Școala Ardeleană este o mișcare de emancipare politică și socială care s-a manifestat în

Transilvania, care a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Punctul în care s-a închegat
această expresie a iluminismului românesc a fost la Blaj, moment în care cărturarii vremii, școliți
în instituțiile de învățământ din occident, au inițiat o mișcare prin care s-a dorit evidențierea și
demonstrarea originii romane a poporului român, latinitatea limbii vorbite în spațiul românesc și
continuitatea românilor din stânga Dunării.
Secolul al XVIII-lea a fost denumit pe plan mondial ca Le Grand Siècle (Marele Secol),
întrucât a reprezentat perioada de înflorire a științelor exacte (matematică, fizică, chimie etc.)și a
celor umaniste. Curentul iluminist, care a caracterizat Le Siècle des lumières (Secolul
Luminilor), a fost schițat în linii mari încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea de Voltaire, prin
opera Oedipe și Montesquieu, prin lucrarea Lettre persannes. Treptat această nouă viziune
artistică se răspândește și în alte state, cum ar fi Spania, Germania, Statele italiene, Polonia,
Rusia, Imperiul Habsburgic etc.).
Acest nou curent apărut se va caracteriza în funcție de condițiile și nevoile specifice
fiecărei societăți în parte. În Transilvania, odată cu Unirea de la 1700 cu Biserica Romei, a
început un amplu proces de emancipare a poporului român, prin petiții și memorii adresate fie
Dietei de la Cluj, fie Curții de la Viena, de către clasa intelectuală a acelei vremi din
Transilvania. Începutul Școlii Ardelene își are obârșia în acțiunile unor învățați ecleziastici
precum Silvestru Caliani, Grigorie Maior, Petru Pavel Aron – toţi absolvenţi de Roma, Gherontie
Cotorea (absolvent de Tîrnavia) şi Atanasie Rednic (cu studii la Viena).
Primele școli cu predare în limba română au apărut la Blaj, în timpul Episcopului Petru Pavel
Aron (1752 – 1764). În timpul aceluiași episcop a fost înființată o tipografie și o bibliotecă care
au ajutat ca Blajul să devină un important nucleu al culturii românești.
Au existat trei etape ale manifestării mișcării Școlii Ardelene:
1. Etapa pregătitoare, prin demersurile Episcopului Inocențiu Micu- Klein pentru libertatea
românilor din Transilvania;
2. Etapa de elaborare și afirmare a ideologiei naționale, în care s-a urmărit, cu precădere,
dezvoltarea învățământului românesc;
3. Etapa caracterizată de un puternic suflu iluminist, care a ajuns la apogeu odată cu revoluția de la
1848.
Din acțiunile pe care le-au desfășurat adepții Școlii Ardelene au decurs o serie de
caracteristici specifice acestei mișcări. Amintim aici:
 caracterul politic – prin memoriul intitulat Supplex Libellus Valachorum trimis în anul 1791
împăratului de la Viena, Leopold al II-lea.
 caracterul iluminist – burghezia română își îndreaptă toate resursele spre o dezvoltare în plan
cultural, cum ar fi: înființarea a numeroase școli cu predarea în limba română, tipărirea
manualelor, cărților cu noțiuni științifice, calendarelor etc.
 caracterul erudit – s-a încercat accentuarea conștiinței naționale prin cultură.

Cei mai de seamă reprezentanți ai Școlii Ardelene au fost: Samuil Micu (Istoria și lucrurile și
întîmplările românilor), Gheorghe Șincai (Hronica românilor și a mai multor neamuri), Petru
Maior(Istoria pentru începutul românilor în Dachia), Ion Budai-Deleanu (Țiganiada) etc.