PROLOG
creştine (inclusiv pe cele ortodoxe), nu reuşeşte să pună la dispoziţia lumii contem-
Modern öi postmodern. Teologul ortodox öi poziüionarea lui în
lumea contemporanä
Spuneam altă dată că Sfinţii Părinţi ai Bisericii au apreciat faptul că omul îşi
desfăşoară viaţa sa la întâlnirea dintre două lumi, una suficientă şi alta insuficien-
tă. Este o realitate pe care modernitatea o face şi mai sensibilă. Biserica trăieşte
astăzi timpuri speciale, în care omul contemporan şi-a pierdut religiozitatea sau nu-i
mai place să o afişeze. Aşadar, o lume tehnicizată, individualizată, perfecţionată în
care legătura cu Dumnezeu a omului care o stăpâneşte nu mai este una determi-
nantă ca mai înainte. Este vorba de o anume slăbire a veacurilor din ultimele zile.
Globalizarea şi lupta pentru câştigarea traiului zilnic sau pentru posesiunea mate-
rială sunt elemente constitutive ale societăţii de astăzi. Pare a fi vorba din nou de
vremuri de tranziţie, apăsate de greutate şi de nemulţumire faţă de ceea ce oferă
viaţa omului de astăzi. Totul este totodată din ce în ce mai digitalizat, satisfăcând
căutările minţii şi confortul trupului, nemaiaducând însă mulţumirea sufletească.
Apoi, omul de astăzi asistă la un succes al ştiinţelor exacte, în timp ce ştiinţele spiri-
tului şi-au pierdut susţinerea.
Din păcate, astăzi teologul nu mai are o poziţie centrală în cadrul societăţii
(creştine). Acest lucru este dat poate şi de faptul că ultimele veacuri, în special însă
lumea contemporană, la nivelul Ortodoxiei, au adus o serie întreagă de schimbări
atât a funcţiei pe care el trebuie să o aibă în Biserică, cât şi a caracteristicilor sale. El
nu s-a mai bucurat de promovare din partea autorităţii şi nici de consultare. De cele
mai multe ori, teologul specialist de astăzi, mai ales în situaţia în care are capacitatea
să dea un răspuns pertinent, nu mai este întrebat asupra problemelor şi nu se ţine
cont de părerea, experienţa şi cunoştinţele lui în luarea de decizii hotărâtoare cu
privire la viaţa Bisericii. Totodată, se întâmplă des ca teologi nespecializaţi pe anu-
mite probleme să ia poziţie decisivă sau să reprezinte Biserica. Şi ne referim la nivel
amplu ortodox. Acest lucru pentru că Ortodoxia ultimelor secole, îndepărtându-se de
metoda patristică şi nemaidorind să asimileze duhul Părinţilor, a renunţat înainte
de toate la privirea critică a lucrurilor. Sfinţii Părinţi dau exemplu de stăpânire a
Tradiţiei Bisericii şi a învăţăturii acesteia în legătură cu diverse probleme. Pentru că
întreaga structură a lumii este logică şi raţională, ea poate fi analizată şi experiată,
poate fi adâncită şi sintetizată. Din păcate, la nivel macro, Ortodoxia de astăzi, deşi
dispune de un tezaur extrem de valoros, fundamental, deşi are la dispoziţie lucrări de
specialitate (în special occidentale) care prezintă complex formele culturii şi istoriei
5 6
PROLOG
porane sinteze ale conţinuturilor teologice.
Compatibilitatea Ortodoxiei cu modernitatea este o temă angrenată astăzi de
interesul mai larg al societăţii moderne şi al creştinismului (în special apusean) de a
privi, în relaţia lor dublă (pozitiv şi negativ), religia şi modernitatea (relaţia dintre
religie şi modernitate, modernizarea religiei sau acomodarea acesteia la moderni-
tate, conflictele dintre religie şi modernitate etc.). Cadrul larg care priveşte această
temă, mai precis modernismul şi post-modernismul, îşi are începutul în dezvoltările
vest-europene debutate cu Renaşterea sec. al XV-lea şi priveşte toate domeniile vieţii,
nu numai religia. Şi dacă s-a pornit de la un aşa-numit „concept al modernizării”
(Modernisierungskonzept), astăzi se vorbeşte de „modernităţile multiple” (multiple
Modernitäten – sociologul Shmuel Eisenstadt) şi de „modenitatea fluidă” (liquid or
fluid modernity – sociologul Zygmunt Bauman)1. Teologia ortodoxă contemporană
prezintă, firesc, în aceste condiţii, anumite specificităţi:
– se află într-un contact strâns şi reprezintă o dezvoltare a unor procese ale
căror rădăcini pot fi regăsite în sec. al XIV-lea (ieşire din cadru monastic, teoretiza-
re şi scolasticizare, izolare mai mult la nivelul laicatului, pierdere a caracterului
profetic, harismatic şi revelator, disociere de principiile ascetice şi mistice etc.);
– optează pentru o îndepărtare progresivă de sursele şi fundamentele teologi-
ce ale Bisericii (de aici caracterul binevenit al încercărilor pe care le reprezintă şi al
rezolvărilor pe care le propune aşa-numitul curent neo-patristic);
– renunţă la concentrarea pe adevărurile pe care ea le reprezintă sau pe care
trebuie să le reprezinte şi de aici şi incapacitatea de a reacţiona (potrivit) cu lumea şi
cu modernitatea;
– este prea puţin duhovnicească şi nu vorbeşte (cu puţine excepţii) de stră-
duinţele ascetice, de lupta în Duh şi de dobândirea Sfântului Duh;
– nu reprezintă un mod de viaţă (bineînţeles, cu excepţii) şi nici nu este lega-
tă strâns de Biserică şi de transmiterea în aceasta a unei învăţături specifice;
– priveşte teologi care nu apar în genere ca persoane duhovniceşti şi nici ca
deţinători ai protiei adevărului;
– este o teologie care, de multe ori, nu porneşte de la rezolvarea probleme-
lor omului contemporan;
– ajunge să fie, în special pentru ultimele generaţii de teologi, şcoliţi în Apus
şi cunoscând mai bine teologia de aici decât pe cea proprie, proces intelectual, joc al
minţii şi speculaţie filosofică, neinteresată de lucrarea asupra inimii, ci rămânând
doar la nivelul minţii;
– a fost ruptă de contextul ei firesc (care priveşte atât forma cât şi conţinu-
tul) şi a fost segmentată, la nivel extern şi intern, potrivit structurii şi gândirii scolas-
tice şi „ştiinţifice” apusene (theologia historica, theologia biblica, theologia sistema-
tica, theologia practica).
Păr. Dumitru Stăniloae a observat cu justeţe, studiind cu atenţie teologia Pă-
rinţilor de la sfârşitul epocii bizantine, schimbarea în modernitate a condiţiilor
1
Cf. V.N. MAKRIDES, „Orthodoxes Christentum und Moderne – Inkompatibilität oder
langfristige Anpassung?”, în: Una Sancta, 1/2011, pp. 15-17.
PROLOG
teologhisirii pe care le-a şi notat de fiecare dată în intervenţiile sale2. Pentru el teo-
logia este sporire a învăţăturii Bisericii, nu numai primire a adevărurilor dumne-
zeieşti, ci şi adâncire şi propovăduire a lor şi învăţătură adevărată asimilată de
Biserică. Teologia este operată în Biserică de către toţi membrii acesteia, într-o mă-
sură mai mică sau mai mare. Acest lucru pentru că „Biserica în întregime realizează
prin Duhul Sfânt, Duhul comuniunii, o intercondiţionare simfonică a gândurilor
personale” (p. 100). Ea priveşte direct mântuirea mădularelor Bisericii şi este res-
ponsabilă pentru viaţa biericească şi progresul spiritual-duhovnicesc. Adevărata
teologhisire are nevoie de curăţire şi de lucrarea Sfântului Duh, fapt pentru care se
mai vorbeşte şi de existenţa unei taine a teologiei (Păr. Capadocieni). Ea este direct
legată de „progresul spiritual al omenirii în cursul timpului dar şi de probleme noi
ale omenirii, în funcţie de care se realizează acest progres”. În tot cazul, este deter-
minată de trei condiţii fundamentale, şi anume: fidelitatea faţă de adevărurile dum-
nezeieşti, responsabilitatea pentru mântuirea credincioşilor şi deschiderea faţă de
viitorul eshatologic (p. 103). Ea trebuie să fie „ca şi Biserica, apostolică, contempo-
rană cu fiecare epocă şi profetic-eshatologică” (p. 107). Mai mult, pentru a-şi înde-
plini această întreită condiţie a sa, trebuie să fie o teologie a credinţei, nădejdii şi
dragostei. Ea „deschide perspectiva spre arătarea lui Hristos deplină la sfârşitul tim-
pului” (109) şi „prin trăirea duhovnicească din Biserică, este chemată să ajute în
general toată mişcarea creaţiunii spre Dumnezeu” (p. 110). Teologia este slujire
bisericească, explicare şi aprofundare a adevărului despre Dumnezeu, punere în
lumină a conţinutului nelimitat al dogmelor, pătrundere în profunzimea neţărmu-
rită a înţelesurilor învăţăturii Bisericii. Totodată reprezintă nevoia Bisericii de a
explica această învăţătură credincioşilor. Estenţial este faptul că ea se desfăşoară
între Dumnezeu şi om, ca realităţi şi taine fundamentale ale existenţei. Reprezintă
aşadar o taină a comuniunii între Dumnezeu şi om. Nu o „afacere academică”, ci
„aspiraţie către adevăr” şi „mărturisire de credinţă”. Ea nu trebuie să fie ruptă de
evenimentul mântuirii şi trebuie să fie „expresie a sobornicităţii eclesiale”. Teologia
„este reflexiunea asupra conţinutului credinţei moştenit din mărturia şi trăirea
2
„Deşi eu n-am avut parohie, am slujit Sfânta Liturghie în fiecare duminică, am predicat. Eu
zic că parcă simţi altă responsabilitate când eşti preot, dar nu este exclus să fii teolog bun şi în
altă parte, fără a fi preot. Trebuie să fie şi o notă de sfinţenie în ceea ce spui. Când vorbeşti de
Dumnezeu nu poţi să nu reflectezi în ceea ce spui şi sfinţenia lui Dumnezeu. Să se vadă că
vorbeşti de o realitate care este alta decât cea a lumii acesteia. (...) Dar nu s-au ridicat nici
dintre preoţi teologi la noi. Nu s-au prea ridicat! Nu ştiu, poate au fost prea ocupaţi cu viaţa
liturgică. Nu le poţi face pe amândouă! Ca să fii preot asta te reclamă în fiecare moment.
Trebuie să fii printre credincioşi, să îi înveţi, să îi sfătuieşti, să îi mângâi. Părinţii Bisericii erau
episcopi, dar n-aveau atâta administraţie ca cei de astăzi. Sfântul Ioan Gură de Aur citea în
fiecare săptămână Noul Testament. Nu cred că făceau administraţie! Sfinţii Vasile cel Mare,
Atanasie cel Mare, toţi marii teologi erau nu numai preoţi. Erau episcopi!” („Pr. Prof. Dumitru
Stăniloae, Interviu”, publicat în: Revista Scara, treapta 7, p. 10, reprodus electronic la adresa:
www.proiectavdhela.ro). Mai departe, urmăm în expunerea ideilor lucrarea: Păr. Dumitru
STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bise-
ricii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, pp. 92-110.
7 8
PROLOG
iniţială a Revelaţiei pe care o avem în Scriptură şi în Tradiţia apostolică, în scopul de
a-l face eficient ca factor de mântuire pentru fiecare generaţie de credincioşi” (p. 98).
Teologii şi slujirea lor sunt în directă dependenţă de opera de mântuire a
credincioşilor din fiecare timp al Bisericii. Teolog nu este cel care simplu se roagă, ci
cel care răspunde acestei chemări în cadrul pleromei Bisericii şi care caută „să
trăiască cât mai deplin spiritualitatea atât de caracteristică a Bisericii Ortodoxe”
pentru a reda şi adânci gândirea, trăirea duhovnicească şi lucrarea sfinţitoare şi
slujitoare a Bisericii (p. 102).
„Teologii trebuie să-şi încadreze slujirea lor în această operă de mântuire
a credincioşilor Bisericii din fiecare timp. De aceea reflexiunea teologică
personală trebuie să fie animată nu de dorinţa de originalitate cu orice
preţ, ci de explicarea a ceea ce e moştenire comună şi slujeşte mântuirii
credincioşilor Bisericii din acel timp; ea trebuie să stea în strânsă intimi-
tate cu viaţa de rugăciune şi de slujire a Bisericii, pentru a adânci şi învi-
ora această slujire. Fără aceasta, Biserica poate deveni formalistă în sluji-
rea ei, iar teologia, rece şi individualistă. Rezultatele reflexiunii teologice
personale se vor încadra cu atât mai sigur în învăţătura Bisericii, cu cât ea
va fi hrănită mai mult de această învăţătură moştenită din tot trecutul şi
de practicarea ei în rugăciune, în cultul, în spiritualitatea autentică a Bi-
sericii, în dialogul viu al Bisericii cu Hristos şi cu cât ea se va încadra mai
deplin în acest dialog, fiind ea însăşi un dialog cu Hristos şi înviorând şi
îmbogăţind dialogul Bisericii” (p. 101).
O teologie fixată în trecut este la fel de ineficientă ca o teologie legată strict
de prezent sau una care priveşte doar viitorul. Lucrarea teologului este una inte-
grală, aflată în continuitate cu cea a teologilor dinaintea sa, ancorată în problemele
prezentului şi neavând alt scop decât câştigarea viitorului3. Atenţia teologului este
strâns legată de cea a Bisericii. Rolului lui este acela de a aduce împreună cu Bise-
rica pe creştin la Hristos. Responsabilitatea lui pentru lumea contemporană rămâne
unul dintre aspectele fundamentale ale activităţii sale.
Spaţiul românesc reprezintă astăzi un cadru bisericesc şi teologic special.
Lumea se miră cum aici bisericile încă sunt pline şi cum oamenii mai sunt încă
oameni şi nu nişte maşini programate care răspund prompt, zâmbesc atunci când
este de zâmbit şi glumesc doar atunci când este momentul. Care schiţează totul în şi
după formule bine gândite şi potrivite. Teologia românească are o putere care poate
conta la nivelul întregii Ortodoxii, pe care însă nu şi-o administrează aşa cum trebuie
şi nici nu şi-o manifestă ca atare. Cel care cunoaşte ce se întâmplă în centrele teo-
logice ortodoxe ale lumii, înţelege cu uşurinţă acest lucru. Şi nu putem să spunem că
Grecia sau Rusia nu au teologi mari şi un sistem teologic. Îi au aşa cum i-au avut
întotdeauna şi îşi ocupă locul lor în cadrul teologic ortodox mai larg. Le lipseşte însă
3
„Teologia trebuie să fie ancorată în fundamentul neschimbat pus de Hristos, dar în acelaşi
timp face accesibile bunătăţile lui Hristos oamenilor de astăzi şi îi pregăteşte pentru deplina
participare la ele în veacul viitorul, constituind prin aceasta un ferment al progresului în
fiecare timp” (p. 108).
PROLOG
în prezent forţa şi consistenţa date teologiei româneşti de tradiţia patristică curată
de atâtea secole şi, mai ales, fineţea, adâncimea şi concreteţea firească impregnate
ei de Păr. Dumitru Stăniloae. România este, la nivelul Ortodoxiei, spaţiul cu cea mai
importantă editare de carte teologică, fapt care trebuie să indice un proces special
care are loc şi care reprezintă căutările generaţiilor de tineri teologi. Trebuie însă
spus totodată şi că perspectiva critică asupra producţiei teologice este afectată şi ea
într-o măsură corespunzătoare. Apoi, publicarea de carte teologică şi de specialitate
este şi ea fărâmiţată în nenumărate proiecte care imediat ce sunt puse în practică
sunt şi abandonate, ilustrând foarte bine incapacitatea românului (teolog) de a
conlucra cu co-naţionalul său. Teologul ar avea, prin urmare, în contemporaneitate şi
acea datorie de sudare a legăturile interne ale neamului. Este însă o misiune pe
care teologia de astăzi, din păcate, nu o prevede, într-un moment în care Occidentul
a înţeles că, în context pancosmic şi european, nu trebuie pierdute trăsăturile şi
specificul neamului.
Dreapta-credinţă (ὀρθο-δοξία) a reprezentat în Ortodoxie, întotdeauna (cu
excepţia unora dintre teologii mai călduţi ai timpurilor moderne) normă a Teologiei
şi a teologului, fiind întotdeauna strâns legată de adâncirea literaturii inspirate a
Bisericii şi prin promovarea Tradiţiei acesteia, adică respectarea funcţiilor şi struc-
turilor ei de-a lungul timpului. De multe ori, astăzi, aderarea la Tradiţia Bisericii şi la
Părinţi este privită drept privare a autenticităţii şi a libertăţii. Este nedemn să gân-
deşti ca Părinţii, să te exprimi în limbajul Bisericii şi să adânceşti Tradiţia
acesteia. Mai potrivit să formulezi idei care nu au de a face cu acestea, să schimbi
limbajul consacrat şi să inventezi teologie, preluând-o de fapt din afara Bisericii şi
relativizând-o pe cea din interior. Astăzi afirmarea apologetică a învăţăturii de
credinţă şi a teologiei aproape că nu mai prezintă interes, decât, poate, cel mult, ca
un lucru ce ţine de anumite epoci trecute. Totodată, Teologia de astăzi vorbeşte prea
puţin de ceea ce înseamnă luptă duhovnicească, şi acest lucru tocmai pentru că este
promovată în afara ei. Cunoaşterea realităţilor duhovniceşti nu mai reprezintă o
îndeletnicire a teologilor care înţeleg drept metafore minunile petrecute odinioară pe
baza credinţei.
Astăzi apare ca necesară şi actuală angrenarea, bineînţeles, doar pornind de la
Tradiţie, într-un dialog complex cu modernitatea şi cu celelalte confesiuni creştine.
Societatea contemporană se confruntă cu o lume care prin modernismul ei izolează
persoana umană sau o uită la marginea preocupărilor de viaţă ale sale. De aici carac-
terul fundamental al impunerii existenţei unei etici în general şi a unei etici a îngri-
jirii în special, care şi justifică o abordare specială în procesul de profesionalizare
teologică şi specificare a determinanţilor Teologiei în general, cu aplicaţii practice şi
concrete. Nu în ultimul rând, această realitate indică clar faptul că poziţia teologului
la nivelul lumii este una de responsabilitate (pentru el, pentru aproapele, pentru
lume în general şi înaintea lui Dumnezeu).
Una dintre priorităţile Bisericii de astăzi este aceea de a promova din toate
puterile şi pe toate căile modernizarea societăţii ortodoxe. Acest lucru nu înseamnă,
bineînţeles, acomodarea condiţiilor de trai la nivelul timpului, ci înainte de toate
actualizarea şi aducerea la zi a omului de astăzi. Modernizarea lui prin acomodarea
la normele potrivite de civilizaţie şi de cultură în aşa fel să facă faţă problemelor cu
9 10
PROLOG
care se confruntă, să poată să trăiască potrivit vremii şi să poată să gândească şi să
producă conform necesităţilor date de societatea şi de vremea în care trăieşte. Este
adevărat şi faptul că în toate este rânduiala lui Dumnezeu şi poate că nu la voia
întâmplării nenumărate minţi ortodoxe îşi desfăşoară astăzi activitatea în afara terito-
riilor eminamente ortodoxe. Este probabil o „misiune” care se desfăşoară nesimţit şi
nestabilit. Singura ruptură şi singurul dezacord care ni se pare că există între Teo-
logia Bisericii, înţeleasă ca tradiţională, şi modernitate sunt date de fapt tocmai de
nelucrarea potrivită a Tradiţiei. Faptul că astăzi teologia Părinţilor nu este evaluată
şi apelată produce această ruptură. Apoi, nu putem înţelege cum teologul ortodox,
fără să-şi cunoască credinţa şi Biserica, se lansează astăzi în analize legate de carac-
terul învechit al Bisericii şi nepotrivirea acesteia pentru lumea contmporană. Or-
todoxia trebuie să fie în orice moment pregătită să dea un răspuns problemelor omu-
lui contemporan. Astăzi Europa unită întâmpină diverse dificultăţi, una dintre cele
mai importante fiind cea privitoare la apartenenţa religioasă. Şi ştim că istoria se
repetă, nu însă în ce direcţie îşi va urma cursul. Totodată, teologia ortodoxă, deşi cu
mare putere în sine, pare nepregătită astăzi să dea un răspuns clar şi decisiv so-
cietăţii moderne deteologizate şi decreştinate în mare măsură.
Ortodoxia are atâta forţă în sine! Nu există ceva mai majestuos în lumea
aceasta decât a trăi realităţile Ortodoxiei. A trăi şi a activa ortodox! Nu reprezintă
un exerciţiu mai complex, mai profund şi mai antrenant ca acela al abordării,
apelării şi adâncirii prin cunoaştere şi experiere a Teologiei Bisericii. Este necesară
însă depăşirea perioadei aşa-numitei teologii politice şi de can-can şi revenirea la
teologia patristică propriu-zisă, care şi reprezintă intrarea în istorie şi nu ieşirea
din ea ca în primul caz. Revigorarea teologică la nivelul Ortodoxiei moderne este o
realitate care se cere împlinită, care îşi caută un epicentru al ei, fundamentele ei
fiind realizate deja de marii teologi ai sec. al XX-lea, începând cu Păr. Dumitru Stăni-
loae şi până la teologii care marchează începutul acestui secol. Cercetările la nivel
mai larg şi rezultatele (informaţiile) pe care aceştia le pun la dispoziţia creştinului
contemporan îşi aşteaptă evaluarea, interpretarea şi prezentarea.
Teologia este cea mai modernă dintre ştiinţe. Totodată, este cea mai înaltă şi
mai profundă şi cea mai folositoare şi necesară. Ea răspunde tuturor problemelor
omului contemporan. Găseşte soluţii şi reprezintă procese mult mai complicate decât
pot fi închipuite.
*
Revista Studii Teologice ocupă un loc special în spaţiul teologic în general şi
ortodox (românesc) în particular. Reprezintă eforturile de a pune la dispoziţia ci-
titorului informaţii folositoare dintr-un punct de vedere sau altul şi sacrificiul de a
susţine nu numai străduinţele şi munca atâtor teologi care au publicat în Revistă de
peste 80 de ani, ci şi oarecum o imagine a teologiei româneşti, aşa cum a fost ea în
diverse epoci şi în diferite contexte până astăzi. În prezent, Revista a ajuns să fie nu
numai un forum de profil, ci şi un bun mesager în afara României, ea putând fi acce-
sată în biblioteci din întreaga lume, înainte de toate în principalele centre universita-
re ale lumii, din America până în Australia. Este o realizare susţinută în special de
parohiile româneşti din ţară, nu în ultimul rând şi un lucru urmărit de parohiile
româneşti şi de teologii români din străinătate. Redacţia se bucură şi mulţumeşte de
PROLOG CURPINS

fiecare dată pentru această susţinere şi se străduieşte totodată să răspundă solicitări-

lor date de timpurile moderne prin organizarea unei Reviste care să ilustreze cât
mai potrivit şi onorant teologia românească şi să o facă, pe cât posibil, cât mai ac-
cesibilă. Nu în ultimul rând, Revista, având patru apariţii anuale, se bucură de un
statut unic marcat şi de faptul că apare de fiecare dată, de ani buni, într-un tiraj de
cca 10.000 exemplare.
Ordinea lucrurilor ne arată că este nevoie de fiecare dată şi în fiecare situaţie,
pentru a face faţă şi a corespunde provocărilor mereu crescânde ale lumii, de un
progres sau urcuş continuu, nu de o simplă existenţă sau menţinere pe poziţii.
Avem, în tot cazul credinţa, că timpurile care vin or să aducă mai mult interes al
nostru pentru teologie. O teologie responsabilă, performantă şi asumată cu maturi-
tate prin asimilări făcute în cunoştinţă de cauză. Neamul are nevoie de acest aluat
care să dospească întreaga frământătură şi să dea un nou curs vieţii, adică firesc şi
zămislitor de viaţă, într-o lume plină de Dumnezeu şi de Duh, într-o lume care se
cunoaşte pe sine şi este conştientă de capacităţile şi potenţialul ei, dar care Îl cu-
noaşte şi pe Dumnezeu în calitatea Lui de Stăpân al ei. Păr. Arsenie Boca sublinia la
un moment dat faptul că: „Aşa cum este lumea aşa sunt şi preoţii!”. Acest paralelism
poate fi transpus potrivit şi la nivel teologic mai amplu: „Aşa cum sunt teologii, aşa
este şi lumea!”. Ei sunt un produs al lumii moderne şi contemporane sau în această
problemă intervine forma şi rolul şcolilor în care aceştia se formează (acasă, insti-
tuţionalizat, în Biserică sau, pur şi simplu, în mediul teologic în general). Ne oprim
însă aici gândurile, riscând altfel să reîncepem discuţia şi încă într-un alt context.
Oricum, oricine răsfoieşte Revista noastră, începând cel puţin din 2005, poate regăsi
înlăuntrul ei pe cei mai importanţi şi mai tineri teologi ortodocşi români de astăzi. Şi
nu sunt nici singuri şi nici singurii!
Revistă fondată în anul 1929 de către
Prof. Dr. Adrian MARINESCU
Prof. dr. Teodor M. Popescu

Seria a III-a, Anul VIII, Nr. 3, iulie-septembrie, 2012

11 1