POEZII CU OAMENI DE ZĂPADĂ

MOŞUL OMUL DE ZĂPADĂ

Latră-un câine foc şi pară Ninge, ninge şi iar ninge,

Alarmând întreaga casă. Ca-ntr-o lume fermecată
Un moş alb stă-n curte-afară Creşte omul de zăpadă
Cu nas roşu, cuşmă groasă Dintr-un bulgăr cât o roată.
Şi ochi mari ca doi cărbuni
Cin’ să fie oameni buni? Am să-i fac ochi de cărbune,
Şi nas roşu de ardei
Iese-n curte-un prichindel Şi-am să-i pun şi-un băţ în braţe
Parcă speriat şi el Să nu-l muşte moş Grivei.
Fiorosul moş să-l vadă.
Se întoarce-n casă-ndată Am să-i pun şi pălăria
Cu privirea luminată: Pe care-a zvârlit-o tata
-Moşu-i omul de zăpadă! Ti! Ce bine o să-i şadă
Peste părul alb ca vata!

Dar prietene, ia seama!

OMUL DE ZĂPADA Fugi când iasă soarele!
Fugi? Dar cum? Halal să-mi fie
I-am uitat picioarele!
Doi prieteni ursuleţi,
Tare harnici şi isteţi,
Vor să facă în ogradă,
Un om mare de zăpadă. OMUL DE ZĂPADĂ
Încep treaba cu domolul,
Dau zăpada rostogolul
Şi-astfel întocmesc uşor În grădină lângă stradă,
Din zăpadă, omul lor. Şade omul de zăpadă
Capu-l fac, apoi, drept nas, L-am făcut cu mâna mea,
Pun un morcov de pripas. Din covorul alb de nea.
Pentru ochi, sunt tocmai buni,
Două cioturi de cărbuni. Chiar de ninge, chiar de-i ger
Pălăria, un castron, Eu mă joc frumos cu el
Doi, trei nasturi la palton, Însă când afară-i soare
Un baston cum are tata E topit de supărare.
Şi-omul de zăpadă-i gata!
Dar venit-a iepuraşul,
Urechiatul şi poznaşul
Şi-a mâncat pe negustate
Morcovul pe jumătate!
OMUL DE ZĂPADĂ
Rezemat într-un toiag
Stă-n ogradă un moşneag
Poartă-n cap o oală veche,
Răsturnată pe-o ureche,
Lasă c-o repar şi-apoi
Să mi-i văd pe vrăbioi
Ce-ar mai ciuguli ceva
Chiar din pălăria mea!
Dar nu-i las, atunci să vadă
Cine-i omul de zăpadă!

Ochii negrii şi lucioşi,

Par cărbuni din vatră scoşi. OMUL DE ZĂPADĂ
Nu-i lipseşte nici lulea,
Parcă pufăie din ea.
Dintr-un bulgăre de nea,
Iar pe piept, perechi, perechi, Am făcut un om sadea,
Poartă moşul nasturi vechi. I-am pus nas şi-o gură mică,
Şi mai are şi-un nas roş’ Şi l-am botezat Năică
Ca o creastă de cocoş.
Primăvara, soarele,
OMUL DE ZĂPADĂ I-a topit picioarele
Din Năică ne-a rămas,
Ţanţoş stă-n ogradă, O tigaie şi un nas.
Parcă-i o minune
Omul de zăpadă,
Cu ochi de cărbune.
Dintr-un morcov nasul,
Cuşma o tigaie,
Şi-n jur la tot pasul,
Mare hărmălaie!
Omul de zăpadă
Parcă se gândeşte:
,,Când o să mă vadă,
Soarele, păleşte!’’
Soarele molcomul,
Îi zâmbi oleacă
Şi pe dată omul,
Se făcu... băltoacă!

VITEAZUL OM DE ZĂPADĂ
-Eu sunt omul de zăpadă,
Fără puşcă, fără spadă
Cu o mătură cam veche,
Dar viteaz fără pereche.

Vrăbiile din vâlcea,

Râd de pălăria mea,
Cum c-ar fi o oală spartă,
Fără fund şi fără toartă.