Universitatea „Al.I.

Cuza” Iaşi Disciplina: DINAMICA GEOCHIMICĂ A SCOARŢEI TERESTRE ŞI A

Facultatea de Geografie şi Geologie PEDOSFEREI. METODE DE DETERMINARE A ECOTOXICITĂŢII
Departamentul de Geografie An universitar: 2019 – 2020
Anul de studii: II / Semestrul I
Secţia: MADD
I. NORME GENERALE DE SECURITATE A MUNCII ŞI DE PREVENIRE A INCENDIILOR
I.1. Organizarea locului de muncă
I.2. Manipularea substanţelor chimic agresive
I.3. Manipularea substanţelor inflamabile şi explozive
I.4. Manipularea sticlăriei de laborator
I.5. Manipularea instalaţiilor uzuale de laborator
I.5-1. Manipularea becului de gaz
I.5-2. Manipularea instalaţiilor sub presiune
I.5-3. Manipularea dispozitivelor şi aparatelor acţionate electric
I.6. Măsuri generale de prevenire a incendiilor
I.7. Accidente de muncă. Măsuri de prim ajutor
I.8. Reguli generale de „bun simţ”
I.9. Caietul de laborator
Bibliografie generală
Anexe
Tabelul A.1. Incompatibilităţi chimice
Tabelul A.2. Principalele caracteristici toxicologice şi de periculozitate ale reactivilor uzuali de laborator
Tabelul A.3. Simbolurile şi categoriile de pericole
Tabelul A.4. Metodele generale de neutralizare a reactivilor chimici reziduali
Curs Prof. univ. dr. Bulgariu Dumitru
Lucrări practice Prof. univ. dr. Bulgariu Dumitru
 -I-
NORME GENERALE DE SECURITATE A MUNCII, PREVENIRE ŞI STINGERE A INCENDIILOR ÎN
LABORATOARELE CU SPECIFIC CHIMIC

Lucrările practice în laboratorul de analize instrumentale au drept scop aprofundarea cunoştinţelor

teoretice, formarea deprinderilor de lucru cu aparatura specializată de laborator, stimularea şi exersarea
puterii de pătrundere şi generalizare a observaţiilor experimentale etc. Reuşita lucrărilor de laborator
depinde în mare măsură de nivelul de aprofundare a cunoştinţelor teoretice, corectitudinea efectuării
operaţiilor, gradul de precizie al măsurătorilor, dotarea laboratorului cu reactivi, ustensile şi aparatură,
modul de organizare a locului de muncă şi a echipelor de lucru, respectiv de modul de realizare şi aplicare
în practică a strategiei experimentale etc. Nu mai puţin importante în acest sens sunt atitudinea şi
interesul persoanelor implicate (îndrumător de lucrări practice, elevi, studenţi etc.) faţă de activitatea
practică din laboratoare.
Activitatea practică în laboratoarele de analize instrumentale, prin însăşi esenţa ei, prezintă un
anumit grad de periculozitate. În general, accidentele care se pot produce într-un laborator de analize
instrumentale au drept cauze nivelul scăzut de pregătire şi documentare a personalului, deficienţe în
organizarea şi dotarea laboratoarelor, necunoaşterea modului de lucru cu reactivii chimici, ustensilele şi
aparatura de laborator, necunoaşterea şi / sau nerespectarea normelor de securitate a muncii şi / sau de
prevenire a incendiilor etc. Chiar de la începutul activităţilor practice într-un laborator cu specific chimic
orice persoană este obligată să facă instructajul privind siguranţa muncii, prevenirea şi stingerea
incendiilor. Instructajul va include în mod obligatoriu normele generale şi specifice de siguranţă a muncii,
prevenire şi stingere a incendiilor pentru laboratoarele cu specific chimic, normele specifice de siguranţă a
muncii la manipulare reactivilor chimici (uzuali, chimic agresivi, periculoşi, toxici, radioactivi etc.),
ustensilelor şi aparaturii specializate de laborator, măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor,
normele şi măsurile de revenire a accidentelor şi de acordare a primului ajutor şi dacă este cazul normele
şi regulamentele interne ale fiecărui laborator.
Nici o persoană nu are voie să desfăşoare activităţi practice de laborator fără să facă în
prealabil instructajul privind securitatea muncii şi prevenirea incendiilor, semnând procesul
verbal încheiat în acest sens. Răspunderea pentru nerespectarea normelor de securitate a muncii
şi de prevenire a incendiilor, după realizarea instructajului, revine fiecărei persoane în parte.
Normele de securitate a muncii, pe lângă aspectul lor legislativ, se constituie şi ca o problemă
morală. Neglijenţele unei singure persoane poate pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa celorlalţi colegi ai
săi. Necunoaşterea sau nerespectarea normelor de securitate a muncii şi de prevenire a incendiilor atrag
după sine ineficienţa lucrărilor de laborator sau, în cazuri extreme, producerea accidentelor care uneori pot
avea urmări foarte grave.
Orice persoană care îşi desfăşoară activitatea într-un laborator cu specific chimic este
obligată să îşi însuşească şi să respecte normele de securitate a muncii şi de prevenire a
incendiilor !

I.1. ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

Organizarea locului de muncă în laborator cuprinde un ansamblu de reglementări care se referă la

măsurile luate pentru înzestrarea meselor de laborator cu reactivi şi ustensile de laborator, optimizarea
factorilor ergonomici (dispoziţia mobilierului, aerisire, iluminat, cromatică etc.), modul de utilizare şi
întreţinere a locului de muncă etc. În ceea ce priveşte protecţia mediului ambiant din laborator se vor lua
toate măsurile ca substanţele toxice, gazele şi vapori nocivi, substanţele inflamabile şi explozive, praful,
radiaţiile etc. să fie neutralizate sau absorbite, astfel încât să se asigure un microclimat corespunzător
pentru desfăşurarea lucrărilor de laborator, respectiv de protecţie împotriva deteriorării a aparaturii de
lucru. De asemenea, laboratoarele trebuie să aibă pe coridoare hidranţi ficşi, iar în interior materiale
specifice pentru acordarea primului ajutor în caz de accidente (trusa de prim ajutor) şi pentru stingerea
incendiilor (extinctoare, ladă cu nisip etc.).
Reguli generale:
1. În laboratoarele cu specific chimic siguranţa şi protecţia personalului este prioritară.
2. În fiecare laborator se afişează în locuri vizibile normele specifice de siguranţă a muncii şi de
prevenire a incendiilor, iar acolo unde este cazul se afişează şi separat pentru instalaţiile cu un grad de
complexitate mai ridicat.
3. În timpul efectuării lucrărilor de laborator, purtarea echipamentului de protecţie (halat sau
salopetă) este obligatorie. Este util ca persoanele care lucrează în laborator să aibă în buzunarul halatului
2
o bucată de material textil curată (recomandat din bumbac) care să poată fi utilizată rapid pentru ştergere
şi curăţare în cazul stropirii cu reactivi.
4. Nu este permisă efectuarea de lucrări de laborator de către persoane aflate în stări euforice (ca
urmare a consumului de băuturi alcoolice, de narcotice sau din alte motive), în stări depresive, de
oboseală accentuată sau care (din diferite motive) au probleme majore de concentrare şi atenţie. Lipsa de
concentrare şi neatenţia în laborator pot avea consecinţe foarte grave.
5. Orice incident, oricât de minor, care apare în timpul lucrului în laborator va fi imediat raportat
şefului de laborator.
6. Înainte de începerea lucrărilor de laborator se va controla starea ustensilelor şi a aparaturii –
lucrările de laborator se vor efectua numai:
 cu vase curate şi în perfectă stare (nefisurate, ciobite sau zgârâiate); vasele de laborator se vor
spăla imediat după terminarea experimentelor;
 substanţe identificate (a căror compoziţie este specificată pe bază de buletin de analiză şi marcată
vizibil şi clar pe etichetele flacoanelor) în cantităţile şi concentraţiile prevăzute de reţeta de lucru;
 instalaţii în perfectă stare de funcţionare, fără defecţiuni sau improvizaţii.
7. Masa de laborator se va păstra în perfectă stare de ordine şi curăţenie:
 pe masa de lucru se vor păstra numai substanţele, ustensilele şi aparatura strict necesare
efectuării experimentelor care sunt planificate;
 dacă se împrăştie reactivi pe mesele de lucru acestea se vor şterge şi curăţa imediat – mai întâi se
neutralizează reactivul (acizii sau bazele se diluează cu multă apă şi apoi se neutralizează cu bicarbonat de
sodiu solid) şi apoi se curăţă masa de lucru.
8. Reactivii de uz curent:
 se aşează pe o etajeră la îndemână într-o ordine bine precizată; în acest caz trebuie să se ţină cont
şi de incompatibilităţile chimice ale reactivilor;
 se păstrează în flacoane închise şi etichetate – pe etichete se marchează formula chimică,
denumirea, compoziţia / concentraţia reactivului;
 flacoanele de reactivi se deschid numai înainte de utilizarea reactivului şi se închid imediat; în
laborator flacoanele de reactivi nu se păstrează deschise (fără capac);
 nu se vor încerca la gust, iar detecţia olfactivă se va face (numai dacă este cazul !) cu multă
precauţie, fără a se inspira direct din gâtul flaconului; este recomandat să se evite detecţia organoleptică a
reactivilor chimici !;
 reactivii necesari realizării experimentelor se scot din sticlele de stocare în cantităţi strict necesare
şi se manipulează din vase de laborator perfect curate – reactivii lichizi se scot din sticlele de stocare în
pahare de laborator, iar reactivii solizi se scot pe sticle de ceas;
 reactivii lichizi se manipulează (de obicei) cu pipeta, iar reactivii solizi se manipulează cu spatule
prefect curate;
 nu se iau niciodată cu pipeta reactivi direct din sticlele de stocare – reactivul se scoate mai întâi
într-un vas de laborator perfect curat;
 reactivii rămaşi neutilizaţi nu se pun înapoi în sticlele de stocare - pentru evitarea impurificării
soluţiilor stoc de reactivi;
 uzual, volumele determinate de reactivi lichizi se măsoară cu pipeta, iar umplerea pipetelor se
realizează prin aspirare cu gura – este recomandat ca umplerea pipetelor să se realizeze cu o pară de
cauciuc şi nu cu gura; este stric interzisă pipetarea cu gura a reactivilor chimic agresivi şi a celor toxici;
 sticlele mai mari, pline cu reactivi, nu se ţin de gâtul sticlei; acestea sunt manipulate într-un coş
sau într-o cutie din material plastic sau lemn.

Observaţia I.1.
Cel mai frecvent, reactivii uzuali de laborator se păstrează în sticle cu dopuri rodate (de preferinţă cu şlif
normal). Substanţele care reacţionează cu sticla (ex.: acidul fluorhidric, HF) se păstrează în recipiente din plastic
sau metalici. Substanţele sensibile la lumină (ex.: eterii), care formează peroxizi sub acţiunea radiaţiilor luminoase,
se păstrează în sticle colorate (brune). Orice recipient cu reactiv trebuie etichetat clar şi durabil. Pe etichetele de
hârtie, care se lipesc pe flacoanele cu reactivi, se înscrie denumirea substanţei şi concentraţia (eventual data
preparării şi compoziţia - în cazul unor amestecuri sau soluţii), iar pentru protecţie se acoperă eticheta cu o bandă
transparentă sau cu un strat subţire de parafină. Nu se lipeşte niciodată o etichetă nouă peste una veche, pentru a
se evita confuziile.

9. Reactivii cu regim special (chimic agresivi, toxici, inflamabili, explozivi etc.:

 se depozitează şi se manipulează în conformitate cu normele de securitate a muncii specifice, care
vor fi precizate ori de câte ori se lucrează cu astfel reactivi;
 la efectuarea experimentelor se utilizează în cantităţi şi concentraţii care nu prezintă periculozitate;
 se manipulează cu mare atenţie, fiind obligatorie efectuarea experimentelor sub nişă, cu
echipament de protecţie adecvat (halat, mănuşi, ochelari de protecţie, mască de gaze etc.);

3
  substanţele toxice (ex.: acidul cianhidric, cianurile, arsenul şi compuşii lui, fosforul alb, alcaloizii, o
serie de esteri ai acidului fosforic etc.) se etichetează corespunzător şi se ţin sub cheie; manipularea lor în
laborator se realizează numai în cantităţi foarte mici şi sub o supraveghere strictă;
 în cazul lucrului cu reactivi toxici, inflamabili sau cu reactivi care pot genera reacţii cu degajare de
gaze sau vapori toxici se va lucra obligatoriu sub nişă, purtarea echipamentului de protecţie fiind
obligatorie;
 resturile şi reziduurile reactivilor toxici, inflamabili sau explozivi nu se aruncă la canal sau în coşul
de gunoi – acestea se colectează în recipiente speciale, ulterior fiind neutralizate şi distruse.
10. În mod curent, în laborator se lucrează cu substanţe şi soluţii cunoscute. Dacă un anumit
experiment necesită utilizarea unor substanţe cu proprietăţi necunoscute, se va lucra numai cu cantităţi
foarte mici din această substanţă luându-se toate măsurile posibile de siguranţă a muncii.
11. În laborator apa distilată / bidistilată este păstrată în cantităţi limitate (strict necesare lucrărilor
practice) în vase perfect curate şi închise etanş. Este interzisă utilizarea apei distilate / bidistilate în scop
alimentar (pentru băut). Apa distilată / bidistilată se va utiliza numai pentru operaţiile de laborator care
impun neapărat utilizarea acestora (prepararea soluţiilor, dizolvarea reactivilor solizi, clătirea finală a
sticlăriei spălate etc.).
12. În cazul stropirii hainelor cu reactivi:
 dacă reactivul este un acid - se clăteşte cu multă apă şi apoi se neutralizează cu soluţie de
bicarbonat de sodiu;
 dacă reactivul este o bază (hidroxid) - se clăteşte cu multă apă şi apoi se neutralizează cu acid
acetic diluat.
13. Deşeurile materialelor chimice – nu se aruncă la întâmplare:
 sticlăria de laborator spartă şi cioburile nu se aruncă la coş, ci se colectează separat în cutii special
prevăzute în acest scop;
 reziduurile reactivilor solizi nu se aruncă la coş sau la canal - acestea se colectează în containere
speciale urmând a fi neutralizate şi distruse;
 substanţele miscibile cu apa, mai puţin periculoase, în cantităţi foarte mici, se vor dilua cu apă şi se
vor arunca la canal;
 nu se aruncă niciodată la canal sau coşul de gunoi: (a) substanţele volatile, (b) substanţele toxice
şi / sau inflamabile; (c) substanţele nemiscibile cu apa sau insolubile în apă; (d) substanţele care pot
genera gaze periculoase şi inflamabile sau care pot iniţia reacţii violente (ex.: Ni-Raney, metale alcaline –
sodiul, potasiul, fosforul alb etc.) – acestea colectează în recipiente speciale urmând a fi distruse printr-un
procedeu adecvat.

Observaţia I.2
Cantităţile mici de reactivi, în anumite condiţii, pot fi transformate în forme care nu prezintă riscuri ecologice,
sau în compuşi inerţi din punct de vedere chimic şi care nu manifestă efecte toxice. În funcţie de natura lor,
reactivii reziduali din laboratoarele cu specific chimic pot fi modificaţi prin neutralizare, oxidare, reducere,
derivatizare etc., astfel încât deversaţi în ape sau în natură să nu prezinte nici un risc ecologic. Metodele chimice şi
fizico-chimice de neutralizare a reactivilor reziduali din laboratoarele cu specific chimic, prezentate curent în
literatura de specialitate, sunt reprezentative pentru un anumit grup de reactivi, acestea neţinând cont prea mult
de proprietăţile particulare ale unui reactiv sau altul. Ca urmare, persoanele care efectuează operaţiile de
neutralizare a reactivilor reziduali trebuie să aibă în vedere că o parte dintre metode recomandate nu au caracter
absolut şi în plus este necesar să se asigure că reacţiile de neutralizare a reactivilor au fost cantitative înainte de
deversare la reţeaua de canalizare.

14. După terminarea lucrărilor de laborator:

 se spală sticlăria de laborator utilizată la realizarea experimentelor;
 persoanele care au efectuat determinările experimentale se vor spăla foarte bine pe mâini cu apă
şi săpun;
 se verifică robinetele de la instalaţia de gaz şi de la cea de apă (robinetele de alimentare trebuie
să fie închise !), precum şi instalaţiile electrice (dacă sunt scoase de sub sarcină) şi cele sub presiune.
La plecarea din laborator trebuie să se elimine toate posibilităţile de producere a
incendiilor !

I.2. MANIPULAREA SUBSTANŢELOR CHIMIC AGRESIVE

În această categorie de substanţe sunt incluse: substanţele caustice (acizii şi bazele concentrate),
substanţele cu caracter puternic oxidant, precum şi substanţele toxice.
Reguli generale:
1. Substanţele toxice necesare efectuării lucrărilor de laborator se vor elibera conform legislaţiei în
vigoare de către responsabilul cu substanţele toxice, care este obligat să ţină o evidenţă strictă a acestora.

4
Manipularea acestor substanţe se va face în conformitate cu normele specifice de securitate a muncii, care
vor fi precizate ori de câte ori se folosesc pentru experimente astfel de reactivi.
2. La efectuarea experimentelor se vor utiliza în cantităţile şi concentraţiile care nu prezintă
periculozitate. Manipulare acestora se va face cu foarte mare atenţie, fiind obligatorie efectuarea
experimentelor sub nişă, cu echipament de protecţie adecvat (halat, mănuşi, ochelari de protecţie, mască
de gaze etc.):
 acizii concentraţi – se vor manipula numai sub nişă; la diluarea acestora se va turna acidul în apă
şi nu invers;
 la manipularea acidului azotic concentrat se va evita contactul acestuia cu substanţele organice (se
pot aprinde sau se pot produce reacţii violente);
 dizolvarea metalelor în acizi se va efectua sub nişă, pentru a se evita inhalarea hidrogenului
arseniat care s-ar putea degaja;
 metalele alcaline (ex.: sodiul şi potasiul) se păstrează în vase închise, sub petrol (nu apă !), iar la
manipularea acestora se va face uz de un echipament adecvat, evitându-se contactul direct cu acestea;
 resturile de sodiu sau potasiu nu se vor arunca la canal (dau reacţii foarte violente cu apa !);
 bromul şi acidul bromhidric se manipulează numai sub nişă, cu ochelari şi mănuşi de protecţie;
 fosforul alb se păstrează numai în vase închise sub apă.;
 la manipularea reactivilor chimic agresivi cu pipeta, umplerea acesteia nu se va face niciodată prin
aspirare cu gura !
3. Reziduurile substanţelor chimic agresive (reactivii rămaşi după efectuarea experimentelor) nu se
aruncă la coşul de gunoi şi nici nu se vor deversa la canal. Acestea colectează în recipiente speciale
urmând a fi neutralizate şi distruse printr-un procedeu adecvat.

Observaţia I.4
Practica de laborator dovedeşte că, din nefericire, informaţiile referitoare la toxicitatea substanţelor chimice din
laborator sunt insuficiente. Din acest motiv pericolul real al acestora este frecvent subestimat. Noţiunea de
substanţă toxică (otravă) nu este absolută, deoarece gradul de toxicitate faţă de organism depinde de o serie de
factori interdependenţi între ei. Pe lângă natura chimică a substanţei toxice, de o importanţă majoră sunt
cantităţile, căile prin care ajung în organism (ex.: inhalare, ingerare, absorbţie prin piele etc.), starea de agregare
(ex.: praf, granulat, cristalin, dizolvat, suspensie etc.), eventualele substanţe însoţitoare (care pot avea acţiune
aditivă sau de potenţare), respectiv starea fizică şi psihică a accidentatului. De asemenea, pentru acţiunea
substanţelor toxice este extrem de important şi timpul în care a fost depistată intoxicarea (otrăvirea).
Datele din literatura de specialitate referitoare la toxicitatea substanţelor se referă de cele mai multe ori la o
anumită specie de animal experimental şi sunt legate de condiţiile experimentale (ex.: doza letală pentru 50 % din
animalele folosite, timp de 30 de zile prin administrare intravenoasă, subcutanată sau intraperitonală a „otrăvii”
dizolvată în apă sau ulei). Extrapolarea acestor date la alte specii animale, şi în primul rând la om, este de multe ori
foarte dificilă sau chiar imposibilă. Plecând de la experimente de laborator şi industriale, completate prin studii
experimentale pe diferite specii de animale şi bazate pe o comparaţie vastă a rezultatelor medicale şi chimice, s-au
alcătuit valori standard pentru periclitatea celor mai importante chimicale de laborator şi produşi chimici industriali
(valori CMA – concentraţia maximă admisă la locul de muncă care este suportabilă într-un timp de lucru de 8 ore,
pe interval de săptămâni, luni sau ani fără să apară o leziune semnificativă a corpului uman).

I.3. MANIPULAREA SUBSTANŢELOR INFLAMABILE ŞI EXPLOZIVE

Aceste substanţe, care îşi manifestă aspectul nociv prin producerea de incendii sau explozii, pot fi
reactivi uzuali (există ca atare în laborator) sau pot rezulta în urma unor operaţii însoţite de degajări de
praf, vapori sau gaze cu proprietăţi inflamabile sau explozive, fie ca atare, fie sub formă de amestecuri cu
aerul.
Reguli generale:
1. Substanţele inflamabile / explozive necesare efectuării lucrărilor de laborator se vor elibera
conform legislaţiei în vigoare de către responsabilul cu substanţele periculoase, care este obligat să ţină o
evidenţă strictă a acestora.
2. Se păstrează în vase închise, care nu se vor umple mai mult de 90 % din capacitate, iar
manipularea lor se va face în spaţii bine aerisite la distanţă de orice sursă de foc. În laborator se vor
păstra (numai pe durata efectuării lucrărilor practice !) numai în cantităţile strict necesare, în vase
decantoare închise etanş, având capacitatea maximă de 1/2 litri.
3. Manipularea în laborator a substanţelor inflamabile şi explozive se va face în conformitate cu
normele specifice de siguranţă a muncii, prevenire şi stingere a incendiilor, care vor fi precizate ori de câte
ori se folosesc pentru experimente astfel de reactivi:
 la utilizare în laborator purtarea echipamentului de protecţie este obligatorie (halat, mănuşi,
ochelari de protecţie, mască de gaze etc.), iar experimentele se vor realiza cu foarte mare atenţie;
experimentele se realizează în nişe special amenajate, închise, descongestionate de alte aparate sau
reactivi care nu sunt necesari realizării experimentelor;
5
  la efectuarea experimentelor în laborator se vor utiliza în cantităţile şi concentraţiile care nu
prezintă periculozitate;
 este interzisă încălzirea acestor substanţe direct la flacără şi în vase deschise; încălzirea
substanţelor inflamabile se va face numai pe băi de apă sau de abur cu condensator de reflux;
 în timpul lucrărilor se vor lua măsurile necesare pentru evitarea acumulării în atmosfera
laboratorului a gazelor inflamabile, amestecurilor explozive etc;
 solvenţii care au un conţinut ridicat de oxigen şi azot trebuie manipulaţi cu foarte mare atenţie;
 dacă în laborator se lucrează cu substanţe inflamabile / explozive sau cu solvenţi organici este
recomandat ca personalul să nu poarte haine şi lenjerie sintetică (acestea se pot aprinde foarte uşor).
4. Reziduurile substanţelor inflamabile şi explozive (reactivii rămaşi după efectuarea experimentelor)
nu se aruncă la coşul de gunoi şi nici nu se vor deversa la canal. Acestea colectează în recipiente speciale
urmând a fi neutralizate şi distruse printr-un procedeu adecvat. De asemenea, materialele de şters
(textile, hârtie etc.) îmbibate cu substanţe inflamabile, explozive, toxice sau cu substanţe organice nu se
aruncă la coş – acestea se colectează în recipiente etanşe în afara laboratorului.
5. În cazul producerii / acumulării în laborator (în mod necontrolat) a unor cantităţi mari de gaze
sau vapori potenţial inflamabili, explozivi sau toxici, se opresc imediat instalaţiile, se deschid ferestrele şi
se părăseşte încăperea fără a inspira gazele respective (pe cât posibil persoanele din laborator să îşi ţină
respiraţia până la părăsirea încăperii).

I.4. MANIPULAREA USTENSILELOR UZUALE DE LABORATOR

Majoritatea ustensilelor de laborator sunt confecţionate din sticlă. Sticla din care sunt confecţionate
ustensilele de laborator, în funcţie de operaţiile care se efectuează cu acestea, trebuie să îndeplinească o
serie de condiţii de transparenţă, rezistenţă chimică, termică, mecanică etc. În general, pentru
confecţionarea ustensilelor de laborator se utilizează sticle speciale cu o rezistenţă termică bună, coeficient
de dilatare relativ scăzut, transparenţă ridicată şi o rezistenţă chimică ridicată: (i) sticlă cu rezistenţă
ridicată faţă de apă, acizi şi baze, rezistentă la şocuri termice (cca 200oC) şi cu un coeficient de dilatare
mic – ustensile care sunt supuse la solicitări termice şi chimice: baloane de distilare, refrigerente, baloane
pentru dezagregare etc.; (ii) sticlă „moale”, cu rezistenţă chimică scăzută, coeficient de dilatare mare şi
rezistenţă mică la şocuri mecanice şi termice – ustensile supuse la solicitări termice şi chimice reduse:
eprubete, baloane şi pahare de laborator, pipete etc.; (iii) sticlă cu rezistenţă termică foarte mare şi
coeficient de dilatare foarte mic – ustensile şi aparatură supuse la şocuri termice foarte mari (cca 650oC);
(iv) sticla optică, având caracteristici speciale - confecţionarea părţilor componente sau accesoriilor unor
aparate optice (spectrometre, refractometre etc.): lentile, prisme, cuve, ecrane etc.
O caracteristică importantă a vaselor de laborator este grosimea pereţilor: (i) vase din sticlă cu
pereţi subţiri - utilizate pentru efectuarea experimentelor care necesită încălziri, manipularea reactivilor în
lucrările obişnuite de laborator; (ii) vase din sticlă cu pereţi groşi - utilizate pentru păstrarea reactivilor,
efectuarea experimentelor care nu necesită încălziri etc.
Deşi sticla cu rezistenţă termică ridicată este supusă acţiunii diferitelor soluţii într-o măsură mai mică
decât sticla ordinară, totuşi chiar şi acest tip de sticlă poate fi atacată de apă şi soluţii apoase, în special la
cald. Soluţiile alcaline au cel mai puternic efect asupra sticlei. Soluţiile acide (cu excepţia celor care conţin
acid fluorhidric) au faţă de sticlă o acţiune distructivă mai redusă chiar şi decât apa pură.
Alături de sticlă, la confecţionarea ustensilelor de laborator se mai utilizează materialele ceramice
(porţelan, faianţă, şamotă), lemnul, diferite metale şi aliaje, materiale plastice etc. Materialele ceramice au
avantajul că rezistă la temperaturi mai ridicate decât sticla (1300-1400oC), sunt rezistente la acţiunea
acizilor concentraţi şi au un coeficient de dilatare termică mic. Vasele din porţelan nu sunt atacate de acizii
minerali, cu excepţia acidului fluorhidric şi a acidului ortofosforic. La cald porţelanul este atacat de
hidroxizii alcalini concentraţi. Vasele din porţelan şi din faianţă au dezavantajul că nu sunt transparente,
sunt fragile şi au un cost relativ ridicat. Pentru a le mări durata de utilizare, vasele din porţelan se vor
încălzi treptat la flacăra becului de gaz înainte de fi introduse în cuptoare electrice. Scoaterea acestora din
cuptoare se va face tot treptat, ţinându-se vasele câteva minute în zona mai rece de la gura cuptorului.
Utilizarea unor ustensile din materiale (sticlă, porţelan, faianţă, metale etc.) de calitate
necorespunzătoare sau incompatibilă cu operaţiile care se efectuează, cât şi manipularea defectuoasă a
acestora, sunt cele mai frecvente cauze de producere a accidentelor în laboratoarele de analize
instrumentale.
Reguli generale:
1. Pentru experimente se vor utiliza numai ustensile din sticlă sau porţelan (eprubete, pahare de
laborator, flacoane cotate, pipete, sticle de ceas, fiole de cântărire, pâlnii de filtrare sau separare, capsule
sau creuzete de porţelan etc.) în perfectă stare (curate, fără fisuri sau ciobite). Baghetele din sticlă
trebuie să aibă marginile rotunjite pentru a se evita zgârierea vaselor din sticlă (la efectuarea operaţiilor
de amestecare, agitare etc.).
6
 2. Încălzirea ustensilelor din sticlă şi porţelan (pahare de laborator, eprubete, capsule şi creuzete de
porţelan etc.):
 aparatura din sticlă nu se încălzeşte direct în flacără; vasele din sticlă se încălzesc, fie pe sită de
azbest la flacăra becului de gaz, fie pe băi de încălzire (baie de apă sau de nisip);
 aparatura şi ustensilele din sticlă sau porţelan pusă la încălzit (fierbere, dezagregare, distilare,
evaporare, calcinare etc.) se va supraveghea pe toată durata încălzirii !
 la încălzirea vaselor din sticlă sau porţelan trebuie să se evite variaţiile bruşte de temperatură şi
încălzirea neuniformă a diferitelor părţi ale vaselor (se poate produce fisurarea sau distrugerea vaselor);
 vasele din sticlă sau porţelan scoase de la încălzit nu se aşează direct pe masa de laborator ci pe o
placă de azbest (pentru evitarea şocurilor termice care pot distruge ustensilele sau pot crea condiţiile
producerii unor accidente sau incendii);
 ustensilele din sticlă sau porţelan se vor scoate de la încălzit nu prin prindere cu mâna liberă, ci cu
un cleşte metalic (încălzit în prealabil în zona de prindere), cu un cleşte din lemn sau, în cel mai rău caz,
cu un manşon din hârtie sau o bucată de material textil (curată şi uscată);
 nu este permisă aplecarea deasupra vaselor în care se încălzesc substanţe la fierbere sau topire
(ex.: încălzirea fluidelor sau dezagregările în pahare Berzelius, topiturile din creuzete, creuzetele în timpul
calcinării etc.);
 la introducerea vaselor din sticlă sau porţelan fierbinţi în exicator nu se va aplica imediat capacul
acestuia, ci numai după răcirea vasului.
3. Spălarea ustensilelor de laborator (în special ustensilele din sticlă):
 se va face imediat după terminarea lucrărilor practice în modul următor: (i) se neutralizează şi se
aruncă reziduurile rămase (dacă este cazul !); (ii) se spală foarte bine cu apă de la robinet; (iii) se spală
cu reactivi chimici adecvaţi (soluţii de acizi sau baze, amestec cromic etc.) – eventual se lasă peste noapte
vasele line sau imersate în reactivii de spălare; (iv) se spală foarte bine cu apă de la robinet; (v) se
clătesc foarte bine cu apă distilată;
 îndepărtarea precipitatelor aderente se face cu ajutorul unor peri de forme şi mărimi adecvate (în
cel mai rău caz cu ajutorul unor baghete din sticlă prevăzute la unul din capete cu un manşon de cauciuc);
 îndepărtarea precipitatelor aderente de pe pereţii vaselor de laborator nu se va face prin frecare cu
nisip, baghete de sticlă sau metalice fără manşon de cauciuc sau alte obiecte abrazive;
 vasele de laborator (în special cele din sticlă) care au fost spălate nu se şterg în interior !
4. Vasele volumetrice (pipete, cilindri gradaţi, flacoane cotate etc.) după spălare nu se usucă prin
încălzire în etuvă (există riscul major de decalibrare şi deteriorare a acestora).
5. Manipularea eprubetelor:
 pentru efectuarea experimentelor nu se vor utiliza decât eprubete curate şi în perfectă stare
(nefisurate sau ciobite);
 nu se umplu cu substanţe decât maxim 1/2 din volumul lor;
 agitarea eprubetelor se face prin scuturare uşoară;
 la încălzirea unei eprubete la flacăra becului de gaz aceasta se prinde cu un cleşte de lemn,
ţinându-se puţin înclinată şi cu deschiderea orientată într-o direcţia în care nu se află nici o persoană;
 eprubetele se încălzesc uniform, pe toată suprafaţa acoperită de lichidul din interior; nu se va
încălzi eprubeta la fund !
6. Manipularea pipetelor:
 se vor efectua măsurători de volum numai cu pipete în perfectă stare, curate şi uscate;
 în timpul citirii volumului şi golirii pipeta se ţine în poziţie verticală;
 la golirea pipetei, ultimele picături nu se vor elimina din capilara de evacuare prin suflare în pipetă;
 pipetele nu se prind cu mâna de porţiunea care urmează a fi introdusă în flaconul cu soluţie de
reactiv.
 pentru măsurători succesive de lichide diferite nu se va utiliza aceeaşi pipetă; este recomandat ca
pentru fiecare lichid să se utilizeze câte o pipetă – pentru a se evita contaminarea sau diluarea reactivilor,
iniţierea unor reacţii nedorite între reactivi incompatibili chimic etc.;
 soluţiile reactivilor uşor volatili, toxici, chimic agresivi, inflamabili sau explozivi (acizii şi bazele
concentrate, solvenţii organici, amoniac, cianuri, sulfocianuri etc.) nu se vor aspira cu gura în pipetă – se
utilizeze o pară de cauciuc sau, dacă cerinţele experimentelor permit, se efectuează măsurătorile de volum
cu cilindrii gradaţi.

I.5. MANIPULAREA INSTALAŢIILOR UZUALE DE LABORATOR

În acest paragraf ne vom limita doar la regulile generale de manipulare la instalaţiile specifice
laboratoarelor cu specific chimic utilizate în mod curent: becul de gaz, instalaţiile sub presiune, dispozitive
şi aparate acţionate electric, instalaţii uzuale de laborator formate din componente asamblate între ele
7
(instalaţii de distilare, extracţie, filtrare la vid, de obţinere a gazelor sau pentru realizarea anumitor sinteze
chimice etc.). Regulile de lucru detaliate cu fiecare tip de instalaţie sau aparat vor fi prezentate în cadrul
experimentelor la care sunt utilizate.
 Aparatele şi instalaţiile de laborator, înainte de utilizare, trebuie asamblate pe suporţi adecvaţi, cu
cleme şi dispozitive de îmbinare şi legătură. Legăturile dintre piesele componente ale unei instalaţii trebuie
să fie scurte, uşor schimbabile, rezistente la condiţiile de lucru şi la acţiunea corozivă a substanţelor.
Instalaţiile de laborator pregătite pentru lucru trebuie verificate de către şeful de laborator după care se
primeşte avizul pentru funcţionare al instalaţiilor bune. Este interzisă punerea în funcţiune a instalaţiilor cu
defecţiuni şi / sau improvizaţii.
 Asamblarea instalaţiilor care conţin componente din sticlă sau porţelan se poate face prin: (i) şlifuri
(în majoritatea cazurilor); (ii) dopuri de cauciuc sau de plută; (iii) tuburi de cauciuc, polietilenă,
policlorură de vinil (PVC) etc.
Cele mai recomandate sunt asamblările prin şlifuri: (a) conice (cele mai frecvente), (b) plane (la
exicatoare), (c) cilindrice (la pompele de recirculare); (d) sferice (la instalaţiile de laborator de dimensiuni
mari). Acestea sunt marcate prin două iniţiale urmate de două cifre - prima cifră indică diametrul maxim al
şlifului, iar a doua cifră indică lungimea şlifului. Şlifurile cu diametre diferite se pot asambla prin
intermediul unor piese numite reducţii. La asamblarea şlifurilor, acestea trebuie unse, operaţie care se va
face cu acel tip de unsoare care nu are afinitate chimică faţă de substanţele chimice cu care vine în
contact (reactanţi sau produşi de reacţie.
Comparativ cu şlifurile, pluta nu ţine la vid şi este atacată de foarte multe substanţe chimice.
Dopurile şi tuburile de cauciuc sunt rezistente la acţiunea halogenilor şi acizilor tari, însă se gonflează în
prezenţa solvenţilor organici. Tuburile de polietilenă şi cele de PVC pot fi utilizate atunci când se lucrează
cu clor gazos, fosgen, ozon sau acid bromhidric.
 Montarea instalaţiilor de laborator care conţin componente din sticlă sau porţelan cu ajutorul
clemelor metalice se va face punând între clemă şi aparatul din sticlă un manşon din cauciuc, lemn de
plută sau material textil.

I.5-1. Manipularea becului de gaz

Becul de gaz este cel mai utilizat dispozitiv de încălzire din laboratoarele cu specific chimic.
 becurile de gaz se aprind numai dacă este nevoie şi se vor supraveghea pe toată durata cât sunt
aprinse; se vor stinge imediat după terminarea experimentului;
 tubul de legătură de la becul de gaz trebuie verificat cu atenţie înainte de aprinderea becului de
gaz – tubul nu trebuie să fie prea larg la capete (să fie etanş fixat pe mufele de legare la conducta de
alimentare şi cea de la becul de gaz), să nu fie învechit şi să nu prezinte fisuri; se va evita contactul
tubului de racordare la conducta de alimentare cu gaz, cu flacăra deschisă sau cu obiecte fierbinţi;
 la aprinderea becului de gaz, deschiderea robinetului se va face treptat şi cu multă atenţie, în
prealabil apropiindu-se flacăra (chibritul / bricheta) de gura becului de gaz; dacă becul de gaz se aprinde
în interior, se închide imediat robinetul de la conducta de alimentare; reglarea flăcării becului de gaz se
face prin reglarea debitului de alimentare cu gaz şi aer la intrarea în becul de gaz;
 dacă se observă scurge de gaz se sting imediat becurile, se opresc sursele de foc şi de încălzire, se
deschid ferestrele şi se anunţă şeful de laborator;
 la plecarea din laborator este obligatorie verificarea etanşietăţii robinetelor şi ventilelor becurilor de
gaz.

I.5-2. Manipularea instalaţiilor sub presiune

Instalaţiile sub presiune uzuale: recipientele cu gaze sub presiune, exicatoarele de vid, instalaţiile de
distilare şi cele de filtrare la vid:
 exicatoarele cu vid (vacuum) trebuie să fie confecţionate din sticlă groasă, iar în interior se va
introduce un agent de uscare adecvat (de obicei clorură de calciu sau silicagel şi nu acid sulfuric);
 exicatoarele cu vid nu trebuie să prezinte fisuri, iar în timpul utilizării trebuie acoperite cu o carcasă
de protecţie (confecţionată dintr-o plasă metalică rezistentă);
 distilările sub vid se vor efectua numai cu instalaţii complete, cu îmbinări rodate, nefiind permisă
utilizarea dopurilor de cauciuc sau a altor improvizaţii;
 în cazul distilării unor cantităţi de substanţă mai mare de 1 litru este necesară montarea unui
paravan de protecţie din sticlă armată cu sârmă; pe toată durata supravegherii instalaţiilor de distilare, se
va purta în mod obligatoriu ochelari de protecţie;
 recipientele cu gaze sub presiune se vor păstra în încăperi separate, departe de surse de foc şi
ferite de temperaturi scăzute; recipientele vor fi ancorate şi marcate cu culori care indică natura gazului pe
care îl conţine;

8
  la introducerea unui gaz comprimat dintr-o butelie în alta, sau într-o instalaţie sau aparat de
laborator, între acestea se va intercala în mod obligatoriu un reductor de presiune, având un manometru
de intrare şi unul de ieşire, utilizate numai pentru acelaşi tip gaz;
 este interzisă ungerea manometrelor şi ventilelor pentru oxigen cu grăsimi sau uleiuri.

I.5-3. Manipularea dispozitivelor şi aparatelor acţionate electric

 în mod obligatoriu, orice aparat acţionat electric va fi legat la pământ, pentru a se evita
electrocutările;
 aparatele acţionate electric se vor conecta numai la tensiunea de alimentare indicată;
 este strict interzisă conectarea aparatelor la reţea dacă acestea conţin improvizaţii (fişă lipsă,
conductori neizolaţi sau defectuos montaţi, priză necorespunzătoare, defectă, fără legare la pământ etc.);
 aparatele electrice cu o putere mi mare de 1 kW se vor conecta la reţea numai prin intermediul
unui reostat;
 este strict interzisă manipularea aparatelor electrice cu mâna umedă;
 în faţa meselor unde sunt instalate aparate cu acţionare electrică se va aşterne un covor de
cauciuc sau de vinilin;
 la terminarea experimentelor (la plecarea din laborator) dispozitivele şi instalaţiile electrice vor fi
scoase de sub sarcină (din priză).

I.6. MĂSURI GENERALE DE PREVENIRE A INCENDIILOR

Într-un laborator cu specific chimic există trei cauze majore de producere a incendiilor: (i) utilizarea
necorespunzătoare a unor reactivi uzuali; (ii) efectuarea defectuoasă a unor operaţii de laborator care
sunt însoţite de degajări de praf, gaze sau vapori ce pot forma cu aerul amestecuri explozive, cu degajări
intense de căldură, care, în anumite circumstanţe, pot provoca incendii sau explozii; (iii) utilizarea unor
instalaţi şi aparate montate necorespunzător sau nesupravegheate în timpul funcţionării. La cauzele
enumerate anterior se adaugă şi necunoaşterea sau nerespectarea normelor de securitate a muncii şi de
prevenire a incendiilor, a normelor elementare de manipulare a reactivilor, aparatelor şi instalaţiilor de
laborator.
Reguli generale:
1. Materialele pentru stingerea incendiilor (hidranţi, stingătoare etc.) vor fi păstrate în perfectă stare
de funcţionare şi nu vor fi utilizate în alte scopuri decât pentru stingerea incendiilor. Blocarea uşilor,
ferestrelor şi culoarelor de acces în laborator cu materiale de orice natură este interzisă.
2. La orice început de incendiu observat se vor lua imediat măsurile de localizare şi stingere a
acestuia prin folosirea adecvată a mijloacelor din dotare (stingătoare cu spumă, hidranţi etc.), în acelaşi
timp se vor alarma formaţiile P.S.I.
3. Sursele de foc se vor manipula cu maximă atenţie. Chibriturile aprinse şi corpurile incandescente
nu se vor arunca la întâmplare !
4. Instalaţiile de încălzire (becuri de gaz, băi de încălzire, etuve, cuptoare etc.) se vor supraveghea
pe toată durata lucrului şi vor fi oprite imediat după terminarea experimentului. Înainte de aprinderea
becurilor de gaz se va verifica starea acestora.
5. Reactivii inflamabili:
 pe durata realizării experimentelor se păstrează în vase închise, care nu se vor umple mai mult de
90 % din capacitate, iar manipularea lor se va face în spaţii bine aerisite la distanţă de orice sursă de foc;
 se vor păstra (numai pe durata efectuării lucrărilor practice !) în cantităţile strict necesare, în vase
decantoare închise etanş având capacitatea maximă de 1/2 litri;
 este interzisă încălzirea acestor substanţe direct la flacără şi în vase deschise; încălzirea
substanţelor inflamabile se va face numai pe băi de apă sau de abur cu condensator de reflux;
 reziduurile substanţelor inflamabile şi explozive nu se aruncă la coşul de gunoi şi nici nu se vor
deversa la canal – acestea colectează în recipiente speciale urmând a fi neutralizate şi distruse printr-un
procedeu adecvat.
6. Experimentele care pot genera reacţii violente, explozii sau incendii se vor efectua cu foarte mare
atenţie, utilizând reactivii în cantităţile şi concentraţiile (care nu prezintă periculozitate) specificate de
procedeul experimental; este obligatorie purtarea echipamentului de protecţie (halat, mănuşi, ochelari de
protecţie etc.):
 la diluarea acizilor concentraţi se va turna acidul în apă şi nu invers;
 se va evita contactul acidului azotic şi acidului percloric concentrat cu substanţele organice (se pot
aprinde sau se pot produce reacţii violente);
 nu se vor amesteca oxidaţii puternici (ex. cloratul de potasiu, acidul percloric etc.) cu reducătorii
puternici;
9
  metalele alcaline (sodiul şi potasiul) se păstrează în vase închise sub petrol; acestea nu se aruncă
la canal şi nu se neutralizează cu apă;
 dizolvarea metalelor reactive în acizi se va efectua sub nişă, pentru a se evita aprinderea
hidrogenului care se degajă;
7. Este interzisă utilizarea unor scule nepotrivite (ex.: ciocan de oţel în loc de ciocan de bronz) în
locuri în care producerea unei scântei ar putea provoca aprinderea unor substanţe inflamabile.
8. Este interzisă folosirea focului deschis (sau a unor surse puternice de încălzire) în spaţiile în care
sunt prezente substanţe inflamabile / explozive. Reactivii inflamabili / explozivi nu se vor manipula în
apropierea surselor de foc.
Părăsirea laboratorului se va face numai după ce s-a înlăturat orice pericol de incendiu !

I.7. ACCIDENTE DE MUNCĂ. MĂSURI DE PRIM AJUTOR

Normele de siguranţă a muncii, prevenire şi stingere a incendiilor, pe lângă aspectul lor legislativ, se
constituie şi ca o problemă morală. Neglijenţele unei singure persoane poate pune în pericol sănătatea şi
chiar viaţa celorlalţi colegi ai săi. Necunoaşterea sau nerespectarea normelor de de siguranţă a muncii,
prevenire şi stingere a incendiilor atrag după sine producerea accidentelor care, uneori, pot avea urmări
foarte grave. Indiferent de cauzele producerii accidentelor, acordarea primului ajutor este o obligaţie
morală, iar eficienţa măsurilor de prim ajutor asupra sănătăţii sau chiar a vieţii accidentatului depinde de
rapiditatea intervenţiei, de priceperea şi prezenţa de spirit a celui care acordă primul ajutor. Primul ajutor
se acordă chiar la locul accidentului, sau în imediata vecinătate a producerii acestuia, folosindu-se
mijloacele cele mai practice şi mai rapide care stau la îndemână. Pentru ca acordarea primului ajutor să fie
eficientă, este necesar ca orice laborator să fie dotat cu un punct de prim ajutor, în care să existe
medicamentele şi ustensilele prevăzute de baremul fixat de Ministerul Sănătăţii.
Reducerea surselor de nocivităţi – trebuie să se evite:
 căldura excesivă;
 umiditatea excesivă;
 fumul, gazele nocive, vaporii de solvenţi, substanţele iritante;
 curenţii puternici de aer;
 pulberile de orice natură care viciază aerul prin circulaţie, manipulare.
Preventiv:
 aerisirea foarte bună a laboratorului;
 să se lucreze sub nişă ori de câte ori este nevoie;
 să nu se facă detecţia organoleptică a reactivilor (încercarea gustativă a soluţiilor, mirosirea
gazelor şi vaporilor etc.).
În general, accidentele de muncă care se pot produce într-un laborator de chimie pot fi: arsuri,
intoxicaţii, traumatisme şi electrocutări. În afara acestor consecinţe imediate ale neatenţiei, contactul
direct şi îndelungat cu substanţele toxice din laborator, aflate în doze mai mici decât dozele de alarmă, pot
provoca în timp o serie de boli profesionale.
În cazul producerii unui accident de muncă:
 Interveniţi corespunzător situaţiei – în funcţie de evoluţia evenimentelor, reevaluaţi în permanenţă
situaţia şi modificaţi acţiunile întreprinse.
 Salvaţi răniţii şi evacuaţi zona dacă este necesar, menţinând în permanenţă situaţia sub control şi
modificaţi acţiunile întreprinse. Nu uitaţi că obiectivul principal este siguranţa persoanelor aflate în
apropiere de locul accidentului, inclusiv siguranţa dumneavoastră.
 Utilizaţi echipamentul corespunzător de protecţie individuală. Nu pătrundeţi în zona accidentului
decât cu echipament de protecţie individuală corespunzător.
 Nu călcaţi sau nu atingeţi substanţele scurse şi evitaţi inhalarea fumului sau a vaporilor, chiar
atunci când se presupune că nu ar fi implicate în accident şi substanţe periculoase. Nu vă grăbiţi să
consideraţi că atunci când nu au miros, gazele sau vaporii sunt inofensivi, deoarece s-a dovedit că gazele
sau vaporii, chiar şi fără miros, pot fi dăunători.
 La acordarea primului ajutor - dacă victima a intrat in contact cu un produs chimic periculos:
(i) transportaţi accidentatul într-o zonă neafectată, contactaţi medicul şi comunicaţi numele
produsului cu care victima a intrat in contact;
(ii) în cazul în care accidentatul a intrat în stop cardiac, încercaţi să o reanimaţi; atenţie - nu utilizaţi
metoda gură la gură dacă victima a ingerat sau inhalat substanţe chimice;
(iii) în cazul în care accidentatul are probleme respiratorii, conectaţi-o la tubul de oxigen;
(iv) scoateţi hainele şi pantofii contaminaţi şi luaţi măsuri de izolare a acestora; atenţie - nu scoateţi
hainele care s-au lipit de piele;

10
 (v) în cazul unui contact cu o substanţă, se vor spăla imediat mâinile şi / sau ochii timp de 10
minute cu apă curată;
(vi) calmaţi accidentatul şi acoperiţi-l cu o pătură.
 Ţineţi cont de faptul că efectele datorate expunerii la substanţe chimice (inhalare, ingestie sau
contact cu pielea) se pot manifesta mai târziu.
Traumatismele – pot fi cauzate de lovirea cu corpuri solide, prin manipularea greşită a unor obiecte
grele, a buteliilor sau corpurilor contondente, manipularea greşită a sticlăriei şi ustensilelor de laborator
sau în urma unor explozii. Acestea pot fi însoţite sau nu de hemoragii. Hemoragiile venoase se recunosc
prin faptul că sângele inundă rana în valuri şi are culoarea roşu-închis. Hemoragiile arteriale se recunosc
prin faptul că sângele ţâşneşte cu putere în ritmul bătăilor inimii şi are culoarea roşu-deschis.
Măsuri de prin ajutor:
1. Traumatisme fără hemoragii – se spală cu multă apă, se şterge zona din jurul rănii cu un tampon
de vată sterilă îmbibat cu o soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, apă oxigenată, tinctură de iod etc.), se
aplică pe rană pulbere de sulfamidă (sau alt unguent antibiotic) şi se aplică un pansament steril; peste
acesta se pune un tampon de vată sterilă şi se leagă cu feşe astfel încât pansamentul să fie bine strâns şi
fixat, iar nodul feşelor să nu fie pe rană.
2. Traumatisme cu hemorgii – se vor lua mai întâi măsurile necesare pentru oprirea hemoragiei –
prin compresie sau, dacă este cazul, prin aplicarea unui garou (deasupra rănii în cazul hemoragiilor
arteriale şi sub rană în cazul hemoragiilor venoase). După oprirea hemoragiei se bandajează strâns rana şi
eventual se scoate garoul.
În cazul în care în rană se găsesc corpuri străine peste rană nu se aplică comprese compresive.
Eventualele chiaguri de sânge care se formează nu se vor îndepărta de pe rană pentru a evita declanşarea
altor hemoragii.
Persoana care acordă primul ajutor trebuie să îşi dezinfecteze în prealabil mâinile, iar rănile
accidentatului nu se vor atinge nici chiar cu mâna dezinfectată. Pansamentul steril se va despacheta şi
manipula astfel încât să nu se atingă cu degetele partea care se va aplica pe rană.
Arsurile – după cauzele care le produc pot fi:
1. Arsuri termice – cauzate de contactul direct cu corpuri fierbinţi, aprinderea unor substanţe
inflamabile sau de explozii.
Măsuri de prim ajutor:
 Dacă hainele accidentatului au luat foc, acestea se vor stinge prin învelire într-o pătură (sau orice
altceva similar existent la îndemână).
 Arsuri uşoare – se îndepărtează hainele de lângă arsuri şi se spală zona arsă a accidentatului cu
multă apă, se aplică peste arsură un strat de jecolan şi se pansează imediat rana. Pentru a împiedica
băşicarea se aplică este zona arsă un tampon îmbibat cu alcool sau acid picric (soluţie concentrată) sau se
freacă locul până ce devine brun cu o soluţie de permanganat de potasiu.
 Arsuri grave – se îndepărtează cu atenţie hainele şi se tratează cu liniment (emulsie de ulei de in în
apă de var) sau cu dermatol. Atenţie - nu scoateţi hainele care s-au lipit de piele !
2. Arsuri chimice – sunt cauzate de contactul direct cu substanţe caustice: acizi şi baze concentrate,
oxidanţi puternici, brom etc.
Măsuri de prim ajutor:
 Se îndepărtează hainele stropite cu reactiv (contaminate) şi se spală rana cu multă apă.
 Arsură produsă de un acid tare - se spală rana cu soluţie 2 % de bicarbonat de sodiu până la
neutralizare şi se verifică reacţia soluţiei pe rană cu roşu de Congo.
 Arsură produsă de o bază tare (hidroxid) – se spală rana cu soluţie 2 % de acid boric sau acid
acetic până la neutralizare şi se verifică reacţia soluţiei pe rană cu roşu de Congo.
 Arsuri cu brom: spălare cu benzină şi pansare.
 Rănirea ochilor: se spală cu multă apă, ţinând forţat ochiul / ochii deschişi; se pansează rana.
Electrocutările – sunt cauzate de contactul corpului uman cu curentul electric. Pentru acordarea
primului ajutor se scoate mai întâi accidentatul de sub acţiunea curentului electric prin deconectarea
reţelei sau înlăturarea părţii cu care accidentatul vine în contact cu reţeaua electrică utilizând un corp
izolator sau pur şi simplu se taie conductorii de alimentare cu un cleşte izolat.
Intoxicaţiile – după modul de acţiune a substanţelor care le produc acestea pot fi: (1) acute – sunt
cauzate de pătrunderea în organism a unor substanţe toxice în timp scurt şi în cantităţi ce depăşesc dozele
limită admisibile, pe cale respiratorie (praf, gaze, vapori), pe cale digestivă sau prin piele de unde prin
difuzie ajung în sânge (ex.: alcool metilic, mercur etc.); (2) cronice – sunt cauzate de pătrunderea în
organism a unor substanţe toxice în doze mici, cumulative, într-un interval de timp mai îndelungat.
Măsuri de prim ajutor:
 Se scoate accidentatul din zona în care s-a produs intoxicarea şi se culcă pe spate într-un loc bine
aerisit. Dacă este cazul se scot hainele accidentatului care jenează respiraţia sau sunt îmbibate cu
reactivul care a produs intoxicarea.
11
  Se înveleşte accidentatul şi i se încălzesc membrele (de ex.: cu sticle cu apă caldă), iar dacă acesta
respiră sacadat sau nu mai respiră deloc i se va face respiraţie artificială şi i se va da să inspire oxigen.
Atenţie - nu utilizaţi metoda gură la gură dacă victima a ingerat sau inhalat substanţe chimice.
 Intoxicare cu amoniac, hidroxizi alcalini – se bea acid acetic 1 % şi se înghit bucăţele mici de
gheaţă.
 Intoxicare cu hidrogen fosforat, hidrogen arseniat – repede la aer, administrare de vomitive /
soluţie de săpun, suspensie de oxid de magneziu, lapte, apă rece.
 Intoxicare cu brom, clor, acid clorhidric gazos, vapori nitroşi – se inspiră dintr-un flacon cu
amoniac diluat, alcool sau eter; inhalare de vapori de apă sau pulbere fină de bicarbonat de sodiu.
 Intoxicare cu acid acetic, acid clorhidric, acid azotic, acid sulfuric – se bea o suspensie de oxid de
magneziu şi se înghit bucăţele mici de gheaţă sau o soluţie diluată de bicarbonat de sodiu.
 Intoxicare cu hidrogen sulfurat, monooxid de carbon, acid clorhidric, cianură de potasiu, gaz metan
/ mercaptani – repede la aer, respiraţie artificială chiar cu oxigen timp de mai multe ore.

I.8. REGULI GENERALE DE „BUN SIMŢ”

Toate experimentele care se efectuează în laborator prezintă siguranţă dacă sunt executate corect.
Însă nu toate experimentele merg perfect, inerent se vor strecura şi greşeli. Cauzele apariţiei acestora
sunt multiple, în generale fiind induse de o dotare tehnică slabă, inadecvată caracterului complex al unui
experiment, o aprofundare defectuoasă a principiilor care stau la baza experimentului. Important este ca
greşelile să se limiteze numai la nivel teoretic şi în plus să se înveţe ceea ce trebuie dintr-o greşeală, astfel
încât aceasta să nu se mai repete.
Pe lângă normele de siguranţa muncii amintite anterior, este necesar ca în laborator să se ţină cont
şi de o serie de norme „de bun simţ”, pentru a se asigura o eficienţă ridicată a timpului alocat efectuării
experimentelor fără incidente neplăcute:
1. În orice moment gândiţi ceea ce faceţi. Jocurile şi glumele de prost gust sunt strict interzise în
laborator.
2. În laborator nu se fumează, nu se mănâncă şi nu se bea.
3. Utilizaţi-vă bunul simţ într-o măsură cât mai mare, atât la efectuarea experimentelor, utilizarea
chimicalelor, interpretarea rezultatelor, cât şi în relaţiile cu celelalte persoane. Astupaţi imediat sticlele cu
reactivi. Nu puneţi niciodată înapoi reactivii din vasele de laborator (pahare, flacoane cotate etc.) în vasele
în care se păstrează. Nu utilizaţi reactivii chimici decât pentru realizarea experimentelor de laborator în
cantităţile şi concentraţiile prevăzute de reţetele de lucru.
4. Utilizaţi timpul de lucru în mod eficient. Procedeul experimental şi principiile teoretice trebuie
cunoscute înainte de a intra în laborator.
5. Nu este permisă sub nici o formă efectuarea unor experimente nesupravegheate sau
neautorizate.
6. Aruncaţi la locurile potrivite reactivii neutilizaţi sau contaminaţi. Substanţele solide se aruncă în
recipiente speciale pentru reziduuri. Substanţele lichide solubile în apă se neutralizează (dacă este cazul)
şi se aruncă la canal lăsând apa să curgă în exces. Lichidele nemiscibile cu apa se vor depozita în
recipiente speciale.
7. Instalaţiile de lucru vor fi supravegheate pe toată durata desfăşurării experimentelor.
8. În laborator ţine-ţi părul legat şi hainele încheiate la nasturi. Purtaţi întotdeauna echipamentul de
protecţie. În laborator nu se poartă pantofi decupaţi sau sandale.
9. Operaţiile de laborator trebuie efectuate cu răbdare şi atenţie. Încercarea de a lucra prea repede,
faţă de experienţa acumulată, conduce la rezultate necorespunzătoare sau la accidente. Căutaţi să gândiţi
în conformitate cu conceptele de acurateţe şi precizie.
10. Nu provocaţi accidente din neglijenţa dumneavoastră !
În afara celor discutate în acest capitol, la fiecare lucrare de laborator vor fi specificate măsurile
specifice de siguranţă a muncii, prevenire şi stingere a incendiilor.

I.9. CAIETUL DE LABORATOR

Principalul scop al experimentelor de laborator este familiarizarea cu tehnicile de lucru, formarea

deprinderilor de lucru cu aparatura specializată şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea capacităţii de prelucrare
critică a unor observaţii şi rezultate experimentale, în sensul formulării unor ipoteze, conexiuni şi corelaţii.
De aceea este foarte important ca observaţiile şi datele experimentale să fie corelate cu principiile
teoretice. Gândind şi raţionând logic se poate realiza importanţa fiecărei etape dintr-un procedeu
experimental aplicat, cât şi semnificaţia concretă a fiecărei informaţii dobândită în cursul unui experiment.
12
Ca urmare, lucrul în laboratorul de chimie nu trebuie privit ca o formă de automatizare, ci trebuie cultivată
inteligenţa, puterea de pătrundere şi imaginaţia.
Foarte important, atât pentru reuşita lucrărilor de laborator în ansamblu, cât şi pentru eficienţa
lucrului, este modul de înregistrare a rezultatelor şi observaţiilor experimentale. În mod normal acestea se
înregistrează în caietul cu note de laborator, care trebuie ţinut la zi pentru fiecare experiment efectuat,
astfel încât să se poată găsi datele originale şi rezultatele obţinute în timp scurt şi cu efort minim. În caiet
trebuie menţionate suficiente detalii care să facă posibilă urmărirea cursului analizei şi să faciliteze
interpretarea rezultatelor.
Este recomandat ca pentru înregistrarea rezultatelor şi observaţiilor experimentale să se utilizeze un
caiet cu pagini legate. Nu este recomandată utilizarea unor foi detaşate pentru înregistrarea datelor
experimentale. În caietul de laborator se notează cu cerneală toate datele, observaţiile şi concluziile. De
asemenea, este important ca toate datele să fie înregistrate în caiet în timpul efectuării experimentelor şi
nu mai târziu. Datele eronate nu trebuie şterse din caiet, ci încercuite şi tăiate cu creionul, deoarece se
poate întâmpla ca aceste date să fie utile. Rezultatele, calculele şi observaţiile trebuie înregistrate astfel
încât acestea să poată fi înţelese, atât de persoana care le-a scris, cât şi de alte persoane, chiar dacă
acestea ar fi consultate mai târziu.
În general, un experiment se realizează pentru a obţine un răspuns la o întrebare, pentru a obţine
informaţii despre un proces sau fenomen. Activitatea de laborator este apreciată, atât prin nivelul de
aprofundare relativă a unei metode de studiu, cât şi prin precizia rezultatelor obţinute şi acurateţea
interpretărilor făcute pe baza observaţiilor şi datelor experimentale. Un experiment se consideră încheiat
dacă rezultatele obţinute sunt interpretate şi prelucrate. Din acest punct de vedere, fiecare lucrare de
laborator trebuie realizată astfel încât referatul lucrării să poată fi prezentat, pe cât posibil, ca o lucrare
ştiinţifică în miniatură. Referatul de laborator trebuie să conţină o descriere sintetică şi exactă a principiilor
teoretice şi metodelor de lucru şi trebuie să se încheie cu un rezumat şi o concluzie generală sau un
rezultat numeric. Un referat nu este complet dacă nu conţine şi o discuţie critică a rezultatului; acesta
trebuie să cuprindă comentarii privind erorile posibile şi limitele metodei experimentale. Dacă s-au
consultat cărţi sau articole ştiinţifice acestea trebuie enumerate într-o notă bibliografică.
Recomandări generale:
1. Să nu se amestece datele proprii cu cele deja existente în literatura de specialitate. Rezultatele
obţinute se compară cel mult cu cele din literatură în vederea confirmării sau infirmării unei ipoteze sau
corelaţii.
2. Pentru mărimile fizice şi chimice să se utilizeze simbolurile recomandate de standarde. Pentru
fiecare notaţie făcută trebuie specificată semnificaţia acesteia.
3. Mărimile fizice şi constantele dimensionale să fie date în Sistemul Internaţional de Unităţi.
4. Graficele şi tabele, prin modul de realizare, să constituie entităţi logice. Titlul sau legenda trebuie
să explice conţinutul tabelului sau figurii. Mărimile fizice din tabele, figuri sau grafice se redau prin
simbolurile lor specificându-se şi unităţile de măsură corespunzătoare.
5. Să se explice în mod clar modul de transformare a datelor obţinute experimental pentru
raportarea rezultatului final.
6. Să se acorde o atenţie deosebită concluziilor arătându-se în mod clar ce s-a urmărit şi ce s-a
obţinut prin realizarea experimentului.
7. Rezultatele fiecărui experiment trebuie comunicate, pe cât posibil, în faţa întregului grup de lucru
şi a îndrumătorului de lucrări practice.
8. Pentru a obţine informaţii viabile dintr-un experiment este necesar ca datele experimentale să fie
organizate, prelucrate şi interpretate.

Bibliografie generală

Berdan I., Calu N. (1993). Lucrări practice de chimie anorganică (metale). Univ. „Al.I.Cuza” Iaşi, Facultatea de
Chimie (litografie).
Darabont Al. et al. (1996). Protecţia Muncii (ptr. Învăţământul Universitar). Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Davies E.J. (coord.) (1983). Chimie: experimente şi principii. Manual de laborator. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti.
Dean J.A. (1995). Analytical Chemistry Handbook. McGraw-Hill, Inc., New York.
Găburici M., Bâlbă D., Dulman V. (1978). Analiza calitativă. Indreptar de laborator. I.P. Iaşi, Facultatea de
Tehnologie Chimică (litografie).
Luca C., Magearu V., Nedea M.E., Nedea C. (1978). Tehnici de laborator în chimie. Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
Macarovici C. (1963). Caiet de lucrări practice de chimie anorganică. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
M.M.P.S. (1996). Legea Protecţiei Muncii nr. 90 din 1996 şi Normele Metodologice de aplicare.
M.M.P.S. (1996). Norme specifice de securitate a muncii pentru laboratoarele de analize fizico-chimice şi mecanice,
nr. 36.
M.M.P.S. – D.P.M. (1996). Privind ajutorul la locul accidentului.
Page J.A., Robinson E.A., Brereton M.E. (1973). Chimie – Principii şi experienţe. Ed. Tehnică, Bucureşti.
13
Roşca I., Rotaru V., Apostolosecu M., Ştefancu E. (1976). Îndrumar de lucrări practice de chimie anorganică. I.P.
Iaşi, Facultatea de Tehnologie Chimică.
Seracu D.I. (1989). Îndreptar de chimie analitică. Ed. Tehnică, Bucureşti.
Vicol O., Foca N. (1981). Lucrări practice de chimie anorganică. Partea generală. I.P. Iaşi, Facultatea de Tehnologie
Chimică (litografie).

ANEXE

Tabelul A.1.
Incompatibilităţi chimice* [D. Seracu, 1989].
Substanţa Incompatibilă cu:
Acetilenă Clor. Brom. Fluor. Cupru. Argint. Mercur.
Acid acetic Oxid de crom(VI). Acid azotic. Alcooli. Etilenglicol. Acid percloric. Peroxizi. Permanganat.
Acid azotic concentrat Acid acetic. Anilină. Oxid de crom(VI). Acid cianhidric. Hidrogen sulfurat. Gaze şi lichide
inflamabile.
Acid fluorhidric Amoniac (gaz; soluţie).
Acid oxalic Argint. Mercur.
Acid percloric** Anhidridă acetică. Bismut şi aliajele sale. Alcooli. Hârtie. Lemn.
Acid sulfuric Clorat de potasiu. Perclorat de potasiu. Permanganat de potasiu.
Amoniac - gaz Mercur. Clor. Hipoclorit de calciu. Iod, Brom. Acid fluorhidric.
Azotat de amoniu Acizi. Metale–pulbere. Lichide inflamabile. Cloraţi. Azotaţi. Sulf. Materie organică–pulbere
sau combustibilă
Anilină Acid azotic. Perhidrol
Argint Acetilenă. Acid oxalic. Acid tartric. Compuşi de amoniu.
Brom. Clor Amoniac. Acetilenă. Butadienă. Butan. Metan. Propan. Hidrogen. Petrol. Benzină. ulberi
metalice.
Cianuri Acizi
Cloraţi Săruri de amoniu. Acizi. Pulberi metalice. Sulf. Substanţe organice sau combustibile fin
pulverizate.
Oxid de crom (VI) Acid acetic. Naftalină. Camfor. Glicerină. Alcooli. Lichide inflamabile.
Cupru Acetilenă. Perhidrol.
Fosfor Sulf. Compuşi oxigenaţi (ex.: cloraţi).
Hidrocarburi** Fluor. Clor. Brom. Oxid de crom(VI). Peroxid de sodiu.
Hidrogen sulfurat Acid azotic fumans, Gaze oxidante.
Iod Acetilenă. Amoniac – gaz, soluţie.
Lichide inflamabile Azotat de amoniu. Oxid de crom(VI). Perhidrol. Acid azotic. Peroxid de sodiu. Halogeni.
Mercur Acetilenă. Amoniac.
Metale alcaline** Apă. Tetraclorură de carbon şi alţi alcani halogenaţi. Dioxid de carbon. Halogeni.
Perhidrol (soluţie apoasă Cupru. Crom. Fier. Metale şi sărurile lor. Substanţe organice. Alcooli. Acetonă. Anilină.
30 % de apă oxigenată) Nitrometan. Substanţe combustibile – solide sau lichide.
Permanganat de potasiu Glicerină. Etilenglicol. Benzaldehidă. Acid sulfuric.
*Substanţele pot produce reacţii violente, necontrolabile (în unele cazuri chiar explozii), motiv pentru care în laborator
se păstrează separat. **Butan, propan, benzen etc.

Tabelul A.2.
Principalele caracteristici toxicologice şi de periculozitate ale reactivilor uzuali de laborator [Becker et al., 1982].
Aldehidă acetică: CH3-CHO
 Limitele de explozie ale amestecurilor de aldehidă acetică–aer: 4–57 [%, vol.] aldehidă acetică.
 Vaporii de aldehidă acetică irită mucoasele căilor respiratorii; pot provoca palpitaţii şi tulburări gastrice.
Acetat de etil: CH3-COOC2H5
 Clasa AI de periclitate.
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–acetat de etil: 2,3–11,4 [%, vol.] acetat de etil.
Acetilenă: CH  CH
 În 100 [g] acetonă se dizolvă cca 30 L de acetilenă la 13 atm. şi 15oC. Acetilena ca atare este explozivă deja la o
presiune de 2 atm. Se păstrează în butelii de oţel în soluţii acetonice adsorbite de o masă poroasă (kieselgur).
 Limitele de explozie ale amestecurilor acetilenă aer: 1,5–80 [%, vol.] acetilenă.  Nu trebuie să vină în contact cu
Ag sau Cu (formează acetiluri explozive !).
 Acetilena din butelii este toxică datorită conţinutului său în fosfină (rezultată prin hidroliza fosfurii de calciu din
carbid la prearare).
Acetonă: CH3-CO-CH3
 Clasa de periclitate BI.
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–acetonă: 1,6–15,3 [%, vol.] acetonă.
Acetonitril: CH3-CN
 Clasa de periclitate BI.
 Toxic. Un pericol deosebit îl constituie conţinutul său, uneori considerabil, în acid cianhidric
Acid acetic (glacial): CH3-COOH
 Clasa de periclitate BII.
 Amestecurile aer–acid acetic sunt explozive de la 4 [%, vol.] acid acetic.
 Produce veziculaţii pe piele.
Acid azotic: HNO3
14
 HNO3 comercial: 65 – 68 % (D = 1,40 – 1,41). Acidul azotic fumans: 100 % (D = 1,52). Este puternic caustic.
 Acidul azotic vărsat nu se şterge cu materiale uşor inflamabile (materiale textile, hârtie) ci se diluează cu apă şi se
neutralizează.
Acid cianhidric: HCN (cianurile)
 Miscibil în orice proporţie cu apa, alcoolul şi eterul.
 Extrem de toxic. Doza letală: 50 mg – blochează respiraţia intracelulară deoarece complexează fierul din
hemoglobină.
 După inspirarea unor cantităţi mai mari se instalează brusc moartea în câteva secunde. Dacă a fost inhalat în
cantităţi mici, apar fenomene de iritaţie (în special a gâtului), senzaţia de căldură şi ameţeală, vîjîială în urechi,
tulburări de vedere, secreţie salivară bogată, vărsături şi tulburări cardiace. Accidentatul îşi revine cu greu şi pot
apărea mai târziu o serie de tulburări generale. Poate fi absorbit şi prin piele.
 Distrugerea reziduurilor de cianuri – soluţia slab alcalină se tratează cu soluţie 20 % de sulfat feros şi se lasă să
stea câtva timp. Se foloseşte mască de gaz cu filtrul de respiraţie G.
 Măsurile de prim ajutor trebuie luate foarte rapid, iar cel care acordă primul ajutor trebuie să aibă în vedere şi
propria lui protecţie, măştile de gaze obişnuite fiind ineficiente. Accidentatul se scoate la aer curat, se pune în poziţie
orizontală şi dacă nu şi-a pierdut cunoştinţa i se administrează prin inhalare izoamilnitrit (câte 3–6 picături per 10
secunde, la interval de 2 minute; nu se va administra izoamilnitrit mai mult de 5–6 ori fără avizul medicului
deoarece există riscul scăderii rea puternice a tensiunii sanguine). Dacă pielea a fost stropită cu acid cianhidric,
aceasta se spală cu apă şi săpun. Dacă acidul cianhidric (sau cianurile) au fost ingerate se administrează rapid
soluţie de clorură de sodiu ca vomitiv (1 lingură / 1 pahar cu apă) sau o suspensie de 10 g oxid de magneziu şi 2 g
de sulfat feros la 100 mL apă. Când accidentatul este fără cunoştinţă nu i se mai administrează nimic ! În orice caz
se anunţă imediat medicul.
Acid clorhidric: HCl
 HCl saturat la 15oC conţine 42,70 % acid. HCl concentrat comercial (D = 1,184) conţine 37 % acid (12 moli / L).
 HCl concentrat este caustic mai ales asupra ochilor şi mucoaselor. Produce iritaţii puternic asupra plămânilor. O
concentraţie de 0,05 % HCl în aer poate produce moartea. Se foloseşte mască de gaz cu filtrul de respiraţie G.
Acrilonitril: H2C = CH - CN
 Clasa de periclitate AI. Are cca 1 / 30 din toxicitatea HCN.
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–acrilonitril: 3–17 [% vol.] acrilonitril.
Alcool etilic: CH3-CH2-OH
 Clasa de periclitate BI.
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–alcool etilic: 2,6–18,9 [% vol.] alcool.
Amoniac: NH3
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–amoniac: 15,5–27 [% vol.] amoniac.
 Amoniacul gazos irită căile respiratorii şi ochii. În cazuri grave de intoxicare apar tulburări circulatorii şi spasme în
esofag; este posibilă şi apariţie de edem pulmonar sau pneumonii. Se foloseşte mască de gaz cu filtrul G.
 Intoxicaţiile: accidentatul se scoate la aer curat şi i se dă să inhaleze vapori de ceai de muşeţel sau de apă cu oţet;
în cazuri grave se administrează şi oxigen trecut prin acid acetic 5–7 % (timp de 30 minute, fără respiraţie
artificială. Dacă sunt afectaţi ochii, aceştia se sală 15 minute cu apă, apoi cu soluţie 0,9 % de clorură de sodiu (este
indicat să se evite antidoturile chimice).
Anhidridă acetică: (CH3-CO)2O
 Clasa de periclitate AII.
 Irită pielea chiar şi la acţiuni de scurtă durată.
Apa oxigenată: H2O2
 Soluţiile de apă oxigenată pot exploda la distilarea / evaporarea în vid.
 Substanţele uşor inflamabile (ex.: vata) se pot aprinde în perhidrol (soluţie apoasă 30 % de apă oxigenată).
Benzen: C6H6
 Clasa de periclitate A.I.
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–benzen: 0,8–8,6 [% vol.] benzen.
 Toxic sanguin puternic. Poate fi absorbit şi prin piele. Intoxicaţiile cronice produc tulburări hepatice şi ale
sistemului nervos.
 Intoxicaţiile: hainele atinse se îndepărtează iar pielea afectată se spală cu apă şi săpun; dacă au fost afectaţi ochii,
aceştia se spală cu apă 10–15 minute. Dacă substanţa a fost îngerată, se provoacă voma sau se administrează ca
purgativ ulei de parafină (farmaceutic) în cantitate de 3 mL / kg corp, eventual o lingură de sulfat de sodiu la 250
mL apă. Nu se administrează în nici un caz ulei de ricin, lapte sau alcool ! În cazuri grave i se va da accidentatului să
inspire oxigen.
Benzină (amestec de hidrocarburi)
 Clasa de periclitate AI.
 Amestecurile aer–benzină sunt explozive. Benzinele nu ard liniştit ci produc împroşcări.
Dioxid de sulf: SO2
 Irită mucoasele şi este toxic în concentraţii relativ mari. Simptomele sunt similare cu cele ale intoxicaţiilor cu
fosgen.
Brom: Br2
 Toxic foarte puternic pentru căile respiratorii.
 Br2 lichid produce vezicaţii ale pielii chiar şi în cazul unui contact scurt. După un contact mai îndelungat formează
ulceraţii dureroase greu vindecabile.
 Intoxicaţiile: se spală pielea cu alcool foarte bine, apoi cu apă şi în final cu soluţie apoasă diluată de sodă. Dacă
sunt afectate căile respiratorii se procedează în mod similar ca la intoxicaţiile cu clor.
Clor: Cl2
 Atacă piesele din cauciuc (în scurt timp devin casante).

15
 Irită foarte puternic plămânii şi mucoasele. Fenomenele de intoxicaţie sunt similare ca la fosgen.
 Intoxicaţiile: primul ajutor este similar ca la fosgen; în cazurile mai puţin grave, se va inhala vapori de ceai de
muşeţel sau de alcool etilic (calmează accesele de tuse).
Cloroform: CHCl3
 Periclitatea este similară cu cea a tetraclorurii de carbon, însă este mult mai puţin toxic.
 În contact cu sodiul metalic produce explozii.
Clorură de metilen (diclormetan): CH2Cl2
 Periclitate asemănătoare tetraclorurii de carbon. Acţionează cu predilecţie asupra sistemului nervos.
 În contact cu sodiul metalic poate produce explozii.
1,2-Dicloretan: Cl-CH2-CH2-Cl
 Grupa de periclitate I.
 Provoacă tulburări ale ochilor. Acţiune toxică similară tetraclorurii de carbon.
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–dicloretan: 6,2–15,90 [% vol.] dicloretan. În contact cu sodiul metalic
produce explozii.
Dioxan: (CH2)4O2
 Clasa de periclitate BI.
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–dioxan: 1,97–25 [%, vol.] dioxan.
Eter etilic: C2H5-O-C2H5
 Clasa de periclitate AI.
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–eter etilic: 1,2–51 [% vol.] eter. La aer, sub acţiunea luminii formează
uşor peroxizi explozivi (se recomandă păstrarea eterului etilic pe KOH – acesta transformă peroxizii în săruri stabile
insolubile şi funcţionează şi ca agent de anhidrizare eficient).
Eter de petrol (amestec de hidrocarburi cu punct de fierbere scăzut)
 Clasa de periclitate AI.
 Amestecurile de aer–eter de petrol sunt explozive.
Formaldehida: H-CHO
 Acţiune distructivă asupra pieselor din cauciuc.
 Formalina (soluţie apoasă 30–40 % de formaldehidă; conţine 5 – 15 % metanol) produce eczeme pe piele.
Formaldehida atacă ochii şi căile respiratorii.
Fosgenul: COCl2
 Are miros sufocant puternic (de fân putred).
 Este unul dintre gazele cele mai toxice. În primele stadii ale intoxicaţiilor apar fenomene ca guturai, lipsă de aer,
tuse cu eliminare de sânge apar numai după câteva ore. După dispariţia fenomenelor de iritaţie se poate instala o
stare fără simptome când, în câtva ore, se formează un edem pulmonar care duce la moarte prin stop cardiac.
Derivaţii cloruraţi pot piroliza la fosgen – atenţie la utilizarea stingătoarelor cu tetraclorură de carbon !
 Intoxicaţiile: accidentatul trebuie culcat şi transportat numai în stare culcată; este foarte important ca accidentatul
să stea foarte liniştit. Accidentatul se scoate la aer sau se administrează oxigen. Este interzisă resiraţia artificială !
Accidentatul se înveleşte în pături pentru a evita subrăcirea.
n – Hexan: C6H14
 Clasa de ericlitatea AI.
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–n-hexan: 1,1–8 [% vol.] n-hexan.
Hidrat de hidrazină: H2N – NH2.H2O
 Provoacă arsuri pielii.
 Este un toxic al plasmei şi produce spasme şi leziuni ale cordului.
 Intoxicaţiile: porţiunile atinse de piele se spală cu acid acetic. Ca antidot se administrează glucoză.
Hidrogen sulfurat: H2S
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–hidrogen sulfurat: 4–46 [% vol.] H2S.
 Intoxicaţiile cu cantităţi mari de H2S se manifestă prin ameţeli, greţuri şi cefalee. În concentraţii mari provoacă
instantaneu pierderi de cunoştinţă. Mirosul olfactiv avertizează numai scurt timp şi în cazul concentraţiilor mici de
H2S, deoarece nervii olfactivi se ansteziază rapid.
Metanol; CH3-OH
 Clasa de periculozitate BI.
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–metanol: 5,5–36,5 [% vol.] metanol.  Provoacă stări de ameţeală,
spasme cardiace, leziuni ale sistemului nervos şi orbire.
Mercur; Hg
 Categoria I de toxicitate. Mercurul şi sărurile lui sunt foarte toxice.
 Simptomele tipice ale intoxicaţiei cu mercur sunt de cele mai multe ori secreţia salivară bogată, ulceraţii pe gingii,
pierderea capacităţii de concentrare.
 Intoxicaţiile: în cazul intoxicaţiilor cu combinaţii solubile ale mercurului se administrează proteine (ex.: ouă crude)
şi se provoacă vomă.
 Transvazarea mercurului se realizează deasupra unei cuve (tavă) în care se poate prinde eventualul mercur care
scapă. Mercurul vărsat se adună cu o pipetă de mercur. În crăpăturile meselor sau podelelor în care s-ar putea găsi
mercur se presară pulbere de sulf sau amestec de cărbune–iod. Picăturile mici de mercur se adună prin atingere cu
o sârmă de cupru care a fost în prealabil umectată cu acid azotic sau amalgamată.
Oxizii de azot
 Sunt foarte toxici chiar şi în cantităţi mici. Apar imediat fenomene de iritare a căilor respiratorii şi a ochilor, ameţeli
şi cefalee. Iritaţiile dispar după ¼ - 1 oră, însă revin ulterior (după 2 ore sau câteva zile) cu accese de tuse (secreţie
spumoasă roşie) şi respiraţie anevoioasă. În acest caz s-a format un edem pulmonar care constituie pe lângă
modificările sangvine (methemoglobinei) şi un pericol acut.
 La accidentele de inhalare a oxizilor de azot trebuie înştiinţat imediat medicul.
16
Piridină: C5H5N
 Clasa de periclitate BI.
 Produce eczeme pe piele. Vaporii de piridină inhalaţi provoacă stare generală proastă, crampe stomacale şi leziuni
ale sistemului nervos.
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–piridină: 1,8–12,5 [% vol.] piridină.
Tetraclorura de carbon: CCl4
 Grupa de periclitate I.
 Are acţiune narcotică, produce cefalee, crampe şi eczeme. Pot produce de asemenea leziuni ale ficatului şi
rinichilor. Aceste simptome apar, mai mult sau mai puţin accentuat, la toate intoxicaţiile cu hidrocarburi clorurate.
 Nu trebuie uscată pe sodiu metalic – pericol de explozie !
Tetrahidrofuran: (CH2)4O
 Clasa de periclitate BI, grupa de periclitate I.
 Se păstrează pe KOH solid.
Toluen: C6H5-OH
 Clasa de periclitate AI, grupa de periclitate II.
 Limitele de explozie ale amestecurilor aer–toluen: 1,27–7 [% vol.] toluen.

Tabelul A.3.
Simbolurile şi categoriile de pericole [HG 490/2002].
Substanţe explozive (E).
Pericol: substanţe care pot produce explozii în diferite condiţii.
Precauţii: se vor evita şocurile, frecarea, scânteile şi căldura.

Substanţe inflamabile (F).

1. Substanţe inflamabile spontan.
Precauţii: se evită contactul cu aerul
2. Gaze puternic inflamabile.
Preacuţii: se ţin departe de orice sursă de căldură; se evită formarea de
amestecuri inflamabile cu aerul.
3. Substanţe sensibile la umiditate (apă).
Precauţii: se evită contactul cu apa; se păstrează în mediu cu umiditate
controlată.
4. Lichide inflamabile (punct de inflamabilitate < 21oC).
Precauţii: se ţin departe de orice sursă de foc
Substanţe oxidante (O).
Pericol: pot aprinde materialele combustibile; pot agrava incendiile.
Precauţii: se ţin departe faţă de materialele combustibile

Materiale toxice (T)

Pericol: substanţe foarte periculoase pentru sănătate; la înghiţire, inhalare sau
în contact cu pielea pot provoca moartea.
Precauţii: se evită contactul direct cu acestea.

Substanţe corosive (C).

Pericol: echipamentele (în special ţesăturile) sunt distruse în contact cu
acestea.
Precauţii: se evită contactul cu hainele, pielea şi ochii; a nu se inhala vaporii.

Substanţe radioactive (R).

Radiaţii ionizante
Pericol: radiaţii ionizante.
Precauţii: a se manipula numai conform normelor de manipulare a surselor
radioactive.

Substanţe iritante (Xi).

Pericol: pot provoca iritarea pielii, a ochilor sau a organelor respiratorii.
Precauţii: se evită contactul cu pielea şi ochii; a nu se inhala vaporii.
Substanţe periculoase (Xn)
Pericol: introduse în corp pot provoca dereglări şi / sau vătămări.
Precauţii: se evită contactul cu corpul uman; a se evita inhalarea vaporilor.

17

Nr Reactivi
Acizi anorganici şi
1
soluţii acide
2 Acizi vărsaţi pe jos
Săruri cu reacţie acidă
3
în soluţii apoase
Hidroxizi anorganici
4 solubili, soluţii alcaline,
baze organice
Soluţii alcaline vărsate
5
pe jos
6 Săruri alcaline
Compuşi organici
7 volatili cu
periculozitate redusă*
Lichide inflamabile
8 (alcooli, cetone, esteri,
hidrocarburi, etc.)*
Compuşi organo-
9 halogenaţi
combustibili*
10 Aldehidele*
11 Nitrilii şi mercaptanii*
Compuşii oxidanţi care
12
întreţin arderea*
Azidele metalice şi
13
compuşii azo*
Substanţele dizolvate
14
în solvenţi organici*
15 Aminele*
Comuşii foarte
16 periculoşi care se
descompun la ardere*
Acizii organici şi
17
halogenurile acide*
22 Cianurile alcaline*
23 Halogenurile organice
Risc biologic
Pericol: efecte specifice asupra sănătăţii: cancerigene (R40, R45, R49),
mutagene (R46, R68), toxice pentru reproducere (R60–R63), substanţe
infecţioase.
Precauţii: se ţin izolate de alimente sau alte obiecte de consum; a se
manipula conform normelor specifice substanţelor cu risc biologic.
Periculos pentru mediu
Tabelul A.4.
Metodele generale de neutralizare a reactivilor chimici reziduali [D. Seracu, 1989].
Metode
 Se diluează cu multă apă şi se neutralizează lent până la pH=6-8 cu NaOH (sodă
caustică) sau NaHCO3 (sodă de rufe).
 În cazul volumelor mici de soluţii reziduale deversarea la canal se poate face după
o diluare cu multă apă.
Se presară pulbere de Ca(OH)2 sau NaHCO3. După neutralizare reziduul se adună cu
o cârpă umedă şi apoi se spală locul cu multă apă.
Se neutralizează cu NaHCO3, se diluează cu multă apă şi se deversează la canal.
Se neutralizează lent cu H2SO4 diluat până la pH = 6-8, se diluează cu multă apă şi
se deversează la canal.
Se neutralizează cu un exces de de NaHSO4, reziduu se adună cu o cârpă umedă şi
se spală locul cu multă apă.
Se neutralizează cu bisulfat de sodiu solid, se dizolvă în exces de apă până la pH=6-8
şi se deversează la canal.
Pot fi lăsaţi să se evaporare lent sub nişă cu tiraj puternic sau în aer liber. Se va evita
formarea amestecurilor explozive cu aerul. Din zona de lucru se vor elimina toate
sursele de foc.
 Pot fi recuperate şi reutilizate prin procedee specifice.
 Se distrug în unităţi speciale de incinerare.
 Cantităţile mici (ex.: reziduurile de solvenţi) se adsorb cu hârtie de filtru sau alte
materiale absorbante combustibile apoi se ard sau se evaporă din vase deschise (sub
nişă sau la aer).
Se amestecă cu pulbere de Na2CO3 sau / şi Ca(OH)2 şi apoi se incinerează (sub nişă
sau în aer).
 Se tratează cu sulfit de sodiu şi un volum mic de apă; după terminarea reacţiei se
diluează cu multă apă şi se poate deversa de obicei la canal.
 În unele cazuri compuşii organici din această clasă trebuie evaporaţi sau incineraţi
cu atenţie sub nişă – se va evitarea formarea amestecurilor explozive cu aerul;
operaţiile se efectuează departe de sursele de foc.
Se oxidează cu soluţie max. 15 % de oxiclorură de calciu sub agitare energică; după
neutralizare se diluează cu multă apă şi se deversează la canal.
Se neutralizează prin tratare cu agenţi reducători (uzual: tiosulfat de sodiu sau sulfit
de sodiu) în prezenţa unui volum mic de apă. Pentru accelerarea reacţiei de
neutralizare (dacă este neapărat nevoie !) se adaugă cu multă atenţie un volum mic
de H2SO4 diluat. După neutralizare se diluează cu multă apă şi se aruncă la canal.
Se colectează într-un recipient cu gheaţă şi se neutralizează cu o soluţie diluată de
azotat de ceriu (IV). După terminarea reacţiei, dacă este necesar, faza organică se
separă şi se incinerează (v. procedeul nr. 8). Reziduul se diluează cu multă apă şi se
deversează la canal.
Neutralizare după procedeul nr. 8. Pentru mărirea combustibilităţii se poate adăuga
un volum mic de alcool.
 Neutralizare după procedeul nr. 4.
 Neutralizare după procedeul nr. 8.
În cantităţi foarte mici – se distrug prin incinerare sau evaporare (v. procedeul nr. 8)
luându-se toate precauţiile necesare.
 Neutralizare după procedeul nr. 1 şi 2.
 Neutralizare prin incinerare – procedeele nr. 7 şi 8
În cantităţi mici se tratează cu soluţie de NaOH şi apoi cu soluţie de oxiclorură de
calciu („clor”) – reacţia necesită timp îndelungat. Soluţia de cianat rezultată se
diluează cu foarte multă apă şi se poate deversa la canal.
 Se colectează şi se recuperează prin distilare.
18
 necombustibile  Se amestecă solvenţi combustibili şi se incinerează – procedeele nr. 7 şi 8.
Se pot recupera prin transformare în forme insolubile prin adăugarea în exces mic
din soluţia diluată a unui agent de precipitare**; soluţia obţinută se neutralizează la
24 Metalale din reziduuri reacţie neutră, iar precipitatul metalic (hidroxid, sulfat, carbonat etc.) se separă prin
filtrare. Precipitatul obţinut se recirculă în laborator sau se depozitează într-un
container special. Soluţia rămasă la filtrare se diluează cu apă şi se aruncă la canal.
Indiferent de cantitatea lor se colectează în containere speciale după care se recirculă
25 Compuşii radioactivi
sau se neutralizează conform normelor în vigoare.
Chiar şi în cantităţi mici se tratează cu pulbere de Ca(OH)2 sau lapte de var (pentru
Acidul fluorhidric, precipitarea fluorurii de calciu – greu solubilă în apă). Fluorura de calciu se separă
26
fluorurile anorganice prin filtrare şi se depozitează în containere speciale. Soluţia rămasă la filtrare, după
diluare cu un volum consistent de apă, se aruncă la canal.
În prima fază se acoperă reziduurile cu pulbere de carbonat de sodiu anhidru. Apoi,
Metalele alcaline şi
sub nişă, după eliminarea surselor de foc, se adaugă cu foarte multă atenţie butanol.
alcalino-pământoase,
27 După terminarea reacţiei (de obicei a doua zi) produsul de reacţie se diluează cu un
compuşii organo-
volum consistent de apă (cu atenţie deosebită), se neutralizează la pH=6-8 dacă
metalici
este cazul şi se aruncă la canal.
 Se oxidează cu soluţii diluate de oxiclorură de calciu dizolvată într-o soluţie de
NaOH.
Fosforul şi fosfurile  Unii dintre aceşti compuşi sunt foarte inflamabili – neutralizarea şi distrugerea lor
28
metalice* se va face sub nişă în atmosferă de azot. Reziduurile se introduc în cantităţi mici în
soluţia oxidantă, răcită foarte bine în prealabil. Produşii de reacţie care precipită,
posibil toxici, se distrug prin incinerare – v. procedeele nr. 7 şi 8.
*Substanţele periculoase dificil de transformat în compuşi nepericuloşi şi cele toxice se adună în containere speciale
urmând a fi distruse de către persoane autorizate în acest sens. **Pentru recuperarea metalelor din reziduuri pentru
precipitare se poate utiliza o soluţie de NaCl acidulată cu HCl; după diluare şi o eventuală neutralizare soluţia se
saturează cu H2S, sub nişă, când precipită sulfurile metalelor.

19