Sunteți pe pagina 1din 7

Efectul Placebo

Placebo este un termen utilizat în cercetare pentru a desemna o substanță inactivă sau o procedură
utilizată ca element de control în experimente. Efectul placebo este îmbunătățtirea măsurabilă,
observabilă sau care se resimte asupra sănătății, care nu se atribuie unui tratament real în desfășurare.
Prin extensie, placebo este orice procedura terapeutica sau o componenta a acesteia despre care nu a
fost demonstrat ca administrarea sa ar produce o activitate fiziologica sau psihologica specifica,
menita sa imbunatateasca starea de sanatate a pacientului in cazul afectiunii tratate.
Placebo poate fi:
 placebo inert, când se refera la o substanta inactiva farmacologic, cu un continut neutru;
 placebo activ, când se utilizează o pastila cu efecte farmacologice, dar care care nu este
considerata de medic ca avand un efect specific in cazul respectivei afectiuni.
„Placebo” poate fi considerat si un tratament sau procedura terapeutica (inclusiv chirurgicala) care la
momentul administrarii era considerat eficace pentru respectiva situatie medicala, desi ulterior
studiile au aratat lipsa sa de eficienta.
Cuvântul placebo reprezintă forma – la viitor – a verbului latin placeo/placere și poate fi tradus
stricto sensu prin: voi plăcea, sau, mai liber, voi fi plăcut (agreabil).
Cuvântul Placebo are sensul de agreabil, plăcut – în sens de promisiune – și deci poate defini
așteptarea unui bolnav – când i se dă un medicament – la acțiunea utilă, plăcută a acesteia (Bradu
Iamandescu I. și Necula I., 2002).
Placebo reactiv este persoana care raportează un efect placebo.
Caracterele generale ale efectului placebo:
 substanța administrată este inertă farmacodinamic;
 efectul este simptomatic;
 durata efectului este, de regulă, scurtă;
 instalarea efectului este mai rapidă decât a unei substanțe farmacodinamice active;
 acțiune nespecifică.
Efectul placebo poate fi de două feluri:
1. activ - când apar simptome adverse ce apar și in cazul medicației
2. inactiv - când nu apar aceste simptome adverse

Fenomenul placebo în context terapeutic


Cuvântul „placebo” a capatat în timp o asociere directă cu remedii false folosite pentru înșelare sau
consolare. Un articol aparut in revista Lancet in anul 1956 (p. 321) concentreaza viziunea ce inca
persista la acea data chiar in lumea medicala: placebo era utilizat ca o inselatorie nedaunatoare, care
nu aduce beneficii in tratarea afectiunii, justificarea utilizarii lui fiind „nevoia de a creste increderea
pacientilor ca se vor insanatosi, atunci cand diagnosticul era sigur si nici un tratament eficient nu mai
era posibil”.
Articole clinice ca cel al lui Henry Beecher „Puternicul Placebo” (JAMA, 1955) ce sustineau faptul
ca placebo poate determina schimbari obiective in functionarea fiziologica, unele dintre acestea
putand depasi „ pe cele atribuite actiunilor farmacologice puternice” au influentat perceptia asupra
fenomenului „placebo” dar se loveau de lipsa identificarii mecanismelor prin care se putea
„comunica” cu corpul. Descoperirea endorfinelor , progresele obtinute de Robert Ader si colegii in
conditionarea sistemului imunitar la soareci, dezvoltarea domeniului Psihoneuroimunologiei, teoriile
privind rolul expectatiilor (Irving Kirsch) sau a contextului socio-cultural (Arthur Kleinman, Robert
Hahn, Daniel Moerman), studiile efectuate de F. Benedetti (placebo analgesia) sau Fuente-Fernandez
(efectul placebo si boala Parkinson) au mentinut in cercurile academice interesul pentru subiectul
placebo. Dincolo de asimilarea cu o „arta”, cu o forma de vindecare rituala in care cei suferinzi isi
structureaza experienta bolii si vindecarii prin simboluri si metafore, „efectul placebo” este un
fenomen dinamic, cu multiple variabile, in care factori ca personalitatea, cognitia, conditionarea
influenteaza organismul uman prin mecanisme inca putin clarificate. Nu exista un consens in
definirea termenilor de „placebo” si „efect placebo”, dar din variatele abordari existente se poate
afirma ca „Placebo” este orice procedura terapeutica sau o componenta a acesteia despre care nu a
fost demonstrat ca administrarea sa ar produce o activitate fiziologica sau psihologica specifica,
menita sa imbunatateasca starea de sanatate a pacientului in cazul afectiunii tratate. Un exemplu
clasic numit „placebo inert” se refera la o substanta inactiva farmacologic, cu un continut neutru. De
asemenea, placebo poate fi si „placebo activ”, cum ar fi o pastila cu efecte farmacologice dar care
care nu este considerata de medic ca avand un efect specific in cazul respectivei afectiuni. „Placebo”
poate fi considerat si un tratament sau procedura terapeutica (inclusiv chirurgicala) care la momentul
administrarii era considerat eficace pentru respectiva situatie medicala, desi ulterior studiile au aratat
lipsa sa de eficienta.
Surprinzator pentru o substanta inofensiva, administrarea de placebo poate produce efecte secundare
ce pot apare sub forma dependentei de respectivul placebo, in special daca pacientul ajunge la
convingerea interioara ca respectivul medicament ii este indispensabil. Placebo imita caracteristici
obiective si culturale ale produsului pe care il reprezinta: el imita relatia doza-raspuns a agentului
activ (ex. doua pastile placebo au un efect mai bun decat o pastila, o capsula mai mare are un efect
mai bun decat una mai mica , culoarea pastilei fiind si ea importanta); de asemenea, se pare ca
injectiile placebo produc un efect mai bun decat pastilele placebo.
Convingerile pacientului reprezinta un aspect dinamic, activ, semnificativ in cadrul complexului
fenomen placebo, acest lucru incurajand ideea ca psihoterapia poate beneficia de efectul placebo
poate mai mult decat alte terapii. Trebuie subliniat insa ca psihoterapia nu este un placebo, o astfel de
eticheta putand fi utilizata numai in acele situatii in care procedura psihologica aplicata nu are
puterea intrinseca de a produce un efect dar, cu toate acestea, ea da rezultate exclusiv pe baza
convingerii pacientului ca va functiona.
„Efectul Placebo” consta in efectul fiziologic si psihologic ce determina imbunatatirea starii de
santatate a unui pacient in urma adminstrarii unui placebo. Dupa cum sublinia antropologul medical
Daniel Moerman (Universitatea din Michigan, Dearborn) „efectul placebo” nu este cauzat de
„placebo” ci mai degraba de convingerea, expectatiile sau eventualele conditionari anterioare fata de
placebo, adica de semnificatia pe care pacientul o da substantei sau procedurii ce ii este administrata.
„Semnificatia raspunsului”reprezinta, dupa cum spunea el, „efectele fiziologice sau psihologice ale
semnificatiei in tratamentul afectiunii”. In acest context, rezultatele tratamentului pot fi influentate de
stimuli ca limbajul (ce este spus si cum este spus), procedurile (ce este facut si ce explicatii sunt
oferite), spatiul in care are loc intalnirea pacient-medic (clinica, spital, etc.), modul in care informatia
oferita (verbal si non-verbal) este integrata in istoria personala si in setul de convingeri socio-
culturale al pacientului.
Efectul sau mai bine spus efectele produse de diversele forme de placebo sunt inca privite reticient in
lumea medicala, ca fiind o „inselatorie” in practica terapeutica si un „zgomot” in cadrul testelor
clinice. Dupa cum remarca Anne Harrington (Universitatea Harvard), efectul placebo este considerat
simplist ca o fiziologie de nivel secundar care „pluteste asemenea uleiului pe apa”, la suprafata
transformarilor fiziologice fundamentale asociate cu tratamentul activ. In realitate, el moduleaza
tratamentele active precum si pe cele inactive farmacologic, jucand un rol atat in grupul activ
(potentand efectul farmacologic) cat si in grupul de control al testelor clinice. Filozofia simplista fata
de „placebo” se reflecta si in reglementarile legale ce incurajeaza un design al testelor clinice care
cauta marirea efectelor specifice ale tratamentelor active, nu si a efectului placebo desi in practica
terapeutica ambele efecte lucreaza impreuna in beneficiul pacientilor.
„Efectul placebo” nu este sinonim cu „raspunsul placebo”. „Raspunsul placebo” sau „efectul placebo
perceput” este orice schimbare ce are loc dupa administrarea unui placebo, schimbare ce se poate
datora unor diversi factori (regresia catre medie, tratamente concomitente pe care pacientul nu a
precizat ca le urmeaza, cursul natural al bolii, etc.). Adevaratul „efect placebo” este acea portiune din
raspunsul placebo ce nu s-ar fi manifestat daca placebo nu ar fi fost administrat. De aceea in testele
clinice trebuie sa existe pe langa grupul experimental si grupul-control caruia ii este administrat
placebo un al treilea grup „no-placebo” caruia nu ii este administrat nici un tratament. Doar astfel,
comparand si rezultatele dintre aceste grupuri, poate fi decis daca exista sau nu un efect placebo real.
Din pacate, multe din testele clinice publicate in revistele de specialitate nu au grupul de control „no-
placebo”, cu toate ca acest fapt nu este neaparat relevant in testarea eficacitatii noilor tratamente. Cu
toate ca ramane in continuare controversata, existenta unui efect placebo in testele clinice capata tot
mai multa acceptare, in special in cazul pacientilor cu dureri sau depresie, fapt datorat si progreselor
in clarificarea mecanismelor bio-chimice implicate.
Asa cum folosirea placebo ca o modalitate certa de diagnostic pentru a distinge intre afectiunile
psihogenice si cele organice poate fi in detrimentul pacientilor deoarece - dupa cum arata cercetarile
din ultimii ani - efectul placebo implica mecanisme biochimice reale (cum ar fi rolul endorfinelor in
analgezia placebo), tot astfel neinformarea pacientului de faptul ca i se administreaza placebo, pe
principiul moral al altruismului medicului si al efectelor potential benefice ale placebo-ului
administrat, poate fi chiar periculos. Conceptia conform careia, desi violeaza acordul consimtit,
pacientul poate fi inselat in anumite aspecte ”nefundamentale” ale actului terapeutic, pare viabila la
nivel abstract insa la nivel practic, cum ar fi in cazul unei erori medicale, poate avea consecinte
nedorite suportate in primul rand de pacient. Dupa cum sublinia Sissela Bok de la Harvard School of
Public Health, un pacient care realizeaza ca medicul a profitat de increderea sa (cu consecinte asupra
sanatatii sale), cu greu va mai avea incredere in cadrele medicale. Acesta este marele pericol ce
determina costuri umane si sociale: descoperirea inselarii poate duce la pierderea increderii cu
repercusiuni la un moment ulterior, intr-o situatie medicala ce necesita cu adevarat o mare incredere
din partea pacientului.
In prezent, in jurnalele peer-review au fost publicate numeroase articole stiintifice dedicate deslusirii
mecanismelor complexului fenomen placebo. Paradoxal, despre utilizarea placebo in demersul
terapeutic se cunosc putine informatii, in general anecdotice. Aceasta situatie este cauzata de
reticienta cadrelor medicale de a aborda deschis subiectul, datorita problemelor etice asociate cu
administrarea placebo in absenta acceptului pacientului precum si dificultatii de a distinge intre
„afectiune” si „boala”. Pentru multi medici, „afectiunea” este ceea ce medicul vede si gaseste, iar
„boala” este ceea ce pacientul simte ca suferinta. Afectiunea este ulcerul la stomac, boala este
dispepsia pe care el o poate aduce. Nu este insa usor sa diferentiezi intre „afectiune” si „boala”
datorita granitei neclare intre probleme „organice” si „functionale”. Un factor ce creste poate
frecventa administrarii de placebo de catre medic, pe langa ideea ca se adreseaza astfel „bolii”, il
constituie climatul medical din prezent, caracterizat de numarul tot mai mare de pacienti (ce implicit
limiteaza atentia pe care medicul o poate acorda fiecaruia) si de solicitarile acestora pentru mai multa
medicatie (chiar atunci cand sunt informati ca aceasta nu este necesara).
Analgezia indusa prin placebo s-a descoperit ca activeaza in unele circumstante sisteme endogene
opioide, inclusiv prin activarea anumitor regiuni ale creierului. Desi sistemele opioide endogene nu
sunt singurele mecanisme implicate in analgezia placebo, putine detalii se cunosc despre raspunsul
placebo mediat nonopioid, cum ar fi expunerea la un medicament ca ketorolac. Unul dintre
cercetatorii care s-a remarcat prin studierea acestor aspecte este Fabrizio Benedetti (Universitatea
Turin, Departamentul de neurostiinte, Italia), cercetarile sale aducand dovezi in favoarea existentei
unor mecanisme fiziologice activate de factorii psihologici implicati in efectul placebo. Alti
cercetatori au demonstrat ca influenta efectului placebo se extinde si asupra sistemul imunitar,
endocrin, respirator, cardiovascular, asupra dependentei, anxietatii, depresiei, Parkinson-ului. Factorii
psihologici sunt probabil „vinovati” ca determina indivizii sa raspunda deseori –intr-o masura
variabila - printr-un efect placebo la pastile cu zahar administrate dar nu si la zaharul ce se gaseste in
mancarea pe care o consuma zilnic. Analiza sistematica a studiilor efectuate privind efectul clinic
provocat de culoarea pastilelor administrate (medicamente active, nu placebo) arata ca perceptiile
oamenilor inflenteaza sanatatea: albastru este vazut ca „depresiv” iar culoarea portocaliu si rosu ca
„stimulante” (De Craen si colegii – BMJ, 1996). Spre exemplu, inainte de operatie, pentru linistire,
barbatii se pare ca prefera pastile portocalii in vreme ce femeile prefera pe cele albastre. Intr-un
studiu italian al efectelor sedative pe care pastilele inerte le au, s-a constatat ca pastilele albastre
provoaca efecte sedative la femei (probabil datorita asocierii cu vesmantul Fecioarei Maria, o figura
considerata protectoare de catre multe femei italiene) in vreme ce la barbati are efect stimulat
(probabil datorita asocierii cu culoarea echipei nationale de fotbal a Italiei).
Capata tot mai multa credibilitate ideea ca circuitele neurobiologice implicate in efectul placebo sunt
activate prin subtila influenta a experientei de viata pozitionata in cadrul contextului cultural. Biroul
medicului sau spitalul, asemenea unui locas religios, se caracterizeaza prin existenta unui scenariu ce
deriva din cutumele locului si care ii „spune” pacientului cum sa se comporte, cum sa „traiasca”
respectiva experienta si ce sa astepte de la ea. Astfel, stimulii contextuali si sociali pot determina
aparitia mai multor efecte placebo ce influenteaza starea fiziologica a pacientului prin mecanisme
diferite. Astfel de efecte au loc uneori chiar in absenta administrarii unui medicament placebo – fara
valoare demonstrata ca ar imbunatati starea de sanatate a pacientului in cazul afectiunii tratate (cum
ar fi vederea unei siringi intr-un context terapeutic).
In medicina moderna, „afectiunea” de care sufera un pacient este privita deseori ca un obiect exterior
cu o marginala semnificatie si implicatie psihologica pentru respectivul, minimalizandu-se relevanta
trairilor pe care ea le determina si modul cum sunt acestea procesate in vederea gasirii unui sens mai
larg experientei de inbolnavire (sens ce tine de fragilitatea vietii, de pacat, vinovatie, etc.). Intalnirea
terapeutica intre medic si pacient este insa permanent marcata de simboluri culturale. Convingerea ca
medicii inteleg problema de sanatate cu care se confrunta si ca ei detin solutia vindecarii sau a
alinarii suferintei, poate conduce la o expectatie crescuta din partea pacientilor. Aceasta expectatie,
daca este dublata de increderea in terapeutul respectiv, in reputatia sa cladita pe succese anterioare, in
empatia si entuziasmul pe care acesta le emana mai ales non-verbal, contribuie uneori la vindecare
prin declansarea mecanismelor biochimice implicate in efectul placebo.
Medicul, prin preconditionarile socio-culturale ce actioneaza asupra pacientilor, poate beneficia de o
persuasiune crescuta, utila in prezentarea unei explicatii pacientului vis-a-vis de situatia in care se
afla, de etapele ce trebuie urmate pana la vindecare. Halatul alb si stetoscopul raman însemne ale
obligatiei asumate de medic de a face tot ce este posibil pentru vindecarea pacientului. O astfel de
persuasiune nu trebuie insa sa priveze pacientul de dreptul sau de a participa la deciziile medicale ce
il privesc. Un pacient care percepe situatia sanatatii sale ca fiind controlabila, desi de multe ori este
speriat sau depasit de evenimente, va accepta sa respecte cu strictete instructiunile medicale si va
sprijini astfel procesul de vindecare. A limita explicatiile catre pacient la afirmatii seci gen „placebo
functioneaza numai daca tu crezi in el”, desi reflecta o realitate complexa (marcata de conditionari si
expectatii inconstiente), poate declansa conflicte interioare puternice la un pacient ce se simte deja
vulnerabil in fata bolii; pacientul doreste sa transfere pe cat posibil in exterior responsabilitatea
vindecarii iar o astfel de veste fara explicatii suplimentare pune o presiune prea mare pe umerii sai,
inducandu-i un sentiment de responsabilitate pentru viata sa pe care la acel moment nu si-l poate
asuma. De asemenea, acest gen de abordare ii poate crea pacientului impresia falsa ca este o
problema de vointa declansarea efectul placebo, cand de fapt aspectul emotional pare sa primeze.
Administrarea placebo in mod etic presupune luarea in considerare a relatiei existente intre medicul
si pacientul respectiv, a importantei ritualului terapeutic, a convingerilor generale ale pacientului
privind boala si moartea, privind corpul si mecanismele de vindecare, a influentei membrilor familiei
in procesul placebo.
Din pacate, nu exista studii academice semnificative despre utilizarea terapeutica a placebo in
Romania. Conform unui studiu („Placebo medication use in patient care: a survey of medical
interns” -Berger JT, West J Med,1999), doar 64% din medicii rezidenti americani chestionati
(provenind de la 28 facultati de medicina) stiau detalii despre utilizarea placebo in demersul
terapeutic. Ingrijorator este faptul ca mai mult de jumatate din medicii rezidenti considerau ca
administrarea de placebo este un test folositor pentru a avea certitudinea existentei unei dureri cu
cauza organica desi intr-un manual de farmacologie apreciat (Goodman and Gilman’s the
Pharmacologic Basis of Therapeutics, Pergamon Press, 1990) se preciza ca „reducerea/eliminarea
sau nu a simptomelor dupa administrarea unui placebo nu constituie o baza de incredere pentru a
determina daca simptomele au origine psihogenica sau somatica”. Este foarte putin probabil ca un
studiu similar sa releve o situatie mai buna in Romania, avand in vedere atentia redusa acordata
acestui complex fenomen in manualele utilizate in cadrul facultatilor de medicina romanesti.
„Efectul Placebo” consta in efectul fiziologic si psihologic ce determina imbunatatirea starii de
santatate a unui pacient in urma adminstrarii unui placebo. Dupa cum sublinia antropologul medical
Daniel Moerman (Universitatea din Michigan, Dearborn) „efectul placebo” nu este cauzat de
„placebo” ci mai degraba de convingerea, expectatiile sau eventualele conditionari anterioare fata de
placebo, adica de semnificatia pe care pacientul o da substantei sau procedurii ce ii este administrata.
Vezi FENOMENUL PLACEBO IN CONTEXT TERAPEUTIC (link placebo).
În dicționarul medical, acest fenomen este atributul acordat oricărui medicament prescris unui bolnav
în scopul de a-i face plăcere mai degrabă decât a-i fi util. Acest medicament poate fi o substanță de
formă farmaceutică, dar neutră din punct de vedere farmaco-dinamic, folosită în scop terapeutic
experimental.
Prima substanță folosită ca Placebo este apa, numită pretențios aqua simplex, acțiunea sa se bazează
pe prestigiul profesional al medicului ce prezenta acest medicament ca fiind foarte bun. Odată cu
creșterea nivelului sociocultural al pacienților ei nu au mai putut fi păcăliți ușor, de aceea apa a
trebuit să fie sterilizată, îmbuteliată în fiole și administrată.
Substanțe de acest fel au fost folosite în continuare în lumea medicală. În 1945 s-a folosit în scopul
ameliorării stării clinice a pacienților, au fost lansate primele antibiotice (solicitarea streptomicinei
depășind cu mult stocurile). În secțiile de ftiziologie se administra streptomocină doar celor cărora li
se prognoza o posibilă ameliorare, celorlalți administrânduli-se o substanță Placebo. Starea ambelor
categorii de pacienți s-a ameliorat, vindecarea producându-se doar la cei ce au beneficiat de
tratament cu antibiotice. În 1953 substanțele Placebo au fost folosite și în psihiatrie, atunci lansându-
se și primul neuroleptic –clorpromazină. Din cauza cantității reduse, medicamentul era distribuit doar
pacienților cu indicație clinică majoră, celorlalți fiindu-le administrată substanță Placebo, efectele
fiind similare la toți pacienții.
Efectul Placebo a mai fost folosit în tratarea crizelor Charcot, ca și în cazul isteriilor funcționale. În
urma injecțiilor cu apă distilată, simptomele dispăreau pentru o anumită perioadă de timp. Astăzi se
folosesc mai rar aceste metode de tratament.
Efectul Placebo a început să fie studiat științific pentru a i se găsi valoarea. În ultimii ani substanțele
Placebo au ajuns să fie utilizate pentru controlul comparativ al eficacității produselor farmacologice.
Numeroase substanțe psihotrope, care urmau să fie lansate în circuitul medical nu puteau fi verificate
și validate sub raport farmacodinamic decât prin comparație cu alte substanțe incerte din punct de
vedere farmacologic și administrate în paralel.
Factorii de care depinde fenomenul Placebo sunt:
 Bolnavul – studiile au arătat că unele persoane răspund prin manifestări clinice la
administrarea unor substanțe neutre (persoanele placebosensibile sau placeboreactive
reprezintă 1/3 din totalul populației). Alte persoane nu prezintă nici un fel de manifestări
clinice la administrarea substanțelor Placebo, ele fiind numite persoane placebononreactive și
reprezintă 2/3 din populație.
În cazul persoanelor ce răspund la substanțele Placebo, unele reacționează favorabil, în sensul că se
simt bine, alte reacționează negativ. Diferențele dintre persoane nu sunt neapărat structurale, nu țin
de structurile de personalitate ci sunt conjuncturale (o persoană poate fi placeboreactivă într-o zi și
placebononreactivă peste câteva săptămâni sau invers). Totuși, prin administrarea unor tehnici
proiective și a unor teste de personalitate s-a constatat că trăsături de personalitate cum ar fi:
extroversia, sociofilia, sugestibilitatea, conformismul, corelează cu un grad crescut de reactivitate la
substanțele Placebo, în timp ce alte trăsături ca: introversia, sociofobia, rigiditatea, suscepti-bilitatea
și neîncrederea se opun apariției fenomenului Placebo, corelând cu apariția unor reacții nonplacebo.
S-a demonstrat că femeile răspund pozitiv, mai intens și în număr mai mare decât bărbații. Copiii și
adolescenții răspund mai puțin la fenomenul Placebo, pentru că apariția acestui fenomen se bazează
pe încrederea pacientului în pregătirea profesională a medicului. De aceea fenomenul se manifestă
frecvent la persoanele vârstnice. Indiferent de vârsta pacientului și de investiția sa afectivă în medic
și medicament, efectul Placebo cunoaște o diminuare progresivă cu fiecare nouă administrare.
 Boala – cercetările au demonstrat că efectul vizează indirect boala, substanțele acționând
asupra simptomelor și nu asupra etiopatogenezei.
În afecțiunile cu un grad mai mare de subiectivitate, adică în afecțiunile psihogene, substanțele
Placebo obțin efecte mai bune iar în afecțiunile cu un nivel mai încet de organicitate efectul este
redus. Cea mai mare frecvență de reacție se întâlnește în cazul durerilor (cefalee, miolgii) care sunt
reversibile. Beneficiul produs în cazul durerilor de o substanță Placebo este echivalent cu efectul
unui analgezic.
În psihopatologie procentul cel mai mare de ameliorare prin fenomenul Placebo se înregistrează în
manifestările somatoforme hipocondrice și în simptome ca: anxietatea, depresia exogenă, insomnia și
astenia. În general întreaga fenomenologie neurotică se poate ameliora prin administrarea
substanțelor Placebo, cu amendamentul că în patologia neurotică efectul Placebo este invers
proporțional cu intensitatea manifestărilor clinice, cu durata bolii și cu cantitatea de medicamente
primite anterior. Efectul Placebo este mai intens în cazul nevrozelor decât în cel al psihozelor. În
cadrul nevrozelor, fenomenul se manifestă mai intens în nevroze mai puțin structurate, cum ar fi cel
anxios-depresive și mai slab în nevrozele cronice de lungă durată și în nevroze structurate (nevrozele
conversive).
 Terapeutul și relația sa cu pacientul – o relație pozitivă între cei doi întărește efectul Placebo
și invers. Efectul terapeutic al substanței depinde nu numai de încrederea pacientului în
medicamente ci și de încrederea medicului în substanța administrată.
 Forma farmaceutică a medicamentului – observațiile clinice au arătat că:
a) substanțele administrate sub formă de injecții sunt mai eficiente decât cele administrate oral. b)
substanțele administrate intravenos sunt mai eficiente decât cele administrate intramuscular. c)
pilulele au un efect Placebo mai puternic decât soluțiile, iar acestea sunt mai puternice decât
tabletele. d) substanțele colorate sunt mai eficiente decât celelalte. e) substanțele sapide și mai ales
cele amare sunt mai eficiente.
 Spitalizarea – prestigiul științific al unității medicale, dotarea spitalului cu mijloace moderne,
pregătirea profesională și renumele celor ce lucrează acolo, sporesc fenomenul Placebo.
Efectul Placebo însoțește orice act terapeutic, el nu se limitează doar la acțiunea unei substanțe
farmacologice, ci la orice diferență între rezultatul așteptat și rezultatul obținut de un medicament.
Bibliografie:

- //ro.wikipedia.org/wiki/Placebo (accesat la: 12 decembrie 2011)

- //www.descopera.ro/stiinta/4238441-efectul-placebo-miracolele-mintii (accesat la: 12


decembrie 2011)

- //www.medicalstudent.ro/contravizita/efectul-placebo.html (accesat la: 12 decembrie


2011)

- //www.medicina-naturista.ro/terapii-naturiste/ce-este-efectul-placebo.html (accesat la:


12 decembrie 2011)

- //sanatate.acasa.ro/boli-7/efectul-placebo-in-tratarea-unei-boli-15303.html (accesat la:


12 decembrie 2011)

- //www.consultanta-psihologica.com/efectul-placebo/ (accesat la: 12 decembrie 2011)