECREATIVE ŞI DE DIVERTISMENT
ASOCIAŢIA NATURA TRANSILVANIEI 594/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.KOVARI NR.35 CONSTANTINESCU MIHAI PAUL,CONSTANTINESCU MARIA MIHAELA,TAUTAN HORIA DAN,DRAGOS PETRUTIU protecţia, conservarea durabilă şi promovarea patrimoniului natural al Transilvaniei PREŞEDINTE – CONSTANTINESCU MIHAI PAUL, VICEPREŞEDINŢI – TĂUŢAN DAN,
CONSTANTINESCU MARIA MIHAELA
ASOCIAŢIA NATURAL MED PROIECT 13087/A/2010 COM. CERNICA, ST R COM. CERNICA, ST R DECEBAL NR. 149, JUD. ILFOV Manolescu Amalia Monica, Zeicu Georgeta, Mitrache Vasile Dezvoltarea si promovarea de programe educationale – activitati ale altor organizatii n.c.a, cod CAEN 9499 Presedinte - MANOLESCU AMALIA - MONICA; Prim-Vicepresedinte - Mitrache Vasile;
DECEBAL NR. 149, ST R DECEBAL NR. 149
JUD. ILFOV Vicepresedinte - ZEICU GEORGETA
ASOCIAŢIA NATURANTICA 272/A/2011 BIHOR SĂCUENI SĂCUENI jud. BIHOR ST R. LIBERT ĂŢ II, NR. 38/A DUŢĂ NICOLAE ,DUŢĂ NICOLETE,DUŢĂ CRISTINA MONA - promovarea conceptului de dezvoltare durabilă în domeniul protecţiei mediului, ecoturism şi agroturism DUŢĂ NICOLETE
ASOCIAŢIA NATURISM 2013 16466/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.ROMUL LADEA FN s-a luat act de retragerea din calitatea de membru asociat a d-lor GORNIC REMUS ADRIAN şi GORNIC NAUSICA OPRIANA : cultivarea relaţiilor interumane, prin:;- promovarea activităţilor recreative si culturale, turistice, educative, protejarea mediului, combaterea uzului de droguri , combaterea fenomenului modificarea componenței Consiliului Director, astfel: președinte - RACCANELLO GIULIANO,
ANDREEA, s-a hotărât acordarea calitătii de membru asociat d-nelor SÂRBU ANDREEA ADRIANA si MĂRGINEAN prostituţiei, petrecerea timpului liber, stimularea relaţiilor de prietenie ;;- oferirea de ajutor psihologic pentru a trece peste perioadele de criza de cuplu, probleme de solitudine si membri - SÂRBU ANDREEA ADRIANA si MĂRGINEAN GABRIELA-RODICA
GABRIELA-RODICA marginalizare;;- promovarea drepturilor si libertăţilor cetăţeneşti, stimularea relaţiilor interumane;- apărarea drepturilor rasiale si civile;;- promovarea drepturilor minorităţilor;-
promovarea idealurilor de toleranta si înţelegere intre toate culturile lumii;- promovarea principiilor autoperfectionarii, respectului reciproc, echităţii, compasiunii si tolerantei in cadrul
societăţii romaneşti.
ASOCIAŢIA NATURNATAL 21121/A/2015 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS CALEA ARADULUI, NR. 22, AP. 21XENIA TEODORA DRĂGOI,ALINA BÂRCĂ,ANDREEA DRAGOŞ,BOGDAN TRIFON CIOATĂ Promovarea şi susţinerea naturalului în sarcină, naştere şi îngrijirea copilului. preşedinte - DRĂGOI XENIA-TEODORA, vicepreşedinte - -DRAGOŞ ANDREEA, secretar -
BÂRCĂ ALINA
ASOCIAŢIA NAŢIONALA A CADRELOR 15825/A/2008 VOLUNT ARI VOLUNT ARI ST R. T UDOR VLADIMIRESCU, NR.40, OPREA GABRIEL,MUREŞAN MIRCEA,PANDELE FLOREENTIN COSTEL,LECU NICOLAE,RASICA DANIEL Reprezintă si apara interesele si drepturile cadrelor militará in rezerva si in retragere, ale familiilor acestora, in relaţiile cu autorităţile si instituţiile publice, centrale si locale, precum si cu alte PREŞEDINTE - LECU NICOLAE; PRIMVICEPREŞEDINTE - CONSTANTIN NICULAE;
JUDEŢ ILFOV
MILITARE IN (REZERVA SI IN RETRAGERE MIHAI,TCACIUC GHEORGHE,BARBU ION,GHINCEA MARIUS CRISTIAN instituţii si organizaţii similar din tara si din străinătate. In sprijinul deviziei asumate, realizează cerinţele necesare colaborării cu structurile administrative ale Judeţului Ilfov in vederea înfăptuirii VICEPREŞEDINTE - IONAŞCU CONSTANTIN - VICEPREŞEDINTE , BARBU ION -
"ALEXANDRU LOAN CUZA" - FILIALA JUDEŢ aspiraţiilor si nevoilor in domeniile militar si de proiective sociala. SECRETAR EXECUTIV; MEMBRI ÎN BIROUL EXECUTIV: IVAŞCU NICOLAE, GHINCEA
ILFOV MARIUS CRISTIAN, TCACIUC GHEORGHE, VASII ŞTEFAN, NEMEŞ VIOREL, MEMBRII
ÎN COMITETUL FILIALEI: VASILE MARIAN, PATRASCIOIU EUGEN, DIACU SORIN,
IONIŢĂ STELICA, DRAGOI ONU-ŞTEFAN
ASOCIAŢIA NAŢIONALA A COPIILOR 20507/A/2015 BACAU BACĂU, ST R. CALEA BACĂU, ST R. CALEA BÂRLADULUI NR. 52, JUD. BACĂUICHIM RADU GABRIEL,COJOCARU MARIA CRISTINA şi MICHICI ANDREI MĂDĂLIN Scopul propus de membrii fondatori este nepatrirnonial si constă în iniţierea, elaborarea si desfăşurarea de acţiuni, proiecte, programe si strategii pentru dezvoltarea comunitara durabila pe plan .ICHIM - RADU GABRIEL - Preşedinte, 2.MICHICI ANDREI-MADALIN-Vicepresedinte
BÂRLADULUI NR. 52, jud. BACAU
NEVAZATORI DIN ROMANIA JUD. BACĂU local, regional si naţional copiilor nevazatori si cu deficienta de vedere, a persoanelor defavorizate si a celor cu diferite dizabilitati si handicapuri. Se stabileşte si se aproba ca obiective in vederea 3.COJOCARU MARIA-CRISTINA-Secretar General Executiv
atingerii scopului asociaţiei:;- Identificarea oportunităţilor de dezvoltare economico-sociala si imbunatatirea condiţiilor de viata ale copiilor nevazatori sau cu deficienta de vedere,incadrati in
categoria persoanelor defavorizate, cu dizabilitati si handicap, atragerea de surse de finanţare care sa răspundă nevoilor si priorităţilor persoanelor cu problememe amintite mai sus;;Sprijinirea
copiilor nevazatori pentru a se integra in viata comunităţii: Valorificarea resurselor umane, naturale, materiale si financiare existente in zona pentru dezvoltarea comunităţilor
defavorizate;;Dezvoltarea de parteneriate viabile interne si internaţionale referitoare la intrajutorarea copiilor nevazatori si persoanelor defavorizate.
ASOCIAŢIA NAŢIONALA A PACIENŢILOR CU 11032/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. INT RAREA T ELEAJEN NR. 5, 1. IRIMIA CEZAR,domiciliat în municipiul Brasov,str. Carpaților nr. 57,Bl. D20,scara A,ap. 18,jud. Brașov, 2. VĂLEANU Art. 8 - Asociaţia se ¯ nfiinţează ¯ n scopul de a promova şi proteja interesele comune ale pacienţilor suferinzi de afecţiuni cardio-metabolice, de a asigura integrarea socio-profesională a Consiliul director va avea următoarea componenţă: - domnul IRIMIA CEZAR - doamna
SECT OR 2,
AFECŢIUNI CARDIO-METABOLICE FLORICICA,domiciliată ¯ n București,sector 1,Bd. Mareșal Averescu nr. 11,bl. 6,sc. A,et. 5,ap. 21, 3. GEANTĂ MARIUS acestora, ¯ n condiţiile legii. VĂLEANU FLORICICA - domnul GEANTĂ MARIUS MIHAI (3) Preşedinte al asociaţiei va fi
MIHAI,domiciliat ¯ n comuna Lerești,sat Voinești,strada Valea lui Trandafir nr. 453,jud. Argeș, 4. CIMPOERU NICOLETA doamna VALEANU FLORICICA.
CLAUDIA,domiciliată ¯ n Bucureşti,sector 6,strada Aleea Istru nr.3,bloc P3,scara 4,etaj 4,ap. 40
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ " CULTUL 2374/A/2000 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. P-Ţ A LIBERT ĂŢ II NR. 6 construirea, restaurarea şi îngrijirea monumentelor, cimitirelor şi a tuturor operelor comemorative de război,etc potrivit procesului verbal autentificat sub nr. 235/21.01.2004 la Biroul notarujlui Tatu Doina
EROILOR"-FILIALA TIMIŞOARA Elena, se modifică componenţa consiliului Judeţean, a Biroului Executiv şi a Comisiei de
cenzori.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ " CULTUL 2442/A/2000 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. P-Ţ A LIBERT ĂŢ II NR. 6 construirea, restaurarea şi îngrijirea monumentelor, cimitirelor şi a tuturor operelor comemorative de război,etc potrivit procesului verbal autentificat sub nr. 235/21.01.2004 la Biroul notarujlui Tatu Doina
EROILOR"-FILIALA TIMIŞOARA Elena, se modifică componenţa consiliului Judeţean, a Biroului Executiv şi a Comisiei de
cenzori.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ "CARTEA 1435/A/2004 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV B-DUL. SAT URN, NR.37B, AP.87 s-a aprobat cererea de înscriere în asociaţie a numitei Vank Simona Coca - asigurarea respectării, aplicării corecte şi unitare a legislaţiei în domeniul evidenţei şi publicităţii imobiliare:; - elaborarea şi propunerea, în condiţiile legii, unor proiecte -s-a luat act şi s-a aprobat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Asociaţiei
FUNCIARĂ" legislative de specialitate:; - realizarea şi protecţia intereselor profesionale ale membrilor asociaţiei;; - asigurarea reprezentării asociaţiei în acţiuni organizate la Registratorilor de Proprietate din România, a numitului Ovidiu Ciurea. Noua componenţă a
nivel naţional şi internaţional; Consiliului Director, pentru un mandat de 4 ani, va fi următoarea: Mihai Taus – preşedinte,
Simona Coca Vank – vicepreşedinte, Radu Simion Moţa – vicepreşedinte, Mircea Viorel Popa –
membru, Gabriela Liliana Vulpoiu – secretar.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ "OMENIA" 5566/A/2007 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I CAL. FERENT ARI NR.72, ajutarea şi susţinerea pensionarilor, bătrânilor abandonaţi, mamelor care îşi cresc şi educă copii singure, persoanelor care nu au nici un fel de venit, dar cu perspective de angajare, copii cu
BL.19, SC.2, ET .1, AP.8, SECT OR 5
probleme deosebite sau abandonaţi, persoanelor disponibilizate, netransportabile din Romania şi recuperarea şi integrarea în viaţa socială a acestora
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SCAFANDRILOR 2533/A/2001 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. SOVEJA PROMOVAREA IMAGINII ŞCOLII DE SCAFANDRI ROMÂNEŞTI ÎN PLANUL NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL BALAN GABRIEL, OANCEA ALEXANDRU, OANCEA IONUŢ, CULEA GABRIEL, RÎPĂ
PERC,PARC T ĂBĂCĂRIE, ZONA SHELL-PARC
PROFESIONIŞTI ŞI SALVAMARILOR DIN T ĂBĂCĂRIE-ZONA ŞCOALA DE SCAFANDRI ŞI DRAGOŞ ADRIAN
ROMÂNIA SALVAMARI
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A ACŢIONARILOR - 1870/A/1996 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. EUGENIU CARADA, NR. 6 BUZATU FLORIAN,DAVITOIU DUMITRU,BRĂTĂŞANU GHEORGHE,SEDER MOGOŞ PĂUN,STĂNICĂ APĂRAREA INTERESELOR MICULUI INVESTITOR , STABILIREA UNOR NORME DE CONDUITĂ ŞI REPREZENTARE A MICULUI INVESTITOR ÎN ADUNĂRILE GENERALE ALE BUZATU FLORIAN, PĂUNA IOAN, POPESCU ILEANA, CISU MARIA, GARBEA MARCEL,
PERSOANE FIZICE GEORGETA,VERBAN MARINA,NEAGOE ANITA,PĂUNA IOAN,OPREA MARIO,POPESCU ILEANA,MIHAI NUŢA,BUZATU SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ŞI DE INVESTIŢII ÎN VEDEREA PROMOVĂRII INTERESELOR ACESTUIA COROBORATE CU INTERESELE SOCIETĂŢILOR UNDE ACEŞTIA SUNT PATRICHI ION, TENE SIMONA
MARIN,ŞTEFĂNESCU GHEORGHE,NICOLIŢA LENUŢA,PATRICHI ION,GARBEA MARCEL,CROITORU GABRIELA,PĂUNA INVESTITORI
IONELA,CISU MARIA CĂTĂLINA,BLEHIU SIMONA,TENE SIMONA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A ACŢIONARILOR - 2114/A/1996 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. EUGENIU CARADA, NR. 6 BUZATU FLORIAN,DAVITOIU DUMITRU,BRĂTĂŞANU GHEORGHE,SEDER MOGOŞ PĂUN,STĂNICĂ APĂRAREA INTERESELOR MICULUI INVESTITOR , STABILIREA UNOR NORME DE CONDUITĂ ŞI REPREZENTARE A MICULUI INVESTITOR ÎN ADUNĂRILE GENERALE ALE BUZATU FLORIAN, PĂUNA IOAN, POPESCU ILEANA, CISU MARIA, GARBEA MARCEL,
PERSOANE FIZICE GEORGETA,VERBAN MARINA,NEAGOE ANITA,PĂUNA IOAN,OPREA MARIO,POPESCU ILEANA,MIHAI NUŢA,BUZATU SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ŞI DE INVESTIŢII ÎN VEDEREA PROMOVĂRII INTERESELOR ACESTUIA COROBORATE CU INTERESELE SOCIETĂŢILOR UNDE ACEŞTIA SUNT PATRICHI ION, TENE SIMONA
MARIN,ŞTEFĂNESCU GHEORGHE,NICOLIŢA LENUŢA,PATRICHI ION,GARBEA MARCEL,CROITORU GABRIELA,PĂUNA INVESTITORI
IONELA,CISU MARIA CĂTĂLINA,BLEHIU SIMONA,TENE SIMONA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 4872/A/2007 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R.BRONZULUI NR.18 Ulmanu Vasile-Lucian,Ulmanu Vasile,Ulmanu Elena -de a dezvolta şi întreţine raporturi de colaborare între pensiunile turistice, în vederea reprezentării intereselor comune ale acestora şi dezvoltării turismului în România. Ulmanu Vasile-Lucian-preşedinte-CNP 1860710080060, Ulmanu Vasile-CNP 15808010800114,
ADMINISTRATORILOR DE PENSIUNI Ulmanu Elena-CNP 2580316080125
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A AGENŢIILOR DE 4711/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ACADEMIEI NR. 39-41, SECT OR 1. SC AUTHENTIC ART SRL,SC M.M. MIKOTRONIC EXIM HOLDING SRL,SC PACIFIC & CO TRADE LIMITED SRL Descoperirea , educarea şi îndrumarea tinerelor talente în modeling şi modă şi în principal încurajarea şi sprijinirea activităţii culturale prin organizarea de concursuri prezentări de modă, PRESEDINTE - MIREA ION, VICEPRESEDINTE - MIKO MATEI IOAN, SECRETAR -
MODELING spectacole , festivaluri GHERASIM CARINA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 1459/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. POPA PET RE NR.45 SECT OR 2 Se aprobă dobândirea calității de membru cu drepturi depline al Asociației de cÒtre doamna ILIESCU ANDREEA-MARIA 1. statut atestat de avocat Munteanu Andreea sub nr. 3/14.03.2013 Se alege noul Vicepreședinte al Consiliului Director ¯ n persoana doamnei ILIESCU
ANTREPRENORILOR Admiterea cererii de retragere din cadrul Asociației și constatarea ¯ ncetÒrii calitÒții de membru ANAA a doamnei Borzea ANDREEA-MARIA, Se modifică durata mandatului membrilor Consliului Director, de la 4 ani la
Anamaria; 10 ani începând cu data înregistrării prezentei hotărâri și se modificÒ ¯ n mod corespunzÒtor
dispozițiile Statutului și Actului Constitutiv al Asociației, Consiliul Director desemnat pentru un
mandat de 10 ani având următoarea componențÒ: 1. CHIRIAC CRISTINA, – Preşedinte 2.
MUNTEANU NICOLETA, – Vicepreşedinte 3. ILIESCU ANDREEA-MARIA, –
Vicepreşedinte.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A ASIGURAŢILOR ŞI 4639/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.MARIA HAGI MOSCU, NR.22, SECT OR BUZAMET ALEXANDRU,FLOREA MIHAI EUGEN,BARONCEA MADALINA ILINCA,DOGEANU ION,APOSTOLESCU Identificarea, promovarea , apărarea şi reprezentarea intereselor şi drepturilor asociaţilor în faţă tuturor instituţiilor publice, autorităţi sau orice alte păersoane fizice sau juridice care sunt PRESEDINTE - BUZOMET ALEXANDRU, VICEPRESEDINŢI - BARONCEA MADALINA
1
PACIENŢILOR DIN ASIGURĂRILE SOCIALE MADALINA CRENGUŢA implicate direct sau indirect în domeniul ocrotirii sănătăţii publice din România ILINCA, DOGEANU ION, MEMBRII - FLOREA MIHAI EUGEN, APOSTOLESCU MADALINA
DE SĂNĂTATE CRENGUŢA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A AUTORITĂŢILOR 472/A/2012 BACAU BACĂU BACĂU jud. BACAU Braşov, str. Ecaterina Varga nr.23, Floroiu Ionel,Huţu Constantin,Persu N.Dumitru,Iordache Luminiţa,Albulescu Mihail,Nicolicea Liviu Gabriel,Popescu Ion,Avrigeanu -de a sprijini activitatea ATOP-urilor prin crearea unui partener reprezentativ la nivel naţional de dialog cu reprezentanţii administraţiei publica locale şi centrale, de a crea un cadru organizat şi Preşedinte - Floroiu Ionel, Vicepreşedinţi: Marc Vasile, Stanca Petre, Tanase Antonel, Bratu
jud. Braşov
TERITORIALE DE ORDINE PUBLICĂ Ionel,Roşca Georgel,Tănase Antonel,Ungureanu Vasile,Silaşi Petru,Motoc Gheorghe,Coman Cornel,Badulescu Doru profesional de informare şi perfecţionare a membrilor ATOP şi de a facilita schimbul de informaţii şi experienţă, în vederea îmbunătăţirii şi dezvoltării activităţii acestor structuri. Stefan, Silasi Petru, Ungureanu Vasile.
ANATOP Laurian,Hanaru Ion,Rotaru Ion,Cosca Radu,Florescu Adrian,Mora Akos Daniel,Stancă Petre,Rus Ioan,Nicolaescu Gheorghe,Luca
Liliana,Marc Vasile,Moroşan Mircea,Bratu Ştefan,Guguianu Constantin,Vitcu Mihai,Stanca Viorel Nicolae,Anghel Florin
Serghei,Trifan Mihai,Bodea Gheorghe.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A AVIATORILOR DIN 9992/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SG. ŞT EFAN CRIŞAN, NR. 10, 1.BĂRZOI Adrian,FURTUNA Vasile-Mihai,GEORGESCU Augustin-Ştefan,GRIGORE Dan Cristian,GVINDA a) promovarea profesiilor cuprinse în categoria personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, în sensul cunoaşterii şi recunoaşterii acestor profesii de către instituţii, CONSILIUL DIRECTOR: Căpitan Gabriel- preşedinte, Manolache Constantin- vicepreşdinte,
SECT OR 6.
ROMÂNIA Valentin-Nicolae,IANA Andrei Cătălin,ILIESCU Irina,IOSIF Octavian,LAURENŢIU-NICULESCU Carla-Daniela,LAZĂR organizaţii şi societatea civilă;;b) reprezentarea membrilor asociaţiei în faţa organismelor şi instituţiilor interne şi internaţionale de profil în domeniul aviaţiei civile;;c) propunerea şi participarea la -membri: Jujatu Constantin, Mahu Virgil, Panait Ion, Costescu Aglaia Ecaterina, Lezeu Ioan,
Veronica,MANASII Mihai,NĂSTASE Mihaela,NEGULESCU Victor,NEMEŞ Daniel Alexandru,NICULESCU Constantin,POGOR elaborarea şi/sau modificarea reglementărilor în domeniul aeronautic civil în scopul:;– asigurării desfăşurării activităţilor aeronautice civile, în condiţii de maximă siguranţă;;– creării condiţiilor de Diţoiu Dorel, Radu Ana Anca, -secretari: Ghibici Mihai, Canache Iulian. Comisia de Cenzori:
Dragoş-Ştefan,PREDA Adrian-Emil,PRUNARIU Radu-Cătălin,RUS Grigore-Cosmin,RUSU Carmen-Maria,TACHE muncă optime, stabilirii timpului maxim de muncă, asigurării timpului minim de odihnă şi acordării drepturilor şi condiţiilor necesare personalului aeronautic civil navigant, în vederea executării Enache Cristina- preşedinte, Totolici Adrian- membru, Negulescu Victor.
Cristian,TUDOR Gianina-Teodora,VASILACHE Liviu,CANACHE Iulian,CHIBICI Mihai, CONSTANTIN Emil,CONSTANTINESCUzborurilor în deplină siguranţă;;– creării condiţiilor specifice pentru refacerea şi recuperarea capacităţii de muncă şi de zbor şi pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale, pentru personalul
Costel-Mugurel,CORNEANU Ovidiu,COŞOFREŢ Iulian,FLORESCU Constantin,ILIE Adrian,ILIESCU Teodor,IONESCU aeronautic civil navigant, printr-un program la nivel naţional, cu implicarea instituţiilor statutului.;d) propunerea şi participarea la elaborarea şi/sau modificarea legislaţiei în sensul obţinerii
Mariana,JUJATU Constantin,MANOLACHE Constantin,MAHU Virgil,MATEI Radu,MICHIU Dorina,POPOVICI Radu Dagoş drepturilor cuvenite personalului aeronautic civil navigant, atât pentru perioada când se află în activitate, cât şi pentru perioada când va fi pensionar;;e) reprezentarea membrilor asociaţiei în
Daniel,POPOVICI Dumitru,RADU Grigore,RĂDULESCU Bogdan-Florin,TĂNĂSESCU Mariana,ZAMFIRESCU raporturile cu Guvernul şi Parlamentul României, Administraţia Prezidenţială şi alte instituţii ale administraţiei publice centrale, în vederea recunoaşterii categoriei de personal aeronautic civil
Liviu-Alexandru-Octavian navigant, ca fiind o categorie socio-profesională specială, precum şi în vederea recunoaşterii şi acordării drepturilor cuvenite acestora, în calitatea lor de personal aeronautic civil navigant;;f)
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A AVIATORILOR 9715/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SREG. ŞT EFAN CRIŞAN, NR. 10, ADAMACHE Florin,ARNĂUTU Ştefan,AŞTILEAN Traian,BERECHET Vasile,BICHER Ioan-Ionică,BRĂTAN Gheorghe Sergiu,c a) reprezentarea membrilor asociaţiei în raporturile cu Guvernul şi Parlamentul României, Administraţia Prezidenţială, instituţiile administraţiei publice locale şi centrale, precum şi în faţa CONSILIUL DIRECTOR: Manolache Constantin- preşedinte, Panait Ion- vicepreşedinte,
SECT OR 6.
PENSIONARI BULIBĂŞESCU Ilie,BURCEA Florea,CANACHE Iulian,CĂLINESCU Horia-Titu,CEARĂ Gheorghe,CHIBICI Mihai,CIOCOIU instanţelor judecătoreşti în vederea garantării şi apărării drepturilor legal câştigate;;b) reprezentarea membrilor asociaţiei în faţa organismelor şi instituţiilor internaţionale de profil în domeniul Chibici Mihai- secretar general, Canache Iulian- secretar adjunct, membri: Jujatu Constantin,
Dumitru,CODREANU Costel,CONSTANTINESCU Alexandru-Romeo,CONSTANTINESCU Costel-Mugurel,CORNEANU asigurărilor sociale, precum şi în faţa instituţiilor şi organismelor internaţionale privind apărarea şi garantarea drepturilor omului, inclusiv în faţa instituţiilor şi organismelor internaţionale Mahu Virgil, Gherghina Aurel, Oţel Maria, Căpitan Gabriel, Costescu Aglaia Ecaterina,
Ovidiu,COSTACHE Cornelia,DATCULESCU Petre,DIACONEASA Vicenţiu,DIMITRIU Mircea,DRAICA judiciare;;c) propunerea şi participarea la elaborarea şi/sau modificarea legislaţiei în sensul obţinerii drepturile definite în prezentul articol şi a altor drepturi cuvenite membrilor asociaţiei;;d) Ionescu Şerban.
Eduard-Petre,DRĂGOESCU Dumitru,DUMITRAŞCU Virgil,DUMITRU Cornel,ENACHE Aurel,FLORESCU apărarea dreptului fiecăruia dintre membrii asociaţiei, precum şi, în caz de deces, al urmaşilor acestora, la o pensie calculată şi acordată în condiţiile legii, respectiv Legii nr. 223/2007 privind
Constantin,GÂRBOAN Nicolae,GÂRJOABĂ Romeo-Mircea,GEANGU Alexandru,GHEOROAIE Ioan,GHERGHEL Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, precum şi în condiţiile legislaţiei, directivelor, recomandărilor, principiilor şi normelor din Uniunea
Bogdan-Eugen,IANCOVICI Niculae,ILIE Adrian,IONESCU Mariana,IONESCU Şerban,IONCIU Dumitru,IVAN Vasile,JUJATU Europeană;;e) apărarea dreptului fiecăruia dintre membrii asociaţiei, precum şi, în caz de deces, al urmaşilor acestora, la obţinerea altor drepturi de asigurări sociale, potrivit legii;;f) apărarea
Constantin,LEZEU Ioan,LUCHIAN Sergiu,MAHU Virgil,MANOLACHE Constantin,MANOLESCU Adrian,MATICA Valentin dreptului membrilor asociaţiei de a li se respecta drepturile obţinute, astfel cum impun principiile Constituţiei României, inclusiv principiul neretroactivităţii legii;;g) organizarea de activităţi
Marinică,MIHALACHE Marin,MICHIU Dorina,MOROŞANU Constantin,NEAGU Adriana Rodica,OFMANSKI Petre,OFMANSKI recreative, culturale şi sportive, pentru membrii asociaţiei şi pentru familiile acestora;;h) organizarea unor activităţi de ajutorare şi asistenţă socială pentru membrii asociaţiei, în colaborare cu
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 10261/A/2009 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I Str. Dr. Staicovici nr. 15, et. 2, cam. 2, sector MUNTEAN EUGENIA,MURGULET DOINA,VOINESCU SILVESTRU,SACHELARIE OCTAVIAN,BEŢEANU ELENA,CARDOŞ - gruparea pe plan naţional a persoanelor fizice care se interesează de problemele bibliologiei, informării şi documentării în bibliotecile publice, apărarea statutului profesional, recunoaşterea Biroul executiv: preşedinte - DOINA POPA, primvicepreşedinte - NEAGU DRAGOŞ,
5.
BIBLIOTECARILOR ŞI BIBLIOTECILOR IOAN,JUCAN IULIUS,PRAHASE MIRCEA,IORDACHE OLGA,GROSU MARIANA,SFRANGEU ELENA,TRIMBIŢAŞ TOMA importanţei sociale a activităţilor de bibliotecă, a rolului cărţii şi al informaţiei drept element reprezentativ pentru nivelul unei civilizaţii. vicepreşedinţi - DEDIU LIVIU, BURLACU SORIN, secretar - NESTORESCU SORINA,
PUBLICE DIN ROMÂNIA FELICIA,IORDACHE ILEANA,GHELASE RADU,PĂTRASCU GHEORGHE,OPROESCU ALEXANDRU,CHIRIŢĂ membri - BORDEIANU CĂTĂLIN, BĂBUŢ RODICA, NEMŞ VINTILĂ ONUC, BANCIU PAUL
MARCELA,CRAMANCIUC GHEORGHE,GHIŢĂ DUMITRU,TRUŢĂ OLGA,BRAD TRAIAN,ZEICU MIRCEA,CĂRPINEANU EUGEN, CĂRĂBUŞ GABRIEL, POP FLORICA, MURARU GABRIELA, CÂMPIAN ANGELA,
LIANA,CONSTANTIN DUMITRU ZAMFIR,PETCU OVIDIU,ALBULEŢ CORNEL,PETRESCU VICTOR,LEFERMAN STANCA SORINA, BURUIANĂ LETIŢIA, BOSTAN CONSTANTIN, GHIORGHIU ADRIANA,
MARIAN,CIORCAN MARCEL,STOICIU DOINA,OPREA NEDELCU,ANDRONACHE STERAN,RADULESCU ELENA,GÂSCĂ MATEI DAN, TROIA LUANA, GHIŢĂ DUMITRU, AVRAM MONICA.
ELENA,ANDREI ALEXANDRA,ROŞOI ELENA,STOIAN VALERIA,BUSUIOC NICOLAE,MOSCOVICI LIVIU,MARIN
DUMITRU,ARDELEAN TEODOR,CODREA PETRU,POPTĂMAŞ DIMITRIE,SPIELMANN MIHAI,POPESCU ION,GĂBUREAC
SERGIU,CÂRSTEA FLORIAN,GHEORGHE MACSIM,CHIRULESCU MARIAN,TODUŢ GHEORGHE,CÂMPIAN
Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi 10261/A/2009 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I str. T udor Arghezi nr.30, parter,statut statut din 1990
corp B, camera 1, 7 şi 8 sector 2
Bibliotecilor Publice din România
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 9187/A/2010 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, str. T udor Arghezi nr.30, parter, bibliotecile publice judeţene din gruparea pe plan naţional a persoanelor fizice care se interesează de problemele bibliologiei, informării şi documentării în bibliotecile publice, apărarea statutului profesional, recunoaşterii Consiliu de Conducere: Doina Popa, Neagu Dragoş, Dediu Liviu, Burlacu Sorin, Nestorescu
corp B, camerele 1, 7 şi 8, sector 2.
BIBLIOTECARILOR ŞI BIBLIOTECILOR Alba,Argeş,Bihor,Bacău,Bistriţa-Năsăud,Botoşani,Braşov,Brăila,Buzău,Caraş-Severin,Călăraşi,Cluj,Constanţa importanţei sociale a activităţilor de bibliotecă, a rolului cărţii şi al informaţiei drept element reprezentativ pentru nivelul unei civilzaţii Sorina, Bordeianu Cătălin, Băbuţ Rodica, Nemş Vintilă Onuc, Banciu Paul Eugen, Cărăbuş
PUBLICE DIN ROMÂNIA Dâmboviţa,Dolj,Focşani,Galaţi,Giurgiu,Deva,Iaşi,Ialomiţa,Maramureş,Mehedinţi,Mureş,Neamţ,Olt,Prahova,Satu Gabriel, Pop Florica, Muraru Gabriela, Câmpian Angela, Stanca Sorina, Buruiană Letiţia,
Mare,Sălaj,Sibiu,Suceava,Timiş,Tulcea,Vaslui,Vâlcea,Vrancea,Biblioteca Sindicaşă ICTB,Biblioteca Centrală de Stat,Biblioteca Bostan Constantin, Ghiorghiu Adriana, Matei dan, Troia Luana, Ghiţă Dumitru, Avram Monica
Municipală M. Sadoveanu,revista "Biblioteca",Biblioteca Academiei Române,Ministerul Culturii,Centrul de Pregătire Postliceală şi
Postuniversitară al Ministerului Culturii
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A BROKERILOR DE 194/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CIACOVA NR. 5, ET . 1, CAMERA 9, SC BURSA ROMÂNĂ DE AFACERI SA- prin Valentin-Ovidiu Preda,FUNDAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMIEI - reprezentarea şi apărarea interreselor profersionale ale membrilor săi precum şi promovarea unui mediu favorabil dezvoltării profesiei de broker/intermediar de afaceri (incluzând dar fără a se preşedinte - VALENTIN-OVIDIU PREDA, vicepreşedinţi - SORIN-MIHAI PREDA, NICOLAE
SECT OR 1
AFACERI DIN ROMÂNIA SOCIALE - prin Nicoleta Cuta,SC GLOBAL VISION SRL - prin Sorin-Mihai Preda limita la intermediarii în activitatea financiară şi comercială) - denumiti în continuare "brokeri de afaceri", cu corespondent în standardele internaţionale în domeniul intermedierii de afaceri şi al CUTA.
burselor de afaceri. În vederea maximizării constiinţei sociale privind profesia de broker/intermediar de afaceri în România va organiza seminarii şi cursuri de pregătire şi alte activităţi în acest
scop.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A BUCĂTARILOR ŞI 1429/A/1995 pozitie inchisa PREDEAL PREDEAL ST R. T REI BRAZI NR. 3, JUD. BRAŞOV BURTEA DUMITRU, BERCEA STEFAN, URS NICOLAE, GHISOI CORNELIA, KISS CSABA, POP ADRIAN, RUSU MARIA, Se modifică astfel:;- iniţierea de acţiuni/evenimente cu tematică pentru cunoaşterea şi promovarea sectorului gastronomic;- colaborarea cu instituţii, asociaţii, societăţi comerciale, unităţi de preşedinte - BURTEA DUMITRU, vicepreşedinţi - NEGREA IN, BUŞCĂ FLOREA, secretar
COFETARILOR DIN TURISM - ROMANIA SCORNEA SILVIAN, SABAU MARIN, CRUCEANU RAZVAN, TIFACHI MARIUS, LUNGU CERASELA, MIRON LAURENTIU, învăţământ, precum şi cu alte organizaţii sau persoane fizice în vederea optimizării activităţii gastronomice româneşti;- acordarea de consultanţă şi asistenţă tehnică de specialitate la cererea general - BUGAN MARIAN, membri - DUMITRESCU ANDREI, URS NICOLAE.
GHETU SORINEL, POPESCU MARIN, ENE CECILIA, DAN PRODEA, TUDOREL GHEORGHITĂ, TĂNASE PETRIŞOR, agenţilor economici din ţara în vederea înfiinţării, reprofilării, tehnologizării, clasificării şi reclasificării unităţilor din domeniul turistic şi gastronomic;- sprijinirea membrilor asociaţiei prin:
POPAN MARIUS, CIUBOTARU LOREDANA, ANITA MARIN, MATRAN FLORIN, NĂSTASE MIHAI, BOZDAC ELENA, susţinerea de cursuri de formare, perfecţionare şi specializare;acordarea titlului/distincţiei de Maestru în Arta culinară în urma examenului susţinut în faţa comisiilor de evaluare;acordarea unor
BOZDAC DIONISIE, MIHALCHE FLORIN, PANTILIMON IOAN, MÎNDRU PETRU, RUSU ADRIAN, ANICA LIVIU, distincţii, atât membrilor activi, dar şi instituţiilor din domeniu, pentru merite deosebite aduse în slujba dezvoltării gastro-;nomiei româneşti;încurajarea tinerilor bucătari în vederea dezvoltării
MARCHITEAN GEORGE. abilităţilor profesionale pirn diverse activităţi atent monitorizate;infor-;marea permanentă a bucătarilor din România cu ştiri şi informaţii referitoare la sectorul gas-;tronomic prin publicaţii scrise,
sesiuni de co-;municare, congrese;organizarea de cursuri pentru pregătirea bucatarilor în vederea sus-;ţinerii examentului de Maestru în Arta Culinară;- organizarea şi coordonarea echipelor
concurente de bucătari: organizarea de cursuri pentru pregătirea concurenţilor;organizarea de selecţii si preselecţii pentru membrii echipelor;recrutarea de resurse umane pentru Echipele
Olimpice (concurente), atât din interiorul Asociaţiei, cât şi din afara acesteia în vederea selectării managerului, antrenorului, PR Managerului, echipei tehnice, care vor însoţi Echipele Olimpice
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A BUCĂTARILOR ŞI 3535/A/2012 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I Predeal, str. T rei Brazi nr.3,Burtea Dumitru,Negrea Ion,Buşcă Florea,Bugan Marian,Dumitrescu Andrei,Urs Nicolae punerea în valoare a tradiţiilor bucătăriei româneşti, cunoaşterea tehnicilor şi tehnologiilor moderne de producţie, creşterea competenţei şi ridicarea prestigiului profesiilor din acest sector. s-a hotărât numirea în funcţia de preşedinte al ANBCT a lui Bercea Ştefan, numirea în funcţia de
jud. Braşov.
COFETARILOR DIN TURISM - ROMÂNIA secretar a lui Tănase Petrişor şi în funcţia de trezorier a lui Rusu Maria. A fost aleasă comisia
de cenzori formată din: Matran Florin, Ungureanu Constantin şi Dumbrava Iuliana. S-a hotărât
excluderea definitivă şi irevocabilă a numitei Berechet Gabriela din orice activitate, comunicare,
funcţie din cadrul ANBCT
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR 15746/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.GHEORGHE GHEORGHIU DEJ, NR.64, DINUT NICOLAE,CALIN IOAN,RADUL ALEX.,FLOREA GEORGETA,IACOB DUMITRU,SOFIAN SPERANŢA VALEAN CALIN de a actiona pe planuri şi forme multiple pentru a asigura predarea filosofiei istoriei politologiei şi sociologiei stiinţelor economice, pedagogirie şi psihologiei ecologiei in spititul stiinţific a DINUT NICOLAE, CALIN IOAN, RADUL ALEX., FLOREA GEORGETA, IACOB DUMITRU,
SECT OR 5 CAM.220
DIDACTICE SI CERCETĂTORILOR DIN celor mai înalte şi perene valori şi traditii umaniste ale culturii românesti şi universale SOFIAN SPERANŢA VALEAN CALIN
DOMENIUL FILOSOFIEI ŞI ŞTIINŢELOR
SOCIO-UMANE
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR 6118/A/2007 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. EROILOR NR. 40 reprezintă şi apără interesele şi drepturile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, ale familiilor acestora, în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice Biroul Executiv: Holca Constantin, Bălăuţă Neculai, Sandu Cezar, Aciobăniţei V., Apăvăloaie C,
MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE - Groza Marian, Severin V., Comorovschi M, Buric Corneliu, Păducel Marin, Dragomir V.
FILIALA JUDEŢULUI GALAŢI "GENERAL
EREMIA GRIGORESCU"
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR 56/A/2014 BACAU BACĂU BACĂU jud. BACAU BACĂU, ST R. AL. T OLST OI, NR. 2 1.col.(r) Negrea Eugen-Vasiie, 2. col.(r) Albu Anton 3. col.(r) Irimia Nicolae, 4. col.(r) Irimia Mircea, 5. col.(r) Ghirau Nastase desfăşurarea de activităţi cultural-educative in rindul membrilor sai, in rindul memomor familiilor;acestora, in spiritul nobilelor idealuri de apărare a independentei, suverenitatii si integrităţii PRESEDINTE - COL. R NEGREA EUGEN- VASILE VICEPRESEDINTI - COL R IRIMIA
MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE 6.col.(r) Grosu Măricel 7. col.(r) Ion Constantin 8. coL(r) Luca Constantin 9. col(r) Ciocan loan, 10. col(r) Stingă loan, 11. Mr.(r) teritoriale a tarii noastre, de prevenire si combaterea a faptelor antisociale, indreptate împotriva drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor, a ordinii publice rezultate din Constituţie si NICOLAE Ș SI COL. R ION CONSTANTIN SECRETAR - SLT. TOPORAS VASILE
-FILIALA "OITUZ"BACAU Bejan Costica, 12. PAS(r) Apetroaie loan, 13. Col.(r) Mardare Constantin, 14. PAS(r) Manolache Toader, 15. Col.(r) Popa Ion, 16. celelalte acte normative
col(r). Barleanu Ion, 17. PAS(r) Ciurel Silvia -Rodica, 18. Col.(r) Ciurel Dumitru, 19. SLT(r). Toporas Vasile, 20. col.(r) Huiban
Costica, 21. PLT.Adj. (r) Argatu Constantin,
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR 1817/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B- DUL IULIU MANIU NR. 13- 15 Totolici Pavel,Voicu Titus,Cristache Traian,Negoiţă Borcea,Ceorşoiu Dionisie,Rujoiu Gheorghe Reprezintă şi apără interesele şi drepturile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, ale familiilor acestora, în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice precum şi cu instituţii şi asociaţii Vlăsceanu Radu- presedinte, Dumitrescu Viorel- prim vicepreşedinte, Totolici Pavel-
MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE similare de pe raza sectorului 6 şi din municipiul Bucuresti. vicepreşedinte, Brânzei Dumitru- vicepreşedinte, Voicu Titus- secretar executiv, Artagea
"ALEXANDRU IOAN CUZA" Dumitru- membru, Nicolae Cristiana- membru, Cristache Traian- membru, Popescu Stefan-
membru, Negoiţă Borcea- membru, Ceorşoiu Dionisie- membru.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR 7065/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B- DUL IULIU MANIU, NR. 13- Constantinescu Stan,Dumitrescu Sebastian,Grigoroaia Mihai,Mailat Iosif,Aciubotariţei Neculai,Ganea Ion,Rotaru reprezintă şi apără interesele şi drepturile cadrelor militare în rezervăşi în retragere, ale familiilor acestora, în relaţiile cu autorităţile publice şi cu alte instituţii similare de pe raza sectorului 1 şi Constantinescu Stan- prşedinte, Dumitrescu Sebastian- prim vicepreşedinte, Grigoroaia Mihai-
15,PAVILIONUL B, ET . 1, CAM. 1, SECT OR 6
MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE Petru,Constantinescu Gheorghe,Stan Ştefan,Ioniţă George,Cotolan Gheorghe,Stegaru Nicolae,Sandala Nicolae. din Municipiul Bucureşti. În spiritul devizei asumate, realizează cerinţele necesare colaborării cu structurile adminstrative ale Sectorului 1 şi la nivelul capitalei în vederea înfăptuirii aspiraţiilor şi viceprşedinte, Mailat Iosif- secretar executiv, Aciubotariţei Neculai- membru, Ganea Ion-
"ALEXANDRU IOAN CUZA"- FILIALA nevoilor membrilor săi în domeniile militar şi de protecţie socială. membru, Rotaru Petru- membru, Constantinescu Gheorghe- membru, Stan Ştefan- membru,
SECTOR 1 BUCUREŞTI Ioniţă George- membru, Cotolan Gheorghe- membru, Stegaru Nicolae- membru, Sndala
Nicolae- membru.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR 1040/A/2008 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R M EMINESCU NR 5 APĂRAREA INTERESELOR CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE NEAGOE STEFAN - PREŞEDINTE ,VASILE CREŢ -PRIM VICEPREŞEDINTE ,LUPEA
MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE NICOLAE -VICEPREŞEDINTE ,ŞTEFĂNESCU NICOLAE -VICEPREŞEDINTE ,TĂTAR
"TRAIAN MOŞOIU " -FILIALA BIHOR ZOLTAN -SECRETAR EXECUTIV
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR 4565/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEXANDRU BELDIMAN NR.2-4,
SALA 1A, SECT OR 5
MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE
DIN DIRECŢIA GENERALĂ DE INFORMAŢII
ŞI PROTECŢIE INTERNĂ A MINISTERULUI
ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR 16183/A/2011 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. AMARADIEI, NR.32 PARIŞ GHEORGHE,MARTIN PETRE-ARISTOTEL,NEGOESCU EUGEN REPREZINTĂ CADRELE MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI RETRAGERE ÎN RELAŢIA CU ASOCIAŢIA ŞI CU ALTE INSTITUŢII ÎNVESTITE ÎN PROTECŢIA SOCIALĂ A CETĂŢENILOR TURTURICĂ PAUL-PREŞEDINTE, BĂLILESCU ION, DĂNĂNAE ALEXANDRU, OPREA
MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE ALEXANDRU, CARAULEANU GHEORGHE,POPA GHEORGHE, RĂDUŢ ION
DIN M.A.I. FILIALA "FRAŢII BUZEŞTI "
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR 16348/A/2011 GORJ T G-JIU T G-JIU jud. GORJ ST R. VICT ORIEI, NR.2-4, CAMERA 31 COL. (R) ORDEAN MARCEL CONSTANTIN,COL (R) DINICA DUMITRU,LT. COL. (R) SPERLEA NICOLAE,SLT. (R) BOBINĂde a reprezenta cadrele militare în rezervă şi în retragere în relaţia cu ANCMRR, precum şi cu alte instituţii învestite cu protecţia socială a cetăţenilor COL. (R) ORDEAN MARCEL CONSTANTIN - preşedinte, COL (R) DINICA DUMITRU -
MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE ION,SLT. (R) OPRIŢA FLORIAN primvicepreşedinte, LT. COL. (R) SPERLEA NICOLAE - vicepreşedinte, SLT. (R) BOBINĂ
DIN MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI ION - secretar, SLT. (R) OPRIŢA FLORIAN - membru
INTERNELOR - FILIALA GORJ "TUDOR
VLADIMIRESCU"
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR 2646/A/2012 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. C.D. LOGA, NR. 20 BALAŞ IOAN,FLORESCU VICTOR,STROIA IOAN scopul de a reprezenta cadrele militare în rezervă şi în retragere în relaţia cu ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE DIN MINISTERUL comitetul de conducere format din: BALAŞ IOAN, FLORESCU VICTOR, STROIA IOAN,
MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR, precum şi cu alte instituţii investite cu protecţia socială a cetăţenilor ROTARU MIHAI, POP GLIGOR, DULGHERU GHEORGHE, CHIRA IOAN, DĂRĂBAN
DIN MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI MIHAI, DORNEANU MIHAI, STAICU VASILE, CIUBOTARU GHEORGHE, TOMUŞ MIHAI,
INTERNELOR – FILIALA TIMIŞ MIŞEA EUGEN, SORESCU MILETA, CODREA AUGUSTIN, LUPŞOIU GHEORGHE,
DUNEŞ PETRU, SAMSON SORIN, STRUNGARU AURICA şi biroul executiv al filialei,
alcătuit din: preşedinte – BALAŞ IOAN, prim-vicepreşedinte – FLORESCU VICTOR,
vicepreşedinte – STROIA IOAN, secretar – ROTARU MIHAIL, membri – CHIRA IOAN,
DULGHERU GHEORGHE, POP GLIGOR.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR 2820/A/2004 Bucuresti Bucuresti str. Elie Radu nr.2 sector 5 Moldoveanu Jean,Carpen Petre,Adomnichi Vasile,Pop Octavian,Dobre Florica,Pintelie Gheorghe s.a. A) apărarea drepturilor legitime ale membrilor săi şi îmbunătăţirea continuă a protecţiei sociale a acestora.;B) monitorizarea modului cum se respectă prevederile legale privind asistenţa Moldoveanu Jean, Carpen Petre, Adomnichi Vasile, Pop Octavian, Ciobanu Gheorghe, Coca
MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE medicală a membrilor săi, precum şi a familiilor acestora;C) sprijinirea morală şi, după caz, materială, a membrilor săi, aflaţi în situaţii deosebite şi a familiilor acestora. Nicolae, Dima Marin, Dobre Florica
DIN MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR 15875/A/2014 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.BRĂILEI NR.200, JUDEŢ UL Alupoae Vasile,Jors Teodor,Zalinca Victor,Asimine Vârnă Victor,Vicleanu Neculai. are ca reprezentarea cadrelor militare în rezervă şi în retragere în relaţia cu ANCMRR, precum şi cu alte instituţii investite cu protecţia socială a cetăţenilor. preşedinte – Alupoae Vasile, primvicepreşedinte – Jors Teodor, vicepreşedinte – Zalinca Victor,
GALAŢ I
MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI RETRAGERE DIN secretar – Asimine Vârnă Victor, membru – Vicleanu Neculai.
MINISTERUL AFACERILOR
INTERNE-FILIALA GALAŢI
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CASELOR DE 10269/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I INT RAREA EZĂRENI NR. 6, SECT OR 1 CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ROMÂNIA - FRĂŢIA, CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ - să continue tradiţia naţională a înaintaşilor propagării în rândul maselor largi de salariaţi a principiilor democraţiei, patriotismului, unitatea românilor de pretutindeni, etc;;- militează pentru BĂLCINOIU IOAN, SÂRBU CONSTANTIN, ŞTEFAN ELENA, LUHA EUGEN, MANOLE
CULTURĂ ALE SINDICATELOR DIN SNDICALĂ "CARTEL ALFA", CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂ A SINDICATELOR DEMOCRATICE DIN ROMÂNIA, BLOCUL promovarea valorilor culturale tradiţionale, a progresululi tehnic şi apărarea intereselor culturale şi morale ale salariaţilor, prin acţiuni cultural-educative pentru răspândirea artei, ştiinţei şi IOAN, CRISTEA IOAN, LUCA DUMITRU, COSTACHE MIRCEA, GHENCEA ZEFIR, POP
ROMÂNIA NAŢIONAL SINDICAL tehnicii, pentru organizarea timpului liber al cetăţenilor, în condiţii cât mai instructive, FILIP ION, ADOBRICĂI TEODOR, APOSTOL GEORGE, DULĂMIŢĂ ION, IACOB VASILE,
VORNICA HORAŢIU; Biroul Permanent: director general - LUHA EUGEN,
director adjunct - MANOLE IOAN, secretar - GHENCEA ZEFIR, membri - COSTACHE
MIRCEA, BĂLCINOIU IOAN.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CAVALERILOR DE 1070/A/2008 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ŞELIMBĂRULUI NR 15 , BL F 1. SC MOŞINCAT CONSTANTIN ,FAUR VIOREL ,LUNGU MIHAI CORNELIU ,POINAR NICOLAE DAN ,BARTOŞ GRIGORE,CREŢ DE A ORGANIZA DIVERSE MANIFESTĂRI CULTURAL -ŞTIINŢIFICE , SIMPOZIOANE FAUR NICOLAE -PREŞEDINTE DE ONOARE ,LUNGU MIHAI COR4NELIU -PRIM
F , AP 3
CLIO VASILE ,TĂTAR IOAN ,DIACONU VIOREL ,POPOVICI GRAŢIAN ,MIHU NICOLAE ,POPOVICI IOAN ,FAUR ANTONIO CAVALER DE CLIO ,MOŞINCAT CONSTANTIN -PREŞEDINTE EXECUTIV .,DURGHEU
,ŢĂRĂU AUGUSTIN SIMA IOACHIM ,DRECIN MIHAI DORIN,DURGHEU TEODOR CORNEL ,PĂDUREAN ADRIAN TEODOR CORNEL-VICEPREŞEDINTE ,MOŞINCAT SERGIU CODRIN -SECRETAR
,MĂLINAŞ CONSTANTIN ,IONIŢĂ MIRCEA ,MICU IOAN VASILE,MEŞTER IOAN ,TOBOŞARU NICOLAE .,SUSAN GABRIEL
,TULVAN IOAN ,MOŞINCAT SERGIU CODRIN ,CRĂCIUN CORNELIU ,BIRTA RADU,CIOARĂ IOAN ,POBRICI IOAN
,NICOLĂESCU GHEORGHE
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 514/A/1992 BUCUREST I BUCUREST I ST R. PLEVNEI NR. 61 SECT OR 1 Membri Asociaţiei sunt: URSE I. EMILIAN, GOAGĂ N. DORIN, DANILA L. RADU FLORIN, SEULEANU I. ION MARIN, - promovarea preocupărilor cetăţenilor pentru însuşirea noţiunilor de cultură şi tehnică cinematografică, a preocupărilor şi tradiţiilor româneşti de creaţie filmică în condiţii de cineclub sau CONSILIUL DIRECTOR: presedinte - EMILIAN URSE, vcepresedinte - DORIN GOAGA,
CINECLUBURILOR ŞI REALIZATORILOR COLONELU GH. VICTOR, DRAGOS I. IONEL NICUSOR, SANDU I. IULIAN FELIX, MATEIAŞ G. EMIL individual;;- punera în valoare a tradiţilor artistice de creaţie în domeniul filmului nonprofesional românesc şi străin;;- apărarea drepturilor şi intereselor legale ale creatorilor nonprofesionişti de membru - RADU DANILA. CENZOR - ION SEULEANU
NEPROFESIONIŞTI DE FILM DIN ROMÂNIA film în condiţii de cineclub sau individual,;- promovarea şi susţinerea afirmării talentelor şi preocupărilor din domeniul artei cinematografice a membrilor cinecluburilor şi cineaştilor amatori
(ANCR) individuali;;- organizarea de tabere de instruire şi creaţie, a unor manifestări specifice la nivel naţional şi teritorial,;- promovarea prin filmele create de cinecluburi şi cineamatorii individuali a
principiilor morale, a respectului sacru pentru om şi drepturile sal fundamentale;;- asocierea mişcării de creaţie filmică nonprofesională din România la Uniunea Internaţională a Cineaştilor
Amatori (U.N.I.C.A.) şi Federaţia Internaţională a Cinecluburilor (F.I.C.C.);;- constituirea în fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti unde funcţionează cel puţin 3 cinecluburi a unor filiale ale A.N.C.
purtând denumirea de Asociaţii judeţene ale cinecluburilor.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CLASEI 470 56/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DR. M. MIRINESCU NR.14, PART ER, Doara Liviu-Ştefăniţă,Butucaru Mihai,Doară Cristian-Bogdan,Rosca Bujor,Negoescu iulia,Fagarasan-Manciu Mihai-Nicolae organizării, administrării şi desfăşurării de activităţi sportive şi are drept obiectiv promovarea yachtingului prin practicarea lui de către membrii clubului, selecţionarea, iniţierea şi pregătirea de Negoescu Iulia, Rosca Bujor, Doara Liviu-Stefanita
AP.3, SECT OR 5
sportivi în acest domeniu, participarea la competiţii sportive interne şi internaţionale, precum şi alte activităţi conexe acesteia
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A COFETARILOR, 5109/A/2007 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL I.G. DUCA NR.73 MIRON SILVIU,DOBRANIŞ MARIA,BEJAN LUCICA. SUSŢINEREA INTERESELOR COMERCIALE ALE COFETARILOR; REPREZENTAREA MEMBRILOR ASOCIAŢIEI ÎN FAŢA INSTITUŢIILOR STATULUI ŞI ADMINISTRAŢIEI LOCALE; MIRON SILVIU, DORANIS MARIA, BEJAN LUCICA
PATISERILOR, CIOCOLATIERILOR ŞI PROTEJAREA INTERESELOR COMERCIALE ÎN FAŢA ABUZURILOR DE ORICE DE ORICE FEL DIN PARTEA ADMINISTRAŢIEI; CREAREA UNUI CLIMAT DE LINIŞTE ÎN
GELATIERILOR DIN ROMÂNIA DERULAREA ACTIVITĂŢII COFETARILOR..
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 12464/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SOLDAT BUCIUMAT GHEORGHE NR. SC ROTIX LUX SRL,SC A.G. BUSINESS CONSULTING S.R.L.,S.C. ECHILIBRUM SERVICE S.R.L. Realizarea unor activităţi pentru promovarea unor interese comune ale comercianţilor de anvelope, şi anume:;- promovarea intereselor comercianţilor de anvelope pe lângă autorităţi (iniţiative preşedinte - NICA IULIAN EUGEN (S.C. ROTIS LUX SRL), vicepreşedinte - BRATU ADRIAN
27, AP. 5, SECT OR 1
COMERCIANŢILOR DE ANVELOPE DIN legislative), asiguratori, poliţie rutieră, autoritatea rutieră română, etc;;- promovarea comercializării produselor conforme cu legislaţia naţională şi europeană şi protecţia împotriva concurenţei (S.C. ECHILIBRUM SERVICE SRL), membru - BELDICA DRAGOŞ (SC A.G. BUSINESS
ROMÂNIA (ANCAR) neloiale practicate de anumiţi agenţi economici prin comercializarea unor produse neconforme;;- facilitatea accesului membrilor asociaţiei la informaţii, medii de informare, consilieri diverse, CONSULTING SRL).
inclusiv prin intermediul unui portal al asociaţiei updatat periodic cu cele mai importante informaţii;;- promovarea unui mediu de afaceri cât mai curat, pirn crearea unei baze de date a societăţilor
cu comportament economic voluntar sau involuntar neadecvat, incidente de plati, insolvente şi rău platnici;;- dezvoltarea profesională a membrilor asociaţiei prin organizarea de scolarizari,
pregatiri profesionale, team-building-uri, etc.;;- alte activităţi cerute de membrii societăţii, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 10928/A/2013 ILFOV T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. ILFOV T G.MUREŞ, ST RADA KOOS BROTOIU FLORIN GEORGE,BUTNARIU COSTEL PAUL,MUNTEAN MARIA Promovarea, dezvoltarea, susţinerea, organizarea şi reprezentarea la nivel naţional şi internaţional a comercianţilor mici şi mijlocii din sectorul de retail. CONSILIUL DIRECTOR: - MUNEAN MARIA - preşedinte - BUTNARIU PAUL COSTEL -
FERENCZ, NR. 4, AP. 43, JUD. MUREŞ
COMERCIANŢILOR MICI ŞI MIJLOCII DIN vicepreşedinte - BĂLTĂŢANU MINODORA IOANA - secretar COMISIA DE CENZORI: -
ROMÂNIA CIORBA MARIANA - ALBERT ALEXANDRA SILVANA - OROS TUDOR - APOSTU ALINA
NICULINA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 10928/A/2013 pozitie inchisa ILFOV T îrgu Mures T îrgu Mures jud. ILFOV T îrgu Mures, strada Koos Ferencz 4BROTOIU FLORIN GEORGE,BUTNARIU COSTEL PAUL,MUNTEAN MARIA art. 5 - Scopul ANCMMR;(1) ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A COMERCIANŢILOR MICI ŞI MIJLOCII DIN ROMÂNIA are ca scop principal promovarea, dezvoltarea, susţinerea, organizarea şi 1.Presedinte Muntean Maria, 2. Vicepresedinte Butnariu Paul Costel, 3. Secretar Executiv
Ap 43, Jud Mures
COMERCIANŢILOR MICI ŞI MIJLOCII DIN reprezentarea la nivel naţional şi internaţional a comercianţilor mici şi mijlocii din sectorul retail.;(2) ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A COMERCIANŢILOR MICI ŞI MIJLOCII DIN ROMÂNIA are ca A Băltăţanu Minodora Ioana, Comisia de cenzori este formată din: Ciorbă Mariana, Albert
ROMÂNIA scop să contribuie la îmbunătăţirea şi dezvoltarea societăţii profesionale a comercianţilor mici şi mijlocii din sectorul retail prin iniţierea, realizarea şi implementarea de programe pentru a realiza Alexandra Silvana, Oros Tudor, Apostu Alina-Niculina,
un cadru stabil şi corespunzător acestei comunităţi.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 220/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.MAZEPA II, BL.B5, AP.89 VERDESI GHEORGHE MARIUS,VERDESI MARIANA,DRUICĂ CONSTANŢA,GÂRDU NICOLAE,ASOCIAŢIA în scopul, promovării produselor tradiţionale pe piaţa internă şi cea comunitară, precum pentru apărarea intereselor economice, sociale şi legale atât a comercianţilor cât şi a producătorilor de PREŞEDINTE-VERDESI GHEORGHE MARIUS., VICEPREŞEDINTE- DRUICĂ
COMERCIANŢILOR ŞI PRODUCĂTORILOR PRODUCĂTORILOR DE PRODUSE TRADIŢIONALE DIN ZONA COVURLUI-GALAŢI produse tradiţionale. CONSTANŢA, SECRETAR GENERAL-VERDESI MARIANA, CONSILIER CU PROBLEME
DE PRODUSE TRADIŢIONALE ROMÂNEŞTI JURIDICE- GÂRDU NICOLAE.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CONSILIILOR DE 742/A/1991 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA GRIVIT EI, NR.357, SECT OR 1 POPESCU ADRIAN,TAMAŞ POMPILIU,RUSĂNESCU MIRCEA MIHAI,IORGA IOSIF,TALAI GRIGORE Să promoveze o apropiere între membrii consiliilor de admnistraţie din construcţia de maşini în scopul identificari problemelor acestora, facilitării rezolvării lor şi protejării acestora PRESEDINTE - POPESCU ADRIAN, VICEPRESEDINTI - FRĂŢILĂ RADU, CIOBANU
ADMINISTRAŢIE DIN CONSTRUCŢIA DE MIHAI
MAŞINI
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A COPIILOR 982/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CRIST IAN POPIŞT EANU NR. 1-3, ET .
3, CAMERA 377, SECT OR 1
INSTITUŢIONALIZAŢI ŞI A FOŞTILOR
ASISTAŢI DIN ROMÂNIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 15534/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.CALEA VICT ORIEI , NR.16 - 18 ELMASSI ENRICO,BADESCU AUREL,NANE IOAN,OLTEANU MIHAI,SUCEVEANU IOANA,NICULAE SILVIA,LUCACI Promovarea şi apărarea deminităţii drepturilor şi intereselor membrilor sai;- afirmarea şi ridicarea permanenta a nivelului de decorare a unităţilor comerciale expunerea marfurilor in vitrina PRESEDINTE - MARIA COROANA VICEPRESEDINTE - CALMIC EUGEN, KATONA
PASAJUL VILLA GROS, ET .2
DECORATORILOR ETALON DIN ROMÂNIA AUREL,MIHALACHE SOFIA,BUZOEANU DANIELA,NICOLAU NICU,COSMA IULIANA,ILIESCU LUCICA,GHIORGHIADE considerand efectiv reclama - sufletul comertului;- asigurarea perfectionarii continue a membrilor sai prin cursuri de perfectionare schimburi de experineta şi documentare;- vegherea asupra LADISLAV, RADU ZAMFIR, POPA GEORGE, PANTELIMON FLORIAN, GEORGESCU
MARGARETA,MOLDOVEANU CONSTANTA,GRIGORAŞ GEORGETA,GRAMA DOINA,CIMPEANU pregatirii tinerilor cadre in toate formele legale de scolarizare VASILICA SECRETAR - BADESCU AUREL
GHEORGHE,UNGUREANU ION,GEORGESCU CONSTANTIN,VELCU GHERGHE,CORNESCU ANGELA,CAPRARU
ISABELA,ADAM GEORGE,PATRASCU MIHAELA,CAMPEANU CAMELIA,SFANTARNICU MARIA,NICOLAE
POLIHORN,VASILESCU VALERIA,VASILESCU ILIE,VILCU NICOLETARAGUSILA DANIELA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A DEŢINĂTORILOR 1669/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. ALUMINEI,.NR. 47, BL. A. 4,
SC. B, AP. 1
DE ARME - MODIFICARE STATUT-
ÎNFIINŢATĂ PRIN ÎNCHEIEREA NR.
99/A/2001, PRONUNŢATĂ ÎN DOSARUL NR.
99/A/2001 AL JUDECĂTORIEI ORADEA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A DIRECTORILOR 11158/A/2003 BUCURESTI BUCUREST I BUCUREST I jud. BUCUREST I SPLAIUL NICULAE DOBRESCU,EMANOIL MUSCALU,GHEORGHE FEURDEAN,MIRCEA TUDORANCEA,ION ANAIT,FLORIN definirea si studiul managementului universitar administrativ, definirea si aplicarea in acest domeniu formarii profesionale continue, adaptata la revoluţia invatamantului superior public; definirea si Petre Friciu - presedinte, Niculae Dobrescu, Bogdan Eduard Plescan - vicepresedinti,
INDEPENDENT EI NR. 105, SECT OR 5
GENERALI DIN UNIVERSITĂŢILE PUBLICE TURCAS,MIHAELA CONSTANDACHE,MIHAI POPA,TRAIAN BERAR,FLORENTIN STAICU,RDU MOLDOVAN,VASILE aplicarea unui parteneriat si a unei interacţiuni intre universităţile publice s mediul înconjurător economic, administrativ cultural, in concordanta cu obiectivele invatamantului superior public, Gheorghe Stanciu secretar, Tudorancea Traian Mircea trezorier
ANITAS,MARINEL IORDAN,DAN CORNELIU PETCU,BOGDAN EDUARD PLESCAN,EMIL NICHIFOR,DUMITRU SPATARU definirea si aplicarea unei politici de schimb si de comunicare intre universităţile publice in domeniul managementului universitar administrativ; definirea si aplicarea unei politici de schimb si
HOBGILA,ION BROSTEANU,PETRE FRICIU,GAVRILA FELECAN,GHEORGHE STANCIU,DUMITRU POUMB,CONDREA comunicare intre managementul universitar administrativ si managementul universitar academic din universităţile publice, precum si dintre acestea si Ministerul Educaţiei; definirea si aplicarea
PETRU unei politici de schimb si comunicare intre managementul universitar administrativ naţional si universităţile din străinătate, integrarea in reţeaua internaţionala a organizaţiilor profesionale;
apărarea intereselor colective s individuale ale directorilor generali administrativi din universităţile publice, consolidarea si imbunatatirea statutului acestora.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 2527/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. SFÂNT UL MICET A NR.6
SECT OR 2
DISPECERATELOR TAXI DIN ROMÂNIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A EVALUATORILOR 15848/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I ŞOS. PANT ELIMON NR.356, BL.1, 1.1. Aprobarea cererii de retragere din Asociatie, in conditiile Statutare si legale, a urmatorilor membri fondatori: - A&D RISK Scopul principal al “ASOCIATIEI NATIONALE A EVALUATORILOR DE RISC LA SECURITATEA FIZICA DIN ROMANIA” il constituie promovarea si protejarea intereselor specifice ale Consiliul Director - este ales de catre Adunarea Generala a asociatilor si se compune din
SC.D, ET .6, AP.136 SECT OR 2
DE RISC LA SECURITATEA FIZICĂ DIN MANAGEMENT S.R.L., J40/9079/2013, CUI RO32031501, reprezentata de dl. Bivolaru Dragos-Liviu, - Visoiu Tiberius Ionut, - persoanelor juridice si persoanelor fizice autorizate, care au ca obiect de activitate evaluarea riscurilor la securitatea fizica.;Scopurile functionale;1. Crearea si mentinerea unui cadru de Presedinte, doi Vicepresedinti, patru membri si doi membri supleanti
ROMÂNIA Manole Doru Ionut, 1.5. Incuviintarea cererii de renuntare la calitatea de membru fondator al ASOCIATIEI NATIONALE A cooperare intre partile interesate in promovarea si maturizarea activitatii de management al riscurilor de securitate si subsecvent a activitatii de consultanta in domeniul securitatii. ;2. Promovarea
EVALUATORILOR DE RISC LA SECURITATEA FIZICA DIN ROMANIA. a societatii TDB Business Administration SRL, cu si sustinerea intereselor membrilor sai, inclusiv reprezentarea lor in raport cu autoritatile relevante, alte parti interesate in domeniile mentionate la pc. 1 ;3. Cresterea calitatii in domeniul
J40/11160/2013 si RO32219107. Drept urmare, incepand cu data de azi, 30.04.2015, drepturile si obligatiile ASOCIATIEI managementului riscurilor de securitate si al consultantei de securitate prin: ;a. promovarea si sustinerea unor propuneri de imbunatatire a legislatiei in domeniu;b. elaborarea de principii si
NATIONALE A EVALUATORILOR DE RISC LA SECURITATEA FIZICA DIN ROMANIA ce derivau din calitatea sa de drept standarde profesionale in domeniu;c. cresterea calitatii in formarea profesionala de profil, stimularea formelor de stimulare a mentinerii unui nivel de pregatire ridicat pentru profesionistii din
inceteaza, urmand sa fie membru cu drepturi depline, potrivit prevederilor Capitol 4 art. 8 din Actul Constitutiv al Asociatiei/Statutul domeniu;d. colaborarea cu institutii private si publice pentru identificarea si combaterea non-calitatii si a concurentei neloaiale in domeniile mentionate;e. promovarea normelor europene in rândul
Asociatiei 1.6 Aprobarea cererilor de adeziune, si aportare la patrimoniul a sumei de 500Lei/membru in vederea dobandirii calitatii de beneficiarilor serviciilor de securitate. ;4. Cooperarea cu asociatii si organizatii similare din Uniunea Europeana si internationale, participarea la organisme si asociatii interne si internationale de
membru cu drepturi depline a urmatorilor: - Visoiu Tiberius Ionut . Aceasta va dobandi calitatea de membru cu drepturi depline, profil, in vederea obtinerii de date si informatii necesare promovarii domeniilor mentionate la pc. 1, a realizarii de schimburi de experienta cu privire la practica in aceste domenii. ;Pentru realizarea
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A FABRICANŢILOR 3132/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, CALEA GIULEŞT I, NR. 333, SC A&S INTERNAŢIONAL 2000 SRL,SC DELOS IMPEX 96 SRL,SC PASTEUR -FILIALA FILIPEŞTI,SC ROMVAC COMPANY exercitarea dreptului la libera asociere pentru promovarea intereselor producătorilor de medicamente de uz veterinar; promovarea valorilor şi rezultatelor cercetării în domeniu, facilitarea preş-SORIN PAUL STĂNESCU, vicepreş-DAN TREPCEA, MIRCEA ROMAN,
SECT OR 6.
DE PRODUSE DE UZ VETERINAR DIN SA,SN INSTITUTUL PASTEUR SA accesului membrilor asociaţiei la resursele financiare private şi publice; realizarea partenriatului dintre autorităţile publice şi persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial. secretar-VIORICA IORDACHE, membrii-VICTORIŢA BURGHELEA , CARMEN MOISIU.
ROMÂNIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A FARMACIŞTILOR 350/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ P-T A 1 MAI, NR.3 NEMETH LIAN A,PRADA SPERANTA/PETRIA,SC MEDISPROF SRL reprezentarea în faţa autoritatilor administrative nationale şi internationale a intereselor asociatilor şi membrilor asociatiei PREŞEDINTE – NEMETH LIANA MEMBRI – PRADA SPERANTA-PETRIA, MEDISPROF
ONCOLOGI DIN ROMÂNIA SRL, prin UDREA CAROLINA-ILEANA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A FEMEILOR CU 5476/A/2002 dizolvata BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA VICT ORIEI NR. 31, SC. A, ET . 2, BĂDESCU IRINA,ZAICA LILIANA,GLOVAC ANGELICA,CIOCAN ELISABETA,MUSTAŢĂ ILEANA,PÎRCĂLĂBOIU - respectarea principiilor Federaţiei Internaţionale a Femeilor cu Diplomă Universitară, care promovează şi încurajează prietenia şi colaborarea între femeile cu diplomă universitară din întreaga preşedinte - MARIA ANTOANETA CIOCHIRCĂ, vicepreşedinte - COJOCARU SILVIA,
AP. 15
DIPLOMĂ UNIVERSITARĂ DIN ROMÂNIA GABRIELA,TOMULESCU SIMIORINA,LIPOVANU IOANA,BAIU GABRIELA,MOROTI CONSTANTINESCU VALENTINA lume, fără deosebire de rasă, naţionalitate, religie sau opţiune politică;;- asigurarea cadrului social adecvat dezvoltării democraţiei în spiritul păcii şi înţelegerii;;- coordonarea eforturilor JINGA HEMINE, VIŞAN GABRIELA, secretar general - ILEANA MIHAELA PASCAL, casier -
RUXANDRA,CIOCHIRCĂ MARIA ANTOANETA,MUNTEANU SIMONA CRISTINA,GHEORGHIU MONICA,RADU membrelor ANFDUR de a contribui la creşterea nivelului cultural şi social al femeii în România;;- crearea condiţiilor optime pentru schimbul informaţional în toate domeniile de activitate, atât pe MUSTAŢĂ ILEANA.
NICOLETA,JINGA HERMINE,STAMATE RADUCANU DANIELA ,GRIGORE MARIA,COJOCARU SILVIA,ALDA plan intern cât şi internaţional;;- redarea demnităţii femeii cu diplomă universitară din România;;- crearea unui standard de viaţă civilizată pentru toate femeile, indiferent de grad de cultură, rasă,
MAGDALENA,GUŢU VASILICA,VIŞAN GABRIELA,GAVRILAS RUXANDRA-VIOLETA,POPOVICI CORINA naţionalitate, religie sau opţiune poilitică;;- încurajarea femeilor cu diplomă universitară de a-şi pune în valoare cunoştinţele şi talentul în vederea dezvoltării vieţii spirituale şi sociale pentru a se
DANIELA,BRATU-VOICESCU DOINA-ANA,MIGLECZI EUGENIA-DOINA,COCEA VASILICA,MAVROMIHALE ANCA,ROXIN implica în toate domeniile vieţii publice.
LUMINIŢA VIOLETA,BRUSALIS MANUELA MARIA,MINIALDO ANA,VLĂDĂU SIMONA,MIU ELENA,ZAHARIA ELENA
DOINA,IACOB DOINA,MITROFAN IOLANDA,GHEORGHIU MIHAELA,POPESCU ELENA,ARICIU LAVINIA,TĂNASE
ELISABETA,BOTEREZ MANUELA,JEBELEAN ELENA LIANA,PERSU NICOLETA,DORNEANU EUGENIA,DOREANU
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 3105/A/2006 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I BD. REGINA MARIA NR. · Niculescu Marian – cetăţean român,domiciliat în Bucureşti,str. Topolovăţ,nr. 10,bl. Td21,sc. A,et. 9,ap. 58,sector 6,posesor al C.I. lit.j) organizarea de cursuri de formare şi perfecţionare profesională : Apostol Valentina, Jâjâie Luminiţa, Bugeanu Iosefina, Lupu Corina, Ciocan Elena, Dragu
64, ET . 1, SECT OR 4
FUNCŢIONARILOR PUBLICI DE seria DP nr. 016967 eliberată de Secţia 22 Poliţie la data de 23.10.1998,cod numeric personal: 1720309463057 · Oprea Marian – Emilia Georgeta, Popescu Valentin – Sorin;Comisia de cenzori: · Medaru Alina – Ioana –
CONDUCERE cetăţean român,domiciliat în Bucureşti,str. Verigei,nr. 3,bl. 1,sc. 4,et. 9,ap. 178,sector 5,posesor al C.I. seria DP nr. 118786 eliberată cetăţean român, domiciliată în Bucureşti, str. Valea Argeşului, nr. 3, bl. D11, sc. G, et. 1, ap. 63,
de I.N.E.P. la data de 15.05.2006,cod numeric personal 1520702400325 · Apostol Valentina – cetăţean român,domiciliată în sector 6, posesoare a C.I. seria DP nr. 099609, eliberată de D.G.E.I.P. – D.E.P. la data de
Bucureşti,str. Constantin Sandu –Aldea,nr. 91,et. 1,ap. 4,sector 1,posesoare a C.I. seria RD nr. 164536 eliberată de Secţia 2 Poliţie 28.08.2003, cod numeric personal 2710126463048 · Burduja Claudiu – domiciliat in Bucureşti,
la data de 22.05.2001,cod numeric personal 2541004400586 · Rusu Maria – cetăţean român,domiciliată în Bucureşti,str. Calea Vitan, nr. 12, bl. V50b, sc. 1, et. 6, ap. 20, sector 3, posesor al C.I. seria DP nr. 111656,
Hrisovului,nr. 18A,bl. A12,sc. A,ap. 14,sector 1,posesoare a C.I. seria RD 103410 eliberată de Secţia 5 la data de 25.05.2000,cod emisă de I.N.E.P. la data de 28.03.2005, CNP: 1720705470036; · A.I. Dee Elisabeta - cetăţean
numeric personal 2650206400478 · Jâjâie Aurora - Luminiţa – cetăţean român,domiciliată în Bucureşti,Calea Griviţei,nr. 208,bl. român, domiciliată în Odorheiu Secuiesc, B-dul Independenţei, nr. 50/12, Jud. Harghita,
L3,sc. 1,et. 7,ap. 26,sector 1,posesoare a C.I. Seria DP nr. 104341 eliberată de D.G.E.I.P. – D.E.P. la data de 17.03.2004,cod posesoare a C.I. seria HR nr. 081690, eliberată de Poliţia Odorheiu Secuiesc la data de
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A GHIZILOR DE 1804/A/1995 BRASOV POIANA BRAŞOV POIANA BRAŞOV jud. BRASOV COMPLEX FAVORIT Briceanu Doru Viorel,Oprişan Mariana,Fulea Eusebiu,Mihai Ion,Atanasiu Elena,Fulea Gheorghe,Filip Dumitru,Cioc Daniela,Albu formarea şi specializarea ghizilor Briceanu Doru Viorel, Zanchi Gheorghe, Oprişan Mariana, Cioc Daniela, Mihai Ion
TURISM - ROMÂNIA Nicolae,Mladin Gheorghe,Neagoe Otilian,Finatan DSorin,Zanchi Gheorghe,Beizadea Haralambie,Ghişerel Rodica,Gheorghe
Aurora,Zahiu Angela,Popişteanu Ion,Rădulescu Adrian,Negreanu Ticuţa
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A GHIZILOR DIN 9838/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ORLANDO NR. 7, DEMISOL, SECT OR NANOVEANU RODICA-LUISE-CLEMANCE,FODOREANU GHEORGHE,MUNTEANU TIBERIU-SILVIU,LEPAR -să promoveze activităţi de ghid turistic atestat, să-şi aducă aportul la perfecţionarea cunoştinţelor ghizilor de turism şi al nivelului lor profe-;sional, să contribuie la îmbunătăţirea tuturor preşedinte - NANOVEANU RODICA-LUISE-CLEMANCE, preşedinte executiv -
1
ROMÂNIA ANGR ALEXANDRU-CRISTIAN. aspectelor legate de activitatea acestora, să militeze pentru apărarea drepturilor ghizilor de turism, să contribuie la înlesnirea întregii infrastructuri în colaborare cu autorităţile competente pentru FODOREANU GHEORGHE, vicepreşedinte - MUNTEANU TIBERIU-SILVIU, secretar
buna desfăşurare a activităţilor turistice, a legăturii cu transportatorii şi cu cei care asigură serviciile turistice. general - LEPAR ALEXANDRU-CRISTIAN.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A GRUPURILOR ŞI 15599/A/2011 MURES REGHIN, ST R. MIHAI REGHIN, ST R. MIHAI VIT EAZU, NR. 2 jud. MURES SOCIETATEA AGRICOLĂ A PRODUCĂTORILOR DE MERE DEDRAD BATOŞ,SC CERASUS GRUP SRL,SC GRUPUL DE reprezentarea la nivel naţional şi internaţional a intereselor membrilor săi - grupuri şi organizaţii de producători - în relaţiile cu persoane fizice şi juridice de drept privat, autorităţi publice, Băianu Vasile Dănuţ - preşedinte, Farago Emil - vicepreşedinte, Ormenişan Dumitru - Zaharie -
VIT EAZU, NR. 2
ORGANIZAŢIILOR DE PRODUCĂTORI PRODUCĂTORI AGRICOLI HORTIPOMICOLĂ REGHIN SRL organisme interne şi internaţionale, precum şi protejarea acestor interese în condiţiile unei economii concurenţiale bazate pe performanţe, în vederea dezoltării sectorului legume - fructe pe baze membru
LEGUME - FRUCTE moderne şi competitive.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A HEMOFILICILOR 3476/A/1998 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ING. ZABLOVSCHI NR. 1, BL. 13B, SC.ONIGA NICOLAE, RUSEN LUMINIŢA, BĂJENARU ALEXANDRU GABRIEL, CIOBAN CIPRIAN CĂLIN, LAZĂR CLAUDIU, - compensarea inconvenientelor bolii hemofilice şi integrarea socio-profesională a hemofilicilor. Asociaţia îşi propune să creeze între membrii săi legături amicale, să colaboreze cu cei în drept preşedinte - ONIGA NICOLAE, vicepreşedinte - LAZĂR CLAUDIU, secretar general - BANU
A, ET . 1, AP. 8, SECT OR 1
DIN ROMÂNIA ONIGA RODICA CARMEN, LAZĂR GHEORGHE, LAZĂR MARIANA, MOCANU CLAUDIU IOAN, BREBEUŢĂ MĂDĂLINA (Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională, Centrele judeţene de transfuzii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului) pentru a se LUIZA FLORENTINA, membrii - PODEANU RĂZVAN, POPA ELENA, BĂJENARU
CLAUDIA, BABUTA GEANINA LILIANA, CHIHAI VIRGINIA, MIERLEA NICOLETA, MIERLEA GHEORGHE, PĂUN asigura tratamentul necesar în cazul episoadelor hemoragice, întrajutorarea bolnavilor de hemofilie, precum şi integrarea parţială sau totală a hemofilicilor în viaţa socială, scop în care va ALEXANDRU GABRIEL, BANU BOGDAN.
GHEORGHE, PĂUN MARIA, PĂUN VALENTIN CRISTIAN, MĂNECI VOICA, DRĂGAN VALERICA, TEODORESCU ADRIAN, desfăşura activităţi de colaborare cu organele Ministerului Sănătăţii pentru asigurarea desfăşurării în condiţii optime a tratamentului pentru bolnavii hemofilici.
DRĂGAN STELA, POSIRCA VALENTIN, POSIRCA DOREL, POSIRCA ILIE, POSIRCA CONSTANŢA, MĂCELARU IOANA,
RADU GHEORGHE, RADU CONSTANTIN, MARINESCU ALECSANDRU, CERNAT CONSTANTIN, LOES VIRGIL, GÎNDAC
MARICELA, GHINDĂNAC MARIAN, NECOARĂ BOGDAN, MILEA FLORICA, MILEA MARIUS AUGUSTIN, ANGHELINA
ADRIANA, TRIFU DANIELA, SOAVA IULIANA, CHIURTU DOREL, BĂJENARU VERONICA, BĂJENARU FLOREA,
DORNEANU LIVIU, BRICEAG TUDOR, BRIGHILĂ GHEORGHE, BRIGHILĂ ŞTEFAN, BRIGHILĂ TUDORA, BULIGA
Asociaţia Naţională a Industriilor de Morărit şi 2106/A/2004 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I str. Cristea Mateescu nr. 2, În urma situatiei prezentate s–a hotarât excluderea din ANAMOB a urmatorilor membri cu cotizatii restante: Arbicato SRL – judetul Se specifica activitatile cu scop lucrativ pe care le poate desfasura Asociatia: constituirea de societati comerciale, burse specializate,etc. – Cap. 1 art. 2 alin. 2.;------------------------------------;- La punctul sapte s–au facut propuneri dupa cum urmeaza: În unanimitate a fost aleasa
bl.35 sc.2, ap.57 sector 2
Panificaţie din România - ANAMOB Mehedinti Bucur & Danubius SNC – judetul Calarasi Iris Impexcom SRL – Bucuresti Jodan Prodcom SRL – judetul Mures Krest conducerea de catre ANAMOB a unor programe sau proiecte de cercetare, dezvoltare si valorificare a inventiilor, inovatiilor, a rezultatelor cercetarii stiintifice, a altor descoperiri si a initiativelor urmatoarea comisie de numarare a voturilor: Nicolae Gogan Munteanu(Stoica Ovidiu SNC –
SRL – judetul Caras Severin Milo SRL – judetul Prahova Pierre Prodimpex RL – judetul Braila Prodpan 3IC SRL – judetul Olt de perfectionare tehnica si tehnologica a echipamentelor, tehnologiilor, mijloacelor de lucru si materialelor utilizate în cadrul domeniului de activitate sau în domenii conexe – Cap. 2 art. 5 pct. Prahova), Tudorel Badea (Romeco SA – Teleorman) si Spiru Mantu (Arcada SA – Galati).
Reconex SRL – judetul Caras Severin Serprocom SRL – Bucuresti. ------------------------------------------------------------ Au 5.3.;---------------------------------------------------------------;la art. 5:;· modificarea primei fraze, după cum urmează: "Asociaţia are, în principal, următoarele obiective, fără a fi în nici un caz pentru functia de Presedinte: Viorel D. Marin. S–a trecut la vot. Rezultatele votulului secret au
pierdut calitatea de membru ANAMOB, în baza art. 6.12 şi s-au retras din asociaţie, cf. art.6.8, un număr de 32 societăţi: Agro Tour limitative, putându-se completa în baza hotărârii Adunării Generale ţi cu respectarea prevederilor legale în materie:";· modificarea pct 5.19 după cum urmează: "desfăşurarea oricăror alte activităţi fost urmatoarele: 123 voturi pentru. În unanimitate dl. Viorel D. Marin a fost ales Presedinte
SRL, Arhip SA, Buicodama SRL, Babys-Cora SRL, Bonipan SRL, CAMF SRL, Comoara SA, Crintoff Trading SRL, Cuptorul de Aur economice directe, care au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al Asociaţiei, prevăzut la art.4;";· modificarea pct. 5.20 după cum urmează: "sprijinirea micilor ANAMOB pentru un nou mandat de doi ani. La punctul opt, pentru functiile de Vicepresedinti:
SRL - Aiud, Cuptorul de Aur SRL - Iasi, Complex Cristea SRL, Dageli Invest SRL, Darigo Consulting SRL, Egreta N. SRL, Grâul producători (asociaţi sau nu) în vederea obţinerii de credite pentru organizarea activităţii productive, inclusiv acordarea de micro-credite în cadrul unor programe/proiecte de finanţare de la zona Moldova – Mihai Alexa (Prodalex SRL–Iasi), zona Dobrogea – Gheorghe Tornea (AMP
de Aur Impex SRL, Grand Work SRL, 2x1 Holding SRL, Istambul Mefa SRL, La Gourmandine Prodcom SRL, Miculic SRL, Moara terţi;";------------------------------------------------------------;H1. Se aprobă promovarea propunerea de „Program de informare şi promovare pentru produse procesate pe bază de cereale (faină Tornea SRL – Braila) si Cristache Ghionea (Moara Spicul SRL – Braila), zona Muntenia –
Mahmudia SRL, Moara Seyrom SRL, Morlux Florena SRL, Panagra SRL, Panic SNC, Patiseria SRL, Prod Alim MC SRL, de grâu, mălai, paste făinoase, biscuiţi şi snaks-uri, produse de patiserie industrială) în ţări terţe (Rusia, Emiratele Arabe Unite şi Norvegia)”.;Se aprobă numirea domnului VIOREL D. MARIN, Vasile Marinescu (Kaper Proexim SRL – Teleorman), Cornel Mezdrea(Camf SRL – Prahova)
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 8816/A/2000 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL T OMIS NR.51 SAVA LUMINIŢA,CORCESCU CORNELIA,DUMITRU NICUŞOR,VLAD GABRIELA,GEORGESCU MIHAELA PROMOVAREA ŞI PROTEJAREA INTERESELOR MEMBRILOR SĂI ŞI REALIZAREA UNUI SISTEM INFORMATIC UNITAR AL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ÎN CONFORMITATE CU GOGANCEA-VATASOIU RALUCA, VLAD GABRIELA, VERDEŞ IONEL, IMIREANU
INFORMATICIENILOR DIN ADMINISTRAŢIA STRATEGIA NAŢIONALĂ DE INFORMATIZARE ŞI CU STANDARDELE U.E. ADRIAN, MANCAŞ VIOREL,ANGHEL CARMEN
PUBLICĂ - ANIAP
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INGINERILOR DE 816/A/2001 PRAHOVA PLOIEST I PLOIEST I jud. PRAHOVA ST R. MOŞ ION ROAT Ă NR. 1, TUDOR IOAN,NICULESCU ILIE PETRE,POPESCU CRISTIAN,IANOS NICOLAE,TAKACS MIHAIL PROMOVAREA CELOR MAI BUNE PRACTICI îN DOMENIUL PREVENIRII şI COMBATERII COROZIUNII CONSTRUCŢIILOR METALICE ŞI A INSTALAŢIILOR INDUSTRIALE ŞI
BL. 11 F, SC. A, AP.3
COROZIUNE DIN ROMANIA CIVILE
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 5876/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. HORIA MACELARIU NR. 23-25, BL. MĂRCIULESCU DUMITRU,GAVRILĂ DUMITRU,BERCEANU ION - apărarea drepturilor şi promovare intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi. MĂRCIULESCU DUMITRU, BERCEANU ION,
XI/5, SC. B, ET . 1, AP. 26, SECT OR 1
INSTRUCTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 2214/A/2001 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA DEVA,ALEEA Boşorogan Iulian,Mihăiescu Gavrilă-Cornel,Mugur Coţ-Ioan,Roman Remus,Nistor Anghel,Avram Ioan,Lazăr Mircea,Brânduşe Asocierea liber consimţită a cetăţenilor României,cu studii superioare,în vederea participării active,în calitate de reprezentanţi a societăţii civile,la instaurarea unei democraţii autentice şi a Boşorogan Iulian,Mihăiescu Gavrilă-Cornel,Brânduşe Ioan,Mugur Coţ Ioan,Nistor
PARCULUI,NR.3,JUD.HUNEDOARA
INTELECTUALILOR DEMOCRAŢI Ioan,Firczak Gheorghe. progresului în toate domeniile de activitate,care să aibă drept rezultat înfăptuirea unei Românii moderne,în care poporul să fie stăpân pe destinul său. Anghel,Roman Remus,firczak gheorghe,Lazăr Mircea,Avram Ioan.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 2032/A/2013 ST R. PRINCIPAT ELE UNIT E, NR. 71, AP.2, SECT OR 4 Vigheciu Lavinia Christina,Andruseac Antonio,Popa Gheorghe,Cojocaru Ispas,Toma Ion,Ciulei Diana,Calota Ionel,Vicheciu Petrişor actioneaza pentru asigurarea prestigiului şi autoritatii persoanelor ce isi desfasoara activitatea de intermediar sportiv si/sau cautator de talente, având ca scop principal reprezentarea şi aparareaVichenciu Lavinia Christina-preşedinte, Ciulei Diana- secretar general, Andruseac Antonio-
INTERMEDIARILOR SPORTIVI ŞI Niculae,Ivanescu Remus intereselor profesionale alemembrilor sai la nivel national şi international cu respectarea standardelor , metodelor şi tehniciilor specifice domeniului de activitate. vicepreşedinte - Popa Gheorghe- vicepreşedinte, Cojocaru Ispas, Toma Ion, Calota Ionel,
CĂUTĂTORILOR DE TALENTE DIN Vichenciu Nicole,Ivanescu Remus- vicepreşedinti
ROMÂNIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INTERNET 8397/A/2001 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. NAŢ IUNILOR UNIT E NR.1, BL.108A, S.C. Dynamic Network Technologies SRL ,S.C. EuroWeb România SA,S.C. FX Internet SA,S.C Global One Comunication România 1. va avea următoarea formulare: reprezentarea, identificarea, promovarea, susţinerea, protejarea şl apărarea intereselor economice, profesionale, tehnice şi juridice ale membrilor Asociaţiei - -Componenţa actuală a Consiliului Director este următoarea : 1. Mihai Bătrîneanu,
ET .1, LOCAŢ IE C1, SECT OR 5
SERVICE PROVIDERILOR DIN ROMÂNIA SA,S.C G.T.S. România SRL,S.C. Total Net SA,S.C Kappa Servexim SRL ,S.C Logic Telecom SA ,S.C Mobifon SA ,S.C. P.C. Net furnizori de reţele de comunicaţii electronice, de servicii de comunicaţii electronice şi de servicii oniine - în relaţiile cu autorităţile şt instituţiile publice naţionale sau internaţionale, precum şi cu reprezentant al ROL Online NetWork S.A.- Preşedinte 2. Iosif Szavuj din partea Ines Group
Data Network SA ,S.C România Data System SA ,S.C. IIRUC- Digicom Grup SA orice alte persoane fizice şi/sau juridice, de drept privat sau public, în pian naţional şl/sau internaţional;4.Scopul principal al Asociaţiei este reprezentarea, identificarea, promovarea, susţinerea, S.R.L. 3. Răzvan Stoica din partea GTS Telecom S.R.L. 4. Gabriel Ioniţă din partea Euroweb
protejarea şi apărarea intereselor economice, profesionale, tehnice şi juridice ale membrilor Asociaţiei - furnizori de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice, inclusiv servicii online Romania S.A, 5. Gabriel Dulcu din partea Prime Telecom S.R.L. 6. Liviu Gheorghe din partea
[Internet] - în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice naţionale sau internaţionale, precum şi cu orice alte persoane fizice şi/sau juridice, de drept privat sau public, în plan naţional şi/sau Media Sat S.R.L. 7. Dan Bordea din partea Teletrans S.A, 8. Nelu-Cătălin Cuturela din partea
internaţional. Digicom Systems S.R.L. 9. Tiberiu Gîndu din partea Idilis S.R.L 10. Ştefan Octavian Molinaru
din partea S.N. Radiocomunicaţii S.A. 11. Iulian Ţenea din partea Ailnet Telecom S.R.L.
-cenzor: CONT EXPERT TIN ALEXA SRL
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 2270/A/2001 pozitie inchisa Bucureşti Bucureşti Str. Av. Ştefan ştefănescu nr. 25, sector 1
INTREPRINDERILOR PRIVATE DIN
DOMENIUL RECICLĂRII ECOLOGICE A
MATERIALELOR
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INVESTITORILOR 138/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA DEALUL MĂCINULUI NR.2, BL.A41, Floricel Sorin,Mazilescu Ovidiu - Ionel,Mihăileanu Teodora Monica,Stanciu Viorica Doina,Culic Stăncuţa recuparea pagubelor aduse investitorilor F.N.I., membrii ai asociaţiei, de către persoanele fizice şi juridice responsabile în căderea F.N.I. preşedinte onorific - Mazilescu Ovidiu Ionel, preşedinte - Mihăileanu Teodora Monica,
SC.C, AP.40, SECT OR 6
F.N.I. BUCUREŞTI vicepreşedinte - Floricel Sorin şi Stanciu Viorica Doina
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A INVESTITORILOR 1237/A/2000 BISTRITA NASAUDBIST RIŢ A BIST RIŢ A jud. BIST RIT A NASAUD ST R. ANDREI protejarea intereselor persoanelor fizice păgubite prin acţ. frauduloasă a fni şi recuperarea prejudiciului cauzat de fni investitorilor, membrilor asociaţiei
MUREŞANU, BL.14, SC.B,ET .3,AP.44
FNI - FILIALA BN
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A JUCĂTORILOR 15906/A/2014 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. DEMOCRAŢ IEI NISTOR IOAN IULIAN,PETRECIUC NICOLETA,ABABEI NICOLAE. DEZVOLTAREA, PROMOVAREA ŞI SUSŢINEREA ACTIVITĂŢII DE PAINTBALL PE PLAN LOCAL, NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL NISTOR IOAN IULIAN, ABABEI NICOLAE, PETRECIUC NICOLETA, MALOŞ DORIN.
NR.143
PROFESIONIŞTI ŞI SPORTIVI DE PAINTBALL
DIN ROMÂNIA "DRACONES"
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A MAGISTRAŢILOR 8811/A/2012 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I str. Jean Louis Calderon nr.40,
parter, ap.4 sector 2
PENSIONARI DIN ROMÂNIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A MAGISTRAŢILOR 9660/A/2010 pozitie inchisa str. Jean Louis str. Jean Louis Calderon, nr. 40, parter, ap. 4, sector 2 str. 1. GALCA IULIAN,cetatean roman,nascut la data de 17.07.1953,in Mun. Iasi,Judet Iasi,fiul lui Iosif si Elena,domiciliat in Mun. Alba in vederea apararii drepturilor si a promovarii intereselor economice, sociale ale magistratilor - judecatori, procurori din cadrul tuturor instantelor si parchetelor precum si de la Inalta Curte de Preşedinte-Mateescu Gheorghe-Ştefan ; vicepreşedinţi-Milescu Horia Adrian şi Lungu
Calderon, nr. 40, parter,Savinesti, nr. 5, bl. A, et. 3, ap. 18, sector 4
PENSIONARI DIN ROMÂNIA (ANMPR) ap. 4, sector 2 Iulia,Jud. Alba,Bld. Octavian Goga nr.6,posesor al C.I. seria AX,nr. 258456,eliberat la data de 08.05.2006,de SPCLEP Alba Casatie si Justitie, magistrati asistenti si alte categorii asimilate magistratilor conform prevederilor legale - pensionari,precum si a urmasilor acestora, fara nici o ingradire, a unei asociatii. -Carmen -Garofiţa; membrii consiliului director : Mateescu Gheorghe-Ştefan, Miclescu Horia
Iulia,C.N.P. 1530717011112. 2. ARSENIE GHEORGHE,cetatean roman,nascut la data de 24.07.1937 in Comuna Scoarta,judet Adrian, Lungu Fulga-Carmen-Garofita, Mocuta Gheorghe, Galca Iulian, Robu Constanta,
Gorj,fiul lui Ion si Lucretia,domiciliat in Bucuresti,sector 4,Bld. Alexandru Obregia,nr. 33,bloc O3,scara 5,etaj 1,ap. 165,posesor al Kibedi Ratalin Barbara; Secretar General-Lucian Popescu, şi celalalt membru dna. Enache
C.I. seria RT nr. 612449 eliberat la data de 29.10.2008 de SPCEP S4,biroul nr. 2,C.N.P. 1370724182766 , 3. BANCIU Clemansa
MIHAI,cetatean roman,nascut la data de 16.04.1959 in Mun. Alba Iulia,Jud. Alba,fiul lui Eugeniu si Floare,domiciliat in
Bucuresti,sector 6,Strada Dezrobirii nr.16,bl.25,sc.1,et.3,ap.14,posesor la C.I. seria RT,nr. 494686,eliberat la data de 09.07.2007,de
SPCEP mun. Bucuresti,C.N.P. 1590416400029, 4. BEJAN FLORICA,cetatean roman,nascuta la data de 20.07.1937 in
Bucuresti,sector 8,fiica lui State si Elena,domiciliata in Bucuresti,sector 2,Bld. Lacul Tei nr. 126-128,bloc 17-18,scara D,ap.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 17801/A/2014 CONSTANTA MANGALIA MANGALIA jud. CONST ANT A ST R. MAT EI BASARAB, Constantinescu Marius,Florea Dan – Gabriel,Bugeac Octavian Paul,Oprea Cristian,Podiuc Dorin,Răchită Vasile – Marius,Gogu 1.ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A METEOROLOGILOR AERONAUTICI îşi propune să promoveze interesele profesionale ale Meteorologilor Aeronautici din România şi să desfăşoare activităţi ce PREŞEDINTE - CONSTANTINESCU MARIUS; VICEPREŞEDINŢI - PODIUC DORIN,
NR. 37 A
METEOROLOGILOR AERONAUTICI Grigore – Silviu,Angheloiu Daniel – Adrian,Dîlganu Petre,Frăţilă Sorin,Dragomir Eduard – Narcis,Popa Bogdan – completează cadrul instructiv educativ instituţionalizat al studierii fenomenelor meteorologice atmosferice pentru activităţile aeronautice.;2. Asociaţia urmăreşte să contribuie la promovarea şi BUGEAC OCTAVIAN PAUL, GOGU GRIGORE SILVIU, RĂCHITĂ VASILE MARIUS,
Laurenţiu,Zaharia Petru,Iosif Ştefan,Tănăsoiu Adrian,Ioniţă Mugur – Cristian,Filoti Nicolae,Giurea Marian – Cătălin,Grigoraş eficientizarea activităţii meteorologiei aeronautice operaţionale, la creşterea prestigiului său prin consolidarea schimburilor de informaţii şi experienţă cu institute ştiinţifice private şi de stat, cu ANGHELOIU DANIEL ADRIAN, FRĂŢILĂ SORIN, DRAGOMIR EDUARD-NARCIS;
Maricel,Teodorov Sorin,Florescu Florin – Cătălin,Căpăţână Costel – Laurenţiu,Ionel Adrian organizaţii profesionale în domenii similare, din ţară şi din străinătate, să colaboreze cu structurile meteorologice de profil aeronautic şi hidrologic, pe baza acordurilor şi protocoalelor de SECRETAR GENERAL - POPA BOGDAN-LAURENŢIU
colaborare, inclusiv cu Autoritatea Aeronautică Militară Naţională (AAMN), Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) şi Organizaţia
Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO);;3. Asociaţia urmăreşte să contribuie la promovarea ideilor europene şi universale în societatea românească, să iniţieze şi să consolideze schimburile
cultural-ştiinţifice naţionale şi internaţionale.;4. Asociaţia dezvoltă relaţii de cooperare cu organizaţii non-guvernamentale locale, naţionale şi internaţionale care împărtăşesc aceleaşi scopuri şi
principii.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PATRONATULUI 2458/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. IALOMICIOAREI NR. 11, SECT OR 1 Aderarea de noi membrii şi cu statut de filiale judeţene: Asociaţia Taximetriştilor din Jud.Alba, Asociaţia Taximetriştilor Argeş, - apărarea si protejarea intereselor comune ale membrilor asociatiei si promovarea noului în domeniu. CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - NEDELCU REMUS, vicepreşedinti - GHEORGHE
OPERATORILOR DE TRANSPORT ÎN REGIM Asociaţia Taximetriştilor Independenţi ATI Braşov, Asociaţia As Taxi As Brăila, Asociaţia Taximetriştilor a patronatului operatorilor în ION, MATACHE GABRIEL, STAN GHEORGHE, secretar general - NEDELCU LIDIA,
DE TAXI regim de taxi Bristriţa, Asociaţia Camera Taximetriştilor independenţi şi operatorilor de taxi din Jud.Caras Severin, Asociaţia preşedinte regiunea 1 - LAZAROAEI IOAN, preşedinte regiunea 2 -NICOLAIE MIRCEA,
Profesională a taximetriştilor şi operatorilor de transport persoane şi marfă în regim de taxi din Cluj Napoca, Asociaţia operatorilor preşedinte regiunea 3 - ANTONIE CONSTANTIN, preşedinte regiunea 4 - CIOBANU
de transport în regim de taxi, operatorilor dispeceri şi a taximetriştilor independenţi din Constanţa, Asociaţia Taximetriştilor MITIŢĂ, preşedinte regiunea 5 - CIOCSAN STEFAN, preşedinte regiunea 6 - POP MARIUS,
particulari SUGAS, Asociaţia Camera Taximetriştilor independenţi din Craiova, Asociaţia Patronatului Operatorilor în Regim de taxi preşedinte regiunea 7 - HAIDAU MIHAI, preşedinte regiunea 8 Bucureşti - Ifov - TITU
Gorjeni, Asociatia taximetriştilor particulari din Municipiul Deva - DEVA TAX, Asociaţia Patronală a operatorilor de transport in CONSTANTIN.
regim de taxi Tg.Mureş, Asociaţia operatorilor in regim de taxi Piatra Neamţ, Asociaţia Patronilor şi operatorilor de taxi Olt,
Asociaţia Profesională a operatorilor de taxi Prahova, Asociaţia Taximetriştilor Suceava, Asociaţia Camera taximetriştilor din Judeţul
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PATRONATULUI 10174/A/2009 ORAŞ OT OPENI, ORAŞ OT OPENI, JUDEŢ UL ILFOV ST R. POLONĂ NR.9A TITU CONSTANTIN,IORDACHE RADU,PETRE NAPOLEON,EREMIA ION Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi - ANPOTRT - FILIALA ILFOV din România are ca scop apărarea şi protejarea intereselor comune ale membrilor PREŞEDINTE - TITU CONSTANTIN; VICEPREŞEDINTE - PETRE NAPOLEON ;
JUDEŢ UL ILFOV
OPERATORILOR DE TRANSPORT ÎN REGIM asociaţiei şi promovarea noului în domeniu. VICEPREŞEDINTE - EREMIA ION; SECRETAR - IORDACHE RADU
DE TAXI - A.N.P.O.T.R.T FILIALA ILFOV
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PATRONATULUI 1742/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. M. EMINESCU, NR. 25/A ZAHA GHEORGHE FLORIN. PUREA VASILE,POPOVICI MARCEL,DICU TUDOR APĂRAREA ŞI PROTEJAREA INTERESELOR COMUNE ALE MEMBRILOR ASOCIAŢIEI ŞI PROMOVAREA NOULUI ÎN DOMENIU ZAHA GHEORGHE FLORIN. PUREA VASILE, POPOVICI MARCEL, DICU TUDOR
OPERATORILOR DE TRANSPORT ÎN REGIM
DE TAXI - FILIALA FIHOR
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PATRONILOR 1733/A/2001 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOSEAUA VIT AN BÂRZEŞT I NR. 5-7, SC BCV Trans SRL,SC Salcar Prod SRL,SC Val Varen Exim SRL,SC Balcovi Com Impex SRL Susţinerea, promovarea, reprezentarea şi apărarea intereserelor şi drepturilor patronilor şi a profesioniştilor care desfăşoară activităţi de comerţ cu piese auto Bălan Constantin - preşedinte, Vărgatu Ovidiu - vicepreşedinte, Pîrvu Nicolae şi Tomescu Iulian
SECT OR 4
COMERCIANŢI DE PIESE AUTO DIN - membrii
ROMÂNIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PESTATORILOR 3785/A/2007 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I str. Ritmului nr.39, et.2, ap.6
sector 2
DE SERVICII DE CONTORIZARE ŞI CALCUL
AL UTILITĂŢILOR
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 56/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ŞOSEAUA ODĂI NR. 6, SECT OR 1 S.C. BMS COMERŢ S.R.L.,S.C. EUROMIX IMPEX S.R.L.,S.C. I.V.CO. VEGA S.R.L.,S.C.MOTOMAT COM IMPEX S.R.L.,S.C. - reprezentarea, susţinerea şi apărarea intereselor legitime ale membrilor în relaţiile cu autorităţie publice, centrale şi locale, cu sindicatele şi cu alte persoane juridice de drept public sau privat preşedinte - BĂJENAUR EUGEN, prim-vicepreşedinte - MĂNIŢĂ RĂZVAN vicepreşedinţi -
PRODUCĂTORILOR DE CIUPERCI DIN EUROM GREEN PRODUCTION S.R.L.,S.C. POLIDOR S.R.L.,S.C. BICHAMP S.R.L.,S.C. NATUR CHAMP S.R.L. şi fizice, în raport cu scopul şi obiectul lor de activitate, precum şi promovarea unie imagini favorabile a asociaţiei şi a producătorilor şi distribuitorilor de ciuperci din România pe plan naţional şi OLGA PETZ, EVA MATHES, VALENTIN IANCU.
ROMÂNIA internaţional;;- realizarea unui dialog permanent cu Parlamentul, Guvernul României şi cu organizaţiile sindicale la nivel naţional pe probleme de interes economic general, inclusiv prin
participarea la elaborarea proiectelor de acte normative care privesc activitatile din sfera de interes a asociaţiei;;- promovarea, în cooperare cu celelalte structuri asociative la nivel naţional, a
principiilor dezvoltării economice durabile, ale progresului social şi ale economiei de piaţă, într-un climat de concurenţă loială;;- îmbunătăţirea mediului de afaceri din România şi perfecţionarea
mecanismelor economice din domeniul de interes, cu stabilirea unor politici comerciale avantajoase pentru toţi membrii asociaţiei;;- reprezentarea membrilor săi în organizaţiile internaţionale de
profil;;- efectuarea de opraţiuni financiare necesare realizării propriului obiect de activitate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 11035/A/2009 INT RAREA SERELOR, NR. 2, SECT OR 4 SC LEADER INTERNAŢIONAL SA,SC LEOSER SA,SC BERSER SA,SC CEREALFLOR SRL,SC AGROLEG SILISTRARU este reprezentată la nivel naţional şi internaţional a intereselor membrilor săi, precum şi protejarea acestor interese în condiţiile unei economii economii concurenţiale, bazate pe perfomanţe. -
PRODUCĂTORILOR DE LEGUME ÎN SERE, SRL,SC COMPLEX AGRICOL 2005 SRL,SC LEGUME FRUCTE DISTRIBUTIE SRL,SC HORTISTAR SRL
SOLARII ŞI CÂMP - LEGROM -
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 15333/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, str. Mişcă Petre nr.5, Bl. M18, Popa Daniela,Cosma Eliza-Maria,Maloş Gabriela,Maloş Iuliu-Gabriel,Pandele Puiu Niculae -promovarea produselor tradiţionale şi meşteşugurilor româneşti, a culturii şi tradiţiilor din diferite zone ale ţării, precum şi încurajarea desfacerilor acestr produse pe piaţa organizată, în deplină Consiliu Director: preşedinte - Cosma Eliza-Maria, viecpreşedinte - Maloş Gabriela, secretar -
sc.1, ap.5, sectorul 5
PRODUCĂTORILOR DE PRODUSE concordanţă cu principiile dezvoltării durabile Pandele Puiu-Niculae
TRADIŢIONALE
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 82/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DIONISIE LUPU NR. 49, ET . 3, AP. 7, Se cooptează: CURCULESCU GABRIEL, ARDELEANU LILIANA-MIRELA, DENA FLORIN. - sa reprezinte interese si sa promoveze practicile profesionistilor ce activeaza in domeniul managementului riscurilor din Romania. CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - CURCULESCU GABRIEL, vicepreşedinte - TUTILĂ
SECT OR 1
PROFESIONIŞTILOR ÎN MANAGEMENTUL CECILIA-ANCA, secretar general - DOBRE ADELINA-ELENA.
RISCURILOR DIN ROMÂNIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PROFESORILOR 11016/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. T URDA NR. 129, BL. 1, SC. 4, AP. LUMINIŢA-FLORENTINA GHEORGHIU,RODICA PALIGA,ZINICA IONESCU,MARTHA-CARMEN - promovarea intereselor profesorilor de limbi clasice din România;;- modernizarea atitudinilor şi a mentalităţilor în raport cu interesele profesorilor de limbi clasice din România;;- promovarea preşedinte - LUMINIŢA-FLORENTINA GHEORGHE, membri - RODICA PALIGA, ZINICA
184, SECT OR 1
DE LIMBI CLASICE DRAGOMIR,MARIA-CECILIA ŞOŞU,ELENA CHIRILĂ,VUŢULICU MAGDALENA. bunelor practici în educaţie;;- îmbunătăţirea tehnicilor educaţionale. IONESCU.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PROTECŢIEI 12041/A/2010 ORAŞ OT OPENI, ORAŞ OT OPENI, JUDEŢ UL ILFOV ST R. T UFANULUI CIOCEANU MARIAN,BOLINTH ORTANSA,HEGY ANA MARIA Scopul şi obiectivele Asociaţiei decurg şi din reglementările normative legate de protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor în calitate de consumatori, protecţia vieţii, sănătăţii şi CIOCEANU MARIAN - preşedinte, HEGY ANA MARIA - vicepreşedinte
JUDEŢ UL ILFOV NR.1 B
CONSUMATORILOR PENTRU PRODUSE ŞI securităţii acestora şi interesele lor economice şi, de asemenea, de obligaţiile agenţilor economici.
SERVICII ECOLOGICE
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A RECRUTORILOR 7837/A/2008 ILFOV ORAS MAGURELE ORAS MAGURELE jud. ILFOV ST R. DEAL NR. 94. 1.PANUTA MARIUS-ADRIAN, 2.PANUTA FLORIN-LUCIAN, 3.CHERELUC DAN-GABRIEL „creşterea gradului de interacţionare a recrutorilor de forţă de muncă din România, dezvoltarea şi susţinerea de parteneriate între firmele de recrutare şi selecţie de personal, îmbunătăţirea Art. 14 Consiliul Director este format din: Presedinte Executiv – PANUTA MARIUS-ADRIAN
sistemului de recrutare a forţei de muncă din România, găsirea de soluţii inclusiv legislative pentru problemele avute de românii plecaţi la muncă în străinătate, furnizarea de servicii specializate Vicepresedinte – PANUTA FLORIN-LUCIAN
pentru stimularea ocupării forţei de muncă, care constau în servicii de informare şi consiliere, respectiv în servicii de mediere a muncii pe piaţa internă”.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 240/A/2001 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. CĂLĂRAŞILOR NR. 33 KASCHUTA EUGEN,COCIUBA VASILE,MARIAN VASILE-ALEXANDRU DE A ÎNCURAJA ŞI A CULTIVA LEGĂTURILE COMERCIALE, PRIVITE CA BAZĂ A ORICĂREI ÎNTREPRINDERI ONESTE ŞI DE A PROTEJA PRIN ACŢIUNILE SALE INTERESELE KASCHUTA EUGEN, COCIUBA VASILE, MARIAN VASILE ALEXANDRU
RECUPERATORILOR ŞI RECICLATORILOR RECUPERTAORILOR ŞI RECICLATORILOR DIN ROMÂNIA.
DE DEŞEURI
Asociaţia naţională a romilor 1068/A/1993 BRASOV Braşov Braşov jud. BRASOV bazar gară - punct comercial nr. 14 Constantin Eftimie,Mihai Gheorghe,Constantin Dan,Constantin Karoly,Tomita Gheorghe,Zoicea Marin,Zori Gheorghe,Stamatin Ion înlăturarea şi prevenirea fenomenelor antisociale din rândul romilor Constantin Eftimie, Mihai Gheorghe, Constantin Ion, Joicea Marian, Tudor Şerban, Burtea
Vasile, Costin Marius
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A RROMILOR 15613/A/2013 GALATI COMUNA COMUNA BRĂHĂŞEŞT I SAT T OFLEA jud. GALAT I Alexa Ioan,Alexa Ramona,Majaru Ion promovarea dezvoltării socio-economice a comunităţii locale a rromilor. Preşedinte- Alexa Ioan, membru -Alexa Ramona, membru- Majaru Ion
BRĂHĂŞEŞT I SAT
NEEMIA T OFLEA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SALVATORILOR 1426/A/2012 BRASOV BRAN BRAN jud. BRASOV SAT PREDELUT ,NR.148
MONTANI ANSMR FILIALA BRAŞOV
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SCAFANDRILOR 928/A/2013 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL T OMIS NR.137, GORGA ALEXANDRU,IONESCU FLORIN ION,IOJA GEORGE,DARABAN VALENTIN,CALAFUS SORIN. REPREZENTAREA DREPTURILOR SCAFANDRILOR DIN ROMÂNIA ŞI ÎNFIINŢAREA SERVICIULUI COMUNITAR DE CĂUTARE, RECUPERARE ŞI SALVARE A VICTIMELOR GORGA ALEXANDRU, IONESCU FLORIN ION, KRENT NICOLAE, PANTILIE
BL.LV1, SC.A, ET .1, AP.3.
PROFESIONIŞTI ŞI SPORTIVI AFLATE PE APĂ. ALEXANDRU,PANAIT NICOLAE
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SERVICE- 1832/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MOINEŞT I, NR. 16, BL. 206, SC. A, Mengher Dragoş,Mengher Alina,Enache Mihaela- Silvia sprijinirea , protejarea şi dezvoltarea activităţii persoanelor juridice sau fizice care- şi desfăşoară activitatea în domeniul service- urilor auto, prestărilor de servicii din domeniul reparatiilor auto Mengher Dragoş- preşedinte, Mengher Alina- vicepreşedinte, Enache Mihaela- Silvia- director
ET . 5, AP. 33
URILOR AUTO INDEPENDENTE DIN sau domenii conexe de activitate prin: consultanţă, asistenţă, formare, îndrumare, dezvoltare de reţele în ţată şi străinătate, planuri de realizare, elaborare de publicaţii, norme sau orice alte executiv
ROMÂNIA documentaţii necesare atât perfecţionării acestor activităţi cât şi pentru protejarea şi promovarea intereselor comune faţă de terţi, instituţii publice sau private, persoane fizice sau juridice.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SERVICEURILOR 1948/A/2006 MURES SÂNGEORGIU DE SÂNGEORGIU DE MUREŞ jud. MURES ST RADA RÂT U SC DEATECH IMPEX SRL,SC FOMCO PRODIMPEX SRL,SC TAHOLIM SERVICE TRANS SRL,SC ITAS MIERCUREA CIUCRealizarea unui interes de grup şi anume realizarea tuturor demersurilor legale în vederea promovării şi sprijinirii activităţii service-urilor auto. PREŞEDINTE: NYULAS BERNAT LASZLO
MUREŞ MORII, NR. 1295
AUTO DIN ROMÂNIA (ANSAR) SA,SC BIAX SA,SC UNIVERSAL AUTO SPECIAL SRL,SC OLMIRA SERVCOM SRL. VICEPREŞEDINTI: IVANER EMIL, MARCU MIHAI, TUDORACHE NICOLAE,
SECRETAR: TOCU IRINEL
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SEX 9650/A/2009 BIHOR NOJORID NR 476 NOJORID NR 476 jud. BIHOR PROMOVAREA ACŢIUNILORE PENTRU EDUCAŢIE SEXUALĂ PENTRU TINERI CIUBOTARIU CRISTIAN -PREŞEDINTE ,CIUBOTARIU CLAUDIA -VICEPREŞEDINTE
SHOPURILOR DIN ROMÂNIA ,MARC PETRU MOIHAI SECRETAR
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SOCIETĂŢILOR 1701/A/2003 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.CAROL I, NR.34-36, ET .13,SECT OR 2 INSTITUTUL ROMÂN DE INVESTIŢII SA,MCS ROMANIAN BRAKER HOUSE SA,BURSA SA,BURSA GESLAR SA,ROMAXO Promovarea instituţiilor pieţii de capital şi ridicarea standardelor profesionale specifice activităţii de intermediere de valori mobiliare ANDREI SIMINEL CRISTIAN, VICEPRESEDINŢI - ONTICĂ STĂNESCU G. ELISAR, STAN
DE VALORI MOBILIARE SA,COMFUNDS SA,SANSA SA,STOC INVEST SA,BUCHAREST INVESTMENTS GRUP BRAKERGE SA,BROKER IOANA, MEMBRII - RUSU NICOLAE, PLESU GHEORGHE
SA,ACTIONARUL SA,MARA HOLDING SA,INTROM SA,STRIM SA,CAPITAL SA,BURSINVEST SA,BMMC INVEST
SA,ACTINVEST SA,SERCA SA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SPECIALIŞTILOR 14873/A/2011 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. ŞOSEAUA IANCULUI, Sunt admişi ca membri titulari următorii: Emilian Traistă, Gabriela Ionescu, Silvia Ioana Bărbulescu, Johann Nunweiler, Costică Asociaţia are ca scop promovarea profesiei de achizitor (specialist in achizitii publice si private), a transparenţei, principiilor profesionalismului şi valorilor europene în activitatea de achizitii, de a CONSILIUL DIRECTOR: Fusea Sorin- preşedinte, Tudora Valeria- vicepreşedinte 1,
NR. 1, BL. 112C, SC. 1, ET . 8, AP. 46, SECT OR 2
ÎN ACHIZIŢII Florea, Laura Ioana Axente. forma şi dezvolta competenţe profesionale în domeniile specifice achiziţiilor de produse, lucrări sau servicii prin realizarea de programe de formare profesională, precum si de a identifica, Naumescu Andrei- vicepreşedinte 2, Sandu Camelia Georgeta- trezorier, Preda Daniela
îmbunătăţi şi promova reperele şi instrumentele pentru dezvoltarea capacităţii administrative şi asigurarea unui management eficient al fondurilor publice şi private, precum şi promovarea de Constanţa- secretar general.
propuneri şi măsuri pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ incident domeniului.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A STUDENŢILOR IN 4675/A/2002 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.SCHIT U MAGUREANU, NR.1, CAM.609, BITEA CRISTIAN VASILE,MUSTAŢĂ ROBERT,VASINCU DACIAN,ISAC MIHAI,MOCANU MARIUS,AILENIE MIHAI,BARBU De a avea o administraţie performantă cu specialişti competenţi în gestionarea sectorului public;- PRESEDINTE - BITEA CRISTIAN VASILE, VICEPRESEDINTE - VASINCU DACIAN,
SECT OR 5
STIINŢE ADMINISTRATIVE BOGDAN LIVIU VICEPRESEDINTE - ISAC MIHAI, SECRETAR - MUSTAŢĂ ROBERT, MEMBRII -
MOCANU MARIUS, AILENIE MIHAI, BARBU BOGDAN
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A STUDENŢILOR ÎN 4807/A/2006
ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SURZILOR – 2554/A/2005 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.G-RAL T .MOSOIU NR.74 APASTINEI ALIN,BOGDAN GELU-DUMITRU,KISS ANDREI,LASLO LUCIA-LAURA,NECSE MARIA,ONODI-VER apararea si promovarea intereselor sociale, cultural-educative si profesionale a persoanelor cu deficienta de auz pentru integrarea lor in societate si egalizarea sanselor modificarea componenţei Consiliului Director, astfel: preşedinte – NECŞE LAURENŢIU,
FILIALA SURZILOR CLUJ ALEXANDRU,NEMES CLAUDIA SIMONA vicepreşedinte – MORAR ALEXANDRU, membri – NECŞE MARIA, BOCSANCZI
OTILIA-LIANA, APAŞTINEI COSTEL, MORAR ZOIA-VIORICA, JULA IOAN, TUŞINEANU
LIVIU-MARCEL, SÎNGEORZAN NICOLAE s-a hotărât modificarea componentei Consiliului
Director, astfel: presedinte – NECSE LAURENTIU, vicepresedinte – NECSE MARIA, membri
– LASLO LUCIA-LAURA, NECSE DENISA-CLAUDIA, NICOARA IOAN-GRIGORE, TAUTU
CLAUDIA-SIMONA, BALINT JOZSEF, LASLO DANIEL-STEFAN, GHERGHEL
CRINA-ELENA, JULA IOAN, KEREKES IOAN, membri supleanti – ONODI-VER
ALEXANDRU, DOMNITA CLAUDIA-RODICA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SURZILOR DIN 11162/A/2005 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.NICOLAE T IT ULESCU GRECU MIHAIL,SERBU ŞTEFAN,STANCU OCTAVIAN CONSTANTUN,FIRU ALIN,AGOSTON ŞTEFAN,GRIGORESCU PROMOVAREA UNEI NOI POLITICI SOCIALE,CULTIVAREA LEGĂTURILOR PERMANENTE CU AUTORITĂŢILE CENTRALE ŞI LOCALE ÎN VEDEREA INTEGRĂRII ÎN SOCIETATE A CENZOR: VĂDUVA IRINA, CONSILIUL DIRECTOR: AGOSTON ŞTEFAN-PREŞEDINTE,
,BL.19,PART ER
ROMÂNIA-FILIALA TERITORIALĂ A EMANOIL,BERCEA GIGI,TÂMPLARU LOREDANA ,GRECU DOMNICA,ADAM PAVEL,BĂDULESCU FLOREA,MĂNOIU PERSOANEI SURDE POPA DANIELA-VICEPREŞEDINTE, MEMBRII: STANCU CRISTINA, TÎMPLARU
SURZILOR CRAIOVA CONSTANTIN,DRĂGHIA CONSTANTIN LOREDANA, TÎMPLARU DUMITRU, , DIMA MIHAIL, AVRAM ELENA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SURZILOR DIN 10759/A/2010 GORJ T ÂRGU JIU, BD. T ÂRGU JIU, BD. REPUBLICII, BL.26, SC.2, PART ER, MĂNOIU CONSTANTIN,DĂIESCU ION,JOE MIOARA,PREDESCU VIORICA,LUCA ION LAURENŢIU,GRUIA Scopul Filialei Tg.Jiu il constituie următoarele obiective: promovv unei noi politici sociale, cultivarea legaturilor permanente cu autorita centrale si locale in vederea integrării m societate a MĂNOIU CONSTANTIN-PREŞEDINTE, GRUIA GHEORGHE-VICEPREŞEDINTE,
REPUBLICII, BL.26, JUD. GORJ jud. GORJ
ROMÂNIA-FILIALA TG-JIU SC.2, PART ER, JUD. GHEORGHE,FIRU VALERICA,ENE ALEXANDRU,FITU CONSTANTINA,PREDESCU GHEORGHE,VOICU PETRE,BRULEA persoanei cu deficiV de auz; sprijinirea persoanelor cu deficienta de auz in obţinerea de drep; egale cu ale altor cetăţeni; promovarea cooperării intre organizaţiile aceleaşi obiective din tara si DĂIESCU ION-MEMBRU
GORJ GHEORGHITA,STAMATIE CORNELIA străinătate; asigura serviciul de interpret, etc.;Filiala TgJiu organizează acţiuni sociale, instructive-educative, artistice si sportive care au ca scop final egalizarea şanselor si integrarea surzilor
in societate; organizează activităţi de recreere si şcolarizare pentru persoanele cu deficienta de auz; organizează acţiuni cultural-sportive Ia nivel de filiala, asociaţie, precum si la nivel
international, conform calendarului de acţiuni.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SURZILOR DIN 18793/A/2014 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA B-DUL NICOLAE BĂLCESCU, POPESCU DUMITRU GABRIEL,GYORFI ELENA,POPESCU IONELA TANIA,BODONEA SORIN,ONICA PETRU Asociaţia Naţională a Surzilor din România - Filiala Hunedoara este o organizaţie ce reprezintă interesele persoanelor cu deficientă de auz ( surzi, surdo-muti, hipoacizici) la nivelul judeţului POPESCU DUMITRU GABRIEL - PRESEDINTE, GYORFI ELENA - VICEPRESEDINTE,
NR. 51, BL. 22, SC. B, AP. 8
ROMÂNIA - FILIALA HUNEDOARA Hunedoara POPESCU IONELA TANIA - MEMBRU, ONICA PETRU - MEMBRU, BODONEA SORIN -
MEMBRU
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SURZILOR DIN 2825/A/2005 MURES T ARGU MUREŞ T ARGU MUREŞ jud. MURES ST RADA BOLYAI, NR. 36 HAIDAU COZMA,NEMETH IOSIF DANIEL,DOSA EVA,MURESAN SIMION,SIDERIAS DOREL ADRIAN,ASZALOS Apărarea şi promovarea intereselor sociale, cultural-educative şi profesionale a persoanelor cu deficienţă de auz, pentru integrarea lor în societate şi egalizarea şanselor. CONSILIUL DIRECTOR: - KERTES DORIN - PREŞEDINTE -SCURTU MIHAI -
ROMÂNIA - FILIALA MUREŞ ENIKO,BOER ISTVAN,SCURTU MIHAI,KERTES DANIELA VICEPREŞEDINTE -ASZALOS ENIKO - MEMBRU -BOER ISTVAN - MEMBRU -MOLNAR
NICOLETA ALEXANDRA - MEMBRU -ERDELYI IOSIF - MEMBRU -MARIAN CRISTIAN
DANUT - MEMBRU -BEREVZKI JOZSEF - MEMBRU -SIMON ALEXANDRU - MEMBRU
COMISIA DE CENZORI - SZILAGY JENO -ION MIHAI -MARTON MARIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SURZILOR DIN 3348/A/2005 TIMIS T IMISOARA T IMISOARA jud. T IMIS T REBONIU LAUREAN NR.2 VEROK CAROL,AMBRUS CAROL,POTINTEU FLORIN ,BOBOCEL STEFAN EGALIZARERA SANSELOR IN TOATE DRUMURILE VIETII SOCIO PROFESIONALE ALE PERSOANELOR CU DEFICIENTE DE AUZ. Consiliul Director este format din -preşedinte – VEROK CAROL, vicepreşedinte – SÎRBU
ROMÂNIA – FILIALA TIMIŞOARA DAVID, membrii – VEROK CAROLINA, ŞANTA ALEXANDRU, MAGDA SILVIA, AMBRUŞ
MARIUS MAZZOLA, DUMITRACHE ERMIN.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SURZILOR DIN 3263/A/2005 GALATI Galaţi Galaţi jud. GALAT I str.Al.I.Cuza nr. 47, bl.Cristal, ap.2 URSU ECATERINA,BRATOVEANU SANDEL,CERCEL CONSTANTIN,NEAGU ION,PANAIT MIRCEA EGALIZAREA SANSELOR IN TOATE DOMENIILE VIETII SOCIO-PROFESIONALE preşedinte-Toth Balint, vicepreşedinte-Şotrocan Georgeta, membri-Toth Anişoara, Dicu
ROMÂNIA –FILIALA GALAŢI Constantin, Cristea Antoneta, Istrate Violeta, Diaconu Adrian
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A ŞCOLILOR DE 1258/A/1999 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. LUNGĂ NR. 1 Şcoala de Artă - Alba Iulia,Şcoala de Artă - Arad,Şcoala de Artă - Baia Mare,Şcoala de Artă - Bistriţa,Şcoala de Artă - promovarea, asigurarea şi protejarea intereselor profesionale şi drepturilor Şcolilor de Arte; organizarea şi promovarea procesului de învăţământ Matei Ileana, Pop Nicolae, Hreniuc Victor, Ardeleanu Ion-Pruncu, Szilagyi Maria, Tomovici
ARTE DIN ROMÂNIA Botoşani,Şcoala de Artă - Braşov,Şcoala de Artă - Brăila,Şcoala de Artă - Bucureşti,Şcoala de Artă -Cluj,Şcoala de Artă - Silvia, Muscan Virgil
Cconstanţa,Şcoala de Artă - Craiova,Şcoala de Artă - Deva,Şcoala de Artă - Drobeta Turnu Severin,Şcoala de Artă - Galaţi,Şcoala
de Artă - Giurgiu,Şcoala de Artă - Iaşi,Şcoala de Artă - Miercurea Ciuc,Şcoala de Artă - Oradea,Şcoala de Artă - Piteşti,Şcoala de
Artă - Ploieşti,Şcoala de Artă - Reşiţa,Şcoala de Artă - Râmnicu Vâlcea,Şcoala de Artă - Sfântu Gheorghe,Şcoala de Artă - Sighetu
Marmaţiei,Şcoala de Artă - Suceava,Şcoala de Artă - Târgu Jiu,Şcoala de Artă - Târgu Mureş,Şcoala de Artă - Timişoara,Şcoala de
Artă - Tulcea,Şcoala de Artă - Zalău
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A ŞCOLILOR DE 1259/A/1999 BRASOV PREDEALST R. PREDEALST R. T ELEFERIC NR. 1 jud. BRASOV S.C. VALONA TOUR S.R.L.,CLUB MONTANA SKY,S.C. BP&MD MANAGEMENT S.R.L.,S.C. EUROINTERSCHI S.R.L.,S.C. gruparea şcolilor de schi într-o asociaţie naţională; unificarea metodei de predare a schiului la nivel naţional; propunerea, discutarea şi aprobarea reguluilor de formare şi funcţionare a unei şcoli
T ELEFERIC NR. 1
SCHI PREDEAL MAROTTI TRADE S.R.L.,S.C. SABIDO SKY S.R.L.,S.C. CONTUR S.R.L.,S.C. EUROINTER SPORT S.R.L.,S.C. SHI FOTAL de schi
S.R.L.,S.C. FRĂŢILĂ S.R.L.,Asociaţia CRAZY BIKE MOTOR CLUB,S.C. SPORTIMPEX S.R.L.,BIROUL DE TURISM ŞI
TRANZACŢII S.A. - Bucureşti,S.C. FUNSPORT S.R.L.,S.C. ALPESTRU-SERTUR S.R.L.,Asociaţia Sportivă SKY
WALKER-SPORT EXTREM,S.C. TOURING CLUBUL ROMÂNIEI PELEŞ S.R.L. - Bucureşti,filiala Sinaia,S.C. SNOW S.R.L.,S.C.
VEST-WEEK-END COM S.R.L.,S.C. KRATER S.R.L.,S.C. IMPERA INTERNATIONAL S.R.L.,S.C. ADA TRADING S.R.L.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A ŞCOLILOR DE 7849/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GEORGE ENESCU NR. 27-29, CAM. STEFANESCU VASILE,DINU ION,ANTRON CRISTIAN,TEODORESCU MARIUS CORNEL,BIDINA GHEORGHE - promovarea şi apărarea intereselor economice, de producţie, comercializare, financiare, juridice, administrative şi sociale, etc, ale membrilor săi, în raporturile acestoa cu organele puterii şi ale Preşedinte - STEFANESCU VASILE, Vicepreşedinţi - TEODORESCU MARIUS CORNEL,
17, PART ER, SECT OR 1
ŞOFERI DIN ROMÂNIA administraţiei de stat, precum şi în relaţiile cu alte organe şi organisme din ţară şi din străinătate, precum şi vegherea la aplicarea corectă şi coerentă a normelor de drept în care îşi desfăşoară ANTON CRISTIAN,Secretar general - DINU ION, Membru - BIDINA GHEORGHE.
activitatea membrii săi, de către organismele şi autorităţile competente să le implementeze şi să le coordoneze, conform atribuţiilor ce revin acestora prin legi.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A TEHNICIENILOR 13166/A/2010 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.LIVEZII NR.47 ASOCIATIA COLEGIUL TEHNICIENILOR DENTARI CU LIBERA PRACTICA DIN ROMANIA,ASOCIATIA NATIONALA A S-a hotărât: excluderea numitului Tataru Claudiu Petru din funcţia de membru în cadrul Consiliului Director, precum şi din calitatea de membru al asociaţiei numirea în calitate de membru al Consiliului Director a numitei Sterian Elena Laura, modificarea
DENTARI TEHNICIENILOR DENTARI DIN ROMANIA art. 7 din actul constitutiv privind modificarea componenţei nominale a Consiliului Director,
astfel: PREŞEDINTE – SZALINA LUIS ALBERTO, VICEPREŞEDINŢI - BANC OANA LIANA
şi MOLDOVAN CLAUDIU, SECRETAR – BUTNARU MIHAI-RADU şi MEMBRII – CICA
MARIAN STELIAN, STERIAN ELENA LAURA şi VERDES FLORIN VASILE şi numirea în
calitate de cenzor a numitului Filip Paul-Ioan
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A TEHNICIENILOR 3852/A/2002 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, Bd. Mihail Kogălniceanu nr.49, Asociaţia Colegiului Tehnicienilor Dentari cu Liberă Practică din Romania şi Asociaţia Naţională a Tehnicienilor Dentari - de a reprezenta în mod coerent şi unitar interesele profesiei de tehnician dentar, de a acţiona în mod activ şi eficient pentru recunoaşterea şi dezvoltarea acestei profesii şi a prestigiului ei în Andi Dragoş Cristian-preşedinte, Nicu Gherman -vicepreşedinte,Gabriel Popa-vicepreşedinte,
sc.B, et.3, ap.58, sector 5
DENTARI "ARSDENTIS" cadrul vieţii sociale, de a promova drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, de a apăra onoarea, libertatea şi independenţa tehnicianului dentar în exercitarea profesiei, de Silvia Frusina,Sorin Bălan,Anghel Elisabeta Dobrai, Maghyary Elod-membrii; durata mandatului
a susţine interesele profesionale şi economice ale tehnicienilor dentari, şa. preşedintelui şi membrilor Consiliului Director este de un an; cenzori desemnaţi fiind Zgardea
Marian,Lungu Crenguţa Domniţa,Szalima Luis Alberto.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A TEHNICIENILOR 6903/A/2007 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I Cluj-Napoca, str. Livezii nr.47, judeţul Cluj Tripsa Dan,Balas Cristian,Tomescu Varia,Sandu Stelian,Hermeneanu Ion Marius,Frusina Silvia,Crivătu Daniel,Amza Silvia,s.a. de a prezenta în mod coerent şi unitar interesele profesiei de tehnician dentar, de a acţiona în mod activ şi eficient pentru recunoaşterea şi dezvoltarea acestei profesii şi a prestigiului ei în cadrul Consiliu Director: Dragus Andi Ciprian, Moldovan Claudiu, Stan Andreea Ana, Gherman Adrian
DENTARI vieţii sociale, de a promova drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, de a apăra onoarea, libertatea şi independenţa tehnicianului dentar în exercitarea profesiei, de a Marcel Raul, Lungu Domnica Crenguta, Cica Marian Stelian, Banc Oana Liana, Sgardea
susţine interesele profesionale şi economice ale tehnicienilor dentari şi de a contribui la promovarea competenţei profesionale în domeniu prin iniţierea unor reglementări şi norme juridice care să Florinel Marian
specifice în mod ferm şi concret condiţiile şi modul de exercitare ale acestei profesii şi care să coordoneze întreaga sferă de activitate.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A TEHNICIENILOR 1322/A/2004 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. NEAJLOV, NR.8 OLTEANU LAURENŢIU IOAN,OLTEANU DIANA GENŢIANA,CIUREA OVIDIU,SZENTPALI GYOZO,MUNTEAN de a reprezenta în mod coerent şi unitar interesele profesiei de tehnician dentar, de a acţiona în mod activ şi eficient pentru recunoaşterea şi dezvoltarea acestei profesii şi a prestigiului ei în OLTEANU LAURENŢIU IOAN, CĂPĂŢÂNĂ CONSTANTIN, SZENTPALI GYOZO, STAICU
DENTARI - FILIALA BRAŞOV CODRUŢA,ELEKES ZOLTAN,CĂPĂŢÂNĂ CONSTANTIN,DOMBAI ATTILA,LĂURCĂ GRIGORIE,STAICU SANDA,STAICU cadrul vieţii sociale, de a promova drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, de a apăra onoarea, libertatea şi independenţa tehnicianului dentar şi de a contribui la SANDA, ALBU CRISTIAN, DOMBAI ATTILA
ADRIANA,BOZOCEA TRAIAN,IONESCU IUDITH,NICOLAE ROSANA,CĂLIN VIRGIL,TĂTULEA ROXANA,BENEDEK promovarea competenţei profesionale în domeniu prin iniţierea unor reglementări şi norme juridice care să specifice în mod ferm şi concret condiţiile şi modul de exercitare ale acestei profesii şi
IOSIF,MAGYARI ENIKO care să coordoneze întreaga sferă de activitate.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A TINERELOR 11194/A/2003 DAMBOVITA Bucureşti, sector 5 Bucureşti, sector 5 jud. DAMBOVIT A Bucureşti, str. Popescu Aurora-Livia,Marinescu Ada,Pintoiu Liana-Cleopatra,Enachescu Mihaela,Banciu Ortenzia,Vladaianu Paunita,Vararu urmăreşte să adune împreună femei şi fete de diferite tradiţii, să promoveze valorile culturale ale spiritului creştin în comunitate, să îmbunătăţească condiţiile sociale şi economice, promovează şi Popescu Aurora-Livia - preşedinte, Marinescu Ada - vicepreşedinte, Pintoiu Liana-Cleopatra -
Fabrica de Chibrituri nr.34 ap.2 sector 5
FEMEI CREŞTINE DIN ROMÂNIA Adriana,Ulmeanu Magdalena,Glasu Sanda-Rodica,Manole felicia,Dinescu Madalina-Ioana,Murar Anca-Ramona,Bojescu protejează drepturile şi libertatea femeii ;în familie, societate şi economie vicepreşedinte, Enachescu Mihaela - secretar, Iliesi Elena - membru
Amalia-Elena,Lucaciu Adriana,Baruta Oana-Florentina,Iliesi Elena,Iliescu Viorica,Nitescu cristina,Baruta Elena-Rodica,Alexe
Rodica,Dumitrache Tatiana,Purnichescu Violeta-Laura,Ionica Carmen,Dinica-Cirstea Vasilica-Paulina,Stefanescu Simona-Ligia
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A TINERILOR 3785/A/1990 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.ARMENEASCĂ, NR.13 SECT OR 2 să asigure cetăţenilor libertatea de constiinţă afirmare opinie actiune organizare miscare in drepturi;- raspandirea sustinerea şi aplicarea principiilor democratice recunoscute la nivel mondial NEASCU LORINA, SARATEANU MIHAELA, MARIAN DOREL, BRADEAN LIVIU,
PENTRU PAZA DEMOCRATICĂ in toate structurile sociale STOENESCU ION,
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A TINERILOR 12787/A/2011 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. NICOLAE T ECLU, NR. 1,-excluderea din Asociaţie a d-nei. Baltac Gabriela Cleo. -primirea în Asociaţie a urm: Maroiu Bogdan Mihai, Neblea Stelian. Promovarea, reprezentarea, susţinerea şi apărarea intereselor economice, tehnice şi juridice ale membrilor săi, în reporturilor cu instituţiile punlice, sindicate şi patronate precum şi în raporturilr CONSILIUL DIRECTOR: Botanoiu Dumitru Daniel- preşedinte, Găina Ioan Marius-
SECT OR 3.
PRODUCĂTORI AGRICOLI DIN ROMÂNIA cu alte entităţi juridice naţionale şi internaţionale.;asociaţia este reprezentantul profesional al tinerilor producători, a cooperativelor şi entităţilor care activează în sectorul agricol.;Asociaţia vicepreşedinte, Clejanu Marian Cătălin- secretar general, Slobozeanu Gheorghe- membru,
reprezintă interesele membrilor săi în raport direct cu organismele specifice ale U.E. respectând totodată interesele consumatorilor şi promovând principiile concurenţei loiale. Maroiu Bogdan Mihai- membru, Neblea Stelian- membru.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A TINERILOR 15435/A/2007 GALATI COMUNA MAT CA COMUNA MAT CA jud. GALAT I ST R.ONET A NR. 3062 CIOCAN FLORINEL,NEGRUŢ IONEL,DRAGOMIR CARMEN,FILIMON VICTOR LAURENŢIU,LUPU SORIN,APOSTU activităţi de dezvoltare şi promovare a producţiei de legume realizate de către membrii asociaţiei şi ceilalţi producători de legume din comuna Matca şi din satele cu tradiţie în cultivarea Ciocan Florinel-preşedinte, Negruţ Ionel- vicepreşedinte, Dragomir Carmen- secretar
PRODUCĂTORI DE LEGUME ŞI ALTE VASILICA,DRAGOMIR PETRICĂ,IACOB VASILE,CHIRIŢOIU IONEL,CIOCAN VASILE,POHRIB VALENTIN,VASILACHE legumelor , atât la nivel naţional cât şi pe plan internaţional, prin afirmarea importanţei intreprinderii agricole individuale şi asociate, promovarea şi dezvoltarea culturală, morală, civică şi
PRODUSE AGRICOLE ŞI ZOOTEHNICE MARIAN,RARINCA ANIŞOARA,RARINCA COSTEL,VASILACHE GINA,POHRIB CĂTĂLIN,MĂRMUREANU economică a agricultorilor şi a tuturor celor care-şi desfăşoară activitatea în mediul rural.
MATCA VASILE,BĂRBIERU COSTEL,FILIMON VALERICA,RARINCA MARIUS DORIN,NEGRUŢ MARICICA,FILIMON
DANIEL,CHIRIŢOIU MARIANA,FILIMON IULIAN,CIOCAN ANIŞOARA,MATEI DUMITRU,DIACONU AUREL,ANDREI
GELU,M MUSTAŢĂ CIPRIAN,POHRIB IONELIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A TINERILOR ROMI 4474/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.INT R.VICT OR EFT IMIU NR.1 - 3, SC 5, Paraschiv Iulian-Costel,domiciliat in Judetul Ialomita,Mun. Fetesti,Str.Ana Ipatescu,nr 5,identificat cu C.I seria SZ nr.165175,CNP Asociatia are drept scop dezvoltarea si intarirea statutului tinerilor romi in societate la nivel national si european, promovarea valorilor traditionale si incurajarea participarii tinerilor romi la viata Dl. Paraschiv Iulian-Costel – Presedinte, domiciliat in Judetul Ialomita, Mun. Fetesti, Str.Ana
ET .,5, AP.386, SECT OR 1
DIN ROMÂNIA 1840711210022,eliberata la data de 21.12.2005 de catre SPCLEP Fetesti, Vasile Vasile-Alexandru,domiciliat in Judetul publica. Ipatescu, nr 5, identificat cu C.I seria SZ nr.165175, CNP 1840711210022, eliberata la data de
Teleorman,Mun. Alexandria,str. Soseaua Tr. Magurele nr 1,bl 598,Sc. C,et 1,ap 46,identificat cu C.I. seria TR nr.198805,CNP 21.12.2005 de catre SPCLEP Fetesti, 2. Dl. Vasile Vasile-Alexandru – Secretar General
1810801330228,eliberat la data de 12.09.2005,de catre SPCLEP Alexandria, Stoica Lavinia-Severina,domiciliata in Judetul domiciliat in Judetul Teleorman, Mun. Alexandria, str. Soseaua Tr. Magurele nr 1, bl 598, Sc. C,
Buzau,Mun. Buzau,Str. Brosteni,bl. I1,sc. A,etj. 2.,apt. 9,identificata cu C.I. seria XZ nr.202264,CNP 2790728100101,eliberata la data et 1, ap 46, identificat cu C.I. seria TR nr.198805, CNP 1810801330228, eliberat la data de
de 15.10.2006,de catre Politia Municipiului Buzau, Ionita Oana,domiciliata in Bucuresti,sector 2,Str. Izvorul 12.09.2005, de catre SPCLEP Alexandria, 3. D-ra Ionita Oana – Vicepresedinte, domiciliata in
Rece,nr.1,bl.M1/1,sc.12,et.10,ap.529,identificata cu C.I. seria R.T. nr. 348774,CNP 2831110440025,eliberata la data de Bucuresti, sector 2, Str. Izvorul Rece, nr.1, bl.M1/1, sc.12, et.10, ap.529, identificata cu C.I.
04.08.2004,de catre Sectia 16 de Politie Bucuresti seria R.T. nr. 348774, CNP 2831110440025, eliberata la data de 04.08.2004, de catre Sectia 16
de Politie Bucuresti.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 11420/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA HAIDUCULUI, NR. 3, BL. A4, SC. 1, Costin Mihai,Ion Cristian,Rasnovean Claudiu Adrian,Scarlat Danel,Iorgulescu Vladimir Adrian,Militaru Răzvan Mihai,Mihai Şerban -promovarea imaginii transportatorilor şi a taximetriştilor independenţi, creşterea prestigiului acestora, prin standarde ridicate de calitatea, competenţa şi etica profesonală.;-sprijinirea preşedinte- Săpunar Claudiu Adrian, vicepreşedinţi- Costin Mihai, Ciobanu Gelu, Titoiu Ionuţ,
AP. 3, SECT OR 6
TRANSPORTATORILOR ŞI Costel,Titoiu Ionuţ,Litoiu Florin Ciobanu Gelu,Baciu Adrian,Albu Florin,Velcovici Schmidt Romeo. transportatorilor şi a taximetriştilor independenţi, în relaţiile cu autorităţile statului şi cele locale, în legătura cu rezolvarea problemelor de organizare şi desfăşurare a activităţii Militaru George, secretar general- Baciu Adrian, trezorier- Mihai Şerban Costel.
TAXIMETRIŞTILOR INDEPENDENŢI profesionale.;-promovarea şi apărarea intereselor şi a drepturilor transportatorilor şi a taximetriştilor independenţi.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A UNIUNILOR DE 1633/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.DEM. I. DOBRESCU, NR.4-6, ET .3, UNIUNEA AUTORILOR ŞI REALIZATORILOR DE FILM DIN ROMÂNIA,SOCIETATEA CINEASTILOR INDEPENDENŢI Cresterea contribuţiei creatorilor de artă din diverse domenii la elaborarea şi aplicarea politicii culturale la nivel naţional şi local PRESEDINTE - SERGIU NICOLAESCU, VICEPRESEDINŢI - MIRCEA MURESANU,
ARIPA B, SECT OR 1
CREAŢIE ROMÂNIA,UNIUNEA REALIZATORILOR ŞI CREATORILOR DE FILM DIN AUDIOVIZUAL BLAIER ANDREI, MEMBRII - GEO SAIZESCU, GRIGORES GEORGIAN NECULAI
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 2923/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.NICOLAE T IT ULESCU, NR.163, BL.20, ILEANA BOERU,ADRIAN BOERU,BRANDUSA NEGULESCU - promovarea de programe culturale şi educative in cadrul universităţilor populare şi a altor institutii de educaţie a adultilor din tară şi străinătate;- promovarea educatiei adultilor prin activităţi PRESEDINTE - ILEANA BOERU VICEPRESEDINTE - NEGULESCU BRANDUSA
SC.2, ET .IV, AP.53, SECT OR 1
UNIVERSITĂŢILOR POPULARE - ANUP specifice domeniului incurajand producerea şi diseminarea de metodologii menite sa faciliteze crearea şi funcţionarea unir sistem de invatare de-a lungul vietii adultului;- promovarea educatiei MEMBRU - BOERU ADRIAN
INTERNAŢIONAL adultilor in mediul rural şi urban prin delurarea de programe naţionale şi europene;- valorificarea si sustinerea creatiei culturale, artistice romanesti şi facilitarea unor schimburi reciproce in
tară şi in străinatate;- studierea interdisciplinara a culturii şi civilizatiei europene in unitate şi diversitate;- ooperarea şi colaborarea cu organisme guvernamentale şi neguvernamentale naţionale
şi internationale in vederea alinierii la standardele educaţionale şi culturale europene şi internaţionale
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A 1649/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD BALCESCU, NR.18, SECT OR 1 TEODORESCU DORIN,VACARELU MARIN,RADU CONSTANTIN,TÂMPA IOANA,GHERGHINA EUGENIA,MOISE Elaborarea unei strategii naţionale de educaţie a adulţilor, adaptate cerinţelor contemporane, care să asigure un sistem coerent de interrelaţii între diferite instituţii, organisme, organe PRESEDINTE - NICOLAE SACĂLIŞ
UNIVERSITĂŢILOR POPULARE DIN RADU,GÂRBEA C-TIN,NONI VALER,MIHAIL STELIAN,POLONGEANU DANIELA,ALEXE DUMITRU,PANTÂRU guvenramentale şi nonguvernamentale
ROMÂNIA VASILE,NAGHIU ANTON,JURAVALE VASILE,MIRISAN LIDIA,SOCĂLIS NICOLAE,STRATULAT EMIL ETC.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A VÂNZĂTORILOR 18754/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SIRIULUI NR. 22-26, ET . 2, CAM. B1B, CRUCEANU ANDRA,CRUCEANU MONICA-DANIELA,DEMETRIAN DANA-LUCIANA,NICOLESCU - definirea si dezvoltarea standardelor profesionale si de etica in vanzari;;- crearea si asigurarea unui cadru aspirational pentru persoanele active in vanzari;;- dezvoltarea spiritului comercial;;- MARISU DECUSEARA BRANDERBURG, CRISTIAN UDRESCU, ANDRA CRUCEANU,
SECT OR 1
PROFESIONIŞTI DANIEL-CLAUDIU,VASILE CATALIN,GHIMAN OVIDIU-MARIUS,DECUSEARĂ-BRANDENBURG MARIUS,UDRESCU informarea si educarea persoanelor active in vanzari de toate tipurile, inclusiv directe/indirecte, servicii si produse, telesales, B2B/B2C, tranzactionale, consultative sau vanzari/strategice;;- DANA DEMETRIAN, MONICA CRUCEANU, CATALIN VASILE, DANIEL NICOLESCU,
CRISTIAN,DUMITRASCU IOAN promovarea unui mediu favorabil schimbului de informatii intre membrii Asociaţiei;;- reprezentarea intereselor comunitatii persoanelor active in vanzari;;- promovarea si incurajarea cooperarii si OVIDIU GHIMAN, IOAN DUMITRASCU.
relatiilor intre membrii Asociaţiei, cat si intre membrii Asociaţiei cat si intre membrii Asociaţiei si alte organizatii similare;;- acordarea de asistenta de specialitate si impartasirea experientei
detinute in domeniul vanzarilor;;- desfasurarea de activitati educationale pentru membrii asociatiei, dar si alte persoane.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A VETERANILOR DE 1359/A/1990 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.COBĂLCESCU, NR.28, SECT OR 1 TÎRCĂ STELIAN,BURCĂ MIHAI,PARASCHIV ALEXANDRU,SUCIU CORNEL,PETRUŢ VASILE,ORBAN OCTAVIAN Să realizeze unirea membrilor asociaţiei într-o strânsă legătură cu armata română şi instituţiile sale PRESEDINTE - DRAGNEA MARINPRIMVECEPRESEDINTE - PETRUT VASILE,
RĂZBOI CADRELOR DE REZERVĂ ALE VICEPRESEDINTI - ILIESCU MARIA, PARASCHIV ALEXANDRU
ARMATEI ŞI LUPTĂTORILOR ANTIFASCIŞTI
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A VETERANILOR DE 1554/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.COBĂLCESCU, NR.28, SECT OR 1 TRÎCĂ STERIAN,BURCĂ MIHAI,PARASCHIV ALEXANDRU,SUCIU CORNEL,PETRUŢ VASILE,ORBAN OCTAVIAN Să realizeze unirea membrilor asociaţiei, într-o strânsă legătură cu armata română şi instituţiile sale PRESEDINTE - MARIN DRAGNEA, PRIMVICEPRESEDINTE - PETRUT VASILE,
RĂZBOI DIN ROMÂNIA VICEPRESEDINŢI - ILIESCU MARIA, PARASCHIV ALEXANDRU
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A ZINCATORILOR 241/A/2001 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. CĂLĂRAŞILOR NR. 33 KASCHUTA EUGEN,MARIAN VASILE ALEXANDRU,ARDELEAN OVIDIU ADRIAN DE A ÎNCURAJA ŞI A CULTIVA LEGĂTURILE COMERCIALE, PRIVITE CA BAZĂ A ORICĂREI ÎNTREPRINDERI ONESTE ŞI DE A PROTEJA PRIN ACŢIUNILE SALE INTERESELE KASCHUTA EUGEN, MARIAN VASILE ALEXANDRU, ARDELEAN OVIDIU ADRIAN
ZINCATORILOR DIN ROMÂNIA.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ ALIANŢA 15653/A/2011 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.ANA IPĂT ESCU NR. ENESCU CONSTANTIN,NEGRU MIHAIL,RADU CORNELIA,DEDIU MAGDALENA,PÎSLARU PETRICA este de a promova prin mijloace specifice, profesia de expert şi evaluator, de a cunoaşte standardele, metodele şi tehnicile de evaluare a întreprinderilor, a bunurilor mobile,a terenurilor de toate preşedinte-ENESCU CONSTANTIN, vicepreşedinte-NEGRU MIHAIL, vicepreşedinte-DEDIU
18,BL.COMBI
NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA tipurile, a instrumentelor financiare;; -de a promova şi cunoaşte temeinic normele deontologice a profesiei de expert şi evaluator. MAGDALENA
EXPERŢILOR ŞI EVALUATORILOR
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE 6593/A/2007 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA BOLYAI, NR. 9, CAM. CONSTANTIN GHEORGHE,GUSCHIEVICI EDUARD CODRUŢ,POPESCU PETRU RADU,SĂLCUDEAN DANIEL Lupta împotriva corupţiei; creşterea transparenţei şi integrităţii în administraţia publică; prevenirea corupţiei în mediul de afaceri; susţinerea campaniilor de informare şi măsuri educative; SĂLCUDEAN DANIEL ŞTEFAN, CONSTANTIN GHEORGHE
7A
ŞTEFAN,STOICA GHEORGHE MARIAN,TREJA FLORENTINA Campanii de creştere a integrităţii şi a rezistenţei la corupţie a sistemului judiciar; susţinerea unor măsuri de combatere a corupţiei prin mijloace administrative, etc.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE 10992/A/2009 GORJ T ÂRGU JIU, ST R. T ÂRGU JIU, ST R. MINERILOR, BL.15, SC.2, AP.30. jud. CIOATĂ E VASILE,CIOATĂ IONUŢ LUCIAN,ISFAN EMILIA MARIA 1. „ASOCIAŢIA NAŢIONALA ANTICORUPTIE DREPTATE SI TRANSPARENTA" denumită în continuare şi asociaţia A.N.A.D.T. este persoană juridică de drept privat fără scop CIOATĂ E VASILE-PREŞEDINTE, CIOATĂ I IONUŢ LUCIAN-VICEPREŞEDINTE, ISFAN
MINERILOR, BL.15, GORJ
DREPTATE ŞI TRANSPARENŢĂ SC.2, AP.30. patrimonial.;Scopul asociaţiei iî constituie:;a) promovarea si apărarea drepturilor si libertăţilor cetăţeneşti, in principal a libertăţii conştiinţei si a dreptului la libera exprimare.;b) Supravegherea EMILIA-SECRETAR GENERAL,
conform Legii 544/2001 si aducerea la cunoştinţa opiniei publice prin diferite mijloace legale de investigaţie a cheltuirii banilor publici.;c) Solicitarea si centralizarea cheltuirii banilor publici de
către toate instituţiile si societăţile de stat in temeiul Legii 544/2001.;d) Etectuarea unor rapoarte semestriale privind cheltuirea banilor publici si transmiterea lor celor interesaţi.;e.î Semnalarea si
denunţarea abuzurilor, ilegalităţilor, imposturii, incompetentei si a actelor Je corupţie săvârşite de către demnitari, funcţionari publici precum si manageri compromis! niorai. din domeniul public si
privat care perpetuează concepţii, comportamente si metode de lucru specifice regimului comunist.;* j Acordarea de asistenta juridica si de alta natura persoanelor aflate in situaţia de a-si apară
drepturile, de a riposta la abuzuri sau ilegalităţi comise de autorităţile statului.;g) Impunerea prin orice mijloace constituţionale a respectării legilor privind transparenta guvernării precum si
accesul la informaţii de interes public in soecial a achiziţiilor publice.;- *n) Urmărirea respectării legislaţiei instituţiilor si autorităţilor statului. > i) Participarea la licitaţii organizate de către
autorităţile statului si societăţi cu capital majoritar de stat.;j) Susţinerea tratării egale, nediscriminatorii, a învăţământului de stat si privat.;k) Crearea unui parteneriat loial cu autorităţile statului in
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ COMBATIV 10518/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA RAHOVEI NR.297, BL.72A, SC.A, Satalan Ovidiu Alexandru,Tataru Elena Lucretia,Iacob Mirela pentru siguranţa publică, apărarea drepturilor şi intereselor constitutţionale ale cetăţenilor, pentru transparenţa institutţională şi bună colaborare cu instituţiile statului Satalan Ovidiu Alexandru, Tataru Elena Lucretia, Iacob Mirela
AP.32, SECT OR 5
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ CORALĂ DIN 15954/A/2000 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GUT ENBERG NR. 19, SECT OR 5 Se retrage Irina Odagescu. - cultivarea si popularizarea muzicii corale. CONSILIU: preşedinte de onoare: PETRE CRACIUN, presedinte: VOICU
ROMÂNIA ENACHESCU, prim-vicepreşedinte: DAN BUCIU (relatii externe), vicepreşedinţi:
GHEORGHE GOMOIU (relatii interne), FLORIN SOARE, DUMITRU SANDULACHI,
REMUS TASCAU, ION SACALEANU, secretari: OROSZ PAL IOZSEF, IOAN GOLCEA,
membri: GEORGETA ALDEA, VALENTIN MORARU, DIANA VODA, CIPRIAN PARA,
SEVER DUMITRACHE, FLORENTINA GHITESCU, manager: RADU SIMION, secretar
general: ALINA PARVULESCU. BIROU OPERATIV - BUCUREŞTI: presedinte:
VOICU ENACHESCU, prim-vicepresedinte: DAN BUCIU, vicepreşedinte: GHEORGHE
GOMOIU, membri: GEORGETA ALDEA, VALENTIN MORARU, DIANA VODA, manager:
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ CULTUL EROILOR 1614/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.ION MIHALACHE., NR.124-126, SECT OR PETRE STOICA,OCTAVIAN GOGA,IOAN FLOREA,CONSTANTIN BREZOIANU,AUREL MATEI,DOINA Identificarea, restaurarea şi ocrotirea monumentelor, cimitirelor, edificiilor sau a oricăror construcţii şi lucrări existente sau ce se vor înfăptui pentru comemorarea celor căzuţi la datorie fără nici Biroul Executiv Central: preşedinte - STOICA PETRE, prim-vicepreşedinte - TĂNASE
1 CAZARMA NR.02583
"REGINA MARIA" PETRESCU,CHIVESCU DIONISIE,FLORIN MUSTA o deosebire de religie sau origine etnică CONSTANTIN, vicepreşedinţi - TODERICIU IOAN, CHIPER CONSTANTIN, ŞTIR MIHAI,
POINAR DAN, membri - ROMAN DUMITRU, MUREŞANU ŞTEFAN LUCIAN, POPESCU
MARIUS, PĂDURARIU NECULAI, RIGLER CORNELIU, secretar - ZUGRAVU LUMINIŢA
CORNELIA, membri supleanţi - RĂDOI DUMITRU, BĂLESCU VALERIA, BREZOIANU
CONSTANTIN.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ CULTUL EROILOR 21408/A/2016 BOTOSANI BOT OŞANI BOT OŞANI jud. BOT OSANI ST R.CALEA NAŢ IONALĂ, TIMOFTE GHEORGHE,DÂNGEANU EMIL,FUNDUIANU IOAN,CORNEANU DINEL,MACOVEI FLOREA,HOLOŞPIN Promovarea sentimentului de adanca pretuire şi recunoştinţă faţă de faptele tuturor eroilor şi martirilor care şi-au jertfit viaţa pe Altarul Patriei, fără deosebire de religie sau origine etnică, la PREŞEDINTE - TIMOFTI GHEORGHE VICEPREŞEDINTE - DÂNGEANU EMIL
NR.52 A
"REGINA MARIA" - FILIALA BOTOŞANI. FLORIN. cinstirea memoriei lor prin întreţinerea , păstrarea şi protejarea monumentelor şi operelor comemorative de război, ca parte a patrimoniului cultural naţional şi local, la cultivarea patriotismului, SECRETAR - FUNDUIANU IOAN MEMBRU - CORNEANU DINEL MEMBRU -
expresie desăvârşită a sufletului şi eroismulii românesc, a identităţii naţionale a poporului român. MACOVEI FLOREA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ CULTUL EROILOR 623/A/2012 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. SIMION BĂRNUŢ IU, NR.5 PĂSĂRIN GRIGORE,FLORESCU MARINEL,BĂLUŢĂ DUMITRU,BERCEA GEORGICA,DAVIDESCU CĂTĂLIN,DINU IDENTIFICAREA, RESTAURAREA, ÎNGRIJIREA ŞI OCROTIREA MONUMENTELOR, CIMITIRELOR, EDIFICIILOR SAU ALTOR CONSTRUCŢII ŞI LUCRĂRI PENTRU PĂSĂRIN GRIGORE-PREŞEDINRE,FLORESCU MARINEL-PRIM
FILIALA JUDEŢULUI DOLJ " FRAŢII BUZEŞTI MIHAELE,DINULUI GHEORGHE,UNGUREANU NICOLAE,MIHALCEA LIVIU,VASILE TITI-TITU,STOICA MIHĂIŢĂ,SIMION COMEMORAREA EROILOR CĂZUŢI LA DATORIE, FĂRĂ NICI O DEOSEBIRE DE RELIGIE SAU ORIGINE ETNICĂ, PARTICIPAREA LA REALIZAREA ACESTORA VICEPREŞEDINTE;BĂLUŢĂ DUMITRU-DIRECTOR CU EXERCITAREA FNCŢIILOR,
" CRAIOVA CEZARINA,LUNGOCI TOMA,DUŢĂ COSTICĂ,MILIGAN ZENOVIE,BITA CRISTIAN,DOBRESCU DUMITRU BERCEA GEORGICĂ,-VICEPREŞEDINTE, DAVIDESCU CĂTĂLIN-VICEPREŞEDINTE,
DINU MIHAELA-VICEPREŞEDINTE, DINULUI GHEORGHE-SECRETAR, UNGUREANU
NICOLAE-CONTABIL-CASIER, MIHALCEA LIVIU -MEMBRU, VASILE
TITI-TITU-MEMBRU, STOICA MIHĂIŢĂ-MEMBRU, MEMBRII SUPLEANŢI: SIMION
CEZARINA, LUNGOCI TOMA, DUŢĂ COSTICĂ
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ CULTUL EROILOR 19829/A/2015 BACAU MUNICIPIUL BACĂU, MUNICIPIUL BACĂU, ST R. OIT UZ, NR.16, ÎNCĂPEREA Paul Valerian Timofte ),Dănuţ Voicu ,George Gheorghiu,Ghirău Năstase ,Corneliu Cristea ,Constantin Dospinescu,Ioan identificarea, restaurarea, îngrijirea şi ocrotirea monumentelor, cimitirelor, edificiilor;sau a altor construcţii şi lucrări pentru comemorarea eroilor căzuţi la datorie, fără nicio deosebire;de religie 1. Preşedinte - Paul Valerian Timofte 2. Prim-vicepresedinte - Voicu Dănut 3. Vicepreşedinţi -
ST R. OIT UZ, NR.16, NR.1, JUDEŢ UL BACĂU jud. BACAU
„REGINA MĂRIA" FILIALA COL. CORNELIU ÎNCĂPEREA NR.1, Ungureanu ,Nicu Pavel ,Lucian Butnaru sau origine etnică;;b) participarea la construcţia de noi monumente, troiţe, opere comemorative etc, în ţară şi în străinătate, menite să eternizeze memoria eroilor căzuţi pentru întregirea şi Ghirău Năstase, Corneliu Cristea, Constantin Dospinescu 4. Secretar - George Gheorghiu
CHIRIEŞ A JUDEŢULUI BACĂU JUDEŢ UL BACĂU apărarea neamului;;c) cultivarea în rândul populaţiei a dragostei şi a ataşamentului faţă de România şi idealurile sacre ale poporului român, a respectului faţă de simbolurile naţionale, a
sentimentelor de recunoştinţă şi cinstire a înaintaşilor noştri care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune, a independenţei, integrităţii şi suveranităţii naţionale;;d) revigorarea şi propagarea
cultutlui eroismului românesc din toate timpurile în rândul tineretului şcolar prin înfiinţarea Cercurilor "Cultul Eroilor" şi al cetăţenilor de toate vârstele prin publicaţii, conferinţe, emisiuni radio/TV
şi ceremonialuri militare şi religioase, prin crearea de CD-uri şi DVD-uri cu conţinut specific.;e) atragerea membrilor Cercurilor „Cultul Eroilor" din învăţământul preuniversitar şi universitar la
activitatea de îngrijire a cimitirelor şi operelor comemorative de război închinate eroilor şi martirilor neamului, la ceremonii de depunere de coroane de flori la operele comemorative de război,
precum şi la simpozioane şi adunări festive;;b) organizarea de activităţi de comemorare a eroilor, precum şi participarea la acţiuni similare organizate în întreaga ţară;;c) mobilizarea cetăţenilor
români şi străini din ţară şi din afara acesteia pentru a sprijini, moral şi material, activităţile Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Măria" (A.N.C.E. „R.M.") Filiala col. Corneliu Chirieş a
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ CULTUL 18434/A/2015 GORJ MUN.T G-JIU, ST R. MUN.T G-JIU, ST R. PARÂNG, NR. 1, PAVILION B, 1. GOCIU CONSTANTIN ION ,2. LOGA COSTINEL WALTER ,3. RETEZEANU VICTOR CONSTANTIN - 4. PINŢA încheierea nr.583/22.01.2015 pronunţată în dosarul nr. 583/318/2015 al Judecătoriei Tg-Jiu-Scopul Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Măria" - Filiala Judeţului Gorj:;a) identificarea,
PARÂNG, NR. 1, CAMERA 5, JUDEŢ UL GORJ jud. GORJ
EROILOR,,REGINA MARIA"-FILIALA PAVILION B, CAMERA GHEORGHE ION - 5. BUŞE GHEORGHE GHEORGHE CAPITOLUL II: CONSTITUIREA ASOCIAŢIEI NAŢIONALE CULTUL restaurarea, îngrijirea şi ocrotirea monumentelor, cimitirelor, edificiilor sau a altor construcţii şi lucrări pentru comemorarea eroilor români şi străini căzuţi la datorie pe teritoriul României
JUDEŢULUI GORJ 5, JUDEŢ UL GORJ EROILOR "REGINA MARIA" - FILIALA JUDEŢULUI GORJ sau al altor state, fără nicio deosebire de religie sAi origine etnică;;b)participarea la construirea de noi monumente, troiţe, opere comemorative etc, în tară şi în străinătate, menite să eternizeze
memoria eroilor căzuţi pentru întregirea şi apararea neamului;;c) cultivarea în rândul populaţiei a dragostei şi a ataşamentului faţă de România şi idealurile sacre ale poporului român, a
respectului faţă de simbolurile naţionale, a sentimentelor de recunoştinţă şi cinstire a înaintaşilor noştri care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune, a independenţei, integrităţii şi suveranităţii
naţionale;;d) revigorarea şi propagarea cultului eroismului românesc din toate timpurile în rândul tineretului şcolar, prin înfiinţarea Cercurilor "Cultul Eroilor" şi al cetăţenilor de toate vârstele, prin
publicaţii, conferinţe, emisiuni radio şi tv, ceremonialuri militare şi religioase, etc, întocmirea de CD.-uri şi D.V.D.-uri cu conţinut specific asociaţiei;;e) atragerea membrilor Cercurilor "Cultul
Eroilor" din învăţământul preuniversitar la activitatea de îngrijire a cimitirelor şi operelor comemorative de război închinate eroilor şi martirilor neamului, la ceremonii de depunere de coroane de
flori la operele comemorative de război, precum şi la simpozioane şi adunări festive;;f) organizarea de activităţi de comemorare a eroilor, precum şi participarea la acţiuni similare
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ CULTURAL 10959/A/2013 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. FLORIN OSOLOS GIGI MARIAN,TIRON CORINA MADĂLINA,GAIŢĂ DIANA,POPA IONUŢ ALIN,GURAU ROXANA GABRIELA CREAREA,COORDONAREA, REALIZAREA, DEZVOLTAREA ŞI PROMOVAREA TUTUROR VALORILOR CULTURAL-ARTISTICE, ATAT LA NIVEL NAŢIONAL, PRIN EVENIMENTE OSOLOS GIGI MARIAN, TIRON CORINA MADĂLINA, GAIŢĂ DIANA, POPA IONUŢ ALIN.
PROT OPOPESCU NR.2A
ARTISTICĂ "TOTAL DANCE CENTER" SOCIALE: CULTURAL-ARTISTICE, SPORTIVE,TURISTICE, EDUCAŢIONALE ŞI DE INTERES ECOLOGIC
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE CLUB CITROEN 2658/A/2006 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I SPLAIUL UNIRII NR. 160, 1. NICULESCU CĂTĂLIN,cetăţean român,posesor al cărţii de identitate seria RD nr. 241732,CNP 1751030414518,domiciliat · Stabilirea [n interesul membrilor a unor rela\ii reciproc avantajoase cu societ`\i de asigurare ]i leasing precum ]i cu diver]i prestatori de servicii din domeniul auto. ;· Stabilirea unor rela\ii de 1. NICULESCU CĂTĂLIN - preşedinte; 2. CREŢU EUGEN - vicepreşedinte; 3.
CORP FILAT URA, ET . 1, CAMERA 3, SECT OR 4
ROMÂNIA în Bucureşti,Şos. Nicolae Titulescu nr.39-49,bl.12,sc.C,et.2,ap.118.,sector 1, 2. CREŢU EUGEN,cetăţean român,posesor al parteneriat cu mass-media [n general ]i [n particular cu media auto. ;· Sprijinirea manifest`rilor expozi\ionale ]i a evenimentelor sportive din domeniul auto, at@t la nivel na\ional c@t ]i interna\ional.GEORGESCU MARIAN - vicepreşedinte; 4. LUCAŞCIUC LUCIAN - secretar executiv; 5.
buletinului de identitate seria GX nr. 497536,CNP 1610731400032,domiciliat în Bucureşti,Bd. Constantin Brîncoveanu nr. ;· Realizarea unor activit`\i de training, schimburi de experien\` [n folosul membrilor asocia\iei. ;· Armonizarea legisla\iei auto din Rom@nia cu cele ale \`rilor membre ale UE. {n acest sens se va CONSTANDACHE ADRIAN - membru; 6. EDUARD SERT - membru; 7. MOLDOVEANU
116,bl.M2/3,sc.3,et.7,ap.159,sector 4, 3. GEORGESCU MARIAN,cetăţean român,posesor al buletinului de identitate seria DS [ncerca ini\ierea unor proiecte legislative. ;· Realizarea de studii privind pia\a auto din Rom@nia pentru a asigura dezvoltarea asocia\iei. ;· S` stabileasc` ]i s` dezvolte rela\ii de colaborare cu NICOLAE - membru.
nr. 625905,CNP 1760515100016,domiciliat în Buzău,Str. Bazil Iorgulescu nr. 2,judeţul Buzău, 4. CONSTANDACHE organiza\ii interne ]i interna\ionale cu acela]i profil, cu asocia\ii, cluburi ]i federa\ii de specialitate, precum ]i cu al\i parteneri de profil, persoane fizice sau juridice ;· S` [nfiin\eze un forum de
ADRIAN,cetăţean român,posesor al cărţii de identitate seria RD nr.192481,CNP 1670609335009,domiciliat în Bucureşti,Str. discu\ii accesibil pe Internet unde membrii asocia\iei, dar ]i orice persoan` interesat` s` poat` expune idei, propuneri, probleme ]i/sau solu\ii tehnice, fotografii, articole de specialitate din \ar` sau
Petre Ispirescu nr.33,bl.M140,ap.2,sector 5, 5. MOLDOVEANU NICOLAE,cetăţean român,posesor al cărţii de identitate seria RT din str`in`tate, etc.;· Colectarea de materiale ]i informa\ii referitoare la istoria m`rcii ]i [ntocmirea unei baze de date care s` cuprind` o list` a muzeelor, inventatorilor ]i pilo\ilor de renume din
nr. 097971,CNP 1751101441557,domiciliat în Bd. Alexandru Obregia nr.25,bl.I4A,sc.3,ap.70,sector 4. 6. EDUARD SERT,cetăţean Rom@nia. ;· Editarea ]i difuzarea unor programe, bro]uri, afi]e, reviste, insigne, autocolante, pixuri, fanioane, agende, tricouri, ]epci, brichete, calendare, c`r\i po]tale, medalii, cupe, casete video
român,posesor al cărţii de identitate seria KT nr.023866,CNP 1740930131277,domiciliat în Constanţa,Str. Ion Vodă nr. 23,judeţul cu manifest`rile Asocia\iei, postere, plachete, numere de concurs, agende de bord, diplome, panouri specifice, invita\ii precum ]i a altor materiale tematice realizate [n cadrul Asocia\iei, menite s`
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE CONSERVARE 16/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ P-T A UNIRII NR.27 AP/13 PACURAR IOAN,DIRJA MARCEL,RUSU TEODOR,DOINA CLAPA,DUNCA MIRCEA,PAULETTE LAURA - promovarea, sprijinirea, realizarea si coordonarea de activitati care sa contribuie la cunoasterea si protectia turbariilor pe plan local, national si international ca ecosisteme naturale cheie pentru PRESEDINTE – PACURAR IOAN, VICEPRESEDINTI – RUSU TEODOR, DIRJA
ŞI PROTECŢIE A TURBĂRIILOR EUGENIA,CHURUTIU CORINA-MARIA,SANA MARIANA SONIA conservarea biodiversitatii, climatului, regularizarea si suportul standardelor de viata pentru oameni MARCEL, SECRETAR – CLAPA DOINA, DIRECTOR DE PROGRAME – DUNCA
MIRCEA, DIRECTOR DE RESURSE – PACURAR HOREA MIHAI
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE 297/A/2014 ILFOV MĂGURELE MĂGURELE jud. ILFOV ST R. ŞELIMBĂR, NR.2, VILA E28, Spirea Ionica,Marian Ramona - Ioana,Barbu Roxan Genoveva ;Art. 6. Scopul Asociaţiei il constituie dezvoltarea societăţii civile şi dezvoltarea comunitară pe multiple planuri Spirea Ionica - Preşedinte, Marian Ramona - Ioana - Vicepreşedinte, Barbu Roxana Genoveva -
ET . 1, AP. 3
COMUNITARĂ "DIOANA" Vicepreşedinte
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE 13249/A/2010 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CRAIOVA, B-DUL DACIA, NR.70, STAN OANA,STANCIU CLAUDIA MARIA GEORGETA,STAN IONUŢ AURELIAN,COJMAN CLAUDIU,COJMAN EMA ILONA PROMOVAREA DEZVOLTĂRII DURABILE A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ŞI FORMAREA CONŞTIINŢE ECO-CIVICE A POPULAŢIEI CONDUCÂND LA IMPLEMENTAREA UNUI MILAN MĂDĂLINA-PREŞEDINTE, OSTAFE CRISTIAN-VICEPREŞEDINTE, MILAN
BL.V 4, SC.1, ET . 3, AP.8, JUD. DOLJ
CONTINUĂ A TINERETULUI DIN MODEL COMPORTAMENTAL MENIT SĂ CONTRIBUIE LA ÎMBUNĂTĂŢIREA ATITUDINII TINERILOR CETĂŢENI FAŢĂ DE MEDIUL ÎNCONJURĂTOR MIHAI-VICEPREŞEDINTE CENZOR: MILAN GHEORGHE
ROMÂNIA-ANDCTR
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE FORMARE ÎN 8840/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. LAVANDEI, NR. 8, BL. P30, SC. 2, ET . Burghelea Elena,Dosan Elena Florentina,Burghelea Theodor Constantin. Stimularea ocupării forţei de muncă prin măsuri cu caracter activ, preventiv, inovativ şi flexibil.;O atenţie deosebită va fi acordată tinerilor; micilor întreprinzători sau viitorilor întreprinzători care Burghelea Theodor Constantin- preşedinte, Burghelea Elena- vicepreşedinte, Dosan Elena
3, AP. 25, SECT OR 6.
INDUSTRIA HOTELIERĂ pot genera dezvoltarea locală şi oportunităţi de ocupare, membrilor de familie dependenţi etc. De asemenea, o atenţie specială va fi acordată femeilor din mediul rural, în vederea creşterii Florentina- secretar general.
şanselor de a fi ocupate în alte sectoare decât în agricultura de subzistenţă, în special în domeniul serviciilor.;Rolul acestei organizaţii este de a derula programe integrate pentru formare şi
ocupare în scopul creşterii ratei de participare şi a gradului de ocupare pe piaţa muncii în domeniul hotelier.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE INIŢIERE A 1065/A/1994 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CRIŞULUI, NR.12 PRANDEA ELENA,MARICA GHEORGHE,RADOVICI RĂZVAN,OMEAG GHEORGHE,FRANK ALEXANDRU,DUŢĂ SCOP NELUCRATIV PRANDEA ELENA, MARICA GHEORGHE, OMEAG GHEORGHE, RADOVICI RĂZVAN,
TINERETULUI ÎN P.S.I. MARIN,CERNĂTESCU OVIDIA,ŞTEFAN EUGEN,CARAGEA ELENA,BÎRSAN SILVIA,VOINEA OCTAVIA,MORARU ŞTEFAN EUGEN
LUMINIŢA,MARCU VIOREL,ALDEA DANIELA,PREDOI NARCIS,BREZOI OTILIA,PĂUN MARIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE INIŢIERE A 1231/A/1994 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CRIŞULUI, NR.12 PRANDEA ELENA,MARICA GHEORGHE,RADOVICI RĂZVAN,OMEAG GHEORGHE,FRANK ALEXANDRU,DUŢĂ SCOP NELUCRATIV PRANDEA ELENA, MARICA GHEORGHE, OMEAG GHEORGHE, RADOVICI RĂZVAN,
TINERETULUI ÎN P.S.I. MARIN,CERNĂTESCU OVIDIA,ŞTEFAN EUGEN,CARAGEA ELENA,BÎRSAN SILVIA,VOINEA OCTAVIA,MORARU ŞTEFAN EUGEN
LUMINIŢA,MARCU VIOREL,ALDEA DANIELA,PREDOI NARCIS,BREZOI OTILIA,PĂUN MARIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE INTERES 11297/A/2009 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PASCANI NR. 13, BL. T D33, ET . 4, Se retrage LARIONESCU ALEXANDRU-IOAN, se cooptează PINZARU CREITA. Se completează cu:;- oferirea de suport în scopul integrării parţiale sau totale în viaţa socială, economică şi politică a persoanelor cu handicap, prin implementarea acestora în activităţi lucrative;- CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - RADU LUCIAN-ADRIAN, vicepreşedinte - PINZARU
AP. 28, SECT OR 6
PUBLIC sprijinirea creşterii calităţii vieţii persoanelor cu handicap, prin oferirea de suport în integrarea în activităţi lucrative generatoare de venit, precum şi prin dezvoltarea abilităţilor de viaţă CREITA, secretar general - RADU OLGA.
independentă şi de activitati care să creeze premisele auto-promovării propriiilor capacităţi,;- susţinerea, promovarea, respectarea, garantarea intereselor şi drepturilor persoanelor cu handicap,
prin intermediul activităţilor de integrare activă şi prin adoptarea atitudinilor non discrminante, menite să elimine stereotipiile şi preconcepţiile privitoare la integrarea acestor persoane;-
promovarea solidarităţii şi evitarea marginalizării persoanelor cu handicap, prin intermediul proiectelor şi programelor care prevăd integrarea socio-profesională a persoanelor cu handicap,
precum şi prin integrarea efectivă a persoanelor cu handicap în activităţile lucrative desfăşurate în cadrul Asociaţiei;- înfiinţarea, administrarea şi gestionarea de secţii/ateliere sau alte structuri de
organizare ca Unităţi Protejate Autorizate (UPA), şi/sau alte forme de organizare în vederea includerii persoanelor cu handicap pe piaţa muncii, în cadrul cărora îşi vor desfăşura activitatea şi
persoanele cu handicap, prin intermediul cărora, persoanele cu handicap li se vor dezvolta abilităţile de viaţă independenta şi de integrare socio-profesională, li se va garanta accesul neingradit la
activităţile socio-economice ale societăţii.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE INTERES 11297/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. PAŞCANI, NR. 13, BL. Radu Lucian Adrian,Pinzaru Creita,Radu Olga. A promova piaţa muncii şi anume prin a contribui la dezvoltarea şi implementarea politicilor sociale în domeniul ocupării forţei de muncă şi combateriii şomajului, precum şi a politicilor de Radu Lucian Adrian- preşedinte, Pinzaru Creita- vicepreşedinte, Radu Olga- secretar general.
T D33, ET . 4, AP. 28, SECT OR 6
PUBLIC dezvoltare regională şi comunitară şi se adresează, angajaţilor şi angajatorilor, şomerilor, dar şi persoanelor afectate de sărăcie şi excluziune socială; şi de a proteja societatea în domeniul
taxelor şi impozitelor, de a stimula eficienţa economică în sectorul public, de a spori iniţiativa privată astfel încât să se lărgească bata de impozitare, de a iniţia măsuri de protest în reglarea
politicilor fiscale, activitate cu maximă integritate şi profesionalism, în mod responsabil şi prin implicare în rezolvarea problemelor sociale generate de sau adiacente domeniului, respectând şi
implementând cerinţele prevăzute de standardele naţionale şi internaţionale specifice acestei activităţi.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE INTERES 7827/A/2009 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I. BD. NICOLAE BĂLCESCU, Aderă: Donea Sergiu şi Dănciulescu Vasile Nelu. Se retrag: Bakhaia Mihaela, Apostolescu- Hosu Despina. Promovarea peţei muncii şi anume prin a contribui la dezvoltarea şi implementarea politicilor sociale în domeniul ocupării forţei de muncă şi combaterii şomajului, precum şi a politicilor de CONSILIUL DIRECTOR: Stoian Iurii- preşedinte, Donea Sergiu- vicepreşedinte, Dănciulescu
NR. 30, ET . 3, AP. 5, SECT OR 1.
PUBLIC dezvoltare regională şi comunitară şi se adresează, angajaţilor şi angajatorilor, şomerilor, dar şi persoanelor afectate de sărăcie şiexcluziune socială; şi de aproteja societatea în domeniul Vasile Nelu- secretar general.
taxelor şi impozitelor, de a stimula eficienţa economică în sectorul public, de a spori iniţiativa privată astfel încât să se lărgească baza de impozitare, de a iniţia măsuri de protest în reglarea
politicilor fiscale, activitate cu maximă integritate şi profesionalism, în mod responsabil şi prin implicare în rezolvarea problemelor sociale generate de sau adiacente domeniului, respectând şi
implementând cerinţele prevăzute de standardele naţionale şi internaţionale specifice acestei activităţi.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE LUPTĂ 2948/A/2003 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV Braşov, str. Busuiocului, nr. -promovarea de iniţiative şi efectuarea de acţiuni specifice legate de combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în Braşov şi în ţară, de a facilita implementarea unor proiecte de -în noua componenţă a Consiliului Director intră ca preşedinte de onoare Aristotel Căncescu,
1-mansardă-Şcoala generală nr. 11 „Şt. O Iosif”
ÎMPOTRIVA DROGURILOR (A.N.L.I.D.) dezvoltare, precum şi promovarea valorilor culturale şi educaţionale, a meşteşugarilor şi a gastronomiei tradiţionale din satele transilvane ca preşedinte executiv Ion Lupu, ca primvicepreşedinte Gheorghe Atomii, ca vicepreşedinte
sănătate Elena Georgeta Negoiţă, ca vicepreşedinte educaţie Izabela Dobai, ca vicepreşedinte
relaţii mass-media Dorin Dumitrele, ca vicepreşedinte juridic Cristian Ciobanu, ca
vicepreşedinte pe probleme de cultură Virgil Mihăilescu, ca secretar general Maria Creangă,
ca şi contabil casier Gheorghe Toma şi ca cenzor Vasile Costea Consiliului Director:
Preşedinte de Onoare – Popa Mihai Valentin, Preşedinte ANLID – Ducariu Ioan, Vicepreşedinte
pe probleme juridice – Roman Cornelia, Vicepreşedinte pe probleme de sănătate – Negoiţă
Georgeta, Vicepreşedinte financiar – Balaban Anca, Vicepreşedinte dezvoltare – Dobai
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE PREVENIRE ŞI 5962/A/2007 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ALEEA ŞCOLII NR. 3 Ciucăp Mihai,Marinescu Horia Ioan,Ciucă Gabriel Eugen,Crişan Mihaela Lăcrămioara,Toderaşcu Dan,Tănase Petrache,Ciucă prevenirea şi combaterea cancerului, apărarea şi promovarea principiilor şi valorilor umane, prin dezvoltarea unor proiecte şi acţiuni cu caracter local şi naţional, precum şi prin colaborarea cu Ciucă Mihai, Tănase Petrache, Crişan Mihaela, Toderaşcu Dan, Corapceanu Silvia
COMBATERE A CANCERULUI Liviu Bogdan alte organizaţii similare locale şi naţionale
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE PRIN 16942/A/2014 MEHEDINTI ST REHAIA ST REHAIA jud. MEHEDINT I ST R MIHAI VIT EAZU NR 39 GEMESCU ALEXANDRU,GEMESCU MIRELA,LICA DANIEL CRISTIAN PROMOVAREA, APĂRAREA SI SPRIJINIREA INTERESELOR PROFESIONALE, SOCIALE SI CULTURALE ALE TINERILOR ELEVILOR SI STUDENTILOR GEMESCU ALEXANDRU, GEMESCU MIRELA, LICA DANIEL CRISTIAN
SPORT
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE SPRIJINIRE A 15766/A/2008 DOLJ COM PODARI-DOLJ COM PODARI-DOLJ jud. DOLJ COM. PODARI, SAT MĂDĂLINA OSTAFE-MILAN-, GEORGE ZAMFIRESCU-OPRIŢA-,CLAUDIU SUDITU-IES DIN ASOCIAŢIE PROMOVAREA DEZVOLTĂRII DURABILE A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ŞI FORMAREA CONŞTIINŢEI ECO-CIVICE A POPULAŢIEI ÎN VEDEREA IMPLEMENTĂRII UNUI MODEL GEORGIANA RUIU-PREŞEDINTE, ANDA ALBU-VICEPREŞEDINTE, MĂDĂLINA
BALT A VERDE, ST R. SPERANŢ EI, NR.94, JUD. DOLJ
TINERETULUI ECOLOGIST DIN ROMÂNIA COMPORTAMENTAL MENIT SĂ CONTRIBUIE LA ÎMBUNĂTĂŢIREA ATITUDINII TINERILOR CETĂŢENI FAŢĂ DE MEDIUL AMBIANT ŞI A CALITĂŢII MEDIULUI MILAN-SECRETAR, CENZOR.CĂTĂLIN SUDITU GEORGIANA RUIU-PREŞEDINTE,
ANDA ALBU--VICEPREŞEDINTE, ALEXANDRU LONTOS-SECRETAR
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE TERAPII 18214/A/2014 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU ST R. LOCOMOT IVEI NR. 12 MÜLLER-DRAGOMAN JOHANN, 2. MÜLLER SANDRA DIANA, 3. DRAGOMAN LIVIA, 4. DRAGOMAN MIRCEA desfasurarea de activitati sociale si culturale in vederea sprijinirii, reprezentarii si promovarii Conceptului Holistic si Metafizic despre Om, Lume si Viata, a Terapiilor Holistice si Metafizice, cat MÜLLER-DRAGOMAN JOHANN - presedinte; 2. MÜLLER SANDRA DIANA -
HOLISTICE ŞI METAFIZICE si evidenta practicantilor atestati (personae fizice si juridice) din sectorul Terapiilor Holistice si Metafizice, precum si promovarea colaborarii si comunicarii cu sectorul de medicina alopata, vicepresedinte; 3. DRAGOMAN LIVIA – secretar 4. DRAGOMAN MIRCEA - secretar
cooperarea cu specialistii Ministerului Sanatatii si ai Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor varstnice, pe baza sinergiei de competente; de a armoniza activitatea
organismelor si organizatiilor care actioneaza in Romania in domeniul Terapiilor Holistice si Metafizice si de a le reprezenta in raport cu autoritatile romane si internationale. ;Dezvoltarea
facultatilor mentale ale persoanelor prin schimbarea modului de gandire, educarea si formarea unui nou Stil de Viata Sanatos al oamenilor. Servicii de educare, terapie, formare si instruire a
persoanelor: cursuri de formare profesionala, cursuri de specialitate si specializare, cursuri de dezvoltare personala, seminarii, conferinte si exemplificari practice. Cluburi de activitati sportive,
de divertisment, culturale si sociale in vederea formarii unui caracter sanatos al omului.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE TINERET PT. 1616/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.INT R.URALI, NR.2, SECT OR 1 BUDEAU DANA,PRUNARU RADU CALIN,CHICHIŢĂ ADELINA Este circumscris în domeniul educaţiei tinerilor în privinţa pericolului ce îl naşte consumul de droguri, organizarea de conferinţe şi orice alte evenimente care să sustină prevenirea consumului de PRESEDINTE - BUDEANU DANA, VICEPRESEDINTE - PRUNARU RADU CALIN,
COMBATEREA CONSUMULUI DE DROGURI droguri, îndrumarea tinerilor din punct de vedere socio-profesional SECRETAR - CHICHIŢA ADELINA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE TURISM 3300/A/2006 BRASOV BRAN BRAN jud. BRASOV ST R.PRINCIPALĂ,NR-362 A CHIRIŢOIU DUMITRU,CHIRIŢOIU DANIELA MARIA,DĂNĂILĂ GIGEL MIHAI PROMOVAREA TURISMULUI ROMÂNESC PE PLAN INTERN SI INTERNAŢIONAL PRIN INTERMEDIUL REVISTEI "ROMÂNIA TURISTICĂ" ŞI A ALTOR PUBLICAŢII DIN ACEST CHIRIŢOIU DUMITRU, CHIRIŢOIU DANIELA MARIA, DĂNĂILĂ GIGEL MIHAI
CLUBUL ROMÂNIA TURISTICĂ A.N.T.C.A.T.- DOMENIU,PRECUM ŞI PRIN ACŢIUNILE ŞI ACTIVITĂŢILE CARE SE VOR DESFĂŞURA ÎN ACEST SENS
ROMTURING-
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE TURISM 4093/A/2006 BRASOV BRAN BRAN jud. BRASOV ST R.PRINCIPALĂ,NR-362 A CHIRIŢOIU DUMITRU,CHIRIŢOIU DANIELA MARIA,DĂNĂILĂ GIGEL MIHAI PROMOVAREA TURISMULUI ROMÂNESC PE PLAN INTERN SI INTERNAŢIONAL PRIN INTERMEDIUL REVISTEI "ROMÂNIA TURISTICĂ" ŞI A ALTOR PUBLICAŢII DIN ACEST CHIRIŢOIU DUMITRU, CHIRIŢOIU DANIELA MARIA, DĂNĂILĂ GIGEL MIHAI
CLUBUL ROMÂNIA TURISTICĂ A.N.T.C.A.T.- DOMENIU,PRECUM ŞI PRIN ACŢIUNILE ŞI ACTIVITĂŢILE CARE SE VOR DESFĂŞURA ÎN ACEST SENS
ROMTURING-
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE TURISM RURAL 3224/A/2004 BRASOV COMUNA BRAN COMUNA BRAN jud. BRASOV ST R.AUREL STOIAN MARIA,VIŞAN MARIA,CABĂL MARIA,OLTEANU MARIANA,UNGHEANU DORIN,DRĂGAN RODICA,GONŢEA PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA TURISMULUI RURAL ,ECOLOGIC SI CULTURAL ÎN BRASOV STOIAN MARIA,VIŞAN MARIA, ENESCU LILIANA, ALBUI MONICA GABRIELA., LETCĂ
ST OIAN,NR.395
ECOLOGIC ŞI CULTURAL ANTREC MAGDALENA.OLTEANU IOAN,ENESCU LILIANA,ALBU MONICA GABRIELA,LETCĂ ILEANA ILEANA
ROMÂNIA - FILIALA BRAŞOV
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE TURISM RURAL 3277/A/2004 BRASOV COMUNA BRAN COMUNA BRAN jud. BRASOV ST R.AUREL STOIAN MARIA,VIŞAN MARIA,CABĂL MARIA,OLTEANU MARIANA,UNGHEANU DORIN,DRĂGAN RODICA,GONŢEA PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA TURISMULUI RURAL ,ECOLOGIC SI CULTURAL ÎN BRASOV STOIAN MARIA,VIŞAN MARIA, ENESCU LILIANA, ALBUI MONICA GABRIELA., LETCĂ
ST OIAN,NR.395
ECOLOGIC ŞI CULTURAL ANTREC MAGDALENA.OLTEANU IOAN,ENESCU LILIANA,ALBU MONICA GABRIELA,LETCĂ ILEANA ILEANA
ROMÂNIA - FILIALA BRAŞOV
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE TURISM RURAL, 10447/A/2009 BOTOSANI VORONA VORONA jud. BOT OSANI VORONA, NR.132 Axinte Sorin,Codău Dumitru,Iftime Vlad Valeriu,Furdui Tatiana Elena,Munteanu Paul Claudiu,Poenaru Liliana,Ştefan Aurel promovarea şi dezvoltarea turismului rural, ecologic şi cultural în Botoşani. Codău Dumitru, Iftime Vlad Valeriu, Furdui Tatiana Elena, Munteanu Paul Claudiu, Peonaru
ECOLOGIC ŞI CULTURAL - FILIALA Liliana
BOTOŞANI
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE TURISM RURAL, 10757/A/2013 GORJ T ÂRGU JIU T ÂRGU JIU jud. GORJ T UDOR VLADIMIRESCU NR.17 l.Ciobanu Teodor Radu, 2. Jerca Constantin, 3. Ciobanu Elena A.N.T.R.E.C. - Fii. Gorj urmăreşte promovarea si dezvoltarea turismului rural, ecologic si cultural in jud.Gorj.
ECOLOGIC ŞO CULTURAL-FILIALA GORJ
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ FEROVIARĂ "AL. 11027/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I PIAŢ A GĂRII DE NORD NR. 1-3, POART A E,FILIP VICTOR,PALIE CRISTIAN,MARNESCU STEFAN,DUMTRU GHEORGHE,SANDU ION. - prmovarea sănătăţii, ajutorarii pensionarilor şi disponibiltizaţilor din sistemul feroviar, reconversia fortei de munca, acordarea asistentei sociale oamenilor dezavantajaţi fizic, a copiilor şi a Preşedinte - FILIP VICTOR, Vicepreşedinte - PALIE CRISTIAN, Secretar - MARINESCU
ET . 1, CAM. 128, SECT OR 1.
COSMOVICI" persoanelor în vârstă. STEFAN, Membri - DUMITRU GHEORGHE, SANDU ION.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ ÎMPOTRIVA 1787/A/1996 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CALEA BUCUREŞT I, BL. 12 B, NICOLA MARIUS,MOŞOIU ION,CEAPRAZ ŞTEFAN,NICOLA MARIUS ADRIAN,MITRU MARIANA,SĂVULESCU APĂRAREA ŞI GARANTAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI PREVĂZUTE ÎN DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, CONVENŢIA EUROPEANĂ NICOLA MARIUS, CEAPRAZ ŞTEFAN, SIMION ŞTEFAN, MOŞOIU ION,MITRU
AP. 16
CORUPŢIEI , ABUZURILOR ŞI PENTRU CRISTIAN,CROITORESCU MARCEL,BERCEA VASILE,MILITARU FLORIN,COCEA LILIANA,GHERCEA VERONEL,GHIŢĂ A DREPTURILOR OMULUI, ACTUL FINAL DE LA HELSINKI , DOCUMENTUL FINAL DE LA VIENA ŞI CELELALTE PACTE INTERNAŢIONALE PRIVIND DREPTURILE CIVILE , MARIANA, SĂVULESCU CRISTIAN, CROITORESCU MARCEL, IONESCU
DREPTURILE OMULUI ADRIAN IOSIF,GHIŢĂ MIRCEA,RADU SIMONA,GHIŢĂ MARIN,GHIŢĂ IRINA,SIMION ŞTEFAN,ZIDARU FLOREA,PENCU ECONOMICE, POLITICE ŞI SOCIALE CONSTANTIN, GHIŢĂ ADRIAN, NICOLA CĂTĂLIN, BERCEA VASILE, NICOLA MARIUS
IOANA,ŞERBAN MARIA,IONESCU CONSTANTIN,POPESCU FLOREA,NICOLA CĂTĂLIN,JALBA GELU,STOICA ADRIAN
MARIA,LUICĂ TOMA,GEORGESCU DAN,PRIPICI IRINA,PANTELIMON NICU,IONESCU MARIAN,TRICĂ
AUREL,EPINGEAC MIHAELA,TUDORACHE SEVER,STOIAN ELENA,RADU GHEORGHE,POPESCU DANIEL,ARTENE
ROXANA,POPESCU EMILIAN
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ ÎMPOTRIVA 2039/A/1996 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CALEA BUCUREŞT I, BL. 12 B, NICOLA MARIUS,MOŞOIU ION,CEAPRAZ ŞTEFAN,NICOLA MARIUS ADRIAN,MITRU MARIANA,SĂVULESCU APĂRAREA ŞI GARANTAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI PREVĂZUTE ÎN DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI, CONVENŢIA EUROPEANĂ NICOLA MARIUS, CEAPRAZ ŞTEFAN, SIMION ŞTEFAN, MOŞOIU ION,MITRU
AP. 16
CORUPŢIEI , ABUZURILOR ŞI PENTRU CRISTIAN,CROITORESCU MARCEL,BERCEA VASILE,MILITARU FLORIN,COCEA LILIANA,GHERCEA VERONEL,GHIŢĂ A DREPTURILOR OMULUI, ACTUL FINAL DE LA HELSINKI , DOCUMENTUL FINAL DE LA VIENA ŞI CELELALTE PACTE INTERNAŢIONALE PRIVIND DREPTURILE CIVILE , MARIANA, SĂVULESCU CRISTIAN, CROITORESCU MARCEL, IONESCU
DREPTURILE OMULUI ADRIAN IOSIF,GHIŢĂ MIRCEA,RADU SIMONA,GHIŢĂ MARIN,GHIŢĂ IRINA,SIMION ŞTEFAN,ZIDARU FLOREA,PENCU ECONOMICE, POLITICE ŞI SOCIALE CONSTANTIN, GHIŢĂ ADRIAN, NICOLA CĂTĂLIN, BERCEA VASILE, NICOLA MARIUS
IOANA,ŞERBAN MARIA,IONESCU CONSTANTIN,POPESCU FLOREA,NICOLA CĂTĂLIN,JALBA GELU,STOICA ADRIAN
MARIA,LUICĂ TOMA,GEORGESCU DAN,PRIPICI IRINA,PANTELIMON NICU,IONESCU MARIAN,TRICĂ
AUREL,EPINGEAC MIHAELA,TUDORACHE SEVER,STOIAN ELENA,RADU GHEORGHE,POPESCU DANIEL,ARTENE
ROXANA,POPESCU EMILIAN
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ MIASTENIA GRAVIS 2988/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R, G-RAL GEORGE MACAROVICI NR.7, . RĂDULESCU NADIA,TUCHILUŞ IOANA-GABRIELA,MIHAI CAMELIA,BĂRĂGAN MIHAELA-LUCIA, DIMIAN apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor din România care suferă de miastenia gravis sau alte boli înrudite, astfel încât să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale acestor persoane, -retragerea din funcţia de membru în Consiliul Director a d- nei Sârbu Adriana Constanţa şi
SECT OR 6
ROMÂNIA SIMONA-RODICA fără discriminare numirea în locul acesteia a d- nei Harja Adriana.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ MUTUALĂ 895/A/2001 BISTRITA NASAUDBIST RIŢ A BIST RIŢ A jud. BIST RIT A NASAUD ST R. V. GOLDIŞ, NR. dezvoltarea relaţiilor umane prin intermediul schimburilor de informaţii şi de personal, publicaţii în domeniul turismului şi asistenţei medico-sociale, a educaţiei în general
18
ROMÂNIA - BELGIA "MARCO POLO"
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PARTENER 4020/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.CALEA DOROBANŢ ILOR, NE.112, 1. FLORESCU DAN,cetăţean român,domiciliat în Bucureşti,aleea Copozitorilor nr 4,bloc F17,scara E,ap. 97,sector 6 2. BURTEA Prezenta asociaţie are drept obiectiv realizarea următoarelor scopuri:;a) Contribuie la formarea şi consolidarea sistemului economiei funcţionale de piaţa în România si promovează susţinerea . Preşedinte: Florescu Dan 4. Vicepreşedinte: Burtea Marian 5. Secretar: Merceanu Lidia
SECT OR 1.
EUROPEAN MARIAN,cetăţean român,domiciliat în Bucureşti,str. Valea lui Mihai,bloc D1,parter,ap. 12,sector 6, 3. MERCEANU LIDIA procesului de integrare europeană; ;b) Contribuie la realizarea de programe privind integrarea europeană şi proiecte vizând dezvoltarea social-economică, protecţia mediului;;c) Participă la Beatrice.
BEATRICE,cetăţean român,domiciliată în Bucureşti,aleea Compozitorilor nr. 4,bl. F17,sc. 5,et. 3,apt. 93,sector 6 realizarea de acţiuni şi programe privind integrarea europeană şi colaborarea transfrontalieră prin întocmirea şi implementarea de proiecte şi programe de dezvoltare comunitară în domeniile:
economic, turism, social, rural, cultural, ştiinţific şi educaţional cu finanţare externă şi/sau internă;;d) Contribuie la sprijinirea, promovarea şi dezvoltarea culturii, cu preponderenţă a celei
tradiţionale, precum şi evidenţierea spaţiului cultural şi spiritual autohton în plan european şi universal;;e) Contribuie la organizarea şi desfăşurarea acţiunilor cultural-ştiinţifice şi
social-educaţionale;
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PATRONALĂ 4600/A/2002 BUCUREŞT I P-Ţ A BUCUREŞT I P-Ţ A WALT ER MĂRĂCINEANU, NR.1-3, BABA IOAN,URECHE MIRCEA,ALBAI MARIA,BAN MOISA,PAZURIC IOSIF,MOLDOVAN TEODOR,MITROI DRAGOŞ,CIUCA Reprezentarea intereselor economice, tehnice, şi juridice de grup ale societăţilor comericale în faţă organelor Puterii, Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Agriculturii şi DIRECTOR GENERAL - COICA TRAIAN ION
WALT ER SECT OR 1
NUTRICOMB MĂRĂCINEANU, FLOREA Administraţiei, a organismelor administraţiei publice, sindicatelor şi alte organe din ţară
NR.1-3, SECT OR 1
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU 11365/A/2010 GALATI Galaţi Galaţi jud. GALAT I loc.Pechea, jud. Galaţi, str. Gloriei Boldea Mihail,Balaban Mihaela,Bivol Mircea,Ertagan Petru-Flavius,Mantu Adrian,Strungariu Petru,Ivanov Paul,Tuca protecţia drepturilor şi reprezentarea intereselor legitime ale diabeticilor şi persoanelor cu afecţiuni cronice în România şi la nivelul Uniunii Europene, precum şi acţionarea prin mijloace legale PREŞEDINTE-ERTAGAN FLAVIUS PETRU, PRIMVICERPEŞ.-BIVOL MIRCEA, MANTU
nr.1A.
APĂRAREA DREPTURILOR DIABETICILOR Laurenţiu,Cobzaru Nicu. împotriva nerespectării drepturilor lor, de către: cei care asigură îngrijiri de sănătate, îngrijiri terminale, intervenţii medicale, servicii comunitare şi conexe actului medical, care ar putea să le ADRIAN, VICEPREŞ.-IVANOV PAUL, COBZARU NICU, STRUNGARIU PETRU,
ŞI ALE PERSOANELOR CU AFECŢIUNI afecteze sănătate sau să le pună viaţa în pericol, persoane fizice sau juridice. SECRETAR- BALABAN MIHAELA, TUCA LAURENŢIU.
CRONICE
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ARTE 17091/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. KISELEFF NR. 51, PART ER, AP. 2, BEJENARU IRINA-MAGDA,DOCIU DANA-ELENA,MEDAWAR GEORGES,PACURARU ANDREI-CATALIN. - de a promova artele vizuale contemporane prin manifestari expozitionale specifice, precum şi de a organiza workshop-uri tematice destinate artistior din domeniu si publicului larg.;- va milita preşedinte: MEDAWAR GEORGES, vicepreşedinţi: BEJENARU IRINA-MAGDA, DOCIU
SECT OR 1
VIZUALE CONTEMPORANE pentru recunoasterea rolului artistului ca factor de dezvoltare al culturii nationale in contextul manifestarii identitatii nationale in plan european. DANA-ELENA, secretar: PACURARU ANDREI-CATALIN.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU 1197/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. VASILESCU CARPEN, BL.M15,POPESCU DANIEL CONSTANTIN,DIDU SORIN COSTINEL,FILIPESCU MIHAI SORIN,BARBU ADRIAN OVIDIU,PAPALĂ DESFĂŞURAREA UNOR ACTIVITĂŢI DE INTERES PERSONAL NEPATRIMONIAL GENERAL, COMUNITAR ŞI/SAU ÎN INTERESUL UNOR COLECTIVITĂŢI LOCALE,ASISTAREA ŞI POPESCU DANIEL, DIDU SORIN, POPESCU DUMITRU, BARBU ADRIAN, POPESCU
SC.1, AP.9
ASISTENŢĂ ŞI APĂRAREA DREPTURILOR ION,BARBU LAVINIA,POPESCU DENISA,MILITARU DENISA,POPESCU DUMITRU,GHEORGHE MIHAELA,POPESCU APĂRAREADREPTURILOR PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE DIN ROMÂNIA, PROMOVAREA ŞI APĂRAREA INTERESELOR ACESTORA ÎN RAPORTURILE CU ORGANELE LUMINIŢA, GHEORGHE VIORICA, POPESCU VALERIA, POPESCU DENISA
PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE DIN VALERIA,GEOROCEANU RODICA,POPESCU LUMINIŢA,MIALA ADRIAN,DOBRE MARIOARA PUTERII ŞI ALE ADMINISTRAŢIEI DE STAT, CU ALTE PERSOANE FIZICE, ORGANE ŞI ORGANISME DIN ŢARĂ ŞI STRĂINĂTATE
ROMÂNIA_NEW EUROGENERATION
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU 2128/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. VASILESCU CARPEN, BL.M15,POPESCU DANIEL CONSTANTIN,DIDU SORIN COSTINEL,FILIPESCU MIHAI SORIN,BARBU ADRIAN OVIDIU,PAPALĂ DESFĂŞURAREA UNOR ACTIVITĂŢI DE INTERES PERSONAL NEPATRIMONIAL GENERAL, COMUNITAR ŞI/SAU ÎN INTERESUL UNOR COLECTIVITĂŢI LOCALE,ASISTAREA ŞI POPESCU DANIEL, DIDU SORIN, POPESCU DUMITRU, BARBU ADRIAN, POPESCU
SC.1, AP.9
ASISTENŢĂ ŞI APĂRAREA DREPTURILOR ION,BARBU LAVINIA,POPESCU DENISA,MILITARU DENISA,POPESCU DUMITRU,GHEORGHE MIHAELA,POPESCU APĂRAREADREPTURILOR PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE DIN ROMÂNIA, PROMOVAREA ŞI APĂRAREA INTERESELOR ACESTORA ÎN RAPORTURILE CU ORGANELE LUMINIŢA, GHEORGHE VIORICA, POPESCU VALERIA, POPESCU DENISA
PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE DIN VALERIA,GEOROCEANU RODICA,POPESCU LUMINIŢA,MIALA ADRIAN,DOBRE MARIOARA PUTERII ŞI ALE ADMINISTRAŢIEI DE STAT, CU ALTE PERSOANE FIZICE, ORGANE ŞI ORGANISME DIN ŢARĂ ŞI STRĂINĂTATE
ROMÂNIA_NEW EUROGENERATION
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU BĂUTURI 1527/A/1995 Bucureşti, str.Preciziei,Bucureşti, str.Preciziei, nr.10, sector 6 Bucuresti, -primirea in asociatie a SC Wild Romania Import Export SRL; -excluderea din asociaţie a SC Cico SA şi SC Micro Prod SA Să fructifice şi să mărească interesul populaţiei pentru consumul băuturilor răcoritoare, prin conştientizarea pe segmente de vârsta şi socio-preofesionale asupra avantajelor sociale şi -confirmarea si prelungirea mandatului consiliului director-Presedinte Coca Coca HBC
nr.10, sector 6 str.Poterasi , nr.10, sector 4
RĂCORITOARE - ROMÂNIA - A.N.B.R. -retragerea din asociaţie a SC Sun Industries SRl -dobândirea calitatii de membru a SC TETRA PAK ROMANIA SRL -retragerea educaţionale a unei asemenea atitudini;Să iniţieze şi să participe în activităţi menite să dezvolte şi să mărească industria de băuturi răcoritoare, precum şi serviciile legate de aceasta;Să Romania, vicepresedinte-SC Quadrant Amroq Bevereges SA, trezorier SC Parmalat Romania
din asociaţie a SC CARLSROM BEVERAGE SRL reprezinte membrii Asociaţiei în chestiuni de interes comun şi să coordoneze activităţile membrilor în aceste acţiuni. Să facă şi să menţină legătura între membri;Îmbunătăţirea continuă a calităţii SA, membru-SC Pepsi Cola International Cork-reprezentanta din Romania , SC Romaqua
produselor şi serviciilor oferite de această industrie Group SA Borsec, pina la data de 13.02.2008 -confirmarea si prelungirea mandatului acordat
cenzorului Lefter Gheorghe pentru o perioada de 1 an, pina la data de 13.02.2008 -confirmarea
şi prelungirea mandatului secretarului general al asociatiei Mihai Visan pentru o perioada de 3
luni pina la data de 12.04.2007 -realegerea in functia de presedinte al Consiliului Director al
asociatiei SC Coca Cola HBC Romania SRL -revocarea din componenta Consiliului Director al
asociatiei a SC Quadrant Amroq Beverages, SC Parmalat Romania, SC Romaqua Gruop SA
Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu 1590/A/2003 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I Intrarea Precupeţii Vechi nr.9,
sector 2
Autism din România
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU COPII ŞI 4230/A/2002 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. MIT ROPOLIT FIRMILIAN, NR. 3 PROTOS. NICODIM NICOLAESCU,ALEXIU CARMEN EUGENIA,SANDU MIRELA LUMINIŢA,BULUGEA SILVIA SPRIJINIREA COPIILOE ŞI ADULŢILOR CU ATUISM ŞI A FAMILLILOR ACESTORA ÎN VEDEREA ASIGURĂRII DREPTURILOR LOR FUNDAMENTALE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE ALEXIU CARMEN EUGENIA, SANDU MIRELA LUMINIŢA, BULUGEA SILVIA
ADULŢI CU AUTISM DIN ROMÂNIA ASISTENŢA SANITARĂ, ASISTENŢA SOCIALĂ ŞI EDUCAŢIA ACESTORA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU COPII ŞI 1590/A/2003 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I INT RAREA PRECUPEŢ II VECHI NR. 9, POP AURELIA,CRIŞU GEORGETA,MUŞORU LINA,BRĂNIŞTEANU GEORGETA,GEORGESCU MARIANA,TUDOROIU Sprijinirea copiilor şi adulţilor cu autism şi a familiilor acestora în vederea asigurării drepturilor lor fundamentale în ceea ce priveşte asistenţă sanitară, asistenţă socială şi educaţia acestora
Membrii Consiliului Director: preşedinte - CRIŞU GEORGETA, vicepreşedinte -
SECT OR 2.
ADULŢI CU AUTISM DIN ROMÂNIA - ELENA,RĂICIULESCU ANETA,TIMNEN ANA,CERCEL ECATERINA,PETROVICI NICOLAE,BOANGLAR FELIAN,MOTILICA ANDREEA OGNEAN, membri - TOTT ANA, MIRICĂ FLORENTINA, ZINCĂ CRISTIAN,
ANCAAR MARIANA,ANGHEL MIRELA,IORDAN NICOLAE,TRANDAFIRESCU LILIANA,PANDULA SUZANA,PALTENEA AGACHI VIORICA, NEAGU ADRIAN. Membrii Comisiei de cenzori: MANEA
SOFIA,SCARLATESCU ELENA,NICOLESCU MARCELA,LEAMPĂR EMANUELA,SICĂ DOINA,PĂPURICA RUXANDRA, ALUPOAIE MIHAELA, SLOBOZEANU SANDA.
ANTONETA,TAVARACHE MIHAELA,TOMA IOAN,MAICAN MARIANA,TARARACHE MIHAELA,AMBROZE
ELENA,PETROVICI ROXANA,TEODORESCU CRISTINA,ALECU NICOLAE,BURUGA NICOLAE,BULIE
GEORGE,CIUBOTARU TIBERIU,CHIRICA MARIA,GOMOI PETRE,MAICAN VLADIMIR,BOCSARU ADRIAN,BRATU
IONEL,BRANISTEANU IOAN,CRISU MIHAI,CORCAU BOGDAN,GHINEA CONSTANTIN,JOSEANU AMOS,LUHOVSCHI
ALEXANDRU,MEHEDINTI DIOGEN,MARGOI ILEANA,NICULESCU NICULAE,OLOGU CRISTIAN,PANDULA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU EDUCAŢIE 1628/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I P-Ţ A WALT ER MĂRĂCINEANU, NR.1-3, NAROŞI IOAN LEON,BRĂILEANU ILIE,PĂUNESCU ALIN CATALIN,CHIDESA ELENA,CHIVĂREANU RADU,SCHIBINSCHI Structurarea unui profil uman complex, capabil de adaptare la dinamica societăţii democratice, bazate pe economia de piaţă, cu caracter participativ social şi totodată vector al dezvoltării PRESEDINTE - NARASI IOAN LEON, COORDONATORI - BRĂILEANU ILIE, CHIDESA
CAM.251, ET .3, SECT OR 1
DIN ROMÂNIA LUDVIC durabile;- cooperarea cu instituţiile statului, organizaţiile neguvernametale şi cu alte organizaţii din ţară şi din străinătate, în vederea modernizării învăţământului ELENA, CHIVĂREAN RADU, SCHIMBINSCHI LUDOVIC, PĂUNESCU A. CATALIN
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU JUSTIŢIE 10245/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. D.I. MENDELEEV NR. 36-38, CAM. 89, COLNFEDERAŢIA SIDICALĂ NAŢIONALĂ MERIDIAN,ASOCIAŢIA MAGISTRAŢILOR DIN ROMÂNIA -a) promovarea si sustinerea intereselor membrilor sai; ;b) organizarea si sustinerea de activitati in vederea crearii de premise pentru realizarea unui sistem judiciar coerent, parte component a 1. Presedinte: PIVNICERU MONA MARIA, Presedinţi Executivi: POPESCU ION, COSTINIU
SECT OR 1
AMR - MERIDIAN statului de drept; ;c) crearea de facilitati cu privire la accesul asociaţiei la resurse private şi publice; ;d) crearea de parteneriate dintre autorităţile publice şi asociatie; VIORICA Vicepresedinte: VASILOIU CRISTINA, Secretar: BACIU CRISTINA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU 489/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. IULIU MANIU NR.220, SECT OR 6 I.N.C.D.T. COMOTI,Aciu Mircea Vasile Beniamin,ALtarescu Adrian,Badea Gheorghe,Berbecaru Dan Basarab,Budulan se circumscrie promovării şi valorizării practice a celor mai noi descoperiri ştiinţifice şi tehnologice în domeniul producerii de energie, tehnologii a căror cunoşatere şi implementare practică preşedinte - Cristian Cârlănescu, vicepreşedinte - Badea Gheorghe, Pompiliu Budulan, Radu
PROMOVAREA COGENERĂRII - COGEN Pompiliu,Burcoveanu Alexandru,Cârlănescu Cristian,Dinca Milan,Dinescu Dan Radu,Dragomir Florian,Enachioiu Constantin,Egner reprezintă singura cale viabilă atingerii unui deziderat întregii societăţii româneşti - creşterea nivelului de trai prin scăderea costurilor energiei; promovarea şi implementarea în producţie a Dinescu, director executiv - Sorin Marius Pălălău
ROMÂNIA Florin Simion,Ene Marin,Fuiorea Ion,Gângu Vergil,Hodan Dumitru,Leon Dorel,Magnea Marian,Marghitoiu Dumitru,Miu Mihaela noilor tehnologii de ultimă generaţie contribuie în mod covârşitor la eficientizarea activităţilor economice cât şi o mai judicioasă alocare şi consumare a resurselor de care dispune ţara noastră;
Cosmina,Moldovan Vasile,Oprisiu Cornel Şerban,Pălălău Sorin Marius,Panţiru Ştefan Bogdănel,Ranea Constantin,Retezan Ioan diseminarea adevăratelor valori democratice europene în cadrul societăţii româneşti, ridicarea nivelului cultural prin trezirea spiritului civic în rândul tuturor românilor, având ca urmare imediată
Adrian Niculae,Schmidt Victor Alexandru,Tonea Titus,Vitan Eugen,Vlădeanu Dorian,Ursescu Dan Dumitru Walter,Zubcu Victor ridicarea în rândul specialiştilor români a dorinţei de cunoaştere şi autodepăşire, a sentimentului de respect reciproc între membrii societăţii ştiinţifice româneşti cât şi obţinerea recunoaşterii
activităţii acestora în cadrul concertului european de valori.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU 2960/A/2004 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV S-a deschis un punct de lucru la RADU CRIŞAN,RADU CECILIA,MALUREANU ANGELA-MARINA - susţinerea şi apărarea drepturilor fundamentale şi intereselor legitime ale consumatorilor, precum şi derularea, la nivel naţional a unor programe axate pe protecţia consumatorilor şi promovareaRADU CRISTIAN - PREŞEDINTE, RADU CECILIA-ANCA - VICEPREŞEDINTE,
adresa Braşov, B-dul. Al.Vlahuţă, nr.10 (Clădirea
PROTECŢIA CONSUMATORILOR ŞI International T rade Centre ), etaj.8, compartiment G.4. produselor şi serviciilor în România. MALUREANU ANGELA-MARINA-SECRETAR.
PROMOVAREA PRODUSELOR ŞI
SERVICIILOR DIN ROMÂNIA - FILIALA
EUROREGIUNEA CENTRU
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU 1432/A/2012 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ALEEA GAROFIŢ EI CONSTANDACHE MARIA,VALSAMOS LIDIA,CANUTA ELENA,MOCANU ANGELICA,ŞERBAN VALENTIN,BUZOIANU APĂRĂ ŞI PROMOVEAZĂ DREPTURILE PACIENŢILOR DIN ROMÂNIA, PROMOVEAZĂ PROGRAMELE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, PRODUSELE ŞI SERVICIILE DE SĂNĂTATE CONSTANDACHE MARIA, VALSAMOS LIDIA, MOCANU ANGELICA, CĂNUŢĂ ELENA,
NR.3, BL.L79B, SC.B, AP.34.
PROTECŢIA PACIENŢILOR - FILIALA MARIA,SUCIU CORNELIA,POPESCU DUMITRU,TURDEANU MARIA,ZAHARIA MIRELA GABRIELA,ZAHARIA GIGI REALIZATE ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ. ŞERBAN VALENTIN, SUCIU CORNELIA, BUZOIANU MARIA, POPESCU DUMITRU,
CONSTANŢA ROMICĂ,ZISU COSMIN,CHESCA CIPRIAN,CARAŞCA NATALIA,CIOBANU ANGELA TURDEANU MARIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU 15687/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL NICOLAE BĂLCESCU NR. 22, GHEORGHE BUCŞĂ,ERHAN VALERIU,COSTINESCU PETRU,POPESCU TIBERIU,CÂRSTEA CTIN,ENESCU - sprijină şi încurajează în mod special orice activitate pentru rotecţia proprietăţii industriale, respectiv pentru protecţia invenţiilor, modelelor de utilitate, desenelor şi modelelor industriale, mărcile preşedinte - GHEORGHE BUCŞĂ, vicepreşedinte - LUCIAN ENESCU, secretar general -
SECT OR 1
PROTECŢIA PROPRIETĂŢII INDUSTRIALE LUCIAN,NEMODA LIVIA,RAŢĂ GRIGORE,GEICULESCU MIHAI,COROS STEFAN,COSTINESCU VERONICA,DIMA de fabrică, de comerţ şi de serviciu, indicaţii de provenienţă, denumiri de origine şi reprimarea concurenţei neleale.;- Contribuie la o mai bună cunoaştere a legislaţiei naţionale în domeniul VALERIU ERHAN.
LILIANA,VASILESCU ION,PARASCHIV ADRIANA,GAVRIL NICULINA proprietăţii industriale, precum şi a tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.;- contribuie la dezvoltarea relaţiilor profesionale dintre specialiştii care activează în domeniul
protecţiei proprietăţii industriale;;- stabileşte şi întreţine relaţii cu organisme similare din toată lumea, cu instituţii de stat sau cu organizaţii neguvernamentale din ţară sau străinătate care pot
sprijini activitatea de protecţie a proprietăţii industriale;;- contribuie la cunoaşterea tot mai largă a profesiei de "specialist în protecţia proprietăţii industriale" şi a dreptului de exercitare liberă a
acestei profesii;;- militează pentru organizarea în cadrul instituţiilorde învăţământ superior, a unor specializări postuniversitare în domeniul protecţiei proprietăţii industriale
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU 1418/A/2012 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. BILCIUREŞT I, NR. 9A, -sunt cooptaţi ca membri activi urm: UNICREDIT TIRIAC BANK S.A. , CASSIDIAN ROMANIA SRL, LOGIKA IT SOLUTIONS · Dezvoltarea unei strategii nationale de securitate a sistemelor informatice.;· Editarea si publicarea de materiale informative privind sistemele si softurile de protejare a sistemelor informatice.;· Andriescu Alexandru- preşedinte, Valceanu Răzvan- vicepreşedinte, Paunescu Cătălin Nicolae-
PART ER, BIROU NR. 1, SECT OR 1.
SECURITATEA SISTEMELOR INFORMATICE SRL ,ASOCIATIA FURNIZORILOR DE SERVICII DE CERTIFICARE , ROMSYS SRL ,CRESCENDO Facilitarea comunicarii cu/intre alte asociatii si organizatii guvernamentale si de drept privat interesate sa asigure cooperarea intre toate organizatiile, autoritatille si persoanele preocupate sau secretar general.
INTERNATIONAL,KAPSCH SRL ,HEWLETT-PACKARD ROMANIA , IBM ROMANIA , ASSECO SEE , MICROSOFT implicate in domeniul securitatii sistemelor informatice;· Organizarea de forumuri,conferinte,dezbateri,cursuri,seminarii si schimburi de experienta pentru personalul implicat in domeniul
ROMANIA SI ROMTELECOM SA , POWER NET CONSULTING SRL, CONCEPT ELECTRONICS SRL securitatii sistemelor informatice;· Promovarea celor mai inalte standarde etice si profesionale in domeniul securitatii sistemelor informatice;· Cooperarea cu asociatiile si organizatiile similare
din Uniunea Europeana si participarea la organisme si asociatii interne si internationale de profil,in vederea obtinerii de date si informatii necesare promovarii securitatii sistemelor informatice , a
realizarii de schimburi de experienta cu privire la practica securitatii sistemelor informatice.;· Promovarea celor mai bune practice utilizate pentru a asigura confidentialitatea, integritatea si
disponibilitatea resurselor informationale la nivelul unei organizatii;· Promovarea principiilor, standardelor, reglementarilor in domeniul securitatii informatiei cu aplicabilitate la nivelul
infrastructurilor critice nationale, precum si la nivelul intregii comunitati profesionale din Romania, atat din mediul public cat si din mediul privat. Elaborarea unor evaluari/analize/studii
specializate care pot contribui la realizarea si imbunatatirea politicilor si procedurilor nationale in domeniul protectiei infrastructurilor critice.;· Contribuie la dezvoltarea unei strategii nationale de
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU 4202/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BILCIUREŞT I NR. 9A, PART ER, Aderă: UNICREDIT TIRIAC BANK SA, CASSIDIAN ROMANIA SRL, LOGIKA IT SOLUTIONS SRL, ASOCIAŢIA - dezvoltarea unei strategii naţionale de securitate a sistemelor informatice;;- editarea şi publicarea de materiale informative privind sistemele şi softurile de protejare a sistemelor informatice;;- Se numeşte cenzor CLEVER ACCOUNTING & TAX SERVICES SRL
BIROU NR. 1, SECT OR 1
SECURITATEA SISTEMELOR INFORMATICE FURNIZORILOR DE SERVICII DE CERTIFICARE, ROMSYS SRL, CRESCENDO INTERNATIONAL, KAPSCH SRL, facilitarea comunicării cu/între alte asociaţii şi organizaţii guvernamentale şi de drept privat interesate să asigure cooperarea între toate organizaţiile, autorităţile şi persoanele preocupate sau
HEWLETT-PACKARD ROMANIA, IBM ROMANIA, ASSECO SEE, MICROSOFT ROMANIA ŞI ROMTELECOM SA, POWER implicate în domeniul securităţii sistemelor informatice;;- organizarea de forumuri, conferinţe, dezbateri, cursuri, seminarii şi schimburi de experienţă pentru personalul implicat în domeniul
NET CONSULTING SRL, CONCEPT ELECTRONICS SRL. securităţii sistemelor informatice;;- promovarea celor mai înalte standarde etice şi profesionale în domeniul securităţii sistemelor informatice;;- cooperarea cu asociaţiile şi organizaţiile similare
din Uniunea Europeană şi participarea la organisme şi asociaţii interne şi internaţionale de profil, în vederea obţinerii de date şi informaţii necesare promovării securităţii sistemelor informatice, a
realizării de schimburi de experienţă cu privire la practica securităţii sistemelor informatice;;- promovarea celor mai bune practice utilizate pentru a asigura cofidentialitatea, integritatea şi
disponibilitatea resurselor informationale la nivelul unei organizaţii;;- promovarea principiilor, standardelor, reglementărilor în domeniul securităţii informatiei cu aplicabilitate la nivelul
infrastructurilor critice naţionale, precum şi la nivelul întregii comunităţi profesionale din România, atât din mediul public cat şi din mediul privat. Elaborarea unei evaluări/analize/studii specializate
care pot contribui la realizarea şi îmbunătăţirea politicilor şi procedurilor naţionale în domeniul protecţiei infrastructurilor critice;;- conribuie la dezvoltarea unei strategii naţionale de securitate a
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU 4888/A/2007 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R.DE MIJLOC NR.38, AP.2 Szanto Kalman,Albu Cornel Constantin,Badulescu Mihail Gabriel -desfăşurarea de programe sau proiecte în domeniul prevenirii, diminuării, combaterii de accidente rutiere, şi în domeniul cooperării internaţionale, atât în ţară cât şi în străinătate, în nume propriu Preşedinte-Szanto Kalman-CNP 17770714080047, Vicepreşedinte - Albu Cornel
SIGURANŢA RUTIERĂ PRESCURTAT sau în parteneriat cu persoane fizice şi juridice române sau străine Constantin-CNP 1580521080018, Secretar-Badulescu Mihail Gabriel-CNP 1450305080028
A.N.P.S.R.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU 9716/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. IULIU MANIU, NR. 73, BL. 3, SC. 8, ET . Bacalu Mircea Ion,Barbu Daniel Mugur,Ionuş Flavius Cristian,Hurdubaie Ioan,Bârgoz Mircea Vasile. A genera un mediu asociativ favorabil, condiţiile, şansele şi resursele care să impulsioneze şi să susţină valorificarea experienţelor, a potenţialului şi intereselor profesionale ale persoanelor Hurdubaie Ioan- director executiv, Bacalu Mircea Ion- director de programe, Barbu Daniel
9, AP. 399. SECT OR 6.
STIMULAREA DEZVOLTĂRII "SFÂNTUL creative şi doritoare de a participa, pe plan naţional şi internaţional, la procesul de dezvoltare durabilă a societăţii. Mugur- director resurse umane, Hurdubaie Ioan- director pentru relaţii parteneriale, Seriţan
ŞTEFAN" George- director de integritate.
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ REPREZENTATIVĂ 3952/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R SOVAT A NR 22 BL C 20 AP 41 PAPP AURELIAN ,BOT DOREL TEODOR .SZALATYAN TIBERIU BABĂU MIRCEA PROTECŢIA TAXIMETRIŞTILOR ŞI A CONDUCĂTORILOR AUTO PAP AURELIAN -PREŞEDINTE ,BOT DOREL TEODOR --VICEPREŞEDINTE
A TAXIMETRIŞTILOR DIN ROMÂNIA
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ ROMÂNĂ "LADIES 1870/A/1994 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. NEPT UN NR. 22, SC. C, AP.Abagiu Gabriela,Grigori Dorina,Souca Silvia să promoveze prietenia, cele mai înalte valori morale, profesionale, civice româneşti pe plan naţional şi internaţional Abagiu Gabriela, Grigori Dorina, Souca Silvia
10
CIRCLE"
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ ROMÂNĂ DE 4800/A/2006
ORTODONŢIE
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ ROMÂNĂ PENTRU 2670/A/2001 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. ZIZINULUI NR. 14, BL. 36, Lupu Liviu,Pieleanu Marius,Simion Gheorghe atragerea şi mobilizarea specialiştilor şi a altor persoane fizice şi juridice în vederea desfăşurării de activităţi care să contribuie la prevenirea şi combaterea criminalităţii şi a altor fapte
AP. 2
SOCIETATE - FILIALA BRAŞOV antisociale, la organizarea şi promovarea unor programe internaţionale de natură de a îndeplini acest obiectiv, la înfiinţarea unei şcoli postliceale de formare şi perfecţionare a detectivilor, agenţi
de pază şi protecţie persoane, precum şi în alte asemenea activităţi
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ TRADIŢIA 13015/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. NICOLAE FILIMON, NR. 34, BL. 15, SC.Manuf Alexandru,Popa Maricel,Popescu Ilie. idem obiective. Manuf Alexandru- preşedinte, Popa Maricel- trezorier general, Popescu Ilie- membru.
2, AP. 66, SECT OR 6.
INTENDENŢEI, ADMINISTRAŢIEI ŞI
LOGISTICII MILITARE ROMÂNE
ASOCIAŢIA NAŢIUNILOR UNITE TINERET 1250/A/1999 Bucureşti Bucureşti Str. Piaţa naţiunile Unite nr. 3-5, bl. S+P, sector Zlotea Marian,radu Sorin daniel,Baldovin Mariana,Onic Bogdan,Gorodea Tiberiu,Vasilescu Ionel laurenţiu,tevanov Clara Promovarea drepturilor omului;Colaborarea cu ONU Darie Ruosoura Cristina - trezorier
4
ROMÂNIA Giuliana,Tudorache Alina Elena,Taban Violeta,Mitroi Mădălina Doina,Stancu Teodor,Tache ciproian,Bobeş Mihnea,Popescu
Livia,Oneaţă Octavia,Memet ana maria,Radu alina
ASOCIAŢIA NAUTIC CLUB ROMÂNIA 11206/A/2009 COMUNA COMUNA MOGOŞOAIA, JUDEŢ UL ILFOV ŞOSEAUA COBZARENCO IOAN,COJOCARU STELIAN,MÎNDRUŢĂ LUCIAN,MARCU MIHAIL,DRUGAN SORIN Preşedinte - SORIN DRUGAN; Vicepreşedinte - MIHAIL MARCU, Membru - LUCIAN
MOGOŞOAIA, CHIT ILA PĂDURE NR.2 BIS
JUDEŢ UL ILFOV MÎNDRUŢĂ
ASOCIAŢIA NAUTIC YACHTING CLUB 3998/A/2012 ST R. ALEXANDRU BALASANU, NR. 6, ET . 1, AP. 2, 1. Neagu Alexandru,cetatean roman,posesor al CI seria DP nr.137621,CNP 1670127440017,domiciliat in Bucuresti,Bld. Uverturii Membrii Clubului Sportiv “Nautic Yachting Club” se asocieza in scopul dezvoltarii si promovarii yachtingului, sprijinirii dezvoltarii sporturilor nautice, pregatirii sportivilor in yachting si Componenta nominala a primului Consiliului Director este urmatoarea: · Naum Ion – presedinte
SECT OR 4
248-252,sector 6, 2. Pislaru Razvan Mihai,cetatean roman,posesor al CI seria RR nr.208462,CNP 1680411411516 domiciliat in participarea in competitii. de onoare · Neagu Alexandru – presedinte · Zitti Radu Eugen – vicepresedinte · Marin Tudor –
Bucuresti,str. Theodor D. Sperantia nr.108,bl.S22,ap.4,sector 3, 3. Badulescu Florin Corin,cetatean roman,posesor al CI seria DP vicepresedinte · Sorin Iorga - secretar general
nr.076193,CNP 1680321463059 domiciliat in Bucuresti,Aleea Cimpul cu Flori nr.4,bl.D26,sc.A,ap.11,sector 6 4. Zitti Radu
Eugen,cetatean roman,posesor al CI seria IF nr.126334,CNP 1670727440019,domiciliat in orasul Voluntari,Sos. Stefanesti
nr.158B,Jud. Ilfov 5. Andreev Marian,cetatean roman,posesor al CI seria RT nr.523257,CNP 1640720163193,domiciliat in
Bucuresti,Sos. Nordului nr.64,et.4,ap.14,sector 1 6. Marin Tudor,cetatean roman,posesor al CI seria DP nr.118973,CNP
1550621400148,domiciliat in Bucuresti,Str. Soldat Ene Modoran nr.6,bl.M94,sc.2,ap.55,sector 5 7. Ionescu Florin,cetatean
roman,posesor al CI seria RR nr.338355,CNP 1610912400086,domiciliat in Bucuresti,Str. Copaceni
ASOCIAŢIA NAUTICĂ ROMÂNĂ 11078/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CONST ANT IN NOICA, NR. 138, AMERICAN NAUTICS S.R.L.,CORSAIR NAUTICS S.R.L.,LALIZAS MARINA S.R.L.,MOTO MARINE S.R.L.,SPINNAKER Identificarea, protejarea şi promovarea sistematică şi unitară a intereselor colective ale membrilor săi, producători şi dileri de ambarcaţiuni nautice de agrement precum şi pe ale acelor membri Bălănescu Viorel- preşedinte, Rebegel Ovidiu- vicepreşedinte, Hanganu Gabriel- membru.
PART ER, SECT OR 6.
TRAINING S.R.L.,UNICOMP S.R.L.,VEB IMEX GROUP S.R.L.,WILLON HARBOR GRUP S.R.L. ce provin din domenii conexe.
ASOCIAŢIA NAVALĂ 17406/A/2014 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL MAMAIA NR.182 COMĂNESCU GABRIEL VALENTIN,BERESCU ŞERBAN,IDU CORNELIU BOGDAN,TEODOR PATRICHI,STROE FELIX EDUCAREA PRIN REALIZAREA ŞI DISTRIBUIREA DE MATERIALE PENTRU A MĂRI NIVELUL DE CUNOAŞTERE, INTERES, ÎNŢELEGERE MUTUALĂ ŞICOOPERARE ÎNTRE TEODOR PATRICHI, STROE FELIX, CEZAR LEONTIN, RĂZVAN DOBRE, BOGDAN
STALELE UNITE, FORŢE NAVALE ALIATE ŞI PRIETENE CÂT ŞI MARINEI COMERCIALE ŞI ALTOR FORME DE MARINĂ DIN ZONA MARII NEAGRE. DUMITRIU
ASOCIAŢIA NĂSCUT DIN INIMĂ 17458/A/2014 ILFOV POPEST I-LEORDENI POPEST I-LEORDENI jud. ILFOV ST R. CAZANEST I, NR. HURMUZ ARIELA ELENA,HURMUZ ADIAN SILVAN,SENCIUC GEORGE DENIS este umanitar, caritabil. ;Asociatia are ca scop ajutorarea, recuperarea si integrarea sociala a copiilor abandonati, orfani, lipsiti de adapost, neglijati sau exploatati, a celor aflati in dificultate, a Presedinte: HURMUZ ARIELA ELENA, Vicepresedinte: HURMUZ ADIAN SILVAN si
2A
copiilor cu dizabilitati cat si a celor incadrati intr-o categorie de handicap. SENCIUC GEORGE DENIS
ASOCIAŢIA NĂZDRĂVANILOR 1439/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. AT HANASIE ENESCU NR. 19, PETRUŢA CĂPRĂROIU,UTIU ALINA-GABRIELA,TEODOR-OCTAVIAN CĂPRĂROIU - dezvoltarea creativităţii individuale şi a formării unei personalităţi deschise şi încrezătoare în forţele proprii, precum şi asigurarea unei educaţii de calitate copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 8 Preşedinte - PETRUŢA CĂPRĂROIU, Vicepreşedinte - UTIU ALINA-GABRIELA.
SECT OR 1
ani.
ASOCIAŢIA NBCC ROMANIA 4001/A/2012 str. Clucerului, nr. 82 str. Clucerului, nr. 82 B, sector 1 Calea Vacaresti, nr. 189, NATIONAL BOARD FOR CERTIFIED COUNSELORS,CENTER FOR CREDENTIALING AND EDUCATION promovarea profesiunii de consilier la nivel comunitar şi naţional Bejan Mirela Janina
B, sector 1 sector 4
ASOCIAŢIA NBCC ROMÂNIA 4546/A/2007 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. DOBROGEANU NATIONAL BOARD FOR CERTIFIED COUNSELORS (NBCC) INC.,CENTER FOR CREDENTIALING AND EDUCATION promovarea profesiunii de consilier la nivel comunitar şi naţional preşedinte - Szilagyi Ana Maria Andreea, vicepreşedinte - Clawson Thomas Warren
GHEREA, NR. 67, SECT OR 1.
INC. SZILAGYI ANA MARIA ANDREEA
ASOCIAŢIA NCM RACING 19755/A/2015 OT OPENI, ST R. I. C. OT OPENI, ST R. I. C. BRĂT IANU, NR. 11, COD POST AL CIPRIAN NAVREA ,RALUCA NAVREA,ANA TĂNĂSELE Scopul asociaţiei îl constituie practicarea sporturilor cu motor printr-o participare organizată care să exprime sau să amelioreze condiţia fizică şi confortul spiritual, să stabilească relaţii sociale Presedinte:CIPRIAN NAVREA,2. Prim-vicepresedinte:RALUCA NAVREA, 3. Membru:ANA
BRĂT IANU, NR. 11, 075100, JUDEŢ ILFOV
COD POST AL 075100, civilizate şi să conducă la deţinerea de rezultate în competiţii de orice fel. TĂNĂSELE,
JUDEŢ ILFOV
ASOCIAŢIA NEA CALIŢA 7500/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GEORGE GEORGESCU NR. 48, 1. NICOLAU AURELIA,cetăţean român,născută la data de 09.02.1956 în comuna Răzvani,jud. Călăraşi,posesoare a cărţii de Pentru realizarea scopului declarat, Asociaţia îşi propune realizarea următoarelor activităţi:;a) Realizarea, editarea şi distribuirea de cărţi, publicaţii periodice, pliante, afişe, broşuri, programe 1. NICOLAU AURELIA - Preşedinte; 2. NICOLAU AURELIAN-SORIN - Vicepreşedinte; 3.
SECT OR 4
identitate seria RD nr. 400509,eliberată de Secţia 14 Poliţie la data de 28.07.2004,CNP: 2560209400144,domiciliată în informatice şi alte materiale informative;;b) Organizarea de conferinţe, dezbateri publice, seminarii în vederea instruirii tinerilor cu privire la regulile de comportament în societate, precum şi NICOLAU OANA-EMILIA – Vicepreşedinte.
Bucureşti,sector 4,Str. George Georgescu nr. 52,ap.1, 2. NICOLAU AURELIAN-SORIN,cetăţean român,născut la data de organizarea de activităţi de sensibilizare a opiniei publice, potrivit legii;;c) Organizarea de conferinţe, dezbateri publice, seminarii în vederea informării şi educării cetăţenilor – în special a
08.08.1978 în Bucureşti la data de 14.05.2002,posesor al cărţii de identitate seria DP nr. 080879,eliberată de Secţia 22 Poliţie la data tinerilor - cu privire la istoria Bucureştiului vechi;;d) Dezvoltarea de programe proprii şi în regim de parteneriat cu autorităţile publice din ţară si străinatate;;e) Dezvoltarea unor activităţi
de 14.05.2002,CNP: 1780808464512,domiciliat în Bucureşti,sector 6,str. Drumul Taberei nr. 73B,bl.TS40,sc.A,ap.14, 3. NICOLAU economice proprii în vederea autofinanţării;;f) Organizarea de târguri şi expoziţii având ca teme istoria Bucureştiului şi regulile de conduită ce guvernau societatea la diferite momente istorice;;g)
OANA-EMILIA,cetăţean român,născută la data de 20.11.1978 în Bucureşti,posesoare a cărţii de identitate seria DP nr. Alte activităţi prevăzute de lege, potrivit scopului asociaţiei.
083267,eliberată de Secţia 22 Poliţie la data de 18.06.2002,CNP: 2781120464519,domiciliată în Bucureşti,sector 6,str. Drumul
Taberei nr. 73B,bl.TS40,sc.A,ap.14.
ASOCIAŢIA NEDELCU DAMICIUC ANDREI 922/A/2012 GALATI GALAŢ I, GALAŢ I, ST R.ING.ANGHEL SALIGNY NR.116, BL.1C, 1. Nedelcu Damiciuc Alina – Preşedinte 2. Damiciuc Rodica – membru 3. Damiciuc Vasile - membru acordarea în măsura disponibilului financiar al asociaţiei şi potrivit hotărârilor AGA, de sprijin şi ajutor material şi financiar pentru membrii asociaţiei sau pentru alte persoane în situaţia unor 1. Nedelcu Damiciuc Alina 2. Damiciuc Rodica 3. Damiciuc Vasile (în locul lui Nedelcu
ST R.ING.ANGHEL AP.27 jud. GALAT I
SALIGNY NR.116, dificultăţi de ordin familiar sau personal, cultivarea solidarităţii faţă de problematica umanitară, faţă de valorile moral-civice şi cultivarea unor sentimente de înţelegere şi sprijin faţă de persoanele Damiciuc Daniel)”
BL.1C, AP.27 aflate în suferinţă, în special ajutorarea persoanelor suferinde de diabet.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA NEMIRA-ŢIGANCA 19528/A/2014 BACAU DĂRMĂNEŞT I DĂRMĂNEŞT I jud. BACAU SAT LAPOŞ NR.178 FLORIAN NECUALE,FLORIAN RODICA,FLORIAN V. ALINA Scopul asociatiei il constituie concesionarea unei suprafete de pajisti de la primarie pentru pasunatul animalelor, reunirea producatorilor agricoli si crescatorilor de animale intr-o asociatie cu FLORIAN NECULAE - PREŞEDINTE, FLORIAN RODICA - VICEPREŞEDINTE, FLORIAN
caracter profesional in vederea obtinerii de produsi si produse animaliere. V. ALINA - SECRETAR
ASOCIAŢIA NEMULŢUMILOR ŞI 11071/A/2010 VALCEA RÂMNICU VÂLCEA RÂMNICU VÂLCEA jud. VALCEA Braşov, Şoseaua se cooptează ca membrii în asociaţie a numiţilor Penciu Alexandru Dorin, Lăpuşneanu Daniela şi Lăpuşneanu Florin Adrian; se să apere interesele asiguraţilor în faţa societăţilor comerciale de asigurare şi reasigurare, precum şi în faţa instituţiilor statului, inclusiv în faţa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a se desfiinţează Consiliului de Administraţie al asociaţiei şi se numeşte noul consiliu de
Cristianului, Staţia T erminus de Călători Cap de Linie
PĂGUBIŢILOR SOCIETĂŢILOR DE Stadionul Municipal, corpul B, Spaţiul E5, jud. Braşov retrag din asociaţie numiţii Ţigaret Bogdan Florin, Ţigaret (născută Marica) Iuliana Maria şi Popescu Filip Costinel şi funcţioneazăOficiului de Protecţie a Consumatorilor, în vederea acordării de consultanţă celor asiguraţi şi reprezentarea acestora în faţa instituţiilor implicate, în vederea stabilirii şi recuperării unor administraţie format din Penciu Alexandru Dorin, preşedinte, Lăpuşneanu Daniela,
ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI ca membrii Penciu Alexandru Dorin, Lăpuşneanu Daniela şi Lăpuşneanu Florin Adrian despăgubiri juste, corecte şi legale. vicepreşedinte şi Lăpuşneanu Florin Adrian, secretar
ASOCIAŢIA NEO GRUP CONSULTING 7991/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.FANT ANELE NR.59 ET .9 VERES CRINA VERONICA,SANDRU CRISTINA AURELIA,STEFU MONICA VALERIA sprijinirea fiintei umane individuale, a familiilor, grupurilor, comunitatilor sau diverselor tipuri de organizatii in realizarea proceselor privind: evolutia spirituala, dezvoltarea personala, incluziunea, PREŞEDINTE – VERES CRINA VERONICA, VICEPREŞEDINTE – SANDRU CRISTINA
SC.1 AP.40
integrarea si adaptarea sociala, sporirea performantelor individuale, managementul succesului, calitatea vietii si a mediului de viata, sanatatea si alimentatia corespunzatoare precum si orice alte AURELIA, DIRECTOR EXECUTIV – STEFU MONICA VALERIA
aspecte colaterale
ASOCIAŢIA NEOLIFE - ALĂTURI DE TINE 20304/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL FICUSULUI NR. 40, ET . 3, BIROUL BERTEANU CRISTINA-ILEANA,BAICU FANICA-LUMINITA,TRONCIU CLAUDIU,MEGULETE MARIUS. - sa initieze si sa promoveze solutiile cu caracter aplicativ profesional, educational, de cercetare si inovare, pentru mentinerea si imbunatatirea sanatatii si a calitatii vietii persoanelor preşedinte - BERTEANU CRISTINA-ILEANA, vicepreşedinţi - BAICU FANICA-LUMINITA,
NR. 7, SECT OR 1
TRONCIU CLAUDIU
ASOCIAŢIA NEOROPA 3746/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CUT IT UL DE ARGINT NR. 3, SECT OR 1. CERNEA ANDREI MIHAI,cetăţean român,născut la data de 13.02.1950 în Bucureşti,sex: masculin,stare civilă: căsătorit,cu Scopul asociatiei este de interes general si comunitar:;1. Promovarea artei spectacolului si realizarea de activitatilor culturale si sociale; apararea drepturilor si libertatilor omului; sanatate; 1. DIMITRIU BOGDAN - preşedinte; 2. CERNEA ANDREI MIHAI - membru; 3.
4 , SIT UAT ÎN „ARENELE ROMANE”,
domiciliu în Bucureşti,str. Dr. Nicolae Tomescu,nr. 15,sector 5,posesor al C.I. seria RX,nr.290760,eliberată la 07.04.2005 de secţia educatie; stiinte; arte; asistenta persoanelor dezavantajate fizic, social si economic, a copiilor, tinerilor si persoanelor in varsta; sporirea cunoasterii si participarii civice; protejarea naturii si DUMITRESCU MIHAI- membru; 4. POTRA TUDOR FLORIAN- membru.
17 Bucureşti,CNP: 1500213400038, 2. DIMITRIU BOGDAN,cetăţean suedez,născut la data de 04.03.1958 în România,sex: mediului inconjurator; sprijinirea religiei si valorilor umane; sprijinirea lucrarilor publice si infrastructurii, precum si a sportului si activitatilor de tineret.;- Sprijinirea comunitatilor de cartier,
masculin,stare civilă: căsătorit,cu reşedinţa in Bucureşti,str. Muzeul Zambaccian,nr. 34,ap. 4,sector 1,posesor al Permisului de localitate sau unitati administrativ teritoriale.;- Sprijinirea unor grupuri de persoane fizice sau juridice care urmaresc un scop sau obiectiv comun in sens cultural, social, profesional, de opinie sau
şedere seria ROU nr. 0042288 eliberat la 28.08.2005 de autorităţile din Bucureşti,CNP 7580304400027, 3. DUMITRESCU religios. ; - Promovarea initiativelor tinerilor si pregatirea acestora pentru a deveni cetateni responsabili ai unei societati democratice;;- Sprijinirea luptei antidrog si
MIHAI,cetăţean român,născut la data de 11.08.1968 în Bucureşti,sex: masculin,stare civilă: necăsătorit,cu domiciliu in Bucureşti,str. prevenirea consumului de droguri.;- Sprijinirea luptei impotriva delicventei juvenile.;- Promovarea cunoasterii drepturilor si obligatiilor cetateanului european;- Sprijinirea luptei impotriva
Rucăr,nr. 31A,sector 1,posesor al C.I. seria DP nr. 118671 eliberat la data de 09.05.2006 de INEP,CNP 1680811433033, 4. POTRA contrafacerii si pirateriei produselor;- Promovarea actiunilor de aparare a drepturilor consumatorului;- Sprijinirea cunoasterii culturii oenologice si gastronomice
TUDOR FLORIAN,cetăţean român,născut la data de 05.10.1960 în Bucureşti,sex: masculin,stare civilă: necăsătorit,cu domiciliu in
Bucureşti,P-ţa C.A.. Rosetti,nr. 3,ap. 27,sector 2,posesor al pasaport seria ROU nr. 10764194 eliberat la 25.08.2005 de autorităţile
ASOCIAŢIA NEOVIE 3241/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.CLOPOT ARII VECHI, NR.12, AP.2, Pierd calitatea de membrii: TEODORU ALINA, POPOVIIC MIHAELA, POPOVICI OVODIU Dobandesc calitatea de membrii - - organizarea şi/sau desfasurarea in interes general a unor activităţi actiuni ori programe in vederea imbunatatirii starii de sanatate a populatiei;- asigurarea unor servicii medicale specifice Excluderea din funcţia de cenzor a D-nei Băsescu Ileana
SECT OR 1
DINCA ALEXANDRU persoanelor care datorita starii medicale varstei starii fizice conditiilor sociale familiale ori economice sunt in imposibilitatea de a beneficia prin sistemul medical institutional de o asistenţă
medicala specifica cazului ori situatiei în care se găsesc;- identificarea pacientilor care din diverse motive nu au putut primi asistenţă medicală corespunzatoare cazului lor şi oferirea sau
asigurarea tuturor acestor categorii de pacienti a unei asistenţe medicale specifice;- gasirea de solutii alternative şi complementare serviciilor medicale oferite de sistemul medical public;-
dezvoltarea unui spirit de intrajutorare intre oameni promovarea valorilor umaniste prin derularea unor actiuni umanitare cu caracter medical şi de sprijinire a persoanelor cu probleme medicale
grave ori care datorita conditiilor sau imprejurarilor aratate la alineatul precedent sunt in imposibilitate de a-si revendica şi apăra dreptul la ocrotirea sanatatii;- identificarea promovarea şi
sustinerea in cadrul societăţii romanesti a valorilor europene in ceea ce priveste ocrotirea sanatatii indeosebi a celor ce vizează deplina egalitate de sanse a pacientilor;- cresterea nivelului de
internări prin efectuarea cu precadere a asistenţei medicale la domiciliul pacientului;- promovarea şi apărarea drepturilor la ocrotirea sanatatii;- incurajarea competentelor profesionale şi a
respectului pentru principiile medicale;- facilitarea accesului la ingrijiri medicale a persoanelor cu dizabillitati
ASOCIAŢIA NEPATRIMONIALĂ 7462/A/2008 BRASOV SĂCELE SĂCELE jud. BRASOV ST R.NOUA NR.24-26 HADJI DAI MOHAMMAD,HADJI DAI FRIEDA ELISABETH,HADJI DAI MANDANA,HADJI DAI SIAMAC,HADJI DAI -desfăşurarea de activităţi de învăţământ preuniversitar cu predare în limba germană, şcolarizare şi perfecţionarea cadrelor didactice, prin înfiinţarea unei unităţi de învăţământ, precum şi alte Preşedinte - Hadji Dai Siamac, Vicepreşedinte - Olaru Andreea Rina - CNP 2761229080077,
"BRASOV-INSTITUTE OF PEDAGOGICS" SERBANA,OLARU ANDREEA-RINA activităţi conexe acestora Secretar - Hadji Dai Serbana - CNP 2750711421526
ASOCIAŢIA NEPTUN 2006 2462/A/2006 CONSTANTA NEPT UN NEPT UN jud. CONST ANT A AGENŢ IA DE T URISM Negrea Ioan,Epure Ioan,Stan Maria Achiziţionarea unui pachet de acţiuni emise de Societatea Comercială "Neptun-Olimp" SA Negrea Ioan, Epure Ioana, Stan Maria. Comisia de cenzori : Bracea Tache, Popa Florea,
NEPT UN, CAMERA 1
Drăguşin Alexandru
ASOCIAŢIA NEPTUN 2006 4318/A/2006 CONSTANTA NEPT UN NEPT UN jud. CONST ANT A AGENŢ IA DE T URISM Negrea Ioan,Epure Ioan,Stan Maria Achiziţionarea unui pachet de acţiuni emise de Societatea Comercială "Neptun-Olimp" SA Negrea Ioan, Epure Ioana, Stan Maria. Comisia de cenzori : Bracea Tache, Popa Florea,
NEPT UN, CAMERA 1
Drăguşin Alexandru
ASOCIAŢIA NERO PENTRU SALVAREA 16512/A/2014 ILFOV POPEŞT I - LEORDENI POPEŞT I - LEORDENI jud. ILFOV ST R. ŞCOLII, NR. 5 DUMITRESCU VLAD - RADU,DAVIDESCU MARIANA MONICA,COCIASU MARIA VOICHITA ART.8 - STATUT ; Scopul asociatiei este protectia si salvarea animalelor din Romania, promovarea si sustinerea imbunatatirii vietii animalelor, prin crearea de adaposturi, ingrijirea DIRECTOR GENERAL si PREŞEDINTE - DUMITRESCU VLAD - RADU
ANIMALELOR si tratamentul medical al animalelor, promovarea si realizarea de adoptii a animalelor fara stapan, campanii de educare a populatiei. DIRECTOR EXECUTIV si VICEPREŞEDINTE - DAVID MARIANA MONICA
- COCIASU MARIA - VOICHITA
ASOCIAŢIA NET TALK 4198/A/2007 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ALEEA MACILOR NR.4, PITEI LUCICA,PITEI EUGEN,PITEI SEBASTIAN. DE A PROMOVA TIRUL SPORTIV CA SPORT DE PERFORMANŢĂ. PITEI SEBASTIAN, PITEI EUGEN
BL.B2, SC.B, ET .1, AP.45.
ASOCIAŢIA NEUMARKT EVENTS 21152/A/2015 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ALEEA COVASNA, NR. 8, AP. 7 GÂLEA ANAMARIA CRISTINA,CSIKOS NICOLAE DANIEL,KISS ANNAMARIA Scopul asociaţiei constă în promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea judeţului Mureş şi a regiunii istorice Transilvania din punct de vedere GÂLEA ANAMARIA CRISTINA - PREŞEDINTE, CSIKOS NICOLAE DANIEL -
cultural-artistic, social-educaţional şi ecologic. VICEPRESEDINTE, KISS ANNAMARIA - SECRETAR
ASOCIAŢIA NEURO KIDS 19503/A/2015 ILFOV ORAS BRAGADIRU ORAS BRAGADIRU jud. ILFOV ST R.GLORIEI NR.26, STANESCU CRISTINA ANCUTA, 2. DEMIAN-POPESCU ARINA-MARIA, 3. CONSTANTINESCU LAVINIA-EMILIA, 4. Asociatia are drept scop sprijinirea copiilor cu tulburari de dezvoltare neuro-psihica si a familiilor acestora prin activitati medico-sociale, furnizare de servicii medicale si psihologice, precum si dr. STANESCU CRISTINA ANCUTA – preşedinte; - dr. DEMIAN-POPESCU ARINA-MARIA
BIROUL NR.1
COMAN NICOLETA, CROITORU GABRIELA desfasurarea activitatilor de cercetare stiintifica si pregatire profesionala in acest domeniu. - vicepresedinte; - dr. CONSTANTINESCU LAVINIA-EMILIA - vicepresedinte; - dr. COMAN
NICOLETA – secretar;
ASOCIAŢIA NEUROCHIRURGIE ORADEA 325/A/2013 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR B-DUL DACIA NR 58.,BL U 2, AP 57 MOHAN AUREL GEORGE,IGNAT ADRIAN VLAD,ONACA SILVIU LUCIAN PROMOVAREA ACTIVBITĂŢILOR FORMALE CU SCOP EDUCATIV MOHAN AUREL GEORGE -PREŞEDINTE ,IGNAT ADRIAN
VLAD,-VICEPREŞEDINTE,ONACA SILVIU LUCIAN -SECRETAR
ASOCIAŢIA NEUROTRAUMATOLOGIE 19214/A/2014 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ DEZROBIRII, NR. 37 MĂRGĂRITESCU OTILIA CLARA,BUDULAN DANIELA,GAVRILĂ DENISA ILEANA DE A ÎMBUNĂTĂŢII CALITATEA ACTULUI MEDICAL, A CONDIŢIILOR DE ÎNGRIJIRE, ÎMBUNĂTĂŢIREA DOTĂRII SECŢIEI ÎN VEDEREA ASIGURĂRII UNUI ABORD CALITATIV MĂRGĂRITESCU OTILIA CLARA-PREŞEDINTE,, BUDULAN
SUPERIOR AL AFECŢIUNILOR TRAUMATOLOGICE DANIELA-VICEPREŞEDINTE, GAVRILĂ DENISA ILEANA-SECRETAR
ASOCIAŢIA NEVĂZĂTORILOR DIN BACĂU 12885/A/2011 BACAU BACĂU BACĂU jud. BACAU ST R. 22 DECEMBRIE 4/A/8 . Aburel G. Maria, 2. Diaconu C Vasile, 3. Gavriliu N Corneliu Scopul principal al asociaţiei este integrarea în viaţa economică, socio-profesională, cultural-artistică şi sportivă a ţării, a deficienţilor de vedere dar şi a altor categorii de persoane defavorizate, Aburel Gh Maria-Preşedinte, Şova Gh Constantin-Vicepreşedinte, Diaconu C Costică-membru"
CONFORM INCHEIERII DE INDREPT ARE DIN 22.03.2011
în măsura mijloacelor de care dispune
ASOCIAŢIA NEVĂZĂTORILOR DIN ROMÂNIA 4836/A/2006 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. INDEPENDENŢ EI, NR. 9
- FILIALA INTERJUDEŢEANĂ TIMIŞ - CARAŞ
SEVERIN
ASOCIAŢIA NEVĂZĂTORILOR DIN ROMÂNIA 114/A/2005 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST RADA BOLYAI, NR. 36 integrarea nevăzătorilor în viaţa economică, socială şi cultural-sportivă CONSILIUL DIRECTOR: PREŞEDINTE: OREIAN VIRGILIUS TIBERIU
- FILIALA MUREŞ PRIMVICEPRESEDINTE: MORAR MIHAIL VICEPRESWEDINTE: STRETE CIPRIAN
IULIAN, TODORAN DUMITRU, FARAGAU AURICA LILIANA Reprezentanţi în AGRANR:
OREIAN V. TIBERIU, MORAR MIHAIL, FARAGAU DORIN, CURTICAPEAN PAVEL
COMISIA DE CENZORI: CALUGAR DANIEL, GLOMINCU MARIA, BOHOT E. CORNELIA
ASOCIAŢIA NEVĂZĂTORILOR DIN ROMÂNIA 9779/A/2004 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR B-DUL DACIA, NR.32, BL.C56, BOIŢ IOAN,MORARU NICOLAE,KOVACS IOSIF se completrează actul constitutiv şi statutul cu noi articole BOIŢ IOAN-APREŞEDINTE, MORARU NICOLAE-VICEPREŞEDINTE, KOVACS
PART ER
-FILIALA INTERJUDEŢEANĂ BIHOR-SĂLAJ IOSIF-VIOCEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA NEW HEART 9257/A/2008 BRASOV RÂŞNOV RÂŞNOV jud. BRASOV ST R.FLORILOR, BL.2, AP.12 BEJAN AURELIA,CIUTAN REMUS FLORIN,COMAN FLORENTINA DEZVOLTAREA CULTURALĂ , SOCIALĂ SI ECONOMICĂ A COMUNITĂTII DE ROMI PREŞEDINTE-BEJAN AURELIA, TREZORIER-COMAN FLORENTINA. CIUTAN REMUS
FLORIN-SECRETAR
ASOCIAŢIA NEW HOME 10073/A/2009 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.FRUNZEI NR.101, BL.4E, IFRIM IONEL,PAVEL GRIGORE,FILIMON MARIAN,POTÂRNICHE LIVIA VASILICA,IFRIM OVIDIU CĂTĂLIN îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru solicitanţii de azil, refugiaţi sau beneficiari ai altor forme de protecţie în România , alte categorii de resortisanţi ai ţărilor terţe, sprijinirea şi integrarea lor ESTE COMPUS DIN 4 MEMBRI, PENTRU UN MANDAT DE 4 ANI,
AP.15
în societatea românească, monitorizarea şi combaterea prin mijloace specifice a oricăror manifestări discriminatorii îndreptate împotriva drepturilor omului, libertăţii cuvântului , accesului la
informaţie , a democraţiei constituţionale, promovarea respectului faţă de minorităţi, confesiuni şi culturi, etc.
ASOCIAŢIA NEW HORIZON ROMANIA 19537/A/2015 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. CONST ANT IN LACEA, Biech Coreen Dawn,Biech Robert Mark şi Grad Sorin Gabriel îmbunătăţirea vieţii şi sănătăţii copiilor, adulţilor şi vârstnicilor pentru a avea un trai decent şi demn şi participarea la eradicarea sărăciei şi analfabetismului prin programe educaţionale şi ajutor Preşedinte – Biech Coreen Dawn, Vicepreşedinte – Biech Robert Mark, Coordonator – Grad
NR.38
umanitar Sorin-Gabriel
ASOCIAŢIA NEW LIFE ORADEA 21037/A/2015 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. P-Ţ A EMANUIL GOJDU, NR. DURGHEU MUGUREL FLORIN,GOMAN ANA FLORICA,BEJAN DOCHIANA SABINA s-a hotărât modificarea art. 7 din statut, respectiv „acordare sprijin material şi financiar copiilor nevoiaşi, bolnavi sau care se află în centre de plasament, familiilor nevoiaşe, persoanelor vârstnice DURGHEU MUGUREL FLORIN - preşedinte, GOMAN ANA FLORICA - vicepreşedinte,
35, BL. A6-U15-I
care solicită sprijin material şi financiar justificat, precum si copiilor cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun. BEJAN DOCHIANA SABINA - vicepreşedinte
ASOCIAŢIA NEW LIFE VISION 11010/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.GEORGE MIHAIL ZAMFIRESCU PETROF SORIN – MARIUS - STELIAN ,PETROF MADALINA - PRIMAVARA,PASCU LUCIAN BARBU ANDREI,DULA CULTURAL :;A. Realizarea de proiecte culturale pentru incurajarea si sustinerea creatiei si interpretarii artistice :;- organizarea si prezentarea publica de spectacole, festivaluri si concursuri de preşedinte - Petrof Sorin Marius Stelian, vicepreşedinte - Stan Andrei Cristian, secretar
VILI,STAN ANDREI – CRISTIAN,TOLICI CONSTANTIN muzica, de expozitii, festivaluri si concursuri de pictura, sculptura, gravura si fotografie ;;- productie si distributie cinematografica si video de programe de radio si televiziune ;;- impresariat general - Pascu Lucian, trezorier - Petrof Mădălina Primavara
artistic ;;- editare si distributie de carte si presa scrisa ;;B. Elaborarea si promovarea de programe educational – culturale, prin care se inlesneste si se diversifica accesul la cultura al tuturor
celor cuprinsi in sistemele de invatamant de stat sau privat : ;- teatru, film, muzica, pictura, sculptura, gravura, caricatura, fotografie in scoli si cu scolari ( elevi, studenti ) ;;- productie si difuzare
de radio si televiziune, editare de carte si presa scrisa in scoli si cu scolari ( elevi, studenti ) ;;C. Consultanta pentru proiecte culturale;D. Promovarea proiectelor culturale ale asociatiei;E.
Acordarea de burse, premii sau indemnizatii pe baza contractuala, in vederea realizarii proiectelor culturale ale asociatiei.;F. Stabilirea de relatii de parteneriat cu organizatii similare din tara si
din strainatate constand in schimb de publicatii si productii, schimb de experienta sub forma de vizite reciproce, conferinte si simpozioane tematice, etc.;2. SOCIAL :; ;A. Realizarea de proiecte
sociale de natura sa sprijine, copiii aflati in dificultate ( abandonati si institutionalizati, proveniti din familii dezorganizate, foarte sarace sau copii ai strazii ), persoanele cu handicap psihomotor,
mamele aflate in dificultate, persoanele varstnice, victimele catastrofelor, refugiatii si imigrantii, prin :;- ingrijirea zilnica ;;- protectie si indrumare ;;- prevenire a actelor de violenta ;;- activitati in
ASOCIAŢIA NEW STARS FOOTBALL CLUB 17705/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BOIŞOARA, NR. 45, CAM. 3, SECT OR Marin Petre,Ghionea Sorin Gheorghe Gigel. Organizarea şi administrarea unei activităţi sportive. Marin Petre, Ghionea Sorin Gheorghe Gigel.
6.
ASOCIAŢIA NEW STRATEGY CENTER 20108/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. JIULUI NR. 133, AP. 3, SECT OR 1 NIŢU IONEL,DIMA NICOLAE DAN,GĂUREAN CĂLIN-BOGDAN de a promova valorile euro-atlantice la nivelul României si in zona extinsa a Marii Negre precum si interesele de securitate ale Romaniei, sa contribuie la promovarea unei culturi de securitate in Se numeşte cenzor - MARINCIU NICULINA cu mandat pentru o durată de 4 ani.
plan public si sa contribuie prin propuneri si/sau colaborari cu autoritatile/institutiile publice sau alte persoane de drept public sau privat din tara sau străinatate la elaborarea de politici publice în
domeniul securitătii nationale.
ASOCIAŢIA NEW VISION XXI ON LONG LIFE 9347/A/2009 MEHEDINTI DR.T R.SEVERIN DR.T R.SEVERIN jud. MEHEDINT I B-DUL NICOARA C-TIN-REMUS,PLENICEANU RIZA VERONICA-LUMINITA,NICOARA ELENA-LILIANA,SAVU RAMONA DE A ORGANIZA ŞI DESFĂŞURA ACTIVITĂTI DE ÎNVĂŢARE PERMANENTĂ NICOARA CONSTANTIN REMUS-PRESEDINTE, PLENICEANU TANIA-
T .VLADIMIRESCU NR.110, BL.T S10, SC.3, AP.4
LEARNING DACIANA,IONESCU ADELA JANETA,NICOARA SERBAN-C-TIN VICEPRESEDINTE, NICOARA ELENA LILIANA- VICEPRESEDINTE
ASOCIAŢIA NEW WONDERFUL WORLD 21398/A/2016 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA SURIANU, NR. 12, AP. TROZNAI LEHEL,SIPOS IMRE LASZLO,SIPOS BRIGITA TROZNAI LEHEL-preşedinte, SIPOS IMRE LASZLO-vicepreşedinte, SIPOS
3
BRIGITA-secretar
ASOCIAŢIA NEWYORKCREW 18314/A/2014 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I LOC. GALAŢ I, ST R. ST RADA AGACHE EMANUEL- COSMIN,ELEFTERIU BOGDAN,PANAITE DORINEL,PANĂ ALEXANDRU-CHRISTEL,PRUNĂU reprezentarea şi dezvoltarea culturii urbane şi sportului din România PRESEDINTE- PRUNĂU SABIN-EMILIAN, VICEPRESEDINTE- AGACHE EMANUEL-
GEORGE COŞBUC, NR.9, BL.C14, AP.7, JUD. GALAŢ I
SABIN-EMILIAN,ŞAIGĂU IONUŢ ALESSANDRU,TAFTĂ SILVIA-ANDREEA COSMIN, SECRETAR- PANĂ ALEXANDRU-CHRISTEL, MEMBRI- ŞAIGĂU IONUŢ
ALESSANDRU, TAFTĂ SILVIA-ANDREEA, PANAITE DORINEL, ELEFTERIU BOGDAN.
ASOCIAŢIA NEXT SOLUTIONS - A.N.S. 20305/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. NADEŞ NR. 44F, SECT OR 1 ALEXANDRESCU MARIA MIHAELA,ILIESCU ECATERINA SANDA,ILIESCU FLORIAN - sprijinirea copiilor si tinerilor din toate mediile de provenienta, in vederea asigurarii bunastarii acestora, prin promovarea si monitorizarea respectarii drepturilor copiilor si tinerilor, precum si preşedinte - ILIESCU FLORIAN, vicepreşedinte - ALEXANDRESCU MARIA MIHAELA,
prin militarea pentru interesul superior al copilului;;- organizarea si desfasurarea unor proiecte, activitati, precum si programe de prevenire a abandonului scolar pentru copiii si tinerii din secretar general - ILIESCU ECATERINA SANDA
Romania;;- organizarea si desfasurarea unor activitati si programe prin care sa se asigure prevenirea si combaterea delincventei juvenile, a traficului de fiinte umane, prevenirea si combaterea
consumului de droguri si a altor situatii de risc;;- organizarea si desfasrarea de activitati si programe de consiliere, orientare scolara si profesionala pentru elevii si studentii din institutiile de
invatamant si pentru tinerii care sunt obligati prin lege sa paraseasca institutiile de ocrotire ale Sistemului de Protectie a Copilului aflati in dificultate;;- organizarea si desfasurarea de activitati si
programe de consiliere, pentru parinti, avand drept scop constientizarea calitatii si a rolului de a fi parinte precum si interactiunea cat mai armonioasa si intr-un scop cat mai benefic a acestora in
viata copiilor si tinerilor;;- apararea si monitorizarea drepturilor copiilor si tinerilor din institutiile de invatamant si din sistemul de protectie sociala, respectandu-se Legislatia Romaniei si
Conventia Drepturilor Copilului;;- organizarea si desfasurarea unor activitati turistice, cultural-educationale, sportive, excursii, tabere, actiuni umanitare de Craciun, de Pasti, etc;;- organizarea si
derularea de programe acreditate pentru perfectionarea si formarea continua a tinerilor proveniti din Centrele de Plasament;;. organizarea unor evenimente si concursuri educationale, culturale,
ASOCIAŢIA NEXT SOUND 16245/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. LAVANDEI, NR. 6, BL. P29, SC. 1, Patulea Andrei,Stuparu Sorina Florina,Ciocârlan Cătălin George. Sponsorizarea artistilor ce activeaza in tara cu scopul sustinerii activitatilor artistice ale acestora ( activitati de creatie studio individual, documentare, imbunatarirea a imaginii si a nivelului Patulea Andrei- preşedinte, Stuparu Sorina Florina- vicepreşedinte, Ciocârlan Cătălin George-
PART ER, AP. 1, SECT OR 6.
professional in domeniul cultural – artistic si alte activitati care sunt necesare ) . secretar.
ASOCIAŢIA NEXT STEP 17298/A/2014 ORAŞ BUFT EA, ST R. ORAŞ BUFT EA, ST R. HORIA NR 49, COD POST AI Elisabeta ILIE,Florin Cornel SANDA,lancu SANDA Scopul Asociaţiei "NEXT STEP" este promovarea sănătăţii mintale, facilitarea accesului la serviciile psihologice, dezvoltare personală şi formare continuă pentru beneficiul general al populaţiei 1. Preşedinte: Florin Cornel SANDA 2. Vicepreşedinte : Elisabeta ILIE Secretar General: lancu
HORIA NR 49, COD 070000, JUD ILFOV, ROMÂNIA
POST AI 070000, JUD României. SANDA
ILFOV, ROMÂNIA
ASOCIAŢIA NICADOR 1809/A/2013 BOTOSANI DOROHOI DOROHOI jud. BOT OSANI ST R. ALEEA ORIZONT , NR. 2, Nechifor Iulian Cătălin,Nechifor Cristina,Nechifor Aurica determinarea, elaborarea, implementarea şi promovarea programelor pentru dezvoltarea comunităţii locale, singură sau în parteneriat în toate sectoarele vieţii economice, sociale, culturale, preşedinte – Nechifor Iulian Cătălin, vicepreşedinte – Nechifor Cristina, secretar – Nechifor
BL. K 3, AP. 23
educative, sportive, de tineret şi de mediu, susţinerea, acordarea de sprijin financiar şi stimularea activităţilor în acest domeniu. Aurica.
ASOCIAŢIA NICHOLAS 1178/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ NICOLAESCU FLORICA,ICA ROXANA,BUZATA ECATERINA,POPESCU CARMEN ÎMBUNĂTĂŢIREA CULTURII MASELOR, ÎMBOGĂŢIREA SISTEMULUI NAŢIONAL PRIN IMPULSIONAREA ACTIVITĂŢII DE EDITARE ŞI DIFUZARE, PROMOVÎND ÎN ACEST SENS NICOLAESCU FLORICA,ICA ROXANA, BUZATA ECATERINA
ST R.SPANIEI,BL.C1,SC.2,AP.5,JUD.DOLJ
VALORILE NAŢIONALE ŞI UNIVERSALE
ASOCIAŢIA NICHOLAS 2110/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. SPANIA, BL.C1, SC.2,AP.5 NICOLAESCU FLORICA,ICA ROXANA,BUZATA ECATERINA,POPESCU CARMEN ÎMBUNĂTĂŢIREA CULTURII MASELOR, ÎMBOGĂŢIREA SISTEMULUI NAŢIONAL PRIN IMPULSIONAREA ACTIVITĂŢII DE EDITARE ŞI DIFUZARE, PROMOVÎND ÎN ACEST SENS NICOLAESCU FLORICA,ICA ROXANA, BUZATA ECATERINA
VALORILE NAŢIONALE ŞI UNIVERSALE
ASOCIAŢIA NICIODATĂ SINGUR - PRIETENII 21165/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CALEA PLEVNEI NR. 98, BL. 10C, SC.FUNDAŢIA PRINCIPESA MARGARETA A ROMÂNIEI (ROMÂNIA) - PRIN MARGARIT-ENESCU de a lupta la nivel naţional împotriva izolării sociale şi a singurătăţii persoanelor vârstnice, cu precădere a celor de peste 60 de ani, mobilizarea voluntară şi crearea unei culturi de voluntariat şi a Preşedinte : Zăvădescu Anca-Teodora Vicepreşedinte : Olteanu Elena Membri: Fundaţia
A, ET . 3, AP. 8, SECT OR 1
VÂRSTNICILOR SORIN-MUGUREL,ANDRONE CONSTANTA,ANGHEL MIHAI-EMIL,FLUERARU ELENA-ROMELIA,GHITA unei comunităţi care să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice, la conştientizarea şi responsabilizarea membrilor societăţii civile şi a instituţiilor publice şi la schimbarea Principesa Margareta a României, reprezentată prin Mărgărit-Enescu Sorin-Mugurel, Androne
FLORENTINA-ALINA,IOSUB ANCA,MICLEA DANIELA-DORIANA,MÎNZAT LILIANA-ANAMARIA,OANA percepţiei, atitudinii şi comportamentului societăţii asupra persoanelor vârstnice. Constanţa, Anghel Mihai, Flueraru Elena – Romelia, Miclea Daniela – Doriana, Oană Eduard,
EDUARD-ANDREI,OLTEANU ELENA,SAITOS TEODORA,VASILE CARMEN-LUMINITA,ZAVADESCU Zodilă Mihaela – Ruxandra
ANCA-TEODORA,ZODILA MIHAELA-RUXANDRA.
ASOCIAŢIA NICO&NELA 9882/A/2013 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA CUZA VODĂ, NR. 97 CÎMPEAN NICOLETA,MOLDOVAN CORNELIA,MOLDOVAN MIHAI Desfăşurarea activităţilor educaţionale ale copiilor şcolari şi preşcolari; considerarea educaţiei şi cercetării drept resurse esenţiale ale dezvoltării eficiente, performante, de care depinde CÎMPEAN NICOLETA, MOLDOVAN MIHAI, MOLDOVAN CORNELIA
integrarea României în U.E.
ASOCIAŢIA NICOLAE BĂLCESCU 2010 15000/A/2011 BUCURESTI jud. BUCUREST I Georgescu Vlademir,Czobor Teodor,Grigorescu Dan Petre Sprijinirea culturii si istoriei nationale a Romaniei si dezvoltarea relaţiilor culturale interne si internationale. Czobor Teodor
ASOCIAŢIA NICOLAE D. (NIL) DOROBANŢU 19343/A/2015 BACAU ZEMEŞ ZEMEŞ jud. BACAU ST R. CANUŞ NR.41 OPREA MARIUS-IONUŢ,OPREA TEODORA-ADINA,BERA CORINA,BUHAIU ELENA,BĂLĂŞOIU MARINA-GABRIELA Scopurile Asociatiei sunt:;· readucerea în conştiinţa creştinilor ortodocşi a personalităţii părintelui ieroschimonah Nil Dorobanţu;;· promovarea scrierilor părintelui Nil Dorobanţu;;· conservarea BUHAIU ELENA - PREŞEDINTE, OPREA MARIUS-IONUŢ - VICEPREŞEDINTE, BERA
patrimoniului bunurilor materiale care au aparţinut părintelui ieroschimonah Nil Dorobanţu;;· recuperarea integrală a operei ieroschimonahului Nil Dorobanţu;;· promovarea spritualităţii creştine CORINA - SECRETAR
pentru societate şi pentru conducătorii acesteia;;· promovarea valorilor româneşti;;· formarea şi cunoaşterea elitelor naţionale şi cultivarea cultului eroilor săi;;· cultivarea limbii române şi
apărarea acesteia de tot ce constituie elemente lingvistice distructive;;· refacerea demnităţii statale, deteriorate de acţiuni antisociale, atât în interiorul ţării cât şi în afara ei; ;· contribuţia efectivă la
formarea civică, culturală şi spirituală a noilor generaţii;;· promovarea valorilor intelectuale şi artistice ale tinerilor supradotaţi;;· dezvoltarea sistemului de învăţământ privat creştin-ortodox;;·
desfăşurarea de activităţi bioetice privind conştientizarea opiniei publice despre efectele distructive ale deprinderilor negative (traficul de persoane, alcoolismul, fumatul, drogurile, prostituţia,
violenţa, pedofilia, etc.) şi a utilizării greşite a tehnologiilor (avortul, clonarea umană, eutanasia, etc.);· protejarea mamei şi a copilului;;· ajutorarea copiilor expatriaţi;;· asistenţa socială şi
medicală a persoanelor cu dizabilităţi;;· protejarea familiei;;· refacerea şi protejarea obiectelor şi obiectivelor de cult şi de patrimoniu.
ASOCIAŢIA NICOLAE DIAMANDI 14688/A/2011 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R T RAIAN MOŞOIU NR 2 jud. BIHOR HOSU OTILIA FLORINA ,CHIŞVBASI MANUELA CERISTEA DANIEL BUZILĂ LUCIAN PROMOVAREA RTEI ŞI CULTURII HOSU OTILIA FLORINA -PREŞEDINTE , CHIŞVASI MANUELA -VICEPREŞEDINTE
T RAIAN MOŞOIU NR 2
,CRISTEA DANIEL CONSTANTIN -SECRETAR
ASOCIAŢIA NICOLAE ROMANESCU 2328/A/2012 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. EROILOR, NR. 98 TUŢULEASA EUGEN,MARCU NICU,BARBU FLORENTINA IRINA,ARANGHEL GABRIELA GEORGETA,BĂRBOI PROMOVAREA VALORILOR SOCIETĂŢII CIVILE ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII DURABILE A COMUNITĂŢII, PRIN EDUCAŢIE FORMALĂ ŞI NONFORMALĂ TUŢULEASA EUGEN-PREŞEDINTE, MARCU NICU-VICEPREŞEDINTE, BARBU
MARIANA,CHIRIPUŞ TRAUDIA MARIA,OSTROVEANU CĂTĂLIN FLORIAN,BOLDIŞOR VIORICA,CAZACU FLORENTINA IRINA, ARANGHEL GABRIELA GEORGETA-MEMBRU, BĂRBOI
CONSTANTIN,CAZACU SIDONIA,CERCELARU MARGARETA,FURNICĂ GEORGETA MIHAELA,ISPAS MARIANA-MEMBRU, CHIRIPUŞ CLAUDIA MARIA-MEMBRU, OSTROVEANU CĂTĂLIN
IULICA,LĂZĂRESCU EMANUELA,MARCU GABRIELA,PETCU SIMONA ADRIANA,PETRICĂ AURELIA,RÎJNIŢĂ CĂTĂLINA FLORIAN-MEMBRU
EMILIA MĂLINA,STOICULESCU MELANIA,VIDRAŞCU MARILENA,VĂNUŢ ANA CRISTINA
ASOCIAŢIA NICOLAS PENTRU 11226/A/2010 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ALEEA UMBREI NR.5, MIRVALD NECULAI,MIRVALD MIRELA,MIRVALD ALEXANDRU. ÎMBUNĂTĂŢIREA OFERTEI EDUCAŢIONALE, A VIEŢII SOCIALE ŞI CULTURALE ŞI A CONDIŢIILOR PENTRU AJUTORAREA PERSOANELOR AFLATE LA NEVOIE MIRVALD NECULAI, MIRVALD ALEXANDRU, MIRVALD MIRELA.
BL.22A, SC.C, AP.44.
AJUTORAREA COPIILOR DEFAVORIZAŢI
ASOCIAŢIA NICOLAUS BELCEŞTI 1027/A/2013 IASI SAT SAT U NOU, SAT SAT U NOU, COMUNA BELCEŞT I jud. IASI FLORARIU ANDREI,PAVALUCA PARASCHIVA PAULINA,PAVALUC MIHAI,PAVALUC BOGDAN-DANIEL Scopul fiind îndrumarea , sprijinul material, psihologic şi moral al bătrînilor şi altor persoane aflate în dificultate; Caută modalităţi practice şi adecvate în vederea identificării resurselor financiare
COMUNA BELCEŞT I
sau de ală natură pentru a răspunde nevoilor imdiate ale unor persoane aflate în imposibilitatea de a-şi urma cursul firesc al vieţii , elaborează programe şi proiecte privind buna convieţuire şi
întrajutorarea bătrînilor, prin construirea unui Centru pentru bătrîni şi alte persoane aflate în dificultate, etc.
ASOCIAŢIA NIDUS 9003/A/2009 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. CONST ANT IN T ĂNASE, LUGASI -TELEKI ENIKO,LUGOSI-TELEKI BALASZ,KOVACS ANDREA păstrarea şi promovarea valorilor culturale, etc. LUGASI -TELEKI ENIKO-preşedinte, LUGOSI-TELEKI BALASZ-secretar, KOVACS
NR.29
ANDREA-vicepreşedinte
ASOCIAŢIA NIGERIAN COMMUNITY IN 16308/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ALEEA APELOR CALDE, NR. 16, TIMINIMI CHARLES,OGUNSANWO OLABODE OLUSEUN,ALOBA AMOS OSAMUDIAMEN,EZEAMIGI PAULINUS EKENE IMPLICAREA ÎN VIAŢA SOCIALĂ PRIN DESFĂŞURAREA UNOR ACTIVITĂŢI CARE SĂ PROMOVEZE UNITATEA ŞI BUNA CONVIEŢUIRE INTRE CETĂŢENII NIGERIENI REZIDENŢI TIMINIMI CHARLES- PREŞEDINTE, OGUNSANWO OLABODE OLUSEUN-
BL.X4A, AP.136
ROMANIA ÎN ROMANIA VICEPREŞEDINTE, ALOBA AMOS OSAMUDIAMEN- SECRETAR,
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA NIŞTE OAMENI 19929/A/2015 CLUJ DEZMIR DEZMIR jud. CLUJ ST R.ZORILOR NR.34 SIMION GEANINA-CARMEN,PLĂIAŞ IOANA,FELSEGHI BIANCA-ADELA,SIMION RĂZVAN-IOAN,BLAJ GHEORGHE-ULISE monitorizarea activa si adresarea potrivita a nevoilor in continua schimbare ale comunitatii; stimularea spiritului filantropic si a responsabilitatii sociale, sustinerea si armonizarea unei PREŞEDINTE - SIMION GEANINA-CARMEN, VICEPREŞEDINTE - PLĂIAŞ IOANA,
colaborari sustenabile, motivarea si incurajarea de a se implica activ in viata comunitatilor din zona a tuturor partilor implicate (organizatii non-profit, autoritati locale, companii si locuitori); TREZORIER - BLAJ GHEORGHE-ULISE
sprijinirea intereselor comunitatilor, a grupurilor de persoane fizice sau juridice care impartăsesc aceleasi obiective sau opinii, inclusiv activitati de lobby si promovarea unor acte normative;
promovarea valorilor sociale, morale si profesionale, promovarea stiintei aplicate si a educatiei; dezvoltarea economica, sprijinirea lucrarilor de utilitate publica si a infrastructurii la nivel local
sau regional; schimbarea sau dezvoltarea atitudinilor si a mentalitatilor in raport cu educatia si participarea civica; promovarea si sprijinirea actiunilor umanitare si medico-sanitate;
sprijinirea persoanelor cu probleme medicale severe care presupun costuri peste posibilitatile materiale; dezvoltarea mentalitatilor si atitudinilor fata de donarea de sange, banci de organe si
tesuturi; asistenţa sociala; acordarea de servicii de consiliere sociala şi juridica; sprijinirea persoanelor aflate in dificultate (persoane in varsta, pensionari, supraponderali, etc), a persoanelor ce
se considera nedreptatite sau victime ale abuzurilor legale; organizarea de activitati şi competiţii sportive, inclusiv cu caracter filantropic; sprijinirea mediului de afaceri local si
regional; sprijinirea antreprenoriatului, incurajarea brandurilor traditionale/locale/regionale, in vederea crearii unei economii diversificate, autentice, originale; sprijinirea mediului
ASOCIAŢIA NO LIMIT NETWORK 18713/A/2015 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CALEA BUCUREŞT I, NR.149, BĂGĂLUŢ ADRIANA FILOFTEIA,ANTON LAURA-ELENA,DOBRE PETRE CRISTIAN,PĂNCULESCU ALEXANDRA SĂ SE ASOCIEZE ÎN SCOP UMANITAR, PENTRU A SPRIJINI ŞI ÎMBUNĂTĂŢII STILUL DE VIAŢĂ AL PERSOANELOR SURDE PRIN ACTIVITĂŢI DE SPRIJIN, CARITABILE, SĂ ANTON LAURA ELENA-PREŞEDINTE, GÎRLĂ CĂTĂLIN IONUŢ-VICEPREŞEDINTE,
BL.T 11, SC.1, AP.27
VERONICA,VĂRZARU MARIUS LAURENŢIU,IORDAN FLORIN CONSTANTIN,RĂDULESCU DEZVOLTE ŞI SĂ ÎNCURAJEZE INIŢIATIVE CE ASIGURĂ CONTINUITATE ŞI UTILITATE ACESTORA PE TEMEN LUNG OPREA EMANUELA-SECRETAR
GEORGE-ALIN,VÂRTOPEANU IRINA ECATERINA,OPREA EMANUELA,FIRCĂ PETRUŢA DANIELA,GÂRLĂ CĂTĂLIN
IONUŢ,COCÎRLĂU NICU GABRIEL,ENE CRISTIAN ALEXANDRU
ASOCIAŢIA NOARC 19101/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.EUGENIU DE SAVOYA, DAVID MARIUS ADRIAN,DEMETER ADORIAN IULIU,NEAGU COSMIN LAURENŢIU,DACILA DANIEL promovarea turismului cultural, agroturismului şi turismului sportiv prin implicarea tinerilor şi nu numai în activitaţile de promovare a potenţialului turistic, asigurand totodata o interacţiune PREŞEDINTE-DAVID MARIUS ADRIAN, VICEPREŞEDINŢI - DEMETER ADORIAN IULIU
NR.7, ET .2, AP.11
armonioasă între mediu şi factorii de ordin social. ŞI DĂCILĂ DANIEL, SECRETAR TREZORIER NEAGU COSMIN LAURENŢIU.
ASOCIAŢIA NOBEL GARDEN 2254/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. AST RONOMULUI NR. 4BIS, DEMISOL, BUNDA IONEL-GEORGE,BUNDA ANCA-GABRIELA,LINTEANU ANDREI. - ajutorarea persoanelor cu dizabilitati de ordin fizic, psihis si social si a altor categorii de persoane aflate in dificultate;;- facilitarea accesului la servicii de asistenta si ingrijire in regim preşedinte - BUNDA IONEL-GEORGE, vicepreşedinte - LINTEANU ANDREI, membru -
AP. 1, SECT OR 1
rezidential pentru persoanele varstnice;;- cresterea gradului de incluziune sociala si calitatii vietii a tinerilor cu dizabilitati sau a persoanelor provenind din diferite categorii defavorizate, ;- BUNDA ANCA-GABRIELA
instruirea, formarea, specializarea persoanelor in cultivarea plantelor ornamentale, a florilor, pomicultura, horticultura, amenajarea si arhitectura gradinii si spatii verzi, intretinere, aranjamente
florale, etc.;;- activitati de infrumusetare, protejare si conservare a mediului inconjurator.
ASOCIAŢIA NOBILITAS EGYESULET 3441/A/2004 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. ŞIRUL CANONICILOR, NR. 19 FODOR IOSIF,CSIKI FERENCZ,SZELL ECATERINA COMEMORAREA UNOR EVENIMENTE ŞI PERSONALITĂŢI ISTORICE;;- DEPUNEREA DE COROANE DE FLORI LA STATIUA EROILOR;;- RESTAURAREA UNOR OBIECTIVE FODOR IOSIF, CSIKI FERENCZ, SZELL ECATERINA
ISTORICE;;- ORGANIZAREA UNOR ITINERARII PE TRASEE ISTIRUCE
ASOCIAŢIA NOBLE HORSES 20971/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ALEEA MEZIAD NR.1 BL.L2 CIPLEA TUDOR-FLORIN,CIPLEA LUCREŢIA,CIPLEA EMIL promovare, difuzare şi prezentare a echitaţiei ca disciplină, de practicare a acesteia, de participare la activităţi şi competiţii sportive, de a descoperi, a selecţiona, a iniţia şi a pregăiti copii şi PREŞEDINTE - CIPLEA TUDOR-FLORIN, VICEPREŞEDINTE - CIPLEA LUCREŢIA,
SC.3 AP.21
tineret pentru sportul de performanţă; promovarea şi dezvoltarea activităţii de echitaţie ca o activitate socială de interes general pentru sănătate, educaţie şi recreere în vederea creşterii gradului SECRETAR - CIPLEA EMIL
de conştientizare asupra importanţei practicării activitătţlor fizice sportive prin intermediul echitaţiei; dezvoltarea şi educarea personalităţii tinerilor şi copiilor, în plan intelectual, psihologic, moral
şi fizic prin practicarea sportului în general şi a echitaţiei în special; stimularea creativităţii, abilităţilior precum şi consolidarea culturii generale a tinerilor prin practicarea sportului în general şi a
echitaţiei în special
ASOCIAŢIA NOCRAD VETERINARY 16673/A/2014 TIMIS GHIRODA GHIRODA jud. T IMIS ST R. AEROPORT , NR. 44. DOBRESCU CRISTIANA DELIA,NAGY NORBERT STEFAN,ARDELEAN ADRIAN De a contribui la promovarea si sustinerea activitatilor si serviciilor veterinare, sustinerea si promovarea acestora prin punerea la dispozitia membrilor si simpatizantilor de conditii materiale si preşedinte: ARDELEAN ADRIAN, vicepresedinte: DOBRESCU CRISTIANA DELIA,
SERVICES informatii utile, organizare si administrare a activitatilor veterninare in vederea asigurarii confortului si protectiei animalelor care conduce la mentinerea sanatatii publice si la protectia mediului. vicepresedinte : NAGY NORBERT STEFAN.
ASOCIAŢIA NOD MAKERSPACE 136/A/2011 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. ALEEA ZAVIDENI, NR. -retragerea d-lor. Budan Alin Paul, Enache Maria Mirabela. -cooptarea în asociaţie a d-lor. Lolev Tamina Ioana, Lolev Cristian Dan Crearea de oportunităti pentru îmbunătătirea nivelului de trai, local si global (incubator) si închegarea unei comunităti open-source puternice. CONSILIUL DIRECTOR: FLORIN COBUZ, preşedinte LOLEV TAMINA-IOANA,
1, BL. A10, SC. 2, ET . 1, AP. 13, SECT OR 3.
Paul vicepreşedinte LOLEV CRISTIAN-DAN-PAUL, secretar
ASOCIAŢIA NOEL LEON 73/A/2009 BIHOR T INCA T INCA jud. BIHOR VICT ORIEI NR.38 Sacacean Mihai,Ciornei Floricuta,Sacacian Leontin SA MILITEZE ÎN MOD ACTIV PENTRU O VIATA MAI BUNA A TUTROR PERSOANELOR DEFAVORIZATE,FARA A FACE DEOSEBIRE DE SEX,RELIGIE,NAŢIONALITATE,ETNIE, CIRONEI FLORICUŢA ,SACACIAN MIHAI -vicepreşedinte
CILOARE,HANDICAP SAU VARSTA.
ASOCIAŢIA NOI CEI NOI 1254/A/2013 TELEORMAN ALEXANDRIA ALEXANDRIA jud. T ELEORMAN ST R. BUCUREŞT I, NR. Potbaniceanu Marian Liviu,Balaban Mirela,Eana Cristina Irina Iniţierea, organizarea şi desfăşurarea de programe, acţiuni şi activităţi în vederea dezvoltării relaţiilor între tineri şi între studenţii teleormăneni, actuali sau absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ Balaban Mirela-Vicepreşedinte; Eana Cristina Irina-secretar general
80, BL. G103, SC. A, ET . 3, AP. 9
superior.
ASOCIAŢIA NOI OAMENI ÎMPREUNĂ 4125/A/2006 ŢACU ALINA-ANGELA,MANDĂ MIRCEA-MARIAN,GIOANCĂ MARIUS CĂTĂLIN ELABORAREA ŞI IMPLEMENTAREA DE STRATEGII PRIVIND INCLUZIUNEA SOCIALĂ A PERSOANELOR DEFAVORIZATE.,PROMOVAREA PARTENERIATULUI .
SOCIAL,.APARAREA PRIN MIJLOACE LEGALE A PERSOANELOR LEZATE ÎN DREPTURILE LOR CIVILE,SOCIALE ŞI POLITICE ,ECONOMICE ŞI CULTURALE,DE ORICINE SI SUB
ORICE FORMĂ.COLABORAREA TRANSFRONTALIERĂ ÎN VEDEREA ASIGURĂRII DIMENSIUNII CULTURALE ŞI CETĂŢENEŞTIA LĂRGIRII UE.PROMOVAREA IMAGINII LOCALE
,NAŢIONALE.PĂSTRAREA,VALORIZAREA PATRIMONIULUI CULTURAL(URBAN ŞI RURAL)
ASOCIAŢIA NOI ORIZONTURI CLUJ 2074/A/2008 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.BUREBIST A NR.3 ANDA CATALINA GANSCA,ANDRA BIANCA SZABO,MIHAI TAMBUC promovarea civismului; participarea active la bunastarea sociala si morala a comunitatii; sporirea cunoasterii si activitatii civice, implicarea tineretului in campanii de informare si educare in PRESEDINTE – ANDA CATALINA GANSCA, VICEPRESEDINTE 1 – ANDRA BIANCA
legatura cu probleme de actualitate, precum si in chestiuni culturale SZABO, VICEPRESEDINTE 2 – VLAD IUHAS
ASOCIAŢIA NOI PENTRU IDEI NOI 9585/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.ARIEŞULUI NR. 8 BURCEA IULIANA,MOGOŞ MARIANA,AIONESA PAVEL,GAIŢĂ GEORGETA,IONEANU SORIN,IORGA promovarea experienţei pozitive în domeniul metodicii predării privind utilizarea metodelor moderne de predare-învăţare-evaluare, proiectare didactică, cercetare individuală şi colectivă, preşeidnte-Burcea Iuliana, vicepreşedinte-Mohoş Mariana,
VIOLETA-TEODORA,NEDELCU DANIELA,LECA IONELA,PUPU VIOLETA. aproprierile trandisciplinare şi multidisciplinare, dezvolatera resurselor şi mijloacelro de învăţământ, întreţinerea şi cultuvarea relaţiilor de colaborare cu reprezentanţii adm.publice locale şi
centrale, cu persoane fizice/juridice din ţară sau străinătate, etc.
ASOCIAŢIA NOI PERSPECTIVE 379/A/2012 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I str. Viitorului nr.110, et.3, ap.9,Art.1. Revocarea Dlui. POSTOLACHE GABRIEL CRISTIAN din calitatea de membru al Asociatiei Noi Perspective si din functia de Asociatia este persoana juridica romana de drept privat, non guvernamentala si non profit, cu scop cultural si poate adera la principiile promovate de oricine, indiferent de etnie, sex sau convingere Art.1. Revocarea Dlui. POSTOLACHE GABRIEL CRISTIAN din calitatea de membru al
cam.3 sector 2
Secretar al Consiliului Director. Art.2. Alegerea D-nei. ROSU VIOLETA in calitatea de membru asociat al Asociatiei Noi politica.;Art. 1 Asociatia are ca scop desfasurarea activitatii cu caracter direct, umanitar, filantropic, religios, asistenta persoanelor dezavantajate fizic, a persoanelor in varsta si a oricaror altor Asociatiei Noi Perspective si din functia de Secretar al Consiliului Director. Art.2. Alegerea
Perspective, indeplinind si functia de Cenzor. grupuri vulnerabile copii, tineri, studenti furnizand servicii sociale primare si specializate pentru toate categoriile aflate in dificultate. D-nei. ROSU VIOLETA in calitatea de membru asociat al Asociatiei Noi Perspective,
indeplinind si functia de Cenzor. Art.3. Revocarea Dlui. PROTEASA LIVIU din functia de
Cenzor si numirea acestuia in functia de Secretar al Consiliului Director.
ASOCIAŢIA NOI RE-CREĂM 17031/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.T RANSILVANIA, NR.2 SERBAN VALERIU MIHAI,ATOMOAEI ANA MARIA,BADEA DANA. de a promova şi implementa strategii şi activităţi în domeniul educaţiei şi formării profesionale în domeniul culturii şi socialului care să aibă impact asupra societăţii şi comunităţii cu accent asupra preşedinte - ATOMOAEI ANA MARIA, vicepreşedinte - ŞERBAN VALERIU MIHAI, secretar
tinerilor. general- BADEA DANA, cenzor - IULIANA CRISTINA RISCUŢĂ
ASOCIAŢIA NOI SCHIMBĂM ROMÂNIA 17765/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA 13 SEPT EMBRIE NR.123, BL.129, Zubaşcu Iza-Maria,Baron Livia-Cristina,Milescu Maria desfăşurarea de campanii de conştientizare şi informare a publicului din România şi din străinătate cu privire la istoria României, la aspectele culturale, geografice si turistice romaneşti, care nu Zubaşcu Iza-Maria - preşedinte, Baron Livia-Cristina - vicepreşedinte, Milescu Maria -
ET .5, AP.23, SECT OR 5
beneficiază de notorietate, campanii menite să promoveze imaginea României şi a comunităţii române atât pe plan intern cât şi internaţional, precum şi campanii sociale de ajutor al categoriilor secretar
sociale defavorizate
ASOCIAŢIA NOI SUNTEM AICI 1381/A/2013 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. MAT EI BASARAB NR.25F, Mirică Cristina,Mirică Ioan,Ion Oana-Roxana,Nagy Edith,Jurcovan Mircea,Iordăchescu Roxana şi Miret Adrian Flavius susţinerea procesului de dezvoltare spirituală, psihică şi fizică a copiilor, tinerilor, adulţilor şi vârstnicilor, în vederea împlinirii potenţialului uman şi creării unei comunităţi armonioase preşedinte – Mirică Cristina, Iordăchescu Roxana – vicepreşedinte, Nagy Edit – secretar,
AP.13
Mirică Ioan – membru, Ion Oana Roxana – membru, Jurcovan Mircea – membru
ASOCIAŢIA NOI SUNTEM LUMEA 17084/A/2014 CHIAJNA, SAT ROŞU, CHIAJNA, SAT ROŞU, ST R. GLADIOLELOR, NR. 10, BL. CHERA CLAUDIU ANDREI, b. CHERA DIANA VALENTINA, c. NIŢULETE MĂRIA 5.1. Scopul Asociaţiei este de a încuraja şi susţine dezvoltarea personală şi spirituală a tinerilor şi adulţilor, cultivarea relaţiilor şi comuniunii dintre oameni, cultivarea valorilor morale necesare - Preşedinte - CHERA DIANA VALENTINA Vicepreşedinte - CHERA CLAUDIU-ANDREI -
ST R. GLADIOLELOR, 6, AP. 50, COD POST AL 077040, JUDEŢ ILFOV
NR. 10, BL. 6, AP. 50, pentru a trăi într-un mediu natural ecologic şi curat. Secretar - NIŢULETE MĂRIA
COD POST AL 077040,
JUDEŢ ILFOV
ASOCIAŢIA NOI ŞI CEILALŢI - FILIALA 8619/A/2009 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV B-DUL GRIVIŢ EI NR.91, BL.7, Panait Bogdan-Nicolae,Panait Mihail-Dan,Irimia Cezar,Costache Ştefania-Oana,Panait Elena-Diana,Gheorghiu Iolanda,Roşu promovarea atitudinii de sprijin, toleranţă şi compasiune faţă de persoanele infectate şi afectate de HIV/SIDA, apărarea drepturilor şi intereselor acestora. Panait Bogdan Nicolae – director executiv-cnp 1770626084455; Panait Mihail Dan –
SC.D, AP.6
BRAŞOV Cristian secretar-cnp 1880305082355; Irimia Cezar – trezorier-cnp 1571010080065
ASOCIAŢIA NOI ŞI COPIII 19574/A/2015 TIMIS COMUNA GHIRODA COMUNA GHIRODA jud. T IMIS ST R. CÂMPULUI, NR. 8 BENGESCU SIMONA-IONELA,ZSOK CSABA TIBERIU,MATEIU ADINA-DACIANA Sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, dezvoltarea, modernizarea, înreţinerea bazei materiale a şcolii, sprijinirea şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi consiliul director ales pentru un mandat de patru ani, alcătuit din: preşedinte – BENGESCU
educare a elevilor, etc. SIMONA-IONELA, vicepreşedinte – ZSOK CSABA TIBERIU, secretar – trezorier – MATEIU
ADINA-DACIANA
ASOCIAŢIA NOI ŞI MARIA 11409/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. G-RAL BERT HELOT NR. 19, ET . 1, TIBA IOSIF,BALLA IZABELLA KARLA,HOFMANN CRISTIANA,MORARU DANIEL,KUSZAI ANNEMARIE - promovarea valorilor umane în societatea actuală prin educarea şi dezvoltarea integrală a persoanelor si prin stimularea participării lor active la viaţa comunităţii pe baza principiilor păcii, preşedinte - IOSIF TIBA, vicepreşedinte - IULIANA BENGHIA, secretar - CRISTIANA
SECT OR 1
MAGDALENA,SANDU SIMONA GABRIELA,BENGHIA IULIANA,LUNGU MARIA,PETRE CLAUDIA-LAVINIA. demnităţii persoanei umane, solidarităţii, egalităţii de şanse, includerii şi interculturalităţii; ANM este expresia, acţionează şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu valorile, misiunea şi liniile HOFMANN, trezorier - KARLA IZABELLA BALLA
de lucru ale Pastoraţiei Universitare Catolice.
ASOCIAŢIA NOILOR ECONOMIŞTI ROMÂNI 2758/A/2001 BUCUREŞT I, BUCUREŞT I, ST R.FRANKLIN, NR.9, AP.11, SECT OR 1 PANAITE ILEANA ALICE,TULBURE NARICS SORIN,PETRE GABRIEL,VASILESCU DELIA FLORINA Promovarea ideilor economice în procesul cunoaşterii în special prin activităţi de cercetare, documentare, informare, educare dezbatere în folosul progresului uman PRESEDINTE- PANAITE ILEANA ALICE, SECRETAR - ADELA ION
ASOCIAŢIA NOILOR PROPRIETARI 13779/A/2011 CLUJ COM.FLOREŞT I COM.FLOREŞT I LOC.LUNA DE SUS jud. CLUJ ALBERT ILEANA,CHIRCA AMALIA,IAKAB-CHIRCA ANCA MIHAELA reconstituirea dreptului de proprietate asupra păşunilor şi pădurilor conform legii nr.247 din 2005, către moştenitorii legali în viaţă ai foştilor composesori din Luna de Sus împroprietăriţi în 29 iulie PREŞEDINTE – ALBERT ILEANA, VICEPREŞEDINTE – CHIRCA AMALIA, MEMBRU -
LOC.LUNA DE SUS COM.FLOREŞT I LOC.LUNA DE SUS NR.366
COMPOSESORI LONA 1895 prin CF 474 şi CF 475 şi ai cărţilor funciare individuale care fac competinta din acestea, cât şi a administrării acestor proprietăţi în conformitate cu prevederile statutului şi a legislaţiei în IAKAB-CHIRCA ANCA MIHAELA
vigoare
ASOCIAŢIA NOIMA - GRUP CREATIV 16347/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ION BREZOIANU NR. 21, AP. 2, MÂNDRIŞCANU GABRIEL-IONUT,IONEL CLAUDIA-TATIANA,ARHIP ANDREI,PREZESNIUC RADU - promovarea creaţiei româneşti, la nivel naţional şi internaţional, prin încurajarea activităţţii tinerilor profesionişti din domenii creative precum arhitectura, design-ul, artele vizuale. preşedinte: MÂNDRIŞCANU GABRIEL-IONUŢ, vicepreşedinte: IONEL CLAUDIA-TATIANA,
SECT OR 1
membru: ARHIP ANDREI.
ASOCIAŢIA NOMAD SOPRT CLUB 1823/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. NĂSĂUDULUI, NR. 1 ZOLTAN SZATMARY BUJOR,OTTO ŞANDOR VAIZER,DRAGOŞ OCTAVIAN VODĂ PRACTICAREA ORGANIZATĂ ŞI PROMOVAREA SPORTULUI CU MOTOR ŞI FĂRĂ MOTOR, PRACTICAT PREPONDERENT ÎN NATURĂ ZOLTAN SZATMARY BUJOR, OTTO ŞANDOR VAIZER, DRAGOŞ OCTAVIAN VODĂ
ASOCIAŢIA NON-GUVERNAMENTALĂ 2754/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. ION MIHALACHE NR. 335, BL. 16,SC. A, BLAJ ADINA,ENEA MARIANA-ALINA,PUSCASU VALENTIN. - de a promova educaţia, cultura, valorile sociale ale consumatorilor din România pentru îmbunătăţirea capacităţii acestora de a alua decizii socio-culturale adecvate şi în cunoştinţă de cauză. preşedinte - PUSCACU VALENTIN, vicepreşedinte - ENEA MARIANA-ALINA, membru -
ET . 2, AP. 11, CAM. 2, SECT OR 1
"CONSTRUIEŞTE VIITORUL" BLAJ ADINA, secretar - GABEAJA CRISTINA.
ASOCIAŢIA NON-GUVERNAMENTALĂ 21412/A/2016 CLUJ DEJ DEJ jud. CLUJ ST R. BOGDAN PET RICEICU HAŞDEU crearea unui cadru organizat în care membrii săi, persoane cu deficienţe fizice să fie sprijiniţi în realizarea dezideratelor lor- gazduire, îngrijire personală, integrare/reintegrare socială. PREŞEDINTE : SUSON IRINA-ANA;
NR.71, JUD. CLUJ
VISARION VICEPREŞEDINTE : SUSON GAVRIL;
SECRETAR : MARKOSI TIBERIU BARNAS
CENZOR : VARIAN OVIDIU
ASOCIAŢIA NON-PROFIT " MATEI CORVIN " 2260/A/2000 HUNEDOARA HUNEDOARA HUNEDOARA jud. HUNEDOARA ST R.VICT ORIEI NR.17, MUNTEAN PETRU ,VOINIA CLAUDIU SORIN ,KLIPPEL HAGEN HORST ,KLIPPEL ERICA ECATERINA ,RESIGA IOAN DE A SPRIJINI INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN MUNICIPIUL ŞI JUDEŢUL HUNEDOARA PRIN DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI EDUCAŢIONALE, DE ÎNTRAJUTORARE PREŞEDINTE : MUNTEAN pETRU , VICEPREŞEDINTE : KLIPPEL HAGEN HORST ,
BL.4 CAM.10
GABRIEL ,JITEAN AURELIA ,. MUNTEAN AURICA. MATERIALĂ ŞI DE DEZVOLTARE A RESURSELOR UMANE. VICEPREŞEDINTE : KLIPPEL ERICA ECATERINA , SECRETAR : JITIAN AURELIA
ASOCIAŢIA NON-PROFIT "ASOC F 3" 774/A/1993 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. RÂUL ŞOIMULUI NR. 4, BL. 47, SC. 6, Martinescu Corneliu,Vlad Victoria,Negre Florin,Ghica Romulus,Popa Rodica Intrarea în legalitate în vederea cumpărării apartamentelor construite din fondurile statului în blocul f3 din ansamblul Uverturii Ghica Romulus - preşedinte, Vaciu Virgil - vicepreşedinte
AP. 76, SECT OR 4
ASOCIAŢIA NON-PROFIT "LAUR" 6388/A/2007 in lichidare HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. MINERULUI NR.51, BL. 39, DEAC MARIUS,DEAC ELENA,DEAC VASILE Colectarea de fonduri necesare în vederea deplasării în străinătate pentru efectuarea unei operaţii costisitoare şi dificile. DEAC MARIUS, DEAC ELENA, DEAC VASILE
SC. A, ET . 2, AP.10
ASOCIAŢIA NON-PROFIT 6685/A/2007 TIMIS VARIAŞ NR. 492 VARIAŞ NR. 492 jud. T IMIS DOBAI ZOIA,DRAGOMIR DANIELA,SIMULOV PREDRAG Creşterea calităţii procesului instructiv educativ şi sprijinirea activităţii şcolare şi extraşcolare;dezvoltarea comunităţii prin educarea tinerilor pentru cooperare şi înţelegerea culturii Preşedinte -DOBAI ZOIA,Vicepreşedinte- DRAGOMIR DANIELA, Membru-SIMULOV
"ROŞCOALĂ-VARIAŞ" internaţionale, etc PREDRAG
ASOCIAŢIA NON-PROFIT "SA-VA" 4858/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. IULIU MANIU, NR.55, BL.17, SC.A, ET .9,Sava Mircea Mihail,Sava Dorina Magdalina,Popa Cătălin acordarea de ajutor moral şi spiritual tuturor ncelor interesaţi şi de ajutor material celor aflaţi în nevoie, fără a face deosebire de naţionalitate, sex, religie sau orientare politică. Sava Mircea-preşedinte, Sava Dorina Magdalina-secretar general, Popa Cătălin -membru
AP.36, SECT OR 6
ASOCIAŢIA NON-PROFIT ALUCRO 10247/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. BERCENI, NR. 106 R, SECT OR 4 ies din asociatie Advanced Metal eco processing srl, Koba Organizacja Odzysku SA, este acela de a promova colectarea şi reciclarea dozelor de băuturi din aluminiu (UBCs) în România, in vederea protejării mediului. În acest scop, Asociaţia elaborează şi implementează proiecte prin demisie iese dl. Dragoş Alexandru Doru, dl. Marcin Josef Zdanowicz
de colectare şi reciclare a dozelor de băuturi din aluminiu împreună cu parteneri interesati de acest proiect din România.
ASOCIAŢIA NON-PROFIT FAN CLUB 780/A/1993 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ST UPILOR NR. 3, BL. A13, ET . 4, AP. Arsene mariana Iulia,Gheorghe Laura,Savu Loredana Andreea,Golescu laura,Soltan Gabriel,Brătulescu Adrian,Rizoiu Cătălin Să facă cât mai cunoscută şi mai apreciată în România celebra formaţie Depeche Mode
20, SECT OR 4
DEPECHE MODE Marian,Bârsan Marian,Ion Alina,Tiţă Stelian,Munteanu Lucian Alexandru,Samuilă Răzvan Darius,Mihai Robert
ASOCIAŢIA NON-PROFIT GRĂDINIŢA 4451/A/2006 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ALEEA PANSELUŢ ELOR NR.8 VIZITIU VIOLETA,BIRCEANU - KLOOS BRIEGHITTE,BIRCEANU - KLOSS CRISTIAN,KLOOS RUDOLF Coordonarea, organizarea şi dezvoltarea activităţilor educative, în conformitate cu prevederile normative ale Ordonanţei 37/2003. VIZITIU VIOLETA, BIRCEANU - KLOOS BRIEGHITTE, BIRCEANU - KLOOS CRISTIAN,
TWEETY KLOOS RUDOLF
ASOCIAŢIA NON GUVERNAMENTALĂ 19039/A/2014 ILFOV MĂGURELE, SAT MĂGURELE, SAT VÂRT EJU jud. ILFOV ST R. BALADEI, ZAMFIR ELENA,ZAMFIR AURELIA-ANDREEA,PADURARU SORIN Realizarea de programe in vederea apararii drepturilor animalelor, prin caile si mijloacele oferite de legislatia nationala si internationala in domeniu PRESEDINTE-PADURARU SORIN, VICEPRESEDINTE-ZAMFIR ELENA,
VÂRT EJU NR.60
PENTRU PROTECŢIA ANIMALELOR - PUFI MEMBRU-ZAMFIR AURELIA-ANDREEA
ASOCIAŢIA NON PROFIT "HELPINGHAND 6623/A/2007 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA GEORGE COŞBUC, NR.HEGYI JUDIT,GYORI TIMEA,HEGY IULIANA,HEGYI FERENC,HATSECH AUGUSTIN Servicii sociale fără cazare, ambulante, cum sunt servicii de întrţinere zilnică a persoanelor cu deficienţe fizice sau intelectuale; Protecţie şi îndumare pentru persoanele în vârstă prin: achitarea HEGYI JUDIT, GYORI TIMEA, HEGY IULIANA, HEGYI FERENC, HATSECH AUGUSTIN
17/14
CENTER" facturilor şi taxelor, înscrierea şi scoaterea medicamentelor, ajutarea la cumpărături zilnice sau ocazionale, activitatea menajeră, îngrijirea generală sau parţială a bolnavilor la domiciliu, vizitarea
persoanelor în vârstă, etc. Asistenţă şi îndrumare pentru persoanele în vârstă fără rude; Activităţi în sprijinul victimelor catastrofelor; etc.
ASOCIAŢIA NON PROFIT A "FEMEILOR 2498/A/2005 MURES SAT AGRIŞT EU, SAT AGRIŞT EU, COMUNA BĂLĂUŞERI jud. MURES BARABAS IMOLA,SOOS ANA,BOTOS OLGA,SOOS MARIA,KOBLE ENIKO,PAPP ILONA,BARABAS IULIANA,BALINT Menţinerea în funcţiune a obiceiurilor specifice satului agrişteu. FARKAS ROZALIA ELISABETA, BARABAS IMOLA, SOOS ANA, BOTOS OLGA, SOOS
COMUNA BĂLĂUŞERI ST RADA PRINCIPALĂ, NR. 45
CREŞTINE DIN AGRIŞTEU" ANGELICA,FARKAS KINGA,HUSZAR NAZNAN ERZSEBET,MOLNAR ERZSEBET,PAP ERIKA,BOTOS EVA,TOTH MARIA
IBOLYA,BALINT ILONA ERIKA,FARKA ZSUYSANNA ILONKA,BENEDEK ZITA,IAKAB PIROSKA,BALINT KLARA,SZABO
ROZA,MOLNAR MARGARETA,MOLNAR EMA,GYORFI IULIANA,BARABAS IRINA,BOTOS OLGA,HOCHBAUER MARIA
MAGDOLNA.
ASOCIAŢIA NON PROFIT SERVICIUL DE 1735/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.AL. IOAN CUZA, NR.23, SECT OR 1 KUHL FRANZ,ZEANĂ GABRIELA,RADULESCU ALICE,IONESCU FLORIAN,IORDANIDE OLGA,NICOLARĂ Caritate ajutor şi asistenţă în caz de catastrofă, în caz de cataclisme, precum şi ajutorarea bolnavilor, nevoiaşilor, bătrânilor, handicapaţilor şi răniţilor PRESEDINTE - FRANZ KUHL, VICEPRESEDINTE - AUREL OLTEANU -
AJUTOR MALTEZ DIN ROMÂNIA GABRIELA,ANGHELESCU MARIA,CELEPIJA FADBARDH,DINESCU RODICA,DIACONESCU LILIANA,DANCA
CECILIA,ILUTIM ADA,IDORAS FRANCISKA,IONIŢĂ ELENA,PARASCHIV TUDOR,PENTA AUGUSTIN,POPESCU
ALENXANDRU,SAMOILĂ DANIELA,TĂNĂSESCU SANDA,VARZARU DUMITRU,SCHITIU HORATIU
ASOCIAŢIA NON PROFIT,,CASA WELLNESS,, 12362/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.ANGHEL SALIGNY NR.155, CONSTANTIN MIHAELA,BOLEA ION,BOLEA CIPRIAN,BOLEA MARINA PROMOVEAZĂ INTERESELE PUBLICE, SOCIO-MEDICALE ALE PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI PRECUM ŞI DEA DEZVOLTA UN AGROTURISM RURAL DE TIP SOCIAL, PRIN 3 MEMBRI, MINIM
BL.I 2, AP.9
INETRMEDIUL PROIECTELOR TURISTICO-SOCIALE DEZVOLTATE CU SPIRJINUL SUBVENŢIILOR GUVERNAMENTALE ŞI FONDURILOR EUROPENE ÎN ZONA RURALĂ
CORBU, JUD. HARGHITA.
ASOCIAŢIA NONGUVERAMENTALĂ 19030/A/2015 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. SILVEST RU, NR. 32, SECT OR 2, Ivan Mădalina Rodica,Popa Viorica Fabiana,Ivan Anca Asociaţia îşi propune ca scop promovarea unei mentalităţi civice moderne şi a unor acţiuni umanitare, bazate pe principiile drepturilor omului şi pe respectul pentru toţi cetăţenii. Consiliul Director: Ivan Mădălina Rodica, Preşedinte Popa Viorica Fabiana, Membru Ivan Anca,
BUCUREŞT I
PENTRU TINERI „SENS” Membru
ASOCIAŢIA NONIS CIVITA 15632/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. PRELUNGIREA GHENCEA, NE. 318A, Piscuc Paul,Fericeanu Beniamin Ioan,Coman Daniel,Peşte Constantin. promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la creșterea și dezvoltarea nivelului de trai a populației din zone rurale și urbane, a persoanelor defavorizate, Piscuc Paul- preşedinte, Fericeanu Beniamin Ioan- vicepreşedinte, Coman Daniel- secretar.
ET . 1, AP. 4, SECT OR 6.
dezvoltare din punct de vedere social, material, educaţional și cultural.
ASOCIAŢIA NONPROFIT "AMICUS HUMANI 582/A/1997 HUNEDOARA PET RILA PET RILA jud. HUNEDOARA ST R. BICAZ NR. 13 Întrajutorarea umană a unor persoane din România.
GENERIS"
ASOCIAŢIA NONPROFIT "FAIR PLAY" 571/A/1997 HUNEDOARA HUNEDOARA HUNEDOARA jud. HUNEDOARA BD. LIBERT ĂŢ II BL.9/19 Promovarea ca sporturi de masă a artelor marţiale, gimnasticii aerobice şi dansului sportiv.
ASOCIAŢIA NONPROFIT "MIHAI TAŞCĂU" 1265/A/2012 GORJ MUN. T G-JIU, ST R. 23 MUN. T G-JIU, ST R. 23 AUGUST , NR. 82, BL.82, SC.1, TAŞCĂU MARIA,PANĂ VIORICA,TAŞCĂU MIRON colectarea de fonduri pentru ajutorarea copiilor cu autism, iar activităţile pe care ş-i le propun în vederea realizării acestui scop sunt prevăzute în Statutul asociaţiei TAŞCĂU MARIA - PREŞEDINTE, PANĂ VIORICA - VICEPREŞEDINTE, TAŞCĂU MIRON
AUGUST , NR. 82, ET .4, AP.19 jud. GORJ
BL.82, SC.1, ET .4, - MEMBRU
AP.19
ASOCIAŢIA NONPROFIT "NEUROSTIM" 821/A/1996 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. NICOLAE BĂLCESCU. BL. Reabilitarea şi protejarea copiilor handicapaţi neuromotorinserţiei familiale şi adaptării sociale a acestei categorii populaţionale, facilitatea şcolarizării şi a unei pregătiri profesionale pentru
18.SC. 2. AP. 22.
reintegrarea socială a cazurilor cu potenţial recuperator.
ASOCIAŢIA NONPROFIT "PRO-BAUER" 565/A/1997 HUNEDOARA ROMOS ROMOS jud. HUNEDOARA ST R. PRINCIPALĂ NR. 35 Promovarea unei agriculturi româneşti moderne, ajutorarea persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară activitate în domeniul agriculturii.
ASOCIAŢIA NONPROFIT 3623/A/1997 HUNEDOARA ORĂŞT IE ORĂŞT IE jud. HUNEDOARA ST R. CRIŞAN NR.70 Asigurarea unor condiţii de viaţă decentă a copiilor. Ajutorarea familiilor nevoiaşe.
"ROM.CHRISTALINA"
ASOCIAŢIA NONPROFIT ACODA 1504/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. N. T IT ULESCU, NR. 32 - BÎRSANU DORU,BÎRSANU CAMELIA,PANĂ FLORINA,NICOLA PAUL,PĂNCULESCU VIOREL,PĂNCULESCU REPREZENTAREA COPIILOR CU DEFICIENŢE DE AUZ, PRIVITOR LA ASIGURAREA ÎN CÎT MAI BUNE CONDŢII A ASISTENŢEI MEDICALE ŞI SOCIALE, A EDUCAŢIEI LOR ŞI GRUIA CARMEN, PĂNCULESCU VIOREL, TOLEA DANIELA, NICOLA PAUL
ŞCOALA SPECIALĂ REGINA MARIA
DOINA,GHERCEA IULIA,BUNEA GEORGETA,ILIE MARIN,GRUIA ANGELA,GRUIA NELU,IGNĂTESCU INTEGRĂRII SOCIO-PROFESIONALE
FRUSINA,GHERGHE DUMITRU,GHERGHE ILEANA,BERCEANU STAN,FOLEA DANIELA,BURLEA ŞCHIOPOIU
ION,BURLEA ŞCHIOPOIU ADRIANA,BĂRĂSCU ŞTEFAN,BĂRĂSCU ELENA
ASOCIAŢIA NONPROFIT ACODA 1505/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. N. T IT ULESCU, NR. 32 - BÎRSANU DORU,BÎRSANU CAMELIA,PANĂ FLORINA,NICOLA PAUL,PĂNCULESCU VIOREL,PĂNCULESCU REPREZENTAREA COPIILOR CU DEFICIENŢE DE AUZ, PRIVITOR LA ASIGURAREA ÎN CÎT MAI BUNE CONDŢII A ASISTENŢEI MEDICALE ŞI SOCIALE, A EDUCAŢIEI LOR ŞI GRUIA CARMEN, PĂNCULESCU VIOREL, TOLEA DANIELA, NICOLA PAUL
ŞCOALA SPECIALĂ REGINA MARIA
DOINA,GHERCEA IULIA,BUNEA GEORGETA,ILIE MARIN,GRUIA ANGELA,GRUIA NELU,IGNĂTESCU INTEGRĂRII SOCIO-PROFESIONALE
FRUSINA,GHERGHE DUMITRU,GHERGHE ILEANA,BERCEANU STAN,FOLEA DANIELA,BURLEA ŞCHIOPOIU
ION,BURLEA ŞCHIOPOIU ADRIANA,BĂRĂSCU ŞTEFAN,BĂRĂSCU ELENA
ASOCIAŢIA NONPROFIT ACODA 1824/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. N. T IT ULESCU, NR. 32 - BÎRSANU DORU,BÎRSANU CAMELIA,PANĂ FLORINA,NICOLA PAUL,PĂNCULESCU VIOREL,PĂNCULESCU REPREZENTAREA COPIILOR CU DEFICIENŢE DE AUZ, PRIVITOR LA ASIGURAREA ÎN CÎT MAI BUNE CONDŢII A ASISTENŢEI MEDICALE ŞI SOCIALE, A EDUCAŢIEI LOR ŞI GRUIA CARMEN, PĂNCULESCU VIOREL, TOLEA DANIELA, NICOLA PAUL
ŞCOALA SPECIALĂ REGINA MARIA
DOINA,GHERCEA IULIA,BUNEA GEORGETA,ILIE MARIN,GRUIA ANGELA,GRUIA NELU,IGNĂTESCU INTEGRĂRII SOCIO-PROFESIONALE
FRUSINA,GHERGHE DUMITRU,GHERGHE ILEANA,BERCEANU STAN,FOLEA DANIELA,BURLEA ŞCHIOPOIU
ION,BURLEA ŞCHIOPOIU ADRIANA,BĂRĂSCU ŞTEFAN,BĂRĂSCU ELENA
ASOCIAŢIA NONPROFIT ACODA 1825/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. N. T IT ULESCU, NR. 32 - BÎRSANU DORU,BÎRSANU CAMELIA,PANĂ FLORINA,NICOLA PAUL,PĂNCULESCU VIOREL,PĂNCULESCU REPREZENTAREA COPIILOR CU DEFICIENŢE DE AUZ, PRIVITOR LA ASIGURAREA ÎN CÎT MAI BUNE CONDŢII A ASISTENŢEI MEDICALE ŞI SOCIALE, A EDUCAŢIEI LOR ŞI GRUIA CARMEN, PĂNCULESCU VIOREL, TOLEA DANIELA, NICOLA PAUL
ŞCOALA SPECIALĂ REGINA MARIA
DOINA,GHERCEA IULIA,BUNEA GEORGETA,ILIE MARIN,GRUIA ANGELA,GRUIA NELU,IGNĂTESCU INTEGRĂRII SOCIO-PROFESIONALE
FRUSINA,GHERGHE DUMITRU,GHERGHE ILEANA,BERCEANU STAN,FOLEA DANIELA,BURLEA ŞCHIOPOIU
ION,BURLEA ŞCHIOPOIU ADRIANA,BĂRĂSCU ŞTEFAN,BĂRĂSCU ELENA
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA NONPROFIT ARIPI PENTRU 17732/A/2014 GORJ COMUNA BĂLEŞT I, COMUNA BĂLEŞT I, SAT CEAURU jud. GORJ comuna 1. MERCIOIU IOANA, 2. OLTEANU ANA 3.SZOCS IULIU de a colecta fonduri pentru ajutorarea copiilor cu autism precum şi apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor a căror viaţă este marcată de malformaţi creşterea calităţii vieţii acestora şi Asociaţia are un Consiliu Director format din: 1. Preşedinte: MERCIOIU IOANA 2.
SAT CEAURU Băleşti, sat Ceauru, nr. 310, jud. Gorj
COPII îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în funcţie de nevoile specifice, promovarea includerii şi participării lor depline la viaţa comunităţii. Vicepreşedinte: OLTEANU ANA 3. Membru: SZOCS IULIU
ASOCIAŢIA NONPROFIT CĂPRIORUL 477/A/1999 HUNEDOARA COMUNA T URDAŞ, COMUNA T URDAŞ, SAT SPINI. jud. HUNEDOARA NR.85 -practicare vantorii si pescuitului sportiv;se va face in spiritul conservarii biodiversitatii;si a echilibrului naturii
SAT SPINI.
MĂRTINEŞTI
ASOCIAŢIA NONPROFIT DE LOCATARI 3100/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CALEA FLOREŞT I NR.58 B TURCU MIHAELA,ILEA PETRU-IOAN,POP CODRUTA MONICA,NICULA MARIA,IANCU MIHAELA-GEORGETA,NICOARA susţinerea intereselor comune ale chiriaşilor imobilului ANL bl.6 Calea Floreşti nr.58B Cluj-Napoca în raport cu instituţiile statutului, administraţia locală, societăţi comerciale şi regii autonome, PREŞEDINTE – TURCU MIHAELA, VICEPREŞEDINTE – ILEA PETRU IOAN, MEMBRI –
BL.6
BLOC ANL, CALEA FLOREŞTI, NR.58B, BL.6, ANA,ALBU ALIN ADRIAN,HOLHOS NICOLETA ALINA,PETRISOR AURELIA-MARIANA,MORAR LIVIA-GINA,CHISU precum şi pentru a sprijini demersurile titularilor de contracte de închiriere de apartamente în regim ANL din bl.6 Calea Floreşti nr.58B Cluj-Napoca în vederea cumpărării acestor locuinţe, POP CODRUŢA MONICA, CHIŞU ANDRADA-IULIA, IANCU MIHAELA-GEORGETA
CLUJ-NAPOCA ANDRADA-IULIA,ALHAFEZ LIVIA conform Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
ASOCIAŢIA NONPROFIT UMANITARĂ ŞI DE 567/A/1998 HUNEDOARA HUNEDOARA HUNEDOARA jud. HUNEDOARA ST R. LĂT URENI. NR. 20 Activităţi umanitare şi caritabile, constând în ajutorarea familiilor sărace, căminelor de copii şi căminelor de bătrâni cu bunuri de sprijin necesar.
BINEFACERE "VASILE
BUREAN"-HUNEDOARA.
ASOCIAŢIA NONPROFIT UMANITARĂ ŞI DE 4540/A/2002
BINEFACERE "VASILE BURSAN"
ASOCIAŢIA NONPROFIT UMANITARĂ ŞI DE 4967/A/2002
BINEFACERE "VASILE BURSAN"
ASOCIAŢIA NONPROFIT „BLOC A.N.L. 405/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MEHEDINŢ I NR.50-52 BUCUR RAMONA IULIA,COSTACHE SIMONA,BUNEA MARIAN-GAVRIL reprezentarea şi susţinerea intereselor comune ale locatarilor, legate de folosirea bunurilor aflate în folosinţa comună indiviză din clădirea ce alcătuieşte un condominiu, cât şi a locuinţelor şi a PREŞEDINTE – BUCUR RAMONA-IULIA, VICEPREŞEDINTE – COSTACHE SIMONA,
AP.94
TABEREI NR.2 – TĂŞNAD NR.10” spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă SECRETAR GENERAL – BUNEA MARIAN-GAVRIL
ASOCIAŢIA NOSTRA FORTUNA TARCEA - 6812/A/2007 BIHOR COMUNA T ARCEA COMUNA T ARCEA jud. BIHOR ST RADA MICĂ, NR. 76 GASPAR TUNDE,GERZON ERIKA,NAGY MIRELA,TOTH BARNABAS,MADARASZ ANNAMARIA - este sprijinirea materială şi morală a activităţii instructiv educative, ştiinţifice, cultural artistice şi sportive de la Şcoala cu clasele I-VIII din Tarcea, judeţul Bihor, reprezentarea şi promovarea GERZON ERIKA
ERTARCSA intereselor comunităţii locale, stabilirea şi dezvoltrea unor relaţii de colborare cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi străinătate;- stimularea şi sprijinirea dezvoltării regionale ;- sprijinirea
activităţilor ce au ca scop de a păstra cultura materială populară, istorică şi valorile naturale şi spirituale ale regiunii
ASOCIAŢIA NOSTROMO 18291/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.PARCULUI, NR.22 UNGURUŞAN SORIN-FLORIAN,UNGURUŞAN EMANUELA LĂCRĂMIOARA,UNGURUŞAN SILVIA. Ajutorarea financiară, informativă şi afectivă a persoanelor cu dizabilităţi datorate unor boli metabolice rare, integrarea în standardele unei societăţi civilizate etc. preşedinte - UNGURUŞAN SORIN-FLORIN - ales pe perioadă nedeterminată, vicepreşedinţi :
- UNGURUŞAN EMANUELA LĂCRĂMIOARA, UNGURUŞAN SILVIA
ASOCIAŢIA NOTA BENE 9567/A/2010 radiata CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MIHAI EMINESCU NR.4 TEODORESCU CRISTIAN-CLAUDIU,KOVACS TATIANA-MARIA,TALAS ALEXANDRA participarea activa la imbunatatirea conditiilor de viata si dezvoltarea sociala a comunitatilor locale si regionale TEODORESCU CRISTIAN-CLAUDIU, KOVACS TATIANA-MARIA, TALAS ALEXANDRA
AP.5
ASOCIAŢIA NOTEABOUTLIFE 18949/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. IULIU MANIU, NR. 67, BL. 6P, SC. 1, ET .Mustaţă Lucian Marian,Cateliu Gabriel,Sîrbu Catalin. (i) contribuirii la dezvoltarea nivelului de educație a societÒți, refacerea comunitÒ■ii, a spiritului civic, a relațiilor dintre oameni și ¯n general; ;(ii) promovarea educației ¯n familie ¯n scopul Mustaţă Lucian Marian- preşedinte, Cateliu Gabriel- vicepreşedinte, Sîrbu Catalin- membru.
6, AP. 23, SECT OR 6.
revenirii la o societate normala unde fiecare sa se simtÒ ¯n siguranțÒ, respectat și responsabil.;(iii) sus■inerii morale și educative a copiilor, adul■ilor ║i bÒtrÔnilor sÒraci ║i bolnavi;;(iv)
promovÒrii activitÒ■ilor de dezvoltare ║tiin■ificÒ, tehnicÒ, artisticÒ, culturalÒ ║i intelectualÒ a copiilor ║i tinerilor din RomÔnia.;(v) Îşi propune sa satisfacă o nevoie pregnanta a societății
actuale, in spețÒ educația in spațiul familial. VizeazÒ implementarea metodelor si strategiilor necesare dezvoltÒrii armonioase a copilului. ╬n direcția ¯ mbunÒtÒțirii procesului de educare a
copilului se va opta atÔt pentru furnizarea informațiilor care sa acopere subiecte precum asumarea valorilor si a unui comportament etic de tipul ôeducația celor 7 ani de acasÒö. In egala
mÒsurÒ Asociația ¯ și propune satisfacerea condițiilor minime de educație pentru asigurarea dezvoltÒrii optime a copilului.
ASOCIAŢIA NOUA DREAPTĂ 15573/A/2007 BUCUREST I BUCUREST I ST R.BISERICA ENEI, NR.16, ET .10, IONESCU TUDOR,SWEN PHILIPPE MORITZ,NASTASE ALEXANDRU,ARON CRISTIAN,DUMITRIU - Resurectia identitară si spirituală a romanilor de pretutindeni
CAMERA (AP.)1, SECT OR 1.
CRISTIAN,UNGUREANU ROBERT,SAVULESCU IONEL,RAPCEA MIHAI
ASOCIAŢIA NOUA DREAPTĂ 5359/A/2007 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I str. Biserica Enei, nr. 16, et. 10, cam. Ionescu teodor,Swen Philippe Moritz,Năstase Alexandru,Aron Cristian,Ungureanu Robert,Savulescu Ionel,Rapca Mihai constă in resurecţia identitară şi spirituală a românilor de pretutindeni Preşedinte- Ionescu Tudor, Vicepreşedinte- Swen Philippe Moritz, Membri- Aron cristian,
apartament 1, sector 1
Ungureanu Robert, Savulescu Ionel, Rapcea Mihai,
ASOCIAŢIA NOUA REPUBLICĂ 15584/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA T ÂRGUL NEAMŢ , NR. 1, BL. George Mihail Neamţu,Nicolae Cătălin Buciumeanu,Cristian Şoimaru,Cosmin Radu Aldea,Ştefan Ion Vlaston,Valeriu Todiraşcu. Să devină promotorul mişcărilor civice din România care susţin dezbaterile publice, acţiunile civice şi cercetarea aplicativă necesare potenţării idealul republican de organizare a unei societăţi George Mihail Neamţu, Cristian Şoimaru, Valeriu Todiraşcu, Cosmin Radu Aldea, Ştefan Ion
D9, SC. B, ET . 4, AP. 20, SECT OR 6.
democratice bazate pe libertate politică, economică şi religioasă, pe supremaţia legii şi egalitatea tuturor în faţa acesteia. Vlaston.
ASOCIAŢIA NOUL ADĂPOST FUNDULEA 19379/A/2014 ILFOV ORASUL ORASUL PANT ELIMON, ST R. BUST ENI, NR. 6 jud. ILFOV CIUPITU AUGUSTIN CORNELIU,DRĂGAN CRISTIAN,CIUPITU MARIA ASOCIATIA NOUL ADĂPOST FUNDULEA are ca scop rezolvarea problemei animalelor fara stapan, protectia si bunastarea animalelor. CIUPITU AUGUSTIN CORNELIU-PRESEDINTE; Vicepresedinte – DRĂGAN CRISTIAN;
PANT ELIMON, ST R.
BUST ENI, NR. 6 Secretar General - CIUPITU MARIA
ASOCIAŢIA NOUL CRITERION PENTRU 3764/A/1990 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST .MAT EI VOIEVOD, NR.103, BL.03, SC.2, GABRIEL STĂNESCU,SEVER AVRAM,MIRCEA MANDOCA,DAN STANCA,VALERIU STOICA,RADU R.SERBAN,VIRGINIA de a promova valorile culturale autentice romanesti pe temeiul principiilor promovate de vechea asociaţie Criterion in perioada 1932-1934 sincronizand cultura autohtona cu valorile perene ale GABRIEL STANESCU, SEVER AVRAM, MIRCEA BANDICA, DAN STANCA, VALERIU
AP.83, SECT OR 2
ARTE LITERE ŞI FILOSOFIE STANESCU culturii universale STOICA, RADU R. SERBAN, VIRGINIA STANESCU
ASOCIAŢIA NOVO TRADITIO 17727/A/2014 GORJ COMUNA BAIA DE COMUNA BAIA DE FIER, SAT .BAIA DE FIER, NR.1021 Rădescu Ioana,Rădescu Adrian Nicolae,Ilie Sabina,Neamţu Marius sprijinirea copiilor şi tinerilor din România aflaţi în situaţii de risc social ,prin conceperea , organizarea, promovarea şi desfăşurarea de activităţi şi proiecte ce urmăresc educaţia şi formarea
FIER, SAT .BAIA DE jud. GORJ
FIER, NR.1021 pentru piaţa muncii şi dezvoltarea continuă a acestora la nivel personal şi profesional, în vederea atingerii obiectivelor pe care şi le propun, ş.a..
ASOCIAŢIA NU TE VOI UITA 3944/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR CALEA ARADULUI NR 27 BL P61 ROSS RACHEL ANNE,PLUGAR ALINA NICOLETA ,PLUGAR ADRIANA VASILICA ASOCIEREA ŞI ORGANIZAREA DE CURSURI DE PREGĂTIRE A PERSOANELOR AFLATE ÎN NEVOI ROSS RACHEL ANNE --PREŞEDINTE ,PLUGAR ADRIANA VASILICA
AP 7
-VICEPREŞEDINTE,-PLUGAR ALINA NICOLETA - VVICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA NUFERII A PĂRINŢILOR 7111/A/2008 TIMIS SÂNNICOLAU MARE SÂNNICOLAU MARE jud. T IMIS ST R. NEGRU VODĂ NR. Asociaţia Trasfrontalieră Pro Dezvoltare,Oargă Daniela,Keresturi Maria,Dupţa Mărioara Rodica,Mureşan Adriana Carmen,Ciuraş pregătirea, promovarea şi implementarea proiectelor pentru modernizarea grădiniţei şi obţinerea finanţării interne şi externe. Oarga Daniela, Keresturi Maria, Loredana Anca Marcu
17
COPIILOR DE LA GRĂDINIŢA CU PROGRAM Carmen Cristina,Luca Răduca,Bălu Mirela,Marcu Loredana.
SĂPTĂMÂNAL SÂNNICOLAU MARE
ASOCIAŢIA NUFERII GRINDULUI 9413/A/2009 TULCEA GRINDU GRINDU jud. T ULCEA COJOCARU ION,COSERU VERGIL,STEFANESCU CATALINA-LIZICA-DOINA. de a acorda sprijin privind dezvoltarea social-culturală, păstrarea tradiţiilor şi a valorilor culturale, protejarea condiţiilor de mediu, sponsorizarea proiectelor care privesc dezvoltarea condiţiilor de STEFANESCU CĂTĂLINA - LIZICA - DOINA - PREŞEDINTE, COSERU VERGIL -
viaţă ale locuitorilor comunei, implicarea activă la nivel social prin activităţi şi programe de interes social, de grup, ori individuale. VICEPREŞEDINTE, COJOCARU ION - SECRETAR.
ASOCIAŢIA NUTRIBIO – FOOD FOR LIFE 18078/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. MAREŞAL CONST ANT IN POPA VERONICA-ALINA,MUNTEANU MIHAI,DIACU MARIUS-VLADIMIR Promovarea şi apărarea drepturilor omului la un stil de viaţă sănătos, într-un mediu curat, precum şi a dreptului la informare cu privire la nutriţie, sport, activităţi recreative, etc. preşedinte – POPA VERONICA-ALINA, vicepreşedinte – MUNTEANU MIHAI, secretar
PREZAN, NR. 127, BL. 51, SC. E, AP. 7
general – DIACU MARIUS-VLADIMIR
ASOCIAŢIA NUTRIŢIONIŞTILOR DIN 15466/A/2007 COMUNA BALOT EŞT I COMUNA BALOT EŞT I , CALEA BUCUREŞT I NR.1, POP IOAN MIRCEA,STOICA IOAN,HALGA PETRU,DRÎNCEANU DAN,DRAGATOIU DUMITRU,STOICA dE A CONSACRA, CONSOLIDA ŞI A APĂRA ÎN rOMÂNIA , specializarea profesionala de nutriţionist în domeniul creşterii animalelor si de a promova activitatile si interesele membrilor sai în
, CALEA BUCUREŞT I CAMERA 323, ET .2
ZOOTEHNIE NR.1, CAMERA 323, LILIANA,AVARVAREI TEONA,PANA CORNEL,POGURSCHI ELENA,MARIN MONICA,STAN GHEORGHE,SIMEANU domeniul nutriţiei şi alimentaţiei animalelor.
ET .2 DANIEL,LUCAS IOAN GHEOIRGHR,MARCULECU VIOREL,FOTEA LENUŢA,LEONTER CORNEL
ASOCIAŢIA NYARADMENTE MOZGASBAN 21310/A/2015 MURES MIERCUREA MIERCUREA NIRAJULUI jud. MURES ST RADA SIKOLDI CSABA,ISTVANFI BOTOND,FAZAKAS ZOLTAN Scopul asociaţiei constă în promovarea regiunii Nirajului ca unitate geografică, prezentarea valorilor culturale, monumentelor turistice şi vieţii rurale în această regiune, promovarea sprturilor în SIKOLDI CSABA - PRESEDINTE, ISTVANFI BOTOND - VICEPRESEDINTE, FAZAKAS
NIRAJULUI T RANDAFIRILR, NR. 98
timpul liber, crearea de facilităţi sportive, organizarea diferitelor campanii de promovare şi evenimente pe teritoriul oraşului şi în zonele limitrofe. ZOLTAN - TREZORIER
ASOCIAŢIA NYARADMENTI MOTOROS 9877/A/2013 MURES COMUNA GĂLEŞT I COMUNA GĂLEŞT I jud. MURES NR. 247 SIMON JOZSEF,CHIRICUŢĂ PETERFI FRANCISC,KAKASI CAROL Identificarea şi ajutorarea copiilor cu probleme de sănătate şi a celor cu malformaţii, copiilor străzii, a celor din centrele de plasament, identificarea şi sprijinirea copiilor maltrataţi de părinţi sau a SIMON JOZSEF, CHIRICUŢĂ PETERFI FRANCISC, KAKASI CAROL
BARATI TARSASAG celor abuzaţi fizic sau psihic, recuperarea copiilor neadaptaţi şi a celor cu dizabilităţi, a bătrânilor neajutoraţi; integrarea acestora în standardele unei societăţi civilizate, precum şi ajutorarea
familiilor nevoiaşe, a bătrânilor şi a altor persoane care necesită ajutor.
ASOCIAŢIA NYCTICORAX 10750/A/2010 MURES REGHIN REGHIN jud. MURES IERNUŢ ENI NR.86 CÂMPEAN GEORGE TUDOR,SANDOR ATTILA,CENGHER CĂLIN,VARGA ZOLTAN,SĂLĂGEAN ADRIAN . Crearea, dezvoltarea şi aplicarea mecanismelor de conservare a naturii, sprijinirea dezvoltării ştiinţelor care se leagă de conservarea naturii (biologie, ecologie, geologie, ştiinţa mediului, etc.), Câmpean George Tudor,Sandor Attila,Varga Zoltan
respectiv fondarea şi sprijinirea turismului ecologic modern, în interesul dezvoltării regionale şi a menţinerii diversităţii biologice autohtone.
ASOCIAŢIA NYISZ 9951/A/2010 MURES MIERCUREA MIERCUREA NIRAJULUI jud. MURES ST RADA T EILOR, MARTON ISTVAN,SUBA ENDRE,NAGY ZSOLT Încurajarea şi sprijinirea tinerilorîn realizarea iniţiativelor lor, precum şi în implicarea lor în viaţa socială, prin derularea diferitelor proiecte, precum şi organizarea diferitelor activităţi de interes
NIRAJULUI NR. 51
public.
ASOCIAŢIA NYMPHEA THERMALIS 17053/A/2014 BIHOR BĂILE FELIX BĂILE FELIX jud. BIHOR DRUMUL CORDĂULUI, DN.76, FECHETE DUMITRU,SILAGHI PETRU SERGIU,MAXIM RODICA instituirea şi deyvoltarea unui cadru de cunoaştere , conservare, protejare, promovare, educaţie şi responsabilizare civilă, etc. FECHETE DUMITRU -preşedinte, SILAGHI PETRU SERGIU-vicepreşedinte, MAXIM
CF 51374. AQU PRESIDENT
RODICA-secretar
ASOCIAŢIA O ALTFEL DE EDUCATIE 14181/A/2011 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I Calera 13 Septembrie nr. 101, bl. 97, sc. A, Popa Gabriel-Eftimie,Popa Emilia,Ghita Sorina 1. POPA GABRIEL - EFTIMIE, cetatean roman, nascut la data de 31.05.1968 in Fagaras, domiciliat in Bucuresti, str. Stoian Militaru nr. 36, sector 4, identificat cu CI seria RD nr. 282812, emis preşedinte - Iuga Bogdan, vicepreşedinte - Iuga Sorina, secretar general - Iuga Alexandru
et. 5, ap. 22, sector 5
de Sectia 16 Politie la data de 30.11.2002, CNP 1680531424531,;2. POPA EMILIA, cetăţean român, născuta la data de 27.05.1987 în Bucuresti, domiciliata in Bucuresti, str. Dr. Anton Colorian nr.
53, sector 4, identificata cu CI seria RD nr. 211578, eliberat de Sectia 16 Politie la data de 26.11.2001, CNP 2870527430043;3. GHITA SORINA, cetatean roman, nascuta la data de 31.03.1980,
in Bucuresti, domiciliata in Bucuresti, str. Gruiul Argesului nr. 1, bl. 31A, sc. 3, ap. 23, sector 3, identificata cu CI seria RX nr. 328489, emis de Sectia 12 Politie la data de 30.06.3005, CNP
2800310410201,
ASOCIAŢIA O ALTFEL DE EDUCAŢIE 185/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 101, bl. -se admite d-nul Alexandru Iuga în calitate de membru acreditat al asociaţiei - incetează calitatea de membru a doamnei Popa Emilia Creşterea vieţii şi integrarea sub aspect educaţional, social, economic şi cultural a persoanelor cu deficiente- dizabilităţi, copii, tineri, adulţi şi persoane în vârstă, în spiritul respectului demnităţii Consiliul Director: Preşedinte: IUGA BOGDAN Vicepreşedinte: IUGA SORINA Secretar
97, sc. A, etaj 5, ap. 22, sector 5
umane şi nediscriminării. General: IUGA BOGDAN
ASOCIAŢIA O IDEE INSPIRATĂ 15312/A/2013 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. PĂLT INIŞ, NR.25 Cucoş Oana,Herda Mihaela-Marcela şi Bularca Virginia realizarea idealului educaţional întemeiat pe tradiţiile umaniste, pe valorile democraţiei şi pe aspiraţiile societăţii româneşti contribuind la păstrarea identităţii naţionale. Idealul educaţional preşedinte – Cucoş Oana, vicepreşedinte – Herda Mihaela-Marcela, secretar general –
promovat de către asociaţie constă în dezvoltarea liberă integrală şi armonioasă a individualităţii umane în formarea personalităţii autohtone şi creative Bularca Virginia; reprezentantul financiar este Herda Mihaela Marcela
ASOCIAŢIA O LUME ALBASTRĂ 15936/A/2015 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. FRAŢ II BOBESCU,NR.3, PREDA LOREDANA FLORENTINA,DINA MIHAELA ANCA,ANGHEL MĂLINA ELENA IDENTIFICAREA,MOBILIZAREA ŞI VALORIFICAREA RESURSELOR NECESARE SUSŢINERII SISTEMULUI ŞI ACTIVITĂŢILOR EDUCAŢIONALE, PSIHOLOGICE ŞI SOCIALE PREDA LOREDANA FLORENTINA-PREŞEDINTE, DINA MIHAELA ANCA-FONDATOR,
BL.43B, SC.1, ET . 9, AP.40
MĂLINA ELENA-FONDATOR
ASOCIAŢIA O LUME MAI BUNĂ - ROMÂNIA 9371/A/2009 BRASOV CODLEA CODLEA jud. BRASOV ST R.LUNGĂ NR.28 Verrips Gerrigje Theodora,Fortuijn Teuntje Jacoba Elizabeth,Dan Mihaela să sprijine persoane singure, familii aflate în dificultate şi copiii acestora, persoanele de orice vârstă aflate în instituţii, şi să promoveze valorile creştine prin programe educaţionale : Verrips Gerrigje Theodora – presedinte, Fortuijn Teuntje Jacoba Elizabeth – vicepreşedinte,
Dan Mihaela - secretar
ASOCIAŢIA O MASĂ APROAPELUI DE 17877/A/2014 ARGES CURT EA DE ARGEŞ CURT EA DE ARGEŞ jud. ARGES B-DUL Tache Ione,Tiriachiu Octavian-Nicolae,Gherman Silviu-Ionel,Gheordunescu Andreea-Vasilica non-profit Tache Ionel-preşedinte,Tiriachiu Octavian Nicolae-vicepreşedinte,Gherman
BASARABILOR,NR.35A
LÂNGĂ TINE LA NEVOIE SIlviu-Ionel-vicepreşedinte,Gheordunescu Andreea-Vasilica-secretar
ASOCIAŢIA O MASĂ CALDĂ 18842/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.ZEFIRULUI NR.25 PAUL COSMINA,JIGLĂU LABUNEŢ GEORGE IULIAN,BOIAN RAIMONDA MARIA,FEREZAN ROXANA ELENA promovarea carităţii umanitare în lupta împotriva foametei, sărăciei şi suferinţei în România PREŞEDINTE – BOIAN RAIMONDA MARIA, VICEPREŞEDINTE – PAUL COSMINA,
SECRETAR – JIGLĂU LABUNEŢ GEORGE IULIAN
ASOCIAŢIA O MÂNĂ ÎNTINSĂ 9592/A/2010 radiata BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R.DEDA NR.2, BL.17, SC.B, Burlacu Florin,Pasere Rodica-Mihaela şi Burlacu Anamaria-Luiza susţinerea şi promovarea celor mai eficiente modalităţi de îngrijire, educare, orientare, formare, integrare în comunitate şi bunăstare a persoanelor cu dizabilităţi, valorificarea şi dezvoltarea Burlacu Florin – preşedinte (director general executiv)-cnp 1810414295321, Pasere
AP.13
maximă a potenţialului acestora, astfel încât să trăiască cât mai independent posibil. Rodica-Mihaela – vicepreşedinte-cnp 2790110392936, Burlacu Anamaria-Luiza –
vicepreşedinte-cnp 2870226295326
ASOCIAŢIA O MINTE NOUĂ 21101/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SECT OR 5, ST RADA ŞERBOT A, NR.7, Stanciu Andrew,Marin Daniela,Zetu Lucian sprijinirea tuturor categoriilor de persoane cu tulburări, deficienţe sau nevoi speciale, respectiv: indivizi cu deficienţe de intelect, cu deficienţe senzoriale (auz, văz, limbaj), cu deficienţe fizice sau Stanciu Andrew - preşedinte, Marin Daniela - vicepreşedinte, Zetu Lucian - secretar
BLOC V9, SCARA 1, ET AJ 5, AP.16
neuromotorii, cu tulburări de învăţare şi de comportament, fără o enumerare limitativă, în vederea stimulării la viaţă socială şi oferirea posibilităţilor de dezvoltare personală
ASOCIAŢIA O NOUĂ SPERANŢĂ PENTRU 10209/A/2010 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR MOLDOVEI NR 72 , BL D 80 AP 8 nAGHI LUCIAN ,STOICA LUMINIŢA GAVRILAŞ TEODOR ,SUCIU MIHAELA BADEA NICOLETA,DEAC EMANUEL ,BUNTA PROMOVAREA DE ACŢIUNI ŞI ACTIVITĂŢI DE BINEFACERE CU CARACTER UMANITAR NAGHI LUCIAN NICOLAE -PREŞEDINTE , BUNTA ADINA -VICEPREŞEDINTE , PERTE
TINE ADINA PERTE ELENA ELENA -VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA O NOUĂ ŞANSĂ PENTRU TOŢI 16341/A/2011 GORJ T G-JIU, ST R. ALEEA T G-JIU, ST R. ALEEA SF. NICOLAE, BL.4, SC.2, AP.21 BORDUŞANU CONSTANTINA ANCA,BORDUŞANU VALENTIN GABRIEL,DRAGOTOIU ELENA Asociaţia are drept scop promovarea, sprijinirea , realizarea si coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea comunităţilor din punct de vedere economic, social, educaţional, cultural, BORDUŞANU CONSTANTINA ANCA - preşedinte, BORDUŞANU VALENTIN GABRIEL -
SF. NICOLAE, BL.4, jud. GORJ
GORJENII SC.2, AP.21 ecologic, turistic. vicepreşedinte, DRAGOTOIU ELENA - secretar general
ASOCIAŢIA O ROMÂNIE VERDE 15355/A/2013 B) COMUNA SNAGOV, B) COMUNA SNAGOV, SAT SNAGOV, ST RADA 1. Cătălin Florin Midvighi, 2. Gheorghe Midvighi, 3. Stefania Midvighi scopul creşterii calităţii VIEŢII DIN ROMÂNIA , creşterii gradului de cunoaştere al Uniunii Europene si de atragere a fondurilor europene, activităţi de socializare si ajutorare a diverselor 1 .Cătălin Florin Midvighi - preşedinte 2.Andrei Bogdan Cătălin Pădure - vicepreşedinte 3.
SAT SNAGOV, CRINULUI NUMĂRUL 29, JUDEŢ UL ILFOV
ST RADA CRINULUI categorii sociale din România. Eugen Valentin Nedelcu - vicepreşedinte 4.Gheorghe Midvighi - vicepreşedinte 5. Stefania
NUMĂRUL 29, Midvighi - vicepreşedinte
JUDEŢ UL ILFOV
ASOCIAŢIA O SPERANŢĂ ÎN PLUS 13942/A/2011 ILFOV, CHIAJNA ILFOV, CHIAJNA ST R. NICOLAE IORGA, NR.84, DELIU SEVER AURELIAN,POENAREANU ANCA- SMARANDA,SANDU NICULINA De a susţine şi milita pentru protecţia animalelor fără stăpân POENAREANU ANCA- SMARANDA- PREŞEDINTE, DELIU SEVER
AURELIAN-MEMBRU, SANDU NICULINA-MEMBRU
ASOCIAŢIA O ŞANSĂ LA VIAŢĂ ORADEA 18436/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. DIMIT RIE CANT EMIR, NR.10, GHERDAN IOANA ALEXANDRA,GHERDAN MARIA FELICIA,HUMELNICU CODRUŢ lupta împotriva cancerului, sprijinirea şi susţinerea post terapeutică a bolnavilor şi aparţinătorilor acestora, etc. GHERDAN IOANA ALEXANDRA, GHERDAN MARIA FELICIA, HUMELNICU CODRUŢ
BL. A5, ET .7, AP.25
ASOCIAŢIA O ŞANSĂ PENTRU 15880/A/2015 TELEORMAN COM. NĂST URELU, COM. NĂST URELU, SAT ZIMNICELE jud. T ELEORMAN STOIAN MARIA,DRĂGAN FLORIN-VALENTIN,STOIAN NELU,MANEA DORU LIVIU ASOCIAŢIA O ŞANSĂ PENTRU DEZVOLTARE ECFONOMICĂ ŞI SOCIALĂ are ca scop promovarea şi apărare intereselor economice, de producţie, comercializare, financiare, juridice, STOIAN MARIA, MANEA DORU-LIVIU, DRĂGAN FLORIN-VALENTIN
SAT ZIMNICELE ST R. SPRANŢ EI, NR. 35
DEZVOLTARE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ sociale, educaţionale ale cetăţenilor de ednie romă şi persoane defavorizate, în domeniul promovării drepturilor şi intereselor legitime în raporturile acestora cu autorităţile publice centrale şi
locale, precum şi în relaţiile cu alte organe şi organisme din ţară şi din străinătate.
ASOCIAŢIA O ŞANSĂ PENTRU VIITORUL 13260/A/2011 GIURGIU GIURGIU GIURGIU jud. GIURGIU ST R. 1 DECEMBRIE 1918, NR. 83 MURGĂ VIOLETA,TOBAN STELICĂ,MĂCĂNEAŢĂ NICOLETA,BARDĂ CEZAR,SIMPALEA STELUŢA,IUGA LUMINIŢA Promovarea şi susţinerea elevilor din Gr. Şcolar Economic Ad-tiv Ion Barbu în vederea formării şi dezvoltării carierei profesionale în domeniul educaţiei , ş.a. PREŞEDINTE-MURGĂ VIOLETA, VICEPREŞEDINTE-TOBAN STELICĂ, SECRETAR
ELEVILOR NOŞTRI GENERAL- MĂCĂNEAŢĂ NICOLETA.
ASOCIAŢIA O VIAŢĂ ÎNTR-UN ZÂMBET”. 17416/A/2014 ILFOV BRAGADIRU BRAGADIRU jud. ILFOV ST R. LIBERT AT II, NR. 72 a) Ajutorarea materiala a copiilor cu handicap locomotor prin achiziţia de proteze specifice afecţiunii, medicamente si tratamente efectuate in tara sau in străinătate, b) Ajutorarea bolnavilor de 1.Niculae Gabriela, preşedinte 2. Tutueanu Daniel, vicepreşedinte 3. Tutueanu Carmen,
PART ER, AP.1
afecţiuni incurabile (afecţiuni tumorale, HIV etc) prin achiziţionarea de medicamente recomandate de personalul medical si prin susţinerea cheltuielilor efectuate in scopul realizării membru
tratamentelor ce se impun in astfel de afecţiuni. c) Organizarea de acţiuni caritabile ce vizează bătrânii neajutoraţi, ingrijirea lor precum si asigurarea de hrana si medicamente la domiciliul
acestora d) Editarea unui periodic gratuit în care să fie descrise cazurile dificile soluţionate cu ajutorul Asociaţiei sau al altor organizaţii similare;
ASOCIAŢIA O.S.C.A.R. (OPERATIONAL 1155/A/2012 COMUNA SNAGOV, COMUNA SNAGOV, SAT . T ÂNCĂBEŞT I, T ARLAUA 23, Pasalan Valentin Laurenţiu,Buhoci Ionuţ-Răzvan,Iacob Maria Mirabela. Este acela de a proteja şi promova drepturile animalelor. Prim-Vicepreşedinte- Buchoci Ionuţ-Răzvan, Vicepreşedinte- Iacob Maria-Mirabela,
SAT . T ÂNCĂBEŞT I, JUDEŢ UL ILFOV. COMUNA SNAGOV, SAT .
SUPPORT CARE FOR ANIMAL RIGHTS). T ARLAUA 23, T ÂNCĂBEŞT I, T ARLAUA 23. Secretar-Buhoci Victor-Lucian, Membru- Modaran Raluca Ana, iart controlul activităţii
JUDEŢ UL ILFOV. eceonomico-financiare va fi efectuat de un cenzor-Lupou Anda Ioana.
ASOCIAŢIA O.S.M.C.S. 18792/A/2014 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA CALEA ZARANDULUI NR. 1 HOLLERBACH WILHELM,LUDOŞEAN GHEORGHE,PETRESC-COHILTIR DORIN,DRAGOMIR-GROZA IOAN ADRIAN - promovarea valorilor ecumenice şi moralei creştine, prin opere şi acte de binefacere, caritate şi filantropie;;- apărarea, conservarea şi promovarea valorilor identitare creştine, culturale şi HOLLERBACH WILHELM - PREŞEDINTE, LUDOSEAN GHEORGHE - VICEPRESEDINTE,
istorice regionale, în contextul diversităţii europene şi în plan global;;- promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, în principal a libertăţii conştiinţei şi a dreptului la libera exprimare;;- PETRESC-COHILTIR DORIN - SECRETAR GENERAL
apărarea săracilor, bolnavilor şi fiinţelor umane aflate în dificultate;;- înălţarea spirituală a membrilor săi;;- dezvoltarea constiinţei şi personalităţii umane, în deplina concordanţă cu aspiraţiile sale
morale şi în armonie cu binele social al comunităţii în care trăieşte;;- stimularea legăturilor de prietenie, întrajutorare, respect reciproc şi promovarea cooperării naţionale/internaţionale
ecumenice, umanitare şi culturale;;- promovrea respectului faţă de lege şi ordine;;- promovarea, sprijinirea şi dezvoltarea unor activităţi social-culturale;;- promovarea întâlnirilor internaţionale ale
membrilor O.S.M.C.S. şi familiilor acestora, pentru a consolida spiritul de toleranţă şi ecumenism;;- încurajarea editării şi schimbului de publicaţii şi cărţi cu alte asociaţii, de natură ecumenică,
istorică şi culturală;;- promovarea şi respectarea principiilor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1948
ASOCIAŢIA O3 14321/A/2011 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. ION CORVIN STAN VIRGIL DRAGOŞ,TOBESCU CIPRIAN LUCIAN,STAN ANDRADA TEODORA. DE A ÎMBUNĂTĂŢII CALITATEA MEDIULUI AMBIANT PRIN ORICE METODE ŞI A PREVENI POLUAREA. TOBESCU CIPRIAN LUCIAN, STAN VIRGIL DRAGOŞ, STAN ANDRADA TEODORA
NR.13A
ASOCIAŢIA OAMENI BUNI 2519/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MĂRGINAŞĂ NR.43 s-a hotărât cooptarea în asociaţie în calitate de membru a d-nei ZBRANCA ADINA-MIHAELA, s-a luat act de retragerea din promovarea şi contribuirea la ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi; formarea şi cultivarea opiniei publice în legătură cu problemele persoanelor cu dizabilităţi; colaborarea cu persoane juridice s-a hotărât alegerea în funcţia de vicepreşedinte al asociaţiei a d-nei ZBRANCA
asociaţie a d-lui NISTOR EMIL-GABRIEL şi de actualizarea datelor de identificare ale asociatei Trif Ina Carmen, care în urma similare, din ţară sau străinătate ADINA-MIHAELA
căsătoriei poartă numele PUŞCAŞ INA CARMEN
ASOCIAŢIA OAMENI CU DILEME 2430/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. IOAN CARAGEA VODĂ NR. 7, VASILESCU MIRCEA,CĂLINESCU DANA,MANOLESCU-APOLZAN ANDREI. - desfăşurarea de activităţi de interes general ori comunitar în domeniile: cultural, social, educativ, ştiinţific. preşedinte - VASILESCU MIRCEA, membri - CĂLINESCU DANA, MANOLESCU-APOLZAN
SECT OR 1
ANDREI.
ASOCIAŢIA OAMENI NOI 10492/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. 9 MAI, NR. 25, SECT OR 6. Horumbă Mirela,Dascălu Violeta,Mateian Rodica Iuliana. promovarea cetăţeniei active şi responsabile, a culturii şi a educaţiei în vederea construirii unui stil de viaţă sănătos ( fizic, mental, emoţional şi social ) , pentru toate categoriile de vârstă ( copii, Horumbă Mirela- preşedinte, Dascălu Violeta- vicepreşedinte, Mateian Rodica Iuliana-
tineri, adulţi şi vârstnici ) şi de medii sociale ( atât categorii sociale cu potenţial cât şi categorii sociale defavorizate), utilizând activităţi specifice educaţiei non- formale.; Asociaţia poate stabili membru.
legături de colaborare cu organizaţii similare sau poate intra în uniuni sau federaţii, cu alte instituţii şi persoane juridice sau fizice din ţară şi străinătate, pentru îndeplinirea scopului propus.
ASOCIAŢIA OAMENI ŞI TAXE 9733/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SPLAIUL INDEPENDENŢ EI, NR. 273, Giurgea Mihail Casian,Aniţei Alexandru,Boldan Adrian Ioan. A sprijinii dezvoltarea economiei reale din Romania, a sectorului privat precum si in atragerea investitiilor straine in Romania. De asemenea, Asociatia sustine organizarea de activitati educative, Giurgea Mihail Casian- preşedinte, Aniţei Alexandru- vicepreşedinte, Boldan Adrian Ioan-
ET . 2, CORP 3, BIROU 74, SECT OR 6.
cursuri si traininguri, iar in acest sens Asociatia isi propune sa acceseze fonduri prin intermediul unor Programe Europene. secretar.
ASOCIAŢIA OAMENILOR CREŞTINI DE 1559/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.COPŞA MICĂ, NR.40, SECT OR 1 MOVILĂ STEFAN,CIUCIR DAVID,SANTO ALEXANDRU,BADEA IOAN,STĂNCULESCU MIHAIL ,DANCIUC VIRGIL,IGNAT Să sprijine îmbunătăţirea mediului de afaceri autohton prin promovarea moralei creştine în relaţiile economice, culturale, şi sociale dintre oamenii de afecri din România şi promovarea intereselor PRESEDINTE - MOVILĂ STEFAN, VICEPRESEDINTE - CIUCUR DAVID, SECRETAR -
AFACERI STELICĂ,IGNAT AUGUSTIN,CARAMAN CRISTIAN,BALUŢA ADRIAN,DOBRE IONEL,DOBRE SORIN,MOVILĂ LIDIA,CICUR României pe plan internaţional SANTO ALEXANDRU, MEMBRU - DANICIUC VIRGIL
ADRIANA,MARCEL GHIŢĂ
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI 6707/A/2007 SIBIU MEDIAŞ MEDIAŞ jud. SIBIU ST R.AUREL VLAICU NR.138 SC FRASIB SRL - reprez.de Fratila Ioan,SC BMT TRANS SRL - reprez.de Bordi Tiberiu,SC PRO PAN FOREST SRL - reprez.de Asigurarea unui mediu propice dezvoltării afacerilor în zona mun.Mediaş şi împrejurimi, dar totodată are şi un scop caritabil, cultural şi de ocrotire a mediului înconjurător. BANEA DORIN, VOINEA DANUT VIOREL, FRATILA IOAN art.7,8,9 din
"MEDAF 2007" Rus Adrian,SC COMSERVICE CONSTRUCT SRL- reprez.de Aldea Stan Oliviu,SC CENTRAL SA - reprez.de Banea Dorin OG 26/2000
Ioan,SC INTERFLEX SRL - reprez.de Voinea Danut viorel,SC PANMED SA - reprez.de Marius Balanel Ioan,SC RAEMA SRL -
reprez.de Radu Adela Simona,SC ALEX ROM SRL - reprez.de Deac Dorin.
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI "PRO 2666/A/2001 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. MUREŞENILOR NR. 5, AP. 4Vişan Ciprian Bogdan,Chiru Mircea,Bodosi Levente,Pulbere Ciprian,Coliban Tiberiu de a contribui la consolidarea sistemului economiei de piaţă în România, de a promova şi de a apăra interesele legitime ale oamenilor de afaceri Vişan Ciprian Bogdan, Chiru Mircea, Bodosi Levente, Pulbere Ciprian, Coliban Tiberiu
INVEST"
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI 9096/A/2008 BUCUREŞT I, BD. REGINA MARIA, NR. 32, SECT OR 4 Linklaters B.V. Haga,Claude Charlanud,John Iane Saroudis,Steven Gorden Grunerud,Sami Saad,Sahib Tamin,Michel sprijinirea persoanelor fizice si sau a societatilor comerciale canadiene prezente in Romania sau care sunt interesate in dezvoltarea relaţiilor comerciale si sau efectuarea de investitii in John Iane Saroudis- presedinte, John Bergeron - director, Steven Gordon Grunerud-
CANADIENI DIN ROMANIA Couillard,MAzen Nasredine,Jousif Aslan Seroussi,Valeriu Eugen Pop,Ronald Todd Robinson,Musat şi Asociatii Societate de economia romaneasca si in orice fel de relatii comerciale in cadrul comunitaţii de afaceri romanesti pe ansamblu. vicepresedinte finante.
avocatură,Cristiana Irinel Stoica.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI 9155/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DOCENŢ ILOR NR. 12A, ET . 2, AP. 4, ALBA PROJECT MANAGEMENT,ATHENEE PALACE HILTON BUCUREŞTI,ATOMIC ENERGY OF CANADA - susţinerea şi promovarea membrilor şi afiliaţilor ce îşi desfăşoară activitatea în România sau sunt interesaţi să desfăşoare activităţi comerciale şi/sau să facă investitii în economia românească preşedinte - STEVEN PEPA, directori - MANUEL DAVO DEL CORRAL, CLAUDIU POP,
SECT OR 1.
CANADIENI DIN ROMÂNIA LIMITED,SORANA BACIU,CRISTINA BALAN,BULBOACĂ ŞI ASOCIAŢII,CANADIAN EMBASSY,CANAM STEEL,CBN în orice tip de afacere sau de relaţii de afaceri în România;;- susţinerea şi promovarea interacţiunilor şi înţelegerilor dintre membrii şi afiliaţi, pe de o parte, şi instituţiile şi funcţionarii din ROBERT HOWSE, CATALIN SECAREANU, Preşedinte Onorific - MICHEL COUILLARD,
INTERNATIONAL EUROPE,CD CAPITAL PARTNERS,CMS CAMERON MCKENNA SCA,CONDOR STYLE,EAST COAST România, pe de altă parte. contabil - ADRIAN TEPOSU
MANAGEMENT GROUP,GEORGE BUTUNOIU SRL,GILESCU/PARTNERS CHSH,ID GRUP,ILF CONSULTING
ENGINEERS,INTERDEAN,INTERNATIONAL CANADIAN MANAGEMENT AGENCY,JOHN TAYLOR (PRESTIGE
DOMUS),JW MARRIOT GRAND HOTEL BUCUREŞTI,KPMG ROMÂNIA,MIDIA RESOURCES SRL,MORE INTERNATIONAL
INVEST,MUŞAT&ASOCIAŢII,NET POINT,NOVOTEL HOTEL BUCUREŞTI (ACCOR HOTELS),OVO DESING,POP PEPA
SCA,PROFESSIONAL GROUP,RADISSON SAS BUCUREŞTI TURISM SA,REAL CHANNEL,RESOURCE INFORMATION
SZSTEMS,ROŞIA MONTANA GOLD CORPORATION,SNC LAVALIN NUCLEAR,STOICA ŞI ASOCIAŢII,SYNECS
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI 3877/A/2012 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I şos. Fundeni nr.44 tronson C
parter ap.1 camera 1 sector 2
CHINEZI ORIGINARI DIN QINGTIAN
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI 15576/A/2013 CLUJ DEJ DEJ jud. CLUJ DEJ, ST R. LIBERT ĂŢ II NR. 1, contribuirea la sprijinirea morală şi materială a persoanelor cu venituri reduse, spijinirea morală şi materială a persoanelor cu dizabilităţi. PREŞEDINTE : TECAR IOAN VICEPREŞEDINTE :MATEUŢ DANIEL
CREŞTINI DIN DEJ MICLEA CORNEL MOCAN REMUS NISTE
CORNEL
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI DIN 463/A/1999 HUNEDOARA Deva Deva jud. HUNEDOARA Deva,str.22 Decembrie,nr.37 De a contribui la consolidarea sistemului economiei de piaţă în România, de a promova şi apăra interesele legitime ale oamenilor de afaceri din judeţul Hunedoara.
A,jud.Hunedoara
JUDEŢUL HUNEDOARA
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI DIN 20048/A/2015 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. ION BERINDEI NR.9, BL.20, SC.2,- YU YUNKUAN, - PAN SHUER, - WANG YIBO,şi XU JUNHUI Scopul Asociaţiei îl constituie sprijinirea oamenilor de afaceri din provincia Cixi – China, care sunt interesaţi să dezvolte activităţi comerciale şi/sau să facă investiţii în economia românească. . Consiliul director: - YU YUNKUAN: Preşedinte; - WANG YIBO: Vicepresedinte; - XU
PART ER, AP.47, SECT OR 2
ORAŞUL CIXI JUNHUI: Secretar.
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI DIN 1152/A/1994 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.OCT AVIAN GOGA, NR.2, SECT OR 3 SERBAN ALTANGIU,CONSTANTIN BOSTINA,VIRGINIA GHEORGHIU,CRISTIAN GORIE,FLORIN POGONARU,VALENTIN De a contribui la formarea şi consolidarea sistemului economiei funcţional de piaţă în România şi de a promova şi apăra interesele legitime şi reputaţia oamenilor de afaceri din România PRESEDINTE - DAN VOICULESCU, MEMBRU - VIRGINIA GHEORGHIU
ROMÂNIA POPESCU,VIRGIL POPESCU,DAN STOICA
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI DIN 1152/A/1994 BUCUREST I 4- BUCUREST I 4- BUCUREŞT I 5- BUCUREŞT I -pierde calitatea de membru Nicu Dinu - la data de 27.11.2012 sunt membrii AOAR: EMANUEL BABICI, VASILE MIHAI BALTAC, - de a contribui la consiolidarea sistemului economiei de piata in Romania si de a promova si apara interesele legitime ale oamenilor de afaceri din Romania CONSILIU DE ADMINISTRATIE: PRESEDINTE - DAN VOICULESCU
BUCUREŞT I 5- CALEA GRIVIT EI, NR.8-10, ET .5, BIR.507-508, SECT OR
ROMÂNIA BUCUREŞT I 1 -Închiderea puncului de lucru din Bucuresti, Calea CONSTANTIN COSTINA, MARINEL BURDUJA, GEORGE BUTUNOIU, ANDREI VALENTIN CIONCA, MARIN CRUTESCU, VICEPRESEDINTI - GEORGE COPOS, GEORGE COJOCARU, MATACHE NICOLIADE
Grivitei, nr.8-10, sector 1. 4- CALEA GRIVIŢ EI NR. 6, ET . SORIN NICOLESCU, CORNELIU PASCU, DINU PATRICIU, FLORIN ION POGONARU, ION RADUCANU, CONSTANTIN SECREATR GENERAL / TREZORIER - ROZA GILIO GIUZEPE 4 CONSILIU
5, CORP NOU, BIROUL 3A, SECT OR 1 5- CALEA
GRIVIŢ EI NR. 8-10, ET . 6, SECT OR 1 SAVU, IRINA SOCOL, ARIN OCTAV STANESCU, CAMELIA SUCU, FLORIN TALPES, DUMITRU TUDOR, ION ALEXANDRU DIRECTOR: PRESEDINTE - FLORIN POGONARU, VICEPRESEDINTI - CONSTANTIN
TIRIAC, TIBERIU URDAREANU, ANCA VLAD, DAN VOICULESCU, STAFN VUZA, PETR GHIBU, MATEI DUMITRU. 4- Se BOSTINA, CONSTANTIN SAVU, DAN STOICA, ANCA VLAD 5 CONSILIU
retrage CONSTANTIN BOSTINA, se retrag DUMITRU TUDOR, DAN COSTACHE PATRICIU, MARIN CRUTESCU, DIRECTOR: PRESEDINTE - FLORIN POGONARU VICEPRESEDINTI - CONSTANTIN
GEORGE BUTUNOIU. 5- Se cooptează OCTAVIAN CLAUDIU RADU. Astfel membrii asociaţi AOAR la data de 25.11.2014 BOSTINA, CONSTANTIN SAVU, VASILE BALTAC, ANCA VLAD 6 CONSILIU
sunt: EMANUEL BABICI, MARINEL BURDUJA, GEORGE BUTUNOIU, ANDREI VALENTIN CIONCA, SORIN GEORGE DIRECTOR: PRESEDINTE - FLORIN ION POGONARU VICEPRESEDINTI - GABRIEL
NICOLESCU, CORNELIU PASCU, FLORIN-ION POGONARU, ION RADUCANU, CONSTANTIN SAVU, IRINA SOCOL, ARIN BIRIS, ANCA VLAD, DRAGOS GEORGE BILTEANU, MARINEL BURDUJA Prelungirea
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI 18430/A/2014 CONSTANTA VALU LUI T RAIAN VALU LUI T RAIAN jud. CONST ANT A ST R. CALEA CETI CLAUDIU OCTAVIAN,CĂRUNTU EUGEN,LUCA IONELA VIVIANA ACCESAREA DE FONDURI EUROPENE, FONDURI GUVERNAMENTALE ŞI ALTE FONDURI EXTERNE ŞI NAŢIONALE CETI CLAUDIU OCTAVIAN, CĂRUNTU EUGEN, LUCA IONELA VIVIANA
DOBROGEI NR.233
EUROPENI DIN DOBROGEA
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI 12347/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CORIOLAN MARCIUS NR.23, SECT OR Yashar Hassan Abbas Helmy,Mobasher Abdalla,Mostafa Abou El Nasr Ahmed,Hesham Mostafa Abou El Nasr,Ahmed Ibrahim dezvoltarea relaţiilor economice româno-egiptene precum şi promovarea şi reprezentarea intereselor oamenilor de afaceri româno-egipteni în România şi în lume Yashar Hassan Abbas Helmy, Mostafa Abou El Nasr Ahmed
5
ROMÂNO-EGIPTENI Ahmed Mohamed,Tarek Hassan Moustafa El Dakak
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI 2375/A/2004 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. ANDREI MUREŞANU, Nadir Hashim,Al Shok Mohamad Reda,Shekhel Nawshar,Shikhil Rizgar,Khati Jirjis promovarea intereselor membrilor săi şi a tuturor comercianţilor români şi irakieni, pentru stabilirea raporturilor de comerţ şi oportunităţilor comerciale între aceştia pe de o parte, precum şi între preşedinte - Shikhil Rizgar, vicepreşedinte - Nadir Hashim; membru - Al Shok Mohamed Reda
NR. 8A, SECT OR 1.
ROMÂNO-IRAKIENI aceştia şi alţi comercianţi de altă naţionalitate pe de altă parte, încurajarea regimului investiţional atât în economia românească cât şi în economia irakiană, reactivarea relaţiilor economice
româno-irakiene şi dezvoltarea acestora conform exigenţelor comerţului internaţional, stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor culturale dintre cele 2 ţări România şi Irak.
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI 9645/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ANDREI MUREŞANU NR. 8A, NADIR HASHIM,AL SHOK MOHAMED REDA,SHEKHEL NAWSHAR,SHIKHL RIZGAR,KHATI JIRJIS - promovarea intereselor membrilor săi şi a tuturor comercianţilor români şi irakieni, pentru stabilirea raporturilor de comerţ şi oportunităţilor comerciale între aceştia pe de o parte, precum şi întrepreşedinte - SHIKHIL RIZGAR, vicepreşedinte - NADIR HASHIM, membru - AL SHOK
SECT OR 1
ROMÂNO - IRAKIENI aceştia şi alţi comercianţi de altă naţionalitate pe de altă parte, încurajarea regimului investiţional atât în economia românească cât şi în economia irakiană, reactivarea relaţiilor economice MOHAMED REDA.
româno-irakiene şi dezvoltarea acestora conform exigenţelor comerţului internaţional, stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor culturale dintre cele 2 ţări România şi Irak.
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE AFACERI 2665/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. GHENCEANR.79, SECT OR 6 HAYTHAM ASAAD,MOHAMAD YASSIN,ISSAM RIFAI,KHALDOUN ALATTAR,TAMIM SAHEB,DIBOU JEBARA,BASSAM sprijinirea persoanelor fizice şi/sau a societăţilor comerciale române şi siriene prezente în România sau care sunt interesate în dezvoltarearelaţiilor comerciale şi/sau efectuarea de investiţii în Haytham Asaad-preşedinte, Isaim Rifai-secretar general, Mhomd Yassin-vicepreşedinte
SIRIENI DIN ROMÂNIA SULEIMAN,ABDLNASIR HEMU,WAAID FALHAH,NAWAR DOUEDARI,FIDAA ASAAD,IELY CHBROUNI,DARDARI economia românească şi în orice fel de schimburi sau relaţii comerciale în cadrul comunităţii de afaceri româneşti; crearea condiţiilor necesare pentru constituireade parteneriate între Autorităţilefinanţe, Khaldoun Al Attar- vicepreşedinte comunicaţii, Bassam Suleiman- consilier, Tamim
MOHAMMAD ALI,RAMEZ HARBA Publice şi Asociaţie ca persoană juridică non-profit dedrept privat; facilitarea accesului Asociaţiei la resursele private şi publice , în conformitate cu legislaţia română. Saheb-consilier relaţii externe, Dibou Jebara-consilier financiar
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE ASIGURĂRI - 18264/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BOLIDULUI, NR. 4-6, MANSARDA, Vasile Viorel,Nita Emanuela Lavinia,Busu Constantin Claudiu. Protejarea şi promovarea drepturilor si intereselor comune ale asociaţilor săi în relaţia lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natura si cu orice persoana juridica sau fizica, romana sau Vasile Viorel- preşedinte, Nita Emanuela Lavinia- vicepreşedinte, Busu Constantin Claudiu-
CAM. 11, SECT OR 6.
A.O.A. străina, precum si informarea si pregătirea utilizatorilor de produse comercializate de asociaţi. secretar general.
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ ÎN 1193/A/1990 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ UNIVERSIT AT EA CRAIOVA, CAM. POPA AUREL,IONESCU EMIL,SURPĂŢEANU GEORGE,CHERCIU DAN,DOGARU DORIAN,TUDOR FLORIN,TURCITU CARACTER SOCIO-PROFESIONAL CARE ÎŞI PROPUNE SĂ MILITEZE PENTRU RIDICAREA INFORMATICII LA NIVEL EUROPEAN, PRIN CREŞTEREA COMPETENŢEI SURPĂŢEANU GHEORGHE, TAPARDEA VASILE, MORARU ALEXANDRU, CREŢU
116
INFORMATICĂ CRAIOVA GEORGE,ŢĂNDĂREANU NICOLAE,MIC DAN,CIOROIU DAN,LEFTER CONSTANTIN,IANCU ION,DINCĂ ALEXANDRU PROFESIONALE ÎN ACEST DOMENIU lERBAN, TURCITU GEORGE
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ ÎN 1248/A/1990 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ UNIVERSIT AT EA CRAIOVA, CAM. POPA AUREL,IONESCU EMIL,SURPĂŢEANU GEORGE,CHERCIU DAN,DOGARU DORIAN,TUDOR FLORIN,TURCITU CARACTER SOCIO-PROFESIONAL CARE ÎŞI PROPUNE SĂ MILITEZE PENTRU RIDICAREA INFORMATICII LA NIVEL EUROPEAN, PRIN CREŞTEREA COMPETENŢEI SURPĂŢEANU GHEORGHE, TAPARDEA VASILE, MORARU ALEXANDRU, CREŢU
116
INFORMATICĂ CRAIOVA GEORGE,ŢĂNDĂREANU NICOLAE,MIC DAN,CIOROIU DAN,LEFTER CONSTANTIN,IANCU ION,DINCĂ ALEXANDRU PROFESIONALE ÎN ACEST DOMENIU lERBAN, TURCITU GEORGE
ASOCIAŢIA OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ ŞI 9209/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA COMPOZIT ORILOR, NR. 13, Gemil Tasin,Ali Eden,Vuap Nuri,Saganai Nusfet,Pienaru Dan Nagy,Iusuf Timurlenc,Iusup Neuzat,Ibraim Ervin,Baubec Sucri,Bolat a. coagularea elitei intelectuale turco-tătare (turci şi tătari) din ;România si apropierea ei de populaţia din care face parte, pentru a-i oferi expertiză şi consultanţă realistă şi competentă în Preşedinte : GEMIL TASIN, Vicepreşedinte :IBRAIM ERVIN, Secretar : PIENARU DAN
BL. OD5, SC. H, ET . 4, AP. 298, SECT OR 6.
CULTURĂ TURCO-TĂTARI DIN ROMÂNIA Genan,Abduraim Sefcati,Baubec Agiemin,Chiamil Chiamil. privinţa;problemelor actuale şi de perspectivă ale acesteia. Sintagma turco-tatar re refera la comunitatea turca si comunitatea tatara din Romania.;b. asocierea organizaţiilor formale ale NAGY, Membri: SAGANAI NUSFET , BAUBEC SUCRI, VUAP NURI .
comunităţilor tătară şi turcădin România.;c. susţinerea eforturilor populaţiei turco-tătare din România de adaptare la exigenţele integrării ţării în UE; ;d. promovarea şi sprijinirea cercetării
ştiintifice academice şi aactivităţilor culturale si sociale.;e. apărarea şi afirmarea drepturilor şi intereselor intelectualilor de origine turco-tătară.;f. încurajarea şi îndrumarea tinerilor turco-tătari
în activitatea de formare profesională, ca specialişti de inalta performanta. ;g. facilitarea comunicării între specialiştii români şi străini, între instituţii şi organizaţii de profil din
România şi alte ţări, în primul rând din lumea turcă.
ASOCIAŢIA OAMENILOR DEAFACERI TURCI 10472/A/2010 BRAILA BRAILA BRAILA jud. BRAILA ST R. MIHAI EMINESCU NR. 7-9; Metin Aygul,Uysal Ahmet,Kilic Ali,Kuris Murat,Ozbey Adnan participarea la dezvoltarea prieteniei si a cooperarii dintre Romania si Turcia pe plkan social, cultural si economic; sa aduca la cunostinta membrilor Asociaitiei servicii de consultanta teoretica si
ST R. COJOCARI NR. 11-12, BL. B3, PART ER
DOBROGEA practica privind activitatea cu institutii comerciale, juridice vamale si alte instituii oficiale; sa redacteze brosuri, cataloage si reviste in numele Asociatiei referitoare la scopul acesteia.
ASOCIAŢIA OAMENILOR INDEPENDENŢI 107/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CORNULUI, NR. 63, ET . 4, AP. 9, Nastasoiu Andrei Laurenţiu,Nastasoiu Gianina,Coman George Alexandru. · îmbunătăţirii calităţii vieţii şi creşterea nivelului de trai la nivelul societăţii prin:;· Promovarea natională şi internatională a valorilor, mesteşugurilor, traditiilor şi culturii românesti;;· Dezvoltarea Nastasoiu Andrei Laurenţiu- preşedinte, Nastasoiu Gianina- vicepreşedinte, Coman George
SECT OR 6.
regională şi rurală din punct de vedere social, economic şi de mediu;;· Promovarea principiilor de nondiscriminare şi egalitate de şanse pentru toate categoriile sociale;;· Activităţi de studii, Alexandru- secretar general.
cercetări şi analize economice, sociale şi de mediu;;· Sprijinirea persoanelor în dezvoltarea socială şi profesională (prin măsuri de formare profesională, instruire, etc.);;· Crearea reţelelor
parteneriale naţionale şi international între organizaţii şi instituţii active în vederea promovării obiectivelor asociaţiei;;· Ameliorarea condiţiilor de viata ale persoanelor în dificultate, izolate de
comunitate sau ale celor ce necesită protectie socială;;· Desfăţurarea unor programme de dezvoltare comunitară care contribuie la creşterea participării şi implicării cetăţenilor în dezvoltarea
economică, socială şi culturală a localităţilor.;· Promovarea programelor integrate de măsuri active în vederea integrării / reintegrării d.p.d.v social şi pe piaţa muncii a persoanelor şi grupurilor
vulnerabile sau defavorizate.;· Promovarea măsurilor ce vizeaza adaptabilitatea angajatilor şi angajatorilor la noi cerinte economice şi sociale, în vederea creşterii mobilităţii, flexibilităţii,
competitivităţii, competentelor şi abilitătilor acestora, ;· Promovarea măsurilor ce vizeaza tranzitia de la şcoală la viaţa profesională a tinerilor Sprijinirea actiunilor de dezvoltare a sistemului
educaţional şi de formare profesionala initială şi continuă.;· Activitaţi de promovare a turismului şi a activitatilor conexe acestuia.;· Actiuni de organizare evenimente şi promovare a acestora;·
ASOCIAŢIA OAMENILOR MICI 15630/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PĂDUREŢ U, NR. 35, AP. 2, SECT OR Olariu Alexandra,Tătucu Alina Nicoleta ,Cazan Mariana Nela. - promovarea intereselor persoanelor de statura mica, cat si a familiilor acestora;;- imbunatatirea calitatii vieţii persoanelor cu statura mica pe intreaga perioada a vieţii acestora, cat si Olariu Alexandra- preşedinte, Tătucu Alina Nicoleta- vicepreşedinte, Cazan Mariana Nela-
6.
diseminarea sentimentului de mândrie privind contributia persoanelor cu statura mica la diversitatea sociala;;- promovarea unui cadru propice pentru realizarea schimbului de informaţii, consilierii secretar.
si sprijinirii persoanelor cu statura mica, precum si a familiilor acestora;;- atenuarea disconfortului persoanelor cu statura mica prin furnizarea de informaţii, acordarea de sprijin, consiliere,
realizarea de campanii si reprezentare, de o asa maniera incat sa le ridice nivelul de cunostinte, de încredere in sine si capacitatea de face fata provocărilor societatii moderne;;- conştientizarea,
recunoaşterea si respectarea aportului adus de persoanele de statura mica in societate;;- reducerea suferinţei si a dezavantajelor cu care se confrunta persoanele de statura mica, in vederea
atenuarii barierelor sociale;;- atenuarea sentimentelor de frica si durere ce apar intr-o familie la naşterea unui copil de statura mica;;- informarea, consilierea, asigurarea de sprijin, prietenie,
precum si încurajarea membrilor familiilor cu persoane de statura mica;;- facilitarea interacţiunii intre familii, prin realizarea unei reţele a familiilor ce au membri persoane de statura mica;;-
dezvoltarea si conştientizarea diversitatii in societate si promovarea egalitatii membrilor comunitatii indiferent de statura lor;
ASOCIAŢIA OAMNELOR DE AFACERI DIN 9683/A/2004 VOLUNT ARI, VOLUNT ARI, SOS.AFUMAT I NR.57, ILFOV Pandele Florentin Costel,Petra Ovidiu Nicolae,Simion Eugen,Toma Florentina Marilena,Popescxu Mircea,Chirită Florin,Bogaciu Dezvoltarea economisă socială şi culturală a orasuluzi Voluntari, susţinerea şi promovarea intreprinzătorilor mici şi mijlociii, promovarea de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii oraşşului Pnandele Florentin Costel, Petra Ovidiu, Popovici Mircea şi Chirită Florin
SOS.AFUMAT I NR.57,
VOLUNTARI ILFOV Ion,Vaida Iulus,Furfurică George,Ciotoianu Eugen,Ciotoianu Gheorghe,Dulhaniuc Mihaela,Dumitru Emil,Anghel Alexandru,Preda Voluntari, Promovarea posibilităţilor locale pentru investitorii români şi străini, crearea unor locuri de muncă şi reducwerea somajului, crearea unor spaţii de agrement şi de petrecere a timpului
Mircea,Lepădatu Lia,Tăutu Vasile,Costache C-tin,Radu teodor,Bulgaru Marius,Ioniţă Constantin .liber, sprijinirea cluburilor sportive locale.
ASOCIAŢIA OASTEA DOMNULUI -FILIALA 501/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. T INERET ULUI II, NR.9 NEAGU GHEORGHE,TĂNASE SIMION,GHEORGHIŢĂ AURELIAN,IFRIM CĂTĂLIN,PARASCHIV CULIŢĂ,COSTEA regenerarea spirituală şi morală a poporului român prin Hristos şi prin Evanghelia Sa. NEAGU GHE.-Preş. Tănase Simion-vicerpeş.-Gheorghiţă Aurelian-contabil, Ifrim
GALAŢI GHEORGHE,LUNGU VERONICA,CRISTEA CRISTEA,LUNGU VASILE,LUNGU MARIANA. Cătălin-secretar, cenzor-Paraschiv Culiţă, Lungu Veronica, Costea Ghe,-membri-Cristea
Cristea, Lungu Vasile, Lungu Mariana.
ASOCIAŢIA OAZA BUNEI VESTIRI 3377/A/2012 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. SIMION BĂRNUŢ IU, NR. 11, JURCA CONSTANTIN - EUGEN,JURCA CORNELIA - LAURA,POLEXE LUCIAN promovarea valorilor evanghelice, terapeutice, umanitar/caritative şi catehetice creştine, precum şi dezvoltarea relaţiilor cu alte culturi, confesiuni religioase şi spiritualităţi europene şi de preşedinte: JURCA CONSTANTIN - EUGEN, vicepreşedinte: JURCA CORNELIA - LAURA,
SC. A, ET . IV, AP. 16
pretutindeni. secretar: POLEXE LUCIAN.
ASOCIAŢIA OBEDEANU BERINEI 16456/A/2014 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. MIT ROPOLIT FIRMILIAN, NR.3, POPA ION,OCOLEANU PICU,IVAN ADRIAN PROMOVAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI TEOLOGIC ŞI NETEOLOGIC DE NIVEL UNIVERSITAR, A SPIRITUALITĂŢII ORTODOXE PRIN ORGANIZAREA DE CURSURI ŞI STUDII POPA ION IRINEU-PREŞEDINTE,OCOLEANU PICU, IVAN ADRIAN
SEDIUL ADMINIST RAT IV, ET .1, BIROUL 8
PATRISTICE, BIBLICE, JURIDICE, LINGVISTICE, AGRICOLE, POLITICE, PEDAGOGICE, SOCIOLOGIE, JURNALISTICE, MUZICALE, MEDICALE, DE RESTAURARE ARTĂ PROFANĂ
ŞI ARTĂ SACRĂ, PRECUM ŞI A UNOR CENTRE DE CERCETARE LINGVISTICĂ, DE STATISTICĂ ŞI JURNALISM ŞI MASS MEDIA
ASOCIAŢIA OBIECTIV TULCEA 12168/A/2010 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. GRIVIŢ EI NR.32, CĂLIN IRINEL SEBASTIAN,GHERASIM MIRELA TINCOCA PETRU. este de a desfăşura activităţi de promovare a culturii şi activităţilor culturale, a sportului şi activităţilor sportive, a tineretului şi activităţilor de tineret, a protecţiei mediului şi activităţilor de protecţie Art.l Se aprobă cooptarea în societate a domnului ADĂMIŢĂ NICULAE, născut în corn. Jijila,
BL.CORAL 9, ET .3, AP.4,
a mediului, a relaţiilor interetnice şi interculturale, a turismului, a drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti, precum şi valorilor democraţiei europene, la nivel local, naţional, european şi internaţional. jud. Tulcea la data de 09 noiembrie 1953. CNP 1531109364272, domiciliat în mun. Tulcea, str.
1848 nr.l8, bl. 14. sc.B, et.2, ap.7. jud. Tulcea, cetăţean român, căsătorit, identificat cu C.l. seria
TC nr. 241453. eliberată de SPCLEP Tulcea la data de 02.11.2009. Art.2 D-ra GHERASIM
MIRELA se retrage din funcţia de preşedinte al Asociaţiei, respectiv din funcţia de preşedinte al
Consiliului Director al Asociaţiei. Art.3 în funcţia de preşedinte al Asociaţiei, respectiv funcţia de
preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei este desemnat, în unanimitate, asociatul
ADĂMIŢĂ NICULAE. Art.5 Se aprobă retragerea din asociaţie a doamnei GHERASIM
MIRELA. născută în mun. Tulcea. la data de 12 septembrie 1978, CNP 2780912364221,
ASOCIAŢIA OBSTEA MOSNENILOR 11112/A/2003 BUZAU PÃNÃT ÃU PÃNÃT ÃU jud. BUZAU SALA DE ªEDINÞE A CÃMINULUI PREªEDINTE,VICEPREªEDINTE ªI 3 MEMBRII ADMINISTRAREA FONDULUI FORESTIER CARE APARÞINE PROPRIETARILOR DE TERENURI FORESTIERE RECONSTITUITE CONFORM L.18/91,L169/97 ªI 1/2000 PREªEDINTE,VICEPREªEDINTE ªI 3 MEMBRII
CULT URAL DIN PÃNÃT ÃU,JUD.BUZÃU
PANATAIENILOR DIN JUDETUL BUZAU,DIN
SIBICIU DE
JOS,PLAISOR,CORCOIANU,PANATAU
ASOCIAŢIA OBŞTEA CAZACILOR DIN 15566/A/2014 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. ROMANĂ NR.14 BOTNARIUC VLADIMIR,ALEXE NICOLAE,VODZINSCHI SERGHEI,GOGOI LAURENŢIU RENAŞTEREA, SUSŢINEREA ŞI CONSERVAREA TRADIŢIILOR ISTORICE ŞI PRINCIPIILOR OBŞTILOR CĂZĂCEŞTI DIN ROMÂNIA. BOTNARIUC VLADIMIR, ALEXE NICOLAE, VODZINSCHI SERGHEI, GOGOI LAURENŢIU
ROMÂNIA
ASOCIAŢIA OBŞTEA CERNĂDIA BUICEŞTI 3821/A/1996 GORJ BAIA DE FIER BAIA DE FIER jud. GORJ BAIA DE FIER, GORJ Roşoga Ion - preşedinte,Udrescu Vasile- vicepreşedinte administrarea, organizarea şi exploatarea păşunilor şi pădurilor în devălmăşie. Udrescu Vasile - vicepreşedinte
ASOCIAŢIA OBŞTEA DE MOŞNENI 4681/A/2000 GORJ CRASNA DEAL ŞI CRASNA DEAL ŞI VALE jud. GORJ
VALE
ASOCIAŢIA OBŞTEA DE MOŞNENI 8802/A/2000 GORJ CRASNA CRASNA jud. GORJ ÎN SEDIUL ŞCOLII GENERALE Scopul obştei este de a adminsitra conform legilor menţionate, coroborate cu legile existente sau ce vor fi elaborate referitoare la drepturile şi obligaţiile ce decurg din dreptul de proprietate în 11-13 membri
RADOŞ, COMUNA CRASNA,JUD.GORJ
"ANINIŞENI, RADOŞENI, CĂRPINIŞENI" indiviziune, pe toată suprafaţa reconstituită sub denumirea anterioară sub numele de "munţi şi plaiuri" ce cuprind suprafeţele de păduri şi goluri alpine(păşuni) aşa cum vor fi ele aprobate de
comisiile de reconstituire prevăzute de Legea nr.1/2000, sau după caz, prin hotărâri ale justiţiei.
ASOCIAŢIA OBŞTEA DE MOŞNENI 8804/A/2000 GORJ CRASNA CRASNA jud. GORJ ÎN SEDIUL ŞCOLII GENERALE Scopul obştei este de a adminsitra conform legilor menţionate, coroborate cu legile existente sau ce vor fi elaborate referitoare la drepturile şi obligaţiile ce decurg din dreptul de proprietate în 11-13 membri
RADOŞ, COMUNA CRASNA,JUD.GORJ
"ANINIŞENI, RADOŞENI, CĂRPINIŞENI" indiviziune, pe toată suprafaţa reconstituită sub denumirea anterioară sub numele de "munţi şi plaiuri" ce cuprind suprafeţele de păduri şi goluri alpine(păşuni) aşa cum vor fi ele aprobate de
comisiile de reconstituire prevăzute de Legea nr.1/2000, sau după caz, prin hotărâri ale justiţiei.
ASOCIAŢIA OBŞTEA DE MOŞNENI 4333/A/2006 GORJ COM ALIMPEŞT I COM ALIMPEŞT I jud. GORJ SAT CORŞORU CHIVULESCU GHEORGHE Reintrarea în proprietate a terenurilor
MUNTELE CORŞORU
ASOCIAŢIA OBŞTEA DE MOŞNENI SCHELA - 1260/A/2012 GORJ SAT SÂMBOT IN, SAT SÂMBOT IN, COMUNA SCHELA jud. GORJ SANDU T. ION - PREŞŞEDINTE,POPESCU N. NICOLAE,VICEPREŞEDINTE,POPESCU GH. ION - MEMBRU,HIRISTOIU Art.l. - a) Asociaţia se constituie în vederea efectuam demersurilor pentru retrocedarea terenurilor forestiere, deţinute până în anul1948 deoBştile ce au funcţionat la nivelul comunei Schela,
COMUNA SCHELA
ÎNSCRISĂ ÎN BAZA CERERII DIN 04.04.2012 GR. VASILE,POPESCU EMIL,BEURAN GH. EFTENIE,POPESCU LAZĂR ,POPESCU C. CONSTANTIN,BEURAN A. ALEXIE conform legii 1/2000. In acest sens a fost constituit un comitet ad-hoc compus din 9 memBri şi s-au împuternicit persoanele care să desfăşoare procedura de doBândire a personalităţii juridice.;B)
Asociaţia are drept scop administrarea terenurilor forestiere, a pădurilor şi păşunilor retrocedate conform Legii 1/2000 (pază, amenajări, exploatare)',;c) Administrarea pădurilorstCface în regim
silvic.;d) Veniturile realizate vor p. folosite în totalitate pentru cheltuielile salariale ale personalului administrativ şi pentru întreţinerea terenurilor forestiere (plantări, tratamente, amenajări);;e)
Excedentul veniturilor rezultat după efectuarea cheltuielilor administrative va fi folosit pentru lucrări de îngrijire a pădurii în regim silvic , cumpărarea utilajelor proprii pentru exploatare şi
valorificare precum şi pentru dividende ce vor fi repartizate memBrilor obştii.;f) Anual, la cererea asociaţilor se va repartiza cantitatea de 5-10 metri cubi lemn de;foc şi de folosinţă fiecărui membru
aloBştii,;Valoarea lemnului repartizat intră în calcularea dividendelor.;g) Comercializarea materialului lemnos se va face cu aproBarea comitetului director;numai în regim silvic.;h) Suprafeţele
forestiere aflate în proprietatea comună, conform naturii acestora;rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenţei lor.;i) Membrii oBştei de moşneni în devălmăşie sau indiviziune nu pot
înstrăina propriile;cote părţi unor persoane din afara acestora.;j) Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod în întregime sau învârte.;(q In cazul dizolvării oBştei
ASOCIAŢIA OBŞTEA GURA PLAIULUI 21625/A/2015 GORJ COMUNA RUNCU, COMUNA RUNCU, SAT SUSENI, CAMERA 1, JUDEŢ UL ART.l. Scopul propus de asociaţie: dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, păşunilor, fanetelor, râurilor si paraielor,carierelor de piatra etc si a tuturor cailor de acces MĂRUŢĂ ION- PREŞEDINTE, CONTOLORU DUMITRU - VICEPREŞEDINTE
SAT SUSENI, GORJ jud. GORJ
FRĂŢEASCA CAMERA 1, JUDEŢ UL spre acestea, deţinute de către foştii membrii in devălmăşie ai " Asociaţiei Obştea Gura Plaiului Frăţească", inainte de actul de naţionalizare din anul 1948 si administrarea acestora in condiţiile
GORJ legii.
ASOCIAŢIA OBŞTEA LOCALITĂŢII ZĂRNEŞTI 6259/A/2007 BRASOV ZĂRNEŞT I ZĂRNEŞT I jud. BRASOV ST R.CLOŞCA,NR.2 MERCA ELENA,GAROIU LUCIA,NASTEA LIVIA SANDA,NASTEAMARIUS GHEORGHE,PIŞCU IANCU,DAN VOINA,STROIE DESFĂŞURAREAUNOR ACTIVITĂŢI DE INTERES GENERAL ŞI LOCAL, DE GRUP IN INTERESUL NEPATRIMONIAL AL MEMBRILOR SĂI MERCA ELENA, NASTEALIVIA-SANDA, STROIE IOAN,DAN VOINA
IOAN,LETCĂ ANDREI,LETCĂ NICULAE,DAN NICOLAE,ORATIE VASILE,NĂSATESE GHEORGHE
ASOCIAŢIA OBŞTEA MOŞNENILOR 9092/A/2008 GORJ T ÂRGU JIU T ÂRGU JIU jud. GORJ T ISMANA, SAT ISVARNA GRUESCU ION,RĂUŢ VASILE,GRUESCU ILIE,NICHIFOR CRISTIAN,BUDICĂ COSTINEL redobândirea proprietăţii obştei şi exploatarea acesteia în acelaşi regim , respectiv în devălmăşie. GRUESCU I ION-PREŞEDINTE, NICHIFOR CRISTIAN-VICEPREŞEDINTE, RĂUŢ
ISVĂRNENI VASILE-SECRETAR, GRUESCU ILIE-MEMBRU, BUDICĂ COSTINEL-MEMBRU
ASOCIAŢIA OBŞTEA MURGELE 16812/A/2016 GORJ COMUNA RUNCU, COMUNA RUNCU, SAT SUSENI, CAMERA 2 jud. GORJ CONTOLORU DUMITRU,MĂRUŢĂ ION,MĂRUŢĂ CONSTANTIN,MĂRUŢĂ TOMA,BĂLAN VASILE,DIACONESCU CAPITOLUL II SCOPUL SI OBIECTIVELE;ART.2.Scopul propus de asociaţie : dobîndirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, păşunilor, fantelor, raurilor şi paraurilor, PREŞEDINTE: CONTOLORU DUMITRU, VICEPREŞEDINTE:MĂRUŢĂ ION
SAT SUSENI,
CAMERA 2 RODICA,DIJMĂRESCU DOMNICA carierelor de piatr etc, şi a tuturor cailor de acces spre acestea, deţinute de către foştii membrii în devălmăşie ai Obştei Murgele, înainte de actul de naţionalizare din anul 1948 şi administrarea
acestora in condiţiile legii.;ART.3. Administrarea pădurilor se va face conform Codului Silvic, iar a celorlalte bunuri si obiective conform legislaţiei in vigoare.;Administrarea fondului cinegetic si
piscicol se va face conform deciziilor Consiliului Director si al legislaţiei care reglementează aceste activităţi.;ART.4 Veniturile realizate vor fi folosite pentru plata personalului salarizat si in alte
scopuri stabilite de Consiliul Director.;ART.5. In cazul in care exista excedent de lichidităţi băneşti, evidenţiate in contabilitate ca profit, Adunarea Generala, la propunerea Consiliului Director,
poate notari repartizarea acestuia sub forma de dividende asociaţilor, cat si membrilor Consiliului Director.
ASOCIAŢIA OBŞTEA SATUL BANULUI 4036/A/2012 PRAHOVA COM. MĂGURENI COM. MĂGURENI jud. PRAHOVA SUDITU GHE. EMANUEL GHEORGHE,SAFTA GHE. DANIEL RADU,ZAMFIR T. SILVIA,DRAGOMIR G.ION,BALOSU I. De a contribui la consolidarea proprietăţii obsteşti şi gospodăririi durabile a acesteia. PREŞEDINTE SUDITU GHE. EMANUEL GHEORGHE
NICOLAE
ASOCIAŢIA OBŞTEA SĂTEASCĂ SÂNICOLAU 11014/A/2005 BIHOR LOC. SÎNICOLAU DE LOC. SÎNICOLAU DE BEIUŞ, NR.12 jud. BIHOR LOC. toţi coproprietarii în devălmăşie,locuitori majori ai satului Sânicolau de Beiuş,conform tabelului nominal anexat administrarea şi exploatarea patrimoniului asociaţiei în conformitate cu prevederile statutului şi a legislaţiei în vigoare NOUL PREŞEDINTE ESTE - ECONOMIST ONIŢA MARCEL LUCIAN
BEIUŞ, NR.12 SÎNICOLAU DE BEIUŞ, NR.84, COM. ŞOIMI, JUD. BIHOR
DE BEIUŞ
ASOCIAŢIA OBŞTEASCĂ URBARIALĂ " 1597/A/2008 BIHOR HOLOD HOLOD jud. BIHOR NR. 166 B LUPŞE IOAN,DUMA ILIE,HORA VASILE,LAZURAN VASILE,SEICA RODICA ADMINISTRAREA ŞI EXPLUATAREA TERENURILOR, PĂŞUNILOR ŞI PĂDURILOR , A ÎNTREGII AVERI , CE APARŢIN ÎN COMUN ASOCIAŢIEI LUPŞE IOAN; DUMA ILIE; hORA VASILE; LAZUREAN VASILE; SEICA RODICA
HODIŞANA"- HOLOD
ASOCIAŢIA OBŞTEASCĂ URVIŞ DE BEIUŞ 4619/A/2000 BIHOR URVIŞ DE BEIUŞ NR. URVIŞ DE BEIUŞ NR. 16, JUD. BIHOR jud. BIHOR Matei Viorel/presedinte, Mara Florian/casier Tent Dorel/secretar Haidu Viorel/administrator Cuciula Dan, Cadar Cornel, Mara Administrarea şi exploatarea terenurilor forestiere şia păşunilor urbariale în condiţiile art. 28 din Legea 1/2000 şi a întregii averi accesorii ce aparţine în comun membrilor asociaţiei. Matei Viorel/presedinte, Mara Florian/casier Tent Dorel/secretar Haidu Viorel/administrator
16, JUD. BIHOR CAMINUL CULT URAL URVIS DE BEIUS, COMUNA SOIMI
Danut, Lobont Nicolae, Heredeu Ioan/cenzori. S-a luat act de demisia administratorului Haidu Viorel si a fost ales domnul Cuciula Cuciula Dan, Cadar Cornel, Mara Danut, Lobont Nicolae, Heredeu Ioan/cenzori .
Dan in calitate de administrator. S-a luat act de demisia domnului Cuciula Dan cenzor. CUCIULA DAN/administrator
ASOCIAŢIA OBŞTEI PROPRIETARILOR ŞI 15890/A/2015 ARGES CURT EA DE ARGEŞ CURT EA DE ARGEŞ jud. ARGES ALBEŞT I, NR. 35A Petrescu Nicolae,Olteanu Sorin,Petrescu Remus Vasile,Petrescu Daniel-Marian non-profit Petrescu Nicolae-preşedinte,Olteanu Sorin-vicepreşedinte-secretar,Petrescu Remus
CRESCĂTORILOR DE ANIMALE ARGEŞENI Vasile-administrator
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA OBŞTILOR DE MOŞNENI 16331/A/2011 GORJ BUMBEŞT I-JIU BUMBEŞT I-JIU jud. GORJ ST R. PLEŞA, NR.15 OBŞTEA DE PĂDURE PORCENI PLEŞA,OBŞTEA DE MOŞNENI SCHELA,OBŞTEA LĂZĂREŞTI,OBŞTEA HOREZU Scopul asociaţiei este gospodărirea unitara a pădurilor proprietate privata a persoanelor juridice membre fondatoare in conformitate cu titlul de proprietate, amenajamentele silvice si cele VĂCĂREŢU PĂTRU - PREŞEDINTE, BEURAN ALEXIE - VICEPREŞEDINTE, CONTRAS
"BRATCU - LAINICI" CĂPĂŢÎNA. pastorale, ale normelor de regim silvic si cinegetic, in vederea creşterii contribuţiei pădurilor Io îmbunătăţirea condiţiilor de mediu si la asigurarea creşterii economice a zonei GHEORGHE - SECRETAR, CIOBESCU D-TRU - MEMBRU
ASOCIAŢIA OBŞTILOR DE MOŞNENI ŞI 11266/A/2013 VALCEA Curtea de Argeş - Curtea de Argeş - ARGEŞ jud. VALCEA str. Negru Vodă nr.Mânăstirea Turnu, Primăria Albeşti, Obştea Moşnenilor Arăfeni, Obştea Moşnenilor Scăunei, Andrei Ion, Primăria Cicăneşti, gospodărirea unitară a pădurilor proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi proprietatea indiviză a obştilor de moşneni Bostan Adrian - preşedinte, Andreescu Paraschiv - vicepreşedinte, Dobrin Ion - secretar
ARGEŞ 44
PROPRIETARI "POIANA CERBULUI 2013" Andreescu Paraschiv, Primăria Aref, Primăria Muşăteşti, Velicescu Gabriela, Ionescu Crizanţa-Smaranda-Alexandra
ASOCIAŢIA OCOLUL SILVIC CARPATHIA 3167/A/2012 BRASOV ŞIRNEA, ŞIRNEA, ST R.PRINCIPALĂ, NR.149, jud. BRASOV SC " SĂNĂTATE & NATURA " SRL,SC " ALMIMAX NATURA " SRL,SC" WILDLAND " SRL,SC " ROMFOR SUSTANAIBLE gospodarirea durabila si unitara in conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice si ale normelor de regim silvic a fondului forestier proprietate privata a membrilor fondatori ai asociatiei, a Seia act de cererea de demisie din funcţia de membru al Consiliului Director a dl. Horaţiu
ST R.PRINCIPALĂ,
NR.149, FORESTRY " SRL fondului forestier proprietate privata a unitatilor de cult, a institutiilor de invatamant, a fondului forestier proprietate privata indiviza a persoanelor fizice, a fondului forestier proprietate a persoanelor Hanganu. Se numeşte în funcţia de membru al Consiliului Director al Asociaşiei Ocolul Silvic
fizice sau juridice, in vederea cresterii contributiei padurilor la imbunatatirea conditiilor de mediu si la asigurarea economiei locale cu servicii specifice silvice. Carpathia dl. DANIEL UNGUREANU.
ASOCIAŢIA OCTAVA 18708/A/2014 VOLUNT ARI, ST R. VOLUNT ARI, ST R. IANCU DE HUNEDOARA, NR. 12C, 1. ZAMFIRESCU CRISTIAN DANIEL,2. BORTOŞ MIHAELA,3. SIGHETI MARIANA ANCUŢA, 4. POPESCU MIHAELA ANA,5. promovarea culturii, artelor, tradiţiilor si susţinerea educaţiei si valorilor umane universale prin activităţi culturale, educative si caritabile desfăşurate in beneficiul comunităţii. - Preşedintele - ZAMFIRESCU CRISTIAN DANIEL; - Vicepreşedintele - SIGHETI MARIANA
IANCU DE ET . PART ER, AP. 1, COD POST AL 077190
HUNEDOARA, NR. VASILE MARIANA,6. GLĂVAN MARIANA ANCUŢA; - Secretar General - POPESCU MIHAELA ANA; - Secretar- GLĂVAN MARIANA; -
12C, ET . PART ER, Secretar- VASILE MARIANA; - Secretar- BORTOŞ MIHAELA.
AP. 1, COD POST AL
077190
ASOCIAŢIA OCTAVIA DIN INIMĂ PENTRU 19587/A/2015 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. MICHELANGELO, NR.16 BOROS OCTAVIAN-GHEORGHE,ERDEI FLORICA,TODORUT VOICHITA URMARIREA SI SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE ALE COPIILOR SI PERSOANELOR CU HANDICAP BOROS OCTAVIAN-GHEORGHE-PREŞEDINTE, ERDEI FLORICA-VICEPREŞEDINTE,
INIMĂ TODORUT VOICHITA - MEMBRU
ASOCIAŢIA OCTAVIA REGIUNEA SUD-EST 12361/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.BRĂILEI NR. 156 A, PETCU NICOLETA,PLOPEANU RADU OCTAV,PETC NICOLETA,DOBROTĂ ECATERINA MILICA 5 MEMBRI
BL.PRIVILEGE, AP.38
ASOCIAŢIA OCTOFUN CLUB 19460/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.REPUBLICII NR.71 AP.2 MARCHIŞ ANA-MARIA,ILIEŞ ALEXANDRA DANA,DOBRAI HERMINA organizarea, sprijinirea si promovarea diferitelor programe educativ-alternative, cu scopul de a contribui la cresterea si dezvoltarea socio-psihologica si culturala a copiilor si tinerilor ; sprijinirea s-a hotărât înlocuirea d-nei Ilieş Alexandra Dana din funcţia de vicepreşedinte al asociaţiei,
dezvoltarii sociale ai culturale ale comunitatii locale din regiunea Clujului, prin diferite activitati sociale, culturale, artistice, turistice, protectiei naturii, cu un puternic impact educațional, pentru a numirea în această funcţie d-l BRĂTUCU DAN GABRIEL
urmari directia dezvoltarii durabile a regiunii; promovarea inclusiv prin acte de producere si comercializare a produselor si materialelor educative si recreative
ASOCIAŢIA OCTOGON 1727/A/2001 BUCUREŞT I BUCUREŞT I GHEORGHE ŞINCAI NR. 15, BL. 5A, Micu Adina,Guerra da Silva Branco Luminiţa Rodica,Curcă Monica,Jităreanu Monica Promovarea unei imagini coerente a arhitecturii şi artelor vizuale din România pe plan internaţional prin elaborarea de programe culturale capabile de autosusţinere, colaborarea cu instituţii Guerra da Silva Branco Luminiţa Rodica,
LÂNĂRIEI, ET . 3, AP. 10, SECT OR 4
culturale din ţară şi străinătate, încurajarea unor noi publicaţii din domeniul arhitecturii şi artelor vizuale
ASOCIAŢIA OFELIA - MUREŞ 3133/A/2005 in lichidare MURES T ÂRGU MUREŞ T ÂRGU MUREŞ jud. MURES ST RADA MART ON ARON, ACHIM MARCELA,AITAI AUGUSTINA,CICEO MARIA-DANIELA,CIOTLĂUŞ IONELA-CLAUDIA,DOBRE IULIANA Creşterea şi sprijinirea participării femeii în procesul de luare a deciziilor precum şi în viaţa publică, social economică şi politică la nivel local, naţional, internaţional;;Promovarea şi sprijinirea DOBRE IULIANA FELICIA, ACHIM MARCELA, ROATIŞ CHEŢAN ANA DANIELA, PUI
NR. 2, AP. 1
FELICIA,ENĂCHESCU NICOLATE,FĂRCĂŞANU MARIA,FESTEU ANDA MANUELA,HARAI MELINDA,LUPU participării femeilor în procesul de dezvoltare a comunităţilor din care fac parte;;Instruirea continuă a femeilor pentru asigurarea egalităţii de şanse;;Îmbunătăţirea calităţii vieţii în DANIELA, AITAI AUGUSTINA
ADRIANA,MORA CRISTINA,OPRIŞ EMILIUA,POENAR ZITA,POP FELICIA,PUI DANIELA,ROTIŞ CHEŢAN ANA,VLASA comunitate;;Cultivarea solidarităţii între femei atât în procesul de construire, respectiv de consolidare a democraţiei, cât şi în viaţa politică la nivel local sau naţional;;Stimularea femeilor pentru
RODICA. păstrarea şi promovarea tradiţiilor cultrurale ale comuinităţilor româneşti din judeţul Mureş;;Promovarea şi facilitarea dialogului social în paralel cu creşterea gradului de participare a femeilor la
viaţa comunităţii;;Protejarea drepturilor şi intereselor femeilor şi copiilor prin urmărirea modului în care sunt implementate politicile şi programele sociale la nivel local, naţional, regional şi
internaţional; ;Consolidarea sicietăţii civile;;Combaterea sărăciei;;Promovarea drepturilor şi responsabilităţilor cetăţeneşti şi îmbunătăţirea relaţiilor etnice;;Consilierea cu privire la drepturile
persoanelor defavorizate: femei provenind din familii sărace, copii săraci, persoane fără adăpost, persoane sărace, analabete;;Protecţia copiilor.
ASOCIAŢIA OFERTĂ DE DESTIN MEDIAŞ 81/A/2013 SIBIU ŞEICA MARE ŞEICA MARE jud. SIBIU Şeica Mare, sat Boarta nr. 67, jud.HANDARIC SIMONA,HANDARIC GAVRIL,BLEOCA MIHAELA De a sprijini, susţine şi ajuta cu mijloace materiale şi băneşti, copiii şi tinerii talentaţi, dornici de afirmare care au însă posibilităţi reduse; de a asigura asistenţa socială pentru ajutorarea şi HANDARIC SIMONA - preşedinte; HANDARIC GAVRIL - vicepreşedinte; BLEOCA art.7 din OG
Sibiu
protejarea persoanelor cu nivel de trai scăzut (familii cu mulţi copii, persoane vârstnice etc); de a asigura asistenţa socială în vederea ocrotirii intereselor unor persoane defavorizate; de a crea MARINELA MIHAELA - secretar; 26/2000
proiecte umanitare, educaţionale şi de sănătate pentru astfel de persoane; protejarea şi ajutorarea femeilor şi copiilor supuşi violenţei domestice sau rămaşi fără adăpăst; crearea şi sprijinirea cu
mijloace materiale şi băneşti a unor instituţii sociale (cămine de bătrâni, case de copii, şcoli şi grădiniţe), în conformitate cu prevederile legale.
ASOCIAŢIA OFFICIAL FAN CLUB ELVIS 9095/A/2008 ST R. RESIT A, NR. 16, BL. D 17, SC. C, ET . 2, AP. 25, GRECEANU VALENTIN MIHAIL ,CANGEA ANTON ANDREI,DINESCU OVIDIU CRISTIAN promovarea personalităţii şi carierei artistice a lui Elvis Prestley Romania şi promovarea tinerilor cu aptitudini artistice muzicale preşedinte- Greceanu Valentin Mihail, vicepreşedinte- Cangea Anton Andrei, secretar -
SECT OR 4
PRESTLEY ROMANIA Dinescu Ovidiu Cristian.
ASOCIAŢIA OFICIUL DE VERIFICARE ŞI 15381/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CRET EI NR. 11, PART ER, SECT OR 1 MIERLEA SORIN,VEVERA ADRIAN-VICTOR,CILIBIU ILIE,IFTIMOAEI CIPRIAN-CONSTANTIN,ENEA FLORIAN-ANTONIUS - creşterea eficacităţii şi eficienţei în domeniul financiar-bancar, dezvoltarea mediului de afaceri din România, astfel încât acesta să ajungă la standardele europene. preşedinte: MIERLEA SORIN, vicepreşedinte: VEVERA ADRIAN-VICTOR, membri: CILIBIU
MONITORIZARE FINANCIARĂ ILIE, IFTIMOAEI CIPRIAN-CONSTANTIN, secretar: ENEA FLORIAN-ANTONIUS
ASOCIAŢIA OFICIUL PATRONAL JUDEŢEAN 1873/A/2004 OLT SLAT INA SLAT INA jud. OLT ST R.PRIMĂVERII, NR.18B S.C. ELECTRICA OLTENIA S.A.,S.C. MAC AUTO S.A.,S.C. CORECT EXPERT S.R.L.,S.C. SERENA 94 S.A.,S.C. COMREM Reprezentarea intereselor patronilor, participarea activă a patronilor la dezvoltarea generală a economiei româneşti. Enculescu Sever - preşedinte, Necula Constantin şi Sulger Vasile - vicepreşedinte, Bobariu
OLT S.A.,S.C. ORIZONTURI S.A.,S.C. MARCONF S.R.L.,S.-C. DECK COMPUTER S.R.L.,S.C. TOTAL INCON S.R.L.,S.C. OLT Radu şi Scarlat Stelian - membri
PROIECT S.A.,S.C. CELULOBLOC S.A.,S.C. STELION S.R.L.
ASOCIAŢIA OFICIUL PATRONAL JUDEŢEAN 3625/A/2004 OLT SLAT INA SLAT INA jud. OLT ST R.PRIMĂVERII, NR.18B S.C. ELECTRICA OLTENIA S.A.,S.C. MAC AUTO S.A.,S.C. CORECT EXPERT S.R.L.,S.C. SERENA 94 S.A.,S.C. COMREM Reprezentarea intereselor patronilor, participarea activă a patronilor la dezvoltarea generală a economiei româneşti. Enculescu Sever - preşedinte, Necula Constantin şi Sulger Vasile - vicepreşedinte, Bobariu
OLT S.A.,S.C. ORIZONTURI S.A.,S.C. MARCONF S.R.L.,S.-C. DECK COMPUTER S.R.L.,S.C. TOTAL INCON S.R.L.,S.C. OLT Radu şi Scarlat Stelian - membri
PROIECT S.A.,S.C. CELULOBLOC S.A.,S.C. STELION S.R.L.
ASOCIAŢIA OFICIUL PENTRU 4650/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.BREZOIANU, NR.41, SECT OR 1 BOGDAN SEVER ALEXANDRU GRABOWSKI,ANTONIE POPESCU,ADRIANA ANCUŢA,OANA MONICA TARĂLUNGĂ De a contribui la promovarea democraţiei şi a statului de drept în Estul Europei de a încuraja dezvoltarea societăţii civile şi formele ei de exprimare publică, în special în rândurile tineretului PRESEDINTE - BOGDAN SEVER ALEXANDRU GRABOWSKI, SECRETAR GENERAL -
COMUNICARE INTERNAŢIONALĂ ŞI studios POPESCU ANTONIE, MEMBRU -OANA MONICA TARĂLUNGĂ
DREPTURILE OMULUI (OCIDO)
ASOCIAŢIA OFIŢERILOR DE GENIU, 9711/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GRIGORE COBĂLCESCU NR. 28, preşedinte - VESA NICOLAE, vicepreşedinţi - POPESCU MARIN, PANAIT LEANDRU,
SECT OR 1
CONSTRUCŢII ŞI CĂI FERATE NEDELCU IOAN, STRĂCHINARIU TEODOR, membri - PAVLOV FLOREA, ILIESCU MIHAI,
BÂRLEANU ANTON, MARINESCU CRIŞAN, VLĂDESCU EMILIAN. membri supleanţi - ILIE
NICOLAE, DAVID CONSTANTIN, DĂNESCU TRAIAN, TÂRZIORU MIRCEA, secretar -
BRÂNCUŞI GHEORGHE, casier - PETICĂ AUREL
ASOCIAŢIA OFIŢERILOR DE GENIU, 9756/A/2004
CONSTRUCŢII ŞI CĂI FERATE
ASOCIAŢIA OFIŢERILOR ÎN REZERVĂ DIN 4863/A/2006 GORJ T ÂRGU JIU, T ÂRGU JIU, jud. GORJ ST R. PARÂNG. NR 1 PAVILIONULBuşe Gheorghe,Goaţă Vasile Nicolae,Nicola Aurică Octavian,Schiteanu Constantin Constantin,Semen Nicolae Constantin,Trancău -să contribuie prin activităţile pe care le întrreprinde la pregătirea ofiţerilor în rezervă, pentru a participa în caz de nevoie, la apărarea ţării,sprijinind activ efortul pe care îl face în acest sens statutl Traşcă Constantin Ion -preşedinte,Nicola Aurică Octavian-prim viceporeşedinte,Schiteanu
2 ,SC 1, ET 1, CAMERA 3, JUD GORJ
ROMÂNIA-FILIALA JUDEŢEANĂ GORJ C-tin,Traşcă C-tin,Ţop Romulus major general C-tin-vicepreşedinte,-Semen Nicolae-vicepreşedinte,Buşe Gheorghe-secretar
executiv,Nistorescu Mihalache D-tru Şef sector militar,Tănăsoiu C-tin Gheorghe şef sector
social,-administrativ,Ţop Romulus -şef sector cultural
ASOCIAŢIA OFIŢERILOR ÎN REZERVĂ DIN 2125/A/2004 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. LIT ORALULUI NR. 74, SECT OR Palcău Vasile, Păscuţ Ion Niculae, Mîrzac Ionel, Cioc Florenţiu CAP.II SCOPUL ŞI OBIECTIVELE ASOCIAŢIEI;Art.5. Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România are ca scop să contribuie, prin activităţile pe care le întreprinde, la pregătirea ofiţerilor în Consiliul Director este organul executiv de conducere şi administrare al asociaţiei, în perioada
2.
ROMÂNIA. rezervă, pentru a participa, în caz de nevoie, la apărarea ţării, sprijinind activ efortul pe care îl face în acest sens Statul Major General. dintre sesiunile Adunării Generale format iniţial din: - Domnul Mîrzac Ionel – preşedinte; -
Domnul Palcău Vasile – membru; - Domnul Păscuţ Ion Niculae – membru.
ASOCIAŢIA OFIŢERILOR M.I. PROMOŢIA 7242/A/2008 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.PRECIZIEI,NR.4G GRUIA NELU,GRUIA ANGELA CARMEN,GRUIA ANDREI PROMOVAREA ŞI APĂRAREA INTERESELOR OFIŢERILOR MI AFLAŢI ÎN ACTIVITATE SAU ÎN REZERVĂ GRUIA NELU-PREŞEDINTE,GRUIA ANGELA CARMEN-VICEPREŞEDINTE,GRUIA
1983 ANDREI-VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA OFTALMOLOGILOR DIN BANAT 6673/A/2007 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. 1 MAI,NR.3, ET AJ 1, ZOLOG ILEANA,KOOS MARIE JEANNE,BERGHIAN SILVIU,FRANŢESCU VIORICA,LEHACI CRISTIANA,MUNTEANU Promovarea actului medical în de4meniul oftalmologiei, în beneficiul populaţiei din zona de Vest a ţării. Preşedinte-ZOLOG ILEANA, Vicepreşedinte-KOOS MARIE JEANNE,Secretar- BERGHIAN
CAMERA 59
MIHNEA,GROŞEAN VIOARA SILVIU, membri-FRANŢESCU VIORICA, LEHACI CRISTIANA, Trezorier- MUNTEANU
MIHNEA,
ASOCIAŢIA OGLINDA 8176/A/2009 pozitie inchisa BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV Bucureşti, str. Lotrioara nr.17, Se aprobă cererile de retragere din funcţiile deţinute în cadrul Consiliului Director ale membrilor Suman Iulian, Sandu Daniela sprijinirea afirmării tinerilor artişti din domeniul muzical, teatral, arte plastice, literatură, ş.a., şi promovarea noii culturi urbane. Se numesc, pentru un mandat de 2 ani în cadrul Consiliului Director, următorii membri: Abagief
bl.M31B, sc.A, et.5, ap.21, sector 3
Anthusia şi Czika Antonia, dând descărcare de gestiune acestora. Se ia act, în conformitate cu prevederile art.6.3. din Statut, de Mihai – preşedinte, Bârleanu Oana – membru, Bădică Ionuţ – membru, Lechinţeanu Daniela –
retragerea din calitatea de asociat a următorilor membri care au exprimat în scris această solicitare: Suman Iulian, Sandu Daniela membru, Ştefănescu Sid – membru.
Anthusia şi Czika Antonia. Prin urmare, păstrează calitatea de asociaţi fondatori şi semnatari ai Actului Constitutiv şi Statutului
Asociaţiei „Oglinda” următorii membri: Abagief Mihai, Bârleanu Oana, Bădică Ionuţ, Lechiţeanu Daniela şi Ştefănescu Sid.
ASOCIAŢIA OGLINDA TIMPULUI 21266/A/2015 TIMIS GIROC GIROC jud. T IMIS ST R. ECOULUI, NR. 31, CAM. 4 LOZEANU LARISA,TUDOR MARIA-CRINA,ŞTEFĂNESCU LIDIA De a contribui la binele umanităţii, la promovarea valorilor umane şi morale, a toleranţei şi a respectului mutual. preşedinte – LOZEANU LARISA, vicepreşedinte – TUDOR MARIA-CRINA, secretar –
ŞTEFĂNESCU LIDIA
ASOCIAŢIA OINA 3768/A/2007 COMUNA VIDRA, COMUNA VIDRA, JUDEŢ ILFOV ST R. PRINCIPALĂ NR. TOCIU MIHAI,ALEXE FĂNEL,PĂSĂRICĂ NICOLAE Păstrarea vie şi promovarea tradiţiilor sportive şi a jocurilor tradiţionale ca elemente constitutive ale identităţii culturale a neamului românesc. Preşedinte - TOCIU MIHAI; Vicepreşedinte - ALEXE FĂNEL; Secretar - PĂSĂRICĂ
JUDEŢ ILFOV 41, CAMERA 2
NICOLAE
ASOCIAŢIA OIŢA 19066/A/2015 BRASOV BUNEŞT I BUNEŞT I jud. BRASOV NR. 8 HEVEŞ MARINEL ,MIHAI CRISTINA,IORGULESCU VASILE CIPRIAN . Scopul Asociaţiei Oiţa constă din desfăşurarea de activităţi specifice în legătură cu asigurarea unor condiţii superioare de creştere a animalelor , exploatarea terenurilor agricole, a pajiştilor şi PREŞEDINTE - IORGULESCU VASILE CIPRIN
altor activităţi conexe acestora. Scopul şi obiectivele asociaţiei decurg din reglementările normative în legătură cu creşterea animalelor şi exploatarea terenurilor agricole , inclusiv a pajiştilor şiVICEPREŞEDINTE - MIHAI CRISTINA
păşunilor , respectiv promovarea drepturilor şi intereselor membrilor şi reprezentarea lor, la nivel local sau naţional , în obţinerea în proprietate , chirie sau concesiune a unor terenuri, a SECRETAR - HEVEŞ MARINEL
gestionării durabile a pajiştilor atribuite în gestiune.
ASOCIAŢIA OL MED 21156/A/2015 TELEORMAN ALEXANDRIA ALEXANDRIA jud. T ELEORMAN ST RADA DUNĂRII, MIHAI DORINA,PĂUNESCU GABRIELA VIOLETA,CREŢU CONSTANŢA OLIMPIA,CREŢU ANGHEL. Perfecţionarea programatica şi adecvarea cadrului medico-ştiinţific-profesional şi a profilului cercetării ştiinţifice româneşti în domeniul nefrologiei, ATI, medicină de familie, ecografie, laborator Preşedinte - CREŢU CONSTANŢA OLIMPIA; vicepreşedinte - MIHAI DORINA; secretar -
BLOC 1603, PART ER, APART AMENT 2
clinic, obstetrica-ginecologie, medicina internă şi accesului vascular în acord cu standardele internaţionale relevante. PĂUNESCU GABRIELA VIOLETA.
ASOCIAŢIA OLAJFA GYULEKEZET 12128/A/2010 BIHOR SĂCUENI SĂCUENI jud. BIHOR ST R. DEALUL NOU, NR. 15 HENDRE ERZSEBET,HENDRE CAROL,DOMBI EMERIC - dezvoltarea şi sprijinirea activităţii caritative;- desfăşurarea de activităţi în domeniul educativ, cultural, al asistentei sociale şi al drepturilor omului;- sprijinirea, protejarea cpomunităţii, a familiilor HENDRE CAROL
mari;- identificarea, păstrarea şi conservarea valorilor culturale, istorice şi morale;- acordarea de asistentă socială, consiliere sufletească persoanelor aflate în suferinţă
ASOCIAŢIA OLFARM - PROGRAMUL 1278/A/1995 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. T ABACI, NR. 3 STAN ION,CARAPENCEA ELENA,BĂCĂNOIU ŞTEFAN,GOFIŢĂ TOMA,PETRE IVONA,HONDOR SUTU DUMITRU CUMPĂRAREA DE ACŢIUNI LA SC OLFARM SA CRAIOVA STAN ION, CARAPENCEA ELENA, BĂCĂNOIU ŞTEFAN, GOFIŢĂ ELIZA, STĂNILĂ TOMA,
ACŢIUNII SALARIAŢIILOR PETREA IVONA, HONDOR SUTU DUMITRU
ASOCIAŢIA OLFARM - PROGRAMUL 1279/A/1995 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. T ABACI, NR. 3 STAN ION,CARAPENCEA ELENA,BĂCĂNOIU ŞTEFAN,GOFIŢĂ TOMA,PETRE IVONA,HONDOR SUTU DUMITRU CUMPĂRAREA DE ACŢIUNI LA SC OLFARM SA CRAIOVA STAN ION, CARAPENCEA ELENA, BĂCĂNOIU ŞTEFAN, GOFIŢĂ ELIZA, STĂNILĂ TOMA,
ACŢIUNII SALARIAŢIILOR PETREA IVONA, HONDOR SUTU DUMITRU
ASOCIAŢIA OLFARM - PROGRAMUL 1508/A/1995 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. T ABACI, NR. 3 STAN ION,CARAPENCEA ELENA,BĂCĂNOIU ŞTEFAN,GOFIŢĂ TOMA,PETRE IVONA,HONDOR SUTU DUMITRU CUMPĂRAREA DE ACŢIUNI LA SC OLFARM SA CRAIOVA STAN ION, CARAPENCEA ELENA, BĂCĂNOIU ŞTEFAN, GOFIŢĂ ELIZA, STĂNILĂ TOMA,
ACŢIUNII SALARIAŢIILOR PETREA IVONA, HONDOR SUTU DUMITRU
ASOCIAŢIA OLIMPIC STARS CLUB 11357/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BUDIENI, NR. 18, PART ER, AP. 3, Hagau Loredana Ancuţa,Hagau Răzvan,Niculescu Florica Lucia. Practicarea urmatoarelor sporturi : inotul, atletismul, baschet, handbal, volei, gimnastica ritmica, dans sportiv, sportul pentru toti, tenis, tenis de masa, fotbal, arte martiale, precum şi dezvoltarea Hagau Loredana Ancuţa- preşedinte, Hagau Răzvan- vicepreşedinte, Niculescu Florica Lucia-
SECT OR 6.
activităţilor acestor sporturi în România, prin organizarea de competiţii fara caracter oficial, participarea la acestea cu sportivi amatori şi legitimaţi, selectarea şi promovarea celor cu reale secretar.
aptitudini pentru sporturile aratate, asigurarea cadrului legal necesar desfăşurării activităţii sportive, conform prevederii Legii Sportului nr.69/2000 modificată şi prin respectarea regulamentelor şi
normelor elaborate de Autoritatea Sportivă Naţională şi pe plan internaţional, de Federatiile Sportive Nationale si Internationale, de catre Ligiile Sportive Profesioniste, de către FIA.
ASOCIAŢIA OLIVIA 11797/A/2010 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA VOINICENILOR, NR. RUS IUSTINIAN,JARFAS EMA,DOBRAU LIVIU,HARTAGAN FINEAS Scopul asociaţiei este caritativ-umanitar, urmărind îmbunătăţirea condiţiilor de existenţă, a segmentului defavorizat al societăţii, a copiilor abandonaţi în vederea creşterii şi integrării lor în RUS IUSTINIAN, JARFAS EMA, DOBRAU LIVIU
109
societate, a bătrânilor precum şi a familiilor cu nevoi, realizarea idealului educaţional care constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a aindividului.
ASOCIAŢIA OLLAS KINCSE 17414/A/2014 MURES BAND BAND jud. MURES ST RADA GĂRII, NR. 2, AP. 1 LUKACSI ANNA MARGIT,LASZLO TIMEA ANDREEA,LUKACSI TIMEA ANDREA,LUKACSI ZSOFIA IMOLA,LUKACSI MIHAIL Promovarea valorilor culturale, spirituale, naţionale şi internaţionale, educarea cetăţenilor în domeniile artei: etnografie, cinematografie, pictură, muzică, teatru, dans, precum şi crearaea unui LASZLO TIMEA ANDREA - PREŞEDINTE, LUKACSI MIHAIL SZILAMER -
SZILAMER,LASZLO JENO ROBERT cadru propice schimbului de cunoştiinţe, informaţii cultural-educative. VICEPRESEDINTE, LASZLO JENO ROBERT - SECRETAR
ASOCIAŢIA OLPO ULEI PODARI 1063/A/1994 DOLJ PODARI PODARI jud. DOLJ ST R. FABRICII, NR.1 BUŞOI CONSTANTIN,ENESCU GHEORGHE,MAZILU GHEORGHE,RODOCAN TITU,ANIHAESI ION,SMARANDACHE NU ARE SCOP LUCRATIV BUŞOI CONSTANTIN, ,ENESCU GHEORGHE, MAZILU GHEORGHE, AMIHAESI ION,
GHEORGHE,STROILA CONSTANTIN,NEAGOE GHEORGHE,DĂNILĂ FLOREA,BERCEANU MARCELA,PESCARU ŞTEFĂNESCU GELI, BRESTEANU DUMITRU, PESCARU VIRGIL
VIRGIL,ŞTEFĂNESCU GELU,ANDREI CONSTANTIN,VLAD MARIA,FRĂŢILĂ CONSTANTIN,SCRECIU MARIN,LĂPĂDUŞ
MARIN,OPRESCU OPREA,RADUPREDA,JULEA ION,BEŞTELIU NELU,COJOCARU GHEORGHE,MUTU ION,POPA
ION,VASILICA GENICA,POPA FLORICA
ASOCIAŢIA OLPO ULEI PODARI 1229/A/1994 DOLJ PODARI PODARI jud. DOLJ ST R. FABRICII, NR.1 BUŞOI CONSTANTIN,ENESCU GHEORGHE,MAZILU GHEORGHE,RODOCAN TITU,ANIHAESI ION,SMARANDACHE NU ARE SCOP LUCRATIV BUŞOI CONSTANTIN, ,ENESCU GHEORGHE, MAZILU GHEORGHE, AMIHAESI ION,
GHEORGHE,STROILA CONSTANTIN,NEAGOE GHEORGHE,DĂNILĂ FLOREA,BERCEANU MARCELA,PESCARU ŞTEFĂNESCU GELI, BRESTEANU DUMITRU, PESCARU VIRGIL
VIRGIL,ŞTEFĂNESCU GELU,ANDREI CONSTANTIN,VLAD MARIA,FRĂŢILĂ CONSTANTIN,SCRECIU MARIN,LĂPĂDUŞ
MARIN,OPRESCU OPREA,RADUPREDA,JULEA ION,BEŞTELIU NELU,COJOCARU GHEORGHE,MUTU ION,POPA
ION,VASILICA GENICA,POPA FLORICA
ASOCIAŢIA OLTCORIM IŞALNIŢA 1815/A/1996 DOLJ COMUNA IŞALNIŢ A - COMUNA IŞALNIŢ A - PLAT FORMA DOLJCHIM jud. DOLJ ILIE CONSTANTIN,BĂLOI CONSTANTIN,DOBRESCU DUMITRU,CONSTANTINESCU FLORIN,NIŢU AUREL,IANCU DOBÎNDIREA DE ACŢIUNI ALE SC OLTCORIM SA CARE SE PRIVATIZEAZĂ ILIE CONSTANTIN, DOBRESCU DUMITRU, RĂZDIACONU GHEORGHE, STANCU
PLAT FORMA
DOLJCHIM MARIUS,DIDĂ LIVIU,IVĂNESCU CONSTANTIN,COSTACHE ILIE,FOTESCU MARIA,RĂZDIACONU GHEORGHE,RADU ADRIAN, BĂLOI CONSTANTIN, CONSTANTINESCU FLORIN, RADU PETRE
PETRE,GALBURĂ MIHAI,OŢEL ION,SPÎNU NICOLAE,PUŞCAŞU GHEORGHE,ALEXANDRESCU ION,RUJAN
GHEORGHE,STANCU ADRIAN,FLORESCU CONSTANTIN,VLAD NICOLAE,LAZĂR VASILE,GHEORGHEŞAN ION,MATEI
NICOLAE
ASOCIAŢIA OLTCORIM IŞALNIŢA 2038/A/1996 DOLJ COMUNA IŞALNIŢ A - COMUNA IŞALNIŢ A - PLAT FORMA DOLJCHIM jud. DOLJ ILIE CONSTANTIN,BĂLOI CONSTANTIN,DOBRESCU DUMITRU,CONSTANTINESCU FLORIN,NIŢU AUREL,IANCU DOBÎNDIREA DE ACŢIUNI ALE SC OLTCORIM SA CARE SE PRIVATIZEAZĂ ILIE CONSTANTIN, DOBRESCU DUMITRU, RĂZDIACONU GHEORGHE, STANCU
PLAT FORMA
DOLJCHIM MARIUS,DIDĂ LIVIU,IVĂNESCU CONSTANTIN,COSTACHE ILIE,FOTESCU MARIA,RĂZDIACONU GHEORGHE,RADU ADRIAN, BĂLOI CONSTANTIN, CONSTANTINESCU FLORIN, RADU PETRE
PETRE,GALBURĂ MIHAI,OŢEL ION,SPÎNU NICOLAE,PUŞCAŞU GHEORGHE,ALEXANDRESCU ION,RUJAN
GHEORGHE,STANCU ADRIAN,FLORESCU CONSTANTIN,VLAD NICOLAE,LAZĂR VASILE,GHEORGHEŞAN ION,MATEI
NICOLAE
ASOCIAŢIA OLTEA DOAMNA 14961/A/2011 BIHOR ORADEA PARCUL ORADEA PARCUL T RAIAN NR 1, AP 11 jud. BIHOR MITRAN MIRCEA ,VIDICAN COSMIN ,JIANU GEROCS,BLAJ NICOLATA ,PELEA DIANA ORGANIZAREA DE ACTIVITĂŢI , EXCURSII , TABERE BLAJ NICOLETA -PREŞEDINTE , MITRAN MIRCEA -VICEPREŞEDINTE , PELEA
T RAIAN NR 1, AP 11
DIANA-SECRETAR
ASOCIAŢIA OLTEANU ŞI ASOCIAŢII 9185/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SAPIENŢ EI NR.6, ET .2, AP.5, Olteanu Daniel,Tanase Roxana-Georgeta,Popescu Cristi-Florin,Marginean Alina-Maria,Diaconu Monica-Carmen,Ciortescu desfăşurarea unor activităţi fără scop lucrativ pentru ajutorarea copiilor minori grav bolnavi care nu pot fi trataţi pe teritoriul Romaniei şi necesită intervenţii chirurgicale în străinătate, a copiilor Olteanu Daniel, Tanase Roxana-Georgeta, Popescu Cristi-Florin
SECT OR5
Claudia-Gabriela minori care şi-au pierdut unul sau ambii părinţi în accidente rutiere, precum şi ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi de ordin fizic, psihic şi social şi a altor categorii de persoane aflate în
dificultate
ASOCIAŢIA OLTENIA-FRANŢA 1473/A/1997 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. LIBERT ĂŢ II, NR.15 BARBU FLORIAN,BONDOC ION,DICA MARIN,ENE NICOLAE,GAVRILĂ ELENA,MANOLEA GHEORGHE,MOLDOVEANU NONPROFIT, APOLITICĂ ŞI INDEPENDENTĂ GHEORGHE MANOLEA
ION,NEDELCUŢ CĂTĂLIN,PANĂ ILEANA,PASCU NICOLAE,RISTEA MARIA,SÎRBU AURELIA,SINGER SORIN,ŞENEA
GELU,BERNIARD ANNE MARIE,CAVALLIN JACKIE PLACIDE,DE MARIA ALEXIS,MONGIN NICOLAE
ASOCIAŢIA OLTHEVIZERT 2427/A/2001 BRASOV HOGHIZ HOGHIZ jud. BRASOV ST R. FĂGĂRAŞULUI , BL.7, SC.A, Fori Margareta,Vereş Laszlo,Lengyel Olga,Dajka Magdalena,Kovacs Agneta - sprijinirea organizării de activităţi culturale , sportive, de programe de sănătate , programe de televiziune în limba maghiară, expoziţii, vernisaje, lansări de carte, simpozioane, colocvii, Consiliului Director „ format din următorii: Lorincz Melinda-preşedinte Csiki Iuliu –
AP.1
conferinţe. vicepreşedinte Foszner Hunor-vicepreşedinte Lengyel Olga-secretar Torok Istvan –membru
Kovacs Sandor Matyas-membru Pall Levente-membru Croitoriu Ciprian-membru Comisia de
Cenzor: - Bak Margareta şi - Ambruş Jolan .
ASOCIAŢIA OM CU OM" 16287/A/2011 OLT SLAT INA SLAT INA jud. OLT ST RADA CAZARMII NR.13 Neagu Marius Cristian,Neagu Florin Sorin,Scripcaru Marin Catalin avand ca scop sustinerea materiala si morala a oamenilor din mediul rural si urban Neagu Marius Cristian, Neagu Florin Sorin, Scripcaru Marin Catalin
ASOCIAŢIA OM PE MUNTE 20659/A/2015 BRASOV COMUNA MOECIU COMUNA MOECIU jud. BRASOV SAT DRUMUL CARULUI, TĂPOSU CONSTANTIN,BUCUR IONUŢ-ŞTEFAN,SOTARNEL ROXANA-MARINA - implementarea de proiecte de dezvoltare culturală, educaţională, socială, turistică. ŢĂPOSU CONSTANTIN - preşedinte, BUCUR IONUŢ-ŞTEFAN -terezorier, ŞOTÂRNEL
ST R.PRINCIPALĂ, NR.50
ROXANA-MARINA-secretar
ASOCIAŢIA OMEGA EGALITATE DE ŞANSE 17654/A/2014 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. BRÂNDUŞELOR, NR.11, Cotigă Gabriela,Frîncu Eleonora şi Cotigă Andrei de a îndeplini un interes nepatrimonial, în domeniile: educativ, al sănătăţii, social şi umanitar preşedinte – Cotigă Gabriela-Corina, vicepreşedinte – Cotigă Andrei, secretar – Frîncu
BL.88, SC.A, AP.28
Eleonora
ASOCIAŢIA OMNI SOCIALIS 18639/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VALEA LUNGĂ, NR. 47E, AP. 8, Sărmaş Georgeta,Bîrsan Alina Claudia,Stănică Delia. A contribui la dezvoltarea unui societăți libere, participatorii, pluraliste, fundamentate pe promovarea valorilor civice ale domocrației și statului de drept, prin realizarea de programe cu impact Sărmaş Georgeta- preşedinte, Bîrsan Alina Claudia- vicepreşedinte, Stănică Delia- secretar.
SECT OR 6.
asupra vieții sociale, economice și politice, prin cercetarea sociala acestora precum și prin dezbaterea publica și mediatizarea largă a lor.
ASOCIAŢIA OMNILUDIS - ORGANIZAŢIA 2128/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CEAHLĂU NR.5, BL.39, SC.1, ET .4, Vladuca George Alin,Tarko dan Costin,Mazilu Alexandru,Nadrag Cristian Eugen,Georgescu Paula Alina,Georgescu Adrian organizarea, promovarea şi dezvoltarea jocurilor tabletop preşedinte - Vladuca George Alin; vice-preşedinite - Mazilu Alexandru; secretar general -
AP.18, SECT OR 6
JUCĂTORILOR DE "TABLETOP GAMES" Costin,Oghina Luca Georgescu Paula Alina; director promoting - Georgescu Adrian Costin; director training -
Tarko Dan Costin, director dezvoltare - Nadrag Cristian Eugen; consilier - Oghina Luca
ASOCIAŢIA OMNIPRAX 15673/A/2013 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA AVRAM IANCU, NR. 5B VARGA CORNEL DANIEL,VARGA ANDREEA,PUSCAS MONICA MARCELA Dezvoltarea procesului educaţional în diverse ramuri medicale, etc. VARGA CORNEL DANIEL, PUSCAS MONICA MARCEL, AVARGA ANDREEA
ASOCIAŢIA OMUL, STUFUL ŞI NATURA 3089/A/2012 TULCEA SAT NUFĂRU SAT NUFĂRU jud. T ULCEA SAT NUFĂRU, COMUNA POPESCU LIA,BEJINARU GHEORGHE AGRO PFA,CHISELENCO MIHAI PFA,CHISELENCO FLORIN PFA,LARION - de a promova şi apăra interesele economice de producţie, comerciale, financiare, juridice în relaţiile cu autorităţile publice şi alte persoane fizice şi juridice în realizarea şi promovarea obiectului POPESCU LIA - PREŞEDINTE, BEJINARU GHEORGHE - VICEPREŞEDINTE, LARION
NUFĂRU, EXT RAVILAN, SES RUSCA KM.102, BRAŢ
SFÂNT U GHEORGHE, JUDEŢ UL T ULCEA DUMITRU PFA. lor de activitate, precum şi în relaţiile cu alte organisme şi organizaţii din ţară şi străinătate. Totodată, urmăreşte asigurarea unei cât mai bune colaborări cu autorităţile publice locale şi DUMITRU - MEMBRU.
organismele guvernamewntale în ceea ce priveşte iniţierea, elaborarea şiu promovarea programelor de dezvoltare, cooperare economică şi participarea în structurile de coordonare şi gestionare
a programelor cu Uniunea Europeană.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA ON 10665/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. FLOARE ROŞIE, NR. 4A, BL. 55, SC. Monica Munteanu,Camelia Puica Traşcu,Mihai Bogdan Istrate. A dezvolta interventii si proiecte sociale-educationale-culturale-de dezvoltare-comunitare care sa sa fie o valoare adaugata vietii romanilor si sa contribuie in mod activ la imbunatatirea vietii Monica Munteanu- preşedinte, Camelia Puica Traşcu- vicepreşedinte, Mihai Bogdan Istrate-
2, ET . 2, AP. 32, SECT OR 6.
copiilor, tinerilor, adulților si grupurilor vulnerabile, indiferent de statut sau oras de provenienta, pentru o dezvoltare armonioasa si acces egal la drepturi si servicii, precum si promovarea membru.
drepturilor omului, valorilor culturale si spirituale și protectia mediului.
ASOCIAŢIA ONCE UPON A TIME 17753/A/2014 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. INT R. SECT ORULUI, Mureşanu Ioana Alina,Mureşanu Ioan Mihai,Bratu Irina Oana. Promovarea dreptului copiilor la educatie extrascolara, alternativa, diversa si deschisa, de cea mai buna calitate, incepand de la varsta frageda, incurajarea educatiei permanente alternative pentruMureşanu Ioana Alina- preşedinte, Mureşanu Ioan Mihai- vicepreşedinte, Bratu Irina Oana-
NR. 10, CORP C3, AP. 12, SECT OR 3.
adulti, promovarea educatiei libere non – formale, in directia pregatirii pentru viata, educatia atitudinilor si mentalitatilor, a conduitei in societate, scoala si familie, antrenarea capacitatilor tinerilor membru.
de a-si defini si delimita aspiratiile si necesitatile, de a inova, de a dobandi capacitate de autosugestie cu o buna integrare in viata sociala.
ASOCIAŢIA ONCOHOPE 8902/A/2009 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. MĂRĂŞT I,NR.16 LUNGULESCU DAN STELIAN ŞTEFAN,LUNGULESCU FLORICA MARIANA,LUNGULESCU LIVIA OFERIREA DE SERVICII SOCIALE ŞI MEDICALE, SUPORT ŞI CONSILIERE PSIHOLOGICĂ PENTRU BOLNAVII SUFERIND DE BOLI INCURABILE ŞI A FAMILIILOR LUNGULESCU DAN STELIAN,LUNGULESCU FLORICA MARIANA,LUNGULESCU LIVIA
TEODORA,LUNGULESCU CRISTIAN VIRGIL ACESTORA,CONSTRUIREA UNUI CENTRU DE ÎNGRIJIRE PALIATIVĂ TEODORA,LUNGULESCU CRISTIAN VIRGIL
ASOCIAŢIA ONCOLOGICĂ "PĂRINTELE 19093/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ZONA ST EAUA, BLOC 41, SCARA PETECEL IRINA GABRIELA,PINTEA ALINA MONICA,ROIBU ANCA MIOARA,ROIBU ANETA este reprezentat de prevenirea şi depăşirea unor situaţii de dificultate şi vulnerabilitate, prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale datorită bolii, etc. consiliul director al asociaţiei, ales pe o perioadă de patru ani, este alcătuit din: preşedinte –
B, ET AJ 3, AP.10
ARSENIE BOCA" PETECEL IRINA GABRIELA, vicepreşedinte – ROIBU ANCA MIOARA, secretar –
IFTIMESCU PAULA.
ASOCIAŢIA ONCOLOGICĂ ROMÂNĂ “ION 10004/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R,REPUBLICII NR.34-36 s-a hotărât acordarea calităţii de membru al asociaţiei d-lui NICULA FLORIAN-ALEXANDRU că s-a hotărât completarea obiectului de activitate al asociaţiei cu următoarele: ”Asociaţia va susţine financiar, din resursele proprii, activităţile de amenajare, întreţinere şi dotare a spaţiilor s-a luat act de decizia d-nei ANCA BURCĂ de a renunţa la calitatea de cenzor al asociaţiei şi,
CHIRICUŢĂ” deţinute de Institutul Oncologic “Prof.dr.Ion Chiricuţă”, destinate activităţilor sale specifice, inclusiv prin plata antreprenorilor, prestatorilor, furnizorilor etc. cu care acesta contractează diversele dat fiind că asociaţia este alcatuită din mai puţin de 15 membri, în conformitate cu art. 27 din OG
activităţi şi servicii.” nr. 26/2000, nu se va numi un nou cenzor
ASOCIAŢIA ONCOLOGILOR PRIVAŢI DIN 27/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ PIAŢ A 1 MAI NR.3 UDREA ANGHEL-ADRIAN,SC MEDISPROF SRL,ONCOMED SRL (sediu Timisoara),SC ONCOMED SRL (sediu reprezentarea în faţa autorităţilor administrative naţionale şi internaţionale a intereselor asociaţilor şi a membrilor asociaţiei PREŞEDINTE – UDREA ANGHEL-ADRIAN, MEMBRI – NEGRU ŞERBAN-MIRCEA,
ROMÂNIA Cluj-Napoca),VOLOVAT CONSTANTIN,CENTRUL DE ONCOLOGIE EUROCLINIC SRL,SC ONCOLAB SRL,SC KRON ELPIS VOLOVĂŢ CONSTANTIN, LUNGULESCU DAN-STELIAN-ŞTEFAN
SRL,SCHENKER MICHAEL
ASOCIAŢIA ONCOPACIENŢILOR "PHOENIX" 1039/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA DOMNIŞOARA POGANY, NR. Cristea Ioana,Rusen Zoia,Dincă Ana. Apărarea şi sprijinirea pacientilor cu cáncer(şi a aparţinătorilor lor) cu referiré la calitatea vietii acestora, promovarea/sustinerea unor programe şi acţiuni, alinierea la legislatia europeana privindCristea Ioana- preşedinte, Rusen Zoia- vicepreşedinte, Dincă Ana- secretar.
20, SECT OR 6.
BUCUREŞTI (A.O.P. PHOENIX) pacientii cu cancer.
ASOCIAŢIA ONE HEALTH-NEW MEDICAL 19608/A/2015 VOLUNT ARI, ŞOS. VOLUNT ARI, ŞOS. CENT URII, NR. 7, JUDEŢ ILFOV Manolescu Nicolae,Cincă Sabin-Aurel-Ioan-Anton,Comişel Virgiliu,Predoi Gabriel,Stănescu Marius,Ifrim-Chen Scopul asociaţiei este nepatrimonial, nelucrativ si nonprofit, vizand implementarea noului concept medical global One Health, în conformitate cu normele internaţionale ale practicii introducerii Manolescu Nicolae – presedinte. Popescu Irinel– copresedinte. 3. Săndesc Dorel –
CENT URII, NR. 7,
CONCEPT JUDEŢ ILFOV Mircea,ştirbu-Teofănescu Constantin,Supeanu Alexandru,Mihai Iuliana,Ceauşu Emanoil,Sîrbu Ioan,Teodorescu acestui nou concept medical, în contextul general al noţiunii de medicină. Pentru acest lucru, Asociaţia “One Health – New Medical Concept” va coordona activităţile celor patru elemente vicepresedinte.4. Bogdan Alexandru – vicepresedinte.5. Cepoi Vasile – vicepresedinte. 6.
Răzvan-Ionuţ,Ionescu Ruxanda-Maria,Nicolae ştefan,Stoian Mihai,Iacobescu Fănel,Begnescu Romulus-Florin,Chiurciu fundamentale, componente ale acestui concept: 1. Medicina comparată (medicina umană şi medicina veterinară), 2. Siguranţa alimentelor, 3. Medicina mediului şi 4. Managementul integrativ al Teodorescu Răzvan-Ionuţ– vicepresedinte.7. Ceauşu Emanoil – secretar general.8. Nicolae
Constantin,Belc Nastasia,şonea Alexandru,Suciu Nicolae,Balint Emilia celor trei elemente prezentate anterior, în cadrul bioeconomiei. ştefan – secretar general adjunct.
ASOCIAŢIA ONEST 5/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PRELUNGIREA GHENCEA, NR. 65 B, Dobrescu Piţu,Duţu Florinel,Ciobanu Cristian,Baciu Bogdan Cristian Crearea unui cadru comun de acţiune, precum şi al unirii tutror persoanelor care sunt procupate şi interesate de promovarea spiritului civic bazat pe respectarea normelor morale de Ciobanu Cristian- preşedinte, Baciu Bogdan Cristian- vicepreşedinte, Dobrescu Piţu- secretar.
BL. F, SC. 2, ET . 3, AP. 7, SECT OR 6.
comportament şi a valorilor comune referitoare la relaţiile interumane şi la raporturile omului cu mediul ambiant, Asociaţia preocupându- se în special de educaţia copiilor şi tinerilor, sprijinind în
acest sens autorităţile naţionale şi locale, în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare.
ASOCIAŢIA ONESTIN BUCUREŞTI 20807/A/2015 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. ŞURA MARE NR. 1, CROITORU DIANA,TANASA MARIA,AVRAM ANAMARIA -promovarea activitatilor pentru tineret care sa urmareasca realizarea unei mai bune comunicari si relationari inter-umane, implicare in proiecte sociale, educationle, culturale, ecologice, de PRESEDINTE - CROITORU DIANA, VICEPRESEDINTE - TANASA - MARIA,
BL. 1A, SC. B, ET . 4, AP. 52, SECT OR 4
turism, sportive, de caritate, de aparare a drepturilor omului, de cercetare-dezvoltare, spirituale, e consultanta si consiliere, la nivel local, national si international, in vederea cunoasterii, pastrarii VICEPRESEDINTE - AVRAM ANAMARIA
si promovarii valorilor morale, culturale si spirituale
ASOCIAŢIA ONEWAY 9994/A/2010 BIHOR FINIŞ, FINIŞ, ST R.PRINCIPALĂ, NR. 1/D jud. BIHOR SZOKE MANDOR- ATTILA ,FENEŞI DANIEL,FENEŞI BARNABA ESTE DE A CONTRIBUII LA PROMOVAREA ÎNVĂTĂTURII CREŞTINE SZOKE MANDOR- ATTILA- PREŞEDINTE , FENEŞI DANIEL, FENEŞI BARNABA
ST R.PRINCIPALĂ,
NR. 1/D
ASOCIAŢIA ONG-UL VERDE 100/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. CLOŞCĂ NR. 5, BL.PS11B, STROIA CONSTANTINA,IACOMI EMILIA MARIANA,IACOMI ANCA-MARTINA este protejarea mediului şi a naturii. Iosif Iulian - preşedinte, Vasiliu Andrei Nicolae-vicepreşedinte, Romaşcu Mihaela -secretar şi
AP.35
primirea calităţii de membri asociaţi pentru Iosif Iulian, Romaşcu Mihaela, Stângă Geanina,
Stoica Ionuţ, Şerban Alexandru Gabriel, Vasiliu Andrei Nicolae, Zaharia Adrian George.
Totodată, s-au retras din asociaţie membrii fondatori Stroia Constantina, Iacomi
Emilia-Mariana, Iacomi Anca-Martina şi s-au completat obiectivele statutului asociaţiei conform
Actului Adiţional nr.1 la Statutul asociaţiei certificat sub nr.1/22.10.2013 de C.I.A.VASILIU
ANDREI-NICOLAE.
ASOCIAŢIA OPEN ART 3775/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.DINICU GOLESCU, NR.39, BL.5, SC.A, MIRCEA TIBERIAN 2) IOAN CRISTESCU 3) IOAN BUDUCA Asociatia Culturala OPEN ART are ca scop promovarea si dezvoltarea practicării artei, in special a teatrului si muzicii contemporane într-o manieră creativa si responsabilă. Preşedinte: Mircea Tiberian Vicepreşedinte: Ioan Cristescu Secretar: Ioan Buduca
ET .6, AP.26, SECT OR 1.
ASOCIAŢIA OPEN CULTOUR 12035/A/2010 MURES REGHIN REGHIN jud. MURES ST R. DR. KIS ZOLT AN, NR.6 Koszta Emese,Szakacs Szilard,Szocs Endre,Tavaszi Szende Iulia,Szakacs Nimrod Asociaţia se constituie fără scop politic şi fără scop lucrativ. Scopul asociaţiei este elaborarea, realizarea şi sprijinirea diferitelor planuri şi programe individuale sau colective, astfel sprijinind Szakacs Szilard, Tavaszi Szente-Iulia, Koszta Emese, Szocs Endre.
evoluţia colectivităţii şi dezvoltarea sa în toate sectoarele vieţii culturale, sociale, economice şi a schimbului de experienţă. Pentru atingerea acestui scop Asociaţia poate dobândi calitatea de
membru în alte asociaţii cu scop similar, preşedintele Asociaţiei reprezentând interesele asociaţiilor în cadrul acestor asociaţii terţe. Asociaţia poate înfiinţa filiale şi sucursale pentru facilitatea
atingerii acestui scop, atât în ţară cât şi în străinătate în condiţile statutului acestuia.
ASOCIAŢIA OPEN HEART 21451/A/2015 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. GHEORGHE Ţ IŢ EICA, LEE ROBERT IAIN,STOICA SILVIA,ROŞU DANIEL OVIDIU ACŢIONEAZĂ ÎN VEDEREA ASIGURĂRII PROTECŢIEI ŞI A APĂRĂRII DREPTURILOR ANIMALELOR, EDUCAREA CETĂŢENILOR CU PRIVIRE LA ANIMALE, PROMOVAREA UNEI LEE ROBERT IAIN-PREŞEDINTE, STOICA SILVIA-VICEPREŞEDINTE, ROŞU DANIEL
NR.9,BL.C35, AP.3
MENTALITĂŢI CORECTE PRIVIND RELAŢIA DINTRE OAMENI ŞI ANIMALE VĂZUTĂ CA O CONVIEŢUIRE PAŞNICĂ, INCLUSIV DIN PUNCT DE VEDERE AL IMPLICAŢIILOR OVIDIU
PENTRU SĂNĂTATE
ASOCIAŢIA OPEN HUB 19085/A/2014 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I LOC. GALAŢ I, ST R. CALUGARENI HUIDUMAC GEORGE CRISTIAN,GHINEŢ GABRIELA GERALDINE,GERU MARIUS să ofere oamenilor, comunităţilor şi activităţilor desfăşurate de către aceştia metodica necesară pentru a-şi dezvolta personalitatea, activităţile, afacerile, de a răspunde nevoilor materiale şi Presedinte- HUIDUMAC GEORGE CRISTIAN, Vicepresedinte- GHINEŢ GABRIELA
NR. 3, BL, P1A , SC. 1, AP. 1, JUD. GALAŢ I
sociale ale sectoarelor din care fac parte şi pentru a acţiona în favoarea ameliorării relaţiilor inter-umane şi inter-organizaţionale, inter-comunitare GERALDINE, Secretar - GERU MARIUS
ASOCIAŢIA OPEN MIND HÎRLĂU, COTNARI, 15993/A/2013 IASI jud. IASI Ifemedebe - Hortopan Denisa,Simon Vasile,Vornicesei Iulia,Asaftei Mihaela,Ichim Maria,Ungureanu Maria Mădălina,Moroşanu De a identifica, reprezenta şi promova sistematic şi unitar interesele profesionale, sociale, de mediu, sportive, culturale, religioase, etnice şi de formare profesională specifice membrilor săi şi
FOCURI, FÂNTÎNELE, JUDEŢUL IAŞI Maria,Marchidan Elena,Sidor Eufimia şi Matei Ioan comunitarilor din care fac parte, cele economice, tehnice şi juridice precum şi acţiunile de cooperare ale membrilor şi ale entităţii cu altele similare pentru îndeplinirea obiectivelor.
ASOCIAŢIA OPEN MINDS: CENTER FOR 16697/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MEHEDINŢ I NR.35 AP.68 ZLATI ALINA MONICA,ZLATI MICHAIL GEORGE RUDOLF,BURGHELEA XENIA desfăşurarea de proiecte de cercetare dar şi proiecte de promovare, prevenţie şi intervenţie în domeniul sănătăţii mentale PREŞEDINTE – ZLATI ALINA MONICA, VICEPREŞEDINTE – ZLATI MICHAIL GEORGE
COD POŞT AL 400675
MENTAL HEALTH RESEARCH RUDOLF, SECRETAR – XENIA BURGHELEA
ASOCIAŢIA OPEN ROMANIAN GOLF 19856/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DR. GRIGORE MORA NR. 16, ET . 1, AIONIŢOAIEI TRAIAN,ALDEA VIOREL - GAVRIL,BĂNDILĂ BOGDAN,CASELLAS DEIG ORIOL,S.A.I. CERTINVEST S.A. - a) promovarea jocului de golf în România şi sprijinirea dezvoltării infrastructurii de golf;;b) dezvoltarea unei comunităţi între membri, în adevăratul spirit al acestui jocului de golf, organizarea de Florin Segărceanu - Preşedinte Eugen - Gheorghe Voicu - Prim Vice Preşedinte - Trezorier;
SECT OR 1
ASSOCIATION reprezentata prin Alexandru Voicu,CRISTEA DAN,DĂNILĂ CORNEL - reprezentat prin Giurgiu Călin Dan,DODU BOGDAN cursuri, competiţii, ţinerea evidentei şi clasamentelor jucătorilor români de golf. (în acest sens se va putea crea o bază de date cu specialişti în domeniul golfului, selectaţi după principiile Răzvan Cosmin Marcu - Vicepreşedinte – Competiţii şi Evenimente; Nicolae Eftimie -
CRISTIAN,DUMITRESCU GABRIEL – IONUŢ,EFTIMIE NICOLAE,FUGACIU -MIHĂILESCU CRISTIAN,GARCIA DEL VALLE Asociaţiei);;c) Menţinerea unui sistem uniform de handicap naţional, aliniat la standardele internaţionale votate de membrii seniori si a clasamentelor;;d) Asigurarea guvernantei competiţiilor Vicepreşedinte – Reguli şi Etică; Emil Elisiu Goţa - Vicepreşedinte – Dezvoltare Regională;
CARLOS ROCA JAVIER,GIURGIU CALIN – DAN,GOŢA EMIL – ELISIU,IVAN IOAN – MARIUS,JIGMAN MIHAIL – precum si organizarea conform principiilor profesionale si etice aplicabile;;e) Enunţarea, administrarea si aplicarea unui set de reguli si un cod de etica valabil in competiţiile care se desfăşoară Secretar General dl. Nicolae Kovács.
BOGDAN,KLOOS GEB. MURESAN GEORG,KOVÁCS NICOLAE,KOVÁCS MIHAELA,LIMBEAN COSMIN – IOAN,MARCU sub egida Asociaţiei.
CONSTANTIN,MARCU COSMIN RĂZVAN,NEGOIŢĂ NARCIS - BRUNO,PAICU MIHAIL – DAN,POPA IONUŢ –
TIBERIUS,PREOTU CRISTIAN - DORIN,REKKERS ROBERT CORNELIS,ROMAN MARIAN – VALENTIN,SAVU MARIOARA
CARMEN,SEGARCEANU FLORIN,TAKKAR RAVINDER,TĂNASE DRAGOŞ,VOICU EUGEN – GHEORGHE
ASOCIAŢIA OPEN THE WORLD 17198/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST RADA MARCU ARMAŞU NR.3, 1. George Bugan 2. Andreea Pene 3. Silvia Monica Pătraşcu 4. Liliana Radu Scopul Asociaţiei este reprezentat de organizarea, desfăşurarea şi dezvoltarea proiectelor cu grupuri defavorizate pentru promovarea sustenabilităţii sociale. Primul Consiliu Director este compus din: 3.2.1 George Bugan – preşedinte; 3.2.2 Silvia
BL.28, SC.A, ET .2, AP.14, SECT OR 2
Monica Patraşcu – vicepreşedinte; 3.2.3 Andreea Pene - secretar general; 3.2.4 Liliana Radu –
membru.
ASOCIAŢIA OPEN WORLD 19007/A/2015 BACAU SAT LILIECI, COMUNA SAT LILIECI, COMUNA HEMEIUS, JUD. BACĂU jud. AMBARUS BOGDAN ANDREI,MATEES ALINA ALEXANDRA,BARNA ALEXANDRU GABRIEL este nelucrativ, fiind acela de a promova şi sprijini din punct de vedere financiar tinerii studioşi prin acordare de burse de socializare, taxe de studii, costuri de cazare şi întreţinere, pentru studii în AMBARUS BOGDAN ANDREI - preşedinte; MATEES ALINA ALEXANDRA - vicepreşedinte;
HEMEIUS, JUD. BACAU
BACĂU străinătate şi ţară. BARNA ALEXANDRU GABRIEL – vicepreşedinte
ASOCIAŢIA OPEN YOUR HEART 1508/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PRECIZIEI, NR. 6M, BL. 6B, SC. 1, ET . -dobândesc calitatea de mambru: Voicu Simina Marina, Curte Valentin George, Voicu Liviu. -membrii asociaţiei sunt: Coman Iuliana Promovarea imaginii persoanelor cu dizabilitati. CONSILIUL DIRECTOR: Coman Iuliana Magda- preşedinte, Voicu Simina Marina-
4, AP. 22, SECT OR 6.
Magda, Voicu Simina Marina, Curte Valentin George, Enachi Valentina, Voicu Liviu. vicepreşedinte, Enachi Valentina- membru, Curte Valentin George- membru, Voicu Liviu-
membru.
ASOCIAŢIA OPERA PER SEMPRE 4952/A/2007 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R G ENESCU NR 8 AP 2 BALINT HORIA VASILE ,MARIS HINSU FLORINA CARMEN,MARIŞ HIONSU FLORIN MARIAN PROMOVAREA ARTEI ŞI CULTURII PREŞEDINTE - BALINT HORIA VASILE .,VICEPREŞEDINTE -MARIŞ HINSU FLORIN
ASOCIAŢIA OPERA PER SEMPRE 4966/A/2007 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R G ENESCU 8 AP 2 BALINT HORIA VASILE .,MARIŞ HINSU FLORINA ,MARIŞ HIMNSU FLORIN MARIAN PROMOVAREA ARTEI PREŞEDINTE -BALINT HORIA VASILE -VICEPREŞEDINTE -MARIŞ HINSU FLORIN
ASOCIAŢIA OPERATION SMILE ROMANIA 465/A/1992 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. CONST ANT IN BR'NCOVEANU NR. 20, Pesamosca alexandru,Vlăsceanu Orania,Popa Nicoleta Să asigure servicii medicale specializate indivizilor săraci şi familiilor din sau din afara Statelor Unite Pesamosca Alexandru - preşedinte de onoare, Ionescu Sebastian - preşedinte, Puiu Ştefan -
SECT OR 4
vicepreşedinte, Cătană Dan - secretar, Lavinia Nicolaescu - trezorier
ASOCIAŢIA OPERATORILOR CULTURALI 86/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BÎRNOVA NR.8, BL.M110, SC.1, ET .6, Baciu Elena Gabriela,Grecu Andreea Raluca Antoanela,Kiraly Aurora,Fundaţia Prietenii Muzicii "Serafim Antropov",Asociaţia pentru promovarea culturii, a valorilor culturale naţionale şi europene, promovarea educaţiei şi diversităţii culturale şi a dialogului intercultural Baciu Elena Gabriela, Văcaru Camelia Marioara, Calciu Daniela, Kiraly Aurora, Grecu Andreea
AP.38, SECT OR 5
DIN ROMÂNIA Tranziţia Urbană Raluca Antoanela
ASOCIAŢIA OPERATORILOR DE 13026/A/2010 MURES SÂNGEORGIU DE SÂNGEORGIU DE MUREŞ jud. MURES ST RADA CEAUSESCU ION, BESCHIU GH. VASILE, ARDELEAN C. MARCEL, SIKO TUNDE, CHIS PAVEL ADRIAN, POP MARIUS, Realizarea scopului în domeniul reproducţiei, ameliorării şi a biotehnologiilor asociate, organizează şi desfăşoară activităţi de reproducţie dirijată prin însămânţare artificială şi transfer de CORPODEAN ADRIAN CORNEL, STROIE GHEORGHOTA DANUT, PAPP SUSANA,
MUREŞ T OFALĂU, NR. 677
ÎNSĂMÂNŢĂRI ARTIFICIALE A ANIMALELOR OANCIA V. IONUŢ, DOBOS JANOS, PODAR LARION, CHIHĂREAN FLOREA, AGAPESCU ALEXANDRU, FUIOREA FLORIN embrioni, la animale ăn România. BAKOS SZABO LEVENTE, GHERASE ARMENCEA CARMEN, ILUCA DANUT, ROMAN
DOMESTICE DIN ROMÂNIA VASILE, PORUMB VIOREL MIHAI, MELINTE TIBERIU IUSTIN, BALINT ZOLTAN, PRODAN MARINELA, PERJA
MARIAN, BARB ALEMAN DUMITRU, SC SEMTEST BVN SA, prin ROMAN AUREL
MIRRCEA
ASOCIAŢIA OPERATORILOR DE PLAJĂ 7849/A/2008 CONSTANTA MANGALIA MANGALIA jud. CONST ANT A B-DUL 1 DECEMBRIE 1918 : S.C. ADRAS COM IMPEX SRL,S.C. N.C.S. VIRTUS SRL,S.C. LIAL STAR IMPORT-EXPORT SRL şi S.C. PERLA susţinerea activităţilor specifice desfăşurate de operatorii de plajă şi de agrement pe plajele litorale ale României şi reprezentarea intereselor acestora în raporturile de orice natură ce se preşedinte DRĂGAN VASILE - vicepreşedinte STOIAN DUMITRU - secretar general DIMA
NR.6
„LITORAL” VENUSULUI SRL stabilesc cu administratorul legal la plajelor litorale, organele administraţiei publice centrale şi locale, organele de control ale diferitelor instituţii ale statului, organele puterii judecătoreşti. ION
ASOCIAŢIA OPERATORILOR DE 19084/A/2014 VOLUNT ARI, PIPERA VOLUNT ARI, PIPERA T UNARI 1/VI, T WIN T OWERS, 2K TELECOM S.R.L.,reprezentata legal prin dl. Alexandru Ghita,in calitate de administrator, MOBIL NET SYSTEM
Asociatia are drept scop principal sustinerea organelor abilitate in elaborarea unui cadru legislativ propice dezvoltarii industriei de telecomunicatii adaptate in mod special mediului rural, „ Consiliul Director va avea următoarea componenţă: - preşedinte – Alexandru Cristian
T UNARI 1/VI, T WIN BARBA CENT ER, CORPUL 1, ET AJ 8, CAMERA 26,
TELECOMUNICAŢII DIN MEDIUL RURAL T OWERS, BARBA JUDEŢ ILFOV SRL,reprezentata legal prin dl. Cristian-Florin Varvas,in calitate de administrator, IDILIS S.R.L.,reprezentata legal prin dl.
promovarea de propuneri legislative in domeniul telecomunicatiilor, stabilirea unei strategii comune pentru sustinerea intereselor proprii in relatia cu organismele statului responsabile cu Iancovici; - vicepreşedinte – Dan Croitoru; - secretar general - Cristian-Florin Varvas.
CENT ER, CORPUL 1, Cristian-Florin Varvas,in calitate de administrator domeniul telecomunicatiilor sau a altor domenii cu impact in activitatea de telecomunicatii, promovarea si sprijinirea, in conditiile legii, a transferului de cunostinte, informatii, experiente si
ET AJ 8, CAMERA 26,
JUDEŢ ILFOV tehnologii de telecomunicatii, sustinerea programelor de formare a specialistilor si crearea cadrului propice stimularii ramanerii acestora in tara si dezvoltarea resurselor umane calificate
disponibile in mediul rural, promovarea de solutii fiabile pentru integrarea rezultatelor cercetarii stiintifice in domeniul telecomunicatiilor, stimularea creativitatii si a inovatiilor din acest domeniu,
sprijinirea membrilor sai in dezvoltarea de proiecte de interes comun, atragerea de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea de proiecte care sa sprijine activitatea asociatiei si a membrilor sai.
ASOCIAŢIA OPERATORILOR DE 4388/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, str. Sapienţei nr.1, et.2, ap.6, -nu mai sunt membrii: TELECOMUNICATII CFR SA, LOGIC TELECOM SA, RADIOTEL SA, MOBILCOM SRL, UNIAXIS SRL -aupromovarea şi sprijinirea intereselor operatorilor de telecomunicaţii din România Dima Cătălin
sector 5
TELECOMUNICAŢII DIN ROMÂNIA devenit membrii: TELETRANS SA, 2K TELECOM SRL, ROMKATEL SRL, ROMTELECOM SA
ASOCIAŢIA OPERATORILOR DIN 2792/A/2012 TULCEA MUNICIPIUL T ULCEA MUNICIPIUL T ULCEA jud. T ULCEA MUNICIPIUL PETRESCU PETRIŞOR, PETRESCU ALEXANDRU, SC ADAFLOR SRL, REPREZENTATĂ DE DL. GHEORGHE Filiala este o structură teritorială a Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică "BIO ROMÂNIA" şi are ca scop promovarea scopului şi obiectivelor Asociaţiei, în judeţul Tulcea. Noua componenţă a Consiliului Director : PREŞEDINTE DL. PETRESCU PETRIŞOR,
T ULCEA, ST R. T ABEREI NR.26, JUDEŢ T ULCEA
AGRICULTURA ECOLOGICA "BIO GHEORGHE, SC PAVISERV S.R.L., REPREZENTATĂ DE DL. PAVEL VLAD MARIAN, SC AGRO ECO SANITAS SRL, VICEPREŞEDINTE - DL. PETRESCU ALEXANDRU, SECRETAR - D-NA. GHENEA
ROMANIA" FILIALA TULCEA REPREZENTATĂ PRIN GORGA NECULAI, SC IOTA SRL, REPREZENTATĂ RPINGOGA IOTA, SC FRAŢII CALCIU SRL, MARIA
REPREZENTATĂ PRIN PETRESCU ALEXANDRU, SC NATURAL RECOLTA SRL, REPREZENTATĂ DE MARE
VALENTINA, SC SAMTORI AGRO SRL, REPREZENTATĂ DE STREJOIU IULIAN, VASILE NICULAE.
ASOCIAŢIA OPERATORILOR DIN 21794/A/2015 CALARASI Mănăstirea Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, jud. Braşov jud. promovarea exceplenţei în domeniul agriculturii ecologice în vederea creşterii competitivităţii în acest domeniu şi a dezvoltării durabile a mediului rural preşedinte - Avraham Marian Cioceanu, vicepreşedinte - Vladimir Stoianovici, secretar
Brâncoveanu Sâmbăta CALARASI Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, jud.
AGRICULTURA ECOLOGICA BIO ROMÂNIA de Sus, jud. Braşov Braşov general - Cornelu Mateescu, cenzor - Sacasanu Doine Cornelia
ASOCIAŢIA OPERATORILOR DIN 1747/A/2005 radiata BUCUREŞT I] BUCUREŞT I] ST R. EMANOIL PORUMBARU NR.22, AMROMCO ENERGY SRL, AURELIAN OIL&GAS (ROMANIA) SRL, WINTERSHALL S.A. PRIN SUCURSALA SA DIN MEDIAŞAsociatia are urmatoarele scopuri:;(a) promovarea opiniilor si intereselor de grup ale Operatorilor din sectorul de explorare si productie a petrolului din Romania prin actiuni de preşedinte- VLADIMIR ROSCA, vicepreşedinte - DAVID W. RUTLEDGE, membru - MIHAELA
SECT OR 1
DOMENIUL EXPLORĂRII ŞI PRODUCŢIEI WINTERSHALL KASSEL SA SUCURSALA MEDIAŞ. cooperare/coordonare si /sau comune;;(b) promovarea practicii sanatoase, general acceptate, din industria petroliera internationala; ENACHE S-a revocat Andreica Cristina-Teodora din funcţia de cenzor.
PETROLULUI
ASOCIAŢIA OPERATORILOR ECONOMICI 21475/A/2015 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A MAMAIA SAT VACANŢĂ SC BUENO COMP SRL,SC ROM DENNYS SRL,SC LAVCOM SRL,SC ROTAMEX SRL DE A ORGANIZA ŞI DESFĂŞURA ACŢIUNI PRIVIND PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA TURISMULUI ŞI A SERVICIILOR DE INTERES LOCAL, SPRIJINIREA ACŢIUNILOR DE ŞTEFAN MIRCEA-IONEL, BUCOVALĂ STELIAN, WILLIAS FLORIN,
CASA HARGHIT A, BIROU NR.2
SAT VACANŢĂ MAMAIA PARTENERIAT ALE MEMBRILOR SĂI CU AUTORITĂŢILE PUBLICE LOCALE, CENTRALE ÎN VEDEREA CREŞTERII CALITĂŢII, A BUNELOR PRACTICI ŞI STABILIRII UNUI CADRU
CIVILIZAT PENTRU DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI ECONOMICE ÎN ZONA MUNICIPIULUI CONSTANŢA SAT VACANŢĂ MAMAIA
ASOCIAŢIA OPERATORILOR ÎN 19277/A/2014 GIURGIU MIHĂILEŞT I MIHĂILEŞT I jud. GIURGIU ALEEA CRINULUI, BL VILĂ ASOCIATIA EU RO DELTA,SC PASTRUGA COD SRL,ASOCIAŢIA CORPUL EXPERŢILOR ÎN SIGURANŢA ALIMENTARĂ Membrii A.O.A.R. doresc să se asocieze în scopul promovării şi susţinerii acvaculturii din România, reprezentării şi asigurării intereselor membrilor săi de a activa în domeniul pisciculturii şi CÂRLAN MIRCEA FILARET(PRESEDINTE), GICOVANU CONSTANTIN
NR. 15, SC B, PART ER
ACVACULTURĂ DIN ROMÂNIA (A.O.A.R) (CESA),ASOCIATIA SOCIETATEA ROMÂNĂ DE PROTECŢIA MEDIULUI(SRPM),ASOCIATIA DE VÂNĂTOARE EXPERT acvaculturii, inclusiv prin tehnologii speciale în sistem ecologic, în condiţiile administrării şi exploatării durabile a resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale de conservare a VIRGILIU(VICEPRESEDINTE), DRĂGOI ION(VICEPRESEDINTE), MĂEREANU
HUNTING biodiversităţii şi echilibrului în natură. Asociaţia sprijină autoritățile locale în domeniul managementului măsurilor de protecţie a mediului înconjurător, a ecosistemelor marine şi de promovare a MARILENA(VICEPRESEDINTE),SĂRĂCIN VALENTIN COSMIN(SECRETAR GENERAL),
pisciculturii şi acvaculturii în sistem ecologic. USTUROI MARIAN DANIEL(DIRECTOR EXECUTIV), TIRCA ILONA ELENA CRISTINA(
DIRECTOR EXECUTIV ADJUNCT)
ASOCIAŢIA OPERATORILOR ÎN 19286/A/2014 GIURGIU MIHĂILEŞT I MIHĂILEŞT I jud. GIURGIU ALEEA CRINULUI, BL VILĂ ASOCIATIA EU RO DELTA,SC PASTRUGA COD SRL,ASOCIAŢIA CORPUL EXPERŢILOR ÎN SIGURANŢA ALIMENTARĂ Membrii A.O.A.R. doresc să se asocieze în scopul promovării şi susţinerii acvaculturii din România, reprezentării şi asigurării intereselor membrilor săi de a activa în domeniul pisciculturii şi CÂRLAN MIRCEA FILARET(PRESEDINTE), GICOVANU CONSTANTIN
NR. 15, SC B, PART ER
ACVACULTURĂ DIN ROMÂNIA (A.O.A.R) (CESA),ASOCIATIA SOCIETATEA ROMÂNĂ DE PROTECŢIA MEDIULUI(SRPM),ASOCIATIA DE VÂNĂTOARE EXPERT acvaculturii, inclusiv prin tehnologii speciale în sistem ecologic, în condiţiile administrării şi exploatării durabile a resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale de conservare a VIRGILIU(VICEPRESEDINTE), DRĂGOI ION(VICEPRESEDINTE), MĂEREANU
HUNTING biodiversităţii şi echilibrului în natură. Asociaţia sprijină autoritățile locale în domeniul managementului măsurilor de protecţie a mediului înconjurător, a ecosistemelor marine şi de promovare a MARILENA(VICEPRESEDINTE),SĂRĂCIN VALENTIN COSMIN(SECRETAR GENERAL),
pisciculturii şi acvaculturii în sistem ecologic. USTUROI MARIAN DANIEL(DIRECTOR EXECUTIV), TIRCA ILONA ELENA CRISTINA(
DIRECTOR EXECUTIV ADJUNCT)
ASOCIAŢIA OPERATORILOR LOGISTICI ŞI A 6925/A/2008 BUCUREŞT I, BUCUREŞT I, ST R. POLONĂ NR. 61, SECT OR 1 SC LAICOM SRL,SC STARCARN SRL,SC FRIGOSTAR SRL,SC GIDACIM SRL,SC COMINCA SA,SC AVE IMPEX SRL,SC - identificarea, promovarea, reprezentare, susţinerea şi apărarea sistematică şi unitară a intereselor economice, profesionale, tehnice şi juridice ale membrilor organizaţiei în relaţiile cu Se numeşte membru în Consiliul Director dnul Adrian Gearap. Se prelungeşte
DEPOZITARILOR DE PRODUSE VEST TRADE CONSULTING SRL,SC ACVARIUS SRL,SC ETA GROUP SRL,SC ICE AGE SRL,SC INDCARF SA,SC autorităţile publice şi cu alte persoane juridice sau fizice, atât în plan naţional cât şi în plan internaţional. mandatul membrilor Consiliului Director pana la data de 31 august 2016: preşedinte - NICOLAE
CONGELATE ŞI REFRIGERATE DIN MACROMEX SRL CISMARU, membri - SORIN TRASCA, DAN ALEXANDRU IERNICI, GHEORGHE
ROMÂNIA GRUMAZASCU, ADRIAN GEARAP.
ASOCIAŢIA OPERATORILOR MOBILI DIN 52/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. DACIA NR. 29, ET . 3, AP. 8, SECT OR 1.COSMOTE ROMANIAN MOBILE TELECOMMUNICATIONS SA,SC TELEMOBIL SA,SC VODAFONE ROMANIA SA,SC - promovarea intereselor industriei de comunicaţii electronice şi a intereselor comune ale membrilor săi cu respectarea legislaţiei române şi europene aplicabile, inclusiv a legislaţiei în domeniul DORIN ODIAŢIU, MIHAIL TĂRNICEANU, MIHAELA IONIŢĂ, SPYRIDON SPYROPOULOS
ROMÂNIA ORANGE ROMAIA SA concurenţei;;- urmărirea şi îndeplinirea obiectivelor menţionate în art. 7 din Stat. director executiv - LIVIU POPESCU
ASOCIAŢIA OPERATORILOR ŞI 3622/A/2012 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. SARMISEGET UZA POPESCU ELISABETA-MONICA CONŞTIENTIZAREA PUBLICĂ A CONTRIBUŢIEI INDUSTRIEI ATÂT PENTRU MEDIU CÂT ŞI PENTRU ECONOMIE, PRECUM ŞI ÎNCURAJAREA ŞI PROMOVAREA CREŞTERII PREŞEDINTE: BELC MAROUS-CĂLIN, VICEPREŞEDINŢI: ION CONSTANTIN,
NR.21
PRESTATORILOR DIN INDUSTRIA GRADULUI DE SĂNĂTATE ŞI IGIENĂ A STANDARDELOR GENERALE DE CURĂŢENIE ATÂT ÎN SECTORUL PUBLIC CÂT ŞI ÎN CEL PRIVAT POPESCU ELISABETA-MONICA, SECRETAR:MATEI TIBERIU-ADRIAN
SERVICIILOR DE CURĂŢENIE ŞI CONEXE
CONSTANŢA
ASOCIAŢIA OPERETTISSIMO EGYESULET 560/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.SCĂRIŞOARA NR.1 SC.V DEAK ALBERT,KOLCSAR IREN KATALIN,KOLCSAR PETER,PLESA ROBERT-OLIMPIU,RIGMANYI ISTVAN sprijinirea şi promovarea muzicii clasice, a pieselor de operă şi de operetă PREŞEDINTE – PLEŞA ROBERT-OLIMPIU, VICEPREŞEDINŢI – RIGMANYI ISTVAN,
AP.52
KOLCSAR PETER
ASOCIAŢIA OPHIUCHUS 1648/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA DOROBANŢ ILOR, NR.208, ET .1, D-l URZICA EUGEN,nascut la data de 01.12.1956 in comuna Horia,judetul Neamt,cu domiciliul in municipiul Bucuresti,B-dul Dacia Scopul asociatiei este acela de a sprijini copiii, tinerii si persoanele varstnice pe toate planurile vietii sociale, cultural – educative s.a. ; 1) URZICA EUGEN - Presedinte 2) CAMPEANU MAGDALENA GETA – Vicepresedinte 3)
AP.2, SECT OR 1
nr.100,Ap.1,Sector 2,identificat cu CI seria RT nr.003241 eliberata la data de 13.08.1997 de Sectia 6 Politie,CNP SCHIOPU GEORGIANA - Secretar
1561201400571,cetatean romn, 2) D-ra SCHIOPU GEORGIANA,nascuta la data de 23.04.1983 in orasul Pucioasa,judetul
Dambovita,cu domiciliul in sat Pucheni (com.Moroeni),judetul Dambovita,identificata cu CI seria DD nr.183829 eliberata la data de
26.09.2003 de Politia Fieni,CNP 2830423151946,cetatean romn, 3) D-ra CAMPEANU MAGDALENA GETA,nascuta la data de
12.01.1979 in municipiul Bucuresti,Sector 5,cu domiciliul in municipiul Bucuresti,Aleea Oltului nr.1,Bl.26,Sc.3,Ap.42,Sector
4,identificata cu CI seria RX nr.070289 eliberata la data de 08.09.1998 de Sectia 16 Politie,CNP 2790112443026,cetatean romn.
ASOCIAŢIA OPORTUNITĂŢI 2000/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I SOS. PANT ELIMON NR. 225, BL. 66, - ŞCHIOPU ROXANA - FLORIDA, - ZAVERA BIANCA-ROXANA, - DĂNILOAIA ELENA Art. 5. SCOPUL ŞI OBIECTIVUL DE ACTIVITATE AL ASOCIAŢIEI ;ASOCIAȚIA OPORTUNIT├ȚI este constituită prin voinţa de asociere liber exprimată a membrilor fondatori de mai sus şi are Art. 10. Asociaţia are un Consiliu director, care asigură punerea în executare a hotărârilor
SC. 6, ET . 11, AP. 271, SECT OR 2.
ca scop principal imbunatatirea / cresterea calitatii vietii persoanelor prin initierea, organizarea, sustinerea si promovarea de activitati de cercetare, educative-informative, culturale, stiintifice, Adunării Generale, alcătuit dintr-un număr de trei membri, aleşi prin vot de Adunarea Generală
umanitare si economice care faciliteaza accesul persoanelor vulnerabile sau publicului larg in domenii cheie ale societatii: invatamant, sanatate, piata muncii, participare politica, protectia pentru o perioadă de patru ani: a. Preşedinte : ŞCHIOPU ROXANA - FLORIDA b.
mediului, dezvoltare sustenabila etc si, care contribuie la cresterea gradului de integrare structurala si socio-culturala a acestora in societate. ;Pentru atingerea scopului, asociaţia va stabili Vicepreşedinte : ZAVERA BIANCA-ROXANA c. Secretar : DĂNILOAIA ELENA.
colaborări cu specialisti nationali si internationali pentru maximizarea rezultatelor asumate. ;In vederea definirii scopului si obiectivelor Asociatiei, sunt considerate ca fiind grupuri vulnerabile
urmatoarele categorii de persoane, denumite in continuare “grupuri vulnerabile”:;- Persoane cu dizabilitati;- Familiile persoanelor cu dizabilitati;- Minoritati;- Imigranti;- Femei;- Copii si tinerii;-
Persoane varstnice;- Someri sau persoane in cautarea unui loc de munca;- Orice alt grup identificat de Adunarea Generala ca vulnerabil si inclus in mod corespunzator in notiunea de “Grup
vulnerabil”
ASOCIAŢIA OPORTUNITĂŢI DE AFACERI 4700/A/2000 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DINICU GOLESCU NR. 19, BL. G, ET . ELENA LASLU,MIHAELA BELCIN,MARIA STOIAN. - stimularea şi sprijinirea femeilor pentru a se implica în activităţi sociale sau în afaceri. preşedinte: ELENA LASLU, vicepreşedinţi: MIHAELA BELCIN, MARIA STOIAN
3, AP. 15, SECT OR 1
PENTRU FEMEI - B.O.W.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA OPREA PRIMA 2557/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. DIANEI NR.5, AP.2, CAMERA
+DEBARA SUBSOL SECT OR 2
ASOCIAŢIA OPTICIENILOR ŞI 15373/A/2013 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R MIRCEA ELIADE NR 33 jud. BIHOR JURJIU AUREL,BUNGĂU MARCEL,HAMZA NICOLETA ,PUSZTAI RALUCA DELIA ,BALINT LORANT,MĂLAN CORINA PRACTICAREA PROFESIEI DE OPTIMETRIST JURJIU AUREL-PREŞEDINTE ,BUNGĂU MARCEL NICOLAE -VICEPREŞEDINTE ,
MIRCEA ELIADE NR
OPTOMETRIŞTILOR ARDEALUL 33 HAMZA NICOLETA -VICEPREŞEDINTE ,BALINT LORANT -MEMBRU, MĂLAN CORINA
-MEMBRU
ASOCIAŢIA OPTICRISTAL 21806/A/2015 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. CEZAR BILIAC NR.12, AP.1,Păcurar Cătălina,Bazarcă Mlădiţa - Elena,Sârbu Lucian - Ioan,Dragoş Claudiu - Marius,Popovici Radu contribuirea la progresul economic al întregii comunităţi, prin implicarea activă a cetăţenilor săi în sprijinirea factorilor decizionali şi de acţiune în demersurile lor privind îmbunătăţirea condiţiilor Păcurar Cătălina- preşedinte, Bazarcă Mlădiţa - Elena - vicepreşedinte, Sârbu Lucian - Ioan -
CAM.1
de trai şi consolidarea democraţiei, oferind tuturor persoanelor interesate oportunitatea de a-şi dezvolta calităţi de lideri, spiritul camaraderesc, responsabilitatea socială şi civică, precum şi vicepreşedinte, Dragoş Claudiu - Marius- vicepreşedinte, Popovici Radu - vicepreşedinte
spiritul întreprinzător, necesare pentru a produce o schimbare pozitivă în societate
ASOCIAŢIA OPTIM BRAŞOV 514/A/2003 radiata BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV mun. Braşov, str. Lungă nr.100, s-a aprobat primirea în asociaţie a numiţilor Buga Cosmin, Petrovan Medeea-Katerina şi Milcoveanu Sabina Ionela. Numiţii Sbiera - scopul principal al asociaţiei este de a oferi tinerilor posibilităţi de manifestare şi dezvoltare a personalităţii lor. Consiliu Director: Milcoveanu Sabina Ionela – Preşedinte; Petrovan Medeea-Katerina –
ap.7
Mihail Liviu, Stanila (fosta Monacu) Andreea Mihaela şi Manea Laura Adriana prezintă intenţia lor de retragere din rândurile Vicepreşedinte şi Buga Cosmin – Trezorier
membrilor Asociaţiei, invocând motive de ordin personal care nu le permit exercitarea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin în această
calitate
ASOCIAŢIA OPTIM SANO 1987/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. VIIT ORULUI NR.34 SECT OR 2

ASOCIAŢIA OPTIMUM FORM 733/A/2012 CLUJ SAT SÂNNICOARĂ SAT SÂNNICOARĂ COM.APAHIDA jud. CLUJ SAT JELER LUCIA MIRELA,COZMA ANCA,BURCAS EUSEBIU formarea profesională a adulţilor (elevi, studenţi, persoane angajate şi şomeri) prin programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare în diferite domenii de activitate şi în PREŞEDINTE – JELER LUCIA MIRELA, MEMBRI – COZMA ANCA, BURCAŞ EUSEBIU
COM.APAHIDA SÂNNICOARĂ ST R.1 MAI NR.59 COM.APAHIDA
special în domeniul managementului vânzărilor; susţinerea activităţilor de creştere a performanţelor profesionale ale indivizilor şi organizaţiilor cu caracter patrimonial şi nepatrimonial, susţinerea
financiară şi acordarea de sprijin financiar, stimularea şi coordonarea activităţilor din diferite domenii ocupaţionale către afaceri şi către persoane fizice; sprijinirea dezvoltării programelor şi
proiectelor de management al vânzărilor, gestionarea teritoriilor comerciale şi a echipelor de vânzări; sprijinirea familiilor aflate în situaţii dificile care, datorită veniturilor lunare se află sub pragul
de sărăcie, precum şi a activităţilor sportivilor de performanţă, indiferent de apartenenţa la un anumit club sportiv
ASOCIAŢIA OPTOMETRIŞTILOR DIN 11334/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA I.O.R. NR4, SECT OR 3 STEFANESCU DOINA,BUTA ALEXANDRU,CIOBOATA DANIELA,NECULESCU DANA,LOGOFATU CRISTIAN,MARCU va desfăşura o activitate susţinută în scopul recunoaşterii şi obţinerii dreptului de exercitare a profesiei de optometrist Consiliul Director: preşedinte - Pascu Adrian Titi, membrii - Tanasescu Daniel Cristian,
ROMÂNIA GHEORGHE,POPA AURELIA,BUCSAN GEORGETA,BALTA IRINA,CAVULEA LARISA,DIAMANDOPOL TATIANA,PANA G. Ionescu Florin, Nastase Geanina, Zamfir Vasile, Apostol Dan Constantin, Vasilescu Daniel;
STEFAN,MIHAILESCU DAN,MARCU CONSTANTA,SOROHAN GEORGETA,BALUTA ROXANA,BESLEAGA cenzor: Ciobotar Lenuţa
MONICA,PATRASCU MIRCEA,DOBRE RODICA,DUMITRESCU NICOLAE,PASCU ADRIAN
ASOCIAŢIA OPTOMETRIŞTILOR ŞI 83/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. NUCŞOARA, NR. 6, BL. 42, SC. D, ET . Cucu Carmen Ioan,Bodi Gyorgy,Popescu Mihai,Alexandrescu Constantin,Caragea Gabriel,Mirea Alexandra Valentina,Voicu Ionuţ reprezentarea unitară a intereselor membrilor săi în ţară şi pe plan internaţional, susţinând creşterea capacităţii competitive în domeniul OPTICII MEDICALE ŞI OPTOMETRIEI. Cucu Carmen Ioan- preşedinte, Bodi Gyorgy- vicepreşedinte, Popescu Mihai- secretar general,
2, AP. 57, SECT OR 6.
OPTICIENILOR DIN ROMÂNIA Marian,Ciobanita Linda Ioana. Alexandrescu Constantin- membru, Caragea Gabriel- membru, Mirea Alexandra Valentina-
membru, Voicu Ionuţ Marian- membru.
ASOCIAŢIA OPTOSAN INFO 2021/A/2012 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA SR. ELIZEULUI, NR. 48 STAMATE EMILIA,STAMATE GHEORGHE,BIZDU VIOLETA reprezentarea şi promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum si a oricărui alt subiect de drept a intereselor asociaţiei, în condiţiile
prezentului statut şi ale legii.
ASOCIAŢIA ORA - O ROMÂNIE ALTFEL 2055/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GRAL DRAGALINA, NR. 15, SECT OR Bîtu Viorel,Ştefănescu Cristian Gheorghe - Alexandru,Soare Paul Sirius,Iliescu Florin - Mihai,Floaşiu Dan Constantin dezvoltarea unei acţiuni civice reprezentative, pentru a contribui la progresul;societăţii româneşti prin activităţile membrilor ei, militând pentru recunoaşterea valorilor şi;tradiţiilor, promovarea Bîtu Viorel, Ştefănescu Cristian Gheorghe - Alexandru, Soare Paul Sirius, Iliescu Florin -
5
competentei, susţinerea competiţiei loiale şi a libertăţii de exprimare şi;de opinie a tuturor cetăţenilor. Mihai, Floaşiu Dan Constantin
ASOCIAŢIA ORA ORADEA 3862/A/2005 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. CRIŞULUI, NR. 15, AP. 2 PAL MIHAELA,PAL ROBERT,MOLDOVAN LUMINIŢA,SIMONA ALEXANDRU,MOLDOVAN IONUŢ - DE A PROMOVA SCHIMBAREA ÎN SOCIETATE, PRIN STIMULAREA ACTIVITĂŢII ACTIVE ŞI CREŞTEREA RELULUI TINERILOR INDIVIZI PAL MIHAELA, PAL ROBERT, MOLDOVAN LUMINIŢA, SIMONA ALEXANDRU,
MOLDOVAN IONUŢ
ASOCIAŢIA ORADEA HUB 19178/A/2015 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. GHEORGHE DOJA NR. 49A SC MOBIVERSAL SRL,SC NEOBYTE SOLUTIONS SRL,SC QUBIZ SRL,VADUVA SEBASTIAN CORNEL,SC ROMCOM DEZVOLTAREA MEDIULUI ANTREPRENORIAL ÎN MUN. ORADEA PRIN DEZVOLTAREA ECOSISTEMULUI STARTUPURILOR CU CREŞTERE RAPIDA SI INALTA VALOARE MERCHES ALIN - PREŞEDINTE, GHEARA ADRIAN MIHAI MARCEL DUMITRU
CAPITAL PARTNERS SRL ADAUGATA ANGHEL, VĂDUVA SEBASTIAN CORNEL, MIHUŢ BENIAMIN VLAD
ASOCIAŢIA ORADEA THEATRE AND FILM 15763/A/2015 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR GRÂULUI NR. 8A ANTAL EUGEN SAMOILĂ,SKRYPNYK VLAD ALEXANDRU,GLIGA ANDREI DORIN,PETRICA DAN IONUŢ,PINŢA ALIN PROMOVAREA SI DEZVOLTAREA ARTEI, CULTURII, SPORTULUI ŞI ŞTIINŢEI ÎN RÂNDUL PERSOANELOR FIZICE ŞI JURIDICE CE ADERĂ LA PRINCIPIILE ASOCIAŢIEI ANTAL EUGEN SAMOILĂ-PREŞEDINTE, SKRYPNYK VLAD
VLAD ALEXANDRU-VICEPRESEDINTE, GLIGA ANDREI DORIN-VICEPRESEDINTE, PETRICA
DAN IONUŢ-SECRETAR, PINŢA ALIN VLAD-MEMBRU
ASOCIAŢIA ORADEA TOASTMASTERS 1271/A/2012 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R PARCUL T RAIAN NR 5 ANTAL EUGEN SAMOILĂ ,POINAR NICOLAE DAN ,MOLDOVAN MIRCEA LUCIAN DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR DE COMUNICARE , VORBIT ÎN PUBLIC ALE PEROANELOR FIZICE ŞI JURIDICE NTAL EUGEN SAMOILĂ -PREŞEDINTE ,POINAR NICOLAE DAN -VICEPREŞEDINTE ,
MOLDOVAN MIRCEA LUCIAN -VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA ORADEA WOMEN 3198/A/2012 in lichidare BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R MEŞT ESUGARILOR NR 73 B , BL AN 123 , MTEI GHEORGHE ,PAŞCA GHEORGHINA ,MATEI MĂDĂLINA GEORGIANA SIGURREA UNEI CONVIEŢUIRI SĂNĂTOASE ŞI CIVILIZA'TE PRIN SPIRIT CIVIC PENTRU ECOLOGIZAREA MEDIULUI PAŞCA GHEORGHIN -PRŞEINTE , MATEI MĂDĂLINA GEORGIANA -VICEPREŞEDINTE
MEŞT ESUGARILOR AP 17 jud. BIHOR
NR 73 B , BL AN 123 , ,MATEI GHEORGHE -SECRETAR
AP 17
ASOCIAŢIA ORADINUM P.A.S. ALEŞD 1995/A/1994
ASOCIAŢIA ORAŞE ENERGIE ÎN ROMÂNIA 4787/A/1995 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU Braşov, B-dul Mihail Kogălniceanu nr.23, Se aprobă adeziunea la Asociaţia Oraşe Energie în România a Municipiului Oradea, conform H.C.L.192/1996. Se aprobă demisia scop nelucrativ, conform legii române nr.21/1924 Preşedinte - municipiul Sibiu reprezentat prin primar Sorin Serbu, Vicepreşedinte - municipiul
bl.C7, cam.301, jud. Braşov.
unor membrii ai Asociaţiei Oraşe Energie în România, după cum urmează: Bacău – conform H.C.L. 18/2010, Constanţa – conform Baia Mare reprezentat prin primar Cristian Anghel, Vicepreşedinte - municipiul Piatra Neamţ
adresei nr.35432/2011, Lugoj – conform HCL 105/2010, Oradea – conform HCL 798/2013. Se aprobă lista actualizată a membrilor reprezentat prin primar Gheorghe Ocnean, Trezorier - municipiul Satu Mare reprezentat prin
Asociaţiei Oraşe Energie în România, după cum urmează: Aiud, Alba Iulia, Baia Mare, Bistriţa Năsăud, Buzău, Călăraşi, Deva, primar Ion Zamfira, Secretar - municipiul Alba Iulia, reprezentat prin primar Timis Ioan, Membru
Făgăraş, Focşani, Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Oţelul Roşu, Piatra Neamţ, Ploieşti, Sibiu, Sighişoara, Slatina, Timişoara, - muncipiul Buzău reprezentat prin primar Fratila Stefan, membru - oraşul Urziceni reprezentat
Târnăveni, Urziceni. prin primar Mitrică Ion.
ASOCIAŢIA ORAŞE ÎN MIŞCARE 18796/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL SĂRII, NR. 21, SECT OR 6. Octavia Anamaria Stepan,Irina Rotaru,Maria Simona Zărnescu. Susținerea dezvoltării armonioase a așezărilor umane și a creșterii calității vieții în condițiile utilizării raționale a tuturor resurselor materiale și imateriale. Octavia Anamaria Stepan- preşedinte, Irina Rotaru- vicepreşedinte, Maria Simona Zărnescu-
secretar.
ASOCIAŢIA ORAŞELOR MICI ŞI MIJLOCII 48/A/2003 MURES T G MURES T G MURES jud. MURES ST R.PRIMĂRIEI NR.2 Consiliul Judeţean Mureş,Consiliul Local Reghin,Consiliul Local Sighişoara,Consiliul Local Târnăveni,Consiliul Local modernizarea şi extinderea infrastructurii locale Marian Traian, Ioan Oltean, Călin Suciu
DIN JUDEŢUL MUREŞ Luduş,Consiliul Local Sovata,Consiliul Local Iernut
ASOCIAŢIA ORAŞUL FLORILOR 12570/A/2010 BIHOR MARGHIT A MARGHIT A jud. BIHOR KOLCSEI FERENCZ, NR. 39 POPA IULIANA,BOTOŞ ALEXANDRU,POCSALY ZOLTAN LADISLAU - iniţierea , organizarea şi derularea programelor culturale, cultural confensionale, sociale , educative, sportive;- organizarea şi susţinerea taberelor, seminarilor, cursurilor de perfecţionare;- POPA IULIANA, BOTOŞ ALEXANDRU
organizarea , acordarea de sprijin unor activităţi turistice;acordarea de sprijin social, celor lipsiţi de posibilităţi materiale;- editarea lşi publicarea revistei proprii şi pag. WEB;- dezvoltarea
parteneriatului cu alte organizaţii de tineret din ţară şi străinătate
ASOCIAŢIA ORAŞUL IDEAL 19354/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I CALEA MOŞILOR NR. 97, SECT OR 2 CRAIOVEANU PAULA-VOICHIȚA,BELLU-CRISTEA VOICHIȚA-MARINA,BIDU FLORENTINA-GABRIELA Asociația are drept scop:;a) Promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea de activitÒți ¯ n domeniul culturii, în special artă și arhitecturÒ;b) Stimularea interesului pentru valorile estetice a. Consiliul Director: · Director Executiv: Craioveanu Paula-Voichiţa · Membri: Bellu-Cristea
autentice, conservarea patrimoniului cultural național. Protejarea, conservarea ║i punerea ¯ n valoare a patrimoniului cultural;c) Promovarea patrimoniului cultural, atât în cercurile de specialitate Voichița-Marina şi Bidu Florentina-Gabriela
cât şi în rândul publicului de orice fel;d) Educarea publicului în privinţa importanţei şi rolului social al patrimoniului cultural
ASOCIAŢIA ORAŞUL SPERANŢEI ROMÂNIA 9166/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GĂRII DE NORD NR. 6-8, BL. A, SC. 6, THOMSON ANGELA KAY,ONUTA IGOR,HOWELL WILIAM GEORGE - Acordarea unei asistente complete si calificate pentru imbunatatirea conditiilor de viata a copiilor fara camin, vaduvelor si orfanilor, batranilor, bolnavilor, drogatilor si alcoolicilor prin sprijinirea preşedinte - ANGELA KAY THOMSON, secretar - WILLIAN GEORGE HOWELL
ET . 2, AP. 21, SECT OR 1
- FILIALA BUCUREŞTI si infiintarea unor programe si institutii speciale (orfelinate, clinici, centre, etc) pentru ingrijirea, recuperarea si reintegrarea sociala a acestor categorii;;- Raspandirea literaturii si a valorilor
crestine in scopul educarii si imbogatirii spirituale a tuturor oamenilor. Aceasta activitate va fi realizata prin organizarea de intruniri publice, dezbateri, lansari si recenzii de carte, concerte, etc;;-
Organizarea unor activitati de distribuire de hrana, imbracaminte, incaltaminte, etc in azile de batrani, casa de copii, spitale, familii, etc;;- Organizarea unor actiuni in vederea colectarii de fonduri
banesti, precum si de materiale, alimente, imbracaminte, etc, necesare realizarii actiunilor de ajutor umanitar ale asociatiei;;- Editarea, difuzarea de carti si publicatii, imprimari audio si video cu
tematica sociala si crestina care sa reflecte si activitatea asociatiei, precum si infiintarea de biblioteci si videoteci;;- Organizarea in mod accesoriu a unor activitati economice, de servicii,
productive proprii si prin antrenarea unora din beneficiarii asociatiei la munci adecvate care sa le puna in valoare si sa dezvolte talentele si capacitatea creativa si productiva. Aceste activitati se
vor desfasura in conformitate cu O.G.26/2000;;- Oferirea de burse in tara si in strainatate, perfectionari, specializari pentru elevi, studenti si absolventi, defavorizati social sau pentru cei care se
pregatesc in domenii apropiate scopurilor asociatiei;;- Initierea unor actiuni care sa popularizeze si sa apere valorile si principiile democratiei si ale economiei de piata;;- Organizarea unor
ASOCIAŢIA ORD LEX 9760/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.AXENT E SEVER NR.44 RUSU CALIN SEPTIMIU,OPREAN PATRICIA IOANA,DRAGUS AMELIA MARIA îmbunătăţirea cunoştinţelor absolvenţilor de drept pe diferite probleme de actualitate, atragerea de fonduri prin derularea unor activităţi complementare şi prin cointeresarea unor instituţii, PREŞEDINTE – OPREAN PATRICIA IOANA, MEMBRU – RUSU CĂLIN SEPTIMIU
persoane juridice şi persoane fizice în derularea unor proiecte, privind o mai bună funcţionare a sistemului judiciar, sprijinirea procesului de dobândire a cunoştinţelor juridice de către absolvenţii
de drept, promovarea, motivarea şi stimularea atât a absolvenţilor de drept cât şi a persoanelor cu vechime în meserie pentru obţinerea de performanţe, contribuirea la buna desfăşurare a
activităţilor judiciare şi a condiţiilor în care se desfăşoară activitatea acestora, susţinerea materială în vederea formării profesionale în diferite domenii de drept, promovarea imaginii în general a
juriştilor, promovarea unei atitudini pozitive în cadrul societăţii în legătură cu promovarea tinerilor absolvenţi de drept în vederea găsirii unor locuri de muncă atractive şi în legătură cu persoanele
cu vechime raportat la ridicarea standardelor de performanţă profesională, căutarea activă şi atragerea resurselor pentru dezvoltarea unor programe care se concentrează asupra dezvoltării şi
obţinerii de performanţe în sistemul judiciar
ASOCIAŢIA ORDINUL CARMELITANILOR 9305/A/2008 SAT CIOFLINCENI SAT CIOFLINCENI NR.54COMUNA SNAGOV, JUDE4T Primirea de noi membri in asociaţia "ORDINUL CARMELITANILOR DESCULŢI", respectiv a domnilor: LAUS MIHAI, SECCHI Oferă tuturor celor ce doresc o apropiere de spiritualitatea creştină posibilitatea de a se educa în spirit crestin şi catrolic cu aplicare a acestuia în domeniile cultural, caritativ, si misiona, acordînd Se alege un nou Consiliu Director pe o perioada de 3 (trei) ani, ce va fi format din trei
NR.54COMUNA ILFOV
DESCULTI SNAGOV, JUDE4T MARCO si C0NOTTER STEFANO. 2; Alegerea unui nou Consiliu Director al Asociaţiei. Sunt prezenţi toti membrii asociaţiei, o atentie particulară promovării vietii spirituale si unitatii dintre bisericile creştine. persoane si va avea următoarea componenta nominala: a.Presedinte: Dl. CONOTTER
ILFOV respectiv d-nii. FAVARO TARCISIO, PRESTIPINO ANTONIO, BULGĂRIM LUCA, LAUS MIHAI, SECCHI MARCO si STEFANO, b. Vicepreşedinte: Dl. BULGARINI LUCA, c. Membru-trezorier: Dl. PRESTIPINO
C0NOTTER STEFANO. ANTONIO,. Alegerea Consiliului director s-a făcut cu unanimitate de voturi. 3. Se va intocmi un
nou act constitutiv si un nou statut cu toate modificările aduse pana in prezent.
ASOCIAŢIA ORDINUL CAVALERII VINULUI 9674/A/2009 ALBA AIUD AIUD jud. ALBA ST R.CRISAN, NR.3 Ocrotirea şi promovarea drepturilor, obligaţiilor şi intereselor vinificatorilor din Aiud. judeţul Alba Dr. Csavossy Gheorghe Bela Ştefan - Mare Maistru;Papp Peter - cancelar;Toth Csaba
"SANCTUS GEORGIUS" Coloman - trezorier; Gyorfi Jeno - paharnic;
AIUD/NAGYENYEDY "SANCTUS
GEORGIUS" BORRIEND
ASOCIAŢIA ORDINUL CRUCEA ROŞIE A LUI 16963/A/2014
CONSTANTIN ŞI ORDINELE ASOCIATE
ASOCIAŢIA ORDINUL DIRIGINŢILOR DE 15123/A/2011 GIURGIU GIURGIU GIURGIU jud. GIURGIU ST R.T INERET ULUI , BLOC 204, VONICA VIOREL,LUPAŞCU CĂTĂLIN,DOBRE MIHAI,GEANTĂ NICOLAE ,NICULESCU SOFIAN,GOLUMBEANU ELENA ,ş.a.Promovarea drepturilor, organizarea şi perfecţionarea profesională a diriginţilor de şantier din Romania. PREŞEDINTE-VONICA VIOREL, VICEPREŞEDINTE- LUPAŞCU CĂTĂLIN, DOBRE
SC.B, AP. 21, PART ER
ŞANTIER DIN ROMANIA MIHAI, SECRETAR -GEANTĂ NICOLAE, ARHITECT NICULESCU SOFIAN.
ASOCIAŢIA ORDINUL FRANCISCAN 3964/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R EP . MIHAI PAVEL NR 4 AP 11 BLĂJUT DAMIAN ,DINU CRISTIAN.GHITULESCU ADELA CARMEN,DUMITRAS VASILE MOLDOVEAN ELENA DEZVOLTAREA SPIRITUALĂ AVÂND CA MODEL PE SFÂNTUL FRANCISC GROZA OTILIA MARIANA --PREŞEDINTE .,OMILESCU TIBERIU ŞI GHITULESCU
ADELA CARMEN --VICEPREŞEDINŢI
ASOCIAŢIA ORDINUL FRAŢILOR MINORI 11016/A/2007 BRASOV RÂŞNOV RÂŞNOV jud. BRASOV IŞTOC PETRU,BUTACU IOAN,TAMAŞ GHEORGHE VASILE,COJOCARU ION PROPOVĂDUIREA EVANGHELIEI, PRIN DIFERITE ACTIVITĂŢI SPIRITUALE ŞI DE APOSTOLAT ÎN RÂNDUL CREDINCIOŞILOR CATOLICI DIN AMBELE RITURI , PROMOVAREA IŞTOC PETRU-PREŞEDINTE, BUTACU IOAN-VICEPREŞEDINTE, TAMAŞ
CONVENTUALI PROFINCIA SF.IOSIF DIN VALORILOR CREŞTINE , PRECUM ŞI ALKTE ACTIVITĂŢI DODACTICO ŞTIINŢIFICE, ECOLOGICE SI CARITABILE GHEORGHE-VASILE-VICEPREŞEDINTE,
ROMÂNIA -FILIALA SF.TREIME RÂŞNOV
ASOCIAŢIA ORDINUL INDUSTRIAŞILOR 1250/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GEORGE ENESCU NR. 27-29, SC CENTRUL EUROPEAN PENTRU FINANŢĂRI ŞI AFACERI SRL,SC TOMTEHNOCHIM SRL,SC INTERCOM TRADING - agregarea şi reprezentarea intereselor marilor industrii şi a marilor afaceri ca părţi constitutive ale corpului patronal al României; Preşedinte - EUGEN POPESCU, Vicepreşedinţi - ADRIAN PETRE, FLORIN TUDOR,
SECT OR 1
SRL,SC SMART TRADING SRL,SC QUARD ALARM SRL,SC STAN GROUP SECURITY SRL,SC ROMCONSTRUCT NICOLAE ROSU, Secretar General - STELIAN DOROBANŢU
SRL,SC SI-AN'95 IMPORT-EXPORT SRL,SC BETTAMAL COMIMPEX SRL,SC POLISANO SRL,SC LOTUS B&B SRL,SC
CELESTCOMSERV SRL,SC ANIDA PROD INVEST SRL,SC STAN ION DETECTIV PARTICULAR SRL,SC SUPER ELEMENT
TEHNOLOGY SRL,FUNDAŢIA MCP,SC DUMAVA SEMNALIZARE SRL,SC CAMPEN SRL
ASOCIAŢIA ORDINUL NEGOCIATORILOR 645/A/2013 ST RADA RADULUI, NR.75, SECT ORUL 4. Ciurel Daniela,CNP 2711031280805,domiciliata in Bucuresti,sector 2,str. Lirei,nr. 5, Ristea Vasilica,CNP a) reprezinta si protejeaza interesele membrilor sai in fata autoritatilor publice si administrative, precum si in organismele profesionale internationale;;b) urmareste respectarea deontologiei;;c) Pana la convocarea primei Adunări nationale, conducerea, administrarea si controlul asociatiei
DIN ROMÂNIA 2610209400019,domiciliata in Bucuresti,sector 4,str. Radului,nr. 75, Zbora - Ciurel Constantin Augustin,CNP propune parlamentului reglementari legislative si normative specifice domeniului sau de activitate; vor fi asigurate interimar de catre membri fondatori, astfel: a. Zbora - Ciurel Constantin
1540810400093,domiciliat in Bucuresti,sector 2,str. Aurel Vlaicu,nr. 98,apt.2 Augustin, CNP 1540810400093, Presedinte interimar, insarcinat cu problemele de legislatie,
statut, regulamente si pregatire profesionala,; b. Ristea Vasilica, CNP 2610209400019,
Trezorier interimar insarcinat cu executia bugetului si problemele de organizare, gestiune,
informare, relatii publice si relatia cu membrii; c. Ciurel Daniela, CNP 2711031280805, Cenzor
.
ASOCIAŢIA ORDINUL ROZA - CRUCE 21107/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. IULIU MANIU, NR. 16, BL. 14, SC. B1, Mazzucco Claudio,Bernard Cristian Anatoile Emile,Codrean Silvia,Pipa Bogdan,Passos Raul Alexandre,Posteuca Romulus,Ekes Perpetuarea moştenirii culturale şi spirituale a Roza-Crucii din trecut şi prezent. Mazzucco Claudio- preşedinte, Bernard Cristian Anatoile Emile- vicepreşedinte, Codrean
ET . 10, AP. 58, SECT OR 6.
A.M.O.R.C. Akos Zsolt. Silvia- secretar, Pipa Bogdan- trezorier, membri- Passos Raul Alexandre, Posteuca Romulus,
Ekes Akos Zsolt.
ASOCIAŢIA ORDINUL SALVATORIAN 14903/A/2011 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. 1 DECEMBRIE, NR. 1 RUPP KARL RUDOLF MARIA,LAUŞ NICOLAE,BARAZSULY ISTVAN promovarea şi realizarea de acţiuni în domeniul educaţiei, sănătăţii, culturii, asistenţei sociale, religiei, care prin natura lor impulsionează iniţiativa civică, actele de caritate, filantropice şi de noua componenţă a consiliului director este: preşedinte – Mag. WILFING JOSEF,
mecenat. vicepreşedinte – LAUŞ NICOLAE
ASOCIAŢIA ORDINUL SUVERAN AL „SF. 3527/A/2012 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV Braşov, str. Bisericii Române, Art.2 Modificarea Actului Constitutiv: 1. Cooptarea a trei membrii noi, cu drept de vot, după cum urmează: Petrescu Diana, cetăţean a) promovarea cetăţii Braşovia de pe muntele Timpului (Tâmpa) şi a civilizaţiei ancestrale din Munţii Carpaţi; b) promovarea datinilor, obiceiurilor şi tradiţiilor privind identitatea naţională şi care „Consiliul Director este format din: Preşedinte – Pandele Liviu, cetăţean român, posesor al CI
nr.88
FECIOARE MARIA” – CAVALERII TEMPLULUI român, posesoare a CI seria BV nr.376172, eliberată de către SPCLEP Braşov, la data de 10.11.2004, CNP 2790723080021, au stat la baza formării civilizaţiei Europene; c) cercetarea filozofică, participarea la îmbunătăţirea stării morale şi materiale a membrilor săi, practicarea solidarităţii între membrii săi; seria BV nr.698466, CNP 1650506080039, domiciliat în Braşov, str. Bisericii Române, nr.88, jud.
domiciliată în Braşov, str. Lungă, nr.121, ap.3, jud. Braşov; Balint Izabela-Laura, cetăţean român, posesoare a CI seria BV nr.931736, Braşov - pe durata existenței Asociației äOrdinul Sfintei Fecioare Maria – Cavalerii Templuluiö;
eliberată de către SPCLEP Braşov, la data de 20.01.2014, CNP 2830215080098, domiciliată în Braşov, str. Neptun, nr.17, sc.B, Vicepre║edinte – Petrescu Diana, cetÒ■ean romÔn, posesoare a CI seria BV nr.376172,
ap.17, jud. Braşov; Dragan Aura-Iulia, cetăţean român, posesoare a CI seria BV nr.871413, eliberată de către SPCLEP Braşov, la eliberatÒ de cÒtre SPCLEP Bra║ov, la data de 10.11.2004, CNP 2790723080021, domiciliatÒ
data de 27.02.2013, CNP 2920912340020, domiciliată în Braşov, str. Lucernei, nr.6, bl.57, sc.A, ap.13, jud. Braşov; 2. Renunţarea la ¯n Bra║ov, str. LungÒ, nr.121, ap.3, jud. Bra║ov; Secretar – Iacob Vasile, cetÒ■ean romÔn,
calitatea de membru şi la funcţiile avute în asociaţie, de către d-na Bogdan Delia Mihaela, cetăţean român, posesoare a CI seria BV posesor al CI seria BV nr.644018, CNP 1650809040039, domiciliat ¯ n Bra║ov, b-dul Valea
nr.248973, CNP 2811025080041, domiciliată în Braşov, b-dul Valea Cetăţii, nr.23, bl.A28C, sc.A, ap.7, jud. Braşov; CetÒ■ii, nr.13, bl.A18, ap.2, jud. Bra║ov Membru – Balint Izabela-Laura, cetÒ■ean romÔn,
posesoare a CI seria BV nr.931736, eliberatÒ de cÒtre SPCLEP Bra║ov, la data de 20.01.2014,
ASOCIAŢIA ORDINULUI SFINŢII MIHAIL ŞI 3693/A/2012 ILFOV DOBROEŞT I DOBROEŞT I jud. ILFOV INT RAREA CIREŞULUI NR. 9 SZASZ OVIDIU,BOCAN OCTAVIAN,MOLDOVEANU VIOREL,MOLDOVEANU GABRIEL Acordarea serviciilor sociale în domeniul protecţiei copilului , persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost SZASZ OVIDIU, BOCAN OCTAVIAN, MOLDOVEANU VIOREL, MOLDOVEANU GABRIEL
GAVRIL
ASOCIAŢIA ORDO EQUESTRIS VINI 16881/A/2016 BACAU BACĂU, ST R BACĂU, ST R CONST ANT IN MUŞAT , NR 3, VILA BURCA EUGEN 2. BUNEA CRISTIAN,3. PETRESCU SORIN,4. VIDINEAC EUGEN-CONSTANTIN,5 STANCIUC ANA-IRINA,promovarea la nivel european a unuia dintre elementele perene în cultura noastră naţională : VINUL. Asociaţia îşi propune să abordeze vinul ea un bun cultural, parte a identităţii noastre naţionale 1 Preşedinte- BURCĂ EUGEN; 2. Vicepreşedinte - VIDINEAC EUGRN-CONSTANTIN; 3.
CONST ANT IN NICOLAE, SCARA A, ET AJ 2+M, AP 11, JUD BACĂU jud.
EUROPAE-SCAUNUL CAVALERESC BACĂU MUŞAT , NR 3, VILA BACAU 6. FRIGURA EUGEN,7. CHELARU -POSTOLACHE CRISTIAN,8. NICULIŢA CRISTIAN,GHERVAN BOGDAN ce merită a ti promovat cu succes în spaţiul civilizaţiei si culturii euiopene Secretar executiv - BUNEA CRISTIAN
NICOLAE, SCARA A,
ET AJ 2+M, AP 11,
JUD BACĂU
ASOCIAŢIA ORDO EQUESTRIS VINI 2798/A/2012 ILFOV CIOROGÂRLA CIOROGÂRLA jud. ILFOV SAT CIOROGÂRLA, ST R. 1.PADURARU CATALIN FLORIN 2. NEDELEA SERGIU MIHAIL 3. PADURARU DANIELA 4. BOERESCU DAN SILVIU 5. LEGATUL isi propune sa abordeze vinul romanesc ca un bun cultural, parte a identitatii noastre nationale ce merita a fi promovat cu succes in spatiul civilizatiei si culturii europene.
Legat I - PADURARU CATALIN - FLORIN, cetatean roman, sex masculin, domiciliat in Sat
LACULUI NR. 12A, MANSARDA, CAMERA 7
EUROPAE LEGAT BUCUREŞTI DUMITRESCU BOGDAN 6. GRIGORE CRISTIAN 7. VACARIU NECULAI CORNEL Ciorogarla, Com. Ciorogarla, Jud. Ilfov, Str. Lacului nr. 12A, legitimat cu C.I. seria IF nr.
220997, eliberata de SPCLEP Bragadiru, la data de 06.05.2009, C.N.P. 1680412221234, 2.
Legat II - NEDELEA SERGIU - MIHAIL, cetatean roman, sex masculin, domiciliat in Mun.
Bucuresti, Sector 2, Sos. Stefan cel Mare nr. 27, Bl. 27, Sc. 1, Ap. 31, legitimat cu C.I. seria RT
nr. 570093, eliberata de SPCEP S2 biroul nr. 1, la data de 18.06.2008, C.N.P. 1650314293113,
3. Cancelar - PADURARU DANIELA, cetatean roman, sex feminin, domiciliata in Sat
Ciorogarla, Com. Ciorogarla, Jud. Ilfov, Str. Lacului nr. 12A, legitimata cu C.I. seria IF nr.
154749, eliberata de SPCLEP Bragadiru, la data de 17.07.2007, C.N.P. 2670128270591, 4.
ASOCIAŢIA ORELIŞTILOR OLTENI 16045/A/2014 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. SEVERINULUI, NR.26, IONIŢĂ ELENA,MITROI MIHAELA ROXANA,ANGHELINA FLORIN,MOGOANTA CARMEN AURELIA,OSMAN IONEL,OSMAN DERULAREA DE SERVICII ŞI ACTIVITĂŢI MEDICALE, ACHIZIŢIONAREA DE APARATURĂ MEDICALĂ, INSTRUMENTAR MEDICAL, SPRIJINIREA UNITĂŢILOR SPITALICEŞTI DAR MITROI MIHAELA ROXANA-PREŞEDINTE, IONIŢĂ ELENA -MEMBRU, ANGHELINA
BL.405A, AP.3, PART ER
GHEORGHIŢA,BOBORELU GABRIELA NICOLATA,CIOLOFAN MIRCEA SORIN ŞI ORGANIZAREA DE MANIFESTAŢII ŞTIINŢIFICE, CONGRESE, CONFERINŢE ÎN DOMENIUL MEDICAL FLORIN-SECRETAR
ASOCIAŢIA ORGA ÎN ROMÂNIA (AOR) 1000/A/2001 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU ST R. PIAŢ A HUET NR. 17 Binder Herman,Molnar Jozsef,Bajka Odon,Bacsi Gerhard,Buga Irineu,Pap Zoltan,Albert Jozsef,Szabo Lajos,Palfi Domokos,Kovendi ocrotirea şi cultivarea, în toare formele posibile, a meseriei artistice de construcţie a orgelor şi a altor instrumente muzicale înrudite cu orga (cu taste şi de suflat) Binder Herman - preşedinte; Molnar Jozsef - vicepreşedinte; Bajko Odon,Bacsi Gerhard,Buga
Jozsef,Kindl Walter,Gered Vilmos,Bartis Szabolcs Irineu, Pap Zoltan,Albert Jozsef - membrii
ASOCIAŢIA ORGANITAŢIA STUDENŢILOR 1200/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CRAIOVA, CALEA BUCUREŞT I, SE RETRAG:ANGHEL ANDREIA RALUCA,DUMITRAŞCU MARIUS COSMIN,DUDĂU DRAGOŞ MARIUS,MARTIN ADELA- PROMOVAREA, APĂRAREA ŞI SPRIJINIREA INTERESELOR PROFESIONALE, SOCIALE ŞI CULTURALE ALE STUDENŢIILO FAC. DE AUTOMATICĂ, CALCULATOARE ŞI PAPUC MIHAI ADRIAN-PREŞEDINTE,GEMESCU ALEXANDRU-VICEPREŞEDINTE
NR.107h, CĂMIN 6-T CM, SALA 001, PART ER, JUD. DOLJ
DIN FACULTATEA DE AUTOMATICĂ, LAURA.INTRĂ ÎN ASOCIAŢIE: PAPUC MIHAI ADRIAN,GEMESCU ALEXANDRU,CHIRIŢĂ MIHAI ALEXANDRU, ŞERBAN ELECTRONICĂ DIN CRAIOVA, PROMOVAREA SPIRITULUI DEMOCRATIC, ANTITOTALITAR ÎN MEDIUL UNIVERSITAR, APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI CETĂŢEANULUI SOCIAL,CHIRIŢĂ MIHAI ALEXANDRU-VICEPREŞEDINTE PROFESIONAL,ŞERBAN
CALCULATOARE ŞI ELECTRONICĂ MIHĂIŢĂ BOGDAN, STAICU MIHAELA ALINA, ANTOHI RADU DUMITRU, PETCU MIRCEA ŞTEFAN ŞI TRADIŢIILOR ROMÂNEŞTI, LIBER CIRCULAŢIE A INFORMAŢIEI ÎNTRE MEMBRII SĂI, PRECUM ŞI CU MEMBRII ALTOR COMINITĂŢI UNIVERSITARE MIHĂIŢĂ BOGDAN-DIRECTOR DEPARTAMENTE,STAICU MIHAELA ALINA-SECRETAR,
ANTOHI RADU DUMITRU-TREZORIER BESNEA LENUŢA
FLORINA-PREŞEDINTE,BĂLUŢA CUJBA MIHAI-VICEPREŞEDINTE
PROFESIONAL,NICOLAE ANA MARIA-VICEPREŞEDINTE SOCIAL,, BOBOLEA CRISTINA
ELENA-SECRETAR, BĂDULESCU MIHAI COSMIN-TREZORIER
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA ORGANITAŢIA STUDENŢILOR 2130/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. N. PLOPŞOR, BL.47, SC.B, TUŞALIU DAN COSTINEL,PRANITCHI VLAD CONSTANTIN,ANGHEL GABRIEL PROMOVAREA, APĂRAREA ŞI SPRIJINIREA INTERESELOR PROFESIONALE, SOCIALE ŞI CULTURALE ALE STUDENŢIILO FAC. DE AUTOMATICĂ, CALCULATOARE ŞI TUŞALIU DAN COSTIN, ANGHEL GABRIEL, PRANITCHI CONSTANTIN
AP.5
DIN FACULTATEA DE AUTOMATICĂ, ELECTRONICĂ DIN CRAIOVA, PROMOVAREA SPIRITULUI DEMOCRATIC, ANTITOTALITAR ÎN MEDIUL UNIVERSITAR, APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI CETĂŢEANULUI
CALCULATOARE ŞI ELECTRONICĂ ŞI TRADIŢIILOR ROMÂNEŞTI, LIBER CIRCULAŢIE A INFORMAŢIEI ÎNTRE MEMBRII SĂI, PRECUM ŞI CU MEMBRII ALTOR COMINITĂŢI UNIVERSITARE
ASOCIAŢIA ORGANIZATORILOR DE JOCURI 385/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BUZEST I NR. 61, BL. 6, SC. 1, ET . 6, Se coopteaza SC ADVANCED GAMING SYSTEM SRL. - de a contribui în mod activ şi eficient la dezvoltarea activităţii de jocuri de noroc pe teritoriul României, în special a celei de tipul pariurilor în cota fixa, eficientizarea acestei activităţi, protejarea şi CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - GHITA DAN-ALEXANDRU, prim-vicepreşedinte şi
AP. 38, SECT OR 1
DE NOROC ROMBET promovarea intereselor membrilor asociaţiei şi a investitiilor realizate în domeniul jocurilor de noroc în general, şi în domeniul pariurilor în cota fixa, în special, îmbunătăţirea relaţiilor dintre Director executiv - ILIOVICI DAN, vicepreşedinte - ZAGREAN ANCHIDIM.
organizatorii de jocuri de noroc şi autorităţile romane competente, reprezentantarea organizatorilor în faţa autorităţilor naţionale şi internaţionale, crearea, respectarea şi dezvoltarea cadrului
legal de desfăşurare al activităţii, precum şi de promovare a competentei profesionale în domeniu.
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA CASCADORILOR BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, BD. IULIU MANIU (PĂCII), NR. Călin Ahil,Vasile Marcel,Dide Nicolae,Amorţitu Leonte,Bălăceanu Dănuţ,Mihai Petre,Ghiuzelea Dumitru,Ştefaniuc Vasile,Cincan Garantează şi apără exercitarea dreptului de a profesa cascadoria şi libertatea de opinie a membrilor ei potrivit Constituţiei şi a Cartei Organizaţiei Internaţionale a muncii şi legislaţiei în vigoare. Bălăceanu Dănuţ- preşedinte, Gârcu Cătălin Constantin- vicepreşedinte, Bălăceanu Mihaela-
9, BL. 10A, SC. 6, ET . 6, AP. 273, SECT OR 6
PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA Daniel,Ion Radu,Ion Eufrosina,Plopeanu Cristi,Marian Gheorghe,Stochici Răzvan,Felecan Puiu,Vasilache Gelu,Bădescu secretar, Gârcu Carmen- adminstrator, Trăistaru Gheorghe- membru, Ciurariu Lucian-
Laurenţiu,Ionescu Maria,Barbu Ioan,Moisescu Ioan,Zamfirescu Doru. membru, Lăzărescu Aurel- membru.
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA CENTRU DE 1445/A/1997 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART . CORNIŢ OIU, BL.H, SC.2, AP. FOTESCU DĂNUŢ,VASILE AURELIAN,CĂTUŢOIU STELICĂ,DUMITRL JANIN,RADA CONSTANTIN,ZARAGIU PROMOVAREA, SPRIJINIREA,ŞI DEZVOLTAREA DEMOCRAŢIEI ÎN SECTOARELE SOCIAL, ECONOMIC, PROFESIONAL; ÎNCURAJAREA ŞI AJUTAREA DEZVOLTĂRII FOTESCU DĂNUŢ, ZARAGIU TATIANA, DUMITREL JANIN, FOTESCU MARIUS,
20
ASISTENŢĂ SOCIALĂ, ECONOMICĂ, TATIANA,NEDELICĂ GABRIEL,DUMITREL VIORICA,BREBENEL MARCEL,BUICĂ IONUŢ,CAZACU GHEORGHE,GHIMIŞ SECTORULUI PRIVAT PARTICULAR DIN ROMÂNIA; CONSULTANŢĂ ŞI INSTRUIRE; IDENTIFICAREA CĂILOR ŞI MIJLOACELOR DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A INFRASTRUCTURII CAZACU GHEORGHE
PROFESIONALĂ CRAIOVA DORU,GHIMIŞ JANA,DĂCELAN IONEL,FOTESCU MARIUS,CAZACU LAURENŢIU,CAZACU CĂTĂLIN,CAZACU SOCIALE; MEDIATIZAREA RELAŢIILOR
DUMITRU,MITRACHE IULIAN,ZARAGIU ANA,FOTESCU IOANA,CAMEN STELIAN,COSTACHE GHEORGHE,COSTACHE
EMIL,BĂLTEANU ION,BĂLTEANU NICOLAE,DUMITRU NICOLAE,FOTA CONSTANTIN
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA CENTRU DE 2845/A/1997 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART . CORNIŢ OIU, BL.H, SC.2, AP. FOTESCU DĂNUŢ,VASILE AURELIAN,CĂTUŢOIU STELICĂ,DUMITRL JANIN,RADA CONSTANTIN,ZARAGIU PROMOVAREA, SPRIJINIREA,ŞI DEZVOLTAREA DEMOCRAŢIEI ÎN SECTOARELE SOCIAL, ECONOMIC, PROFESIONAL; ÎNCURAJAREA ŞI AJUTAREA DEZVOLTĂRII FOTESCU DĂNUŢ, ZARAGIU TATIANA, DUMITREL JANIN, FOTESCU MARIUS,
20
ASISTENŢĂ SOCIALĂ, ECONOMICĂ, TATIANA,NEDELICĂ GABRIEL,DUMITREL VIORICA,BREBENEL MARCEL,BUICĂ IONUŢ,CAZACU GHEORGHE,GHIMIŞ SECTORULUI PRIVAT PARTICULAR DIN ROMÂNIA; CONSULTANŢĂ ŞI INSTRUIRE; IDENTIFICAREA CĂILOR ŞI MIJLOACELOR DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A INFRASTRUCTURII CAZACU GHEORGHE
PROFESIONALĂ CRAIOVA DORU,GHIMIŞ JANA,DĂCELAN IONEL,FOTESCU MARIUS,CAZACU LAURENŢIU,CAZACU CĂTĂLIN,CAZACU SOCIALE; MEDIATIZAREA RELAŢIILOR
DUMITRU,MITRACHE IULIAN,ZARAGIU ANA,FOTESCU IOANA,CAMEN STELIAN,COSTACHE GHEORGHE,COSTACHE
EMIL,BĂLTEANU ION,BĂLTEANU NICOLAE,DUMITRU NICOLAE,FOTA CONSTANTIN
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA CERCETAŞII 1446/A/1997 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CONST ANT IN BRÂNCUŞI, NR. ZAMFIR FLOAREA,BREZOI OTILIA,TRIFAN LUMINIŢA,TRIFAN FLORIN,BRÂNZAN CLAUDIA,SPĂTARU MARIA,SPĂTARU DE A CONTRIBUI LA EDUCAREA TINERILOR, PE BAZA PRINCIPIILOR FUNDAMENTALE ŞI A METODEI SCOUT SPĂTARU MARIA, , ZAMFIR FLOAREA
9
ROMÂNIEI FILIALA CRAIOVA ROMEO,OPRESCU ERSILIA,MANEA VIRGIL,BELDIMAN AURORA,IANCUELENA,SCARLAT CAMELIA,STOIAN CARMEN
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA CERCETAŞII 2848/A/1997 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CONST ANT IN BRÂNCUŞI, NR. ZAMFIR FLOAREA,BREZOI OTILIA,TRIFAN LUMINIŢA,TRIFAN FLORIN,BRÂNZAN CLAUDIA,SPĂTARU MARIA,SPĂTARU DE A CONTRIBUI LA EDUCAREA TINERILOR, PE BAZA PRINCIPIILOR FUNDAMENTALE ŞI A METODEI SCOUT SPĂTARU MARIA, , ZAMFIR FLOAREA
9
ROMÂNIEI FILIALA CRAIOVA ROMEO,OPRESCU ERSILIA,MANEA VIRGIL,BELDIMAN AURORA,IANCUELENA,SCARLAT CAMELIA,STOIAN CARMEN
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA CREŞTINĂ 733/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.AUREL VLAICU NR.48 VULEA BOGDAN,VULEA ERIKA LIDIA,VETAN MIHAI înfiinţarea unui Centru de zi pentru copii nevoiaşi PREŞEDINTE – VULEA ERIKA LIDIA, VICEPREŞEDINTE – VULEA BOGDAN, MEMBRU -
AP.31 JUD.CLUJ
SOMETHING NEW VETAN MIHAI
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA DE INVESTIGAŢII 2893/A/2005 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. MIT ROPOLIT Copot Doru Ştefan,Rotaru Mihai Răzvan,Cîrlescu Adrian,Petre Răzvan-Cristian,Marian Monica-Nicoleta Crearea cadrului organizatoric neecsar promovarii jurnalismului de investigaţii
VENIAMIN COST ACHE NR. 77
JURNALISTICE (O.I.J.)
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA DE MARKETING 18211/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R, GÂRLENI, NR. 3, BL. C79, SC. 1, ET . Pârgaru Ion,Teodorescu Nicolescu,Stăncioiu Aurelia Felicia,Nicolescu George Sorin,Diţoiu Mihail Cristian,Radu Anamaria A. Asociația OMTR este o entitate reprezentativă pentru revigorarea, dezvoltarea şi promovarea turismului românesc, formată din specialişti de marcă în domeniu sau din domenii adiacente și din Pârgaru Ion- preşedinte, vicepreşedinţi: Teodorescu Nicolescu, Stăncioiu Aurelia Felicia,
3, AP. 11, SECT OR 6.
ÎN TURISM DIN ROMÂNIA Cătălina,Nistoreanu Puiu,Botoş Andreea,Lupu Nicolae,Matei Elena,Orzan Mihai Cristian,Raţiu Monica Paula,Răducan oameni de afaceri de succes, care vor avea un aport în realizarea acestor deziderate.;B. Asociația OMTR va milita pentru asigurarea unor condiţii favorabile pentru dezvoltarea unui turism de un Nicolescu George Sorin. Diţoiu Mihail Cristian- secretar general, Radu Anamaria Cătălina-
Dragoş,Munteanu Constantin,Asociaţia Română de Balneologie,SC. Biosafety SRL-D,SC. Olimpic International Turism SRL. înalt nivel calitativ şi eficient.;C. Se va implica, împreună cu autorităţile de resort, cu alte organizaţii şi asociaţii cu rol în aceasta, în elaborarea planurilor de dezvoltare a turismului pe termen consilier relaţii publice, Nistoreanu Puiu- consilier ştiinţific, Botoş Andreea- consilier IT, Lupu
scurt, mediu şi lung şi a strategiilor aferente la nivel național, regional și local (brand național, regional, local etc.).;D. Va depune eforturi în cooperarea cu organele de stat specializate în Nicolae- consilier economic şi trezorier.
recuperarea unor pieţe externe pierdute din diverse motive, precum și în pătrunderea pe noi piețe. ;E. Asociația OMTR va acţiona pentru punerea în valoare a resurselor autohtone şi pentru
creşterea eficienţei folosirii acestora.;F. Se va implica, împreună cu instituţii academice, autorităţi guvernamentale şi alte instituţii de profil, în elaborarea de norme/criterii/standarde în domeniul
legislației pentru îmbunătăţirea permanentă a calităţii serviciilor turistice româneşti, în elaborarea de cursuri de specialitate, organizarea de evenimente pentru promovarea turismului.;G.Va
sprijini şi va susţine interesele profesionale, comerciale şi juridice ale membrilor săi, cât şi ale altor comunităţi de afaceri (la cerere) în faţa organelor de stat române şi străine.;H. Va întreprinde
acţiuni de atragere de investitori corecţi în domenii în care există o tradiţie deja recunoscută sau în altele noi.;I. Se va implica singură, sau împreună cu organul administrației centrale a turismului
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA DE TINERET 545/A/1991 DOLJ COM. PREDEŞT I COM. PREDEŞT I jud. DOLJ ŞTIUBEI COSTICĂ,GANEA NICOLAE,ŞTIUBEI MARIAN,GANEA NICOLIŢA ,CRĂCIUN IONEL,PREDESCU LOCATIV SĂNDOIU ŞTEFAN, ZAVELICĂ ADRIAN, ROTARU VIOREL,
ANSAMBLURI CORALE, SPORTIVE ŞI NICU,ALBĂSTROIU LENUŢA,ALEXANDRU SABIN,TOTÎLCĂ ALINA,FILIP MARIUS,GHIGA MARINELA,BOGDAN
DISCOTECA PREDEŞTI FLORINA,MILITARU GEORGETA,BUZATU CONSTANŢA,ANDREI STELIAN
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA DE TINERET 620/A/1991 DOLJ COM. PREDEŞT I COM. PREDEŞT I jud. DOLJ ŞTIUBEI COSTICĂ,GANEA NICOLAE,ŞTIUBEI MARIAN,GANEA NICOLIŢA ,CRĂCIUN IONEL,PREDESCU LOCATIV SĂNDOIU ŞTEFAN, ZAVELICĂ ADRIAN, ROTARU VIOREL,
ANSAMBLURI CORALE, SPORTIVE ŞI NICU,ALBĂSTROIU LENUŢA,ALEXANDRU SABIN,TOTÎLCĂ ALINA,FILIP MARIUS,GHIGA MARINELA,BOGDAN
DISCOTECA PREDEŞTI FLORINA,MILITARU GEORGETA,BUZATU CONSTANŢA,ANDREI STELIAN
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA DE TINERET DIN 552/A/1991 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. ION MAIORESCU, NR.6 BIŢĂ VICTOR,PÎRLAC SIMONA,TOCA CĂTĂLIN,TRINCU LAVINIA,CĂPĂŢÎNĂ OFELIA,PENCU OLIVIA,VIDAN ORGANIZAŢIE APOLITICĂ TRINCU LAVINIA,MÎNIOSU DANA, BIŢĂ VICTOR, PÎRLAC SIMONA, STANCIU ALINA
LICEUL NICOLAE BĂLCESCU MIHAELA,STANCIU ALINA,RADU DACIANA,GALEA CLAUDIA,GROZA ANA MARIA,POPESCU DORINA,RUJAN
GEORGE,DOBRE ROXANA,NICULESCU CRISTIAN
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA DE TINERET DIN 627/A/1991 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. ION MAIORESCU, NR.6 BIŢĂ VICTOR,PÎRLAC SIMONA,TOCA CĂTĂLIN,TRINCU LAVINIA,CĂPĂŢÎNĂ OFELIA,PENCU OLIVIA,VIDAN ORGANIZAŢIE APOLITICĂ TRINCU LAVINIA,MÎNIOSU DANA, BIŢĂ VICTOR, PÎRLAC SIMONA, STANCIU ALINA
LICEUL NICOLAE BĂLCESCU MIHAELA,STANCIU ALINA,RADU DACIANA,GALEA CLAUDIA,GROZA ANA MARIA,POPESCU DORINA,RUJAN
GEORGE,DOBRE ROXANA,NICULESCU CRISTIAN
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA DE TINERET 1795/A/1996 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. N. T IT ULESCU - CERNA , NR. CALOTĂ ARMAND,BĂLĂ CRISTINA,DRĂGOI MIHAI,ZARZĂRĂ CRISTIAN,TUTURICĂ MĂDĂLINA,TUDOSIE MARIANA ÎNCURAJAREA DEZVOLTĂRII ŞTINŢEI DREPTULUI ŞI EFORTURILE PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA FORMAŢIEI JURIDICE CALOTĂ ARMAND
2 - CASA T INERET ULUI
ELSA CRAIOVA ( ASOCIAŢIA EUROPEANĂ A ,CRĂCIUN ANA MARIA,VONCU DRAGOŞ,IORDACHE SIMONA,VULPESCU ANDREEA,GROZA VALERIU,CIOBANU
STUDENŢIILOR ÎN DREPT ) ALINA,FĂLCĂU MARIUS,MUREŞAN GABRIEL,GÎNGIOVEANU ALINA,OTOVESCU CRISTINA,SIMCELESCU
MIHAELA,VLĂDOIANU THEODOR,NISTORESCU CRISTINA,MILITARU DENISA,STANCU ADINA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA DE TINERET 2049/A/1996 DOLJ craiova craiova jud. DOLJ CRAIOVA, ST R. A I CUZA CALOTĂ ARMAND,BĂLĂ CRISTINA,DRĂGOI MIHAI,ZARZĂRĂ CRISTIAN,TUTURICĂ MĂDĂLINA,TUDOSIE MARIANA ÎNCURAJAREA DEZVOLTĂRII ŞTINŢEI DREPTULUI ŞI EFORTURILE PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA FORMAŢIEI JURIDICE CALOTĂ ARMAND
NR.13,CAMERA CM4 BIS.
ELSA CRAIOVA ( ASOCIAŢIA EUROPEANĂ A ,CRĂCIUN ANA MARIA,VONCU DRAGOŞ,IORDACHE SIMONA,VULPESCU ANDREEA,GROZA VALERIU,CIOBANU
STUDENŢIILOR ÎN DREPT ) ALINA,FĂLCĂU MARIUS,MUREŞAN GABRIEL,GÎNGIOVEANU ALINA,OTOVESCU CRISTINA,SIMCELESCU
MIHAELA,VLĂDOIANU THEODOR,NISTORESCU CRISTINA,MILITARU DENISA,STANCU ADINA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA DE TINERET 553/A/1991 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ŞCOALA NORMALĂ CRAIOVA POPA FLORICA,SĂFTOIU GEORGE,NĂSTĂŞEL MARCEL,FURDUI FLORENTIN,CIURLEA CONSTANTIN,MITOI APOLITICĂ, INIŢIEREA, ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA UNOR ACŢIUNI SPECIFICE. MIRICESCU GABRIEL, POPA FLORICĂ, MIRICESCU NATALIA, RÎPEANU SIDONIA,
GRUPAREA DE TINERET GRUPAREA IOAN,MITREA CARMINA,AMON MĂDĂLINA,STĂNCUŢ GABRIEL,MARINESCU EMIL,RIPEANU SIDONIA,MILA MARINESCU EMIL
PELENDAVA MARIAN,DUMITRAŞCU MIHĂIŢĂ ,HELGIU NICOLAE,FIRĂNESCU LUMINIŢA,IORDACHE IOAN,GRIGORE
CĂTĂLIN,MARICA CRISTIAN,DALIMON MARIAN,CIONTESCU TIBERIU,DAN ALEXE,CRISTEA PAUL,CONSTANTIN
CODRIN,PASCU NICUŞOR,RAICA DĂNUŢ,DICANU COSTINEL,CIONTESCU VIORELA,CÎRJAN VASILE,CÎRJAN
MIHAELA,VÎLVOI MARIN
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA DE TINERET 628/A/1991 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ŞCOALA NORMALĂ CRAIOVA POPA FLORICA,SĂFTOIU GEORGE,NĂSTĂŞEL MARCEL,FURDUI FLORENTIN,CIURLEA CONSTANTIN,MITOI APOLITICĂ, INIŢIEREA, ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA UNOR ACŢIUNI SPECIFICE. MIRICESCU GABRIEL, POPA FLORICĂ, MIRICESCU NATALIA, RÎPEANU SIDONIA,
GRUPAREA DE TINERET GRUPAREA IOAN,MITREA CARMINA,AMON MĂDĂLINA,STĂNCUŢ GABRIEL,MARINESCU EMIL,RIPEANU SIDONIA,MILA MARINESCU EMIL
PELENDAVA MARIAN,DUMITRAŞCU MIHĂIŢĂ ,HELGIU NICOLAE,FIRĂNESCU LUMINIŢA,IORDACHE IOAN,GRIGORE
CĂTĂLIN,MARICA CRISTIAN,DALIMON MARIAN,CIONTESCU TIBERIU,DAN ALEXE,CRISTEA PAUL,CONSTANTIN
CODRIN,PASCU NICUŞOR,RAICA DĂNUŢ,DICANU COSTINEL,CIONTESCU VIORELA,CÎRJAN VASILE,CÎRJAN
MIHAELA,VÎLVOI MARIN
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA 1585/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.GEORGE ENESCU, NR.27-29, ET .1, SC TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT,SC CARMENTCHIM SA,SC DUNĂREA SA,SC BACIUTEX SA,SC De a identifica şi promova sistematic, unitar, interesele profesionalespecifice membrilor săi, ale domeniului pe care îl reprezintă cele economice, tehnice şi juridice precum şi acţiuni de cooperare PRESEDINTE - DASCĂLU ROMULUS, VICEPRESEDINTE - HOWOF SALACLLEH,
CAM.1, SECT OR 1
DISTRIBUITORILOR COMERCIANŢILOR ŞI MARCOM SA,SC IMPĂRATUL TRAIAN SA,SC ALUTUS SA,SC LESU SA,SC CRISANA SA,SC STAR SA,SC DÂMBOVIŢA ale membrilor ANTRECOM TODEA MIRCIA D, CONSTANTIN, DANIELA, GICĂ ALEXANDRU, BUCURA CATALIN
PRESTATORILOR DE SERVICII ANTRECOM SA,SC ALEXANDRION GRUP ROMÂNIA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA GENERALĂ A 10528/A/2013 DOLJ COMUNA MALU MARE,COMUNA MALU MARE, SAT MALU MARE, ST R IONAŞCU OVIDIU NICUŞOR CONTINUAREA AMELIORĂRII GENETICE A ANIMALELOR, CARE SĂ SE REALIZEZE PRIN LUCRĂRI DE SELECŢIE EFECTUATE PE BAZA CONTROLULUI OFICIAL AL IONAŞCU OVIDIU-NICUŞOR-PREŞEDINTE AL CONSILIULUI DIRECTOR
SAT MALU MARE, BECHET ULUI, KM. 8,2 jud. DOLJ
PRESTATORILOR DE SERVICII DIN ST R BECHET ULUI, PERFORMANŢELOR ZOOTEHNICE, PRIN PROTEJAREA INTERESELOR CRESCĂTORILOR DE ANIMALE ÎN VEDEREA CUNOAŞTERII DATELOR CU PRIVIRE LA REZULTATELE
DOMENIUL AMELIORĂRII ANIMALELOR KM. 8,2 LUCRĂRILOR DE SELECŢIE, PENTRU OBŢINEREA UNOR ANIMALE DE PRĂSILĂ MAI VALOROASE DECÂT CELE EXISTENTE, ŞI PRIN FOLOSIREA CONSTANTELOR FIZICO
CHIMICE SUPERIOARE ALE PRODUCŢIEI DE LAPTE ŞI CARNE REZULTATE ÎN URMA IMPLEMENTĂRII PROGRAMELOR DE AMELIORARE, LA VALORIFICAREA
PRODUCŢIILOR OBŢINUTE DE CĂTRE CRESCĂTORI;APĂRĂ ŞI SUSŢINE INTERESELE MEMBRILOR ASOCIAŢIEI, ŞI URMĂREŞTE DESFĂŞURAREA UNOR ACTIVITĂŢI DE
INTERES GENERAL ŞI LOCAL, FĂRĂ CARACTER POLITIC, SINDICAL SAU RELIGIOS, ÎN INTERESUL NEPATRIMONIAL AL MEMBRILOR SĂI
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA GENERALĂ 11248/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.CARDINAL IULIU HOSSU s-a hotărât excluderea din asociatie a memebrului asociat Gabor Tiberiu Vasile şi cooptarea în calitate de nou membru a d-nei Rusu cultivarea spiritului civic între cetăţenii comunităţii şi responsabilizarea acestora cu privire la impactul pe care îl au faptele cu caracter antisocial, sprijinirea autorităţilor în promovarea mesajelor noua componenta a Consiliului Director este: presedinte – SVAICZER CSABA, vicepresedinti –
NR.20 AP.8
VOLUNTARĂ PENTRU PREVENIREA Zenaida-Niculina cu caracter civic şi a mesajelor care au drept scop prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, îmbunătăţirea calităţii vieţii în cadrul comunităţii, promovarea solidarităţii la nivel de familie şi BUGA ALEXANDRU, VLASSA MIRCEA, secretar – BUGA ADRIAN VALER, cenzor – RUSU
FAPTELOR ANTISOCIALE societate, a ocrotirii mediului, a monumentelor istorice şi a tuturor valorilor culturale ale comunităţii ZENAIDA-NICULINA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA GEOECOLOGICĂ 2315/A/2000 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. WART HE NR. 11B Reactualizarea listei membrilor asociaţiei, având în vedere excluderea membrului fondator Romeo Constantin Stănescu Stanciu şi desfăşurarea de activităţi de educaţie ecologică, protecţia mediului şi promovarea eco - turismului Alegerea unui nou Consiliu Director, format din preşedinte şi 2 vicepreşedinţi, cu durata de 5
ACCENT primirea de noi membrii, numiţii: Imecs Istvan, Bertalan Tamaş, Hoisan Pilbath Raluca Daniela. ani. Noua componenţă a Consiliului Director este următoarea: preşedinte – Pilbath Geza Attila,
vicepreşedinte – Imecs Istvan, vicepreşedinte – Bertalan Tamas Revocarea cenzorului
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA INDEPENDENTĂ 1281/A/1990 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ NADOLU DAMIAN,CHISAR VIOREL,MUCIONIU MIRELA,BÎRSOGHE TUDOR,BITOLEANU CARMEN,DOBRESCU ORGANIZAREA DE ACŢIUNI SPECIFICE TINERETULUI, INTEGRAREA TINERILOR ÎN SOCIETATE, GARANTAREA DREPTURILOR SOCIALE ÎN COLECTIVUL DE MUNCĂ ÎN NADOLU DAMIAN, CHISĂR VIOREL
DE TINERET DIN CADRUL COMBINATULUI TANIA,NIŢU IRINA,RADU PETRICĂ,NIŢĂ MARIUS,VÎLCEANU DANIEL,ANUŢA COSTEL,MINTEANU ANIŞOARA,GURAN CARE ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA, RESPECTAREA DREPTURILOR UMANE ŞI ASPIRAŢIILOR TINERETULUI
CHIMIC CRAIOVA DANIELA,IOANA ROMEL,PREDESCU ADRIAN,POPA IONEL
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA INDEPENDENTĂ 1206/A/1990 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CÎMPIA ISLAZ, NR. 60 STÎNGĂ PAUL,LĂŢEA MIHAI,PRICĂ MARIANA,SLĂVOIU MIHAI,DROBOTA CORINA,HÎRNĂU LILA,CĂLIN ORGANIZAREA DE ACŢIUNI SPECIFICE TINERETULUI ŞI APĂRAREA DREPTURILOR ACESTORA SLĂVOIU DAN MIHAI. PRICĂ MARIANA, LĂŢEA MIHAI, STÎNGĂ PAUL, DROBOTĂ
DE TINERET DIN CADRUL IJPIPS CRAIOVA DANIEL,GHEORGHE IONICĂ,MARCU TIBERIU,STUPARU CONSTANTIN,ILINCA IONEL,PUŢUREANU CORINA
NICUŞOR,GOANŢĂ ALEXANDRU,CÎRSTEI MARIANA,CIOBANU GEORGETA,DRAGOMIR FLOAREA,TONIA
MARIUS,ROTARU ADRIANA,ROTARU LILIANA,ROŞU NELU,CÎRSTEA MONICA,STĂNILĂ LUMINIŢA,IONAŞCU LUCICA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA INDEPENDENTĂ 1264/A/1990 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CÎMPIA ISLAZ, NR. 60 STÎNGĂ PAUL,LĂŢEA MIHAI,PRICĂ MARIANA,SLĂVOIU MIHAI,DROBOTA CORINA,HÎRNĂU LILA,CĂLIN ORGANIZAREA DE ACŢIUNI SPECIFICE TINERETULUI ŞI APĂRAREA DREPTURILOR ACESTORA SLĂVOIU DAN MIHAI. PRICĂ MARIANA, LĂŢEA MIHAI, STÎNGĂ PAUL, DROBOTĂ
DE TINERET DIN CADRUL IJPIPS CRAIOVA DANIEL,GHEORGHE IONICĂ,MARCU TIBERIU,STUPARU CONSTANTIN,ILINCA IONEL,PUŢUREANU CORINA
NICUŞOR,GOANŢĂ ALEXANDRU,CÎRSTEI MARIANA,CIOBANU GEORGETA,DRAGOMIR FLOAREA,TONIA
MARIUS,ROTARU ADRIANA,ROTARU LILIANA,ROŞU NELU,CÎRSTEA MONICA,STĂNILĂ LUMINIŢA,IONAŞCU LUCICA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA INDEPENDENTĂ 1207/A/1990 DOLJ COMUNA BRĂDEŞT I COMUNA BRĂDEŞT I jud. DOLJ GRUIA MARIAN,SĂLCIANU MARIN,BĂRĂGAN RODICA,GOŞA MARIANA,GRECU ION,PRIBOI ION ORGANIZAREA DE ACŢIUNI SPECIFICE TINERETULUI, INTEGRAREA TINERILOR ÎN SOCIETATE, GARANTAREA DREPTURILIOR SOCIALE LEOVEANU VIOREL, PRIBOI ION, ILINA CRISTIAN, GAŞA MARIANA, GHENEA PAULA
DE TINERET DIN COMUNA BRĂDEŞTI
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA INDEPENDENTĂ 1266/A/1990 DOLJ COMUNA BRĂDEŞT I COMUNA BRĂDEŞT I jud. DOLJ GRUIA MARIAN,SĂLCIANU MARIN,BĂRĂGAN RODICA,GOŞA MARIANA,GRECU ION,PRIBOI ION ORGANIZAREA DE ACŢIUNI SPECIFICE TINERETULUI, INTEGRAREA TINERILOR ÎN SOCIETATE, GARANTAREA DREPTURILIOR SOCIALE LEOVEANU VIOREL, PRIBOI ION, ILINA CRISTIAN, GAŞA MARIANA, GHENEA PAULA
DE TINERET DIN COMUNA BRĂDEŞTI
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA INDEPENDENTĂ 1208/A/1990 DOLJ COMUNA DĂBULENI COMUNA DĂBULENI jud. DOLJ PREDUŞ ŞTEFAN,NICA CORNEL,OANCEA GELU,MINUTA MARIAN,NEGRESCU DELIA,DIRMAN DANIELA,DIACONU INTEGRAREA TINERILOR ÎN SOCIETATE , PETRECEREA ÎN MOD PLĂCUT ŞI UTIL A TIMPULUI LIBER PREDUŞ ŞTEFAN , NICA CORNEL, NEGRESCU EMANUELA, DIRMAN DANIELA
DE TINERET DIN COMUNA DĂBULENI DORIN,CREAC MIREL,BICOI ŞTEFAN,OANCEA LILIANA,STAICU LENUŢA,POPA ION,PĂTRUŞ ION,PICAN
MIHĂIŢĂ,MINUTA FLORIN,BĂJENARU IONEL,JIANU VIOREL,IVAN PAUL,BUNCIU DOINA,BULUGEAN GABRIEL,ZAMIR
DOINA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA INDEPENDENTĂ 1267/A/1990 DOLJ COMUNA DĂBULENI COMUNA DĂBULENI jud. DOLJ PREDUŞ ŞTEFAN,NICA CORNEL,OANCEA GELU,MINUTA MARIAN,NEGRESCU DELIA,DIRMAN DANIELA,DIACONU INTEGRAREA TINERILOR ÎN SOCIETATE , PETRECEREA ÎN MOD PLĂCUT ŞI UTIL A TIMPULUI LIBER PREDUŞ ŞTEFAN , NICA CORNEL, NEGRESCU EMANUELA, DIRMAN DANIELA
DE TINERET DIN COMUNA DĂBULENI DORIN,CREAC MIREL,BICOI ŞTEFAN,OANCEA LILIANA,STAICU LENUŢA,POPA ION,PĂTRUŞ ION,PICAN
MIHĂIŢĂ,MINUTA FLORIN,BĂJENARU IONEL,JIANU VIOREL,IVAN PAUL,BUNCIU DOINA,BULUGEAN GABRIEL,ZAMIR
DOINA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA INDEPENDENTĂ 1209/A/1990 DOLJ COMUNA SEACA DE COMUNA SEACA DE CÎMP jud. DOLJ TITU DANIEL,NEAGOE DANIEL,ARNĂUTU FĂNICĂ,MIHAI FLORICA,ANGHEL ION,BĂLAN IULICĂ INTEGRAREA TINERILOR ÎN SOCIETATE, GARANTAREA DREPTURILOR SOCIALE , DREPTURILOR OMULUI ŞI ASPIRAŢIILE TINERILOR BIGEA ION, SCĂLAŞ PETRUŞI, PÎRLOGEA CONSTANTIN
CÎMP
DE TINERET DIN COMUNA SEACA DE CÎMP
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA INDEPENDENTĂ 1268/A/1990 DOLJ COMUNA SEACA DE COMUNA SEACA DE CÎMP jud. DOLJ TITU DANIEL,NEAGOE DANIEL,ARNĂUTU FĂNICĂ,MIHAI FLORICA,ANGHEL ION,BĂLAN IULICĂ INTEGRAREA TINERILOR ÎN SOCIETATE, GARANTAREA DREPTURILOR SOCIALE , DREPTURILOR OMULUI ŞI ASPIRAŢIILE TINERILOR BIGEA ION, SCĂLAŞ PETRUŞI, PÎRLOGEA CONSTANTIN
CÎMP
DE TINERET DIN COMUNA SEACA DE CÎMP
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA INDEPENDENTĂ 567/A/1991 DOLJ SADOVA SADOVA jud. DOLJ ŞCOALA GENERALĂ SADOVA DUMITRESCU ION,ENACHE ION,FOTA GHEORGHE,FIRAN TITU,DOANĂ IONICA,NUŞĂ ORGANIZAREA DE ACŢIUNI SPECIFICE TINERETULUI, INTEGRAREA TINERILOR ÎN SOCIETATE, GARANTAREA DREPTURILOR SOCIALE ÎN COLECTIVUL DE MUNCĂ ÎN DUMITRAŞCU ION, PĂDEANU ELIAN, BUCUR SORINA, OIŞĂ GHEORGHE, CIUCIUC
DE TINERET DIN SADOVA MARIANA,CIOCĂNARUMARIAN,FOTA MARIA,DELCU ION,DRĂGOI LUMINIŢA,MĂCEŞANU DORINA CARE ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA, RESPECTAREA DREPTURILOR UMANE ŞI ASPIRAŢIILOR TINERETULUI OPRISĂ
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA INDEPENDENTĂ 641/A/1991 DOLJ SADOVA SADOVA jud. DOLJ ŞCOALA GENERALĂ SADOVA DUMITRESCU ION,ENACHE ION,FOTA GHEORGHE,FIRAN TITU,DOANĂ IONICA,NUŞĂ ORGANIZAREA DE ACŢIUNI SPECIFICE TINERETULUI, INTEGRAREA TINERILOR ÎN SOCIETATE, GARANTAREA DREPTURILOR SOCIALE ÎN COLECTIVUL DE MUNCĂ ÎN DUMITRAŞCU ION, PĂDEANU ELIAN, BUCUR SORINA, OIŞĂ GHEORGHE, CIUCIUC
DE TINERET DIN SADOVA MARIANA,CIOCĂNARUMARIAN,FOTA MARIA,DELCU ION,DRĂGOI LUMINIŢA,MĂCEŞANU DORINA CARE ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA, RESPECTAREA DREPTURILOR UMANE ŞI ASPIRAŢIILOR TINERETULUI OPRISĂ
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA 414/A/2013 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.SIDERURGIŞT ILOR NR.16, Dan Ungureanu,Matei Alexandra,Matei Angelica promovarea tinerilor şi copiilor ce se află în curs de deszvoltare profesională prin implicarea lor activă în probleme de interes regional şi global, în vederea formării lor ca tineri diplomaţi ai preşedinte- Dan Ungureanu, vicepreşedinte-Matei Alexandra, director executiv-Matei
BL.D8, AP.17
INTERNAŢIONALĂ PENTRU TINERII societăţii civile şi dezvoltării unui spirit cooperativ faţă de comunitatea internaţională cu impact sustenabil şi de viitor. Angelica).
DIPLOMAŢI
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA 3705/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.PIAT A VALT ER MARĂCINEANU, Se cooptează noi membrii: - ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PRODUCĂTORILOR DE LEGUME ÎN SERE, SOLARII ŞI CAMP . Scopul principal al organizatiei este reprezentarea la nivel national si international a intereselor membrilor , precum si protejarea acestor interese in conditiile unei economii concurentiale, preşedinte - STANCIU CONSTANTIN, vicepreşedinte - CRISTI RUSU, membri -
NR.1-3, ET .2, CAM.186, SECT OR 1
INTERPROFESIONALĂ NAŢIONALĂ LEGROM, - ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A PRODUCĂTORILOR DE CIUPERCI DIN ROMÂNIA; - ASOCIAŢIA bazate pe performante. BERCESCU VICENTIU, MUTU DAN, RUSU CRISTI, NEACSU GEORGETA, BAJENARU
"PRODCOM LEGUME - FRUCTE" DIN PRODUCĂTORILOR DE FRUCTE DIN TRANSILVANIA; - ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE FRUCTE DIN MOLDOVA. EUGEN, FARAGO EMIL, BAIANU VASILE DANUT, director executiv - TANASE AUREL
ROMÂNIA Se retrag
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA JILAVA 21-22 3675/A/2004 pozitie inchisa str. Voila nr. 10, bl. 21, str. Voila nr. 10, bl. 21, sc. 1, ap. 3, sector 4. str. Becatei
sc. 1, ap. 3, sector 4. nr. 6, bl. R4, sc. A, ap. 2, sector 3
DECEMBRIE 1989
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A 15776/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I , ŞOS. VERGULUI, NR. 14A, ET . 1, KUSZKO AURELIA, 2. CIAON MAGDALENA, 3. . CIAON TUDOREL Scopul - Membrii ASOCIAȚIEI äORGANIZAÌIA MONDIAL├ A FACERII DE BINEö doresc sÒ se asocieze ¯n urmÒtoarele scopuri propuse:;- facerea de bine a tuturor oamenilor, indiferent de Membrii Consiliul director, cu un mandat de doi ani, sunt: 1. KUSZKO AURELIA - Preşedinte;
CAMERA 9 SECT OR 2
FACERII DE BINE rasă, religie, sex sau condiţie socială;;- schimbarea în bine a societăţii în care trăim prin schimbarea omului din interiorul său;;- dezvoltarea unor noi tehnologii energetice alternative, mai 2. CIAON MAGDALENA – Vicepreşedinte; 3. CIAON TUDOREL – Secretar general;
eficiente, pentru protejarea şi respectarea mediului înconjurator şi a Planetei albastre (Pământul);
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA NAŢIONALĂ 2012 10542/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. DÎMBOVIŢ EI, NR.25, BL.40, NEDELEA GABRIEL FLORIN,PASCU OANA,BĂLEANU BOGDAN GABRIEL IDENTIFICAREA TINERILOR NEVIOAŞI ŞI CU DIZABILITĂŢI, ATÂT DIN ZONA URBANĂ, CÂT ŞI RURALĂ;REALIZĂRII CONTROLULUI CIVIC ÎN PRIVINŢA FUNCŢIONĂRII PE NEDELEA GABRIEL FLORIN-PREŞEDINTE, PASCU OANA-VICEPREŞEDINTE,
SC.1, ET .4, AP.19
DE PROMOVARE A TINERILOR ŞI A PRINCIPII DEMOCRATICE A INSTITUŢIILOR PUBLICE;IMPLICAREA CETĂŢENILOR ÎN ELABORAREA DECIZIILOR ŞI POLITICILOR PUBLICE, ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR BĂLEANU BOGDAN GABRIEL-SECRETAR GENERAL
TINERILOR CU DIZABILITĂŢI COMUNITĂŢII;DERULĂRI DE PROGRAME DE CONSILIERE ŞI ORIENTARE ÎN CARIERĂ A TINERILOR;DERULĂRII DE PROGRAME ECOLOGICE, DE SĂNĂTATE, PENTRU
PREGĂTIREA TINERILOR ŞI A TINERILOR CU DIZABILITĂŢI PENTRU INTEGRAREA ÎN SOCIETATE
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA NAŢIONALĂ 8432/A/2002 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ORADEA, ST R BACĂULUI NR 6, AP SE REVOCA BORA(FOSTA BIROAS) IOANA SIMONAS, SĂVEANU TOMINA GABRIELA. SE ALES BORZA ADRIANA DE A CONTRIBUI LA DEZVOLTAREA TINERILOR ALATURI DE FAMILIE SI SCOALA CATRE MAXIMUL POTENTIALULUI LOR FIZIC, INTELECTUAL, ETC. ŞUHANEA ADRIAN TIBERIU-PRESEDINTE, PATER COSMIN BOGDAN-RESPONSABIL
1, JUD BIHOR
CERCETAŞII ROMÂNIEI -CENTRUL LOCAL FLORINA, PATER COSMIN BOGDAN RELATII EXTERNE, BORZA ADRIANA FLORINA-RESPONSABIL PROGRAME
ORADEA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA PATRONALĂ A 534/A/1991 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. SIMION BĂRNUŢ IU, NR.12 POPESCU NICOLAE,MITRACHE MARIUS,TECU MARIN,DINCA ŞTEFANA,MITROI MARINEL,NEICU EUGEN,NICOLA ACTIVITĂŢILE DE SERVICII PROFESIONALE, TEHNICE ŞI ECONOMICE, DE INTERES COMUN AL UNITĂŢILOR ASOCIATE SAU UNEI PĂRŢI DIN ACESTEA CARE SE POT MATEESCU P.
REGIILOR AUTONOME ŞI A SOCIETĂŢILOR DAN,POPESCU ION,NUŢA FLORIN,ŞARAMET CONSTANTIN,VĂDUVA VASILE REALIZA MAI EFICIENT PRIN INTERMEDIUL ORGANIZAŢIEI, ÎN INTERESUL DESFĂŞURĂRII UNEI ACTIVITĂŢI PROFITABILE
COMERCIALE CU CAPITAL
PREPONDERENT DE STAT OLTENIA S.A.
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA PATRONALĂ A 609/A/1991 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. SIMION BĂRNUŢ IU, NR.12 POPESCU NICOLAE,MITRACHE MARIUS,TECU MARIN,DINCA ŞTEFANA,MITROI MARINEL,NEICU EUGEN,NICOLA ACTIVITĂŢILE DE SERVICII PROFESIONALE, TEHNICE ŞI ECONOMICE, DE INTERES COMUN AL UNITĂŢILOR ASOCIATE SAU UNEI PĂRŢI DIN ACESTEA CARE SE POT CĂLIN AUREL, GEORGESCU ION, PREDAN ION-CENZOR RUSU ION
REGIILOR AUTONOME ŞI A SOCIETĂŢILOR DAN,POPESCU ION,NUŢA FLORIN,ŞARAMET CONSTANTIN,VĂDUVA VASILE REALIZA MAI EFICIENT PRIN INTERMEDIUL ORGANIZAŢIEI, ÎN INTERESUL DESFĂŞURĂRII UNEI ACTIVITĂŢI PROFITABILE
COMERCIALE CU CAPITAL
PREPONDERENT DE STAT OLTENIA S.A.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA PENTRU 16771/A/2011 BUZAU NEHOIU NEHOIU jud. BUZAU ST R. ªCOLII, BL.5, AP.3 este de a se constitui într-un germene al societãþii civile ºi sprijinirea proiectelor ºi iniþiativelor de ºi pentru tineret PREªEDINTE- CHIRIACESCU BOGDAN; VICEPREªEDINTE - DRÃGHICIU DUMITRU
DEMOCRAŢIE ŞI EDUCAŢIE DÃNUÞ:; SECRETAR - CHIRIACESCU FABIOLA SANDA
NONFORMALĂ(ODEN)
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA PENTRU 746/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.ZORILOR NR.44 SC.1 BLAGA DRAGOS,CIRLUGEA DANIEL,MAXIM THOMAS ALEXANDRU,VASILCIU SIMONA promovarea turismului montan, sporturilor montane, tineretului, turismului ecologic, speoturismului, sporturilor acvatice, ciclismului montan, a tuturor acvtivităţilor în aer liber şi alte activităţi PREŞEDINTE – CÎRLUGEA DANIEL, VICEPREŞEDINTE – MAXIM THOMAS
AP.14 JUD.CLUJ
DEZVOLTARE ECOLOGICĂ ŞI TURISM sportive, precum şi promovarea sporturilor montane, dezvoltarea durabilă, protecţia mediului, implicarea socială, promovarea tineretului şi dezvoltarea societăţii civile ALEXANDRU, SECRETAR – VASILCIU SIMONA, TREZORIER – BLAGA DRAGOŞ
ACTIV CRISTIAN
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA PENTRU 8809/A/2012 radiata BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. AVRIG NR.35, BL.441, SC.1, Chesnoiu Ecaterina – Nicoleta,Vlădilă Raluca - Ioana,Serdaru Raluca - Mihaela Membrii Asociatiei „Organizatia pentru Dezvoltarea Durabila a Teritoriului” doresc sa se asocieze în scopul elaborarii unor proiecte de mare interes in vederea amenajarii sustenabile 1. Presedinte: Chesnoiu Ecaterina – Nicoleta 2. Vicepresedinte: Vlădilă Raluca -
ET .8, AP.32 SECT OR 2
DEZVOLTAREA DURABILĂ A TERITORIULUI atat a peisajului antropizat cat si a celui natural, a potentarii acestora din perspectiva durabila, turistica si culturala in vederea obtinerii unui context macro/micro teritorial de dezvoltare optima Ioana 3. Director Coordonator Proiecte: Serdaru Raluca - Mihaela.
sociala.
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA PENTRU 18633/A/2015 CLUJ SAT CORUŞU, COM. SAT CORUŞU, COM. BACIU jud. CLUJ SAT CORUŞU, JAŞCĂU DAN VLAD,INDOLEAN CĂLIN-DORIN,POP ALIN-LENUŢ activităţi de mediu prin cercetare, dezvoltarea de studii, programe, proiecte de interes naţional şi internaţional în domeniul mediului şi al dezvoltării durabile PREŞEDINTE – JAŞCĂU DAN VLAD VICEPREŞEDINTE – INDOLEAN CĂLIN-DORIN
BACIU COM. BACIU, NR. 12A
IMPLEMENTAREA SUSTENABILITĂŢII SECRETAR – POP ALIN-LENUŢ
MEDIULUI
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA PENTRU 11711/A/2009 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R.A.MOCIONI, NR. 3, AP.20 SOLUŢIONAREA PETIŢILOR ŞI PROBŞLEMELOR CETĂŢEBILOR LUNGU DANIELA – preşedinte, VUCAN VIORICA – vicepreşedinte , LUCA CONSTANTIN
PROTECŢIA CETĂŢEANULUI TIMIŞ DĂNUŢ – vicepreşedinte CUREAC NICOLAE CONSTANTIN – secretar şi FURDEAN
RAREŞ VASILE în calitate de cenzor,
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA PROFESIONALĂ 14077/A/2011 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA REMET EA, NR. 196 MEMBRII COOPTAŢI: SC GRUPUL DE PRODUCĂTORI BRATIANU SRL, SC GRUPUL DE PRODUCĂTORI TUTUN RÎCIU Apărarea intereselor comune în domeniul specific din cadrul ramurii de profil. CONSILIUL DIRECTOR: BOTA PETRU -PREŞEDINTE; MATES GHEORGHE CALIN ŞI
PE FILIERĂ DE TUTUN SRL, SC PRODUCĂTORI DE TUTUTN LUDUS SRL, SC GRUPUL DE PRODUCĂTORI NICOTIN SRL, SC AGRO SAM BALAN VICTOR - VICEPREŞEDINŢI; TALOS SANDOR CSABA ŞI POP SERGIU
CULT SRL, SC GRUPUL DE PRODUCĂTORI TUTUN MĂDĂRAŞ S.M. SRL. CRISTIAN - SECRETARI; PETRILA DOREL ŞI CHESCHES TRAIAN SEBASTIAN -
MEMBRI
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA 4231/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. T ONY BULANDRA NR.6, AP.1 1. GHEORGHE GHEORGHIU 2.SEPTIMIU STOICA 3. DOROŞ LIVIU-CLAUDIU 4. DUŢESCU CRISTIAN MIRCEA 5. CHIŞUArt.10 Scopul Asociaţiei;“ORGANIZAŢIA PROFESIONIŞTILOR PIEŢEI DE CAPITAL” are următorul scop:;■ Organizarea şi desfăşurarea de activităţi ce urmăresc îmbunătăţirea relaţiilor Consiliul Director are următoarea componenţă: 1. Preşedinte – DUŢESCU
CAMERA 1 SECT OR 2
PROFESIONIŞTILOR PIEŢEI DE CAPITAL MIHAI 6. HANGA RADU 7. IONESCU MARCEL-VALENTIN, 8. TĂNASE ADRIAN comerciale şi a raporturilor juridice încheiate pe piaţa de capital, creşterea transparenţei operaţiunilor, ridicarea nivelului profesional al participanţilor la operaţiunile încheiate pe piaţa de capital CRISTIAN-MIRCEA, 2. Vicepreşedinte – TĂNASE ADRIAN, 3. Vicepreşedinte – IONESCU
din România, crearea unui cadru adecvat dezvoltării pieţei de capital din România, ţinând cont atât de interesele participanţilor la piaţă, investitori, intermediari, operatori de piaţă sau de sistem, MARCEL-VALENTIN, 4. Secretar general – CHIŞU MIHAI, Preşedintele
depozitari, dar, îndeosebi, de interesul public. asociaţiei/Consiliului Director al Asociaţiei “ORGANIZAŢIA PROFESIONIŞTILOR PIEŢEI
DE CAPITAL” este dl. DUŢESCU CRISTIAN-MIRCEA,
----------------------------------------------------------------Consiliul Director are următoarea
componenţă: 1. Preşedinte – DUŢESCU CRISTIAN-MIRCEA, 2. Vicepreşedinte – FER
OVIDIU, 3. Vicepreşedinte – IONESCU MARCEL-VALENTIN, 4. Secretar general – PANAIT
IULIAN, Preşedintele asociaţiei/Consiliului Director al Asociaţiei “ORGANIZAŢIA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA ROMÂNĂ 7966/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL DINICU GOLESCU NR. 38, SECT OR Se cooptează KAPSCH ROMÂNIA, CTAG AUTOMOTIVE TECHNOLOGIES, AUTORITATEA METROPOLITANĂ DE - de a încuraja, promova, asista, coordona, implementa şi intergra Sisteme Inteligente de Transport (SIT). CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - DORIN DUMITRESCU, vicepreşed./director
1
PENTRU IMPLEMENTAREA SISTEMELOR TRANSPORT BUCUREŞTI, SIEMENS. general - MIHAI NICULESCU, secretar general - ŞTEFAN IOVAN, Direct. relaţii internţ. -
INTELIGENTE DE TRANSPORT - ITS FLORIN NEMŢANU, Direct. relaţ. cu autorităţile publice naţ. şi locale - SORIN LUNGU,
ROMÂNIA Direct. cercetare şi educaţie - DUMITRU IANCULUI, Direct. comunicare - DOINA
MUNTEANU, membri - CRISTIAN ANDREI, GHEORGHE CIOLAN, VINCENŢIU DANIEL
ANTONESCU, GHEORGHE VASILE, VASILE VOICU, GABRIEL DUMITRESCU, IULIAN
GHEORGHE.
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA ROMILOR 1490/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. FAŢ A LUNCII, NR. 47 BĂLTEANU ION,COSTACHE GHEORGHE,DUMITRU TITUS,DUMITRU ILIE,MĂREAŢĂ GHEORGHE,COSTACHE PROMOVAREA , SPRIJINIREA ŞI DEZVOLTAREA DEMOCRAŢIEI ÎN DOMENIILE CULTURAL, SANITAR, ÎNVĂŢĂMÎNT, PROFESIONAL ŞI SOCIAL;ÎNCURAJAREA ŞI AJUTAREA BĂLTEANU ION, COSTACHE GHEORGHE, DUMITRU TITUS, DUMITRU ILIE, MĂREAŢĂ
CĂRĂMIZARI EMIL,BĂLTEANU NICOLAE,COSTACHE MARIAN,DUMITRU LEONARD,DUMITRU LAURENŢIU,COSTACHE GH. MEMBRILOR ORGANIZAŢIEI ÎN TOATE DOMENIILE;CONSULTANŢĂ ŞI INDUSTRIE;IDENTIFICAREA CĂILOR ŞI MIJLOACELOR DE ÎMBUNĂTĂŢIRE SOCIALĂ ALE MEMBRILOR GHEORGHE
MĂDĂLIN,ION TRAIAN,GHERCEA CONSTANTIN,GALICEANU CONSTANTIN,DEGERATU FLORIAN,ŞTEFAN ;MEDIATIZAREA RELAŢIILOR
PETRICĂ,GALICEANU MARIUS,CONSTANTIN MARIAN,CONSTANTIN IONUŢ,TOMESCU ION
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA ROMILOR 1491/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. FAŢ A LUNCII, NR. 47 BĂLTEANU ION,COSTACHE GHEORGHE,DUMITRU TITUS,DUMITRU ILIE,MĂREAŢĂ GHEORGHE,COSTACHE PROMOVAREA , SPRIJINIREA ŞI DEZVOLTAREA DEMOCRAŢIEI ÎN DOMENIILE CULTURAL, SANITAR, ÎNVĂŢĂMÎNT, PROFESIONAL ŞI SOCIAL;ÎNCURAJAREA ŞI AJUTAREA BĂLTEANU ION, COSTACHE GHEORGHE, DUMITRU TITUS, DUMITRU ILIE, MĂREAŢĂ
CĂRĂMIZARI EMIL,BĂLTEANU NICOLAE,COSTACHE MARIAN,DUMITRU LEONARD,DUMITRU LAURENŢIU,COSTACHE GH. MEMBRILOR ORGANIZAŢIEI ÎN TOATE DOMENIILE;CONSULTANŢĂ ŞI INDUSTRIE;IDENTIFICAREA CĂILOR ŞI MIJLOACELOR DE ÎMBUNĂTĂŢIRE SOCIALĂ ALE MEMBRILOR GHEORGHE
MĂDĂLIN,ION TRAIAN,GHERCEA CONSTANTIN,GALICEANU CONSTANTIN,DEGERATU FLORIAN,ŞTEFAN ;MEDIATIZAREA RELAŢIILOR
PETRICĂ,GALICEANU MARIUS,CONSTANTIN MARIAN,CONSTANTIN IONUŢ,TOMESCU ION
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA ROMILOR 1816/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. FAŢ A LUNCII, NR. 47 BĂLTEANU ION,COSTACHE GHEORGHE,DUMITRU TITUS,DUMITRU ILIE,MĂREAŢĂ GHEORGHE,COSTACHE PROMOVAREA , SPRIJINIREA ŞI DEZVOLTAREA DEMOCRAŢIEI ÎN DOMENIILE CULTURAL, SANITAR, ÎNVĂŢĂMÎNT, PROFESIONAL ŞI SOCIAL;ÎNCURAJAREA ŞI AJUTAREA BĂLTEANU ION, COSTACHE GHEORGHE, DUMITRU TITUS, DUMITRU ILIE, MĂREAŢĂ
CĂRĂMIZARI EMIL,BĂLTEANU NICOLAE,COSTACHE MARIAN,DUMITRU LEONARD,DUMITRU LAURENŢIU,COSTACHE GH. MEMBRILOR ORGANIZAŢIEI ÎN TOATE DOMENIILE;CONSULTANŢĂ ŞI INDUSTRIE;IDENTIFICAREA CĂILOR ŞI MIJLOACELOR DE ÎMBUNĂTĂŢIRE SOCIALĂ ALE MEMBRILOR GHEORGHE
MĂDĂLIN,ION TRAIAN,GHERCEA CONSTANTIN,GALICEANU CONSTANTIN,DEGERATU FLORIAN,ŞTEFAN ;MEDIATIZAREA RELAŢIILOR
PETRICĂ,GALICEANU MARIUS,CONSTANTIN MARIAN,CONSTANTIN IONUŢ,TOMESCU ION
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA STUDENŢEASCĂ 12868/A/2010 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. T RAIAN LALESCU, NR. 2 A, IOVAN-STEUERER TIMEEA-DANA,HAŢEGAN LAURENŢIU – SEBASTIAN şi MUNTEAN MIHAI organizarea unor activităţi prin care să se promoveze şi încurajeze apărarea persoanelor împotriva abuzurilor, de orice natură. preşedinte - IOVAN-STEUERER TIMEEA-DANA, vicepreşedinţi: HAŢEGAN LAURENŢIU –
SALA 305 B, JUD. T IMIŞ, ÎN CADRUL FACULT ĂŢ II DE
"TRAIAN LALESCU" CONST RUCŢ II. SEBASTIAN şi MUNTEAN MIHAI.
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA STUDENŢEASCĂ 2606/A/2006 MURES T ÂRGU MUREŞ T ÂRGU MUREŞ jud. MURES ST RADA GH. MARINESCU, Asociaţi excluşi: PIENESCU NICOLETA, MILAK MELINDA MIHAELA, STAMATIU MARIUS NICOLAE Asociaţi retraşi: negrea Sprijinirea dezvoltării sistemului integrat de medicină de urgenţă prin promovarea informaţiei medicale de specialitate, a experienţei practice şi spiritului de echipăî în situaţii de urgenţă medicală, CONSILIUL DIRECTOR: MATES OANA, POP MADALINA SORINA, SZEPESI ANDREEA
NR. 50
DE MEDICINĂ DE URGENŢĂ mihai, veres mihaly, croitoru andreea otilia carmen, pavel florina Asociaţi cooptaţi: MATES OANA, SZEPESI ANDREEA catastrofă şi diagnostic, precum şi dezvoltarea unor programe de cercetare în medicina de urgenţă, colaborarea cu instituţii medicale şi de învăţământ de profil şi cu diferite specialităţi medicale HENRIETTE, DASCAL OANA ALINA, RADESCU ALINA MARIA CENZOR: PAGER
HENRIETTE, RADESCU ALINA MARIA, DASCAL OANA ADINA, POP MADALINA SORANA şi chirurgicale. BRIGITTA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA STUDENŢIILOR 1510/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ BD. M.ION ANT ONESCU, NR. 94 BURCHIŞ CORNELIA,NIŢU RODICA,BAROANĂ GEANINA,BUTARU LUMINIŢA,ŞTEFAN MIHAELA,BUZDUGA REALIZAREA PROFESIONALĂ ÎN SPIRIT DEMOCRATIC, PRIN PARTICIPAREA CIVICĂ ÎN PROCESUL DE EDUCAŢIE PERMANENTĂ BURCHIŞ CORNELIA, DINU LAURENŢIU, BUTEICĂ ALICE, NISTORICĂ JEAN,
FARMACIŞTI DIN CRAIOVA GEORGIANA,DINU LAURENŢIU,DEMETRIAN DRAGOŞ,GLODEA DAMIANA,NISTORICĂ JEAN,COANDĂ LIVIA,CIOLACU GEORGESCU EMANUEL, GLODEA DAMIANA
MIHAELA,CIOVEIE ELENA,RAICOVICI CRISTINA,IONESCU PETRINA,BUDULAN COSMIN,GRUIA OANA,TUDOSIE
AMELIA,NICOLCIOIU VERONICA,MATEI ANA MARIA,BUDUROIU ALINA,BUTEICĂ ALICE,BURCHIŞ CARMEN,NEDELCU
ADRIAN,GEORGESCU EMANUEL,DIACONU IRINA,IACOB ANGELICA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA STUDENŢIILOR 1511/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ BD. M.ION ANT ONESCU, NR. 94 BURCHIŞ CORNELIA,NIŢU RODICA,BAROANĂ GEANINA,BUTARU LUMINIŢA,ŞTEFAN MIHAELA,BUZDUGA REALIZAREA PROFESIONALĂ ÎN SPIRIT DEMOCRATIC, PRIN PARTICIPAREA CIVICĂ ÎN PROCESUL DE EDUCAŢIE PERMANENTĂ BURCHIŞ CORNELIA, DINU LAURENŢIU, BUTEICĂ ALICE, NISTORICĂ JEAN,
FARMACIŞTI DIN CRAIOVA GEORGIANA,DINU LAURENŢIU,DEMETRIAN DRAGOŞ,GLODEA DAMIANA,NISTORICĂ JEAN,COANDĂ LIVIA,CIOLACU GEORGESCU EMANUEL, GLODEA DAMIANA
MIHAELA,CIOVEIE ELENA,RAICOVICI CRISTINA,IONESCU PETRINA,BUDULAN COSMIN,GRUIA OANA,TUDOSIE
AMELIA,NICOLCIOIU VERONICA,MATEI ANA MARIA,BUDUROIU ALINA,BUTEICĂ ALICE,BURCHIŞ CARMEN,NEDELCU
ADRIAN,GEORGESCU EMANUEL,DIACONU IRINA,IACOB ANGELICA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA STUDENŢIILOR 1821/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ BD. M.ION ANT ONESCU, NR. 94 BURCHIŞ CORNELIA,NIŢU RODICA,BAROANĂ GEANINA,BUTARU LUMINIŢA,ŞTEFAN MIHAELA,BUZDUGA REALIZAREA PROFESIONALĂ ÎN SPIRIT DEMOCRATIC, PRIN PARTICIPAREA CIVICĂ ÎN PROCESUL DE EDUCAŢIE PERMANENTĂ BURCHIŞ CORNELIA, DINU LAURENŢIU, BUTEICĂ ALICE, NISTORICĂ JEAN,
FARMACIŞTI DIN CRAIOVA GEORGIANA,DINU LAURENŢIU,DEMETRIAN DRAGOŞ,GLODEA DAMIANA,NISTORICĂ JEAN,COANDĂ LIVIA,CIOLACU GEORGESCU EMANUEL, GLODEA DAMIANA
MIHAELA,CIOVEIE ELENA,RAICOVICI CRISTINA,IONESCU PETRINA,BUDULAN COSMIN,GRUIA OANA,TUDOSIE
AMELIA,NICOLCIOIU VERONICA,MATEI ANA MARIA,BUDUROIU ALINA,BUTEICĂ ALICE,BURCHIŞ CARMEN,NEDELCU
ADRIAN,GEORGESCU EMANUEL,DIACONU IRINA,IACOB ANGELICA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA STUDENŢILOR 8362/A/2009 pozitie inchisa Bucureşti Bucureşti str. Piata Walter Maracineanu nr.1-3, camera 414Ciobanu Corina,Durnea Vladislav,Racila Sergiu,Miron Stefan,Eugeniu Vasilache promovarea valorilor basarabene prin sustinerea activitatii educationale, promovarea actiunilor culturale civice ale studentilor si elevilor. Ciobanu Corina - presedinte, Durnea Vladislav - vicepresedinte
sector 1
BASARABENI DIN BUCUREŞTI
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA STUDENŢILOR 9709/A/2004 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. L. REBREANU, NR. 106 ONEA MARIA,OLTEANU ADRIANA-NICOLETA,LAURAN ADRIAN-DANIEL,BUNEA ADRIANA,ETC. Prezentarea mesajului creştin, promovarea şi integrarea principiilor creştine în societate şi în mod deosebit în mediul educativ din România. consiliul director al asociaţiei având pentru o perioadă de un an următoarea componenţă:
CREŞTINI EVANGHELICI DIN ROMÂNIA Preşedinte – Ilie Alexandru, Coordonator Zona de Est – Sbiera Aurelian Ionel, Coordonator
departament Strângere de fonduri şi departament Misiune - York Michael Steven, Coordonator
Zona de Vest – Ciupe Cadmiel Ioan, Trezorier şi secretar – Jibetean-Lomonar Daniela noua
componenţă a comitetului executiv este următoarea: preşedinte – VLĂŞCEANU
DRAGOŞ-ADRIAN, coordonator Zona de Est – SBIERA AURELIAN IONEL, coordonator
Departament strângere de fonduri şi Departament misiune - YORK MICHAEL STEVEN,
coordonator Zona de Vest – SINEA AUREL, trezorier şi secretar – JIBETEAN-LOMONAR
DANIELA, iar consiliul naţional al asociaţiei este format din: PAUL-FAINA VASILE EUGEN,
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA STUDENŢILOR 18784/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS BV. MIHAI VIT EAZUL, NR. 1, IAPĂ AUGUSTIN-CĂTĂLIN,TOPÎRCEANU IOAN ALEXANDRU,LEUCUŢA RAFAEL-BOGDAN,ORHEI De a reprezenta interesele studenţilor doctoranzi din Universitatea Politehnica Timişoara şi de a organiza programe şi proiecte de interes pentru aceştia. preşedinte – IAPĂ AUGUSTIN-CĂTĂLIN, vicepreşedinte – TOPÎRCEANU IOAN
CLĂDIREA CANT INA 2MV - MANSARDĂ
DOCTORANZI DIN UNIVERSITATEA CIPRIAN-CONSTANTIN,MĂRGINEAN IOAN MIRCEA,PETRUŞ CRISTIAN ALEXANDRU, secretar general – LEUCUŢA RAFAEL-BOGDAN, membri - ORHEI
POLITEHNICA TIMIŞOARA CIPRIAN-CONSTANTIN, MĂRGINEAN IOAN MIRCEA
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA TINERILOR 19/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.BUCURA NR.1 SC.6 DAN CRISTIAN PAUL,BRATU BOGDAN,DAN MARIAN formarea profesională continuă a tinerilor medici (medici rezidenţi, medici specialişti, personal din domeniul sanitar), prin facilitarea interacţiunilor între diferite specialităţi medicale; organizarea PREŞEDINTE – DAN CRISTIAN PAUL, MEMBRI – BRATU BOGDAN, DAN MARIAN
AP.109
MEDICI CLUJ de cercuri şi cursuri interdisciplinare, constituirea unei platforme electronice comune, susţinerea financiară a tinerilor medici pentru dezvoltare profesională; sprijinirea îmbunătăţirii relaţiei dintre
medic şi pacient şi dintre pacient şi patologia sa prin diferite programe şi campanii de informare; acordarea de ajutor medical familiilor aflate în dificultate
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA TINERILOR 19802/A/2015 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA ROVINARI, BLOC 34, TIBULEAC MIHAI MADALIN,TIBULEAC ROXANA ELENA,BACIU IOAN FLORIN Scopul asociaţiei constă în apărarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor omului. TIBULEAC MIHAI MADALIN - PREŞEDINTE, BACIU IOAN FLORIN - VICEPREŞEDIENTE,
SC. A, AP. 11
MUREŞENI PACURAR ALEXANDRU MIHAI - VICEPREŞEDINTE, TIBULEAC ROXANA ELENA -
SECRETAR, SAVA IONUT NICOLAE - VICEPREŞEDIENTE
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIA UMANITARĂ 20714/A/2015 COM. CHIAJNA, SAT COM. CHIAJNA, SAT ROŞU, B-DUL 1 DECEMBRIE 1918, TANASESCU-DIMA RODICA-ANA, TANASESCU-DIMA ANA-CEZARA, TANASESCU-DIMA NICULAE Scopul principal al Asociaţiei îl constituie asigurarea rezidentei persoan?lor vârstnice, ecreere, odihna, tratamente, îngrijire, recuperare si asistenta permanenta prin personal calificat, n centre 1. TANASESCU-DIMA RODICA-ANA - Preşedinte; 2. TANASESCU-DIMA ANA-CEZARA -
ROŞU, B-DUL 1 NR. 175, JUDEŢ ILFOV
"NIRVANA" DECEMBRIE 1918, specializate puse la dispoziţie de Asociaţie, cat si la domiciliu. Vicepreşedinte; 3. TANASESCU-DIMA NICULAE - Director Executiv;
NR. 175, JUDEŢ
ILFOV
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIEI PATRONALE DE 747/A/1993 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. BREST EI, NR. 3A SICO S.A. CRAIOVAPRIN POENARU DUMITRU,SSI S.A. TÎRGU JIU PRIN DIACONESCU MIHAI,SSI ARGUS TURNU REALIZAREA UNUI LARG SCHIMB DE INFORMAŢII ÎN VEDEREA REALIZĂRII INTERESELOR COMUNE ALE SOCIETĂŢILOR ASOCIATE CU AGENŢII ECONOMICI DIN ŢARĂ ŞI POENARU DUMITRU, DIACONESCU MIHAI, DRAGOTOIU NICOLAE
RAMURĂ ZONALĂ OLTENIA O.P.O. SEVERIN PRIN DRĂGĂTOIU NICU STRĂINĂTATE, ADMINISTRAŢIILE LOCALE ŞI DE STAT, ORGANISME ŞI INSTITUTE NAŢIOMALE ŞI INTERNAŢIONALE, CONSULTAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ÎN
VEDEREA ANTRENĂRII ACESTORA LA REALIZAREA ÎN COMUN A UNOR PROIECTE DE INTERES NAŢIONAL SAU TERITORIAL SAU ALTE ACTIVITĂŢI CARE REZULTĂ DIN
PROGRAMUL DE INFORMATIZARE A SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI, ORIENTAREA SPECIALIZĂRII UNOR SOCIETĂŢIASOCIATE PENTRU UNELE ACTIVITĂŢI CE DECURG DIN
PROGRAMUL DE INFORMATIZARE, ÎN VEDEREA OPTIMIZĂRII EFORTURILOR DE INVESTIŢII LEGATE DE RETEHNOLOGIZARE, OPTIMIZAREA EXPLOATĂRII ŞI DEZVOLTĂRII
CAPACITAŢIILOR DE PRODUCŢIE ÎN INTERESUL COMUN AL SOCIETĂŢILOR ASOCIATE, EFECTUAREA UNOR STUDII DE MANAGEMENT, MARKETING, FEZABILITATE
PRECUM ŞI ACTIVITĂŢI DE CONSULTANŢĂ, EXPERTIZĂ , ASISTENŢĂ TEHNICO COMERCIALĂ, FINANCIAR BANCARĂ , JURIDICĂ ÎN INTERESUL SOCIETĂŢILOR ASOCIATE,
ORGANIZAREA ŞI PARTICIPAREA LA LICITAŢII PENTRU ACHIZIŢIONAREA DE TEHNOLOGII SPECIFICE ACTIVITĂŢII SOCIETĂŢILOR ÎN INTERESUL ACESTORA PRECUM ŞI
STABILIREA UNEI POLITICI COMERCIALE SPECIFICE PE TERŢE PIEŢE
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIEI PATRONALE DE 883/A/1993 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. BREST EI, NR. 3A SICO S.A. CRAIOVAPRIN POENARU DUMITRU,SSI S.A. TÎRGU JIU PRIN DIACONESCU MIHAI,SSI ARGUS TURNU REALIZAREA UNUI LARG SCHIMB DE INFORMAŢII ÎN VEDEREA REALIZĂRII INTERESELOR COMUNE ALE SOCIETĂŢILOR ASOCIATE CU AGENŢII ECONOMICI DIN ŢARĂ ŞI POENARU DUMITRU, DIACONESCU MIHAI, DRAGOTOIU NICOLAE
RAMURĂ ZONALĂ OLTENIA O.P.O. SEVERIN PRIN DRĂGĂTOIU NICU STRĂINĂTATE, ADMINISTRAŢIILE LOCALE ŞI DE STAT, ORGANISME ŞI INSTITUTE NAŢIOMALE ŞI INTERNAŢIONALE, CONSULTAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ÎN
VEDEREA ANTRENĂRII ACESTORA LA REALIZAREA ÎN COMUN A UNOR PROIECTE DE INTERES NAŢIONAL SAU TERITORIAL SAU ALTE ACTIVITĂŢI CARE REZULTĂ DIN
PROGRAMUL DE INFORMATIZARE A SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI, ORIENTAREA SPECIALIZĂRII UNOR SOCIETĂŢIASOCIATE PENTRU UNELE ACTIVITĂŢI CE DECURG DIN
PROGRAMUL DE INFORMATIZARE, ÎN VEDEREA OPTIMIZĂRII EFORTURILOR DE INVESTIŢII LEGATE DE RETEHNOLOGIZARE, OPTIMIZAREA EXPLOATĂRII ŞI DEZVOLTĂRII
CAPACITAŢIILOR DE PRODUCŢIE ÎN INTERESUL COMUN AL SOCIETĂŢILOR ASOCIATE, EFECTUAREA UNOR STUDII DE MANAGEMENT, MARKETING, FEZABILITATE
PRECUM ŞI ACTIVITĂŢI DE CONSULTANŢĂ, EXPERTIZĂ , ASISTENŢĂ TEHNICO COMERCIALĂ, FINANCIAR BANCARĂ , JURIDICĂ ÎN INTERESUL SOCIETĂŢILOR ASOCIATE,
ORGANIZAREA ŞI PARTICIPAREA LA LICITAŢII PENTRU ACHIZIŢIONAREA DE TEHNOLOGII SPECIFICE ACTIVITĂŢII SOCIETĂŢILOR ÎN INTERESUL ACESTORA PRECUM ŞI
STABILIREA UNEI POLITICI COMERCIALE SPECIFICE PE TERŢE PIEŢE
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIILOR COOPERAŢIEI 4848/A/2006 GORJ T G JIU T G JIU jud. GORJ ST R. SIRET ULUI NR 18-20 SCM PARÂNGULTG JIU,SCM JIUL TG. JIU,SCM ARTIN TG JIU,SCM DRUM NOU TG. JIU,SCM CONSTRUCTORUL TG Asociaţia judeţeană se constituie in scopul de a asigura reprezentarea si apărarea intereselor patrimoniale si nepatrimoniale ale societăţilor cooperative meşteşugăreşti asociate si ale membrilor CÎLNICEANU LIVIU-PREŞEDINTE,BUŞE SIMONA GIORGIANA -MEMBRU, PRUNĂ
MEŞTEŞUGĂREŞTI GORJ-ASCOM JIU,SCM ARTA CASNICĂ TISMANA,SCM MOBILTREX MOTRU cooperatori in relaţiile cu administraţia publica, cu autoritatea de stat, cu alte persoane fizice sau juridice,puhlice sati private, precum si pentru susţinerea si promovarea principiilor cooperatiste ŞTEFANA-MEMBRU,
ASOCIAŢIA ORGANIZAŢIILOR DE 11074/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. 1 MAI, NR 51-55, PAVILION -retragerea SC. INTERSEMAT SRL., SC. CCR ECOLOGISTIC SYSTEM RO SRL. A servi interesele membrilor săi prin reprezentarea acestora în raport cu autorităţile române şi cele ale U.E., precum şi în raport cu persoanele de drept privat. CONSILIUL DIRECTOR: Popescu Sorin- preşedinte, membri- Iorga Doruleţ, Sirboiu Dumitru.
ADMINIST RAT IV, ET . 4, CAM. 406, SECT OR 6.
TRANSFER DE RESPONSABILITATE ECO
ROMÂNIA
ASOCIAŢIA ORICUM 54/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PROMET EU NR. 10, BL. 12F, SC. A, CRISAN AUGISTIN RAZVAN,POJORANU ANDREI-COSMIN,IFROSE-MURAFA CORINA-ANDREEA,GHITA INA IRINA - transformarea educaţiei aducându-i un plus de creativitate, inovaţie şi aplicabilitate practică, dezvoltand potenţialul tinerilor, aducând educaţia ca prioritate pe agenda publică din România. CRISAN AUGUSTIN RAZVAN - preşedinte, POJORANU ANDREI-COSMIN -
ET . 2, AP. 11, SECT OR 1
vicepreşedinte, IFROSE-MURAFA CORINA-ANDREEA - membru
ASOCIAŢIA ORIENTUL CONSTANŢA 1652/A/2013 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. CELULOZEI NR.6 IOAN OSCAR BENEŞ,ENACHE DANIEL,BREABAN VIRGIL,RAICU CONSTANTIN,HANTI ROMEO,EPURE EMILIAN,PIUARU PROTECŢIA MEDIULUI ŞI ACŢIUNI UMANITARE. ORGANIZAREA DE ACTIVITĂŢI CULTURALE ŞI EDUCATIVE PENTRU LOCUITORII JUDEŢULUI CONSTANŢA IOAN OSCAR BENEŞ, ENACHE DANIEL, BREABAN VIRGIL, RAICU CONSTANTIN,
DRAGOŞ GABRIEL,CONSTANTIN FLORIN,ADAMESCU LUCIAN,BARBUT DAN MIRCEA,CETI CLAUDIU HANTI ROMEO, EPURE EMILIAN, PIUARU DRAGOŞ GABRIEL,
OCTAVIAN,EPURE SEBASTIAN,STANCIU COSMIN VIRGIL,SAVA CONSTANTIN
ASOCIAŢIA ORINTEX P.A.S. ORADEA 2006/A/1994
ASOCIAŢIA ORINTEX P.A.S. ORADEA 2007/A/1994
ASOCIAŢIA ORIZONT INTEGRARE 439/A/1992 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. BEET HOVEN, NR. 2 STOICA ONORIU,CONSTANTINESCU AURELIA,POPESCU OCTAVIAN,IOSIF ION,BUZĂRNESCU PAULA,TUPANGIU DERULAREA DE ACŢIUNI CONCRETE ÎN COLABORARE CU ALTE ORGANIZAŢII SAU INSTITUŢII GUVERNAMENTALE SAU PRIVATE PENTRU A CREA UN CADRU PENTRU STOICA ONORIU, AVRĂMOIU IOAN, CONSTANTINESCU CONSTANTIN, LUNGU
HANDICAPAŢI CRAIOVA ANETA,FLOREA GHEORGHE,SĂNDULESCU CORNEL,AVRĂMOIU IOAN,CONSTANTINESCU CONSTANTIN,GHIŢĂ INTEGRARE SOCIALĂ ŞI PROFESIONALĂ A PERSOANELOR HANDICAPATE, PENTRU A DESCOPERI ŞI CREA LOCURI DE MUNCĂ PROTEJATE PENTRU ACESTE PERSOANE. FLOREA, GHIŢĂ SEBASTIAN, SĂNDULESCU CORNEL..
SEBASTIAN,BĂRBULESCU TEODORA,DODONETE GHEORGHIŢA,DUDUIALĂ EMILIA,GOLUBOVICI LAURA,GRECU
MIHAIL,LUNGU FLOREA,GĂNII DORIN,COTOI IONEL,ROCŞULESCU CARMENHEINRIK HANBRA,STĂNCIULESCU
ELENA.
ASOCIAŢIA ORIZONT INTEGRARE 614/A/1992 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. BEET HOVEN, NR. 2 STOICA ONORIU,CONSTANTINESCU AURELIA,POPESCU OCTAVIAN,IOSIF ION,BUZĂRNESCU PAULA,TUPANGIU DERULAREA DE ACŢIUNI CONCRETE ÎN COLABORARE CU ALTE ORGANIZAŢII SAU INSTITUŢII GUVERNAMENTALE SAU PRIVATE PENTRU A CREA UN CADRU PENTRU STOICA ONORIU, AVRĂMOIU IOAN, CONSTANTINESCU CONSTANTIN, LUNGU
HANDICAPAŢI CRAIOVA ANETA,FLOREA GHEORGHE,SĂNDULESCU CORNEL,AVRĂMOIU IOAN,CONSTANTINESCU CONSTANTIN,GHIŢĂ INTEGRARE SOCIALĂ ŞI PROFESIONALĂ A PERSOANELOR HANDICAPATE, PENTRU A DESCOPERI ŞI CREA LOCURI DE MUNCĂ PROTEJATE PENTRU ACESTE PERSOANE. FLOREA, GHIŢĂ SEBASTIAN, SĂNDULESCU CORNEL..
SEBASTIAN,BĂRBULESCU TEODORA,DODONETE GHEORGHIŢA,DUDUIALĂ EMILIA,GOLUBOVICI LAURA,GRECU
MIHAIL,LUNGU FLOREA,GĂNII DORIN,COTOI IONEL,ROCŞULESCU CARMENHEINRIK HANBRA,STĂNCIULESCU
ELENA.
ASOCIAŢIA ORIZONT VERDE 9997/A/2013 BIHOR ROŞIA,NR.397 ROŞIA,NR.397 jud. BIHOR SZABO DEZIDERIU,SZABO ANGELA,SZABO CLAUDIA stimularea dezvoltării comunitare prin promovarea si aplicarea principiilor dezvoltării durabile în zona de interes aleasă. SZABO DEZIDERIU,preşedinte,SZABO ANGELA,vicepreşedinte,SZABO CLAUDIA,secretar
ASOCIAŢIA ORIZONTURI NOI BOTOŞANI 16660/A/2011 BOTOSANI BOT OŞANI, ST R. BOT OŞANI, ST R. I.L.CARAGIALE, NR.11A, Admite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA ORIZONTURI NOI BOTOŞANI, cu sediul în municipiul Botoşani, str.I.L. Furnizarea de servicii sociale persoanelor cu dizabilităţi; crearea unui cadru organizat în care persoanele cu dizabilităţi, precum şi familiile acestora, sa-şi poată exprima liber opiniile. S.C. CARTONAJUL S.R.L., TUPILUS VASILE
I.L.CARAGIALE, JUD.BOT OŞANI jud. BOT OSANI
NR.11A, Caragiale, nr.11A, judeţul Botoşani. Dispune înregistrarea în Registrul Special al Judecătoriei Botoşani a modificărilor
JUD.BOT OŞANI privind acceptarea ca membrii fondatori ai numiţilor Manolache Alina-Ecaterina, Ciubotariu Bogdan-Vasile şi Manolache Adrian.
ASOCIAŢIA ORIZONTURI PENTRU RROMI 9091/A/2008 CĂLDĂRARU CĂTĂLIN,POPESCU GHEORGHE ŞI VÎLCEANU CORNEL activităţi cultural sportive şi artistice cu persoane de etnice romă, strângerea de fonduri pentru ajutorarea persoanelor de etnie reomă, fromarea profesională a persoanelor de etnie4 rromă. CĂLDĂRARU CĂTĂLIN-PREŞEDINTE, POPESCU GHEORGHE-VICEPREŞEDINTE ŞI
VÎLCEANU CORNEL-SECRETAR
ASOCIAŢIA ORIZONTURI TINERE 615/A/2012 DOLJ COM. CÂRCEA, COM. CÂRCEA, ALEEA SERGENT ULUI, NR.4 jud. DOLJ STOICA BOGDAN ALIN,PAPUC MIHAI ADRIAN,ENE IONUŢ CRISTIAN DEZVOLTAREA COMUNITARĂ DURABILĂ PRIN DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI CU CARACTER SOCIAL, CULTURAL, EDUCATIV-FORMATIV ŞI ECONOMIC STOICA BOGDAN ALIN-PREŞEDINTE, PAPUC MIHAI ADRIAN-MEMBRU, ENE IONUŢ
ALEEA
SERGENT ULUI, NR.4 CRISTIAN-MEMBRU
ASOCIAŢIA ORIZONTURILE LUMII 3558/A/1992 IASI IASI IASI jud. IASI noul sediul al asociaţiei sa fie situat in Iasi, Stan Corneliu,Mănăstireanu Dănuţ,Aviziteiţei Liviu Iaşi,Leonard Brian Charles,Aviziteiţei Viroica,Leonard Jeannette,Lacatus serveste exclusiv si nemijlocit scopurilor de binefacere si utiliate publica.
Str. Ciornei nr. 4, bl. D 4 A, sc. P, parter, ap. 3.
Constantin,Gabriel Cizmarita,Rodica Cizmarita,Gacea Ioan,Gacea Rebeca,Manastireanu Mihaela.
ASOCIAŢIA ORL COPII 625/A/2012 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. SPANIA, NR.6, BL.O24, AP.13 FĂNUŢĂ BOGDAN MARIUS,RAŢĂ MARIA,CRĂINICEANU ELENA-VICTORIŢA DE A REUNI ORL-IŞTII ROMÂNI, ÎN VEDEREA RIDICĂRII NIVELULUI PROFESIONAL ŞI ŞTIINŢIFIC AL ACESTEI COMUNITĂŢI ŞTIINŢIFICE ÎN BENEFICIUL ATÂT AL PACIENŢILOR NOUL CENZOR:GRIGORIE VIOLETA LUCIA
CÂT ŞI AL ORL-ULUI
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA ORNITOLOGICĂ ROMÂNĂ 8969/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ALEEA PADIN NR.10 BL.C12 NISTOR MARIUS-COSMIN,ZAHARIA MADALINA-MIHAELA,PATRUICA OANA sustinerea si consolidarea comunitatii nationale si internationale a crescatorilor de pasari exotice, cantatoare si de décor, care activeaza in vederea dezvoltarii unui fond genetic de calitate in PRESEDINTE – NISTOR MARIUS-COSMIN, VICEPRESEDINTE – NICULCEA DANUT,
ET .8 AP.35
conformitate cu standardele si reglementarile internationale; studiul si protectia tuturor pasarilor atat din avifauna României, a habitatelor si a mediului in care traiesc, cat si a celor din crescatorii; MEMBRI – ZAHARIA MADALINA-MIHAELA, PATRUICA OANA
studiul si protectia pasarilor exotice, cantatoare si décor din crescatorii; stabilirea si promovarea intereselor comune ale membrilor asociatiei
ASOCIAŢIA ORPAK 3149/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GHEORGHE SIMIONESCU NR. 7, ET . GHEORGHE LILIANA,NECULAE MIHAELA,NECULAE DAN-ANDREI. - sprijinirea copiilor defavorizaţi, maltrataţi şi/sau abuzaţi, a celor cu dizabilităţi, a copiilor din familii nevoiaşe care prezintă risc de abandon scolar sau dificultăţi în integrarea şcolară, a bătrânilor preşedinte - GHEORGHE LILIANA, vicepreşedinţi - NECULAE MIHAELA, NECULAE
2, SECT OR 1
neajutoraţi; precum şi ajutorarea familiilor nevoiaşe şi a altor persoane cu risc sau aflate în situaţie de excluziune socială, susţinerea unor lăcaşe de cult, biserici ş/sau mănăstări. DAN-ANDREI
ASOCIAŢIA ORPAK 8846/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GHEORGHE SIMIONESCU NR. 7, ET . GHEORGHE LILIANA,NECULAE MIHAELA,NECULAE DAN-MIRCEA. - sprijinirea copiilor defavorizaţi, maltrataţi şi/sau abuzaţi, a celor cu dizabilităţi, a copiilor din familii nevoiaşe care prezintă risc de abandon şcolar sau dificultăţi în integrarea şcolară, a bătrânilor preşedinte - GHEORGHE LILIANA, vicepreşedinţi - NECULAE MIHAELA, NECULAE
2, SECT OR 1
neajutoraţi; ajutorarea familiilor nervoiaşe şi a altorpersoane cu risc sau aflate în situaţie de excluziune socială, susţinerea unor lăcaşe de cult, biserici şi/sau manastiri. DAN-MIRCEA.
ASOCIAŢIA ORPHANS AID INTERNATIONAL 5455/A/2007 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES T G.MUREŞ ST RADA PAPIU MEMBRI NOI: STEFAN MICLIUC, LUMINITA MARIOARA MICLIUC, CARL DEREK VAN SCHREVEN Desfăşurarea de activităţi de plasament familial, de prevenire a abandonului familial, de reintegrare a copiilor orfani, activităţi umanitare de ajutorare materială şi afectivă, pentru îmbunătăţirea DIRECTOR EXECUTIV: STEFAN MICLIUC
ILARIAN, NR. 7, AP. III
- ROMÂNIA nivelului de vaiată al orfanilor şi persoanelor defavorizate, precum şi a famiilor în criză.
ASOCIAŢIA ORTHO HOPE 15853/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I SECT OR 2, ŞOS. MIHAI BRAVU, NR. 1. BICă CRISTIAN,2. COJOCARIU CRISTINA-MONICA,3. COJOCARIU MARIA Scopul şi obiectivele “ASOCIAŢIEI ORTHO HOPE” sunt:;a) elaborarea şi promovarea de programe de susţinere în formarea profesionalǎ a medicilor reziden■i ║i tineri speciali║ti ║i a Consiliul Director: 1. BICĂ CRISTIAN – Preşedinte 2. COJOCARIU CRISTINA-MONICA –
41, BL. 4BIS, SC. A, ET . 9, AP.40
personalului auxiliar ¯n chirurgia ortopedicǎ;;b) colaboarea cu Colegiul Medicilor din RomÔnia, privind problemele legate de domeniile de interes ║i ac■iune majore ale asocia■iei ORTHO Vicepreședinte 3. COJOCARIU MARIA – Secretar
HOPE;;c) sensibilizarea instituţiilor legislative şi ale adiministraţiei centrale şi locale pentru sprijinirea asociaţiei ORTHO HOPE în realizarea obiectivelor sale;;d) propunerea către forurile
competente de măsuri legislative, sociale si administrative necesare pentru dezvoltarea abordului pluridisciplinar al cazurilor ortopedice complexe în România;;e) coordonarea, corelarea şi
consilierea specialiştilor şi activităţilor din domeniu pentru tratarea leziunilor ortopedice;;f) colaborarea cu factorii responsabili şi specialiştii din domeniu la elaborarea şi avizarea proiectelor de
acte normative şi alte documente (standarde, protocoale terapeutice) în domeniu;;g) colaborarea cu instituţii medicale de învǎ■ǎmÔnt ║i cercetare sau alte organiza■ii profesional ║tiin■ifice din
■arǎ ║i strǎinǎtate pentru realizarea obiectivelor asocia■iei ORTHO HOPE;;h) organizarea şi/sau participarea asociaţiei şi a membrilor sǎi la ac■iuni publice ¯n ■arǎ ║i strǎinǎtate de
educa■ie, informare ║i prezentare de realizǎri ¯ n domeniu, cum sunt: congrese, simpozioane, mese rotunde, etc. sau, dupǎ caz, facilitarea participǎrii la astfel de manifestǎri ¯ n ■arǎ ║i
strǎinǎtate;.;i) crearea ║i dezvoltarea de servicii online: email, web directory, bazǎ de date cu informa■ii multimedia (documente video, prezentǎri, etc) din cadrul congreselor, simpozioanelor, cu
ASOCIAŢIA ORTODONTICĂ TWEED 1921/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. REGINA ELISABET A NR.23, SC.A,
MEZANIN, AP.1, SECT OR 5
ROMÂNIA
ASOCIAŢIA ORTODOXĂ EP.DR.VASILE 3204/A/2012 BIHOR OŞORHEI NR 617A OŞORHEI NR 617A jud. BIHOR MEGHEŞAN DUMITRU ,POPA VIOREL,ŢEPELE MARIUS CĂLIN ,ERDEI MIRON IOAN ,CIOARĂ EMIL,FER VASILE DORU APĂRAREA VALORILOR MORALE SPIRITUALE ALE CULTULUI CREŞTIN ORTODOX MEGHEŞAN DUMITRU -PREŞEDINTE , POPA VIOREL CRISTIAN -VICEPREŞEDINTE
COMAN DIN ORADEA ,POPŞA SEBASTIAN ,ŢEPELE MARIUS CĂLIN -MEMBRU , CIOARĂ EMIL -MEMBRU ,FER VASILE
DORU-MEMBRU ,ERDEI MIRON -SECRETAR
ASOCIAŢIA ORTODOXĂ EPECTASIS 621/A/2000 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. MĂRGĂRIT ARELOR NR. 34, promovarea credinţei creştine şi a spiritualităţii oortodoxe
SC. A, AP. 14
ASOCIAŢIA ORTODOXĂ 1801/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ P-T A A.IANCU NR.18 NEGREANU CIPRIAN-TRAIAN,SANTA GHEORGHE,SAVARASAN GELU-PETRU,FOLDES CARMEN-MIRELA,LACATUS valorificarea potenţialului individual, de grup şi comunitar al rromilor prin dezvoltarea multisectorială în domeniul educaţional-cultural, social şi economic pentru a deveni un factor activ al unei PREŞEDINTE – LĂCĂTUŞ CRĂCIUN-IOAN, VICEPREŞEDINTE – NEGREANU
SOCIAL-MISIONAR-CULTURALĂ PENTRU CRACIUN-IOAN societăţi durabile CIPRIAN-TRAIAN, MEMBRU – FOLDEŞ CARMEN-MIRELA
RROMI „SFÂNTUL MOISE ARAPUL”
ASOCIAŢIA ORTODOXIA 10876/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R. GORUNULUI, NR.2, AP. CENAN DUMITRU DANUT,CENAN GEORGE DUMITRU,CENAN MARIA participarea la revigorarea vietii spirituale din România, promovarea voluntariatului crestin şi a sprijinului reciproc în vederea imbunatatirii calitatii vietii persoanelor aflate în dificultate PRESEDINTE – CENAN DUMITRU DANUT VICEPRESEDINTE – CENAN GEORGE
50
DUMITRU MEMBRU – CENAN MARIA.
ASOCIAŢIA ORTODOXIA TINERILOR 930/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.FRUNZEI NR.5, BL.F3, AP.63 BĂLAN CLAUDIU,TUDORACHE DAN,RAGEA FLORIN ALEXANDRU asociaţia va desfasura ample activitati, atat individual cat si in colaborare cu Biserica Ortodoxa Romana, cu institutiile Statului, cu organizatii nonguvernamentale interne, cu asociaţiile si agenţiile preşedinte-BĂLAN CLAUDIU, vicerepşedinte-TUDORAHE DAN, vicepreşedinte-Ragea
guvernamentale de profil. FLORIN ALEXANDRU
ASOCIAŢIA ORTODOXIA ZĂRNEŞTI 6261/A/2007 BRASOV ZĂRNEŞT I. ZĂRNEŞT I. jud. BRASOV ST R.DR.IOAN ŞENCHEA, NR.7 MĂRGINEAN NICOLAE,BOGDAN VASILE RADU,DRÂNGĂ NICOLAE VIOREL,CRĂCIUN POMPILIU IANCU ADMINISTRAREA, GOSPODĂRIREA, CONSERVAREA TERENURILOR FORESTIERE PROPRIETATEA PRIVATĂ A ASOCIAŢILOR PRIN ÎNCHEIEREAUNUI ACORD ÎN VEDEREA MĂRGINEAN NICOLAE, BOGDAN VASILE RADU, DRÂNGĂ NICOLAE VIOREL
INTOCMIRII AMENAJAMENTULUI SILVIC ÎN CONCORDANŢĂ CU REGLEMENTĂRILE LEGALE ÎN VIGOARE
ASOCIAŢIA ORTODOXRONET 2373/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL T ABEREI NR.38, BL.OD 4, Liviu Taloi,Iulian Nistea,Florin Claudiu Bulică,Adrian Aelenei,Simona Chiţan,Alexandru Burnel promovarea gândirii, principiilor, scrierilor creştin-ortodoxe pe Internet; susţinerea şi promovarea site-urilor ortodoxe româneşti; îmbunătăţirea fluxului de informaţie spirituală din sfera ortodoxiei, preşedinte - Taloi Liviu; vicepreşedinte - Nistea Iulian, Bulică Florin Claudiu, Aelenei Adrian
SC.A, AP.35, SECT OR 6
pe acest tip de suport mediatic; dezvoltarea comunităţii virtuale ortodoxe româneşti ca structura liant între bisericile şi creştinii ortodocşi din ţară şi diaspora; analizarea prezenţei ortodoxe în Claudiu; secretar - Chiţan Mihaela Simona
spaţiul virtual; realizarea de acţiuni caritabile, de diverse tipuri, promovate prin web.
ASOCIAŢIA ORTOHELP 291/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. DIMIT RIE CANT EMIR, NR.41, VICAŞ RĂZVAN MARIUS,VICAS ADELA,VICAŞ VIOREL TEODOR,LEŢ FLORIN EMANUEL,CORNUŢIU OANA acordare ajutor material persoanelor cu probleme ortopedice, pentru intervenţii chirurgicale, proteze, aparatură specifică, etc. ICAŞ RĂZVAN MARIUS-membru, LEŢ FLORIN EMANUEL-membru, CORNUŢIU
BL.C41, AP13
OANA-membru
ASOCIAŢIA ORTOMEDICA 10569/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. ADERCA, NR.2, BL.1, SC.A, MĂRCUŞANU GABRIEL VICTOR,MĂRCUŞANU CRISTIANA,BOIERU OANA PROMOVAREA INTERESELOR PROFESIILOR MEDICALE ŞI A PROFESIILOR CARE POT CONTRIBUI LA ÎMBUNĂTĂŢIREA ACTULUI MEDICAL, PRIN DESFĂŞURAREA DE MĂRCUŞANU GABRIEL VICTORMĂRCUŞANU CRISTIANA
AP.12
ACTIVITĂŢI DE FORMARE ŞI PERFECŢIONARE PROFESIONALĂ ŞI DEZVOLTAREA UNUI SISTEM DE MENEGEMENT AL SISTEMULUI SANITAR ŞI SERVICIILOR DE SĂNĂTATE
ÎN CONDIŢII DE EFICIENŢĂ TERAPEUTICĂ ŞI ECONOMICĂ ÎN, ÎN BENEFICIUL MEMBRILOR SĂI ŞI AL ALTOR PERSOANE
ASOCIAŢIA ORTOPEDIA 5120/A/2007 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.DOLJULUI,BL.R4A,SC.1,AP.2 GRECU DAN,DIDU SORIN COSTINEL,MARCUŞANU GABRIEL VICTOR,TARNIŢĂ DĂNUŢ NICOLAE,BOBORELU PROMOVAREA ŞI APĂRAREA INTERESELOR PROFESIONALE,INTELECTUALE,FINANCIARE ŞI JURIDICE ALE MEMBRILOR SĂI ÎN RAPORTURILE ACESTORA CU ORICE RUSU DAN NICOLAE-VICEPREŞEDINTE,TARNIŢĂ DANUŢ
CRISTIAN,ADAM DRAGOŞ,RUSU DAN NICOLAE,NICULESCU DRAGOŞ,ARSENE MARIUS ADRIAN,TUFA DANIEL INSTITUŢIE PUBLICĂSAU SUBIECT DE REPT PRIVAT DIN ŢARĂ ŞI STRĂINĂTATE,PRECUM ŞI ÎN RELAŢIILE CU PERSOANELE FIZICE CU CARE SE STABILESC RAPORTURI NICOLAE-VICEPREŞEDINTE,BOBORELEU CRISTIAN-SECRETAR,TUFĂ DANIEL
VASILE,IANUSEK MARCEL TEDI,GHIVERCEA VASILE,ANUŞCA DAN NELU,MERCUŢ CORNEL,DIŢA DANIEL RAZVAN TIP MEDIC-PACIENT. VASILE-CASIER,ARSENE MARIUS ADRIAN-MEMBRU
ASOCIAŢIA ORTOPRAXIA 18455/A/2014 BRASOV FĂGĂRAŞ FĂGĂRAŞ jud. BRASOV ST R. T . VLADIMIRESCU, NR.42 de a servi intereselor comunităţii ortodoxe a mirenilor preşedinte -CIŞMILEANU IOAN, secretar- JUNCU BOGDAN, administrator - CIŞMILEANU
ELENA
ASOCIAŢIA ORTRUN MAHL 19048/A/2015 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. CALEA FELDIOAREI, NR.31 Mahl Ortrun,Damşa Ionel Marin şi Câmpean Ioana conceperea de proiecte naţionale şi internaţionale care să asigure un cadru optim pentru dezvoltarea creativă şi educaţională a copiilor şi a tinerilor prin activităţi culturale, informative şi artistice. Preşedinte – Mahl Ortrun, Vicepreşedinte – Damșa Ionel Marin, Secretar – CÔmpean Ioana
Scopul asociaţiei este nepatrimonial, cultural şi filantropic
ASOCIAŢIA OSCAR LIONS CLUB SIBIU - 7939/A/2009 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU HOT EL PALACE RESORT - PĂDUREA Beniamin Fooro,Adrian Popescu,Marinescu Ana promovarea principiilor Asociaţiei Internaţionale a Clubului Lions
DUMBRAVA NR. 1
LODGE
ASOCIAŢIA OSKAR 21055/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL ALEXANDRU IOAN CUZA NR. 13A, VĂIDEANU AMALIA-ROSE-MARIE,VĂIDEANU MANUIELA-CARMEN,VĂIDEANU NECULAI,ANDRIŞOAE OLIVIAN. - de a reabilita, pregati si orienta elevii cu situatie sociala precara spre noi orizonturi culturale si de educatie;;- pregatirea elevilor pentru concursuri scolare, olimpiade, simpozioane si festivaluri preşedinte - VĂIDEANU AMALIA-ROSE-MARIE, vicepreşedinte - VĂIDEANU
DEMISOL, CAM. 6, SECT OR 1
de creatie;;- pregatirea temeinica a lectiilor si imbogatirea cunostintelor valorice din cadrul procesului de invatamant;;- integrarea sistemului TIC (Tehnologia Informatiei si a Calculatoarelor) in MANUIELA-CARMEN, secretar - VĂIDEANU NECULAI,
educatie, in sensul deprinderii abilitatilor de utilizare a calculatorului si formarea abilitatilor de invatare digitala (utilizare manuale digitale);;- crearea de oportunitati pentru ca acesti elevi sa
devina mai inovatori in activitatile de invatare si de deprindere a abilitatilor practice gen pictura, Origami, in vederea dezvoltarii psihologice adecvate;;- credem in egalitate de sanse si in libertatea
de exprimare si nu in ultimul rand cunoastem ca sunt drepturi si indatori fundamentale ce fac parte din munca activitatea noastra pentru copii;;- sprijinim copii si ii formam prin descoperirea,
promovarea si pastrarea traditiilor nationale, culturale, educationale, astfel incat noua generatie sa ajunga la un mod de viata sanatos, moral si creativ.
ASOCIAŢIA OSTROVSILVA 9864/A/2009 DOLJ OST ROVENI OST ROVENI jud. DOLJ MANEA ION,OPRESCU GHEORGHE,ŢÎRCOMNICU DANIELA,FILIP VERGILA,CĂPRICEANĂ ELENA ACTIVITĂŢI DE ADMINISTRARE ŞI GOSPODĂRIRE A SPAŢIILOR VERZI, EXPOATERE AGRICOLĂ A PĂMÂNTULUI,DIMINUAREA FENOMENULUI DE POLUARE;ÎMBUNĂTĂŢIREA MANEA ION-PREŞEDINTE,OPRESCU GHEORGHE-VICEPREŞEDINTE,ŢÎRCOMNICU
CALITĂŢILOR MEDIULUI PRIN EXTINDEREA SUPRAFEŢELOR ÎMPĂDURITE ŞI A TERENURILOR AGRICOLE DEGRADATE,MENŢINEREA BIODICERSITĂŢII ŞI DEZVOLTAREA DANIELA-SECRETAR GENERAL
CONTINUĂ A FUNCŢIILOR COLOGICE ŞI SOCIALE ALE PĂDURILOR,PRIN FORMAREA DE PERIMETRE CARE VOR FI ÎMPĂDURITE
ASOCIAŢIA OTELEK MAGYARUL 18478/A/2015 TIMIS SAT OT ELEC SAT OT ELEC jud. T IMIS COMUNA UIVAR, KOZMA ŞTEFAN,MEZEI ARPAD,KUTI SANDOR,TALPAI ADELA,TAMAS VENCEL,etc. reprezentarea intereselor comunitaţii maghiare din Otelec în vederea pastrarii, conservarii şi dezvoltarii valorilor culturale şi patrimoniale a dezvoltarii comunităţii respectiv îmbogaşirea condiţiilor preşedinte - KOZMA ŞTEFAN, vicepreşedinte - MEZEI ARPAD, secretar - KUTI SANDOR.
ST R.PARDANI, NR.373A
MAGYAROKERT EGYESULET sociale din regiune.
ASOCIAŢIA OTISZ 3129/A/2005 MURES COMUNA VĂRGAT A, COMUNA VĂRGAT A, SAT VALEA jud. MURES NR. 108 BALOGH ISTVAN,BALOGH OTTO DEZSO,SZASZ SANDOR,SAZSZ OTTILIA ZSOFIA. Desfăşurarea de activităţi culturale, sociale, sportive, şi economice BALOGH OTTO DEZSO, SZASZ SANDOR, BALOGH ISTVAN, SZASZ OTTILIA ZSOFIA
SAT VALEA
ASOCIAŢIA OUSIA DOJO 15093/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL T ABEREI, NR. 120, BL. OD1, Dade Robin,Dade Victor,Dade Vasilica. Dezvoltarea şi susţinerea artei marţiale Aikido si a altor arte martiale asociate sub toate formele de manifestare, indiferent de stil, maestru sau organizaţie, promovarea toleranţei şi înţelegerii Dade Robin- preşedinte, Dade Vasilica- membru.
SC. 6, ET . 1, AP. 228, SECT OR 6.
interumane, reprezentare naţională şi internaţională, integrare europeană.;Asigurarea accesului tinerilor si a altor categorii de varsta la informare, documentare, pregatire si participare activa,
directa la programele organizate si desfasurate de asociatie in domeniile: cultural, sportiv, arte martiale, social-umanitar, turism, fan club, integrare europeana, ecologic si protectia mediului,
promovarea tolerantei si intelegerii interumane,urmarind:;-stimularea creativitatii si inteligentei tinerilor prin imbinarea activitatilor intelectuale cu cele sportive si recreative;;-dezvoltarea si
asigurarea unui echilibru psiho-fizic al tinerilor prin activitati sportive, precum si atragerea acestora catre viata asociativa;;-dezvoltarea si stimularea simtului estetic si al respectului fata de
inaltele valori moral- culturale ale umanitatii;
ASOCIAŢIA OUT DARE 15873/A/2015 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.ADY ANDRE, NR.6, AP.3 OŞAN OANA,FIŢU SORIN SILVIAN,SĂIN NICOLAE VICTOR identificarea unui stil de viaţă echilibrat, ecologic, în armonie cu mediul înconjurator, orientat spre cunoaşterea de sine, învaţare, conştientizare, comuniune cu natura şi cu oamenii. preşedinte - OŞAN OANA, vicepreşedinte - FIŢU SORIN SILVIAN, membru - SĂIN NICOLAE
VICTOR.
ASOCIAŢIA OUTDOOR MEDIA GROUP 1409/A/1999 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA DOROBANŢ ILOR, NR.124, SECT OR ION VARTOLOMEI,RUDAS ERNO Susţinerea intereselor comune a agenţiilor publicitare , a companiilor mass - media, a furnizorilor şi a tuturor celor legati direct sau indirect de industria de reclamă romaneasca;- educarea PRESEDINTE - ION VARTOLOMEI VICEPRESEDINTE - RUDAS ERNO SECRETAR -
1
publicului larg pentru a evalua in mod real realizările creatorilor de publicitate;- incurajarea societăţilor comerciale dea intra in afaceri publicitare;- promovarea diversităţii in domeniul publicitar;- SORI DIACONU
informarea membrilor sai despre cele mai noi tendinte in reclama industrială;- promovarea solidarităţii intre creatorii de publicitate;- promovarea intre membrii asociaţiei a unei conduite
concurentiale caracterizată pe onestitate şi loiualitate;- respectarea de către membrii asociaţiei a legislatiei in domeniul concurentei;- promovarea la nivel guverfnamental a unor iniţiative
legilsative care să urmăreasca dezvoltarea industriei publicitare;- informarea promtă a consumatorilor de publicitate despre facilităţile oferite de legislatia romana in vigoare pentru a-i incuraja
sa-şi faca cunoscute produsele, realizarile activitatea prin publicitate;- evaluarea prin mijloace specifice domeniului publicitar a problemelor conumităţii locale;- prevenirea practicilor abuzive şi a
publicităţii de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor
ASOCIAŢIA OUTDOOR ROMÂNIA 15706/A/2010 BRASOV MOIECIU,SAT MOIECIU,SAT MNĂGURA, NR. jud. BRASOV CUŞNIR EUSEBIU,TRANDAFIR ION MIRCEA,CUŞNIR MONICA PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ A TURISMULUI DE SPORT ŞI AVENTURĂ ÎN ROMÂNIA PREŞEDINTE CUŞNIR EUSEBIU VICEPREŞEDINTE : TRANDAFIR ION MIRCEA
MNĂGURA, NR.
VICEPREŞEDINTE : CUŞNIR MONICA
ASOCIAŢIA OUTDOOREXPERIENCE 14088/A/2011 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA T REBELY, NR. 49 GASPAR TUNDE,MADARAS BALAZS,MADARAS ERIKA,KOMAROMI REKA Promovarea sportului în aer liber. KOMAROMI REKA, MADARAS ERIKA, GASPAR TUNDE
ASOCIAŢIA OUTREACH 18103/A/2014 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA MIHAI EMINESCU, NR. O'CONNOR SANDRA,COTOI CORINA GHERGHINA,SAPLACAN ANGELA DOINA Organizarea şi desfăşurarea unor programe şi proiecte de natură educativă, culturală şi instruire psiho-socială, care au ca scop principal canalizarea şi trezirea interesului comunitar către O'CONNOR SANDRA - preşedinte, COTOI CORINA GHERGHINA - vicepreşedinte,
19, AP. 8 B
incluziune şi coeziune. SAPLACAN ANGELA DOINA - secretar
ASOCIAŢIA OUVERTURES 3173/A/2005 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I SPL. INDEPENDENŢ EI Feraru Marcela Violeta,Messager Jean-Luc,Popescu Oniţa să dezvolte şi să promoveze dialogul multicultural în spaţiul European extins pentru membrii Consiliului Europei Feraru Marcela Violeta, Messager Jean-Luc, Popescu Oniţa
NR.17, BL.101, SC.A, ET .8, AP.22, SECT OR 5
ASOCIAŢIA OVERSPEED TUNING CLUB 19053/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL ION MIHALACHE NR. 221, SECT OR 1DANACICA BOGDAN-MIHAI,DEBULAT ADRIAN,NEACSU ANDREI-ALEXANDRU,GRAMA CRISTIN-EDUARD. desfasurarea de activitati sportive, automobilism sportiv, selectia, initierea si pregatirea sportivilor in acest domeniu, participarea la competitii sportive interne si internationale. preşedinte - DANACICA BOGDAN-MIHAI, vicepreşedinte - DEBULAT ADRIAN, secretar
general - NEACSU ANDREI-ALEXANDRU
ASOCIAŢIA OVETRANS CLUJ 10038/A/2010 CLUJ LOC.MACICASU LOC.MACICASU jud. CLUJ NR.3 IULIAN DUNAEV,CUIBUS CORNEL,MILCHIS VASILE TEODOR,MURESAN SORIN ION,CIORA AUREL promovarea si apararea intereselor crescatorilor de oi din zona Chinteni, sprijinirea materiala si morala in vederea initierii, desfasurarii si dezvoltarii activitatilor specifice PRESEDINTE – DUNAEV IULIAN, VICEPRESEDINTI – MILCHIS VASILE TEODOR,
MURESAN SORIN ION, TREZORIER – CIORA AUREL, SECRETAR – CUIBUS CORNEL
ASOCIAŢIA OVI D. POP 16738/A/2016 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. IULIU MANIU, NR. 48 POP OVIDIU DUMITRU,KOVACS MIRELA FLORICA,PANCOTAN ANTONIA TEODORA Sprijinirea dezvoltării si promovării fotografiei artistice si turismului. POP OVIDIU DUMITRU - preşedinte, KOVACS MIRELA FLORICA - vicepreşedinte,
PANCOTAN ANTONIA TEODORA - secretar
ASOCIAŢIA OVIDIU CIUHANDU 3770/A/2012 TIMIS DUMBRĂVIŢ A DUMBRĂVIŢ A jud. T IMIS ST R. SAT URN, NR. 7 CIUHANDU OVIDIU,CIUHANDU IRINA,POPESCU MARIOARA. Promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea regiunii istorice Banat, ce cuprinde judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin din punct de vedere preşedinte – CIUHANDU OVIDIU, vicepreşedinţi – CIUHANDU IRINA, POPESCU
economic, social, educaţional, cultural, ecologic, turistic, sportiv. MARIOARA
ASOCIAŢIA OZONUL TELEŞTI GORJ 7820/A/2008 GORJ COMUNA T ELEŞT I, ÎN COMUNA T ELEŞT I, ÎN CADRUL PRIMĂRIEI T ELEŞT I jud.BÎLDEA ROMULUS,DODENCIU ALECSANDRU,BIANCHI NICOLAE IULIAN,MISCHIE ION gospodăririi durabile a pădurilor, respectarearegimului silvic, respectarea principiului teirtorialităţii, respectiv a vecinătăţilor proprietăţilor forestiere, BÎLDEA ROMULUS-PREŞEDINTE, DODFENCIU ALECSANDRU-VICEPREŞEDINTE,
CADRUL PRIMĂRIEI GORJ
T ELEŞT I MISCHIE ION-SECRETAR, BIANCHI NICOLAE IULIAN-MEMBRU
ASOCIAŢIA OZY HOUSE 21979/A/2015 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL MAMAIA NR.534, CIUPERCĂ IULIANA - MĂDĂLINA,CIUPERCĂ LENUŢA,BUJNIŢĂ ELENA CONSIDERAREA ÎNGRIJIRII ANIMALELOR DE COMPANIE, PRECUM ŞI A CELOR FĂRĂ STĂPÂN DREPT UN INDICE ESENŢIOAL AL DEZVOLTĂRII EFICIENTE, PERFORMANTE , CIUPERCĂ IULIANA - MĂDĂLINA, CIUPERCĂ LENUŢA, BUJNIŢĂ ELENA
CAREUL C1, LOT 4, BL. VILA 1A - C1, ET .4, AP.14,
CAMERA 1. DE CARE DEPINDE INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN SPAŢIUL EUROPEAN
ASOCIAŢIA P.A.S CNF GIURGIU NAV 11646/A/2010 GIURGIU ST R. PORT ULUI NR. 1ST R. PORT ULUI NR. 1 jud. GIURGIU MODIFICARE LISTĂ MEMBRII ASOCIAŢI
ASOCIAŢIA P.A.S. - CNF GIURGIU NAV SA 2352/A/1999 in lichidare GIURGIU GIURGIU, ST R. GIURGIU, ST R. PORT ULUI, NR. 1 jud. GIURGIU Aliman Ion - preşedinte, Trifu Silviu - vicepreşedinte, Mogoşeanu Dorin - membru, Şoavă Eugen - membru, Negru Marcel - membru,achiziţionarea unui pachet de acţiuni emis de SC CNF GIURGIU NAV SA Aliman Ion - preşedinte, Trifu Silviu - vicepreşedinte, Mogoşeanu Dorin - membru, Şoavă Eugen
PORT ULUI, NR. 1
Fara Elisei - membru; Druga Ion - membru, Pastramă Nicolae - secretar general, cenzori: Ilie Virginia, Condilă Lucian şi Postelnicu - membru, Negru Marcel - membru, Fara Elisei - membru; Druga Ion - membru, Pastramă
Mihaela Nicolae - secretar general, cenzori: Ilie Virginia, Condilă Lucian şi Postelnicu Mihaela
ASOCIAŢIA P.A.S. I.T.C. 2419/A/2000 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA FLOREASCA, NR.167, SECT OR 1 ATANASIU VALENTIN,ANICA OVIDIU,BIBII LUCIA,BOROS LAURENTIU,BOGDAN OLENICI,BOROS LUCRETIA,BUCSA Pentru dobandirea de actiuni ale societăţii comerciale ITC SA CONSILIUL DIRECTOR - POPESCU GRIGORE, SANDOVICI CALIN, GEANTĂ VIRGIL,
CORINA,BUJEAC MARIA,CALINESCU LUCIA C.,CALUGARI MARIOARA,CANDEA NINA,CAPITANESCU SANDU MARIN, COSTACHE IOLANDA
CRINUTA,CAPRARU ELENA,CARPUS PETRE,CIUREA RODICA,CIUREA STELIAN VIOREL,COJOCARU
ANDREI,COMANDIA GHEORGHE,CONSTANTINESCU GEORGETA,COPACEANU ADINA,CORBU
ALEXANDRU,COSTACHE GABRIEL,COSTACHE GABRIELA I.,COZLOVSCHI RODICA,CRISTEA VASILE,CUJBA
GHE.,DIACONU MIHAI,DINESCU GABRIELA,DINU D-TRU.,DOBRE IOANA,DOBRESCU ALEX.,ENACHESCU
VIOLETA,FLOROIU DANIELA LAURA,FOTEA IOANA,GEANTĂ VIRGIL,GLIGOR HORIA,GRIGORESCU MONICA R.,GUIST
STEFAN,GUTA D-TRU,IONESCU ANDREEA,IRIMIA ALEXANDRU,JERLAIANU FLORIAN,JIVIN VASILE,LACRARU
MARIAN,LECU ADRIANA,LUTA FLORIN,MANOIU VALENTIN,MARDARE DORU,MEGHESAN VICTOR,MEIROSU
ASOCIAŢIA P.A.V.E.L. 2010/A/1996 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SOLDAT LICĂ GHEORGHE NR. 28, Dima Camelia,Dima Cristina,Iane Radu,Manea Gheorghe,Marton Adrian,Marton Mihaela,Săndulescu Paula Să creeze un centru de informare şi îndrumare pentru ajutorarea părinţilor a căror copii suferă de boli grave Hălmagi Olga Rodica - preşedinte, Iane Radu - director executiv, Prodan Iulia - director
SECT OR 4
financiar, Vişescu Tuţa, Iane Gheorghiţa - membri
ASOCIAŢIA P.E.P. CRISTEŞTI 14108/A/2011 MURES CRIST EŞT I CRIST EŞT I jud. MURES ST RADA PRINCIPALĂ, NR. SUTEU MARIANA DOINITA,ALBERT EDITH,ALBERT ZOLTAN Susţinerea unităţii de învăţământ în activitate de consiliere şi orientare socio-profesională, de integrare socială a elevilor; Implicarea în procesul de învăţământ, propunând şcolii discipline şi SUTEU MARIANA DOINITA, ALBERT EDIT,
537A, AP. 12
domenii care să se studieze prin curicumul la decizia şcolii; Identificarea de surse de finanţare extrabugetare şi implicarea directă în îmbunătăţirea, modernizarea şi întreţinerea bazei materiale a
şcolii; Sprijinirea parteneriatelor educaţionale dintre unităţile de învăţământ şi instituţiile cu rol educativ pe plen naţional şi internaţional; Susţinerea conducerii şcolii în organizarea şi în
desfăşurarea consuşltaţiilor cu părinţii pe teme educaţionale; Sprijinirea şcolii şi participarea la organizarea şi desfăşurarea festivităţilor şcolii; Conlucrarea cu comisiile de ocrotire a minorilor,
cu organele de autoritate tutelară sau cu organizaţiile non-guvernamentale cu atribuţii în acest sens, în vederea soluţionării situaţiei elevilor care au nevoie de ocrotire sau orice fel de ajutor;
Implicarea în îmbunătăţirea calităţii vieţii şi activităţii elevilor; Acordarea de burse şcolare şi extraşcolare; Sprijinirea financiară a unor activităţii extraşcolare; Acordarea de sprijin financiar sau
material copiilor care provin din familii cu situaţie materială precară; Sprijinul şcolii în orice alte activităţi, la solicitarea acesteia; Prevenirea abandonului şcolar prin derularea unor programe cu
acest scop împreună cu profesorii şcolii; Derularea unor programe educative pe teme de genul: drogurile şi consumul lor în rândul copiilor, violenţa în familie, ocrotirea minorilor prin ietermediul
şcolii; Promovarea şi cunoaşterea tradiţiilor culturale specifice poprului român, dezvoltarea multiculturalismului şi a dilagului social; Constitutirea unui program de protecţie a spaţilui şcolar;
ASOCIAŢIA P.P.V.V. (ASOCIAŢIA 10797/A/2010 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA CUGIR, NR. 11, AP. 19 GROSZ VILMOS MATYAS,FARKAS LAJOS MIHAI,SZABO LORAND TIBOR,JANKA NANDOR ARON,DANIEL LAJOS Înfiinţarea şi organizarea de acţiuni de împăduriri la scară largă, de ordinul milioanelor de copaci anual la nivel naţional, prin crearea de pepiniere proprii, achiziţie de terenuri, atragere de daniel lajos, janka nandor aron, szabo lorant tibor, farkas lajos mihai, grosz vilmos matyas
PĂRINŢILOR PENTRU VIITORUL VERDE) voluntari. Educarea şi conştientizarea populaţiei asupra importanşei copacilor şi necesitatea plantării lor în număr mare, precum şi importanţa asigurării pentru generaţiile viitoare a condiţiilor de
bază a vieţii: aerul, apa şi hrana sănătoasă.
ASOCIAŢIA PACE ŞI BINE 2251/A/2015 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. GEORGE EMIL PALADE, HEGYES IOAN CRISTIAN,HEGYES ANINA SIMONA,HEGYES ANTONIUS CEZAR desfăşurarea activităţilor religioase şi de cult şi presupune colectarea de alimente , îmbrăcăminte, medicamente, bani, mijloace auto de transport şi mecanizate, etc. HEGYES IOAN CRISTIAN-preşedinte, HEGYES ANTONIUS CEZAR-membru
NR.32
ASOCIAŢIA PACIENTILOR CU NEOPLAZII 21736/A/2015 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I ST R. DRIST ORULUI, NR. CABAN LENY,IANOVICI VASILE ,DOBREA CAMELIA MARIOARA ,IRIMIA CEZAR în scopul de a promova şi proteja interesele comune ale pacienţilor suferinzi de afecţiuni mieloproliferative cronice, de a asigura integrarea socio-profesională a acestora, în condiţiile presedinte-CABAN LENY, vicepresedinte-IANOVICI VASILE , secretar-DOBREA CAMELIA
97-119, BL. 63, SC. 4, ET . 3, AP. 718
MIELOPROLIFERATIVE “ MIELOPRO” legii.;Scopul Asociatiei este nepatrimonial, medical si umanitar. Asociatia nu desfasoara activitati politice si nu vizeaza scopuri politice. MARIOARA
ASOCIAŢIA PACIENŢILOR CU AFECŢIUNI 12241/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA CET ĂŢ UIA, NR. 10, BL. 25/1, Lăpădatu Rozalina Elena,Vasile Flori,Lăpădatu Mugurel Codruţ. a) Promovarea atitudinii de sprijin, toleranta si compasiune fata de persoanele care sufera de boli autoimune.;b) Desfasurarea de activitati in vederea crearii de locuri de munca pentru persoanele Lăpădatu Rozalina Elena- preşedinte, Vasile Flori- director general, Lăpădatu Mugurel Codruţ-
SC. A, ET . 8, AP. 36, SECT OR 6.
AUTOIMUNE- A.P.A.A. afectate de evolutia bolilor autoimune in vederea obtinerii de fonduri pentru sprijinirea materiala a persoanelor afectate de bolile autoimune aflate in dificultate si pentru sustinerea activitatilor secretar.
asociatiei.;c) Umanizarea bolii prin intermediul informarii/educarii populatiei astfel incat sa se inteleaga ca persoanele care sufera de boli autoimune nu constituie un risc in situatiile cotidiene. ;d)
Diminuarea prejudecatilor, falselor informatii si a fricii nejustificate. ;e) Impulsionarea responsabilizarii structurilor guvernamentale in problematica bolilor autoimune.;f) Infiintarea unor
servicii medico-psiho-sociale pentru persoanele afectate de bolile autoimune si/sau familiile lor.
ASOCIAŢIA PACIENŢILOR CU BOLI 10419/A/2009 CLUJ BACIU BACIU jud. CLUJ BACIU ST R.VIILOR NR.407 F5 HUTANU ANDREI,LINUL MARIUS,HOROTAN ADRIANA-LUCICA,CIMPIAN OLIVIA educarea pacientilor si a familiilor lor in ceea ce priveste boala, evolutia ei, optiuni terapeutice, complianta la tratament, regim igieno-dietetic, informarea permanenta a pacientilor in legatura cu PRESEDINTE – HUTANU ANDREI, VICEPRESEDINTE – LINUL MARIUS, SECRETAR –
REUMATISMALE INFLAMATORII DIN institutiile medicale de cea mai inalta specialitate care le pot asigura servicii moderne, bazate pe cele mai noi optiuni terapeutice si de ingrijire, cu privire la drepturile si obligatiile pacientilor in HOROTAN ADRIANA-LUCICA
TRANSILVANIA – „A.R.T.” relatie cu sistemul de asigurari de sanatate, mentinerea activitatii profesionale sau reinsertia profesionala, beneficiile asistentei psihologice si modalitatile de acces rapid, in timp util, a acestor
servicii, cu diagnosticarea precoce si evitarea aparitiei leziunilor ireversibile; sensibilizarea opiniei publice si a autoritatilor in legatura cu scaderea dramatica a calitatii vietii pacientilor si
beneficiul social al unei ingrijiri corespunzatoare, schimbarea perceptiei asupra acestui tip de boala
ASOCIAŢIA PACIENŢILOR CU HEMOPATII 13399/A/2011 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. CLUJ NR. 22 CHETRINESCU NICOLAE,MIHĂESCU RODICA,STOIAN ADRIANA-ELENA,MIHĂESCU PAUL,FORGA MIRCEA,HLAND PREVENIREA ŞI COMBATEREA HEMOPATIILOR MALIGNE, PT APĂRAREA ŞI PROMOVAREA PRINCIPIILOR ŞI VALORILOR UMANE, PRIN DEZVOLTAREA UNOR PROIEVTE ŞI PREŞEDINTE - CHETRINESCU NICOLAE, VICEPREŞEDINTE - MIHĂESCU RODICA,
MALIGNE "VIVERE" TIMIŞOARA DUMITRU ACŢIUNI CU CARACTER LOCAL, NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL, PRECUM ŞI PRIN COLABORAREA CU ORGANIZAŢII SIMILARE. SECREATR - STOIAN ADRIANA-ELENA
ASOCIAŢIA PACIENŢILOR CU SCLEROZĂ 10059/A/2010 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PROF.CIORT EA NR.9 POP VASILE,POPESCU DAMIAN,STAN CLAUDIU-RADU coalizarea persoanelor afectate de scleroza multipla din România in vederea constituirii unei forte reprezentative pentru interesele bolnavilor de SM, a familiei acestora, a persoanelor afectate de PRESEDINTE – POP VASILE, SECRETAR – POPESCU DAMIAN, MEMBRU – STAN
SC.2 AP.11
MULTIPLĂ DIN CLUJ-NAPOCA SM in general, prin dezvoltarea miscarii de scleroza multipla din România care sa lupte impotriva SM pentru gasirea unui tratament curativ si sa militeze pentru colaborarea interdisciplinara si CLAUDIU-RADU
multidisciplinara in vederea cresterii calitatii serviciilor adresate persoanelor afectate de SM si implicit cresterii calitatii vietii acestora, pana la eliminarea efectelor SM din viata celor afectati
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PACIENŢILOR CU TERAPIE 10289/A/2013 ȘOS. GIURGIULUI NR. 261B, SECT OR 4 Mihălțan Florin Dumitru,cetățean romÔn,nÒscut la data de 26.10.1954,¯ n orașul Sibiu,Jud. Sibiu,domiciliat ¯ n București,Str. Prof. Scopul ASOCIAȚIEI este de a milita pentru un partenariat între pacienți, personalul medical și autorități pentru a îmbunătății calitatea vieții pacienților cu tulburări respiratorii ce necesită 4.1.2.CONSILIUL DIRECTOR al ASOCIATIEI, este constituit din: - Președinte: Mihălțan Florin
RESPIRATORIE LA DOMICILIU Dr. Daniel Barcianu nr. 34,etj. 1,ap. 2,sector 3,CNP 1541026400409,posesor Carte de identitate seria DP nr. 131416, Chira asistențÒ specifică la domiciliu.;2.1 Scopul propus a se realiza prin obiectul de activitate al Asociaţiei privește, ¯ n principal, urmÒtoarele activitÒți:;- Asigurarea unor condiţii optime de tratament Dumitru, cetățean romÔn, nÒscut la data de 26.10.1954, ¯ n orașul Sibiu, Jud. Sibiu, domiciliat
Irvin-Sorin,cetățean german,nÒscut la data de 02.06.1958,¯ n orașul București,domiciliat ¯ n Germania,orasul Ohringen pentru pacienţii cu tulburări respiratorii ce se reflectă în accesul facil la centre medicale specializate cu personal calificat în acest sens și la aparatura medicalÒ cu scop terapeutic adecvatÒ;;- ¯ n București, Str. Prof. Dr. Daniel Barcianu nr. 34, etj. 1, ap. 2, sector 3, CNP 1541026400409,
74613,Ehrenpreisweg 3,posesor Pașaport nr. CBLJ2JWP,valabil pÔnÒ la data de 24.06.2022 Munteanu Ioana,cetățean Consilierea/sprijinirea/ajutarea/orientarea pacienţilor cu respectarea dreptului la informare;;- Constituirea unui cadru de colaborare între membrii asociaţiei (cotizanți și simpatizanți) și instituţiileposesor Carte de identitate seria DP nr. 131416; - Vicepreședinte: Chira Irvin-Sorin, cetățean
romÔn,nÒscutÒ la data de 25.09.1969,¯ n orașul Turda,Jud. Cluj,domiciliatÒ ¯ n București,Str. Agatha BÔrsescu nr.11,Bl V11,sc 2 statului cu atribuţii în domeniul sănătăţii, acţionând legal şi în folosul societăţii şi al pacienților. german, nÒscut la data de 02.06.1958, ¯ n orașul București, domiciliat ¯ n Germania, orasul
,etj. 3,ap. 46,sector 3 ,CNP 2690925035012,posesoare Carte de identitate seria RD nr 334485 Ohringen 74613, Ehrenpreisweg 3, posesor Pașaport nr. CBLJ2JWP, valabil pÔnÒ la data de
24.06.2022; - Secretar: Munteanu Ioana, cetățean romÔn, nÒscutÒ la data de 25.09.1969, ¯ n
orașul Turda, Jud. Cluj, domiciliatÒ ¯ n București, Str. Agatha BÔrsescu nr.11, Bl V11, sc 2 ,
etj. 3, ap. 46, sector 3 ,CNP 2690925035012, posesoare Carte de identitate seria RD nr 334485.
ASOCIAŢIA PACIENŢILOR CU TUMORI 10506/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SECT OR 1, BD. MAGHERU NR. 29, AP. 24A GORAN VIRGIL,GORAN RODICA MARCELA,GOLOGAN VIOLETA GINA - promovarea studiului, cunoştinţelor, metodelor în ceea ce priveşte sănătatea, inclusiv creşterea responsabilităţii comunităţii faţă de persoanele afecate de tumori neuroendocrine şi implicarea preşedinte - GORAN VIRGIL, vicepreşedinte - GORAN RODICA MARCELA, secretar -
NEUROENDOCRINE DIN ROMÂNIA factorilor sociali direct afectaţi. pacienţi, familie, specialişti, factori decizionali- autorităţi. GOLOGAN VIOLETA GINA.
ASOCIAŢIA PACIENŢILOR DIALIZAŢI DIN 1653/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA GRIVIŢ EI, NR4, SECT OR 1 MIHĂIŢĂ ADRIAN,JIPESCU TIBERIU,PETRESCU EUGEN,BUNESCU MUGUR,CLEPCEA GHE.,ENCULESCU Intrajutorarea membrilor săi;- Intergarea lor în viaţa familială şi socială PRESEDINTE - CONAC ION GHEORGHE, VICEPRESEDINŢI - BRAIA ADRIANA,
BUCUREŞTI MARIA,MUNTEANU SANDU ,TURCITU ION ,MĂRGĂRIT ION,LOGHIN MIHAI,ILIE LUCIA,MALOLE GHE.,CRISTEA FLOREA CONSTANTIN
AUREL,OLTEANU CORNELIA,MOCANU SĂNDICA,DUŢĂ REMUS,DOBRANICI VASILE,MACOVEI IONA,MACOVEI
MARIANA ETC
ASOCIAŢIA PACO LIFE 3774/A/2012 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. ALEXANDRESCU, NR. 10 GHIDĂNAC CONSTANTIN,GHIDĂNAC HELIA,KOHL CRISTIAN-DANIEL,MUŢIU DANA şi POPA RAMONA contribuirea la creşterea calităţii vieţii persoanelor defavorizate. preşedinte – GHIDĂNAC CONSTANTIN, membrii: POPA RAMONA şi KOHL
CRISTIAN-DANIEL.
ASOCIAŢIA PAF HUNTING 2263/A/2015 BIHOR T ĂRCAIA NR. 304 T ĂRCAIA NR. 304 jud. BIHOR PAPP FRANCISC ,PAPP STEFAN ,CRĂCIUN GHEORGHE ,FĂŞIE ADRIAN FLORIN Conservarea biodiversităţii şi protecţiei faunei de interes cinegetic şi piscicol , etc. conform act constitutiv. PAPP ŞTEFAN - SECRETAR , MIKLO FRANSCISC- VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PAJIŞTILE VIŢCANI 16099/A/2010 BOTOSANI COMUNA CÂNDEŞT I COMUNA CÂNDEŞT I jud. BOT OSANI SAT VIŢ CANI Dumitraş Viorel Valentin,Ciubotariu Dragoş,Vasiliniciuc Cristian,Dumitraş Doina de a identifica, reprezenta şi promova sistematic şi unitar interesele profesionale specifice membrilor săi, cele economice, tehnice şi juridice, precum şi acţiunile de cooperare ale membrilor în preşedinte - Dumitraş Viorel Valentin, vicepreşedinte - Ciubotariu Dragoş, secretar -
domeniul constituirii exploataţiilor agricole, a dezvoltării acestora precum şi organizării privind exploataţia vegetală şi creşterea animalelor de orice fel, să sprijine toate forţele de producţie în Vasiliniciuc Cristian, cenzor titular - Balan Estera, cenzor supleant - Vasiliu Dumitru
vederea realizării unei producţii mari şi de calitate, care să asigure un profit mare crescătorilor de animale.
ASOCIAŢIA PALESTINIENILOR DIN 9720/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.CAMPINA NR.62A EL-ASTAL MOHAMED,YANS AIMN,SHAKHSHIR BASEL,ANEBTAWI MOHAMMAD,OMER ABDEL-HADI intarirea si extinderea relatiilor sociale dintre cetatenii palestinieni aflati pe teritoriul României, pastrarea, exprimarea si dezvoltarea identitatii etnice, culturale si lingvistice; gasirea si PRESEDINTE – EL-ASTAL MOHAMED, VICEPRESEDINTI – YANS AIMN, SHAKHSHIR
TRANSILVANIA consolidarea unor cai eficente de colaborare pe multiple planuri a acestora cu institutiile oficiale din România, cu societatea civila româneasca sau cu alte organizatii, cu respectarea stricta a BASEL, ANEBTAWI MOHAMMAD, OMER ABDEL-HADI
legislatiei române
ASOCIAŢIA PALIMPSEST 19262/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PROF. DR. ION AT ANASIU NR.1, Ţugui Emilia,Panasiu Ion-Gabriel,Lakatoş Andrei-Eugen (a) asigurarea unui management performant la nivelul cerinţelor Uniunii Europene şi al convenţiilor la care Romania este parte pentru valorificarea resurselor patrimoniului construit, salvării şi Ţugui Emilia - preşedinte, Panasiu Ion-Gabriel - vicepreşedinte, Lakatoş Andrei-Eugen -
ET J.1, AP.2, SECT OR 5
recuperării patrimoniului arhitrectural urban şi rural;;(b) conservarea, reabilitarea şi conversia fondului construit existent; reciclarea fonduluiconstruit existent;;(c) promovarea şi reinegrarea în secretar
circuitul active contemporan a resurselor culturale şi naturale;;(d) conştienzarea valorilor de patrimoniu, mobilizarea şi implicarea comunităţilor şi altor persoane în salvarea şi valirificarea
acestora;;(e) readucerea în stare activă, reabilitarea şi reintroducerea în circuitul cotidian a patrimoniului construit şi natural;;(f) asistenţă de specialitate;;(g) susţinerea, acordarea de sprijin
financiar şi stimularea activităţii de conservare a patrimoniului construit şi natural.
ASOCIAŢIA PAM "SUFERINŢĂ ŞI SPERANŢĂ 12346/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DOCOLINA NR.26, SECT OR 5 Palangă Aurelia Cristina,Palangă Alexandrina,Stancu Marilena Rodica de a sprijini şi apăra interesele persoanelor bolnave de talasemie şi talasemie majoră (anemia Cooley), în vederea strângerii de fonduri şi ajutorarea acestor persoane, respectarea şi garantarea Palangă Aurelia Cristina, Palangă Alexandrina, Stancu Marilena Rodica
drepturilor lor, înfiinţarea unei baze de date la nivel naţional care să cuprindă persoanele bolnave de talasemie şi informarea populaţiei despre existenţa şi riscurile acestei boli
ASOCIAŢIA PAN- PROTECŢIA ANIMALELOR 11257/A/2013 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU ST R. T IMISOARA NR. 18 1. Forescu (n. Amster) Edith,Ilea Carmen-Maria,Funariu Livia-Cristina 2.1 Asociaţia urmăreşte exclusiv scopuri obşteşti în sensul legislaţiei fiscale, capitolul “scopuri cu exonerare de la impozite”.;2.2 Scopurile asociaţiei sunt în special:;2.2.1 Reprezentarea şi 1. Forescu (n. Amster) Edith, preşedinte ; Ilea Carmen-Maria, vicepresedinte;
ŞI A NATURII promovarea ideii protecţie a animalelor domestice, abandonate sau a animalelor sălbatice.;2.2.2 Educare, informare şi consiliere în legătură cu problemele protecţiei animalelor.;2.2.3 Dezvoltarea
conştiinţei responsabilităţii persoanelor care deţin animale sau au atribuţii în legătură cu acestea pentru gestionarea acestora; de asemenea, creşterea responsabilităţii faţă de mediul
înconjurător.;2.2.4 Promovarea înţelegerii publice despre fiinţa şi bunăstarea animalelor.;2.2.5 Prevenirea chinuirii, maltratării şi abuzului faţă de animale.;2.2.6 Iniţierea procedurilor legale de
orice natură pentru apărarea legislaţiei în vigoare cu privire la ocrotirea animalelor şi a naturii, în general.;2.2.7 Îngrijirea animalelor abandonate.2.1 Activitatea asociaţiei nu se limitează la
protecţia animalelor de casă, ci se extinde asupra întregii vieţi animale libere din mediul în care trăim. În acest sens, asociaţia se angajează şi în sprijinirea şi promovarea protecţiei speciilor
animale şi biotopurilor.
ASOCIAŢIA PANE E LIBERTA 16962/A/2011 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R. JABĂRULUI, NR. 43, AP.2 acordarea ajutorului umanitar, sub formă de donaţii de îmbrăcăminte, medicamente, bani, alimente etc. conform obiectivelor menţionate în Statutul Asociaţiei la Articolul 4. Oprea Magdalena Adela – Preşedinte, Zudor Ioana Daniela – Vicepreşedinte, Oprea Alice
Flavia – Secretar, Ghervase Cătălin - Consilier 1, Sascău Semida – Consilier 2, Cîmpianu
Sergiu Mihai – Secretar,
ASOCIAŢIA PANETH FARKAS 15446/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PROF.T UDOR CIORT EA PURCARU NASTA ANA,TOTH LASZLO LEVENTE,MIRON MIHAI ANTON s-a hotărât includerea în scopul asociaţie a următorului obiectiv:” – iniţierea, sprijinirea şi dezvoltarea practicării tenisului de masă în rândul persoanelor cu dizabilităţi”, modificându-se PREŞEDINTE – PURCARU NASTA ANA, VICEPREŞEDINTE – TOTH LASZLO LEVENTE,
NR.12A
corespunzător art.5 din statut şi actul constitutiv referitor la scopul şi obiectivele asociaţiei. SECRETAR GENERAL – MIRON MIHAI ANTON
ASOCIAŢIA PANGAEA 1862/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SOS.NICOLAE T IT ULESCU, NR.121, BL. 2, 1. DRAGOMIR SILVIU BOGDAN, 2. BUZAN CRISTIAN-GEORGE, 3. MIHAILESCU ADRIANA – ELENA Asociaţia Pangaea are ca scop promovarea cercetării şi protecţiei mediului înconjurător, îmbunătăţirea calităţii vieţii în România, susţinerea, acordarea de sprijin financiar şi stimularea DRAGOMIR SILVIU BOGDAN, Vicepreşedinte - BUZAN CRISTIAN-GEORGE, Secretar -
SC.1, ET .2, AP.8, SECT OR 1
activităţilor conexe necesare realizării scopului propus. MIHAILESCU ADRIANA – ELENA,
ASOCIAŢIA PANIFICAŢIE "POSTĂVARU " 3801/A/1996 radiata BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. AVRAM IANCU, NR.98 - pentru dobândirea de acţiuni al Societăţii Comerciale Panificaţie "Postăvaru" PAS - Braşov, în conformitate cu prevederile L.77/1994 BOBOCEA VIAN, CHICHERNEA ANA, GHEORGHE ADRIAN, MIHAILESCU ELENA,
PAS - BRAŞOV ORZAN VIORICA, PAVEL FLORICA, POSTOLACHE CONSTANTIN
ASOCIAŢIA PANIS ANGELICUS 12666/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MIT ROPOLIT IOSIF, NR.12, SECT OR 4Ciungan Liana,Grigoriu Ruxandra Elena,Cirstea Daniela il constituie protectia si asistenta sociala a categoriilor defavorizate ale populatiei Presedinte-Ciugan Liana; Vicepresedinte-Grigoriu Ruxandra Elena; Vicepresedinte-Cirstea
Daniela
ASOCIAŢIA PANTRANSPORT 4004/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. VIILOR NR.65, SECT OR 5 Nubert Silviu Florin,Rusu Doina Manuela facilitarea dobandirii de actiuni si protejarea salariatilor si a membrilor conducerii a procesului de privatizare cf. Ordonantei nr. 88/1997. Nubert Silviu - director general, Mihailescu Anton- director, Balaan Alexandrina-contabil,
Ghigheci Lucian-sef magazin, Stefan Beatrice Alina-contabil sef
ASOCIAŢIA PAPTAMASIERT EGYESULET 3551/A/2012 BIHOR T ĂMĂŞEU NR 124 T ĂMĂŞEU NR 124 jud. BIHOR DUBOVAN CRISTIAN CSABA ,DEBRENTI ATTILA FRANCISC ,FENESI FERENCZ ORGANIZAREA DE MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE SPORTIVE CULTURALE DUBOVAN CRISTIAN CSABA -PREŞEDINTE ,DEBRENŢI ATTILA FRANCISC
-VICEPREŞEDINTE , FENESI FERENCZ -SECRETAR
ASOCIAŢIA PARADIAZ 21105/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL T ABEREI, NR. 20, BL. C2, Stoica Vlad,Merzlichin Irina,Vasiloi Mihaela Carmen. Îndeplinirea unui interes personal nepatrimonial constând în explorarea, medierea şi susţinerea schimburilor culturale ca motor al prezervării diversităţii culturale, fiind totodată factor educativ şi Stoica Vlad- preşedinte, Merzlichin Irina- vicepreşedinte, Vasiloi Mihaela Carmen- secretar.
SC. E, ET . 4, AP. 162, SECT OR 6.
verigă de legătură între culturile periferice şi cele centrale, în interiorul României dar şi pe plan internaţional.
ASOCIAŢIA PARADIGME EDUCAŢIONALE 4223/A/2012 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. IANCU JIANU, NR.16, VLADIMIRESCU MIHAI-VALENTIN,BOROVIC-IVANOV DARIUS,DEACONU TUDOR,VLĂDULESCU IRINA,GODEANU FELIX PROMOVAREA, DEZVOLTAREA VALORILOR CIVICE, ALE DEMOCRAŢIEI ŞI STATULUI DE DREPT, ÎN DOMENIILE EDUCAŢIEI, FORMĂRII PROFESIONALE ŞI CERCETĂRII FELIX GODEANU-PREŞEDINTE FONDATOR, VLADIMIRESCU MIHAI-PREŞEDINTE EUROEDUCATION
BL.10,AP.1
IONEL CRIŞU ŞTIINŢIFICE, FORMĂRI CONTINUE ŞI DEZVOLTĂRII RESURSELOR UMENE, TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI ŞI COMUNICAŢIEI, TINERETULUI ŞI SPORTULUI, PATRIMONIULUI FONDATOR REGIUNEA OLTENIA, BOROVIC-IVANOV DARIUS-CO-PREŞEDINTE FEDERATION
CULTURAL, RELIGIOS ŞI ISTORIC, FAMILIEI, SĂNĂTĂŢII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE, TURISMULUI, DEZVOLTĂRII REGIONELE ŞI PROTECŢIEI MEDIULUI FONDATOR REGIUNEA BANATULUI ŞI CRIŞANEI, DEACONU
CONSTANTIN-CO-PREŞEDINTE FONDATOR REGIUNEA BANATULUI, VLĂDULESCU
IRINA-VICEPREŞEDINTE FONDATOR, REGIUNEA OLTENIEI
ASOCIAŢIA PARADISUL ANIMALELOR 18165/A/2014 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. CPT . DOBRILĂ RĂDULESCU LAURENŢIU MIRCEA,ŞERBAN LILIAN,SCARLAT MARINA ASIGURAREA PROTECŢIEI ŞI A APĂRĂRII ANIMALELEO RĂDULESCU LAURENŢIU MIRCEA, ŞERBAN LILIAN, SCARLAT MARINA
EUGENIU NR.15, BL.X5, AP.53
CONSTANŢA
ASOCIAŢIA PARADISUL BUNICILOR 3423/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.BLAJ NR.3, BL.F6, AP.46 CÂRJA VASILE,CÂRJA IRINA,MANOLE IONUŢ practicării serviciilor sociale şi medicale furnizate persoanelor vârstnice şi cu probleme de sănătate. preş-CÂRJA VASILE, membri-CÂRJA IRINA şi MANOLE IONUŢ
ASOCIAŢIA PARADISUL COPIILOR 11201/A/2009 SAT OST RAT U, SAT OST RAT U, COMUNA CORBEANCA, JUDEŢ ILFOV VRÂNCEANU MANUELA-RODICA-LUCIANA,VERONE IOANA Susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii, precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, informarea, instruirea, educarea copiilor în concordanţă cu preşedinte: VRÂNCEANU MANUELA-RODICA-LUCIANA, vicepreşedinte: VERONE IOANA
COMUNA ST R. PLAT ANULUI NR.5
CORBEANCA, JUDEŢ standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii româneşti, în interesul copiilor din grădiniţă, şcoală şi din invăţământul preuniversitar. Susţinerea şi promovarea intereselor copiilor din
ILFOV învăţământul preuniversitar în relaţiile cu profesorii şi conducerea şcolii/grădiniţei/liceului, inspectoratele şcolare, administraţiile centrale şi locale, sindicatele din învăţământ, federaţii ale
părinţilor, alte organizaţii naţionale şi internaţionale şi societatea civilă. Sprijinire şi iniţiere de activităţi şi proiecte educaţionale, after school care să ofere un mediu educativ şi relexant copiilor din
clasele I - IV, ai căror părinţi nu au posibilitatea să îi supravegheze efectuând temele, desfăşurând activităţi educativ-recreative incitante sau jucându-se într-un cadru organizat.
ASOCIAŢIA PARADISUL TRANSILVANIEI 19722/A/2015 ALBA MUN.BLAJ MUN.BLAJ jud. ALBA ST R. EROILOR, BL.29, AP.20 Pepelea Ioan,Tomşiţ Voichiţa-Maria,Paicu Aurel cultivarea relaţiilor interumane prin promovarea activităţilor recreative şi culturale, turistice, educative, protejarea mediului, combaterea uzului de droguri, combaterea fenomenului prostituţiei, Preşedinte : Pepelea Ioan Membrii: Tomşiţ Voichiţa-Maria, Paicu Aurel
BLAJ petrecerea timpului liber, stimularea relaţiilor de prietenie, etc.
ASOCIAŢIA PARAMETRICA "DIGI FAB. 2050/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MIRCEA VULCĂNESCU NR. 27, NITREANU DIANA OANA,STROE CRISTINA,STANESCU LAURENTIU. - formarea şi dezvoltarea capacităţilor profesionale ale tinerilor arhitecţi, prin organizarea de evenimente de instruire şi promovare a arhitecţilor. preşedinte: NITREANU DIANA OANA, vicepreşedinte: STROE CRISTINA, secretar
PART ER, AP. 3, SECT OR 1
SCHOOL" general:STANESCU LAURENTIU
ASOCIAŢIA PARAZITOLOGILOR DIN 2631/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA CRÂNGAŞI NR.18, BL.42, SC.1, Doina Codreanu-Bălcescu,Maria Suciu,Dan Panaitescu,Ion Gherman,Titi Cioacă,GHeorghe Olteanu,Sofia Cioacă,Vadim stimularea activităţii de investigare complexă a problemelor; promovarea intensă a programului tehnic în activitatea de investigaţie ştiinţifică, în disgnostigul parazitologiei, sprijinirea activităţii de preşedinte - Doina Codreanu Bălcescu; vicepreşedinţi - Dan Panaitescu, Ion Gherman, Elena
ET .1, AP.3, SECT OR 6
ROMÂNIA Nesterev,Cotor Gabriel,Rozancovschi Elena,Marx Madleine,Eniucă Veronica,Ghervan Gogoaşă Marian,Ghermeli Teodora,Stan formare şi perfecţionare a cadrelor de specialitate; sprijinirea activităţii de valorificare operativă şi eficientă a rezultatelor muncii de cercetare ştiinţifică din ţară şi din străinătate; acordarea de Rojancovschi, secretar - trezorier - Ioan Cironeanu
Rosemarie Valeria,Tipărescu Nicolae,Tăranu Doina,Stănel Ioana,Jovin George,Georgescu Şerban,Popovici Andrei,Iordache sprijin calificat, permanent, în elaborarea, perfecţionarea şi aplicarea eficientă a rezultatelor muncii de cercetare ştiinţifică din ţară şi străinătate; acordarea de sprijin calificat, perfecţionarea şi
Sevastiţa aplicarea eficientă a măsurilor tehnice oficiale
ASOCIAŢIA PARAZITOLOGILOR DIN 2631/A/2006 pozitie inchisa CIOLPANI - ILFOV CIOLPANI - ILFOV DOINA CODREANU BALCESCU,MARIA SUCIU,DAN PANAITESCU,ION GHERMAN,TITI CIOACA,VADIM NESTEROV,GH. - stimularii activităţii de investigare complexa a probelmelor de parazitologie;- promovarii intense a progrescului tehnic in activitatea de investigatie stiinţifica, a diagnosticului parazitologic, DOINA CODREANU BALCESCU, MARIA SUCIU, DAN PANAITESCU, ION GHERMAN,
ROMÂNIA OLTEANU,ROJANCOVSCHI ELENA inclusibv in activatea integrată de diagnistic, in tratamentele antiparazitare complexe in sfera metodelor şi mijloacelor de luptă contra parazitozelor;- impulsionarii activităţii de valorificare TITI CIOACA, VADIM NESTEROV, GH.OLTEANU
operativă şi eficientă a rezultatelor muncii de investigare parazitologica
ASOCIAŢIA PARC AGREMENT „PISCUL 20984/A/2015 ARGES CAPU PISCULUI CAPU PISCULUI jud. ARGES COM. GODENI, SAT CAPU Scopul asociaţiei este valorificarea potenţialului natural, economic si uman, promovarea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a valorilor sociale, culturale si spirituale, prin Preşedinte - SOARE MARIANA ALINA Vicepreşedinte - BURCEA DORU Secretar- NICHITA
PISCULUI, NR.95, ET AJ 1, CAMERA 2, JUDEŢ UL ARGEŞ
SOARELUI „ programe si proiecte menite sa conducă la întărirea solidarităţii sociale; promovarea strategiilor regionale si naţionale pentru dezvoltare sustenabila; eliminarea discriminărilor de orice fel; LORENA-MADALINA
dezvoltarea de activităţi de antreprenoriat social, in interesul comunităţii, prin: furnizarea de servicii care sa permită promovarea turismului, a activităţilor in aer liber, sa susţină rolul activităţilor
sportive si de agrement, intr-un context de suport pentru dezvoltarea sociala si profesionala care sa contribuie la bunăstarea membrilor comunităţii; promovarea inserţiei sociale, prin crearea de
locuri de munca; creşterea gradului de atragere de fonduri pentru dezvoltarea economica, sociala si educaţionala a comunităţii, cu adresabilitate susţinuta către categoriile vulnerabile;
dezvoltarea unui comportament ecologic de conservare si promovare a resurselor naturale, economice si sociale, in diversitatea lor.
ASOCIAŢIA PARC TURISM 1202/A/1999 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.MIHAI VIT AEZUL, NR.4 ŞERBĂNESCU DUMITRU,GALICEANU MIHAELA,GANEA MARIANE,COSTACHE ELENA,NICA LIDIA,CUCU ACHIZIŢIONAREA PACHETULUI DE ACŢIUNI EMIS DE SOCIETATE ŞERBĂNESCU DUMITRU, GALICEANU MIHAELA, COSTACHE CONSTANTIN
EMANOIL,DUMITRU TUDOR,GIURA MARINELA,BĂCILĂ LAURA,TĂNASE ADRIANA,FUDULU RUXANDA,STANA
TITEL,DANCIU ION,COSTACHE CONSTANTIN,PREDOI VERONICA,ISPAS NICOLAE,LILEA IONEL,ŢACU CORNEL,DINU
ANGHEL,CĂLUIANU TUDOR,DUMĂREANU TUDOR,NICOLAE OPREA,ALBOTEANU DUMITRU,UNGUREANU
ŞTEFAN,MORARU IOAN,BADEA EUGEN,LINCĂ MARIN,BOBOCEL PAUL,GUŢĂ SILVIU,MORARU MĂDĂLIN,NĂTĂRĂU
MARIN,STANCIU RODICA,POPESCU VASILE
ASOCIAŢIA PARC TURISM 1235/A/1999 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.MIHAI VIT AEZUL, NR.4 ŞERBĂNESCU DUMITRU,GALICEANU MIHAELA,GANEA MARIANE,COSTACHE ELENA,NICA LIDIA,CUCU ACHIZIŢIONAREA PACHETULUI DE ACŢIUNI EMIS DE SOCIETATE ŞERBĂNESCU DUMITRU, GALICEANU MIHAELA, COSTACHE CONSTANTIN
EMANOIL,DUMITRU TUDOR,GIURA MARINELA,BĂCILĂ LAURA,TĂNASE ADRIANA,FUDULU RUXANDA,STANA
TITEL,DANCIU ION,COSTACHE CONSTANTIN,PREDOI VERONICA,ISPAS NICOLAE,LILEA IONEL,ŢACU CORNEL,DINU
ANGHEL,CĂLUIANU TUDOR,DUMĂREANU TUDOR,NICOLAE OPREA,ALBOTEANU DUMITRU,UNGUREANU
ŞTEFAN,MORARU IOAN,BADEA EUGEN,LINCĂ MARIN,BOBOCEL PAUL,GUŢĂ SILVIU,MORARU MĂDĂLIN,NĂTĂRĂU
MARIN,STANCIU RODICA,POPESCU VASILE
ASOCIAŢIA PARCUL "OAZE NATURALE" 7469/A/2008 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R.JEPILOR NR.12, BL.A25, DEDU CRISTIAN CONSTANTIN,DEDU IOAN ANDREI,FRÎNCU DAN -de a promova valorile civile contribuind la protejarea sănătăţii umane simultan cu cea a mediului înconjurător şi de a facilita totodată dobândirea şi îmbunătăţirea cunoştinelor populaţiei de orice Preşedinte-Dedu Cristian Constantin-CNP1631224080021, Vicepreşedinte - Frîncu Dan - CNP
SC.A, AP.34
vârstă despre faună şi floră. 1580819080031, Secretar General - Dedu Ioan Andrei - CNP 1890128080087
ASOCIAŢIA PARCUL NAŢIONAL CEFA 805/A/2013 BIHOR CEFA CEFA jud. BIHOR 517 NISTOR TRAIAN LOCRIN,NISTOR MARINELA LENŢA,NISTOR NICOLAE SERBAN Sprijinirea, dezvoltarea şi practicarea activităţilor de protecţia mediului,activităţi de biologie,cercetare în domeniul ştiinţelor naturale, activităţi de management a resurselor naturale regenerabile, NISTOR TRAIAN LORIN PREŞEDINTE, NISTOR MARINELA LENUŢA
activităţi de educaţie în acest domeniu. VICEPREŞEDINTE, NISTOR NICOLAE ŞERBAN MEMBRU
ASOCIAŢIA PARCURILOR DE DISTRACŢII 17246/A/2014 BACAU MUN. BACĂU, ST R. MUN. BACĂU, ST R. ARCADIE SEPT ILICI, NR 82 jud. BOGEA D. ELENA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA , 2. LICHIARDOPOL MICHAIL ÎNTREPRINDERE FAMILIALA - apărării si promovării intereselor membrilor asociaţiei, sprijinirea asociaţilor in raporturile lor cu autorităţile, cu alte organisme si organizaţii.;- asigurării standardelor de calitate si de siguranţa • Preşedinte - MARGHIOL GABRIEL • Vicepreşedinte -LICHIARDOPOL MICHAIL • Secretar
ARCADIE SEPT ILICI, BACAU
NR 82 reprezentata legal de dl. Lichiardopol Michail, 3. LICHIARDOPOL PARC S.R.L.,reprezentata legal de Lichiardopol Elena specifice activităţilor desfăşurate; - LICHIARDOPOL ELENA-GEORGIANA.
-Goegiana,
ASOCIAŢIA PARCURILOR INDUSTRIALE, 2263/A/2005 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R.ZIZINULUI, NR.119 S.C. CARFIL INDUSTRIAL PARC S.A.,S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A.,S.C. MORENI PARC INDUSTRIAL S.A.,S.C. -de a activa în direcţia promovării şi dezvoltării parcurilor industriale, tehnologice, ştiinţifice şi incubatoarelor de afaceri din România, cu instrumente ale progresului economic şi ca factor menit DRAGOŞ FLORIN DAVID - PREŞEDINTE; LIVIU BIRAU-VICEPREŞEDINTE; IOAN
TEHNOLOGICE, ŞTIINŢIFICE ŞI SEMA PARC S.A.,S.C. BRAZI INDUSTRIAL PARC S.A.,S.C. PARC INDUSTRIAL GORJ S.A.,S.C. BRAŞOV LOGISTIC PARC să stimuleze dezvoltarea mediului de afaceri în plan naţional, european şi mondial şi de a milita pentru intensificarea legăturilor şi cooperării între organizaţiile din domeniu. CRAIOVEANU, MIHAI PETRESCU, ION MILITARU ION, MARIUS EREMIA VLAICU POPA,
INCUBATOARELOR DE AFACERI DIN .S.A ADRIAN DUMITRU DANEŢ-MEMBRI
ROMÂNIA (A.P.I.T.S.I.A.R)
ASOCIAŢIA PARCURILOR ŞI ARIILOR 3309/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.OLT ULUI NR.12,BL.D6, AP.47 ŞTEFAN ION,ŞTEFAN SABINA,ŞTEFAN ALINA CORNELIA,ŞTEFAN DORINA CRISTINA,APOSTU CĂTĂLINA MARIANA. administrării parcurilor naturale protejate şi a ariilor naturale protejate şi desfăşoară activităţi conform statutului. PREŞEDINTE-ŞTEFAN ION, PREŞEDINTE EXECUTIV-ŞTEFAN SABINA,
NATURALE PROTEJATE DIN ROMÂNIA MEMBRI-ŞTEFAN ALINA CORNELIA, ŞTEFAN DORINA CRISTINA, APOSTU CĂTĂLINA
MARIANA.
ASOCIAŢIA PARELMET GALAŢI 14191/A/2011 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.BRĂILEI NR. 262, BL.G11, ONIŞOR MIRELA,ZEGREA LUMINIŢA GABRIELA,ONOSE LAURA-ANGELICA,GUGUILA CLAUDIA LILIANA asigurarea de servicii pentru comunitate, in domeniul social, cultural, educaţie, protecţie a mediului şi turism, pentru responsabilizarea şi implicarea comunităţii şi a principalilor factori locali la NR.IMPAR DE MEMEBRI, MINIM TREI, MAXIM ŞAPTE.
AP.5
dezvoltarea comunitară, la prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente care prezintă riscuri sociale asupra condiţiilor de viaţă ale populaţiei vulnerabile;elaborarea şi
implementarea de proiecte cu finanţare locală, judeţeană, naţională şi internationala; organizarea şi derularea de activităţi care contribuie la dezvoltarea comunitară durabilă ; organizarea şi
desfăsurarea de activităţi şi programe culturale, educative, sportive, cetăţeneşti şi de agrement; promivarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului; promovarea principiului solidarităţii umane,
a egalităţii sociale a membrilor comunităţii şi dezvoltarea dialogului interetnic; asigurarea de servicii si solutii care să vină în întâmpinarea nevoilor în permanentă schimbare ale comunităţii
scolare, pentru prevenirea şi limitarea unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate care pot duce la marginalizare sau excludere socială
ASOCIAŢIA PARINTI – PROFESORI DIN 17850/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I SECT ORUL 2, ST R. AUST RULUI NR. CHISCOP MIHAELA LAURA BEBERECHE GEORGETA,POPA ION ,APINTILIESEI IOANA ,STANICA CRISTINA ,DINU Art. 2. Asociația se constituie ca asociație non-profit, non-guvernamentalÒ și apoliticÒ, și ¯ și propune sÒ acționeze ¯ n scopul creșterii gradului de autonomie a SCOLII PENTRU DEFICIENTI Consiliul Director este alcatuit dintr-un numar de 5 (cinci) membri, după cum urmează: un
33, MANSARDA, CAMERA M10
SCOALA PENTRU DEFICIENTI DE VEDERE CARMEN DE VEDERE DIN BUCURESTI , creării unui parteneriat viabil părinți-cadre didactice, dezvoltÒrii relațiilor de colaborare școalÒ-comunitate, respectÒrii și valorificÒrii tradiției.;Asociația ¯ și Președinte, un Vicepreședinte și un Secretar , precum si 2 membri. a) CHISCOP MIHAELA
BUCURESTI propune sÒ:;• Ini■ieze ║i/sau sus■inÒ proiectele de dezvoltare ║i ameliorare ║colarÒ precum Programul ¬coala dupÒ ║coalÒ;;• SusținÒ, sÒ modernizeze, sÒ eficientizeze, sÒ creascÒ LAURA - Preşedinte; b) POPA ION - Vicepreşedinte; c) APINTILIESEI IOANA - secretar d)
eficacitatea și calitatea ¯ nvÒțÒmÔntului, ¯ n concordanțÒ cu standardele Uniunii Europene și a specificului societÒții romÔnești, ¯ n interesul copiilor din școalÒ;;• SusținÒ și sÒ promoveze STANICA CRISTINA - membru e) DINU CARMEN - membru
interesele copiilor și ale pÒrinților ¯ n relațiile cu profesorii si conducerea scolii, Inspectoratelor Școlare, Administrației Centrale și Locale, Sindicatelor din ╬nvÒțÒmÔnt, Federațiilor PÒrinților
și a altor Organizații naționale si internaționale și a SocietÒții Civile;;• AtingÒ și sÒ utilizeze, ¯ n condițiile legii, a surselor de finanțare sub forma de subvenții, inclusiv redirecționarea a 2% din
impozit, contribuții, cotizații, sponsorizÒri, finanțÒri, pe bazÒ de proiecte cu surse de finanțare interne și externe;;• Sprijine inițiativele și proiectele copiilor, inclusiv cele care privesc imprimarea
caracterului practic aplicativ și valorificÒ pregÒtirea și inteligența lor, precum și protejarea tinerilor valori;;• SusținÒ activitÒțile elevilor, cu caracter social, cultural, profesional, economic și
sportiv;;• Medieze rela■iile scolii cu alte organiza■ii și instituții;;• AtragÒ resursele financiare extrabugetare;;• Identifice parteneri viabili pentru realizarea proiectelor derulate in ■arÒ ║i in
ASOCIAŢIA PARINTILOR- SCOALA “ PIA 18683/A/2015 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I BD. UNIRII, NR. 37, BL.A4, BADEA ALINA,BARBU CARMEN,BULATA DORU BEBE,COMAN LAURA VIRGINIA,DUMITRESCU LAVINIA MIHAELA dezvoltarea unui parteneriat viabil intre parintii elevilor din cadrul Scolii Gimnaziale cu clasele I-VIII Pia Bratianu, Bucuresti si cadrele didactice din cadrul unitatii scolare mentionate precum si in PRESEDINTE-BADEA ALINA, VICEPRESEDINTE-COMAN LAURA VIRGINIA,
SCARA 1, ET AJ 6, AP. 29
BRATIANU”, BUCURESTI ELISABETA,GEORGESCU LILIANA FLORINA,LUPASCU NICUSOR,MOREA ION SEBASTIAN,NEACSU GEORGETA vederea dezvoltarii relatiilor de colaborare scoala-comunitate si, in general, in vederea promovarii intereselor educationale si de dezvoltare ale elevilor din cadrul scolii Pia Bratianu, Bucuresti in SECRETAR-TREZORIER-MOREA ION SEBASTIAN
MARILENA,PATRASCU MIHAELA ZOICA,SIVU ADELINA OANA,TEPUS MIHAELA relatiile cu cadrele didactice si conducerea unitatii scolare, cu inspectorul scolar, organele administratiei central si locale, federatiilor parintilor, precum si alte alte organizatii nationale sau
internationale, autoritati , persoane juridice de drept public sau privat, entitati fara personalitate juridice si orice alt subiect de drept.
ASOCIAŢIA PARINTILOR COPIILOR DIN 19713/A/2015 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I ST R. PIET ROSELULUI, NR. ENACHE CRISTIAN-ROBERT,LOLOT TUDORITA,LAZAR VASILE sustinerea, modernizarea, eficientizarea, cresterea eficacitatii si calitatii, precum si imbunatatirea continua a invatamantului in concordanta cu standardele Uniunii Europene si a specificului PRESEDINTE-ENACHE CRISTIAN-ROBERT, VICEPRESEDINTE-FELIX MIHAI, MEMBRI
14,
SCOALA GIMNAZIALA NR. 67 “RAZE DE societatii romanesti in interesul copiilor din scoala si din invatamantul preuniversitar, sustinerea si promovarea intereselor copiilor si parintilor din invatamantul preuniversitar in relatiile cu PLINI-LITA EMILIA SI BURCEA CAMELIA, MEMBRI SUPLEANTI-SIRBU IOANA SI TOMA
SOARE” profesorii si conducerea scolii/gradinitei/liceului, inspectoratele scolare, administratiile centrale si locale, sindicatele din invatamant, federatii ale parintilor, alte organizatii nationale si NICOLAE, REPREZENTANT AL CORPULUI PROFESORAL FARA DREPT DE
internationale si societatea civila. VOT-ROSCA VIORICA, CASIER-LOLOT TUDORITA
ASOCIAŢIA PARINTILOR DE LA SCOALA 7680/A/2008 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.RET EZAT NR.4 SALA 23 RUS TRAIAN AURELIAN,MARTIS DANIELA MARIANA,VILT CORINA MIHAELA,OANTA CARLA ALINA sprijinirea conducerii unitatii de invatamant in intretinerea, dezvoltarea si modernizarea bazei materiale, atat pentru activitatile curriculare cat si extracurriculare, sprijinirea invatatorilor si PRESEDINTE – RUS TRAIAN AURELIAN, MEMBRU – MARTIS DANIELA MARIANA,
„CONSTANTIN BRANCOVEANU” dirigintilor in activitatea de cuprindere la cursuri a tuturor copiilor de varsta scolara si de imbunatatire a frecventei, conclucrarea cu comisiile de ocrotire a minorilor, cu organele de autoritate SECRETAR – VILT CORINA MIHAELA
CLUJ-NAPOCA tutelara sau organizatiile nonguvernamentale cu atributii in acest sens, in vederea solutionarii situatiei elevilor din unitatea scolara respectiva care au nevoie de ocrotire, sprijinirea conducerii
scolii in activitatea de consiliere si orientare socioprofesionala sau de integrare sociala a absolventilor, sprijinirea educatorilor, invatatorilor, dirigintilor si a conducerii scolii in organizarea
consultatiilor si dezbaterilor pedagogice cu parintii pe probleme privind educarea elevilor, sprijinirea grupei, clasei, scolii, palatului sau clubului copiilor in organizarea si desfasurarea
activitatilor extracurriculare, initiative in imbunatatirea conditiilor de studiu si viata sociala, atragerea de persoane fizice sau juridice care prin contributii financiare sau materiale sa sustina
programe de modernizare a instructiei, educatiei si bazei materiale din scoli
ASOCIAŢIA PARINTILOR DIN SCOALA 8499/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.HORT ICULT ORILOR NR.1 MARCU EUGENIA,CRISTEAN DANA,APOSTOAIE DANA,HORGA EMILIA,HORGA IOAN SABIN,FARAGAU sprijinirea procesului de invatamant; promovarea si stimularea elevilor pentru obtinerea de performante si sprijinirea socio-psiho-culturala a elevilor din scoala PREŞEDINTE – MORA ANCA, SECRETAR – APOSTOAIE DANA, TREZORIER –
CONSTANTIN BRANCUSI” CLUJ NAPOCA GABRIELA,ILEA-F MARIANA CLAUDIA,MOLNAR ALEXANDRINA,PODARIU AURELIA GEORGETA,AVRAM IOAN HORGA EMILIA
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PARINTILOR SCOLII 103/A/2013 BACAU BACAU, ST R. HENRI BACAU, ST R. HENRI COANDA, NR. 1, JUDEŢ UL BACAU.TANASA SORINEL-NICOLAIE – ATODIRESEI CRISTINA-MIHAELA – LAPUSNEANU FLORIN – asociaţiei îl constituie reprezentarea şi promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi a oricărui alt subiect de drept, a intereselor TANASA SORINEL-NICOLAIE – Preşedinte – Membru Consiliul Director ATODIRESEI
COANDA, NR. 1, jud. BACAU
GIMNAZIALE DR. ALEXANDRU SAFRAN JUDEŢ UL BACAU. asociaţiei, în condiţiile prezentului statut şi ale legii.;Asociaţia va desfăşura activităţile stabilite prin prezentul statut, care se referă în esenţă la realizarea de obiective educaţionale, la dezvoltarea, CRISTINA-MIHAELA - Vicepreşedinte – Membru Consiliul Director LAPUSNEANU FLORIN
BACAU modernizarea, întreţinerea bazei materiale a şcolii, la sprijinirea şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi educare a elevilor. - Secretar – Membru Consiliul Director
ASOCIAŢIA PARINTILOR „COLEGIUL 423/A/2012 ALBA AIUD AIUD jud. ALBA ST R.ION CREANGA, BL.C8,SC.A, AP.14 Sofică Claudia,Băgăian Mariana Marcela,Bogdan Maria,Popa Aurica –Gabriela,Ursuly Gabriela,Băieş Marinela,Radu Dana Sprijinirea Colegiului Tehnic Aiud în activitatea de educare, instruire, formare şi supraveghere a elevilor şi implicarea în activitatea de îmbunătăţire, modernizare şi întreţinere a bazei materiale Buta Viorel – preşedinte Vântu Iulian – vicepreşedinte Ursuly Gabriela - trezorier
TEHNIC AIUD” Florina,Miron Liliana-Istina,Medrea Ioana Cristina,Vântu Iulian,Şandru Mihaela Claudia,Buta Viorel,Barb Elena Gabriela,Bordean din liceu.
Ana Daniela,Fufezan Georgeta
ASOCIAŢIA PARLAMENTARILOR 963/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. T EODOSIE RUDEANU NR. 3, BL. 1C, NEACSU MARIAN,IANE OVIDIU-CRISTIAN,PEIA NINEL. - promovează pe plan global valorile democratice şi activează în spiritul valorilor fundamentale ale dreptăţii, libertăţii şi solidarităţii;;- îşi propune să sprijine procesul de transparenţă în preşedinte: NEACSU MARIAN, vicepreşedinte: IANE OVIDIU-CRISTIAN, membru: PEIA
SC. 2, ET . 3, AP. 45, SECT OR 1
SOCIAL-DEMOCRAŢI funcţionarea sistemului parlamentar românesc, reforma politică în stat şi în societate, atât pe plan local, naţional cât şi internaţional, precum şi consolidarea consultării între parlamentarii NINEL.
social-democraţi şi societatea civilă, prin realizarea şi susţinerea de iniţiative care promovează valorile şi practicile democratice europene, sutmulând participarea la luarea deciziilor în cadrul
societăţii româneşti.
ASOCIAŢIA PARTENER PENTRU 2677/A/2005 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R.OLT ULUI, BL.11, PART ER, BLENDEA SIMONA,VAMEŞU VLAD-IONEL,OLTEAN RĂZVAN,BLENDEA ANTONIO - promovarea , sprijinirea şi implementarea obiectivelor cuprinse în Strategia Naţională privind dezvlotarea durabilă şi Agendei 21. ; - prin "dezvoltare durabilă" se înţelege BLENDEA SIMONA-PREŞEDINTE, VAMEŞU VLAD-IONEL - MEMBRU, OLTEAN
AP.2
ASISTENŢĂ ŞI PROGRAME DE totalitatea proceselor, fenomenelor şi rezultatelor acestora care au un impact benefic asupra societăţii sau asupra unuia sau mai multor domenii de interes general: dezvoltarea comunitară, RĂZVAN-MEMBRU, BLENDEA ANTONIO-MEMBRU
DEZVOLTARE LOCALĂ DURABILĂ ecologie şi protecţia mediului, economie, educaţie, nivelul calităţii vieţii, sănătate, servicii sociale, eficienţa valorificării resurselor de orice natură, agrement şi turism e.t.c.
ASOCIAŢIA PARTENERI PENTRU 4248/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SPLAIUL UNIRII NR. 4. BL. B3, T RONSON 2,1. ANDRICIUC CRISTIAN,cetăţean român,sex bărbătesc,născut la data de 10.12.1957 în Bucureşti Sectorul 7,fiul lui Gheorghe şi Asociaţia are ca scop sa contribuie la consolidarea societatii civile si a democratiei participative prin dezvoltarea capacitatii cetăţenilor şi organizaţiilor non-profit de implicare activă în procesele Vameşu Ancuţa, Nica Marian, Niţu Florian
AP.1, SECT OR 4
DEMOCRATIE SI DEZVOLTARE Natalia,CNP 1571210400011,cu domiciliul în Bucureşti,str. Lotrioara nr. 19,bl. M31A,sc. A,et. 9,ap. 49,sector 3,identificat prin CI de dezvoltare sociala la nivel local si national
seria RT,nr. 213411,eliberată de Secţia 13 la data de 30.01.02, 2. DUMITRESCU ADRIANA-CRISTIANA,cetăţean român,sex
femeiesc,născută la data de 23.04.1976 în Bucureşti,Sectorul 5,fiica lui David şi Simona,CNP 2760423434535,cu domiciliul în
Bucureşti,str. Istriei nr. 9,bl. C7,sc.1,ap. 1,sector 3,identificată prin CI seria RR,nr. 363826,eliberată de SPCEP S3 biroul nr. 2 la
data de 06.12.05, 3. EPURE-FUSU MIRCEA cetăţean român,sex bărbătesc,născut la data de 19.09.1967,în mun. Craiova Jud.
Dolj,fiul lui Ion şi Nicoliţa,CNP 1670919470034,cu domiciliul în Bucureşti,Aleea Bran nr. 4,bl. 93,sc. C,et. 4,ap. 46,sector 4,identificat
prin CI seria RX,nr. 135844,eliberată de Secţia 14 la data de 15.07.99, 4. MAREŞ ALINA cetăţean român,sex femeiesc,născută la
data de 20.01.1965 în mun. Ploieşti,Judeţul Prahova,fiica lui Vasile şi Veronica CNP 2650120293091,cu domiciliul în mun.
ASOCIAŢIA PARTENERIAT PENTRU 19069/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. PRIMĂRIEI , NR.3 EUROBUSINESS PARC ORADEA SA,CELESTICA ROMÂNIA SRL,EMERSON ORADEA SRL,EMSIL TECHTRANS SRL promovarea învăţământului profesional şi creşterea atractivităţii acestuia în rândul elevilor cu pregătire medie, etc. BANCIU CALIN-PREŞEDINTE, BALA CODRUTA SORINA-MEMBRU,POP CARMEN
EDUCAŢIE IOANA-MEMBRU, DOBRESCU MIHAELA ZOIA-MEMBRU, NASTASE DIANA
KARINA-MEMBRU, IANCU LIVIU POPA-CENZOR
ASOCIAŢIA PARTENERIATUL 188/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ION URDĂREANU NR.7, BL.P40, SC.1,Pandelas Catalin Florin,Pandelas Ramona Mihaela,Botez Andrei Robert reprezentarea profesională a tuturor formatorilor acreditati din Romania;Totodata, Asociaţia isi propune:;a) sa incurajeze cercetarea ştiinţifica si pregătirea profesionala, sociala si culturala a Pandelas Catalin Florin - preşedinte, Botez Andrei Robert - vicepreşedinte, Pandelas Ramona
ET .1, AP.6, CAMERA 3, SECT OR 5
ORGANIZAŢIILOR DE TRAINERI DIN membrilor sai;;b) sa faciliteze crearea si dezvoltarea legaturilor profesionale, sociale, culturale, sportive intre membrii sai;;c) sa promoveze, sa apere si sa definească drepturile formatorilor;;d) Mihaela - secretar
ROMÂNIA sa faciliteze comunicarea atat intre instituţiile publice si formatori, cat si intre formatori si beneficiari formarii;;e) sa medieze relaţia si colaborarea atat intre instituţiile publice si formatori, cat si
intre formatori si beneficiari formarii;;f) sa afirme si sa promoveze toleranta, pluralismul opiniilor, confruntarea libera de idei, performanta, spiritul critic;;g) sa desfasoare, in rândul furnizorilor de
formare profesionala si in rândul comunităţii, acţiuni si campanii de informare;;h) sa conceapa, sa editeze si sa tipareasca publicaţii de profil proprii;;i) sa obtina recunoaşterea legislativa a
formatorului ca profesie;;j) sa certifice calitatatea de formator prin eliberarea de atestari profesionale.
ASOCIAŢIA PARTENERILOR DIPLOMAŢILOR 3667/A/2007 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. RADNA NR.26, Luminiţa Valentina Fătu,Carmen Ducaru,Zenovia Doina Penea promovarea imaginii reprezentanţilor diplomatici şi a partenerilor acestora prin diferite acţiuni şi acxtivităţi menite să asigure diminuarea dificultăţilor şi dezavantajelor apărute ca urmare a Luminiţa Valentina Fătu, Carmen Ducaru, Zenovia Doina Penea-membrii
SECT OR 6
ROMÂNI mobilităţii specifice a profesiei de diplomat, iar împreună cu Ministerul Afacerilor Externe va încerca să găsească soluţii şi să creeze condiţii optime membrilor familiilor angajaţilor din acest
minister,
ASOCIAŢIA PARTENERUL DE EST 4727/A/2006 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. ŞT EFAN CEL MARE NR 58 JORZ PETRU ALEODOR,OLTEANU CRISTINA GABRIELA,CRAINIC IOAN,DĂNUŢ Contribuirea la susţinerea şi ajutorare(morală,spirituală şi materială) a persoanelor cu trebuinţe speciale sau aflate în situaţii deosebite, a copiilor superdotaţi fără posibilităţi materiale şi fără JORZ PETRU ALEODOR, OLTEANU CRISTINA GABRIELA, CRAINIC IOAN, DĂNUŢ
posibilitaţi de a se afirma
ASOCIAŢIA PARTICIPĂ LA VISE 19187/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ALEEA CRIST ALULUI, NR. 3, BL. MARCHEŞ DORICA- MARIA,ANDRON LIVIU,POPA LILIANA Ppopularizarea şi promovarea unor obiective privind integrarea în societate a persoanelor defavorizate, etc. consiliul director numit pentru un mandat de patru ani, alcătuit din: preşedinte – MARCHEŞ
74, SC. C2, ET . V, AP. 17
DORICA- MARIA, vicepreşedinţi – ANDRON LIVIU, POPA LILIANA
ASOCIAŢIA PARTICULARĂ DE INGRIJIRE 1901/A/2002 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.ROMULUS NR.34A,AP.4 Poenaru Dan,Patrascu Jenel Marian,Demendz Aurora,Patrascu Simona Daiana,Demendz Csilla Ana Ameliorarea serviciilor de sănătate şi educaţie Presedinte - Poenaru Dan Vicepreşedinte - Patrascu Jenel Mariana Director Executiv -
MEDICALĂ LA DOMICILIU Demendy Aurora Consultant - Demendy Csilla Ana Cenzor -Patrascu Simona Daiana
ASOCIAŢIA PARTICULARĂ DE INGRIJIRE 4532/A/2002 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.ROMULUS NR.34A,AP.4 Poenaru Dan,Patrascu Jenel Marian,Demendz Aurora,Patrascu Simona Daiana,Demendz Csilla Ana Ameliorarea serviciilor de sănătate şi educaţie Presedinte - Poenaru Dan Vicepreşedinte - Patrascu Jenel Mariana Director Executiv -
MEDICALĂ LA DOMICILIU Demendy Aurora Consultant - Demendy Csilla Ana Cenzor -Patrascu Simona Daiana
ASOCIAŢIA PARTICULARĂ DE INGRIJIRE 4959/A/2002 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.ROMULUS NR.34A,AP.4 Poenaru Dan,Patrascu Jenel Marian,Demendz Aurora,Patrascu Simona Daiana,Demendz Csilla Ana Ameliorarea serviciilor de sănătate şi educaţie Presedinte - Poenaru Dan Vicepreşedinte - Patrascu Jenel Mariana Director Executiv -
MEDICALĂ LA DOMICILIU Demendy Aurora Consultant - Demendy Csilla Ana Cenzor -Patrascu Simona Daiana
ASOCIAŢIA PARTIDA ROMILOR DEMOCRAT 15768/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ROMANCIERILOR, NR. 1, SECT OR 6. Stoica Vergil,Stoica Marina Mihaela,Ionita Viorel Florin. Pastrarea, exprimarea si dezvolarea identitatii minoritatii rome, in special a culturii, traditiilor populare, mestesugaresti, a invatamantului in limba minoritatii rome, a mijloacelor de informare in Stoica Vergil- preşedinte şi director executiv, Stoica Marina Mihaela- vicepreşedinte, Ionita
- EUROPEANĂ masa in limba materna si in cea oficiala, a convingerilor religioase a cetatenilor romani apartinand minoritatii romilor, in conformitate cu principiile de egalitate si nediscriminare in raport cu Viorel Florin- secretar.
ceilalti cetateni, consacrate de Constitutia Romaniei, de legislatia nationala si international.; Asociatia PARTIDA ROMILOR DEMOCRAT – EUROPEANA militeaza pentru apararea
drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani de etnie roma, prevazute de Constitutia Romaniei, de legislatia in vigoare precum si de tratatele international la care Romania este
parte. Dezvoltarea comunitară a comunității de romi și procesul de dezvoltare, ¯ n contextul civil drept social, politic și economic. Dezvoltarea de relații de cooperare și parteneriat cu Asociația
privat, public, național și internațional, cu specializarea ¯ n cercetare și implementarea proiectului sociale pentru romi.;De asemeni, Asociatia isi propune sa ofere sprijin si solutii pentru
consiliere in cariera, pentru insertie sociala si profesionala, acordarea de sprijin in promovarea sanselor egale pentru toti membrii comunitatii, sprijin in integrarea profesionala a tinerilor in
dificultate, facilitarea accesului la piata muncii.
ASOCIAŢIA PAS - DRUPO 6877/A/2007 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, şos. Panduri nr.77, sector 5

ASOCIAŢIA PAS - TELEROM PROIECT 1566/A/2003 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.MENDELEEV, NR.21-25, ET .6, ACHIM NICOLAE,ALBEANU VIOLETA,ANCUŢA CONSTANTIN,ANGHEL VIORICA,ANTON PETRE De a-i proteja pe participanţi în procesul de privatizare prin cumpărarea, în numele şi interesul lor a acţiunilor emise de societate PRESEDINTE - IOAN LIXADRU, SECRETAR - LACRĂMIOARA SIMEDRA, MEMBRU -
CAM.603, SECT OR 1
INPTC FELICIAN,APOSTOLACHE BOGDAN,ARSENIE GABRIELA,AXINTE VASILE,BOCHINSCHI MARIN,BOLGRODEAN ROXANA VERONICA DUMITRICĂ
,BAZU DORINA ,BOTEZ EUGEN,CIOBOTARU VALENTIN ,CRISTESCU VERONICA,CRISTESCU
MIHAELA,CROITORESCU SOFIA,DANCIULESCU VICTOR,DESCULTU CONSTANTINA
ASOCIAŢIA PAS "LIBRI MARIS"CONSTANŢA 2702/A/2000 dizolvata CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. I.C. BRĂT IANU
NR.2-4
ASOCIAŢIA PAS AGROMEC SACUENI 2236/A/2012 dizolvata BIHOR SĂCUENI SĂCUENI jud. BIHOR ST R. CALEA MUNCII, NR. 156

ASOCIAŢIA PAS AGROMEC SÂNMARTIN - 201/A/2006 dizolvata BIHOR SÂNMART IN SÂNMART IN jud. BIHOR ST R. PRINCIPALĂ, NR. 1
DOSAR NR. 33/1996 AL JUD. ORADEA,
SENTINŢA CIVILĂ NR. 32/1996 - DIZOLVARE
ASOCIAŢIA PAS ARTEGO a fost constituită în 443/A/1998 GORJ T G-JIU T G-JIU jud. GORJ ST R. CIOCÎRLÃU NR. 38 -Cap. II - se va denumi "Scopul, obiectul de activitate si patrimoniul" ;-se introduce Art. 4 - Scopul, cu următorul conţinut: ;"Scopul asociaţiei este: ;-funcţionarea permanenta a asociaţiei, in -Art. 9 - va avea următorul conţinut: "Pot fi membri in asociaţie, pe baza liberului consimţământ,
conformitate cu prevederile OG nr.26/2000 şi condiţiile admiterii, cu aprobarea adunării generale, de;noi membri (in special salariaţi nou-angajati), efectuării cesiunilor de acţiuni intre membri, precum si;retragerii acestora la cerere (in exprimat in scris: a) salariaţii societăţii cu contract de munca, cu aprobarea adunării generale;
OUG nr. 88/1997 şi va funcţiona în continuare în special pentru pensionare);-cumpărarea de acţiuni ale S.C. ARTEGO S.A. de pe piaţa reglementata si distribuirea acestora,;de către adunarea generala, membrilor asociaţiei, proporţional cu b) membrii consiliului de administraţie si directorii societăţii comerciale, cu aprobarea adunării
baza dispoziţiilor OG nr.26/2000 contribuţia băneasca a fiecăruia." ;-Art. 4, lit. a) - se modifica astfel: "sa primească contribuţiile in numerar făcute de membrii;asociaţiei in scopul cumpărării de acţiuni ale S.C. ARTEGO S.A. de generale a asociaţilor; c) pensionarii care au avut ultimul loc de munca la societatea
pe piaţa reglementata" ;ţ -Art. 4, lit. b) - se modifica astfel: "sa solicite si sa primească credite de la banei sau alte;instituţii financiare nebancare (IFN), pentru cumpărarea de acţiuni ale S.C. comerciala si foştii salariaţi ai societăţii comerciale, cu aprobarea adunării generale." -Alin. 1
ARTEGO S.A." ;-Art. 4, lit. c) - va avea un alt conţinut: "sa primească prin cesiune acţiuni de la membrii;asociaţiei si sa cumpere acţiuni Artego de pe piaţa reglementata" ;-Art. 4, lit. d) - va avea al art. 10 - va avea următorul conţinut: "Adunarea generala, la propunerea motivata a Consiliului
un alt conţinut: "sa constituie drept garanţii legale (gaj, ipoteca) acţiunile;pe care le deţine, in vederea obţinerii de credite contractate de la banei sau IFN-uri, credite care vor fi;folosite tot in director, hotărăşte admiterea sau respingerea cererilor de intrare in asociaţie a unor solicitanţi
scopul cumpărării de acţiuni, pana la rambursarea integrala a creditelor si dobânzilor;aferente." ;-Art. 4, lit. d) devine lit. e) si va avea următorul cuprins: "sa detina acţiunile dobândite prin;cesiune care trebuie sa fie, in mod obligatoriu, salariaţi ai Societăţii Comerciale ARTEGO S.A., membri
sau prin cumpărare si sa organizeze distribuirea acestora către membri, in condiţiile stabilite prin;hotărârea adunării generale a asociaţilor." ;-Art. 4, lit. e) - se elimina ;-Art. 4, lit. f) - se elimina ai consiliului de administraţie sau directori ai societăţii comerciale, ori pensionarii care au avut
ASOCIAŢIA PAS AVIPROD BUCUREŞTI 1652/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.JAMDARMERIEI, NR.2, SECT OR 1 PROCOP FLORIN,ENACHE NICOLETA,LINCAN VICTORIA,DINU FLORICA,NICULAE MARIANA,TUDOR MARIA,VOICU să primească contribuţiile în numerar al membrilor asociaţiei, în scopul cumpărării de acţiuni ale societăţii ce se privatizează PRESEDINTE - PRICOP FLORIN, MEMBRII - TEODORESCU VIRGIL, MAXIM IOZEFINA,
GHE.,BARBU NICOLETA,ENACHE MARIA,TANASE GRIGORE,MIHAI CORNELIU,MÂNUŢĂ C-TIN,MANOLACHE PETRE AUREL, VASILE GABRIELA
ION,IONESCU D-TRU,DUNU ALEXE,PETRE ION,VISINEANU ION,DINICĂ D-TRU,ENE ION,BOICU VICTOR,VASILE
LAURENŢIU,TUFEANU MARIN,CORBEA ILIE ETC.
ASOCIAŢIA PAS COMPLEX EXCELSIOR 35/A/2006 CONSTANTA EFORIE SUD EFORIE SUD jud. CONST ANT A ST R. DEZROBIRII NR. 4

ASOCIAŢIA PAS COŞOVENI 1182/A/1998 DOLJ COM. COŞOVENI COM. COŞOVENI jud. DOLJ CRISTOFIR VICTORIA,BĂLĂ ELENA,ENACHE PANTELIE,TOMA ELENA,VASILEVALERICA,VASILE ION,FERARU CUMPĂRAREA DE ACŢIUNI PENTRU MEMBRII ASOCIAŢIEI PREDA IOANA, NEAGOE EUGEN, BULDUR CONSTANTIN, VASILE ION, ŞOIMAN
MARIN,TOE PETRE,SCĂUNAŞU MIRCEA,ION VIOREL,LOGOFĂTU FLORIN,DOLAN ION,COJOCĂRELU FLOAREA
CONSTANTIN,MĂNĂCHESCU MARIN,BOBORELU ION,HOŢU GRIGORE,ŞTEFAN ION
ASOCIAŢIA PAS COŞOVENI 1207/A/1998 DOLJ COM. COŞOVENI COM. COŞOVENI jud. DOLJ CRISTOFIR VICTORIA,BĂLĂ ELENA,ENACHE PANTELIE,TOMA ELENA,VASILEVALERICA,VASILE ION,FERARU CUMPĂRAREA DE ACŢIUNI PENTRU MEMBRII ASOCIAŢIEI PREDA IOANA, NEAGOE EUGEN, BULDUR CONSTANTIN, VASILE ION, ŞOIMAN
MARIN,TOE PETRE,SCĂUNAŞU MIRCEA,ION VIOREL,LOGOFĂTU FLORIN,DOLAN ION,COJOCĂRELU FLOAREA
CONSTANTIN,MĂNĂCHESCU MARIN,BOBORELU ION,HOŢU GRIGORE,ŞTEFAN ION
ASOCIAŢIA PAS CU PAS ORADEA 222/A/2003 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. IULIU MANIU, NR. 5 VANŢ EUGEN VIOREL,CIORBA CRISTIAN EUGENIA,TUDOREAN GRIGOREASCU OLIMPIU,LAZA VUIOREL DANIEL,OLAHSPRIJINIRII, DEZVOLTĂRII ŞI PERFECŢIONĂRII MIJLOACELOR DE EDUCARE A COPIILOR DIN CLASELE I - IV, ALE LICEULUI TEOLOGIC GRECO-CATOLIC ORADEA, FĂRĂ VANŢ VIOREL EUGEN, CIORBA CRISTIAN EUGENIA, TUDOREAN OLIMPIU
IOAN,HAMZA NICOLETA GEORGETA DEOSEBIRE DE VÂRSTĂ, SEX, NAŢIONALITATE SAU APARTENENŢĂ RELIGIOASĂ
ASOCIAŢIA PAS GMT 2042/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. CONST RUCT ORILOR NR.16A, SECT ORGheorghe Ion,Sutu Andrei Bogdan,Ciovica Cristian Dan,Ailenei Dumitru,Cioaca Paul Dan,Radulescu Petrişor Viorel,Moroşanu de a proteja salariaţii şi membrii conducerii, în procesul privatizării prin cumpărarea acţiunilor S.C. Grant Metal S.A. şi realizarea programului de alocare a acestora; de a susţine, promova, preşedinte - Gheorghe Ion; Roventa Cristian Dan, Radulescu Petrişor Viorel
6
Marius Nicolae,Teodorescu Teodor Aurelian,Marisoiu Ion,Popa Gabriela,Parvu Cristina proteja şi apăra interesele profesionale, comerciale şi economice ale membrilor ei în relaţiile cu autorităţile publice, cu toate structurile de conducere guvernamentale şi neguvernamentale din
România şi cu alte persoane fizice şi/sau juridice, în raport cu obiectul lor de activitate, atât pe plan naţional cât şi internaţional; să reprezinte interesele economice, tehnice şi juridice ale
membrilor săi în relaţiile cu toate structurile şi autorităţile guvernamentale şi neguvernamentale din România.
ASOCIAŢIA PAS MOLDOVULCAN 98 10649/A/2010 radiata GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I FAGULUI NR.6 pentru dobândirea de acţiuni ale SC Moldovulcan SA care se privatizează . Consiliul de adminsitraţie este format din 5 membri, pe o perioadă de 4 ani,
preşedinte-HORHOCEA GEORGEL, vicepreşedinte-GIURGEA ION, membri: GHEONEA
TUDOREL, POPESCU OTILIA , RADU VIRGIL.
ASOCIAŢIA PAS SCMECONF SA CRAIOVA 2046/A/1994 radiata DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ BV. MAREŞAL ANT ONESCU,NR.100 FULGER NICOLAE,LANTOŞ DANIELA CARMEN,PETRESCU JAN,STAICU GHEORGHE,VOINEA JEAN SPRIJINIREA PROCESULUI DE PRIVATIZARE FULGER NICOLAE-PREŞEDINTE,LANTOS DANIELA
CARMEN-VICEPREŞEDINTE,PETRESCU JENI-MEMBRU,STAICU
GHEORGHE-MEMBRU,VOINEA JEAN-MEMBRU.COMISIA DE CENZORI:GUNESCU
VIORICA,CONSTANTINESCU EUFROSINA,NASTASIE IONUŢ
ASOCIAŢIA PASARGIREF 2704/A/2000 BIHOR ŞUNCUIUŞ ŞUNCUIUŞ jud. BIHOR ST R. CRIŞANA

ASOCIAŢIA PASINAR PAS 3751/A/1996 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R.POIENELOR, NR.5 - să primească contribuţiile în numerar făcute de membrii asociaţiei în scopul cumpărării de acţiuni ale societăţii Consiliu de Administraţie: -Aczel Brana-preşedinte; -Mureşan Ada - vicepreşedinte; Radu
Gavril. Comisia de Cenzori: -Godri Nicoleta-preşedinte; -Luca Aurora -vicepreşedinte; -Peter
Monica
ASOCIAŢIA PASIONAŢILOR DE ARME 6615/A/2007 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES B-DUL PANDURILOR, NR. 39, BURUŞ IRIMIE,BURUŞ ADRIANA,BURUŞ DANIELA Scopul asociaţiei este nepatrimonial, cu caracter educativ-informativ, cultural şi sportiv. BURUS IRIMIE, BURUS ADRIANA, BURUS DANIELA
AP. 11
MUREŞ
ASOCIAŢIA PASS ALPIN 4182/A/2005
ASOCIAŢIA PASTORALĂ A STUDENŢILOR 15653/A/2008 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA KOT ELES SAMUEL, MEMBRU NOU COOPTAT: JAKABOS BARNABAS Servirea societăţii, a studenţilor catolici maghiari şi a tinerilor carea parţin asociaţiei, în domeniul intelectual, cultural, social, spiritual şi pastoral în primul rând prin dezvoltarea comunităţilor; JAKABOS BARNABAS - PREŞEDINTE
NR.2
ROMANO CATOLICI DIN TÂRGU-MUREŞ / sprijinirea activităţiilor de tineret şi pentru tineret.
ROMAI KATOLIKUS EGYETEMI LELKESZEG
EGYESULETE MAROSVASARHELY /
KATOLISCHE HOCHSCHUL GEMEINDE
TÂRGU - MUREŞ / ROMAN CATHOLIC
CAMPUS MINISTRY TÂRGU - MUREŞ
ASOCIAŢIA PASTORALĂ A STUDENŢILOR 7916/A/2008 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA KOT ELES SAMUEL, BARA LASZLO,VORMAIR JUDIT EMESE,SALLO TIVADAR,MOLNAR JUDIT,RESZLER F. ISTVAN,FERENCZ Servirea societăţii, a studenţilor catolici maghiari şi a tinerilor carea parţin asociaţiei, în domeniul intelectual, cultural, social, spiritual şi pastoral în primul rând prin dezvoltarea comunităţilor; BARA LASZLO, VORMAIR JUDIT EMESE, SALLO TIVADAR, MOLNAR JUDIT, RESZLER
NR.2
ROMANO CATOLICI DIN TÂRGU-MUREŞ / ROBERT,FAGARASI SZABOLCS,MIHALY LASZLO,SCHEFLER G. GABOR,MIHALY ERZSEBET,VARGA ERIKA,CRACIUIN sprijinirea activităţiilor de tineret şi pentru tineret. FEKETE ISTVAN
ROMAI KATOLIKUS EGYETEMI LELKESZEG LEHEL LASZLO,MAJAI ERZSEBET,LORINC BEATA,SILAGHI ZSUZSANNA,MAGYAR ROBERT,ZSIDO KATALIN
EGYESULETE MAROSVASARHELY /
KATOLISCHE HOCHSCHUL GEMEINDE
TÂRGU - MUREŞ / ROMAN CATHOLIC
CAMPUS MINISTRY TÂRGU - MUREŞ
ASOCIAŢIA PAŞI DEMNI SPRE LUMINĂ 16292/A/2014 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. T RAIAN NR.4 BIS, GIURGIUVANU TEODORA,PAVEL VIORICA,ZICU STELUŢA. Membrii Asociaţiei doresc să se asocieze în scopul:;- promovării valorilor sociale, morale, a ideilor de normalitate şi toleranţă în societatea românească;;- promovării ideii de implicare, PREŞEDINTE - GIURGIUVANU TEODORA, VICEPREŞEDINTE - PAVEL VIORICA,
JUDEŢ UL T ULCEA.
responsabilitate şi voluntariat în comunitate, susţinerii ideii de solidaritate umană şi ajutorarea persoanelor aflate în dificultate, cu colectare de fonduri şi donaţii;;- sprijinirii materiale şi sociale a SECRETAR - ZICU STELUŢA.
tinerilor şi copiilor indentificaţi ca fiind talentaţi în anumite domenii de activitate, în vederea dezvoltării capacităţii acestora de a obţine performanţe în domeniile lor;;- realizării de servicii directe
destinate categoriilor sociale aflate în dificultate, prin înfiinţarea de unităţi de asistenţă socială care vor oferi servicii psiho-sociale (consiliere, consultanţă, instruire);;- promovării şi apărării
drepturilor şi libertăţilor omului, în principal a libertăţii conştiinţei şi a dreptului la libera exprimare;;- unui interes social, nepatrimonial în concordanţă cu legislaţia care guvernează prezenta
asociaţie;;- organizării şi desfăşurării de activităţi educative, activităţi de formare profesională continuă;;- organizării de campanii, conferinţe, programe, seminarii de informare, consiliere şi
consultanţă.
ASOCIAŢIA PAŞI ÎMPREUNĂ 15485/A/2011 BIHOR SÎNMART IN NR , BL P SÎNMART IN NR , BL P 1, AP 18 jud. BIHOR DAVID CAQMELIA ,DAVID CĂLIN,SILAGHI ALINA ANAMARIA s-a hotărât modificarea următoarelor articole din statut, respectiv art. 3, art. 4, art. 7, art. 8, art. 9 şi modificarea următoarelor articole din actul constitutiv, respectiv art. 4 DAVID CAMELIA IOANA -PREŞEDINTE , DAVID CĂLIN GEORGE -VICEPREŞEDINTE
1, AP 18
,SILAGHI ALINA -VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PAŞI ÎNAINTE 7145/A/2008 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.GR.ALEXANDRESCU s-a hotărât acordarea calităţii de membri asociaţi următorilor: MUNTEAN EMILIA, TODEA GAVRIL CRISTIAN, GONGOLA promovarea sanatatii mentale a copilului si adolescentului, apararea drepturilor si intereselor acestora, sprijinirea cercetarii aplicate in domeniul dezvoltarii copilului precum si oferirea serviciilor s-a luat act de demisia d-nei Benga Oana din funcţia de preşedinte, fiind aleşi noii membri ai
NR.41 BL.K9 AP.19
LUCIAN DELIAN, TĂMAŞ ALINA, TODEA OANA DANIELA, BANTO SOFIA RAMONA, s-a luat act de retragerea din asociaţie a de consiliere si formare a parintilor sau specialistilor Consiliului Director, astfel: preşedinte – MUNTEAN EMILIA, vicepreşedinte – TODEA GAVRIL
d-lor Peca Andreea şi Budacu Oana Alexandra CRISTIAN, secretar - POP ANDREEA ESTERA
ASOCIAŢIA PAŞI ROTUNZI 21799/A/2015 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. SARMISEGET UZA, NR.1, Iovan Andreea,Păceşilă Ilonka,Păceşilă Anda Nicoleta,Păceşilă Nicolae,Niculescu Nicoleta – Cornelia promovarea imaginii persoanelor cu dizabilităţi Preşedinte – Păceşilă Anda Nicoleta, vicepreşedinte – Păceşilă Ilonka - Maria şi membri – Iovan
BL.33A, SC.A, AP.13
Andreea, Păceşilă Nicolae şi Niculescu Nicoleta - Cornelia.
ASOCIAŢIA PAŞI SPRE CER 10290/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.CUZA VODĂ, NR.116, LA ET AJUL - Baciu Emilia,domiciliata în Bucuresti,sector 3,Ale.Fizicienilor,nr.4,bl.3F,sc.1,ap.4, identificata cu CI seria RD nr 295983,eliberat de 1. Echiparea învăţătorilor de şcoală duminicală pentru îmbunătăţirea calităţii predării doctrinelor creştine în rândul copiilor;;2. Asigurarea unui proces instructiv educativ coerent, modern, unitar şi - Baciu Emilia, domiciliata în Bucuresti, sector 3, Ale.Fizicienilor, nr.4, bl.3F, sc.1, ap.4,
IMOBILULUI CORP B, SECT OR 4
Sectia 13, - Baciu Ioan,domiciliat in Bucuresti,sector 3,Ale. Fizicienilor,nr.4,bl.3F,sc.1,ap.4, Identificat cu CI seria RD nr. eficient pentru copiii care frecventează şcoala duminicală; identificata cu CI seria RD nr 295983, eliberat de Sectia 13, - Baciu Ioan, domiciliat in
295984,eliberat de Sectia 13, - Bochian Delia-Francisca,domiciliata în Bucuresti,sector 2,Sos. Bucuresti, sector 3, Ale. Fizicienilor, nr.4, bl.3F, sc.1, ap.4, Identificat cu CI seria RD nr.
Iancului,nr.6,bl.113B,sc.B,et.9,ap.83,identificata cu CI seria RT nr 338027,eliberat de Sectia 9, -Bochian Ioan,domiciliat 295984, eliberat de Sectia 13, - Bochian Delia-Francisca, domiciliata în Bucuresti, sector 2,
înBucuresti,sector 3,Str. Laborator,nr.137,Bl.S7,sc.1,et.5,ap.32,identificat cu CI seria RX nr.145927,eliberat de Sectia 11 Sos. Iancului, nr.6, bl.113B, sc.B, et.9, ap.83, identificata cu CI seria RT nr 338027, eliberat de
Sectia 9, -Bochian Ioan, domiciliat înBucuresti, sector 3, Str. Laborator, nr.137, Bl.S7,
sc.1, et.5, ap.32, identificat cu CI seria RX nr.145927, eliberat de Sectia 11.
ASOCIAŢIA PAŞI SPRE CUNOAŞTERE 1008/A/2012 BIHOR calea aradului nr.10 calea aradului nr.10 jud. BIHOR oradea str Sovata nr ŢÎRTEA ANCA ,APOLZAN DEBORA RAMONA ,ŢÎRTEA ANA SPRIJINIREA COPIILOR CU AUTISM , RETARD , TULBURĂRI DE DEZVOLTARE TAMBA ANCA GABRIELA
38,bl.C.10., ap.6
ASOCIAŢIA PAT - PRO ANIMA TERRAE 1888/A/2008 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA REVOLUŢ IEI, NR. 38 CSEP KATALIN CSILLA,DUDUTZ GYONGYKE KATALIN,SEBESTYEN JULIANNA Realizarea unui sistem care serveşte pe teremen lung la convieţuirea armonioasă, decentă şi tolerantă a oamenilor şi aniumalelor, protecţia mediului înconjurător şi a fiinţelor vii, suportul celor CSEP KATALUIN CSILLA, DUDUTZ GYONGYKE KATALIN, SZEBESTYEN JULIANNA
care au nevoie de ajutor, respectiv prevenirea ostilităţii sau indiferenţei umane faţă de animale. Prin activităţile stabilite în statut, asociaţia îşi propune să pună în valoare şi să dezvolte simţul de
responsabilitate, să promoveze munca voluntară, să încurajeze adopţia animalelor şi să popularizeze ideea integrării în viaţa şi societatea umană a anumalelor, cu beneficii individuale şi comune
pentru toate părţile implicate.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PATRIA 138 19167/A/2014 BD. MĂRĂŞEŞT I, NR. 34B, SECT OR 4

ASOCIAŢIA PATRIMONIULUI INDUSTRIAL 11117/A/2013 BACAU BACĂU, BACĂU, ST R.FLORILOR, NR.1, SC.A, AP.11, jud. BACAU Chereches Lucian Catalin,Vasilas Florin Ioan,Schiopu Dragos-Mihai,Orzu Ovidiu,Butnarasu Ciprian- Gheorghe pentru identificarea, recuperarea, promovarea, cunoasterea obiectivelor industriale: fabrici, gatere, mori, ateliere care au prezentat relevanta/interes pentru istoria zonei unde au functionat PRESEDINTE - CHERECHES LUCIAN CATALIN VICEPRESEDINTE - VASILAS FLORIN ,
ST R.FLORILOR, NR.1,
MOARA BACĂU SC.A, AP.11, SECRETAR - BUTNARASU CIPRIAN GHEORGHE
ASOCIAŢIA PATRIOŢILOR ROMÂNI 2996/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.CUPOLEI NR.7, BLOC 2A, AP.1, UNGUREANU CONSTANTIN,UNGUREANU ELENA-VERONICA,ŞTEFĂNESCU VERONICA Unirea patrioţilor români din ţară şi din străinătate într-o organizaţie naţională, cu subunităţi în toate localităţile ţării,iar românii din străinătate să se organizeze în ţările de adopţie pe provincii UNGUREANU CONSTANTIN, UNGUREANU ELENA-VERONICA
SECT OR 6
şi districte , vom putea conştientiza şi convinge societatea civilă de această necesitate obiectivă
ASOCIAŢIA PATROCLE 18897/A/2014 TIMIS ŞAG ŞAG jud. T IMIS ŞAG, DN 59 KM 12+200M ONOFREI MARIA MIHAELA,PASCAR DANA ANDREEA,MAGYAR MARIA ELISABETA constă în crearea unui cadru organizatoric adecvat pentru asigurarea protecţiei şi apararii animalelor, educarea cetatenilor cu privire la animale, promovarea unei mentalitati corecte privind relaţiapresedinte- PASCAR DANA ANDREEA, vicepreşedinte -ONOFREI MARIA MIHAELA,
dintre oameni si animale, etc. secretar MAGYAR MARIA ELISABETA
Asociaţia patronala de Servicii de Salubritate 4309/A/2003 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R.GHERGHIT EI NR.27 SET COR 2 A. persoane juridice 1. S.C. ROSAL SERVIS S.R.L. ......................................... 2. S.C. ROSAL ECOLOGIC &
RECYCLING SISTEM ......................................... 3. S.C SUPERCOM S.A.
........................................ 4. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU ........................................ 5.
S.C. NATIONAL LTD COM EXIM S.R.L. ........................................ 6. S.C. POLARIS M.HOLDING
S.R.L. ........................................ 7. S.C. POLARIS M.SERVICE S.R.L.
........................................ B.persoane fizice 1. CIUCLEA ILIE IONEL ................................... 2.
MIHALACHE DUMITRU ................................... 3. PRIGOANĂ SILVIU VASILE
.................................. 4. PREDA CEZAR FLORIN ................................... 5. EDUARD
STELIAN MARTIN .................................. 6. FICIU GHEORGHE
ASOCIAŢIA PATRONALĂ "COMUNICAŢII" 6862/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. LIBERT ĂŢ II NR.14A, SECT OR 5

ASOCIAŢIA PATRONALĂ "ENERGIA" 1394/A/1999 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R.GRIGORE Primirea de noi membri: SC MONTAJ ELECTRIC SRL, SC ADA G IMPEX SRL, BLLEU CIEL SRL, SC SINDSERV SA, De a reprezenta interesele economice, tehnice şi juridice sociale de grup ale agenţilor economici, acordând sprijin în elaborarea şi aplicarea strategiei proprii de grup şi de a asigura dialogul preşedinte - DAN IOAN GHEORGHIU, primvicepreşedinţi - VIOREL GAFIŢA, MIHAI DAVID
ALEXANDRESCU, NR.9, SECT OR 1
NOVATECH SYSTEMS, ELECTRA BIO-HEAT SA, WARMEBBTREBE ROMANIA SRL, SC EGNATIA ROM SRL, CAPITAL cu sindicatele sau reprezentanţi salariaţilor jr., CONSTANTIN BALASOIU. cenzor - MARIAN COMĂNESCU
FINANCE SRL, ALCRIS TRANSCOMEXIM SRL, SC MAXIM FORCE SECURITY, SC EUTROTOP PROIECT SRL, AB
ENERGY ROMANIA SRL, TESEO SOLUTION MAKERS, SC VIDELI SRL, CIR AMBIENT SRL, TRE ENERGY SRL, BUSINESS
BANAT EUROPEAN CENTER, SC ROKURA TEHNOLOGIES SRL, SC CHIMEXIM SA, EUROINVEST SRL, B&S TRAINING
CONSULTING COM, SC LADY MEL SRL, SC EUROANSWER SRL, AC GG&gc INTELLINT TECHOLOGY, SC SEMA NEW
TECHNOLOGY SA, SC BCI MANAGEMENT SERVICES SRL, CNTEE TRANSELECTRICA FILIALA SMART, CONSUS
ROMANIA, SC MIX MEDIA ADVERTISING SRL, SC PHONIX TRANS EQUUS SRL, SC PROTOURS INTERNATIONAL SRL
BUCUREŞTI, EXPERT EVENTS CONFERENCE&CONSULTING, SC CONELECTRO SERVICE SRL, SC A 6 IMPEX SA, SC
ASOCIAŢIA PATRONALĂ "GOLD" BOTOŞANI 1640/A/2004 BOTOSANI BOT OŞANI BOT OŞANI jud. BOT OSANI ST R. POŞT EI D8-D9 SC "UNITCOM" SRL BT,SC "VOGUE" SRL BT,SC "ESCO TRADE COM" SRL BT,SC "GECOR" SRL BT,SC "AMANET" SRL atingerea următoarelor obiective: TIMOFTE CORNELIU, CIOBANU DANIEL-CĂTĂLIN, VĂRGĂNICI-NECHITA
BT GABRIELA-ANECORI
ASOCIAŢIA PATRONALĂ "GOLD" BOTOŞANI 3211/A/2004 BOTOSANI BOT OŞANI BOT OŞANI jud. BOT OSANI ST R. POŞT EI D8-D9 SC "UNITCOM" SRL BT,SC "VOGUE" SRL BT,SC "ESCO TRADE COM" SRL BT,SC "GECOR" SRL BT,SC "AMANET" SRL atingerea următoarelor obiective: TIMOFTE CORNELIU, CIOBANU DANIEL-CĂTĂLIN, VĂRGĂNICI-NECHITA
BT GABRIELA-ANECORI
ASOCIAŢIA PATRONALĂ "MARIS" A 5478/A/2007 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA CUZA VODĂ, NR. 14 D.S.L.CONSULT S.R.L.,BORDAS INDUSTRIAL GROUP OF ALUMINIUM SA,POMIC OLA BATOS SRL,NIRVANA EXCOM Promovarea şi apărarea intereselor economice, de producţie, comercializare, financiare şi juridice ale intreprinderilor private din judeţul Mureş în raporturile acestora cu autorităţile publice VICTOR SURDEA, OPRISCAN MIHAI DORU, BORDAŞ VASILE LUCIAN, DASCAL
INTREPRINDERILOR MICI ŞI MUJLOCII - SRL,ACONTINSTAL SRL,LICON SRL,FLUENT GAZ SRL,MONTE ROSA SHOES SRL,DAFCOCHIM SRL,COFINEX centrale şi locale, precum şi în relaţiile cu alte organe şi organisme din ţară şi din străinătate; impulsionarea prin mijloace specifice, a procesului de formare de intreprinderi mici şi mijlocii cu ALEXANDRU ADRIAN, ALB ANDRONIC.
MUREŞ SRL,FRMER LOGISTIC SRL,DEOVEX SRL,EXALEX SRL,AUTO LESING CO IFN SA,AUTO TOP CO-SRL,CORAL capital privat autohton şi/sau cu participarea intreprinzătorilor străini în condiţii de profit avantajos pentru partenerii de afaceri, precum şi asigurarea funcţiei de structură teritorială a Consiliului
CONSULTING SRL,FARMACEUTICA AESCULAP SA,INTE4RTRADE SRL,MONTY INTERCOM SRL,PRESCON MURES Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România(CNIPMMR)
SRL,VENTRUST SRL,REZIDENT CONSULTING IMOBILIAR SRL.
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A AGENŢIILOR DE 2092/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA VICT ORIEI, NR.142, SC.A, MEMBRII ASOCIATI: SC D&B TRADING CO 2000 SRL, SC NEW STYLE INTERNAŢIONAL ARTIST CENTER SA, SC Editarea unui statut profesional de respect şi deminitate al impresariatului roman in societate;- protejarea intereselor artistilor şi impresarilor in raport cu impresarii şi organizatorii de spectacole PRESEDINTE - PLAVITU OCTAVIAN LIVIU MEMBRII - CRISTINOIU MIHAI FLORIAN,
PART ER, AP.6, SECT OR 1
IMPRESARIAT ARTISTIC DIN ROMANIA IMPRESARIAT ARTISTIC DANY 95 SRL, SC DACIANA SRL, SC TREVI AGENCY SRL, SC VESNA BALET SRL, SC din tară şi din străinatate, prin urmarirea in permanentă a respectării intocmai a obligatiilor ce revin partilor prin contractul de impresariat;- promovarea valorilor in conduita artistilor şi continutul ONESCU LUCIAN GABRIEL CENZOR - COSMA ELENA
ARABESC AGENŢIE ARTISTICA INTERNAŢIONALA SRL actului artistic;- influentarea factorilor de resort pentru ridicarea nevelului de pregătire şi instructie al tuturor artistilor şi mai ales al celor ce urmează să-şi desfăsoare activitatea pe baza
contractelor de impresariat externe;- influentarea agenţilor de impresariat artistic pentru - protejarea prin caluze contractuale a valorii şi talentului artistilor romani, ce urmează să evalueze in
străinătate şi asigurarea unui tratament nediscriminatoriu din partea partenerilor externi;- promovarea acelor contacte ce asigură un venit echitabil, corespunzător pregatirii, talentului şi prestaţiei
artistului roman precum şi garantarea unui venit minim decent;- ajutorarea multilarerală, morală şi materială a celor aflati in siutuatii deosebite ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de
către partenerul extern sau urmare a nerespectării clauzelor contractuale de către partenerul extern sau urmare a unor situatii fortuite neimputabile acestora;- sprijinirea agenţilor de impresariat
artistic in raporturile cu instituţiile neguvernamentale şi guvernamentale din tară cu misiunile diplomatice ale Romaniei din străinatate şi misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate in tara
noastră
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A 4130/A/2006 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ SC VALMETEX SA RÂMNICU VÂLCEA SUCURSALA CREIOVA-ANDREI GABRIELA,SC TORN FASHION SRL CRAIOVA,SC PROMOVEAZĂ INTERESELE PROFESIONALE ALE MEMBRILOR PRIVIND ACTIVITATEA LOR IN DOMENIUL ÎNCHIRIERII DE BUNURI IMOBILIARE CU DESTINAŢIE ANDREI GABRIELA-PREŞEDINTE,GABRIEL CEAUŞ-VICE,VLĂDOI
ST R.ROMULNR.2,BL.T 3,SC.B-C,ET .1,
COMERCIANŢILOR DIN CRAIOVA MEGATEX SRL-MEGAN MARIA,SC ADELAIDA IMPEX SRL-VLĂDOI ADELAIDA,SC SUD ELECTRIC SRL COMERCIALĂ,COMERŢULUI CU AMĂNUNTUL ŞI DISTRIBUŢIEI ADELAIDA-VICEPREŞ
CRAIOVA-MARINESCU EMANUELA MARCELA,SC PRIMGOLD SRL CRAIOVA-VLĂDUŢU COSTEL,SC NEW IMAGE SRL
CRAIOVA-ISTRATE LUCIA,SC NADIFLOR SRL PODARI-BABOI NADIA,SC EL-POMP SRL CRAIOVA
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A 11173/A/2005 TULCEA COMUNA JURILOVCA COMUNA JURILOVCA jud. T ULCEA COMUNA S.C. N.M.G. IMPEX S.R.L..S.C. BLACK SEA STURGEON S.R.L.,S.C. RADUTA SPORTING TOURS S.R.L.,S.C. CONFECŢII susţinerea , promovarea , reprezentarea şi apărarea intereselor şi drepturilor societăţilor reprezentate prin patroni , a asociaţiilor patronale şi a liber profesioniştilor care desfăşoară activităţi RĂDUŢĂ ROBERT – preşedinte , VERBINA DAN – vicepreşedinte , ZAHARIA SORIN –
JURILOVCA , ST R.PORT ULUI , NR.22B , CAMERA 104 ,
CONCESIONARILOR DIN REZERVAŢIA JUDEŢ T ULCEA INTERNAŢIONALE S.R.L.,S.C. ECOFISH S.R.L.,S.C. PISCICOLA TOUR S.R.L.,S.C. WELA S.R.L.,S.C. AMOREL S.R.L. economice autorizate privind dreptul de valorificare a resurselor piscicole , stuficole , a terenurilor în scopuri piscicole şi a terenurilor în scop turistic în zona Rezervaţiei Biosferei „ Delta director executiv
BIOSFEREI „DELTA DUNĂRII” Dunării
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A 1827/A/2008 pozitie inchisa BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I CALEA CĂLĂRAŞILOR SC ROMCONSTRUCT HOLDING GRUP SA,SC ROMCONSTRUCT IMPEX SRL,SC CARGO TRANS SRL,SC PROMT ESTE DE A ACŢIONA PENTU ASIGURARE, PRIN LEGISLAŢIE ŞI ACORDURI CU SOCIETĂŢILE COMERCIALE EXISTENTE3 ŞI CELE NOI DIN ROMANIA , A UNOR CONDIŢII CARE PREŞEDINTE TURCU VASILE, PREŞEDINTE EXECUTIV FOEA NICOLAE,
NR. 321, BL. 202, SECT OR 3
CONSTRUCTORILOR "PATROCONS" PROIECT CONSTRUCT SA,SC MONOLIT SA,SC ORIZONT SA,SC ROM VIAL SA,SC TITAN AL SA,SC VIC-RALCOMPANY SĂ CONTRIBUIE LA CREŞTEREA PROFITULUI ŞI COMPETITIVITĂŢII, ATĂT PE PLAN INTERN, CÎT ŞI PE PALAN INTERNAŢIONAŞ A MEMBRILOR SĂI VICEPREŞEDINŢII DOANA ELENA, MADLER LIVIUN WILLI, MI8HALACHE VASILE
2001 IMPEX SRL,SC GIMI IMPEX SRL,SC EXTREM SIM SRL,SC AS BULDING SRL,SC PROSPERITY CONSTRUCT
SRL,SC BDA SRL,SC AS PETROLEUM SRL,SC SIMA CONS SRL,SC PRESTĂRI SERVICII ADY-INSTAL SRL,SC LIV
CONSTRUCT SRL,SC CMV PAMCONSTRUCT INTERNATIONAL SRL ,SC DRIVCAN ART SRL
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A FABRICANŢILOR 1714/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL BUCUREŞT II NOI NR. 25B, HALA C2 Se exclude din asociaţie SC XEDOX EXIM SRL şi se cooptează ca membru SC ASTRA VEST SRL - de a crea un mediu propice de afaceri pentru producătorii şi reparatorii de vaogoane călători, de a stimula relaţiile dintre acestia şi oamenii de afaceri români, de a favoriza întrajutorarea Se numeşte: preşedinte - SÎRBU GHEORGHE FLORIN, vicepreşedinte - ALEXANDRU
- CLĂDIRE ADMINIST RAT IVĂ, BIROUL 18D
ŞI REPARATORILOR DE VAGOANE reciprocă a acestora şi a întări coeziunea dintre aceştia. CLAUDIU-PAUL, secretar - DRAGHICI LAURA
CĂLĂTORI "FEROVIARA"
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A FIRMELOR DE 8009/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GEORGE ENESCU NR. 27-29, SC FIATEST SRL,SC FAITEST Centrul Educaţional,AGPITT SRL,AGROVET SA,Asociaţia pentru Inventica în Mecanică,SC REX - de a identifica şi promova sistematic şi unitar interesele profesionale specifice societăţilor de consultanţă şi instruire a firmelor afiliate INDCONSULT. Se ia act de numirea ca preşedinte a dnei MARIOARA FAIGHENOV, care are drept de
SECT OR 1
CONSULTANŢĂ ŞI INSTRUIRE PENTRU DAROX SRL,SC CDA CONSULTING SRL,SC VOREEP EXIM SRL,SC EVALCONS SRL,SC ROMANIAN EXPERT semnătură în bancă.
INDUSTRIE ŞI PENTRU AGRICULTURĂ - CONSULTING SRL,SC FIN-CONT EXPERT SRL,SC RPC CONSULT SRL,SC ELITE CONSULTING SA,SC ARMANDIS
INDCONSULT SRL,PAVOX STUDIO 2001 SRL,CENTRUL PENTRU STUDII COMPLEXE,SC CASS SRL,SC CARBOREX IMPEX SRL,SC
VAROX SRL,SC ENERMED IMPEX SRL,SC AGROINVEST SRL
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A 1907/A/1994 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. IULIU MANIU NR. 32 DOMOREX S.R.L.,S.C. MARCTELECOM S.R.L.,S.C. REXIMPER S.R.L.,IBC S.R.L.,MIS D.R.L.,DEMIS S.R.L.,IZOLATORUL reprezentarea şi apărarea intereselor întreprinderilor mici şi mijlocii Mircea Suman, Sorin Mihai, Ion Marcu, Tiberiu Roth, Valer Seceleanu, Cornel Ungureanu,
ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII S.R.L.,HEXA S.R.L.,S.C. ICCO S.R.L.,MICHAEL PAULINI S.R.L.,S.C. TEMPO S.R.L.,CĂTANĂ&MARIS Dan Seceleanu
S.N.C.,MERIDIAN-BRAŞOV-EXP.-IMP. S.R.L.,S.C. ZARDAN S.R.L.,S.C. MARA S.R.L.,YOUNG HOBBY
VORNICELU,BALANŢA S.R.L.,S.C. ROMTIMEX S.R.L.,ASCO INTERNAŢIONAL S.R.L.,MIZAR ROMANIA S.R.L.
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A OPERATORILOR 2656/A/2004 MURES T G MUREŞ, T G MUREŞ, jud. MURES ST R. MOLDOVEI, NR.8, AP.2 apărarea şi protejarea intereselor comune ale membrilor săi şi promovarea noului în domeniul taximetriei TISLER ANA
DE TRANSPORT ÎN REGIM DE TAXI
TG.-MUREŞ
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A 4534/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. 1 MAI NR.51-55, SECT OR 6 de a reprezenta interesele producătorilor de articole din mase plastice Preşedinte- Marcel Diaconu Vicepreşedinţi- Georgiana Pogonaru, Adrian Prodanel,
PRELUCRĂTORILOR DE MASE PLASTICE Florea Minescu. Membri- Ioan Seres, Oscar Szoke, Remis Bolba, Nicolae Bajko, Constantin
Roibu, Victor Creţu, Constantin Opran.
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A 2308/A/2000 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. CARPAŢ I NR. 44 S.C. TAMIV S.A.,S.C. PIELOROM,S.C. TAMICO S.A.,S.C. LEDER STAR S.R.L.,S.C. EMIL IMPEX S.R.L.,S.C. HERIMEX,S.C. susţinerea intereselor comune pe plan naţional a membrilor ei Lorincz Eduard, Tomescu Dorel, Popa Gheorghe, Veres Ludovic, Bostaca Gheorghe
PRODUCĂTORILOR DE PIELE DIN PIELOREX,S.C. DARLO,S.C. CRITOM,I.C.P.I.,S.C. ROMBOX S.A.,S.C. MEDIMPACT,S.C. CLUJANA,S.C. PROD
ROMÂNIA STEFANO,UNIVERSITATEA TEHNICĂ GH. ASACHI FAC. TEXTILE,PIELĂRIE,S.C. TARO COMIMPEX,S.C. PRODIMPEX
COM MARIMAR S.R.L.,S.C. PREJMER S.R.L.,S.C. FLER COMPROD EXIM S.R.L.,S.C. MBM TRADING IMPEX S.R.L.,S.C.
PICOMA S.A.,S.C. DESGRAD S.R.L.,S.C. GRADU PROD COM S.R.L.,S.C. COLORTAN TRADING IMPEX S.R.L.
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A 136/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. T IMIŞOARA NR.58, SECT OR 6 nou membru - S.C. Marctel S.I.T. S.R.L. apărarea şi promovarea intereselor membrilor săi, prin mijloacee legale, în faţa instituţiilor publice, la negocierea conrtactului colectiv de muncă în cadrul structurilor de dialog social şi în toate preşedinte- Ioan Gîrbacea. Nr. de membrii ai Consiliului Director se reduce de la 9 la 7- se CONFEDERAŢIA
PRODUCĂTORILOR DE TEHNICĂ MILITARĂ situaţiilor în care este necesar retrag Mihai Nicuşor şi Emil Marian vicepreşedinte- Petru Mircea Tanţău. CONSILIUL NAŢIONALĂ A
"PATROMIL" DIRECTOR: -Ion Gârbacea- preşedinte, -Petru Mircea Tanţău- vicepreşedinte, -Constantin INDUSTRIEI,
Punguţă- membru, -Dan Şotropa- membru, -Sandor Lovasz- membru, -Dan Istodor- membru, SERVICIILOR ŞI
-Răzvan Eugen Bogdan- membru. Preşedintele Asociaţiei este Vasile Marius Crişan. COMERŢULUI DIN
Revocarea d-lui Răzvan Eugen Bogdan din funsţia de membru al Consiliului Director şi ROMÂNIA
alegerea d-lui Constantin Dinischiotu în funcţia de membru al Consiliului Director.
CONSILIUL DIRECTOR: Gheorghe Lori Boian- preşedinte, Mircea Patru Tantau-
vicepreşedinte, Lovasz Sandor- membru, Constantin Punguţa- membru Constantin Dinischiotu-
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A 6881/A/2007 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, str. Ardeleni nr.9, ap.2, et.1,
(camera nr.3), sector 2
PRODUCĂTORILOR, IMPORTATORILOR ŞI
FURNIZORILOR DE DISPOZITIVE
MEDICALE - A.P.P.I.F.D.M.
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A REŢELELOR DE 13000/A/2010 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV CALEA BUCUREŞT I NR.231 SC Artima SA,SC Auchan Romania SA,SC BauMax Romania SRL,SC Billa Romania SRL,SC Bricostore Romania SA,SC reprezentarea, susţinerea şi apărarea intereselor economice, sociale şi juridice ale membrilor săi în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane juridice şi fizice, în raport cu preşedinte – Alexandru Vlad, vicepreşedinte – Isabelle Pleska, vicepreşedinte – Valentin Pauna
COMERŢ Carrefour Romania SA,SC Dedeman SRL,SC Hornbach Centrala SRL,SC Kaufland Romania S.C.S.,SC Metro Cash & Carry obiectul şi scopul său de activitate, atât în plan naţional, cât şi internaţional, potrivit propriului statut şi în acord cu prevederile legii.
Romania SRL,SC Mobexpert Holding SRL,SC Obi Romania SRL,SC Praktiker Romania SRL,SC Real – Hypermarket Romania
SRL,SC Rewe Romania SRL,SC Romania Hypermarche SA,SC Selgros Cash & Carry SRL
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A SERVICIILOR 9768/A/2009 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. PAST EUR, NR. 23 C HING LEVEL SRL,SIRDAN SRL,SSM MARIAN SRL,LERUS,SRL,POLY CONSULTING SRL,PFA DRUTA CREAREA UNUI CADRU ORGANIZATORIC ÎN CARE PATRONATELE DIN DOMENIUL SERVICIILOR EXTERNE DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE SĂ-ŞI DESFĂŞOARE Cîţoiu Aurelian – preşedinte, Brănişcan Sorin – Tiberiu – vicepreşedinte, Timar Gabriela,
EXTERNE DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIE EUGEN,PROFOCUS IMPEX SRL,PE&MI&PE IMPEX CO SRL,PFA BABTAN VOICU MARIUS,ETC ACTIVITĂŢILE ECONOMICE ÎN CONDIŢII DE CONCURENŢĂ LOIALĂ, ETC. Tufescu Mircea, Sârbu Daniela – secretar
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A ŞCOLILOR DE 11553/A/2010 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA ST R. BUCOVINEI NR.23 S.C. AUTOTUR S.R.L. TULCEA,S.C. INTERCRIS S.R.L. TULCEA,S.C. AMBROZIA S.R.L. TULCEA. Respectarea cu stricteţe a legislaţiei specifice în vigoare cu incidenţă directă asupra şcolilor de şoferi, reprezentarea, susţinerea şi apărarea intereselor membrilor asociaţi în relaţiile cu PREŞEDINTE - ŢURLICĂ VASILE - ADMINISTRATOR AL S.C. AUTOTUR SRL TULCEA,
CONDUCĂTORI AUTO TULCEA - APSCAT autorităţile publice, cu sindicatele şi cu persoane juridice sau fizice pe plan naţional cât şi internaţional potrivit propriului statut şi în acord cu prevederile Legii patronatelor. - Ridicarea calităţii VICEPREŞEDINTE - MANOLIU LIVIU - ADMINISTRATOR AL SC INTERCRIS SRL
activităţilor de pregătire ale cursanţilor şcolilor de conducători auto, în scopul creşterii nivelului de civilizaţie rutieră şi alinierea la standardele comunităţii europene şi reducerea accidentelor de TULCEA, VICEPREŞEDINTE - MOSCU ŞTEFAN - ADMINISTRATOR AL SC AMBROZIA
circulaţie. - Creşterea nivelului de pregătire a instructorilor auto şi personalului didactic din societăţile comerciale membre. - Modernizarea, uniformizarea conceptelor şi metodelor de predare SRL TULCEA.
teoretică şi practică a cunoştinţelor. - În colaborarea cu ministerele abilitate iniţiază propuneri legislative în vederea recunoaşterii statutului socio-profesional al personalului didactic din şcolile de
conducători auto şi asimilarea acestuia cu statutul personalului didactic aprobat de Ministerul Educaţiei şi Culturii, pentru introducerea în programa şcolară a orelor de iniţiere în legislaţia auto şi
dreptului personalului didactic din şcolile de conducători auto de a preda în şcoli aceste cunoştinţe. - Reprezentarea intereselor membrilor Asociaţiei în raporturile cu alte organizaţii de
specialitate din românia şi străinătate. - Acţionează pentru popularizarea, tipărirea şi difuzarea materialelor documentare şi reglementărilor interne şi internaţionale în domeniul educaţiei rutiere şi
a protecţiei mediului. - Asigură condiţiile unui mediu concurenţial normal între şcolile de conducători auto. - Supune spre aprobarea membrilor asociaţiei o analiză de preţ minimal având în vedere
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A ŞCOLILOR DE 6159/A/2007 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. SAT URN NR. 1 COMPLEX SC Dincorom SRL Galaţi,SC Scatec SRL Tecuci,SC Ansoraj SRL respectarea cu stricteţe a legislaţiei în vigoare;ridicarea calităţii activităţilor de pregătire a cursanţilor şcolilor de conducători auto;creşterea nivelului de pregătire a personalului didactic din Cojocaru Constantin, Diaconu Mircea, Buhăescu Marinela Cristina
COMERCIAL Ţ IGLINA I
ŞOFERI societăţile membre;modernizarea, uniformizarea conceptelor şi metodelor de predare teoretică şi practică a cunoştinţelor;iniţierea de propuneri legislative în vederea recunoaşterii statutului
socio-profesional al personalului didactic din şcolile de conducători auto;reprezentarea intereselor membrilor asociaţiei în raporturile cu organizaţiile de specialitate din România şi din
străinătate;apărarea intereselor societăţilor comerciale membre în raporturile cu organele şi organismele interne şi internaţionale
ASOCIAŢIA PATRONALĂ A 1685/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.NICOLAE CARAMFIL, NR.48, SECT OR SC EURO CONSTRUCT TRADING 98 SRL,SC COM EXPRESS SRL,SC HALROM EXPORT IMPORT SRL,SC ROMARIS Reprezentarea susţinerea şi apărarea interesele membrilor asociaţi în relaţiile cu autorităţile publice , cu sindicatele şi cu alte persoane juridice sau fizice pe plan naţional PRESEDINTE - BERLIN DAN, VICEPRESEDINŢI - GHETULESCU GHEORGHE,
1
TRANSPORTATORILOR RUTIERI EUROPA SRL,SC CTR COMPANIA ROMÂNĂ DE TRANSPORT SA,SC COMAUTA 94 SRL,SC GENERAL TAXI SA,SC VRETAS IMPEX POROJINCU STELIAN, TERBEA SORIN, SECRETAR GENERAL - POPESCU DANIELA
SRL,SC COMPANIA TAXI ALEXANDER SRL,SC ROMVAL IMPEX SRL,SC MODCOM DSL IMPEX SRL,SC GEORGIA GRUP MARIANA
SPEDITION SRL,SC TRANSVIB SERV SRL,SC AUTOCARGO 2000 SRL,SC ALCRIST COM IMPEX SRL,SC DANY TAKE
SRL
ASOCIAŢIA PATRONALĂ CAMERA 7806/A/2009 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.ZIDARILOR NR.12, BL.R8, AP.7SC GROUP EURO TAXI SRL,SC TRANYOS SRL,SC PINK-TRANS SRL,SC ELEGANT L&M SRL,SC TAXIGALAŢI 2000 SRL. URMĂREŞTE SĂ PROTEJEZE, SĂ PROMOVEZE ŞI SĂ REPREZINTRE INTERESELE MEMBRILOR SĂI ÎN RELAŢIILE CU AUTORITĂŢILE PUBLICE, CU SINDICATELE ŞI CU ALTE BIROUL EXECUTIV-PREŞEDINTE-GĂINĂ OVIDIU, VICEPREŞEDINTE- BALAN LAZĂR
OPERATORILOR TAXI DIN JUDETUL GALAŢI PERSOANE JURIDICE SAU FIZICE, PE PLAN NAŢIONAL CÂT ŞI PE PLAN INTERNAŢIONAL, POTRIVIT PROPRIULUI STATUTŞI ÎN ACORD CU PREVEDERILE LEGII GABRIEL, VICEPREŞEDINTE- IOVU POTERA LAURENŢIU, SECRETAR GENERAL-
PATRONATELOR. BĂLAN LAZĂR PACHELA
ASOCIAŢIA PATRONALĂ CLĂBUCET 4368/A/2003 BRASOV PREDEAL PREDEAL jud. BRASOV ST R. INT R. GĂRII S.C. FAAST FUN SNC,S.C. SABIDO-SKI S.R.L,S.C. NORDICA 96 S.R.L.,S.C. BUSINESS WORLD - militează pentru creşterea prestigiului fiecărei societăţi membră a asociaţiei;; - acţionează pentru întărirea şi respectarea drepturilor societăţilor membre, în zona de autorităţile VESTEA MIHAIL , FAAST OCTAVIAN , BORDEA CAIUS , GRĂDINARU GHEORGHE,
PREDEAL S.R.L.,SC.ALBASPINA-PROD S.R.L.,TIMOFTE MARIUS,S.C. BELUŢU IMPEX S.R.L.,SC.C. VOLT 99 S.R.L.,S.C. centrale, judeţene, locale; NAREA CĂLIN- CONSTANTIN, MALUSEL PETRE-DAN, BOC SIMION-SERGIU,
TRAVELCONCEPT S.R.L.,S.C. 2B TURISM S.R.L.,SC.C ALE-LI S.R.L.,S.C. MONADA COM S.R.L.,S.C. LACOSTI SNC,SC OLTEANU DUMITRU-IOAN
VADEL ONU SRL,SC FORCEL COM SRL,SC TELEFERIC PH S.A.
ASOCIAŢIA PATRONALĂ COMUNICAŢII 3570/A/1992 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.LIBERT ĂŢ II, NR.14A, SECT OR 5 RA RADIOCOMUNICATII,CNSCC SA,RA ROMTELECOM,RA POSTA ROMANA,RA INSPECTORATUL cooperarea membrilor sai in vederea promovarii unui comportament managerial corespunzător economiei de piata in sustinerea şi protejarea intereselor asociaţiilor in domeniul dezvoltării şi PRESEDINTE - LUCIAN CONSTANTNESCU VICEPRESEDINTE - ION STĂNCIULESCU
RADIOCOMUNICAŢII,SA TELECONSTRUCTIA,SA TELECOM PROIECT,SA SECOM,SA RODIPET optimizarii activităţilor tehnice economice şi comerciale de interes comun, referitoare la cercetarea, proiectarea folosirea construirea şi montarea de echipamente şi retele de posta şi
telecomunicatii prestarea de servicii de posta şi telecomunicatii, transportul şi difuzarea programelor de radio televiziune contractarea abonamentelor de presa şi difuzarea acesteia
ASOCIAŢIA PATRONALĂ DIN CADASTRU, 1621/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SPLAIUL INDEPENDENŢ EI NR.202 A, ET .5,S.C. GEOSURVEY S.R.L.,S.C. INFOGET PC S.R.L.,S.C. GEOMATICS ENTERPRISE S.R.L.,S.C. THEOTOP S.R.L.,S.C. WESTsprijinirea creîrii şi perfecţionării cadrului juridic real necesar activităţilor comerciale privatizate din domeniul menţionat; crearea şi perfecţionarea cadrului instituţional în vederea instruirii, preşedinte - Valeriu Manolache
CAMERA 23, SECT OR 6
GEODEZIE ŞI CARTOGRAFIE (A.P.C.G.C.) COMPEX S.R.L.,S.C. GEOID TRADING S.R.L.,S.C. TOPROM S.R.L.,S.C. ONISAL PRODCOM,S.C. CORNEL & CORNEL formării şi autorizării cadrelor de execuţie şi specialiştilor din domeniu
TOPOEXIM S.R.L.,S.C. ACADA SERVICES,S.C. TOPOCART S.R.L.,S.C. TERRA TOTAL S.R.L.,S.C. TOPO DESIGN
PROFESSIONAL S.R.L.,S.C. GEOEXPERT S.R.L.,S.C. GEOCAD 95 S.R.L.,S.C. TOPOING S.R.L.,S.C. IGC EUROTOPO
S.R.L.,S.C. MIGAV SERV S.R.L.,S.C. ORIZONT S.R.L.,S.C. INTERGIS S.R.L.,S.C. GEOSIT S.A.,S.C. GEOTOP S.R.L.,S.C.
LANDEBERG S.R.L.,S.C. SUPLEX S.R.L.,S.C. GEO-TOPO S.R.L.,S.C. INTERGRAPH S.R.L.,S.C. SOMATI ENGINEERING
S.R.L.
ASOCIAŢIA PATRONALĂ DIN DOMENIUL 2080/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. VLAD Ţ EPEŞ, NR. 2 17 REPREZENTAREA, SUSŢINEREA ŞI APĂRAREA INTERESELOR MEMBRILOR SĂI ÎN RELAŢIILE CU AUTORITĂŢILE PUBLICE, SINDICATE, ALTE PERSOANE FIZICE ŞI JURIDICE, ANGHEL MICŞONIU BADEA, ILINCA BUTUCEA, ANDREEA CRESTANI, DANIEL
CONFECŢII, TEXTILE ŞI TRICOTAJE- PE PLAN NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL GHEORGHE OPREA, CONSTANTIN POPECI, ŞTEFAN DOBRE, CONSTANTIN
CONTEX DOLJ DASCĂLU
ASOCIAŢIA PATRONALĂ ENERGOBANAT 1936/A/2004 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. ST UPARILOR 77 Horaţiu Rada Valentin,Panait Lucian,Băcanu Nicolae,Iancu Şuteanu,Bradea Gheorghe reprezintă, sprijină şi apără interesele economice, tehnice, sociale de grup a membrilor săi preşedinte - Horaţiu Rada Valentin, vicepreşedinte - Panait Lucian, Băcanu Nicolae, Iancu
TIMIŞOARA Şuteanu, Bradea Gheorghe
ASOCIAŢIA PATRONALĂ ENERGOBANAT 3451/A/2004 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. ST UPARILOR 77 Horaţiu rada valentin,Panait Lucian,Băcanu Nicolae,Iancu Şuteanu,Bradea Gheorghe reprezintă, sprijină şi apără interesele economice, tehnice, sociale de grup a membrilor săi preşedinte Horaţiu Rada Valentin, vice Panait Lucian, Băcanu Nicolae, Iancu Şuteanu, Bradea
TIMIŞOARA Gheorghe
ASOCIAŢIA PATRONALĂ GAZ ROMÂNIA 15049/A/2011 SIBIU MEDIAŞ MEDIAŞ jud. SIBIU ST R.SONDORILOR NR.1 SN TRANSGAZ SA Mediaş reprezentată prin dir.gen.Florin Muntean,SN ROMGAZ SA Mediaş reprezentată prin - reprezentarea, susţinerea şi apărarea intereselor legitime ale membrilor afiliaţi în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane juridice şi fizice; ; - realizarea Alegerea în funcţia de director general executiv al asociaţiei patronale a d-lui Chiş Ioan. - art.33 din OG
dir.adj.Ghe.Oprisor,SC CONGAZ SA Constanţa reprezentată prin şef serv.Gh.Florea,SC VITAL GAZ SA Bucureşti reprezentată unui dialog permanent cu organismele de specialitate, parlamentare, guvernamentale sau ministeriale, pentru soluţionarea problemelor privind ramura industriei de gaze naturale, inclusiv aderarea SC Geopetrol SA la Asociaţia Patronală Gazrom - revocarea d-lui Mocan Eugen din 26/2000
prin dir.gen.Laura Vlasceanu,SC WIROM GAS SA Bucureşti reprezentată prin dir.gen.Christian Horsch,SC DISTRIGAZ VEST SA participarea la elaborarea proiectelor actelor legislative şi normative specifice;; - creearea cadrului organizatoric propriu pentru dezvoltarea relaţiilor de colaborare între membrii calitatea de membru al Consiliului Director al Asociaţiei Patronale Gazrom - revocarea d-lui
Oradea reprezentată prin dir.gen.Calin Gal Sorin,SC GAZ VEST SA Arad reprezentată prin dir.gen.Eugen Mocan,SC GAZ EST SAorganizaţiei;; etc. Piteiu Marcel Adrian din calitatea de vicepreşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei
Vaslui reprezentată prin dir.gen.Adrian Tighici,SC OTTO GAZ SRL Otopeni reprezentată prin dir.gen.Elena Medar,SC GAZ SUD Patronale Gazrom - numirea d-lui Totan Costel, director general la SNGN Romgaz SA
SA Snagov reprezentată prin dir.prod.Dan Dobrescu,SC APROV.SA Mediaş reprezentată prin dir.com.Ion Oproiu,SC TIMGAZ SA Mediaş, în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei patronale Gazrom -
Buziaş reprezentată prin dir.Cristian Morutan,SC B.A.T. SA Mediaş reprezentată prin cons.juridic Ion Coman,SC FORAJ SONDE numirea d-nei Popescu Maria, director general la SC Aprov SA Mediaş, în funcţia de membru al
SA Tg.Mureş reprezentată prin dir.gen.Aron Vasile,SC DAFORA SA Mediaş reprezentată prin şef serv.Tudor Rosca,SC NORD Consiliului Director al Asociaţiei Patronale Gazrom - modificarea Consiliului Director al
EST GAZ SA Harlau reprezentată prin dir.gen.Liviu Rotaru,SC PETROSTAR SA Ploieşti reprezentată prin dir.gen.Constantin Asociaţiei Patronale Gazrom, care va avea următoarea componenţă: - Cosma Emil-Florin
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PATRONALĂ GAZROM 2531/A/2005 pozitie inchisa MEDIAŞ MEDIAŞ ST R. SONDORILOR NR. 1, JUD. SIBIU SC Transgaz SA Medias Munteanu Florin SC Romgaz SA Medias Iakab Alexa SC Distrigaz Sud SA Bucuresti Dobrescu SC 1. reprezentarea, sustinerea si apararea intereselor legitime ale membrilor afiliati in relatiile cu autoritatile publice, cu sindicatele si cu alte persoane juridice si fizice;;2. realizarea unui dialog PRESEDINTE - FLORIN MUNTEAN VICEPRESEDINTI - IAKOB ALEXA, ARON VASILE
Distrigaz Nord SA Tg. Mures Metea Virgil SC Congaz SA Constanta Oprea Augustina SC Vital Gaz SA Bucuresti Vlasceanu permanent cu organismele de specialitate, parlamentare, guvernamentale sau ministeriale, pentru solutionarea problemelor privind ramura industriei de gaze naturale, inclusiv participarea la MEMBRII - LAURA VLASCEANU, CONSTANTIN ILIESCU
Laura SC Virom Gas SA Bucuresti Frasin Ion SC Distrigaz Vest SA Oradea Gal Sorin Calin SC Gaz Vest SA Arad Mocanu elaborarea proiectelor actelor legislative si normative specifice;;3. creearea cadrului organizatoric propriu pentru dezvoltarea relatiilor de colaborare intre membrii organizatiei;;4. sprijinirea
Eugen SC Gaz Est SA Vaslui Tighici Adrian SC Otto Gaz SRL Otopeni Medar Elena SC Gaz Sud SA Snagov Gheorghiu Cosmin agentilor economici afiliati in stabilirea unor strategii comune sau de grup, in scopul desfasurarii unei activitati profitabile; ;5. promovarea dialogului constructiv in relatiile dintre membri asociatiei
SC Aprov. SA Medias Oproiu SC Tim Gaz SA Timisoara SC B.A.T. SA Medias Crisan SC Foraj Sonde SA Tg.Mures Aron patronale, pe baza principiului economiei de piata si a liberei concurente; ;6. scopul asociatiei nu poate fi schimbat pe intreaga durata a existentei asociatiei patronale.
Vasile SC Dafora SA Medias Calbureanu Gh. SC Nord Est Gaz SA Harlau SC Petrostar SA Ploiesti Iliescu Constantin
ASOCIAŢIA PATRONALĂ INTERCOM 438/A/1992 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. EUGENIU CARADA, NR. 2 IONESCU CORNEL,ADAM GEORGE,VLĂDUŢ FLOREA,VLĂDUŢ MARIA,ISPAS TUDORIŢA,STOICA FLORIN,NEDELCU APĂRAREA ŞI REPREZENTAREA DREPTURILOR ŞI INTERESELOR COMUNE ALE MEMBRILOR ASOCIAŢI ÎN FAŢA ORGANELOR DE STAT. POPESCU CORNEL, BUDICĂ NICOLAE, MINEA ŞTEFAN, ILIESCU MARIETA, OPRAN
CRAIOVA AURA,IONESCU MARIAN,MUNTEANU MARIA,BALACI ELVIRA,GEORGESCU IOAN. ALEXANDRU.
ASOCIAŢIA PATRONALĂ INTERCOM 613/A/1992 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. EUGENIU CARADA, NR. 2 IONESCU CORNEL,ADAM GEORGE,VLĂDUŢ FLOREA,VLĂDUŢ MARIA,ISPAS TUDORIŢA,STOICA FLORIN,NEDELCU APĂRAREA ŞI REPREZENTAREA DREPTURILOR ŞI INTERESELOR COMUNE ALE MEMBRILOR ASOCIAŢI ÎN FAŢA ORGANELOR DE STAT. POPESCU CORNEL, BUDICĂ NICOLAE, MINEA ŞTEFAN, ILIESCU MARIETA, OPRAN
CRAIOVA AURA,IONESCU MARIAN,MUNTEANU MARIA,BALACI ELVIRA,GEORGESCU IOAN. ALEXANDRU.
ASOCIAŢIA PATRONALĂ MINIERĂ DIN 2450/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.ION CÂMPINEANU, NR.20, ET .6, COMPANIA NAŢIONALĂ A HUILEI SA,COMP.NAŢ.A LIGNITULUI OLTENIA SA,SOCIETATEA NAŢIONALĂ A CĂRBUNELUI Reprezintă , susţine şi apăra interesele membrilo săi în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane juridice şi fizice în raport cu obiectul şi scopul activităţii acestora, atât pe PRESEDINTE - PURCARU STAMIN ION, VICEPRESEDINŢI - ANDRONACHE DANIEL,
SECT OR 1
ROMÂNIA "PAT RO MIN" PLOIESTI SA,SOC.MINIERĂ BANATULSA,COMP.NAŢ.MINDVEST SA,COMP.NAŢ.REMIN SA BAIA MARE,COMP.NAŢ. A plan naţional şi internaţional HUIDU EMIL, CHIOREANU IULIU, SALSKY ALEXANDRU, MEMBRI - BĂDIU LEONIDA,
URANIULUI BUCUREŞTI,SOC.NAŢ. A SĂRII SA BUCUREŞTI,SC MOLDOMIN SA MOLDOVA NOUĂ,SC DOBROMIN SA CALAMARIN NICOLAE, IUHAS TIBERIU
CONSTANTA,SC ICPM SA PETROSANI,SC INSEMEX SA PETROŞANI,SC BENTOCALCAR SA HUNEDOARA,SC OMYA
CALCITA SA,SC MINEST SA MAHMUDIA
ASOCIAŢIA PATRONALĂ OPERAŢIUNI ŞI 2298/A/2004 in lichidare BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.VISARION, NR.13, ET .3, AP.12, Radierea din functia de membrii ai asociaţiei a SC PETROSERV SA şi SC RAFISERV ARPECHIM SA - Se retrage din asociaţie Reprezentarea unitară, sustinerea şi apărarea intereselor membrilor săi în relaţiile cu autorităţile publice, sindicate şi terţe persoane juridice şi fizice în raporturile specifice calităţii de Se prelungeşte mandatul membrilor organului de conducere până la data de 01.05.2012. - Se
SECT OR 1
SERVICII PETROLIERE SC GRUP PETROL MARIN SA, SC HOTEL CENTRAL SA, SC LOGTRANS INTERNATIONAL SRL. Se afiliază SC VEGA angajatori, parteneri sociali sai agenţi economici;- Favorizează şi înlesneşte participarea nonpolitică a asociaţilor la elaborarea strategiilor economico - sociale guvernamentale in domeniile de realege în funcţia de cenzor - POPESCU SANDA.
TURISM SA. - Se retrage din asociaţie SC RIG SERVICE SA CONSTANŢA, şi se afiliază SC EURONED ENGINEERING SRL interes pentru membrii sai, precum şi la elaborarea proiectelor de acte normative in cadrul juridic stabilit de lege;- işi propune promovarea intereselor asociaţilor prin participarea la dialogul
- prin reprezentant legal Marian Gherman. - Se retrag din asociaţiei - SC FORAJ SONDE S.A., S.C. AG INDUSTRIAL social cu sindicatele şi guvernul in domenii de interes privind formarea şi restructurarea cadrului economic in care isi desfasoară activitatea asociatii, contribuind la crearea mediului de afaceri
CONSULT S.R.L., se ia act de radierea SC AQUAFOR INTERNATIONAL SRL urmare fuziunii cu S.C. UPETROM - 1 MAI SA favorabil şi prietenos;- va exprima unitar punctul de vedere al asociaţilor in raporturile cu organismele de specialitate, parlamentare , guvernamentale sau ministeriale , va reprezenta asociaţii la
PLOIEŞTI, se aprobă cererile de aderare a: S.C. PEGAMONT SA, SC RCI GRUP DE CONSULTANTA SRL, SC GRUP negocierile privind incheierea contractului colectiv de munca la diferite niveluri şi va participa activ la soluţionarea conflictelor de munca
SERVICII PETROLIERE SHIPYARD SRL, SC PETROMAR RESOURCES SA. - Se cooptează ca membru S.C. PERSONAL
TGT S.R.L. - Se retrage SC FOSERCO SA, SC PSV COMPANY SA - Se retrag: SC PEGAMONT SA, SC PERSONAL TGT
SRL, SC RCI GRUP DE CONSULTANTA SRL.
ASOCIAŢIA PATRONALĂ PENTRU 2166/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.BUCUREŞT II NOI, NR.118, SECT OR 1 . RUN TRANS 94 SRL 2. 3x3 PROSERCOTRANS SRL c 3. TRANS MIRO PRESTARI SERVICII SRL 4. TRANSLOGISTIC Asociatia, in incercarea de a dezvolta in asociati constiita valorilor investitionale in armonie cu exigentele colectivitatii isi propune urmatoarele scopuri:;3;a) sa exprime sinteza intereselor Presedinte: Dl. Nechita Costin , Vicepresedinte: Dl.Martinovici Mihai Vicepresedinte: Dna
TRANSPORTUL INTERNAŢIONAL DE MN SRL 5. ROVITRANS IMPEX SRL 6. IRNARD PRESTARI SERVICII SRL 7. ADIBO INTERNATIONAL SRL strategice ale transportatorilor asociati prin dezvoltarea unei capacitati de incidenta asupra cadrului legislativ in materie in vederea aderarii la UE si in continuare;b) sa promoveze colaborarea Stefanidis Rodica, Vicepresedinte: Dna Prunescu Mihaela , Vicepresedinte: Dl. Lixandru
MĂRFURI A.P.T.I.M. intre firmele asociate cu scopul de a insera organic autotransportul si dezvoltarea firmelor mici si mijlocii de profil in evolutia economiei moderne in procesul de aderare in UE si in continuare.;c) Irinel-Gelu
sa activeze pentru deplina libertate de actiune a membrilor sai in scopul dezvoltarii si eficientizarii activitatii acestora;d) sa promoveze concurenta loiala si sa reprezinte firmele asociate la
stipularea unor acorduri colective in urmatoarele sectoare:;· tarife si conditii de transport in conformitate cu tarife minime obligatorii sau de referinta sau in regim de piata libera;· executarea
autotransporturilor conform normelor legale si administrative care pot cere Asociatiei de profil implicarea in incheierea unor acorduri specifice ;· in orice sector in care este necesar, in interesul
firmelor asociate, incheierea de acorduri specifice;e) sa reprezinte, in conformitate cu legea , firmele asociate, in proceduri administrative si judecatoresti;f) sa publice, sa organizeze conventii si
studii, sa preia date despre starea si activitatea membrilor in vederea favorizarii imbunatatirii tehnice si organizatorice a acestora si pentru a face cunoscuta in mod adecvat importanta
transporturilor rutiere de marfuri in economia generala;g) sa furnizeze firmelor asociate o eficienta consultatie tehnica, administrativa, legala si fiscala;h) sa favorizeze si sa incheie acorduri cu
ASOCIAŢIA PATRONALĂ ROMANA DIN 1968/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. AVIAT OR PET RE CREŢ U NR. 49, ET . S.C. BELCAR BELA DETA SA,S.C. COVALACT S.A.,S.C. DANONE P.D.P.A.,SC EUROLACT SA,SC HI TECH COMPUTERS Activităţile de servicii profesionale, tehnice şi economice desfăsurate in interesul comun al tuturor asociaţilor sau a unei parti dintre acestia, cu conditia ca acesta să fie profitabile petnru fiecare PRESEDINTE - GARBOAN VASILE VICEPRESEDINTI - STERIU VALERIU, EFTIMIE
1, AP. 2
INDUSTRIA LAPTELUI SRL,SC LUCIS SA,SC MEOTIS SA,SC MIORITA SA,SC NAPOLACT SA,SC NICUS MOLKEREI SRL,SC MUTRILACT SRL,SCdintre asociaţi MARIANA, TAMAIANU GEORGIANA SECRETAR GENERAL - POPESCU FLOREA
RARAUL SA,SC SMG AGRO INTERNATIONAL SRL,SC STEROCHEM INTERNAIONAL LTD,SC UNICAL PRODIMPEX
ASOCIAŢIA PATRONALĂ SERVICE-URILOR 15001/A/2011 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. SPLAIUL UNIRII, NR. 96, S.C. AD AUTO TOTAL S.R.L, S.C. S.D.-DEYS S.R.L, S.C. DAMAR AUTOSERVICE S.R.L S.C. XEDEX TRADE S.R.L S.C. Asociatia Patronala a fost constituita in scopul initierii promovarii si sustinerii demersurilor pentru apararea si reprezentarea intereselor si imaginii prestatorilor de servicii de reparare a Plesa Danut, Popa Ilie Iulian, Gheorghe Georgian
SECT OR 4
AUTO AD GARAGE G.T.C. AUTO TRADE S.R.L S.C. SELENIU 97 SERVCOM S.R.L S.C. COSMI-VAS S.R.L S.C. GREGORY GRUP S.R.L S.C. autovehiculelor si de prestare a serviciilor de mentenanta a acestora, precum si reprezentarea lor in fata institutiilor, autoritatilor publice, mass-media, sindicate si alte organizatii guvernamentale
MONDO CONFEX S.R.L S.C. SEMIS S.R.L S.C. MOTORMANIA IMPEX S.R.L S.C. ZEPOCAR TECHNIK S.R.L S.C. MAGMA sau nonguvernamentale.;Asociatia Patronala poate stabili si alte scopuri pentru activitatea asociatiei.
COM S.R.L S.C. AUTO POWER 2000 S.R.L S.C. ADVIRA S.R.L S.C. PROFESIONAL SERVICE S.R.L S.C. LUDCO SERVICE
S.R.L
ASOCIAŢIA PATRONALĂ SOLIDARITATEA 1774/A/2000 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA MOLDOVIŢ A NR. 4, BL. M2D9/3, SC DORIS COM SRL,SC RODEMEX SRL,SC TOMY COMPRODEXIM SRL,SC STEFANCO '96 IMPEX SRL,SC IMPEX Apărarea drepturilor şi promovarea intereselor oamenilor de afaceri, membri ai asociatiei,;Protejarea segmentului de piaţă comun şi lărgirea arealului acestuia,;Sprijinirea reformei în Mititelu Ioan Dorin - preşedinte, Dolipschi Victor şi Toma Sanda şi Ciocanu Vasile -
AP.29, SECT OR 4
MECHES SRL,SC PROGRESS IMPORT EXPORT SRL,SC GABI EL COMERCIAL SRL,SC BIG STOP SRL,SC META economie,;Asigurarea de consultanţă de specialitate,;Asociaţia îşi propune să reprezinte şi să protejeze prin împuterniciţii săi, interesele membrilor asociaţi faţă de terţi, inclusiv ministerul de vicepreşedinţi; Horeangă Stefan şi Predoiu Marian şi Ionescu Dragoş - membrii
COMPANY IMPEX SRL,SC KYOMEN IMPEX SRL,SC PROTERM TRADING SRL,SC ANAMAR PRODCOMEX SRL,SC resort,;Asociaţia îşi propune să elaboreze o publicaţie proprie care să vină în sprijinul desfaşurării activităţii membrilor asociaţi
AFRO-MANCOM SRL,SC NEFF PROD IMPEX SRL,SC MAROGINI IMPEX SRL,SC MACI COM IMPEX '95 SRL,SC PIF 94
IMPEX TRADING SRL,SC ADYAN INVESTMENT SRL,SC COMPREST CRISTAL SUD SRL,SC FLOROCOM 94 SRL,SC
LEROCOM SRL,SC DANIUBIUS COM SERV SRL,SC KRYPTON 94 EXIM SRL,SC POPAS TURISTIC APOLLO KM 11SRL,SC
CUPSA JUNIOR IMPEX SRL,SC MICROFAZ SRL
ASOCIAŢIA PATRONALĂ UNIUNEA 5369/A/2007 BACAU BACĂU BACĂU jud. BACAU ST R. MĂRĂŞEŞT I NR.199 SC A&A ENTERPRISES SRL,SC AIRPRO CONSULT SRL,SC ALEXRAL CONSULT SRL,SC ARAV CON SRL,SC MINIPROD Este reprezentarea unitara a intereselor membrilor sai în ţară şi pe plan internaţional, susţinând creşterea capacităţii competetive a economiei locale
GENERALĂ A INDUSTRIAŞILOR DIN SERV SRL,SC NOVAE SARMIS IMPEX SRL,SC PEROM SA,SC PRIMA PRIM SRL,SC PARADIS IMPEX SRL,SC RACOLE
ROMÂNIA UGIR 1903 - FILIALA BACĂU EXIM SRL,SC ECCOR SRL,SC MVE CONSULT SRL,SC PRIMA GRUP COMPANI SRL,SC STOFE BUHUSI SA,SC SERV
TRADE SRL,SC SUPRA COM SRL,SC TIROCATIN SRL,SC XILOPAL SRL
Asociaţia Patronatul Agricol Muntenia" 15560/A/2007 BUCURESTI jud. BUCUREST I BD. CAROL I, NR.17 SECT OR 2

ASOCIAŢIA PATRONATUL 2945/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MEDELNICERULUI NR. 12, AP.1, SC YOUNG PRESS SRL,SC VALAHIA SA,SC AGENTIA DE SERVICII PROFESSIONAL SRL,SC GRIG IMPORT EXPORT să reprezeinte, să promoveze şi să apere interesele membrilor sai, inconformitate cu obiectul lor de activitate in relatiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu late persoane juridice şi fizice, Consiliul general: Preşedinte - CRISTINA MARIA PASAT, BOGDAN ALIGICĂ, RĂZVAN
SECT OR 1
ANTREPRENORIATUL NAŢIONAL ROMÂN SRL,SC EAGLES SECURITY SRL,SC COLT INTERNATIONAL SA,SC MUNTENIA PRODUCT SRL,SC EDITURA VALAHIA atat in plan naţional cat şi in plan internaţional, potrivit prezentului statut şi in acord cu prevederile legale in vigoare ŞTIRBU, ANELIS ELENA SCALAT, MARIAN GHIONU, MONICA MATEI-MUNTEANU,
SRL,SC INTERGROUP COMMUNICATION SRL,SC AGENTIA LOGOS SRL,SC MILLENIUM GLOBAL DEVELOPEMENT JOHN MĂRMUREANU, membri supleanţi - LAURA ZĂINESCU, VALENTIN IONESCU,
SRL,SC MUNTENIA PRINT SRL,SC AGENTIA DE SERVICII CLASSIC SRL,SC SAECULUM SRL,SC MUNTENIA MUSIC Comisia de cenzori: MANUELA IONESCU, GABRIEL BERCEANU, VLADIMIR MUNTEANU,
SRL,SC ASTERIX CON SRL,SC PRODAL SERV SRL,SC TERRA VISUAL SRL Senatul patronatului: preşedinte - MARIAN MUNTEANU, ELENA SCALAT, CRISTINA
MARIA PASAT, VLADIMIR MUNTEANU, BOGDAN ALIGICĂ.
ASOCIAŢIA PATRONATUL BIJUTIERILOR 2759/A/2001 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.CALEA 13 SEPT EMBRIE, NR.128, KIRO&CO,SAFIR 94 IMPEX SRL,IPUNCT COM SRL,DIAMANTUL SRL,GOLDEN QUEEN IMPEX SRL,GOLD FASHION De a identifica şi promova în mod sistematic şi unitar interesele profesionale specifice ramurii, în scopul dezvoltării acesteia PRESEDINTE - KARL HEINZ, VICEPREŞEDINŢI - KIRIŢĂ ION, SOOS ISTVAN, MARIS
BL.P35, SC.2, AP.37, SECT OR 5.
DIN ROMÂNIA SRL,G&I TREIDING SRL,JEWELREY BAYER SRL,KISS SRL,PERLA NEAGRĂ SRL,STEFF MIC MESTEŞUGAR,NEAGU DORU
SNC,BRILIANT SRL,NEGOMAR SRL,OK CREDO CONS SADIAMANTUL SRL,BIJUTERIA CRISTIAN 2000 SRL,BIJUTERIA
KOVACS AF,ATCOM SA,AIDIN GOLD SRL
ASOCIAŢIA PATRONATUL DIN SĂNĂTATE 2271/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.GEORGE ENESCU, NR.27-29, ET .3, CABINET INDIV.MEDICAL DR.BERCIU ION,CAB.IND.MED DR.BERCIU IULIAN,CAB.MED,IND.DR.POAP C. Reprezentarea, sustinerea şi apărarea intereselor membrilor săi în relaţiile cu autorităţiel publice, cu sindicatele şi cu alte persoane fizice şi juridice PRESEDINTE - BERCIU ION, PRIM VICEPRESEDINTE - CRISTEA MARIUS,
CAM 12, SECT OR 1
"HIPOCRAT" CONSTANTIN,CAB.MED.IND.DR.MIHĂILĂ DOINA ILEANA,CAB.MED. IND.DR.BERCIU VUICEPRESEDINŢI - BERCIU ION, BERCIU IULIAN, MIHAILĂ DOINA ILEANA, POPA
ION,CAB.MED.IND.DR.SELBINSCHI DIANA,CAB.MED.IND.DR.ROGOJINOIU SANDU OVIDIU,CAB.MED.IND.TATU ALIN CONSTANTIN, DIRECTOR EXECUTIV - TATU ADRIAN
LAURENTIU,SCO.GENNA CO SRL,SOC.ESCULAP OVI - VX SRL
ASOCIAŢIA PATRONATUL FARMACEUTIC 2051/A/2008 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. DALIEI,NR. 15, BL. 13, AP. 2 SC ACONTIUM SRL,SC FARM ACTI-VITA SRL,SC S&R ACORNION SRL,SC SIREGON GRUP SRL,SC GRANATHALMA DE A IDENTIFICA ŞIPROMOVA SISTEMATIC ŞI UNITAR INTERESELE PATRONALE SPECIFICE UNITĂŢILOR FARMACEUTICE,ÎN GENERAL, ŞI A MEMBRILOR ASOCIAŢIEI ÎN PREŞEDINTE- MIHOK CIPRIAN-ŞTEFAN, VICEPREŞEDINTE - HANT-DEACONU
BANAT SRL,SC FARM A SCLEPIOS SRL,SC SF. MARIA SRL,ETC SPECIAL, REPREZENTAREA INTERESELOR ŞI DREPTURILOR ASOCIAŢIILOR ÎN FAŢA AUTORITĂŢILOR PUBLICE, ETC MĂDĂLINA, SECRETAR - PETRARIU DIANA
ASOCIAŢIA PATRONATUL FEMEILOR DE 5662/A/2007 IASI IAŞI IAŞI jud. IASI IASI, ST R. SOCOLA NR.104, PART ER, 1. S.C. LOIAL S.R.L.,2. S.C. FORTE CAFE S.R.L. 3. S.C. ROM BUSINESS CONSULTING GROUP S.R.L. 4. S.C. FRAROM Patronatul isi propune drept scop promovarea egalitatii de sanse si tratament intre femei si barbati in domeniile prenorial si patronal, precum si si sprijinirea afirmarii femeilor in mediul de afaceri a) format dintr-un numar de 11 persoane:PRESEDINTE – BURLACU COSTELA ANA:
JUDET UL IASI.
AFACERI IMM – REGIUNEA DE NORD EST” INTERNATIONAL EST S.R.L. 5. S.C. ELPROMA EL S.R.L. 6. S.C. DOXAMUS S.R.L.,7. S.C. MEDITUR S.R.L.,8. S.C. EST si apararea intereselor acestora in raporturile cu autoritatile publice, centrale si locale. VICEPRESEDINTI: VIERU ANGELA, HORGA STEFANICA , MUNTEANU
POINT S.R.L.,9. S.C. PRES COM H.I. S.R.L., 10. S.C. UNIFERM COTNARI S.R.L.,11. S.C. REL SERVICE S.R.L.,12. S.C. BB MIHAELA,SALCEANU CECILIA, CEHAN AURA, HARJA TATIANA,NASTASE ADRIANA,
COM S.R.L.13. S.C. CESA S.R.L.,14. S.C. INITA SERVICE S.R.L.,15. S.C. OTTO STYLE S.R.L.,16. S.C. TOP SYSTEM RAMEDER GABRIELA MIHAELA, HRITCU IOANA CLAUDIA,AGHEORGHICESEI LILIANA
S.R.L.,17. S.C. VELVET COM S.R.L.,18. S.C. ANA PHARM S.R.L.,19. S.C. PIZZERIA ZANOLLI S.R.L., 20. CENTRUL DE
EXPERTIZA IN INSOLVENTA SPRL,21. S.C. EUROCONSULT PLUS S.R.L.,22.P.F. MIHAI T. ANCA- LACRAMIOARA,23. S.C.
TEHNO- SERV S.R.L.,24. S.C. LIDANA COM S.R.L.,25. S.C. G.M.D. INTERNATIONAL S.R.L.,26. S.C. CASA LEBADA
S.R.L.,27. S.C. PRO BUILD COMPANY S.R.L., 28. S.C. ODYN CONSULTING S.R.L.
ASOCIAŢIA PATRONATUL FIRMELOR DIN 9561/A/2009 CONSTANTA EFORIE-SUD EFORIE-SUD jud. CONST ANT A ST R.9MAI NR.6 SC SIDORA TOUR SRL,SC MANECO TOUR SRL,CABINET STOMATOLOGIC LADENT SRL,SC DUBLET SRL,SC CARADI REPREZENTAREA, IDENTIFICAREA, PROMOVAREA , SUSŢINEREA ŞI APĂRAREA SISTEMATICĂ ŞI UNITARĂ A INTERESELOR ECONOMICE, PROFESIONALE, TEHNICE ŞI DRĂGOI NICOLAE VALENTIN, MILITARU DANIELA, NEDEA ANCA, MIHALTAN ULCHER,
TURISM "ION MOVILĂ" SRL,SC BICOMTUR SRL,SC MARVIANA SRL..... JURIDICE ALE MEMBRILOR ORGANIZAŢIEI ÎN RELAŢIILE CU AUTORITĂŢILE PUBLICE, CU SINDICATELE ŞI CU ALTE PERSOANE JURIDICE ŞI FIZICE. FAIC DINCEL, MARIN VASILE, CEARNAM NORA, GURGUI DUMITRU, VOCHIŢA ION,
CÂRLAN LAURA, MINCA MIHAELA.
ASOCIAŢIA PATRONATUL 5431/A/2007 radiata MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA T INERET ULUI, NR. 2 CONSILIUL LOCAL I.M.M. TG.MUREŞ,CENTRUL DE PROMOVARE ŞI ASISTENŢĂ IMM MUREŞ,GEBCO SA,ERANI Crearea prin decizia membrilor fondatori a unui sistem unitar la nivel teritorial, în cadrul CNIPMMR, atât cu CLIMM-uril cât şi cu PIMM-urile din ţară; Reprezentarea membrilor în raporturile cu RADU BĂLĂNEAN, GHEORGHE BUESTEANU, DORIN COSTIN,
INTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII SRL,SILMAR CON SRL,DIGITEK SRL,TOTAL TOURS SRL,IMOBILIARE B&B SRL,INTRASERVICE SRL,CARREL SRL. toate instituţiile organizate, etc.
(P.I.M.M.) TG.MUREŞ DIN CADRUL
CNIPMMR
ASOCIAŢIA PATRONATUL 7035/A/2007
INTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII
(P.I.M.M.) TG.MUREŞ DIN CADRUL
CNIPMMR
ASOCIAŢIA PATRONATUL 41/A/2005 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I bd. Dimitrie Pompeiu STATUT AUTENTIFICAT SUB NR.1440/20.08.2004 STATUT AUTENTIFICAT SUB NR.1440/20.08.2004 proces verbal al Adunării generale din 19.10.2009
nr.5Dsector 2
INTREPRINDERILOR PRIVATE MICI ŞI
MIJLOCII BUCUREŞTI
ASOCIAŢIA PATRONATUL 1878/A/2004 OLT SLAT INA SLAT INA jud. OLT ST R.N.T IT ULESCU, NR.49 S.C. ALUMINIU INDUSTRIAL GRUP S.R.L.,Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Olt,Patronatul Intreprinderilor Mici şi Interventii la organele puterii şi administraţiei locale privind participarea reprezentanţilor asociaţiei la consiliile de interes local Popescu Ilie - presedinte, Stoica Gheorghe, Ilie Alexandru - vicepresedinti, Neaga Iulian -
ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII OLT Mijlocii Olt secretar
ASOCIAŢIA PATRONATUL 1875/A/2004 OLT SLAT INA SLAT INA jud. OLT ST R.N.T IT ULESCU, NR.49 Consiliul naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR),S.C. AGRO-INVEST S.R.L.,S.C. MINATEX Promovarea şi promovarea intereselor locale economice de producţie, comercializare ale întreprinderilor private. Marinescu Emil Vergilius - presedinte, Păduraru Ion, Mihalache Ioan Valentin - vicepreseinti,
ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII S.R.L.,S.C. CONFORT 2000 S.R.L.,S.C. AUDIT CONT-FIN S.R.L.,S.C. CONDOR PĂDURARU S.R.L.,S.C. INTER-MARCONS Popa Marius, - secretar, Mărgărit Ilie, Istrate Lucian Emil, Gherghina Stefan - membri
SLATINA S.R.L.,S.C. JULIA & ROBERT MODE S.R.L.,S.C. ROMTIMEX S.R.L.,S.C. MES ALUMINIU S.A.,S.C. CONFEX EXIM
S.R.L.,S.C. G. AD LIBITUM S.R.L.,S.C. CELULOBLOC S.A.,SC. TANDEM S.R.L.,S.C. EL PRESS IMPORT - EXPORT
S.R.L.,S.C. SONIK S.R.L.,S.C. FLOMARK - IND S.R.L.,S.C. INSTAL GRUP S.R.L.,S.C. ELCAPROD S.R.L.,S.C. IMSAT - PRO
S.R.L.,S.C. MUNTENIA S.R.L.,S.C. UNIAGRO S.R.L.,S.C. CONCRETE S.R.L.
ASOCIAŢIA PATRONATUL JUDEŢEAN AL 7065/A/2007 GIURGIU comuna Frăteşti, comuna Frăteşti, jud.Giurgiu jud. GIURGIU comuna activităţi de lobby privind autorităţile/instituţiile publice centrale şi locale privind participarea organizaţiilor patronale ale intreprinderilor cu capital privat, la comisiile de interes local care se ocupă Cireap Gheorghe - preşedinte, Panait Angelo, Manucu Mariana, Pelin Stelian - vicepreşedinte,
jud.Giurgiu Frăteşti, jud. Giurgiu
INTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII de problemele legate de activitatea societăţilor comerciale,ş.a. Dutan Ion - secretar
GIURGIU
ASOCIAŢIA PATRONATUL MEDICILOR DE 11258/A/2009 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.OVIDIU NR.8, BL.E2,AP.7 MĂRĂŞESCU DUMITRU,UNGUREANU DANIELA,ROMILĂ AURA-DANIELA,COCU GRAŢIELA ADRIANA,ETC. PROMOVAREA , SUSŢINEREA ŞI APĂRAREA INTERESELOR ECONOMICE, TEHNICE, JURIDICE ŞI ETICE ALE MEMBRILOR SĂI, PRECUM ŞI DEZVOLTAREA SPIRITULUI DE preşedinte-MĂRĂŞESCU DUMITRU, VICERPEŞ.UNGUREANU DANIELA, ROMILĂ AURA
FAMILIE GALAŢI ÎNTRAJUTORARE, COLABORARE ŞI SPIRJIN RECIPROC ÎN ACTIVITĂŢILE PE CARE ACEŞTIA LE DESFĂŞOARĂ, ETC. DANIELA, COCU GRAŢIELA ADRIANA, ŢARĂLUNGĂ CARMEN MIHAELA, BRĂILESCU
ADRIAN.
ASOCIAŢIA PATRONATUL MEDICILOR DE 7737/A/2008 MEHEDINTI DR-T R-SEVERIN DR-T R-SEVERIN jud. MEHEDINT I ST R.T RAIAN NR.289, TRONEA CARMEN-MARIANA,POPESCU EMALIANA,PĂTRĂŞCUŢĂ MIHAELA,TRAISTĂ IULIANA,PETCU SUSTINEREA INTERESELOR MEDICILOR DE FAMILIE DIN JUDEŢUL MEHEDINŢI TRONEA CARMEN-MARIANA - PREŞEDINTE, POPESCU
BL.B2, SC.3, AP.47
FAMILIE MEHEDINŢENI ADRIAN-DUMITRU,SÎRBU TEODORA,STEFAN CORNELIA,URSE ROXANA DANIELA,NUTA ADRIANA,BECHIR EMALIANA-VICEPREŞEDINTE, PETCU ADRIAN DUMITRU - SECRETAR, PĂTRÎŞCUŢĂ
VICTORITA,PLOSCARU VALENTINA,BALOI FLORIN,TRAISTA VIOREL,NASTASIE ANCA,ŞERBAN MIHAELA-ZENOVIA - MEMBRU, TRAISTĂ IULIANA - MEMBRU
ADELA,BOGDAN-LUPULESCU LUMINIŢA,BUSUIOC HORIANA,ILIESCU MARIANA-COCA,ROTARU DELIA,GONCIULEA
NELIA
ASOCIAŢIA PATRONATUL MEDICILOR 11028/A/2010 MURES SÎNGEORGIU DE SÎNGEORGIU DE MUREŞ jud. MURES ST RADA CABINET MEDICAL VETERINARSC ALFAVET SRL,CABINET MEDICAL VETERINAR BRASSAI A. HUSZAR Promovarea calităţii şi profesionalismului în domeniul serviciilor medicale sanitar veterinare, reprezentarea şi susţinerea sistematică şi unitară a dr. şi intereselor profesional-economice şi MOGA PETRU, BOAR GHEORGHE, TURC RADU LEONTIN, ULESAN NICOLAE
MUREŞ SPORT IVILOR, BL.. 603/A2, AP. 2
VETERINARI DIN JUDEŢUL MUREŞ / MIKLOS,CABINET MEDICAL VETERINAR ASOCIAT DR. RUDNYASZKY BELA ŞI DR. UJICĂ IOAN,CABINET MEDICAL juridice ale membrilor săi -patroni- care prin cabinetele medical-veterinare de liberă practică prestează servicii de specialitate în domeniul sanitar veterinar, astfel încât acestia să fie corect CODRUŢ, KOVACS JOZSEF, MOLDOVAN NICOLAE, KISS BARNA, UJICĂ IOAN, CIOATĂ
PMVMS VETERINAR MOLDOVAN V NICOLAE,CABINET MEDICAL VETERINAR KISS M BARNA,CABCABINET MEDICAL reprezenttaţi în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice, sindicatele, precum şi cu orice alte persoane juridice şi fizice de drept public sau privat. AUREL, MOLNAR SOS SAMUILĂ, CSEH BELA, SZEKELY ISTVAN, MOLDOVAN STEFAN
VETERINAR KOVACS I. JOZSEF,CABINET MEDICAL VETERINAR ULEŞAN N. NICOLAE CODRUŢ,CABINET MEDICAL IUSTIAN LIVIU
VETERINAR CIOATA A AUREL,SC MOGA SAN VET SRL,CABINET MEDICAL VETERINAR GAL J. CSABA,CABINET
MEDICAL VETERINAR CSEH B. BELA,CABINET MEDICAL VETERINAR BOAR I. GHEORGHE,CABINET MEDICAL
VETERINAR MOLNAR SOS SAMUILA,SC RAVET FARM SRL ŞI CABINET MEDICAL VETERINAR SZEKELY F. ISTVAN.
ASOCIAŢIA PATRONATUL NATIONAL 16291/A/2011 OLT SLAT INA SLAT INA jud. OLT ST R.T UDOR VLADIMIRESCU, SC ARCOM LAVORA SA,SC OMP CONCRET CONSTRUCT SRL,SC OMP REAL SECURITY SRL,SC LAVORO ENERGY ASIGURA CONLUCRAREA DINTRE MEMBRII IN VEDEREA DEZVOLTARII SI MODERNIZARII CAPACITATILOR DE PRODUCTIE Oprea Mihai-presedinte, Postolache Marin-vicepresedinte, Benta Aurelian
NR.163D
ROMAN AL OAMENILOR DE AFACERI DIN SYSTEMS SRL,SC MINARD GRUP SRL,SC MINARDI SRL,SC EUROGRUP CONSTRUCT SRL,SC STEFART Peligrad-vicepresedinte, Marius Adrian -membru, Stefan Daniel-membru
JUD.OLT CONSTRUCT SRL,SC EDIL SECURITY SRL,SC SAGETATORUL SRL,POSTOLACHE Z. MARIN INTREPRINDERE
INDIVIDUALA,SC MARLENE COM SRL,SC ANDRUSCA SRL,SC EL PRESS IMPORT EXPORT SRL,SC TURBO
CONSTRUCT SRL,SC INTERMED DECOR SRL
ASOCIAŢIA PATRONATUL NAŢIONAL A 9094/A/2008
AGENŢIILOR DE TURISM DIN ROMANIA
ASOCIAŢIA PATRONATUL NAŢIONAL 10072/A/2009 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.BRĂILEI NR. 88, BL.BR5B, SC GENERAL TRANSCOM SRL-Galaţi,SC PROBIOSFORM SRL,C.M.I. ,P.F.A.,SC AGENŢIA tcdsrc,Ami Câmpeanu,Emi crearea unui mediu de afaceri concurenţial şi predictibil, promovarea şi apărarea intereselor patronale în raport cu autorităţile publice, promovarea intereselor patronale la nivel naţional şi preşedinte, 7 vicepreşedinţi şi secretar general
AP.5
ROMÂN -FILIALA JUDETEANĂ GALAŢI dr.Simion Mariana,SC SIMM S INTERNAŢIONAL,SC RADARIA SRL,SC FEROPLASTIC SRL,SC STECON INDUSTRY internaţional, asigurarea pentru membrii oragnizaţiei de informaţii, facilitarea relaţiilor între acestia precum şi cu alte organizaţii, promovarea progresului managerial de servicii de consultanţă şi
SRL,SC PEC IMPEX,SC MEOSERV SRL,AS.CLUB KIWANIS SRL,SC MIRAGE NORY SRL de asistenţă de specialitate, inclusiv în domeniul
ASOCIAŢIA PATRONATUL 11796/A/2010 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA SEBESULUI, NR. 17, SC REAL POKER SRL,SC PLAYSIS SRL,SC PLAY STAR SRL,SC EUROPLAY ROM SRL,SC EURO 92 STYLE IMPEX SRL,SCOrganizarea unor activităţi în susţinerea şi apărarea intereselor membrilor săi, în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane juridice şi fizice, în raport cu obiectul lor de TECI OVIDIU CONSTANTIN, CZIRJEK ANA, MARTON ANTAL, KOVACS MARIOARA,
AP. 1
ORGANIZATORILOR, PRODUCĂTORILOR ŞI EURO INVEST SRL,SC ADIMEX SRL,SC BIGGAME SRL,SC TISZA GAME SRL,SC HOBELA SRL,SC FORTUNA MUREŞ activitate, atât în plan naţional cât şi internaţional. COCAN ELENA DELIA, BAKO LEVENTE, MORE TIBOR
EXPLOATATORILOR DE JOCURI DE SRL,SC GOLDEN LINE SRL,SC RGT SRL,SC GAME PLAY SRL,SC BVB GAME SRL
NOROC - EXPROGAME
Asociaţia Patronatul Român din Industria 5351/A/2002 pozitie inchisa BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I calea Dorobanţi nr.134,
mezanin, sector 1
Electronică, Electrotehnică a Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiilor- APREL
ASOCIAŢIA PATRONATUL SOCIETĂŢILOR 12083/A/2010 COMUNA BALOT EŞT I,COMUNA BALOT EŞT I, SAT BALOT EŞT I, JUD. ILFOV PRO KOLEKT CREDIT MANAGEMENT SERVICES BUCUREŞTI,HUGE GROUP S.R.L.,TRANSILVANIA RECUPERĂRI Susţinerea şi dezvoltarea activităţii de recuperare a creanţelor,promovarea intereselor economice, tehnice, juridice şi sociale de grup ale membrilor săi, precum şi susţinerea şi protejarea Bogdan Bălan-preşedinte ; Sandu Dănuţ -membru ; Monica Paraschiv -membru ; Cătălin Stan -
SAT BALOT EŞT I, BULEVARDUL I.C. BRĂT IANU NR.101
DE RECUPERARE CREANŢE DIN ROMÂNIA JUD. ILFOV CREANŢE,SAGA COLECTION,SOCIETATEA DE ASISTENŢĂ-RECUPERARE-INVESTIGAŢII PRIN SERVICII ARIS intereselor acestora printr-un comportament managerial corespunzător economiei de piaţă. membru Teodor Gigea -membru ; Stroea Ioan - membru ;Dorin Stana -membru ; Dan Roşu
2000,URBAN ŞI ASOCIAŢII,SEBASTIAN FINANCE,WINDAS CONSULTING,JUS CREDIT COLLECTION,CIONCA -membru ; Mihai Georgescu - secretar .
MANAGEMENT,URBAN ŞI ASOCIAŢII,COMCONSULT,OPLAS INTERNATIONAL,GCA RECUPERARI
DEBITE,INTERNATIONAL BUSINESS INTERMEDIATES
ASOCIAŢIA PATRONATUL SPITALELOR ŞI 11030/A/2010 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA LIVIU REBREANU, NR. SC MEDICAL ANALYSIS SRL,SC MEDICOVER SRL,SC CENTRUL MEDICAL TOP MED SRL,SC CENTRUL MEDICO Coordonarea, promovarea şi reprezentarea intereselor societăţilor implicate, ale angajaţilor acestora, al pacienţilor şi comunităţilor unde îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a asigura un DEAC RADU, POP TEOFIL, MURESAN GAVRILAS, UNC OCTAVIAN, OTELEA MARINA,
29/A, C6
CENTRELOR MEDICALE PRIVATE DIN CHIRURGICAL INTERSERVISAN SRL,SC CLINICA PALADE SRL,SC CLINICA SANOVIL SRL,SC EUROCLINIC HOSPITAL mediu de afaceri sănătos în acest domeniu de activitate şi de a sprijini dezvoltarea acestuia. PALADE VASILE, SZABO DAN, VONICA ILIE, PUIA OCTAVIAN, GOMOTÂRCEANU
ROMÂNIA SA,SC GENESYS CLINIC SRL,SC ADRIA MED SRL,SC EUROMATERNA SRL,SC MEDICORCLINICS SRL,SC COSAMET ADRIANA, NEAGOS LUCIAN
SRL,SC NOVA VITA HOSPITAL SRL,SC NOVA VITA SAN SRL,SC CENTRUL MEDICAL POLISANO SRL,SC UME
DIAGNOSTIC SERVICES SA
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PATRONATUL TINERILOR 10679/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.SIDERURGIŞT ILOR NR.19-23, A&I EXPERT-SERVICII PROFESIONALE SRL,SC ONE TOUCH ADVERTISING GRUP,SC ECO TERRA SRL,SC MABO susţinerea , apărarea, promovarea şi reprezentarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale tinerilor întreprinzători din România, inclusiv prin susţinerea, apărarea şi promovarea 15 PERSOANE- preşedinte-RADU OPREA, vicepreşedinte-IULIAN PUFU, vicepreşedinte-
BL.SD9D, AP. 157
ÎNTREPRINZĂTORI REGIUNEA SUD-EST GRUP SRL,COMPANIA DE PRODUCŢIE FEROVIARĂ SRL,SC 3 MEDIA SRL,SC TUROM STEEL SRL,SC ETIQUETTE investiţiilor lor, respectiv a entităţii constituite de aceştia. CRISTIAN DUMITRESCU, vicepreşedinte-MIHAELA FUDULEA, vicepreşedinte-SCARLAT
SRL,ETC. IONUŢ ANDREI, vicepreşedinte- SENOL OMER, vicepreşedinte- PRICEPUTU VASILE,
membri: DORU TUDORI, DANIEL ROGOZ, RAREŞ IONESCU, LUCIAN IONIŢĂ,
GRĂJDEANU PETRICĂ PAUL, SEANDRU CRISTIAN, DANIEL TUTU, BOGDAN
RODEANU.
ASOCIAŢIA PATRONATUL ZAHĂRULUI DIN 1552/A/2003 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VASILE CONT A NR. 9A-15, SC. B, ET .Membrii patronatului sunt: SC AGRANA ROMANIA SA BUZAU, SC ZAHARUL SA ORADEA, SC FABRICA DE ZAHAR SA Desfăsurarea de activităţi profesionale , economice, tehnice , de menagement, de protecţia mediului, de negociere şi alte activităţi de interes comun pentru societăţile asociate sau o parte din DIRECTOR EXECUTIV - MATIEVSCHI DANIEL, MEMBRII - SERGE MONIER, DAN
3, AP. 24, SECT OR 2.
ROMÂNIA BOD, SC ZAHARUL SA LIESTI, SC ZAHARUL SA LUDUS, SC ZAHARUL SA CORABIA - Se exclude SC MIMO TRADING acestea , activităţi care se pot desfăşura mai eficient prin intermendiul asociaţiei în inteesul unei activităţi profitabile POPOVICI
SRL Corabia, SC ZAHARUL ORADEA, SC ZAHARUL LUDUS, SC FABRICA DE ZAHAR BOD.
ASOCIAŢIA PATRONATULUI FARMACEUTIC 12545/A/2010 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR P-Ţ A LIBERT ĂŢ II NR 4 , AP 4 SC ADENFARM SRL,SC ADONIA SRL,SC ALFA FARM SRL,SC ARCA FARM SRL,SC BUTUC IMPEX SRL,SC CEDRUS REALIZAREA DE INFORMAŢII , APĂRAREA DREPTURILOR ŞI INTERESELOR LEGITIME POPESCU MARIA SMARANDA -.PREŞEDINTE ,TEAHA MARIANA -VICEPREŞEDINTE
DIN BIHOR FARM SRL,SC DELIA FARM SRL.SC DIANA FARM SRL,SC ERDEI FARM SRL,SC EUCALIPST FARM SRL,SC FARMACIA ,DAVID MONICA -VICEPREŞEDINRTE
CONCORDIA ,SC FARMACIA FARMART SRL,SC FARMACIA HELPIS SRL,SC FARMACIA OLIMP SRL,SC FARMACIA
PROCARDIA SRL,SC MEDIFARM SPERANŢA SRL,SC PANAX FARM SRL ,SC PROELA FARM SRL ,SC RODIA SRL
ASOCIAŢIA PATRONATULUI ÎN TURISMUL 14017/A/2011 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. BABADAG, S.C. DINAMIC CONSTRUCT S.R.L. - reprezentată prin administrator ILUŞCĂ DANIEL,S.C. IBIS S.R.L. - reprezentată prin al Asociaţiei este sprijinirea dezvoltării turismului în Delta Dunării şi susţinerea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local în acest domeniu de activitate. ILUŞCĂ DANIEL - PREŞEDINTE, GAINA CORNEL - VICEPREŞEDINTE, VADINEANU
NR.140, BLOC CORAL PLAZA, SC.A, ET AJ 3, AP.6, JUD.
DIN DELTA DUNĂRII T ULCEA administrator VĂDINEANU COSTICĂ,S.C. SINCRON S.R.L. - reprezentată prin administrator DIACONU-ALEXA IULIAN,S.C. COSTICĂ - VICEPREŞEDINTE, GHEORGHE SILVIU - VICEPREŞEDINTE, DIACONU -
ISROM D.G. S.R.L. prin mandatar DENDRINO CLAUDIU FLORIN,S.C. PRONAUTICA S.R.L. - prin administrator RAHĂU ALEXA IULIAN - VICEPREŞEDINTE, CĂTĂLINOIU - GOCIMAN DRAGOŞ -
SILVIU-FLORIN,S.C. PROAMIS S.R.L. prin administrator CĂTĂLINOIU-GOCIMAN DRAGOŞ,S.C. DELTA WAYS S.R.L. - prin VICEPREŞEDINTE, DENDRINO CLAUDIU - SECRETAR, XANTOS MANICA -
administrator UNGURU AXENTE-NICU,S.C. MIAN TOUR S.R.L. - prin administrator BĂNICĂ MIHAI,S.C. SARDAN-IMPEX - RESPONSABIL FINANCIAR.
prin administrator SARVAS TEOFIL,S.C. LISCOM S.R.L. - prin mandatar BRANOVICI PAUL,S.C. WELA S.R.L. - prin
administrator VERBINA DAN,S.C. FINESSE S.R.L.- prin administrator ONCIULENCU DRAGOŞ,S.C. CRISS&CARMEN S.R.L. -
prin mandatar CIOCAN CARMEN VIOLETA,GAINA CORNEL,S.C. AGENTOUR DONAU TRANS S.R.L - prin mandatar
DIMITROV LOREDANA GABRIELA,ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ DE TUIRISM RURAL ECOLOGIC ŞI CULTURAL (ANTREC)
ASOCIAŢIA PATRONATULUI MEDICILOR DE 5917/A/2007 GORJ MOT RU MOT RU jud. GORJ CASA SINDICAT ELOR, ST R. GARII, BUCA CARMEN,CATRINA GABRIELAIORDACHE CLEOPATRA,DUGULEANU MARIA MELANIA,POPESCU SILVIUSA urmăreşte dezvoltarea serviciilor specifice obiectului Medicinii de Familie, precum şi recunoaşterea importanţei acestei specialităţi medicale, alături de celelalte, pentru optimizarea stării de
NR.1
FAMILIE GORJ NICOLETA,POPESCU ELENA ANETA,BĂLAN VASILE,POPESCU ADRIANA CARMEN,CÎRSTEA ELENA,ŞERBAN sănătate a populaţiei, alături de apărarea intereselor generale ale membrilor săi.
MARIA,GÎDOIU ADRIAN,ŢONEA HARALAMBIE PUIU,ANDRIŢA TATIANA,ILIESCU ELENA.
ASOCIAŢIA PATRONILOR BĂNIE 1204/A/1999 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. SĂRARILOR, BL.M43, SC.1, ROŞU IOAN,DINUŢ GHEORGHE,DABULICI CONSTANTIN,MĂRGINEANU ŞTEFAN,CATANA AUREL,POPA PROTEJAREA INTERESELOR ASOCIAŢILOR PRIN GRUPAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE DIN COMPLEXUL COMERCIAL BĂNIE ROŞU ION, DINUŢ GEORGE, DABULICI CONSTANTIN
AP.8
FLORENŢA,MITRICĂ ION,GILTAN IULIAN,BULETE MITIANA,BĂLÎNESCU ADRIAN,LICA ROMULUS,MATEESCU
ALEXANDRU,POPESCU SILVIU,PĂTRU MIHAI,ION GRIGORE,ION MARIN,NICULESCU GHEORGHE,STĂNESCU
IONELA,BULEICĂ FLORIANA,FOEŢAN DUMITRU,PROTOPOPESCU AUREL,MUSCALU LUCI,STAICU ION,CISMARU
ŞTEFAN,ŞTEFĂNESCU IULIAN,HERSCU PAUL,COCAU VIRGIL,LUPESCU LUCIAN,PĂUNESCU OVIDIU,CIUPITU
VASILE,VLAS MARIANA,LUŢĂ ILIE,CIUCĂ AUREL
ASOCIAŢIA PATRONILOR BĂNIE 1238/A/1999 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. SĂRARILOR, BL.M43, SC.1, ROŞU IOAN,DINUŢ GHEORGHE,DABULICI CONSTANTIN,MĂRGINEANU ŞTEFAN,CATANA AUREL,POPA PROTEJAREA INTERESELOR ASOCIAŢILOR PRIN GRUPAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE DIN COMPLEXUL COMERCIAL BĂNIE ROŞU ION, DINUŢ GEORGE, DABULICI CONSTANTIN
AP.8
FLORENŢA,MITRICĂ ION,GILTAN IULIAN,BULETE MITIANA,BĂLÎNESCU ADRIAN,LICA ROMULUS,MATEESCU
ALEXANDRU,POPESCU SILVIU,PĂTRU MIHAI,ION GRIGORE,ION MARIN,NICULESCU GHEORGHE,STĂNESCU
IONELA,BULEICĂ FLORIANA,FOEŢAN DUMITRU,PROTOPOPESCU AUREL,MUSCALU LUCI,STAICU ION,CISMARU
ŞTEFAN,ŞTEFĂNESCU IULIAN,HERSCU PAUL,COCAU VIRGIL,LUPESCU LUCIAN,PĂUNESCU OVIDIU,CIUPITU
VASILE,VLAS MARIANA,LUŢĂ ILIE,CIUCĂ AUREL
ASOCIAŢIA PATRU PICIORUŞE 13092/A/2010 LOC. LOC. POPEŞT I-LEORDENI, JUD. ILFOV ST R. SFÂNT U Lavinia Magiana Marin,Larisa Mihaela Marin Scopul de a contribui activ la protecţia animalelor, îndeosebi cămine Preşedinte: Lavinia Magiana ; Vicepreşedinte: Larisa Mihaela Marin; Marius George Nescu
POPEŞT I-LEORDENI, GHEORGHE, NR. 29
JUD. ILFOV
ASOCIAŢIA PAUL-VALENTIN ŞOVĂIALĂ 722/A/2013 PRAHOVA CÂMPINA CÂMPINA jud. PRAHOVA SONDEI , NR.1, BL. 34 , SC.B , ŞOVĂIALĂ DANIELA,ŞOVĂIALĂ BOGDAN,ENE IULIA strângerea de fonduri pentru plata terapiei la care este supus Paul Valentin Şovăială Preşedinte : ŞOVĂIALĂ BOGDAN
ET .3, AP.31
ASOCIAŢIA PAULOWNIA ROMÂNIA 18500/A/2015 B-DUL B-DUL PIPERA-T UNARI, NR.112D, CORPUL B(C2), ET AJ ARSINEL BOGDAN TRAIAN,TĂNĂSESCU DUMITRU DAN,CHIRA DĂNUŢ,BIRIS IOVU ADRIAN dezvoltarea plantarii tuturor speciilor de Paulownia in România, selectarea si testarea adaptabilităţii unor noi soiuri de Paulownia in condiţiile pedoclimatice de cultura din zonele cu favorabilitate Preşedinte: ARSINEL BOGDAN TRAIAN Prim-Vicepreşedinte: TANASESCU DUMITRU
PIPERA-T UNARI, 2, AP.6, CAMERA 3, JUDEŢ ILFOV
NR.112D, CORPUL ridicata din România, procesarea superioara a lemnului, precum si dezvoltarea industriei conexe acestei activităţi (biomasa,etc.) DAN Vicepreşedinte: BIRIS IOVU ADRIAN
B(C2), ET AJ 2, AP.6,
CAMERA 3, JUDEŢ
ILFOV
ASOCIAŢIA PAVEL PRIMIND AJUTIOR VIAŢA 15664/A/2010 ST R. SOLD. LICĂ GHEORGHE, NR. 21, SECT OR 4 Dima Camelia,Dima cristina,Iane Radu,Manea George,Marton Adrian,Marton Mihaela,Săndulescu Paula sa creeze un centru de informare şi indrumare pentru ajutorarea părinţilor a căror copii suferă de boli grave, se exclud urmaporii membrii. Bolocan Emilia, Borzos Viorica, Constantin Lucica, Diaconu
ESTE LUMINOASĂ Gabriela Cristina, Diaconu Cristinel, Dima Aurel, Dunca Moisin Maria Elisabeta, Fiacichi
Dragan, Grecu Iuliana, Halmagi Horia Adrian, Holtea Gheorghe, Holtea Paula, Ghilescu
Magdalena, Iane Radu, Ionescu maria Magdalena, Lefevre Jean Dominique, Nenetu Mihaela
Vasilica, Nenetu Marian, Pavel Cristian, Popa Liviu, Radovici ( Păun( Mariana Liliana, Radovici
Razvan, Scurtu Georgeta, Vasilescu Mariana Anca, - primirea ca asociati cu drept de vot a
doamnei Stoian Marilena Roxana, Pahome Giuliano Vicentiu
ASOCIAŢIA PAW LORDS 2232/A/2015 GIURGIU COM. BOLINT IN DEAL COM. BOLINT IN DEAL SAT BOLINT IN DEAL jud. SPĂTARU ELENA GABRIELA,SPĂTARU ALEXANDRU PETRE,SC CATTUS MUNDO SRL REPR DE SPĂTARU CRISTIAN Scopul asociaţiei îl constituie asigurarea protecţiei şi apărării animalelor, educarea cetăţenilor cu privire la animale, promovarea unei mentalităţi corecte privind relaţia dintre oameni şi animale, SPĂTARU ELENA GABRIELA(presedinte), SPĂTARU ALEXANDRU PETRE
SAT BOLINT IN DEAL GIURGIU BD. REPUBLICII, NR. 37
văzută ca o convieţuire paşnică, inclusiv din punct de vedere al implicaţiilor pentru sănătate. (membru),SPĂTARU CRISTIAN(membru)
ASOCIAŢIA PAY IT FORWARD 20721/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.RARĂU NR.12A COSTAN ALEXANDRU-AUREL,BUDA CRISTIAN-NICOLAE,LODOABĂ MIHAI îndrumarea şi educarea tinerilor prin facilitarea accesului la educaţia cu profil IT şi prin promovarea continuă a ultimelor tendinţe şi tehnologii în domeniul IT PREŞEDINTE - COSTAN ALEXANDRU-AUREL, MEMBRI - BUDA CRISTIAN-NICOLAE,
LODOABĂ MIHAI
ASOCIAŢIA PAZ OFFICE 18035/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. HAGI MOSCU MARIA NR. 6, CAM. NR. PETRE ALEXANDRA,BANICA ADLEINA-MONICA,GHEORGHE OANA-RALUCA. - de comercializare de produse si servicii realizate prin munca proprie a persoanelor angajate cu dizabilitati. preşedinte - PETRE ALEXANDRA, vicepreşedinte - BANICA ADLEINA-MONICA, secretar
1, SECT OR 1
general - GHEORGHE OANA-RALUCA.
ASOCIAŢIA PAZA CIVILĂ SĂCUENI ORSZEM 21985/A/2015 BIHOR SĂCUENI SĂCUENI jud. BIHOR 9 MAI, NR. 16 BERES CSABA,GUBA IOSIF,CSORBA KINGA IBOLYA - realizarea unor activităţi în interes general, comunitar sau după caz în interesul asociaţilor, personal nepatrimonial, precum şi scopului şi obiectivelor formulate în prezentul statut şi act BERES CSABA- preşedinte, GUBA IOSIF - vicepreşedinte, CSORBA KINGA
SZEKELYHIDI POLGARORSEG constitutiv al asociaţiei.;etc
ASOCIAŢIA PAZNIC DE FAR 4594/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.MUNŢ II T AT RA, NR.12, BL.A, SC.A, EUGEN ZAINEA,TEODOR CORNEL GHEORGHIU,CONSTANTIN ZAINEA,EVELINA ZAINEA,LUCIAN DUMITRAŞCU Să găsească sprijin pentru promovarea valorilo naţionale;;Va urmări dezvoltarea parteneriatului, atât cu organismele publice străine, cât şi cu asociaţii similare din străinătate MEMBRII - ZAINEA EUGEN, CONSTANTIN ZAINEA, EVELINA ZAINEA
ET .4, AP.14, SECT OR 1
ASOCIAŢIA PĂDURE ŞTOCK 10997/A/2013 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R MILCOVULUI NR.9, BL.D.25, AP.25 jud. LUPU DAN RAREŞ,SIDEA CĂLIN IORDAN,MALIŢA BOGDAN MIHAI,CACIORA OCTAVIAN ANDREI SPRIJINIREA TINERETULUI ŞI FORMAREA PROFESIONALĂ caciora octavian andrei-preşedinte,lupu dan rareş-vicepreşedinte , sidea călin
MILCOVULUI NR.9, BIHOR
BL.D.25, AP.25 iordan-vicepreşedinte
ASOCIAŢIA PĂDUREA BUCEGI - PIATRA 3225/A/2004 BRASOV ZĂRNEŞT I, ZĂRNEŞT I, jud. BRASOV ST R.M.I.MEŢ IANU,NR.1 ORAŞUL ZĂRNEŞTI PRIN PRIMAR GHEORGHE LUPU,COMUNA MOECIU PRIN PRIMAR NICULAIE CLINCIU,CELE 14 ADMINSITRAREA, GOSPODĂRIREA SI CONSWRVAREA FONDURILOR FORESTIERE ,PRIN ÎNFIINŢAREA DE OCOALE SILVICE , ÎN CONDITIILE O.G.NR.77/2004 ŞI A LEGII LUPU GHEORGHE, CODREANU ILIE,MODIGA GABRIEL MARIUS, CLINCIU NICULAE,
CRAIULUI PAROHII ORTODOXE BRĂNENE PRIN PREOT GHEORGHE COLŢEA,COMUNA POIANA MĂRULUI PRIN PRIMAR NR.120/2004, DE PE TERENURILE AFLATE ÎN PROPRIETATEA MEMBRILOR ASOCIAŢI : PRIMĂRIA ZĂRNESTI 6622 HA,2700 MP FOND FORESTIER, PRIMĂRIA MOECIU 2.294 HA COLŢEA GHEORGHE
CODREANU NICOLAE 8.000 MP FOND FORESTIER, CELE 14 PAROHII ORTODOXE BRĂNENE 420 HA FOND FORESTIER, PRIMĂRIA POIANA MARULUI 1.114 HA 6000 MP FONDFORESTIER
ASOCIAŢIA PĂDUREA BUCEGI - PIATRA 3278/A/2004 BRASOV MOIECIU,SAZ MOIECIU,SAZ MOIECIU DE JOS, ST R.PRINCIPALĂ, Retragerea ORAŞULUI ZĂRNEŞTI, SCOPUL NELUCRATIV SE REALIZEAZĂ PRIN INTERMEDIUL STRUCTURII SILVICE OCOLUL SILVIC BUCEGI PIATRA CRAIULUI,IAR CALITATEA DE MEMBRU SE POATE OBTINE RETRAGERE LUPU GHEORGHE DIN F-ŢIA DE PREŞEDINTE, NUMIRE CLINCIU
MOIECIU DE JOS, NR.217 B,JUD.BRASOV jud. BRASOV
CRAIULUI ST R.PRINCIPALĂ, ST R.M.I.MEŢ IANU,NR.1 DE ORICE PERS.FIZICĂ ORI JURIDICĂ TITULAR A UNUI FOND FORESTIER ROMÂN. A REPREZENTĂRII MEMNBRILOR ASOCIATIEI IN ADUNarea generală " aprobarea cesiunii NICULAE CA PREŞEDINTE ,RETRAGEREA LUI LETCĂ DORINELA DIN F-CŢIA DE
NR.217 contractelor de cvc către ocolul silvic BICEGI CENZOR
B,JUD.BRASOV
ASOCIAŢIA PĂDURENILOR POIANA RUSCĂ 3792/A/2002 HUNEDOARA COMUNA BUNILA COMUNA BUNILA jud. HUNEDOARA SAT ALUN NR.76 POPA GHEORGHE,STENCOANE GHEORGHE ,STENCOANE GHEORGHE ,STENCOANE DOREL ,ZIDARU IOAN ,POPA DESFĂŞURAREA UNEI ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA ACESTEI ZONE DIN PUNT DE VEDERE ECONOMIC ,CULTURAL, SOCIAL, TURISTIC, PROMOVAREA VALORILOR PREŞEDINTE : POPA GHEORGHE , VICEPREŞEDINTE : POPA SERGIU , SECRETAR:
PETRU ,POPA DOMNICA ,RĂDOS AUREL ,POPA MIRON ,GHEORGHESC MARIA ,POPA ARON ,STENCOANE CIVICE ALE DEMOCRAŢIEI ŞI A STATULUI DE DREPT ,IMPLICAREA TINERETULUI ÎN ACESTE PROGRAME , PROTECŢIA FAUNEI ŞI FLOREI , ÎMBUNĂTĂŢIREA POPA ARON,TREZORIER : POPA PETRU , MEMBRU : POPA MIRON
GHEORGHE ,VLĂICONI ARON ,HERBAN ARON ,HERBAN LAZĂR ,POPA LAZĂR ,POPA LUCREŢIA ,GHEORGHESC STANDARDULUI DE VIAŢĂ AL PĂDURENILOR.
GHEORGHE ,NEIDONI SENTIN ,NEIDONI VICTORIA ,POPA MARIA ,PREDA SUSANA ,GHIURA CLARA ,POPA EMILIAN
,POPA SERGIU ,POPA MARIA ,POPA PETRU ,STENCOANE GHEORGHE ,VLĂICONI VICTORIA ,POPA MARIA ,POPA
DORIN ,POPA DORIN .
ASOCIAŢIA PĂDURI ŞI APE 19076/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ŞT EFAN CEL MARE NR. 1-3, BL. BAG VASILE,BUDA VIORICA,FAUR VICTOR. - promovarii, dezvoltarii si aplicarii mecanismelor care sa conduca la protectia mediului inconjurator. preşedinte - BAG VASILE, vicepreşedinte - BUDA VIORICA, secretar general - VITCTOR
PERLA, ET . 4, AP. 240, SECT OR 1
FAUR.
ASOCIAŢIA PĂDURILOR DIN ROMÂNIA 4207/A/2012 BRASOV RÂŞNOV RÂŞNOV jud. BRASOV NICOLAER BĂLCESCU ,NR.16 NAN FLORIN NICOLAE,PĂLĂŞAN HORIA BUCUR,CHIM MARIA MAGDALENA,CIOLACU MARIAN VLADIMIR protejarea, dezvoltarea, refacerea şi conservarea ecosistemelor din România, pentru creşterea calitǎ■ii vie■ii comunitǎ■ilor umane, pǎstrarea biodiversitǎ■ii pentru genera■iile viitoare ║i a NAN FLORIN NICOLAE -PREŞEDINTE, PĂLĂŞAN HORIA BUCUR, CLEM MARIA
echilibrului natural, prin derularea de ac■iuni, programe ║i campanii de informare, con║tientizare ║i educare, conform actului constitutiv şi statutului, atestate prin încheierile nr.15/29.10.2012 şi MAGDALENA MEMBRII,
nr.16/29.10.2012 ale avocat Vladimir Ciolacu
ASOCIAŢIA PĂDURILOR PRIVATE "VALEA 4607/A/2006 BIHOR LUNCSOARA LUNCSOARA jud. BIHOR NR. 236 /A,
USORII"
ASOCIAŢIA PĂDURIT ŞI PĂŞUNAT "PLEŞI" 4592/A/2006 BIHOR ŞERGHIŞ ŞERGHIŞ jud. BIHOR NR. 59, COM. VARCIOROG
ŞERGHIŞ
ASOCIAŢIA PĂDURIT ŞI PĂŞUNAT "TOMA" - 4590/A/2006 BIHOR PEŞT ERE, NR. 76 PEŞT ERE, NR. 76 jud. BIHOR
PEŞTERE
ASOCIAŢIA PĂGUBIŢILOR COMCM 16381/A/2011 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ALEEA PELICANULUI PANDREA MARIA GINA,FAUR GEORGETA,BALACEANU DANIELA,ARFIR LUMINIŢA,SPÎNACHE OVIDIU,CRĂCIUN FOLOSIREA TUTUROR MIJLOACELOR LEGALE PENTRU CLARIFICAREA SITUAŢIEI CREATE DE SC COMCM SA PRIN ÎNCHEIEREA DE CONTRACTE DE ÎNCHIRIERE ÎN LOC PANDREA MARIA GINA, FAUR GEORGETA, BALACEANU DANIELA,
NR.10, BL.AV 37, SC. A, AP.3
CONSTANTIN DE CONTRACTE DE VÂNZARE-CUMPĂRARE PRNTRU APARTAMENTELE CARE APARŢIN ACESTEI SOCIETĂŢI
ASOCIAŢIA PĂGUBIŢILOR RADISSON 7797/A/2008 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS AT R. T AKE IONESCU NR. 25, AP. STOENESCU ELENA-DENISA,DRĂGUŢU CORNEL-OVIDIU,GERGELY ALEXANDRU CREAREA UNEI STRATEGII UNITARE ÎN VEDEREA RECUPERĂRII SUMELOR REPREZENTÂND PREJUDICIILE CAUZATE DE SC RADISSON INVEST SRL ŞI DE SC RADISSON PREŞEDINTE - STOENESCU ELENA-DENISA, VICEPREŞEDINTE - DRĂGUŢU
4
INVESTMENT GROUP SRL ASOCIAŢIILORFONDATORI ŞI A MEMBRILOR ASOCIAŢIEI. CORNEL-OVIDIU, SECRETAR - GERGELY ALEXANDRU
ASOCIAŢIA PĂGUBIŢILOR VECTRA 9821/A/2009 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. ION URSU NR.49, BĂŢĂUŞ LEONTIN,DAN ROXANA MARIA,RADU MARIUS,FOTI GHEORGHE,CARABAŞU IONEL,HARDUC LUCIANA,IOSIF Reprezentarea intereselor şi apărarea drepturilor tuturor membrilor fondatori ori asociaţi care au încheiat raporturile contractuale cu grupul de firme Vectra Construct SRL, Vectra Imobiliare SOFRONIE MARIAN, DAN ROXANA MARIA, IVAŞCU NICOLETA, ABLALIM NERCHIS,
BL.N2A, SC. B, ET .3, AP.31.
CONSTANŢA LILIANA,NEGRIŞAN SILVIA,PETRE NICOLAE,VOINEA IULIANA...ş.a. SRL, Vectra Betoane şi Agregate SRL, City Invest SRL, ori cu alte persoane fizice .având ca obiect construirea şi predarea de imobile - locuinţe OMER SABIEL
ASOCIAŢIA PÂINEA VIEŢII 3381/A/2012 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS BULEVARDUL CONST ANT IN Arhiepiscopia Timişoarei,reprezentată prin Sfercoci Marius-Petru şi Ardelean Sebastian-Florin,Federaţia Filantropia,reprezentată Reintegrarea socială a persoanelor care au ispăşit pedepse privative de libertate şi a altor persoane cu risc de excluziune socială ce provin din rândul grupurilor vulnerabile, fără deosebire de preşedinte – PAVEL CRISTIAN, vicepreşedinte – MOŢOC DOREL-NICOLAE, secretar –
DIACONOVICI LOGA, NR. 7
prin Moţoc Dorel-Nicolae şi Bărănescu Adrian-Cătălin şi Fundaţia Filantropia Timişoara,reprezentată prin Pavel Cristian şi Toie vârstă, gen, naţionalitate sau apartenenţă religioasă. SFERCOCI MARIUS-PETRU
Ioan-Mircea
ASOCIAŢIA PĂLINCII, PRODUSELOR 17549/A/2014 BIHOR T ULCA T ULCA jud. BIHOR T ULCA, NR. 301/D CHIŞE FLORIAN,SZILAGYI ŞTEFAN MIHAI,BAIDUC AVEL,BÂNCE IOANA MONICA. Promovarea şi susţinerea producătorilor de pălincă şi produse tradiţionale şi ecologice în vederea asigurării calităţii, organizarea şi promovarea de activităţi, programe, acţiuni menite a CHIŞE FLORIAN - PREŞEDINTE; SZILAGYI ŞTEFAN MIHAI - VICEPREŞEDINTE;
TRADIŢIONALE ŞI BIO DIN BIHOR reprezenta interesele producătorilor de produse tradiţionale şi ecologice din aria georgrafică situată în judeţul Bihor. BAIDUC AVEL - SECRETAR.
ASOCIAŢIA PĂLINCII, PRODUSELOR 17738/A/2014 BIHOR T ULCA T ULCA jud. BIHOR T ULCA, NR. 301/D CHIŞE FLORIAN,SZILAGYI ŞTEFAN MIHAI,BAIDUC AVEL,BÂNCE IOANA MONICA Scopul asociaţiei este promovarea şi susţinerea producătorilor de pălincă şi produse tradiţionale şi ecologice în vederea asigurării calităţii, organizarea şi promovarea de activităţi, programe, CHIŞE FLORIAN - PREŞEDINTE; SZILAGYI ŞTEFAN MIHAI - VICEPREŞEDINTE;
TRADIŢIONALE ŞI BIO DIN BIHOR acţiuni menite a repărezenta interesele producătorilor de produse tradiţionale şi ecologice din aria geografică situată în judeţul Bihor. BAIDUCA AVEL - SECRETAR.
ASOCIAŢIA PĂRINTE ÎNFLOREŞTI 114/A/2014 CLUJ FLOREST I FLOREST I jud. CLUJ ST R.GH.DOJA NR.15 SC.1 ET .3 s-a luat act de renunţarea la calitatea de asociat a numiţilor DIMITRIU ALEXANDRA şi DIMITRIU SEBASTIAN, s-a hotărât modificarea scopului asociaţiei, astfel: „închegarea relaţiilor sociale intre membrii comunităţilor din România,susţinereaintereselorcomunităţilorlocale,informarea si educarea acestora prin s-a hotărât modificarea componenţei Consiliului Director, astfel: preşedinte – LAURA BABOŞ,
AP.23
cooptarea în calitate de membri asociaţi a numiţilor LUŢAŞ SORINA-VASILICA, CIMPOI CARMEN-CLAUDIA, MACOVEI LAURA promovarea valorilor oare duc la o viata mai buna pentru acestea, organizarea de;activităţi si evenimente prin care se urmăreşte promovarea valorilor sociale ale comunităţilor şi o viata mai buna în vicepreşedinte – LUŢAŞ SORINA-VASILICA, secretar – MACOVEI LAURA, numirea în calitate
general, pentru copii, părinţi şi intreaga comunitate (se promovează valori sociale cumarfi: responsabilitatea, comunicarea, hrana sănătoasa, munca, bucuria de a trai, dragostea si respectul de cenzor a numitului BABOŞ ANDRAS SANDOR
fata de cei de langa noi şi fata de mediul înconjurător)", precizarea şi completarea art.8 din statut, astfel: “8.1. inchegarea comunităţilor de pretutindeni si susţinerea intereselor acestora va fi
realizata prin:” 8.1.4, Organizarea de activităţi si evenimente culturale, artistice, creative, sportive si educative dedicate copiilor, părinţilor, tinerilor, grupurilor minoritare, grupurilor defavorizate,
persoanelor cu dizabilitatî, persoanelor cu nevoi speciale şi publicului larg. 8.1.5. Organizarea de activităţi şi implementarea de proiecte care vizează protejarea mediului înconjurător. 8.1.6.
Colaborarea cu unităţile de invatamant preşcolar, şcolar şi universitar pentru realizarea de activităţi dedicate preşcolarilor, şcolarilor, studenţilor si profesorilor."
ASOCIAŢIA PĂRINTE ÎNFLOREŞTI – FILIALA 18975/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.ARINILOR NR.15 AP.40 LUŢAŞ CRISTIAN,MACOVEI MARIAN,PRESECAN MIOARA PAULA închegarea relaţiilor sociale între membrii comunităţilor din România, susţinerea intereselor comunităţilor locale, informarea si educarea acestora prin promovarea valorilor oare duc la o viata mai PREŞEDINTE – PRESECAN MIOARA PAULA, VICEPREŞEDINTE – MACOVEI MARIAN,
CLUJ-NAPOCA buna pentru acestea, organizarea de activităţi si evenimente prin care se urmăreşte promovarea valorilor sociale ale comunităţilor şi o viata mai buna în general, pentru copii, părinţi şi intreaga SECRETAR – LUŢAŞ CRISTIAN
comunitate (se promovează valori sociale cum ar fi: responsabilitatea, comunicarea, hrana sănătoasa, munca, bucuria de a trai, dragostea si respectul fata de cei de langa noi şi fata de mediul
înconjurător
ASOCIAŢIA PĂRINŢI- PROFESORI- ELEVI 1609/A/2013 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. ŞT IINŢ EI NR.119 Dima Elena-Cristina,Bîndar Luminiţa,Rus Violeta,Scînteie Daniela Zinica,Vetrov Carmen Mihaela,Guiţă Visilina,Leon Victor,Rusu promovării experienţei pozitive în domeniul metodicii predării privind utilizarea metodelor moderne de predare-învăţare-evaluare, proiectare didactică, cercetare individuală şi colective, preşedinte – RUSU PAVEL, vicepreşedinte –ONIŞOR MIRELA, vicepreşedinte- ABDULA
RADU NEGRU GALAŢI, Pavel,Abdula Angelica,Stan Maria,Onişor Mirela,Anastasiu Nicoleta,Donose Gabriela. aproprierile trandisciplinare şi multidisciplinare, dezvoltarea resurselor şi mijloacelor de învăţământ etc. ANGELICA, secretar – RUS VIOLETA, casier-DONOSE GABRIELA, membri-STAN MARIA,
LEON VICTOR, GUIŢĂ VISILINA, DIMA ELENA CRISTINA, BÎNDAR LUMINIŢA
ASOCIAŢIA PĂRINŢI-PROFESORI- ŞCOALA 20990/A/2015 ARGES VULT UREŞT I VULT UREŞT I jud. ARGES COM. VULT UREŞT I JUD. Asociaţia are ca scop promovarea educaţiei în special în rândul elevilor din corn. Vultureşti jud. Argeş si zona Muscel, susţinerea acordării de sprijin financiar şi stimularea activităţilor în acest Bica Florina Liliana, domiciliată în com. Vultureşti, sat Vulturesti, nr.232, jud. Argeş, în calitate
ARGEŞ.
GIMNAZIALĂ NR. 1 VULTUREŞTI, ARGEŞ domeniu. de membru fondator şi Preşedinte. Burhan Elena Corina, domiciliată în corn. Hartiesti, sat
Hartiesti jud. Argeş, în calitate de membru fondator si Vicepreşedinte. Preda Tatiana,
domiciliată în Mioveni.BId. Dacia, bl.L10, sc. C, et.4, ap.10, jud. Argeş, în calitate de membru
fondator si Director Executiv. Pantilinescu Ion, domiciliat în corn. Vultureşti,sat Vulturesti.jud.
Arges, în calitate de membru fondator. Şerbănescu Lucian, domiciliat în corn. Vulturesti.sat.
Vulturesti, nr.367jud. Arges, în calitate de membru fondator. Tudora Cerasela Luminiţa.
domiciliata în com. Vulturesti, sat Vultureşti, jud. Argeş, în calitate de membru fondator. Nicolae
Elena, domiciliata în corn. Vulturesti, sat Vulturesti, jud. Argeş, în calitate de membru fondator
ASOCIAŢIA PĂRINŢI-PROFESORI DIN 12766/A/2011 GORJ T G-JIU T G-JIU jud. GORJ SAT BARZA, COM. DĂNEŞT I - ÎN CIUCLEA LIANA CAMELIA,BRÎNZAN NICOLETA,MODROIU IONICI PERSINA DACIANA,ŞERBAN CAMELIA,PIŢIGOI ELVIRA. Scopul Asociaţiei constă în atragerea şi stimularea părinţilor şi a altor parteneri pentru a participa la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi educaţie a copiilor în şcoală, pentru o bună colaborare în CIUCLEA LIANA CAMELIA, BRÎNZAN NICOLETA, MODROIU IONICI PERSINA DACIANA,
INCINT A ŞCOLII GENERALE NR. 1 DĂNEŞT I
ŞCOALA GENERALĂ NR. 1 DĂNEŞTI LAVINIA,TOMESCU SIMONA,OPROIU VASILICA ADINA,HOLINGHER GRIGORE ALIN individualizarea învăţării, asigurarea şanselor egale de dezvoltare şi formare a fiecărui copil în parte. Asociaţia îşi propune totodată să contribuie la dezvoltarea bazei materiale necesare pentru PIŢIGOI ELVIRA LAVINIA, TOMESCU SIMONA, OPROIU VASILICA ADINA, HOLINGHER
susţinerea învăţământului în şcoală GRIGORE ALIN
ASOCIAŢIA PĂRINŢI - PROFESORI 15986/A/2011 IASI BELCEŞT I ÎN BELCEŞT I ÎN CLĂDIREA ŞCOLII CU CLASELE I - VIII Creşterea gradului de autonomie a Scolii cu clasele I - VIII Ruşi, Belceşti; crearea unui parteneriat viabil părinţi - cadre didactice; dezvoltarea relaţiilor de colaborare scoală - comunitate şi Vacaru Mihaela
CLĂDIREA ŞCOLII CU RUŞI jud. IASI COMUNA BELCEŞT I
"SPERANŢA" DIN CADRUL ŞCOLII CU CLASELE I - VIII RUŞI respectarea şi valorificarea tradiţiei Scolii cu clasele I - VIII Ruşi.
CLASELE I - VIII- RUŞI - BELCEŞTI
ASOCIAŢIA PĂRINŢI - PROFESORI A ŞCOLII 12748/A/2011 GIURGIU GIURGIU GIURGIU jud. GIURGIU ST R.T INERET ULUI, BLOC PREŞEDINTE - CIOBANU ANETA,VICEPREŞEDINTE-BECHIR MARIA. Sprijinirea unităţii de învăţământ în activitatea de educare,însuşire, formare,îndrumare şi supraveghere a elevilor ş.a. PREŞEDINTE-CIOBANU ANETA, VICEPREŞEDINTE- BECHIR MARIA, MEMBRI-
70,SC.B, ET .3, AP. 63
NR. 10 GIURGIU RĂDUCU ADINA MARINELA, IANCU LEONTINA LETIŢIA, MIU IULIANA.
ASOCIAŢIA PĂRINŢI – PROFESORI DIN 21510/A/2015 BUCURESTI jud. BUCUREST I ŞOS. MIHAI BRAVU NR.139, BL.D10, RAINOF FRANCESCA-MAGDALENA,RAINOF PETRE,ŢICLEANU GLADIOLA,ŢICLEANU BOGDAN MIHAI,COCA Scopul asociatiei este sustinerii intereselor elevilor unitatii de invatamant COLEGIUL NATIONAL MIHAI VITEAZUL BUCURESTI, in activitatea de educare, instruire, formare, indrumare si Consiliul Director ales pentru un mandat de 4 (patru) ani este format din: a. COCA ADINA, in
SC.A, ET .5, AP.17, CAMERA 5. SECT OR 2.
COLEGIUL NAŢIONAL MIHAI VITEAZUL ADINA,POPA SEVER,SURDU MIHAI - ADRIAN,SĂVULESCU CODINA,BAL - CRIŞAN MONICA supraveghere a elevilor acestui colegiu, precum si prin implicarea in activitatile de imbunatatire, modernizare si intretinere a bazei materiale a colegiului, dar si prin implicarea in activitati calitate de Preşedinte, b. SĂVULESCU CODINA, in calitate de Vicepreşedinte, c. RAINOF
BUCUREŞTI complementare si conexe ariei curriculare de invatamant. Sustinerea, modernizarea, eficientizarea, cresterea calitatii, precum si imbunatatirea continua a actului educational se vor realiza in FRANCESCA-MAGDALENA, in calitate de Director ;
concordanta cu standardele Uniunii Europene si ale specificului societatii romanesti, in interesul elevilor din colegiul menționat. Sustinerea si promovarea intereselor elevilor din COLEGIUL
NATIONAL MIHAI VITEAZUL BUCURESTI in relatiile cu profesorii si conducerea colegiului se vor realiza in conformitate cu normele legale primare si secundare emise in aplicarea acestora
in materia invatamantului preuniversitar, inclusiv Regulamentul de Ordine Interioara al colegiului, Regulamentul de Organizare si Functionare al colegiului si Regulamentul de Organizare si
Functionare al Unitatilor de Invatamant Preuniversitar, toate in vigoare la data aplicarii acestora.;Astfel, activitatea asociatiei va avea un puternic caracter umanitar de natura sa cultive spiritul civic
si isi va propune sa acorde sprijin real pentru elevii COLEGIULUI NATIONAL MIHAI VITEAZUL BUCURESTI .
ASOCIAŢIA PĂRINŢI ACTIVI-CHITILA 16479/A/2011 CHIT ILA, JUDEŢ UL CHIT ILA, JUDEŢ UL ILFOV. ŞOS. BANAT ULUI, NR. 75. RUSU SORIN-PETRU,NEAGU GABRIELA,MIHAI CRISTINA-ASOCIAŢI. ART.6 Asociaţia „PĂRINŢI ACTIVI - CHITILA" are drept scop susţinerea activităţilor formativ-educative a copiilor inscrisi la scoală Scoală cu clasele I-VIII nr 1. "Profesor Ion Visoiu" - Chitila. RUSU SORIN-PETRU, NEAGU GABRIELA, MIHAI CRISTINA.
ILFOV.
ASOCIAŢIA PĂRINŢI ALĂTURI DE COPII - 16492/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA VALEA SALCIEI, NR. 3, BL. Avram Iuliana Costina,Cimpan Oana,Matei Nicoleta,Mihai Dragoş Marian,Mareş Mihai,Hornet Georgeta,Brătulescu Realizarea obiectivelor educaţionale, dezvoltarea, modernizarea şi întreţinerea bazei materiale a grădiniţei, sprijinirea grădiniţei în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi Avram Iuliana Costina- preşedinte, Cimpan Oana- vicepreşedinte, Matei Nicoleta- secretar
D6, SC. 1, ET . 3, AP. 7, SECT OR 6.
GRĂDINIŢA NR. 272 Nicolae,Enăşescu Mihaela Alina,Moreanu Mihai,Raducu Marius Cristinel. educare a copiilor, atragerea de fonduri în vederea sprijinirii activităţii didactice, promovarea şcolii româneşti în general. general, Mihai Dragoş Marian- membru, Mareş Mihai- membru.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PĂRINŢI COPII VÎRCIOROG 19161/A/2014 BIHOR VÎRCIOROG, COM. VÎRCIOROG, COM. VÎRCIOROG jud. BIHOR NR. 125 BRAICA MARCELA MAGELONA,PETROIAN IOANA MARIOARA,MUT VERONICA,VUSCAN DANIELA DE A CONTRIBUI LA BUNA DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII SCOLARE ÎN CARE SE DESFĂSOARA ACTIVITATEA DIN SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 VÎRCIOROG, LA CRESTEREA BRAICA MARCELA MAGELONA, PETROIAN IOANA MARIOARA-VICEPRESEDINTE,
VÎRCIOROG
BIHOR NICOLETA,STEFANUTIU DANIEL,BULZAN VASILE PERFORMANTELOR SCOLARE, MOTIVAREA ELEVILOR, SUSŢINEREA MATERIALA A ELEVILOR CU PROBLEME SPECIALE, PROMOVAREA ELEVILOR ŞI A IMAGINII SCOLII MUT VERONICA-PRESEDINTE, VUSCAN DANIELA NICOLETA, STEFANUTIU DANIEL,
ROMANESTI ÎN GENERAL ŞI A SCOLII GIMNAZIALAE NR. 1 VÎRCIOROG ÎN MOS SPECIAL BULZAN VASILE
ASOCIAŢIA PĂRINŢI PENTRU COPII 2013 16493/A/2014 MURES SIGHIŞOARA SIGHIŞOARA jud. MURES ST R.NOUĂ,NR.16 RUS CODRUŢA ANGELA,HAJNAL FLOREDANA,MUNTEAN PETRUŢA ,NUŢIU ADINA susţinerea,modernizarea,eficientizarea,creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului RUS CODRUŢA ANGELA,HAJNAL FLOREDANA,NUŢIU ADINA
societăţii româneşti, în interesul copiilor din şcoală şi din învăţământul preuniversitar; susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din învăţământul preuniversitar în relaţiile cu
profesorii şi conducerea şcolii/grădiniţei/liceului, Inspectoratele şcolare, Administraţiile centrale şi locale, sindicatele din învăţământ, federaţii ale părinţilor, alte organizaţii naţionale şi
internaţionale şi societatea civilă.
ASOCIAŢIA PĂRINŢI PENTRU COPII ARANY 9710/A/2010 BIHOR modificare sediu modificare sediu jud. BIHOR Salonta str. Republicii nr. 9o Dale Lucia-Aurora,Pop Otilia Florina,Bagosi Florica Raula,Tresca Gheorghe Mihai şi Bagi Katalin. Susţinerea, modernizarea eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a invaţamântului, în concordanţa cu standardele Uniunii Europene şi a specificului eliminarea funcţiei de cenzor
în incinta Colegiului Naţional "Arany Janoş"
JANOŞ SALONTA societăţii româneşti, în interesul copiilor din scoală şi din învăţământul primar şi gimnazial; obţinerea şi gestionarea de fonsuri şi bunuri materiale în vederea sprijinirii financiare şi materiale a
activităţii instructiv-educative şi extraccuriculare desfăşurate de Scoala cu clasele I-VIII "Arany janos" Salonta., susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din învăţământul primar şi
gimnazial în relaţiile cu profesorii şi conducerea şcolii, Inspectoratele şcolare,Administraţiile centrale şi locale,sindicatele din învăţământ, federaţii ale părinţilor, alte organizaţii naţionale şi
internaţionale şi societatea civilă.
ASOCIAŢIA PĂRINŢI PENTRU ELEVI 8549/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ Cluj-Napoca, str. Mehedinţi, nr. primirea în calitate de membri a numiţilor SANDU CAMELIA-OTILIA, TITE NICOLAE CLAUDIU şi BOITOS LIANA-MONICA, sustinerea activitatilor educative scolare si extrascolare, sustinerea si promovarea formarii profesionale si umane, sprijinirea integrarii sociale a elevilor Grupului Scolar de Chimie Industriala preşedinte - SANDU CAMELIA-OTILIA, vicepreşedinte - TITE NICOLAE CLAUDIU şi
61-63, bl. C8, et. 1, ap.7, jud. Cluj
pierderea calităţii de membri ai asociaţiei a numiţilor BACALU REMUS ŞTEFAN, COST ALEXANDRU şi VISA ADRIANA “Terapia” din Cluj-Napoca secretar - BOITOS LIANA-MONICA, şi modificarea art. 8 din Actul constitutiv al asociaţiei,
DANIELA având în vedere schimbarea numelui cenzorului prin căsătorie, controlul asociaţiei urmând a se
asigura de cenzor – RUSU MAURA-CODRUŢA
ASOCIAŢIA PĂRINŢI PENTRU ORA DE 18638/A/2015 BUCURESTI BUCUREST I BUCUREST I jud. BUCUREST I ST R. SF. ECAT ERINA NR.MARIANA LILIANA GEORGESCU,ALEXANDRU MARIUS GHIOCA,NICOLETA BUCUR,CRISTINA BENGA,ROMEO NICU -mobilizarea parintilor in sustinerea predarii orei de Religie in scolile din Romania;-sustinerea si promovarea valorilor religioase in randul elevilor si al parintilor, a moralei bazata pe religie, a MARIANA LILIANA GEORGESCU - PRESEDINTE, NICOLETA BUCUR - SECRETAR ,
2, AP. 105, SECT OR 4
RELIGIE MOSOIU,MIHAIL ARCADIUS ILIESCU,BOGDAN IOAN STANCIU,DORU CODRUT IAMANDEI,GHEORGHE BRADUTU culturii si spiritualitatii poporului roman etc. ALEXANDRU GHIOCA - VICEPRESEDINTE, CRISTINA BENGA - VICEPRESEDINTE,
NEGRU,EDUARD MARIUS ADRIAN DUMITRACHE,IOANA POPESCU,IONEL MARIAN MACOVEI ROMEO NICU MOSOIU - VICEPRESEDINTE
ASOCIAŢIA PĂRINŢI PENTRU ORA DE 20697/A/2015 BUZAU BUZĂU BUZĂU jud. BUZAU ST R. VICT ORIEI NR. 1 mobilizarea părinţilor în susţinerea predării orei de religie în Şcolile din România
RELIGIE - FILIALA BUZĂU
ASOCIAŢIA PĂRINŢI ŞI BUNICI 18855/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. PASARANI NR. 56 D, PART ER, GHITA DANIEL,TÖRÖK MELINDA-TIMEA,TÖRÖK ANDREEA-MARIA 6.1. ,,ASOCIAȚIA P├RINȚI ȘI BUNICIö este o organizatie care desfasoara programe prin care se urmareste promovarea unui mod de viata sanatos. Scopul acestei asociatii consta in informareaComponenta nominala a celui dintai Consiliu Director este urmatoarea: GHITA DANIEL,
BIROUL NR. 71, SECT ORUL 2.
si educarea populatiei cu privire la adaptarea unui stil de viata sanatos, in vederea prevenirii unor afectiuni moderne precum boli cardiovasculare, diabet si cancer.;6.2. ,,ASOCIAȚIA P├RINȚI ȘI TÖRÖK MELINDA-TIMEA si TÖRÖK ANDREEA-MARIA.
BUNICIö isi propune sa promoveze conceptul de preventie a bolilor moderne, prin acordarea de sfaturi si recomandari privitoare la adaptarea unui stil de viata sanatos.;6.3. Asociatia urmareste
desfasurarea unor actiuni orientate spre prevenirea acestor afectiuni ¯ n randul colectivitatilor si al societatii civile, pornind de la descoperirea cauzalitatii si a constientizarii factorilor de risc.; 6.4.
Scopul asociatiei este nepatrimonial, cu caracter educativ-informativ, umanitar si social.
ASOCIAŢIA PĂRINŢI ŞI PROFESORI 12349/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ROŞCA PANDELE NR.2-4, PART ER, Jeculescu Gabriela,Nica Rodica Olimpia,Popa Grigore Dan,Sas Marian Teodor,Goci Maria,Ciopei Alexandra,Ioan Ion,Armasu sprijinirea procesului de învăţământ; promovarea şi stimularea elevilor pentru obţinerea de performanţe şi sprijinirea socio-psiho-culturală a elevilor scoala 1144 - Bucureşti Consiliul Director: -Sas Marian-Teodor - preşedinte, -Bratu-Iorga Radu Razvan -
CAMERA 1, SECT OR 5
"ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR.114 - Vasilica-Silvia,Chirita Lucia Gabriela,Radu Ioana,Beleuta Sorin Marian,Radulescu Florentina Roxana,Deliu Alina-Elena,Rus vicepreşedinte, -Tanta Cristina - trezorier, -Feleaga Nicoleta - secretar, -Zbirciog Andreea -
PRINCIPESA MARGARETA" Simona-Elena,Feleaga Nicoleta,Turcsanyi-Manolescu Daniela,Dumitrascu Iuliu Bogdan,Al kawadri Mihaela,Dragomir Maria membru. Cenzor: -Radu Aurelian
ASOCIAŢIA PĂRINŢI ŞI PROFESORI 46/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL DACIA NR. 34, PART ER, SECT OR 1 TURCSANYI-MANOLESCU DANIELA,MICLOI EMILIA-MIHAELA,CIOBANU MARIANA GEORGETA,NECSUTU - sprijinirea procesului de învăţământ, promovarea şi stimularea elevilor pentru obţinerea de performante precum şi sprijinirea socio-psiho-culturala a elevilor din Colegiul Economic "Virgil preşedinte - TURCSANYI-MANOLESCU DANIELA, secretar - DIMA LORENA-MONICA,
COLEGIUL ECONOMIC "VIRGIL IOANA-ADELINA,ILIESCU GABRIELA-DANA,ENACHE LILIANA,DIMA LORENA-MONICA,PENCEA DANIELA,GHERGHE Madgearu" Bucureşti. trezorier - MICLOI EMILIA-MIHAELA
MADGEARU" BUCUREŞTI ELENA
ASOCIAŢIA PĂRINŢII APROAPE - COLEGIUL 1680/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GHEORGHE MANU NR. 30, SECT OR MIHAILESCU IOANA-MARIA,ARGATU NICOLAE,BAZARAN FLAVIA-CLAUDIA - a susţine şi promova interesele elevilor Colegiului Naţional de Muzică George Enescu, şi ale părinţilor acestora, în relaţiile cu profesorii şi conducerea Colegiului Naţional de Muzică George preşedinte: MIHAILESCU IOANA-MARIA, vicepreşedinte: ARGATU NICOLAE, secretar:
1, ÎN INCINT A COLEGIUL NAŢ IONAL DE MUZICĂ
NAŢIONAL DE MUZICĂ GEORGE ENESCU GEORGE ENESCU, SALA 16, PART ER Enescu;;- a menţine, respecta, valorifica şi transmite mai departe genraţiilor următoare, tradiţia Colegiului Naţional de Muzică George Enescu;;- a sprijini Colegiul Naţional de Muzică George BAZARAN FLAVIA-CLAUDIA
Enescu, în modernizarea, eficientizarea şi creşterea calităţii actului educaţional;;- a sprijini pregătirea continuă a personalului didactic, prin diferite forme de specializare, atât în ţară cât şi în
străinătate, pentru a îmbunătăţi actul educaţional din cadrul Colegiului Naţional de Muzică George Enescu, în concordanţă cu cerinţele şi standardele Uniunii Europene;;- a contribui la buna
desfăşurare a activităţii şcolare şi extrascolare în cadrul Colegiului Naţional de Muzică George Enescu, prin implicare în actul educaţional;;- a contribui la creşterea performanţelor şcolare,
motivarea şi recompensarea elevilor, susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea intereselor elevilor, promovarea imaginii Colegiului Naţional de Muzică George Enescu,
atat pe plan naţional, cat şi pe plan internaţional;;- a sprijini financiar activităţile de renovare, reabilitare, îmbunătăţire, dotare, modernizare şi întreţinere a bazei material-didactice a Colegiului
Naţional de Muzică George Enescu;;- a oferi părinţilor posibilitatea de a participa activ la configurarea programelor şi proiectelor educaţionale în cadrul Colegiului Naţional de Muzică George
Enescu;;- a stimula implicarea comunităţii locale şi de afaceri în dezvoltarea şi susţinerea activităţii şcolare din cadrul Colegiului Naţional de Muzică George Enescu;;- a participa şi susţine
ASOCIAŢIA PĂRINŢII APROAPE A ŞCOLII 34/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. AT ELIERULUI NR. 25, SECT OR 1 ALDEA ROXANA LILIANA,ANDRONESCU MARIANA,FILIP VIORICA,GHEORGHE ANIŢA,IONESCU MIRCEA,NIŢU -stimularea activităţii extracurriculare a elevilor, profesorilor şi părinţilor din Şcoala nr. 1 Sfinţii Voievozi în ceea ce priveşte acţiunile educative, cultural-artistice, ştiinţifice, moral-civie, turistice, SIMOIU ROCSANA - preşedinte, FILIP VIORICA - vicepreşedinte, ANDRONESCU
NR. 1 "SFINŢII VOIEVOZI" CATRINA,PAVEL MAGDALENA,SIMOIU ROCSANA,ŞPAC ELENA sportive, economice. MARIANA - casier, ŞPAC ELENA - membru
ASOCIAŢIA PĂRINŢII ELEVILOR DE LA 39/A/2014 BIHOR NOJORID NOJORID jud. BIHOR AVRAM IANCU, NR.4 POPA FLAVIA LUMINIŢA SE RETRAGE DIN ASOCIATIE AVAND CALITATEA DE MEMBRU FONDATOR ŞI FUNCTIA DE DEZVOLTAREA SISTEMULUI EDUCAŢIONAL DIN rOMÂNIA ANDREI MIHAELA RAMONA-PRESEDINTE, STAN ROSANA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ DIMITRIE CANTEMIR MEMBRU ÎN CONSILIUL DIRECTOR OLIMPIA-VICEPRESEDINTE, GALEA RAMONA RODICA-SECRETAR, CRECAN
- ORADEA GABRIELA, CHROMEC KRISZTINA BEATA-MEMBRU
ASOCIAŢIA PĂRINŢII ELEVILOR DE LA 1399/A/2013 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R T OMPA MIHALY NR 15 MIHUŢ ADRIAN,DUMA MARCEL TEODOR RADU,BURCA NIOCOLAE,JUHASZ CSABA,POPA ALINA IOANA ASIGURAREA RESURSELOR MATERIALE NECESARE LA ACTVITĂŢILE PROGRAMELOR ÎN SISTEMUL EDUCAŢIONAL
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NICOLAE BĂLCESCU MIOARA,BAIDOC IULIANA FELICIA ,TOROŞVIG IOAN
ORADEA
ASOCIAŢIA PĂRINŢII PENTRU CIPOO 14013/A/2011 TIMIS FĂGET FĂGET jud. T IMIS ST R.ALEEA T RAIAN VUIA NR. 1 Groza Delia,Anghel Ramona,Farcaş Dănuţ utilizarea raţională a resurselor financiare în scopul ajutorării activităţii de învăţământ Groza Delia - preşedinte Anghel Ramona - vicepreşedinte Farcaş Dănuţ - membru Brănduşoni
ORAŞUL FĂGET Lia - membru
ASOCIAŢIA PĂRINŢII ŞI BUNICII NOŞTRI 20953/A/2015 CONSTANTA T ECHIRGHIOL T ECHIRGHIOL jud. CONST ANT A ST R. MOLDOVEI NR.29 CATANOVICI OVIDIU CONSTANTIN,CATANOVICI IULIANA,VOICILĂ PETRE DE A ÎMBUNĂTĂŢI VIAŢA SOCIALĂ, EDUCATIVĂ ŞI ECONOMICĂ A PERSOANELOR ÎN VÂRSTĂ CATANOVICI OVIDIU CONSTANTIN, CATANOVICI IULIANA, VOICILĂ PETRE
TECHIRGHIOL 2015
ASOCIAŢIA PĂRINŢII ŞI CADRELE 15812/A/2015 CHIAJNA, ST R. CHIAJNA, ST R. NICOLAE IORGA, NR. 13, COD POST AL 1. Dubălaru Lucian 2. Ioniţă Anca Denisa 3. Mihalea Gh. Nicoleta 4. Mihalea V. Nicoleta,5.Rizescu Nicoleta-Oana Scopul asociaţiei „PĂRINŢII ŞI CADRELE DIDACTICE PENTRU GRĂDINIŢA NR. 111, BUCUREŞTI" este de a sprijini activitatea educativă şi tehnico-administrativă desfăşurată în cadrul înlocuirea Preşedintelui Asociaţiei, Dl. Dubălaru Lucian cu doamna Saveli Andreea Mădălina.
NICOLAE IORGA, NR. 077040, JUDEŢ ILFOV
DIDACTICE PENTRU GRĂDINIŢA NR. 111 13, COD POST AL Grădiniţei, fără discriminări sau diferenţieri religioase, sexuale, etnice, rasiale sau politice.Asociaţia organizează evenimente şi acţiuni care să fie în favoarea copiilor înscrişi la Grădiniţa nr. 111
BUCUREŞTI 077040, JUDEŢ ILFOV şi, de asemenea, care să ajute la perfecţionarea personalului din Grădiniţa nr. 111 în vederea îmbunătăţirii activităţii educative şi de îngrijire a copiilor, favorizând întâlnirile regulate ale
membrilor.;Asociaţia îşi manifestă permanent dorinţa de îmbunătăţire atât a calităţii informaţiei, a sfaturilor şi a formării furnizate, cât şi a serviciilor oferite membrilor săi.;Prin scopul său,
asociaţia participă, de asemenea, şi la viata locală sau naţională.
ASOCIAŢIA PĂRINŢII ŞI CADRELE 11009/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. JEAN MONNET NR. 2, SECT OR 1 Este exclusă dna GHIŢĂ VALENTINA. - creşterii gradului de autonomie a Liceului Teoretic "Jean Monnet", creării unui parteneriat viabil părinţi-cadre didactice, dezvoltării relaţiilor de colaborare şcoală-comunitate, respectării şi Se retrage dnei GHIŢĂ VALENTINA funcţia de secretar. Se desemnează ca persoană care să
DIDACTICE PENTRU LICEUL TEORETIC valorificării tradiţiei. reprezinte Asociaţia în relaţia cu Unicredit Bank, Raiffeisen Bank, precum şi cu RIB Bank sau cu
JEAN MONNET orice altă bancă, detinând unica semnătură.
ASOCIAŢIA PĂRINŢII ŞI COPII ALĂTURI DE 10721/A/2013 CONSTANTA VALU LUI T RAIAN VALU LUI T RAIAN jud. CONST ANT A ST R. CALEA ŞTEFAN ANA,ALPETRII ION,VLAICU GEORGIANA,OLTEANU ILEANA DANIELA,BODIU VIOLETA,TĂNASE GABRIEL DE A CONTRIBUI LA BUNA DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII ŞCOLARE ŞI A CONDIŢIILOR ÎN CARE SE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA DIN ŞCOALA NR.1 VALU LUI TRAIAN. NAMAIANU VIRGINIA, TĂNASE GABRIEL MARIAN, ALPETRII ION.
DOBROGEI NR.47
ŞCOALĂ MARIAN,NAMAIANU VIRGINIA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR - GRĂDINIŢA 135 18622/A/2015 BUCURESTI jud. BUCUREST I SECT OR 2, ST R. MAŞINA DE PÂINE Cosmineanu Anca-Ruxandra,Dumitru Elena-Daniela,Niculae Ana-Maria,Tănasie Tiberiu,Bădulescu Elena,Vâlcu Cătălin-Marian Membrii ASOCIAŢIEI PĂRINŢILOR - GRĂDINIŢA 135 doresc să se asocieze şi au ca scop propus:;- promovarea la copii a educaţiei pentru media şi ştiinţele informării şi documentării, Consiliul Director: 1. Vâlcu Cătălin-Marian – preşedinte; 2. Cosmineanu Anca-Ruxandra –
NR. 61, PART ER, CAMERA 1.
educaţiei pentru informaţie, educaţiei pentru democraţie, educaţiei pentru mediu, educaţiei pentru drepturile omului etc.;- susţinerea şi promovarea dezvoltării societăţii civile prin implicarea vicepreşedinte; 3. Niculae Ana-Maria – secretar general
copiilor în acţiuni educative, culturale şi sociale, în diferite domenii ale dezvoltării durabile;;- formarea copiilor, prin implicarea în acţiuni educative, culturale şi sociale, folosind mijloace de formare
diverse şi atractive;;- realizarea de materiale suport şi didactice auxiliare pe suporturi diferite adaptate exploatării didactice;;- susţinerea şi promovarea dezvoltării copiilor prin educaţie şi cultură;;-
participarea la demersul de favorizare a accesului la informaţie şi documentaţie actuală a copiilor;
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR - GRUP ŞCOLAR 12928/A/2011 CONSTANTA CUMPĂNA CUMPĂNA jud. CONST ANT A ŞOS. CONST ANŢ EI NR.136TĂNASE ANCA,BUMB CRISTINA,ZANFIR SIMONA,CRAP CONSTANŢA RALUCA,POENARU NICOLETA,MURARIU SUSŢINEREA, MODERNIZAREA, EFICIENTIZAREA, CREŞTEREA EFICACITĂŢII ŞI CALITĂŢII PRECUM ŞI ÎMBUNĂTĂŢIREA CONTINUĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN CONCORDANŢĂ TĂNASE ANCA, BUMB CRISTINA, CÂMPANU MIHAELA, ZANFIR SIMONA, TRAŞCĂ
CUMPĂNA LUCIANA,DAN VASILICA,PĂLĂU VASILICA,RĂSĂUTEANU CRISTINA ANGELICA,CARAISILINSCHI LUMINIŢA. CU STANDARDELE UNIUNII EUROPENE. AURORA, NECULAEV ALINA, DOVOŞIN MIHAELA, CARAISILINSCHI LUMINIŢA.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR - ŞCOALA 17292/A/2014 BACAU T G.OCNA T G.OCNA jud. BACAU ST R. N.ARBĂNAŞ NR. 4-6 PATRICHI CRISTINA GEORGETA,COZMA SIMONA DANA,VĂSOIU CORINA,TEODORESCU CORNELIA,MARINESCU De a sprijini unitatea de învăţământ în activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei şcoli şi implicarea în activităţile de îmbunătăţire continuă şi PREŞEDINTE-COZMA SIMONA DANA, VICEPREŞEDINTE-TEODORESCU CORNELIA,
GIMNAZIALĂ NR. 1 TG.OCNA GEORGETA,PAL NICOLETA modernizare a condiţiilor de studiu pentru elevii săi. SECRETAR-PAL NICOLETA, CASIER-PATRICHI CRISTINA GEORGETA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR – ŞCOALA 18328/A/2014 BOTOSANI BRĂEŞT I BRĂEŞT I jud. BOT OSANI ST R. CALEA NAŢ IONALĂ NR. Cîmpanu Monica,Ciocoi Nicoleta,Balan Mirela,Cucu Mihaela Cristina,Maţincu Petronela de a sprijini unitatea de învăţământ Şcoala Gimnazială „Gheorghe Coman” în activitatea de educaţie, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei şcoli şi implicarea în preşedinte - Cîmpanu Monica, Maţincu Petronela – vicepreşedinte, Cucu Mihaela Cristina –
45
GIMNAZIALĂ „GHEORGHE COMAN” activităţile de îmbunătăţire continuă şi modernizare a condiţiilor de studiu pentru elevii săi. secretar, membrii - Ciocoi Nicoleta şi Balan Mirela, iar controlul activităţii
BRĂEŞTI economico-financiare va fi efectuat de un cenzor
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR - ŞCOALA NR. 186 1134/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ST ANISLAS CIHOSCHI NR. 15, DIANA-ELENA DRAGOMIR,MARIANA NISTOR-MANDACHE,VALI-LAURENTIU MIHAI,ADRIAN-SILVIU - de a sprijini unitatea de învăţământ - Şcoala nr. 186 "Elena Văcărescu" în activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei şcoli şi implicarea în activităţile preşedinte: VALI-LAURENTIU MIHAI, vicepreşedinte: ADRIAN-SILVIU NICOLAU, secretar:
SECT OR 1
"ELENA VĂCĂRESCU" - BUCUREŞTI NICOLAU,MIHAI-IOAN ROSCA,MARIA NELUTA UDROIU. de îmbunătăţire continuă şi modernizare a condiţiilor de studiu pentru elevii săi. MARIANA NISTOR-MANDACHE
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR "COLEGIULUI 9776/A/2010 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA CĂLIMANULUI, NR. 1 LASLO SIMION,TRIF DANIELA NICOLETA,RUSU SABIN,LUIPU ADRIANA,FILIP DANIEL EMILIAN,BENDRIS MARIA Dezvoltarea unui cadru pentru colaborarea şi cooperarea cu alte grupuri educaţionale sau entităţi guvernamentale şi neguvernamentale interne şi internaţionale cu scop identic sau asemănător; LUPU A. IONELA - PREŞEDINTE; MOLDOVAN MIREL ŞI VIDRĂSAN IRINA -
ECONOMIC TRANSILVANIA" TÂRGU - FLORINA,VIDRASAN IRINA,MOLDOVAN MIREL,SALAGEAN DANIELA,PUNI GEORGETA,CRISAN EUGEN,MOLDOVAN Integrearea elevilor cu probleme de dezvoltare şi comportamentale în societate; sprijinirea elevilor talentaţi; etc. VICEPREŞEDINŢI; RUSU SABIN, FILIP DANIEL EMILIAN, SĂLĂGEAN DANIELA, CRISAN
MUREŞ SORIN IONEL,MURESAN ELENA DANIELA,TCACIUC IOANA,MĂRGINEAN LIVIA,TODORAN LILIANA,SERBAN EUGEN, BENDRIS MARIA FLORINA, RAUŢĂ ROSCA DELIA MARIA - MEMBRI
LUCIA,RAUTA ROSCA DELIA MARIA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR "GRIGORE MOISIL" 17286/A/2014 BACAU ONEŞT I ONEŞT I jud. BACAU ST R. PĂCII, BL.18, SC.A, AP.7 BRESCAN MĂRIOARA,PETRE SIMONA-ELENA,SORTA GHEORGHE,MIHĂILĂ AUREL ADRIAN,LUNGU VALERIAN SORIN Sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, creşterea calităţii educaţiei, dezvoltarea, îmbunătăţirea, modernizarea bazei materiale şi a siportului logistic necesar instruirii activităţilor PREŞEDINTE-PETRE SIMONA ELENA, VICEPREŞEDINTE-BRESCAN MĂRIOARA,
ONEŞTI educaţionale şi în mod direct susţinerea elevilor cu rezultate deosebite pentru a putea participa la competiţii interne şi internaţionale, sau a celor cu situaţii sociale speciale. VICEPREŞEDINTE-MIHĂILĂ AUREL ADRIAN
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR "ION MINCU" 7287/A/2008 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ALEEA ROMANILOR, BL. 20, TEODOR MIHAELA PUICA,FEIER FLORIN PETRU,BOTICI IRINA,BERCEANU CAMELIA FLORENTINA,ANCA ELENA DEZVOLTAREA RELAŢIEI ŞCOALĂ - FAMILIE;FACILITAREA ACCESULUI LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEHNIC A POPULAŢIEI ŞCOLARE ÎN VEDEREA EGALIZĂRII TEODOR MIHAELA PUICA - PREŞEDINTE FEIER FLORIN PETRU - VICEPREŞEDINTE
SC. 2, AP. 25
HUNEDOARA CLAUDIA,ŞENDROIU IOAN ŞANSELOR;PROMOVAREA METODELOR DE EDUCAŢIE PENTRU PĂRINŢI BOTICI IRINA - VICEPREŞEDINTE BERCEANU CAMELIA FLORENTINA - SECRETAR
GENERAL
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR "ION NECULCE" 870/A/2008 IASI T G.FRUMOS T G.FRUMOS jud. IASI ST R.CUZA VODĂ NR.65 ALUPULUI DOINA,PISTOLEA AURICA,INICERU GEROGEL,COBZARIU MIHAIL,DUCA LILIANA,MIHOC SPRIJINIREA DESFĂŞURĂRII ŞI PERFECŢIONĂRII PROCESULUI DE EDUCAŢIE ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT AL ELEVILOR Alupului Doina - Preşedinte , Vicepreşedinte - Mihalachi Adrian şi Iuganu Alina Maria -
MIHAELA,MURĂRESCU ANGELICA,IUGANU MARIA ALINA,MIHALACHI ADRIAN secretar
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR "MIRON COSTIN" 19821/A/2015 IASI PAŞCANI PAŞCANI jud. IASI ST R. IZVOARELOR NR.11, ET .1 Străchinaru Elena Mihaela,Grosu mariana oana,Sofian Crina,Apostol Carmen Elena,Bîrgăoanu Dan,Tudorache Lenuţa Daniela sprijinirea activităţii instructiv educative a elevilor din cursul primar de gimnaziu şi liceu, precum şi a preşcolarilor în domeniul educativ, culltural artistiv, sportiv , administrativ, financiar, etc. Străchinaru Elena Mihaela- preşedinte, Grosu Mariana oana - vicepreşedinte, secrtar -
CAM.1 INCINT A LICEULUI MIRON COST IN PAŞCANI
PAŞCANI Sofian crina
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR "ŞCOALA I. H. 584/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MONET ĂRIEI NR. 2, PART ER, SALA ONISORU GEORGIANA-FLORENTA,BARBU PETRICA,VASILIU MINA-CAMELIA 1 - a susţine şi promova interesele elevilor Şcolii Gimnaziale "I. Heliade Rădulescu" Bucureşti, şi ale părinţilor acestora, în relaţiile cu profesorii şi conducerea Şcolii Gimnaziale "I. Heliade preşedinte: ONISORU GEORGIANA-FLORENTA, vicepreşedinte: BARBU PETRICA,
NR. 1, SECT OR 1
RĂDULESCU" BUCUREŞTI Rădulescu" Bucureşti;;2 - a menţine, respecta, valorifica şi transmite mai departe generaţiilor următoare, tradiţia Şcolii Gimnaziale "I. Heliade Rădulescu" Bucureşti;;3 - a sprijini Şcoala secretar: VASILIU MINA-CAMELIA
Gimnazială "I. Heliade Rădulescu" Bucureşti, în modernizarea, eficientizarea şi creşterea calităţii actului educaţional;;4 - a sprijini pregătirea continuă a personalului didactic, prin diferite forme
de specializare, atat în ţară cât şi în străinătate, pentru a îmbunătăţi actul educaţional din cadrul Şcolii Gimnaziale "I. Heliade Rădulescu" Bucureşti, în concordanţă cu cerinţele şi standardele
Uniunii Europene;;5 - a contribui la buna desfăşurare a activităţii şcolare şi extraşcolare în cadrul Şcolii Gimnaziale "I. Heliade Rădulescu" Bucureşti, prin implicare în actul educaţional;;6 - a
contribui la creşterea performanţelor şcolare, motivarea şi recompensarea elevilor, susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea intereselor elevilor, promovarea imaginii
Şcolii Gimnaziale "I. Heliade Rădulescu" Bucureşti, atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional;;7 - a sprijini financiar activităţile de renovare, reabilitare, îmbunătăţire, dotare, modernizare şi
întreţinere a bazei material-didactice a Şcolii Gimnaziale "I. Heliade Rădulescu" Bucureşti;;8 - a oferi părinţilor posibilitatea de a participa activ la configurarea programelor şi proiectelor
educaţionale în cadrul Şcolii Gimnaziale "I. Heliade Rădulescu" Bucureşti;;9 - a stimula implicarea comunităţii locale şi de afaceri în dezvoltarea şi susţinerea activităţii şcolare din cadrul Şcolii
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR "TAKE IONESCU" 468/A/2013 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. BUCUREŞT I, NR. 11 BOBRIC NELA,CHIRIAC VLAD ANDREI,CIOBANU DANIELA,ONIŢA-MÂRŞU MIHAELA-ANIŞOARA,RAŢ VASILE asigurarea pentru elevii şcolii generale nr. 16 Take Ionescu Timişoara a condiţiilor necesare formării şi dezvoltării armonioase, desfăşurării de activităţi curriculare, extracurriculare şi preşedinte: CHIRIAC VLAD ANDREI, vicepreşedinţi: ONIŢA-MÂRŞU MIHAELA-ANIŞOARA,
TIMIŞOARA extraşcolare, în condiţiile unui proces instructiv educativ modern la nivel european, în condiţii de siguranţă şi securitate. RAŢ VASILE
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR 2 ÎN GENERAL 18883/A/2015 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R. A. AST ALAS, NR. 38 DE A CONTRIBUI LA BUNA DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢILOR ŞCOLARE ETC. VOICHESCU AURELIA- PREŞEDINTE, MARIS FLORIN IOAN- VICEPREŞEDINTE,
LUGOJ SÎRBU GABRIELA MONICA- VICEPREŞEDINTE, MOŞOARCĂ ILEANA -SECRETAR,
CORNEAN VIORICA -MEMBRU, DRAGAN DANIELA - MEMBRU, KORTNER TILORE
-MEMBRU , MAGU MARIA MIRELA -CENZOR
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ADOPTATORI 2830/A/2005 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST RADA ANA IPĂT ESCU, NR. Bîrdog Nineta,Ferezan Alexandra,Maksai Dorina,Jakab Tunde,Hintea Adriana,Maksai Attila. Asociaţia a fost înfiinţată în scopul promovarii adopţiei, ca masură de protecţia a copilului şi va acţiona în mod primordial în interesul copiilor adoptaţi, a familiilor adoptatoare, a altor copii în FEREZAN ALEXANDRA, MAKSAI ATTILA, JAKAB TUNDE GYONGY, MURESAN
24
dificultate şi a familiilor care intenţionează să adopte. Promovarea şi apărarea demnităţii, intereselor şi drepturilor copiilor adoptaţi şi a celor aflaţi în dificultate;;Promovarea şi apărarea demnităţii, STELIAN, OPREA DANIEL,
intereselor şi drepturilor familiilor adoptatoare şi a celor care intenţionează să adopte;;Promovarea valorilor familiale şi a dreptirilor copilului;;Promovarea adopţiei ca măsură de protecţie a
copilului;;Iniţierea promovarea şi desfăşurarea unoe activităţi privind strîngerea de fonduri pentru sprijinirea programelor de asistenţă medicală pentru copii adoptaţi, a familiilor adoptatoare, a
altor copii aflaţi în dificultate şi a familiilor care intenţionează să adopte în vederea sprijinirii şi ajutorării acestora;;Iniţierea şi promovarea unor programe privind înlăturarea oricăror discriminări
pe motive sociale ale copiilor adoptaţi, a familiilor adoptatoare, a altor copii în dificultate şi a familiilor care intenţionează să adopte;;Promovarea şi desfăşurarea unor activităţi şi/sau programe de
informare, mediatizare a drepturilor şi intereselor copiilor adoptaţi, a famiilor adoptatoare, a altor copii în dificultate şi a familiilor care intenţionează să adopte;;iniţierea, promovarea şi
desfăşurarea unor programe privind ormarea profesională şi crearea de locuri de muncă pentru tinerii aflaţi în dificultate;;Susţinerea unor modificări legislative în interesul copiilor adoptaţi, a
familiilor adoptatoare, a altor copii în dificultate şi a familiilor care intenţionează să adopte; ;Colaborarea cu alte organisme guvernamentale şi/sau neguvernamentale de profil şi realizarea de
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ADOPTIVI DIN 1270/A/2012 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R CIOCÎRLIEI NR 21 jud. BIHOR SANA VASILE ,TIRLA ANAMARIA CORINA ,NEGRUŢ DUMITRU PROMOVAREA ADOPŢIEI ŞI COORDONAREA DE PROGRAME DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU COPII ADOPTAŢI ŞI PĂRINŢI ADOPTIVI SANA VASILE -PREŞEDINTE ,NEGRUŢ DUMITRU -VICEPREŞEDINTE , TIRLA
CIOCÎRLIEI NR 21
BIHOR ANAMARIA CORINA -MEMBRU
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ALTFEL 16460/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. ANAT OLE FRANCE, NR.68/B PALL MAGDOLNA EDINA,GHITEA REMUS ADRIAN,TARI VALERIA ZSUZSANA promovarea conceptului de familie, sănătate, educaţie, promovarea şi organizarea unor activităţi culturale , de caritate, sportive, sociale, etc. PALL MAGDOLNA EDINA-preşedinte, GHITEA REMUS ADRIAN-vicepreşedinte, TARI
VALERIA ZSUZSANA-secretar
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ASPAR POPEEA 359/A/2011 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. SOARELUI BL.7, SC.C, Solcan Ion,Dumitru Elena,Geantă Sorin Marian,Dan Liviu Nelu,Neacşu Mihaela,Chituc Daniela,Dumitra Mic Camelia,Folea de a contribui la buna desfăşurare a activităţii şcolare şi a condiţiilor în care se desfăşoară activitatea din Şcoala Generală nr.4, la creşterea performanţelor şcolare, motivarea elevilor, susţinerea preşedinte – Neacşu Mihaela, vicepreşedinte – Dumitru Elena, secretar – Dan Liviu Nelu,
AP.17
Ileana,Muscă Nicuşor Sebastian,Oprescu Milena Eliza şi Gâdea Sorin materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea elevilor din Şcoala Generală nr.4, promovarea imaginii şcolii româneşti în general, şi a Şcolii Generale nr.4 în mod special; susţinerea, membrii: Solcan Ion şi Folea Ileana
modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii
româneşti, în interesul copiilor din şcoală şi din învăţământul preuniversitar
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR CELOR 16 PITICI 21416/A/2016 MURES SÂNGEORGIU DE SÂNGEORGIU DE MUREŞ jud. MURES ST RADA BARAIAN CALIN,BARAIAN MIRELA CLAUDIA,BOLD MARIUS MIRCEA,COLCERIU CLAUDIA LAURA,CHIRILA LOREDANA Scopul asociaţiei constă în atragerea şi stimularea părinţilor, a altor parteneri pentru a participa la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi educaţie a copiilor în şcoală; dezvoltarea bazei materiale BARAIAN CALIN-PREŞEDINTE, BOLD CRISTINA MARIA-VICEPREŞEDINTE,
MUREŞ NUCULUI, NR. 41
VOINICI MIRELA,KIS ALISA MARIA,MARIAN BIANCA RAMONA,NAGY ZOLTAN,NECULA MIHAELA,NECULA VIOREL,RUSU ILONA necesare pentru susţinerea învăţământului şcolar, urmărind asigurarea unui grad înalt de educaţie copiilor şcolari, pregătirea lor în vederea urmăririi altor forme de învăţământ. COLCERIU CLAUDIA LAURA-VICEPREŞEDINTE, RUSU ILONA-SECRETAR
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR CNSH TECUCI 16419/A/2014 GALATI MUNICIPIUL T ECUCI MUNICIPIUL T ECUCI jud. GALAT I BULEVARDUL ARHIRE TATIANA ,FILIMON NELA,TUDOR LILIANA susţinerea , modernizarea, eficientizarea , creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului , în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului Arhire Tatiana-preşedinte, Filimon Nela- vicepreşedinte, Tudor Liliana- membru
VICT ORIEI NR. 12
societăţii româneşti , în interesul copiilor din şcoală şi din învăţământul preuniversitar; susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din învăţământul preuniversitar în relaţiile cu
profesorii şi conducerea colegiului, inspectoratele şcolare , administraţiile centrale şi locale, sindicatele din învăţământ, federaţii şi ale părinţilor , ale organizaţiilor naţionale şi internaţionale şi
societatea civilă, motivarea elevilor, susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea intereselor elevilor din Colegiul Naţional "Spiru Haret" Tecuci, promovarea imaginii şcolii
româneşti în general şi a Colegiului Naţional "Spiru Haret" Tecuci în mod special.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COLEGIUL UNIREA 1572/A/2013 IASI PAŞCANI PAŞCANI jud. IASI ST R. 1 DECEMBRIE 1918 NR.88 NĂCUŢĂ SORIN,ELEFTERIU CRINA,MĂRIUŢA MONICA,MARCU COSTEL,ROMAN CORNELIU Scopul Asociaţiei este de acontribui la buna desfăşurare a actvităţii şcolare şi a condiţiilor în care se desfăşoară activitatea din Colegiul Tehnic Unirea Paşcani, la creşterea performanţelor Preşedinte - Năcuţă Sorin
BL.C-38, SC.B, AP. 12
PAŞCANI şcolare, motivarea elevilor, susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea imaginii şcolii româneşti şi altele.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COLEGIULUI DE 21438/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CLUJ-NAPOCA ST R.GEN.ION LAZAR IULIANA-DANIELA,BOTHAZA BENIAMIN-MARIAN,POP RODICA-MARIOARA,KIRALY MELINDA,MURESAN sprijinirea unităţii de învăţământ COLEGIUL TEHNIC DE TRANSPORTURI TRANSILVANIA în activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei şcoli şi PREŞEDINTE - LAZAR IULIANA-DANIELA, VICEPREŞEDINTE - SAVA
DRAGALINA NR.108
TRANSPORTURI TRANSILVANIA IOANA-ROMANITA,SAVA COSMINA-ELENA,POPA IOAN-DANIEL implicare în activităţile de îmbunătăţire continuă şi modernizare a condiţiilor de studiu pentru elevii săi COSMINA-ELENA, CONTABIL - BOTHAZA BENIAMIN-MARIAN, SECRETAR - KIRALY
MELINDA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COLEGIULUI 24/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ P-Ţ A AVRAM IANCU NR.18 CÂLEA AUGUSTIN-SORIN,FĂTĂCEAN MIRELA-DANIELA,GHERMAN ADINA-CARMEN,PAUL IONUŢ-ŞTEFAN,BURCA promovarea, oferirea de alternative şi oportunităţi pentru dezvoltarea acvtivă, armonioasă şi generatoare de schimbări pozitive a elevilor care frecventează Seminarul Teologic Ortodox Cluj PREŞEDINTE – CÂLEA AUGUSTIN-SORIN, VICEPREŞEDINTE 1 – FĂTĂCEAN
ORTODOX CLUJ RAMONA-CONSTANTA MIRELA-DANIELA, VICEPREŞEDINTE 2 – GHERMAN ADINA-CARMEN, SECRETAR –
PAUL IONUŢ-ŞTEFAN
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COPIII, SUFLETUL 2935/A/2012 HUNEDOARA CRIŞCIOR CRIŞCIOR jud. HUNEDOARA ÎN INCINT A GRUPULUI Scopul asociaţiei îl constituie reprezentarea şi promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi a oricăruialt subiect de drept a MIHAI DOINA - PREŞEDINTE, MIHĂILĂ ALIN-GHEORGHE-VICEPREŞEDINTE, NICOLAE
ŞCOLAR "CRIŞAN" SIT UAT ÎN COMUNA CRIŞCIOR, ST R.
PĂRINŢILOR BUNEI, NR. 2 intereselor asociaţiei în condiţiile prezentului statut şi ale legii. Asociaţia va desfăşura activităţi stabilite prin prezentul statut, care se referă în esenţă la realizarea de obiective educaţionale, la NICOLETA - SECRETAR, DUCA IOANA -ALINA -SECRETAR
dezvoltarea, modernizarea, întrţinerea bazei materiale a şcolii, la sprijinirea şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi educare a elevilor.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COPIILOR AUTIŞTI 8118/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. LT . SAIDAC GHEORGHE, NR. 4, BL. Fibinger Gabriel,Rădulescu Ioana Cristina,Tănăsescu Costel Giovani,Neacşu Florin,Druncea Cristina Alexandra,Dunarintu Cezar -apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor a căror viaţă este marcată de autism, de boli din acelaşi spectru cu autismul (ca de exemplu, dar nu limitativ: sindrom ASPERGER, sindrom RETT,Fibinger Gabriel- preşedinte, Rădulescu Ioana Crictina- vicepreşedinte, Tănăsescu Costel
35, SC. E, ET . 2, AP. 76, SECT OR 6.
DIN SECTORUL 6 Bogdan,Nicolescu Elena,Coţofana Anamaria,Carabulea Luiza Marcela,Pahonţu Maria Gabriela,Vlădeanu Călin,Rachieru Adriana ADHD, întârziere dezvoltare pervazivă, "childhood disintegrative disolver" etc.), precum şi de alte boli, afecţiuni sau tulburări comportamentale şi de cele cauzate genetic (ca de exemplu, dar nu Giovani- secretar.
Rodica,Gheorghiu Marinela,Tigliş Corina,Ghironte Zonica Vasilica,Rusu Andreea Dorina,Şerban Sorin,Gheorghe Elena limitativ: sindromul DAWN), toate aceste bolidenumite în continuare "disabilităţi".;-apărarea drepturilor şi intereselor copiilor şi/sau adulţilor cu cerinţe educative speciale, creşterea calităţii vieţii
Aurora,Stan Mihaela,Sima Mădălina,Popescu Cornelia. acestora şi promovarea includerii şi participării lor depline la viaţa comunităţii din care fac parte.;-Asociaţia îşi propune să mobilizeze cât mai mulţi cetăţeni şi resurse în lupta împotriva autismului
şi a bolilor din acelaşi spectru (sindrom ASPERGER, ADHD, RETT, etc.) şi să colaboreze cu asociaţii sau fundaţii similare la atingerea acestui scop).
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COPIILOR CU 10598/A/2013 BOTOSANI BOT OŞANI BOT OŞANI jud. BOT OSANI ST R. ARMEANĂ, NR.23, MANDEA MARIA-CĂTĂLINA,MANDEA ALEXANDRU-CONSTANTIN,POHOAŢĂ CORNEL MARIUS,LIUŞNEA Apărarea drepturilor şi interesele copiilor a căror viaţă este marcată de autism, creşterea calităţii vieţii acestora şi promovarea includerii şi participării lor depline la viaţa comunităţii din care fac POHOAŢĂ CORNEL-MARIUS, LIUŞNEA LAVINIA, MIHALACHE RADU,MAHU MIHĂIŢĂ,
AP.2, CAMERA 1.
AUTISM DIN JUDEŢUL BOTOŞANI LAVINIA,MIHALACHE RADU,MAHU MIHĂIŢĂ,BOBESCU CEZAR. parte. BOBESCU CEZAR.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COPIILOR CU 1626/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PORUMBACU NR.7, BL.33, SC.2, Popa Ion,Sîrbu Valentiva,Balabes Cristian stimularea şi sprijinirea integrării în societate a persoanelor cu deficienţe de vedere şi deficienţe asociate deficienţei senzoriale de vedere, oferindu-le posibilitatea de a-şi demonstra curajul, Popa Ion, Sîrbu Valentina, Tata Veronica, Telegescu Ovidiu, Balabes Cristian, Ilioaica Elena,
AP.16, SECT OR 6
DEFICIENŢE DE VEDERE ŞI ASOCIATE talentul şi îndemânarea prin participarea la educaţie şi viaţa socială şi conferirea de şanse egale precum şi prin conştientizarea opiniei publice cu privire la aptitudinile şi nevoile acestora. Clenciu Alexandra
"SPERANŢA"
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COPIILOR CU 1541/A/2003 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. POGONICI NR. 6 BL.E 24 Miloş Valeriu,Ciotescu Maria Gianina,Moisi Mihaela şi Cojoacă Viorel caritabil, pentru a acorda ajutor material, asistenţă şi spijin moral copiilor cu dizabilităţi, etc preşedinte Miloş Valeriu, vicepreşedinte Ciotescu Gianina Maria, secretar Moisin Mihaela şi
SC.A AP.3
DIZABILITĂŢI DIN CENTRUL DE EDUCAŢIE Cojoacă Viorel
SPECIALĂ SPERANŢA TIMIŞOARA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COPIILOR CU 2810/A/2003 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. POGONICI NR. 6 BL.E 24 Miloş Valeriu,Ciotescu Maria Gianina,Moisi Mihaela şi Cojoacă Viorel caritabil, pentru a acorda ajutor material, asistenţă şi spijin moral copiilor cu dizabilităţi, etc preşedinte Miloş Valeriu, vicepreşedinte Ciotescu Gianina Maria, secretar Moisin Mihaela şi
SC.A AP.3
DIZABILITĂŢI DIN CENTRUL DE EDUCAŢIE Cojoacă Viorel
SPECIALĂ SPERANŢA TIMIŞOARA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COPIILOR DE LA 11345/A/2009 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ IOAN MAIORESCU,NR.10,SALA VRAPCEA ADELINA,MILU MADĂLINA ROXANA,CREŢAN AURORA,VINTILĂ ALEXANDRU SUSŢINEREA ,MODERNIZAREA,EFICIENTIZAREA ŞI ÎMBUNĂTĂŢIREA CONTINUĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI,ÎN CONCORDANŢĂ CU STANDARDELE EUROPENE,ÎN INTERESUL VRAPCEA ADELINA-PREŞEDINTE,CRETAN AURORA-VICEPREŞEDINTE,MILU
02,PART ER,CLĂDIREA CENT RALĂ DIN INCINT A
COLEGIUL NAŢIONAL CAROL I CRAIOVA COLEGIULUI NAŢ IONAL CAROL I COPIILOR DIN ŞCOALĂ ŞI DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR;SUSŢINEREA ŞI PROMOVAREA INTERESELOR COPIILOR ŞI PĂRINŢILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL MĂDĂLINA ROXANA-VICEPREŞEDINTE,VINTILĂ ALEDANDRU-MEMBRU
PREUNIVERSITAR ÎN RELAŢIILE CU PROFESORII ŞI CONDUCEREA LICEULUI,INSPECTORATELE ŞCOLARE,ADMINISTRAŢIILE CENTRALE ŞI LOCALE,SINDICATELE DIN
ÎNVĂŢĂMÂNT,FEDERAŢII ALE PĂRINŢILOR
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COPIILOR DE LA 7132/A/2007 BACAU BACAU BACAU jud. BACAU ST R. I.S. ST URZA NR.80 DOMINTE I MIHAELA,ADAM A. CRISTINA ANDRA,ENICA GABRIELA SANDRA În constituie sprijinirea şcolii Alexandru cel Bun Bacău în vederea realizarii activitatilor scolare si extrascolare DOMINTE I MIHAELA - PRESEDINTE; ADAM A CRISTINA ANDRA - MEMBRU, ENICA
ŞCOALA ALEXANDRU CEL BUN BACĂU GABRIELA SANDRA - MEMBRU
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COPIILOR DIN 7871/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA PARVA, NR. 3- 5 (ÎN UNIT AT EA Gheorghiţă Marin,Carmen- Ilariana Prisecaru,Mihaela- Victoria Popescu,Victoria Constantin,Cristina Radu,Filica- Vasilica Susţinerea activităţilor formativ- educative a copiilor înscrişi la şcoala 172 Sf. Andrei- Bucureşti. Gheorghiţă Marin, Carmen- Ilariana Prisecaru, Sanda- Elena Văleanu, Alexandru- Bogdan
SCOLARĂ ŞCOALA GENERALĂ NR. 172) SECT OR 6.
ŞCOALA NR. 172 "SF. ANDREI"- BUCUREŞTI Comşa,Sorin Surdu- Bob,Alina- Mirela Ancuţa,Diana Smadoiu,Eduard- Leontin Cirap,Sanda- Elena Văleanu,Alexandru- Bogdan Grigoriev, Sorin Surdu- Bob, Eduard- Leontin Cirap, Cristian Copilau- preşedinte.
Grigoriev,Cristian Copilau.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COPIILOR SLAB 13703/A/2011 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.T EXT ILIŞT ILOR NR. 2, BL.B1, CIOC MIHĂIŢĂ,CIOC ANCUŢA LAURA,PĂUN MARICELA de a crea un climat de oportunitate pentru copii slab văzători şi nevăzători, acasă, la şcoală şi societate, de a oferi informaţii şi sprijin pentru părinţii copiilor nevăzători sau slab văzători, de a preşedinte-CIOC ANCUŢA LAURA, vicepreş.-CIOC MIHĂIŢĂ, vicepreş.-PĂUN MARICELA
AP.95
VĂZĂTORI ŞI NEVĂZĂTORI facilita schimbul de experienţă şi preocupări în rândul părinţilor copiilor nevăzători sau slab văzători, de a dezvolta şi extinde resursele disponibile pentru părinţii şi copiii lor nevăzători sau slab
văzători, pentru a ajuta părinţii de a înţelege perspectiva copiilor nevăzători prin parteneriat şi contact cu adulţii nevăzători, de a elimina discriminările şi prejudecăţile faţă de nevăzători, de a ajuta
orice persoană cu dizabilităţi aflată într-o situaţie deosebită.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR COPIILOR SURZI 10013/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.SIDERURGIŞT ILOR NR. 50, GRECU ADRIAN CĂLIN,OPREA NATA,BOTEZATU GEORGET-ROXANA,VLAD TUDOSIA identificarea şi atragerea de resurse financiare bugetare sau extrabugetare, constând în contribuţii, donaţii, legate, sponsotrizări, venite din partea unor persoane fizice sau juridice din ţară şi preşedinte- GRECU ADIRAN CĂLIN, VICEPREŞ.-BOTEZATU GEORGET-ROXANA
BL.H, AP.78
S.A.M.,,P.P. NEVEANU,, străinătate.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR CT MIHAI 12866/A/2011 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR se radiază din asociaţie POP MIA-decedată şi se cooptează LAZĂR DELIA MARIA SPRIJINIREA A SCOLII MIHAI VITEAZUL ORADEA se radiază POPA MIA din funcţia de preşedinte şi se numeşte LAZĂR DELIA
VITEAZUL ORADEA MARIA-preşedinte
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR CU COPII CU 16378/A/2011 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. LIBERT ĂŢ II OLARIU MIHAELA,SÂRBU ELENA DORINA,ŞTEFAN LUMINIŢA APĂRAREA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR ŞI INTERESELOR PERSOANELOR CU DEFICIT DE INTELECT, PRECUM ŞI A FAMILIILOR ACESTORA OLARIU MIHAELA, SÂRBU ELENA DORINA, ŞTEFAN LUMINIŢA
NR.31, BL.LB3, ET .1, AP.6.
DEFICIT DE INTELECT FALEZĂ NORD
CONSTANŢA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR CU DEFICIENŢE 9842/A/2009 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. DEALUL SPIREI NR.22, TOADER GHEORGHIŢA GINA,CRISTEA IVONA GABRIELA,TOADER GABRIEL PROMOVAREA INTEGRĂRII SOCIALE ŞI ŞCOLARE A COPIILOR CU DEFICIENŢE VIZUALE TOADER GHEOGHIŢA GINA-PREŞEDINTE,CRISTEA IVONA GABRIELA,TOADER
BL.M25, AP.3
VIZUALE "LUMINIŢA" GABRIEL
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA COLEGIUL 3368/A/2004 HUNEDOARA SIMERIA SIMERIA jud. HUNEDOARA ST R. ŞOSEAUA NAŢ IONALĂ HOTOIU IOANA,SAV LUMINIŢA,VASILIU STELA,SÎRMAI GHEORGHE - întărirea reţelei şcolare prin promovarea şi susţinerea programului de informare şi educare a tinerilor din şcoală; - dezvoltarea de programe şi activităţi în domeniul îmbunătăţirii HOTOIU IOANA, VASILIU STELA, SAV LUMINIŢA, BLAJ SILVIA, GHEORGHIU AMADEUS,
NR.136
TEHNIC DE TRANSPORT FEROVIAR calităţii procesului instructiv - educativ din şcoală; - dezvoltarea de programe privind orientarea şcolară şi profesională, care pot sprijini procesul de consiliere în carieră în timpul SÎRMAI GHEORGHE
"ANGHEL SALIGNY" SIMERIA vieţii şcolare a elevilor, alături de consilieri, psihologi, angajatori şi alţi membri ai parteneriatelor; - ajută integrarea şcolii în viaţa socială, mijloceşte legăturile cu comunitatea
locală, parteneriate educaţie - agenţi economici, participă la realizarea planurilor de acţiune ale şcolii în vederea dezvoltării managemenetului şcolar
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA COLEGIUL 1/A/209 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PASCALY NR.2.4 BLAG DANA CLAUDIA,LAZAR CARMEN ECATERINA,MAGYAROSI DANIELA,SALAJAN DAN,CORNEA ANGELA sprijinirea procesului de invatamant; promovarea si stimularea elevilor pentru obtinerea de performante si sprijinirea socio-psiho-culturala a elevilor din liceu PREŞEDINTE – POP LUMINITA, VICEPRESEDINTE – CORNEA ANGELA CLAUDIA,
TEHNIC ENERGETIC DIN CLUJ-NAPOCA CLAUDIA,POP LUMINITA-SANDA,CHITA ANA,MOCAN MIHAELA LIANA,SILEAN DANUTA DANIELA,BOAR SECRETAR – ZAH LUCRETIA, TREZORIER – BLAG DANA, MEMBRU – OLARU
MARIA,MAGYARI ADRIANA-MONICA,TURDA SIMONA MARIA,FUIA ALEXANDRU,STANCESCU CONSTANTA,PETRIUC OLIVIAN
ANCA,BAIAS MARIA,MAN MONICA-MARIANA,CHENDER VICTORIA,STOIU VALERIA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA COLEGIUL 11764/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PASCALY NR.2.4 s-a hotărât acordarea calităţii de membru asociat d-lor DODEA MĂRIOARA, CĂTINEAN ILIE, TERŢAN GHEORGHE, DODEA sprijinirea procesului de invatamant; promovarea si stimularea elevilor pentru obtinerea de performante si sprijinirea socio-psiho-culturala a elevilor din liceu modificarea componenţei Consiliului Director al asociaţiei, astfel: preşedinte - DODEA
TEHNIC ENERGETIC DIN CLUJ-NAPOCA NICOLAE, MAIER VALER MĂRIOARA, vicepreşedinte - CĂTINEAN ILIE, secretar - TERŢAN GHEORGHE, membru -
DODEA NICOLAE precum şi revocarea cenzorului asociaţiei şi numirea în această funcţie a
d-lui MAIER VALER
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA COLEGIUL 7288/A/2008 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA INCINT A COLEGIULUI T EHNIC PINCIUC MARIA LILIANA,TRIF GABRIELA VERONICA,SOAITA MIRCEA,SASU LAVINIA DIANA ,CALBOR NICOLAE,HRITAC ÎNTĂRIREA REŢELEI ŞCOLARE PRIN PROMOVAREA ŞI SUSŢINEREA PROGRAMULUI DE INFORMARE ŞI EDUCARE A TINERILOR DIN ŞCOALĂ;DEZVOLTAREA DE PINCIUC MARIA LILIANA - PREŞEDINTE TRIF GABRIELA VERONICA -
T RANSILVANIA DEVA, BD. 22 DECEMBRIE, NR. 116
TEHNIC TRANSILVANIA DEVA VASILE PROGRAME ŞI ACTIVITĂŢI ÎN DOMENIUL ÎMBUNĂTĂŢIRII CALITĂŢII PROCESULUI INSTRUCTIV - EDUCATIV DIN ŞCOALĂ;DEZVOLTAREA DE PROGRAME PRIVIND VICEPREŞEDINTE SOAITA MIRCEA - SECRETARSASU LAVINIA DIANA - CENZOR
ORIENTAREA ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ;AJUTĂ INTEGRAREA ŞCOLII ÎN VIAŢA SOCIALĂ CALBOR NICOLAE - CENZOR HRITAC VASILE - CASIER
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA COLEGIUL 13760/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.BIST RIŢ EI NR.21 RIUREANU ANA-RODICA,POP SILVIA-ADRIANA,HOSSU MARIANA-ADRIANA,OPREA DANIEL-PETRU,BALEA susţinerea activităţii didactice şi educative desfaşurate în cadrul Colegiului Tehnic „Raluca Ripan” PREŞEDINTE – RÎUREANU ANA-RODICA, MEMBRI – POP SILVIA-ADRIANA, HOSSU
TEHNIC „RALUCA RIPAN” RARUCA,MARIS MARIANA,SZAKACS ZSUZSANNA,HOLA MARIA,PLACINTAR GABRIELA-AURELIA,CHIS ANGELA MARIANA-ADRIANA, OPREA DANIEL-PETRU, BALEA RALUCA, MARIŞ MARIANA,
SZAKACS ZSUZSANNA, HOLA MARIA, PLĂCINTAR GABRIELA-AURELIA, CHIŞ ANGELA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA 18822/A/2015 BACAU MUN. BACĂU, ST R. 9 MUN. BACĂU, ST R. 9 MAI, NR.64, JUD. BACĂU jud. 1. Ramascanu Laura,2. Lisman Celina-Gabriela,Fesan Dan Liviu • Realizarea cadrului organizatoric de colaborare între şcoală, familie, comunitate pentru obţinerea rezultatelor educaţionale;;• Desfăşurarea activităţii pe baza unui program elaborat în comun cu Preşedinte - Fesan Dan Liviu; Vicepreşedinte - Ramascanu Laura; Secretar - Lisman
MAI, NR.64, JUD. BACAU
CONSTANTIN PLATON DIN BACĂU BACĂU Consiliul elevilor şi Comitetul educativ - şcolar, având ca obiect realizarea parteneriatului educaţional;;• Aplicarea legilor în vigoare privind rolul familiei şi comunităţii locale în procesul de Celina-Gabriela.
educaţie;;• Sprijinirea şcolii în procesul de reformă a învăţământului;;• Identificarea şi atragerea surselor de finanţare nerambursabile sau rambursabile şi utilizarea acestora în scopul atingerii
obiectivelor sale;;• Implicarea părinţilor în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului instrcutiv - educativ, a orientării şcolare a tinerilor şi a organizării şi desfăşurării activităţilor şcolare şi
extraşcolare;;• Pregătirea părinţilor pe probleme privind educaţia copiilor;;• Informarea continuă a părinţilor cu performanţele elevilor.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA GIMNAZIUL 18282/A/2014 MURES REGHIN REGHIN jud. MURES PET RU MAIOR NR. 11 Ciolocoiu Daniel,Elvedi Mihaela Maria,Coskun Hajnal,Bădin Nicolae,Ilovan Ioan Claudiu Ciolocoiu Daniel - preşedinte, Elvedi Mihaela Maria - secretar, Coskun Hajnal - vicepreşedinte,
CEUŞIANU Bădin Nicolae - membru, Ilovan Ioan Claudiu - membru
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA GRĂDINIŢA 2011/A/2012 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. CORBULUI NR.2 CIUBOTARIU GABRIEL,CONSTANTINESCU MIHAELA GABRIELA,POPA DANIELA. SUSŢINEREA ŞI PROMOVAREA INTERESELOR COPIILOR ŞI PĂRINŢILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR, ÎN RELAŢIILE CU CADRELE DIDACTICE ŞI CONDUCEREA CIUBOTARIU GABRIEL, CONSTANTINESCU MIHAELA GABRIELA, POPA DANIELA.
NR.36 "STELUŢELE MĂRII" CONSTANŢA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT, INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN, ORGANELE ADMINISTAŢIEI DE STAT ŞI PUBLICE LOCALE, SINDICATELE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT, ASOCIAŢII ŞI
FEDERAŢII ALE PĂRINŢILOR, ALTE ORGANIZAŢII NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE ŞI SOCIETATEA CIVILĂ
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA GRĂDINIŢA 10334/A/2010 BUCUREŞT I, BD. BUCUREŞT I, BD. REGINA MARIA, NR. 28-32, SECT OR 4 CATARGIU CLEOPATRA – CARMEN,cu domiciliul in Bucuresti,str. Virtutii,nr 15,bl.R6A,sc.3,et.1,ap.70,sector 6,legitimata cu C.I. (a) sustinerea, modernizarea, eficientizarea, cresterea eficacitatii si calitatii precum si imbunatatirea continua a educatiei, in concordanta cu standardele Uniunii Europene si a specificului a) CATARGIU CLEOPATRA – CARMEN – Presedinte b) MARCULESCU LUCIA -
REGINA MARIA, NR.
NUMĂRUL 192 "PISICILE ARISTOCRATE" 28-32, SECT OR 4 seria RD nr. 260541,eliberata de sectia 21 politie,la data de 13.08.2002,cnp 2770620463014, 2. MARCULESCU LUCIA,cu societatii romanesti, in interesul copiilor din gradinita si invatamantul preuniversitar.;(b) Sustinerea si promovarea intereselor copiilor si parintilor din gradinita in relatiile cu educatorii si Membru c) VIJU DORINA - Membru d) BRATU ION - Membru
domiciliul in Bucuresti,str. Ileana Cosinzeana,nr. 4,bl.P10,sc.2,et.6,ap.54,sector 5,legitimata cu C.I. seria RT nr 502825,eliberata de conducerea gradinitei, inspectoratele scolare, administratiile centrale si locale, sindicatele din invatamant, federatii ale parintilor, alte organizatii nationale si internationale si societatea civila.
SPCEP S5 biroul nr.2,la data de 02.08.2007,cnp 2780117364269, 3.VASILESCU LOREDANA,cu domiciliul in Bucuresti,str. Bordea
Poienaru,nr. 8-10,bl.1,sc.1,ap.26,sector 4,legitimata cu C.I. seria RR nr 389877,eliberata de SPCEP S4 biroul nr.1,la data de
08.05.2006,cnp 2760907434525, 4. VIJU DORINA,cu domiciliul in Bucuresti,str. Telita,nr. 17A,bl.119C,sc.1,et.2,ap.12,sector
5,legitimata cu C.I. seria RR nr 389877,eliberata de INEP,la data de 22.06.2007,cnp 2680122390701, 5. BRATU ION,cu domiciliul in
Bucuresti,bld. Unirii,nr. 73,bl.G3,sc.3,et.9,ap.71,legitimat cu C.I. seria RT nr 190275,eliberata de sectia 11 politie,la data de
07.09.2001,cnp 1680925287126
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA LICEUL 16746/A/2014 MURES IERNUT IERNUT jud. MURES ST R.M.EMINESCU, NR.9/A OROIAN TARFIN,ŞEULEAN ANA ALEXANDRA,GYORGY ENIKO,FEŞTEU GHEORGHE Scopul Asociaţiei este de a contribui la buna desfăşurare a activităţii şcolare şi a;condiţiilor în care se desfăşoară activitatea şcolara, la creşterea performanţelor şcolare, motivarea elevilor, Preşedinte - OROIAN TARFIN, Vicepreşedinte - FESTEU GHEORGHE, Secretar ŞEULEAN
TEHNOLOGIC IERNUT susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea elevilor din imaginii şcolii româneşti. ANA ALEXANDRA, Membru - GYORGY ENIKO,
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA LICEUL 13506/A/2011 BIHOR ORADEA ST R B ORADEA ST R B SWOU NR 7 BL X 8 , AP 7 jud. BIHOR SABĂU CARMEN ,TRIPE MARIA EVA,CIOC NICOLETA PROMOVAREA CREDINŢEI CREŞTINE CIOC NICOLETA -PREŞEDINTE , TRIPE MARIA EVA -MEMBRU, SABĂU CARMEN -
SWOU NR 7 BL X 8 ,
TEOLOGIC ORTODOX ORADEA AP 7 MEMBRU
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA LICEUL 167/A/2013 BOTOSANI BOT OŞANI, ST R.I.C. BOT OŞANI, ST R.I.C. BRĂT IANU, NR.65, JUD.BOT OŞANI Manolache Roxana,Alexuc Daniela Lăcrămioara,Corduneanu Gabriela Mina,Tănasă Petru Albert,Ciritel Delia. Îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional din liceu, adaptarea tehnicilor moderne ale sistemului educativ internaţional la condiţiile concrete ale învăţământului şcolar românesc, etc. Manolache Roxana, Alexuc Daniela Lăcrămioara, Corduneanu Gabriela Mina, Tănasă Petru
BRĂT IANU, NR.65, jud. BOT OSANI
TEORETIC NICOLAE IORGA BOTOŞANI - JUD.BOT OŞANI Albert, Ciritel Delia
LIANT
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA ŞCOALA 3 16354/A/2011 GORJ ROVINARI ROVINARI jud. GORJ ST R. MUNCII, NR.1, ÎN SEDIUL DOBLEAGĂ MARIUS,POP PARASCHIVA,DOLCESCU NADIA,CIUCU PAULA,TRESTIANU MARIANA,BORUGĂ are ca scop promovarea educaţiei în rândul elevilor din Rovinari ,;susţinerea, acordarea de sprijin financiar şi stimularea activităţilor in acest domeniu. Dobleagă Marius - preşedinte, Pop Paraschiva - vicepreşedinte, Dolcescu Nadia - secretar
ŞCOLII GENERALE NR.3 ROVINARI
ROVINARI MARIA,ŞERBULESCU COSTINEL ADRIAN,BORŞ DANIELA,RUJOIU SILVIA BENONIA general
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA ŞCOALA 4030/A/2012 PRAHOVA MUN.CÂMPINA MUN.CÂMPINA jud. PRAHOVA ST R.CALEA DOFT ANEI, SIMON ELENA-ALICE,CHIRIACOPOL SOFICA-MIHAELA,BĂDILĂ FLORENTIN-MARIAN,BUZĂŢOIU să contribuie la buna desfăşurare a activităţii şcolare şi îmbunătăţirea condiţiilor în care se desfăşoară activitatea din ŞCOALA CENTRALĂ CU CLASELE I-VIII CÂMPINA , la creşterea Preşedinte : SIMON ELENA-ALICE
NR.13
CENTRALĂ CU CLASELE I-VIII CÂMPINA ELENA-SIMONA,LUKACS MIHAIELA ,LĂZĂROAIA BOGDAN-GEORGE performanţelor şcolare , motivarea elevilor , susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea imaginii şcolii româneşti în general
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA ŞCOALA 15135/A/2011 TIMIS DUMBRĂVIŢ A DUMBRĂVIŢ A jud. T IMIS ST R. PET OFI SANDOR, NR. ABĂLARU IULIAN-ALEXANDRU,POPA DAN-VIOREL,POPOVICIU FELICIA şi SZILAGYI GEZA sprijinirea unităţii de învăţământ în activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei şcoli, şi implicarea în activităţile de îmbunătăţire, modernizare şi preşedinte - ABĂLARU IULIAN-ALEXANDRU, vicepreşedinte - POPA DAN-VIOREL, secretar
29-31
GENERALĂ DUMBRĂVIŢA - TIMIŞ întreţinere a bazei materiale a şcolii, implicarea în activităţi extraşcolare, etc. – trezorier: SZILAGYI GEZA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA ŞCOALA 1725/A/2012 MURES SÂNCRAIU DE SÂNCRAIU DE MUREŞ jud. MURES ST RADA PLOPILOR, POP NINA CAROLINA,DOMOKOS JOZSEF,HARTAGAN IOANA MARIA,MIKLOS IMRE BELA,SOMESAN ADRIANA Asociaţia va avea un caracter educativ, social, neguvernamental, democratic, independent, non profit şi apolitic. Scopul asociaţiei este de a contribui la buna desfăşurare a activităţii din Şcoala POP NINA CAROLINA, DOMOKOS JOZSEF, HARTAGAN IOANA MARIA, MIKLOS IMRE
MUREŞ NR. 15
GENERALĂ SÂNCRAIU DE MUREŞ Gen. Sâncraiu de Mureş, la creşterea performanţelor şcolare, motivarea elevilor, susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea elevilor, promovarea imaginii şcolii româneşti înBELA, SOMESAN ADRIANA
general şi a Şcolii Gen. Sâncraiu de Mureş în special.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA ŞCOALA 10015/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. OVIDIU NR.6, BL.M14, AP. 13 Budurcă Măgduţa, Gregoretti Diana, Manolache Maria şi Necula Gina. DE A CONTRIBUI LA BUNA DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII ŞCOLARE ŞI A CONDIŢIILOR ÎN CARE SE DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA DIN ŞC.Gimnazială, la creşterea performanţelor 6 membri
GIMNAZIALĂ MIHAIL SADOVEANU(NR.11) şcolare, motivarea elevilor, susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea elevilor din Şc. Gimn.promovarea imaginii şcolii, în miod special.
GALAŢI
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA ŞCOALA 718/A/2013 INCINT A SCOLII INCINT A SCOLII GIMNAZIALE NR.1 VOLUNT ARI DIN - PAVEL VICTORITA ,- AL ZU BI MARIANA-STANICA,- MARIN GABRIELA,- GHEORGHE RAMONA,- IORDACHE (a) sustinerea, modernizarea, eficientizarea, cresterea eficacitatii si calitatii precum si imbunatatirea continua a invatamantului, in concordanta cu standardele Uniunii Europene si a specificului · Presedinte: PAVEL VICTORITA, avand datele de identificare din preambul; · Vicepresedinte:
GIMNAZIALE NR.1 JUD. ILFOV, ORAS VOLUNT ARI, ST R. ANT ON PANN,
GIMNAZIALĂ NR. 1 VOLUNTARI VOLUNT ARI DIN JUD. NR.7, ET .1,ILFOV DANIELA-MADALINA,- ROSU CORNELIA-VALENTINA,- DIONISIE ROXANA-RODICA societatii romanesti, in interesul copiilor din scoala si din invatamantul preuniversitar.;(b) Sustinerea si promovarea intereselor copiilor si parintilor din invatamantul preuniversitar in relatiile cu AL ZU BI MARIANA-STANICA, al; · Membru: MARIN GABRIELA, avand datele de identificare
ILFOV, ORAS profesorii si conducerea scolii, Inspectoratele scolare, Administratiile centrale si locale, sindicatele din invatamant, federatii ale parintilor, alte organizatii nationale si internationale si societatea din preambul;
VOLUNT ARI, ST R.
ANT ON PANN, NR.7, civila.
ET .1,ILFOV
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA ŞCOALA 15920/A/2015 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ALEEA CONST RUCT ORILOR, KIS KLARA IZABELLA,MIHOLCSA GYULA,SAULEAN CRINA ADRIANA,TATAR NELLA Scopul este de a contribui la buna desfăşurare a activităţii şcolare şi a condiţiilor în care se desfăţoară activitatea din Sc. Gimnazială nr. 7. MIHOLCSA GYULA, KIS KLARA IZABELLA, STATAR NELLA
NR. 49
GIMNAZIALĂ NR. 7 TÂRGU MUREŞ
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA ŞCOALA 345/A/2012 IASI SAT /COMUNA SAT /COMUNA ST OLNICENI PRĂJESCU jud. IASI PAVEL MIRELA RITA,ANDREI MAGDALENA,ZANET ELENA,HIREAN LILIANA,BÂRGĂOANU CLAUDIA,BERENGHIA Asociaţia va avea un caracter educativ, social, neguvernamental, democrativ , independent, non-profit şi apolitic, scopul asociaţiei este de a contribui la buna desfăşurare a activităţii şcolare şi a PREŞEDINTE - PAVEL MIRELA, VICEPREŞEDINTE - ANDREI MAGDALENA
ST OLNICENI
IORDACE CANTACUZINO PAŞCANI PRĂJESCU BOGDAN condiţţiilor în care se desfăşoară activitatea din Şcoala Iordachi Cantacuzino, la creşterea performanţelor şcolare şi altele.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA ŞCOALA 7797/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.BRAT ES NR.6 AP.7 PAUL MADALINA DIANA,PUSTAN EVA,GOIA MARIA,JELER FLROIN,ABRUDAN ANGELA asigurarea unui cadru organizat de promovare a activitatilor educative, culturale, artistice si sportive, de realizare a unor proiecte interculturale specifice invatamantului primar si gimnazial, PRESEDINTE – PAUL MADALINA-DIANA, VICEPRESEDINTE – PUSTAN EVA,
OCTAVIAN GOGA CLUJ NAPOCA identificarea resurselor financiare necesare crearii unei baze materiale adecvate, realizarea efectiva a unei baze materiale adecvate, moderne si eficiente, sprijinirea conducerii unitatii de SECRETAR – JELER FLORIN, CASIER – GOIA MARIA
invatamant in intretinerea si modernizarea bazei materiale necesare unei activitati eficiente
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE LA ŞCOALA 1054/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.FABRICII DE ZAHĂR POPA DIANA-COSMINA,TIMICER BRINDUSA,RUS SEMIDA ELENA promovarea valorilor sportive româneşti, colaborarea şi asocierea cu instituţii sportive din ţară şi susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din învăţământul preuniversitar în PREŞEDINTE – POPA DIANA-COSMINA, VICEPREŞEDINTE – TIMICER BRÎNDUŞA,
NR.77 BL.C24 SC.III ET .II AP.26
RADU STANCA CLUJ-NAPOCA relaţiile cu profesorii şi conducerea Şcolii cu clasele I-VIII RADU STANCA Cluj-Napoca, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj-Napoca, organele administraţiei de stat publice locale, sindicatele VICEPREŞEDINTE/SECRETAR GENERAL/MEMBRU – RUS SEMIDA ELENA
din învăţământ, asociaţii şi federaţii ale părinţilor, alte organizaţii naţionale şi internaţionale şi societatea civilă; susţinerea iniţiativelor de modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii,
calităţii şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului din Şcoala cu Clasele I-VIII RADU STANCA Cluj-Napoca, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii
româneşti, în interesul sopiilor din această instituţie de învăţământ
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DE PREŞCOLARI AI 734/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.SIGHIŞOAREI NR.15 BARTALICI ANA,GALOS DIANA-OLIMPIA,ANCHIDIN NICOLETA-LARISA,POP VALERICA,POP MARIA sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei materiale a grădiniţei, sprijinirea acesteia în realizarea şi întreţinerea continuă a procesului de PREŞEDINTE – BARTALICI ANA, MEMBRI – GALOŞ DIANA-OLIMPIA, ANCHIDIN
JUD.CLU
GRĂDINIŢEI ZÂNA ZORILOR educare a preşcolarilor; reprezentarea şi promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane de drept public sau privat, precum şi a oricărui subiect de drept, a intereselor asociaţiei NICOLETA-LARISA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN "ŞCOALA 12 2841/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BORŞA NR. 27, SECT OR 1 PAPUC CHIVA MARILENA,ZAMFIR MIHAI,DUMBRAVĂ ALEXANDRU-FLORIAN. - crearea unei infrastructuri de natură să vină în sprijinul unităţii de învăţământ Şcoala nr. 12 Herăstrău (denumită în continuare şi "Şcoala") din Bucureşti, în activitatea de educare, instruire preşedinte - PAPUC CHIVA MARILENA, vicepreşedinte - ZAMFIR MIHAI, secretar -
HERĂSTRĂU" BUCUREŞTI formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei şcoli, şi implicarea îna ctivităţile de îmbunătăţire, modernizare şi întreţinerea bazei materiale a şcolii, implicarea în activităţi extraşcolare. DUMBRAVĂ ALEXANDRU-FLORIAN
Susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului
societăţii româneşti, în interesul copiilor din Şcoală;;- va susţine şi promova interesele copiilor şi părinţilor din Şcolaă în relaţiile cu profesorii şi conducerea şcolii, inspectoratele şcolare şi a
celorlalte organisme cu atribuţii în domeniu;;- va colabora şi se poate asocia cu alte asociaţii, fundaţii, instituţii publice şi private, autorităţi publice locale şi centrale şi societăţi comerciale din ţară
şi străinătate.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN BUCUREŞTI" 1169/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.INT RAREA GENEVA,NR.8, SECT OR 1 1. DUMITRIU-TĂTĂRANU NICOLAE,de profesie inginer,cetăţean român,posesor a cărţii de identitate seria RT nr. 162389,CNP Membrii ASOCIAŢIEI PĂRINŢILOR DIN BUCUREŞTI doresc să se asocieze în scopul identific`rii, cre`rii, implement`rii ]i valorific`rii resurselor necesare sus\inerii activit`\ilor educa\ionale la 1. DUMITRIU-TĂTĂRANU NICOLAE - preşedinte; 2. DUMITRIU-TĂTĂRANU
1581129400040 domiciliat în Bucureşti,sector 1,Intrarea Geneva nr.8, 2. DUMITRIU-TĂTĂRANU MIHAELA-MONICA,de profesie nivel local ]i na\ional [n sensul armoniz`rii func\ionale a acestora cu cadrul comunitar European. MIHAELA-MONICA - vicepreşedinte; 3. LUCAŞCIUC LUCIAN-FLORENTIN
medic stomatolog,cetăţean român,posesoare a cărţii de identitate seria RR nr. 227051,CNP 2730310460011 domiciliată în - secretar executiv;
Bucureşti,sector 1,Intrarea Geneva nr.8, 3. BACIU VIORELIA,de profesie inginer,cetăţean român,posesoare a cărţii de identitate
seria RT nr.008871,CNP 2580728400665 domiciliată în Bucureşti,Str.Gheorghe Petraşcu nr.51,bl.PM54,sc.B,et.3,ap.90,sector 3, 4.
LUCAŞCIUC LUCIAN-FLORENTIN,de profesie jurist,cetăţean român,posesor a cărţii de identitate seria RD nr. 092616,CNP
1650516400069,domiciliat în Bucureşti,Aleea Giurgeni nr.19,bl.F11,sc.6,et.1,ap.53,sector 3
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN CADRUL 16603/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SOLD. NICOLAE POROJAN NR.8-10, Hedesiu Daniel-Ilie,Manciu florentina,Lazarica Claudia,Ionascu Rodica,Gaftoi Gina.Camelia,Balauta Ana,Dragoi Madalina,Marcu Susţinerea si promovarea intereselor copiilor si părinţilor din invatamanul preşcolar in relaţiile cu cadrele didactice si conducerea unitatii de invatamant ( Grădiniţă nr. 269, Bucureşti, sector Hedesiu Daniel-Ilie - preşedinte, Lazaruca Claudia - vicepreşedinte, Manciu Florentina -
ET .3, AP.27, SECT OR 5
GRĂDINIŢEI NR.269 Mihaela,Danila Ana-Maria-Oana,Pusdrea Constantin,Tufeanu Elena Nadia 5);;Susţinerea iniţiativelor de modernizare, eficientizare, creşterea calitatii si imbunatatirea continua a condiţiilor de lucru in interesul copiilor preşcolari din cadrul Grădiniţei nr. 269, din secretar
Bucureşti, sector 5.;Organizarea de activităţi extraşcolare în colaborare cu alte instituţii autorizate, cu scop similar;;Dezvoltarea şi dotarea bazei materiale a Grădiniţei nr. 269, în raport cu
standardele europene;;Promovarea, protejarea şi afirmarea drepturilor copiilor, în concordanţă cu actele normative în vigoare;
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN CADRUL 1258/A/2012 GORJ ÎN INCINT A ÎN INCINT A GRUPULUI ŞCOLAR INDUST RIAL T ISMANA, ONICĂ MIHAELA-GEORGIANA,CROITORU MIRCEA,CONSTANTINESCU GHEORGHE,SACAGIU EUGENIA,NEAMŢU Scopul Asociaţiei este de a contribui la buna desfăşurare a activităţii şcolare şi a asigurării condiţiilor de desfăşurare a activităţiilor de la GSI Tismana, la creşterea performanţelor şcolare , ONICĂ MIHAELA-GEORGIANA - PREŞEDINTE, CONSTANTINESCU GHEORGHE
GRUPULUI ŞCOLAR ORAŞ T ISMANA, ST R. PRINCIPALĂ jud. GORJ
GRUPULUI ŞCOLAR INDUSTRIAL TISMANA INDUST RIAL VALERIA motivarea elevilor, susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea elevilor de la GSI Tismana, promovarea imaginii GSI Tismana şi a şcolii româneşti;în general VICEPREŞEDINTE, SACAGIU EUGENIA - SECRETAR GENERAL
T ISMANA, ORAŞ
T ISMANA, ST R.
PRINCIPALĂ
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN CADRUL 16686/A/2011 BOTOSANI N.BĂLCESCU, ÎN N.BĂLCESCU, ÎN INCINT A GRUPULUI ŞCOLAR. jud. BĂLĂŞANU CORNEL,VAMANU IOAN FLORIN,IVASUC LILIANA,REBENCIUC DUMITRU,SCRIPEI MIHAI DĂNUŢ,CNEJ De a contribui la buna desfăşurare a activităţii şcolare şi a condiţiilor în care se desfăşoară activitatea în cadrul Grupului Şcolar; creşterea performanţelor şcolare, motivarea elevilor, susţinerea BĂLĂŞANU CORNEL, IVASUC LILIANA, VICIRIUC DUMITRU, VAMANU IULIAN FLORIN.
INCINT A GRUPULUI BOT OSANI
GRUPULUI ŞCOLAR NICOLAE BĂLCESCU, ŞCOLAR. LĂCRĂMIOARA,GAITAN BOGDAN,VICIRIUC DUMITRU. materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea elevilor din cadrul Grupului Şcolar, promovarea imaginiii şcolii româneşti în general.
FLĂMÂNZI.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN CADRUL 6590/A/2007 TIMIS SÂNNICOLAU MARE SÂNNICOLAU MARE jud. T IMIS ST R. ANDREI ŞAGUNA Muntean Dan,Valcan Bujor,Horvath Cristina,Buzaş Mihaela,Jicu Elisabeta întreţinerea şi modernizarea bazei materiale a unităţii de învăţământ,
NR. 4
LICEULUI TEORETIC "IOAN JEBELEAN" DIN
SÂNNICOLAU MARE
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN CADRUL 12765/A/2011 GORJ T G-JIU T G-JIU jud. GORJ ÎN INCINT A ŞCOLII DIN ST R. SECELEANU GABRIEL,PĂTROI MARIANA,SIMEREA TEODORA RAMONA,CIOCHINĂ MARIA,GHERGHINOIU NADIA ASIGURAREA DE FONDURI NECESARE DEZVOLTĂRIIUNEI BAZE MATERIALE DIDACTICE CORESPUNZĂTOARE DESFĂŞURĂRII PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN CONDIŢII SECELEANU GABRIEL, PĂTROI MARIANA, SIMEREA TEODORA RAMONA, CIOCHINĂ
MIORIŢ EI, NR.4 JUD. GORJ
ŞCOLII GENERALE "POMPILIU MARCEA" DE SIGURANŢĂ ŞI LA STANDARDELE CALITATIVE SUPERIOARE MARIA, GHERGHINOIU NADIA
TG-JIU
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN CADRUL 19875/A/2015 PRAHOVA VĂLENII DE MUNT E VĂLENII DE MUNT E jud. PRAHOVA VĂLENII DE MUNT E, Ilie Carmen Steluţa,Cioinaru Angela - Iuliana,David Constanţa,Pitoiu Georgiana - Loredana,Enescu Nicoleta Alina,Georgescu Este acela de a susţine activităţile şcolare desfăşurate în cadrul Şcolii Gimnaziale Speciale, Oraşul Vălenii de Munte, Judeţul Prahova, prin contribuţia materială, financiară, cunoştinţele sau Preşedinte - Ilie Carmen Steluta, vicepresedinte - Cioinaru Angela - iuliana, secretar - David
ST R. NICOLAE BĂLCESCU NR. 20
ŞCOLII GIMNAZIALE SPECIALE, ORAŞUL Iuliana,Voicu Georgiana,Ghiţescu Oana Daniela aportul în muncă ale membrilor săi. Constanţa, membri - Pitoiu Georgiana - Loredana, Enescu Nicoleta Alina, Georgescu Iuliana şi
VALENII DE MUNTE Voicu Georgiana
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN COLEGIUL 17288/A/2014 BACAU T G.OCNA T G.OCNA jud. BACAU ST R. COST ACHE NEGRI NR. 39 sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, dezvoltarea, modernizarea întreţinerea bazei materiale a şcolii, sprijinirea şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi PREŞEDINTE-NEGHINĂ CRISTINA, VICEPREŞEDINTE-STĂCESCU CONSTANTIN,
COSTACHE NEGRI TG.OCNA educare a elevilor,reprezentarea şi promovarea asociaţiei, atragerea de fonduri în vederea sprijinirii atât în ceea ce priveşte activitatea didactică şi în mod direct susţinerea elevilor cu rezultate SECRETAR GENERAL-VĂSÂI BENONE PAUL, MEMBRU-TERIŞ ELENA LAURA,
deosebite pentru a putea participa la diferite competiţii interne şi internaţionale, sau a celor cu situaţii sociale speciale MEMBRU-BUTUCARU MIHAELA VALENTINA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN COLEGIUL 15905/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ARH. ION MINCU NR. 10, CAM. 22, ÎN VIŞOIANU DANIELA,CHELMU SERGIU-SORIN,PĂCURAR ALINA DANA,GÂRBAN HORATIUS-NICOLAE,NITU organizarea, sprijinirea, dezvoltarea şi desfaşurarea activităţilor sociale, culturale si educationale, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părinţilor şi elevilor, din Colegiul National preşedinte - VIŞOIANU DANIELA, vicepreşedinte - GRAMATOVICI RADU-VALER, secretar -
CADRUL COLEGIULUI NAŢ IONAL DE INFORMAT ICĂ
NAŢIONAL DE INFORMATICĂ TUDOR T UDOR VIANU, SECT OR 1 CATALIN-MIHAI,ALIC OCTAVIAN-CIPRIAN,BEGU OCTAVIAN-BRĂDUŢ,GRAMATOVICI RADU-VALER de Informatica Tudor Vianu. ALIC OCTAVIAN-CIPRIAN.
VIANU DIN BUCUREŞTI
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN COLEGIUL 13918/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. T IMIŞOARA, NR. 6, SALA 10, SECT OR Popa Elena,Proca Daniela,Borundel Elena,Ene Victoria. - Realizarea unui parteneriat educaţional, cu Ministerul Educaţiei si Cercetării, unităţile de învăţământ si comunităţile locale, în scopul modernizării, eficientizării, creşterii eficacităţii si calităţii Popa Elena- preşedinte, Proca Daniela- vicepreşedinte, Borundel Elena- membru.
6.
PETRU MAIOR precum si îmbunătăţirii continue a învăţământului în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii româneşti, in interesul elevilor din învăţământul preuniversitar.;-
Susţinerea si promovarea intereselor asociaţiilor de părinţi, Comitetelor Reprezentative ale părinţilor din învăţământul preuniversitar, părinţilor si elevilor in relaţiile cu Ministerul Educaţiei si
Cercetării, Inspectoratele şcolare, Administraţiile centrale si locale, sindicatele din învăţământ, alte organizaţii naţionale si internaţionale si societatea civila.;- Să ofere părinţilor posibilităţi
crescânde pentru a participa activ la configurarea programelor si proiectelor educaţionale, oportunităţilor de pregătire diversificata cuplate cu economiile regionale, locale, la standardele Uniunii
Europene, implicarea comunităţilor locale si de afaceri in dezvoltarea şcolara.;- Susţinerea activităţilor organizate la nivelul instituţiilor de învăţământ, stimularea elevilor şi cadrelor didactice
pentru performanţele obţinute în domeniu.;Pentru realizarea acestui scop, asociaţia va urmări în mod direct îndeplinirea următoarelor obiective:;- promovarea comunicării si cooperării
între actorii implicaţi în proces de învăţământ (profesori, elevi, părinţi);;- schimbul de informaţii în domeniul educaţional, cu organizaţii similare din ţară şi străinătate;;- editarea şi
tipărirea de materiale şi publicaţii în legătura cu scopurile şi activitatea desfăşurată de către asociaţie;;- organizarea de simpozioane şi acţiuni cu teme diverse şi participarea la acţiuni
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN COMUNA 15941/A/2013 CLUJ ST OIANA ST OIANA COM.CORNEŞT I jud. CLUJ ST OIANA NR.27 MIRNEA MARIA,BĂIEŞ MARIOARA
COM.CORNEŞT I
CORNEŞTI
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN GRĂDINIŢA 338/A/2014 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.LAMINORIŞT ILOR NR.15, Badiu Mirela Teodora,Leon Carmen,Boboc-Anton Lenuţa –Ramona,Slotea Nicoleta. promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la activitatea educativă şi tehnico-administrativă desfăşurată în cadrul Grădiniţei „Motanul Încălţat”. - preşedinte – Badiu Mirela-Teodora, vicepreşedinte – Leon Carmen, membru – Slotea Nicoleta,
BL.C4, SC.2, ET .1, AP.28
"MOTANUL ÎNCĂLŢAT" GALAŢI secretar – Boboc-Anton Lenuţa-Ramona.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN GRĂDINIŢA 18973/A/2015 SIBIU MEDIAŞ MEDIAŞ jud. SIBIU ST R. DEALUL CUCULUI NR. 18B BOARU ALINA,ROŞCA ALINA,CREŢU VASILE,BOCA IOAN-VASILE,DUMA AURA-ELENA,DRAGULIN Sprijinirea obiectivelor educaţionale ale Grădiniţei "Raza de soare"; Dezvoltarea, modernizarea şi întreţinerea bazei materiale a Grădiniţei "Raza de soare"; Reprezentarea şi promovarea BOARU ALINA - Preşedinte, CREŢU VASILE - Vicepreşedinte, DRAGULIN
"RAZA DE SOARE" MEDIAŞ CECILIA-SIMONA,MITROI MARIA intereselor Asociaţiei, atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi în faţa oricărui alt subiect de drept, în condiţiile actului constitutiv şi al legii; CECILIA-SIMONA - Secretar, ROŞCA ALINA - Membru, DUMA AURA-ELENA - Membru ,
Asociaţia urmăreşte sensibilizarea autorităţilor publice, societăţilor de stat sau particulare cu privire la necesităţile scopului pe care îşi propune să-l realizeze. BOCA IOAN-VASILE - Membru, MITROI MARIA - Membru
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN GRĂDINIŢA 6689/A/2007 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. P-Ţ A AXENT E SEVER NR. SOCOLIUC VLAD MIRCEA,RĂDUCANU OANA,HOCA VIRAG FRANCISCA HORTENSIA,CHIROIU DANIEL,GRECU DE ACORDA AJUTOR MORAL ŞI MATERIAL, SĂ CONTRIBUIE LA ELABORAREA PROGRAMELOR ŞI ÎNDRUMĂRILOR METODOLOGICE, SĂ ORGANIZEZEMANIFESTĂRI SOCOLIUC VLAD MIRCEA - PREŞEDINTE, RĂDUCANU OANA - VICEPREŞEDINTE,
10
CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 12 SIMONA,ALBU GABRIELA GETA,FEJES ADRIAN ETC. SPORTIVE, ARTISTICE , DE DIVERTISMENT ŞI METODICE HOCA VIRAG FRANCISCA HORTENSIA - SECRETAR, CHIROIU DANIEL, VASII KOLLA
CLAUDIA, GRECU SIMONA LUCIA, FEJES ADRIAN, HARKAY SZUSZANA, TARKA
IOANA RAMONA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN GRĂDINIŢA 1385/A/2012 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. MERCUR NR.10, CAM.1 Farmache Cristian,Muszka Corina şi Popa Iulia susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii, precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului preşedinte – Popa Iulia, vicepreşedinte – Muszka Corina
NR. 25 BRAŞOV „LUMEA COPIILOR” societăţii româneşti, în interesul copiilor din grădiniţă; susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din învăţământul preuniversitar în relaţiile cu profesorii/educatoarele, conducerea
grădiniţei, inspectoratele şcolare, administraţiile locale şi centrale, sindicatele din învăţământ, federaţii ale părinţilor, precum şi alte organizaţii, naţionale şi internaţionale, şi societatea civilă.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN GRĂDINIŢA 15/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.NASAUD NR.8 AP.1 HOSSU LAURA-GENOVEVA,MAIER DANIELA,DIUDEA AMELIA-MARIA-RENATA,ROSCA CORNELIA promovarea intereselor gradinitei “LUMEA COPIILOR” din Cluj-Napoca, sustinerea, acordarea de sprijin financiar, stinularea si derularea de activitati in acest domeniu PRESEDINTE – HOSSU LAURA-GENOVEVA, VICEPRESEDINTE – MAIER DANIELA,
“LUMEA COPIILOR” CLUJ-NAPOCA MEMBRU – DIUDEA AMELIA-MARIA-RENATA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN GRUP 13782/A/2011 CLUJ APAHIDA APAHIDA jud. CLUJ ST R.LIBERT ĂŢ II NR.187 DESMIREAN ALINA-DORINA,BUIGA MARCELA-MONICA,JUCAN GABRIELA-IRINA promovarea imaginii şcolii, precum şi dezvoltarea relaţiilor dintre instituţia de învăţământ şi părinţii elevilor din cadrul grupului şcolar PREŞEDINTE – JUCAN GABRIELA-IRINA, VICEPREŞEDINTE – BUIGA
ŞCOLAR ŞTEFAN PASCU APAHIDA MARCELA-MONICA, SECRETAR – DESMIREAN ALINA-DORINA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN GRUPUL 9892/A/2010 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS PIAŢ A HUNIADE, NR. 3 Pogan Mihai,Buzatu Nicoleta Catiţa,Gyüge Gyöngyi Rodica şi Bută Zîna susţinerea unităţii de învăţământ Grupul Şcolar Emanuil Ungureanu în activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor din şcoală şi implicarea în activităţile de preşedinte – POGAN MIHAI, vicepreşedinte – BUTĂ ZÎNA, secretar – BUZATU
ŞCOLAR „EMANUIL UNGUREANU” îmbunătăţire, modernizare şi întreţinere a bazei materiale a şcolii, implicarea în activităţi extraşcolare, oferirea de burse, stimulente, prime şi premii pentru elevi. NICOLETA-CATIŢA.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN LICEUL AUREL 6047/A/2007 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R BACĂULUI NR 4 SPRIJINIREA MATERIALĂ A ACTIV INSTRUCTIV -EDUCATIVE MĂRCUŞ IOAN -PRERŞEDINTE .,-POPESCU OCTAVIAN-MEMBRU-VENTER
LAZĂR PARENTES MĂRIOARA -MEMBRU
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN LICEUL 7825/A/2009 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A LICEUL T EORET IC PĂTRĂHĂU VIOLETA - ELENA,PASCALĂU MIHAELE,ŢAPU MARINELA - SIMONA,POPA LILIANA - VIORICA. SUSŢINEREA ŞI PROMOVAREA INTERESELOR COPIILOR ŞI PĂRINŢILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR. POPA LILIANA-VIORICA, PĂTRĂHĂU VIOLETA-ELENA, ŢAPU MARINELA-SIMONA,
DECEBAL, ST R. GRĂDINIŢ EI NR.4
DECEBAL PASCALĂU MIHAELA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN LICEUL 522/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA POIANA MUNT ELUI, NR. 1, Nancu Dănuţ,Negreanu Mirela,Băisan Cristina,Balog Cătălin Iulian. 1. sprijinirea realizării obiectivelor educaționale;;2. dezvoltarea, modernizarea, întreținerea bazei materiale a liceului ; ;3. sprijinirea liceului in realizarea si imbunatatirea continua a procesului Nancu Dănuţ- preşedinte, Negreanu Mirela- vicepreşedinte, Băisan Cristina- vicepreşedinte.
ANEXA SALA 20 DIN LICEUL T EHNOLOGIC "SF. ANT IM
TEHNOLOGIC "SF. ANTIM IVIREANU" IVIRENU, SECT OR 6 de instruire si educare a elevilor; ;4. reprezentarea si promovarea atat in fata autoritatilor, cat si in fata altor persoane juridice de drept public sau privat, precum si a oricarui alt subiect de drept, a
intereselor asociatiei, in conditiile prezentului statut si ale legii.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN LICEUL 10446/A/2010 BIHOR BRAT CA, NR. 134, BRAT CA, NR. 134, jud. BIHOR MATEA ANA,UNGUR FLORENTINA,POLAC ROMEO MIRCEA SPRIJINIREA ACTIVITĂŢII DE ÎNVATAMANT ÎN CADRUL LICEULUI TEORETIC DIN BRATCA POLAC ROMEO MIRCEA, UNGUR FLORENTINA
TEORETIC BRATCA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN LICEUL 1996/A/2012 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. DOBRILĂ COSTEA BIANCA NICOLETA,GIURGIU RODICA LAURA,ZANFIR CAMELIA,GRĂDINARU ANGHEL-ILIE,TOLOŞ MARIAN PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA RELAŢIEI PARTENERIALE PĂRINŢI - ELEVI - ŞCOALĂ - SOCIETATE. COSTEA BIANCA NICOLETA, TOLOŞ MARIAN, GIURGIU RODICA LAURA, ZANFIR
EUGENIU NR.6.
TEORETIC GEORGE CĂLINESCU CAMELIA, GRĂDINARU ANGHEL-ILIE
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN LICEUL 16797/A/2016 MURES MIERCUREA MIERCUREA NIRAJULUI jud. MURES ST RADA SIKLODI ILDIKO,SZEREDAI ILDIKO,CSEREI JOZSEF Scopul asociaţiei constă în sprijinirea copiilor, sprijinindu-se integrarea lor socială, sprijinirea mediului în care aceştia trăiesc şi se formează, în temeiul credinţei creştine, evitându-se orice SIKLODI ILDIKO - preşedinte, SZEREDAI ILDIKO - vicepreşedinte, CSEREI JOZSEF -
NIRAJULUI NIRAJULUI, NR. 3
TEORETIC „BOCSKAI ISTVAN” agresiune, orice manifestări extremiste şi orice atitudine care contravine normelor legale, bunei cuviinţe sau bunului simţ, prin toate mijlocele materiale, financiare şi morale. secretar
MIERCUREA-NIRAJULUI
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN SCOALA 10289/A/2009 BUCUREST I BUCUREST I ST R.NIT U VASILE, NR.16, SECT OR 4 HOMUTESCU T. MARIANA,cetatean roman,domiciliata in Mun. Bucuresti,Str. Husi nr. 9,bl.37B,sc. 2,et. 3,ap. 32,sector 4,fiica lui Scopul principal al Asociatiei este promovarea contributiei parintilor elevilor din ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 190 “MARCELA PENEŞ” situata in Str. Nitu Vasile nr.16, Sector 4, la sporirea preşedinte - Homutescu T. Mariana, vicepresedinte - Constantinescu Ramona, vicepresedinte -
NR.190 BUCUREŞTI Tanase si Emilia,nascuta la data de 25.12.1964,in Mun. Bucuresti,sector 5,identificata cu C.I. seria RR nr. 176243,eliberata de calitatii procesului instructiv-educativ desfasurat in institutie. Zagaradniuc Ctalina Andreea, Membru - Marcu Romeo Claudiu
S.E.P. la 24.09.2001,CNP 2641225400137, GRIGORIE F. AUREL-MIHAI,cetatean roman,domiciliat in Mun. Bucuresti,Str. Vultureni
nr. 59D,sector 4,fiul lui Florentin si Alexandrina,nascut la data de 15.10.1974,in Mun. Bucuresti,sector 5,identificat cu C.I. seria RT
nr. 616698,eliberata de SPCEP S4,biroul nr. 3 la 13.11.2008,CNP 1741015441543, GHEORGHE D. ROXANA,cetatean
roman,domiciliata in Mun. Bucuresti,Ale. Ciceu nr. 8-10,bl. R10,sc. 4,et. 2,ap. 129,sector 4,fiica lui Dumitru si Ioana,nascuta la data
de 16.02.1970,in Mun. Bucuresti,sector 5,identificata cu C.I. seria RD nr. 141843,eliberata de Sectia 15 Politie la 08.11.2000,avand
CNP 2700216441517 si ZAGARADNIUC F. CATALINA-ANDREEA,cetatean roman,domiciliata in Mun. Bucuresti,Str. Sg. Tache
Gheorghe,nr. 13,bl. 17,sc. 5,ap. 163,sector 4,fiica lui Florin si Stefania,nascuta la data de 08.08.1972 in Mun. Bucuresti,sector
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 9910/A/2013 SIBIU MEDIAŞ MEDIAŞ jud. SIBIU ST R.MIHAI VIT EAZU, NR.14 VASILIU DANIELA,SCUTARU ADRIANA,TITA EMILIA MIRELA,CAPATANA ADINA LAURA,DEAC CAMELIA a) susţinerea , modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului VASILIU DANIELA - preşedinte; SCUTARU ADRIANA - vicepreşedinte; TITA EMILIA art.1,4,5,7,8-1
"MIHAI EMINESCU" MEDIAŞ societăţii româneşti, în interesul copiilor din şcoală şi din învăţământul preuniversitar.; b) susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din învăţământul preuniversitar în MIRELA - membru; CAPATANA ADINA LAURA - membru; DEAC CAMELIA - membru. 2 din OG
relaţiile cu profesorii şi conducerea şcolii, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, Consiliul Local Mediaş, sindicatele din învăţământ, federaţii ale părinţilor, alte organizaţii naţionale şi 26/2000
internaţionale şi societatea civilă.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 17 1341/A/2013 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.COST ACHE CONACHI NR.2, Enache Doina,Ichim Oana,Cozianu Violeta,Damaschin Daniel Cătălin,Iordan Laurenţiu Cătălin,Anghel Adriana,Borş în scopul sprijinirii unităţii de învăţământ, Şcoala Gimnazială nr.17, din Galaţi, în activitatea de educare, instruire formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei şcoli, implicarea în activităţi - Preşedinte: STOICA MIRELA - ECATERINA - Vicepreşedinte: ICHIM OANA -
JUD. GALAŢ I
GALAŢI Nicuţa,Bordeianu Janina,Crasmaciuc Lucica,Cărăuşu Nicoleta extraşcolare etc. Vicepreşedinte: VRÂNCEANU NICOLETA - Casier: CURDUMAN GABRIELA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 179 7583/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ARDEALULUI NR. 334, CAM. 5, Se cooptează: ALEXANDRESCU MIHNEA, ALEXANDRESCU MARIA CRINA, AMBERT ROXANA LUISA, BABOI CORINA, Se completeaza cu:;- promovarea unor modele şi inovarea in procesul de educatie si formare profesionala. CONSILIUL DIRECTOR (mandat de 4 ani incepand cu 13.05.2015): preşedinte - CORINA
SECT OR 1
BUCUREŞTI BĂLĂŞCĂU IULIANA-GEORGETA, BACANU CLAUDIA, BALLA DANIELA, BARZAN ANDREEA, BOANCA ROBERT, BOTAN ATANASIU, vicepreşedinte - STEFAN AURELIU RADULESCU, membri - ANDREI
RADU, BORCEA JANINA, CATALINOIU MARILENA, DARNEA ADRIANA, DOBRE CRISTINA, FLOREA FABIAN, FUMEA IONESCU, IULIANA-GEORGETA BALASCAU, GUIA MANUELA ADRIANA. Au drept de
ANCA, GACAL DOINA, GATITU ILINCA, GUTESCU CARMEN, GUTESCU LUCIAN, ILIE NICULESCU MARIA, MICULA reprezentare in relatia cu orice banca: Corina Atanasiu şi Stefan Aureliu Radulescu.
MAGDALENA CRISTINA, MIHAI CRISTINA GABRIELA, NEAGU CRISTINA, NITU AMALIA MIHAELA, OCNEANU STEFAN,
OLTEANU BOGDAN, OLTEANU LUCA GEORGE, OLTEANU NICULINA, PAIUSI OLIVER LEON, PETRESCU AURORA,
POPA OANA, POPESCU ILINCA, RAINOF FRANCESCA-MAGDALENA, STAICU DIANA, STANCIU ANDRA SORINA,
STANILA AURELIAN, STANILA GEORGIANA OANA, STEFAN EDUARD, TUDOSA FLORIN, VASOTI CORNELIA, VOICU
ALEEXANDRU MATEI, URSU ANA, NUICA ANA, ZĂVOIANU CLAUDIA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 45 13886/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SECT OR 1, CALEA DOROBANŢ ILOR NR. Se retrag: NICULESCU ANDREIA, SERBAN MIHAELA-ANA-MARIA. Se cooptează: POPESCU ROMICA-VICTOR, GHINIES - susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene, şi a specificului preşedinte: POPESCU ROMICA-VICTOR, vicepreşedinte: GHINIES GHEORGHE-DANUT,
163, PART ER, SALA 1
"TITU MAIORESCU" GHEORGHE-DANUT, PENCIU GEORGETA-LUMINIŢA. societăţii româneşti, în interesul copiilor din şcoala şi din învăţământul preuniversitar;;- susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din învăţământul preuniversitar în relaţiile cu secretar: BACIU ALEXANDRU-DAN, membru: PENCIU GEORGETA-LUMINIŢA, membru
profesorii şi conducerea şcolii. Inspectoratele şcolare, Administraţiile centrale şi locale, sindicatele din învăţământ, federaţii ale părinţilor, alte organizaţii naţionale şi internaţionale şi societatea onorific: ISCRULESCU IOAN-SILVIU
civilă.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 16166/A/2011 BACAU BACĂU BACĂU jud. BACAU ST RADA PICT OR ANDREESCU NR. DRĂGAN ILIE-MARIAN , BIBIRE LUMINIŢA ULERIU GINA-TATIANA PALAGHIŢĂ DOINA AIROAIE VIRGIL-RELU Scopul asociaţiei este de a sprijini material şi moral elevii şi cadrele didactice din Şcoala cu clasele I-VIII nr. 10 Bacău, precum şi colaborarea cu administraţia publică locală sau alte instituţii DRĂGAN ILIE MARIAN BIBIRE LUMINIŢA ULERIU GINA-TATIANA PALAGHIŢĂ DOINA
1, JUDEŢ UL BACĂU.
GENERALĂ NR. 10 BACĂU publice şi private, pentru elaborarea şi implementarea de proiecte pentru atragerea de fonduri, atât naţionale cât şi de la Uniunea Europeană, pentru dezvoltarea comunităţii şi şcolii. AIROAIE VIRGIL RELU Cel dintâi organ de control, cu un mandat de 2 ani, respectiv
CENZORUL, este : BUDAŞU CRISTINA-GABRIELA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 1257/A/1999 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. OLT EŢ NR. 12 Chiţu Mihai,Anghel Daniel,Pascu Gabriela,Totu Doiniţa,Panait Floarea,Costache Livia,Andrei Larisa,Radu Maria,Timon reprezentarea şi promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi a oricărui alt subiect de drept, a intereselor asociaţiei, în condiţiile Chiţu Mihai, Costache Livia, Totu Doiniţa, Anghel Daniel, Pascu Gabriel
GENERALĂ NR. 13 BRAŞOV Melentina,Andruşcă Ana,Redinciuc Ioan,Drăguşin Oprea,Suciu Elena,Văsiaşi Viorel,Grigoruţ Claudia,Ighigeanu Dumitru,Voinescu prezentului statut şi ale legii
Lucian,Tremurici Dorina-Vasilica,Rusu Felicia,Stângaciu Oana-Cristina,Bârsu Anuţa,Hogea Doina
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 764/A/2013 GORJ BUMBEŞT I JIU BUMBEŞT I JIU jud. GORJ INCINT A ŞCOLII GENERALE PISCANU CLAUDIU FLORIAN,MUNTEANU IONUŢ VALENTIN,UNGUREANU OLIMPIA,SĂVESCU ADRIAN,SEVESTRE scopul asociaţiei este nelucrativ şi constă în asigurarea de fonduri necesare dezvoltării unei baze materiale didactice corespunzătoare desfăşurării procesului de învăţământ în condiţii de PISCANU CLAUDIU FLORIAN-PREŞEDINTE, MUNTEANU IONUŢ
NR.1 BUMBEŞT I JIU
GENERALĂ NR.1 BUMBEŞTI JIU MARIA,BOGHIAN MARCEL LIVIU siguranţă şi la standarde calitative superioare VALENTIN-VICEPREŞEDINTE, UNGUREANU OLIMPIA, SĂVESCU ADRIAN, SEVESTRE
MARIA, BOGHIAN MARCEL LIVIU-MEMBRII
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 1313/A/2004 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. ALEEA BREZAIE ADRIAN,CĂTOIU VIORICA-GABRIELA,LUPOI OVIDIU - sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei materiale a şcolii, sprijinirea şcolii ăn realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire BREZAIE ADRIAN, CĂTOIU VIORICA-GABRIELA, LUPOI OVIDIU
LĂRCRĂMIOARELOR, NR.2
GENERALĂ NR.19 BRAŞOV şi educare a elevilor, reprezentarea şi promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi a oricărui alt subiect de drept, a intereselor
asociaţiei, în condiţiile prezentului statut şi ale legii.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 14269/A/1999 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. VALEA CET ĂŢ II NR.24
GENERALĂ NR.25 BRAŞOV
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 2254/A/2005 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R.MĂRGĂRIT ARELOR, NR.2, ZAHARIE GHEORGHE,PUŞCAŞ EMIL-GEORGE,BERBECE LILIANA -sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei materiale a şcolii, sprijinirea şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi Consiliul Director: -Zaharie Gheorghe - preşedinte; -Puşcaş Emil-George-vicepreşedinte; -Ilaş
GENERALĂ NR.27 educare a elevilor, reprezentarea şi promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în alte venituri potrivit legii. Florin - membru; -Preda Nicolae-membru; -Berbece Liliana- membru; Comisia de Cenzori:
-Marchis Liliana-Elena - preşedinte; -Olteanu Ioana-membru; -Sfîntu Claudiu-membru.
Consiliul Director: Zaharie Gheorghe - Preşedinte Puşcaş Emil George-Vicepreşedinte Preda
Nicolae - Membru Vatavu Valeriu-Membru Berbece Liliana-Membru Comisia de Cenzori:
Marchis Liliana-Elena-Preşedinte Olteanu Ioana-Membru Dinca Gheorghita-Membru
Consiliul Director este redus de la 5 la 3 membri după cum urmează: Preşedinte – Vatavu
Valeriu, Vicepreşedinte – Ardelean Răzvan-Ioan, Membru – Radu Carmen Raluca; Comisia de
Cenzori va rămâne formată din 3 membri schimbându-se doar componenţa după cum urmează:
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 15612/A/2010 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R.DR.I.CANT ACUZINO NR.3 Ca urmare a aprobării cererilor de adeziune exprimate în temeiul art.7 alin.4 din Statut, dobândesc calitatea de membrii ai asociaţiei, sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei materiale a şcolii, sprijinirea şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi Consiliul Director va avea următoarea componenţă: Preşedinte – Tănase Liliana Cristina,
(ŞCOALA GENERALĂ NR.5 BRAŞOV)
GENERALĂ NR.5 BRAŞOV următorii: Brebenel Mihai, Brebenel Oana Gabriela, Cotigă Vlădescu Alina şi Ursu Marsilia. Ca urmare a aprobării cererilor de educare a elevilor, reprezentarea şi promovarea asociaţiei, atragerea de fonduri în vederea sprijinirii şcolii atât în ceea ce priveşte activitatea didactică cât şi susţinerea elevilor cu rezultate Vicepreşedinte – Brebenel Oana Gabriela, Secretar general – Ursu Marsilia; Cenzorul
retragere exprimate în temeiul art.9 din Statut, pierd calitatea de membru al asociaţiei următorii: Barbu George Alexandru, Bucur deosebite pentru a putea participa la diferite competiţii interne şi internaţionale, sau a elevilor cu situaţii sociale speciale. asociaţiei este Cotigă Vlădescu Cătălin.
Maria, Gherghel-Buţan Ioana, Langa Angela-Sofia. Membrii Asociaţiei Părinţilor din Şcoala Generală nr.5 vor fi: Boteanu Corneliu
Ciprian, Brebenel Mihai, Brebenel Oana Gabriela, Cotigă Vlădescu Alina, Cotigă Vlădescu Cătălin, Gall Stenuţa Tiţa, Tănase
Liliana Cristina, Ursu Marsilia şi Vasilescu Anca.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 7872/A/2009 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV B-DUL EROILOR NR.29A-31 VECERDI CRISTINA,PASCU CORNEL,GIUGLEA MARGARETA,KARAM ADEL BARAKAT,RUSU MARIANA -SPRIJINIREA REALIZĂRII OBIECTIVELOR EDUCAŢIONALE, DEZVOLTAREA, MODERNIZAREA, ÎNTREŢINEREA BAZEI MATERIALE A ŞCOLII, SPRIJINIREA ÎN REALIZAREA ŞI Preşedinte - Vecerdi Cristina - CNP 2730324080055, Vicepreşedinte - Pascu Cornel -
GENERALĂ NR.6 IACOB MUREŞIANU ÎMBUNĂTĂŢIREA CONTINUĂ A PROCESULUI DE INSTRUIRE ŞI EDUCARE A ELEVILOR, REPREZENTAREA ŞI PROMOVAREA ATÂT ÎN FAŢA AUTORITĂŢILOR, CÂT ŞI ÎN FAŢA CNP1550929080132, Secretar - Giuglea Margareta - CNP 2750119080079
BRAŞOV ALTOR PERSOANE JURIDICE DE DREPT PUBLIC SAU PRIVAT, PRECUM ŞI A ORICĂRUI ALT SUBIECT DE DREPT, A INTERESELOR ŞCOLII, ÎN CONDIŢIILE PREZENTULUI
STATUT ŞI ALE LEGII.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 3903/A/2006 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. BRAZILOR, NR.18 ROMAN RĂZVAN DANIEL,TĂNĂSOAIE VALENTINA,ZBÂRCEA IOAN,CAŞCAVAL VALERIU,HODOLEANU ION,BUCŞA -sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei materiale a şcolii, sprijinirea şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi -alegerea ca nou preşedinte d-na Ursu Marilena
GENERALĂ NR.9 BRAŞOV CONSTANTIN,SIMION MIHAELA RALUCA,CÎRNU EUGENIA LIDIA,POP DANIELA MARIA,SAVA ION,SÎRBU NICOLETA educare a elevilor, reprezentarea şi promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi a oricărui alt subiect de drept, a intereselor
CAMELIA asociaţiei, în condiţiile prezentului statut şi ale legii.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 19201/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. AMURGULUI, NR.35, SECT OR 5, Leustean Monalisa Elena,Duman Mirela Roxana,Necula Oana Mihaela,Cevdar Daniela,Tuca Violeta,Ferastrau Florentina a. Sprijinirea Scolii Gimnaziale "Ion I.C. Bratianu" din Bucureşti, in realizarea obiectivelor educaţionale (activitatea de educare, formare, îndrumare, instruire si supraveghere a elevilor din cadrul Duman Mirela Roxana - preşedinte, Leustean Monalisa Elena - vicepreşedinte, Necula Oana
CORP CLĂDIRE A, ET .1, CAMERA 1, ÎN CADRUL ŞCOLII
GIMNAZIALĂ "ION I.C. BRĂTIANU" GIMNAZIALE ION I.C. BRĂT IANU Valentina,Gica Elena Alina,Radulescu Elena,Blindu Cornelia Elisabeta,Chircu Manuela acestei scoli), implicarea in activitatile de întreţinere, modernizare si îmbunătăţire a bazei materiale a scolii, precum si implicarea in activitati extrascolare;;b. Sprijinirea Scolii Gimnaziale "Ion I.C. Mihaela - secretar general
BUCUREŞTI Bratianu" din Bucureşti, in realizarea si imbunatatirea continua a procesului de instruire si educare a elevilor;;c. Susţinerea, eficientizarea, modernizarea, creşterea calitatii precum si
imbunatatirea permanenta a invatamantului, in conformitate cu standardele contemporane si a specificului societăţii romaneşti, in interesul elevilor din şcoala;;d. Organizarea de concursuri,
simpozioane, manifestări ştiinţifice şi educative la nivel local, naţional, european şi internaţional;;e. Dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei materiale a scolii;;f. Reprezentarea, susţinerea
si promovarea atat in fata autoritatilor, cat si in fata altor persoane juridice de drept public sau privat, precum si a oricărui alt subiect de drept a intereselor asociaţiei, elevilor si părinţilor din
Şcoala Gimnaziala "Ion I.C. Bratianu", din Bucureşti in relaţiile cu alte institutii de invatamant din tara si strainatate, profesorii, conducerea scolii, inspectorate si ministere.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 16843/A/2014 SIBIU MEDIAŞ MEDIAŞ jud. SIBIU ST R. SEBEŞULUI NR. 3 POP MARCELA,PUŞCĂ ADRIANA NICOLETA,MANICA KRISTINA,HOALAS ADINA-MARIA,FLOCA-OPREA NICOLETA Sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale; dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei materiale a şcolii; sprijinirea şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi FLOCA-OPREA NICOLETA - PREŞEDINTE; PUŞCĂ ADRIANA-NICOLETA -
GIMNAZIALĂ C.I. MOTAŞ educare a elevilor; reprezentarea şi promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi a oricărui alt subiect de drept, a intereselor VICEPREŞEDINTE; POP MARCELA - SECRETAR;
asociaţiei, în condiţiile statutului şi ale legii.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 19824/A/2015 IASI PAŞCANI ST R. PAŞCANI ST R. FLORILOR NR.25 jud. IASI ŢARCĂ IULIAN,DAVIDOAIA VASILICA ALINA,URSU VASILICA,BÎRSAN CRISTINA,PLEŞCAN ELENA,PALADE VASILE,ICHIM sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, dezvoltarea modernizarea, întreţinerea bazei materiale a colegiului, etc. Preşedinte Ţarcă Iulian, Vocepreşedinte Bîrsan cristina, Secretar Pleşcan Elena
FLORILOR NR.25
GIMNAZIALĂ GÂŞTEŞTI MIHAELA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 4318/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BARBU LAUT ARU NR. 4, SECT OR 1 Nichifor Petre, 2. Vizireanu Gabriela-Anca, 3. Hajdu Carmen Încheiere din 12.11.2013 (43797/299/2013) - Membri Asociaţiei la Scopul asociaţiei este nelucrativ şi constă În asigurarea de fonduri necesare dezvoltării unei baze materiale didactice corespunzătoare desfăşurării procesului de Învăţămant În condiţii de CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte: MATEI MIHAITA SORINEL, vicepreşedinte:
GIMNAZIALĂ GEO BOGZA data de 16.10.2013: GEANTĂ ANCA,CHIRAN MIHAELA,FULGA CRISTINA,MATEI CLAUDIU,DUMITRU LUCIAN,MANEA siguranţă şi la standarde calitative superioare. GHEORGHE VIRGIL, casier: DAWOUD ANDA-FLORINELA, membri: TASCAN CLAUDIA
VICTOR,DUMITRAŞCU FLORENTINA,CATANA OANA,CUCIUC REBECA,BĂNCESCU CRISTINA,SANDU ELENA, CHIRA FLORENTINA. COMISIA DE CENZORI: BANU MARIA CRISTINA,
ADRIANA,FRONEA MIHAELA,ANDREI FLORINA LAZAR LUCICA,SAVU STEFANIA,OZOC MAGDALENA,CONSTANTIN LUTA FLORENTINA, MATEI CLAUDIU GABRIEL CONSILIUL DIRECTOR:
MAGDALENA,SIMION SILVIA,DUMITRU RUXANDRA,DOINA LAURENTIU,DICU CRISTINA,HULUTA CARMEN,SURUGIU preşedinte - GHEORGHE VIRGIL, vicepreşedinte - TASCAN CLAUDIA, casier - DAWOUD
FRANCISC,DUMITRU ANA MARIA,MOISI NELUTU,STATE SIMONA,UTA MIHAELA,AMIRA FLORENTINA,IORDAN ANDA, membri - ANDRONACHE CARMEN-CRISTINA, POPESCU CRISTINA MARIA.
ANROXANA,PARMAC RODICA,BARBULESCU ANDREI,BACANU IRINA,LUPU ANDREI DAVID,PARVU COMISIA DE CENZORI: BANU MARIA CRISTINA, LUTA FLORENTINA-SIMONA, MATEI
ANTONETA,TUDORACHE ROXANA,NEAGU GETONEL,DIACONU SORINA,DUMITRU ANNA,LITA CRISTIAN,DIMA CLAUDIU GABRIEL
SONIA,VADUVA NICOLETA,NEFLIU SIMONA,VITA CARMEN,TIANU LOREDANA,RUSE MARIA,ALBU ADINA,BABU
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 18822/A/2014 MURES IERNUT IERNUT jud. MURES ST R.MIHAI EMINESCU, NR.3 SĂUCA CĂTĂLIN MIRCEA ,SAS IOANA CRISTINA ,CHIPER LIDIA IOANA Creşterea gradului de autonomie a Şcolii Gimnaziale lernut; Crearea unui parteneriat viabil parinti-cadre didactice; Dezvoltarea relaţiilor de colaborare scoala,comunitate; Respectarea si Preşedinte - SAUCA CĂTĂLIN MIRCEA, Vicepreşedinte - SAS IOANA CRISTINA, Secretar -
GIMNAZIALĂ IERNUT valorificarea tradiţiei Scolii Gimnaziale lernut. CHIPER L IOANA.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 16991/A/2014 BACAU BACĂU BACĂU jud. BACAU BACĂU, ST R.VENUS , NR.16, Dragomir Robert,Busuioc Silviu,Popescu Eduard Scopul asociatiei este acela de a sprijini Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Bacau in activitatile din domeniul educational, instruire formare, indrumare si supraveghere a elevilor acestei scoli - DRAGOMIR ROBERT - PREŞEDINTE - BUSUIOC SILVIU - VICEPREŞEDINTE -
JUD.BACĂU .
GIMNAZIALĂ MIHAIL SADOVEANU si in implicarea in activitatile de imbunatatire, modernizare si intretinerea bazei materiale existente a scolii, dar si implicarea in activitati extrascolare.;a) Sustinerea, modernizarea, eficientizarea, POPESCU EDUARD – SECRETAR
cresterea eficacitatii si calitatii precum si imbunatatirea continua a invatamantului, in concordanta cu standardele Uniunii Europene si a specificului societatii romanesti, in interesul copiilor din
scoala. ;b) Sustinea si promovarea intereselor copiilor si parintilor din Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Bacau in relatiile cu profesorii si conducerea scolii
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 1106/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MOLDOVEI NR. 64, SECT OR 1 COBÎRJEA ADRIANA,RĂGĂLIE MIHAELA,URUCU ALINA NICOLETA,ILIE GABRIELA GEORGETA,BUNILĂ IRINA,SANDU Sprijinirea intereselor elevilor din Şcoala Gimnazială nr. 192 Bucureşti, prin următoarele forme:;- susţinerea, modernizarea, eficientizarea, precum şi îmbunătăţirea continuă a actului educaţional, preşedinte: GHEORGHE NICOLETA, vicepreşedinţi: URUCU ALINA NICOLETA, ILIE
GIMNAZIALĂ NR. 192, BUCUREŞTI MARIANA,IONITA RODICA ANA,GEREA DANIELA,GHEORGHE NICOLETA,TUŢU SORIN. în interesul elevilor din Şcoala Gimnazială nr. 192 Bucureşti;;- implicarea activă în susţinerea unităţii de învăţământ Şcoala Gimnazială nr. 192 Bucureşti în activitatea de educare, instruire, GABRIELA GEORGETA
formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei şcoli;;- susţinerea şi promovarea intereselor elevilor din Şcoala Gimnazială nr. 192 Bucureşti, în relaţiile cu profesorii şi conducerea Şcolii,
Inspectoratul Şcolar, Administraţiile centrale şi locale, sindicatele din învăţământ, federaţii ale părinţilor, alte organizaţii naţionale şi internaţionale şi societatea civilă;;- sprijinirea financiară a
activităţilor de renovare, reabilitare, îmbunătăţire, dotare, modernizare şi întreţinere a bazei material-didactice a Şcolii nr. 192 Bucureşti; sprijinirea şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a
procesului de instruire şi educare a elevilor;;- stimularea elevilor prin premii, excursii, tabere, etc., pentru performanţele obţinute în diferite domenii de învăţământ;;- cultivarea şi menţinerea unei
relaţii de parteneriat între părinţi şi cadrele didactice ale Şcolii nr. 192 Bucureşti.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 15580/A/2014 COM. DRAGOMIREŞT I COM. DRAGOMIREŞT I VALE, SAT ZURBAUA, ST R. a) COTIGĂ GABRIELA,b) DUMITRU MARGA,c) ENE MIHAELA,d) MINCU BEATRICE-LIVIA, e) STAICU MIHAIL,VELICU Membrii Asociaţiei doresc să se asocieze în scopul de a sprijini Şcoala Gimnazială nr. 2 din localitatea Dragomireşti-Deal, str. Şcolii nr. 2, jud. Ilfov în activitatea de educare, instruire, formare, · Preşedinte - Mincu Beatrice-Livia · Vicepreşedinte - Cotigă Gabriela · Secretar - Ene
VALE, SAT GHIOCEILOR, NR. 115/56, COD POST AL 077096, JUDEŢ
GIMNAZIALĂ NR. 2 DRAGOMIREŞTI DEAL ZURBAUA, ST R. ILFOV MIHAELA-IULIANA îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei şcoli, precum şi dezvoltarea, modernizarea şi întreţinerea bazei materiale a şcolii. Mihaela · Membri - Staicu Mihail - Velicu Mihaela-Iuliana
GHIOCEILOR, NR.
115/56, COD POST AL
077096, JUDEŢ ILFOV
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 20034/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. AL. CÂMPUL CU FLORI, NR. 10, BL. Panait Mariana,Harabor Raluca,Petre Bogdan,Bercea Manuela Elena. Sprijinirea unitatii de invatamant, Scoala nr. 206, din Bucuresti, in activitatea de educare, instruire, formare, indrumare si supraveghere a elevilor acestei scoli, implicarea in activitatile privind Panait Mariana- preşedinte, Harabor Raluca- vicepreşedinte, Petre Bogdan- membru, Bercea
A48, SC. F, AP. 83, SECT OR 6.
GIMNAZIALĂ NR. 206 imbunatatirea, modernizarea si intretinerea bazei materiale a scolii si implicarea in activitati extrascolare.; Imbunatatirea invatamantului, in concordanta cu standardele Uniunii Europene si a Manuela Elena- secretar.
specificului societatii romanesti, in interesul copiilor din scoala.; Sustinerea si promovarea intereselor copiilor si parintilor din scoala 206 in relatiile cu profesorii si conducerea scolii, in
vederea crearii unui parteneriat viabil parinti-cadre didactice.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 10419/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VLĂDEASA, NR. 9, ŞCOALA Neacşu Ionela Carmen,Zaharia Mircea Gelu,Burete Oana Cristina,Mihail Mariana,Slobozianu Sergiu. 1. sprijinirea realizării obiectivelor educaționale;;2. dezvoltarea, modernizarea, întreținerea bazei materiale a şcolii; ;3. sprijinirea şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de Neacşu Ionela Carmen- preşedinte, Zaharia Mircea Gelu- vicepreşedinte, Burete Oana
GIMNAZIALĂ NR. 59, SALA NR. 12, SECT RO 6.
GIMNAZIALĂ NR. 59 instruire şi educare a elevilor; ;4. reprezentarea şi promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi a oricarui alt subiect de drept, a Cristina- membru.
intereselor asociaţiei, în condiţiile prezentului statut şi ale legii.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 2002/A/2012 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ŞOS. MANGALIEI STANCU AURELIA,CĂLIN ANA,PĂTRAŞCU OCTAVIAN IONUŢ. SUSŢINEREA ŞI ÎMBUNĂTĂŢIREA ACTIVITĂŢILOR SOCIO - EDUCAŢIONALE, ÎN GENERAL ŞI DIN ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.16 CONSTANŢA, ÎN SPECIAL. STANCU AURELIA, CĂLIN ANA, PĂTRAŞCU OCTAVIAN IONUŢ.
NR.103
GIMNAZIALĂ NR.16 CONSTANŢA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 3854/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. SILVA NR.54, ET .2, SALA 35
SECT OR 2 ÎN INCINT A ŞCOLII GIMNAZIALE NR.25
GIMNAZIALĂ NR.25
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 19360/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I ALEEA CIRCULUI NR.1, CAMERA 05, 1. Dna. Cruceanu Gabriela, 2. Dna. Ifrim Mariana, 3. Dna. Fara Dorina, 4. Dna. ȘtiolicÒ Ana-Maria, 5. Dl. Avasiloaie Asociația PÒrinților din Școala GimnazialÒ NumÒrul 28 are drept scop a) sustinerea, modernizarea, eficientizarea, cresterea eficacitatii si calitatii precum si imbunatatirea continua a Pentru prima legislatură este ales următorul consiliu director: Dl. Avasiloaie Mirel–Claudiu,
ET AJ -PART ER, SECT ORUL 2
GIMNAZIALĂ NUMĂRUL 28 Mirel–Claudiu invatamantului, in concordanta cu standardele Uniunii Europene si a specificului societatii romanesti, in interesul copiilor din scoala in care asociatia isi desfasoara activitatea;; b) implementarea -PRESEDINTE Dna. Fara Dorina, - SECRETAR Dna. Cruceanu Gabriela,
programului „after school”, supravegherea si instruirea ;competenta a elevilor din ciclul primar si gimnazial, înainte sau dupa orele de curs scolare, de luni pâna vineri, pâna la preluarea copiilor -VICEPRESERDINTE
de către părinți.;; c) obținerea si gestionarea de fonduri si bunuri materiale in vederea sprijinirii financiare si materiale a activitatii instructiv-educative si extracuriculare desfasurate de școalÒ; ;
d) sustinerea si promovarea intereselor elevilor si profesorilor din invatamantul preuniversitar din scoala in care asociatia isi desfasoara activitatea, in relatiile cu profesorii si conducerea scolii,
cu profesorii din alte institutii de invatamant, schimb de experienta cu profesorii din străinătate sau scoli înrudite cu Școala nr. 28 București, inspectoratele scolare, administratiile centrale si
locale, sindicatele din invatamant, federatii ale parintilor, asociatiile profesorilor, alte organizatii nationale si internationale si societatea civila.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 19011/A/2014 ARGES CÂMPULUNG CÂMPULUNG jud. ARGES CÂMPULUNG, ST R. MAT EI Vişoiu Gabriel,Filote Vicenţiu, Chira Eduard,Ghetea Miron,Brichiş Adriana dezvoltarea unui parteneriat intre părinţi şi Şcoala Sfanţul Iacob în beneficiul copiilor, prin: susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii si calităţii precum şi îmbunătăţirea Vişoiu Gabriel, preşedinte, Filote Vicenţiu, vicepreşedinte, Chira Eduard, Ghetea Miron,
DRĂGHICEANU, NR. 4, SALA 32 , ET . II, JUD. ARGEŞ
GIMNAZIALĂ SFÂNTUL IACOB - continuă a învăţământului, în concordanta cu standardele Uniunii Europene si a specificului societăţii romaneşti, în interesul copiilor din scoală; susţinerea si promovarea intereselor copiilor si Brichiş Adriana, membrii.
CÂMPULUNG MUSCEL părinţilor din şcoală în relaţiile cu profesorii, conducerea şcolii, Inspectoratele şcolare, Administraţiile centrale si locale, sindicatele din învăţământ, federaţii ale părinţilor, alte organizaţii
naţionale si internaţionale si societatea civila, precum si un scop de interes general, constând în promovarea, sprijinirea educaţiei şi dezvoltării copiilor din România.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA ION 7981/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PARÂNG NR.37 AP.32 BORA IOAN PETRICA GELU,MUNTEANU CRISTIAN-NICOLAE,POP VASILE asigurarea unui cadru organizat de promovare a activităţilor educative, culturale, artistice şi sportive, de realizare a unor proiecte interculturale specifice invăţământului primar şi gimnazial, PREŞEDINTE – POP VASILE, VICEPREŞEDINTE – MUNTEANU CRISTIAN-NICOLAE,
CREANGĂ identificarea resurselor financiare necesare creării unei baze materiale adecvate, modernă si eficientă, sprijinirea conducerii unităţii de învăţământ în întreţinerea şi modernizarea bazei materiale SECRETAR – BORA IOAN PETRICĂ GELU
necesare unei activităţi eficente, dezvoltarea instituţională a Şcolii Ion Creangă din Cluj-Napoca
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA NR. 1 658/A/2012 GIURGIU GIURGIU GIURGIU jud. GIURGIU ST R. T UDOR VIANU, NR. 2 CARTOJAN ADELINA,MUSCALU IONEL,CONSTANTIN CRISTIAN,BARBU DANIELA-GIORGIANA,POPA DANIELA ,ş.a. Sprijinirea unităţii de învăţământ Scoala nr. 1 Sf. Gheorghe în activitatea de educare, instruire, formare a elevilor ş.a. PREŞEDINTE- MUSCALU IONEL, VICEPREŞEDINTE- CARTOJAN ADELINA,
SF. GHEORGHE - GIURGIU SECRETAR- MĂLUREANU GEORGE, MEMBRI - BARBU DANIELA , ş.a.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA NR. 25/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. APUSULUI, NR. 71-73, SECT OR 6. Marin Florenţa Constanţa,Sabou Georgeta,Ionescu Mariana. Susţinerea unităţii de învăţământ identificată ca ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR.198, cu sediul în Bucureşti, sectorul 6, str. Apusului nr. 71-73, în activităţile de educare, instruire educativă Sabou Georgeta- preşedinte, Marin Florenţa Constanţa- vicepreşedinte, Androna Mariana-
198 precum şi în asigurarea îndrumării şi supravegherii tuturor elevilor unităţii de învăţământ mai sus menţionată. prim-vicepreşedinte, Ionescu Mariana- membru, Epuran Gabriela- membru.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA NR. 2 1821/A/2013 BUFT EA, BUFT EA, ST R.MARESAL ANT ONESCU, NR. 6, B1.2, Ciocioi Paula,Gavrilescu Nicoleta,Albulescu Mariana,Rotaru Alina,Chelu Georgeta,Ştefan Alina,Manea Adrian,Piticas Corvin Scopul Asociaţiei este de a susţine activităţile sociale, administrative, educative si pedagogice ale Scolii nr.2 din Buftea, fara discriminări sau diferenţieri religioase, sexuale, rasiale sau politice. 1. Ciocioi Paula - Preşedinte; 2. Gavrilescu Nicoleta - Vicepreşedinte; 3. Manea Adrian -
ST R.MARESAL SC.C, ET AJ 3, AP.15, JUDEŢ ILFOV. Buftea, str. 23
BUFTEA ANT ONESCU, NR. 6, August, nr. 6, bl. 2, sc. C, et. 3, ap. 15, Judeţ ILFOV Secretar; 4. Chelu Georgeta — Trezorier;
B1.2, SC.C, ET AJ 3,
AP.15, JUDEŢ ILFOV.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA NR. 3960/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. OLT ARULUI NR.11 SECT OR 2 I - Retrageri si revocari din funcţie 1. Doamna HUSTEA ADRIANA-MIHAELA este revocată din funcţia de Preşedinte şi Membru al Asociaţia se înfiinţează ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, independentă, apolitică şi neguvernamentală, constituită de fondatorii semnatari ai acestui Act Constitutiv cu III – Componenta noului Consiliu Director Ca urmare a revocarilor din functii, precum si a
23 „SF. SILVESTRU” - BUCUREŞTI Consiliului Director al Asociaţiei şi se retrage totodată din Asociaţie. 2. Doamna GEROTA GABRIELA este revocată din funcţia de scopul de a exercita atribuţiile stabilite pentru aceasta de legislaţia educaţiei, respectiv de a sprijini Şcoala nr. 23 Sf. Silvestru din Bucureşti în activitatea de instruire şi educaţie a elevilor, în retragerilor din calitatea de membri ai asociatiei şi a aderării de noi membri la Asociatie, au fost
Secretar al Consiliului Director al Asociaţiei şi se retrage totodată din Asociaţie. 3. Doamna ALEXE CRISTINA este revocată din acţiunile de modernizare şi întreţinere a bazei materiale a şcolii, de a responsabiliza și motiva elevii, de a sus■ine elevii cu rezultate deosebite, cÔt ║i de a promova ║i apÒra drepturile ║i propusi pentru unele functii in consiliul director si impreuna cu membrii ramasi au votat
funcţia de Membru al Consiliului Director al Asociaţiei şi se retrage totodată din Asociaţie. 4.Doamna BREZEANU interesele elevilor din ║coalÒ. componenţa noului Consiliului Director, şi anume: 1. Domnul BUSUIOC ADRIAN-MARIAN, va
IULIANA-DOINA se retrage din Asociaţie. II – Aderare membri noi La propunerea actualului Consiliului Director sunt acceptaţi si ocupa funcţia de Preşedinţe al Consiliului Director al Asociaţiei. 2. Doamna CRISTEL
aderă la Asociatie urmatorii invitati: 1. BUSUIOC ADRIAN-MARIAN cetăţean român, domiciliat în Bucureşti, str. Popa Nicolae, nr. OANA-CHRISTI, va ocupa functia de vicepresedinte al Consiliului Director al Asociaţiei. 3.
3, bl. 32, sc. 2, ap. 25, sector 2, 2. SÎRBU IONEL-MARIAN, cetăţean român, domiciliat în Bucureşti, Şos. Ştefan cel Mare nr. 224, Doamna TOPALĂ CRISTINA, va ocupa functia de trezorier al Consiliului Director al Asociaţiei.
bl. 43, sc. 2, ap. 34, sector 2, 3. TOPALĂ CRISTINA, cetăţean român, domiciliată în Bucureşti, str. Rîmnicu Vîlcea nr. 31, bl. 17A, 4. Domnul SÎRBU IONEL-MARIAN, va ocupa funcţia de secretar al Consiliului Director al
sc. A, ap. 7, sector 3, care aderă liber la prevederile Statutului Asociaţiei şi care înţeleg să spijine Asociaţia în realizarea scopului şi Asociaţiei. 5. Doamna PASCALAU MARIANA-VALENTINA, va ocupa funcţia de membru al
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA NR.8 4212/A/2007 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL IC BRĂT IANU GRECU DIANA,SARIU GEORGETA ADRIANA,MIDIŞAN LAURA GABRIELA,TUDOR TIBERIU,PIŞTEA VIORICA,DUMITRU EDUCAŢIONAL BADAN VASILICA, MIDIŞAN LAURA GABRIELA, TUDOR TIBERIU, POPA LAURA,OLARU
NR.68(INCINT A ŞCOLII NR.8)
CONSTANŢA IULICA,ROŞU PENA..... LIVIA.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 13720/A/2011 CLUJ SÂNNICOARA SÂNNICOARA jud. CLUJ ST R.CÂMPULUI NR.33 A VESA SERGIU,IANCU DOREL GHEORGHE,BERINDEAN ADRIAN sprijinirea procesului de învăţământ; promovarea şi stimularea elevilor pentru obţinerea de performanţe şi sprijinirea socio-psiho-culturală a elevilor din şcoală PREŞEDINTE – PĂCURAR FLORIN COSMIN, SECRETAR – BERINDEAN ADRIAN,
SÂNNICOARA - CLUJ TREZORIER – IANCU DOREL GHEORGHE
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN ŞCOALA 9279/A/2010 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.OLT ULUI NR.83 SERBAN LAVORICA,ZANC MATILDA-CAMILIA,SUCIU VALER,MANDREAN GRETA-MARIANA,PATRAS sprijinirea procesului de învăţământ, promovarea şi stimularea elevilor pentru obţinerea de performanţe şi sprijinirea socio-psiho-culturală a elevilor din şcoală PRESEDINTE – SUCIU VALER SECRETAR – MANDREAN GRETA MARIANA
“ALEXANDRU VAIDA VOEVOD” VALERIA-MARIANA,FAT REBECA,TALPOS RODICA-GABRIELA,SCHIOPU PETRONELA-EUGENIA,PUPEZA TREZORIER- PATRAS VALERIA MARIANA
CLUJ-NAPOCA ELENA-DANA,VEREBEI MARIA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN 15072/A/2011 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. FRUMUŞANI, NR. 2, BL. 37, SC. Talanga Cristian,Stanga Maria,Bilisca George Daniel,Mihaila Ionela Lizetta Scopul asociatiei este sprijinirea unitatii de invatamant, Scoala Gimnaziala Nr 133 “General Ioan Dragalina” , din Bucuresti, in activitatea de educare, instruire formare, indrumare si supravegherePresedinte- dlTalanga Cristian, Vicepresedinte - d-na Mihaila Ionela Lizzeta Secretar General
A, ET . 3, AP. 24, SECT OR 4
ŞCOALAGIMNAZIALĂ 133 - "GENERAL IOAN a elevilor acestei scoli, si implicarea in activitatile de imbunatatire, modernizare si intretinerea bazei materiale a scolii, implicarea in activitati extrascolare.;(a) Sustinerea, modernizarea, - dl. Bilisca George Daniel
DRAGALINA" eficientizarea, cresterea eficacitatii si calitatii precum si imbunatatirea continua a invatamantului, in concordanta cu standardele Uniunii Europene si a specificului societatii romanesti, in interesul
copiilor din scoala.;(b) Sustinerea si promovarea intereselor copiilor si parintilor din scoala 133 in relatille cu profesorii si conducerea scolii
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR EDUCAŢI DE 18555/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.ADY ENDRE NR.4, IGNAT NORA MARIA,GOG ADRIANA MARIA,ILIES ALEXANDRA DANA,BORBEL ANDREEA MIHAELA formarea, promovarea şi apărarea principiilor de creştere şi educaţie sănătoasă, frumoasă şi armonioasă a copiilor, promovarea educaţiei copiilor în spiritul respectării şi protejării mediului PREŞEDINTE – IGNAT NORA MARIA, MEMBRI GOG ADRIANA MARIA, GANJA DANA
DEMISOL ŞI PART ER
IUBIRE înconjurător şi al relaţiei armonioase cu plantele şi animalele, susţinerea materială şi educaţională/informaţională a părinţilor aflaţi în condiţii de viaţă dificile, oferirea de suport moral şi/sau ANGELA
specializat părinţilor aflaţi în dificultate, formarea şi educarea mediului profesional care are tangenţe cu femeia însărcinată, părintele şi copilul (medici, asistente, moaşe, bone, educatori,
învăţători, profesori etc.) promovarea şi apărarea drepturilor femeii însărcinate, a părinţilor şi a copilului în raport cu autorităţile statului, cu mediul public şi privat, cu mediul medical şi cu mediul
educaţional
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DE LA 16319/A/2011 GORJ T G-JIU, ST R. T G-JIU, ST R. GRIVIŢ A, NR.34 jud. GORJ ROŞOIU DAN,MĂRINICĂ TANIA CORINA ŞI BĂLAN VALENTIN asociaţiei este nelucrativ şi constă în asigurarea de fonduri necesare dezvoijo.i ii unei baze materiale didactice corespunzătoare desfăşurării procesului de învăţământ în condiţii de siguranţă şi la ROŞOIU DAN - PREŞEDINTE, MĂRINICĂ TANIA CORINA - VICEPREŞEDINTE;
GRIVIŢ A, NR.34
LICEUL DE MUZICĂ ŞI ARTE PLASTICE standarde calitative superioare MEMBRII: BĂLAN VELANTIN, BEKES COCA LUCIA, STOLOJAN VICTORIA ILEANA,
C-TIN BRĂILOIU TG-JIU TOMULESCU MARIA, VITOREANU DANIELA, DOBRE CORINA, HIREAN VASILICA
DELIA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DE LA 4012/A/2007 GORJ T ÂRGU JIU T ÂRGU JIU jud. GORJ ST R. UNIRII NR. 27 BRÎNZAN OVIDIU,GRECULESCU LUMINIŢA,JILĂVEANU IONUŢ,NEGRICIOIU ECATERINA,SCURTU LIVIU este o asociaţie nongivernamentală, non profit, independentă , cu beneficiu public, scopul asociaţie este nelucrativ , şi constă în asigurarea de fonduri necesare dezvoltării unei baza materiale OVIDIU BRÎNZAN-PREŞEDINTE, ECATERINA NEGRICIOIU-VICEPREŞEDINTE,
ŞCOALA GENERALĂ ,, CONSTANTIN GHEORGHE,CÎRCIUMARU LIANA GEORGETA,MOCIOI DANIEL didactice corespunzătoare desfăşurării procesului de învăţământ încondiţii de siguranţă şi la standardele calitative superioare. LUMINIŢA GRECULESCU-VICEPREŞEDINTE, DANIEL MOCIOI-VICEPREŞEDINTE,
SĂVOIU " TG-JIU IONUŢ JILĂVEANU, LIVIU GHEORGHE SCURTU, LIANA GEORGETA
CÎRCIUMARU-MEMBRI
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 10754/A/2013 GORJ BUMBEŞT I JIU, ST R. BUMBEŞT I JIU, ST R. GHEORGHE DUMIT RESCU Membrii fondatori ai Asociaţiei sunt: a) Boar Gligor , b) Bobaru Constantin , c) Luben Aurelia , d) Lupulescu Danut, e) Goaga Liliana Sa sprijine conducerea unităţii de invatamant in eforturile de zvoltare,modernizare si intretinere a bazei tehnico-materiale,prin atragerea de surse de finanţare suplimentare ;;b) Sa sprijine cadrele Consiliul Director: □ Preşedinte - Boar Grigor □ Vicepreşedinte - Goaga Liliana □ Secretar -
GHEORGHE BUMBEŞT I, NR14 jud. GORJ
CADRUL COLEGIULUI ,,MIHAI VITEAZUL" DUMIT RESCU , f) Golumbeanu Luminiţa, g) Cirlea Elena didactice in activitatea de invatamant prin asigurarea unei frecvente ridicate a elevilor la clasa;;c) Sa contribuie la asigurarea desfăşurării in condiţii de siguranţa a procesului de invatamant.;d) Sa Golumbeanu Luminiţa □ Membri - Bobaru Constantin, Lupulescu Danut,, Cirlea Elena b.
BUMBEŞT I, NR14 contribuie la dotarea Colegiului cu aparatura si dispozitive necesare realizării unui climat de securitate pentru elevi.cat si pentru personalul profesoral si tehnico-administrativ. Adunarea Generală se compune din toti membrii Asociaţiei.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 4858/A/2006 GORJ T ÂRGU JIU T ÂRGU JIU jud. GORJ ST R 1 DECEMBRI 1918,NR 25 Vîlceanu Mihai,Gelatu Ion,Tomescu Rozalia,Vîlceanu Emilian,Pîrvuleţ Dumitru scopul asociaţiei este nelucrativ şi constă în asigurarea de fonduri necesare dezvoltării unei baze materiale didactice corespunzătoare desfăşurării procesului de învăţământ în condiţii de VÎLCEANU MIHAI,-preşedinte ,Gelatu Ion-vicepreşedinte ,Tomescu Rozalia,Vîlceanu
CADRUL COLEGIULUI NAŢIONAL " siguranţă şi la standarde calitative superioare Emilian,Pîrvuleţ Dumitru -membrii ,
ECATERINA TEODOROIU"
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 4869/A/2006 GORJ T ÂRGU JIU T ÂRGU JIU jud. GORJ ST R UNIRII, NR 29 GRIGORE CÎRSTEA,RADU ANGHELOIU,IRIZA ELENA CRISTINA este nelucrativ şi constă în asigurarea de fonduri necesare dezvoltării unei baze materiale didactice corespunzătoare desfăşurării procesului de învăţământ în condiţii de siguranţă şi la standarde GRIGORE CÎRSTEA-preşedinte, RADU ANGHELOIU -vicepreşedinte, Nelu Feroiu Dina
CADRUL COLEGIULUI NAŢIONAL " TUDOR calitative superioare C-tin,Predescu Nicolae,Iriza Elena Cristina,Monica Bîcă- membrii
VLADIMIRESCU "
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 9351/A/2009 GORJ T ÂRGU JIU, INCINT A T ÂRGU JIU, INCINT A SEDIULUI GRUPULUI ŞCOLAR se coopetează ca membrii fondatori: Catrina Ion, Grădinaru Marinela şi stoican Angela. Se retrag din calitatea de membru fondator: nelucrativ, asiogurarea de fonduri necesare dezvoltării unei baza materiale didactice corespunzătoare desfăşurării procesului deînvăţământ în condiţii de siguranţă şi la standarde calitative se coopetează ca membrii fondatori: Catrina Ion, Grădinaru Marinela şi stoican Angela. Se
SEDIULUI GRUPULUI ENERGET IC NR. 1, ST R. ALEEA 23 AUGUST , NR.11.
CADRUL GRUPULUI ŞCOLAR ENERGETIC ŞCOLAR ENERGET IC jud. GORJ Nicolcescu Ana Maria, Simion Gheorghiţsa, Onea Vasile, Ciortea Gheorghe, Gardelli Claudia Cornelia. Preşedinte-Catrina Ion superioare. retrag din calitatea de membru fondator: Nicolcescu Ana Maria, Simion Gheorghiţsa, Onea
NR. 1 TG-JIU NR. 1, ST R. ALEEA 23 membru-Grădinaru Marinela membru-Stoican Angela contabil-Stăniloiu Elena Vasile, Ciortea Gheorghe, Gardelli Claudia Cornelia. Preşedinte-Catrina Ion
AUGUST , NR.11.
membru-Grădinaru Marinela membru-Stoican Angela contabil-Stăniloiu Elena
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 7814/A/2008 GORJ T ÂRGU JIU, ST R. LT . T ÂRGU JIU, ST R. LT . COL. DUMIT RU PET RESCU, NR.3. MOTRESCU V VASILE,BESOI MARIA LOREDANA,LUPU ANA nelucrativ, asigurarea de fonduri necesare dezvoltării unei baze materiale didactice corespunzătoare desfăşurării procesului de învăţământ în condiţii de siguranţă şi la standarde calitative MOTRESCU VASILE-PREŞEDINTE, BESOI MARIA LOREDANA-VICEPREŞEDINTE,
COL. DUMIT RU jud. GORJ
CADRUL GRUPULUI ŞCOLAR TEHNOLOGIC PET RESCU, NR.3. superioare STEGARU MARIA-]MEMBRU, FEROIU OFELIA-MEMBRU, LUPU ANA-MEMBRU,
ION MINCU BRĂDICEANU ANA-MEMBRU, BOBEI ILEANA-MEMBRU, IONAŞCU
ELEODOR-MEMBRU ONORIFIC
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 9357/A/2009 GORJ T ÂRGU JIU, ST R. A I T ÂRGU JIU, ST R. A I CUZA, NR.23, GORJ. jud. GORJ SEMEN CONSTANTIN,GIUGIUC CIPRIAN DANIEL,TARTAREANU OANA MARIA,BÎLTEANU CONSTANTIN,MOLETE asigurarea de fonduri necesare dezvoltării unei baza materiale didactice corespunzătoare desfăşurării procesului de învăţământ în condiţii de siguranţă şi la standardele calitative superioare. SEMEN CONSTANTIN-PREŞEDINTE, GIUGIUC CIPRIAN DANIEL-VICEPREŞEDINTE,
CUZA, NR.23, GORJ.
CADRUL LICEULUI TEOLOGIC ,,SFÂNTUL EUGEN TARTAREANU OANA MARIA, BÎLTEANU CONSTANTIN ŞI MOLETE EUGEN-MEMBRII
NICODIM" TG-JIU
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 6991/A/2007 GORJ T ÂRGU JIU T ÂRGU JIU jud. GORJ ST R. EROILOR NR. 32 BUJU FELIX MARCIAN,RĂDOI MARIA LUMINIŢA,STĂNUŞOIU ADRIAN LELIUS,LUCA GABRIELA,CONSTANTINESCU NELUCRATIV , CONSTATĂ ÎN ASIGURAREA DE FONDURI NECESARE DEZVOLTĂRII UNEI BAZA MATERIALE DIDACTICE CORESPUNZĂTORE DESFĂŞURĂRII PROCESULUI CONSILIUL DIRECTOR AL MEMBRILOR:CIOCHINĂ NICOLETA LOREDANA ŞI MATEA
CADRUL ŞCOLII GENERALE ,, ALEXANDRU GHEORGHE,PURCARU MARIA CLAUDIA,VODISLAV EUGENIA GABRIELA,CÎRCIUMARU VERONICA,HOARĂ LOREDANA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN CONDIŢII DE SIGURANŢĂ ŞI LA STANDARDE CALITATIVE SUPERIOARE. TIBERIU IONEL
ŞTEFULESCU,, TÂRGU JIU
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 8261/A/2009 GORJ T G-JIU, ST R.LIVIU T G-JIU, ST R.LIVIU REBREANU NR.1 ÎN INCINT A ŞCOLII ŞEGA SERGIU,NICULETE MIHAELA VERONICA,DEACONU CARMEN,STOICA ILEANA,DIHORU DANIEL,MUDĂVOIU nelucrativ şi constă în asigurarea de fonduri necesare dezvoltării unei baze materiale didactice corespunzătoare desfăşurării procesului de învăţământ în condiţii de siguranţă şi la standarde Ia act de modificările aduse Statutului Asociaţiei Părinţilor Elevilor din cadrul Şcolii Generale
REBREANU NR.1 ÎN GENERALE,CONST ANT IN BRÎNCUŞI T G-JIU jud. GORJ
CADRUL ŞCOLII GENERALE ,,CONSTANTIN INCINT A ŞCOLII MĂDĂLINA,ŞOŞOI MIRELA,ROBESCU ELENA LILIANA,BUJOR GHEORGHE,DUMITRU ELENA,FOMETESCU calitative superioare. „Constantin Brîncuşi” Tg-Jiu prin Adunarea Generală Extraordinară din data de 08.06.2011, în
BRÎNCUŞI" TG-JIU GENERALE,CONST A NICOLAE,DESPEA ELISABETA MARINELA,BLENDEA GEORGE,FLOROIU GABRIELA,DĂNESCU RODICA,STAICU ceea ce priveşte componenţa Consiliului Director , astfel: Niculete Mihaela
NT IN BRÎNCUŞI
MIHAELA,DONDERA PAHOMIŢA NICOLETA,BELINGHER GRIGORE Veronica,-Preşedinte, Dondera Pahomiţa Nicoleta, -Vicepreşedinte ,Dinoiu Nicolae , -Membru
şi cenzor Rădoi Adela,
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 14130/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SECT OR 1, BD. FICUSULUI NR. 18, ET . 1, GHEORGHE ION,POPESCU-ARGES MIRCEA-EMANOIL,DOLEA STEFAN,ANGHEL VERONICA,DIMA - sprijinirea unităţii de învăţământ Colegiul Agricol Viaceslav Harnaj din Bucureşti, în activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei unităţi de învăţământ, preşedinte - STEFAN ELENA; vicepreşedinte - DIMA GHEORGHE; membru şi trezorier -
BIROUL CONSILIERULUI EDUCAT IV
COLEGIUL "VIACESLAV HARNAJ" GHEORGHE,STEFAN ELENA. şi implicarea în activitatile de îmbunătăţire, modernizare şi întreţinerea bazei materiale a unităţii, implicarea în activitati extrascolare;;- susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea POPESCU-ARGES MIRCEA-EMANOIL.
eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii româneşti, în interesul copiilor din scoala;;-
susţinerea şi promovarea interselor copiilor şi parinţilor din Colegiul Agricol Viaceslav Harnaj, în relaţiile cu profesorii şi conducerea unităţii de învăţământ.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 6863/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. REGINA ELISABET A NR.48, SECT OR 5
COLEGIUL NAŢIONAL "GHEORGHE LAZĂR"
BUCUREŞTI
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 16619/A/2011 PRAHOVA MUN.CÂMPINA MUN.CÂMPINA jud. PRAHOVA CALEA DOFT ANEI, NR.4 ALIONTE MARIANA ,BOGDAN NATALIA ,CLINCIU MONICA-IOZEFINA ,VIŞOIU ANDA ,OPRESCU ELIZA ,LAURENT Sprijinirea Colegiului N. Grigorescu- Câmpina eficient şi prompt , economisind timpul şi banii părinţilor , în beneficiul copiilor lor , aducerea unei contribuţii la creşterea prestigiului Colegiului Preşedinte :BOGDAN NATALIA , Vicepreşedinte: VIŞOIU ANDA , Cenzor : PĂCURARU
COLEGIUL NAŢIONAL NICOLAE CRISTINA ,DRUMEANU MONICA-RUXANDRA ,CEAPĂ MARIAN ,TUREAC CIRPIAN-DRAGOŞ N.Grigorescu prin acţiunile membrilor săi RODICA , Membrii : SACHELIA ANCA şi BRÎNZEA MIHAELA
GRIGORESCU-CÂMPINA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 5918/A/2007 GORJ MOT RU MOT RU jud. GORJ COLEGIUL T EHNIC MOT RU PĂTRAŞCU IULIANA,CÎRLOGEA CONSTANTIN,MEDAR DORINA este nelucrativ şi constă în asigurarea de fonduri necesare dezvoltării unei baye materiale didactice corespunzătoare desfăşurării procesului de învăţământ în condiţi de siguranţă şi la standarde
COLEGIUL TEHNIC MOTRU calitative superioare.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR DIN 12764/A/2011 GORJ T G-JIU T G-JIU jud. GORJ ST R. ECAT ERINA T EODOROIU, NR.88 TANESCU CLAUDIA CRISTINA,DOBRESCU VASILICA,BOJINCA EFTIMIE CLAUDIU Creşterea gradului de autonomie a SCOLII GENERALE „ ECATERINA TEODOROIU";• Dezvoltarea relaţiilor de colaborare scoala-comunitate;;• Susţinerea si promovarea intereselor DOBRESCU VASILICA, BOJINCĂ EFTIMIE CLAUDIU, PĂUNESCU FLORENTINA,
ŞCOALA GENERALĂ "ECATERINA asociaţiilor de părinţi, părinţilor si copiilor in relaţiile cu Ministerul ■Educa■iei si CercetÒrii, Inspectoratele ║colare, Administra■iile centrale si locale, sindicatele din;a invatamant, alte TĂNESCU CLAUDIA CRISTINA, IVANCU CLAUDIA, PETRE DANIELA, CHERA
TEODOROIU" organiza■ii na■ionale si interna■ionale si societatea civila. SORINELA.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR GÂND 1511/A/2008 GORJ NOVACI, NOVACI, jud. GORJ PARÎNGULUI, GORJ Dăianu Elena,Păun Tatiana,Jianu Maria asigurare fonduri necesare dezvoltării unei baze materiale didactice. Dăianu Elena., Jianu Maria Bibanu Ana, Păun Tatiana.
TÂNĂR
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR 47/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CALEA FLOREST I NR.6 BL.B2 GIURGIU MIRCIA,CAMPEAN IOAN-FLORIN,MIHAIU SORIN-EUGEN contribuirea la buna desfasurare a activitatii scolare si a conditiilor in care se desfasoara activitatea elevilor din liceu, la cresterea performantelor scolare, motivarea elevilor, sustinerea materiala PRESEDINTE – GIURGIU MIRCIA, VICEPRESEDINTI – CÂMPEAN IOAN-FLORIN,
SC.1 AP.18
LICEULUI TEORETIC “EUGEN PORA” DIN a elevilor in probleme speciale, promovarea intereselor elevilor Liceului Teoretic “Eugen Pora” din Cluj-Napoca, promovarea scolii romanesti in general si a Liceului Teoretic “Eugen Pora” din MIHAIU SORIN-EUGEN
CLUJ-NAPOCA Cluj-Napoca in mod special
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR SCOLII 3749/A/2007 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. G-RAL HARALAMBIE POPESCU LUIZA,cetatean roman,nascuta la data de 11.09.1968 in Bucuresti,domiciliata in Bucuresti,Bd. Octavian Goga nr. 26,bl. Scopul Asociatiei este sustinerea unitatii de invatamant Scoala nr. 79 din Bucuresti, in activitatea de educare, instruire, formare, indrumare si supraveghere a elevilor acestei scoli si implicarea in 1. BULEA-BARDES ADRIAN-GEORGE - presedinte 2. BARBA ROXANA
NR. 14, SECT OR 4
NR. 79 V53C,sc. 1,ap. 17,sector 3,identificata cu CI seria RX nr. 102831 eliberata de Sectia 11 Politie la data de 24.02.1999,CNP activitatile de imbunatatire, modernizare si intretinere a bazei materiale a scolii, in sprijinirea activitatilor extrascolare si oferirea de burse elevilor. PAULA–vicepresedinte 3. NEAGU AUREL– membru
2680911433047, CRISTESCU ELIZA,cetatean roman,nascuta la data de 14.07.1965 in Ploiesti,domiciliata in Bucuresti,Bd.
Gheorghe Sincai nr. 5,bl. 2,sc. B,et. 6,ap. 53,sector 4,identificata cu CI seria RX nr. 136466 eliberata de Sectia 14 Politie,la data de
16.07.1999,CNP 2650714293099, BARBA ROXANA-PAULA,cetatean roman,nascuta la data de 18.07.1971 in Bucuresti,domiciliata
in Bucuresti,Str. Drumul Taberei nr. 96,bl. 521,sc. 3,ap. 73,sector 6,identificata cu CI seria DP nr. 032435,eliberat de Sectia 22
Politie la data de 25.11.1999,CNP 2710718461548, NEAGU AUREL,cetatean roman,nascut la data de 16.02.1964 in Sat
Magura,judetul Dambovita,domiciliat in Bucuresti,Bd. Octavian Goga nr. 4,bl. M26,sc. 2,et. 6,ap. 39,sector 3,identificat cu CI seria
RT nr. 175797 eliberata de Sectia 10 Politie la data de 03.07.2001,CNP 1640216150011, BULEA-BARDES
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ELEVILOR ŞCOLII 1886/A/2013 TIMIS COMUNA SAT CHINEZ COMUNA SAT CHINEZ jud. T IMIS ST R. SARKOZI ALINA,PAUL GEORGETA,CĂLIANU LILIANA,BRONŢ ALINA-ANTONELA,CHELBA DANIELA-ELENA,CHIRCEA Atragerea şi stimularea părinţilor şi a altor parteneri pentru a participa la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi educaţie a copiilor în şcoală, pentru o bună colaborare în individualizarea învăţării, director general (preşedinte) – CĂLIANU LILIANA, directori executivi (vicepreşedinţi) – IVAN
LĂCRĂMIOARELOR, NR. 19
GIMNAZIALE SATCHINEZ JUDEŢUL TIMIŞ CORINA-VOICHIŢA,COSMA ANDREEA,Ş.A. asigurarea şanselor egale de dezvoltare şi formare a fiecărui copil în parte; contribuirea la dezvoltarea bazei materiale necesare pentru susţinerea învăţământului în şcoală. DANIEL, BRONŢ ALINA-ANTONELA, membri – SÁRKÖZI ALINA, PAUL GEORGETA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR EUGEN 186/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL GHINDARI NR.149A, Karl Iuliana,Tociu Mihaela Gabriela,Boiangiu Maria Cristina 1. sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale;;2. dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei materiale a liceului ;;3. sprijinirea liceului in realizarea si imbunatatirea continua a procesului de Karl Iuliana - preşedinte, Tociu Mihaela Gabriela - vicepreşedinte, Boiangiu Maria Cristina -
SECT OR 5
LOVINESCU instruire si educare;a elevilor;;4. reprezentarea si promovarea atat in fata autoritatilor, cat si in fata altor persoane juridice de drept public sau privat, precum si a oricărui alt subiect de drept, a vicepreşedinte
intereselor asociaţiei, in condiţiile prezentului statut si ale legii.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR GIMNAZIUL 16025/A/2011 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST RADA GH. DOJA, BL. 179/A, NEGRUTI MIRCEA,BOARU ANA,GRAMA ADRIANA Sprijinirea unităţii de învăţământ Gim. Serafim Duicu în relaţiile cu profesorii şi conducerea şcoli. NEGRUTI MIRCEA, BOARU ANA, GRAMA ADRIANA
AP. 27
SERAFIM DUICU
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR GIMNAZIULUI DE 8486/A/2009 MURES T ÂRNĂVENI T ÂRNĂVENI jud. MURES ST R. ZORILOR, NR. 2/E, AP. 13 Câmpean Violeta-Elena,Bucur Valentina,Sideriaş Nicoleta susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului Câmpean Violeta-Elena, Bucur Valentina, Sideriaş Nicoleta
STAT "VASILE MOLDOVAN" societăţii româneşti
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR GPJPP4 16035/A/2010 TIMIS LUGOJ, LUGOJ, jud. T IMIS ST R.ALEEA BRAZILOR, NR. 3 SUSŢINEREA FINANCIARĂ A PROCESULUI INSTRUCTIV EDUCATIV DIN CADRUL GRĂDINIŢELOR, GPP4,GPP3, GPN 2 ŞI GPN 10 preşedinte- Subţire Costel Dumitru,, vicepreşedinte – Biraescu Ioan Traianşi secretar general
EUROPREŞCOLARUL Alexa Carmen Valentina,
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR GRADINIŢEI CU 7171/A/2007 IALOMITA SLOBOZIA SLOBOZIA jud. IALOMIT A ST R.VECHEA MAT CA NR.3 Popescu Maria, Sneatinschi Alice Maria, Tătaru Alina Aura, Mihalcea Petruţa, Vlad Claudiu Emilian, Tudor Georgeta, Anghelache realizarea de programe de dezvoltare a gradiniţei, organizează şi finanţează excursii, vizite, sărbătorirea de evenimente speciale Atfel Componenţa Consiliului Director va fi: Popescu Maria - preşedinte, Sneatinschi Alice
PROGRAM PRELUNGIT NR.2 SLOBOZIA Marinela, Ştefan Marius Vasile Maria - vicepreşedinte, Tătaru Alina Aura - membru, Mihalcea Petruţa - membru, Vlad Claudiu
Emilian - secretar general.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR GRĂDINIŢA 19307/A/2014 IASI HÂRLĂU, ST RADA HÂRLĂU, ST RADA ST EFAN CEL MARE ŞI SFÂNT ,NR.17 Agafiţei Alina Elena,Fotea Iulia,Pleşcuţă Maria Ionela,Şalaru Adriana şi Rotariu Gheorghe Liviu Scopul asociaţiei constă în susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţămîntului, în concordanţă cu standardele Uniunii
ST EFAN CEL MARE jud. IASI
HÎRLĂU ŞI SFÂNT ,NR.17 Europene şi a specificului societăţii româneşti, în interesul copiilor grădiniţelor din Hîrlău; Susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din grădiniţele din Hîrlău în relaţiile cu
cadrele didactice şi conducerea grădiniţelor , Inspectoratele şcolare,sindicate din învăţămînt etc; Atragerea şi stimularea părinţilor pentru a participa la îmunătăţirea condiţiilor de viaţă şi educaţie
a copiilor din grădiniţă şi contiruirea acestora la dezvoltarea bazei materiale necesare susţinerii învăţământului la grădiniţă etc.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR GRĂDINIŢA NR. 5 418/A/2014 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU ST R. VIILE SIBIULUI NR. 1 AP. 15 ·COMAN TEODOR IOAN,POPENŢA CRISTINA-ELENA ,MITREA MARIA-RODICA,SIGHIARTĂU COSMIN PETRICĂ,SOIA Scopul Asociatiei PĂRINŢILOR GRĂDINIŢA NR. 5 SIBIU este de a sprijini activitatea educativa si tehnico-administrativa desfasurata in cadrul Gradinitei nr. 5 din Sibiu, fara discriminari sau 1 COMAN TEODOR IOAN.- presedinte 2. POPENŢA CRISTINA-ELENA - secretar 3
SIBIU PETER-ALEXANDRU ,TOMA DIA-VASILICA ,MURGU ISABELA-MARIA,MANOLACHE ALINA-MARIANA,PITARIU diferentieri religioase, sexuale, etnice, rasiale sau politice.;Asociatia organizeaza evenimente şi actiuni care sa fie in favoarea copiilor inscrisi la Gradinita nr. 5 Sibiu şi, de asemenea, care sa MITREA MARIANA-RODICA - trezorier
IOAN,MUICĂ NICOLETA-MARIA, SCARLAT CRISTINA ajute la calificarea personalului din Gradinita nr. 5 in vederea imbunatatirii activitatii educative si de ingrijire a copiilor, favorizand intalnirile regulate ale membrilor.;Asociatia isi manifesta
permanent dorinta de imbunatatire atat a calitatii informatiei, a sfaturilor si a formarii furnizate, cat si a serviciilor oferite membrilor sai.;Prin scopul sau, asociatia participa de asemenea si la viata
locala sau nationala.;Articolul 3 : Domeniul principal de activitate;Sprijinirea activitatii educative a copiilor din Gradinita nr. 5 din Sibiu este domeniul principal de activitate al ASOCIAŢIEI
PĂRINŢILOR GRĂDINIŢA NR. 5 SIBIU. Cu toate acestea, daca este necesar, acesta poate sa dezvolte toate activitatile autorizate de lege, conforme cu scopul sau.;In acest scop asociatia se
obliga :;- sa detina toate autorizatiile sau certificatele necesare la realizarea acestor activitati,;- sa tina contabilitatea conform normelor in vigoare,;- sa respecte legislatia din fiecare domeniu de
referinta.;Articolul 4 : Activitati;Pentru realizarea scopului sau asociatia isi propune urmatoarele activitati:;- sustinerea formarii profesionale a personalului Gradinitei nr. 5 Sibiu.;;- mentinerea,
fidelizarea personalului, colaboratorilor, parintilor si copiilor gradinitei prin sprijinirea in formare si dezvoltare profesionala, prin acordarea de premii si stimulente;;- dezvoltarea programelor
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR GRĂDINIŢEI 12761/A/2011 GORJ T G-JIU T G-JIU jud. GORJ ST R. 11 IUNIE 1977, NR.69 APOSTOLEANU LOREDANA,BĂLĂNESCU CAMELIA,BRUDER LENUŢA-CLAUDIA,DIJMĂRESCU BICAN a) susţinerea, modernizarea, creşterea eficacităţii si calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii Admite cererea. Ia act de modificările intervenite în actele constitutive ale Asociaţiei Părinţilor
"CONSTANTIN BRÂNCUŞI" TG-JIU ANDA-LORENA,IONESCU SINA,MERIŞESCU ANA MARIA,ROIBU DIANA,STAMATOIU LOREDANA,STATE NICOLAE. româneşti,;în interesul copiilor din grădiniţă;;b)obţinerea şi gestionarea de fonduri si bunuri materiale in vederea sprijinirii financiare si materiale a activităţii instructiv-educative şi extracurriculare Grădiniţei Constantin Brâncuşi Tg Jiu cu privire la componenţa Consiliului Director al
desfăşurate la Grădiniţa"Constantin Brâncuşf'din Tg-Jiajudeţul Gorj ;;c) susţinerea si promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din Grădiniţa"Constantin Brâncuşi"din Tg-;Jiu,Gorj în relaţiile Asociaţiei. Dispune înscrierea modificărilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut de
cu profesorii şi conducerea grădiniţei, Inspectoratele şcolare, Administraţiile;centrale şi locale, sindicatele din învăţământ, alte organizaţii naţionale şi internaţionale; Judecătoria Tg-Jiu, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Cu apel în termen de 5 zile
de la pronunţare, care se depune la Judecătoria Tg-Jiu. Pronunţată în şedinţa publică, azi,
8.04.2015.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR GRĂDINIŢEI NR.6 14306/A/2011 CONSTANTA Constanţa Constanţa jud. CONST ANT A Aleea Mălinului nr.5. STEREA VASILICĂ,DUMBRAZU VIOREL,LUNGU IOANA SUSŢINEREA ŞI PROMOVAREA INTERESELOR COPIILOR ŞI PĂRINŢILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR. PREŞEDINTE - STEREA VASILICĂ, VICEPREŞEDINTE - RUSNAC VASILE,
CONSTANŢA SECRETAR-TREZORIER :- VINTILĂ GEORGIANA, CENZOR - VASILE DANIELA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR GRĂDINIŢEI 2504/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CLUJ-NAPOCA str.Almaşului CECLAN CLAUDIU-ADRIAN,GOIA OTILIA,PREDESCU MIHAI-LUCIAN,CABULEA MIHAI-DAN crearea unui cadru organizatoric adecvat pentru buna desfăşurare a activităţii Grădiniţei “Trenuleţul Veseliei”, precum şi îmbunătăţirii continue a bazei materiale a grădiniţei presedinte- CECLAN CLAUDIU-ADRIAN, vicepreşedinte-GOIA OTILIA,
nr.1 ap.11 jud.Cluj
„TRENULEŢUL VESELIEI” CLUJ-NAPOCA secretar-PREDESCU MIHAI-LUCIAN, membru-CABULEA MIHAI-DAN
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR GRUPEI DE 13396/A/2011 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. FLACARA, NR. 50 PETER CSABA-TIBERIU ,BONDA LIVIUS ,KUVI KLAUDIUS-BERT a. sprijinirea activitatii sportive a grupei de fotbal nascuti 2000 a Liceului cu Program Sportiv Banatul Timisoara precum si a activitatii de cercetare in domeniul educatiei fizice si sportului.;b. :- presedinte PETER CSABA-TIBERIU, vicepresedinte : BONDA LIVIUS, director: KUVI
FOTBAL 2000 A LICEULUI CU PROGRAM asigurarea cadrului legal, regulamentar, tehnic, material, organizatoric pentru popularizarea si promovarea ramurii de sport fotbal, avand ca scop promovarea pe plan national si international a KLAUDIUS-BERT.
SPORTIV BANATUL TIMIŞOARA copiilor nascuti in anul 2000 si nu numai.;c. aplicarea unui sistem riguros de selectie, pregatire si competitii pentru ramura mai sus mentionata,;d. Afirmarea si sustinerea sportivilor cu calitati
deosebite avand ca obiectiv realizarea unor rezultate de prestigiu pe plan intern si international,;e. Asociatia " Asociatia parintilor grupei de fotbal 2000 a Liceului cu program sportiv Banatul
Timisoara " va lucra cu Organele Administratiei Publice cu atributii in sport, si cu Autoritatile Locale in scopul asigurarii mijloacelor necesare pentru pregatirea sportivilor de performanta,
acordarii sprijinului medical, pentru formarea sociala si profesionala a acestor copii.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR GSI BĂNESCU 14371/A/2011 CONSTANTA MANGALIA MANGALIA jud. CONST ANT A ST R. NEGRU-VODĂ NR.19 Stratone Vasilica,Ştefan Viorel,Dumitrache Georgeta,Nuri Ana-Daniela,Udatu Ştefania,Ciurcanu Elena,Ficiu Mihaela,Neagu susţinerea în mod unitar, a întregului proces educativ organizat în cadrul Grupului Şcolar Industrial Ion Bănescu Mangalia, precum şi extraşcolar preşedinte- Roşu Sorin, vicepreşedinte Ştefan Viorel Daniel, membri- Toma Doina Ionica şi
MANGALIA Petruţa,Nicolae Marioara,Nicula Paraschiva,Stoica Maria,Enache Maricica,Stratone Vasilica,Voaides Carmen,Tomulescu Guraliuc Rita, secretar Nicula Paraschiva
Ramona,Toma Doina Ionica,Roşu Sorin,Cerceal Carmen,Alecu Izabell Georgeta,Diaconu Maria şi Curti Munever,Consiliul
director,organ de administrare şi execuţie,compus din 5 membri,respectiv,preşedinte- Roşu Sorin,vicepreşedinte Ştefan Viorel
Daniel,membri- Toma Doina Ionica şi Guraliuc Rita,secretar Nicula Paraschiva şi un cenzor Nuri Ana-Daniela.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR HOREA 15718/A/2011 BIHOR MARGHIT A MARGHIT A jud. BIHOR I.L. CARAGIALE, NR. 44 BĂLIBAN DANIEL,NOVAC MONICA IOLANDA,BRUCHENTAL SIMONA EUGENIA,GROZA LILIANA GABRIELA,TRIFAN - este sprijinirea unităţii de învăţământ Grupul Şcolar Agricol Horea Marghita, în activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei şcoli, şi implicarea în GROZA LILIANA GABRIELA, NOVAC MONICA IOLANDA, TRIFAN ADRIANA SIMONA
ADRIANA SIMONA activităţile de îmbunătăţire, modernizare şi întreţinerea bazei materilae a şcolii, implicarea în activităţi extraşcolare
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ION BARBU - 2290/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CREAT A NR.6, SECT OR 5 Zamfirache Mioara,Aschenbrenner Mariana,Oprea Maria,Vasiliu Doinita-Cristina contribuirea la buna desfasurare a activităţii şcolare şi a condiţiilor în care se desfăşoară activitatea din Liceul Teoretic Ion Barbu, la creşterea performanţelor şcolare, motivarea elevilor, Zamfirache Mioara, Aschenbrenner Mariana, Oprea Maria
BUCUREŞTI sustinerea materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea elevilor din Liceul Teoretic Ion Barbu, promovarea imaginii şcolii româneşti în general şi a Lecului Teoretic Ion Barbu în mod
special
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR L.T. „LUCIAN 11071/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I SOS. PANT ELIMON NR. 355, CORP C2,se retrag din asociaţie OPREA IULIANA - NICOLETA, . ROŞCA MIRELA, IONIŢĂ LUCIA în urma discuţiilor se aleg 6 membrii: Scopul Asociaţiei:; a). Sprijinirea unităţii de învăţământ Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Bucureşti în activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei şcoli şi presedinte - Ilie Costel vicepresedinte - Varga Gineta cenzor - Brăescu Mihai
ET AJ 2, SALA NR. 12, SECT OR 2, IN INCINT A LICEULUI
BLAGA” BUCUREŞTI T EORET IC „LUCIAN BLAGA”. Varga Gineta, Sandu Florin, Florescu Doina Geanina, Neacsu Ionut, Gheorghe Cristina,Braescu Mihai, implicarea în activităţile de îmbunătăţire, modernizare, întreţinere şi exploatare a bazei materiale a unităţii de învăţământ; implicarea în activităţi
extraşcolare.--------------------------------------------------; b). Susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continua a învăţământului, în
concordanţă cu standardele şi specificul societăţii româneşti, în interesul copiilor din şcoală.---------------------------------------------------------------------; c). Susţinerea şi promovarea
intereselor copiilor şi părinţilor acestora din Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Bucureşti în relaţiile cu profesorii şi conducerea unităţii de învăţământ .----------------; d). Reprezentarea şi
promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi a oricărui alt subiect de drept, a intereselor asociaţiei, în condiţiile prezentului statut şi
ale legii.---------------------------------------------------------------------
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR L.T.G 12840/A/2011 TIMIS GĂT AIA GĂT AIA jud. T IMIS ST R. CARPAŢ I NR. 101 Bălan Adriana,Fazekaş Monika Judita,Văcărescu Rodica Sprijinirea unităţii de învăţământ, Liceul Teoretic Gătaia în activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor. Bălan Adriana - preşedin te Fazekaş Monika Judita - director executiv Văcărescu Rodica -
secretar
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR LICEUL CU 15803/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.ARINILOR NR.9 MANOLACHE MIHAIL,CONTRAS CLAUDIA-CORINA,ZDROBA DAN-MARIUS,BUMB DORIN-HOREA,DOMOCOŞ sprijinirea activităţilor curriculare, extracurriculare, pentru dotarea bazei materiale şi alte activităţi şi necesităţi ale elevilor Liceului cu Program Sportiv, cu respectarea normelor generale de s-a hotărât modificarea componenţei nominale a Consiliului Director al asociaţiei, astfel:
PROGRAM SPORTIV CLUJ-NAPOCA RAMONA-CAMELIA organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar şi în condiţiile legii preşedinte - MARICA GHEORGHE MIRCEA, vicepreşedinte - HOSSU CĂLIN-GABRIEL,
secretar general - PORCA CORNELIA-PAULA, membru - ZDROBA DAN-MARIUS, trezorier
- PLEŞA MIRELA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR LICEULUI DE ARTE 418/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. G-RAL BERT HELOT NR. 56-58, CORP DOBRE ELENA,FICA MANUELA,TEPSAN BOGDAN-CORNELIU. - susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte: DOBRE ELENA, vicepreşedinte: FICA
B, ET . 2, CAM. NR. 16
PLASTICE NICOLAE TONITZA societăţii româneşti, în interesul copiilor din şcoală şi din învăţământul preuniversitar;;- obţinerea şi gestionarea de fonduri şi bunuri materiale în vederea sprijinirii financiare şi materiale a MANUELA, membri: DUMITRU GHEORGHE, IONESCU COMOLI GABRIELA,
activităţii instructiv-educative şi extraccuriculare desfăşurate;;- susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi parinţilor din învăţământul preuniversitar în relaţiile cu profesorii şi conducerea SERBANESCU RAZVAN. COMISIA DE CENZORI: DUMITRU ANCA RALUCA,
Liceului, Inspectoratele scolare, Administraţiile centrale şi locale, sindicatele din învăţământ, federaţii ale părinţilor, alte organizaţii naţionale şi internaţionale şi societatea civilă;;- susţinerea şi TEPSAN MIHAELA, GHERGHEVICI MARGARETA.
promovarea elevilor şi a creaţiilor artistice ale acestora, prin organizarea de expoziţii periodice şi permanente, în cadrul liceului sau în alte localităţi, pentru valorificarea operelor acestora, în ţară
şi în străinătate, organizarea de concursuri de creaţie, sprijinirea participării elevilor la concursuri şi expoziţii, în ţară şi în străinătate;;- acordarea de sprijin financiar (inclusiv burse) copiilor
capabili de performanţe artistice, proveniţi din familii defavorizate, monoparentale, orfani, sau cu venituri modeste.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR LICEULUI DON 167/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR CAZABAN, NR.49/E STOICA ALEXANDRU OCTAVIAN MIHAI,FECHETĂ MIHAI,MIHELLER MARTIN PETER,MOTAŞ IULIANA sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei materiale a şcolii, etc. DRUGAŞ IOANA FLORICA -preşedinte, MĂRCUŢIU CLAUDIA VALENTINA -vicepreşedinte,
ORIONE MIHAELA,DUBOVAN IOANA,DRUGAŞ IOANA FLORICA,MĂRCUŢIU CLAUDIA VALENTINA MOTAS IULIANA MIHAELA -secretar
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR LICEULUI 16930/A/2016 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. NICOLAE SOVA, NR. 6 FARCAU VASILE,STIUBE AGNES,POP LILIANA CLAUDIA Sprijinirea Liceului teologic Penticostal Betel, în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi educare a elevilor şi dezvoltarea bazei materiale a acestuia. FARCAU VASILE - preşedinte, STIUBE AGNES – vicepreşedinte, POP LILIANA CLAUDIA -
TEOLOGIC PENTICOSTAL BETEL secretar
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR MORISENA DIN 13286/A/2011 TIMIS CENAD CENAD jud. T IMIS NR. 1577 Regep Mariana Marinela,Uncianschi Sorina,Cocioran Doru,Popon Andrea,Rusu Cristina,Domuţa Diana,Bornea Mriana,Pintilie Sprijinirea şcolii în întreţinerea şi modernizarea bazei materiale a unităţii de învăţământ Kovaci Ioan - preşedinte Popon Andrea - vicepreşedinte Uncianschi Sorina - secretar
CENAD Anişoara,Cosan Mariana,Kovaci Ioan,Andreica Ionel,Mureşan Gavrilă,Munteanu Mariana
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR PENTRU 1/A/2003 MURES T G MUREŞ T G MUREŞ jud. MURES ST R. LUPENI, NR.11 activităţi pentru îngrijirea, educaţia şi orientarea profesională a persoanelor cu handicap DURIGU SILVIA, LORINCZ JANOS, VARGA FLOAREA CORNELIA
SPRIJINUL PERSOANELOR CU HANDICAP
TG MUREŞ
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR PRO EDUCAŢIA 13040/A/2011 BIHOR REMET EA REMET EA jud. BIHOR NR.298 COPIL IONEL STELIAN,BOROŞ IRINA MARGARETA,LUNG NICOLETA LAURA constituirea asociaţiei în scopul promovării învăţământului şi îmbunătăţirii condiţiilor de pregătire a elevilor COPIL IONEL STELIAN - preşedinte, BOROŞ IRINA MARGARETA - secretar, LUNG
REMETEA NICOLETA LAURA - director
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR PRO FOTBAL 2007 19465/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R. MARINESCU, NR. 2 SABAU KRISZTINA EVA,ONDREYKOVICZ ADRIAN,NAGY ANA MARIA,POP MIHAI-ADRIAN-VIOREL susţinerea, promovarea, dezvoltarea continuă a activităţii sportive, cât şi asigurarea pregătirii sportive a copiilor sportivi PREŞEDINTE – POP MIHAI-ADRIAN-VIOREL VICEPREŞEDINTE – ONDREYKOVICZ
ADRIAN
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR RESPONSABILI 15869/A/2010 BACAU ONEŞT I ONEŞT I jud. BACAU ST R. REPUBLICII NR. 45 MANEA NECULAI,ZAHARIA OANA PAULA,OMOTA NELUŢA,URSACHI MIHAI,SOVEJANU ECATERINA,PREDOIU Sprijinirea educaţiei firmale, informale, nonformale, a asistenţei sociale, prin proiecte şi programe destinate cu precădere elevilor Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi" Oneşti şi dezvoltarea PREŞEDINTE-LEŞCUŢ CRISTINA, VICEPREŞEDINTE-STECLARU CRISTINA,
PENTRU VIITOR MIHALEA,MOISĂ LORETA,GÎŞFAN CONSTANTIN relaţiilor de colaborare între şcoală şi comunicare SECRETAR-SOVEJANU ECATERINA CENZORI-NUŢU DUMITRU şi MAŞALA
GABRIELA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ROMÂNI 9850/A/2009 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. DOLJULUI,BL.R1,SC.2,AP.8 SPĂTARU MARIA,SPĂTARU ROMEO OCTAV,MILOTINESCU IRINA,GÎJU ADRIANA,GÎJU SORIN,SĂPUNARU PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA EDUCAŢIEI DE-A LUNGUL ÎNTREGII VIEŢI, A EDUCAŢIEI ÎN SPIRITUL VALORILOR EUROPENE ŞI A IMPLICĂRII ACTIVE ÎN VIAŢA SPĂTARU MARIA-PREŞEDINTE,MEMBRI:MILOTINESCU IRINA,GÎJU ADRIANA, GÎJU
VOLUNTARI-APROV STELUŢA,SĂPUNARU DORU,LILIANA HINOVEANU URSU,MILOTINESCU VASILE DAN COMUNITĂŢII LOCALE, NAŢIONALE, INTERNAŢIONALE SORIN, URSU LILIANA HINOVEANU,SĂPUNARU STELUŢA,MILOTINESCU VASILE DAN
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR SFÂNTUL 8347/A/2001 CONSTANTA MANGALIA MANGALIA jud. CONST ANT A ST R.T .S.SĂVEANU, NR.1 Misca Costel Adrian, Ciobotaru Nicoleta Lavinia, Ungurianu Adriana şi Duca Ramona Magdalena sprijinirea activităţii şcolare şi extraşcolare a elevilor pentru obţinerea unor rezultate deosebite care să conducă la promovarea imaginii şcolii pe plan naţional şi internaţional Bucur Verginia-preşedinte; Covaci Mihai-vicepreşedinte; Emurla Elida-membru, Stîngă
APOSTOL ANDREI Camelia-membru, Nicolae Constantina – Alina-membru, Ichim Claudia - Paula-membru
Olteanu Iuliana-cenzor, Stan Daniela – Ioana-cenzor, Stan Elena-cenzor
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR SI CADRELOR 3305/A/2005 pozitie inchisa BUCURESTI ALEEA ALEEA ORNAMENT ULUI NR. 6, BL. E 9, SC. 1, ET . 4, AP.noii membri : Nicolici Iadran, Diko Daniela Mihaela, Brosteanu Mariana, Ionescu Niculae Iulian, Mihăilescu Felix - Paul, Borangic Scopul Asociatiei este identificarea, sustinerea si intarirea mobilizarii si valorificarii resurselor necesare sustinerii sistemului si cresterii eficientei activitatilor educationale, elaborarea si Băluţă Florica - preşedinte, Broşteanu Mariana - vicepreşedinte, Biriş Laurenţiu George -
ORNAMENT ULUI NR. 17, SECT OR 4 jud. BUCUREST I str. Corbiţa, nr. 2, sector
DIDACTICE DIN SCOALA 194 MARIN 6, BL. E 9, SC. 1, ET . 5 Robert, Anghel Dory, Chirca Dana Sorina, Cernatescu Gabriela- preşedinte Cernătescu Gabriela-, vicepresedinte- Diko Daniela propunerea de norme, metodologii si strategii privind problematica invatamantului, promovarea, clarificarea si consolidarea imaginii si impactului dezvoltarii educatiei si culturii prin diverse vicepreşedinte
SORESCU 4, AP. 17, SECT OR 4 Mihaela- şi Ionescu Iulian- , cenzor Nitu Georgeta Luminiţa proiecte educationale si/sau culturale.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOALA 205 3406/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. ALEEA VALEA -cooptarea în asociaţie a d-lui Vasile Virgil Ionel. Cresterea nivelului de educatie a copiilor si tinerilor si asigurarea logisticilor necesare pentru desfasurarea acestui proces. CONSILIUL DIRECTOR: Zicos Andreea- preşedinte, Vasile Virgil Ionel- vicepreşedinte, Dinu
PRAHOVEI, NR. 1, SECT OR 6- ÎN INCINT A ŞCOLII
GIMNAZIALE "ADRIAN PĂUNESCU" Călinescu Nicoleta Adina- membru.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOALA CU 9984/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA FERENT ARI NR.72, SECT OR 5 (LA Neagu Alexandru Dimitrie,Mircea Elena-Beatrice,Boldoi Elisabeta-Elis,Rădoi Simona,Rusu Cristian,Deaconu Simona susţinerea unităţii de învăţământ, Şcoala cu cls. I-VIII nr.135 "Ştefan cel Mare" din Bucureşti, în activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghre a elevilor acestei şcoli, precum Neagu Alexandru Dimitrie, Rusu Cristian, Carp Daniela Irina, Deaconu Simona Cornelia,
SEDIUL ŞCOLII CU CLS. I-VIII NR.135 "ŞT EFAN CEL
CLASELE I-VIII NR.135 "ŞTEFAN CEL MARE" MARE" Cornelia,Petcu Mihaela,Carp Daniela Irina şi implicarea în activităţile de îmbunătăţire, modernizare şi întreţinere a bazei materiale a şcolii, implicarea în activităţi extraşcolare, oferirea de burse şcolare pentru elevi;-îşi propune, de Mircea Alina-Beatrice, Rădoi Simona, Petcu Mihaela
asemenea, să contribuie la buna desfăşurtare a activităţii şcolare şi a condiţiilor în care se desfăşoară activitatea din Şcoala cu cls. I-VIII nr.135 "Ştefan cel Mare" din Bucureşti, la creşterea
performanţelor şcolare, motivarea elevilor, susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea imaginii şcolii româneşti, în general şi a Şcolii cu cls. I-VIII nr.135 "Ştefan cel Mare"
din Bucureşti, în mod special
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOALA 13657/A/2011 BRASOV COMUNA PREJMER COMUNA PREJMER jud. BRASOV SAT LUNCA Savu Aurora Lenuţa,Brujan Sergiu şi Pătrunjel Adriana sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei materiale a şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi educare a elevilor, Preşedinte – Savu Aurora Lenuţa, CNP 2720301080090; Vicepreşedinte – Brujan Sergiu, CNP
CÂLNICULUI, ST R. BISERICII NR.222
GENERALĂ LUNCA CÂLNICULUI reprezentarea şi promovarea asociaţiei, atragerea de fonduri în vederea sprijinirii atât în ceea ce priveşte activitatea didactică şi în mod direct susţinerea elevilor cu rezultate deosebite pentru a 1760314080028; Secretar – Pătrunjel Adriana, CNP 2770127080075
putea participa la diferite competiţii interne şi internaţionale, sau a celor cu situaţii sociale speciale
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOALA NESTOR 4171/A/2012 PRAHOVA BUŞT ENI BUŞT ENI jud. PRAHOVA B-DUL LIBERT ĂŢ II, NR. 125 BUMBĂCEA GHEORGHIŢĂ,ABRUDAN CECILIA VALENCIA,COMAN NICOLETA VIOLETA susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea şi calităţii, îmbunătăţirea continuă a învăţamântului în concordanţă cu standardele UE şi a specificului societăţii româneşti în interesul copiilor COMAN NICOLETA VIOLETA
URECHIA din şcoală ţi din învăţământul preuniversitar etc.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOALA NR.1 343/A/2014 TELEORMAN VIDELE VIDELE jud. T ELEORMAN SOS.GIURGIULUI NR.43 ROBACIU NELI- ŞTEFANIA,TUDOSE ELENA-COCA,IANCU PAULA - LEONIDA,DRĂGHICIU MARIA - CRISTINA de a contribui la buna desfăşurare a activătii şcolare şi a condiţiilor în care se desfăşoară activitatea din Şcoala nr.1 Videle, la creşterea performanţelor şcolare,motivarea elevilor, susţinerea Robaciu Neli Stefania - preşedinte, Tudose Coca Elena - vicepresedinte, Iancu paula Leonida -
VIDELE materială a elevilor cu probleme speciale, promovarea elevilor din Scoala nr.1 Videle, promovarea imaginii şcolii româneşti în general şi a Scolii nr.1 Videle în mod special secretar
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOLII E. MURGU 11716/A/2009 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R. LĂCRĂMIOARELOR, NR. 21 organizaţie profesională, fără scop lucrativ şi apolitică a părinţilor , constituită prin liberul consimţământ al acestora . Ardelean Ioan Călin - preşedinte; Mureşan Sofronie - vicepreşedinte; Balint Ştefan - secretar
general.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOLII EMIL 10064/A/2009 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.GĂRII NR.66 MUŞAT MARIA-MATLEN,MIHAI FELICIA,PASCU LENUŢA,DULGHERU ANA GINA,LUPU MARIA,MITREA educarea copiilor cu CES din şcolile speciale, promovarea potenţialului elevilor cu CES cu precădere din Şcoala Specială NR.1 EMIL GÂRLEANU. IVANOVICI VASILICHIŢA-GABRIELA, MUŞAT MARIA-MATLEN, MORUN VALENTINA,
GÂRLEANU ECATERINA-AURORA,MIRCEA ADRIANA MIHAI FELICIA, GRECU MIHAELA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOLII GENERALE 18610/A/2015 TELEORMAN ZIMNICEA ZIMNICEA jud. T ELEORMAN ST R. ZORILOR, BL. 4E, PÎRLAN CLAUDIA-LILIANA,POPESCU ANA MARIA,PIELE OANA-NICOLETA,CIOCHINĂ GINA,CĂPRESCU SIMONA Scopul asociaţiei este susţinerea şi promovarea intereselor copiilor din întvăţământul preuniversitar în relaţiile cu profesorii şi conducerea şcolii, cu inspectoratele şcolare, cu administraţiile PÎRLAN CLAUDIA-LILIANA, POPESCU ANA MARIA, PIELE OANA-NICOLETA
SC.H, PART ER, AP1
NR. 3 ZIMNICEA centrale şi locale, cu sindicatele din învăţământ, cu orice alte asociaţii, fundaţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale cu scop similar şi cu societatea civilă în general.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOLII GENERALE 12847/A/2010 GORJ T G-JIU, ST R. 11 IUNIE T G-JIU, ST R. 11 IUNIE 1848, NR.56 jud. GORJ GAVRILĂ BARBU ANA MARIA,CUTUCĂ GABRIELA,GAMAN DIANA,OPREA FLORIN,BRANDIBUR SIMONA,DIACONESCU mobilizEAZĂ forţa şi iniţiativa părinţilor pentru ealizarea unui cadru adecvat educării copiilor din cadrul Şcolii Generale .Sfântul Nicolae" din Tg-Jiu prin procesul verbal din 10.01.2011, încheiat cu ocazia Adunării Generale a Asociaţiei Părinţilor
1848, NR.56
SFÂNTUL NICOLAE LUCREŢIA,STĂNILĂ MIHAELA,VĂCĂROIU CORINA,ANDRONIC IOANA,COCOLEA DANA,DRĂGAN CORINA,STĂNICĂ Scolii Generale Sf. Nicolae Tg-Jiu, la care au participat reprezentanţii părinţilor din fiecare
MIHAELA,DICU RAMONA,POPESCU CAMELIA,DODENCIU ELENA,TROI ILEANA,MLADIN RAMONA,NADOLU clasă componentă, s-a hotărât alegerea unui nou preşedinte în persoana d-nei Leontina
IONELA,VĂDUVA CONSTANTIN,BRUJAN ELENA,PEPTAN CLAUDIA,CIJMARU GHEORGHE,BIZOI POPESCU Corşoreanu , cea ce a condus la modificarea statutului şi a actului de constituire ale asociaţiei.
CORINA,ULARU MARINELA,NICA BADEA,CORSOREANU LEONTINA,BLENDEA ION MARIUS,CHIRIAC
LOREDANA,NICOLAE MARIA,MARGHITU CORNELIA,POSEA ADRIANA,MILITARU DANIELA,ARGINT SEBASTIAN,TOMA
MIHAELA,ARSENIE MIHAELA RODICA,ŞERBAN MIRELA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOLII 17302/A/2014 GIURGIU GIURGIU GIURGIU jud. GIURGIU ST R. VLAD Ţ EPEŞ NR. 45 ŢICULESCU MANUELA,NEAGOE MIHAELA,ROŞU DORINA,BĂLĂCEANU MADINA,MOISĂ SIMONA sprijinirea unităţii de învăţământ, Şcoala Gimnazial „MIHAI EMINESCU" Giurgiu, în procesul realizării obiectivelor educaţionale dezvoltării modernizării, întreţinerii bazei materiale a şcolii, ŢICULESCU MANUELA - preşedinte, NEAGOE MIHAELA - vicepreşedinte, ROŞU DORINA
GIMNAZIALE "MIHAI EMINESCU" GIURGIU sprijinirii şcolii în realizarea şi îmbunătăţire; continuă a procesului de instruire, educare, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor, reprezentări şi promovării asociaţiei atât în faţa - membru, BĂLĂCEANU MADINA - membru, MOISĂ SIMONA - membru
autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public săi privat, precum şi a oricărui alt subiect de drept, a atrage fonduri în vederea sprijinirii atât în ceea ce priveşte activitatea
didactică, cât şi în susţinerea elevilor cu rezultate deosebite sau cu situaţii speciale, pentru a putea participa la diferite competiţii interne şi internaţionale.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOLII 6677/A/2008 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I ST R. ROŞIORI NR. 31 Bucsa Camelia,Diaconeasa Ion,Savin Constantin,Antonescu Ileana,Hogas Draguta,Berdila Anica,Canepa Anca Simona,Codreanu identificarea, mobilizarea şi valorificarea resurselor necesare susţinerii şi dezvoltării parteneriatului familia-şcoală-comunitate în beneficiul elevilor cenzorul-Bărbătescu Nineta
GIMNAZIALE NR. 28 "MIHAI EMINESCU" Crăciun Camelia,Necula Gerard Marius
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOLII 326/A/2011 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. AV.V.CRAIU NR.2 PĂVĂLAŞCU MIHAI,STAN ŞTEFANACHE ,ZARIMBA CRISTIAN-ŞTEFAN,BLĂNDU CARMEN,NEAMŢU MARILENA,AFTIM -promovarea experienţei pozitive în domeniul metodicii predării privind utilizarea metodelor moderne de predare-învăţare-evaluare, proiectare didactică, cercetare individuală şi colectivă, preşedinte-STAN ŞTEFANACHE, vicepreş.-PĂVĂLAŞCU MIHAI, ZARIMBA
GIMNAZIALE NR.18 GALAŢI. MARIA aproprierile transdisciplinare şi multidisciplinare, dezvoltarea resurselor şi mijloacelor de învăţământ;; -întreţinerea şi cultivarea relaţiilor de colaborare cu reprezentanţii administraţiei public CRISTIAN-ŞTEFAN, membri-BLÂNDU CARMEN, NEAMŢU MARILENA, secretar-AFTIM
locale şi centrale, cu persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate;; -participarea la competiţiile sportive şi concursuri şcolare, promovarea activităţilor extracurriculare, realizate de cadrele MARIA.
didactice şi elevii din şcoală; ; -creşterea standardelor de excelenţă ale şcolii prin perfecţionarea cadrelor didactice şi a dotărilor cu aparatură şi material didactic modern.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOLII 19067/A/2015 BRASOV RÂŞNOV, RÂŞNOV, jud. BRASOV ST R. IZVOR, NR.10 NAN CĂTĂLIN-VIOREL,DIACONU DANIEL-NICOLAE,SOIU IOAN-CLAUDIU,DOMINTEAN MELANIA,NEAGU Sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale,dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei materiale a şcolii, sprijinirea şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi NAN CĂTĂLIN-VIOREL -PREŞEDINTE, DIACONU DANIEL NICOLAE-VICEPREŞEDINTE,
GIMNAZIALE PETER THAL LUCIAN-ŞTEFAN,ARZOIU ADRIANA,GHERGHEL ELENA-IRINA. educare a elevilor, reprezentarea şi promovarea asociaţiei, atragerea de fonduri în vederea sprijnirii atât în ceea ce priveşte activitatea didactică şi în mod direct susţinerea elevilor cu rezultate SOIU IOAN-CLAUDIU-CASIER, DOMINTEAN MELANIA-SECRETAR, NEAGU LUCIAN
deosebite pentru a putea participa la diferite competiţii interne şi internaţionale. ŞTEFAN-MEMBRU, ARZOIU ADRIANA-MEMBRU, GHERGHEL IRINA
ELENA-MEMBRU.,
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOLII 20135/A/2015 MURES MIERCUREA MIERCUREA NIRAJULUI jud. MURES PIAŢ A BOCSKAI SZABO ETELKA,SZENTGYORGYI ILDIKO,KACSO ISTVAN Scopul asociaţiei constă în a susţine activităţile sociale, administrative, educative şi pedagogice ale Şcolii Gimnaziale „DEAK FARKAS” din oraşul Miercurea Nirajului. SZABO ETELKA - preşedinte, KACSO ISTVAN - vicepreşediente, SZENTGYORGYI ILDIKO -
NIRAJULUI IST VAN, NR. 5
GIMNAZIALE „DEAK FARKAS” MIERCUREA secretar
NIRAJULUI
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞCOLII VASILE 21427/A/2016 BUZAU RM.SĂRAT RM.SĂRAT jud. BUZAU ST RADA ALEXANDRU IOAN Preda Marian,Sava Manuela-Camelia,Romaneţ Violeta-Rafaela,Asanache Cristian,Lalu-Popescu Geanina-Maria,Toader Susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii Preda Marian-preşedinte, Sava Manuela-Camelia-vicepreşedinte, Romaneţ
CUZA, NR.7
CRISTOFOREANU Claudia,Şerban Georgeta-Dănuţa româneşti, în interesul copiilor din şcoală din învăţământul preuniversitar.;b) Obţinerea şi gestionarea de fonduri şi bunuri materiale în vederea sprijinirii financiare şi materiale a activităţii Violeta-Rafaela-vicepreşedinte, Asanache Cristianmembru, Lalu-Popescu
instructiv-educative şi extracurriculare desfăşurate la Şcoala Gimnazială "Vasile Cristoforeanu" Rm Sărat.;Susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din învăţământul Geanina-Mariamembru, Toader Claudia-Simona-membru
preuniversitar în relaţiile cu profesorii şi conducerea şcolii, Inspectoratele şcolare, Administraţiile centrale şi locale, sindicatele din învăţământ, federaţii ale părinţilor, alte organizaţii naţionale şi
internaţionale şi societatea civilă
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI A CADRELOR 23/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PEŞT ERA SCĂRIŞOARA, NR. 1, Terecoasa Irina Georgiana,Smeu Dionisie,Toma Elivira. Sprijinirea unitati de invatamant, Colegiul National Elena Cuza, din Bucuresti, in activitatea de educare, instruire, formare, indrumare si supraveghere a elevilor acestei unitati de invatamant si Terecoasa Irina Georgiana- preşedinte, Smeu Dionisie- vicepreşedinte, Toma Elivira- secretar
PART ER, ANEXA 24, SECT OR 6.
DIDACTICE- COLEGIUL NAŢIONAL "ELENA implicarea in activitatile de imbunatatire, modernizare si intretinerea bazei materiale a scolii, implicarea in activitati extrascolare. general.
CUZA" BUCUREŞTI
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI CADRELOR 497/A/2013 ILFOV POPEŞT I - LEORDENI POPEŞT I - LEORDENI jud. ILFOV ST R. LEORDENI, NR. DOGARU ION,VĂTĂMĂNESCU DANIELA,IOZU CRISTIAN,CANDIDO DOMENICO,DRAGNE CAMELIA,HARALAMBIE Scopul asociaţiei este sprijinirea unităţii de învăţământ, LICEUL TEORETIC NR. 1 POPEŞTI - LEORDENI, în activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor PREŞEDINTE - CANDIDO DOMENICO;
52
DIDACTICE DIN LICEUL TEORETIC " RADU VERONICA,IRIMIA FLORIN,ZGLOBIU IORDAN - MIRCEA,BUCUR ARTEMIZA - OANA,VINCENE ANA - MARIA,LUPEA acestei şcoli, şi implicarea în activităţile de îmbunătăţire, modernizare şi întreţinerea bazei materiale a şcolii, implicarea în activităţi extraşcolare, prin:;(a) Susţinerea, modernizarea, eficientizarea,PRIM - VICEPREŞEDINTE - MIHĂILĂ NICOLAE - AUGUSTINIU;
POPESCU" POPEŞTI - LEORDENI VICTORIA,STAICU GHERGHINA,IRIMESCU ANCA - ELENA,MIHĂILĂ NICOLAE - AUGUSTINIU,ALBU CARMEN,DRAGNE creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii româneşti, în interesul copiilor din VICEPREŞEDINTE - IRIMESCU ANCA - ELENA.
DANIELA - FLORICICA. şcoală.;(b) Susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din şcoală în relaţiile cu profesorii şi conducerea şcolii.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI CADRELOR 3304/A/2005 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ALEEA ORNAMENT ULUI 1. BALUTA FLORICA,fiica lui VASILE si IOANA,nascuta la data de 30.11.1951 in com. Aliman judetul Constanta,posesoare CI seria . Scopul Asociatiei este identificarea, sustinerea si intarirea mobilizarii si valorificarii resurselor necesare sustinerii sistemului si cresterii eficientei activitatilor educationale, elaborarea si Băluţă Florica -preşedinte, Broşteanu Mariana - vicepreşedinte, Biriş Laurenţiu George -
NR. 6, BL. E 9, SC. 1, ET . 4, AP. 17, SECT OR 4
DIDACTICE DIN ŞCOALA 194 MARIN RT nr.085369 emisa de catre sectia 15 politie la data de 17.04.2000,domiciliata in Bucuresti str.Podarului nr.23 sector 4 CNP propunerea de norme, metodologii si strategii privind problematica invatamantului, promovarea, clarificarea si consolidarea imaginii si impactului dezvoltarii educatiei si culturii prin diverse vicepreşedinte
SORESCU 2511130400021 2. BIRIS RODICA,fiica lui Ion si Maria,nascuta la data de 16.04.1967 in Judetul Teleorman com. Piatra,posesoare proiecte educationale si/sau culturale.
CI seria RR nr.200095 emisa de catre sectia 16 politie la data de 08.04.2002,domiciliata in Bucuresi str. Huedin nr.6 bl.M1/2 sc. E
etaj 10 ap.217 sector 4,CNP 2670416421545 3. NICOLICI IADRAN,fiul lui Ioan si Dusita,nascut la data de 21.06.1966,in Caras-
Severin,posesor CI seria RD nr.042687 emisa de sectia 15 politie la data de 24.09.1998,domiciliat in Bucuresti str. Sg.Tache
Gheorghe nr.13 bl.13 sc.3 etaj 6 ap.107 sector 4 CNP 1660621111121 4. BIRIS LAURENTIU-GEORGE,fiul lui Petru si
Vasilica,nascut la data de 04.06.1955,posesor CI seria RD nr.052042 emisa de sectia 16 politie la data de 28.10.1998,domiciliat in
Bucuresi str. Huedin nr.6 bl.M1/2 sc. 5 etaj 10 ap.217 sector 4,CNP 1550604400049 5. POPA LIGIA,fiica lui Constantin si
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI CADRELOR 10614/A/2013 ILFOV COMUNA COPĂCENI COMUNA COPĂCENI jud. ILFOV SAT COPĂCENI; ŞOS. MARIN IONUŢ,RACHERU ION,LEPĂDATU ECATERINA,IANCU GEORGETA,DRAGOMIR GEORGETA ADRIANA,DOBRE 4.1. SCOPUL ASOCIAŢIEI;ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR Şl CADRELOR DIDACTICE DIN ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 COPĂCENI are drept SCOP: ;Sprijinirea unităţii de învăţământ ŞCOALAPREŞEDINTE: CARAMFIL ION;
PRINCIPALĂ; NR. 290; (ÎN INCINT A ŞCOLII CU CLASELE
DIDACTICE DIN ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 I-VIII COPĂCENI) MARIAN,CĂLIN VASILE,CĂLIN IONEL,CARAMFIL ION,SPIRIDON ANNE-MARIE,VOICU GABRIEL,PREDA DOINIŢA,SARIGĂ GIMNAZIALĂ NR.1 COPĂCENI, în activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare şi supraveghere a elevilor acestei şcoli, precum şi implicarea în activităţile de îmbunătăţire, modernizare PRIM-VICEPREŞEDINTE: VOICU GABRIEL;
COPĂCENI MARIAN,TĂNĂSUICĂ MIHAELA,PĂUNOAIA ALEXANDRU-OCTAVIAN,MOVANU CLAUDIU-MARIUS. şi întreţinere a bazei materiale a şcolii şi implicarea în activităţi extraşcolare prin:;(a) Susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum si;imbunătăţirea continuă a VICEPREŞEDINTE: SARIGĂ MARIAN.
învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene si a;specificului societăţii romaneşti, în interesul copiilor din şcoală.;(b) Susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor
din şcoală în relaţiile cu profesorii;şi conducerea şcolii.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI CADRELOR 15503/A/2011 pozitie inchisa Bucureşti, sector 4 Bucureşti, sector 4 Bucureşti, str. Voila, nr.7, bl.33, sc.C, -se retrag: Apostol Cornelia, Diko Daniela-Mihaela, Anghel Dory, Delegeanu Cecilia-Gabriela, Borangic Robert; -sunt cooptaţi: identufucarea, sustinerea şi intarirea mobilizării şi valorificării resurselor necesare sustinerii şi cresterii eficientei activităţilor educationale, elaborarea şi propunerea de norme, metodologii şi Consiliul Director: -preşedinte - Niţu Georgeta-Luminiţa, -vicepreşedinte - Popa Ana Maria
et.4, ap.44
DIDACTICE DIN ŞCOALA NR.194 MARIN Lazăr Florentina-Lăcrămioara, Niţu Georgeta-Luminiţa, Ene Diana-Cosmina, Alexe Roxana, Popa Ana Maria Monica, Gheorghe strategii privind problematica invatamantului, promovarea, clarificarea şi consolidarea imaginii şi impactului dezvoltării educaţiei şi culturii prin diverse proiecte educationale şi/sau culturale Monica, Cenzor: -Lazăr Florentina-Lăcrămioara
SORESCU Raluca, Drăgan Iulia, Burcea Cristinel, Olteanu Laurenţiu
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI CADRELOR 10545/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. VASILE CONT A, NR.35 GHIŢĂ OANA,TICU ANCA,BISCHIN ROBERT PROMOVAREA PRINCIPIILOR ŞI STANDARDELOR EUROPENE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ROMÂNESC LA NIVELUL COMUNITĂŢILOR LOCALE, A GHIŢĂ OANA-PREŞEDINTE, BISCHIN ROBERT-VICEPREŞEDINTE, MARINESCU
DIDACTICE GRĂDINIŢA " TUDOR MICROREGIUNILOR, JUDEŢELOR ŞI REGIUNILOR DIN ŢARA NOASTRĂ;ÎMBUNĂTĂŢIREA COLABORĂRII DINTRE COPII ŞI PĂRINŢII ACESTORA, PE DE O PARTE, ŞI MILEVA ANAMARIA-SECRETAR TREZORIER
VLADIMIRESCU" REPREZENTANŢII INSTITUŢIEI DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROMÂNIA , PE DE ALTĂ PARTE;SUSŢINEREA INTERESELOR COPIILOR ŞI PĂRINŢILOR ACESTORA ÎN CEEA CE
PRIVEŞTE CREŞTEREA CONTINUĂ A EFICIENŢEI ŞI A CALITĂŢII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN ROMÂNIA;SPRIJINIREA REFORMĂRII ŞI MODERNIZĂRII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN ŢARA
NOASTRĂ ÎN CONFORMITATE CU STANDARDELE ŞI VALORILE EUROPENE ŞI ÎN CONCORDANŢĂ CU SPECIFICUL SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI;VALORIFICAREA EFICIENTĂ A
RESURSELOR UMANE, NATURALE ŞI FINANCIARE DISPONIBILE LA NIVELUL UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN CRAIOVA;PROMOVAREA PARTENERIATULUI REGIONALE,
NAŢIONALE ŞI INTERBAŢIONALE DE ORICE TIP MENITE SĂ CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA CESTOR COMUNITĂŢI
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI ELEVILOR DIN 15559/A/2013 BACAU BACĂU BACĂU jud. BACAU ST R.HENRI COANDĂ, NR.7 Neagu Liliana,Godoi Adrian-Nicuşor,Gorghiu Corina-Maria şi Gontaru Constantin în scopul reprezentării şi promovării atât în faţa autorităţilor cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi a oricărui alt subiect de drept, a intereselor asociaţiei, în PRESEDINTE - NESAGU LILIANA VICEPRESEDINTE - GODOI ADRIAN NICUŞOR
GRIGORE ANTIPA - BACĂU. condiţiile statutului şi ale legii SECRETAR - GORGHIU CORINA MARIA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI ELEVILOR 932/A/2013 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.LOZOVENI NR.145 DUŢĂ-LĂPUŞNEANU ŞTEFAN,METEHĂU NICOLAE,VLAD MARIANA. sprijinirii realizării obiectivelor educaţionale, dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei materiale a şcolii, sprijinirea şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire şi preşedinte –Duţă Lăpuşneanu Ştefan, vicepreşedinte –Vlad Mariana, secretar – Metehău
ŞCOLII MIHAI VITEAZUL GALAŢI educare a elevilor reprezentarea şi promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi a oricărui alt subiect de drept, a intereselor Nicolae.
asociaţiei, a statutului şi a legii.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI PROFESORILOR 13123/A/2011 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I MICRO 17, BL.R3, AP.60 SECIU ELENA,JALBĂ DOINIŢA,DRĂGUŞ STELUŢA,AILINCĂI ELENA,PRICOPE TEODORINA sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, întreţinerea bazei materiale a şcolii, reprezentarea şi promovarea în faţa autorităţilor SECIU ELENA-preşedinte, AILINCĂI ELENA-membru, JALBĂ DOINIŢA -secretar
"CALISTRAT HOGAŞ"
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI PROFESORILOR 2174/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA CET ĂŢ UIA, NR. 12, BL. 25/12, Mărculescu Lucia,Ciurea Mihaela Dana,Luca Ioana Marina. Promovarea valorilor creştine în învăţământ şi în societatea românească. Ciurea Mihaela Dana- preşedinte, Mărculescu Lucia- vicepreşedinte, Luca Ioana Marina-
SC. A, ET . 2, AP. 13, SECT OR 6.
ORTODOCŞI "SF. GRIGORIE PALAMA" vicepreşedinte.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI 10875/A/2010 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS B-DUL REGELE CAROL I, NR. 17 ILE ADRIAN CLAUDIUS,SIMERIA TEODOR,ŞTEFAN DANIELA,MILEA VIOLETA,GÖBÖLYÖS EVA,BAN MONICA ELISABETA SUSŢINEREA, MODERNIZAREA, EFICIENTIZAREA, CREŞTEREA EFICAITĂŢII ŞI CALITĂŢII, PRECUM ŞI ÎMBUNĂTĂŢIREA CONTINUĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI, ÎN CONCURENŢĂ preşedinte – ILE ADRIAN-CLAUDIUS, vicepreşedinte – GÖBÖLYÖS EVA, membrii – ŞTEFAN
PROFESORILOR, ŞC. GEN. NR. 12 „REGELE CU STANDARDELE UNIUNII EUROPENE ŞI A SPECIFICULUI SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI, ETC. DANIELA, BAN ELISABETA-MONICA, IÄRGER PIROSKA, controlul activităţii
CAROL I” economico-financiare fiind efectuată de comisia de cenzori formată din: MILEA VIOLETA,
VLĂDIC MONICA, GALAI CAMELIA-GEORGETA.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI TUTORILOR 20050/A/2015 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I şos. Fabrica de Glucoza nr.7 statut atestat de avocat Cristina Roxana Bazilescu sub nr.2/18.12.2007 statut atestat de avocat Cristina Roxana Bazilescu sub nr.2/18.12.2007 Consiliului Director , va avea urmatoarea alcatuire : Spyridon Vamvakas – Presedinte , Petros
sector 2
GRECI DIN BUCUREŞTI Michas – Secretar General si Casier , Sotirios Karagkiozidis , Panagiotis Evgenios Loukas,
Giorgos Kefalas - membri, conform Hotararii Adunarii Generale nr. 1 din data de 16.01.2010 ,
atestata sub nr. 34/16.01.2010 de av. “ Preda Roxana “
----------------------------------------------------- numirea d-lui Spyridon Vamvakas în funcţia de
preşedinte şi a d-lui Petros Michas în funcţia de secretar general, numirea a doi membri în
Consiliul Director, respectiv dl. Antonios Gioxas şi dl. Christos Gkonis, conform hotărârii
Adunării Generale a asociaţiei nr.1/10.11.2011, atestate de avocat Roxana Oros sub
nr.76/19.03.2012. ------------------------------------------------------- Consiliului Director format
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI TUTORILOR 854/A/2008 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PARFUMULUI NR. 9, SECT OR 3 NIKOLAOS KOLIOPOULOS,SPYRIDON VAMVAKAS,EFTHYMIOS PAPAPOSTOLOU,ANARGYROS GKOGKOS,PANAGIOTIS - dezvoltarea, promovarea şi implementarea programelor educaţionale pentru binele şi protejarea intereselor elevilor, având ca scop principal îmbunătăţirea continuă a nivelului educaţiei oferite preşedinte - PANAGIOTIS EVGENIOS LOUKAS, vicepreşedinte - ANARGYROS GKOGKOS,
GRECI DIN BUCUREŞTI EVGENIOS LOUKAS,GEORGIS CHAROVAS,SOTIRIOS KARAGKIOZIDIS,SOTIRIOS YANNOPOULOS,ATHANASIA acestora în colaborare cu conducerea scolii, potrivit principiilor de cooperare, buna-credinţă şi transparenţă activităţii. secretar general şi casier - SPYRIDON VAMVAKAS, membrii - NIKOLAOS KOLIOPOULOS,
ANASTASINI,GERASIMOS KATOCHIANOS. EFTHYMIOS PAPAPOSTOLOU
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR ŞI TUTORILOR 854/A/2008 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I şos. Fabrica de Glucoză nr.7 Hotarea Adunării generale nr.1 de la 16.01.2010
sector 2
GRECI DIN BUCUREŞTI ----------------------------------------------------------- Hotarea Adunării generale nr.1 de la
10.11.2011 ---------------------------------------------------------------- Hotarea Adunării
generale nr.1 de la 24.02.2014 ------------------------------------------------- Hotarea Adunării
generale nr.1 de la 09.10.2014
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR TURCENI 11954/A/2010 GORJ T URCENI T URCENI jud. GORJ SAT ST RÎMBA JIU, NR.76. IONIŢOIU ION-MARIUS,GRECI COSMIN,POPESCU CONSTANTIN,CRĂCIUN GHEORGHIŢA,FOTA MARIA HERMINA scopul de a veni in sprijinul copiilor, părinţilor si şcolii pentru dezvoltarea si diversificarea serviciilor alternative de educaţie , privind activităţile şcolarilor după orele de şcoala, in vederea ECI COSMIN - PREŞEDINTE; FOTA HERMINA - VICEPREŞEDINTE; IONIŢOIU ION
petrecerii in siguranţa, util si plăcut, a timpului liber MARIUS - VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR „CARMEN SYLVA” 14924/A/2011 TIMIS COMUNA ŞAG, SAT COMUNA ŞAG, SAT ŞAG jud. T IMIS ST R. XXVII, NR. 3B MILOŞ LOREDANA-LUMINIŢA,MALININ BRÎNDUŞA-CARMENCICA,TOADER FLORINA-ANGELA. de a crea un cadru organizatoric adecvat în vederea asigurării contribuţiei părinţilor la organizarea şi desfăşurarea procesului educaţional, cu respectarea indicatorilor de performanţă şi a noua componenţă a consiliului de conducere: preşedinte – Mărăscu Constantin, vicepreşedinte
ŞAG
TIMIŞOARA standardelor de calitate specifice învăţământului preuniversitar, ţinând seama de nevoile individuale de dezvoltare personală şi profesională a elevilor din Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” - Miloş Loredana Luminiţa, secretar - Toader Florina Angela
Timişoara şi de nevoile economice ale unităţii de învăţământ.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR „IOAN PASCU” A 9228/A/2010 BRASOV CODLEA CODLEA jud. BRASOV ST R.CLOSCA NR.26 – SALA DE Pop Adriana,Steblea Delicia,Chiriac Constantin,Dinu Alexandru,Crăciun Ana,Dragut Mariana,Gociman Ioan,Laslo Doina sprijinirea activităţii de învăţământ în cadrul părinţilor Liceului Teoretic Codlea în sensul promovării drepturilor şi intereselor legitime ale elevilor în relaţie cu şcoala şi cu familia de provenienţă preşedinte – Pop Adriana-cnp 2710501081964, vicepreşedinte – Steblea
CLASA DIN CORPUL A, SALA P2 DIN LICEUL T EORET IC
LICEULUI TEORETIC CODLEA CODLEA Delicia-2650514080145, secretar general – Chiriac Constantin-cnp 1670704081979, membru –
Laslo Doina-cnp 2610601081988
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR „PRIMII 3 PAŞI” 533/A/2013 CONSTANTA MANGALIA MANGALIA jud. CONST ANT A MUN. MANGALIA, ST R. 1 Ion Maria – Mirela,Mărgărit Adrian,Kiralyfiy Aurelia – Narcisa,Căpitanu Mihaela – Carmina,Gafencu Aurelia,Savin Rodica,Rusu susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii Gafencu Aurelia – preşedinte, Savin Rodica – vicepreşedinte, Kiralyfiy Aurelia Narcisa –
DECEMBRIE 1918, NR. 62, GRĂDINIŢ A P.P. NR. 3
GRĂDINIŢA P.P. NR. 3 MANGALIA MANGALIA, ET AJ 1, SALA DE ŞEDINŢ E, JUD. Mihaela,Datcu Florin – Marinel,Amancei Maria,Turmac Ştefan,Brătescu Ancuţa – Florentina,Costea Ileana româneşti, în interesul copiilor din Grădiniţa nr. 3 Mangalia şi din învăţământul preşcolar, susţinerea şi promovarea intereselor copiilor şi părinţilor din Grădiniţa nr. 3 Mangalia în relaţiile cu secretar, Amancei Maria – membru, Costea Ileana – membru
CONST ANŢ A educatorii şi conducerea grădiniţei, Inspectoratele şcolare, Administraţiile centrale şi locale, sindicatele din învăţământ, federaţii ale părinţilor, alte organizaţii naţionale si internaţionale şi
societatea civilă, precum şi îmbunătăţirea bazei materiale şi a condiţiilor instructiv educative a copiilor din Grădiniţa nr. 3 Mangalia
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR „VALEA 20563/A/2015 CLUJ VALEA DRĂGANULUI VALEA DRĂGANULUI jud. CLUJ ROMÂNIA, SAT VALEA DUMITRAS ANNE.-MARIE-LOUISE,LUPEA DIANA BIANCA,GIURGIUMAN CRISTINA-TEODORA,CIUHANDU este unul neguvernamental, democratic, independent şi apolitic, urmărind: ;- susţinerea activităţilor educativ-culturale şcolare şi extraşcolare,;- susţinerea şi promovarea formării profesionale şi PREŞEDINTE - DUMITRAŞ ANNE-MARIE-LOUISE, VICEPREŞEDINTE - LUPEA DIANA
DRĂGANULUI, NR. 417 A, COMUNA POIENI, JUD. CLUJ
DRĂGANULUI” ANCUŢA,ABRUDAN IONEL-VALENTIN umane,;- organizarea de activităţi recreative, excursii, etc.;- organizarea de cercuri de abilităţi practice şi artistice,;- sprijinirea integrării sociale şi materiale a elevilor Şcolii cu clasele I-VIII BIANCA, SECRETARĂ - GIURGIUMAN CRISTINA-TEODORA.
Aurel;Muntean din Valea Drăganului,;- sprijinirea materială a Şcolii cu clasele I-VIII Aurel Muntean din Valea;Drăganului pentru introducerea unor tehnologii didactice moderne,;- sprijinirea
socială şi materială a elevilor Şcolii cu clasele I-VI1I Aurel Muntean;din Valea Drăganului,;- acordarea de sprijin material în vederea creării şi dezvoltării infrastructurii;Şcolii cu clasele I-VIII
Aurel Muntean din Valea Drăganului,;- sprijinirea şi finanţarea cooperării interne şi internaţionale cu instituţii,;organizaţii, asociaţii, fundaţii cu profil educaţional, artistic şi sportiv,;- redactarea şi
editarea unor publicaţii cu caracter instructiv-educativ şi;publicitar.
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR"IOAN 17312/A/2014 PRAHOVA COM.BĂ NEŞT I COM.BĂ NEŞT I jud. PRAHOVA ST R.GHERGHICENI BURDUŞEL IRINA,DOBRE CONSTANTIN,ENE SORIN-BOGDAN,ARON CIPRIAN -SORIN,APOSTOL ALINA PREŞEDINTE -ARON CIPRIAN SORIN, VICEPRESEDINTE-TUTICA ELENA LEONTINA,
NR.495
DUHOVNICUL" EMILIA,CRĂCIUN VIORICA MIHAELA,CAZAN MIHAELA,GUTICĂ GEORGETA CRISTINA,BREBEANU IZABELA ENE SORIN BOGDAN
BEATRICE,BUSUIOC ADRIAN,MOISE MARIA LUMINIŢA,TUTICA ELEONORA LEONTINA,VLAD ANTOANELA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR"MIHAIL 16531/A/2014 IASI PAŞCANI PAŞCANI jud. IASI ST R. SPORT ULUI NR.12 CHIŢESCU SORIN VASILE,BĂLĂU VASILE,CHIUARIU DUMITRU,MAFTEI ANGELICA,GRIGOROAIA BRÂNDUŞA Asociaţia va avea un caracter educativ, social, neguvernamental, democratic, independent, non profit şi apolitic, susţinerea materială a elevilor cu probleme speciale etc.
SADOVEANU " GIANINA,DUDUMAN VALERIA CRISTINA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR, ELEVILOR ŞI 8799/A/2009 BRASOV FĂGĂRAŞ FĂGĂRAŞ jud. BRASOV ST R.DR. IOAN ŞENCHEA, SPRIJINIREA ACTIVITĂŢII ŞCOLARE DESFĂSURATE DE ELEVI ŞI DE CĂTRE CADRE DIDACTICE, STIMULAREA PERFORMANŢELOR ACESTORA, ORGANIZAREA DE PREŞEDINTE- FUSĂRĂU IOAN-LIVIU, VICEPREŞEDINTE- PALER MARIA AURICA,
NR.89, JUD.BRAŞOV
PROFESORILOR-P.E.P. FĂGĂRAŞ ACTIVITĂŢI EXTRAŞCOLARE CULTURALE, SPORTIVE, OCUPAŢIONALE SECRETAR GENERAL- LEAHU IRIS GEORGIANA
ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR, ELEVILOR ŞI 16113/A/2010 CLUJ DEJ DEJ jud. CLUJ P-Ţ A BOBÎLNA NR. 14 sprijinirea realizării obiectivelor educaţionale, dezvoltarea, modernizarea, întreţinerea bazei şcolii în realizarea şi îmbunătăţirea procesului de instruire. PREŞEDINTE : TURCU VALENTINA-IRINA VICEPREŞEDINTE : DAN SIMONA AURELIA
PROFESORILOR DE LA ŞCOALA NR.1 DEJ SECRETAR : SEBI ANDRAS SANDOR CASIER : RATIU LUCIA
ASOCIAŢIA PĂSTORUL DOBROTĂ 1052/A/2012 BIHOR HODOŞ NR 161 HODOŞ NR 161 jud. BIHOR DOBROTĂ DUMITRU ,DOBROTĂ DUMITRU ,DOBROTĂ ANA PROMOVAREA ACTIVITĂŢIICARE REPREZINTĂ INTERESELE CRESCĂTORILOR DE OVINE ŞI CAPRINE DOBROTĂ DUMITRU -PREŞEDINTE ,DOBROTĂ DUMITRU -VICEPREŞDINTE
,DOBROTĂ ANA -SECRETAR
ASOCIAŢIA PĂŞIM ÎMPREUNĂ 3086/A/2012 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. GRIVIŢ EI NR.80, PEICIU MARINELA,PORFIRIU DELIA DANIELA,MAZĂRE GABRIELA,GĂLĂŢESCU ILEANA,MIREUŢĂ GEORGETA. Constă în sprijinirea realizării programului ducaţional Step by Step, în vederea respectării principiilor, a standardelor profesionale şi educaţionale specifice acestui program, toate în beneficiul
JUDEŢ UL T ULCEA.
copiilor cuprinşi în şcoli şi grădiniţe din alternativa Step By Step. Prin accentuarea individualizării experienţei preşcolare şi şcolare pentru fiecare copil şi stimularea dezvoltării acestora prin ritm
propriu şi încurajarea participării şi implicării familiei în toate secţiunile programului educaţional Step by Step, în experienţa educaţională şi în luarea deciziilor, Asociaţia "Păşim împreună" va
duce la îndeplinire obiectivele şi raţiunea pentru carea fost înfiinţată, cu respectarea propriului statut şi a legislaţiei în vigoare.
ASOCIAŢIA PĂŞIND DIN NOU 16872/A/2016 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. MOLDOVEI, NR. 56, BL. QR48, JERMENDY EUGEN TAMAS,JERMENDY RUXANDRA IOANA,KURTA GEORGE SEBASTIAN Promovarea, organizarea si desfăşurarea de activităţi caritabile pentru numitul Jermendy Eugen Tamas. JERMENDY RUXANDRA IOANA – preşedinte, JERMENDY EUGEN TAMAS -
AP.1
vicepreşedinte, KURTA GEORGE SEBASTIAN - secretar
ASOCIAŢIA PĂŞUNE CEMAR 18064/A/2014 GALATI COMUNA COROD SAT COMUNA COROD SAT BLÂNZI ST R.ALEXANDRU IOAN CERNICA MARINICĂ,PĂDURARU VASILICĂ,CERNICA MIOARA C promovarea excelenţei în domeniul agriculturii în vederea creşterii competivitiăţii în acest domeniu şi a dezvoltării durabile a mediului rural , precum şi armonizarea, reprezentarea şi apărarea Preşedinte- Cernica Marinică, vicepreşedinte- Cernica Mioara , secretar general- Păcuraru
BLÂNZI CUZA NR. 8 jud. GALAT I
ST R.ALEXANDRU intereselor operatorilor din agricultură, atât la nivel naţional mcât şi la nivel internaţional. Vasilică
IOAN CUZA NR. 8
ASOCIAŢIA PE-UN PICIOR DE PLAI 17094/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEXANDRU LĂPUŞNEANU NR. 63A, IORDAN FLORIN,IORDAN BEATRICE,POP DANIEL-MIRCEA - descoperirea, promovarea, incurajarea, sustinerea valorilor autentice romanesti (de natura culturala, educationala, spirituala, turistica) izvoarate din traditia istorica si spirituala a poporului preşedinte: FLORIN IORDAN, vicepreşedinte: POP DANIEL-MIRCEA, secretar general:
AP. 9, SECT OR 1
roman si din modul arhaic de organizare in comunitati - Satul Romanesc - prin crearea in randul tinerilior a unei constiinte vii care să-i reprezinte si sa-i ajute sa isi inteleaga rolul si locul lor in BEATRICE IORDAN
comunitate;;- sprijinirea formelor de arta traditionala - a folclorului literar, teatral, muzical si coregrafic - si a mestesugurilor traditionale: ceramica, lucrul in lemn, fierarie, etc dar si a artei
moderne de inspiratie traditionala;;- sprijinirea formelor de arta bizantina: cantarea psaltica, pictura bizantiza si a altor forme de cultura veche bizantina;;- sustinerea cercetarii in domeniul culturii
traditionale: cercetare de teren, cercetare de cabinet pe documente bibliofile si a publicarii rezultatelor acestor cercetari;;- sprijinirea artistilor, cercetatorilor si a altor actori sociali care prin
activitatea lor aduc o contributie la si la o educatie culturala in sprijinul valorilor traditionale;;- sprijinirea activitatilor educative si artistice pentru copii.
ASOCIAŢIA PE ÎNTUNERIC 18923/A/2015 BUCURESTI jud. BUCUREST I BD. CAROL I NR.76, BL.76, AP.4 1. TOTH Marius Ciprian, 2. TOTH Adrian Gabi, 3. TOTH Elena Simona Scopul principal al constituirii Asociaţiei „PE ÎNTUNERIC” este de a contribui la îmbunătățirea situației sociale și economice a persoanelor nevÒzÒtoare. Pentru realizarea scopului declarat, Consiliul Director 1. TOTH Marius Ciprian - preşedinte. 2. TOTH Adiran Gabi -
SECT OR 2.
asociaţia îşi propune realizarea următoarelor obiective:;- sa creasca gradul de constientizare a publicului larg cu privire la problemele cu care se confrunta persoanele nevazatoare;;-sa contribuievicepreşedinte. 3. TOTH Elena Simona - secretar.
la insertia pe piata muncii a unui nr de 4 persoane nevazatoare; ;-sa sprijine copii nevazatori, prin contributii financiare pentru efectuarea unor operatii chirurgicale in vederea recuperarii partiale
sau totale a vederii.;- să dezvolte activităţi economice proprii în vederea autofinanţării.
ASOCIAŢIA PEACE FORUM 15237/A/2011 CLUJ FLOREST I FLOREST I jud. CLUJ SAT FLOREŞT I (COM.FLOREŞT I) GLIGAN ANCA-SILVIA,GLIGAN AURORA,BUCUR CARMEN-DORINA,CROITORU DOINA-ZAMFIRA,LOLOS implementarea şi promovarea unor programe, proiecte şi activităţi de sensibilizarea conştiinţei şi conştienţei, în domeniile cultural-educaţional şi de protecţie a mediului, în vederea promovării PREŞEDINTE – GLIGAN AURORA, VICEPREŞEDINŢI – BUCUR CARMEN-DORINA,
ST R.EROILOR NR.258 BL.L2 SC.1 AP.12
ALEXANDRA-ELENA,BUCUR IULIA-SINZIANA convieţuirii armonioase şi a păcii la nivel local, regional, naţional, în cadrul Uniunii Europene şi la nivel planetar GLIGAN ANCA SILVIA
ASOCIAŢIA PECA - PSIHOLOGIE EDUCAŢIE 18416/A/2014 CONSTANTA NĂVODARI NĂVODARI jud. CONST ANT A ST R. ALBINELOR NR.1, PURICE MONICA CRISTINA,GHEORGHE PAUL-DANIEL,GHEORGHE SILVIA-ELENA PROMOVĂRII PSIHOLOGIEI, EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI ARTEI, A VALENŢELOR ACESTORA, PRECUM ŞI A CONŞTIENTIZĂRII VALORII LUCRURILOR SIMPLE DIN VOINŢA PURICE MONICA CRISTINA, GHEORGHE PAUL-DANIEL, GHEORGHE SILVIA-ELENA
BL.B2, SC.A, AP.27
CULTURALĂ ŞI ARTĂ OMULUI SPRE O MAI BUNĂ VIEŢUIRE A SA .
ASOCIAŢIA PEDA AS 15521/A/2013 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. IOANCHIM MILOIA, NR. 54,
IANCU LIANA-MIHAELA,POP LUCIA-LAVINIA,MICLĂU MARCEL-DUMITRU,ANCUŢA CĂTĂLINA – ARMANCA,MIUŢ crearea unui cadru organizatoric adecvat necesar unui management de calitate care să asigure sau să sprijine servicii educaţionale de tip formal sau nonformal pentru diferite tipuri de beneficiari:preşedinte: ANCUŢA CĂTĂLINA – ARMANCA, vicepreşedinte: MIUŢ AUREL, secretar:
SCARA C, ET . IV, AP. 17
AUREL şi FANU CORNEL preşcolari, şcolari, elevi, personal didactic din sistemul de educaţie formală, alte categorii de tineri şi adulţi. IANCU LIANA-MIHAELA.
ASOCIAŢIA PEDAGOGILOR DIN ROMÂNIA 15745/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.GHEORGHE GHEORGHIU DEJ, NR.64, STANCIU ION,CERGHIT IOAN,NASTASESCU CARMEN STELIANA,OPRESCU NICOLAE,CALIN MARIN,PAUN profesional şi stiinţific şi vizează stimularea cercetării stiintifice in rindul cadrelor didactice ridicarea nivelului teoretic - stiintific şi calitatea prestatiilor profesionale din domeniul educatiei şi STANCIU ION, CERGHIT ION, CALIN MARIN, OPRESCU NICOLAE, NEACSU IOAN,
SECT OR 5
EMIL,VLASCEANU LAZAR,POPESCU EUGENIA,BESLIU TEODORA,VERDETU NICOLAE,POTOLEA DAN,NEACSU invatamantului CRUCERU NASTASSCU STELIANA, PAUN EMIL, POTOLEA DAN, VLASCEANU LAZAR,
IOAN,TOMSA GHEORGHE,RADU T.ION,MANOLACHE ANGHEL,VAIDEANU GEORGE LASCUS VOICU,NOVEANU TOMSA GHEORGHE
EUGEN,BONTAS IOAN,FRATILA ION,POPESCU VASILE,NICOLAE N. VOICULESCU FLOREA,PACURAR DOINA
CORNELIA,PANTURU STAN,GEORGESCU ELISABETA,PAUN EUGENIA,ISTRATE ANGHELINA,NEMTEANU
STEFAN,DIACONU MIHAI,JOITA ELENA,NEANU KATIUSA AURELIA,UNGUREANU MIRELA,VRASMASU
TRAIAN,VRASMAS ECATERINA,PARHON CARMEN,OPREA VIORICA,BORTAS IORGU,DIACONU AURELIA,TORNEA
NARICUSA,STANESCU CORNELIA,VIRTEJU ANA,LALICI GEORGETA,BOBOC ION,CONSTANTIN ELENA,BORDEANU
EUGENIA,SAVU CRISTESCU MARIA,STEFANESCU CORNELIA
ASOCIAŢIA PEDAGOGILOR SOCIALI CHEIA 5438/A/2007
ASOCIAŢIA PEDIATRILOR DIN DEVA 8084/A/2009 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. CERNEI, NR. 11 CLEPCE RUXANDRA - LUCIA,POP LUMINIŢA,BAICEANU ADRIANA,OLTEAN SIMONA RUBINA,SAVU MARIA,JEFLEA ÎMBUNĂTĂTŢIREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE ŞI TRATAMENT A COPIILOR INTERNAŢI ÎN SECŢIA PEDIATRIE CLEPCE RUXANDRA LUCIA - PREŞEDINTE POP LUMINIŢA - VICEPREŞEDINTE
DANIELA,PAUL MIHAELA BAICEANU ADRIANA CAMELIA - SECRETAR
ASOCIAŢIA PEGASUS 18895/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. EUGENIU DE SAVOYA, NR. GRIGORESCU CRISTINA-ECATERINA,BANARIU MONICA-ŞTEFANIA,ARDELEAN MIRABELA-GEORGIANA Sprijinirea copiilor pentru a avea o şansă la educaţie astfel încât să-şi poată construi un drum în viaţă. etc. consiliul director ales pe o perioadă de doi ani, alcătuit din: preşedinte – GRIGORESCU
11, ET . 1, AP. 12, CAMERA 2, FRACŢ IUNEA 8
CRISTINA-ECATERINA, vicepreşedinte – BANARIU MONICA-ŞTEFANIA, secretar –
ARDELEAN MIRABELA-GEORGIANA.
ASOCIAŢIA PEISAGIŞTILOR 2213/A/2005 BUCUREŞIT BUCUREŞIT BD MARAST I, NR.59, CORP B, ET .1, 1. TEODOSIU FLORIN, 2. MANEA RUXANDRA-DANA, 3. LAZAR ALEXANDRU-PAUL . Scopul Asociaţiei Peisagiştilor îl constituie susţinerea dezvoltării activităţii peisagistice din România prin:;- promovarea excelentei profesionale in sensul conservării ,valorificării si ameliorării a 1. Preşedinte TEODOSIU FLORIN 2. Vicepreşedinte LAZAR ALEXANDRU-PAUL 3. Secretar
CAM.27, SECT OR 1
peisajelor si valorilor lor;;- promovarea intereselor peisagiştilor profesionişti si studenţilor;;- informarea comunităţii si a profesiunilor adiacente asupra contribuţiei si aptitudinilor specifice MANEA RUXANDRA-DANA
profesiunii de peisagist.
ASOCIAŢIA PEISAGIŞTILOR DIN ROMÂNIA – 16385/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R. PUT NA NR. 1, AP. 7 BOANCĂ PĂUNIŢA-IULIANA,BORS-OPRIŞA SONIA ,BURDUHOS GEORGETA-MINODORA susţinerea activităţii asociaţiei şi a obiectivelor acesteia la nivel local, regional, naţional şi internaţional cu privire la dezvoltarea activităţii peisagere din România prin promovarea excelenţei PREŞEDINTE – BOANCĂ PĂUNIŢA-IULIANA, VICEPREŞEDINTE – BORS-OPRIŞA
ASOP, FILIALA TERITORIALĂ NORD-VEST profesionale în sensul conservării, dezvoltării estetice şi reconstrucţiei ecologice a peisajelor şi a valorilor lor, prin promovarea intereselor peisagiştilor profesionişti şi studenţi şi informarea SONIA SECRETAR – BURDUHOS GEORGETA-MINODORA
comunităţilor şi a profesiunilor adiacente asupra contribuţiei şi aptitudinilor specifice profesiunii de peisagist
ASOCIAŢIA PEISAGIŞTILOR DIN ROMÂNIA – 1891/A/2013 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS CALEA ARADULUI, NR. 119, CAM. CONDOROŞ ANDREI,RUSU RAMONA-RALUCA,SIMION PAULA-MARCELA,CIOBOTĂ ALEXANDRU Susţinerea activităţii asociaţiei şi a obiectivelor acesteia la nivel local, regional, naţional şi internaţional cu privire la dezvoltarea activităţii peisagere din România prin promovarea excelenţei preşedinte – CONDOROŞ ANDREI, vicepreşedinte – RUSU RAMONA-RALUCA, membri –
603, DIN CADRUL FACULT ĂŢ II DE AGRONOMIE ŞI
ASOP, FILIALA TERITORIALĂ VEST HORT ICULT URĂ (LA MANSARDĂ) profesionale. SIMION PAULA-MARCELA, CIOBOTĂ ALEXANDRU
ASOCIAŢIA PELERINAJE MIRA 564/A/2013 CLUJ FLOREST I FLOREST I jud. CLUJ ST R.AVRAM IANCU NR.299 VARGA MIRELA VALENTINA,CRIŞAN VIOREL ANTON,VARGA PAUL VALENTIN organizarea de pelerinaje în diferite sanctuare naţionale şi internaţionale, în colaborare cu parohiile din Eparhia Română Unită cu Roma, greco-catolică de Cluj-Gherla
PREŞEDINTE – VARGA MIRELA VALENTINA, VICEPREŞEDINTE – CRIŞAN VIOREL
ANTON, SECRETAR – VARGA PAUL VALENTIN
ASOCIAŢIA PELICAN BIKE TULCEA 5/A/2012 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA,ST R. CRIVĂŢ NR.1, PASCALE SORIN,COSTACHE EDUARD,ESANU BOGDAN. 1. Dezvoltarea şi susţinerea practicării şi promovării ciclismului, cu precădere a ciclismului montan şi a ciclismului de şosea, de către sportivi, indiferent de statutul lor (amator sau profesionist); PASCALE SORIN - PREŞEDINTE, ESANU BOGDAN - VICEPREŞEDINTE, COSTACHE
JUD. T ULCEA
2. Selecţia, iniţierea şi pregătirea de sportivi în acest domeniu, participarea la competiţii sportive interne şi internaţionale; 3. Organizarea de ture, curse şi diverse concursuri sportive sau acţiuni EDUARD - SECRETAR.
de masă pentru promovarea activităţilor clubului, promovarea ciclismului, a ecologiei şi a unui mod de viaţă sănătos; 4. Desfăşurarea şi susţinerea programelor educative pe teme de ecologie
privind avantajele folosirii bicicletei, regulile şi tradiţiile activităţii cicliste, grija şi respectul pentru mediul înconjurător şi conservarea naturii, acţiuni de promovare şi popularizare, organizare de
evenimente, atragerea de parteneriate şi resurse pentru susţinerea oricărei iniţiative privind ciclismul, ecologia şi mediul înconjurător; 5. asigurarea cadrului organizatoric pentru desfăşurarea
activităţii sportive de performanţă şi pentru toţi; 6. întărirea democraţiei în România, prin stimularea participării civice.
ASOCIAŢIA PELICANUL 1158/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART . 1 MAI, BL. D 12, SC. 1, AP. 1 BOBOC LENUŢA ,BULACU GHEORGHE,BULACU IONEL UNIREA MEMBRILOR PENTRU SPRIJINIREA INTERESULUI GENERAL COMUNITAR, ÎN SENSUL AJUTORĂRII COPIILOR DIN CASELE DE COPII, BĂTRÎNILOR DIN CASELE DE BOBOC LENUŢA, BULACU GEORGE, BULACU IONEL BOGDAN
BĂTRÎNI, A PERSOANELOR CU SITUAŢIE MATERIALĂ PRECARĂ
ASOCIAŢIA PELICANUL 2087/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART . 1 MAI, BL. D 12, SC. 1, AP. 1 BOBOC LENUŢA ,BULACU GHEORGHE,BULACU IONEL UNIREA MEMBRILOR PENTRU SPRIJINIREA INTERESULUI GENERAL COMUNITAR, ÎN SENSUL AJUTORĂRII COPIILOR DIN CASELE DE COPII, BĂTRÎNILOR DIN CASELE DE BOBOC LENUŢA, BULACU GEORGE, BULACU IONEL BOGDAN
BĂTRÎNI, A PERSOANELOR CU SITUAŢIE MATERIALĂ PRECARĂ
ASOCIAŢIA PELICULA CULTURALĂ 16669/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. T AKE IONESCU NR. 10-16, VARGA ELISABETA,CIOCOV NICOLETA,PIATEK MICHAL De a promova multiculturalitatea europeana si responsabilitatea europeana. preşedinte: VARGA ELISABETA, vicepresedinte - CIOCOV NICOLETA, secretar - PIATEK
SC.A, ET .6, AP. 20/A
MICHAL
ASOCIAŢIA PELUZA SUD 11189/A/2003 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. MIHAIL KOGĂLNICEANU, NR. 2TÎRCĂ GABRIEL ROBERT,DĂNILĂ CORNEL PETRE,GHEORGHE CONSTANTIN DANIEL,MATEESCU VLAD FLORIN,ION SUSŢINEREA ECHIPEI DE FOTBAL A CLUBULUI UNIVERSITATEA CRAIOVA TÂRCĂ GABRIEL RPOBERT, DĂNILĂ CORNEL PETRE, GHEORGHE CONSTANTIN
GÎTANA DANIEL
ASOCIAŢIA PEMTRU DEZVOLTARE 16960/A/2011 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R. VALENT IN ROSADA, NR. 2 ORGANIZAREA, COORDONAREA ŞI REALIZAREA DE ACŢIUNI CARE SĂ STIMULEZE COMUNITĂŢILE DEFAVORIZATE RĂDULESCU ADRIAN -PREŞEDINTE, POPOVICI FLAVIA GABRIELA. VICEPREŞEDINTE,
COMUNITARĂ ŞI ECONOMIE SOCIALĂ RĂDULESCU DANIEL ANTON- SECRETAR
ADNANA
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENRU EXCELENŢĂ ÎN 17978/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MOT OC NR.4, BL.P56, SC.1, ET .2, Burcea Ştefan,Burlacu Sorin,Păceşilă Mihaela,Sabie Oana-Matilda a. crea o cultură a excelenţei în afaceri publice;;b. susţine şi promova valorile în afaceri publice;;c. dezvolta un climat propice cercetării în sectorul public şi non-guvernamental;;d. atrage fonduri Păceşilă Mihaela - preşedinte, Sabie Oana Matilda - vicepreşedinte, Burcea Ştefan Gabriel -
AP.53, SECT OR 5
AFACERI PUBLICE în vederea derulării de proiecte în domeniul cercetării, dezvoltării, inovării;;e. oferi consultanţă actorilor implicaţi în domeniul afacerilor publice. secretar, Burlacu Sorin - trezorier
ASOCIAŢIA PENRU PROMOVAREA ŞI 15912/A/2010 DAMBOVITA BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. DAMBOVIT A ST R. T ELEGA NR. 6, Se coopteaza RAMON SANTIAGO TRILLO MARQUINA, RUIU DE VALBUENA BUENO MARIA, MIHALCEA Se completeaza cu:;- Acordarea de servicii de informare si consiliere;- Acordarea de servicii de mediere a muncii pe piata interna;- Calificarea, recalificarea, formarea profesionala continua, CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - RAMON SANTIAGO TRILLO MARQUINA, membri -
T RONSON B, ET . 5, AP. 32, SECT OR 1
DEZVOLTAREA INDUSTRIEI TURISTICE ÎN SORINA-MIHALEA. Se retrag IANS Institutia Asturiana de noi Profesii SRL, ESPAHOTEL I1 SL, DEFUER IMOBILIARE perfectionarea adultilor. RUIZ DE VALBUENA BUENO MARIA, MIHALCEA SORINA-MIHAELA.
ROMÂNIA SRL, URBALAC SRL.
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR 506/A/1998 HUNEDOARA PET ROŞANI PET ROŞANI jud. HUNEDOARA ST R. ANT ON PANN NR. Promovarea releţiilor de întrajutorare de sprijin şi de solidaritate între membrii asociaţiei.
98
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR 742/A/1996 HUNEDOARA URICANI URICANI jud. HUNEDOARA ST R. ST ERMINOS NR. 22 Iniţiază propuneri legislative în scopul creşterii cuantumului pensiilor pentru păstrarea unui raport echitabil între veniturile şi cheltuielile pensionarilor; Asigurarea unor bilete de tratament;
Acordarea de ajutoare pentru cei lipsiţi de posibilităţi.
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR "PRO VITAE" 15084/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BOZIENI, NR. 9, BL. 830 BIS, SC. 3, Vlădescu Gheorghe,Vlădescu Maria,Mihăilescu Nicoleta Narcisa. Sensibilizarea, informarea şi implicarea pensionarilor precum şi a organismelor de decizie politică şi administrativă în asigurarea unei participări active pentru realizarea unei convieţuiri Vlădescu Gheorghe- preşedinte, Vlădescu Maria- membru, Mihăilescu Nicoleta Narcisa-
ET . 1, AP. 94, SECT OR 6.
armonioase şi la un standard ridict în cadrul comunităţii, cultivarea spiritului civic adecvat noilor realităţi sociale, culturale şi economice şi atragerea cetăţenilor spre desfăşurarea de activităţi de membru.
interes local şi realizarea de proiecte care să contribuie la binele comunităţii.
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR BUCUREŞTI 2312/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VICT OR EFT IMIU NR. 2, CAM. 140, BORDEI AUGUSTINA,BABOC ECATERINA,BABOC GRIGORE,COLAC GHEORGHE,DUMITRU NICOLAE,LISMAN Se completează cu:;- dezvoltarea serviciilor sociale pentru pensionari, finanţate de stat şi organizaţii neguvernamentale;- susţinerea acţiunilor organizate de UGSR;- reprezentarea membrilor săi COMITETUL ASOCIAŢIEI: preşedinte: MARIN MARIA, prim-vicepreşedinte: MARIN
SECT OR 1
MIHAI,MARIN CONSTANTIN,MOTOC VIRGIL,MARIN MARIA,MILITARU VASILE,MARIN NICOLAE,ROSU în faţa organelor locale ale puterii şi ale administraţiei de stat;- recunoaşterea drepturilor reprezentanţilor Asociaţiei de a participa la procesele decizionale locale de interes pentru pensionari. CONSTANTIN, vicepreşedinte: IANCU MARIA secretar şi lider sector 2: BELU VIORICA,
EMILIA,SEGĂRCEANU GEORGE,PETRESCU EUGEN trezorier: BOIAN RENATE, preşedinte Comisia de Femei: DASCALESCU FLORICA, lider
sector 1: IOANITESCU MARIETA, lider sector 3: NICULESCU NICULINA, lider sector 4:
DASCALESCU CTIN, lider sector 5: CACIULARU ELENA, lider sector 6: COBALSCHI
EUGENIA VALENTINA, membri: PASCARU ION, IONESCU MIRCEA, OLTEANU VALERIA,
IOSIF DORUTA, COCIOABA ELENA, BALASA SILVIA, MOISESCU ELENA, PAVEL
MIORITA. BIROUL EXECUTIV: preşedinte: MARIN MARIA, prim-vicepreşedinte: MARIN
CONSTANTIN, vicepreşedinte: IANCU MARIA, membri: OLTEANU VALERIA, BELU
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR CFR 1716/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I PIAT A GARII DE NORD, NR.1, SECT OR 1 BUNDACHE ILIE,DEFTA FLOREA,TUTUIANU MIRCEA,IONESCU CONSTANTIN,POPA ION,IONASCU Apărarea drepturilor membrilor sai privind cresterea nivelului de trai al acestora, imbunătătirea conditiilor materiale sociale, culturale ale acestora, cat şi acordarea de imprumuturi rambursabile PRESEDINTE - STĂNESCU IOAN, VICEPRESEDINTI - LUCA IORDACHE,
NICOLAE,SANDULESCU NICOLAE,IONESCU GHERGHINA,CACIULITA MIHALACHE ,DRAGOMIR VASILE,REPREGEA CAR şi ajutoare sociale in funcţie de alocatiile primite de la bugetul de stat sau local din sponsorizări , donatii, respectand conditiile stabilete de forurile care acordă sprijinul financiar MORĂRESCU IOAN, PISCĂRAC ION, GALATESCU ELIDA, BALAES PAUL SECRETAR -
ION,VRACIU MIHAI,VRACIU ANETA,PAVEL NICOLAE,HARABAGIU OCTAVIAN,BADUT MIHAI,NENCIU LIVIU,NENCIU STANCU CORNEL COMISIA DE CENZORI - STOENESCU IORDACHE, ANGHEL
V.,PACALIUC ALEXANDRU,SANDULESCU VASILE,BICU PETRE,BOBU ION,IONITA TOMA,POPA MARIA VASILE, CRUCEANU VASILE - PRESEDINTE - LUCA IORDACHE
PRIMVICEPRESEDINTE - BALAES PAUL SECRETAR - BARCARI DORINA,
VICEPRESEDINTI - BURDULEA GHEORGHE, COJAN DUMITRU, LUPU PASCU,
MARCU NICOLAE, PISCARAC ION, RAICAN VASILE, STANCU CORNEL, SINCA ION
PRESEDINTE - BALAES PAUL VICEPRESEDINTE - COJANU DUMITRU SECRETAR -
IONESCU BACIU PETRE EUGEN MEMBRII - MARCU NICOLAE, PALAGHIU VASILE,
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR CIVILI " MUHAI 9860/A/2009 DOLJ craiova craiova jud. DOLJ str. nicolae titulescu nr.7, jud. dolj ARNĂUTU CONSTANTIN,NICOLA MARIN,STÂNGĂ ION,VASILE TOMA UNITATEA ŞI SOLIDARITATEA ÎN ACŢIUNI ŞI ÎNTRE MEMBRII SĂI;REPREZENTAREA UNITARĂ ÎN RAPORTUL ŞI DIALOGUL CU AUTORITĂŢILE stângă stan-preşedinte, trifan marian-preşedinte executiv, nicola marin-vicepreşedinte, ,
VITEAZUL " STATULUI(PRIMĂRII,PREFECTURI,MINISTERUL MUNCII...);REPREZENTAREA PENSIONARILOR ÎN STRUCTURILE DE CONDUCERE ALE STATULUI ÎN CARE SE IAU DECIZII dulgheru vasile-secretar general
IMPORTANTE PRIVIND DREPTURILE PENSIONARILOR,REPARTIZAREA ŞI ADMINISTRAREA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE ŞI ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI
CNPAS
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR CONTROLORI 7419/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. T IMIŞULUI NR. 5, SECT OR 1 PAULESCU MIRCEA DORU,LUCA GHEORGHE,CROITORU CONSTANTIN,FLOREA FLORIN CORNELIU,GROSU - apărarea intereselor CTA pensionaţi, precum şi îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora;;- implementarea unor măsuri privind transformarea condiţiilor actuale, a rolului, poziţiei şi a modului de Preşedinte -PAULESCU MIRCEA DORU, Primvicepreşedinte - LUCA GHEORGHE,
DE TRAFIC AERIAN DIN ROMÂNIA GEORGE,MATEI ALEXANDRU,MANOLESCU NICULAE,CÂRJAN EMIL,MANOLE MIHAIL tratare aplicate pensionarilor CTA spre cele adaptate concepţiilor şi abordărilor la nivel internaţional;;- să stabilească şi să contureze mecanisme şi linii directoare care au drept obiectiv Vicepreşedinţi - CROITORU CONSTANTIN, FLOREA FLORIN CORNELIU, GROSU
(APCTAR) îmbunătăţirea stării de sănătate şi asigurarea a unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii pentru foştii şi chiar actualii CTA. GEORGE, MATEI ALEXANDRU, Secretar - MANOLESCU NICULAE.
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR DE 15494/A/2007 BIHOR SALONT A SALONT A jud. BIHOR REPUBLICII 1 Asigurarea cadrului organizatoric, material şi financiar necesar pentru apărarea intereselor pensionarilor, precum şi ocrotirea drepturilor acestora, pentru creşterea calităţii vieţii şi a demnităţii Ilyes Ludovic – vicepreşedinte, Vadkerti Rozalia, Ilyes Ludovic, Nadai Maria, Danielisz Laszlo,
PROTECŢIE SOCIALĂ SALONTA personale. Kadar Iosif, Gabor Iudith, Cioară Ioan – Consiliul Director
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR DIN BEBA 15115/A/2011 TIMIS COMUNA BEBA COMUNA BEBA VECHE NR. 141 jud. T IMIS Kasza Eduard,Zărie Gheorghe,Briscan Miron,Luchi Simion,Neculai Alexandru mobilizarea tuturor categoriilor de pensionari, pentru implicarea într-o activitate utilă Trif Viorel - preşedinte Husztik Alexandru - preşedinte executiv Păcuraru Dorin - vicepreşedinte
VECHE NR. 141
VECHE
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR DIN COMUNA 9729/A/2004 TIMIS COMUNA BILED COMUNA BILED jud. T IMIS NR. 739 IEZAN VIOREL,GOREA GRIGORE,DAVID AUREL,IONESCU TRAIAN,MARTIN GHEORGHE apărarea dreptului fiecăruia dintre membrii săi la o pensie calculată şi acordată în condiţiile legii, precum şi a altor drepturi de asigurări sociale, potrivit legii; reprezentarea membrilor asociaţiei preşedinte: IEZAN VIOREL, vicepreşedinţi: GOREA GRIGORE şi DAVID AUREL, secretar
BILED în raporturile cu instituţiile administraţiei publice locale şi centrale, în vederea obţinerii, în condiţiile legii, a drepturilor cuvenite acestora; organizarea de activităţi recreative, culturale şi sportive, general: IONESCU TRAIAN
pentru pensionari şi familiile acestora; organizarea unor activităţi de ajutorare şi asistenţă socială pentru pensionari, în colaborare cu instituţiile specializate ale administraţiei publice.
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR DIN 3517/A/2012 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR M EMINESCU NR 11 TENT IOAN ,ALB FLOAREA,ŞEREŞ IOAN ,MEZA IOAN ,CORBA IOAN ,ALB AUREL ,TESZLER EDUARD ,ERZSE ZOLTAN PROMOVAREA ,SPRIJINIREA ŞI PARTICIPAREA PROGRAMELOR TRANSFRONTALIERE ŞI EUROPENE ÎN DOMENIILE DE INTERES ALE ASOCIAŢIEI CORBA IOAN -PREŞEDINTE , TESZLER EDUARD -VICEPREŞEDINTE , ALB FLOAREA
ÎNVĂŢĂMÎNT BIHOR ,CREŢU MIHAI .MARC NICOLAE,BOŢIU VASILE ,MAZILESCU RADU -SECRETAR-SERES IOAN -MEMBRU,CREŢU MIHAI-MEMBRU
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR DIN ROMÂNIA 2946/A/2006 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA GIULEŞT I NR. 111, BL.5, SC.3, RĂDULESCU NICOLAE-AUGUSTIN,RĂDULESCU NICOLETA,DOBRA EUGEN-ALEXANDRU ajutorarea persoanelor din categoria pensionarilor , conform Statutului preşedinte-RĂDULESCU NICOLAE AUGUSTIN, membrii-RĂDULESCU NICOLETA,
ET .5, AP.89, SECT OR 6
"UNIREA" DOBRA EUGEN-ALEXANDRU
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR DIN ROMÂNIA 1282/A/2008 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I DOMNEASCĂ NR. 91 Ciucă Constantin,Lavre Mihai,Florea Gavril,Andrei Ioan,Mirică Petre,Dobrotă Niţă,Bornaz Vasile,Angheluţă Virginia acela de a reda pensionarului demnitatea de care beneficiază pensionarii din Uniunea Europeană, să cheme în judecată instituţiile şi factorii de decizie în condiţiile în care aceştia au încălcat grav Ciucă Constantin – preşedinte, Lavre Mihai, Mitică Petre, Turcu Vasile, Andrei Ioan, Florea
2007 - GALAŢI drepturile pensionarilor, să conlucreze cu toate organismele pentru corelarea permanentă a pensiilor şi evoluţia indicelui real al costului vieţii, să editeze publicaţii ce privesc activitatea Gavril, Bornaz Vasile, Angheluţă Virginia, Dobrotă Niţă
Asociaţiei, să susţină necesitatea unui spaţiu de emisie la TVR şi la alte posturi TV şi în mass-media.
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR DIN SISTEMUL 464/A/1992 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. DIMIT REI CANT EMIR NR. 7, BL. 5, SC. Dragomir Ion Să apere interesele pensionarilor foşti membri ai Proprietăţii de Grup împotrivindu-se hotărârilor UCECOM nr. 1 şi 2 din 26.04.1991 sau altor reglementări care lezează drepturile legale sub Dragomir Ion - preşedinte, Ghionaru Gheorhghe şi Mihalache Dumitru - vicepreşedinţi,
A, ET . 2, AP. 10, SECT OR 4
COOPERAŢIILOR MEŞTEŞUGĂREŞTI orice formă ale pensionarilor care fac parte din sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti Spireanu Ştefan - secretar
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR DIN VALEA LUI 2371/A/2012 BIHOR VALEA LUI MIHAI VALEA LUI MIHAI jud. BIHOR ST R. ERKEL FERENC, NR. BOBEŞ ELISABETA,MAGDA ELISABETA,SZABO IDA - promovarea, sprijinirea şi implementarea unor proiecte, programe de dezvoltare socială, culturală, sportică şi economică care să ajute pensionarii din oraşul Valea Lui Mihai MAGDA ELISABETA
21
MIHAI - SZEPKOR ERMIHALYFALVI
NYUGDIJAS EGYESULET
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR LITORAL 17802/A/2014 CONSTANTA MANGALIA MANGALIA jud. CONST ANT A ST RADA AT OS, NR. 6, BL. ANGHELUŢĂ GHEORGHE,ARDELEANU PETRE,BĂNCEANU CONSTANTIN,BĂRBĂLAN MARIN,BIRICĂ Asociaţia are ca scop mobilizarea tuturor categoriilor de pensionari pentru implicarea într-o activitate utilă, funcţie de priceperea şi capacitatea lor, prin organizarea şi desfăşurarea sub diverse PREŞEDINTE - CĂLIN TUDOREL, VICEPREŞEDINTE - BĂNCEANU CONSTANTIN,
B11, SC. B, ET . 3, AP. 33
MANGALIA CONSTANTIN,BRANDIU IONEL,CĂLIN TUDOREL,CÂRNECI ION,DUMITRESCU FLORIN,IVAN COSTICĂ,LEOVEANU forme a activităţilor tehnico-ştiinţifice, educative, de creaţie, cultură, sport, turism, agrement. TREZORIER - ARDELEANU PETRE
MARIA,MURTAZA SAIM,RADU GHIORGHE,SURD ANDRONIC,ŢIPIRIG CONSTANTIN,VASILESCU
GHEORGHE,VLĂDESCU TUDOR,ZIADIN GHIUNAI
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR MAGHIARI DIN 15489/A/2007 BIHOR SALONT A SALONT A jud. BIHOR ARADULUI 25 Balogh Maria – vicepreşedinte, Braun Sandor – responsabil cu organizarea, Kiss Ilona –
ROMÂNIA responsabil cu organizarea, Boros Iren – responsabil cu programe culturale, Balogh Katalin –
responsabil cu programe culturale, Lukacs Ilona – casier, Torok Etelka – secretar.
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR MAGHIARI DIN 7003/A/2002 BIHOR Salonta Salonta jud. BIHOR Salonta, str. Kossuth Lajos, nr. 16, Kiss I.,Boroş I.,Bunău A.,Olar E.,Spânu I.,Todor G.,Borbely I.,Borbely E.,Hizo I.,Jambor Er.,Jurgonski I.,Szucs S.,Nagy I.,Szabo Sprijinirea pensionarilor ce fac parte din asociaţie, reprezentarea intereselor pensionarilor care fac parte din asociaţie, reprezentarea intereselor pensionarilor maghiari, întărirea relaţiilor între Nagy Irma – vicepreşedinte, Ilyeş Piroşka – secretar, Borbely I. Molnar I. Balogh M – membrii
judeţul Bihor
ROMÂNIA I.,Erdos E.,Bujdoso I.,Weisz E.,Egri E.,Panelanyi M.,Varga N.,Jambor M.,Bordi I.,Balogh K.,Molnar I.,Ilieş P.,Arany J.,Szabo cetăţenii maghiar şi membrii, sprijinirea pensionarilor în excursii în ţară, etc.
J.,Malogh M.,Bordaş B.,Szilaghi I.,Bondor Z.,Varga I.,Szell E.,Manyi I.,Balint I.,Benczki E.,Pergo E.,Cserege E.,Szell E.,Suneg
K.,Insperger I.,Berecky Erzebet,Szabo I.,Busuri G.
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR MIHAI 3848/A/2007 SIBIU ŞELIMBĂR ŞELIMBĂR jud. SIBIU ST R. MIHAI VIT EAZU NR. 164 Maricuţa Ioan Daniel,Scump Elena,Haşegan Ana,Petru Ovidiu,Dan Duca Nicolae k.- se vor organiza manifestări culturale prilejuite de promovarea şi pÒstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor locale( Buzduganul, Vestalele);l.- se vor organiza cercuri aplicative cu persoane vârstnice preşedinte DUCA DAN NICOLAE vicepreşedinte SCUMPU ELENA membru HAŞEGAN ANA
VITEAZU SELIMBĂR - A.P.M.V.S. şi tinere pentru cunoaşterea portului popular ( croitorie ,artizanat);se vor organiza şezÒtori cu femeile vÔrstnice pentru confecţionarea de costume populare specifice zonei;m.- vor fi sprijinite
grupurile de dansuri populare existente şi se vor ¯ nfiinţa altele noi cu participarea vÔrstnicilor şi a tinerilor ¯ n vederea participÒrii la evenimente de gen, locale, regionale naţionale şi
internaţionale;n.- se vor organiza programe artistice şi concursuri ¯ n vederea promovÒrii tradiţiilor şi obiceiurilor locale;o.- se va acorda asistenţÒ socialÒ persoanelor vÔrstnice,fÒrÒ adÒpost,
fÒrÒ aparţinÒtori, fÒrÒ posibilitÒţi materiale, etc. prin intermediul centrului de zi pentru bÒtrÔni;se vor organiza acţiuni cu tinerii pentru identificarea acestor persoane şi atragerea tinerilor la
aceste acţiuni;p.- se vor organiza excursii şi tabere de creaţie şi formare spiritualÒ a tinerilor pentru preluarea moştenirii culturale a comunitÒţii;r.- se vor organiza activităţi recreative pentru
petrecerea timpului liber: vizionarea programelor TV, jocuri de şah, table şi rummy, vizionarea de filme artistice şi documentare;s.- se vor organiza activităţi comemorative venite ¯ n sprijinul
familiilor cu posibilitÒţi reduse, ocazionate de sÒrbÒtori cum ar fi: Ispas- InÒlţarea Domnului- Ziua Eroilor, 1 noiembrie - Ziua morţilor, serbarea onomasticilor ce sÒrbÒtoresc vÔrste
rotunde(70,75,80,85....ani) serbarea nunţilor de aur, de platinÒ, sÒrbÒtorirea hramurilor bisericilor;ş.- organizarea de întâlniri în postul Crăciunului, între vârstnici şi tineri cu scopul transmiterii
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR ORAŞ 18810/A/2014 ILFOV PANT ELIMON PANT ELIMON jud. ILFOV ST R. LIVEZILOR IV, NR. 9 1 Nicolae Lache 2. Nastase Nicolae 3. Marcon Romeo Valentin 4. Golotut Cosmin 5. Burlacu Alexandru 6. Bogatu Maria 7. Scopul general al Asociatiei Pensionarilor Oraș Pantelimon este:;Asigurarea unei reale protectii sociale, a unui trai decent, de sprijinire de sprijinire si intr-ajutorare astfel incat pensionarii, Preşedinte NASTASE NICOLAE, vicepreşedinte BIDIREL CONSTANTIN, vicepreşedinte
PANTELIMON Bidirel Constantin 8. Barbu Tudor 9. Zamfir Aurica 10. Bidirel Dumitra 11. Dinu Ana 12. Dinu Octav 13. Damache Elena 14. varstnicii si alte persoane defavorizate trebuie:;- sa traiasca in demnitate si siguranta;;- sa se bucure de libertatile si drepturile omului;; - sa aiba acces la hrana, adapost, imbracaminte si MARCON ROMEO, membru BURLACU ALEXANDRU, membru BARBU TUDOR, membru
Nastase Despina 15. Rosu Georgeta 16. Barbu Petre 17. Gate Petre 18. Burlacu Maria 19. Lolea Gheorghe 20. Stan Ion 21. Butoi ingrijirea sanatatii;;- sa aiba acces la resursele culturale, spirituale si recreative ale societatii;; - sa ramana integrate in societate;; - sa aiba acces la activitati aducatoare de venituri;;- sa NICOLAE LACHE, membru ROŞU GEORGETA, membru COPOIU CONSTANTIN, membru
Elena 22. Iordache Dumitra 23. Burlacu Stanca 24. Burlacu Panait Motoc Dumitra participe activ la formarea si aplicarea politicii care le afecteaza bunastarea;; - sa-si dezvolte experienta si cunostintele generatiilor de tineri;;- sa aiba acces la asistenta medicala si medicamente BOGATU MARIA
gratuite sau compensate cat si la bilete de tratament, odihna si recuperare subventionate de stat;;Promovarea, apararea si garantarea intereselor si drepturilor legitime ale pensionarilor pentru
cresterea calitatii vietii si demnitatii, cat si a libertatii de opinie a acestora.
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR ORAŞULUI 1328/A/2000 HUNEDOARA LUPENI LUPENI jud. HUNEDOARA ST R. EROILOR, NR.1 Braşovean Victor,Daradics Frideric,Maxim Mihai,Birtalan Viorica,Sebestyn Petru,Stanciu Constantin,Gherman Petru A asigura asistenţa socială a vârstnicilor, pentru respectarea drepturilor acestora la un trai decent şi asigurarea integrării sociale în comunitatea locală, acordarea de sprijin moral şi material Braşovan Victor, Daradics Frideric
LUPENI familiilor acestora în caz de deces, procurarea şi asigurarea la un preţ avantajos a tuturor articolelor şi serviciilor de pompe funebre.
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR ROMTRANS 11157/A/2003 BUCURESTI BUCUREST I BUCUREST I jud. BUCUREST I CALEA RAHOVEI NR. 196,
SECT OR 5
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR SNAGOV 13936/A/2011 ILFOV, COMUNA ILFOV, COMUNA SNAGOV, SAT GHERMĂNEŞT I, NR49 ÎNCONSTANTIN GABRIEL SIMA,COMAN ION,MIHALACHE CONSTANTIN,PAVEL VASILE Asociaţia are următoarele scopuri şi obiective: realizarea unităţii şi forţei de de acţiune a membrilor săi înlupta pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale acestora; garantarea şi COMAN ION- PREŞEDINTE, CONSTANTIN GABRIEL SIMA- VICEPREŞEDINTE ,
SNAGOV, SAT CADRUL PRIMĂRIEI SNAGOV
GHERMĂNEŞT I, NR49 apărarea democraţiei , a libertăţii de opinie şi acţiune a tuturor membrilor săi; stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor similare din ţară şi străinătate ; îmbunătăţirea legisalţiei pensiilor , în vederea MIHALACHE CONSTANTIN-MEMBRU , PAVEL VASILE- MEMBRU
asigurării unui trai decent pentru pensionari protejarea acestora prin măsuri concrete privind reducei de taxe , impozite etc.; desfăşurarea activităţi eficiente pentru asigurarea unei asistente
medicale a membrilor asociaţiei şi familiei acestora , asigurarea cu bilwte de tratament balneo- climaterice; sprijinirea cativităţi Casei de Ajutor Reciproc în iniţierea de acţiuni privind asistenţa ,
protejarea socială, şi buan deservier a membrilor A.P.S. ; realizarea unei legături permenente cu mass-media şi unele edituri prin care să se publice materiale legate de viaţa pensionarilor ;
menţinerea unei legături prmanente cu organele locale ale puterii de Stat - Prefectură, Primărie şi Consiliul General al Comunei Snagov - precum şi cu cele de sectoare, în vederea participării
unor reprezentanţi ai asociaţiei la şedinţele acestora când discută şi se hotărâsc probleme care s referă la interesele pensionarilor ; asigurarea în cadrul A.P.S. , a libertăţii de opinii şi de
acţiune; asigurarea accesului la informaţie , educaţie şi cultură a membrilor săi; promovează egalitatea între femei şi bărbaţi într-o societate fără privilegii şi discriminări în care sunt
recunoscute drepturile fundamentale ale omului ; promovează liberatatea asocierii pensionarilor şi refuză orice monopol al acesteia, ; dezvoltarea serviciilor sociale pentru pensionari , finanţate
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR ŞI A 1199/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ BD.EROILOR NR.16 STANCA MARIA CONSTANTINESCU,ANGELA NISTOR,MARIA PAT,ISTVAN-LAJOS BAZSA,GHEORGHE apărarea şi promovarea intereselor economice, sociale, culturale şi de altă natură ale pensionarilor şi ale persoanelor vârstnice pentru o existenţă demnă şi decentă a acestora PREŞEDINTE – STANCA-MARIA CONSTANTINESCU, PRIM-VICEPREŞEDINTE –
PERSOANELOR VÂRSTNICE DIN JUDEŢUL HURDUCAS,VALER DRAGAN,MINERVA-SUSANA ZAMFIR,TIBERIU-GAVRILA PETHO,CLAUDIA PANDREA,RODICA ANGELA NISTOR, SECRETAR – MARIA PAT, MEMBRI – ISTVAN LAJOS BAZSA,
CLUJ (APPV-CLUJ) POP,MARTIN LENGHEL,SILVIU MIHAILA,VASILE ONACA,IONEL GOIA,VASILE POP-CHIRA GHEORGHE HURDUCAŞ
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR ŞTEI 15807/A/2015 BIHOR ŞT EI ŞT EI jud. BIHOR ST R. PET RILENI BL. 7,AP. 16 BUTAŞ GHEORGHE,STĂNESCU MIRCEA ,OROS COSTEL ,PANDA AUGUSTIN Apărarea dreptului fiecăruia dintre membrii săi , la o pensie calculată şi acordată în condiţiile legii , precum şi a altor drepturi de asigurări sociale potrivit legii, etc. conform statut BUTAŞ GHEORGHE - PREŞEDINTE , STĂNESCU MIRCEA - VICEPREŞEDINTE ,
OROS COSTEL - SECRETAR , PANDA AUGUSTIN - MEMBRU
ASOCIAŢIA PENSIONARILOR URICANI 581/A/1997 HUNEDOARA URICANI URICANI jud. HUNEDOARA ST R. 1 DECEMBRIE BL. 7/4 Reprezentarea şi apărarea intereselor membrilor săi, precum şi întrajutorarea membrilor, familiilor sau urmaşilor acestora.
ASOCIAŢIA PENTARIS 1177/A/2001 dizolvata DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. NICOLAE BĂLCESCU, NR.33 POPESCU CARMEN,ICA ROXANA,ZUPEA ELENA,NICOLAESCU FLORICA IDESCOPERIREA ŞI ÎNDRUMAREA TINERELOR TALENTE ÎN ARTA, ÎN SPEŢĂ PICTURA ÎN VEDEREA RECUPERÎRII ŞI PROMOVĂRII IDENTITĂŢII CULTURALE, PRECUM ŞI POPESCU IOANA, ICA ROXANA,ZUPEA ALENA
AFIRMĂRII PE PLAN NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL
ASOCIAŢIA PENTARIS 2109/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. NICOLAE BĂLCESCU, NR.33 POPESCU CARMEN,ICA ROXANA,ZUPEA ELENA,NICOLAESCU FLORICA IDESCOPERIREA ŞI ÎNDRUMAREA TINERELOR TALENTE ÎN ARTA, ÎN SPEŢĂ PICTURA ÎN VEDEREA RECUPERÎRII ŞI PROMOVĂRII IDENTITĂŢII CULTURALE, PRECUM ŞI POPESCU IOANA, ICA ROXANA,ZUPEA ALENA
AFIRMĂRII PE PLAN NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL
ASOCIAŢIA PENTR RECUPERAREA ŞI 2202/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.DOMNEASCĂ NR.140, BL.A, CIORNENSCHI DANIELA-MARLENA,MUŞAT STELUŢA-ELPIDA,STĂNCESCU GETA,CHIRIAC ELENA. în scopul protecţiei şi sprijinului persoanelor aflate în incapacitate fizică şi/sau psihică, apărarea drepturilor şi intereselor acestora, recuperarea şi integrarea în societate a acestor persoane. PREŞ-CIORNENSCHI DANIELA-MARLENA, VICEPREŞ-STĂNCESCU GETA,
AP.24
INTEGRAREA PERSOANELOR CU SECRETAR-MUŞAT STELUŢA EPIDA, MEMBRU-CHIRIAC ELENA
INCAPACITATE -A.R.I.P.I.
ASOCIAŢIA PENTRU ACEI SPECIALI (PAS) 2302/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PINT ENULUI NR.15 DARLEA MAGDALENA ANICUTA,DARLEA VASILE,MARTIS DORINA ELENA promovarea si contribuirea la ajutorarea persoanelor cu sindromul Down şi alte dizabilităţi; formarea şi cultivarea opiniei publice în legătură cu problemele persoanelor cu sindromul Down şi alte PREŞEDINTE – DÂRLEA MAGDALENA ANICUŢA, SECRETAR – DÂRLEA VASILE
dizabilităţi; colaborarea cu persoane juridice similare, din ţară sau străinătate; determinarea schimbării de percepţie a handicapului în rândul comunităţii şi militarea pentru înlăturarea barierelor
fizice din mediul construit; asigurarea cadrului medico-psiho-socio-profesional şi spiritual, cursuri de calificare şi reorientare profesionale în vederea integrării persoanelor cu sindromul Down şi
alte dizabilităţi în societate, precum şi asistenţa pe piaţa muncii; recunoaşterea şi apărarea drepturilor persoanelor cu sindromul Down şi alte dizabilităţi
ASOCIAŢIA PENTRU ACTIVITĂŢI AVIATICE 1797/A/1995 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. MAGNOLIEI NR. 14, BL. 100,Ionescu Radu,Marcu Maricel Tudorel,Margulescu Marius Sorin,Mone Mircea,Cîmpeanu Aurelian să dezvolte şi să valorifice potenţialul profesional al iubitorilor aviaţiei Ionescu Radu, Marcu Maricel Tudorel, Margulescu Marius Sorin, Mone Mircea, Cîmpeanu
SC. B, AP. 9
Aurelian
ASOCIAŢIA PENTRU ACŢIUNE CIVICĂ 14195/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SF. ILIE, NR. 5, AP. 3.3., SECT OR 4 TEODORU Alina,GLĂVAN Constantin-Cătălin,TEODORU Ionuț-Adrian sprijinirea, dezvoltarea si promovarea atitudinii civice a cetățenilor și organizațiilor din Romania Doamna Teodora Alina-Elena– Presedinte; - Domnul Glăvan Constantin-Cătălin –
Vicepresedinte; - Domnul Teodoru Ionuț-Adrian – Secretar General
ASOCIAŢIA PENTRU ADEVĂRUL 1792/A/1995 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. SPĂT AR MILESCU NR. 5 Tocan Viorel,Demi Ioan,Petraşcu Marius aflarea adevărului despre revoluţia din decembrie 1989 Tocan Viorel, Demi Ioan, Petraşcu Marius
REVOLUŢIEI
ASOCIAŢIA PENTRU AER CURAT 14801/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BARAJUL ARGEŞ NR. 41, BL. 1, SC. STOIAN IURII,BALAS VICTOR,GOLDEMBERG HARY,DONEA SERGIU - promovarea, susţinerea şi protejarea calităţii produselor care influenţează calitatea aerului (produse chimice, petrochimice, petroliere, etc.), atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional, preşedinte - STOIAN IURII; director executiv - GOLDEMBERG HARY; secretar general -
1, AP. 15, SECT OR 1
precum şi educarea operatorilor de orice fel, cu activitate în industrie în sensul desfăşurării acestui tip de activitate cu maxima integritate şi profesionalism, în mod responsabil şi prin implicare în DONEA SERGIU
rezolvarea problemelor de orice natură din domeniu;;- să militeze pentru controlul şi reducerea surselor de poluare a aerului.
ASOCIAŢIA PENTRU AJUTOR NIŢĂ 19435/A/2015 TIMIS PARŢ A PARŢ A jud. T IMIS NR. 153 NIŢĂ ADELINA-LOREDANA,NIŢĂ ŞTEFAN,NIŢĂ MARA. Ajutorul şi îmbunătăţirea vieţii minorului Niţă Valentin care suferă de autism infantil şi alte afecţiuni similare, etc. consiliul director ales pentru un mandat de doi ani este alcătuit din: preşedinte – NIŢĂ
VALENTIN ADELINA-LOREDANA, vicepreşedinţi – NIŢĂ ŞTEFAN, NIŢĂ MARA.
ASOCIAŢIA PENTRU AJUTORAREA 5563/A/2007 dizolvata BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. CAP. ION BURLACU Ilie Petruta,Decianu Gheorghe,Dumitru Mariana de a sprijini categoriile cele mai vulnerabile ale societăţii: copii ai străzii, copii aflaţi în pragul vagabondajului, orfani, familii numeroase şi foarte sărace, bătrâni nevoiaşi, persoane cu handicap; Ilie Petruta, decianu Gheorghe, Dumitru Mariana
NR.21A, SECT OR 5
COPIILOR ŞI BĂTRÂNILOR AFLAŢI ÎN promovarea credinţei şi spiritualităţii creştin-ortodoxe şi a valorilor naţionale în mediu urban şi rural, în mediul liceal, universitar şi postuniversitar
DIFICULTATE "EVGHENIE ŞI SERGHIE"
ASOCIAŢIA PENTRU AJUTORAREA 13628/A/2011 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV municipiul Săcele, str. Creţu Costin Ovidiu,Brailescu Bianca şi Lovin Ionuţ-Gheorghe protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi susţinerea acestora în vederea integrării şi incluziunii sociale în general şi în câmpul muncii în special. preşedinte – Creţu Costin Ovidiu, vicepreşedinte – Brăilescu Bianca, secretar general – Lovin
Ecologiştilor, nr.31, jud. Braşov
PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI „SF. Ionuţ-Gheorghe
MINA”
ASOCIAŢIA PENTRU AJUTORUL ŞI 20316/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA 13 SEPT EMBRIE NR.101, BL.97, Dagan Elena,Doroftei Florentina-Simona,Doroftei Maria - apararea drepturilor si intereselor persoanelor a căror viata este marcata de tulburările din spectrul autismului, precum si a familiilor acestora, sprijinirea lor in vederea creşterii calitatii vieţii, Dagan Elena - preşedinte, Doroftei Florentina-Simona - vicepreşedinte, Doroftei Maria -
SCARA A, ET AJ 9, AP.41, SECT OR 5
SPRIJINUL COPIILOR CU AUTISM - AASCA promovarea includerii si participării lor depline la viata comunităţii din care fac parte.;- acordarea de îngrijiri medicale in zonele cu deficit de personal specializat in domeniul sanitar;;- vicepreşedinte
sensibilizarea populaţiei împotriva afecţiunilor cu impact semnificativ asupra stării de sanatate;;- evaluarea frecventei principalelor afecţiuni intalnite pe teritoriul României;;- întocmirea de
rapoarte privind starea de sanatate a populaţiei si accesul la serviciile medicale de baza;
ASOCIAŢIA PENTRU AMBULANŢA BACĂU 18568/A/2015 BACAU BACĂU, ST R. B.DUL BACĂU, ST R. B.DUL UNIRII, NR. 74, JUDEŢ BACĂU jud. 1. D-na BANU ALINA STEFANIA,2. Dl. DRÂMBĂ OVIDIU FLORIN ,Dl. VRÂNCEANU COSTICŔ 6.1. este o organizaţie non-profit infiintata cu scopul de a dezvolta Serviciul Judeţean de Ambulanta Bacău si de a ajuta persoanele bolnave si familiile acestora, atat moral cat si financiar, fara a) Preşedinte - Banu Alina Stefania - membru fondator; b) Prim-Vicepreşedinte - Dram ba
UNIRII, NR. 74, JUDEŢ BACAU
BACĂU deosebire de vârsta, sex, naţionalitate sau apartenenţa religioasa. Ovidiu Florin - membru fondator; c) Vicepreşedinte - Vrinceanu Costica - membru fondator;
Cenzor - Taralunga Gabriela
ASOCIAŢIA PENTRU ANESTEZIE ŞI 16112/A/2013 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R. T INEREŢ II. BL.3/B, SC.A, AP.9 STRÂNGEREA DE FONDURI PRIN METODELE PREVĂZUTE DE LEGE CLICIOVAN IONEL DĂNUŢ -PREŞEDINTE, RADU DELIA MIRELA
TERAPIE INTENSIVĂ LUGOJ --VICEPREŞEDINTE,GHEORGHIEV ADRIAN COSMIN -SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU ANTREPRENORIAT 18792/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST RADA OT ELUL ROSU NR.6, AP. NR.1, Afteni Mihai,Afteni Daniela,Ilie Ionuţ-Andrei,Dobre Marian-Iulian,Juncu Constantin networkingul pentru afaceri, promovarea comunicării si împărtăşirii ideilor de afaceri, respectând legile in vigoare Afteni Mihai - preşedinte, Afteni Daniela - vicepreşedinte, Dobre Marian-Iulian - secretar
SECT OR 5
COMUNITAR
ASOCIAŢIA PENTRU ANTREPRENORIAT 6469/A/2007 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. CALEA ARADULUI NR. 48/A STURZ OVIDIU IOSIF,ZAMFIR SIMONA,GĂLUŞCĂ ANGELICA MIHAELA,ILIESCU DAN CĂLIN,MIHAI MANUELA,TURCITU PROMOVAREA SPIRITULUI ANTREPRENORIAL ŞI DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR SPECIFICE, DEZVOLTAREA ŞI/SAU IMPLEMENTAREA DE REFORME DE DEZVOLTARE preşedinte – Ovidiu Sturz; vicepreşedinte – Sorin Matei; director executiv – Camelia Drăgan,
DIN ROMÂNIA GEORGE-ALEXANDRU,GRAPINI MIHAI-COSMIN,MATEI SORIN GABRIEL şa ANTREPRENORIALĂ membri: Mihaela Marinescu şi Dan Koblicska conform actului adiţional la actul constitutiv al
asociaţiei certificat sub nr.87/17.06.2010 de către av. Cios Diana din cadrul Baroului Timiş.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU ANTREPRENORIAT ŞI 16864/A/2014 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL T OMIS ALEXANDRU EMILIAN,BUCUR VIORICA,BRUMARU ALINA MARIA,CĂLIN CRISTIAN IONUŢ,CIORTAN ANDREEA CONCEPEREA, ORGANIZAREA, PROMOVAREA ACTIVITĂŢILOR ŞIPROIECTELOR DE EDUCAŢIE NONFORMALĂ ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN STRĂINĂTATE BUCUR VIORICA, ALEXANDRU EMILIAN, BRUMARU ALINA MARIA.
NR.324,BL. M3, SC.F, AP.115
INTEGRARE "ENTERPRISE YOUR FUTURE" OANA,CARABET MIHAELA,TĂNASE MIHAELA,TĂNASE BOGDAN.
ASOCIAŢIA PENTRU ANTROPOLOGIE 6294/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PIAT RA MORII NR. 27, SECT OR 1 ADRIAN-AUREL MAJURU,FLORIN-IONUŢ FILIP,SIMONA HOBINCU,CRISTIANA VLAD,LIANA MACRI - de a promova şi apăra cultura naţională şi culturile lumii; Preşedinte - ADRIAN-AUREL MAJURU, Vicepreşedinte - FLORIN-IONUŢ FILIP, Secretar
URBANĂ general - SIMONA HOBINCU
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 15519/A/2013 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS T IMIŞOARA, ST R. B.P. HAŞDEU, CACOVEAN ADRIAN,HENŢ-DEACONU MĂDĂLINA şi HENŢ SORIN DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI ÎN VEDEREA CONŞTIENTIZĂRII, ÎN SÂNUL OPINIEI PUBLICE, A NECESITĂŢII RESTABILIRII DREPTULUI DE PROPRIETATE AL CACOVEAN ADRIAN, HENŢ-DEACONU MĂDĂLINA şi HENŢ SORIN
NR. 21
DREPTULUI LA PROPRIETATE ŞI CONTRIBUABILILOR ASUPRA CONTRIBUŢIEI ACHITATE PT ASIGURAREA DE SĂNĂTATE; ETC
SĂNĂTATE AL CETĂŢEANULUI
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 38/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR PRIMĂRIEI, NR. 21,AP. 3 LOKODI FERENC ATTILA,MENYHART GABRIELLA EVA,REHAK FERENC APĂRAREA DREPTULUI OMULUI LOKODI FERENC ATTILA - VICEPREŞEDINTE, MENYHART GABRIELLA EVA -
DREPTULUI OMULUI "SZENT MIHALY PREŞEDINTE, REHAK FERENC - ORGAN DE CONTROL
IGAZSAGA ES BEKEJE"
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 2116/A/2004 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R.VIESPARILOR, NR. 37, SECT OR au decedat asociaţii Mocanu Constantin şi Diaconescu Dumitru la art. 3 “Scopul şi obiectivele asociaţiei” din statut se adaugă următoarele: asociaţia va milita pentru drepturile persoanelor la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, pentru ca urmare a decesului asociaţilor Mocanu Constantin şi Diaconescu Dumitru, membri în
2.
DREPTURILOR OMULUI – PRO LEGIS protejarea şi amelorarea mediului înconjurător, pentru armonizarea legislaţiei în domeniu cu normele dreptului internaţional precum şi pentru promovarea şi dezvoltarea turismului.;În urmărirea consiliul director în calitate de vicepreşedinţi, adunarea generală numeşte în consiliul director
acestui scop, asociaţia îşi propune următoarele obiective: ;- popularizarea şi urmărirea punerii în practică a metodelor eficiente de protecţie a mediului ;- implementarea principiului dezvoltării cu unanimitate de voturi pe asociaţii Jantalău Mihai şi Bungărdean Rimu-Ştefan în calitate de
durabile prin reducerea consumului resurselor naturale ;- informarea populaţiei cu privire la reglementările Directivelor Eoropene în domeniul ecologiei şi al normelor dreptului internaţional în vicepreşedinţi, caz în care art. 5 din actul constitutiv ”Conducerea asociaţiei” se modifică şi va
domeniu şi popularizarea şi urmărirea punerii în practică a metodelor eficiente de protecţie a mediului;- identificarea şi punerea în practică a unor sisteme moderne şi eficiente de management şi avea următorul conţinut: “Asociaţia este condusă de adunarea generală a asociaţilor, care este
circulaţie a deşeurilor ;- participarea la îmbunătăţirea calităţii şi aspectului apelor de suprafaţă ;- implicarea în acţiuni de refacere a zonelor verzi ;- sprijinirea activităţilor cu scop de protecţie a organul suprem de conducere. În intervalele de timp dintre întrunirile adunării generale,
ecosistemelor ;- va milita pentru extinderea zonelor naturale protejate de lege ;- susţinerea unor programe de educaţie ecologică şi turistică ;- va organiza centre de documentare pentru asociaţia este condusă de consiliul director, numit de adunarea generală. Asociaţia este
promovarea turismului pe baze ecologice ;- acţiuni de punerea în valoare a potenţialului turistic şi a mediului natural ;- identificarea de zone noi pentru practicarea turismului ;- susţinerea condusă şi administrată de un consiliu director, format din 3 membri: un preşedinte al consiliului
agroturismului ;- sprijinirea realizării infrastructurii în vederea dezvoltării de obiective turistice ;- asigurarea calificării personalului în domeniul turismului şi doi vicepreşedinţi. Membrii consiliului director sunt următorii: - Molnar Mihai-Radu în
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 15839/A/2015 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I ST R.CAMIL RESSU NR.53, BRINCOVEANU RADULESCU CATALINA TEODORA,DUMITRU STELUTA,TICLEA ALEXANDRU,IFRIMACHE ANAMARIA SUSŢINEREA, PROMOVAREA, MEDIATIZAREA ŞI PROTEJAREA DREPTURILOR OMULUI ÎN ROMÂNIA ŞI LA NIVEL INTERNAŢIONAL PRIN COMBATEREA ABUZURILOR, PREŞEDINTE-BRINCOVEANU RADULESCU CATALINA TEODORA,PREŞEDINTE DE
BL.H14, SC.2, ET .3, AP.35
DREPTURILOR OMULUI ÎN CADRUL LAURA DISCRIMINĂRII ŞI A ILEGALITĂŢILOR DE ORICE NATURĂ ŞI DIN ORICE DOMENIU PRIN MONITORIZAREA DIRECTĂ ŞI COLABORAREA CU INSTITUŢIILE STATULUI LA NIVEL ONOARE-TICLEA ALEXANDRU, VICEPREŞEDINTE DUMITRU STELUTA
EUROPEI CENTRALE ŞI DE EST NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL ÎN VEDEREA SUSŢINERII, PROMOVĂRII ŞI APĂRĂRII DREPTURILOR OMULUI PRECUM ŞI APLICAREA ŞI IMPLEMENTAREA TUTUROR
OBIECTIVELOR PROPUSE.
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 11104/A/2005 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.PICT OR NICOLAE T ONIT ZA, NR.8, GABRIEL ANDREESCU,IOAN CONDOR,CORINA HARALAMBIE,VLADIMIR PERCEAC,DAN POPESCU,MARIN Va apăra prin toate mijloacele legale persoanele şi colectivităţile lezate in drepturile lor COPRESEDINTI - GABRIEL ANDREESCU ŞI RENATE WEBER VICEPRESEDINTI -
SECT OR 3
DREPTURILOR OMULUI ÎN ROMÂNIA - MALDEA,ISIDOR DEAC,CRISTIAN NICOLESCU,MIHAI GRAMATOPOL,STEFAN AGAPIAN,IOAN BUDUCA,HELMUT MANUELA STEFANESCU, ION IACOS, VALERIU STAN COMISIA DE CENZORI -
COMITETUL HELSINKI BRITZ,FERENTZ ZSUZSANI,DANA HALAC,MARIANA CELAC,VICTOR BARSAN,FLORIN GABRIEL MARIANA CELAC, FLORICA ENESCU, CONSTANTIN FULGA
MARCULESCU,MARINA SANDU,AFRODITA IANCU,MIHAI GHEORGHIU,GABRIELA ADAMISTEANU
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 3635/A/2004 BUCUREŞT I, ST R. BUCUREŞT I, ST R. VIESPARILOR, NR. 37, SECT OR 2 a dobandit 2 membrii Stuparu şi Dobrin Nicolae asociaţia va milita pentru: protecţia şi promovarea drepturilor copilului(conform Convenţiei cu privire la drepturile copilului şi a Legii nr. 272/2004);dezvoltarea şi promovarea socio-economică a Presedinte-Molnar Mihai-Radu vicepresedinte-Jantalău Mihai vicepresedinte-Bungărdean
VIESPARILOR, NR. Bucureşti, Şos. Oltenitei, nr. 204-210, bl. 16, sc. 1, parter,
DREPTURILOR OMULUI PRO LEGIS 37, SECT OR 2 ap.4, sector 4 tuturor categoriilor de persoane din societate(activităţi de dezvoltare a resurselor umane şi de stimulare a ocupării forţei de muncă, formare profesională, orientare şi consiliere profesională, Rimu-Ştefan
inserţie pe piaţa muncii, dezvoltarea unor programe pentru sprijinul socio-economic al familiilor, etc), dezvoltarea economică locală şi regională(promovarea culturii antreprenoriale şi sprijinirea
dezvoltării sectorului IMM ca o contribuţie la realizarea dezvoltării economice durabile, a îmbunătăţirii standardului de viaţă şi a dezvoltării clasei mijlocii);promovarea valorilor cultural
tradiţionale(conservarea patrimoniului cultural şi al tradiţiilor, protejarea monumentelor istorice şi de patrimoniu, etc);îmbunătăţirea sănătăţii şi promovarea unui mod de viaţă sănătos;dezvoltarea
de programe educaţionale pentru tineret;lupta împotriva violenţei şi a drogurilor.
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 16722/A/2014 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST RADA GODEANU, NR. 28, AP. LAKO TUNDE,VARRO ISTVAN,VADADI LORAND GYULA,DERZSI NOEMI,OBREJA ITABELLA,SZILAGYI ZOLTAN Promovarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor omului, în general şi în special în scopul promovării şi protejării drepturilor şi libertăţilor maghiarilor, aflaţi în minoritate numerică în România, în LAKO TUNDE, VARRO ISTVAN, DERZSI NOEMI, OBREJA ITABELLA
15
DREPTURILOR OMULUI „ITTHON spiritul Constituţiei României, al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, al Cartei ONU, al Pactului internaţional relativ la drepturile civile şi
VAGYUNK” EMBERI JOGVEDO EGYESULET politice a Naţiunilor Unite, al Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare, a Convenţiei-cadru privind protecţia minorităţilor, etc.
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 15689/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VALEA ARGEŞULUI, NR. 5, BL. C1, Mirea Ancuţa Elena,Mirea Florin Lucian,Mirea Maria. Conceperea si desfasurarea de proiecte/programe/actiuni vizand interesul colectiv, in domeniul apararii drepturilor omului, animalelor si protectiei mediului inconjurator. Mirea Ancuţa Elena- preşedinte, Mirea Florin Lucian- vicepreşedinte, Mirea Maria.
SC. B, ET . 1, AP. 42, SECT OR 6.
DREPTURILOR OMULUI, ANIMALELOR ŞI
PROTECŢIA MEDIULUI - PENTRU VIAŢĂ
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 3556/A/2007 radiata BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I CALEA CRÂNGAŞI, -membrii sunt: Crăciunescu Gheorghe, Crăciunescu Tamara. apărarea şi reprezentarea intereselor membrilor săi în faţa oricăror persoane fizice şi juridice,inclusiv şi mai ales în faţa organelor Statului Român CONSILIUL DIRECTOR: Crăciunescu Gheorghe- preşedinte, Crăciunescu Tamara- secretar.
NR.20, BL.45, SC.2,ET .4,AP.56, SECT OR 6,
DREPTURILOR PROPRIETARILOR DIN
DEALUL SPIRII
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 3860/A/2005 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR PARCUL T RAIAN, NR. 10 STAN LENUŢA,GÎRBOVAN DANA,CRĂCIUN CRENGUŢA,MORARU AMALIA,MURG FLORINA,SABĂU CĂLIN,MONENCI - ACELA DE A VEGHEA LA RESPECTAREA DREPTURILOR JUDECĂTORILOR, A INDEPENDENŢEI ACESTORA ÎN EXERCITAREA ATRIBUŢIILOR ŞI FUNCŢIILOR CE LE REVIN, ÎNSTAN LENUŢA, GÎRBOVAN DANA, CRĂCIUN CRENGUŢA, MORARU AMALIA, MURG
DREPTURILOR ŞI INDEPENDENŢEI CRISTIAN CONFORMITATE CU PRINCIPIILE FUNDAMNTALE PRIVIND INDEPENDENŢA PUTERII JUDECĂTOREŞTI. FLORINA, SABĂU CĂLIN, MONENCI CRISTIAN
JUDECĂTORILOR
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 3889/A/2005 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR PARCUL T RAIAN, NR. 10 STAN LENUŢA,GÎRBOVAN DANA,CRĂCIUN CRENGUŢA,MORARU AMALIA,MURG FLORINA,SABĂU CĂLIN,MONENCI - ACELA DE A VEGHEA LA RESPECTAREA DREPTURILOR JUDECĂTORILOR, A INDEPENDENŢEI ACESTORA ÎN EXERCITAREA ATRIBUŢIILOR ŞI FUNCŢIILOR CE LE REVIN, ÎNSTAN LENUŢA, GÎRBOVAN DANA, CRĂCIUN CRENGUŢA, MORARU AMALIA, MURG
DREPTURILOR ŞI INDEPENDENŢEI CRISTIAN CONFORMITATE CU PRINCIPIILE FUNDAMNTALE PRIVIND INDEPENDENŢA PUTERII JUDECĂTOREŞTI. FLORINA, SABĂU CĂLIN, MONENCI CRISTIAN
JUDECĂTORILOR
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 10175/A/2009 COMUNA CHIAJNA, COMUNA CHIAJNA, SAT ROŞU, JUDEŢ UL ILFOV ST R. ALECU FLORIN-RĂZVAN, TODIRAŞCU ANCA, IONESCU BOGDAN-ADRIAN, IVAN GEORGE Desfăşurarea unor activităţi în interes general sau în interesul unor colectivităţi locale, cu caracter nepatrimonial.;Asociaţia vizează şi organizarea şi dezvoltarea activităţilor specifice sănătăţii. PREŞEDINTE - IONESCU BOGDAN-ADRIAN, VICEPREŞEDINTE - ALECU
SAT ROŞU, JUDEŢ UL GENERAL DAVID RPAPORGESCU NR.2A
DREPTURILOR ŞI INTERESELOR LEGITIME ILFOV FLORIN-RĂZVAN
ALE CONSUMATORILOR
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 3256/A/2005 pozitie inchisa BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV sat Roşu (com.Chiajna), str.Gen. -aderarea unor noi membri şi anume: Alecu Florin-Răzvan, Todiraşcu Anca, Ionescu Bogdan Adrian şi Ivan George; -retragerea -desfăşurarea unor activităţi în interes general sau în interesul colectivităţii locale, cu caracter nepatrimonial, obiectivele asociaţiei, constând în desfăşurarea de activităţi specifice protecţiei încetează calitatea de preşedinte a d-lui Mierlea Sorin în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei
David Praporgescu nr.2A, jud.Ilfov.
DREPTURILOR ŞI INTERESELOR LEGITIME membrilor fondatori şi anume: Mierlea Sorin, Stuparu Adrian, Stef Florin consumatorilor şi care au în vedere apărarea drepturilor şi intereselor acestora, vizând în special protejarea lor şi alte activităţi conexe acestora. şi se numeşte ca preşedinte al Adunării dl.Ionescu Bogdan-Adrian; încetează calitatea de
ALE CONSUMATORILOR preşedinte a d-lui Mierlea Sorin şi de vicepreşedinte a d-lui Stuparu Adrian, în cadrul
Consiliului Director, se numeşte dl. Ionescu Bogdan Adrian în calitate de preşedinte şi dl. Alecu
Florin Răzvan în calitate de vicepreşedinte a Consiliului Director.
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA 9877/A/2010 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R.CIPRIAN PORUMBESCU Costaş Cristina-Iuliana,Georgescu Cătălin,Crăciun Dan,Costache Gabriel Liviu,Costaş Mihai apărarea drepturilor omului şi promovarea valorilor spirituale, civice, morale, culturale, prin programe şi proiecte de popularizare a educaţiei şi formării permanente a adulţilor, programe de Costaş Cristina-Iuliana – preşedinte-cnp 2690707080041, Costache Gabriel-Liviu –
NR.46, BL.7, SC.C, AP.4
DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR advocacy (participare şi influenţare cetăţenească a procesului legislativ) şi campanii de sensibilizare a factorilor de decizie şi politicilor publice în diferite domenii de interes pentru acestea vicepreşedinte-cnp 1660308100041, Crăciun Dan – secretar-cnp 1681228080021, Costaş Mihai
CETĂŢENEŞTI (A.P.A.D.L.C.) (agroturism, ecologie şi dezvoltare durabilă, dezvoltarea economico-socială prin promovarea întreprinderilor IMM, învăţământ, cultură şi artă, proiecte media şi relaţii publice, protecţia – membru-cnp 1610711080027, Georgescu Cătălin - membru-cnp 1731207131226
consumatorilor, protecţia drepturilor pacienţilor, drepturi politice şi civice, programe umanitare, de tineret, etc.).
ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA FAMILIEI ŞI 2918/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.DRUMUL T IMONIERULUI NR.12, HEIŞU BOGDAN-CRISTIAN,TĂCĂLUŢĂ IULIAN DRAGOŞ,DINULESCU ELENA,VĂLESCU VIRGIL,DINULESCU protejarea copilului prin identificarea, conştientizarea şicombaterea tuturor factorilor nocivi care îi afecteaza sanatatea fizica şi mintala precum şi dezvoltarea psiho-socio-culturala şi spirituala.componenta noului organde conducere este: TACALUTA IULIAN DRAGOS-preşedinte,
BL.113D, SC.1, AP.46, SECT OR 6
COPILULUI CĂTĂLIN,COJOCARU CLAUDIA,BLAJ ANDREEA DINULESCU CATALIN-vice, BLAJ ANDREEA - Vvice.
ASOCIAŢIA PENTRU APLICAREA LEGILOR 3304/A/2006 BRASOV CRIST IAN CRIST IAN jud. BRASOV ST R. LUNGĂ NR.127A STAICU VIRGIL-DUMITRU,LUPŞOARĂ MARIA,PÂNGARU MARIANA,STROIE IOAN,GRECU ELENA,BARBU efectuarea tuturor demersurilor legale pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce li se cuvin asociaţilor conform Legilor fondului funciar in natură şi în perimetrul comunei STAICU VIRGIL-DUMITRU, GIUVELCĂ ION, VIGHECI MARIA, BORONTIŞ-NAN MARIA
PROPRIETĂŢII - CRISTIAN, BRAŞOV MARIA,CONSTANTINESCU MARINA,SILAGHI ELISABETA,ROMPU GHEORGHE,RELEA ELENA,ZINT LIANE,ZINT Cristian
JOHANES,IONESCU ION,BORCOŞ NICOLAE,GEANĂ ION,MARCU ELISABETA,VĂSÂI EUGENIA,COŞULEŢ ION,GEANĂ
VASILE,VLĂDUCĂ CONSTANTIN,MAIER ION,ALEXANDRU VIRGINIA,ALEXANDRU MARIUS,MURZA LAZĂR,NEGRU
ANA,VIGHECI NICOLAE,STAICU LIVIU-DAN,VIGHECI EUGENIA,CASPER HERBERT,MORAR CORNEL,TOHĂNEAN
PARASCHIVA,OLTEAN GHEORGHE,ILIUŢEANU ADRIAN,MARTINIUC ELENA,MARIAN CRISTINA,BORCEA
VALERIA,RADU STELICĂ,SECARĂ MARIA,PIŞTEA ION,MAN AUREL,BOULEAN ELENA,PRISTER EMA,FODOREA
EUGENIA,OLTEAN EMIL,PASHIA ELENA,MUREŞAN MIHAELA,ANGHEL VICTORIA,BANEA ANA,POPA TEOFIL,GARCEA
MARIA,BOROŞ IMRE,CONDROVICI NICOLAE,MUNTEAN ION,DRĂGAN PARASCHIVA,CRISTOLOVEAN
ASOCIAŢIA PENTRU ARBITRAJ DE PE 11200/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PAVEL ROSCA NR.4 BAROUL CLUJ,SC ADVOSERV SRL,ULICI CLAUDIU-OCTAVIAN formarea profesională continuă a avocaţilor membri ai Baroului Cluj-Napoca, informarea acestora asupra aplicării dreptului şi procedurilor în cazuri concrete şi formarea unei jurisprudenţe PREŞEDINTE – ULICI CLAUDIU-OCTAVIAN, VICEPREŞEDINTE – BODEA
AP.15
LÂNGĂ BAROUL CLUJ unitare şi pertinente, prin sprijinirea şi schimbul de informaţii cu o instituţie de arbitraj permanent, înfiinţată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare; asistenţa acestui arbitraj autonom faţă de HORAŢIU-ADRIAN, MEMBRI – MONICA IONAŞ SĂLĂGEAN, BODEA ILDIKO,
Asociaţie şi asigurarea condiţiilor pentru garantarea autonomiei şi imparţialităţii arbitrajului instituţionalizat, care îşi propune a deveni un lider în managementul disputelor de natură juridică, prin SECRETAR – ILEA IOANA MONICA
dezvoltarea şi utilizarea de proceduri rapide şi eficiente de soluţionare a litigiilor, cu un cost diminuat faţă de serviciile publice de justiţie
ASOCIAŢIA PENTRU ARHEOLOGIE 1684/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA FLOREASCA NR. 134-138, SC. 1, IOANA-IRINA IAMANDESCU,IOAN-CAMIL IAMANDESCU,LIVIU-ALEXANDRU GLIGOR,ION-GABRIEL PANASIU,ADRIAN - protejarea, conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural, cu precădre a celui industrial;;- promovarea patrimoniului cultural industrial în cercurile de specialitate şi în rândul Preşedinte - IOANA IRINA IAMANDESCU, Secretar - ADRIAN CRĂCIUNESCU,
ET . 3, AP. 22, SECT OR 1
INDUSTRIALĂ CRACIUNESCU,CRISTIAN SONEA,TEODORA- IRINA TULBURE,EMILIA ŢUGUI. publicului, la nivel naţional şi internaţional;;- educarea publicului în privinţa importanţei şi rolului patrimoniului cultural industrial în societate;;- Vicepreşedinte - LIVIU GLIGOR
ASOCIAŢIA PENTRU ARTĂ ILFOVEANU 4603/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.VIRGIL PLESOIANU, NR.39, SECT OR . Ilfoveanu Sorin –Gheorghe – Ştefan,cetăţean român,domiciliat în Bucureşti,str. Virgil Pleşoianu nr.39,sector 1,CI. seria RX. nr. scop principal susţinerea si promovarea artei şi culturii 1. Ilfoveanu Sorin – Gheorghe – Ştefan ------ Preşedinte 2. Ilfoveanu Alexandru - Adrian
1
081538,CNP. 1460523400395,având profesia de artist vizual , 2. Ilfoveanu Alexandru - Adrian,cetăţean român,domiciliat în ------ Vicepreşedinte 3. Ilfoveanu Nicolae ------- Secretar
Bucureşti,str. Virgil Pleşoianu nr.39,sector 1,CI. seria RX. nr. 081539,CNP. 1710611423011,având profesia de artist vizual, 3.
Ilfoveanu Nicolae,cetăţean român,domiciliat în Bucureşti,str. Virgil Pleşoianu nr.39,sector 1,CI. seria RR. nr. 268735,CNP.
1751203423029,având profesia de artist vizual,
ASOCIAŢIA PENTRU ASIGURAREA ŞI 1812/A/1995 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. POIENELOR NR. 5 Florea Aurica,Sancu Cornel,Petrescu Pompiliu,Radu Gheorghe Alexandru,Vasu Octavian,Hagiu Pavel,Neagu Marius crearea unor organisme de certificare a calităţii produselor şi serviciilor şi de certificare a sistemelor calităţii Florea Aurica, Sancu Cornel, Petrescu Pompiliu, Radu Gheorghe Alexandru, Vasu Octavian,
CERTIFICAREA CALITĂŢII "EUROCERT"- Hagiu Pavel, Neagu Marius
BRAŞOV
ASOCIAŢIA PENTRU ASISTENŢA 3175/A/2005 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I BD. REGINA ELISABET A, Ateia Simona Iolanda,Ateia Shadia,Vladut Mariana Cristina,Constantinescu Mironita Maria,David Liliana,Bobancu Cristiana,Stoica intreprinderea unui ansamblu de măsuri, acţiuni şi programe în vederea prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor temporare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau Ateia Simona Iolanda, Ateia Shadia, Vladut Mariana Cristina, Stoica Dragos Constantin, Matei
NR.57, SUBSOL, AP.2, SECT OR 5
PERSOANELOR AFLATE ÎN DIFICUALTATE - Dragos Constantin,Matei Mihail excluderea socială a unor persoane Mihail
APAD
ASOCIAŢIA PENTRU ASISTENŢĂ 17492/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DEALUL Ţ UGULEA, NR. 27, BL. F7B, Mocanu Romeo,Dimitriu Iulia Odette,Tache Georgiana Elena,Cracsner Constantin Edmond,Hirea Daniela,Recoseanu Viorel Organizarea de cursuri de formare si pregatire continua a psihologilor care isi vor desfasura activitatea in domeniul sigurantei rutiere. Mocanu Romeo- preşedinte, Dimitriu Iulia Odette- vicepreşedinte, Tache Georgiana Elena-
SC. 1, AP. 1, SECT OR 6.
PSIHOLOGICĂ ÎN SIGURANŢA RUTIERĂ Constantin. secretar executiv.
ASOCIAŢIA PENTRU ASISTENŢĂ SOCIALĂ 18751/A/2014 MURES PET ELEA PET ELEA jud. MURES NR. 780 CĂPUŞAN LAURENŢIU MARCEL,HORVATER ALEXANDRU,CĂPUŞAN MONICA CĂPUŞAN LAURENŢIU MARCEL - preşedinte, HORVATER ALEXANDRU - vicepreşedinte,
"AMBISCO" CĂPUŞAN MONICA - secretar.
ASOCIAŢIA PENTRU ASISTENŢĂ SOCIALĂ A 3172/A/2012 BRASOV ZĂRNEŞT I ZĂRNEŞT I jud. BRASOV AVRAM IANCU,NR.10 BURDULEANU MARILENA,BURDULEANU ELENA LAVINIA,PERŞOIU NICOLAE ACORDAREA DE ASISTENTĂ SOCIALĂ, PSIHOLOGICĂ,RELIGIOASĂ. MEDICALĂ ŞI PALIATIVĂ PERSOANELOR AFLATE ÎN CONDITII DE VULNERABILITATE SOCIALĂ ŞI
PERSOANELOR VÂRSTNICE FINANCIARĂ
ASOCIAŢIA PENTRU ASISTENŢĂ SOCIALĂ 17453/A/2014 MURES ALUNIŞ ALUNIŞ jud. MURES NR. 92-93 SZILAGYI CSABA,TAKACS ALBERT,KOCSIS ENIKO,SZILAGYI IOZSEF,VERESS ADALBERT,VAJDA FRANCISC,ZSIGMOND SZILAGYI CSABA - preşedinte, TAKACS ALBERT - vicepreşedinte, KOCSIS ENIKO -
ALIA ALUNIS GYORGY ISTVAN secretar, SZILAGYI IOZSEF - membru, VERESS ADALBERT - membru, VAJDA FRANCISC -
membru, ZSIGMOND GYORGY ISTVAN membru
ASOCIAŢIA PENTRU BĂLĂUŞERI - 17477/A/2014 MURES BĂLĂUŞERI BĂLĂUŞERI jud. MURES BĂLĂUŞERI,NR.70 MENYHART-CSEGZI BOTOND,MIKLOS IULIU,CSEGZI TIBOR Promovarea valorilor culturale, morale si a tradiţiilor populare si universale, încurajarea acţiunilor de cooperare culturala; Acţiuni de promovare a turismului durabil si de protejare a mediului si a MIKLOS IULIU, CSEGZI TIBOR
BALAVASARERT EGYESULET naturii, Punerea în valoare, mediatizarea si prezentarea unor zone cu potenţial turistic; Desfăşurarea de activităţi ecologice; Promovarea acţiunilor de informare si de creştere a conştientizării
publice, a oportunităţilor in noul context european; Acţiuni de educare a tinerilor prin arta si cultură, organizarea de cursuri, colocvii, si alte manifestări de profil. Colaborarea cu diverse persoane
fizice, autorităţi locale, alte instituţii şi organizaţii guvernamentale, ne-guvernamentale din ţară şi din străinătate, pentru punerea în practică a unor proiecte de interes comun, iniţierea şi derularea
unor programe vizând sprijinirea activităţilor instituţiilor administraţiei publice locale şi iniţierea unor campanii de;advocacy care să aibă drept rezultat întărirea legăturii dintre organismele
guvernamentale şi societatea civilă; Promovarea comunicării interumane, educarea si informarea societăţii civile desfăşurarea de activităţi de voluntariat si calitative. Implicarea tinerilor şi adulţilor
în activităţi civice de interes comunitar; Implicare în proiecte ale comunităţii locale, parteneriat cu autorităţile publice si organizaţii neguvernamentale din tară si străinătate, care să susţină
realizarea unor proiecte educaţionale menite a dezvolta spiritul de acţiune al tinerilor. Organizarea de consfătuiri, cursuri de pregătire, seminarii ştiinţifice, simpozioane, festivaluri , dezbateri
publice, organizarea de marşuri, manifestaţii publice si alte activităţi de sensibilizare a opiniei publice, potrivit legii. Realizarea monumentelor de for public, in condiţiile legii; Realizarea si
ASOCIAŢIA PENTRU BĂTRÂNI SF. IOAN 20696/A/2015 BUZAU SAT CĂPĂŢ ÂNEŞT I, SAT CĂPĂŢ ÂNEŞT I, COM. MĂRĂCINENI, ST R. BIVOL organizarea de cursuri, simpozioane, spectacole în scopul strângerii de fonduri necesare realizării scopului
COM. MĂRĂCINENI, NR. 71B jud. BUZAU
BUZĂU ST R. BIVOL NR. 71B
ASOCIAŢIA PENTRU BEU - SZEKELYBOERT 2337/A/2005 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES T G.MURES, ST RADA PIERDE CALITATEA DE MEMBRU PAPP GEZA (deces) PROMOVAREA DEZVOLTĂRII SOCIO-CULTURALĂ A SATULUI BEU, PĂSTRAREA TRADIŢIILOR, DEZVOLTAREA VALORILOR CULTURII AUTENTICE DIN ZONĂ PRIN CONSILIUL DIRECTOR: SZENTE KINGA - PREŞEDINTE, PAPP JENO, MAGYARI
GRADINARILOR, NR. 11/B
EGYESULET PROMOVAREA UNOR PROIECTE CARE VIZEAZĂ FACIULITAREA, ÎMBUNĂTĂŢIREA CONDIŢIILOR DE VIATĂ, SOCIO-CULTURALE ALE POPULAŢIEI DIN ZONĂ. ISTVAN, MOLNAR LASZLO
ASOCIAŢIA PENTRU BOTOŞANI 10449/A/2009 BOTOSANI BOT OŞANI BOT OŞANI jud. BOT OSANI ST R.CUZA VODĂ, NR.2, Tâbuleac Mihai,Flutur Cătălin Mugurel,Humelnicu Daniel Augustin promovarea locală, naţională şi internaţională a produselor botoşănene, dezvoltarea şi promovarea turismului botoşănean. Tâbuleac Mihai
SC.C, ET .1, AP.1
ASOCIAŢIA PENTRU BRANDING CULTURAL 2245/A/2015 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. FOIŞORULUI, NR. 4, BL. Vlad Cristian Zamfir,Dinu Ioan Dumbrăvician,Radu Matei Manelici. Creşterea vizibilităţii instituţiilor de cultură din România, prin dezvoltarea de platforme de comunicare pentru acestea şi prin crearea de instrumente de branding cultural. Vlad Cristian Zamfir- preşedinte, Dinu Ioan Dumbrăvician, Radu Matei Manelici.
F1C, SC. A, ET . 4, AP. 19, SECT OR 6.
ASOCIAŢIA PENTRU BUNA GUVERNARE 19001/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SIRENELOR NR.49-55, CORP C1, Ferariu Alexandru,Broscăreanu Ştefan,Velicu Floriana,Cumpanasu Alexandru susţinerea unei bune guvernări a României, respectarea Constituţiei in deciziile luate de Guvernul României, dezvoltării democraţiei din România şi a procesului de reformă pentru adaptarea la Ferariu Alexandru - preşedinte, Broscăreanu Ştefan - vicepreşedinte, Velicu Floriana -
ET AJ 3, APART AMENT NR.14, SECT OR 5
standardele europene şi euro-atlantice, promovarea intereselor cetăţenilor tarii si a mediului de afaceri, precum şi derularea şi implementarea de programe de promovare a integrităţii la nivelul vicepreşedinte, Cumpănaşu Alexanxdru - secretar general
României, activităţi de cercetare, documentare, informare, campanii de conştientizare şi implementare proiecte în diverse domenii de interes public.
ASOCIAŢIA PENTRU BUNĂSTARE SOCIALĂ 20372/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MOT OC, NR. 9, BL. P54, SC.1, AP.111,CHERCHEAŢĂ CRISTIAN,DUMITRU ADRIANA-ALINA,SOMEŞANU MIHAELA Dezvoltarea de programe, proiecte şi servicii psihologice, sociale, medico-psiho- sociale, adresate grupurilor vulnerabile, comunităţii, sprijinirea autorităţilor centrale şi locale prin implicarea în CHERCHEAŢĂ CRISTIAN-preşedinte, DUMITRU ADRIANA ALINA-vicepreşedinte,
SECT OR 5
"IMPACT" proiecte şi programe ale acestora, realizarea unor servicii de cercetare, educaţionale şi de formare profesională pentru copii, tineri şi adulţi, după caz, precum şi a unor servicii de consultanţă şi SOMEŞANU MIHAELA.
management, inclusiv în domeniul fondurilor nerambursabile
ASOCIAŢIA PENTRU BUNĂSTARE 1382/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.VALEA ARGEŞULUI NR.2 B, BL.523 Ionica Taşca,Irena Maria Ghica,Adriana Ivona Dragomir,Alexandru Vladimir Ciortan,Ovidiu Ionescu Promovarea bunăstării generale a drepturilor şi libertăţilor indivizilor, grupurilor şi comunităţilor. Presedinte Tasca Ionica. Membrii Ciortan Alexandru Vladimir, Ionescu Ovidiu
BIS, SC.1, ET .3, AP.13, SECT .6.
SOCIALĂ"PROETICA"
ASOCIAŢIA PENTRU CALIFICARE 15/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MIHAIL SEBAST IAN NR.130, ET AJ 3, Bălan Ioan,Bălan Iulian-Ioan,Popescu Mircea-Ioan,Bălan Marius Promovarea prin mijloace specifice a profesiilor ce deservesc activităţile de colectare, transport şi depozitare temporară a deşeurilor nepericuloase, a standardelor, metodelor şi tehnicilor de Bălan Iulian-Ioan, Popescu Mircea-Ioan
SECT OR 5
PROFESIONALĂ 2011 educaţie continuă şi formare profesională, precum şi a normelor de deontologie profesională.
ASOCIAŢIA PENTRU CALIFICAREA, 16128/A/2013 BRASOV RÂŞNOV RÂŞNOV jud. BRASOV ST R. CENT RU NORD, BL.16, retragerea din calitatea de membru al asociaţiei, respectiv din funcţia de preşedinte al asociaţiei a domnului FOLEA NECULAE, promovarea turismului, promovarea meştesugurilor, promovarea culturii manageriale în toate domeniile societăţii preşedinte - TAMAS EMERIC, secretar - Găurici Elena, director executiv - Dodiţă Ioana
SC.B, AP.5
PREGĂTIREA, DEZVOLTAREA ŞI -excluderea membrilor fondatori: Fotă Răzvan Ionuţ şi Corboş Adriana Gabriela . Ramona
ÎMBUNĂTĂŢIREA DOMENIULUI DE MUNCĂ
- ACPDIDM
ASOCIAŢIA PENTRU CALITATE ÎN 16175/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ P-T A MIHAI VIT EAZUL, NR. CRACIUN ALEXANDRA-MARIOARA,MARGINEAN MARIANA-VIORICA,SILAGHI CIPRIAN-NICOLAE,COSTACHE promovarea şi implementarea standardelor de calitate în cadrul activitatii laboratoarelor medicale publice şi private din Romania, în interesul general al pacientilor şi al societatii PREŞEDINTE – CRACIUN ALEXANDRA-MARIOARA VICEPRESEDINTE – SILAGHI
11-13, BL. A, SC. 1, AP. 38
LABORATOARELE MEDICALE CLUJ CARMEN-ANCA,NISTOR TIBERIU VASILE IOAN CIPRIAN-NICOLAE SECRETAR – MARGINEAN MARIANA-VIORICA
ASOCIAŢIA PENTRU CALITATE ŞI 11236/A/2010 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. CPT . DOBRILĂ CODREANU ALINA-DIANA,NICIPORUC MONICA,NICULAE ROXANA-ANDREEA. ASOGURAREA DE SUPORT PENTRU FORMAREA UNUI PERSONAL CALIFICAT ŞI PERFORMANT. ORGANIZAREA CURSURILOR DE FORMARE PROFESIONALĂ PENTRU VELEANU CRISTINA - PREŞEDINTE, NICIPORUC MONICA - VICEPREŞEDINTE;
EUGENIU NR.6.
COOPERARE ÎN EDUCAŢIE TINERI ŞI ADULŢI. CODREANU ALINA - VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PENTRU CALITATEA VIEŢII 6885/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ANT IAERIANĂ NR.3, SECT OR 5
URBANE DE URBIBUS
ASOCIAŢIA PENTRU CERCETARE, 18793/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SERGENT ION NUŢ U, NR.57, Taranu Ionut-Cornel,Taranu Steluta-Florentina,Iacovici Mihaela-Iunia de a iniţia activităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare si/sau activitate didactica valorificată prin iniţierea de programe, cursuri, seminarii, conferinţe, publicaţii, contracte, expertiză, dezvoltare
Taranu Ionut-Cornel - preşedinte, Taranu Steluta-Florentina - vicepreşedinte, Iacovici
SECT OR 5
DEZVOLTARE ŞI INOVARE tehnologică desfăşurată în unităţi proprii sau/ şi în parteneriat/colaborare cu alte instituţii de învăţământ şi cercetare din ţară şi străinătate.
Mihaela-Iunia - secretar general
ASOCIAŢIA PENTRU CERCETARE, 19381/A/2014 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST RADA PARÂNGULUI, NR. 16, CONTIU LIA CODRINA,GABOR MANUELA ROZALIA,KARDOS MIHAELA,OLTEAN FLAVIA DANA,STEFANESCU Scopul este de a organiza, iniţia şi realiza activităţi de cercetare aplicativă, formare continuă, educaţie vocaţională, etc.
GABOR MANUELA ROZALIA, OLTEAN FLAVIA DANA, KARDOS MIHAELA,
AP. 9
EDUCAŢIE ŞI DEZVOLTARE DANIELA,VARGA ELENA IULIA STEFANESCU DANIELA, CONTIU LIA CODRINA, VARGA ELENA IULIA
ASOCIAŢIA PENTRU CERCETARE, 16983/A/2014 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.AUREL VLAICU NR.10, CONSTANDACHE NICOLETA,CREŢU CARMEN MIHAELA,FILIP LUMINIŢA-MARIA,IONESCU VICTOR-ROMEO,MARCHIS PROMOVAREA CERCETĂRII ŞI COOPERĂRII SOCIO-ECONOMICE ROMÂNEŞTI ŞI EUROPENE, DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ, SUSŢINEREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DE CALITATE PREŞEDINTE-IONESCU VICTOR ROMEO, VICEPREŞEDINTE- PRIPOAIE RODICA,
CAMERA 1.
EDUCAŢIE ŞI DEZVOLTARE (ACED) GABRIELA,PRIPOAIE RODICA LA TOATE NIVELURILE ŞI INTEGRAREA EFICIENTĂ PE PIAŢA MUNCII. MEMBRU- CREŢU CARMEN MIHAELA.
DANUBIUS
ASOCIAŢIA PENTRU CERCETAREA 18498/A/2015 ILFOV, VOLUNT ARI, ILFOV, VOLUNT ARI, ST R. EROU MIRCEA MARINESCU, CHIRILĂ PAVEL,POPESCU EMA-MĂDĂLINA,POPESCU CRISTIAN-GEORGE Asociaţia are ca scop principal cercetarea fundamentală şi clinică în cancer PREŞEDINTE - CHIRILĂ PAVEL, VICEPREŞEDINTE - POPESCU EMA-MĂDĂLINA,
ST R. EROU MIRCEA NR.3, MANSARDĂ, CAMERA 1
CANCERULUI ASCAN MARINESCU, NR.3, SECRETAR - POPESCU CRISTIAN-GEORGE
MANSARDĂ, CAMERA
1
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU CERCETAŞII 1883/A/2008 MURES SÂNGEORGIU DE SÂNGEORGIU DE MUREŞ jud. MURES SÂNGEORGIU DE POZNA BORBALA -schimbare nume: KILYEN BORBALA Sprijinirea echipelor de cerecetaşi aparţinând de UCMR. POZNA BORBALA -schimbare nume: KILYEN BORBALA
MUREŞ MUREŞ, ST RADA UNIRII, NR. 861/D1
JUDEŢULUI MUREŞ (ACJM) / MAROS
MEGYE CSERKESZEIERT EGYESULET
(MCSE)
ASOCIAŢIA PENTRU CERCETĂRI 10196/A/2013 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ALEEA UNIVERSIT ĂŢ II SÎRBU RODICA,ERIMIA CRISTINA-LUIZA,NEGREANU PÎRJOL BOGDAN-ŞTEFAN,NEGREANU PÎRJOL TICUŢA,PARIS DE A DERULA STUDII ŞI PROGRAME DE CERCETARE ÎN DOMENIUL ŞTIINŢELOR FARMACEUTICE ŞI AL EDUCAŢIEI MEDICALE, DE A OFERI CONSULTANŢĂ DE SÎRBU RODICA, NEGREANU PÎRJOL TICUŢA, ERIMIA CRISTINA-LUIZA, PARIS
NR.1, CAMPUS UNIVERSIT AR, CORP B, SALA P22
FARMACEUTICE ŞI EDUCAŢIE STELIAN,TOMOŞ SIRMA,STOICESCU IULIANA,RONCEA FLORENTINA-NICOLETA,MIREŞAN HORAŢIU,ROŞCA SPECIALITATE. STELIAN,RONCEA FLORENTINA-NICOLETA
BIOMEDICALĂ - PHARMEBA ADRIAN-COSMIN
ASOCIAŢIA PENTRU CERTIFICARE 8618/A/2009 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV Braşov, str. Graurului, nr.15, et.6, s-a hotărât renunţarea la calitatea de membru al asociaţiei a lui Dinicu George Cătălin, respectiv a lui Vlad Radu Grigore, fără a mai promovarea managementului forestier responsabil, a unui sistem de certificare forestieră credibil, ce contribuie la gospodărirea pădurilor în mod corespunzător din punct de vedere ecologic, cu desemnarea noului membru Popa Alexandra în funcţia de vicepreşedinte al asociaţiei
ap.47, jud. Braşov
FORESTIERĂ avea nici un drept, obligaţie sau apartenenţă faţă de asociaţie; primirea în cadrul asociaţiei în calitate de membru a numitei Popa beneficiu social şi viabil economic, conservarea mediului natural şi a proceselor ecologice din România.
Alexandra
ASOCIAŢIA PENTRU CETĂŢENIE 15855/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I SECT OR 2, ST R. BAIA DE ARAMA, Camelia BRANEţ,Anda Sabena DOBRESCU,Daniela Angela HÂNCU,Lenuţa PETRESCU Mădălina TOLOş Membrii Asociaţiei doresc să se asocieze în scopul dezvoltării comunităților în spiritul valorilor democrației și a egalitÒții de șansÒ, prin implementarea de proiecte naționale și internaționale, Consiliul Director: • Preşedinte –Anda Sabena DOBRESCU • Vicepreşedinți - Camelia
NR. 1, BL. C, SC. 3,ET . 3, AP. 96
CULTURALĂ – ARCA care sÒ ajute la dezvoltarea aptitudinilor tuturor membrilor comunitÒților, pentru a aduce un plus de valoare ¯ ntregii comunitÒți în care trăiesc. BRANEȚ - Mădălina TOLOȘ • Secretar - Lenuța PETRESCU • Membri –Daniela Angela
HÂNCU
ASOCIAŢIA PENTRU CHIRURGIE 18439/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA FERENT ARI, NR.1, BL.75A, SC.1, Şerban Daniel-Costel,Moroşan Eduard,Călina Niki-Adrian,Zamfir Costică,Podea Marius-Adrian,Checiu Gheorghe Asociaţia are drept scop îmbunătăţirea serviciilor medicale în Romania, atât prin sprijinul cadrelor medicale în desfăşurarea activităţilor specifice, cât şi prin sprijinul persoanelor suferinde. Şerban Daniel-Costel - preşedinte, Călina Niki-Adrian - vicepreşedinte, Checiu Gheorghe -
ET .4, AP.15, SECT OR 5
VERTEBRO-MEDULARĂ membru
ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI 4840/A/2006 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. GEORGE COŞBUC NR.1, BL. P5, SC. 2, ANTONESCU IOAN GÎRLEA MARIA,SAFTA LAMBRU STELUŢA,MIREA ,HORIA GANE,NICOLICI RAMONA,STÎNGA - de a onora exclusiv obligaţiile morale, de credinţă şi tradiţie pe linia cinstirii memoriei eroilor.
ET . 4, AP. 36-70, SECT OR 4
EROILOR DIN ROMÂNIA CLAUDIA,COCEA GEORGETA,GANEA MIRELA,LUPU OLTEA VALERIA,TOMOIAGA ALEXANDRA-ELENA,SALCIANU
ELENA,MIREA GEORGE,PALABES ŞTEFANIA,TUDOR DUMITRESCU,TOVARU SERBAN,COSTACHE
VIOREL,DUMITRESCU LUCIA,SACHELARESCU ALEX.,ALEXANDRESCU STEFAN,ROŞU ELENA,GRIŞA
GHERGHEI,STAN CONSTANTIN,DANIEL VORONA,ADI CUSIN,ANDRONACHE VASILE,ANTONESCU MIHAI,FLORIN
VLAD,VULPE MARIUS,ARAMĂ ELENA,GEORGESCU NICOLAE,BRAD ALEXANDRU,ROSTIAR ANA,IONESCU
PETREA,IONESCU LUCREŢIA,LUCANU VASILE,LEON TALPĂ,CORNEL BOARHAŞ,BADEA ADRIAN,IORDAN
DUMITRAŞCU,VORNICU CRISTINA,NISTOR ADRIANA,AVRAMESCU COSTEL,MORARU DAN,CROITORU
MARCELA,MARCU CORNEL,TUDOSE FLORIN,BADEA ELENA,LAMBRU STELUTA,IROD ELENA,MITU LILIANA,DELEANU
ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI 4840/A/2006 BD. GEORGE COŞBUC, NR. 1, BL. P5, SC. 2, ET . 4, AP. Antonescu Ioan,Gîrlea Maria,Safta Lambru Stelkuta,Mirea Doru,Horea Gava,Lupu Oltea,Tomoiosu Alexandru Pentru slavirea eroilor revolutiei, pentru asigurarea reintegrării Romaniei, in randurile tarilor civilizate din batranul continent se constituie partidul pantru constirea eroilor revolutiei şi salvare Antonescu Ioan, Gîrlea Maria, Safta Lambru Stelkuta, Mirea Doru, Horea Gava, Lupu Oltea,
36-70, SECT OR 4
EROILOR DIN ROMÂNIA nationala Tomoiosu Alexandru
ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI 4840/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SECT OR 4, B-DUL G. COŞBUC NR. 1, BL. ANTONESCU IOAN,GÎRLEA MARIA,SAFTA LAMBRU STELUŢA,MIREA D-TRU,HOREA GANE,LUPU OLTEA,TOMOIOAGA de a onora obligaţiile morale de credinţă şi tradiţie pe linia cinstirii eroilor neamului şi universal fără a avea caracter lucrativ.
P5, SC. 2, ET , 4, AP. 36-70
EROILOR DIN ROMÂNIA ALEXANDRA
ASOCIAŢIA PENTRU CLASA STEP BY STEP 5622/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. RÂUL ŞOIMULUI, NR. 4, BL. 47, SC. 2,
ET . 3, AP. 25, SECT OR 4
ASOCIAŢIA PENTRU CLASA STEP BY STEP 7154/A/2007 ST R. RÂUL ŞOIMULUI, NR. 4, BL. 47, SC. 2, ET . 3, AP.
25, SECT OR 4
ASOCIAŢIA PENTRU COEZIUNE 10507/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL ION MIHALACHE N.R 23, SECT OR 1 DEDITA CARMEN,DEDITA MARIAN,BARAN STELA - promovarea internaţională a valorilor tradiţionale şi culturale ale României europene. preşedinte- DEDITA CARMEN, vicepreşedinte - DEDITA MARIAN, membru - BARAN
EUROPEANĂ STELA.
ASOCIAŢIA PENTRU COMBATEREA 7213/A/2008 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.LIBERT ĂŢ II NR.17 BLEJOIU DAN DORU,SAVU CONSTANTIN,POPILIAM TANDIM CONSOLIDEAZĂ ACŢIUNILE CIVILE ÎNDREPTATE SPRE DIMINUAREA FENOMENULUI CORUPŢIEI ÎN SOCIETATE,PRECUM ŞI DE A SUSŢINE ASIGURAREA TRANSPARENŢEI VICEPREŞEDINTE:: MÂNDRA KNECHT TANIA
CORUPŢIEI, A NEDREPTĂŢILOR SOCIALE ŞI ACTIVIŢĂŢILOR INSTITUŢILOR PUBLICE
DE APĂRARE A DREPTURILOR OMULUI
DIN ROMÂNIA-APCC-ADO ROMÂNIA
ASOCIAŢIA PENTRU COMBATEREA 2428/A/2002 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. PESCARILOR ISPAS VALENTIN, CRISTEA ALINA MIHAELA, CONSTANTINRSCU ANCA.
NR.18, BL. MZ9, AP.1.
DISCRIMINĂRII ŞI PROMOVAREA
TOLERANŢEI ŞI A CULTURII ÎN SPAŢIUL
COMUNITAR "SUNTEM ÎMPREUNĂ"
ASOCIAŢIA PENTRU COMPATIBILITATE 2847/A/1997 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CALEA BUCUREŞT I, NR. 144 POPESCU MIHAI,RUCINSCHI DAN,CIOCOIU NICOLAE,BORDIANU CRISTIAN,DINCĂ PETRE,ISPAS CRISTIAN,SOTIR SĂ CONTRIBUIE ACTIV LA PROMOVAREA COMPATIBILITĂŢII ELECTROMAGNETICE ÎN TOATE DOMENIILE ECONOMICE ŞI SOCIALE DIN ROMÂNIA; SĂ ANALIZEZE PERIODIC MARINESCU ANDREI, COATU SORIN, SCARLAT VASILE, POPESCU SILVIA
ELECTROMAGNETICĂ DIN ROMÂNIA ALEXANDRU,MOŞOIU IONIŢĂ,TRUŞCĂ VASILE,SCARLAT VASILE,LĂZEANU ALEXANDRU,VASCAN THEODOR EVOLUŢIA IMPLEMENTĂRII COMPATIBILITĂŢII ELECTROMAGNETICE ÎN ROMÂNIA ŞI SĂ OREZINTE PROPUNERI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE ŞI DEZVOLTARE, INSTITUŢIILOR
LEGISLATIVE ŞI EXECUTIVE; SĂ SPRIJINE ORICE INIŢIATIVĂ CARE CONTRIBUIE LA PROMOVAREA ŞI/SAU DEZVOLTAREA DOMENIULUI COMPATIBILITĂŢII
ELECTROMAGNETICE ÎN ROMÂNIA; SĂ PARTICIPE LA ELABORAREA DE ACTE TEHNICE NORMATIVE, STANDARDE ŞI PROPUNERI LEGISLATIVE PE CARE SÎ LE PROMOVEZE
FORURILOR DE RESORT CORESPUNZĂTOARE; SĂ ORGANIZEZE ŞI SĂ PARTICIPE PE PLAN NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL LA ACTIVITĂŢILE şTIINŢIFICE ŞI TEHNICE CARE
PRIVESC COMPATIBILITATEA ELECTROMAGNETICă ŞI DOMENIILE CONEXE DE INTERES; SĂ CONTRIBUIE LA PERFECŢIONAREA PREGĂTIRII PROFESIONALE ALE
MEMBRILOR SĂI, ÎN DOMENIUL COMPATIBILITĂŢII ELECTROMAGNETICE; SĂ SUSŢINĂ PARTICIPAREA MEMBRILOR SĂI LA CONGRESE, SIMPOZIOANE, MESE ROTUNDE,
EXPOZIŢII DE SPECIALITATE, ORGANIZATE PE PLAN REGIONAL, NAŢIONAL SAU INTERNAŢIONAL; SĂ FACILITEZE UN LARG SCHIMB DE EXPERIENŢĂ, CUNOŞTINŢE ŞI IDEI
ÎN CADRUL ASOCIAŢIEI ŞI ÎNTRE ACEASTA ŞI ALTE ORGANIZAŢII NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE
ASOCIAŢIA PENTRU COMUNA BERCENI - 11455/A/2009 COMUNA BERCENI, COMUNA BERCENI, ILFOV BD. 1 MAI, NR. 857 PENEA GHEORGHE CRISTIAN,HAIDUCU IONICA,TERTELEAC PAUL MembriiA sociatieAi SOCIATIA PENTRUC omuna Berceni-llfovd orest'e q vv;asociezien s copur_ promovairniit eieseicoor muneBi ercenai, dezvortasraiir e,;a partyicipalari pi roiectnea tionalse i PREŞEDINTE: HAIDUCU IOANA, VICEPREŞEDINTE: PENEA CRISTIAN, TERTELEAC
ILFOV
ILFOV nternationaavlein dd repts copd ezvoltarea;o. toui"p lanurilae C omuneBi ercenijudeltlufol v' PAUL
ASOCIAŢIA PENTRU COMUNICARE 12379/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. EROII SANIT ARI NR.23, SECT OR 5 Andrei Savu,Savu Ghiţă,Răzvan-Mihai Voncu încurajarea, sprijinirea şi facilitarea pe orice căi a informătii şi comunicării europene, bazată pe colaborarea dintre statele membre şi cu păstrarea identităţii naţionale, prin oferirea resurselor, Andrei Savu, Savu Ghiţă, Răzvan-Mihai Voncu
EUROPEANĂ serviciilor şi expertizei necesare în acest context
ASOCIAŢIA PENTRU COMUNICARE ŞI 8433/A/2002 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I CALEA RAHOVEI NR. 305,Stanciugelu Irina,Stanciugelu Stefan,Ionescu Alin-Cornel,Ionescu Mihaela-Alexandra,Pitic-Tran Adriana-Valentina,Tudorancea initierea si dezvoltarea relatiilor de comunicare si cooperare in cadrul diferitelor tipuri de comunitati si stabilirea mecanismelor specifice de actiune pentru realizarea simentinerea acestor relatii. Stanciugelu Irina-presedinte, Ionescu Mihaela-Alexandra-vicepresedinte, Stanciugelu
BL. 52, SC. 2, ET . 10, AP. 80, SECT OR 5
DIALOG COMUNITAR Mihai-Silviu,Frunzaru Valeriu Stefan-embru, Ionescu Alin-Corneliu-membru, Pitic-Tran Adriana-Valentina-membru
ASOCIAŢIA PENTRU COMUNICAŢII 11080/A/2009 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. MALT OPOL, NR. 9, Motoc George,Creţan Cristinel Ionuţ,Mihai Constantin. Promovarea comunicaţiilor audiovizuale în format digital independent şi educarea publicului larg, prin campanii de informare, a ceea ce înseamnă şi presupune trecerea de la televiziunea cu Mihai Constantin- preşedinte, Motoc Gheorghe- vicepreşedinte, Creţan Cristinel Ionuţ-
SECT OR 1.
DIGITALE transmisie analog la cae cu transmisie în format digital, în sprijinul "strategiei Naţionale de trecere la Televiziunea Digitală" şi a legislaţiei care va reglementa pe viitor acest domeniu, iar secretar.
obiectivele pe care şi le propune în vederea realizării acestui scop sunt prevăzute în Statutul Asociaţiei.
ASOCIAŢIA PENTRU COMUNICAŢII 11262/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MALT OPOL NR. 9, SECT OR 1 MOTOC GEORGE,CREŢN CRISTINEL IONUŢ,MIHAI CONSTANTIN preţedinte - MIHAI CONSTANTIN, vicepreşedinte - MOTOC GEOGE, secretar - CREŢAN
DIGITALE CRISTINEL IONUŢ.
ASOCIAŢIA PENTRU COMUNITATE SFÂNTA 16186/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ALEEA ROGERIUS, NR.2, BL.L1, BICĂZAN FLOAREA RODICA,LARI ANCUŢA LARINELA,BALLA ELISABETA dezvoltarea economiei sociale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii personale şi de comunitate BICĂZAN FLOAREA RODICA-preşedinte, LARI ANCUŢA LARINELA-vicepreşedinte, BALLA
AP.37
MARIA ELISABETA-trezorirer
ASOCIAŢIA PENTRU COMUNITATE ŞI 4200/A/2007 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R.ADAMCLISI NR.2B, BULAI BEATRIS MONICA,PUIA CONSTANTIN,PUIA ANA MIOARA PARASCHIVA DE A SUSŢINE ŞI PROMOVA POLITICI PROFAMILIALE ŞI PROCOMUNITARE ÎN ACORD CU LEGISLAŢIA INTERNĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ, PENTRU MENŢINEREA, BULAI BEATRIS MONICA, PUIA CONSTANTIN, PUIA ANA MIOARA PARASCHIVA
BL.CA2, SC.C, AP. 26
FAMILIE 2006 ÎMBUNĂTĂŢIREA ŞI RECUPERAREA STĂRII DE BINE A FAMILIEI ŞI COMUNITĂŢII.
ASOCIAŢIA PENTRU COMUNITATE 17381/A/2014 CLUJ BELIŞ BELIŞ jud. CLUJ ROMÂNIA, LOCALIT AT EA BELIŞ, NR. MOCEAN MIHAELA,MOCEAN IOAN,MOCEAN MIHAELA-MARIA de a concepe, organiza şi desfăşura evenimente, activităţi şi acţiuni filantropice, umanitare, culturale, educative, ecologice şi sociale, pe plan local şi naţional. Asociaţia va reprezenta şi promova PREŞEDINTE - MOCEAN MIHAELA, VICEPREŞEDINTE- MOCEAN IOAN, TEZORIEIR -
32, JUD. CLUJ
„SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL” interesele comune ale membrilor săi; va acorda sprijin persoanelor aflate în nevoie; va acorda burse elevilor şi studenţilor cu rezultate deosebite la învăţământ şi/sau acelora care provin din medii MOCEAN MIHAELA MARIA,
sociale precare; va desfăşura acţiuni ecologice; va organiza evenimente în scopul de a obţine finanţări pentru persoanele bolnave si neajutorate, familii îndoliate, persoane în vârstă, persoane cu
handicap, persoane sau familii cu posibilităţi materiale reduse, bolnavi, precum şi alte categorii de persoane aflate în dificultate, activităţi cultural-religioase cu tinerii si alte activităţi menţionate în
statut.
ASOCIAŢIA PENTRU CONSERVAREA 4729/A/2006 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. OFCEA NR.19,SC A,ET AJ 4, MUSCALU NAGY RADU,GAŞPAR PETRU SORIN,BĂNĂŢEAN DUNEA IOAN Conservarea biodiversităţii,în special a habitatelor şi a speciilor prioritate şi utilizarea durabilă a resurselor naturale.Asociaţia poate desfăşura orice alte activităţi economice directe,dacă acestea MUSCALU NAGY RADU,GAŞPAR PETRU SORIN,BĂNĂŢEAN DUNEA IOAN
AP.63 JUD.T IMIŞ
BIODIVERSITĂŢII ŞI A RESURSELOR au caracter accesoriu şi sunt îm strănsă legătură cu scopul principal.
NATURALE
ASOCIAŢIA PENTRU CONSERVAREA 224/A/2012 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL BASARABIA NR. 94, BL. A1, SC. B, Se retrage RADU IULIAN-LEONARD, si se coopteaza CHERECHESIU MANUEL SEPTIMIU. - promovarea şi protejarea valorilor arhitecturale clasice ale centrului istoric al Bucureştiului;;- repunerea în circuitul turistic a valorilor arhitecturale ale Bucureştiului - ca şi capitală europeană;;- CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - BRATILOVEANU MIHAI-IONUT, vicepreşedinte -
ET . 3, AP. 11, SECT OR 2
CENTRULUI ISTORIC AL BUCUREŞTIULUI protejarea prin semnalarea abuzurilor de ordin arhitectural care se produc asupra clădirilor care fac parte din patrimoniul arhitectural al Bucureştiului (inclusiv al centrului istoric);;- conservarea CHERECHESIU MANUEL SEPTIMIU, membru - JINGA ION COSMIN
memoriei centrului istoric al Bucureştiului prin organizarea de simpozioane şi reuniuni legate de orice fel de documente, imagini şi inregistrări privind evoluţia centrului istoric;;- acţiuni de
strângere de fonduri prin evenimente caritabile în scopul renovării clădirilor cu valoare istorică care necesită intervenţia imediată,;- creşterea gradului de informare în rândul populaţiei tinere atât
din Bucureşti cât şi din ţară, asupra importanţei conservării centrului istoric al Bucureştiului.
ASOCIAŢIA PENTRU CONSERVAREA 18/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.BARSEI NR.4 AP.30 DOMSA TEODORA,DOMSA CRISTIAN CONSTANTIN,LESZAI ISTVAN LASZLO,VIRGINAS ANDREA-ADRIANA dezvoltarii stiintelor care se leaga de conservarea naturii (biologie, ecologie, geologie, stiinta mediului etc.), respectiv fondarea si sprijinirea turismului ecologic modern, in interesul dezvoltatii PRESEDINTE – DOMSA TEODORA, VICEPRESEDINTE – LESZAI ISTVAN LASZLO,
NATURII regionale si a mentinerii diversitatii biologice autothtone SECRETAR – VIRGINAS ANDREA-ADRIANA
ASOCIAŢIA PENTRU CONSERVAREA ŞI 6/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BĂNEASA NR. 24-26, BL. V/1, SC. A, CÂRSTEA ALEXANDRU-FLORIN,IOANIŢESCU RADU-ALEXANDRU,SANDU SIMONA IOANA - contribuie la conservarea şi promovarea turistică a patrimoniului natural şi cultural în vederea dezvoltării durabile. preşedinte - CÂRSTEA ALEXANDRU-FLORIN, vicepreşedinţi - IOANIŢESCU
ET . 2, AP. 11, SECT OR 1
PROMOVAREA PATRIMONIULUI NATURAL RADU-ALEXANDRU, SANDU SIMONA IOANA
ŞI CULTURAL "GEOBIOLOGICA"
ASOCIAŢIA PENTRU CONSILIERE ÎN 266/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. T RANSILVANIA NR. 1, SECT OR 1 BRAICA ALEXANDRA-PATRICIA,RĂDULESCU TATIANA,OTEL SIMONA DANIELA,OLTEANU MONICA NICOLETA. - de a promova interesele socio-profesionale, educaţionale, culturale, de consiliere în carieră, de formare şi promovare a mijloacelor apărării, drepturilor şi libertăţilor omului, în principal al preşedinte - OTEL SIMONA DANIELA, vicepreşedinţi - RADULESCU TATIANA, OLTEANU
CARIERĂ "EDUCAŢIE TALENT ŞANSĂ" libertăţii constiinţei şi a dreptului la libera exprimare, de perfecţionare profesională a tinerilor, lucrătorilor angajaţi în domeniul public sau privat, precum şi pentru alte categorii de grupuri MONICA NICOLETA.
vulnerabile şi a oricăror persoane care solicită sau au nevoie de asemenea activităţi care să le asigure evoluţia în domeniile de mai sus.;- de a elabora şi promova programe de sprijin pentru
corectarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii, prin reintegrarea în educaţie şi formare profesională a elevilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii, pentru copii, preşcolari şi elevi expuşi
riscului de părăsire timpurie a şcolii, cât şi către familiile acestora, şi vor viza în special populaţia romă, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele din mediul rural, precum şi alte categorii de
grupuri vulnerabile şi a oricăror persoane care solicită sau au nevoie de asemenea activităţi care să le asigure evoluţia în domeniile de mai sus care, prin activitatea desfăşurată, răspunde nevoilor
din domeniile respective, ale tuturor categoriilor de persoane ale comunităţii.
ASOCIAŢIA PENTRU CONSILIERE ŞI 7816/A/2008 GORJ T G-JIU, ST R. A I T G-JIU, ST R. A I CUZA, BL.21, ET .2, AP. 10 jud. GORJ ANINOIU ANGELICA,FARISEU MARINELA DELIA,CALOTĂ CORINA LUMINIŢA,GÎRBACI CLAUDIA de a colabora cu autorităţile locale, cu agenţi economici, asociaţii, fundaţii, ale persoane juridice şi specialişti pentru a furniza servicii privind identificarea persoanelor defavorizate de pe piaţa ANINOIU ANGELICA, -PREŞEDINTE, FARISEU MARINELA DELIA-VICEPREŞEDINTE,
CUZA, BL.21, ET .2,
ORIENTARE PROFESIONALĂ AP. 10 MINODORA,LOGĂESCU LAVINIA muncii, persoanelor aflate în căutarea unui lo de muncă, studenţi, absolvenţi şi nu numai. CALOTĂ CORINA LUMINIŢA-SECRETAR GENERAL, GÎRBACI CLAUDIA
MINODORA-VICEPREŞEDINTE, LOGĂESCU LAVINIA-VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PENTRU CONSILIERE ŞI 12055/A/2010 COMUNA COMUNA CORBEANCA, SAT PET REŞT I Schimbarea Se retrage din calitatea de asociat - membru fondator, al asociaţie (A.C.T.A.) D-nuI DAN MATEI AGATHON. Se aproba adeziunea a) organizarea şi desfăşurarea un or sesiuni de consiliere specializate, precum şi a unor programe dedicate de terapie prin artă, adresate grupurilor vulnerabile, în scopul îmbunătăţirii situaţiei Se revoca din funcţia de Vicepreşedinte al Consiliului Director d-nul DAN MATEI AGATHON;
CORBEANCA, SAT sediului social al Asociaţiei (A.C.T .A.) din Comuna
TERAPIE PRIN ARTĂ A GRUPURILOR PET REŞT I Corbeanca. sat Petreşti, Parc Rezidenţial Gardenia Village formulata de D-ra IANCU ELENA -CĂTĂLINA, pentru calitatea de asociat -membru al asociaţiei (A.C.T.A); grupurilor ţintă; b) organizarea şi desfăşurarea de cursuri de formare profesională în diferite ocupaţii sau meserii a tuturor categoriilor de grupuri vulnerabile în vederea iniţierii, calificării, Art.4. Se numeşte in funcţia de Vicepresedinate al Consiliului Director D-ra.IANCU ELENA
VULNERABILE nr.ll, judeţ Ilfov in Oraşul Otopeni, Str. Valea Pasării, Vila recalificării, specializării sau perfecţionării profesionale a persoanelor provenind din aceste grupuri; c) sensibilizarea societăţii referitor la problematica legată de marginalizare prin intermediul -CĂTĂLINA.
nr. 1, etaj 1, camera 2, judeţul Ilfov.
promovării, dezvoltării, încurajării iniţiativelor culturale artistice şi de formare profesională, care să aibă drept beneficiari sectoare sociale dezavantajate, ce riscă excluderea socială, sau alte
categorii de grupuri cu dificultăţi de ordin social sau legate de sănătatea fizică; d) încercarea de a răspunde nevoilor sociale individuale şi/sau familiale a diverselor categorii de persoane
dezavantajate în vederea prevenirii şi depăşirii situaţiei de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi
excluziunii sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii; e) desfăşurarea unor activităţi în domeniul educării prin artă, precum şi a protecţiei grupurilor vulnerbile, în sensul dezvoltării abilităţilor,
competenţelor şi a stimei de sine a persoanelor defavorizate, în concordanţă cu legislaţia în vigoare; f) organizarea şi susţinerea unor conferinţe, seminarii, grupuri de lucru, mese rotunde cu
scopul consilierii, dezvoltării competenţelor şi a formării profesionale a grupurilor vulnerabile.
ASOCIAŢIA PENTRU CONSILIEREA 6998/A/2008 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PANCIU NR. 59, SECT OR 1 FEDORCA STELIAN-VICTOR,MOGA VASILE SERGIU,JIGĂU IOANA-MĂDĂLINA- GEORGIANA - de a contribui la promovarea valorilor civie, ale democraţiei şi statului de drept; - va acţiona pentru crearea unui curent de opinie în vederea promovării obiectivelor sale în condiţiile unei noi preşedinte - FEDORCA STELIAN-VICTOR, vicepreşedinte - MOGA VASILE-SERGIU,
CETĂŢENILOR DIN COLEGIUL 7 economii sociale. secretar general - JIGĂU IOANA-MĂDĂLINA-GEORGIANA
BUCUREŞTI (ACCCB)
ASOCIAŢIA PENTRU CONSOLIDAREA 21945/A/2015 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. PLANT ELOR NR.63 SECT OR 2. Şova Mihai,Velicu Daniel-Cătălin,Mocanu Ingrid Luciana Membrii Asociației au hotÒrÔt sÒ se asocieze ¯ n scopul asigurării respectării drepturilor și libertÒților omului și ¯ n vederea consolidÒrii democrației, ¯ n ambele sale forme principale: a) Consiliul Director: 1. Preşedinte – Şova Mihai 2. Vicepreşedinte – Velicu Daniel - Cătălin 3.
DEMOCRAŢIEI ŞI PROTEJAREA participativÒ și reprezentativÒ. ;╬n vederea atingerii scopului Asociației, strategiile privind materia drepturilor omului se bazeazÒ pe o abordare de jos ¯ n sus. ;TotodatÒ, Asociația urmÒrește, Vicepreședinte – Mocanu Ingrid Luciana
DREPTURILOR OMULUI PRO-DOM asigurÒ și implementeazÒ și orientÒrile Uniunii Europene și legislația europeanÒ precum și planurile internaționale de acțiune privind drepturile omului.;(2) Asociația sprijinÒ ¯ n mod activ
protejarea drepturilor omului, inclusiv prin sesizarea publicÒ a derapajelor instituțiilor și autoritÒților publice ¯ n aceastÒ materie. Asociația poate formula puncte de vedere, analize și rapoarte,
emite scrisori și ¯ și asumÒ posibilitatea de a formula luÒri de poziție și organiza dezbateri inclusiv ¯ n spațiul public ¯ n aceastÒ materie.
ASOCIAŢIA PENTRU CONSOLIDAREA 17720/A/2014 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R.LAMINOARELOR NR.3 Costea Olivia Ioana,Ungureanu Marian,Costea Cornel dezvoltarea şi consolidarea societăţii civile în România, prin derularea unor proiecte şi iniţiative, care să determine crearea unei generaţii dedicate comunităţii şi societăţii civile, indiferent de preşedinte - Costea Olivia Ioana, vicepreşedinte - Ungureanu Marian, secretar - Costea Cornel
SOCIETĂŢII CIVILE ÎN ROMÂNIA (ACSCR) etnie, de sex sau de clasă socială, care să contribuie cu adevărat la bunăstarea României
ASOCIAŢIA PENTRU CONSTRUCŢII 19901/A/2015 TIMIS COMUNA DUDEŞT II COMUNA DUDEŞT II NOI jud. T IMIS CALEA BUTARIU STELIAN-IOAN,PREŞEA CONSTANTIN,BÎLC IOANA-PAULA Sprijinirea şi promovarea activităţii de construcţii edilitare în România. preşedinte – BUTARIU STELIAN-IOAN, vicepreşedinte – PREŞEA CONSTANTIN, secretar –
NOI BECICHERECULUI, NR. 17/B
EDILITARE DUDEŞTII NOI BÎLC IOANA-PAULA
ASOCIAŢIA PENTRU CONSTRUIREA 2995/A/2005 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA ARINIŞ NR.1, BL.OD1,SC.B, ET .1, se adaugă pe lista membrilor fondatori : Drăguşin Constantin, Dima Dumitru, Dolha Gheorghe Toader strângerea de fonduri şi construirea unui complex religios -social cu biserică creştin-ortodoxă în Bucureşti,cartierul Drumul Taberei , Aleea Valea Boteni nr.2, sector 6 Preşedinte-Ion Panaite, Vicepreşedinte-Alexandrina Gheorghe
AP.50,SECT OR 6
BISERICII ÎNĂLŢAREA DOMNULUI
ASOCIAŢIA PENTRU CONSTRUIREA 11103/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA ARINIS NR.1, BL.OD1, ET .I/5, Primirea de noi membrii - Ungureanu Rodica, Popescu Niculina, Truta Maria Clementina, Patica Constantin, Vrăbiescu Nicolae, Construirea unei biserici ortodoxe cu statut de parohie potrivit regulamentelor de funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române PRESEDINTE - GHEORGHE ALEXANDRINA, VICEPRESEDINTE - BANICA NICULAI
SCARA B, SECT OR 6
BISERICII ORTODOXE "INALŢAREA Olteiu Elena, Popp Ioan, Enache Mircea, Dicu Teodora, Corbu Sevastiţa, Purcăreanu Eugen, Ionescu Constantin, Creţu Ioana, Dutu JURIST TEOLOG - PROFIR CONSTANTIN MEMBRII - IONESCU CONSTANTIN,
DOMNULUI" DIN ALEEA VALEA BOTENI, Florica, Atanasiu Diana CALINESCU ADRIAN, SERBAN DRAGOMIR, CONSTANTIN DRAGUSIN, TRUTĂ
CARTIERUL DRUMUL TABEREI SECTOR 6 CLEMENTINA, UNGUREANU RODICA
BUCUREŞTI
Asociaţia pentru Construirea Catedralei 1012/A/1993 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV Braşov, B-dul 15 Noiembrie nr.67 Corneliu Nicolae Popa,Gheorghe Grindu,Virgil Mihăilescu,Viorel Dumbravă,Titus Prescure sprijinirea materială a construirii în noul centru civic a unei catedrale ortodoxe Corneliu Nicolae Popa, Gheorghe Grindu, Virgil Mihăilescu, Viorel Dumbravă, Titus Prescure
(Biserica de Lemn) Braşov
"Înălţarea Domnului" Braşov
ASOCIAŢIA PENTRU CONSTRUIREA DE 529/A/1992 BUCUREST I BUCUREST I ST R. GEN. BERT HELOT NR. 60-62 SCARLAT CORNELIA,REINDL ANA,ANDREI MIHAI,DRAGAN ILIE,FLORICU ROXANA,TUDOR ADELINA,GRIGORE construirea pentru membrii sai, sau a membrilor de familie ai acestora (sot, sotie si copii), a cate unui singur apartament, in cadrul unei cladiri de locuit cu doua sau mai multe apartamente. preşedinte - GRIGORE GHEORGHE, secretar - SCARLAT CORNELIA, organizatoric -
SECT OR 1
LOCUINŢE RADIO-ROMÂNIA GHEORGHE,IACOB ELENA,COSA GHEORGHE,CILTAN IOAN,TABACEL MANEA,POPESCU MIHAI,IANCU IANCU NICOLAE, economic-financiar - trezorier - GEORGESCU EMILIAN, constructii -
NICOLAE,TARBU ION,BRAN RODICA,GEORGESCU E.,DOBRITOIU NICULAE,NACIU STEFAN,CARACULACU C.,ROSCA MERCUS CATALIN, aprovizionare - POPESCU MIHAI, relatii - DOBRITOIU NICOLAE
TRAIAN,ADABIR TATIANA,NASTASE STEFAN,MERCUS CATALIN,LAZARESCU DAN,SANDULESCU GRIGORE
ASOCIAŢIA PENTRU CONSULTANŢÃ ŞI 3246/A/2004 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. T RAIAN GROZĂVESCU, NR. ICHIM TIBERIU SIMON,HARDUŢ MARIUS,PASANIUC JANINA DIANA - DE A PROMOVA ŞI SPRIJINI INIŢIATIVELE, PROIECTELE ŞI PROGRAMELE DE EDUCAŢIE A ADULŢILOR ŞI TINERILOR PRIN METODE EXPERIENŢIALE SPECIFICE EDUCAŢIEI PASANIUC JANINA DIANA, HARDUŢ MARIUS, ICHIM TIBERIU SIMON
11, BL. PC. 73, AP. 3
TRAINING ACT NON - FORMALE.
ASOCIAŢIA PENTRU CONSULTANŢĂ ŞI 16135/A/2014 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. LUNGĂ, NR.130, CLĂDIREA Oţeleanu Lia-Liana,Tănase Cătălina şi Dermengiu Mihaela Simona dezvoltarea şi promovarea de programe educaţionale care informează, educă şi inspiră preşedinte – Oţeleanu Lia-Liana, vicepreşedinte – Tănase Cătălina, secretar – Dermengiu
ART A, ET .1
SUPORT EDUCAŢIONAL (COSSE) Mihaela
ASOCIAŢIA PENTRU CONSULTANŢĂ ŞI 19623/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VINT ILĂ MIHĂILESCU, NR. 18, BL. 72, Radu Ramona Laura,Buzatu Daniela,Partal Cristina Maria. Dezvoltarea, promovarea si apararea drepturilor si intereselor profesionale, social-civice, economice si culturale ale tuturor persoanelor din societate, fara deosebire de varsta, sex, nationalitate, Radu Ramona Laura- preşedinte, Buzatu Daniela- membru, Partal Cristina Maria- membru.
AP. 29, SECT OR 6.
TRAINING UNITE optiune politica sau religioasa.
ASOCIAŢIA PENTRU CONTINUA 11139/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GUT ENBERG NR.3BIS, SECT OR 5 SC de Transport cu Metroul METROREX SA,Regia Autonomă de Transport Bucureşti,SC Metroul SA,Institutul de Studii şi promovarea şi sprijinirea intereseor membrilor săi, prin dezvoltarea şi promovarea progresului ştiinţific, tehnic şi social pentru realizarea în marile aglomerări urbane, inclusiv în suburbiile Consiliu Director: -Anton Valentin - preşedinte, -Aron Gheorghe - membru, -Udriste Gheorghe
DEZVOLTARE A TRANSPORTURILOR Proiectări Căi Ferate,Search Corporation,Universitatea Politehnică Bucureşti - Facultatea de Transporturi,Universitatea Tehnică de acestora, a unui sistem integrat de transport public, atractiv şi eficient - membru, -Rozorea George - membru, -Suciu David - membru
URBANE ŞI SUBURBANE CODATU - DIN Construcţii Bucureşti - Facultatea Căi Ferate,Drumuri şi Poduri,Viorica Beldean,Octavian Udriste,Constantin Ballo,Ilie
ROMÂNIA Sandu,Valentin Anton
ASOCIAŢIA PENTRU CONTROLUL ŞI 10609/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CONST ANT IN DISESCU NR. 27A, 1. SC LABOREX 2000 SRL,cu sediul in Bucuresti,str.Constantin Disescu 27A,sector1,inregistrata la Registrul Comertului sub nr. îndeplinirii unui interes personal nepatrimonial constand în realizarea la nivel inalt, in concordanta cu cerintele Uniunii Europene in domeniu, a sarcinilor si obiectivelor ce revin laboratorelor si 1.SC LABOREX 2000 SRL prin dl. Stanoiu Cristian Gabriel -presedinte; 2.SC QUALITY
CAM. 1, CORP C2, SECT OR 1
SIGURANŢA ALIMENTELOR J40 / 28124 / 1994,cod fiscal RO 6719669,cont RO94BACX0000003004901000 deschis la BC Unicredit Tiriac-Titulescu expertilor pentru controlul si siguranta alimentara din Romania conform regulamentelor oficiale in vigoare si respectarea normelor deontologice profesionale in domeniul controlului si sigurantei CONTROL CONSULTING SRL prin d-na Carmen Popescu – vicepresedinte; 3.SC EMILIANA
,reprezentata prin dl. Ing. Cristian Stanoiu-administrator, 2. SC QUALITY CONTROL CONSULTING SRL cu sediul in str. Magura alimentare, protejarea intereselor asociatilor, prevenirea concurentei neloiale, informarea publicului larg privind calitatea si siguranta produselor consumate. SRL prin dl. Emil Ignat-vicepresedinte; 4.SC MANOR CENTER SRL prin dl. Cristian
Vulturului,Nr. 29,parter,ap. 1,camera 1,sector 2,Bucuresti,RO 16670805,J40/ 12991/2004,cont RO60BACX0000003019646000 Ploaie-vicepresedinte.
reprezentata prin d-na Popescu Carmen-asociat, 3. SC EMILIANA SRL cu sediul in Sibiu str. Bacovia,nr. 35 judet Sibiu,cod fiscal
RO 9004588,inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J32/580/1996,cont RO02BTRL03301202671735XX deschis la Banca
Transilvania – Sibiu ,reprezentata prin dl. Emil Ignat -administrator, 4. SC MANOR CENTER SRL cu sediul in Bucuresti str.
Dumitru Papazoglu,nr. 1,bl. B5 ,sc. 1,parter ,ap 3,sector 3 inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J40/28989/1994,cod fiscal
RO 6812805,cont RO56BRDE441SV37256224410 deschis la BRD -Sincai reprezentata prin dl. Cristian Ploaie.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU COOPERARE 3386/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.ST IRBEI VODĂ, NR.95, AP.8, SECT OR1. BADEA ADRIAN ALEXANDRU,cetăţean român,născut la data de 07.02.1946,în Bucuresti,domiciliat în Bucuresti,Str. Stirbei Scopul asociaţiei este promovarea cooperarii si schimburilor culturale şi stiintifice între ţările europene, iar obiectivele pe care şi le propune în vederea realizării acestui scop sunt prevăzute în 1. Preşedinte: prof.dr. Adrian BADEA 2. Vicepreşedinte: prof.dr. Tiberiu APOSTOL 3. Secretar:
1
CULTURALĂ ŞI ŞTIINŢIFICĂ EUROPEANĂ - Voda,nr.95,ap.8,sector 1,posesor al BI/CI seria,RX,nr. 313144,eliberat de Secţia 3 Poliţie la data de 27.05.05,cod numeric personal: statutul asociaţiei. conf.dr. Horia NECULA
ACCES 1460207400036. 2. BADEA NADIA,cetăţean român,născut la data de 21.11.1948,în Campulung Moldovenesc,domiciliat în
Bucuresti,Str. Stirbei Voda,nr.95,ap.8,sector 1,posesor al BI/CI seria,RX,nr. 278961 ,eliberat de Secţia 3 Poliţie,cod numeric
personal: 2481121400028. 3. APOSTOL TIBERIU,cetăţean român,născut la data de 07.04.1961,în Ramnicul Sărat,domiciliat în
Bucuresti,Bul Tineretului 53,Bl. 65,ap.14,sector 4,posesor al BI/CI seria,RD,nr. 459736,eliberat de SPCEP biroul nr. 1 cod numeric
personal: 1610407400449. 4. DARIE GEORGE,cetăţean român,născut la data de 17.04.1961,în Bucuresti,domiciliat în Bucuresti,Sos.
Iancului nr.4,bloc 113A,ap.10,sector 2,posesor al BI/CI seria,RD,nr. 208409,eliberat de Secţia 9 Poliţie la data de 14.11.2001,cod
numeric personal: 1610417400057. 5. NECULA HORIA,cetăţean român,născut la data de 15.11.1968,în Braila,domiciliat în
ASOCIAŢIA PENTRU COOPERARE DIANA 15644/A/2006 TELEORMAN BUCUREŞT I - BUCUREŞT I - BUCUREŞT I jud. T ELEORMAN ST R. Se retrag Murariu Adriana, Tănase Denisa Corina, Voiculeanu Aura Mariana, Viscotel Lucian, Murariu Andrei, Tănase Mădălina - promovarea relaţiilor de cooperare interculturală, prin încurajarea dezvoltării de parteneriate în zona transfrontalieră şi a schimburilor culturale de tineret. preşedinte - ANTON IORDAN-DANIEL, vicepreşedinte - MURARIU MARIA, secretar general
BUCUREŞT I CONST ANT IN ARICESCU NR. 21, BL. 20, SC. B, ET . 2,
AP. 18, SECT OR 1. - ŞOS. NICOLAE T IT ULESCU NR. Ioana, Lazar Steliana, Marza Danila Gabriela şi se cooptează Anton Iordan-Daniel, Murariu Maria, Toia Tudor, Dragan Ionut, Vulpe - IANCU RAZVAN CONSTANTIN. - CONSILIU DIRECTOR: preşedinte - MURARIU
61-71, BL. 11A, SC. A, ET . 6, AP. 22, CAM. 1, SECT OR 1. Roxana, Iancu Razvan Constantin. - Se cooptează Murariu Adriana şi se retrag Anton Iordan Daniel, Vulpe Roxana, Iancu Răzvan ADRIANA, vicepreşedinte - MURARIU MARIA, secretar general - TOIA TUDOR, cenzor -
Constantin. - Se retrag TOIA TUDOR, DRAGAN IONUT, se cooptează SERBAN VASILE-BOGDAN. BECIU MIHAELA. - CONSILIU DIRECTOR: preşedinte - ISTRATE ADRIANA (fosta
MURARIU), vicepreşedinte - MURARIU MARIA, secretar general - SERBAN
VASILE-BOGDAN. CENZOR - BECIU MIHAELA.
ASOCIAŢIA PENTRU COOPERARE 12422/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA RAHOVEI NR.303, BL.66, SC.1, Vinatoru Emil Cristian,Pescaru Marius Florin,Vinatoru Ionut cooperarea cu diverse instituţii, asociaţii şi fundaţii atat din Romania cat si din spaţiul Uniunii Europene pentru implementarea pliticilor Uniunii Europene în Romania Vinatoru Emil Cristian, Pescaru Marius Florin, Vinatoru Ionut
AP.64, SECT OR 5
EUROPEANĂ OVIDIUS
ASOCIAŢIA PENTRU COOPERARE 20/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PODUL DÂMBOVIŢ EI, NR. 9, AP. 14, Ioniţă Gabriela Noemia,Badarica Nicoleta Sandina,Ciocan Carmen Violeta,Ioniţă Lucreţia. Promovarea, reprezentarea, asistenta şi respectarea drepturilor omului, promovarea medierii şi a intereselor mediatorilor autorizati, promovarea arbitrajului judiciar şi a intereselor arbitrilor, Ioniţă Lucreţia- preşedinte, Ioniţă Gabriela Noemia- vicepreşedinte, Badarica Nicoleta Sandina-
SECT OR 6.
INTERNAŢIONALĂ "DREPTURILE OMULUI, promovarea medierii litigiilor atât in randul populatiei, cat si la nivelul institutiilor statului indiferent de gradul acestora, precum si desfasurarea efectiva a activitatii de mediere şi a activitatii de secretar.
MEDIERE ŞI ARBITRAJ"- BUCUREŞTI arbitraj.
ASOCIAŢIA PENTRU COOPERARE SI 6961/A/2007 BIHOR ALEŞD ALEŞD jud. BIHOR CART IER ŞOIMUL, BL. M 2, AP.5, ANTONESCU LILIANA SANDA,OROS FLORIAN VICTOR,MĂNOIU TEODORA IRINA Să promoveze dimensiunea europeană a politicilor sociale, educative şi de mediu, să contribuie la dezvoltarea cetăţeniei active, et,c ANTONESCU LILIANA SANDA, OROS FLORIAN VICTOR , MĂNOIU TEODORA IRINA
DEZVOLTARE REGIONALĂ "ORIZONT"
ASOCIAŢIA PENTRU COOPERARE ŞI 11263/A/2009 DAMBOVITA BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. DAMBOVIT A ST R. T ELEGA NR. 6, Se retrag: URBALAC SRL, MARQUINA & ASSOCIATES SRL. Se cooptează LUIS TRILLO MARQUINA, GABRIELA LILIANA Se lărgeşte cu:;- acordarea de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, care constau în servicii de informare şi consiliere si servicii de mediere a muncii pe piata interna. preşedinte - RAMON SANTIAGO TRILLO MARQUINA, membri - GABRIELA LILIANA
T RONSON B, ET . 5, AP. 32, SECT OR 1.
PROMOVARE PROIECTE POPESCU. POPESCU, LUIS TRILLO MARQUINA.
ASOCIAŢIA PENTRU COOPERAREA 11002/A/2013 BIHOR ORADEAST R ORADEAST R ECAT ERINA T EODOROIU NR 22/A jud. DERZSI AKOS,FLORUŢ MARIUS,PRADA PAUL CRISTIAN PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A MICILOR MESERIAŞI
ECAT ERINA BIHOR
ECONOMICĂ BIHOR T EODOROIU NR 22/A
ASOCIAŢIA PENTRU COPII "BARATI R" 20407/A/2015 MURES REGHIN REGHIN jud. MURES ST R. PANDURILOR NR. 47

ASOCIAŢIA PENTRU COPII "EUROMINI 6287/A/2007 LIXANDRU RODICA,HERKESER ALINA FELICIA,DINCĂ ANGELA oferă copiilor posibilitatea de a se afirma pe plan cultural, de a contracta într-un cadru organizat cultura internaţională, de a participa activ la schimburule de valori artistice pentru buna LIXĂNDROIU RODICA-PREŞEDINTE, HERKESER ALINA FELICIA-VICEPREŞEDINTE,
STARS" cunoaştere şi înţelegere între copii. DINCĂ ANGELA-MEMBRU
ASOCIAŢIA PENTRU COPII "STEJARU" 480/A/2003 pozitie inchisa judeţul Neamţ, sat judeţul Neamţ, sat Stejaru, comuna Ion Creangă ST R. Tujan Floarea,Tujan Maria - Suzana,Tujan Mihai să asigure un cămin familial pentru copiii orfani, abandonaţi, să acorde ajutor medical, spiritual celor în suferinţă, incluşi sau nu într-o formă de ocrotire a statului, copii din familii numeroase, din preşedinte - Tujan Floarea; vicepreşedinte - Tujan Maria - Suzana; secretar - Tujan Mihai
Stejaru, comuna Ion SERG. MAJ. CARA ANGHEL NR.10, BL.C5, SC.A, AP.23,
Creangă SECT OR 6 familii dezorganizate, care nu primesc educaţie şi îngrijire corespunzătoare sau sunt lipsiţi de mijloace de subzistenţă
ASOCIAŢIA PENTRU COPII CU DEFICIT DE 18261/A/2014 ILFOV POPEŞT I-LEORDENI POPEŞT I-LEORDENI jud. ILFOV ST RADA DRUMUL TOMA ALINA-MIHAELA,TOMA CRISTIAN-MIHAI,SUBŢIRELU CASIANA imbunătăţirea vieţii copiillor si tinerilor cu deficit de creştere prin acordarea de sprijin informaţional, moral, psihologic, social si material acetor copii si familiilor lor presedinte: TOMA ALINA-MIHAELA,membru: TOMA CRISTIAN-MIHAI,secretar general:
FERMEI, NR.133
CREŞTERE "ATINGE CURCUBEUL" SUBŢIRELU CASIANA
ASOCIAŢIA PENTRU COPII CU DIABET 21858/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.GH.DIMA NR.26 SC.4 TOADER DIANA MARIA,ŞANDOR-POP EMILIA,TOADER VALENTIN-ADRIAN susţinerea financiară, materială, psihologică şi educativă a copiilor cu diabet şi a familiilor lor, prin activităţi de colectare de fonduri financiare destinate în principal pentru tratamentul medical şi PREŞEDINTE - TOADER DIANA MARIA, VICEPREŞEDINTE - ŞANDOR-POP EMILIA,
AP.32
"SFÂNTU ŞTEFAN" - CLUJ regimul alimentar current al copilului cu diabet, pentru tratamentul vindecării diabetului şi a bolilor colaterale date de diabet, pentru incluziunea copiilor cu diabet în viaţa socială şi educaţională, SECRETAR - TOADER VALENTIN-ADRIAN
îmbunătăţirea calităţii vieţii copilului cu diabet, apărarea drepturilor lor civile, precum şi susţinerea familiilor care au copil cu diabet
ASOCIAŢIA PENTRU COPII CU DIABET 21859/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.GH.DIMA NR.26 SC.4 TOADER DIANA MARIA,ŞANDOR-POP EMILIA,TOADER VALENTIN-ADRIAN susţinerea financiară, materială, psihologică şi educativă a copiilor cu diabet şi a familiilor lor, prin activităţi de colectare de fonduri financiare destinate în principal pentru tratamentul medical şi PREŞEDINTE - TOADER DIANA MARIA, VICEPREŞEDINTE - ŞANDOR-POP EMILIA,
AP.32
"SFÂNTU ŞTEFAN" - CLUJ regimul alimentar current al copilului cu diabet, pentru tratamentul vindecării diabetului şi a bolilor colaterale date de diabet, pentru incluziunea copiilor cu diabet în viaţa socială şi educaţională, SECRETAR - TOADER VALENTIN-ADRIAN
îmbunătăţirea calităţii vieţii copilului cu diabet, apărarea drepturilor lor civile, precum şi susţinerea familiilor care au copil cu diabet
ASOCIAŢIA PENTRU COPII CU DIZABILITĂŢI 11830/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DÂMBOVIŢ A, NR. 11E, SECT OR 6. Stănescu Gheorghe,Ignat Gheorghe,Dumitraşcu Ioana. Acordarea de servicii şi consultanţă pe domenii care includ sfera educaţională, socială, IT, externalizare, project management. Stănescu Gheorghe- preşedinte, Ignat Gheorghe- vicepreşedinte, Dumitraşcu Ioana-
"IOANA" vicepreşedinte.
ASOCIAŢIA PENTRU COPII CU DIZABILITĂŢI 13067/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DÂMBOVIŢ A, NR. 11E, SECT OR 6. Stănescu Gheorghe,Ignat Gheorghe,Dumitraşcu Ioana. Acordarea de servicii şi consultanţă pe domenii care includ sfera educaţională, socială, IT, externalizare, project management. Stănescu Gheorghe- preşedinte, Ignat Gheorghe- vicepreşedinte, Dumitraşcu Ioana-
"IOANA" vicepreşedinte.
ASOCIAŢIA PENTRU COPII CU NEVOI 6697/A/2007 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS T imişoara, str. Clăbucet, nr. 5, bl. GIOSAN DANIELA-CAMELIA,ALUPOAIE-DRAGOESCU AMINA-CLAUDIA,VRACIU DIANA,BIROVESCU GEORGETA SUSŢINEREA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR COPIILOR CU NEVOI SPECIALE preşedinte – Alupoaie – Dragoescu Amina – Claudia, membri: Vraciu Diana, Dragoescu
E13/II, et. I, ap. 5, jud. T imiş
SPECIALE "SFÂNTUL ANDREI" Viorica
ASOCIAŢIA PENTRU COPII CU NEVOI 3597/A/2007 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ALEEA IST RU, NR.4, Vasile Marinela,Calotă Ruxandra Laura,Butoi Aurora,Şuţă Vicol Eduard Nicuşor,Şuţă Lizia Ioana,Iliescu Florentina,Bogdan creşterea calităţii vieţii copiilor cu cerinţe educative speciale Vasile Marinela -preşedinte, Şuţă Vicol Eduard Nicuşor -vicepreşedinte, Şuţă Lizia
ET .II,SALA 6, SECT OR 6
SPECIALE "SMILE TOGETHER" Rodica,Tomescu Irina,Mitoi Elena,Ploscaru Ionela Ioana-director executiv
ASOCIAŢIA PENTRU COPII CU NEVOI 10021/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SECT OR 5, ST R. FRUNT E LAT Ă, NR. 2, BL.Nicolae Luciana,Nicolae Ioan,Nicolae Elena crearea de servicii alternative şi flexibile pentru îngrijirea copiilor şi tinerilor cu nevoi speciale; sprijinirea, susţinerea, formarea şi reprezentarea intereselor familiilor copiilor şi tinerilor cu Nicolae Luciana - preşedinte, Nicolae Ioan - vicepreşedinte, Nicolae Elena - secretar
P4, SC.1, ET . 7, AP. 29
SPECIALE MICUL MEU UNIVERS dizabilităţi.
ASOCIAŢIA PENTRU COPII ŞI BĂTRÂNI 6516/A/2007 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. VASILE LUCACI NR. 3, SC. CHINCEA MIHAELA-FLORINA CONSTĂ ÎN ORGANIZAREA DE PROGRAME ADECAŢIONALE, CULTURALE, EDUCATIVE ŞI ECOLOGICE PREŞEDINTE - GURZU MIHAIELA - DANIELA, VICEPREŞEDINTE - CHINCEA MIHAELA
B, AP. 18
"ALEAN" - FLORINA, SECRETARĂ- DAMINUŢĂ TATIANA
ASOCIAŢIA PENTRU COPII ŞI BĂTRÂNI 19104/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL G-RAL GHEORGHE MAGHERU NR. KELLER MARIUS,DRAGAN GABRIEL,AFLOREI DOINA - să promoveze în mod practic porunca Evangheliei de a iubi pe aproapele şi de a ajuta pe cei flămânzi şi suferinzi. preşedinte - KELLER MARIUS, vicepreşedinte - DRAGAN GABRIEL, secretar - AFLOREI
20, ET . 3, AP. 4, SECT OR 1
"SFÂNTUL HRISTOFOR" DOINA
ASOCIAŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET 10244/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA ŞERBAN VODĂ, NR. 167 ( ÎN Carp Mariana-Cristina,Cozmanciuc Carmen,Trofin Adelaida Ozana să descopere, stimuleze şi sa promoveze copii şi tineri dotati cu capcitati medii şi speciale, sa creeze specialisti de varf in domeniile de interes naţional sau mondial, să atragă in acest demers presedinte-Carp Mariana-Cristina; vicepresedinte-Cozmanciuc Carmen
INCINT A COLEGIULUI NAŢ IONAL "GHEORGHE ŞINCAI"
EXCELLENT CHILDREN tineri dotaţi cu inclinatie spre cercetare , să sustina sşi sa dezvolte cercetarea românească , sa administreze asociatia şi fondurile destinate programelor de formare şi de cercetare
ASOCIAŢIA PENTRU COPII ŞI TINERET 1704/A/2013 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU ST R. INT RAREA SIRET ULUI, NR.6, BRAD TIBERIU,BRAD IOAN,URECHE COSTIN-GABRIEL · susţinerea excelenţei în rândul tinerei generaţiişi oferirea unei şanse de punere în valoare a talentului lor precum şi participarea la concursuri naţionale şi internaţionale. Fondurile obţinute sunt PRESEDINTE – BRAD TIBERIU - VICEPREŞEDINTE – BRAD IOAN - VICEPREŞEDINTE
SCARA A, ET AJ 2, AP.7
SIBIU destinate exclusiv pregătirii copiilor şi tinerilor în vederea susţinerii participării lor la competiţii, dezvoltării aptitudinilor sau recompensării pentru rezultate deosebite în sport şi în învăţătură. – URECHE COSTIN-GABRIEL
ASOCIAŢIA PENTRU COPII ŞI TINERI " 10576/A/2013 DOLJ COMUNA MISCHII, COMUNA MISCHII, SAT URECHEŞT I jud. DOLJ ST R. IES:IOVAN VALERIU, IOVAN MARIANA LORENA INTRĂ: ROMAN IONELA LAURA, ROMAN GHEORGHE PROMOVAREA, APĂRAREA ŞI SPRIJINIREA INTERESELOR PROFESIONALE, SOCIALE, CULTURALE ŞI ECONOMICE ALE COPIILOR ŞI TINERILOR ÎN GENERAL, ŞI ALE ROMAN IONELA LAURA-PREŞEDINTE; ROMAN GHEORGHE-VICEPREŞEDINTE
SAT URECHEŞT I AVIAT ORULUI, NR.16
PERFORM " TINERILOR ŞI COPIILOR CAPABILI DE PERFORMANŢĂ ÎN SPECIAL
ASOCIAŢIA PENTRU COPII, EGALITATE DE 6318/A/2007 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I ST R. 1 DECEMBRIE 1918 NR. 12, DARABĂ DORIN,CARAMAN GICU,ŞTEFAN ION PROMOVAREA PESCUITULUI SPORTIV CA DISCIPLINĂ SPORTIVĂ PREŞ-DARABĂ DORIN, PRIMVICEPREŞ-ION ŞETFAN, VICEPREŞ.-APORTU CĂTĂLINA
BL. S9D, AP.1
ŞANSE ŞI NEDISCRIMINARE şi ŞTEFAN ALINA
ASOCIAŢIA PENTRU COPIII CARE SUFERĂ 1107/A/2012 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU PROF. IOAN MOGA NR. 2E, ET . 4, AP. PĂCURARIU VIOREL,PĂCURARIU RALUCA-ELENA,. BADIU ANGELA scopul constă în ajutorul acordat şi altor persoane, copii şi adulţi care suferă atât de sindromul Goldenhar cât şi de orice fel de afecţiuni care necesita tratamente costositoare - Preşedintele – PĂCURARIU VIOREL; - Vicepreşedintele –PĂCURARIU RALUCA-ELENA ;
38
DE SINDROMUL GOLDENHAR - Secretar General – BADIU ANGELA;
ASOCIAŢIA PENTRU COPIII DIAGNOSTICAŢI 11544/A/2013 CLUJ BACIU BACIU jud. CLUJ NR.363 POP OCTAVIA-MARIA,POP MARIA,BAN SAROLTA desfăşurarea unor activităţi care să ajute copiii cu epilepsie şi cu retard neurolocomotor, totodată să îi integreze în societate şi să le ofere sprijin în dezvoltarea lor ca persoane capabile să îşi PREŞEDINTE – POP OCTAVIA-MARIA, VICEPREŞEDINTE – POP MARIA, SECRETAR –
CU EPILEPSIE creeze un viitor BAN SAROLTA
ASOCIAŢIA PENTRU COPIL ŞI FAMILIE 10666/A/2010 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R SULYOK IST VAN NR 1 jud. BIHOR BELLINCK PATRICK MARCEL ,MAKAI DIMENI JUDIT KATALIN,TIBA ALEXANDRU,HERMAN SZABOLCS DEZV SERVICIILOR SOCIALE BELLINCK PATRICK MARCEL,TIBA ALEXANDRU, HERMAN SZABOLCS
SULYOK IST VAN NR
1
ASOCIAŢIA PENTRU CREAREA DE 16702/A/2014 TULCEA SAT MAHMUDIA SAT MAHMUDIA jud. T ULCEA Sediul social este în BENGA GEORGE CĂTĂLIN,TIBA DANIEL,STOIAN FLORIAN. Scopul Asociaţiei este : formarea profesională, informarea şi difuzarea de cunoştinţe la nivelul populaţiei din mediul rural. STOIAN FLORIAN - PREŞEDINTE, TIBA DANIEL - VICEPREŞEDINTE, BENGA GEORGE
România, sat Nufăru, str. Arheologiei nr.3, cam. 1, comuna
ALTERNATIVE OCUPAŢIONALE ÎN MEDIUL Nufăru, jud. T ulcea. CĂTĂLIN - SECRETAR.
RURAL
ASOCIAŢIA PENTRU CREŞTERE A 1191/A/2013 IASI COST EŞT I COST EŞT I jud. IASI MOISA BOGDAN VASILE,MOISA IOAN,MOISĂ CONSTANTIN,SACARĂ TOADER,MOISA MIRELA,BÎRLIBA EXPLOATAREA RESURSELOR NATURALE VEGETALE ŞI ANIMALE, ORGANIZAREA ŞI CREŞTEREA ANIMALELOR DE CALITATE, PRECUM ŞI EXPLOATAREA TERENURILOR Preşedinte - Moisa Bogdan Vasile, vicepreşţedinte - Moisa Ioan, membru Iuga Violeta.
ANIMALELOR AGRO-BOGDAN MARIN,TEODORESCU IOAN,MUNCELEANU FLORIN,MOLDOVANU IRINEL,IUGA IONUŢ ANDREI,IUGA VIOLETA,BÎRLIBA AGRCOLE ÎNTREŢINEREA PAJIŞTELOR, APROVIZIONAREA ŞI DEPOZITAREA ÎNGRĂŞĂMINTELOR CHIMICE ŞI SEMINŢELOR DESTINATE SUPRAFEŢELOR DE PŞUNE.
CONSTANTIN,SASU CONSTANTIN CĂTĂLIN
ASOCIAŢIA PENTRU CREŞTEREA 20893/A/2015 DOLJ COM. COŞOVENI COM. COŞOVENI jud. DOLJ ST R. REVOLUŢ IEI,NR. 46 GAVRILĂ FLORIN,LOGOFĂTU MARIAN,RUSESCU MARCELA-DIANA,STANCU BOGDAN IONUŢ,DUMITRU MIHAI IULIAN CREŞTEREA PĂSĂRILOR ŞI A ANUMALELOR MICI ŞI MARI DE RASĂ, SELECŢIA ŞI PĂSTRAREA RESELOR ÎN STANDARDELOR SPECIFICE, AMELIORAREA ŞI PERPETUAREA STANCU BOGDAN IONUŢ-PREŞEDINTE, LOGOFĂTU MARIAN-VICEPREŞEDINTE,
ANIMALELOR " ACR " COŞOVENI SPECIILOR EXISTENTE RUSESCU MARCELA DIANA-SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PENTRU CREŞTEREA 14222/A/2011 BIHOR PĂGAIA, COMUNA PĂGAIA, COMUNA BOIANU MARE, jud. BIHOR NR. 59 LAZĂR TUDOR NICOLAE,BOLOJAN VASILE LUCIAN,GOMAN CORNEL,LAZĂR IOAN - cunoaşterea şi apărarea drepturilor membrilor asociaţiei şi a asociaţiilor de profil, în condiţiile respectării legislaţiei în vigoare, în vederea apărării şi promovării intereselor legitime ale GOMAN CORNEL, BOLOJAN VASILE LUCIAN
BOIANU MARE,
ANIMALELOR CIOBĂNAŞUL PĂGAIA crescătorilor de animale în raport cu autorităţile publice şi alte entităţi publice sau private cu care asociaţia şi/sau membrii acesteia vin în contact direct
ASOCIAŢIA PENTRU CREŞTEREA 1220/A/2012 BIHOR MARGINE MARGINE jud. BIHOR NR. 189 PONTOŞ IONEL DĂNUŢ,BORŞE MARIN IOAN,SABĂU IOAN MARCEL - cunoşaterea şi apărarea drepturilor membrilor asociaţiei şi a asociaţiilor de profil, în condiţiile respectării legislaţiei în vigoare,;- asigurarea unui cadru organizat în vederea asigurării BORŞE MARIN IOAN, SABĂU IOAN MARCEL
ANIMALELOR MIORIŢA MARGINEA consultanţei necesare desfăşurării activităţii de asociaţie, în vederea creşterii eficienţei activităţii crescătorilor de animale şi ridicarea nivelului de viaţă a acestora.
ASOCIAŢIA PENTRU CREŞTEREA 16004/A/2014 TULCEA SAT CEAT ALCHIOI SAT CEAT ALCHIOI jud. T ULCEA SAT CEAT ALCHIOI, STATACHE STEFAN,HOLOSTENCU GHEORGHE,LACUREZEANU TRAIAN,BĂRBOI IOANA,PERIJOC îl constituie sprijinirea directă şi calificată a crescătorilor de animale pentru accelerarea ritmului de ameliorare a efectivelor de bovine, cabaline, ovine, caprine, pentru valorificarea eficientă a PREŞEDINTE - STATACHE ŞTEFAN, VICEPREŞEDINTE - HOLOSTENCU GHEORGHE,
COMUNA CEAT ALCHIOI, ST R. PRIMĂVERII NR.60,
ANIMALELOR OVINE, CAPRINE, BOVINE ŞI JUDEŢ UL T ULCEA DUMITRU-VASILE,PERIJOC ALEXE,HOLOSTENCU VIOLETA,STATACHE MARIN-ADRIAN. producţiilor de carne şi lapte, piei şi lână şi produselor acestora, precum şi acordarea consultanţei de specialitate în vederea creşterii şi amplasării fermelor, promovarea tehnologiilor de creştere SECRETAR - PERIJOC ALEXE, CASIER HOLOSTENCU VIOLETA.
CABALINE - COMUNA CETALCHIOI, JUD. şi practicilor moderne în producţia agrozootehnică şi de marketing specifice. Asociaţia va identifica, reprezenta şi promova sistematicx şi unitar interesele profesionale specifice membrilor săi,
TULCEA cele economice, tehnice şi juridice, precum şi acţiunile de cooperare ale membrilor săi, între aceştia şi în relaţia cu alte asociaţii, societăţi comerciale de stat sau private, primării ş.a.
ASOCIAŢIA PENTRU CREŞTEREA 19531/A/2015 BRASOV SĂCELE SĂCELE jud. BRASOV ST R. MORII, NR.119 Balint Iuliu,Barbu Mircea Alexandru,Brumaru Constantin Jr.,Brumaru Constantin,Brumaru Vasile,Cioacă Ion,Csere apărarea intereselor în sectorul de creştere şi ameliorare a animalelor precum şi ridicarea nivelului de viaţă al membrilor săi Preşedinte – Munteanu –Galiu Gheorghe, Vicepreşedinte – Munteanu-Galiu Ana; Membrii:
OVINELOR ŞI BOVINELOR FÂNTÂNIŢA Gavrilă,Giro-Szasz Ştefan,Gocsman Ioan,Jigăra Elena Anca,Jigăra Nicolae,Pantilimon Sorin-Dan,Munteanu Galiu Ana,Munteanu Balint Iuliu, Barbu Mircea Alexandru, Brumaru Constantin Jr., Brumaru Constantin, Brumaru
BRĂDETULUI Galiu Gheorghe Vasile, Cioacă Ion, Csere Gavrilă, Giro-Szasz Ştefan, Gocsman Ioan, Jigăra Elena Anca,
Jigăra Nicolae
ASOCIAŢIA PENTRU CREŞTEREA 19336/A/2014 BRASOV BUDILA BUDILA jud. BRASOV ST R. CRIŞAN, NR.21 Godri Robert Oliver,Godri Kinga,Godri Silvester Ioan şi Godri Magda apărarea intereselor în sectorul de creştere şi ameliorare a animalelor precum şi ridicarea nivelului de viaţă al membrilor săi preşedinte – Godri Robert Oliver, vicepreşedinte – Godri Kinga
OVINELOR ŞI BOVINELOR „LAZUL MARE” –
BUDILA
ASOCIAŢIA PENTRU CREŞTEREA 14956/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. IULIU MANIU, NR. 7, CORP A, ET . 1, -membrii asociaţiei sunt: Profeanu Virgil, Solcan George Ovidiu, Păun Irina. -Completarea scopului cu: susținerea și protejarea categoriilor de persoane defavorizate, promovarea tinerilor și sustinerea inițiativelor acestora, promovarea accesului la educație și cultură, Profeanu Virgil- director general, Solcan George Ovidiu- director executiv, Ion Irina- director
CAM. Z2, SECT OR 6.
SPERNŢEI DE VIAŢĂ- APCSV facilitarea accesului persoanelor cu nevoi speciale la servicii sociale și medicale, precum și în creșterea speranței de viață și a calității vieții, acordarea de servicii sociale. economic.
ASOCIAŢIA PENTRU CREŞTEREA ŞI 11298/A/2009 IASI DELENI DELENI jud. IASI Huc Costinel ,Huc Costinel Sorin şi Huc Constantin - este de a reuni şi promova interesele membrilor săi , ale cetăţenilor Uniunii Europene care se ocupă de cresterea şi îngrijirea animalelor , apărarea drepturilor animalelor ( inclusiv al preşedinte - Huc Costinel, vicepreşedinte - Constantin Huc, secretar Costinel Sorin Huc. OUG 26/2000
BUNĂSTAREA ANIMALELOR DIN COMUNA celor de companie şi a celor fără stăpîn) , dezvoltarea cercetărilor în domeniul creşterii animalelor din orice stat al Uniunii Europene şi care au aderat la statutul asociatiei , în domeniile modificată şi
DELENI dezvoltării sectorului zootehnic şi a învătământului de specialitate , etc. republicată
prin Legea
246/2005
ASOCIAŢIA PENTRU CREŞTEREA ŞI 16871/A/2016 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. GHE. DOJA, NR. 49/A POPA DORIN,COITA DORIN CRISTIAN,ROŞCA REMUS DOREL,GHERDAN EMILIAN,BRATA ANCA MONICA,SILAGHI Potenţarea sectorului agroalimentar din Crişana. POPA DORIN - preşedinte, COITA DORIN CRISTIAN, ROŞCA REMUS DOREL, BRATA
PROMOVAREA PRODUSELOR RADU GHEORGHE,TOMMASI FRANCESCO EMILIO,TARCZA TEODORA MIHAELA,CIORDAŞ GABRIEL ANCA MONICA, SILAGHI RADU GHEORGHE - vicepreşedinţi
AGROALIMENTARE CRIŞANA NISTOR,OCTAVIAN DAN
ASOCIAŢIA PENTRU CREŞTEREA 18919/A/2014 BUCURESTI SECT OR 3, BD. I.C. SECT OR 3, BD. I.C. BRĂT IANU NR.20, BL.1848, SC.A, SANDULESCU OANA,SANDULESCU MIHAI,MEHEDINTU MIHAI PROMOVAREA SI DEZVOLTAREA CERCETARII STIINTIFICE, PRECUM SI CRESTEREA VIZIBILITATII CERCETARII STIINTIFICE IN DIVERSE DOMENII PRESEDINTE-SANDULESCU MIHAI, SECRETAR SANDULESCU OANA
BRĂT IANU NR.20, ET .1, AP.3 jud. BUCUREST I
VIZIBILITĂŢII CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE BL.1848, SC.A, ET .1,
(ACVCS) AP.3
ASOCIAŢIA PENTRU CREŞTEREA, 11557/A/2013 BACAU SAT MĂRGINENI SAT MĂRGINENI NR.184, COMUNA MĂRGINENI, JUD. Ilisoi Octavian,Bitan Constantin-Dan şi Stanciu Adriana „crearea cadrului organizatoric pentru toţi proprietarii şi crescătorii de cai rasa pur sânge arab în vederea realizării strategiei, măsurilor, ideilor, acţiunilor, care să le apere şi să le promoveze Ilisoi Octavian - în calitate de preşedinte, Bitan Constantin-Dan - în calitate de vicepreşedinte şi
NR.184, COMUNA BACĂU jud. BACAU
REPRODUCŢIA ŞI SELECŢIA CALULUI PUR MĂRGINENI, JUD. interesele în dezvoltarea, perfecţionarea, cunoaşterea celor mai noi metode de creştere, reproducţie şi selecţie a calului pur sânge arab, precum şi a sportului ecvestru naţional” Stanciu Adriana - în calitate de secretar
SÂNGE ARAB DIN ROMÂNIA BACĂU
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURA ŞI 408/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MINERILOR NR.77-79 STAMATIAN CRISTINA,STAMATIAN VASILE-FLORIN,STAMATIAN IRINA contribuţia prin mijloace educaţionale şi culturale la conştientizarea rolului femeii în societate şi familie, pentru dobândirea încrederii în valoarea proprie şi în potenţialul său, dobândirea demnităţii PREŞEDINTE – STAMATIAN VASILE-FLORIN, MEMBRU cu atribuţii de administrator –
EMANCIPAREA FEMEILOR şi respectului societăţii; conştientizarea rolului femeii, orientându-i preocupările şi ţintele dinspre cele strict familiale spre cele sociale, profesionale, ştiinţifice, politice; promovarea respectului şi STAMATIAN CRISTINA, SECRETAR – STAMATIAN IRINA
demnităţii umane; militează pentru înlăturarea agresiunilor fizice şi morale asupra femeilor; acţionează pentru sprijinul femeilor, pentru emanciparea lor în scopul realizării unei vieţi mai bune nu
doar pentru ele ci şi pentru copiii lor; respectând rolul esenţial al femeii, cel de mamă, se are în vedere ca, prin contribuţiile aduse la emanciparea femeii să se ajungă, implicit, la îmbunătăţirea
vietii copiilor, a întregii societăţi
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ EDUCAŢIE 13350/A/2011 BIHOR COMUNA SPINUŞ, COMUNA SPINUŞ, SAT . GURBEŞT I, jud. BIHOR NR. 23 SILAGHI GHEORGHINA,COLCERIU GHEORGHIŢĂ,VARGA ALECSANDRU - contribuirea la deschiderea culturală , la încurajarea şi promovarea performanţei, sprijinirea şi organizarea de activităţi de dezvoltare şi promovare în general pe plan local, prin iniţierea de COLCERIU GHEORGHIŢĂ
SAT . GURBEŞT I,
DEZVOLTARE ŞI PROMOVARE LOCALĂ " proiecte cu dimensiune socială, educaţională, civică, culturală, artistică, pentru păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi culturii naţionale, a celei locale în special
SARA ARBA"
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI ARTĂ 4223/A/2002 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CALEA UNIRII, NR. 79 TEOFAN SAVU,IVĂNESCU MIRCEA,IVĂNESCU ELVIRA ECATERINA,BEŞTELIU AGAPIA MARCELA,BEŞTELIU ÎNFIINŢAREA UNEI ASOCIAŢII CU CARACTER CREŞTIN ŞI SOCIAL, DEMOCRATIC, NONPROFIT ŞI APOLITIC IVĂNESCU ELVIRA ECATERINA, IVĂNESCU MIRCEA, BEŞTELIU AGAPIA MARCELA
CREŞTINĂ MARIN,TOPAN SOFIA,MATEIAŞ MINUNA ALEXANDRA DOINA,POPESCU LIVIA CARMEN
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI 10665/A/2010 BIHOR ORADEA ST R ROMAN ORADEA ST R ROMAN CIOROGARIU NR 49 jud. BIHOR POPA DORIN ,DRIMBA CRISTIAN ,SC EXEGET CONSULTING SRL ORGANIZAREA DE CURSURI SPECIALE LEGATE DE CALITATEA VINULUI POPA DORIN - PREŞEDINTE ,DRIMBA CRISTIAN -VICEPREŞEDINTE ,
CIOROGARIU NR 49
CIVILIZAŢIA VINULUI MILLESIME
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI 4224/A/2002 DOLJ COM. DĂBULENI COM. DĂBULENI jud. DOLJ ST R. UNIRII, NR. 2 MĂRUNŢELU DUMITRU,GHERLAN IONEL,CROITORU ILIE CRISTIAN,SOIMU DANIELA,ARMĂŞELU MIHAELA NICOLETA SĂ ÎMBUNĂTĂŢEASCĂ ŞI SĂ CONTRIBUIE LA PĂSTRAREA ŞI PERPETUAREA MOŞTENIRII CULTURALE A POPORULUI ROMÂN MĂRUNŢELU DUMITRU, GHERLAN IONEL, CROITORU ILIE CRISTIAN
CIVILIZAŢIE CONSTANTIN BRÂNCOVEANU
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI 2003/A/2012 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. CUZA VODĂ CRĂCIUN MARCELA AUGURA,CRĂCIUN CONSTANTIN PAUL,CRĂCIUN ANDREI BOGDAN. CREAREA DE MODELE DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI CULTURALE ŞI DE MEDIU . REALIZAREA DE PUNŢI DE COOPERARE INTERDISCIPLINARĂ. CRĂCIUN MARCELA AUGURA, CRĂCIUN CONSTANTIN PAUL, CRĂCIUN ANDREI
NR.54, ET .3, AP.4.
ECOLOGIE "CULTECO" BOGDAN.
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI 19649/A/2015 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ALEEA FRAGILOR MATEI DANIELA,CHETRONE LIVIU BOGDAN,BROASCĂ CONSTANTIN PROMOVAREA EDUCAŢIEI FORMALE ŞI NON-FORMALE ŞI A VOLUNTARIATULUI ÎN RÂNDUL TINERILOR, A VALORILOR MORALE IDEILOR DE NORMALITATE ŞI TOLERANŢĂ MATEI DANIELA, CHETRONE LIVIU BOGDAN, BROASCĂ CONSTANTIN
NR.11, BL. P2, SC.D, ET .3, AP.75.
EDUCAŢIE - DALI - CONSTANŢA ÎN SOCIETATEA ROMĂNEASCĂ
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI 9824/A/2009 CONSTANTA PANT ELIMON PANT ELIMON jud. CONST ANT A ST R. PRINCIPALĂ BONDRESCU ŞTEFANIA,MOGA ION,IONESCU GEORGIANA. REALIZAREA IDEALULUI EDUCAŢIONAL, CARE CONSTĂ ÎN DEZVOLTAREA LIBERĂ INTEGRALĂ ŞI ARMONIOASĂ A INDIVIDULUI, ÎN FORMAREA PERSONALITĂŢII AUTONOME MOGA ION, IONESCU GEORGIANA, BONDRESCU ŞTEFANIA.
NR.216.
EDUCAŢIE "PANTELIMON" ŞI CREATIVE, A UNUI CARACTER DE EXCEPŢIE, ÎN CONCORDANŢĂ CU IDEALUL CREŞTIN.
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI 10328/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PART IT URII, NR. 13, BL. 66, SC. 3, Moise Victor,Dobre Dragoş Cătălin,Dobre Marilena. Promovarea valorillor culturale şi educaţionale, prin implicarea cetăţenilor în activităţi cultural-educative, prin promovarea şi susşinerea tinerilor şi artiştilor romîni atât în România cât şi în Moise Victor- preşedinte, Dobre Dragoş Cătălin- vicepreşedinte, Dobre Marilena- secretar.
ET . 2, AP. 50, SECT OR 6.
EDUCAŢIE "PRO CULTURA" străinătate, prin crearea unui spaţiu adecvat comunicării între cetăţenii români şi cei ai altor ţări, sprijinirea tinerilor fără posibilităţi materiale şi organizarea de activităţi cultural- educative.
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI 4601/A/2007 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. APUSULUI NR. VULCANESCU ION VAŞENTIN,PATEGA CATALIN - LAURENŢIU,BLAJ ANDREEA. Realizarea unor instituţii cultural alternative celor oficiale şi sprijinirii activităţii acestor instituţii; astfel de instituţii alternative pot fi biserici, capele, manastiri sau schituri ortodoxe, gradiniţe, şcoli, VULCANESCU ION VAŞENTIN - preşedinte, PATEGA CATALIN - LAURENŢIU -
93-101, BL.42, SC. 2, AP.43, SECT OR 6
EDUCAŢIE "SFÂNTUL DANIIL SIHASTRUL" erfelinate, publicaţii ori alte instituţii educaţional- culturale confesionale ortodoxe. vicepreşedinte, BLAJ ANDREEA.- secretar.
FILIALA SECTOR 6 BUCUREŞTI
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI 62/A/2015 SIBIU COMUNA SELIMBAR COMUNA SELIMBAR jud. SIBIU SAT MOHU, NR. 313 Simion Constantin Romulus, 2.Simion Elena Cristina, 3.Ghiţulescu Elena Scopul asociaţiei este îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii şi a bunăstării generaţiilor prezente şi viitoare, printr-o abordare integrată între dezvoltarea educaţională, culturală, economică, Simion Constantin Romulus, - presedinte 2.Simion Elena Cristina, - vicepresedinte
EDUCAŢIE EUROPEANĂ protecţia mediului şi justiţie socială. 3.Ghiţulescu Elena - secretar general
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI 15857/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. T OAMNEI NR.34 CORP C Se ia act de cererile de renunţare a membrilor: Iacob Ileana Viorica, Sarbu Roxana Georgiana. statut atestat de avocat Rusandra Sandu sub nr.1/08.11.2011 presedinte - Ursu Irina, director executiv - Gherghel Ioana Claudia, secretar general -
SECT OR 2
EDUCAŢIE SF. NICOLAE Scortescu Mihaela Elena
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI SPORT 16405/A/2014 BOTOSANI SAT HULUB, COMUNA SAT HULUB, COMUNA DÂNGENI jud. BOT OSANI Achiţenei Lucian Dumitru,Botezatu Ionuţ Adrian,Diaconiţă Cerasela,Dobrotă Georgeta,Hagiu Ionuţ,Iliescu Ionuţ Marius,Ioniţă Implicarea societăţii civile în asigurarea unui climat sănătos şi civilizat în societate, promovarea valorilor morale, culturale şi spirituale, promovarea patrimoniului cultural-istoric, atragerea Preşedinte - Ioniţă Emanuel-Gabriel, vicepreşedinte - Achiţenei Lucian Dumitru, secretar -
DÂNGENI
DEMOSTENE BOTEZ DÂNGENI Emanuel Gabriel,Miorcăneanu Ionuţ şi Turtă Corina Elena. cetăţenilor spre practicarea sportului pentru sănătate, educaţie şi recreere. Hagiu Ionuţ.
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI TRADIŢIE 15517/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ELENA CLUCEREASA NR. 83, RĂILEANU CONSTANTIN,NICA CRISTIAN,BLAJ ANDREEA - educarea tinerilor, cultivarea, promovarea şi răspândirea culturii şi tradiţiei româneşti raportate la culturile şi tradiţiile europene şi extraeuropene şi de asemenea crearea unui climat propice preşedinte - RAILEANU CONSTANTIN, vicepreşedinte - CRISTIAN NICA, membru - BLAJ
SECT OR 1
"ANTON PANN" dezvoltării tinerilor prin muzică şi educaţie fizică şi sport. ANDREEA.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI TRADIŢIE 8905/A/2012 GIURGIU BOLINT IN VALE BOLINT IN VALE jud. GIURGIU ST R REPUBLICII NR. 4 A VASILE GRIGORE,MARIAN GRIGORE,DANIEL BĂRBULESCU,STEFAN CRUDU,VICTOR DOANDEŞ,CONSTANŢA CUNOASTEREA SI PROMOVAREA CULTURII ORASULUI BOLINTIN VALE SI A ZONEI ÎNCONJURĂTOARE VASILE GRIGORE, DANIEL BĂRBULESCU,MARIAN GRIGORE, STEFAN CRUDU,
ÎN INCINT A CASEI DE CULT URĂ
ISTORICĂ BOLINTINEANU CRUDU,MILICA DAN,FLORICĂ DAN,CONSTANTIN BĂRBUTĂ,GABRIEL CIPRIAN STEGĂRESCU,TRAIAN VICTOR DOANDES
CHIVA,DUMITRU DUMITRICĂ,FĂNELA CONSTANTIN,FLORIN STRĂINU,DANIELA BĂRBULESCU,MIREA ROBERT RUSZ
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ URBANĂ ŞI 6700/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B- DUL T IMIŞOARA, NR. 69A, BL. C-13-B, -retragerea urm: Velcu Traian Florică, Petre Gabriela. -cooptarea urm: Velcu Vlad Alexandru, Costache Marius Bogdan. Promovarea tuturor formelor de manifestare artistica, culturala si educationala, pentru stimularea creativitatii si originalitatii in vederea dezvoltarii armonioase si valorificarii mediului urban si a CONSILIUL DIRECTOR: Velcu Vlad Alexandru- preşedinte, Velcu Carmen Adriana-
SC. A, ET . 7, SECT OR 6.
MEDIU tuturor formelor sale de agregare. vicepreşedinte, Costache Marius Bogdan- secretar.
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ, ECOLOGIE 21280/A/2015 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV BD. SAT URN, NR.47, CAMERA 4 Grigore Zina Luminiţa,Stupar Liviu,Botea Lidia - Iuliana crearea şi dezvoltarea cadrului organizatoric – funcţional şi material pentru practicarea în cadru organizat a turismului sub toate formele sale, dar în special, cel montan şi ecologic la un nivel cât Preşedinte – Grigore Zina Luminiţa, vicepreşedinte – Botea Lidia - Iuliana şi secretar general –
ŞI TURISM A.C.E.S.T. „TRUBADUR” mai înalt; promovarea tuturor formelor de educaţie şi cultură, pentru un mod de viaţă sănătos în rândul tuturor oamenilor, dar în special al copiilor şi tinerilor, al educaţiei pentru protejarea mediului Stupar Liviu
şi a patrimoniului natural şi cultural, promovarea şi dezvoltarea profesională a tinerilor şi adulţilor
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ, EDUCAŢIE 10195/A/2013 in lichidare CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. T ULCEA NR.9, GALBEAZA ALINA,GALBEAZA CRISTIAN-NICOLAE,GALBEAZA GEORGE,ISTRATE NICOLAE ŞTEFAN,LEONTE PROMOVAREA VALORILOR CULTURALE ŞI EDUCAŢIONALE ROMÂNEŞTI ŞI EUROPENE ŞI DERULAREA DE ACTIVITĂŢI EDUCAŢIONALE, CULTURALE ŞI DE CERCETARE MACAROV ALEXANDRA-LAVINIA
BL.S2, SC.C, PART ER, AP.44
ŞI CERCETARE ASERT ALINA,MACAROV ALEXANDRA-LAVINIA,MACAROV ALEXANDRINA,MACAROV MARINA-ATENA,MACAROV
CRISTINA-ADRIANA,MACAROV GEORGIANA,MANEA CLAUDIA-NEPTINA,STAN ALINA-COSTIANA,VLAD
LOREDANA-GABRIELA
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ, EDUCAŢIE 66/A/2009 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR BRANULUI, NR.2J LASLO MIRCEA,RUSU CRISTIAN,LASLO ANCA SIMONA încurajarea şi sprijinirea dezvoltării comunităţii etc. LASLO MIRCEA -PREŞEDINTE, RUSU CRISTIAN -VICEPREŞEDINTE, LASLO ANCA
ŞI DEZVOLTARE ORADEA SIMONA -SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ, 10851/A/2013 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA MOLDOVEI, NR. 8/8 BOLDEA RELEA IULIAN,BOLDEA RELEA CARMEN VIOLETA,BUDA DUMITRU MIRCEA Promovarea culturii, literaturii şi a educaţiei democratice, în plan naţional, la nivel european şi internaţional, afirmarea unei identităţi culturale naţionale în contextul universal. BOLDEA RELEA IULIAN, BOLDEA RELEA CARMEN VIOLETA, BUDA DUMITRU MIRCEA
MULTIMEDIA ŞI EDUCAŢIE DEMOCRATICĂ
ALPHA
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ, 4380/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. PENEŞ CURCANUL, NR. 8, SABĂU ORIGEN,BRIE MIHAI,CIOARĂ CORNELIU MARIUS SĂ SERVEASCĂ PRIN REALIZAREA OBIECTIVELOR EI LA CAUZQA PĂCII ŞI COLABORĂRII INTERNAŢIONALE SABĂU ORIGEN, BRIE MIHAI, CIOARĂ CORNELIU MARIUS
BL. R. 15, AP. 4
SPIRITUALITATE ŞI DEZVOILTARE A
RELAŢIILOR TRANSFRONTALIERE
ASOCIAŢIA PENTRU CULTURĂ, SPORT ŞI 18436/A/2015 GORJ T G-JIU T G-JIU jud. GORJ ST R. CERNADIA, NR.10,JUD. GORJ 1)PIGUI PUIU IONUŢ,2)PREDA FLOREA,3)SĂVULESCU CONSTANTIN,4)BUDA CONSTANTIN IONUŢ,5)VLĂDUŢU Scopul şi obiectivele Asociaţiei;Art. 4 Asociaţia pentru Cultură, Sport şi Reprezentare a Poliţiştilor de Pretutindeni este o asociaţie neguvernamentală, nonprofit, independenta, nealiniată politic şi 1)PIGUI PUIU IONUŢ- preşedinte: 2)PREDA FLOREA-vicepreşedinte:3)VLĂDUŢU ION
REPREZENTARE A POLIŢIŞTILOR DE ION-MARIUS funcţionând conform prezentului statut.;Art. 5 Asociaţia are ca scop promovarea şi dezvoltarea activităţilor cultural-artistice desfăşurate de membrii; sprijinirea activităţilor preventiv-informative ale MARIUS-secretar
PRETUTINDENI poliţiei; sprijinirea activităţii poliţiştilor prin realizarea de ghiduri legislative şi manuale de intervenţie; sprijinirea pregătirii fizice a membrilor; reprezentarea apărării intereselor legitime ale
membrilor asociaţiei; dezvoltarea profesională membrilor; perfecţionarea pregătirii profesionale a membrilor; promovarea imaginii poliţiei; dezvoltarea de metode inovatoare pentru lucrul cu
diverse categorii de persoane: copii şi tineri, consumatori de droguri, etnici, victime ale violenţei domestice, victime ale infracţiunilor, etc; dezvoltarea de parteneriate cu instituţii de învăţământ,
instituţii publice, alte asociaţii; promovarea valorilor civice, ale democraţiei şi statului de drept; conştientizarea de către cetăţenia importanţei- respectării ordinii publice; prevenirea consumului de
droguri; prevenit-accidentelor rutiere; promovarea culturii; acţionează pentru sporirea autorităţii poliţiei şi a poliţiştilor; etc.
ASOCIAŢIA PENTRU CUNOAŞTEREA 15598/A/2011 MURES IDICEL, NR. 143 IDICEL, NR. 143 jud. MURES Bârsan Mărioara,Bârsan Ioan,Bârsan Raluca Ioana se constituie în scopul cercetării, protejării şi promovării culturii şi civilizaţiei ţărăneşti româneşti vechi şi prezente. Bârsan Mărioara - preşedinte, Bârsan Raluca - vicepreşedinte, Bârsan Ioan- membru
CULTURII ŢĂRĂNEŞTI
ASOCIAŢIA PENTRU CUNOAŞTEREA 3338/A/2012 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. VICT ORIEI NR.9A, SIROTENCU LUCA LICA,SIROTENCU DORINA,SIROTENCU SILVIU RĂZVAN. şi OBIECTIVELE sunt următoarele : a) Promovarea şi apărarea dreptului la sănătate. b) Implicarea şi îmbunătăţirea cunaoşterii stării de sănătate a fiecărui cetăţean din România. c) Acordarea SIROTENCU LUCA LICA, SIROTENCU DORINA, SIROTENCU SILVIU RĂZVAN,
JUD. T ULCEA
STĂRII DE SĂNĂTATE - ROMÂNIA unui regim prioritar persoanelor care din cauze obiective nu îşi controlează starea de sănătate periodic, cum este indicat. d) Organizarea de acţiuni în vederea depistării unor afecţiuni care pun în MEMBRII FONDATORI, ŞI SIROTENCU LUCA LICA - PREŞEDINTE.
pericol starea de sănătate a cetăţenilor. e) editarea de programe, postere şi alte publicaţii de propagandă medicală. f) Alte acţiuni în legătură cu scopul asociaţiei.
ASOCIAŢIA PENTRU DEMOCRAŢIE 15635/A/2013 GORJ T ÂRGU JIU T ÂRGU JIU jud. GORJ ALEEA T EILOR , BL.2, SC.2, ET .3,Membrii fondatori ai Asociaţiei sunt: 1. GHIMIŞI ŞTEFAN SORINEL, 2. LAZĂR ANDREI MIHAELA , 3. CÎRŢÎNĂ DANIELA, 4. Scopul Asociaţiei ADER îl constituie: conceperea, organizarea, promovarea şi desfăşurarea de activităţi şi proiecte de educaţie formală şi nonformală în România şi în străinătate ce urmăresc Componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere,administnfrŁ şl control este
AP.14, JUD.GORJ
EDUCAŢIE RESPECT (ADER) ECOBICI NICOLAE , 5. GHIMIŞI ANDREI-ŞTEFAN, 6. CÎRŢÎNĂ MARIUS CRISTIAN, 7. BĂLĂCESCU ANIELA, 8.FÎCEA pregătirea, formarea şi dezvoltarea continuă a tinerilor şi a adulţilor la nivel personal şi profesional, în vederea atingerii obiectivelor personale şi profesionale propuse de către aceştia. Asociaţia următoarea: \f; a. Consiliul Director: V - # • Preşedinte - Ghimişi Ştefan Sorinei ~-\ •
ADRIAN-NICOLAE promovează valorile care ţinde egalitatea de şansă a membrilor comunităţii şi, în acelaşi timp, promovează activităţi de combatere a excluziunii sociale Asociaţia susţine iniţiativele inovative în Vicepreşedinte - Cîrţînă Daniela • Secretar - Fîcea Adrian-Nicolae • Membri - BălăcescuAniela
învăţământ şi cercetare, încurajarea excelenţei în educaţie, realizarea de programe destinate elevilor şi studenţilor, consilierea studenţilor privind dezvoltarea carierei şi sprijinirea integrării - Lazar Andrei Mihaela b. Adunarea Generală se compune din toţi membrii Asociaţiei.
proaspeţilor absolvenţi în mediul socio-economic
ASOCIAŢIA PENTRU DEMOCRAŢIE ŞI 10101/A/2009 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R.BOGDAN ALEXANDRU Dumitrache Cristinel-Marius,Dumitrache Claudia-Roxana,Dumitrache Alexandru-Cristian activarea în domenii diverse pentru a promova interesul colectivităţii şi al persoanei luate în mod individual, pentru egalitatea de şansă a fiecăruia, construirea şi dezvoltarea unei conştiinţe civice a Dumitrache Cristinel-Marius – presedinte (director general executiv)-cnp 1640912080021,
NR.5, BL.10, SC.D AP.5
EGALITATE DE ŞANSE cetăţenilor. membri: Dumitrache Claudia-Roxana-cnp 2650819080051, Dumitrache Alexandru-Cristian-cnp
1901121080091
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAE 17095/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CALEA PLEVNEI, NR. 145, C56- Manuel Del Pino Jimenez,Istrate Florin,Dorobanţu Tudor. a) Asociaţia îşi propune să stimuleze şi să sprijine dezvoltarea economica si sociala a comunităţilor rurale, pentru ca eforturile lor să determine schimbări pozitive în societatea românească.;b) Manuel Del Pino Jimenez, Istrate Florin, Dorobanţu Tudor.
SECŢ IA 2- PARŢ IAL ET AJ, CAMERA 20, SECT OR 6.
ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ ÎN MEDIUL RURAL Grupul ţintă al activităţilor Asociaţiei îl constituie populatia din mediul rural.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE , 9354/A/2009 GORJ COMUNA COMUNA MUŞET EŞT I, SAT MUŞET EŞT I, NR.411, GORJ.TURBĂCEANU ALINA MIHAELA,CORNEA CATRINEL MARA,CONSTANTIN CRISTINA ELENA,TURBĂCEANU OANA promovării şi apărării drepturilor şi libertăţilor omului, educaţiei de tineret, turismul social pentru tineret, elaborarea de programe în vederea susţinerii iniţiativelor de tineret, etc. TURBĂCEANU ALINA MIHAELA, PREŞEDINTE, CORNEA CATRINEL MARA,
MUŞET EŞT I, SAT jud. GORJ
EDUCAŢIE ŞI FORMARE CONTINUĂ MUŞET EŞT I, NR.411, MĂDĂLINA,LOGA VALTER VICEPREŞEDINTE, CONSTANTIN CRISTINA ELENA, SECRETAR GENERAL, LOGA
PENTRU TINERET ,, EUROTINERET" GORJ. VALTER, DIRECTOR PROGRAME
MUŞETEŞTI
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE A 11219/A/2009 VOLUNT ARI VOLUNT ARI B-DUL EROILOR NR.118, BL.D, SC.2, CHIRIAC STERE,BUCUR ALEXANDRA,CHIRIAC DUMITRU,DRAGOMIR DAMIAN,BARDAUS IULIAN-VLADIMIR Promovarea excelenţei în domeniul agriculturii în vederea creşterii competivităţii în acest domeniu şi a dezvoltării durabile a mediului rural, precum şi armonizarea, reprezentarea şi apărarea DRAGOMIR DAMIAN - PREŞEDINTE, CHIRIAC STERE - VICEPREŞEDINTE, BUCUR
PART ER, AP.38, JUDEŢ UL ILFOV
FERMIERILOR DIN ROMÂNIA intereselor fermierilor, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. ALEXANDRA - VICEPREŞEDINTE, CHIRIAC DUMITRU - VICEPREŞEDINTE, BARDAUS
IULIAN-VLADIMIR - VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ACTIVĂ 1957/A/2012 BACAU B ACĂU B ACĂU jud. BACAU B ANCA NAT IONALA , N R. 42, TOMA VICTOR - CĂTĂLIN, 2. Tomozii Ionuţ Bogdan, 3. TOMOZII ROMEL, Misiunea Asociaţiei pentru Dezvoltare Activă este de a iniţia, promova, implementa şi promova măsuri de dezvoltare activă şi durabilă a calităţii vieţii, urmărind scopul dezvoltării unei societăţi 1. Preşedinte: Domnul Toma Victor-Cătălin 2. Vicepreşedinte: Domnul Tomozii Ionuţ Bogdan
SC.C, AP.25
responsabile şi active sub aspect cultural, educaţional, social şi ecologic.----------------------------------------- 3. Secretar general: Domnul TOMOZII ROMEL, 7.3.
Cenzorul:---------------------------------------------------------------------------------- În calitate
de cenzor este numită doamna GHEORGHIESCU COCA,
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 11058/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA T OPOLOVENI NR.1, BL.T D6, SC.1, Iusco Florentina Pompilia,Feher Gabriel,Bădescu Emil Ştefan,Cernăianu Emilia crearea unui think tank prin care să se ofere asistenţă strategică şi modele alternative de dezvoltare durabilă indivizilor, organizaţiilor şi societăţii ca întreg. preşedinte - Iusco Florentina Pompilia, vicepreşedinte - Feher Gabriel, coordonator programe -
ET .8, AP.50, SECT OR 6
ALTERNATIVĂ ASISTATĂ - DAA Bădescu Emil Ştefan, secretar general - Cernăianu Emilia
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 20837/A/2015 BOTOSANI ST R.UNIRII, NR.13, ST R.UNIRII, NR.13, BL.D1, SC.A, ET .1, AP.1, LUCHIAN STELIA,FODOR MARIANA,HAPĂU MARIAN CLAUDIU. promovarea valorilor culturale, medicale. de tradiţioe şi spirituale româneşti şi universale, popularizarea parapsihologiei, psihotronicii, astrologie, terapii naturiste, etc. PREŞEDINTE - LUCHIAN STELIAN; SECRETAR - FODOR MARIANA;
BL.D1, SC.A, ET .1, JUD.BOT OŞANI jud. BOT OSANI
ARMONIOASĂ A OMULUI "DECENEU" AP.1, JUD.BOT OŞANI VICEPREŞEDINTE - HAPĂU MARIAN CLAUDIU.
BOTOŞANI
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE CIVICĂ " 4221/A/2012 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ COM. IŞALNIŢ A, ST R. UNIRII, NR. NĂSTASIE CĂTĂLIN EDUARD,RĂUŢESCU GABRIEL,MITRICĂ COSMIN IONUŢ,NEICU CRISTINA PROMOVEAZĂ CULTURA ŞI RESPONSABILIZAREA CIVICĂ CU UN CORP DE SPECIALIŞTI CARE ACTIVEAZĂ ÎN DEPARTAMENTELE DE PROFIL DIN ORGANIZAŢIILE DE STAT NEICU CRISTINA-PREŞEDINTE, NĂSTASIE CĂTĂLIN EDUARD-VICEPREŞEDINTE,
128, JUD. DOLJ
EVOLUTIONS" ŞI PRIVATE, CONSULTANŢI JURIDICI INDEPENDENŢI;FURNIZEAZĂ SERVICIILE DE OCUPARE, INFORMARE ŞI CONSILIERE PROFESIONALĂ, ASISTENŢĂ, MENTORAT, RĂUŢESCU GABRIEL- SECRETAR GENERAL
TUTORAT, ORIENTARE PROFESIONALĂ, ASISTENŢĂ SOCIALĂ, MEDIEREA LOCURILOR DE MUNCĂ, PROMOVAREA PRODUSELOR TURISTICE
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE CIVICĂ 10438/A/2013 GALATI COMUNA VÂNĂT ORI, COMUNA VÂNĂT ORI, SAT COST I jud. GALAT I Grigoraş Georgeta Rozica,Enache Cristian-Sorin,Munteanu Cristian Eugen,Radu Ştefănuţ,Negru Florian îmbunătăţirii calităţii vieţii cetăţenilor aparţinând comunităţii locale Galaţi-Brăila, susţinând relaţii de parteneriat cu instituţiile publice/private la nivel local/naţional/european/internaţional.
SAT COST I ST R.COŞARILOR NR.2
GALAŢI-BRĂILA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 15946/A/2015 DOLJ COM.BUCOVĂŢ , COM.BUCOVĂŢ , NR.889 jud. DOLJ PEIA ALIN CĂTĂLIN,ALBU OCTAVIAN ŞTEFAN,OBLEGA MECA OVIDIU MARIUS,DRICU LAURENŢIU MARIUS,RUSSU SCIPUL ESTE REPREZENTAT DE CONCEPTUL " FORK TO FORK ŞI VINE ÎN SPRIJINUL FERMIERILOR, MICII PROCESATORI CARE PRIN EFORTURILE DEPUSE DIRECT SAU PEIA ALIN CĂTĂLIN-PREŞEDINTE, BĂLOI SAMIR, SARPE CIPRIAN MARILEA, ALBU
NR.889
COMPETITIVĂ A FERMIERILOR MARIA,BĂLOI SAMIR,SARPE CIPRIAN MARINEL INDIRECT CREAZĂ CELE MAI BUNE CONDIŢII DE CREŞTERE, EXPLOATARE, PROCESARE DIN SECTOARELE ANIMALE SAU VEGETAL, CONFORM POLITICILOR AGRICOLE OCTAVIAN ŞTEFAN, DRICU LAURENŢIU MARIUS
COMUNE, AŞA ÎNCÂT PRODUSUL FINIT SĂ POATĂ ACOPERI CERINŢELE. NEVOILE SAU STANDARDELE CELUI MAI EXIGENT CUMPĂRĂTOR, PĂSTRÂND CELE MAI ÎNALTE
STANDARDE DE CALITATE, IGIENĂ, BUNĂSTARE A ANIMALELOR, ALE PRODUSULUI FINIT
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 3069/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BRAŞOV NR-30, BL.D6, PART ER, Secăreanu Carmen Constanţa,Sfetcu Mihaela,Ţenovici Dinu de a realiza şi promova programe şi activităţi cu caracter social, educaţional şi cultural pentru sprijinirea categoriilordefavorizate şi dezvoltarea comunităţilor locale Preş-Carmen Constanţa Secăreanu, membrii:Dinu Ţenovici, Mihaela Sfetcu
AP.12, SECT OR 6
COMUNITARĂ-CALEIDOSCOP
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 8217/A/2009 CONSTANTA CORBU CORBU jud. CONST ANT A ST R.PRINCIPALĂ NR.305. BADEA ELENA,BÂRĂ MARIA,BICĂ SILVIA,BORANDĂ JANETA-VIOLETA ş.a. DEZVOLTAREA COMUNITARĂ A COMUNEI CORBU, PENTRU CREŞTEREA CALITĂŢII VIEŢII MEMBRILOR COMUNITĂŢII, ÎN GENERAL, ŞI A COPIILOR, ÎN SPECIAL. MARIN CORNEL, BORANDĂ JANETA-VIOLETA, BÂRĂ MARIA, BADEA ELENA, DRĂGAN
COMUNITARĂ CORBU CAMELIA-LAURA, GHEORGHE ROZALIA, ROŞU ION.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 4210/A/2007 CONSTANTA CUMPĂNA, CUMPĂNA, ST R.ALEXANDRU ALIMĂNIŞT EANU NR.71, AVRAM MARCELA,AVRAM NADIA MARINCA,BENGHIU SIMONA,CÂMPANU MIHAELA,CIOCAN TUDOR COSMIN,COLIS DEZVOLTAREA COMUNITARĂ A COMUNEI CUMPĂNA, PENTRU CREŞTEREA CALITĂŢII VIEŢIIMEMBRILOR COMUNITĂ'ŢII, ÎN GENERAL ŞI A COPIILOR ÎN SPECIAL. SOARE ION, NISTOR CLAUDIA, BURGHIU SIMONA, CÂMPANU MIHAELA, FILIP
ST R.ALEXANDRU JUD. CONST ANŢ A jud. CONST ANT A
COMUNITARĂ CUMPĂNA ALIMĂNIŞT EANU AURELIA,DINCULESCU MIHAELA,FILIP AURELIA....... AURELIA, ORBOCEA DANIEL, CIOCAN TUDOR COSMIN, VÂLCU CARMEN ROXANA,
NR.71, JUD. IUTU SILVIA
CONST ANŢ A
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 4107/A/2006 DOLJ COM.DRĂGOT EŞT I,S COM.DRĂGOT EŞT I,SAT DRĂGOT EŞT I-CĂMINUL DINCĂ DUMITRU,LEOVEANU CONSTANTIN,NEAGOE SILVIA,NICOLA ION DE A DEZVOLTA INFRASTRUCTURA SOCIAL-ECONOMICĂ ŞI CULTURALĂ A COMUNEI DRĂGOTEŞTI DINCĂ DUMITRU-PREŞEDINTE ŞI MEMBRU FONDATOR,NICOLA ION MEMBRU ŞI
AT CULT URAL jud. DOLJ
COMUNITARĂ DRĂGOTEŞTI-DEZCORDA DRĂGOT EŞT I-CĂMIN MEMBRU FONATOR,LEOVEANU CONSTANTIN-MEMBRU SI MEMBRU FONDATOR
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 85/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VERIGEI NR.3, BLOC 1, SCARA 3, Nicolescu Olimpia Margareta,Marunceac Ioana Adina,Nicolescu Sebastian Marcel,Panicov Margareta Nicolescu Olimpia Margareta, Marunceac Ioana Adina, Nicolescu Sebastian Marcel
ET .2, AP.100, SECT OR 5
COMUNITARĂ EMA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 19103/A/2015 BOTOSANI DOROHOI DOROHOI jud. BOT OSANI ST R. BIRUINŢ EI NR. 4 Tomoşoschi Samuel,Pînzariu Gabriel Radu,Rotariu Florin Sorin susţinerea şi promovarea evangheliei şi a valorilor creştine. preşedinte – Tomoşoschi Samuel, secretar - Pînzariu Gabriel Radu, casier - Rotariu Florin
COMUNITARĂ FILEO BOTOŞANI Sorin, iar controlul activităţii economico-financiare va fi efectuat de un cenzor.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 4165/A/2005 TIMIS MĂGURI NR. 128 MĂGURI NR. 128 jud. T IMIS Ursu Ionel,Moldovan Mihai,Cimponeriu Ion,Ianculescu Florin,Stanescu Ioan,Radulescu Victor,Savescu Liviu,Jurubiţă Aurel,Piseru Imbunătăţirea vieţii locuitorilor comunităţii Moldovan Mihai - vicepreşedinte, Ianculescu Florin - secretar
COMUNITARĂ MĂGURI Marcel,Mocanu Dan ,Radulescu Ioan
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 368/A/2011 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV COMUNA T ĂRLUNGENI, ST R. Mihalache Ioana,Muntean Ioan,Popoiu Mihaela,Szasz Diana Vasilica,Szasz Marton sprijinirea procesului educaţional, dezvoltarea de programe educaţionale şi de activităţi extraşcolare, dezvoltarea atitudinii şcolare incluzive, promovarea multiculturalităţii, incluziunea persoanelor preşedinte – Szasz Marton-cnp 1791011084461, vicepreşedinţi: Popoiu Mihaela-cnp
PRINCIPALĂ NR.36
COMUNITARĂ ŞI EGALITATE DE ŞANSE - dezavantajate în educaţia şcolară-preşcolară şi în câmpul muncii, dezvoltarea socială, culturală şi economică a comunităţilor dezavantajate din mediul rural şi urban, dezvoltarea relaţiilor de 2640908080024 şi Mihalache Ioana-cnp 2870519080025, secretar – Muntean Ioan-cnp
KHETANIPEN cooperare şi parteneriate cu şcoli, instituţii şi ONG (locale, naţionale şi internaţionale), implementarea de programe sociale, culturale, educaţionale, de mediu, de tineret, de păstrare a tradiţiilor, 1580115080107, casier – Szasz Diana Vasilica-cnp 28405280808146
de promovare a valorilor minorităţilor şi aducătoare de venit pentru comunităţile dezavantajate
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 17550/A/2014 BIHOR T ĂUT T ĂUT jud. BIHOR T ĂUT , NR. 99 TODORAN FLAVIUS IOAN,MUGHIURUS IOAN,TODORAN NICOLETA MARIANA,MUGHIURUS ADRIANA,TIRBAN Este îmbunătăţirea calităţii educaţiei copiilor şi adulţilor, a stării de sănătate a locuitorilor din Tăut. TODORAN FLAVIUS IOAN; NEGRUTIU MARIOARA; BUIBAS TEODOR; ARDELEAN
COMUNITARĂ TĂUT EVA,BOTA VASILE SORIN,NEGRUTIU MARIOARA,BUIBAS TEODOR,BUIBAS MARIUS FLORIN,TODINCA ANUTA DANIEL; TODORAN NICOLETA MARIANA; MUGHIURUS ADRIANA; VAN DEUN JOZEF
SAVETA,HERPUT ANGHELA,FURTOS MARIUS EMIL,ARDELEAN IOANA NICULINA,TODORAN EVA,TODINCA ILEANA AMANDUS M.; VALHELLEMONT FRANS ISIDOOR.
LILIANA,HERPUT ANGELA,PELE PETRU PAVEL,ARDELEAN DANIEL,TIRBAN COSMIN,PARISIS ROBERT
LODEWIJK,VALHELLEMONT FRANS ISIDOOR,VAN DEUN JOZEF AMANDUS M.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 61/A/2005 VASLUI VASLUI VASLUI jud. VASLUI ST R. GHE. RACOVIT A BL. 190 SC. Vasilescu Mihaela,Vasilescu Cătălin,Luca Daniela Elaborare si indeplinire programe pentru dezvolatarea comunitatii vasilescu mihaela, luca daniela, vasilescu catalin, onofras marinela adnana
A AP. 12
COMUNITARĂ VASLUI
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 10601/A/2013 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA ST R. SPIT ALULUI, NR. 11, BL.11, POPOV MIRELA,OPREA GHEORGHE,MIRICĂ DUMITRU PROTEJAREA BIODIVERSITĂŢII FLOREI ŞI FAUNEI, PRECUM ŞI PROMOVAREA PRINCIPIILOR DEZVOLTĂRII DURABILE LA NIVELUL COMUNITĂŢILOR LOCALE DIN AREALUL POPOV MIRELA- PREŞEDINTE; OPREA GHEORGHE- VICEPREŞEDINTE; MIRICĂ
SC.E, AP.20
DURABILĂ " PRO DELTAE" GEOGRAFIC AL DELTEI DUNĂRII ŞI DOBROGEI DE NORD. DUMITRU SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 3971/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R BACĂULUI NR 38 CHINDE RADU OCTAVIAN,MEŞTER CODRUŢA MIHAELA ,VOINEA LAVINIA RAMONA,BONIŞ SEBASTIAN STIMULAREA DEZVOLTĂRII ECONOMICE ,SOCIALE ŞI CULTURALE DURABILE A COMUNITĂŢILOR CHINDE RADU OCTAVIAN -PREŞEDINTE,BONIŞ SEBATIAN-VICEPREŞEDINTE
DURABILĂ "ACCES"BIHOR---PRIN ,VOINEA LAVINIA -VICEPREŞEDINTE ,
ÎNCJEIEREA NR 127/A/06.10.2006 A
JUDECĂTORIEI ORADEA SA DISPUS
MODIFICAREA STATUTULUI , SA MOD
STAT PRIN INCH 57A/18.04.2008 A JUD
ORADEA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 3303/A/2006 BRASOV ZĂRNEŞT I, ZĂRNEŞT I, jud. BRASOV ST R.MIT ROPOLIT IOAN ORAŞUL ZĂRNEŞTI - PRIN REPREZENTANT LEGAL PRIMAR GHEORGHE LUPU,OPAŞUL RÂŞNOV PRIN FACILITAREA COOPERĂRII ÎNTRE UNITĂŢILE ADMINISTRATIV- TERITORIALE MEMBRE PENTRU EXERCITAREA ÎN COMUN A COMPETENŢELOR CE LE REVIN PRIN LEGE, GHEORGHE LUPU,ADRIAN VEŞTEA, GHEORGHE HERMENEANU,NICOLAIE
MEŢ IANU,NR.1
DURABILĂ "BAZINUL MONTAN REPREZENTANT LEGAL PRIMAR ADRIAN VEŞTEA,COMUNA BRAN PRIN REPREZENTANT LEGAL PRIMAR CU RESPECTAREA PRINCIPIILOR DEZVOLTĂRII DURABILE;PROGRESUL SOCIAL, CONDIŢIONAT DE RECUNOAŞTEREA ŞI ADMITEREA NEVOILOR FIECĂRUI CODREANU, GHEORGHE OPREA, NICOLAE CLINCIU, MOISE GÂRBACEA
BUCEGI-PIATRA CRAIULUI" GHEORGHE HERMENEANU,COMUNA MOECIU PRIN REPREZENTANT LEGAL PRIMAR NICULAE CLINCIU,COMUNA INDIVID;PROTEJAREA EFICIENTĂ A MEDIULUI;UTILIZAREA RAŢIONALĂ A REZERVELOR NATURALE;PĂSTRAREA UNUI NIVEL RIDICAT ŞI SIGUR DE CREŞTERE ECONOMICĂ
FUNDATA PRIN REPREZENTANT LEGAL PRIMAR MOISE GÂRBACEA,COMUNA HOLBAV PRIN REPREZENTANT LEGAL ŞI OCUPARE A FORŢEI DE MUNCĂ ;PUNEREA ÎN VALOARE A ZONEI MONTANE BUCEGI - PIATRA CRAIULUI
PRIMAR GHEORGHE OPREA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 4096/A/2006 BRASOV ZĂRNEŞT I, ZĂRNEŞT I, jud. BRASOV ST R.MIT ROPOLIT IOAN ORAŞUL ZĂRNEŞTI - PRIN REPREZENTANT LEGAL PRIMAR GHEORGHE LUPU,OPAŞUL RÂŞNOV PRIN FACILITAREA COOPERĂRII ÎNTRE UNITĂŢILE ADMINISTRATIV- TERITORIALE MEMBRE PENTRU EXERCITAREA ÎN COMUN A COMPETENŢELOR CE LE REVIN PRIN LEGE, GHEORGHE LUPU,ADRIAN VEŞTEA, GHEORGHE HERMENEANU,NICOLAIE
MEŢ IANU,NR.1
DURABILĂ "BAZINUL MONTAN REPREZENTANT LEGAL PRIMAR ADRIAN VEŞTEA,COMUNA BRAN PRIN REPREZENTANT LEGAL PRIMAR CU RESPECTAREA PRINCIPIILOR DEZVOLTĂRII DURABILE;PROGRESUL SOCIAL, CONDIŢIONAT DE RECUNOAŞTEREA ŞI ADMITEREA NEVOILOR FIECĂRUI CODREANU, GHEORGHE OPREA, NICOLAE CLINCIU, MOISE GÂRBACEA
BUCEGI-PIATRA CRAIULUI" GHEORGHE HERMENEANU,COMUNA MOECIU PRIN REPREZENTANT LEGAL PRIMAR NICULAE CLINCIU,COMUNA INDIVID;PROTEJAREA EFICIENTĂ A MEDIULUI;UTILIZAREA RAŢIONALĂ A REZERVELOR NATURALE;PĂSTRAREA UNUI NIVEL RIDICAT ŞI SIGUR DE CREŞTERE ECONOMICĂ
FUNDATA PRIN REPREZENTANT LEGAL PRIMAR MOISE GÂRBACEA,COMUNA HOLBAV PRIN REPREZENTANT LEGAL ŞI OCUPARE A FORŢEI DE MUNCĂ ;PUNEREA ÎN VALOARE A ZONEI MONTANE BUCEGI - PIATRA CRAIULUI
PRIMAR GHEORGHE OPREA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 6871/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA 13 SEPT EMBRIE NR.133, BL.T 2B, Musceleanu Vlad-Ionut,Galer Sorin,Constantinescu Gabriel - identificarea, cunoaşterea,cercetarea si salvgardarea spiritului si valorilor romaneşti si redarea acestora marelui public;;- dezvoltarea si implementarea unor programe menite a asigura un Musceleanu Vlad-Ionuţ - preşedinte şi vicepreşedinte, Constantinescu Gabriel - consilier şi
SC.2, ET .5, AP.59, SECT OR 5
DURABILĂ "ZORILE" echilibru intre sisteme socio-economice si elementele capitalului natural, circumscrise conceptului de Dezvoltare Durabila;;- desfasurarea de activitati culturale si sportive, care au menirea de a secretar-trezorier
de asigura o minte sanatoasa intr-un trup sănătos;;- cercetarea aplicata in domenii de frontiera;;- desfasurarea de acţiuni in domenii conexe si de actualitate.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 6857/A/2008 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. LIBERT ĂŢ II, BL. 2, AP. 13 CERCEA SORIN,SÎRBU MIHAI OCTAVIAN,ADAM IRINA RALUCA SUSŢINEREA DEZVOLTĂRII DURABILE LA NIVEL COMUNITAR, INTER - COMUNITAR, REGIONAL SAU NAŢIONAL PRIN INIŢIEREA ŞI APLICAREA UNOR STRATEGII SAU SÎRBU MIHAI OCTAVIAN - PREŞEDINTE CERCEA SORIN ADAM IRINA RALUCA
DURABILĂ A REGIUNILOR ŞI PROGRAME ÎN UNA SAU MAI MULTE COMPONENTE / DOMENII ALE DEZVOLTĂRII DURABILE DIN VIZIUNEA ASOCIAŢIEI
COMUNITĂŢILOR DIN ROMÂNIA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 19034/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA ROMANCIERILOR, NR. 4, BL. Marius Groza,Mihai Lucian Toniuc,Atena Adriana Groza. Cunoaşterea, cercetarea, promovarea, utilizarea şi susţinerea valorilor patrimoniului natural, cultural şi tehnico-ştiinţific pentru dezvoltarea durabilă a societăţii. Marius Groza- preşedinte, Mihai Lucian Toniuc- vicepreşedinte, Atena Adriana Groza- secretar
Z17, SC. A, ET . 3, AP. 21, SECT OR 6.
DURABILĂ DAKIA genaral.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 12980/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PART IT URII, NR. 8, BL. 62, SC. A, ET .Vreja Lucia Ovidia,Rîjnoveanu Carmen Sorina,Oancea Emilian,Drăgan Gabriela,Ghiocel Mariana Aura,Popa Elena. Sprijinirea dezvoltării durabile, economice, sociale şi culturale, la nivel local, regional, naţional şi internaţional, în conformitate cu standardele şi valorile naţionale şi europene; promovarea Vreja Lucia Ovidia- preşedinte, Drăgan Gabriela- vicepreşedinte, Oancea Emilian-
2, AP. 9, SECT OR 6.
DURABILĂ ECONOMICO-SOCIALĂ ŞI participării active a cetăţenilor la consolidarea sentimentului de identitate comunitară cu păstrarea unităţii naţionale în contextul diversităţii europene; facilitarea accesului egal la resurse, inclusiv vicepreşedinte, Popa Elena- secretar general.
SECURITATE - ADDRESS prin dezvoltarea capitalului uman şi fundamentarea respectului pentru drepturile cetăţeanului.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 10287/A/2009 BUCUREST I BUCUREST I ŞOS.GIURGIULUI, NR.295A, SECT OR 4 1. Vreja Lucia-Ovidia,cetăţean român,necăsătorită,sex feminin,fiica lui Ion şi Elena,născută în localitatea Burila Mare,judeţul Sprijinirea dezvoltării durabile, economice, sociale şi culturale, la nivel local, regional, naţional şi internaţional, în conformitate cu standardele şi valorile naţionale şi europene; promovarea Preşedinte va fi Vreja Lucia-Ovidia. Vicepreşedinte va fi Drăgan Gabriela. Vicepreşedinte va fi
DURABILĂ ECONOMICO-SOCIALĂ ŞI Mehedinţi,la data de 24.12.1974,domiciliată în Bucureşti,sector 6,Str. Drumul Taberei,nr. 58,Bl. GII6,Sc. 1,Et. 4,Ap. 26,identificată cu participării active a cetăţenilor la consolidarea sentimentului de identitate comunitară cu păstrarea unităţii naţionale în contextul diversităţii europene; facilitarea accesului egal la resurse, inclusiv Oancea Emilian. Secretar General va fi Popa Elena.
SECURITATE -"ADDRESS" CI seria RD nr. 409110,eliberată de Secţia de Poliţie 22 la data 21.09.2004,CNP 2741225252011, 2. Rîjnoveanu prin dezvoltarea capitalului uman şi fundamentarea respectului pentru drepturile cetăţeanului.
Carmen-Sorina,cetăţean român,necăsătorită,sex feminin,fiica lui Niculae şi Doina,născută în Mun. Călăraşi,judeţul Călăraşi,la data
de 10.11.1977,domiciliată în Bucureşti,sector 6,Str. Drumul Taberei,nr. 4,Bl. F,Sc. A,Et. 1,Ap. 3,identificată cu CI seria DP nr.
050718,eliberată de Secţia de Poliţie 22 la data 07.11.2000,CNP 2771110510022, 3. Oancea Emilian,cetăţean român,căsătorit,sex
masculin,fiul lui Ioan şi Margareta,născut în Mun. Bucureşti,Sector 1,la data de 19.02.1968,domiciliat în Bucureşti,sector 1,Str. N.
Constantinescu,nr. 7,Bl. 14A,Sc. A,Ap. 9,identificat cu CI seria RT nr. 076121,eliberată de Secţia de Poliţie 1 la data 14.03.2000,CNP
1680219416026, 4. Drăgan Gabriela,cetăţean român,căsătorită,sex feminin,fiica lui Adrian şi Maria,născută în Mun. Tîrgu Jiu,judeţul
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 10338/A/2009 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL VALEA FURCII, NR. 66, Rugină Vsile,Rugină Maria,Cuciureanu Maria Magdalena,Rugină Virgiliu Andrei,Andrieş Alina Mihaela. Desfăşurarea unor activităţi de interes general. Diseminarea şi susţinerea măsurilor cu impact în sectorul energetic care se integrează în politicile energiei din România, în opţiunile şi tendinţele Rugină Vsile- preşedinte, Rugină Maria- membru, Cuciureanu Maria Magdalena-
PART ER, AP. 4, SECT OR 6.
DURABILĂ ÎN ENERGIE majore care se manifestă pe plan mondial, în concordanţă cu politicile UE în domeniu. vicepreşedinte.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 337/A/2012 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. COCORULUI NR.15, BL.219, Cristodulo George-Apollon,Iova Vasile Cristian şi Iancău Bogdan conştientizarea, promovarea şi consolidarea valorilor sociale şi morale ale comunităţilor locale pe diferite direcţii de acţiune (cultură, artă, istorie, ecologie, turism, dezvoltare durabilă, implicare preşedinte – Cristodulo George-Apollon, vicepreşedinte – Iova Vasile Cristian, secretar –
SC.B, AP.20
DURABILĂ PERPETUUM NOBILE şi atitudine civică, educaţie fizică, muzică şi sport); înfiinţarea din donaţii şi fonduri proprii de cinemateci, a unei trupe de teatru, a unor muzee, a unor expoziţii fixe şi itinerante, cursuri şi conferinţeIancău Bogdan
de cultură socială, a unui panou stradal de expunere a valorilor asociaţiei, festivaluri de film şi de teatru, târguri de carte, susţinerea unor cursuri şi conferinţe, ocazionale sau permanente pe
diferite teme, promovarea sportului şi a activităţilor fizice, cu condiţia de a nu se încălca prevederile legale aflate în vigoare
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 14334/A/2011 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.EROILOR NR.16 S-AU RETRAS: AJVPS , A FOST ÎNLOCUIT REPREZ.ASOCIAŢIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA- FILIALA JUDEŢEANĂ Scopul principal al asociaţiei este acela de a susţine dezvoltarea durabilă a zonei pescăreşti din judeţul Galaţi, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr.1198/2006 al Consiliului Europei din 27 preşedinte – Dima Floricel Maricel, vicepreşedinte – Hamza Cornel, membru – Mirica Jan,
DURABILĂ PRUT - DUNĂRE GALAŢI GALAŢI iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit membru – Mocanu Ion, membru – Patriche Neculai, membru – Filimon Marian, membru –
Petruta Moise
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 4796/A/2006 BRASOV RUPEA , ST R. RUPEA , ST R. REPUBLICII, NR.169 jud. BRASOV ORAŞUL RUPEA- REPREZ. PRIN PRIMAR DUMITRESCU FLAVIUS,COMNA CAŢA - REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR ESTE DE A FACILITA COOPERAREA ÎNTRE UNITĂŢILE ADMINISTRATIV TERITORIALE MEMBRE PENTRU EXERCITAREA ÎN COMUN A COMPETENŢELOR CE LE REVIN PRIN DUMITRESCU FLAVIUS - PREŞEDINTE, PELEI MARCEL ŞI KOZOCSA IOSIF -
REPUBLICII, NR.169
DURABILĂ RUPEA COHALM ISOPEL ŞTEFAN,COMNA HOMOROD - REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR PELEI MARCEL ,COMUNA UNGRA - LEGE , CU RESPECTAREA PRINCIPIILOR DEZVOLTĂRII DURABILE .; - PROTEJAREA EFICIENTĂ A MEDIULUI ; - UTILIZAREA RAŢIONALĂ A REZERVELOR NATURALE ; VICEPREŞEDINŢI , PÂTEA MARIAN - SECRETAR
REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR STRANCIU TRAIAN ,COMUNA BUNEŞTI - REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR PĂLĂŞAN - PĂSTRAREA UNUI NIVEL RIDICAT ŞI SIGUR DE CREŞTERE ECONOMICĂ ŞI OCUPARE A FORŢEI DE MUNCĂ ; - PROGRESUL SOCIAL , CONDIŢIONAT DE
MIRCEA,COMUNA JIBERT - REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR - PÂTEA MARIAN ,COMUNA HOGHIZ- REPREZENTATĂ RECUNOAŞTEREA ŞI ADMITEREA NEVOILOR FIECĂRUI INDIVID .
PRIN PRIMAR - ŞERBAN IOAN ,COMUNA RACOŞ - REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR KOZOCSA IOSIF .
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 3285/A/2006 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. DE MIJLOC, NR.150-152, OPRIŢĂ MIHAIL,SEMOULIN JEAN-MARC,COUTUREAU THOMAS,ROBU CORNELIA -ajutorarea persoanelor marginalizate, aflate în dificultate, facilitarea integrării/reintegrării lor sociale şi profesionale, promovarea valorilor morale şi respectarea demnităţii fiecăruia; COUTUREAU THOMAS-PREŞEDINTE, SEMOULIN JEAN - MARC- MEMBRU, OPRIŢA
SC.B, AP.28,
DURABILĂ ŞI INTEGRARE PROFESIONALĂ MIHAIL-TREZORIER, ROBU CORNELIA -SECRETARĂ
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 15488/A/2011 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R SOVAT A NR.17A BL PB 2, AP.8, jud. SE REVOCĂ D-NA IVAN TEODORA. ADINA GHIDAI,BLAGA MARCEL PROMOVAREA FIRMELOR DE TURISM NOUL CONSILIU DIRECTOR: COSMIN DUMITER-PREŞEDINTE EXEC,IOAN
SOVAT A NR.17A BL BIHOR REMEŢ I SAT BULZ NR 252
DURABILĂ ŞI PROMOVAREA TURISMULUI PB 2, AP.8, ROŞAN-VICEPREŞEDINTE ,AURELIA DUMITER-VICEPREŞEDINTE, CORNELIA
BIHOR -ADDEPT BULZAN-SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 16841/A/2014 CIOROGÂRLA, ŞOS. CIOROGÂRLA, ŞOS. BUCUREŞT I, NR. 145, JUDEŢ LIŢĂ ANDREI ŞTEFAN,TENCIUC ROXANA MARIA,IANCU MARIUS GABRIEL • dezvoltarea durabila si promovarea valorilor tradiţionale;;• promovarea turismului in mediul rural;;• promovarea micilor producători rurali in vederea comercializării produselor agricole si Tenciuc Roxana-Măria - preşedinte; Lita Andrei Ştefan - vicepreşedinte cu probleme juridice
BUCUREŞT I, NR. 145, ILFOV
DURABILĂ ŞI PROMOVAREA VALORILOR JUDEŢ ILFOV neagricole;;• îmbunătăţirea calităţii vieţii;;• protecţia si conservarea mediului; ;Iancu Marius-Gabriel - vicepreşedinte cu probleme economice;
TRADIŢIONALE
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 6687/A/2007 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R MIHAI BĂNĂRESCU NR.2 FURGI MIHAI,FURGI ADRIANA ANDREEA,BĂLOIU FLOAREA De a implimenta proiecte dedicate protecţiei mediului şi informării legate de dezvoltarea durabilă Preşedinte-FURGI MIHAI,Vicepreşedinte-FURGI ADRIANA ANDREEA,Membru-BĂLOIU
DURABILĂ TIMIŞ FLOAREA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 3179/A/2012 SIBIU AXENT E SEVER AXENT E SEVER jud. SIBIU ST R.PRINCIPALĂ, NR.207 TEGLAS FERENCZ,MACA AUREL,RUS TIBERIU,SZABO ANAMARIA,CABA DAN SORIN Dezvoltarea de programe turistice, culturale, sportive, ecologice, ştiinţifice, de timp liber, de perfecţionare profesională, de promovare a valorilor democratice, activităţi de tip advocacy Modificarea structurii Comitetului Director în urma decesului membrului fondator RUS OG 26/2000
DURABILĂ TRANSILVANIA MEA (promovarea temelor, ideilor şi sprijinul dialogului larg asupra problemelor sociale şi politice), watchdog (monitorizarea, evaluarea şi notificarea deciziilor unităţilor administrativ teritoriale şi alte TIBERIU, decedat la data de 29.12.2012 potrivit Hotărârii asociaţiei autentificată sub nr.
instituţii ale statului în privinţa problemelor de mediu) şi consultanţă în implementarea proiectelor în mediul rural şi urban. 1289/25 iulie 2013 , noua componenţă a Consiliului Director fiind : Teglaş Ferencz,
C.N.P.1840526323988-Preşedinte, Maca Aurel , C.N.P. 1800416323978- Vicepreşedinte;
Szabo Anamaria , C.N.P. 2890112323981- membru;Caba Dan-Sorin, C.N.P. 1830707440018 –
membru; Bisziok Călin-Csaba, C.N.P. 1850501323949-secretar.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 6102/A/2007 HUNEDOARA SIMERIA SIMERIA jud. HUNEDOARA ST R. AVRAM IANCU, BL. 12, DEIAC ROXANA VIVIANA,PRICOP GROZAV RAMONA DIANA,DEIAC MARIANA DESFĂŞURAREA UNEI ACTIVITĂŢI ÎN SENSUL SPRIJINIRII ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE SUB ASPECT ECONOMIC, SOCIAL ŞI DE MEDIU PRIN ADOPTAREA UNOR POLITICI, DEIAC ROXANA VIVIANA - PREŞEDINTE PRICOP GROZAV RAMONA - DIANA -
ET . 4, AP. 14
DURABILĂ, EDUCAŢIE ŞI PROMOVARE A ACŢIUNI, PROGRAME, INTEGRATE DE SOLUŢIONARE A ACESTORA, PRECUM ŞI PROMOVAREA TINERILOR ÎN CADRUL SOCIETĂŢII PRIN DESFĂŞURAREA DE ACŢIUNI, VICEPREŞEDINTE DEIAC MARIANA - SECRETAR
TINERETULUI - ADEPT PROGRAME ÎN DOMENIUL SOCIAL, CULTURAL, EDUCATIV, CARE SĂ SPRIJINE INTEGRAREA ŞI AFIRMAREA ACESTORA ÎN VIAŢA SOCIAL - ECONOMICĂ A COMUNITĂŢII.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 10896/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BOZIENI, NR. 9, BL. 830 BIS, SC. 2, Irimia Marian,Andreescu Andreea Oana,Costaiche Ionuţ. Sprijinirea dezvoltării generale durabile naţionale atât în întregul său cât şi pe regiuni, precum şi a oricărei localităţi în parte, din punct de vedere cultural, economic şi social; promovarea CONSILIUL DIRECTOR: Irimia Marian- preşedinte, Andreescu Andreea Oana-
ET . 8, AP. 80, SECT OR 6.
DURABILĂ, EDUCAŢIE ŞI SPRIJIN modelului European în cadrul instituţiilor administraţiei publice locale şi centrale care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării;promovarea valorilor culturale, istorice, turistice şi economiceîn vicepreşedinte, Costaiche Ionuţ- secretar general.
COMUNITAR spaţiul naţional şi internaţional; protecţia şi menţinerea unui mediu înconjurător curat; protecţia şi sprijinirea persoanelor şi categoriilor de persoane defavorizate social, bolnave sau cu
dizabilităţi; promovarea unor valori sau modele ale societăţii în plan local sau internaţional; promovarea incluziunii sociale a individului şi a egalităţii de şanse, a tratamentului egal şi
nediscriminatoriu în societate a persoanei, indiferent de criteriul de rasă, religie, vârstă, sex sau etnie, sprijinirea reintegrării în societate a persoanelor care au fost victime ale consumului de
droguri sau alcool ori a celor care au fost victime ale unor forme de violenţă sau ale reţelelor de trafic de fiinţe umane precum şi a persoanelor care au dificultăţi de reabilitare ca urmare a
executării unor pedepse penale în regim de detenţie; reorientarea profesionalăşi integrarea socială a unor categorii defavorizate precum şi monitorizarea facilitării accesului acestora în societate,
conform drepturilor ce le revin; conştientizarea cetăţenilor cu privire la schimbările impuse de modul de dezvoltare, în conformitate cu cerinţele europene, în toate domeniile vieţii
sociale;dezvoltarea de programe ecologice în vederea conştientizării populaţiei asupra efectelor schimbărilor climatice şi promovarea de programe de dezvoltare durabilă la nivel naţional,
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 1430/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ŞOS. MIHAI BRAVU NR.139-145, 1. VASILE MIHAIL - LEON - 2. ANTON CRISTIAN - IOAN - 3. BENE DANIELA - ISABELLE Asociaţia are drept scop promovarea, sprijinirea, realizarea si coordonarea de activităţi care sa contribuie la dezvoltarea din punct de vedere economic, social, educaţional, cultural, ecologic, Asociaţia are un consiliu director alcătuit din 3 membri, din rândul cărora se alege un
BL.D10, SC.B, ET .9, AP.66 SECT OR 2
DURABILĂ, PREGĂTIRE PROFESIONALĂ ŞI turistic.;Pentru realizarea acestui scop Asociaţia va avea următoarele obiective: in domeniul turismului:;- va promova campanii in mass-media, va organiza sau va participa la simpozioane, preşedinte, 1 vicepreşedinte si 1 secretar general.Componenta sa este următoarea: VASILE
ASISTENŢĂ SOCIALĂ expoziţii, va susţine si va realiza materiale de specialitate (publicaţii, broşuri, pagini web, etc.) in vederea promovării turistice a imaginii oraşului si zonei adiacente in tara si străinătate;;- va iniţia, MIHAIL LEON - Presedinte;ANTON CRISTIAN IOAN - Secretar General si BENE DANIELA -
si va derula proiecte de dezvoltare turistica locala si regionala, cu finanţări proprii, sau va acţiona pentru accesarea de fonduri publice sau private, din tara sau din străinătate;;- va iniţia activităţi ISABELLE - Vicepreşedinte
legate de dezvoltarea turismului, in domeniul sprijinirii si dezvoltării locale si regionale:;- va iniţia si implementa programe legate de promovarea imaginii regiunii in Europa;;- va sprijini planurile
de dezvoltare ale comunităţii locale;;- va iniţia, si va derula proiecte de dezvoltare locala si regionala in domeniul economico-social, cu finanţări proprii, sau prin accesarea de fonduri publice sau
private, din tara sau din străinătate;;- va acorda consultanta in domeniul managerial, marketing, economic si turistic in scopul ridicării gradului de profesionalism si competenta al localnicilor.;in
domeniul protecţiei mediului;- sa iniţieze si realizeze proiecte legate de protecţia mediului in zona;;- sa coordoneze acţiuni de ecologizare;;- instruieşte membrii activi, simpatizanţii si populaţia in
sprijinul protejării si conservării mediului ambiant.;in domeniul sprijinirii tineretului;- sa desfăşoare activităţi de promovare si educare a tinerilor;;- sa realizeze activităţi de consiliere profesionala
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 4936/A/2007 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R D CANT EMIR NR 23 BL D 23 SPRIJINIREA PROCESULUI DE REFORMĂ A ECONOMIEI ROMÂNEŞTI SIMON ANDREI NICOLAIE --PREŞEDINTE .,VICEPREŞEDINTE NEGRU RADU
AP 5
ECONOMICĂ ,SECRETAR SIMON ALINA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 21099/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SECT OR 5, ST R. CALEA 13 SEPT EMBRIE, Alexei Ovidiu-Valentin,Alexei Mihaela Monica,Alexei Elisabeta promovarea valorilor economice, culturii, ştiinţei şi civilizaţiei, prin realizarea unui parteneriat public-privat, cu implicarea unor companii care doresc sa-si dezvolte activitatea prin accesarea unor Alexei Ovidiu-Valentin - preşedinte, Alexei Mihaela Monica - vicepreşedinte, Alexei Elisabeta -
NR.75-79, BL.73-75, SC.B, ET .8, AP.46
ECONOMICĂ DURABILĂ ŞI PROMOVARE fonduri europene, a salariaţilor acestora, a unor persoane defavorizate, a unor persoane care sunt in cautarea unui loc de munca si care doresc sa se recalifice, a personalităţilor culturale, secretar
EIKA ştiinţifice şi a reprezentanţilor mediului socio-economic din ţară şi străinătate. ;De asemenea, asociaţii doresc sa promoveze si dezvoltarea sportului, prin implicarea instituţiilor statului, a elevilor
si studenţilor, intr-o serie de activitati cu caracter educativ si sportiv.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 15636/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.MAGHERU, NR.27, SC.A, ET .7, AP.50, Retragerea şi renunţarea la calitatea de mebru al asociaţiei a Tecnofor Soc. Consortile ARL promovarea proiectarea şi organizarea pentru dezvoltarea economico-socială a organizaţiilor neguvernamentale PRESEDINTE - MINTAS IOAN, VICEPRESEDINTI - TURCU VASILE, NICOLESCU
SECT OR 1
ECONOMICĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN OVIDIU SECRETAR GENERAL - BONTEA ANA, MEMBRII - GROPOŞILA IULIAN, GLIŞCA
ION
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 4125/A/2007 dizolvata BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.MAGHERU, NR.27, SC.A, ET .7, AP.50, Retragerea şi renunţarea la calitatea de mebru a TECNOFOR SOC CONSORTILE ARL promovarea şi proiectarea organizarea pentru dezvoltarea economico-socială a organizatiilor neguvernamentale PRESEDINTE - MINTAŞ IOAN VICEPRESEDINTI - TURCU VASILE, NICOLESCU OVIDIU
SECT OR 1
ECONOMICĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN SECRETAR GENERAL - BONTEA ANA MEMBRII - GROPOŞILA IULIAN, GLIŞCĂ ION
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 4806/A/2006 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, Bd. Magheru nr.27, sc.A, et.7,
ap.50, sector 1
ECONOMICĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 5577/A/2007 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I BD. REGINA ELISABET A Miron Liviu-Mircea,Zaharia Bogdan-Adrian,Gîrbă Mihai sprijinirea intereselor mediului economic din Bucureşti, pentru dezvoltarea economică durabilă Miron Liviu-Mircea, Zaharia Bogdan-Adrian, Gîrbă Mihai
NR.35, AP.4, SECT OR 5
ECONOMICĂ LOCALĂ BUCUREŞTI
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 4735/A/2006 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.BUCUREŞT I NR 15, AP.1 ZAHARIA BOGDAN ADRIAN,BENGESCU ALIN DĂNUŢ,GÎRBĂ MIHAI Sprijinirea intereselor mediului economic loca, regional şi naţional pentru dezvoltarea economică durabilă Preşedinte - ZAHARIA BOGDAN ADRIAN,Vicepreşedinte- BENGESCU ALIN DĂNUŢ,
ECONOMICĂ LOCALĂ TIMIS Secretar -GÎRBĂ MIHAI
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 10357/A/2009 BUCUREST I BUCUREST I BD.DIMIT RIE CANT EMIR, NR.17, BL.10, · TARNACOP GEORGIAN,cetăţean român,domiciliat în Bacau,strada Gheorghe Asachi,nr.12,având C.I. seria are ca scop propus, de a sprijinii autoritatile, mediul de afaceri si societatea civila in vederea dezvoltarii economice durabile, iar obiectivele pe care şi le propune în vederea realizării acestui scop · Presedinte: TARNACOP GEORGIAN · Secretar executiv: IFTIMIE OVIDIU-CRISTIAN ·
SC.A, ET J.8, AP.34, SECT OR 4
ECONOMICĂ ŞI DURABILĂ ÎN ROMÂNIA XC,nr.365955,eliberat de Mun. Bacau la data de 01.09.2004,CNP 1841031046196, · PATRASC NICOLETA,cetăţean sunt prevăzute în Statutul asociaţiei, ajutorarea celor care se confrunta cu problemele sociale, indiferent de naţionalitate sau religie: promovarea principiilor de viata etnice, morale, sociale si Membru: PATRASC NICOLETA
român,domiciliat in Bacau,str. Prelungirea Bradului,bloc 100,scara C,Ap.9,avand C.I. seria XC nr. 254950,eliberat de Mun. Bacau la culturale; protecţia mediului si a vieţii in toate formele ei de manifestare; susţinerea prin mijloace proprii a societăţii civile in vederea protecţiei si apărării drepturilor omului.
data de 13.05.2003,CNP 2790910040042, · IFTIMIE OVIDIU-CRISTIAN,cetăţean român,domiciliat in Piatra Neamt,bld. Traian nr.
29,bloc A9,etaj 1,ap. 28,avand C.I. seria NT nr. 075827,eliberat de Mun. Piatra Neamt,la data de 11.06.2001,CNP 1840208270064
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 15858/A/2013 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. 1848 NR.17, BL.8, ATANASIU ONUŢ VALERIU,COŞTOI COSTICĂ,MÂNDRU MARIA,PREDA MARIOARA,ICHIM LAURENTIU,IGNATENCU Scopul principal al asociaţiei este sprijinirea dezvoltării educaţiei, a societăţii, a activităţii economice şi a investiţiilor în ţară şi străinătate. PREŞEDINTE - COSTOI COSTICA, VICEPREŞEDINTE - IGNATENCU VALENTIN,
SC.B, AP.15, JUD. T ULCEA
EDUCAŢIONALĂ, ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ VALENTIN,BOGOS OCTAVIAN,TAUNE IULIAN,OLARU STEFAN,BUDESCU FLORENTINA-NATALIA,CROITORU SECRETAR - BOGOS OCTAVIAN, MEMBRI - CIOSU CONSTANTIN, OLARU STEFAN.
"DANUBIUS" SIMONA,CIOSU CONSTANTIN,ENACHE DOINA,CONSTANTIN NICOLETA,ONISOR MIRELA.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 4290/A/2002 ARAD LIPOVA LIPOVA jud. ARAD SOIMOS ,NR.7 MULEC VALENTINA ANA,MULEC ELENA,JUNCAN GHEORGHE. Promovarea valorilor europene şi a procesului de integrare europeană;crearea premizelor realizării societăţii informaţionale;sprijinirea cetăţenilor în exercitarea drepturilor şi obligaţiile MULEC VALENTINA ANA, JUNCAN GHEORGHE
EUROPEANA sale;calificarea şi reconversia profesională,pentru arăspunde mai bine noilor cerinţe ale pieţei muncii;Sprijinirea intreprinderilor mici şi mijlocii,pentru realizarea bunurilor şi serviciilor în
conformitate cu standardele adoptate de Uniunea Europeană;Protecţia mediului înconjurător;Promovarea turismului în vestul României.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 16157/A/2014 pozitie inchisa sector 6 sector 6 Bucureşti, Aleea Campul cu Flori nr.12, bl.A49, sunt validate cererile următorilor membrii: Danciulescu Dumitru-Nicolae-Ioan, Popa Cezar-Andrei, Cristache Radu Sorin sprijinirea dezvoltării durabile, economice, sociale şi culturale, la nivel local, regional, naţional şi internaţional, în conformitate cu standardele şi valorile naţionale şi europene; promovarea -preşedinte - Tiba Andreea-Raluca, -secretar general - Olteiu Cristina-Nicoleta.
sc.A, et.2, ap.7, sectorul 6
EUROPEANĂ ŞI REŢELE ASOCIATIVE participării active a cetăţenilor la consolidarea sentimentului de identitate comunitară cu păstrarea unităţii naţionale în contextul diversităţii europene; racilitarea accesului egal la resurse, inclusiv
prin dezvoltarea capitalului uman şi fundamentarea respectului pentru drepturile cetăţeanului
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 9370/A/2010 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. DR. HERESCU PET RE, -primirea în asociaţie ca membri activi a urm: Danciulescu Dumitru Nicolea Ioan, Popa Cezar Andrei, Cristache Radu Sorin. Sprijinirea dezvoltării durabile, economice, sociale şi culturale, la nivel local, regional, naţional şi internaţional, în conformitate cu standardele şi valorile naţionale şi europene; promovarea CONSILIUL DIRECTOR: Danciulescu Dumitru Nicolea Ioan- preşedinte, Popa Cezar Andrei-
NR. 19, SECT OR 5.
EUROPEANĂ ŞI REŢELE ASOCIATIVE participării active a cetăţenilor la consolidarea sentimentului de identitate comunitară cu păstrarea unităţii naţionale în contextul diversităţii europene; facilitarea accesului egal la resurse, inclusiv vicepreşedinte, Cristache Radu Sorin- secretar general.
prin dezvoltarea capitalului uman şi fundamentarea respectului pentru drepturile cetăţeanului.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 9370/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. ALEEA CÂMPUL CU Dragan Gabriela,Ghiocel Mariana Aura,Manoli (fosta Movila) Irina,Tiba Andreea Raluca,Ispas Mihaela Anca,Solomon (fosta Sprijinirea dezvoltării durabile, economice, sociale şi culturale, la nivel local, regional, naţional şi internaţional, în conformitate cu standardele şi valorile naţionale şi europene; promovarea Tiba Andreea Raluca- preşedinte, Popa Cezar Andrei- vicepreşedinte, Olteiu Cristina Nicoleta-
FLORI, NR. 12, BL. A49, SC. A, ET . 2, AP. 7, SECT OR 6.
EUROPEANĂ ŞI REŢELE ASOCIAŢIVE Varban) Nicoleta Andreea,Danciulescu Dumitru Nicolae Ioan,Popa Cezar Andrei,Cristache Radu Sorin,Olteiu Cristina Nicoleta. participării active a cetăţenilor la consolidarea sentimentului de identitate comunitară cu păstrarea unităţii naţionale în contextul diversităţii europene; facilitarea accesului egal la resurse, inclusiv secretar general.
prin dezvoltarea capitalului uman şi fundamentarea respectului pentru drepturile cetăţeanului.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 17872/A/2014 ARGES CURT EA DE ARGEŞ CURT EA DE ARGEŞ jud. ARGES ST R. NEGRU VODĂ, Corbeanu Elena-Simona,Drăghici Alexandru Ion Bogdan,Georgescu Iulia,Marin Anca Elena,Marin Andreea-Maria,Rapanu non-profit Georgescu Iulia-preşedinte,Marin Andreea-Maria-vicepreşedinte,Tilivea
NR. 143, AP. 8, JUDEŢ UL ARGEŞ
G.H.E.T.ART. Florin-Ionuţ,Ţilivea Cristina Cristina-secretar,Corbeanu Elena-Simona,membru,Drăghici Alexandru Ion Bogdan-membru
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 19955/A/2015 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I ST R.POPA NAN NR.136 MIHAI-VALENTIN-IONUT SAVA,CATALINA-DARIA MIHALCESCU,VALD IACOB promovarea in randul tinerilor, si nu numai, a activitatilor legate de dezvoltarea personala individuala, a stiintei si culturii in stadiul ei actual, invatarea continua, pe tot parcursul vietii, pregatirea PRESEDINTE-MIHAI-VALENTIN-IONUT SAVA, VICEPRESEDINTE-VLAD IACOB,
INTELECTUALĂ ŞI PERSONALĂ individului pentru viata sociala si economica, promovarea si apararea drepturilor si libertatilor omului, a democratiei si culturii în societate SECRETAR-CATALINA-DARIA MIHALCESCU
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 15569/A/2013 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. MAT EI BASARAB, NR. 10A, BERARI MIHAELA,LEMENI MIHAELA şi TĂRŢAN CLAUDIA PROMOVAREA UNOR MODELE SUSTENABILE DE DEZVOLTARE ŞI IDENTIFICAREA UNOR SOLUŢII ECHILIBRATE ŞI INTELIGENTE PE PLAN ECONOMIC, SOCIAL ŞI preşedinte: BERARI MIHAELA, vicepreşedinţi: LEMENI MIHAELA şi TĂRŢAN CLAUDIA.
BL. 37, SC. B, ET . III, AP. 7
INTELIGENTĂ CULTURAL ÎN COMUNITĂŢILE DIN ROMÂNIA CARE SA PERMITĂ VALORIFICAREA OPTIMĂ A MOŞTENIRII CULTURAL-ISTORICE ŞI A RESURSELOR EXISTENTE PE PLAN
LOCAL, ETC
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 17769/A/2014 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. PĂCII, NR.20, Se aprobă primirea în Asociaţie în calitate de membru asociat Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea, reprezentată de SCOPUL ASOCIAŢIEI;1) Asociaţia s-a constituit în scopul organizării, reglementării, finanţării, monitorizării şi coordonării în comun, pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale Se aprobă numirea dnei. Iova Cristina în funcţia de Preşedinte al Consiliului Director al
CAMERA 106, CORPUL DE LEGĂT URĂ, ET AJ 1 DIN
INTERCOMUNITARĂ - ITI DELTA DUNĂRII CONSILIUL JUDEŢ EAN T ULCEA, JUDEŢ UL T ULCEA Dl. Constantin Hogea, în calitate de primar. cuprinse în Strategia de Dezvoltare Durabilă Integrată a Deltei Dunării, Planul de Dezvoltare, Mecanismul de Implementare, Planul de Investiţii pentru I.T.I Delta Dunării, a unor proiecte de Asociaţiei pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării. Se aprobă desemnarea dlui.
investiţii publice de interes zonal sau regional, destinate conservării şi reconstrucţiei ecologice din aria Rezervaţiei Deltei Dunării, modernizării infrastructurii aferente zonei, a dezvoltării Cabuz Constantin, membru în Consiliul Director. Se aprobă desemnarea dnei. Marinov
sectorului economic public şi privat, a turismului şi regenerării urbane şi rurale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei şi a unei dezvoltări sustenabile pe principii economice.;2) Asociaţii declară Gabriela, membru în Consiliul Director.
că interesul comun ce stă la baza constituirii Asociaţiei este interesul general al locuitorilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor din
Delta Dunării, atingerea şi respectarea standardelor europene privind protecţia mediului, a dezvoltării economice precum şi creşterea capacităţii de atragere a fondurilor pentru finanţarea
investiţiilor necesare în dezvoltarea durabilă în Delta Dunării.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 15845/A/2006 OLT Slatina Slatina jud. OLT str.Crisan nr.33 Judetul Olt prin Consiliul Judetean Olt,mun.Slatina prin Consiliul Local al mun. Slatina,orasul Scornicesti prin Consiliul Local al Realizare in comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente serviciilor de apa si canalizare la nivelul jud.Olt Niculae Marian - presedinte, Davidescu Ovidiu Marian, Mioc Teodor - membri Petrescu
INTERCOMUNITARĂ OLTUL ( ADI OLTUL) Orasului Scornicesti,orasul Draganesti-Olt prin Consiliul Local al Orasului Draganesti-Olt,orasul Piatra-Olt prin Consiliul Local al Consuella Rodica Marian Niculae
Orasului Piatra-Olt,orasul Potcoava prin Consiliul Local al Orasului Potcoava
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 4831/A/2006 OLT Slatina Slatina jud. OLT str.Crisan nr.33 Judetul Olt prin Consiliul Judetean Olt,mun.Slatina prin Consiliul Local al mun. Slatina,orasul Scornicesti prin Consiliul Local al Realizare in comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente serviciilor de apa si canalizare la nivelul jud.Olt Niculae Marian - presedinte, Davidescu Ovidiu Marian, Mioc Teodor - membri Petrescu
INTERCOMUNITARĂ OLTUL ( ADI OLTUL) Orasului Scornicesti,orasul Draganesti-Olt prin Consiliul Local al Orasului Draganesti-Olt,orasul Piatra-Olt prin Consiliul Local al Consuella Rodica Marian Niculae
Orasului Piatra-Olt,orasul Potcoava prin Consiliul Local al Orasului Potcoava
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 2984/A/2006 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. SOVEJA NR.66 , CAP-BUN MARINA ,TODI AIDA ,BOCAI ADINA-ELENA ,NEGOIESCU SILVIU ,CIOBANU ANIŞOARA ,ASAN SORINA CONTRIBUIREA LA ARHITECTURA NOULUI SPAŢIU CULTURAL ROMÂNESC
BL.O2 , SC.A ,AP.25
INTERCULTURALĂ
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE LOCALĂ 4903/A/2007 CONSTANTA CERNAVODĂ CERNAVODĂ jud. CONST ANT A ST R.OVIDIU NR.11 CONSILIUL LOCAL CERNAVODĂ,ASOCIAŢIA "GÂNDITORUL ÎN ACŢIUNE" CERNAVODĂ,"ASOCIAŢIA PENTRU Identificarea, promovarea şi sprijinirea permanentă a proiectelor ce vizează cadrul general al comunităţii, evaluarea şi monitorizarea programului de creştere economică prin atragerea resurselor format din 7 membri - ASOCIATII.
"GÂNDITORUL" CERNAVODĂ DEZVOLTAREA APTITUDINILOR ŞI PERSONALITĂŢII TINERILOR" CERNAVODĂ,"SOCIETATEA INTERNAŢIONALĂ financiare care ţintesc dezvoltaea unitară a oraş.Cernavodă, precum şi stabilirea unor priorităţi care să conducă la obţinerea de rezultate palpabile în plan social şi în ridicarea nivelului de trai.
DREPTURILE OMULUI" CERNAVODĂ,FUNDAŢIA "NIGHTINGALES" CERNAVODĂ,S.C. "ARGOS"-S.A.
CERNAVODĂ,MIRCEA MARIANA.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE LOCALĂ 1324/A/2003 BRASOV SĂCELE SĂCELE jud. BRASOV ST R. LIVEZII, NR.15 COLIBAN NICOLAE,COLIBAN GABRIELA-DODO,BÂRSAN HORIA,BOGEANU ALEXANDRU,EPURE PETRU,ONCIOIU -dezvoltarea turistică şi agroturismul, încurajarea micilor meşteşugari, conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi natural, a lăcaşelor de cult, promovarea de acţiuni culturale şi COLIBAN NICOLAE, BOGEANU ALEXANDRU, EPURE PETRU, BÂRSAN HORIA,
"ORIZONTURI SĂCELENE MARIA,ROBU IOAN-ADRIAN sportive de masă, a acţiunilor sociale, pentru protejarea categoriilor defavorizate ale populaţiei, dezvoltarea micii infrastructuri şi protecţia mediului. ONCIOIU MARIA, COLIBAN GABRIELA-DODO, ROBU IOAN ADRIAN,
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE LOCALĂ 20983/A/2015 ARGES CAPU PISCULUI CAPU PISCULUI jud. ARGES COM. GODENI, SAT CAPU Scopul asociaţiei este dezvoltarea de activităţi pentru promovarea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a valorilor sociale, culturale si spirituale, prin programe si proiecte menite SOARE FLORINEL-LEONARD – preşedinte; CICU SERGIU VALERIU - vicepreşedinte
PISCULUI, NR.95, ET AJ 1, CAMERA 1, JUDEŢ UL
ARGEŞ ARGEŞ. sa conducă la întărirea solidarităţii sociale, promovarea strategiilor regionale si naţionale pentru dezvoltare sustenabila, eliminarea discriminărilor de orice fel si dezvoltarea de activităţi de GENTARAU MARIUS- secretar.
antreprenoriat social, in interesul comunităţii, prin:;- furnizarea de servicii si realizarea de bunuri care sa contribuie la bunăstarea membrilor acesteia;;- promovarea inserţiei sociale, prin crearea
de locuri de munca;;- creşterea gradului de atragere de fonduri pentru dezvoltarea economica, sociala si educaţionala a comunităţii, cu adresabilitate susţinuta către categoriile vulnerabile;;-
dezvoltarea unui comportament ecologic de conservare si promovare a resurselor naturale, economice si sociale, in diversitatea lor.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE LOCALĂ 19086/A/2014 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I LOC. GALAŢ I, ST R. OLT ULUI, NR TĂBUȘ DIANA-EMANUELA,T├BUȘ VIRGIL,P├V├LAȘC DORINA promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de programe şi proiecte care să contribuie la dezvoltarea comunitara a regiunii Galaţi din punct de vedere economic, social, educaţional, Preşedinte – NEGOIŢĂ SIMONA ELENA, Membru – NEGOIŢĂ VIRGIL, Membru – ENACHE
34, BL I6A, SC 2, ET 2, PART ER, JUD. GALAŢ I
ŞI INCLUZIUNE SOCIALĂ,,ADELIS,,. cultural, ecologic, turistic şi care să duca la îmbunătăţirea situaţiei grupurilor vulnerabile în ce priveşte sănătatea, asistenta socială, integrarea socială precum şi la dezvoltarea economiei sociale.ANDREEA
Asociaţia urmăreşte facilitarea iniţiativelor locale propice dezvoltării, participarea activa a membrilor comunităţii în soluţionarea problemelor locale, pentru a promova şi derula programe şi
proiecte de dezvoltare comunitară şi locală
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE LOCALĂ 4335/A/2006 GORJ COM POLOVRAGI COM POLOVRAGI jud. GORJ EPURE GHEORGHE DEZVOLTAREA DURABILA A COMUNITAŢII
ŞI PARTENERIAT COMUNITAR -
POLOVRAGI
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE OPTIMĂ 15913/A/2014 BRASOV ILENI, COMUNA ILENI, COMUNA MÂNDRA jud. BRASOV NR. 119 dezvoltării locale/regionale promovării şi apărării drepturilor şi intereselor profesionale, sociale şi culturale ale românilor, precum şi a satisfacerii nevoilor acestora în domeniile:ştinţific, cultural, preşedinte -BELEAUA MONICA, vicepreşedinte- ŞENDRUC CONSTANTIN-MIRCEA,
MÂNDRA
A ROMÂNEI social, educaţional, ecologic, civic, etc. secretar- PRUNĂ COSMIN CORVIN
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 1195/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA BÂRSĂNEŞT I, NR. 1, BL. 159, Sultan Diana,Lachine Monica,Muntean Ramona Iuliana. Sustinerea si promovarea intereselor copiilor din invatamantul preuniversitar, precum si a parintilor acestora prin organizarea de programe/proiecte cultural -educative,sociale de consiliere, Sultan Diana- preşedinte, Lachine Monica- vicepreşedinte, Muntean Ramona Iuliana-
SC. 2, ET . 7, AP. 85, SECT OR 6
PERSONALĂ ŞI EDUCAŢIE TIMPURIE simpozioane, dezbateri, conferinte, intalniri, cursuri , spectacole, concursuri si alte activitati educative in vederea cresterii eficientei si calitatii formarii copiilor , in concordanta cu Standardele vicepreşedinte.
"SFÂNTUL STELIAN" Uniunii Europene si cu specificul societatii romanesti.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 4600/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.ST IRBEI VODĂ, NR.126 CORP 1, ET .3,1. GEORGE POLECRA,cetatean român,domiciliat in Bucuresti,str. Colentina nr. 8,bloc 5,scara 1,etaj 8,apartament 36,sector Membrii Asociatiei pentru dezvoltare personala si invatare continua doresc sa se asocieze în scopul promovarii si derularii de programe axate pe dezvoltarea personala si invatarea continua. SIPOS MIHAELA - presedinte; GEORGE POLECRA - vicepresedinte;
AP.5A, SECT OR 1
PERSONALĂ ŞI ÎNVĂŢARE CONTINUĂ 2,posesorul cartii de identitate seria RR nr. 102622 eliberat de sectia 7,la data de 27 martie 2000,cod numeric personal
1730727421511, 2. DUMITRU ELENA,cetatean român,domiciliat in Bucuresti,str. Barca nr. 12,bloc M179A,scara
1,parter,apartament 4,sector 5,posesorul cartii de identitate seria RD nr. 372712 eliberat de sectia 19,la data de 27 aprilie 2004,cod
numeric personal 2671120103793 3. SIPOS MIHAELA,cetatean roman,domiciliata in Bucuresti,str. Valea Argesului nr 2A,bl 523A,sc
1,et 6,ap 27,sect 6,posesorul cartii de identitate seria RX nr. 192979,eliberat de Sectia 22,la data de 9 iulie 2003,cod numeric
personal 2741231450011.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE PRIN 12550/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MÎNZULUI NR. 6, SECT OR 1 TOADER-ADRIAN DOROFTEI,ALEXANDRU-ILIE DOROFTEI,ALEXANDRA-IOANA ALAN - reducerii disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi statele membre U.E., prin oferirea de consultanţă pentru utilizarea Instrumentelor Structurale. preşedinte - TOADER-ADRIAN DOROFTEI, vicepreşedinţi - ALEXANDRU-ILIE DOROFTEI,
ACCELERAREA ACCESĂRILOR ŞI ALEXANDRA-IOANA ALAN
CONSULTANŢĂ
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 14611/A/2011 BUCURESTI jud. BUCUREST I SOS. FUNDENI NR. 262P ET . 3 AP. 4 Catana Maria Magdalena,Paraschiva Gabriela-Alina,Răduţ Dragoş Ionuţ. Asociaţia este constituită cu scop cultural, educativ, informativ şi socio-umanitar. Componenţa consiliului director este: preşedinte-Catana Maria Magdalena, vicepreşedinte:
SECT OR 2
PROFESIONALĂ Paraschiva Gabriela Alina, secretar: Rădut Dragoş Ionuţ.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 5415/A/2002 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV Braşov, Bd. Gării nr.28A, bl.224, POPESCU JUDITH-DIANA,DUMITRU DRAGOŞ,POPESCU JEAN se modifică şi se completează scopul şi obiectul de activitate al asociaţiei s-a luat act de decizia numitului Jaliu Dumitru Dragoş de a renunţa la funcţia de membru al
et.VII, ap.25, judeţul Braşov
REGIONALĂ, ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ Consiliului Director al ADRES; s-a hotărât alegerea numitei Racoţea Elena-Simona în funcţia
BRAŞOV - ADRES de membru al Consiliului Director al ADRES; noua conducere a Consiliului Director al
ADRES are următoarea componenţă: preşedinte – Popescu Judith Diana, membru-trezorier –
Toth Marius Ciprian şi membru – Racoţea Elena Simona. Toth Marius Ciprian –
preşedinte; Toth Adrian Gabi – membru – trezorier; Popescu Judith-Diana – membru
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 11910/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MODORAN ENE NR.13, BL.M169, Szekely Andrei,Nagy Gabor Daniel,Tajti Andrea promovarea conceptelor de nediscriminare, libera circulatie, cetatenie europeana în spaţiul european cu accent pe problemagtica persoanelor minoritare Szekely Andrei, Tajti Andrea
SC.1, ET .3, AP.22, SECT OR 5
REGIUNEA EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ROMI 15815/A/2015 MURES FĂRĂGĂU FĂRĂGĂU jud. MURES 181 FLOREA VALENTIN,SZANTO GEORGE,LUCA FLOAREA este concretizat pe mai multe departamente: social, sănătate, cultural, tineret-sport, turism, juridic Preşedinte - Florea Valentin, Vicepreşedinte - Szanto Gheorghe, Secretar - Luca Floarea
TONCIU
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ 3258/A/2004 BRASOV PREJMER PREJMER jud. BRASOV ST R.VIILOR, NR.1145 ŞERBAN TODORICĂ-CONSTANTIN,SIMA MIHAELA-LILIANA,MIHAIU CLAUDIA-ANDA - sprijinirea partenerilor sociali în abordarea problemelor create de schimbările economice şi sociale din mediul rural;; - încurajarea comunicării şi parteneriatelor între toate Consiliului Director: Preşedinte – Şerban Todorică Constantin, Vicepreşedinte – Sima Mihaiela
DURABILĂ "EURO-RURAL" categoriile de persoane fizice şi juridice pentru identificarea şi implementarea celor mai importante iniţiative locale şi regionale ce pot duce la dezvoltarea durabilă a localităţilor rurale;; Liliana, Secretar – Mihaiu Claudia Anda
PREJMER-BRAŞOV -crearea unei comunităţi sănătoase din punct de vedere social şi economic prin conceperea şi implementarea de proiecte pentru creşterea nivelului de trai al comunităţii şi prin adoptara
politicilor comunitare la cerinţele democraţiei;; - încurajarea participării instituţiilor şi partenerilor sociali din mediul rural la programe internaţionale.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ 17039/A/2014 TIMIS SAT CORNEŞT I, SAT CORNEŞT I, COMUNA ORŢ IŞOARA jud. T IMIS NR. ŞIŞU ŞTEFAN,ŞIŞU VIVIANA LUCIA,VULLIET FRANCOIS ANTOINE,MIHALACHI OLGA,TODOR DIANA RAMONA,ACIU Promovarea comunităţii locale Corneşti, a patrimoniului istoric, natural şi cultural local, dezvoltare locală. preşedinte – ŞIŞU ŞTEFAN, vicepreşedinte-VULLIET FRANCOIS ANTOINE, vicepresedinte-
COMUNA ORŢ IŞOARA 177/A
IARCURI-CORNEŞTI IONELA LUCICA,ACIU FLOREAN,TODOR FLORIN,SECOSAN MARIOARA,DAMASCHIN TECU ROXANA. TODOR DIANA RAMONA, secretar general-SECOSAN MARIOARA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ 10592/A/2013 DOLJ COM. BUCOVĂŢ , SAT COM. BUCOVĂŢ , SAT LEAMNA DE SUS, NR. 234 jud. ARSENE DIANA ALEXANDRA,VASILE MIRELA-ILEANA,RAICU ADRIAN,DAN ALEXANDRU VALENTIN,BURCEA GABRIEL IMPLEMENTAREA ŞI DIVERSIFICAREA VALORILOR ŞI STANDARDELOR EUROPENE, CU DEOSEBIRE ÎN VIAŢA RURALĂ ŞI URBANĂ ARSENE DIANA ALEXANDRA-PREŞEDINTE, BURCEA GABRIEL-VICEPREŞEDINTE,
LEAMNA DE SUS, NR. DOLJ
ÎN DOMENIUL TURISMULUI " CETATEA 234 VASILE MIRELA ILEANA-SECRETAR, RAICU ADRIAN-MEMBRU, DAN ALEXANDRU
BĂNIEI " VALENTIN, MEMBRU
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ 7147/A/2008 HUNEDOARA VĂLIŞOARA VĂLIŞOARA jud. HUNEDOARA VĂLIŞOARA, NR.194 Consiliul local al comunei Vălişoara - primar Rovinar Mircea-Ion,Consiliul local al comunei Luncoiu de Jos - primar Dud Identificarea problemelor globale ale comunităţilor locale membre şi stabilirea modului de rezolvare a acestora în scopul dezvoltării economice şi sociale a celor două comune asociate. Rovinar Mircea Ion-preşedinte, Dud Călin-Dorin - vicepreşedinte, Oprean Elena - membru,
VĂLIŞOARA - LUNOIU DE JOS Călin-Dorin Muntean Dorina - membru, Resiga Gheorghe - membru, Petruţ Viorel - membru Jurca
Horia-Flavius - secretar
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 21712/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MIT ROPOLIT ANDREISAGUNA NR. TUDORACHE ANDREEA GEORGIANA,STICEA-MERA IOANA,STICEA RADU-MIHAI,TUDORACHE IOAN ROMEO - realizarea de programe de sprijinire si dezvoltare sociala din fonduri europene, publice si private, cat si dezvoltare in alte domenii de interes general ce privesc viata publica precum si preşedinte - TUDORACHE ANDREEA GEORGIANA, prim-vicepreşedinte - TUDORACHE
34, SECT OR ]
SOCIALĂ 20 + colectarea sau atragerea de fonduri provenite din sponsorizari, donatii sau legate din tara cat si din strainatate. IOAN ROMEO, STICEA-MERA IOANA, STICEA RADU-MIHAI
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 10621/A/2013 TELEORMAN ALEXANDRIA ALEXANDRIA jud. T ELEORMAN ST R. NEGRU VODĂ, NR.Marin Filip ,Dragomir Cristina Alexandra ,Ciulei Cristina Mădălina - contribuirea la dezvoltarea social-culturală a cetăţenilor, apărarea şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în spiritul evoluţiei societăţii, a progresului social şi a Marin Filip - Preşedinte , Dragomir Cristina Alina - Vicepreşedinte
80
SOCIALĂ PRIN CULTURĂ "DELI ORMAN" dezvoltărilor ştiinţifice.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 932/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.SAT URN NR.36, CAM.4 IVAŞCU ION,MIHAI ELENA CRSTINA,IVĂNESCU GEORGE dezvoltării echilibrate a comunităţilor şi membrilor acestora . preşedinte-IVAŞCU ION, vicepreşedinte-MIHAI CRSTINA-ELENA,
SOCIALĂ ŞI ECONOMICĂ DANUBIUS vicepreşedinte-IVĂNESCU GEORGE.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 6686/A/2008 GALATI Vânători Vânători jud. GALAT I loc.Vânători, str. Plopului nr.7, jud. sprijinirea dezvoltării sociale, a activităţii economice şi a investiţiilor în ţară şi străinătate. Bivol Mircea – preşedinte, Necula Bogdan Aurelian – vicepreşedinte, Balaban Mihaela -
Galaţi.
SOCIALĂ ŞI ECONOMICĂ GALAŢI secretar
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 11436/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.REGIMENT 11 SIRET NR.9, BALABAN DANIELA,ARBOREANU DANA,BALABAN NICU-GABRIEL realizarea unor activităţi de interes general precum promovarea egalităţii de şanse aacesului la educaţie şi cultură, integrarea în societate şi asitenţă socialăîn primul rând a copiilor din familiile preşedinte-BALABAN NICU, VICEPREŞ.-ARBOREANU DANA şi secretar -BALABAN
BL.E3, AP.30
SOCIALĂ,, EDUCATIVĂ ŞI CULTURĂ sărace, dar şi a tinerilor şomeri fără perspective, a familiilor aflate în dificultate, a persoanelor cu dizabilităţi şi vârstnicilor fără ajutor , şi cu venituri mici. DANIELA.
ZÂMBET DE COPIL,, GALAŢI
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 18715/A/2015 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ALEEA T EAT RULUI, NR.4 PLOSCARU CLAUDIA CRISTINA,OANA BOGDAN GABRIEL,IONESCU IONELA ANA MARIA,IONESCU COSMIN CONSTITUIREA ŞI DEZVOLTAREA UNEI SOCIETĂŢI SUSTENABILE PLOSCARU CLAUDIA CRISTINA-PREŞEDINTE, IONESCU IONELA ANA
SOCIO-CULTURALĂ SUD-VEST OLTENIA MARIA-VICEPREŞEDINTE CERCETARE DEZVOLTARE; OANA BOGDAN
GABRIEL-VICEPREŞEDINTE PROIECTE ŞI PROGRAME; IONESCU
COSMIN-VICEPREŞEDNTE FINANCIAR
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE SUSENII 86/A/2013 MURES SUSENI SUSENI jud. MURES NR. 557 NEGREA FIRA MONICA,ROMANICA ANDREI IULIU,STAVILĂ DĂNUŢ STELIAN NEGREA FIRA MONICA-preşedinde, ROMANICA ANDREI IULIU - vicepreşedinte, STAVILĂ
MUREŞULUI DĂNUŢ STELIAN - secretar.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 20618/A/2015 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. AVRAM IANCU, NR.48A, Burlacu Andra,Bârlea Adrian-Nicolae şi Hacman Costina-Larisa „de a iniţia, promova, implementa măsuri de dezvoltare durabilă a localităţilor şi zonelor urbane şi rurale şi de dezvoltare a turismului, ecoturismului, agroturismului, a altor forme de turism, sport Preşedinte – Bârlea Adrian, Vicepreşedinte – Burlacu Andra, Membru – Hacman
SC.A, AP.53
SUSTENABILĂ REGIUNEA CENTRU şi petrecere a timpului liber, în principal în zona Transilvaniei” Costina-Larisa
(ADSRC)
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ŞI 15766/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. ALEXANDRU DONICI NR.19, CARSTEA FLOREA,Dumitrescu Adriana,POENARU ELENA Scopul asociaţiei este:;Promovarea cercetării în domeniul medical si efectuarea de studii clinice desfasurand urmatoarele tipuri de activitati in vederea realizarii la un nivel superior a obiectivelor Consiliul Director: 1. CARSTEA FLOREA - presedinte; 2. Dumitrescu Adriana -
PART ER, AP.4, SECT OR 2.
CERCETARE MEDICALĂ SANAMED propuse:;· Strângerea de fonduri pentru finanţarea unor proiecte ştiinţifice ;· Editarea de publicatii sub forma tiparita sau electronica;· Formare profesionala initiala si continua; promovarea vicepresedinte; 3. POENARU ELENA –secretar general;
educatiei de calitate in domeniul medical si al cercetarii (programe de formare, activitati de formare profesionala);· Orientare si consiliere profesionala pentru personalul medical care activeaza in
domeniul asistentei sociale;· Realizarea de studii si analize privind domeniul medical si al resurselor umane in domeniu;· Elaborarea de metodologii, standarde si proceduri privind forta de
munca din domeniul medical si al serviciilor sociale;· Realizarea de campanii de constientizare a publicului cu privire la domeniul medical si al asistentei socilale;· Infiintarea de parteneriate in
domeniu;· Organizarea de seminarii, conferinte, evenimente fie de informare fie de strangere de fonduri;· Realizarea de baze de date;· Infiintarea de intreprinderi sociale, centre de incluziune
sociala;· Activitati de acompaniere pentru persoane dependente ;· Acordarea de ajutor medical de specialitate bolnavilor cu diabet din tara;
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ŞI 8926/A/2009 radiata DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ B-DUL GHE.CHIŢ U,NR.75 PUŢINELU ELVIRA,LUNGU MIRELA AURELIA,BASANDICĂ ADINA,AILIESEI ELENA PROMOVAREA REGIUNII OLTENIA ŞI A OPORTUNITĂŢILOR EI,PE PIAŢA LOCALĂ,REGIONALĂ,NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ,SPRIJINIREA SOCIETĂŢII CIVILE PENTRU PUŢINTELU ELVIRA-PREŞEDINTE,LUNGU MIRELA
COOPERARE OLTENIA-ADCO CONŞTIENTIZAREA VALORILOR,DEZVOLTAREA COMUNITARĂ ŞI INTEGRARE SOCIALĂ,ATRAGEREA ŞI DIRECŢIONAREA DE FONDURI EUROPENE NERAMBURSABILE AURELIA-VICEPREŞEDINTE,BASANDICĂ ADINA-SECRETAR GENERAL
CĂTRE SECTOARELE CU POTENŢIAL DIN ZONĂ
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ŞI 15840/A/2014 GORJ MUNICIPIUL T ÂRGU MUNICIPIUL T ÂRGU JIU jud. GORJ ST R. NICOLAE BOBIC OTILIA LOREDANA,GIORGI DANIEL,CRĂETE GABRIELA CRISTINA Scopul general al ASOCIAŢIEI PENTRU DEZVOLTARE SI EDUCAŢIE „COLORFUL MINDS" este pregătirea, promovarea si implementarea unor programe, proiecte si activităţi ce vizează Componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control este
JIU BĂLCESCU, NR.1, BL.1, SC.5, AP.4
EDUCAŢIE ,,COLORFUL MINDS" evaluarea si ameliorarea, îmbunătăţirea calităţii vieţii, a stării de sănătate, a nivelului de stres, eliminarea tuturor formelor de discriminare culturală, etnică, lingvistică, religioasă, rasială sau următoarea: a. Consiliul Director: • Preşedinte - Bobic Otilia Loredana • Vicepreşedinte -
sexuală in vederea optimizării performantelor personale si profesionale la nivel individual, de grup si de organizaţie, ca forma de adaptare continua, durabila, eficienta, la condiţiile interne si Giorgi Daniel • Vicepreşedinte - Crăete Gabriela Cristina b. Adunarea Generală se compune
externe din toţi membrii Asociaţiei.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ŞI 19061/A/2015 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. MUNCIT ORILOR, NR.21, Merluşcă Mircea,Koszta Vasile Cătălin şi Koszta Cătălina dezvoltarea şi evoluţia continuă şi implementarea de soluţii integrate în raport cu aşteptările societăţii şi a cerinţelor de bună practică în vederea creşterii calităţii vieţii, a dezvoltării personale şi Preşedinte – Merluşcă Mircea, Membru – Koszta Vasile Cătălin, Secretar general – Koszta
BL.B 7, AP.17
EVOLUŢIE CONTINUĂ „WARRIORS” profesionale a membrilor asociaţiei şi familiilor acestora precum şi a altor persoane stabilite de către consiliul director Cătălina
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ŞI 30/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PĂDURII NR.12 AP.25 s-a hotărât cooptarea în calitate de membru a numitei SILEA SIMONA LUMINIŢA, s-a luat act de demisia formulată de d-l NIŢU susţinerea şi promovarea unor proiecte de interes colectiv, atât în mediul rural cât şi în cel urban; implicarea, printr-o comunicare eficientă, prin parteneriate cu organizaţii şi instituţii abilitate, în s-a aprobat noua conducere a asociaţiei incepand din data de 11.02.2014, astfel: preşedinte
FORMARE PRIN COMUNICARE FERNOAGĂ DANIEL din calitatea de membru fondator susţinerea proiectelor de investiţie publice şi private, a proiectelor sociale, precum şi a celor din sectorul de servicii, menite să crească calitatea vieţii; militarea pentru implementarea conceptelor SILEA SIMONA LUMINIŢA, vicepreşedinte - NAP NADIA NICOLETA, secretar – PÎRVU
ce vizează dezvoltarea resurselor umane şi învăţarea pe tot parcursul vieţii CRISTINA MARGARETA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ŞI 4558/A/2006 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, Str. Mircea Vodă nr-47, et.4, ap.7,
sector 3
LIBERTATE
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ŞI 10635/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SCHIT U MĂGUREANU NR. 17, AP. 2, HONDRU ANDREEA-SABINA,ALBIŞTEANU CARMEN,NĂSTASE ALINA - menţinerea principiilor ecologice în domeniul social şi economic pentru aplicarea unor alternative viabile în soluţionarea problemelor în ceea ce priveşte raporturile om-natură, modernizarea preşedinte: HONDRU ANDREEA-SABINA, vicepreşedinte: ALBIŞTEANU CARMEN
CAM. 1,SECT OR 1
MEDIU - ADEMED atitudinilor şi a mentalităţilor în raport cu problemele de mediu, promovarea şi instruirea cu privire la ideea de stil de viaţă sănătos în raport cu un mediu sănătos.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ŞI 21379/A/2016 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GEN. GEORGE MACAROVICI, NR. 1A, Lucian Gabriel Negrilă,Dan Mihai Negrilă,Andreea Ana Smaranda David. Lucian Gabriel Negrilă- preşedinte, Dan Mihai Negrilă- vicepreşedinte, Andreea Ana
SECT OR 6.
PROGRES Smaranda David- secretar.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ŞI 4246/A/2012 ARGES NEGRAŞI NEGRAŞI jud. ARGES NEGRAŞI, NR.247 Negru Nicolae-Cosmin,Negru Raluca-Marinela,Negru Mihail-Vadim. - promovarea , sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi de interes public, care să contribuie la dezvoltarea din punct de vedere economic, social, educaţional, cultural, ecologic , turistic. Preşedinte – Negru Raluca -Marinela , vicepreşedinte – Negru Nicolae-Cosmin;
PROMOVARE SOCIO-ECONOMICĂ vicepreşedinte – Negru Mihail - Vadim
NICHOLAS NEGRAŞI - ARGEŞ.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE ŞI 2727/A/2001 in lichidare BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV BRASOV, B-DUL. GĂRII, NR.30A, Se retrag din asociaţie următorii membrii fondatori: Bălan Cristina, Gheorghiu Claudiu şi Bălănică Medeia-Lavinia Primirea în se adaugă:;- de a contribui la dezvoltarea economică la nivel local şi regional şi de a oferi direct servicii de asistenţă tehnică societăţilor comerciale, organizaţiilor nepatrimoniale, autorităţilor Noul consiliu director: Ionescu Elena - preşedinte; Mărcuşanu Daniela - vicepreşedinte;
BL.225, SC.B,AP.21,
SERVICII SOCIALE BRAŞOV asociaţie a patru membrii: Ionescu Elena, Mărcuşanu Daniela, Necula Mariana Eugenia, Beldescu Elisabeta Ecaterina publice locale şi centrale în vederea dezvoltări, îmbunătăţirii şi modernizării mediului economic, servicii ce pot fi prestate pe întregul teritoriu al României şi în străinătate. Beldescu Elisabeta Ecaterina şi Necula Mariana Eugenia - secretari Noul organ de control:
Băncilă Gabriela - Rodica - cenzor
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE UMANĂ 10156/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R. T ARNIŢ A, NR.7, AP.23 ITU SILVIU,OPRIŞ DAVID ILIE,POP ADELA LETIŢIA sprijinirea persoanelor să-şi descopere şi să-şi dezvolte calităţile personale, în vederea atingerii unei stări de bine şi pentru a duce o viaţă echilibrată şi împlinită PREŞEDINTE – ITU SILVIU, VICEPREŞEDINTE – OPRIŞ DAVID ILIE, DIRECTOR DE
TRANSILVANIA PROGRAME – POP ADELA LETIŢIA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 35/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ŞT IRBEI VODĂ NR. 158, BL. 23A, AP. DAN PATZELT ENACHE,TOMA ANDREI DAN,DORIN MOLDOVEANU - dezvoltarea si promovarea responsabilitatii sociale si civice DAN PATZELT ENACHE, TOMA ANDREI DAN, DORIN MOLDEVEANU
7, SECT OR 1
URBANĂ
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE 16038/A/2011 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST RADA CPARAULUI, NR. 12, COSA LUCICA EMILIA,KONT VIOLETA MARIANA,ZAMFIR LUCICA Asociaţia are scop multidisciplinar, propunându-şi să activeze, să dezvolte programe şi să participe la dezvoltarea domeniilor: DOMENIUL DE AFACERI; DOMENIUL PROFESIONAL COSA LUCICA EMILIA, ZAMFIR LUCICA, KONT VIOLETA MARIANA.
AP. II
„SUPORT” EDUCAŢIONAL; DOMENIUL CULTURAL ŞI ARTISTIC, DOMENIUL TERAPEUTIC, DOMENIUL SPORTIV.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE, 528/A/2003 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. T OAMNEI, NR.19,BL.5, PĂDURE SULTANA,CRĂCIUNESCU IOANA RODICA,OLTEANU CLAUDIU,PĂDURE RADU GHEORGHE,ILIE IRODIAN - îşi propune să activeze în domenii diverse pentru a putea interveni prin flexibilitate acolo unde sesizeză o carenţă. SULTANA MARIA PĂDURE, IOANA RODICA CRĂCIUNESCU, CLAUDIU OLTEANU,
SC.C, AP.17
DEMOCRAŢIE ŞI INTEGRARE EUROPEANĂ BOGDAN VASILE EMIL MUNTEANU
(ADDIE)
ASOCIAŢIA PENTRU 16254/A/2011 BRASOV BRAN SAT SIMON BRAN SAT SIMON jud. BRASOV ST R.IANCU GONT EA,
NR.463
DEZVOLTARE,EDUCARE ŞI PROMOVARE
ÎN TURISM
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 1383/A/2012 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV Braşov, str. T urnului, nr.5, etaj 1 Onofrei Octavian Cristian,Onofrei Vasile şi Onofrei Rodica Maria desfăşurarea de activităţi în cadrul tehnologiei informaţiei, respectiv promovarea, dezvoltarea, integrarea şi susţinerea de programe conexe acestei industrii. Asociaţia pentru Dezvoltarea s-a hotărât acordarea calităţii de membru susţinător d-nei NICOLAE OANA-ANDREEA
-Anexa T 67, biroul 64, jud. Braşov Braşov, str. T urnului,
ACCESULUI LA TEHNOLOGIE nr.5, etaj 1 -Anexa T 67, biroul 4, jud. Braşov Accesului la Tehnologie susţine membrii săi dar şi realizează în nume propriu programe naţionale pentru a creşte gradul de cunoaştere şi dezvoltare tehnologică şi de telecomunicaţii în România
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 4076/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA T REST IANA, NR. 2, BL. 17, SC. B, SC NATURA LAND SRL,INSTITUTUL DE CERCETĂRI PENTRU PEDOLOGIE ŞI AGROCHIMIE ,ASOCIAŢIA TERRA formarea, perfecţionarea profesională şi creşterea capacităţii manageriale ale producătorilor, procesatorilor şi comercianţilor de produse ecologice, stabilirea unei reţele interactive între cele mai
ET . 5, AP. 66, SECT OR 4
AGRICULTURII ECOLOGICE ÎN ROMÂNIA VERDE diverse grupuri de interes, stimularea creşterii calităţii producţiei agro-alimentare autohtone, dezvoltarea şi implementarea unor strategii naţionale coerente în vederea protecţiei mediului şi a
ECO FOCUS sanătăţii consumatorilor, creşterea competitivităţii producţiei ecologice pe piaţa internă şi internaţională, direcţionarea atragerea şi gestionarea de fonduri publice sau private în scopul dezvoltării
practicilor ecologice şi prietenoase faţă de mediu şi promovării produselor ecologice româneşti.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 2247/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. HAŢ EGANA NR.24, AP.1, CAMERA 3, Mircea Gena-Roxana,Găvănescu Irina-Romina,Negoi Maria apărarea şi reprzentarea intereselor agricultorilor români şi apărarea, gestionarea şi promovarea dezvoltării întragului mediu rural Mircea Gena-Roxana, Negoi Maria
SECT OR 5
AGRICULTURII ŞI MEDIULUI RURAL DIN
ROMÂNIA - ROMAGRA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 530/A/1997 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. ION CREANGĂ, BL. 29.. Desfăşurarea unor activităţi pentru dezvoltareaa turismului în munţii Apuseni, amenajarea unor zone agroturistice în care turiştii să poată practica sporturi specifice prin asigurarea unor condiţii
SC. C. AP. 25.
AGROTURISMULUI MONTAN DIN MUNŢII corespunzătoare de odihnă şi hrană într-un climat strict ecologic.
APUSENI "BRĂDIŞOR"
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 1/A/1012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CALEA GIULEŞT I, NR. 26, BL. OD4, -retragerea din asociaţie a d-nei. Mihalascu Vali Mirela. -primirea în asociaţie a d-nei. Negru-Ciobanu Mariana. Dezvoltarea culturii antreprenoriale si asociative in randul antreprenorilor autohtoni , apararea si promovarea intereselor acestora . CONSILIUL DIRECTOR: Negru Ciobanu Andreea- preşedinte, Apostol Birzu Daniel-
SC. 1, ET . 2, AP. 12, SECT OR 6.
ANTREPRENORIATULUI AUTOHTON ADAA vicepreşedinte, Negru-Ciobanu Mariana- secretar executiv.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 8346/A/2001 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. AMMAN NR. 36, SECT OR 1 Se retrage dna DUŢU VERONICA. - promovarea rolului femeii în contextul globalizării economice şi încurajarea participării acestora la dezvoltarea economică prin folosirea celor mai moderne mijloace de informare, comunicare şi preşedinte - ROTARU CORNELIA, vicepreşedinte - ANTON DANIELA, membru - NICOLAE
ANTREPRENORIATULUI FEMININ conducere. MARIANA, IONIŢĂ LIANA ANTONINA, VASILE SOFICA. cenzor - BĂLAN GEORGETA.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 1663/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.T ROT USULUI, NR.79, SECT OR 1 BADEA ELENA ,PETRESCU RADU,PUSCHIN MIHAELA,RADU CONSTANTIN DRAGOS,ZLĂTEANU ALEXANDRU Elaborarea şi promovarea şi desfăşurarea de activităţi de natură socială , economică şi cultural - educaţională pentru dezvoltarea socială prin sustinerea şi dezvoltarea capitalului uman şi social DIRECTOR EXECUTIV - DRAGOŞ CONSTANTIN RADU
CAPITALULUI UMAN ŞI SOCIAL
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 2588/A/2012 pozitie inchisa BUCUREŞT I -se retrag din asociaţie: Chicioreanu Mihai Gabriel şi Sîrbu George Iulian. -devin membrii ai asociaţiei: Şerban Radu şi Cazacu
BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. OT ESANI, NR. 12, BL. Promoveaza si sustine la nivel national si international activitatile de educatie, dezvoltare personala si profesionala, avand la baza principiul educatiei pe tot parcursul vietii. CONSILIUL DIRECTOR: Şerban Andreia Mădălina- preşedinte, Şerban Radu- vicepreşedinte,
T 1, SC. 1, AP. 2, SECT OR 2.
CARIEREI Ionuţ Cătălin. Cazacu Ionuţ Cătălin- vicepreşedinte.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 11818/A/2010 MURES COMUNA EREMIT U COMUNA EREMIT U jud. MURES SAT CÂMPUL CET ĂŢ II, BIRTOK GYORGY,BOROS TEREZIA,KADAR LEVENTE,NAGY BALAZS,REIBER ATTILA JOZSEF Scopul asociaţiei este de a iniţia, promova, sprijini şi dezvolta activităţi, iniţiative, proiecte, programe şi orice alt demers, propriu sau în colaborare cu alte entităţi, legat de ridicarea standarduluzi BOROS TEREZ, BIRTOK GYORGY, REIBER ATTILA JOZSEF
ST RADA PRINCIPALĂ, NR. 40
CÂMPULUI CETĂŢII de viaţă, îmbunătăţirea vieţii şi a condiţiilor de viaţă a locuitorilor satului Câmpul Cetăţii, dezvoltarea economico-socială, culturală şi de ocrotire a mediului înconjurător al localităţii inclusiv prin
acţiunea directă a membrilor asociaţiei.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 15903/A/2010 MURES COMUNA EREMIT U COMUNA EREMIT U jud. MURES SAT CÂMPUL CET ĂŢ II,
ST RADA PRINCIPALĂ, NR. 40
CÂMPULUI CETĂŢII
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 18468/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ING. DUMIT RU ZOSSIMA NR. 9, NICOLESCU MONICA,MANOLESCU RARES,STOICESCU DAIANA-ADELINA. - de a conducere progresul global al profesiei de coaching preşedinte - NICOLESCU MONICA.
MANSARDA, AP. 4, SECT OR 1
COACHINGULUI PROFESIONIST
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 3058/A/2012 BOTOSANI BOT OSANI BOT OSANI jud. BOT OSANI ST R.CALEA NAT IONALA, RASCARACHI MARIA MIRABELA,MARIN CAMELIA,CANANAU PAULA RAMONA. Dezvoltarea economiei sociale pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile din România. RASCARACHI MARIA MIRABELA, MARIN CAMELIA, CANANAU PAULA RAMONA.
NR.168, BL.B3, SC.C, AP.9, JUDET UL BOT OŞANI
COMUNITARA SI REINTEGRAREA
GRUPURILOR VULNERABILE BOTOŞANI
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 3054/A/2004 TIMIS MAŞLOC MAŞLOC jud. T IMIS NR.153 Danielescu Aura-Codruţa,Gherman Ileana Doina,Coraş Rodica ş.a. înbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor satului Maşloc, în general şi tinerilor în special Consiliul director al asociaţiei este format din: preşedinte – DANIELESCU AURA-CODRUŢA,
COMUNITARĂ BLUMENTHAL-MAŞLOC secretar – TOMOIAGĂ IOANA, membru – POPESCU ANA – NATALIA.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 2038/A/2013 GORJ COMUNA ST EJARI, COMUNA ST EJARI, SAT ST EJARI, NR. 374 jud. GORJ OANA GLODEŞ,ŞTEFANIA ANDREEA BUCEA,ŞTEFAN LUPU,NICOLAE CILICĂ,CĂTĂLIN GLODEŞ,CLAUDIU BUCEA,ION SUSŢINEREA ÎMBUNĂTĂŢIRII CONTINUE A CALITĂŢII VIEŢII ALE LOCUITORILOR DIN COMUNA STEJARI ŞI DIN COMUNELE ÎNVECINATE PRIN PROIECTE SI PROGRAME CĂTĂLIN GLODEŞ-preşedinte, ION DĂDULESCU-vicepreşedinte, NICOLAE CILICĂ-
SAT ST EJARI, NR.
COMUNITARĂ STEJARI 374 DĂDULESCU SPECIFICE membru
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 1366/A/2012 BRASOV SĂCELE SĂCELE jud. BRASOV ST R. 7 IZVOARE NR.42 s-a decis excluderea din cadrul asociaţiei a numitului Matei Gavril dezvoltarea comunitară în zone defavorizate; activităţi de dezvoltare a societăţii civile (promovarea voluntariatului); sprijinirea organizării de activităţi culturale, sportive şi de programe de sănătate; Grama Lucia – preşedinte, Matei Iuliana – vicepreşedinte, Besleaga Alexandra-Ioana –
COMUNITĂŢII SĂCELENE încurajarea şi sprijinirea iniţiativelor menite să asigure dezvoltarea comunităţii; apărarea intereselor şi drepturilor săcelenilor; contribuţia la îmbunătăţirea calităţii sistemelor de sprijinire a vicepreşedinte, acestea fiind preluate şi în actul adiţional nr.2 din 28.01.2013 la actul constitutiv
activităţii tinerilor şi a capacităţii organizaţiilor din cadrul societăţii civile în domeniul tineretului săcelean; apropierea membrilor comunităţii locale şi încurajarea acestora să interacţioneze,
stimulând experienţele culturale; promovarea obiectivelor turistice din Municipiul Săcele la nivel naţional şi internaţional
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 193/A/2014 BIHOR T ĂRCAIA, NR.10, T ĂRCAIA, NR.10, COM. T ĂRCAIA jud. BIHOR MIKLO ERNO,ERDEI IOAN,BENEDEK ATTILA ROBERT,NEMET ATTILA,CUPIN PETER LASZLO contribuirea şi susţinerea dezvoltării socio-culturale a comunicei Tărcaia MIKLO ERNO - PREŞEDINTE, ERDEI IOAN - VICEPREŞEDINTE, BENEDEK ATTILA
COM. T ĂRCAIA
COMUNITĂŢII TĂRCAIA - KOROSTARKANYI ROBERT - SECRETAR
KOSOSSEGFEJLESZTESI EGYESULET
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 2526/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PICT OR BARBU ISCOVESCU NR. FUNDAŢIA SERA ROMÂNIA (PRIN DORU STEFAN ŞI MIHAELA GHERGHICEANU),FUNDAŢIA TULANE (PRIN CHARLES Se modifică astfel:;Conceperea, organizarea şi desfăşurarea unor activităţi atât în România cât şi în străinătate, în favoarea minorilor, mai ales a celor aflati în situatii speciale, in situatii de risc oriDIRECTOR EXECUTIV - BOGDAN SIMION, MEMBRII - MINERVA DANA GABRIELA
24A, AP. 3, CAM. D, SECT OR 1
COPILULUI A. NELSON ŞI CHARLES H.ZEANAH) ACADEMIA DE STIINŢE MEDICALE (PRIN TRAIAN IONESCU ŞI DAN CHETA) cu handicap, activitati care vor fi desfasurate in conformitate cu legile Romaniei si legislatia europeana in materie. ;Scopul include:;- formarea personalului specializat care intervine in PUNGĂ, SEBASTIAN FLAMINIUS MARIUS KOGA, MIHAI ZAMFIRESCU
supravegherea dezvoltarii normale si armonioase a copilului, precum a medicilor, psihologilor, asistentilor sociali, asistentilor medicali, kinetoterapeutilor, logopezilor, educatorilor specializati si
a celorlalte persoane care vin in contact direct cu copilul (parinti, asistenti maternali, bone etc.);- cercetarea stiintifica in materiile de interes, precum, dar nu numai, dezvoltarea copilului in conditii
optime ori corectarea eventualelor patologii sau tulburari care ar putea conduce la geneza unor deficiente la varsta adolescentei;- interventia directa, respectiv prestarea de servicii de specialitate
catre minori si parintii acestora (precum servicii medicale, psihologice, de asistenta sociala si alte servicii conexe acestora).
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 8343/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. IANCULUI, NR.57,BL.101B, SC. A, Dinica Alexandra Ioana,Popescu Alexandru Valerian,Cioleanu Elena promovarea culturii si sportului in România Dinica Alexandra Ioana - presedinte, Popescu Alexandru Valerian - vicepresedinte, Cioleanu
ET 1, AP.2, SECT OR 2
CULTURII ŞI SPORTULUI ÎN ROMÂNIA Elena
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 1471/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I SECT OR 2, SOS. ST EFAN CEL MARE ·Dinea Claudia, · Petrescu –Teoharie Cintia, - Menacai Elmas Adya Scopul Asociatiei il reprezinta sustinerea, dezvoltarea si promovarea dansului oriental. În unanimitate a fost ales Consiliul Director al Asociatiei, ca organ de conducere, în urmatoarea
NR. 232, BL.47, SC.A, ET .6, AP.23.
DANSULUI ORIENTAL componenta: Petrescu –Teoharie Cintia, avand functia de Preşedinte Menacai Elmas Adya –
avand functia de Vicepresedinte Dinea Claudia - Membru
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 21188/A/2015 GORJ T ÂRGU - JIU T ÂRGU - JIU jud. GORJ ST RADA UNIRII, NR.6, BL6, CIOCHINĂ CAMELIA,FÎCEA MIHAELA- MELANIA,MĂRUŢĂ ADELA-DORINELA Art. 3 - Scopul asociaţiei il constituie dezvoltarea durabila a resurselor umane PREŞEDINTE-CIOCHINĂ CAMELIA,VICEPREŞEDINTE- FÎCEA MIHAELA- MELANIA,
SC.2, ET .6,AP.18,JUDEŢ UL GORJ
DURABILĂ A RESURSELOR UMANE SECRETAR-MĂRUŢĂ ADELA-DORINELA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 13244/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SECT OR 1, ST R. ALMAS NR. 49, CAMERA LIXANDRU IONEL-FLORIAN,NICA LOREL-MIHAI,VELEA CARMEL-ROBERTINO,COSTEA - formarea capitalului uman în concordanţă cu exigenţele tehologice, economice, ecologice, informaţionale şi morale actuale în vederea promovării dezvoltării pentru oameni şi prin oameni ca preşedinte - NICA LOREL-MIHAI, vicepreşedinte - LIXANDRU IONEL-FLORIAN, membri -
NR. 1
DURABILĂ ÎN EDUCAŢIE FLORENTINA-ECATERINA,CARUNTU TEODORA-MONICA,ION GABRIEL-STEFAN,IONESCU ROXANA-CARMEN,IONITA premisă a dezvoltării durabile educaţionale. IONESCU ROXANA CARMEN, ION STEFAN-GABRIEL, CARUNTU TEODORA-MONICA,
ELENA-MONICA,GICA MONICA secretar - IONITA ELENA-MONICA.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 908/A/2012 MURES REGHIN REGHIN jud. MURES B-DUL UNIRII, BLOC 34, SCARA 2, Românu Ioan,Românu Raluca Doina Elisabeta,Râmba Alexandru Paul. dezvoltarea economiei sociale pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile din România. Românu Ioan - preşedinte, Românu Raluca Doina Elisabeta - vicepreşedinte, Râmba Alexandru
APART AMENT 26
ECONOMIEI SOCIALE - FEREASTRA Paul - secretar
DESCHISĂ
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 725/A/2012 ALBA SEBES SEBES jud. ALBA ST R.MIRCEA CEL MARE, NR.94 SVABI VIOREL IOAN,TICĂ MARIOARA VIOLETA,SVABI MARIOARA dezvoltarea economiei sociale pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile din România SVABI VIOREL IOAN - preşedinte, TICĂ
ECONOMIEI SOCIALE - RECYCLE MARIOARA VIOLETA - vicepreşedinte,
SVABI MARIOARA - secretar general
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 18956/A/2015 DOLJ COMUNA BREAST A COMUNA BREAST A jud. DOLJ SAT BREAST A, ST R. COSMIN SORIN ALEXANDRU,MARIAN VÎRVOREANU,TIBERIU CĂTĂLIN MARCU SUSŢINEREA INTERESELOR SOCIO-ECONOMICE ALE COMUNITĂŢILOR LOCALE DIN COMUNA BREASTA, JUD. DOLJ ŞI A ALTOR COMUNITĂŢI LOCALE DIN REGIUNE, COSMIN SORIN ALEXANDRU-PREŞEDINTE, MARIAN
CONST ANT IN ARGET OIANU, NR.11
ECONOMIEI SOCIALE BREASTA INCLUSIV PRIN CREŞTEREA GRADULUI DE OCUPARE A PERSOANELOR APARŢINÂND GRUPURILOR SOCIO-ECONOMICE VULNERABILE ŞI DEZAVANTAJATE VÎRVOREANU-VICEPREŞEDINTE, TIBERIU CĂTĂLIN MARCU-VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 20494/A/2015 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. CAMELIEI NR.2, IVAN MARIOARA MIRELA,IOFCIU GEORGIANA,PÎNDICHI ION INCLUZIUNEA PERSOANELOR DIN GRUPURI VULNERABILE. IVAN MARIOARA MIRELA, IOFCIU GEORGIANA, PÎNDICHI ION
BL.L3, SC.C, AP.42, PART ER
ECONOMIEI SOCIALE CONSTANŢA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 495/A/2012 CLUJ GILAU GILAU jud. CLUJ GILAU NR.396 ROSIANU AURELIAN DRAGOS,COCAN MONICA,COCAN SORIN RARES dezvoltarea economiei sociale pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile din România PREŞEDINTE – ROŞIANU DRAGOŞ AURELIAN, VICEPREŞEDINTE – COCAN SORIN
ECONOMIEI SOCIALE EUROPAN RAREŞ, SECRETAR – COCAN MONICA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 1046/A/2012 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R ŞT EFAN SIMION NR 28 jud. BIHOR LAKATOS SIMONA GABRIELA ,BALOGH ALEXANDRU,BOKA JOSZEF FURNIZAREA DE SERVICII SOCIALE PENTRU PERSOANELE DEFAVORIZATE LAKATOS SIMONA GABRIELA -PREŞEDINTE ,BALOGH ALEXANDRU
ŞT EFAN SIMION NR
ECONOMIEI SOCIALE PROTECTUM 28 -VICEPREŞEDINTE , BOKA JOSZEF -SECRETAR
ORADEA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 1045/A/2012 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R ŞT EFAN SIMION NR 28 jud. BIHOR LAKATOŞ LUDOVICX,LAKATOS ROLAND,LAKATOŞ DAVID FURNIZAREA DE SEVICII SOCIALE ŞI OCUPAŢIONALE PENTRU PERSOANELE SĂRACE LAKATOŞ LUDOVIC -PREŞEDINTE,LAKATOŞ ROLAND -VICEPREŞEDINTE ,LAKATOŞ
ŞT EFAN SIMION NR
ECONOMIEI SOCIALE SIGURANŢA BIHOR 28 DAVID -SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 10452/A/2009 BOTOSANI BOT OŞANI, BOT OŞANI, ST R.M.KOGĂLNICEANU, NR.27-31, ÎN Agape Mihai,Bostan Gheorghe,Cociaşu Florin,Crîşmăriuc Gheorghe,Georgescu Octavian,Hăilă Dănuţ,Kovacs Imre,Macarov nepatrimoniale, apolitice. Agape Mihai, Georgescu Octavian, Popescu Cristina-Maria,
ST R.M.KOGĂLNICEANCADRUL PALAT ULUI COPIILOR BOT OŞANI. jud.
EDUCAŢIEI EXTRAŞCOLARE DIN ROMÂNIA U, NR.27-31, ÎN BOT OSANI Maria,Manea Ioan,Maftean Liviu Ştefan,Meseşan Teodor,Popescu Maria-Cristina.
CADRUL PALAT ULUI
COPIILOR BOT OŞANI.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 1154/A/2012 ILFOV ILFOV PET RĂCHIOAIA, ST R. BRADULUI, BERESOAIE MIHAELA BREZNICEANU ANA MARIA,LYKIARDOPOL OLIMPIA ELENA,MUŞAT ELENA,PREDA Scopul Asociaţiei îl constituie diseminarea, dezvoltarea şi promovarea Pedagogiei;Montessori în România.;Acţiunile Asociaţiei sc doresc o continuare a eforturilor depuse în perioada interbelică - ULIŢĂ MARIANA - Preşedinte;LYKIARDOPOL OLIMPIA ELENA - MEMBRU, BEREŞOAIE
NR.713A,BL.CORP C3
EDUCAŢIEI MONTESSORI ÎN ROMÂNIA CRISTINA,TRIFU ANCA MIHAELA ,ULITĂ MARIANA şi în perioada de după decembrie 1989 de către Asociaţia Montessori din România.;Educaţia pe care pedagogia Montessori o propune este bazată pe respectul demnităţii copiilor şi a MIHAELA - MEMBRU, TRIFU ANCA - MEMBRU,BREZNICEANU ANA MARIA -
adolescenţilor şi este orientată spre nevoile lor individuale. Principiul de bază al educaţiei Montessori este construirea unui mediu adaptai nivelului de dezvoltare a copiilor, în care aceştia îsi pot SECRETAR
exercita libera alegere.;Pedagogia Montessori cuprinde o ofertă diferenţiată pentru copii şi adolescenţi de ambele sexe şi de toate vârstele (între 0 şi 18 ani), cu diferite abilităţi, cu capacităţi
intelectuale diferite (pornind de la cei cu deficienţe până la cei supradotaţi), precum şi pentru cei dezavantajaţi din punct de vedere social. Educaţia Montessori încurajează şi contribuie la
dezvoltarea fiinţei umane ca persoana unică, liberă, creativă si responsabilă.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 16576/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR NARCISELOR, NR. 46 DURGĂU CRISTINA- PAULA,DURGĂU MARIA,DUIRGĂU VIOREL PROMOVAREA EDUUCAŢIEI DURGĂU CRISTINA- PAULA- PREŞEDINTE, DURGĂU MARIA- MEMBRU, DUIRGĂU
EDUCAŢIONALĂ A TINERILOR VIOREL- MEMBRU
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 11728/A/2009 TIMIS T OPOLOVĂŢ UL T OPOLOVĂŢ UL MARE, NR. 328 jud. T IMIS ASOCIEREA ÎN SCOPUL EDUCĂRII PENTRU DEMOCRAŢIE VLAICONI DOINA - PREŞEDINTE, DUIULEASA SIMONA ELENA- VICEPREŞEDINTE,
MARE, NR. 328
EDUCAŢIONALĂ RURALĂ ADER FĂTU LUCICA -SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 2008/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.GHEORGHE MANU, NR.18 , SECT OR 1 1. CONSILIUL JUDETEAN ILFOV, 2. CONSILIUL LOCAL BRAGADIRU, 3. CONSILIUL LOCAL CORNETU, 4. CONSILIUL Scopul Asociatiei este pregatirea si promovarea proiectelor cu finantare internă şi externă iar obiectivele pe care si le propune in vederea realizarii acestui scop sunt prevazute in Statutul Presedinte Marin Iordache, 1. Vicepresedinte Marin Dita, 2. Vicepresedinte Iulian Stroe,
INFRASTRUCTURII LOCALE A JUDEŢULUI LOCAL PANTELIMON, 5. CONSILIUL LOCAL JILAVA, 6. CONSILIUL LOCAL MAGURELE, 7. CONSILIUL LOCAL asociatiei.
ILFOV VOLUNTARI
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 6678/A/2007 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.GHEORGHE ADAM NR.4 PETRU MARCEL,LEPA GELU,SCHEIN TEODOR,MARK DAVID,PETRU FLORIN dezvoltarea socio-economică a comunităţilor de romi Preşedinte-PETRU MARCEL,Vicepreşedinte-LEPA GELU,Secretar-SCHEIN
INIŢIATIVELOR ROME TEODOR,Membri-MARK DAVID,PETRU FLORIN
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 10228/A/2013 TIMIS COM. BOGDA, SAT COM. BOGDA, SAT BUZAD jud. T IMIS NR. 92/A IOVESCU MENUŢA,DURAN VICTORIA,POPESCU CĂLIN-GHEORGHE De a contribui la dezvoltarea inteligentă a regiunii Banat pe plan economic, social, cultural, de protecţie a mediului în zonele rurale şi urbane ale regiunii. preşedinte – IOVESCU MENUŢA, vicepreşedinţi – DURAN VICTORIA, POPESCU
BUZAD
INTELIGENTĂ A BANATULUI CĂLIN-GHEORGHE
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 392/A/2011 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R MEŞT EŞUGARILOR 3 jud. BIHOR FLORESCU RODIOCA -MEMBRU CONS DIRECTOR DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI PREŞCOLARE EDUCATIVE FLORESCU MARIA -PREŞEDINTE ,MURĂŞAN FLORESCU ELENA DANIELA
MEŞT EŞUGARILOR 3
ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR BIHOR -VICEPREŞEDINTE , ALB FLORINA ANA -VICEPREŞEDINTE . CUC IOAN SORIN
-SECRETAR , LOBONŢ FELICIA -MEMBRU
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 2039/A/2013 GORJ BUST UCHIN BUST UCHIN jud. GORJ BUST UCHIN, NR. 24 Ramona Adela Argeşanu,Elena Popescu,Nicolae Dîrnu,Aurel Fâciu,Narcis Alin Sanda Promovarea intereselor comunităţilor locale din comuna Bustuchin şi localităţile învecinate prin relaţii de cooperare şi parteneriat cu persoane juridice şi fizice din România şi străinătate stabilite RAMONA ADELA ARGEŞANU-PREŞEDINTE; Elena Popescu - vicepreşedinte, Nicolae
LOCALĂ "AMARADIA" BUSTUCHIN în cadrul unor proiecte şi programe ce vizează: dezvoltarea locală durabilă, susţinerea iniţiativelor antreprenoriale locale,protecţia mediului înconjurător; Dîrnu-vicepreşedintre
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 18700/A/2015 BIHOR BRĂT EŞT I 290/A BRĂT EŞT I 290/A jud. BIHOR JULA FLORIN ,JULA RAMONA ELISABETA ,BOTA LUMINIŢA LORENA Scopul asociaţiei este nepatrimonial constând în promovarea intereselor locuitorilor din Vintere JULA FLORIN PREŞEDINTE , JULA RAMONA ELISABETA - VICEPREŞEDINTE ,
LOCALITĂŢILOR VINTERE ŞI BRĂTEŞTI BOTA LUMINIŢA LORENA - SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. BREST EI, NR. 21, CAMERA 10 CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE-GABRIEL VLĂDUŢ,CLĂDIREA PROIECT SA CRAIOVA- CIUCIU ION REPREZENTAREA, SUSŢINEREA ŞI PROMOVAREA INTERESELOR COMUNITĂŢII DE AFACERI ÎN RAPORT CU AUTORITĂŢILE PUBLICE, PRECUM ŞI FORMAREA ŞI GABRIEL VLĂDUŢ-PREŞEDINTE, CRISTIAN ŞTEFĂNESCU-MEMBRU; CONSTANTIN
MEDIULUI DE AFACERI DIN OLTENIA CONSTANTIN,POPECI UTIJAL GREU SA-CONSTANTIN POPECI,AROTT-GABRIEL VLĂDUŢ,LERO ADVANCED SPECIALIZAREA PROFESIONALĂ A PERSONALULUI AGENŢILOR ECONOMICI ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII COMERŢULUI, INDUSTRIEI, AGRICULTURII, SERVICIILOR ŞI A POPECI-MEMBRU;GABRIEL VLĂDUŢ-MEMBRU, TOADER LUDMILE-MEMBRU
CONSULTING SRL-TOADER LUDMILA,PRIMASERV SRL- CRISTIAN ŞTEFĂNESCU,STIL MEDIA SRL-IONEL BUCĂ,PYF TUTUROR CELORLALTE RAMURI ECONOMICE ÎN SCOPUL DEZVOLTĂRII UNUI MEDIU DE AFACERI FAVORABILE
PRODUCTION SRL-TATIANA PÎSLARU,EXPLO 06 SRL-ION PĂTRUŢOIU
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 9763/A/2013 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R.LUMINIŞULUI MACIUCĂ IONUŢ,NEDU SORIN,NEDU MIHAI PROMOVAREA MEDIULUI DE AFACERI,PRIN SCHIMBUL RECIPROC DE EXPERIENŢĂ CU ALTE ORGANIZAŢII NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE,ORGANIZAREA DE MACIUCĂ IONUŢ, NEDU SORIN, NEDU MIHAI
NR.4,ET .1, CAM. 2-3
MEDIULUI DE AFACERI DOBROGEA EVENIMENTE ŞI SIMPOZIOANE PE PLAN INTERN ŞI INTERNAŢIONAL CARE SĂ FACILITEZE COMUNICARE ŞI SCHIMBUL DE INFORMAŢII ÎNTRE AGENŢII
ECONOMICI,CĂUTAREA DE NOI OPORTUNITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA MEDIULUI DE AFACERI LOCAL.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 12785/A/2010 ALBA CIMPENI CIMPENI jud. ALBA LALELELOR, NR.11 Hanţiu Maria Narcisa,Hanţiu Virgil Valentin,Popa Olimpia Maria Desfăşurarea de activităţi educative şi furnizarea de alternative educaţionale; organizarea cursurilor de formare continuă pentru toate categoriile de persoane Hanţiu Virgil Valentin - presedinte Hanţiu Maria Narcisa - vicepresedinte Popa Olimpia Maria
MUNŢILOR APUSENI „ADEMA” –secretar
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 17017/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. ST RAULEST I NR. 106, ET . 2, AP. 16 IORDAN VALENTINA-MIHAELA,COSTAN ALEXANDRU-DANIEL,DUMITRU ADRIAN - sa dezvolte proiecte de soft-uri si aplicatii care sa promoveze obiectivele culturale din Romania;;- sa dezvolte forme de promovare a turismului intern, inclusiv in format electronic cat si tiparit;;- preşedinte: IORDAN VALENTINA-MIHAELA, vicepreşedinte: COSTAN
OBIECTIVELOR CULTURALE sa organizeze festivaluri, manifestari si evenimente dedicate promovarii obiectivelor culturale, educationale si de mediu;;- sa dezvolte si sa promoveze actiuni cu privire la diverse activitati de ALEXANDRU-DANIEL
salvare sau conservarea mediului inconjurator;;- sa deruleze campanii care sa promoveze mediul cultural roman, atat in tara cat si in strainatate;;- sa organizeze evenimente culturale pentru
cetatenii romani, pentru cetateni ai altor etnii prezente pe teritoriul tarii si pentru cetatenii straini;;- sa creeze materiale informative (cu privire la educatie, invatare individuala, studii in strainatate si
cariera) pentru tineri si adulti, inclusiv in format electronic (internet) si pe suport de hartie;;- sa organizeze diferite proiecte educationale, informative, practice si de dezvoltare locala si
internationala, inclusiv conferinte, seminarii, prelegeri, cursuri de calificare, excursii;;- sa ofere sprijin tinerilor si adultilor in dezvoltarea lor si parcurgerea individuala a diverse activitati;;- sa
sustina si sa finanteze tinerii si adultii care doresc sa studieze in strainatate;;- sa medieze suportul (financiar si cu bunuri) destinat initiativelor de dezvoltare a educatiei;;- sa aloce fonduri si
proprietari primite ca suport intr-o maniera avantajoasa din punct de vedere economic, avand in vedere obiectivele asociatiei;;- sa finanteze diverse programe de cercetare si dezvoltare;;- sa aplice
pentru programe de finantare nerambursabila oferite de institutii ale Uniunii Europene si nu numai;;- sa se implice si sa organizeze programe caritabile atat pentru copii si tineri cat si pentru
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 10756/A/2013 GORJ T ÂRGU JIU T ÂRGU JIU jud. GORJ BD REPUBLICII, BL.10, SC.2, NICULESCU BOGDAN, DOBRAN MĂRIA, PÂUNESCU MĂRIA Membrii Asociaţiei doresc;scopuldezvoltarii economice, sociale, culturale şi administrative a societăţii în general. Pentru un prim mandat de 4 (patru) ani, Consiliul Director are următoarea componenta: -
ET .1, AP.22
ORTOPEDIEI GORJENE Preşedinte: Niculescu Bogdan; - Vicepreşedinte : Dobran Măria; - Secretar: Păunescu Măria.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 2831/A/2004 VASLUI VASLUI VASLUI jud. VASLUI ŞT EFAN CEL MARE NR. 79 Sprijinirea si promovarea dezvoltarii ec. si soc, imbunatatirea calitatii vietii si a nivelului de trai in jud. vasluiu victor cristea, vasile mihalachi, tudor stafie, ioan cozma, constantin negru
PARTENERIATELOR VASLUIENE
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 7374/A/2008 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. POET PANAIT CERNA, Demi Mariana,Mandler Tanţa,Iosif Mariana,Ivanov Dan Adrian. Susţinerea şi ghidarea persoanelor şi grupurilor de persoane, pentru identificarea resurselor şi potenţialului lor maxim, în scopul atingerii echilibrului work/life, pentru o societate durabilă , Demi Perpariam- vicepreşedinte
NR. 2, BL. M53, ET . 5, SC. 4, AP. 108, SECT OR 3.
POTENŢIALULUI UMAN- OMNIMIND orientată pe nevoile de dezvoltare ale individului uman.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 3636/A/2012 CONSTANTA OVIDIU OVIDIU jud. CONST ANT A ST R. AMURGULUI NR.72 CÂRLIGEL NICOLETA SIMONA,ANGHEL LIVIU,MUSTAŢĂ GABRIELA FLORENTINA NTEGRAREA PE PIAŢA MUNCII A GRUPURILOR DEFAVORIZATE ŞI SUPUSE RISCURILOR DE EXCLUDERE SOCIALĂ PRECUM ŞI A ALTOR PERSOANE CARE DORESC CÂRLIGEL NICOLETA SIMONA, ANGHEL LIVIU, MUSTAŢĂ GABRIELA FLORENTINA
POTENŢIALULUI UMAN OVIDIU REORIENTAREA PROFESIONALĂ PRIN URMAREA ŞI SUSŢINEREA DE CURSURI,EXAMENE ŞI PROIECTE ÎN ACEST SENS ÎN VEDEREA DIMINUĂRII ŞOMAJULUI
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 381/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BREZOIANU NR. 26-32, SC. D, ET . 6, MĂRGĂRIT-ENESCU ALEXANDRA-ADELIA,MĂRGĂRIT-ENESCU SORIN-MUGUREL,CIOCAN LUMINIŢA CRISTINA. - sprijinirea tinerilor şi adulţilor în vederea profesionalizării şi unei mai bune integrări pe piaţa muncii prin dezvoltarea şi continua îmbunătăţire a educaţiei pe care aceştia o primesc de-a lungul preşedinte:MĂRGĂRIT-ENESCU ALEXANDRA-ADELIA, vicepreşedinţi:
AP. 87, SECT OR 1
PROFESIONALĂ A TINERILOR ŞI EDUAŢIE vieţii. MĂRGĂRIT-ENESCU SORIN-MUGUREL, CIOCAN LUMINIŢA CRISTINA.
ALTERNATIVĂ - PROF - ED
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA SI 17238/A/2014 CLUJ GILAU GILAU jud. CLUJ GILAU NR.268A SANTA DEZIDERIU,SANTA NICOLAE,ROZSNYAI ESZTER 1. Integrarea socio-profesionala a romilor, educarea si pregătirea copiilor si tinerilor romi, inscrierea la cursuri de calificare / recalificare profesionala, cursuri de educare religioasa;2. PREŞEDINTE – SANTA DEZIDERIU VICEPREŞEDINTE – SANTA NICOLAE SECRETAR
EDUCAREA RROMILOR DIN ROMANIA Ajutorarea copiilor romi aflaţi in dificultate, a persoanelor cu nevoi speciale, a elevilor si studenţilor săraci, a bătrânilor si a altor persoane de etnie roma provenite din familii defavorizate (săraci, – ROZSNYAI ESZTER
şomeri), prin infiintarea de cămine, case de tip familial, cantine pentru săraci, grădiniţe, scoli, azile, inclusiv centre medicale pentru ajutor medical de urgenta si consiliere medicala;3. Asistenta
sociala, consiliere a persoanelor cu dizabilitati, cu handicap, integrarea in programe si cursuri de specialitate, cooperarea cu organisme europene in vederea reintegrării lor sociale, accesare
fonduri, programe si proiecte europene;4. Realizarea si/sau intermedierea activităţilor educativ-religioase, socio-profesionale, cultural-stiintifice, inclusiv cursuri de calificare intr-o meserie din
domeniul construcţiilor, zootehniei, agriculturii, etc, educare religioasa, colaborări cu instituţii de invatamant, biserici din tara si din străinătate, organizarea de conferinţe, stagii, intalniri, mese
rotunde cu sponsori, autorităţi si organizaţii capabili sa finanţeze prin donaţii si /sau sponsorizări programele asociaţiei;5. Producerea si /sau difuzarea de materiale informative, publicitare si de
promovare a activităţii tinerilor implicaţi in proiectele asociaţiei;6. Dezvoltarea unor strategii de comunicare si de cooperare pe termen lung cu autorităţi, ONG-uri si atti parteneri din tara si din
străinătate care activează in domenii compatibile cu scopurile asociaţiei, inclusiv colaborări cu organisme si instituţii din tara si din străinătate pentru integrarea in câmpul muncii a tinerilor si
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 6847/A/2008 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. FRUNZEI NR. 114, BL. 7G, SC. Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club,Fundaţia Împreună,Dediu Adina Daniela,Chirilă Carmen,Raduna Ionica,Dediu susţinerea şi dezvoltarea organizaţională şi managerială a organismelor societăţii civile, cât şi dezvoltarea profesională a specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor organisme Preşedinte – Dediu Adina Daniela, Cristea Paula – membru, Strat Elena Daniela - membru.
1, ET . 4, AP. 17
SOCIETĂŢII CIVILE Emilian,Dramba Elena,Eftimie Daniela,Istrate Anamaria,Strat Elena Daniela ale societăţii civile.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 6972/A/2002 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. COLENT INA NR. 56, BL. 100, SC. C, Modificarea numelui d-lui Stefanita Prisacaru în Stefan Prisacaru. - promovarea în rândul tinerilor a comunicării ca mijloc de dezvoltare personală şi profesională, afirmare a ideilor legate de opţiunile pentru dezvoltarea personalităţii, protejarea generaţiei tinere preşedinte - PRISĂCARU ŞTEFĂNIŢĂ; vicepreşedinte - SINGUREANU MARIANA, secretar
ET . 1, AP. 115, SECT OR 2
SOCIETĂŢII CIVILE "TINERII EUROPENI" şi reorientarea acesteia către valorile culturale şi spirituale naţionale în contextul integrării europene după modelul unităţii în diversitate. general - IACOB ANDREI VALENTIN.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 11212/A/2009 ORAŞ VOLUNT ARI, ORAŞ VOLUNT ARI, JUDEŢ UL ILFOV ST R. EROU IANCU ANDRICIUC RADU,COSTAN REMUS,DOROBĂŢ CORNEL,DRĂMNESCU AUREL MARIN,DUB MARIO-ULPIUS,DUB Reprezentarea şi apărarea intereslor societăţii civile, a intereselor fiecărui cetăţean ca beneficiar în relaţiile cu administraţia publică locală sau guvernamentală, cu organizaţiile publice sau
JUDEŢ UL ILFOV NICOLAE NR.55B, JUDEŢ UL ILFOV
SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE MIRCEA,ENĂCHESCU VLADIMIR AURELIAN,ILIE CONSTANTIN-OVIDIU,KLEININGER TOMA,NEAGU RODICA,ROŞIIANU private angrenate în proiectarea, implementarea, funcţionarea sau dezvoltarea sistemelor de guvernare electronică, în mod special şi a dezvoltării societăţii informaţionale, în general, pentru
ANA VICTORIA,ROŞIIANU CORNELIUS,SURDU CONSTANTIN DUMITRU,VASILOIU CRISTINA,VRÎNCIANU MARINELA obţinerea unor soluţii operaţionale avantajoase pentru cetăţeni şi mediul privat; colaborarea cu organizaţiile publice sau private şi cu persoanele fizice care au ca obiectiv promovarea şi
dezvoltarea societăţii informaţionale; promovarea către administraţia publică, organizaţiile publice şi private, instituţiile de învăţământ, precum şi către cetăţeni a informaţiilor privind standarde,
metodologii, modele, cele mai bune practici în domeniul utilizării tehnologiei informaţiei, în vederea creşterii transparenţei, promovării valorilor civice, aledemocraţiei şi statutului de drept;
creşterea performanţei actului de guvernare şi a parteneriatului public-privat prin: realizarea de activităţi e cercetare-dezvoltare, studii şi analize privind modul în care sunt respectate sau pot fi
îmbunătăţite principiile societăţii informaţionale din România; promovarea acestor principii în mass-media precum şi prin organizarea de seminarii, conferinţe, dezbateri publice; elaborarea de
soluţii privind îmbunătăţirea infrastructurii şi a mediului de afaceri autohton; diseminarea acestor reguli şi principii atât la nivelul companiilor/corporaţiilor autohtone cât şi la nivelul autorităţilor
publice centrale (în sensul realizării de activităţi de lobby pentru adaptarea cadrului legislativ autohton, astfel încât să fie adoptate/implementate principiile europene şi internaţionale de promovare
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA SOCIO 10938/A/2009 GIURGIU COM. COLIBAŞI COM. COLIBAŞI jud. GIURGIU DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI SOCIALE, CULTURALE - EDUCATIVE, CE VIR AVEA CA OBIECT GENERAL ORGANIZAREA DE MANIFESTĂRI CULTURALE, ACORDAREA DE
CULTURALĂ PENTRU OAMENI SPRIJIN UMANITAR PRIN SPRIJINIREA GRUPURILOR SOCIALE DEFAVORIZATE, PE CEI NEVOIAŞI, BOLNAVI, ORFANI PRECUM ŞI CEI FĂRĂ ADĂPOST, URMÂND SĂ
PROMOVEZE ACELE VALORI ALE MORALEI, CULTURII ŞI CIVILIZAŢIEI CARE SLUJESC SPIRITUL NAŢIONAL ŞI PROPĂŞIREA NAŢIUNII ROMÂNE
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 21452/A/2015 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ B-DUL ŞT IRBEI VODĂ, NR.9, ET .1 BANCIU PETRE,CĂLIN MIRCEA,ROŞCA ELEODOR ASIGURAREA CADRULUI ORGANIZATORIC ŞI FINANCIAR, PENTRU DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII SPORTIVE DE PERFORMANŢĂ ŞI A SPORTULUI PENTRU TOŢI ROŞCA ELEODOR-PREŞEDINTE, BANCIU PETRE-VICEPREŞEDINTE, CĂLIN
SPORTULUI ÎN MEDIUL RURAL MIRCEA-SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA ŞI 1307/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MOLNAR PIUARU NR.6 UNIVERSITATEA TEHNICA CLUJ-NAPOCA,MUN.CAMPIA TURZII PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUN.CAMPIA atragerea şi implicarea factorilor competenţi şi responsabili la nivel comunitar, regional şi naţional, în demersuri sinergetice. Misiunea asociaţiei este de a susţine şi de a aplica Strategia PREŞEDINTE – SOMEŞAN CORNEL, VICEPREŞEDINŢI – ABRUDAN IOAN, MAZERE
BL.D5 SC.III AP.28
PROMOVAREA ANTREPRENORIATULUI – TURZII,ABRUDAN IOAN,MAZERE RODICA,BOANCA DORINA,BACALI LAURA,SOMESAN CORNEL,VIDA-SIMITI Guvernului României şi Comunităţii Europene, pentru creşterea nivelului ocupării şi formării forţei de muncă, a incluziunii sociale, prin dezvoltarea şi promovarea antreprenoriatului şi RODICA, MEMBRU – VIDA-SIMITI IOAN, SECRETAR – TRIF MARIA CARMEN
ADEPAN CONSULTING IOAN,DAN VIOREL,LUNGU FLORIN,TRIF MARIA CARMEN consolidarea culturii antreprenoriale
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA ŞI 2304/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SOS.NICOLAE T IT ULESCU, NR.3, BL.A1, CIOBANU M.VIRGIL,CEHAU MANTA MARIUS EDUARD,SARECLABA FLORENTINA De a sprijini dezvoltarea durabilă a turismului şi călătoriei ca domeniu economic de interes deosebit în România CIBANU VIRGIL, CEHAU MANTA M.E., MERER ANDREEA E.
SC.1, ET .8, AP.64, SECT OR 1
PROMOVAREA INDUSTRIEI TURISMULUI ŞI
CĂLĂTORIEI
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA ŞI 1035/A/2008 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA BD. 22 DECEMBRIE, NR. 37 A, retragerea din calitatea de membru a urmatoarelor persoane: Braic Traian Dorel, Cataniciu Alin Ovidiu si Mogosanu Daniel Vasile. organizarea si desfasurarea activitatii de formare profesionala, in domenii ocupationale solicitate de piata muncii interne si externe, editare carti si participarea la imbunatatirea calitatii vietii Presedinte – Cires Ioan Marius Vicepresedinte – Cimpurean Nadia-Mia Membru si Secretar –
ET . 5, CAM. 515, CLĂDIREA CEPROMIN
PROMOVAREA RESUSRSELOR UMANE retragerea din functia de vicepresedinte al Consiliului Director a domnului Braic Traian Dorel si din functia de membru in Consiliul persoanelor defavorizate, in special a copiilor si familiilor in criza, oferind servicii sociale si promovand practici profesioniste in domeniul asistentei sociale, precum si desfasurarea de activitati Dragan Dacian-Ciprian POPA ANDREEA -CARMEN - cenzor
Director a domnului Mogosanu Daniel Vasile. aderararea in calitate de membrii a urmatoarelor persoane: CIMPUREANU pentru persoane adulte aflate in situatie de criza sociala sau profesionala, care sa permita accesul efectiv la drepturile elementare si fundamentale ale cetateanului (dreptul la munca, locuinta,
NADIA-MIA, DRAGAN DACIAN –CIPRIAN . Alegerea in functia de vicepresedinte al Consiliului Director a doamnei educatie, sanatate, etc.), in vederea dezvoltarii capitalului uman si cresterea competitivitatii, prin corelarea educatiei si invatarii pe tot parcursul vietii pe piata muncii si asigurarea de oportunitati
CIMPUREANU NADIA-MIA si in functia de membru si secretar a domnului DRAGAN DACIAN –CIPRIAN. retragerea doamnei sporite pentru participarea viitoare pe o piata a muncii moderna, flexibila si inclusiva.
DEAC CRISTIN din functia de cenzor.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 952/A/2008 radiata TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. SORIN T IT EL, NR. 20/A, AP. CHIABURU RĂZVAN-DARIUS,MARTIN ALEXANDRA-MARIA,UCIU MARIUS-IONUŢ EDUCAREA TINERILOR ÎN SPIRITUL VALORILOR DEMOCRATICE PRIN INFORMAREA, CONSILIEREA ŞI FORMAREA ACESTORA, PRIN DEZVOLTAREA OBIECTIVELOR PREŞEDINTE EXECUTIV - CHIABURU RĂZVAN-DARIUS, MEMBRU - MARTIN
7, COD POŞT AL 300229
TINERILOR - YOUTH DEVELOPMENT PROPRII ŞI STIMULAREA IMPLICĂRII ACTIVE ÎN VIAŢA SOCIETĂŢII CIVILE ALEXANDRA-MARIA
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 15380/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. ION MIHALACHE NR. 104, BL. 85, SC. BENABDALLAH JAMIL,HATIEGANU DAN-ALEXANDRU,CONSTANTIN VALENTIN-FLORIAN,DRAGOMAN SABIN. - contribuţia la dezvoltarea şi promovarea României şi Uniunii Europene ca destinaţie în turismul de sănătate şi turismul social, atat prin asistarea factorilor decizionali în luarea hotararilor CONSILIUL DE CONDUCERE: preşedinte: BENABDALLAH JAMIL, vicepreşedinte:
C, ET . 5, AP. 82, SECT OR 1
TURISMULUI DE SĂNĂTATE ŞI SOCIAL strategice, cat şi prin implicarea activă în promovarea, implementarea şi aplicarea principiilor inovative din turismul de sanatate şi social.;- va activa în domeniul protecţiei mediului şi dezvoltării HATIEGANU DAN-ALEXANDRU, membri: CONSTANTIN VALENTIN-FLORIAN,
teritoriale durabile;;- dezvoltarea şi promovarea turismului social şi de sănătate din România, în toate formele sale: de la spa/wellness urban pana la chirurgie şi intervenţii medicale complexe;;- DRAGOMAN SABIN.
furnizarea de informaţii şi asistenţă pentru implementarea Directivei Europene pentru Drepturile Transfrontaliere ale Pacienţilor în România şi cu privire la sectorul de sănătate român;;-
furnizarea de informaţii şi asistenţă pentru dezvoltarea turismului social prin intermediul programelor de tipul celui european Calypso;;- formarea personalului medical şi acreditarea structurilor
turistice şi de tratament la nivel local, regional, naţional şi internaţional;;- asigurarea reprezentarii actorilor din domeniul turismului de sănătate şi social din Romania la nivel local, regional,
naţional şi internaţional;;- incurajarea calităţii, a bunelor practici şi a competiţiei în domeniu prin acordarea de etichete/certificate de calitate;;- crearea unui cadru de reflectie şi de exprimare
pentru structurile implicate în turism;;- dezvoltarea teritorială armonioasă şi durabila.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 16005/A/2014 dizolvata TULCEA SAT PERIPRAVA SAT PERIPRAVA jud. T ULCEA SAT PERIPRAVA, BUCHE DANIEL-NELU,GRĂDISTEAN GHEORGHE,STĂNESCU FLORIN. ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI DE SĂNĂTATE SI SOCIAL „RODUL PĂMÂNTULUI" are ca scop general contribuţia la dezvoltarea si promovarea României si Uniunii PREŞEDINTE - BUCHE DANIEL- NELU, VICEPREŞEDINTE - STĂNESCU FLORIN,
COMUNA C.A. ROSET T I, CĂSUŢ A NR.3, JUD. T ULCEA
TURISMULUI DE SĂNĂTATE ŞI SOCIAL Europene ca destinaţie in turismul de sănătate si turismul social, atat prin asistarea factorilor decizionlai in luarea hotărârilor strategice, cat si prin implicarea activa in promovarea, implementareaSECRETAR - GRĂDISTEAN GHEORGHE.
"RODUL PĂMÂNTULUI" si aplicarea principiilor inovative din turismul de sănătate si social. De asemenea, Asociaţia va activa in domeniul protecţiei mediului si dezvoltării teritoriale durabile.;ASOCIAŢIA PENTRU
DEZVOLTAREA TURISMULUI DE SĂNĂTATE SI SOCIAL „RODUL PĂMÂNTULUI" are următoarele scopuri principale : - Furnizarea de informaţii si asistenta pentru implementarea
Directivei Europene pentru Drepturile Transfronatliere ale Pacienţilor in România si cu privire la sectorul de sănătate roman; - Furnizarea de informaţii si asistenta pentru dezvoltarea tursimului
social prin intermediul programelor de tipul celui european Calypso; - Formarea personalului medical si acreditarea structurilor tursitice si de tratament la nivel local, regional, naţional si
internaţional; - Asigurarea reprezentării actorilor din domeniul turismului de sănătate si social din România la nivel local, regional, naţional si internaţional; - Încurajarea calităţii, a bunelor practici
şi a competiţieiîn domeniu prin acordarea de etichete/certificate de calitate; - Crearea unui cadru de refectie si de exprimare pentru structurile implicate in turism; - Dezvolatarea teritoriala
armonioasa si durabila.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 21535/A/2015 TULCEA MURIGHIOL MURIGHIOL jud. T ULCEA LOCALIT AT EA MURIGHIOL, S.C. MAZEPA TRADING S.R.L.,S.C. MOPAD GRUP S.R.L.,S.C. AMIRAL SKIPPER S.R.L.. Asociaţia are ca scop: promovarea turismului în Delta Dunării în special in loc. Murighiol - braţul Sfantu Gheorghe.;- popularizarea acestei zone de interes turistic;- asigurarea resurselor GHEORGHIU SORIN - PREŞEDINTE, PÂRVU IGOR-IOAN - VICEPREŞEDINTE,
JUD. T ULCEA
TURISMULUI ÎN DELTA DUNĂRII materiale şi financiare necesare activităţilor de promovare şi dezvoltare a turismului. GHEORGHIU CARMEN - SECRETAR GENERAL.
MURIGHIOL - BRAŢUL SFÂNTU
GHEORGHE
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 11803/A/2010 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA NICOLAE BĂLCESCU, JANOSI RANCZ ZOLTAN,KOCSIS LORANT ZSOMBOR,KOCSIS IOSIF Dezvoltarea şi promovarea turismului român prin mijloace moderne, explicit prin introducerea unor sisteme de reduceri bazate pe carduri de turism. Astfel turismul din România va fi promovat prin KOCSIS LORANT ZSOMBOR,JANOSI RANCZ ZOLTAN, KOCSIS IOSIF
NR. 2/10
TURISMULUI ROMÂN - TOURIST CARD tipărirea de ghiduri turistice, promovarea turismului român prin târguri naţionale şi internaţionale de turism, promovarea turismului român prin internet şi alte mijloace de comunicare şi
dezvoltarea unei reţele naţionale de comercianţi şi puncte turistice care vor oferi reduceri turiştilor care au un card al turistului.
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA ZONEI 15822/A/2008 TIMIS BUZIAŞ BUZIAŞ jud. T IMIS ST R.COMPLEX HOT ELIER PARC, DEZVOLTAREA EC. ÎN ZONA BUZIAŞ Munteanu Sorin , preşedinte , Cornu Georgică prin vicepreşedinte ,Pungă Mihail ,
PART ER SALA ,A, ST R. AVRAM IANCU NR. 12
BUZIAŞ Vicepreşedinte , Scobercia Octavian –secretar executiv, Koller Gabriel Adrian . secretar
executiv .
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA ZONEI 11740/A/2010 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. GENERAL MANU GAVRILĂ EMANUELA-DANA,RĂSĂUŢEANU COSTIN-IOAN,TODINCA DANIELA-TEODORA. DE A CONTRIBUI LA SALVAREA ZONEI DE SUD A LITORALULUI ROMÂNESC. GAVRILĂ EMANUELA-DANA, RĂSĂUŢEANU COSTIN-IOAN, TODINCA
NR.20.
DE SUD A LITORALULUI ROMÂNESC DANIELA-TEODORA.
"EURO LITORAL"
ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA 3452/A/2012 BD. MĂRĂŞEŞT I, NR. 19, ET . 5, AP. 19, SECT OR 4 Buhociu Dragoş,Buhociu Maria,Olteanu Daniel,Scutaru Diana Denissa,Vînă Corneliu Costin dezvoltsarea zonelor rurale din punct de vedere aducativ, economic, şi social
ZONELOR RURALE - RURALIA
ASOCIAŢIA PENTRU DIALOG COMUNITAR 1940/A/2002 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU Sibiu Calea Dumbrăvii nr. 89 cooptat pe Pădurariu Călin Mihai, Piţu Cornelia, se retrage Micu Radu Constantin, Stanislav Sorin ovidiu Promovarea imaginii obiectivelor turistice din judeţul Sibiu şi împrejurimi, pentru introducerea lor în circuitul turistic; Pădurariu Călin Mihai - preşedinte, Piţu Cornelia Maria, Ştefan Aurel membrii
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU DIALOG 9335/A/2008 DOLJ CRAIOVA, CRAIOVA, jud. DOLJ ST R.BLANDUZIEI,NR.2 DAŞOVEANU CARMEN,TRIŢĂ ELENA,PREOTEASA MARIANA DIDINA,BARBU ROXANA SĂ DEZVOLTE PRIN DIALOG,ACTIVITĂŢI EDUCAŢIONALE ŞI SERVICII SOCIALE,ÎNBUNĂTĂŢIREA VIEŢII PRIN INFIRMARE,CONŞTIENTIZARE ŞI EDUCARE ÎN PROBLEMATICA DAŞOVEANU CARMEN-PREŞEDINTE,TRIŢĂ ELENA
EDUCAŢIONAL ŞI SOCIAL-ADES LARGĂ A SOCIETĂŢII DEMOCRATICE VASILE-VICEPREŞEDINTE,PREOTEASA MARIANA DIDINA-SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU DIALOG INTER ETNIC 786/A/1996 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R.A. IANCU, BL.H1, SC.E,
AP.1
ASOCIAŢIA PENTRU DIALOG 71/A/2013 CONSTANTA NĂVODARI NĂVODARI jud. CONST ANT A ST R.D21, NR.41, PARCEA ANGHEL FLORIN,OMER METIN,ŢĂRANU GERGIANA,PAVEL ANDREEA,CITIRIGĂDANIEL VALENTIN,PLOPEANU PROMOVAREA DIALOGULUI INTERCULTURAL ÎN SPAŢIUL DE CIVILIZAŢIE COMPLEX CIRCUMSCRIS DE MAREA NEAGRĂ, MAREA BALTICĂ, MAREA MEDITERANĂ,MAREA ANGHEL FLORIN, POPA COSMIN, ŢARANU GERGIANA, MANEA GABRIEL STELIAN
A158/5/42, LOT 17, ET .1, AP.6, CAMERA ÎN SUPRAFAŢĂ
INTERCULTURAL ŞI STUDII ISTORICE DE 20 MP CE FACE PART E DIN AP.6. EMANUEL,MANEA GABRIEL STELIAN,LEONTE CRISTIAN ANDREI,POPA COSMIN EGEE ŞIMAREA CASPICĂ
INTERMARIUM
ASOCIAŢIA PENTRU DIALOG SOCIAL ŞI 18124/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. T OLBEI, NR. 6, BL. C55, SC. 2, ET . 7, Tica Victor Adrian,Mastacaneanu Gabriel Alexandru,Dumitrescu Valentina Oana. Cresterea incluziunii sociale prin promovarea dialogului social si dezvoltarea durabila a mediului socio-economic. Tica Victor Adrian- preşedinte, Mastacaneanu Gabriel Alexandru- vicepreşedinte, Ichim Silviu-
AP. 100, SECT OR 6.
DEZVOLTARE vicepreşedinte, Dumitrescu Valentina Oana- secretar general.
ASOCIAŢIA PENTRU DIALOG ŞI EDUCAŢIE 3461/A/2005 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I BD. ALEXANDRU a) Alexe Silviu – Alexandru,Preşedinte,cu domiciliul în bldv Alex. Obregia 27,Bl. A18,Ap. 24,Sector 4,Bucureşti identificat prin CI Art.1 Asociaţia îşi propune ca scop promovarea unei mentalitati civice moderne, bazata pe principiile drepturilor omului si pe respectul pentru toti cetatenii. Alexe Silviu – Alexandru Preşedinte Michelle Kelso Membru Hotinschi Catalin Membru Dinu
OBREGIA NR. 27, BL. A 18, AP. 24, SECT OR 4
CIVICĂ seria RT,nr. 374845 eliberat de Sectia 15 la data de 13.12.2004 b) Hotinschi Catalin ,cu domiciliul în bldv Alex. Obregia nr 18,Bloc Florin-Gabriel Membru
18A,Sc. 1 Et. 1,Ap. 10,Sector 4,Bucureşti,identificat prin CI seria RR,nr.235232,eliberat de Secţia 15,la data de 27.09.02, c) Michelle
Kelso,cu domiciliul în Str. Ghe. Tache,Nr. 13,Bl. 17,Ap. 295,Sector 4,Bucureşti identificată prin Permis de şedere,seria ROU
0021177,eliberat la data de 11,11,2004 d) Dinu Florin-Gabriel,cu domiciliul în str. Luica,Nr. 45,Bl III/7,Sc. 1,Ap. 1,Sector 4,Bucureşti
identificat prin BI seria GT,nr. 733359,eliberat de secţia 15 la data de 12,02,1986,
ASOCIAŢIA PENTRU DIALOG ŞI 2689/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA 13 SEPT EMBRIE NR.119, BL.125, Stanciu Doina-Gabriela,Perşinaru Elisabeta,Niculae Marius-Lucian de a încuraja şi îmbunătăţi comunicarea socială şi în comunităţile în care activează şi între actorii sociali, prin intervenţii pe multiple planuri, prin orice proiecte, acţiuni şi activităţi în domenii Stanciu Doina-Gabriela, Perşinaru Elisabeta, Niculae Marius-Lucian
SC.1, ET .4, AP.11, SECT OR 5
RESPONSABILITATEA SOCIALĂ precum sănătate, educaţie, protecţia mediului, cultură, utilizând instrumente specifice sectorului neguvernamental, bazate pe principii de dezvoltare durabilă, sustenabilitate, respectarea
drepturilor şi libertăţilor omului, promovarea voluntariatului
ASOCIAŢIA PENTRU DIALOG ŞI 16521/A/2011 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. T URNUL EIFFEL NR.6 SECT OR 2Aron Mariana-Manuela,cetățean romÔn,domiciliatÒ ¯ n București,sector 4,str. G¯ rniței,nr. 7,bl. 42,sc. 1,et. 8,ap. 107, 2. Bercea Scopul și obiectivele Asociaţiei;3.1 Asociația îşi propune să promoveze și sÒ consolideze dialogul și solidaritatea ¯ ntre avocați, ¯ n scopul eficientizÒrii promovÒrii și apÒrÒrii drepturilor și Pe cale de consecinta, se completeaza componenta Consililiului Director cu 3 (trei) noi
SOLIDARITATE A AVOCAŢILOR Ramona-Mădălina,cetățean romÔn,domiciliatÒ ¯ n București,sector 2,Șos. Pantelimon,nr. 299A,bl. 5,sc. 1,et. 3,ap. 13, 3. Burciu intereselor profesionale ale membrilor sÒi, precum și a ¯ mbunÒtÒțirii nivelului profesional al acestora. membri, dupa cum urmeaza: 1. Savu Gabriela-Iuliana - Vicepresedinte 2. Rapcea Mihai -
Remus-Iustinian,cetățean romÔn,domiciliat ¯ n București,sector 2,sos. Colentina,nr. 60,bl. 103,sc. A,et. 2,ap. 10, 4. Caraman Vicepresedinte 3. Racoviceanu Silvana – Vicepresedinte.
Daniel,cetățean romÔn,domiciliat ¯ n Mun. București,sector 2,str. Cpt. Constantin Merișescu,nr. 31, 5 Constantin Iosefina,cetățean
romÔn,domiciliatÒ ¯ n mun. București,sector 3,str. Gura Vadului,nr. 2,bl. G27,sc. C,et. 4,ap. 29, 6. Coșoiu Loredana,cetățean
romÔn,domiciliatÒ ¯ n București,sector 5,str. Petre Ispirescu,nr. 7,bl. 41,sc. 2,et. 1,ap. 24, 7. Epure Clement,cetățean
romÔn,domiciliat ¯ n București,sector 2,str. Toamnei,nr. 94-96,et. 2,ap. 11, 8. Fenechiu Cătălin-Daniel,cetățean romÔn,domiciliat ¯ n
București,sector 1,str. Smaranda BrÒescu,nr. 51,bl. XXIG,sc. 1,et. 3,ap. 9, 9. Habără Simona-Mihaela,cetățean romÔn,domiciliatÒ
¯ n București,sector 2,Șos. Pantelimon,nr. 256,bl. 47,sc. B,et. 12,ap. 125, 10. Hîncean Rodica-Sabina,cetățean romÔn,domiciliatÒ ¯ n
ASOCIAŢIA PENTRU DIALOG, OCUPARE ŞI 1601/A/2000 pozitie inchisa BUCUREST I BUCUREST I CALEA MOŞILOR NR. 284 , BL.22A, AP. 47, Asociatia neguvernamentala Schweizerisches Arbeiterhilfswerk SAH ((Swiss Labour Assistance SLA),Catalin Claudiu este acela de a contribui la dezvoltarea organizatiilor, cu precadere a celor care contribuie la dezvoltarea si implementarea politicilor sociale in domeniul ocuparii fortei de munca si combaterii CONSILIUL DIRECTOR: Presedinte - NOVAC RODICA Vicepresedinte - HOINĂRESCU
SECT OR 2
MIGRAŢIE CONECT (ASOCIAŢIA CONECT) Hoinarescu,Rodica Novac,Laurentiu Andronic. somajului. precum si a politicilor de dezvoltare regionala si comunitara. CLAUDIU CĂTĂLIN Membru-CONSTANTINOAIA CORNELIU
ASOCIAŢIA PENTRU DIALOGUL DINTRE 92/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.ŞCOALA FLOREASCA, NR.17, AP.1, Basarab Nicolescu, Magdalena Iolanda Stavinschi, Doru Costache, Elia-Luminiţa Istrătescu Obiectul de activitate al Asociaţiei îl constituie promovarea cercetării inter şi transdisciplinare şi a dialogului dintre ştiinţă şi teologie în ţara noastră, precum şi realizarea conexiunii cercetării Presedinte de onoare: Basarab Nicolescu Presedinte: Magdalena Iolanda
PART ER, SECT OR 1
ŞTIINŢĂ ŞI TEOLOGIE DIN ROMÂNIA româneşti cu cea mondială în favoarea dialogului dintre ştiinţă şi teologie. Stavinschi Vicepresedinte: Doru Costache Membru fondator Elia Luminita
Istratescu Secretar: Victor Godeanu
ASOCIAŢIA PENTRU DRAVET ŞI ALTE 2667/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. T IMIŞOARA, NR. 27, BL. E, SC. A, ET . -retragerea d-nei. Sandu Magdalena; -primirea în asociaţie a urm: Salaci Nicoleta Loredana, Ursu Ioana Andreea, Tinta Ioana. -completarea scopului cu precizarea ca toate activităţile desfăşurate de Asociaţie vor putea fi desfăşurate inclusiv în cadrul unui centru- Centrul pentru Dravet şi Alte Epilepsii Rare, care va fi CONSILIUL DIRECTOR: Chirică Adela- preşedinte, Neagu Teodora- vicepreşedinte, Tinta
7, AP. 31, SECT OR 6.
EPILEPSII RARE gestionat şi operat de Asociaţie. Ioana- derector general.
ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE 481/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CRINUL DE PĂDURE NR.2, BL.F2, Badiu Laura Diana,Prica Daniela Adriana,Şerbănescu Bogdan Alexandru promovarea, consolidarea, apărarea şi realizarea drepturilor furnizorilor din domeniul medical în conofrmitate cu prevederile legilor în vigoare; va milita pentru aplicarea şi respectarea principiilor Badiu Laura Diana, prica Daniela Adriana, Şerbănescu Bogdan Alexandru
SC.2, AP.30, SECT OR 6
FURNIZORILOR DIN DOMENIUL MEDICAL juridice aplicabile în domeniul ocrotirii sănătăţii şi pentru protejarea intereselor furnizorilor din domeniul medical
ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE OMULUI 6377/A/2007 GORJ T ÂRGU JIU T ÂRGU JIU jud. GORJ ST R. 1 MAI-ALEEA BRÎNDUŞEI , TUDORICĂ GEO GHEORGHE,MORUZ MARIAN,GANCIU DUMITRU,GÎLCEAVA DRUMITRU,CATANĂ GRIGORAŞ A apărarea prin toate mijloacele legale, a persoanelorlezate în drepturile lor civile, politice, economice, sociale, culturale, protejarea efectivă adrepturilor şi libertăţilor findamentale ale omului. TUDORICĂ GEO GHEORGHE-PREŞEDINTE
BL. 2 FOST 7, SC. 12, ET . 1, AP. 8,
ŞI A LIBERTĂŢILOR FINDAMENTALE MORUZ MARIAN-VICEPREŞEDINTE
GENGIU DUMITRU-VICEPREŞEDINTE
CATANĂ GRIGORAŞ-VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE 5560/A/2007 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ŞOS. PANDURI NR.19, să apere drepturile fundamentale, legitime ale pensionarilor şi acordarea unor facilităţi
BL.P9, SC.1, ET .2, AP.10, SECT OR 5
PENSIONARILOR DIN ROMÂNIA (A.D.P.R.)
ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE 620/A/2012 SALAJ CRAIOVA, JUD. DOLJ CRAIOVA, JUD. DOLJ jud. SALAJ CRAIOVA, ST R. MOCAN IOAN,ZMOLE DAN,BUBOI RODICA,BOLDUŢ NICOLAE,ZDRITE SONIA-DELIA,MARCUS VASILE DETERMINĂRII ŞI REALIZĂRII DREPTURILOR ŞI INTERESELOR PETROLIŞTILOR MOCAN IOAN-PREŞEDINTE, ZMOLE DAN-VICEPREŞEDINTE, BUBOI
UNIRII, NR.50, JUD. DOLJ
PETROLIŞTILOR ŞI FOŞTILOR PETROLIŞTI ROMICA-MEMBRU, BOLDUŢ NICOLAE-MEMBRU, ZDRITE SONIA-DELIA-MEMBRU
ASOCIAŢIA PENTRU DREPTURILE 2641/A/2004 pozitie inchisa BUCURESTI ST R. HUŞI NR. 8, ST R. HUŞI NR. 8, BL.B31, SC.4, AP.54, SECT OR 4 jud. FLORESCU ANDREI,casatoritfiul lui Mihai si Ioana,domiciliat in str.Huşi,nr.8,bl.31,ap.54,sect.4,Bucureşti CI seria RR · Asociatia pentru Drepturile Taximetristilor Independenti reprezinta interesele membrilor asociati in relatiile cu autoritatiile statului si cele locale in legatura cu problemele legatede buna 1. CONSILIUL DIRECTOR este alcătuit din: · PREŞEDINTE FLORESCU ANDREI · PRIM
BL.B31, SC.4, AP.54, BUCUREST I Bucureşti, Sos. Fundeni, nr. 179 B, sector 2
TAXIMETRIŞTILOR INDEPENDENŢI SECT OR 4 nr.119263,eliberat la 14.09.2000,secţia 15 CNP 1570725400317 CIUPERCĂ LAURENŢIU,casatorit,fiul lui Aurelian si organizare si desfasurare, in conditii de profesionalism, siguranta si respect fata de publicul calator, pe baza de reciprocitate, a activitatii de taxi. ;· Asociatia pentru Drepturile Taximetristilor VICEPREŞEDINTE CIUPERCĂ LAURENŢIU · VICEPREŞEDINTE RADU VIOREL ·
Stanca,domiciliat in str.Politehnicii,nr.2,bl.5A,sc.2,ap.78,sect.6,Bucureşti,CI seria RD,nr.158888,eliberat la Independenti are obligatia de a se implica si a solicita organelor statului precum si celor locale participarea la elaborarea si stabilirea normelor legale ce vizeaza activitatea de taxi;· Asociatia VICEPREŞEDINTE TOLTICĂ VIOREL · VICEPREŞEDINTE SLOVAC SILVIU
01.05.2001,secţia21,CNP 1760607461529 RADU VIOREL,casatorit,fiul lui Vasile si Maria,domiciliat in aleea pentru Drepturile Taximetristilor Independenti va desfasura programe de dezvoltare si sprijinire a activitatii din sectorul de taxi cu privire la pregatirea profesionala a practicantilor · · SECRETAR GENERAL DIACONU PAUL
Ciucea,nr.5,bl.P20,sc.1,ap.11,sect.3,Bucureşti,CI seria RT nr.275501,eliberat la 08.08.2003,secţia 13 CNP
1690807212950 SLOVAC SILVIU,casatorit,fiul lui Constantin si Safta,domiciliat in str.Babeşti,nr.1,bl.52,ap.17,sect.6,Bucureşti,BI
seria RD nr.053192,eliberat la 31.10.1998,secţia 21 CNP 1671125461553 TOLTICĂ VIOREL,casatorit,fiul lui Paraschiv si
Eugenia,domiciliat in str.Aleea Cetăţuia,nr.4,bl.M22,ap.184,sect.6,Bucureşti BI seria GR nr.950860,eliberat la 16.04.2003,secţia 21
CNP 1520120400636 DIACONU PAUL,necasatorit,fiul lui Marian si Maria,domiciliat in str.Sg.Dumitru
ASOCIAŢIA PENTRU DUMITRENI 11981/A/2010 MURES DUMIT RENI, COMUNA DUMIT RENI, COMUNA BĂLĂUŞERI jud. MURES NR. 183 PROMOVAREA VALORILOR CULTURALE, MORALE ŞI A TRADIŢIILOR POPULARE ŞI UNIVERSALE, ÎNCURAJAREA ACŢIUNIILOR DE COOPERARE CULTURALĂ, ACŢIUNI DE
BĂLĂUŞERI
SZENTDEMETERERT EGYESULET PROMOVARE A TURISMULUI DURABIL ŞI DE PROTEJARE A MEDIULUI ŞI A NATURII, ETC.
ASOCIAŢIA PENTRU ECHILIBRU 1468/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL ION MIHALACHE NR. 327, BL. 12, STEFAN CLAUDIA NICOLETA,STEFAN VIORICA,ENE MIHAELA-GEORGETA - de a identifica soluţii şi a realiza acţiuni privind probleme stringente din societatea contemporană, cu accent deosebit pe aspecte legate de îmbunătăţirea calităţii vieţii prin crearea şi menţinerea STEFAN CLAUDIA NICOLETA, STEFAN VIORICA, ENE MIHAELA-GEORGETA
SC. D, PART ER, AP. 98, SECT OR 1
unui echilibru între sectoarele vieţii economice, sociale, educative, sportive şi de mediu: o lume echilibrată şi sănătoasă fizic şi moral.
ASOCIAŢIA PENTRU ECHILIBRU ÎN 15756/A/2011 COM. DĂRĂŞT I, JUD. COM. DĂRĂŞT I, JUD. ILFOV ST R. ASAN, NR. 5 · Cristian Mihai Airinei,Mihaela Airinei,Cristina Drăgut,Cosmin Marius Drăgut,Daniela Putinei Realizarea de activităţi în sectorul social, incluzând educaţia, formarea profesională, integrarea socială, integrarea în muncă, protecţia socială, ocrotirea mediului şi administraţia publică. Cristian Mihai Airinei, Mihaela Airinei şi Cosmin Drăguţ
ILFOV
SOCIETATE - AES
ASOCIAŢIA PENTRU ECOGRAFIE MUREŞ 14091/A/2011 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA DOROBANŢ ILOR, NR. 1GOMOTIRCEANU ADRIANA MARIA,GLIGA MIRELA,BRATU ANA STEFANIA,VOICU LUCIA SANDA,COZMA Scopurile principale sunt: unul educaţional de instruire a cadrelor medicale, medici, asistenţi, tehnicieni, sau a studenţilor în medicină, pentru practicarea ecografiei, de perfecţionare a medicilor PODEANU MARIA DANIELA, GLIGA MIRELA, GOMOTÎRCEANU ADRIANA MARIA,
CLAUDIA,TOROK IMOLA,PODEANU MARIA DANIELA care profesează ecografia, altul de promovare a cunoştiinţelor de ecografie prin organizare de cursuri, seminarii conferinţe, congrese, de expoziţii, de editare de manuale, reviste, cărţi, altul TOROK IMOLA
ştiinţific de cercetare în domeniul medical şi altul de practică medicală.
ASOCIAŢIA PENTRU ECOLOGIE SOS-PRO 10400/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.BRĂILEI NR.46, BL.BR1C, KRAMPULZ INGRID MIRABELA,TOFAN FLORIN VALERIU,TOFAN IONEL PROMOVAREA ŞI CULTIVAREA UNUI SPIRIT ECOLOGIC, ORGANIZAREA DE ACŢIUNI PENTRU INFORMAREA, CONŞTIENTIZAREA OAMENILOR PRIVIND PERICOLELE GRAVE PREŞEDINTE-KRAMPULZ INGRID MIRABELA, VICEPREŞEDINTE-TOFAN FLORIN
AP.77
NATURA ALE POLUĂRII, ETC. VALERIU, VICEPREŞEDINTE-TOFAN IONEL.
ASOCIAŢIA PENTRU ECOLOGIE ŞI TURISM 1/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.BRÂNDUŞEI NR.6, BL.B12, ARSENE CRISTIAN,GEREA DANIEL,MUNTEANU DĂNUŢ PROMOVAREA ŞI CULTIVAREA UNUI SPIRIT ECOLOGIC, PROMOVAREA TURISMULUI ŞI SPORTULUI, ETC. 7 MEMBRI,
AP.34
,, PRO ECO-TUR,,
ASOCIAŢIA PENTRU ECOLOGIE ŞI TURISM 2329/A/2004 pozitie inchisa Bucuresti, Bucuresti, ST R.BORSA, NR.44, BL.4E, SC.2, ET .3, SÂRBU ANDREI,FLOREA OANA CATALINA,SAIOC DRAGOŞ,SACAGIU FLORIN BOGDAN,DRAGOMIR OVIDIU Se angajează să sustină şi să promoveze în rândul membrilor principiile sale: Să contribuie la formarea membrilor săi (din punct de vedere civic, moral şi ecologic) prin organizarea unor Componenţă Consiliu Director: -Presedinte-Dragoş Saioc Vicepreşedinţi- Pîrjolea Oana
ST R.BORSA, NR.44, AP.33, SECT OR 1 Bucuresti, str.Popescu
MONTAN ECOXTREM BL.4E, SC.2, ET .3, Victor,nr.1,bl.91,et.2,ap.8,sector 4 traininguri, instructaje (tehnici de Ecologie, Orientare Montană, Acordarea primului ajutor, Meteorologie etc.) Maria,Coman Daniel -se renunţă la funcţia de cenzor Revocarea din funcţii a dlui Sarbu
AP.33, SECT OR 1 Octavian şi a dnei Florea Oana Catalina
ASOCIAŢIA PENTRU ECONOMIE SOCIALĂ 601/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ION CÂMPINEANU NR. 3A, ET . 1, AUR ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A SPECIALIŞTILOR ÎN RESURSE UMANE - prin Ionica Manaila, SC SIVECO ROMÂNIA SA - - de a promova economia socială, înţeleasă drept totalitatea acelor ractici de afaceri, instrumente de management şi orgrame ce vizează în egală măsură obiective sociale şi sustenabilitate
CAM. 3, SECT OR 1
prin Irina Socol, FUNDAŢIA POST PRIVATIZARE - prin Peter Barta. economică, şi care au în centru drepturile fundamentale ale omului, drepturile minorităţilor, egalitatea de şanse şi incluziune socială şi economică a grupurilor defavorizate, dezvoltare comunitară
şi creştere economică, prin susţinerea dezvoltării şi promovării de parteneriate multistakeholders şi de programe specifice de incluziune a grupurilor defavorizate.
ASOCIAŢIA PENTRU ECONOMIE SOCIALĂ 20066/A/2015 BUCURESTI jud. BUCUREST I ŞOS. MIHAI BRAVU NR.123-135, 1. Plebis Ivan, 2. Simona Miu, 3 Voicu Madalin-Alexandru-Stefan, 4. Cristina Elena Manolache, 5. Claudiu Iulian Roman Dezvoltarea economei sociale pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile din Romania. Preşedinte - Plebis Ivan Vicepreşedinte - Madalin Alexandru Voicu, Vicepresedinte-
BL.D11, SC.C, ET .8, AP.30 SECT OR 2.
„PRO – DIVERSITATE” Manolache Cristina Elena, Vicepresedinte- Roman Claudiu Iulian, Secretar - Simona Miu
ASOCIAŢIA PENTRU ECOSANOGENEZA 3763/A/1996 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV Braşov, str. Pavilioanele CFR, BĂLAN MIRONELA,BOBIT DANA,BOERIU HORIA,CIOCHIA VICTOR,DĂNULESCU MANUELA,DOLOGA - asociaţia are ca scop promovarea pe plan naţional a conceptului de sănătate al omului şi mediului ambiant prin aplicarea unor tehnologii şi practici "biologice" şi ecologice" ce pot sintetiza CIOCHIA VICTOR, GRUIA ROMULUS, LAZURCA DUMITRU, SECASIU VASILE, CLINCIU
nr.30
DIN ROMÂNIA GHEORGHE,DONESCU DANIELA,DONESCU VICTOR,ENOIU MARIA,FRANCU GEORGETA,GRUIA ROMULUS,IANOŞI într-un sistem precis relaţiile existente pe această linie între agricultura, zootehnie, silvicultură, industria alimentară, farmaceutică, medicina şi industria biotehnică realizând astfel o structură IOAN
MARIA,IANOŞI SIGISMUND,CLINCIU IOAN,MOLDOVEAN VASILE,MARUSCA TEODOR,MARCULESCU multidisciplinară unitară.
ANGELA,NEGRUTIU AUREL,OLTEANU GHEORGHE,PLĂMĂDEALA ADRIANA,PLĂMĂDEALA BORIS,SAND
CAMELIA,STAICU NICOLAE,ŞTEFĂNESCU ADRIAN,TODOR AURELIA,SECASIU VASILE,LAZURCA DUMITRU,BELDEANU
EUGEN,MARIN ION
ASOCIAŢIA PENTRU ECOTEHNOLOGIE 2127/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA POLIT EHNICII NR.4, BL.4, SC.B, Amza Gheorghe,Amza Cătălin Gheorghe,Munteanu Florin,Pargaru Ion desfăşurarea activităţii de protecţia mediului, educaţie ecologică, promovarea eco-turismului, conştientizarea şi educarea publicului larg privind problemele de mediu, folosirea şi aplicarea Amza Gheorghe, Amza Catalin Gheorghe, Munteanu Florin, Pargaru Ion
ET .1, AP.21, SECT OR 6
eco-tehnologiilor
ASOCIAŢIA PENTRU EDITAREA ZIARULUI 1221/A/1990 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART . VALEA ROŞIE, BL. H5, SC. NISIPEANU MARIN,DEACONESCU ION,MĂRĂŞESCU ION,CIOC COSTEL,POPA PETRE,POPESCU AURICĂ,BULACU O PUBLICAŢIE CE MILITEAZĂ PENTRU INFORMAŢIA CORECTĂ ŞI ADEVĂRATĂ A CITITORILOR NISIPEANU MARIN, DEACONESCU ION, BĂDOSU ILEANA
A, AP. 7
"UNIVERSUL" CRAIOVA MIHAIL
ASOCIAŢIA PENTRU EDITAREA ZIARULUI 1289/A/1990 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART . VALEA ROŞIE, BL. H5, SC. NISIPEANU MARIN,DEACONESCU ION,MĂRĂŞESCU ION,CIOC COSTEL,POPA PETRE,POPESCU AURICĂ,BULACU O PUBLICAŢIE CE MILITEAZĂ PENTRU INFORMAŢIA CORECTĂ ŞI ADEVĂRATĂ A CITITORILOR NISIPEANU MARIN, DEACONESCU ION, BĂDOSU ILEANA
A, AP. 7
"UNIVERSUL" CRAIOVA MIHAIL
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCARE 13809/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.EFT IMIE MURGU NR.18 GRAMA AURELIAN,GRAMA SIDONIA-NUNUTA,GRAMA ANAMARIA iniţierea, stimularea, dezvoltarea şi întreţinerea unor proiecte privind promovarea valorilor culturale, dezvoltarea economică şi socială, protejarea mediului înconjurător şi a naturii, prevenirea PREŞEDINTE – GRAMA AURELIAN, VICEPREŞEDINTE – GRAMA SIDONIA NUNUŢA,
AP.6
COMUNICARE ŞI PROTEJARE A MEDIULUI poluării, educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, promovarea schimbării mentalităţii operatorilor economici, a administraţiei de stat şi publice, a societăţii civile în ansamblu MEMBRU – GRAMA ANAMARIA
ÎNCONJURĂTOR TRANSILVANIA în direcţia realizării unui mod de viaţă sănătos într-un mediu înconjurător prietenos
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCATIE IQ-EST 15330/A/2011 ST R. MARIUCA, NR. 40, SECT OR 4 PREDESCU LOREDANA,POPA ALEXANDRU,RAETCHI OVIDIU ALEXANDRU REALIZARII INVATAMANTULUI PRESCOLAR, IN BAZA PRINCIPIILOR DEMOCRATICE, A DREPTURILOR COPIILOR LA EDUCATIE SI LA PROTECTIE
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCATIE, 9647/A/2004 ST R. ALBA, NR. 24 ST R. ALBA, NR. 24 BIS, SECT OR 4 Bucureşti, str. Neacsu George Gabriel,Bondrea Gabriela,Maxim Florica pregatirea tineretului in domeniul constructiilor, urbanism precum si dezvoltarea spiritului antreprenorial al tinerilor Presedinte-Marinescu Mihnea, Vicepresedinte Pascu Gelu Bogdan, cenzor : Moise Petruta
BIS, SECT OR 4 Modestiei, nr. 38, sector 1
DEZVOLTARE ŞI SPRIJIN CULTURAL Gabriela
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIA 19391/A/2014 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV B-DUL GRIVIŢ EI NR. 47 BL. 32 Norel Mariana,Norel Gabriel,Beldianu Iolanda Felicia,Niculescu Rodica Mariana,Usaci Doina,Lupu Daciana-Angelica,Necşoiu îmbunătăţirea nivelului de pregătire profesională şi personală a adulţilor din România pentru mai buna integrare socială şi profesională a acestora şi creşterea competitivităţii pe piaţa muncii preşedinte - Norel Mariana, vicepreşedinte - Beldianu Iolanda Felicia, secretar - Norel Gabriel,
SC B AP. 34
PERMANENTĂ A ADULŢILOR Daniela Veronica,Laurenţiu Andreea Ramona şi Porumbu Daniela Membrii: Niculescu Rodica Mariana, Usaci Doina, Lupu Daciana-Angelica, Necşoiu Daniela
(EDUCADULT) Veronica, Laurenţiu Andreea Ramona şi Porumbu Daniela
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIA, 21098/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA BOT ORANI, NR.1, BL.V28, SC.A, Lenard Diana Timea,Mira Ioan,Ioniţă Bogdan-Marian (i) promovării valorilor civice ale democraţiei şi a parteneriatului dintre autorităţile publice şi persoanele de drept privat fără scop patrimonial, în temeiul înţelegerii şi asumării idealurilor şi Lenard Diana Timea - preşedinte, Mira Ioan - vicepreşedinte
ET AJ 1, APT .7, SECT OR 5
DEZVOLTAREA ŞI EVOLUŢIA SOCIETĂŢII obiectivelor acesteia, a necesităţii promovării şi apărării;drepturilor omului;;(ii) promovării şi apărării vieţii, sănătăţii şi credinţei, a drepturilor şi libertăţilor omului, educaţiei, ştiinţei, artelor,
tradiţiilor şi culturii;;(iii) promovării activităţilor: de educaţie, pregătire şi dezvoltare personală, spirituală, culturală, intelectuală, socială, politică, ştiinţifică, tehnică şi artistică a cetăţenilor;
protecţiei sociale prin asistenţă socială, formare profesională, reconversie profesională şi reintegrare socio-profesională;;(iv) dezvoltării de programe şi organizării de evenimente pentru
atingerea scopului (ii);;(v) susţinerii activităţilor culturale, sociale, politice şi intelectuale prin organizarea şi desfăşurarea unor programe, proiecte şi/ sau evenimente educaţionale în domeniul
culturii civice şi politice;;(vi) susţinerii/participării la acţiuni civice şi dezbateri publice pentru cunoaşterea, dezvoltarea şi promovarea democraţiei moderne, al responsabilităţii şi al
moderaţiei;;(vii) facilitării accesului cetăţenilor din România la diverse resurse şi forme de pregătire, dezvoltare şi educaţie în domeniul social;;(viii) încurajării şi sprijinirii cetăţenilor din România
în vederea participării la activităţile de promovare şi apărare a drepturilor şi libertăţilor omului, sănătăţii, educaţiei, ştiinţei, artelor, tradiţiilor şi culturii.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE - DANA 5555/A/2007 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I CALEA FERENT ARI NR.8, înfiinţarea şi coordonarea instituţiilor de învăţământ pentru nivel pre-şcolar, care să contribuie la educaţia, pregătirea socială, culturală şi dezvoltarea copiilor pre-şcolari din România
BL.117, SC.2, ET .1, AP.41, SECT OR 5
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE - TEOFOR 13598/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SUFARU GHEORGHE NR.23-25, Visinescu Mihai,Popa Gheorghe,Tolea Mugurel I.realizarea, susţinerea şi promovarea unu mediu educational pe principiile valorilor şi moralei crestin-ortodoxe.;II.sustinerea materială şi spirituală a performanţei în educaţie a tinerilor romani Visinescu Mihai, Popa Gheorghe, Tolea Mugurel
SECT OR 5
crestin-ortodocsi.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE "AZUR" 9995/A/2009 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. T AKE IONESCU, NR. 45, SAMUILĂ GABRIELA-ELISABETA,CAZACU IRIMIA-CLAUDIA,IAKAB ILEANA,FILIP-MILENCOVICI VIOREL,WILLKOMM CREŞTEREA GRADULUI DE AUTONOMIE AL GRUPULUI ŞCOLAR DE CHIMIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI AZUR TIMIŞOARA, CREAREA UNUI PARTENERIAT preşedinte – Samuilă Gabriela - Elisabeta, vicepreşedinte – Cazacu Irina - Claudia, secretar –
ET . I, AP. 7
TIMIŞOARA MIHAELA-LUCIA,SOFRAN MĂRIOARA-ADRIANA,GHILAI MIHAELA,BOCHIŞ ISPAS MARIETTA VIABILPĂRINŢI-CADRE DIDACTICE, DEZVOLTAREA RELAŢIILOR DE COLABORARE ŞCOALĂ-COMUNITATE, ETC. Willkomm Mihaela – Lucia, coordonator de proiecte – Sofran Mărioara – Adriana, membri: Iakab
Ileana, gyulai Mihaela, Bochiş – Ispas Marietta, iar în calitate de cenzor – Filip – Milencovici
Viorel, preşedinte de onoare – Trifu Liliana, conform actului constitutiv şi statutului asociaţiei,
certificate sub nr. 13, respectiv nr. 14/09.04.2009 de către av. Giurea Mihaela din cadrul
Baroului Timiş.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE 3562/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.ALEEA ALEXANDRU, NR.46, OTAL ANDREEA LIVIA,domiciliata in Bucuresti,str. Olteniei,nr. 19,sector 1,legitimata cu CI seria RR,nr. 399689,emisa de SCOPUL asociatiei il constituie : Promovarea si implementarea de proiecte de educatie ;alternativa si de programe culturale pentru urmatoarele categorii sociale: tineri, copii, in special familii - Presedintele asociatiei este OTAL ANDREEA LIVIA; - Vicepresedintele asociatiei este RADU
PART ER, AP.2, SECT OR 1
ALTERNATIVĂ S.P.C.E.P Mun. Bucuresti la data de 05.07.2006,CNP : 2800917430061,nascuta in mun. Bucuresti,sector 3 la data de 17.09.1980,sex tinere cu copii. BUCURENCI SIMINA; Membrii consiliul director sunt: - OTAL ANDREEA LIVIA; - RADU
feminin,fiica lui Paul si Elvira,cetatean roman, - POPESCU DENISA,domiciliata in Bucuresti,str. Alizeului,nr. 37,sector 6,legitimata BUCURENCI SIMINA.
cu CI seria RD nr. 472308,emisa de S.P.C.E.P. S6 biroul nr. 1 la data de 08.05.2006,CNP 2810113133926,nascuta in mun.
Mangalia,jud. Constanta la data 13.01.1981 de sex feminin,fiica lui Cristian si Marieta,cetatean roman, - RADU BUCURENCI
SIMINA,domiciliata in Bucuresti,Str. Oltului,nr. 106,sector 5,legitimata cu CI seria RD,nr. 321047,emisa de Sectia 19 Politie la data
de 19.06.2003,CNP : 2800713410042,nascuta in mun. Bucuresti,sector 1 la data de 13.07.1980,sex feminin,fiica lui Cornel si
Nadia,cetatean roman
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE 4055/A/2012 PRAHOVA MUN.CÂMPINA MUN.CÂMPINA jud. PRAHOVA ST R.BOBÂLNA, NR.79 GORAN CARMEN-FLORICA,MARICA LILIANA,GORAN CONSTANTIN-ADRIAN promovarea şi cultivarea educaţiei alternative , formală şi non-formală adresată copiilor , tinerilor şi adulţilor , precum şi dezvoltarea democraţiei participative şi protejarea intereselor şi Preşddinte : GORAN CARMEN-FLORICA ; Vicepreşedinte : MARICA LILIANA ; Secretar :
ALTERNATIVĂ "PROXIMA" drepturilor legitime ale cetăţenilor , şi în special , ale persoanelor vulneribile , în relaţia acestora cu societatea civilă , autorităţile publice centrale sau locale şi alte instituţii de drept public sau GORAN CONSTANTIN-ADRIAN
privat
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE 1626/A/2000 dizolvata BUCUREST I BUCUREST I BUCUREST I B-DUL MAGHERU NR. 28-30 Gussi Gheorghe Leonida,Alexandrescu Vlad- Tudor,Marian Tudor Aurel,bruckner Ion,Smigelschi Marius,Hudita Decebal,Florescu Scopul Asociatiei consta in promovarea, prin intermediul educatiei cetatenesti, a valorilor fundamentale ale societatii democratice, crearea unui climat favorabil bunei functionari a institutiilor Presedinte- STEFANESCU ALEX; Vicepresedinte- MARIAN TUDOR AUREL; Membru-
SECT .1
CETĂŢENEASCĂ Tomnita,Filipescu Radu,Duliu Octavian- Gheorghe,Dita Petre,Fischer Iancu,Colojoara Ion,Grigore Dan NIcolae,Iosifescu statutului de drept, construirea unei societati civile informate. ALEXANDRESCU ADRIAN SORIN, BERZEA ION TUDOR, BRUCKER ION
Mircrea,Popescu Corneliu,Grigore Dan Nicolae,Berza Ion Tudor,Nicolau Irina Maria,Titieni Adrian Ioan,Manoleli Dan Gabriel.
Alexandru Adrian Sorin,Ilfoveanu Sorin,Stefanecsu Alex.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE CIVICĂ ŞI 9290/A/2009 HUNEDOARA COMUNA VAŢ A DE COMUNA VAŢ A DE JOS jud. HUNEDOARA SAT FRĂŢILĂ ADELA-CLAUDIA,FRĂŢILĂ ANA MARIA,FRĂŢILĂ MARILENA Promovarea şi implementarea la toate nivelurile proiecte pentru educarea publicului larg cu privire la valorile civice, precum şi în sprijinul protecţiei mediului. Apărarea prin toate mijloacele legale Frăţilă Adela-Claudia - preşedinte, Frăţilă Ana Maria - vicepreşedinte, Frăţilă
JOS CIUNGANI, NR.6
ECOLOGICĂ a persoanelor lezate în drepturile loc civile, publice, economice, sociale şi culturale, de către oricine şi sub orice formă, precum şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Marilena-vicepreşedinte
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE 10855/A/2010 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS sat Dumbrăviţa, comuna Bojin Mirela – Ofelia,Hupov Simona – Maria,Hupov Luca - Darius oferirea tinerilor şi adulţilor surse complementare de educaţie în vederea dezvoltării personale a fiecărui individ în parte, susţinerea de proiecte de educaţie complementară, oferirea celor consiliul director este format din: preşedinte – HUPOV SIMONA-MARIA, vicepreşedinte –
Dumbrăviţa, str. Simfoniei, nr. 74, jud. T imiş
COMPLEMENTARĂ interesaţi posibilităţi de specializare în anumite domenii, ajutorarea tinerilor autori în publicarea şi realizarea cărţilor ce se constituie ca sursă complementară de educaţie. HUPOV LUCA- DARIUS, membru – BARTALIS MARTIN.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE 10224/A/2013 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. MART IR REMUS T ĂSALĂ, DRAGOMIRESCU MARIOARA,TUDURACHE CONSTANTIN,STOIAN MONICA De a-şi aduce aportul la recunoaşterea şi perpetuarea valorilor tradiţionale, la recuperarea firescului, la asumarea cultural-identitară şi angajamentul umanitar al tinerilor, prin programe de preşedinte – DRAGOMIRESCU MARIOARA, vicepreşedinte – TUDURACHE
NR. 1, SC. B, AP. 6
COMPLEMENTARĂ „PINUL NEGRU” educaţie complementară. CONSTANTIN, secretar – STOIAN MONICA
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE 14183/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SECT OR 4, ST R. CONST ANT IN ·Tulică Adina-Loredana,identificată cu CI seria TC nr. 053209,eliberat de Politia Măcin la data de 05.02.2002,domiciliată în este de a identifica, concepe şi implementa acţiuni ce vizează nevoile de dezvoltare ale individului uman, dezvoltarea economică şi socială la nivel local, regional şi naţional Presedinte-Tulică Constanţa. Vicepresedinte-Tulica Adina-Loredana, Secretar-Dumitrache
RADULESCU MOT RU, NR. 14, BL. 27A, ET . 3, SC. A, AP.
CONTINUĂ"EURO-PERSPECTIVĂ" 14 Măcin,str. 1 Decembrie,Bl. 16,Sc. B,Ap.1,jud. Tulcea, · Tulică Constanţa,identificată cu CI seria TC nr. 108453,eliberat de Poliţia Elena Argentina
oraş Măcin la data de 03.03.2004,domiciliată în Măcin,str. 1 Decembrie,Bl. 16,Sc. B,Ap.1,jud. Tulcea, -Dumitrache Elena Argentina
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE CONTINUĂ, 13361/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. POET CONST ANT IN BUZDUGAN NR. VANEA MĂDĂLIN OCTAVIAN,BĂŢĂGUI ALEXANDRU,ZBĂGANU-NEGOVAN VALERIA MARIANA - promovării şi organizării de cursuri, seminarii, întâlniri, worshop-uri, conferinţe, mese rotunde pentru educaţie şi formare profesională continuă la distanţă (on line) şi faţă în faţă. preşedinte - VANEA MĂDĂLIN OCTAVIAN, vicepreşedinţi - BĂŢĂGUI ALEXANDRU,
11, AP. 2, SECT OR 1
FORMARE ŞI DEZVOLTARE ZBĂGANU-NEGOVAN VALERIA MARIANA
PROFESIONALĂ
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE CREATIVĂ 19123/A/2014 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. INDEPENDENŢ EI, NR.10, ANDREA CRĂIŢOIU,MIHAELA LAVINIA SÎRBU,VERONIKA BENEDEK PROMOVAREA EDUCAŢIEI CREATIVE ŞI A CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIRECTE ÎN DOMENIUL SOCIAL, ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI CUNOAŞTERE ANDREEA CRĂIŢOIU-PREŞEDINTE, VERONIKA BENEDEK-VICEPREŞEDINTE,
BL.6, SC.A,AP.7
ŞI CERCETARE DIRECTĂ (E.C.C.D.) MIHAELA LAVINIA SÎRBU-VICEPREŞEDINTE
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE CREŞTINĂ 8456/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. COST ACHE BĂLĂCESCU NR. 4, Se revocă GHERZAN VALERIU, GAVRILA DORIAN, ISVAN GABRIEL-LUCIAN, ASLAN DIANA-MANUELA. Se cooptează: - promovarea şi dezvoltarea unui mod sănătos de vieţuire. CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - MOHORA LUMINITA-EMILIA, vicepreşedinte -
SECT OR 1
MOHORA LUMINITA-EMILIA, DRAGOMIR ADRIAN-LIVIU, BARCACIANU DANUT, PANAITESCU MARIN-FLORIN. DRAGOMIR ADRIAN-LIVIU, secretar - PANAITESCU MARIN-FLORIN. CENZOR -
DOROBANTU MARIUS.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE CREŞTINĂ 7112/A/2008 TIMIS COMUNA LENAUHEIM,COMUNA LENAUHEIM, SAT BULGĂRUŞ jud. T IMIS ST R. Dulea Claudia - Carmen,Dulea Olivian,Bogatu Maria,Bogatu Paul promovarea unei educaţii culturale, morale şi religioase de inspiraţie creştină, dar şi în sprijinirea materială a unor categorii defavorizate economic, social, cultural şi etnic. Bogatu Paul, Dulea Claudia Carmen
SAT BULGĂRUŞ PRINCIPALĂ NR. 508
VLADIMIR GHICA
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE DAR 16074/A/2014 OT OPENI, ST R. OT OPENI, ST R. PRIVIGHET ORILOR, NR. 10, BL. A101, Mărgineanu Dragomir,Mărgineanu Ana,Ţuşcă Ion „ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE DAR" se constituie si funcţionează ca un grup de interese ale membrilor acesteia, având ca scop primar promovarea, susţinerea si inlesnirea accesului la 1 .Margineanu Dragomir - preşedinte; 2.Margineanu Ana - vicepreşedinte; 3.Tusca Ion -
PRIVIGHET ORILOR, AP. 3, COD POST AL 075100, JUDEŢ ILFOV
NR. 10, BL. A101, AP. educaţie fizica si morala in special a copiilor de vârsta şcolara, dar si a adulţilor de orice vârsta. Pe măsura posibilităţilor si necesitaţilor programele asociaţiei se pot diversifica, fara a se aduce secretar general;
3, COD POST AL insa prejudiciu scopului primar.
075100, JUDEŢ ILFOV
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE DESCHISĂ 18841/A/2014 MURES SIGHIŞOARA SIGHIŞOARA jud. MURES GRIVIŢ EI , FR NR. NICOLAU CAMELIA - GIGA,NICOLAU,PETER ARANKA NICOLETA,NICOLAU ANA-MARIA desfăşurarea întru.un cadru organizat de activităţi educative, culturale, cursuri de perfecţionare, cursuri de calificare profesională, cursuri de conversie profesională, cantină socială, activităţi de NICOLAU CAMELIA GICA, NICOLAU ANA-MARIA
SIGHIŞOARA alimentaţie, catering, orientare - consiliere profesională, organizarea de seminarii, tabere, procurare-amenajare de locuinţe sociale în vederea asigurării unei locuinţe pentru cei în nevoie
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE INTEGRALĂ 3451/A/2012 SOS CUT IT UL DE SOS CUT IT UL DE ARGINT NR 64, ET AJ 2, SECT OR 4 MOGOS DAVID-ANDREI,cetatean roman,nascut la data de 08.11.1984 in Mun. Alexandria Jud. Teleorman,domciliat in Mun. Scopul ASOCIATIA PENTRU EDUCATIE INTEGRALA este promovarea si explicarea ideilor de unitate, integralitate si interdependenta in societatea romaneasca, crearea si promovarea unui Consiliul Director al Asociatiei asigura ducerea la indeplinire a hotararilor Adunarii Generale,
ARGINT NR 64, ET AJ
2, SECT OR 4 Bucuresti,Sos. Giurgiului nr. 127,bl. 2B,sc. 1,et. 7,ap. 25,sector 4,identificat cu CI seria RD 707371 emisa de SPCEP sector 4 la sistem de educatie bazat pe exemple, principii, modele si atribute sociale si umane, iar obiectivele pe care si le propune in vederea realizarii acestui scop sunt prevazute in Statutul Asociatiei. se compune din: - Presedinte - MOMIRLEANU CATALIN - Vicepresedinti - TRIFU DANIEL
data de 08.12.2010,CNP 1841108340451 TRIFU DANIEL,cetatean roman,nascut la data de 31.12.1977 in Mun. Bucuresti,Sector - MOGOS DAVID-ANDREI - STELESCU DORIN - Secretar - BLAJAN OVIDIU
4,domiciliat in Mun. Bucuresti,str. Odgonului nr. 1,bl. 132,sc. 1,et. 7,ap. 46,sector 6,identificat cu CI seria RD nr. 255123 emisa de
Sectia 21 Politie,la data de 12.07.2002,CNP 1771231463041 MOMIRLEANU CATALIN,cetatean roman,nascut la data de 20.11.1984
in Mun. Craiova,jud. Dolj,domiciliat in Mun. Craiova,bld. Dacia nr. 83 bl. U8,sc. 1,ap. 15,jud. Dolj,identificat cu CI seria DX nr.
563026 emisa de SPCLEP Craiova la data de 25.02.2008,CNP 1841120160069 BLAJAN OVIDIU,cetatean roman,nascut la data de
24.08.1966 in Mun. Sibiu,Jud. Sibiu,domiciliat in Mun. Sibiu,Str. G-ral Gheorghe Magheru nr. 32,jud. Sibiu,identificata cu CI seria
SB nr. 496981 emisa de SPCLEP Sibiu la data de 09.12.2010,CNP 1660824323928 STELESCU DORIN,cetatean roman,nascut la
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE JUNIOR 11519/A/2010 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS România, T imişoara, str. T ebea, Juchel Laura – Codruţa,Juchel Petru şi Juchel Maria crearea unei unităţi de educaţie preşcolară care îşi propune să desfăşoare activităţi instructiv – educative şi de şcolarizare în vederea creşterii şanselor copiilor de a-şi dezvolta potenţialul fizic, preşedinte - Juchel Laura – Codruţa, vicepreşedinte - Juchel Petru, secretar - Juchel Maria.
nr. 29, jud. T imiş
intelectual şi psiho – social şi de a se putea adapta ulterior cu succes la cerinţele şcolare.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE MARIA 15061/A/2011 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU ST R. URLEA NR. 29 iesirea din asociatie a lui Kelp Marian Dan, cooptarea d-nei Savu Ileana a) înfiinţarea unui centru de creştere şi educare a copiilor din judeţul Sibiu, respectiv înfiinţarea unei grădiniţe şi a unei creşe;;b) sprijinirea formării, educării şi pregătirii copiilor preşcolari;; c) KELP IULIA - presedinte, GRADINARU FLOAREA - vicepresedinte, SAVU ILEANA - membru
CLARA pregătirea mesei pentru copiii preşcolari.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE NICOLAE 10787/A/2010 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ALEEA SAVINEŞT I, NR. 16, AP. MOLDOVAN CODRUTA MARIA,TODORAN NICOLETA CERASELA,SZEKELY DANIELA Promovarea rolului sistemului educaţional, precum şi promovarea eficienţei educaţiei prestigiului social al şcolii; derularea de activităţi care să conducă la creşterea prestigiului social al şcolii; MOLDOVAN CODRUŢA MARIA, TODORAN NICOLETA CERASELA, SZEKELY DANIELA
9
BĂLCESCU încurajarea iniţiativelor locale şi naţionale care să vizeze sprijinirea sistemului educaţional; colaborarea cu organizaţii non profit care derulează activităţi similare asocaiaţiei, cu institutii publice şi
cu alte persoane din ţară şi strtăinătate, în organizarea unor activităţi cultural-educative; promovarea şi susţinerea intereselor privind educaţia tuturor elevilor, indiferent de rasă, naţionalitate,
origine socială, sex, religie, limbă matrnă, statut social, etc; sprijinirea oricăror alte activităţi care au ca scop dezvoltarea calităţii educaţiei şi a sistemului de învăţământ pe plan local ş naţional, a
vieţii şi activităţii copiilor şi tinerilor; promovarea activităţilor asociaţiei în rândurile tinerilor şi atragerea de noi membri în cadrul asociaţşiei; protecţia drepturilor copiilor, indiferent de vârstă şi
promovarea respectului faţă de demnitatea şi etica profesiei de cadru didactic; sprijinirea şi stimularea activităţilor creatoare ale învîţîtorilor şi profesorilor, indiferent de domeniul de activitate;
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE PAUL DIMO 16310/A/2011 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.1 DECEMBRIE 1918 , NR.27 UŞER ANCA,NIŢĂ MIRELA CARMEN,ŞTEFĂNESCU ELENA RODICA,CICAL MARINELA,MIRCEA EMILIA este de a reprezenta interesele profesorilor, părinţilor şi elevilor Colegiului Tehnic ,,Paul Dimo,, Galaţi. 3 MEMBRI-MAXIM 7
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE 7721/A/2008 BRAILA Bucureşti Bucureşti jud. BRAILA str. Elev Stefanescu Stefan nr.10,
bl.465, sc.A, et.8, ap.49 sector 2
PERMANENTĂ ÎN MEDIUL RURAL (AEPMR)
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE 8574/A/2009 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR Oradea, str. Ep. Roman Ciorogariu, POPA MIRCEA GHEORGHE,CÂRCIUMARU TEODOR,CISTELEAN IOANA MARIA,ŢENŢ LAURENŢIU,NEGURĂ ŞTEFAN dezvoltarea societăţii româneşti şi ridicarea nivelului cultural şi educaţional etc. revocarea din funcţia de preşedinte a d-lui Popa Mircea Gheorghe şi numirea în funcţie a d-lui
nr. 27, ap. 5, jud. Bihor
PERMANENTĂ ŞI HABITAT HORIA ŢENŢ LAURENŢIU, ieşirea din asociaţie a d-lui CÂCIUMARU TEODOR
ORĂDEAN-EPHOR
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE 15668/A/2013 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST RADA BAILOR, NR. 8 PORUTIU MIHAIL,PORUTIU EMANUELA CRISTINA,FLOREA CAMELIA Organizaţie care concepe, organizează, promovează şi desfăşoară activităţi şi proiecte de educaţie permanentă în România, ce urmăresc pregătirea formarea şi dezvoltarea continuă prin PORUTIU MIHAIL, PORUTIU EMANUELA CRISTINA, FLOREA CAMELIA
PERMANENTĂ „MINERVA” educaţie a tinerilor şi adulţilor la nivel personal şi profesional, în vederea atingerii obiectivelor personale şi profesionale propuse de către acestia.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE PRACTICĂ 17652/A/2014 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV s-a hotărât înfiinţarea sediului
Bucşa Mihaela Nicoleta,Butilă Valeria,Cojenel Roxana,Cristureanu Carmen-Elena,Cristureanu Simona-Andreea,Gîrbea dezvoltarea comunităţii prin creşterea calităţii educaţiei formale şi nonformale pentru copii, tineri şi adulţi, prin crearea de oportunităţi de voluntariat şi de implicare în rezolvarea problemelor preşedinte – Butila Valeria, vicepreşedinte – Oprea Veronica Silvia, director executiv – Bucsa
secundar al asociaţiei în spaţiul închiriat situat în str.
ŞI CREATIVĂ Alexandrina,Ianeciko Mirela-Carla,Ion Nicoleta,Oprea Veronica-Silvia,Roszel Alina-Ligia,Rusmănică Georgiana-Gina,Straşnic
Victor Babeş nr.36, jud. Braşov (contractul de închiriere comunităţii, prin promovarea şi implementarea ideilor inovatoare Mihaela Nicoleta
nr.10 din 01.10.2014) Mariana,Szabo Richard,Şulea Gheorghe-Cristian şi Zaharia Vasile
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE QVALIS 13166/A/2011 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R PARCUL T RAIAN NR 1, ET 2, AP 22 jud. MARIAN ELENA ,POPA IONUŢ,IAGĂR MARIANA INSTRUIREA COPIILOR PREŞCOLARI ŞI ŞCOLARI MARIAN ELENA , POPA IONUŢ, IAGĂR MARIANA
PARCUL T RAIAN NR BIHOR
1, ET 2, AP 22
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE SĂNĂTATE 9725/A/2009 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR PIAT RA CRAIULUI NR 9 CSEP NICOLAE IOAN,SCOBIOLA CRISTINA ,SUPURAN ANAMARIA DEZVOLTAREA ACTIVITĂŢILOR DIDACTICE VICAŞ SIMONA -PREŞEDINTE
AGRICULTURĂ MEDIU ŞI TURISM
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE SI 7141/A/2008 CLUJ FLOREST I FLOREST I jud. CLUJ ST R.FLORILOR NR.35 AP.2 ALUAS LUCIA-CLAUDIA,ALUAS EMIL-DAN,FENESAN ANA desfasurarea de activitati educationale, de invatamant, cu caracter permanent de toate gradele, pentru copii si tineri, in stabilimente specializate, respectiv gradinite si scoli particulare cu taxe PRESEDINTE – ALUAS LUCIA-CLAUDIA, VICEPRESEDINTE – ALUAS EMIL-DAN,
CULTURĂ „ VIITORUL COPIILOR” CLUJ SECRETAR – FENESAN ANA
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE SMART 3707/A/2012 ILFOV POPEŞT I LEORDENI, POPEŞT I LEORDENI, ST R. DRUMUL FERMEI, NR. 16B, TEMNEANU CLAUDIA MIRELA,CHIOSE BOGDAN ALIN,CHIOSE IOANA ANDREEA Stimularea interesului pentru educaţie al persoanelor tinere provenite din medii defavorizate Preşedinte: TEMNEANU CLAUDIA MIRELA, Vicepreşedinte:CHIOSE BOGDAN ALIN,
ST R. DRUMUL BL. A, AP. 13 jud. ILFOV
PEOPLE FERMEI, NR. 16B, BL. Secretar:CHIOSE IOANA ANDREEA
A, AP. 13
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE SV 18711/A/2015 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. A.I.CUZA, NR. 13 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA-SPÎNU CEZAR IONUŢ,AGENŢIA PENTRU DEZVOLTARE SUD-VEST -MAXIMIZAREA OPRTUNITĂŢILOR DE FORMARE ŞI VALORIFICARE A RESURSEI UMANE DIN REGIUNEA SV OLTENIA;ARTICULAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR SPÎNU CEZAR IONUŢ-PREŞEDINTE, BOGHEANU MARILENA-VICEPREŞEDINTE,
OLTENIA OLTENIA-BOGHEANU MARILENA,ASOCIAŢIA ABSOLVENŢILOR UNIVERSITĂŢII DIN CRAIOVA-MOCANU LUCIAN-MIHAI CU ÎNVĂŢĂMÂNTUL UNIVERSITAR ÎN VEDEREA UNEI BUNE CORELĂRI CU CERINŢELE DE PE PIAŢA MUNCII;SUSŢINEREA UNOR MODULE DE FORMARE ÎN VEDEREA MOCANU LUCIAN MIHAI-SECRETAR GENERAL
RECONVERSIEI PROFESIONALE;DEZVOLTAREA PARTENERIATULUI DINTRE UNIVERSITĂŢI ŞI MEDIUL SOCIO-ECONOMIC;CONSOLIDAREA ROLULUI UNIVERSITĂŢILOR ÎN
VIAŢA SOCIO-ECONOMICĂ A REGIUNII
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI 17462/A/2014 BUCUREST I, BUCUREST I, SECT OR 1 ST R.ALE.LT .AV. GHEORGHE Se retrage PAHONEA PETRE CIPRIAN, şi se coopteaza MANZAT LAURA-ANA. Asociaţia pentru Educatie si Antreprenoriat Artistic – SMARTART este o organizaţie fara scop patrimonial, cu caracter cultural-artistica, non-guvernamentală, democratic constituită, nepartinică CONSILIUL DIRECTOR (pentru un mandat de 5): preşedinte - MANZAT ALIN-HORIA,
SECT OR 1 ST ALPEANU, NR.5, BL.5, SC.6, ET .4, AP.59
ANTREPRENORIAT ARTISTIC SMARTART şi independentă, ce are ca scop :;- facilitarea accesului tinerei generaţii si a altor categorii de varsta la educaţie şi cultură prin implicarea în evenimente artistice, activităţi educative, vicepreşedinte - NECULA DANA-LIGIA, membru - MANZAT LAURA-ANA
socio-culturale şi socio-profesionale, programe de dezvoltare personala, orientarea vocationala, orientarea/reorientarea profesională si formarea acestora.;- promovarea valorilor culturii
universale şi româneşti din toate domeniile şi prin toate mijloacele legale în ţară şi străinătate;; - promovarea, sprijinirea şi organizarea activităţilor cultural-educative şi sportive de performanţă;;
- iniţierea diferitelor categorii de populaţie (indiferent de vârstă, sex, etnie etc.) în deprinderea cunoştiinţelor teoretice şi practice în vederea dezvoltării tuturor formelor de exprimare culturală,
artistică, educativă şi sportivă;
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI 196/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. DACIA NR. 41 (CLĂDIREA MIHAI FELEAGĂ LILIANA,CALU DANIELA-ARTEMISA,ALBU NADIA,STANCIU ANDREI - promovării valorilor culturii, ştiinţei şi civilizaţiei, şi a excelenţei în cercetarea şi educaţia în domeniul contabilităţii şi informaticii de gestiune, cu impliarea studenţilor Facultăţii de Contabilitate şi preşedinte - ALBU NADIA, vicepreşedinte - FELEAGĂ LILIANA, secretar - CALU DANIELA
EMINESCU), SALA 1117, SECT OR 1
CERCETARE ÎN CONTABILITATE ŞI Informatică de Gestiune din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, a personalităţilor culturale, ştiinţifice şi a reprezentanţilor mediului socio-economic din ţară şi străinătate. ARTEMISA, membru - STANCIU ANDREI
INFORMATICĂ DE GESTIUNE - AECCIG
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI CIVISM 15624/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I DRUMUL COOPERAT IVEI NR.18E, Petrisor-Buzila Raluca-Mihaela,Petrisor Emilian-Dumitru,Ganea Elisabeta cresterea nivelului educatiei copiilor, tinerilor si adultilor in vederea cresterii nivelului calitatii vietii personale si cresterea gradului de constiinta sociala si al nivelului de educatie civica la nivelul Petrisor-Buzila Raluca-Mihaela - preşedinte, Ganea Elisabeta - vicepreşedinte, Petrisor
PART ER, SECT OR 5
unor largi categorii de persoane Emilian-Dumitru - secretar
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI 17864/A/2014 ARGES COM.BUGHEA DE COM.BUGHEA DE JOS, NR.546 jud. ARGES TOADER MARIA,CEAPRAZ GEORGIANA CERASELA,GRIGOREL ROMAN ETC. crearea unui parteneriat viabil între părinţi şi cadrele didactice precum şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre şcoală şi comunitate.; Durata asociaţiei este nedeterminată. TOADER MARIA, CEAPRAZ GEORGIANA CERASELA, DEACONEASA CARMEN
JOS, NR.546
CULTURĂ "MLĂDIŢELE VIITORULUI" MIHAELA
BUGHEA DE JOS
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI 3199/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL PĂDUREA NEAGRĂ NR. COJOCARU LIANA-GABRIELA,cetatean roman,fiica lui GEORGE si ONUFRIA,nascuta la data de 07.02.1944,in Mun. Scopul Asociatiei il reprezinta desfasurarea unor activitati educationale, instruirea si educarea copiilor prin gradinite (cu program normal si prelungit), organizarea de semiinternate, COJOCARU LIANA-GABRIELA, PRESEDINTE PAREPEANU ANDREEA-FLORICA,
52E, SECT OR 1
CULTURĂ COJOCARU LIANA Bucuresti,sectorul 8,casatorita,cu domiciliul in Bucuresti,str.Av. Petre Cretu nr. 66,sector 1,identificata cu B.I. seria G.V. supraveghere prescolari dupa orele de curs (after-school), dezvoltarea cunostintelor si aptitudinilor prin organizarea de cursuri recreative pe diverse teme si tematici specifice varstei, VICEPRESEDINTE GHEORGHE LIANA-SANDA, SECRETAR
nr.047507,eliberata de Sectia 2 Politie la data de 27.02.1996,CNP 2440207400058, PAREPEANU ANDREEA-FLORICA,cetatean organizarea de aniversari ale copiilor (party kids), organizare de spectacole, concursuri, expozitii, jocuri distractive pentru copii, activitati de impresariat, in nume propriu sau in parteneriat cu alte
roman,fiica lui GEORGE si ONUFRIA,nascuta la data de 14.01.1942,in Mun. Bucuresti,sectorul 8,necasatorita,cu domiciliul In asociatii, fundatii, cluburi, persoane fizice si juridice din tara si strainatate, alte activitati extrascolare, editarea de carti, reviste, pliante, consultanta in elaborarea si implementarea de proiecte si
Bucuresti,str. Av. Petre Cretu nr. 66,sector 1,identificata cu B.I. seria B.K. nr. 566839,eliberata de Sectia 2 Politie la data de programe educationale, participarea in proiecte si programe social-culturale, organizarea si participarea la simpozioane, conferinte, mese rotunde, workshop-uri, dezbateri, campanii de
23.09.1982,CNP 2420114400370, GHEORGHE LIANA-SANDA,cetatean roman,fiica lui IOSEF si MARIA,nascuta la data de informare si popularizare, targuri de carte, schimburi culturale, evenimente nationale si internationale, in concordanta cu scopul propus.;De asemenea, Asociatia poate infiinta societati comerciale
28.01.1947,in Mun. Ploiesti,jud. Prahova,necasatorita,cu domiciliul in Mun. Poliesti,str. Ana Ipatescu nr. 83,jud. Prahova,identificata cu obiect de activitate legat de scopul principal al Asociatiei si care sa contribuie la realizarea acestuia.;Domeniul de activitate al Asociatiei este de interes general, avand ca obiectiv dezvoltarea
cu CI seria P.H. nr. 456845,eliberat de Politia Mun. Poliesti,la data de 23.03.2004,CNP 2470128293101 normala prin educatie si instructie, dezvoltarea sociala si culturala a copiilor.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI 10758/A/2010 GORJ T G.CĂRBUNEŞT I, T G.CĂRBUNEŞT I, ST R.T RANDAFIRILOR, NR.39 jud. Asocţia îşi desfăşoară activitatea în colaborare cu autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale ,instituţii,organisme,agenţi estecreşterea gradului de implicare a părinţilor în asiguarea de fonduri necesare dezvoltării bazei didactice corespunzătoare desfăşurării procesului instructiv-educativ în condiţii de siguranţă şi Avramescu Silvia, Vişan Dorina, Gauca Iordan Samir
ST R.T RANDAFIRILOR GORJ T
CULTURĂ DIN INIMĂ PENTRU COPII , NR.39 economic şi alte persoane juridice şi fizice din ţarăşi din străinătate interesate în dezvolatrea economică,socială şi cultural - standarde calitative superioare, atragerea şi utilizarea de surse de finanţare extrabugetare care să contribuie la dezvoltarea bazei materiale a Şcolii Generale Nr.1 Tg.Cărbuneşti, judeţul Gorj.
educaţională a comunităţii Tg.Cărbuneşti.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI 10769/A/2010 GORJ T G.CĂRBUNEŞT I T G.CĂRBUNEŞT I jud. GORJ ST R.T RANDAFIRILOR, Asociaţia îşi desfăşoară activitatea în colaborare cu autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale,instituţii,organisme,agenţi este creşterea gradului de implicare a părinţilor în asigurarea de fonduri necesare dezvoltării bazei didactice corespunzătoare desfăşurării procesului instructiv - educativ în condiţii de siguranţă Avramescu Silvia, Vişan Dorina, Gauca Iordan-Samir
NR.39
CULTURĂ DIN INIMĂ PENTRU COPII economici şi alte persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate interesate în dezvolarea economică,socială şi cultural - şi standardele calitative superioare, atragerea şi utilizarea de surse de finanţare extrabugetare care să contribuie la dezvolatrea bazei materiale a Şcolii Generale Nr.1 TG.Cărbuneşti, judeţul
educaţională a comunităţii Tg.Cărbuneşti Gorj.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI 12932/A/2011 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL FERDINAND TIMPFTE MARCELA LILIANA,OGLINDĂ RĂZVAN,TIMOFTA ANDREEA ALEXANDRA. PROMOVAREA VALORILOR CULTURALE, EDUCAŢIONALE, MORALE, TRADIŢIEI ROMÂNEŞTI ŞI UNIVERSALE PRIN PROIECTE, PARTENERIATE COMUNITARE, REGIONALE, TIMOFTE MARCELA, LILIANA, OGLINDĂ RĂZVAN, TIMOFTE ANDREE ALEXANDRA
NR.32A
DEZVOLTARE PROFESIONALĂ NAŢIONALE, INTERNAŢIONALE.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI 18749/A/2015 GIURGIU MIHĂILEŞT I MIHĂILEŞT I jud. GIURGIU ST R CALEA BUCUREŞT I, NR. TUDOSE ELENA OLIVIA,GÂJÂILĂ ALEXANDRU DANIEL,GÂJÂILĂ LIVIA VIOLETA Scopul Asociaţiei constă în implementarea de proiecte de dezvoltare culturală, educațională, socială şi economică în diferite zone de interes pe plan local, naţional şi internaţional. Pentru TUDOSE ELENA OLIVIA ( PREŞEDINTE), GÂJÂILĂ ALEXANDRU DANIEL
279
DEZVOLTARE SOCIALĂ ZMEUL ALBASTRU indeplinirea scopului, Asociatia poate stabili legaturi de colaborare cu organizatii similare, cu persoane juridice, fizice sau alte institutii, poate intra in uniuni sau federatii din tara sau din (VICEPRESEDINTE), GÂJÂILĂ LIVIA VIOLETA( SECRETAR GENERAL),
strainatate.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI 10995/A/2013 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R T RANSILVANIEI NR.12, BL.U.3,ET 6, BLÂNDUL VALENTIN,COITA DORIN CRISTIAN,MARINESCU MARIANA PROMOVAREA INTERESELOR SOCIALE ALE MEMBRILOR SĂI BLÂNDUL VALENTINCOSMIN-PREŞEDINTE , MARINESCU MARIANA
T RANSILVANIEI AP.21 jud. BIHOR
FORMARE TOPFORMALIS NR.12, BL.U.3,ET 6, MIHAELA-VICEPREŞEDINTE ,COITA DORIN CRISTIAN-VICEPREŞEDINTE
AP.21
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI MEDIU 1799/A/1995 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. PRAHOVA NR. 21 Tohănean Liviu Adrian,Ilieş Gavril,Lechinţan Grigore Cosmin,Guţu Daniel Lucian,Baldea Radu Alexandru,Vintilă Valentin,Badaluţă sensibilizarea opiniei publice şi a forurilor de decizie în favoarea protecţiei mediului înconjurător Tohănean Liviu Adrian, Ilieş Gavril, Badaluţă Dan Fabian, Baldea Radu Alexandru, Vintilă
"TERRA" Fabian Dan,Predus Cătălin Nicolae,Hamzea Paul Dan,Iova Daniel Ioan,Orbang Adalbert Zsolt,Budea Călin Pompiliu,Ionescu Valentin
Alexandru Ciprian,David Sebastian,Bratfanof Edward,Derczeni Rudolf Alexandru,Botezatu Florin Costel,Vrînceanu Ionel,Orbang
Iosif,Moian-Dusa Marilena,Moian-Dusa Lucian Costel
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI 3375/A/2004 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. ŞT . O. IOSIF NR.2 DRAGNEA CORINA,SZITAR DANIELA LUCIA,DRAGNEA DUMITRU Educarea copiilor preşcolari DRAGNEA CORINA, SZITAR DANIELA LUCIA, DRAGNEA DUMITRU
RECALIFICARE PROFESIONALĂ
EXCELSIOR
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI 16847/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R LĂPUŞULUI, NR.19, SC B, ET . VASILE CRISTIAN ŞTEFAN,VASILE ELENA,VASILE FLORENTINA NICOLETA REPREZENTAREA ÎN MOD COERENT ŞI UNITAR INTERESELE VICTIMELOR ACCIDENTELOR RUTIERE ŞI ALE MOŞTENITORILOR ACESTORA VASILE CRISTIAN STEFAN - PRESEDINTE, VASILE FLORENTINA NICOLETA-
7, AP.77
SIGURANŢĂ RUTIERĂ VICEPREŞDINTE, VASILE ELENA- SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE ŞI ŞTIINŢĂ 13958/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DREPT ĂŢ II, NR. 6, BL. O4, SC. A, ET . Mitrea Simona Daniela,Mitrea Vasile,Sabou Olimpia. Formarea si instruirea copiilor in vederea pregatirii acestora in invatamantul preprimar. Copiii vor avea varste cuprinse intre …. si ….ani. Asociatia va efectua activitati comune, activitati la Mitrea Simona Daniela- preşedinte, Mitrea Vasile- vicepreşedinte, Sabou Olimpia- membru.
2, AP. 17, SECT OR 6.
"KLEINE SCHULE" alegerea copiilor, activitati recreative si de relaxare, activitati de dezvoltare si exersare a aptitudinilor individuale, precum si activitati constand in pregatirea copiilor pentru ciclul de invatamant
primar. In cadrul asociatiei se va servi hrana copiilor si va fi posibila odihna prin somn dupa masa de pranz. Asociatia promoveaza valorile specifice educatiei în randul copiilor si sporirea gradului
de implicare a cadrelor didactice, parintilor, comunitatii in dezvoltarea de politici educationale. Copiii sunt acceptati in functie de propriile nevoi si vor invata sa-i respecte pe cei din jur si sa
aprecieze ce inseamna sa apartii comunitatii.;Se va pune accent pe valorile vietii, curiozitatea si dragostea de cunoastere a copiilor fiind incurajate si dezvoltate. Copiii din gradinita vor fi provocati
prin intermediul jocului sa participe la diferite activitati: cercul de arta, mici experimente in domeniul stiintei, sport. Exercitiile fizice sunt vitale pentru sanatatea si dezvoltarea fiecarui
copil.;Personalul este foarte atent selectat, pregatit si motivat pentru a raspunde realizarii unei educatii de inalta calitate.;Educatoarele si profesorii scolii urmaresc cu atentie implicarea copiilor in
diferitele activitati desfasurate.;Asociatia urmareste dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a personalitatii copiilor in functie de ritmul propriu si trebuintele lor, sprjinind formarea autonoma si
creativa a acestora.; Se va pune accent pe dezvoltarea capacitatii de a interactiona cu alti copii, cu adultii si mediul, pentru a dobandi cunostinte,deprinderi, atitudini si conduite noi, incurajarea
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE, 8074/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PET RE POPOVĂŢ , NR. 74, SECT OR Bodorin Iulia,Drăgănescu Doina,Hentea Valentina,Moldoveanu Şerban,Moldoveanu Bogdan,Moldoveanu Radu,Moldoveanu -bunăstare durabilă prin educaţie, la nivel personal şi de comunitate.;-sprojinirea iniţiativelor de asociere în organizaţii non-guvernamentale pentru contribuţia directă, activă la rezolvarea Moldoveanu Şerban- preşedinte, Drăgănescu Doina- vicepreşedinte, Stoian George Daniel-
6.
ANTREPRENORIAT, LEADERSHIP Răzvan-Cătălin,Stoian George Daniel. problemelor de ordin profesional, social sau economic ale comunităţii asociaţilor.;-contribuţia fiecărei persoane fizice sau juridice la crearea unui mediu de viaţă sănătos, fizic, biologic şi vicepreşedinte.
moral.;-promovarea educaţiei şi iniţiativei antreprenoriale economice, culturale, sociale, educaţionale, ca bază pentru o bunăstare durabilă şi pentru a forma antreprenori respectabili
social.;-promovarea educaţiei şi iniţiativei antreprenoriale economice, culturale, sociale, educaţionale, prin acţiuni proprii şi prin susţinerea iniţiativelor persoanelor fizice sau juridice care doresc
să iniţieze activităţi în domeniul economic, cultural, social, educaţional, festivaluri, cursuri, wokshop-uri, simpozioane, tabere de creaţie, seri culturale, şcoli de orice nivel, societăţi comerciale,
intreprinderi individuale sau asociaţii faminiale etc.;-promovarea educaţiei pentru antreprenoriat social: cât mai multe persoane fizice sau juridice să-şi asume implicarea în acţiuni antreprenoriale
economice, culturale, sociale, educaţionale pentru a participa la rezolvarea problemelor comunităţii în care trăiesc respectiv îşi desfăşoară activitatea.;-promovarea educaţiei pentru antreprenoriat
educaţional, prin acţiuni proprii şi prin susţinerea iniţiativelor persoanelor fizice sau jurudice care doresc să iniţieze activităţi în domeniul educaţional: cursuri, tabere educaţionale, workshop- uri,
şcoli, colegii, alte forme de învăţământ etc.;-promovarea şi susţinerea antreprenoriatului economic în turism, ca bază pentru o bunăstare durabilă a comunităţilor rurale cu resurse
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE, 5589/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. CONST ANT IN BRÂNCOVEANU, NR.10, Şerban Alexandrina Daniela,Şerban Amalia,Şerban Florea valorificarea potenţialului romînesc în domeniile educaţional,cultural şi civic pe baza valorilor profund umane şi democratice, prin care să se asigure respectarea drepturilor fundamentale ale Alexandrina Daniela Şerban-preşedinte, Amalia Şerban-vicepreşedinte,Florea Şerban-secretar
BL.B3, SCARA 2,ET AJ 5, AP.55, SECT OR 4
CULTURALĂ ŞI CIVISM "AED LUDENS" omului şi ale copilului. Promovarea şi susţinerea iniţiativelor individuale şi colective în domeniile menţionate şi prin diversificarea ofertei de acţinui concrete şi bine articulate care presupun general
implicarea civică.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE, CULTURĂ 13302/A/2011 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. GHEORGHE LAZĂR, NR. 46, SPINEANU CLAUDIA –ILEANA,CRĂCIUN DELIA-ELENA,PRODAN FLAMINIA,ŞENDROIU GEORGIANA-LIDIA,DOCTOR sprijinirea, dezvoltarea şi promovarea educaţiei, culturii şi antreprenoriatului pentru copii, tineri şi adulţi. : preşedinte - SPINEANU CLAUDIA –ILEANA, vicepreşedinte - FLOREA LUCIA, membri:
SC. B, AP. 15
ŞI ANTREPRENORIAT MONICA-LILIANA,IVAŞCU CAMELIA-IULIA,PÎRVU CRINUŢA-VIOLETA,SMOLCA RAMONA-ŞTEFANIA,FLOREA LUCIA PRODAN FLAMINIA, IVAŞCU CAMELIA-IULIA
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE, 9649/A/2004 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. 1 DECEMBRIE 1918 NR. 45, BL. J41, Se retrage PASCU GELU BOGDAN şi se cooptează MARINESCU SORIN, membrii asociaţiei fiind: MARINESCU MIHNEA, Se completează cu:;- promovarea cetăţeniei europene;- dezvoltarea aptitudinilor în domeniul afacerilor;- promovarea acţiunilor de informare şi de creştere a conştientizării publice, cu privire la preşedinte - MARINESCU MIHNEA, vicepreşedinte - VARNAV BEATRICE ELENA. Se revocă
SC. C, AP. 38, SECT OR 3
DEZVOLTARE ŞI SPRIJIN CULTURAL VARNAV BEATRICE ELENA, MARINESCU SORIN. - Se retrage MARINESCU SORIN, MARINESCU MIHNEA. Se oportunităţile României în noul context european. din funcţia de cenzor MOISE PETRUTA GABRIELA. CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte:
cooptează ALEXE ELENA LARISSA, SOCACI ALEXANDRU FLORIN. VARNAV BEATRICE ELENA, vicepreşedinte: ALEXE ELENA LARISSA.
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE, PROGRES 16865/A/2016 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ BD.21 DECEMBRIE 1989 TRÎMBIŢAŞ TIBERIU-PETRU,COSTIN BIANCA-IOANA,PARAJDI LORAND-GABRIEL promovarea şi cultivarea interesului şi aptitudinilor tinerilor în domeniul ştiinţelor exacte, în scopul îmbunătăţirii opţiunilor de orientare profesională şi dezvoltare în carieră PREŞEDINTE - TRÎMBIŢAŞ TIBERIU-PETRU, MEMBRI - COSTIN BIANCA-IOANA,
NR.23-35 SC.IV AP.57
ŞI DEZVOLTARE LEARNHOUSE PARAJDI LORAND-GABRIEL
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE, PROGRES 21056/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. BANU MANT A NR. 18, BL. 28, SC. B, ILIESCU LUCIAN IONEL,ILIESCU COZMIN LAURENTIU,STAVRE IOAN GABRIEL - promovarii educatiei formale si non-formale, sustinerii metodelor si mijloacelor care sa asigure progresul si dezvoltarea durabila, incurajarii implicarii cetatenilor in comunitate in probleme de preşedinte - ILIESCU LUCIAN IONEL, vicepreşedinţi - ILIESCU COZMIN LAURENTIU,
ET . 4, AP. 72, SECT OR 1
ŞI EVOLUŢIE RESPONSABILĂ educatie, mediu, sanatate si responsabilitate civica, promovarii unor inalte valori morale si profesionale. STAVRE IOAN GABRIEL
ASOCIAŢIA PENTRU EDUCAŢIE, SPORT ŞI 236/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PLAVIEI NR. 4A, SECT OR 1 URICHIANU-TOMA SANDA,URICHIANU MIHAI-LUCIAN,URICHIANU BOGDAN-ANDREI - promovarea intereselor legitime ale membrilor săi vizând în principal elaborarea, sprijinirea, promovarea şi/sau realizarea de programe în domeniile educaţiei, sportului şi sănătăţii;;- preşedinte - URICHIANU-TOMA SANDA, vicepreşedinţi - URICHIANU MIHAI-LUCIAN,
SĂNĂTATE - A.E.S.S. promovarea de proiecte comune în scopul dezvoltării relaţiilor dintre membri săi precum şi dintre acestia şi alţi agenţi ce operează în domeniile educaţiei, sportului şi sănătăţii;;- accesarea, URICHIANU BOGDAN-ANDREI
elaborarea, sprijinirea, promovarea, realizarea şi/sau participarea la derularea programelor transfrontaliere şi europene, în domeniile educaţiei, sportului şi sănătăţii;;- reprezentarea poziţiei
comune a membrilor săi în faţa autorităţilor ori a altor organizaţii şi foruri din ţară şi din străinătate precum şi menţinerea contactului permanent între organismele interne şi internaţionale
interesate în acest domeniu;;- asocierea/colaborarea/afilierea cu alte persoane juridice non-profit, din ţară şi/sau din străinătate, în scopul realizării scopului şi obiectivelor asociaţiei;;-
participarea la reuniuni, simpozioane, conferinţe, congrese şi alte forme de manifestări formale şi informare organizate în România sau în străinătate în scopul formulării unei poziţii pentru
îmbunătăţirea cadrului legislativ existent prin exprimarea de opinii cu privire la proiectele de legi, ordonante, norme şi iniţierea de soluţii legale adecvate privind domeniile educaţiei, sportului şi
sănătăţii;;- facilitarea accesului la informare a membrilor Asociaţiei şi a persoanelor interesate cu privire la studii, cercetări, burse, locuri de muncă, cursuri de pregătire sau informaţii curente în
domeniile de interes pentru asociaţie.;-acordarea unor burse de studiu, de perfecţionare şi de cercetare pentru membrii Asociaţiei, precum şi pentru alte persoane care activează în domeniile de
ASOCIAŢIA PENTRU EGALITATE DE ŞANSE 16098/A/2011 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV municipiul Braşov, Ale. Minerva s-a hotărât excluderea din asociaţie şi din toate funcţiile pe care le deţine în cadrul acesteia, a numitei Mailat Bianca, cetăţean român,să întocmească proiecte pentru atragerea de fonduri nerambursabile; promovarea şi dezvoltarea gândirii ecologice, angajament în activitatea de protecţia mediului, educarea tineretului în spiritul Numita Cristea Maria, a hotărât renunţarea la calitatea de membru al asociaţiei, începând cu
nr.4, bl.45, sc.A, ap.17, jud. Braşov
ŞI NEDISCRIMINARE BRAŞOV domiciliată în localitatea Braşov, str. Saturn nr.23, sc.B, ap.16, legitimată cu C.I. seria BV nr.319374, CNP 2730308080020, eliberat ecologic; desfăşurarea de activităţi de promovare în educaţie în general, în cercetarea eco-psihologică în special; înfiinţarea de centre de informare universitară –centre de pregătire universitară- data de 07.05.2014; de asemenea, începând cu această dată, încetează şi calitatea de preşedinte
de Poliţia Braşov la data de 19.01.2004 puncte de lucru universitare cu fundaţii şi universităţi autorizate sau acreditate, de stat sau particulare, din ţară sau străinătate prin încheierea de contracte de asociere în participaţiune, colaborareal Consiliului Executiv al asociaţiei. Numita Cristea Maria a predat la data de 07.05.2014 către
– prestări servicii etc.; înfiinţarea de filiale – centre de pregătire cu fundaţii şi universităţi autorizate şi acreditate din ţară şi străinătate prin contracte de asociere în participaţiune, colaborare – Albu Diana Ioana toate documentele asociaţiei, inclusiv actele contabile, token banca şi cele
prestări servicii, etc două ştampile. Se cooptează în asociaţie, ca membru cu drepturi depline, numita Pascu Sanda.
Se numeşte preşedinte al asociaţiei, numita Albu Diana Ioana. Consiliul executiv al asociaţiei, va
avea următoarea componenţă: preşedinte – Albu Diana Ioana, vicepreşedinte – Ţăruş Dorina
Mariana, membru-secretar – Pascu Sanda.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU EGALITATE DE ŞANSE 1438/A/2012 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. BRIZEI NR.5A, BURLACU ZANFIR,BURLACU ALINA,BURLACU PETRICĂ,LAZĂR SIMONA SĂ ÎNTOCMEASCĂ PROIECTE PENTRU ATRAGEREA DE FONDURI NERAMBURSABILE BURLACU ZANFIR, BURLACU ALINA, BURLACU PETRICĂ, LAZĂR SIMONA
BL.FB7A, SC.A, ET .1, AP.4.
ŞI NEDISCRIMINARE CONSTANŢA
ASOCIAŢIA PENTRU EGALITATE DE ŞANSE 15038/A/2011 MEHEDINTI ORŞOVA ORŞOVA jud. MEHEDINT I ST R. EROILOR, NR. 4, SC. D, Ghiţă Ion,Minea Mariana,Hotăranu Mitică Ulise Să întocmească proiecte pentru atracţii de fonduri nerambursabile;Promovarea şi dezvoltarea gândirii ecologice,;Angajament în activitatea de protecţie a mediului,;Educarea tineretului în spiritul Ghiţă Ion, Minea Mariana, Hotăranu Mitică Ulise
AP. 13
ŞI NEDISCRIMINARE TURNU SEVERIN ecologic,;Înfinţarea unui centru de iniţiere calificare şi recalificare,;Formare şi perfecţionare profesională în toate domeniile de activitate
ASOCIAŢIA PENTRU EGALITATE DE ŞANSE 2700/A/2012 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. NICOPOLE NR.77 SC First Job School SRL reprezentată prin Baghiu Raluca Florina,SC Human Resources Consulting SRL reprezentată prin Socaci de a implica societatea civilă în protejarea şi respectarea principiului egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminărilor de orice fel, urmărind promovarea dreptului la un tratament preşedinte – Baghiu Raluca Florina, vicepreşedinte – Socaci Mihaela, membru – Baghiu
„MINERVA” Mihaela,Baghiu Doru Constantin şi Uveges Liliana egal al persoanelor de sex feminin şi masculin, înlăturarea oricăror acţiuni, fapte sau criterii care ar avea ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în Doru-Constantin
condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute prin lege în domeniul economic şi social, cu accent deosebit pe recunoaşterea şi respectarea
în cadrul vieţii publice a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului şi a dreptului la educaţie şi pregătire
profesională
ASOCIAŢIA PENTRU ELECTRONICĂ ŞI 15744/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.POLIZU, NR.1, SECT OR 1 POPESCU SORIN,MILEA CONSTANTIN,BORCOCI EUGEN,LEU ADRIAN,COTANIS NICOLAE GABRIEL,FOTOPOS ştiintific şi educational, orientat către dezvoltarea teoriei şi practicii electronicii şi telecomunicatiilor a altor specialităţi din inginerie stiinţă şi artă legate de acestea;- profesiona orientat către cotanis nicolae, stoian mircea, vonica ion, nica nicolae daniel, borcoci eugen
TELECOMUNICAŢII RUXANDRA,MIHAI RAZVAN C.,POPOVICI EDUARD,MITRACHE TRAIAN,MOMANU RADU,NICA IOANA cresterea nivelului de pregatire in specialitate a membrilor
LILIANA,MARGARIT LAURIAN,NICA NICOLAE,PLESA LUCIAN,PARAIANU RAZVAN,BALANESCU VITALI,STOIAN
MIRCEA,CIOCIRLIE MIHAI,STOIAN RODICA,DRAGULINESCU MARIN,VONICA CRISTINA,IANCU OVIDIU,MUSAT
GABRIEL,MILLEA PAUL,CIOCHINA SILVIU,MAGER VIRGIL,ISTRATE CORNELIU BARBU ANCA,NOUR MIHAI,MATEESCU
ADELAINA,ANDRESCOV PETRE,RADU CORLAN,ZACIU RADU,TEODORESCU TUDOR BOGDAN,SAVIN
BOGDAN,TEBEANU TEODOR,GHEORGHIU GABRIEL DAN
ASOCIAŢIA PENTRU ELEVI -DIAKOKERT 10670/A/2010 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R LISABONEI NR 19, BL PB 55 , AP 3 jud. PERECZ SIMO ANNAMARIA ,VASS ANNAMARIA,KRASZNAI TUNDE ,BIRO SARA SPRIJINIREA ACTIVITĂŢILOR SPORTIVE PERECZ ANNAMARIA - PREŞEDINTE , VASS ANNAMARIA -VICEPREŞEDINTE
LISABONEI NR 19, BL BIHOR
EGYESULET PB 55 , AP 3 KRASZNAI TUNDE - VICEPREŞEDINTE . BIRO SARA -SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU EMANCIPAREA 762/A/1993 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ZĂNOAGĂ DANIEL,BUCĂ PETRE,TUDOR MARIAN,DOBRE DANIELA,VIERU LAURENŢIU,BARBU MARIA,PANDURU O ASOCIAŢIE INDEPENDENTĂ, OBŞTEASCĂ, NEPATRIMONIALĂ, ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI CU CARACTER SOCIAL, ŞTIINŢIFIC ŞI CULTURAL EDUCATIV DE APĂRARE ŞI ZĂNOAGĂ DANIEL, TUDOR MARIAN, ORBAN FLORIN
MUNCITORILOR CRAIOVA AUREL,DINACHE IANCU,PETRIŞOR CRISTINEL,OLARU MARCELA,ORBAN FLORIN,MATEI PAULA,CANĂ LIDIA,DÎRLĂ PROMOVARE A DREPTURILOR ŞI INTERESELOR SALARIAŢILOR DIN ROMÂNIA
IOANA,CONSTANTIN TANIA,ORBAN MIHAELA,ILIUŢĂ IULIANA,GHEORGHE DAN,TUDOR VIOLETA,STUPARU
ALEXANDRU
ASOCIAŢIA PENTRU EMANCIPAREA 897/A/1993 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ZĂNOAGĂ DANIEL,BUCĂ PETRE,TUDOR MARIAN,DOBRE DANIELA,VIERU LAURENŢIU,BARBU MARIA,PANDURU O ASOCIAŢIE INDEPENDENTĂ, OBŞTEASCĂ, NEPATRIMONIALĂ, ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI CU CARACTER SOCIAL, ŞTIINŢIFIC ŞI CULTURAL EDUCATIV DE APĂRARE ŞI ZĂNOAGĂ DANIEL, TUDOR MARIAN, ORBAN FLORIN
MUNCITORILOR CRAIOVA AUREL,DINACHE IANCU,PETRIŞOR CRISTINEL,OLARU MARCELA,ORBAN FLORIN,MATEI PAULA,CANĂ LIDIA,DÎRLĂ PROMOVARE A DREPTURILOR ŞI INTERESELOR SALARIAŢILOR DIN ROMÂNIA
IOANA,CONSTANTIN TANIA,ORBAN MIHAELA,ILIUŢĂ IULIANA,GHEORGHE DAN,TUDOR VIOLETA,STUPARU
ALEXANDRU
ASOCIAŢIA PENTRU EPIDERMOLIZA 4225/A/2005 radiata BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R.NICOPOLE NR.45, ET .III, Buzinschi Sorin Lascar,Buzinschi Carmen Sanda,Mironescu Aurel Sandu,Florian Sanda Simionina,Albean Ilie Marcel,Georgescu -ajutorarea bolnavilor care suferă de toate tipurile de Epidermoliză Buloasă din România preşedinte - Florian Sanda-Simionina, vicepreşedinte - Georgescu Elena Maria, vicepreşedinte
SALON 310
BULOASA DEBRA BRAŞOV Elena Maria,Jian Mihaela Anca - Albean Ilie Marcel, secretar - Jian Mihaela Anca
ASOCIAŢIA PENTRU ETICA ÎN TRAFICUL 33/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CALEA T URZII NR.162-168A ARION IOANA PETRUTA,ARION PETRU,URCAN CRISTIAN REMUS prevenirea accidentelor rutiere prin cultivarea respectului pentru viaţă, prin responsabilizarea conducătorilor auto, în special a celor tineri, prin conştientizarea riscurilor la care se suspun pe ei PREŞEDINTE – ARION IOANA PETRUŢA, VICEPREŞEDINTE – URCAN CRISTIAN
AP.95
AUTO - ETA înşişi şi pe cei din jur în momentul în care se urcă la volanul autoturismului. REMUS, SECRETAR – ARION PETRU
ASOCIAŢIA PENTRU EUROPA 1048/A/2008 GORJ ROVINARI ROVINARI jud. GORJ ST R. T ERMOCENT RALEI, BL. R6, GĂNĂNĂU NICOLETA ILONA,IVANCU PETRE,GĂNĂNĂU DORU IULIUS caritabil, de întrajutoare, social, cultural şi profesional GĂNĂNĂU NICOLETA ILONA-PREŞEDINTE, IVANCU PETRE-VICEPREŞEDINTE,
SC. 2, PART ER
GĂNĂNĂU DORU IULIUS-MEMBRU
ASOCIAŢIA PENTRU EVOLUŢIE SPIRITUALĂ 14952/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SPLAIUL INDEPENDENŢ EI, NR. 273, Niculescu-Mizil Cornelia,Niculescu-Mizil Ana-Maria,Grigoraş Carmen Cerasela. Crearea unui cadru social si spiritual, care sa asigure dezvoltarea spiritualitatii individuale si colective, masuri pentru adaptare, anticipari, restructurari, lupta antidiscriminare, activitati sociale Niculescu-Mizil Cornelia- preşedinte, Niculescu-Mizil Ana-Maria- membru, Grigoraş Carmen
CORP 4, PART ER, SECT OR 6.
non-excludere, incluziuni sociale. Cerasela- membru.
ASOCIAŢIA PENTRU EXCELENTA IN 374/A/2012 ROMANIA, BUCUREST I, SECT OR 4, ST R.CONST ANT IN GÂNJ LAURENTIU MIHAI,cetatean roman,nascut la data de 26.11.1975 in Mun.Reghin,Jud.Mures,domiciliat in Bucuresti,Str.C-tin Scopul constituirii asociatiei consta in dezvoltarea si implementarea in Romania a celor mai bune programe locale sau internationale de invatare si dezvoltare adresate copiilor prescolari si Organul executiv al asociatiei este Consiliul Director format din: 1. PRESEDINTE - GÂNJ
RADULESCU MOT RU NR.29, BL.33, SC.3, ET .8, AP.105.
EDUCATIA TIMPURIE Radulescu Motru nr.29,bl.33,sc.3,et.8,ap.105,sector 4,posesor C.I. seria RD nr.403473,eliberata la data de 16.08.2004 de Sectia scolari cu scopul unei mai bune pregatiri a lor pentru mediul scolar traditional dar si pentru situatiile concrete de viata. Asociatia faciliteaza accesul tinerilor psiho-pedagogi, invatatori si educatoriLAURENTIU MIHAI 2. VICEPRESEDINTE - GÂNJ ALINA 3. SECTRETAR - IGNAT
14,CNP 1751126261469, 2. GÂNJ ALINA,cetatean roman,nascuta la data de 04.05.1976 in Mun.Reghin,Jud.Mures,domiciliat in la programe de specializare in lucrul cu copiii prescolari si scolari si le ofera contextul de a aplica practic cunostintele teoretice dobandite in cadrul programelor de formare. MARIA
Bucuresti,Str.C-tin Radulescu Motru nr.29,bl.33,sc.3,et.8,ap.105,sector 4,posesor C.I. seria RR nr.320400,eliberata la data de
11.08.2004 de Sectia 14,CNP 2760504261466, 3. IGNAT MARIA,cetatean roman,nascuta la data de 24.10.1954 in
Jud.Mures,Sat.Cozma (Com.Cozma),domiciliata in Mun.Reghin,Jud.Mures,Str.Rodnei bl.5,sc.4,ap.6,posesor C.I. seria MS
nr.479712 eliberata de SPCLEP Reghin la data de 22.07.2008,CNP 2541024261452
ASOCIAŢIA PENTRU EXCELENŢA ÎN 16468/A/2011 ILFOV , COM. ILFOV , COM. BALOT EŞT I, SAT BALOT EŞT I ST R. I.C. URBAN MIHAELA ,URBAN VIOREL ,URBAN IULIAN Sprijinirea mediului preşcolar şi şcolar pentru a se atinge excelenţa în sistemul de învâţământ romănesc, sprijinirea şi realizarea de parteneriate "public-privat" cu unităţi preşcolare şi URBAN MIHAELA - PREŞEDINTE , URBAN VIOREL- VICEPREŞEDINTE , URBAN
BALOT EŞT I, SAT BRĂT IANU , NR. 101
ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI CULTURĂ BALOT EŞT I preuniversitare pentru identificarea, sprijinire şi asistarea copiilor dotaţi, în funcţie de domeniul şi aria de învăţământ urmărită, implicarea în proiecte ce presupun activităţi educaţionale , artistice , IULIAN - MEMBRU
programe şcolare , derularea unor programe de formare în supervizare sau acordare de suport tehnic instituţiilor de învăţământ care dorec să deruleze astfel de programe , organizarea de
manifestări stiinţifice şi profesionale , identificarea de surse de finanţare extrabugetare şi implicarea directă în îmbunătăţirea , modernizarea şi întreţinerea unităţilor de învăţământ susţinerea
conducerii unităţilor de învăţământ în organizarea şi în desfăşurarea consultaţiilor cu părinţii pe teme educaţionale , sprijinirea financiară a unor activităţi extraşcolare
ASOCIAŢIA PENTRU EXCELENŢĂ ÎN 15890/A/2011 TIMIS SAT DUMBRĂVIŢ A SAT DUMBRĂVIŢ A jud. T IMIS ST R. NUCULUI, NR. 2A, STAN GABRIELA-TAMARA,STAN MARIAN GEORGE,S.C. BEST VISION ADVISORY SRL reprezentată prin PUŞKAŞ formarea prin educaţie, a tinerilor şi adulţilor din societatea românească, în acord cu noile cerinţe ale sistemului de învăţământ modern, derivate din statutul României de ţară membră a Uniunii preşedinte – PUŞKAŞ GABRIELA, vicepreşedinte – STAN GABRIELA-TAMARA, secretar –
SC. C, AP. 4, CAMERA 1
EDUCAŢIE VOCAŢIONALĂ GABRIELA Europene şi din funcţionarea în contextul globalizării şi de generare sustenabilă a unei resurse umane înalt competitive, capabilă să funcţioneze la nivel de excelenţă într-un anumit domeniu în STAN MARIAN GEORGE
societatea actuală şi viitoare.
ASOCIAŢIA PENTRU EXCELENŢĂ ÎN 58/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. INT RAREA PINULUI, NR. 23, BL. 8, -retragerea din asociaţie a d-nei Constantinescu Maria Florentina. -completarea scopului cu următorul domeniu: „servicii medicale, terapeutice şi recreaţionale” -se numeşte cenzor dl. Iliescu George Vladimir.
ET . 1, AP. 8, SECT OR 6.
EDUCAŢIE, SPORT ŞI TURISM
ASOCIAŢIA PENTRU EXCELENŢĂ ÎN 245/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. ARHIEREUL CALIST NR.18
SECT OR 2
IMAGISTICA MEDICALĂ
ASOCIAŢIA PENTRU FACILITAREA ŞI 10606/A/2010 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. BRAT EŞ, NR. 5 Fironda Constantin,Groszler,Ştefan – Daniel şi Baciuna Nicolae · promovarea exporturilor, importurilor, atragerea investiţiilor străine de capital şi cooperarea internaţională în domenii de activitate ce interesează membrii asociaţiei, precum şi alte structuri Consiliul Director, cu un mandat de 4 ani, fiind alcătuit din: preşedinte – Fironda Constantin,
PROMOVAREA COMERŢULUI autorizate, conform legilor în vigoare;;· dezvoltarea schimbului de informaţii şi publicaţii, a schimburilor de experienţă şi expoziţii – târguri, facilitarea de vizite de afaceri între firme, asociaţii, vicepreşedinţi Groszler, Ştefan – Daniel şi Baciuna Nicolae, iar calitatea de cenzor este
INTERNAŢIONAL federaţii şi organizaţii româneşti şi străine, urmărind totodată proiectarea unei imagini reale a României în lume;;· realizarea unui dialog permanent cu organizaţiile guvernamentale şicu reprezentată de Marian Călin - Ioan.
asociaţiile similare la nivel naţional şi internaţional pe probleme de interes economic general, privind promovarea cooperării internaţionale, facilitarea expansiunii şi creşterii echilibrate a
comerţului internaţional, evaluarea procedurilor naţionale cerute de comerţul internaţional, în vederea armonizării, simplificării şi uniformizării, promovarea dreptului intelectual, utilizarea optimă a
resurselor mondiale;;· promovarea, în cooperarea cu celelalte structuri asociative la nivel naţional cât şi internaţional, a principiilor dezvoltării economice durabile, ale progresului social, al
economiei de piaţă într-un climat de concurenţă loială, pentru a stimula creşterea economică şi niveluri înalte de folosire a forţei de muncă;;· promovarea drepturilor omului în lume, combaterea
rasismului şi a discriminării;;· îmbunătăţirea mediului de afaceri din România, şi perfecţionarea mecanismului economic prin creşterea competitivităţii în comerţul internaţional, determinat prin
calitate, diversitate şi excelenţă;;· asigurarea unui proces modern de educaţie, multidisciplinară şi multinaţională în vederea unei asimilări corecte a problematicii de securitate naţională şi
ASOCIAŢIA PENTRU FAMILIE BUCURESTI ST R. CEAHLAU NR. 7,ST R. CEAHLAU NR. 7, BL. 39, SC. 1, ET . 2, AP. 8, SECT .HALAWANI TALAL EL SOHL LANA, EL SOHL TALAL, EL SOHL KHALED MOHAMAD, GABRIEL COSOREANU - ajutorarea familiilor numeroase aflate in dificultate, ajutorarea tinerilor, fete si baieti, sa duca o viata decenta si sa se pregateasca pentru a intemeia o familie, initierea infiintarii unor centre de LANA HALAWANI TALAL EL SOHL - PRESEDINTE TALAL EL SOHL - VICEPRESEDINTE
BL. 39, SC. 1, ET . 2, 6 jud. BUCUREST I ST R. URUCU ADRIAN NR. 4, BL. N17,
AP. 8, SECT . 6 SC. 4, ET . 4, AP. 39, SECT OR 4 perfectionare pentru tineri cu un numar restrans de locuri, ajutorarea batranilor fara familie GABRIEL COSOREANU - SECRETAR KHALED MOHAMAD FAWZI EL SOHL - MEMBRU
ANTAL CLARA - CENZOR
ASOCIAŢIA PENTRU FAMILII PUTERNICE 16156/A/2014 MURES SOLOVĂST RU SOLOVĂST RU jud. MURES NR. 214 ABRUDAN COSTICĂ,GOLEA LUCIAN,LUDUŞAN COSTICĂ,GANEA IRINEL ABRUDAN COSTICĂ - preşedinte, GOLEA LUCIAN - vicepreşedinte, LUDUŞAN COSTICĂ -
membru
ASOCIAŢIA PENTRU FONDURI EUROPENE 6897/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. PANDURI NR.27, BL.P3, ET .6, AP.27,
SECT OR 5
DE MEDIU - BUCUREŞTI 2007
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE CIVICĂ ŞI 11016/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA GRIVIŢ EI NR. 142, SC. A-B, Se retrage ROTARU NICOLAE şi se cooptează CHERVASE MARIUS. - atragerea şi mobilizarea specialiştilor şi altor persoane fizice şi juridice în activităţi care să contribuie la prevenirea criminalităţii şi a altor fapte antisociale. Realegerea membrilor consiliului director: preşedinte - COROBOIANU ECATERINA;
PART ER, CAM. 1, SECT OR 1
INTEGRARE EUROPEANĂ CENTRUL DE vicepreşedinte - DIACONESCU NICOLAE, secretar - CHERVASE MARIUS.
PREGĂTIRE ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII
PRIVATE
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE 18429/A/2014 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST AŢ IUNEA MAMAIA, BURHALĂ LIVIA DOMINIQUE,TARARACHE MARIA,TARARACHE IONUŢ-ALEXANDRU DE A REALIZA DERULAREA DE PROGRAME MENITE SĂ FORMEZE ŞI REFORMEZE PROFESIONAL PERSOANELE INTERESATE ŞI CELE CARE ÎŞI CAUTĂ UN LOC DE MUNCĂ TARARACHE IONUŢ-ALEXANDRU, TARARACHE MARIA, BURHALĂ LIVIA DOMINIQUE
LABORAT OR CARMANGERIE T ABĂRA NORD, CAMERA
EUROPEANĂ CONSTANŢA 7 SAU DORESC SĂ ÎŞI DESCHIDĂ PROPRIA AFACERE
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE ÎN 11408/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. WIT T ING NR. 5, MANSARDA, CAM. 2, COROBOIANU ECATERINA,NEMES IOAN,TARCA STEFAN. - atragerea şi mobilizarea specialiştilor şi altor pesoane fizice şi juridice în activităţi care să contribuie la prevenirea criminalităţii şi a altor fapte antisociale inclusiv prin programe de formare şi preşedinte - NEMES IOAN, vicepreşedinte - COROBOIANU ECATERINA, secretar - TARCA
SECT OR 1
DOMENIUL SECURITĂŢII PRIVATE reconversie profesională. STEFAN.
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE 1640/A/2001 radiata BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. ALEX. CEL BUN NR. 24, BL.Cotinghiu Mircea Adrian,Cotinghiu Ioan,Cotinghuiu Felicia,Manea Adrian,Manea Petruţa,Manea Sofiţa,Necşulescu promovarea educaţiei permanente şi pregătirea profesională în diferite domenii economico-sociale, prin activităţi de învăţământ sau alte activităţi specifice Necşulescu Bogdan, Cotinghiu Ioan, Manea Sofiţa
F8, SC. A, AP. 20
PROFESIONALĂ "PROFES" BRAŞOV Rodica,Necşulescu Virgil Bogdan
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE 11559/A/2010 TULCEA Bucureşti, sector 5 Bucureşti, sector 5 jud. T ULCEA Bucureşti, str. Recrutului -se retrag din asociaţie: Tirvuloiu Cosmin, Oltean Silviu-Andrei, Tarvuloiu Gheorghe; -sunt cooptaţi următorii membrii: Tutunaru lărgirea scopului şi obiectivelor asociaţiei:;-va avea drept scop si „asigurarea si mentinerea de locuri de munca pentru persoanele care fac parte din grupuri vulnerabile”, respectiv „promovarea Consiliul Director: -Tutunaru Eduard-Robert - preşedinte, -Stinga Liviu - vicepreşedinte,
nr.12, biroul nr.1, sector 5
PROFESIONALĂ A LUCRĂTORILOR DIN Eduard-Robert, Stinga Liviu, Tutunaru Valeriana incluziunii sociale” – facilitarea accesului pe piata muncii a grupurilor vulnerabile si promovarea unei societati incluzive si coezive in scopul asigurarii bunastarii tuturor cetatenilor – prin -Tutunaru Valeriana - membru
TURISM realizarea unor activitati de tipul:;- dezvoltarea structurilor economiei sociale - dezvoltarea si promovarea unor activitati si servicii generatoare de profit/venit pentru a ajuta persoanele excluse
social sau cele expuse riscului de excluziune sociala sa se integreze sau reintegreze pe piata muncii, in structurile economiei sociale si/sau in economia formala;- promovarea economiei sociale
ca un instrument flexibil si durabil pentru dezvoltarea economica si crearea de locuri de munca la nivel regional si local;- consolidarea capacitatilor, competentelor, cunostintelor si stimei de sine
pentru grupurile vulnerabile prin infiintarea parteneriatelor public/private in domeniul economiei sociale;- consolidarea capacitatii structurilor din economia sociala, precum si incurajarea
cooperarii intre organizatii;- dezvoltarea mecanismelor si instrumentelor necesare pentru implementarea integrala a conceptului de economie sociala;- promovarea capacitatii de a ocupa un loc
de munca si adaptabilitatii persoanelor care fac parte din grupurile tinta (), in structurile economiei sociale;- sprijinirea parteneriatelor intre toti actorii relevanti implicati din comunitate (sindicate,
institutii politice, asociatii patronale, lucratori, sectorul nonguvernamental, intreprinderi, mediul de afaceri si alte asociatii, etc.);- actiuni de sensibilizare, promovarea a serviciilor de consiliere si
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE 11559/A/2010 TULCEA ORAŞ ISACCEA ORAŞ ISACCEA jud. T ULCEA ORAŞ ISACCEA, ST R. TÎRVULOIU COSMIN,OLTEAN SILVIU - ANDREI,TÂRVULOIU GHEORGHE. Reprezentarea, identificarea, promovarea, susţinerea şi apărarea intereselor economice, profesionale, tehnice şi juridice ale membrilor organizaţiei în relaţiile cu autorităţile publice, cu TÎRVULOIU COSMIN - PREŞEDINTE, OLTEAN SILVIU - ANDREI - SECRETAR,
T RAIAN NR.8, JUD. T ULCEA
PROFESIONALĂ A LUCRĂTORILOR DIN sindicatele şi cu alte persoane juridice şi fizice, în plan naţional şi internaţional. TÂRVULOIU GHEORGHE - MEMBRU.
TURISM
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE 2687/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ST OICA LUDESCU NR. 36, SECT OR 1Se retrage STANCIU MARIAN. De a stimula formarea profesională iniţială şi continuă precum şi educaţia permanentă a adulţilor pe plan local, regional şi naţional CONSILIUL DIRECTOR: Preşedinte/Director General: POPOIU CONSTANTIN,
PROFESIONALĂ CONTINUĂ ŞI PROTECŢIA Vicepreşedinte/Director Executiv: PADURET LEONARD, Vicepreşedinte: IUSCO
PATRIMONIULUI - FPCPP FLORENTINA POMPILIA
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE 3288/A/2012 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES T G.MUREŞ, ST RADA DIMIT RIE MEMBRII RETRAŞI: CALDARARU CARLA MARIANA, CALDARARU CARMEN DENISE MEMBRII COOPTAŢI: CÂMPEAN CONSILIUL DIRECTOR: CÂMPEAN CORINA - preşedinte, CÂMPEAN ANDREI -
CANT EMIR, NR. 2/A
PROFESIONALĂ ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ ANDREI, BĂRBULESCU IOANA vicepreşedinte, BĂRBULESCU IOANA - membru Cenzor: Simona Sabău
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE 2783/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.DOMNEASCĂ NR.47 Tăbăcaru Carmencita-Nicoleta, Ganea Alina-Elena Scopul asociatiei este promovarea activității Departamentului de Formare ContinuÒ și Transfer Tehnologic din cadrul UniversitÒții DunÒrea de Jos din Galați, afirmarea identitÒții vizuale și : preşedinte-PĂCURARU FLORIN, vicepreşedinte-TĂBĂCARU CARMENCITA-NICOLETA,
PROFESIONALĂ UGAL apÒrarea valorilor acestuia prin activitÒți commune ale cadrelor didactice, personalului auxiliary, absolvenți și studenți ai UniversitÒții DunÒrea de Jos din Galați. secretar-BRATOVEANU DUMITRACHE BOGDAN
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE ŞI 21536/A/2015 PRAHOVA ST ARCHIOJD ST ARCHIOJD jud. PRAHOVA ST RADA CENT RU (CORP Fofircă Sorin,Nedelcu Maria,Fofircă Roxana Manuela acordarea de consultanţă în vederea obţinerii finanţărilor nerambursabile şi formarea persoanelor fizice, juridice şi reprezentanţii instituţiilor publice în vederea accesorii fondurilor europene, Preşedinte: Fofircă Sorin; Vicepreşedinte: Nedelcu Maria; Secretar: Fofircă Roxana Manuela
COMUN CU CLĂDIREA PRIMĂRIEI), ET . 1, AP. 2
CONSULTANŢĂ ÎN PROIECTE EUROPENE precum şi stimularea şi crearea unui mediu favorabil accesării fondurilor europene în zonele rurale, prin legături strânse cu comunităţile locale, etc.
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE ŞI 15633/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA ARINII DORNEI, NR. 4, BL. Gologan Claudiu Alexandru,Iliescu Marius Gabriel,Gologan Alis Ileana,Dobre Mihaela Alina. Formarea profesională a agenţilor de pază. Gologan Claudiu Alexandru, Iliescu Marius Gabriel, Gologan Alis Ileana, Dobre Mihaela Alina.
M28, SC. 1, AP. 34, CAM. 1, SECT OR 6.
DEZVOLTARE
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE ŞI 10131/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CALEA DOROBANŢ ILOR NR.43POP COSMINA-MARIA,SORCA OANA-ANDRADA,POP SABINA-MIHAELA promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea economică, socială, educaţională, culturală, ecologică şi turistică; promovarea, sprijinirea, PREŞEDINTE – POP COSMINA-MARIA, VICEPREŞEDINTE – SORCA OANA-ANDRADA,
AP.4
DEZVOLTARE CONTINUĂ CLUJ realizarea şi coordonarea de activităţi educaţionale care să aducă un aport benefic la formarea şi dezvoltarea continuă a copiilor, tinerilor din centrele de plasament/copiilor SECRETAR GENERAL – POP SABINA-MIHAELA
abandonaţi/adolescenţilor
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE ŞI 10147/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CALEA DOROBANŢ ILOR NR.43POP COSMINA-MARIA,SORCA OANA-ANDRADA,POP SABINA-MIHAELA promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea economică, socială, educaţională, culturală, ecologică şi turistică; promovarea, sprijinirea, PREŞEDINTE – POP COSMINA-MARIA, VICEPREŞEDINTE – SORCA OANA-ANDRADA,
AP.4
DEZVOLTARE CONTINUĂ CLUJ realizarea şi coordonarea de activităţi educaţionale care să aducă un aport benefic la formarea şi dezvoltarea continuă a copiilor, tinerilor din centrele de plasament/copiilor SECRETAR GENERAL – POP SABINA-MIHAELA
abandonaţi/adolescenţilor
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE ŞI 6947/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA 13 SEPT EMBRIE NR.112, BL.52-54, Pacurar Adriana,Stoian Mihaela-Roxana,Mazilu Ana-Maria desfăşurarea de activităţi de promovare a psihoterapiei atât în domeniul practicii (individuale şi de grup), al formării continue cît şi al cercetării ştiinţifice Pacurar Adriana, Stoian Mihaela-Roxana, Mazilu Ana-Maria
SC.C, ET .3, AP.60, SECT OR 5
DEZVOLTARE PERSONALĂ (AFDP)
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE ŞI 4202/A/2007 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. ŞT EFAN CEL OUATU-DAVID ŞERBAN,ION ADINA,OUATU-DAVID VIOLETA,CAZACU ELENA. ASIMILAREA TEHNICILOR DE MUNCĂ INTELECTUALĂ NECESARE AUTOINSTRUIRII PE PARCURSUL ÎNTREGII VIEŢI. DEZVOLTAREA ARMONIOASĂ PRIN EDUCAŢIE, OUATU-DAVID ŞERBAN, ION ADINA.
MARE NR.126, BL.F1B, SC.B, ET .4, AP.39
DEZVOLTARE PERSONALĂ ŞI CULTIVAREA INTERESULUI FAŢĂ DE INFORMAŢIA DE ULTIMĂ ORĂ.
PROFESIONALĂ
ASOCIAŢIA PENTRU FORMARE, EDUCAŢIE 2069/A/2012 ILFOV ILFOV PERIŞ, ST R. SONDEI, NR. 8, DRUMAŞU CIPRIAN,MOJGA MARIA IULIANA,TROANCĂ MARIAN GABRIEL,FLOREA ELENA VALENTINA,TĂNASE - formarea, educarea şi dezvoltarea socio-protesională a tinerilor şi adulţilor,;- selecţia şi plasarea de personal,;- oferirea de servicii de consultanţă şi consiliere în domenile de interes ale DRUMAŞU CIPRIAN, PREŞEDINTE;MOJGA MARIA IULIANA- VICEPREŞEDINTE,
ŞI DEZVOLTARE " EUROFED", BOGDAN asociaţiei,;- promovarea şi protejarea drepturilor şi intereselor membrilor asociaţiei,;- promovarea eficienţei şi eficacităţii în serviciile publice şi de utilitate publică,;- promovarea şi încurajarea TROANCĂ MARIAN GABRIEL- SECRETAR GENERAL, FLOREA ELENA VALENTINA -
activităţilor agricole şi de protecţie a mediului.;- precum şi alte activităţi în conformitate intereselor asociaţiei. DIRECTOR EXECUTIV, TĂNASE BOGDAN - DIRECTOR PROGRAME.
ASOCIAŢIA PENTRU FORMAREA 18996/A/2014 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. CAST ELULUI, NR.39, OVERACE TWO S.R.L. reprezentată prin administrator Dumitrescu Mihai Călin,TCE MOBILE DRYERS S.R.L. reprezentată prin să formeze profesional şi să integreze informaticieni în cadrul industriilor creative şi mai ales al sectorului IT & C prin valorificarea creativităţii a informaţiilor dobândite, susţinerea iniţiativelor OVERACE TWO S.R.L. reprezentată prin administrator Dumitrescu Mihai Călin, TCE
CAM.4
PROFESIONALĂ A INFORMATICIENILOR administrator Tărâţă Mihai şi TMB TRADING S.R.L. reprezentată prin administrator Mihaila Vasile antreprenoriale, atragerea de investiţii, încurajarea inovării şi conectarea la piaţa globală. În acest sens, asociaţia va organiza un cadru profesional de realizare şi furnizare de servicii suport MOBILE DRYERS S.R.L. reprezentată prin administrator Tărâţă Mihai şi TMB TRADING
menit să contribuie la creşterea competitivităţii membrilor săi S.R.L. reprezentată prin administrator Mihaila Vasile
ASOCIAŢIA PENTRU FORMAREA 14133/A/2011 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. RECRUT ULUI, NR 12, Tîrvuloiu Cosmin,Oltean Silviu Andrei,Târvuloiu Gheorghe. Asociatia va avea ca scop si realizarea de activitati de protectia mediului si a naturii, de tipul:;- Protectia activa a mediului si naturii si promovarea comportamentelor de protectie a mediului;- Tîrvuloiu Cosmin- preşedinte, Oltean Silviu Andrei- secretar, Târvuloiu Gheorghe- membru.
BIROU NR. 1, SECT OR 5.
PROFESIONALĂ A LUCRĂTORILOR DIN Promovarea participarii publicului la activitati de protectie a mediului inconjurator;- Promovarea conceptului de dezvoltare durabila in comunitatile rurale si urbane.;- Promovarea
TURISM tehnologiilor nepoluante si a solutiilor durabile de reducere a poluarii;- Promovarea turismului ecologic;- Extinderea zonelor protejate si implicarea in managementul lor;-
Organizarea si participarea la actiuni de protectie si refacere a mediului inconjurator, a florei, a faunei, incluzand operatiunile de igienizare a zonelor;- Oferirea unor servicii de consultanta
unor persoane fizice si/sau juridice in domeniile prevazute in statut, in conditiile legii;- Alte activitati privind protectia mediului/ a naturii.;De asemenea, asociatia va avea ca scop si realizarea
urmatoarelor activitati:;- evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale (activitati de evaluare a persoanelor care detin cunostintele teoretice si/sau
deprinderile practice necesare unei calificari sau ocupatii, dar nu au dovada acestui fapt - certificat de absolvire / certificat de calificare / certificat de competente, in scopul eliberarii unor
certificate de competenta cu recunoastere nationala);- expertiza tehnica si financiara a proiectelor din fonduri nerambursabile, la nivel national si international;- evaluare proiecte din fonduri
nerambursabile, la nivel national si international;- activitati de educatie multiculturala si educatie trans-generationala.
ASOCIAŢIA PENTRU FORMAREA 16269/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ PIAŢ A FRAT ERNIT ĂŢ II NR.4 RĂZVAN LIVIU NISTOR,MIRCEA MOCA,ANDREEA ŞTEFANIA CORFAR susţinerea mobilizării resurselor financiare către iniţiative creative cu impact la nivelul comunităţii PREŞEDINTE – RĂZVAN LIVIU NISTOR, VICEPREŞEDINTE – MIRCEA MOCA,
PROFESIONALĂ A TINERILOR DIRECTOR – ANDREEA ŞTEFANIA CORFAR
ASOCIAŢIA PENTRU FORMAREA ŞI 18795/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL SĂRII, NR. 2, BL. V55, SC. 1, Mihăilă Mădălin Andrei,Costea Adrian George,Toma Cristi. • Susține dezvoltarea personalÒ a tinerilor (dezvoltarea cunoștințelor, abilitÒților și aptitudinilor) și implicarea activÒ a acestora ¯ n societate.;• Promova incluziunea socială a tinerilor. Mihăilă Mădălin Andrei- preşedinte, Costea Adrian George- vicepreşedinte, Toma Cristi-
ET . 6, AP. 24, SECT OR 6.
DEZVOLTAREA TINERILOR ACTIVI vocepreşedinte.
ASOCIAŢIA PENTRU FORME ŞI SCHIMBĂRI 3961/A/2007 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. FLOAREA ROŞIE, COSTEA CORINA,DĂNĂILĂ VALENTIN,FLOREA SORIN,GOGU RALUCA,IACOB MIHAI,OPREA ANDREI,SIMIONESCU cultivarea spirului civic prin promovarea şi dezvoltarea domeniului cultural într-o manieră constructivă şi responsabilă,prin promovarea apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului Costea Corina -preeşdinte, Florea Sorin-vicepreşedinte, Gogu Raluca-vicepreşedinte, Iacob
NR.7, BL.51, SC.5, AP.178, SECT OR 6
CRISTINA şi prin grija faţă de mediu Mihai-vicepreşedinte, Oprea Andrei-vicepreşedinte, Simionescu Cristina-vicepreşedinte,
Dănăilă Valentin -secretar general.
ASOCIAŢIA PENTRU FOTOGRAFIE S16 21790/A/2015 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. DRAGOSLAVELORTEODOROIU ION-VIOREL,MARTINETZ CRISTIAN-RĂZVAN,AVRAMESCU EMILIAN,CHIRCĂ OVIDIU,GHEORGHIAN DE A PROMOVA ŞI SUSŢINE ARTA FOTOGRAFICĂ ŞI ARTELE VIZUALE ŞI DE A CREA ŞI DEZVOLTA O COMUNITATE A FOTOGRAFILOR ŞI PASIONAŢILOR DE FOTOGRAFIE. TEODOROIU ION-VIOREL, MARTINETZ CRISTIAN-RĂZVAN, AVRAMESCU EMILIAN,
NR.1C, BL.B1, SC.C, PART ER, AP.37
SERGIU-CRISTIAN,SOPON CAMELIA,NICOLESCU RĂZVAN,SCRECIU IULIANA CHIRCĂ OVIDIU, SOPON CAMELIA
ASOCIAŢIA PENTRU FRIEDREICH ŞI ALTE 18162/A/2014 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. SOVEJA NR.45, BONDARENCO CRISTIAN-FLORIN,BANDARENCO CĂLIN,PASCU CRISTINA,BONDARENCO CARMEN REPREZENTĂRII INTERESELOR PERSOANELOR DIAGNOSTICATE CU ATAXIA FRIEDREICH, ALTE ATAXII ŞI ALTE TULBURĂRI NEUROGENERATIVE. BONDARENCO CRISTIAN-FLORIN, BANDARENCO CĂLIN, PASCU CRISTINA,
BL.I 2, SC.F, PART ER, CAMERA 1, AP.51
TULBURĂRI NEURODEGENERATIVE BONDARENCO CARMEN
ASOCIAŢIA PENTRU GALAŢI 931/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.GEORGE COŞBUC NR.161 LĂCĂTUŞU SOIRN,LĂCĂTUŞU ADRIANA-MARIANA,LĂCĂTUŞU CORNELIA-RAMONA promovării valorilor civice, ale democraţiei si ale statului de drept, in scopul implicării si dezvoltării sociale si a ameliorării problemelor sociale, realizării intereselor generale ale societăţii civile preşedinte-Lăcătuşu Sorin, vicepreşedinte-Lăcătuşu Cornelia-Ramona, secretar
pe plan local, sprijinirea persoanelor aflate in dificultate prin oferirea de servicii gratuite de informare, consiliere, suport de specialitate in lupta antidrog ( servicii gratuite de consiliere, general-Lăcătuşu Adriana Mariana.
prevenire delicventa, reabilitare si reintegrare), asigurarea resurselor materiale si financiare necesare desfăşurării activităţilor specifice.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU GÂNDIRE REFLEXIVĂ 3829/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I SOS. PANT ELIMON, NR. 332, BL. 32,
Sorina-Diana URECHE -Str. Matei Voievod,nr. 115-123,Sector 2,București Florian Tudor IVAN - Str. Ion Neculce,Sector Scopul Asociaţiei pentru Gândire Reflexivă și Evoluție Strategică „PROGRES” este de a contribui la progresul socio-economic al comunităţilor din mediul urban și rural. Organul de conducere al asociaţiei este Consiliul de Conducere format din:Preşedinte -
SC. B, ET . 5, AP. 133, SECT OR 2
ŞI EVOLUŢIE STRATEGICĂ - PROGRES 3,București Nicușor DUMITRU - Str. Delfinului,nr. 13,bl. D-20,ap. 32,Sector 2,București Gabriela GRĂDINĂ - Str. Sold. Petre N. Sorina-Diana Ureche Vicepreşedinte - Florin Ivan Secretar - Gabriela Grădină
Dumitru,nr. 58,Sector 3,București Marian DUMITRU- str. Delfinului,nr. 13,bl. D-20,ap. 32,Sector 2,București
ASOCIAŢIA PENTRU GENERAŢIA TA -A.G.T 10805/A/2013 BIHOR CHERIU 1.G CHERIU 1.G jud. BIHOR ŞERBAN IONUŢ,DUŢĂ LIGIA CORINA,BICA BOGDAN GABRIEL DERULAREA DE PROGRAME SPECIFICE PENTRU TINERET ŞERBAN IONUŢ-PREŞEDINTE ,DUŢĂ LIGIA CORINA-VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PENTRU GESTIONAREA 14261/A/2011 SIBIU MEDIAŞ MEDIAŞ jud. SIBIU ST R.NUCULUI, NR.7 SC ECO-SAL SA MEDIAŞ reprezentată prin Iosif Atilla Balog,SC RECYCLING PROD SRL BĂRDEŞTI reprezentată prin Vasile De a reprezenta, promova, apăra şi susţine interesele profesionale şi patronale ale membrilor săi în domeniul gestiunii deşeurilor BALOG IOSIF ATILLA - preşedinte; CONSTANTINESCU BOGDAN-ALEXANDRU - prim art.7 din OG
DEŞEURILOR DIN ROMÂNIA Mihai Nistor,SC URBAN SA RM.VÂLCEA reprezentată prin Bogdan-Alexandru Constantinescu,SC UNI-RECYCLING SRL vicepreşedinte; PĂCURARIU RAMONA - vicepreşedinte 26/2000
BUCUREŞTI reprezentată prin Stela Elena Iancu,SC PROFESIONAL RECYCLE SRL TG.MUREŞ reprezentată prin Mihai
Moloiu,DUMITRU UNGUREANU,LASZLO ZAVATZKY,GEORGE DAN VASSI,LOREDANA SZENTE,ANCA BĂRA,CLAUDIU
LAURENŢIU ISARIE,RODICA CIUDIN,RAMONA PĂCURARIU,ANDREEA NEAGU,BOGDAN-ALEXANDRU
CONSTANTINESCU
ASOCIAŢIA PENTRU GRĂDINIŢA 2741/A/2005 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. T UDOR VLADIMIRESCU, NR. MATYAS ATTILA,MATYAS IUDIT,MONOSI LORAND,CSABAY EMIKO,BENCZE KATALIN ORGANIZAREA, ADMINISTRAREA ŞI ASIGURAREA ACTIVITĂŢII GRĂDINIŢEI EVANGHELICE LUTERANE ORADEA, ;SPRIJINIEREA ACTIVITĂŢILOR EDUCATIVE, CARITATIV - MATYAS ATTILA, MATYAS IUDIT, MONOSI LORAND, CSABAY EMIKO, BENCZE
26
EVANGHELICĂ LUTHERANĂ-EVANGELIKUS UMANITARE, CULTURALE ŞI INSTRUCTIVE;DEZVOLTAREA ŞI STABILIREA RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE;ORGANIZAREA DE PROGRAME PENTRU COPII, SPECIFICE KATALIN
LUTHERANUS OVODAERT EGYESULET GRĂDINIŢELOR CU CARACTER CREŞTIN, ETC.
ASOCIAŢIA PENTRU GRIJA ŞI INTEGRAREA 18274/A/2014 CHIT ILA, ST R. CHIT ILA, ST R. BANAT ULUI, NR. 14, BL. 47, AP. 110, 1. ZAMFIRA IULIA-MARINA2. Popescu Ginela,3. Chelaru Marian,4.Chelaru Cristina 5.Atanasiu Elena-Mihaela Art. 1. Scopul asociaţiei pentru grija si integrarea orfanilor nevoiaşi agion,;numită în cele ce urmează Asociaţia AGION, este ca, printr-o activitate cu caracter de într-ajutorare precum şi prin > PREŞEDINTE - Dna. ZAMFIRA IULIA-MARINA, > VICEPREŞEDINTE - Dl. CHELARU
BANAT ULUI, NR. 14, CAM 1, COD POST AL 077045, JUDEŢ ILFOV
ORFANILOR NEVOIAŞI AGION BL. 47, AP. 110, CAM promovarea acestei activităţi în rândul populaţiei şi a altor organizaţii ce desfăşoară activităţi identice sau asemănătoare, să îmbunătăţească condiţiile de viaţă a persoanelor defavorizate, copiii şi MARIAN, > SECRETAR GENERAL - Dna POPESCU GINELA
1, COD POST AL adulţi, în plan social, cultural, educaţional şi spiritual.
077045, JUDEŢ ILFOV
ASOCIAŢIA PENTRU IDENTITATE 4475/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.ALEEA SOMEŞUL RECE, NR.4 - 12, ALEXANDRESCU DANIEL,PRESEL MIRCEA,FORNEA RADU CRIATIAN,ALEXANDRESCU ALEXANDRU OVIDIU,FORNEA promovarea şi reprezentarea la nivel naţional şi internaţional a muzicii a artistilor apararea drepturilor şi intereselor lor nepatrimoniale şi promovarea unor standarde de inalta calitate PRESEDINTE - FORNEA ANDRA ELENA PRESEDINTE ONORIFIC - TUDOR
BL.5, SC.3, AP.35, PART ER SECT OR 1
CULTURALĂ NAŢIONALĂ ANDRA ELENA,FORNEA OANA ANDREEA,HRISTESCU MARIUS LEONARD,MINEA ADRIANA ELENA profesionala in activităţi artistice şi de organizare de spectacole initierea si dezvoltarea de programe in domeniul cultural - artisitc promovarea culturii şi artelor GHEORGHE VICEPRESEINTI - HRISTESCU MARIUS LEONADR, ALEXANDRESCU
DANIEL, PRESEL MIRCEA MINEA ADRIANA ELENA MEMBRII - FORNEA RADU,
FORNEA ANDREEA OANA, ALEXANDRESCU ALEXANDRU OVIDIU
ASOCIAŢIA PENTRU IDENTITATE 5233/A/2007 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ BRAZDA LUI SLĂVULETE OVIDIU GABRIEL,NICA OVIDIU MARIAN,FLOREA CARMEN MIHAELA CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA UNEI SOCIETĂŢI COMPETITIVE ŞI DINAMICE,BAZATĂ PE CUNOAŞTERE,CAPABILĂ DE CREŞTEREA ECONOMICĂ SLĂVULETE OVIDIU GABRIEL-PREŞEDINTE-COORDONATOR DE PROIECTE,NICA
NOVAC,NR.101,BL.29.SC.2,AP.3
EUROPEANA ATREIDES SUSTENABILĂ,DURABILĂ,CU LOCURI DE MUNCĂ MAI MULTE ŞI MAI BUNE ŞI CU O COEZIUNE SOCIALĂ MAI RIDICATĂ. OVIDIU MARIAN-VICE-COORDONATOR DE ACTIVITĂŢI,FLOREA CARMEN
MIHAELA-VICE.
ASOCIAŢIA PENTRU IMBUNĂTĂŢIREA 2437/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA FLOREASCA, NR.122, AP.1, ANDREI RAZVAN CONDURATEANU,GEORGE BREAZU,VALERIU CRISTIAN ARSENIE,ION SAVANCEA,MIHAELA Susţinerea şi promovarea creerii unor conditii mai bune de munca şi viată in Romania PRESEDINTE - ANDREI RAZVAN CONDURATEANU VICEPRESEDINTI - GEORGE
SECT OR 1
CONDIŢIILOR DE MUNCĂ ŞI DE VIAŢĂ DANIELA FRLOREA BREAZU, VALERIU CRISTIAN ARSENIE, ION SAVANCEA SECRETAR - MIHAELA
DANIELA FLOREA
ASOCIAŢIA PENTRU IMPLEMENTEREA 1549/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. GH. BIBESCU, BL. P 5, SC. 1, LENCU EUGEN ŞTEFAN,HRISTEA EMANUEL CĂTĂLIN,JOSCEANU CLAUDIU IONEL,LEU GEORGE,MÎNDRULEANU FORMAREA PREGĂTIREA ŞI SUSŢINEREA TINERILOR, DESCOPERIREA ŞI FORMAREA POTENŢIALULUI DE LEADERSHIP, PRECUM ŞI SUSŢINEREA DEZVOLTĂRII LENCU EUGEN ŞTEFAN, HRISTEA EMANUEL CĂTĂLIN, JOSEANU CLAUDIU IONEL,
AP. 3
VALORILOR EUROPENE ÎN SOCIETATEA CRISTINA,TOADER MIHAELA,BĂDESCU ILEANA,HRISTEA AURELIA,HRISTEA FLOAREA,ANTONIE MARCEL,CIOVEI SOCIETĂŢII ROMANEŞTI LEU GEORGE
ROMANEASCĂ GHEORGHE,CRISTIAN IONESCU
ASOCIAŢIA PENTRU IMPLEMENTEREA 1550/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. GH. BIBESCU, BL. P 5, SC. 1, LENCU EUGEN ŞTEFAN,HRISTEA EMANUEL CĂTĂLIN,JOSCEANU CLAUDIU IONEL,LEU GEORGE,MÎNDRULEANU FORMAREA PREGĂTIREA ŞI SUSŢINEREA TINERILOR, DESCOPERIREA ŞI FORMAREA POTENŢIALULUI DE LEADERSHIP, PRECUM ŞI SUSŢINEREA DEZVOLTĂRII LENCU EUGEN ŞTEFAN, HRISTEA EMANUEL CĂTĂLIN, JOSEANU CLAUDIU IONEL,
AP. 3
VALORILOR EUROPENE ÎN SOCIETATEA CRISTINA,TOADER MIHAELA,BĂDESCU ILEANA,HRISTEA AURELIA,HRISTEA FLOAREA,ANTONIE MARCEL,CIOVEI SOCIETĂŢII ROMANEŞTI LEU GEORGE
ROMANEASCĂ GHEORGHE,CRISTIAN IONESCU
ASOCIAŢIA PENTRU IMPLEMENTEREA 1867/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. GH. BIBESCU, BL. P 5, SC. 1, LENCU EUGEN ŞTEFAN,HRISTEA EMANUEL CĂTĂLIN,JOSCEANU CLAUDIU IONEL,LEU GEORGE,MÎNDRULEANU FORMAREA PREGĂTIREA ŞI SUSŢINEREA TINERILOR, DESCOPERIREA ŞI FORMAREA POTENŢIALULUI DE LEADERSHIP, PRECUM ŞI SUSŢINEREA DEZVOLTĂRII LENCU EUGEN ŞTEFAN, HRISTEA EMANUEL CĂTĂLIN, JOSEANU CLAUDIU IONEL,
AP. 3
VALORILOR EUROPENE ÎN SOCIETATEA CRISTINA,TOADER MIHAELA,BĂDESCU ILEANA,HRISTEA AURELIA,HRISTEA FLOAREA,ANTONIE MARCEL,CIOVEI SOCIETĂŢII ROMANEŞTI LEU GEORGE
ROMANEASCĂ GHEORGHE,CRISTIAN IONESCU
ASOCIAŢIA PENTRU IMPLEMENTEREA 1868/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. GH. BIBESCU, BL. P 5, SC. 1, LENCU EUGEN ŞTEFAN,HRISTEA EMANUEL CĂTĂLIN,JOSCEANU CLAUDIU IONEL,LEU GEORGE,MÎNDRULEANU FORMAREA PREGĂTIREA ŞI SUSŢINEREA TINERILOR, DESCOPERIREA ŞI FORMAREA POTENŢIALULUI DE LEADERSHIP, PRECUM ŞI SUSŢINEREA DEZVOLTĂRII LENCU EUGEN ŞTEFAN, HRISTEA EMANUEL CĂTĂLIN, JOSEANU CLAUDIU IONEL,
AP. 3
VALORILOR EUROPENE ÎN SOCIETATEA CRISTINA,TOADER MIHAELA,BĂDESCU ILEANA,HRISTEA AURELIA,HRISTEA FLOAREA,ANTONIE MARCEL,CIOVEI SOCIETĂŢII ROMANEŞTI LEU GEORGE
ROMANEASCĂ GHEORGHE,CRISTIAN IONESCU
ASOCIAŢIA PENTRU IMPLICARE SOCIALĂ ŞI 11419/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CAST RANOVA, NR. 27-29, BL. C1, -pierde calitatea de membru: Sudriu Alina Mihaela. Dezvoltarea şi promovarea programelor de : dezvoltare durabilă;- de mediu: evaluarea sistematică a impactului proiectelor pentru mediu şi integrarea unor măsuri specifice pentru a limita orice Faur Anton Laurenţiu, Sudriu Alina Mihaela, Mihai Florina Diana.
AP. 23, CAM. 1, SECT OR 6.
DEZVOLTARE DURABILĂ impact negativ (de exemplu: folosirea resurselor naturale regenerabile, reciclarea deşeurilor, prevenirea poluării solului, apei sau aerului etc);;- economică: promovarea dezvoltării economice la
nivel local / regional / naţional, crearea de noi locuri de muncă şi susţinerea iniţiativelor antreprenoriale;;- socială: construirea capitalului social; asigurarea respectării nevoilor şi priorităţilor,
precum şi promovarea egalităţii şi nondiscriminării grupurilor diferite pe criterii de gen, etnie, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, afiliere religioasă; contribuţia la lupta împotriva sărăciei şi
excluziunii sociale, inclusiv a copiilor; facilitarea accesului la educaţie şi formare vocaţională; mobilitate sănătate, angajare şi asigurarea unei locuinţei;Schimbările climatice;- dezvoltarea
capacităţii şi expertizei ONG-urilor privind schimbările climatice;;- creşterea gradului de conştientizare şi îmbunătăţirea accesului publicului la informaţii obiective şi de încredere privind
schimbările climatice, prin abordări participative;;- promovarea utilizării pe scară largă a transportului nemotorizat şi public (inclusiv biciclete), şi a mijloacelor alternative de transport (proiecte
practice);;- contribuţia la dezvoltarea şi/sau feedback privind politicile publice (dezvoltate de către instituţiile de stat) legate de schimbările climatice şi adaptarea la acestea, la nivel local şi
naţional;;- creşterea gradului de conştientizare şi educaţie în ceea ce priveşte schimbările climatice, prin furnizarea de informaţii adecvate şi cunoştinţe relevante.;Protecţia biodiversităţii şi
ASOCIAŢIA PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ 10043/A/2013 BOTOSANI ST R.DRAGOŞ VODĂ, ST R.DRAGOŞ VODĂ, NR.22 jud. BOT OSANI AGAFITEI BEATRICE,BOGATU TAMANGU,BOGATU FERICIEA,BOGATU EDER promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale şi urbane în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea fortei de muncă, promovarea economiei sociale şi durabile, AGAFITEI BEATRICE, BOGATU TAMANGU, BOGATU EDER
NR.22
promovarea şi dezvoltarea de parteneriate public-private, etc.
ASOCIAŢIA PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ 20318/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA POLIT EHNICII, NR. 2, BL. 5A, Putineanu Dorina Georgeta,Mihaescu Oana,Platon Alina. A initia, dezvolta si promova programe si servicii socio-educatioanale, de sanatate si mediu, care sa raspunda nevoilor persoanelor aflate in dificultate. Putineanu Dorina Georgeta- preşedinte, Mihaescu Oana- vicepreşedinte, Platon Alina-
SC. 1, AP. 25, SECT OR 6.
"PROETNICA" secretar.
ASOCIAŢIA PENTRU INCLUZIUNE ŞI 1243/A/2012 GORJ COMUNA COMUNA BUMBEŞT I-PIŢ IC, NR.135 jud. GORJ ZISU COROBEA GHEORGHE,DRĂGAN CORINA,BUJENESCU NICOLAE ADRIAN ,TOROP SORIN STELIAN Activităţi economice în vederea creării şi dezvoltării întreprinderii sociale , dezvoltarea de afaceri cu şi pentru persoane aflate în situaţii deosebite , acţiuni şi activităţi de economie socială, ZISU COROBEA GHEORGHE, DRĂGAN CORINA,TOROP SORIN STELIAN,
BUMBEŞT I-PIŢ IC,
DEZVOLTARE SOCIALĂ GORJ NR.135 furnizarea de servicii sociale pentru persoane defavorizate ; furnizarea de servicii culturale; furnizarea de servicii de informare şi consiliere profesională; furnizarea de servicii de consiliere şi RUJENESCU NICOLAE ADRIAN
plasare a forţei de muncă; furnizarea de formare/perfecţionare profesională a adulţilor; organizarea de cursuri acreditate pentru personalul de specialitate din domeniul social, sănătate, educaţie
şi administraţie publică, furnizarea de formare antreprenorială,furnizarea de activităţi cu tineri,furnizarea de servicii de educaţie a tinerilor şi educaţie a tinerilor, activităţi de dezvoltare a
solidarităţii sociale; ajutorare a persoanelor aflate în dificultate ş.a.
ASOCIAŢIA PENTRU INCLUZIUNE ŞI 2799/A/2012 ILFOV 1 DECEMBRIE 1 DECEMBRIE jud. ILFOV ST R. IL CARAGIALE, NR. 56 1. Paraschiv Bogdan Florin,cetăţean român,cu domiciliul în com 1 Decembrie,Str. I.L. Caraguiale,Nr 56,judetul Ilfov,născut la data deScopul organizaţiei îl constituie : (1) Dezvoltarea comunitatilor prin implementarea unor proiecte de facilitare comunitară, proiecte educaţionale, sociale si culturale; stimularea participarii la viata a) Constantin Alina Violeta - Preşedinte; b) Paraschiv Viorica - Secretar; c) Paraschiv Bogdan
PROGRES SOCIAL 31.05.1986 în Ad.Copaceni,având CI seria IF nr.141659,eliberată de SPCLEP Jilava la data de 22.03.2007,CNP 1860531520461, 2. publica a membrilor comunitatilor ; formarea adultilor pe diverse domenii de interes ce vizeaza dezvoltarea; crearea de parteneriate de colaborare intre autoritatile locale si comunitatile Florin - Vicepreşedinte;
Constantin Alina Violeta,cetăţean român,cu domiciliul în comuna Stoicanesti,Judetul Olt,născuta la data de 26.07.1988 în mun. defavorizate; crearea unor retele de colaborare intre comunitati. Asociaţia, prin activităţile sale, urmăreşte sub toate aspectele dezvoltarea comunitatilor, abilitarea membrilor comunitatii, astfel
Slatina-judetul Olt,având CI seria OT nr.130354,eliberată de Politia Draganesti Olt la data de 14.02.2002,CNP 2880726284542, 3. incat sa devina parteneri in luarea deciziilor la nivel local.Normal;(2) Asociaţia reprezintă, protejează şi promovează interesele morale, sociale, intelectuale , culturale , profesionale şi materiale
Paraschiv Viorica,cetăţean român,cu domiciliul în comuna 1 Decembrie,Str. I.L. Caragiale,Nr 56,judetul Ilfov,având CI seria IF nr. ale membrilor săi prin toate mijloacele conferite de legislaţia în vigoare.;(3) Asociaţia activează conform prezentului Statut şi colaborează pentru realizarea scopurilor sale cu instituţiile şi
064795,eliberată de Com Jilava la data de 17.09.2004,CNP 2640608400373 organismele de stat şi particulare, societăţi de stat şi particulare, regii autonome, organizaţii profesionale şi obşteşti, alte persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate.;(4) Prin tot ceea ce face
, Asociaţia îşi propune să desfăşoare diverse activităţi care să conducă în final la realizarea intereselor generale, locale şi de grup a membrilor comunităţii.
ASOCIAŢIA PENTRU INDEPENDENŢA 1926/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ŞERBOT A NR.1, BL.V19, SC.1, ET .6, -renunţă la calitatea de membru Chis Gabriel -se cooptează Rosca Raluca-Valentina promovarea şi susţinerea dezvoltării tuturor formelor de energie convenţională şi respectiv din susrse regenerabile de energie Consiliul Director: -Bobiş Teodor - preşedinte, -Rogobete Costea-Cristina - vicepreşedinte,
AP.121, SECT OR 5
ENERGETICĂ A ROMÂNIEI -Rosca Raluca-Valentina - secretar
ASOCIAŢIA PENTRU INFORMARE DESPRE 1339/A/1995 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA REŞIŢ A NR. 7, BL. A5, SC. A, AP. 3,Valentin Popescu,Mircea Slăvescu,Gheorghe Ceauşescu De a contribi la cultivarea sentimentului patriotic în rândurile populaţiei
SECT OR 4
REGATUL ROMÂNIEI
ASOCIAŢIA PENTRU INGINERIE 10782/A/2013 BIHOR Oradea, str. N. Oradea, str. N. Beldiceanu, nr. 29/B, jud. Bihor jud. BIHOR PELE ALEXANDRU VIOREL,GREBENIŞAN GAVRIL,POP MIRCEA TEODOR,CHIRA DĂNUŢ,CHIOREANU NICOLAE CREŞTEREA PRESTIGIULUI PROFESIEI DE INGINER PELE ALEXANDRU VIOREL-PREŞEDINTE ,GREBENIŞAN GAVRILĂ-VICEPREŞEDINTE ,
Beldiceanu, nr. 29/B, Oradea, str. Universităţii, nr. 1, campus I, corpul B, sala
INTEGRATĂ ŞI MANAGEMENT INDUSTRIAL jud. Bihor B101 (în incinta Universităţii Oradea), jud. Bihor LIVIU,MOGA IOAN,PRICHICI MARIANA,CHINDLEA GEORGETA GABRIELA,NICHITA GABRIELA ŢARCĂ IOAN POP MIRCEA -SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU INIMI FRÂNTE - 2015 19152/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. IZBICENI NR. 5, SECT OR 1 MURESAN SORIN OCTAVIAN,ROS MACEDON,ROS DANIEL IONATAN,VARICIUC ANCA LIGIA. - dezvoltarea capitalului uman prin programe de interes, general si comunitar de informare, educare, promovarea principiilor moralei crestine in domeniul vietii cultural spirituale, a starii de preşedinte - MURESAN DORIN OCTAVIAN, vicepreşedinte - ROS DANIEL IONATAN,
sanatate a populatiei;;- derularea unor programe de asistenta sociala, medicala si spirituala pentru copii, tineri, orfani, batrani, persoane cu handicap;;- infiintarea unor centre pentru activitati de secretar - ROS MACEDON.
informare audio-vizuale, educare, editare de materiale informative, prezentare de proiecte, intruniri, schimburi de experienta.
ASOCIAŢIA PENTRU INIŢIATIVĂ ŞI ACŢIUNE 12667/A/2011 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. ŞERBAN VODĂ, NR.7 BUŞU GABRIEL,BUŞU CRISTINA,BUŞU ION PROMOVAREA CUNOAŞTERII ŞI PROTEJĂRII MEDIULUI ŞI ECOSISTEMELOR DIN ROMÂNIA ŞI EUROPA PRECUM ŞI AL APĂRĂRII DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR OMULUI, BUŞU GABRIEL-PREŞEDINTE, BUŞU CRISTINA-VICEPREŞEDINTE, BUŞU
ECOLOGISTĂ ÎN PRINCIPAL A LIBERTĂŢII CONŞTIINŢEI ŞI A DREPTULUI LA LIBERA EXPRIMARE, URMĂRIND OBIECTIVELE DE MAI JOS ION-SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PENTRU INIŢIATIVĂ ŞI 19124/A/2014 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. ION Ţ UCULESCU, NR.18, ANCA PANDURU,TOMA CRISTIAN MĂDĂLIN,NAGY ŞERBAN MĂREŞTE CALITATEA ŞI SUSŢINE DEZVOLTAREA, FACE LOBBY PENTRU RECUNOAŞTEREA ŞI SUSŢINEREA ACTIVĂ A ORGANIZAŢIILOR CARE ÎŞI DESFĂŞOARĂ TOMA CRISTIAN MĂDĂLIN-PREŞEDINTE, NAGY ŞERBAN-CONSILIER, PANDURU
BL.V9, AP.61
DEZVOLTARE INCLUSIVĂ ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL TINERETULUI, SPORTULUI ANCA-CONSILIER
ASOCIAŢIA PENTRU INIŢIATIVE CIVICE 1196/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. T OPORAŞI NR.31 BL.1 SC.2 ET .8 Ardelean Andreea Mădălina,Teodoru Emanuel,Ardelean Sorin Daniel,Dinu Carmen Anca asociaţia îşi propune sprijinirea activităţii persoanelor juridice şi fizice, promovarea de iniţiative cu caracter civic, promovarea de activităţi de lobby intern şi internaţional, promovarea şi dezvoltarea Ardelean Andreea Mădălina, Ardelean Sorin Daniel
AP.69 SECT OR 5
unor proiecte de investiţii, de atrageri de fonduri publice ori private
ASOCIAŢIA PENTRU INIŢIATIVE ŞI 1773/A/2008 GORJ COMUNA ARCANI COMUNA ARCANI jud. GORJ SAT ARCANI CIORA MARIA,HULEA MARIA,BERCULESCU DUMITRU,BERCULESCU GABRIELA FLORENŢA,CIORA dezvoltarea şi consolidarea iniţiativelor civice în comunităţile din Oltenia de Nord pentru dezvoltarea durabilă , promovarera şi protejarea drepturilor cetăţeneşti, protecţia mediului şi dezvoltarea CIORA MARIA-PREŞEDINTE, DRĂGHICI MARIANA ŞI GRINDEANU VIORICA-MEMBRII
DEZVOLTARE A COMUNITĂŢILOR DIN VASILE,COSOREANU VALERICA LILIANA,DRĂGHICI MARIANA,GRINDEANU VIORICA,RASOVEANU SIMINA turismului.
OLTENIA DE NORD IRINA,MERCIOIU GABRIELA,UDEA ALINA PETRONIA,UDREA NICOLETA
ASOCIAŢIA PENTRU INOVARE - 20868/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.REPUBLICII NR.107 ET .2 SOCIETATEA COMPANIA DE INFORMATICA APLICATA SA,SOCIETATEA SPOT CAPITAL SA,SOCIETATEA ELECTRO dezvoltarea şi inovarea sectorului IT&C (IT& communications) prin planificarea şi derularea de servicii şi activităţi care vizează dezvoltarea, promovarea şi elaborarea mecanismelor de susţinere PREŞEDINTE - NAŞ SORIN-VALERIU, VICEPREŞEDINŢI - SĂPLĂCAN GAVRIL, COMAN
DEZVOLTARE "ID TRANSILVANIA" ORIZONT SRL,SOCIETATEA GPT LORA SERVICES SRL,SOCIETATEA CENTRUL DE INFORMATICA EDUCATIONALA a companiilor şi instituţiilor în sectorul IT&C membre, pentru creşterea competititvităţii acestora la nivel naţional şi internaţional; de a deveni entitatea de management a Clusterului INOVARE - IOAN, TÂMPA PAUL-GRIGORE, MACARIE PARTENIE, POPA GHEORGHE-LUCIAN,
SRL,SOCIETATEA NETIQ SOLUTIONS SRL DEZVOLTARE "ID TRANSILVANIA" SECRETAR - MÂRZAN RADU-VASILE
ASOCIAŢIA PENTRU INOVARE SOCIALĂ 19754/A/2015 VOLUNT ARI, ST R. VOLUNT ARI, ST R. GHEORGHE DOJA, NR. 43, JUDEŢ MUŞAT GINA NICOLETA,OPREA SORINA FLORENTINA,CUMMINGS KLAH,ASOCIAŢIA CENTRUL DE RESURSE Asociaţia Pentru Inovare Socială" a fost înfiinţată pentru a promova economia socială, educaţia şi responsabilitatea în toate mediile profesionale din România, facilitarea accesului la educaţie şi pe 1. Preşedinte: Muşat Gina Nicoleta 2. Vicepreşedinte: Cummings Klah 3. Vicepreşedinte:
GHEORGHE DOJA, ILFOV
NR. 43, JUDEŢ ILFOV PENTRU CETĂŢENIE ACTIVĂ piaţa muncii a tuturor categoriilor de persoane în mod egal şi nediscriminatoriu, pentru a acorda sprijinul necesar tuturor organizaţiilor şi persoanelor interesate de implicarea în domeniul Asociaţia Centrul de Resurse pentru Cetăţenie Activă - Gheorghe Alina Aura 4. Secretar
economiei sociale şi a creşte gradulde implicare al stakeholderilor relevanţi în implementarea economiei sociale. general: Oprea Sorina Florentina
ASOCIAŢIA PENTRU INOVARE ŞI CALITATE 15849/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. T OAMNEI NR.46, SALA DE
SPORT , SECT OR 2
ÎN AFACERI SUSTENABILE - BASIQ
ASOCIAŢIA PENTRU INOVAŢIE 1645/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BĂICULEST I NR.7, BL. A2, SC. B, ET . Se cooptează ca membri: SERBANESCU SIMONA-EUGENIA, VOICU DAN-ION, VOICU IONELA-CRISTINA. Completare cu:;- promovarea studierii noilor tehnologii şi îmbunătăţirea lor;facilitarea elaborării de aplicaţii practice, inclusiv sisteme informatice, care să sprijine dezvoltarea Reconfirmarea membrilor organului de conducere: VOICU CĂLIN-MIHAI, IOAN BOGDAN,
7, AP. 69, SECT OR 1
societăţii;încurajarea către deschidere multidisciplinară, interdisciplinară şi transdisciplinară;oferirea suportului necesar pentru explorarea diverselor domenii de activitate, precum arta, muzica, VOICU DAN
ştiinţa, sportul, cultura, fără a ne limita la acestea, încurajarea lecturii atât în mediul fizic, cât şi în cel virtual;formarea abilităţilor necesare pentru înţelegerea şi operarea tehnologiilor
cibernetice;sprijinirea studiilor privind natura şi modul de propagare a informaţiei;încurajarea deprinderii cu mediul virtual on-line;sprijinirea în studiul tehnologiilor necesare pentru dezvoltarea de
aplicaţii on-line, situri web sau aplicaţii mobile;promovarea permanentă a explorării potenţialului uman;organizarea de evenimente (excursii, tabere, grupuri de studiu, întâlniri periodice, fără a ne
limita la acestea) pentru întărirea conexiunilor sociale şi pentru a facilita transferul de informaţie;încurajarea studiului continuu, teoretic şi practic, indiferent de vârstă, sex sau religie.
ASOCIAŢIA PENTRU INOVAŢIE ÎN 16828/A/2016 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. INST IT UT UL MEDICO-MILIT AR NR. PLACINTA VICTOR-MIHAIL,CIUCHETE SINZIIANA-GABRIELA,GYEMANT-SELIN ALEXANDRU-BOGDAN - de a sprijini dezvoltarea arhitecturii inteligente si inovative drept componentă a unei evolutii sustenabile a societatii romanesti si nu numai. Asociatia isi propune sa contribuie la promovarea presedinte - PLACINTA VICTOR-MIHAIL, vicepresedinte - CIUCHETE
22, SECT OR 1
ARHITECTURĂ - AIA valorilor culturale si profesionale romanesti, la consolidarea rolului arhitecturii in societate, la promovarea si la deschiderea internationala a arhitectilor romani. SINZIIANA-GABRIELA, secretar - GYEMANT-SELIN ALEXANDRU
ASOCIAŢIA PENTRU INSTRUIRE 10302/A/2009 Bucureşti, sector 5 Bucureşti, sector 5 Bucureşti, str. Carol Davila nr.34, et.2, Stamatiade Ioana,Stamatiade Marius-Paul,Stamatiade Liliana pregătirea, perfecţionarea şi dezvoltarea profesională a personalului didactic şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar precum şi organizarea unor cursuri şi programe Stamatiade Ioana, Stamatiade Marius-Paul
ap.9, sector 5, camera nr.1
EDUCAŢIONALĂ educaţionale pentru copii preşcolari şi şcolari
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRARE 11210/A/2013 BRASOV RACOŞ, ST R. RACOŞ, ST R. SARIGOŞ, NR. 71. jud. BRASOV DUDAŞ IOAN ,DUDAŞ LIVIA ESTERA ,ZĂMĂCĂU GHEORGHE . Scopul Asociaţiei pentru Integrare Comunitară Racoş este acela de dezvoltare culturală, socială şi economică a comunităţilor de romi , dezvoltarea relaţiilor de cooperare şi parteneriat cu PREŞEDINTE - DUDAŞ IOAN , VICEPREŞEDINTE - ZĂMĂCĂU GHEORGHE ,
SARIGOŞ, NR. 71.
COMUNITARĂ RACOŞ asociaţii private, publice, naţionale şi internaţionale, specializate în cercetarea şi implementarea programelor sociale , culturale şi aducătoare de venituri pentru romi. SECRETAR - DUDAŞ LIVIA ESTERA .
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRARE 3224/A/2005 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. ELENA CUZA NR. 1. SINTU IOAN TEODOR,cu domiciliul in localitatea Beclean,jud. Bistrita Nasaud,str. Obor nr.48 A,identificat cu C.I. seria XB 1. Sustine organizarea de activitati privind promovarea si protejarea valorilor si traditiei nationale;;2. Organizeaza si sprijina toate actiunile privind integrarea Romaniei in structurile Uniunii SINTU IOAN TEODOR domiciliul in localitatea Beclean, jud. Bistrita Nasaud, str. Obor nr.48
79, BL. 13, SC. 1, AP. 1, SECT OR 4
EUROPEANĂ "MUNTENIA" nr.014668 eliberat de Pol.Beclean la 28.09.2000,C.N.P. nr.1620105060016 2. FUSTOS MAKAR ISTVAN,avand domiciliul in Europene ;;3. Sustine crearea de organisme care să asigure cercetarea, imbunatatirea sau respectarea legislatiei în vigoare;;4. Organizeaza intalniri ale membrilor Asociatiei cu oameni de A, identificat cu C.I. seria XB nr.014668 eliberat de Pol.Beclean la 28.09.2000, C.N.P.
Oradea,str. Transilvniei nr.22,bloc K2,apt. 103,identificat cu P.A. nr.07763920 eliberat de Politia Bihor la 17.07.2003,C.N.P. afaceri din tara si strainatate cu scopul incheierii de tranzactii comerciale si realizarii de investitii, in vederea apropierii oamenilor de afaceri romani de cei din Uniunea Europeana; ;5. Promoveazanr.1620105060016 -PRESEDINTE CHIRIAC IONEL domiciliul in Piatra Neamt, str. Burebista
nr.1650110054661 3. CRISTESCU ADRIAN STEFAN,avand domiciliul in Bucuresti,str. Maria Tanase nr.3,bloc 13,scara 1,etaj interese specifice de grup ale membrilor Asociatiei in relatiile cu Parlamentul, Guvernul Romaniei, autoritatile locale, alte asociatii profesionale, grupuri de investitori, organele de stat care nr.12, bloc I 9, scara B, apt.28, identificat cu C.I. seria NT nr. 119989 eliberat de Politia Piatra
1,apt.2,sector 4,identificat cu C.I. seria RT nr.142789 eliberat de Sectia 14 Politie la 05.03.2001,C.N.P. 1630828400064 4. CHIRIAC coordoneaza si realizeaza investitii in economie; ;6. Apără si reprezintă interesele membrilor asociati la Guvern, Parlament, Presedintia României si administratiile locale, actionând pentru Neamt la data de 09.05.2002, C.N.P. nr. 1530613270602 - VICEPRESEDINTE CRISTESCU
IONEL,avand domiciliul in Piatra Neamt,str. Burebista nr.12,bloc I 9,scara B,apt.28,identificat cu C.I. seria NT nr. 119989 eliberat de rezolvarea problemelor cu care se confruntă membrii Asociatiei;;7. Dezvoltă relatii de colaborare cu alte organizatii guvernamentale si neguvernamentale, române si străine;;8. Promoveaza si ADRIAN STEFAN domiciliul in Bucuresti, str. Maria Tanase nr.3, bloc 13, scara 1, etaj 1, apt.2,
Politia Piatra Neamt la data de 09.05.2002,C.N.P. nr. 1530613270602 5. OLAR OLIMPIU,avand domiciliul in Oradea,B-dul Dacia sustine unele propuneri de imbunatatire a legislatiei in domeniul de activitate al membrilor asociatiei sau ale altor persoane fizice sau juridice daca acestea nu contravin scopului Asociatiei ;;9. sector 4, identificat cu C.I. seria RT nr.142789 eliberat de Sectia 14 Politie la 05.03.2001,
nr.6,bloc A3,apt.27,identificat cu C.I. seria XH nr.095383 eliberat de Politia Oradea la 17.02.2000,C.N.P. nr.1640315054672 Elaboreaza proceduri, norme si standarde in domeniul de activitate al membrilor Asociatiei, pe care le promoveaza si le sustine in fata tuturor organelor abilitate ale statului sau in fata oricaror alteC.N.P. 1630828400064 -Director Consiliul director (administreaza asociatia
persoane juridice;
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRARE 3171/A/2005 pozitie inchisa BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I Bucureşti, Calea Griviţei Coroboianu Ecaterina,Rotaru Nicolae,Diaconescu Nicolae,Abraham Pavel atragerea şi mobilizarea specialiştilor şi altor persoane fizice şi juridice în activităţi care să contribuie la prevenirea criminalităţii şi a altor fapte antisociale menţine componenţa
nr.142, sc.A-B, parter, cam.1, sector 1
EUROPEANĂ CENTRUL DE PREGĂTIRE ÎN
DOMENIUL SECURITĂŢII PRIVATE
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRARE 1749/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CUPOLEI NR.4-8, BL.102, SC.2, ET .5, Şerbănică Ileana-Alina,Iacob Loredana Bianca,Iacob Radu Dan,Şerbănică Daniel sustinerea integrarii europene a Romaniei atat in momentele de preaderare cat si si dupa momentul aderarii la Uniunea Europeana, atat prin sprijinirea armonizarii valorilor sociale, economice, Şerbănică Ileana Alina, Iacob Loredana Bianca, Şerbănică Daniel
AP.72, SECT OR 6
EUROPEANĂ PARAGON stiintifice, educationale din Romania cu cele ale statelor membre din Uniunea Europeana, precum si prin cultivarea si promovarea in tara noastra a valorilor culturii nationale si europene, dorind sa
aduca o contributie insemnata la dezvoltarea stiintei, culturii si invatamantului din Romania, promovand acele idei care pot sta la baza infaptuirii democratiei si a statului de drept.
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRARE 69/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.CALEA MOŞILOR, NR.209, BL.17, TEODORESCU LUMINITA VALERIA, 2. ZAHARIA CRISTINA, 3. CORNICIUC IONUT VALERIU Scopul asociatiei este sprijinirea procesului de integrare europeana a Romaniei.; ASOCIATIA PENTRU INTEGRARE EUROPEANA POLITICA SI ECONIMICA isi propune sa sprijine Organul de conducere al asociatiei este Consiliul Director format din: · Presedintele Consiliului
SC.1, AP.32, SECT OR 2
EUROPEANĂ POLITICĂ ŞI ECONOMICĂ procesul de integrare europeana a Romaniei, iar obiectivele pe care si le propune in vederea realizarii acestui scop sunt prevazute in statutul asociatiei. Director va fi d-na. Zaharia Cristina · Prim-vicepresedinte al Consiliului Director va fi dl.
Corniciuc Ionut Valeriu d · Vicepresedinte al Consiliului Director va fi d-na. Teodorescu
Luminita Valeria · Secretar al Consiliului Director va fi d-na. Pocora Ana-Maria,
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRARE 4241/A/2002 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART IER LĂPUŞ-ARGEŞ, BL. 55, OLTEANU CAMELIA MĂDĂLINA,SUIU IRINA,NICOLA VIOREL FORMAREA, PREGĂTIREA ŞI SUSŢINEREA TINERILOR, DEZVOLTAREA LOR PERSONALĂ ŞI PROFESIONALĂ, PRECUM ŞI SPRIJINIREA SOCIETĂŢII ŞI A COEZIUNII OLTEANU CAMELIA,SUIU IRINA,ADAM GEORGE,CENZOR_NICOLA VIOREL
AP. 5
EUROPEANĂ QUIZ ECONOMICE ŞI SOCIALE ÎNTRE MEMBRII SĂI
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRARE 18474/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL VALEA DANULUI, NR. 40, Moldoveanu Ingrid Serenela,Zaval George Bogdan,Ionescu Marian Valentin. Susţinerea economiei sociale, a dezvoltării durabile, precum şi în apărarea şi aplicarea principiilor stipulate în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Moldoveanu Ingrid Serenela- preşedinte, Zaval George Bogdan- prim-vicepreşedinte, Ionescu
ET . 4, AP. 55, SECT OR 6.
EUROPEANĂ ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ - Marian Valentin- vicepreşedinte.
INTEGRA
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRARE 12662/A/2011 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. FLUT URI, NR.45 BÎRSAN SORIN,DUŢESCU LAURA ALINA,BÂRSAN EMILIAN IDENTIFICAREA NEVIOLOR TINERILOR ATÂT DIN ZONA URBANĂ CÂT ŞI DIN CEA RURALĂ;REALIZAREA CONTROLULUI CIVIC ÎN PRIVINŢA FUNCŢIONĂRII PE PRINCIPII BÂRSAN SORIN-PREŞEDINTE, DUŢESCU LAURA ALINA-VICEPREŞEDINTE,,BÂRSAN
EUROPEANĂ, TINERET ŞI CULTURĂ-"ETIC" DEMOCRATICE A INSTITUŢIILOR PUBLICE;IMPLICAREA CETĂŢENILOR ÎN ELABORAREA DECIZIILOR ŞI POLITICILOR PUBLICE, ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR EMILIAN-VICEPREŞEDINTE
COMUNITĂŢII;IMPLICAREA TINERILOR ÎN ACTIVITĂŢI DE PROMOVARE A POTENŢIALULUI CULTURAL AL REGIUNII
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRARE SOCIALĂ 6727/A/2007 radiata IASI T G.FRUMOS T G.FRUMOS jud. IASI CUZA VODĂ, STÎNGU TEODORA,STÎNGU SEBASTIAN,DRĂGHICI MOCANU MARINELA,PRISACARIU MIHAELA,CHIRIAC PROMOVAREA ŞI PROTEJAREA INTERESELOR COMUNE PRIVIND DEZVOLTAREA COMPLEXĂ PERSONALĂ ŞI COMUNITARĂ, PRIN PREVENIREA EXCLUZIUNII SOCIALE ŞI Preşedinte -Afilipoaie Vasile, scretar general - Velniceru Maricica - vicepreşedinţi - Sobaru
BL.37,SC.B,ET .3,AP.5
NEMAR MIHAELA,BOGHIAN DUMITRU,STÎNGU DORIN,AFILIPOAIE VASILE,VELNICERU MARICICA,BUHUŞI IRINA,SOBARU RESPONSABILIZARE CIVICĂ. Silvia,Buhuşi Irina , Minea Petrică, Prisecaru Mihaela ,Călugăru Iliena , Stîngu Dorin, Benţa
SILVIA,BENŢA CĂTĂLIN,BĂETU ELENA,LOGHIN ADRIAN,STÎNGU MIHAELA ROXANA,CĂLUGĂRU ILEANA,MINEA Claudiu, Drăghici Mocanu Marinela , Chiriac Mihaela, Chicoş Daniel, Stîngu Mihaela Roxana,
PATRICIA,GRIGORAŞ VASILICA VALENTINA,TURCU MARCELA GELUCA,CHICOŞ DANIEL Stîngu Sebastian
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRARE ŞI 46/A/2015 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I ST R. DRIST ORULUI NR. CONSTANTIN SORIN GEORGE,STANCIULESCU ALINA AURELIA,CONSTANTIN GRATIELA REALIZAREA DE PROGRAME ŞI ACŢIUNI DE SPRIJINIRE ŞI PROMOVARE A INTEGRĂRII, EDUCAŢIEI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE A INIŢIATIVEI ŞI DE GRUP INDIFERENT DE PREŞEDINTE-CONSTANTIN SORIN GEORGE, VICEPREŞEDINTE-STANCIULESCU
102, BL.10, SC.3, ET .2, AP.97
STIMULAREA INIŢIATIVEI – AISA VÎRSTĂ ŞI CATEGORIE SOCIALĂ PRECUM ŞI APĂRĂRII ŞI APLICĂRII PRINCIPIILOR STIPULATE ÎN TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE ALINA AURELIA, MEMBRUCONSTANTIN GRATIELA
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRARE 19153/A/2014 BIHOR COM. T INCA COM. T INCA jud. BIHOR ST R. REPUBLICII; NR. 36 OTT THOMAS THIERRY-PIERRE,VIRLOGEUX SIMON,MATEI FLAVIA ELISABETA Constă în lupta împotriva sărăciei, excluziunii sociale şi economice, prin promovarea accesului la drepturile fundamentale şi prin susţinerea dezvoltării sociale şi teritoriale. Pentru realizarea OTT THOMAS THIERRY - PIERRE - preşedinte; VIRLOGEUX SIMON - vicepreşedinte;
TERITORIALĂ ŞI DEZVOLTARE - ITD scopului declarat, asociaţia îşi propune elaborarea, promovarea, implementarea şi conducerea de programe integrate de dezvoltare socială, în direcţia persoanelor defavorizate social şi în MATEI FLAVIA ELISABETA - membru.
sprijinul administraţiei publice locale şi a instituţiilor publice, printr-o acţiune de cooperare şi parteneriat în cadrul Uniunii Europene şi prin experienţa reţelei noastre de profesionişti în dezvoltarea
şi acţiune socială.
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRAREA 11182/A/2013 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. MART IR IOAN MARIUT AC, GOLDIŞ DAN – CONSTANTIN,GOLDIŞ EUGENIA şi STOICA ADRIAN - FLORIN cu scopul realizării unei platforme online pentru integrarea cetăţenilor şi firmelor româneşti în ţările Uniunii Europene. preşedinte: GOLDIŞ DAN – CONSTANTIN, vicepreşedinte: STOICA ADRIAN – FLORIN,
BL. B22, PART ER, AP. 1 (FOST A ST R. DR. LOUIS
CETĂŢENILOR ROMÂNI ÎN UNIUNEA PAST EUR, NR. 26) secretar: GOLDIŞ EUGENIA.
EUROPEANĂ - SOCINRO
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRAREA 1013/A/2012 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. 1848, NR.8, BL.2A,DINCA AUREL,DINCA GEORGIANA ANCA,VOICU DANIEL. Membrii Asociaţiei "ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM -DOBROGEA" doresc să se asocieze în scopul desfăşurării de activităţi de advocacy de ordin legislativ, de DINCA AUREL - PREŞEDINTE, DINCĂ GEORGIANA ANCA - VICEPREŞEDINTE, VOICU
SC.B, AP.12, JUD. T ULCEA
COPIILOR CU AUTISM-DOBROGEA integrare, de acces la servicii specializate de calitate potrivite nevoilor individuale şi specifice ale copiilor cu autism, de promovare a înţelegerii problematicii dizabilităţii ca pe o problemă a DANIEL - MEMBRU.
drepturilor omului.
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRAREA 2720/A/2002 HUNEDOARA SIMERIA SIMERIA jud. HUNEDOARA Bedea Iulius Gelu,Bedea Anghel,Burta Daniela Lioara,Bedea Olga. ntegrarea principiilor dezvoltării durabile în viaţa economică şi socială,naţională şi internaţională,prin promovarea conceptului dezvoltării durabile în societatea civilă,economică şi BEDEA IULIUS GELU - Preşedinte, BOBOIA SIMONA - Vicepreşedinte, FURDUI CLAUDIA
SIMERIA,ST R.T RAIAN,NR.80,JUDEŢ UL HUNEDOARA
DEZVOLTĂRII DURABILE. politică.;Dezvoltarea de programe şi activităţi în domeniul îmbunătăţirii calităţii mediului,al protecţiei consumatorilor,al combaterii excluderii sociale şi al sănătăţii publice. CARMEN - secretar
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRAREA ÎN 21472/A/2015 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL MAMAIA NR.135A BUDEANU LEONTINA,MOROŞANU OANA MIRELA,PAVLOV RĂZVAN MIHAI SPRIJINĂ ŞI ACORDĂ ASISTENŢĂ CETĂŢENILOR ITALIENI CARE LUCREAZĂ SAU AU LUCRAT ÎN STRĂINĂTATE DAR ŞI ALTOR CETĂŢENI STRĂINI CARE LUCREAZĂ SAU AU BUDEANU LEONTINA, MOROŞANU OANA MIRELA, PAVLOV RĂZVAN MIHAI
- 137, MILLRNIUM BUSINESS CENT ER, CAMERA NR.32
MEDIUL OCUPAŢIONAL ÎN STRĂINĂTATE LUCRAT ÎN ITALIA ŞI DORESC SĂ BENEFICIEZE DE DREPTURILE CE LI SE CUVIN PENTRU PERIOADELE LUCRATE ÎN STRĂINĂTATE.
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRAREA 13108/A/2010 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. MART IR DUMIT RU STRĂŢILĂ VASILE,STRĂŢILĂ VICTOR şi STRĂŢILĂ ANDREI promovarea intereselor persoanelor cu deficienţe fizice prin oferirea de programe educaţionale, de integrare în societate şi de recreere, având ca grup de ţintă în principal persoanele preşedinte - STRĂŢILĂ ANDREI, vicepreşedinte - STRĂŢILĂ VICTOR şi secretar general -
JUGĂNARU (FOST A ALBAC), NR. 13, BL. 64, SC. C, AP.
PERSOANELOR CU DEFICIENŢE 8 nevăzătoare. STRĂŢILĂ VASILE.
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRAREA 1393/A/1999 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.DORNA, NR.60, SECT OR 1 COMAN MIHAI,AVRAMESCU ANTON,ALBU ANA MARIA,AIONESEI FLORIN,ARCAN LUMINITA,BALAN VICTORIA,BELET Sprijinirea procesului de integrare a României în structurile europene şi euroatlantice PRESEDINTE - COMAN MIHAI, VICEPRESEDINTE - AVRAMESCU ANTON, SECRETAR
ROMÂNIEI ÎN STRUCTURILE EUROPENE MARCEL,BURSUC EUGEN GABRIEL,COMAN ELEONORA,COMĂNECI LIVIU,CRETU CĂTĂLIN DANIEL,DATCU - ALBU ANA-MARIA
ION,DUTAN MIRCEA,MIHĂILĂ FLAVIUS,PĂTRAS EUGEN,PETCU MIRON,POPESCU DAVID CORNEL,SERBAN
DANIELA,VECHILU VASILE,VLĂDESCU IOANA,ZIDARU MARIAN
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRAREA SOCIALĂ 17661/A/2014 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. CĂPIT AN ILIE BIRT , NR.24, Munteanu George Octavian,Cosescu Irina şi Ignătescu Maria Luana integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi şi a grupurilor vulnerabile prin inserţia bio-psiho-socio-culturală în realitatea socială, pe axele: familială, şcolară, profesională şi socială, prin preşedinte – Munteanu George Octavian, vicepreşedinte – Coşescu Irina, secretar – Ignătescu
AP.1
A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI ŞI A reprezentarea, identificarea, promovarea şi susţinerea unitară a intereselor persoanelor cu dizabilităţi şi a grupurilor vulnerabile de pe teritoriul României, în raport cu principalele instituţii ale Maria Luana
GRUPURILOR VULNERABILE statului şi ale Uniunii Europene, precum şi cu alte persoane fizice sau juridice, în plan naţional şi internaţional, în spiritul deplinei egalităţi de şanse
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRAREA SOCIALĂ 16116/A/2013 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R.POET ANDREI MUREŞAN,NR. 10 ESTE DE A SPRIJINI INTEGRAREA ÎN SOCIETATE A TINERILOR CU DIZABILITĂŢI ETC. DAN VLASICI MARIA CORA -PREŞEDINTE, MICLOŞ ALEXANDRU-VICEPREŞEDINTE,
A TINERILOR CU DIZABILITĂŢI EDEN VLASICI IOAN - SECRETAR
LUGOJ
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRAREA 11052/A/2003 dizolvata TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS T imişoara, str. Polonă, nr. 2, căminANAMARIA CIUHANDU,RODICA POPA,VELIMIR CHITARICI,NICOLETA POPOVICI,ADRIAN BURDUŞA,RADU AJUTORAREA COPIILOR ŞI TINERILOR AFLAŢI ÎN DIFICULTATE; ÎMBUNĂTĂŢIREA VIEŢII COPIILOR ŞI TINERILOR CARE TRĂIESC ÎN CASE DE COPII SAU ALTE FORME Noua componenţă a Consiliului director este formată din: preşedinte – BUFAN RADU,
nr. 5, apartamentul 10, jud. T imiş
TINERILOR BUFAN,LADISLAU BAIKAN,LUCIAN NEGRUŢIU,SZUCIC IOSIF,ELISABETA MILANOVICI,EUGEN INSTITUŢIONALIZATE; ACHIZIŢIONAREA DE IMOBILE PE TERITORIUL ORAŞULUI TIMIŞOARA ÎN CARE SĂ FIE CAZATE GRUPURI DE MAXIM 20 DE COPII INSTITUŢIONALIZAŢI, vicepreşedinte – CIUHANDU ANAMARIA, secretar – CIUHANDU GIANINA-VIOLETA,
MĂRCULESCU,ALEXANDRU FACTOR,MIHAELA SINITEANU,NICOLAE CORNEANU,AUREL BOROBAR,ADRIAN etc cenzor – BORODI ROMAN EUSTAŢIU PETRE GHEORGHE.
DAMŞA,DOINA BENEDEK,DUMITRU VINEREANU,KARL SINGER,DAIANA GHIROCEAN,LUMINIŢA BĂLAN,CONSTANTIN
LUPU,LORICA GHEORGHIU,ILEANA NIŢULESCU,LIA NUSSBAUM,JENICA BAIKAN
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRITATE 19398/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VALEA SIRET ULUI, NR. 2, BL. P3, Prisacariu Catalin,Apostol Silviu,Velicu Floriana,Cumpănaşu Alexandru. Evaluarea şi monitorizarea implementării politicilor publice ale statului român, creşterea gradului de transparenţă a instituţiilor publice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, Prisacariu Catalin- preşedinte, Apostol Silviu- vicepreşedinte, Velicu Floriana- vecepreşedinte,
SC. 5, AP. 81, CAM. 1, SECT OR 6.
PUBLICĂ monitorizarea respectării drepturilor omului şi a accesului la măsuri de protecţie socială a categoriilor vulnerabile de populaţie din România. Cumpănaşu Alexandru- secretar genral.
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRITATEA 21130/A/2015 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. COLINELOR, NR. 56 BAN ADRIAN OCTAVIAN,BAN EMANUELA,PETRICĂU BENIAMIN GHEORGHE Promovarea si susţinerea integrităţii şi dezvoltării armonioase a individului şi familiei in toate aspectele complexe ale vieţii fizice, emoţionale, intelectuale şi spirituale, etc. BAN ADRIAN OCTAVIAN - preşedinte, BAN EMANUELA - vicepreşedinte, PETRICĂU
FAMILIEI (AIF) BENIAMIN GHEORGHE - membru
ASOCIAŢIA PENTRU INTEGRITATEA 13795/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.SERGIU CELIBIDACHE LASZLO-BAKK ARON-ISTVAN,PAPP GYORGY,KOROSFOY CORNELIA-COZMINA,SZABO-BAZSA-LOVASZ EVA,PAPP aducerea aportului în crearea unei lumi mai bune, sub aspect fizic şi moral, în care copiii ca viitori membri maturi ai societăţii să se regăsească; promovarea dezvoltării durabile la nivel regional şiPREŞEDINTE – FILEP-RUDAMAS VASILE, VICEPREŞEDINTE – SANDOR CRISTIAN,
NR.8-12
MEDIULUI ORGANIC ŞI NATURAL MARTA,VERES ILDIKO,TOTH CAROL,SANDOR CRISTIAN,SZILAGYI CAROL naţional; educarea eco-civică a populaţiei din regiune, prin crearea unui curent de opinie favorabil dezvoltării conştiinţei ecologice, menit să schimbe comportamentul şi mentalitatea la nivel MEMBRI – VERES ILDIKO, TOTH CAROL, KOROSFOY CORNELIA-COZMINA
individual şi colectiv; educarea locuitprilor din zonele rurale şi urbane în spiritul protejării şi conservării naturii; promovarea ecoturismului, agroturismului, altor forme de turism şi petrecere a
timpului liber în mijlocul naturii
ASOCIAŢIA PENTRU INTELIGENŢĂ 9687/A/2004 CHIT ILA, DRUM CHIT ILA, DRUM CHIT ILA-MOGOŞOAIA NR.1, JUDEŢ zărnescu stelian narcis,sava vasile,sava adina gabriela Promovarea şi implementarea conceptului de inteligenţă economică în România. Sprijinirea dezvoltării învăţămîntului în domeniul inteligentei economice. Constituirea unei retel natională de expertiStelian Narcis Zărnescu - preşedinte, Silaşi Grigore - preşedinte onorific. Adina Gabriela Sava
CHIT ILA-MOGOŞOAIA ILFOV
ECONOMICĂ DIN ROMÂNIA NR.1, JUDEŢ ILFOV în inteligenţă economică, specializaţi în culegerea, tratarea şi difuzarea infomaţiilor necesare întreprinderilor, pentru elaborarea şi implementarea sistemelor de inteligenţă economică, asigurarea- vicepreşedinte, Sava Vasile - vicepreşedinte
condiţiilor coniţiilor pentru dezvoltarea structurilor de inteligenţă economică, cu respectarea legislaţieii în vigoare.
ASOCIAŢIA PENTRU INTERESUL NAŢIONAL 18415/A/2015 BUCURESTI BUCUREST I BUCUREST I jud. BUCUREST I ST R. 11 IUNIE NR. 17, WEBER NATHALIE,BADEA ILEANA FLORENTINA,ALEXE VALENTINA ALEXANDRA identificarea , dezvoltarea şi promovarea tuturor factorilor , resurselor umane şi a valorilor de orice natură , cu potenţial în vederea susținerii , apărării si împlinirii interesului naţional , pentru o Președinte: Badea Ileana –Florentina, Vicepreședinte: Weber Nathalie, Vicepreședinte: Alexe
MANSARDA, SECT OR 4
viaţă mai bună, într-o ţară mai sigură şi mai prosperă Valentina – Alexandra
ASOCIAŢIA PENTRU INTERVENŢIE ÎN 10245/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DIMIT RIE CANT EMIR, NR. 21, BL. 4, 1.DUMITRESCU DANIEL,cetatean roman,nascut la data de 14.09.1985 in mun. Bucuresti,Sector 2,cu domiciliul in mun. il constituie sustinerea personelor a căror viaţă este marcată de autism, prin campanii de promovare, solutii de diagnosticare si interventie timpurie, simpozioane, mese festive, spoturi audio-tv, Presedinte Executiv – DUMITRESCU DANIEL Vicepresedinte – POPESCU CRISTIANA
SC. A, ET . 7, AP. 31, SECT OR 4
AUTISM Bucuresti,Sector 4,Bld. Dimitrie Cantemir nr. 21,bl.4,sc.A,ap.31,identificat cu CI seria RT nr. 088319 eliberata de Sectia 14 la data manifestari, actiuni, intalniri, cursuri, implicare, actiuni umanitare, precum si alte activitati conexe acestora.
de 02.05.2000,CNP 1850914420110, 2.DUTA RUCSANDRA-ANDREEA,cetatean roman,nascuta la data de 11.10.1986 in mun.
Tirgoviste,jud. Dimbovita,cu domiciliul in mun. Tirgoviste,jud. Dimbovita,Bld. Independentei bl. 6,sc. B,et.1,ap.58,identificata cu CI
seria DD nr. 041856,eliberata de Politia mun. Tirgoviste la data de 19.09.2000,CNP 2861011152518, 3. POPESCU
CRISTIANA,cetatean roman,nascuta la data de 25.12.1985 in mun. Bucuresti,Sector 1,cu domiciliul in Bucuresti,Ale. Adjud,nr. 2,bl.
F1,sc. 1,et. 5,apt. 21,Sector 3,identificata cu CI seria RT nr. 723993,eliberat de SPCEP S3 biroul nr. 1 la data de 08.02.2010,CNP
2851225410047,
ASOCIAŢIA PENTRU INTERVENŢIE 3425/A/2004 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. SALCÂMILOR, NR.13, BL. ARDELEAN DUMITRU,BLASKO ILDIKO-NOEMI,JAKO ENIKO ameliorarea situaţâiei copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-6 ani , în a căror dezvoltare au apărut factori de risc care pot determina diferite tipuri de deficienţe ARDELEAN DUMITRU-preşedinte, BLASKO ILDIKO-NOEMI-secretar, JAKO
PB138, SC. B, AP.18
TIMPURIE "THYSIA" -PRIN ÎNCH. 133/A/2006 ENIKO-membru
PR. ÎN DOSAR 133/A/2006 AL JUD. ORADEA
S-A MODIFICAT STATUTUL-PRIN
ÎNCHEIEREA 148/A/31.10.2008 PR. ÎN DOSAR
10201/271/2008 AL JUD. ORADEA SE
MODIFICĂ STATUTUL
ASOCIAŢIA PENTRU INTERVENŢIE 3353/A/2004 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. SALCÂMILOR, NR. 13, BL. PB. ARDELEAN DUMITRU,BLASKO ILDIKO - NOEMI,JAKO ENIKO - AMELIORAREA SITUAŢIEI COPIILOR CU VÂRSTĂ CUPRINSĂ ÎNTRE 0 - 6 ANI, ÎN A CĂROR DEZVOLTARE A APĂRUT FACTORI DE RISC, CARE POT DETRERMINA DIFERITE ARDELEAN DUMITRU, BLASKO ILDIKO - NOEMI, JAKO ENIKO
138, AP. 18
TIMPURIE THYSIA TIPURI DE DEFICIENŢE
ASOCIAŢIA PENTRU INTUBAŢIE DIFICILĂ 17958/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA DOROBANŢ I NR. 239, ET . 6, CAM.
NR. 2, SECT OR 1
ASOCIAŢIA PENTRU INVESTIGAŢII, GĂRZI 1729/A/2003 ORAŞUL VOLUNT ARI, ORAŞUL VOLUNT ARI, JUDEŢ UL ILFOV ŞOSEAUA PIELEANU MARIUS,MOISESCU IULIAN,GHERASIM GABRIEL,MOISESCU ADRIAN,VASILESCU GELU,BUGARU Asociaţia îşi propune să atragă şi să mobilizeze specialişti şi alte persoane fizice şi juridice în activităţi care să sensibilizeze opinia publică, privind creşterea fenomenului de devianţă socială în PREŞEDINTE - IULIAN MOISESCU, VICEPREŞEDINTE - GABRIEL GHERASIM,
JUDEŢ UL ILFOV ŞT EFĂNEŞT I NR.8A,CAMERA 3
DE CORP ŞI SERVICII DE PAZĂ DIN MIHAI,SIMION CONSTANTIN România; asociaţia îşi propune să dezvolte activităţi şi programe în cooperare cu organizaţiile similare din ţară şi străinătate. SECRETAR - ADRIAN MOISESCU, MEMBRU - MIHAI BUGARU
ROMÂNIA
ASOCIAŢIA PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA 10940/A/2009 GIURGIU COM. IEPUREŞT I COM. IEPUREŞT I jud. GIURGIU DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI CULTURAL - EDUCATIVE, SOCIALE, CE VOR AVEA CA OBIECT GENERAL ORGANIZAREA DE MANIFESTĂRI CULTURALE, ACORDAREA DE
MODULUI DE VIAŢĂ COM. IEPUREŞTI SPRIJIN UMANITAR PRIN SPRIJINIREA GRUPURILOR SOCIALE DEFAVORIZATE, PE CEI NEVOIAŞI, BOLNAVI, ORFANI PRECUM ŞI CEI FĂRĂ ADĂPOST, URMÂND SĂ
PROMOVEZE ACELE VALORI ALE MORALEI, CULTURII ŞI CIVILIZAŢIEI CARE SLUJESC SPIRITUL NAŢIONAL ŞI PROPĂŞIREA NAŢIUNII ROMÂNE.
ASOCIAŢIA PENTRU ÎNDRUMARE ŞI 16648/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R. DEJULUI, NR. 1, BL. R4, BERINDEAN DENIS RĂZVAN,PINTEA TRAIAN RAUL,PINTEA CĂTĂLIN a sprijini, realiza şi coordona activităţi care să contribuie la dezvoltarea regiunii Nord-Vest a Transilvaniei din punct de vedere profesional, social şi cultural PREŞEDINTE – BERINDEAN DENIS RĂZVAN MEMBRI – PINTEA TRAIAN RAUL,
SC. 5, ET . 1, AP. 48
DEZVOLTARE PROFESIONALĂ PINTEA CĂTĂLIN
TRANSILVANIA
ASOCIAŢIA PENTRU ÎNFIINŢAREA 13735/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.G-RAL EREMIA ANDREI MARGA,MIHAI IULIU SPARIOSU,VASILE BOARI,JOSEPH FRANCIS GOWER,ALEXANDRU-MARIUS JUCAN. înfiinţarea şi asigurarea bunei funcţionări a Universităţii Americane în România PREŞEDINTE – ANDREI MARGA, VICEPREŞEDINŢI – MIHAI IULIU SPĂRIOSU, VASILE
GRIGORESCU BL.I ET .2 SC.E AP.68
UNIVERSITĂŢII AMERICANE ÎN ROMÂNIA GHEORGHE STEFAN,INDREI STEPHEN PILKINGTON RATIU,VALENTIN NICA,MIHAELA-SORINA RUS,DUMITRU BOARI, DIRECTORI ACADEMICI ŞI PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ – JOSEPH
DUMITRESCU,IRINA SOCOL,PAUL-SERBAN AGACHI,STEFAN-EMERIC SZAMOSKOZI,STEFAN OLTEAN,IOAN-RARES GOWER, ALEXANDRU-MARIUS JUCAN, GHEORGHE ŞTEFAN, DIRECTOR RELAŢII CU
BOGDAN,IRINA-MIHAELA MADARAS PUBLICUL ŞI MEDIUL DE BUSINESS – IRINA SOCOL, DIRECTOR RELAŢII
INTERNAŢIONALE – INDREI STEPHEN PILKINGTON RAŢIU, DIRECTOR TREZORIER –
IRINA-MIHAELA MĂDĂRAŞ
ASOCIAŢIA PENTRU ÎNGRIJIRI 4247/A/2002 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CRAIOVA,ST R.PĂLT INIŞ SE RETRAG DIN ASOCIAŢIE:ANDRONIC IOAN,ANDRONIC ZENAIDA, PĂSĂRESCU ANCA, PRIMIREA CA ÎMBUNĂTĂŢIREA STĂRII DE SĂNĂTATE APOPULAŢIEI PRIN PERFECŢIONREA SERVICIILOR MEDICALE ACORDATE COMUNITĂŢII LOCALE..SE POT ANGAJA CONTRACTE SE RETRAGE NOU CONSILIU DIRECTOR:CAMENIŢĂ ANGELICA
NR.1,JUD.DOLJ
COMUNITARE HELIOS MEMBRU:şERBĂNESCU PETRONELA INDIVIDUALE DE MUNCĂ IN COND.LEGISLAŢIEI IN VIGOARE OARĂ-PREŞEDINTE,MARINOAICA SIMONA-MEMBRU,ŞERBĂNESCU
PETRONELA-MEMBRU
ASOCIAŢIA PENTRU ÎNTRAJUTORARE 4855/A/2006 dizolvata GORJ T ÂRGU JIU T ÂRGU JIU jud. GORJ B-DUL REPUBLICII BL 30 SC 2 ET Micu Florian Nicuşor,Micu Adela,Micu Florea constă în crearea cadrului favorabil social şi educaţional pentru persoanele defavorizate cu handicap sau abilităţi speciale,răspunzând unor nevoi sociale acute Micu Florian Nicuşor -preşedinte,Micu Adela Vicepreşedinte,Micu Floarea-secretar general
B4 AP 9
OLTENIA - DIZOLVATĂ
ASOCIAŢIA PENTRU ÎNTRAJUTORAREA 822/A/1996 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. M. KOGĂLNICEANU NR. 4 Desfăşurarea unor activităţi profilactice pentru prevenirea îmbolnăvirii de diabet a populaţiei, precum şi sprijinirea materială a bolnavilor de diabet pentru procurarea de medicamente şi alimente
BOLNAVILOR DE DIABET "SCORILO" dietetice.
ASOCIAŢIA PENTRU ÎNTRAJUTORAREA 1658/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.PRIMĂVERII, NR.32, ET .3, AP.4, PUNGA VASILE,TEODORESCU ANDRA,VARBANCIU CRISTIAN Proiecte umanitare pentru grupări defavorizate;- Schimburi de opinie, idei între grupuri de tineri la nivel internaţional PRESEDINTE - PUNGA VASILE, VICEPRESEDINTE - TEODORESCU ANDRA FLORINA
SECT OR 1
TINERILOR
ASOCIAŢIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT 16338/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CRINULUI NR. 2, SECT OR 1 MILUŢĂ ORHEANU,ION CONSTANTIN,DOREL MÎNEA,VALENTIN MÎNDRICAN,SORIN IRINEL URDEŞ,GIOVANI-ADRIAN - de a sprijini Şcoala de Aplicaţie pentru Logistică "General Constantin Zaharia", în procesul de instruire, formare, perfecţionare, specializare şi dezvoltare profesională continuă a învăţământului preşedinte: MILUŢĂ ORHEANU, vicepreşedinte: ION CONSTANTIN, secretar general:
LOGISTIC BURDUCEA,MARICEL CHICIOREA-CAMINESCU,MARIUS DĂNCIULESCU,ŞERBAN CLAUDIU BISTRICEANU. de logistică, precum şi îmbunătăţirea şi modernizarea bazei tehnico-materiale. SORIN URDEŞ.
ASOCIAŢIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT, 3865/A/2006 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I T ÂRGU NEAMŢ , ST R. B.P.HASDEU, NR. 7, se retrage din funcţia de membru Marinache Ionela, se alege în funcţia de membru - Garama
JUD. NEAMŢ .
DEZVOLTARE ŞI EDUCAŢIE - AIDE Alina Laura
ASOCIAŢIA PENTRU LOCUINŢE NOI 9653/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. AMMAN NR. 4, BL. 4, SC. B, ET . 1, AP.Se retrage DRAGOTEANU DRAGOS. Se completează cu alin. 3 care are următorul conţinut;(3) Asociaţia poate desfăşura şi activităţi economice directe cu caracter accesoriu ce sunt în strânsă legătură cu scopul principal lucrativ, CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte: DADU GINA, vicepreşedinţi: PIPEREA GHEORGHE,
71, SECT OR 1
definite prin următoarele activităţi:;6311 Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe;6312 Activităţi ale portalurilor web;7021 Activităţi de consultanţă în domeniul relaţiilor BOERESCU MIHNEA-MIHAI,
publice şi al comunicării;7311 Activităţi ale agenţilor de publicitate;7312 Servicii de reprezentare media;8230 Activităţi de organizare a expoziţiilor, targurilor şi congreselor;9411 Activităţi ale
organizaţiilor economice şi patronale;9412 Activităţi ale organizaţiilor profesionale.
ASOCIAŢIA PENTRU LUGAŞ 13187/A/2010 BIHOR loc. Lugaşu de Jos, loc. Lugaşu de Jos, nr.177, jud.Bihor, C.P.417315 jud. POPA MONICA FLORINA- preşedinte ERDEY ZSOLT - vicepreşedinte, SORBAN IULIU- secretar şi SORBAN ORSOLYA - organizarea de acţiuni de voluntariat pentru păstrarea curăţeniei în spaţiile verzi şi a mediului înconjurător, de plantaţii a puieţilor în spaţiul forestier şi nu numai şi sprijinirea minorităţilor de etnie ERDEY ZSOLT
nr.177, jud.Bihor, BIHOR loc. Vadu Crişului, nr.668/B, jud.Bihor, C.P. 417615
C.P.417315 MONIKA - cenzor. romă pentru integrarea mai bună în societate.
ASOCIAŢIA PENTRU LUPTA ÎMPOTRIVA 18677/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA GRIVIŢ EI NR. 212, BL. J, SC. F, ET . FELER MARIAN,NASTASE STELUTA,POPESCU SEBASTIAN-FLORIN,ILIE ADRIAN-DUMITRU,CAMBOSIE EMANUEL - promoveaza drepturile si libertatile fundamentale ale omului, valorile culturii evreiesti, unitatea si securitatea comunitatilor evreiesti din Romania si a celor internationale, libertatea de exprimare preşedinte - FELER MARIAN, vicepreşedinte - NASTASE STELUTA, secretar general -
2, AP. 11, SECT OR 1
ANTISEMITISMULUI ŞI TERORISMULUI si de alegere a cultului religios;- militeaza pentru respectarea drepturilor evreilor si impotriva discriminarii de orice natura la adresa acestora;- va respecta cu strictete si va milita pentru POPESCU SEBASTIAN-FLORIN
respectarea legislatiei romane si internationale, a principiilor Statului de Drept, ale democratiei si ale libertatilor cetatenesti;- militeaza impotriva terorismului si amenintarilor de orice fel ce
decurg din acesta, a oricaror manifestari ce destructureeaza pacea si drepturile democratice ale comunitatilor punand in primejdie civilizatia si valorile umaniste.
ASOCIAŢIA PENTRU MANAGEMENT 1754/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.IANCU DE HUNEDOARA, NR.2, AP.33, SIBIAN ELENA,STEFĂNESCU RODICA,GRIGORESCU CORINA,LĂZĂRESCU CLAUDIU,PARASCHIVOIU MARIA,NĂSTASEDezvoltarea managementului imobiliar prin activităţi concrete;- Facilitarea legăturilor profesionale între membri ei şi a legăturilor cu alte organizaţii care au obiect de activitate apropiat PRESEDINTE - CLAUDIU GEORGE LĂZĂRESCU
SECT OR 1
IMOBILIAR LUMINITA,MURAD CRISTINA,VDOVINCENCO D. DUMITRU,BALANTA RODICA,MIHAI PETRICĂ,BANCIU
AURELIA,FRANGAPIE ADRIAN,HANSCHI ANCA,TOADER VERONICA,TRĂNCIOVEANU ST.,CRISTEA ELENA,HARZA
GHE.,IASUP ANDREI,TALIAN ANDRUSCA,DANCIULESCU MARGARETA
ASOCIAŢIA PENTRU MANAGEMENT 4669/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SOS.NICOLAE T IT ULESCU, NR.89-91, BL.9,ZSAK ANA,SCALAVSCHI ANCA CORNELIA,CAVANALI CRISTINA ELENA,IONESCU GLORIA,POP ION,HILLEBRAND JULIE Sprijinirea partenerilor sociali în abordarea problemelor create de schimbul din mediul economico - social;- Incurajarea participării instituţiilor românesti la programe internaţionale PRESEDINTE - HANLICA MARIUS, VICEREPSEDINTE - SOCOLONSCHI ANA
SC.B, ET .6, AP.69, SECT OR 1
OCUPAŢIONAL ŞI DEZVOLTARE ANN,CHIRONOV GHENADIE MARCEL,BUCOVEANU MARIANA,NEAGOE MARIANA,HANLICA MARIUS,BALAN CORNELIA, MEMBRII - CHIRONOV GHENADIE M., HILLEBRAND JULIE ANN
ECONOMICĂ LOCALĂ "MODEL" MIHAELA,CIULIU IONESCU MIRCEA,DUMITRU DUMITRU
ASOCIAŢIA PENTRU MANAGEMENTUL 13135/A/2011
DESEURILOR INDUSTRIALE ŞI SITURILOR
CONTAMINATE
ASOCIAŢIA PENTRU MANAGEMENTUL 13401/A/2011 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS B-DUL REVOLUŢ IEI DIN 1989, NR.JUDEŢUL TIMIŞ PRIN CONSILIUL JUDEŢEAN TIMIŞ,MUNICIPIUL TIMIŞOARA PRIN CONSILIU LOCAL AL MUNICIPIULUI PROMOVAREA CONCEPTULUI DE ENERGIE DURABILĂ ŞI A PRINCIPIILOR DE MANAGEMENT AL ENERGIEI LA NIVELUL AUTORITĂŢILOR LOCALE, INSTITUŢIILOR DE MANDAT DE 3 ANI; PREŞEDINTE - OSTAFICIUC CONSTANTIN, MEMBRI: CIUHANDU
17
ENERGIEI TIMIŞ TIMIŞOARA,SC COLTERM TIMIŞOARA SA,FEDERAŢIA ASOCIAŢIILOR DE LOCATARI TIMIŞOARA,CAMERA DE ÎNVĂŢĂMÂNT, etc GHEORGHE-CORIOLAN, SPONOR SORIN-DANIEL, OLARIU PETRU, CORNU
COMERŢ,INDUSTRIE ŞI AGRICULTURĂ TIMIŞ,UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIŞOARA GEORGICĂ, ROBU NICOLAE
ASOCIAŢIA PENTRU MARCAREA ŞI 1194/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. LT . COL. C. MARINESCU NR.9, Dobrescu Florin,Dobrescu Rodica,Mustăţoiu Gheorghe,Mustăţoiu Dan Gheorghe introducerea şi utilizarea sistemelor electronice de marcare şi identificare a animalelor în România Dobrescu Florin, Mustăţoiu Dan Gheorghe, Mustăţoiu Gheorghe
BL.V-68, SC.2, ET .2, AP.29, SECT OR 5
IDENTIFICAREA ELECTRONICĂ A
ANIMALELOR DIN ROMÂNIA - AMIDEEA
ASOCIAŢIA PENTRU MARKETINGUL 12/A/2015 CLUJ COM.APAHIDA SAT COM.APAHIDA SAT DEZMIR jud. CLUJ ST R.CRIŞENI FN retragerea din calitatea de membru al asociaţiei şi din toate funcţiile deţinute în cadrul asociaţiei a domnului Bob Sorin Simion şi asigurarea cadrului logistic şi a facilităţilor de ambalare necesare pentru integrarea pe piaţă a produselor locale s-a luat act de retragerea din toate functiile detinute în cadrul asociatiei de către d-l BOB
DEZMIR
PRODUSELOR LOCALE - AMPLU cooptarea în calitate de membru a doamnei Marcu Anca Veronica SORIN SIMION, s-a hotărât numirea în functia de presedinte al asociatiei a d-lui RANGA
SORIN RADU si secretar al Consiliului Director a d-lui BALLA FRANCISC
ASOCIAŢIA PENTRU MECANICA FINĂ ŞI 3598/A/1990 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SPLAIUL INDEPENDENŢ EI, NR.313, ET .4, ALBESCU MACIUCA,ALEXANDRESCU NICOLAE,ANTONESCZ SIMONA,AVRAM MIHAI,BANU VALENTIN,BĂCESCU dezvoltarea mecanicii fine şi optici reunind persoane fizice şi juridice care exercită activităţi de specialitate in acest domeniu sau in domenii conexe AVRAM MIHAI, BANU VALERIU, BACSAN CONSTANTIN, DAMIAN TRAIAN, IONESCU
SALA CH402
OPTICĂ DIN ROMÂNIA "AMFOR" DANIEL,BUCSAN CONSTANTIN,DEMIAN TRAIAN,GRECU EUGEN,IONASCU GEORGETA,IONESCU MUSCEL MUSCEL SILVIA, NITA AUREL MIRCEA
SILVIA,KOSTRAKIEVICI SORIN,LEPADATESCU DOINA,MICU CONSTANTIN,NITA AUREL MIMRCEA,NITU
CONSTANTIN,PASCU ADRIAN,CURATU EUGEN,TUDOR DUMITRU,UDREA CONSTANTIN
ASOCIAŢIA PENTRU MEDICINĂ PROF DR. 10527/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. PET RE CARP, NR.35 ŞURLIN MARIN VALERIU,ŞURLIN PETRA,BOGDAN MELANIA,ŞURLIN CRISTINA,BOGDAN MARIA,TRIFAN FLORIN DE A REUNI SPECIALIŞTII ÎN MEDICINĂ, ROMÂNI ŞI STRĂINI, CARE SĂ CONTRIBUIE LA CREŞTEREA PERFORMANŢELOR ACTULUI MEDICAL ŞI AL ACCESULUI LIBER LA VALERIU MARIN ŞURLIN-PREŞEDINTE, MELANIA BOGDAN-VICEPREŞEDINTE, DR.
FLORIN BOGDAN INFORMAŢIA MEDICALĂ DE ACTUALITATE, LA CREŞTEREA VALORILOR PROFESIEI PRIN PROMOVAREA TINERILOR SPECIALIŞTI SAU STUDENŢI AI FACULTĂŢII DE CRISTIAN ŞURLIN-VICEPREŞEDINTE
MEDICINĂ
ASOCIAŢIA PENTRU MEDIU ŞI 1995/A/2012 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. VICEAMIRAL IOAN FRANCISCO JOSE DIAZ DIAZ,JUAN MANUEL CHARRO MARTINEZ,OSCAR JIMENEZ IBANEZ SENSIBILIZAREA, EDUCAREA ŞI FORMAREA DE STRUCTURI ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR,UTILIZAREA RAŢIONALĂ A APEI, FORMAREA DE FRANCISCO JOSE DIAZ DIAZ, JUAN MANUEL CHARRO MARTINEZ, OSCAR JIMENEZ
MURGESCU NR.22, CAM.5
DEZVOLTARE RURALĂAMEDER AGENŢI DE MEDIU...ETC. IBANEZ
ASOCIAŢIA PENTRU MEDIU, DEZVOLTARE 220/A/2013 ST R. PADEŞU, NR. 4, BL. 1, SC. 1, ET . 6, AP. 21, CONSTANTIN ANTONETA,CRISTEA FLORICA,POPA CLAUDIA,CHIVU ŞTEFAN promova şi sprijini imbunătăţirea calităţii mediului înconjurător, precum şi dezvoltarea mediului socio- economic şi a recurselor umane preşedinte - Constantin Antoneta, vicepreşedinte - Cristea Florica, secretar executiv- Popa
SECT OR 4
ECONOMICĂ ŞI FORMARE PROFESIONALĂ Claudia Daniela, membrii - Chivu Ştefan
FORM-AT
ASOCIAŢIA PENTRU MEDIU, IGIENĂ ŞI 3231/A/2012 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. NICOLAE T IT ULESCU, NR, 23, BUCUR ILIE,TOPORAN ION,APPLIED SYSTEMS SRL,GHIŢĂ EMILIA,CARŞIN GEORGIANA-FLORENTINA PROMOVAREA, ORGANIZAREA ŞI SPRIJINIREA ACŢIUNILOR CARE POT SĂ ÎMBUNĂTĂŢEASCĂ CALITATEA, SECURITATEA VIEŢII ŞI A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR PRIN BUCUR ILIE-PREŞEDINTE, TOPORAN ION-VICEPREŞEDINTE, GHIŢĂ
BL.H1, SC.A, AP.35
CERCETĂRI ECOLOGICE CERCETARE, APLICAREA REZULTATELOR CERCETĂRILOR, DISEMINARE, EDUCAŢIE, FORMARE ŞI TRAINING PROFESIONAL EMILIA-SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU MEMORIE 11105/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS.OLT ENIŢ EI, NR.222, BL.7, SC.1, ET .1, Dobrescu Florin,Dobrescu Ionela-lăcrămioara,Dobrescu Elena identificarea , conservării, apărării, protecţiei, restaurării şi integrării în circuitul public, cultural sau turistic a siturilor şi monumentelor istorice, artistice, natural ori spirituale, care pot fi presedinte -Dobrescu Florin, vicepresedinte-Dobrescu Ionela-Lăcrămioara, secretar
AP.8, SECT OR 4
IDENTITARĂ "CARPAŢII" considerate ca aparţin patrimoniului etno-cultural şi istoric al poporului român precum si tuturor obiectivelor cu valoare identitară pentru cultura şi civilizaţia dezvoltată de mii de ani în spaţiul general-Dobrescu Elena
geografic românesc; păstrării şi perpetuării mestesugurilor traditionale prin trasmiterea lor către generaţiile tinere, cinstirii şi promovării memoriei unor personaliţi cu o contributie deosebita la
dezvoltarea vieţii cultural-stiintifice, politice sau economice in România ori care au avut un aport deosebit in lupta de rezistenta impotriva regimului totalitar comunist, luotind si sacrificandu-se
pentru Libertatea si Demnitatea naţiunii romane; promovarii in cadrul poniei publice romanesti , europene si internationale a valorilor mentionate la punctele 1,2 si 3; educatiei cetatenilor, in special
a tinerei generatii in spiritul valorilor civice, moral-crestine si ale statului de drept; ajutorării persoanelor defavorizate din punct de vedere social-economic sau ca urmare a unor afectiuni ori
dizabilitasti medicale; sensibilizării si mobilizarii energiilor si constiintelor din societatea romaneasca in vederea implicarii pentru atingerea scopurilor detalitate la punctele 1, 2, 3, 4, 5 si 6.
ASOCIAŢIA PENTRU MEZOTERAPIE 1/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.SFÎNT A MARIA, NR.81, SECT OR 1 NEDELCU IOAN,domiciliat în Bucureşti,str. Veronica Micle, nr.13-15,sector 1,identificat cu CI seria DP nr.114638,CNP Scopul asociaţiei este sprijinirea şi promovarea cercetării universitare în domeniul mezoterapiei, iar obiectivele pe care şi le propune pentru realizarea acestui scop sunt prevăzute în Statutul NEDELCU IOAN OPRIŞ FULGA GHIURŢU SIMONA MAGNO ROBERTO
1510921400437,eliberată de I.N.E.P.,la data de 31.08.2005, NEDELCU LAURA-ELENA,domiciliată în Bucureşti,str. Veronica asociaţiei.
Micle,nr.13-15,bl.21,sector 1,identificată cu CI seria DP nr. 114639,CNP 2850205450052,eliberată de I.N.E.P.,la data de 31.08.2006,
NEDELCU DANA-MIHAELA,domiciliată în Bucureşti,str. Barbu Lăutaru,nr.2,bl.21,sc.2,et.8,ap.69,sector 1,identificată cu CI seria
RT nr. 136407,CNP 2601010400023,eliberată de S.E.P.,la data de 09.02.2001, COTRUŢĂ ELENA-CRISTINA,domiciliată în
Bucureşti,str. Voila,nr.4,bl.18,sc.4,et.2,ap.54,sector 4,identificată cu CI seria RX nr. 014840,CNP 2760513441519,eliberată de Secţia
15,la data 12.11.1997, OPRIŞ FULGA-MĂRGĂRITA,domiciliată în Bucureşti,str. Sfînta Maria,nr.59,sector 1,identificată cu CI seria
RT nr. 247948,CNP 2450816400384,eliberată de Sectia 4,la data de 23.11.2002, GHIURŢU SIMONA,domiciliată în
Bucureşti,str.Tache D. Ionescu,nr.3,et.4,ap.8,sector 1,identificată cu CI seria RT nr. 155992,CNP 2700222372238,eliberată de
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU MINŢI PERTINENTE 14084/A/2011 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA BANAT , NR. 16, AP. 5 VLAD MIRCEA LIPOVANU = VLAD MIRCEA LIPOVANU-STĂNESCU Desfăşurarea şi/sau sprijinirea unor activităţi de interes comunitar în domeniul cultural şi educaţional. Dezvoltarea de programe educaţionale pentru îmbunătăţirea: dialogului cultural, dialogului înCĂTĂLIN HEGHEŞ, OANA PORAV HODADE, MIHAELA ROMONŢI
cadrul societăţii civile, creşterea gradului, de implicare a cetăţenilor în luarea deciziilor care îi privesc; susţinerea şi promovarea proiectelor sociale care adoptă un comportament activ şi novator
în folosul societăţii; implicarea şi sprijinirea tinerilor în activităţi culturale; desfăşurarea unor programe cu un profund caracter umanist şi cultural.
ASOCIAŢIA PENTRU MOBILITATE 966/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VIRGILIU NR. 30, SECT OR 1 FLORENTINA GHEMUŢ,COSMIN CEZAR BOTEZ,GHEORGHE OCTAVIAN UDRIŞTE,ŞTEFAN ADRIAN ROŞEANU. - susţinerea, în marile aglomeraţii urbane a dezvoltării şi mobilităţii durabile;;- diseminarea şi promovarea în România a conceptelor, şi a bunelor practici în domeniul dezvoltării şi mobilităţii Director General: ŞTEFAN-ADRIAN ROŞEANU, Director proiecte: FLORENTINA
METROPOLITANĂ durabile. GHEMUŢ, Director relaţii publice: GHEORGHE OCTAVIAN UDRIŞTE.
ASOCIAŢIA PENTRU MODERNIZAREA 1767/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.NERA NR. 2, BL.OD5, SC.E, AP.161, DIJMĂRESCU ION,BURCIU VASILE,ROŞU ION sprijinirea prin specialişti proprii , prin organizaţii ale societăţii civile şi prin alte mijloace dinţară şi din străinătate a tuturor acţiunilor întreprinse de către stat sau alte persoane fizicesau preş- DIJMĂRESCU ION, vicepreş-BURCIU VASILE, secretar-ROŞU ION
SECT OR 6
SATULUI ROMÂNESC (A.M.S.R.) juridice legate de modernizarea satului românesc
ASOCIAŢIA PENTRU MONITORIZARE ŞI 19776/A/2015 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I GALAŢ I, ST R. T ECUCI NR.3, BL. Vasilache Eduard Norocel,Damian Alexandru,Chiriloiu Florin Constantin iniţierea, extinderea, îmbunătăţirea serviciilor sociale integrate pentru persoanele şi grupurile marginalizate şi promovarea drepturilor recunoscute de legislaţia în vigoare pentru toti cetatenii. - Presedinte- Vasilache Eduard Norocel, vicepreşedinte - Chiriloiu Florin Constantin, secretar -
V3B , MEZANIN, JUD. GALAŢ I
PROTECŢIE SOCIALĂ Damian Alexandru.
ASOCIAŢIA PENTRU MONITORIZAREA DE 10034/A/2010 HUNEDOARA BRAD BRAD jud. HUNEDOARA ST R.LIBERT ĂŢ II, BL.B.23, Nucuţă Călin,Indrei Antonia,Maxim Claudiu-Cosmin,Leahu Marius Ştefan,Bulgăr Costică-Gabriel,Oană Liviu,Buţiu Cătălin Reprezentarea intereselor persoanelor care doresc să studieze fenomenele meteorologice severe, în activităţi de cercetare-dezvoltare în ştiinţe fizice şi naturale. Nucuţă Călin-preledinte, Bulgăr Costică-Gabriel-vicepreşedinte, Indrei Antonie-secretar
AP.13
FENOMENE METEOROLOGICE SEVERE general, Oană Liviu-Şeful Departamentului de Marketing, Nucuţă Călin-Şeful Departamanetului
Financiar, Nucuţă Călin-Şeful Departamanetului de Relaţii Publice şi Resurse Umane, Buţiu
Cătălin-Şeful Departamentului de Observare a fenomenelor meteorologice severe, Buţiu
Cătălin-Şeful Departamanetului de Monitorizare a fenomenelor meteorologice severe, Lahu
Marius Ştefan-Şeful Departamentului de evaluare a fenomenelor meteorologice severe.
ASOCIAŢIA PENTRU MOTIVARE ŞI 2344/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MIHAIL SEBAST IAN NR.203, SECT ORCicu Gabriel,Ionescu Ileana-Angelica,Câmpeanu Maria-Steliana reducerea comportamentelor cu risc asociate cu dependenţele de substanţe sau comportamentale, pacienţii cronici, victimele traficului de fiinţe umane, victimele violenţei domestice, refugiaţii şi Cicu Gabriel, Ionescu Ileana-Angelica, Câmpeanu Maria-Steliana
5
SCHIMBARE imigranţii, practicantele sexului comercial, persoanele aflate în detenţie, care se pregătesc pentru eliberare sau care nu beneficiază de suport din partea familiei sau a comunităţii din afara
penitenciarului, persoane de etnie romă supuse excluziunii sociale, persoanele cu dizabilităţi, protecţia şi non-discriminarea grupurilor vulnerabile în sistemul de sănătate, promovarea şi protecţia
dreptului la sănătate/promovarea şi respectarea drepturilor omului
ASOCIAŢIA PENTRU MOTIVAŢIE ÎN 18861/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. CRIST EA MAT EESCU NR.7,
BL.T 15A, SC.A, ET .2, AP.13, SECT OR 2
PSIHOEDUCAŢIE
ASOCIAŢIA PENTRU MUZICĂ, ARTĂ ŞI 3306/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SOMEŞUL RECE NR. 4, VILA 7, SC. C,STAN MIHAI,MOISESCU AMBROZIE ROXANA,NANU ADINA-MARIA - de a promova cultura naţională şi internaţională în toate formele ei;;- organizarea de festivaluri, expoziţii, seminarii, conferinţe, dezbateri publice, şcoli de vară, tabere de creaţie, workshop-uri preşedinte - STAN MIHAI, vicepreşedinte - MOISESCU AMBROZIE ROXANA, secretar
AP. 6, SECT OR 1
CULTURĂ naţionale şi internaţionale a tuturor formelor de artă;;- organizarea de concerte de muzică românească şi internaţională;;- organizarea de cursuri de muzică, teatru, dans, fotografie, grafică, general - NANU ADINA-MARIA
pictură, sculptură;;- organizarea de workshop-uri, traininguri, cursuri, ce au ca obiect arta, cultura, ştiinţa, sportul, în toate formele ei, cu caracter informativ sau de formare;;- promovarea tinerilor
artişti pe plan naţional şi internaţional;;- acordarea de burse pentru tineri la instituţii de prestigiu din străinătate;;- organizarea de evenimente culturale menite să sprijine strângerea de fonduri
pentru susţinerea de acţiuni cu caracter social;;- strângerea de fonduri în vederea sprijinirii refacerii unor clădiri de patrimoniu şi/sau monumente;;- realizarea de proiecte menite să atragă fonduri
europene şi care să ofere un sprijin în organizarea activităţilor desfăşurate de Asociaţie;;- organizarea în parteneriat cu instituţii de prestigiu din străinătate a unor evenimente menite să
promoveze cultura românească pe plan internaţional;;- implicarea în viaţa culturală şi socială a României;;- asigurarea unor servicii muzeale Muzelor din România;;- organizarea de excursii,
tabere de vară, cu specific cultural, artistic, ştiinţific şi sportiv;;- stabilirea şi promovarea unor relaţii de colaborare cu alte asociaţii similare din ţară sau străinătate;;- organizarea de cursuri şi
workshop-uri interdisciplinare;;- organizarea de evenimente pentru persoanele de vârsta a treia.
ASOCIAŢIA PENTRU NOUA GENERAŢIE 9944/A/2010 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA GHEORGHE DOJA, NR. DATU ROMEO,VARTOLOMEI MIHAI DORIN,MILĂSAN ALEXANDRU Contribuţia la construirea unei societăţi civile puternice, sprijinind şi lucrând cu comunităţi sărace sau defavorizate din Europa de Est şi România, astfel încât acestea să se poată baza pe propriileDATU ROMEO, VARTOLOMEI MIHAI DORIN, MILĂŞAN ALEXANDRU
32
resurse şi să se bucure de bunăstare.
ASOCIAŢIA PENTRU O AGRICULTURĂ 18059/A/2014 GALATI COMUNA MAT CA COMUNA MAT CA jud. GALAT I ST R.PRINCIPALĂ POHRIB COSTEL, POHRIB GINA EMILIA, TRUICĂ VLAD FLORIN promovarea excelenţei în domeniul agriculturii în vederea creşterii competitivităţii în acest domeniu şi a dezvoltării durabile a mediului rural ,precum şi armonizarea , reprezentarea şi apărarea preşedinte- POHRIB COSTEL, vicepreşedinte- POHRIB GINA EMILIA, secretar general-
BL.C.SC.1.ET .1.AP.4
AVANSATĂ MATCA intereselor operatorilor din agricultură , atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional prin activităţi realizate după caz din venituri proprii , cu sprijinul administraţiei locale sau centrale. TRUICĂ VLAD FLORIN , cenzor- PRIOPE MARIA MIHAELA
ASOCIAŢIA PENTRU O COMUNITATE 19242/A/2015 GORJ T G - JIU T G - JIU jud. GORJ Admite cererea formulată de petenta DAVID DOREl ,POPESCU ANCA - ADINA ,POPESCU DUMITRU Art. 6. Scopul 6.1. ASOCIAŢIA PENTRU O COMUNITATE DESCHISA SI EUROPEANA doreşte dezvoltarea şi modernizarea comunităţilor şi membrilor acestora prin programe, proiecte, DAVID DOREL -Preşedinte ; POPESCU ANCA - ADINA -Vicepreşedinte ; POPESCU
Asociaţia pentru o Comunitate Deschisă şi Europeană, cu
DESCHISĂ ŞI EUROPEANĂ sediul T g-Jiu, str. Olari, bl.10, sc.1,ap.10, jud.Gorj, prin activităţi, sprijiin, asistenta, inteiventie si initiative de informare, conştientizare, promovare, motivare, activare, formare/training, instruire, facilitare, mediere, consiliere, consultanţă, coaching, DUMITRU -Secretar General
David Dorel, în calitate de Preşedinte.Dispune îndreptarea mentorat, tutoriat; mobilizarea şi încurajarea membrilor comunităţii cu scopul de a se organiza pentru a rezolva problemele cu care se confrunta şi de a participa la procesele decizionale ce ii
erorii materiale strecurată în dispozitivul încheierii nr.655
din 02.03.2015 pronunțatÒ de JudecÒtoria T g Jiu, în privesc direct; creşterea gradului de participare civica si promovarea valorilor si principiilor cetăţeniei europene.;Obiectivele si activităţile specifice vor fi urmărite si realizate in spaţiul public si
dosarul nr.2426/318/2015, în sensul că în loc de cel privat, in mediile urban si rural, prin programe, proiecte, activităţi si alte forme specifice de intervenţie adresate diverselor categorii socio-profesionale, economice, culturale (copii, tineri sau
apartamentul 7 la sediu asociaţiei se va trece adulţi, şomeri, angajatori, manageri, antreprenori, persoane ce desfăşoară activităţi economice de subzistenta, consumatori, persoane care desfăşoară activităţi independente, contribuabili,
apartamentul 10. Dispune eliberarea unui nou certificat de
investitori, etc.) cat si structurilor, organizaţiilor, instituţiilor si comunităţilor din care aceştia fac parte.;Enumerările din cuprinsul prezentului articol nu sunt limitative, ci exemplificative, acestea
subînţelegând şi implicând şi alte domenii de activitate şi intervenţie, de natură similară.
ASOCIAŢIA PENTRU O ROMÂNIE 2/A/206 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.MIHAI GÂRLEANU CĂTĂLIN,DEMETRIAD NICUŞOR LAURENŢIU,TOMA MARIUS IDENTIFICAREA,MOBILIZAREA ŞI VALORIFICAREA RESURSELOR NECESARE SUSŢINERII ŞI DEZVOLTĂRII SOCIETĂŢII CIVILE ROMÂNESTI PRIN PROMOVAREA ŞI STANCU GEORGETA ALINA-PREŞEDINTE,STANCU IULIAN
CĂNCIULESCU,BL.I38,SC.1,AP.10
DESCHISĂ (APRD) FACIITAREA DIALOGULUI SOCIAL ÎN PARALEL CU CREŞTEREA GRADULUI DE PARTICIPARE A CETĂŢENILOR LA VIAŢA COMUNITĂŢII EDWARD-VICE.COORDONATOR JURIDIC,PĂDEANU MIHAIL
CIPRIAN-COORDONATOR FINANCIAR
ASOCIAŢIA PENTRU O SOCIETATE 11045/A/2009 BUCUREŞT I, ŞOS. BERCENI, NR. 51, BL. 129, SC.2, ET .- RĂDUŢ DRAGOŞ IONUŢ,cetăţean român,cod numeric personal 1791209282207,fiul lui Petre şi Valeria,domiciliat in Asociaţia este constituită cu scop cultural, educativ şi socio-umanitar. - preşedinte: RĂDUŢ DRAGOŞ IONUŢ - vicepreşedinte: RĂDUŢ ELENA ANDREEA -
5, AP. 51, SECT OR 4.
EUROPEANĂ Bucureşti,Şos. Berceni nr. 51,bl. 129,sc. 2,ap. 51,sector 4,având cartea de identitate seria RR nr. 367278,eliberată de SPCEP sector membru: CATANĂ MARIA MAGDALENA - membru: VĂRZAN CRISTIAN ADRIAN
4 la data de 22.12.2005 - RĂDUŢ ELENA ANDREEA,cetăţean român,cod numeric personal 2801201410011,fiica lui Marin şi
Angelica,domiciliată in Bucureşti,Şos. Berceni nr. 51,bl. 129,sc. 2,ap. 51,sector 4,având cartea de identitate seria RR nr.
367276,eliberată de SPCEP sector 4 la data de 22.12.2005 - CATANĂ MARIA MAGDALENA,cetăţean român,cod numeric personal
2740905282228,fiica lui Petre şi Valeria,domiciliată în Bucureşti,str. Istriei,nr. 8,bl. 21C,sc. 1,ap. 16,sector 3,având cartea de
identitate seria RD nr. 375165,eliberată de Secţia 11 Poliţie la data de 05.05.2004 - VĂRZAN CRISTIAN ADRIAN,cetăţean
român,cod numeric personal 1850331440028,fiul lui Marin şi Angelica,domiciliat în Bucureşti,Str. Stânjeneilor,nr. 6,bl. 30,sc. A,ap.
48,sector 4,având cartea de identitate seria RX nr. 113778 eliberată de Secţia 15 Poliţie la data de 08.04.1999
ASOCIAŢIA PENTRU O SOCIETATE MAI 15768/A/2011 ORAŞ BRAGADIRU, ORAŞ BRAGADIRU, JUD. ILFOV ST R. ALUNULUI, NR. Popescu Mircea Răzvan,Popescu Cornelia,Ionescu Vlad Mihai,Ionescu Ileana Carmen Promivarea acţiuni8lor de sprijinire, instruire şi formare profesională a grupurilor sociale defavorizate, de a efectua acţiuni pentru eradicarea prejudecăţilor, de a reprezenta persoanele Preşedinte: Popescu Mircea Răzvan
JUD. ILFOV 39D
BUNĂ defavorizate , de a sprijini o deyvoltare sustenabilă a societăţiişi mediului de afaceri al României, de a schimba modul în care România şi Românii sunt percepuţi, începând din interior
ASOCIAŢIA PENTRU O SOCIETATE 11005/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BISERICA ENEI NR. 2, BL. 2, SC. 2, Devin membrii asociaţiei: Dosoftei Alin, Vârşescu Dragoş-Alexandru-Cristian, Dănilă Marina. Se completează cu:;- îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunităţile de romi, dialogul intercultural şi lupta împotriva rasismului. Preşedinte- ADAM DINU, Vicepreşedinte - NIŢULESCU VALERIA, Secretar general -
ET . 7, AP. 40, SECT OR 1
PERFORMANTĂ ASPER BOSTAN TRAIAN, Membri - PETCUŢ RALUCA, SANDU CARMEN.
ASOCIAŢIA PENTRU O SOCIETATE 16729/A/2016 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I LOC. GALAŢ I, ST R. REGIMENT 11 Ciumacenco Ioan,Ciumacenco Lenuta şi Ciumacenco Liliana Sa întocmeasca proiecte pentru atragerea de fonduri nerambursabile;;- Organizarea si desfasurarea de activitati de binefacere, acordarea de sprijin material persoanelor aflate in nevoie, Ciumacenco Lenuta -preşedinte, Ciumacenco Ioan - membru şi Ciumacenco Liliana - membru.
SIRET , NR.37 E, ET . PART ER, CAM.2 JUDEŢ UL GALAŢ I
SUSTENABILA . organizarea de conferinte, seminarii, mese rotunde pe diverse teme, etc.;- Desfasurarea de activitati de promovare in educatie in general,in cercetarea psihologica in special;;- Infiintarea de
centre de informare universitara - centre de pregatire universitara - puncte de lucru universitare cu fundatii si universitati autorizate sau acreditate, de stat sau particulare, din tara sau strainatate
prin incheierea de contracte de asociere in participatiune, colaborare - prestari servicii etc.;;- Infiintarea de filiale - centre de pregatire cu fundatii si universitati autorizate si acreditate din tara si
strainatate prin contracte deasociere in participatiune, colaborare-prestari servicii etc. ;;- Infiintarea de facultati cu formele de invatamant ZI, IFR si ID.;- lnfilntarea unei gradinite si after-school
intensive engleza, franceza, italiana, spaniola, germane, etc.;;- Infiintarea unui centru pentru copii cu dizabilitati;;- Infiintarea unei edituri pentru publicarea de suporturi de curs, cursuri, articole,
reviste de specialitate, carti, etc.;;- Infiintarea unui cabinet de conslllere, practica si mediere psihologica;;- Infiintarea unui punct de informare si documentare pe teme psihologice;;- Ajutorarea si
asistarea tinerilor;;- Infiintarea unui centru de consultanta pentru programe nationale, international si europene.;- Activitati privind reabilitarea si modernizarea infrastructurii de transport,
educationala si de sanatate.;- Activitati de parteneriat si ONG-uri, autoritati locale, autoritati centrale si alte institutii publice in vederea realizarii scopurilor propuse.;- Dezvoltarea de activitati
ASOCIAŢIA PENTRU O VIAŢĂ DE SUCCES 5443/A/2007 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA CAMINULUI, NR. 10 APRIL FRANCES LYNN,TERRY LYNN MIZE,PHILIP CLEMENT PETER LYNN Desfăşurarea unor activităţi umanitare educaţionale, de sprijinire materială şi afectivă a copiiloe orfani/abandonaţi, urmărind reintegrarea acestora în societate prin instruire şi educare pentru APRIL FRANCES LYNN, TERRY LYNN MIZE, PHILIP CLEMENT PETER LYNN
însuşirea unor meserii-profesii adaptate atitudinilor lor, precum şi promovarea valorilor şi principiilor moral-crestine pentru o viaţă sănătoasă şi a cultivării respectului faţă de societatea
românească.
ASOCIAŢIA PENTRU O VIAŢĂ MAI BUNĂ 4257/A/2002 radiata DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. GHEORGHE Ţ IŢ EICA, BL. C MĂCĂRĂU AUREL,MĂCĂRĂU RALUCA ERSILIA,STĂNCUŢA LAVINIA ILEANA,POPESCUVIOLETA,VREJOIU ŞTEFANIA PREVENIREA ŞI COMBATEREA FLAGELULUI SIDA, PREVENIREA ŞI COMBATEREA ALCOOLISMULUI, FUMATULUI ŞI DROGURILOR ÎN RÎNDUL TINERILOR, ETC. MĂCĂRĂU AUREL, STĂNCUŢA LAVINIA, POPESCU VIOLETA, VREJOIU ŞTEFANIA
34, SC.1, AP. 1
ASOCIAŢIA PENTRU OAMENI 10646/A/2010 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PARIS NR.6 AP.23 CACOVEANU CATALIN,LORINT COSMIN CRISTIAN,CACOVEANU MARIANA,DRAGOS IONELA promovarea sprijinului reciproc în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii persoanelor aflate în dificultate (persoane afectate de probleme sociale şi/sau medicale) PREŞEDINTE – CĂTĂLIN CACOVEANU, VICEPREŞEDINTE – COSMIN LORINŢ,
MEMBRU – MARIANA CACOVEANU
ASOCIAŢIA PENTRU OCROTIREA COPIILOR 3782/A/1990 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.PRIDVORULUI, NR.19, BL.20, AP.45, POPOVICI STELIANA,BOTOI DRAGOS,CRAIOVEANU BOGDAN,BURDUCA RODICA,ONCEL DANIELA GABRIELA,DAN ocrotirea copiilor şi tinerilor diabetici din Romania ;- asigurarea conditiilor de ocrotire sociale şi individuale , promovarea intereselor specifice vizand tratamentul asistenţa sanitară PRESEDINTE DE ONOARE - BRUNKER IOANA PRESEDINTE EXECUTIV - POPOVICI
SECT OR 4
ŞI TINERILOR DIABETICI DIN ROMÂNIA CORNELIU,GHILDUS ALEXANDRU,MIHAI LIVIA,DRAGOMIR GRATIELA,ACATRINEI IULIAN,COTOLAN socio-pedagogica şi socio-profesională pentru copii şi tinerii cu diabet in societatea romaneasca şi in lume STELIANA VICEPRESEDINTE - VARGA CARMEN MEMBRII - POPESCU ION, NAICU
MIRCEA,POPESCU VALERIU,NAICU OLIMPIU,COLIBASEANU CRISTINA,FARCAŞ CORNELIA,GEAC MARIANA TOTH OLIMPIA, AVRAM DUMITRU, MIRCEA MARIA, PETROIU DORINA, FLOREA
VALERIA,POPESCU ALEXANDRU,MARCULESCU NICOLAE,TANASE ADRIAN,DOBRIN ROXANA,GRIGORE REMI GHEORGHE CENZORI - NEAGU STEFAN, BUSUIOC IORDACHE, ACATRINEI ELENA
CRISTIAN,HANGANU GABRIELA,GEORGESCU LUMINITA,ANCA MINEA,TANASESCU IOANA,FLOREA GHEORGHE
ASOCIAŢIA PENTRU OCROTIREA 1721/A/2005 MURES T ÎRGU MUREŞ T ÎRGU MUREŞ jud. MURES ST R. CUT EZANŢ EI, NR. 43/3 ANDRAS DUMITRU MIRCEA,CSERNACZKI EVA,FAZAKAS KAROLY CSABA,GASPAR ALEXANDRU,HALLER Scopul asociaţiei este de a contribuii la ocrotirea tradiţiilor si valorilor spirituale, culturale, ambientale, istorice şi artistice ale oraşului Tg.Mureş, precum şi la dezvoltarea armonioasă a urbei prin VARGA ISTVAN, TOCACIU DAN CALIN, CSERNACZKI EVA, PALOSI CSABA, GASPAR
ORAŞULUI TÂRGU - MUREŞ CIVITAS ISTVAN,KACSO JUDIT ANDREA,KERESTES GEZA,KERESZTES PAL,NAGY LASZLO,NEMES GABRIELLA E.,PALOSI constituirea unei miscări ample şi de durată, cu o atitudine iniţiatoare, responsbilă, constructivă şi pragmatică. ALEXANDRU, HALLER ISTVAN, SZAKACS LASZLO.
NOSTRA - MAROSVASARHELYI CSABA,SZAKACS LASZLO,TOCACIU DAN CALIN,VARGA ISTVAN.
VAROSVEDO EGYESULET
ASOCIAŢIA PENTRU ORTOPEDIE ŞI 36/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VALEA OLT ULUI, NR. 77-79, ET . 1, Ulici Alexandru,Fodor Ioan Emilian,Tevanov Iulia,Carp Mădălina,Sterian Alin Gabriel,Nahoi Cătălin Alexandru.
Sprijinirea cu resurse umane, profesionala si materiala a secţiilor de ortopedie pediatrica din spitale, acoperirea costurilor de spitalizare si tratament pentru copiii instituţionalizati, sprijinirea Ulici Alexandru- preşedinte, Fodor Ioan Emilian- vicepreşedinte, Tevanov Iulia- secretar
BIROU, SECT OR 6.
TRAUMATOLOGIE PEDIATRICĂ activităţii ştiinţifice a secţiilor de ortopedie pediatrica precum si a medicilor ortopezi pediatri in mod individual, acordarea de consultaţii si îngrijiri medicale. Totodată, asociaţia are ca scop general.
stabilirea de standarde de practică a specialităţii de Ortopedie Pediatrică, precum si de a contribui la dezvoltarea ortopediei pediatrice pe teritoriul României. Asociaţia îşi propune:;- să promoveze
cele mai înalte standarde clinice în toate domeniile de activitate ale chirurgiei pediatrice si în toate centrele de specialitate din tară;;- să faciliteze accesul la cele mai noi achiziţii privind instruirea,
practica si cercetarea în specialitate, achiziţii ce ar putea contribui la prevenirea, tratamentul si vindecarea malformaţiilor congenitale, leziunilor traumatice si a tuturor celorlalte afecţiuni
chirurgicale pediatrice.;- să promoveze menţinerea legăturilor cu societăţi ale altor subspecialităţi chirurgicale pediatrice, precum si cu alte societăţi de profil sau înrudite, naţionale si
internaţionale.;- să faciliteze si să intermedieze recunoaşterea si afilierea asociaţiei la structurile similare europene si internaţionale.;- să faciliteze acţiuni si activităţi de formare medicală si
paramedicală în specialitate.
ASOCIAŢIA PENTRU PARTENERIAT 2343/A/2006 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV Braşov, strada Poarta Schei nr.37, ASOCIAŢIA PRO DEMOCRAŢIA CLUB BRAŞOV,IANCU HORAŢIU,SOCACIU ANDREEA BIANCA,RĂCHIŢEANU CARMEN încurajarea şi sprijinirea iniţiativelor menite să asigure dezvoltarea comunităţii, cu respectul individului, demnităţii sale şi realizarea coeziunii sociale la nivelul comunităţii. Consiliului Director : preşedinte – Socaciu Andreea Bianca, membru – Negrea Cornel, membru
judeţul Braşov, cod poştal 500020
COMUNITAR BRAŞOV ANDREEA,ŞURUBARIU DANIELA – Suciu Viorel
ASOCIAŢIA PENTRU PARTENERIAT LOCAL, 762/A/2013 GORJ COMUNA BUST UCHIN COMUNA BUST UCHIN jud. GORJ SAT POIANA SECIURI, ŞINDRINARU MARIAN,POPA VIRGIL,BAROS IOANA,POPESCU MARIAN,BERBECE DUMITRU CORNEL,AVRĂMESCU SĂ CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA DURABILĂ A COMUNITĂŢII BUSTUCHIN ŞI A ÎNTREGII ZONE ÎN CARE ACEASTA ESTE SITUATĂ, ÎN TOATE SECTOARELE VIEŢII ORGANELE DE CONDUCERE: ADUNAREA GENERALĂ ( E ALCĂTUITĂ DIN
NR. 85
ORGANIZAREA ŞI MOBILIZAREA NICOLETA ROXANA ECONOMICE, SOCIALE, ADMINSTRATIVE, CULTURALE ŞI EDUCATIVE, LA PĂSTRAREA PATRIMONIULUI NATURAL, SPIRITUATL, ETNO-FOLCLORIC ŞI ISTORIC, ÎN TOTALITATEA MEMBRILOR); CONSILIUL DIRECTOR: ŞINDRINARU MARIAN CNP
COMUNITĂŢII BUSTUCHIN (APLOMB) CONTEXTUL NOULUI SPAŢIU EUROPEAN ŞI EURO ATLANTIC 1790902181142 - PREŞEDINTE, POPA VIRGIL CNP 1511122181147 - VICEPREŞEDINTE,
BAROS IOANA CNP 27208330181152 - SECRETAR, POPESCU MARIAN CNP
1710601181143 - MEMBRU, BERBECE DUMITRU CORNEL CNP 1730321181141 -
MEMBRU, AVRĂMESCU NICOLETA-ROXANA CNP 2880722160061 - MEMBRU
ASOCIAŢIA PENTRU PARTENERIAT SOCIAL 19334/A/2014 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV B-DUL GĂRII, NR.14, BL.4, SC.A, Marin Claudia,Guriţă Claudiu George şi Moşoiu Alina Mariana de a promova sustenabilitatea pe termen lung a zonelor rurale şi urbane în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă şi de a promova economia socială şi preşedinte – Marin Claudia, vicepreşedinte – Guriţă Claudiu George, secretar – Moşoiu Alina
AP.30
KRONSTADT durabilă Mariana
ASOCIAŢIA PENTRU PARTENERIAT ŞI 12042/A/2010 COMUNA COMUNA CORBEANCA, JUDEŢ UL ILFOV ST R. GHERGHINA OANA RUXANDRA,TOMA ELENA,POPESCU NICOLAE-CRISTIAN Prevenirea şi combaterea cancerului, apărarea şi promovarea principiilor şi valorilor umane, prin dezvoltarea unor proiecte şi acţiuni cu caracter local, naţional şi internaţional, precum şi prin PREŞEDINTE - DR. POPESCU NICOLAE-CRISTIAN, VICE PREŞEDINTE - AV.
CORBEANCA, OGORULUI NR.50
ALIANŢE STRATEGICE LIFEGATE JUDEŢ UL ILFOV colaborarea cu alte organizaţii similare locale, naţionale şi internaţionale. GHERGHINA OANA-RUXANDRA, SECRETAR GENERAL - TOMA ELENA
ASOCIAŢIA PENTRU PARTICIPARE CIVICĂ 3873/A/2007 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. HANUL ANCUŢ EI MATEI AURA ALINA,ARFIRE ADRIAN,CIOAN LIVIU-TUDOR de a promova participarea publică şi implicarea civică a cetăţenilor, în special a tinerilor Matei Aura Alina-preşedinte, Arfire Adrian-vicepreşedinte, Ciolan Liviu Tudor-vicepreşedinte
NR.1, BL.146, ET .1,AP.6,SECT OR 6
ASOCIAŢIA PENTRU PATRIMONIU ACTIV - 20181/A/2015 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.LAZĂR GHEORGHE, NR.27, PAŞCU GABRIELA,BELCI DIANA MIHAELA,BĂDESCU RALUCA ŞTEFANA BRÎNDUŞA Valorificarea şi promovarea resurselor patrimoniului natural şi construit, salvgardarea şi recuperarea patrimoniului arhitectural urban şi rural şi a tuturor componentelor peisajului cultural, etc. : preşedinte – PAŞCU GABRIELA, vicepreşedinte – BELCI DIANA MIHAELA, trezorier –
BL.T 3, ET .3, AP.13
PACT BĂDESCU RALUCA ŞTEFANA BRÎNDUŞA
ASOCIAŢIA PENTRU PATRIMONIU ŞI 1746/A/1995 BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, sector 5, str. Vânători nr.3, parter DUMITRACHE LILIANA,DUMITRACHE PAUL GABRIEL,ANDONE DANIELA,ANDONE IONEL,MODREANU SILVIA,RIZESCU Promovarea valorilor comunitare patrimoniale şi/sau spirituale, regionale, naţionale şi europene, a ideilor, proiectelor, conceptelor şi persoanelor care au un puternic impact în plan social, DUMITRACHE LILIANA- preşedinte, ANDRONE DANIELA-vicepreşedinte, DUMITRACHE
DEZVOLTARE COMUNITARĂ DORE,RIZESCU AUREL,GHINDASANU CRISTIAN,ANCOREANU IRINA,RIZESCU NICOLETA,ATANASOV comunitar şi cultural. O dezvoltare sustenabilă a unei comunităţi nu se poate realiza fără o bună cunoaştere şi valorizare a propriei istorii şi a patrimoniului cultural ce o defineşte şi o PAUL GABRIEL, ANGELUSIU PETRU
TRAIAN,STOICA ŞTEFAN,TAMAŞ LASZLO,ANGELUSIU PETRU,SCHIOPU ASPAZIA,SAVIN OCTAVIAN,SAVIN caracterizează. Dezideratul însă, privind dezvoltarea armonioasă şi solidară a comunităţilor având istorie şi valori comune, se poate atinge tocmai prin exploatarea bogăţiei diversităţii lor
MARILENA,NAE MIRELA,ACHIMESCU OVIDIU. culturale.;- Conservarea patrimoniului cultural naţional, educarea cetăţenilor în domeniul conservării patrimoniului cultural naţional la nivelul elementelor sal structurale: artă, arhitectură, istorie
monetară şi poştală, etnografie, folclor, literatură, simboluri şi valori culturale reprezentative ale comunităţilor locale şi/sau regionale, spiritualitate, etc, precum şi crearea unui cadru proprice
schimbului de conştiinţe şi informaţii sociale cu caracter cultural-educativ între cetăţenii români şi alţi cetăţeni europeni, reprezintă cel de-al doilea deziderat al Asociaţiei
ASOCIAŢIA PENTRU PĂSTRAREA LINIILOR 5373/A/2007 HUNEDOARA CRIŞCIOR CRIŞCIOR jud. HUNEDOARA ST R.UZINEI, NR.1 Gerorg Hocevar,Valer Iga,Ruxandra Gabriela Ghemeş,Cornel Corinda,Dorel Sorin Botici,Rodica Popa,Gianina Nicoleta Sturza. Păstrarea în funcţionare şi conservarea liniilor ferate înguste din România. Preşedinte - Georg Hocevar, Vicepreşedinte-Valer Iga, Secretar -Ruxandra gabriela Ghemeş,
FERATE ÎNGUSTE DIN ROMÂNIA Membru - Cornel Corinda, Membru - Dorel Sorin Botici.
ASOCIAŢIA PENTRU PĂSTRAREA ŞI 589/A/1997 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. LIBERT ĂŢ II. BL. 1A. AP. Păstrarea şi promovarea culturii, elaborate de programe pentru păstrarea tradiţiilor locale şi naţionale, a folclorului muzical şi coregrafic. Desfăşurarea de activităţi caritabile şi umanitare.
40
PROMOVAREA CULTURII "PROARTIS"
ASOCIAŢIA PENTRU PĂSTRAREA ŞI 76/A/2009 BIHOR BEIUŞ BEIUŞ jud. BIHOR ST R. BIRUINŢ EI ,NR. 39 BUDĂU ANCA ,BOGADAN ADRIAN CLAUDIU,MITRA PETRE TONY asociaţia are drept scop apărarea , păstrarea şi promovarea valorilor culturale , naţionale , spirituale , morale şi materiale ale persoanelor de religie ortodoxă MITRA PETRE TONY , BOGDAN ADRIAN CLAUDIU , BUDĂU ANCA
PROMOVAREA VALORILOR CULTURALE ŞI
NAŢIONALE ALE POPORULUI ROMÂN -
ASTRADROM
ASOCIAŢIA PENTRU PĂSTRAREA 17842/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. VASELOR NR.42, BL.C, ET .1, Claudia RACOVIŢAN, Elena VLAD, Neculae VLAD Scopul asociatiei consta in actiuni educative, educative, umanitare si social-filantropice si promovarea traditiilor culinare. Componenta nominala a Consiliul Director al Asociatiei este urmatoarea: Claudia Racoviţan –
AP.3, SECT OR 2
TRADIŢIILOR CULINARE Presedinte Elena VLAD – membru Neculae VLAD – membru Controlul financiar intern al
Asociatiei este asigurat de Anca SIMA
ASOCIAŢIA PENTRU PĂSTRAREA 2555/A/2001 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA DEVA,ST R.22 Zsok Arpad,Zsok Erzsebet,Szots Iacob,Szots Maria,Suto Desideriu,Hompot Andrei,Eory Ladislau,Laszlo Attila,Gaspar Cultivarea şi continuarea tradiţiilor culturale,morale,religioase,de educaţie,etnografice,de folclor,turistice ale populaţiei de etnie maghiară din zona municipiului Deva,prin mijloace specifice artei Zsok Abellino,Kaşler Gavrilă-Ioan,Nagy Ildiko,Borbely Martin,Oprişa Iosif.
DECEMBRIE,NR.245,JUD.HUNEDOARA
TRADIŢIILOR CULTURALE MAGHIARE DIN Bara-Reka,Burjan Anton,Schreiber Stefan,Salamon Maria,Gergely Ana,Domokos Zoltan,Zsok Bela,Szots Ludovic,Udvari şi tradiţiilor populare.
DEVA-PETOFI SANDOR Tiberiu,Kasler Gavrilă,Laszlo Ana,Peter Ludovic,Illes Iosif,Oprişa Iosif,lovasz ioan,Nagy Ildiko,Csatlos Erzsebet,Laszlo Ioan,Mate
Ladislau,Toth Andrei,Burjan Grigorie,Daradics Matild,Kaşler Maria,Galfi Ersebet,Borbely Martin,Kovacs Iuliana,Simon
Zoltan-Ioan,Kaşler Miklos,Both Simon,Csiszer Ludovic,Kelemen Tibor,Dulinszky Laszlo.
ASOCIAŢIA PENTRU PEDAGOGIE 12068/A/2010 COMUNA GRUIU, SAT COMUNA GRUIU, SAT SILIŞT EA SNAGOV, ILFOV ST R. WYNEKEN MANUELA,WYNEKEN HANS-GERHARD WERNER,STEIN WERNER EGMUND,GARRIDO MENDOZA ULRIKE Încurajarea, stimularea, dezvoltarea, promovarea şi susţinerea pedagogiei Waldorf.;1. Înfiinţarea, organizarea, îndrumarea şi susţinerea grupelor şi grădiniţelor, claselor şi şcolilor Waldorf. ;2. PREŞEDINTE - STEIN WERNER EGMUND, GARRIDO MENDOZA ULRIKE VERAMARIE
SILIŞT EA SNAGOV, MIST REŢ ULUI NR.31
WALDORF ANTON & WEGMAN ILFOV VERAMARIE,WEIDEMANN ROSEMARIA VERA,WYNEKEM MARJA DOMINIK Pentru asigurarea pregătirii pedagogice şi a pregătirii de specialitate adecvate specificului sistemului Waldorf, Asociaţia înfiinţează instituţii independente, cu funcţionare autonomă, care vor - MEMBRU, WYNEKEM MARJA DOMINIK - MEMBRU
şcolariza cadrele necesare, specialişti în pedagogie generală şi Waldorf şi organizează cursuri de formare şi de perfecţionare, singură sau cu alte instituţii sau organizaţii de profil, din ţară şi
din străinătate.;3. Asociaţia urmăreşte atragerea unui corp profesoral competent, asigurarea unui spaţiu adecvat şi a unei baze materiale corespunzătoare, precum şi finanţarea acestora în
vederea funcţionării corespunzătoare a grupelor şi grădiniţelor, claselor şi şcolilor Waldorf.
ASOCIAŢIA PENTRU PEDAGOGIE 2265/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.HENRI COANDĂ, NR.24, SECT OR 1 LUCIA CONSTANTINESCU,SOFIA POPP,ADRIANA OROFEI,DOBROV NICOLETA,POPA ANA,IULIANA TATH,MARIANA Promovarea artei de a educa copiii prescolari ce se bazează pe ştiinţa spirituală antroposofică a lui Rudolf Steinner, după modelul practicat în şcolile Waldorf şi Rudolf Steiner din întreaga lume PRESEDINTE - VOICULESCU MARIANA, VICEPRESEDINTE- VASILACHE CRISTINA,
WALDORF ÎN GRĂDINIŢE PELI,BUZATU NUŢI,ELENA MARIANA VOICULESCU CASIER - ANDREI MIRELA
ASOCIAŢIA PENTRU PENSIILE 11166/A/2013 Bucureşti, sector 5 Bucureşti, sector 5 Bucureşti, str. Costache Negri, nr.1-5, SC AIG LIUFE ASIGURARI ROMANIA SA,SC ASIGURARE REASIGURARE ARDAF SA,SC AVIVA ASIGURARI DE VIATA Consiliu Director: -preşedinte - Aurelia Coman -vicepreşedinte - Mihai Coca-Cozma -membru
etaj 1, sector 5
ADMINISTRATE PRIVAT DIN ROMÂNIA SA,SC CERTINVEST SA,SC DELTA ASIGURARI SA,SC GENERALI ASIGURARI SA,SC ING NEDERLANDEN ASIGURARI - Crinu Andanut Consiliu Director: -Marius Daniel Popescu - preşedinte, -Mihai Coca Cozma
(APAPR) DE VIATA SA,SC INTERAMERICAN ROMANIA INSURANCE COMPANY SA,SC PETROAS SA,SC RAIFFEISEN CAPITAL & - vicepreşedinte, -Ioan Vreme - membru, -Radu Crăciu - membru, -Claudia Ionescu - membru
INVESTMENT SA Consiliu Director: preşedinte: ING Pensii - Raluca Tintoiu; Vicepreşedinte: Allianz-Tiriac
Pensii Private - Crinel Valer Andanut; membrii: BCR Pensii - Mugur Popescu,
BRD-GSG - Claudia Ionescu, Generali Pensii - Ioan Vreme.
ASOCIAŢIA PENTRU PENSIILE 2651/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.GHEORGHE POLIZU, NR.58 - 60, ET .3, Cooptarea ca membru a SC BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA. - Excludere membrii: BCR Promovării, afirmării, dezvoltării colaborării şi cooperării in domeniul fondurilor de pensii private din România PRESEDINTE - AURELIA COMAN VICEPRESEDINTE - MIHAI-COCA COZMA MEMBRU
SECT OR 1
ADMINISTRATE PRIVAT DIN ROMÂNIA ASIGURĂRI DE VIAŢĂ, OTP FOND DE PENSII. - CRINU ANDANUT. Consiliu director: preşedinte - MARIUS DANIEL POPESCU,
(APAPR) vicepreşedinte - MIHAI COCA COZMA, membri- IOAN VREME, RADU CRĂCIUN,
CLAUDIA IONESCU.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU PERFORMANŢĂ ÎN 19132/A/2014 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. INDEPENDENŢ EI, NR. 11, AFTINESCU LIVIU CEZAR,DIACONU MARIAN,GLIGĂ OVIDIU RĂZVAN SPRIJINIREA FINANCIARĂ , MATERIALĂ ŞI LOGISTICĂ A MEMBRILOR ASOCIAŢIEI SAU A PERSONALULUI ŞI A SERVICIILOR MEDICALE IMPLICATE ÎN ACTIVITATEA DE AFTINESCU LIVIU CEZAR-PREŞEDINTE, GLIGĂ OVIDIU RĂZVAN-VICEPREŞEDINTE,
BL.6G, SC.1, ET .1, AP.7
ANESTEZIE ŞI TERAPIE INTENSIVĂ ANESTEZIE-TERAPIE INTENSIVĂ DIN OLTENIA;PROMOVAREA UNOR STANDARDE ÎNALTE DE CALITATE, SIGURANŢĂ ŞI ETICĂ A ACTULUI MEDICAL ÎN SPECIALITATEA DIACONU MARIAN-SECRETAR
ANESTEZIE-TERAPIE INTENSIVĂ;PERFECŢIONAREA PREGĂTIRII PROFESIONALE A MEMBRILOR SĂI;PROMOVAREA ACTIVITĂŢII DE CERCETARE ÎN ANESTEZIE-TERAPIE
INTENSIVĂ
ASOCIAŢIA PENTRU PERFORMANŢĂ ÎN 16067/A/2010 CLUJ FLOREST I FLOREST I jud. CLUJ FLOREST I str.Stejarului nr.23-25 s-a hotărât cooptarea ca membri asociaţi a d-lor DURBĂCEL ANCA MIHAELA, VLĂDULESCU CĂLINA VALENTINA, modernizarea si imbunatatirea educatiei scolare si prescolare a copiilor din comunitate prin oferirea unor servicii educationale moderne; consolidarea unui sistem educational destinat educarii s-a hotărât modificarea componenței Consiliului Director cu mandat pe perioadă
sc.1 corp C1 ap.8 jud.Cluj
EDUCAŢIA TIMPURIE VLĂDULESCU EDUARD-RAFAEL, s-a luat act de retragerea din calitatea de membri asociaţi a d-lor DAN SIMONA IREN (fostă copiilor si tinerilor; dezvoltarea psihica, emotionala si sociala a copiilor, asigurarea unor conditii de foarte buna calitate a procesului de educare, invatare, crestere, dezvoltare, socializare si nedeterminată, astfel: DURBĂCEL ANCA MIHAELA, VLĂDULESCU CĂLINA VALENTINA,
Istrătescu), MOROȘANU ANCUȚA LAURA, MOROȘANU GRIGORE FLORIN pregatire a copiilor intr-un mediu propice varstei lor si supravegherea cu ajutorul unui personal de specialitate, cultivarea aptitudinilor copiilor prin activitati instructiv-educative; valorificarea VLĂDULESCU EDUARD-RAFAEL, numirea în funcția de director executiv a d-lui
resurselor spirituale si amteriale locale si regionale prin promovarea si sustinerea unor programe in domeniul social, cultural, invatamant, educatie, sanatate, turism, mediu VLĂDULESCU EDUARD-RAFAEL
ASOCIAŢIA PENTRU PERFORMANŢĂ ŞI 9876/A/2010 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R.BRÂNDUŞELOR NR.68-70, Borcea Gabriela-Paula,Ghiza Electra,Daia Adriana îmbunătăţirea sistemului de educaţie; stimularea performanţei şi invocării în învăţământ; îmbunătăţirea comunicării între toţi factorii interesaţi de dezvoltarea învăţământului: organele de specialitateSe prelungeşte mandatul Consiliului Director al Asociaţiei, pentru o perioadă de 3 (trei) ani, în
AP.5
INOVARE ÎN EDUCAŢIE ale statului, părinţi, elevi, studenţi, cadre didactice, mediu de afaceri, etc.; sprijinirea şi motivarea elevilor, studenţilor şi a cadrelor didactice pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare următoarea componenţă: Preşedinte – Daia Adriana; Vicepreşedinte – Borcea Gabriela Paula;
Secretar-trezorier – Ghiza Electra.
ASOCIAŢIA PENTRU PERSOANE CU 2661/A/2005 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R.PÂRÂULUI, NR.4,BL.E9, LEIZERIUC CIPRIAN,TIMOFTE LUCIAN,RADU COLUMBIA MARIA - reprezentarea, protejarea şi promovarea drepturilor şi intereselor persoanelor cu dizabilităţi fizice, în raporturile cu autoritţile publice şi cu persoanele juridice de drept privat, în conformitate cu Consiliu Director: preşedinte – Leizeriuc Ciprian, vicepreşedinte – Chiaburu Ionica, membru –
SC.C, AP.3
DIZABILITĂŢI FIZICE "SF. HARALAMBIE" legislaţia în vigoare.;-sprijinirea şi promovarea integrării în societatea civilă a persoanelor cu dizabilităţi fizice prin programe şi proiecte specifice. Ajutorarea în toate formele legale şi posibile a Gheorghiu Andrei, membru – Punga Petru, membru – Buga Cosmi
BRAŞOV acestor persoane şi a familiilor lor.;-promovarea şi susţinerea unor propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei în domeniu;;-mediatizarea problemelor specifice persoanelor cu dizabilităţi fizice şi
specializarea opiniei publice în general şi a factorilor de decizie în special.
ASOCIAŢIA PENTRU PERSOANE CU 12548/A/2010 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR DIMIT RIE CANT EMIR 81, BL CL 2, SAS DECEBAL ,SAS ANA MARIA,SAS IANCU AJUTORAREA PERSOANELOR CU HANDICAP SAS DECEBAL -PREŞEDINTE , SAS ANA MARIA -VICEPREŞEDINTE ,SAS IANCU
AP 19
NEUROFIBROMATOZĂ -FILIALA ORADEA
ASOCIAŢIA PENTRU PERSOANE ÎN VÂRSTĂ 717/A/2012 CONSTANTA LIMANU LIMANU jud. CONST ANT A ST R. SALCÂMULUI NR. 1 POPA ELENA,POPA VIOREL,VAŢĂ GETA desfăşurarea de activităţi sociale, umanitare, caritabile, culturale, artistice, ştiinţifice, educaţionale, turistice, sportive, de agrement etc, în beneficiul persoanelor vârstnice, personalelor cu POPA ELENA, VAŢĂ GETA, POPA VIOREL
„BĂTRÂNEŢE LINIŞTITĂ”. dizabilităţi şi a persoanelor aflate in dificultate, prin înfiinţarea , organizarea şi funcţionarea unor cămine sau pensiuni cu acest specific, aşezăminte culturale, târguri şi expoziţii, centre de
pregătire, formare şi specializare, etc, prin organizarea de acţiuni specifice în beneficiu categoriilor de persoane şi a grupurilor ţintă cărora le sunt destinate
ASOCIAŢIA PENTRU PESCUIT SPORTIV ŞI 9827/A/2009 CONSTANTA EFORIE-SUD EFORIE-SUD jud. CONST ANT A ST R. CANT ACUZINO MEDJITOV EDVIN,BALMUS VASILE,BOLOHAN NICOLAE,GARTONE ŞTEFAN,MOTOI CLAUDIU-DANIEL. COORDONAREA ŞI ÎNDRUMAREA ACTIVITĂŢILOR DE PESCUIT SPORTIV ŞI AGREMENT A MEMBRILOR ASOCIAŢIEI. MEDJITOV EDVIN, BALMUS VASILE, BOLOHAN NICOLAE, GARTONE ŞTEFAN.
NR.107.
AGREMENT "DELFINUL"
ASOCIAŢIA PENTRU POLITICI ENERGETICE 9663/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SPLAIUL INDEPENDENŢ EI, NR. 229, Aureliu Leca,Ben Harris,Călin Mihăileanu,Caster Mircea,Cezar Dumitru Ionescu,Clifford Zinnes,Constantin Iosif Bilegan,Cornel Să furnizez informaţii şi cunoştinţe la nivel internaţional în domeniul energeticii pentru factorii decizionali şi pentru specialiştii în domeniu, prin cursuri, seminarii şi publicaţii privind dezvoltarea şi Virgil Muşatescu- preşedinte, membri: Flora Kan, Cezar Ionescu, Gleb Drăgan, Aureliu Leca,
SECT OR 6.
DIN ROMÂNIA Cioară,Cornel Rotaru,Corneliu Dinu,ş.a. analiza politicilor energetice.;Să activeze ca forum independent în ceea ce priveşte schimbul de vederi şi de experienţă. Jean Constantinescu, Clifford Zinnes, Victor Romert, Tom Lines.
ASOCIAŢIA PENTRU POLITICI PUBLICE IN 11407/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ BD.MUNCII NR.219 BL.P1 SC.1 s-a hotărât excluderea din asociaţie a numiţilor: PRICOP NATALIA, CIOBANU NATALIA, CĂLIN DIANA, MEHEŞ ALIN NICOLAE, dezvoltarea durabila a societatii umane in acord cu cerintele mediului terestru care ii gazduieste, sustine si determina acesteia existenta noua componenţă a Consiliului Director, astfel: preşedinte – FLORE POP, vicepreşedinţi –
AP.5 COD POST AL 400641
DOMENIUL APEI (A.P.P.A.) SZABO MIHALY-FERENC, cooptarea în calitate de membri asociaţi a numiţilor:ARDELEAN COZMIN-MARIAN, IONIŢĂ AUREL FILIP, COZMIN-MARIAN ARDELEAN, secretar – RUXANDRA BÎRLE, membru –
VANESA-MARIA, BÎRLE RUXANDRA, VERMEŞAN OANA-MARIA, MATEI ADELINA-VERONICA, ANDREI IONELA DANCIU, cenzor – ANA BENDEA modificarea componenţei nominale a Consiliului
MIHAI-ALEXANDRU, PLOSCA LIGIA-IASMINA, MAN EUSEBIO-DUMITRU s-a hotărât cooptarea în calitate de membri asociaţi Director, astfel: preşedinte – FLORE POP, vicepreşedinte – AUREL FILIP, secretar –
a următorilor: HOGNOGI MARIA-RAMONA, IVANOVA NADIA-VALENTINA, MARTI PAULA, excluderea din asociaţie a MARIA-RAMONA HOGNOGI, membru – IONELA DANCIU, cenzor – ANA BENDEA
următorilor membri: VERMEŞAN OANA-MARIA, PLOSCA LIGIA-IASMINA, BÎRLE RUXANDRA, IONIŢĂ VANESA MARIA,
ANDREI MIHAI-ALEXANDRU, MAN EUSEBIO-DUMITRU
ASOCIAŢIA PENTRU POLITICI PUBLICE IN 8778/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ BD.MUNCII NR.219 BL.P1 SC.1 s-a hotărât excluderea din asociaţie a numiţilor: PRICOP NATALIA, CIOBANU NATALIA, CĂLIN DIANA, MEHEŞ ALIN NICOLAE, dezvoltarea durabila a societatii umane in acord cu cerintele mediului terestru care ii gazduieste, sustine si determina acesteia existenta noua componenţă a Consiliului Director: preşedinte – FLORE POP, vicepreşedinţi – AUREL
AP.5 COD POST AL 400641
DOMENIUL APEI (A.P.P.A.) SZABO MIHALY-FERENC, cooptarea în calitate de membri asociaţi a numiţilor:ARDELEAN COZMIN-MARIAN, IONIŢĂ FILIP, COZMIN-MARIAN ARDELEAN, secretar – RUXANDRA BÎRLE, membru – IONELA
VANESA-MARIA, BÎRLE RUXANDRA, VERMEŞAN OANA-MARIA, MATEI ADELINA-VERONICA, ANDREI DANCIU, cenzor – ANA BENDEA
MIHAI-ALEXANDRU, PLOSCA LIGIA-IASMINA, MAN EUSEBIO-DUMITRU
ASOCIAŢIA PENTRU PREGĂTIRE ŞI 733/A/2003 pozitie inchisa BUCUREST I BUCUREST I Bucureşti, str. Mihai Eminescu nr.56, sector itiform,blocul national sindical,fundatia balcan-pays de la loire -roumanie,asociatia centrum modernizarea si experimantarea unui sistem integral de pregatire si perfectionare profesionale a fortei de munca,capabila sa actioneze in multiplele dimensiuni problematice ale identificarii presedinte-jean gabriel barbini;vicepresedinte-suba arpad;membrii-ileana maria petrovici si
1
PERFECŢIONARE PROFESIONALĂ - A.P.P cererii fortei de munca combinarea cererii si ofertei de munca,integrarea procedurilor administrative,ale instrumentelor si serviciilor de primire si integrare sociala. enrico cuttini
ASOCIAŢIA PENTRU PREVENIREA 10253/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MIHAIL MOXA NR. 22, SECT OR 1 Se ia act de retragerea lui Mustatea Cezar şi de cooptarea ca membru a lui Kehaiyan Garbis Vincentiu - îşi propune:;- să sprijine şi să responsabilizeze cetăţenii în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor pe care le au din punct de vedere fiscal, intervenind pe lângă conducerea Statului, Parlament, Se revocă din funcţia de preşedinte dna Nicolae Claudia şi se numeşte Kehaiyan Garbis
ABUZURILOR FISCALE ŞI ALTOR ABUZURI Guvern şi alte autorităţi publice pentru respectarea principiilor democratice, repararea nedreptăţilor, stoparea abuzurilor şi combaterea discriminării;;- să promoveze drepturile fiscale de care Vincentiu.
ALE STATULUI beneficiază cetăţenii statului prin toate mijloacele legale, informând opinia publică din ţară şi străinătate despre încălcarea drepturilor fiscale de către organele puterii de stat sau administraţiei
locale şi despre erorile judiciare de care a luat cunoştinţă;;- să influenţeze opinia publică şi autorităţile statului pentru respectarea drepturilor fiscale ale cetăţenilor prin conferinţe, seminarii,
simpozioane, interviuri la radio şi în presă.
ASOCIAŢIA PENTRU PREVENIREA BOLILOR 11329/A/2013 ILFOV COMUNA JILAVA COMUNA JILAVA jud. ILFOV ST R. CENT URII; NR. 7; ET J.CRANGUS VALERIU,VADUVA LAURA CLAUDIA,IVAN IONELA NICOLETA,NEGRILA CRISTIANA PREŞEDINTE: CRANGUS VALERIU;
1, CAM. 14
INFECŢIOASE ŞI TROPICALE C.D. VICEPREŞEDINTE: NEGRILA CRISTIANA;
CANTACUZINO SECRETAR GENERAL: VADUVA LAURA CLAUDIA
ASOCIAŢIA PENTRU PREVENIREA ŞI 15770/A/2010 GORJ T G-JIU T G-JIU jud. GORJ REPUBLICII, BL.26, PART ER GIUGELEA ION,BREHUI VALENTIN,TOMESCU MARIUS CONSTANTIN Promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, în principal libertatea conştiinţei şi a dreptului la libera exprimare, etc;;b). Depunerea tuturor diligentelor, prin toate mijloacele legale înGIUGELEA ION - PREŞEDINTE, BREHUI VALENTIN - VICEPREŞEDINTE, TOMESCU
COMBATEREA CORUPŢIEI, TRAFICULUI DE vederea prevenirii , descoperirii, evidenţierii şi combaterii situaţiilor de corupţie, trafic de persoane şi droguri, încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor (abuzuri, nedreptăţi), pe teritoriul
MARIUS CONSTANTIN-SECRETAR GENERAL
PERSOANE ŞI DROGURI, ÎNCĂLCAREA României '^şia altor state membre ale Uniunii Europene, şi informarea autorităţilor însărcinate cu sancţionarea acestora;;c). Apărarea membrilor asociaţiei şi persoanelor interesate împotriva
DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR abuzurilor şi nedreptăţilor de orice fel, prin consiliere şi consultaţii de specialitate, soluţionarea cererilor şi petiţilor persoanelor lezate în drepturile lor, folosindu-se personal de specialitate,
CETĂŢENILOR calificat şi atestat, respectiv detectivi particulari, conform Legii 329/2003 actualizată privind exercitarea profesiei de detectiv particular;;d). Promovarea valorilor civice ale democraţiei şi statului de
drept
ASOCIAŢIA PENTRU PREVENIREA ŞI LUPTA 10326/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. FLOAREA ROŞIE, NR. 7, BL. 51, AP. Asanache Mircea Florin,Apostol Ionuţ,Stăicuţ Ciprian Vasile. Promovarea, organizarea şi reprezentarea acţiunilor umanitare destinate acordării şi promovării drepturilor şi intereselor persoanelor de sex masculin diagnisticate cu forme de cancer genital, Asanache Mircea Florin- preşedinte, Apostol Ionuţ- prim-vicepreşedinte, Stăicuţ Ciprian Vasile-
84, SECT OR 6.
ÎMPOTRIVA CANCERULUI GENITAL precum şi a celor care au afecţiuni cu risc de a degenera în aceste tipuri de maladii.;Promovarea organizarea şi reprezentarea în ţară şi străinătate a acţiunilor umanitare destinte acordării de vicepreşedinte.
MASCULIN "ANDROS" asistenţă integrată medicală, psiho-socială şi consiliere de specialitate pentru persoanele de sex masculin diagnosticate cu forme de cancer genital, precum şi a celor care au afecţiuni cu risc de
a degenera în aceste tipuri de maladii.
ASOCIAŢIA PENTRU PREVENIREA ŞI 156/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. T IMIŞOARA, NR. 73, BL. C12, SC. D, Ghiţă Florela Antonela,Caramavrov Monica Violeta,Morcovescu Mihai Georgian. - prevenirea si limitarea adictiei fata de jocurile de noroc (pariuri, bingo, slot, casino, etc.) prin elaborarea si derularea unor campanii de informare si comunicare folosind toate vehiculele si Ghiţă Florela Antonela, Caramavrov Monica Violeta, Morcovescu Mihai Georgian.
ET . 4, AP. 133, SECT OR 6.
TRATAREA ADICŢIEI, TRANSPARENŢĂ ŞI suporturile media conventionala si neconventionala (presa scrisa, tv, radio,online,b2b ,afise, panotaj, consfatuiri, simpozioane, workshopuri,bloguri etc) .;- sustinerea si promovarea unor initiative
EGALITATE DE ŞANSE ÎN GAMBLING, care sa duca la stabilirea unui cod de conduita prin care organizatorii jocurilor de noroc sa garanteze protectia minorilor ;- tratarea adictiei prin consiliere, educare, exemplificare, coordonare,
APTA-TESG etc.;- sustinerea si promovarea unei campanii privind egaliatatea de sanse, in scopul mentinerii egalitatii de sanse privind mentinerea raportului miza /castig;;- sustinerea si promovrea unei
campanii impotriva reclamei mincinoase, a reclamei ilegale precum si a mesajelor care mentin adictia.
ASOCIAŢIA PENTRU PREVENŢIA 397/A/2013 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS CALEA MART IRILOR, NR. 66A, Măruşteri Ovidiu,Cabinet Medical Dr. Măruşteri Ovidiu şi Koncz Antal-Cristian Activităţi medicale şi nemedicale pentru prevenţia şi depistarea precoce a cancerului, activitate de cercetare în prevenţia cancerului şi menţinerea unei vieţi sănătoase, activităţi de îngrijire preşedinte – MĂRUŞTERI OVIDIU, vicepreşedinte – KONCZ ANTAL CRISTIAN.
AP. 2
CANCERULUI ŞI PROMOVAREA UNEI VIEŢI medicală şi nemedicală a persoanelor cu cancer şi a familiilor acestora, mai ales în faza terminală, activităţi medicale şi nemedicale de îngrijire pentru promovarea unei vieţi sănătoase; atragerea
SĂNĂTOASE SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL de resurse în îndeplinirea acestor scopuri.
ŞI GAVRIL
ASOCIAŢIA PENTRU PRIETENIA FEMEILOR 15947/A/2000 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. RECONST RUCT IEI NR. 10, BL. 29, Se exclud: POPESCU ELENA, TUDOR LUCIA, PREDA ELENA, VISAN FLORICA, HRITCU MARILENA, GISCA MIOARA, - de a crea pentru femei un instrument de cercetare si ajutor pentru ca ele sa devina factori activi ai unui stat democratic, bazat pe principiile dreptatii, solidaritatii si egalitatii in drepturi pentru toti CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - CALOTA FLOAREA, vicepreşedinte - ENE
SC. 3, AP. 93, SECT OR 3
ROMÂNE ŞI ITALIENE VACEANU DANIELA, PREDA OANA, ZAVERDEANU PETRICA, DUMITRESCU MARINELA, LAZIA IOANA, STOICA oamenii.;- sa realizeze relatii armonioase de convietuire intre popoare, sa ofere posibilitatati de informare asupra conditiei sociale a femeii, urmarind acordarea de asistenta femeilor si familiilor VASILICA, secretar general - STAN ELISE. CENZOR - CORBU ANA MARIANA
VASILICA, POPA FLOAREA LAURA CRISTINA, SANDU MARIA, BALOTA AURELIA, CARACOTA MIOARA, PETRESCU lor.;- va milita pentru promovarea, dezvoltarea si raspandirea valorilor istorice, culturale, spirituale ale poporului roman, ale poporului italian, contribuind in mod special la pastrarea si cunoasterea
NATALIA, PAMPU OCTAVIA. Membrii Asociaţiei sunt: CALOTA FLOAREA, ENE (GHITA) VASILICA, STAN ELISE, LUPUobiceiurilor, cutumelor si traditiilor lor.;- va consolida legaturile de amicitie intre asociati, fiind deschisa oricarei initiative care are scop schimbul reciproc de valori spirituale traditionale.;- va
CALOTA IOANA, BEGANU GABRIELA, SANDU (CIOBANU) RODICA SOFIA, VINTILA VIORICA, GHEORGHIU LUMINITA, contribui la intensificarea relatiilor sociale intre Romania si Italia, urmarind imbunatatirea cunoasterii reciproce a problemelor si intereselor lor comune prin colaborarea cu institutii, societati,
ADAM GEORGETA, STANESCU (CIOFALCA) MIRELA. academii, personalitati.
ASOCIAŢIA PENTRU PRIVATIZAREA 2813/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SPLAIUL INDEPENDENŢ EI NR.202A, ET .2, Sindicatul Liber PLafar,Achille Constin Dutu,Dumitraşcu Ana,Popescu Vasile,Neruja Dumitru,Viciriuc NIculae,Colonescu protecţia asociaţilor - participanţi în procesul de privatizare prin cumpărarea acţiunilor emise de societate preşedinte - Achille Costin Duţu, vicepreşedinte - Ana Dumitraşcu şi Vasile Popescu
CAM.7, SECT OR 6
SOCIETĂŢII NAŢIONALE PLAFAR Constantin,Oprişan Sonia,Ungureanu Gheorghe,Carpusca Maria,Crudu Marta,Batranu Florina Aida,Ana Roxana Rusu,Tudor
Mircea,Tudor Liviu Ionuţ,Luca Mariana
ASOCIAŢIA PENTRU PROFESIONALISM IN 1975/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.POLONĂ, NR.115, BL.15, SC.A, BL.15, IULIAN-MIHAIL –AURELIU COMĂNESCU- PETICĂ ,GHIU-CAIA ANA-MARIA TITOROV Scopul Asociaţiei, declarat de membrii fondatori cu ocazia înfiinţării acesteia, îl reprezintă în principal instaurarea unei culturi profesionale şi a unui mediu de afaceri etic şi funcţional în 1. IULIAN-MIHAIL–AURELIU COMĂNESCU- PETICĂ, domiciliat în Bucureşti, Str. Valea
SC.A, ET .7, AP32, SECT OR 1
MASS - MEDIA ANCA-DIANA ,MARC RĂZVAN GHEORGHE mass-media tiparită, audiovizuală şi electronică din România şi comunităţile româneşti din afara graniţelor, prin: Argeşului nr. 9 Bl. A 7, sc. C, et. 4, apt. 43 sector 6, identificat cu C.I. seria RX, nr. 168104,
eliberată de Secţia 22 Poliţie la data de 25.04.2003, având Cod Numeric Personal
1661109463030, în calitate de Preşedinte; 2. GHIU-CAIA ANA-MARIA, domiciliat în Bucureşti,
Bdul. Dimitrie Cantemir nr. 21, Bl. 4, sc. D, apt. 124 sector 4, identificată cu C.I. seria RT, nr.
177333, eliberată de Secţia 14 Poliţie la data de 06.07.2001, având Cod Numeric Personal
2800412271723,în calitate de Vicepreşedinte; 3. TITOROV ANCA-DIANA, domiciliată în
Bucureşti, Şos. Colentina nr. 33 Bl. OD 42, sc. 1, et. 8, apt. 34 sector 2, identificată cu C.I. seria
RR, nr. 378588, eliberată de S.P.C.E.P. Sectorul 2 la data de 28.02.2006, având Cod Numeric
ASOCIAŢIA PENTRU PROFESIONALISM ŞI 4128/A/2006 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.CONST ANT IN LECCA NR.32+ VOINEA MARIANA,SINDICATUL ADMINISTARTIEI PUBLICE DIN JUDETUL DOLJ,TOMA CRISTIAN,BERCEANU APARĂ INTERESELE ŞI DREPTURILE FUNŢIONARILOR PUBLICI VOINEA MARIANA-PREŞEDINTE,VLĂDUCU CLAUDIA MIHAELA-SECRETAR
TRASPARENŢĂ ÎN ADMINISTRAŢIE GEORGE,DĂMUREANU RINGO GENERAL,TOMA CRISTIAN-VICE,BERCEANU GEORGE-MEMBRU,DĂMUREANU
RINGO-MEMBRU
ASOCIAŢIA PENTRU PROGRES 1991/A/1994 BRASOV FĂGĂRAŞ FĂGĂRAŞ jud. BRASOV ST R. NEGOIU, BL.2A, SC.A, PROMOVAREA PROGRESULUI PRIN INIŢIATIVE, SPRIJIN ŞI RELAŢII INTERUMANE CAPABILE ŞI MENITE SĂ STIMULEZE ŞI SĂ INTREPRINDĂ ACŢIUNI SUSŢINUTE ŞI 1. PREŞEDINTE - STĂNEIU GHEORGHE, VICEPREŞEDINŢI - BLAGA MIHAI LUCIAN,
AP.14
COMJUGATE CU ORGANELE ŞI ORGANISMELE ADMINISTRAŢIEI DE STAT, INSTITUŢII, REGII AUTONOME, ÎNTREPRINDERI DE STAT ŞI PRIVATE, PERSOANE FIZICE SAU JUTOPILĂ VIOREL, IANCU RADU ŞI SECRETAR -STĂNEIU OCTAVIAN 2. PREŞEDINTE-
JURIDICE ŞI ASOCIAŢII SAU ORGANIZAŢII LEGAL CONSTITUITE, DIN TARĂ SAU DIN STRĂINĂTATE, PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A MUNICIPIULUI ALBU IOAN, VICEPREŞEDINŢI MAROCICO EMIL, ALBU ECATERINA, MAROCICO
FĂGĂRAŞ MARIANA, SECRETAR- MÎNEA DOINA
ASOCIAŢIA PENTRU PROGRES ŞI ORDINE 21751/A/2015
ASOCIAŢIA PENTRU PROGRES, 9950/A/2010 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA ROZELOR, NR. 13/A, MEMBRU RETRAS: S.C. TOFYALE S.R.L. MEMBRU NOU: MUNTEAN MIRCEA NICOLAE promovarea produselor, a serviciilor, a tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor specifice judeţului Mureş pe plan local, naţional şi internaţional. MEMBRU RETRAS: TOFOLEAN ANCA ALEXANDRA
AP. II
DEZVOLTARE ŞI COMERŢ MERCUR
ASOCIAŢIA PENTRU PROGRES, EDUCAŢIE 1969/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.ION MIHALACHE, NR.119, BL.10, SC.A, CUCU EDUARD ARTUR,NICA TIBERIU,NICA CLAUDIU Susţinerea de sesiuni şi conferinte cu caracter educativ - religios;- realizarea de programe media cu catacter educaţional - religios şi activităţi de promovare a unor astfel de programe;- actiuni PRESEDINTE - NICA TIBERIU VICEPRESEDINTE - CUCU EDUARD ARTUR MEMBRU -
ET .8, AP.30, SECT OR 1
ŞI DEZVOLTARE "RATIO ET MENTE" caritabile, ;- stabilirea şi promovarea unor relaţii de colaborare cu alte asociaţii similare din tară sau străinătate;- organizarea de conferinţe, seminarii şi alte asemenea manifestări in tara şi in NICA CLAUDIU
străinătate
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVARE 9306/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.BRĂILEI NR. 50, BL.BR1B, CONSTANTINESCU IONUŢ,TUDORACHE MARIUS VIORICA,GHEORGHE LAVINIA,ŞERBAN LAURA,STAN DE A ÎMBUNĂTĂŢI CONDIŢIILE DE VIAŢĂ , ABILITAREA , INTEGRAREA SOCIALĂ ŞI ADAPTABILITATEA COPIILOR, PERSONELOR VÂRSTNICE, A PERS. CU HANDICAP, A 3-7 MEMBRI, , PREŞEDINTELE, 1-3 VICEPREŞ.SECRETARUL GENERAL ŞI 2-4 MEMBRI
SC.-1,ET .5, AP.21
SOCIAL-EDUCATIVĂ,,AQUARIUS,, NICOLETA,DUMITRIU SIMONA DIANA,NISTOROV ANI GABRIELA. CELOR DEPENDENTE DE DROGURI, ALCOOL, SUBST.TOXICE, ETC. CONSILIERI.1 CENZOR.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVARE ŞI 9513/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CUZA VODĂ, NR. 120, CORP C, ET . CIUCU ELENA MONICA,născută la 02.10.1986,în Bucureşti,Sector 6,domiciliată în Bucureşti,Calea Griviţei,nr. 192,bl. Roşu,sc. Asociaţia are ca scop principal promovarea și sprijinirea dezvoltÒrii comunitare și a comunitÒților. ZAHARIA ROXANA IONELA - Preşedinte al Asociaţiei, CIUCU ELENA MONICA - Membru
P+M, AP. 2, SECT OR 4
DEZVOLTARE COMUNITARĂ D,et. 1,ap. 76,CI RR 333502,emis la 04.10.2004 de Secţia 4 Poliție,CNP 2861002460088, ION CORINA ALINA,născută la data: ION CORINA ALINA - Membru
21.01.1979,în Medgidia,Constanta,domiciliată în Bucuresti,sector 3,Calea Călărașilor,nr. 53A,et. 1,ap. 4,posesoara a CI seria RT nr.
519193,eliberat la data de 12.10.2007 de SPCEP sector 3,birou 1,CNP 2790121100020, ZAHARIA ROXANA IONELA,născută la
12.10.1985,în Bucureşti,Sector 2,domiciliată în Bucureşti,Sector 2,Şos.Pantelimon nr. 107,bl. 400,sc. 1,et.5,ap. 25 CI RR
458191,eliberată la 28.05.2007,de SPCEP S2 biroul 4,CNP 2851012420086, luând în considerare prevederile Ordonanţei nr. 26/31
ianuarie 2000,cu privire la Asociaţii şi Fundaţii,ne asociem,prin prezentul act constitutiv,în vederea fondării „ASOCIAŢIEI PENTRU
PROMOVARE ȘI DEZVOLTARE COMUNITAR├”.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVARE ŞI 10157/A/2013 CLUJ FLOREST I FLOREST I jud. CLUJ ST R.CRISAN NR, 27 AP.3 FĂRCAŞIU GABRIEL COSMIN,CREMENE CRISTINA ALEXANDRA,GLODEAN ILEANA promovarea activităţii ecologice şi montane în toate variantele sale, respectiv sportivă turistică, atât pe plan naţional cât şi internaţional, precum şi înfiinţarea de centre de informare ecologică şi PREŞEDINTE – FĂRCAŞIU GABRIEL COSMIN, VICEPREŞEDINTE – CREMENE
DEZVOLTARE DURABILĂ turistică CRISTINA ALEXANDRA, SECRETAR TREZORIER – GLODEAN ILEANA
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVARE ŞI 18404/A/2015 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. ALEXANDRU CEL NEGRIŞANU GETA,SULIMAN RĂZVAN,ILCĂ LAURENŢIU-DANIEL. Asociaţia are ca scop susţinerea, conservarea şi promovarea valorilor culturale regionale, realizarea de proiecte şi programe pentru valorificarea tradiţiilor şi a potenţialului turistic al Dobrogei, NEGRIŞANU GETA - PREŞEDINTE, SULIMAN RĂZVAN - VICEPREŞEDINTE, ILCĂ
BUN NR.8, JUDEŢ UL T ULCEA
DEZVOLTARE REGIONALĂ protejarea rezervaţiilor naturale, a mediului înconjurător, promovarea şi protejarea patrimoniului cultural, elaborarea şi implemen-tarea de strategii şi programe pentru promovarea şi dezvoltarea LAURENŢIU-DANIEL - SECRETAR.
DOBROGEACULT regiunii, informarea, sensibilizarea şii educarea opiniei publice cu privire la subiectele de interes general care influenţează viaţa publică, informare publică.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVARE ŞI 15229/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. T URDA NR. 129, BL. 1, ET . 3, AP. LUPU ANCA-DOMNICA,LUPU MARIOARA,KNALL ADRIAN-MIHAI - promovarea culturii, în principal în rândul copiilor de toate vârstele a tinerilor precum şi a celorlalte categorii de vârstă, prin crearea, organizarea şi promovarea de activităţi, programe şi preşedinte - LUPU ANCA-DOMNICA; vicepreşedinte - LUPU MARIOARA; secretar
107, SECT OR 1
INTERVENŢIE CULTURALĂ proiecte culturale, în vederea dezvoltării, exprimării şi punerii în valoare a artiştilor, grupurilor de artisti, instituţiilor de specialitate şi organizaţiilor de profil;;- promovarea intereselor culturale ale administrative - KNALL ADRIAN-MIHAI
copiilor în principal, a tinerilor precum şi a celorlalte categorii de vârstă, prin intervenţia în plan legislativ, a la nivelul la care îi este permis în calitatea sa de organizaţie non-guvernamentală, sens
în care poate fi sprijinită la rândul său în îndeplinirea acestui demers de forurile competente;;- promovarea cu ocazia anuală a Zilei Internaţionale a Copilului a drepturilor internaţionale ale copiilor
şi a culturii în rândurile acestora, indiferent de vârstă, rasă, sex, sau alt mijloc de individualizare.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVARE TURISM 11925/A/2010 GORJ BENGEŞT I CIOCADIA BENGEŞT I CIOCADIA jud. GORJ BENGEŞT I CIOCADIA îl constituie conform dispoziţiilor prezentului statut , ale reglementărilor adoptate în temeiul prezentului statut şi în conmdiţiile stavbilitre de legislaţia privitoare la persoanele juridice de drept - preşedinte : Meche Angelica, vicepreşedinte : Meche Maria; .- secretar : Meche Alin benone
TRADIŢII ŞI LEGENDE privat din România .
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 3867/A/2005 BIHOR ORADEA, ST R. ORADEA, ST R. REPUBLICII, NR. 8 jud. BIHOR SZABO ODON,DIOSZEGI LUDOVIC,SZABO JOZSEF,KISS ŞANDOR,FANDLY MARIUS,GONCZI JOZSEF SPRIJINIREA DEZVOLTĂRII MEDIULUI DE AFACERI ÎN ROMÂNIA, PRIN PROMOVAREA INIŢIATIVEI PRIVATE, ÎN ACORD CU PRINCIPIILE ECONOMIEI DE PIAŢĂ ŞI A UNIUNII SZABO ODON, DIOSZEGI LUDOVIC, SZABO JOZSEF, KISS ŞANDOR, FANDLY MARIUS,
REPUBLICII, NR. 8
AFACERILOR ÎN ROMÂNIA EUROPENE GONCZI JOZSEF
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 4172/A/2005 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R REPUBLICII NR 8 jud. BIHOR ORADEA , se retrage SZABO JOZSEFşi SZABO ODON, devine membru GONCZI JOZSEF se retrage SZABO JOZSEF din funcţia de vicepreşedinte şi devine vicepreşedinte GONCZI
REPUBLICII NR 8 P-Ţ A UNIRII 2-4 ET 2
AFACERILOR ÎN ROMÂNIA JOZSEF
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 15158/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA VALEA FLORILOR, NR. 6, BL. Chelariu Gabriel,Chelariu Gheorghe,Chelariu Angelica. Promovarea, informarea si pregătirea mentala a copiilor si adulţilor prin cursuri, seminarii, sesiuni, conferinţe naţionale, congrese interne şi internaţionale in vederea conştientizării tradiţiei Chelariu Gabriel- preşedinte, Chelariu Angelica- vicepreşedinte, Chelariu Gheorghe- membru.
Z9, SC.A, ET . 2, AP. 14, SET OR 6.
ALIMENTAŢIEI NATURALE naţionale din domeniul alimentar si al beneficilor aduse de aceasta; de asemenea promovarea unei alimentatii naturiste si sanatoase. ;Dezvoltarea cooperării profesionale în vederea creşterii
numărului de oameni ce adera la acest gen de alimentaţie.;Colaborarea cu asociaţii, instituţii, organizaţii guvernamentale şi non guvernamentale din ţară şi străinătate care au scopuri similare
sau apropiate.;Informarea personalului din domeniul alimentar de beneficiile acestei întoarceri la tradiţionala bucătărie româneasca, naturista si sanatoasa.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 1152/A/2012 ILFOV ILFOV MOGOSOAIA, ST R. CHIT ILA PĂDURE, NR.18, PĂDURE DECEBAL - STEFANITA,PĂDURE OANA,PĂDURE VALERICA Scopul asociaţiei este, dupa cum o spune si numele, promovarea producătorului roman de alimente, văzut ca entitate ce produce efectiv alimente pe teritoriul României. Promo\ arca se va realiza Componenta nominala a Consiliului Director, incepand cu data 20-10-2014 este: Padure
JUD. ILFOV
ALIMENTULUI ROMÂNESC - A.P.A.R. pe piaţa externa cat si pe piaţa interna, prin acţiuni directe către consumator, către revanzator cat si la nivelul autorităţilor locale si centrale. Asociaţia nonprofit este constituita din membrii Decebal Stefanita – presedinte Cezar Popescu - Vicepresedinte aferent sectorului de Produse
fondatori, membrii activi si membri simpatizanţi. Aceştia pot proveni din toate ramurile industriei alimentare, conexe industriei (condiment, material de ambalat, retail. etc.) sau servicii dedicate de morarit si panificatie Cristian Gaspar -Vicepresedinte aferent sectorului de Carne si
industriei. Apartenenţa unui membru la o alta asociaţie nu reprezintă un impediment in calea colaborării pentru atingerea scopului propus si anume identificarea cailor cat mai profitabile de preparate din carne Eugen Achim - Vicepresedinte aferent sectorului de Legume-fructe,
vânzare pentru alimentele romaneşti pe piaţa interna, europeana si mondiala Astfel asociaţia, denumita in continuare A.P.A.R., este o interfaţa intre producători si autorităţi pentru implementarea ceaiuri, sucuri, bere, vin, prod. lactate Tanase Cristian – secretar general 22.3. – Presedintele
diverselor programe guvernamentale, participarea la târguri si expoziţii interne si internaţional, precum si la misiunile economice Asociatiei este ales pe o durata de 5 ani, de Adunarea Generala a Membrilor si este si
presedintele Consiliului Director, respectiv dl. Decebal Stefanita Padure.” 22.4. – Cenzor al
asociatiei este dna Banica Sandra-Codruta-Marina, I
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 19979/A/2015 MURES COMUNA LIVEZENI, COMUNA LIVEZENI, jud. MURES NR. 256/A UNGUR IBOLYA,UNGUR MIHAI ADRIAN,SABAU MARIUS CIPRIAN,LUNG BENIAMIN,GABOR MANDRA,FUNDAŢIA Scopul asociaţiei constă în a promova economia socială, antreprenoriatul responsabil, educaţia şi responsabilitatea în toate mediile profesionale din România, facilitarea accesului la educaţie şi UNGUR MIHAI ADRIAN - PREŞEDINTE, LUNG BENIAMIN - VICEPREŞEDINTE, SABAU
ANTREPRENORIATULUI RESPONSABIL CREŞTINĂ RHEMA pe piaţa muncii a tuturor categoriilor de persoane în mod egal şi nediscriminatoriu, pentru a acorda sprijinul necesar tuturor organizaţiilor şi persoanelor interesate de implicarea în domeniul MARIUS CIPRIAN - VICEPREŞEDINTE, UNGUR IBOLYA - SECRETAR
economiei sociale şi a creşte gradul de implicare al stakeholderilor relevanţi în implementarea economiei sociale.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 12867/A/2010 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. PAUL CHINEZU, NR. 4, AP. BALC BOGDANA,BALC SORIN şi CEGHI ELENA organizarea unor activităţi prin care să se promoveze şi încurajeze apărarea persoanelor împotriva abuzurilor, de orice natură. preşedinte - BALC BOGDANA, vicepreşedinte - BALC SORIN, secretar general CEGHI
15
APĂRĂRII ÎMPOTRIVA ABUZURILOR ELENA
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 7947/A/2009 SIBIU CISNĂDIE CISNĂDIE jud. SIBIU ST R. MĂGURII NR. 97 Streza Victoria,Lezeriuc Mihai,SC Drinktec SRL,Institutul de cercetare ,dezvoltare pentru Montalogie identificarea speciilor de arbuşti fructiferi şi dentrologi în gospodăriile şi exploatări agricole din zona Cisnădioara ; stabilirea unor soluţii privind diversificarea ofertei de produse agricole prin Rădac Mariana - preşedinte, Bicu Gabriela - vicepreşedinte, Gliga Mihai secretar
ARBUŞTILOR FRUCTIFERI SI cultivarea şi valorificarea superioară a fructelor de arbuşti fructiferi ;
DENDROLOGICI ÎN ZONA COSNĂDIOARA "
ASOCIAŢIA CISNĂDIOARA "
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ARTEI 3335/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.BUCUREŞT I NR.82 AP.27 LAURENTIU IOANA ROMANA,MUNTEANU MARIA -LUCIA,LAURENTIU ALIN-MIHAI sprijinirea şi promovarea artei PREŞEDINTE – MUNTEAN MARIA-LUCIA, MEMBRI – LAURENŢIU IOANA-ROMANA,
ROMÂNEŞTI LAURENŢIU ALIN-MIHAI
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 9161/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL DINICU GOLESCU NR. 3, BL. 1, SC. VINTILĂ-ŞERBĂNESCU NONA,BADEA MATEI,DOBROTĂ CRISTINA IRINA,ANGHEL CATALIN MIHAI. - promovarea şi susţinerea valorilor artistice românesti şi cresterea vizibilităţii artiştilor contemporani atât în ţară cât şi în străinătate după cum şi aportul la dezvoltarea unui mediu cultural sănătos preşedinte - NONA VINTILĂ-ŞERBĂNESCU, secretar general - MATEI BADEA, trezorier -
3, ET . 7, AP. 95, SECT OR 1
ARTELOR CONTEMPORANE şi educarea publicului larg în spiritul artelor contemporane, facilitarea accesului la cultură. CRISTINA IRINA DOBROTĂ.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 3307/A/2005 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. VULT URENI NR. 55, 1. TILIANU MARIANA – RODICA,cetăţean român,divorţată,fiica lui Vasile şi Doina,născută la data de 15.08.1955 în Mun. Brad,jud. Asociaţia are ca scop principal cercetarea, promovarea, educarea şi dezvoltarea atitudinii eco-bio-naturală publică şi implementarea acesteia pentru societatea civilă 1. Preşedinte: SUPURAN RĂZVAN-GABRIEL cetăţean român, născut la data de 17.11.1977 în
SECT OR 4
ATITUDINII BIOECOLOGICE APABIO Hunedoara,domiciliată în Bucureşti str. Ale. Trestiana nr. 2,bl. 17,sc. B,et. 8,ap. 78,sector 4,identificată cu CI seria RR nr. 267891 Mun. Brad, Jud. Hunedoara, domiciliat în Mun. Brad, Jud. Hunedoara str. Libertăţii bl. C6, sc. 1,
emisă de Secţia 14 la data de 13.01.2004,CNP: 2550815200020, 2. OACHEŞU VIOREL-ION,cetăţean român,divorţat,fiul lui Valeriu et. 2, ap. 12, identificat cu CI seria HD nr. 184725 emisă de Pol. Mun. Brad la data de
şi Aurelia,născut la data de 07.08.1952 în Mun. Tîrgovişte,jud. Dîmboviţa,domiciliat în Bucureşti str. Ale. Trestiana nr. 2,bl. 17,sc. 07.08.2003 , CNP: 1771117200045 2. Vicepreşedinte: OACHEŞU VIOREL-ION, cetăţean
B,et. 8,ap. 78,sector 4,identificat cu CI seria RR nr. 286664 emisă de Secţia 14 la data de 27.02.2004,CNP: 1520807264404, 3. român, divorţat, fiul lui Valeriu şi Aurelia, născut la data de 07.08.1952 în Mun. Tîrgovişte, jud.
SUPURAN RĂZVAN-GABRIEL cetăţean român,căsătorit,fiul lui Rodica şi Dorin,născut la data de 17.11.1977 în Mun. Brad,Jud. Dîmboviţa, domiciliat în Bucureşti str. Ale. Trestiana nr. 2, bl. 17, sc. B, et. 8, ap. 78, sector 4,
Hunedoara,domiciliat în Mun. Brad,Jud. Hunedoara,str. Libertăţii bl. C6,sc. 1,et. 2,ap. 12,identificat cu CI seria HD nr. 184725 emisă identificat cu CI seria RR nr. 286664 emisă de Secţia 14 la data de 27.02.2004, CNP:
de Pol. Mun. Brad la data de 07.08.2003,CNP: 1771117200045 1520807264404 3. Secretar general: TILIANU MARIANA – RODICA, cetăţean român, divorţată,
fiica lui Vasile şi Doina, născută la data de 15.08.1955 în Mun. Brad, jud. Hunedoara,
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 17180/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. CALEA MOŞILOR NR.298, BL.48,
SC.3, ET .9, AP.95, SECT OR 2
CALITĂŢII ÎN PSIHOLOGIA EDUCAŢIONALĂ,
CONSILIEREA ŞCOLARĂ, PSIHOTERAPII
SPECIFICE ŞI PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 5130/A/2002 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV Braşov, str.Calea Feldioarei, nr.20, CRISTOLOVEAN IOAN, MAICAN MARIUS CRISTIAN, LASCU IULIAN, GEANTĂ SORINA, S.C. PRODLACTA SA. BRAŞOV, - să susţină şi să apere interesele membrilor săi pentru obţinerea producţiei de lapte de calitate la : vacă, bivoliţă, capră şi oaie.;- promovează interesele populaţiei, protejând consumatorii.;- Consiliu Director: -Cristolovean Ioan - preşedinte -Eftimie Mariana-vicepreşedinte; Geantă
jud. Braşov
CALITĂŢII LAPTELUI BRAŞOV ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE TAURINE - BRAŞOV urmăreste desfăşurarea unor activităţi de interes general şi local, cât şi de grup, în interesul nepatrimonial al membrilor săi. Sorina - Secretar Maican Marius Cristina-membru Lascu Iulian - membru Speianu Ioan -
membru Cenzor: Ciolan Valeria
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 14702/A/2011 BIHOR ORADEA ST R GEN ORADEA ST R GEN MAGHERU NR 13, AP 6 jud. BIHOR DOMOCOŞ CRISTIAN,MIHEŞ CRISTIAN,FOCŞA COSTIN ,SASU SBARCIOG IOANA CÎRMACIU DIANA PROTECŢIA INTERESELOR MEMBRILOR DIN ASOCIAŢIE DOMOCOŞ CRISTIAN -PRTEŞEDINTE ,SASU SBARCIOG IOANA
MAGHERU NR 13, AP
CERCETĂRII ÎN DREPT ŞI ŞTIINŢE 6
ADMINISTRATIVE
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 16957/A/2014 ÎN BUCUREșT I, CAL. VÒCÒREșT I NR. 312, BL. 2C, SC. Doctor PALERU CRISTIAN,Doctor MATACHE ȘERBAN-RADU,Doctor SAON CODIN THEODOR,Doctor ORGHIDAN ASOCIAȚIA PENTRU PROMOVAREA CHIRURGIEI TORACICE „PROTORAX” are ca scop: ;1. promovarea și dezvoltarea chirurgiei minim invazive toracice și video-asistate;;2. susținerea Consiliu Director format din: 1. SAON CODIN THEODOR – Preşedinte 2. ORGHIDAN
A, ET . 10, AP. 43, SECT OR 4.
CHIRURGIEI TORACICE„PROTORAX” MIHNEA-GEORGE,Doctor CORDOŞ IOAN pacienților cu patologie toracicÒ ¯ n vederea operațiilor tehnologice complexe;;3. dezvoltarea bazei tehnico-materiale a chirurgiei toracice ¯ n acord cu ultimele tehnici;;4. sprijinirea medicilor de MIHNEA-GEORGE – Vicepreședinte 3. CORDOŞ IOAN - Vicepreședinte 4. PALERU
specialitate pentru ¯ nsușirea și aplicarea noilor tehnici operatorii;;5. sprijinirea juridicÒ a medicilor specializați ¯ n chirurgia toracicÒ ¯ n diverse spețe legate de profesie;;6. organizarea și CRISTIAN – Secretar 5. MATACHE ȘERBAN-RADU - Trezorier
desfÒșurarea colocviilor privind angajarea rÒspunderii medicilor ¯ n cazurile de malpraxis ¯ n patologia toracicÒ; informarea medicilor cu privire la obligativitatea și beneficiile asigurÒrilor de
rÒspundere civilÒ profesionalÒ;;7. achiziționarea aparaturii medicale precum și asigurarea ¯ ntreținerii acesteia;;8. achiziționarea produselor farmaceutice precum și altor articole medicale
necesare ¯ n chirurgia toracicÒ;;9. sponsorizarea medicilor specialiști și rezidenți ¯ n vederea asigurÒrii accesului la diferite conferințe sau colocvii de specialitate;;10. organizarea şi
desfăşurarea unor activităţi ştiinţifice – şedinţe de societate, simpozioane, conferinţe, congrese;;11. susținerea pregÒtirii profesionale a reziden■ilor precum și a educa■iei medicale continue a
medicilor speciali║ti ║i primari;;12. publicarea și editarea materialelor de specialitate constÔnd ¯ n articole, cursuri, manuale, tratate precum și orice alte lucrÒri de interes ¯ n domeniu.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 13134/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PLUT AŞILOR NR. 9, SECT OR 1 VASILIU ZONEL,MARINESCU DAN-CĂTĂLIN,TOMŞA VALENTIN,DUGAN-OPAIT VIOREL-OVIDIU,BOGDAN FLORIN,RUSU- promovarea valorilor turismului ciclist. preşedinte - VASILIU ZONEL, vicepreşedinte - MARINESCU DAN-CĂTĂLIN, secretar -
CICLOTURISMULUI CEZAR- DUMITRU,DOGARU DOREL-ADRIAN. BOGDAN FLORIN.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 233/A/2011 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL T IMONIERULUI, NR. 11-13, Croitoru Mihaela Slilvia,Militaru Cristina Elena,Dîrlău Mihaela. (i) Promovarea și creșterea nivelului de responsabilitate socială atat a întreprinderilor și a altor tipuri de organizatii publice sau private cu scop patrimonial sau nepatrimonial, cat si a societăţii Croitoru Mihaela Slilvia- preşedinte, Militaru Cristina Elena- vicepreşedinte, Dîrlău Mihaela-
BL. 109, SC. 3, ET .3, AP. 110, SECT OR 6.
CONCEPTELOR DE RESPONSABILITATE civile la nivel national.;(ii) Promovarea responsabilităţii sociale a întreprinderilor și a altor tipuri de organizatii publice sau private cu scop patrimonial sau nepatrimonial, cat si a societăţii civile cu membru.
SOCIALĂ A ÎNTREPRINDERILOR "VIITOR privire la nevoia de îmbunătăţire și dezvoltare a societăţii românești din punct de vedere economic, social și cultural.;(iii) Realizarea de activităţi permanente în vederea descoperirii și furnizării în
PENTRU COMUNITATE" favoarea întreprinderilor și a altor tipuri de organizatii publice sau private cu scop patrimonial sau nepatrimonial, cat si a societăţii civile a celor mai bune căi prin care pot lua parte activ la
eforturile societăţii române de integrare a persoanelor apartinand categoriilor dezavantajate pe piata muncii.;(iv) Punerea la dispoziţia întreprinderilor și a altor tipuri de organizatii publice sau
private cu scop patrimonial sau nepatrimonial, cat si a societăţii civile a unor materiale informative actualizate periodic cu privire la climatul economic, cultural și social din România.;(v) Stimularea
si promovarea dialogului dintre întreprinderi și alte tipuri de organizatii publice sau private cu scop patrimonial sau nepatrimonial, cat si a reprezentantilor societăţii civile, în vederea obţinerii unei
coeziuni economico-sociale si culturale pentru o dezvoltare durabila.;(vi) Promovarea valorilor civice şi a principiilor de protejare a mediului înconjurător în cadrul activităţilor desfășurate de
întreprinderi și de alte tipuri de organizatii publice sau private cu scop patrimonial sau nepatrimonial de pe teritoriul României.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 198/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. UNIVERSIT ĂŢ II, NR. 1 BLÂNDUL VALENTIN COSMIN,LAURIAN SIMONA,NISTOR CAMELIA ANCA,POPA CARMEN ALINA PROMOVAREA UNOR VALORI PRECUM COOPERAREA, EGALITATEA ŞANSELOR ŞI RESPECTUL ÎNTRE DIFERIŢII ACTORI SOCIALI. POPA CARMEN ALINA, LAURIAN SIMONA, NISTOR CAMELIA ANCA, BLÂNDUL
COOPERĂRII ÎN EDUCAŢIE VALENTIN COSMIN
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 10513/A/2013 BOTOSANI CĂT ĂMĂRĂŞT I DEAL,CĂT ĂMĂRĂŞT I DEAL, COM. MIHAI EMINESCU jud. IFTIME COSTACHE,IFTIME VALERIU,HUTU DĂNUŢ,LUNGU DAN Promovarea valorilor culturale contemporane. IFTIME COSTACHE, LUNGU DAN, IFTIME VALERIU, HUŢU DĂNUŢ
COM. MIHAI BOT OSANI
CULTURII ÎN EST - CULTUREST EMINESCU
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 18620/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ BD.NICOLAE T IT ULESCU CHIRAN MIHAI,OLTEANU ANDREEA,CLINCIU MONICA IOZEFINA,SC OICOIL INFO CONSULT SRL,SC PETERSON CONTRIBUIREA LA PROMOVAREA CULTURII MANAGERIALE SI ANTREPRENORIALE PRESEDINTE - CHIRAN MIHAI, VICEPRESEDINTE - OLTEANU ANDREEA, SECRETAR
NR.43 AP.22 CAM.2
CULTURII MANAGERIALE SI INTERNATIONAL CONSULTANTS SRL - CLINCIU MONICA IOZEFINA
ANTREPRENORIALE
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 13112/A/2010 GALATI T ecuci str.Ştefan cel T ecuci str.Ştefan cel Mare nr. 139 judeţul Galaţi jud. GRIGORE AURICA,GRIGORE GICĂ DACIAN,CHIRIŢĂ MARIUS,DUMBRAVĂ BOGDAN promovarea şi protejarea culturii şi valorilor româneşti şi europene , a drepturilor omului, a drepturilor copilului , a educaţiei civice şi a educaţiei formale şi non-formale în toate mediile GRIGORE (TOMA) AURICA, -preşedinte, GRIGORE GICĂ DACIAN - vicepreşedinte,
Mare nr. 139 judeţul GALAT I T ecuci str.Bobâlna nr. 16 judeţul Galaţi
CULTURII ŞI EDUCAŢIEI "MAGISTERIUM" Galaţi CHIRIŢĂ MARIUS - membru, DUMBRAVĂ BOGDAN - membru
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 10530/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. BRAZDA LUI NOVAC, GEMESCU MIRELA,DUMITRA CONSTANTIN IONUŢ,POPESCU RAMONA,GEMESCU ALEXANDRU PROMOVAREA, APĂRAREA ŞI SPRIJINIREA INTERESELOR PROFESIONALE, SOCIALE ŞI CULTURALE ALE CETĂŢENILOR;PROMOVAREA SPIRITULUI DEMOCRATIC,
BL.M8,AP.1
DEMOCRAŢIEI ŞI A DREPTURILOR ANTITOTALITAR ŞI APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI CETĂŢEANULUI;LIBERA CIRCULAŢIE A INFORMAŢIEI ÎNTRE MEMBRII SĂI, CU MEMBRII ALTOR ASOCIAŢII ŞI
CETĂŢENEŞTI ORGANIZAŢII;APRAREA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR CETĂŢENEŞTI;SCRIEREA , DEZVOLTAREA ŞI CONSULTANŢA DE PROIECTE ŞI STUDII DE
MANAGEMENT AL RESURSELOR UMANE DE INTERES LOCAL, REGIONAL ŞI NAŢIONAL;REALIZAREA ŞI EDITAREA DE CĂRŢI, PUBLICAŢII PERIODICE, PLIANTE, AFIŞE,
BROŞURI, PROGRAME INFORMATICE ŞI ALTE MATERIALE INFORMATIVE
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 12895/A/2011 BACAU BACAU BACAU jud. BACAU ST R.VENUS NR. 21 POPA CARLA ,POPA VICTOR GABRIEL,POPA TUDOR DESFĂSURAREA DE PROGRAME SI ACTIVITATI DESTINATE PROMOVARII DEZVOLTARII PERSONALE , CA PRIORITATE ACORDATA INDIVIDULUI IN BENEFICIUL GENERAL ALPRESEDINTE - POPA CARLA, VICEPRESEDINTE - POPA VICTOR GABRIEL
DEZVOLTARII PERSONALE COMUNITATII SECRETAR GENERAL - POPA TUDOR
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 10403/A/2009 BACAU BACĂU BACĂU jud. BACAU CALEA MOINEST I NR. 34 AP.32 OROS ANDRA - ROXANA,NICOLAE MAGDALENA CORNELIA,NICOLAE MĂDĂLINA ELISA ESTE DE A PROMOVA DIVERSITATEA IN EDUCATIA IN VEDEREA FORMĂRII UNUI POTENŢIONAL ECONOMIC SI SOCIAL COMPETITIV ABORDAND IN MOD INTEGRATOR, IN PRESEDINTE - OROS ANDRA ROXANA, VICEPRESEDINTE - NICOLAE MAGDALENA
DIVERSITĂŢII ÎN EDUCAŢIE CONFORMITATE CU POLITICILE NATIONALE SI EXEMPLELE DE BUNĂ PRACTICĂ EXISTENTE LA NIVEL MONDIAL, URMĂTOARELE DOMENII :;- EDUCATIE SI PREGATIRE CORNELIA, SECRETAR - NICOLAE MADALINA ELISA
PROFESIONALA INITIALĂ, CONTINUĂ;- INFORMARE SI PROMOVARE ,;- INCLUZIUNE SOCIO-CULTURALĂ;- ECO-MEDIU, AGRICULTURĂ ŞI TURISM,
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 16108/A/2013 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R. COLOMAN WALISCH, NR. 13 PROMOVAREA ŞI APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI MATEUCA IOAN- PREŞEDINTE, STĂNESCU GABRIEL RĂZVAN -VICEPREŞEDINTE,
DREPTURILOR MIGRANŢILOR ŞI PIROI VALENTIN- VICEPREŞEDINTE
REFUGIAŢILOR
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 2556/A/2004 MURES T G MUREŞ T G MUREŞ jud. MURES ST R. ROZELOR, NR.1/A promovarea interculturalităţii, conervarea şi promovarea identităţii minorităţilor etnice, a drepturilor omului, a educaţiei civice, prevenirea conflictelor, promovarea integrării socio-profesionale a TURCATA NICOLAE DORIN, TĂBĂREAN ANCUŢA
DREPTURILOR OMULUI "LIDER" persoanelor cu dizabilităţi şi a celor defavorizaţi, promovarea principiilor autonomiei, descentralizării şi transparenţei decizionale în administraţia publică.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 12779/A/2011 BUCUREŞT I, ST R. BUCUREŞT I, ST R. DIMIT RIE CANT EMIR, NR. 11, BL. 8, Stefan Marius,Enache Nicolae,David Alina sa promoveze si sa apere drepturile si valorile sociale pentru cetatenii Romaniei promovand programe de interes general si comunitar. Asociatia urmareste prin scopul sau ajutoarea in special a Presedinte-Stefan Marius Irinel; Vicepresedinte-Enache Nicolae; Secretar-David Alina
DIMIT RIE CANT EMIR, SC. A, AP. 23, SECT OR 4
DREPTURILOR SOCIETĂŢII NR. 11, BL. 8, SC. A, categoriilor defavorizate de cetateni
AP. 23, SECT OR 4
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 4847/A/2006 GORJ BĂLEŞT I BĂLEŞT I jud. GORJ BĂLEŞT I, NR. 314 GHINOIU IULIAN NICOLAE,BADEA ALIN MARIAN,GHINOIU MIHAELA,SCOREI IONUŢ MARIUS,SCOREI ELIZA promovare a oportunităţilor, crearea de activităţi culturale, încurajarea participării civice şi facilitării programelor de cooperare internaţională în domeniul tineretului GHINOIU IULIAN GHEORGHE- PREŞEDINTE, BADEA ALIN MARIAN-
DREPTURILOR TINERILOR RROMI CRISTINA,GHINOIU ANA MARIA VICEPREŞEDINTE, GHINOIU MIHAELA- TREZORIER, GHINOIU ANA MARIA-
SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 2868/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.MĂGURICEA, NR.39, BL.13E, SC.2, . Scopul consta in:;a. reprezentarea unitara a intereselor membrilor sai, sustinerea, protejarea si apararea acestora in relatiile cu autoritatile publice romane si spaniole, cu institutiile din presedinte;DRAGULIN GELU - 2 vicepresedinti;SAVOIU VASILE si DINICA GHEORGHE -
ET .4, AP.29, SECT OR 1
ECONOMICĂ HISPANO - ROMÂNĂ strainatate, cu alte persoane juridice si fizice, atat in plan national cat si international, pentru dezvoltarea productiei industriale si a schimburilor comerciale, in deplin acord cu prevederile secretar ;DINCA ILIE
CONCORDIA tratatelor si conventiilor internationale, legilor, actelor normative in vigoare si prezentului Act Constitutiv;b. recunoasterea Asociatiei la nivel international ca reprezentantă a mediului economic al
regiunii prin sprijinirea dezvoltarii activitatilor comerciale si industriale ale membrilor sai, prin organizarea colaborarii industriale, tehnologice si comerciale intre Romania si Spania ; angrenarea
membrilor sai in raporturi contractuale directe intre firme romanesti si spaniole; promovarea relatiilor de afaceri directe intre organizatiile economice si firmele romane si spaniole.;c. promovarea
si sprijinirea realizarii proiectelor de dezvoltare economico - sociala a Romaniei prin accentuarea schimburilor comerciale intre Romania si Spania;;d. desfasurarea unei game multiple de
activitati complexe de informare si documentare comerciala, marketing industrial si comercial, sondaje de piata etc; diseminarea informatiilor de profil si a reglementarilor legale in materie
economica, industriala, comerciala; financiar-valutara, fiscala, vamala, al protectiei proprietatii intelectuale etc., catre membrii Asociatiei, precum si catre alte persoane interesate sa cunoasca
uzantele comerciale, bancare, vamale, portuare si posibilitatile de schimburi comerciale intre Romania si Spania;;e. Urmarirea satisfacerii necesitatilor economice ale Romaniei si, respectiv, ale
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 13676/A/2011 BRASOV BUDILA BUDILA jud. BRASOV ST R. PRINCIPALĂ NR.261 Şerbănescu Dorinel Teodor,Trufea Emilian Cătălin şi Constantinescu Daniela protejarea şi ajutorarea persoanelor aflate în dificultate socială şi economică prin dezvoltarea atelierelor protejate, formarea de specialişti ai domeniului şi asigurarea de asistenţă structurilor Preşedinte – Şerbănescu Dorinel Teodor, Vicepreşedinte – Constantinescu Daniela, Membru –
ECONOMIEI SOCIALE economiei sociale din România, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în special ale categoriilor sociale defavorizate, sprijinirea micilor producători agricoli şi nonagricoli, promovarea Şerbănescu Luminiţa Marilena.
produselor şi serviciilor unităţilor şi atelierelor protejate şi apărarea intereselor de grup ale întreprinzătorilor din economia socială.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 9754/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BARIEREI NR. 13, SECT OR 1 MUNTEANU NICOLAE GEORGE,ASOCIAŢIA EUROPA PENTRU DEZVOLTARE UMANĂ - prin Bulgărescu Liviu Alexandru - de a acţiona pirn resursele sale, la nivel local, regional, naţional şi european, în vederea promovării economiei sociale, a coeziunii sociale, dezvoltării şi integrării sociale şi profesionale active a preşedinte: MUNTEANU NICOLAE GEORGE, membri: BULGĂRESCU LIVIU ALEXANDRU,
ECONOMIEI SOCIALE BUCUREŞTI (vicepreşedinte),BULGĂRESCU CRISTIAN persoanelor dezavantajate din punct de vedere economic şi social, pentru o dezvoltare sustenabilă, în beneficiul public. În mod concret, asociaţia îşi propune să acţioneze pentru promovarea BULGĂRESCU CRISTIAN.
incluziunii sociale active, dezvoltarea comunităţilor locale, dezvoltarea resurselor umane, promovarea spiritului antreprenorial, în mod special în domeniul economiei sociale, elemente care să
conduce la crearea unui mediu socio-economic propice dezvoltării sustenabile;;- prin acţiunile sale va susţine dezvoltarea activităţilor economice organizand asemenea activităţi sub forma
economiei sociale; va susţine de asemena, integrarea pe piaţa muncii a persoanelor dezavantajate, dar şi creşterea şanselor de ocupare a persoanelor care doresc să se integreze sau să se
reintegreze pe piaţa muncii sau care să află pe piaţa muncii, prin dezvoltarea şi actualizarea permanentă a competenţelor şi calificărilor acestora;;- va sprijini activităţile umanitare,
social-economice, cultural-artistice, de protecţie a mediului şi turismul, mestesugurile şi folclorul.;- va promova egalitatea de şanse şi va acţiona pentru combaterea oricăror forme de
discriminare, cu scopul declarat de a contribui la dezvoltarea unei societăţi incluzive şi coerente.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 10741/A/2013 CONSTANTA VALU LUI T RAIAN VALU LUI T RAIAN jud. CONST ANT A ST R. AVRAMIANCUDEACU SIMONA,ASOCIAŢIA EUROPA PENTRU DEZVOLTARE UMANĂ,MOCANU CATRINEL DE A ACŢIONA PRIN RESURSELE SALE LA NIVEL LOCAL, REGIONAL, NAŢIONAL ŞI EUROPEAN, ÎN VEDEREA PROMOVĂRII ECONOMIEI SOCIALE, A COEZIUNII SOCIALE, DEACU SIMONA, TANASIE ALEXANDRA VICTORIA, MOCANU CATRINEL
NR.4A
ECONOMIEI SOCIALE PRIN ARTĂ ŞI DEZVOLTĂRII ŞI INTEGRĂRII SOCIALE ŞI PROFESIONALE ACTIVE A PERSOANELOR DEZAVANTAJATE DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC ŞI SOCIAL PENTRU O
GRAFICĂ "MOCHII" DEZVOLTARE SUSTENABILĂ, ÎN BENEFICIUL PUBLIC.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 16809/A/2016 SUCEAVA BOT OSANA BOT OSANA jud. SUCEAVA SAT BOT OSANA, COM. Robu Ioan Mihail,Boca Andrei,Robu Alina Scopul Asociatiei este de a contribui la educarea copiilor si tinerilor cu ajutorul unui sistem de valori, pentru a contribui la construirea unei lumi in care oamenii sunt ¯ impliniti ca indivizi si au un Robu Ioan Mihail- presedinte, Boca Andrei - vicepresedinte, Robu Alina - membru
BOT OSANA, NR. 68
EDUCATIEI ELEMENTARE rol constructiv in societate, prin desfasurarea de activitati privind promovarea si dezvoltarea de proiecte educationale pentru elevi si studenti, menite sa promoveze protejarea mediului inconjurator,
a traditiilor si valorilor romanesti, precum si alte activitati conexe acestora.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 1329/A/1990 HUNEDOARA Simeria Simeria jud. HUNEDOARA Simeria,str.1 Pintea Adrian,Resiga Horea,Bordean Eugenia,Marişca Daniela Contribuie la reînnoirea învăţământului românesc, folosindu-se de tradiţiile pedagogiei româneşti, capabilă şi interesată de deschideri către experimentele mondiale valoroase din domeniu. Consiliul director:Elena Miclăuş,Maria Negru,Monica Heredeu,Ile Teodora,Adrian Pintea,Petru
Decembrie,nr.53,jud.Hunedoara.
EDUCAŢIEI "WALDORF" - SIMERIA Mogoşan,Sorin Cîrţu. Cenzor:Elena Tric.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 15799/A/2013 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. SLT . MOLNUS IRINA,TUDOSE IRINA,DUMITRESCU SIMONA MARIANA,BREBEANU CRISTINA. STIMULAREA CREATIVITĂŢII, A GÂNDIRII CRITICE ŞI A GÂNDIRII CREATIVE ŞI INVENTIVE ŞI ÎNVĂŢAREA ABILITĂŢILOR DE INOVARE ŞI DE ASIMILARE A LIMBILOR STRĂINE MOLNUS IRINA, TUDOSE IRINA, DUMITRESCU SIMONA MARIANA, BREBEANU
ANGHELESCU T EMELIE NR.2C, ET .1.
EDUCAŢIEI CREATIV - ECOLOGICE ŞI A PRIN EDUCAŢIE CREATIVE PENTRU COPII, TINERI ŞI PĂRINŢI, CU ÎNCURAJAREA REFOLOSIRII ŞI REINVENTĂRII OBIECTELOR ŞI CULTIVAREA TRADIŢIILOR. CRISTINA.
ABILITĂŢILOR INOVATIVE
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 3836/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.NUFERILOR, NR.69, SECT OR 1 1. Stefanescu-Merei Mirela ,casatorita ,domiciliata in Bucuresti str.Nuferilor nr.69 sectorul 1 fica lui Niculae si Eugenia 5 Scopul asociatiei il reprezinta:;- educatia populatiei la nivel cognitiv si comportamental despre importanta si efectele benefice ale unui stil de viata sanatos si rational; Stefanescu-Merei Mirela domiciliata in Bucuresti , str.Nuferilor nr.69 sectorul 1 fica lui
EDUCAŢIEI MEDICALE ,CNP.2730317345393,legitimata cu CI seria RX,nr.302879,eliberata la data de 10.05.2005 de sectia 2 Politie , 2. Stefanescu-Merei Niculae si Eugenia , CNP.2730317345393, legitimata cu CI seria RX, nr.302879, eliberata la
Liviu-Alexandru-Nicolae ,casatorit ,domiciliat in Bucuresti,str.Nuferilor,nr.69,sectorul 1,fiul lui Liviu-Adrian si Camelia , CNP data de 10.05.2005 de sectia2 Politie in calitate de Presedinte al Consiliului Director si Director
1711113450016,legitimat cu CI seria RX,nr.302881 eliberata la data de 10.05.2005 de sectia 2 Politie , 3. Dinca Florentina,casatorita executiv Stefanescu-Merei Liviu-Alexandru-Nicolae , domiciliat in Bucuresti,
,domiciliata in Bucuresti, Str.Muresului nr.1 ,bl.D5,sc.F,et.1,ap.54,sectorul 4,fica lui Ion si Elena CNP 2480426400048,legitimata cu str.Nuferilor,nr.69,sectorul 1 , fiul lui Liviu-Adrian si Camelia , CNP 1711113450016,legitimat
CI seria RT,nr.108444,eliberata la data de 24.07.2000 de sectia 16 Politie cu CI seria RX, nr.302881 eliberata la data de 10.05.2005 de catre sectia 2 Politie , in calitate de
Vicepresedinte si Director relatii publice. Dinca Florentina , casatorita ,domiciliat in
Bucuresti,str.Muresului nr.1 bl.D5,sc.F,et.1,ap.54, sectorul 4 ,fica lui Ion si Elena, CNP
2480426400048, legitimata cu CI seria RT,nr.108444, eliberata la data de 24.07.00.2000 de
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 3101/A/2006 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. PADEŞU NR. 8, BL. -Popper Laurenţiu,cu domiciliul în Bucureşti,str. Izvorul Crişului nr. 9 ap.7,bl. A6 sc.A,et. 2,sector 4 - Voiculescu Nicolae,cu Scopul fundamental al Asociaţiei pentruPromovarea Educaţiei Permanente (APEP) este colaborarea între membrii asociaţi în promovarea activităţii de educaţie permanentă, prin dezvoltarea · Laurenţiu Popper, Nicolae Voiculescu, Cherecheş Ioan,
5, SC. 1, ET . 3, AP. 12, SECT OR 4
EDUCAŢIEI PERMANENTE domiciliul în Bucureşti,str. Padeşu,nr. 8,bl. 5,sc.1,et.3,ap.12,sector 4 - Cherecheş Ioan,str. Turnu Măgurele nr. 13,bl.S2,sc.1,et.3,ap. informării reciproce şi prin asigurarea reprezentării intereselor membrilor asociaţi în faţa organelor administraţiei publice şi a altor asociaţii sau organizaţii din România şi din străinătate.
112,sector 4
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA FEMEII 8370/A/2001 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS T IMIŞOARA, ST R. 1 DECEMBRIE, FRIPP MARGARETA CAMELIA,FRIPP CULAIN JESSE,SECOSAN MARIOARA,PASAT EMILIA,CULEA AURORA,RILGER Acţionarea pentru educarea, recuperarea şi orientarea femeilor din mediul urban, etc. Se modifică consiliul de imagine : JOHN GARETH DAVID LONG fiind exclus din consiliul de
NR. 69, JUD. T IMIŞ
DIN ROMÂNIA ADELINDA ECATERINA,BUCURESCU SORINA,Ş.A. imagine, intră DANIEL LAUREAN DEAC.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 1314/A/2002 BUCUREST I BUCUREST I - Prelungirea valabilităţii contractului de Se retrag GRIGOR LILIANA CORINA, TANASE MIHAI, LAZIA DUMITRU-CORNEL. Se cooptează SARBU RAMONA sustinerea tinerilor cineasti din Romania, promovarea valorilor cinematografiei europene atat in randul cineastilor cat si a publicului spectator. Preşedinte - GIURGIU L.M. TUDOR-FLAVIU, Secretar executiv - GIURGIU TH.
comodat din data de 26.10.2001.
FILMULUI ROMÂNESC MARIA-OANA Preşedintele va fi substituit în relaţia cu institutiile publice de GLIGOR E.
MIHAI-VALENTIN. - Prelungire cu 3 ani, începând din data de 13.01.2012, a mandatului
membrilor Consiliului Director. - CONSILIUL DIRECTOR (mandat de 3 ani începând din data
de 01.08.2014: preşedinte: GIURGIU TUDOR-FLAVIU, secretar executiv: GIURGIU TH.
MARIA-OANA, vicepreşedinte: SARBU RAMONA.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 18289/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. LARISA, NR. 2, SECT OR 6. Vicenţiu Iorgulescu,Stelian Gheorghe,Nicolae Muşat,Gino Mario Iorgulescu,Antonio Daniel Olăroiu. a) Promovarea tinerilor fotbalişti cu reale perspective pentru practicarea fotbalului profesionist pe plan naţional şi internaţional;;b) Sprijinirea copiilor cuprinşi în programele de pregătire care au Vicenţiu Iorgulescu- preşedinte, Stelian Gheorghe- membru, Nicolae Muşat- membru.
FOTBALULUI PROFESIONIST "SPORTUL probleme familiale şi sociale prin acordarea de gratuităţi sau ajutoare sociale;;c) Asigurarea cadrului organizatoric, a mijloacelor financiare şi materiale, precum şi a specialiştilor pentru
STUDENŢESC" pregătirea viitorilor fotbalişti profesionişti;;d) Asigurarea condiţiilor pentru pregătirea şcolară şi profesională a tinerilor fotbalişti în vederea asigurării unei cariere după terminarea practicării
sportului.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 3826/A/2007 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I CALEA PLEVNEI, NR.143, OANA MARIA GANEA,LEON MARIUS MERUTA,ALINA MADALINA FERSEDI promovarea sporturilor nautice de agreement. OANA MARIA GANEA-PREŞEDINTE, ALINA MADALINA FERSEDI-VICEPREŞEDINTE,
BLOC CORP A, SCARA B, ET AJ 1,AP.8, SECT OR 6
IAHTINGULUI DE CROAZIERĂ LEON MARIUS MERUTA-.SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 2958/A/2003 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.BIBESCU(FOST BD.23 BUCăTARU şTEFAN,LENCU EUGEN ŞTEFAN,DUMITRAŞCU MARIANA MĂDĂLINA,NICOLA VIOREL DAN PROMOVAREA VALORILOR SPECIFICE IDENTITăţII SOCIO CULTURALE ROMăNEŞTI INTR - O UNIUNE EUROPEANă A VIITORULUI LENCU EUGEN ŞTEFAN-PREŞEDINTE,CRUCERU ION-COORDONATOR DE
AUGUST ) NR.86,BL.14a,SC.1,AP.27,JUD. DOLJ
IDENTITĂŢII EUROPENE A ROMÂNIEI ACTIVITĂŢI,MARIN ANA-CENZOR
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 17043/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS PIAŢ A VICT ORIEI, NR.6, ET .1, KOHN GABRIEL RAUL,MOZA SAŞA ANDREI,FUNDAŢIA INTERART TRIADE,SC JECZA SRL,SC SYNOPSYS SRL,SC D Dezvoltarea industriilor creative şi culturale. preşedinte – KOHN GABRIEL RAUL, vicepreşedinte - MOZA SAŞA ANDREI, vicepreşedinte -
AP.12-12A
INDUSTRIILOR CREATIVE ŞI CULTURALE PROIECT SRL JECZA IANOVICI SORINA, vicepreşedinte - DEMETRESCU BOGDAN , secretar – HRIN
PRAGMA SILVIA MARIA
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 10777/A/2013 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR B-DUL DECEBAL NR 41 BUDA ANCA LIVIA ,NOVAC OLIVIA,GAME SPOT SRL SPRIJINIREA ŞI PROMOVAREA INFORMATICII ÎN ROMÂNIA , BUDA EMIL -PREŞEDINTE , BUDA ANCA LIVIA -VICEPREŞEDINTE ,NOVAC OLIVIA
INFORMATICII PLAY ON ALEXANDRA -SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 9467/A/2009 ALBA MIRASLAU MIRASLAU jud. ALBA ST R.PRINCIPALA, NR.89 Promovarea socială, culturală şi economică a zonei rurale Miraslău Sipos Mihai - Presedinte Giurgiu Liliana - vicepresedinte Kovacs Ştefan, Horvath Paraschiva,
INFRASTRUCTURII SOCIALE, A EDUCAŢIEI Toma Maria - membri
ŞI A MOŞTENIRII CULTURALE DIN
COMUNA MIRASLĂU
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 731/A/1991 BRASOV Braşov Braşov jud. BRASOV B-dul. 15 noiembrie nr. 41 Tănase Petru,Mănescu Viorel,Tomescu Ileana,Bălan Nicolae,Cheresteşiu Ioan,Dunca Doina,Marin ioan,Pop Mihai,Isache - susţinerea necesităţii înfiinţării instituţiei notarilor publici în România şi organizarea unei munci de convingere a factorilor de decizie.;- constituirea cadrului juridic şi a colectivelor de specialişti Tănase Petru, Mănescu Viorel, Tomescu Ileana, Bălan Nicolae, Cheresteşiu Ioan, Dunca
INSTITUŢIEI NOTARILOR PUBLICI DIN Ştefan,Varga Ştefan,Muşat Mărgărit,Dan Laurenţiu în acţiunea publică de motivaţie a necesităţii imperative a instituţiei notarilor publici, potrivit cu condiţiile social-economice din ţara noastră, ca stat de drept.;- elaborarea proiectului de lege, a Doina, Marin ioan, Pop Mihai, Isache Ştefan, Varga Ştefan, Muşat Mărgărit, Dan Laurenţiu
ROMÂNIA regulamentului şi a altor reglementări în acest domeniu, atât pentru faza tranzitorie cât şi pentru fazele ulterioare.;- stabilirea de legături în ţară şi în străinătate pentru realizarea unei instituţii
viabile şi adecvată condiţiilor mai sus arătate.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 3812/A/1996 BRASOV FĂGĂRAŞ FĂGĂRAŞ jud. BRASOV PIAŢ A REPUBLICII, NR.18 REPREZENTAREA, PROMOVAREA ŞI APĂRAREA INTERESELOR ÎNTREPRINDERILOR PRIVATE MICI ŞI MIJLOCII PREŞEDINTE- LASCU VASILE, VICEPREŞEDINŢI - PITIŞ DAN, VÂJU GABRIEL,
INTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII MEMBRII- CRISTEA CONSTANTIN, PFEIFER MATEI
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 15878/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. ALEXANDRU IOAN CUZA NR. 21, Se retrag PANC LUCHIAN-ALIN, POP ORLANDO-GEORGE, BOGOMAZ DIMITRII, PUASC VASILE. - promovarea istoriei României atat pe plan intern cat si pe plan international, precum si a adevaratelor valori ale istoriei si culturii neamului romanesc. CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - VASILIU STEFAN, vicepreşedinte - DUMITRASCU
SECT OR 1
ISTORIEI ROMÂNIEI CIPRIAN-NICOLAE, secretar general - DORIAN-IOAN STAN.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 15551/A/2007 BACAU BACĂU BACĂU jud. BACAU ST R. MIORIT EI , NR. 16 Preşedintele asociaţiei este: MOCANU LĂCRĂMIOARA, cetăţean român, născută la data de
ÎNVĂŢĂMÂMTULUI EUROPEAN BACĂU 29.01.1969, în municipiul Bacău, judeţul Bacău, CNP 2690129040063, domiciliată în municipiul
Bacău, str. Cornişa Bistriţei, nr. 10, sc. B, ap. 20, judeţul Bacău, posesoare a C.I. seria XC, nr.
332549, eliberată de Poliţia municipiului Bacău, la data de 15.04.2004; Preşedintele asociaţiei
este şi Preşedintele Consiliului Director. Vicepreşedinţii asociaţiei sunt: REBELEANU
CODRIN-HOREA, cetăţean român, născut la data de 12.01.1969, în municipiul Oradea, judeţul
Bihor, CNP 1690112120737, domiciliat în municipiul Bistriţa, Bulevardul Decebal, nr. 2A, sc. A,
ap. 7, judeţul Bistriţa-Năsăud, posesor a C.I. seria XB, nr. 271739, eliberată de SPCLEP
Bistriţa, la dată de 23.02.2009 şi POTOCEANU DUMITRIŢA, cetăţean român, născută la data
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 5461/A/2007 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA IOSIF HODOS, NR. 21, ZAHARIE MARIA VICTORIAQ,POP CIPRIAN CRISTIAN,POP RAMONA EMANUELA Înfiinţarea, promovarea şi dezvoltarea învăţământului de toate gradele şi la toate niveluriloe de instruire, iunclusiv învăţământ universitar şi postuniversitar, învăţământ autorizat M.E.C. şi/sau ZAHARIE MARIA VICTORIA, POP CIPRIAN CRISTIAN, POP RAMONA EMANUELA
AP. 12
ÎNVĂŢĂMÂNTULUI EUROPEAN - MUREŞ M.M.S.S.F. Înfiinţarea, promovarea şi dezvoltarea învăţământului european de toate gradele inclusiv învăţământ universitar şi postuniversitar.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 3635/A/2006 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R.I.G.DUCA NR.49 MARINESCU CĂLIN DRAGOMIR,FRONEA PAVEL,MOTOCU NICOLAE,ANTONIEWICZ CRISTIAN-IOAN,GABUR ÎNFIINŢAREA , PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DE TOATE GRADELE ŞI LA TOATE NIVELURILE DE INSTRUIRE, INCLUSIV ÎNVĂŢĂMÂNT UNIVERSITAR ŞI FRONEA PAVEL, MOTOCU NICOLAE, ANTONIEWICZ CRISTIAN-IOAN, GABUR
ÎNVĂŢĂMÂNTULUI EUROPEAN OCTAVIAN MIHAI POSTUNIVERSITAR, ÎNVĂŢĂMÂNT AUTORIZAT DE MEC ŞI/SAU MMSF OCTAVIAN
-CONSTANŢA
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 1184/A/2008 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I ST R. ALBA-IULIA NR. 11, BL. L4A, Secrieru Ana,Gaiu Florentina,Giurgica Tincuta promovarea învăţământului preşcolar într-o manieră constructivă şi responsabilă. Secrieru Ana, Gaiu Florentina, Giurgica Tincuţa
AP. 23
ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR A.P.I.P.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 14178/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. COST ESCU PET RE, NR. 55, Ştefan -Cărădeanu Marin,Ştefan -Cărădeanu Mioara-Valentina,Chiriţă Elena promovarea lecturii şi interesului pentru literatura in randul elevilor Presedinte-Ştefan -Cărădeanu Marin; vicepresedinte-Ştefan-Cărădeanu Mioara-Valentina
PART ER, CAM.1, SECT OR 4
LECTURII
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 4777/A/1990 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS PIAŢ A AXENT E SEVER, NR. 9 PRIBAC IOAN,WÜRTZ BRUNO,MADĂR GHEORGHE,GHEREBEANU BENIAMIN,CUZMAN IOAN,PITUŢ IOAN,MATIŞ Încurajarea producţiei de cărţi cu conţinut religios, etc. comitetul de conducere: preşedinte - PRIBAC IOAN, vicepreşedinte - WÜRTZ BRUNO,
LITERATURII CREŞTINE METANOIA NELU,STOICA CORNELIA,ş.a. secretar - BERCEA LIVIUS, membri - CUZMAN IOAN, GHEREBEAN BERIAMIN, MADĂR
TIMIŞOARA GHEORGHE, PITUŢ IOAN
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 2113/A/2004 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. VIŞINILOR, NR. 17, SECT OR 2, Mureşan Steluţa Lazăr Daniela Dragoş Diana Stella Dincă Steluţa Mălăescu Marius Florentin Andras Zoltan Gabor Pănculescu CAP. II : Scopul şi obiectivele asociaţiei. ;Art. 5 : Scopul asociaţiei este promovarea şi dezvoltarea medicinii antroposofice în România, care are la bază cunoştinţele medicale actuale despre fiinţa Art. 8 : Consiliul director: Componenţa nominală a consiliului director până la prima Adunare
BUCUREŞT I.
MEDICINII ANTROPOSOFICE ÎN ROMÂNIA Claudiu Constantin Ţâmpău Bianca Mihaela Barbu Anca Liana Barbu George Valentin umană, precum şi antroposofia întemeiată de Rudolf Steiner. ;Scopul asociaţiei se realizează prin următoarele obiective:;a) Organizarea de simpozioane şi seminarii;;b) Promovarea şi susţinerea generală este următoarea: Funcţia Nume şi prenume Preşedinte Mureşan Steluţa
participării la cursuri internaţionale de pregătire teoretică şi practică şi de perfecţionare continuă în acest domeniu şi organizarea acestor cursuri şi la noi în ţară;;c) Crearea de aşezăminte Vicepreşedinte Lazăr Daniela Secretar Dragoş Diana
medicale, de centre de terapie orientate antroposofic. ;d) Asigurarea mijloacelor terapeutice specifice pentru practicarea medicinii antroposofice – medicamente (din producţia farmaceutică
specifică internaţională şi prin susţinerea apariţiei şi dezvoltării producţiei farmaceutice naţionale) şi terapii nemedicamentoase. ;e) Activitate în vederea recunoaşterii oficiale a medicinii
antroposofice, atât pe plan naţional, cât şi internaţional; ;f) Colaborarea cu persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate active în acelaşi domeniu (de exemplu, Federaţia Internaţională a
Asociaţiilor Medicilor Antroposofi, cu sediul la Dornach, Elveţia – I.V.A.A., şi Secţia Medicală a Universităţii libere de Ştiinţă a Spiritului de la Goetheanum, Dornach, Elveţia);;g) Colaborarea cu
alte instituţii similare active in domeniul pedagogic, terapeutic, artistic, etc.;h) Publicarea de cărţi, reviste şi alte materiale informative de specialitate, destinate publicului larg şi specialiştilor în
domeniu, organizarea de conferinţe publice, informarea prin mass-media;;i) Asigurarea mijloacelor materiale necesare.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 10499/A/2010 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. SPIT ALULUI IVANOV VERONICA,IVANOV ANDREI,TROFIMOV IULIANA De a promova valorile socio-culturale şi tradiţiile cetăţenilor români, implicit şi ale minorităţilor naţionale, multiculturalismul, egalitatea de şanse şi cunoaşterea reciprocă prin diversitate etnică şi IVANOV VERONICA - PREŞEDINTE, IVANOV ANDREI -VICEPREŞEDINTE, TROFIMOV
NR.29, BL.22, SC.A, ET .1, AP.5,
MULTICULTURALISMULUI "ETNOPOLIS". culturală, conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa educaţiei ecologice şi stimularea acesteia faţă de problemele legate de mediu şi dezvoltarea durabilă a comunităţii. IULIANA - SECRETAR GENERAL.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 666/A/2013 BD. CONST ANT IN BRÂNCOVEANU, NR. 14, BL. B5, TUDOR MARCEL,TUDOR ILEANA CARMEN,TUDOR LIVIA ALEXANDRA DE A SELECTIONA TINERI IN VEDEREA INTEGRARII CULTURAL NAŢIONALE, FORMAREA UNEI CONCEPTII UNITARE NATIONALE, A UNEI GANDIRI MUZICALE preşedinte - Tudor Marcel, vice - Tudor Livia Alexandra, Tudor Ileana Carmen
PART ER, AP. 67, SECT OR 4
MUZICII DE CALITATE ÎN RÂNDUL PROFESIONISTE, MANIFESTAT PE TERMEN LING
TINERILOR
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 19902/A/2015 TIMIS COMUNA DUDEŞT II COMUNA DUDEŞT II NOI jud. T IMIS NR. 135 CÎRJĂ MARIA,RÎPĂ CONSTANTIN,DOHOTAR ILEANA Sprijinirea şi promovarea protejării mediului înconjurător în România. preşedinte – CÎRJĂ MARIA, vicepreşedinte – RÎPĂ CONSTANTIN, secretar – DOHOTAR
NOI
NATURII DUDEŞTII NOI ILEANA
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 11025/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DIONISIE LUPU NR. 58, AP. 1, PAVEL CARMEN LUMINIŢA,PAVEL DRAGOŞ,IRIMIA CRISTINA VICTORIA,DOBRESCU PAUL - promovarea obiectivelor turistice.
SECT OR 1
OBIECTIVELOR TURISTICE
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 15616/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.CARMEN SILVA NR.10 LIE MARIAN ADRIAN,CORDOS ELENA CRISTINA,GOGALTAN FLORIN aducerea în atenţia publicului a importanţei patrimoniului arheologic din Transilvania; responsabilizarea publicului în vederea protejării patrimoniului arheologic; evidenţierea importanţei PREŞEDINTE – LIE MARIAN ADRIAN, VICEPREŞEDINTE – CORDOŞ ELENA CRISTINA,
AP.7B
PATRIMONIULUI ARHEOLOGIC DIN patrimoniului arheologic în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului în România SECRETAR GENERAL – GOGÂLTAN FLORIN
TRANSILVANIA
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 18177/A/2014 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I LOC. GALAŢ I, BULEVARDUL NELU STASE,CONSTANTIN LUPU ,MIHAIL- CĂTĂLIN PLATON,CARMEN TEODORAŞCU,SORIN ZAHARIA,ALEXANDRU promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea Euroregiunii "Dunărea de Jos" din punct de vedere cultural, economic, social, educaţional, : Presedinte- NELU STASE, Vicepresedinte- CONSTANTIN LUPU, Vicepresedinte- MIHAIL-
SIDERURGIŞT ILOR NR.42 BL. M4B, SC. 2 ET . 5 -
PATRIMONIULUI CULTURAL MANSARDĂ, JUD. GALAŢ I BUJENIŢĂ,LIDIA LEFTER ecologic, turistic CĂTĂLIN PLATON, Secretar - CARMEN TEODORAŞCU
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 21374/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.CONST ANT IN NOT T ARA NICA GHEORGHE,NICA EMANUELA-RODICA,STOICA DIANA-CORINA promovarea, implementarea şi dezvoltarea educaţiei alternative, în special a pedagogiei de tip Waldorf prin înfiinţarea de centre de activităţi, unităţi de învăţământ ante-preşcolar, preşcolar, şcolar PREŞEDINTE - NICA EMANUELA-RODICA, VICEPREŞEDINTE - STOICA
NR.12 AP.3
PEDAGOGIEI ALTERNATIVE (de tip creşă, grădiniţă, şcoală) care au ca suport pedagogic, pedagogia Waldorf DIANA-CORINA, SECRETAR - NICA GHEORGHE
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 11128/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.GHEORGHE DIMA NR.26 BLESNEAG VASILE,CRIŞAN CĂTĂLINA-ANGELA,BOGDAN IULIA-MONICA,BLESNEAG ALINA-VASILICA creşterea calităţii vieţii în rândul persoanelor cu handicap, promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi apărarea drepturilor lor în vederea incluziunii sociale a acestora, garantării PREŞEDINTE – BLESNEAG VASILE, VICEPREŞEDINTE – CRIŞAN CĂTĂLINA-ANGELA,
SC.1 AP.1
PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI „REUŞIM posibilităţii participării lor în toate domeniile vieţii fără discriminare, la un nivel identic cu ceilalţi membri ai societăţii, având ca bază respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului SECRETAR – BOGDAN IULIA-MONICA
ÎMPREUNĂ”
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 2554/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I BD. GĂRII OBOR NR.16 SECT OR 2
PERSONALULUI DIDACTIC
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 314/A/2014 TIMIS SAT MOŞNIŢ A NOUĂ, SAT MOŞNIŢ A NOUĂ, COM. MOŞNIŢ A NOUĂ jud. T IMIS PAU ALEXANDRU,ZORILĂ ANDREI-MIRCEA,CACOVEANU ADRIAN Promovarea ramurii sportive - pescuit sportiv, pe plan local, naţional şi internaţional, precum şi afirmarea calităţilor sportive ale membrilor săi la nivel naţional şi internaţional, etc. preşedinte – PAU ALEXANDRU, vicepreşedinţi – ZORILĂ ANDREI-MIRCEA, CACOVEANU
COM. MOŞNIŢ A NOUĂ NR. 1406, CAMERA 1
PESCUITULUI SPORTIV „CARP4FUN” ADRIAN
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 9915/A/2013 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.DOMNEASCĂ NR.4, BL.P10, Ţigău George Cătălin,Ţigău Daniela,Nicolae Victoria,Nicolae Octavian,Stanciu Elena. în scopul dezvoltării socio-culturală a tinerilor şi studenţilor, adaptabilitatea la provocările societăţii informaţionale, ocuparea forţei de muncă tinere, dezvoltarea spiritului antreprenorial şi sportiv preşedinte – ŢIGĂU GEORGE CĂTĂLIN, vicepreşedinte - ŢIGĂU DANIELA, secretar -
SC.1, AP.2
POLITICILOR DE TINERET ŞI SPORT GALAŢI cu predilecţie în rândul tinerilor şi studenţilor etc. NICOLAE VICTORIA.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 3631/A/2006 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. I.C. BRĂT IANU BANIAS MIRCEA-MARIUS,BANIAS EMIL-SORIN,BĂLAN IOAN. PROMOVAREA PORTURILOR ROMÂNEŞTI ÎN CONTEXTULADERĂRII ROMÂNIEI LA U.E. DEZVOLTAREA ŞI VALORIFICAREA POTENŢIALULUI PORTURILOR ROMÂNEŞTI ÎN BANIAS MIRCEA-MARIUS, BĂLAN IOAN, BANIAS EMIL-SORIN.
NR.45, HALA11.
PORTURILOR DUNĂRENE ŞI LA MAREA RELAŢIILE CU ALTE PORTURI STRĂINE.
NEAGRĂ
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 4243/A/2002 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART IER LĂPUŞ ARGEŞ, BL. 24, NADOLU PETRE,ILIE MARIEAN,VLAD LAURENŢIU,SBORA EUGEN SPRIJINIREA PROCESULUI DE INTEGRARE EUROPEANĂ A ROMÂNIEI PRIN REALIZAREA DE PROIECTE CONCRETE PENTRU O MAI BUNĂ CUNOAŞTERE A PROBLEMATICII NADOLU PETRE, ILIE EMARIEAN, VLAD LAURENŢIU, SBORA EUGEN
SC.1, AP. 18
PRINCIPIILOR EUROPENE ÎN NOILE EUROPENE
STRUCTURI ALE SOCIETĂŢII
ROMÂNEŞTI-FILIALA CRAIOVA
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 2555/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. ELEV ŞT EFĂNESCU ŞT EFAN
NR.1, BL.443, SC.A, ET .1, AP.6 SECT OR 2
PRODUCĂTORILOR ROMÂNI
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 4017/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. G-RAL AT ANASIE DEMOST HEN
NR.36A, SECT OR 5
PRODUSELOR DIN MĂSLINE - OLIVIA
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 15387/A/2011 MURES IBĂNEŞT I IBĂNEŞT I jud. MURES NR. 273 S.C. Mirdatod Prod S.R.L prin administrator Todoran Mircea-Alin-Cristian Filiala Locală Hodac a Asociaţiei Crescătorilor de este de a apara interesele specifice de grup privind creşterea potenţialului productiv al animalelor proprii, amelioararea bazei materiale a crescătorilor, îmbunătăţirea condiţiilor de valorificare a Preşedinte – Iacob Valentin Marin, Vicepresedinte – Todoran Florea-Sabin, Membru: Ilieş
PRODUSELOR TRADIŢIONALE DE PE Taurine din Judeţul Mureş,reprezentată prin dl. Iacob Valentin Marin,în calitate preşedinte Consiliu Director Filiala Gurghiu a bovinelor, ovinelor şi caprinelor, a produselor şi subproduselor obţinute de la acestea, susţinerea producătorilor de produse tradiţionale de pe Valea Gurghiului, în vederea asigurării calităţii, Vasile,
VALEA GURGHIULUI Asociaţiei Crescătorilor de Taurine din Judeţul Mureş,reprezentată prin dl. Pop Ioan,preşedinte al Consiliului Director şi Filiala promovarea produselor tradiţionale obţinute din lapte de vacă, oaie şi capră la nivel naţional şi internaţional şi crearea unor reţele de piaţă pentru exportul acestor categorii de produse.
Locală a Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Ibăneşti reprezentată prin dl. Gliga Vasile-Dumitru,preşedinte al Consiliului Director
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 7377/A/2008 in lichidare CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PIEZISA NR.19 PAUN ALIN MIHAI,PAUN ADRIAN CRISTIAN,OBOGEANU IULIAN promovarea proiectelor de schimb cultural si educational; sa inspire, sa incurajeze si sa impulsioneze tinerii sa incerce experiente de viata noi, inedite prin participarea la programe educative si prelungirea mandatelor tuturor membrilor Consiliului Director, format din PĂUN MIHAI-ALIN
PROIECTELOR DE SCHIMB CULTURAL SI de munca in strainatate; sa contribuie la deschiderea tinerilor catre alte culturi si societati si sa le ofere, pe langa oportunitatile de calatorie, acces la experinta profesionala relevanta in ŞI PĂUN ADRIAN-CRISTIAN, pentru perioada 11.11.2012 – 10.11.2014.
EDUCAŢIONAL dezvoltarea unei cariere; sustine nonconformismul, varietatea, aspiratia spre diverse forme de libertate, mobilitatea, asumarea viziunilor despre viitor, cautarea experientelor inedite, dezvoltarea
personala prin cunoastere, comunicarea, excelenta serviciilor, contributia la cresterea individuala a clientilor si partenerilor sai
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA RASEI 10972/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.BRANULUI NR.5 MIHUŢ SERGIU IOAN NICOLAE,POPA LUMINIŢA,MUREŞAN ADRIAN CORNEL creşterea interesului faţă de rasele de teckel, promovarea acestora la nivel naţional, impulsionarea activităţilor chinologice menite a creşte calitatea exemplarelor canine ale acestor rase din punct PREŞEDINTE – MIHUŢ SERGIU IOAN NICOLAE SECRETAR/VICEPREŞEDINTE –
TECKEL ÎN ROMÂNIA de vedere al bagajului genetic şi al aptitudinilor comportamentale, susţinerea eforturilor deţinătorilor şi crescătorilor de a obţine performanţe sportive şi chinologice, inclusiv privind organizarea MUREŞAN ADRIAN CORNEL
probelor de lucru specifice
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 12286/A/2010 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV mun. Braşov, str. Lungă nr.100, s-a hotărât ridicarea calităţii de membru al asociaţiei a numitului Brescan Sergiu-Octavian, având în vedere lipsa de implicare a scopul asociaţiei se completează cu lit.g): „Promovarea şi sprijinirea activităţilor sportive organizate în rândul persoanelor cu handicap, a persoanelor cu dizabilităţi, a persoanelor cu boli cronice s-a hotărât înlocuirea din componenţa Consiliului Director din funcţia de vicepreşedinte a lui
ap.7, jud. Braşov
RESPONSABILITĂŢII SOCIALE A acestuia în activitatea asociaţiei şi a copiilor cu probleme sociale, prin înfiinţarea unui club sportiv propriu” Brescan Sergiu Octavian cu numita SZILVASY MIRUNA-ELENA
COMPANIILOR
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 19529/A/2014 BACAU COMUNA BEREŞT I COMUNA BEREŞT I T AZLĂU jud. BACAU SAT BEREŞT I GHIŢĂ ECATERINA,GICĂ ELENA,COSTACHE MARIA-MAGDALENA scopul promovarii resurselor si valorilor in scopul dezvoltarii regionale si participarea activa la realizarea problemelor comunitatii. GHIŢĂ ECATERINA, - preşedinte GICĂ ELENA, COSTACHE MARIA-MAGDALENA -
T AZLĂU T AZLĂU NR.1
RESURSELOR ŞI VALORILOR REGIONALE - vicepreşedinţi
APRVR
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 9621/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MET EOR NR.4 SC.5 BUD MARIUS GHEORGHE,PESCARU MANUELA VICTORIA,MATEI OANA SORANA promovarea sanatatii orale in România PRESEDINTE – BUD MARIUS GHEORGHE, VICEPRESEDINTE – PESCARU MANUELA
AP.46
SĂNĂTĂŢII ORALE DIN ROMÂNIA VICTORIA, TREZORIER – MATEI OANA SORANA
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 15/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PIT ARUL HRIST ACHE NR. 13-15, ROIBU ARISTIDE,MEYRE PHILIPPE MARCEL,LEAUA IOANA-CRENGUŢA,POPESCU JANNETTE-PIA-ALICE,PANAITESCU - încurajarea relaţiilor româno-franceze în domeniul cultural, al educaţiei şi economiei, având ca baza elementul comun de latinitate al celor două ţări. ROIBU ARISTIDE, MEYRE PHILIPPE MARCEL, PANAITESCU MIHAELA-CARMEN
SECT OR 1
SCHIMBURILOR CULTURALE, EDUCATIVE MIHAELA-CARMEN.
ŞI ECONOMICE ROMÂNO-FRANCEZE
"TERRA LATINA"
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 18859/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. GHIOCEI NR. 22 A, ET . 1, AP. 2, Membrii fondatori ai Asociaţiei sunt: DAMOV CONSTANTIN,CARP RADU,NEACŞU CRISTINA – ELENA,MUSLIU GHEORGHEArt. 4. Membrii Asociaţiei doresc să se asocieze în scopul promovării şi dezvoltării schimburilor economice şi culturale cu Taiwan – (cod CAEN 9499). Consiliul Director: • Preşedinte – DAMOV CONSTANTIN • Vicepreşedinte – CARP RADU •
SECT OR 2
SCHIMBURILOR ECONOMICE ŞI Secretar – NEACŞU CRISTINA- ELENA
CULTURALE CU TAIWAN “ROTA”
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 1996/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. OBORUL NOU NR.13, BL.P10, 1. BRANESCU FLORIN 2. BRANESCU CONSTANTIN, 3. LABER VERONICA (1) Asociatia este o persoana juridica de drept privat, fara scop lucrativ, constituita in scopul promovarii serviciilor operatorilor economici care activeaza in domeniul turismului, agrementului si Primul Consiliu Director se compune din: a) Presedinte: Dl BRANESCU FLORIN, b)
SC.3, ET .8, AP.497 SECT OR 2
SERVICIILOR DE TURISM ŞI AGREMENT altor domenii conexe acestora precum si desfasurarii de activitati cu caracter turistic, educational, informational, cultural, artistic si recreativ. Scopul propus nu este limitativ, el putand fi extins in Vicepresedinte: Dl BRANESCU CONSTANTIN, c) Vicepresedinte: Dna LABER VERONICA,
functie de necesitati, in conditiile legii.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA SI 8114/A/2008 BRASOV BECLEAN BECLEAN jud. BRASOV nr. 197 referitor la statut se înscrie modificarea sediului asociaþiei, conform actului adiþional autentificat sub nr. 93/8.05.2012, de BNPA Mariana Sãbãduº ºi Constantin Aurelian Gabor, art. 2 Admite cererea petentei, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Ţării Făgăraşului,
DEZVOLTAREA ŢĂRII FĂGĂRAŞULUI modificându-se în sensul cã sediul asociaþiei este în România, jud. Braºov, com. Beclean, satul Beclean, nr.197, punct de lucru cu destinaþie pentru birou ºi corespondenþã este în România, jud. formulată prin Neag Adina, cu sediul în com. Beclean nr. 197 şi sediul ales în Făgăraş, str.
Braºov, mun.Fãgãraº, Aleea Livezii, nr.4.;- se va înacrie şi modificãrile ºi completãrile aduse Actului constitutiv al ASOCIAÞIEI PENTRU PROMOVAREA ªI DEZVOLTAREA ÞÃRII Aleea Livezii nr. 4, jud Braşov, şi-n consecinţă: Dispune înscrierea în registrul asociaţiilor şi
FÃGÃRAªULUI, aprobate prin Hotãrârea Adunãrii Generale nr.5/7 mai 2012 cu privire la modificarea sediului asociaþiei, conform actului adiþional autentificat sub nr. 92/8.05.2012, de BNPA fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei a modificărilor aduse actului constitutiv şi statutului
Mariana Sãbãduº ºi Constantin Aurelian Gabor, art.2 din actul constitutiv modificându-se în sensul cã sediul asociaþiei este în România, jud. Braºov, com. Beclean, satul Beclean, nr.197, punct de asociaţiei în şedinţa adunării generale a asociaţiei din data de 17.11.2014, având ca obiect
lucru cu destinaþie pentru birou ºi corespondenþã este în România, jud. Braºov, mun. Fãgãraº, Aleea Livezii, nr.4. Asociaþia îºi va putea schimba sediul ºi va putea fiinþa, în condiþiile legii ºi cu schimbarea preşedintelui asociaţiei. PREŞEDINTE NEAG ADINA
aprobarea Adunãrii Generale a Asociaþilor, filiale, sucursale ºi birouri în þarã ºi strãinãtate. Orice schimbare a sediului se va comunica instanþei judecãtoreºti competente
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 2/A/2004 MURES T G MUREŞ T G MUREŞ jud. MURES ST R. MĂRĂŞT I, NR.20 activităţi de educare cultural-artistică a surdomuţilor, în vederea integrării lor în societate SUBA ANDRAS, HINTS CLARA-KINGA
SPIRITULUI DE CREAŢIE A
SURDOMUŢILOR "CLARA"
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 16520/A/2011 BUCURESTI jud. BUCUREST I ŞOS. PANT ELIMON NR.358-362 BL.15
ABC, SC.2, ET .4, AP.73 SECT OR 2
APĂRAREA DREPTURILOR
ADMINISTRATORILOR DE IMOBILE
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 20593/A/2015 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. JEPILOR, NR.26, BL.A29A, Dan Bartolomeu-Florin-Constantin,Dărăban Stelian-Vasile,Georgescu Bogdan,Iacob Ioan şi Dan Rodica-Lucia conservarea şi promovarea biodiversităţii, a tradiţiei rurale, a tehnicilor şi a produselor tradiţionale, în vederea consolidării sectorului agricol vegetal şi a sectorului creşterii şi valorificării Dărăban Stelian-Vasile – preşedinte, Dan Bartolomeu-Florin-Constantin – vicepreşedinte,
AP.27
CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII, A animalelor de fermă, ca domenii de activitate de importanţă naţională, prioritare în strategia de dezvoltare durabilă a agriculturii, militarea pentru protejarea biodiversităţii şi a dezvoltării durabile membri: Iacob Ioan şi Dan Rodica Lucia, secretar – Georgescu Bogdan
TRADIŢIILOR RURALE, A TEHNICILOR ŞI sustenabile, sprijinirea şi apărarea intereselor comune ale membrilor săi, promovarea denumirilor de origine protejate, a indicaţiilor geografice protejate şi a menţiunii „produs tradiţional” pentru
PRODUSELOR TRADIŢIONALE ROBIOTRAD produsele şi subprodusele româneşti, promovarea tehnicilor şi a tehnologiilor tradiţionale de producţie, precum şi a tradiţiilor socio-culturale rurale naţionale
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 1974/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DR. LEONT E NR.36, AP.1, SECT OR 5 Felezeu Călin Valentin,Bucur Ioan Marius,Croitor Mihai Alexandru promovarea şi dezvoltarea ştiinţei, educaţiei şi culturii pr -consolidarea cadrului intelectual, instituţional, material şi social corespunzător desfăşurării activităţilor de învăţământ şi cercetare Felezeu Călin Valentin, Bucur Ioan Marius, Croitor Mihai Alexandru
DEZVOLTAREA DIALOGULUI ştiinţifică
INTERCULTURAL "EUROASIA"
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 11331/A/2009 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES T G.MURES, ST RADA MUNCII, SUCIU DORINA,IMRE MARTA,CĂMĂRĂŞAN GABRIELA Contribuţia activă la creşterea rolului şi eficienţei educaţiei, la întărirea prestigiului social al şcolii NUMIREA NOULUI PRESEDINTE: RÎPAN CORINA (CA URMARE A DEMISIEI D-NEI
NR. 17
DEZVOLTAREA EDUCAŢIEI SUCIU DORINA)
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 1698/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BRUT US M.I. NR.13, ET .5, AP.28, Mîrşu Păun Coralia Maria,Mîrşu Păun Anca,Banu Evdochia să contribuie la îmbunătăţirea serviciilor psihologice şi sociale adresate bolnavilor de cancer şi familiilor acestora prin promovarea instrucţiei/formării/educaţiei şi cercetării în domeniul Mîrşu Păun Coralia Maria, Mîrşu Păun Anca, Banu Evdochia
SECT OR 5
DEZVOLTAREA ONCOLOGIEI Oncologiei PsohoSociale (Psiho - Oncologie)
PSIHOSOCIALE ÎN ROMÂNIA
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 15756/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I B-DUL LACUL T EI, NR. 122-124, 1.NECULOIU GIORGIAN, 2. SUCIU LIVIU, 3. DINESCU ANDREI MIHAI, 4. MARCHIDANU SORIN, 5. TAUNE RAZVAN, 6. Membrii Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Profesională a Viitorilor Ingineri doresc sa se asocieze in scopul promovarii ingineriei si a inginerilor in randul publicului tinta, aducerii unuiConsiliul Director: 1. NECULOIU GIORGIAN- presedinte; 2. DINESCU ANDREI MIHAI -
CLĂDIREA BLOC T ESA, ET AJUL 3, CAMERA NR. 110,
DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ A SECT OR 2 RADU ALIN aport la dezvoltarea cunoștințelor și aptitudinilor practice ale studenților ¯ n corelare cu cerintele pieții muncii, precum si familiarizarii studenților și proaspÒt absolvenților cu mediul economic. vicepresedinte; 3. SUCIU LIVIU - secretar general;
VIITORILOR INGINERI
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 11452/A/2009 SAT OLT ENI, SAT OLT ENI, COMUNA CLINCENI, JUDEŢ UL ILFOV ST R.SANDU ALINA,STAN ELENA RALUCA,MIHALCEA ANDREEA TATIANA realizarea de proiecte în domeniul sănătăţii Membrii aproba cu unanimitate de voturi noul Preşedinte al Asociaţiei in persoana doamnei
COMUNA CLINCENI, INT RAREA DUMBRAVEI, NR. 20
DEZVOLTAREA PROIECTELOR ÎN JUDEŢ UL ILFOV SANDU Alina -noua componenta a consiliului director astfel: Secretar General : Dl. .
DOMENIUL SĂNĂTĂŢII STERIAN Adrian, - Vicepresedinte: Dna. MIHALCEA Andreea-Tatiana
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 1049/A/2008 GORJ T G-JIU, ST R. T G-JIU, ST R. CONST ANT IN BRÎNCUŞI , PARCUL PÎRCĂLABU ION,BULEAC DANIEL AURELIAN,MOSTEANU DANIEL dezvoltarea mediului economic şi social local, prin pregătirea şi implicarea societăţii civile în problemele comunităţii.; PÎRCĂLABU ION-, BULEAC DANIEL AURELIAN, MOSTEANU DANIEL
CONST ANT IN CENT RAL, COMPLEXUL DOLCE VIT A jud. GORJ
DEZVOLTAREA REGIONALĂ GORJ BRÎNCUŞI , PARCUL
CENT RAL,
COMPLEXUL DOLCE
VIT A
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 1201/A/2008 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST .RPAŞCANI NR.4, BL.MIIB8/10, Paslaru Gabriel Petru Valentin,Ştefan Andrei Cristian,Mirciu Vlad,Ionescu Florin,Hristea Cristian Spiru reprezentarea, susţinerea şi promovarea turismului din Romania pe plan naţional şi internaţional precum şi apărarea intereselor legitime ale memvrilor în relaţiile cu autorităţile publice, centrale şipreşedinte Paslaru Gabriel, vicepreşedinte Ştefan Andrei Cristian, Ionescu Florin
SC.A, ET .9, AP.40, SECT OR 6
DEZVOLTAREA TURISMULUI - PERFECT locale, cu sindicatele şi cu alte persoane juridice de drept public sau privat şi fizice dacă activităţile acestora intră în sfera turismului şi a activităţilor conexe; promovarea unei imvaginia favvorabile
PENTRU TURISM a asociaţiei; realizarea unui dialog permanent cu Parlamentul, Guvernul Romaniei şi cu organizaţiile sindicale la nivel naţional pe probleme de interes economic general, inclusiv rin participarea
la elaborarea proiectelor de acte normative care prevesc activităţile din sfera de interes a asociaţiei.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 18433/A/2015 GORJ T ÂRGU JIU T ÂRGU JIU jud. GORJ ST R. VICT ORIEI, NR. 7A, 1) U.A.T.- Judeţul Gorj,cu sediul în Tg-Jiu,str. Victoriei,nr. 2-4,judeţul Gorj, 2) U.A.T-Municipiul Tg.-Jiu,cu sediul în Tg-Jiu,Bd. Asociaţia are drept scop dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului din judeţul Gorj şi din întreaga regiune, în totalitatea multiplelor sale forme, atât în ţară, cât şi în străinătate, precum Admite cererea formulată de petenta Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului
DEZVOLTAREA TURISMULUI ,,ACASĂ LA Constantin Brâncuşi,nr. 19,judeţul Gorj, 3) Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România,cu sediul în şi;.apordarea suportului necesar pentru implementarea strategiilor naţionale, regionale şi locale de;-dezVoţtare a turismului. „Acasă la Brâncuşi” cu sediul în Tg-Jiu, str. Victoriei, nr. 7A, Jud. Gorj. Ia act de modificările
BRÂNCUŞI" GORJ Bucureşti,str. Horia Măcelariu nr. 59,et. 4,ap. 401, 4) Universitatea "Constantin Brâncuşi" Tg-Jiu,cu sediul în Târgu-Jiu,Calea intervenite la Statutul Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului „Acasă la
Eroilor nr. 30,judeţul Gorj, 5) Camera de Comerţ şi Industrie Gorj,cu sediul în Târgu-Jiu,str. Tudor Vladimirescu nr. 54,judeţul Gorj, Brâncuşi”, conform actului adiţional autentificat sub nr. 2067/12.05.2015. Dispune înscrierea
6) Asociaţia Profesională Patronală de Turism Goriul (APPT),cu sediul în Târgu-Jiu,B-dul Republicii,B1.24,Parter,judeţul Gorj, 7) acestor modificări în Registrul de asociaţii şi fundaţii ţinut de Judecătoria Tg-Jiu. Cu drept de
U.A.T.- Municipiul Motru,cu sediul în mun. Motru,Bd. Gării,nr. 1,judeţul Gorj, 8) U.A.T.-Orasul Rovinari,cu sediul în Rovinari,Strada apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei care
Florilor,nr. 2,judeţul Gorj, 9) U.A.T.-Orasul Tismana. cu sediul în Tismana,Strada Principală Nr.l,judeţul Gorj, 10) U.A.T.- Oraşul au lipsit, care se va depune la Judecătoria Târgu-Jiu. Pronunţată în şedinţă publică, azi,
Bumbesti-Jiu. cu sediul în Bumbeşti-Jiu,str. Parângului,Nr. FN,judeţul Gorj, 11) U.A.T.- Comuna Baia de Fier,cu sediul in Baia de 21.05.2015.
Fier,nr. 364,judeţul Gorj,12) U.A.T.- Oraşul Novaci,cu sediul în Novaci,str. Parângului nr. 79,judeţul Gorj, 13) Asociaţia Naţională de
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 17745/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. REGINA ELISABET A NR.47, ET AJ 1, Municipiul Bucureşti reprezentat legal de Primarul General prof. Dr. Sorin Mircea Oprescu,Camera de Comerţ şi Industrie a dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului din Bucureşti şi întraga regiune, în totalitatea multiplelor sale forme, atât în ţară cât şi în străinătate, precum şi acordarea suportului necesar pentru Razvan Pirjol - preşedinte, Calin Ile - vicepreşedinte, Lucian Boronea - vicepreşdinte, Laurentiu
CAMERA 14, SECT OR 5
DEZVOLTAREA TURISMULUI BUCUREŞTI - Municipiului Bucureşti,Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom,Compania Naţională Aeroporturi implementarea strategiilor naţionale, regionale şi locale de dezvoltare a turismului în zona metropolitană Bude - membru, Octav Nicusor Dura - membru
BUCHAREST CONVENTION & VISITORS Bucureşti,Federaţia Industriei Hoteliere din România FIHR,Organizaţia patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România
BUREAU HORA,Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România,SKAL Internaţional România,Patronatul Asociaţia Naţională a
Agenţiilor de Turism din România
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 499/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ BD.EROILOR NR.6-8 AP.20 s-a luat act de încetarea calităţii de membru al asociaţiei a ASOCIAŢIEI YOUTH HOSTEL ROMÂNIA, ca urmare a dizolvării dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului din judeţul Cluj şi municipiul Cluj-Napoca, în totalitatea multiplelor sale forme, atât în ţară cât şi în străinătate, precum şi acordarea suportului s-a hotărât noua structură a Consiliului Director, astfel: Universitatea ,,Babes-Bolyai"J, în
COD POŞT AL 400129
DEZVOLTAREA TURISMULUI CLUJEAN acesteia, totodată încetând de drept calitatea acesteia de membru al Consiliului Director, s-a hotărât acordarea calităţii de membru necesar pentru elaborarea şi implementarea strategiilor naţionale, regionale şi locale de dezvoltare a turismului clujean calitate de preşedinte (reprezentată prin d-na lect. dr. Cristina Bolog), Asociaţia Hotelierilor
asociat următorilor: MARTIN BIKFALVI, RADU-CIPRIAN VĂDEANU, ASOCIAŢIA CLUJ GUIDED TOURS, SC ALIS HOLIDAYS Clujeni, în calitate de vicepreşedinte (reprezentată prin d-na Roxana Ghiran-Marc), Asociaţia
SRL Open Bridge Consortium, în calitate de vicepreşedinte (reprezentată prin orice persoana care
va fi mandatată de către Asociaţia Open Bridge Consortium în acest sens, conform prevederilor
legale), Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, în calitate de membru,
(reprezentată prin orice persoană care va fi mandatată de către Patronatul Asociaţia Naţională a
Agenţiilor de Turism în acest sens, conform prevederilor legale), Municipiul Cluj-Napoca, în
calitate de membru (reprezentată prin orice persoană care va fi mandatată de catre Municipiul
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 2342/A/2006 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R.ECAT ERINA VARGA, NR.23 JUDEŢUL BRAŞOV -PRIN ARISTOTEL CÂNCESCU,MUNICIPIUL BRAŞOV- PRIN LAŢA VASILE,ORAŞUL RÂŞNOV- PRIN -dezvoltarea şi promovarea, atât în ţară cât şi în străinătate, a turismului din judeţul Braşov. CÂNCESCU ARISTOTEL ADRIAN-PREŞEDINTE, VRÂNCEAN
DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN JUDEŢUL ADRIAN-IOAN VEŞTEA,ORAŞUL PREDEAL-PIRN MIHAIL VEŞTEA,COMUNA VAMA BUZĂULUI-PRIN TIBERIU NICOLAE NICOLAE-IOAN-VICEPREŞEDINTE, MEMBRI - VEŞTEA MIHAI, VEŞTEA ADRIAN-IOAN,
BRAŞOV (A.P.D.T.) CHIRILAŞ,COMUNA SÂMBĂTA-PRIN IOAN CROITORU,CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE BRAŞOV-PRIN ADRIANA LISENCHE RADU, DENCESCU MIHAI-SORIN, SECRETAR-MIHAI PASCU
DOINA ISPAS,ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A AGENŢIILOR DE TURISM-PRIN SORIN MIHAI DENCESCU,ANTREC FILIALA
BRAŞOV-PRIN CLAUDIA ANDA MIHAIU,ASOCIAŢIA DE ECOTURISM TRANS-SILVA SVAP-RO VAMA BUZĂULUI-PRIN
PASCU MIHIAIL LUCIAN,ASOCIAŢIA INVESTITORILOR SOS POIANA BRAŞOV-PRIN RADU LISENCHE
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 17216/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS B-DUL REVOLUŢ IEI DIN 1989, Judeţul Timiş,Oraşul Buziaş,Oraşul Ciacova,Oraşul Deta,Oraşul Făget,Oraşul Gătaia,Oraşul Jimbolia,Oraşul Recaş,Comuna promovarea potenţialului turistic, cultural al punctelor de atracţie turistică existente în judeţul Timiş şi zona Banatului prin creşterea fluxului turistic şi asigurarea unei interacţiuni armonioase între noul cenzor al asociaţiei este FAUR MARIANA, numit pentru o perioadă nelimitată.
NR.17
DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN JUDEŢUL Balinţ,Comuna Birda,Comuna Barna,Comuna Bogda,Comuna Boldur,Comuna Cenad,Comuna Comloşul Mare,etc. sectorul turistic şi factorii de ordin social şi mediu.
TIMIŞ
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 4229/A/2007 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A -MAMAIA jud. CONST ANT A ST AŢ IE JUDEŢUL CONSTANŢA prin CONSTANTINESCU NICUŞOR,MUNICIPIUL CONSTANŢA prin NEMIRSCHI DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI PROMOVAREA TURISMULUI DIN JUDEŢUL CONSTANŢA ŞI JUDEŢUL TULCEA, ÎN TOTALITATEA MULTIPLELOR SALE FORME, ATÂT ÎN ŢARĂ MARTIN CORINA, CONSTANTIENSCU NICUŞOR DANIEL, JUGĂNARU ION DĂNUŢ,
-MAMAIA T ELEGONDOLA, CORP D.
DEZVOLTAREA TURISMULUI LITORAL - NICOLAE,MUNICIPIUL MANGALIA prin BOTAŞ PAUL,AGENŢIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ A REGIUNII DE CÂT ŞI ÎN STRĂINĂTATE, PRECUM ŞI ACORDAREA SUPORTULUI NECESAR PENTRU ELABORAREA ŞI IMPLEMENTAREA STRATEGIILOR NAŢIONALE, REGIONALE ŞI LOCALE POPESCU CIPRIAN, NEMIRSCHI NICOLAE, TRANDAFIR ANDREI IULIAN, MOROIANU
DELTA DUNĂRII DEZVOLTARE SUD-EST....... DE DEZVOLTAREA TURISMULUI DOBROGEAN, ŞI SE CONSTITUIE ÎNTR-UN PARTENERIAT PUBLIC - PRIVAT. NICOLAE.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 5320/A/2002 BIHOR BĂLNACA, NR, 21/B, BĂLNACA, NR, 21/B, jud. BIHOR Paşaniuc Constantin, Paşaniuc Alexandrina, Paşaniuc Janina, Şomogyi Dana şi Emanuela Silvia
DEZVOLTAREA TURISMULUI RURAL ÎN
JUDETUL BIHOR
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 7026/A/2008 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL 1MAI NR.2, ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ JONA METROPOLITANĂ CONSTANŢA,ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI PROMOVAREA TURISMULUI ÎN JUDEŢUL CONSTANŢA ŞI REGIUNEA DOBRICH, ÎN TOTALITATEA MULTIPLELOR SALE FORME, ATÂT ÎN CARINA MARTIN
BL.J10,PART ER
DEZVOLTAREATURISMULUI - MAREA PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA TURISMULUI - LITORAL,INSTITUTUL PENTRU DEZVOLTAREA RESURSELOR ROMÂNIA ŞI BULGARIA CÂT ŞI ÎN STRĂINĂTATE, PRECUM ŞI ACORDAREA SUPORTULUI NECESAR PENTRU IMPLEMENTAREA STRATEGIILOR NAŢIONALE, REGIONALE ŞI
NEAGRĂ UMANE LOCALE DE DEZVOLTARE A TURISMULUI DOBROGEAN.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 17844/A/2014 BUCURESTI BUCUREST I BUCUREST I jud. BUCUREST I BUCUREŞT I ST R. PIAŢ A CALOIANNI MARIO SBURLEA LAUREAN-COSMIN SBURLEA EUGENIA Scopul asociatiei este acela de a iniţia, promova, organiza şi realiza activitati de educaţie şi învăţământ medical prin infiintarea unei scoli postliceale sanitare
PACHE PROT OPOPESCU NR.13, PART ER, AP.1,
IMPLEMENTAREA STRATEGIILOR SECT OR 2
EDUCAŢIONALE
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA ŞI 10/A/2000 BRASOV SACELE SACELE jud. BRASOV ST R. CIMPULUI NR. 59 promovarea tinerilor în cadrul societăţii
PROTECŢIA TINERETULUI
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 1506/A/2012 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU ST R. ALEEA CALARASILOR NR. 1, ET . DUSCIUC ALEXANDRA-IOANA,MORAR ILIE,ŞIMON RĂZVAN-LUDOVIC constă în promovarea în cadrul comunităţii a activităţilor sportive şi sociale specifice tenisului. - preşedinte, în persoana domnului Şimon Răzvan-Ludovic; - vicepreşedinte, în persoana
6, AP. 26
TENISULUI domnului Morar Ilie; - secretar, în persoana domnişoarei Dusciuc Alexandra-Ioana;
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 9514/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CUZA VODĂ, NR. 120, CORP C, ET . Funieru Alexandru-Gabriel,năcut la data de 20.08.1980 în București sector 6,Bucureşti,sector 2,Şos. Mihai Bravu nr. 147-169,bl. Asociaţia are ca scop principal descoperirea, promovarea și sprijinirea tinerelor talente. Funieru Alexandru-Gabriel - Preşedinte al Asociaţiei, Ion Valentin-Cătălin - Membru Mitrofan
P+M, AP.2, SECT OR 4
TINERELOR TALENTE SPORTIVE D5,sc. C,ap. 100,posesor al CI seria RD nr 341731,eliberat la 08.10.2003 de Secţia 8 Poliție,CNP 1800820460064, Ion Andreea Georgiana - Membru
Valentin-Cătălin,năcut la data de 11.12.1978,în Râmnicul Sărat,Buzău,Bucureşti,Sector 3,Calea Călăraşilor nr. 53A,et. 1,ap.
4,posesor al CI seria RD nr. 544023,eliberat la 15.10.2007 de SPCEP S3 biroul nr. 1 CNP 1781211104967, Mitrofan Andreea
Georgiana,născută la data de 27.05.1988,în București,sector 3,domiciliată în București,sector Str. Mr. Vasile Bacila,nr. 39,bl 34
A,scara A,ap. 11,posesoare al CI RD 262646,elibratÒ la 26.08.2002,de sectia 7 Poliție,avÔnd CNP 2880527430017
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 15807/A/2012 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV Săcele, str. Doctor Ion Minea, Diancă Sonia Hanelore,Ştefan Robert Emil şi Arghir Eduard promovarea tineretului şi culturii; promovarea şi dezvoltarea culturii într-o manieră constructivă şi responsabilă; iniţierea şi aplicarea unor programe culturale specifice pentru promovarea şi preşedinte – Diancă Sonia-Hanelore, vicepreşedinte – Arghir Eduard, membru – Stefan
nr.2A, camera 4, jud. Braşov
TINERETULUI ŞI CULTURII „ALMA TERRA” susţinerea activităţilor artistice ale asociaţiei; dezvoltarea şi perfecţionarea domeniului teatrului, dansului, muzicii, artelor plastice, workshopuri şi trainguri pentru promovarea culturii; realizarea Robert-Emil
de seminarii şi conferinţe pentru promovarea culturii, dezvoltarea educaţională, dezvoltarea personalităţii personale, pentru creşterea spirituală individuală, dezvoltarea creativităţii şi autodepăşirii
personale; atragerea şi utilizarea oricăror resurse utile şi necesare pentru sprijinirea acestui domeniu; promovarea pe plan internaţional a realizărilor tuturor obiectivelor asociaţiei şi stabilirea
unor colaborări cu alte organizaţii de specialitate din ţară şi din străinătate
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 11253/A/2009 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CRAIOVA, ST R. POPOVENI, NR.210 CRANŢA ADRIAN IONUŢ,POPESCU IRINA ADELA,PLUTĂ GABRIEL CLAUDIU PROMOVAREA ŞI SPRIJINIREA INTERESELOR PROFESIONALE, SOCIALE ŞI CULTURALE ALE TINERILOR CRANŢĂ ADRIAN IONUŢ-PREŞEDINTE,POPESCU IRINA ADELA-SECRETAR
TINERILOR DIN CRAIOVA (APT-C) GENERAL,PLUTĂ GABRIEL CLAUDIU-VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 18244/A/2014 ILFOV BRAGADIRU BRAGADIRU jud. ILFOV ST RADA MĂRĂCINENI, NR. 68A PARASCHIV ION-SORIN,PARASCHIV CORNELIA-IOANA,ILIE SUZANA-CORINA Scopul asociatiei se realizeaza prin următoarele obiective:;-crearea unui centru de informare, consiliere si antrenare a tinerilor sportivi, în sepecial fotbalisti, în realizarea unei cariere de PRESEDINTE: PARASCHIV ION-SORIN, VICEPRESEDINTE: PARASCHIV
TINERILOR FOTBALIŞTI "SORIN succes;... CORNELIA-IOANA, SECRETAR GENERAL:ILIE SUZANA-CORINA
PARASCHIV"
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 18032/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ION CAMPINEANU NR. 11, ET . 4, CEPTUREANU EDUARD GABRIEL,SASSU RAZVAN-VICTOR,NICORESCU OANA-GABRIELA,PAUN IRINA,CEPTUREANU promovarea si dezvoltarea antreprenoriatului in randul tinerilor, inclusiv al antreprenoriatului social, precum si sustinerea, apararea, promovarea si reprezentarea tinerilor intreprinzatori din preşedinte - CEPTUREANU EDUARD GABRIEL, secretar general - SASSU
CAM. 410, MODUL "L", SECT OR 1
TINERILOR ÎNTREPRINZĂTORI DIN SEBASTIAN ION. Romania. RAZVAN-VICTOR, vicepreşedinţi - NICORESCU OANA-GABRIELA, PAUN IRINA,
ROMÂNIA CEPTUREANU SEBASTIAN ION
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 2268/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.GEN.BERT HELOT , NR.23, INT RAREA NĂSTASE ADRIAN,GEOANĂ MIRCEA DAN,SILBERSTEIN IANFRED,TOMA ADRIAN,BALTOC ION,CENUSĂ Sprijinirea procesului educaţional prin realizarea unor acţiuni de păstrare şi cultivare a tradiţiilor şi de sustinere a valorilor şi performantelor instituţiei de învăţământ Colegiul Naţional Sf.Sava, PRESEDINTE - NĂSTASE ADRIAN, VICEPRESEDINTE - GEOANĂ MIRCEA DAN,
SF.SAVA, ET .1, CAM.AP, SECT OR 1
TRADIŢIILOR COLEGIULUI NAŢIONAL ELISABETA,HREBENCIUC ANDREI,LOGOFĂTU OCTAVIAN CORNEL,MARINESCU ALEXANDRU,MIREA pentru cunoaşterea şi propagarea imaginii sale pe plan intern şi internaţional SECRETAR - SILBERSTEIN IANFRED, MEMBRII - TOMA ADRIAN, BENTEA DENISA,
SFÂNTUL SAVA DANIELA,NICULESCU DAN CRISTIAN,RĂDULESCU PAUL IOAN,SERBAN DAN CORNELIU ENACHE RADU, GALBURA RUXANDRA
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 3742/A/2005 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.BREST EI NR.21 BĂBĂIANU ADRIANA ALEXANDRA,VOINEA CONSUELA VALENTINA,ILIE MIHAELA GEANINA,GHIŢĂ ILEANA,ILINCA DESFĂŞURAREA UNOR ACTIVITĂŢI DEINTERES GENERAL,COMUNITAR ŞI NEPATRIMONIAL PENTRU MEMBRII SAI ÎN RAPORT CU AUTORITĂŢILE BĂBĂIANU ALEXANDRA ADRIANA-PREŞEDINTE,VOINA CONSUELA
TURISMULUI-APTOUR GABRIELA LOCALE,REGIONALE,NAŢIONALE PRECUM ŞI ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII TURISMULUI ÎN REGIUNEA OLTENIA VALENTINA-VICE,ILIE MIHAELA GEANINA-SECRETAR GENERAL,GHIŢĂ
ILEANA-MEMBRU,ILINCA GABRIELA-MEMBRU
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 19160/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR PIAŢ A UNIRII NR. 1, CAM.133 se retrage din asociaţie SC TURISM FELIX SA STIMULAREA SI SPRIJINIREA DEZVOLTĂRII LOCALE, REGIONALE ŞI NAŢIONALE PRIN INIŢIATIVE, ACTIVITATI SI MASURI CARE SĂ CREASCĂ NUMARUL DE TURISTI, SĂ revocarea d-lui POPA LIVIU GHEORGHE fin funcţia de cenzor şi numirea d-lui IANCU
TURISMULUI DIN ORADEA ŞI REGIUNE DEZVOLTE ŞI SĂ PROMOVEZE TURISMUL DIN ORADEA SI REGIUNE, ATAT ÎN ŢARĂ CÂT ŞI ÎN STRĂINĂTATE, ETC. OVIDIU în funcţia de cenzor
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 8258/A/2009 GORJ T G-JIU, ST R. 16 T G-JIU, ST R. 16 FEBRUARIE, BL.10, SC.2, ET .1, AP.28, FUNDAŢIA COMERCIALĂ ROMÂNĂ,PÂRGARU ION,MAZILU MIRELA ELENA,DIN FLORENTIN AURAŞ,PURCARU MARIA promovareaşi dezvoltarea potenţialului turistic din Regiunea Olteniei-judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vîlcea, cât şi dinzonele învecinate prin realizarea unor permanente şi transparente PÂRGARU ION-PREŞEDINTE, STÎNCIOIU AURELIA FELICIA-VICEPREŞEDINTE,
FEBRUARIE, BL.10, JUD.GORJ. jud. GORJ
TURISMULUI ÎN OLTENIA SC.2, ET .1, AP.28, GABRIELA,CERNĂIANU NICOLAE,AOUN AMMAR,GEGĂU NICOLAE,AMZA GHEORGHE,ANDREESCU ALEXANDRU legături cu organele legislative, executive, administrative ale statului român în domeniul turismului ţşi în late domenii conexe, în conformitate cu cerinţele integrării României în Uniunea MAZILU MIRELA ELENA-VICEPREŞEDINTE, BUNGET CORNEL-SECRETAR GENERAL,
JUD.GORJ. MARIUS,TOMIŢĂ CLAUDIA,NEAMŢU ION,PÎRVULETE DORIAN,SITARU MIHAI,BUNGET CORNEL,LUMEAZEANU RADU Europeană; elaborarea, organizarea şi desfăşurarea de programe specifice; instruirea, educarea, fomrarea şi promovarea tineretului din zona Olteniei şi încadrarea în programul de dezvoltare TOMIŢĂ CLAUDIA-MEMBRU, PURCARU MARIA GABRIELA-MEMBRU, BRĂNESCU
MIHAIL,BRĂNESCU CONSTANTIN ALEXIE,MURARIU IONUŢ,POPESCU BEATRCIE MIHAELA,STĂNCIOIU AMELIA durabilă a societăţii româneşti. CONSTANTIN ALEXIE-MEMBRU, MURARIU IONUŢ-MEMBRU, CERNĂIANU
FELICIA,POPESCU LIALIANA CRISTINA. NICOLAE-MEMBRU
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 18723/A/2014 CONSTANTA CONST ANŢ A, CONST ANŢ A, ST AŢ IUNEA MAMAIA, LABORAT OR BURHALĂ LIVIA DOMINIQUE,TARARACHE MARIA,TARARACHE IONUŢ ALEXANDRU DE A REALIZA DERULAREA DE PROGRAME MENITE SĂ INIŢIEZE, SĂ DESFĂŞOARE ŞI SĂ SPRIJINE ACTIVITĂŢILE PRIVIND PROMOVAREA TURISMULUI, PRIN FONDURI TARARACHE MARIA, BURHALĂ LIVIA DOMINIQUE, TARARACHE IONUŢ ALEXANDRU
ST AŢ IUNEA MAMAIA, CARMANGERIE T ABĂRA NORD, CAMERA 5 jud.
TURISMULUI TOMIS 2000 LABORAT OR CONST ANT A PROPRII ŞI ATRASE.
CARMANGERIE
T ABĂRA NORD,
CAMERA 5
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 2927/A/2003 BRASOV COMUNA COMUNA MOECIU,SAT UL DRUMUL CARULUI,NR.34B jud.
MOECIU,SAT UL BRASOV
VALORII SATELOR DIN ZONA BRANULUI DRUMUL
(PRO BRAN) CARULUI,NR.34B
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 2982/A/2003 BRASOV COMUNA COMUNA MOECIU,SAT UL DRUMUL CARULUI,NR.34B jud.
MOECIU,SAT UL BRASOV
VALORII SATELOR DIN ZONA BRANULUI DRUMUL
(PRO BRAN) CARULUI,NR.34B
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 2273/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. URANUS, NR.103, ET .1, SECT OR 5 Iordache Eugen,Caragea Maria-Smaranda,Anghel-Person Eugen promovarea valorilor culturale în rândul persoanelor cu handicap, defavorizate, discriminate, educarea lor în domeniile artei: etnografie, cinematografie, muzică, pictură, teatru, precum şi crearea Anghel-Person Eugen - preşedinte, Iordache Eugen - vicepreşedinte, Caragea
VALORILOR CULTURALE unui cadru propice schimbului de cunoştie, informaţii cultural-educative în vederea protecţiei şi integrării acestora în societate Maria-Smaranda - secretar general
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 15530/A/2013 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. LASCĂR CAT ARGIU, NR. 6, MUŞUROI CORINA,LACRĂMĂ LAURENŢIU - DAN şi VĂLCAN CIPRIAN - NICOLAE scop propus formarea şi educarea pe tot parcursul vieţii în scopul calificării, recalificării şi integrării pe piaţa muncii a membrilor societăţii, dezvoltarea nivelului de trai şi cultură a populaţiei, prin preşedinte: MUŞUROI CORINA, vicepreşedinte: LACRĂMĂ LAURENŢIU – DAN, secretar:
ET . 3, JUD. T IMIŞ, CP 300559
VALORILOR DEMOCRATICE EUROPENE produse şi servicii oferite prin activitatea de învăţare, dezvoltare, cercetare, inovare, promovarea valorilor democraţiei în comunitatea locală şi8 naţională. VĂLCAN CIPRIAN - NICOLAE.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 21949/A/2015 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV BD. GRIVIŢ EI, NR.47, BL.32A, Beţa Alin Ştefan,Stoica Cristiana şi Cioceanu Silviana Elena promovarea valorilor în educaţie şi societate Preşedinte – Beţa Alin Ştefan, Vicepreşedinte – Stoica Cristiana, Secretar-Casier – Cioceanu
AP.43
VALORILOR ÎN EDUCAŢIE ŞI SOCIETATE Silviana Elena
(APROVES)
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 19291/A/2015 TIMIS JIMBOLIA JIMBOLIA jud. T IMIS ST R.ŞT EFAN CEL MARE, NR.9, UIBAR ALEXANDRU CONSTANTIN,BĂSULESCU DARIUS GABRIEL,STOIAN SILVIU,COJOCARU MARIO,SÎRBU să promoveze valorile locale, să servească interesele comunităţii locale din oraşul Jimbolia şi localităţile rurale învecinate şi să crească gradul de ocupare pentru persoanele aparşinănd reşedinte -UIBAR ALEXANDRU CONSTANTIN, vicepreşedinte - STOIAN SILVIU, secretar -
BIROUL 3
VALORILOR LOCALE "PROVAL" SILVIU-ALIN grupurilor vulnerabile, etc. COJOCARU MARIO.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 759/A/1993 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART IER VALEA ROŞIE, BL.J1, MITCHIEVICI ANGELO NICOLAE,MILITARU LILIANA,BĂDICI MIHAI,ISTRATE DAN,MAN EDWARD,GRAURA CONTRIBUIE LA RĂSPÎNDIREA ÎNRÂNDUL TINERETULUI DIN ROMÂNIA A UNUI MOD DE VIAŢĂ, DE CONDUITĂ SOCIALĂ A UNOR CONVINGERI FILOZOFICE CARE SĂ BRÎNDUŞESCU DANIEL, RĂDU SELIŞTE MARCEL, MAN EDWARD, BĂDICI MIHAI
SC.1, AP.2
VALORILOR MORALSPIRITUALE ALE STELIAN,PĂUN VIOREL,SĂNDULESCU OCTAVIAN,PANDURU MIRCEA,CANU CLAUDIU,MILEA ALEXANDRUGANEA ÎNLĂTURE CONVINGERILE ŞI REPREZENTĂRILE DE NATURĂ MALEFICĂ
CULTURII CELEST CRAIOVA ALINA,MITITELU IULICA,BRÎNDUSESCU DANIEL
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 895/A/1993 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART IER VALEA ROŞIE, BL.J1, MITCHIEVICI ANGELO NICOLAE,MILITARU LILIANA,BĂDICI MIHAI,ISTRATE DAN,MAN EDWARD,GRAURA CONTRIBUIE LA RĂSPÎNDIREA ÎNRÂNDUL TINERETULUI DIN ROMÂNIA A UNUI MOD DE VIAŢĂ, DE CONDUITĂ SOCIALĂ A UNOR CONVINGERI FILOZOFICE CARE SĂ BRÎNDUŞESCU DANIEL, RĂDU SELIŞTE MARCEL, MAN EDWARD, BĂDICI MIHAI
SC.1, AP.2
VALORILOR MORALSPIRITUALE ALE STELIAN,PĂUN VIOREL,SĂNDULESCU OCTAVIAN,PANDURU MIRCEA,CANU CLAUDIU,MILEA ALEXANDRUGANEA ÎNLĂTURE CONVINGERILE ŞI REPREZENTĂRILE DE NATURĂ MALEFICĂ
CULTURII CELEST CRAIOVA ALINA,MITITELU IULICA,BRÎNDUSESCU DANIEL
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 15625/A/2011 ŞOS. VIT AN BARZEST I, NR. 7D, BL. 1, SC. B, ET . 3, AP.PELMUS DRAGOS VASILE,PELMUS CORINA,CRETU SARBU CLAUDIU IONUT,CRETU SARBA ADRIANA promovarea valorilor autentice , apararea drepturilor şi libertatilor fundamentale ale omului, in principal, a libertatii conştiinţei şi a dreptului la libera exprimare, dezvoltarea constiintei civice, se ia act de retragerea preşedintelui Pelmus Dragoş Vasile, se revoca din functia de cenzor
90, SECT OR 4
VALORILOR PRO ALTO desfasurarea de activitati in vederea eficientizarii administratiei publice, promovarea turismului cultural, a ecologiei, sportului şi valorilor tradiţionale , sprijinirea de activitati in vederea conservarii Cretu Sarbu Adriana, se alege un nou Consiliu Director - preşedinte - Cretu Sarbu Claudiu
şi protejarii naturii, precum şi atragerea si formarea altor persoane in spiritul acestor valori Ionut, vicepreşedinte - Cretu Sarbu Adriana, secretar- Pelmus Corina
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 21384/A/2016 TELEORMAN COMUNA VIT ĂNEŞT I, COMUNA VIT ĂNEŞT I, SAT SCHIT U POIENARI, NR. 200 POPESCU HORIA FLORIN,POPESCU NELUŢA,ILINCA NICULINA Promovarea valorilor tradiţionale: culturale, ocupaţionale şi patrimoniale. POPESCU NELUŢA - preşedinte; POPESCU HORIA-FLORIN - vicepreşdinte; ILINCA
SAT SCHIT U jud. T ELEORMAN
VALORILOR TRADIŢIONALE POIENARI, NR. 200 NICULINA - secretar.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 2167/A/2005 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I SPLAIUL UNIRII NR. 313, CORP M, ET . 2, D Se retrage Predescu Mihai, se exclude Costoiu Costelio Sergiu, se cooptează: BADILA-SANDA ALINA MADALINA, Asociaţia pentru promovarea vehiculelor electrice in Romania (AVER) se constituie ca persoana juridica romana, de drept privat, cu caracter non-profit, in conformitate cu prevederile OG nr. CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte: RACICOVSCHI DAN-VERGIL, vicepreşedinţi: DANCIU
1, SECT OR 3
VEHICULELOR ELECTRICE ÎN ROMANIA MARINESCU STELIAN, MINCIUNESCU PAUL, MOCIOI NICOLAE, SCORTESCU MIHAELA, STANCIU VIOREL-SERBAN 26/2000 si Decretului 31/1954 si îşi propune sa contribuie la dezvoltarea durabila a transporturilor prin promovarea cercetarii, proiectarii, fabricatiei, importului si exploatarii vehiculelor GRIGORE, CHEFNEUX MIHAELA, director executiv: SCORTESCU MIHAELA, secretar:
"AVER" neconventionale ecologice (avand vehiculul electric ca principal obiectiv), numite in continuare EV si a componentelor si sistemelor acestora, a infrastructurii si a surselor energetice specifice;;- MOCIOI NICOLAE.
sa stimuleze activitatea de creatie stiintifica in domeniu;;- sa aplice proiecte in cadrul programelor nationale sau europene;;- sa contribuie la dezvoltarea sistemului national de educatie continua si
formare a specialistilor;;- sa contribuie la educarea si informarea, in special a tinerilor, in spiritul dezvoltarii durabile a societatii, pentru intelegerea importantei protectiei mediului;;- sa contribuie
la promovarea, in tara, a tehnologiilor nepoluante care sa asigure progresul in armonie cu natura;;- sa contribuie la armonizarea legislatiei romanesti in domeniu cu cea din Uniunea Europeana si
in general sa contribuie la armonizarea obiectivelor romanesti din domeniul transporturilor cu mijloace ecologice, cu cele europene; ;- sa contribuie la initiere unor legi privind incurajarea
utilizarii vehiculelor electrice de catre consumatori, prin acordarea de subventii si facilitati fiscale de catre statul Roman, la achizitia acestora;;- sa militeze pentru dezvoltarea infrastructrurii
electrice in vederea utilizarii usoare a vehiculelor electrice in mediile urbane ;;- sa reprezinte si sa promoveze interesele membrilor sai pe plan national si international.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 20029/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. JIT IA NR. 4, SECT OR 1 Dobandesc calitatea de asociat începand cu data de 02.11.2015: WINERO CRAMA SRL, CASA DE VINURI COTNARI SRL, AMB -promovarea, in tara si in strainatate, a vinurilor si produselor vitivinicole ale producătorilor romani, susţinerea, apararea si reprezentarea intereselor specifice, economice, comerciale si juridice Preşedinte : D-na Ana Rodica CAPATINA, Vicepreşedinte : D-na Mihaela TYREL DE POIX,
VINULUI ROMÂNESC WINE COMPANY SRL. ale membrilor asociaţiei in fata instituţiilor publice din Romania si a oricăror persoane fizice si/sau juridice din tara si din strainatate in vederea îndeplinirii scopului si obiectivelor asociaţiei. Secretar General : D-nul Gabriel ROCEANU
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 13172/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. T REST IANA, NR. 3, BL. 8B, SC. A, 1.Buican Alice,cetatean roman,posesoare a cartii de identitate seria RT nr.259492,domiciliata in promovarii vinurilor romanesti in special al celor cu potential deosebit in atingerea unor standarde de calitate de natura a asigura acestora locul pe care il merita in atentia iubitorilor de vin. 1.Buican Alice- presedinte; 2.Buican Ilie - vicepresedinte; 3.Ivanovici Constantin Alexandru-
PART ER, AP. 2, SECT OR 4
VINURILOR DIN SOIURI ROMÂNEŞTI Bucuresti,str.Trestiana,nr.2,bl.3,sc.A,et.2,ap.9,sector 4 2.Buican Ilie,cetatean român,posesor al cartii de identitate seria RR vicepresedinte
nr.520887,domiciliat in Bucuresti,str.Trestiana,nr.2,bl.3,sc.A,et.2,ap.9,sector 4 3.Ivanovici Constantin Alexandru,cetatean
român,posesor al cartii de identitate seria RT nr.672835,domiciliat în Bucuresti,str. Lascar Catargiu nr.4,sector 1.
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA 9936/A/2013 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ŞERBAN CERASELLA,ROSOCHA RAMONA şi FLOREA CRISTIAN - MARCEL DEZVOLTAREA ŞI PROMOVAREA PRACTICĂRII JOCULUI DE VOLEI ÎN MUNICIPIUL TIMIŞOARA SUB TOATE FORMELE SALE ŞI FĂRĂ NICIUN FEL DE DISCRIMINARE PE preşedinte: ŞERBAN CERASELLA, vicepreşedinte: ROSOCHA RAMONA, secretar: FLOREA
VOLEIULUI FEMININ TIMIŞOARA MOTIVE POLITICE, RELIGIOASE, RASIALE, DE NAŢIONALITATE, SEX SAU VÂRSTĂ, ETC. CRISTIAN - MARCEL
ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA, 79/A/2013 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. CUZA VODĂ BÂCLEA VIOLETA,CONSTANTINESCU MARIANA-CARMEN,SADÎCA IOANA. ASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA, PROFESIONALIZAREA SI DEZVOLTAREA ASISTENTEI SOCIALE COMUNITARE ( SOCIAL ASCENT )" are ca scop iniţierea si desfăşurarea de PREŞEDINTE - BÂCLEA VIOLETA, MEMBRU - CONSTANTINESCU
NR.14A, ET .1, CAMERA NR.2, JUD. T ULCEA
PROFESIONALIZAREA ŞI DEZVOLTAREA activităţi si programe cu caracter non - profit in domenii de interes precum : promovarea sanatatii, educaţiei, instruirii sociale si medicale, invatarii permanente, cercetării ; integrarea socio - MARIANA-CARMEN, MEMBRU - SADÎCA IOANA.
ASISTENŢEI SOCIALE COMUNITARE profesionala ; asistenta sociala ;stimularea ocupării forţei de munca ; sprijinirea tineretului si a altor categorii de persoane defavorizate, dezvoltare economica sociala si regionala.
(SOCIAL ASCENT)
ASOCIAŢIA PENTRU PROSPERITATE ŞI 2640/A/2006 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. ZMEICA NR. 12, 1. TAHMASEBIAN GIORGIANA CRISTINA,cetăţean român,posesor al C.I seria RX nr. 292125,eliberat de secţia 1 Poliţie la data Scopul asociaţiei este ajutorarea celor care se confruntă cu probleme sociale, indiferent de naţionalitate sau religie şi promovarea principilor de viaţă etice, morale, sociale şi culturale şi protecţiei1. TAHMASEBIAN GIORGIANA CRISTINA- preşedinte; 2. TAHMASEBIAN ALI-REZA -
SECT OR 4
DEZVOLTARE SOCIALĂ de 12.04.2005,C.N.P 2740722416026,domiciliat în Bucureşti,Bld. Nicolae Balcescu nr. 32-34,apartament 4,sector 1. 2. RAPCEA mediului şi a vieţii în toate formele ei de manifestare, susţinerea prin mijloacele proprii a societăţii civile in vederea protecţiei şi apărării drepturilor omului.. vicepreşedinte; 3. RAPCEA MIHAI - secretar
MIHAI,cetăţean român,posesor al C.I. seria R.T. nr. 032484,eliberat de secţia 13 Poliţie Bucureşti la data de 04.08.1999,C.N.P.
1610526400191,domiciliat în Bucureşti,str. Postăvarul nr. 1,bloc C 3,scara 6,apartament 2,sector 3. 3. TAHMASEBIAN
ALI-REZA,cetăţean iranian,posesor al permisului de sedere nr.004823 eliberat la data de 22.07.2005,valabil pana la data de
22.07.2006,C.N.P. 7660203400020,domiciliat in Bucuresti,Bld. Nicolae Balcescu nr.32-34,apartament 4,sector 1
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 11159/A/2003 BUCURESTI BUCUREST I BUCUREST I jud. BUCUREST I SOS. VIILOR, NR. 78-88, GHEORGHIU VALENTIN LAURENTIU,COSTIN MIHAI,CALIGA ROGER FERNAND SERBAN,CORDONEANU apararea intereselor de consumatori ai abonatilor telefonici ai ROMTELECOM si obtinerea de despagubiri materiale, in cazul incalcarii drepturilor de consumatori ale membrilor Asociatiei, de Gheorghiu Valentin Laurentiu - presedinte, Costin MIhai - vicepresedinte, Cordoneanu Rodica -
BNL. 103, SC. 6, AP. 187, SECT OR 5
ABONAŢILOR TELEFONICI AI RODICA,CREANGA SANDA,BIANU LIDIA,CHINA-BIRTA CRISTIAN,CHIRILA MARIAN,AVRAMITA ELENA,AVRAMITA catre prestatorul de servicii telefonice sus-mentionat secretar-casier
ROMTELECOM "DREPTATE PENTRU TOŢI" GHEORGHE,BARSAN SERBAN ANDREI,SERBAN CAMELIA,BOLBOCEANU MATEI,ATANASIU ELENA,DUMITRANA
CONSTANTIN,BUDULICA DANIELA,GHEORGHIU AURICA,SELARU MARIETA,MANEA PAUNA,IONITA VERGINIA
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 3118/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ŞERBAN BOGDAN ST AN, NR. 7, BL. Stan Eugen,Stan Marius Graţian,Dumitru Andreea Carmina,Dumitru Radu,Stan Mariana Luminiţa. 1) Evidenţierea importanţei pe care o au albinele în natură, rolul esenţial al acestora în perpetuarea şi supravieţuirea a majorităţii speciilor care formează vegetaţia Terei, precum şi a rolului Stan Eugen- preşedinte, Stan Marius Graţian- vicepreşedinte, Dumitru Andreea Carmina-
305, SC. 4, ET . 1, AP. 39, SECT OR 6.
ALBINELOR ecologic şi economic pe care acestea îl au în viaţa omului; ; 2) Stimularea interesului şi a preocupărilor faţă de cunoaşterea albinelor, a rolului lor important în realizarea echilibrului vicepreşedinte, Dumitru Radu- secretar general, Stan Mariana Luminiţa- membru.
ecologic, prin intermediul mijloacelor mass-media şi a altor acţiuni direcţionate în acest sens;; 3) Organizarea de acţiuni cu caracter ştiinţific şi tehnic de specialitate cu privire la măsurile
ce trebuiesc întreprinse pentru protecţia şi ocrotirea albinelor;; 4) Elaborarea de propuneri în vederea protecţiei şi ocrotirii albinelor şi înaintarea acestora factorilor responsabili pentru
protecţia mediului;; 5) Acordarea de asistenţă şi consultanţă de specialitate, tuturor persoanelor interesate, în domeniul protecţiei şi ocrotirii albinelor;; 6) Susţinerea publicării unor
materiale ştiinţifice în domeniul protecţiei şi ocrotirii albinelor;; 7) Stabilirea de contacte şi colaborări cu instituţii, din ţară şi din străinătate, în domeniul protecţiei şi ocrotirii albinelor;
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 1603/A/2001 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST RADA ILIE OPREA 20B, SECT OR 4 Tudorescu Mariana,Bercan Niculina,Oprescu Elisabeta,Vintilă Mihaela,Drăgan Ana,Cristian Elena,Teodorescu Mihaela,Stănescu Protecţia animalelor Cristian Elena - preşedinte Bercan Niculina, Urdăreanu Monica, Tudoreascu Mariana -
ANIMALELOR - ROBI Violeta,Pană Mariana,Urdăreanu Monica,Vişovan Ioana,Vrabie Mariana membrii
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 8914/A/2009 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ craiova, str, vlad ţepeş , nr. 18, jud. excludere: rusu alina beatrice OCROTIREA ŞI ADĂPOSTIREA ANIMALELOR FĂRĂ STĂPÂN,CU PRECĂDERE CĂINI ŞI PISICI FIRĂNESCU MIRELA RALUCA RAMONA-PREŞEDINTE,FIRĂNESCU
dolj
ANIMALELOR " DĂ-MI O ŞANSĂ " CRISTIAN-PRIM-VICEPREŞEDINTE,MARIN CLAUDIA IRINA-VICEPREŞEDINTE,RUSU
ALINA-BEATRICE
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 84/A/2011 SIBIU COPŞA MICĂ COPŞA MICĂ jud. SIBIU ST R.ST ADIONULUI, NR.1 RĂDUŢ GABRIEL,SUCIU ELENA-MARIA,DRĂGHICIU PAUL Protejarea drepturilor animalelor din România. RĂDUŢ GABRIEL - preşedinte; DRĂGHICIU PAUL - vicepreşedinte; SUCIU ELENA-MARIA art.7, art.8 şi
ANIMALELOR "PET-RESCUE" - secretar. urm.din OG
26/2000
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 7156/A/2007 BACAU BACAU ST R. 9 MAI , BACAU ST R. 9 MAI , BL.62, SC.C, AP. 7 BACAU jud. 1. MIRONESCU ROXANA,2. ZAHARIA CONSTANTIN,3. BÎRGU DAN-OVIDIU,4. BUZNEA DANIELA,5.DUMBRAVĂ Scopul este constituit de orice activitati legate de ingrijirea si ocrotirea animalelor. În îndeplinirea acestui scop, asociatia desfăşoară activităţi proprii specifice ocrotirii animalelor, cu prioritate ADMITE CEREREA . DISPUNE INSCRIEREA MODIFICARILOR ADUSE ACTULUI
BL.62, SC.C, AP. 7 BACAU ST R. LUCA ION NR.7 SC.A, AP.12
ANIMALELOR "PRIETENI NECUVÂNTĂTORI" BACAU ZENOVIA,6. NEACŞU STERIANA,7. HODEA ROMEO,8.VASILIU-OLARU ŞTEFANIA-VICTORIA,9.MANCIU GABRIELA,10. pe raza judetului Bacău, dar poate sprijini si serviciile comunitare de ingrijire a animalelor, organizate in cadrul comunitatilor locale/judetene. CONSTITUTIV CONFORM PROCESULUI VERBAL DIN 13.03.2009 IN ADUNAREA
BUZNEA COSMIN-GABRIEL,11. BÂLU GHIVNICI IOANA-DALIANA,12. BÂLU-GHIVNICI VALENTIN,13. CORODEANU GENERALA DUPA CUM URMEAZA ; CONSILIUL DIRECTOR FORMAT DIN
GABI,14. LUPEI LAURA-CĂTĂLINA,15. HORGHIDAN CARMEN,16. AXINTE GABRIEL-GEORGE,17. STANCIU DRAGOS PRESEDINTE - DIUMBRAVA ZENOVIA, TREZORIER - CANDEA BENONE, SECRETAR -
CRISTIAN,18. STANCIU FLORINA-CRISTINA,19. MUNTEANU CRISTINEL,20. BULINSCHI MARCEL-GHEORGHE. BERCA VICTOR CONTROLUL ACTIVITATII VA FI EFECTUAT DE BUTNARU MINICA
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 3389/A/2006 dizolvata BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.MINERVEI, NR.30, SECT OR 1 VOICU IULIANA,PREDA FILOFTEIA,RACU FELICIA-FLORINA Scopul asociaţiei este în genere, în mod permanent, un scop ideal, de interes obştesc şi de grup.; Scopul este promovarea şi desfăşurarea de activităţi de protecţie a animalelor constituind o Preşedinte: VOICU IULIANA, Membru: RACU FELICIA-FLORINA, Secretar: PREDA
ANIMALELOR "TOBYAS" alternativă la sistemul de stat în problematica protecţiei şi sănătăţii animalelor. Activitatea se va desfăşura în toate formele sale, de către personalul legitimat, indiferent de statutul său (voluntar sauFILOFTEIA
salariat).;Scopul asociaţiei îl constituie desfăşurarea şi exercitarea a activităţilor cu caracter de protecţie a animalelor şi se realizează prin activităţile prezentate în cadrul obiectivelor prevăzute în
art. 7 din statut.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 11313/A/2009 GALATI T ECUCI ST R. MIHAIL T ECUCI ST R. MIHAIL KOGĂLNICEANU NR. 60 BIS RĂDUCANU MIHAELA,MOCANU RODICA,MOCANU ANTON apărarea drepturilor animalelor prin căile şi mijloacele oferite de legislaţia naţională şi internaţională în domeniu Răducanu Mihaela, Mocanu Rodica, Mocanu Anton
KOGĂLNICEANU NR. BL.A.1.ET .2.SC.A. AP.10 jud. GALAT I
ANIMALELOR "TOMITA" 60 BIS
BL.A.1.ET .2.SC.A.
AP.10
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 11237/A/2010 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ALEEA LIREI NR.11, DOBRE CORINA-CLAUDIA, MOCANU MARIA, OLARU ELENA-MIHAELA, IONAŞ EMILIA, TRĂISTARIU MIHAI, NICULAE OCROTIREA ŞI ADĂPOSTIREA ANIMALELOR FĂRĂ STĂPÂN, CU PRECĂDERE CÂINI, PISICI, CAI, MĂGARI, PRECUM ŞI PARTICIPAREA LA ACŢIUNILE DE CAPTURARE, PREŞEDINTE: IONAŞ EMILIA, CENZOR: CIOLACU ELENA-LAURA, PREŞEDINTE DE
BL.FC15, SC.A, AP.M4, MANSARDĂ
ANIMALELOR "ZOO TERRA" NICULINA ADĂPOSTIRE, VACCINARE, ADOPŢIE, EUTANASIERE EFECTUATE DE REPREZENTANŢII LOCALI AI SERVICIILOR SPECIALIZATE. ONOARE: TRĂISTARIU MIHAI, SECRETAR: NICULAE NICULINA
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 18779/A/2015 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. CALUGARENI NR. 8, BL. C2, PETO ANNA,NAGY TUNDE VIOLA,PETO CSABA SALVAREA, OCROTIREA SI CONTROLUL INMULTIRII ANIMALELOR FARA STAPAN, ETC. PETO ANNA-PRESEDINTE, NAGY TUNDE VIOLA-VICEPRESEDINTE, PETO
AP.32
ANIMALELOR A.R.D.A. ORADEA CSABA-VICEPRESEDINTE
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 19220/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CPT . AV. ALEXANDRU SCHMIDT (nascuta Berechet) GABRIELA - prin Bobeica Veronica-Maria,BOBEICA VERONICA-MARIA,BOBEICA ANCA. asigurarea protectiei si a apararii animalelor, educarea cetatenilor cu privire la animale, promovarea unei mentalitati corecte privind relatia pasnica dintre oameni si animale, inclusiv din punct de preşedinte - BOBEICA VERONICA-MARIA, vicepreşedinţi - SCHMIDT (născută Berechet)
ŞERBĂNESCU NR. 34, BL. 18A, SC. 2, ET . 4, AP. 32,
ANIMALELOR AZZURRA SECT OR 1 vedere al implicatiilor pentru sanatate. GABRIELA, BOBEICA ANCA.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 9851/A/2013 BIHOR BEIUŞ, ST R. BEIUŞ, ST R. REPUBLICII, NR.9L jud. BIHOR GOINA CODRUŢA CĂTĂLINA,CAP ALEXANDRA,GOINA IOAN ADRIAN,LAZĂR MĂDĂLINA IOANA PROTECŢIA ANIMALELOR DE COMPANIE, DOMESTICE ŞI SĂLBATICE, PRIN ÎNFIINŢAREA DE ADĂPOSTURI PENTRU ANIMALE FĂRĂ STĂPÂN ABANDONATE, ASIGURAREA GOINA CODRUŢA CĂTĂLINA - PREŞEDINTE, CAP ALEXANDRA, GOINA IOAN ADRIAN
REPUBLICII, NR.9L
ANIMALELOR BEIUŞ TRATAMENTELOR MEDICALE PENTRU CELE BOLNAVE, COMBATEREA ŞI STOPAREA EXTERMINĂRII SAU TRATĂRII CU CRUZIME A ANIMALELOR, ÎN CONFORMITATE CU - MEMBRI
LEGISLAŢIA ÎN VIGOARE
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 20447/A/2015 BUFT EA, ST R. BUFT EA, ST R. ST UDIOULUI, NR. 12BIS, BL. 34, SC. B, PROCA CRISTINA,1. PROCA ION,DIMA OLGUTA Asociaţia isi propune sa desfăşoare activităţi de apărare a drepturilor animalelor fara stapan prin caile si mijloacele oferite de legislaţia naţionala si internaţionala in domeniu. Domna Proca Cristina - Preşedinte; - Domnul Proca Ion - Vicepreşedinte; Doamna Dima
ST UDIOULUI, NR. ET . 4, AP. 67, JUDEŢ ILFOV
ANIMALELOR CITYDOGS4STREETDOGS 12BIS, BL. 34, SC. B, Olguta - Vicepreşedinte
ET . 4, AP. 67, JUDEŢ
ILFOV
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 15477/A/2007 VOLUNT ARI, ST RADA VOLUNT ARI, ST RADA T UDOR ARGHEZI NR.9A, ET .1, NICA MARIAN,NICA ANCA,NICA ADRIAN SORIN DE A PROMOVA PROTECTIA ANIMALELOR SI NATURII IN GENERAL - preşedinte NICA MARIAN, vicepreşedinte - NICA ANCA, secretar - NICA ADRIAN
T UDOR ARGHEZI CAMERA 5, JUDET ILFOV
ANIMALELOR CU SUFLETUL NR.9A, ET .1, CAMERA
5, JUDET ILFOV
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 2931/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ANA DAVILA NR.18, SECT OR 5 Voicu Sorin,Voicu Elena Carmen,Voicu Alexandra ajutarea cainilor fara stapan, in principal si a altor animaledefavorizate, in secundar, cu gazduirea, hranirea, sterilizarea, intretinerea medicala cat si selectionarea familiilor adoptatoare.Asociatia Voicu Sorin, Voicu Alexandra, Voicu Elena Carmen
ANIMALELOR GRIVEI va duce o sustinuta activitate de educatie in masa prin organizarea de actiuni cultural-educative pe tema anumalelor fara stapan
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 441/A/2013 BRASOV LOC.CRIST IAN LOC.CRIST IAN jud. BRASOV ST R. EROILOR NR.13A Lavric Andra-Maria,Lavric Cristina,Drăghici Pamela şi Maniţiu Călin reprezentarea şi promovarea intereselor Asociaţiei, atât în rândul populaţiei, cât şi în faţa autorităţilor şi persoanelor juridice de drept public sau privat preşedinte – Lavric Andra-Maria, vicepreşedinte – Maniţiu Călin, membru – Lavric Cristina
ANIMALELOR HAPPY TAILS BRAŞOV
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 1913/A/2013 GALATI COMUNA FRUMUŞIŢ A,COMUNA FRUMUŞIŢ A, SAT T ĂMĂOANI NR.39, JUD. Păun Daniela,Păun Grigore,Păun Constantin în scopul de a apăra şi proteja animalele din orice specie, educarea şi informarea persoanelor cu privire la drepturile animalelor şi dezvoltarea unor structuri pentru găzduirea şi tratarea preşedinte – PĂUN DANIELA, membri - PĂUN GRIGORE IONEL şi PĂUN CONSTANTIN.
SAT T ĂMĂOANI GALAŢ I. jud. GALAT I
ANIMALELOR MUSETTE NR.39, JUD. GALAŢ I. animalelor cu şi fără stăpân, aflate în dificultate;
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 11039/A/2010 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA GEORGE COŞBUC, NR.RAD IOAN,SIKLODI LOREDANA KLARA,MILUTIN DOINA CODRUŢA,TOLGYESI ANCA,SUCEAVA DANIELA FLORINA Scopul asociaţiei este unul umanitar şi de caritate, în spiritul ajutorării şi protecţiei animalelor. RAD IOAN, MILUTIN DOINA CODRUŢA, SIKLODI LOREDANA KLARA
9, AP. 6
ANIMALELOR RESCUEME
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 14127/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SECT OR 1, ST R. LĂMÂIULUI NR. 56, ET . 1 Se retrag ANASTASESCU MARIANA, ANASTASESCU CONSTANTIN. Se coopteaza: NAVODARU FLORINA-VALENTINA, - de a promova protecţia animalelor şi naturii în general. CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - ŞTEFAN MARIN, vicepreşedinte - NAVODARU
ANIMALELOR SFÂNTUL FRANCISC BICIOLLA LUCIA-ZOE, CARAGIOIU IRINA. FLORINA-VALENTINA, secretar general - BICIOLLA LUCIA-ZOE, Cenzor - IBRAHIM
MARIANA.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 4547/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DEZROBIRII NR.44, BL.O9, SC.D, Leau Florin Benone,Mihai Marius,Ungureanu Adrian susţinerea şi promovarea tuturor raselor de câini şi alte animale preşedinte - Leau Florin Benone; director executiv - Ungureanu Adrian
PART ER, AP.166, SECT OR 6
ANIMALELOR ŞOŞON
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 1862/A/2006 BUCUREŞT IST R.GEN BUCUREŞT IST R.GENERAL GRIGORE CANT ILLI, NR.4, BARBUCEANU ILIEAŞ MARIUS ALEXANDRU,RADU ROXANA ANTOANETA,POPESCU ILEANA CRISTINA,BĂRBUCEANU Apărarea dreptului la viaţă al oricărui animal, a dreptului de a fi ocrotit, respectat şi protejat împotriva oricaror forme de violenta;- lupta impotriva cruzimii asupra animalelor;- promovarea PRESEDINTE - BARBUCEANU ILIEAS MARIUS ALEXANDRU VICEPRESEDINTE -
ERAL GRIGORE ET .1, AP.2, SECT OR 1
ANIMALELOR ZOOTERRA CANT ILLI, NR.4, ET .1, ILIEAŞ TATIANA principiului de bunastare al animalelor ;- multiplicarea relaţiilor om-animal;- intarirea cooperarii specialistilor din domeniu din tara şi străinătate;- transmiterea şi influentarea publicului prin RADU ROXANA ANTOANETA SECRETAR - POPESCU ILEANA CRISTINA MEMBRU -
AP.2, SECT OR 1 mijloace adecvate fiecărei categorii a populatiei cu privire la beneficiul stabilirii unei legaturi cu vietuitoarele ce ne inconjoara;- lipta impotriva distrugerii mediului inconjurator a biodiversităţii şi a BARBUCEANU ILIEAS TATIANA
ecosistemelor ;- formarea constiintei ecologice , propagarea cunostinţelor despre starea mediului inconjurator, constientizarea in opinia publicca a necesităţii pastrarii conservarii şi imbunatatirii
mediului inconjurator;- introducerea şi dezvoltarea conceptului de Zooterapie in Romania
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 2635/A/2004 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. PRINCIPAT ELE UNIT E NR. 9, · POPESCU CRISTIAN VICTOR,cetatean roman,domiciliat in Bucuresti,Str. Principatele Unite nr.9,sector 4,nascut in Bucuresti la Scopul A.P.C. este de a contribui la consolidarea sistemului de protectie a cetateanului din Romania. · Presedinte - POPESCU CRISTIAN VICTOR; · Vicepresedinte - DIACONU MIHAI
SECT OR 4
CETĂŢEANULUI 15.02.1963,legitimat cu CI seria RT nr.022786,CNP 1630215400296,eliberat la 21.06.1999 de sectia 14 Politie, · POPESCU BOGDAN; · Vicepresedinte –STAN SORIN CRISTIAN ; · Vicepresedinte –NOVAC STEFAN
IULIA,cetatean roman,domiciliat in Bucuresti,Str. Principatele Unite,nr.9 sector 4,nascut in Bucuresti la 21.05.1968,legitimat cu CI TIBERIU; · Secretar trezorier- MIRCEA AUREL GEORGE.
seria RD nr.344879,CNP 2680521443053,eliberat la 31.10.2003 de sectia 14 Politie, · POPESCU SORIN cetatean roman,domiciliat
in Bucuresti,Str.Brasov,nr.18,bl.F1,sc.4,et.1 ap.63,sector 6,nascut in Bucuresti la 08.07.1959,legitimat cu CI seria RT
nr.301828,CNP 1590708400337,eliberat la 17.12.2003 de sectia 22 Politie, · DIACONU MIHAI BOGDAN cetatean roman,domiciliat
in Bucuresti,Bdul.Iuliu Maniu,nr.184A,bl.G2,sc.A,et.6 ap.24,sector 6,nascut in Bucuresti la 09.10.1979,legitimat cu CI seria DP
nr.052290,CNP 1791009450035,eliberat la 28.11.2000 de IGP-DEP, · NICA DANIEL ALEXANDRU cetatean roman,domiciliat in
Bucuresti,Str.Vintila Mihailescu,nr.16,bl.70,sc.1,ap.8,sector 6,nascut in Bucuresti la 29.12.1977,legitimat cu CI seria RR
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 485/A/2012 GORJ T G-JIU T G-JIU jud. GORJ ALEEA PLOPILOR, BL.16, SC.1, ET . 4, MUTU MARCELA,PUPĂZAN ADELA,CĂRUNTU NICOLAE-CĂTĂLIN se constituie în spiritul respectării şi promovării drepturilor şi libertăţilor personale;a) exercitatea dreptului la libera asociere; ;b) promovarea valorilor civice, de democraţiei şi ale statului de drept; MUTU MARCELA - PREŞEDINTE, PUPĂZAN ADELA - VICEPREŞEDINTE, CĂRUNTU
AP.28
CETĂŢENILOR ÎMPOTRIVA ABUZURILOR ;c) urmărirea realizării unui interes general, local sau de grup; ;d) promovarea parteneriatului dintre autorităţile publice şi persoane juridice\d€V drept privat fără scop patrimonial; ;promovarea şi NICOLAE CĂTĂLIN - SECRETAR
apărarea drepturilor şi libertăţiiîor omului în principal libertatea conştiinţei şi a dreptului la libera exprimare.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 1362/A/1990 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.I.C. BRĂT IANU, NR.34, ET .4, LEANCA ION, ENECHE STELIAN, BOJIN EMIL, ZAHARIA SILVIA, RUSU GHEORGHE, GHERBERT FRANCISC, BUZATU Să protejeze interesele legale ale membrilor săi, indiferent de apartenenţa politică, religioasă sau etnică, cu privire la calitatea produselor, construcţiilor, prestaţiilor tehnice şi serviciilor plătite, în PRESEDINTE - LEANCA ION, PRIM VICERPESEDINTE - MARINESCU DAN TUDOR
CAM.23-24, SECT OR 3
CONSUMATORILOR MARIAN, DRAGU NICOLAE, DUMITRIU ION, BUZATU NICOLAE, BALABAN ROXANA ANNEMARY, IORGA NICOLETA, conformitate cu prevederile din prezentul statut şi a hotărârii judecătoreşti VICEPRESEDINŢI - ENECHE STELIAN, PANACHE TUDOR MEMBRA PURTĂTOR DE
OLTEANU CONSTANTIN, CUCU DANIELA EUGENIA, CIZMARU CONSTANTIN CRISTINEL, BERCARU CORNELIU CUVÎNT - BOJIN EMIL, MEMBRII - BASARABESCU GEORGETA, CUCU DANIELA
FLORIN, PRUNARU ANTON, APOSTOL RADU, ZÂRNOVAN MARIA, PALIU ILIE, VLAD ION, BALL MARCEL EUGENIA, DUMITRU ION, PETRONI ELENA COMISIA DE CENZORI - NEGULESCU
ELIZA, PĂTRAŞCU CORNELIA, PETEC ION
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 2296/A/1995 BRASOV FĂGĂRAŞ FĂGĂRAŞ jud. BRASOV PIAŢ A REPUBLICII, NR.3 SUSŢINE ŞI APĂRĂ DREPTURILE FUNDAMENTALE ŞI INTERESELE LEGITIME ALE MEMBRILOR SĂI SAU ALE CONSUMATORILOR ÎN GENERAL
CONSUMATORILOR
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 1256/A/2008 CONSTANTA CERNAVODĂ CERNAVODĂ jud. CONST ANT A ST R.UNIRII - PIAŢ A VLĂDĂREANU AURELIA,BUICULESCU SILVICA,DAN LIVIU. apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor săi sau ale consumatorilor în general. VLĂDĂREANU AURELIA - PREŞEDINTE; BUICULESCU SILVICA - VICEPREŞEDINTE;
UNIRII
CONSUMATORILOR "A.P.C. AXICONS" DAN LIVIU - SECRETAR; MARINESCU LUCREŢIA - CONSILIER JURIDIC; VĂRGUŢĂ
CERNAVODĂ VIORICA - CONTABIL;
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 3255/A/2005 pozitie inchisa BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV loc.Otopeni, str.T ufanului nr.1B, -aderarea unor noi membri şi anume: Cioceanu Marian Bolinth Ortansa şi Hegyi Ana Maria -retragerea membrilor fondatori şi -desfăşurarea unor activităţi în interes general sau în interesul unor colectivităţi locale, cu caracter nepatrimonial, obiectivele asociaţiei, constând în desfăşurarea de activităţi specifice protecţiei -încetarea calităţii de preşedinte a d-luiTulvan Liviu Traian Christian în cadrul Adunării
jud.Ilfov
CONSUMATORILOR 1990 anume: Tulvan Liviu Traian Christian, Stuparu (fostă Ştef) Doina Florica, Mierlea Sorin consumatorilor şi care au în vedere apărarea drepturilor şi intereselor acestora, vizând în special protejarea lor şi alte activităţi conexe acestora.; Generale a Asociaţiei şi se numeşte ca preşedinte al Adunării dl.Cioceanu Marian; încetarea
calităţii de preşedinte a d-lui Tulvan Liviu Traian Christian şi de vicepreşedinte a d-nei Stuparu
(fostă Ştef) Doina Florica, în cadrul Consiliului Director, respectiv numirea d-lui Cioceanu
Marian în calitate de preşedinte şi a d-nei Hegyi Ana Maria în calitate de vicepreşedinte a
Consiliului Director
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 1241/A/2012 GORJ COMUNA POLOVRAGI,COMUNA POLOVRAGI, SAT .POLOVRAGI jud. GORJ NICHIFOR CORNELIU,BUŞE IONEL,SĂRDARU CONSTANTIN Informării, promovării prin toate mijloacele legale a drepturilor şi intereselor persoanelor care deţin calitatea de asigurat, potenţial asigurat , contractant sau potenţial beneficiar al asigurării,
SAT .POLOVRAGI
CONSUMATORILOR DIN ASIGURĂRI precum şi acordarea de consultanţă , asistenţă şi reprezentare în raporturile cu societăţile de asigurări şi instituţiile statului, inclusiv instanţe de judecată.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 20/A/2004 MURES T G MUREŞ T G MUREŞ jud. MURES ST R. BOBÂLNA, NR.20 militează pentru respectarea drepturilor consumatorilor DUMBRAVA DIANA, POP ADRIANA LOREDANA
CONSUMATORILOR DIN ROMÂNIA -
FILIALA TÂRGU-MUREŞ
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 15513/A/2007 dizolvata CONSTANTA MANGALIA MANGALIA jud. CONST ANT A ST R. VÂNĂT ORI, NR.1 STANCIU COSTEL -CNP 1601204133685 BORCEA ELENA CNP 2581222133673 PANĂ FLORENTINA CNP 2660816130914 apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor săi sau ale consumatorilor în general :;1. de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li ;se presta un serviciu STANCIU COSTEL -preşedinte BORCEA
CONSUMATORILOR MANGALIA GHEORGHE TUDOR RADU CNP 1701230133687 BRANDABUR MARIANA CNP 2591210133670 UNGUREANU IOAN CNP care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea, ori să le afecteze drepturile sau interesele.;2. de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor; esenţiale ale ELENA -probleme financiare PANĂ
1600901333201 SOLTUZU CONSTANTIN ADRIAN CNP 1680706224527 DIACONU MIRCEA FLORIN CNP 1710215163259 produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu aceasta, să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori.;3. de a avea FLORENTINA -probleme juridice
VAIDA IONUŢ CNP 1700122133682 GHERFI SEBASTIAN CNP 1800302142619 PRICOPIE EUGEN CNP 1570501133688 acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi ;servicii.;4. de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile generate de calitatea ;necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest
NICHITA LUCIAN CNP 1880413133915 TECU VERONICA CNP 2730316421545 TECUCI SILVIA CNP 1571117133671 FILIP scop mijloacele prevăzute de lege.
DANIELA CNP 2620912133671
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 1373/A/1993 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS CIRCUMVALAŢ IUNII, NR. 6 CIUBOTARU MIRCEA,PELINEAGRA REMUS,SEPETAN MARIA,LAZĂR ŞTEFANIA,BOLOHAN CONSTANTIN,JICICI ESTE DE A CONTRIBUI LA CUNOAŞTEREA ŞI APĂRAREA DREPTURILOR CONSUMATORILOR PREVĂZUTE ÎN OG NR. 21/1992, ÎN REZOLUŢIA NR. 39/1985 A ADUNĂRII - Preşedinte: Munteanu Flavian - Nicolae-Corneliu - Prim vicepreşedinte executiv : Domiţian
CONSUMATORILOR TIMIŞOARA IOAN,ş.a. GENERALE A ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE PRIVIND "PRINCIPIILE DIRECTOARE ŞI PROTECŢIA CONSUMATORILOR" ŞI DEFINITE DE ORGANIZAŢIE INTERNAŢIONALĂ Radu - Vicepreşedinte: Olariu Petru - Secretar executiv : Pâinişoara Virgilius - Adrian -
A UNIUNII CONSUMATORILOR Membrii: Drăgănescu Ioan Komlodi Alexandru - Iosif Ştefan Carmen-Elena Dongea
Eugen Babău Mircea Se numeşte Comisia de cenzori, cu un mandat pentru o perioada
nelimitata, astfel: - Tătar Gheorghe – cenzor expert contabil - Gornic Gheorghe - Belcea Traian
– Dan - Gheorghe
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 4300/A/2006 ARGES C.DE ARGEŞ C.DE ARGEŞ jud. ARGES ST R. NEGRU VODĂ NR. 65 Teodorescu Emil,Teodorescz Lucia,Obrocea Constantin,Grecu Mihai Daniel,Jigman Gheorghe ,Grigorescu Ion NONPROFIT, NELUCRATIV, APOLITIC Palaghia Laurenţiu, Grecu Mihail Daniel , Obrocea Constantin, Bucur Silviu Virgil , Jigman
CONSUMATORILOR „PROCONS” C.DE Gheorghe , Duminică Mariana , Bălăşescu Ioan
ARGEŞ
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 3802/A/2007 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. DREPT ĂŢ II, NR.117, CRĂCIUN MARIUS DANIEL,STOIAN ANDREI,DUŢĂ ALEXANDRU SERGIU promovarea de talente pe multiple planuri de iniţiative, de acţiuni de proiecte în vederea informării,stimulării şi formării educaţiei consumatorilor cu privire la drepturile pe care aceştia leau în Crăciun Marius Daniel-preşedinte, Stoian Andrei, vicepreşedinte, Duţă Alexandru Sergiu
SECT OR 6
CONSUMATORULUI EUROPEAN vederea cristalizării conştiinţei consumatorilor
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 3047/B/2006 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.PĂDURENI NR.1, BL.51, AP.20, HORCHIDAN NECULAI,DRĂGAN SANDU,FÂNTÂNEANU DUMITRU să reprezinte şi să apere interesele membrilor în relaţiile cu autorităţile statului român, pânăla obţinerea autoturismului plătit anticipat 1.11.1990 sau despăgubire; să facă demersuri la preş-HORCHIDAN NECULAI, membrii-FÂNTÂNEANU DUMITRU, DRĂŢAN SANDU
SECT OR 6
DEPONENŢILOR DE BANI LA CEC PÂNĂ LA preşedinţie, guvern şi parlament şi să realizeze o permanentă colaborare cu partidele politice şi organizaţiile naţionale în vederea atingerii obiectivului asociaţiei.
DATA DE 1 NOIEMBRIE 1990 ÎN VEDEREA
ACHIZIŢIONĂRII DE AUTOTURISME DACIA
1300
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 10679/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. AV. MIRCEA ZORILEANU NR. 52, AP. CATU RAZVAN,CATU MIHAIL ANDREI,NEDELCU CRISTIAN MIHAI - de a asigura cunoaşterea, respectarea şi protejarea drepturilor şi intereselor ce izvorasc din calitatea de Beneficiar al Contractelor de Asigurare încheiate în domeniul auto. preşedinte: NEDELCU CRISTIAN MIHAI, vicepreşedinte: CATU RAZVAN, secretar general:
1, CAM. 1, SECT OR 1
DREPTURILOR ASIGURAŢILOR AUTO CATU MIHAIL ANDREI.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA FEMEII 1759/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bd. T IMIŞOARA NR.5, SECT OR 6 s-a luat act de retragerea d-nelor Muntean Rodica Ileana, Tismanar Viorica apărarea, consilierea şi adăpostirea persoanelor lezate în drepturile şi liebrtăţile lor fundamentale, aşa cum sunt prevăzute în Constituţia României şi Tratatele Internaţionale de către statul român,preşedinte - Kubinschi Gabriela, vicepreşedinte - Dragan Liliana Ruxandra, secretar general -
POLIMED APACA în special femeilor victime ale violenţei domestice Gheorghe Monica
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 6860/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ANGHEL SALIGNY NR.2, ET .2,
CAMERA NR.8, SECT OR 5
FEMEILOR AGRESATE MARYANT
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 4672/A/2006 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU ST R.SĂLAJULUI,BL.9,AP.16 Lup Lucian Ioan,Scântei Emilia Nicoleta,Chiru Nicoleta Alma,Nandrea Cristina Victoria,Anca Alexandru Ionuţ,Lup Ovidiu,Dragomir Este nelucrativ, non-profit, fiind de interes personal nepatrimonial Preşedinte - Lup Lucian Ioan, Vicepreşedinte - Scântei Nicoleta Emilia, Secretar Chiru Nicoleta
LILIECILOR DIN ROMÂNIA Constantin,Gudac Alina Sînziana Alma, Membrii Nandrea Cristina Victoria şi Anca Alexandru Ionuţ
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA MĂRCII 4751/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. FICUSULUI, NR.16, SECT OR 1 SOCIETATEA COMERCIALĂ TEHNOIMPORTEXPORT SA,SOCIETATEA COMERCIALĂ URB SA,BORTES MIRCEA Inregistrarea şi protejarea mărcii URB pe plan intern şi internaţional potrivit Legii nr.84/1998, însusirea REgulamentului de Utilizare a Mărcii URB PAIS STEFAN, CREANGĂ ELENA, BORTES MIRCEA, DIONISIE LEFTER
URB
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI 5380/A/2007 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. AL. IOAN CUZA NR. 19 realizarea unor proiecte şi activităţi în domeniul sănătăţii;realizarea unor proiecte pentru accesarea de fonduri guvernamentale şi europene, realizarea de consultanţă, proiecte şi acţiuniîn Goraş Jana, Tudorie Gheorghe, Tudorie Vlad
ECOSISTEM domeniul energiei alternative şi regenerabile.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI 12733/A/2011 GALATI Smârdan, jud. Galaţi Smârdan, jud. Galaţi jud. GALAT I loc.Smârdan, jud. MUNTEANU CRISTIAN EUGEN,PASAT OANA,NĂSTASE CEZAR FLORIAN,BUTUNOIU DORIN,URSU MARIAN este organizarea de acţiuni pentru informarea şi conştientizarea oamenilor privind pericolele grave ale poluării, importanţa reciclării materialelor refolosibile şi a colectării materialelor novice, PREŞEDINTE-BUTUNOIU DORIN(d.na Nicoleta Harţegan a demisionat)
Galaţi-în cadrul Căminului Cultural.
ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ stabilirea de contacte cu alte asociaţii în vederea realizării unor scopuri şi proiecte comune, acţiuni de igienizare a cursurilor de apă, a pădurilor şi a spaţiilor verzi, organizarea de cursuri pentru
promovarea protecţiei mediului, organizarea de activităţi sportive şi de turism pentru promovarea unu mod de viaţă sănătos, iniţierea de oricare alte proiecte şi acţiuni privind protecţia mediului şi
dezvoltare durabilă.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI 9165/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ION BREZOIANU NR. 36, BL. A17, AP. Se retrag: CACUCI CRISTINA-AURELIA, GRIGORIU EUGEN-VALENTIN. 1. Protectia mediului (sol, apa, aer) ;;2. Contributia la schimbarea atitudinilor cetatenilor fata de acesta;;3. Promovarea turismului in randul tineretului;;4. Promovarea conceptului de dezvoltare CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - CIUCA EMIL, vicepreşedinte - IGNAT STELIAN,
6, SECT OR 1
ŞI OCROTIRE SOCIALĂ DIN ROMÂNIA durabila in comunitatile rurale si urbane;;5. Dezvoltarea durabila a tuturor zonelor din Romania;;6. Dezvoltarea transfrontaliera. secretar general - DESCULTU MARIAN. cenzor: SOARE VERONICA AURELIA
"VALAHIA"
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI 2673/A/2005 BRASOV DUMBRĂVIŢ A, DUMBRĂVIŢ A, ST R.NOULUI, NR.381 jud. BRASOV BODEAN MIRCEA,CIOLAN IOSIF,GAVRILĂ GHEORGHE,GAVRILĂ IOAN,GRĂMADĂ CLAUDIU,POPA ZACHIU,ŞANDRU de a promova şi implementa la toate nivelurile proiecte pentru studierea, cercetarea şi protejarea florei şi faunei pe plan local (zona râului Hamaradea şi al lacului de acumulare Dumbrăviţa), GAVRILĂ GHEORGHE - PREŞEDINTE, GAVRILĂ IOAN - VICEPREŞEDINTE, SRÎMTU
ST R.NOULUI, NR.381
ŞI PROMOVAREA SPORTULUI "AVÂNTUL" FLORIAN,SĂNIUŢĂ IOSIF,SCHIOPU IOAN,STRÎMTU IOAN,STRÎMTU VIOREL pentru promovarea sportului pe plan local prin crearea unei baze sportive şi menţinera ei la un nivel competiţional şi de a obine fananţări interne şi externe necesre derulării acestor proiecte, în IOAN - MEMBRU, SCHIOPU IOAN-MEMBRU, SRÎMTU VIOREL-MEMBRU
DUMBRĂVIŢA zona Dumbrăviţa.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI 1057/A/2000 HUNEDOARA BRAD BRAD jud. HUNEDOARA ST R. CUZA VODĂ, NR.11, Hărăguş Felicea,Cojocărescu Simona Maria,Novăcescu Georgeta Desfăşurarea de activităţi menite să contribuie la supravegherea şi protecţia mediului înconjurător. Cojocărescu Simona Maria, Novăcescu Georgeta
APT .2
TERRA
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA NATURII 736/A/1992 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. MAIOR CRANŢĂ NR. 41 IOAN SONERIU,VASILE VANŢĂ,VALENTIN CIOBANU,IZIDOR BUŢIU,MARIA DRĂGAN CHIVULESCU,IOAN LUCA,CONST. să atragă cetăţenii României în acţiunea de conservare a patrimoniului natural, să lupte contra poluării, deci pentru ecologizarea vieţii economice şi sociale IOAN SONERIU, VASILE VANŢĂ, VALENTIN CIOBANU, IZIDOR BUŢIU, MARIA DRĂGAN
APT . 3
"TOURING CLUBUL ROMÂNIEI" ANDREI,ADRIANA PLEŞA,ELENA CERNEA,CARMEN CRISTEA CHIVULESCU, IOAN LUCA, CONST. ANDREI
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA NATURII 163/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.POLIT EHNICII NR.1, BL.I1, SC.8, ET .3, POPA VERONICA-MARIA,BĂTRÂNEANU SILVIA-MARIA,DIRAŢIAN ALINA-GABRIELA,DRAGOMIR FLORENTINA-DANIELA promovarea educaţiei ecologice, promovarea turismului montan ecologic în România, susţinerea şi stimularea activităţilor în acest domeniu , evaluarea şi păstrarea patrimoniului natural preşedinte-POPA VERONICA-MARIA, vicepreş-BĂTRÂNEANU SILVIA-MARIA,
AP.56, SECT OR 6
ŞI PROMOVAREA TURISMULUI MONTAN vicepreş-DIRAŢIAN ALINA GABRIELA; secretar general- DRAGOMIR
ECOLOGIC "PROMONT" FLORENTINA-DANIELA
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA OMULUI 506/A/2001 HUNEDOARA HONDOL, COMUNA HONDOL, COMUNA CERT EJ jud. HUNEDOARA NR 238 Badea Liliana ,Bârsan Alexandru,Costea Mărioara,Curetean Petru,Dafin Gabriel,Iliescu Alexandru,Nelega Valerica,Szilagyi Desfăşurarea unor activităţi cu privire la protecţia mediului. Badea Liliana , Curetean Petru, Szilagyi Elena
CERT EJ
ŞI MEDIULUI Elena,Zota Ştefan.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 3442/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. EMANOIL PORUMBARU NR. 77, ET . 2, CUCOLI CORINA-ELENA,NEGOITA CALIN-RAZVAN,CONSTANTIN OVIDIU-CRISTIAN,CHIFU ŞTEFAN-VIOREL - promovează prin acţiuni specifice interesele generale şi/sau specifice ale participanţilor din fondurile de pensii private în România;;- susţinerea şi protejarea interselor comune ale membrilor în preşedinte - CUCOLI CORINA-ELENA, vicepreşedinţi - NEGOITA CALIN-RAZVAN,
BIROUL NR. 2, SECT OR 1
PARTICIPANŢILOR DIN SISTEMUL DE relaţiile cu institutiile statului, în special cu autoritatile ce reglementează şi supraveghează domeniul pensiilor administrate privat şi în relaţiile cu administratorii fondurilor de pensii administrate CONSTANTIN OVIDIU-CRISTIAN. secretar general - GABRIEL BIRIS
PENSII PRIVATE privat;;- reprezentarea şi protejarea interesloe membrilor decătre Asociaţia se realizează pirn propuneri legislative, dialogul cu instituţiile care reglementează şi supraveghează domeniul
pensiilor administrate privat, precum şi supravegherea respectării intereselor participanţilor din sistemul pensiilor administrate privat;;- să iniţieze şi dezvolte acţiuni şi programe de sprijinire a
intereselor participanţilor din sistemul de pensii private care să se materializeze inclusiv prin creşterea transparenţei informaţiilor legate de administrarea fondurilor de pensii adminitrate privat,
ca şi de imbunatatirea nivelului de comunicare intre instituţiile statului şi autorităţile care reglementează şi supraveghează sistemul de pensii private pe de o parte şi participanţii din sistemul de
pensii private pe de altă parte.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 10949/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. INT R. AVIAT OR CARANDA, NR. 8, BL.Antonescu Rodica,Creţu Ileana,Dragomir Laurenţiu,dragomir Vivian Catharine,Ghenciu Ioana,Lupu Ioan Mihai Anton,Popoiu Protejarea şi valorificarea ştiinţifică a patrimoniului cultural naţional, promovarea şi susţinerea profesiilor care contribuie la protejarea acestuia, protejarea şi promovarea profesioniştilor din acest Ioan Mihai Anton Lupu- preşedinte, C-tin Popoiu- vicepreşedinte, Laurenţiu Dragomir- secretar
B4, SC. 2, AP. 20, SECT OR 6.
PATRIMONIULUI-APP C-tin,Rădvan Roxana,Zahariade Ileana Ildiko. domeniu, precum şi sprijinirea promovării standardelor profesionale şi de specialitate naţionale din domeniul protejării patrimoniului. general, ileana Creţu- membru, Ileana Zahariade- membru.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 272/A/2014 ARGES COMUNA ALBOT A, COMUNA ALBOT A, SAT GURA VAII, PUNCT UL Constituirea asociaþiei reprezintã acordul de voinþã al celor trei (3) membri fondatori,anume: 1. Brutaru Gheorghe,posesor al CI Conform actului constitutiv si statutului, ambele atestate de avocat, asociatia, infiintata pe durata nedeterminata, isi propune ca scop principal al activitatii, promovarea si protejarea existentei egale 1. Brutaru Gheorghe - preºedinte 2. Popa Dan - vicepreºedinte 3. Ghiold Florentina -
SAT GURA VAII, „MUCHIA LUPULUI” jud. ARGES
PERSOANELOR CU DIZABILITATI SI PUNCT UL „MUCHIA seria AS nr. 840661,având CNP 1600806034971,domiciliat in mun. Piteºti,str. Paltinului,nr.2,bl.B21,sc.C,et.4. ap. 19,jud. Argeº, 2. si depline a drepturilor omului si a tuturor libertãþilor fundamentale de cãtre toate persoanele cu dizabilitati, punând accent în egalã mãsurã pe antidiscriminare, ºanse egale ºi includerea în viaþa vicepreºedinte
PROBLEME SOCIALE DIN JUDETUL ARGES LUPULUI” Popa Dan,posesor al CI seria AS nr. 375648 ,având CNP 1540711035052,domiciliat in mun. Piteºti,str. Exerciþiu,nr. 79,bl. Dl5,sc. activã a societãþii.
„VIATA PENTRU VIATA” B,et. 1,ap.l,jud. Argeº, 3. Ghiold Florentina,posesor al CI seria AS nr. 857084,având CNP 2661009031844,domiciliata in mun.
Piteºti,str. Petru Rares,nr. 2,bl. P29,sc. A,et. 3,ap. 15,jud. Argeº.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA SOCIALĂ 1928/A/2001 BUCUREST I BUCUREST I CALEA DOROBANT ILOR NR. 103-105 ET . 3 DECUSEARA NICOLAE,DUMITRACHE MARIN,CIOBANU ION,HEDESIU ION,TITA ION,HARJA PETRE,MACRIS DUMITRACHE MARIN, MUTU ALEXANDRU, TEODORESCU EUGEN, CODRACEA
CAM 320 SECT OR 1
A PENSIONARILOR PROVENIŢI DIN MEE - ANATOL,CAMUNESCU CONSTANTIN,STANESCU OCTAVIAN,TITU DRAGAN,DIACONESCU ALEXANDRU,SAVU MARIA ILEANA, CRISTEA ION, CAMPEANU TITUS, STOICA TIT LIVIU. Cenzori-
RENEL ŞI UNITĂŢILE SUBORDONATE ION,BARBULESCU STEFAN,VLADESCU JUSTINIAN,VLADESCU MARIOARA,PATRASCU ION,BARBULESCU CONSTANTINIDE ANTON, IOANITESCU ADRIAN, SIRBU ADRIAN, POPA MARIA
ACESTORA IOANA,RADULESCU HARALAMBIE,GHEORGHEIU PETRONIUS,PIELE HARICLEA,CAMUESCU MARIA. COMITET DE CONDUCERE Presedinte - Dumitrache Marin Vicepresedinte - Mutu
Alexandru Membrii - Cacaraci Anisoara, Dăsclăescu Stelian, Munteanu Stefan, Bogdan
Valeria, Ionescu Eugen COM. DE CENZORI -Stirbu Adrian, Popa Maria,Arpin Camelia,
Cocora Maria, Muresan Gheorghita COMITET DE CONDUCERE Presedinte - Dumitrache
Marin Vicepresedinte - Mutu Alexandru Membrii - Cacaraci Anisoara, Dăsclăescu Stelian,
Munteanu Stefan, Bogdan Valeria, Ionescu Eugen COM.DE CENZORI - Florescu Otilia, Velea
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 1062/A/1994 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. OLT EŢ , NR. 33/35 VLGARU IOAN,POPĂRĂSCU AUREL,GAGEA IOSEFINA,NEDELESCU GHEORGHE,BISTRICEANU AURELIA,DAŞOVEANU PROTEJAREA SPAŢIILOR VERZI VIGARU IOAN, POPĂRĂSCU AUREL, GAGEA IOSEFINA
SPAŢIILOR VERZI ĂI CURĂŢENIE A DAN,LALU GHEORGHIŢA
ORAŞULUI CRAIOVA
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 1228/A/1994 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. OLT EŢ , NR. 33/35 VLGARU IOAN,POPĂRĂSCU AUREL,GAGEA IOSEFINA,NEDELESCU GHEORGHE,BISTRICEANU AURELIA,DAŞOVEANU PROTEJAREA SPAŢIILOR VERZI VIGARU IOAN, POPĂRĂSCU AUREL, GAGEA IOSEFINA
SPAŢIILOR VERZI ĂI CURĂŢENIE A DAN,LALU GHEORGHIŢA
ORAŞULUI CRAIOVA
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA ŞI 8423/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. NAUM RÎMNICEANU NR. 2-4, ET . 3, WRING ROXANA-SANDA,MACARIE ILINCA,GUŞETH CRISTINA-ADRIANA,MIHU CRISTIAN a)protejarea şi documentarea monumentelor istorice şi a ansamblurilor şi zonelor urbane cu valoare istorică, arhitecturală, culturală sau ambientală;;b) identificarea şi promovarea politicilor de Preşedinte - WRING ROXANA-SANDA, Vicepreşedinte - MACARIE ILINCA, Secretar -
AP. 14, SECT OR 1
DOCUMENTAREA MONUMENTELOR ŞI dezvoltare durabilă a spaţiului urban; ;c) stimularea cercetării în domeniul dezvoltării durabile şi a urbanismului şi amenajării teritoriului; ;d) definirea identităţii urbane, revitalizarea centrelor GUŞETH CRISTINA-ADRIANA, Membru - MIHU CRISTIAN
PATRIMONIULUI DIN ROMÂNIA (PRO - DO - urbane şi promovarea politicilor de dezvoltare care pun în valoare dimensiunea istorică, culturală şi identitară a patrimoniului urban existent;;e) simularea procesului de reformă legislativă în
MO) domeniile cu impact asupra spaţiului, mediului, populaţiei şi culturii urbane (protecţia monumentelor istorice, urbanism şi amenajarea teritoriului, autorizarea lucrărilor de construcţii, protecţia
mediului şi spaţiilor verzi etc.);;f) creşterea nivelului de cunoaştere şi respectare a legislaţiei aplicabile în domeniile menţionate;;g) promovarea transparenţei decizionale şi susţinerea dreptului
cetăţenilor şi comunităţilor locale de a fi consultate în legatură cu modificarile care se propun a fi aduse în spaţiul urban;;h) stimularea şi facilitarea implicării civice în procesul decizional de
interes public naţional sau local privind dezvoltarea teritorială şi urbană;;i) corelarea politicilor şi programelor de dezvoltare urbană cu politicile şi programele de incluziune socială a categoriilor
defavorizate; ;j) reabilitarea spiritului comunitar şi sporirea coeziunii sociale.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA ŞI 16534/A/2011 BUCURESTI jud. BUCUREST I ŞOS. COLENT INA NR.25B, BL.3, SC.A,
ET .7, AP.28 SECT OR 2
PROMOVAREA MEDIULUI ECO-GALAXY
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA ŞI 1949/A/2004 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. M. KOGĂLNICEANU NR. 20 Florian Alexandru,Florian Alexandru Lucian,Florian Octavia şi Schein Elena Iuliana desfăşurarea de activităţi de interes comunitar sau interes personal nepatrimonial preşedinte Florian Alexandru, vicepreşedinte Florian Alexandru Lucian, secretar Florian
RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI Octavia
TIMIŞOARA
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA ŞI 3046/A/2004 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. M. KOGĂLNICEANU NR. 20 Florian Alexandru,Florian Alexandru Lucian,Florian Octavia şi Schein Elena Iuliana desfăşurarea de activităţi de interes comunitar sau interes personal nepatrimonial preşedinte Florian Alexandru, vicepreşedinte Florian Alexandru Lucian, secretar Florian
RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI Octavia
TIMIŞOARA
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA ŞI 2627/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. POLIT EHNICII NR.5, BL.8, SC.A, ET .2,Mihăilescu Alexandru,Becheru Ionel Valeriu,Bordei Niculae,Udrea gabi,Udrea Mihai,Ursă Adrian,Ianculescu Laurenţiu protecţia şi siguranţa cetăţeanului sub toate aspectele menţionată în legislaţia în vigoare şi se implică în mod activ alături de organismele şi instituţiile abilitate ale statului, pentru îndeplinirea lui preşedinte - Mihăilescu Alexandru, vicepreşedinţi - Udrea Gabi, Becheru Ionel Valeriu şi Bordei
AP.10, SECT OR 6
SIGURANŢA CETĂŢEANULUI Niculae, secretar executiv - Ursă Adrian
ASOCIAŢIA PENTRU PROTECŢIA 15592/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PAVEL ROŞCA NR.1 AP.7BAN OANA,BARCA VITALIE,BUJOR CRISTIAN-TITUS,CHIOREAN AURELIA,ELEK LEVENTE,HUSARIU s-a hotărât extinderea obiectivelor şi zonei-ţintă a asociaţiei cu modificarea corespunzătoare a scopului PREŞEDINTE – ELEK LEVENTE, VICEPREŞEDINŢI – BÂRCĂ VITALIE, TALOŞ ANCA,
URBANISTICĂ A CLUJULUI DAN-DUMITRU,OROSZ LEVENTE,PASLARU MONICA-IOANA,REVNIC RADU-GABRIEL,SIMON AUREL,AOPORAN MEMBRI – PÂSLARU MONICA-IOANA, OROSZ LEVENTE
MIHAILA,TALOS ANCA,TEBURZUCA ELENA-ELVIRA,UDVAR ILDIKO-GYONGYIKE
ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA 10623/A/2013 ILFOV ORAŞ BRAGADIRU ORAŞ BRAGADIRU jud. ILFOV ŞOS. ALEXANDRIEI, NR. STANCIU GEANINA MAGDALENA,ANTONESCU SPÎNU GYANY,GRIGORE IOSIF. Art. 4.1 Asociaţia are ca scop întărirea democraţiei la nivel naţional şi internaţional, prin stimularea participării civice.;4.2 În vederea atingerii scopului asumat, Asociaţia urmăreşte valorificarea şi PREŞEDINTE: STANCIU GEANINA MAGDALENA;
544, HALA 1, MODUL C3, BIROUL 1
DREPTURILOR DEMOCRATICE gestionarea resurselor financiare existente, atragerea de noi resurse, precum şi desfăşurarea oricăror alte acţiuni subsumate atingerii scopului şi obiectivelor. VICEPREŞEDINTE: ANTONESCU - SPÎNU GYANY;
SECRETAR GENERAL: GRIGORE IOSIF.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA 171/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PART IZANILOR, NR. 1, BL. M11, SC. Ester Dan,Paulescu Mircea doru,Covaleov Eugenia,Radu Marian,Droc Niculae. 1. - Apărarea intereselor şi drepturilor locatarilor chiriaşi din blocurile: M5; M24/; M42/1; M60/1; M60/2 din Ansamblul Mărăşeşti în raporturile cu proprietarul apartamentelor, cu autorităţile Ester Dan- preşedinte, Paulescu Mircea Doru- prim vicepreşedinte, Covaleov Eugenia-
3, ET . 8, AP. 105, SECT OR 6.
INTERESELOR LOCATARILOR CHIRIAŞI şi instituţiile publice, cu orice alte persoane juridice sau fizice, precum şi îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora;; 2. - Susţinerea, consilierea şi reprezentarea membrilor asociaţiei în vicepreşedinte, Radu Marian- vicepreşedinte, Droc Niculae- secretar.
"DREPTUL UMANITAR" demersurile pentru o eventuală cumpărare a apartamentelor în care locuiesc şi punerea în valoare a proprietăţii astfel dobândite; ; 3. - Promovarea tuturor măsurilor şi mijloacelor pentru
diminuarea şi/sau înlăturarea totală a abuzurilor la care sunt supuşi în diferite situaţii membrii asociaţiei; ; 4. - Urmăreşte, de asemenea, implementarea unor măsuri privind transformarea
condiţiilor actuale, a rolului, a poziţiei şi a modului de tratare aplicate chiriaşilor, spre cele adaptate concepţiilor şi abordărilor la nivel internaţional; ; 5. - Acordarea sprijinului necesar
membrilor asociaţi în vederea obţinerii de consultanţă, consiliere şi asistenţă în problemele legate de respectarea clauzelor contractelor de închirieriere, a încadrării corecte şi legale a ofertelor
de cumpărare a apartamentelor, asigurarea unui înalt grad de protecţie a membrilor asociaţiei în raporturile juridice în legătura cu deţinerea, dobândirea, întreţinerea, valorificarea, protecţia şi
conservarea apartamentelor pe care le locuiesc în Ansamblul Mărăşeşti. ; 6. - Militează pentru abordarea într-un spirit social şi un profund caracter umanitar a interpretării legislaţiei actuale
în privinţa cazurilor în care chiriaşii pot deveni proprietarii locuinţelor închiriate, cu precădere a celor din locuinţele de serviciu, aşa cum de altfel s-a dorit de către legiuitor.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA 1206/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ALEEA NICOLAE IORGA, BL. A38, CIOMU MIHAIL CRISTIAN,NITA DUMITRU,MILITARU DAN PROMOVAREA UNOR ACŢIUNI CU CARACTER INFORMATIV-EDUCATIV, PROTEJAREA ŞI REABILITAREA PATRIMONIULUI ARHITECTURAL ŞI CULTURAL DIN ZONA CIOMU CRISTIAN PETRE,NITA DUMITRU DODO, MILITARU DAN
AP. 17
MONUMENTELOR DIN OLTENIA PODUL LUI OLTENIEI
APOLLODOR
ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA 2139/A/2001 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ALEEA NICOLAE IORGA, BL. A38, CIOMU MIHAIL CRISTIAN,NITA DUMITRU,MILITARU DAN PROMOVAREA UNOR ACŢIUNI CU CARACTER INFORMATIV-EDUCATIV, PROTEJAREA ŞI REABILITAREA PATRIMONIULUI ARHITECTURAL ŞI CULTURAL DIN ZONA CIOMU CRISTIAN PETRE,NITA DUMITRU DODO, MILITARU DAN
AP. 17
MONUMENTELOR DIN OLTENIA PODUL LUI OLTENIEI
APOLLODOR
ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA 4937/A/2007 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. BERNARD SHAW, NR 36 BL Cîncetează calitatEA DE MEMBRI prin deces : BORBELY GAVRIL, FĂRCAŞ PARASCHIVA şi GONYEY EVA JOLANDA se PROTECŢIA CONCRETĂ A MONUMENTELOR DUKRET GEZA-preşedinte, DOVIN IRMA -vicepreşedinte, KISS ANA MARIA -secretar
8, SC A, AP 8
MONUMENTELOR ŞI A LOCURILOR coopetează noi membri respectiv: DOVIN IRMA şi KISS ANA MARIA
COMEMORATIVE DIN PATRIUM ŞI
BANAT-PARTIUMI ES BANSAGI
MUEMLEKVEDO ES EMLEKHELY
TARSASAG
ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA ŞI 1392/A/1993 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV NEPT UN NR.5, SC.B, AP.12
AJUTORAREA HANDICAPAŢILOR CARDIACI
ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA ŞI 437/A/1992 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CALEA BUCUREŞT I, BL.M18A,CIOBANU IOAN,NICA UNGUREANU COSTELA,BAGAIREA STELIAN,RISTOIU ANA,GĂNESCU AURORA,CRUCERU PROTEJAREA ŞI AJUTORAREA HANDICAPAŢILOR CARDIACI OPERAŢI, CREAREA UNOR CONDIŢII OPTIME DE TRATAMENT POSTOPERATOR, ÎMBUNĂTĂŢIREA CIOBANU IOAN, JIANU ELVIRA, UNGUREANU COSTELA, LIULIU ŞTEFAN, BAGAIREA
AP.4
AJUTORAREA HANDICAPAŢILOR CARDIACI NATALIA,MILOŞEVICI RODICA,POPA CONSTANTIN,MATEESCU VICTORIA,FLOREA GHERGHINA,BALACI CONDIŢIILOR DE VIAŢĂ MATERIALĂ ŞI SPIRITUALĂ PRIN OBŢINEREA ÎN MOD ORGANIZAT A FACILITĂŢILOR RESPECTIVE. STELIAN.
APERAŢI DIN ROMÂNIA CECILIA,ANDREI PETRE,LIULIU ŞTEFAN,JUNCU NICOLAE,BUŞU STELU,MARINESCU ANA,SMIT
GHEORGHIŢA,FIRESCU ALEXANDRINA,JIANU ELVIRA,DRAGOMIR GEORGETA,DOBROVOLSCHI RAISA.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA ŞI 612/A/1992 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CALEA BUCUREŞT I, BL.M18A,CIOBANU IOAN,NICA UNGUREANU COSTELA,BAGAIREA STELIAN,RISTOIU ANA,GĂNESCU AURORA,CRUCERU PROTEJAREA ŞI AJUTORAREA HANDICAPAŢILOR CARDIACI OPERAŢI, CREAREA UNOR CONDIŢII OPTIME DE TRATAMENT POSTOPERATOR, ÎMBUNĂTĂŢIREA CIOBANU IOAN, JIANU ELVIRA, UNGUREANU COSTELA, LIULIU ŞTEFAN, BAGAIREA
AP.4
AJUTORAREA HANDICAPAŢILOR CARDIACI NATALIA,MILOŞEVICI RODICA,POPA CONSTANTIN,MATEESCU VICTORIA,FLOREA GHERGHINA,BALACI CONDIŢIILOR DE VIAŢĂ MATERIALĂ ŞI SPIRITUALĂ PRIN OBŢINEREA ÎN MOD ORGANIZAT A FACILITĂŢILOR RESPECTIVE. STELIAN.
APERAŢI DIN ROMÂNIA CECILIA,ANDREI PETRE,LIULIU ŞTEFAN,JUNCU NICOLAE,BUŞU STELU,MARINESCU ANA,SMIT
GHEORGHIŢA,FIRESCU ALEXANDRINA,JIANU ELVIRA,DRAGOMIR GEORGETA,DOBROVOLSCHI RAISA.
ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA ŞI 517/A/1991 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES T G.MUREŞ, ST RADA MEMBRII COOPTAŢI: BALAZS MARIA, CENAN IUSTIAN, DAN ALEXANDRU, POPA EMIL PROTEJARE, AJUTORARE HANDICAPATI CARDIACI OPERATI, CREARE CONDITII OPTIME DE TRATAMENT POST-OPERATOR, IMBUNANATIRE CONDITII DE VIATA CONSILIUL DIRECTOR: SUT MARIA, BALAZS MARIA, CENAN IUSTIAN, DAN
OIT UZULUI, NR. 1, SPAŢ IUL II
AJUTORAREA HANDICAPAŢILOR CARDIACI MATERIALA SI SPIRITUALA ALEXANDRU, POPA EMIL
OPERAŢI DIN ROMANIA - FILIALA
JUDEŢEANĂ MUREŞ
ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA ŞI 734/A/1991 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. NEPT UN NR. 5, SC. B, AP. Căsvean Teodor,Filip Alexandru,Balint Renate,Cernea Gheorghe,Hohan Alexandru protejarea şi ajutorarea bolnavilor cardiaci operaţi Căsvean Teodor, Filip Alexandru
12
AJUTORAREA HANDICAPAŢILOR CARDIACI
OPERAŢI DIN ROMÂNIA - FILIALA BRAŞOV
ASOCIAŢIA PENTRU PROTEJAREA ŞI 17149/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ORADEA, P-Ţ A 1 DECEMBRIE, MAGHIAR FLORIN -preşedinte
NR.4-6, JUD. BIHOR
AJUTORAREA HANDICAPAŢILOR CARDIACI
OPERAŢI DIN ROMÂNIA -FILIALA
JUDEŢEANĂ BIHOR
ASOCIAŢIA PENTRU PSIHOLOGIA 19357/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. FĂINARI NR. 26, BL. 50, SC A, 1.Hniatiuc Andreas, 2. Popoviciu Ioan, 3. Maxim Constantin, 4. Ghiugan Ionuţ “ASOCIAŢIA PENTRU PSIHOLOGIA SPORTULUI”este o organizatie profesionala care reuneste pe baza adeziunii benevole toate persoanele care, pe baza studiilor psihologice calificate Consiliul director este compus din urmatoarele persoane: a. Hniatiuc Andreas – Presedinte; b.
ET . 1, AP. 3, SECT OR 2
SPORTULUI si/sau a competentelor profesionale, desfasoara o activitate legata de problematica psihologiei sportului si contribuie la dezvoltarea ei ca stiinta si practica.;2.2. Scopul organizarii si constituirii Popoviciu Ioan – Secretar; c. Maxim Constantin – Trezorier; d. Ghiugan Ionuţ – Membru
asociatiei reprezinta formarea profesionala a psihologilor in domeniul sportului pentru asistarea sportivilor in activitatea lor competitionala si a cluburilor sportive in vederea optimizarii fondator;
randamentului in sportul de performanta. In vederea realizarii scopului propus, asociatia va desfasura urmatoarele activitati:;1. Stimularea activitatii de cercetare si a publicisticii din domeniul
psihologiei sportului, prin initierea unor colective intra- si inter-disciplinare (psihologia sportului, medicina sportiva, management si marketiv sportiv etc), de cercetare complexa, cu optiuni
tematice libere, ale caror rezultate sa fie validate, in vederea generalizarii.;2. Sprijinirea si stimularea dezvoltarii competentei profesionale a membrilor, prin inlesnirea accesului la informatia
stiintifica de specialitate, prin publicarea unui buletin informativ sau newsletter, care sa transmita informatii despre diferite evenimente sau situatii importante pentru comunitatea profesionala,
publicarea unui periodic de specialitate, or revista stiintifica centrata pe studii empirice originale.;3. Organizarea unor actiuni de formare, cu sprijinul specialistilor din tara si din strainatate.;4.
Organizarea unor programe de specializare prin burse si prin cooperarea cu alte asociatii.;5. Organizarea periodica a unor congrese, simpozioane, sesiuni stiintifice.;6. Organizarea scolilor de
ASOCIAŢIA PENTRU RADIO AUDIENŢĂ 2234/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PROMOROACĂ NR. 3A, ET . 3, SOC. ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE,SC RADIO CONTACT ROMÂNIA SA,SC RADIO SRL BRASOV,SC UNICLUB Se modifică astfel:;- de a reprezenta interesele comune ale membrilor săi - societăţi de radiodifuziune, agenţii de publicitate, agenţii de media - în cadrul procesului de măsurare a audienţei şi a Preşedinte - DOBRE MARIUS ANDREI, membri - ROSCA ANCA MIHAELA, MARCOVICI
AVIAT IEI OFFICE BUILDING, SECT OR 1
MULTIMEDIA SRL,SC EUROPE DEVELOPENMENT INTERNAŢIONAL ROMÂNIA SA,SC RADIO XXI SRL,SC MEDIA PRO cotelor de piaţă a posturilor de radio, prin procedura cadru stabilită de legea audiovizualului nr. 504/2002 sau prin alte proceduri similare care respectă standardele şi uzanţele recunoscute pe NORA, MINCULESCU ELENA RODICA, MACAVEI ALEXANDRU, Director executiv -
SRL,SC STARCOM MEDIA SRL,SC EXPRESIV SA,FUN RADIO BUCUREŞTI SRL,SC BV MACANN - ERICKSON SRL,SC plan internaţional în domeniu;- promovarea şi susţinerea acelor proceduri care să permită obţinerea de informaţii obiective, precise şi corecte referitoare la audienţă şi cota de piaţă a posturilor STRÂMBEANU MARIUS. - Consiliul director: preşedinte - MINCULESCU ELENA
GREY WORLDWIDE ROMÂNIA,INITIATIVE MEDIA ROMÂNIA radio şi/sau a programelor radiodifuzorilor din România precum şi exprimarea - prin reprezentanţii săi - a unui punct de vedere privind certificarea şi validarea rezultatelor ce vor fi obţinute. RODICA, membri - ANASTASIU CĂLIN EMIL, DOBRE MARIUS ANDREI, FURDUI
MARIUS CATALIN, GHEORGHE MARIUS director executiv - STÂMBEANU MARIUS,
cenzor - DARAGIU IULIANA - CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte: LOGHIN GEORGETA
LĂCRĂMIOARA (SC SBS BROADCASTING MEDIA SRL), membri: FLORIN BRUŞTEN
(SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE), DOBRE MARIUS ANDREI (PRO TV
SA), MINCULESCU ELENA-RODICA (GRUPUL MEDIA CAMINA SRL), DUMITRESCU
ASOCIAŢIA PENTRU RĂSPUNDERE 19165/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PAJUREI NR. 18, BL. G5, SC. D, ET . TENEA CONSTANTIN,SORA MARIA-CRISTINA,TENEA ELENA. - de a concepe, organiza, promova si desfasura activitati si proiecte de educatie continua in Romania si in strainatate adresate cetatenilor ce urmaresc educarea, pregatirea, formarea si preşedinte - TENEA CONSTANTIN, vicepreşedinte - SORA MARIA-CRISTINA, secretar -
4, AP. 78, SECT OR 1
SOCIALĂ dezvoltarea continua a tinerilor si a adultilor, dezvoltate la nivel personal si profesional, in vederea atingerii obiectivelor personale si profesionale propuse de catre acestia, precum si de a TENEA ELENA.
identifica solutii de responsabilizare sociala si dezvoltare a simtului civic.
ASOCIAŢIA PENTRU REABILITARE ORALĂ 2300/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.ION MIHALACHE, NR.69, ET .1, AP.2, MARIAN VLADIMIR CONSTANTIN,VASILICA DOINA CONSTANTINESCU,LUCIANA RUCSANDRA VICTORIA Imbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, dezvoltarea cercetării stiinţifice în domeniu, popularizarea tratamentelor şi metodelor medicinii holistice, precum şi realizarea în condiţii performante a PRESEDINTE - MARIAN VALDIMIR CONSTNTINESCU, VICEPRESEDINŢI - VASILICA
SECT OR 1
ŞI POSTUROTERAPIE DIN ROMÂNIA - CONSTANTINESCU activităţilor medicale şi paramedicale de cercetare stiinţifică şi de învăţământ DIONA CONSTNTINESCU, FLORIN EUGEN CONSTANTINESCU
ROPOSTURO
ASOCIAŢIA PENTRU REALIZAREA 1263/A/2013 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.LOGOFĂT T ĂUT U NR.18 Iordache Cristina Liliana,Roşca M.Mircea Titi,Şuşnea V.Aduna-Marta iniţierii, promovării, sprijinirii şi realizării de activităţi vocaţionale. preşedinte – IORDACHE Cristina Liliana, vicepreşedinte – ROŞCA MIRCEA TITI,
TINERILOR PRIN EDUCAŢIE-ARTE vicepreşedinte—ŞUŞNEA ADINA-MARTA.
ASOCIAŢIA PENTRU RECONSTRUCŢIA ŞI 485/A/1999 HUNEDOARA PET ROŞANI PET ROŞANI jud. HUNEDOARA ST R. MIHAI VIT EAZU. Reconstrucţia şi dezvoltarea zonelor miniere din România.
NR. 3
DEZVOLTAREA ZONELOR MINIERE
ASOCIAŢIA PENTRU RECREERE ACTIVĂ 4172/A/2006 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES B-DUL 1 DECEMBRIE 1918, NR. MOLNAR ATTILA,MOLNAR IMOLA ENIKO,OGNEAN DRAGOS IOAN Promovarea activităţilor recreative şi recuperatorii, organizarea timpului liber al copiilor, tinerilor, adulţilorşi a persoanelor cu nevoi speciale, pentru menţinerea unei stări optime de sănătate, MOLNAR IMOLA ENIKO, OGNEAN DRAGOS IOAN, MOLNAR ATILA
191/35
dezvoltarea complexă a personalităţii, precum şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
ASOCIAŢIA PENTRU RECUPERARE ŞI 1052/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MEHEDINŢ I NR.82 AP.15 s-a hotărât introducerea în asociatie, în calitate de membri, a numitilor MURESAN TITUS DORIN, ION COPOERU, SZEKELY îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor afectate direct sau indirect de adicţii şi dependenţe prin informare, prevenire, consiliere şi educaţie modificarea componenţei Consiliului Director şi a cenzorului asociatiei, astfel: presedinte –
CONSILIERE ÎN ADICŢII ŞI DEPENDENŢE CRISTINA şi TIMOFTE GABRIELA CAMELIA MURESAN TITUS DORIN, vicepresedinte – ION COPOERU, secretar – SZEKELY
(ARCADE) CRISTINA, membru – TIMOFTE GABRIELA CAMELIA; cenzor – SABAU STEFAN
ASOCIAŢIA PENTRU RECUPERARE, 16730/A/2016 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA CALLAT IS, NR. 1, BL. A14A, Popescu Elena Mihaela,Băldan Elena Roxana,Marcu Alexandra Daniela. Crearea unei societăţi civile durabilă şi participativă, bazată pe valori umane fundamebtale, cum ar fi: implicare şi solidaritate, cultură şi artă, democraţie şi drepturile omului, cooperare şi respect Popescu Elena Mihaela- preşedinte, Băldan Elena Roxana- vicepreşedinte, Marcu Alexandra
SC. 8, AP. 106, SECT OR 6.
CONSILIERE ŞI EDUCAŢIE PENTRU COPII reciproc. Daniela- vicepreşedinte.
ŞI BĂTRÂNI CU NEVOI SPECIALE
ASOCIAŢIA PENTRU RECUPERAREA 15760/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PART IZANILOR, NR. 3, BL. M10, SC. Dumitrescu Daniela Julieta,Tudor Cornelia Mariana,Luca Mihaela. Sustinerea si promovarea continua a unor standarde ridicate de competenta si etica profesionala in consiliere si psihoterapie precum si strangerea de fonduri pentru sustinerea psihoterapiei Dumitrescu Daniela Julieta- preşedinte, Tudor Cornelia Mariana- membru, Luca Mihaela-
1, ET . 1, AP. 7, SECT OR 6
COPIILOR CU AUTISM ŞI DEFICIT DE copiilor cu tulburari pervazive de dezvoltare. membru.
ATENŢIE (A.R.C.A.D.A.)
ASOCIAŢIA PENTRU RECUPERAREA 408/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BERNA NR. 9, ET . 1, AP. 3, SECT OR IONESCU-BEURAN MARIANA-VERONICA,IONESCU-BEURAN CONSTANTIN-DRAGOŞ,COZMA DORIN-VALERIU - de a-i ajuta pe copiii cu TSA să se integreze în societate, să deprindă cunoştinţele şi aptitudinile necesare pentru o funcţionare cat mai autonomă într-un centru de recuperare dedicat exclusiv preşedinte: IONESCU-BEURAN MARIANA-VERONICA, vicepreşedinte:
1
COPIILOR CU TSA DIN ROMÂNIA copiilor cu autism prin aplicarea terapiei ABA - analiza comportamentala aplicată. ABA reprezintă "un program de învăţare, folosit pentru prima dată de Dr. Ivan Lovaas de la UCLA în anii '60, careIONESCU-BEURAN CONSTANTIN-DRAGOŞ, secretar general: COZMA
"GRIGORE BEURAN" lucrează sistematic la înlăturarea "trăsăturilor" autismului, până când copilul nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru a se considera că are această afecţiune. Misiunea asociaţiei este DORIN-VALERIU
îmbunătăţirea vieţii persoanelor cu autism şi a familiilor acestora. Asociaţia desfăşoară programe de consultanţă, de dezvoltare individuală şi de suport familial, de educare şi integrare, toate în
scopul promovării cu demnitate a drepturilor persoanelor cu autism. De asemenea, constă în sprijinirea în mod continuu a copiilor cu autism, indiferent de sex, rasă, religie, origine socială sau
naţională a posibilităţilor de a se dezvolta fizic şi psihic, de a-şi exprima bucuria şi de a împărtăţi darurile, talentele şi prietenia cu familia lor şi cu comunitatea din care fac parte.
ASOCIAŢIA PENTRU RECUPERAREA 1111/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SLT . ALEXANDRU BORNEANU, NR. Caciulan Elena,Popescu Eugen,Stan Florentina Adriana,Marin Dana Nicoleta,Stanca Nicoleta Daniela. - desfasurare de activitati de recuperare care constau in tehnica FED (fixare, elongare, derotare), electroterapie, kinetoterapie, masaj terapeutic; ;- implementare programe de depistare precoce a Caciulan Elena- preşedinte, Popescu Eugen- vicepreşedinte, Stan Florentina Adriana- secretar,
9, PART ER, AP. 2, SECT OR 6.
DEFICIENŢELOR FIZICE ŞI MOTORII deficientelor fizice si motorii, ;- promovarea kinetoterapiei in scoli, pentru prevenirea aparitiei deficientelor fizice si corectarea acestora, ;- implementare la nivel national a activ de examinare si Marin Dana Nicoleta- trezorier, Stanca Nicoleta Daniela- cenzor.
evaluare corecta si completa a deficientelor fizice si motorii,;- organizare de programe de educatie continua in domeniul recuperarii acestor deficiente; ;- colaborare cu asociatii de profil nationale
si internationale,;- organizare de programe pentru informarea parintilor sau apartinatorilor copiilor cu aceste tipuri de deficiente, ;- proiecte de colaborare cu centre specializate de ortezare si
protezare, dezvoltarea la nivel national tehnicii FED de corectare a deficientelor fizice (scolioze, cifoze); ;- colaborare cu spitalele de profil cu specialitatea pediatrie si ortopedie pediatrica, ;-
indrumare tehnico-metodologica si cercetare stiintifica,
ASOCIAŢIA PENTRU RECUPERAREA 800/A/2012 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SLT . ALEXANDRU BORNEANU NR. 9, CACIULAN ELENA,POPESCU EUGEN,STAN FLORENTINA-ADRIANA,MARIN DANA-NICOLETA,STANCA NICOLETA - desfăşurare de activităţi de recuperare care constau în tehnica FED (fixare, elongare, derotare, electroterapie), kinetoterapie, masaj terapeutic;;- implementare programe de depistare precoce preşedinte - CACIULAN ELENA, vicepreşedinte - POPESCU EUGEN, secretar - STAN
PART ER, AP. 2, SECT OR 6
DEFICIENŢELOR FIZICE ŞI MOTORII DANIELA a deficienţelor fizice şi motorii;;- promovarea kinetoterapiei în scoli, pentru prevenirea apariţiei deficienţelor fizice si corectarea acestora;;- implementarea la nivel naţional a activ de examinare şi FLORENTINA-ADRIANA, trezorier - MARIN DANA-NICOLETA
evaluare corecta şi completa a deficientelor fizice şi motorii;;- organizare de programe de educaţie continuă în domeniul recuperării acestor deficienţe;;- colaborare cu asociaţii de profil naţionale
şi internaţionale;;- organizare de programe pentru informarea parintilor sau apartinatorilor copiilor cu aceste tipuri de deficiente;;- proiecte de colaborare cu centre specializate de ortezare si
protezare, dezvoltarea la nivel national tehnicii FED de corectare a deficientelor fizice (scolioze, cifoze);;- colaborare cu spitalele de profil cu specialitatea pediatrie si ortopedie pediatrica;;-
indrumare tehnico-metodologica si cercetarea stiintifica
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU RECUPERAREA 15871/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ B-DUL DACIA, NR.213, BL.63IVA, tapi adrian mihai,tapi ramona mihaela,hîrza spirescu daniela,spirescu vasilica diana,spirescu cătălin DESFĂŞURĂRII DE ACŢIUNI MENITE SĂ SPRIJINE DIAGNOSTICAREA PRECOCE, RECUPERAREA ŞI INCLUZIUNEA SOCIALĂ A PERSOANELOR AFECTATE DE TULBURĂRI TAPI RAMONA MIHAELA-PREŞEDINTE, HÎRZA SPIRESCU
SC.1, AP.15
PERSOANELOR DIAGNOSTICATE CU DIN SPECTRUL AUTISMULUI TSA PRECUM ŞI SĂ SUSŢINĂ FAMILIILE ACESTORA DANIELA-VICEPREŞEDINTE, SPIRESCU DANIELA VASILICA-MEMBRU,SPIRESCU
TULBURĂRI DIN SPECTRUL AUTISMULUI-" CĂTĂLIN-MEMBRU, TAPI ADRIAN MIHAI-MEMBRU
PRIETENII LUI SEBI "
ASOCIAŢIA PENTRU RECUPERAREA ŞI 18367/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. NERA, NR. 2, BL. OD5, SC. 2, ET . 9, Hotar Carmen Gabriela,Hotar Jenica,Hotar Petrica. Ajutorarea, sprijinirea, ingrijirea specializata si recuperarea terapeutica si integrarea copiilor cu autism, astfel incat prin activitatile desfasurate cat si prin serviciile si programele create si oferiteHotar Carmen Gabriela- preşedinte, Hotar Jenica- vicepreşedinte, Hotar Petrica- secretar.
AP. 77, SECT OR 6.
INTEGRAREA COPIILOR CU AUTISM in mod individual, sa imbunatateasca calitatea vietii copiilor cu diverse dizabilitati in special cu autism, precum si a familiilor acestora, oferindu-le acestora ingrijire specializata, interventie
terapeutica, suport si consiliere psihologica, integrare sociala individualizata.
ASOCIAŢIA PENTRU REDESCOPERIRE 14062/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PRUNARU NR. 2-4, BL. 6-7, SC. D, ET .CĂPRARU IULIANA,SUCIU ELENA,GHEORGHE ILEANA-CRISTINA - facilitarea accesului la educaţie şi cultură a cetăţenilor, şi în special a tineretului, prin implicarea în activităţi educative, socio-culturale şi socio-profesionale, formarea şi orientarea profesională preşedinte - CĂPRARU IULIANA; vicepreşedinte - SUCIU ELENA; secretar - GHEORGHE
7, AP. 139, SECT OR 1
MORALĂ ŞI CULTURALĂ "MARIA ROSETTI" a acestora:;- practicarea activităţilor teatrale de către membrii Asociaţiei;;- creşterea şi dezvoltarea armonioasă , fizică şi psihică, intelectuală, eco-socială şi spirituală a fiinţei umane, indiferent ILEANA-CRISTINA.
de sex, rasă, religie, statut socio-economic, naţionalitate;;- asistenţă de specialitate, cu precădere, pentru persoanele defavorizate şi a celor aflaţi în dificultate,;- susţinerea, acordarea de sprijin
financiar şi stimularea activităţii educaţionale de masă şi în special a copiilor aflaţi în dificultate;;- reprezentarea şi susţinerea intereselor educaţionale şi culturale ale membrilo Asociaţiei şi
practicanţilor, în special pentru cei aflaţi într-o formă sau alta, la Asociaţie.
ASOCIAŢIA PENTRU REFLEXOTERAPIE, 3660/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.BARBU VLADOIANU, NR.32, DEMISOL,· SAENCIUC CARMEN LIDIA,cetatean roman,domiciliata in Bucuresti str. G-ral Barbu Vladoianu nr. 32,sector 1,identificat cu Scopul Asociatiei este de a promova reflexoterapia, ca ramura a medicinii orientale si alte terapii complementare, de a identifica si promova valori din domeniul cultural artistic. Scopul Asociatiei este de a promova reflexoterapia, ca ramura a medicinii orientale si alte
SECT OR 1
TERAPII COMPLEMENTARE ŞI CULTURĂ Carte de Identitate seria RD nr.307571 eliberat de Sectia 4 Politie CNP 2540808400489, · POPESCU RADU,cetatean terapii complementare, de a identifica si promova valori din domeniul cultural artistic.
"REVITAL SAENCIUC" roman,nascut Bucuresti la data de 15.02.1953,domiciliat in Bucuresti str.G-ral Barbu Vladoianu nr.32,sector 1,identificat prin Carte
de Identitate seria RT nr. 310463 eliberat de Sectia 4 Politie la data de 13.02.2004,CNP 1530215400142, · POPESCU
SANDRA,cetatean roman,nascuta in Bucuresti la data de 01.09.1987,fiica lui Radu si Carmen Lidia,domiciliata in Bucuresti,str.
G-ral Barbu Vladoianu nr. 32,sector 1,identificata prin CI seria RD nr. 442289 eliberata de SPCEP S 1 la data 27.09.2005,CNP
2870901450045
ASOCIAŢIA PENTRU REFORMA 43/A/2015 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I ST R. COZLA NR.3, BL.B1A, MARIO-GABRIEL BĂLULESCU,DRAGOŞ LAZĂR,ALINA-MIHAELA GHEORGHE,AGATHE RUDEANU REFORMA ADMINISTRATIEI PUBLICE, DE APARAREA, DEZVOLTAREA SI SUSTINEREA INTERESELOR GENERALE, PRECUM SI DE SATISFACEREA NEVOILOR PREŞEDINTE-MARIO-GABRIEL BĂLULESCU, SECRETAR GENERAL-DRAGOŞ LAZĂR,
SC.4, ET .3, AP.146
ADMINISTRAŢIEI COLECTIVITATILOR UMANE, DE SUSTINEREA SI DEZVOLTRAREA RELATIILOR DINTRE AUTORITATILE PUBLICE SI SOCIETATEA CIVILA SI DINTRE AUTORITATILE PUBLICE SIDIRECTOR EXECUTIV-ALINA MIHAELA GHEORGHE, VICEPREŞEDINTE-AGATHE
SECTORUL PRIVAT RUDEANU
ASOCIAŢIA PENTRU REFORMAREA 12380/A/2010 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, str. Drumul Sabareni nr.24-26, Walid Abboud,Mihai-Lucian Alexe,Ioan Simion,Mihai Anghel,Liviu Dan Drăgan,Octavian-Claudiu Radu,Vasile Iuga,Ionel sociale şi economice Radu Octavian Claudiu
birou 1D301t, sector 6
SISTEMULUI DE IMPOZITE ŞI TAXE Baibarac,Falvius-Antoniu Baias,Alexandru Beldiman,Doru Florel Trăilă,Ionel Borş,Gheorghe Călburean,Ioan Ciolan,Grigore
Filip,Dănuţ.Leonard Sandu,Cătălin Dima,Raul-Alexandru-Lucian Doicescu,Dorel Goia,Marian-Valentin Ionescu,Dănilă
Ivănel,Constantin Munteanu-Gurgu,Marian-Daniel Năstase,Vlad Păunescu,Dan-Rareş Răducanu,Tiberiu-Mihai Selegean,Dorel
Boris Simiz,Crina-Julieta Sinescu,Talal El Solh,Valeriu Stoica,Radu Timiş,Corneliu-Dan Pascariu,Calin-Andrei
Zamfirescu,Calistru Petre-Iacob
ASOCIAŢIA PENTRU REFORMAREA 2175/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL SĂBĂRENI, NR. 24-26, - primirea de noi membri- 257 membri, din care 214 înscrişi la data ultimei AGA. ARSIT este o persoană juridică română, constituită ca organizaţie non-politică, fără scop lucrativ şi are scopuri sociale şi econimice. Scopul ARSIT va fi urmărit în conformitate cu legea română. CONSILIUL DIRECTOR: Radu Octavian Claudiu- preşedinte, Mihai Lucian Alexe-
BIROU 1D301T , SECT OR 6.
SISTEMULUI DE IMPOZITE ŞI TAXE primvicepreşedinte, Valentin Ionescu- vicepreşedinte, Crina Julieta Sinescu- vicepreşedinte,
Attila Gyorgy- vicepreşedinte. COMISIA DE CENZORI: Emil Tomoaica,Ofelia Vezeanu,
Raluca Marin.
ASOCIAŢIA PENTRU REGISTRUL 16932/A/2014 BUCURESTI SECT OR 3, SECT OR 3, jud. BUCUREST I ST R.ALEXANDER VON GRANDOBUR ANDREI CATALIN,CHELAN CLAUDIA VALERIA,DINU ADRIANA NICOLETA,DRAGOMMISTEANU SUSTINEREA, PROMOVAREA PRIN PRIN ORICE MIJLOACE A ACTIVITATILOR DE DONARE SI TRANSPLANT DE CELULE STEM HEMATOPOIETICE IN ROMANIA, INCLUSIV PRESEDINTE GRANDOBUR ANDREI CATALIN, VICEPRESEDINTI-CHELAN CLAUDIA
HUMBOLDT NR.5, BL.V23A, SC.1, AP.4, CAMERA NR.1
DONATORILOR DE CELULE STEM AURORA,LEFTER GABRIELA,VASILE VOICULESCU VLAD PRIN SUSTINEREA ACTIVITATII REGISTRULUI NATIONAL AL DONATORILOR VOLUNTARI DE CELULE STEM HEMATOPOIETICE, INSTITUTIE PUBLICE AFLATA IN VALERIA, DINU ADRIANA NICOLETA
SUBORDINEA MINISTERULUI SANATATII
ASOCIAŢIA PENTRU REIKI INTEGRAL (A.R.I) 2270/A/2004 dizolvata BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.BRAZILIEI, NR.52, SECT OR 1 MÂNDREA MURARU MIHAELA,BURCEA MARINELA,TAIA LILIANA,ELENA MĂRCULESCU,DOBRICĂ DIANA,BUTNARU Dezvoltarea spirituală a fiinţei umane prin cultivarea valorilor morale şi a practicilor Reiki PRESEDINTE - MÂNDREA MURARU MIHAELA, PRESEDINTE EXECUTIV - BURCEA
ELENA,ARGESANU OVIDIU DRAGOŞ,MATACHE VALENTIN,CAZANĂ MARINELA,NITU CRISTIAN MARINELA, VICEPRESEDINTE - TAIA LILIANA, SECRETAR GENERAL - SIMIEAN
MIRCEA,STĂNCULESCU GABRIELA COSMINA IOANA, MEMBRII - BUTNARU ELENA, ARGESANU OVODIU DRAGOŞ, NUTU
CRISTIAN MIRCEA
ASOCIAŢIA PENTRU REINSERŢIA 1384/A/2012 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. G-RAL T RAIAN MOSOIU Popoiu Mihaela Mariana,Mihalache Iulia Ioana şi Balaceanu Sorin Gabriel dezvoltarea economiei sociale pentru incluziunea socială a grupurilor vulnerabile din România preşedinte – Popoiu Mihaela Mariana, vicepreşedinte – Mihalache Iulia-Ioana, secretar –
NR.11
GRUPURILOR VULNERABILE TÂRLUNGENI Balaceanu Sorin-Gabriel
- BRAŞOV
ASOCIAŢIA PENTRU REÎNOIREA 738/A/1996 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. A. VLAICU NR. 11. Promovarea unei dezvoltări durabile a aşezărilor umane, prin păstrarea şi refacerea ecosistemelor tradiţionale globale şi iniţierea unor acţiuni de înlăturare a constrângerilor de mediu, care
SECUNDAR ÎN :COM. BĂT RÂNA.
AŞEZĂRILOR UMANE (A.R.A.U.) distrug identitatea aşezărilor şi accentuează depopularea acestora.
ASOCIAŢIA PENTRU RELAŢII INDUSTRIALE 15331/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. FRUMOASĂ NR. 14, ET . P+1, AP. 1, ANDRONIC LAURENŢIU,ANDRONIC CARMENCITA-CĂTĂLINA,DINULESCU ALEXANDRU. - de a contribui la dezvoltarea şi umanizarea relaţiilor industriale, a dialogului social, precum şi a politicilor şi strategiilor de resurse umane şi ocupare a forţei de muncă. preşedinte: ANDRONIC LAURENŢIU, vicepreşedinte: ANDRONIC
SECT OR 1
ŞI OCUPARE CARMENCITA-CĂTĂLINA, secretar: DINULESCU ALEXANDRU
ASOCIAŢIA PENTRU RENAŞTERE 8975/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.DAVID FRANCISC NR.8 PURA OVIDIU,DAN EUGEN-SORIN,DAN CORINA-ADRIANA,ONUTU ADRIAN-NICOLAE-CATALIN,VUZA organizarea si administrarea activitatilor de ajutorare a membrilor sai si a altor persoane interesate in dezvoltarea lor personala din punct de vedere spiritual si cultural PRESEDINTE – PURA OVIDIU, VICEPRESEDINTE EXECUTIV – CENARIU LORIN,
AP.2
SPIRITUALĂ “PISTIS SOPHIA” RAMONA,GIURGIUMAN ZSUZSANA,MOLDOVAN DANA-ILEANA,TARASESCU ANDREEA-IOANA,CHINTOANU SECRETAR – MOLDOVAN DANA, CASIER – BANDICS SIMONA, COORDONATOR
MIHAI,BABA CARMEN-NICULINA,FILIPESCU SORIN,CENARIU LORIN,RUS LAURA,BANDICS PROGRAME – RUS LAURA, COORDONATOR ACTIVITATI SOCIALE – DAN CORINA,
SORIN-GHEORGHE,BANDICS SIMONA-MIRELA,OLTEAN GEORGETA COORDONATOR ACTIVITATI CULTURAL-EDUCATIVE SI TURISM – BABA CARMEN,
COORDONATOR ACTIVITATI DE INVATAMANT – FILIPESCU SORIN, COORDONATOR
ACTIVITATI PENTRU O VIATA SANATOASA – GIURGIUMAN ZSUZSANA
ASOCIAŢIA PENTRU RENAŞTEREA 9/A/2013 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.SIDERURGIŞT ILOR NR.50 Adrian Zăinescu,Nicolae Ţanu,Valentin Oneţ,Bogdan Mihai Luţă în scopul promovării şi abordării integrate şi durabile a dezvoltării urbane a municipiului Galaţi, îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor municipiului Galaţi, protecţia mediului şi menţinerea
GALAŢIULUI curăţeniei în municipiul Galaţi etc.
ASOCIAŢIA PENTRU REPRODUCERE 15986/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SF. CONST ANT IN NR. 31A, ET . 3, AP.VYTHOULKAS ANDREAS,JINGA VIOREL,VLĂDĂREANU RADU,FICA SIMONA-VASILICA,CONSTANTINESCU SIMONA. de a milita pentru un parteneriat intre pacienti, personalul medical si autoritati pentru a imbunatati si eficientiza tratamentele pacientilor cu probleme de infertilitate. preşedinte: VLĂDĂREANU RADU vicepreşedinte: FICA SIMONA-VASILICA, membri:
6, SECT OR 1
UMANĂ VYTHOULKAS ANDREAS, JINGA VIOREL, CONSTANTINESCU SIMONA.
ASOCIAŢIA PENTRU RESPECTAREA 18925/A/2015 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. POPA NAN NR.6, AP.1, SECT OR POP MARIA,POP GABRIEL,POP SI ASOCIATII SOCIETATE CIVILA DE AVOCATI,cu ASOCIATIA se infiinteaza in vederea promovarii si realizarii urmatoarelor scopuri:;· Realizarea unor activitati umanitare de interes general privind afirmarea si sprijinirea implementarii Pentru primul mandat, Consiliul Director va avea urmatoarea componenta: - dna POP MARIA, –
2
DREPTURILOR OMULUI principiilor de economie sociala, care reprezinta ansamblul activitatilor organizate independent de sectorul public, al carei scop este sa serveasca interesul general, interesele unei colectivitati in calitate de PRESEDINTE Executiv al Consiliului Director; - dl. POP GABRIEL, in calitate de
si/sau interesele personale nepatrimoniale, prin sprijin acordat persoanelor apartinand grupului vulnerabil si/sau prestarea de servicii in Romania;;· Compatibilizarea cu modelul si valorile Prim-Vicepresedinte al Consiliului Director; - dl ILICA VASILE,in calitate de Secretar General
europene de buna guvernare si democratie ;;· Analiza performantei guvernamentale in Romania, prioritate acordata individului si obiectivelor sociale ;;· Solidaritate si responsabilitate colectiva ;;· al Consiliului Director;
Convergenta dintre interesele membrilor asociatiei si interesul general si/sau interesele unei colectivitati/grup ;;· Control democratic al membrilor, exercitat asupra activitatilor desfasurate ;;·
Caracterul voluntar si liber al asocierii in formele de organizare specifice domeniului economiei sociale si protejarea drepturilor omului ;;· Alocarea celei mai mari parti a profitului/excedentului
financiar pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila si furnizarea de servicii de catre membrii, in conformitate cu interesul general.
ASOCIAŢIA PENTRU RESPECTUL 1515/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.ADY ENDRE NR.28 BOGDAN HORIA-MARIUS,BOGDAN IOAN,BOGDAN CLAUDIA-SIMONA promovarea valorilor Transilvaniei, implicarea socială, promovarea tineretului, dezvoltarea şi promovarea activităţilor sănătoase pentru comunitatea transilvăneană, dezvoltarea societăţii civile, PREŞEDINTE – BOGDAN HORIA-MARIUS, VICEPREŞEDINTE – BOGDAN IOAN,
TRANSILVANIEI atragerea respectului comunităţii naţionale şi europene faţă de valorile tradiţionale şi actuale ale Transilvaniei SECRETAR – BOGDAN CLAUDIA-SIMONA
ASOCIAŢIA PENTRU RESPONSABILITATE ŞI 18954/A/2015 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. FRAŢ II GOLEŞT I, NR.104, POPESCU MONICA IULIANA,BUZĂRNESCU DAN,BUZĂRNESCU PAULA CARACTER EDUCATIV-INFORMATIV, CULTURAL ŞI FILANTROPIC
BL.K32, AP.8, ET .2
DEZVOLTAREA INIŢIATIVELOR SOCIALE (
A.R.D.I.S. )
ASOCIAŢIA PENTRU RESTAURAREA 15667/A/2013 MURES PĂNET PĂNET jud. MURES NR. 276 PANTEA DOREL SR.,BARDOSI PETRU,PANTEA DOREL JR. Scopul principal acela de a aduna fonduri şi materiale pentru restaurarea bisericii, monument istoric, din localitatea Pănet, etc. PANTEA DOREL SR., BARDOSI PETRU, PANTEA DOREL JR.
BISERICII PĂNET
ASOCIAŢIA PENTRU RESTAURAREA 3917/A/2002 MURES T G MUREŞ T G MUREŞ jud. MURES ST R. BUCINULUI, NR.16, AP.14 propovăduirea evangheliei prin viu grai şi în scris BELEAN ILIE, CIULA CERASELA
OMULUI
ASOCIAŢIA PENTRU RESURSE 112/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SIRENELOR NR.90, BL.117, ET .3, Draica Maria Mioara,Draica Mara,Nastase Mirela Roxana,Petrescu Gina Elena desfăşurarea de activităţi in domeniul cultural, educativ, cetăţenesc şi al drepturilor omului menite să identifice copii şi adulţi, tineri şi seniori, capabili de performanţe deosebite Draica Maria Mioara, Draica Mara, Nastase Mirela Roxana
AP.12, SECT OR 5
COMUNITARE ŞI AUTODEZVOLTARE -
ARCA
ASOCIAŢIA PENTRU RESURSE 11753/A/2010 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. ZEFIRULUI NR.26, MULŢESCU GHEORGHE,ROŞIORU MIRELA-GEORGETA,ROŞIORU MĂDĂLIN TUDOR. VALORIFICAREA RESURSELOR CULTURALE, PROMOVAREA COMUNICĂRII, A SCHIMBURILOR INTERCULTURALE, INTERETNICE ŞI INTER - RELIGIOASE, SUSŢINEREA ROŞIORU MĂDĂLIN - TEODOR, ROŞIORU MIRELA - GEORGETA. MULŢESCU
BL.OB4, AP.16.
CULTURALE DREPTURILOR OMULUI, COMBATEREA DISCRIMINĂRII, SUB TOATE FORMELE EI. GHEORGHE
ASOCIAŢIA PENTRU REVIGORAREA 1785/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. NICOLAE RACOT Ă NR. 8, BL. 76A, TOPÎRCEAN ANA EMANUELA,BOAMBEŞ ALINA GEORGETA,BOAMBEŞ ANDREI - îmbunătăţirea mediului social românesc prin promovarea şi susţinerea, prin toate mijloacele legale, a valorilor morale şi spirituale tradiţionale (libertatea individuală, resonsabilitatea civică, preşedinte: BOAMBEŞ ANDREI, membri: ANA EMANUELA TOPÎRCEAN, BOAMBEŞ ALINA
AP. 2, SECT OR 1
TRADIŢIEI justiţia, securitatea socială, caritatea, democraţia şi transparenţa decizională, cultura) menite să asigure o societate românească sănătoasă fizic şi moral, educată, informată, coagulată şi GEORGETA.
competitivă pe piaţa europeană a muncii.
ASOCIAŢIA PENTRU ROMÂNIA 7031/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA IST RU, NR. 9. BL. D7, ET . 4, -retragerea din asociaţie a urm: Bari (Burtea) Simona, Bari Ionel; -componenţa membrilor asociaţiei va fi urm: Dogaru Viorica, A ajuta pe plan social familiile nevoiaşe, integrarea socială a copiilor ce provin din familii cu probleme, creşterea responsabilităţii oamenilor cu privire la protecţia mediului inconjurător, creşterea CONSILIUL DIRECTOR: Dogaru Viorica- preşedinte, Valeanu Marius- vicepreşedinte,
AP.70, SECT OR 6
Valeanu Marius, Valeanu (Filimon) Carmela Lăcrămioara. culturii religioase a oamenilor şi armonizarea vieţii lor cu religia creştină. Valeanu (Filimon) Carmela Lăcrămioara- vicepreşedinte.
ASOCIAŢIA PENTRU SALVAREA 164/A/2012 TIMIS COMUNA GIROC COMUNA GIROC jud. T IMIS T imişoara, str. Azuga, nr. 1, BĂLUŢ ANCA,BANEA MARILENA,BAROI ROXANA,BOTIŞ MIHAELA-ANTOANELA,CUTEAN ALMA,GRIGORESCU De a identifica şi ajuta/sprijini în orice mod permis de legislaţia în vigoare, animalele fără stăpân (comunitare), pe cele maltratate/abuzate / rău tratate, aflate în dificultate / suferinde / bolnave / cu Noua componenţă a consiliului director este formată din: preşedinte – CUTEAN ALMA,
sc. A, ap. 4, jud. T imiş.
ANIMALELOR ABANDONATE TIMIŞOARA - SANDA-MARGARETA,IRIMESCU FLORIN-LUCIAN,OTIMAN GABRIELA,ETC. handicapuri / malformaţii, etc. vicepreşedinte – BANEA MARILENA, vicepreşedinte – POPESCU CARMEN - NICOLETA.
APSAAT
ASOCIAŢIA PENTRU SANATATE 1955/A/2004 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. BRADUL NR. 10 BL 2B AP.3 Bogolea Viviana Corina Mioara,Stoica Luminiţa şi Mărgan Corina Elena Ocrotirea oamenilor care au nevoie de ajutor, fiind în dificultate, etc preşedinte Bogolea Viviana Corina Mioara, vicepreşedinte Stoica Luminiţa, membru Mărgan
21-TIMIŞOARA Corina Elena
ASOCIAŢIA PENTRU SANATATE 3067/A/2004 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. BRADUL NR. 10 BL 2B AP.3 Bogolea Viviana Corina Mioara,Stoica Luminiţa şi Mărgan Corina Elena Ocrotirea oamenilor care au nevoie de ajutor, fiind în dificultate, etc preşedinte Bogolea Viviana Corina Mioara, vicepreşedinte Stoica Luminiţa, membru Mărgan
21-TIMIŞOARA Corina Elena
ASOCIAŢIA PENTRU SĂNĂTATE 16038/A/2010 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R. CEAHLĂULUI, NR. 12, BL.12, SPRIJINIREA FINANCIARĂ A PERSOANELOR CE NECESITĂ INTERVENŢII MEDICALE ÎN STRĂINĂTATE PREŞEDINTE-PAPUC LUCIAN , REITER ERICA -VICEPREŞEDINTE, CIOCOIU
SC.B, AP.2
LOREDANA -SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PENTRU SĂNĂTATE 510/A/2012 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R FĂGET ULUI NR 3C2 jud. BIHOR BARNA CIPRIAN DANIEL ,BARNA REKA ,BARNA FLOARTE ,PUŞCAŞ IOANA ,PUŞCAŞ CIPRIAN DUM ITRU,PUŞCAŞ PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII , PREVENIREA BOLILOR DE ORCE NATURĂ BARNA CIPORIAN ,BARNA REKA , BARNA FLOARE
FĂGET ULUI NR 3C2
FLOARE
ASOCIAŢIA PENTRU SĂNĂTATE MINTALĂ A 12081/A/2010 VOLUNT ARI VOLUNT ARI ST R. GALAT A NR.55B, ET .4,AP.25, ZAMFIR MARIUS-TEODOR,ZAMFIR ANA-MARIA,JGHEAB JEANINA-ANDREEA Promovarea şi oferirea de servicii sociale, pentru copii şi familiile acestora, în vederea dobândirii şi/sau menţinerii sănătăţii mintale. PREŞEDINTE: ZAMFIR MARIUS-TEODOR; VICEPREŞEDINTE: ZAMFIR ANA-MARIA;
JUDEŢ UL ILFOV
COPILULUI SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV SECRETAR GENERAL: JGHEAB JEANINA-ANDREEA
ASOCIAŢIA PENTRU SĂNĂTATE ŞI 11000/A/2013 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR T UDOR VLADIMIRESCU NR.8, CAB. MARINESCU CRISTIAN PETRU,MARINESCU ILEANA,NENCIU VASILE SCOPURI CARITABILE ÎNTRE OAMENI , ASISTENŢĂ MEDICALĂ GRATUITĂ MARINESCU CRISTIAN PETRU -PREŞEDINTE ,MARINESCU
NR.22
CULTURĂ MEDICALĂ ILEANA-VICEPREŞEDINTE ,NENCIU VASILE -SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU SĂNĂTATE ŞI 16756/A/2016 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.POET GRIGORE MOLDOVAN ADRIAN-PETRU,MOLDOVAN LĂCRĂMIOARA ANA,MOLDOVAN ADRIAN IOAN promovarea sănătăţii umane, definită ca stare completă de bine, fizic, mintal şi social, nu numai lipsa bolii PREŞEDINTE - MOLDOVAN ADRIAN-PETRU, VICEPREŞEDINTE - MOLDOVAN
ALEXANDRESCU NR.9 AP.29
LONGEVITATE ADRIAN IOAN, COORDONATOR PROIECTE - MOLDOVAN LĂCRĂMIOARA ANA
ASOCIAŢIA PENTRU SĂNĂTATE ŞI SPORT 3189/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA GRIVIŢ EI NR. 337, SC. B, ET . 3, AP.Se retrage CATANĂ ADRIAN NICOLAE şi se cooptează TUVENE DANIEL MARIUS. - iniţierea, învăţarea, perfecţionarea copiilor şi a altor personae în domeniul sportului în general, şi în domeniul luptelor, boxului, artelor marţiale, judo-ului şi nataţiei în special, promovarea Se numeşte preşedinte dl TUVENE DANIEL MARIUS în locul dlui CATANĂ ADRIAN
6, SECT OR 1
"MENS SANA" mentalităţii sportive în rândul tinerilor, contribuirea la îmbunătăţirea stării de sănătate a membrilor săi prin practicarea exerciţiului fizic şi a sportului, de a contribui la susţinerea financiară aNICOLAE.
practicării exerciţiului fizic şi a sportului la una sau mai multe discipline sportive şi a unor domenii de activitate sportivă a iniţierii, a proiectării, a susţinerii şi a derulării unor proiecte şi programe
cu impact social menite să sublinieze importanţa pentru societate a respectării unui ritm de viaţă sănătos, prin intermediul sportului, a sprijinirii sportivilor de orice vârstă prin diverse proiecte.
ASOCIAŢIA PENTRU SĂNĂTATE, EDUCAŢIE 232/A/2003 in lichidare MURES T G MUREŞ T G MUREŞ jud. MURES ST R. PREDEAL NR.120 MEMBRU COOPTAT: KARDOS ANTAL contribuie la bunăstarea fizică, mentală, socială şi spirituală a societăţii CONSILIUL DIRECTOR: CRISTEA EDUARD, TAMASAN HOREA ADRIAN, KARDOS
ŞI FAMILIE TÂRGU MUREŞ ANTAL CENZOR: STEFUREAC SILVIU
ASOCIAŢIA PENTRU SĂNĂTATE, 2976/A/2012 MURES CORUNCA CORUNCA jud. MURES NR 39, F5 OVIDIU SIMION COTOI,ANGELA MOLDOVAN,SORIN MIHAI SCHIOPU Crearea unui cadru organizatoric, de specialitate adecvat pentru medici, specialişti, studenţi şi alt personal ce îşi desfăşoară activitatea în domeniile: medical, asistenţă socială, universitar, de OVIDIU SIMION COTOI, ANGELA MOLDOVAN, SORIN MIHAI SCHIOPU
EDUCAŢIE, CERCETARE ŞI TEHNOLOGIE cercetare, tehnologic, de a-i reuni în vederea apărării şi promovării valorilor şi intereselor lor profesionale, sociale, în vederea ridicării nivelului profesioanl, pentr dezvoltarea cecetării ştiinţifice şi
tehnologice, mai ales în domeniul medical, pentru optimizarea sistemului de asistenţă medicală, tehnologică şi socială, în vederea îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei.
ASOCIAŢIA PENTRU SĂNĂTATEA COPIILOR 2033/A/2008 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS B-DUL DR. VASILE BABEŞ NR. BĂNĂŢEANU MARIANA,DODA SORIN -IOAN,POP LIVIU-LAURENŢIU,GHIRIŞMIHAI-FLORIN REALIZAREA DE ACTE MEDICALE ŞI CARITABILE, ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII ŞI CONDIŢIILOR DE ACORDARE A ASISTENŢEI MEDICALE ŞI DE SPITALIZARE A COPIILOR PREŞEDINTE- BĂNĂŢEANU MARIANA, DODA SORIN-IOAN, POP LIVIU-LAURENŢIU,
12, CAM. 5
- PEDIATRIE BEGA, TIMIŞOARA PACIENŢI AI SECŢIEI DE PEDIATRIE TIMIŞOARA, ASISTENŢĂ ŞI ACORDARE DE AJUTOR MORAL ŞI MATERIAL COPIILOR ŞI FAMILIILOR AFLATE ÎN DIFICULTATE, SITUAŢII DE MEMBRII SUPLEANT - GHIRIŞ MIHAI-FLORIN
NECESITATE SAU SITUAŢII PE CARE ASOCIAŢIA LE CONSIDERĂ MOTIVATE PENTRU A INTERVENI,FĂRĂ NICI UN FEL DE DISCRIMINARE, PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA
VALORILORDEMOCRATICE ŞI A SPRIJINULUI CIVIC.
ASOCIAŢIA PENTRU SĂNĂTATEA 19570/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.DRUMUL SĂLICII NR.6 B ARTEAN CAMELIA-CRISTINA,MARIAN ADRIANA,MATEI-ŞANDOR DANA-NADIA promovarea, sprijinirea, realizarea si coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea din punct de vedere psiho-emoţional, cognitive, social, educaţional, cultural si ecologic a cât mai PREŞEDINTE – MATEI-ŞANDOR DANA-NADIA, VICEPREŞEDINŢI – ARTEAN
COPILULUI MEU multor beneficiari afectaţi de o tulburare din spectrul autist sau de alte afecţiuni care împiedică dezvoltarea autonomă armonioasă; oferirea de sprijin si consiliere familiilor si aparţinătorilor CAMELIA-CRISTINA, MARIAN ADRIANA
acestora
ASOCIAŢIA PENTRU SECOLUL URMĂTOR 11333/A/2013 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA Bucureşti, str. Crizantemelor nr.20, promovează principiile initiativei persoanle şi de grup
bl.Z2, sc.3, et.4, ap.57, sector 5
ASOCIAŢIA PENTRU SECURITATE ŞI 2211/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.MEDIT AŢ IEI, NR.7, SECT OR 1 IONESCU RAZVAN,FUIOR TEODORA,DUMITRU GEORGIANA ALINA Constituirea unui nucleu de expertiza INDEPENDENTĂ IN DOMENIUL SECURITĂŢII NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE;- SĂ ADUCA IN DISCUTIE PUBLICA DIFERITE ASPECTE PRESEDINTE - IONESCU RAZVAN VICEPRESEDINTE - FUIOR TEODORA SECRETAR
COOPERARE REGIONALĂ "ALIANŢA" LEGATE ATAT DE POLITICILE DE SECURITATE NAŢIONALA, REGIONALA ŞI INTERNATIONALA CAT ŞI DE DEMOCRATIZAREA SECTORULUI DE SECURITATE REUNIND GENERAL - DUMITRU GEORGIANA ALINA
INTR-UN FORUM DE DEZBATERE REPREZENTANTI AI MEDIULUI ACADEMIC, EXPERTI ŞI PRACTICIENI DIN DOMENIU
ASOCIAŢIA PENTRU SECURITATEA 18050/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VÂRFUL ÎNALT NR. 53, AP. 3, ŞINCAI CRISTINA MAGDALENA,KOHALMI SZABO ANDREEA,KOHALMI SZABO IOANA Dezvoltarea si promovarea unei gandiri inovative si a unor solutii efective la probleme aparute in domenii cu impact strategic asupra vietii cetateanului (securitate, sanatate, educatie, preşedinte - ŞINCAI CRISTINA MAGDALENA, vicepreşedinte - KOHALMI SZABO
SECT OR 1
VIITORULUI sustenabilitate, crestere si dezvoltare etc). ANDREEA, KOHALMI SZABO IOANA
ASOCIAŢIA PENTRU SENIORI "IRINA 8138/A/2009 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR SALCÂMILOR, NR.15, BL. PB 141, LETEA IRINA MIRELA,LETEA PETRU MIRCEA,BUDUREAN ŞTEFAN OVIDIU asigurarea vieţii persoanelor de vârsta a III-a şi a II-a rămase fără sprijin şi care doresc să beneficieze de condiţii de viaţă mai bune etc. LETEA IRINA MIRELA-preşedinte, LETEA PETRU MIRCEA-vicepreşedinte, BUDUREAN
AP.3
LETEA" ŞTEFAN OVIDIU-secretar general
ASOCIAŢIA PENTRU SERVICII EDUCATIVE 10890/A/2010 TIMIS LOC. GIROC LOC. GIROC jud. T IMIS ST R. CÂMPULUI, NR. 6A, AP. 4 MARK NICOLETA-LARISA,GAUDI ELENA-LIA,CHIŞ FLORICA,LUPUŞOR ANDA-MARINA,RUSU GABRIELA-IONELIA,BEBI ASISTENŢĂ POSTCONDAMNATORIE A PERSOANELOR RROME ŞI NERROME PENTRU REINTEGRAREA ÎN SOCIETATE, PRIN ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ, ASISTENŢĂ DE preşedinte – MARK NICOLETA-LARISA, membri – GAUDI ELENA-LIA, LUPUŞOR
SPECIALIZATE ARIPI DESCHISE LEONARD-VALENTIN,GHEORGHIŢĂ GEORGIANA-ANDREEA,CĂIANU MIHAELA PREGĂTIRE ŞI ÎNCADRARE PROFESIONALĂ, ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI ASISTENŢĂ DE REÎNCADRARE SOACIALĂ. ANDA-MARINA.
ASOCIAŢIA PENTRU SERVICII ENERGETICE 587/A/1996 pozitie inchisa CLUJ Bucureşti Bucureşti jud. CLUJ BUCUREŞT I, ST R. ILIOARA, NR. 16, Mardare Aristiţa,Andorachi Dorin,Luecutia Adrian,Olaru Mihai,Duduca Dumitru,Lungu Viorel,Radu Doru,Varciu Nicolae,Velicea de a reprezenta, promova, apăra şi susţine interesele patronale ale operatorilor de servicii publice de producere, transport şi distribuţie a energiei termice, energiei electrice şi gazelor naturale în Preşedinte - Miron Emil, Vicepreşedinte - Ion Piturcă, Secretar - Ivan Doina
BIROU P-08, SECT OR 6.
DIN ROMÂNIA (A.S.E.R.) Achim,Grigoraş Alexandru,Radu Ionescu,Ion Piţurcă,Ciomos Vasile relaţiile acestora cu autorităţile şi sindicatele reprezentative;să creeeze cadrul organizatoric pentru toţi speciliştii din domeniul producerii şi distribuirii energiei termice, a energiei electrice şi a
gazelor naturale din România, în vederea realizării măsurilor, ideilor şi acţiunilor care să conducă la cunoaşterea, alcătuirea, execuţia, exploatarea, dezvoltarea şi perfecţionarea utilajelor şi
echipamentelor de producere şi distribuţie a energiei termice, energiei electrice şi gazelor naturale, ca domeniu ce concură la ridicarea nivelului de trai direct, prin asigurarea serviciilor de bună
calitate
ASOCIAŢIA PENTRU SERVICII 9925/A/2010 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. CALEA GRIVIŢ EI, NR. Baglosov Andreea Graciela,Bulacu Ioana Adina,Lazăr Florin,Luca Anca Elena,Suciu Silvia. Promovarea şi dezvoltarea unor cercetări, programe şi servicii psihosociale, educaţionale, formative integrative şi inovative în vederea susţinerii autonomiei, eficienţei personale şi pentru Ţălnariu Adina Ioana (fostă Bulacu)- preşedinte. CONSILIUL DIRECTOR: Blagoslav Andreea
216, SC. A, ET . 10, AP. 39, SECT OR 1.
INTEGRATIVE- ASI creşterea calităţii vieţii persoanelor, grupurilor şi comunităţilor, în mediul lor natural, ecologic; Graciela, Lazăr Florin, Luca Adrian, Luca Anca Elena. Cenzor- Suciu Silvia.
ASOCIAŢIA PENTRU SERVICII MOBILE DE 8364/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SOS. MIHAI BRAVU, NR. 43, BL. 4. SC. B, Donea Oana Dana,Negulescu Luciana,Lazar georgeta,Ciubotaru Elena îmbunatatirea calitatii vietii persoanelor aflate in dificultate Negulescu Luciana , Lazar georgeta, Ciubotaru Elena
ET . 9, AP.83, SECT OR 2
ÎNGRIJIRE PALIATIVĂ
ASOCIAŢIA PENTRU SERVICII PSIHO - 10732/A/2013 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. PICT OR NICOLAE BACIU LAURENŢIU CATĂLIN,BACIU ELIANA FLORA,GHITA MONICA LUCIANA,LUNGU OANA,MACOVEI DAN PROMOVAREA SERVICIILOR PSIHO-MEDICO-SOCIALE PRIN ORGANIZAREA ŞI DEZVOLTAREA DE PROIECTE DE PROFILAXIE DAR ŞI RECUPERARE ŞI MENŢINERE A LUNGU OANA, MACOVEI DAN ALEXANDRU, GHITA MONICA LUCIANA, BACIU
GRIGORESCU NR.57, SC.A, AP.2, ET .1.
SOCIALE "AEQUILIBRIUM" ALEXANDRU,PANA RUXANDRA SĂNĂTĂŢII MENTALE ŞI A ECHILIBRULUI PSIHOLOGIC. LAURENŢIU CATĂLIN, BACIU ELIANA FLORA, PANA RUXANDRA
ASOCIAŢIA PENTRU SERVICII SOCIALE "OM 200/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. ALEXANDRU CEL BUN, NR. GIBOI EMILIA,GIBOI NICOLAE MARIAN,GIUŞCĂ EUGENIA ESTE O ORGANIOZAŢIE NONPROFIT, ÎNFIINŢATĂ ÎN SCOPURI CARITABILE, PENTRU A ACORDA AJUTOR MORAL ŞI MATERIAL CELOR AFLAŢI ÎN NEVOIE, FĂRĂ DEOSEBIRE GIBOI EMILIA, GIBOI NICOLAE MARIAN, GIUŞCĂ EUGENIA
29, AP. 2
BUN" DE VÂRSTĂ, SEX, NAŢIONALITATE SAU APARTENENŢĂ RELIGIOASĂ.
ASOCIAŢIA PENTRU SERVICII SOCIALE 14964/A/2011 BIHOR ORADEA ST R LUCIANORADEA ST R LUCIAN BLAGA NR 30 jud. BIHOR GHENŢ CORNEL,NEGRĂU STELIAN ,NEGRĂU ILEANA DEZVOLTAREA COMUNITĂŢII GHENŢ CORNEL -PREŞEDINTE ,NEGRĂU STELIAN -VICEPREŞEDINTE ,MOŢOIC
BLAGA NR 30
COMUNITARE PRO HUMANITAS ELENA -CENZOR
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU SERVICII ŞI 16404/A/2014 BOTOSANI SAT IACOBENI, SAT IACOBENI, COMUNA DÂNGENI jud. BOT OSANI crearea unui cadru organizat pentru soluţionarea problemelor de sănătate ale locuitorilor comunei Dângeni, sprijinirea acestora în efectuarea tratamentelor medicale care se impun şi Preşedinte - Ioniţă Emanuel-Gabriel, vicepreşedinte - Achiţenei Lucian-Dumitru, secretar -
COMUNA DÂNGENI
ASISTENŢĂ SOCIO-MEDICALĂ DÂNGENI desfăşurarea unor acţiuni orientate spre prevenirea afecţiunilor medicale în rândul colectivităţii. Hagiu Ionuţ
ASOCIAŢIA PENTRU SERVICII ŞI 7/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.CODRULUI NR.61 DEGI LASZLO CSABA,FALUDI CRISTINA,CÂMPIANU MIHAELA ELVIRA,LUKACS GYULA IGNAC informarea şi schimbarea mentalităţii pacienţilor şi societăţii vizavi de diagnosticul de cancer, recuperarea fizică şi psihică a bonvailor de cancer, promovarea şi implementarea drepturilor PREŞEDINTE – DEGI LASZLO CSABA, VICEPREŞEDINŢI – FALUDI CRISTINA,
COMUNICARE ÎN ONCOLOGIE - APSCO acestora, asistarea psihosocială a bolnavilor neoplazici şi a familiilor lor, precum şi sprijinirea cadrelor medicale şi a profesioniştilor pentru a putea oferi servicii cât mai complexe şi complete, CÂMPIANU MIHAELA ELVIRA, MEMBRU CONTABIL – LUKACS GYULA IGNAC
care să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu cancer
ASOCIAŢIA PENTRU SIGURANŢA 2090/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.T RIUMFULUI, NR.51, SECT OR 1 NOVAC ŞTEFAN-TIBERIU, NOVAC ANELORI, NOVAC SILVIU-MARIAN, MIHĂILESCU ALEXANDRU, BECHERU Asociaţia are ca scop monitorizarea şi informarea opiniei publice cu privire la implementarea în România a politicilor comunitare vizând siguranţa cetăţeanului.;Art. 7. Asociaţia va desfăşura orice NOVAC ŞTEFAN-TIBERIU, în calitate de Preşedinte şi membru fondator; MIHĂILESCU
CETĂŢEANULUI IONEL-VALENTIN, BRICEAG LAURENTIU-ION, şi HUMEUCA SORIN-ILIE activităţi permise de lege necesare atingerii scopurilor propuse. ALEXANDRU, în calitate de Preşedinte Executiv şi membru fondator; HUMEUCA
SORIN-ILIE, în calitate de Vicepreşedinte şi membru fondator; BRICEAG LAURENTIU-ION,
în calitate de Vicepreşedinte şi membru fondator; NOVAC SILVIU-MARIAN, în calitate de
Vicepresedinte şi membru fondator; NOVAC ANELORI, în calitate de Secretar Executiv şi
membru fondator; BECHERU IONEL-VALENTIN, în calitate de membru ordinar
ASOCIAŢIA PENTRU SIGURANŢA 3874/A/2007 OLT SLAT INA SLAT INA jud. OLT Bucureşti, bd. Iuliu Maniu, bl. 18P, Comănescu Gheorghe,Oprea Mihai,Florea Mioara,Lapadat Gheorghe,Muşătescu Miahela,Pana Alexandru,Raduţ Angelica,Ilie desfăşurarea de programe sau proiecte în domeniu prevenirii traficului şi consumului de droguri, în domeniul tratamentului, recuperării şi reinserţiei sociale a dependenţilor de droguri, alcool, Mihăiţă Ştefan- preşedinte Balcan Ghe.-prim-vicepreşedinte Neagu Ghe.-prim-vicepreşedinte
nr.53A, sc. 2, Ap. 43, sector 6
COMUNITARĂ ŞI ANTIDROG Petre,Ilie Dumitru,Bucura Eugen,Tudorică Aurelian,Mihîăilescu Irina,Popescu Constanţa,Rogojinaru Viorel,Neacşa tutun,precum şi alte dependenţe, în domeniul prevenirii virusului HIV/SIDA, al traficului cu fiinţe umane, al terorismului, crimei organizate,corupţiei internaţionale, de inters general şi/sau Orlenu Vasile- secretar general Voicu Florin- vicepreşedinte Ion Dumitru- vicepreşedinte Rada
Gheorghe,Ghiţă Ileana,ZnfirAna Cristina,Ivănescu Steluţa,Tudorică Zina,Popa Nicolae,Gruian Dumitru,Bratucu Mariana,Irimia comunitar, în ţară sau străinătate , în numel propriusau in parteneriat cu persoane fizice şi juridice, române sau străine precum şi operaţiuni de colectare de fonduri care să fie folosite direct sauIon- vicepreşedinte Caius Iliescu- vicepreşedinte Iosif Nicolae- vicepreşedinte
Valentina,Grădinaru Nicolae,Grigore Petru,Cucă Gheorghe,Iordache Ioana,Iova Anişoara Alina,Marin Eugeniu,Stavre Ionuţ,Bobariu puse la dispoziţia altor insituţii, asociaţii sau fundaţii în vederea realizării de programe antidrog,anteterorism, trafic de fiinţe umane, crimă organizată şi anticorupţie de către aceasta
Radu,Carzon Ion,Comănescu Ştefănel,Predescu Adriana,Bartosiu Dumitru,Călăraşu Mircea,Rădulescu Georgeta,Costescu
Iuliana,Gealapu Gherghina,Lioveanu Anastasia,Vieru Paul George,Pantucu Adela,Dumitru Loredana,Costea Mariana
ASOCIAŢIA PENTRU SIGURANŢA 10429/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. VIILOR NR.14, CORP CLĂDIRE C5, Gheorghe Anghel Gabriel,Antonescu Constantin,Alecu Ionel desfăşurarea de programe sau proiecte în domeniul prevenirii traficului şi consumului de droguri, în domeniul tratamentului, recuperării şi reinserţiei sociale a dependenţilor de droguri, alcool, Gheorghe Anghel Gabriel - preşedinte, Antonescu Constantin - prim-vicepreşedinte, Alecu
BIROU 4, SECT OR 5
COMUNITARĂ ŞI ANTIDROG - FILIALA tutun, precum şi alte dependenţe, în domeniul prevenirii virusului HIV/SIDA, al traficului cu fiinţe umane, al terorismului, crimei organizate, corupţiei şi apărării drepturilor omului şi în domeniul Ionel - vicepreşedinte
BUCUREŞTI cooperării internaţionale, de interes general şi/sau comunitar, în ţară sau străinătate, în nume propriu sau în parteneriat cu persoane fizice sau juridice, române şi străine, precum şi operaţiuni de
colectare de fonduri care să fie folosite direct sau puse la dispoziţia altor instituţii, asociaţii sau fundaţii, în vederea realizării de programe antidrog, antiterorism, trafic de fiinţe umane, crimă
organizată şi anticorupţie de către acestea din urmă.
ASOCIAŢIA PENTRU SIGURANŢA 66/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.MĂRĂŞT I, NR.25, SECT OR 1 Titi Paraschiv, ANDREI FLORINEL, Adrian Băicuşi, Eusebiu Catană, Domenico Petre De a sprijini prin toate formele permise de lege promovarea siguranţei ruriere la nivel naţional şi internaţional, iniţierea şi desfăsurarea de acţiuni efeciente de prevenire a evenimentelor rutiere 1. Preşedinte – Titi Paraschiv; 2. Vicepreşedinte – Florinel Andrei; 3. Vicepreşedinte – Adrian
TRANSPORTURILOR ŞI TELEMATICĂ atât în Romania cat şi în străinătate, dezvoltarea şi aplicarea noilor tehnologii de tip inteligent în sistemele de transport ( e-safety, e-transport, i-transport);- Asigură membrilor săi cadrul Băicuşi; 4. Vicepreşedinte – Eusebiu Catană; 5. Vicepreşedinte – Domenico Petre.
(A.S.T.T.) oganizatoric necesar pentru a putea actiona unitar şi coordonat in scopul organizării, desfăsurării, susţinerii, promovării tuturor activităţilor specifice dse prevenire şi siguranţă în transporturile
rutiere, feroviare, navale, aeriene sau combinate, în conformitate cu legislatia in vigoare, inclisiv prin asistarea şi reprezentarea membrilor săi în faţa autorităţilor, precum şi prin alte activităţi
conexe care prin specificul lor au menirea de a susţine logistic, administratif, financiar sau sub orice altă formă siguranţa in transporturi atat pe plan intern cat şi pe plan internaţional
ASOCIAŢIA PENTRU SOLIDARITATE SI 17604/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MALU MARE NR. 50, SECT OR 1 GALL IRINA,GALL MARIUS,MORARI GETA-ANA-MARIA - ocrotirea sanatatii bolnavilor cu afectiuni cronice. preşedinte - GALL IRINA, vicepreşedinte - GALL MARIUS, secretar general - MORARI
EMPATIE SPERANŢA GETA-ANA-MARIA
ASOCIAŢIA PENTRU SOLIDARITATE ŞI 6304/A/2007 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MAGAZIEI NR.28 s-a luat act de retragerea din calitatea de membru asociat a d-lui BIZO AUREL şi s-a hotărât acordarea calităţii de membru asociat ocrotirea sanatatii bolnavilor cronici prin procurarea de medicamente, aparatura, mijloace de promovare, intretinere si mentinere a sanatatii acestora din mediul familial si colectivitati; modificarea componenţei Consiliului Director, astfel: preşedinte - UNGUREANU EMANUEL
EMPATIE "DELIA GRĂDINARU", conform d-lui GRĂDINARU DUMITRU implementarea unor programe de integrare socio-profesionale centrate pe problemele specifice copiilor si tinerilor care sufera de diferite afectiuni cronice; organizarea de tabere de recreere si DUMITRU, vicepreşedinte - ALBU SILVIU, membru - GRĂDINARU DUMITRU
dovezii de disponibilitate a denumirii eliberată de cu scop educativ pentru copiii si tinerii care sufera de boli cronice; asigurarea de tratamente speciale, in tara si strainatate in functie de caz, bolnavilor cronici care necesita tratament in afara
Ministerul Justiţiei sub nr.147446/31.08.2015 granitelor, asigurandu-se transportul la centre speciale de diagnostic si tratament, procurarea de medicamente, aparatura si mijloace pentru realizarea acestui scop cu suportarea oricarei
cheltuieli ce se poate ivi in realizarea acestui deziderat; crearea unui centru de agrement si tratament multifunctional pentru pacientii cu diferite afectiuni cronice; editare, tiparirea, difuzarea de
materiale informative si cu scop de educatie sanitara; alta scopuri de factura similara in functie de posibilitatile asociatiei )organizarea de evenimente in scopuri caritabile); crearea unui program
de asistenta sociala care se adreseaza pacientilor cu boli cronice (insuficienta renala cronica, transplant renal, leucemie, HIV, cancet etc); acordarea asistentei sociale de specialitate pentru
problemele specifice ce tin de legislatia in domeniul ingrijirii bolnavului cu afectiuni cronice (grad de invaliditate, asistenta personala, loc de munca, insertie socio-profesionala); crearea unor
canale de comunicare intre bolnavii cu afectiuni cronice, care sa raspunda necesitatii de a-si impartasi bucuriile si necazurile intr-un sistem de compensare a suferintelor cauzate de boala si a
ASOCIAŢIA PENTRU SOLIDARITATE ŞI 16390/A/2011 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL T OMIS NR.233, ŞAMATA DIMITRIE - RADU, DRĂDAN LEONARD, ISTRATE ANDREI CRISTIAN PROMOVAREA VALORILOR UMANE ŞI STIMULAREA INDIVIZILOR DE A ADUCE ÎN SOCIETATE, PROMOVAREA TINERILOR VALOROŞI, PROMOVAREA CULTULUI ŞAMATA DIMITRIE - RADU
BL.T S14B, SC.B, ET .4, AP.40.
LIBERTATE "PRO CHARTA" EDUCAŢIONAL, SPRIJINIREA GRUPURILOR DEFAVORIZATE.
ASOCIAŢIA PENTRU SOLIDARITATE, 16340/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BRAT OCEA NR. 13, SECT OR 1 GLIGA ALEXANDRU,MIHALACHE CRISTIAN-MARIAN,POPA-IGNAT ION-CRISTIAN - întrajutorarea şi promovarea culturii, educaţiei, ingienii şi sănătăţii pentru persoanele în nevoie, defavorizate socio-economic. preşedinte: GLIGA ALEXANDRU, vicepreşedinte: MIHALACHE CRISTIAN-MARIAN, secretar
INTEGRITATE ŞI ECHILIBRU - AGE - POPA-IGNAT ION-CRISTIAN.
ASOCIAŢIA PENTRU SPAŢIUL MEDIA 10789/A/2013 BIHOR SĂLARD NR 727 SĂLARD NR 727 jud. BIHOR FALL ŞANDOR,MOHACSI LASZLO ARPAD ,SZAKATS IŞTVAN SUSŢINEREA ŞI PROMOVAREA ACTIVITĂŢII PRESEI ÎN LIMBA MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA MOHACSI LASZLO ARPAD-PREŞEDINTE, HORVATH ISTVAN-VICEPREŞEDINTE, FALL
TRANSILVAN SANDOR-SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU SPORT ŞI EDUCAŢIE 55/A/2014 BACAU BACĂU BACĂU jud. BACAU ST R.CORNIŞA BIST RIŢ A NR.7/B/33,COŞA GHEORGHE,SCORŢANU ROXANA CRISTINA şi SCORŢANU SORIN promovarea miscarii in natura, initierea si educatia in domeniul sporturilor si turismului montan, ca mod de viata sanatos intr-un mediu sanatos. PRESEDINTE - COSA GHEORGHE , VICEPRESEDINTE - SCORTANU ROXANA
JUD.BACĂU.
MONTANĂ ASCENT CRISTINA , MEMBRU - SCORTANU SORIN
ASOCIAŢIA PENTRU SPORT, CULTURĂ ŞI 15441/A/2011 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. ION MIHALACHE (FOST . BD. 1 MAI) NR. BEJU MARIUS GEORGIAN,MIRIŢĂ VLAD CONSTANTIN,MĂGUREANU MONICA FLORINA. - promovarea, dezvoltarea şi protejarea sportului, culturii, naturii şi mediului înconjurător, prezervarea valorilor naţionale şi promovarea acestora pe teritoriul României şi în afara graniţelor. preşedinte - BEJU MARIUS GEORGIAN; vicepreşedinte - MIRIŢĂ VLAD CONSTANTIN;
45, BL. 16B+C, SC. D, ET . 3, AP. 100, SECT OR 1
NATURĂ membru - MĂGUREANU MONICA FLORINA.
ASOCIAŢIA PENTRU SPORT, PENTRU 20366/A/2015 TIMIS DUMBRĂVIŢ A DUMBRĂVIŢ A jud. T IMIS ST R. GABRIEL LIICEANU, NR. CIUCĂ ROBERT-VIOREL,SITEANU STOIANOV ELIZA LEONA,SITEANU-STOIANOV CODRINA. De a îmbunătăţi relaţiile sociale şi de comunicare, precum şi creşterea calităţii vieţii persoanelor sprijinite de asociaţie. preşedinte – CIUCĂ ROBERT-VIOREL, membri – SITEANU STOIANOV ELIZA LEONA,
38
PERFORMANŢĂ SITEANU-STOIANOV CODRINA.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJIN ÎN 2020/A/2012 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA ST R. ALEEA MET ALURGIŞT ILOR, TRANDAFIR LAURENŢIU,TRANDAFIR DANIELA,SIDORECU ROXANA identificarea şi dezvoltarea metodelor de cunoaştere şi intervenţie directă sau indirectă în domeniul economiei sociale, derularea unor activităţi şi programe în vederea optimizării indicatorilor TRANDAFIR LAURENŢIU - PREŞEDINTE, SIDORENCU ROXANA- DIRECTOR
NR. 7, BL.X1,SC.B, AP.18
DEZVOLTAREA ECONOMIEI SOCIALE specifici economiei sociale, utilizând preponderent resurse locale specifice şi nespecifice, umane şi materiale, în parteneriat cu alţi actori sociali. EXECUTIV, TRANDAFIR DANIELA- MEMBRU
-INCLUZIUNE, RESPONSABILITATE
COOPERATISTĂ, ANTREPRENORIAT
SOCIAL
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJIN MEDICAL 16914/A/2016 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS CALEA DOROBANŢ ILOR, NR.3, FUNDAŢIA CARDIOPREVENT,ASOCIAŢIA FORUMUL DE PREVENŢIE,GAITANIDIS FAGADAU MONICA DANIELA Promovarea unor bune practici medicale, utilizarea standardelor moderne şi tehnologiilor de vârf în relaţia spital şi/sau casa de asigurări de sănătate - pacient, promovarea unor politici publice preşedinte – GAITANIDIS FAGADAU MONICA DANIELA, vicepreşedinte – DAN-ION GAITA,
BLOC.D3, SC.B(2), PART ER, BIROU NR.1
menite să îmbunătăţească relaţia mentionată, etc. membru – BOGDAN MUT-VITCU
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJIN ŞI 441/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. AXINT E URICARIUL NR. 17, SECT OR DĂNĂILĂ REMUS LIVIU,DOBREA RAZVAN CATALIN,TĂNASE VIOREL. - promovarea valorilor sociale, culturale, educaţionale a spiritului ecocivic, sprijinirea valorilor umane şi în special a tinerilor prin conştientizarea rolului decisiv al acestora în dezvoltarea preşedinte - DĂNĂILĂ REMUS LIVIU, membri - DOBRE RAZVAN CATALIN, TĂNASE
1
DEZVOLTARE UMANĂ WP societăţii. VIOREL.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJIN ŞI IMPLICARE 3229/A/2012 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. PĂLT INIŞ, BL.K 13, PART ER, PÂRVU DUMITRU NICOLAE,PÂRVU MARIA,CANŢĂR MIHAELA CRISTINA DESFĂŞURAREA DE PROGRAME ŞI ACTIVITĂŢI PT. SPRIJINIREA, EDUCAREA ŞI DEZVOLTAREA SOCIEŢĂŢII ÎN ANSAMBLU ŞI ÎNDEOSEBI A CATEGORIILOR SOCIALE PÂRVU DUMITRU NICOLAE-PREŞEDINTE, PÂRVU MARIA-VICEPREŞEDINTE,
AP.3
SOCIALĂ DEZAVANTAJATE ŞI PENTRU CREŞTEREA GRADULUI DE CONŞTIENTIZARE A CETĂŢENILOR ÎN PRIVINŢA PROBLEMELOR ŞI PROVOCĂRILOR DIN DIVERSE DOMENII DE CANŢĂR MIHAELA CRISTINA-SECRETAR GENERAL
ACTUALITATE
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJIN, 11555/A/2010 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA ST R. SPIT ALULUI NR.27, BL.21, DRAGNEA ANAMARIA,ŢURLICĂ ELENA-PAULA,ISPAS AURORA,AVRAM OANA,DĂLCĂRAN NICULINA,LUPU Sprijinirea şi promovarea integrării sociale şi profesionale a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor aflaţi în dificultate. Promovarea principiilor performanţei, comunicării şi lealităţii; Asociaţia PREŞEDINTE - NICULINA DĂLCĂRAN, VICEPREŞEDINTE - OANA AVRAM, SECRETAR
SC.D, ET .2, AP.9,
PERFORMANŢĂ, EDUCAŢIE, ANGELA,CORNEA IORDANA. "S.P.E.C.I.A.L. KIDS" iniţiază şi sprijină acţiunile pentru oferirea unor alternative educaţionale şi de integrare socială şi profesională a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor aflaţi în dificultate. În GENERAL - AURORA ISPAS, MEMBRII : ANAMARIA DRAGNEA, ELENA - PAULA
COMUNICARE, INIŢIATIVĂ, ALTERNATIVĂ ŞI categoria persoanelor aflate în dificultate sunt incluşi : copiii cu cerinţe educative speciale, tineri şi adolescenţi cu dizabilităţi şi/sau aparţinând unor grupuri defavorizate din punct de vedere ŢURLICĂ.
LEALITATE KIDS (S.P.E.C.I.A.L. KIDS) social, economic, etnic, cultural, religios, etc. Cerinţele educative speciale reprezintă necesităţi educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei adaptate
particularităţilor individuale şi a celor caracteristice unei anumite deficienţe sau tulburări/dificultăţi de învăţare, precum şi o asistenţă complexă (medicală, socială, educaţională).
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 1457/A/2008 HUNEDOARA DEVA, ST R. 1 DEVA, ST R. 1 DECEMBRIE, BL. C, SCARA B, PART ER, 1. STURZA ALEXANDRU,cetatean roman,domiciliat in Deva,str. Gheorghe Lazar,nr. 10 jud. Hunedoara,legitimat cu C.I seria HD promovarea canditatilor liberali 1. STURZA ALEXANDRU, cetatean roman, domiciliat in Deva, str. Gheorghe Lazar, nr. 10 jud.
DECEMBRIE, BL. C, jud. HUNEDOARA
CANDIDAŢILOR LIBERALI SCARA B, PART ER, ,nr. 197179,emisa la data de 10.10.2003,de Politia Deva,CNP 152071201016 2. GHIBU SIMION,cetatean roman,domiciliat in Hunedoara, legitimat cu C.I seria HD , nr. 197179, emisa la data de 10.10.2003,de Politia Deva,
Deva,str. Diuliu Zamfirescu,bl. B6,scara 1,ap. 2,jud.Hunedoara,legitimat cu C.I. seria HD nr. 388332,emisa de SPCLEP Deva la data CNP 152071201016- PRESEDINTE 2. GHIBU SIMION, cetatean roman, domiciliat in Deva,
de 28.08.2007 ,CNP 1450303201009 3.LUNGU FLORIN CONSTANTIN ,cetatean roman,domiciliat in Deva,str. Imparatul Traian ,bl str. Diuliu Zamfirescu, bl. B6, scara 1, ap. 2, jud.Hunedoara, legitimat cu C.I. seria HD nr.
17,sc. b,ap. 10,jud. Hunedoara,legitimat cu CI seria HD nr. 218155,emisa de Politia Deva la data de 04.03.2004,CNP 1510803201000 388332, emisa de SPCLEP Deva la data de 28.08.2007 ,CNP 1450303201009-MEMBRU
3.LUNGU FLORIN CONSTANTIN , cetatean roman, domiciliat in Deva, str. Imparatul Traian
,bl 17, sc. b, ap. 10, jud. Hunedoara, legitimat cu CI seria HD nr. 218155, emisa de Politia Deva
la data de 04.03.2004, CNP 1510803201000-MEMBRU
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 9983/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. REGINA ELISABET A NR.23, BL.3, Iordache Toma-Mihai-Ionuţ,Ionescu Răzvan,Petcu Valentin Sprijinirea antreprenorilor români în cunoaşterea şi înţelegerea legislaţiei economice interne şi internaţionale ce se aplică mediului de afaceri din România, precum şi educarea consumatorilor Iordache Toma-Mihai-Ionuţ, Ionescu Răzvan, Petcu Valentin
SC.1, ET .1, AP.11, SECT OR 5
CAPITALULUI AUTOHTON din România cu privire la avantajele pentru bugetul de stat al consumului de produse fabricate în România.;Îşi propune să încurajeze şi să sprijine tinerii antreprenori autohtoni, în scopul
dezvoltării de noi afaceri cu capital autohton.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 6514/A/2007 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.MART IR CIORDAŞ NR. 124
STANA IOAN,STANA DRAGOŞ ALEXANDRU,SUCIU NICOLAE,MUREŞAN MILIANCERNESCU MIRCEA Sprijinirea categoriilor sociale defovarizate,îăndeosebi pensionari,prin organizarea de activităţi în scopul,obţinerii de fonduri pentru ajutorarea persoanelor care nu pot duce un trai decent VICEPREŞEDINTE - RADA RODICA
CATEGORIILOR SOCIALE DEFAVORIZATE NICOLAE,ARDELEAN AUREL,RADU VICTOR
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 280/A/2012 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA GHIOCELULUI, NR. 11, KESERI FERNC,DOSA CSABA,DOSA KATALIN ILONA Facilitarea şi sprijinirea dezvoltării iniţiativelor economice , etc. KESERI FERENC, DOSA CSABA, DOSA KATALIN ILONA
AP. 1
CLASELOR SOCIALE RĂMASE ÎN URMĂ
2011
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 15852/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I SECT OR 2, ST RADA VIT EJIEI, NR. 3, 1. Dna dr DINU FLORICA,2. Dna TIPONUT ADRIANA-CRISTINA,3. Dl TIPONUT ALEXANDRU 1.1. Scopul Asociatiei il constituie sprijinirea copiilor prin promovarea si participarea la procesul de modernizare a sectiilor chirurgicale din spitalele pentru copii. Asociatia urmareste sa vina in Schimbarea componenţei Consiliului Director în sensul că: -Doamna Tiponuţ Adriana-Cristina
ET . 3, AP. 7.
COPIILOR SI PROMOVAREA MODERNIZARII sprijinul copiilor prin participarea la dotarea sectiilor chirurgicale din spitalele pentru copii. In vederea indeplinirii scopului, Asociatia poate : ;1.1.1. - participa la achizitionarea aparaturii va ocupa funcţia de Preşedinte în cadrul ConsiliuluiDirector; -Domnul Tiponuţ Alexandru va
SECTIILOR CHIRURGICALE medicale, precum si la asigurarea intretinerii acesteia;;1.1.2. - dezvoltarea bazei tehnico-materiale a chirurgiei in acord cu ultimele tehnici;;1.1.3. - sprijinirea medicilor de specialitate pentru ocupa funcţia de Vicepreşedinte în cadrul Consiliului Director.
insusirea si aplicarea noilor tehnici operatorii;;1.1.4. - organizarea si desfasurarea unor activitati stiintifice – sedinte de societate, simpozioane, conferinte, congrese;;1.1.5. - orice alte activitati
necesare indeplinirii scopului Asociatiei.;1.2. Asociatia va depune eforturile necesare pentru atragerea de fonduri prin activitati de sponsorizare in vederea promovarii procesului de modernizare a
sectiilor chirurgicale din spitalele pentru copii.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 1445/A/2012 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. BABA NOVAC NR. TAŞU TĂNASE,CREANGĂ MIHAELA,ARSENE MARCELA,LUNGU FLORICA,REGEP BELCIN,TURCU SUSŢINEREA DEZVOLTĂRII PERSONALE A COPIILOR ŞI TINERILOR AFLAŢI ÎNTR-O SITUAŢIE CU RISC DE INTEGRARE SOCIALĂ, ÎN PRINCIPAL AL COPIILOR ŞI TINERILOR TAŞU TĂNASE, CREANGĂ MIHAELA, ARSENE MARCELA, LUNGU FLORICA, REGEP
181, BL. BN 12, AP.37, ET .6.
COPIILOR ŞI TINERILOR "PERSPECTIVE" MIHAELACOZMINA,IORUCU MARIAN KOBER MARIANA,NĂSTASE ANGELICA CRISTINA INSTITUŢIONALIZAŢI, A CELOR POST - INSTITUŢIONALIZAŢI BELCIN, TURCU MIHAELACOZMINA, IORUCU MARIAN KOBER MARIANA, NĂSTASE
ANGELICA CRISTINA
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 944/A/2008 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. MEZIAD, NR. 4, BL. 94, SC. APRODU ELENA-NUŞA,BILEA INLIA CASANDRA VALERIA,CIOCANI ECATERINA,CORNEA DANIEL,CORNEA ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII VIEŢII ŞI A EDUCAŢIEI COPIILORŞI TINERILOR CU DEFICIENŢE DE VEDERE ŞI ASOCIATE ÎN VEDEREA INTEGRĂRII LOR ÎNTR-O SOCIETATE PREŞEDINTE - CIOCANI ECATERINA, VICEPREŞEDINTE - DUMITRACHE LUMINIŢA
B, AP. 13
COPIILOR ŞI TINERILOR AMBLIOPI ŞI ESTERA-VALERIA,DUMITRACHE LUMINIŢA-DOINIŢA,LUCHESCU FELICIA,LUPU DANA-MIHAELA,MUULLER ELISABETA MODERNĂ DOINIŢA,SECRETAR - APRODU ELENA-NUŞA,MEMBRII - MULLER HANNELORE,
NEVĂZĂTORI "IRIS" TIMIŞOARA HANNELORE,PETRIŞOR SORINA,VĂLCAN SIMONA-ANGELA LUCHESCUFELICIA
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 10531/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ FACULT AT EA DE INGINERIE ALBOTEANU IONEL-LAURENŢIU,ARDELEANU MIRCEA-EMILIAN,CIONTU MARIAN,DINU RADU CRISTIAN,IVANOV IURI SPRIJINIREA FACULTĂŢII DE INGINERIE ELECTRICĂ DIN CADRUL UNIVERSITĂŢII DIN CRAIOVA ARDELEANU MIRCEA EMILIAN-PREŞEDINTE, ALBOTEANU
ELECT RICĂ, B-DUL DECEBAL, NR.107, CORPULD,
EDUCAŢIEI ÎN INGINERIE SALA 121 SERGIU,MANDACHE LUCIAN IONEL-LAURENŢIU-VICEPREŞEDINTE, DINU RADU CRISTIAN-SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 11636/A/2010 GIURGIU COMUNA HERĂŞT I COMUNA HERĂŞT I jud. GIURGIU CHIRIŢĂ OCTAVIAN FLORIN,CHIRIŢĂ GEORGE CRISTIAN,TOMASCHEK CRISTIANA SILVIA. Susţinerea şi sprijinirea inclusiv prin acordarea de ajutor material şi financiar, în principal a elevilor din mediul rural, ş.a. DIRECTOR GENERAL- CHIRIŢĂ OCTAVIAN, PREŞEDINTE- TOMASCHEK CRISTIANA
EDUCAŢIEI ÎN MEDIUL RURAL SILVIA, VICEPREŞEDINTE- CHIRIŢĂ GEORGE CRISTIAN.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 13725/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.I.C.BRĂT IANU NR.22 GRAF RUDOLF,TAR GABRIELLA-NORA,VEIBEL IZABELLA păstrarea şi îngrijirea moştenirii culturale de limbă germană şi a celei universale, sprijinirea transferurilor culturale prin promovarea limbii germane în studiul preuniversitar şi universitar, prin PREŞEDINTE-DIRECTOR GENERAL – GRAF RUDOLF, VICEPREŞEDINTE – TAR
EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII DE LIMBĂ traduceri literare şi de specialitate GABRIELA-NORA, SECRETAR – VEIBEL IZABELLA
GERMANĂ ÎN ROMÂNIA ŞI EUROPA DE
SUD EST
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA FAMILIEI 9963/A/2009 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R.GLORIEI NR.3, BL.323, AP.5 Găman Doina,Iordache Mirela,Loghin Ioana,Mesarosiu Simona Amalia,Vasile Adriana Olivia. promovarea serviciilor alternative în domeniul sănătăţii mintale pentru copii/adolescenţi şi familiile acestora, asigurarea serviciilor de consiliere, terapie şi psihoterapie individuală şi de grup Iordache Mirela- preşedinte - CNP 2800412093829, Găman Doina - vicepreşedinte - CNP
ŞI COPILULUI „OPEN HEARTS” pentru adulţi şi copii, integrarea copiilor şi tinerilor în activităţi de petrecere utilă şi plăcută a timpului liber, asigurarea de servicii complexe pentru specialişti în domeniu, dezvoltarea unor activităţi 2710131080032, Vasile Adriana Olivia - vicepreşedinte - CNP 2770220221210, Loghin Ioana -
specifice în vederea promovării unui stil de viaţă sănătos şi prevenţiei unor compartimente de risc. vicepreşedinte - CNP 2810822080031, Mesarosiu Simona Amalia - secretar general - CNP
2701114080032
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 13036/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL T ABEREI, NR. 54, BL. F3, Primirea de noi membri în asociaţie: Nedelea Alina Doina, Sălculescu Nicoleta Elena, Buncianu Iuliana Laura. Sprijinirea persoanelor si a grupurilor vulnerabile. CONSILIUL DIRECTOR: Nedelea Alina Doina- preşedinte, Enache Nora Georgiana-
SC. 4, ET . 2, AP. 66, SECT OR 6.
GRUPURILOR VULNERABILE vicepreşedinte, Sălculescu Nicoleta Elena- vicepreşedinte.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 20699/A/2015
IMM-URILOR
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 16999/A/2013 BUZAU BUZĂU BUZĂU jud. BUZAU ST R. UNIRII, BL 10 BCD de a ipromova interesele profesionale specifice
IMM-URILOR,
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 1915/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PAJURA NR. 7, PART ER, SECT OR 1 Renunţă la calitatea de membru: DUMITRU ANDREEA, SINGUREANU MARIANA, MILOSESCU TEODOR-CATALIN, se Se completează cu: se implică în susţinerea progresului cultural şi tehnologic în promovarea sănătăţii fizice şi psihice prin activităţi sportive, în protejarea mediului înconjurător şi al naturii prin preşedinte: PANAIT SORIN, vicepreşedinte: PANAIT IULIA, secretar: MIHALCEA
INIŢIATIVEI CIVICE cooptează PANAIT SORIN, PANAIT IULIA, MIHALCEA LUXANDRA. sporirea şi diversificarea cunoştinţelor despre acestea. LUXANDRA.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 4853/A/2006 GORJ BĂLEŞT I BĂLEŞT I jud. GORJ BĂLEŞT I, NR. 314 GHINOIU IULIAN NICOLAE,BADEA ALIN MARIAN,GHINOIU MIHAELA,SCOREI IONUŢ MARIUS,SCOREI ELIZA promovare a oportunităţilor, crearea de activităţi culturale, încurajarea participării civice şi facilitării programelor de cooperare internaţională în domeniul tineretului GHINOIU IULIAN GHEORGHE- PREŞEDINTE, SCOREI IONUŢ MARIUS-
INIŢIATIVELOR TINERILOR DIN MEDIUL CRISTINA,GHIMOIU ANA MARIA VICEPREŞEDINTE, GHINOIU MIHAELA- TREZORIER, GHINOIU ANA MARIA-
RURAL SECRETAR
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 10/A/2005 MURES T G MUREŞ T G MUREŞ jud. MURES ST R. N. BĂLCESCU, NR.8/B, completare:Activităţi de intermediere a organizării unor cursuri şi seminarii pentru perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din cadrul companiilor private şi a instituţiilor publice SCRIDON CLAUDIU GABRIEL, STRAIA MIRCEA CRISTIAN
AP.30
ÎNTREPRINZĂTORILOR PRIVAŢI
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 48/A/2008 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R BÎRSEI NR 20 SPRIJINIREA GRĂDINIŢEI ROMANO CATOLICE SZENT LASZLO BRAUN ENIKO EVA -PREŞEDINTE ,DAN BEATA -ANDREA - VICEPREŞEDINTE .,ELEK
ÎNVĂŢĂMÎNTULUI PREŞCOLAR SZENT NYITRAI ANDREEA -SECRETAR
LASZLO
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 13105/A/2010 MARAMURES BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. MARAMURES ST R. PET RE PONI NR. Se retrage Goci Victor-Cristian, se cooptează Tirvuloiu Cosmin. - sprijinirea dezvoltării comunităţilor rurale prin identificarea nevoilor locale, întărirea capacităţii de dezvoltare şi implementare strategiei locale,;- urmăreşte reprezentarea, identificarea, preşedinte: ZAHARIA CLAUDIU-ION, secretar: TIRVULOIU COSMIN, membru: ZAHARIA
1-3, SC. B, PART ER, AP. 12, BIROUL 1, SECT OR 1
LOCUITORILOR DIN MEDIUL RURAL promovarea, susţinerea şi apărarea intereselor economice, profesionale, tehnice şi juridice ale membrilr organizaţiei în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane juridice BOGDAN-FLORIN.
şi fizice, în plan naţional.;Îşi propune să asigure:;- promovarea drepturilor femeilor din mediul rural;;- promovarea familiilor care trăiesc în mediul rural;;- promovarea egalităţii de şanse;;-
promovarea drepturilor omului (inclusiv ale refugiaţilor şi ale minorităţilor);;- promovarea drepturilor salariaţilor;;- accesul la informare şi transparenţă instituţională;;- sprijinirea activităţilor de
tineret;;- facilitarea accesului femeilor din mediul rural la educaţie continună;;- edcuaţia adulţilor, a tinerilor şi a copiilor;;- protecţia persoanelor cu handicap, a bătrânilor şi copiilor;;- protecţia
consuamtorilor;;- calificarea, recalificarea formarea profesională continuă, perfecţionarea adulţilor;;- ocuparea şi plasarea forţei de muncă în ţară şi străinătate;;- dezvoltarea managerială a
administraţiei publice locale;;- promovarea activităţilor culturale;;- promovarea democraţiei, dezvoltarea solidaritatii sociale;;- protecţia mediului;;- promovarea dezvoltării turismului;;- protecţia
animalelor;;- dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri,;- dezvoltarea rurală, cooperarea industrială;;- dezvoltarea metodelor de abordare a problemelor locale, conform standardelor Uniunii
Europene,;- promovarea şi implementarea politicilor Uniunii Europene.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 17516/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R: ALE F.C. RIPENSIA, NR.34, DOBRESCU AMADEUS EMANUEL,DOBRESCU CORINA,ANDREEA,PETRU FLORICA de a reuni cetăţeni romani sau straini care au ca şi preocupare ştiinţele medicale, asistenţa medicală şi socială, acte de caritate şi bin efacere în vederea dezvoltării cercetării ştiinţifice în
BL.C1/B, AP.1
PACIENŢILOR CU BOLI CRONICE ŞI domeniul obezitaţii şi a bolilor cronice.
OBEZITATEA
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 9956/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. NICOLAE CARAMFIL NR. 85A, ET . 5, AMBROZIE ALINA-DANIELA,SCARLAT CRISTINA-AURELIA,COPAESCU CATALIN-ANDU - promovarea drepturilor fundamentale ale omului, la viata si la sanatate, indiferent de posibilitatile materiale personale sau ale sistemului de asistenta de sanatate in care acesta este integrat. Prelungire mandat membrii Consiliu Director pentru o perioadă de 4 ani (începând cu data de
SPAŢ IUL NR. 4, SECT OR 1
PACIENŢILOR CU OBEZITATE, BOLI 10.02.2016): preşedinte - COPAESCU CATALIN-ANDU, membri - AMBROZIE
METABOLICE ŞI ALTE BOLI CHIRURGICALE ALINA-DANIELA, SCARLAT CRISTINA-AURELIA
(ASPO)
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 17977/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. NUFĂRULUI, NR.153/D HINT MARIOARA SIMONA,JURCA RALUCA ANAMARIA,JURCA DORU SAVU de susţinere a intereselor societăţilor private care îşi desfăşoară activitatea în industria sud-est europeană de investiţii private şi capitaluri de risc, etc. HINT MARIOARA SIMONA, JURCA RALUCA ANAMARIA, JURCA DORU SAVU ASOCIAŢIA
PACIENŢILOR CU TUBERCULOZĂ PENTRU
MULTIDROG-REZISTENTĂ(ASPTMR) SPRIJINIREA
FILIALA ORADEA PACIENŢILOR CU
TUBERCULOZĂ
MULTIDROG-REZI
STENTĂ
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 12383/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.SIDERURGIŞT ILOR , BL.D8, BOGHIU ROMICĂ,CIOBANU ANDREI,DAMIAN IOAN,DOGARU CRISTINEL GABRIEL,HÂNCU DRAGOŞ-CORNEL,ISPAS înlesnirea accesului persoanelor fizice sau juridice la informaţia juridică în legătură cu daunele materiale şi morale pricinuite de către evenimentele rutiere;; -sprijinirea păgubiţilor din PREŞ-POPA EUGEN, VICEPREŞ.-DOGARU CRISTINEL-GABRIEL, VICEPREŞ.-HÂNCU
AP. 63
PĂGUBIŢILOR DIN EVENIMENTE RUTIERE CRISTINEL-EUGEN,POPA EUGEN. evenimentele rutiere în vederea obţinerii drepturilor legale ce decurg din contractele de asigurări şi legislaţia în vigoare;; -îmbunătăţirea relaţiilor existente între păgubiţi şi instituţii şi autorităţi DRAGOŞ-CORNEL, SECRETAR GENERAL-CIOBANU ANDREI,
locale ori naţionale, sau între păgubiţi şi societăţile de asigurare şi reasigurare acreditate, etc.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 1346/A/2001 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.VESPASIAN, NR.55, SECT OR 1 Rămâne ca membru în asociaţie Gerrit den Hollander, nemaifiind membru în consiliul di- rector; se cooptează ca membru Ciopasiu sprijinirea si ajutorarea persoanelor aflate in dificultate. Se exclude dl Gerrit den Hollander. - CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - BRATU
PERSOANELOR AFLATE ÎN DIFICULTATE Eli- za. - Se cooptează BRATU CONSTANTIN, MATHIJSSEN MARKUS JOHANNES HENDRIKUS, BRATU DANIELA CONSTANTIN, vicepreşedinte - MATHIJSSEN MARKUS JOHANNES HENDRIKUS,
RICHARD WURMBRAND ANCA. Se retrag PRISACARIU ELENA, GRASU ELIZA (fosta CIOPASIU), PRISACARIU MARIN membri asociaţi - GERRIT DEN HOLLANDER, BRATU DANIELA ANCA.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 13718/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.CEAHLĂU NR.43 AP.1 CHINDRIS NICOLETA,POLEDNA SORINA-NORICO-MARIA,ROCAS RAMONA-CORINA,PASCU promovarea, protejarea şi reprezentarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, susţinerea dezvoltării acestor persoane cu cerinţe educative speciale prin PREŞEDINTE – CHINDRIŞ NICOLETA, VICEPREŞEDINTE – POLEDNA
PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI LIGIA-MARINA,PRISACEANU CORINA-MONICA crearea unor servicii adecvate care să le permită atingerea potenţialului lor maxim, acordarea de ajutor material şi servicii de asistenţă socială, psihologică şi psihopedagogică, medicală şi de SORINA-NORICO-MARIA, SECRETAR – ROCAŞ RAMONA-CORINA
INTELECTUALE reabilitare, în vederea obţinerii deprinderilor de trai independent şi a integrării lor în societate
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 3308/A/2005 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I CALEA VĂCĂREŞT I NR. 1 BĂLAN CRISTINEL,cetăţean român,necăsătorit,născut la data de 24.06.1982,în mun. Brăila,jud.Brăila,fiul lui Neculai şi protecţia, ajutorul şi asistenţa persoanelor sinistrate în principal şi a tuturor categoriilor sociale defavorizate şi aflate în dificultate precum şi protejarea drepturilor acestora Preşedinte - Moiceanu Mihai, Vicepreşedinte - Zahariuc Dorin, Secretar - Bălan cristinel
340, BL. 16, SC. 2, ET . 7, AP. 46, SECT OR 4
PERSOANELOR SINISTRATE Mariana,domiciliat în ,mun. Brăila,str. Insustriei,nr.2,bl.A1,sc.2,ap.33,jud. Brăila,identificat cuB.I.,seria GV,nr.487817,eliberat de
Poliţia Mun.Brăila,la data de23.08.1996,CNP 1820624090033 2 ZAHARIUC DORIN,cetăţean român,născut la data de 21.11.1974,în
Com. Răuseni,jud. Botoşani,fiul Ştefan şi Elena,căsătorit,cu domiciliul în Oraşul Tîrgu Neamţ,bd. 22 Decembrie,bl.
CFR,sc.A,ap.3,jud. Neamţ,identificat cu BI seria HC,nr. 466886,eliberat de Poliţia oraş Tîrgu Neamţ,la data de 20.01.1999,CNP
1741121274806 3. MOICEANU MIHAI,cetăţean român,necăsătorit,născut la data de 24.11.1978,în Focşani,jud. Vrancea,fiul lui
Lenuţa şi Constantin,domiciliat în mun. Tecuci,aleea Vasile Alecsandrii,4,bl Z3,sc.3,et.1,ap.16,identificat cu C.I seria
GL,nr.230433,eliberată la data de 03.10.2002,de Poliţia mun. Tecuci,CNP1781124173191
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA ŞI 3689/A/2012 ILFOV PANT ELIMON PANT ELIMON jud. ILFOV DRUMUL GĂRII, NR 99A VOICU VINCENTIU,cetăţean român,domiciliat în Oras Pantelimon,B-dul Biruintei,nr. 48A,Judetul Ilfov,posesor al actului de Normal;“ASOCIATIA PENTRU SPRIJINIREA SI DEZVOLTAREA TINERILOR” are ca scop principal dezvoltarea tineretului, protectia sociala si siguranta cetateanului. Totodata, asociatia va Preşedinte : VOICU VINCENTIU 2. Vicepreşedinte : SUDITU ANDREI 3.Vicepreşedinte :
DEZVOLTAREA TINERILOR identitate CI seria IF nr. 255367,eliberat de SPCLEP Pantelimon,la data de 16.06.2010,CNP 1840515410084, 2. SUDITU urmari sponsorizarea tinerilor sportivi, reconversia profesionala, reintegrarea oamenilor in campul muncii, protectia mediului, protectia copilului, integrarea europeana, integrarea sociala, SOVAR VICTOR-CRISTIAN
ANDREI,cetăţean român,domiciliat în Oras Pantelimon,Str. Ion Sulea,nr.7B,Judetul Ilfov,posesor a actului de identitate CI seria IF nr.organizarea de evenimente si traininguri, combaterea saraciei, monitorizarea alegerilor prin numirea observatorilor, promovarea educaţiei şi formării iniţiale şi continue de calitate, inclusiv a
235014 eliberat de SPCLEP Pantelimon,la data de 09.10.2009,CNP 1850326420048,şi 3. SOVAR VICTOR-CRISTIAN,cetăţean învăţământului superior şi cercetării; promovarea culturii antreprenoriale şi creşterea calităţii şi productivităţii muncii ,facilitarea accesului tinerilor pe piaţa muncii; dezvoltarea unei pieţe a muncii
român,domiciliat în Oras Pantelimon,Str. Drumul Garii,nr.99A,Judetul Ilfov,posesor a actului de identitate CI seria IF nr. 208658 modernă, flexibilă şi inclusivă; promovarea (re)inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor inactive, inclusiv în mediul rural;imbunătăţirea Serviciului Public de Ocupare; facilitarea accesului grupurilor
eliberat de SPCLEP Pantelimon,la data de 19.11.2008,CNP 1841114420018 vulnerabile la educaţie şi pe piaţa muncii, promovarea măsurilor active de ocupare; promovarea incluziunii sociale; corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii. ;Art.7. ASOCIATIA va
urmari indeplinirea urmatoarelor scopuri:;1. Stimularea dezvoltarii mediului atreprenorial prin facilitarea asocierii la nivel local si regional, furnizarea de informatii, dezvoltarea retelelor de sprijin
pentru investitori;2. Facilitare si dezvoltarea cooperarii interinstitutionale in domeniul serviciilor oferite destinate persoanelor fara ocupatie; ;3. Dezvoltarea de relatii cu angajatorii in vederea
facilitarii legaturii dintre someri si piata muncii; ;4. Crearea de oportunitati pentru accesul mai facil al persoanelor fara ocupatie pe piata fortei de munca: calificare, recalificare instruire, formare,
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA ŞI 3841/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. T EIUL DOAMNEI, NR. 8, BL. 21, 1. ALEXE BOGDAN-IONUT,cetatean roman,Sector 2,domiciliat in Mun. Bucuresti,Str. Luncsoara,nr. 25,bl. 75,sc. B,et. 4,ap. Art. 7 SCOPUL Asociatiei il reprezinta:;a) Sprijinirea si promovarea tinerilor cineasti, profesionistilor din film;;b) Creearea, promovarea, desfasurarea, implementarea si finantarea proiectelor Art.10. Consiliul Director este format din trei membrii aleşi de Adunarea Generală, aceştia fiind:
SC. A, ET . 3, AP. 23, SECT OR 2
PROMOVAREA FILMULUI ROMÂNESC 59,Sector 2, 2. ALEXE DORINA,cetatean roman,domiciliata in Mun. Bucuresti,Sector 2,domiciliat in Mun. Bucuresti,Str. cinematografice;;c) Sprijina inovatia si experimentul in cinematografie;;d) Stimularea interesului public pentru cinematografie;;e) Mediaza intre autoritati, mediul de afaceri, public, artisti.;Art. 8 1. ALEXE BOGDAN-IONUT, în calitate de preşedinte; 2. ALEXE DORINA, în calitate de
Luncsoara,nr. 25,bl. 75,sc. B,et. 4,ap. 59, si PALARIE DUMITRU,cetatean roman,Domiciliat in Mun. Bucuresti,Str. Teiul Scopul asociatiei este sustinut prin:;- organizarea de conferinte, simpozioane, dezbateri, seminarii, expozitii;;- consultanta;;- activitati de auditare;;- publicarea de materiale informative;;- vice-presedinte; 3. PALARIE DUMITRU, în calitate de secretar.
Doamnei,nr. 8,bl. 21,sc. A,et. 3,ap. 23,Sector 2 colaborari si asocieri cu organizatii similare, cu diverse persoane fizice sau juridice romane sau straine si obtinerea de fonduri pentru sprijinirea si promovarea filmului romanesc;;- activitati
filantropice;;- studii de piata si realizarea de sondaje;;- acordarea de ajutoare si asistenta membrilor sai;;- stimularea prin acordarea de premii, diplome si distinctii acelora ce se vor impune prin
activitati de exceptie.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 2111/A/2004 BUCURESTI jud. BUCUREST I SOS. VERGULUI, NR. 33, BL. K5, ET J. TRIPADUS BARBU SILVIU, TRIPADUS CARMEN IOANA, BĂLĂŢESCU LUCIAN CAP.II. SCOPUL SI OBIECTIVELE ASOCIATIEI;Art. 6.1. Scopul Asociaţiei este de a desfăşura activităţi de interes general dar si local cat si de grup. Asociaţia nu are caracter politic, sindical 8.2 Consiliul Director are următoarea componenţă : a) Presedinte : Tripadus Barbu Silviu b)
5, AP. 24, SECT OR 2.
TINERILOR CINEAŞTI sau religios.;6.2. Asociaţia isi propune sa desfăşoare programe, proiecte si acţiuni in favoarea tineretului in domeniile: educaţie media si cinematografica, educaţie civica, turism, activitaţi sportive,Secretar General: Tripadus Carmen Ioana c) Membru: Balasescu Lucian
integrare socio-profesionala a tinerilor.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 18517/A/2015 TIMIS BACOVA BACOVA jud. T IMIS NR.98 ESTE UNUL CARITATIV, NEPATRIMONIAL ŞI FĂRĂ A DISTRIBUI PROFIT. WEINSCHROTT ANA MARIA-PREŞEDINTE, POPADINEŢ EMILIA DORINA-
TINERILOR ŞI SENIORILOR BĂNĂŢENI VICEPREŞEDINTE, THIERJUNG IOSIF IACOB -MEMBRU, CULDA ALINA MIOARA -
CENZOR
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINIREA 11534/A/2013 GIURGIU COM. MALU, SAT . COM. MALU, SAT . MALU, jud. GIURGIU ŞOS. GIURGIULUI IVAN ADRIANA GEORGIANA,BURCEA IULIANA MĂDĂLINA,TĂNASE GABRIEL PROMOVAREA ŞI REALIZAREA DE PROIECTE ŞI ACŢIUNI PENTRU DEZVOLTARE LOCALĂ, REGIONALĂ ŞI INTERCOMUNITARĂ ÎN DOMENIILE DE TURISM, MEDIU, SERVICII PREŞEDINTE - IVAN ADRIANA GEORGIANA, VICEPREŞEDINTE - BURCEA IULIANA
MALU, NR. 92 CĂMINUL CULT URAL MALU, CAM. NR. 6,
TURISMULUI ŞI PROTEJAREA MEDIULUI PART ER SOCIALE, TRANSPORT, PROTECŢIA ANIMALELOR, EDUCAŢIE, UTILITĂŢI PUBLICE, RESURSE UMANE, CERCETARE INOVARE, ADMINISTRAŢIE, MEDIU DE AFACERI, MĂDĂLINA, SECRETAR TĂNASE GABRIEL
DEZVOLTARE DURABILĂ, APICULTURĂ, PESCUIT ŞI DE A OBŢINE FINANŢĂRI INTERNE ŞI EXTERNE NECESARE DERULĂRII ACESTORA, ETC.
ASOCIAŢIA PENTRU 10447/A/2010 BIHOR T OMNAT EC, NR. 74, T OMNAT EC, NR. 74, COM. VADU CRIŞULUI jud. BIHOR MARTIN ANA,PATER NICOLAE,GOMBOŞ AURICA,POPA DARIA MARIA îmbunătăţirea şi creşterea calităţii vietii cetăţenilor lumii, prin dezvoltarea economică, educaţională, culturală,,, Preşedinte BACIU GABRIEL, Noi membri : BACIU GABRIEL, BAN OLIMPIA, PANTUCA
COM. VADU CRIŞULUI
SPRIJINIREAVALORILOR UMANE CONSTANTIN, Consiliul de administraţie este propus şi format atât din cadrul membrilor
fondatori cât şi din restul membrilor ce au aderat în Asociaţie şi se acordă titlu de membru
onorific d-nei ANA MARTIN în cadrul asociaţiei.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINUL COPIILOR 1927/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. JUBOU NR.5B, SECT OR 5 Stoian Luminiţa,Stoian Magdalena,Cristea Ileana creşterea calităţii vieţii pentru copii cu nevoi speciale şi a familiilor acestora prin oferirea de servicii specifice Stoian Luminiţa - preşedinte, Stoian Magdalena - coordonator activităţi, Cristea Ileana -
CU CERINŢE SPECIALE DR. KATZ coordonator proiecte
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINUL 11240/A/2010 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL T OMIS NR.293, MARINESCU TOMA-CĂTĂLIN,MIHAI VIRGILIU,MARINESCU ALEXANDRU,DINCĂ GABRIEL,MARINESCU MARIA AJUTORAREA BOLNAVILOR DE CANCER DE PROSTATĂ ŞI FAMILIILOR ACESTORA. MARINESCU TOMA-CĂTĂLIN, MIHAI VIRGILIU, MARINESCU ALEXANDRU, DINCĂ
BL.T 15, AP.4.
PERSOANELOR CU CANCER DE GABRIEL, MARINESCU MARIA
PROSTATĂ KAPROS
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINUL 10070/A/2013 ILFOV, COMUNA ILFOV, COMUNA SNAGOV, SAT VLADICEASCA, ST R. • Constantinescu Alexandru-Silviu,• Constantinescu Sofia,Constantinescu Anca-Maria,(2) In afara celor trei membri fondatori,face Scopul Asociaţiei îl constituie desfăşurarea tuturor activităţilor în vederea susţinerii persoanelor cu handicap, promovării drepturilor acestora, integrării lor în societate şi asigurarea unui nivel de - Preşedinte: Constantinescu Anca-Maria, - Vicepreşedinte: Constantinescu Sofia, - Secretar
SNAGOV, SAT GEORGE ENESCU
PERSOANELOR CU HANDICAP SPERANŢA VLADICEASCA, ST R. parte din Asociaţie,în calitate de membru asociat,Constantinescu Gheorghe trai decent. Pentru îndeplinirea scopului, asociaţia poate stabili legături de colaborare cu organizaţii similare, cu persoane juridice, fizice sau alte instituţii, poate intra in uniuni sau federaţii, din general: Constantinescu Alexandru-Silviu
GEORGE ENESCU ţară sau din străinătate.
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINUL ŞI 2409/A/2012 ROMÂNIA, JUD.ILFOV, ROMÂNIA, JUD.ILFOV, ORAŞ CHIT ILA, ŞOSEAUA 1. MIHAI ALINA-ROXANA,2. MIHAI VALENTIN,3. DOBRESCU MARIA-CRISTINA, DOBRESCU FLORIN-ȘTEFAN Scopul ASOCIAȚIEI PENTRU SPRIJINUL ȘI ÎNDRUMAREA PERSOANELOR CU ALZHEIMER „HELEN DEMENCO” este de a ajuta la sporirea demnității, respectului şi auto-determinării Preşedinte – MIHAI ALINA-ROXANA, Vicepreşedinte - MIHAI VALENTIN, Secretar -
ORAŞ CHIT ILA, BANAT ULUI NR.91B, ET .1, CAMERA NR.2
ÎNDRUMAREA PERSOANELOR CU ŞOSEAUA persoanei cu demență, a familie sale şi a altor îngrijitori și susținători, pe tot parcursul bolii. A îmbunătăţi calitatea vieţii, grija şi tratamentul persoanelor cu demenţă, a familiilor lor şi a DOBRESCU MARIA-CRISTINA,
ALZHEIMER „HELEN DEMENCO” BANAT ULUI NR.91B, îngrijitorilor acestora prin colaborarea cu membrii săi și orice alte persoane dornice de a ajuta la îndeplinirea scopului propus.
ET .1, CAMERA NR.2
ASOCIAŢIA PENTRU SPRIJINUL ŞI 1428/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ALEEA SARGET IA NR.45 SECT OR 2
PROTECŢIA VICTIMELOR TRAFICULUI
RUTIER "SFÂNTUL IOAN"
ASOCIAŢIA PENTRU STEREOSINTEZĂ 13739/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ BD.21 DECEMBRIE 1989 DĂRĂBANŢU MIRCEA,DĂRĂBANŢU VALENTINA,SĂCĂLIŞ CARMEN-LUCIA dezvoltarea personalităţii profesionale şi umane a tinerilor prin activităţi în domeniul chimiei în colective de cercetare din institute şi universităţi PREŞEDINTE – DĂRĂBANŢU MIRCEA, VICEPREŞEDINTE – DĂRĂBANŢU VALENTINA,
NR.135 AP.70
ORGANICĂ FINĂ ŞI HETEROCICLICĂ SECRETAR – SĂCĂLIŞ CARMEN-LUCIA
ASOCIAŢIA PENTRU STIMULAREA 2230/A/2006 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R.CĂPRIOAREI, NR.29 STURZU MIHAI RAZVAN,OPRICA FLORENTIN ADRIAN,MOSORA CRISTIAN CONSTANTIN,CIOLACU MARIAN în scopul elaborării de programe pentru tineret în domeniu integrării în Uniunea Europeană; dezvoltării parteneriatelor cu autorităţile publice centrale şi locale precum şi cu alte structuri asociativeSTURZU MIHAI RĂZVAN - PREŞEDINTE, MOSORA CRISTIAN
INIŢIATIVEI ŞI SPRIJINIREA TINERETULUI VLADIMIR,POPESCU RAREŞ,LOBONŢIU TEODOR SEBASTIAN,CODREANU ADRIAN,BULARCA RĂZVAN,DIACONU de tineret; promovării şi dezvoltării schimburilor inter-culturale, interetnice şi a cooperării internaţionale; creşterii gradului de educaţie ecologică, socială şi cetăţenească în contextul integrării în CONSTANTIN-VICEPREŞEDINTE, OPRICA FLORENTIN ADRIAN-VICEPREŞEDINTE;
LIVIU CONSTANTIN UE, în rândul tinerilor; promovării educaţiei nonformale pentru copii şi tineri; încurajării voluntariatului şi mobilităţii în rândul tinerilor; întăririi societăţii civile; stimulării şi încurajării tinerilor
merituoşi; realizării şi coordonării diferitelor proiecte sociale, cultural-artistice, cultural-religioase, sportive, de educaţie şi învăţământ, de cercetare, de informare, de turism, ecologice şi de
tineret; desfăşurării de proiecte care să asigure tinerilor formarea profesională, asistenţa socială şi de afaceri; al ocrotirii sănătăţii, reducerii şi prevenirii dependenţei de tutun, alcool şi droguri;
integrării sociale a tinerilor proveniţi din centrele de plasament, a celor ieşiţi din centrele de reeducare sau din penitenciare; prevenirii şi reducerii cazurilor în care apar discriminării de orice fel
în rândul tinerilor; desfăşurării de acţiuni umanitare în folosul tinerilor, promovării drepturilor şi libertăţilor omului.
ASOCIAŢIA PENTRU STRATEGIE, 1255/A/2013 TELEORMAN ALEXANDRIA ALEXANDRIA jud. T ELEORMAN ST R BUCUREŞT I, NR. 9 Rizea Bogdan Florin,Mitran Piticu Valentina Veronica,Eremia Radu Marian Crearea unei platforme de cunoaştere şi promovare pe plan local, naţional şi internaţional a activităţilor de interes comunitar şi general în domeniul economic, social, profesional, cultural şi Rizea Bogdan Florin - Preşedinte; Eremia Radu Marian - secretar general.
CUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE planificare strategică.
ASOCIAŢIA PENTRU STUDIEREA ISTORIEI 2306/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.AMICIT IEI, NR.90, SECT OR 1 PETCUŢ PETRE,PETCUŢ LUMINIŢA,VOICU AURICA dezvoltarea unor proiecte şi programe de studiu şi cercetare cu scopul studierii istoriei rromilor PRESEDINTE - PETCUT PETRE, VICEPRESEDINTE - PETCUT LUMINITA, SECRETAR
RROMILOR GENERAL - VOICU AURICA
ASOCIAŢIA PENTRU STUDII DE 1772/A/2000 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA URUCU DAN ADRIAN NR. 2, BL. 31, Barbu Daniel,Cioabă Aristide,Mocearov Andrei,Ionescu Liana,Orban Leonard,Stănescu Ion Socrate,Voicu George Promovarea cercetării ştiinţifice şi a pregătirii profesionale în domeniile ştiinţei politice şi integrării europene Voicu george - preşedinte, Stănescu Ion Socrate - vicepreşedinte, Mocearov Andrei - membru
SC. 1, ET . 7, AP. 32, SECT OR 4
INTEGRARE EUROPEANĂ
ASOCIAŢIA PENTRU STUDII 374/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. ION MOVILA, NR. 5-7, SECT OR 2, 1. SERAFINCEANU CRISTIAN, 2.TIMAR ROMULUS-ZORIN, 3.GUJA CRISTIAN, 4. DANCIULESCU-MIULESCU SCOPUL ASOCIAȚIEI PENTRU STUDII RENO-METABOLICE ȘI NUTRIȚIONALE (ASRMN): membrii fondatori doresc sa se asocieze in vederea atingerii următoarelor PRESEDINTE: Conf. CRISTIAN SERAFINCEANU , cetatean roman, domiciliat in str.
BUCUREST I, 020475
RENO-METABOLICE ŞI NUTRIŢIONALE RUXANDRA-ELENA, 5. PANDURU NICOLAE MIRCEA, 6. ELIAN VIVIANA-IULIA, 7. MIHAI DOINA-ANDRADA obiective:Ameliorarea sănătății și calitÒții vieții pacienților cu boalÒ cronicÒ de rinichi din RomÔnia prin optimizarea cantitativÒ și calitativÒ a actului medical adresat acestora. Realizarea Vasile Toneanu nr.20, Bucuresti, sector 3 VICEPRESEDINTE : 1.Conf. TIMAR
acestui obiectiv se va face prin inițierea și realizarea unor studii epidemiologice, experimentale și clinice ¯ n urmÒtoarele direcții prioritare:;- evidențierea proceselor și mecanismelor metabolice ROMULUS-ZORIN, cetatean roman, domiciliat in str. Stefan cel Mare, Bl. C12, et.5, ap.18,
implicate ¯ n apariția și evoluția bolii cronice de rinichi;;- caracterizarea complexă a conexiunilor dintre boala cronică de rinichi și alte boli metabolice, ¯ n special diabetul zaharat;;- evaluarea și Timisoara, judetul Timis 2.Conf.GUJA CRISTIAN, cetatean roman, domiciliat in Doamna Oltea
monitorizarea statusului nutritional al pacienților cu boala cronicÒ de rinichi, cu sasu fÒrÒ diabet zaharat, precum și elaborarea unor modele de intervenție medicalÒ nutriționalÒ ¯ n cazul nr. 50, Bucuresti, sector 2 COMITETUL DIRECTOR: 1. Conf. TIMAR ROMULUS-ZORIN,
acestor pacienți;;- studierea cu prioritate a efectelor dietelor sever hipoproteice (Keto-diete) suplimentate cu keto-analogi ai amino-acizilor esențiali, ¯ n cazul pacienților cu boalÒ cronicÒ de cetatean roman, domiciliat in str. Stefan cel Mare, Bl. C12, et.5, ap.18, Timisoara, judetul Timis.
rinichi dar și terapia cu keto-analogi ¯ n sindroame de denutriție cu alte etiologii (boala hepatica cronicÒ, diabet zaharat, etc);- definirea și implementarea ¯ n RomÔna a protocoalelor și 2. Conf.GUJA CRISTIAN, cetatean roman, domiciliat in Doamna Oltea nr. 50, Bucuresti, sector
procedurilor de diagnostic și intervenție proprii nutriției clinice.;b) Prezentarea rezultatelor și concluziilor activitÒții de cercetare ¯ n cadrul unor conferințe naționale proprii, congreselor 2 3. DANCIULESCU-MIULESCU RUXANDRA-ELENA, cetatean roman, domiciliat in str.
naționale și internationale, a unor dezbateri publice sau altor manifestÒri publice conform legii, pentru a promova și integra cercetarea și ¯ nvÒțÒmÔntul din RomÔnia ¯ n manifestÒrile Polona nr. 92, bl. 17A+B, sc. 1, et.3, ap. 18, Bucuresti, sector 1 SECRETAR GENERAL:
ASOCIAŢIA PENTRU STUDII ŞI PROGNOZE 1560/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CALEA DOROBANŢ ILOR NR. 189, ET . Se coopteaza: DANILA NICOLAE, STOICA FILIP, NEAGU VALENTIN, BIRIS GABRIEL, GHETEA RADU GRATIAN, ROBERT Promvarea interesului general al dezvoltării economice, sociale şi ecologice durabile în România;- Să creeze fundamentul şi să aduca la cunoştinţa autorităţilor şi a opiniei publice mijloacele de CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - CONSTANTIN BOSTINA, vicepreşedinţi - PETRU
1, AP. 5, SECT OR 1
ECONOMICO-SOCIALE (ASPES) REKKERS, OANCEA IOAN, OANCEA MARGARETA, SEPTIMIU STOICA, GHERGUT DAN, COSTICA IONELA, ENACHE natură a contribui la susţinerea bunăstării economicp sociale a comunităţii românesti RARES, OCTAVIAN JORA, NICOLAE DANILA, EUGEN DIJMARESCU, OVIDIU
RADU, VLADIMIRESCU COSMIN, LEONTIN DINULESCU, OCTAVIAN DRAGOMIR JORA, RADU CRISTIAN RADUT, NICOLESCU, secretar general - DINU DINULESCU. CENZOR - DAN ARICIUC.
BURDUJA MARINEL, MANTA OTILIA, AHCEARLIU ADRIANA, FLORIN DANESCU, NICOLAE BADEA.
ASOCIAŢIA PENTRU STUDII ŞI STRATEGII 16013/A/2014 GALATI SAT .FÂNT ÂNELE, SAT .FÂNT ÂNELE, COM.SCÂNT EIEŞT I jud. GALAT I Oancă Iulian,Olaru Ştefan şi Oancă Bucur. promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea locală şi regională din punct de vedere economic, social, educaţional, cultural, medical, ecologic, preşedinte – OANCĂ IULIAN, vicepreşedinte-OLARU ŞTEFAN, vicepreşedinte-OANCĂ
COM.SCÂNT EIEŞT I
APLICATE DIN ROMÂNIA turistic şi sportiv. BUCUR.
ASOCIAŢIA PENTRU STUDIUL AUZULUI 7208/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. MARASEST I NR.74, CORP A, AP. 1, 1. Imre Csaba Tuzson,cetatean maghiar,nascut in Cluj-Napoca,Romania,la data de 25 iulie 1950,domiciliat in se completeaza : asociaţia are drept scop principal acela de sustinere a activitatii de cercetare şi dezvoltare a cunoasterii stiintifice a auzului uman.;- sa conttribuie prin activitatea sa la sustinerea Consiliul Director: 1. – presedinte: TUDOR ADRIAN GEORGE 2. –
SECT OR 4,
Ungaria,Budapesta,legitimat cu Pasaport ZJ 476 783 eliberat de autoritatile maghiare la data de 21 ianuarie 2005, 2. Erzsebet intregii activitaţi de cercetare stiintifica, pregatire şi perfectionare a cadrelor din domeniul audiologiei şi otologiei. vicepresedinte MANU DOREL-AUGUSTIN 3. - membru: POKA ERZSZBET 4.
Poka,cetatean maghiar,nascuta in Satu - Mare,Romania,la data de 22 iunie 1952,domiciliata in Ungaria,Budapesta,legitimata cu - membru: TUZSON IMRE CSABA 5. – membru: DAVID LUCIAN 6. - membru
Pasaport ZJ 814 035,eliberat de autoritatile maghiare la data de 03 august 2005. 3. Dorel-Augustin Manu,cetatean roman,nascut la STOICA GABRIELA-CARMEN
data de 04.01.1952,in comuna Vad-jud. Cluj,identificat cu CI seria RD nr. 198073,CNP 1520104123130,eliberat de sectia 7 politie,la
data de 05.10.2001,domiciliat in Bucuresti,str. Oradea nr. 12,sector 2 4. David Lucian,cetatean roman,nascut la data de 24.04.1964 in
Buhusi,jud. Bacau,fiul lui Constantin si Aurelia,domiciliat in Bucuresti,str. Cluj nr. 71,sector 1,identificat cu C.I. seria RR nr.
518707,eliberata de Sectia 4 Politie la data de 02.04.2008,CNP 1640424080024 5. Tudor Adrian - George,cetatean roman,nascut la
data de 07.10.1955,in Bucuresti,identificat cu Cl seria RR nr 188754,eliberata de Sectia 4 Politie,la data de 31.01.2002,CNP
ASOCIAŢIA PENTRU STUDIUL 3695/A/2007 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.DOROBANT ILOR NR.105 CAZACU MIRCEA,ACHIMAS-CADARIU ANDREI-BELA,BARBU TRAIAN,VLAD VASILE CALIN,FABIAN OVIDIU VASILE promovarea studiului pancreasului, a patologiei si tratamentului afectiunilor pancreasului cu mijloace clinice, chirurgicale si orice alte forme terapeutice recunoscute stiintific, activitati de PRESEDINTE – BARBU TRAIAN SORIN, SECRETAR GENERAL – FABIAN OVIDIU
AP.64
PANCREASULUI "CLUBUL ROMÂN DE cercetare stiintifica in domeniul pancreasului, organizarea de forme de pregatire stiintifica a practicienilor in domeniu, simpozioane si alte forme de comunicare stiintifica, publicatii si altele VASILE, TREZORIER – VLAD VASILE CALIN
PANCREAS"
ASOCIAŢIA PENTRU STUDIUL PATOLOGIEI 15972/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.ROMULUS, NR.34/A PĂTRAŞCU JENEL- MARIAN,FAUR COSMIN –IOAN,FAUR MARIANA,ANDOR BOGDAN- CORNELIU,HOGEA Desfăşurarea unor activităţi cu caracter medical, stiinţific, de cercetare şi pregatire profesională în domeniul medical, de edificare, lărgire a bazei materiale stiintifice pentru dezvoltarea si studiul preşedinte: FAUR COSMIN- IOAN, membrii : FAUR MARIANA si HOGEA GHEORGHE
MUSCULO-SCHELETALE GHEORGHE-BOGDAN,FLORESCU SORIN,CROICU CONSTANTIN -CRISTIAN afectiunilor musculo-scheletale in Romania, de promovare si sprijinire a integrarii Romaniei si sub aspect medical in Uniunea Europeana, precum si de furnizare de servicii medicale, bazandu-se BOGDAN
pe ultimele descoperiri in domeniu.
ASOCIAŢIA PENTRU STUDIUL TUMORILOR 18752/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL AVIAT ORILOR NR. 34-36, SECT OR 1 POIANA CATALINA,BACANU FLORIN,BECHEANU GABRIEL,CROITORU ADINA,DICULESCU MIHAI MIRCEA,FICA - promovarii cercetarii in domeniul diagnosticului si tratamentului tumorilor neuroendocrine. preşedinte - MANUC MIRCEA, vicepreşedinte - POIANA CATALINA, trezorier -
NEUROENDOCRINE DIN ROMÂNIA SIMONA-VASILICA,GALESANU CORINA,GHERGHE MIRELA,GHERVAN CRISTINA-MARIANA-VALERIA,GRASU PARVULESCU IULIANA-VIORICA
CRISTIAN-MUGUR,HERLEA VLAD,LAZAR OCTAVIAN-FULGER,LUCA NICULINA-IOANA,MANUC MIRCEA,MIHAILOV
ANCA,MUNTEAN VALENTIN,MUSAT MADALINA-DANIELA,PARVULESCU IULIANA-VIORICA,PAUN
DIANA-LORETA,TERZEA DANA-CRISTINA,TOMULESCU VICTOR-NICOLAE,TRIFANESCU
RALUCA-ALEXANDRA,VARCUS FLORE.
ASOCIAŢIA PENTRU SUPORT ŞI 4635/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.IONEL PERLEA, NR.19, SECT OR 1 Acordarea calităţii de membru activ Dl. Popescu George De a contribui la fundamentarea valorilor democratice autentice din cadrul procesului de ridicare a standardelor sociale şi culturale ale populaţiei prin mecanismele organizationale ale societăţii Retragerea Dl.Nistoran Dorin Liviu - din calitate de preşedinte Numirea in calitatea de
REINTEGRARE SOCIALĂ civile, precum şi prin participare civică directă şi instituţionala, de a se implica in actiuni civice şi sociale in spaţiul intercultural, interetnic, stiinţific, de a sustine şi a promova programe şi studii de presedinte a Dl. Popescu George
orientare spre modele noi de prosperitate la nivel naţional şi local
ASOCIAŢIA PENTRU SUSTENABILITATE ŞI 1291/A/2013 PRAHOVA CÂMPINA CÂMPINA jud. PRAHOVA ORIZONT ULUI, NR.1, BL. R 10 , ŞERBULEA DAN-ALEXANDRU ,ŞERBULEA VLAD-ANDREI ,ŞERBULEA MARIAN de a propune şi de a implementa programe şi proiecte de dezvoltare a comunităţilor locale în diferite domenii ale vieţii sociale : educaţie , sănătate , sport , cultură Preşedinte : ŞERBULEA DAN-ALEXANDRU , Vicepreşedinte : ŞERBULEA VLAD-ANDREI ,
ET .5 , AP.17
DEZVOLTARE DURABILĂ ÎN ROMÂNIA Secretar : ŞERBULEA MARIAN
ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA 18092/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.LABIRINT , NR.11, AP.2 CSATLOS DIMA IOSIF,FLOREAN SERGIU SEBASTIAN,TOTH KINGA ENIKO,VASALON LUCIAN,VETAN MIHAELA LAVINIA dezvoltarea unei agriculturi sustenabile din punct de vedere social, de mediu si economic. vicepreşedinte - VESALON LUCIAN GHEORGHE, secretar -FLOREAN SERGIU
AGRICULTURII TĂRĂNEŞTI SEBASTIAN
ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA 139/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA VICT ORIEI NR. 224, BL. D5, SC. 1, VLAD ZAMFIRESCU,LIVIU-GABRIEL HUIBAN,ALEXANDRU POPA - protejarea activităţilor artistice ale membrilor.;- promovarea şi afirmarea principiilor şi valorilor culturale române;;- întărirea cadrului legal de protecţie a artiştilor creatori şi/sau interpreţi;;- preşedinte: VLAD ZAMFIRESCU, vicepreşedinte: LIVIU-GABRIEL HUIBAN,
ET . 13, AP. 47, CAM. 1, SECT OR 1
ARTIŞTILOR DIN ROMÂNIA afirmarea şi întărirea rolului artistului în societate în general şi în industria artistică în special;;- intărirea colaborării între instituţii de drept public şi/sau privat, pe de o parte, şi comunitatea secretar-trezorier: ALEXANDRU POPA
artistică, pe de altă parte, printre altele prin simplificarea mijloacelor de comunicare sau accesului fiecărei părţi la proiecte şi informaţii;;- susţinerea realizării de activităţi cultural-artistice atat în
mediul public cat şi în cel privat;;- prestarea de servicii conexe activităţii culturale;;- încurajarea creativităţii artistice, prin orice mijloace.
ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA 16931/A/2014 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I ST R. SURAIA NR.1, BL.30, SURCEL CRISTIAN IULIUS,BARBULESCU OCTAVIAN,ARNICI MARIUS CEZAR ORGANIZAREA DE AC TTIUNI SOCIO CULTURALE SI PROFESIONALE DESTINATE LARGIRII, ATRAGERII FONDURILOR MATERIALE IN FAVOAREA DIVERSELOR INSTITUTII presedinte SURCEL CRISTIAN IULIUS, vicepresedinte BARBULESCU OCTAVIAN, secretar
SC.1, ET .5, AP.33
CERCETĂRII ŞI EDUCAŢIEI ÎN MEDICINĂ MEDICALE, IN SCOPUL EXTINDERII CAPACITATII DE TRATAMENT SI A MODERNIYARII APARATURII DIN DOTARE ARNICI MARIUS CEZAR
ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA CLINICII 17035/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. BUCUREŞT I, NR. 14, BL. A, CRĂCIUN ADRIAN-VASILE,SIMEDREA IOAN,DUMITRA MARIETA-LIVIA Organizarea de congrese, simpozioane şi alte manifestări ştiinţifice medicale, susţinerea unor grupuri de competenţă pentru copii cu afecţiuni cronice, oferirea de sprijin financiar şi logistic. preşedinte: CRĂCIUN ADRIAN-VASILE, vicepreşedinte - MĂRGINEAN OTILIA, secretar
SC. C, AP. 4
NR. 1 PEDIATRIE TIMIŞOARA general – DUMITRA MARIETA-LIVIA
ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA 19740/A/2015 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I MICRO 19, ALEEA COMERŢ ULUI, GHINEA ADRIAN - VICTOR ,PARASCHIVEANU ROXANA MANUELA,OPRAN CRISTINELA-RALUCA,COJA CORNEL continuarea tradiţiei comerciale în zona Aleii Comerţului din cartierul "Dunărea " Galaţi în concordanţă cu legislaţia în domeniu, îmbunătăţirea şi modernizarea activităţii de comerţ. - Presedinte- GHINEA ADRIAN - VICTOR, Vicepresedinte- PARASCHIVEANU ROXANA
SPAŢ IU COMERCIAL AFERENT BL. K1
COMERŢULUI - ZONA DUNĂREA GALAŢI ,BRANIŞTE EDUARD-GHEORGHE ,POPOVICI ELEONORA ,STRATULAT NICOLAIE,DINICUŢĂ TITI – ADRIAN,CONDRUZ MANUELA, Vicepresedinte - OPRAN CRISTINELA-RALUCA, Secretar general - BROASCĂ
COSTEL ,BROASCĂ VALERIA ,CHIŢU MARINA ,MOCĂNAŞ TUDORIŢA ,RÂPAN IONIŢĂ,CRĂCIUN LILIANA ,RÂPĂ VALERIA.
CRISTIAN,TABARDICI VASILICA ,GHEORGHE DANIELA-SIMONA,MARINOVICI – VÂRLAN ION,DEDIU RODICA ,STROIA
MARICELA VIVIANA .
ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA 15853/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA GRIVIŢ EI NR. 212, BL. J, SC. B, ET . EGU SIMONA RODICA,EGU ION,EGU MARIA. - apararea drepturilro si intereselor persoanelor a caror viata este marcata de Tulburare din spectru autist, tulburare de opozitie, deficit de atentie cu hiperactivitate (ADHD), Sindrom Poland, presedinte - EGU SIMONA RODICA, membri - EGU ION, EGU MARIA
1, AP. 5, SECT OR 1
COPIILOR CU AUTISM cresterea calitatii vietii acestora si promovarea includerii si participarii lor depline la viata comunitatii din care fac parte;;- isi propune sa mobilizeze cat mai multi cetateni din Romania in lupta
impotriva DISCRIMINARII.
ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA 18641/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I SECT OR 3, ST R. MOISE NICOARĂ NR. VLĂDĂREANU CONSTANTIN,VLĂDĂREANU DANIELA,SC COM-PEC SRL PRIN VLĂDĂREANU CONSTANTIN SPRIJINIREA MATERIALĂ ŞI SUFLETEASCĂ DEYINTERESATĂ, PRIN MODALITĂŢI ŞI MIJLOACE LICITE, TRANSPARENTE ŞI MORALE, FĂRĂ NICIO DISCRIMINARE DE ORDIN presedinte VLĂDĂREANU CONSTANTIN, vicepreşedinte VLĂDĂREANU DANIELA, secretar
7
CULTURII ŞI EDUCAŢIEI RASIAL, ETNIC, POLITIC, IDEOLOGIC ŞI RELIGIOS SAU CULTURAL, A PERSOANELOR NEAJUTORATE, CU O CONDIŢIE INJUSTĂ, INGARTĂ SAU PRECARĂ ÎN REFACEREA tascau marinela
SAU ÎNTREŢINEREA SĂNĂTĂŢII CORPORALE ŞI/SAU MENTALE - BĂTRÂNI, BOLNAVI, COPII CU PROBLEME, PAUPERI, PERSOANE MARGINALIZATE, CATEGORII
DEFAVORIZATE, VICTIME ALE UNOR CONFLICTE SAU CALAMITĂŢI ORI DEZASTRE NATURALE
ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA 80/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. POPA T AT U NR. 49, SECT OR 1 DIACONIŢĂ VLADIMIR FLORIN,STOICA LIANA,CIOCOIU ALINA,DĂNESCU ŞERBAN-ALEXANDRU. - susţinerii participarii studenţilor la concursuri de arbitraj. preşedinte - DIACONIŢĂ VLADIMIR FLORIN, secretar - LIANA STOICA.
PARTICIPĂRII STUDENŢILOR LA
CONCURSURI DE ARBITRAJ
ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA 11418/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BĂNEASA NR. 2-6, BL. 7/1, SC. 2, AP. LORIN CIPRIAN PATACHE,ALEXANDRU GABRIEL GHEORGHE,ALEXANDRA IULIANA PATACHE. - desfăşurarea de activităţi în domeniul cultural, asistenţei sociale, consiliere, drepturilor omului, protecţiei mediului şi promovării tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti. preşedinte - ALEXANDRU GABRIEL GHEORGHE, secretar - ANDREEA IRINA PISTOL,
23, SECT OR 1
PROIECTELOR TINERILOR membru - MIHAI BONCIU.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA ŞI 8627/A/2009 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R.PODUL CREŢ ULUI NR.67 Calnegru Mircea Valentin,Calnegru Oana,Strâmtu Alexandru -să susţină şi să promoveze activ mişcările culturale la novel naţional şi internaţional Preşedinte - Calnegru Mircea Valentin - CNP 1780822131225, Vicepreşedinte - Calnegru
PROMOVAREA ARTIŞTILOR Oana - CNP 2780930131281, Director Executiv - Strâmtu Alexandru - CNP 1810916080071
ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA ŞI 1523/A/2012 BIHOR ORADEAC ST R ILIE ORADEAC ST R ILIE CRIST EA NR 6 jud. BIHOR MOLNAR EVA KINGA BRUNCSAK ANNA ,ARI ANDREEA SPRIJINIREA MORALĂ ŞI MATERIALĂ A FAMILIILOR SĂRACE MOLNAR EVA KINGA -PREŞEDINTE , BRUNCSAK ANNA -VICEPREŞEDINTE , ARI
CRIST EA NR 6
PROMOVAREA FAMILIEI CUIBUL FESZEK - ANDREA GABRIELA -SECRETAR
CSALADTAMOGATO EGYESULET
ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA 8077/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA LUNCA CERNEI, NR 2, BL. D48, SC. Georgescu Alina Valentina,Georgescu Bogdan Ionuţ,Georgescu Elena. Susţinerea terapiei pentru recuperarea în autism precum şi promovarea drepturilor şi intereselor persoanelor cu autism, creşterea calităţii vieţii acestora şi promovarea includerii şi participării lor Georgescu Alina Valentina- preşedinte, Georgescu Bogdan Ionuţ- vicepreşedinte, Georgescu
G, ET . 2, AP. 99, SECT OR 6.
TERAPIEI ÎN AUTISM depline la viaţa comunităţii din care fac parte. Elena- secretar.
ASOCIAŢIA PENTRU SUSŢINEREA, 15649/A/2014 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ŞOSEAUA CRIST IANULUI, NR.2 Moldoveanu Daniel-Sorin,Moldoveanu Vasile Stefan,Moldoveanu Emilia Stanca şi Moldoveanu Gabriela crearea de resurse şi oportunităţi pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii, prin susţinerea şi formare/reconversie profesională, asigurând acestora o trecere de la situaţia de copreşedinte – Moldoveanu Daniel Sorin, copreşedinte – Moldoveanu Vasile Ştefan, membru –
RECONVERSIA ŞI OCUPAREA persoană asistată la situaţia de persoană integrată pe piaţa muncii Moldoveanu Emilia Stanca, membru – Moldoveanu Gabriela
PROFESIONALĂ A PERSOANELOR CU
DIZABILITĂŢI
ASOCIAŢIA PENTRU ŞANSE EGALE 4545/A/2006 GORJ T G JIU T G JIU jud. GORJ art. 3, pct. 3.1 se modifică astfel: DUMITRAŞCU SIMONA ELENA,FIU MITRE NICOLETA,GHERGHEŞAN CORINA,LIAO GABRIELA,TOMESCU DUMITRU Art. 5 Scopul N^;-. Asociaţia Pentru Şanse Egale este o organizaţie care urmăreşte educarea întregii societăţi prin Dispune înregistrarea în Registrul special ţinut la grefa Judecătoriei Tg-Jiu a modificărilor
„Sediul Asociaţiei pentru Şanse Egale este în T g-Jiu, str.
Siretului, nr. 5, jud. Gorj” CORNELIA promovarea unor politici afirmative si nondiscriminatorii pentru creşterea calităţii vieţii in România.;- Asociaţia s-a născut din dorinţa de a promova egalitatea de şanse intre femei si bărbaţi prin intervenite în actul constitutiv şi statutul asociaţiei, conform Adunării generale ce a avut loc la
sprijin acordat ridicării statutului social si creşterii vizibilităţii femeilor în profesiile si comunităţile lor. Ea urmăreşte sa încurajeze: creşterea si sprijinirea participării femeilor in procesul de luare data de 31.03.2009, respectiv: retragerea din funcţia de cenzor şi solicitarea d-nei Motoniu
a deciziilor si in viata publica la nivel local, naţional, regional si internaţional; promovarea si sprijinirea participării femeilor in procesul de dezvoltare comunitara, la nivel local, naţional, regional si Codruţa - Daniela de a deveni membru al asociaţiei aprobată, retragerea din funcţia de
internaţional; cultivarea solidarităţii intre femei atât in cadrul procesului de construire/consolidare a democraţiei cat si in viata politica, la nivel local, regional si internaţional; protejarea drepturilor vicepreşedinte, de membru al Consiliului director şi de membru al APSE a d-nei Liao Gabriela,
si intereselor femeilor prin evaluarea modului in care sunt implementate politicile si programele sociale la nivel local, naţional,;regional si internaţional.;; noua componenţă a Consiliului director fiind Ghegheşan Corina – preşedinte; Fiu Mitrea
Nicoleta – vicepreşedinte; Tomescu Dumitrescu Cornelia – vicepreşedinte; Motoniu Codruţa -
Daniela – secretar general, conform Adunării generale din data de 31.03.2010, respectiv:
retragerea din calitatea de vicepreşedinte şi membră a Consiliului Director a d-nei Tomescu
ASOCIAŢIA PENTRU ŞCOALA GIMNAZIALĂ 16929/A/2016 SIBIU MEDIAŞ MEDIAŞ jud. SIBIU ST R. GHEŢ II NR.5, PART ER ARON ANCA SABINA,CHIRICESCU ALIN,FILIMON LAURENŢIU-TRAIAN,GHEORGHIU LIANA,GOAGE Sprijinirea întregii activităţi instructiv-educative, curriculară, extracurriculară şi extraşcolară desfăşurată în cadrul Şcolii Gimnaziale Cireşarii Mediaş. ROŞU CORNELIA IOANA - Preşedinte; CHIRICESCU ALIN - Vicepreşedinte; FILIMON
,CAMERA 1
CIREŞARII MEDIAŞ CLAUDIA-MADINA,MUNTEAN LUCIA,ROŞU CORNELIA-IOANA,SANDU LIUDMILA LAURENŢIU TRAIAN - Membru
ASOCIAŢIA PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ 18054/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SIBIU, NR. 1, BL. C5, SC. 6, ET . 2, AP.Simona Mihaela Dumitriu,Claudiu Cobilanschi,Marian Dumitru. Promovarea şi dezvoltarea ştiinţei şi artei contemporane, a educaţiei, a cercetării interdisciplinare contemporane în domeniul artei, a dreptului la libera exprimare, prin organizarea şi realizarea deSimona Mihaela Dumitriu- preşedinte, Claudiu Cobilanschi- vicepreşedinte, Marian Dumitru-
193, CAM. 1, SECT OR 6.
CONTEMPORANĂ evenimente şi proiecte culturale, sociale şi educaţionale de interes general, specifice orientării profesionale a membrilor asociaţiei. vicepreşedinte.
ASOCIAŢIA PENTRU ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI 145/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.SFINŢ II VOIEVOZI, NR.41-45, SC.B, NOVEANU EUGEN,DUMITRESCU MARIA,NOVEANU DRAGOŞ,NOVEANU GABRIELA NAUSICA Elaborarea de studii în domeniul ştiinţelor educaţiei şi domeniilor conexe, elaborarea şi implementarea de programe şi proiecte prin activităţi de formare, cercetare, dezvoltare, consultanţă, PRESEDINTE - NOVEANU EUGEN VICEPRESEDINTE - NOVEANU DRAGOS
ET .6, AP.34, SECT OR 1
expertiză, pentru promovarea unei practici bazate pe datele oferite de investigarea stiinţifica a intregului ansamblu de factori implicati în procesul educaţional SECRETAR - DUMITRESCU MARIA
ASOCIAŢIA PENTRU TÂRGU MUREŞ – 1272/A/2013 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA ION BUT EANU, NR. 40, JAKAB ISTVAN,NAGY LASZLO,SANTHA AGNES ROZSA,PORTIK VILMOS LASZLO,PETI ANDREI,SOOS ZOLTAN Sprijinirea păstrării identităţii naţionale şi culturale ale maghiarilor din Mureş şi protecţia drepturilor minorităţilor naţionale, implementarea egalităţii de şanse. PORTIK VILMOS LASZLO, SOOS ZOLTAN, JAKAB ISTVAN, SANTHA AGNES ROZSA,
AP. 19
MAROSVASARHELYERT EGYESULET PETI ANDREI
ASOCIAŢIA PENTRU TEATRU ŞI CARTE 2842/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PRAHOVA NR. 18, SECT OR 1 SANDU ANDREEA,GĂBUDIANU-RĂDULESCU SMARANDA,DELCIU TEODOR. - promovarea valorilor culturale, spirituale, naturale, naţionale şi internaţionale, educarea cetăţenilor în domeniul artei şi dezvoltării personale prin activităţi referitoare la: teatru, cinematografie, preşedinte - GĂBUDIANU-RĂDULESCU SMARANDA, vicepreşedinte - SANDU ANDREEA,
pictură, muzică, literatură, ecologie, speologie, etnografie; precum şi crearea unui cadru propice schimbului de cunoştinţe, informaţii, cultural educative, între cetăţenii români (tineri sau adulţi) şi secretar general - DELCIU TEODOR.
cetăţenii altor ţări, sprijinirea membrilor asociaţiei în vederea participării şi organizării activităţilor cultural educative şi de ocrotire a mediului.
ASOCIAŢIA PENTRU TEATRU ŞI CARTE 8845/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PRAHOVA NR. 18, SECT OR 1 SANDU ANDREEA,GĂBUDIANU-RĂDULESCU SMARANDA,DELCIU TEODOR - promovarea valorilor culturale, spirituale, naturale, naţionale şi internaţionale, educarea cetăţenilor în domeniul artei şi dezvoltării personale prin activităţi referitoare la: teatru, cinematografie, preşedinte - GĂBUDIANU-RĂDULESCU SMARANDA, vicepreşedinte - SANDU ANDREEA,
pictură, muzică, literatură, ecologie, speologie, etnografie; precum şi crearea unui cadru propice schimbului de cunoştinţe, informaţii, cultural educative, între cetăţenii români (tineri sau adulţi) şi secretar general - DELCIU TEODOR
cetăţenii altor ţări, sprijinirea membrilor asociaţiei în vederea participării şi organizării activităţilor cultural educative şi de ocrotire a mediului.
ASOCIAŢIA PENTRU TEHNOLOGIA 11013/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. NICOLAE CONST ANT INESCU NR. 13, Cooptarea de noi membri: VASILE BALTAC, GABRIEL MARIN, GORODCOV MIHAELA, POPESCU GRIGORE, SORIN preşedinte - VASILE BALTAC, vicepreşedinte executiv - VLADIMIR LĂZĂRESCU,
SC. C, ET . 4, AP. 47, SECT OR 1
INFORMAŢIEI ŞI COMUNICAŢII DIN NICOLAE MARPOZAN, GHEORGHE ŞERBAN, FLORIN PAUNESCU, NICOLAE BADEA, PETRE DANUŢ GOLEŞTEANU, vicepreşedinţi - NICOLAE BADEA ANDREI CHIRICĂ, CRISTIAN CONSTANTINESCU,
ROMÂNIA ION ROŞCA, EUGEN PREOTU, POPA IULIAN, FLORIN FILIP, ILIE ROMEO, EUGENIE STĂICUŢ, NICOLAE THEODOR OVIDIU CRIŞAN, MIHAELA GORODCOV, FLORIN GHEORGHE FILIP, GABRIEL MARTIN,
STĂNESCU, DAN ROMAN, GEORGE OGRINJA, MIHAI NIŢĂ, VALERIU PANGHE, CRISTIAN CONSTANTINESCU, DORU GRIGORE POPESCU, LUCIA POPESCU, EUGEN PREOTU, DAN NICOLAE ROMAN,
MARDARE, ANDREI CHIRICĂ, EUGEN CHIVU, OVIDIU CRIŞAN, SIMONA LAZĂR, MARIUS BAICOIANU, DAN POPESCU, VLAD ŢEPELEA, membri - DAN BEDROS, EUGEN CHIVU, LUCIA COCULESCU, DAN
COSTIN MANOLACHE, MIHAI POPESCU, GEORGE MACRI, ION ADRIAN LOCUSTEANU, IONEL OPREA, PAVEL PUGHIN, DASCĂLU, ADRIAN DAVIDOVICIU, HORIA GLIGOR, SORIN NICOLAE MARPOZAN,
MARIUS MUNTEANU, DROAŞCĂ VIORICA, CREŢU BOCŞA, ELENA COSTACHE, MARIANA LĂZĂRESCU, CRYSEEA ADELAIDA MATEESCU, DAN MIHALCA, TRANDAFIR MOISA, EMIL MUNTEANU,
CĂLINESCU, MIHAI BOTEZ, BOGDAN ZINCĂ. VALERIU PANGHE, FLORIN PĂUNESCU, ADRIAN PETRESCU, IULIAN POPA, VICTOR
POPESCU, ION ROŞCA, MIHAI TOMA SĂNDULESCU, ION STĂNCIULESCU.
ASOCIAŢIA PENTRU TEHNOLOGIE ŞI 3700/A/2012 ILFOV MĂGURELE MĂGURELE jud. ILFOV ST R. MAGNOLIEI NR. 4 Promovarea intereselor profesionale ale membrilor săi în societate SECRETAR: JIVANESCU IULIA ELENA
INDUSTRIE SPATIALĂ ROMSPACE
ASOCIAŢIA PENTRU TEHNOLOGIE ŞI 15932/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PIROT EHNICII, NR. 19, SECT OR 6. Florea Bogdan Florin,Velican Valentin Ion,Grigore Ovidiu. Cercetarea, dezvoltarea și inovarea ¯ n domeniul științific și tehnologic, dezvoltarea capitalului uman, sprijinirea grupurilor vulnerabile și sprijinirea antreprenoriatului. Florea Bogdan Florin. preşedinte, Velican Valentin Ion- vicepreşedinte, Grigore Ovidiu-
MICROPRODUCŢIE vicepreşedinte.
ASOCIAŢIA PENTRU TEHNOLOGII 15659/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.T RAIAN VASILE, NR.21, AP.3, BATACHIA LEON ION,TRAUSAN STEFAN,CAMPEANU CEZAR,DIACONESCU STEFAN,PASAL EUGEN,BOTEZ de a contribui şi a promova in randul membrilor sai tehnologiile avansate de prelucrare a informatiei pe toate caile admise de legislatia in vigoare in Romania PRESEDINTE - GEORGESCU IOAN, VICEPRESEDINTI - MANOLESCU GORUN,
SECT OR 1
AVANSATE DE PRELUCRARE A RADU,GEORGESCU IOAN,LEPADATU CORNEL,LEU NICOLAE,MELENCIUC FLORIN,SAFTOIU ELENA,GOLESTEANU TRAUSAN STEFAN, TRANDAFIRESCU NICOLAE, CONSILIER - MELENCIUC FLORIN
INFORMAŢIEI PETRE,POPA IULIAN,LAZAR ALEXANDRU,NAGY ANTAL LASZLO,BARBUCEANU MIHAI,PREDESCU ROLANDA,MUJA SECRETAR - GROZA ANCA, CASIER - ZAMORA CONSTANTIN
LIVIU AUREL,ZAMERA CONSTANTIN,RIZESCU ILEANA,ICHIM LUMINITA,POPESCU MARIANA NICOLETA,GROZA
ANCA,TRANDAFIRESCU NICOLAE,MANOLESCU GORUM,TUDOR SORIN,ZABULICA VALERIU,CIOLEAN NARCIA
ASOCIAŢIA PENTRU TERAPIE 19106/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. GHEORGHE IONESCU SISEST I NR. STOICA NICOLETA-LORENA,STOICA IONUT-MIRON,STAN CONSTANTIN. - promovarea, constientizarea individuala si cunoasterea publica a conceptului de sistem craniosacral, astfel cum a fost acesta definit de dr. John Upledger, fondatorul Upledger Institute din Palm preşedinte - STOICA NICOLETA-LORENA, membru - STOICA IONUT-MIRON
140, SECT OR 1
CRANIOSACRALĂ SF. IOSIF Beach, Florida, USA. Asociatul fondator, d-na STOICA NICOLETA – LORENA, persoana instruita si acreditata in domeniul terapiei craniosacrale, ofera credibilitatea, calificarea si competenta
personala si profesionala scopului nepatrimonial pentru care se constituie asociatia.
ASOCIAŢIA PENTRU TERAPIE UMANIST 21753/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CALEA GIULEŞT I, NR. 433, CAM. 1, Costa Teodor Scorţan,Grecianu Sevastiţa,Apostol Mirela Daniela,Stan Sabina,Nistor Georgiana. Apărarea drepturilor și intereselor persoanelor a căror viață este marcată de diverse dificultăți, întârziere în dezvoltare, tineri și adulți cu nevoi speciale, copii din familii dezavantajate, dar care Costa Teodor Scorţan- preşedinte, Grecianu Sevastiţa- vicepreşedinte, Apostol Mirela Daniela-
SECT OR 6.
COMPORTAMENTALĂ - SUNT SPECIAL doresc să-și îmbunătățească nivelul educației și calitatea vieții, cât și suport pentru părinții copiilor în cauză, servicii sociale pentru persoanele în cauză. Se dorește susținerea creșterii calității vicepreşedinte, Stan Sabina- vicepreşedinte.
vieții acestora, promovarea includerii și participării lor depline la viața comunității din care fac parte, acordarea de ajutoare materiale, financiare și consiliere. ;Asociația noastră își propune să
mobilizeze cât mai mulți cetățeni din România, și nu numai, în acest demers social.
ASOCIAŢIA PENTRU TERAPIE, EDUCAŢIE ŞI 20223/A/2015 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I ST R.FIZICIENILOR NR.22, IANCU MARIUS,IANCU MARIANA,IANCU ROXANA NICOLETA RECUPERARII COPIILOR CU DIZABILITATI, TULBURARI DE DEZVOLTARE SI COMPORTAMENT PRIN DIFERITE METODE DE TERAPIE SI INTEGRAREA LOR SCOLARA SI PRESEDINTE-IANCU MARIANA, VICEPRESEDINTE-IANCU MARIUS,
BL.21A, SC.A, AP.12
DEZVOLTARE ARMONIOASĂ SOCIALA VICEPRESEDINTE SI SECRETAR GENERAL-IANCU ROXANA NICOLETA
ASOCIAŢIA PENTRU TINE ANA 16905/A/2016 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I ST R. LUGOJANA, NR. 12, SERBANESCU MELANIA MIRELA ,SERBANESCU NICULAE,SERBANESCU MARIA Garantarea dreptului la viata prin acordarea de tratament si ingrijire medicala de specialitate, in tara si in strainatate, cresterea calitatii vietii, includerea si participarea deplina la viata comunitatii presedinte-SERBANESCU MELANIA MIRELA , vicepresedinte-SERBANESCU NICULAE,
BLOC 15C, SCARA 2, ET AJ 6, APART AMENT 88,
CAMERA 2 din care face parte, a copilului Serbanescu Ana Maria, care prezinta grad de handicap grav -cu asistent personal; să mobilizeze cat mai multi cetateni din Romania si din strainatate pentru secretar-SERBANESCU MARIA
ajutorarea minorului Serbanescu Ana Maria, si totodata, sa constientizeze maserle asupra gravitatii situatiei persoanelor care prezinta grad de hanicap sever care au dreptul sa traiasca demn
alaturi de ceilalti membri ai comunitatii, in conditiile egalitatii de sanse a tuturor oamenilor.
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET 10664/A/2013 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. LĂMÂIŢ EI, NR. 42, AP. -dobândesc calitatea de membru: Oajdea Adina, Dumitrescu Cristian Marius, Dumitrescu Ecaterina Oana. -pierd calitatea de Reprezentarea, promovarea, sustinerea si apararea intereselor economice, profesionale, tehnice si juridice ale membrilor sai in relatiile cu autoritatile publice, cu sindicatele, cu alte asociatii, cu CONSILIUL DIRECTOR: Oajdea Adina- preşedinte, Dumitrescu Cristian Marius-
2, SECT OR 4.
membru: Turturea Cornel, Turturea Stela, Oprea Viorel, Nistor Liliana. persoane juridice si fizice, atat la nivel national cat si international, in concordanta cu obiectivele sale. vicepreşedinte, Dumitrescu Ecaterina Oana- membru.
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET 4624/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.PALISANDRULUI, NR.44, SECT OR 1 STAN VICTOR,LOVIN SERBAN NICOLAE,MIHALY DANIEL FLORIAN De a permite asociaţilor acesteia o mare implicare în viaţa socială a tineretului;- Dorinţa şi străduinţa lor în sensul stimulării iniţiativeşlor locale în vederea identificării şi rezolvării problemelor DIRECTOR GENERAL - STAN VICTOR, DIRECTOR EXECUTIV - MIHALY DANIEL
legate de dezvoltarea turismului sportului a învăţământului şi reorientării profesionale a tineretului FLORIAN,
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET "FII 17697/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I SECT OR 3, ALEEA RIMNICU VILCEA, STEFAN SIMONA-FLORENTINA,BIRSAN MARCEL,NISTOR ALEXANDRU-DANIEL CREAREA CADRULUI ORGANIZATORIC PENTRU TOTI TINERII INTRE 14-35 ANI, IN VEDEREA REALIZARII IDEILOR SI ACTIUNILOR CARE SA DUCA LA EDUCARE, preşedinte- STEFAN SIMONA-FLORENTINA, vicepreşedinte-NISTOR ALEXANDRU
NR. 3, BL. S16, SC. 1, ET . 5, AP. 26
OPTIMIST" PERFECTIONARE, CUNOASTERE, RECONVERSIE PROFESIONALA, EXPOATAREA PROPRIILOR FORTE IN FOLOSUL COMUNITATII, CONCURAND DIRECT LA CALITATEA DANIEL, secretar BIRSAN MARCEL
VIETII SOCIALE LOCALE ŞI INDIRECT LA INTARIREA POZITIEI TINERILOR
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET "OLIMP" 1635/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. LĂŢ EA GHEORGHE NR.2, BL.C 58, -retragerea d-nei Crap Andreea (fostă Honciuc). identificarea, atragerea şi gestionarea de resurse financiare şi de altă natură, pentru organizarea, coordonarea şi desfăşurarea de activităţi complementare sistemului şi activităţilor educaţionale CONSILIUL DIRECTOR: Puiu Sorin Cornel- preşedinte, Rusu Ileana Bianca- vicepreşedinte,
SC.1, ET .3, AP.20, SECT OR 6
prevăzute în programa de învăţământ emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Acest scop are un caracter educativ, informativ, cultural şi filantropic. Puiu Natalia- vicepreşedinte. -retragerea d-nei Puiu Natalia (fostă Rusu) din funcţia de cenzor.
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET "SAKURA" 872/A/2012 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. T URT URELELOR, NR. Apostol Adrian,Apostol Gabriel,Berechet Teodor,Ciolan Constantin,Niculae Niculae Giani,Plăcintă Bogdan Laurenţiu,Plăcintă Ticu. A realiza programe specifice de şi pentru tineret şi voluntar în domeniile educaţional, social, cultural, artă, turism, distractiv, economic şi ecologic.;Prin aceste programe Asociaţia doreşte să CONSILIUL DIRECTOR: Apostol Adrian- preşedinte, Niculaae Niculae Geani- vicepreşedinte,
11A, ET . 1, BIROU NR. 7B, SECT OR 3.
contribuie la dezvoltarea abilităţii de comunicare şi libertăţii de exprimare a tinerilor şi voluntarilor.;Asociaţia va acorda consultanţă pentru realizarea de proiecte europene şi naţionale pentru toate Negoi Elena Andreea- secretar.
grupurile instituţionale şi neguvernamentale interesate.
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET "SAKURA" 9650/A/2010 pozitie inchisa BUCUREŞT I, BUCUREŞT I, ŞOS. GROZĂVEŞT I NR. 82, SECT OR 6 CONSTANTIN ADRIAN,PLACINTA TICU,BANUTA DANIEL,DUMITRU IOANA,DONOSE NICU,POPOVICI - de a realiza programe specifice pentru tineret în domeniile - social, cultural, sport, turism, distractiv, economic. preşedinte - ADRIAN APOSTOL, vicepreşedinţi - CONSTANTIN CIOLAN, TEODOR
VICTOR,DOBROTĂ LAURENŢIU,STEFAN IULIANA,MACRISOIU NICOLAE,APOSTOL ADRIAN,MICU ION,PIATRAN BERECHET, membri - IONUŢ ZAHARIA, MARILENA APOSTOL, secretar - DANIELA
LIVIU,BRATU NICOLAE,MEZEI DANIEL,ILINCUTA ELISABETA,GHERGHEVICI GHEORGHE,STAN MIHAELA ROZINCA.
CORNELIA,IONESCU CALINESTI NICOLETA,DINU OCTAVIAN TEODOR,CARAMALAU MIHAIL VALENTIN,STAN MARIAN
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET "SECOLUL 811/A/1996 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. M. EMINESCU NR. 2 Stimularea liberei iniţiative în rândul tinerilor, formarea capacităţii de adaptare la cerinţele economiei de piaţă.
XXI"
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET ASPIRE 17407/A/2014 ILFOV POPEST I-LEORDENI POPEST I-LEORDENI jud. ILFOV POPEST I-LEORDENI, 6.1. Asociatia pentru Tineret Aspire este o organizatie de tineret care concepe, organizeaza, promoveaza si desfasoara activitati si proiecte de educatie nonformala in Romania si in strainatate ce MITA FLORINA-MADALINA, MANEA AUREL-CRISTIAN si MANEA CORNEL.
SPLAIUL UNIRII, NR.9, BL.8, SC.A, ET .4, AP.30
urmaresc pregatirea, formarea si dezvoltarea continua a tinerilor si a adultilor la nivel personal si profesional, in vederea atingerii obiectivelor personale si profesionale propuse de catre
acestia.;6.2. Asociatia pentru Tineret Aspire promoveaza valorile care tin de egalitatea de sansa a membrilor comunitatii si, in acelasi timp, promoveaza activitati de combatere a excluziunii sociale
prin insusirea tuturor principiilor regasite in mediul sportiv. ;6.3. Asociatia urmareste conceperea, realizarea, promovarea si desfasurarea unor activitati sportive destinate tinerilor in vederea
cunosterii si dezvoltarii capacitatilor acestora, atat din punct de vedere fizic, cat si moral.;6.4. Scopul asociatiei este nepatrimonial, cu caracter educativ-informativ, cultural si filantropic.
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET CRINSONG 1304/A/2008 BIHOR SÂNMART IN NR SÂNMART IN NR 150/50 jud. BIHOR ŞTIR ADRIANA CRINA ,CIUTA DALIA LUMINIŢA ,ŞTIR CĂLIN AUREL INSTRUIREA COPIILOR PREŞCOLARI ŞI ŞCOLARI ŞTIR CĂLIN AUREL -PREŞ,ŞTIR ADRIANA CRINA -VICEPREŞ,CIUTA DALIA LUMINIŢA
150/50
-VICEPREŞ
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET JUVENTUS 10146/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. BUCUREŞT I- T ÂRGOVIŞT E NR. 22B, ELENA IORDAN,NEGARA ANA-CLAUDIA,NICA CONSTANTIN. - depistarea şi promovarea tinerelor talente în următoarele domenii sportive: atletism, fotbal, handbal, volei, şah, gimnastică, judo, lupte, arte marţiale, tenis, organizarea de activităţi sportive de preşedinte - IORDAN ELENA, vicepreşedinte - NEGARA ANA-CLAUDIA, secretar general -
BL. 1, SC. A, AP. 502, CAM. 2, SECT OR 1
iniţiere şi performanţă, în competiţiile interne şi internaţionale, precum şi pentru membrii asociaţiei doritori să practice sportul şi exerciţiile fizice în vederea păstrării sănătăţii. NICA CONSTANTIN.
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET NEW 2413/A/2012 CORN. CHIAJNA, CORN. CHIAJNA, SAT UL ROŞU, ST R. REZERVELOR, 1. ISTRATE Gabriela, 2. STAN Elena-Cristina, 3. DUMITRAŞCU Adriana promovarea relaţiilor de cooperare interculturală, educaţională prin reducerea abandonului şcolar precoce şi recuperarea persoanelor analfabete, civică, cu accent deosebit acordat celor din - ISTRATE Gabriela - Preşedinte; - STAN Elena-Cristina vicepreşedinte; - DUMITRAŞCU
SAT UL ROŞU, ST R. NR. 66 B (PROV), ET J. 4, APT . 77, JUD. ILFOV
TOMORROW REZERVELOR, NR. 66 grupurile defavorizate cu deficienţe majore de evoluţie intelectuală sau de comunicare princercetarea, dezvoltarea şi implimentarea în sistemul educaţional a unor noi instrumente şi metode, Adriana - secretar;
B (PROV), ET J. 4, nonformale ş polisenzoriale, încurajarea activităţii în rândurile tineretului, Iară deosebire de rasă, naţionalitate, sex, origine, a voluntariatului, prin atragerea celor mai largi pături ale populaţiei
APT . 77, JUD. ILFOV
pentru educarea tineretului în cele mai diverse domenii, inclusiv în cel privind protecţia animalelor.
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET SIRIUS 9839/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. BUCUREŞT I-T ÂRGOVIŞT E NR. 22B, DRAGNEA ELENA,ISTRATE MIHAI,RADULESCU MIHAI-ADRIAN - depistarea şi promovarea tinerelor talente în următoarele domenii artistice: desen, modelaj, grafica, gravura, pictura, acuarela, incondeiatul oualelor, olarit, organizarea de activităţi artistice de preşedinte - DRAGNEA ELENA, vicepreşedinte - ISTRATE MIHAI, secretar general -
BL. 1, SC. A, ET . M, AP. 502, SECT OR 1
iniţiere şi performanta, în competiţiile interne şi internaţionale, precum şi pentru membrii asociaţiei doritori să-şi exerseze latura artistică a personalităţii. RADULESCU MIHAI-ADRIAN.
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET ŞI SPORT – 15613/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.EMIL RACOVIŢĂ NR.39 KOVACS MIHALY-LEVENTE,KALAMAR GASPAR-GABOR,POLONYI ALPAR GYORGY organizarea de evenimente, conferinţe, turnee, campionate, întâlniri de tineret, sportive, culturale, voluntare, strategii pentru tineret şi sport etc. PREŞEDINTE – KOVACS MIHALY-LEVENTE, SECRETAR – KALAMAR
AP.2
ERDELY – IFJUSAGI ES SPORT EGYESULET GASPAR-GABOR, MEMBRU – POLONYI ALPAR-GYORGY
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET T.E.A.M. 12048/A/2010 COMUNA COMUNA ŞT EFĂNEŞT II DE JOS, JUDEŢ UL ILFOV ST R. CĂLDĂRARU RĂZVAN-ALEXANDRU,DUMITRACHE IONELA,ZAMFIR GEORGIANA-VALENTINA Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor defavorizaţi cu accent pe tinerii de etnie romă, prin dezvoltarea de programe, iniţiative, campanii, activităţi care să îi sprijine în incluziunea acestora pe plan social, CĂLDĂRARU RAZVAN-ALEXANDRU - PREŞEDINTE; DUMITRACHE IONELA -
ŞT EFĂNEŞT II DE DUDULUI NR.21 C
JOS, JUDEŢ UL ILFOV profesional şi academic. VICEPREŞEDINTE; ZAMFIR GEORGIANA-VALENTINA - SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PENTRU TINERET VERA 10299/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. GHEORGHE IONESCU SISEST I NR. ANDREEA-BIANCA BATALU,IONESCU ANCUTA,DUMITRU MIHAELA depistarea si promovarea tinerelor talente in urmatoarele domeniile sportive: judo, lupte, arte martiale,organizarea de activitati sportive de initiere si performanta, in competitiile interne si preşedinte - ANDREEA-BIANCA BATALU, vicepreşedinte - IONESCU ANCUTA, secretar
128E, SECT OR 1
internationale, precum si pentru membrii asociatiei doritori sa practice sportul si exercitiile fizice in vederea pastrarii sanatatii. general - DUMITRU MIHAELA
ASOCIAŢIA PENTRU 15118/A/2011 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. ALEEA MOTANTAU SARBU RALUCA,STEFAN GEORGETA,STEFAN CLAUDIU- GHEORGHEE- DESFASURARE PROGRAME SI ACTIVITATI PENTRU ÎNVAŢĂMÂNT,PROGRAME ŞI ACTIVITĂŢI SPORTIVE ŞI RECREATIVE,DE A SPRIJINI ŞI DEZVOLTA TURISMUL MOTANTAU SARBU RALUCA-PREŞEDINTE STEFAN CLAUDIU GHEORGHE-MEMBRU
ROMANILOR,BL.23,SC.B,AP.21
TINERET,ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI TURISM REGIONAL,DE A INTEGRA SOCIAL COPII RROMI ŞI A-I INTEGRA ŞCOLAR PE ACEŞTIA,CÂT ŞI ACORDAREA DE BURSE ŞI PREMII PENTRU ELEVI ŞI STUDENŢI
ASOCIAŢIA PENTRU TINERI STREETS 3220/A/2012 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. PAŞCANI, NR.3, BL.3, AP.216 GRUIA DORINA VASILICA,LUNGU MARIAN DANIEL,NEACŞU CĂTĂLINA PROMOVAREA, APĂRAREA ŞI SPRIJINIREA INTERESELOR PROFESIONALE, SOCIALE, CULTURALE ŞI ECONOMICE ALE TINERILOR ÎN GENERAL, ELEVILOR ŞI STUDENŢILOR GRUIA DORINA VASILICA-PREŞEDINTE, LUNGU MARIAN
ÎN SPECIAL DANIEL-VICEPREŞEDINTE,NEACŞU CĂTĂLINA-SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PENTRU TINERI ŞI ORIENTARE 21931/A/2015 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. CRIST EA MAT EESCU NR.55A, PIPERA GABRIELA SILVIA,PIPERA CRISTIAN MIHAI,SAVU ALEXANDRA CRISTINA Domeniile de activitate sunt: ;a) efectuarea de studii pentru identificarea si definirea nevoilor de educaţie la nivel local si national;;b) efectuarea de studii pentru identificarea si mobilizarea Consiliul director este format din: PIPERA GABRIELA SILVIA, in calitate de Presedinte;
SECT OR 2
PROFESIONALĂ resurselor educationale la nivel local si national;;c) efectuare de programe, proiecte in vederea sustinerii educatiei, formarii profesionale si cresterea gradului de ocupare a fortei de munca;;d) PIPERA CRISTIAN MIHAI, in calitate de Vicepresedinte; SAVU ALEXANDRA CRISTINA, in
organizarea de cursuri de pregătire, seminarii, conferințe, dezbateri publice, tabere, ║coli de varÒ in vederea stimularii educatiei, creativitatii si promovarea culturii antreprenoriale;;e) calitate de Vicepresedinte.
contribuirea la integrarea tinerilor in societate si cunoastera campului social european;;f) acordare de consultanta manageriala, antreprenoriala, consiliere vocationala, accesare fonduri
nerambursabile pentru finantarea propriei afaceri si gasirea unui loc de munca;;g) dezvoltarea de programe proprii si in regim de parteneriat cu autoritatile publice din tara si strainatate ;h)
orientarea spre programe de stagii si ucenicie pentru tineri;;i) acordarea de burse, diplome si distinctii pentru elevi, studenţi, tineri întreprinzători;;j) realizarea si editarea de carti, publicatii
periodice, pliante, afise, brosuri, pagini web, programe informatice si alte materiale informative;;k) dezvoltare de parteneriate cu potentiali angajatori si institutii publice pentru ocuparea fortei de
munca;;l) furnizare de activitati extracurriculare pentru copii;;m) monitorizarea şi sprijinirea activității autoritÒților publice prin proceduri specifice de advocacy;;n) dezvoltarea unor activitati
economice proprii in vederea autofinantarii;;o) alte activități care contribuie la realizarea scopului Asociației ║i care nu contravin ordinii de drept.;Scopul propus a se realiza prin obiectul de
ASOCIAŢIA PENTRU TINERII ACTIVI DIN 4905/A/2007 CONSTANTA CERNAVODĂ CERNAVODĂ jud. CONST ANT A ST R.DACIA NR.3 COMĂNESCU DIANA-NICOLETA,CIULEI ANA-ELEONORA,ELE LENUŢA Realizarea unor proiecte în vederea promovării turismului pentru tineret; organizarea de cercuri, sesiuni, simpozioane, conferinţe; promovarea şi sprijinirea intereselor tinerilor, respectarea COMĂNESCU DIANA-NICOLETA - Preşedinte; CIULEI ANA-ELEONORA - Vicepreşedinte;
CERNAVODĂ personalităţii şi libertăţii de decizie a acestora; elaborarea de programe turistice, culturale, sportive, ştiinţifice; sprijinirea autorităţii locale pentru promovarea turismului în zona Cernavodă; ENE LENUŢA - Secretar.
sensibilizarea tinerei generaţii în spriritul respectului pentru cultură şi spiritualitatea românească;dezvoltarea deprinderilor, cunoştinţelor şi experienţei tinerilor prin implicarea activă la o varietate
de programe şi activităţi educaţionate; implicarea tinerilor în viaţa comunităţii.
ASOCIAŢIA PENTRU TINERII ŞI STUDENŢII 4731/A/2007 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ORADEA, JOKAI MOR, NR. 16, ET . devine membru Szabo ATTILA, îşi pierde calitatea de membru POZMAN ERICA DEZVOLTAREA CULTURII se revocă TARR SANDOR LEVENTE şi se numeşte preşedinte SZABO ATTILA se revocă
1, JUD BIHOR
DIN PARTIUM secretar POZMAN ERICA şi se numeşte secretar TARR SANDOR LEVENTE
ASOCIAŢIA PENTRU TOLERANŢA ÎN 18753/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PICT OR DANIEL ROSENT HAL NR. 24,POLEUCĂ GHEORGHE,POLEUCĂ MARILENA-FLORINA,MOLAN SILVIU - îmbunătăţirea mediului social romanesc prin promovarea si sustinerea, prin toate mijloacele legale, a valorilor morale si spirituale (libertatea individuala, responsabilitatea civică, justitia, preşedinte - POLEUCĂ GHEORGHE, membri - POLEUCĂ MARILENA-FLORINA, MOLAN
PART ER, CAM. 1, SECT OR 1
SPAŢIUL PUBLIC securitatea sociala, caritatea, democratia si transparenta decizionala, cultura, recursul la traditie si istorie) menite sa asigure o societate romaneasca sanatoasa fizic si moral, educata, informata, SILVIU.
coagulata si competitiva pe piata europeana a muncii.
ASOCIAŢIA PENTRU TRAINING, COACHING 10929/A/2013 ILFOV COMUNA JILAVA COMUNA JILAVA jud. ILFOV ST R. CENT URII; NR. 7, NEGRILĂ CRISTIANA,CRÂNGUŞ VALERIU,VĂDUVA LAURA CLAUDIA,IVAN IONELA NICOLETA Art. 5. Scopul;a) Concepe, organizeaza, promoveaza si desfasoara activitati si proiecte de educatie formala si nonformala in Romania ce urmaresc pregatirea, formarea si dezvoltarea continua PREŞEDINTE: NEGRILĂ CRISTIANA
ET AJ 1, CAM. 15
ŞI FORMARE PROFESIONALĂ a tinerilor si a adultilor la nivel personal si profesional, in vederea atingerii obiectivelor personale si profesionale propuse de catre acestia.;b) Promoveaza valorile care tin de egalitatea de VICEPREŞEDINTE: CRÂNGUŞ VALERIU
sansa a membrilor comunitatii si, in acelasi timp, promoveaza activitati de combatere a excluziunii sociale.;c) Scopul asociatiei este nepatrimonial, cu caracter educativ–informativ, cultural si SECRETAR GENERAL: VĂDUVA LAURA CLAUDIA
filantropic.
ASOCIAŢIA PENTRU 20412/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA DOROBANŢ ILOR ,NR.50,SECT OR 1 BOSTAN ANDREI ALEXANDRU,GRIGORUŢA ADRIAN,GRIGORE AURELIAN PROMOVAREA PRINCIPIILOR TRANSPARENŢEI,COOPERĂRII ŞI COMUNICĂRII PUBLICE PRIVATE ATÂT ÎN PLAN NAŢIONAL CÂT ŞI INTERNAŢIONAL,ÎN SPECIAL PRIN Presedinte-Bostan Andrei Alexandru Vicepreşedinţi- Grigoruta Adrian;Grigore Aurelian
TRANSPARENŢĂ,COOPERARE ŞI CONSTITUIREA UNEI BAZE DE DATE A OPERATORILOR ECONOMICI PRIVAŢI CE AU AVUT ,AU SAU ÎŞI DORESC SA AIBĂ RELAŢII CONTRACTUALE/COLABORĂRI CU
COMUNICARE PUBLICĂ-PRIVATĂ INSTITUŢII PUBLICE ,CENTRALIZAREA INCIDENTELOR/PROBLEMELOR APĂRUTE ÎN ACESTE RELAŢII CONTRACTUALE/COLABORĂRI ŞI SEMNALAREA ACESTORA
ORGANELOR COMPETENTE ÎN DOMENIU.
ASOCIAŢIA PENTRU TRANZITIA URBANA - 4004/A/2012 str. Academiei, nr. str. Academiei, nr. 18-20, sector 1 str. Voila, nr. 10, bl. 21, Balan Cristian,Branescu Bogdan,Dogariu Tamara Elena,Enescu Radu Alexandru,Floarea Oana Rodica,Ghyka Celia Nadia,Ginavar asociatia este o organizare profesional stiintifica de tip think - tank preşedinte - Ghyka Celia Nadia, Iugan Florentina, Vinea Vladimir, Mihu Cristian, Mihai Flaviu
18-20, sector 1 sc. 2, ap. 16, cam. 2, sector 4
A.T.U. Anca Ileana ,Ginavar Silviu,Gudila FlorentinGheorghita,Hapenciuc Ileana Daniela,Iacoboaea Cristina,Iliescu Corina Cristian, Branescu Bogdan, Ginavar Anca Ileana, Dogariu Tamara Elena.- cenzor
Magdalena,Ionescu Mihaela,Iugan Florentina,Margian Coralia,Marin veronica Ileana,Mihai Flaviu Cristian,Mihailescu Timur Mihu
Cristian,Penisoara Roxana,Vinea Vladimir
ASOCIAŢIA PENTRU TRANZIŢIA URBANĂ - 1267/A/2001 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VOILA NR. 10, BL. 21, SC. 2, Ghyka Celia Nadia,Dogariu Tamara Elena,Hapenciuc Ileana Dariela,Iugan Florentina,Iliescu Corina Magdalena,Margineanu - promovarea prin acţiuni şi proiecte a abordării integrate şi durabile a dezvoltării urbane. CELIA GHYKA - Director PR şi Comunicare, JOSEFINA LOPEZ GALDEANO - Director
PART ER, AP. 16, CAM. NR. 2, SECT OR 4
A.T.U Coralia,Marin Veronica Ileana,Mihai Flaviu Cristian,Penisoara Roxandra,Iacoboaea Cristina,Ginavar Anca Ileana,Ionescu Oportunităţi de finanţare, DANIELA CALCIU - Director Resurse Umane.
Mihaela,Mihu Cristian,Vinea Vladimir,Branescu Bogdan,Enescu Radu Alexandru,Florea Oana Rodica,Gudila Florentin
Gheorghita,Mihailescu Timur,Balan Cristian,Ginavar Silviu.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PENTRU TRANZIŢIA URBANĂ - 1267/A/2001 str. Voila, nr. 10, bl. 21,str. Voila, nr. 10, bl. 21, sc. 2, parter, ap. 16, cam. 2, sector
sc. 2, parter, ap. 16, 4 str. Academiei, nr. 18-20, sector 1
ATU cam. 2, sector 4
ASOCIAŢIA PENTRU TRIATLON 1856/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MARIA HAGI MOSCU NR. 1, DEMISOL, STOICA VLAD CONSTANTIN,CONSTANTIN IONUŢ-IULIAN,CIOPASIU CORNELIU - promovarea dezvoltării durabile a vieţii sociale la nivel local, regional şi naţional prin iniţierea şi implementarea unor proiecte, prin organizarea şi administrarea de activităţi sportive de triatlon, preşedinte: STOICA VLAD CONSTANTIN, vicepreşedinte: ONSTANTIN IONUŢ-IULIAN,
SECT OR 1
înot, ciclism, alergare, fitness;;- cultivarea şi susţinerea sportului de masă şi educarea populaţiei în ceea ce priveşte practicarea traitlonului, înotului, ciclismului, alergării, fitness-ului ca forme de secretar general: CIOPASIU CORNELIU
mişcare,;- sprijinirea evenimentelor de triatlon, înot, ciclism, alergare, fitness, a sportivilor juniori, seniori şi amatori practicanţi de triatlon, înot, ciclism, alergare, fitness;;- promovarea unor
acţiuni sportive, umanitare, filantropice, culturale, educaţionale şi participarea la activităţi sportive de triatlon, înot, ciclism, alergare, fitness, amicale şi de performanţă, la competiţii sportive,
locale, judeţene, naţionale sau internaţionale într-un cadru organizat;;- crearea şi susţinerea de campanii publicitare sportive, umanitare, filantropice, culturale, educaţionale, în ceea ce priveşte
practicarea triatlonului, înotului, ciclismului, alergării, fitness-ului ca forme de mişcare, prin diferite medii de comunicare.
ASOCIAŢIA PENTRU TURISM ACTIV CLUJ 13815/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MARAMUREŞULUI NR.70 BRANDAS NICOLAE,GIURGIU MIHAI,GORDAN ANA CAMELIA,POPA MARIUS CONSTANTIN,PUSCAS ALINA,ROB promovarea practicării de activităţi turistice, sportive şi recreative desfăşurate în aer liber, în principal în zona judeţului Cluj PREŞEDINTE – GIURGIU MIHAI, VICEPREŞEDINTE – POPA MARIUS CONSTANTIN,
(A.T.A.C.) SERGIU,TOSA-ABRUDAN IOAN DANIEL SECRETAR TREZORIER – PUŞCAŞ ALINA
ASOCIAŢIA PENTRU TURISM 19834/A/2015 ARGES DOMNEŞT I DOMNEŞT I jud. ARGES ST R. MIHAIL KOGĂLNICEANU Radu Tudor,Lazea Raluca Elena,Stoicescu Sorin George non-profit Sorin George Stoicescu-preşedinte,Radu Tudor-vicepreşedinte, Lazea Raluca
NR.3
ARGEŞEAN-ASOCIAŢIA TA Elena-vicepreşedinte
ASOCIAŢIA PENTRU TURISM ASTUR 3290/A/2002 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES P-Ţ A VICT ORIEI NR.28-30 promovarea şi dezvoltarea turismului
MUREŞ
Asociaţia pentru Turism Cultural Mapamond 479/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. OT ESANI, NR. 9, SECT OR 2 1. GRIGORE STEFAN, 2. GRIGORE MIHAELA-IULIANA, 3. GRIGORE VIORICA IOANA proces verbal al Adunarii generale din 29.07.2013 Asociaţia are un Consiliu Director format din: 1. Preşedinte: Grigore Stefan 2. Membru:
Grigore Mihaela Iuliana 3. Membru: Grigore Viorica Ioana
ASOCIAŢIA PENTRU TURISM,CULTURĂ ŞI 3450/A/2006 SUCEAVA COM. MOLDOVIŢ A COM. MOLDOVIŢ A jud. SUCEAVA 1.SAVIN DUMITRU,cetăţean român,posesor al cărţii de identitate seria RT,nr.299050 domiciliat în Bucureşti,str. Gării de Nord nr. Asociaţia are ca scop dezvoltarea mişcării de tineret, promovarea şi valorificarea potenţialului turistic şi cultural pentru creşterea nivelului de trai şi o dezvoltare economică durabilă a zonei 1. Savin Dumitru – Presedinte 2. Tebrean Onofrei- membru –cultura 3. Mihaiescu Vasile –
TINERET PRO MOLDOVIŢA 6-8,sc.4,ap 6,sector1. 2.IOLU CORNEL,cetăţean român,posesor al cărţii de identitate seria -SV nr.165286 domiciliat în comuna Moldoviţa. membru- sanatate 4 Darie Nicoleta –membru- tineret 5 Iolu Cornel – membru- turism.
Moldoviţa,jud. Suceava. 3.ŢEBREAN ONOFREI,cetăţean român,posesor al buletin seria DG nr.377103,domiciliat în comuna
Moldoviţa,jud. Suceava. 4. CONDREA TRAIAN ,cetatean roman,posesor al cartii de identitate seria SV,nr.314776,domociliat in
comuna Moldovita,jud. Suceava. 5. Chiforec Nicolaie ,cetatean roman,posesor al cartii de identitate seria GX,nr. 692640,domiciliat in
sat Moldovita,comuna Moldovita,jud. Suceava. 6. Mihaiescu Vasile,cetatean roman,posesor al cartii de identitate seria MX,nr.
213518,domiciliat in Iasi,bd. Independentei. nr.24,bl. Y3,et.9,ap.54,jud. Iasi. 7. IASINOVSCHI PETRU,cetatean roman,posesor al
cartii de identitate seria SV,nr. 209247,domiciliat in sat Argel,com. Moldovita,jud. Suceava. 8. Darie Nicoleta,cetatean roman,posesor
al cartii de identitate seria SV,nr. 049067,domiciliata in com. Moldovita,jud. Suceava. 9. PRINDII STEFAN,cetatean roman,posesor al
ASOCIAŢIA PENTRU UN FICAT SĂNĂTOS 1662/A/2002 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV Braşov, str. T oamnei, nr.15, bl.5, Ionescu Gheorghe,Vrabie Ion,Şancu Cornel,Ionescu Adrian Petre,Ionescu Emil George,Buzdugan Nicolae,Roman Tănase,Siancu crearea unui cadru organizat pentru soluţionarea problemelor specifice bolnavilor de hepatită virală şi afecţiuni asociate şi sprijinirea acestora în efectuarea tratamentelor care se impun şi Ionescu Gheorghe, Vrabie Ion, Şancu Cornel, Ionescu Adrian Petre, Ionescu Emil George ASOCIAŢIA
sc.A, ap.8
"SANO-HEP" BRAŞOV, FILIALA Lucian,Ciobanu Cornelia,Dragomir Gheorghe,Grigore Alexandru,Stratulat Ioan desfăşurarea unor acţiuni orientate spre prevenirea acestor afecţiuni în rândul colectivităţilor şi al societăţii civile PENTRU UN
TERITORIALĂ BÂRSA BRAŞOV FICAT SĂNĂTOS
"SANO-HEP"
BRAŞOV
ASOCIAŢIA PENTRU UN MEDIU 12832/A/2010 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CÂMPIA ISLAZ, NR. BURTESCU ADRIAN,FLORESCU DOREL CĂTĂLIN,CRÎNGUŞ IRINA ROXANA ACŢIUNI DE NATURĂ SĂ PROTEJEZE ŞI SĂ MENŢINĂ UN MEDIU ÎNCONJURĂTOR CURAT LA STANDARDELE UNIUNII EUROPENE, DESFĂŞURATE PRIN PROGRAME ADRIAN BURTESCU-PREŞEDINTE, DOREL CĂTĂLIN FLORESCU-VICEPREŞEDINTE,
89A(98B),BL.C1, SC.A,AP.4
ÎNTOTDEAUNA CURAT (AMIC) PROPRII ORI ÎN ASOCIERE, AFILIERE, PARTENERIAT SAU ORICE TIP DE COLABORARE PERMIS DE LEGE CU ORICARE ALTE PERSOANE FIZICE ŞI JURIDICE DE DREPT IRINA ROXANA CRÎNGUŞ-SECRETAR GENERAL
PRIVAT, PRECUM ŞI CU AUTORITĂŢILE LOCALE, CENTRALE SAU EUROPENE;ACŢIUNI CULTURALE ŞI SOCIALE DESFĂŞURATE PRIN PROGRAME PROPRII ORI ÎN
ASOCIERE AFILIRE, PARTENERIAT SAU ORICE TIP DE COLABORARE PERMIS DE LEGE CU ORICARE ALTE PERSOANE FIZICE ŞI JURIDICE DE DREPT PRIVAT, PRECUM ŞI
CU AUTORITĂŢI LOCALE, CENTRALE SAU EURAPENE;ACŢIUNI SUSCEPTIBILE SĂ CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A REGIUNII OLTENIA, ORI A FIECĂREI
LOCALITĂŢI ÎN PARTE, DESFĂŞURATE PRIN PROGRAME PROPRII ORI ÎN ASOCIERE, AFILIERE, PARTENERIAT SAU ORICE ALT TIP DE COLABORARE PERMIS DE
LEGE;ACŢIUNI SUSCEPTIBILE SĂ CONTRIBUIE LA AMELIORAREA NIVELULUI DE TRAI A PERSOANELOR DEFAVORIZATE SOCIAL, ;ACŢIUNI DE NATURĂ SĂ SPRIJINE
ÎNSĂNĂTOŞIREA ORI AMELIORAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A PERSOANELOR BOLNAVE SAU CU DIZABILITĂŢI;ACŢIUNI DE NATURĂ SĂ PROMOVEZE EGALITATEA DE ŞANSE
ŞI TRATAMENTUL EGAL NEDISCRIMINATORIU ÎN SOCIETATE INDIFERENT DE CRITERII DE RASĂ, RELIGIE, VÂRSTĂ, SEX SAU ETNIE DESFĂŞURATE PRIN PROGRAME
ASOCIAŢIA PENTRU UN MEDIU SĂNĂTOS 18432/A/2014 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST AŢ IUNEA MAMAIA, BURHALĂ LIVIA DOMINIQUE,TARARACHE MARIA,TARARACHE IONUŢ-ALEXANDRU DE A REALIZA DERULAREA DE PROGRAME MENITE SĂ INIŢIEZE, SĂ DESFĂŞOARE ŞI SĂ SPRIJINE ACTIVITĂŢILE PRIVIND CONSERVAREA ŞI PROTEJAREA MEDIULUI TARARACHE MARIA, BURHALĂ LIVIA DOMINIQUE, TARARACHE IONUŢ-ALEXANDRU
LABORAT OR CARMANGERIE T ABĂRA NORD, CAMERA
CONSTANŢA 8. ÎNCONJURĂTOR
ASOCIAŢIA PENTRU UROLOGIE CRAIOVA 10559/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. GHEORGHE CHIŢ U, NR.35 DRĂGOESCU PETRU OCTAVUAN,NEDELCUŢĂ MIHAI CRISTIAN,MARIA CĂTĂLIN,BADI SABIN SORIN,SIMA REPREZINTĂ INTERESELE PACIENŢILOR CU AFECŢIUNI UROLOGICE PĂNUŞ ANDREI-PREŞEDINTE, DRĂGOESCU PETRU OCTAVIAN-VICEPREŞEDINTE,
ANTOANELA,PĂNUŞ ANDREI,BUZIERNESCU RADU BUZIERNESCU RADU-VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PENTRU VALORI ÎN EDUCAŢIE 19317/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL EXPOZIŢ IEI NR. 1B, CORP A, GHITA ALEXANDRU,BISA ANTONIU CRISTIAN,IONESCU CRISTIAN GEORGE,LECA GEORGE,SANDOR să sprijine oamenii si organizatiile in drumul lor spre succes prin educatie. Preşedinte - Manolescu Radu Traian, Membrii - Ghita Alexandru, Bisa Antoniu Cristian,
PART ER, CAM. AP-06, SECT OR 1
MARIA,MANOLESCU RADU TRAIAN,SIN AURELIAN Ionescu Cristian George, Leca George, Sandor Maria, Sin Aurelian.
ASOCIAŢIA PENTRU VALORIFICAREA 10058/A/2010 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.FANT ANELE NR.32 BL.B4PANCZEL SZILAMER PETER,LUMEZEANU ANGELA CRISTINA,BOGDAN GLIGOR DORU,BOGDAN ANCA promovarea patrimoniului cultural si natural al Romaniei; protectia patrimoniului cultural-istoric si natural al Romaniei; dezvoltarea si promovarea turismului; protectia mediului; asistenta PRESEDINTE – LUMEZEANU ANGELA CRISTINA, VICEPRESEDINTE – BOGDAN
ET .1 AP.6
PATRIMONIULUI TRANSILVAN socio-umana; invatamant si educatie GLIGOR DORU, SECRETAR – PANCZEL SZILAMER PETER
ASOCIAŢIA PENTRU VIAŢĂ 15777/A/2006 in lichidare PRAHOVA SINAIA SINAIA jud. PRAHOVA CALEA MOROIENI, NR. 11 DRĂGĂNESCU OVIDIU,DRĂGĂNESCU ADRIAN,ALEXANDRU MARIUS DRĂGĂNESCU OVIDIU, DRĂGĂNESCU ADRIANA
ASOCIAŢIA PENTRU VIAŢĂ 16693/A/2014 BIHOR SĂCĂDAT SĂCĂDAT jud. BIHOR ST R. PRINCIPALĂ, NR.444/A TOTTI GIUSEPPE,MUDURA IOANA MONICA,TOCA MARIA de a identifica şi ajuta copii cu merite speciale cât şi implicarea copiilor , tinerilor şi adulţilor în desfăşurarea de programe, etc. un preşedinte, un secretar
ASOCIAŢIA PENTRU VIAŢĂ - PRIN 16608/A/2011 PRAHOVA SINAIA SINAIA jud. PRAHOVA CALEA MOROIENI, NR. 11
LICHIDATOR TIFIGIU PAURL IOAN TEODOR
ASOCIAŢIA PENTRU VIAŢĂ "BUCOVINA TA!" 11235/A/2009 SUCEAVA RĂDĂUŢ I RĂDĂUŢ I jud. SUCEAVA ST R. PET RE LICIU, NR. 37 HERGHILIGIU FLORIN,DANELIUC ALEXANDRU MANUEL,COVAŞĂ CIPRIAN,HERGHELEGIU MIRELA CĂTĂLINA INIŢIEREA DE RELAŢII INTERNAŢIONBALE ÎNTRE LOCUITORII DIN ZONA BUCOVINEI AVÂND CA BAZĂ VALORILE CREŞTINE. PROMOVAREA UNOR PRINCIPII DE VIAŢĂ Preşedinte- Covaşă Ciprian, Vicepreşedinte Daneliuc Alexandru Manuel, Membrii
RĂDĂUŢI SĂNĂTOASĂ PENTRU TRUP, MINTE ŞI SPIRIT. Herghelegiu Florin şi Herghelegiu Cătălina
ASOCIAŢIA PENTRU VIAŢĂ 2015 19702/A/2015 BUZAU VERNEŞT I, SAT VERNEŞT I, SAT CÂNDEŞT I NR. 46 jud. BUZAU promovarea de activităţi umanitare şi susţinerea oricăroro tipuri de activităţi menite să sprijine persoanele bolnave de cancer
CÂNDEŞT I NR. 46
ASOCIAŢIA PENTRU VIAŢĂ SĂNĂTOASĂ 295/A/2012 SIBIU MEDIAŞ MEDIAŞ jud. SIBIU ST R.1 DECEMBRIE 1918, NR.27, FODOR CORINA MARIA,FODOR MIHAIL,CĂPÎLNEAN FLORIN-CLAUDIU Promovarea alimentaţiei echilibrate, sportului, ecoturismului şi a comunicării eficiente în activităţile educative. FODOR CORINA MARIA - preşedinte; FODOR MIHAIL - vicepreşedinte; CĂPÎLNEAN
BL.18, SC.A, AP.99
ECO LIFE FLORIN-CLAUDIU - secretar general
ASOCIAŢIA PENTRU VOLUNTARIAT 14739/A/2011 IASI HĂLĂUCEŞT I HĂLĂUCEŞT I jud. IASI ST R. MERILOR NR.1228 MOCANU OANA -LUCIA,MOCANU TIBERIU-DANIAN,MURĂRAŞU DĂNUŢ-ANDREI Scopul asociaţiei este de a contribui la progresul economic şi social al întregii comunităţi oferind tinerilor şansa de a-şi dezvolta calităţile de lideri, spiritul camaraderesc şi spiritul liber Preşedinte - Mocanu Oana Lucia, vicepreşedinte - Mocanu Tiberiu Damian, scretar -
PROACTIV întreprinzător necesare pentru a produce o schimbare în bine. Murăraşu Dănuţ Andrei
ASOCIAŢIA PENTRU VORBIREA BĂNĂŢANĂ 18091/A/2014 TIMIS GIROC GIROC jud. T IMIS ST R.CALEA T IMIŞORII, NR.6, HALA 8 LINTIA VASILE,MARIUS FLORIN MATEI,BOGDEA CONSTANTIN FLORIN,ASOCIAŢIA SCRIITORILOR ÎN GRAI păstrarea, promovarea şi dezvoltarea tradiţiilor, obiceiurilor, creaţiilor populare şi a culturii şi specialităţii comunităţii romaneşti din Banat prin folosirea vorbirii autentice bănăţene. vicepreşedinte - VLAD NICOLETA LORENA, BOGDEA CONSTANTIN FLORIN, CALIMAN
(V.O.R.B.A.) BĂNĂŢAN,ASOCIAŢIA ARHEO VEST,FUNDAŢIA ARS BANATICA. IONEL, secretar - MARIUS FLORIN MATEI
ASOCIAŢIA PENTRU YOGA TRADIŢIONALĂ 17606/A/2014 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ST R. ZMEICA NR. 12, TOGĂNEL DAN CRISTIAN,PĂTRUŢ AXENTE CRISTIAN,RAPCEA MIHAI CREAREA UNEI STRUCTURI FORMATIV-INFORMATIVE, APTĂ SĂ OFERE PUBLICULUI LARG INFORMAŢII CORECTE DESPRE PRACTICA YOGA, BENEFICIILE PRACTICII TOGĂNEL DAN CRISTIAN - PREŞEDINTE PĂTRUŢ AXENTE CRISTIAN -
SECT OR 4
DIN ROMÂNIA YOGA ŞI AVANTAJELE ADOPTĂRII UNUI MOD DE VIAŢĂ CONFORM PRINCIPIILOR YOGHINE VICEPREŞEDINTE RAPCEA MIHAI - SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PENTRU ZÂMBETUL COPIILOR 17166/A/2014 MURES CHENDU CHENDU jud. MURES COM.BĂLĂUŞERI, SAT CHENDU, MATE ERNA,VAJDA JOZSEF-ATTILA,MATE HAJNALKA,BOJTHE ZSOMBOR-HUNOR de a contribui esenţial la dezvoltarea relaţiilor comunităţii de preşcolari şi şcolari al comunei Bălăuşeri prin promovarea valorilor social-culturale, ecologice, etnografice, turistice, sportive, MATE ERNA, VAJDA JOZSEF-ATTILA, MATE HAJNALKA, BOJTHE ZSOMBOR HUNOR
NR.358
NOŞTRII - GYERMEKEINK MOSOLYAERT economice şi interetnice, precum şi prin sprijinirea tinerilor în dezvoltarea lor personală şi profesională.
EGYESULET
ASOCIAŢIA PENTRUAJUTORAREA 3341/A/2004 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. MADACH IMRE, NR. 1, AP. 5 GEAMBAŞU IONUŢ,TOCOIAN DIANA,TOCOIAN DOINA SAVETA - AJUTORAREA BOLNAVILOR CU HEMOFILIE ŞI DIABET PRIN ÎNLESNIREA ACCESULUI BOLNAVILOR LA PRODUSE MEDICALE SPECIFICE, CARE AU ROLUL DE A ASIGURA, GEAMBAŞU IONUŢ, TOCOIAN DIANA, TOCOIAN DOINA SAVETA
BOLNAVILOR CU HEMOFILIE ŞI DIABET CONSERVA, ÎMBUNĂTĂŢI STAREA DE SĂNĂTATE SUB ÎNDRUMAREA MEDICILOR SPECIALIŢTI ŞI PARTICIPAREA ACTIVĂ A BOLNAVILOR LA VIAŢA SOCIALĂ;;- APĂRAREA
"HEMODIAB" DREPTURILOR PERSOANELOR BOLNAVE CU HEMOFILIE ŞI DIABET;;- COLABORAREA CU ASOCIAŢII SIMILARE DIN ŢARĂ, MEDICI SPECIALIŢTI, CLINICI DE SPECIALITATE ŞI
ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE ÎN VEDEREA STABILIRII DE RELAŢII CARE SĂ FACILITEZE REALIZAREA SCOPULUI PROPUS.
ASOCIAŢIA PENTRUI COEVOLUŢIA 2162/A/2006 Bucureşti, sector 5 Bucureşti, sector 5 Bucureşti, sector 5, Bd. Eroii Sanitari Panea Monica Cristiana,Panea Ovidiu,Caragea Alexandru Marcel,Ioanitescu Dan -de a contribui substanţial la dezvoltarea proceselor coevolutive, intra-sectoriale şi inter-sectoriale, specifice dezvoltării serviciilor intensiv bazate pe cunoaştere în contextul creşterii fără Panea Monica Cristiana - preşedinte, Panea Ovidiu - vicepreşedinte, Dan Ioanitescu - secretar
nr.11, et.2, ap.3
SERVICIILOR INTENSIV BAZATE PE precedent a complexităţii interdependenţelor privat şi public organizaţionale de la începutul acestui mileniu;-de a crea un cadru organizaţional de catalizare a intereselor şi iniţiativelor
CUNOAŞTERE (THE COEVOLUTION OF persoanelor, grupurilor şi organizaţiilor interesate să conlucreze pentru concretizarea unui mediu fertil pentru dezvoltarea serviciilor intensiv bazate pe cunoaştere
KNOWLEDGE INTENSIVE BASED SERVICES
ASSOCIATION) - "COEVOLVE"
ASOCIAŢIA PENTTRU SUSŢINEREA 1419/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CUPOLEI, NR. 5, BL. 2B, SC. B, AP. Donoiu Cornelui Ion,Barbu Paul,Hariton Ecaterina. Incluziunea şi sprijinirea persoanelor şi a grupurilor vulnerabile. Donoiu Cornelui Ion- preşedinte, Barbu Paul- vicepreşedinte, Hariton Ecaterina-
55, SECT OR 6.
GRUPURILOR VULNERABILE BUCUREŞTI- vicepreşedinte.
ASGVB
ASOCIAŢIA PEOPLE FOR EUROPE 18442/A/2015 VOLUNT ARI, ST R. VOLUNT ARI, ST R. INT RAREA CONST ANT IN DUMITRACHE ŞTEFANIA-FLORENTINA,ROSEN RUSEV,DUMITRACHE LAURENŢIU-ŞTEFĂNUŢ SCOPUL ASOCIAŢIEI "PEOPLE FOR EUROPE" este ca prin proiecte de educaţie si;training, sa participe la formarea omului modern, instruit, curajos si responsabil, integrabil in sistemele 1. Preşedinte: DUMITRACHE ŞTEFANIA- FLORENTINA 2. Vice-Preşedinte : ROSEN
INT RAREA BRÂNCOVEANU, NR. 5, ET . 1, AP. CAMERA 5, COD
CONST ANT IN POST AL 077190, JUDEŢ ILFOV sociale, politice si culturale comunitare.;Iar obiectivele pe care şi le propune în vederea realizării acestui scop sunt prevăzute în Statutul asociaţiei. RUSEV 3. Secretar tehnic: DUMITRACHE LAURENŢIU - ŞTEFANUŢ
BRÂNCOVEANU, NR.
5, ET . 1, AP. CAMERA
5, COD POST AL
077190, JUDEŢ ILFOV
ASOCIAŢIA PEOPLE FOR SPORT ROMÂNIA 10446/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. IULIU MANIU, NR. 55A, BL. 17A, SC. A, Solomon Gabriel,Gligor Andrei Alexandru,Badea Oana. Asigurarea unui climat optim din punct de vedere legal, tehnic, material, organizatoric si financiar pentru promovarea, organizarea, practicarea si desfasurarea de activitati sportive de masa in Solomon Gabriel- preşedinte, Gligor Andrei Alexandru- vicepreşedinte, Badea Oana- secretar
AP. 27, SECT OR 6
domenii cum ar fi, dar fara a se limita la: alergare ( pe distante scurte, medii, lungi), ultramaraton, alergare Montana (pe orice distant), ciclism, duatlon, triathlon, inot, caiac-canoe, ski (fond, de general.
tura, alpin, ski alpinism), escalada si alpinism etc. ;Promovarea acestor ramuri sportive va avea ca obiectiv dezvoltarea acestora pe plan judetean, regional, national si international, in special in
randul maselor, dar fara a ingradi accesul sportivilor profesionisti amatori sau legitimati.
ASOCIAŢIA PEOPLEVOLUTION 19642/A/2015 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A BL. 21, SC.D, AP. M1. VASILESCU TITUS FLORIN,MUNTEANU CRISTIAN GABRIEL,STOICA IONELA EXCLUSIV UMANITAR VASILESCU TITUS FLORIN, MUNTEANU CRISTIAN GABRIEL, STOICA IONELA
ASOCIAŢIA PER MOBILITAS 347/A/2011 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR GRAURILOR NR 28 DOROBANŢU CĂTĂLIN,DOROBANŢU FLORICA ,DOROBANŢU PAUL DEZV MODULUI DE VIAŢĂ DOROBANŢU CĂTĂLIN -PREŞDINTE ,DOROBANŢU FLORICA -VICEPREŞEDINTE ,
DOROBANŢU PAUL -VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PER VOI BAMBINI DI PAESE 3134/A/2005 MURES T ÂRGU MUREŞ T ÂRGU MUREŞ jud. MURES ST RADA ÎNFRĂŢ IRII, NR. FĂRCĂŞANU MARIA,MISTRORIGO GIAMPAOLO,MOLDOVAN MARIA. Desfăşurarea unor programe de schimburi cu caracter cultural, artistic, ştiinţific, educativ, documentar, între persoane fizice sau asociaţii neguvernamentale din ţară şi străinătate;;Stimularea FĂRCĂŞANU MARIA, MISTRORIGO GIAMPAOLO, MOLDOVAN MARIA.
16/2
interesului pentru cunoaşterea culturii române în străinătate şi a culturii altor popoare în România,;Modificari ale scopului :;
ASOCIAŢIA PERFECT EDU 15240/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PET OFI SANDOR NR.11, GOCAN ANDREEA-RADA,BUCALET DANA,ALBU ANDRADA MARIA desfăşurarea activităţilor cu impact direct şi indirect asupra dezvoltării capitalului uman şi creşterii competitivităţii, prin corelarea educaţiei şi formării iniţiale şi continue cu nevoile pieţei muncii PREŞEDINTE – GOCAN ANDREEA-RADA, VICEPREŞEDINŢI – BUCALET DANA, ALBU
PART ER, AP.1/1
din România şi cu noile tendinţe ale pieţei muncii din Uniunea Europeană; implicare în protejarea mediului înconjurător; pregătire profesională continuă pentru jurişti (magistraţi, procurori, ANDRADA MARIA
avocaţi, experţi jurişti, mediatori etc.) în chestiuni de drept naţional şi internaţional; implicare în activităţi de cercetare
ASOCIAŢIA PERFECT RESIDENCE 15798/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. AMINT IRII NR. 6, CONST RUCŢ IA C2, LTAIF LUCIA,LTAIF RALF,CIZMAŞ ANA - desfăşoară activităţi în domeniul social şi medical în scopul ameliorării vieţii. LTAIF LUCIA, LTAIF RALF, CIZMAŞ ANA
SECT OR 1
ASOCIAŢIA PERFORMATH 12663/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I INT R. T ÂRGU FRUMOS, NR. 2, SECT OR 4 Musătoiu Silvia,Nicula Valentin,Dilimot Nita Vasile promovarea si sustinerea performantei in domeniul educational, incurajarea si sprijinirea tinerilor pentru integrarea lor intr-o societate competitionala, prin diverse forme de educatie: formala, Presedinte-Musătoiu Silvia; Vicepresedinte-Nicula Valentin; Vicepresedinte-Dilimot Vasile
non-formala si informala
ASOCIAŢIA PERISCOP CRAIOVA 1261/A/1995 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. BREST EI, NR. 13 ARIBĂŞOIU LUMINIŢA,BELCIUG MARCEL,BELCIUG SIMONA,BENGA CARMEN,BIRIŞI MARA,CÂRJAN FELICIA,CIOLACU PROIECTAREA, CONSTRUIREA ŞI ÎNTREŢINEREA UNOR MICROZONE DE AGREMENT PENTRU COPII ŞI TINERET; REPARAREA,REAMENAJAREA ŞI ÎNTREŢINEREA POPESCU LUCIAN
CORNELIA,CIOLACU DANIELA,CIUREZU IULIA,FURTUNĂ SANDA,GHEORGHE DĂNUŢA,IONESCU IOANA,MIHAI SPAŢIILOR DE JOACĂ EXISTENTE; OERGANIZAREA DE ACŢIUNI PENTRU CONŞTIENTIZAREA OPINIEI PUBLICE ASUPRA UNOR PROBLEME ECOLOGICE, SOCIALE ŞI
IULIANA,PĂUN DANIELA,POPESCU DAN,POPESCU MIHAELA,TURTURESCU CONSTANTIN,URZICEANU SIMONA CETĂŢENEŞTI, PRECUM ŞI IMPLICAREA COMUNITĂŢILOR LOCALE PENTRU REZOLVAREA ACESTORA
ASOCIAŢIA PERISCOP CRAIOVA 1488/A/1995 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. BREST EI, NR. 13 ARIBĂŞOIU LUMINIŢA,BELCIUG MARCEL,BELCIUG SIMONA,BENGA CARMEN,BIRIŞI MARA,CÂRJAN FELICIA,CIOLACU PROIECTAREA, CONSTRUIREA ŞI ÎNTREŢINEREA UNOR MICROZONE DE AGREMENT PENTRU COPII ŞI TINERET; REPARAREA,REAMENAJAREA ŞI ÎNTREŢINEREA POPESCU LUCIAN
CORNELIA,CIOLACU DANIELA,CIUREZU IULIA,FURTUNĂ SANDA,GHEORGHE DĂNUŢA,IONESCU IOANA,MIHAI SPAŢIILOR DE JOACĂ EXISTENTE; OERGANIZAREA DE ACŢIUNI PENTRU CONŞTIENTIZAREA OPINIEI PUBLICE ASUPRA UNOR PROBLEME ECOLOGICE, SOCIALE ŞI
IULIANA,PĂUN DANIELA,POPESCU DAN,POPESCU MIHAELA,TURTURESCU CONSTANTIN,URZICEANU SIMONA CETĂŢENEŞTI, PRECUM ŞI IMPLICAREA COMUNITĂŢILOR LOCALE PENTRU REZOLVAREA ACESTORA
ASOCIAŢIA PERLA DELTEI 17797/A/2014 TULCEA SAT DUNĂVĂŢ U DE SAT DUNĂVĂŢ U DE JOS jud. T ULCEA SAT DUNĂVĂŢ U BRAILOVSCHI LAURENŢIU-LUCIAN - PFA,CACENCU CRISTIAN - PFA,CALCIU DUMITRU - INTREPRINDERE Membrii isi exprima voinţa libera de asociere in scopul de a promova si apară interesele economice, de producţie, comerciale, financiare, juridice in relaţiile cu autorităţile publice si alte persoane ZAHARIA STEFAN-LAUR - PREŞEDINTE, BRAILOVSCHI LAURENŢIU-LUCIAN -
JOS DE JOS, COMUNA MURIGHIOL, JUDEŢ UL T ULCEA.
INDIVIDUALĂ,GAVRILĂ EUGEN - PFA,RADION MIHAI - PFA,SAVENCU DRAGOŞ IONUŢ - PFA,ZAHARIA fizice si juridice din tara si străinătate.;Asociaţia urmăreşte sprijinirea activităţii de pescuit in vederea garantării practicării eficiente si raţionale a pescuitului si îmbunătăţirea condiţiilor de VICEPREŞEDINTE, SAVENCU DRAGOŞ IONUŢ - SECRETAR.
STEFAN-LAUR,ULIANOV VALENTIN - PFA. valorificare a produselor piscicole.
ASOCIAŢIA PERSOANELOR AFECTATE 17083/A/2014 COM. CORBEANCA, COM. CORBEANCA, SAT OST RAT U, ST R. PRIMĂVERII, URSU COSTEL,URSU TUDORITA,TURCITU GHEORGHITA Scopul Asociatiei il constituie sprijinirea si reprezentarea victimelor afectate de accidente rutiere, aviatice, navale, etc. direct si/sau indirect, in fata autoritatilor publice si/sau private Presedinte- URSU TUDORITA, Membru— URSU COSTEL, Membru- TURCITU
SAT OST RAT U, ST R. NR. 151A, COD POST AL 077065, JUDEŢ ILFOV
PRIMĂVERII, NR. GHEORGHITA
151A, COD POST AL
077065, JUDEŢ ILFOV
ASOCIAŢIA PERSOANELOR CARE SĂ 6319/A/2007 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I ST R. ŞT EFAN CEL MARE NR. 3A PAPATRAIAN GHEORGHE,PAPATRAIAN ANGHELINA,PAVEL STELA OBŢINERE DE INFORMAŢII PE BAZĂ DE SESIZĂRI PRIN ORICE MIJLOACE PRIVIND MODUL CUM ANUMITE PERSOANE FIZICE ŞI JURIDICE DIN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ Papatraian Gheorghe, Papatraian Anghelina, Pavel Stela
SOLICITE CONTROLUL AVERILOR ŞI AL AU DOBÂNDIT ŞI AU ACUMULAT AVERI ILICITE, CÂT ŞI S-AU PRIVATIZAT ÎN MOD ILEGAL; STUDIEREA POSIBILITĂŢILOR DE REDUCERE SAU ELIMINARE A POSIBILITĂŢILOR
PRIVATIZĂRILOR UNOR PERSOANE DE LA TOATE NIVELELE DIN CADRUL SOCIETĂŢII, SĂ OBŢINĂ ŞI SĂ ACUMULEZE AVERI ILICITE, CÂT ŞI DIN PRIVATIZĂRILE ILEGALE; ÎNŞTIINŢAREA
ORGANELOR DE SPECIALITATE ÎN TOATE CAZURILE REFERITOARE LA PERSOANELE FIZICE ŞI JURIDICE CARE AU DOBÂNDIT ŞI ACUMULAT AVERI ILICITE
ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU 533/A/2012 MURES COMUNA SÂNT ANA COMUNA SÂNT ANA DE MUREŞ jud. MURES SAT MEMBRU RETRAS: DANCIU ILEANA DANIELA MEMBRU COOPTAT: ANDRIE VIOLETA MARIA SCOPUL ESTE DE A REPREZENTA INTERESELE PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ ŞI DE A SPRIJINI INTEGRAREA ACESTORA ÎN SOCIETATE. CONSILIUL DIRECTOR: CHETELES MARIUS NICOLAE - PRESEDINTE MURESANU
DE MUREŞ BĂRDEŞT I, NR. 102
DEFICIENŢE DE AUZ "LUMEA SUNETELOR" ILINCA SMARANDA - VICEPRESEDINTE ANDRIES VIOLETA MARIA - SECRETAR
ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU DIABET 971/A/2003 MURES T G MUREŞ T G MUREŞ jud. MURES ST R. T RANSILANIA, NR.28/6 sprijinirea şi asigurarea ocritirii şi promovării sănătăţii umane, ajutorarea bolnavilor diabetici PLESA GABRIELA, BOŢOG ANA
ZAHARAT MUREŞ
ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU 916/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. G-RAL MAT HIAS BERT HELOT NR. 92,CAMPEANU MIRCEA IOAN,CONSTANTIN ALICE SIMONA,BUSE PAUL - crearea unui cadru organizat în care persoanele cu dizabilităţi locomotorii, ca şi familiile acestora, să-şi poată exprima dezideratele, să fie sprijiniţi în realizarea drepturilor cetăţeneşti generale preşedinte - CAMPEANU MIRCEA IOAN, vicepreşedinte - CONSTANTIN ALICE SIMONA,
SECT OR 1
DIZABILITĂŢI LOCOMOTORII şi specifice membru - BUSE PAUL
ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU 774/A/1990 MURES T G MURES T G MURES jud. MURES T G MURES, P-T A INDEPLINIREA DORINTEI DE LIBERTATE SI DE DEMOCRATIE A POPORULUI ,AJUTORARE BANEASCA SI SPRIJIN MATERIAL JANCSO ISTVAN, SZASZ ZSOFIA, SOOS ZSIGMOND, HEGY AGNES CONSILIU
T RANDAFIRILOR, NR.5, JUD. MURES
DIZABILITĂŢI LOCOMOTORII DIN JUDEŢUL DIRECTOR: BUDAI IOSIF, JANCSO ISTVAN, KISS GIZELLA CONSILIUL DE
MUREŞ CONDUCERE: SZABO GYULA, KISS GIZELA, HAJDU ILONA, BRUDAN LIVIU, CRISTEA
IOAN, BENEDEKFI ATTILA, BONI GIZELLA COMISIA DE CENZORI: KISS ENIKO,
FAZAKAS LORAND, VACAR MIRELA CONSILIUL DIRECTOR: KIRALY ARPAD CSABA,
SZILAGYI ALEXANDRU, SZABO GYULA CONSILIUL DE CONDUCERE: HAJDU ILONA,
BENEDEKFI ATTILA, GERGELFY GYORGY, MOLNAR FERENCZ, UJFALVY ZSOFIA,
SOMODYI ATTILA. COMISIA DE CENZORI: KISS ENIKO, SZABO ENIKO, VACAR MIRELA
CONSILIUL DIRECTOR: HAJDU ILONA, BENEDEKFY ATTILA, GERGELFY GYORGY,
ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU 10399/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. 1 DECEMBRIE 1918 NR.21, STASE GABRIEL ADRIAN,BOGDAN ANGELICA,NECULA IULIU ADRIAN,STASE LUCIAN NELU creşterea calităţii vieţii persoanelor defavorizaze, cu precădere, dar nu numai, a persoanelor cu dizabilităţi, prin apărarea şi promovarea , punerea în practică a drepturilor acestei categorii socialeMINIM 3 MEMBRI, MAXIM 7
BL.C, AP.80
DIZABILITĂŢI,, ÎNVINGĂTORII,, prevăzute în legislaţia naţională şi internaţională, îmbunătăţirea situaţiei persoanelor aflate în dificultate din punct de vedere social, economic, financiar, al sănătăţii, al educaţiei, etc.
ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU HANDICAP 6165/A/2007 CONSTANTA HÂRŞOVA HÂRŞOVA jud. CONST ANT A ST R. CONCORDIEI, NR. 6 Cornea Tudora,Petculescu Anghel,Ghiurtu Vasile,Chiuaru Ioana este de a îmbunătăţi viaţa şi de a contribui la integrarea socială a persoanelor cu handicap CORNEA TUDORA,PETCULESCU ANGHEL,Ghiurtu Vasile,Chivaru Ioana
BL. C6, ET 1, AP 7
"ZBOR FĂRĂ ARIPI"
ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU HANDICAP 2195/A/2012 SEDIU SECUNDAR SEDIU SECUNDAR DE ACT IVIT AT E: radierea sediului TAVAN COSMIN-CRISTIAN,DINU LILIANA,ARANGHEL RODICA-MIHAIELA ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU HANDICAP VOINŢA’’are urmatorul scop:;· Ajutoararea dezinteresată a pesoanelor cu handicap si integrarea lor parţială sau totală in viaţa socială, Consiliu Director format din : a) Presedinte TAVAN COSMIN-CRISTIAN b)
DE ACT IVIT AT E: secundar din Bucureşti, str. Daniel Barcianu nr. 8, ap. 1,
VOINŢA parter, sector 3 economică, politică, etc.;;· Susţinerea, promovarea, respectarea si garantarea intereselor/drepturilor persoanelor cu handicap ;;· Sprijinirea nevoilor si asigurarea unei existenţe demne a Prim-vicepresedinte DINU LILIANA c) Vicepresedinte ARANGHEL RODICA-MIHAIELA
persoanelor cu handicap;;· Sprijinirea creşterii calitaţii vieţii persoanelor cu handicap;;· Promovarea solidaritaţii si evitarea marginalizării persoanelor cu handicap;;· Infiinţarea, administrarea si
gestionarea de Secţii ca Unităţi Protejate, Ateliere Protejate şi/sau alte forme de organizare, in vederea includerii peroanelor cu handicap pe piaţa muncii, in cadrul cărora işi vor desfaşura
activitatea si persoanele cu handicap, pentru a derula urmatoarele activitaţi economice, in vederea autofinanţării:;o vânzări, intermedieri cu produse si servicii diverse;;o servicii de reparare a
calculatoarelor si echipamentelor periferice, alte servicii privind tehnologia informaţiei;;o orice alte activităti comerciale permise de lege.;· Derularea de activităţi promoţionale in vederea atragerii
si susţinerii de sponsorizări din partea terţilor prin folosirea oricăror mijloace ingăduite de lege pentru a contribui la sporirea fondurilor financiare proprii având ca destinaţie programele sociale
si umanitare cu scopul sprijinirii persoanelor dezavantajate/in situaţii de risc, cu sau fără deficienţe;;· Sprijinirea tuturor categoriilor de persoane cu handicap.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU 3359/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.DRUMUL DE CENT URĂ NR.1 A IONIŢĂ ADINA SIMONA,STAN GICU,TUDOSE PUIU AURELIAN creşterii calităţii vieţii în rândul persoanelor cu handicap. preşedinte-IONIŢĂ ADINA SIMONA, vicepreşedinte-STAN GICU, membru-TUDOSE PUIU
HANDICAP,,UN OM -O ŞANSĂ,, AURELIAN.
ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU PROBLEME 18189/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL BELŞUGULUI, NR. 100F, ET . Aparaschivei Doru,Mihai Adrian,Chiuaru Marian Vasile. Apararea, reprezentarea si promovarea drepturilor persoanelor cu un consum problematic de alcool si a familiilor acestora. Promovarea accesului la servicii de asistenta medicala, sociala si Aparaschivei Doru- preşedinte, Mihai Adrian- vicepreşedinte, Chiuaru Marian Vasile- secretar.
1, AP. 7, SECT OR 6.
LEGATE DE CONSUMUL DE ALCOOL psihologica, lupta impotriva discriminarii si stigmei fata de persoanele cu un consum problematic de alcool si a familiilor acestora. Promovarea si sustinerea de initiative privind imbunatatirea
cadrului legislative si de politici publice din domeniul consumului de alcool. Sesizarea institutiilor sau a autoritatilor competente pentru incalcari ale drepturilor persoanelor cu un consum
problematic de alcool si a familiilor acestora. Informarea opiniei publice, actiuni privind formarea unei atitudini corecte a furnizorilor de servicii sociale si de sanatate fata de respectarea
drepturilor persoanelor cu un consum problematic de alcool.
ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU 3077/A/2004 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ALEEA LIREI NR. 7 BL.8 AP.3 Fundaţia Sense Internaţional România,Manders Keid Geta Cristina,Păian Camelia Liliana,Bobocel Ana integrarea socială şi înbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor surdocecitate de pe teritoriul României Manders Keid Geta Cristina- preşedinte, Adamescu Vasile şi Bobocel Ana vicepreşedinte,
SURDOCECITATE DIN ROMÂNIA Tacsi Ladislau, Panait Camelia Liliana- membri
ASOCIAŢIA PERSOANELOR CU 2959/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.C-T IN CARACAS NR.2-8, SECT OR 1 GĂNESCU COSTIN RADU,ZAMFIR PETRE MARIAN,NITU LARISA DIANA,CALOTĂ CRISTINA IOANA,VASIU CAMELIA Sprijinirea copiilor şi adulţilor cu thalasemie şi a familiilor acestora în vederea asigurării drepturilor fundamentale în ceea ce priveşte asistenţa ocială, sanitară şi educaţia acestora PRESEDINTE - GANESCU COSTIN RADU VICEPRESEDINTI - ZAMFIR PETRE MARIN,
THALASEMIE MAJORĂ TOMA IONUT TREZORIER - VASIU CAMELIA, SECRETAR GENERAL - NITU LARISA
DIANA MEMBRII - CALOTĂ CRISTINA IOANA, AGUTA GHEORGHE, NICULA CATALIN,
NICOLAE DANIEL
ASOCIAŢIA PERSOANELOR 7180/A/2007 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS SPL. CAMPIONILOR NR. 7 BL. C. 4 AP. Ţubrea Dorel Ion,Dragomir Matei,Dragomir Daniela Daliborca,Şelariu Ionel Doru,Micu Tudor,Delliomini Stancu Rodolfo Nicolaus coopetarea cu enităţi publică şi private din România proiecte dce cooperare în diverse sectoare, studii şi realizarea de proiecte, selecatrae şi formarea de voluntari pentru propiecte de voluntariatŢubrea Dorel - Ion - preşedinte , Dragomir Matei - vicepreşedinte, Dalliomini Stancu Rodolfo
16
DEFAVORIZQTE "O ŞANSĂ" LUGOJ in ţară şi străinătate, formarea si trimiterea de tehnicieni şi de personqal cooperant pentru realizarea de proiecte de dezvoltare, activitatea de informare si sensibilizare pentru promovarea Nicolau - vicepreşedinte, Dragomir Daniela Daliborca -.secretar
educatiei cu scopul dezvoltării, realizarea de iniţiative de susţinere pentru finantarea ăproiectelor şi sprijinul voluntarilor, urmărirea finalităţilor de solidaritate socială
ASOCIAŢIA PERSOANELOR DEPOSEDATE 8915/A/2009 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ZORELE,NR.3 RETRAGERE: CARACUDA CONSTANTIN, COMNEA TAMARA, AMZOLINI BRUNO, CEAHOREANU FELICIA, BRAGARU ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA ÎN SCOPUL APĂRĂRII DREPTURILOR ŞI INTERESELOR PREVĂZUTE DE LEGILE: 10/2001,247/2005,9/1998,290/2003 DOROVSCHI LUCIAN-PREŞEDINTE, NICU DUMITRU-VICEPREŞEDINTE, HOANCĂ
ABUZIV,FOŞTILOR DEPORTAŢI ŞI HALINA, RAESCU NICOLAE, GREBANOS ELISABETA, BRÂNZAN EUGENIA, ROMAN CRISTINA LĂPUŞNEANU CRISTIAN-SECRETAR GENERAL, COMNEA TAMARA-MEMBRU, CARACUDA
REFUGIAŢI DIN ROMÂNIA (APDAFDRR) ALEXANDRU CONSTANTIN-CONSILIER; ŞEICARU CONSTANTIN-CENZOR MODIFICAREA
COMPONENŢEI CONSILIULUI DIRECTOR: DOROVSCHI LUCIAN-PREŞEDINTE,NICU
DUMITRU-VICEPREŞEDINTE, HOANCĂ CRISTIAN-SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PERSOANELOR EXPROPRIATE 16061/A/2010 CLUJ GILAU GILAU jud. CLUJ ST R.PRUNDAR NR.286 MARTA IOAN,PETRISOR IOAN,CADIS STEFAN,MARTA GLIGOR,PETRAS VICTORIA,IGNAT STEFAN,STAN întreprinderea acţiunilor legale care să ducă la obţinerea pentru membrii asociaţiei a unor despăgubiri de la Statul Român, membrii care sunt persoane domiciliate sau originare cât şi a PREŞEDINTE – PETRIŞOR IOAN, VICEPREŞEDINŢI – MARTA IOAN, CADIŞ ŞTEFAN,
DIN SATUL SOMEŞUL RECE GLIGOR,PETRISOR TRAIAN,BAICA GLIGOR,BUZGAR MARIA descendenţilor acestora din localitatea Someşul Rece comuna Gilău, judeţul Cluj, cărora li s-au expropriat în mod abuziv de către regimul comunist anumite terenuri pentru construirea unor MEMBRI – STAN GRIGORE, MARTA GLIGOR
obiective economice în baza decretelor 242/1971, 294/1983
ASOCIAŢIA PERSOANELOR FIZICE ŞI 9303/A/2008 VOLUNT ARI, VOLUNT ARI, SOS.AFUMAT I, NR.112 BIS, CORP C2, SC BUKET CONSTRUCT SRL,SC FLOROM PRODIMPEX SRL,ERTEN OMER RAGIP,GHICA TUDOREL,AYDIN reprezenhtarea şi susţinerea intereselor membrilor şi susţinătorilor acesteia, în vederea realizarii unor activităţi de interes general sau comunitar, dar şi al unor activităţi desfăşurate în ninteres GHICA TUDOREL , ERTEN OMER RAGIP, POPA ION DORIAN,
SOS.AFUMAT I, ET AJ 2, BIROU 2
JUIRIDICE, ŞANTAJATE ŞI PĂGUBITE DE NR.112 BIS, CORP C2, FAHREDDIN,POPA ION DORIAN personal, nepatrimoniala al membrilor săi.
PRIMARIA ORASULUI VOLUNTARIO SI ET AJ 2, BIROU 2
FURNIZORUL DE GAZE NATURALE SC
COVI CONSTRUCT 2000 SRL
ASOCIAŢIA PERSOANELOR VĂTĂMATE DE 5381/A/2007 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. ŞT EFAN CEL MARE NR. 3 Papatraian Gheorghe,Papatraian Anghelina,Pavel determinarea formelor de vătămare a persoanelor din cadrul instituţiilor de stat şi private existente în cadrul societăţii româneşti pe bază de sesizări prin orice mijloace; studierea posibilităţilor de Papatraian Gheorghe, Papatraian Anghelina, Pavel Stela
CĂTRE FINANŢE, FISCALITATE, MEDICI ŞI reducere sau eliminare a vătămării persoanelor de la toate nivelele din cadrul societăţii şi determinarea resurselor care ar putea fi economisite din activitatea de reducere a vătămării persoanelor;
AVOCAŢI găsirea de soluţii pentru reducerea şi eliminarea vătămării persoanelor şi transmiterea acestora organelor specializate; redirecţionarea resurselor eliberate prin reducerea şi eliminarea vătămării
persoanelor în acest fel spre alte activităţi eficiente, cu propuneri către organele statului
ASOCIAŢIA PERSONA - ASOCIAŢIA PENTRU 4631/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.GHE.MAGHERU, NR.12-14, SC.D, ET .2, Devin membrii : VIOREANU CARMEN GABRIELA, AIOANEI IONUŢ VIRGIL, FLROESCU CARMEN ANDREEA, CERNAT Elaborarea, realizarea şi promovarea de programe pentru copii şi tineret în scopul dezvoltării creativităţii şi formării unor aptitudini comportamentale şi valorice specifice societăţii deschise PRESEDINTE ONORIFIC - MANDREA NICOLAE PRESEDINTE - ZAHARIA ADRIANA,
AP.48, SECT OR 1
EDUCAŢIE CREATIVĂ SANDRA RAZVANA MANUELA VICEREPSEDINTE - MANU IMELDA ALEXANDRA SECRETAR - FLORESCU CARMEN
ANDREEA CENZOR - CHIRIAC DĂNUT
ASOCIAŢIA PERSONAL POINT - CENTRU 19675/A/2015 CLUJ FLOREŞT I FLOREŞT I jud. CLUJ ST R.FLORILOR NR.6 BL.C4 AP.51 PALFI SZILARD-ANDRAS,PALFI ZSUZSANNA,FRENŢIU BOGDAN sprijinirea mediului antreprenorial în identificarea personalului adecvat pentru diferite posturi de pe piaţa muncii si facilitarea gasirii unui loc de munca de persoane in concordanta cu valorile, PREŞEDINTE – PALFI SZILARD-ANDRAS, VICEPREŞEDINTE – PALFI ZSUZSANNA,
DE RESURSE UMANE ANTREPRENORIALE interesele, obiectivele si resursele personale; oferirea unui cadru de intalnire intre nevoia mediului antreprenorial vizavi de resursele umane si nevoia persoanelor de pe piata muncii de a gasi un SECRETAR - FRENŢIU BOGDAN
loc de munca si a se dezvolta personal si profesional in cadrul unei companii; stimularea implicarii sociale si facilitatea accesului cetatenilor la informatii, vizavi de oportunitatile de angajare in
mediul privat pe tot parcursul vietii si la dezvoltarea propriei persoane pentru o viata echilibrata intre componenta profesionala, sociala, personala si familiala
ASOCIAŢIA PESCAR SPORTIV 3529/A/2006 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ALEEA CĂLINEŞT I NR.14,1. CALINESCU VICTOR Domiciliat in Bucuresti Str. Mirea Mioara Luiza Nr.5,Bl.6,Et. 5,Ap. 45,sactor 4,C.I. Seria RD Nr. Presedinte al consiliului de administratie: Mitrea Vasile, Vicepresedinti: 1. Boziac Rovin, 2.
BL. C 4, SC. 1, AP. 2, SECT OR 4
117080,emisa la Bucuresti in data de 01-08-2000 de SEP. 2. SIMTEA MARINEL Domiciliat in Bucuresti Str.Padesu nr.16 Bl.15 Sc.A Simtea Marinel Secretar general: Constantinescu Ion, Membru:Calota Gabriel
Et.7 Ap.29 Sector 4,C.I. Seria RD Nr. 145619,emisa la Bucuresti in data de 23-11-2000 de Sectia 16 Politie. 3. MITREA VASILE
Domiciliat in Bucuresti Al.Calinesti Nr14 Bl.C4.Ap.2.Sector 4 C.I. Seria RT. Nr. 144297,emisa la Bucuresti in data de 12-03-2001
de Sectia 16 Politie. 4. BOZIAC ROVIN Domiciliat in Bucuresti Soseaua Oltenitei Nr.58 Bl.11B,Sc.2 Ap.75 Sector 4 C.I Seria RR
Nr. 096895,emisa la Bucuresti in data de 28-02-2000 de SEP 5. CONSTANTINESCU ION Domiciliat in Bucuresti Ste. Papiu Ilarian
Nr.6 Bl.42 Sc.1 Et.8 Ap 25 Sector 3. C.I. SeriaRX Nr. 051970 emisa la Bucuresti in data de 23-06-1998 de Sectia 12 Politie 6.
EPURAN ALEXANDRU Domiciliat in Bucuresti Strada Margelelor nr.112-122 Bl. N32. Sc.5.Ap.64. sector 6. C.I. Seria RR. Nr.
141208,emisa la Bucuresti in 09-12-2000 de Sectia 21 Politie 7.CALOTA GABRIEL Domiciliat in Bucuresti Str. Anton Bacalbasa
ASOCIAŢIA PESCARI DE OAMENI 2136/A/2006 BIHOR CEICA, NR. 238 CEICA, NR. 238 jud. BIHOR PAŞCA VIOREL,VINTER ANA,PĂCURAR LIDIA RODICA,SZIGYARTO FINEAS - ACORDAREA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI COPILULUI ŞI FAMILIEI, PERSOANELOR SINGURE, PERSOANELOR VÎRSNICE, PERSOANELOR CU PAŞCA VIOREL, VINTER ANA, PĂCURAR LIDIA RODICA, SZIGYARTO FINEAS
HANDICAP, PRECUM ŞI A ORICĂROR PERSOANE AFLATE ÎN NEVOIE, PROMOVAREA ŞI PROTEJAREA DREPTURILOR ACESTORA, ÎN CONFORMITATE CU LEGISLAŢIA ŞI
POLITICA NAŢIONALĂ ÎN DOMENIU, PRECUM ŞI CU REGLEMENTĂRILE INTERNAŢIONALE APLICABILE, SPRIJINIREA ACESTOR CATEGORII PRIN TOATE MIJLOACELE
POSIBILE, MATERIALE, MORALE ŞI SPIRITUALE.
ASOCIAŢIA PESCARI LAMAREA NEAGRĂ - 20484/A/2015 CONSTANTA EFORIE SUD EFORIE SUD jud. CONST ANT A ST R. NEGRU VODĂ CĂLIN RADU,GRĂDINARU BOGDAN-NICOLAE,ORMAN GEORGE-MIHAI,RADA EDITH-MARIAN,BADITEANU FLORIN ELABORAREA ŞI IMPLEMENTAREA DE PROIECTE, PROGRAME ŞI STRATEGII PENTRU DEZVOLTAREA DURABILĂ A ZONELOR ŞI COMUNITĂŢILOR PESCĂREŞTI GRĂDINARU BOGDAN-NICOLAE, CĂLIN RADU,RADA EDITH-MARIAN
NR.1A
EFORIE
ASOCIAŢIA PESCARILOR ARANCA 6589/A/2007 TIMIS SÂNNICOLAU MARE SÂNNICOLAU MARE jud. T IMIS ST R. MIHAI VIT EAZU NR.Groza Dănuţ,Nacov Gheorghe,Bărăntici Ioan,Iorgachi Ştefan,Farca Efta,Cismaş Voicu Nicolae,Chişlingher Aurel activarea în domeniul pescuitului recreativ şi sportiv
5
ASOCIAŢIA PESCARILOR AUTORIZAŢI DIN 16884/A/2016 TULCEA COM.JURILOVCA COM.JURILOVCA jud. T ULCEA SAT JURILOVCA, Fomici Lavrentie,Saveli Alexandru,Nazar Simion,Donose Nicu-Sorin,Ditu Calin Gabriel,şi SC SAT VACANTA GURA PORTIŢEI Scopul Asociaţiei este de a se promova şi apăra interesele economice de producţie, comerciale, financiare, juridice în relaţiile cu autorităţile publice şi alte persoane fizice şi juridice, în Preşedinte -DIŢU CĂLIN GABRIEL, Vicepreşedinte - NAZAR SIMION, Membru - FOMICI
ST R.PORT ULUI, NR.27, IMOBIL DENUMIT DORMIT OR
ZONA LITORAL GURA PORTIŢEI MEDIU T IP 1 BIROU LUNCA 2, CAMERA 1 SRL realizarea şi promovarea obiectului său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte relaţiile cu alte organisme şi organizaţii din ţară şi străinătate.;Totodată, asociaţia urmăreşte asigurarea LAVRENTIE
colaborării cu organismele guvernamentale, în special cu Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în ceea ce priveşte iniţierea, elaborarea şi promovarea programelor de dezvoltare şi
cooperare economică şi participarea în structurile de coordonare şi gestionare a programelor cu Uniunea Europeană
ASOCIAŢIA PESCARILOR CLUJ 13764/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.CRAIOVA NR.2-4 AP.7 GURBET CONSTANTIN,GURBET CONSTANTIN,SZENYEI ROBERT TIVADAR promovarea pescuitului sportiv şi asigurarea unui climat propice dezvoltării în viitor a acestui sport PREŞEDINTE – GURBET CONSTANTIN CNP 1661110120666, SECRETAR – SZENYEI
ROBERT TIVADAR, MEMBRU – GURBET CONSTANTIN CNP 1391110120671
ASOCIAŢIA PESCARILOR COSTINEŞTI 17805/A/2014 CONSTANTA COMUNA COMUNA COST INEŞT I jud. CONST ANT A COMUNA S.C. BADUICA FISHING S.R.L.,S.C. GARTONE MARIO & ERIK S.R.L.,S.C. RECHINU 2008 S.R.L. Scopul Asociatiei consta in:;a. promovarea si dezvoltarea pescuitului ca sport, in scop recreativ, in bazinele piscicole din zona Costinesti si alte bazine piscicole din tara.;b. protejarea PREŞEDINTE - BADUICA MARIAN, VICEPREŞEDINTE - GIURGIU NICOLETA
COST INEŞT I COST INEŞT I, ST R. ŞCOLII NR. 41, JUD. CONST ANŢ A
biodiversitatii acvatice si a speciilor rare sau pe cale de disparitie din bazinele;piscicole, asupra carora asodatia are competente conform legii.;c. monitorizarea agentilor poluanti din bazinele
naturale acvatice si sesizarea organelor;abilitate.;d. refacerea biotopului in bazinele acvatice afectate de agenti poluanti, braconaj sau calamitati;naturale.;e. monitorizarea si prevenirea actelor de
braconaj si a distrugeri fondului piscicol.;f. organizarea unor actiuni de sprijinire a structurilor legal abilitate in protectia mediului,;igienizarea apelor, combaterea braconajului, etc.;g. stabilirea
de parteneriate cu alte asociatii din Romania si din alte state ale lumii.;h. formarea si dezvoltarea unor bazine piscicole private pe teritoriu national.;i. promovarea dezvoltarii turismului rural prin
sustinerea infintarii sau modernizarii de;pensiuni agroturistice si pensiuni turistice rurale din diverse bazine piscicole, inclusiv in Delta;Dunari.;j. colaboratea cu diverse persoane juridice,
proprietari sau administratori, de bazine piscicole, in vederea constructiei sau modernizarii unor spatii pentru practicarea turismului piscicol. Crearea unor facilitati, in aceste spatii piscicole,
specifice acestei activitati: campare, grupuri sanitare, ambarcatiuni, ustensile de pescuit, etc.;k. organizarea de cursuri si acordarea de consultanta specializata in domeniul piscicol si a
pescuitului sportiv, recreativ.
ASOCIAŢIA PESCARILOR CU MOMELI 2653/A/2006 BUCURESTI BUCUREŞT I, ST R. BUCUREŞT I, ST R. CUZA VODĂ NR. 89, SECT OR 4 jud. Zabet Andrei Viorel – cetătean român fiul lui Emil si Ana,născut la data de 15 aprilie 1972 in localitatea Bucuresti,cu domiciliul in · promovarea si dezvoltarea pescuitului cu momeli artificiale ca sport si in scop recreativ in bazinele piscicole din Romania; ;· protejarea biodiversitatii acvatice din Romania; ;· monitorizarea · Preşedinte – dl. Bina Dragoş Nicolae - cetătean român fiul lui Mihai Nicolae si Teodora,
CUZA VODĂ NR. 89, BUCUREST I
ARTICIALE DIN ROMÂNIA - ANGLERS XXI SECT OR 4 Bucuresti str. Doamna Ghica nr 6,bloc 3,scara 2,etaj 3,ap. 49,sector 2,posesor al C.I. seria RR nr. 335008,eliberat de sectia 7 politie agentilor poluanti din bazinele naturale acvatice; ;· popularizarea problemelor de mediu si supunerea acestora dezbaterii publice cu scopul identificarii unor solutii de rezolvare; ;· implicarea in născut la data de 16 iulie 1969 in localitatea Bucuresti, cu domiciliul in Bucuresti, Bdul. Iuliu
la data de 12 octombrie 2004,CNP 1720415421521, Onuţ Aurel – cetătean român fiul lui Octav si Maria,născut la data de 27 actiuni de refacere a biotopului in bazinele acvatice afectate de agenti poluanti, braconaj sau calamitati naturale; ;· prevenirea braconajului si distrugerii fondului piscicol prin infiintarea unui Maniu nr. 51, bloc 22B, scara C, etaj 7, ap. 132, sector 6, posesor al C.I. seria RX nr. 161575,
octombrie 1961 in localitatea Bucuresti ,cu domiciliul in Bucuresti bdul. Regina Elisabeta,nr 63 scara A etaj 2 ap 45,posesor al C.I. serviciu de paza autorizat conform legii; ;· dezvoltarea unor bazine piscicole private sau in parteneriat public privat pe teritoriul national; ;· stabilirea de parteneriate cu alte asociatii similare din eliberat de sectia 21 politie la data de 03 aprilie 2003; CNP 1690716463076, · 2 (doi)
seria RT,nr. 082598,eliberat de sectia 17 Politie la data de 6 aprilie 2000,CNP 1611027400032, Anghelina Ovidiu Cristian – cetăteanRomania si din lume; ;· promovarea protectiei mediului si dezvoltarii eco-turismului; ;· promovarea dezvoltarii rurale prin sustinerea turismului de pescuit ; ;· activitati de constientizare a populatiei Vicepresedinti, in persoana d-lui. – Zabet Andrei Viorel – cetătean român fiul lui Emil si Ana,
român fiul lui Vasile si Livia,născut la data de 14 noiembrie 1967 in localitatea Targu Mures,Judetul Mures,cu domiciliul in Piatra cu privire la reglementarile nationale si Directivele Europene in domeniul ecologiei; ;· popularizarea metodelor eficiente de protectie a mediului; ;· organizarea de actiuni pentru stimularea născut la data de 15 aprilie 1972 in localitatea Bucuresti, cu domiciliul in Bucuresti str. Doamna
Neamt,str. Alexandru Lapusneanu nr. 31,bl. B5 sc. A,ap. 10,Jud. Neamt,posesor al C.I. seria NT,nr. 021368,eliberat de pol. mun. preocuparilor tinerilor privind pescuitul cu momeli artificiale ca sport si in scop recreativ si protejarea mediului inconjurator; ;· sustinerea si promovarea proiectelor de investitii in domeniul agro si Ghica nr 6, bloc 3, scara 2, etaj 3, ap. 49, sector 2, posesor al C.I. seria RR nr. 335008, eliberat
Piatra Neamt la data de 14 februarie 2000,CNP 1671114270615, Sofonea Mihai Alexandru - cetătean român fiul lui Liviu si eco– turismului; ;· popularizarea zonelor in care se practica turism de pescuit in conditii de calitate, privind protectia mediului si a serviciilor oferite; ;· promovarea metodei de pescuit “prinde si de sectia 7 politie la data de 12 octombrie 2004; CNP 1720415421521 si a d-lui. Anghelina
Elena,născut la data de 01 februarie 1969 in localitatea Bucuresti,cu domiciliul in Bucuresti,str. Pascani nr. 5,bloc D7,scara A,etaj elibereaza”. ;· organizarea de competitii si concursuri de pescuit sportiv Ovidiu Cristian – cetătean român fiul lui Vasile si Livia, născut la data de 14 noiembrie 1967 in
ASOCIAŢIA PESCARILOR DIN CONSTANŢA 16896/A/2016 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. CRIST EA LESCOVAR EUGEN ŞERBAN,ZAMFIR CORNEL,ILIESCU LAURIAN COSTIN,SAVIN COSTINEL,VASILESCU FLORIN DE A ACTIVA ÎN DOMENIUL PESCUITULUI RECREATIV ŞI SPORTIV ŞI ÎN ALTE DOMENII CONEXE, CREAREA CADRULUI PENTRU EXERCITAREA EFECTIVĂ A ACTIVITĂŢII DE LESCOVAR EUGEN ŞERBAN, ZAMFIR CORNEL, ILIESCU LAURIAN COSTIN,
GEORGESCU NR.8
TĂBĂCĂRIE PESCUI SPORTIV, ORGANIZAREA DE COMPETIŢII SPORTIVE , DE PESCUIT MARITIM, TURISM ŞI VÂNĂTOARE. VASILESCU FLORIN
ASOCIAŢIA PESCARILOR ECOLOGIŞTI 20973/A/2015 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I GALAŢ I, ST R. NAE LEONARD, NR. DARABĂ DANIELA,BULUC NICU,BULUC VICTORIA scop de a organiza conditiile necesare practicarii pescuitului sportiv de catre membrii sai in spiritul protejarii si conservarii resursei acvatice vii din bazinele naturale Presedinte - BULUC VICTORIA, membru - DARABĂ DANIELA, membru - BULUC NICU
21, BL.R1, AP.6, JUD. GALAŢ I ŞI PUNCT UL DE LUCRU
GALAŢI ÎN GALAŢ I , ST R. 1 DECEMBRIE 1918 NR.12, BL.S9D
PART ER, JUD. GALAŢ I
ASOCIAŢIA PESCARILOR OSTROV-BUGEAC 3907/A/2006 CONSTANTA OST ROV OST ROV jud. CONST ANT A ST R.1 MAI NR.112 TOPOR GHEORGHE,PETCU GHEORGHE,STOICA IONEL Stabilirea necesităţilor de piaţă în scopul echilibrării raportului cerere-ofertă, a eliminării marilor variaţii de preţ ale produselor; adaptarea în comun a structurii producţiei la cerinţele piesei,
comercializarea producţiei membrilor grupului de producători.
ASOCIAŢIA PESCARILOR PROFESIONIŞTI - 17793/A/2014 TULCEA SAT MINERI SAT MINERI jud. T ULCEA SAT MINERI, COMUNA TRIF EMANOIL,CIRBA ILIE INTREPRINDERE FAMILIALA,TATARU S. PETRE INTREPRINDERE FAMILIALA,S.C. RIFAG Scopul asociaţiei il constituie: Organizarea si reprezentarea untr-un organism unitar al pescarilor , exploatarea si conservarea biodiversitatii si de protecţie a faunei de interes piscicol, precum si PREŞEDINTE - TRIF EMANOIL, VICEPREŞEDINTE I - CIORBA ILIE, VICEPREŞEDINTE II
SOMOVA, ST R. T REST IEI, NR.6, JUDEŢ UL T ULCEA
DANUBIU - SRL. de protejare a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia; b) reprezintă si apară drepturile si interesele membrilor asociaţi; c) incheie cu autorităţile administrative contracte de atribuire in - TATARU PETRE, SECRETAR ŞI TREZORIER - TRIF GAFIA.
gestionare a fondurilor de exploatare durabila, pentru pescuit profesionist, a resurselor acvatice vii din apele domeniului public; d) dezvolta si exploatează eficient baza materiala proprie, destinata
practicării pescuitului, Participa si intocmeste in elaborarea si promovarea si realizarea de programe privind pescuitul profesionist si sportiv; participa la accesarea, elaborarea, realizarea sau
participa la elaborarea programelor transfrontalire si europene in domeniul pescuitului si pisciculturii; reprezintă asociaţia si membrii acesteia la asocierea, colaborarea si afilierea cu alte
persoane juridice private sau ong-uh din tara si străinătate, in scopul realizării obiectivelor asociaţiei; reprezentarea membrilor in relaţia cu ARBDD Tulcea, DSV Tulcea , AMPA, Primarii si alte
instituţii de stat si private in interesul realizării scopului asociaţiei si interesul membrilor sai; înfiinţarea unui spaţiu de depozitare si conservare a peştelui colectat de membrii asociaţiei cu toate
dotările si indeplinind toate condiţiile legale si de conformitate, înfiinţează si coordonează activităţile unui Club pentru intrunirile membrilor asociaţiei si ai invitaţilor acestora; Achiziţionează si
gestionează ambarcaţiuni si unelte de pescuit pentru ajutarea membrilor in activităţile lor; Achiziţionează si gestionează mijloace de transport frigorifice in vederea ajutorului unitar al membrilor
ASOCIAŢIA PESCARILOR PROFESIONIŞTI 8423/A/2001 TULCEA SARICHIOI SARICHIOI jud. T ULCEA COMUNA SARICHIOI , NR.927A ,SARAEV ANTON ,STANESCU OCTAVIAN ,MAXIM IVAN ,CARAULAN DUMITRU ,CONON LUCHIAN ,MAXIM STEFAN desfăşurarea unor activităţi prin accesul la resurse private şi publice în interesul pescarilor profesionişti , persoane fizice sau persoane juridice , care au drept ocupaţie de baza pescuitul SARAEV ANTON , STANESCU OCTAVIAN,MAXIM IVAN
JUDEŢ T ULCEA
ALBATROS ,SIMION FIODOR ,GIURGILA ANDREI ,SERGHEI VALENTIN industrial în bazinele piscicole din Delta Dunării şi Marea Neagră
ASOCIAŢIA PESCARILOR PROFESIONIŞTI 15998/A/2014 TULCEA SAT DUNĂVĂŢ U DE SAT DUNĂVĂŢ U DE JOS jud. T ULCEA SAT DUNĂVĂŢ U IVANOV ANANIE,ALEXE NICON,STANEAŢĂ IONUŢ,CACENCU MERCURI,IVANOV STELIAN,RODINA Scopul Asociaţiei este de a constitui şi susţine o structură organizaţională şi comunicaţională în vederea garantării practicării eficiente şi raţionale a pescuitului, acvaculturii si ecoturismului IVANOV ANANIE - PREŞEDINTE, ALEXE NICON - VICEPREŞEDINTE, STĂNEAŢĂ
JOS DE JOS, ST R. DUNĂRENI NR.48, COMUNA MURIGHIOL,
CAZACII DIN DUNĂVĂŢU DE JOS JUDEŢ UL T ULCEA CONSTANTIN,RODINA IOAN,STĂNEAŢĂ DUMITRU,ŞERPESCU CONSTANTIN,CONONOV PAUL,MARINOV deltaic, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de prelucrare şi valorificare a produselor specifice activităţilor desfăşurate. IONUŢ - SECRETAR.
GABRIEL-TEODOSIE.
ASOCIAŢIA PESCARILOR PROFESIONIŞTI 7/A/2012 TULCEA SAT PERIPRAVA SAT PERIPRAVA jud. T ULCEA SAT PERIPRAVA, BURLACU VASILE,CHITOROAGĂ MARIUS,DANILOV PAUL,IANCU CONSTANTIN,STROE GHEORGHE. De a constitui şi susţine o structură organizaţională şi comunicaţională în vederea garantării practicării eficiente şi raţionale a pescuitului şi îmbunătăţirea condiţiilor de valorificare a produselor STROE GHEORGHE - PREŞEDINTE, BURLACU VASILE - VICEPREŞEDINTE, DANILOV
COMUNA C.A. ROSET T I
DIN PERIPRAVA piscicole. PAUL - SECRETAR.
ASOCIAŢIA PESCARILOR PROFESIONIŞTI 11617/A/2009 TULCEA COMUNA JURILOVCA COMUNA JURILOVCA jud. T ULCEA COMUNA USS P.GABRIEL ,USS F.PETRE ,NAZAR M.SIMION ,FEODOT A.VALENTIN ,BRÎNZĂ N.VICTOR ,FEODOT A.SAFON - de a constitui şi susţine o structură organizaţională şi comunicaţională în vederea garantării practicării eficiente şi raţionale a pescuitului şi îmbunătăţirea condiţiilor de valorificare a Preşedinte - NAZAR M.SIMION , Vicepreşedinte – FOMISI LAVRENTE , Secretar –
JURILOVCA , ST R.1 MAI , JUDEŢ T ULCEA
„LEAHOVA” DIN JURILOVCA ,MAXIM F.VICOL ,HAPEI E.VICTOR ,CERNADÎRCA F.IVAN ,EFIMOV A.GRIGORE ,UNGURU S.STEFAN ,MORONAŞ produselor piscicole UNGURU ŞTEFAN
E.ERASIC ,CUZMIN S.PAUL ,MARTINOV ST.ANDRIAN ,EREMIA T.MIHAIL ,EFIMOV A.MIHAIL ,SCACIOC N.MIHAI
,SCACIOC N.CRISTIAN ,NEAMU I.CLAUDIU ,ULIAN STELIAN ,FOMICI G.ILIE ,FOMICI G.VALODEA,FOMICI P.LAVRENTIE
,SAVELI N.ALEXANDRU ,ABAIANIT S.ŞTEFAN ,CASLATOI I-ALEXEI ,TERENTE N.FIODOR ,PESTRIŢU V.ADRIAN
,TUDORACHE N. VIOREL ,LAZAROV M.EGOR,TIT I.ALEXANDRU –GABRIEL ,LUCHICI I.LEONTIN ,SILAI N.FEODOT
,IVANOV H.PAVEL ,ISACOV ALEXANDRU
ASOCIAŢIA PESCARILOR 3674/A/2007 CONSTANTA NĂVODARI NĂVODARI jud. CONST ANT A ST R. NUFERILOR NR.10 PRIBOI MARIAN,SUTAC SORIN,RUSU IONEL,ANISIM ŞTEFAN,MARINCIU IOAN,COŞMAGĂ ADRIAN,CHIREAC ALEXE. CORESPUNDE INTERESELOR DE GRUP NEPATRIMONIALE, INTERESELOR GENERALE, PROFESIONALE ALE PESCARILOR ŞI PRESTATORILOR DE SERVICII ÎN SCOP BUDULAN MIRCEA, SUTAC SORIN, MUSTAŢĂ COSTEL, CHIRIAC NIŢĂ, MARINCIU
PROFESIONIŞTI"DELFINUL ALBASTRU" LUCRATIV. ION, SÎRBU ION,
ASOCIAŢIA PESCARILOR 1417/A/2007 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. MARAMUREŞ SC SPONTE 91 SRL,SPONTE GHEORGHE,LARION COSMA,IONIŢĂ MIHAI-MIRCEA,RACOVIŢĂ GHEORGHE,ILICI AVRAM DE A PROMOVA ŞI APĂRA INTERESELE ECONOMICE DE PRODUCŢIE, COMERCIALE, FINANCIARE, JUDICIARE, ÎN RELAŢIILE CU AUTORITĂŢILE PUBLICE ŞI ALTE MINEA GHEORGHE, SPONTE ENACHE, HARALAMBIE SAMOIL
NR.74
PROFESIONIŞTI"PISCEX"CONSTANŢA PERSOANE FIZICE ÎN REALIZAREA ŞI PROMOVAREA OBIECTULUI LOR DE ACTIVITATE PRECUMŞI ÎN RELAŢIILE CU ALTE ORGANISME ŞI ORGANIZAŢII DIN ŢARĂ ŞI
STRĂINĂTATE.
ASOCIAŢIA PESCARILOR SALONTANI 115/A/2014 BIHOR SALONT A SALONT A jud. BIHOR ST R. REPUBLICII, NR. 102, BL. BARNA MIHALY-ZOLTAN,SOREAN VASILE-LADISLAU,COTRĂU CLAUDIU-DANIEL,CAMPAN - de a întreprinde acţiuni menite să reducă şi să stopeze acţiunile de braconaj piscicol în România; ;- de a încuraja pescuitul sportiv şi de a asigura un climat propice dezvoltării în viitor al acestui COTRĂU CLAUDIU-DANIEL - PREŞEDINTE, SOREAN VASILE-LADISLAU -
R6, AP. 18
CRISTIAN-GHEORGHE,SIPOS LAJOS,HEVESI EDINA-ILONA,IGNA GEORGEL,HANDRU GHEORGHE sport; ;- încurajarea tinerilor de a deveni pescari sportivi prin organizarea de şedinţe de iniţiere în pescuitul sportiv recreativ; ;-creşterea şi întărirea coeziunii asociaţiei prin întâlniri şi ieşiri VICEPREŞEDINTE, CAMPAN CRISTIAN-GHEORGHE - VICEPREŞEDINTE, IGNA
periodice în teren; ;- studierea, monitorizarea şi iniţierea de acţiuni de salvare a speciilor de peşti pe cale de dispariţie; ;- identificarea şi obţinerea surselor de finanţare pentru concesionarea şi GEORGEL - SECRETAR, SIPOS LAJOS - CASIER
repopularea unor ape; ;- sprijinirea structurilor de control ale statului în acţiuni de protecţie a mediului şi de igienizare a unor ape; ;- susţinerea de conferinţe şi seminarii pe teme de piscicultură şi
pescuit sportiv; ;- crearea unei baze de date pe site-ul asociaţiei privind poluarea, braconajul piscicol, exploatarea ilegală a apelor sau abuzurile unor proprietari de ape.
ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI 138/A/2012 MURES REGHIN REGHIN jud. MURES ST R. RÂULUI, NR. 14 Cocian Vasile-Ilie,Eros Stefan,Crişan Ioan,Bucşa Vasile,Oros Tudor,Cocian Cosmin-Vasile,Maier Adrian-Vasile,Ceoarec Dan Promovarea şi practicarea pescuitului recreativ şi sportiv în apele de şes şi de munte prin organizarea de competiţii de pescuit sportiv, protejarea efectivelor piscicole, precum şi protejarea Cocian Vasile Ilie-preşedinte, Eros Stefan-vicepreşedinte, Oros Tudor -membru.
Cristian. mediului natural de dezvoltare al acestora respectând reglementările, regulamentele şi legile în vigoare.
ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI - DEVA 4428/A/2006 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA deschiderea unui punct de lucru RUS IACOB,SIMON IOAN,ILIE FLORIN,BUNEA IOAN,ROVINARU VALER CONSTANTIN,MUNTEAN EMIL,DIACONU acvacultura în ape dulci;alte activităţi recreative, respectiv activităţi de pescuit sportiv şi de pescuit pentru agrement RUS IACOB, ROVINARU VALER CONSTANTIN, MUNTEAN EMIL, SIMON IOAN, BUNEA
respectiv: balta, situată în partea de nord-est a loc. Deva,
după digul de apărare a râului Mureş, spre loc. Hărău, CONSTANTIN IOAN, DIACONU CONSTANTIN
identificat cu CF 3322 Deva, nr. topo 3640/2 şi 3641/2
comuna Hărău în suprafaţă de 3,46 ha
ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI " 9855/A/2009 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. BREST EI, NR.171 CIURLIN COSTICĂ,FILIPESCU IOAN,GRECU DAN,DUMITRESCU PETRICĂ,ŞERBAN ŞTEFAN,MUTU ADRIAN,BURDAN DE A ACTIVA ÎN DOMENIUL PESCUITULUI SPORTIV CIURLIN COSTICĂ-PREŞEDINTE,GRECU DAN CRISTIAN-VICEPREŞEDINTE,VĂCARIU
PEŞTIŞORUL OLTENESC" GEORGE CRISTI,BĂRĂGAN CLAUDIU MARIUS,TRUICĂ AUREL,ONESCU VALERIU SILVIU,GHINEA DUMITRU,POPESCU IOAN-VICEPREŞEDINTE,DUMITRESCU PETRICĂ-VICEPREŞEDINTE, ŞERBAN
IOAN,VĂCARIU IOAN,VĂTAVU VALENTIN GEORGIAN ŞTEFAN-SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI "NADA 2143/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.SMARANDA BRĂIESCU, NR.43, 1. HELMIS FLORIN ,cetatean roman,sex masculin,nascut la data de 04.05.1949,in Bucuresti,fiul lui Marius si Aneta,domiciliat in Asociatia Pescarilor Sportivi „Nada pe Unde” este o organizatie caritabila, nonprofit, apolitica care se constituie in vederea realizarii urmatorului scop:;- coordonarea si stimularea activitatilor de -
BL.21F, SC.1, ET .1, AP.4, SECT OR 1
PE UNDE" Bucuresti,Str. Smaranda Braiescu ,nr. 43,bl. 21F,sc.1,etj. 1,apt. 4,sector 1,posesor al CI seria RR nr. 054104,eliberat de Sectia prevenire si combatere a braconajului piscicol in Romania;;- de a incuraja pescuitul sportiv si de a asigura un climat propice dezvoltarii in viitor a acestui sport;;- Incurajarea tinerilor de a deveni
2/22.10.1998,CNP 1490504400228 2. RUSE ADRIAN cetatean roman,sex masculine,nascut la data de 11.07.1967,in Bucuresti,Fiul pescari sportivi prin organizarea de sedinte de initiere in pescuitul sportiv recreativ;;- Coordonarea activitatii de pregatire si promovarea a noilor pescari, prin elaborarea de tematicii, punerea la
lui Dumitru si Aleandrina,domiciliat in Sat Chiajna,Com. Chiajna,Str. Eroului nr. 156,Jud. Ilfov,identificat cu CI seria RD nr. dispozitie a materialelor bibliografice si participarea la examinare;;- Cresterea si intarirea coeziuni asociatiei prin intalniri si iesiri periodice in teren;;- Studierea, monitorizarea si initierea de
227013,eliberata de Ors. Buftea la data de 05.02.2002,CNP 1670711461558 3. LUCA CORNEL CATALIN cetatean roman,sex actiuni de salvare a speciilor de pesti pe cale de disparitie;;- Identificarea si obtinerea surselor de finantare pentru concesionarea si repoluarea unor ape;;- Sprijinirea structurilor de control ale
masculine,nascut la data de 17.06.1971,in Pitesti,Jud. Arges,fiul lui Victor si Ioana,domiciliat in Bucuresti,Ale. Craesti nr. 4,bl. statului in actiuni de protectie a mediului si de igenizare a unor ape;;- Sustinerea de conferinte si seminarii pe teme de piscicultura si pescuit sportiv;;- Crearea unei baze de date pe site-ul
D42,sc. D,etj. 1,apt. 51,sector 6,posesor al CI seria RR nr. 321544,eliberata de Sectia 22 la dat ade 17.08.2004,CNP 1710617035037asociatiei privind poluarea, braconajul piscicol, exploatarea ilegala a apelor sau abuzurile unor proprietari de ape.
4. MANASI CONSTANTIN-DANIEL cetatean roman,sex masculine,nascut la data de 14.06.1963,in Com. Holboca,Jud. Iasi,fiul lui
Costache si Tita,domiciliat in Ors. Otopeni,str. Oituz nr. 53D,Jud. Ilfov,posesor al CI seria IF nr. 046710,eliberata de Ors. Otopeni la
ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI 20771/A/2015 CLUJ DEJ DEJ jud. CLUJ DEJ, ST R. CRÂNGULUI NR. 2, BL.U 1, promovarea pescuitului sportiv şi asigurarea unui climat propice dezvoltării în viitor a acestui sport. PREŞEDINTE : ANDREICA DORIN
SC.A, ET .II, AP.5
"PESCAR CLUB"DEJ SECRETAR : HETEA ADRIAN-RADU
MEMBRII: JECAN EUGEN; MADAR ISTVAN-ZOLTAN; MEDESAN ADRIAN-TIBERIU;
BUJITA LIVIU-RADU; STELEA MARIUS; PO EUGEN MIRCEA; SIGHARTAU
RADU-STEFAN.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI AQUA 3969/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R SOVAT A NR 27 BL PB 7 AP 6 TOGOR VASILE MIHAI,CARŢIŞ TIBERIU,POENARIU VASILE MARIUS APĂRAREA DREPTURILOR ŞI INTERESELOR MEMBRILOR SĂI TOGOR VASILE MIHAI -PREŞEDINTE ,POENARIU VASILE MARIUS -VICEPREŞEDINTE ,
CRISIUS
ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI 11760/A/2010 CONSTANTA HÂRŞOVA HÂRŞOVA jud. CONST ANT A ST R. VADULUI, NR. 17, BL MIU GEORGE,MIU MIHAI,CAZACU GEORGE,BUJENIŢĂ ALEXANDRU,GASPAR ION promovarea disciplinei sportive - pescuit sportiv MIU GEORGE, MIU MIHAI, CAZACU GEORGE
V7, PART ER
DANUBIUS
ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI DIN 9259/A/2008 BRASOV MOIECIU,SAT MOIECIU,SAT MOIECIU DE JOS, NR.299 jud. BRASOV GIURGIU IOAN BOGDAN,GUIURGIU DRAGOS NICOLAE,PLOTOGEA NICOLAE EUGEN,LĂPTICIU OLTEANU VIOREL DE A ACTIVA IN DOMENIUL PESCUITULUI RECREATIV SI SPORTIV SI DE A TINE DREPTU LDE GESTIONARE A FONDULUI PISCICOL IN CONDITIILE PREVÎZUTE DE LEGE PREŞEDINTE.GIURGIU IOAN BOGDAN, VICEPRESEDINTI : GIURGIU DRAGOS
MOIECIU DE JOS,
MOIECIU NR.299 GHEORGHE,LĂPTICIU DORIN NICOLAE, LĂPTICIU OLTEANU VIOREL, LĂPTICIU IOAN VIOREL
GHEOEGHE-SECRETAR
ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI 13122/A/2011 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.ALEXANDRU DAVILA NR.1, DONOSE OCTAVIAN,DEDIU THEODOR GABRIEL,BADIU VASILE,PUNGA CRISTINEL,ENE ALEXANDRU,CALCIU reprezentarea şi asigurarea intereselor membrilor de a activa în domeniul pescuitului sportiv, al turismului de pescuit recreativ în condiţiile exploatării durabile a resurselor acvatice vii şi de DONOSE OCTAVIAN-preşedinte, DEDIU THEODOR GABRIEL-vicepreşedinte, ENE
BL.96, AP.228
FEROVIARI ŞI PRIETENII "VALURI DE CRAP" DAN,PUNGAN VALERIU,COSTACHE CONSTANTIN conservare a biodiversităţii şi echilibrului în natură ALEXANDRU-secretar
ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI GORJ " 4211/A/2005 GORJ T G JIU T G JIU jud. GORJ ST R. COMPONENT Ă SLOBOZIA, NR Huidu Dumitru,Nădrag Matei,Deaconu Cristinel,Huidu C-tin,Ciocoiu Şerban,Sandu Zamfir,Nădrag Elena Carmen,Lupulescu este acela de a ocroti şi a reda valoarea pisciculturii,pentru viaţa cetăţenilor judeţului Gorj Huidu Dumitru-preşedinte, Nădrag Matei-vicepreşedinte,Deaconu Cristinel-secretar executiv,
108,JUD. GORJ
PRIETENII APELOR " Daniel,Huidu Pantelimon,Pegeanu Claudia Paulina,Jinca Liviu.
ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI TG.JIU 4205/A/2012 GORJ T G-JIU, ST R. T G-JIU, ST R. T HEODOR AMAN, NR. 3, BL. 3, SC. 2, AP.1 MATEIAŞI FLORINEL,BĂLAN VALERIU-SORIN,CIOBANU TEODOR RADU,STOICA ION,ROŞIANU GABI-CRISTINEL Admite în parte cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI TG. JIU, cu sediul în Tg. Jiu, str. Theodor Aman, bl. 3, sc. 2, ap. 1, judeţul Gorj.;Ia act de modificările MATEIAŞI FLORINEL - PREŞEDINTE; STOICA ION - VICEPREŞEDINTE; CIOBANU
T HEODOR AMAN, NR. jud. GORJ
3, BL. 3, SC. 2, AP.1 intervenite în statutul asociaţiei şi în actul constitutiv conform hotărârii Adunării Generale din 14.03.2013, respectiv art. 3 din actul constitutiv şi art. 7 şi 8alin.1 din statut.;Respinge cererea privind TEODOR RADU - SECRETAR
modificarea pragrafului 1 din statut.;Dispune înregistrarea modificărilor în registrul special ţinut la Judecătoria Tg. Jiu.
ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI 15717/A/2006 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. T UŞNAD, NR. 7 DOBÂNDA TOMA,SZABO MIHAI,ş.a. SCOP PRINCIPAL: ASIGURAREA ŞI PROTEJAREA MEMBRILOR SĂI ÎN CEEEA CE PRIVEŞTE PRACTICAREA PESCUITULUI SPORTIV-RECREEATIV CA MODALITĂŢI DE ODIHNĂPREŞEDINTE - DOBÎNDĂ TOMA, VICEPREŞEDINTE - PETRE ION, DIRECTOR - LAZU
TIMIŞOARA ACTIVĂ ŞI DE PETRECERE A TIMPULUI LIBER, ÎN SPIRITUL CONSERVĂRII BIODIVERSITĂŢII ŞI ECHILIBRULUI ÎN NATURĂ. DOREL, MEMBRI: CĂPĂŢÂNĂ COSTIN, IORDACHE NICOLAE, ZELINCA LADISLAU,
POPOVICI NICOLAE
ASOCIAŢIA PESCARILOR SPORTIVI VALEA 5445/A/2007
NIRAJULUI / NYARADMENTE
SPORTHORGASZ EGYESULET
ASOCIAŢIA PESCARILOR ŞI 3638/A/2006 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL MAMAIA NR.288, IACOB GABRIEL, MIREA VASILE LAURENŢIU, MORARU DANIEL CONSTANTIN SĂ PROMOVEZE ŞI SĂ ÎNCURAJEZE INIŢIATIVELE CIVICE ŞI DEMOCRATICE VALOROASE DE INTERES LOCAL ŞI NAŢIONAL. BEJAN FLORENTIN, IACOB GABRIEL, IACOB OVIDIU, KANMAZ MURAT, BEJAN
BIROU 305
RECOLTATORILOR DE FRUCTE DE MARE GEORGE ANDREI.
ASOCIAŢIA PESCARIS ISCACEA 957/A/2003 TULCEA ISACCEA ISACCEA jud. T ULCEA ST R. SUHAT , NR.3 presedinte-Drăgan Ion secretar-Roşu Fănica membru-Paraschiv Aneta
ASOCIAŢIA PESCAROM GALAŢI 5336/A/2007 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I PONT ON ACOST ARE - MALUL DECIANU CĂTĂLIN GHIOCEL,JELEŞ ROMEO,SC DUNARAF TRANS SRL,SC VITAFISH SRL,ALEXANDRU DE A PROMOVA ŞI APĂRA INTERESELE ECONOMICE DE PRODUCŢIE, COMERCIALE, FINANCIARE, JURIDICE, ÎN RELAŢIILE CU AUTORITITĂŢILE PUBLICE ŞI ALTE Decianu Cătălin Ghiocel, Alexandru Marin, Decianu Emanuela
ST ÂNG AL DUNĂRII KM 150+960 AL DUNĂRII - DANA 6 -
FALEZĂ MARIN,SATMARIN GABRIEL,CIOREC EUGEN,DECIANU EMANUELA MARTA PERSOANE FIZICE ŞI JURIDICE ÎN REALIZAREA ŞI PROMOVAREA OBIECTULUI LOR DE ACTIVITATE PRECUM ŢI ÎN RELAŢIILE CU ALTE ORGANISME ŞI ORGANIZAŢII DIN
ŢARĂ ŞI STRĂINĂTATE; ASIGURAREA UNEI CÂT MAI BUNE COLABORĂRI CU ORGANISMELE GUVERNAMENTALE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE INIŢIEREA, ELABORAREA ŞI
PROMOVAREA PROGRAMELOR DE DEZVOLTARE, COOPERARE ECONOMICĂ ŞI PARTICIPAREA ÎN STRUCTURILE DE COORDONARE ŞI GESTIONARE A PROGRAMELOR
CU UNIUNEA EUROPEANĂ.
ASOCIAŢIA PESCĂREASCĂ ABRAMIS 16927/A/2011 TULCEA SAT U NOU SAT U NOU jud. T ULCEA COMUNA MIHAI BRAVU , SAT COCIAŞ ŞTEFAN ,ISACOV ROMAN,CIOTIC ANDREI ,DUMITRACHE PETRE Scopul Asociaţiei Pescăreşti Abramis Sarichioi îl constituie activităţile de conservare a biodiversităţii şi protecţiei faunei de interes piscicol precum şi a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia, - COCIAŞ ŞTEFAN- Preşedinte , ISACOV ROMAN, CIOTIC ANDREI
SAT U NOU , JUDEŢ T ULCEA
SARICHIOI prin pescuit în bunuri naturale, organizare de reuniuni, conferinţe, simpozioane, expoziţii şi alte manifestări în ţară şi în străinătate.
ASOCIAŢIA PESCĂREASCĂ FLAVIA 10473/A/2009 TULCEA SAT PERIPRAVA, SAT PERIPRAVA, COMUNA C.A. ROSET T I jud. T ULCEA ADAM ADRIAN-ROBERT,SMOLII TAMARA-CĂTĂLINA,TOADER PAUL-GABRIEL ACTIVAREA ÎN DOMENIUL PESCUITULUI, PISCICULTURII ŞI ACVACULTURII. ADAM ADRIAN - ROBERT - PREŞEDINTE, SMOLII TAMARA-CĂTĂLINA -
COMUNA C.A. SAT PERIPRAVA, COMUNA C.A. ROSET T I
ROSET T I VICEPREŞEDINTE, TOADER PAUL - GABRIEL - SECRETAR GENERAL.
ASOCIAŢIA PESCĂREASCĂ NEPTUN 15916/A/2013 CONSTANTA MANGALIA MANGALIA jud. CONST ANT A MANGALIA, ST R. Popa Gheorghe,Bucur Florentina,Neacşu Emilian şi Palade Nicoleta Potrivit art. 3 din statutul asociaţiei, aceasta are ca scop elaborarea şi implementarea de proiecte, programe şi strategii pentru dezvoltarea durabilă a zonelor şi comunităţilor pescăreşti, în Popa Gheorghe – preşedinte, Bucur Florentina – vicepreşedinte, Neacşu Emilian –
GENERAL VÂRT EJANU, NR. 7D, JUD. CONST ANŢ A
totalitatea multiplelor sale forme, dezvoltarea eco-turismului pentru pescuit, conservarea patrimoniului natural şi cultural al zonelor pescăreşti şi promovarea protecţiei mediului înconjurător vicepreşedinte executiv şi Palade Nicoleta – secretar
ASOCIAŢIA PESCUIT SPORTIV CĂPRIOARA 17076/A/2014 CLUJ RECEA CRIST UR RECEA CRIST UR SAT CĂPRIOARA NR.37 jud. CLUJ de a întreprinde acţiuni menite să reducă şi să stopeze acţiunile de braconaj piscicol în România , de a încuraja pescuitul sportiv. PREŞEDINTE : RUS IONUŢ RADU
SAT CĂPRIOARA RECEA CRIST UR SAT CĂPRIOARA NR.37
NR.37 VICEPREŞEDINTE : RUS ADRIAN-VASILE
SECRETAR GENERAL : ROŞCA CRISTIAN-UŢU
ASOCIAŢIA PESCUITULUI MARITIM TOMIS 1646/A/2013 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. REMUS OPREANU CADÎR MELEN-SEMRA, GHEORGHE SIMONA PETRONELA, GEAUZAR SENOL DE A REPREZENTA INTERESELE MAMBRILOR SĂI FAŢĂ DE ORGANELE ADMINISTRAŢIEI DE STAT, ASTFEL ÎNCÂT ACTIVITATEA DE PESCUIT MARITIM SĂ SE DESFĂŞOARE GEAUZAR SENOL, GHEORGHE SIMONA PETRONELA,SC ROMFISH MARINA SRL.
NR.8C, DEMISOL, CAMERA 1.
ŞI SĂ SE DEZVOLTE ÎN CONFORMITATE CU CERINŢELE UNIUNII EUROPENE
ASOCIAŢIA PESNIONARILOR MUREŞUL - 14176/A/2011 TIMIS PERIAM PERIAM jud. T IMIS ST R. MAGNOLIEI NR. 17 (NR.VECHI Chiş Ioan,Poptopia Vasile,Brădiceanu Corneliu,Căpută Cornel,Comloşan Aurelia,Mirea Dorin,Goie Maria,Borza Veronica,Puiu apărarea drepturilor şi promovarea intereselor economice, sociale, culturale, sportive şi altele ale pensionarilşor din judeţul Timiş, Comuna Periam, indiferent din domeniul de activitate din care Potopia Vasile - preşedinte Cantauz Toderică - vicepreşedinte Comloşan Aurelia - secretar
640)
PERIAM Maria,Barbu Ana,Roman Ion,Cantauz Todorică,Mozoş Marie,Pele Gheorghe,Bosa Iuliana,Ban Radu Angeluc,Borda Simon,Dinu provine. Matei Aurel - membru Borda Simon - membru
Gică,Irimia Ioan,Ţăran Teodor,Săvulescu Petru,Matei Aurel,Takacs Zinca,Rusu Traian,Olteanu Ecaterina
ASOCIAŢIA PEŞTERILOR TURISTICE DIN 8386/A/2009 BIHOR BĂILE FELIX BĂILE FELIX jud. BIHOR HOT EL CRIŞANA, CAM.211 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE SPEOLOGIE,CENTRUL PENTRU ARII PROTEJATE ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ BIHOR,MOISE sprijinirea dezvoltării turismului speologic din România etc. se alege un nou consiliu director: IAGĂR MOISE-preşedinte, IACABAŞ PAUL-vicepreşedinte,
ROMÂNIA IAGĂR PETERESCU BOGDAN FLORIN-secretar, LASCU VIOREL TRAIAN-membru responsabil cu
promovarea
ASOCIAŢIA PEŞTIŞORUL DE AUR 2015 21445/A/2016 BUCURESTI SECT OR 3 SECT OR 3 jud. BUCUREST I ST R. CIUCEA, NR. 5, BL. PETREA GEORGEL,AGAFITEI ROXANA-DANIELA,RUSU MARIA-IOANA sprijinirea activităţii educaţionale, administrative, sociale si pedagogice ale Grădiniţei Peştişorul de Aur, prin atragerea si stimularea părinţilor si a altor parteneri, pentru a participa la presedinte-RUSU MARIA-IOANA, vicepresedinte-PETREA GEORGEL, secretar
L19, SC. 4, ET . 5, AP. 150
îmbunătăţirea condiţiilor de viata si educaţie a copiilor din grădiniţa, pentru o mai buna colaborare in individualizarea invataturii, asigurarea şanselor egale de dezvoltare si de formare a fiecărui executiv-AGAFITEI ROXANA-DANIELA,
copil in parte.
ASOCIAŢIA PET 4 PETS 17874/A/2014 ARGES CURT EA DE ARGEŞ CURT EA DE ARGEŞ jud. ARGES ST R. 1 DECEMBRIE Georgiana Dinu,Faraoanu Dragoş Petrişor,Marina Ionuţ Bogdanel non-profit Georgiana Dinu-preşedinte,Faraoanu Dragoş Petrişor-vicepreşedinte, Marina Ionuţ
1918,BL. F4, SC. B, AP. 17
Bogdanel-vicepreşedinte
ASOCIAŢIA PET RESCUE 5363/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA CICEU, NR. 9, BL. E 12, SC. 1, AP. Rotaru Mircea Răzvan,Nedelcu Alexandru Sorin,Cuculis Adrian Catalin,Burcea Irina,Stancu Marian Gabriel respectul pentru toate formele de viaţă terestră şi convingerea puternică că fiecare organism care respiră, indiferent ca este plantă sau animal are dreptul sa fie tratat cu consideratie şi să Rotaru Mircea Răzvan, Nedelcu Alexandru Sorin, Cuculis Adrian Calin, Burcea Irina, Stancu
2, SECT OR 4
trăiască o viaţă in demnitate şi in concordanţă cu nevoile sale. Marian Gabriel
ASOCIAŢIA PETRU RARES INVINGE 16993/A/2014 BACAU BACĂU BACĂU jud. BACAU ST R. REPUBLICII, NR. 74, SC. B, 1. NASTASA ALINA MIHAELA, 2. NASTASA FLORIN, 3. NASTASA MARIA este de a apăra drepturile si interesele persoanelor a căror viată este marcată de autism, cresterea calitătii vietii acestora si promovarea includerii si participării lor depline la viata comunitătii din NASTASA ALINA MIHAELA - Preşedinte NASTASA FLORIN - Vicepreşedinte NASTASA
AP.15, JUD. BACĂU
AUTISMUL care fac parte. MARIA - Vicepreşedinte
ASOCIAŢIA PETRU ŞI CRUCIŢA 15840/A/2012 CLUJ HUEDIN HUEDIN jud. CLUJ ROMÂNIA, LOC. HUEDIN, ST R. oferirea de asistenţă medicală de specialitate, întrajutorarea persoanelor vârstnice şi tinere aflate în dificultate, întâmpinarea nevoilor primare ale persoanelor de vârsta a treia sau ale persoanelor Preşedinte - DINEA ANGELA Trezorier - DINEA HOREA Secretar
PROT OPOP AUREL MUNT EANU, NR.71, JUD. CLUJ
tinere, implicarea în rezolvarea problemelor medicale ale persoanelor vârstnice şi tinere cu sau fără dizabilităţi, oferirea de cazare şi mâncare persoanelor vârstnice şi tinere, procurarea - PRODAN GHEORGHE VIOREL
medicamentelor şi a tuturor tratamentelor necesare în vederea tratării persoanelor vârstnice şi tinere cu sau fără dizabilităţi, organizarea funerarilor persoanelor vârstnice în caz de deces,
organizarea de evenimente recreative şi de agrement pentru persoanele vârstnice şi tinere, oferirea de servicii de recuperare a persoanelor tinere sau vârstnice cu dizabilităţi, consiliere
psihologică şi psihoterapeutică pentru persoanele aflate în nevoie şi orice alte activităţi care derivă din scopul acestei asociaţii.
ASOCIAŢIA PETRU TINERET Ş ISPORT PRO 13510/A/2011 BIHOR CAUACEU NR 4 CAUACEU NR 4 jud. BIHOR SZUCS ALEXANDRU ,BALOGH IOSIF,MEGYESI FERENCZ PRACTICAREA SPORTULUI SZUCS ALEXANDRU -PREŞEDINTE , BALOG IOSIF-VICEPREŞEDINTE ,MEGYEŞI
CAUACEU HEGYKOZKOVACSIERT FERENCZ--MEMBRU
ASOCIAŢIA PEWNTRU PROMOVAREA 15660/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.BANU MANT A, NR.25, SECT OR 1 ROMAN MIOARA,POPA IONEL,SILAGHI RADU,RAICU GHEORGHE,MANESCU MARIA,DINUT SORIN,PUPAZA solutionarea problemelor pe care le implica relaţiile matrimoniale la nivel de individ, familie, şi grupuri de indivizi;- urmăreste să reprezinte intereselor acelora care sunt confruntati cu probleme PRESEDINTE - DINUT SORIN
LEGATURILOR MATRIMONIALE MIRCEA,ALBU AURELIA,DINCA TITI,CIMPOCA DANIELA,RADA ISTRATE,SERBAN GHEORGHE,DRAGOMIR de intemeiere a familiilor in spiritul unei morale sanatoase pentru om şi societate
VIOREL,RAICU ROMEO,MARINESCU PETRE,ROMULUS SPIRESCU,STIAN IOANA,MINCA SIMONADINUT
CECILIA,MARCU CARMEN
ASOCIAŢIA PFIFFIKUS 18446/A/2014 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. LUNGĂ, NR.245 Litean Mihaela Livia,Sindilariu Thomas şi Dogariu Felicia-Mariana promovarea şi implementarea unor standarde pedagogice europene în învăţământul preşcolar şi primar şi oferirea celei mai bune alternative părinţilor care nu au timp pentru a se ocupa pe deplin preşedinte – Litean Mihaela Livia, vicepreşedinte – Sindilariu Thomas
de dezvoltarea intelectuală, cultura şi activitatea artistică a copiilor prin crearea unei grădiniţe denumită „Maia Kindergarten”.
ASOCIAŢIA PFLEGEHILFE 19508/A/2015 ALBA COMUNA COMUNA CRĂCIUNELU DE JOS jud. ALBA ST R. 6 Javla Maria,Vulpe Feliciea,Văcaru Pavel Daniel scopul asociaţiei este ajutorul umanitar Preşedinte : Javla Maria Vicepreşedinte: Vulpe Feliciea Membru: Văcaru Pavel Daniel
CRĂCIUNELU DE JOS MART IE, NR.184
ASOCIAŢIA PGA ROMÂNIA 2682/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.DR.FELIX, NR.34, AP.3, SECT OR 1 Mora Franco,cetăţean italian,domiciliat în italia in Brusimpiano,str. Abbiba nr. 17A,posesor al pasaportului nr. D 964221,eliberat de Scopul Asociaţiei: creşterea interesului pentru golful profesionist. Totodată, organizarea, controlul şi supervizarea golfului preofesionist în România. În cadrul astfel creat, asociaţia urmează a Preşedinte: dl. Mora Franco 2. Vicepreşedinte: dl. Urciuoli Paolo 3. 2 Membri din care unul va
autoritatile italiene,la data de 25.03.2006, 2. Urciuoli Paolo cetăţean italian,domiciliat în italia in Muerate,str. Berla nr. 6,posesorul asigura condiţiile optime pentru practicarea golfului de către membrii, organizarea de competiţii şi concursuri în România şi la nivel internaţional, reprezentarea intereselor membrilor, în vederea fi Dna. Popa Ioana
pasaportului nr. 612583 Z eliberat de autoritatile italiene la data de 12.07.2001,şi 3. Popa Ioana,cetăţean roman,domiciliata în participării acestora la competiţii, precum şi orice alte activităţi necesare îndeplinirii obiectivelor asociaţiei.
Bucuresti str. Maguricea 13,ap. 8,sector 1,posesoare a CI seria RX nr. 194949
ASOCIAŢIA PHOENIX - TRAIAN VUIA 21418/A/2016 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST RADA GHEORGHE DOJA, NR. BÎRLEANU ANCA MARIA,GRIF SIMONA,KAKUCS ANNAMARIA,PETRA CERASELA,SIKLODI BEATA Scopul asociaţiei constă în a îmbrăţişa, a spijini şi a promova crearea unui parteneriat viabil între părinţii elevilor care frecventează Liceul Tehnologic Traian Vuia şi cadrele didactice sub toate GRIF SIMONA-PREŞEDINTE, BÎRLEANU ANCA MARIA-VICEPREŞEDINTE, KAKUCS
102
aspectele prin diferite metode ştiinţifice, programe şi proiecte, în vederea modernizării şi creşterii calităţii procesului instructiv-educativ. ANNAMARIA-TREZORIER, PETRA CERASELA-SECRETAR, SIKLODI
BEATA-ADMINISTRATOR
ASOCIAŢIA PHOENIX A EUROPEI UNITE 1457/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I SOS. IANCULUI NR. 100, MANSARDA, a) LAMBRU GEORGE, b) COJOCARU-DRAGULEANU ADRIAN-GIULIANO, c) IONESCU TONEL, d) SCHNEIDER Asociaţia se constituie în mod voluntar de persoanele fizice a căror sferă de activitate constă în sprijinirea dezvoltării personalității umane pe multiple planuri și pentru instaurarea ¯ n ART. 7. Conducerea asociaţiei se realizează de către Consiliul Director, format din următorii
SECT OR 2
CRISTIAN-PAUL, DUMITRACHE MIHNEA-ALEXANDRU societatea romÔneascÒ a normelor de conviețuire socialÒ bazate pe respect, toleranțÒ, ¯ ntr-ajutorare și respingerea oricÒror forme de totalitarism sau extremism. asociaţi: · Preşedinte – Cristian-Paul SCHNEIDER · Vicepreşedinte - Tonel IONESCU ·
Vicepreşedinte - Mihnea-Alexandru DUMITRACHE · Trezorier - George LAMBRU ·
Secretar - Adrian-Giuliano COJOCARU-DRAGULEANU
ASOCIAŢIA PHOENIX CARE HOME 15762/A/2014 pozitie inchisa BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I Drumul Ponoarele nr.8, sector aprobăm cererile de înscriere formulate de către MARIN RALUCA, EPURAN BOGDAN şi GRIGORE CORINA, în baza art. 25 lit SCOPUL Asociatiei il reprezinta:;Initierea de actiuni privind deschiderea de case de batrani, precum si sprijinirea integrarii acestora in societatea actuala.;a) Elaborararea precum si sustinerea Grigore Corina - Presedinte; Epuran Bogdan – Vice-presedinte; Marin Raluca – Secretar.
1
h) din Statutul Asociaţiei. --------------------------------------------------------- retragere membri conform Hotărârii Adunării Generalede proecte cu character social, umanitar, medical si cultural. ;b) Strangererea de fonduri pentru persoanele varstnice in vederea ingrijirii acestora, asigurarii hranei, si medicamentelor.;c)
din data de 21.11.2014 Infiintarea de puncte de consiliere a celor aflati in imposibilitate de a-si asigura traiul zilnic;;d) Infiintarea unui centru de cazare temporara, cu posibilitatea asigurarii hranei si a tuturor conditiilor
necesare, pentru varstnicii abandonati, pana la gasirea unei solutii permanente de reintegrare (centre permanente, azile de batrani);e) Activitati de monitorizare, evaluare si diseminare a
programelor, proiectelor;;f) Derularea de activitati promotionale in vederea obtinerii de sponsorizari;;g) Colaborarea cu retaua unitatilor sanitare de stat si private in vederea solutionarii si
rezolvarii cazurilor dificile. ;h) Concepe, organizeaza si desfasoara activitati ce urmaresc pregatirea si formarea voluntarilor, precum si initierea si dezvoltarea unor actiuni si programe de
sprijinire a varstnicilor in vederea sustinerii acestora pentru a dobandi o siguranta a traiului zilnic;;i) Organizarea de seminarii, conferinte, dezbateri politice, precum si organizarea de activitati de
sensibilizare a opiniei publice, conforme cu legea romana. ;j) Conceperea, realizarea si editarea de materiale educationale in domeniul socio-uman, perfectionare si informare, sub forma tiparita
si in format electronic, concretizate si carti, cursuri, publicatii periodice, pliante, afise, brosuri, programe informatice, filme, programe video si audio pe suport tiparit, CD/DVD si ale suporturi
ASOCIAŢIA PHOENIX CERNICA 11568/A/2013 ILFOV ORAŞ PANT ELIMON ORAŞ PANT ELIMON jud. ILFOV ST R. ŞT RANDULUI; NR. VASILESCU VALENTIN,CIOACĂ DOINA,GOGU BOGDAN MIRCEA Articolul 6 – Scopul. ;Scopul propus a se realiza prin obiectul de activitate al ASOCIAŢIEI PHOENIX CERNICA constă în protejarea lacului şi a pădurii Cernica. Asociaţia este persoană juridică VASILESCU VALENTIN, CIOACĂ DOINA, GOGU BOGDAN MIRCEA
60; PART ER
română de drept privat, cu personalitate juridică, apolitică, fără scop patrimonial, neguvernamentală, independentă faţă de administraţia de stat centrală şi locală.
ASOCIAŢIA PHOENIX CRAIOVA 1246/A/1999 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CALEA BUCUREŞT I-AI CUZA, BL. BOŞOTEANU MARIA,POPESCU DAMIAN,POPESCU MONICA,VASILE FLORIN,STOICA DANIEL,GRAFU VIOREL,GAMĂ DE A -ŞI DESFĂŞURA ACTIVITATEA PE BAZA UNOR PROGRAME DE PROMOVARE, INFORMARE ŞI CONŞTIENTIZARE CU PRIVIRE LA ACŢIUNILE LEGATE DE CULTURĂ ŞI BOŞOTEANU MARIA, VASILE FLORIN OCTAVIAN
M6, SC. B, AP. 22
MARINELA,CROITORU ALINA,GHEORGHE CĂTĂLIN,COJOCARU MONICA,BRAŞOVEANU IONELA,BAROANĂ ŞTIINŢĂ, ECOLOGIE, CULTE, DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE COPILULUI ŞI TINERETULUI
CRISTI,ROTARU ANA,LUNGU COSTINELA
ASOCIAŢIA PHOENIX DANCE SCHOOL 10453/A/2013 BOTOSANI BOT OŞANI BOT OŞANI jud. BOT OSANI ST R.GHE. DOJA, NR.4, TURCU GEORGE-IONUŢ,CORJĂUŢANU CĂTĂLIN,ANTON ALEXANDRU COSMIN Scopul este crearea premiselor necesare dezvoltării durabile a societăţii şi asigurarea formării unui potenţial social competitiv, fundamentat pe cunoştinţe şi informaţie, în conformitate cu politice Turcu George Ionuţ, Corjăuţanu Cătălin, Anton Alexandru-Cosmin
BL.E4, SC.C, PART ER, AP.4
naţionale,
ASOCIAŢIA PHOENIX GROUP, BRAŞOV 7879/A/2009 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV B-DUL GRIVIŢ EI NR.83, BL.1B, Radu Simona-Viorela,Timariu Petruţ,Paraschiv Cătălin scop principal de a încadra/reîncadra în mediul socio-economic şi socio-cultural al României, un număr cât mai mare de familii/indivizi aflate/ţi în situaţii economico-sociale precare, şi care Radu Simona-Viorela – presedinte-CNP 2820526082367, Timariu Petruţ – vicepreşedinte-cnp
SC.D, AP.16
trăiesc într-un ambient cultural sărac. 1771201080046
ASOCIAŢIA PHOENIX TIMIŞOARA 2849/A/2012 TIMIS SAT COVACI, COM. SAT COVACI, COM. SÂNANDREI jud. T IMIS NR. 201/A COVACI - HAASE NICOLAE,DRAGOMIR CONSTANTIN şi FÂNTÂNARU ANDREI de a promova creaţiile muzicale şi imaginea formaţiei Phonix, atât în ţară cât şi în străinătate, precum şi susţinerea şi promovarea unor formaţii, artişti şi stiluri muzicale care reprezintă adevărate preşedinte: COVACI HAASE NICOLAE, vicepreşedinţi: COSTANTIN DRAGOMIR şi
SÂNANDREI
valori muzicale. Scopul asociaţiei este dat de încercarea de a deschide interesul şi orizonturile indivizilor către formaţii, artişti şi stiluri muzicale demne de a transmite prin muzică un mesaj corectFÂNTÂNARU ANDREI.
şi sănătos pentru dezvoltarea culturală şi personală a indivizilor şi a societăţii.
ASOCIAŢIA PHOTO CREATIVE 19572/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SMARANDA BRAESCU (FOST A ST R. OPRIS FLORIN,PERPELEA IOAN-CALIN,OPRIS-BANCESCU IOANA. - promovarea culturala, tehnica si artistica a membrilor sai in domeniul fotografiei. preşedinte - OPRIS FLORIN, vicepreşedinte - PERPELEA IOAN-CALIN, secretar general -
ZAGAZULUI) NR. 36, BL. 20H, SC. 3, ET . 1, AP. 31,
SECT OR 1 OPRIS-BANCESCU IOANA
ASOCIAŢIA PHOTO IMAGE 3743/A/2012 BOTOSANI BOT OŞANI, BDUL BOT OŞANI, BDUL GEORGE ENESCU, NR.26, SC.A, Marciuc Bogdan George,Andronache Gheorghe Sorin,Dămean Flavius Alin. promovarea, meeiatizarea şi protejarea intereselor comune ale artistilor liber profesionişti, organizarea de ecvenimente şi activităţi care au ca finalitate dezvoltarea acestui domniu al artelor Marciuc Bogdan George, Andronache Sorin, Dămena Alin Flavius.
GEORGE ENESCU, ET .4, AP.7 jud. BOT OSANI
NR.26, SC.A, ET .4, vizuale.
AP.7
ASOCIAŢIA PHOTO LINE TIMIŞOARA 399/A/2013 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS P-Ţ A VICT ORIEI, NR. 3, AP. 26A ACEA STELIAN-DĂNUŢ,GURGU ADINA-RUXANDRA,TUDOSE ŞTEFAN EMANUEL Sprijinirea, promovarea si perfecţionarea activităţilor si preocupărilor artistice (pictura, sculptura, activităţi fotografice, muzicale, scrieri de cărţi şi alte activităţi artistice), a evenimentelor preşedinte – ACEA STELIAN-DĂNUŢ, vicepreşedinte – GURGU ADINA-RUXANDRA,
culturale, a obiceiurilor şi tradiţiilor populare. membru – TUDOSE ŞTEFAN EMANUEL.
ASOCIAŢIA PHOTOROMANIA 15238/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.ALVERNA NR.77 AP.23 BALOG BELLU CATALIN IOAN,BALOG BELLU MONICA DANA,VAIDA SEBASTIAN RAUL,VAIDA CRISTINA promovarea artei fotografice în special în rândul tinerilor şi al studenţilor PREŞEDINTE – VAIDA SEBASTIAN
ASOCIAŢIA PHYTOCARE WAY 18597/A/2014 ROMÂNIA, MUN. BUCUREșT I, SECT OR 4, BLD. Marianna BOTIKA Teodora MUNTEAN Alla BOTIKA i educațional pentru desfasurarea de activități care sprijinÒ populația în vederea adoptării unui stil de viațÒ echilibrat și ¯ mplinit, ¯ n armonie cu mediul ¯ n care trÒiesc prin promovarea practicării Consiliul Director: 1. Marianna BOTIKA - Preşedinte; 2. Teodora MUNTEAN – Vicepreşedinte;
CONST ANT IN BRÔNCOVEANU, NR. 81, BLOC 27,
SCARA B, AP. 54. exercițiilor fizicea, consumului de produse ecologice și adoptării metodelor de prevenire a celor mai răspândite "boli ale secolului". 3. Alla BOTIKA - Secretar general
ASOCIAŢIA PIANO "MODUS VIVENDI" 1205/A/2013 HUNEDOARA DEVA, ALEEA DEVA, ALEEA CONST RUCT ORILOR, NR. 1G, PART ER ONA DOINA,VASIU TRAIAN,DUMITRIU CRISTIAN pregătirea şi promovarea tinerelor talente în domeniul artistic - în special pianul -, oferind cadrul de afirmare a unor talente autentice, încurajând schimburile culturale artistice, impunerea valorilor ONA DOINA - PREŞEDINTE, DUMITRIU CRISTIAN - VICEPREŞEDINTE, VASIU TRAIAN
CONST RUCT ORILOR, jud. HUNEDOARA
NR. 1G, PART ER la nivel naţional şi a valorilor naţionale pe arena internaţională. - MEMBRU
ASOCIAŢIA PIANOART 1647/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.GEORGE ENESCU NR. 25, DONIGA OLIVIA LAURA,DONIGA AUREL,DONIGA ANA dezvoltarea laturii artistice a individului şi descoperirea de tinere talente etc. preşedinte-DONIGA OLIVIA LAURA,vicepreşedinte- DONIGA AUREL,secretar general-
BL.BIST RIŢ A 1A, SC.1, AP.11
DONIGA ANA
ASOCIAŢIA PIANOFORTE FOR SUCCESS 1422/A/2013 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R SELEUŞULUI NR 29, BLD 48, AP 8 jud. BORDEIANU ANDREI,BORDEIANU ADRIAN,SABĂU GEORGETA PROMOVAREA VALORILOR CULTURALE ŞI INTERNAŢIONALE ÎN DOMENIU MUZICAL ŞI ARTĂ BORDEIANU ANDREI-PREŞEDINTE , BORDEIANU ADRIAN -VICEPREŞEDINTE ,
SELEUŞULUI NR 29, BIHOR
BLD 48, AP 8 SABĂU ADRIANA-SECRETAR
ASOCIAŢIA PIATRA CRAIULUI 3228/A/2004 dizolvata BRASOV ZĂRNEST I ZĂRNEST I jud. BRASOV ST R.M.I.MEŢ IANU,.NR.4 PROTEJAREA SALARIATILOR SI A MEMBRILOR CONDUCERII ÎN PROCESUL PRIVATIZĂRII PRIN CUMPĂRAREA ACTIUNILOR EMISE DE SC"PIATRA CRAIULUI "SA ZARNESTI
-PROGRAMUL ACŢIONARILOR
SALARIAŢILOR
ASOCIAŢIA PIATRA CRAIULUI 3281/A/2004 dizolvata BRASOV ZĂRNEST I ZĂRNEST I jud. BRASOV ST R.M.I.MEŢ IANU,.NR.4 PROTEJAREA SALARIATILOR SI A MEMBRILOR CONDUCERII ÎN PROCESUL PRIVATIZĂRII PRIN CUMPĂRAREA ACTIUNILOR EMISE DE SC"PIATRA CRAIULUI "SA ZARNESTI
-PROGRAMUL ACŢIONARILOR
SALARIAŢILOR
ASOCIAŢIA PIATRA TOMITANA 20277/A/2015 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. POPORULUI IONEL SORIN-CLAUDIU,CACIOIANU VIRGIL,DOBRESCU DAN,BĂLAN GABRIEL-LUCIAN,LAZAROAIA ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA DE ACŢIUNI: UMANITARE, ACTIVITĂŢI EDUCATIVE ŞI SPORTIVE, CULTURAL-ARTISTICE, TURISTICE IONEL SORIN-CLAUDIU, CACIOIANU VIRGIL, DOBRESCU DAN
NR.108, C2, BIROU NR.1
REMULUS,STAMATE NECULAI,TUDOSE LUCIAN
ASOCIAŢIA PICCOLE STELLINE 19157/A/2015 SIBIU T ALMACIU T ALMACIU jud. SIBIU ST R. NICOLAE BĂLCESCU FN Voicu Vlad,Voicu Andra,Voicu Adriana Scop socio-educativ.;-înfiinţarea de instituţii de invatamint, crese, grădiniţe, spatii recreere, locuri de joaca, spatii de primire si îngrijire copii, spatii tip „after school", organizare spatii pentru Voicu Vlad - preşedinte , Voicu Andra, Voicu Adriana -vicepresedinte
activităţi cultural educative destinate copiilor de virsta preşcolara si şcolara;-Informarea, îndrumarea si ajutorarea membrilor asociaţiei pentru cunoaşterea si promovarea drepturilor legale,
orientarea si integrarea socio-profesionala prin activităţi informaţionale, educative si cultural-artistice;;-Promovarea ideii de implicare, responsabilitate si voluntariat in comunitate, susţinerea ideii
de solidaritate umana si ajutorare a persoanelor aflate in dificultate, sărace si defavorizate, cu colectare de fonduri si donaţii ;;-Promovarea si susţinerea familiei-baza solida a societăţii
;;-Organizare cursuri si activităţi de recreere destinate copiilor de vârsta;preşcolara si şcolara;Scop umanitar,;-Promovarea, apărarea si susţinerea respectării drepturilor si libertăţilor;precum si
promovarea si apărarea drepturilor copilului;;-Promovarea ideii de cunoaştere si respectare a drepturilor omului intr-o;societate de consum marcata de profunde mutaţii structurale, cum
este;societatea romaneasca;;Scop economic.;-Asociaţia îşi propune să folosească toate mijloacele permise de lege pentru a contribui la sporirea fondurilor financiare proprii destinate
programelor sociale şi umanitare, dar şi să-i sprijine pe membri săi în acţiunile individuale de ocupare a unor locuri de muncă potrivit pregătirii şi calităţilor fiecăruia, în condiţii de retribuire
corespunzătoare, pentru a reuşi în iniţiative private proprii sau în asociere cu terţi şi pentru a beneficia de acele drepturi prevăzute de lege şi de convenţiile europene la care România este parte.
ASOCIAŢIA PICTOGRAFILOR DIN ARDEAL – 8528/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CLUJ-NAPOCA P-ţa Unirii nr.4-5s-a hotărât acordarea calităţii de membru asociat d-lui TAMAS ZOLTAN, s-a luat act de încetarea calităţii de membru asociat a incurajarea si sprijinirea tinerilor si a tuturor celor care iubesc arta fotografica in vederea dezvoltarii abilitatilor in domeniul fotografierii s-a hotărât modificarea componenţei nominale a Consiliului Director, pentru un mandat de 4 ani,
et.1 ap.8 jud.Cluj
ERDELYI KEPIROK EGYESULETE d-lui DEBRECZENI BOTOND-SZILARD prin deces şi a d-nei ANGYALOSI BEATA ca urmare a retragerii din asociaţie astfel: preşedinte - SOOS ATTILA ZSOLT, vicepreşedinte - BALLA BALAZS, secretar -
TAMAS ZOLTAN
ASOCIAŢIA PIECES OF HEAVEN 9922/A/2013 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. DRUBET A, NR. 101 CEAUŞU RALUCA – ELENA,EREMIE LIVIA – LUCIANA,BURU PAULA,CIOTEA IOANA – MIHAELA,RĂCHITAN OANA – DE A IDENTIFICA ŞI AJUTA COPII PROVENIND DIN FAMILII SĂRACE, DE A CONTRIBUI LA SPRIJINIREA ŞI SUSŢINEREA MORALĂ ŞI FINANCIARĂ A COPIILOR A CĂROR VIAŢĂ preşedinte: CEAUŞU RALUCA – ELENA, vicepreşedinţi: CIOTEA IOANA – MIHAELA, SUCIU
MARIA,SUCIU ANDREAS - SORIN ESTE MARCATĂ DE SĂRĂCIE, ETC. ANDREAS - SORIN.
ASOCIAŢIA PIETRARILOR DIN 15/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PAVEL ROŞCA NR.2 AP.4SC AGRICIN SRL,SC ARC ROM DIAMONDS SRL,SC EUROMARM INVEST SRL,SC EUROSINERGY SRL,SC coordonarea acţiunilor membrilor săi în promovarea, dezvoltarea producţiei şi comercializarea produselor din piatră naturală, fabricate sau comercializate de către asociaţi; reprezentarea şi PREŞEDINTE – SC STONE PARTNER SRL prin DEJI SORIN-RADU, VICEPREŞEDINTE
TRANSILVANIA EUROSINERGY STONE DIVISION SRL,SC KAMEN RO SRL,SC LEVENTE COMPANIE SRL,SC MARMOREX TRAFIC apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi, consolidarea legăturilor dintre beneficiarii produselor din piatră naturală şi asociaţi, promovarea continuării tradiţiei vechilor bresle ale – SC EUROMARM INVEST SRL prin SCHWEINGHOFFER EUGEN-ROBERT,
STONE SRL,SC RESIDO TRADE SRL,SC ROMCONFORT DESIGN SRL,SC STONE PARTNER SRL pietrarilor din Transilvania VICEPREŞEDINTE TREZORIER – SC EUROSINERGY SRL prin FARCAŞ VASILE-SABIN,
SECRETAR – SC LEVENTE COMPANIE SRL prin BARTA SZALLOS LEVENTE, MEMBRI
– SC AGRICIN SRL prin NEAMŢU RĂZVAN-CONSTANTIN, SC ROMCONFORT DESIGN
SRL prin CHIFOR GAVRIL, SC MARMOREX TRAFIC STONE SRL prin GUDIU CĂLIN
NICOLAE, SC KAMEN RO SRL prin VASILOV JANOS, SC RESIDO TRADE SRL prin
ODED LIOR ROBINSON
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PIGEONS CLUB POPEŞTI 14179/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MĂCEŞULUI, NR. 28, SECT OR 4 Crainea Alexandru-Bogdan,Viciu Marian,Sterie Vasile consta in promovarea sportului columbofil pe plan national si international Presedinte-Crainea Alexandru-Bogda, Vicepresedinte-Viciu Marian
ASOCIAŢIA PILOT PROJECT 15506/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ Cluj-Napoca, Aleea Bizuşa, nr. cooptarea în calitate de membru activ al Asociaţiei şi asimilat membrului fondator a domnului Pîrvu Petru Vicont Ştefan, retragerea Pilot Project se doreşte un agent activ implicat în procesele de dezvoltare comunitară durabilă şi ridicare a nivelului de caliate a vieţii, prin investiţia în oameni (creator de valori în orice domeniu modificarea componenţei Consiliului Director, astfel: preşedinte – POP MIHAI, membru – URS
4, ap. 92, jud. Cluj
din Asociaţie şi din componenţa Consiliului Director a membrului fondator Urs Lucia Mihaela util societăţii), în proiecte şi programe producătoare de progres şi prospecritate pentru întreaga comunitate umană, precum şi în reactivarea memoriei colective prin onorarea şi susţinerea celor CĂLIN, membru – PÎRVU PETRU VICONT ŞTEFAN
care la rândul lor au fost promotori şi participanţi la crearea unei lumi mai bune; Pilot Project susţine spiritul liber, inspiraţia, inovaţia şi pro-activitatea creativă, dezvoltarea plenară a potenţialululi
uman; armonia, comuniunea şi sinergia socială; dialogul, comunicarea şi împărtăşirea de valori între toţi membri comunităţii umane; respectul reciproc într-o lume liberă, paşnică şi deschisă;
manifestarea conştienţei unităţii globale din perspectiva unui viitor sustenabil pe planeta noastră; Pilot Project promovează de asemenea, procesele de educare, transformare şi implicare a
individului în accesarea unor stiluri de viaţă şi activitate cât mai sănătoase şi sustenabile, în acord cu binele persoanl şi colectiv, dintr-o viziune holistă şi ecologică, inegrând sportul, nutriţia,
cultura, exprimarea talentelor native, educaţia şi autoeducaţia, responsabilitatea şi coparticiparea, în deplină comuniune cu ecosistemul natural al Terrei şi în acord cu principiiile ericii, moralei şi
conştiinţei umane de înalt nivel spiritual
ASOCIAŢIA PILOŢILOR DE CURSE 1630/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.BUZEŞT I, NR.61, BL.A6, SC.A, ET .3,
VALSCHI FLORIN MARIUS,BRUNNER ANDREAS,ARSENIE VALERIU CRISTIAN,SCELLINI ANTONELLA,TĂNASE Să promoveze şi să dezvolte activitatea şi imaginea piloţilor de curse PRESEDINTE - VOLSCHI FLORIN MARIUS, VICEPRESEDINTE - BRUNNER ANDREAS,
AP.20, SECT OR 1
BOGDAN PETER ADMINISTRATOR - ARSENIE VALERIU CRISTIAN
ASOCIAŢIA PILOŢILOR MARITIMI 1441/A/2012 CONSTANTA BUCUREŞT I - BUCUREŞT I - SECT OR 3 jud. CONST ANT A ST R. ANASTASE GHEORGHE,ANDREI CRISTIAN DANIEL,BALASESCU GHEORGHE,BICĂ ION,BURADA ION,CHEOAFĂ PROMOVAREA ACTIVITĂŢII PILOŢILOR MARITIMI TITULARI AI BREVETELOR DE PILOT MARITIM SAU PILOT MARITIM ASPIRANT. PERFECŢIONAREA PROFESIONALĂ A MIRON IONEL, CULEŢU SORIN SOTIR, ANDREI CRISTIAN DANIEL
SECT OR 3 MAMULARI NR.4, BL. C2, SC.2, AP.34
INDEPENDENŢI "TOMIS" DUMITRU,CHESCĂ VASILE,CIOCAN IOAN,CIOTE MIHAI,CONSTANTIN LIVIU SORIN....... PILOŢILOR, CREŞTEREASIGURANŢEI ACTIVITĂŢII DE PILOTAJ....
ASOCIAŢIA PIROS HAIRDRESSING 10853/A/2013 MURES COMUNA ERNEI COMUNA ERNEI jud. MURES SAT ICLAND, NR. 66/B LUCACI PIROSKA,MATHE KRISTOF LADISLAU,GYARMATI SANDOR MATYAS Promovarea, afirmarea şi dewzvoltarea interesului cetăţenilor, pentru promovarea saloanelor de înfrumuseţare. LUCACI PIROSKA, MATHE KRISTOF LADISLAU, GYARMATI SANDOR MATYAS
ASOCIAŢIA PISCICOLA DUNĂRENI 1202/A/1998 DOLJ COM. GOICEA-SAT COM. GOICEA-SAT DUNĂRENI jud. DOLJ VTULITU NICOLAE,BOŢA ELENA,RADU GABRIEL,RADU ELENA,MOLDOVEANU GHEORGHE,COŞERAN ADE A PROTEJA PE PARTICIPANŢI LA PROCESUL DE PRIVATIZARE PRIN CUMPĂRAREA ACŢIUNILOR EMISE DE SOCIETATE , FRÎNTU SILVIA, BOŢA ELENAV
DUNĂRENI
GHEORGHE,BERCEANU MARIA,RADU MARIA,IVĂNESCU ANCA
ASOCIAŢIA PISCICOLA ILFOV 1776/A/2000 BALOT EŞT I,JUD. BALOT EŞT I,JUD. ILFOV ST R.BOSCARI,NR.73 Oţetaru Gheorghe,Poşircă Constantin,Ghiaţă Dumitru,Lefter Margareta,Didin Ionela,Pănoiu Ion,Ionescu Mircea,Slavu Aurel,Dogaru Dobândirea de acţiuni în procesul de privatizare al SC PISCICOLA ILFOV S.A. şi realizarea programului de alocare a acestora. Oţetaru Gheorghe- preşedinte, Ghiaţă Dumitru- membru, Ionescu Mircea- membru, Lefter
ILFOV
Ion,Dogaru Gheorghe,Dobre Constantin,Ghinea Costel,Grigore Mitică. Margareta-membru, Pănoiu Ion-membru
ASOCIAŢIA PISCICOLĂ CARAORMAN 10501/A/2010 TULCEA SAT CARAORMAN, SAT CARAORMAN, COMUNA CRIŞAN, jud. T ULCEA SAT P.F. SIMION VICTOR PISCICULTURĂ ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ,P.F. CONŢOLENCO DOREL ÎNTREPRINDERE De a promova şi apăra interesele economice de producţie, comerciale, financiare, juridice în relaţiile cu autorităţile publice şi alte persoane fizice şi juridice, în realizarea şi promovarea obiectului SIMION VICTOR - PREŞEDINTE, CONŢOLENCU ALEXANDRU - VICEPREŞEDINTE,
COMUNA CRIŞAN, CARAORMAN, COMUNA CRIŞAN, JUD. T ULCEA
INDIVIDUALĂ,P.F. CONŢOLENCU CLAUDIU - CRISTIAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ,P.F. CONŢOLENCU lor de activitate, precum şi în relaţiile cu alte organisme şi organizaţii din ţară şi străinătate. Totodată, urmăreşte asigurarea unei cât mai bune colaborări cu organismele guvernamentale în ceea CONŢOLENCU CLAUDIU - CRISTIAN - MEMBRU.
ALEXANDRU ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ,P.F. MUNTEANU RENATO ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ. ce priveşte iniţierea, elaborarea şi promovarea programelor de dezvoltare, cooperare economică şi participarea în structurile de coordonare şi gestionare a programelor cu Uniunea Europeană.
ASOCIAŢIA PISCICOLĂ ULMENI-BOGDANA 2390/A/2012 ILFOV, VOLUNT ARI ILFOV, VOLUNT ARI ST R. GHEORGHE DOJA, NR.58 • de a atrage fonduri europene pentru dezvoltarea acestei activităţi;;• de a activa în domeniul creşterii, prelucrării şi valorificării peştelui;;• pescuit recreativ, sportiv şi alte domenii conexe;;• 1. Director : CUCOŞ Lucian 2. Membru : 1L1ESCU Dumitru-Stan 3. Membru : NĂSTĂSOIU
achiziţionarea de bazine piscicole (heleştee) în numele asociaţiei;;• protejarea şi punerea în valoare a unor specii de peşti;;• protejarea biodiversităţii acvatice şi a speciilor rare sau pe cale de Minai
dispariţie din bazinele piscicole, asupra cărora asociaţia are competenţe;;• refacerea biotopului în bazinele acvatice afectate de agenţi poluanţi, braconaj sau calamităţi naturale;;• monitorizarea şi
prevenirea actelor de braconaj şi a fondului piscicol;;• stabilirea de parteneriate cu persoane fizice şi juridice deţinătoare de bazine piscicole (heleştee) pentru administrarea şi exploatarea lor;;•
instruirea şi promovarea tinerilor iubitori de această activitate;;• achiziţionarea de proprietăţi imobiliare şi terenuri agricole pentru construirea unei staţii de reproducere şi cercetare piscicolă;;•
acordarea de consultanţă şi asistenţă tehnică proprietarilor de bazine piscicole;;• cercetare în piscicultura şi publicarea rezultatelor;;• promovarea sistemului acvacol recirculant semiintensiv;;•
stabilirea de parteneriate cu alte asociaţii din România şi din alte state;;• promovarea turismului piscicol;;• înfiinţarea de pensiuni agroturistice cu specific pescăresc;;• organizarea de concursuri
cu participare internă şi internaţională.
ASOCIAŢIA PISCICULTORILOR DIN 39/A/2011 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R MOSCOVEI NR 19, AP 5B jud. BIHOR RĂDULESCU LUCIAN .,JOVAN ZOLTAN,MOCSAR NICOLAE APĂRAREA INTERESELOR PISCICULTORILOR RĂDULESCU LUCIAN -PREŞEDINTE
MOSCOVEI NR 19, AP
ROMÂNIA AQUACULTURA 5B
ASOCIAŢIA PISCICULTORILOR DIN 9697/A/2004 BIHOR CEFA CEFA jud. BIHOR NR. 420 SC Pro-Acva SA,Cefa,nr. 420,judeţul Bihor SC Cyprinus SRL,Nădlac,str. Independenţei,fr. nr. judeţul Arad SC Delta Plus Să apere interesele piscicultorilor, să sporească producţia de peşte, etc. Bedneaga Gheorghe, Matcasu Ion – vicepreşedinţi
TRANSILVANIA TRANSPESCARIA SRL,Sebeş,str. Aleea Parc,nr. 18
ASOCIAŢIA PISCICULTORUL SULIŢA 16778/A/2014 BOTOSANI DRACŞANI, COMUNA DRACŞANI, COMUNA SULIŢ A, JUDEŢ UL BOT OŞANI jud. S.C. PISCICOLA S.A. ,COMUNA SULIŢA,BUDEANU IULIAN DANIEL. DEZVOLTAREA ACVACULTURII DIN COMUNA SULIŢA, ACCESAREA DE FONDURI EUROPENE ŞI GUVERNAMENTALE NERAMBURSABILE. NISTOR GHEORGHE, CIUBOTARIU COSTINEL.
SULIŢ A, JUDEŢ UL BOT OSANI
BOT OŞANI
ASOCIAŢIA PISCUL BACIULUI 5159/A/2002 BRASOV MOECIU,SAT MOECIU,SAT PEŞT ERA,NR.10 jud. BRASOV
PEŞT ERA,NR.10
ASOCIAŢIA PISCUL BACIULUI 5234/A/2002 BRASOV MOECIU,SAT MOECIU,SAT PEŞT ERA,NR.10 jud. BRASOV
PEŞT ERA,NR.10
ASOCIAŢIA PITICI ŞI BUNICI 6914/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, str. Bîrnova nr.4, bl.M111B, sc.A,
et.8, ap.33, sector 5
ASOCIAŢIA PITICII DE LA IOSIF VULCAN 137/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR PROGRESULUI, NR. 101, BL PB 25, HATHAZI FRANCISC IOAN,BALJ PETRU,MARGINEANU LACRIMA STEFANIA,COPIL LUCIAN,NICOLAE ANCA DANIELA SPRIJINIREA ELEVILOR DIN CADRUL GRUPULUI SCOLAR IOSIF VULCAN ÎN DERULAREA PROIECTELOR SCOLARE HATHAZI FRANCISC IOAN- PRESEDINTE, BALJ PETRU- VICE PREJEDINTE,
AP . 9
MARGINEANU LACRIMA STEFANIA- SECRETAR,
ASOCIAŢIA PITICII NĂZDRĂVANI TILEAGD 9256/A/2009 BIHOR T ILEAGD T ILEAGD jud. BIHOR LOC. T ILEAGD, ST R. CODREAN CLAUDIA MONICA,INDRIEŞ CRINA MIHAELA,POPA CORNELIU Îmbunătăţirea serviciilor de orientare şi mediere şcolară, dezvoltarea serviciilor sociale de îngrijire a copiilor şi persoanelor vârstnice sau dezavantajate din punct de vedere economico social, INDRIEŞ CRINA MIHAELA
T RANDAFIRILOR, NR. 1099, ET . I
etc.,
ASOCIAŢIA PITICILOR DIN VEST 14897/A/2011 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS T imişoara, str. Sirius, nr. 19, bl.4, BARBU LENUŢA,COMAN ADELA,BANI-MUSTAFA KHALED,COMAN MIHAI înfiinţată în scopuri caritabile ce se adresează antrepreşcolarilor, preşcolarilor, copiilor până la nivel liceal, şi părinţilor acestora, pentru crearea de creşe, grădiniţe, after-school, servicii de Consiliul Director al Asociaţiei este format din: Barbu Lenuţa preşedinte Mokdad Hussein Ali
sc. D, et.3, ap.7, jud. T imiş, conform extras CF
nr.410220-C1-U4 T imişoara, nr. top 29168/8/VII”. consiliere psihologică, socială şi educativă pentru antrepreşcolari şi preşcolari şi pentru părinţii acestora, organizare de activităţi recreativ-educaţionale, organizare de educaţie la domiciliu vicepreşedinte Bani-Mustafa Khaled secretar”.
pentru copiii cu nevoi speciale – ce au ca principal obiectiv educaţia antrepreşcolarilor, a preşcolarilor şi şcolarilor până la vârsta liceală.
ASOCIAŢIA PITICUL BEK 10045/A/2013 BOTOSANI BOT OŞANI BOT OŞANI jud. BOT OSANI ST R.BARBU LĂZĂREANU, PRISACARIU IOAN,BĂDRĂGAN CRISTIAN,PRISACARIU CLAUDIU Este îndeplinirea unui interes nepatrimonial constând în înfiinţarea , organizarea şi funcţionarea serviciilor de educaţie şi îngrijire pentru copii şi tineri, precum şi oferirea de servicii sociale. Prisacariu Ioan, Bădrăgan Cristian, Prisacariu Claudiu
NR.16
ASOCIAŢIA PIVEX DANUBE BLACK SEA 207/A/2012 BIHOR ORADEA ST R CUZA ORADEA ST R CUZA VODĂ NR 17 A jud. BIHOR SC PIVEX PLATFORM SRL,PLATONA IULIA SC PIVEX ENERGY MUNICIPALITY CRESTERERA COEZIUNII ECONOMICE ŞI SOCIALE A ZONEI DUNĂRII ŞI MĂRII NEGRE PLATONA IULIA -PREŞEDINTE
VODĂ NR 17 A
ASOCIAŢIA PIVEX ENERGY MUNICIPALITY 345/A/2011 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR CUZA VODĂ NR 71 A PLATONA IULIA ,ELENEŞ NICOLAE FURNIZAREEA DE ASISTENŢĂ TEHNICĂ PLATONA IULIA -PREŞEDINTE ,ELENES NICOLAE -VICEPREŞEDINTE SC PIVEX
MUNICIPALITY -MEMBRU
ASOCIAŢIA PKU LIFE ROMÂNIA 3665/A/2005 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. ŞIRUL CANONICILOR, NR. 21 VINTER LĂCRIMIOARA OLIMPIA,CORDEA CARMEN,TARSOLY ENIKO,PURJA OVIDIU,VESE DORINA,NAGY ASIGURAREA PRODUSELOR DIETETICE NECESARE PENTRU DEZVOLTAREA NORMALĂ A PERSOANELOR BOLNAVE DE FENILCETONURIE;ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII demisionează duin funcţuia de vicepreşedinte CORDEA CARMEN noul consiliu director:
ESTERA,DURNA MARIA,FEKETE MELINDA,RADA CRISTINA,PETRUŞ MINODORA VIEŢII ŞI A CONDIŢIILOR DE VIAŢĂ A COPIILOR SUFERINZI DE FENILCETONURIE;ACORDAREA DE AJUTOR SOCIAL - UMANITAR FAMILIILOR CELOR CARE SUFERĂ DE VINTER LĂCRIOMIOARA-preşedinte, CORDEA ROXANA -vicepreşedinte, CRAIA JOLDES
BOALA FENILCETONURIE;GĂSIREA MODALITĂŢILOR DE INSTITUŢIONALIZARE ŞI EDUCARE, ÎN VEDEREA CREĂRII UNEI VIEŢII DECENTE, ETC. VICTOR DANIEL-vicepreşedinte, PETREUŞ LAURA -secretar, BORA LAURA -trezorier,
BODOR MAGDALENA -cenzor VESE DORINA -contabila asociaţiei
ASOCIAŢIA PLAI – LABORATOR DE 13/A/2015 CLUJ SÂNNICOARĂ SÂNNICOARĂ jud. CLUJ s-a hotărât schimbarea sediului LUCA RĂZVAN,CICEO GEORGIANA,ROTAR ALEXANDRU promovarea dezvoltării urbane şi rurale a României prin intermediul arhitecturii şi a domeniilor conexe, toate acestea într-un cadru caracterizat de transparenţă, experiment şi inovaţie PREŞEDINTE – LUCA RĂZVAN, VICEPREŞEDINTE – CICEO GEORGIANA, SECRETAR
asociaţiei la adresa din CLUJ-NAPOCA str.T ulcea nr.10
ARHITECTURĂ, INOVAŢIE ŞI EXPERIMENT bl.2 ap.7 jud.Cluj, PUNCT DE LUCRU ÎN CSIBIU – ROTAR ALEXANDRU
ST R.ALĂMOR NR.2A JUD.SIBIU
ASOCIAŢIA PLAI TRANSILVAN 15697/A/2013 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R VIŞINILORR NR 17 A jud. BIHOR SABĂU IOANA DANIELA ,SABĂU CĂLIN VASILE ,SABĂU AMALIA RALUCA SPRIJINIREA DEZVOLTĂRII CULTURALE ŞI ARTISTICE ROMÂNEŞTI
VIŞINILORR NR 17 A
ASOCIAŢIA PLAI VLĂSCEAN 657/A/2012 GIURGIU GIURGIU GIURGIU jud. GIURGIU ST R.MIRCEA CEL BĂT RÎN, NR. PETCU TOMA FLORIN,TEODORESCU IOAN VIOREL,CHIRAN VIOLETA. Formarea profesională a adulţilor, formare antreprenorială, ş.a. PREŞEDINTE TEODORESCU IOAN VIOREL, VICEPREŞEDINTE- PETCU TOMA
21
FLORIN, SECRETAR-CHIRAN VIOLETA.
ASOCIAŢIA PLAIUL FOII 2672/A/2005 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. CARIEREI, NR.162. BUTUZA MARCEL,ION VASILE,CRISTEA DAN GHEORGHE - reprezentarea şi promovarea atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi a oricărui alt subiect de drept public sau privat, precum şi a oricărui BUTUZEA MARCEL-PREŞEDINTE, ION VASILE-VICEPREŞEDINTE, CRISTEA DAN
alt subiect de drept a intereselor asociaţiei, în condiţiile prezentului statut şi ale legii. GHEORGHE- SECRETAR
ASOCIAŢIA PLAIUL MIORIŢA- GEPIU 1968/A/2013 BIHOR SALONT A SALONT A jud. BIHOR BAT T HYANYI LAJOS NR. 55/A ROMAN IOAN SORIN ,NISTOR TRAIAN - LORIN ,PANTEA CLAUDIU Este preluarea păşunii comunei în administraţie , curăţirea , întreţinerea păşunii preluate, sprijinirea intereselor proprietarilor de animale, promovarea şi dezvoltarea activităţii de interes general NISTOR TRAIAN LORIN PREŞEDINTE, ROMAN IOAN SORIN-VICEPREŞEDINTE ŞI
de creştere a animalelor cât şi a domeniilor conexe creşterii animalelor şi a domeniilor conexe, precum şi dezvoltarea şi aplicarea la un nivel exrins a creşterii animalelor în concordanţă cu PANTEA CLAUDIU SECRETAR
ultimele noutăţi în domeniu, iar obiectivele pe care şi le-au extins a creşterii animaleolor în vederea relazării acestui scop sunt prevăzute în Statutul Asociaţiei.
ASOCIAŢIA PLAIURI BIHORENE 10778/A/2013 BIHOR CHERESIG NR. 248 CHERESIG NR. 248 jud. BIHOR FLOREA MARIUS,RUS VIRGIL,RUS LUCIA GESTIONAREA FONDURILOR CINEGETICE RUS VIRGIL-PREŞEDINTE ,FLOREA MARIUS .-VICEPREŞEDINTE,RUS LUCIA
-SECRETAR
ASOCIAŢIA PLAIURI ILFOVENE A 2391/A/2012 ILFOV, COMUNA ILFOV, COMUNA DASCĂLU, SAT GAGU BODEA ELIZA,PETCU SIMONA MĂDĂLINA,MIRCIA DAN NICOLAE Scopul Asociaţiei este susţinerea unităţii de învăţământ, Scoală Nr. 1 din comuna Dascăle ' judeţul Ilfov, in activitatea de educare, instruire, formare, îndrumare si supraveghere a elevilo acestei BODEA ELIZA -PREŞEDINTE, PETCU SIMONA-MĂDĂLINA- VICEPREŞEDINTE; MIRCIA
DASCĂLU, SAT GAGUST R.PUT NA,NR.12, CORPUL NR.2 DIN CADRUL ŞCOLII
PĂRINŢILOR ELEVILOR DE LA ŞCOALA CU NR.1 GAGU scoli, implicarea in activităţile de îmbunătăţire, modernizare si întreţinerea baze materiale a scolii, implicarea in activităţi extrascolare, oferirea «ie burse pentru elevi, in sensi promovării DAN NICOLAE-MEMBRU
CLASELE I-VIII NR.1 DASCĂLU drepturilor si intereselor legitime ale elevilor in relaţie cu scoală si cu familia d provenienţa.;Pe aceste principii se va decide înfiinţarea unui program educaţional • after-school, îmbinând armonios
activităţile educative cu ceie recreative, m spatii special amenajate pentru desfăşurarea programului, m cadrul careta va funcţiona o echipa performanta de învăţători si profesori, care vor organiza
eficient timpul elevilor înainte sau dupa terminarea orelor de scoală;
ASOCIAŢIA PLAIURI MIORITICE 10248/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA VĂCĂREŞT I, NR. 340, BL. 16, SC.1, 1.VLADAN IULIAN-MARIAN,cetăţean roman,identificat cu CI,seria RR nr. 425957,eliberat de SPCEP S4 biroul nr. 3 la data de ·promovarea activa si eficienta, cu titlu gratuit, a turismului, prin organizarea de campanii de promovare, evenimente, turnee competitionale si/sau demonstrative la nivel national sau international
ET . 6, AP. 20, SECT OR 4
07.12.2006,CNP 1780703443017,cu domiciliul în Bucuresti,Str. Izvorul Muresului nr. 7,Bl. D7,Sc. C,Et. 3,Ap. 28,Sector 4, 2. pe teritoriul Romaniei;;· promovarea schimbului de idei si opinii asupra turismului prin sustinerea si desfasurarea unor dezbateri si reuniuni la nivelul membrilor asociatiei;;· colaborarea cu
FALCEANU OCTAVIAN-ARTUR,cetăţean roman,identificat cu CI,seria RR nr. 499335,eliberat de SPCEP Municipiul Bucuresti la diverse structuri asemanatoare din domeniu, din tara si strainatate, in vederea realizarii unor activitati conjugate de promovare a turismului;;· promovarea notorietatii pe plan national si
data de 20.12.2007,CNP 1760502443010,cu domiciliul în Bucuresti,Calea Vacaresti nr. 340,Bl. 16,Sc. 1,Et. 6,Ap. 20,Sector 4, 3. international a membrilor asociatiei care dau dovada de inzestrare si rezultate deosebite in domeniul promovarii turismului;;· căutarea, identificarea şi atragerea de resurse financiare, materiale,
FALCEANU CRISTINA-MONICA,cetăţean roman,identificat cu CI seria RR nr. 610611,eliberat de Municipiul Bucuresti la data de umane şi logistice în vederea sprijinirii dezvoltarii promovarii turismului;;· apărarea, promovarea si reprezentarea drepturilor si a intereselor membrilor asociatiei;;· desfăşurarea prin societăţi
01.06.2009,CNP 2770820400012,cu domiciliul în Bucuresti,Calea Vacaresti nr. 340,Bl. 16,Sc. 1,Et. 6,Ap. 20,Sector 4 comerciale înfiinţate în condiţiile art. 47 din O.G. nr. 26/2000 sau în mod direct, în baza art. 48 din acelaşi act normativ a oricăror activităţi comerciale de natură să producă venit, destinat în
exclusivitate realizării scopurilor statutare ale asociaţiei;;· desfasurarea oricaror altor actiuni care sa conduca la indeplinirea obiectivelor Asociatiei.
ASOCIAŢIA PLAN ZERO 15835/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.CONST ANT IN CEL MARE, MIHAI-AUREL DRĂGAN,DANIEL-ALEXANDRU CEPĂNARIU,ALEXANDRU IOVANOVICI Formarea unei comunităţi de persoane creative prin oferirea de mijloace (spaţiu, unelte şi cunoştinţe) celor care doresc să realizeze proiecte inovative, interdisciplinare, promovând ştiinţa, Preşedinte-MIHAI-AUREL DRĂGAN, Vicepreşedinte-DANIEL-ALEXANDRU CEPĂNARIU şi
BL.A34, AP.8
tehnica, etc. Secretar-ALEXANDRU IOVANOVICI
ASOCIAŢIA PLANET SWIM&GYM 1163/A/2012 ILFOV, ILFOV, VOLUNT ARI,SAT PIPERA, ST R EMIL RACOVIT A MARES (fostă VLĂSCEANU) MIHAELA asociaţia are ca scop iniţierea si dezvoltarea unei campanii de educaţie fizica si îngrijire corporala, menita sa contribuie la conştientizarea Sportului in dezvoltarea fizica si psihica armonioasa, ALEXANDER FAGIOLO
VOLUNT ARI,SAT NR. 1.
PIPERA, ST R EMIL crearea unei deprinderi constante in practicarea sportului, implementarea miscariiii fizice si a sportului, in general in stilul de viata al omului, in special al tinerilor.
RACOVIT A NR. 1.
ASOCIAŢIA PLANETA MICULUI PRINŢ 12683/A/2011 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R MENUMORUUT NR 2, BL D CIOCAN RODICA ,KLEIN IOANA MARIA ,POP RODICA ,ŞUTEU DANA NICOLETA ACTIVITĂŢI ECOLOGICE CU COPII ŞCALARI CIOCAN RODICA -PREŞEDINTE ,KLEIN IOANA MARIA -VICEPREŞEDINTE -POP
105, ET 2, AP 5
RODICA -SECRETAR
ASOCIAŢIA PLANORIŞTII DIN BĂNEŞTI 19509/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. DOAMNA GHICA, NR. 5, BL. 3, 1. Badea Alin-Cristian, 2. Belu Bogdan, 3. Carp-Rusu Andrei, 4. Naidinescu Radu, 5. Porumbu Cătălin, 6. Roșca Mihai, 7. Sidon statut atestat de avocat Valeriu Mina în data de 06.10.2014 Componența celor dintÔi organe de conducere, administrare și control ale asociației este
SC. 1, ET 5, AP. 22, CAMERA 1.
Gheorghe-Matei următoarea: (a) Președinte: Alin Badea (b) Vicepreședinte: Radu Naidinescu (c) Secretar:
Matei Sidon (d) Cenzor: Bogdan Belu (e) Consiliul Director este format din urmÒtorii membri:
Alin Badea(Președinte), Radu Naidinescu( Vicepreședinte), Matei Sidon(Secretar).
ASOCIAŢIA PLASTOR P.A.S. ORADEA 2009/A/1994
ASOCIAŢIA PLATFORMA CIVICĂ 14794/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. VET ERANILOR, NR. 17, BL. B3, SC. 1,Raetchi Ovidiu Alexandru,Gordea Alexandra,Zamfir Răzvan Sebastian. Asigurarea unei prezente constante si influente a opiniei publice in dezbaterea socio-politica, precum si emiterea unor ideologii strans legate de realitatea politica si sociala actuala. CONSILIUL DIRECTOR: Anca Andreea Popa- preşedinte, Gordea Alexandra- vicepreşedinte,
ET . 4, AP. 17, SECT OR 6.
Ioniţă Ana Maria- secretar general.
ASOCIAŢIA PLATFORMA CIVICĂ 14100/A/2011 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES B-DUL 22 DECEMBRIE 1989, NR. BENEDEK IMRE SANDOR,GOMBOS ALBERT,KOCSIS IOSIF,DOSA GHEORGHE Promovarea participării etniei maghiare din România la accesul la informaţii şi participarea la viaţa socială din România, în baza principiilor egalităţii în drepturi şi a egalităţii de şanse, precum şi BENEDEK IMRE SANDOR, KOCSIS IOSIF, GOMBOS ALBERT
78
DEMOCRATĂ MAGHIARĂ facilitarea reprezentării intereselor colectivităţii maghiare la viaţa socială a ţării.
ASOCIAŢIA PLATFORMA EUROPEANĂ 5121/A/2007 DOLJ craiova craiova jud. DOLJ craiova, str. b-dul dacia, bl.M8, sc.1, INTRĂ ÎN ASOCIAŢIE:COCEA COSTEL, ALEXANDRU DIACONESCU SĂ MĂRESCĂ CALITATEA,SĂ SUSŢINĂ DEZVOLTAREA,SĂ FACĂ LOBBY PENTRU RECUNOAŞTERE ŞI SĂ SUSŢINĂ PARTICIPAREA ACTIVĂ A ORGANIZAŢIILOR CARE ÎŞI jilavu diana mihaela-preşedinte,diaconescu alexandru şi jianu elena alexandra-consilieri-
ap.7
PENTRU DEZVOLTAREA TINERETULUI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL DEZVOLTĂRII TINERETULUI COCEA DIANA MIHAELA-PREŞEDINTE, DIACONESCU ALEXANDRU-CONSILIER,
COCEA COSTEL-CONSILIER
ASOCIAŢIA PLATFORMEI INDUSTRIALE 1467/A/1997 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CALEA BUCUREŞT I, NR.144 LUPULESCU ION,UNGUREANU GHEORGHE,CUTA ION,ŞTEFĂNESCU OCTAVIAN,VOICU DAN,COADĂ NICOLAESCU PROTEJAREA INTERESELOR SALARIAŢILOR SCARLAT VASILE, CUTA ION
"CRAIOVA EST" GHEORGHE,CIOLOFAN DAN,PREOTU GHEORGHE,DENEANU NICOLAE,ANGHEL,ION,SCARLAT VASILE,UNGUREANU
GHEORGHE,DANILIUC GHEORGHE
ASOCIAŢIA PLAY 19656/A/2015 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. ŞT EFAN LUCHIAN GÂRBĂ ANA,GÂRBĂ VASILE,GÂRBĂ EMIL DE A CONTRIBUI LA BUNA DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII, LA CREŞTEREA PERFORMANŢELOR ŞI MOTIVAREA PREŞCOLARILOR, SUSŢINEREA MATERIALĂ GÂRBĂ EMIL, GÂRBĂ ANA, GÂRBĂ VASILE
NR.2, BL.L6, SC.B, AP.34
PREŞCOLARILOR ÎN PROBLEME SOCIALE, PROMOVAREA INTERESELOR PREŞCOLARILOR PRECUM ŞI PROMOVAREA IMAGINII GRĂDINIŢEI PLAY.
ASOCIAŢIA PLAY GOLF ROMANIA 16751/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.MIHAI ROMÂNUL NR.5 KELLY VINCENT,KOLAR VASUDEVA KIRAN,PILLICH WRIGHT MARC ALAN promovarea şi practicarea sportului “golf” inclusiv pentru tineri şi copii PREŞEDINTE – KELLY VINCENT, MEMBRI – KOLAR VASUDEVA KIRAN, PILLICH
AP.31
WRIGHT MARC ALAN
ASOCIAŢIA PLAY THERAPY ROMÂNIA 71/A/2008 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR T ROT UŞULUI NR 4 PROMOVAREA ŞI ASIGURAREA DE EDUCAŢIE ,EVALUARE ÎN DOMENIUL TERAPIEI DAY ROGER CHARLES -PREŞ,DAY CHRISTINE - VICEPREŞ.CĂRĂUŞU ION
-VICEPREŞ,BOLOŞ CARMEN FLORENTINA -SECRETAR
ASOCIAŢIA PLAY TO LEARN 16530/A/2011 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R.FR. CHOPIN NR.5BIS, SC.A, ET .3,încetarea calităţii de membrii fondatori a doamnelor Anastasescu Corina şi Efros Rodica, precum şi la dobândirea calităţii de Hotârârea Adunării generale de la 20.05.2013 încetarea calităţii de membrii fondatori a doamnelor Anastasescu Corina şi Efros Rodica,
AP.6 SECT OR 2
membru asociat şi de membru al Consiliului Director de către d-na Lăzărescu Ileana precum şi la dobândirea calităţii de membru asociat şi de membru al Consiliului Director de
către d-na Lăzărescu Ileana Consiliul Director este format din Presedinte, Secretar si un
membru din membrii fondatori ai Asociaţiei. Acesta poate fi alcătuit şi din persoane din afara
Asociaţiei, în limita a cel mult o pătrime din componenţa sa. Următoarea persoană este
desemnată în calitate de Preşedinte: MILITARU MIHAIL, Următoarea persoană este
desemnată în calitate de Secretar al Asociatiei: MILITARU ILEANA-ANDRADA, Următoarea
persoană este desemnată în calitate de membru al Consiliului Director: LAZARESCU ILEANA
ASOCIAŢIA PLAYOUTH 20110/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ST ĂLINEŞT I NR. 8B, ET . 2, AP. 11, BACIOI ANA,MÎNDRUŢĂ ANA MARIA,IVAN MARIAN. de a organiza activităţi de educaţie alternativă şi interactivă pentru copii, oferindu-le timpul şi uneltele necesare pentru a-şi descoperi talentele, pasiunile şi abilităţile, punându-i în valoare alături preşedinte - BACIOI ANA, vicepreşedinte - MÎNDRUŢĂ ANA MARIA, secretar - IVAN
SECT OR 1
de alţi copii de vârste apropiate, pentru a le construi un fundament solid pentru creşterea armonioasă şi formarea echilibrată, devenind parte a unei comunităţi de copii interesaţi să înveţe MARIAN
jucându-se şi testând ce li se potriveşte, pentru a crea o relaţie santoasă copil-parinte, pentru a se dezvolta ca oameni interacţionând cu cei din jur şi consolidându-şi încrederea în propria
persoană.
ASOCIAŢIA PLEDOARIE PENTRU 2034/A/2008 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS B-DUL C.D. LOGA NR. 45 CRISTESCU IONUŢ,MUNTEAN CLAUDIA,ŢUNEA MIOARA SPRIJINIREA PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN CADRULLICEULUI PEDAGOCIC "CARMEN SYLVA"TIMIŞOARA, EXTINDEREA BAZEI MATERIALE EXISTENTE, ETC. PREŞEDINTE - CRISTESCU IONUŢ, VICEPREŞEDINTE- MUNTEAN
PERFORMANŢĂ CLAUDIA-TATIANA, MEMBRU- ŢUNEA MIOARA
ASOCIAŢIA PLEŞILE ALBEŞTI 3305/A/2004 ARGES ALBEŞT II DE ALBEŞT II DE MUSCEL jud. ARGES COMUNA ALBEŞT II Podeanu Corneliu comuna Albeştii de Muscel judeţulArgeş Bodea N.Ion comuna Albeştii de Muscel judeţulArgeş Bizon I.Gheorghe NONPROFIT, NELUCRATIV, APOLITIC
MUSCEL DE MUSCEL/ ALBEŞT I
comuna Albeştii de Muscel judeţulArgeş Măţăoanu Gh. Ion comuna Albeştii de Muscel judeţulArgeş Gava Gh.Stelian comuna
Albeştii de Muscel judeţulArgeş Dragomir I.Gheorghe comuna Albeştii de Muscel judeţulArgeş Vuţei N.Emilian comuna Albeştii de
Muscel judeţulArgeş
ASOCIAŢIA PLUS 1721/A/2008 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR P-Ţ A 1 DECEMBRIE PROMOVAREA VALORILOR SPECIFICE FAMILIEI CARŢIŞ ANCA GABRIELA -PREŞ,
ASOCIAŢIA PLUSMINUS 10049/A/2010 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R. T IPOGRAFIEI, NR.18, BUCSA TIBERIU,PASZTOR ISTVAN CSABA,STOIAN ELENA,BENEDEK ISTVAN crearea la nivel national a unei retele de initiative in domeniul arhitecturii si urbanismului si crearea unor platforme locale de informare, expunere si dezbatere pe tema dezvoltarii urbane in PRESEDINTE – BUCSA TIBERIU VICEPRESEDINTI – PASZTOR ISTVAN
AP.1
Romania CSABA, STOIAN ELENA, SECRETAR – BENEDEK ISTVAN
ASOCIAŢIA POARTA - KAPU EGYESULET - 11408/A/2009 MURES GLODENI GLODENI jud. MURES GLODENI, NR. 555 membrii retraşi: THEUNISSE VAN WAANDENBERG ANA MARIA şi JIGA GEZA MEMBRII NOI: SZAKACS SZABOLCS, NAGY Sprijinirea persoanelor fizice şi juridice în domeniul turismului, a persoanelor cu preocupări în agricultură, dezvoltarea infrastructurii comunale, întrajutorarea copiilor cu probleme de sănătate, CONSILIUL DIRECTOR: Vicepreşedintele JIGA GEZA înlocuit cu NAGY ANDREEA LAURA
VERENIGING DE POORT ANDREA LAURA sprijinirea persoanelor defavorizate, etc. cenzor: szakacs szabolcs
ASOCIAŢIA POCRUIA - 2011 16324/A/2011 GORJ T ISMANA, SAT T ISMANA, SAT POCRUIA, NR.524 jud. GORJ PÎRVULESCU GHEORGHE,COCINĂ VASILE,LĂSCĂTEU ION,GRECU GHEORGHE,BRUJAN VASILE,PÎRGARU reprezentarea intereselor membrilor asociaţiei în relaţiile cu parteneri sociali- economici şi administrarea bunurilor mobile şi imobile ale;Asociaţiei POPESCU ION - PREŞEDINTE, LĂSCĂTEU ION - VICEPREŞEDINTE, ISTUDOR ION -
POCRUIA, NR.524
GHEORGHE,PORA ION,ANDONIE CONSTANTIN,GRINDEANU VASILE,COCINĂ IOAN,GAVRILESCU VASILE,VĂDUVA CONTABIL, FRĂŢILESCU ION - CONSILIER, PORA ION , FRĂŢILESCU GHEORGHIŢĂ,
CONSTANTIN,VĂDUVA PETRUŢA DANIELA,IOVIŢA SANDU,POPESCU ION,SORCA CONSTANTIN DANIEL,LAZĂR AURA GAVRILESCU VASILE, GRINDEANU VASILE
MARIANA,CROITORU GHEORGHE,MUNTEANU ŞTEFAN,MARIN PETRICĂ,COCINĂ PETRE,ŞOFRONICIU STAN
ION,GAVRILESCU VASILE,BRUJAN MARIA,OPRIŢESCU JAN,TIUCĂ ALIODOR,COCINĂ DANIEL,COCINĂ SORIN,IVAŞCU
ION,SORCA MARIA,FRĂŢILESCU GHEORGHIŢĂ,TIVIG VASILE,VERBONCU PAULINA,GEORGESCU ROBERT
CĂTĂLIN,GRECU VASILE CĂTĂLIN,ISTUDOR ION,VAIDIANU NICOLAE,VERBONCU ANA MARIA,DRĂGUŢ
PETRE,COTAN VASILE,FRĂŢILESCU ION.
ASOCIAŢIA PODIUM TIMIŞOARA 2050/A/2008 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. MART IR MARIUS CIOPEC, DAŞ EUGENIA-MIANA,SURDEA -HERNEA ADINA-DACIA,HANYOV MARIA-DANIELA,HIDI CAMELIA,ROŞU Încuviinţează modificarea actelor constitutive ale asociaţiei cu privire la scopul şi activităţile acesteia, conform actului adiţional la actele constitutive ale asociaţiei, atestat sub nr. 0106/05.10.2011 PREŞEDINTE-DAŞ EUGENIA-MIANA, VICEPREŞEDINTE-SURDEA -HERNEA
NR. 2, SC. A, AP. 11
OCTAVIAN,NEAGU CORINA-ELENA,LAZĂR GABRIELA,şa de avocat Surdea-Hernea Adina-Dacia din cadrul Baroului Timiş. ADINA-DACIA, SECRETAR-MANYOV MARIA-DANIELA, MEMBRU FONDATOR- ROŞU
OCTAVIAN
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PODURI PESTE TIMP 2015 21836/A/2015 BUZAU BUZĂU BUZĂU jud. BUZAU BD. UNIRII, BL. 7B, ET .1, AP.3 îndeplinirea unui interes general, nepatrimonial, constând în identificarea şi ajutorarea copiilor orfani, abandonaţi, a celor din centrele de plasament
ASOCIAŢIA POETICA 2148/A/2001 radiata DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CART IER LĂPUŞ ARGEŞ, BL. 22, VULPESCU OCTAVIAN,BUZATA ECATERINA,POPA CECILIA RODICA,NICOLAESCU FLORICA ÎNDRUMAREA TINERELOR TALENTE ÎN ARTĂ, ÎN SPEŢĂ ÎN DOMENIUL LITERAR ÎN VEDEREA RECUPERĂRII, PROMOVĂRII IDENTITĂŢII CULTURALE ŢENOVICI ANCA GEORGIANA-CENZOR,RETRAGEREA NUMITEI NICOLAESCU
SC.1, AP. 16
FLORICA,MODIFICAREA ADUNĂRII GENERALE:VULPESCU
OCTAVIAN-VIOREL,BUZATA ECATERINA MANOELA,POPA CECILIA RODICA ŢENOVICI
ANCA GEORGIANA
ASOCIAŢIA POIANA NARCISELOR NR.10 16105/A/2011 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV B-DUL VICT ORIEI NR.8, BL.42, Jitaru Andreea Nicoleta,Horleanu Monica Elena,Mardache Andreea Claudia,Ilău Cosmin Zamfir,Anastasescu Romina ajutorarea persoanelor fizice fără locuinţe pe raza localităţii Predeal în vederea asigurării condiţiilor minime de locuit prevăzute de lege Frăţilă Lucia Dorina – Preşedinte, Turcu Dorin – Vicepreşedinte, Membrii: Bungian Adrian –
AP.43
Georgiana,Stomirca Manuela Gabriela,Grădinaru Alexandra Nicoleta,Colesniuc Adrian Marcel,Frăţilă Lucia Dorina,Bungian Adrian înlocuitor Grădinaru Alexandra, Colesniuc Adrian – înlocuitor Irimia Ionuţ, Mardache Andreea –
Vasile,Suman Viorica Maria,Turcu Dorin Alexandru,Dumitru George,Podosu Gheorghe,Munteanu Steluţa Marioara,Motora înlocuitor Mihalache Anita
Marinela Gabriela,Mihalcea Elena Monica,Petrea Alexandru Ciprian,Şomoiag Nicoleta Ramona,Irimia Ionuţ,Toboş Andreea,Creţu
Diana Mihaela,Mihalache Anita şi Caţa Constantin
ASOCIAŢIA POLE AND AERIAL DANCE 15365/A/2013 BIHOR ORADEA ST R IZA ORADEA ST R IZA NR.15, BL.S.12, ET .4, AP.20 jud. OROS CAMELIA ,STRUGĂREANU ANGELA,DIENES IRINA EVA DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI SPORTIVE OROS CAMELIA LORELAI-PREŞEDINTE ,STRUGAREANU ANGELA-VICEPREŞEDINTE
NR.15, BL.S.12, ET .4, BIHOR
AP.20 ,DIENES IRINA EVA-SECRETAR
ASOCIAŢIA POLIEDRA ROMÂNIA 3119/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. NICOLAE G. CARAMFIL NR. 77, ET . 2, Se retrag CESARIO RAFFAELE, CESARIO MICHELE, AZZURA RICERCHE E SERVIZI SRL, FLOREAN MARINA, RIGANO CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - VOLPENTESTA FRANCESCO, vicepreşedinte
AP. 3, CAM. NR. 2, SECT OR 1
GIACOMO. Se cooptează FAZIO ANTONIO. adjunct - FAZIO ANTONIO, membru - DUMITRAŞCU IULIU-MARCEL.
ASOCIAŢIA POLINKA 416/A/2011 BIHOR SĂCUENI SĂCUENI jud. BIHOR ST R. ADY ENDRE, NR. 30 GALAJDA IUDITH ESTERA,ASZALOS TIMEA,KISS NOEMI,KOVACS FERENCZ ROBERT - este contribuirea şi susţinerea dezvoltării economic şi socio-culturale a oraşului Săcueni, jud. Bihoir şi a microregiuniii din care face parte Valea Ierului, respetiv promovarea turismului rural, ASZALOS TIMEA
educarea tineretului şi promovarea protecţiei mediului
ASOCIAŢIA POLITEIA 17990/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. OBOGA, NR. 5, BL. 160, SC. 1, AP. 25, Vasile Mihai,Scarlat Alexandru Victor,Scarlat Cristian Teodor. Îmbunătăţirea educaţiei în România. Vasile Mihai- preşedinte, Scarlat Alexandru Victor- vicepreşedinte, Scarlat Cristian Teodor-
SECT OR 6
secretar.
ASOCIAŢIA POLITICA 15985/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA ALEXANDRU NR. 7-7A, Se retrage PETRESCU ALEXANDRU. a) Promovarea spiritului civic si a implicarii cetatenilor din Romania;;b) Promovarea calitatii si a responsabilitatii oamenilor politici in actul guvernarii;;c) Cresterea transparentei fata de cetatean a CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - BUTUNOI GEORGE, vicepreşedinte - SUCU
APART AMENT UL SIT UAT LA SUBSOL, SECT OR 1
institutiilor publice;;d) Incurajarea participarii active a cetatenilor in actul de guvernare atat la nivel central, cat si la nivel local. ;e) Promovarea intereselor profesionale si sociale ale membrilor. CAMELIA GEORGETA, membru - POPA MARIAN-VICTOR.
ASOCIAŢIA POLITICAL RESEARCH GROUP 17489/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL T IMONIERULUI, NR. 4, BL. Filip Liliana,Bucur Viorel,Geambazu Livia. A promova şi dezvolta implicarea societății și activitÒ■ile de cercetare ¯ n domeniile ║tiin■Ò politicÒ, politicÒ externÒ, rela■ii interna■ionale, studii de securitate, diploma■ie ║i dezvoltare Filip Liliana- preşedinte, Bucur Viorel- vicepreşedinte, Geambazu Livia- secretar general.
40S14, SC. 1, AP. 123, SECT OR 6.
durabilÒ cooperare și dezvoltare internaționalÒ, educație cu scopul de a crea o comunitate de ¯ naltÒ ținutÒ compactÒ care sÒ ob■inÒ recunoa║terea interna■ionalÒ.
ASOCIAŢIA POLIŢISTILOR DE INVESTIGAŢII 20207/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. FĂT FRUMOS NR.10, BLOC P15, SC.3,PITULESCU MIHAI,PAREPA GHEORGHE,MARINCIU DORU-ANTONIO,CĂLIN AUREL,TUDOR EMIL,MIHALCEA Creşterea prestigiului şi performanţei profesionale a poliţiştilor de investigaţii criminale. MARINCIU DORU-ANTONIO-preşedinte; BARBU FLORIN-CĂTĂLIN-vicepreşedinte;
ET .4, AP.80, SECT OR 5
CRIMINALE GABRIEL-IONEL,PĂIŞ DAN-MIHAIL,CARP BOGDĂNEL CONSTANTIN,BARBU FLORIN-CĂTĂLIN,GAVRIŞ TUDOR EMIL; MIHALCEA GABRIEL-IONEL; BĂLĂCEANU FLORIN-CONSTANTIN; BOCU
RADU-EMILIAN,BOCU IULIAN-ŞTEFĂNEL,TOFAN GABRIEL,BĂLĂCEANU FLORIN CONSTANTIN,DUMITRESCU ADRIAN IULIAN-ŞTEFĂNEL.
ASOCIAŢIA POLIŢIŞTILOR CREŞTINI DIN 10086/A/2009 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR OLT ENIEI 49 BOHUŞ PETRU -PREŞEDINTE ,CORAŞ SIMION ISAIA -VICEPREŞEDINTE ,BOCHIŞ
ROMÂNIA -FILIALA BIHOR IOAN -SECRETAR
ASOCIAŢIA POLIŢIŞTILOR HÎRLĂU 15984/A/2011 IASI HÎRLĂU, ST RADA HÎRLĂU, ST RADA ŞT EFAN CEL MARE ŞI SFÎNT , Scopul fiind promovarea şi susţinerea legislaţiei privind organizarea şi exercitarea profesiei de poliţist în Romînia, promovarea intereselor profesionale şi al apărării drepturilor legitime ale
ŞT EFAN CEL MARE NR.8,BL.22, SC.C, ET .3, AP.8 jud. IASI
ŞI SFÎNT , NR.8,BL.22, poliţiştilor, considerării şi armonizării intereselor profesionale ale poliţiştilor. Intrajutorarea materială sau şi/ financiară a membrilor asociaţiei.
SC.C, ET .3, AP.8
ASOCIAŢIA POLIŢIŞTILOR LOCALI SECTOR 1094/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PROMET EU NR. 26, BL. 14G, ET . 5, VARBAN AURICA,STOICA IOAN LAURENŢIU,GHEORGHE FLAVIUS DRAGO,TEODOR CARMEN DOINITA,TIBERIAN - de a identifica, reprezenta şi promova sistematic şi unitar interesele profesionale specifice membrilor săi, cele economice, tehnice şi juridice, precum şi acţiunile de cooperare ale membrilor. preşedinte: MILOSOIU ION, vicepreşedinţi: TIBERIAN GABRIEL, TEODOR CARMEN
BIROUL NR. 2, SECT OR 1
1 "COSMOS" GABRIEL,MILOSOIU ION,CURTEANU GEORGETA,DINU TUDOREL MARIUS,IONESCU RUSTEM ALEXANDRU,VOICAN DOINITA, secretar: CURTEANU GEORGETA, casier: GHEORGHE FLAVIUS DRAGOS.
OANA MARIA.
ASOCIAŢIA POLIŢIŞTILOR 1028/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. OLT ENIŢ EI, NR. 188, CAM. 5, SIMION CONSTANTIN GHEORGHE,ALEXANDRU DANUT,BURTEA CONSTANTIN,DOBRE ALECSANDRU este identificarea , promovarea şi susţinerea intereselor de ordin social, economic, profesional şi cultural, specifice membrilor săi, precum şi eficientizarea programelor de formare profesională -preşedinte - Simion Constantin Gheorghe, vicepreşedinti- Alexandru Dănuţ, Burtea Constantin,
SECT OR 4
LOCALI/COMUNITARI DIN ROMÂNIA destinate membrilorA.P.L.C.R. creşterea prestigiului acesteia şi a personaluluisău în rândurile comunităţilor locale Dobre Alecsandru, secretar - Păsărică Nicolae
ASOCIAŢIA POLIŢIŞTILOR RUTIERI 15849/A/2015 ILFOV COM. VIDRA COM. VIDRA jud. ILFOV COM. VIDRA, ST R. Florea Cătălin, 2. Alecu Marian, 3. Vezeteu Valentin, 4. Bucă Gheorghe , 5. Safciu Ionut, 6. Niculae Niculae apărarea drepturilor poliţiştilor rutieri şi creşterea profesionalismului acestora prin implicarea societăţii civile. Membrii Consiliului Director sunt următorii: a. Preşedinte – Catălin Florea; b. Vicepresedinte –
MONUMENT ULUI NR. 28, JUD. ILFOV
Vezeteu Valentin; c. Secretar – Marian Alecu
ASOCIAŢIA POLIŢIŞTILOT "PROMOŢIA 1972" 6911/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. LACUL PLOPULUI NR.10, BL.V20,
SC.4, PART ER, AP.93, SECT OR 5
ASOCIAŢIA POLO CLUB MUREŞ 2977/A/2012 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST RADA VULT URILOR, NR. 39 GAGYI CSABA,SZABO ANNAMRIA,GAGYI PETRE Practicarea pe scară largă ca sport de masă şi de performanţă, selecţia pregătirea şi participarea la competiţii de nivel local şi internaţional a sportivilor la ramura sportivă polo, urmărind GAGYI CSABA, SZABO ANNAMRIA, GAGYI PETRE
promovarea spiritului sportiv în rândul practicanţilor.
ASOCIAŢIA POLTRANS CLUJ 2043/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R. CIOCÂRLIEI, NR.6, AP.16 DASCAL ALIN-LEON,DASCAL DARIUS-POMPILIU,MARGINEAN IOSIF RADU promovarea intereselor profesionale ale poliţiştilor din domeniul transporturilor, promovarea respectului faţă de lege şi ordine, dezvoltarea unor activităţi sociale, cultural-sportive şi favorizarea preşedinte- DASCĂL ALIN-LEON, vicepreşedinte-DASCĂL DARIUS-POMPILIU,
schimbului de experienţe profesionale, precum şi creşterea prestigiului poliţiei şi creşterea unei imagini favorabile a poliţistului din domeniul transporturilor în rândurile populaţiei, susţine secretar-MĂRGINEAN IOSIF-RADU
organizarea şi participarea membrilor săi la manifestări ştiinţifice de profil, la activităţi cultural-sportive sau cu caracter interdisciplinar locale, regionale, naţionale şi internaţionale promovând
participarea activă
ASOCIAŢIA POMIVITICOLĂ HILIŢA DIN 8241/A/2009 IASI SAT HILIŢ A, COM SAT HILIŢ A, COM COST ULENI jud. IASI Străinu Constantin,Nechita Liliana,Herea Ionuţ Daniel,Băsu Maricica,Băsu Cătălin Crăciun,Harton Irina Marcela,Ilie Maria,Herea principal al asociaţiei este susţinerea directă şi calificată a participanţilor la cultura pomicolă şi viticolă pentru sporirea producţiei de fructe sub aspect cantitativ , calitativ şi sortimental; Străinu Constantin- preşedinte; Nechita Liliana şi Herea Dan Ionuţ-vicepreşedinţi; Băsu
COST ULENI
COM.COSTULENI, JUD.IAŞI Doina,Gherman Margareta Maria,Teodorescu Lăcrămioara,Isarie Maria,Isarie Gabriela,Băsu Elena îmbunătăţirea terenurilor plantate cu pomi fructiferi şi viţă de vie prin realizarea de lucrări specifice; crearea oportunităţilor de valorificare a produselor proprii Maricica-secretar
ASOCIAŢIA POMPIERILOR "ŢARA BÂRSEI" 3908/A/2002 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. MIHAI VIT EAZU NR. 11 Trif Ionel-Radu,Şoglu Mircea,Puzdrea Ioan,Grosu Cristina-Angela,Damian Dumitru-Doru,Covaciu Marius,Zincescu de a contribui la conştinetizarea populaţiei cu privire la necesitatea cunoaşterii şi respectării reglementărilor privind prevenirea şi stingerea incendiilor, la formarea unei atitudini civice corecte, Trif Ionel-Radu, Şoglu Mircea, Puzdrea Ioan
Marian-Sandu,Badea-Guţu Adrian,Dragomir Gheorghe,Croitoru Dorel active şi permanente de reacţiuneîmpotriva celor predispuşi la încălcarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor ioar în cazul unor incendii, calamităţi, catastrofe, la concentrarea
eforturilor şi acţiunilor pentru salvarea vieţii oamenilor, stingerea incendiilor şi înlăturarea efectelor produse de acestea
ASOCIAŢIA POMPIERILOR CIVILI - CETATE - 633/A/1993 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. EMANOIL GOJDU, NR.79 Cerece Negru,Oroveanu Szikszai Ioan Unirea şi coordonarea eforturilor pompierilor civili pentru perfecţionarea luptei împotriva incendiilor.
DEVA
ASOCIAŢIA POMPIERILOR CIVILI DIN 765/A/1993 DOLJ DĂBULENI DĂBULENI jud. DOLJ BĂLAN MARIN,PREDA ILIE,BARBĂRATĂ ION,PREDA VASILE,BĂLAN MIREL,MUNCIOIU DUMITRU,PREDA SUSŢINEREA MATERIALĂ ŞI FINANCIARĂ A FORMAŢIEI CIVILE DE POMPIERI DIN COMUNA DĂBULENI BĂLAN MARIN, BARON CONSTANTIN
COMUNA DĂBULENI JUDEŢUL DOLJ OCTAVIAN,BARON CONSTANTIN,DULCA GHEORGHE,BĂLAN ADRIAN,PREDA ADRIAN,NEGRIŢOIU
NICOLAE,DOROBANŢU CEZAR,DOROBANŢU NICOLAE,PREDA NIŢĂ,BĂLAN SORIN,ŞALŞU VALI,ŞALĂU DUMITRU
ASOCIAŢIA POMPIERILOR CIVILI DIN 900/A/1993 DOLJ DĂBULENI DĂBULENI jud. DOLJ BĂLAN MARIN,PREDA ILIE,BARBĂRATĂ ION,PREDA VASILE,BĂLAN MIREL,MUNCIOIU DUMITRU,PREDA SUSŢINEREA MATERIALĂ ŞI FINANCIARĂ A FORMAŢIEI CIVILE DE POMPIERI DIN COMUNA DĂBULENI BĂLAN MARIN, BARON CONSTANTIN
COMUNA DĂBULENI JUDEŢUL DOLJ OCTAVIAN,BARON CONSTANTIN,DULCA GHEORGHE,BĂLAN ADRIAN,PREDA ADRIAN,NEGRIŢOIU
NICOLAE,DOROBANŢU CEZAR,DOROBANŢU NICOLAE,PREDA NIŢĂ,BĂLAN SORIN,ŞALŞU VALI,ŞALĂU DUMITRU
ASOCIAŢIA POMPIERILOR CIVILI DIN 1061/A/1994 DOLJ FILIAŞI FILIAŞI jud. DOLJ B/DUL RACOT EANU, NR. 162 CHIONEA ANGHELINA,MĂCREANU VALERIU,TOMA CONSTANTIN,VOINEA PALINA,GHEŞA NICOLAE,ROIBAN SUSŢINEREA MATERIALĂ ŞI FINANCIARĂ A FORMAŢIEI CIVILE DE POMPIERI DIN ORAŞUL FILIAŞI NICOLICIOIU EMIL, VOLINTIRU NICOLAE
ORAŞUL FILIAŞI RADU,BOLTAŞU NICOLAE,PARASCHIV PETRE,POPESCU ELENA,MĂCREANU PAUL,PITĂROIU MARIN,MINDAK
VASILE,SOCEANU MARIAN,MELINESCU ILEANA,IACOB DUMITRU,STOCHESCU GHEORGHE,ABAGIU
STELIAN,IONESCU ADRIANA,DUMBRAVĂ ION,FĂSUI DUMITRU,POPESCU VALERIU
ASOCIAŢIA POMPIERILOR CIVILI DIN 1227/A/1994 DOLJ FILIAŞI FILIAŞI jud. DOLJ B/DUL RACOT EANU, NR. 162 CHIONEA ANGHELINA,MĂCREANU VALERIU,TOMA CONSTANTIN,VOINEA PALINA,GHEŞA NICOLAE,ROIBAN SUSŢINEREA MATERIALĂ ŞI FINANCIARĂ A FORMAŢIEI CIVILE DE POMPIERI DIN ORAŞUL FILIAŞI NICOLICIOIU EMIL, VOLINTIRU NICOLAE
ORAŞUL FILIAŞI RADU,BOLTAŞU NICOLAE,PARASCHIV PETRE,POPESCU ELENA,MĂCREANU PAUL,PITĂROIU MARIN,MINDAK
VASILE,SOCEANU MARIAN,MELINESCU ILEANA,IACOB DUMITRU,STOCHESCU GHEORGHE,ABAGIU
STELIAN,IONESCU ADRIANA,DUMBRAVĂ ION,FĂSUI DUMITRU,POPESCU VALERIU
ASOCIAŢIA POMPIERILOR VLUNTARI 14972/A/2011 BIHOR SÎNIOB 199 SÎNIOB 199 jud. BIHOR KISS STEFAN ,KONRAD ISTVAN ,BRAUN TIBOR ,LAKATOS BALINT ,ZATYKO ŞTEFAN DEZV MISCĂRII DE POMIERAT VOLUNTAR KISS STEFAN -PREŞ,BRAUN TIBOR -VICEPREŞ, KONRAD ISTVAN -MEMBRU,ZATYKO
SÎNIOB ŞTEFAN -CENZOR
ASOCIAŢIA POMPIERILOR VOLUNTARI 16045/A/2011 MURES EREMIT U EREMIT U jud. MURES NR. 307 MAJOS ADAM LEVENTE,LENGYEL CSABA,KAKUCS ALBERT,KOVACS LAJOS ATTILA,MAGYARI Organizarea, desfăşurarea, coordonarea activităţilor şi serviciilor de prevenire şi stingere a incendiilor. MAJOS ADAM LEVENTE, LENGYEL CSABA, KAKUCS ALBERT
EREMITU PETER,FEHRENBERGER RUDOLF
ASOCIAŢIA PONTUL EUXIN CONSTANŢA 3676/A/2007 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL T OMIS CÂRSTOCEA FLORIN,GOGA TĂNASE-SERGIU,BLACIOTI GHEORGHE,ANTONARU IONEL,IONESCU CARMEN CREAREA ŞI SUSŢINEREA CADRULUI ADECVAT PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR CIVILE, DEZVOLTAREA ŞI SUSŢINEREA POLITICILOR PRIN CARE SĂ SE ASIGURE CÂRSTOCEA FLORIN, GOGA TĂNASE-SERGIU, ANTONARU IONEL, BLACIOTI
NR.129-131
MIHAELA. TRATAMENT EGAL, INDIFERENT DE SEX, ETNIE, RELIGIE ŞI VÂRSTA TUTUROR CETĂŢENILOR. GHEORGHE.
ASOCIAŢIA POPASUL SPERANŢEI 15869/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ B-DUL DACIA, NR. 45, BL.20-22, MARINESCU GABRIELA CAMELIA,NEDELCU ANDA DIANA,RĂDESCU ATENA.ILEANA CREAREA UNEI PLATFORME DE SERVICII ŞI RESURSE PENTRU PROMOVAREA EDUCAŢIEI PROFESIONALE, A EDUCAŢIEI PENTRU CETĂŢENIE ACTIVĂ ŞI PENTRU MARINESCU GABRIELA CAMELIA-PREŞEDINTE, NEDELCU ANDA
SC.2, ET . 2, AP.9
DEZVOLTARE DURABILĂ, PENTRU INTEGRAREA ŞI REINTEGRAREA SOCIALĂ A INDIVIZILOR INDIFERENT DE CETĂŢENIE, VÂRSTĂ, SEX, ETNIE, PREGĂTIRE DIANA-VICEPREŞEDINTE, RĂDESCU ATENA ILEANA-VICEPREŞEDINTE
PROFESIONALĂ, STATUT SOCIAL, ÎNGRIJIREA COPIILOR ŞI PERSOANELOR DIAGNOSTICATE CU BOLI INCURABILE;REALIZAREA DE STUDII PENTRU ACCESAREA
PROGRAMELOR DE FINANŢARE NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE CE ACTIVEAZĂ ÎN DOMENIILE ECONOMIC, CULTURAL ŞI SOCIAL
ASOCIAŢIA POPLACA - PĂLTINIŞ PLATOŞ 7943/A/2009 SIBIU COMUNA POPLACA COMUNA POPLACA jud. SIBIU ZONA PLAT OS PĂLT INIŞ Suciu Eugen,Băluţ Cristian,Dănilă Ilie Petru,Teodorescu Lucian Stefan,Stroia Horaţiu Ioan desemnarea, realizarea şi finalizarea procedurilor de dezvoltare a zonei, în vederea realizării unei zone de vacanţă SUCIU EUGEN - preşedinte, STROIA HORAŢIU - vicepreşedinte
POPLACA II, NR. 8
ASOCIAŢIA POPORULUI 12774/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. HUEDIN, NR. 3, BL. 7, SC. 2, AP. 21, Draghici George Darius,cetatea roman,domiciliat în Bucuresti,sect. 3,Str. Cimpineanca nr. 4,bl. 1T,sc. B,et. 1,ap. 19,legitimat cu CI a) Scopul Asociaţiei Poporului este crearea cadrului organizatoric de reprezentare a intereselor membrilor asociaţi şi promovarea acestora in desfaşurarea unor activitaţi de interes general sau Preşedinte - domnul Draghici George Darius - Vicepreşedinte - domnul
SECT OR 4
seria RD,nr. 175128,eliberat de Sectia 13,la data de 28.06.2001,identificat cu CNP 1730823434517, Iordache Marius,cetătean în interesul unor colectivităţi ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial;;b) promovarea valorilor civice, ale democraţiei şi statului de drept. Iordache Marius - Secretar General - domnul Popescu Ion
român,domiciliat în Bucuresti,sect. 3,Str. Miniş nr. 8,bl. PM91,sc. B,et. 4,ap. 83,legitimat cu CI seria RT nr. 482013,eliberat de
SPCEP S3 biroul nr.4 la data de 19.04.2007,identificat cu CNP 1740510440035, Popescu Ion,cetatean român,domiciliat în
Bucuresti,sect. 4,Str. Anton Bacalbaşa nr. 18,bl.70,sc.3,et. 2,ap.38,legitimat cu CI seria RT nr. 642767,eliberat de SPCEP sector 4 la
data de 27.07.2009,identificat cu CNP 1750714214601
ASOCIAŢIA POPPEL&ALBA REVOLUŢIE DE 10031/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.DRUMUL DE CENT URĂ NR.35 POPA DUMITRU,NUŢIU GINA,NUŢIU ANA PROMOVAREA ŞI PRACTICAREA SPORTULUI ÎN CIRCUITUL INTERN ŞI INTERNAŢIONAL, PROFESIONIST, CICLISMUL, TRIATLONUL, ÎNNOT, ATLETISM, BOX, KARATE, PREŞEDINTE-POPA DUNITRU, VICEPREŞ.-NUŢIU GINA, SECRETAR-NUŢIU ANA
KATIFEA KYOKU, ŞAH, ETC.
ASOCIAŢIA POPULARĂ A CETĂŢENILOR CU 10574/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ craiova, str. bujorului, nr. 12, jud. dolj INTRĂ:BĂNUŢ FLORI, iESE DIN ASOCIAŢIE: BLAGA DANIELA STRÂNGEREA DE SEMNĂTURI PENTRU MODIFICAREA CONSTITUŢIEI PRECUM ŞI ALTE PROIECTE DE MODIFICARE A LEGISLAŢIEI ÎN VIGOARE PRINTRE CARE LEGEA nuţu lenuţa -preşedinte, BĂNUŢ FLORI- MEMBRU AL CD. BLAGA DANIELA IESE DIN CD
DREPT DE VOT ELECTORALĂ, BANCARĂ ŞI FISCALĂ NUŢU LENUŢA-PREŞEDINTE, PICIU BLAGA BOGDAN-VICEPREŞEDINTE, NUŢU
DANIELA-MEMBRU
ASOCIAŢIA POPULARĂ PENTRU 15738/A/2010 pozitie inchisa bucuresti, sector 1 bucuresti, sector 1 Municipiul București, b-dul. Iancu de Retragerea asociatului Pavel Irinel Adrian; Acordarea calitatii de membru a doamnei Dumitru Olguţa dezvoltarea de proiecte care vor aduce beneficii majore mediului, turismului, agriculurii şi dezvoltării durabile şi nu numai; promovarea unor politici favorabile mediului, turismului, dezvoltării - Revocarea din funcţile de VICEPRESEDINTE si CENZOR in Consiliul Director al d-nului
Hunedoara, nr. 37, sc. B, et. 1, ap. 08, Sector 1
DEZVOLTARE durabile, sportului şi agriculturii; sprijinirea sectorului de protecţie a mediului al societăţii civile; promovarea unei atitudini responsabile faţă de mediu, de turism, de agricultură şi de sport la PAVEL IRINEL-ADRIAN - Numirea în functile de VICEPRSȘEDINTE si CENZOR in Consiliul
nivelul întregii populaţii; monitorizarea calităţii mediului, turismului, sportului şi agriculturii; crearea de oportunităţi pentru cetăţeni - companii şi autorităţi care să le permită să lucreze împreună în Director a d-nei. Dumitru Olguta
vederea rezolvării problemelor de mediu, turism sport, agricultură şi nu numai; promovarea şi apărarea drepturilor cetăţeneşti; promovarea respectării demnităţii umane şi drepturilor universale
ale omului, eliminarea tuturor formelor de discriminare culturală etnică, lingvistică, religioasă rasială sau sexuală, promovarea sportului românesc; dezvoltarea de progrtame menite să sprijine
creşterea fluxului de informaţii în regiuni slab dezvoltate.
ASOCIAŢIA POPULARĂ PENTRU 15738/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL IANCU DE HUNEDOARA NR. 37, SC. Se retrage PAVEL IRINEL-ADRIAN. Se coopteaza DUMITRU OLGUŢA. - dezvoltarea de proiecte care vor aduce beneficii majore mediului, turismului, agriculturii si dezvoltarii durabile si nu numai;;- promovarea unor politici publice favorabile mediului, turismului, CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - DONOSĂ CARLA DIANA, vicepreşedinte, cenzor -
B, ET . 1, AP. 8, SECT OR 1
DEZVOLTARE dezvoltarii draubile, sportului si agriculturii;;- sprijinirea sectorului de protectie a mediului al societatii civile;;- promovarea unei atitudini responsabile faţă de mediu, de turism, de agricultura si de DUMITRU OLGUŢA, secretar general - LAZAR COSMIN.
sport la nivelul intregii populatii;;- monitorizarea calitatii mediului, turismului, sportului si agriculturii;;- crearea de oportunitati pentru cetateni - companii si autoritati care sa le permita sa lucreze
impreuna in vederea rezolvarii problemelor de mediu, turism, sport, agricultura si nu numai;;- promovarea si apărarea drepturilor si libertatilor cetatenesti;;- promovarea respectarii demnitatii
umane si drepturilor universale ale omului, eliminarea tuturor formelor de discriminare culturala, etnica, lingvistica, religioasa, rasiala sau sexuala;;- promovarea sportului romanesc;;- dezvoltarea
de programe menite sa sprijine cresterea fluxului de informatii in regiuni slab dezvoltate.
ASOCIAŢIA PORSCHE CLUB ROMÂNIA 12054/A/2010 pozitie inchisa COMUNA BALOT EŞT I,COMUNA BALOT EŞT I, SAT SĂFT ICA Bucureşti , bd. ADRIAN CHEBUTIU,LACRAMIOARA-SOFICA ISVORANU,VIOREL-GAVRIL FETNICA,SIMINA-MARIANA COSTAN>,PAOLO Asociaţia se constituie cu scopul de a crea un cadru organizat, care să beneficieze de recunoaşterea PORSCHE AG şi a impotatorului naţional, Porsche România, pentru atingerea obiectivelor. PREŞEDINTE: MIHAI-BRENT VALMAR; VICEPREŞEDINTE: BOGDAN-GABRIEL SANDU;
SAT SĂFT ICA Primăverii ,nr. 55 ,et.4 ,sector 1
ALFIERI,DAN-ION DRĂGOI,YOAV SHTERN,DAN GEORGIA,COSMIN-ANDREI ION,CRISTIAN DANIEL CHEBUTIU,CARLO MEMBRU: SIMINA-MARIANA COSTAN.
MARCHEGIANO,BOGDAN-GABRIEL SANDU,EDUARD DANILIUC,BOGDAN-ALEXANDRU DRĂGOI,EMILIAN
SCHWARTZENBERG,MIHAI-CIPRIAN DAVID JR,MIRCEA EDUARD UZUNOV,MIHAI VOICULESCU,DRAGOŞ-GEORGE
BÎLTEANU,REMUS TRUICA,MARCEL BUTUZA,RĂZVAN -IOAN TARAS,VIOREL-SORIN PĂDURE,MIRCEA-VIRGIL POP
ASOCIAŢIA PORSCHE CLUB ROMÂNIA 17810/A/2014 VOLUNT ARI, B-DUL VOLUNT ARI, B-DUL PIPERA, NR. 1/VII, ET . 2, AP. MEMBRII FONDATORI: Adrian CHEBUTIU, Lăcrimioara - Sofia CHEBUTIU, Viorel - Gavril FETINCA, Paolo ALFIERI, Dan - Asociaţia se constituie cu scopul de a crea un cadru organizat, care sa beneficieze de recunoaşterea Porsche AG si a importatorului naţional, Porsche România, pentru atingerea obiectivelor PREŞEDINTE - LUCIAN AZOIŢEI, VICEPREŞEDINTE - EDUARD DANILIUC; MEMBRII -
PIPERA, NR. 1/VII, CAMERA 2, COD POST AL 077190, JUDEŢ ILFOV
ET . 2, AP. CAMERA 2, Ion DRAGOI, Dan GEORGIA, Cosmin - Andrei ION, Carlo MARCHEGIANO, Bogdan - Gabriel SANDU, Eduard DANILIUC, propuse la Art. 6. ADRIAN MIHAIL PASCU, ADRIAN CHEBUŢIU
COD POST AL 077190, Bogdan - Alexandru DRAGOI, MEMBRII ASOCIAŢI: . S.C PORSCHE INTER AUTO ROMÂNIA S.R.L.- reprezentata prin domnul
JUDEŢ ILFOV
Adrian-Mihail PASCU, 2. Adrian - Radu NEGRU, 3. Lucian AZOITEI.
ASOCIAŢIA PORTATIVE DOLCE 2336/A/2005 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ALEEA CARPAŢ I, NR. 51, AP. 16CAZAN VASILE,PORTIK BLENESSY F.,BARTHA SANDOR,RUS IOAN,KARDOS CSABA,SZOCS GYULA. CREATIA ŞI INTERPRETAREA ARTISTICĂ ŞI LITEARĂ CAZAN VASILE, PORTIK BLENESSY FERENC, BARTHA SANDOR, KARDOS CSABA,
SZOCS GYULA
ASOCIAŢIA PORTAVICUM 3536/A/2012 BRASOV SACELE SACELE jud. BRASOV Săcele, str. Ovid Densusianu nr.1 Belloiu Elena,Daneş Maria Cornelia şi Meiu Andrea Maria promovarea şi conservarea valorilor culturale, sociale şi economice ale comunităţii româneşti şi facilitarea schimbului de experienţă cu alte comunităţi internaţionale Preşedinte – Belloiu Elena, consilier – Daneş Maria Cornelia, Secretar – Meiu Andrea Maria
ASOCIAŢIA PORŢI CĂTRE SUFLET 15598/A/2013 CLUJ DEJ DEJ jud. CLUJ DEJ, ST R. VALEA T ĂRPIULUI NR. 1. sprijinirea şi ridicarea continuă a nivelului de încredere şi dezvoltare personală prin formare, învăţare şi recuperare şi implicare socială în sprijinul integrării într-o normalitate psiho-socială a PREŞEDINTE NELU ANCA VICEPREŞEDINTE :TURI VASILE TIBERIU
persoanelor cu dizabilităţi fizice şi mentale ANCA MARIA CENZOR : ANCA DRAGOS ALEXANDRU
ASOCIAŢIA POSEIDON HUMANITARIAN AID 10713/A/2013 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. MIRCEA CEL STRUTINSKY GABRIEL SORIN,BAZ RADU OCTAVIAN,GHERASIM TĂNASE MIHAELA ELVIRA PROMOVAREA SOLIDARITĂŢII SOCIALE, ACORDAREA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI SOCIO-SANITARĂ, SPRIJINIREA PERSOANELOR DEFAVORIZATE STRUTINSKY GABRIEL SORIN, BAZ RADU OCTAVIAN, GHERASIM TĂNASE MIHAELA
BĂT RÂN NR.102, DEMISOL
ELVIRA
ASOCIAŢIA POSESORILOR DE 9511/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.ST UPILOR, NR. 10, BL.EF22, SC.1, POPA MIHAI-CLAUDIU,cetăţean român,sex masculin,nascut la data de 12. 09. 1969 în Bucureşti,sector 5,stare civilă: principal al activităţii acela de a se alătura eforturilor depuse de orice alte structuri existente în condiţiile legii, care se preocupă direct sau indirect de activitatea de apărare a drepturilor pe care le
ET .3, AP.12, SECT OR 4
AUTOTURISME KIA DIN ROMÂNIA căsătorit,domiciliat în Bucureşti,str.Stupilor nr.10,bl.EF.22,sc.1,et.3,ap.12,sector 4,identificat cu CI seria RD nr.423389,eliberată de are un posesor de autoturisme KIA, reprezentarea posesorilor în raport cu autorităţile.
Secţia 15 Politie la data de 23.11.2004,cod numeric personal 1690912441533. 2. CONSTANTINESCU CIPRIAN,cetăţean
român,sex masculin,nascut la data de 13 05.1982 în Bucureşti,sector 1,stare civilă: căsătorit,domiciliat în Bucureşti,Şos. Mihai Bravu
nr.112,bl.D3,sc.A,et.5,ap.13,sector 2,identificat cu CI seria RT nr. 326178,eliberată de Secţia 8 Politie la data de 20.04.2004,cod
numeric personal 1820513410031 3. STAN MIHAI-DRAGOŞ,cetăţean român,sex masculin,nascut la data de 17. 12. 1976 în
Bucureşti,sector 4,stare civilă: căsătorit,domiciliat în Bucureşti,Bdul.Uverturii nr.89,bl.P16,sc.2,et.6,sector 6,identificat cu CI seria
RT nr. 299710,eliberată de Secţia 21 Politie la data de 10.12.2003,cod numeric personal 1761217434516 în calitate de membrii
fondatori,am hotărât - în baza actului constitutiv din data de 9.11.2009 - înfiinţarea Asociaţiei “ ASOCIAŢIA POSESORILOR DE
ASOCIAŢIA POTENŢIALILOR POLUATORI 2695/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SPLAIUL INDEPENDENŢ EI NR.294, ET .4, Ocneanu Ştefan,Drexeler Marius,Simion Ion,Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului - I.C.I.M. să fie un partener al autorităţii de mediu din România, privind protejarea mediului şi consevarea naturii, să promoveze şi să apere interesele membrilor asociaţiei; să sprijine transpunerea/ preşedinte - Ocneanu Ştefan, membri - Drexeler Marius, Simion Ion, Ghinda Theodor
CAMERA 4, SECT OR 6
PENTRU PROTEJAREA MEDIULUI - A.P.P. - Bucureşti prin reprezentant legal Ghinda Theodor implementarea directivelor europene şi strategiile de dezvoltare durabilă din domeniul protejării mediului şi conservării naturii; să sprijine dezvoltarea unor activităţi ca: educaţia, instruirea,
PM. cercetarea, consultanţa tehnică precum şi implementarea unor programe de calcul specializate în protejarea mediului
ASOCIAŢIA POVESTAŞII 21722/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA VICT ORIEI NR. 155, BL. D1, T R. 5, URSU RADU-ADRIAN,AVRAM CARMEN-GABRIELA,CODREANU MĂDĂLINA - educarea tinerilor, incepand cu data inregistrarii in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor aflat la grefa judecatoriei in a carei circumscriptie teritoriala isi are sediul Asociatia. preşedinte - URSU RADU-ADRIAN, vicepreşedinte - CODREANU MĂDĂLINA, secretar
ET . 2, SECT OR 1
general - AVRAM CARMEN-GABRIELA
ASOCIAŢIA PPROJECT WOLF 3298/A/2006 BRASOV ZĂRNEŞT I ZĂRNEŞT I jud. BRASOV ST R.DR.I.ŞENCHEA,NR.154 JENNINGS SUE EMMY,HĂNCU IOAN-VALENTIN,PAL-JAKAB IMOLA-AGOTA CREAREA UNUI CADRU PROFESIONAL PENTRU INSTRUIRE SI DESFĂŞURARE DE PROIECTE DESTINATE OAMENILOR CU NEVOI PSIHOSOCIALE SI SPECIALE JENNINGS SUE EMMY, HANCU IOAN VALENTIN, IMOLA PAL-JAKAB,
ASOCIAŢIA PPROJECT WOLF 4091/A/2006 BRASOV ZĂRNEŞT I ZĂRNEŞT I jud. BRASOV ST R.DR.I.ŞENCHEA,NR.154 ERETRAS 2 MEMBRII gheorghe elena si pal jakab agota, ales i1 noui membrui STEIN PETER CREAREA UNUI CADRU PROFESIONAL PENTRU INSTRUIRE SI DESFĂŞURARE DE PROIECTE DESTINATE OAMENILOR CU NEVOI PSIHOSOCIALE SI SPECIALE PREŞEDINTE JENNINGIS SUE EMMY,STEIN PETER VICEPRESEDINTE,HICKSON
ANDY VICEPRESEDINTE
ASOCIAŢIA PR-ALPHA 2605/A/2006 MURES T ÂRGU MUREŞ T ÂRGU MUREŞ jud. MURES ST RADA NĂVODARI, NR. 18MEMBRI NOI COOPTAŢI: BALOGH ENIKO BEATRIX, KANIADY ORSOLYA, SZABO HUNOR Facilitarea activităţilor de învăţământ, de cercetare şi de practicarea meseriei de relaţionist a studenţilor şi specialiştilor în domeniul relaţiilor publice. CONSILIUL DIRECTOR: GAGYI IOSIF PAVEL, FULOP OTILIA, SZABO HUNOR, KANYADI
ORSOLYA, BALOGH ENIKO BEATRIX
ASOCIAŢIA PRACTICIENILOR DE REIKI ŞI 19506/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ION URDĂREANU, NR.3, BL.P28, Argeşanu Dragoş-Ovidiu,Roman Alexandrina,Marcu Ion dezvoltarea calităţii vieţii şi a puterii spirituale a fiinţei umane prin practicarea de Reiki şi alte terapii complementare sau alternative medicinei, excluzând practicile medicale alopate reglementate Ovidiu Dragoş Argeşanu - preşedinte, Ioan MArcu - vicepreşedinte, Roman Alexandrina -
ET .4, AP.19, SECT OR 5
TERAPII COMPLEMENTARE - BUCUREŞTI membru
ASOCIAŢIA PRACTICIENILOR DE REIKI ŞI 20609/A/2015 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. OLT ULUI, NR.10, ET .1, Apostol Elena,Apostol Laura şi Apostol Cristian „dezvoltarea calităţii vieţii şi a puterii spirituale a fiinţei umane prin practicarea de Reiki şi alte terapii complementare sau alternative medicinei, excluzând practicile medicale alopate reglementate”Preşedinte – Apostol Elena, vicepreşedinte – Apostol Cristian şi membru – Apostol Laura
AP.7
TERAPII COMPLEMENTARE BRAŞOV
ASOCIAŢIA PRACTICIENILOR DE REIKI ŞI 18958/A/2015 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ DT R. DEZROBIRII, NR.21 VĂRGATU CARMEN DANIELA,ROMAN BOGDAN,VĂRGATU ION-RAIMONDO DEZVOLTAREA CALITĂŢII VIEŢII ŞI A PUTERII SPIRITUALE A FIINŢEI UMANE PRIN PRACTICAREA DE REIKI ŞI ALTE TERAPII COMPLEMENTARE SAU ALTERNATIVE VĂRGATU CARMEN DANIELA- PREŞEDINTE, VĂRGATU ION
TERAPII COMPLEMENTERE-CRAIOVA MEDICINEI, EXCLUZÂND PRACTICILE MEDICALE ALOPATE REGLEMENTATE RAIMONDO-VICEPREŞEDINTE, ROMAN BOGDAN-MEMBRU
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PRACTICIENILOR IN 3368/A/1998 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA GRIVIŢ EI, NR.8-10, ET .2, CAM.211, RADU SILVIA,MUNTEANU AURELIA,GHENOIU RADU,MAZILU ANDREEA,MUNTEANU SPERANŢA,MIREA Apărării intereselor profesionale ale practivcienilor în reorganizare şi lichidare;- Creării şi aplicării unei practici unitare în domeniu DIMONIE MIHAIL, MUNTEANU AURELIA, RADU SILVIA, CASTU VASILE, MAZILU
SECT OR 1
REORGANIZARE ŞI LICHIDARE DIN CARMINA,SERBANESCU ADRIAN ANDREEA, BALAN NICOLAE, RADULESCU PAUL, STĂNESCU ARIN, MUNTEANU
ROMÂNIA SPERANŢA
ASOCIAŢIA PRACTICIENILOR ÎN 11015/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. CONST RUCT ORILOR, NR. 19, BL. J2, Sava Constantin,Sava Marcel Iulian,Babeanu Iulia Andrea,Moraru RAobert Cristian,Sava Mihaela. Îmbunatatirea activitatii in administratia publica prin ajutarea la perfectionarea personalului din unitatile teritorial administrative romanesti prin sesiuni de informari, comunicari si de formare Sava Constantin- preşedinte, Sava Marcel Iulian- viepreşedinte, Sava Mihaela- secretar
SC. A, ET . 2, AP. 9, SECT OR 6.
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ sustinute de reprezentantii Asociatiei. general.
ASOCIAŢIA PRAKRITI 19438/A/2015 TIMIS DUMBRĂVIŢ A DUMBRĂVIŢ A jud. T IMIS ST R. LUCEAFĂRUL, NR. 1-3 MAJUMDAR AVISEK,ANDREI MIHAI-CONSTANTIN,BARDEAU CLAUDIA-LEONTINA,LÖRINCZ CRISTINA Promovarea practicilor Satyananda Yoga prin workshopuri naţionale şi internaţionale, acordarea de ajutoare în rândul comunităţilor defavorizate social, etc. preşedinte – MAJUMDAR AVISEK, membri – ANDREI MIHAI-CONSTANTIN, BARDEAU
CLAUDIA-LEONTINA
ASOCIAŢIA PRANANADIŞTILOR DIN 10201/A/2010 BIHOR ORADEA ST R T ORADEA ST R T VLADIMIRESCU NR 54 jud. BIHOR SZAS ILDICO EVA ,CRIŞAN DIANA ,BELENEŞI SORIN ACORDAREA SPRIJINULUI FINANCIAR PERSOANELOR SĂRACE SZASZ ILDICO EV -PREŞEDINTE ,CRIŞAN DIANA LAURA - VICEPREŞDINTE
VLADIMIRESCU NR 54
ROMÂNIA -FILIALA ORADEA
ASOCIAŢIA PRANIC HEALING 15368/A/2013 BIHOR ORADEA ST R B-DUL ORADEA ST R B-DUL DECEBAL NR 122A jud. BIHOR FRATTO GIUSEPPE ,DOMUŢA FLORIN,SAVVIDIS DORINA CARMEN ,SĂLĂJAN IOAN ALIN ORGANIZAREA CURSURILOR CU TEMĂ PREDAREA TEHICIII PRANIC HEALING DOMUŢA FLORIN GEORGE -PREŞEDINTE , SĂLĂJAN IOAN ALIN -VICEPREŞEDINTE ,
DECEBAL NR 122A
SAVVIDIS DORINA CARMEN
Asociaţia Praxis Iures 12783/A/2011 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I şos. Iancului nr.128, bl.G, Hotărârea Adunării Generale nr.1/06.09.2013 --------------------------------------------------- Se hotărăște aprobarea cererii de Scopul Asociației este conceperea și derularea proiectelor și programelor destinate creșterii nivelului de educație și ¯ mbunÒtÒțirii accesului la ¯ nvÒțÒmÔnt și educație din RomÔnia;Se Hotărârea Adunării Generale nr.1/06.09.2013 -------------------------------------------------- Se
sc.A, et.1-2 ap.3 camera 1, sctor 2
retragere a Dlui. PANAITESCU Bogdan-Mihai din funcția de Președinte al Asociației. Aprobarea cererii de retragere din Asociație hotărăște modificarea art. 6, prima linie, din Statutul Asociației dupÒ cum urmeazÒ:;„Încheierea unor parteneriate de colaborare cu universități universitÒți și unitÒți de ¯ nvÒțÒmÔnt, forme de hotărăște aprobarea noii componențe a Consiliului Director dupÒ cum urmeazÒ: Ï Președinte:
a Dnei. OLIMID Anca Parmena și de ¯ ncetare a calitÒții acesteia de membru al Asociației. Aprobarea cererii de retragere din exercitare a profesiei de avocat, organe de conducere ale profesiei de avocat, Institutul Național pentru PregÒtirea și Perfecționarea Avocaților, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul PANAITESCU Ștefan-Cristian Ï Vicepreședinte: CALINESCU Ovidiu Mihail Ï Secretar
Asociație a Dlui. CĂLINESCU Ovidiu-Mihail și de încetare a calității acesteia de membru cu drept de vot al Asociației. Aprobarea Justiției, Ministerul Educației Naționale, organizații similare guvernamentale și/sau neguvernamentale din țarÒ sau din strÒinÒtate, autoritÒți ale administrației publice locale și centrale, General: PANAITESCU Bogdan-Mihai
cererii formulate de Dl. CĂLINESCU Ovidiu-Mihail în temeiul art. 19 lit. c) din Statutul Asociaţiei şi acordarea acestuia a calităţii de organisme de coordonare de specialitate, agenți economici, organizatii patronale, sindicale, culturale și de cult, inclusiv parteneriate public-privateö
Membru afiliat.
ASOCIAŢIA PRAXIS IURIS 12783/A/2011 pozitie inchisa BUCUREST I BUCUREST I Şos. Iancului nr. 128, bl. G, sc. A, et. 1-2, ap. Calinescu Ovidiu Mihail,Olimid Anca Parmesa,Panaiescu Bogdan Mihai consta în sprijinirea studentilor si absolventilor facultatilor de drept, stiinte politice, stiinte sociale si alte domenii conexe. preşedinte - Panaitescu Bogdan Mihai, vicepreşedinte - Calinescu Ovidiu Mihail, secretar -
3, camera 1, sector 2
Panaitescu Stefan cristian, - se revocă din functie a cenzorului Anghelache Rodica,
ASOCIAŢIA PRÂSLEA CEL VOINIC 16511/A/2011 BUCURESTI jud. BUCUREST I ALEEA LUNGULEŢ U NR.2, BL.VI,
SC.A, ET .6, AP.25 SECT OR 2
ASOCIAŢIA PREDANIA 9632/A/2010 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.DET UNAT A NR.17 BL.L7 PLETEA MARIANA,PLETEA SIMONA CORNELIA,MURESAN ALIN-OLIMPIU pastrarea si raspandirea invataturii de credinta ortodoxa si a mostenirii spirituale apartinand comunitatilor din Balcani si de pretutindeni PRESEDINTE – PLETEA SIMONA CORNELIA, VICEPRESEDINTE – PLETEA MARIANA,
SC.2 ET .2 AP.31
SECRETAR – MURESAN ALIN-OLIMPIU
ASOCIAŢIA PREDESCU ANDREI CRISTIAN 16566/A/2014 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. NICOLAE COCULESCU, NR.3, PREDESCU MUGUREL MARIAN,PREDESCU MARIA,BĂDĂLĂ CRISTIAN FERNANDO STRÂNGEREA DE FONDURI ÎN VEDEREA TRATĂRII COPIILOR SUFERINZI DE TETRAPAREZA SPASTICĂ, EPILEPSIE ŞI HANDICAP GRAV PREDESCU MUGUREL MARIAN-PREŞEDINTE, PREDESCU
BL.77B1, SC.1, AP.17
MARIA-VICEPREŞEDINTE, BĂDĂLĂ CRISTIAN FERNANDO-VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PREFECŢILOR ŞI 15814/A/2006 pozitie inchisa MURES BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. MURES B-DUL OCT AVIAN GOGA NR. 2, CAPRĂ MIHAI,DOBRE CIPRIAN MINODOR,BURKHARDT ARPAD,PORA ZAMFIRA,BUD RADU,MANTALE Se modifică astfel: generalizarea experienţei pozitive în managementul conducerii şi monitorizării implementării reformei în administraţia publică locală, cât şi promovarea intereselor economice, CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - SIMION LUCIAN EDUARD, vicepreşedinţi -
T RONSON III M1, CAM. NR. 4, ÎN INCINT A PALAT ULUI
SUBPREFECŢILOR DIN ROMÂNIA CAMEREI DE COMERŢ ŞI INDUST RIEI A ROMÂNIEI, MIOARA,DEACONESCU CĂTĂLIN IONUŢ,NEGRUŢ CLEMENT,HANDOLESCU ANUŢA,BERCA GABRIEL,STĂNIŞTEANU sociale şi profesionale ale acestei categorii şi dezvoltarea unor raporturi de întrajutorare între membrii ei. SERBAN CLAUDIU, POPESCU KANTY CATALIN, SERSEA MARIUS, DRAGHIA
SECT OR 3 SERGIU NORUŢ,DINU CRISTINA ELENA,MARIAN SERGIU,UNGUREANU FLORIN,CRĂCIUN MARIN,DANU AURELIAN NICOLAE, DOGARIU EUGEN, VUSCAN GHEORGHE, POP CLAUDIU, PETRE GIGI,
LEONARD,SZAKAL ANDRAS ZSOLT,STRUJAN CONSTANTIN,BÂRGIU MARIAN CRISTINEL,POPESCU OCTAVIAN OLTEANU ROMEO, secretar general - PANAITESCU GABRIEL. CENZOR - CRISU
NINA CARMEN. COMISIA DE ONOARE SI ARBITRAJ: RADU RENGA, CARLAN
DAN, KOSS GABRIELA.
ASOCIAŢIA PREFECŢILOR ŞI 2935/A/2006 pozitie inchisa MURES BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. MURES BUCUREŞT I, PIAŢ A PRESEI CAPRĂ MIHAI,DOBRE CIPRIAN MINODOR,BURKHARDT ARPAD,PORA YAMFIRA,BUD RADU,MANTALE Generalizarea experienţei pozitive în managementul conducerii şi monitorizării, implementării reformei în administraţia publică locală, cât şi promovarea intereselor economice, sociale şi CONSILIUL DIRECTOR: SIMION EDUARD LUCIAN, SERBAN CLAUDIU, POPESCU
LIBERE, NR. 1, SECT OR 1, CORP B2, ET AJ 2, CAM. 257
SUBPREFECŢILOR DIN ROMÂNIA ŞI 256. MIOARA,DEACONESCU CĂTĂLIN IOANUŞ,NEGRUŢ CLEMENT,HANDOLESCU ANUŢA,BERCA GABRIEL,STĂNIŞTEANU profesionale ale acestei categorii de înalţi funcţionari publici şi dezvoltarea unor raporturi de întrajutorare între membrii ei. CANY CATALIN, SERSEA MARIUS, DRAGHIA NICOLAE, DOGARIU EUGEN, VUSCAN
SERGIU NORUŢ,DINU CRISTINA ELENA,MARIAN SERGIU,UNGUREANU FLORIN,CRĂCIUN MARIN,DANU A. GHEORGHE, ANDREI JEAN ADRIAN, GAVRILA GEORGETA, OLTEANU ROMEO,
LEONARD,SZAKAL ANDRAS ZSOLT,STRUJAN CONSTANTIN,BÂGIU MARIAN CRISTINEL,POPESCU OCTAVIAN. PANAITESCU GABRIEL CENZOR: CRISU NINA CARMEN
ASOCIAŢIA PREFIX TM – ATELIERUL DE 16813/A/2016 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. BRÂNDUŞELOR, NR.92, Ban Eduard Marius,Condrea Răzvan-Constantin,Băncilă Daniel-Ionuţ şi Rapolti-Marzell Zoltan promovarea şi dezvoltarea practicării artei, în special a muzicii rock într-o manieră creativă şi responsabilă Preşedinte – Ban Eduard Marius, Vicepreşedinte – Condrea Răzvan-Constantin, Secretar
BL.41A, SC.D, AP.33, ET AJ 8
MUZICĂ general – Rapolti-Marzell Zoltan
ASOCIAŢIA PREGĂTIRE PROFESIONALĂ 16908/A/2016 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. 9 MAI, NR. 5, BL. 36, SC. 1, ET . 2, AP. Costoiu Vasile Emanuel,Feruţă Marian,Onoiu Georgiana. A stimula formarea profesională permanenta, la nivel naţional precum si de a participa la protejarea, conservarea şi valorificarea ştiinţifică a patrimoniului cultural naţional. Costoiu Vasile Emanuel- preşedinte, Feruţă Marian- vicepreşedinte, Onoiu Georgiana-
9, SECT OR 6.
PENTRU PATRIMONIU CULTURAL P.P.P.C vicepreşedinte.
ASOCIAŢIA PREJOB 384/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA LUNCA SIRET ULUI, NR. 1, BL.Sorescu Anuşa,Mocanu Romeo Cristian,Sîrbu Răzvan George. Promovarea şi apărarea drepturilor şi iniţiativelor copiilor , tinerilor si adultilor, facilitarea dialogului dintre cetateni si institutiile publice,apararea democratiei si a valorilor acesteia, imbunatatirea Sorescu Anuşa, Mocanu Romeo Cristian, Sîrbu Răzvan George.
A45, SC. D, ET . 4, AP. 60, SECT OR 6.
conditiilor de viata a persoanelor aflate in zona de risc social prin realizarea si implementarea de proiecte, dezvoltarea mediului de afaceri, a societatii civile, precum si indeplinirea altor obiective
prevazute in Statutul asociatiei, astfel incat acestea sa contribuie activ la satisfacerea intereselor societatii.
ASOCIAŢIA PREMIUL FINSLER 9212/A/2008 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV . IULIU MANIU, NR. 50, SALA PP3 Atanasiu Gheorghe,Universitatea “Transilvania” din Braşov şi Fundaţia non-profit privind dezvoltarea cercetărilor în domeniul promovarea şi susţinerea pe plan naţional şi internaţional a ştiinţei în domeniul ştiinţelor exacte (matematica). Atanasiu Gheorghe – preşedinte; Brinzei Nicoleta – vicepreşedinte; Oana Alexandru – secretar
geometriei Finsler “Premiul Finsler” ştiinţific
ASOCIAŢIA PREMIUM PROFESIONAL" 1915/A/2012
ASOCIAŢIA PREMIUM TERMO SOLUTIONS 20562/A/2015 CLUJ BĂLCEŞT I BĂLCEŞT I jud. CLUJ ROMÂNIA, SAT BĂLCEŞT I, NR. 85, RUS ANA-MIHAELA,BÎLC DOREL,RUS LIVIU - Desfăşurarea unor activităţi de interes general sau in interesul unor colectivităţi locale, cu caracter nepatrimonial, constând în dezvoltarea economiei sociale prin combinarea profitabilităţii cu PREŞEDINTE - RUS ANA-MIHAELA, VICEPREŞEDINTE - BILC DOREL, SECRETAR -
COMUNA BELIŞ, JUDEŢ UL CLUJ
solidaritatea, creând locuri de munca de buna calitate, consolidând coeziunea sociala, economica si regionala, promovând cetăţenia activa, solidaritatea si un tip de economie care acorda RUS LIVIU
prioritate oamenilor si sprijinind dezvoltarea durabila si inovarea sociala, tehnologica si de mediu;;- De sprijinire a îmbunătăţirii procesului de instruire si educare a cetăţenilor, in special al
tinerilor, asupra alegerii unei profesii;;- De promovare a culturii, încurajarea acţiunilor de cooperare culturală şi implicarea tinerilor şi adulţilor în activităţi civice de interes comunitar;;- Sa
dezvolte programe eficiente de ocupare dedicate persoanelor care fee parte din grupuri vulnerabile;â;- Sa promoveze cu prioritate activităţi care pot genera sau asigura locuri de munca pentru
persoanele făcând parte din grupurile vulnerabile, activităţi adaptate specificului zonei, care sa vizeze in mod prioritar ocuparea cat mai multor persoane si nu profitabilitatea pe termen
scurt;;Dezvoltarea unor mecanisme eficiente de producţie la nivel local;;- Dezvoltarea unor mecanisme eficiente de desfacere a produselor locale pe pieţe diversificate,contribuind în acest fel la
creşterea varietăţii do opţiuni in valorificarea acestor produse;;- Integrarea pe piaţa muncii a tuturor categoriilor sociale defavorizate;;- Realizarea unor studii privind criteriile de alegere a unei
profesii, în mediul urban si rural, sau identificarea corecta a nevoilor grupurilor vulnerabile;;- Integrarea tinerilor cu probleme sociale si a altor persoane făcând parte din categorii sociale
ASOCIAŢIA PREOT MARIN MOLDOVEANU 258/A/2013 ILFOV DĂRĂŞT I DĂRĂŞT I jud. ILFOV ST R. 1 DECEMBRIE 1918 MOLDOVEANU MARIA,MARINEANU FLORENTINA NICOLETA,MARINEANU SORIN Scopul Asociaţiei Preot Marin Moldoveanu este de a identifica şi ajuta persoanele aflate în dificultate şi integrarea acestora în societate prin plasarea în locuinţe, asigurarea unui minim de MOLDOVEANU MARIA - Preşedinte; PR.
educaţie şi asistenţa medicală, scop ce va fi realizat prin personal salarial şi/sau prin acte de voluntariat. PROF. DR. BUCHIU ŞTEFAN - Prim - Vicepreşedinte;
MERINEANU SORIN - Vicepreşedinte;
MARINEANU FLORENTINA NICOLETA - Secretar general;
BUCHIU MARIANA - Membru; DOGARU
GENOVEVA ELENA - Membru.
ASOCIAŢIA PRESA MIL 18364/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MĂRGEANULUI NR.40, BL.M100, Gheorghe Văduva,Grigore Buciu,Maricel Popa,Răduţ Bîlbîie,Viorel Domenico,Ioan-Mircea Laslău,Jănică Pelin,Liviu Vişan,Adrian consolidarea unei culturi militare media şi dezvoltarea cadrului organizatoric necesar pentru desfăşurarea unor activităţi şi iniţiative care promovează şi apără libertatea de exprimare, deontologia,Văduva Gheorghe - preşedinte, Buciu Grigore - vicepreşedinte, Laslău Mircea - vicepreşedinte
SCARA 1, ET AJ 9, AP.33, SECT OR 5
Pandrea,Benone-Constantin Neagoe,Ion Ciontea,Alexandru-Cezar Leaua,Florin Şperlea,Bogdan-Silviu Răducan,Pavel excelenţa şi valorile jurnalismului, valorificarea talentului şi experienţei profesionale ale persoanelor care au lucrat şi lucrează în presa militară şi sprijinirea activităţilor desfăşurate de redacţiile şi secretar executiv, Viorel Domenico - vicepreşedinte, Benone Neagoe - vicepreşedinte
Petrea,Cornel Mitruţ,Adrian Leonte militare centrale, cele teritoriale, precum şi de editurile militare.
ASOCIAŢIA PRESBITERIANĂ DIN 1644/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA VIT AN , NR.128A, SECT OR 3 BACIU BOGDAN CRISTIAN,MIHAILĂ GEORGE,MIHĂILĂ MONICA CRISTINA,BACIU VIORICA,BACIU Intruniri creştine, contruirea sediului Asociaţiei, Studiul Bibliei, învătarea şi popularizarea ei, în conformitate cu teologia protestantă;- Să servească şi să-i ajute pe fraţii din asociaţie să găsească PRESEDINTE - GRIGORE NICOLAIE, VICEPRESEDINTE PRIM - HANG KEYKHUNG,
BUCUREŞTI FILIALA SECTOR 1 NICOLAE,CÎRSTOVEANU LUCIAN ,CÎRSTOVEANU EUGENIA,CÎRSTOVEANU CLAUDIU,GRIGORE NICOLAE,GRIGORE viaţa spritituală vesnică prin Dumnezeu VICEPRESEDINTE SECUND - STEFAN DANIEL, DIRECTOR ECONOMIC - NEGRU
MARIA,NOVAC MIRELA,NOVAC NICOLETA,ANTONIE MARIANA,ANTONIE NICU,ZAHARESCU MARIA SAMUEL, SECRETAR GEN. BACIU BOGDAN
ASOCIAŢIA PRESEI AGRICOLE DIN 9924/A/2013 TIMIS DUMBRĂVIŢ A DUMBRĂVIŢ A jud. T IMIS DJ 691 FOST A FERMA GORDEA LIVIU,ANDREI MARIUS - COSMIN,MIHAI PETRONELA,ŞERBAN VALENTINA şi DRAGOMIR NICOLETA PROMOVAREA ŞI SUSŢINEREA INTERESELOR SOCIO-PROFESIONALE ALE MEMBRILOR SĂI, JURNALIŞTI, ÎN RELAŢIILE CU ORGANELE DE STAT, DIVERSE INSTITUŢII Componenţa Consiliului director este formată din cinci membrii, din care dl. Gordea Liviu este
AVICOLA, NR. 10A, BIROU LOCAŢ IA A12
ROMÂNIA PRECUM ŞI CU ALTE ORGANIZAŢII, ETC. preşedintele consiliului, asistat de doi consilieri şi un vicepreşedinte, aceştia vor fi numiţi de
către Adunarea generală dintre membrii Consiliului director.
ASOCIAŢIA PRESEI AUTO DIN ROMÂNIA 3977/A/1997 BUCURESTI SECT OR 1 SECT OR 1 jud. BUCUREST I ST R. CONST ANT IN DAN VARDIE CRITIAN ANDREESCU FLORIN MICU STELIAN DAMOV VIRGIL MIHAILOVICI DAN FLORIN CÂMPEAN PROTEJAREA INTERESELOR MEMBRILOR SĂI ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE STATUTARE preşedinte - STELIAN DAMOV, vicepreşedinţi - VIRGIL MIHAILOVICI, DORIN CHIOŢEA.
ARICESCU NR 7
CONSTANTIN BACHEŞ ANDREI TAFLAN FLORIN OPREA DANIEL COSTEA DRAGOŞ BĂLTĂŢEANU CRISTIAN OMAT
RENATTA STEPANOV VLAD ALBU MIHAI DUŢĂ EMILIAN ISĂILĂ RADU GROZEA RĂZVAN CODOREAN DAN PEVEL
VICTOR BONIFICACIU VICTOR COLTĂNEL LAURENŢIU CIORNEI GABRIEL ANGHELACHE TEODOR ŞTEFAN RADU
BEREVOIANU
ASOCIAŢIA PRESEI AUTO DIN ROMÂNIA 643/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I Bucureşti, str. Dr. Grigore Romniceanu se exclud pentru neplata cotizaţiei următorii membri: Andronic Octavian, Alexandrescu Hora, Vochină Virgil, Măgureanu Răzvan, să apere interesele profesionale ale ziaristilor din domeniul auto, să promoveze performantele profesionale ale membrilor la nivel national şi international şi să devină un partener de dialog al Consiliu de Administraţie: Andrei-Ionuţ Taflan - preşedinte, Radu-Gheorghe Grozea -
nr.19-21, et.3, ap.5, sector 5
Sincai Alexandru, Caster Mircea, Mihailovici Virgil, Nastase Dan, Athanasiu Dan, Dumitrescu Andrei, Cobilanschi Arnold, Roman autorităţilor în probleme legate de automobil vicepreşedinte, Daniel-Augustin Costea - vicepreşedinte, Virgil Mohailovici - membru, Stelian
Radu, Dobai Alexandru, Berejan Mihai, Maier Romulus, Coman Costel Damov - membru
ASOCIAŢIA PRESEI DE TURISM 15582/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA VICT ORIEI NR. 103-105, SC. C, SCHIFIRNEŢ MARIA,BĂDULESCU TRAIAN,DORDEA PETRE,COZMA NICOLAE MARIAN,ARSENE GABRIEL,GHEORGHIU apărării dreturilor şi intereselor profesionale, sociale şi culturale ale membrilor săi, precum şi al promovării şi protejării statutului profesional al acestora, în conformitate cu standardele preşedinte - TRAIAN BĂDULESCU, vicepreşedinţi - NICOLAE MARIAN COZMA, MONICA
PART ER, AP. 54, SECT OR 1
MONICA,NECHITA ANNE-MARY,PAVEL RĂDIŢA internaţionale în domeniu. GHEORGHIU, PETRE DORDEA, secretar general - MARIA SCHIFIRNEŢ.
ASOCIAŢIA PRESEI MINORITĂŢILOR 9354/A/1997 BUCUREŞT I BUCUREŞT I PIAT A VALT ER MĂRĂCINEANU, NR.1 - 3, MISCOVICI SRBOLIUB,SLAVOMIR GVOZDENOVIC,TODOROV MIOMIR,RONKOV GHEORGHE,VELCIOV Apărarea intereselor comune ale minorităţilor naţionale şi ale persoanelor care desfasora o activitate jurnalistica sistematica intr-o funcţie redactionala din cadrul acestora PRESEDINTE - GELCU MAKSUTOVICI SECRETAR GENRAL - SIMONA ILEANA LAZAR
SECT OR 1
NAŢIONALE DIN ROMANIA LUCA,GHEORGHICU LEONIDA,LAZAR SIMONA - ILEANA,OPREA MARIA,BOGDAN CAUS ONSAG,CIOMAC
SIMION,DESLIU MIHAELA,DUMITRA NEGRUŞA,RABAN MIHAI,ZETOCHA ANDREI,LONGHER CAZIMIR,IACHINOVSCHI
STANISLAVA,MOCANU PAVEL,CORNELIU REGUS,GENAN BOLAT,BAUBEL SUCRI,CARMEN STATE,IVAN
GHEORGHE,ANDREI IVANOV,CRASOVSCHI AXINIA,SVEDUNEAC OLGA,HARVALIA ALEXANDRU,MIHALIS
CUTRUBINIS,MARSUTOVICI GELCU,DRAGAN CONSTANTIN,MOLALI NERIMAN,STATE ELENA,MAKSUTOVICI
DOINA,ANTON A.FABIAN MARIN,STEPAN CAZAZIAN MIHAIL LIVIU,FLORIAN SOLOMON,DELEANU IULIA,RADULESCU
LAURA,ION COSTIN IONEL,PAUN NICOLAE,CONSTANTIN GHEORGHE,ABAULA GULTEN
ASOCIAŢIA PRESEI SPORTIVE DIN 4602/A/2007 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. BASARABIA NR. 37-39, MEZANIN, CAM.SERBAN IONESCU,TUDOR GEORGE,CONSTANTIN POPOVICI,CABULEA VASILE,ALEXANDRESCU HORIA,ANTAL - să promoveze apropierea intre membrii ei şi celelalte organisme guvernamentale sau nonguvernamentale cu profil sportiv naţionale şi internaţionale;- să stabileasca raporturi optime de CONSILIUL DIRECTOR pentru perioada 10.03.2011 - 09.03.2015: preşedinte - DUMITRU
4, SEDIUL ADMINIST RAT IV, COMPLEXUL SPORT IV
ROMÂNIA NAŢ IONAL LIA MANOLIU, SECT OR 2 ANAREI,ROMAN GROZO,CORNEL POPA,GHEORGHE CIORANU,MARIUS TUPAN,ADRIAN IONESCU,LUCIAN colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Comitetul Olimpic Roman cu federaţiile de specialitate cu asociaţiile şi cluburile sportive care nu se află in subordinea Ministerului Tineretului GRAUR, vicepreşedinte - VLAD ENĂCHESCU, secretar general - CATALIN TUDOSE,
OPREA,OCTAVIAN S.,PODGOREI LIVIU,BODOR TOMAS,PETRE CRISTEA,GHEORGHE MITROI,BODOR ANDRAS,ION şi Sportului cu celelalte ministere şi institutii pubice de care depinde intr-o forma sau alta exercitarea activităţii profesionale a membrilor APS;- să coordoneze şi să apere interesele deontologice membri - ADRIAN DOBRE, FLORIN CARAMAROV, ANDREI VOCHIN, DAN CHOTEA
BOCIOCA,MARIUS PANAITESCU,PANA VLADIMIR,U.VALUREANU,DORIN VASILOVICI,GABRIEL FLOREA,AUREL şi profesionael ale membrilor ei;- să deuvolte spiritul de intrajutorare şi solidaritate intre ziaristii sportivi din intreaga tară şi să promoveze principiile de fair play in ziaristivă pe teme sportive ;- să
NEAGU,IOAN NOVAC,STELIAN TRANDAFIRESCU,AUREL NEAGU,EFTIMIE IONESCU,URZICEANU colaboreze cu organizatiile ce au ca obiectiv promovarea sportului la scară mondială;- să strănga sa verifice şi să difuzeze informatii către membrii ei şi sa facă cunoscute punctele sale de
RADU,FANTANEANU EMANUEL,VESA MIHAIL,ALEXE C-TIN,ROTARU GEORGE,CIUCA MIHAI,TIMOFTE vedere şi propriile decizii celorlalte organisme sportive de presa sau ale statului de care depind exercitarea meseriei de ziarist sportiv;- să stabileasca şi să acorde distinctii şi premii proprii
RADU,NICULESCU GHE.,HENT PETRE,EDUCARD ENEA,CHIRIAC COSTIN,PROFIR NICOLAERAETCHI GEO,TOFAN pentru rezultate deosebite in publicistica sportiva ori in activitatea sportiva de performanta;- să obţina facilităţi pe plan social pentru membrii asociaţiei
VASILE,GHEORGHE VASILE,SECAREANU VICTOR,DOBRESCU EMANOIL,CHEBELEU ALEXANDRU,HUIDAN
EDUCARD,MIRCEA CANTIR,TOMESCU TRAIAN,STOICA IONEL,LEPADATU DORU,DUMITRU CRAUR,SUTEU
ASOCIAŢIA PRESTATORILOR DE SERVICII 3745/A/2005 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.BREST EI,NR.21 PĂDURARU LUISA MĂDĂLINA,POPESCU ANA-CLAUDIA,GHIOCA IOANA-MARINELA,VLĂDULESCU MIHAELA,PĂDEANU DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI DE INTERES GENERAL,COMUNITAR,NEPATRIMONIAL PENTRU MEMBRII SAI ÎN RAPORTURILE CU AUTORITĂŢILE PANDURU LUIZA MĂDĂLINA-PREŞEDINTE,VLĂDULESCU MIHAELA-VICE,PĂDEANU
PROFESIONALE DIN JUDETUL LĂMÂIŢA IULIANA LOCALE,REGIONALE,NAŢIONALE ŞI ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE LĂMÎIŢA IULIANA-SECRETAR GENERAL,GHIOCA IOANA
DOLJ-PROFESIONAL ASERV DOLJ MARINELA-MEMBRU.POPESCU ANA CLAUDIA-MEMBRU
ASOCIAŢIA PRESTATORILOR DE SERVICII 6971/A/2002 radiata DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.BREST EI,NR.21 POPESCU CĂTĂLIN GABRIEL,ALEXANDROIU CARMEN-MIHAELA,VLADU-SUVAINA TEREZA-ADRIANA,PĂDURARU DESFĂŞURAREA UNOR ACTIOVITĂŢI DE INTERES GENERAL,COMUNITAR ŞI NEPATRIMONIAL PENTRU MEMBRII SĂI ÎN RAPORTURILE CU AUTORITĂŢILE POPESCU CĂTĂLIN GABRIEL-PREŞEDINTE,ALEXANDOIU CARMEN
PROFESIONALE ÎN AGRICULTURĂ DOLJ- LUISA MĂDĂLINA,ION MARIAN-DRAGOŞ LOCALE,REGIONALE,NAŢIONALE PRECUM ŞI ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE MIHAELA-VICEPREŞEDINTE,VLADU SUVAINA TEREZA ADRIANA-SECRETAR
AGRISERV GENERAL,PĂDURARU LUISA MĂDĂLINA-MEMBRU,ION MARIAN DRAGOŞ-MEMBRU
ASOCIAŢIA PRESTIGIMEDICA 10420/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PRELUNGIREA GHENCEA, NR. 27, Pîrlitu Georgel,Ionescu Nicolae,Dima Viorel,Bădescu Vali. îmbunătăţirea calităţii vieţii prin intermediul unor servicii de prevenţie, diagnostic, tratament și reabilitare, ¯ n special, ¯ n bolile cronice äale civiliza■ieiö (boli cardiovasculare, diabet zaharat, Pîrlitu Georgel- preşedinte, Ionescu Nicolae- vicepreşedinte, Dima Viorel- secretar, Bădescu
SECT OR 6.
obezitate, boli reumatice, boli cauzate de stres, etc.), programe antistres, de abandonare a fumatului, a dependenţei de alcool, droguri şi alte adicţii, de control a greutăţii corporale, etc, precum şi Vali- membru.
asistenţă medicală primară şi de specialitate, asistenţă dietetică şi asistenţă psihologică, cât și de promovare a unei alimentații sÒnÒtoase ¯ n favoarea populației. Metodele folosite se vor
¯ nscrie, cu prioritate, pe linia terapiei stilului de viațÒ incluzÔnd: dietoterapie, hidroterapie, fitoterapie, fiziokinetoterapie, consiliere și psihoterapie, etc, cu un accent deosebit pe educaţia pentru
sănătate.
ASOCIAŢIA PRETUIREA ARMONIEI 469/A/2014 BIHOR VARVIZ VARVIZ jud. BIHOR NR. 48 FERCHE VALENTINA OLIMPIA,CRĂCIUN ANITA LINA,HAIOS TEMENA IOANA ,CRIŞAN ADRIANA MARIETA -acordarea de servicii medicale;- promovarea sănătăţii mintale şi a stării de bine;consilierea, recuperarea şi compensarea persoanelor cu probleme psihgice şi tulburări de limaj şi CRĂCIUN ANITA LINA, HAIOŞTEMENA IOANA, FERCHE VALENTINA OLIMPIA
comportament;etc
ASOCIAŢIA PREŢUIEŞTE OAMENII 422/A/2014 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES T G.MUREŞ. ST RADA MOLDOVAN MARIUS FLORIN,GROSU MIHAI,SZILAGYI FERENCZ CSABA Ajutorarea persoanelor cu handicap fizic, psihic şi socal, precum şi a altor persoane şi categorii minoritare aflate în nevoie, prin crearea unor fonduri, pe toate căile legale pentru astfel de acţiuni, MOLDOVAN MARIUS FLORIN, GROSU MIHAI, SZILAGYI FERENCZ CSABA
MUREŞENI, NR. 11
care vor fi utilizate pentru activităţi de caritate şi ajutor umanitar.
ASOCIAŢIA PREŢUIEŞTE SĂNĂTATEA 2566/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. MĂGURA VULT URULUI NR.51,
BL.116A, SC.B, ET .2, AP.53 SECT OR 2
ASOCIAŢIA PREŢUIREA LIBERTĂŢII ŞI 16850/A/2016 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA PLEVNEI NR. 48A, CORPUL H, ET . OPRIŞAN LUIZA IULIANA,PETRESCU MARIUS,DINU RODICA DANIELA - promovarea conceptelor şi practicilor în domeniul apărării drepturilor omului în special în rândul categoriilor vulnerabile, cum ar fi, într-o enumerare nelimitativă copii, femeile, bărbatii, presedinte - OPRISAN LUIZA IULIANA; vicepresedinti - PETRESCU MARIUS, DINU
3, SECT OR 1
EDUCAŢIEI - A.P.L.E. persoanele cu dizabilitati si sprijinirea atitudinilor si deprinderilor antreprenoriale si investitionale in randul persoanelor cu mai putine sanse in acest domeniu, cum ar fi tinerii, persoanele cu RODICA DANIELA
venituri mici, persoanele cu dizabilitati etc.
ASOCIAŢIA PREVENT 17004/A/2013 TIMIS DET A DET A jud. T IMIS ST R. MIHAI VIT EAZU NR. 52 SARDI ANDREI-NICOLAE CSABA DRAGAN-MIRON DAN IRINA-IOANA Susţinerea dezvoltării durabile a coimunităţii şi creşterea gradului de implicare comunitară a membrilorsăi, în mod special a tineretului şi a grupurilor defavorizate socio-profesional. SARDI ANDREI-NICOLAE - preşedinte CSABA DRAGAN-MIRON - vicepreşedinte DAN
IRINA-IOANA - secretar general
ASOCIAŢIA PREZENT 7801/A/2008 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS schimbarea sediului asociaţiei din GUŢIU STELUŢA,CUTOV ADINA,GUŢIU SEBASTIAN IULIAN,GUŢIU IOAN SPRIJINIREA TINERELOR TALENTE DIN DOMENIUL ARTELOR, ORGANIZAREA DE EVENIMENTE PENTRU PROMOVAREA TALENTELOR DIN DOMENIUL ARTELOR, noul cenzor al asociaţiei este CURTA ANTONETA
T imişoara, B-dul 3 August 1919, nr. 11, ap. 13, jud. T imiş
la adresa din T imişoara, str. Chopin, nr. 5, jud. T imiş, MONUMENTE ŞI CONSTRUCŢII RELIGIOASE, SĂ AJUTE COPIII, BĂTRÂNII ŞI ALTE PERSOANE DEFAVORIZATE, INSTRUIREA COPIILOR ŞI ADULŢILOR NEŞCOLARIZAŢI, ETC
potrivit , procesului-verbal al hotărârii membrilor fondatori ai
asociaţiei nr. 2/07.11.2008 certificat sub nr. 3/07.11.2008
de către av. Galanton Mihaela din cadrul Baroului T imiş,
hotărâri nr. 2/07.11.2008 a membrilor fondatori ai asociaţiei
şi a actului adiţional la statutul şi la actul constitutiv al
asociaţiei certificat sub nr. 4/07.11.2008 de către av.
ASOCIAŢIA PREZENT ! 4553/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ST AN T ABĂRĂ NR.46, SECT OR 5

ASOCIAŢIA PRICHINDEII NĂZDRĂVANI 10318/A/2010 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.VICT OR FELEA NR.4 BORA ILEANA CORINA,BORA IOAN MIHAI,SEULEAN ILEANA sustinerea, modernizarea, eficientizarea, cresterea eficacitatii si calitatii precum si imbunatatirea continua a invatamantului, in concordanta cu standardele Uniunii Europene si a specificului PRESEDINTE – BORA ILEANA CORINA, VICEPRESEDINTI – BORA IOAN MIHAI,
AP.2
societatii romanesti, in interesul copiilor prescolari, scolari si din invatamantul preuniversitar; sustinerea si promovarea intereselor copiilor si parintilor din invatamantul prescolar si preuniversitar SEULEAN ILEANA
in relatiile cu profesorii si conducerea gradinitei, scolii, inspectoratele scolare, administratiile centrale si locale, sindicatele din invatamant, federatii ale parintilor, alte organizatii nationale si
internationale si societatea civila
ASOCIAŢIA PRICHINDEL 1718/A/2001 ST R. ST OIAN ST R. ST OIAN MILIT ARU NR. 49, SECT OR 4 , str. Grigore Antonie Gabriela Elena,Cheroiu Simona Valentina,SC Linx T&B SRL Promovarea şi dezvoltarea de activităţi educaţionale şi culturale precum şi a valorilor democratice în cadrul soicietăţii civile. Cheroiu Simona Valentina - preşedinte, Antonie Gabriela Elena - vicepreşedinte
MILIT ARU NR. 49, Voda, nr. 28, Sector 4.
SECT OR 4
ASOCIAŢIA PRICHINDELUL DE POVESTE 19923/A/2015 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. SOVAT A N R. 35A, BL.PB12, POPU ANGELA DOINA,CONDRE RODICA MARIANA,BOŢIU LILIANA,HONTILĂ HORAŢIU,PAP IOAN MARCEL ASIGURAREA CALITĂŢII ÎN EDUCAŢIE PRIN: MODERNIZAREA, ÎMBOGĂŢIREA ŞI REPARAREA BAZEI DIDACTICO-MATERIALE, DOTAREA BIBLIOTECII GRADINITEI, POPU ANGELA DOINA- PREŞEDINTE, CONDRE RODICA MARIANA -
ET .1, AP.6
AMBIENTAREA SPATIULUI EDUCATIONAL, CULTURAL, EDUCATIV, SPORTIV, ETC. VICEPREŞEDINTE, BOŢIU LILIANA - SECRETAR, HONTILĂ HORAŢIU - MEMBRU, PAP
IOAN MARCEL - MEMBRU
ASOCIAŢIA PRIETENELE VINULUI DIN 16903/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. MOSCOVEI, NR.12, AP.1 BEREI ANAMARIA,PALFI NOEMI,ZEMLESZKY RENATA păstrarea tradiţiilor culturale legate de viticultură, gastronomia şi vinificaţia maghiară, etc. PALFI NOEMI-preşedinte
ORADEA - NAGYVARADI BORBARATNOK
EGYESULETE
ASOCIAŢIA PRIETENI CĂLARE 17208/A/2014 BUCURESTI jud. BUCUREST I SECT OR 3, ST R. NIT A ELINESCU RAICOPOL DIMITRIE MATEI DAMIAN,KOCH ANDREEA CORINA,LUNEL ADRIAN PROMOVAREA SPORTULUI ECVESTRU presedinte RAICOPOL DIMITRIE MATEI DAMIAN, vicepresedinte KOCH ANDREEA
NR.48
CORINA, membru- LUNEL ADRIAN
ASOCIAŢIA PRIETENIA ECUMENICĂ DIN 16175/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.SCĂRIŞOARA NR.4 SC.1 s-a hotărât acordarea calităţii de membru asociat următorilor: LAZAR VASILE, LAZAR SIMONA-ADINA, FIZEŞAN SPRIJINIREA SI DEZVOLTAREA DE RELATII/CONTACTE SI COOPERARE INTRE BISERICILE CRESTINE SI MEMBRII LOR LA NIVEL NATIONAL SI INTERNATIONAL modificarea structurii şi a componenţei Consiliului Director al asociaţiei, astfel: preşedinte –
PART ER AP.4
ROMÂNIA, APER TITUS-FLORIN, ABRUDAN MIRCEA-GHEORGHE, LUPAŞ PATRICIA, FLUIERAŞ AUREL, FLUIERAŞ LIANA s-a hotărât BIZĂU-CHINDRIŞ IOAN, vicepreşedinte – LAZAR VASILE, secretar – FIZEŞAN
acordarea calităţii de membru asociat numiţilor: CHIRILĂ IOAN şi BUD PAULA TITUS-FLORIN modificarea componenţei Consiliului Director, astfel: preşedinte – CHIRILĂ
IOAN, vicepreşedinte – STAN TEOFIL-OVIDIU, secretar – BUD PAULA, modificându-se
corespunzător cap.G art.9 din actul constitutiv al asociaţiei
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PRIETENIA PANTELIMON 11384/A/2013 ILFOV ORAŞ PANT ELIMON ORAŞ PANT ELIMON jud. ILFOV ST R. SF. GHEORGHE; GRIGORE TEODORA,LAPTOIU DANIELA,MILCA RUXANDRA,ERMUTH VOLKER DIRK,SAVU MIRCEA Art. 8.1. : Asociatia ,,PRIETENIA PANTELIMON" are ca scop: ;Sustinerea, asistarea si ingrijirea persoanelor cu handicap si a altor categorii de persoane cu nevoi speciale, conform principiilor PREŞEDINTE: GRIGORE TEODORA;
NR. 46
si metodelor pedagogiei curative si terapiei sociale si integrarea lor in munca si societate VICEPREŞEDINTE: LAPTOIU DANIELA
VICEPREŞEDINTE: ERMUTH VOLKER DIRK
ASOCIAŢIA PRIETENIA SERCAIA 2058/A/2008 BRASOV ŞERCAIA, NR.82 ŞERCAIA, NR.82 jud. BRASOV DE A AJUTA PERSOANE FĂRĂ VENITURI PREŞEDINTE- CIUNGAN ILEANA, VICEPREŞEDINTE-URS GEORGETA, SECRETAR-
IACOB LAURA
ASOCIAŢIA PRIETENIE ŞI TOLERANŢĂ 1846/A/2006 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. D.NA CHIAJNA, NR. 1-3, Dobândesc calitatea de membru: Stroe Cristian Dragoş, Ionescu Chistian, Savancea Tudor Nicolae, Savancea George Viorel, -întrajutorarea membrilor Asociaţiei.;-ajutorarea categoriilor sociale defavorizate, cu precădere a copiilor aflaţi în dificultate şi a bătrânilor.;-sprijinirea categoriilor defavorizate ale CONSILIUL DIRECTOR: Stroe Cristian Dragoş- preşedinte, Ionescu Christian-
ET . 3, AP. 5, CAM. 1, SECT OR 3.
Olteanu Daniel, Olteanu Alin Ionuţ. populaţiei.;-sprijinirea persoanelor cu handicap psihic şi fizic. vicepreşedinte, Savancea Tudor Nicolae- secretar. CENZOR- Popovici Mariana.
ASOCIAŢIA PRIETENII 11087/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL SĂBĂRENI, NR. 69-73, ASOCIAŢIA "TIERHEIM-TIERHILFE",ASOCIAŢIA "TIERSCHITZFORDERVERIEN E.V.",ASOCIAŢIA "SUDEUROPASCHE Promovarea protecţiei animalelor şi desfăşurareade activităţi concrete şi specifice protecţiei animalelor. Tenbieg Sigurd Everhard- preşedinte, Tenbieg Melanie Johanna- membru, Moise Ionuţ-
SECT OR 6
ANIMALELOR-ROMÂNIA TIERHILFE E.V.",Faust Christina. membru.
ASOCIAŢIA PRIETENII ANIMALELOR DIN 3289/A/2002 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST R.PARARGULUI NR.16/9 activităţi de ocrotire a animalelor Codarcea Elvira,Laslo Ana,Cîmpean Alexandru,Orban Ioanan,Gabor Dragos
TG.MUREŞ
ASOCIAŢIA PRIETENII ANIMALELOR 4753/A/2002 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DRUMUL SABARENI NR. 69-73, Se retrage din asociaţie dna FAUST CRISTINA, şi se primeşte dl MOISE IONUŢ. Promovarea protecţiei animalelor şi desfăsurarea de activităţi concrete şi specifice protecţiei animalelor Se retrage dna. FAUST CRISTINA şi se numeşte dl. MOISE IONUŢ.
SECT OR 6.
ROMÂNIA
ASOCIAŢIA PRIETENII ARTEI EDUCAŢIEI 462/A/1992 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA VĂCĂREŞT I NR. 232, BL. 84, AP. Albu Măndiţa,Bejan Dorel,Deleanu Sanda Susţinerea şcolii întemeiate pe baza pedagogiei Valdorf
19, SECT OR 4
ASOCIAŢIA PRIETENII BASCHETULUI 1809/A/1995 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. IULIU MANIU NR. 52 Roşu Gheorghe,Stroie Dumitru,Jerebie Magdolna,Smeu Lucian,Morărean Mihai,Tuluca Cornel,Popa Nicolae Vlad,Hafia susţine pe plan material şi organizatoric baschetul pe plan judeţean şi orăşenesc Consiliul de administraţie: -Roşu Gheorghe - preşedinte, -Popescu Mihai -vicepreşedinte:
BRAŞOVEAN Maria,Petric Uhrich Cornelia,Stinghe Ioan Marius,Vida Gheorghe -Folosea Tatiana - trezorier Cenzori: -Hafia Măriuca -Dumitrescu Cicerone
ASOCIAŢIA PRIETENII BIBLIOTECII 3177/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ CALEA DOROBANŢ ILOR ANCA IOANA DOCOLIN,TOPAN GEORGETA,BREM WALTER NORBERT susţinerea financiară şi organizatorică a Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga” Cluj, în special, precum şi a bibliotecilor publice din judeţul Cluj în dezvoltarea activităţilor specifice de bibliotecă, în PREŞEDINTE – ANCA IOANA DOCOLIN, MEMBRI – TOPAN GEORGETA, BREM
NR.104, PART ER
JUDEŢENE CLUJ vederea îndeplinirii misiunii Bibliotecii WALTER NORBERT
ASOCIAŢIA PRIETENII BOGOMIRULUI 19217/A/2015 CLUJ NEGRENI NEGRENI jud. CLUJ ROMÂNIA, COMUNA NEGRENI, NR. 1. PISCOI CRISTIAN IOAN, 2. TRIPON MARIAN, 3. FAUR DANIEL CIPRIAN, 4. PISCOI ALINA IOANA, 5. BUT CRISTIAN conservarea şi promovarea Culturii Tradiţionale PREŞEDINTE - PISCOI CRISTIAN-IOAN; VICEPREŞEDINTE - FAUR DANIEL
228 A, JUDEŢ UL CLUJ
ANDREI, 6. MOGA CIPRIAN, 7. MUREŞAN DACIAN IONUŢ, 8. TRIPON VERONICA CORINA 9. AVRAM MARIUS- FLORIN CIPRIAN; SECRETAR - PISCOI ALINA-IOANA.
ASOCIAŢIA PRIETENII CALCULATORULUI 2573/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.ZINICU GOLESCU NR.33,BL.CORP A, GHIŢĂTATIANA-CONSTANŢA,BULIGA FLORELA,BULIGA IONUŢ,GHIŢĂ MARIAN-CRISTIAN practicarea printr-o participare organizată care să exprime dorinţa de cunoaştere şi exploatare a calculatorului prin stabilirea de relaţii sociale civilizate care săconducă la obţinerea preş- GHIAŢĂ TATIANA-CONSTANŢA, vicepreş-BULIGA FLORELA, membri-BULIGA
PART ER, SECT OR 6
-AMD derezultate în competiţii de gen. DORIN-IONUŢ, GHIŢĂ MARIAN-CRISTIAN
ASOCIAŢIA PRIETENII COLEGIULUI 15802/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ION NECULCE NR. 2, CORP A, BUSE CONSTANTA-ELENA,VOICULESCU CONSTANTIN DAN,CONSTANTIN NICOLETA. - realizarea interacţiunii dintre generaţiile ce au trecut printr-un ciclu educaţional, în cei 91 de ani de activitate şi existenţă a Colegiului Naţional Ion Neculce preşedinte: BUSE CONSTANTA-ELENA, vicepreşedinte: VOICULESCU CONSTANTIN
PART ER, SALA NR. 6, SECT OR 1
NAŢIONAL "ION NECULCE" DAN, secretar: CONSTANTIN NICOLETA
ASOCIAŢIA PRIETENII COLEGIULUI 1510/A/2012 SIBIU SIBIU SIBIU jud. SIBIU BAST IONULUI NR. 7 GABOŞ Elena,DUMITRU Laura-Florentina,BLĂGUŢIU Cornelia,ORĂŞTEANU Gabriela,STĂNESE Maria,DALIDIS Scopul Asociaţiei este acela de a realiza acţiuni cu caracter educativ care să vină în ajutorul procesului de învăţământ din cadrul Colegiului Naţional Octavian Goga din Sibiu, dar şi acţiuni cu Preşedinte: Nemeş Delia ,Vicepreşedinte: Buican Onorița Elena, Secretar: Blăguţiu Cornelia
OCTAVIAN GOGA SIBIU” Jean-Cornelius,NEMEŞ Delia,. BUICAN Onorița Elena caracter umanitar, social, care să vină în ajutorul diferitelor categorii sociale care suferă din cauza unor nevoi materiale, financiare sau emoţionale.;6.2. Acest scop porneşte de la
responsabilitatea lucrătorilor şi colaboratorilor Asociaţiei faţă de îmbunătăţirea procesului de învăţământ, educativ, intelectual şi moral din cadrul Colegiului Naţional Octavian Goga din Sibiu.;6.3.
Totodată Asociaţia îşi propune să întreprindă acţiuni cu caracter sportiv, cultural, artistic, educativ, pentru promovarea tinerelor talente, pentru promovarea sănătăţii educaţiei, ştiinţei, artelor,
culturii, sporirea cunoaşterii şi participării civice, protejarea mediului şi a naturii, susţinerea bunăstării sociale, sprijinirea lucrărilor publice şi infrastructurii, sprijinirea sportului, dezvoltarea
economică, culturală şi socială a societăţii în care trăim. ;6.4. Schimbarea scopului Asociaţiei se va putea face numai de către membrii fondatori şi numai dacă acesta a fost realizat în totalitate sau
în parte, ori acesta nu mai poate fi realizat.
ASOCIAŢIA PRIETENII CRAIOVEI 4231/A/2002 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CALEA BUCUREŞT I, BL. C7, SC.3, PETRIŢOR DORIN GHEORGHE VIOREL,JORGENSEN LEIF,NIELSEN BJARNE SPRIJINIREA ŞI AJUTAREA COPIILOR, TINERILOR ŞI ADULŢILOR HANDICAPAŢI PSIHIC ŞI FIZIC, ATÎT ÎN INSTITUŢIILE ÎN CARE SE AFLĂ CÂT ŞI ÎN AFARA LOR, PE ÎNTREG PETRIŞOR DORIN GHEORGHE VIOREL, JORGENSEN LEIF, NIELSEN BJARNE
AP. 14
TERITORIUL ROMÂNIEI
ASOCIAŢIA PRIETENII CRISTINEI 16376/A/2014 GORJ MUN. T ÂRGU JIU, MUN. T ÂRGU JIU, LOC. PREAJBA MARE, ST R. MOLDOVEANU ELENA,DAMIAN MARIA,IOVU GABRIEL susţinerea financiară şi morală a familiilor cu copii prematuri afectaţi fizic sau/si pisihic (datorită traumelor prenatale, natale, sau post natale). MOLDOVEANU ELENA MIHAELA-PREŞEDINTE, DAMIAN MARIA-MEMBRU, IOVU
LOC. PREAJBA AVIAT ORILOR, NR. 139 H jud. GORJ
MARE, ST R. GABRIEL GABRIEL-MEMBRU
AVIAT ORILOR, NR.
139 H
ASOCIAŢIA PRIETENII CULTURII SPANIOLE 16356/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR BD DACIA, NR.48, BL.D10, AP.27 POP ILEANA RODICA,MARTIN SIMONA NICOLETA,CHIOREAN MIRCEA ADELIN,VOINEA RADU REPREZENTAREA ŞI PROMOVAREA LIMBII ŞI CULTURII SPANIOLE POP ILEANA RODICA- PREŞEDINTE, MARTIN SIMONA NICOLETA- VICEPREŞEDINTE,
- APCS CHIOREAN MIRCEA ADELIN- SECRETAR, VOINEA RADU- MEMBRU
ASOCIAŢIA PRIETENII D.A.R.I.E.I. 15906/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SMARANDA BRAESCU NR. 27B, VASILESCU ANA,VASILESCU BOGDAN,GLAVAN NICOLETA. - facilitarea accesului copiilor diagnosticati cu Sindrom Down la servicii integrate medio-socio-info-educationale, care sa maximizeze sansele integrarii acestora, demne si independente, in preşedinte - VASILESCU ANA, vicepreşedinte - VASILESCU BOGDAN, membru - GLAVAN
SECT OR 1
societate. NICOLETA
ASOCIAŢIA PRIETENII DINŢILOR SĂNĂTOŞI 1025/A/2013 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.OŢ ELARILOR NR.20, BL.P3, CRUDU MIHAI-CRISTIAN,RUSU PAVEL,ONOSE SORIN menţinerii sănătăţii buco-dentare a copiilor şi adolescenţilor, a persoanelor cu dezabilități ║i defavorizate social, prevenirea afec■iunilor buco-dentare şi tratarea acestora. preşedinte-RUSU PAVEL, vicepreşedinte-CRUSU MIHAI-CRISTIAN, vicepreşedinte-ONOSE
SC.1, ET .8, AP.35
SORIN.
ASOCIAŢIA PRIETENII ELEVILOR DE PE 6938/A/2007 in lichidare BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. SMARANDA BRĂESCU NR. 10-12, ET .DAMACUS ADRIAN,FRONESCU BEATRIS,DAMACUS I. MARIANA preşedinte - DAMACUS ADRIAN, vicepreşedinte - FRONESCU BEATRIS, secretar -
3, CAMERA 31, SECT OR 1
LÂNGĂ LICEUL ECONOMIC BUCUREŞTI DAMACUS I. MARIANA
ASOCIAŢIA PRIETENII FORD 3398/A/1998 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. POIENELOR, NR.2 S.C. "M COM-CONT" S.R.L. BRAŞOV,S.C. "TEHNOTOP" S.R.L. BRAŞOV,S.C. "OPERATIV" S.R.L. BRAŞOV,S.C. "POLIMEX -organizarea şi desfăşurarea de activităţi educative şi culturale în scopul cunoaşterii concepţiilor privind construcţia şi exploatarea automobilelor moderne, precum şi educarea membrilor Preşedinte- Câmpeanu Marius Cristea
93" S.R.L. BRAŞOV,CÂMPEANU MIRCEA,CÂMPEANU JEANA,CÂMPEANU IOANA,BRĂESCU EUGENIA,RUSU asociaţiei în spiritul respectării normelor ecologice, cu referire la circulaţia rutieră.
TEODOR,ARGHINOIU GEANINA,DAJU MIHAI,PROTUNG DORIN,GRUIA DANIEL,STOIENICĂ TITI,PRODAN
SERGIU,ŞONERIU ADRIAN IONEL,STRÂMB CĂLIN BRUTUS,NICOLICIOIU CRISTINEL GEORGE,NICULICIOIU CĂTĂLIN
ŞTEFAN,TATU IOAN CRISTIAN,DUMITRU IANCU CRISTIAN,MĂLINAŞ DUMITRU CIPRIAN,IONĂŞEANU RADU
EUGEN,BARBU SILVIU GABRIEL,DOBOŞ PETRU,CLIPA CRISTINA RAMONA
ASOCIAŢIA PRIETENII FSHD 21972/A/2015 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. T OPOLOG NR.25, MITREA EMILIA,COMAN ANA-MARIA,MITREA ARGENTINA,SÎRBU CARMEN CAMELIA,ARNĂUTU LILIANA ÎMBUNĂTĂŢIREA CONDIŢIILOR DE VIAŢĂ ŞI DE MOBILITATE ALE PERSOANELOR CU DEFICIENŢE MUSCULARE DE TIPUL DISTROFIEI MUSCULARE MITREA EMILIA, COMAN ANA-MARIA, MITREA ARGENTINA
BL.F1, SC. D, AP.62
FACIO-SCAPULO-HUMERALE (FSHD)
ASOCIAŢIA PRIETENII LOCOMOTIVELOR 19099/A/2015 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. SPLAIUL CRIŞANEI, NR.6, STANCU AUREL,DRONCA DORIN,PANTEA OVIDIU restaurarea, întreţinerea locomotivelor cu aburi şi a altor mijloace de transport sau de natură tehnică ce au aparţinut sau aparţin CFR şi nu numai, care pot face parte şi din patrimoniul naţional STANCU AUREL-preşedinte, DRONCA DORIN-vicepreşedinte, PANTEA OVIDIU -membru
BL.A2, AP.33
CU ABURI-ORADEA
ASOCIAŢIA PRIETENII LUI ADRIAN 18915/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA GRIVIŢ EI NR. 399, BL. O, SC. 1, ET . BÂRSAN ALEXANDRA,BÂRSAN DORANDA-MARIA,TUDORA NICOLAE-IULIAN - sprijinirea intereselor bolnavilor de boli de sange si maduva osoasa, precum si a familiilor acestora, îmbunatatirea calitatii vietii pacientilor, precum si scopul de a ajuta oameni bolnavi de boli preşedinte - BARSAN ALEXANDRA, vicepreşedinte - BARSAN DORANDA-MARIA, secretar
2, AP. 6, SECT OR 1
hematologice, incepand de la informare, metode de diagnosticare, pana la tratamente cu sanse cat mai mari de vindecare, motivat de realele si gravele probleme cu care se confrunta un numar general - TUDORA NICOLAE-IULIAN.
insemnat de persoane afectate.;- să creeze un cadru organizat pentru soluţionarea problemelor specifice bolnavilor de boli hematologice şi sa ofere sprijin în efectuarea tratamentelor care se
impun, precum şi să desfăşoare acţiuni orientate spre prevenirea acestor afecţiuni în rândul colectivităţilor şi al societăţii.
ASOCIAŢIA PRIETENII LUI ANDREI 16939/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. T G. NEAMŢ . NR. 15-17, BL. A15, SC. Nache Marius,Igescu Alexandra,Hamlaser Helmund Desideriu. 1. Acţiuni de Strângere de fonduri pentru copii născuţi cu malformaţii ale inimii, copii cu handicap fizic şi/sau locomotor, copii bolnavi proveniţi din medii defavorizate. Nache Marius- preşedinte, Igescu Alexandra- vicepreşedinte, Hamlaser Helmund Desideriu-
5, ET . 4, AP. 74, SECT OR 6.
; 2. Organizarea unor acţiuni caritabile (programe, proiecte si campanii caritabile) pentru copii cu probleme medicale majore ale inimii şi ale aparatului locomotor, neuropsihic, cât si director general.
monitorizarea acestora; ; 3. Organizarea de reuniuni, tabere, seminarii, excursii documentare şi turistice, concursuri şi jocuri distractive, manifestări culturale, schimburi de informaţii în
domeniul socio-medical, cu participare internă şi internaţională; ; 4. Derularea de activităţi umanitare şi economice pentru ajutorarea copiilor proveniţi din familii sărace şi din medii
defavorizate;; 5. Implementarea şi dezvoltarea de proiecte cu surse de finanţare interne şi externe în domeniul de activitate şi în strânsă corelare cu scopul propus; ; 6. Întreţinerea de relaţii cu
publicul, precum şi în sfera audio-vizualului şi presei scrise cu privire la nevoile şi problemele cu care se confruntă aceşti copii, conştientizarea opiniei publice asupra acestora; ; 7. Derularea de
activităţi promoţionale în vederea susţinerii sponsorizărilor, atragerea de donaţii şi fonduri de orice natură din alte mijloace legale;; 8. Promovarea ideii de implicare, responsabilitate şi voluntariat
în comunitate, susţinerea ideii de solidaritate umană şi ajutorare a copiilor aflaţi în dificultate, săraci şi defavorizaţi, cu colectare de fonduri şi donaţii;; 9. Înfiinţarea unui birou pentru servicii de
consiliere şi ajutorare a celor aflaţi în impas;; 10. Implicare în elaborarea proiectelor de acte normative care privesc sistemul medical din România - prin înaintare de memorii, proiecte de lege,
ASOCIAŢIA PRIETENII LUI NAE IONESCU 15661/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SOS. ST EFAN CEL MARE, NR.24, SECT OR garbur razvan mihai,gheorghiu mihai,gherbvet mircea,nuta gabriel,nitu theodor,amtei luminita,bica carmen adina,popescu s- abordeze cu spirit critic şi luciditate opera şi personalitatea lui Nae Ionescu GARBUR RAZVAN MIHAI, GHEORGHIU MIHAI, NITU THEODOR, NUTA GABRIEL,
2
eugen,catalin avramesu,serban milcoveanu,stuparu florin,munteanu claudia,tomoaia dionisie,vasiliu mugurel,hanganu gabriel,bragan MATEI LUMINITA, BICA CARMEN ADINA
sorin,placintescu daniela,darlau andrei,munteanu marian,diaconescu bogdan,stoianovici ciprian
ASOCIAŢIA PRIETENII LUI TUDOR 18722/A/2015 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. LĂMÂIŢ EI, NR.74, BL.68, Posea Eugenia,Posea Georgeta-Daniela şi Ronea Marian-Sorin îmbunătăţirea calităţii vieţii, apărarea şi promovarea drepturilor şi intereselor persoanelor cu tulburări pervazive de dezvoltare precum şi a familiilor acestora Posea Georgeta-Daniela – preşedinte, Ronea Marian-Sorin – vicepreşedinte, Posea Eugenia –
SC.D, AP.9
secretar
ASOCIAŢIA PRIETENII MĂNĂSTIRII 10431/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MAT EIAŞUL NR.7, CAMERA 3, Păunoiu Georgian,Popescu Horia Octavian Alexandru Nicolae,Lancranjan Ionana Elisabeta,Soroiu Ruxandra-Ileana,Radu-Oprea sprijinirea edificării primei mănăstiri ortodoxe româneşti în Elveţia, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, precum şi susţinerea în timp a celor necesare bunei desfăşurări a vieţii de Păunoiu Georgian - preşedinte, Soroiu Ruxandra-Ileana - membru, Vârtejanu Mirea - membru
SECT OR 5
ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI DIN Silvia,Vîrtejanu Mirea mănăstire a aşezământului monahal Acoperământul Maicii Domnului din Elveţia. Asociaţia are scopuri similare cu Asociaţia Prietenii Mănăstirii Ortodoxe Româno-Elveţiene (Association des
ELVEŢIA Amis du Monastčre Orthodoxe Roumano-Suisse, AMORS) cu sediul în Elveţia, dar este independentă de aceasta.
ASOCIAŢIA PRIETENII MĂNĂSTIRII 3762/A/1990 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.IOAN MOS, NR.2, BL.57B, SC.A, ET .8, MANEA NECULAE,PETRE TUDOR,COSTEA MARCU IOAN,MUNTEANU CECILIA,DOBRA AURELIA,CONSTANTINESCU - restaurarea bisericii cu hramul Adormirea Macii Domnului de pe teritoriul satului Pitesteanu comuna Balaciu Judet Ialomita;- reconstructia corpului - anexa la fostei Mănăstirii Pitesteanu;- MOLDOVEANU MARIUS, BUCURESCU DOBRE, BUCURESCU ADRIAN, FAGETEANU
AP.32 SECT OR 2
PITEŞTEANU SIMONA,OLARU STEFANIA,COLORET AURELIA,RAPAILA C-TIN,CALINESCU SILVIA,RACOVEANU PAUL,POPESCU reconformarea titlului de manastire pentru sfantul lacaş cu hramul Adormirea Maicii Domnului;- restituirea lotului de pamant arabil care a apartinut manastirii;- repararea daunelor morale şi ALEXANDRU, TRANDAFIRESCU IRINA, MANEA NECULAE, BAJENARU GEORGE
DUMITRU,TUDOSIE MARIA,SPINU NICOLAE,PUPAZAN TEODOR,POPESCU ANGELICA,NICULESCU materiale provocate manastirii şi slujitorilor ei de vechea conducere a CAP Balaciu
MARIA,GEORGESCU CONSTANTIN,NITULESCU VIRGIL,CRISTI TEODOR,BAJENARU GEORGE,VICTOR
FILOFTI,BUCURESCU A.,AGENT DAN,NECULCEA CONSTANTIN,SIFARESCU IRINA,SERBAN MARIA
ASOCIAŢIA PRIETENII MĂRII 1017/A/2008 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. CPT .DOBRILĂ DOROBANŢU ELENA,TERZIU MARIA,ENE LUCIA,CABA OANA. SPRIJINIREA PROGRAMULUI "PRIETENII MĂRII"ÎN GRĂDINIŢE ŞI ŞCOLI. DOROBANŢU ELENA, TERZIU MARIA, ENE LUCIA, CABA OANA.
EUGENIU NR.14
ASOCIAŢIA PRIETENII MEDIULUI 20848/A/2015 BUCURESTI jud. BUCUREST I NR. 60, ŞOS. IANCULUI, ET . 1, AP.1, Breazu Dana,Banu Dana,Pascota Corina,Circa Honorius Edward Adrian,Iftimie Laura 6.1. Promovarea de programe de mediu;;6. 2. Implementarea normelor europene de mediu;;6.3. Promovarea de iniţiative în domeniu, la nivel guvernamental;;6.4. Consultanţă
SECT OR 2
acordată organizaţiilor de Mediu şi persoanelor fizice în vederea autorizării acestora de către autorităţile competente;;6.5. Promovarea activităţilor de formare profesionala, autorizare şi
implementare a legislaţiei naţionale de mediu;;6.6 Recunoaşterea la nivel naţional a auditorilor de mediu;;6.7. Încheierea de convenţii, alianţe, protocoale, etc. cu organizaţii similare din
străinătate;;6.8. Organizarea la nivel judeţean de sucursale;;6.9. Iniţiaza reuniuni între organizaţii şi asociaţii din domeniul privind protecţia mediului;;6.10. Promovarea intereselor
persoanelor fizice şi juridice implicate profesional în domeniul mediului;;6.11. Formarea de experţi în domeniul biodiversităţii;;6.12. Reunirea organizaţiilor şi asociaţiilor de mediu;;6.13.
Promovarea de iniţiative la nivel naţional în domeniul mediului;;6.14. Înfiinţarea si tinerea la zi a Registrului Unic al persoanelor fizice si juridice care elaborează studii de evaluare a impactului
asupra mediului (EIM) si a bilanţurilor de mediu (BM). Lista persoanelor juridice si fizice atestate.;6.15 Asociația „PRIETENII MEDIULUI” este o organizație care concepe, organizează,
promovează şi desfăşoară activități şi proiecte de educație nonformală în România şi în străinătate ce urmăresc pregătirea, formarea şi dezvoltarea continuă a tinerilor şi a adulților la nivel
personal şi profesional, în vederea atingerii obiectivelor personale şi profesionale propuse de către aceştia. ;6.16 Urmăreşte crearea unui curent de opinie favorabil dezvoltarii constiintei
ASOCIAŢIA PRIETENII MEI 11124/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. PIT ULICII, NR. 5, BL. P26, SC. B, ET . Nicolae Mariea,Ilie Tudor,Iordache Ion. -recuperarea cainilor fara stapan din locuri publice şi din adăposturile administrate de autorităţile publice locale şi asigurarea tratamentului medical, sterilizării, hranei si adapostului pentru Nicolae Mariea- preşedinte, Ilie Tudor- vicepreşedinte, Iordache Ion- secretar general.
4, AP. 29, SECT OR 6.
aceştia, conform legislatiei in vigoare;-informarea şi discutarea problemelor legate de cainii fără stăpân cu publicul şi cooperarea cu organisme guvernamentale sau neguvernamentale in
vederea elaborarii unor strategii specifice pentru ameliorarea pericolului generat de existenta cainilor fara stapan asupra populaţiei; ;-colaborarea cu organismele internationale in vederea
implementarii strategiilor europene in domeniul asistentei, in acest domeniu, in concordanta cu Declaratia Universala a drepturilor animalelor ;- identificarea, în ţară şi străinătate, a persoanelor
care doresc să adopte caini fara stapan
ASOCIAŢIA PRIETENII MICUŢEI BALERINE 3553/A/2012 BIHOR ORADEA ST R B-DUL ORADEA ST R B-DUL DECEBAL NR 15 , BL C 87 , ET 7 , BEREA CORINA FLORINA,BEREA CRISTIAN MARIUS ,BOCHIŞ VIORICA DEZVOLTAREA NIVELULUI CALITATIV AL VIEŢII SUB ASPECT SOCIAL BEREA CRISTIAN -PREŞEDINTE ,BEREA CORINA FLORINA -VICEPREŞEDINTE ,
DECEBAL NR 15 , BL AP 28 jud. BIHOR
C 87 , ET 7 , AP 28 BOCHIŞ VIORICA -MEMBRU
ASOCIAŢIA PRIETENII MUZEULUI 17861/A/2014 ARGES CÂMPULUNG CÂMPULUNG jud. ARGES ST R.MAT EI BASARAB, NR.64 TRÂMBACIU ŞTEFAN,CROITORU VASILICA,FULGER EMIL protejarea şi promovarea valorilor culturale locale şi zonale. TRÂMBACIU ŞTEFAN, CROITORU VASILICA, FULGER EMIL
CÂMPULUNG
ASOCIAŢIA PRIETENII MUZEULUI ŢĂRII 4376/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. ARMAT EI ROMÂNE, NR. 1 A CHIRIAC AUREL,CORNEA LUCIA DORINA,FEICA CLAUDIA AMALIA,POSMOŞANU ERIKA CHIRIAC AUREL, CORNEA LUCIA DORINA, FEICA CLAUDIA AMALIA, POSMOŞANU
CRIŞURILOR ERIKA
ASOCIAŢIA PRIETENII NECUVÂNTĂTORI 9540/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. UNIRII NR.27, BL.15, SC.1, AP.3, Popescu Corina Florenţa,Perdum Ioan Alecu,Popescu Veronica Carmen,Popescu Mircea promovarea şi apărarea drepturilor animalelor din România, în principal a animalelor fără stăpân, cât şi în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător Popescu Corina Florenţa, Perdum Ioan Alecu, Popescu Veronica Carmen, Popescu Mircea
SECT OR 5
DIN ROMÂNIA
ASOCIAŢIA PRIETENII OMULUI - UMANISM, 1881/A/2004 OLT SLAT INA SLAT INA jud. OLT ST R.PRIMĂVERII, NR.3, BL.ZA2, Asistentă de afaceri, consultantă de afaceri. Asoc. nu efectuează nici un fel de comert. Accesul la oportunităti de dezvoltare, promovarea si dezv. activ. de educatie a adultilor, protectia mediului
SC.4, AP.12
CULTURĂ ecologic etc.
ASOCIAŢIA PRIETENII SOCIAL - 1730/A/2001 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. IZVORUL T ROT UŞULUI NR. 2, BL. D8, Ionescu Constantin,Tinică Marian,Groja Costel,Ionescu Elena,Străchinaru Ioan,Ilie Victor,Tinică Filofteia,Crăciunescu Mircea Cunoaşterea şi promovarea ideilor social-democrate şi a istoriei social-democraţiei române Constantin Ionescu - preşedinte, Străchinaru Ion, Groza Costel - vicepreşedinţi, Puiovici
SC. A, ET . 4, AP. 10, SECT OR 4
DEMOCRAŢIEI ROMÂNE Cătălin,Ionescu Adrian Virgil Constantin - trezoriei
ASOCIAŢIA PRIETENII ŞCOLII 5,, CUZA 11829/A/2010 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. GORUNULUI NR. 6 ANDREESCU IONEL,CHIRIAC IULICA,NICOLAEV MALAXA SĂFTICA DANIELA,LĂBUŞ TATIANA,MAFTEI PROMOVAREA EXPERIENŢEI POZITIVE ÎN DOMENIUL METODICII PREDĂRII PRIVIND UTILIZAREA METODELOR MODERNE DE PREDARE-ÎNVĂŢARE-EVALUARE, ESTE ALES OPE 4 ANI,
VODĂ,, GABRIELA,STROIA DANIELA,STOICA LUMINIŢA VICTORIŢA. PROIECTEARE DIDACTICĂ, CERCETARE INDIVIDUALĂ ŞI COLECTIVĂ, APROPRIERILE INTERDISCIPLINARITATE ŞI MULTIDISCUPLINARE, DEZVOLTAREA RESURSELOR ŞI
MIJLOACELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII ÎN EDUCAŢIE.
ASOCIAŢIA PRIETENII ŞTINŢEI ŞI 3716/A/2012 . ILFOV, SAT SNAGOV . ILFOV, SAT SNAGOV - SAT , ST R. ZORELELOR, NR. 1. POENARU JANICA- 2.ERCUTA ANCA- 3. SIMION CRISTINA- 4. BONDOR BOGDAN- 5. PASLARU SILVESTRU - Scopul asociaţiei este de a contribui ia dezvoltarea regiunilor tarii in;armonie cu celelalte regiuni din arealul României prin reducerea decalajelor de;dezvoltare dintre regiuni precum si PREŞEDINTE: POENARU JANICA; VICEPREŞEDINTE BONDOR BOGDAN; DIRECTOR
- SAT , ST R. 60-62
DEZVOLTĂRII ZORELELOR, NR. promovarea ştiinţei, tehnologiei , inovării si realizărilor acestora si valorificarea proprietăţii intelectuale . GENERAL- SIMION CRISTINA
60-62
ASOCIAŢIA PRIETENILOR FILARMONICII DE 12147/A/2010 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R MOSCOVEI 5 jud. BIHOR ORADEA ST R TODORALBERT ,CRISTEA CORNELIU ,BALOG JANOŞ SPRIJINIREA PROGRAMELOR CULTURALE SE NUMESC CRUCERU LAVINELŞ-PREŞEDINTE , CĂLINESCU GHEORGHE
MOSCOVEI 5 MACULUI NR 9
STAT ORADEA -VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PRIETENILOR FRANŢEI "DULCE 1315/A/1990 SUCEAVA SUCEAVA SUCEAVA jud. SUCEAVA ST R VASILE BUMBAC, NR. Ovidiu Liviu Dospinescu, Alexandru Dan Diaconescu, George Checheriţă, Bogdana Livia Lupescu, Constantin Cioarbă, Gabriela cultivarea dragostei pentru valorile culturii şi civilizaţiei materiale şi spirituale ale poporului francez,;schimburi culturale, artistice, ştiinţifice cu asociaţii societăţii, grupări, instituţii similare din Ovidiu Liviu Dospinescu - preşedinte, Alexandru Dan Diaconescu - vicepreşedinte, şef comisie
14, - INCINT A CASA CORPULUI DIDACT IC SUCEAVA
BUCOVINĂ" Iuliana Dospinescu Dan Cihoschi, Codrin George Buliga, Irina Gabriela Pricop, Corina Iftimia, Iuliana Apetri, Cristina Strătilă, Anca Franţa;înlesnirea cunoaşterii specificului culturii materiale şi spirituale bucovinene prietenilor din Franţa;stabilirea de legături cu insitituţii de cultură, de învăţământ şi de ştiinţă de stat sau cultură, George Checheriţă - vicepreşedinte, Bogdana Livia Lupescu - secretar, Florin Boghean
Teodorescu, Maria Georgescu, Viruţa Maxim, Florin Boghean, Alexandru Nedelea, Cătălina Vraci, Liliana Adina Gotea, David Le particulare;crearea unui fond de carte, de publicaţii şi de material documentar;promovarea şi sprijinirea turismului cultural individual sau de grup - şef comisie publicitate, Gabriela Iuliana Dospinescu - şef comisie finanţe, Dan Chihoschi -
Pabic, George Enescu, Bogdan Oprişan, Mihaela Ignat, Gianina Diana Buliga, Ioana Andreea Bălăceanu trezorier, Codrin George Buliga - membră, Irima Gabriela Pricop - membră, Iuliana Apetri -
membră, Corina Iftimia - membră
ASOCIAŢIA PRIETNII PISICILOR.MOD 9812/A/2010 BIHOR oradea str v conta 32 oradea str v conta 32 jud. BIHOR oradea str olimpiadei nr GHEARĂ ADRIAN MIHAI ,GHEARĂ DANIELA GHEORGHIU ALINA CREAREA UNUI CENTRU DE ADOPŢII PTR PISICI farago aniko -director , brundenell gerald wiliam james -cenzor
29, bl P 10 ., ap 100
STATUT ÎNCH 230A DIN 13,12,2011
ASOCIAŢIA PRIMARILOR "DUNĂREA" 9867/A/2009 DOLJ BECHET , ST R. A.I. BECHET , ST R. A.I. CUZA, NR.100 jud. DOLJ PRIMĂRIA BECHET,PRIMĂRIA CĂLĂRAŞI,PRIMĂRIA GIGHERA,PRIMĂRIA DOBREŞTI,PRIMĂRIA DEZVOLTAREA SOCIO ECONOMICĂ DURABILĂ A LOCALITĂŢILOR ASOCIATE TULITU COSTEL-PREŞEDINTE,SOVĂILĂ vERGICA -VICEPREŞEDINTE,OPRESCU
CUZA, NR.100
OSTROVENI,UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA,ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE ECONOMICO CULTURALĂ ŞI GHEORGHE-VICEPREŞEDINTE,RODOI FLORIANA-SECRETAR, CROITORU
PROFESIONALĂ DIN REGIUNEA OLTENIA,FUNDAŢIA 2ACŢIUNEA ECOLOGICĂ ROMÂNIA" AUREL-MEMBRU,DĂBULEANU ION-MEMBRU,VASILE JIANU-MEMBRU
ASOCIAŢIA PRIMARILOR DIN MARILE 1656/A/2002 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV B-DUL EROILOR NR. 8 Ciuhandu Gheorghe Coriolan,Funar Gheorghe,Ghişe Ioan reprezentarea intereselor cetăţenilor din marile oraşe (peste 300.000 locuitori) pe problematica specifică administraţiei publice locale Ciuhandu Gheorghe Coriolan, Funar Gheorghe, Ghişe Ioan
ORAŞE
ASOCIAŢIA PRIMĂVARA VIEŢII 19213/A/2014 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. FLORILOR,NR.10, BL.5, SC.1, ECATERIAN HOBEANU,RALUCA MOTORGA,IULIAN VALENTIN DIACONESCU SUSŢINEREA INIŢIATIVELOR ŞI PROGRAMELOR CIVICE CARE PROMOVEAZĂ IMPLICAREA ACTIVĂ ŞI CONŞTIENTĂ A TUTUROR CETĂŢENILOR, FĂRĂ DISCRIMINARE, ÎN ECATERINA HOBEANU-PREŞEDINTE, RALUCA MOTORGA-VICEPREŞEDINTE,
AP.10
SPECIAL A PERSOANELOR DIN CATEGORIILE DEFAVORIZATE SAU DE RISC SOCIAL, ÎN VIAŢA SOCIO-ECONOMICĂ ŞI CULTURALĂ A COMUNITĂŢILOR DIN CARE FAC IULIAN VALENTIN DIACONESCU-VICEPREŞEDINTE
PARTE
ASOCIAŢIA PRIME BRAŞOV 18724/A/2015 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. ŞIRUL GHEORGHE DIMA, Strâmbeanu Lavinia-Melania,Pavelescu Adelina,Dragomir Mihaela-Georgiana-Adelina,Lentz Alexandru Cătălin,Ticuşan Oana sprijinirea studenţilor din Braşov, din domeniul Comunicării şi Relaţiilor Publice, în dezvoltarea profesională şi personală Preşedinte – Strâmbeanu Lavinia-Melania, Vicepreşedinte – Pavelescu Adelina, Secretar
NR.2, AP.18
Iuliana,Chiriţă Roxana-Ioana şi Ilie Silvana Ioana general – Lentz Alexandru Cătălin, Coordonator Departament Relaţii Externe – Chiriţă
Roxana-Ioana, Coordonator Departament Relaţii Publice – Ilie Silvana Ioana, Coordonator
Departament Resurse Umane – Ticuşan Oana-Iuliana, Facilitator Strategic – Dragomir
Mihaela-Georgiana-Adelina
ASOCIAŢIA PRIME TIME EDUCATION 11530/A/2010 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR AUREL LAZĂR NR 11, AP 1 MUDURA IRINA OANA ,BAR CARMEN,SABĂU STELA DEZV EDUCAŢIEI ELEVILOR MUDURA IOANA OANA -PREŞEDINTE ,BAR CARMEN -VICEPREŞEDINTE , SABĂU
STELA -SECRETAR EXEC
ASOCIAŢIA PRIMII PAŞI GALAŢI 17261/A/2014 GALATI ÎN SAT COST I, ÎN SAT COST I, COM.VÂNĂT ORI, ST R. SANT ULUI NR.64, Petrea Mioara Daniela,Tulearca Geta,Tulearca Iulian Cosmin de a desfăşura activităţi de educaţie şi instruire a copiilor preşcolari şi şcolari prin înfiinţarea de unităţi de învăţământ particulare preşedinte– Petrea Mioara Daniela, vicepreşedinte - Tulearca Iulian Cosmin, secretar-trezorier
COM.VÂNĂT ORI, ST R.JUD. GALAŢ I jud. GALAT I ÎN SAT COST I,
SANT ULUI NR.64, COM.VÂNĂT ORI, ST R. SANT ULUI NR.64, JUD. GALAŢ I - Tulearca Geta
JUD. GALAŢ I
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PRIMII PAŞI SĂNĂTOŞI 17232/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R. AUREL VLAICU NR. 2, LASZLO ETUS,BOROS MAGDALENA,TOROK CLARA identificarea şi ajutorarea copiilor cu malformaţii din naştere şi cu alte probleme de sănătate PREŞEDINTE – LASZLO ETUS, VICEPREŞEDINTE – BOROS MAGDALENA ŞI
BL. 5A, AP. 68
SECRETAR – TOROK CLARA
ASOCIAŢIA PRIMITIVE 18749/A/2014 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R. ÎNT RE LACURI, NR. 39 TOMPA ANDREI,MOLNAR ALEXANDRU,RUSU ELVIN EMANUEL transmiterea, susţinerea şi promovarea activităţilor cu caracter sportiv şi de dezvoltare personală prin intermediul disciplinelor parkour şi freerun, în rândul copiilor, tinerilor şi adulţilor din PREŞEDINTE – TOMPA ANDREI VICEPREŞEDINTE – MOLNAR ALEXANDRU
comunităţile în care trăiesc SECRETAR GENERAL – RUSU ELVIN EMANUEL
ASOCIAŢIA PRIN BANAT 16912/A/2016 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. BULEVARDUL REPUBLICII, PALCONI ALEXANDRA-IASMINA,SITOV CRISTIAN-GABRIEL,CURUŢ ANDREA-VICTORIA Documentarea şi promovarea valorilor locale şi încurajarea turismului cultural în regiunea Banatului istoric. preşedinte – PALCONI ALEXANDRA-IASMINA, membri – SITOV CRISTIAN-GABRIEL,
NR. 10, SC. B, ET . IV, AP. 23
CURUŢ ANDREA-VICTORIA.
ASOCIAŢIA PRINCESSES AND THE KIDS 20451/A/2015 BUFT EA, ST R. BUFT EA, ST R. AGRICULT ORI, NR. 91, JUDEŢ ILFOV GHISA LAURENTIU - GABRIEL2. GHIŞA NADIA - GEORGETA 3. VLASCEANU VASILE Scopul Asociaţiei constă în oferirea de asistenţă persoanelor vulnerabile, aflate in situaţii de risc, în vederea creşterii armonioase, dezvoltării unor abilităţi de viaţă independentă şi a integrării PREŞEDINTE - GHIŞA LAURENŢIU-GABRIEL, VICEPREŞEDINTE - GHIŞA NADIA
AGRICULT ORI, NR.
91, JUDEŢ ILFOV socio-profesionale pe tot parcursul vieţii GEORGETA, SECRETAR GENERAL - VLĂSCEANU VASILE
ASOCIAŢIA PRINCIPELE CONSTANTIN 21396/A/2016 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA VICT ORIEI NR. 155, BL. D1, T R. 6, CALIN CRISTIAN,COJOCARU DRAGOS-ANDREI,PÎRLEA FLORIN,URSU MIHAITA - initierea si dezvoltarea de programe educationale, de protectie sociala si dezvoltare personala pentru copii, tineri adulti si persoane vulnerabile, initierea si dezvoltarea de actiuni presedinte - CALIN CRISTIAN, vicepresedinte - URSU MIHĂIŢĂ, secretar general -
CAM. 11H, SECT OR 1
BRÂNCOVEANU EDUCAŢIE ŞI CIVILIZAŢIE social-cultural-umanitar, de programe de implicare civica si de promovare a culturii si a artei. COJOCARU DRAGOS-ANDREI
ASOCIAŢIA PRINCIPIA 17212/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. T IBISCUM, NR. 15, BL. B8, MIZGAR RĂZVAN-OVIDIU,ŞERBAN OANA CRISTINA,MIZGAR MARIA De a apăra şi a promova drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi drepturile şi interesele consumatorilor atât pe plan intern, cât şi internaţional. preşedinte – MIZGAR RĂZVAN-OVIDIU, vicepreşedinte – ŞERBAN OANA CRISTINA,
ET . 3, AP. 14
secretar general – MIZGAR MARIA
ASOCIAŢIA PRINTRE OAMENI 254/A/2014 ILFOV PANT ELIMON PANT ELIMON jud. ILFOV ST R. RĂSCOALEI 1907, NR.39 IORDACHE MIHAIL - ALIN,COSMA IULIA,TIBREA RALUCA - GEORGIANA Scopul asociatiei il reprezinta acordarea de asistenta sociala si medicala in domeniul protectiei copilului si familiei, persoanelor singure, persoanelor varstnice, persoanelor cu handicap, precum Presedinte: IORDACHE MIHAIL-ALIN, Vicepresedinte : COSMA IULIA
si a oricaror persoane aflate in nevoie, promovarea si protejarea drepturilor acestora in conformitate cu legislatia si politica nationala si internationala in domeniu, sprijinirea acestor categorii prin
toate mijloacele posibile, materiale , morale si spirituale. De asemenea se vor infiinta centre pilot si asezaminte pentru persoane aflate in dificultate, persoane ce vor fi asistate de personal
calificat.
ASOCIAŢIA PRISACA POWERLIFTING 11551/A/2013 BIHOR PRISACA, NR.114, PRISACA, NR.114, COM. UILEACU DE BEIUŞ jud. BIHOR LUPAŞ IONUŢ FLORIN,VARGA OCTAVIAN,BOGOJEL IOAN AURELIU,LUPAŞ IOANA LAURA PROMOVAREA SPORTULUI ÎN COM. UILEACU DE BEIUŞ LUPAŞ IONUŢ FLORIN - PREŞEDINTE, VARGA OCTAVIAN - VICEPREŞEDINTE,
COM. UILEACU DE
BEIUŞ BOGOJEL IOAN AURELIU - VICEPREŞEDINTE, LUPAŞ IOANA LAURA - SECRETAR
ASOCIAŢIA PRIVAT COMTUR - PAS 1567/A/2003 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I ALEEA ALEXANDRU, NR.18, SECT OR 1 CAPOTĂ LIVIU,CAPOTĂ VALENTINA,BARBU CRISTOFOR,BOTEA MARIAN,BOGDAN NICULINA,CAZACU Pentru dobândirea de acţiuni ale Sc ComTur sa Bucureşti, care se privatizează PRESEDINTE - CAPOTĂ LIVIU, SECRETAR - VISINESCU ADINA
MARIA,CHIRICA CARMELA,DAN DANIELA,GÂJGO ILEANA,GÂJGO FLORICĂ,GALAŢEAN EMMA,IVAN ELEONORA
ASOCIAŢIA PRIVAT TRANSCOM 7391/A/2008 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA BUZEŞT I NR. 44, SECT OR 1 PĂCĂRLĂBOIU PETRE,MIŞU DUMITRU,DUMITRU DUMITRU,POPESCU EUGEN,LUCOV NICOLAE,FLOREA - să primească contribuţiile în numerar făcute de membrii asociaţiei în scopul cumpărării de acţiuni ale societăţii;;- să primească certificate de proprietae de la membrii asociaţiei, în scopul de a fi Preşedinte - PĂRCĂLĂBOIU PETRE, Vicepreşedinte - MIŞU DUMITRU, membru -
CRISTIAN,HARITACHE AUREL,NEGRU ILIE,PÎSLĂ ALEXANDRU,IVĂNUŞ EMILIAN,TUFAN NICOLAE,EREMIA schimbate pe acţiuni ale societăţii;;- să solicite şi să primească credite de la bănci sau alte instituţii financiare pentru cumpărarea acţiunilor;;- să negocieze cu Fondul Proprietăţii Private la care MĂRGĂRIT MARIETA.
VASILE,ZÎMBATU SERGIU,FILOREANU DAN SPIRIDON ŞTEFAN,EREMIA OVIDIU,NICULESCU ANA,NICOLAE este arondată societatea comercială condiţiile de dobândire a acţiunilor;;- să încheie cu Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondul Proprietăţii Private IV Muntenia, contractele pentru dobândirea de
MARIA,POPESCU VIORICA,PUŞCAŞU GEORGETA,VLĂDĂU MARIA,ALEXE MARIANA,MĂRGĂRIT MARIETA,CRISTESCU acţiuni ale societăţii în numele şi pentru membrii asociaţiei;;- să transmită membrilor asociaţiei, imediat după achitare, acţiunile dobândite în condiţiile art. 29 pct. 1 din L 77/1994;;- să deţină până
DORIN,VARVERI DOINA. la achitarea lor integrală acţiunile dobândite în condiţiile art. 29 pct. 1 din L 77/1994;;-să constituie drept gaj acţiunile prevăzute la lit. g la cererea Fondului Proprietăţii de Stat sau a băncii ori a
instituţiei financiare creditoare, ca garanţie a plăţii la termen a ratelor, creditelor şi dobânzilor aferente; să transmită aceste acţiuni membrilor asociaţiei conform prevederilor L77/1994 şi cu
respectara dreptului de gaj constituit în favoarea creditorilor;;- să plătească ratele şi dobânzile aferente în condiţiile contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni şi să restituie creditele şi
dobânzile aferente în condiţiile contractului de credit;;- să exercite, în adunarea generală a acţionarilor societăţii dreptul de vot corespunzător acţiunilor deţinute potrivit lit. g, în conformitate cu
prevederile statutului societăţii şi ale legislaţiei aplicabile societăţiilor comerciale;;- să organizeze vânzările-cumpărările ulterioare de acţiuni între membrii asociaţiei.
ASOCIAŢIA PRIVATĂ "TELEFERICUL" 1791/A/1995 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R. MUREŞENILOR NR. 14 Rufa Ion,Gabrea Dorina,Soare Ion,Margarit Gheorghe,Iordache Ion,Băncilă Stelian,Vulpoi Nicolae dobândirea de acţiuni ale S.C. TELEFERICUL S.A. Braşov Rufa Ion, Gabrea Dorina, Soare Ion, Margarit Gheorghe, Iordache Ion, Băncilă Stelian, Vulpoi
BRAŞOV Nicolae
ASOCIAŢIA PRIVIND PROTECŢIA 9365/A/2010 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. OLT ENIŢ EI, NR. 135, BL. 56, SC. 2,
1.DROBU GABRIELA,cetăţean român,născută la data de 19.09.1976 în Bucureşti,Judeţul Bucureşti,domiciliată în Bucureşti,Str. protecţiei şi respectării drepturilor fundamentale ale omului în conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. 1. DROBU GABRIELA - Preşedinte; 2. BOBIC ALIN-VICTOR- Vice-preşedinte; NEDELCU
ET .7, AP. 49, SECT OR 4
DREPTURILOR OMULUI ÎN Tomis nr. 2,bl. B6,sc. 1,ap. 48,sector 3,identificată cu CI seria RD nr. 215062 eliberată de Secţia 11 Poliţie la data de VIOREL- Secretar General
ROMÂNIA-APDOR 10.12.2001,având CNP 2760919433014, 2. BOBIC ALIN-VICTOR,cetăţean român,născut la data de 26.09.1982 în Oraşul
Motru,Judeţul Gorj,domiciliat în Comuna Cătunele,Satul Valea Perilor,Judeţul Gorj,identificat cu CI seria GZ nr. 056995 eliberată de
Secţia Poliţie Motru la data de 28.02.2001,având CNP 1820926180766, 3. Nedelcu Viorel,cetăţean român,născut la data de
06.06.1982 în Bucureşti,Judeţul Bucureşti,domiciliat în Bucureşti,str. Arcului nr. 14,sector 2,identificat cu CI seria RT nr. 423418
eliberată de Secţia 2 Poliţie la data de 08.08.2006,având CNP 1820606420086
ASOCIAŢIA PRIVIND PROTECŢIA 15433/A/2011 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. BABADAG LASCU DUMITRU,LASCU ŞTEFAN,LASCU ANICA,LASCU NICOLAE,STOIAN DUMITRU,DUDU GHEORGHE. Promovarea şi apărareacu prioritate a drepturilor asigurărilor care fac parte din sistemul F.N.U.A.S.S. (reglementat prin Legea nr.95/2006 - cu modificările şi completările ulterioare - şi LASCU DUMITRU - PREŞEDINTE, LASCU ŞTEFAN - VICEPREŞEDINTE, STOIAN
NR.140, BLOC CORAL PLAZA, SC.B, AP.21, JUD.
DREPTURILOR PENTRU SĂNĂTATE T ULCEA legislaţia specifică), dar şi a calităţii lor de pacienţi, după caz, prevăzută prin Legea nr.46/2003 şi a Normelor de aplicare a legii, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.386/2004, cu DUMITRU - SECRETAR GENERAL.
modificările ulterioare.
ASOCIAŢIA PRO- FUNDU RACACIUNI 14353/A/2011 BACAU COMUNA RACACIUNI COMUNA RACACIUNI jud. BACAU ST R. LEON GHIURCĂ VALENTINA,GHIURCA CRISTINA ,ISTOC MARICICA ,BALINT MONICA,MARUTA MADALINA NICOLETA MEMBRI ASOCIATIEI DORESC SĂ SE ASOCIEZE ŞI ISI PROPUNE CA SCOP PROMOVAREA , SPRIJINIREA , REALIZAREA SI COORDONAREA DE ACTIVITATI CARE SA PRESEDINTE - GHIURCA VALENTIN, VICEPRESEDINTE - GHIURCA CRISTINA,
FOURNORAKE NR. 186
CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA DIN PUNC DE VEDERE TRADITIONAL , ECONOMIC , SOCIAL , EDUCATIONAL , CULTURAL , TURISTIC , RESPECTIV PROMOVAREA SI VICEPRESEDINTE - BEJAN MAGDA SECRETAR - ISTOC MARICICA TREZORIER -
APARAREA DREPTURILOR SI LIBERTATILOR OMULUI MARUTA MADALINA NICOLETA
ASOCIAŢIA PRO-CIVICA ORADEA 4265/A/2002 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. MEŞT EŞUGARILOR, NR. 18 NAGHI LIVIU ALEXANDRU,NAGHI DOINA MARCELA,DEJEU GHEORGHE - OCROTIREA COPIILOR ABANDONAŢI SAU ORFANI ÎN CENTRE PROPRII ÎN VEDEREA PLASAMENTULUI FAMILIAL SAU AL ADOPŢIEI, ÎNGRIJIREA ŞI ASISTENŢA SOCIALĂ A NAGHI LIVIU ALEXANDRU, DEJEU GHEORGHE, NAGHI DOINA MARCELA
BĂTRÂNILOR, A GRUPURILOR SOCIALE DEFAVORIZATE, AJUTAREA MATERIALĂ ŞI SOCIALĂ A ACESTORA, PREGĂTIREA , PREFECŢIONAREA ŞI INFORMAREA ÎN DIVERSE
FORME ŞI DOMENII DE ACTIVITATE A ORFANILOR, PERSOANELOR FĂRĂ VENITURI MATERIALE SAU CU VENITURI MATERIALE FOARTE MICI, ÎN CENTRE PROPRII DE
EDUCARE ŞI FOPRMARE.
ASOCIAŢIA PRO-EDUCAŢIA GB 21891/A/2015 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. GENERAL NICOLAE DUNĂREANU MARIA,ZAMAN MARILENA,VIZITIU GEORGIANA MIRELA,MUNTEANU AURELIA SUSŢINE ACTIVITĂŢILE SOCIALE, ADMINISTRATIVE, EDUCATIVE ŞI PEDAGOGICE ALE LICEULUI TEHNOLOGIC " GEORGE BIBESCU ", FĂRĂ DISCRIMINĂRI SAU VIZITIU GEORGIANA MIRELA-PREŞEDINTE, ZAMAN MARILENA-VICEPREŞEDINTE,
MĂGEREANU, NR. 9, BL.H 1, SC.B, AP.6
DIFERENŢIERI RELIGIOASE, SEXUALE, RASIALE SAU POLITICE DUNĂREANU MARIA-SECRETAR
ASOCIAŢIA PRO-MED U.S.B. REŞIŢA 913/A/2001 CARAS-SEVERIN REŞIŢ A REŞIŢ A jud. CARAS-SEVERIN BD.A.I.CUZA, NR.37,BL.I, Uşurel Romulus,Borcău Mircea Dorel,Sisac Atena - de a ajuta şi contribui la reintegrarea socială, să promoveze sănătatea şi să sprijine grupurile marginalizate ale populaţiei cum ar fi membrii grupurilor minoritare, persoane cu handicap, Uşurel Romulus - preşedinte şi Sisac Atena - secretar
AP.4
vârstnici, persoane fără locuinţă, copii ai străzii sau copii abandonaţi, analfabeţi, şomeri, victime ale diferitelor forme de dependenţă, victime ale HIV-SIDA, victime ale violenţei, etc.;;- sprijinirea şi
acordarea de asistenţă edicală persoanelor bolnave din zone defavorizate şi greu accesibile.
ASOCIAŢIA PRO-MOND-CULTURA 3/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. GENERAL PET RE Burdus Elisabeta,Atanasiu Angelica,Burdus Andrei-Eugen dezvoltarea culturală şi socială, promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, promovarea educaţiei, ştiinţei, artelor, tradiţiilor, culturii, prezervarea monumentelor culturale, asistenţa Atanasiu Angelica- preşedinte Atanasiu Adrian Remus- membru Ionescu Lucian- membru.
POPOVĂŢ , NR. 5, SECT OR 6.
socială, activitatea de tineret, sporirea cunoaşterii şi participării civice, protejarea mediului şi naturii, sprijinirea religiei şi valorilor umane, sprijinirea lucrărilor publice şi infrastructurii
ASOCIAŢIA PRO-PERFORMANŢA 15867/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. ARIST IZZA PREDA DUMITRU FELICIAN,RADU MIRCEA,PREDA CONSTANTIN,PREDA ALINA ŞTEFANIA RIDICAREA NIVELULUI DE PREGĂTIRE ÎN DOMENIUL ŞTIINŢELOR EXACTE A ELEVILOR SUSCEPTIBILI DE PERFORMANŢĂ, PRECUM ŞI A CELOR CU POSIBILITĂŢI PREDA DUMITRU FELICIAN-PREŞEDINTE, RADU MIRCEA-VICEPREŞEDINTE, PREDA
ROMANESCU,NR,.1, BL.A1, AP.5
FINANCIARE REDUSE ŞI A CELOR RĂMAŞI ÎN URMĂ CU PREGĂTIREA, DAR ŞI O MAI BUNĂ POPULARIZARE ÎN RÂNDUL ELEVILOR A ŞTIINŢELOR EXACTE ŞI A SPORIRII CONSTANTIN-VICEPREŞEDINTE
ATRACŢIEI FAŢĂ DE ACEASTA
ASOCIAŢIA PRO-STUDENT/PRO YOUTH 2576/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SPLAIUL INDEPENDENŢ EI NR.202 A, CRĂCIUN MARIAN,ANGELUŞIU PETRU,ALEXE NADIA,CUNŢAN SAMIA VLADA sprijinirea mediului academis bucureştean ,a studenţilor şi absolvenţilor de universitate,a Universităţii din Bucureşti PREŞ- ANGELUŞIU PETRU, CRĂCIUN MARIAN, CUNŢAN SAMIA VLADA
SECT OR 6
ASOCIAŢIA PRO-ŞIRNEA 727/A/1992 BRASOV SAT UL T URIST IC SAT UL T URIST IC ŞIRNEA jud. BRASOV CASA Frunteş Radu,Frunteş Lucia,Dudu Nicolae,Mărculescu Angela,Gheorghe Rodica,Mărculescu Ion,Calaican Ion,Gheorghe întreţinerea satului turistic, continuarea sărbătorilor tradiţionale locale, organizarea de conferinţe, simpozioane etc. cu teme menite să promoveze interesele culturale-sociale-economice ale Frunteş Radu, Frunteş Lucia, Dudu Nicolae, Mărculescu Angela, Gheorghe Rodica
ŞIRNEA FRUNT EŞ NR. 224
Ionel,Ţeposu Iosif,Frunteş Ilinca,Benga Ioan Satului turistic Şirnea
ASOCIAŢIA PRO - DEMOCRAŢIA 4593/A/2007 BRASOV BUCUREŞT I - BUCUREŞT I - BUCUREŞT I - BUCUREŞT I jud. BORICEANU MARIANA,SAVA NICOLAE,SIULEA CALIN,NITESCU VIOREL,CHIRITA CARMEN,G. EMIL,VATAV realizarea progresului democratiei in Romania prin structuri şi institutii corespunzatoare ca si prin dezvoltarea spiritului civic necesar formarii societăţii civile prin activităţi bazate pe PRESEDINTE - CRISTIAN PIRVULESCU, MEMBRII - SORINA BUNESCU, BUCUR
BUCUREŞT I - BRASOV BD.UNIRII, NR.45, , BL.E3, SC.3, ET .6/7, AP.76,
BUCUREŞT I SECT OR 3 - ST R.BUCOVINA, NR.3, BL.G1, SC.C, ET .2, DELIA,ONISIE DAN,GIUVELA ELENA,POP STEFAN,PARVU CONSTANTIN,BOERU VIOREL,BACIU MIHAELA,BACIU principiile enuntate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului şi in Actul final al Conferintei pentru securitate şi cooperare in Europa de la Helsinki BOGDAN, VASILE CHIRU, PAUL CHIOVEANU, ADRIAN TAMAS, CORNEL NEGREA
AP.50, SECT OR 3 Punct de lucru - Bd.Maresal Al.Averscu,DAMINA,BRAGA ELENA,OLAR IVAN,GONCZOL TAHAMER,. ORBAN CSILA PAULA,KATMAN ZOLTAN,MORUZI COM. DE CENZORI - MARIA RADESCU, GABRIELA STEFAN, ILISCA STAICU -
Nr.17, in incinta Complexului Social de Servicii
Sf.Ecaterina, Sector 1 - Bd.Maresal Al.Averscu, Nr.17, ADRIAN,POP STEFAN GABRIEL,MAGNEA LUCIA MARIA,POPESCU ALEXANDRU,TATA LIDIA,TATA KATERINA,VASILIU PRESEDINTE - CRISTIAN PARVULESCU MEMBRII - OANA BAHNARU PREDA,
Corp 7 in incinta Complexului Social de Servicii VLAD,DRAGOS NICULESCU,VOICU M.,JIGA AURELIAN CORNEL,POPESCU LUCIA MARIA,MANDOC DAN,CHIRIAC CORNEL NEGREA, FLORIN NICOLA, BUCUR BOGDAN, VASILE CHIRU, DORIN
Sf.Ecaterina, Sector 1 NICOLAE,STANCU LAURENTIU,JECU SILVIU MIRCEA BERBESCU COM. DE CENZORI MARIA RADESCU, GABRIELA STEFAN,
ILISCA STAICU
ASOCIAŢIA PRO - PNTCD 2958/A/2005 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.BAT IŞT EI, NR.11, SC.B, ET .1, AP.1, VARLAM TUDOR,ENE VIOREL,VASILESCU MARIN,ISTRATE SERAFIM,RAPCEA MIHAI Afirmarea vocatiei PNTCD de restaurator al democratiei şi al continuităţii istorice a statului roman, ce decurge din identificarea lui şi al numelui lui cu Rezistenţa Anti - comunistă de către poporulPRESEDINTE - VASILESCU MARIN VICEPRESEDINTE - VARLAM ION SECRETAR -
SECT OR 2
roman ENE VIOREL MEMBRI - PETRINA LIVIU CENZOR - ISTRATE SERAFIM TREZORIER -
GOROZ BOBA NICULAE
ASOCIAŢIA PRO - PSI 9049/A/2009 in lichidare CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. ŞT EFAN CEL GRĂDINARU ANGHEL ILIE,DINCU CRISTINA RALUCA,BOGDAN LUCI AURA PROMOVAREA PSIHOLOGIEI ROMÂNEŞTI ÎN PLAN INTERN ŞI EXTERN. GRĂDINARU ANGHEL-ILIE, DINCU CRISTINA RALUCA, BOGDAN LUCIA AURA.
MARE NR.78.
ASOCIAŢIA PRO 6 19027/A/2015 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R. BUCEGI, NR. 5-7, CORP B, ET . 1, dotarea şi modernizarea Şcolii cu clasele I-VIII nr. 6 „Anişoara Odeanu” Lugoj, stabilirea de parteneriate cu şcoli din ţară şi din spaţiul european, organizarea unor activităţi de învăţare remedială Duruţ Liviu – Petru, preşedinte; Ignat Elena- vicepreşedinte; Szucs Diana -
SALA 7
pentru cei cu deficienţe de învăţare, de consolidare a cunoştinţelor sau de accelerare a învăţării pentru copiii supradotaţi, Maria,-vicepreşedinte şi Dulcu Corina - Christel, secretar şi ca organ de control Comisia de
cenzori formată din următorii membrii: Popovici Mirela Maria, Sauer Simona, şi Bacău
Friderike,
ASOCIAŢIA PRO ACT SUPORT 13030/A/2011 BUCUREŞT I, ST R. BUCUREŞT I, ST R. SOLDAT SIMION ŞT EFAN, NR. 34, se retrage Nicolae Irina Andreea, intra Buzducea Doru, Predescu Ion şi Ene Andreea membrii asociaitiei isi exprima vointa de Imbunatatirea calitatii vietii persoanelor dezavantajate oferind servicii sociale si promovand practici profesioniste in domeniul social-comunitar si educational Predescu Nicoleta Liliana- preşledinte, Ciubotaru Beatrice Rodica- vicepreşedinte, Buzducea
SOLDAT SIMION LOT UL 4, C1, C3 ( MANSARDA), SECT OR 4
ŞT EFAN, NR. 34, asociere, Predescu Nicoleta Liliana, Ciobotaru Beatrice Rodica, Buzduxcea Doru Doru- membruPredescu Ion, Ene Andreea Georgiana,
LOT UL 4, C1, C3 (
MANSARDA),
SECT OR 4
ASOCIAŢIA PRO ADSUM 12194/A/2010 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR P ISPIRESCU NR 3 , BL D 76 , AP SLEZINGER GABRIELA ,VANA SIMONA MARIANA ,TĂTAR GEORGE CORNELIU ,ŢENT LAURENŢIU STIMULAREA ŞI DEZVOLTAREA INIŢIATIVELOR , PROMOVAREA VFALORILOR MORALE SLEZINGER GABRIELA -PREŞEDINTE ,VANA SIMONA MARIANA -VICEPREŞEDINTE
51
,TĂTAR GEORGE CORNELIU -VICEPREŞEDINTE , ŢENŢ LAURENŢIU
-VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PRO AJUTOR 1563/A/2012 SUCEAVA SUCEAVA SUCEAVA jud. SUCEAVA B-DUL GEORGE ENESCU, NR. - Cioban Magdalena,Ciocan Iulian Nicolae,Ursaciuc Vasile Avram,Varasciuc Andrei,Hăj Dorin,Mutul Dorin,Vieriu Emanuel,Airinei - colectarea de bunuri materiale provenite de la persoane fizice sau juridice din tara sau strainatate, urmand ca acestea sa fie donate sau valorificate, iar sumele de bani obtinute sa fie donate Ursaciuc Vasile Avram -presedinte, Airinei Dorina si Vieriu Emanuel - vicepresedinti,
16 A, BL. 16 A, SC. B, ET . 1, AP. 4, JUD. SUCEAVA
Dorina,Soroceanu Marius,Turturean Lucian persoanelor nevoiase din tara sau strainatate;;- Asociatia va colabora cu organizatiile de acelasi tip din tara sau strainatate care urmaresc indeplinirea acelorasi scopuri cu care poate incheia Varasciuc Andrei - secretar, Cioban Magdalena - membru
acorduri, conventii si alte asemenea.;- de asemenea asociatia va desfasura orice alte activitati si servicii de natura sa realizeze indeplinirea scopului astfel prevazut.
ASOCIAŢIA PRO ALIM SAN 4552/A/2006 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DORNEASCA NR.6, BL.P63, SC.A,
ET .1, AP.4, SECT OR 5
ASOCIAŢIA PRO ALTERNATIVE 14810/A/2011 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CALEA BUCUREŞT I, BL.R3, SC.2, IVĂNUŞ RADU CRISTIAN,IVĂNUŞ GEORGETA,CĂLMUC ION SCOPUL ESTE UNUL UMANITAR, CARE ARE LA BAZĂ RESPECTUL PENTRU DREPTURILE OMULUI, DEMNITATEA ŞI VALOAREA FIINŢEI UMANE, PROMOVAREA ŞI IVĂNUŞ RADU CRISTIAN-PREŞEDINTE, IVĂNUŞ GEORGETA-VICEPREŞEDINTE,
AP.27
APĂRAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR OMULUI, PROMOVAREA UNUI SET DE VALORI PE BAZA CĂRORA ÎŞI FUNDAMENTEAZĂ ACTIVITATEA SA CĂLMUC ION-SECRETAR GENERAL
ASOCIAŢIA PRO AMICII ORADEA 12682/A/2011 BIHOR ORT ADEA ORT ADEA jud. BIHOR LUIS PAST EUR NR 44 BARA GEORGETA ,FAUR ANCA ,BIRO SARA ,GAL STELA SPRIJINIREA GRĂDINIŢEI 47 ORADEA GAL STELA -PREŞEDINTE ,BIRO SARA -VICEPREŞEDINTE ,FAUR ANCA -SECRETAR
ASOCIAŢIA PRO ANIMA CIVITATE STUDIIS 16626/A/2014 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ALEEA ZMEUREI NR.16, DOMINTE PAUL,BULACU IULIA CRISTINA,COTEŞ DĂNUŢ. PROMOVAREA CONCEPTELOR DE EDUCAŢIE SOCIALĂ ŞI A CELUI DE EDUCAŢIE PERMANENTĂ PENTRU DIVERSITATE ŞI SOCIETATE. DOMINTE PAUL, BULACU IULIA CRISTINA, COTEŞ DĂNUŢ.
BL.U6, SC.B, AP.27.
ASOCIAŢIA PRO ANIMALE ROMÂNIA 18071/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS BLD. CET ĂŢ II, NR. 17, AP. 1C-2A, WOTHKE NATASCHA ELISABETH MARGARETE,PRO ANIMALE FUR TIERE IN NOT asociaţie germană,BUCHMANN Să protejeze animalele străzii care sunt în pericol, care au fost abandonate, precum şi cele care trebuie eutanasiate fără motiv, etc. consiliul director ales pentru un mandat de 10 ani, este alcătuit din: preşedinte – WOTHKE
CAMERA 6
GUIDO IVAR,ROMOŞAN DOINA-CORINA NATASCHA ELISABETH MARGARETE, vicepreşedinte – BUCHMANN GUIDO IVAR,
secretar – ROMOŞAN DOINA-CORINA.
ASOCIAŢIA PRO ARMENOPOLIS 15982/A/2013 CLUJ GHERLA GHERLA jud. CLUJ ST R.CĂLĂRAŞI NR.21A Feketlaki Tibor,Baumgarden Alexandru,Salanţa Claudiu,Kasza Tamas
ASOCIAŢIA PRO ARTE - ATELIER 96 8485/A/2009 MURES T ÂRNĂVENI T ÂRNĂVENI jud. MURES ST R. 1 DECEMBRIE 1918, NR. Moldovan Iuliu,Moldovan Mărioara,Baciu Vasile-Antoniu sprijinirea şi susţinerea respectării Legii nr. 8/1996, apărarea intereselor profesionale ale mambrilor săi Moldovan Iuliu, Moldovan Mărioara, Baciu Vasile-Antoniu
26, BLOC C, AP. 6
ASOCIAŢIA PRO AUDIOLOGIE 8527/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.ALESD NR.18 TOWLE PATRICIA MARIE,CAPUSAN MIRCEA,MADLY JOHANNA,MOCANU CARMEN-LIANA,GURANDA SILVIAN promovarea si dezvoltarea audiologiei in Romania, implementarea metodelor de testare audiologica in cadrul unitatilor spitalicesti din Romania; colaborarea cu persoane juridice similare, din tara PREŞEDINTE – TOWLE PATRICIA MARIE, VICEPRESEDINTE – MADLY JOHANNA,
sau strainatate SECRETAR – GURANDA SILVIAN
ASOCIAŢIA PRO BALYOK EGYESULET 666/A/2012 BIHOR BALC BALC jud. BIHOR ARANY JANOŞ, NR. 11 BODIZS LEVENTE,JONAŞ ALEXANDRU,TIMAR ANGELA,HERMAN CSILLA,FAZEKAŞ PAULA - promovarea, spirjinirea şi implementarea unor proiecte, programe de dezvoltare socială, culturală , sportivă şi economică care să ajute locuitorii din balc. JONAŞ ALEXANDRU
ASOCIAŢIA PRO BASARABIA SI BUCOVINA 1846/A/1991 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R. CAMPIONILOR 2 BL. S 3 A AP. 3
LUGOJ
ASOCIAŢIA PRO BASCHET ENERGIA 8259/A/2009 GORJ T ÂRGU JIU, ST R. T ÂRGU JIU, ST R. ISLAZ, NR.11. jud. GORJ PONTA VICTOR VIOREL,VÂNĂ DUMITRAŞCU IULIA DIANA,TEODORESCU ION CLAUDIU,VLAICU POPA MARIUS social, sportiv umanitar, cultural, educativ, ştiinţific şi participativ VLAICU POPA MARIUS EREMIA-PREŞEDINTE
ISLAZ, NR.11.
ROVINARI EREMIA,FLORESCU CIPRIAN ADIAN TEODORESCU ION CLAUDIU-VICEPREŞEDINTE
VÂNĂ DUMITRAŞCU IULIA DIANA-MEMBRU
FLORESCU CIPRIAN ADRIAN-MEMBRUÂ
ASOCIAŢIA PRO BASKET MUREŞ 15918/A/2015 MURES SANGEORGIU DE SANGEORGIU DE MURES jud. MURES ST RADA BRUSTUR IONEL HORATIU,DARABAN STEFAN OTTO,IOANCIO ERNEST GABRIEL,SOLYOM ALEXANDRU,SZASZ Scopul asociaţiei este de a îmbrăţişa, a sprijinii şi a promova îmbunătăţirea actului educaţional sportiv. SZASZ JOZSEF - preşedinte, DARABAN STEFAN OTTO - vicepreşedinte, IOANCIO
MURES T OFALAU, NR. 127/A
JOZSEF ERNEST GABRIEL, SOLYOM ALEXANDRU, BRUSTUR IONEL HORATIU,
ASOCIAŢIA PRO BAZNA 10131/A/2009 SIBIU BAZNA BAZNA jud. SIBIU NR.15 RUS PARASCHIVA,SCUMPU LUCIAN GLIGOR,POPA OCTAVIAN,SCUTARU ADRIANA,GABOR AURELIA ZOIŢA,MOSINA Dezvoltarea socio-economică a Comunei Bazna. RUS PARASCHIVA - preşedinte; POSEA CORNELIU IULIU - vicepreşedinte; SCUTARU
MARIUS DAN,BABA IOAN ADRIAN,TICHINDELEAN VIRGINIA MARIA,PRISACARU RADU,POSEA CORNELIU IULIUS. ADRIANA - secretar
ASOCIAŢIA PRO BEAUTY STYLE ACADEMY 15907/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. COT IT URII NR. 7, SECT OR 1 Se retrage Andreica (fostă Pop) Adriana-Georgeta, şi se cooptează Kohan Alexandru - indeplinirea unor activitati de interes general privind afirmarea si sprijinirea implementarii principiilor de economie sociala, care reprezinta ansamblul activitatilor organizate independent de CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - TĂTARU AUREL-SEBASTIAN, vicepreşedinte -
sectorul public, al carei scop este sa serveasca interesul general, interesele unei colectivitati si/sau intereselor personale nepatrimoniale, prin cresterea gradului de ocupare a persoanelor KOHAN ALEXANDRU, secretar - KOHAN SUSANA.
apartinand grupului vulnerabil si/sau producerea si furnizarea de bunuri, prestarea de servicii si/sau executia de lucrari, in Romania: compatibilizarea cu modelul si valorile europene de buna
guvernare si democratie; analiza performantei guvernamentale in Romania, prioritate acordata individului si obiectivelor sociale fata de cresterea profitului; solidaritatea si responsabilitate
colectiva; convergenta dintre interesele membrilor asociatiei - interesul general si/sau interesele unei colectivitati; control democratic al membrilor, exercitat asupra activitatilor desfasurate;
caracterul voluntar si liber al asocierii in formele de organizare specifice domeniului economiei sociale; personalitatea juridica distincta, autonomia de gestiune si independenta fata de autoritatile
publice; alocarea celei mai mari parti a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila si furnizare de servicii membrilor, in conformitate cu interesul general.
ASOCIAŢIA PRO BIERTAN 16692/A/2014 SIBIU BIERT AN BIERT AN jud. SIBIU ST R. AUREL VLAICU NR. 60 ANDREI GHEORGHE ALEXANDRU,BANEA IONELA ANGELA,BRADEA CLAUDIU VIOREL,COROS FLORENTINA,COROS Contribuirea la creşterea calităţii vieţii locuitorilor comunei Biertan prin dezvoltarea nivelului educativ, cultural, social şi economic al acestora; Promovarea şi susţinerea intereselor comune ale
FLORIN,DRAGOMIR DANIELA,DRAGOMIR VASILE,HOISAN GABRIELA,IORDAN ILIE,MUNTEANU CRISTIAN,PLAIAS locuitorilor pe plan local, microregional, regional, naţional şi internaţional, în vederea creării posibilităţilor de participare a acestora la viaţa socială, artistică şi culturală, prion dezvoltarea de
CODRUŢA,RUMMEL CHRISTIAN LUDWIG,SIVUL BOGDAN NICOLAE proiecte de acţiune socio-culturală, turistică şi economică; Promovarea tehnicilor pentru formarea tinerilor în spiritul euro atlantic, prin organizarea de evenimente culturale cu tematică, dedicate
artei (pictura, sculptura, arta fotografică, artă populară, cinematografie) pentru amatori şi profesionişti; Redactarea, coordonarea, implementarea de proiecte de interes local la nivel social,
economic, educaţional, cultural, având în vedere în principal resursele umane; Asigurarea cunoaşterii tuturor aspectelor privind cadrul legal, ajutând astfel la constituirea altor organizaţii
non-guvernamentale, precum şi a unora cu caracter comercial de natură a conduce la dezvoltarea comunităţii.
ASOCIAŢIA PRO BIKERS BIHOR 1039/A/2008 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR PRIMĂRIEI NR 54 AP 11 fotache sergiu , mura istvan PROMOVAREA CICLISMULUI noul cons director : Kiss sandor -preşedibnte ,crăciun Mircea -vicepreş,Fotache sergiu
-vicepreş,mura ISTVAN -VICEPREŞEDINTE , SZEKELY ZOLTAN -SECRETAR
ASOCIAŢIA PRO BJJ 18315/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ION BAIULESCU NR.41, SECT OR 5 ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV VIPGUARD,ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV DE ARTE MARŢIALE ABSOLUTO,ASOCIAŢIA constituie practicarea de Jiu-Jitsu Brazilian printr-o participare organizata care sa exprime sau sa amelioreze condiţia fizica si confortul spiritual, sa stabilească relaţii sociale civilizate si sa Mihaita Tudor - preşedinte, Turcu Luis Valentin - vicepreşedinte, Gheorghe Stanciu - secretar
LUBUL SPORTIV AGON conducă la deţinerea de rezultate in competiţii de orice fel.
ASOCIAŢIA PRO BOHOLŢ 19404/A/2014 BRASOV BOHOLŢ BOHOLŢ jud. BRASOV NR.88 promovarea şi dezvoltarea satului Boholţ, promovarea şi dezvoltarea culturii româneşti, promovarea şi dezvoltarea turismului din România JPANTĂ VASILE, JOANTĂ VLAD ŞI JOIANTĂ VASILE-CRISTIAN
ASOCIAŢIA PRO BONO PACIS 21473/A/2015 CONSTANTA B-DUL T OMIS NR.336, B-DUL T OMIS NR.336, BL.B1, SC.D, ET .4, AP.80. jud. MUNTEANU NATALIA,HOROBĂŢ RADU,FEDAC EMILIA DE A PROMOVA ŞI SPRIJINI ACTIVITĂŢILE EDUCATIVE, CULTURALE, SPORTIVE ŞI SCHIMBURILE INTERCULTURALE ŞI INTERPERSONALE CU ŢĂRILE UNIUNII EUROPENE ŞIMUNTEANU NATALIA, HOROBĂŢ RADU, FEDAC EMILIA
BL.B1, SC.D, ET .4, CONST ANT A
AP.80. ÎN SPECIAL CU ITALIA.
ASOCIAŢIA PRO BRAŞOV 515/A/2003 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV Braşov, str.Zizinului nr.111 s-a aprobat excluderea din cadrul Asociaţiei a membrilor persoane fizice Ostate Daiana Andreea şi Bolborici Ilie, cât şi a - promovarea produselor şi serviciilor braşovene. Neculae Ioan - preşedinte; Mihăilă Mihai Horea- prim-vicepreşedinte; Adam Ioan -
persoanelor juridice S.C. Vest-Pan S.A. şi S.C. DGN Transilvania S.A. vicepreşedinte; Foris Tiberiu - vicepreşedinte; Radu Cristian - vicepreşedinte; Tudose
Florin - vicepreşedinte; Radoiu Remus - director Executiv -s-a desemnat în funcţia de
preşedinte interimar - Horea Mihăilă; -se completează componenţa Consiliului Director cu doi
vicepreşedinţi: -dl.Olaru - d.Niculescu -Preşedinte- Lucian Ionescu -
Componenţa Consiliului Director:- preşedinte- Ionescu Lucian; prim vicepreşedinte -
Mihăilă-Mihai Horea; vicepreşedinţi - Radu Cristian, Adam Ioan, Forş Tiberiu, Ioan Olaru,
Panait Niculescu, Florin Tudose; director executiv -Rădoiu Remus -s-a numit în funcţia de
director executiv dl.Voinescu Dumitru Lucian Ionescu - preşedinte Ioan Olaru -
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PRO BUDUSLĂU 9151/A/2009 BIHOR BUDUSLĂU BUDUSLĂU jud. BIHOR NR. 69 MORICZ ATTILA - ZSOLT,KOVACS JOZSEF,MORICZ ATTILA - stimularea şi sprijinirea creşterii bunăstării membrilor societăţii şi crearea unui nivrel decent în spaţiul rural, sprijinirea persoanelor vulnerabile, cu diferite nevoi sociale specialer;- promovarea MORICZ ATTILA ZSOLT, KOVACS JOZSEF , MORICZ ATTILA
valorilor morale în societate, creşterea gradului de acces şi de participare a populaţiei la viaţa culturală, sportivă, organizând târguri, festivaluri şi alte manbifestări tradiţionale şi /sau culturale
locale, precum şi alte activităţi şi seminarii în domeniul cultural, social, ştiinţific, pentru toate categoriile de persoane interesate.
ASOCIAŢIA PRO BUZA 15920/A/2006 CLUJ BUZA BUZA jud. CLUJ NR.67 Îmbunătăţirea nivelului de trai a comunităţii locale din Buza. Retragere din asociaţie a d-lui Czengher Ştefan. -
ASOCIAŢIA PRO CALDERON 2055/A/2008 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. URANUS NR. 27, AP. 13 TÂMPĂNARIU CORNELIU,BOTA MIRCEA,VINGAN MARINELA,IRIMIE GABRIELA SOCIAL, DE PROMOVARE ŞIPROTEJARE A INTERESELOR LICEULUI TEORETIC J.L. CALDERON, DE REPREZENTARE A ACESTORA ÎN RAPORTURILE CU ORICE ALTE PREŞEDINTE - TÂMPĂNARIU CORNELIU, VICEPREŞEDINTE - BOTA MIRCEA,
ORGANIZAŢII ŞI INSTITUŢII CU CAPITAL PRIVAT ŞI DE STAT, DE SPRIJINIRE A MĂSURILOR LEGISLATIVE ÎN DOMENIU SECRETAR- VINGAN MARINELA
ASOCIAŢIA PRO CARIERE 1946/A/2012 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR PARCUL T RAIAN NR 11, BL A 1, ET POPA LUMINIŢA FLORINA ,duţă teodora ,cepleu rodica SE MOD ART 8 ŞI ART 9 COMPLETARE POPA LUMINIŢA FLORINA -PRTEŞEDINTE ,CEPLEU RODICA -SECRETAR , DUŢĂ
1, AP 2
TEODORA
ASOCIAŢIA PRO CARTIERUL EUROPA 10084/A/2009 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST ODOBLEJA NR 38 NEŞU MARIA MONIKA -PREŞEDINTE ,BEKEŞI CSABA LAJOS-VICEPREŞ,SZABO
EMERIC -VICEPREŞ
ASOCIAŢIA PRO CEFA 4379/A/2006 BIHOR CEFA CEFA jud. BIHOR ST R. PRINCIPALĂ, NR. 82 ROMAN IOAN SORIN,HOTEA MIHAI,JURCAN VIOREL,TORJ ALIN,CHIŞ GHEORGHE DESCHIDEREA ŞI ÎMBUNĂTĂŢIREA ORIZONTULUI CULTURAL, ARTISTIC, ADUCAŢIONAL, SPIRITUAL ŞI SPORTIV AL TUTUROR CATEGORIILOR DE PERSOANE, INDIFERENT ROMAN IOAN SORIN, HOTEA MIHAI, JURCAN VIOREL, TORJ ALIN, CHIŞ GHEORGHE
DE RASĂ, SEX, CETĂŢENIE, ORIENTARE RELIGIOASĂ SAU POLITICĂ, PERSOANE CARE SE AFLĂ ÎNTR-O SITUAŢIE MATERIALĂ PRECARĂ, ÎMPIEDICÂNDU-LE ASTFEL SĂ-ŞI
ETALEZE ŞI SĂ-ŞI PROMOVEZE APTITUDINILE.
ASOCIAŢIA PRO CENEI 9774/A/2009 TIMIS SAT CENEI SAT CENEI jud. T IMIS SAT CENEI NR. 576, COM. CENEI POPOV RADOSLAV,POPOVICI LUMINIŢA,SPĂTARU DRĂGHIŢA,MIXICH GABRIELA-EMILIA,NICOARĂ DANIEL-DORIN. DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI CU CARACTER SOCIAL, CULTURAL ŞI EDUCATIV, STIMULAREA PERSOANELOR DIN MEDIUL RURAL ÎN TOATE DOMENIILE DE ACTIVITATE preşedinte – POPOV RADOSLAV, vicepreşedinte – POPOVICI LUMINIŢA, secretar –
PENTRU MAI BUNA INTEGRARE A ACESTORA ÎN CADRUL VIEŢII SOCIALE, ETC. SPĂTARU DRAGHIŢA şi membru – NICOARĂ DANIEL-DORIN
ASOCIAŢIA PRO CERNETEAZ 1874/A/2013 TIMIS COM. GIARMAT A, SAT COM. GIARMAT A, SAT CERNET EAZ jud. T IMIS NR. 130, FERARU FLORIAN,ARCAN ADRIAN-MIHNEA,GHERGA ADELINA,TOMOIAGĂ GABRIEL-SANDU,SILIMAN Dezvoltarea economico-socială a comunităţii din localitatea Cerneteaz, comuna Giarmata, jud. Timiş. preşedinte – FERARU FLORIAN, vicepreşedinte – ARCAN ADRIAN-MIHNEA, membri –
CERNET EAZ PART ER, AP. SAD 1
CORNELIU,BAICI IONEL-GABRIEL GHERGA ADELINA, TOMOIAGĂ GABRIEL-SANDU, SILIMAN CORNELIU
ASOCIAŢIA PRO CHIRALEU 2230/A/2012 BIHOR CHIRALEU CHIRALEU jud. BIHOR NR. 11 BEZI GEORGE DORIN,BEZI ANDREI CRISTIAN,ŞUMĂLAN GEORGETA AURICA - conservarea, apărarea şi recuperarea patrimoniului, valorilor, tradiţiilor, obiceiurilor satului Chiraleu BEZI ANDREI CRISTIAN
ASOCIAŢIA PRO CHRISTO ET 4844/A/1991 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR T ÂRGU MUREŞ, ST R. HEGYI 26 MEMBRI propovăduirea evangheliei prin viu grai şi în scris, organizarea de zile de evanghelizare precum şi sprijinirea acestorra fără forme de manifestare, etc. noul consiliu director la filiala Oradea : VISKY ŞTEFAN-preşedinte, CSONGOR
LAJOS, NR.9 IAR FILIALA BIHOR CU SEDIUL ÎN
ECLESIA-KRISZTUSERT ES ORADEA, str. B-dul Ştefan cel Mare, nr.28 BEREI-secretar VISKY IOHANNA-casier
EGYHAZAERT-FOR CHRIST AND HIS
CHURCH-FILIALA ORADEA
ASOCIAŢIA PRO CINEGETICA 10560/A/2009 DOLJ CÂRCEA,ZONA CÂRCEA,ZONA AEROPORT ,DN 65,PAVILIONA PANAIT CORNEL EUGEN,DIDU SORIN COSTINEL,GRUESCU VASILE,VIŞAN PETRE CLAUDIU,NICULESCU DRAGOŞ GOSPODĂRIREA DURABILĂ A FAUNEI DE INTERES CINEGETIC DIN FONDURILE DE VÂNĂTOARE,REALIZATĂ ÎN BAZA CONTRACTELOR DE GESTIUNE, PE RISCUL ŞI PANAIT CORNEL EUGEN-PREŞEDINTE,DIDU SORIN
AEROPORT ,DN ADMINIST RAT IV,ET AJ 1 jud. DOLJ
65,PAVILIONA RĂSPUNDEREA PROPRIE, PENTRU PERIOADA DE TIMP STABILITĂ PRIN CONTRACTELE DE GESTIUNE;ORGANIZAREA DE CURSURI ŞI STRATEGII DE PREGĂTIRE PENTRUCOSTINEL-VICEPREŞEDINTE,GRUESCU VASILE-SECRETAR
ADMINIST RAT IV,ET A INIŢIEREA ŞI ÎNVĂŢAREA REGULILOR DE PRACTICARE A VÂNĂTORII, A TIRULUI, A CHINOLOGIEI ŞI A PESCUITULUI SPORTIV;ORGANIZAREA MEMBRILOR SĂI ÎN VEDEREA
J1
FORMĂRII ŞI DEPRINDERILOR ÎN SPITIT ETIC VÂNĂTORESC, CA MODALITATE DE OCROTIRE A ECOSISTEMELOR NATURALE, CU DEOSEBIRE A FAUNEI DE INTERES
CINEGETIC PRIN EDUCAŢIE RECREAŢIE ŞI ODIHNĂ ACTIVĂ;ORGANIZAREA,DESFĂŞURAREA ŞI STIMULAREA ACTIVITĂŢILOR DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A
BRACONAJULUI PE FONDURILE DE VÂNĂTOARE ŞI PESCUIT;VALORIFICAREA VÂNATULUI DIN CADRUL COTEI DE RECOLTĂ APROBATE,VIU SAU ÎMPUŞCAT, LA INTERN
SAU EXPORT,PRECUM ŞI A PESTELUI PRINS,
ASOCIAŢIA PRO CIVICA OLTENIA 15774/A/2010 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ B-DUL DACIA, BL.14-16, SC.2, ET .3, SE RETRAG DIN ASOCIAŢIE:POPESCU SIMONA CRISTINA, ISTRATE RAMONA MIHAELA, SOARE ELENA LORENA ACŢIONEAZĂ PENTRU IMPLEMENTAREA ŞI GESTIONAREA ORICĂROR PROIECTE CARE PRESUPUN IMPLICAREA TINERILOR ÎN VIAŢA COMUNITĂŢII, CONTRIBUIND LA SANDA FLORIN-RESPONSABIL IT GANEA ENCEANU CATALINA-VICEPREŞEDINTE-
AP.13
CONŞTIENTIZAREA DE CĂTRE TINERI A DREPTURILOR ŞI OBLIGAŢILOR CETĂŢENEŞTI, PRECUM ŞI RESPECTAREA VALORILOR CIVICE, URMĂRIND ASTFEL FORMAREA MARKETING VILSANESCU DANIELA-VICEPREŞEDINTE RESURSE UMANE ŞI
UNUI MODEL COMPORTAMENTAL CORECT;TINERII SUNT IMPLICAŢI ÎN ACTIVITĂŢI MENITE SĂ ÎMBUNĂTĂŢEASCĂ VIAŢA COMUNITĂŢII PROIECTE
ASOCIAŢIA PRO CIVILIZAŢIE - FĂRĂ 10618/A/2013 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I ŞOS. GIURGIULUI NR. 119, BL. 11, SC. 2, MEREUŢĂ ROBERT-AUGUSTO,STANCU VICTOR-LAURENŢIU,CARAION DANIELA,RĂUREANU - promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la respectarea valorilor democratice, a drepturilor cetăţeneşti şi a drepturilor omului în spaţiul politic, cultural şi preşedinte: MEREUŢĂ ROBERT-AUGUSTO, vicepreşedinte: STANCU
ET . 5, AP. 54, SECT OR 4
MAIDANEZI DANIELA-MIHAELA,KUSKO MIHAI economic românesc şi european. VICTOR-LAURENŢIU, secretar general: CARAION DANIELA.
ASOCIAŢIA PRO CIVITAS BOTOŞANI 12674/A/2010 BOTOSANI BOT OSANI, BOT OSANI, ST R.PRIMAVERII, NR.21, BL.21, SC.E, AP.7 TROFIN ELENA,TROFIN MIHAELA,LOZNEANU GEANINA Realizarea de programe de dezvoltare comunitară şi pentru tineret, sustinerea comunitatii de studenti si a proiectelor acestora. LOZNEANU GEANINA IRINA
ST R.PRIMAVERII, jud. BOT OSANI
NR.21, BL.21, SC.E,
AP.7
ASOCIAŢIA PRO CLUJ – PRO KOLOZS 15458/A/2011 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.GODEANU NR.7 BL.19 renuntarea la calitatea de membru detinuta în cadrul asociaţiei de d-l MATE ANDRAS LEVENTE şi KONNERT KAZMER ; promovarea valorilor culturale, ştiinţifice şi sportive ale persoanelor de naţionalitate maghiară din România Consiliul director este format din: preşedinte - BIRO ATTILA-BELA, vicepreşedinte - NAGY
SC.4 AP.50
MEGYE EGYESULET cooptarea în calitate de membru cu drepturi depline a d-nei BARABAS KATALIN ILDIKO, secretar - BARABAS KATALIN
ASOCIAŢIA PRO CODLEA 4877/A/2007 BRASOV CODLEA CODLEA jud. BRASOV ST R.NOUĂ NR.8 IANECIKO MIHAI LAURIAN,CĂLIN GHEORGHE ADRIAN,BARABAS ZOLTAN,SUMANARIU MIHAI,VOICU CIPRIAN EUGEN -desfăşurarea de activităţi cu caracter social şi umanitar, promovarea valorilor municipiului Codlea, educaţia tineretului Preşedinte-Ianeciko Mihai Laurian-CNP 1690929081977, Vicepreşedinte-Călin Gheorghe
Adrian-CNP 1690707081973, Membru Barabas Zoltan-CNP 1670805081967
ASOCIAŢIA PRO COMUNICARE ŞI 10617/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. BORSA NR. 48, BL. 4D, SC. 1, ET . 1, SONCHERECHE SILVIA,SONCHERECHE GHEORGHE,CIUBOTARU ELENA. - dezvoltarea personală în scopul îmbunătăţirii comunicării interpersonale, performanţelor (şcolare, sportive, profesionale), dezvoltării resurselor interne pentru gestionarea factorilor de stres preşedinte: CIUBOTARU ELENA, vicepreşedinte: SONCHERECHE SILVIA, secretar:
AP. 44, SECT OR 1
DEZVOLTARE EMOŢIONALĂ cotidieni şi prevenirii afecţiunilor psihice. SONCHERECHE GHEORGHE.
ASOCIAŢIA PRO COMUNITATE 5713/A/2007 IASI COST ULENI COST ULENI jud. IASI STRATON CONSTANTIN,LUPU MARIANA,STRĂINU CONSTANTIN,NECHITA LILIANA,CHIRILĂ ADRIAN,BĂSU promovarea drepturilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în zonele rurale prin aplicarea de strategii de dezvolare economică, socială şi educaţională împreună cu membrii comunităţilor rurale LUPU MARIANA - preşedinte, STRĂINU CONSTANTIN şi NECHITA LILIANA -
CRISTINA,CHIRILĂ MARIA,STROESCU MARIANA,COJOCARU CĂTĂLIN-ROBERT,ILIE GHEORGHE,TIMOFTE vicepreşedinţi, BĂSU CRISTINA - secretar
CONSTANTIN,CONSTANTIN VALERIA,MIRON LAURA-MIHAELA
ASOCIAŢIA PRO CONCERT 3749/A/2012 BOTOSANI BDUL MIHAI BDUL MIHAI EMINESCU, NR.48 jud. BOT OSANI HUTANU RADU,BREHUESCU MIRCEA,DĂMEAN ALIN FLAVIUS,HUTANU STEFAN AUREL. Este de a coordona, promova, mediatiza şi de a proteja interesele comune în organizarea de evenimente şi a activităţilor conexe legate de acestea prin asociarea instituţiilor. HUTANU RADU, BREHUESCU MIRCEA, DĂMEAN ALIN FLAVIUS, HUTANU STEFAN
EMINESCU, NR.48
AUREL.
ASOCIAŢIA PRO CONS SES 18844/A/2015 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.T IMIŞOAREI NR.7 AP.2 ASOCIATIA ASISTENTILOR SOCIALI PROFESIONISTI PROSOCIAL,BINDAS MARIAN-DORIN,DAN SERGIU-IONUT dezvoltarea comunitară prin elaborarea, dezvoltarea şi susţinerea de proiecte în domeniul protecţiei sociale care să contribuie Ia îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a persoanelor vulnerabile, PREŞEDINTE – DAN SERGIU IONUŢ, VICEPREŞEDINTE – BINDAS MARIAN DORIN,
îndeplinirea unor activităţi de interes general privind afirmarea şi sprijinirea implementării principiilor de economie socială, care reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de SECRETAR - BANIAS MARIA ELISABETA
sectorul public, al cărei scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau intereselor personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor
aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări, în România; dezvoltarea unei structuri de economie sociala ce vizează
nevoile sociale manifestate la nivel individual cât şi de grup şi creşterea capacităţii de autofinanţare a acesteia, prin diversificarea opţiunilor financiare flexibile dedicate unor categorii variate de
persoane fizice sau juridice, solidaritate si responsabilitate colectiva; convergenta dintre interesele membrilor asociaţiei- interesul general si/sau interesele unei colectivităţi; control
democratic al membrilor, exercitat asupra activităţilor desfăşurate; caracterul voluntar si liber al asocierii in formele de organizare specifice domeniului economiei sociale; personalitatea
juridica distincta, autonomia de gestiune si independenţă faţă de autorităţile publice; alocarea celei mai mari parti a venitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare
durabila si furnizarea/prestarea de servicii pentru membrii sau de interes general
ASOCIAŢIA PRO CONSULTING 12 15843/A/2014 GORJ T ÂRGU JIU, ST R. T ÂRGU JIU, ST R. VICT ORIEI, NR.12 jud. GORJ ACHIM LIVIU,ANTON GHEORGHE,BELINGHER GRIGORE,DĂNCĂU ADRIANA,EPURE DANIEL FLORIN,MOTOLUŢĂ Scopul general este de a identifica, reprezenta, proteja şi promova interesele profesionale specifice ale fondatorilor, membrilor şi comunităţilor locale, în domeniile economic, social, cultural, Consiliul Director: 1. PETRICĂ Valeriu - preşedinte; 2. ROŞCA Dumitru-Gabriel -
VICT ORIEI, NR.12
GHEORGHE FLORIN,PETRICĂ VALERIU,POP MANTA REMUS CĂTĂLIN,POPA ELENA IZABELA,ROŞCA DUMITRU religios, artistic, resurse umane, juridic, sănătate şi securitate în muncă, turism, protecţia mediului etc, precum şi acţiunile de cooperare ale fondatorilor şi membrilor, prin obiectivele de la art. 10. vicepreşedinte: 3. POP-MANTA Rcmus-Cătălin - secretar.
GABRIEL,STOICHIŢOIU VALENTIN,VASILE IOAN VIOREL
ASOCIAŢIA PRO CONVENŢIA CARPATICĂ 1717/A/2005 MURES T ÂRGU MURES T ÂRGU MURES jud. MURES ST RADA CARAIMAN, NR. 16RUS ALEXANDRU,SZASZ LASZLO,SIDO ISTVAN,BAKOS EVA-ANDREA Popularizarea şi promovarea implementării obiectivelor Tratatului internaţional de protecţia mediului "Convenţie Carpatică RUS ALEXANDRU, SIDO ISTVAN, SZASZ LASZLO
ASOCIAŢIA PRO COPILĂRIA 6290/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD. T IMIŞOARA, NR.53, BL. C2, SC.2, ET .1, Gheorghe Eliza Mihaela,Banu Lidia,Gheorghe Daniel atragerea de fonduri pentrru activitatea de întrajutorare a copiilor bolnavi de leucemie Gheorghe Daniel-preşedinte, Gheorghe Eliza -Mihaela-vicepreşedinte
AP.25, SECT OR 6
ASOCIAŢIA PRO CRAIOVA 10518/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ B-DUL ŞT IRBEI VODĂ, NR.81A LAZĂR ANDRA MARIANA,GUNĂ ELENA CLAUDIA,EPURE DENISA,LAZĂR ROBERT ŞTEFAN,BUSUIOC MUGUREL PACEA ŞI ATINGEREA POTENŢIALULUI UMAN AL TINERILOR, STUDENŢILOR ŞI PERSOANELOR CU OPRTUNITĂŢI REDUSE ÎN EUROPA, PRECUM ŞI DERULAREA UNOR LAZĂR ANDRA MARIANA-PREŞEDINTE, GUNĂ ELENA CLAUDIA-VICEPREŞEDINTE,
PROIECTE DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI DEZVOLTAREA COMUNITARĂ, LA NIVEL NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL;INIŢIAZ ŞI COORDONEAZĂ PROGRAME DE SERVICII ÎN EPURE DENISA-SECRETARLAZĂR ROBERT ŞTEFAN-MEMBRU,BUSUIOC MUGUREL
DOMENILE CULTURII, EDUCAŢIEI, SPORTULUI, PROTECŢIEI MEDIULUI, VIEŢII SOCIALE, REALIZAREA ŞI EDITAREA DE CĂRŢI, PUBLICAŢII PERIODICE, PLIANTE, AFIŞE, IONUŢ-MEMBRU
BROŞURI, PROGRAME INFORMATICE ŞI ALTE MATERIALE INFORMATIVE
ASOCIAŢIA PRO CRAIOVA 8991/A/2012 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. DR. ION AUGUST IN, NR.26, ies din asociaţie:nistor maria alina, enache carmen loredana, spătărelu roxana mihaela; intră în asociaţie:bodo laura, cornaciu PROMOVAREA DIVERSITĂŢII CULTURALE EUROPENE I A DREPTURILOR OMULUI popescu elena daniela-preşedinte,bodo laura -secretar, cornaciu cornelia loredana-membru
BL.S 11, SC.1, AP.13
cornelia loredana
ASOCIAŢIA PRO CULTURA PETRĂCHIOAIA 10167/A/2009 COMUNA COMUNA PET RĂCHIOAIA, JUDEŢ UL ILFOV IORDĂNESCU MARIANA,POSTELNICU MIHAI,STANCIU ANA,IACOB RODICA Sprijinirea prin orice căi legale a dezvoltării culturale, sociale, sportive şi economice a cetăţenilor din mediul rural. PREŞEDINTE - POSTELNICU MIHAI; VICEPREŞEDINTE - IORDĂNESCU MARIANA;
PET RĂCHIOAIA,
JUDEŢ UL ILFOV SECRETAR - STANCIU ANA
ASOCIAŢIA PRO CULTURALIA AUREA 15714/A/2012 Bucureşti, sector 5 Bucureşti, sector 5 Bucureşti, str. Zăbrăuţului nr.1, bl.P5, Băncescu Iuliana,Dicu Mihaela Cristina,Mihăilă Mirela,Pavelescu Elena,Pavelescu Ioana-Alexandra,Petre Aura-Andreea,Talianu desfăşurarea de activităţi în domeniul cultural, educaţional şi artistic, organizării de activităţi, concursuri artistice, simpozioane, festivaluri şi diverse alte manifestări artistice şi culturale Băncescu Iuliana - preşedinte, Pavelescu Elena - vicepreşedinte, Dicu Mihaela Cristina -
sc.1, et.1, ap.14, sector 5
Camelia membru secretar
ASOCIAŢIA PRO CULTURALIA AUREA 15714/A/2012 BUCURESTI jud. BUCUREST I BD. BASARABIA NR.192-198, BL.A,
SC.B, ET .3, AP.54 SECT OR 2
ASOCIAŢIA PRO CURTUIŞENI 10562/A/2009 actualul MIHALY ARPAD
ASOCIAŢIA PRO CURTUIŞENI 10566/A/2009 se retrage din Asociaţia pro Curtuişeni, d-l Kovacs Zoltan nemaiavând nici o pretenţie se completează scopul respectiv:;scopul aosiciaţiei este contribuirea şi susţinerea dezvoltării economice şi sociale a Comunei Curtuişeni şi a microregiunii din care face parte comuna, respectiv
promovarea turismului rural, educarea tineretului şi promovarea protecţiei mediului
ASOCIAŢIA PRO CURTUIŞENI 3980/A/2005 BIHOR CURT UIŞENI, NR. CURT UIŞENI, NR. 916, jud. BIHOR KOVACS ZOLTAN,KECSKEŞ ISTVAN,MATAS LUDOVIC,SZABO IOSIF,VINCZE LAJOŞ - este sprijinirea materială şi morală a comunităţi locale;- sprijinirea acivităţii ştiinţifice, cultural-artistice şi sportive a locuitorilor din Curtuişeni, judeţul Bihor;- stimularea şi încurajarea KECSKEŞ ISTVAN
916,
locuitoriloir privind păstrarea tradiţiilor şi valorificarea valorilor culturale tradiţionale;- reprezntarea şi promovarea intereselor comunităţii locale respectiv sprijinirea activităţilor sale şi promovarea
cooperării între comunitatea locală şi comunităţile şi autorităţile din regiune şi cele din străinătate.
ASOCIAŢIA PRO DELTA FISHING 18927/A/2014 TULCEA COMUNA CHILIA COMUNA CHILIA VECHE jud. T ULCEA COMUNA CHILIA JINGAN LILIANA,COMIŞAN DANIEL,COMIŞAN DUMITRU. Scopul Asociaţiei constă în: dezvoltarea economică, culturală şi socială, promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului, promovarea sănătăţii, educaţiei, ştiinţei, artelor, tradiţiilor, culturii,JINGAN LILIANA - PREŞEDINTE, COMIŞAN DANIEL - VICEPREŞEDINTE, COMIŞAN
VECHE VECHE, ST R. MOVILEI NR.2, JUDEŢ UL T ULCEA
prezervarea monumentelor culturale, asistenţa socială, ajutorarea săracilor şi defavorizaţilor, asistenţa oamenilor dezavan-tajaţi fizic, a copiilor şi a persoanelor în vârstă, activitatea de tineret, DUMITRU - SECRETAR.
sporirea cunoaş-terii şi participării civice, protejarea mediului şi naturii, sprijinirea religiei şi valorilor umane, susţinerea bunăstării sociale, sprijinirea lucrărilor publice şi infrastructurii,
sprijinirea sportului.;Acest lucru va fi posibil atât prin atragerea tuturor factorilor locali interesaţi în dezvoltarea judeţului, cât şi prin accesarea de fonduri din diverse surse pentru implementarea
de proiecte cu efecte benefice pe diverse planuri.;Acordarea informaţiilor specifice derulării proiectelor finanţate cu fonduri europene în vederea dezvoltării şi promovării durabile şi ecologice a
ţării.
ASOCIAŢIA PRO DEMOCRAŢIA 6970/A/2007 BRASOV BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BRASOV BD. MAREŞAL AL. Excluderea dlui Cristian Savin. - realizarea progresului democratiei în România, prin structuri şi instituţii corespunzătoare ca şi prin dezvoltarea spiritului civic, necesar formării societăţii civile. preşedinte- CRISTIAN ROMULUS PÎRVULESCU, vicepreşedinţi - VASILE CHIRU, CORNEL
AVERESCU NR. 17, CORP 7 - ÎN INCINT A COMPLEXULUI
SOCIAL DE SERVICII "SF. ECAT ERINA" NEGREA , RAMONA MEZEI, CONSTANTIN MÂRZA, ALIDOR SZABO, VLAD RADU,
director executiv - MARIA-CRISTINA BANU. Se numeşte Director executiv - SIDONIA
CIOMARTAN. - preşedinte: CRISTIAN PÎRVULESCU, - vicepreşedinţi: MARIAN IOAN
ŢAŢA, MARIANA BÂTCĂ, MARINA BOGDAN, MARCEL RĂDUŢ, DRAGOŞ GEAMĂNĂ,
VASILE CHIRU. - CONSILIUL DIRECTOR (mandat pentru 2013-2015): preşedinte:
MARIAN IOAN ŢAŢA, vicepreşedinţi: VIVIANA ANGHEL (APD BUCUREŞTI); VASILE
CHIRU (APD BOTOŞANI), MARIANA BÂTCĂ (APD BRĂILA), ADRIAN ŞIMON (APD
ORADEA); CRISTIAN SAVIN (APD PIATRA NEAMŢ); TIBER GHEORGHE (APD GALAŢI).
ASOCIAŢIA PRO DEMOCRAŢIA CLUB 3636/A/2002 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV Braşov, str. Poarta Schei nr.37 Marian Stelian Ţaţa,Balaci Viorel,Frînculescu Septimiu,Iancu Horaţiu,Feher Roxana,Ceaucă Georgeta,Răchiţeanu Andreea,Negrea de a promova democraţia în România prin participare civică s-a hotărât alegerea în funcţia de preşedinte al asociaţiei a numitului Negrea Cornel. Noua Asociaţia Pro
BRAŞOV Cornel,Stinghe Andreea,Renel Bogdan componenţă a Comitetului de Conducere este: Negrea Cornel, Viorel Suciu şi Ciocan Paul. Democraţia
ASOCIAŢIA PRO DERNIŞOARA 600 12567/A/2010 BIHOR DERNIŞOARA DERNIŞOARA jud. BIHOR NR. 242 A ROMAN ION,ROMAN LUCIA - realizarea parteneriatului european, continuarea relaţiilor de înfrăţire cu asociaţia FRATERNITATE din ST. GONDON ( franţa 1990;- promovarea turismului cultural, sportiv, religios;- ROMAN LUCIA
sprijinirea procesului instructiv educativ, acte caritabile, tipăriri de monografii locale, autori locali
ASOCIAŢIA PRO DETECŢIE 427/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA CALAT IS, NR. 14, SC. D, -cooptarea în asociaţie a urm: Szabo Gabriel, Popescu Ovidiu, Şerban Florin, Turcanu Laur Valentin. -membrii asociaţiei sunt: promovarea activităţii de detecţie de metale in România prin utilizarea de detectoare de metale sau alt gen de echipamente, achiziţionate si autorizate conform legislaţiei romane in vigoare, CONSILIUL DIRECTOR: Popescu Ovidiu- preşedinte, Codoban Mircea Drian- vicepreşedinte,
PART ER, AP. 47, SECT OR 6.
Codoban Mircea Adrian, Tacu Iulian, Szabo Gabriel, Popescu Ovidiu, Şerban Florin, Turcanu Laur Valentin. organizarea de activităţi cu caracter informativ asupra acestei activităţi, promovarea valorilor discuţiei libere, respectarea eticii profesionale, organizarea de evenimente culturale la sediul Tacu Iulian- secretar general.
asociaţiei si in afara ei.
ASOCIAŢIA PRO DIACONIA 10207/A/2010 BIHOR SÎNT ION NR 72 SÎNT ION NR 72 jud. BIHOR PĂŞCUŢI LAURENŢIU ,PĂSCUŢI ANA VIOLETA,BOLOŞ MARINEL,BOLOŞ MONICA APĂRAREA DREPTUILOR OMULUI PĂŞCUŢI LAURENŢIU -PREŞEDINTE ,PĂŞCUŢI ANA VIOLETA -VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PRO DIACONISSA 16050/A/2014 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ALEEA 1 MARIA ROSET T I, NR.320 DIACONU -FLOREA CLAUDIA MIHAELA,DIACONU -FLOREA MARIUS OVIDIU,PIELE TAMARA,PIELE DANIEL ASOCIAŢIE CU CARACTER CREŞTIN ŞI SOCIAL, NEGUVERNAMENTAL, DEMOCRATIC, INDEPENDENT, NONPROFIT ŞI APOLITIC, AVÂND CA SCOP AJUTORAREA DIACONU FLOREA CALUDIA MIHAELA-PREŞEDINTE,PIELE
PERSOANELOR AFLATE ÎN DIFICULTATE, RESPECTAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI, ÎN SPECIAL ALE CATEGORIILOR DEFAVORIZATE TAMARA-VICEPREŞEDINTE, PIELE DANIEL -MEMBRU, DIACONU FLOREA MARIUS
OVIDIU-MEMBRU
ASOCIAŢIA PRO DIANA 16300/A/2011 MURES COMUNA NEAUA COMUNA NEAUA jud. MURES SAT RIGMANI NR.139

ASOCIAŢIA PRO DIDACTIUM ALEXANDRU 9949/A/2013 BIHOR ALEŞD ALEŞD jud. BIHOR ST R.M.EMINESCU, NR.29, ŢIPŢER ZENO DĂNUŢ,TODOCA IOAN COLOMAN,ILEA VIOREL,OROS IRINA,ARDELEAN CRISTIAN TEODOR. SUSŢINEREA, MODERNIZAREA, EFICIENTIZAREA, CREŞTEREA EFICACITĂŢII ŞI CALITĂŢII PRECUM ŞI ÎMBUNĂTĂŢIREA CONTINUĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI, ÎN ARDELEAN CRISTIAN TEODOR - PREŞEDINTE, ILEA VIOREL - VICEPREŞEDINTE,
JUD.BIHOR
ROMAN CONCORDANŢĂ CU STANDARDELE UNIUNII EUROPENE ŞI A SPECIFICULUI SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI, ÎN INTERESUL COPIILOR DIN ŞCOLI ŞI DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL OROS IRINA - SECRETAR
PREUNIVERSITAR, DE PE RAZA ORAŞULUI ALEŞD ETC.
ASOCIAŢIA PRO DINAMIS 1138/A/2012 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. ISACCEI NR.40, CÂRLIG FLAVIUS-MARIAN,CÂRLIG MARIUS-MIHAIL,CÂRLIG NASTASIA. Asociaţia prin membrii săi, cât şi prin colaborare cu alte instituţii, organizaţii, fundaţii, asociaţii non-profit interne şi internaţionale, persoane fizice are ca scop, să contribuie la îmbunatăţirea stării CÂRLIG FLAVIUS-MARIAN - PREŞEDINTE, CÂRLIG MARIUS-MIHAIL - MEMBRU,
JUDEŢ UL T ULCEA
de sănătate şi la creşterea calităţii vieţii a persoanelor cu handicap, precum şi de a le facilita acestora integrarea socio-profesionala.;Scopul Asociaţiei este şi acela de a lupta pentru apărarea, în CÂRLIG NASTASIA - MEMBRU.
mod individual şi colectiv a drepturilor şi libertăţilor persoanelor cu handicap, urmărind să înlature orice discriminare la care acestea sunt supuse.
ASOCIAŢIA PRO DJ 9205/A/2008 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV -sediu corect: Braşov, Bd. Cetăţii Leder Puiu,Ghita Dan-Dumitru şi Soare Cosmin apărarea drepturilor DJ-lor şi redactorilor muzicali Leder Puiu – preşedinte; Ghita Dan-Dumitru – vicepreşedinte; Soare Cosmin - membru
nr. 30, et. 1, apartamentul nr. 6
ASOCIAŢIA PRO DOMO 2007 5963/A/2007 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R. BRĂILEI NR. 134 Şelaru Ileana,Lazăr Iulica,Dudău Mitică,Ştefănică Rodica,Dan Voiculescu,Caragea Aurelia,Galli Elena,Leonte Vasile,Popa promovarea potenţialului elevilor Liceului Pedagogic "Costache Negri" Galaţi ca beneficiari ai educaţiei şi ca resurse umane, la nivel local şi regional, ;realizarea de camapanii de promovare a Şelaru Ileana, Lazăr Iulica, Ştefănică Rodica, Dudău Mitică, Voiculescu Dan
Sofia,Burghiu Gina,Gâdei Margareta intereselor şi a potenţialului acestora precum şi promovarea respectării principiilor democratice de liberă exprimare a tinerilor;dezvoltarea potenţialului educaţional al corpului didactic auxiliar şi
nedidactic al liceului ;configurarea unor relaţii constructive cu părinţii (familia) atât ca beneficiari ai educaţiei, cât şi ca parteneri educaţionali
ASOCIAŢIA PRO DOMUS 537/A/1991 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. A.I.CUZA, NR.13 IVĂNESCU MIRCEA,SONTEA SEVER,DINCĂ ALEXANDRU,ZĂVĂLEANU MIRCEA,BĂLAN TRANDAFIR,CIUVĂŢ DE A INIŢIA ŞI URMĂRI REALIZAREA UNOR ACTIVITĂŢI CARE SĂ CONDUCĂ LA SATISFACEREA NEVOILOR SOCIAL EDILITARE ALE SALARIAŢILOR UNIVERSITĂŢII DIN MIRCEA IVĂNESCU, MITROI NICOLAE
VASILE,UNGUREANU DOINA,VOICA NICOLAE,CĂLINA AUREL,CRUCE ROXANA,VASILE DUMITRU,BICĂ CRAIOVA
FLORIAN,PÎRVU GHEORGHE,TOMIŢA ION,TOBĂ ALEXANDRU,MIHĂESCU FLOAREA
ASOCIAŢIA PRO DOMUS 613/A/1991 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. A.I.CUZA, NR.13 IVĂNESCU MIRCEA,SONTEA SEVER,DINCĂ ALEXANDRU,ZĂVĂLEANU MIRCEA,BĂLAN TRANDAFIR,CIUVĂŢ DE A INIŢIA ŞI URMĂRI REALIZAREA UNOR ACTIVITĂŢI CARE SĂ CONDUCĂ LA SATISFACEREA NEVOILOR SOCIAL EDILITARE ALE SALARIAŢILOR UNIVERSITĂŢII DIN MIRCEA IVĂNESCU, MITROI NICOLAE
VASILE,UNGUREANU DOINA,VOICA NICOLAE,CĂLINA AUREL,CRUCE ROXANA,VASILE DUMITRU,BICĂ CRAIOVA
FLORIAN,PÎRVU GHEORGHE,TOMIŢA ION,TOBĂ ALEXANDRU,MIHĂESCU FLOAREA
ASOCIAŢIA PRO DOTA 20614/A/2015 BRASOV LOC. GHIMBAV LOC. GHIMBAV jud. BRASOV , ST R. LUNGĂ, NR.8 Berbece Cristina,Berbece Dumitru şi Zainea Mihaela „acordarea de servicii de îngrijire social-medicală persoanelor care au un grad de handicap, locomotor în special, şi necesită recuperare, după ce au suferit accidente vasculare cerebrale, Preşedinte – Berbece Cristina, Vicepreşedinte – Berbece Dumitru, Secretar – Zainea Mihaela;
traumatisme craniene sau au o formă gravă de paralizie cât şi persoane cu handicap survenit în urma traumatismelor de natură diversă, dar şi promovarea unei noi mentalităţi privind dizabilitatea,
atât în familiile în care există o astfel de persoană cât şi în comunitatea în care aceasta trăieşte”
ASOCIAŢIA PRO DUNĂREA 14287/A/2011 TULCEA PART IZANI, COM. PART IZANI, COM. MALIUC jud. T ULCEA Dulca Radu Nicolae,Ţolea Ionuţ,Filip Radu Mihail Asociaţia PRO DUNĂREA este o organizaţie al cărei scop este de a promova turismul rural ecologic şi cultural, de a susţine principiile protecţiei mediului şi ale dezvoltării durabile a zonelor PREŞEDINTE. DULCA RADU NICOLAE; VICEPREŞEDINTE:ŢOLEA IONUŢ
MALIUC
rurale din România, în special din zona Dobrogei. Asociaţia PRO DUNĂREA îşi propune atingerea următoarelor obiective: •Identificarea şi promovarea atracţiilor şi activităţilor turistice din
zonele rurale, vecine Dunării, în special regiunea Dobrogei
ASOCIAŢIA PRO ECO SCIENTIA 3948/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R PARCUL T RAIAN NR 1 AP 21 DOMUŢA CRISTIAN GABRIEL ,DOMUŢA CORNEL ,DOMUŢA ANDREI ASOCIEREA ÎN SCOPUL CREĂRII UNUI CADRU ÎNDEPENDENT DE ORGANIZARE ,SPRIJINIRE A ACTIVITĂŢILOR DE CERCETARE -DEZVOLTARE PROFESIONALĂ DIN DOMUŢA CORNEL -PREŞEDINTE ,DOMUŢA CRISTIAN GABRIEL
DIVERSE DOMENII. --VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PRO ECODELTA 938/A/2012 TULCEA COMUNA MAHMUDIA COMUNA MAHMUDIA jud. T ULCEA COMUNA MAHMUDIA, GRIGOROVICI CORINA,CERNEVSCHI CIPRIAN,GRIGOROVICI MARIA,STOICA FLORICA. Membrii Asociaţiei Pro Ecodelta doresc să se asocieze în scopul susţinerii conservării mediului înconjurător şi a biodiversităţii ecologice prin reducerea impactului negativ al acţiunilor umane GRIGOROVICI CORINA - PREŞEDINTE, CERNEVSCHI CIPRIAN-CLAUDIU -
JUDEŢ UL T ULCEA
asupra ecosistemelor şi prin promovarea unor stiluri de viaţă durabile armonizate cu mediul înconjurător. VICEPREŞEDINTE, GRIGOROVICI MARIA - VICEPREŞEDINTE.
ASOCIAŢIA PRO EDU 3229/A/2005 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I ALEEA RÂUL SADULUI Ştefan Dănuţ,cetăţean român,domiciliat în Bucureşti,Ale. Rîul Sadului nr. 8,bl. R22,sc. A,et. 4,ap. 19,sector 4,născut la data de Scopul Asociaţiei are in vedere in principal identificarea, mobilizarea si valorificarea resurselor necesare sustinerii activitatilor de informare, educare, comunicare, lobby pentru imbunatatirea - Ştefan Dănuţ, cetăţean român, domiciliat în Bucureşti, Ale. Rîul Sadului nr. 8, bl. R22, sc. A, et.
NR. 8, BL. R 22, SC. A, ET . 4, AP. 19, SECT OR 4
03.06.1943,în Medgidia,Jud. Constanţa,identificat cu CI seria RD nr. 047848,CNP 14330603400270,eliberat de Secţia 15 Poliţie a calitatii vietii in diverse domenii. 4, ap. 19, sector 4, născut la data de 03.06.1943, în Medgidia, Jud. Constanţa, identificat cu CI
Municipiului Bucureşti la data de 13.10.1998 Coman Mihail,cetăţean român,domiciliat în Bucureşti,Ale. Rîul Sadului nr. 8,bl. R22,sc. seria RD nr. 047848, CNP 14330603400270, eliberat de Secţia 15 Poliţie a Municipiului
A,et. 4,ap. 19,sector 4,născut la data de 13.02.1979,în Orş. Sinaia,Jud. Prahova,identificat cu CI seria RR nr. 273871,CNP Bucureşti la data de 13.10.1998, în calitate de Preşedinte şi membru fondator; - Coman Mihail,
1790213290575,eliberat de Secţia 15 Poliţie a Municipiului Bucureşti la data de 23.01.2004 şi Mihălcuţ Gena,cetăţean cetăţean român, domiciliat în Bucureşti, Ale. Rîul Sadului nr. 8, bl. R22, sc. A, et. 4, ap. 19,
român,domiciliată în Bucureşti,Str. Radu Vodă nr. 1,bl. B8,sc. 2,et. 1,ap. 37,sector 4,născută la data de 21.04.1972,în sector 4, născut la data de 13.02.1979, în Orş. Sinaia, Jud. Prahova, identificat cu CI seria RR
Bucureşti,sector 6,identificată cu CI seria RT nr. 174888,CNP 2720421450024,eliberat de Secţia 14 Poliţie a Municipiului Bucureşti nr. 273871, CNP 1790213290575, eliberat de Secţia 15 Poliţie a Municipiului Bucureşti la data
la data de 28.06.2001 de 23.01.2004, în calitate de Membru şi membru fondator; - Mihălcuţ Gena, cetăţean român,
domiciliată în Bucureşti, Str. Radu Vodă nr. 1, bl. B8, sc. 2, et. 1, ap. 37, sector 4, născută la
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PRO EDUCARE SI 7139/A/2008 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.BUREBIST A NR.3 GANSCA DANA RODICA,BOARIU ALINA SABINA,TEODOROIU RODICA contribuirea la bunastarea membrilor comunitatii prin informare, educare, comunicare in domenii de interes general, profesional, atat medical cat si nemedical, si prin activitati umanitare PRESEDINTE – GÂNSCĂ DANA RODICA, VICEPRESEDINTE – TEODOROIU RODICA,
COMUNICARE SECRETAR – BOARIU ALINA SABINA
ASOCIAŢIA PRO EDUCAŢIE BUCOVEANU 14970/A/2011 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R SPLAIUL CRIŞANEI NR 10 , BL B 4 , AP TAMAŞ FELIX ,TOTH ŞERBESCU ANCA ,TOTH SERBESCU BIANCA DESF DE ACTIVITĂŢI SCOLARE TAMAŞ FELIX -PREŞEDINTE ,TOTH SERBESCU ANCA -MEMBRU , TOTH SERBESU
SPLAIUL CRIŞANEI 10 jud. BIHOR
NR 10 , BL B 4 , AP 10 BIANCA - MEMBRU
ASOCIAŢIA PRO EDUCAŢIE CULTURĂ ŞI 1762/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA COMPOZIT ORILOR, NR. 13, Becuţ Anda Georgiana,Băgneanu Alina Ramona,Cristea Maria. Promovare a educaţiei culturale, culturii şi tehnologiei. Becuţ Anda Georgiana- preşedinte, Băgneanu Alina Ramona- vicepreşedinte, Cristea Maria-
BL. OD5, SC. 7, AP. 241, SECT OR 6.
TEHNOLOGIE secretar general.
ASOCIAŢIA PRO EDUCAŢIE XXI TIMIŞOARA 13392/A/2011 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS T imişoara, str. Chişodei, nr. 42, CATA STELA,VĂRGATU FLORENTINA-ANDREEA,CATA GHEORGHE - CIPRIAN scopul: de a crea un cadru organizatoric adecvat, necesar unui management de calitate care să asigure sau să sprijine servicii educaţionale de tip formal sau nonformal pentru diferite tipuri de ales pe un mandat de 3 ani, alcătuit din: preşedinte: CATA GHEORGHE – CIPRIAN,
jud. T imiş
beneficiari: antepreşcolari, preşcolari, elevi, personal didactic din sistemul de educaţie formală, alte categorii de tineri şi adulţi. Asociaţia îşi propune să promoveze servicii educaţionale care să vicepreşedinte: VĂRGATU FLORENTINA-ANDREEA, secretar: CATA STELA.
răspundă nevoilor şi aşteptărilor beneficiarilor şi să respecte standardele de calitate specifice fiecărui tip de serviciu..
ASOCIAŢIA PRO EGAL 10056/A/2009 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR XENOPOL NR 14 . BL PB 5 , AP 10 PROMOVAREA INTERESELOR FEMEILOR VAIDA DANIELA CAMELIA -PREŞEDINTE , PAPIŢA NASTASIA -VICEPREŞEDINTE
,VAIDA MARIA -SECRETAR
ASOCIAŢIA PRO ELADA 1083/A/2008 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. OBORULUI NR. 47 CHIREA NICOLAE-ANTON,CHIREA DUMITRU-PETRIŞOR,ANASTASE SIMONA-OANA. Implicarea în perpetuarea datinilor greceşti şi româneşti prin membrii şi/sau orice persoană, indiferent de statutul lor. CHIREA NICOLAE - ANTON, CHIREA DUMITRU - PETRIŞOR, ANASTASE SIMINA -
CAM. 3.
OANA
ASOCIAŢIA PRO ELECTROMUREŞ 11/A/2005 MURES T G MUREŞ T G MUREŞ jud. MURES ST R. LIVEZENI, NR.5 sprijinirea învăţământului liceal şi tehnic-profesional de toate specialităţile şi formele de învăţământ din Grupul Şcolar Electromureş PREDA POMPILIU, PUSCAS LUCREŢIA, MIHAELA PINTEA
ASOCIAŢIA PRO ELEVI PITEŞTI 4582/A/2006 ARGES PIT EŞT I PIT EŞT I jud. ARGES CART IER GĂVANA III, ÎN CADRUL Sprijinirea morală şi materială a activităţilor din şcoală, pentru dezvoltarea calităţii acestora. TUFEANU DANIELA -preşedinte,SILVEANU ILEANA - vicepreşedinte
ŞCOLII GENERALE NR.19
ASOCIAŢIA PRO ELITE 16753/A/2011 BUZAU MUN BUZAU MUN BUZAU jud. BUZAU B-DUL UNIRII, BL. 16H, ET . 2 REALIZAREA DE PROGRAME CULTURALE INFO-EDUCAÞIONALE DE CERCETARE ªI DE PROTECTIE SOCIALÃ ISTRÃÞESCU ªTEFAN LIVIU -PREªEDINTE
ASOCIAŢIA PRO ERKOBOLKUT EGYESULET 13/A/2011 BIHOR SĂCUENI, SAT . SĂCUENI, SAT . CUBULCUT , NR. 166 jud. BIHOR RAKOCZI LUDOVIC,ZSIGMOND LEVENTE,RAŢIU ROZALIA - activităţi extraşcolare;- activităţi culturale, sportive, pentru tinerii din localitate;- dezvoltarea bazei materiale şi a unităţilor de învăţământ din Cubulcut;- sporturi extreme;- crearea şi dezvoltarea ZSIGMOND LEVENTE, RATIU ROZALIA
CUBULCUT , NR. 166
infrastructurii pentru activităţi de petrecere a timpului liber pentru tinerii din localitate;- sprijinirea populaţiei de vârstă a treia din localitate.
ASOCIAŢIA PRO EROLASZI EGYESULET 3644/A/2012 BIHOR ORAŞUL SĂCUENI, ORAŞUL SĂCUENI, SAT . OLOSIG jud. BIHOR NR. 229 ASZALOS TIMEA,NAGY MELANIA,KARANCSI BELA - contribuirea şi susţinerea dezvoltării economice a satului Olosig, respectiv pomovarea turismului rural, dezvolatrea societăţii, educarea tineretului şi promovarea protecţiei mediului, promovarea NAGY MELANIA
SAT . OLOSIG
şi susţinerea dezvoltării vieţii culturale în zonă
ASOCIAŢIA PRO EUROPE 2715/A/2005 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. CĂPRIOAREI, NR.29 s-a hotărât acceptarea ca membri în asociaţie a numiţilor Cornea George Mihai şi Mâţu Ştefan-Laurenţiu - de a contribui prin toate mijloacele legale la promovarea valorilor europene în România, de a creşte gradul de informare a tuturor cetăţenilor cu privire la stadiul negocierilor în vederea integrării Consiliul Director va avea următoarea componenţă: Oprică Adrian – preşedinte, Cornea George
României în Uniunea Europeană, de a facilita accesul cetăţenilor la legislaţia comunitară şi la modificările legislative făcute în conformitate cu aquisului comunitar, de a oferii sprijin în Mihai şi Mâţu Ştefan Lucian – vicepreşedinţi
întocmirea documentaţiei necesare pentru proiecte din fonduri europene şi naţionale, de a ajuta la formarea conştiinţei europene precum şi de a promova drepturile şi libertăţile omului.
ASOCIAŢIA PRO EUROREGIO 4928/A/2007 BIHOR ORADEA ST R ADY ORADEA ST R ADY ENDRE NR 11 jud. BIHOR ORADEA, PAPP HAJNALKA PAPP BOGLARKA DOMBI ANGELA ÎMBUNĂTĂŢIREA ORIZONTULUI CULTURAL ARTISTIC se revocădin funcţia de preşedinte PAPP BOGLARKA, se revocă din funcţia de vicepreşedinte
ENDRE NR 11 ST R. GEORGE EMIL PALADE, NR.31, JUDEŢ UL BIHOR
PAPP HAJNALKA , se revocă din funcţia de membru DOMBI ANGELA ANAMARIA ANDREA;
se numesc în funcţie : HERMAN FERENC ATTILA -preşedinte, HERMAN NOEMI EDIT
-vicepreşedinte, BECHTOLD EDIT-membru
ASOCIAŢIA PRO EVENT MOLDOVA 16659/A/2011 BOTOSANI BOT OŞANI, ST R.GHE.BOT OŞANI, ST R.GHE. FILIPESCU, NR.3A, AP.14, ANDREEA MARIA COTRUŢA,MARIUS HONCERIU,DAMEAN FLAVIUS ALIN De a coordona, promova, mediatiza şi de a proteja interesele comune în organizarea de evenimente şi activităţi conexe legate de acestea prin asocierea instituţiilor tinerilor liber profesionisti. COTRUŢA MARIA-ANDREEA, HONCERIU MARIUS
FILIPESCU, NR.3A, JUD.BOT OŞANI jud. BOT OSANI
AP.14,
JUD.BOT OŞANI
ASOCIAŢIA PRO FAMILIA 4689/A/2002 Bucureşti, sector 5 Bucureşti, sector 5 Bucureşti, str. Sirenelor nr.10-12, sc.A, -se radiază din lista membrilor dl. Diaconu Corneliu -se înscrie ca membru în asociaţie dl Popa Vicenţiu Vasile -retragerea din -intememierea. consolidarea şi apărarea familiei în rândurile tuturor cagtegoriilor socio-profesionale şi de vârstă, îndeosebi ale tineretuljui,;-reevaluarea tradiţiilor poporului român cu privire la Consiliul Director: -Stefan Georgeta - preşedinte, -Popa Vicenţiu Vasile - vicepreşedinte,
parter, ap.2, sector 5
asociaţie a următorilor membri: Alin Dorin Burea, Anca Marina Buurea, elena Vera Demetrescu, Ovidiuu Paul Dan Demetrescu, familie, căsătorie, creşterea şi educarea copiilor,;-afirmarea şi dezvoltarea independentă, armonioasă şi responsabilă umane şi cultivarea unor calităţi psiho-individuale. -Stanciu Sorin Stefan - secretar general
Oprescu Costin Liviu
ASOCIAŢIA PRO FINIŞ 12736/A/2011 BIHOR FINIŞ, NR.321, COM. FINIŞ, NR.321, COM. FINIŞ jud. BIHOR HALASZ FRANCISC,FENEŞI FRANCISC IANOŞ,PALKUC OTTO OCSI,MERAI PETRU contribuirea şi susţinerea dezvoltării economice şi socio culturale a comunei Finiş, respectiv promovarea turismului rural , educarea tineretului şi promovarea protecţiei mediului, promovarea HALASZ FRANCISC - preşedinte, FENEŞI FRANCISC IANOŞ şi PALKUC OTTO OCSI -
FINIŞ
sportului şi a programelor pentru tineret vicepreşedinţi, MERAI PETRU - secretar
ASOCIAŢIA PRO FOLK MARGHITA 12145/A/2010 BIHOR MARGHIT A MARGHIT A jud. BIHOR ST R. BART OK BELA , 5B TIMAR ANGELA,DEAK ERIKA ANDREA,FUGEDY ANIKO ERZSEBET - iniţierea, organizarea şi derularea programelor culturale, sociale, educative sportive;- sprijină tineretul şi organizaţiile de tineret care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural şi urban;- FUGEDY ANIKO ERZSEBET
dezvoltarea parteneriatului cu alte organizaţii de tineret din ţară şi străinătate;- organizarea şi susţinerea taberelor, seminariilor, cursurilor de perfecţionare
ASOCIAŢIA PRO FRĂŢIA AGRO BEIUŞ 15719/A/2006 BIHOR BEIUŞ BEIUŞ jud. BIHOR PIAŢ A SAMUIL VULCAN, NR.16 DĂRĂBĂNEANU IOAN,GABOR MIHAI,BOLCAŞ FLAVIA MINODORA,TOMELE ADRIAN,BERCEA IOAN,RUNCAN ADMINISTRAREA ŞI EXPLOATAREA TERENURILOR, PĂŞUNILOR ŞI PĂDURILOR, A ÎNTREGII AVERI CE APARŢINE ÎN COMUN ASOCIAŢIEI TOMELE ADRIAN - PREŞEDINTE , EGYED PETRU , FACA BALINT COSMIN IOAN ,
ELENA,GHENGHIU FLORICA ZIMA GHEORGHE ZOREL - CONSILIERI , REMAN ALEXA ŞTEFA- CASIER
ASOCIAŢIA PRO GIARMATA 19446/A/2015 TIMIS GIARMAT A GIARMAT A jud. T IMIS ST R.MORII, NR.829 DELVAI ION,LIŢĂ OLIMPIU CONSTANTIN,MIHĂLCEANU CLAUDIU,CODREA DANIEL-IONUŢ,DELVAI Dezvoltarea economico-socială a comunităţii din localitatea Giarmata, jud. Timiş. preşedinte – DELVAI ION, vicepreşedinte – LIŢĂ OLIMPIU CONSTANTIN, secretar-
EUGENIA,IANCĂU-DEAC ANDREEA-MONICA MIHĂLCEANU CLAUDIU – ales pe o perioada de 5 ani.
ASOCIAŢIA PRO H2O 421/A/2014 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA REVOLUŢ IEI, NR. 10, NICUSAN TITANILLA,BOER BRIGITTA,MUNTEAN VERONICA CARMEN,MESZAROS ANDREEA,GERGELY FERENC Scopul principal este de a aduna fonduri şi materiale pentru sprijinirea unor cluburi sportive, care îşi desfăşoară activitatea în diferite ramuri sportive. De asemenea asociaţia are şi scop: (1) GERGELY FERENC, NICUSAN TITANILLA, MESZAROS ANDREEA, BOER BRIGITA,
SPAŢ IUL X
umanitar, propunându-şi să sprijine persoane aflate în dificultate, indiferent de vârstă, starea de sănătate, rasă, etnie sau sex; (2) cultural-artistic, propunânduţi să desfăşoare activităţi culturale şi MUNTEAN VERONICA CARMEN
artistice şi să sprijine persoanele, organizaţiile şi institutţiile care desfăşoare astfel de activităţi; (3) educativ, propunându-şi să se implice în activităţi menite să ridice nivelul educaţional al
comunităţilor în care activează; (4) economic, propunându-şi să desfăşoare diverse activităţi menite să sprijine dezvoltarea economică a comunităţii în care activează şi să genereze venituri
suplimentare necesare atingerii scopurilor asociaţiei.
ASOCIAŢIA PRO HELPERS / SEGITOK 5447/A/2007 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES P-T A T RANDAFIRILOR, NR. 61 BAKK MIKLOSI KINGA,BARABAS EVA,BELENYESI GABRIELLA,GEDE IMOLA,KOVACS EMESE,KEREKES JOZSEF,KOVACS Scopul este de a susţine, promova şi cultiva colaborarea specialiştilor în asistenţă şi suport. Asociaţia îşi propune reprezentarea intereselor profesionale a specialiştilor şi a persoanelor cu profil CONSILIUL DIRECTOR: BAKK MIKLOSI KINGA - PREŞEDINTE TATAI CSAILLA -
BARATI KORE/ ASSOCIATION PRO REKA ROZALIA,LASZLO KI. HELGA,POKORNY EMESE MONIKA,TATAI CSILLA. psihologic suportiv în limita stabilită de lege. VICEPREŞEDINTE KOVACS EMESE - SECRETAR ADORJAN EVA - TREZORIER
HELPERS BORBATH ANNAMARIA - MEMBRU POKORNY EMESE MONIKA - MEMBRU KOVACS
REKA ROZALIA - MEMBRU
ASOCIAŢIA PRO HONORIS CAUSA 6612/A/2007 MURES COMUNA ACĂŢ ARI, COMUNA ACĂŢ ARI, NR. 99 jud. MURES OSVATH CSABA,ANTAL ANDREI,JOZSA FERENC,JOZSA GABRIELLA,SZASZ EVA,NAGY TIMEA,HORVATH IULIANA. Sprijinirea tinerilor cu situaţii materiale modeste în efectuarea studiilor, acordarea de burse de studii integrale şi parţiale şi îmbunătăţirea generală a calităţii activităţilor educaţionale. OSVAH CSABA, ANTAL ANDREI, JOZSA FERENC
NR. 99
ASOCIAŢIA PRO HUMANITAS VALEA LUI 1221/A/2012 BIHOR VALEA LUI MIHAI VALEA LUI MIHAI jud. BIHOR MUNKACS MIHALY, NR. 5/A KARSAI JOZSEF ATTILA,PAP LAURA MARTA,BEREI IREN ILDIKO - luarea de iniţiative şi aprobarea unor propuneri cu scopul de a îmbunătăţi statutul persoanelor cu nevoi speciale) copii, tinei, bătrâni şi adulţi), iniţierea şi desfăşurarea de programe sociale noul membru - CSURI JOZSEF
MIHAI umanitare şi comunitare
ASOCIAŢIA PRO IBD SES 18977/A/2015 CLUJ BACIU BACIU jud. CLUJ ST R.CABANEI NR.10 ASOCIATIA ASISTENTILOR SOCIALI PROFESIONISTI PROSOCIAL,BINDAS MARIAN-DORIN,COJOCNEANU MIRCEA promovarea respectării drepturilor omului, ocrotirea persoanelor vulnerabile, cultivarea toleranţei sociale şi educarea spiritului civic comunitar. îndeplinirea unor activităţi de interes general privindPREŞEDINTE – BINDAS MARIAN DORIN, VICEPREŞEDINTE – COJOCNEANU MIRCEA
MIHAI afirmarea şi sprijinirea implementării principiilor de economie socială, care reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al cărei scop este sa servească interesul MIHAI, SECRETAR - BANIAS MARIA ELISABETA
general, interesele unei colectivităţi si/sau intereselor personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil si/sau producerea si furnizarea
de bunuri, prestarea de servicii si/sau execuţia de lucrări, in România; Dezvoltarea unei structuri de economie sociala ce vizează nevoile sociale manifestate la nivel individual cat si de grup si
creşterea capacităţii de autofinanţare a acesteia, prin diversificarea opţiunilor financiare flexibile dedicate unor categorii variate de persoane fizice sau juridice
ASOCIAŢIA PRO IMUNIZARE 16642/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. MALT OPOL NR. 9, SECT OR 1 OANA-GABRIELA FALUP-PECURARIU,ILEANA LIXANDRU,DELIA-IOANA MATEI. - informării şi educării tuturor cateogriilor de public - populaţie, personal medical, autorităţi - cu privire la importanţa imunizării. preşedinte: OANA-GABRIELA FALUP-PECURARIU, membri: ILEANA LIXANDRU,
DELIA-IOANA MATEI.
ASOCIAŢIA PRO IMUNODEFICIENŢE 15846/A/2011 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. MAT EI BASARAB, NR. 10/A, BĂTĂNEANŢ MIHAELA-TATIANA,ŞERBAN MARGIT,COANDĂ CAMELIA-IRINA promovarea activităţilor profesionale, ştiinţifice, de cercetare şi educaţionale cu caracter medical, în vederea realizării şi menţinerii unor criterii de performanţă europeană în domeniul preşedinte - BĂTĂNEANŢ MIHAELA-TATIANA, secretar - COANDĂ CAMELIA-IRINA
BL. 37, SC. B, ET . II, AP. 5
PRIMARE imunodeficienţelor primare şi a bolilor înrudite cu acestea.
ASOCIAŢIA PRO IURE 15674/A/2014 MURES T G.MURES T G.MURES jud. MURES ST RADA NICOLAE IORGA, NR. CHIRIAC LUCIAN,CHILEA DRAGOS,SZABO ZSUZSANNA KATALIN,VALEA DANIELA CRISTINA,STEFAN VASILE Promovarea legăturilor dintre juriştii din diferite domenii de activitate, din ţară şi străinătate, accentuarea sentimentului aparteneţei la aceeaşi asociaţie profesională, a unei ocrotiri din partea COMAN RAMONA MIHAELA, ROBA ROXANA MARIA, KAJCSA ANDREA
2, AP. 1
DANIEL,COMAN RAMONA MIHAELA,MAIOR CLAUDIA ANCA,MOLDOVAN MARIA XIMENA,BORDEI ANA CAMELIA,ROBA acestei asociaţii, o mai bună documentare şi informare de specialitate, perfecţionarea pregătirii juriştilor, colaborarea cu alte centre şi instituiţii de specialitate, întrajutorarea juriştilor şi a
ROXANA MARIA,KAJCSA ANDREA,CHIRIAC CRISTIAN familiilor lor, asigurarea unor forme de protecxţie socială şi profesională, promovarea unei ecologii a dreptului pentru formarea unui drept cu adevărat umanitar.
ASOCIAŢIA PRO JUNIOR 8415/A/2009 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. EROII SANIT ARI NR.2-31, SECT OR 5 Dulgheru Florin Virgil,Izvoranu Adrian,Roşu Cristian,Rudniţchi Constantin Marius,Ţucmeanu Bogdan,Zeciu Florin Silviu de a realiza şi active un mediu asociativ integrat, (elevi-profesori-părinţi) capabil să colaboreze eficace cu instituţia şcolară şi autorităţile publice pentru creşterea calităţii şi randamentului Dulgheru Florin Virgil, Izvoranu Adrian, Roşu Cristian, Rudniţchi Constantin Marius,
procesului instructiv-educativ şcolar al elevilor, pentru materializarea în şcoală a unui standard de disciplină şi civilizaţie adecvat, pentru cunoaşterea, promovarea şi apărarea intereselorlegitime Ţucmeanu Bogdan, Zeciu Florin Silviu, Oprea Ştefan
şi iniţiativelor elevilor şcolii, şi pentru promovarea prioncipiilor democraţiei participative şi dezvoltării comunitare sustenabile
ASOCIAŢIA PRO LEARNING 1783/A/2013 BIHOR ORADEA ST R SINAIA ORADEA ST R SINAIA NR.7 jud. BIHOR MAGHERU PAUL,BRĂNDAŞ ECATERINA OANA,IGNA ALEXANDRA DENISA,CREANGĂ ALIN LUCIAN PROMOIVAREA PRINCIPIILOR MORALE NÎN SOCIETATE , DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI CULTURALE MAGHERU PAUL-PREŞEDINTE,BRÎNDAŞ ECATERINA OANA-VICEPREŞEDINTE,IGNA
NR.7
ALEXANDRA DENISA -SECRETAR, CREANGĂ ALIN -MEMBRU
ASOCIAŢIA PRO LEGALITATE 14094/A/2011 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES B-DUL 22 DECEMBRIE 1989, NR. MEMBRII RETRAŞI: BENEDEK THEODORA MARIANA NICOLETA, NAGY DONATH NOEMI. MEMBRII COOPTAŢI: SUCIU Contribuţia prin mijloace legale specifice societăţii civile la integrarea României în Europa şi la promovarea valorilor europene în România, a principiilor conţinute în platforma sa, la consolidarea CONSILIUL DIRECTOR: SUCIU ZSUZSANNA - PREŞEDINTE BUZAS COLCER
76
ZSUZSANNA, BUZAS COLCER GIANINA MARIA, FRANCSALI FERENC societăţii civile, a democraţiei şi pluralismului, la respectarea demnităţii umane şi a drepturilor universale ale omului, la eliminarea tuturor formelor de discriminare etnică, lingvistică, culturală, GIANIANA MARIA - VICEPRESEDINTE FRANCSALI FERENC - MEMBRU
religioasă sau sexuală, la stimularea dialogului social în scopul dezamorsării situaţiilor de tensiune sau conflict din necunoaşter, prejudecăţi sau interese egoiste.
ASOCIAŢIA PRO LIBERTA PARTIUM 10478/A/2010 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R FRUNZEI NR4 jud. BIHOR SARKOZI ZOLTAN ,PĂSZTOR ŞANDOR ,DELOREAN ION IULIUS PROMOVAREA INTERESELORMINORITĂŢILOR MAGHIARE se revocă PASZTOR SANDOR din funcţia de vicepreşedinte şi DOLOREAN ION
FRUNZEI NR4
IULIUS-memebru şi se numesc: PORSZTNER BELA CSABA-vicepreşedinte KECSE ATTILA
ISTVAN-membru
ASOCIAŢIA PRO LIBERTAS 10015/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.DECEBAL NR.43 CSIKA TIHAMER,ECKSTEIN-KOVACS PETER,EGYED PETER,HEGEDUS CSILLA,BIRO ZOLTAN raspandirea ideilor liberale, a tolerantei, a umanismului, a unei constiinte deschise la modernitate, la schimbarile societatii de azi
ASOCIAŢIA PRO LIBERTAS DISCENDI 1071/A/2008 BIHOR ROŞIORI NR.289 ROŞIORI NR.289 jud. BIHOR ORADEA, ST R. LACUL SELE TUNDE ,MICLE MARIA ,SZABO ANNAMARIA modificarea Statutului cu privire la scop şi obiective SELE TUNDE -PREŞEDINTE ,MICLE MARIA -VICEPREŞ,SZILAGHY MARIA
ROSU NR. 15,BL.AN85,ET ,2, AP.11,JUD.BIHOR
-SECRETAR
ASOCIAŢIA PRO LIBRIS SEMPER 18963/A/2015 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I GALAŢ I, ST R. NICOLAE Alexandrescu Elvira,Baciu Gina,Caragea Aurelia,Ciobanu Cristina,Lungeanu Violeta Teodora,Nadoleanu Olga,Terescenco Nicoletade a promova educaţia, dreptul la educaţie, întrajutorarea, dezvoltarea de parteneriate la nivel naţional şi internaţional, a facilita instruirea prin accesul la informaţie de orice fel şi a reprezenta pe Preşedinte: Alexandrescu Elvira, Vicepreşedinte: Caragea Aurelia, Vicepreşedinte: Voiculescu
BĂLCESCU, NR. 13, JUD. GALAŢ I
Ilona,Voiculescu Dan,Ziminschi Mariana cei interesaţi de instruire şi educaţie Dan, Secretar: Terescenco Nicoleta Ilona, Membru de onoare: Nadoleanu Olga, Membru:
Baciu Gina, Membru: Ciobanu Cristina, Membru: Lungeanu Violeta Teodora, Membru:
Voiculescu Dan, Membru: Ziminschi Mariana
ASOCIAŢIA PRO LITERACY 77/A/2015 CLUJ FLOREST I FLOREST I jud. CLUJ ST R.T INERET ULUI NR.3 BL.H7 BLAZSANI-BATTO IOSEFINA,BLAZSANI-BATTO GABRIEL-EDMUND,IDEART EDU SRL promovarea prin lobby, susţinere şi alte forme, a formării şi dezvoltării competenţelor de literaţie (tradiţională, culturală, media, civică şi socială, digitală, vizuală, informaţională, tehnologică) PREŞEDINTE – BLAZSANI-BATTO IOSEFINA, VICEPREŞEDINTE – BLAZSANI-BATTO
AP.1
pentru toate categoriile de persoane, copii, tineri, adulţi şi vârstnici, pentru a facilita interacţiunea umană în orice contexte GABRIEL-EDMUND, MEMBRU – SC IDEART EDU SRL prin administrator
ASOCIAŢIA PRO LOGIC EUROPA 8388/A/2009 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R REPUBLICII NR.14, AP.6 jud. BIHOR INTRĂ ÎN ASOCIAŢIE MEMBRI NOI:POPO FLAVIA SEFORA, ROŞCA LAVINIA DENISA sprijinirea , stimularea şi dezvolatarea iniţiativelor persoanelor fizice defavorizate d.p.d.v. economic sau social, prin asigurarea şi furnizarea suportului informaţional, consiliere , consultanţă, POPA LIDIApreşedinte VARGA NICOLAE ALEXANDRU-preşedinte executiv, SCRIDON
REPUBLICII NR.14, ORADEA P-Ţ A 1 DECEMBRIE NR.4-6
AP.6 formare profesională, instruire în scopul asigurării şi respectării principiilor egalităţii de şanse şi dezvoltării durabile , şi a persoanelor juridice etc. COSMIN EMANUEL-vicepreşedinte,
ASOCIAŢIA PRO LYCEUM SALONTA 11346/A/2009 BIHOR Salonta Salonta jud. BIHOR str. 7 Iunie 1944, nr. 2 Herdean Ioan,Kiss Ernest,Tulcan Iuliana,Mezor Roland,Boeriu Romulus,Popescu Marius,Kiss Maria Kiss Maria-preşedinte; Meszar Iuliana-vicepreşedinte; Domjan Laura Krisztina-trezorier; Nagy
ALAPITVANY Ildiko şi Fabian Boglarka - membrii; Madar Angela - cenzor.
ASOCIAŢIA PRO MAIORESCU 13046/A/2011 GIURGIU GIURGIU GIURGIU jud. GIURGIU ST R.NICOLAE DROC BARCIAN, BAIARAC ION,BEIANU DUMITRU,BERBEC GEORGETA,BURCESCU GEORGE MUGUREL,CĂPĂŢÂNĂ DANA,DINCĂ ION acţiuni în vederea strângerii fondurilor necesare pentru consolidarea şi modernizarea clădirii Colegiului Naţional Ion Maiorescu. PREŞEDINTE- DINCĂ ION, VICEPREŞEDINTE- CSENDER GHEORGHE, SECRETAR
NR. 8,CLĂDIREA INT ERNAT ULUI COLEGIULUI
NAŢ IONAL ION MAIORESCU, CAMERA 2,PART ER. ,ş.a. -BURCESCU MUGUREL GEORGE, MEMBRI- MANDA DUMITRU, CORNEA PETRE.
ASOCIAŢIA PRO MATACHE 1858/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I PIAŢ A HARALAMBIE BOT ESCU NR. 2, MARCU SILVIU,TĂGÎRŢĂ IONUŢ-ALEXANDRU,DUDEANU CRISTIAN. - protejării şi promovării zonei Matache, de implicare în proiectele autorităţilor locale privind zona Matache, de protejare a mediului înconjurător, în condiţiile legii şi conform statutului. preşedinte: MARCU SILVIU, vicepreşedinţi:TĂGÎRŢĂ IONUŢ-ALEXANDRU, DUDEANU
SECT OR 1
CRISTIAN.
ASOCIAŢIA PRO MEDICA 1590/A/2000 BUCUREST I BUCUREST I CALEA FLOREASCA NR. 46 SECT .1 Se retrag PETRE (fosta Nuţă) CLARA GEORGETA, RUSSU VIORICA, CERNEA JEAN PIERRE VICENT. desfasurarea de activitati in domeniul asistentei, supravegherii si ingrijirii medicale calificate, pentru medici pensionari si /sau persoane cu resurse financiare limitate precum si pentru membri ai preşedinte: SPRÎNCENATU CLAUDIA GABRIELA, vicepreşedinte: MIREA ELENA-LILIANA,
unor organizatii cu caracter asemanator. membru; RUSSU MICHAEL-GABRIEL
ASOCIAŢIA PRO MEDICII 19627/A/2015 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. IULIU MANIU, NR.26/A ANDOR DIANA,CIGHI ANA MARIA,SZEKELY ANA activitate curriculară de învăţământ la nivel preşcolar; etc. ANDOR DIANA-preşedinte, CIGHI ANA MARIA-membru, SZEKELY ANAA-membru
ASOCIAŢIA PRO MEDIU TIMIŞ 18093/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.MAT EI BASARAB, BL.A.15, BUDAI AMANDI BIANKA,CONSTANTINESCU ANDREI LEON,MĂNESCU RALUCA,MARCUŢI ESTERA MARIA,STANCU militeaza pentru respectarea drepturilor cetatenilor şi ale comunităţilor locale de apă, aer, sol şi sub sol curate, paduri şi biodiversitate vicepreşedinţi - MANESCU RALUCA, VĂRLAN DRAGOŞ, TALPEŞ TEODORA, STANCU
AP.4
OCTAVIA ALINA,TALPEŞ TEODORA,VĂRLAN DRAGOS,BONDREA MIRELA OCTAVIA.
ASOCIAŢIA PRO MERITA 16032/A/2014 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES B-DUL 1 DECEMBRIE 1918, NR. NEMES DENES ZSOLT,DEAK BERNADETT TIMEA,MAN CAMELIA,GEREB LEVENTE Asociaţia are ca scop principal să organizeze şi să susţină acţiuni pentru ajutorarea copiilor, a familiilor şi a categoriilor defavorizate. NEMES DENES ZSOLT, DEAK BERNADETT TIMEA, MAN CAMELIA, GEREB LEVENTE
208, AP. 5
ASOCIAŢIA PRO MIHNEA 12951/A/2011 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL T OMIS NR.307, TINCU COSTEL-RAUL,TINCU CAMELIA,HALCIUG OCTAVIAN SPIJINIREA COPIILOR ŞI ADULŢILOR CU NEVOI SPECIALE ŞI A CELOR INSTITUŢIONALIZAŢI ÎN CENTRE DE PLASAMENT, INTEGRAREA ACESTORA ÎN GRUPURI DE TINCU COSTEL-RAUL, TINCU CAMELIA, HALCIUG OCTAVIAN
BL.9B, SC.A, AP.33, ET .8.
SOCIALIZARECORESPUNZĂTOARE NIVELULUI LOR DE INTELIGENŢĂ, PRECUM ŞI CONSILIEREA PĂRINŢILOR, SPRIJINUL MORAL NECESAR ÎN VEDEREA CONŞTIENTIZĂRII
STATUTULUI SĂU DE PĂRINTE CU NEVOI SPECIALE.
ASOCIAŢIA PRO MOŞNIŢA 15532/A/2013 TIMIS COMUNA MOŞNIŢ A COMUNA MOŞNIŢ A NOUĂ jud. T IMIS NR. 201/2 BENKE TÜNDE,CARDOŞ IOSIF ŞTEFAN,DĂNILĂ ALIN DANIEL,LINŢIA FLORIN VASILE,GRUBACKI JIVA- Creşterea calităţii vieţii pentru locuitorii comunei Moşniţa Nouă, promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea comunei Moşniţa Nouă din punct preşedinte – LINŢIA FLORIN VASILE, vicepreşedinţi – GRUBACKI JIVA- SVETOZAR,
NOUĂ
SVETOZAR,NEGOESCU DAN,ROCHNEAN ATILLA,KOVACS LIGIA,CZERNAY PAUL de vedere ecologic, economic, social, educaţional, cultural şi turistic, etc. ROCHNEAN ATILLA, secretar – KOVACS LIGIA, trezorier – CZERNAY PAUL
ASOCIAŢIA PRO MUSICA ACADEMICA 9340/A/2010 SUCEAVA SUCEAVA SUCEAVA jud. SUCEAVA ST R. LUCEAFĂRULUI, NR. 13, Paicu Daniel Costel,Albu Doru,Fodor Florin Ionel - desfasurarea de activitati culturale in cadrul Asociatiei Pro Musica Academica: creatie, interpretare artistica si literara, inclusiv orchestre muzicale (orchestra de camera, orchestra populara, Paicu Daniel Costel - presedinte, Fodor Florin Ionel - vicepresedinte, Albu Doru - membru
BL. E. 60, SC. E, AP. 6
fanfara, etc.), precum si de activitati sportive in interes general, local sau personal.;- organizarea de concursuri, festivaluri nationale si internationale;;- organizarea de cursuri de maestrie
interpretativa instrumentala sau vocala;;- protejarea si promovarea intereselor persoanelor fizice si juridice ce desfasoara activitati de productie artistica, fotografica si audio-video autorizate in
conditiile legii;;- promovarea valorilor specifice activitatilor desfasurate;;- promovarea tinerelor talente pe plan national si international;;- pastrarea si promovarea traditiilor folclorice
mestesugaresti, datini si obieciuri populare;;- facilitarea accesului la resursele finantate din fondurile publice si private precum si dezvoltarea parteneriatului cu autoritatile publice, cu persoane
juridice si fizice de drept privat, necesare promovarii acestor valori;;- achizitionarea de bunuri materiale in scopul desfasurarii activitatilor specifice asociatiei
ASOCIAŢIA PRO MUZEUM 1458/A/2013 BUCURESTI jud. BUCUREST I ST R. BRAT ULUI NR. 23, SECT OR 2 1.POPA VASILE, 2. TUDOSE Emil, 3. PIPOŞ TITI Art. 5. – Scopul APM este acela de a contribui, prin activităţi şi acţiuni specifice la cunoaşterea, respectarea, cultivarea şi îmbogaţirea permanentă a tradiţiilor istorice ale domeniului/armei 1. Aproba component noului Consiliu Director astfel: a) Dl.gl.mr.(r) Ion CERACEANU, in
transmisiuni/comunicaţii şi informatică şi a patrimoniului Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii denumit, în continuare M.C.I. – filială a Muzeului Militar Naţional ,,Regele Ferdinand I” denumit, încalitate de presedinte; b) Dl.col.(r) Vasile POPA, in calitate de vicepresedinte; c) Dl.plt.maj. Titi
continuare M.M.N. PIPOS, in calitate de membru. 2. Aproba ca domnul Octavian Muscalu sa indeplineasca functia
de cenzor al Asociatiei Pro Muzeum.
ASOCIAŢIA PRO MUZICA – PRO VIDU 10885/A/2010 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. RUDOLF WALT ER, NR. 16 PETRILA LUCIAN-IOAN,DANDOŢI EDMUND,HOLELEU ELENA,JUMUGĂ-CUIBARIU ALINA modernizarea învăţământului pentru educaţia copiilor din Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu, învăţământ cu cerinţe educaţionale speciale, astfel încât să se creeze premisele debutului şcolar şi preşedinte – PETRILA LUCIAN-IOAN, vicepreşedinţi – DANDOŢI EDMUND, HOLELEU
asigurarea unor servicii educaţionale de sprijin diversificate şi de calitate, implementare de programe prin derulare de proiecte specifice în vederea dezvoltării şcolii prin măsuri de creştere a ELENA, JUMUGĂ-CUIBARIU ALINA, iar controlul activităţii economico-financiare va fi
accesibilităţii infrastructurii şcolare şi de îmbunătăţire a condiţiilor de învăţare, investiţii în modernizarea infrastructurii educaţionale şi asigurarea unor facilităţi pentru elevi. efectuat de cenzorul HORVATH SILVIA.
ASOCIAŢIA PRO NADASMENTE 18549/A/2015 CLUJ SAT MERA, COM. SAT MERA, COM. BACIU jud. CLUJ SAT MERA, COM. BETHLENDI ANDRAS,VINCZE-PISTUKA ROLAND,VARGA ZOLTAN-LASZLO culegerea, conservarea, valorificarea şi transmiterea traditiilor şi creatiilor populare, materiale şi spirituale din zona etnografica „Kalotagszeg” în special regiunea „Nadasmente” PREŞEDINTE – VINCZE-PISTUKA ROLAND VICEPREŞEDINTI – BETHLENDI ANDRAS
BACIU BACIU, NR. 24
şi VARGA ZOLTAN-LASZLO
ASOCIAŢIA PRO NATURA GALAŢI 524/A/2012 GALATI GALAŢ I GALAŢ I jud. GALAT I ST R.N.ALEXANDRESCU NR. 4, DÂRJAN TUDORIŢA,BRANDABUR MIHAI,ISTRATE IULIAN,OPREA SORIN,TUDORAŞCU FLORIN în scopul pozitionarii asociatiei fata de potentialii parteneri economici si sociali intr-o relatie de colaborare continua, astfel incat sa poata fi urmarite in permanenta obiectivele acesteia, inclusive preşedinte- Tudoraşcu Florin, membru-Istrate Costel-Iulian şi Brandabur Mihai
BL.B5, AP.3
prin realizarea unor obiective sau manifestarea unor actiuni coerente fata de probleme ce pot influenta derularea afacerilor membrilor Asociatiei.
ASOCIAŢIA PRO NOBILIS 3115/A/2006 BUCURESTI BUCUREST I BUCUREST I jud. BUCUREST I ST R, GAZELEI NR. 44 A, 1. BIRSAN IOAN,de cetatenie romana,domiciliat in Romania,Bucuresti,str. Gheorghe Bratianu nr.22,sector 1,legitimat cu CI seria Scopul general al asociatiei este protectia sociala oferita persoanelor defavorizate, oferirea de servicii de consultanta si servicii medicale, sustinerea activitatilor sociale, culturale, recreative, 1. BIRSAN IOAN - presedinte; 2. BIRSAN SVETLANA -
SECT OR 4
RD nr.079521 emisa de catre Sectia 2 Politie la data de 16.08.1999,CNP 1591216400030, 2. BIRSAN SVETLANA,cetatenie sportive si eco-turistice ale acestora. vicepresedinte; 3. BIRSAN RADU-COSTIN - membru.
romana,domiciliata in Romania,Bucuresti,Calea Calarasilor nr.172,bl.57,sc.A,et.5,ap.19,sector 3,posesor al CI seria RX,nr.
139069,emisa de Sectia 10,la data de 23.09.1999,avand CNP 2621229400027, 3. BIRSAN RADU-COSTIN,de cetatenie
romana,domiciliat in Romania,Bucuresti,str. Gheorghe Bratianu ,nr.22,sector 1,legitimat cu CI seria RR. nr.397246,eliberata de
SPCEP Mun. Bucuresti la data de 20.06.2006,CNP 1880221410048 ,
ASOCIAŢIA PRO NOUA GENERAŢIE 11242/A/2010 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. VICEAMIRAL IOAN BOSÎNCEANU DORINA,DIAMANDESCU RALUCA-MANUELA,GURGU NICOLETA-DOINA,MĂRGINEANU PROMOVAREA UNEI EDUCAŢII DE CALITATE ADOPTATĂ CERINŢELOR SOCIETĂŢII MODERNE, LA NIVELUL ÎNVĂŢĂMÂTULUI PRIMAR, PRŞCOLAR ŞI ANTEPRŞCOLAR. DIAMANDESCU RALUCA-MANUELA, BOSÎNCEANU DORINA, GURGU
MURGESCU NR.33.
LILIANA-VICTORIA,MORARU CRISTINA-MIHAELA,RUS MIHAELA,STANCIU CORINA NICOLETA-DOINA, MĂGINEANU LILIANA-VICTORIA, RUS MIHAELA.
ASOCIAŢIA PRO NOVIODUNUM 1015/A/2012 TULCEA T ULCEA, SLD. T ULCEA, SLD. GAVRILOV CORNELIU NR.304, BL.A1G, STĂNICĂ DANIELA,STĂNICĂ AUREL DANIEL,STĂNICĂ LAURA. Scopul Asociaţiei îl constituie promovarea şi popularizarea în plan local, regional, naţional şi internaţional, pornind de la principiile democratice europene, a valorilor istorice naţionale, a STĂNICĂ DANIELA - PREŞEDINTE, STĂNICĂ AUREL DANIEL - VICEPREŞEDINTE,
GAVRILOV CORNELIU SC.D, AP.4, ET AJ 1, COD POŞT AL 820106. jud. T ULCEA
NR.304, BL.A1G, respectului şi toleranţei faţă de multietnicitate şi pluriculturalism specific spaţiului dobrogean, protejarea şi valorificarea patrimoniului naţional material şi imaterial, intervenţia culturală, STĂNICĂ LAURA - SECRETAR GENERAL.
SC.D, AP.4, ET AJ 1, dezvoltarea dialogului interetnic şi intercultural, promovarea importanţei învăţării pe tot parcursul vieţii pentru creşterea coeziunii sociale, a cetăţeniei active, a dialogului intercultural, a egalităţii
COD POŞT AL 820106.
de şanse şi a dezvoltării personale; creşterea atractivitatii, accesibilităţii şi eficacităţii participării adulţilor la activităţile de învăţare, precum şi implicarea adulţilor în programe de cooperare
europeană, organizaţia se organizează şi funcţionează în scopul promovării moştenirii culturale şi arheologiei experimentale în beneficiul dezvoltării sustenabile, prin protejarea, conservarea şi
valorificarea patrimoniului cultural naţional şi universal.
ASOCIAŢIA PRO NYMPHAEA- MOD STATUT 4934/A/2007 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR P-Ţ A BUCUREŞT I NR 2 SC B ET 4 DEZVOLTAREA TINEREI GENERAŢII ERDEI DANIEL ROBERT - PREŞEDINTE
AP 39
PRIN ÎNCH 161/2007A JUD ORADEA MOD
STATUT PRIN ÎNCH 148 /A/2009
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PRO OFFICE 18787/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R.ARIEŞ, NR.10, CAMERA 1, MICICOI COENELIA ELENA,VRABETE MIRUNA SIMONA,VRABETE OVIDIU NICOLAE ajutorarea şi sprijinirea sub toate formele a persoanelor cu handicap, indiferent de gradul de handicap şi de cauzele care au determinat handicapul. preşedinte - MICICOI CORNELIA ELENA, vicepreşedinţi - VRABETE MIRUNA SIMONA,
JUD.T IMIŞ- LA SUBSOLUL CASEI T INERET ULUI.
VRABETE OVIDIU NICOLAE.
ASOCIAŢIA PRO OLTENIA 1863/A/1996 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CRAIOVIŢ A NOUĂ, BL. 155C, SC.1, BUTUROAGĂ VERGIL,CARPICI MARIOARA,MIHALACHE DOINA,MIRIGEL VALENTIN,ATANASIU SIMONA,JABRE SCOP UMANITAR, CARITABIL, CU CARACTER NON PROFIT, FĂRĂ APARTENENŢĂ POLITICĂ BUTUROAGĂ VERGIL
AP.9
AMER,GHEORGHIU VALENTINA,NICOLAESCU CARMEN,VLĂDESCU GABI,CAZAN IULIAN,SIMA NICOLAE
ASOCIAŢIA PRO OLTENIA 2115/A/1996 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ CRAIOVIŢ A NOUĂ, BL. 155C, SC.1, BUTUROAGĂ VERGIL,CARPICI MARIOARA,MIHALACHE DOINA,MIRIGEL VALENTIN,ATANASIU SIMONA,JABRE SCOP UMANITAR, CARITABIL, CU CARACTER NON PROFIT, FĂRĂ APARTENENŢĂ POLITICĂ BUTUROAGĂ VERGIL
AP.9
AMER,GHEORGHIU VALENTINA,NICOLAESCU CARMEN,VLĂDESCU GABI,CAZAN IULIAN,SIMA NICOLAE
ASOCIAŢIA PRO ORAŞUN NOU 13508/A/2011 BIHOR SIMION BĂRNUŢ IU NRSIMION BĂRNUŢ IU NR 14, AP 1 jud. BIHOR SE COOPTEAZĂ NOI MEMBRI- sAUER aNDREŞ,MAGYARI MARIA,NEMETI EMOKE,MAJOR EVA ORGANIZAREA DE MANIFESTĂRI CULTURALE DISTRACTIVE , BALURI ETC SAUER ANDREŞ KALMAN-PREŞEDINTE NEMETI EMOKE -SECRETAR
14, AP 1
-UJVAROSERT EGYESULET
ASOCIAŢIA PRO PALEU 65/A/2009 BIHOR ĂLDĂBAGIU DE ĂLDĂBAGIU DE MUNT E, COM. PALEU jud. BIHOR SAMOGYI LUDOVIC,HEVESI ILONA,TARSOLY NORMEN TIBOR,KESERU GYULA contribuirea şi susţinerea dezvoltării economice şi socio culturale a com,. Paleu SAMOGYI LUDOVIC-preşedinte, HEVESI ILONA-vicepreşedinte, TARSOLY NORMEN
MUNT E, COM. PALEU NR.201
TIBOR-membru, KESERU GYULAsecretar
ASOCIAŢIA PRO PARTENERIAT 21660/A/2015 GALATI GALAT I GALAT I jud. GALAT I GALAT I,ST R. FURNALIŞT ILOR, Trif Cătălin Răzvan,Buşilă Eugen şi Ene Adrian este de a promova şi conserva valorile naturale şi culturale şi de a sprijini mediul academic, social şi economic al României prin implementarea de programe şi activităţi cu caracter ecologic, Trif Cătălin Răzvan - preşedinte, Buşilă Eugen vicepreşedinte şi Ene Adrian-vicepreşedinte.
NR.2, BL. E1, SC.2, ET . 7, AP.73 , JUDEŢ UL GALAŢ I
ştiinţific, sportiv, turistic, educativ, umanitar - sănătate şi social.
ASOCIAŢIA PRO PARTIUM 15478/A/2011 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R MENUMORUT NR 23 jud. BIHOR TOROK SANDOR .,NAGY JOSZEF,KOMAROMI ERNEST,KISS ZOLTAN PARTICIPAREA COMUNITĂŢII MAGHIARE LA DIFERITE ACTIVITĂŢI CULTURALE TOROK ŞANDOR -MEMBRU,NAGY JOISZEF BARNA -MEMBRU,KISS ZOLTAN
MENUMORUT NR 23
-MEMBRU
ASOCIAŢIA PRO PATRIA ET HONOR 19146/A/2014 HARGHITA T G. JIU, ST R. UNIRII, T G. JIU, ST R. UNIRII, NR. 6, BL. 6, SC.2, ET .6, AP.16,
NR. 6, BL. 6, SC.2, JUD. GORJ jud. HARGHIT A
VIGILANS ET .6, AP.16, JUD.
GORJ
ASOCIAŢIA PRO PĂSĂRENI / 1884/A/2005 MURES PĂSĂRENI PĂSĂRENI jud. MURES NR. 30 DAVID GYORGY,BARI ZOLTAN,FEJER ANDOR,MAKKAI LORAND,MAKKAI MARTON,MATHE ENDRE,SIMON Dezvoltarea localităţii şi promovarea imaginii localităţii Păsăreni în ţară şi în străinătate, promovarea valorilor tradiţionale ale localităţii în vederea asigurării interesului local de dezvoltare socială, DAVID GYORGY, FEJER ANDOR, SZIGETI GYORGY
BACKAMADARASERT EGYESULET ARPAD,SZIGETI GYORGY,SZOCS ANTAL,SZOVERFI FERENC economică şi culturală, a cunoaşterii şi răspândirii obiceiurilor şi datinilor tradiţionale, etc.
ASOCIAŢIA PRO PETREU 10565/A/2009 - preşedinte SZABO JOZSEF - cenzor IUHASZ MARIAN NATALIA
ASOCIAŢIA PRO PSIHO 494/A/2014 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS ST R. COMET EI, NR. 1A POP CRISTINA-ALEXANDRA,MARTIN DARIA-EVELIN-CRISTINA,MITU ELENA-DORINA,TIUREAN Promovarea sănătăţii mentale în România, la nivel individual, la nivel familial şi la nivel de comunitate. preşedinte – POP CRISTINA-ALEXANDRA, vicepreşedinte-MARTIN
ANCA-CORNELIA,GIUMANCA OANA-MARCIANA DARIA-EVELIN-CRISTINA, vicepreşedinte-MITU ELENA-DORINA.
ASOCIAŢIA PRO PSIHOLOGIA PENTRU 404/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DR. NICOLAE T URNESCU NR.12,
CORP A, PART ER, AP.1, CAMERA NR.2, SECT OR 5
EDUCAŢIE, DEZVOLTARE ŞI FORMARE
CONTINUĂ
ASOCIAŢIA PRO RAPID 3365/A/1998 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.BUCUREŞT II NOI, NR.170, SECT OR 1 pierd calitate de membrii următorii SC ROMTRANS SA, GRIGORE SICHITIU, CONSTANTIN ANGHELACHE promovează înaltele valori ale spiritului de sportivitate PRESEDINTE - ROZA GILIO GIUZEPPE
ASOCIAŢIA PRO RAPID 3366/A/1998 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.BUCUREŞT II NOI, NR.170, SECT OR 1 Pierde calitatea de membru, începând cu data de 09.10.2009, dl. Roza Gilio Giuzepe. Promovează înaltele valori ale spiritului de sportivitate Pierde funcţia de preşedinte/membru al Consiliului director, începând cu data de 09.10.2009, dl
Roza Gilio Giuzepe.
ASOCIAŢIA PRO REFUGIU 1652/A/2012 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. CALEA CRÂNGAŞI, NR. 56, BL. 3 Berbec Silvia Antoaneta,Berbec Angela,Ionescu Gabriela Denisa,Bucur Anca. Apărarea, promovarea drepturilor solicitanţilor de azil, refugiaţilor, dar şi a altor categorii de persoane vulnerabile precum copii, persoane vârstnice, persoane cu handicap, persoane care au Berbec Silvia Antoaneta- preşedinte, Ionescu Gabriela Denisa- vicepreşedinte, Bucur Anca-
ICEM, SC. 1, AP. 24, SECT OR 6.
fost/sunt dependente de consumul de droguri, alcool sau alte substanţe, persoane afectate de violenţa în familie, victime ale traficului de fiinţe umane, persoane infectate sau bolnave HIV/SIDA, fărăsecretar.
venituri sau cu venituri mici care sunt cetăţeni români sau străini, aflaţi pe teritoriul României.
ASOCIAŢIA PRO REFUGIU 255/A/2011 pozitie inchisa Bucureşti Bucureşti Bucureşti, Calea Crângaşi nr.56 bloc 3 ICEM, Berbec Silvia Antoaneta,Berbec Angela,Ionescu Gabriela Denisa,Stănescu Andrei apărarea, promovarea drepturilor solicitanţilor de azil şi refugiaţilor aflaţi pe teritoriul României, precum şi gestionarea problemelor cu care aceste persoane se confruntă, conform legislaţiei membru Consiliu Director: Bucur Anca
scara 1, ap.24, sector 6
române şi internaţionale
ASOCIAŢIA PRO RICHIŞ TRANSILVANIA 1088/A/2012 SIBIU SAT RICHIŞ SAT RICHIŞ jud. SIBIU ST R.PRINCIPALĂ, NR.290 ROMÂNIA TRAVEL PLUS SRL,SC ARGUS SRL,WILHELM UNTCH Dezvoltarea satului Richiş, a turismului, mediului şi sportului sătesc, precum şi a obiectivelor în domeniul economică-social şi de caritate. MYRIAM ELIAD, ANTHONIA MARIA HELENA BUZING, WILHELM UNTCH
ASOCIAŢIA PRO ROM EUROPA 10792/A/2013 BUCUREŞT I BUCUREŞT I CALEA GRIVIŢ EI NR. 105, ET . 1, SECT OR GHEORGHE STEFAN,GHEORGHE GRAŢIELA,GHEORGHE NINA - promovarea constiinţei de identitate şi de coeziune a minorităţii rome şi dezvoltarea acesteia în conformitate cu principiile de egalitate şi nediscriminirare în raport cu ceilalţi cetăţeni, precum şi preşedinte: GHEORGHE NINA, vicepreşedinte: GHEORGHE GRATIELA, secretar general:
1
promovarea şi dezvoltarea de relaţii interetnice, în vederea integrării armonioae în marea familie etnoculturală europeapă;;- promovarea de relaţii interetnice, de colaborare, schimb de experienţă GHEORGHE STEFAN.
şi parteneriat cu toate organizaţii nonguvernamentale, societăţi şi entităţi de drept privat şi public din tara si strainatate, indiferent de naţionalitate.
ASOCIAŢIA PRO ROMÂNIA EUROPEANĂ 505/A/2012 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R REPUBLICII NR 14/XV jud. BIHOR ANDREI SAVA,ANTON VASILE,ARDELEAN HORIA,BADEA CONSTANTIN ,CIUTA ALEXANDRU ,CROITORU TOMA PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIEI POPORULUI ROMÂN ZAINEA ION -PREŞEDINTE , SIMUŢ IOAN -VICEPREŞEDINTE , OGĂŞANU DUMITRU
REPUBLICII NR 14/XV
SPIRIDON DAN ,DURGHEU CORNEL TEODOR ,GHEORGIŢĂ MIHAI ,GHITEA IOAN MIRCEA ,HOBLEA PAVEL ,LASCU -VICEPREŞEDINTE , DURGHEU CORNELTEODOR -VICEPREŞEINTE , ANTON VASILE
VIOREL TRAIAN ,LAZA IOAN DORIN ,LEAOTA FLOAREA ,MARCU VASILE ,M MARUSCA MĂRIOARA ,MARUSCA -VICEPREŞEDINTE ,SUSA VALERIAN -MEMBRU,MARUSCA MĂRIOARA -MEMBRUI,
DUMITRU ,MESEŞAN NICOLA E,MOSINCAT CONSTANTIN ,OGĂŞANU DUMITRU ,PETREAN IOAN ,POPESCU NICOLAE GHITEA IOAN -MEMBRU-CROITORU TOMA SPIRIDON -SECRETAR
SWABĂU EUGEN OCTAVIAN IOAN ,SABĂU LEONTIN ARON SILAGHI LUCIAN CLAUDIU ,SIMUŢ IOAN ,SUSA VALERIAN
PAVEL ,TINCĂU IOAN ,TIMAR ADRIAN VASILE ,TRÂMBIŢAS MIRCEA IOAN ,URSUŢA DĂRĂBAN OVIDIU MIRCEA
VĂSCUŢ IOAN ,ZAINEA ION
ASOCIAŢIA PRO RUGBY 9358/A/1997 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.HAGI GHIT A, NR.98, SECT OR 1 MANOLACHE NICOLAE,FLORESCU OPREA,IONESCU MARIN,URDĂREANU VICTOR,DANALACHE COSTEL,CATRĂU - sustinerea activităţii rugbystice atat la nivel naţional şi internaţioanl;- promovarea şi cultivarea rugby-ului ca deviza de viata;- sustinerea morală şi materială a fostilor jucători de rugby care au PRESEDINTE - MANOLACHE NICOLAE, PRIMVICEPRESEDINTE - DRAGOMIR STELU
LUCIAN AUREL,DRAGOMIR STELU,MOISE OCTAVIAN MARIUS,BENGUS VIOREL ALEXANDRU,RAMNICEANU MIHAIL suferit accidente grave necesitand asistenţă medicală in tara şi străinătate;- sustinerea materială a celor interesati in ingrijirea reorganizare sau constructia unor noi terenuri de rugby;- VICEPRESEDINTI - RAMNICEANU MIHAIL RADU, NITA MIHALACHE, TANASE
RADU,NASTASE NICOLAE,NITA MIHALACHE,MUNTEANU MIHAI,DUMITRU TIBERIU OCTAVIAN,MOSNEAG construirea propriilor echipe de copii şi juniori seniori si fosti jucatori de rugby pe plan naţional şi internaţional BOGDAN IONUT, MEMBRU - DANALACHE COSTEL SECRETAR GENERAL - COTRAU
MIHAI,BALMUS FLORIN LUCIAN,SEMEN RAUL MARIUS,BUTNARU CONSTANTIN,LAZARESCU MARIUS,ZAVARA LUCIAN AUREL
CATALIN VALENTIN,COTRAU FLORIN,DUTA MIHAI VALENTIN ,BAIASU STEFAN RAZVAN,TANASE BOGDAN
IONUT,MAVRODIN CONSTANTIN VALENTIN,MUSTATA STAN,TEODORESCU IOAN
ASOCIAŢIA PRO RURIS 2762/A/2002 MURES MĂDĂRAŞ MĂDĂRAŞ jud. MURES ST RADA PRINCIPALĂ, NR. 74 Promovarea diversităţii etnice, lingvistice, culturale, religioase, etc. SZEKERES DOMOKOS şi SZEKERES ZOLTAN renunţa la calitatea de membrii ai Consiliului
Director KOVACI GYONGYVER - membru nou în Consiliul Director
ASOCIAŢIA PRO SAH 2004 19689/A/2015 BUZAU COMUNA SĂHĂT ENI, COMUNA SĂHĂT ENI, SAT VINT ILEANCA jud. BUZAU
SAT VINT ILEANCA comuna Săhăteni, sat Vintileanca, str. Brazilor nr. 29
ASOCIAŢIA PRO SATUL STRĂVECHI PĂGAIA 11394/A/2010 BIHOR PĂGAIA PĂGAIA jud. BIHOR 15/C CHIŞ GHEORGHE - păstrarea, dezvoltarea şi promovarea valorilor tradiţional-culturale, material spirituale şi educative ale spaţiului comunitar, dezvoltarea interculturalităţii în spaţiul rural, asigurarea drepturilor şi PRAHANCA OVIDIU VASILE
democraţiei la nivel local, naţionaşl şi European
ASOCIAŢIA PRO SĂCUENI 59/A/2009 BIHOR SĂCUENI SĂCUENI jud. BIHOR ST R. ADY ENDRE, NR. 30 GALJDA IUDITH ESTERA,PUZSOK IRINA,GALAJDA EVELYN IUDITH,KISS NOEMI,PERECSENY IUDIT,BEREŞ - este contribuirea şi susţinerea dezvoltării economice şi socio-culturală a or. Săcueni şi a microregiunii din care face parte Valea ierului, respectiv promovarea turismului rural, educarea PUSOK IRINA, KISS NOEMI
CSABA,BARANYI KAROLY,DOMAHIDI SANDORGAVRUCZA TIBERIU tineretului şi promocarea protecţiei mediului.
ASOCIAŢIA PRO SĂCUENI 7859/A/2009 BIHOR SĂCUENI SĂCUENI jud. BIHOR ST R. kAZINCZKY FERENCZ, NR. GALAJDA IUDITH ESTERA,PUSOK IRINA,GALAJDA EVERLYN IUDITH,B EREŞ CSABA,BARANYI KAROLY,DOMAHIDI - este contribuirea şi susţinerea dezvoltării economice şi socio-culturale a or. Săcueni, jud. Bihor şi a microregiunii din care face parte Valea Ierului respectiv promovarea turismului rural, - Schimbarea din funcţai de preşedinte a domanei GALAJDA IUDIT ESTERA şi numirea ca nou
5/B
SANDOR,GAVRUCZA TIBERIU educarea tineretului şi promovarea protecţiei mediului preşedinte a domnului ERDEI EMERIC.
ASOCIAŢIA PRO 11593/A/2013 IASI MOŢ CA MOŢ CA jud. IASI ARTENI SORIN- BENCHEA IONUŢ VIOREL - BUZDUGAN ŞTEFAN - DRUC ELENA ALEXANDRA - ELEFTERIU EDUARD Promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea comunei Moţca, jud. Iaşi şi regiunii Nord- Est, din punct de vedere economic, social, educaţional, Preşedinte - Druc Alexandra Elena, Vicepreţedinţi - Măriuţa Paula Elena şi benchea Ionuţ,
SĂNĂTATE-MEDIU-EDUCAŢIE-CULTURĂ - MĂRIUŢA PAULA ELENA - MATASARU VIORICA cultural, ecologic, turistic . secretar - Arteni Sorin ,
(PRO-S.M.E.C.)
ASOCIAŢIA PRO SCHOLA SANCTI LADISLAI 19070/A/2014 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. MOLDOVEI, NR.6, BL. AN22, ZALDER EVA MARIA,KONRAD ERZSEBET KATALIN,KELE TUNDE ILONA,TANKO VERONICA ZITA,TOTH MONIKA promovarea educaţiei prin susţinerea copiilor şi a elevilor cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani din Municipiul Oradea, etc. ZALDER EVA MARIA-preşedinte, KONRAD ERZSEBET KATALIN-prim-vicepreşedinte KELE
AP.19
ERIKA,HARACSEK KLEMENTINA,VINCZE BELA ZSOLT,SZABO ERVIN IOAN,ZSIGO TAMAS TUNDE ILONA-vicepreşedinte, TANKO VERONICA ZITA-secretar,
ASOCIAŢIA PRO SCOLA 4523/A/2006 BIHOR SĂLACEA SĂLACEA jud. BIHOR NR. 181 BOKOR ISTVAN,CSERVID NIKO,TATAI MAGDA,SZABO AGNEŞ LILIANA -sprijinirea materială şi moralăa activităţii instructiv ductivă de la învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal;- sprijinirea activităţii ştiinţifice, cultural rtistică şi sportivă a elevilor;-sprijinirea CSERVID ANIKO
dotării unităţii cu mijloace de învăţământ potrivite;-asigurarea bibliografiei de specialitate pentru forarea permanentă a cadrelor didactice;-stimularea elevilor şi cadrelor prin diferite forme de
premiere;- întărirea cooperării cu organele administraţeiie locale;-colborarea cu lte asociţii şi fundaţii din ţară şi străiinătate cu doemniul de activitate asemănător
ASOCIAŢIA PRO SÎNNICOLAU ROMÂ 19319/A/2015 BIHOR SÎNNICOLAU ROMÂN SÎNNICOLAU ROMÂN jud. BIHOR NR. 1-4 BLAGA IONUŢ CIPRIAN,STRUGAR TANŢA,ROMAN VLAD VASILE Integrarea profesională şi în comunitate a persoanelor defavorizate prin dezvoltarea iniţiativelor de economie socială şi anteprenoriat social. BLAGA IONUŢ CRISTIAN - PREŞEDINTE; STRUGAR TANŢA - MEMBRU; ROMAN VLAD
VASILE - MEMBRU
ASOCIAŢIA PRO SÎNNICOLAU ROMÂN 18781/A/2015 BIHOR SÎNNICOLAU ROMÂN SÎNNICOLAU ROMÂN jud. BIHOR NR. 1-4 Blaga Ionuţ-Cristian,preşedinte,Strugar Tanţa,membru,Roman Vlad-Vasile,membru. Integrarea profesională şi în comunitate a persoanelor defavorizate prin dezvoltarea iniţiativelor de economie socială şi antreprenoriat social. Blaga Ionuţ-Cristian - preşedinte, Strugar Tanţa - membru, Roman Vlad-Vasile - membru
ASOCIAŢIA PRO SLAVICI ORADEA 1049/A/2012 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R BARIEREI NR 20 , BL PB 20 , ET 4, AP 17 BIRIŞ FELICIA ,BUZULICĂ BRÎNDUŞA SARCA EMILIA SĂ CONTRIBUIE LA ORGANIZAREA DE ACTIVITĂŢI SOCIALE SÂRCA EMILIA -PREŞEDINTE ,BIRIŞ FELICIA -VICEPREŞEDINTE , BUZULICĂ
BARIEREI NR 20 , BL jud. BIHOR
PB 20 , ET 4, AP 17 BRÎNDUŞA -VICEPREŞEDINTE
ASOCIAŢIA PRO SOCIETATE "SF. CIPRIAN" 15159/A/2011 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. ALEEA COMPOZIT ORILOR, NR. 6A, Ene Mirela Elena,Ene Valentin,Vlasceanu Ileana Sorina. Realizarea unor activităţi pentru susţinerea dezvoltării sociale şi economice; aplicarea principiilor de dezvoltare durabilă pentru ansamblul politicilor sociale, economice şi de mediu; Ene Mirela Elena- preşedinte, Ene Valentin- vicepreşedinte, Vlasceanu Ileana Sorina-
BL. 822, SC. B, AP. 46, SECT OR 6.
responsabilizarea socială a companiilor şi cetăţenilor; promovarea principiilor şi valorilor de cooperare locale, regionale, naţionale şi europene; promovarea valorilor culturale şi turistice din zonă.vicepreşedinte.
ASOCIAŢIA PRO SOFT CARITATE 12316/A/2010 BRASOV BRASOV BRASOV jud. BRASOV ST R. ZIZINULUI, NR.121, CAM.6 S.C. „Pro Soft” S.R.L.,Procop Ionuţ-Cătălin şi Procop Ovidiu-Ştefan promovarea spiritului de solidaritate şi întrajutorare umană S-a hotărât revocarea din funcţia de preşedinte al asociaţiei a lui Procop Ionuţ-Cătălin şi
numirea în această funcţie a numitei Sipos Minerva; revocarea din funcţia de
prim-vicepreşedinte al asociaţiei a lui Procop Constantin şi numirea în această funcţie a
numitului Argaseala Adrian; revocarea din funcţia de vicepreşedinte al asociaţiei a lui Procop
Ovidiu-Stefan şi numirea în această funcţie a numitei Berbec Zina. Consiliul Director:
preşedinte – Sipos Minerva, prim-vicepreşedinte – Argaseala Adrian, vicepreşedinte – Berbec
Zina, secretar – Bobei Anca Daniela. Îndreaptă eroarea materială cuprinsă în încheierea de
şedinţă din 07.01.2011 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. 33934/197/2010 în sensul
că numele corect al vicepreşedintelui asociaţiei petente este BERBECE ZINA
ASOCIAŢIA PRO SPORT CLUJ NAPOCA 869/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.CEZAR PET RESCU HUZA DANIEL PETRU,HUZA LAURA,HUZA PAVEL oferirea pentru membrii săi, indiferent de vârstă, a posibilităţii de a învăţa, de a se afirma în domeniul fotbalului, urmărind să constituie un model pentru asociaţiile şi cluburile similare din ţară PREŞEDINTE – HUZA DANIEL PETRU, VICEPREŞEDINTE – HUZA LAURA,
NR.26 AP.6
SECRETAR – HUZA PAVEL
ASOCIAŢIA PRO SQUASH ROMÂNIA 2881/A/2012 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.EUGEN IONESCO NR.75F CHINDRIS DUMITRU-COSMIN,BACIU IONUT SEBASTIAN,SC LE SIMBA ROM SRL promovarea şi dezvoltarea practicării squashului ca şi sport în rândul tuturor comunităţilor din România, de la jucători începători până la cei experimentaţi, în special, precum şi promovarea şi PREŞEDINTE – BACIU IONUŢ SEBASTIAN, MEMBRI – CHINDRIŞ DUMITRU-COSMIN,
AP.4
sprijinirea sportului şi activităţilor sportive şi umanitare în general SC LE SIMBA ROM SRL PRIN ADMINISTRATOR BACIU IONUŢ-SEBASTIAN
ASOCIAŢIA PRO SZENTIMRE-EGYESULET 8402/A/2009 BIHOR SÂNT IMREU SÂNT IMREU jud. BIHOR NR.60, COM. SĂLARD KENDI DESIDERIU,KUCHARSZKI ZOLTAN-KALMAN,NAGY MIKLOS,KINDLE WALTER,FODOR IOSIF desfăşurarea, iniţierea, susţinerea şi promovarea de acţiuni şi activităţi de binefacere, întrajutorare cu caracter umanitar în scopul întrajutorării atât a copiilor minori abandonaţi, fără părinţi sau cu KUCHARSZKI ZOLTAN-KALMAN-preşedinte, NAGY MIKLOS-vicepreşedinte
părinţi cunoscuţi şi fărăr sprijin material şi moral precum şi a tuturor persoanelor aflate în dificultate, oameni nevoiaşi, bătrâni, neajutoraţi, etc.
ASOCIAŢIA PRO ŞCOALA CĂRPINIŞ 17342/A/2014 TIMIS SAT CĂRPINIŞ, SAT CĂRPINIŞ, COMUNA CĂRPINIŞ jud. T IMIS ST R. A JURCĂ MIRELA-SIMONA,DUMBRAVĂ GHEORGHE,BENEA SILVANA-SPERANŢA De a oferi susţinere materială, financiară şi logistică Şcolii Gimnaziale Cărpiniş, în vederea unei bune desfăşurări a activităţii acesteia, etc. preşedinte: BENEA SILVANA-SPERANŢA, vicepreşedinte – BONDREA MIRELA, secretar –
COMUNA CĂRPINIŞ III-A, NR. 36, PART ER, CAMERA NR. 4
LĂPĂDUŢI SILVANA-MELANIA
ASOCIAŢIA PRO ŞCOALA DUDEŞTII NOI 19442/A/2015 TIMIS DUDEŞT II NOI DUDEŞT II NOI jud. T IMIS NR. 633 POROJAN MARIUS-COSMIN,PAVLOV CRISTIANA-LILIANA,BORCIU SIMINA Susţinerea, modernizarea, eficientizarea, îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii româneşti în interesul copiilor din preşedinte – POROJAN MARIUS-COSMIN, vicepreşedinte – PAVLOV CRISTIANA-LILIANA,
şcoală şi din învăţământului preuniversitar, etc. secretar – BORCIU SIMINA
ASOCIAŢIA PRO ŞCOALA JIMBOLIA 18480/A/2015 TIMIS JIMBOLIA JIMBOLIA jud. T IMIS ST R.T UDOR VLADIMIRESCU, NR.81COJOCARU SOFIA DOMNICA,FERESCU LAURA MARIOARA,POP VASILE. susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calitatii, îmbunataţirea continuă a învăţămantului în concordanţă cu standardele Uniunii Europene, susţinerea, promovarea preşedinte - COJOCARU SOFIA DOMNICA, vicepreşedinti - FERESCU LAURA
intereselor copiilor şi părinţilor. MARIOARA, POP VASILE.
ASOCIAŢIA PRO ŞIMIAN 7860/A/2009 BIHOR ŞIMIAN ŞIMIAN jud. BIHOR NR. 50 CIORBA ALEXANDRU,BALAZSI IOSIF,ŞUTO SZABOLCS - este contribuirea şi susţinerea dezvoltării economice şi socio-culturale a comunei Şimian şi a mocroregiunii din care face parte comuna, respectiv promovarea turismului rural, educarea BALAZSI IOSIF
tineretului şi promovarea protecţiei mediului
ASOCIAŢIA PRO TALENTE CLUJ 8780/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ Cluj-Napoca str.Paris nr.60 BORZ EMILIA-IOANA,CIOBANU FLORINA-DIANA,FORNA CLAUDIA-IOANA,POTRA FLORINA-ADRIANA,STANESCU contribuirea la buna desfasurare a activitatii scolaresi a conditiilor in care se desfasoara activitatea Liceului de Muzica “Sigismund Toduta Cluj”, la cresterea performantelor scolare, motivarea PRESEDINTE –FORNA CLAUDIA-IOANA, VICEPRESEDINTE – URIAN ANCA-MELANIA,
judeţul Cluj
CAMELIA-MIRUNA,URIAN ANCA-MELANIA elevilor, sustinerea materiala a elevilor cu probleme speciale, promovarea elevilor din Liceul de Muzica “Sigismund Toduta Cluj”, promovarea imaginii scolii romanesti in general si a Liceului de SECRETAR/TREZORIER – STANESCU CAMELIA-MIRUNA
Muzica “Sigismund Toduta Cluj” in mod special; conceperea de programe menite sa instruiasca publicul larg cu privire la studierea muzicii clasice si a altor ramuri artistice, promovarea unei
atitudini pozitive in randul publicului larg in legatura cu promovarea tinerilor elevi interpreti ai muzicii clasice, cautarea activa si atragerea resurselor pentru dezvoltarea unor programe care se
concentreaza asupra valorilor muzicale si interpretative, precum si in alte domenii artistice/culturale
ASOCIAŢIA PRO TESZT 17343/A/2014 TIMIS 307160 DUMBRĂVIŢ A 307160 DUMBRĂVIŢ A jud. T IMIS ST R. T UDOR BALAZS ATTILA,CÎRA-NICULESCU LILIANA,BORUGĂ ADRIAN,MARKOVSZKY KATALIN,GALOVITS ZOLTAN,SIMONA susţinerea, promovarea şi integrarea Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely în circuitul artistic internaţional, sprijinirea dezvoltării artistice în domeniul artelor spectacolului, vizuale, decorative, consiliul director ales pentru un mandat de patru ani este alcătuit din: director executiv –
VLADIMIRESCU, NR. 194, AP. 4
POPOVICI-DONICI,JUHASZ ANDREA-MONICA,Ş.A. etc. KERTESZ EVA, director adjunct executiv – POPOVICI-DONICI SIMONA, trezorier – JUHASZ
ANDREA-MONICA; iar preşedintele asociaţiei este BALÁZS ATTILA, vicepreşedintele
asociaţiei este GALOVITS ZOLTÁN, aleşi pentru un mandat de patru ani.
ASOCIAŢIA PRO TRANSILVANIA „OAMENI 1550/A/2013 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.BUCIUM NR.15 AP.25 CÎMPEAN DANIEL,CHIŞ AMELIA-SIMONA,CÎMPEAN MANUELA-MIRELA crearea unui cadru organizatoric adecvat pentru toţi cei implicaţi în activităţi artistice, teatru, arte plastice, arte aplicate, activităţi after school, sport şi educaţie, în vederea ridicării nivelului PREŞEDINTE – CÎMPEAN DANIEL, VICEPREŞEDINTE – CHIŞ AMELIA-SIMONA,
PENTRU OAMENI” intelectual şi fizic al celor implicaţi, activităţi sociale, culturale şi de promovare a turismului şi agroturismului, realizare de programe de perfecţionare SECRETAR – CÎMPEAN MANUELA-MIRELA
ASOCIAŢIA PRO TROIŢA 2004 - 9/A/2005 MURES COM. GĂLEŞT I COM. GĂLEŞT I jud. MURES SAT T ROIŢ A, NR.181 păstrarea şi devoltarea tradiţiilor i valorilor culturii populare autentice din zonă; dezvoltarea vieţii socio-profesionale a populaţiei TOROK GASPAR, BUKSA FERENC, CSIKI ROZALIA, VERESS KALMAN
SZENTHAROMSAGERT 2004 EGYESULET
ASOCIAŢIA PRO TURISM HERCULANE 16039/A/2014 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. CAST ANILOR, BL.5A, SC.1, DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN ROMÂNIA;ARE CARACTER CULTURAL, EDUCATIV, SOCIAL, NEGUVERNAMENTAL, SOCIAL, DEMOCRATIC, NON-PROFIT, APOLITIC BADEA MARILENA-PREŞEDINTE, BADEA VIORICA-VICEPREŞEDINTE, MARIN
AP.5
MARINELA-SECRETAR
ASOCIAŢIA PRO TURISM ROMÂNESC 12312/A/2010 BRASOV COMUNA MOIECIU COMUNA MOIECIU jud. BRASOV Braşov, str.O.Goga nr.35, Adorean Zamfir-Florin,Adorean Florentina-Iuliana,Chirilă Carmen-Daniela dezvoltarea şi promovarea unui turism durabil în zona localităţii Peştera, jud.Braşov, care să aducă beneficii economice zonei şi să contribuie la conservarea şi protejarea valorilor naturale, Preşedinte Adorean Zamfir Florin-CNP 1741022311245, Vicepreşedinte - Adorean Florentina
bl.211, ap.54, et.4, jud.Braşov
culturale şi tradiţionale şi la promovarea activităţilor educative, culturale, sportive şi de tineret Iuliana - CNP 2730216424512, Secretar general - Chirilă Carmen Daniela - CNP
2630331131224
ASOCIAŢIA PRO TURISM VÂRTOP-APUSENI 19742/A/2015 BIHOR ORAS NUCET , SAT ULORAS NUCET , SAT UL DE VACANŢĂ VÂRT OP, NR. 30, CHIRODEA PETRU,VARGA ADRIAN,BIRTA ALIN VASILE,SÎRGHIE DANIELA ANGELICA,ŢUCUDEAN-ŞUŞMAN CRISTIANDEZVOLTAREA DURABILA SI PROMOVAREA TURISMULUI ÎN ZONA VÂRTOP ŞI ÎN MUNŢII APUSENI CHIRODEA PETRU - PREŞEDINTE, VARGA ADRIAN - VICEPREŞEDINTE, BIRTA ALIN
DE VACANŢĂ HOT EL FOUR SEASONS jud. BIHOR
VÂRT OP, NR. 30, ALEXANDRU,BAICU MARIUS,MORAR MIRCEA LIVIU,POPA MARIA,PELE TANASĂ,ANTON PETRICĂ FLORIN,INDRIE VASILE - SECRETAR
HOT EL FOUR DĂNUŢ
SEASONS
ASOCIAŢIA PRO UNIREA 8782/A/2009 CLUJ CLUJ-NAPOCA CLUJ-NAPOCA jud. CLUJ ST R.PARIS NR.60 cooptarea ca membru al asociatiei a d-nei POJAR MIOARA LAVINIA atragerea de fonduri prin derularea unor activitati complementare si prin cointeresarea unor institutii si persoane fizice in derularea unor proiecte, privind o mai buna functionare a vietii scolii presedinte POJAR MIOARA LAVINIA, vicepresedinte – BALACEANU GABRIELA, secretar –
MICLEA LIANA, trezorier – CSEGEZI MARIANA, membri – POPA-LUCA DOINA-MARIA,
MESESAN FLORIN, CANCIU DANIELA
ASOCIAŢIA PRO URBE NOVA 1723/A/2008 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR JEAN CALVIN NR 1 DEZVOLTAREA ŞI SPRIJINIREA ACTIVITĂŢII DIACONALE ŞI CARITATIVE A TINERILOR REFORMAŢI TOKACS ZSOLT , PREŞEDINTE ,
ASOCIAŢIA PRO VALEA CRIŞULUI REPEDE- 7722/A/2008 BIHOR COM. LUGASU DE COM. LUGASU DE JOS, jud. BIHOR SAT URVIND, NR. GRIM ANDRAS,SORBAN LEVENTE,SORBAN ORSOLYA scopul şi obiectivele sociaţiei GRIM ANDRAS , SORBAN LEVENTE, SORBAN ORSOLYA,
JOS, 209,
PRO SEBEŞ KOROS VOLGY
ASOCIAŢIA PRO VĂLENI 2210/A/2004 MURES COM. ACĂŢ ARI, SAT COM. ACĂŢ ARI, SAT VĂLENI jud. MURES ST R. dezvoltarea şi promovarea imaginii satului Văleni în ţară şi la nivel internaţional OSVATH CSABA, MENYHART BALINT, SZABO EMILIA, FABIAN JULIANNA, HORVATH
VĂLENI PRINCIPALĂ, NR.310
SANDOR, GALL BENI
ASOCIAŢIA PRO VĂŞAD 14221/A/2011 BIHOR VĂŞAD, COMUNA VĂŞAD, COMUNA CURT UIŞENI jud. BIHOR NR. 52A BODEA DUMITRU,TOLAS SORIN IOAN,MATEI DUMITRU - conservarea, apărarea şi recuperarea patrimoniului, valorilor , tradiţiilor, obiceiurilor satului Văşad. BODEA DUMITRU GHEORGHE
CURT UIŞENI
ASOCIAŢIA PRO VERTICAL 7936/A/2008 GORJ T ÂRGU JIU, T ÂRGU JIU, jud. GORJ ST R. I L CARAGIALE, BL. 2, AP. STOENESCU AURELIA MARIANA,ZOLTAN PETRU,PERŞA ADRIANA GENOVEVA asociaţia acţionează pentru dezvoltarea comunitară. încurajarea civismului multicultural, îmbunătăţirea comunicării sociale în rândurile comunităţii şi a actorilor sociali, apărarea şi promovarea Se reînnoieşte mandatul membrilor Consiliului Director, respectiv, preşedinte executiv –
43, JUD. GORJ (ACT UAL ALEEA ANERGET ICIENILOR,
BL. 3, SC. 3, ET . 4, AP.43, GORJ drepturilor şi libertăţilor omului , incluziune socială, activităţi generatoare de venit, promovarea acţiunilor proprii, activităţi umanitare, combatarea discriminării şi conservarea oatrimoniului cultural Stoenescu Aurelia Mariana, vicepreşedinte – Şomîcu Cornel şi vicepreşedinte – Zoltan Petru,
prim ameliorarea climatului interetnic şi promovarea princiipilor echităţii etnoculturale.De asemenea, acţionează pentru elaborarea de planuri , iniţiative , acţiuni şi proiecte în vederea stimulării pe o perioadă de 3 ani Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul încheierii
procesului de acomodare a grupurilor minoritare de romi şi alte etnii în ansamblul societăţii majoritate, dar şi pentru egalitatea de şanse pentru femei. totodată, Asociaţia militează pentru nr. 107 PJ/05.10.2011, în sensul că se va menţiona corect denumirea petentei ca fiind Asociaţia
protejarea mediului, a persoanelor aflate în dificultate şi a animalelor. ,, PRO VERTICAL ,, , reprezentată prin Stoenescu Aurelia Mariana, în calitate de preşedinte
executiv, precum şi se va menţiona corect faptul că s-a luat act de modificările intervenite în
Consiliul Director al Asociaţiei ,, PRO VERTICAL ,, , conform Adunării Generale a Asociaţiilor
a Asociaţiei ,, PRO VERTICAL,, din 20.09.2011 şi a procesului verbal al Adunării Generale a
Asociaţiilor a Asociaţiei ,, PRO VERTICAL,, din 15.09.2011, în loc de modificările intervenite în
ASOCIAŢIA PRO VICTIMIS 2269/A/2015 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. NICOLAE CONST ANT INESCU NR. 7, TUDOR MARINEL,ROBETE NICU-COSTICĂ,CALIMENTE IRINA-VIORICA - sprijinirea, sub diverse forme legale, a persoanelor aflate in stare de dificultate sau diverselor categorii de victime, cum ar fi dar fara a se limita la: victime ale accidentelor auto, ale accidentelor preşedinte - CALIMENTE IRINA-VIORICA, membri: ROBETE NICU-COSTICĂ, TUDOR
BL. 14A, SC. B, ET . 1, AP. 14, SECT OR 1
de munca ale diverselor forme de malpraxis. MARINEL.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PRO VIFOROASA - PRO 1808/A/2013 MURES VIFOROASA , VIFOROASA , COMUNA FÂNT ÂNELE jud. MURES KONCZ EMMA,DONATH ŞTEFAN,FARKAS MARIA-MAGDALENA Ocrotirea,documentarea şi reprezentarea culturii populare şi a patrimoniului material şi imaterial, construirea unei colecţii etnografice publice,înfiinţarea unui muzeu etnografic în localitatea DONATH STEFAN
COMUNA FÂNT ÂNELE ST R.PRINCIPALĂ, NR.301
HAVADTO EGYESULET Viforoasa, promovarea şi conservarea mediului înconjurător, desfăşurarea şi coordonarea activităţilor în vederea promovării schimbului de cunoştinţe, stabilirea de legături şi reţele la nivel
naţional şi internaţional între instituţii şi organisme implicate în sistemele de educaţie, religie, cultură, turism şi ecologie.
ASOCIAŢIA PRO VIITOR FILIALA ORADEA 3194/A/2012 BIHOR ORADEA ST R ORADEA ST R ONEŞT ILOR NR 5 , BL A5, AP 1 jud. ARDELEAN DAN IOAN ,COZMA VASILE FELIX,NICOLAE CĂTĂLIN REPREZENTAREA INTERESELOR COMUNE ALE CETĂŢENILOR DIN ROMÂNIA ARDELEAN DAN IOAN -PREŞEDINTE , COZMA VASILE FELIX -VICEPREŞEDINTE ,
ONEŞT ILOR NR 5 , BL BIHOR
A5, AP 1 CĂTĂLIN NICOLAE -SECRETAR
ASOCIAŢIA PRO VILLA OLEMAN 3979/A/2005 BIHOR SĂLACEA, NR. 220 SĂLACEA, NR. 220 jud. BIHOR BERECZKI ERIKA EMESE,DARABONT TIBOR,KERI ATTILA ANDRAS,KISS EDIT,SZUCS GYORGY - este sprijinirea materială şi morală a comunităţii locale: sprijinirea activităţii ştiinţifice, cultural- artistice şi sportive a locuitorilor din Otomani, judeţul Bihor, stimularea şi încurajarea locuitorilor DARABONT TIBOR
privind păstrarea tradiţiilor şi valorificarea valorilor culturale tradiţionale-;- reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii locale respectiv sprijinirea activităţilor sale şi promovarea
cooperării între comunitatea locală şi comunităţile şi autorităţile din egiune şi cele din străinătate.
ASOCIAŢIA PRO VISION 11807/A/2010 MURES T G.MUREŞ T G.MUREŞ jud. MURES ST RADA SUDULUI, NR. 32 CIURARIU GLIGA CRISTINA AURICA,CIURARIU GLIGA MARIAN,VRÎNCEANU OLIVIU EMERIC Promovarea respectării drepturilor copilului şi al familiei pentru categorii defavorizate, respectiv dezvoltarea unor servicii sociale, în vederea asigurării îngrijirii, recuperării, reabilitării, integrării CIURARIU GLIGA CRISTINA AURICA, CIURARIU GLIGA MARIAN, VRÎNCEANU OVIDIU
pentru: persoane neglijate, în dificultate, victime ale abuzurilor4, dependenţei, aflate în sistemul de protecţie sau ieşite din instituţiile de protecţie ale copilului, familii dezorganizate, poersoane EMERIC
vârstnice sau cu dizabilităţi.
ASOCIAŢIA PRO VITA - "BASARABIA" 11243/A/2010 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A B-DUL MAMAIA NICULICIOIU DUMITRA,NICOARĂ GEORGIANA,NICOARĂ LAURENŢIU,ROŞCA ELENA. DE A APĂRA PATRIMONIUL BISERICII, CHILIILOR DIN CADRUL MĂNĂSTIRII "POGORÂREA SFÂNTULUI DUH ŞI NAŞTEREA MAICII DOMNULUI"LOCALITATEA GĂVĂNOASA RN NICULICIOIU DUMITRA, NICOARĂ LAURENŢIU, ROŞCA ELENA.
NR.122A.
CAHUL, REPUBLICA MOLDOVA.
ASOCIAŢIA PRO VITA BUCOVINA 10094/A/2013 SUCEAVA SUCEAVA SUCEAVA jud. SUCEAVA ST R. VICT ORIEI, NR. 11, BL. Cotlet Marius-Constantin,Cazac Mirela - Monica,Barariu Constantin,Puscasu Mircea - Cristian - promovarea culturii, traditiei si a valorilor neamului romanesc, precum si a credintei si spiritualitatii crestin - ortodoxe. Balatchi Marcel - presedinte, Cotlet Marius Constantin - membru, Barariu Constantin - membru
D.7, SC. A, ET . 4, AP. 17, JUD. SUCEAVA
ASOCIAŢIA PRO VITA CHRISTIANA 7471/A/2008 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R.PET RU MAIOR NR.15A, MILOTOIU LAURENTIU NOROCEL,CIUBANCAN CLAUDIU,BÎZGAN ANAMARIA Se completează scopul asociaţiei cu următoarele puncte:;f)dezvoltarea de programe proprii de informare, consiliere, fără ca enumerarea să fie limitativă, în mod individual sau în regim de Se numeşte un nou Consiliu Director, cu următoarea componenţă: Preşedinte – Militoiu
AP.2
"SFÂNTA ECATERINA" parteneriat cu alte persoane juridice de drept public şi/sau privat din ţară şi străinătate.;g)dezvoltarea de programe proprii religioase, de asistenţă socială, educative, medicale, culturale, de Laurenţiu Norocel, Vicepreşedinte – Caras Aurel, Vicepreşedinte – Todor Stefan Daniel.
mediu, fără ca enumerarea să fie limitativă, în mod individual sau în regim de parteneriat cu alte persoane juridice de drept public şi/sau privat din ţară şi străinătate.;Se completează mijloacele de
acţiune pentru îndeplinirea scopului şi a obiectivelor asociaţiei cu următoarele puncte:;i)acordarea de sprijin financiar/material persoanelor aflate în diferite situaţii de risc,
sponsorizări.;j)desfăşurarea de acţiuni filantropice (umanitare) şi de solidaritate socială.;Se modifică mijloacele de acţiune pentru îndeplinirea scopului şi a obiectivelor asociaţiei, pct.f), acesta
devenind:;f)desfăşurarea de activităţi economice directe, proprii, non-profit, în vederea autofinanţării, activităţi permise de Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN) rev.2 şi în
concordanţă cu scopurile asociaţiei.
ASOCIAŢIA PRO VITA ET HUMANITATE 3133/A/2006 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I BUCUREŞT I, ST R. FET IŞELOR, NR. 11, -sunt cooptaţi în asociaţie urm: Juravelea Gheorghe, Kovaci Adrian. desfăşurarea de activităţi pentru pregătirea tineretului în domeniul turism şi ecologic. preş-ŢURCAN DAN-ADRIAN, secretar-TURCAN DOREL-NELU,
SECT OR 6.
ASOCIAŢIA PRO VITA FILIALA DOLJ 1512/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. D. GEROT A, BL. D 5, SC. 1, TURCU ION GHEORGHE,COJOCARU OANA DANIELA,BĂLAN ANDRADA GABRIELA,PICIU DANIELA,CRAI IOANA LUAREA DE MĂSURI EFICIENTE ÎN VEDEREA OCROTIRII COPILULUI NĂSCUT SAU NENĂSCUT , INDIFERENT DE RASă SAU RELIGIE, ÎMPOTRIVA ORICĂREI OPERAŢIUNI ionescu george marinel-director, dolan alin iulian-director adjunct, chiazna gigel-diretor
AP. 6
LAVINIA,VEZA SUZANA,COTEANU LUCIA,BĂRBULEANU AURORA,ŞTEFAN MARIA,COGE ANDREEA,VĂCĂRESCU ŞTIINŢIFICE SAU NEŞTIINŢIFICE CARE AR PUTEA PERICLITA SĂNĂTATEA , DEZVOLTAREA ŞI BUNA STARE A NENĂSCUTULUI ÎN VEDEREA DREPTULUI DE A SE NAŞTE ŞI adjunct, pârvulescu robert ştefan-cenzor
SERGIU,CĂTRINOIU LAURENŢIU,BRANDIBUR DANIEL,SLĂVEANU ALEXANDRA,BĂDOI ANCA,DOBRICĂ DE A TRĂI
CRISTINA,BERCEANU LUCIANA,STANCU ADRIANA,STERIE MARIANA,PILSOIU ELENA,DINCULEANU ELENA,SIRBI
CAMELIA,CURELEA IONICĂ,BREAZU TATIANA,RUXANDA ELENA,ONESCU GIGI CLAUDIA
ASOCIAŢIA PRO VITA FILIALA DOLJ 1513/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. D. GEROT A, BL. D 5, SC. 1, TURCU ION GHEORGHE,COJOCARU OANA DANIELA,BĂLAN ANDRADA GABRIELA,PICIU DANIELA,CRAI IOANA LUAREA DE MĂSURI EFICIENTE ÎN VEDEREA OCROTIRII COPILULUI NĂSCUT SAU NENĂSCUT , INDIFERENT DE RASă SAU RELIGIE, ÎMPOTRIVA ORICĂREI OPERAŢIUNI NICOLAE TĂNASE
AP. 6
LAVINIA,VEZA SUZANA,COTEANU LUCIA,BĂRBULEANU AURORA,ŞTEFAN MARIA,COGE ANDREEA,VĂCĂRESCU ŞTIINŢIFICE SAU NEŞTIINŢIFICE CARE AR PUTEA PERICLITA SĂNĂTATEA , DEZVOLTAREA ŞI BUNA STARE A NENĂSCUTULUI ÎN VEDEREA DREPTULUI DE A SE NAŞTE ŞI
SERGIU,CĂTRINOIU LAURENŢIU,BRANDIBUR DANIEL,SLĂVEANU ALEXANDRA,BĂDOI ANCA,DOBRICĂ DE A TRĂI
CRISTINA,BERCEANU LUCIANA,STANCU ADRIANA,STERIE MARIANA,PILSOIU ELENA,DINCULEANU ELENA,SIRBI
CAMELIA,CURELEA IONICĂ,BREAZU TATIANA,RUXANDA ELENA,ONESCU GIGI CLAUDIA
ASOCIAŢIA PRO VITA FILIALA DOLJ 1830/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. D. GEROT A, BL. D 5, SC. 1, TURCU ION GHEORGHE,COJOCARU OANA DANIELA,BĂLAN ANDRADA GABRIELA,PICIU DANIELA,CRAI IOANA LUAREA DE MĂSURI EFICIENTE ÎN VEDEREA OCROTIRII COPILULUI NĂSCUT SAU NENĂSCUT , INDIFERENT DE RASă SAU RELIGIE, ÎMPOTRIVA ORICĂREI OPERAŢIUNI NICOLAE TĂNASE
AP. 6
LAVINIA,VEZA SUZANA,COTEANU LUCIA,BĂRBULEANU AURORA,ŞTEFAN MARIA,COGE ANDREEA,VĂCĂRESCU ŞTIINŢIFICE SAU NEŞTIINŢIFICE CARE AR PUTEA PERICLITA SĂNĂTATEA , DEZVOLTAREA ŞI BUNA STARE A NENĂSCUTULUI ÎN VEDEREA DREPTULUI DE A SE NAŞTE ŞI
SERGIU,CĂTRINOIU LAURENŢIU,BRANDIBUR DANIEL,SLĂVEANU ALEXANDRA,BĂDOI ANCA,DOBRICĂ DE A TRĂI
CRISTINA,BERCEANU LUCIANA,STANCU ADRIANA,STERIE MARIANA,PILSOIU ELENA,DINCULEANU ELENA,SIRBI
CAMELIA,CURELEA IONICĂ,BREAZU TATIANA,RUXANDA ELENA,ONESCU GIGI CLAUDIA
ASOCIAŢIA PRO VITA FILIALA DOLJ 1831/A/2000 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. D. GEROT A, BL. D 5, SC. 1, TURCU ION GHEORGHE,COJOCARU OANA DANIELA,BĂLAN ANDRADA GABRIELA,PICIU DANIELA,CRAI IOANA LUAREA DE MĂSURI EFICIENTE ÎN VEDEREA OCROTIRII COPILULUI NĂSCUT SAU NENĂSCUT , INDIFERENT DE RASă SAU RELIGIE, ÎMPOTRIVA ORICĂREI OPERAŢIUNI NICOLAE TĂNASE
AP. 6
LAVINIA,VEZA SUZANA,COTEANU LUCIA,BĂRBULEANU AURORA,ŞTEFAN MARIA,COGE ANDREEA,VĂCĂRESCU ŞTIINŢIFICE SAU NEŞTIINŢIFICE CARE AR PUTEA PERICLITA SĂNĂTATEA , DEZVOLTAREA ŞI BUNA STARE A NENĂSCUTULUI ÎN VEDEREA DREPTULUI DE A SE NAŞTE ŞI
SERGIU,CĂTRINOIU LAURENŢIU,BRANDIBUR DANIEL,SLĂVEANU ALEXANDRA,BĂDOI ANCA,DOBRICĂ DE A TRĂI
CRISTINA,BERCEANU LUCIANA,STANCU ADRIANA,STERIE MARIANA,PILSOIU ELENA,DINCULEANU ELENA,SIRBI
CAMELIA,CURELEA IONICĂ,BREAZU TATIANA,RUXANDA ELENA,ONESCU GIGI CLAUDIA
ASOCIAŢIA PRO VITA PENTRU NASCUTI ŞI 9098/A/2008 ST R. ZMEICA, NR. 12, SECT OR 4 Semenic Romeo Mihai,Stanciu Bogdan Ioan,Ramniceanu Camelia,Semenic Maria Simona - filiala este o structură teritoriala a asociatiei "pro Vita- pentru nascuti şi nenascuti asociatie ortodoxa de binefacere, şi are ca scop promovarea activitatii asociatiei şi a obiectivelor acesteia., preşedinte - Bogdan I Stanciu, Romeo Semeniuc - vicepreşedinte, Simona Maria Semeniuc-
NENASCUTI - FILIALA DIN BUCURESTI derularea de programe de asistenta sociala adresate copiilor abandonati şi tinerelor mame singure în sistem de plasament familial sau mixt, recuperarea si reintegrarea copiilor strazii sau secretar, Roxana Puiu - membru
copiilor abandonati in spitale,
ASOCIAŢIA PRO VITA SF. BRÂNCOVEANU- 15424/A/2007 GIURGIU COMUNA GOGOŞARI COMUNA GOGOŞARI SAT RĂLEŞT I jud. GIURGIU ŞTEFAN VALENTIN,ŞTEFAN VERONICA,ŞTEFAN MIHAELA RODICA. Promovarea unor măsuri în vederea educării în sensul recunoaşterii dreptului inerent al nenăscutului de a se naşte şi de a trăi ş.a. DIRECTOR ŞTEFAN VALENTIN, DIRECTOR ADJUNCT -ŞTEFAN VERONICA,
SAT RĂLEŞT I
FILIALA GIURGIU MEMBRU ŞTEFAN MIHAELA RODICA
ASOCIAŢIA PRO VITAE ADI 2009 16377/A/2014 GORJ COMUNA T ELEŞT I, COMUNA T ELEŞT I, SAT S ŞOMĂNEŞT I, NR. 99 jud. DRĂGHICI CONSTANTIN,BRÎNZAN ADRIANA CRISTINA,TARBINA VALENTIN participarea activă la realizarea unor proiecte cu caracter novator şi benefic pentru comunicate ce pot contribui la dezvoltarea educativ-informativă, culturală, filantropică, de sprijinire a DRĂGHICI CONSTANTIN-PREŞEDINTE, BRÎNZAN ADRIANA
SAT S ŞOMĂNEŞT I, GORJ
NR. 99 persoanelor aflate în situaţie de risc social şi personal, promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului. CRISTINA-VICEPREŞEDINTE, TÂRBINĂ VALENTIN-MEMBRU -TREZORIER
ASOCIAŢIA PRO VOLARE 1993/A/2006 BIHOR ORADEA ORADEA jud. BIHOR ST R. NUFĂRULUI, NR. 30 se radiază MUDURA ALEXANDRU ca urmare a decesului - DESCOPERIREA, SUSŢINEREA ŞI PROMOVAREA PERSOANELOR TALENTATE ŞI A VALORILOR ÎN DOMENII PRECUM ARTĂ, SPORT, CULTURĂ, DIVERTISMENT, ETC. se radiază MUDURA ALEXANDRU din funcţia de preşedinte ca urmare a decesului se
numeşte preşedinte MUDURA ALEXANDRU ns. în 1970
ASOCIAŢIA PRO.MISIUNE 734/A/2012 CLUJ FLOREST I FLOREST I jud. CLUJ ST R.FLORILOR NR.278 BL.C2 SC.2 BRANDZANIC MARCEL-IVAN,GHIMBULUT OANA,DANCI ILIE-DANIEL realizarea şi implementarea de proiecte şi programe cu caracter social, educaţional şi cultural vizând dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos, a unei atitudini proactive şi sensibilizarea comunitărţii PREŞEDINTE – BRÂNDZANIC MARCEL-IVAN, VICEPREŞEDINTE – GHIMBULUŢ
ET .1 AP.36
faţă de valorile morale OANA, SECRETAR – DANCI ILIE-DANIEL
ASOCIAŢIA PROAGRO PERIAM 12878/A/2011 TIMIS PERIAM NR. 986 PERIAM NR. 986 jud. T IMIS Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Periam,Lăzău Gheorghe,Bancheş Nicolae Marcel,Lăzău Gheorghe Vasile,Iost identificarea, reprezentarea şi promovarea sistematică şi unitară a intereselor profesionale specifice membrilor săi, cele economice, tehnice şi juridice. Dărău Sergiu Corneliu - preşedinte Jurj Cătălin Petrică - vicepreşedinte Nicolescu Olimpia
Mihaela,Dărău Sergiu Corneliu,Jurj Cătălin Petrica,Rosoca Iulian Alin Angela - secretar
ASOCIAŢIA PROBITAS 2008 9148/A/2008 LOCALIT AT EA LOCALIT AT EA CIOLPANI, SOS. BUCUREŞT I PLOEIST I BUTOI MIHAIL GABRIEL,CANAE SORIN NICOLAE,IRIMIA VASILE AUGUSTIN,HENKE OVIDIU LAURENTIU,MANEA De a organiza şi desfăşlura actiuni cultural educative şi cu caracter tehnico-aplictiv, destinate să asigure promovarea tradiţiilor specifice instituţiei situaţiilor de urgenţă atît pe teritoriul Romîniei preşedinte PIRTEA VASILE, vicepresedinte PITIGOI LEONARD GABRIEL, membrii BUTOI
CIOLPANI, SOS. KM.-32
BUCUREŞT I CEZARINA,PIRTEA VASILE,PIŢIGOI LEONARD GABRIEL,POPA ŞTEFAN cît şi în cadrul relaţiilor cu isntituţiile similare din alte ţări. MIHAIL GABRIEL, POPA STEFAN, contabil - BACIU IONUT, casier CANAE SORIN
PLOEIST I KM.-32 NICOLAE, secretar MANEA CEZARINA
ASOCIAŢIA PROBUNTEŞTI 9131/A/2009 BIHOR BUNT EŞT I NR.136 BUNT EŞT I NR.136 jud. BIHOR BALA DĂNUŢ MĂDĂLIN,TOMA DAN OVIDIU,PUIE FLORIN MIRCEA ÎL CONSTITUIE DEZVOLTAREA ECONOMICĂ, SOCIALĂ ŞI CULTURALĂ A COMUNELOR JUDEŢULUI BIHOR BALA DĂNUŢ MĂDĂLIN, TOMA DAN OVIDIU, PUIE FLORIN MIRCEA
ASOCIAŢIA PROCAR MOTORSPORT 7463/A/2008 BRASOV LOC.CRIST IAN LOC.CRIST IAN jud. BRASOV ALEEA EROILOR NR.13 A ZAVICI SEPTIMIU-NICOLAE,MANITIU CĂLIN,LAVRIC ANDRA-MARIA -organizarea de competiţii sportive, pe plan naţional şi internaţional;-editarea de publicaţii, pliante, reviste cu privire la obiectivele asociaţiei Preşedinte - Manitiu Călin - CNP 1700225080041, Vicepreşedinte - Zavici Septimiu Nicolae -
CNP 1720916080073, Trezorier - Lavric Andra Maria - CNP 2820313080119
ASOCIAŢIA PROCEPROCIM 2018/A/2006 radiata BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.PRECIZEI NR.6, SECT OR 6 MOLDOVAN IOAN,CIOACĂ VIOREL,NICULESCU SIMONA,PUŞCASU DORU VLADIMIR,COSTEA NICOLAE,FLONTA protejarea intereselor acţionarilor salariaţi, foştilor salariaţi , foştilor salariaţi şi a altor acţionari persoane fizice,la SC CEPROCIM SA şi a dreptului de proprietate deţinut de aceştia asupra PREDESCU HARITON GEORGE- preşedinte PUŞCAŞU DORU VLADIMIR- membru
LIVIU,ERNEST MIHAELA,GUSLICOV VIRGINIA GRAZIELA,DUMITRESCU CRISTINA,IGNAT CONSTANTIN,PETCU acţiunilor Societăţii" BĂLAN DUMITRU- membru.
FLOAREA,STOIANOVICI VERA,DRAGOMIR VASILE,DRAGOMIR MARIANA,VASILE RODICA ANA,BAJESCU
OARDA-IOAN,PREDESCU HARITON GEORGE,NICULESCU GHE.ŞTEFAN,DRAGOMIR ANA MARIA,SURCEL
NICULAE,SERBU DUMITRU,CAPOTA NICULINA,IONESCU DINU-CHRISTIAN,BĂLAN DUMITRU,CAPOTA
IULIAN,GHIONDEA GABRIELA,VĂLCEANU MIRCEA,UNGUREANU VERONA,IOAN MARIA ŞTEFANIA,FINTA MIHAI
ADRIAN,NICULESCU MĂDĂLINA,COARNA MARIANA,VASILE ALEXANDRU,CARACAS MARIANA
ASOCIAŢIA PROCESATORILOR DE 9375/A/2009 BRASOV BRAŞOV BRAŞOV jud. BRASOV ST R.CRIŞANA NR.10 Antohe Ion,Budău Gavril,Pădurean Tiberiu,Husar Mircea Cornel,Miloşan Ioan,Popa Marius Ciprian,Popa Nicolae Dumitru -de a promova noile resurse de energie regenerabilă şi de a dezvolta piaţa energiilor regenerabile în special pentru biomasă. Preşedinte - Budău Gavril - CNP 1510921080031, Director Executiv - Popa Marius Ciprian -
BIOMASĂ DIN ROMÂNIA Toma,Gruia Romulus,Vâju Gabriel,Asociaţia Biocombustibilii în România,Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş,SC Arborist CNP 1750711080069, Secretar General - Vâju Gabriel - CNP 1561022082416
Serv SRL,Asociaţia pentru Inventică în Mecanică SRL,SC Bioterpena Sistem SRL,SC Bracon Grup SRL,SC Ecopellets SRL,SC
Envitec Biogas AG Lohne Sucursala Arad SRL,SC Euro Party Group SRL,SC Gepetto Consult SRL,SC Krontracting SRL,SC Mark
It Production SRL
ASOCIAŢIA PROCESATORILOR DIN 5986/A/2007 BACAU ONEŞT I ONEŞT I jud. BACAU ST R.VASILE ALECSANDRI NR.6 Rusu Ion. Desfăşurarea de activităţi de interes general în domeniul morăritului şi panificaţiei, pentru creşterea calităţii produselor din domeniu oferite consumatorului.;Dezvoltarea culturii concurenţiale ale
SECTORUL DE MORĂRIT-PANIFICAŢIE DIN producătorilor din morărit şi panificaţie de pe teritoriul judeţului Bacău, respectând întocmai normele şi criteriile impuse de U.E.;Facilitarea membrilor fondatori şi ale membrilor aferenţi la resurse
JUDEŢUL BACĂU publice şi private în vederea protejării forţei de muncă din domeniu, a dezvoltării proceselor tehnologice şi calităţii produselor oferite consumatorilor.;Dezvoltarea solidarităţii între membrii şi
ajutorarea membrilor asociaţiei pentru depăşirea unor situaţii neprevăzute de criză(ex. situaţia unor reperaţii neprăvăzute le utilajele din cadrul unei societăţi).
ASOCIAŢIA PROCESATORILOR ŞI 17747/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. DR. OBEDENARU, NR.8, MANSARDĂ, SC RISO SCOTTI DANUBIO SRL,SC ENAL ROMANIA SRL,SC ZONE INTERNATIONAL TRADING SRL dezvoltarea membrilor săi, promovarea tehnologiilor şi practicilor moderne în producerea, prelucrarea şi valorificarea superioară a orezului, pentru procesarea şi vânzarea acestuia şi realizarea Radice Giorgio - preşedinte, Bussolini Roberto - vicepreşedinte, Iofciulescu Nicolae Radu -
CAM.22, SECT OR 5
VÂNZĂTORILOR DE OREZ DIN ROMÂNIA unei reţele de produs a orezului membru
ASOCIAŢIA PROCOCIUBA 9671/A/2009 BIHOR COCIUBA MARE COCIUBA MARE jud. BIHOR NR. 357 BROŞTEAN ILIE NICOLAE ,DEAC MINA FLORENTINA Actul Constitutiv- art. 4 va avea următorul conţinut: Scopul Asociaţiei Procociuba îl constituie atât dezvoltarea economică, socială culturală a comunelor judeţului Bihor, cât şi protejarea mediului Broştean Ilie Nicolae - preşedinte, Deac Cornelia - vicepreşedinte, Deac Mina
înconjurător Florentina-vicepreşedinte
ASOCIAŢIA PROCULT VEST 8894/A/2008 TIMIS T IMIŞOARA T IMIŞOARA jud. T IMIS T imişoara, str. Macilor nr. 1, biroul DEMENESCU VERONICA LAURA,HAULICĂ MARIUS,VERLAN CEZAR - MIHAIL SPRIJINIREA PARTENERILOR SOCIALI ÎN ABORDAREA PROBLEMELOR CREATE DE SCHIMBĂRILE ÎN MEDIUL SOCIO-ECONOMIC DIN VESTUL ŢĂRII, PROMOVAREA HAULICĂ MARIUS - PREŞEDINTE, DEMENESCU VERONICA LAURA -
21, cod poştal 300341, jud. T imiş
MANAGEMENTULUI CULTURAL ÎN TOATE SECTOARELE SOCIETĂŢII, ETC. VICEPREŞEDINTE, VERLAN CEZAR - MIHAIL - MEMBRU
ASOCIAŢIA PROCULTURA-ŞTIINŢA 10568/A/2013 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ VASILE ALECSANDRI, NR.80A VASILE DAN MIHAIL,POLIZU ANDREI,DAŞOVEANU CARMEN DANIELA,ŞTEFĂNESCU MIHNEA RĂZVAN DEZVOLTAREA COMUNITARĂ DURABILĂ PRIN DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI CU CARACTER SOCIAL, CULTURAL, EDUCATIV-FORMATIV ŞI ECONOMIC VASILE DAN MIHAIL-PREŞEDINTE, POLIZU ANDREI-VICEPREŞEDINTE, DAŞOVEANU
PENTRU TOŢI CARMEN DANIELA-SECRETAR, ŞTEFĂNESCU HIHNEA RĂZVAN-MEMBRU
ASOCIAŢIA PROCURORILOR DIN ROMÂNIA 29/A/2006 BUCURESTI BUCUREŞT I BUCUREŞT I jud. BUCUREST I BD. LIBERT ĂŢ II, Ojog Octavian,Mocuţa Gheorghe,Sima Constantin,Stănescu Gheorghe,Stoica Viorica,Voinea Dan,Ivan-Cucu Constantin reprezentanrea şi apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi, şi acţionează pentru asigurarea demnităţii, prestigiului şi autorităţii funcţiei de procuror Alexandru Marian, Cârstea Constanţa, Ivan-Cucu Constantin Virgil, Mocuţa Gheorghe, Ojog
NR.12-14, SECT OR 5
Virgil,Cârstea Constanţa şi Alexandru Marian Octavian, Sima Constantin, Stoica Viorica, Stănescu Sorin, Voinea Dan
ASOCIAŢIA PRODAVID PENTRU 20859/A/2015 BUCURESTI jud. BUCUREST I ŞOS. MIHAI BRAVU, NR 39, BL P15, NICULAE RUXANDRA-STEFANIA,DRAGOSTIN OCTAVIAN,NICULAE CRISTIAN-RAZVAN Art. 7 SCOPUL Asociatiei il reprezinta:;ASOCIATIA PRODAVID PENTRU PROTECTIA COPIILOR CU SINDROM KLIPPEL FEIL/SKF este non-profit si are ca scop principal a contribui la Consiliul Director este format din minim trei membrii desemnati de membrii fondatori, aceştia
SC 1, ET 7, AP 28, SECT OR 2
PROTECŢIA COPIILOR CU SINDROM integrarea bolnavilor, informarea si constientizarea populatiei asupra Sindromului Klippel Feil prin sprijinirea, sustinerea, formarea si reprezentarea intereselor familiilor copiilor si tinerilor cu fiind: 1. NICULAE RUXANDRA-STEFANIA – Presedinte; 2. NICULAE CRISTIAN-RAZVAN –
KLIPPEL FEIL/SKF acest sindrom. Asociatia isi propune sa valorifice in beneficiul copiilor si tinerilor cu acest sindrom cunoasterea si intelegerea problemelor specifice de catre comunitate, urmarind integrarea Vice-Presedinte; 3. DRAGOSTIN OCTAVIAN – Secretar.
acestora in activitatile obisnuite. De asemenea, Asociatia isi propune cresterea calitatii vietii copiilor si tinerilor ce sufera de Sindromul Klippel Feil, prin acordarea unor sanse reale de
diagnosticare si tratament.;Art. 8 Scopul asociatiei este sustinut prin:;- organizarea de manifestari de sensibilizare a societatii civile in privinta aparitiei si tratarii Sindromului; ;- organizarea de
colocvii si conferinte; ;- organizarea de expozitii;;- publicarea de materiale informative;;- colaborari si asocieri cu organizatii similare, cu diverse persoane fizice sau juridice romane sau straine
si obtinerea de fonduri; ;- stimularea prin acordarea de premii, diplome si distinctii acelora ce se vor impune prin activitati de exceptie.
ASOCIAŢIA PRODELTA CONSULT 3339/A/2012 TULCEA T ulcea T ulcea jud. T ULCEA Noua adresă : loc. T ulcea, str. Păcii DONCIU MARIAN,PAVEL CLAUDIA ALINA,BOURCEANU IULIAN. - să promoveze valorile societăţii civile în vederea dezvoltării durabile a comunităţii prin educaţie formală şi non formală; - să contribuie la îndeplinirea dorinţei legitime a tinerilor români de a PREŞEDINTE - DONCIU MARIAN, VICEPREŞEDINTE - PAVEL CLAUDIA ALINA,
nr.101, Bl.P101, Sc.B, Ap.3, jud. T ulcea.
participa activ la schimbul de valori internaţionale, ajutându-i pe cei mai merituoşi dintre aceştia să-şi facă auzită vocea şi la nivel internaţional; - să contribuie la întărirea rolului femeii, să SECRETAR - BOURCEANU IULIAN.
diminueze fenomenul de violenţă conjugală şi să protejeze mama şi copilul în societatea românească; - să contribuie la protejarea mediului înconjurător; - să studieze problematica drepturilor
omului , precizând diferite căi alternative de viaţă, diferite forme de prezentare a individului în societatea şi înţelegerea necesităţii de a trăi cu toţii într-o lume comună, o lume a valorilor
democratice şi deosebit de unitară în diversitatea acesteia, în care relaţiile interumane să nu aibă de suferit din cauza discriminărilor pe criterii de rasă, sex, religie, poziţie socială, o lume în care
unica discriminare acceptată să fie a plusului de competenţă; - să atragă atenţia asupra problemelor calităţii vieţii, ale indicatorilor sociali şi ale altor aspecte fundamentale ale dezvoltării, operând
de la început atât pe o componentă teoretică, cât şi pe componente empirice şi practice; - să răspundă nevoilor persoanelor şi grupurilor marginalizate, să promoveze interesele acestora, să
combată discriminarea rasială şi xenofobia; - să contribuie la formarea unui stil de viaţă echilibrat al tinerilor, prin indentificarea factorilor de risc şi prevenirea influenţei lor asupra stării de
sănătate; - să realizeze cursuri de formare în domeniul dezvoltării resurselor umane; - să contribuie la educaţia şi dezvoltarea atât personală, cât şi profesională a cetăţenilor; - să promoveze
ASOCIAŢIA PRODEMOCRAŢIA-FILIALA 4244/A/2002 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R. MIHAIL KOGĂLNICEANU, NR. GRIGORESCU MARIUS,BURCHIS CORNELIA,GRIGORESCU ANGELA,PREDA CRISTINA,ION GEORGE PROMOVAREA DEMOCRAŢIEI ÎN ROMÂNIA PRIN PARTICIPARE CIVICĂ BURCHIS CORNELIA, PREDA CRISTINA, ION LAURENŢIU
13
CRAIOVA LAURENŢIU,STANCA OANA,FLOREA LUCIAN MARIUS,OPREA MUGUREL EUSEBIU,RĂDULESCU FLORIN
ASOCIAŢIA PRODEZVOLTARE JURILOVCA 11619/A/2009 TULCEA COMUNA JURILOVCA COMUNA JURILOVCA , JUD.T ULCEA jud. T ULCEA Stoenică Vasile Marcel,Condrat Paul,Condrat Florentina,Ivanov Victoriţa,Roşioru Vasile,Vidinei Alexei,Cozma Cătălin,Sandu Scopul Asociaţiei este de a contribui activ la: dezvoltarea durabilă a comunităţii, din punct de vedere social , economic, cultural, educaţional; reducerea discrepanţelor dintre mediul rural şi cel Condrat Paul – PREŞEDINTE , Stoenică Vasile Marcel – SECRETAR , Roşioru Vasile,
, JUD.T ULCEA COMUNA JURILOVCA , ST R.1 MAI , NR.3 , JUD.T ULCEA
21 Daniela,Constantin Paraschiva,Arsenie Elisabeta,Zaiţ Ana,Machei Sofia,Xenofont Alexandru,Silai Ivan,Ion Eugen,Novicov Alexandru urban – adoptarea valorilor şi principiilor europene; facilitarea accesului la informaţie şi cunoaştere, cu ajutorul mijloacelor IT&C; promovarea multietnicităţii, a multiculturalităţii comunei, a Deltei Arsenie Elisabeta ,Novicov Alexandru Augustin- MEMBRI
Augustin,Petrică Vasile,şi Turcu Eugenia Dunării, a Dobrogei; dezvoltarea spiritului comunitar , conştientizarea valorilor şi tradiţiilor comune – la membrii comunităţii; creşterea vizibilităţii comunităţii, promovarea valorilor şi tradiţiilor
comunităţii – în exterior; protecţia mediului, promovarea şi implementarea la toate nivelurile comunitare a proiectelor pentru modernizarea comunităţii locale şi de obţinerea finanţări interne şi
externe necesare în derularea acestora; realizarea brand-ului local; înfiinţarea unui muzeu local.
ASOCIAŢIA PRODIV 14014/A/2011 TULCEA T ULCEA T ULCEA jud. T ULCEA T ULCEA, ST R. SULFINEI NR.2, IONIŢĂ LUCIA-VALENTIN A,IONIŢĂ SORIN-GABRIEL,CARLIG FLAVIUS-MARIAN,PAVEL NICOLETA. Asociaţia prin membrii săi, cât şi prin colaborare cu alte instituţii, organizaţii, fundaţii, asociaţii non-profit interne şi internaţionale, persoane fizice, are ca scop, să contribuie la îmbunătăţirea stăriiIONIŢĂ SORIN-GABRIEL - PREŞEDINTE, IONIŢĂ LUCIA-VALENTINA - MEMBRU,
BL.2, SC.A, ET .2, AP.8, JUD. T ULCEA
de sănătate şi la creştera calităţii vieţii a persoanelor cu handicap , precum şi de a le facilita acestora integrarea socio-profesională. Scopul Asociaţiei este şi acela de a lupta pentru apărarea, în CARLIG FLAVIUS-MARIAN -MEMBRU.
mod individual şi colectiv a drepturilor şi libertăţilor persoanelor cu handicap, urmărind să înlăture orice discriminare la care acestea sunt supuse.
ASOCIAŢIA PRODOCENS MEDIA 18051/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. IZBICENI NR. 5, SECT OR 1 VASILE DUMITRU-CATALIN,VASILE ANGELICA,ENACHE MIRCEA - dezvoltarea capitalului uman prin programe de interes general si comunitar de informare, educare, promovarea principiilor moralei crestine in domeniul vietii cultural spirituale, a starii de preşedinte - VASILE DUMITRU-CATALIN, vicepreşedinte - VASILE ANGELICA, secretar -
sanatate a populatiei. ENACHE MIRCEA
ASOCIAŢIA PRODROMITA 17325/A/2014 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SECT OR 5, ST R. MIHAIL SEBAST IAN -se retrage membrul fondator QUALITY PACK SRL, - se aprobă cererea de adeziune formulată de noul membru al asociaţiei Identificarea si ajutorarea copiilor si vârstnicilor cu probleme de sanatate, sau a celor abuzaţi fizic si/sau psihic, a bătrânilor neajutoraţi, ajutorarea familiilor nevoiaşe, a bătrânilor si a altor Consiliul Director -Luican Adrian-Gheorghe- preşedinte
NR.141, BL.V73, ET .4, AP.53
VINDECĂTOAREA LUICAN ADRIAN-GHEORGHE. personae care necesita ajutor, îngrijirea bătrânilor si asigurarea de hrana si medicamente la domiciliul acestora, strângere de fonduri pentru copiii cu malformaţii, pentru persoanele cu handicap,
bătrânii neajutoraţi.
ASOCIAŢIA PRODROMIŢA 11565/A/2013 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. GEORGE ENESCU GEORGESCU VIOREL,GEORGESCU VICTORIA ANTONELA,GEACAREL GHEORGHE DE A SPRIJINI PERSOANELE DEFAVORIZATE DIN PUNCT DE VEDERE SOCIAL PRECUM ŞI PE CELE CU DIZABILITĂŢI ÎN VEDEREA ASIGURĂRII HRANEI ŞI A LOCUINŢELOR GEORGESCU VIOREL, GEORGESCU VICTORIA ANTONELA, GEACAREL GHEORGHE
NR.12,CAM.3.
PENTRU ACESTEA, ÎN VEDEREA INTEGRĂRII ACESTORA ÎN SOCIETATE, A SPRIJINIRII ÎN LUPTA CU BOLILE, A FORMĂRII, PREGĂTIRII ŞI INTEGRĂRII PROFESIONALE A
ACESTORA, PRECUM ŞI A DEZVOLTĂRII NIVELULUI SOCIO-CULTURAL AL ACESTORA.
ASOCIAŢIA PRODUCATORILOR DE ZAHAR 1766/A/2008 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I str. Vasile Lascar nr.5-7, et.1, Hotărârea Adunării generale din 20.01.2015 - atestată de avocat Grigoriu Cătălin Ion sub nr.58/29.01.2015 statut atestat de avocat Gheorghita Cristian Valentin sub nr.72/19.11.2007 şi act aditional atestat de avocat Gheorghita Cristian Valentin sub nr.37/09.05.2008 Hotărârea Adunării generale din 20.01.2015 - atestată de avocat Grigoriu Cătălin Ion sub
camera 34 sector 2
DIN SFECLA DIN ROMÂNIA nr.58/29.01.2015
ASOCIAŢIA PRODUCATORILOR SI 9135/A/2008 MOGOSOAIA, MOGOSOAIA, ST R.FICUSULUI NR.8, JUDET ILFOV Aprobarea, in temeiul art. 12 alin 2 din Statutul Asociaţiei A.P.I.E.A.M., retragerii/excluderii din Asociaţia A.P.I.E.A.M. a membrului Preşedinte: BADEA GHEORGHE Vicepreşedinte: CRISTIAN DUMITRACHE Secretar
ST R.FICUSULUI NR.8,
IMPORTATORILOR DE ECHIPAMENTE, JUDET ILFOV SC ANGELIS SRL; Aprobarea, in temeiul art.12 alin 1 din Statutul Asociaţiei A.P.I.E.A.M, inscrierii in Asociata A.P.I.E.A.M. ca general: BADEA GIANINA – ANTONELA Membrii: LIVIU CICIOC APETREI IOANA
AMBALAJE SI ALTE MATERIALE PENTRU membru asociat a SC VALDOINVEST SRL, reprezentata legal de dna. Stefania Magureanu, in calitate de Administrator; FILIP” Revocarea, in temeiul art.17, alin 2, lit c, a calităţii de membru in Consiliul Director al
PRODUCTIA DE VIN SI BAUTURI Asociaţiei Apieam al dlui Liviu Cicioc Apetrei; Aprobarea, in temeiul art.17, alin 2, lit c, admiterii
ALCOOLICE - APIEAM ca membru in Consiliu Director al Asociaţiei APIEAM a dnei. Stefania
Magureanu.Aprobarea/numirea in calitate de cenzor a dnei. Nicolae Nina
ASOCIAŢIA PRODUCATORILOR SI 124/A/2012 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I Clădirea Floreasca Park şos.
Pipera nr.43, corp A, et.3, birou 20 sector 2
IMPORTATORILOR DE VATĂ MINERALĂ DIN
ROMÂNIA
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORII HORTICOLI 11123/A/2009 BACAU BACĂU BACĂU jud. BACAU ST R. CAST ANILOR, NR. 5/B/44 IFRIM GHEORGHE,SANDU IONEL,GEMENE DANIEL,ACATRINEI ADRIAN,VERES PETRE,LUNGU CONSTANTIN,NITA ESTE SPRIJINIREA MEMBRILOR, IN VEDEREA ORGANIZĂRII ŞI ÎNFIINŢĂRII CULTURILOR CÂT ŞI A DESFACERII PRODUCTIEI OBŢINUTE DE MEMBRII ASOCIAŢIEI ŞI PRESEDINTE - TOMA MARIA , VICEPRESEDINTE - IFRIM GHEORGHE, SECRETAR -
CONSTANTIN APARAREA INTERESELOR DE GRUP ACATRINEI ADRIAN, MEMBRU - NITA CONSTANTIN
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR 19332/A/2014 BOTOSANI COŢ UŞCA COŢ UŞCA jud. BOT OSANI COŢ UŞCA S.C. GERARD S.R.L. - RUDIŞTEANU DANIEL,S.C. CICOS S.R.L.- CIORNEI ELENA,S.C. GENYS COMPANY S.R.L. - Asociaţia are ca scop apărarea intereselor membrilor săi cu privire la produsul "CAŞCAVALUL DE SĂVENI", dezvoltarea durabilă a producţiei, sprijinirea şi creşterea puterii economice a PREŞEDINTE - RUDIŞTEANU DANIEL; - VICEPREŞEDINTE - CUCURUZAC MIHAELA ;
"CAŞCAVALUL DE SĂVENI" POPOVICI GABRIELA,S.C. FAVIS S.R.L. - CUCURUZAC MIHAELA,S.C. VLĂSIE COMPANY S.R.L. - ANICULĂESĂ producătorilor acestui produs. În acest sens Asociaţia reprezintă, susţine, apără şi promovează interesele membrilor săi în raport cu obiectul şi scopul lor de activitate, atât în plan naţional, cât şi SECRETAR . ANICULĂESĂ CONSTANTIN
CONSTANTIN,S.C. VIOFANNY LACT PRODCOM S.R.L. - ŞFABU ŞTEFANIEA internaţional, privind produsul "CAŞCAVALUL DE SĂVENI" prin : - reprezentarea de activităţi de la lobby în faţa organizaţiilor guvernamentale şi a societăţii civile; - reprezentarea de activităţi de
la lobby în relaţiile cu autorităţile şi cu alte persoane juridice şi fizice; - înlesnirea de contacte de tip organizatorit, economic, financiar şi juridic cu organizaţii guvernamentale şi
neguvernamentale, precum şi între ,membrii săi.
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR 19350/A/2014 BOTOSANI COŢ UŞCA COŢ UŞCA jud. BOT OSANI COŢ UŞCA S.A. GERARD S.R.L. - RUDIŞTEANU DANIEL,S.C. CICOS S.R.L. - CIORNEI ELENA,S.C. GENYS COMPANY S.R.L. - Asociaţia are ca scop principal apărarea intereselor membrilor săi cu privire la produsul „CAŞCAVALUL DE SĂVENI", dezvoltarea durabilă a producţiei, sprijinirea şi creşterea puterii PREŞEDINTE - RUDIŞTEANU DANIEL; VICEPREŞEDINTE - CUCURUZAC MIHAELA;
"CAŞCAVALUL DE SĂVENI" POPOVICI GABRIELA,S.C. FAVIS S.R.L. - CUCURUZAC MIHAELA,S.C. VLĂSIE COMPANY S.R.L. - ANICULĂESĂ economice a producătorilor acestui produs. în acest sens Asociaţia reprezintă, susţine, apără şi promovează interesele membrilor săi în raport cu obiectul şi scopul lor de activitate, atât în plan SECRETAR - ANICULĂESĂ CONSTANTIN
CONSTANTIN,S.C. VIOFANNY LACT PRODCOM S.R.L. - ŞFABU ŞTEFANIEA naţional, cât şi internaţional, privind produsul „CAŞCAVALUL DE SĂVENI" prin : reprezentare şi activităţi de lobby în faţa organizaţiilor guvernamentale şi a societăţii civile; reprezentare şi
activităţi de lobby în relaţiile cu autorităţile şi cu alte persoane juridice şi fizice; înlesnirea de contacte de tip organizatoric, economic, financiar şi juridic cu organizaţii guvernamentale şi
neguvernamentale, precum şi între membrii săi.
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR , 2982/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I UNIVERSIT AT EA POLIT EHNICĂ PRISECARU TUDOR,CHIRIŢĂ DAN-SILVIU,DINESCU DAN-RADU,HULEA IOAN,DUDA GETA,MOGA REPREZENTAREA INTERESELOR ECONOMICE, TEHNICE ŞI JURIDICE DE GRUP ALE MEMBRILOR SĂI ÎN RAPORTURILE CU AUTORITĂŢI PUBLICE, CONSILIUL DIRECTOR: Chiriţă Dan Silviu- preşedinte, Prisecaru Tudor- vicepreşedinte
BUCUREŞT I -FACULT AT EA DE INGINERIE MECANICĂ,
DISTRIBUITORILOR ŞI DEŢINĂTORILOR DE CAT EDRA DE ECHIPMANET T ERMOMECANIC CLASIC ALEXANDRU,MARINESCU MIRCEA,COSTA ANDREIA-MARCELLO GUVERN,PARLAMNET,JUSTIŢIE, ÎN RAPORTURILE CU INSTITUŢII PUBLICE, PROFESIONALE DIN ŢARĂ ŞI STRĂINĂTATE ŞI ALTE ASOCIAŢII;;ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII executiv, Dinescu Dan Radu- vicepreşedinte, Duda Geta- vicepreşedinte, membri: Moga
CAZANE DE APĂ CALDĂ, FIERBINTE ŞI DE ŞI NUCLEAR, CORP FA, BIROUL FA106, SPLAIUL PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR ASTFEL ÎNCÂT SĂ CONDUCĂ LA SATISFACEREA DEPLINĂ A CERINŢELOR UTILIZATORULUI; PROMOVEAZĂ LEGALITATEA ŞI ETICA Alexandru, Marinescu Mircea, Costa Andreia Marcello, Hulea Ioan, florea Chiriac, Mihaăescu
INDEPENDENŢ EI NR.313, SECT OR 6
ABUR, DE APARATE PENTRU ÎNCĂLZIRE PROFESIONALĂ; CREAREA UNUI CADRU LEGISLATIV ASTFEL ÎNCÂT CERINŢELE TEHNICE DE SIGURANŢĂ PRIVIND CAZANELE DE ABUR ŞI APĂ CALDĂ ,ETC. SĂ SE Lucian, Stănescu Paul.
CONSUMATOARE DE COMBUSTIBIL ŞI ALINIEZE ETAPIZA CELOR DIN UE.
ECHIPAMENTE SUB PRESIUNE DIN
ROMÂNIA
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 3315/A/2006 BACAU DRĂGEŞT I, COM. DRĂGEŞT I, COM. T ĂT ĂRĂŞT I jud. BACAU MOISĂ GHEORGHE,MOCANU LENUŢA,GĂLĂŢEANU IULIANA PROTEJAREA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR ŞI INTERESELOR MEMBRILOR SĂI MOISĂ GHEORGHE, MACOVEI LENUŢA, GĂLĂŢEANU IULIANA
T ĂT ĂRĂŞT I
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 3358/A/2006 BACAU COMUNA DOFT EANA COMUNA DOFT EANA SAT DOFT EANA jud. BACAU Scopul asociaţiei îl constituie protejarea şi promovarea drepturilor şi intereselor membrilor săi.; Asociaţia Producătorilor Agricoli „Agroprod Ioancea”, are personalitate juridică şi este organizată
SAT DOFT EANA
"AGROPROD IOANCEA" DOFTEANA ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, având ca scop apărarea şi promovarea intereselor asociaţilor.; Asociaţia este a membrilor săi, este condusă şi controlată de către
aceştia.; Asociaţia este independentă în raport cu orice autoritate publică, instituţie publică sau persoană juridică de drept privat şi îşi exercită atribuţiunile fără posibilitatea vreunei imixtiuni în
conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 17431/A/2014 BOTOSANI CURT EŞT I, CURT EŞT I, JUD.BOT OŞANI jud. BOT OSANI PODOVEI VALENTIN,PODOVEI MARCEL,PODOVEI TOADER-CIPRIAN. Identificarea, reprezentarea şi promovarea sitematică şi unitară a intereselor profesionale specifice membrilor săi, cele economice, cele tehnice şi juridice, precum şi acţiunile de cooperare ale PODOVEI VALENTIN, PODOVEI MARCEL, PODOVEI TOADER-CIPRIAN.
JUD.BOT OŞANI
"FARMER" - CURTEŞTI, JUD.BOTOŞANI membrilor.
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 810/A/2001 PRAHOVA PLOIEST I PLOIEST I jud. PRAHOVA ST R. ANT ON PANN NR. 7 S.C. PRONOVA DRAGANESTI,S.C. AGRO INDUSTRIALA CERES APĂRAREA INTERESELOR PRODUCĂTORILOR AGRICOLI
DE CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE A JUD.
PRAHOVA
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 13221/A/2011
DIN ZONA DE VEST VALEA IERULUI
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 3613/A/2004 BIHOR SALONT A SALONT A jud. BIHOR ST R. REPUBLICII NR. 1 TIURBE DAN -ALEXCANDRU TORJ AUREL,TRIPA AUREL,NISTOR TEODOR Sprijină şi intermediază realizarea de contracte cu membrii asociaţiei. promovează susţine şi apără interesele generale , facilitează contracte etc. Sandu vasile-preşedinte,tropa Alexandru-vicepreşedinte,Pamfiloiu Lucian-secretar,Balaj
DIN ZONA SALONTA BIHOR Felicia-casier, Nistor teodor vasile-membru,Filipaş Ioan -membru
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 3343/A/2004 BIHOR SĂLARD, NR. 724 SĂLARD, NR. 724 jud. BIHOR DUTKAŞ GAVRIL MARIUS,FONAI ALEXANDRU,TIRPE GHEORGHE,CIOARA VOICU,ERDEI DĂNUŢ EUGEN,RUS - DE A REPREZENTA, PROMOVA ŞI SUSŢINE INTERESELE MEMBRILOR SĂI ŞI DE A ASIGURA DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A COMUNITĂŢII ZONALE ÎN VEDEREA INTEGRĂRIIFONAI ALEXANDRU, TIRPE GHEORGHE, CIOARA VOICU, RUS IOAN
DIN ZONA SĂLARD IOAN,KADAR ATILLA SISTEMULUI ECONOMIC ZONAL ÎN STRUCTURILE DE PROFIL EUROPEAN.
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 9700/A/2004 BIHOR T INCA T INCA jud. BIHOR ST R. ARMAT A ROMÂNĂ, NR. 2 Şerban Sorin Ioan,Cărbunar Petru,Fuşe Dumitru Promovarea şi susţinerea intereselor membrilor săi şi de a dezvolta economic activitatea comunităţii, facilitarea, înţelegerea zonei economice europene. Şerban Sorin – secretar, Cărbunar Petru – membru, Fuşe Dumitru
DIN ZONA TINCA
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 14/A/2011 BIHOR COMUNA BUDUSLĂU, COMUNA BUDUSLĂU, SAT . ALBIŞ jud. BIHOR NR. 330/A
SAT . ALBIŞ
DIN ZONE DE VEST VALEA IERULUI
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 14410/A/2011 MEHEDINTI CORCOVA - JIROV CORCOVA - JIROV jud. MEHEDINT I BOLDICI NICOLAE,BOLDICI ION,BELBITA ION,CONDESCU PETRE,CONDESCU ELVIRA PROMOVAREA PRINCIPIILOR MORALE SI DE APARARE A INTERESELOR COMUNE ALE MEMEBRILOR ASOCIATIEI BOLDICI NICOLAE BELBITA ION BELBITA ELVIRA
JIROV
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 1872/A/2004 OLT VIŞINA VIŞINA jud. OLT ÎN IMOBILUL S.C. AGROMEC S.A. Stănescu Paul,Ilie Alexandru,Dan Titus,Dumitru Constantin,Bănulescu Marin,Drăguinea Petre-Anton,Stănescu Alexandru,Cosma Promovarea şi apărarea intereselor economice, de producţie, comercializare, financ.agricole, juridice etc. ale membrilor în raporturile cu org. puterii şi ale administraţiei locale şi centrale, Stănescu Paul - preşedinte, Ilie Alexandru, Dan Titus, Dumitru Constantin - vicepreşedinţi
VIŞINA
OLT Mihai-Dorian,S.C. AGROMEC VIŞINA S.A.,CAMERA DE COMERŢ INDUSTRIE ŞI AGRICULTURĂ OLT,S.C. CORIAS S.A. precum şi în relaţiile cu alte organe şi organisme din ţară şi străinătate, impulsionarea prin mijloace specifice a procesului de dezvoltare a acestora.
Crabia,S.A. DUNĂREA Corabia,S.C. METACC S.R.L. Corabia,S.A. ETCOR Corabia,S.C. DANDOR PROD COM S.R.L.
Corabia,S.C. POTBALT S.R.L. Ianca,S.C. AGROCOR PREST S.R.L. Corabia,S.C. AGRILL S.R.L. Orlea
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 3624/A/2004 OLT VIŞINA VIŞINA jud. OLT ÎN IMOBILUL S.C. AGROMEC S.A. Stănescu Paul,Ilie Alexandru,Dan Titus,Dumitru Constantin,Bănulescu Marin,Drăguinea Petre-Anton,Stănescu Alexandru,Cosma Promovarea şi apărarea intereselor economice, de producţie, comercializare, financ.agricole, juridice etc. ale membrilor în raporturile cu org. puterii şi ale administraţiei locale şi centrale, Stănescu Paul - preşedinte, Ilie Alexandru, Dan Titus, Dumitru Constantin - vicepreşedinţi
VIŞINA
OLT Mihai-Dorian,S.C. AGROMEC VIŞINA S.A.,CAMERA DE COMERŢ INDUSTRIE ŞI AGRICULTURĂ OLT,S.C. CORIAS S.A. precum şi în relaţiile cu alte organe şi organisme din ţară şi străinătate, impulsionarea prin mijloace specifice a procesului de dezvoltare a acestora.
Crabia,S.A. DUNĂREA Corabia,S.C. METACC S.R.L. Corabia,S.A. ETCOR Corabia,S.C. DANDOR PROD COM S.R.L.
Corabia,S.C. POTBALT S.R.L. Ianca,S.C. AGROCOR PREST S.R.L. Corabia,S.C. AGRILL S.R.L. Orlea
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 3048/A/2006 BACAU ORBENI, COMUNA ORBENI, COMUNA ORBENI jud. BACAU Doroftei M.Mitică-,Crăciun C.Neculai-,Radu D.Florin- Scopul asociaţiei este să promoveze şi să apere interesele producătorilor agricoli (din sfera vegetală, animală şi păsări, pomicultură, viticultură, apicultură, acvacultură, procesarea şi prelucrarea DOROFTEI M. MITICĂ-preşedinte; CRĂCIUN C NECULAI-vicepreşedinte; RADU D
ORBENI
ORBENI laptelui, a cărnii şi a produselor vegetale.) FLORIN - secretar. Prin încheierea 67/PJ/19.04.2012 incuviinţrsză înscrierea modificărilor
referitoare la Consiliul de Administraţie astfel : FANTU VIOREL PREŞEDINTE PREZIDIU,
BALBIE NECULAI- MEMBRU , ŞTEFĂNIŢĂ VASILE -MEMBRU , APREUTESEI
CONSTANTIN - SECRETAR .
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 1804/A/1991 BRASOV CINCŞOR CINCŞOR jud. BRASOV CULTIVĂRII ÎN COMUN A TERENURILOR ŞI INTRAJUTORAREA MEMBRILOR ASOCIAŢIEI; APĂRAREA DREPTURILOR ŞI INTERESELOR MEMBRILOR ASOCIAŢIEI ÎN RELAŢIILE OPRIŞ AUREL-PREŞEDINTE, TINTEA GHEORGHE -VICEPREŞEDINTE, RUSU
PARTICULARI NR.1 CU ORGANELE DE STAT ŞI OBŞTEŞTI IOAN-SECRETAR, BROŞ IOAN-MEMBRU
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 462/A/2013 MURES Lunca Mureşului Lunca Mureşului jud. MURES sat Lunca Mureşului nr. Koksis Adalbert,Fodor Andrei,Zsigmond Jozsef,Bezsnei Jozsef Attila. KOKSIS ADALBERT - preşedinte, FODOR ANDREI - vicepreşedinte, ZSIGMOND JOZSEF -
101B, comuna Aluniş, jud. Mureş
ŞI A CRESCĂTORILOR DE ANIMALE DIN secretar.
ALUNIŞ
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 17665/A/2014 BRASOV BUDILA BUDILA jud. BRASOV ST R. PRINCIPALĂ, NR.414 Korodi Tihamer,Godri Marton Domokos,Godri Toma,Gaudi Balint şi Godri Hajnalka apărarea intereselor membrilor săi, în sectorul de creştere a animalelor (animale de blană, feline, peşti, viermi de mătase, melci, taurine, bovine, ovine, caprine, cabaline, porcine, păsări, iepuri de preşedinte – Korodi Tihamer, vicepreşedinte – Godri Marton-Domokos, secretar – Godri Toma,
ŞI CRESCĂTORILOR DE ANIMALE AGRO – casă, albine, etc), îmbunătăţirea, întreţinerea şi menţinerea în bune condiţii agricole şi de mediu a tipurilor de păşune ce formează pajiştile permanente ale comunei Budila, îmbunătăţirea membru – Gaudi Balint, membru – Godri Hajnalka
ZOO BUDILA potenţialului agricol, sprijinirea membrilor săi în activitatea de cultivare a terenurilor agricole (cartofi, cereale, sfeclă de zahăr, rapiţă, porumb, floarea soarelui, etc.), valorificarea producţiei
agricole a producătorilor agricoli; asigurarea prin mijloacele legale, în limitele obiectivelor asociaţiei, a realizării aspiraţiilor membrilor săi în cultivarea terenurilor agricole şi practicarea
creşterii animalelor; reprezentarea şi promovarea intereselor membrilor săi prin sprijinirea directă a cultivatorilor de terenuri agricole şi crescătorilor de animale, în vederea ridicării nivelului
calitativ al cultivării terenurilor agricole şi creşterii şi îngrijirii animalelor proprii, precum şi apărarea intereselor specifice de grup, vizând asigurarea unor condiţii superioare de cultivare a
pământului şi creştere şi îngrijire a animalelor, îmbunătăţirea condiţiilor de valorificare a produselor obţinute prin aceste activităţi
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 16027/A/2010 TIMIS HEZERIŞ COM. HEZERIŞ COM. COŞT EI, NR. 38 jud. T IMIS formarea unei reţele de producţie în agricultură, zootehnie, apicultură, piscicultură, agroturism şi silvicultură, împreună cu fermierii şi crescătorii de animale care se vor alătura asociaţiei. Balint Petrică Dorin – preşedinte, Lungu Daniela – prim vicepreşedinte ; Neagu Ioan –
COŞT EI, NR. 38
ŞI CRESCĂTORILOR DE ANIMALE TIMIŞ vicepreşedinte, Jurchescu Florin Adrian – vicepreşedinte , Balint Petru – secretar general , şi
Balintoni Constantin – secretar
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI 3434/A/2004 BIHOR MĂGEŞT I MĂGEŞT I jud. BIHOR NR.2,
ZONA ALEŞD
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI, 16954/A/2011 TIMIS LUGOJ LUGOJ jud. T IMIS ST R. CORNET , NR. 21, BL.64, AP.18 FORMAREA UNEI REŢELE DE PRODUCŢIE ÎN AGRICULTURĂ, ZOOTEHNIE, APICULTURĂ, PISCICULTURĂ , SILVICULTURĂ BRANCU ANA-PREŞEDINTE, Pilu Cosmin - Dorin – vicepreşedinte, Berci Viorel – secretar,
CRESCĂTORILOR DE ANIMALE ŞI Popovici Ion – Pavel –membru , Golosie Ileana – Maria-cenzor
PĂŞUNAT OHĂBEANUL
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE 4002/A/2005 BUCUREŞT I BUCUREŞT I SPLAIUL INDEPENDENŢ EI NR.74, SC BUN TRADING CO SRL,SC AGRESORT CONSTRUCT SRL,SC. ELASCO IMPORT EXPOERT SRL,SC. AGREBAL sa colaboreze cu institutiile statului de drept in vederea apararii intereselor economico-finanaciare si de orice alta natura ale asociatilor sai; sa sprijine dezvoltarea economica si tehnica a fiecarui Cociş Andrei-presedinte, Trifu Gheorghe florian, Baloleanu Emil-vicepresedinti, Sileanu
SECT OR 5
AGREGATE NATURALE PENTRU PROD SRL,SC G. & P. INVESTMENT SRL,SC GNG INVEST SRL,SC. TC CARPATI SA - SUCURSALA DE BETOANE,SC agent economic, membru al asociatiei, in conformitate cu noutatle tehnologice de ramura; sa constituie o banca de date tehnice si economice, inclusiv traduceri din bibliografia rmaneasca si Vasile-secretar
CONSTRUCŢII REM-RO SA,SC PECON SA straina, privind activitatea specifica a gentilor economici care constituie asociatia; sa organizeze schimburi de informatii pe teme profesionale, strict de profil tehnic si/sau economic, sainitieze si
sa participe aaturi de institutiile abilitate pentru elaborarea de standarde, normative tehnice sau norme tehnice specifice, inclusiv protectia muncii si a mediului; sa colaboreze si sa se afilieze la
confederatii sindicale ale caror aspiratii corespund intereselor asociatilor sai; a colaboreze si sa se afilieze la organizatii profesionale, de specialitate sau sindicate internationale; sa asigure
protectia profesionala asociatilor sai; sa asigure, sa sprijine si sa stimuleze activitatea de inventica in general si, in special, in domeniul strict profesional, sa initieze orice activitati
extraprofesionale cu caracter social, cultural si de agrement-divertisment pentru membri sai; sa fie reprezentantul intereselor asociatilor sai in legatura cu problemele privind scopul asociatiei fata
de terte persoane juridice.
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE 7639/A/2008 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. 13 SEPT EMBRIE NR.57, BL.55-57, SC MAYR MELNHOF PACKAGING ROMANIA SRL, SC PRINTMAN SRL, SC O.P. CONSULTING SRL, SC TRANSILVANIA reprezentarea şi promovarea în plan intern şi internaţional a intereselor producătorilor de ambalaje şi ale celor din industriile inrudite cu aceştia SC MAYR MELNHOF PACKAGING ROMANIA SRL, SC TRANSILVANIA PACK AND
SC.2, ET .6, AP.43, SECT OR 5
AMBALAJE DIN ROMÂNIA PACK AND PRINT SA, SC ABC-IMPEX SRL, SC SUN CHEMICAL PUBLICATION ROMANIA SRL SC RHYTM & BRANDS PRINT SA, SC ABC-IMPEX SRL Preşedinte - Tache Bogdan (reprezentant al SC MAYR
INTERNATIONAL SRL SC PRINTCO SRL SC POLIROM PACKAGING SRL MELNHOF PACKAGING ROMANIA SRL)
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE BCU 2284/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.ION MAHALACHE , NR.70-84, BL.45, AILENEI GEORGE ADRIAN,AILENEI MARIA MIRELLA,STĂNILESCU ARGEL,OPREA DANIEL ALEXANDRU Protejarea intereselor de orice natură ale persoanelor fizice sau juridice care au aceleaşi obiective profesionale cu ale prezentei asociaţii;- Realizarea unor relaţii de sprijin şi colaborare atât PRESEDINTE - AILENEI GEORGE ADRIAN, VICEPRESEDINTE - AILENEI MARIA
SC.B, AP.45, SECT OR 1
DIN ROMÂNIA între membrii asociaţiei cât şi între aceştia şi terţi MIRELLA, CONSILIERI - OPREA DANIEL ALEXANDRU, STĂNILESCU ARGEL
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE BETON 4231/A/2007 pozitie inchisa BUCUREŞT I BUCUREŞT I B-DUL UNIRII NR. 64, BL. K4, SC. 5, ET . 1, Cooptare de noi membri: SC ALAS ROMANIA SRL, SC READYMIX ROMANIA SRL, SC WOPFINGER TRANSPORTBETON promovarea utilizarii betonului in România Consiliul Director Preşedinte - GABRIELA NAHOI, Vicepreşedinte Casier - FLORIAN ALDEA
AP. 116, SECT OR 3
DIN ROMÂNIA SRL, SC STABAG SRL DIRECŢIA RB, SC GENERAL BETON ROMANIA SRL, SC CARPAT BETON SRL Vicepreşedinte Secretar - BOGDAN HANGANU - Consiliul director: preşedinte - GABRIELA
NAHOI, vicepreşedinte-secretar - BOGDAN HANGANU, vicepreşedinte-casier - FLORIAN
ALDEA
Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din 4765/A/2002 BUCURESTI Bucureşti Bucureşti jud. BUCUREST I str. Vasile Lascar nr.5-7 sectorHotărârea Adunării generale din 20.04.2012 ------------------------------------------------------- proces verbal al Adunării generale statut 1991;---------------------------;sentinţa civilă nr.440/2020.09.1991 - dosar nr.442/PJ/1991 - statut nou proces verbal din 15.11.2011 --------------------------------------------------- proces verbal al
2
România din 20.04.2014 --------------------------------------------------- În anul 2014, următoarele societăți comerciale au adresat Consiliului Adunării generale din 20.04.2014 ---------------------------------------------------- Președinte:
Director cereri de aderare la APCPR ca membri permanenți cu drept de vot. Consiliu Director a aprobat aderarea societăților, dl. Ladoși Ioan(S.C. PIC ROMÂNIA S.R.L.) Vicepreședinte: dl. Lupașcu Traian-Sorin (S.C.
conform art. 11 alin. (2) și informeazÒ, spre aprobare, Adunarea GeneralÒ a membrilor. D-na Tudor Stanca Alexandra dă citire listei TEBU CONSULT INVEST S.R.L.) Vicepreședinte: dl. Mihail Aurelian – Bogdan (S.C.
societăților cÒrora li s-au aprobat cererile de aderare ¯ n anul 2014 la APCPR, dupÒ cum urmeazÒ: 1 S.C. SUINPROD RADIC SMITHFIELD FERME S.R.L.) Vicepreședinte : dl. BÒdilÒ Costin (S.C. VENTURELLI PROD
S.R.L. - Arges 2 S.C. DORIPESCO PROD SRL - Brasov 3 S.C. TEBU CONSULT INVEST S.R.L. - Bucureşti 4 PALL ANDOR S.R.L.) Director executiv: dna. Tudor Stanca Alexandra Membri: dna. Andrei (Vasilescu) Corina
Întreprindere Individuală Covasna 5 S.C. FOODSCA S.R.L. - Galati 6 S.C. D&D TICKETS S.R.L. - Giurgiu 7 S.C. ROXMARI Eugenia (S.C. CARNIPROD S.R.L.), dl. Neculoiu Tudorică (S.C. EUROPIG S.R.L.), dl.
PROD COM S.R.L. - Sibiu 8 S.C. ECOPORC S.R.L. - Timis 9 S.C. MERCADER INVERSIONS S.R.L. -Timis 10 S.C. Balaban-Oglan David-Adrian (S.C. FERMEPLUS S.R.L.), dl. Scarlat George (S.C.
PREMIUM PORC NEGRENI S.R.L. Vrancea 11 S.C. VRANCRIFARM S.R.L.- Vrancea Se supune la vot aprobarea cererilor de FERMSUIN S.R.L.), dl. Antoci Ioan (S.C. SUINPROD S.A. ROMAN), dl. Pazuric Iosif
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE 3431/A/2004 BIHOR ŞINT EU, NR. 16, ŞINT EU, NR. 16, jud. BIHOR
CARTOF CONSUM SINTEU
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE 7241/A/2008 DOLJ CRAIOVA CRAIOVA jud. DOLJ ST R.BIBESCU,NR.3 SC OLTYRE SA,SC CERVINA SA SEGARCEA,SC REDIAS REDEA SA,SC CEREAL DOLJANA SRL,SC AGRO OLTENIA SPRIJINĂ PRODUCĂTORII DE CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE DIN JUDEŢUL DOLJ ANGHEL MIHAI-PREŞEDINTE,PUIU CLAUDIA-SECRETAR,FRANKIA
CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE DIN SRL,SC COMCEREALIS SA DOLJ,SC MIOARA CALAFATULUI SRL,SC ROMTEAM PROD SRL,SC ROTEAM SRL BARRAUD-MEMBRU
JUDEŢUL DOLJ
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE 2245/A/2002 HUNEDOARA BĂCIA BĂCIA jud. HUNEDOARA BĂCIA,NR.242 Risteiu Emil-Ioan,Rusu Vasile,Ionescu Benone,SC"Agromec"SA Hunedoara,SC"Agromams"SRL Densuşi,SC"Agromec"SA Sprijinirea producătorilor agricoli pentru valorificarea producţiei obţinute şi apărarea intereselor aacestora în relaţiile cu instituţiile statului şi alte organziaţii. Risteiu Emil-Ioan,Rusu Vasile,Ionescu Benone,Dragotescu Miron,Mircea Petrişor.
CEREALE ŞI PLANTE TEHNICE DIN Peştişu Mic,SC"Laura Agricom"SRL Batiz,Nojogan Aurel,Chiş Alexandru,AF Zudor Editha,AF Cristea Ioan,Asociaţia Umanitară
JUDEŢUL HUNEDOARA "Speranţa Streiului"Călan,Holeancă Silviu,SC"Agroserv"SRL Băcia,SC"Pixicom Risteiu"SCS,SC"Agromec"SA Orăştie,.
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE 3841/A/2002 BUCUREŞT I BUCUREŞT I BD.1 MAI NR.57-59, SECT OR 1 CO TEXTILE GROUP SRL - REPREZENTAT DE OANCEA CONSTANTIN,CO GROUP SRL - REPREZENTAT DE --OANCEA-promovarea şi apărarea intereselor producătorilor de confecţii textile din România; Preşedinte - Constantin Oancea, Vicepreşedinte - Corneliu Ioniţă
CONFECŢII TEXTILE DIN ROMÂNIA IRINA,TB 94 COMIMPEX - IONITA IOANA,TREI BRAZI SRL - IONITA CORNELIU
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE 1758/A/2004 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R. LĂŢ EA GHEORGHE NR.49, BL.C74, S.C. Alsting S.A.,S.C. Gepro S.R.L.,S.C. Instal Somet S.A.,S.C. grup Romet S.A.,S.C. Stingal S.A.,S.C. Stingo Somet S.A. promovarea şi protejarea intereselor specifice ale societăţilor comerciale ce au ca obiect de activitate producerea de echipamente de stingere, precum şi pentru asigurarea reprezentării lor în preşedinte - ing. Istrate Laurenţiu Dorin; membri - ing. Drăghiciu Marius, dr. ing. Prodan Dan
SC.2, ET .7, AP.94, SECT OR 6
ECHIPAMENTE DE STINGERE A raporturile cu autorităţile publice şi persoanele juridice de drept privat, în conformitate cu actele normative în vigoare; promovare şi susţinerea unor propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei în Dumitru; ing. Ştirbei Neculai; ing. Enuş Laurenţiu; ing. Cojocaru Narcis Mihăiţă; ing.
INCENDIILOR DIN ROMÂNIA domeniu; elaborarea de principii şi standarde profesionale în domeniu; sporirea cunoşaterii si participării civice în domeniul stingerii incendiilor; colaborarea cu factorii de decizie şi răspundere a castravete Constantin
diferitelor ramuri economice pentru rezolvarea problemelor de interes general pentru economia naţională, în domeniul stingerii incendiilor.
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE FLORI 10968/A/2009 GIURGIU COM. ADUNAŢ II COM. ADUNAŢ II COPĂCENI jud. GIURGIU DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI DE INTERES GENERAL, LOCAL CÂT ŞI DE GRUP PENTRU A SPRIJINI ŞI PROMOVA INTERESELE, ACTIVITĂŢILE ŞI PRESTIGIUL MEMBRILOR
COPĂCENI
ŞI PLANTE ORNAMENTALE DIN ROMÂNIA ASOCIAŢI, CULTIVATORI DE FLORI ŞI PLANTE ORNAMENTALE
FLORALRO
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE 18907/A/2014 GORJ COM. BUST UCHIN, COM. BUST UCHIN, SAT SAT POIANA SECIURI ILINCA SORIN MIHAI,ŞINDRINARU DORINA,VLAD ALEXANDRA AURORA,ŢAIGA LUMINIŢA ALINA,ŞINDRINARU Iniţierea, desfăşurarea şi sprijinirea de activităţi privind producerea de fructe de pădure prin fonduri proprii, precum şi în înţelegere şi colaborare cu alte asociaţii, societăţi, fundaţii cu acelaşi ILINCA SORIN MIHAI - DIRECTOR EXECUTIV ŞI PREŞEDINTE, ŞINDRINARU DORINA -
SAT SAT POIANA (ÎNCHEIERE DE ÎNDREPT ARE EROARE MAT ERIALĂ
FRUCTE DE PĂDURE BUSTUCHIN SECIURI (ÎNCHEIERE DIN 5.06.2015 ÎN SENSUL CĂ LA ADRFESA ASOCIAŢ IEI MARIAN,BERBECE DUMITRU CORNEL profil. VICEPREŞEDINTE, VLAD ALEXANDRA AURORA - SECRETAR, ŞINDRINARU MARIAN -
DE ÎNDREPT ARE SE ÎNSCRIE ŞI NUMĂRUL 85 jud. GORJ MEMBRU, ŢAIGA LUMUNIŢIA ALINA - MEMBRU ŞI BERBECE DUMITRU CORNEL -
EROARE MAT ERIALĂ
DIN 5.06.2015 ÎN MEMBRU
SENSUL CĂ LA
ADRFESA
ASOCIAŢ IEI SE
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE 11444/A/2009 IASI COT NARI COT NARI jud. IASI prelungirea mandatului preşedintelui Asociaţiei de Băianu Vasile Dănuţ, cu încă 4 ani,până la data de 12.01.2017 constă în reprezentarea la nivel zonal, naţional şi international al intereselor membrilor săi , producători de fructe protejarea acestor interese în conditiile unei economii concurentiale asigură punere în executare a Hotărîrii generale şi poat fi alcătuit si din persoane din afara OUG
FRUCTE DIN MOLDOVA bazate pe performante , precum şi activitatea de consultantă , expertiză şi instruire a menbrilor asociaţi. asociatiei , în limita a cel mult o pătrime din componenţa sa. 26/2000modifi
cată si
republicată
prin Legea
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE 7696/A/2008 CONSTANTA CONST ANŢ A CONST ANŢ A jud. CONST ANT A ST R. ALEXANDRU CEL SC GAAD INVEST INTERNAŢIONAL SRL (PANAIT CORNEL),NITULESCU NICOLETA,SC LILIPUT SRL (BOUROS DE A IDENTIFICA ŞI PROMOVA SISTEMATIC ŞI UMANITAR INTERESELE PROFESIONALE SPECIFICE MEMBRILOR SĂI, CELE ECONOMICE, TEHNICE ŞI JURIDICE, PRECUM ŞI
BUN NR. 74.
FRUCTE TOMIS - CONSTANŢA MARCEL),SC CASA ALEGRIA SRL (PETRESCU EDY - CRISTIAN),SC GRĂDINA URSULUI SRL (SILEANU MOISE),SC ACŢIUNILE DE COOPERARE ALE MEMBRILOR.
GLOBAL HARBOUR SRL (BECIU VALERIE).
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI 1796/A/2004 MURES T G MUREŞ T G MUREŞ jud. MURES ST R. DELAVRANCEA, NR.23 coordonarea, promovarea şi reprezentarea intereselor profesionale ale producătorilor de hamei din România ONEA IOAN, BRAD EFRIM
DIN ROMÂNIA
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE HRANĂ 1659/A/2003 BUCUREŞT I BUCUREŞT I UNION INT ERNAT IONAL CENT ER 11, Se cooptează noi membri: S.C. NORDIC PETFOOD DISTRIBUTION S.R.L., S.C. ANGST S.R.L., S.C. ROYAL CANIN Sprijinirii şi intereselor comune din industria producătoare de hrană pentru animale de companie Se înlocuieşte din funcţia de vicepreşedinte dl Paul Nuber cu dl Jacques Reber. 4-
ST R,ST IRBEI VODĂ, NR.26-28, ET .9, SECT OR 1
PENTRU ANIMALE DE COMPANIE ROMANIA S.R.L. Se retrage din asociaţie dna ILINCA BURLAN. Membrii Asociatiei sunt: SC MARS ROMANIA SRL, SC CONSILIUL DIRECTOR: preşedinte - HERVE FRANCOIS MARIE DE FROMENT,
NESTLE ROMANIA SRL, SC ANGST SRL - membru onorific, SC ROYAL CANIN ROMANIA SRL, SC NORDIC PETFOOD vicepreşedinte - GUILLAUME TSUYOSHI REGI, membri - PIERRE RENE LOUIS CAME,
DISTRIBUTION SRL. IULIA MARIA MÎNDRU, VALENTIN TUDOR MOLDOVEANU. CENZOR - FLORIN
DORIN NEAGOE, 5- CONSILIUL DIRECTOR: presedinte - GUILLAUME TSUYOSHI
REGI, vicepresedinte - HERVE FRANCOIS MARIE DE FROMENT, membri - PIERRE RENE
LOUIS CAME, IULIA MARIA STANA.
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE LAPTE 3914/A/2005 HUNEDOARA DEVA DEVA jud. HUNEDOARA ST R. AUREL VLAICU NR.25 BORZA REMUS,BODEA VIOREL,PETRESCU RODICA - sprijinirea directă a crescătorilor de taurine în vederea ridicării nivelului calitativ al creşterii şi îngrijirii taurinelor, a creşterii producţiei de lapte, precum şi apărarea intereselor specifice de BORZA REMUS, BODEA VIOREL, PETRESCU RODICA
"VOIANA" grup, vizând asigurarea unor condiţii superioare de creştere şi îngrijire a animalelor; - colaborarea cu instituţii din ţară şi străinătate în vederea realizării scopului asociaţiei;
colaborarea cu organizaţii neguvernamentale din ţară şi străinătate în vederea atragerii de fonduri şi programe menite realizării scopului asociaţiei
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE LAPTE 19254/A/2015 SATU MARE URZICENI, NR. 256 URZICENI, NR. 256 jud. SAT U MARE LUDESCHER TIBERIU,TEMPFLI OTTO,MELLAU CSILLA Desfăşurarea unor activităţi de interes general, dar şi local, cât şi de grup, în interesul nepatrimonial al membrilor săi. Crearea unui cadru organizat pentru susţinerea activităţilor de dezvoltare a LUESCHER TIBERIU-PREŞEDINTE, TEMPFLI OTTO-VICEPREŞEDINTE, MELLAU
SALCÂMUL URZICENI sectorului zootehnic din zona comunei Urziceni; concesionarea/ închirierea/dobândirea cu titlu de folosinţa de terenuri/păşuni în vederea dezvoltării sectorului zootehnic şi sprijinirea persoanelor CSILLA -SECRETAR
care activează în aceste domeniu, colectarea şi predarea laptelui precum şi facilitarea stabilirii unor relaţii de colaborare între aceste persoane şi societăţile specializate în procesarea şi
îmbuteliereaa laptelui..
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE LAPTE 15847/A/2012 BOTOSANI HAVÂRNA HAVÂRNA jud. BOT OSANI MIHALCIUC CONSTANTIN,URSACHE TOADER,GRIGORUŢĂ FLORIN ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE LAPTE SI CARNE-HAVIRNA are ca scop dentificarea, reprezentarea si promovarea sistematic si unitar a intereselor profesionale specifice nembrilor MIHALCIUC CONSTANTIN, URSACHE TOADER, GRIGORUŢĂ FLORIN.
ŞI CARNE - HAVÂRNA sai,economice,tehnice si juridice precum si a acţiunilor de cooperare ale nembrilor,iar obiectivele pe care si le propune in vederea realizării acestui scop sunt prevăzute în Statutul asociaţiei.
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE LAPTE 4791/A/2006 BRASOV CRIHALMA , NR.132 . CRIHALMA , NR.132 . jud. BRASOV VLAD CORNEL,VLAD DUMITRU ,GRUSEA DAN,OPREA DIANA ,GRITU CORNEL . EXPLOATAREA TERENURILOR , CREŞTEREA ANIMALELOR, PRELUCRAREA ŞI VÂNZAREA PRODUSELOR , PRESTAREA UNOR SERVICII PENTRU SPRIJINIREA VLAD CORNEL - PREŞEDINTE , VLAD DUMITRU - VICEPREŞEDINTE , GRUSEA DAN
ŞI CARNE CRIHALMA - 2006 - A.P.L.C.C. - AGRICULTORILOR DIN ZONĂ . - SECRETAR .
2006
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE LAPTE 4797/A/2006 BRASOV UNGRA, NR.26 UNGRA, NR.26 jud. BRASOV ALBU ANCA MARCELA ,LAZĂR NICOLAE OCTAVIAN ,MOLNAR FRANCISC,ŢEGHIU VERGIL PRACTICAREA CREŞTERII ŞI ÎNGRIJIRII BOVINELOR, BUBALINELOR, CAPRINELOR, OVINELOR, ŞI PORCINELOR, ALBU ANCA MARCELA - PEŞEDINTE , LAZĂR NICOLAE OCTAVIAN -
ŞI CARNE UNGRA - 2006 - A.P.L.C.U - 2006 VICEPREŞEDINTE , ŢEGHIU VERGIL - SECRETAR
Denumire Numar inreg Reg pozitie Starea actuala Judet Localitate Adresa Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate
National inchisa(da/nu) federatie utilitate publica

ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE MAŞINI 1140/A/2013 ILFOV ILFOV COMUNA CHIAJNA, ST R. CAPORAL DUMIT RU ANDREI ALEXANDRU-DANIEL,CONSTANTINESCU DUMITRU,VARGA ISTVAN-ARTUR Scopul asociaţiei consta in promovarea si dezvoltarea conceptelor de reconversie electrica a parcului naţional de autovehicule, in vederea protejării mediului inconjurator si a eficientizarii reţelei 1. Preşedinte - CONSTANTINESCU DUMITRU 2. Vicepreşedinte - ANDREI
PIPERCU NR. 96, JUDEŢ UL ILFOV.
ELECTRICE PRIN CONVERSIE DIN naţionale de taransport rutier. ALEXANDRU-DANIEL 3. Secretar General VARGA ISTVAN-ARTUR
ROMÂNIA
ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE 4595/A/2007 BUCUREŞT I BUCUREŞT I ST R.CALEA GRIVIŢ EI, NR.401, BL.P, SC.A, SC DAMCOL COM SRL,cu sediul în Brăila,Str. Ştefan cel Mare,nr. 574,Judeţul Brăila,înregistrată la Registrul Comerţului - Exprimarea intereselor comune ale membrilor săi, care desfăşoară activităţi de producţie, prelucrare, transport, depozitare, distribuţie, consultanţă, proiectare, amenajare şi întreţinere spaţii -PREŞEDINTE : STĂNICĂ FLORIN, domiciliat în Bucureşti, Calea Griviţei, nr. 401, Bloc P,
ET .6, AP.28, SECT OR 1
MATERIAL DENDROLOGIC DIN ROMÂNIA Buzău,sub nr. J 09/105/2003,cod unic de înregistrare nr. 15192958,reprezentată prin Dl. Calotă Ion,posesor CI seria XZ nr. verzi, pregătire şi/sau formare personal, precum şi de comercializare pe piaţa internă sau externă a produselor dendro-floricole;;6.2. - Colaborarea cu alte organisme ale statutului, în vederea Scara A, Ap. 2, sector 1, posesor CI, seria RD nr. 031005/12.06.1998/Secţia 5.
321096/22.01.2007/SPCLEP Râmnicu Sărat,domiciliat în Sat Amara,Com Balta Albă,Judeţul Buzău,având funcţia de Director, - obţinerii celor mai bune soluţii fiscale pentru producătorii din domeniu si pentru elaborarea unor acte normative care sa protejeze producătorii autorizaţi; -VICEPREŞEDINTE : ICLOZAN FLORIN-IOAN, domiciliat în Cluj Napoca, Bld. Nicolae
Direcţia „Seroplant” Brăila,cu sediul in municipiul Braila,Str. Călăraşilor,nr. 22,Judeţul Brăila,înfiintata prin hotararea Consiliului Titulescu, nr.149, ap.1, Judeţul Cluj, posesor al CI seria KX nr. 421243/11.04.05/Pol. Cluj
Local Braila,nr. 32 din 31.03.1998,reprezentată de Dna. Drăgan Ligia,domiciliată în municipiul Brăila,Str. Plevna,nr. 271,Jud. Napoca. -SECRETAR : VISCOL ION, domiciliat în Piteşti, Str. Ştefan cel Mare, Bloc PD4,
Brăila,posesor CI seria XR nr. 003678/Pol. Brăila/ 29.03.1999,având funcţia de Director. - SC Euro Garden SRL,cu sediul în Scara C, Ap. 10, Judeţul Argeş, posesor al CI seria AS nr. 000806/08.05.2003/Pol. Piteşti.
municipiul Bucuresti,Str. Ion Mihalache,nr. 166,G 7,sector 1,înregistrată la Registrul Comerţului Bucureşti,sub nr.

S-ar putea să vă placă și