Parteneriatul familie-grădiniţă

pentru asigurarea reuşitei şcolare

Motto:

„ Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu

determini, în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua
în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre
fericire. Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru
lume!”

Din Child’s Appeal

Schimbări ale potenţialului educativ al familiei s-au produs continuu, în funcţie de

schimbările economice, culturale, politice şi sociale. Aceste schimbări se constată, în special, la
copii care încep un ciclu de educaţie instituţionalizată.

După introducerea, prin lege, a învăţământului obligatoriu, instituţiile şcolare au preluat,

în mod oficial, atribuţiile de educaţie şi pregătire a copiilor pentru viaţă. În felul acesta, funcţia
de educaţie a familiei a fost mult diminuată. Concepţia conform căreia educatorii oficiali pot
înfăptui integral formarea copilului s-a dovedit eronată şi dăunătoare, mai ales pentru că a
determinat o schimbare în atitudine în rândul părinţilor, conform căreia rolul lor este limitat
numai la asigurarea condiţiilor materiale necesare creşterii. Curând însă această tendinţă şi-a
dovedit ineficienţa.

Fără sprijinul activ al părinţilor, grădiniţa nu poate realiza obiectivele educaţionale

stabilite, oricât de competenţi ar fi educatorii. Lipsa parteneriatului dinte familie şi grădiniţă are
consecinţe grave, şi anume:

- scăderea prestigiului instituţiei de învăţământ;

- risipa de energie bilaterală, educator-educat.

1
 În scopul evaluării şi demonstrării importanţei familiei în educaţia preşcolarului, am
investigat un număr de 30 de familii, familiile copiilor de la grupa mare. Simultan am făcut
observaţii şi asupra comportamentului copiilor acestor familii, acasă şi la gădiniţă.

Ipoteza de la care am pornit a fost aceea că există un raport strâns între capacitatea de
adaptare a preşcolarului şi educaţia primită în familie. Iată concluziile la care am ajuns:

- timpul necesar asimilării statutului de preşcolar s-a dovedit a fi proporţional cu calitatea

şi setul de comportamente dobândite de copil în etapa premergătoare preşcolarităţii
(comportamente senzoriomotorii, mentale/intelectuale, sociale);
- există un contrast mare între conduitele copiilor proveniţi din familii organizate şi cei
proveniţi din familii dezorganizate;
- sunt diferenţe apreciabile de conduite adaptive între copii proveniţi din familii normele şi
cei crescuţi în centre sau adoptaţi de părinţi nelegitimi;

Familia contemporană,mai ales cea după 1989, cunoaşte schimbări importante, uneori
dramatice, ce influenţează în mare măsură dezvoltarea echilibrată şi pozitivă a copilului.
Poate datorită unor conflicte ivite în familie, a crescut delicvenţa juvenilă, atitudinea copiilor
faţă de societate s-a schimbat în rău, atitudinea faţă de şcoală şi familie s-a schimbat de
asemenea. Problemele existente în viaţa de familie sunt numeroase şi complexe, de la lipsa
banilor, atmosfera tensionată ce ajunge până la violenţă şi până la situaţii critice generate de
nivelul cultural şi de educaţie scăzut al părinţilor. Toate acestea conduc la probleme de
educaţie şi dezvoltarea copiilor. Rolul grădiniţei este acela de a discuta cu părinţii copiilor, de
a stimula comunicarea permanentă cu aceştia, de a informa membrii familiei cu privire la
nevoile psihice şi motrice ale copiilor, de a-i orienta către cunoaşterea activităţilor din
grădiniţă şi contribuţia materială la dotarea unităţii.

Educatoarea are sarcina de a asigura transparenţa necesară în cunoaşterea de către familie

a nivelului de dezvoltare al copilului, dar şi a căilor ce sunt de urmat, a priorităţilor
educaţionale din familie.

Funcţia de părinte este o „ meserie” şi, ca oricare meserie, ea trebuie învăţată.

2
 Noţiunea de părinte nu poate exista separat de cea de copil, după cum noţiunea de
educator nu poate exista separat de cea de educat.

Părinţii trebuie să cunoască, să devină conştienţi de infuenţa pe care o exercită prezenţa

lor în viaţa copilului, să fie convinşi că educaţia ce trebuie dată copilului, pentru societatea
actuală, este diferită de cele precedente, că societatea viitoare va fi diferită de cea actuală, iar
copilul trebuie pregătit corespunzător.

Greşesc acei părinţi care le interzic copiilor să se „atingă” de anumite obiecte sau să se
depărteze căt de mult pot. Tendinţa copilului de a apuca, de a desface piesele unei jucării, de
a le pipăii, de a le privii, chiar de a le izbii pentru a vedea dacă se sparg sau nu, nu trebuie
oprită. Curiozitatea acută de a cerceta tot ceea ce îl înconjoară, trebuie încurajată.

În scopul formării personalităţii copilului şi găsirii celor mai bune metode de educaţie,
sau organizat consfătuiri, întâlniri cu specialişti: medici, psihologi, pedagogi, asistenţi sociali,
profesori, părinţi, învăţători, educatori. Au fost prezentate şi s-au dezbătut preocupările
psihologilor şi recomandărilr lor expuse în diferite lucrări: J. PIAGET, J. BRUNER, U.
ŞCHIOPU, E. VERZA.

În urma dezbaterilor s-au stabilit următoarele reguli:

- să-ţi iubeşti copilul;

- să-ti protejezi copilul;
- să fi bun exemplu pentru copilul tău;
- să lucrezi cu copilul tău;
- să te joci cu copilul tău;
- să laşi copilul să dobândească singur experienţe de viaţă, chiar dacă suferă;
- să-i arăţi copilului posibilităţile şi limitele libertăţii umane;
- să-l înveţi să fie ascultător;
- să aştepţi de la copil numai aprecierile pe care le poate da, conform gradului de maturitate
şi propriei experienţe;
- să-i oferi copilului trăiri cu valoare de amintire.

3
Grădiniţei îi revine rolul de coordonator în cadrul relaţiilor ei cu familia- acest rol derivă
din faptul că prima este instituţie specializată, cu cadre didactice pregătite pentru
realizarea sarcinilor educaţiei preşcolare.

Relaţia instituţie preşcolară-familie, nu se poate constituii în fapt fără asigurarea

unei condiţii de bază, fundamentală: cunoaşterea familiei de către educatoare, a
caracteristicilor şi potenţialului ei educativ. Pe lângă cunoaşterea familiei, educatoarei îi
revine sarcina de a stabilii un program comun de educaţie în grădiniţă şi familie.

Educatoare trebuie să-i convingă pe părinţii că cerinţele grădiniţei trebuie

continuate şi în familie de către toţi factorii educaţionali ai acestore: mama, tata, fraţi,
bunici în egală măsură.

Pedagogul JOHN LOCKE, convins de puterea exemplului în familie, de ambianţa

şi climatul acesteia şi de înclinaţia către imitaţie a copilului, se adresa părinţilor: „Nu
ttrebuie să faceţi în faţa copilului nimic din ceea ce nu vreţi să imite. Dacă vă scapă o
vorbă sau săvârşiţi vreo faptă pe care i-aţi prezentat-o drept o greşeală cănd a comis-o, el
cu siguranţă se va apăra invocând exemplul dat de dumneavoastră şi se va pune în
asemenea măsură la adăpostul ecestui exemplu, încât cu greu vă veţi putea atinge de el
pentru a-i îndrepta cum trebuie greşeala.”

O deosebită importanţă în „educarea părinţilor” o are propaganda pedagogică.

Această formă de colaborare îmbracă multiple aspecte: şedinţe cu părinţii- în care sunt
prezentate pricipalele aspecte ale activităţii grădiniţei; propaganda vizuală- afişarea
diverselor materiale pe teme de educaţie, dar materiale ce arată activitatea preşcolarilor
din grădiniţă; vizitarea grădiniţei de către părinţi; participarea la lecţii deschise şi serbări
etc.

În ceea ce priveşte opinia mea legată de măsurile pe care le-aş lua, întrucât fiecare
individ reprezintă un izvor de experienţă în învăţare atât pentru propria lor formare cât şi
pentru ceilalţi, pentru a ridica standarul procesului educaţional, aş implementa „educaţia
pentru toţi”.

În educaţia pentru toţi evidenţiem o dimensiune cantitativă şi calitativă.

4
  Dimensiunea cantitativă se referă la numărul mare de copii care nefiind abordaţi
adecvat în sistemul şcolar, îşi pierd posibilitatea de a se manifesta plenar, de a se
integra optim şi de a beneficia de şanse egale de instruire şi educare;
 Dimensiunea calitativă îi are în vedere mai ales pe acei elevi ale căror cerinţe
educative de bază nu sunt satisfăcute corespunzător la şcoală.

În ceea ce priveşte educaţia pentru toţi încă din învăţământul preşcolar, voi definii
câteva direcţii de actiune şi condiţii ale educaţiei:

- O viziune globală asupra stimulării, protejării, dezvoltării, şi construcţiei personalităţii

copilului;
- O atenţie sporită faţă de educaţia părinţilor, colaboratori şi parteneri ăn educaţie, familia
constituind prima influenţă socio-educaţională asupra copilului;
- Eliminarea segregării şi descriminării de orice tip, este în spiritul educaţiei pentru toţi să
trateze carenţele speciale ale tuturor copiilor de diferite categorii. Transpusă la vârstă
mică, această cerinţă oferă şansa eliminării unor bariere, fapt ce poate fi hotărâtor pentru
evoluţia ulterioară a copilului.

Programele de stimulare timpurie a dezvoltării reprezintă o primă şi decisivă etapă în

realizarea obiectivelor educaţiei pentru toti. În termeni de strategie didactică, programele de
educaţie timpurie, propuse în perspectiva educaţiei pentru toţi, au la bază:

- Reconsiderarea jocului, ca principal instrument de învăţare şi devenire pentru copii

mici;
- Libertatea de alegere a jocului corespunzător cerinţelor şi intereselor copilului în
învăţare şi dezvoltare;
- Cunoaşterea şi evaluarea continuă a nivelului de dezvoltare al copilului, sesizarea
eventualelor abateri în dezvoltare;
- Individualizarea şi tratarea adecvată a copilului în actul educaţional se completează
prin învăţarea în cooperare şi prin metode de antrenare a grupului în activităţile de
învăţare;
- Stimularea vieţii de relaţie a copilului cu ceilalţi copii şi adulţi;
- Implicarea familiei-părinţi ca parteneri în educaţie, şi a comunităţii.

5
 Grădiniţa nu poate face minuni, iar educaţia dată în această instituţie nu va avea
rezultate bune, dacă nu se va sprijinii şi nu va colabora cu familiile copiilor.