Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pe noul număr ai o zonă în care poţi afişa direct sau prin firma de pază dacă
maşina a fost furată. În momentul în care a dispărut de sub ochii tăi, intri în aplicaţie
şi numărul o să afişeze mare “FURAT”. Totodată, va fi un nou spaţiu publicitar. Poţi
găzdui reclamă pe maşina ta în timp ce stai la semafor. Deci iată că e şi o sursă de
venit.
În Statele Unite, unde fiecare stat înregistrează propriile plăci, Statul New
York a cerut ca automobilele să aibă plăci din 1903 (numere negre pe un fond alb)
după ce, în 1901, ceruse ca doar inițialele proprietarului să fie vizibile pe spatele
vehiculului.
În România, plăcile au
fost înregistrate pentru prima
oară în secolul al XX-lea. Ele
aveau forma simplă a unor
numere albe pe un fond negru
și erau făcute acasă. Numerele
aparțineau proprietarului, iar nu
mașinii, iar lista proprietarilor
și a numerelor era publicată
lunar în Revista Automobilă,
editată de clubul Român Regal
de Automobile. Cum erau atât
de puține mașini (139 în 1908),
nu era necesar să se noteze
regiunea pe plăcuța de înmatriculare. Înregistrarea se centraliza de către Primarul
Bucureștilor. Interesant este faptul că primul număr înregistrat a fost 0, al Prințului
Bibescu, președintele Clubul de Automobile (ACR). Atât instituțiile, cât și indivizii
puteau deține astfel de numere.[3]
Fontul tablitelor de inmatriculare
Cele mai frecvente solicitări sunt însă pentru combinaţiile XXX sau SEX.
Imaginaţia şoferilor nu are însă limite. Pornind de la premisa că cifra 5 poate să treacă
uşor drept litera S, un bucureştean a cerut B-505-UGI. Nu orice e însă permis. Şi aici
intervine ciudăţenia. Un regulament intern al Serviciului de Înmatriculări interzice
plăcuţele de înmatriculare care conţin JOS, dar permite combinaţia SUS. La fel, sunt
interzise combinaţiile COY, CUR, PUL sau MUE, dar e permisă combinaţia SEX. Nu
e permis nici COW, în schimb, pentru orice doritor e disponibil numărul de
înmatriculare BOU.