MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE
CATEDRA DE DREPT

Referat

Bînzari Alexandr,
Student, grupa AP21R

Bălți,2020
 1. Răspunderea penală
Răspunderea penală este cea mai aspră formă a răspunderii juridice.
Răspunderea penală implică obligația unei persoane de a răspunde în fața organelor
de urmărire penală și apoi în fața instanței de judecată pentru fapta prevăzută de
legea penală pe care a săvârșit-o, obligația de a suporta măsurile de constrângere
penală prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii și obligația de a executa
pedeapsa aplicată. Executarea obligațiilor ce decurg din răspunderea penală este
impusă prin forța de coerciție a statului. Săvârșirea infracțiunii este singurul temei
al răspunderii penale. Aceasta implică, din punct de vedere obiectiv, săvârșirea unei
fapte prevăzute de legea penală, iar din punct de vedere subiectiv vinovăția persoanei
în săvârșirea faptei.
În doctrină, unii autori definesc răspunderea penală ca fiind obligația de a
suporta și executa o pedeapsă si dreptul corelativ al statului de a aplica o astfel de
pedeapsă ca urmare a comiterii unei infracțiuni și de a obliga prin constrangere pe
infractor sa execute o astfel de pedeapsă. Alți autori definesc răspunderea peanală
ca fiind un raport juridic de constrângere născut ca urmare a săvârșirii unei
infracșiouni.El se stabilește între stat și infractor.În cadrul acestui raport juridic statul
are dreptul să tragă la răspundere pe infractor, să-i aplice sancțiunea prevăzută de
lege și să-l constrângă să o execute. Răspunerea penală constituie alături de
infracțiune și pedeapsă una din instituțiile fundamentale ale dreptului penal. Din
definițiile de mai sus, rezultă ca raspunderea penală nu se identifică cu însuși raportul
juridic penal, ci doar cu o parte a acestuia, respectiv cu conținutul său.
Se consideră răspundere penală condamnarea publică în numele legii a
faptelor infracționale și a persoanelor care le-au săvîrșit, condamnare ce poate fi
precedată de măsurile de constrîngere prevăzute de lege.
Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvîrșită
iar componența infracțiunii stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al
răspunderii penale.
Principiile răspunderii penale:
1. Infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale
2. Principiul umanismului- pers. va fi trasa la raspundere penală conform
cerințelor legale, să nu fie lezate drepturile persoanei.(sa nu fie supus torturii)
3. Principiul răspunderii penale persoanale
4. Principiul unicității răspunderii penale- pers.nu poate fi trasa la răspundere
de 2 ori pentru una și aceeași faptă)
Conform art.53 CP al RM, persoana care a săvârșit o faptă ce conține semnele
componenței de infracțiune, poate fi liberată de răspundere penală de către procuror în
cadrul urmării penale și de către instanța de judecată la judecarea cauzei în cazurile:
a. Minorilor
b. Tragerii la răspundere contravențională
c. Renunțării de bună voie la săvârșirea infracțiunii
d. Căinței active
e. Schimbării situației
f. Liberării condiționate
 g. Prescripție de tragere la răspundere penală
2. Pedeapsa penală
Pedeapsa penală- este o măsură de constrîngere statală și un mijloc de
corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată în
numele legii persoanelor care au săvîrșit infracțiuni cauzând anumite lipsuri si
restrictii drepturilor lor.
Scopuri. Scopurile pedepsei penale sînt indicate la alin. 2, art. 61, Cod Penal.
a) corectarea condamnatului
Pedeapsa penală se aplică nu pentru a cauza suferinţe fizice condamnatului
sau să-i înjosească demnitatea, ci pentru a-i schimba concepţiile şi convingerile
greşite care l-au influenţat în vederea comiterii infracţiunii şi pentru a-i educa stima
faţă de normele scrise şi nescrise ale societăţii.
b) prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni de către condamnat.
Acest scop este atins prin corectarea şi reeducarea condamnatului, care, după
ce va executa pedeapsa, nu va urma din nou calea infracţională.
Persoanelor fizice care au săvârșit infracțiuni li se pot aplica următoarelor
pedepse:
 Amenda- este o sancţiune pecuniară (bănească), ce se aplică de instanţa
de judecată în cazurile şi limitele prevăzute de lege. Amenda se stabileşte în
unităţi convenţionale (1 u. c. – 50 lei). Amenda este cea mai blîndă sancţiune
penală, ea fiind aplicată atît ca pedeapsă principală cît şi ca pedeapsă
comeplementară
 Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o
anumită activitate- Potrivit articolului 65 Cod Penal, această pedeapsă presupune
interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura
aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvîrşirea infracţiunii. Prin aplicarea
acestei pedepse se urmăreşte prevenirea săvîrşirii de către cel condamnat a unei
infracţiuni similare. Această pedeapsă poate fi stabilită de instanţă pe un termen
de la 1 la 5 ani.
 Retragerea gradului militar, sau special al unui titlu
special,gradului de calificare(clasificare) și a distincțiilor de stat- Această
pedepasă se aplică în baza art. 66, Cod Penal, în cazul condamnării pentru o
infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, avîndu-se în
vedere circumstanţele săvîrşirii faptei.
 Munca neremunerată în folosul comunității- Constă, potrivit art. 67,
alin. 1, Cod Penal, în antrenarea condamnatului, în afara serviciului de bază sau
studii, la muncă nedeterminată, de către autorităţile administraţiei publice locale.
Potrivit alin. 11 al acestui articol, în cazul militarilor în termen şi a celor cu
termen redus, această pedeapsă presupune antrenarea condamnatului în timpul
liber de şedinţe la muncă determinată de comandantul unităţii militare. Munca
neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte de la 60 pînă la 240 ore,
executîndu-se a cîte 2 şi cel mult 4 ore pe zi. În orice caz, intervalul de timp
 înăuntrul căruia trebuie exercitată în întregime pedeapsa, nu trebuie să
depăşească 18 luni.
Această pedeapsă însă nu se poate aplica următoarelor categorii de persoane:
 Invalizilor de gradul I şi II;
 Militarilor prin contract;
 Femeilor gravide;
 Femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani;
 Minorilor sub 16 ani;
 Persoanelor care au atins vîrsta de pensionare.
În cazul în care cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea
pedepsei, atunci munca neremunerată în folosul comunităţii se înlocuieşte cu
închisoare, calculîndu-se 1 zi de închisoare pentru 2 ore de muncă.
 Închisoare- Potrivit art. 70, alin. 1, aceasta presupune privarea de
libertate a condamnatului prin izolare impusă a acestuia de mediul normal de
viaţă şi pedeapsa lui în baza hotărîrii instanţei de judecată, pe un anumit termen,
într-un penitenciar. Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 3 luni la 20 ani.
Totuşi, la stabilirea pedepsei definitive, în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa
închisorii nu poate depăşi 25 ani pentru majori, şi 12,6 ani pentru minori.
 Detenție pe viață- Potrivit art. 71, alin. 1 Cod Penal, această pedeapsă
constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii.
Persoanelor juridice- care au săvîrșit infracțiuni li se pot aplica următoarele
pedepse:
 Amenda- Mărimea amenzii pentru persoanele juridice se
stabileşte în limitele de la 500 la 10.000 unităţi convenţionale, în funcţie de
caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, de mărimea daunei cauzate,
precum şi de situaţia economico – financiară a persoanei juridice
 Privarea unei persoane juridice de dreptul de a exercita o
anumită activitate- Potrivit art. 73, alin. 1, presupune stabilirea interdicţiei
de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte tipuri de activitate.
Această pedeapsă se poate limita la un anumit teritoriu sau la o anumită
perioadă a anului. Ea se stabileşte pe un termen de la 5 ani pînă la un termen
nelimitat.
 Lichidarea persoanei juridice- Conform, art. 74, această
pedeapsă constă în dizolvarea acesteia cu survenirea consecinţelor prevăzute
de legislaţia civilă. Aceasta este cea mai aspră pedeapsă, şi se aplică atunci
cînd instanţa constată imposibilitatea prelungirii activităţii persoanei juridice
datorită gravităţii infracţiunii săvîrşite.