ION

de Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu este cel mai cunoscut prozator interbelic, creatorul romanului realist obiectiv.
Între cele două Războaie Mondiale, cultura română a fost scena înfruntării dintre modernism
și tradiționalism. Direcția modernistă coordonată de criticul literar Eugen Lovinescu a promovat
sincronizarea literaturii române cu cea europeană, teme importante pentru omul modern și un
limbaj original. În schimb, tradiționaliștii respingeau noutatea și admirau modelele mai vechi,
din secolul al XIX-lea.
Prin romanul “Ion”, Liviu Rebreanu a impus o direcție modernistă în proză pentru că, deși a
ales un subiect din lumea satului, a renunțat la viziunea idilică, preferând să ne descrie o
realitate crudă. Viziunea scriitorului este obiectivă și imparțială, personajele reflectând
problemele satului transilvănean de la începutul secolului al XX-lea.
Perspectiva narativă din roman este obiectivă, relatarea la persoana a III-a fiind detașată.
Naratorul nu își judecă personajele, nu empatizează cu ele și nu are intenții moralizatoare.
Tema romanului este specific realistă, problema căsătoriei și a moștenirii pentru un țăran
reprezentativ din satul transilvănean. Tânărul ambițios și sărac, Ion, se consumă în două pasiuni
la fel de puternice: iubirea pentru pământ și iubirea pentru o singură femeie.
Titlul este eponim, numele personajului principal, în jurul căruia se dezvoltă toate conflictele
romanului.
Opera este structurată pe două planuri, al țărănimii și al intelectualității rurale, iar la nivel
compozițional, autorul o împarte în două cărți cu titluri sugestive: “Glasul pământului” și
“Glasul iubirii”, fiecare alcatuită din capitole al căror nume ilustrează etapele acțiunii, precum
începutul, sfârșitul, nunta, sărutarea, blestemul.
Incipitul și finalul sunt simetrice, ambele înfățișează drumul care duce spre sat, un simbol al
inițierii cititorului în lumea operei. Autorul apelează la tehnica detaliului pentru a descrie cât
mai precis scena acțiunii.
Evenimentele debutează într-o zi de duminică, când satul Pripas pare pustiu, fiindcă aproape
toți locuitorii s-au adunat la horă. Poziția și atitudinea sătenilor evidențiază statului lor social,
țăranii bogați stau în preajma învățătorului și a preotului, iar cei săraci se mulțumesc să
privească de pe margine.

1
 Tânărul Ion nu se poate împăca cu sărăcia sa, el este îndrăgostit de o fată frumoasă, dar tot
săracă, însă joacă în horă cu fata unuia dintre bogații satului, Ana lui Vasile Baciu, fată care îl
plăcea. Ion era preferatul învățătorului Herdelea și omul său de încredere, ceea ce atrăgea
dezaprobarea preotului Belciug cu care învățătorul nu se înțelegea deloc.
Sfătuit în glumă de băiatul învățătorului , Ion îmbrățișează ideea de a-l forța pe Vasile Baciu
să îi dea fata de soție alături de pământurile mult dorite. Ana rămâne însărcinată
îndepărtându-și pretendentul legitim, pe George Bulbuc.
Cu greu tatăl acceptă căsătoria, făcând să înceteze scandalul care se întinsese în tot satul, iar
la nuntă Ana o invită pe Florica să-i fie domnișoară de onoare, scenă cutremurătoare prin
nefericirea pe care o emană.
Căsătoria nu este decât o nouă etapă în povestea suferinței Anei, care naște un copil neiubit
de nimeni. Ion realizează că averea nu-l face fericit și continuă să fie rece și violent cu soția sa,
care alege să-și pună capăt zilelor.
Ion se întoarce la Florica , vechea lui pasiune și este ucis de George, cu care aceasta se
căsătorise. Tot pământul rămâne bisericii printr-o dispoziție de care preotul Belciug se folosise.
În celălalt plan narativ, familia învățătorului Herdelea se confruntă cu probleme financiare,
acceptă o serie de compromisuri, precum căsătoria din interes a Laurei sau susținerea
candidatului ungur de către îmvățător.
Întregul tumult al firii omenești este trecător, romanul încheindu-se cu același drum care
sugerează că ambițiile și tragediile sunt doar o etapă în trecerea timpului.