I. Învăţământul religios: izvoare scripturistice și referinţe patristice.

Prezenta teză de licența este încercarea subsemnatului ca absolvent de studii teologice

universitare de a privi ca într-o oglindă eforturile pe care de-a lungul secolelor le-au făcut
dascălii pentru a-i pregăti pe cei mai tineri ca ei în două lecții majore: lecția adorării lui
Dumnezeu și lecția cinstiriii oamenilor. Educația religioasă se referă la cea mai adâncă parte din
om ,cea duhovnicească, care este educabilă, care este mereu dispusă a se împodobi cu virtuți și
care este mereu îndreptată în mod firesc spre Dumnezeu și spre oameni, menirea omului pe
pământ este de a-L slăvi pe Dumnezeu ,a cinsti oamenii după cum însuși Mântuitorul Iisus
Hristos ne Învață arătând care este cea mai mare poruncă din lege ,,Și <<Să iubești pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău ,din tot cugetul tău și din toată puterea
ta>>. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta << Să iubești aproapele tău ca pe tine
însuți>>. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă.”( Marcu 12 , 30,31). Teza este o sinteză
care încearcă să adune între paginile ei repere ,nume de personalități ,locuri și fapte care
ilustrează efortul educației religioase de-a lungul secolelor atât în Biserica Creștină dar mai ales
în Biserica noastră Ortodoxă Română și cu privire specială în spațiul misionar ,duhovniesc și
cultural al Dunării de Jos.

a)Izvoare scripturistice

Încă din cele mai vechi timpuri omul a căutat să-și împodobească sufletul cu virtuți ,cu
frumuseți, cu valori, a privit spre cer și a dorit mereu să reia deplin comuniunea cu Dumnezeu pe
care o pierduse prin păcatul adamic, acest lucru a fost parțial posibil prin ceea ce lumea veche a
definit drept ”școala vieții” sau școlirea la școala oamenilor mai bătrâni, primele școli au fost
uceniciile tinerilor pe lângă părinții și bunicii lor ,acesteaau fost forme prin carecei
experimentați predau sau transferau asupra mai tinerilor ucenici părți din experiența lor de viață.
În Scriptura Vechiului Testament citim însă că deodată cu grija care Dumnezeu o poartă
poporului ales de a-I oferi norme de viețuire religioasă ,de a-I fixa porunci și legi ,de a-I rândui
conducători și ocrotitori ,de a-I trimite profeți din răstimp în răstimp Dumnezeu a rânduit și
forme prin care generațiile noi se puteau școli pentru a-L înțelege mai bine, pentru a-I înțelege
voia și pentru a-I urma porunca ,așa din cel mai vechi timpuri în Sfânta Scriptură citim despre
înțelepciunea lui Dumnezeu din care izvorăște știința ,,Deoarece Domnul dă înţelepciune și din
gura Lui izvorăște ştiinţa şi prevederea” (Înțelepciunea lui Solomon 2, 6) (trebuie cautat in
BiBLIE) .Omul recunoscând în acestfelcă în Dumnezeu este izvorul celnesecat al cunoașterii și
că Dumnezeu este descoperitorul sau revelatorul tuturor științelor, de la cele ale stăpânirii
materiei până la științele înalte ale spiritului, de aceea în Vechiul Testament în Deuteronom
citim,,Cele ascunse stau în puterea lui Dumnezeu, iar cele descoperite sunt pentru învățatura
noastra deapururi și a fiilor noștri, ca să împlinim poruncile legii acesteia” (Deuteronomul 29,
28).Însă Școala Vechiului Testament nu a fost numai una a unei învățări statice ci a fost și una a
contemplației naturii ,a frumuseții cosmosului care după cum știau cei vechi reprezenta cartea
deschisă a Creației lui Dumnezeu, mereu cei vechi au fost chemați de către Dumnezeu așa
,,Sue la mine în munte stai acolo și-ți voi da table de piatră, legea și poruncile, pe care le-am
scris pentru învățătura lor” (Ieșirea 24, 12) versetul nu se referă doar la chemarea lui Moise
care a fost astfel invitat de Dumnezeu la înălțimea muntelui Sinai pentru a primi Decalogul ci se
referă și la om în general care este chemat mereu să primească de la Dumnezeu înțelepciune( să
suga înțelepciunea/suge înțelepciune)Deodată dobîndită înțelepciunea dumnezeiască transformă
omul, îl civilizează, îi luminează sufletul, îi aduce beneficii reale în viață, creează lumină din
neam în neam, de aceea profeții auarătat că atunci când va veni Mesia ,El va descoperi lumii
toate ale Sale. Din învățătura creștin ortodoxă noi știm că întrupare Fiului lui Dumnezeu a fost
revelația completă, a marcat în istoria mântuirii momentul descoperirii totale ale lui Dumnezeu
și citim înscriptură că El, Hristos, este ,,Calea ,Adevărul și Viața”(Ioan 14-6) și că El a învățat
mereu pe ucenicii Săi spunându-le: ,,învăța-ți de la Mine căci sunt blând și smerit cu inima și
veți găsi odihna sufletelor voastre” (Matei 11-12, 29) . Mântuitorul Iisus Hristos devine Marele
Învățător ( ώδιδάσκαλος ) care-și învață ucenicii ,,cuvintele vieții” ,El Însuși spunând:
,,Cuvintele Mele au viață în ele”.Sfinții Apostoli la rândul lor au dat mai departe ucenicilor lor și
ucenicilor, ucenicilor lor puterea învățătorească prin punerea mâinilor în șirul succesiunii
apostolice din generație de episcopi în generație de episcopi până astăzi, astfel prin taina
hirotoniei candidații desemnați și pregătiți special pentru primirea acesteia au putut învăța
poporul, tainele lui Dumnezeu,au putut învăța pe cei mai tineri despre Dumnezeu și citim adesea
în Sfânta Scriptură așa cum Apostolul Pavel ,,Ia aminte la tine însuți și la învățătură; stăruiește
în acestea, căci făcând aceasta, și pe tine te vei mântui și pe cei care te ascultă” (Timotei I 3,5 ,
16) ,Sfântul Apostol Pavel își învață uceniciii, pe Timotei, pe Tit, pe Sila, pe toți uceniciii săi
cum și ceilalți sfinți apostoli își învață ucenicii să cunoască, să aprofundeze și să întrupeze în
viața lor învățătura Domnului. Toate epistolele sfinților apostoli sunt pline de astfel de
învățăminte ,,Mergeți și, stând, grăiți poporului în templu toate cuvintele vieții acesteia” (Fapte
5, 20) ,,Că așa vi se va da cu bogăție intrarea în veșnica Împărăție a Domnului nostru și
Mântuitorul Iisus Hristos” (Petru II 1, 11)

b)Referințe patristice

Toți Sfinții Părinți au acordat atenție maximă atenție învățăturii religioase a tinerilor,
toți Sfinții Părinți au fost în primul rând pentru ucenicii lor niște învățători, tinerii ucenici au
învățat de la părinții lor duhovnicești cum să slujească lui Dumnezeu la Sfântul Altar ,cum să
se adreseze oamenilor adică – principii de păstorire ,cum să-și apere credința – principii
misionare și apologetice și cum să predea mai departe normele de credință – principii
catehetice ,omiletice și didactice .În acest sens toți Sfinții Părinți începând cu Părinții
Apostolici până spre secolele noastre sunt numiți și învățători ai lumii, după modelul
Învățătorului nostru Hristos și după modelul Sfinților Apostoli, ucenicii Marelui Învățător,
astfel Sfântul Vasile cel Mare spune că „Învățătura dată cu sila de obicei nu rămâne; dar
învățătura primită cu plăcere și cu bucurie se fixează mai trainic în sufletele noastre”1
arătând astfel ce folos duhovnicesc major primesc tinerii din învățătura de la școală, astfel
Sfântul Maxim Mărturisitorul ne relatează „Iar cap al lui Hristos a fost numit Dumnezeu,
care ca Minte este prin fire principiul Raţiunii.”2
II.Excurs istoric privind învățământul religios la români

1.Rolul cultural-educațional al mănăstirilor

Un aport uriaș adus la sistematizarea învățământlui religios în Biserica creștină l-au adus marile
școli catehetice de la Alexandria, Antiohia, Cezareea Palestinei și din Siria – Damasc, aici
predau Sfinți Părinți și învățători cu viață aleasă și cu înalte științe academice atât din domeniul
științelor realiste (matemati că, algebră ,trigonometrie ,fizică ,chimie ,medicină) cât și
îndomeniul științelor umaniste (limbile clasice - latina și greaca, limbile orientale – araba și alte
limbi ,oratoria ,filosofia ,dreptul ,literatura ,arta teatrală și teologia) ,ucenicii care au studiat pe
băncile acestor școli au fost adeseori sfinți (mari dascăli la aceste școli și sfinți care au studiat la
aceste școli) ,mari sfinți capadocieni și antiohieni care au studiat ,care s-au bucurat de priviegiul
acestor școli înalte, școlile catehetice.După această perioadă năstirecare acoincis cu perioada
catehumenatului o instituție de mare importanță în istoria creștinismului primar la care au
1
D. Fecioru, Părinți și Scriitori Bisericești-Sfîntul Vasile cel Mare Scrieri Partea Întâia,vol.14, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române București ,1986,pag.184
2
Dumitru Stăniloae ,Filocalia-Maxim Mărturisitorul-Răspunsuri către Talasie ,Volumul III ,Editura Apologeticum ,2005,pag.113
ucenicittoți cei ce doreau să intre în creștinism, școala durând între 2-3 ani și apoi urmând
botezul, a uramt o etapă a doua a epocii bizantine. Această etapă este marcată de funcționarea
unor înalte școli – academii ,în acpitala imperiului la Bizanț unde au slujit la catedră spirite
înalte de profesori se poate enumera școalasau unicersitatea de la Studion unde toți călugării
erau titrați, aveau școli, aveau studii înalte,și ei înșiși toți erau profesori sau marea universitate
din Bizanț (teză doctorat Pr.Gagu).După cucerirea Bizanțului ,după căderea Constantinopolului
(1359) ,acest rol de luminare a poporului și despre predarea luminei din lumină de la înțelepții
dascăli către ucenici s-a mutat din spațiul Bizantin în ,,Bizanțul de după Bizanț”(N.Iorga) în
Țările Române și în alte țări limitrofe lor.

Cu aportul voievozilor ,al domnitorilor și al multor boieri iubitori de cultură în Moldova

,în Țara Romănească și în Ardealde-a lungul secolelorpreocuparea pentrușcoală afost unadintre
cele mai importante alături de cele legate de apărarea statului ,de promovarea culturii și a
spiritualității locale ,de arătare a tradițiilor specifice romănești și de deschidere continuă către
lumea civilizată ,deși nu se argumentează și se vorbește suficient despre acest lucru, aportul
Bisericii la culturalizarea și luminarea poporului român de-a lungul secolelor este esențial, o
succintă privire în istoria literaturii române sau în diverse ediții ale scrierilor istorice ale
învățământului românesc arată că încă din secolul XI și pănă spre secolul XVII toate datele
importante, toate instituțiile de cultură, toate produsele de manuscris și tipografice au fost rodul
efortului mânăstirilor ,alșcolilor de copiști ,al tipografiilor mânăstirești sau a unor mari ierarhi,
monahi sau preoți luminați ,amintim aici de mănăstirile de la Eud,Neamț, Putna
,Cozia,Căldărușani,Cernica tot în mănăstire pe lângă acestea au funcționat primele forme de
seminar teologic unde tinerii viitori slujitori ai Sfântului Altar învățau să citească bine, învățau
limba psaltică ,învățau să slujească lui Dumnezeu întâi la strană apoi cu diverse ascultări în
mănăstire ,apoi se pregăteau pentru primirea îngerescului dar al preoției ,așa au funcționat
primele forme seminar în mănăstiri.Primele școli au apărut tot în mănăstiri ceea ce l-a
determinat pe N.Iorga să zică că mănăstirile sunt academii sau universități ale neamului
românesc.

2.Ctitori-Reprezentanți de seamă și fondatori ai învățământului religios la români:Ierarhi

Domnitori, Mecenați.

Diaconul Coresi

Prima carte imprimată de Coresi a fost un Octoih slavon, tipărit la Brașov în 1556-
1557. Tipărește ajutat de 10 ucenici un Triod-Penticostar, în slavonește (1557-1558), cu
gravură în lemn.

Prima carte tipărită după stabilirea definitivă la Brașov se intitula Întrebare

creștinească (1560-1561).

Era un mic catehism în limba romană-sub formă de întrebări și răspunsuri-,care

cuprindea: Cele 10 porunci, Crezul, Tatăl nostru și câteva noțiuni sumare despre rugăciune,
botez, împărtășanie etc.

În 1560-1561, Diaconul Coresi și ucenicul său Tudor tipăreau un Tetraevanghel

românesc. În anul 1563, Coresi tipărea un Praxiu, adică un Apostol, în românește. În 1570 a
tipărit o Psaltire și un Liturghier, primele în limba română. Între cărțile românești menționăm
și o Pravilă a Sfinților Părinți (fără să cunoaștem anul apariției), păstrată fragmentar.
 Deși se stabilise în Brașov, Coresi a păstrat, totuși, legăturile cu Țara Românească.

În 1562, a tipărit un Tetraevanghel, în 1568-1569 un Sbornic (Minei), iar în 1574-1575,

ultimele 2 purtțnd numele lui Alexadru II, Domnul Țării Românești și al mitropolitului Eftimie.

O Psaltire din 1577 slavonă se tipărise ,,cu porunca” lui Alexandru II, a fiului său
Mihnea și al mitropolitului Serafim al Ungro-Vlahiei. În același an, 1578, Coresi tipărea o
Psaltire slavo-română, apoi un Triod slavon în 1578, apoi un Triod slavon în 1578, un
Tetraevanghel în 1578-1579 (acesta împreună cu meșterul tipograf Mănăilă din Țara
Românească), un Sbornic slavon, în Sebeș (Județul Alba), tipărit din ,,porunca”mitropolitului
Ghenadie I al Transilvaniei; era unul din ei prescurtat, care cuprindea slujbele de peste an,
începând cu luna septembrie și terminând cu luna august.

În sfârșit, ultima carte tipărită de Coresi, și în același timp cel mai important din
tipăriturile sale românești este Evanghelia cu învățătură sau Cazanie, tipărită la Brașov, în
1581.3

Sf. Mitropolit Simion Ștefan alba iulia

Șeban Cantacuzzino-Brâncoveanu

Sf. Mitropolit Dosoftei

Vlădica Dosoftei a fost mereu preocupat de probleme culturale ,alcătuind sau

traducând în românește o serie de cărți de slujbă și de învățătură. Încă pe când își petrecea
viața în mănăstirea Prodoba a tradus –pentru prima oară în românește-Istoriile lui Herodot.
Ca episcop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Milescu al
Constantinopol și care se va tipări apoi în Biblia de la bucurești din 1688.

Pentru că vechea tipografie care exista în Moldova –la Iași- în timpul domnitorului
Vasile Lupu și a mitropolitului Varlaam nu mai funcționa ,Dosoftei afost nevoit să-și tipăreasca
primele lucrări în mănăstirea ucrainiană de la Uniev din Polonia .Acolo a tipărit, în 1673, cea
mai de seamă lucrarea sa, Psaltirea în versuri.

Tot în anul 1673, mitropolitul Dosoftei a tipărit la Uniev Acatistul Născătoarei e

Dumnezeu, în limba română.

În anul 1679 a încercat să refacă vechea tipografie a lui Vasile Lupu de la Iași,
tipărind, în același an, Dumnezeiasca Liturghie, în romănește a doua traducere după Coresi.

În anul 1680 a tipărit o Psaltire de-nțeles ,în slavonește și românește. În 1681 a tipărit
un Molitvelnic de-nțeles ,iar în 1683 o nouă ediție din Sfânta Liturghie și Paremiile peste an,
toate în românește.

În Molitvelnic și în Paremii a adăugat și o lucrare istorică proprie, și anume un poem în

136 versuri despre domnii Țării Moldovei, începând cu Dragoș Vodă și mergând până la Duca
Vodă ,care domnea pe atunci.

3
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
2006, pag. 151-155
 Între anii 1682-1686 a tipărit o altă mare și importantă lucrare , tradusă și prelucrată
din grecește și slavonește, intitulată Viața și petrecerea sfinților, în 4 volume, la traducerea
căreia a ostenit vreo 25 de ani, după cum mărturisea el însuși în prdoslovia cărții.4

Sfântul Mitropolit Varlaam

Cea mai însemnată lucrare a mitropolitului Varlaam, dar în același timp una din cele
mai de seamă din istoria vechii culturi românești, este intitulată carte românească de învățătură
la dumenecele pestre an și la praznice împărătești și la svănți mari sau Cazania, apărută la Iași
în 1643.

A doua carte de seamă a lui Varlaam este cea intitulată Cele 7 Taine ale Bisericii,
apărută la Iași în 1644 (are 339 de pagini). La traducerea ei a lucrat și logofătul Eustratie.

A treia lucrare a mitropolitului Varlaam se intitula Răspuns împotriva Catehismului

calvinist.

În 1640, Vasile Lupu, la îndemnul mitropolitului Varlaam, a pus bazele unui colegiu la
Iași. El s-a adresat mitropolitului Petru Movilă al Kievului, cerând să-i trimită dascăli învățați,
ceea ce aceasta a și făcut.

Din seria altor fapte petrecute în timpul lui Vasile Lupu și Varlaam se menționa și
Sinodul de la Iași din 1642, care a aprobat mărturisirea de credință a mitropolitului Petru
Movilă.5

Sfântul Mitropolit Veniamin Costachi

Pentru instruirea clerului moldovean mitropolitul Veniamin a înființat un seminar la

mănăstirea Socola de lângă Iași, în 1803.

A înființat apoi o școală pentru călugărițele de la mănăstirea Agapia ,unde era stareță
sora sa, Ecaterina. Pe lângă aceastamaicile de la Agapia și Văratec erau îndatoratesă se ocupe
și cu lucrul de mână ,rănduindu-se ca fetele ,,de toată starea” să poată fi primite aici ,, pentru
învățătura cărțilorsau lucrul mânilor”

În octombrie 1805 ,miropolitul Veniamina organizat și o școală de cântări bisericeștila

Iași ,aducând la conducerea ei un renumit dascăl de psaltichie din Constantinopol .

Mitropolitul Veniamin și Gheorghe Asachi au reușit să înființeze Iași, în 1834, prima

școală publică pentru ,,fetele orășenilor”.

În 1841, în urma demersurilor lui Veniamin Costchi și Gheorghe Asachi, s-a deschis la
Iași prima școală de arte și meserii din Moldova, cu specialiști din Transilvania și Moravia,
care au pregătit primii tehnicieni români.

4
Ibidem,pag.202-205
5
Ibidem,pag. 172-174
 Mitropolitul Veniamin a organizatși înzestrat două tipografii: unala Mitropolie și alta la
mănăstirea Neamț(1807).

Astfel prin osteneala marelui ierarh au dost traduse și au văzut lumina tiparului: Tâlcuirea
celor șapte Taine (Iași, 1807) ,Chiriacodromionul lui Nichifor Theotochis (Neamț, 1811)
,Adoleshia Filotheos ,adecă îndeletnicirile iubitoare de Dumnezeu de Evgenie Vulgaris,5 vol (Iași,
1815- 1819 ), Istoria Vechiului și Noului Testament ,3 vol (Iași, 1824), Istoria bisericească a
arhiepiscopului Meletie al Atenei ,4 vol (Iași, 1841-1843), Pidalionul ( Neamț, 1844) (348-350)

Sf. Mitropolit GAVRIIL BADULESCU BODONI

Sf. Mitropolit Andrei Şaguna

În Transilvania, marele ierarh Andrei Şaguna (1808—1873) a scris un manual intitulat

Istoria Bisericii Ortodoxe răsăritene universale de la întemeierea ei pînă în zilele noastre, în 2
volume, Sibiu, 1862. Volumul II se ocupa cu Istoria Bisericii româneşti, îndeosebi a celei din
Transilvania, începînd cu secolul XV (această parte a fost tradusă şi publicată în nemţeşte de
Zaharia Boiu şi Ioan Popescu sub titlul : Ge- schichte der griechisch-orientalischen Kirche in
Osterreich, Sibiu, 1862).(pag41)

Pentru studenții Institutului teologic dar și pentru preoți mitropolitul Andrei a scris câteva
manuale didactice .Între acestea se pot menționa: Elemntele Dreptului canonic(1854) ,Istoria
Bisericii Universalae(2 vol., 1860, tradusă parțial și în limba germană),Compendiu de Drept
canonic (1868, tradus și în germană) ,Enhirion de canoane (1871), Manual de studiu
pastoral(1872).În 1856-1858 a tipărit o nouă edișie a Bibliei, cu ilustrații, prima de acest fel la
noi.(pag 368)

Episcop Melchisedec Stefănescu

În vechea Românie trebuie să-l amintim în primul rînd pe învăţatul episcop Melchisedec
Ştefănescu al Romanului, membru al Academiei Române (1823—1892), cu lucrările : Cronica
Huşilor şi a Episcopiei (Buc., 1869), Cronica Romanului şi a Episcopiei (2 vol., Buc., 1874—
1875), Papismul şi starea actuală a Bisericii din România (1883), Biserica Ortodoxă în lupta cu
protestantismul, In special cu calvinismul în veacul XVII (1890) precum şi monografiile închinate
unor vlădici: Grigorie Ţamblac, Antim Ivireanul, Filaret II, Dionisie Romano etc.(41)

A studiat, de asemenea,viața unor ierarhi de seamă din trecut:Viața și scrierile lui Grigorie
Țamblac, Biografia episcopului Dionisie Romano ,Din viața mitropolitului Filaret II al
Ungrovlahiei Pentru bogata sa activitate științifică ,Academia Română l-a ales membru activ al ei

Ca profesor a scris mai multe manuale didactice pentru seminariile teologice :Dogmatica
,Introducerea în științele teologice ,Introducerea în Vechiul și Noul Testament (2 vol.), Liturgica,
Tipicul ,Pastorala și altele.

În anul 1864 a fost numit locțiitor de episcop la nou-înființata Episcopie a Dunării de Jos,
inițial cu sediul în Ismail ,în 1865 fiind decretat episcop eparhiot.(388-389)
Mitropolit Bartolomeu

3.Ora de religie în învățământul românesc modern (sec.XIX-XX)

Învățământul religios românesc prinde contur prin înființarea de școli în fiecare zonă a
Moldovei datorită instrucției publice. Acest învățământ românesc religios are parte de o șlefuire
ca aceea a unui diamant al cunoșterii de Dumnezeu prin care se dezvoltă o sistematizare a
materiei numită religie, rezultând primele manuale de religie ajungându-se la o diversitate de
discipline în jurul acesteia prin aceasta pregătind și clerul dar și continuând perpetuarea
slujitorilor Sfântului Altar prin apostolatul sacramental. În primul rând se creează spații
educționale realizându-se școli locale. În Școala Vasiliană de la Iași se aștepta asigurarea de
cadre didactice. ,, La Galați este repartizat învățătorul Toma Giușcă. Numirea sa pe post era
semnată de Mitropolitul Venianim Costache al Moldovei, hatmarul Ghica, domnul Mihai Sturza
și Gheorghe Asachi – ca ,,referenda”.

Școala numită acum ,,național”, a fost mutată în chiliile metocului ,,Sfinții Arhangheli”
al Mănăstirii Neamț, care era condusă atunci de egumenul Benedict.

Școala rămâne aici în perioada 1932-1938, fiind apoi găzduită în mai multe locuri. Se
predau: cititul, scrisul, aritmetica, gramatica, geografia generală, dar și religia. După 1845 se
diversifică profilul școlii. Sigur, școala era foarte căutată: în 1833 (în al doilea an de
funcționare!) erau înscriși 125 de elevi. Până în 1853, școala este rezidită lângă Biserica ,,Sfinții
Arhangheli” – metoc, pe un loc dăruit de Mânăstirea Neamț.

Un rod al acestei emulații de după 1830 o constituie și Școala Națională Publică din
Brăila. Deschisă la 12 decembrie 1832, sub directa supraveghere a Eforiei Școalelor, funcționa
în ,,casele pașei”. La început cu un profesor Ioan Penescu.

# Domnul profesor Ioan Penescu ajunge să tipărească la Brăila mai multe manuscrise
fiind director al Tipografiei de la Brăila a Mitropoliei unde reușește să alcătuiască manuale
destinate studierii elevilor în secolul al XIX – lea. #

Disciplinele de studiu, pe trei ani, erau studiate după manuale, precum: ,,Caligrafia cea
nouă”, ,,Deprinderile”, ,,Istoria sfântă”, ,,Caligrafia”, ,,Geografia”, ,,Catehismul”, ,,Evanghelia”.
Așadar, religia era o disciplină care se regăsea în trei materii; de altfel, se punea un mare accent
pe ,,formarea sufletului elevilor...”,

Din iunie 1938 școala devine ,,normală”. Din 1940 se fac cursuri de limbă italiană, limbă
franceză și ,,slavonească”. (era un dascăl care pregătea învățăturii care urmau să devin cântăreți
în Biserica satului)

În 1846 se înființează la Brăila și o a doua școală publică de băieți. Aceasta funcționa în

casele bisericii ,,Sf. Maria” de pe strada Galați (arsă în ziua de 19 octombrie 1980) cumpărate de
Eforia Școalelor. În 1856 se pune și problema înființării primei școli de fete din Brăila.
 Se va înființa în 1861, de către Epitropia Așezămintelor Brâncovenești și va funcționa în
cadrul Bisericii ,,Sfânta Maria” de pe strada Galați.

La începutul anului 1864-1865, secretariatul școlii înregistra 300 de cereri de înscrieri.

Acest lucru a determinat înființarea celei de-a doua Școli de Fete din Brăila.

În perioada 1838-1845 se întemeiază mai multe școli sătești în provincia brăileană. În

1842 în orașul și județul Brăila funcționau 31 de școli de stat și private, comunale și normale, cu
număr total de 903 elevi; în 1846 erau 44 de școli cu 1201 elevi. La mai multe dintre ele, până
spre anii 1865, învățătorii erau preoții sau chiar țârcovnicii din sat.

Recunoscând ca salutară și ca stare de fapt reală această altfel de slujire a preoților, în

anul 1870, Ministerul Cultelor și al Instrucțiunii Publice încheie un acord cu eparhiile privind
prestația preoților în școli ca ,,învățători rurali”.Episcopul Melchisedec Ștefănescu cere
protoiereilor să raporteze situația de pe teren. Protoiereul Iosif Glisian trimite o listă cu 24 de
preoți care erau și învățători în ținutul Bolgradului.

Preoții făceau parte din comitete școlare, urbane sau rurale. Unii chiar conduceau aceste
comitete. În Brăila, de exemplu, în perioada 1830-1865 au funcționat zeci de pensioane și școli
particulare (de fete și de băieți), autorizate sau neautorizate.Numai în anul 1855 existau 3
pensioane de băieți, 9 școli particulare de băieți și două de fete. Dintre școlile particulare
neautorizate, unele funcționau pe lângă biserici[...]

De asemenea ,în orașul Galați apar pensioane și școli particulare; după 1830 și până în
1844 au funcționat astfel de școli.Dintre acestea una notabilă este Școala dascălului Ștefănache
Spiridon de la Biserica Sf. Spiridon.Existau două școli: aceea a dascălului Toader unde se preda
,,moldovenește” și a lui Spiridon Popovici de la Mânăstirea Mavramol ,unde se învăța
,,moldovenește și franțuzește”.Și oameni ai Bisericii au fost cooptați pentru a preda religia în
aceste școli gălățene: pr. Constantin(?), pr.Anastase Turcu, dascălul Jnacu, dascălul Paruș
,dascălul Toader ,dascălul Vértor ,dascălul Iornici

Există știri despre școli sub diriguirea Bisericii și în Dobrogea celei de a doua jumătăți a
sec. al XIX-lea, la Rasova, Alimanu, Cochirleni, Seimeni. La Tulcea se înființase o școală cu
susținerea preoților și ciobanilor ardeleni, care erau destul de numeroși. La Dăieni, dascălul
Cozma pregătea tinerii ce aveau să devină, unii cântăreți bisericești ,alții preoți.

Prin prin Decretul domnesc 1612/17 noiembrie 1864, se înfiinţează Episcopia Dunării de
Jos, cuprinzând judeţele Ismail, Bolgrad, Covurlui şi Brăila, cu reşedinţa la Ismail. Totodată,
prin alt Decret domnesc - 1597/14 noiembrie 1864, Şcoala Duhovnicească de la Ismail este
transformată în Seminar Teologic.

De la înfiinţare şi până la 30 octombrie 1868, primul director al seminarului este

arhimandritul Veniamin Arhipescu, mai înainte inspector şi rector al Seminarului din Huşi
director de cancelarie la Episcopia Huşilor, slujitor la Capela română din Paris şi preşedinte al
consistoriului. Din 1868 şi până în 1893 - data desfiinţării seminarului, director este economul
Constantin Rozei.

Se studiau, conform Legii învăţământului din 1864: ştiinţele religioase, limba română,
limba latină, limba elină, muzica şi cântarea bisericească, dar şi alte discipline laice: matematica,
istoria, geografia, caligrafia, desenul, ştiinţele fizico-naturale.
 În toamna anului 1878, o dată cu mutarea Centrului Eparhial, se mută la Galaţi şi
Seminarul Eparhial, funcţionând până la 1893, cu patru clase, după modelul celorlalte seminarii
eparhiale din ţară.

Până în 1885, în seminar se primeau şi elevi externi. După această dată, nu s-au mai admis
decât interni, deşi situaţia era dificilă, iar internat propriu avea să fie abia după câţiva ani.

Un şematism al promoţiilor pentru perioada 1864-1893 arată că în 29 de ani au ieşit de pe

băncile acestui seminar 461 de tineri absolvenţi. Unii dintre ei erau basarabeni. Elevi ca: Răşcanu
Gheorghe, Adamescu Alexandru, Beldie Constantin, Ţepordeiu Alexandru, Liteanu Ioan, Bejan
Dimitrie, Păun Teodor, Vârtosu Alexandru, Constantinescu Anghel şi mulţi alţii aveau să ajungă
preoţi cu o frumoasă lucrare, care au marcat spiritual istoria Eparhiei Dunării de Jos.

Principalele probleme la Galaţi, la început, au fost lipsa profesorilor titulari - cinci din zece.
câţi predau şi lipsa unui imobil propriu. Cu toate acestea, rezultatele de la finele anilor de studiu
erau promiţătoare: de exemplu, la sfârşit de an şcolar 1890-1891 din 56 de elevi înscrişi,
absolviseră 41.

Anii 1889 -1891 aduc instabilitate politică în ţară; printre alte prefaceri în rău, se preconiza
şi desfiinţarea seminariilor teologice de la Buzău, Curtea de Argeş, Huşi şi Roman. Bugetul auster
impune şi desfiinţarea Seminarului gălăţean; intr-adevăr, prin Legea clerului mirean din 10 iunie
1889, începând cu 1 septembrie 1893, Seminarul de la Galaţi îsi încetează cursurile.

Eparhia va fi trecut printr-o perioadă grea între anii în care Seminarul nu a mai functionat.
Totuşi, între preocupările episcopului Nifon Niculescu a stat, ca prioritate, suplinirea acestei lipse
prin înfiinţarea în 1903 unei şcoli de cântăreţi bisericeşti de trei ani. Deschiderea cursurilor s-a
făcut solemn în ziua 1 septembrie 1903, la biserica Sf. Nicolae din Galați acea vreme Catedrală
Episcopală.

A funcţionat la început în oraşul Galaţi, în zona Bădălan, în casele bisericii „Sf. Dumitru“,
pe str. Sf. Dumitru nr. 15, iar din 1915, în casele din curtea bisericii „Sf. Gheorghe“.

Şcoala aduna, ca şi Seminarul înainte, candidaţi din judeţul Covurlui şi din toată Dobrogea,
dar şi brăileni sau basarabeni.

Un „tablou" (catalog) din 1934 cuprinde 34 de cântăreţi care au fost astfel atestaţi.

Din 1935, planul de învăţământ se modifică de la trei la patru ani. De exemplu, programa la
muzică era acum următoarea: în anul Ise învăţau gramatica psaltică, glasul I şi alte cântări, în anul
I se continua cu glasurile II-VIII, se studiau axioanele duminicale şi cele praznicale. In anul III se
învăţau: Liturghia pe mai multe glasuri, cântările Triodului, polieleele, troparele, iar în anul IV se
lucra pe Anastasimatar şi Idiomelar.

In 1944 lua fiinţă, pe lângă şcoală, un cămin cultural, „pentru ca elevii să se prezinte cu
producţii personale sau cu culegere de cântece populare, păstrând astfel trează dragostea de neam
şi de limbă".

Totuşi, Seminarul Teologic rămâne în atenţia episcopilor Dunării de Jos. După o întrerupere
de 15 ani, ca urmare a demersurilor făcute de episcopul Pimen Georgescu, susţinut şi de ministrul
Spiru Haret, prin Ordinul nr. 47873/1908 al Ministerului Instrucţiunii şi al Cultelor, la 1 octombrie
1908, Seminarul gălăţean îşi reia activitatea, cu 60 de elevi în clasa I. Prin Decretul regal nr.
2772/30 septembrie 1908, transmis cu Ordinul 2398/1908 al Episcopiei, director este numit arhim.
Nicodim Munteanu, viitorul patriarh al României, care conducea un colectiv de 10 profesori. Pe
rând, se succedă la directorat: arhim. Visarion Puiu (1909-1917,31dec.), diac Anghel
Constantinescu (1919-1922, viitor protoiereu de Brăila), pr. Gheorghe V. Niculescu (1923- câteva
luni, viitor episcop al Buzăului), econ. I.C. Beldie (1923-1925), pr. Constantin Todicescu (1925-
1948, cu o întrerupere între anii 1943-1945, când este director pr. Scarlat Porcescu).

Episcopului Pimen Georgescu i se datorează şi hramul şcolii - Sf. Apostol Andrei - despre
alegerea căruia justifică în scrisoarea cu nr. 2524/ 22 octombrie 1908, adresată ministrului Culturii
şi Instrucţiunii Publice, arătând „ obiceiul ca mai în toate părţile aşa aşezăminte de educaţie şi
cultură preoţească să fie puse sub ocrotirea unui sfânt...“ şi afirmând că nicăieri nu este „în viaţa
unui sfânt o mai frumoasă legătură a ideei de creştinătate apostolică, cu cea de adâncă
naţionalitate, care trebuie să se întrupeze neîncetat în năzuinţa acestui seminar, ca în viaţa şi în
activitatea Sf. Ap. Andrei”.Prin Decretul din 24 noiembrie 1908, semnat de regele Carol I şi
ministrul Spiru Haret, propunerea episcopului Pimen este acceptată, aşa că primul hram al
Seminarului reînfiinţat - 30 noiembrie 1908 - se va constitui, prin programul bine întocmit, în
adevărata ceremonie de deschidere a cursurilor.

Acela care a ştiut să pună temeinic temeliile Seminarului reînfiinţat este arhimandritul
Visarion Puiu. Originar din Paşcani absolvă studiile teologice medii la seminariile din Roman şi
Iași (1900) Facultatea de Teologie din Bucureşti (1904) şi Academia Duhovniceasca de la Kiev
(1908). La Galaţi slujeşte ca diacon la catedrală. Este hirotonit întru ieromonah şi hirotesit în
protosinghel şi arhimandrit de episcopul Pimen Georgescu; este numit arhimandrit de scaun şi
director al seminarului (de la 4 mai 1909, Decretul regal nr. 1560/1909). La 14 iunie e instalat ca
director de economul Ludovic Cosma, delegat eparhial, şi prof. Grigore Guţu, director al Liceului
„Vasile Alecsandri“ şi delegat al Ministerului Cultelor.

În Seminarul gălăţean au învăţat mai mulţi monahi până în anul 1925 când, la 1 octombrie,
s-a înfiinţat Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Cu această dată, toţi elevii-monahi sunt
transferaţi la Neamţ.

Un element care îl defineşte pe arhimandritul Visarion Puiu este grija sa pentru a impune
elevilor seminarişti o ţinută elegantă. Cele 110 costume, comandate la acelaşi croitor -Nahmanovici
- erau „de doc sau de in, după modelul păstrai la direcţiunea Seminarului, bine croite şi lucrate cu
îngrijire, Tunicele. avatul la guler betiţe (petliţe -?) de catifea vişinie, cu iniţialele şcoalei S.
(eminarul) G. (alaţi)», brodate cu fir"

Primul Război Mondial provoacă mari deservicii ritmului și ordinii din seminar, abia
dobândite. Elevii se risipesc, în parte. Unii dintre ei, din clasele a Vl-a şi a Vll-a. au fost folosiţi ca
agenți sanitari în comunele din judeţul Covurlui. În serviciul Crucii Roșii; alți elevi au fost chiar
angajaţi în spitalele de răniţi.

În răstimp, localul seminarului - imobilele de pe str. Mihai Bravn nr. 22, 46 şi 48 au servit,
pe rând, ca spital pentru răniţii armatei române. Au fost instalate aici 100 de paturi, în perioada 3
sep-tembrie - 20 decembrie 1916, birouri ale Comisariatului Guvernului Român de pe lângă
Armata Rusă de la Dunăre, birouri pentru diferite servicii (de aprovizionare, telegrafie, pentru
„Poliţia călăreaţă“). Aici s-au adăpostit, temporar, soldaţii Corpului IV Siberian şi au fost găzduiţi
câteva zile 100 de elevi refugiaţi. În ziua de 16 iulie 1916, regina vine la Galaţi şi împarte daruri
răniţilor; la această acţiune caritabilă participă şi directorul Seminarului şi un grup de elevi.
 Cei 380 (!) de elevi interni (unii dobrogeni, basarabeni, din Cadrilater) sufereau cel mai
mult. La acestea directorul arată cum „proprietarii ne hărţuiesc continuu (...) prin procese de
reziliere a contractelor''. Dacă situaţia ar fi continuat aşa, şcoala era în pericol de a se desfiinţa.

Noul director al şcolii, econ. I.C. Beldie (1923-1925), considera această situaţie ca o
„ tortură pentru elevi şi o greutate în plus pentru administraţie". Cu binecuvântarea episcopului
Cosma Petrovici, pune temelia unui nou pavilion la clădirea Seminarului, la începutul anului şcolar
1924-1925. În „Actul comemorativ" elaborat şi semnat cu acest prilej, se elogia „nevoia înălţării
poporului prin cultură religioasă, care a stârnit dorinţa de a se clădi un local propriu (pentru
care) am pus piatra fundamentală a acestei aripi a Seminarului... . La 11 mai 1925, episcopul
Cosma Petrovici, prefectul Grigore Onose şi primarul Ştefan inaugurau deja noua clădire, pe str.
Mihai Bravu nr. 48, unde se află şi astăzi.

În 1933, ca şi seminariile din Roman şi Argeş, şi Seminarul gălăţean era în iminenţă de a fi

desfiinţat. In legătură cu acest fapt, într-o scurtă ştire periodicul Bisericii Ortodoxe nota: „S-a vestit
prin ziare, din partea Ministerului Şcoalelor, că seminariile din Roman, Curtea de Argeş şi Galaţi
sunt puse pe desfiinţare. Tocmai şcoalele care erau atât de bine înzestrate cu clădiri şi materiale!".
Directorul Todicescu reuşeşte să evite aceasta, asigurând continuitatea funcţionării. Unii dintre
elevii săi trăiesc şi astăzi şi îl pomenesc cu respect, după zeci de ani de când ei erau seminarişti, iar
el le era profesor. Intr-o referire biografică, un admirator al său îl caracteriza astfel, după
mărturisirile unor foşti elevi: „ Ca profesor era magistral, dascăl din cei foarte puţini cu vocaţie,
un «magister» în sensul înalt al cuvântului. Ţinută corectă, prestanţă deosebită şi o pregătire
intelectuală dintre cele mai alese “

Examenele de admitere erau foarte severe, se selectau doar elemente foarte bune.
Candidatul trebuia să aibă maximum 15 ani să fie absolvent al ciclului primar, să aibă „voce
muzicală", să fie perfect sănătos. în urma examenelor de la română, matematică , istorie, geografie
şi religie, cu subiecte formulate după programa ciclului primar, cei mai buni 30 de candidaţi erau
declaraţi reuşiţi . Pentru că se puteau reorienta spre seminar şi unii liceeni, ei puteau II face
transferul prin susţinerea unor examene de diferenţă. Pentru I transfer în anii IV, V, VI sau VII,
candidatul susţinea examen la 1 toate disciplinele de studiu, din toată materia.

De asemenea, examenele de diplomă erau foarte severe. Ţineau 10 zile (!) şi candidaţii erau
examinaţi la câteva discipline teologice (liturgică, practică liturgică, exegeza Vechiului şi Noului
Testa-ment, omiletică), la câteva laice (limba română, limba franceză şi limbile clasice) şi susţineau
o disertaţie pe un subiect dinainte pregătit.

Unul dintre cele mai interesante programe, care denotă nivelul înalt de abordare de către
direcţiune a problemei educaţiei duhovniceşti şi culturii teologice ale seminariştilor este cel al
conferinţelor. La seminar, într-o sală specială, susţineau conferinţe mari profesori de teologie.
Elevii din perioada anilor 1938/1941 au putut audia pe: arhim. Iuliu Scriban („Marile posibilităţi de
lucru în ogorul preoţiei,19 februarie 1941), prof. C. Tomescu („ Despre preoţie“, 3 conferinţe, în
anul 1941), prof. I.G. Savin („Raportul dintre religie și știință”,martie 1941) ,pr.Gala Galaction
(,,Sf. Pavel și învierea cea de obște”,15 martie 1941), prof Toma Gh. Bulat(„Sinodul de la Iași – la
300 de ani de la eveniment”),pr.Cicerone Iordăchescu („Viața de seminar – cu reflexii asupra
datoriilor de azi ale viitorilor educatori creștini ai lumei romînești”,15 aprilie 1941)

Inspirate şi de mare folos pentru viaţă s-au dovedit aplicaţiile pe care elevii seminarişti le
faceau la pericopele evanghelice rânduite de Biserică la sărbători. De exemplu, la Duminica
Orbului se organiza o acţiune cu nevăzătorii, la Sfinţii Apostoli se faceau program de muncă, pe
echipe, pentru toată vara sau acţiuni la penitenciar ş.a. încă din 1920 se înfiinţase şi s-a îmbogăţit
mereu cu exponate un „ Muzeu de obiecte sacre ", care funcţiona ca un cabinet liturgic.

Cu timpul, sărbătorile de hram devin adevărate gale, prin slujbele, concertele, recitările şi
scenetele care alcătuiau programul.

În anul 1945, preotul econom C. Todicescu revine la conducerea seminarului. După război,
o altă ameninţare, mai grozavă, crea o perspectivă incertă asupra şcolii: „noua orânduire" care se
instalala noi în ţară începea să facă presiuni. In 11 iunie 1947, G.L. Stănescu, inspectorul general-
şef al învăţământului religios inspectează seminarul. Găseşte şcoala strălucind de curăţenie şi toate
documentele întocmite corect. Acesta era rezultatul conlucrării directorului cu noul spiritual, pr.
Jean Popovici, care preia şi practica liturgică, şi ştiinţe religioase.

Şcoala era în echilibru. Un tabel ce cuprinde numărul de elevi, de pe parcursul anilor, 1

dovedeşte că deşi erau clare premisele unei lumi ostile credinţei şi Bisericii, totuşi se găseau destui
candidaţi şi pentru şcolile teologice aproape ca în cele mai bune vremuri.

Anul şcolar 1925-1926 1930-1931 1933-1934 1940-1941 1946-1947

Nr. elevi - 274 230 300 255

Absolvenţi 38 30 - - 27