Fișă de caracterizare – Ghiță din nuvela lui Slavici „Moara cu noroc”

Personajele lui Slavici se raportează la rânduielile societății transilvănene, bine

organizate. Respectă convențiile și țin la buna-cuviință. Eroii se raportează la morala colectivă,
care include valorile familiei – echilibru, căutarea păcii, discreție – și ale comunității – cinstea,
cumpătarea, solidaritatea. Cei care le sfidează, precum Lică Sămădăul, sunt excluși, își
ostilizează societatea.
Ghiță este, tipologic, ambițiosul care își asumă riscuri și se dovedește puternic în
încercarea de a-și schimba statutul social. Eroul trece printr-o dramă care se transformă în
tragedie, oscilând conștient între demnitate și cinism.
Statutul său moral se degradează, social, Ghiță se compromite intrând din categoria
oamenilor cinstiți în tagma ticăloșilor. Complexitatea lui constă în inadaptare, el nu este înțeles,
nu e sprijinit, nu comunică decât prea târziu, iar pe umerii săi atârnă poveri din ce în ce mai
grele.
Portretul fizic este vag conturat, îmbinându-se cu cel moral: bărbat puternic, înalt, plăcut
la vorbă și la port, harnic, întreprinzător, eficient. Psihologic, trăsăturile lui sunt atât constante,
cât și variabile – rămâne precaut, curajos, mândru, însă din blând și iubitor devine ursuz, violent,
răzbunător, suspicios, insensibil și meschin. Nicolae Manolescu afirmă despre Ghiță că este „
mult mai complicat pe dinăuntru (decât Lică), e unul din personajele cele mai puternice și
contradictorii din toată proza noastră, pătimaș și calculat, cinstit și ticăloșit, puternic și slab,
hotărât și îndoit”.
Portretul se conturează, specific nuvelei, în cea mai mare măsură, prin relația cu celelalte
personaje. Astfel, cu bătrâna sa soacră este autoritar, opunându-i viziunea modernă ideilor
fataliste. Cu Ana, relația ține de iubire, implicând înstrăinarea, responsabilitatea, culpabilitatea.
Pentru el, Ana e un model de virtute, tot el considerându-se vinovat de pierderea ei. Relația
Ghiță – Lică se bazează pe forță. Cârciumarul îl înfruntă pe sămădău, apoi devine meschin și
acceptă compromisurile, se ajunge astfel la pactul malefic, dar în secret, Ghiță are puterea de a
își distruge migălos adversarul. Relația cu Pintea este construită pe încredere, ilustrând nevoia
de repere morale, de vindecare și de aceea fiind cea mai oscilantă.
Caracterizarea prin fapte justifică evoluția narațiunii riguros, respectând modelul
speciei: eroul ezită să primească daruri de la Lică, se pregătește de confruntare, menține, învins,
aparențele, își neglijează familia, depune mărturie mincinoasă, pregătește prinderea
adversarului și își ucide soția „din dragoste”.
Atitudinal, se observă din numeroase scene inserate în fluxul narativ, precum neglijarea
copilului care cade de pe câine, trecerea cu vederea a avansurilor făcute de Lică Anei, cum
onoarea și cumpătarea se transformă în excese și duplicitate. Reacțiile lui Ghiță sunt detaliat
descrise, completând tabloul dezumanizării sale, astfel, el se arată gelos, iritat, furios,
nedumerit, revoltat.
Marile dileme ale lui Ghiță îi accentuează umbrele caracteriale, el pare fie lucid, fie slab,
învins de lumea propriilor iluzii, de unde nu iese decât să ceară compătimire, sprijin, înțelegere.
Castelul de nisip al speranțelor sale, se năruie distrugând și destinul celei mai dragi ființe, al
soției sale Ana, pentru care cizmarul devenit cârciumar pusese în joc liniștea și siguranța.
 Justificând astfel o teză morală, dar și viziunea psihologică potrivit căreia mediul își
pune amprenta negativă asupra individului, Ghiță sfârșește ucis cu dispreț, după ce el însuși
devenise un criminal sinistru. Este, astfel, atât un exemplu al efectelor devastatoare ale obsesiei
pentru câștig, cât și un tragic caz de înstrăinare în iubire și societate.